DANDU BRIEL - Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE! by Ioan Muntean

Reeditare electronică cu acceptul direct al autorului DANDU BRIEL şi al Bibliotecii Cronopedia, realizată de Ioan Muntean

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

„– Mă duc să duc GUNOIUL!”

DANDU BRIEL Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

DANDU BRIEL

Coperta este realizată de prof. Ionuţ Theodor Barbu, după o idee a autorului, împreună cu Ioan Muntean (prelucrare foto web) Corectura: Gabriela Mimi Boroianu Tehnoredactarea: Ioan Muntean

Editura PIM

Editură acreditată CNCSIS – 66/2010 Șoseaua Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 109, Iaşi – 700497 Tel.: 0730.086.676, 0732.430.407 Fax: 0332.440.715 email: editura@pimcopy.ro www.pimcopy.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DANDU, BRIEL Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE! / Dandu Briel. - Iaşi : PIM, 2018 ISBN 978-606-13-4348-5 821.135.1

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

DANDU BRIEL Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

DANDU BRIEL

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

O naștere ciudată!

– Copila asta e moartă! Nu mișcă, nu prea are viață, cred că s-a dus! – Ar fi culmea! De ce crezi asta? – Nu vezi că nici nu țipă, nu deschide gura deloc! – Dar arată bine, nu are nici culoare vânătă. Ai bătut-o pe spate? Vezi dacă respiră! – Uite că respiră, chiar foarte bine, dar de ce nu țipă? – Nu vrea, să nu aibă ceva probleme la corzile vocale. – E posibil, dar atunci ar deschide gura să încerce să țipe, că de unde știe ea că are probleme? – Verifică și bătăile inimii! – Perfecte, parcă e sportivă. – Ce piele frumușică are! Și ce ochi albaștri! - a intervenit o altă asistentă. Nu pare de loc chinuită.

DANDU BRIEL

– Taie cordonul și să treacă imediat la spălat și la uns! Veniți cu scutecele! Auziți voi! Eu nu sunt în toate mințile sau mi se pare că fetița asta zâmbește? – Mergi pe prima variantă, unde ai mai văzut tu nou-născut să zâmbească! – Probabil sunt stresat, e a cincea naștere azi... sau poate că-i place de mine, nu v-ați gândit? – Văd că mama ei a adormit. – Merită și ea puțină odihnă, nu a fost o naștere prea simplă. – Dar nici complicată n-a fost. – Acum dorm amândouă. – Să-i facem toate analizele celei mici să nu avem nicio surpriză. – Da, domnule doctor. Una din surori a luat-o pe cea mică și după ce a șters-o cu grijă a înfășat-o și a dus-o la un pătuț din camera alăturată de unde putea fi privită prin vitrină. Fetiţa dormea și parcă nu avea nicio grijă. Era deja ora prânzului și mai mulți copii începeau să plângă de foame iar surorile îi luau și îi duceau la mămicile lor care erau extrem de fericite și fiecare considera că al ei este cel mai frumos din tot salonul. În același salon mai erau încă cinci paturi și doar două mămici născuseră azi iar restul aveau ceva vechime de o zi sau două. Mama micuței dormea și ea și părea că zgomotul făcut de micuții înfometați nu o deranja deloc. Născuse la timp, parcă puțin mai de vreme decât credea dar totul se desfășurase fără nicio problemă și mai ales fără surprize. Pentru că a adormit imediat după naștere nu a auzit comentariile dintre doctor și surori și era perfect liniștită. Se vedea că era o femeie frumoasă și îngrijită și arăta bine

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

chiar după naștere. Era o blondă naturală și foarte aranjată chiar și în aceste momente. Meseria ei era de coafeză și dorea să se întoarcă cât mai repede la salon unde o așteptau clientele dar probabil că asta nu se va petrece prea curând. Înainte de a adormi a auzit doar că are fetiță și s-a bucurat că avea pe cine să învețe toate tainele meseriei. Pasiunea soțului era și fotbalul dar ea nu avea nevoie de geamuri sparte așa că era foarte mulțumită de ceea ce a decis Dumnezeu pentru familia ei. El nu a aflat încă nimic, despre momentul nașterii fetiței, pentru că meseria lui de comis-voiajor l-a obligat să plece câteva zile din oraș. Era mare specialist, agent de vânzări, în ustensile de bucătărie, avea relații cu mai multe firme care îi furnizau produsele și îi plăcea să vândă și mai ales să umble din oraș în oraș și să-și promoveze produsele. În felul lui era un tip foarte simpatic, profesionist perfect, înalt și bine făcut, purtător de ochelari și ținea mult la soția lui și chiar la soțiile altora dacă avea ocazia, fără să exagereze. A doua zi de dimineață copiii au fost aduși la mamele lor pentru prima masă a zilei. Micuța a început să mănânce cu poftă imediat ce a simțit că are ocazia. – S-a uitat la mine! - a exclamat mama ei încântată. Ce ochi albaștri are! – Nu s-a uitat la nimic, i-a spus o soră care era în apropiere, la vârsta ei nu vede nimic și încă nu privește, are ochi de lapte. – Așa am avut senzația, că mă privește, probabil că mi s-a părut. – Mai mult ca sigur. – Uite că mă strânge și de deget! – Toți copiii fac așa. 7

DANDU BRIEL

– Atunci mă bucur că e ca toți copiii. – Aproape ca toți copiii. – De ce spui așa? – Încă nu i-am auzit vocea, n-a țipat de loc la naștere. – Și asta e ceva rău? – Nu știm încă, să mai treacă puțin timp și să o consulte un doctor de specialitate. – Oricum fetița mea e cea mai frumoasă! – Asta așa este, că nu am mai văzut nou-născut să aibă așa o piele, parcă a făcut tratamente cosmetice în burtică. Întradevăr că cea mică arăta foarte bine chiar dacă era cât o sticlă de bere, nu avea zbârcituri sau pete roșii pe piele iar ochișorii ei erau puțin mai spălăciți dar priveau foarte atent în toate părțile. După ce a mâncat a mai ținut-o în brațe o vreme până a venit sora și a luat-o. I-a părut tare rău că o plăcea nespus de mult, așa mică și cuminte cum era. La primul consult medical vestea a fost ca o surpriză, după toate temerile asistentelor. Fetița era perfect normală dar cu toate acestea nu scotea niciun sunet. Era și foarte cuminte, nu se agita și aveai senzația că știe exact unde este și ce are de făcut. – Poate că așa este felul ei de a se manifesta, nu trebuie să ne speriem încă, ea are toate condițiile să vorbească și faptul că nu o face poate fi o problemă legată de personalitatea ei, a spus doctorul după ce a studiat-o foarte meticulos. Oricum la vârsta ei nu vorbește niciun copil, doar țipă sau plânge. – Da, domnule doctor dar nici nu plânge!

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Asta e mai ciudat, nu am mai întâlnit astfel de caz, poate vrea doar să credem noi că e foarte mulțumită și nu are niciun motiv de plâns? – Nu mai știu ce să cred! Așa când te uiți la ea pare perfect normală, are toate degetele, dă din mâini, din picioare, e foarte cuminte la înfășat, doar că nu țipă și nu plânge. – Poate că nu are de ce, zic și eu, a spus o soră. De mâncat mănâncă? – Da, chiar foarte bine și din fericire am și eu de unde să-i dau. – Asta e cel mai important acum să mănânce și să plecați acasă amândouă sănătoase. – Ce fac fetele mele? - s-a auzit o voce de bărbat și în ușă a apărut un tip cu ochelari, cu un buchet enorm de flori și în mâna cealaltă cu o păpușă mare. Mult mai mare decât copila lui. Era chiar soțul doamnei și tatăl micuței care tocmai se întorsese de pe teren și nici măcar nu a mai intrat în casă când a aflat vestea. Își pierduse telefonul mobil sau cineva l-a apreciat foarte mult și nu știa nimic de surpriză pe care i-au pregătit-o fetele. Cum a aflat, de la o vecină, care este situația a și plecat spre spital cu un mic ocol pe la florărie și la un magazin de jucării. – El e tati, a spus tânăra mămică și a ridicat-o pe micuță în așa fel încât să fie văzută în toată splendoarea ei. Doctorul s-a dat la o parte amuzat de modul de prezentare și a început să-și strângă instrumentele în geantă. – Ce frumușică e, să ne trăiască, am voie să o ating. – Bineînțeles, că e a ta! - a spus mămica și i-a pus-o în brațe. 9

DANDU BRIEL

– Nu ai impresia că se uită la mine? Cu cine seamănă? Are ochii ciudat de albaștri. – Nu-mi dau seama că în neamul nostru nu e nimeni așa mic și alb la față! Și eu am zis că privește dar doamnele surori spun că nu se uită nicăieri că încă nu vede. – Nu prea cred, a spus tăticul și a mutat fata spre dreapta cu totul. – Uite că se uită la ochelarii mei și nu și-a mutat privirea. – Ia, mut-o în partea cealaltă! Proaspătul tătic a mutat fata în stânga, mult, dar efectul a fost același. Fata nu și-a luat ochii de la rama lui de ochelari. – Se pare că îi plac ochelarii mei. – Dă-o mai aproape de față să vezi ce face, că încă nu i-au înfășat mâinile. Bărbatul a apropiat încet micuța de fața lui și în momentul în care a ajuns la distanța optimă, mânuța ei mică s-a ridicat și a apucat rama de ochelari mozolind cu degetele lentila. – Vezi ce bine vede, acum nu mai văd eu. Hai dă-mi drumul sau vrei tu ochelarii ăștia. – Vă rog frumos, copilul nu are voie să pună mâna pe obiecte care nu au fost sterilizate, a intervenit o soră care s-a și apropiat și a desprins încet mânuța fetei de ochelarii tatălui. Mai bine o duc la înfășat, a mai spus sora și le-a luat jucăria. – Cred că are dreptate că nu te-ai spălat pe mâini iar pe ochelari nici atât. – Când vă dă drumul acasă?

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Cred că în două zile. Nu mi-a spus nimeni nimic dar am văzut că mai mult de cinci zile nu ne ține, dacă nu apar complicații. – Ce complicații să apară, avem vreo problemă? – Doctorul zice că momentan nu avem, doar că nu plânge. – O fi plâns destul la naștere. – Tocmai că nu a scos niciun sunet. – Și ce trebuie să facem, avem ceva de făcut? – Nu, nu avem nimic de făcut că în rest e normală și sănătoasă. – Dar e obligatoriu să plângă? – Așa fac toți copiii normali. – Poate e mai mult decât normală. – Să sperăm că totul va fi bine, du-te acum că s-a terminat vizita. – Bine, mă duc să-mi cumpăr un telefon nou și vă sun, tu ai mobilul? – Îl am și te-am sunat de zece ori. – Și hoțul nu ți-a răspuns? – N-a răspuns nimeni, probabil că i-a aruncat cartela. – Cel mai probabil, pa, vă iubesc! – Și noi pe tine! Cele două zile au trecut pe neștiute cu masa, cu giugiuleli, cu fotografii, îmbăiat și parfumat, timpul a trecut și a venit ziua ieșirii din spital. Tăticul a tras mașina chiar la scara spitalului și fetele au ieșit pe scaunul cu rotile și după ce și-au luat rămas bun de la asistente și surori s-au urcat în mașină. Proaspăta mămică s-a așezat în spate cu fetița în brațe. 11

DANDU BRIEL

– A zis ceva?- a întrebat tatăl. – Încă nu, dar să sperăm că o să zică. – Poate că vorbește doar dacă vrea ea. – Poate. Ei locuiau într-o casă cu curte, cu parter și etaj pe care au primit-o ca moștenire de la un unchi cu mai multe posibilități materiale. El era singur și i-a îndrăgit foarte mult pe cei doi care azi erau părinți. La intrarea în casă așteptau și părinții ei și ai lui iar casa era plină de flori și jucării. Un pat micuț o aștepta pe fetiță în dormitorul lor că le-a fost frică să o lase într-o cameră separată, de acum, când era așa mică. – Nu vă înghesuiți că nu pleacă nicăieri! Și nu puneți mâna pe ea că trebuie să doarmă, așa mi-a spus de la spital. Să agitat destul azi, au verificat-o peste tot și au zis că e în regulă. – Am auzit că nu prea vorbește, a spus mama lui. – Nu cred că vreun copil vorbește la vârsta ei. – Știi foarte bine la ce mă refer, a mai insinuat mama soacră cu vocea ei dulce prefăcută. – Acum trebuie să ne odihnim amândouă că mai este puțin și o să mâncăm. – Până atunci stai și tu la masă cu noi că te-oi fi săturat de mâncarea din spital. – N-am avut nicio problemă cu mâncarea, mai greu a fost la dușuri că era coadă și trebuia să ne planificăm, dar acum am scăpat și de asta. Hai să stăm la masă, ce avem bun? – Tot ce-ți place ție, ne-am străduit să-ți facem toate poftele.

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Eu mă gândesc că am cumpărat degeaba stația asta performantă să auzim când plânge fata, ce facem dacă nu plânge? – Oricum stația este valabilă dacă doarme în altă cameră sau atunci când nu suntem lângă ea dar după cum am văzut eu comportamentul ei totul este în regulă nici măcar nu se agită și până la urmă s-au convins și surorile de la salon că fata e foarte liniștită și chiar privește în jurul ei că au surprins-o uitându-se după ele cum plecau. Ei spun că nu e normal să se uite de acum la lume, dar uite că se uită. – Și e ceva rău în asta? – Mie nu mi se pare, probabil că avem o fată foarte isteață. – Așa să fie! Toată lumea s-a așezat la masă și doar câte unul, cu rândul, se ducea pe la fată să vadă ce face. Dormea liniștită. Când s-a făcut ora de masă mama ei a intrat în dormitor și a găsit-o cu ochii deschiși și parcă o aștepta. A mâncat foarte bine și apoi băița de seară și iar la culcare până dimineața. Pentru că nu au mai dormit cu ea în aceeași cameră niciodată amândoi s-au tot trezit, în timpul nopții să vadă ce face dar ea era perfect liniștită și dormea cu fața relaxată și fără griji. Cu o mână ținea păpușa pe care tatăl ei o adusese la spital și care stătea cu ea în pat. Noaptea a trecut și ei s-au gândit că s-au agitat prea mult degeaba că micuța nu a schițat niciun gest și nu a scos niciun sunet. De dimineaţă a avut aceeași surpriză când s-a făcut ora mesei. Fata era trează și cu ochii ațintiți pe bustul mamei ei. A urmat o nouă hăpăială și apoi un nou somn după ce a fost schimbată de scutece.

DANDU BRIEL

Zilele au început să treacă și cei doi părinți s-au obișnuit cu fetița lor cuminte și dulce. Nu-i deranja cu nimic. A trecut mai mult de un an și fetița s-a făcut mai mare și frumușică foc. Blondă ca și mama ei și cu ochi albaștri care fixau orice persoană care îi intra în vizor. Veneau în vizită diferite vecine cu copii și erau total surprinse că ei se jucau cu cea mică fără nicio problemă, parcă se înțelegeau perfect, cu toate că unii din ei chiar vorbeau iar ea nu scotea niciun sunet. Nu țipa după jucării, nu dorea să ia jucăria altui copil dar aveai permanent impresia că toți se joacă așa cum stabilește ea regulile. – Copii politicoși, nu vor să o supere. – Probabil, dar nici nu am văzut-o supărată vreodată. – Cred că îi convine situația și îi plac și părinții, adică noi. – Eu nu înțeleg de ce doctorii nu ne spun adevărul? – Eu zic că ți l-au spus de s-au plictisit. – Ce vrei să spui? – Și ultimul doctor ți-a spus că la vârsta ei nu vorbește niciun copil. – Da, dar nici nu plânge, nu țipă? – Tu ai vreo clipă senzația că micuța noastră se simte cumva mai prejos decât ceilalți copii, chiar dacă nu ține discursuri. Nu vezi că este vioaie și foarte atentă la tot ce se petrece în jurul ei. Nicio clipă nu am senzația că fata noastră ar avea vreun handicap cât de mic. – Nu, din contră, am impresia că îi coordonează, chiar îi conduce, ai văzut aseară cu băiețelul ăla care i-a luat păpușa ce a făcut?

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Cum să nu, a văzut toată lumea, l-a apucat de mână și i-a arătat locul în care trebuie să pună păpușa și gata, acolo a pus-o. – Proastă nu e! – N-are de unde să fie! – Te dai mare. – Mă gândeam la tine, tu ești artistă în familia noastră. – Să fie sănătoasă și să ne bucurăm de ea. – Așa este, ea e micuța noastră bijuterie. Zilele au continuat să treacă și pentru că micuța nu le creea niciun fel de probleme nu și-au mai făcut atâtea griji. Nici nu aveau senzația că au un copil care este greu de crescut, totul decurgea lin și frumos. Nici o clipă nu lea trecut prin cap ce surprize le va oferi viața. Într-o zi micuța stătea și se juca pe jos cu păpușile și cu ursulețul ei iar în cameră se mai afla tatăl ei care meșterea ceva la un aparat vechi de radio, o pasiune a lui, iar mami era la bucătărie și făcea gogoși care erau îndrăgite de întreaga familie. Fata așezase păpușile ca la spectacol iar ursul, prietenul ei, era poziționat în fața lor pe post de mare șef. Liniștea era deplină. – Tati, apă! - a spus fetița la un moment dat cu o voce clară, fără să avertizeze pe nimeni. În mână avea o căniță goală pe care o întindea spre el și probabil că dorea să le dea şi păpușilor să bea. – Spune-i lui mami, că am treabă! - a răspuns tati, din reflex, după care, în timp ce se întorcea spre fată plin de uimire, cu șurubelnița în mână, a căzut de pe scaun cu aparat cu tot și a rămas cu ochii pe ea întins pe covor...

DANDU BRIEL

– Mami, apă! - a repetat fata, puțin mai tare, acum cu un alt adresant. – Mami! Te strigă fata! - a apucat să zică el cu ochii în lacrimi privind fix la fată. – Cum să strige mutulica mamei, ce vorbești! -mai mult a țipat ea și a intrat ca o vijelie în cameră. – Ce-i dragostea mea? – Vreau apă! - a repetat iar micuța cu o voce unică, cu mâna întinsă cu cana goală, în timp ce amândoi părinții cu ochii plini de lacrimi, în genunchi, o sorbeau din priviri. – Iubirea mea, tu vorbești? - mai mult a strigat mami, sorbind-o din ochi. Ce faci tu cu apa? – Pupi, a răspuns fetița, arătând spre linia de păpuși. – Pentru ele? – Da, mami! – Înnebunesc sau chiar vorbește? Mami era cu ochii plini de lacrimi de fericire. – Hai să înnebunim împreună că fata asta chiar vorbește. – Sună mamele să vină imediat! Brusc amândoi au respirat ușurați, o grea povară li se luase de pe inimă. – Stai să-mi revin, că era să fac infarct. – Mami, apă! - a repetat iar micuța puțin mai tare. – Uite apa, dulceața mea, a spus mami și i-a desfăcut biberonul de apă și i-a turnat. Micuța putea să bea și din cană dar ei aveau impresia că apa păstrată în biberon, închis etanș, este mai igienică. Lacrimile îi curgeau pe obraji și probabil că ar fi 16

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

putut umple cu ele cana cea mică din mâna fetei. Fetița nu i-a mai băgat în seamă și a început să le dea de băut păpușilor cu o conștiinciozitate demnă de o soră specializată. – Poate îi place să îngrijească persoane, a spus tati, încă năuc. – E spiritul matern dragă, n-ai auzit de așa ceva! Seara tot familionul era în casă și se uita la micuța fetiță ca la o piatră din coroana reginei Angliei. Ea dormise puțin după-amiază și acum își reluase joaca cu păpușile. – Și tu zici că a vorbit? - a întrebat mama fetei. – Da, mamă, eram amândoi aici, a cerut apă. – Și acum de ce nu mai cere? – Că are cana plină, mamă, păpușile n-au prea băut. – Aha! - a zis și tatăl. – S-o întreb ceva, a spus mama lui, draga mea tu vorbești? Fetița nu a schițat niciun gest și mai ales niciun răspuns. – Poate vi s-a părut, zic și eu, nu că nu mi-ar place să o aud vorbind. Poate aveți halucinații? – Eu cred că nu ai pus întrebarea potrivită, ea nu știe ce e aia vorbire. – Întreab-o tu atunci altceva! – Muti, așa îi mai spuneau de mică, s-a întors mami spre ea și a atins-o ușor pe mână din obișnuință, mai vrei apă? Nicio muscă nu mai făcea parte din colecția varăiarnă în acel moment. – Nu, mami! 17

DANDU BRIEL

Asta a fost culmea culmilor, toți erau pe spate, efectiv. Micuța și-a văzut de treaba ei fără să observe îmbrăţişările și lacrimile pe care le stârnise. Toată lumea a înțeles că unii copii vorbesc numai atunci când le vine sorocul și au ce spune. – Nimic nu vă opreşte acum să fiți fericiți - a spus una din mamele soacre. – Ai dreptate, aveam o mare grijă cu vorbitul fetei dar acum ne-am lămurit că ne-am speriat degeaba. Imediat s-a răspândit vestea și mai multe mămici au venit cu odraslele lor să vadă și să audă minunea. Aflaseră ele că micuța a început să zică ceva vorbe dar ele erau foarte mândre de evoluția propriilor copii și nu credeau că vor vedea cine știe ce minune. Toate planurile lor au fost date peste cap în momentul în care micuța a început să facă ordine cu puștimea pe un ton foarte hotărât: – Tu aici, tu acolo, uite păpușa! Mami era în al nouălea cer de bucurie iar tati a găsit o bună ocazie să se cinstească cu ceilalţi tătici. După ce tot cartierul a aflat nu a mai fost nicio surpriză în ziua în care micuța, cu ochii în ochii mamei ei, a spus: – Și eu vreau să mergem afară, mami! – Da, eu nu am zis nimic. – Da’ și tu vrei, așa am văzut? – Cum să nu vreau, numai că nu am apucat să deschid gura și mi-ai luat-o înainte. Îl luăm și pe tati cu noi? – Tati nu vrea, mai are treabă. – Măi să fie, a spus și tati, chiar că am treabă. – Atunci mergem noi două, gând la gând. 18

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Au plecat amândouă la plimbare prin parc. Micuța avea o păpuşă cu ea și o plimba în cărucior iar mami ducea geanta în care avea și sticla cu apă. Cum au ajuns în parc s-a așezat pe o bancă și fetița s-a dus la leagăne și la tobogan. Se juca exact ca un copil normal și toată lumea parcă uitase ce griji a provocat cu vorbitul ei care nici măcar nu a fost întârziat comparativ cu alți copii. La un moment dat, din zona de joacă s-au auzit strigăte și glasul unui copil care țipa: – Dă-mi jucăria înapoi! Toată lumea a văzut-o pe micuță cu o bucățică de scândurică în mână cum fugea spre mama ei. În urma ei fugea un băiețel și în urma lui mămica corespunzătoare foarte supărată. – Să-i dai imediat jucăria înapoi, a strigat mămica indignată la micuță. Ea s-a apropiat de mama ei și i-a arătat că în scândurica din mână era înfipt un ditamai cuiul ruginit. – Uite mami, buba! În acel moment a văzut și mama băiatului cuiul din scândură și a înțeles că micuța l-a scăpat de un mare necaz. – Îmi cer iertare că nu am văzut cu ce se juca băiatul meu, așa e el, adună toate gunoaiele de pe jos, mulțumesc mult frumușico, ești fată isteață. A văzut undeva așa ceva? - a întrebat-o ea pe mama fetiței. – Nu, e prima dată când vede o scândură cu cui înfipt în ea. – Atunci de unde știe că e ceva rău? – N-am idee, că nu prea stă nici la televizor să zici că a văzut acolo.

DANDU BRIEL

– Oricum vă mulțumesc mult că aveți așa o fată isteață, cum o cheamă? – Noi, până acum, îi ziceam Muti dar trebuie să-i spunem altfel. – Dar nu are nume de botez? – Ba are dar e cam ciudat că nașa ei a dorit să o cheme Mareea. – Dar e foarte frumos, mie îmi place, e chiar deosebit. Mulțumesc mult Mareea pentru ce ai făcut și sper să ne mai întâlnim prin parc, a spus mama băiatului și i-a întins mâna. Fără să știe că acela e chiar numele ei a întins și ea mânuța ei mică și s-au despărțit prietene. Cum s-au întors acasă mami s-a lăudat cu fata ei și i-a povestit soțului cum a salvat un băiețel de la o accidentare cu un cui ruginit. – Cred că mă moștenește pe mine cu talentul practic și tehnologic. – Adică tu zici că ruginitura aia de cui reprezintă tehnologie de mare clasă? – Orice cui reprezintă o unealtă tehnologică și fără el nu poți să fixezi o scândură, să faci un cuier rudimentar, să agăți usturoiul la uscat, să faci un coteț... – Poți să te oprești, sunt convinsă că mai ai o sută de întrebuințări foarte utile. Dar mă întrebam de unde știe fata de cuie dacă nu a văzut niciunul în viața ei? – Poate are acces la memoria universală! – Eu vorbesc serios și tu faci glume, mai bine veniți amândoi la masă! – Cu asta chiar că m-ai nimerit! Imediat ce s-au așezat la masă fetița a început să strige: 20

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Tati, spălat, tati, spălat! Și cu mâinile era pe sus. – Ce vrea dragă? – Tu nu înțelegi că fata îți spune că nu te-ai spălat pe mâini și ai veni la masă cu jegurile alea. – Ce vorbești, da până acum nu veneam la fel? – Ba da, dar de acum ai încurcat-o că fata vorbește. – Bine, mă, uite că mă duc la spălat, a spus el și s-a dus până la baie, a intrat și a ieșit dar nu s-a spălat să nu murdărească prosoapele noi tocmai puse. – Tati, murdar, tati, murdar! – Tu nu te-ai spălat? – Da’ de unde știe ea? – Nu știu de unde dar du-te și spală-te că așa nu mai mâncăm niciodată. S-a întors la baie și s-a frecat bine de tot să nu lase urme pe prosop. Când s-a așezat iar la masă fetița nu a mai avut nicio obiecție și totul a decurs normal. Așa a trecut mai multă vreme și ei erau surprinși în fiecare zi de ideile fetei. Cel mai mult a fost impresionat atunci când s-a terminat masa, într-una din seri și dorea să vadă un meci la televizor iar fata s-a sculat de la masă înaintea lui, s-a dus direct la telecomandă și a pus televizorul pe canalul cu meciul. Asta l-a pus deja pe gânduri. „Probabil că oi fi zis eu ceva de meci în timpul mesei.” – Tu ce părere ai, că mi-a ghicit intenția cu meciul? – N-am nicio părere că toată lumea știe că după ce mănânci te uiți la meci. – Da, dar de unde a știut că vreau la englezi? – A nimerit și ea ce te miri. O fi vreo microbistă!

DANDU BRIEL

Peste câteva zile, tot la masă, tatăl fetei s-a gândit că după ce termină o să se uite la un meci de box pentru titlul european la categoria grea. Uitase de faza cu meciul de fotbal. Fetița s-a sculat mai devreme de la masă și toată lumea a crezut că este la ea în cameră. Acum deja avea cameră separată plină cu păpuși. Fata era chiar acolo dar culmea culmilor, televizorul era pus exact pe meciul de box care și începuse. „Probabil că l-am lăsat eu pe programul ăsta știind că urmează să mă uit la el” Nu trecea zi să nu se minuneze de comportamentul micuței Mareea. Nu se supăra niciodată, nu țipa, nu plângea, foarte rar cerea câte ceva și în general părea o fetiță extrem de mulțumită de viața ei. E drept că și părinții o cocoloșeau și îi cam făceau toate poftele. Nimeni nu mai era surprins că atunci când doreau să iasă la o plimbare fata era deja îmbrăcată în camera ei și îi aștepta. „Probabil că s-a obișnuit cu programul nostru de plimbare sau aude cum trântim ușile pe la dulapuri și înțelege că ne îmbrăcăm de ieșit afară”. Tot încercau să-și dovedească faptul că fetița lor este absolut normală și nu este cu nimic diferită de alte fetițe din cartier. Dar lucrul acesta se dovedea a fi din ce în ce mai greu. Astfel în timpul unei mese de familie când toată lumea părea că se simte foarte bine, între felul doi și desert, fetița s-a dus lângă mama ei și așa cum a fost învățată, încet, la ureche, i-a spus că bunicul din partea tatălui ar dori foarte mult să se întindă puțin undeva că îl cam supără ficatul. Sigur că nu-și putea permite să formuleze așa o cerere în public, mai ales că toată lumea părea veselă și plină de energie. Mama fetei s-a sculat de pe scaun și i-a spus socrului ei că dorește să-i arate ceva în altă cameră. Puțin surprins acesta s-a ridicat, destul de 22

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

greu și a urmat-o. Acolo ea i-a spus că îl sfătuiește să se întindă puțin pe pat că parcă arată obosit. Ca gestul ei să nu pară nefiresc i-a dat și un album cu ultimele fotografii ale fetei pe care să-l răsfoiască atâta timp cât stă întins. Socrul i-a fost profund recunoscător și ea s-a întors în cameră la musafiri și i-a anunțat că socrul ei citește ceva și apoi vine la masă. Cu o altă ocazie, erau pe stradă împreună și fetița i-a spus mamei ei că domnul, destul de curățel îmbrăcat și care le privește, de la distanță este foarte flămând și ar fi tare bucuros dacă cineva i-ar da ceva de mâncare sau un ban ca să-și cumpere. Mama fetei, care acum nu se mai mira de astfel de idei ale fetei, i-a spus să cumpere o cutie cu gogoși de vizavi și să i-o ducă bărbatului. Nu se pot descrie lacrimile din ochii omului când a primit cutia din mâna fetei. A desfăcut-o imediat și a început să mănânce fără să mai țină cont de zahărul care se împrăștia pe hainele lui. – De unde ai știut tu că omul acela este nemâncat? a întrebat-o mama fetiței. – Nu știu mami, doar că atunci când l-am privit, miam dat seama că nenea acela e înfometat și nu a mai mâncat de aproape două zile. – Cum adică, ți-ai dat seama? – Nu știu cum mi-am dat seama, parcă ar fi vorbit cu mine. – Tot așa faci și cu tati când îi dai drumul la televizor și îl pui pe ce canal urmează el să se uite? – Nu, cu tati e mai simplu că el parcă vorbește cu mine cu capul. – Cum să vorbească cu tine cu capul?

DANDU BRIEL

– Cum vorbești și tu când vrei să ieșim la plimbare. Eu te aud în capul meu cum zici „Cred că o să ies puțin la plimbare cu fata”. – Cum adică, îți zic, auzi vorbele mele? – Nu, mami, nu aud nicio vorbă dar mă uit la tine și aflu tot ce ai în cap. – Hai să stăm pe banca asta și să facem o probă. – Da, mami. – Acum eu mă gândesc la ceva și tu încerci să ghicești la ce mă gândesc eu, să-mi spui când ești gata! – Păi deja sunt gata. Și ce vrei să-ți spun gândul despre coafor, despre vecina sau cel despre mine că vrei să-mi cumperi uniformă de școală? – Ce chestie, eu credeam că mă gândesc la uniforma ta pentru primul an de școală, dar tu la ce te refereai? – Spuneam că la început te-ai gândit că fetele de la coafor sunt singure și trebuie să le mai controlezi că acum ești șefa lor, apoi te-ai gândit că vecina care ți-a cerut zahăr nu ți l-a mai adus și la sfârșit te-ai gândit la uniformă. Și eu vreau să-mi cumpărați o uniformă frumoasă și ghiozdan cu poze. – Mergem mâine și cu tati să-ți luăm, a spus mami foarte uimită de ceea ce descoperea în fiecare clipă la fata ei, niște însușiri care o uimeau nespus. – Dar știi că el nu prea are chef de cumpărături. – Atunci mergem noi două. – E mai bine așa.

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Școala, o plăcere plictisitoare

– Să iasă la tablă Mareea! – Da, doamnă învățătoare. – Te rog să scrii pe tablă cuvintele învățate azi. – Gata! Le-am scris, a răspuns ea după câteva clipe. – Nu lipsește niciunul? - a început doamna să le citească. – Ba lipsește unul dar nu ni l-ați spus, doar ați vrut să-l spuneți, dar e în exemplul din carte. – Ce vorbești, tu din primul rând, adu-mi caietul să văd ce cuvinte ai scris! Băiețelul s-a ridicat în picioare cu caietul în mână și a venit la catedră și l-a pus în fața doamnei învățătoare. – Citește fiecare cuvânt pe care l-ai scris! În timp ce băiețelul citea doamna învățătoare încercuia fiecare cuvânt scris pe tablă. După ce a terminat de citit a terminat și doamna de încercuit. Nu era niciun cuvânt în plus și niciunul în minus. – Atenție clasă, toți ați scris aceste cuvinte? – Da doamnă învățătoare.

DANDU BRIEL

– Și nu lipsește niciunul, eram convinsă că l-am spus. – Astea sunt toate pe care le-ați spus, a intervenit Mareea, cu toate că dumneavoastră ați fi dorit să ni-l spuneți și pe acesta - spus ea și a notat pe tablă un nou cuvânt. Foarte intrigată doamna învățătoare și-a deschis propriul ei caiet și a mai verificat încă o dată. În notițele ei era și acel cuvânt pe care nu-l dictase totuși copiilor. – Tu de unde știi cuvântul ăsta? – V-am spus, e din exemplu din manual. Acolo sunt toate cuvintele. – Și ce tu ai citit lecția următoare din manual, doar nu ați avut-o ca temă! – Am citit tot manualul doamnă învățătoare, e foarte interesant, mi-a plăcut foarte mult. – Așa o gogomănie eu n-am mai auzit și am impresia că vrei să râzi de mine și ca să te învăț minte să-i spui mamei tale să vină mâine la școală să vorbească cu mine. – Cu cea mai mare plăcere, doamnă învățătoare, că mama dorește de mult să stea de vorbă cu dumneavoastră să vă cunoașteți mai bine. – Să fie aici, mâine la finalul orelor de școală! – Am să-i comunic. Cum a ajuns acasă Mareea i-a povestit mamei ei toată tărășenia și a anunţat-o că trebuie să vină la școală a doua zi. – Eu ți-am spus de mai multe ori că tu trebuie să te abții să faci tot felul de aprecieri asupra modului în care sunt predate lecțiile. Trebuie să pari cât mai normală, la fel ca ceilalți copii. Acasă ne mai jucăm noi și îți mai 26

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

tolerăm scăpările dar la ore trebuie să fi înțelegătoare și cuminte. – Dacă nu m-a crezut că am citit tot manualul de gramatică, ce era să fac. Să știi că i-am vorbit foarte frumos. Dar dacă vrea poate să mă întrebe din el de oriunde, asta nu i-am spus. – Tu mă uimești cu ce zici, o să vedem mâine ce vrea, de fapt. A doua zi, la finalul orelor, mama Mareei, o aștepta să iasă de la clasă și să se întâlnească cu doamna învățătoare. De cum a apărut, cu catalogul în mână doamna învățătoare, ușor înțepată și cam rigidă, a invitat-o în cancelarie să aibă loc o discuție și în prezența domnului director, care fusese anunțat, cu toate că nu prea era lămurit despre subiectul întâlnirii. Toată lumea a luat loc și i-au permis și fetiței să stea cu ei deoarece nu o puteau lăsa singură prin școală după terminarea orelor. – Vă ascult, doamnă învățătoare! – Domnule director, a început să-și dreagă glasul doamna învățătoare, avem o problemă cu această fetiță, care își dă aere de superioritate la orele mele și comentează mereu ceea ce spun. – Așa este domnișoară? – Aproape așa, domnule director. – Deci recunoști că ești vinovată? – Nu, domnule director. – Auzi, tu să nu-ți permiți cu mine ce faci la ore, că nu sunt dispus să tolerez astfel de atitudini în școala mea. – Sunt de acord cu dumneavoastră domnule director. Nici mie nu-mi place indisciplina. – Și ai de gând să mai repeți ceea ce ai făcut? 27

DANDU BRIEL

– Nu știu exact ce am făcut. – Ce a făcut doamnă, de fapt? Explicați-mi și mie, concret! – Fiind la tablă, m-a acuzat că nu am dictat un cuvânt și că de aceea nu l-a scris ea pe tablă. – Și dumneata, l-ai dictat? – Nu, eu nu l-am dictat dar ea nu avea de unde să știe asta și atunci, în bătaie de joc, de a râs și toată clasa, domnule director, a spus că ea a citit lecția următoare și nu numai atât dar s-a lăudat că a citit tot manualul ceea ce vă dați și dumneavoastră seama că nu poate fi adevărat. – Așa ai spus domnișoară? – Da, domnule director. – Stimată doamnă, a spus domnul director spre mama fetiței, vă informez că astfel de aberații, chiar exagerări, nu-și au locul în sistemul nostru de învățământ și trebuie să luăm măsuri împotriva elevilor indisciplinați. – La ce vă referiți, că nu înțeleg? – E foarte simplu, un copil, de vârsta fetei dumneavoastră, nu are cum să citească tot manualul și mai ales să și rețină ceva din el. – Sunteți sigur? – Mami ai zis să nu... – Acum vorbesc eu, ai manualul de gramatică la tine? – Da, mami, uite-l! – Mulțumesc dragă mea. Domnule director am să vă dau dreptate, pe loc, în fața doamnei învățătoare, dacă dumneavoastră găsiți un singur lucru din manual, de la orice pagină, pe care fata mea să nu-l cunoască. Treceți 28

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

peste primele cinci lecții care se presupune că au fost predate și deci cunoscute. Mami părea puțin nervoasă dar ea își cunoștea fiica prea bine ca să cedeze cu una cu două. I-a întins, foarte hotărâtă, manualul domnului director. – Stimată doamnă, acum nu trebuie să vă supărați și să puneți fata într-o situație total penibilă, o astfel de probă poate lăsa traume psihice asupra ei mai ales la vârsta asta. A încercat domnul director o negociere și o îmbunare a atmosferei. – Luați vă rog manualul și începeți să întrebați, de unde doriți, că de traumele ei mă ocup eu ulterior. – Doamnă învățătoare, nu vreți să întrebați dumneavoastră ceva că eleva vă aparține? – Nu, domnule director, că eu știu ce urmează și ce bâiguieli o să scoată fata asta, vă rog să puneți dumneavoastră întrebările pe care le considerați cât mai edificatoare. – Bine, a spus domnul director, de la orice pagină sau doar din lecția următoare? - a mai spus el în timp ce deschidea cartea. – Mami am voie? – Da, dragă, desfășoară-te cum vrei! – Atunci, de la orice pagină, domnule director. În timp ce domnul director stătea cu ochii pe o pagină din carte și se pregătise să ridice privirea și să pună întrebarea, nu a apucat să deschidă gura și Mareea a spus: – Astea cu genul substantivelor sunt prea simple, masculin, un băiat, doi băieți, feminin, o fată, două fete și neutru, un drum, două drumuri, încercați altceva.

DANDU BRIEL

– Bine, a răspuns domnul director fără să sesizeze că de fapt el nici nu a apucat să deschidă gura și să întrebe nimic. Doamna învățătoare rămăsese cu o figură cu adevărat năucă și era evident că este deja în afara problemei și că ieșise în decor. – Nici asta nu e încuietoare, a spus Mareea, văzând că domnul director a mai dat câteva pagini și dorea să pună totuși o întrebare. Formarea femininului de la masculin e foarte simplu: nepot-nepoată, urs-ursoaică, rățoi-rață... – Stai puțin, că n-am apucat să te întreb nimic! – Dar ce doreați să întrebați? - a intervenit și mama fetei. – Exact asta doream să întreb cu formarea femininului de la masculine, dar nu am apucat. – Și care e problema, nu a răspuns corect fata la întrebarea pe care urma să o puneți? – Stimată doamnă, a început domnul director să ridice tonul, nu vă dați seama că ea răspunde înainte să o întreb. – Păi da, așa ne face și acasă! – Cum poate să facă așa ceva? Am înțeles că doriți să verific dacă știe toată cartea dar și că știe și ce urmează să o întreb nu a fost în înțelegerea noastră. Acest copil este un fenomen! – Exact domnule director și dacă ne permiteți să urmăm cursurile școlii dumnevoastră ar fi o mare onoare pentru noi –a spus mami cu o privire care nu permitea niciun fel de replică. – Sunt de-a dreptul măgulit să am așa o elevă în școală, și cred că și doamna învățătoare are obligatoriu aceeași părere. Înțeleg că ți-a plăcut foarte mult

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

gramatica? - a mai spus domnul director întorcându-se cu privirea spre fată. – Nu în mod deosebit, că am citit toate manualele, de la toate materiile. – Eu cred că noi doi trebuie să avem o discuție serioasă doamnă învățătoare, a mai spus directorul privind exact spre colega lui. – Oricând, așa este domnule director, dacă lucrurile stau așa cum ziceți dumneavoastră atunci nu mai am nicio obiecție. – Vă mulțumesc că ați avut amabilitatea să veniți la școală și vă asigur că nu vor mai fi astfel de probleme niciodată. „Ce învățătoare nepricepută care nu deosebește o fată supradotată de ceilalți elevi, trebuie să-i cam trag un perdaf, altfel ne pierdem cei mai buni elevi”. – Și eu cred la fel, i-a spus fata domnului director privindu-l exact în ochi. O discuție nu strică niciodată. Asta a fost picătura care a umplut paharul și domnul director a căzut pe scaun ca un sac de cartofi noi. Din acel moment școala a început să fie ca un fel de distracție pentru Mareea. Erau ore în care doamna învățătoare o întreba doar dacă nu a omis ceva și dacă predarea se face conform manualului. Dar de cele mai multe ori Mareea îi făcea semn, înainte de a primi întrebarea dacă răspunsul era afirmativ sau negativ. Asta o scutea pe doamna învățătoare de a se face de râs în fața restului clasei, dacă făcea vreo greșeală. Mareea stătea în ultima bancă și de acolo doar îi făcea semn doamnei cu privire la observațiile făcute. La început doamna nu era întotdeauna de acord dar cu timpul s-a învățat minte și nu a mai contrazis fata. De fiecare dată, atunci când în școală sosea o inspecție, domnul director îi trecea și prin clasa fetei și îi 31

DANDU BRIEL

ruga pe inspectori să-i pună orice întrebare doresc, din întreaga programă școlară, chiar dacă erau la mijlocul anului. De cele mai multe ori aceștia se gândeau la întrebări mai grele pentru a demonstra că nu au ajuns degeaba inspectori. Surpriza, pe care o știa numai domnul director, era că fata începea să răspundă înainte ca ei să pună întrebarea și asta deruta complet inteligența lor administrativ nativă. – Cu așa elevi această școală este mândria orașului nostru, vă felicităm! E drept că ea era singura cu astfel de capacități dar probabil că asta nu conta prea mult, demonstrația fiind făcută. Fata era deja mai mare și acum mergea singură pe stradă, la cumpărături sau de la autobuzul școlii acasă. Într-una din zile a observat că este urmărită de un grup de băieți cam golănei. După ce a mers o bucată de drum în fața lor, mergând spre bibliotecă, s-a oprit brusc și atunci când au ajuns lângă ea s-a întors cu fața spre ei. – Ce-i domnișoară, ai plecat la plimbare? - i-a zis cel care părea mai obraznic. – Mă bucur să te cunosc! - a răspuns fata iar privirea ei albastră era ațintită exact pe fruntea băiatului. – O să-ți treacă imediat bucuria asta, nu vezi că suntem cam singuri pe stradă. – Lăsând la o parte faptul că îți plac ochii mei, a început să-i spună fata, te informez că nu am telefon mobil de furat și nici bani. – Ce vorbești, ia s-o căutăm puțin! - a răspuns băiatul, uimit totuși că ea a știut exact ce caută și a pus mâna pe mâna ei, încercând s-o apuce.

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

În clipa aceea, la atingerea ei, un șoc puternic însoțit de un fascicol de lumină a avut loc și băiatul a fost aruncat pe spate, pe trotuar și toți au avut senzația că a început să scoată și fum. Băiatul tremura din tot corpul iar ceilalți, care au văzut scena, au rupt-o la fugă urlând. Mareea a rămas pe loc speriată și ea de efectul pe care l-a produs fără să vrea, efectiv şi nu doar în subconștient. – La omorât, l-a omorât, fata aia l-a omorât! Un polițist care tocmai se apropia s-a uitat mirat la băieți și la direcția pe care ei o arătau și a venit spre băiatul aflat pe jos. Între timp, fata, care nu se limpezise prea bine, era pentru prima dată când pățea așa ceva, a pus mâna pe băiat, l-a trezit din șoc și i-a anulat complet starea anterioară. El s-a ridicat zâmbind, i-a mulțumit frumos că l-a ajutat iar când polițistul a ajuns lângă ei nu a văzut decât un băiat și o fată care se hlizeau unul la altul. – A pățit vreunul din voi ceva, că strigau unii mai în colo de ziceai că sunt loviți de o locomotivă. – După cum vedeți nu avem nimic, niciunul, a explicat băiatul, dar în mintea lui încerca degeaba să restabilească șirul evenimentelor. Se uita la fată, la el, dar nu pricepea de loc de unde s-a rupt filmul și de ce nu-și mai amintește ce caută el pe strada aia. – Voi vă cunoașteți? - a întrebat polițistul. – Suntem prieteni vechi, i-a răspuns Mareea, iar el a dat din cap foarte convingător. – Bine atunci, dacă nu aveți nimic de reclamat mă duc la treaba mea. La revedere! – La revedere, domnule polițist! Polițistul s-a îndepărtat în timp ce băieții din gașcă au început să se apropie timid. S-au oprit cu toții la o distanță respectabilă și l-au chemat pe șmecherul 33

DANDU BRIEL

principal să vină la ei. Fata stătea și se uita curioasă să vadă ce au de gând să facă, nu se grăbea la bibliotecă pentru că știa exact cât este ora fără să aibă niciun ceas asupra ei. – Poți să pleci că nu mai avem nevoie de tine! - a spus șeful de gașcă și nici el nu știa de ce. – Ce drăguți sunteți și ce amabili, rar vezi așa ceva pe străzile astea. Poate pot eu să te ajut cu ceva? - a întrebat fata. – Tu n-ai cu ce! – Ce vorbești, uite ăla cu bască de lângă tine crede că ești cam mototol, iar cel cu bățul ăla în mână se gândește că totuși nu ar strica să-mi tragă vreo două. – Așa e mă? - s-a întors șeful spre cel cu bască, mototol ai? – Da’ n-am scos o vorbă! – Eu n-am spus că ai vorbit ci că așa te-ai gândit - a răspuns fata. – De unde știe ea ce m-am gândit eu? – Nu contează de unde știe, așa e sau nu? – Da’ ce, eu sunt prost să recunosc? – Uite acum se gândește că o să vină după mine și o să mă urmărească până acasă! – Bă, tu ești nebun, așa te gândești! – Așa m-am gândit că dacă văd că tu te freci și nu faci nimic trebuie să fac eu ceva. – Atunci fă asta! - i-a zis șeful și i-a tras un pumn în plină față de la aruncat la câțiva metri distanță. După ce s-a ridicat de pe jos a rupt-o la fugă împreună cu deținătorul de băț care și-a dat seama că urma să se ridice cortina și pentru numărul lui.

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Cred că ai putea fi o bună șefă de bandă! - i-a spus șeful grupului în timp ce îi făcea semn că pleacă. Nu a îndrăznit să o mai atingă sau nici măcar să stea mai aproape de ea. – Doar atât crezi tu că aș putea fi, eu mă gândeam la ceva mai mare. – Ce poate fi mai mare decât un șef de bandă. – Poate se găsește ceva deosebit și pentru mine, un șef de mai multe benzi. Și s-au despărțit. Acasă le-a povestit părinților toată tărășenia și l-a pus pe gânduri pe tatăl ei. – N-am înțeles faza cu șocul electric, cum adică l-ai aruncat la câțiva metri când te-a atins pe mână? Ce-ai simțit în clipa aia? – În primul rând, nu cred că a fost vorba de ceva electric, așa cum faci tu cu scurtcircuitele tale prin casă, a fost un fel de forță ca un pumn de lumină care l-a lovit direct prin mână în piept. – Mă gândesc că dacă ar fi fost ceva electric ar fi trebuit să te afecteze și pe tine că era pe pielea ta. – Și eu m-am gândit la fel că nu a fost ceva electric, eu nu am avut nimic și nici el nu a avut vreo arsură ca de la curent electric. – Și mai poți să faci la fel acum? – În niciun caz că nu mai sunt aceleași condiții, în acel moment am fost extrem de furioasă și chiar am vrut să-l lovesc cu ceva. – Ai mai pățit vreodată acest fenomen? – Nu, niciodată, dar nici n-am mai fost în această situație.

DANDU BRIEL

– Asta cam așa e, se pare că, de acum în colo, corpul tău o să-ți ofere multe surprize. – Eu caut să mă abțin cât mai mult că v-am promis o comportare de copil normal dar uite că apar și alte situații, chiar m-am speriat puțin dar m-am și bucurat că pot să mă apăr în acest mod. – Bine, stai liniștită, iar de acum încolo noi vom fi și mai liniștiți dacă știm că tu poți să te aperi singură. Mereu am avut grija asta. – Nu e cazul, oricum cred că mă pot descurca și în situații mai dificile. – Suntem convinși. Ce program ai acum? – Mai fac ceva din lecții pentru că mulți profesori vor să vadă teme scrise chiar dacă pot să răspund la orice întrebare. – Cât timp ești la școală trebuie să te adaptezi la regulile lor cu toate că tu ești mult peste cunoștințele ce se predau. – Încerc să fac față, cu toate că multe lucruri mă deranjează. Parcă trebuie să merg tot timpul în patru labe și nu mă ridic niciodată în picioare. – La ce te referi? – La faptul că ceea ce se predă este extrem de simplu și eu mai mult fac completări la cele predate de profesori că de ascultat nu mă mai ascultă nimeni și nici nu mă mai scoate la tablă. – Și pe ce îți pun notele? – Pe ce le spun în clasă și care nu face parte din manual. – Adică profesorul te întrebă ceva și tu răspunzi?

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Nu că am trecut de faza asta, el se uită la mine și eu răspund la întrebarea pe care o are în minte, nu trebuie să o mai formuleze. – Și copii ceilalți ce spun de tehnica asta. – Ei stau tot tipul cu gurile căscate de uimire și atunci nu mai spun nimic. – Bine, du-te la lecții! – Da, tati. Peste ceva timp s-a constat, la școală, că a dispărut telefonul mobil al unuia din profesori. Toată ancheta făcută discret de domnul director a fost inutilă, telefonul nefiind găsit. Atunci lui i-a venit ideea să apeleze la Mareea și a chemat-o în cancelarie pentru o discuție între patru ochi. – Tu ce părere ai despre acestă situație, cum crezi că a dispărut acest telefon? – Nu m-am gândit până acum la asta. – Dar vezi vreo soluție să-l prindem pe făptaș. – Adică să vă spun eu cine a furat? – Cam așa ceva. – Dar dumneavoastră nu vă gândiți cum voi fi eu privită de ceilalți dacă se află că am pârât un coleg. – Ai dreptate, dar cum putem să aflăm noi cine este făptașul fără ca cineva să știe că tu l-ai descoperit. – O să mă gândesc. – Te rog și mai discutăm mâine. A doua zi Mareea s-a dus la domnul director să-i comunice planul ei. Era foarte prins cu tot felul de hârtii dar a invitat-o să ia loc până ce secretara a ieșit cu mapa de corespondență din birou. Dorea, așa cu a promis, ca 37

DANDU BRIEL

nimeni să nu știe de implicare fetei în aceste cercetări. Într-un final au rămas singuri și Mareea a putut să-i spună despre planul ei. Directorul a fost încântat de idei și la finalul orelor a ordonat ca toți elevii prezenți să fie adunați în sala de festivități pentru comunicări. La ora fixată toată lumea era prezentă. Ca scena să fie cât mai plauzibilă domnul director a făcut o scurtă informare privind activitățile de vacanță organizate de școală. În tot acest timp aștepta un semnal de la Mareea care se află undeva în spate după perdeaua camerei de protocol și urma să-i spună dacă a observat ceva. Timpul a trecut și după ce le-a tot vorbit elevilor directorul și-a dat seama că fata nu a putut să-l ajute cu nimic și le-a dat liber. – Nu-i nimic, ai încercat, probabil că va trebui să anunțăm poliția, i-a spus el cam supărat că nu-i reușise figura. – Eu cred, a spus Mareea că niciunul din elevii prezenți nu a furat telefonul. – Atunci cine l-a furat? - a întrebat și directorul. – Dacă îmi permiteți să intervin, a spus și domnișoara secretară a școlii, acum de față. – Spune, ce idee ai! – Nu am altă idee decât ați avut dumnevoastră dar elevii prezenți sunt numai de la orele de dimineață nu și de la schimbul de dupăamiază. – Tu știi că ai dreptate, vom face aceeași adunare și la finalul orelor următoare. Așa au și făcut și la finalul orelor de seară domnul director a cerut o nouă adunare. Mareea a fost rugată să stea și suplimentar, cu acordul mamei ei și să participe și la această adunare.

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Nici nu a apucat domnul director să spună două fraze că din camera unde se afla, cu privirea spre elevi, Mareea i-a transmis domnului director următorul bilet, prin domnișoara secretară: elevul care a furat telefonul este pe al doilea rând, al treilea și are părul roșcat. Telefonul este ascuns în dulapul lui cu echipament sportiv, într-o cutie pentru bascheți. Pentru că nu putea să întrerupă brusc cuvântarea directorul a mai scurtat-o și pe măsură ce se apropia de final, a coborât de la tribună, lăsând un profesor să vorbească în continuare, despre o viitoare excursie și el sa dus direct la elevul cu pricina. Acesta a schițat un gest de fugă dar dacă a văzut că și la capătul celălalt de rând era unul din paznici s-a ridicat în picioare și a așteptat. El era foarte liniștit că știa unde e telefonul și nu se putea găsi nimic asupra lui. Domnul director i-a făcut semn să iasă din rând și să se apropie de el. N-a mai avut nicio șansă, a fost luat pe sus de paznici, spre marea uimire a colegilor și împreună cu domnul director au plecat la vestiarul sălii de sport. Pe măsură ce se apropiau băiatul se făcea mai galben și mai galben iar atunci când i-au cerut cheile și au deschis dulapul era gata să leșine și a avut noroc cu paznicul care îl ținea fără nicio posibilitate de scăpare. Exact așa cum a precizat Mareea, în cutia cu pantofii de sport se găsea și telefonul, cu bateria scoasă, că nu cumva să sune din greşeală prin cine știe ce miracol. – Duceți-l la separeu, și să stea acolo până ajung la școală și părinții lui. Roșcatul nu mai scotea nicio vorbă și era clar că ideea cu venirea părinților nu l-a încântat. Domnul director a păstrat secretul dezvăluirilor dar a fost nevoit să-l exmatriculeze pe hoțul de telefoane cu toate că părinții lui au făcut tot efortul să fie iertat. Nimic 39

DANDU BRIEL

nu l-a putut împiedica pe domnul director să aplice regulamentul școlii. Părinții băiatului au fost extreme de impresionați de modul în care domnul director a descoperit fapta copilului și au început să-l bănuiască de puteri magice. Acasă Mareea i-a explicat mamei ei cum a descoperit hoțul. Ea era tare nerăbdătoare să afle de ce a trebuit fata ei să stea mai mult la școală. S-a gândit și la faptul că ar putea fi pedepsită că nu și-a ținut gura sau a făcut vreo altă trăznaie că era foarte inventivă. – Să te aud ce-ai mai făcut? – Nimic deosebit. Domnul director m-a rugat să prind un hoț de telefoane mobile și eu l-am prins. – Să nu-mi zici că ai fugit după el prin curtea școlii sau prin școală! – Nici vorbă, înseamnă că nu mă cunoști. Domnul director i-a adunat pe toți în sala de festivități și eu care stăteam la o fereastră din spatele podiumului am început să fac așa cum fac cu tati când vreau să-i potrivesc canalul preferat după ce mănâncă, adică îi umblu în cap. De data asta pentru că nu știam în ce cap să umblu m-am gândit să colorez cu roșu numai gândurile hoțului indiferent de natura lor. – Păi ce așa faci tu cu tati? – În niciun caz că tati e singur și îl știu, de aceea acum mi-am propus chestia cu culoarea că erau prea mulți în sală. – Păi tu poți să faci așa ceva? Știai că poți să faci așa o treabă? – Nu știam că pot dar am aflat acum. Eu am crezut că toată lumea poate așa ceva, dar văd că eu funcționez chiar altfel. După ce am văzut cine emite gânduri roșii, totul a devenit simplu, m-am concentrat pe mintea lui și 40

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

așa am aflat că telefonul e în dulapul de echipament sportiv. – Da’ ce el vorbea cu el însuși? - a întrebat și mama. – Nu mami, nu vorbea dar s-a gândit că este posibil ca toată adunarea să fie înscenată pentru descoperirea lui și că ar fi bine ca după terminarea orelor să mute telefonul de acolo, din cutia de bascheți, undeva într-una din coliviile porumbeilor din curtea școlii, acelea din care am făcut și eu una la lucru manual. – Și după ce l-ai găsit, ce ai făcut? Că nu cred că teai dus și l-ai arătat cu degetul, că nu-i frumos. – Nu, nici vorbă, i-am transmis, prin doamna secretară un bilețel și i-am spus cine e hoțul și unde e telefonul. – Și domnul director ce a zis de ce ai făcut tu? – A fost deosebit de încântat, mi-a mulțumit foarte mult și m-a adus și cu mașina dânsului acasă. – Asta am văzut că eram lipită de geam. N-am prea înțeles, până mi-ai spus, de ce trebuia să stai așa mult la școală și mă gândeam să nu fii pedepsită pentru vreo prostie. – Doar știi foarte bine mami că eu sunt o fată foarte cuminte. – Da, iubirea mea și mă bucur că sunt mama ta.

DANDU BRIEL

Domnișoara Mareea

Fata a crescut și s-a făcut o domnișoară în toată regula. Înăltuță, blondă cu ochii de un albastru intens, cu un zâmbet fermecător, foarte jovial și fără să se amestece cu prea mulți colegi, ea făcea o impresie puternică încă de la prima vedere. Mulți tinerei o plăceau, dar în momentul în care ar fi dorit să-i facă o declarație sau un început de aluzie, auzeau vocea ei foarte clară cum le spunea: – Nici să nu te gândești la așa ceva! – Doar mă gândeam, i-a răspuns odată unul din cei mai drăguți băieți. – Asta spuneam și eu să nu te mai gândești. – Da’ de unde știi tu la ce mă gândeam eu? – La asta! - i-a răspuns Mareea și a scris pe o hârtie câteva cuvinte. După așa o demonstrație niciun pretendent nu și-a mai permis să emită gânduri ciudate în preajma ei, într-o zi chiar i-a spus unuia: – Tu n-o să mă vezi dezbrăcată niciodată, nici din greşeală, așa că nu-ți mai încinge mintea! Iar băiatul a

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

fost convins că s-a bulbucat prea tare la picioarele ei de top model că altfel nu avea de unde să știe. Liceul s-a terminat cu premiul întâi cu laude nenumărate și Mareea s-a înscris la Facultatea de psihologie fiind convinsă că aptitudinile ei o vor ajuta în această meserie. Cursurile aveau loc mai mult dimineața iar dupăamiaza erau un fel de ore de laborator. La început, au atras-o orele de psihoterapie în care fiecare cursant era învățat cum să stea de vorbă cu pacienții și ce sfaturi să-i dea pentru vindecare. Aveau și ore practice în diferite cabinete cu doctori consacrați. Cel mai mult a distrat-o un domn, mai în vârstă care a venit cu soția și cu fata lui la cabinet și care parcă era topit din cauza problemelor de sănătate. Doamna psiholog, îndrumătoarea Mareei, a început să-i facă o demonstrație de cum se face o anamneză model prin intervievarea pacientului. − Vă rog să-mi spuneți cum vă simțiți în acest moment? − Foarte slăbit, fără vlagă. − De ce credeți că aveți această stare? − Datorită anilor de muncă din trecut. Surmenajului foarte mare. La începutul discuției, Mareea, nu a fost foarte atentă că mai avea de completat fișa pacientului dar după câteva momente și-a ridicat privirea și s-a uitat spre pacient. Ceea ce a constatat a surprins-o peste măsură. Pacientul avea două dialoguri, unul cu vorbe și se adresa doamnei psiholog și altul în mintea lui și nu se adresa nimănui.

DANDU BRIEL

În acel moment următoarea întrebare a doamnei doctor a fost: − Deci considerați că munca pe care ați făcut-o până la ieșirea la pensie a fost extrem de obositoare și surmenantă? − Da, a răspuns pacientul, m-a epuizat fizic și psihic. Dar în mintea lui Mareea a „citit”: „mare brânză și serviciul meu că mai mult stăteam cu băieții la bere”. − Și ce considerați că vă este necesar ca să puteți duce o viață, cât de cât, normală? − Cât mai multă atenție din partea familiei. „să le învăț minte pe fufele astea două cum să se țină toată ziua de fundul meu, că destul le-am slugărit”. − Dar eu cred că doamnele, aici de față, vor face tot posibilul să vă îngrijească cât mai bine. O să vă prescriu totuși și niște pastile, un fel de vitamine, să le luați de două ori pe zi. − Cum ziceți dumneavoastră doamnă doctor, să sperăm că voi fi bine îngrijit. „Să vadă și femeile astea cum e să stai pe pensia bărbatului, casnică, zeci de ani și să nu faci nimic, acum o să le iasă pe nas. Sper că vitaminele alea să meargă cu berea că nu pot să mor de sete când mai vin băieții pe la mine”. Mareea era complet uluită și se uita la bărbatul din fața ei care părea complet terminat dar în același timp se minuna și de ceea ce gândea omul și nici nu știa dacă să zică ceva sau nu. Ea era o fată foarte credulă, lipsită de experiența vieții și îi era imposibil să-și imagineze că cineva poate să mintă în așa hal, fără nicio jenă. La finalul discuției doamna doctor le-a spus celor două femei să mai rămână puțin și a rugat-o pe Mareea să-l conducă pe pacient la mașină și să mai vorbească cu el până vin și însoțitoarele. 44

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

− Mergeți cu domnișoara, i-a spus ea și vor veni și doamnele imediat. Le mai rețin puțin să le explic în detaliu modul de tratament. Nu vreau să vă încarc memoria și cu această grijă. Condu-l pe domnul! − Vă mulțumesc foarte mult doamnă doctor, sunteți o persoană miloasă și cu multă înțelegere, să le explicați cu atenție tot ce trebuie că eu nu prea mai am nici ținere de minte. „Mă mai prefac câțiva pași că diseară le-am promis băieților că ieșim la o băută. Totul sacrificiul e până mă sui în mașina lor. Muierilor o să le spun că mă scot băieții la aer în parc pe o bancă. Banca din fața cârciumei.” Omul s-a ridicat cu greutate și s-a lăsat pe brațul pe care, amabilă Mareea i l-a oferit. Abia se mișca târșâindu-și picioarele. Așa au ajuns la scările de la ieșirea din cabinet. − Acum nu mai este nevoie să te prefaci, i-a spus scurt Mareea care nu a mai suportat tot teatrul ieftin și șia eliberat mâna din mâna pacientului, lăsându-l singur în picioare. Aici nu ne vede nimeni. La început a crezut că o să facă atac de cord chiar în fața ei dar i-a fost imposibil să reziste și să facă pe inocenta la atâta impostură. Acesta i-a dat drumul la mână și a coborât scările aproape în fugă și a sărit direct în mașină pe unul din locurile din spate. De acolo a privit spre Mareea ca un om hăituit și s-a făcut mic în mașină. Mareea nu prea era genul de fată care poate fi prostită și s-a apropiat calmă de geamul mașinii, i-a făcut semn să-l deschidă și cu cea mai suavă voce din lume i-a spus: − Berea de pe banca de la cârciumă nu se potrivește cu vitaminele prescrise și știi foarte bine că nici nu ai nevoie de ele. − Tu ești doctoriță?

DANDU BRIEL

− Nu, nu sunt nimic! − Atunci ești diavoliță, asta ești! − Ați și ajuns la mașină, a spus în spatele ei soția pacientului, credeam că abia se mișcă. − I-a făcut bine consultația, a răspuns Mareea. Cele două femei s-au urcat în mașină și din spate, disperat, bărbatul cu degetul pe buze îi făcea semnul tăcerii. − Stai liniștit că va fi cum ți-ai dorit, vei fi foarte bine tratat. Doamnele cred că au înțeles exact ce au de făcut, i-a mai spus Mareea și a văzut cum bărbatul se relaxează și se tolănește ca un boier pe canapea cu fața numai zâmbet. Aceasta a fost una din experiențele de început, că apoi a mai trăit multe alte evenimente. Își aduce aminte de cazul soțului care s-a prefăcut bolnav ca soția lui să ajungă la cabinet cu el și să se dovedească în discuția cu doctorița că ea era de fapt pacienta. Atunci a văzut și Mareea ce însemnă abilitatea unui doctor de a întoarce, practic, situația familială. Doctorița, care și-a dat seama imediat despre problemă, i-a spus să dea un test pentru a se dovedi că are calitățile cerute pentru îngrijirea soțului și bineînțeles că s-a demonstrat, nu numai că nu-l poate îngrijii dar are chiar ea nevoie de îngrijiri serioase. Atunci soția a cerut ca și soțul să treacă testul, ceea ce pentru el a fost o bagatelă și numai așa s-a convins de situația reală. Rar vezi pe cineva cu viața așa bulversată și întoarsă cu 360 de grade. Mareea era deja în anul trei de facultate și frecventa cu mare plăcere orele de practică de la cabinet. Doamna doctor a fost la început complet uimită de capacitățile pe care i le demonstra, cu voie sau fără și până la urmă a întrebat-o direct: 46

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

− Draga mea, ne cunoaștem de mai multă vreme și am văzut că ai un adevărat dar pentru această meserie, dar te rog să-mi spui și mie ce ești tu de fapt, știi că îmi ești foarte dragă și vreau să te îndrum cât mai corect, cât mă pricep. Am constatat că mă depășești în multe privințe și chiar dacă nu vorbești prea mult eu citesc pe chipul tău modul de rezolvare al pacienților, deci ce ești tu, nu cine ești? − Nu știu dacă pot să mă exprim chiar liber că obiceiul acesta nu mi-a fost întotdeauna util și m-a îndepărtat de oameni. − Cu mine poți să fii perfect sinceră, e greu să mă mai surprinzi după atâția ani de meserie. − Sunteți sigură că asta doriți? − Bineînțeles, eu am deschis discuția, ce poți tu sămi spui din ce nu știu? − Atunci o să vă răspund la câteva întrebări pe care vi le-ați pus dar la care nu aveți încă răspuns. − Adică vrei ca eu să te întreb ceva acum, mie mi-ar plăcea să vorbești tu liber. − Asta am spus și eu, nu trebuie să mă întrebați nimic iar eu am să vă răspund la cele mai recente întrebări pe care vi le-ați pus singură în gând. − Nu înțeleg ce vrei să spui, tu mă uimești dar cred că acum ai depășit o anumită limită, chiar a decenței, dar să te aud, dă-i drumul! − În primul rând eu nu mă voi mărita niciodată cu fiul dumneavoastră, i-a spus Mareea și a văzut cum privirea doamnei doctor se mărește și cade pe spate în fotoliu. Apoi, pacientul acela grizonat, care vine mereu ultimul la consult și uneori vă conduce și cu mașina acasă, este mult mai dăunător decât soțul dumneavoastră, chiar dacă vă este amant. Faptul că ați 47

DANDU BRIEL

început să-i dați bani este semnul clar că nu pe dumnevoastră vă place ci mai mult portofelul dumneavoastră. Doctorița era încremenită în fotoliu și nici măcar nu mai putea schița o vorbă. A întins doar o mână și a luat ceașca de cafea de pe birou de parcă încerca să se ascundă după ea. Mareea s-a făcut că nu observă gestul, aproape de panică făcut și a continuat calmă ca la examen. − Dacă vă mai neglijați căminul prietena dumneavoastră cea mai bună în schimb se ocupă intens de el. Iar dacă nu luați măsuri imediate divorțul bate la ușă. − Nu crezi că fabulezi prea mult domnișoară? Fața doamnei doctor era deja străvezie dar încerca să pareze cu forțele care îi mai rămăseseră. Nicio șansă! − Eu v-am prevenit. Dumneavoastră m-ați solicitat. Ați vrut să vă uimesc și sper că am reușit. Deja aveți datorii la bancă de care nu știe soțul dumneavoastră, amantul v-a părăsit la hotel în plin act sexual, fiul dumneavoastră se droghează, fata cu care este îi papă toți banii, soțul vrea să ipotecheze casa, care este a lui să o poată întreține pe prietena familiei și pot să mai continui, dacă doriți? − Momentan nu, că nu vreau să fac infarct. Sinceră să fiu m-ai uluit și nu-mi dau seama de unde ai aceste informații, mai ales cea despre hotel. − Sunt o fetiţă care s-a născut paranormală, am acces la toate informațiile din univers. − E clar că asta și ești, dar în această situație, te rog frumos, acum chiar te rog, tu vezi vreo rezolvare? − Sigur că există, am să v-o spun mâine dimineață. − De ce, e ceva la care trebuie să te gândești? 48

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

− Nu, în niciun caz, iar mă subestimați, este ceva care trebuie să se potrivească și să se întâmple, puteți avea încredere în mine. − Bine, mă las pe mâna ta, dar să știi că doresc o rezolvare în care eu să ies câștigătoare. − Așa va fi! Oricum vă sunt datoare că m-ați primit la cabinet. − Nicio clipă nu m-am gândit că o să-mi dai așa o lecție! Chiar îți mulțumesc! Toată noaptea doamna doctor s-a perpelit în patul conjugal, lângă soțul ei și de dimineață a venit la cabinet cu o jumătate de oră mai devreme, și-a făcut liniștită cafeaua și cu ochii era pe ușa de intrare a cabinetului să o vadă pe Mareea. Ea a intrat în cabinet și la întrebarea din privirea doamnei doctor a răspuns că încă nu este momentul să stea de vorbă una cu alta și puteau începe consultațiile. Așa a trecut o oră și încă o oră, amândouă își vedeau de treabă când, la un moment dat, Mareea i s-a adresat pacientului de pe canapea și spre uimirea doamnei doctor i-a spus: − Chiar în acest moment doamna doctor trebuie să plece urgent până acasă și vom continua noi discuția, dacă doriți? Doctorița a înțeles imediat mesajul, s-a ridicat de pe fotoliu, s-a îmbrăcat rapid peste halat și a ieșit. S-a auzit zgomotul mașinii cum demara pe alee. Mareea a rămas cu pacientul și a început să-i vorbească: − Depresia dumneavoastră este o creaţie proprie pe care o puteți realiza datorită faptului că aveți o inteligență peste medie. Numai persoanele inteligente își pot imagina depresia și numai ele și-o pot crea și amplifica. Tâmpiții nu fac depresie pentru că nu pot. 49

DANDU BRIEL

− Adică, vreți să spuneți, că eu sunt o persoană inteligentă? − Exact asta am spus, chiar foarte inteligentă. − Și atunci cum pot să scap de faptul că sunt atât de depresiv? − Nu sunteți de loc, ci doar vă faceți depresiv, este ca și cum ați fi actor și ați juca un rol. Un actor foarte bun în rol de depresiv. − Dumneavoastră domnișoară mă uluiți, adică spuneți că nu sunt bolnav? Doamna doctor nu mi-a spus niciodată asta! − N-am spus așa ci am spus că dacă vreți să fiți bolnav, sunteți chiar foarte bolnav. − Dar dacă vreau să fiu sănătos, a întrebat pacientul și parcă vocea lui era mai puternică. − Dacă vreți să fiți sănătos de gura mea, nu faceți nicio scofală. − Păi nu dumneavoastră mi-ați spus să fiu sănătos? − Nu m-ați înțeles, eu v-am spus că puteți fi exact cum doriți ori sănătos ori bolnav, dumneavoastră decideți. Trebuie să rețineți un singur lucru că dacă o faceți din cauza mea sau la sfatul unor prieteni sau din ce mai auziți prin presă sau la televizor, atunci nu e valabil. − Dar când este valabil? − Hotărârea de a fi sănătos este valabilă numai dacă este intimă, pornită din inima proprie. − Ce inima mea gândește? − Mult mai mult decât vă imaginați și este chiar extrem de inteligentă. − Cred că asta e ca atunci când am vrut să trec strada în fugă dar ceva m-a oprit brusc și n-am mai putut

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

mișca picioarele și în acel moment am văzut camionul care m-ar fi făcut praf. − Exact asta vreau să spun, inima gândește și ea, trebuie doar ascultată. − Domnișoară, știți ceva, deja parcă mă simt mai bine! − Asta însemnă că ați început să vă ascultați inima! − Mă bucur mult că ne-am cunoscut și probabil că am avut noroc că a plecat doamna doctor și am putut să vorbim separat, cred că nu mai am de ce să mai vin pe aici. − Puteţi să veniți la câte un control periodic să nu zică doamna că i-am gonit pacienții. − Aveți dreptate, o să mai trec pe aici, dar nu ca pacient, poate să vă aduc un buchet de flori. Omul s-a ridicat, mult mai vioi ca la venire, a lăsat plata consultației pe birou și a ieșit fluierând. „Prima mea consultație și primul succes” S-a gândit Mareea și după câteva momente a revenit și doamna doctor. Era puțin roșie la față, respira accelerat dar părea foarte satisfăcută și privirea ei devenise mai vioaie. − Stai să-mi revin și-ți povestesc tot, a spus ea, s-a dezbrăcat și s-a așezat pe fotoliu trăgând mai aproape cafeaua de dimineață. În sala de aşteptare nu mai era nimeni așa că a început să povestească. − În primul rând am vrut să înțeleg ce te-a făcut să mă trimiți așa urgent acasă dar pe drum mi-am dat seama și atunci am oprit mașina în capul străzii și m-am apropiat de casă pe jos. Dacă opream la garaj probabil că stricam tot farmecul. Nici nu am folosit cheile și am intrat prin ușa care duce din grădină la subsol și care era

DANDU BRIEL

deschisă. Am urcat în casă, după ce m-am descălțat și mam dus direct la dormitor de unde se auzeau zgomote specifice. Nici nu credeam că prietena mea este așa vocală. Am deschis ușa la dormitor de perete și m-am așezat în tocul ei. La început nu au realizat nimic și s-au mai zbănțuit o vreme, dar în momentul în care m-au văzut și au observat că îi filmez cu telefonul atunci să vezi distracție. Abia am mai apucat să-i spun prietenei mele, transpirată și dezbrăcată, care a fugit din cameră de era să mă doboare, că nu doresc să o mai văd vreodată iar iubitului meu soț nu a fost nevoie să-i spun nimic că a înțeles tot. Conform legii dacă ești surprins în plin adulter nu poți să ceri divorț fără un partaj total defavorabil al averii. Am citi în ochii lui că a înțeles imediat și e la picioarele mele de acum înainte. Aș vrea totuși să te întreb ceva. − Vă rog? − Crezi că soțul meu știe de... ști tu cine și de hotel? − Până acum nu știe nimic dar această relație trebuie oprită azi și nicio zi mai târziu, pentru că el o să caute orice motiv să vă contracareze, iar în cel mai scurt timp trebuie să puneți banii la loc să nu le observe lipsa. − Asta nu-i o problemă, nici una și nici alta, una o rezolv azi și următoarea în această săptămână. − Sunt convins că și soțul dumneavoastră va proceda la fel și va fi foarte econom din acest moment, să nu vă surprindă dacă vă va propune, în zilele următoare, să nu mai faceți excursia aia în străinătate. Dacă vreți să fiți și mai câştigată și să vă recăpătați relația cu soțul dumneavoastră atunci să dați vina pe prietenă și să-i spuneți de cum intrați în casă: − Niciodată nu am crezut că poți să fii atât de fraier să te încurci cu una care nu are nicio meserie și care nu e de nivelul tău, chiar dacă e damă bine. Mă faci să râd! 52

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

− Să știi că așa o să-i și spun! − Succes doamnă doctor! − Mulțumesc, sper să mai stai pe lângă mine la cabinet. Cum te-ai descurcat cu depresivul veșnic? − Foarte bine și cred că l-am făcut să se simtă mai bine. − Ar fi minunat că mă chinuie de ani de zile cu stările lui, mai mult imaginare. − Cam asta i-am spus și eu. Vremea a trecut și Mareea a ajuns în ultimul an de facultate. Tot timpul a fost foarte atentă să nu se dea de gol cu privire la capacitățile ei și să pară o studentă normală. Oricum era cea mai premiată din an și nici nu avea nevoie de mai multă recunoaștere. Spre sfârșitul anului universitar Mareea era la cabinetul doamnei doctor și acum stabilea și diagnostice iar doamna îi dădea voie să emită și păreri cu privire la tratament, ceea ce ei îi plăcea la nebunie. Pacienții mai vechi o agreau și chiar erau încântați dacă doamna mai avea și alte treburi iar Mareea le spunea ceea ce credea despre boala lor. Unii chiar au întrebat-o dacă nu tratează și ea separat dar le-a răspuns că fiind, un fel de ucenică, la cabinet nu ar fi deontologic să facă așa ceva. Într-una din zile intră în cabinet un tip, înalt, voinic și care nu părea de loc a fi genul de bolnav care le călca pragul și care mai mult sprijină pereții. − Cam ce vă supără. L-a întrebat doamna doctor după ce l-a invitat să ia loc.

DANDU BRIEL

− Pe mine nimic, stimată doamnă, am alte probleme. − Știți că aici este un cabinet specializat în probleme psihologice deci nu ne ocupăm de alt gen de probleme de sănătate. − Exact din acest motiv am venit și eu. − Puteți să fiți mai explicit. − O să încerc. Vedeți dumneavoastră eu lucrez la penitenciarul din oraș și medicul nostru psiholog a fost nevoit să iasă la pensie iar legea ne obligă să asigurăm asistență de specialitate deținuților, mai ales că problemele de aceste gen, la ei sunt destule și foarte diverse. − Și nu ați găsit niciun specialist să vă ajute? − Din păcate nu și de aceea am venit să vă rog dacă puteți măcar de două ori pe săptămână să ne ajutați cu niște consultații. La noi nu sunt probleme mari iar cei care au nevoie de așa ceva sunt doar câțiva. Bineînțeles că vă plătim corespunzător pentru efortul pe care l-ați face, nici nu se pune problema, inclusiv bonusul de lucru în afara programului. − O să mă gândesc, dar oricum doresc să vin și cu viitoarea doamnă doctor, care peste două luni își ia diploma de absolvire, să mai împărțim sarcinile și să nu pierdem timpul. − Cum doriți dumneavoastră, aștept cu nerăbdare un răspuns. − Uite că ai deja un contract, dacă vrei, desigur. I-a spus doamna doctor Mareei, imediat ce a ieșit ofițerul din cabinet. Eu am mai lucrat la penitenciar și probabil că de aceea a și venit domnul la noi și vreau să-ți spun că nu

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

sunt probleme deosebite doar că pacienții sunt îmbrăcați cam la fel. − N-am nimic împotrivă să mergem și acolo dacă dumneavoastră ziceți că e tot din meseria noastră și e o bună experiență. − Atunci o să-l anunț că suntem de acord și o să stabilim zilele împreună. Am înțeles că tu nu ai așa multă treabă la facultate cu examenul de absolvire. − Așa cum nu am avut probleme cu niciun examen n-o să am nici cu acesta. Sunt toate cam la fel. − E minunat atunci și la început o să mergem împreună dar mai târziu vor fi și cazuri în care să te duci singură. Să știi că e cineva mereu prezent în cameră din personalul de pază. − Când voi fi eu singură o să solicit să nu fie nimeni prezent în cameră și supravegherea să se facă din exterior. Vreau să existe o intimitate a dialogului. − Și nu ți-e frică că ar putea vreunul să devină violent? − Asta în niciun caz, cu mine e imposibil. Și Mareea i-a povestit cazul cu golanul acela care a vrut să o atingă. − Da, dar de atunci a trecut ceva vreme și nu poți fi sigură dacă mai ai puterea aceea. − Eu simt că o mai am și am impresia că mai există încă multe calități și posibilități nedescoperite încă. − Așa să fie atunci, o să vorbesc la penitenciar pentru prima oră de consultație. − Aştept să mă anunțați.

DANDU BRIEL

Peste trei zile ambele erau la intrarea penitenciarului și își prezentau documentele de identitate. La prima lor ședință de consiliere nu s-a prezentat decât o singură persoană. În fișa lui scria că este hoț din buzunare și că invocă o stare de depresie. În timp ce doamna doctor îi punea câteva întrebări simple, de acomodare, Mareea îl citea ca pe o carte deschisă. Omul dorea puțină variație și citise la biblioteca închisorii cum se manifestă o stare de depresie și acum răspundea ca la carte. − Da, doamnă doctor, am și gânduri de suicid. − Și cum se manifestă, brusc sau încep de dimineață și devin mai puternice spre seară, ai luat vreun medicament până în prezent? − N-am luat, dar dacă este cazul o să iau. − Nu știm încă dacă este nevoie dar o să stabilim după ce te consultăm. −Eu zic că am terminat consultația, a intervenit Mareea, domnul deținut se distrează cu noi, dar nu are nimic din punct de vedere psihologic. − Chiar așa, în câteva minute ți-ai dat seama? − Nu în câteva minute ci de cum a intrat aici. Pot săi pun niște întrebări? − Te rog chiar. − De ce ai spus că ai gânduri de suicid? − Cum de ce, datorită condițiilor vitrege din închisoare și a stării crescute de depresie. − Dar iubitul tău ce zice? Este de acord cu tine? − Care iubit, aici nu vă ocupați numai de mine că eu m-am prezentat la consultație.

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

− Pe noi ne interesează tot ansamblul de relații pentru a stabili un diagnostic precis, deci să-mi spui ce zice iubitul tău? − Păi ce să zică? Ce poate el să zică? Adică,... nu vă privește! − Îți spun eu ce poate să zică și să nu te miri: Bă tâmpitule tu crezi că muierile alea nu se vor prinde că nai nimic. − Da’ de unde știți că mi-a zis așa? − Asta e meseria noastră, să știm, ce nu-i așa, nu a râs de tine. − Nu aveți de unde să știți ce mi-a spus el. − Ba avem și știm exact. De fapt ce vrei sau ce mai vrei? − Nu mai vreau nimic, vreau să fiu dus la loc în celulă. − Luați-l că s-a făcut bine! Să nu te mai văd pe aici. − Am înțeles! A mai zis tipul și a ieșit imediat pe ușă însoțit de paznic. − De unde ai știut tu de prietenul lui? − În capul lui erau numai scene erotice și a reluat și dialogul cu el. − Credeam că îl citești și pe iubitul lui? − Nu, în general cel din fața mea este suficient pentru toate datele. Mai ales că a reluat în minte și bibliografia pe care a citit-o să simuleze depresia. − Tu ești chiar fenomenală! − Știu, dar până acum m-am abținut.

DANDU BRIEL

− Vezi că data viitoare nu pot să vin și o să fii singură, nu prescri medicamente că încă nu ai ștampilă dar poți să vorbești cu ei cât dorești. Crezi că te descurci? − Sunt sigură de asta, mulțumesc pentru încredere. Cum s-a făcut ziua de consultație Mareea, elegantă și frumoasă, s-a prezentat la penitenciar. Surpriza a fost mare că acum în sala de așteptare se găseau aproape zece candidați la consultație care de care mai dornic să vadă o femeie frumoasă și să stea și de taclale cu ea. De cum i-a văzut Mareea s-a oprit în fața lor și i-a privit calmă de parcă se uita la un insectar. După două minute l-a chemat pe paznicul lor și i-a spus indicându-i fiecare persoană: − Ăsta, ăsta, ăștia doi, cel din colț, grupul de trei, vă rog să-i duceți înapoi că nu au nevoie de nimic, aici nu facem show! În sală au rămas numai doi deținuți. Mareea a intrat în cabinet și-a pus halatul și a rugat paznicul să introducă primul deținut. Acesta era un tânăr de circa douăzeci și cinci de ani cu privirea în jos și era evident că avea calitatea de pacient. Mareea nu era genul care să pună prea multe întrebări și i-a spus direct: − Sper că mama ta se simte bine și i-a mai trecut supărarea pe care i-ai provocat-o, acum trebuie să îți ispășești pedeapsa și să ai grijă pe viitor să nu mai greșești. Nu te înhăita cu băieții din celulă că îți vor aduce numai necazuri și prietena ta nu va suporta o viață alături de un infractor. În rest nu ai nimic, doar asta am vrut săți spun. Complet uluit de vorbele ei deținutul nu a putut scoate nicio vorbă și doar s-a ridicat și a ieșit mulțumind. Paznicul, care făcea supravegherea prin oglinda 58

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

cabinetului a rămas și el bulversat dar și-a revenit repede și l-a băgat înăuntru pe cel de a-l doilea deținut. Acesta era un tip masiv, plin de tatuaje, care s-a trântit pe scaun cu un aer plin de superioritate și a privit-o aşteptând întrebările, dar la fel ca în cazul precedent acestea nu au venit căci Mareea i-a spus direct: − Ideea cu evadarea nu mi se pare deloc o soluție bună. Văzând că acestuia i-a căzut complet fața a mai adăugat. Faptul că vrei să-i bagi și pe ceilalți doi în treaba asta nu e deloc corect, mai ales că unul din ei, știi foarte bine, mai are câteva zile de ispășit și nu are niciun rost să evadeze. Omul era aproape leșinat de surpriză. − Nu te gândi că am stat de vorbă cu ei că nici nu-i cunosc, părerea mea este să te potolești că e posibil să iei și un glonț în ceafă. Dacă ai vreo întrebare te rog să mi-o pui acum pentru că e posibil să nu ne mai vedem. − Am, a strigat tipul, de unde dracu știi tu toate astea? − În primul rând îți atrag atenția că nu acesta este tonul pe care să-l folosești cu mine și ca să-ți demonstrez că știu mai multe decât crezi îți voi spune că iubita ta, vecina din cartier, ți-a atras atenția să te potolești cu furturile și nu ai ascultat-o și de aceea te-a și părăsit. − Hai că m-ai făcut praf! Dar dacă ești așa deșteaptă poți să-mi spui dacă prietena mea se întoarce la mine dacă mă fac băiat cuminte? − Bineînțeles că se întoarce, dar tu poți să te faci băiat cuminte? − Nu prea. − De ce?

DANDU BRIEL

− Eu nu am școală și nu am din ce să trăiesc dacă nu fur. − Știi foarte bine meseria asta? − Sunt cel mai bun. − Atunci du-te la poliție și roagă-i să te angajeze să prinzi hoții din buzunare din transportul în comun. − Asta-i simplu, că-i știu pe toți. − Și nu ți se pare o meserie cinstită, practic lucrezi în poliție și pentru că nu ești prost de loc poți să-ți urmezi și studiile la seral. − Crezi că pot eu să fac asta? − La ce te referi la studii sau la prins hoții? − La amândouă. − Poți cu siguranță să le faci pe amândouă foarte bine și să mă cauți peste zece ani să-mi spui cum ai reușit. Poți să vii și cu viitoarea ta soție și cu copiii. − N-am mai întâlnit în viața mea așa o persoană, sigur am să te caut. − Vezi că treaba cu studiile poți s-o începi chiar în timpul detenției și asta va face impresie foarte bună, o să ieși şcolit din pușcărie. − Acum nu te supăra dacă te întreb, pe tine cum te cheamă? − Mareea. − Ce nume-i ăsta? − Numele meu, dar de ce mă întrebi? − Vreau ca primului copil, dacă va fi fată, să-i dau numele tău dar parcă mi-e nu ştiu cum dacă nu-i mai adaug și unul de-al nostru. − Și cum ar fi ăla? 60

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

− Meduza sau Podoaba, ceva simplu. − Bine, te mai gândești și mai vorbim. − Mulțumesc mult, am plecat și mă duc direct la șefu să văd în ce clasă mă înscriu. − Așa să faci! Omul a ieșit și Mareea a rămas să se gândească ce a fost în capul ei de a vorbit așa. Părea că nimic nu trebuie să o mai surprindă, pe zi ce trece își descoperea din ce în ce mai multe calități legate de noua ei meserie. Ea știa că are niște calități excepționale dar acum începea să înțeleagă și la ce i-ar putea folosi.

DANDU BRIEL

Evoluția prin evadare

Într-una din zile directorul penitenciarului a rugat-o pe Mareea să asiste la un fel de adunare generală a deținuților să încerce să observe ce se petrece în mintea lor și să capete mai multă experiență iar el mai multe informații. Ea a fost încântată. Deținuții selecționați pentru acest experiment au fost aduși în sala de adunare cu mai mult timp înainte de începerea discuțiilor. Toți vorbeau în șoaptă și, mai ales, se minunau de această posibilitate pe care conducerea lea pus-o la dispoziție de a vorbi unii cu alții și de a face schimburi de tot felul de mărfuri interzise, țigări, droguri, cuțite, telefoane etc... Numai cine nu cunoștea viața din închisoare vedea o sală plină de bărbați cuminți care așteptau liniștiți ca la film, căci pentru un ochi versat acolo era o adevărată piață de desfacere. Semne din priviri, gesturi absolut normale, atingeri de ureche, de nas, scărpinatul pe stânga sau pe dreapta, ridicatul umerilor, căscatul, pieptănatul într-un anumit mod, absolut toate aceste gesturi reprezentau întrebări și răspunsuri iar marfa se plimba prin sală ca pe bulevard, la nivelul scaunelor, dată din

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

mână în mână. Niciunul nu-și permitea să întrerupă o tranzacție sau să nu dea ceva mai departe că se putea trezi în orice moment cu un cuțit în spate. Paznicii cunoșteau foarte bine acest tip de mișcare dar, la fel de bine știau, că dacă stăteau potoliți la sfârșitul adunării își primeau partea și de aceea se făceau preocupați, mai mult, de dialogul dintre ei decât de ce se petrecea în sală. Mareea a intrat o dată cu directorul penitenciarului și a stârnit un ropot de aplauze din partea golanilor din sală. Subțirică, înaltă, frumoasă ca un top model nici nu se putea să stârnească o altfel de manifestare care, se pare, că a fost chiar sinceră. Adică nimeni nu i-a obligat să aplaude. Au luat loc și masa la care stăteau era făcută special cu partea din față complet blocată ca să nu se vadă picioarele celor care o ocupau și care, în cazul nostru, ar fi distras complet auditoriu. Domnul director a început să facă o scurtă prezentare, un fel de introducere, amestecată cu prevederi de regulament și sfaturi pentru deținuți. El părea foarte serios și preocupat de ceea ce spunea și niciodată nu stătea la glume cu deținuții și nici măcar nui privea individual ci la grămadă. Deoarece în momentul în care s-a anunțat că se pot pune întrebări nimeni nu a sărit cu mâna pe sus, Mareea a început să numească dintre ei iar aceștia se ridicau în picioare. Toată lumea știa cât mai are de ispășit deci nu prea erau noutăți de aflat. Mareea a avut timp să-i studieze cât timp a vorbit domnul director și acum a trecut la discuții: − Al doilea din primul rând! Și deținutul s-a ridicat în picioare. − Nu am nimic de întrebat. 63

DANDU BRIEL

− Dar nu crezi că ți-ar place să ai mai mult săpun și o periuță nouă de dinți? − Chiar mă gândeam dar am crezut că nu-i acesta scopul adunării. − V-am spus că puteți să solicitați orice, cu excepția reducerii pedepsei, a precizat domnul director, mi-am notat, altul! − Cel cu bentița legată pe frunte, a indicat Mareea. Acesta era un tip solid, musculos, care probabil toată ziua stătea în sala de forță și trăgea de fiare. − Eu aș dori, pentru cei care fac mai mult sport, o alimentație corespunzătoare, cu mai multe calorii. − O să vorbesc la cantină să vedem ce se poate face, acum să nu se apuce toți de haltere că nu avem așa multe fonduri. Directorul era un tip simpatic, caratist de performanță, cu un corp atletic și care se putea bate simultan cu mai mulți deținuți fără să aibă vreo problemă. Toți îi știau de frică și atunci se puteau înțelege mai bine. Un băiat, din rândul al doilea, i-a atras atenția în mod deosebit, mai ales după ce a înțeles că el este cel care mai avea câteva zile de ispășit și apoi urma să fie eliberat. Părea complet relaxat și nu ziceai că e foarte interesat de ceea ce se petrece. Mareea a fost surprinsă, totuși, de faptul că băiatul avea un fel de neliniște pe care nu și-o putea explica. Era evident că cineva din sală dorea să-i zică ceva dar el nu părea interesat. Cei de lângă el l-au și bătut pe umăr să fie atent în spate dar el a refuzat să se întoarcă. După cum arăta era clar că nu acolo era locul lui, tuns îngrijit, fără tatuaje sau alte semne pe brațe sau pe față, nu părea de loc dispus să se integreze în colectivitate. Mareea era să 64

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

izbucnească în râs în momentul în care și-a dat seama de ce a fost condamnat. Se pare că era pe stradă și o femeie bătrână l-a rugat să aibă grijă de sacoșa ei, că vine imediat. În locul femeii a venit poliția și n-a crezut o boabă din declarația lui că nu știe ce are în sacoșe și mai ales că acelea sunt lucruri de furat. N-a putut să demonstreze că nu este în înțelegere cu baba, chiar dacă nu știa ce e în traista ei. A fost considerat ca omul căruia i se pasează lucrurile furate. Nicio cameră video din zonă nu a indicat ulterior prezența vreunei babe prin apropiere. A luat șase luni de închisoare dar asta i-a enervat foarte mult pe viețașii din incintă care au considerat pedeapsa un fel de moft și acum se străduiau să-i pună ceva în cârcă să i-o majoreze. Băiatul nu vroia să se dea pe brazdă și să intre în nicio combinație sau grup. O evadare nereușită i-ar fi adus un bonus de câțiva ani și toată gașca ar fi fost mulțumită, mai ales că flăcăul era și tinerel și frumușel. Mareea și-a dat sema că pacientul ei de la cabinet pe care l-a trimis la studii era capul răutăților. Acesta vroia să aranjeze lucrurile în așa fel încât băiatul să fie prins în urma unei evadări nereușite. Încă nu-și dădea seama cum se vor petrece faptele și atunci și-a îndreptat privirea spre fostul ei pacient cel cu tatuajele și care era evident că dorea să-i zică vreo două vorbe băiatului. Deci totul începea cu o petrecere de adio organizată de viețași în cinstea eliberării băiatului. Așa a înțeles și Mareea că nu el dorea să evadeze. Pe moment a continuat dialogul cu următorul deținut. − Eu aș avea o întrebare, a spus acesta ridicându-se în picioare. Era un tip slab, cu un fel de eșarfă legată la gât, de sub care se vedea o cicatrice destul de urâtă, dar altfel știa să vorbească destul de corect. Mareea a înțeles că a fost 65

DANDU BRIEL

chiar profesor, la viața lui, dar după ce l-a tăiat pe amantul soției a ajuns la închisoare. Mai avea de stat cel puțin zece ani. − Te ascult a spus Mareea și s-a gândit că nu are rost să le răspundă direct la întrebări până nu sunt puse, astfel de demonstrații le păstra pentru consultanța individuală. Omul dorea să știe dacă actuala conducere a țării va reduce pedepsele. − Mă interesează dacă noul guvern va da vreo lege de grațiere. − Acesta nu este domeniul meu de activitate dar după câte știu eu, de regulă, grațierile se fac la sfârșitul unui mandat pentru a plătii slugile credincioase și nu la început că nu are sens. Dacă tot au câștigat. − Da, înțeleg, totuși unele cazuri ar putea fi revizuite sau reluate pentru aprofundarea adevărului. − Și care crezi că ar fi acestea? − Sunt oameni și momente în viață în care se acționează sub imboldul unei furii oarbe și aceasta ar putea constitui o circumstanță atenuantă. − Nu cred că există o lege în acest sens, cel mai bine vă poate răspunde domnul director. − Asta e simplu, a răspuns domnul director, să ridice mâna cei care au comis crimele din plăcere și nu din furie. Culmea este că totuși unul a ridicat mâna dar nu a fost băgat în seamă. − Acum să ridice mâna toți cei care au comis crimele în urma unui acces de furie. Mai mult de jumătate din sală a fost cu mâna sus.

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

− Deci încă nu a apărut o lege care să reducă pedepsele la peste jumătate din deținuți și care să considere furia circumstanță atenuantă. − Bine, mulțumesc, a răspuns deținutul și s-a așezat pe scaun. Mareea a înțeles că, de fapt, el dorea să stea puțin de vorbă și cu alte persoane nu numai cu colegii de celulă. − Eu cred, a spus Mareea că sunt și alte metode de reducere a pedepsei, prin comportare, lucrând la unul din atelierele penitenciarului, probabil că nu le știu eu pe toate. − Toți știu acest lucru dar consideră că pentru viețași e sub demnitatea lor. Acolo lucrează cei cu pedepse sub zece ani sau și mai puțin. Viețași nu au ce să reducă. − Am înțeles, a răspuns Mareea și în clipa următoare a înțeles cum va fi făcut băiatul din fața ei evadat și cum i se va mării pedeapsa cu încă patru ani cel puțin. În acel moment însă trebuia șă-și tină gura că nu putea dovedi nimic, pentru că nimic încă nu s-a petrecut. Era și el student dar a fost nevoit să piardă ultimul an din cauza condamnării. Pentru ea era evident că el o plăcea și o sorbea din priviri dar nu avea cum să-i răspundă la sentimentele lui că nu ăsta era scopul ei acolo. Interesant era faptul și probabil că îi va spune și domnului director, că majoritatea deținuților aveau numai gânduri cu mese bogate, cu femei, multe femei, iar unii care deja aveau relații între ei se priveau cu mult înțeles. Doar tatuatul ei de la consultație punea la cale ceea ce el numea gluma anului, adică evadarea unui deținut care mai avea câteva zile de ispășit. Așa cum s-a păcălit cu baba cu sacoșa probabil că va fi simplu să-l păcălească și cu evadarea.

DANDU BRIEL

Ședința s-a terminat și Mareea, înainte de a pleca, ia transmis domnului director concluziile ei care nu erau departe de ceea ce credea și domnia sa. Bineînțeles că nu a scos o vorbă despre ce aflase în legătură cu planurile de evadare că nu avea dovezi și era prea devreme. În fiecare săptămână, vinerea seara, conducerea penitenciarului, acorda două ore libere tuturor, timp în care, ușile celulelor erau deschise și deținuții puteau să se viziteze și să discute sau să joace table, șah sau alte jocuri de societate, cu excepția barbutului pe bani, dar care era jocul de bază. Până vineri însă mai erau două zile și întruna din ele Mareea a avut iar zi de consultație psihologică. Colega ei, doamna doctor nu a putut veni, nici de această dată, ceea ce nu a deranjat-o prea mult. Surpriza a fost ca la ușa cabinetului să aștepte chiar băiatul cu care se plăcea ea din priviri. Nu le spusese nimic părinților ei de experiența nouă pe care o trăia să nu intre la cine știe ce idei. Puțin i-a tresărit totuși inima. După ce și-a pus halatul l-a chemat înăuntru și l-a invitat să ia loc. El s-a așezat și părea chiar stânjenit de prezența ei, întotdeauna aranjată și foarte elegantă. − Ia spune care e problema ta? Era evident că el venise numai și numai să o vadă. De aproape se vedea că este chiar frumușel și foarte curat. Se pare că mediul în care stătea de câteva luni nu reușise să-l strice. Mareea a înțeles și de ce nu este agreeat văzând mâinile puternice cu bicepșii rotuzi și fibrele mușchilor care îi săreau pe piept. De aproape nu părea, deloc un mototol și ea s-a gândit cum de a fost fraierit, așa un băiat, intelgent și puternic de o babă de pe stradă. Probabil că baba l-a citit că are suflet bun și sigur nu era la prima ei abatere și nu a avut de ales decât să găsească un fraier. − Cred că sufăr de admirație –a spus el zâmbind.

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Mareea care citise foarte clar tot ce era în capul lui a schimbat vorba că nu acesta era subiectul. − Am înțeles că mai ai câteva zile și te eliberezi, ce ai de gând să faci după aceea? − Să-mi continui studiile, am fost nevoit să le întrerup din cauza condamnării. − Și ce studiai? − Calculatoare, sunt specialist în sisteme de programare. − Și asta la ce îți folosește? − Prin programare poți să rezolvi orice problemă pentru oricine și se pot câștiga mulți bani cinstit. − Crezi că se va petrece ceva până la data liberării care să te împiedice să ajungi în ziua aia? − Nu are ce să se mai întâmple și băieții au pregătit deja petrecerea de liberare. Eu nu m-am amestecat cu ei și se pare că au apreciat acest mod de comportare. − Atunci să ai grijă să nu bei prea mult la petrecere, să nu ai necazuri! − Doar un pahar, că în general nu prea beau dar nici nu pot fi nepoliticos cu colegii. Am stat totuși câteva luni bune împreună. Am ajuns să ne cunoaștem. − Atunci poți să pleci dacă zici că vei fi atent. − Totuși noi în ce viață ne mai vedem că eu aș conta numai pe asta? Fiind băiat inteligent și-a dat și el seama că nu-i este indiferent Mareei. − Să trăim cu speranța că totul va fi bine și până la urmă vei fi liber. − Altfel nici nu se poate și chiar mi-ar face plăcere să ne mai vedem. − O să găsești tu o cale dacă chiar mai vrei o consultație, eu lucrez și la cabinet deci sunt posibilități. 69

DANDU BRIEL

− Bine atunci, la revedere! A ieșit mai mult de-a îndărătelea cu ochii la fată. − La revedere! „Se pare că băiatul ăsta nu bănuiește nimic din ceea ce urmează, cred că va fi necesar să vorbesc cu directorul penitenciarului”. Cum a terminat consultațiile Mareea s-a dus direct la domnul director și a încercat să-i explice că sunt unii deținuți care vor să-l bage în belea pe tânărul cu care tocmai stătuse de vorbă. − Și cum crezi tu că vor face? − Încă nu sunt lămurită perfect dar bănuiesc că totul începe de la petrecerea de adio organizată în cinstea lui. − Tu ai văzut că acest deținut nu e fraier deloc și știe să se bată foarte bine, eu l-am testat personal și are și mușchi și tehnică, deci nu cred că vreunul din colegii de celulă sau din viețași îi pot face neplăceri. Să nu umblăm după potcoave de cai morți. Cam asta a fost tot ce a putut obține de la domnul director, adică nimic. El nu avea de gând să ia nicio măsură căci practic nu avea de ce, cum și când. Dacă totuși acesta evada, așa cum i-a sugerat ea, atunci sigur că va fi urmărit, prins, arestat și condamnat, dar cine-i prostul să facă așa ceva când mai are o săptămână până la eliberare. Deasemenea nu putea împiedica nici petrecerea deținuților de vinerea seara că acesta era un obicei cu tradiție și ar fi fost ciudat să-l oprească. În timpul acestor petreceri, ofițeri sub acoperire dezlegau limbile deținuților și aflau tot felul de planuri și aranjamente. Închisoarea gemea de pariori ilegali și de aranjamente înscenate special pentru distrugerea unora și avantajarea 70

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

altora. Era aproape singurul moment de informare directă. Mareea a plecat dezamăgită și se gândea că până vineri mai este foarte puțin dar ea nu avea cum să intervină. Trebuia să se gândească la o soluție. A venit și vinerea seara și toată pușcăria fremăta de aranjamente. Fiecare grup își organiza treaba cum credea mai bine. Jucătorii de cărți pe bani erau deja organizați, cei cu pariurile aveau listele făcute și se pregăteau să înceapă încasările, se pregăteau tot felul de aranjamente iar unele erau chiar numai pentru adulți. Tânărul nostru, căruia băieții îi spuneau Sfiosul a fost invitat așa cum era și anunțat în celula viețașilor pentru petrecerea de rămas bun. A intrat și a fost primit cu aplauze de întreaga asistență. Era destulă înghesuială și mai era un singur loc liber pe care a fost invitat să-l ocupe. Undeva spre ferestra cu gratii, unul din ei făcea pe barmanul și pune o băutură în pahare. Toată lumea știa că nu e voie cu băutură în închisoare dar conta prea puțin treaba asta și Sfiosul a primit un pahar plin. − Să știți că nu o să beau mai mult de atâta! - le-a spus el. Și să nu se supere nimeni. − Am înțeles și noi știm că nu ești un bețiv dar atunci acest pahar să-l ciocnești cu noi în cinstea eliberării tale și să-l dai peste cap. − Eu vă mulțumesc pentru că v-ați deranjat pentru mine și o să vă fac plăcerea să beau acest pahar în cinstea voastră! − Așa să faci! Toți cei prezenți s-au uitat cum băiatul a dat paharul peste cap și apoi s-a scuturat de plăcere. Era un whiski de foarte bună calitate în care nu se simțea decât foarte puțin gustul somniferului care ar fi adormit și un cal. N-a 71

DANDU BRIEL

durat trei minute de pălăvrăgeală deșartă și băiatul a început să simtă cum se duce camera cu el, a vrut să se ridice în picioare dar parcă nu le mai avea și a căzut, cât era de lung, ca o căprioară capturată cu tranchilizante. Pentru că nu toată lumea era la curent cu evenimentele unii au crezut că i s-a făcut rău sau că nu este obișnuit cu o băutură de calitate. Șeful lor, cel tatuat, a spus atunci unora care așteptau semnalul: − Ne pare rău că puștiul nu e mai rezistent la băutură și și-a ratat propria petrecere, luați-l și duceți-l la el în celulă. Totul a părut extrem de firesc și plin de bunăvoință și imediat doi gealați, numai mușchi, l-au ridicat de pe jos, unul l-a pus pe umăr și au plecat spre celula lui. Lumea si-a luat gândul de la el și din acel moment a început adevărata petrecere. Singura treabă ciudată a fost că cei care îl cărau nu s-au oprit la celulă ci au trecut mai departe și apoi pe o ușă și niște trepte și au ajuns la un tomberon imens de rufe pe care l-au golit pe jumătate, au lăsat în el corpul și apoi au pus restul de rufe murdare peste el. Totul nu a durat decât două minute și cei doi s-au întors la petrecere. − Doarme ca un prunc, au spus unul din ei și vreo câțiva au mustăcit cu mai multe înțelesuri. − Probabil că nu este învățat cu băutura sau și-a pierdut antrenamentul. Acesta a fost singurul comentariu că deja aburii de la băutură își făceau efectul. Peste circa douăzeci de minute, camionul care lua containerele cu rufe a preluat și tomberonul închisorii cu un fel de macara fixată pe mașină, deci nimeni nu a sesizat vreo diferență de greutate. Paznicul de la poarta închisorii și-a făcut datoria și a apăsat butonul care 72

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

deschidea porțile. Din acel moment Sfiosul era considerat ca evadat și peste trei ore s-a dat și alarma în închisoare. Mareea, care se culcase puțin mai devreme, a tresărit puternic și s-a trezit. Nu știa de ce dar îi era clar că trebuia să se îmbrace și să plece și în mod sigur asta era ceea ce trebuia să facă imediat. Nu mai trecuse prin așa ceva, prin astfel de stări. În mașină s-a concentrat să înțeleagă ce avea de făcut. A pornit și parcă mașina știa unde merge. Avea impresia că este teleghidată de o forță nevăzută. La un moment dat a început să vadă, cu ochiul minții, tot felul de imagini care aveau o legătură evidentă cu noul ei prieten. Așa a „văzut” petrecerea, paharul de băutură, aruncatul în tomberonul de rufe murdare și a înțeles că amicul ei este undeva pe drumul spre spălătoria orașului. Parcă i s-a prezentat un film. A pornit imediat în direcția aceea. Știa unde este că o vizitase mai de mult împreună cu doamna doctor și oricum avea GPS. A ajuns acolo cam o dată cu mașina care colecta rufele și a parcat în exterior. Mașina de gunoi a intrat în curte și urma să descarce. Porțile au rămas larg deschise și Mareea, a coborât și a intrat în urma mașinii. S-a dus imediat spre camera unde era un fel de ofițer de serviciu și a fost întâmpinată de un tip simpatic, durduliu și foarte intrigat de ceea ce vedea. O domnișoară elegantă, frumușică dar care, din păcate, nu părea deloc dispusă să stea de vorbă pe îndelete cu nimeni. − Am nevoie de ajutorul dumneavoastră, i-a spus Mareea din prima. − Dacă am cu ce, cu cea mai mare plăcere! S-a gândit să o invite să ia loc dar și-a dat seama că nu era cazul. − Vă informez că într-unul din containere, cel care a intrat ultimul, a fost aruncat, în bătaie de joc, un prieten 73

DANDU BRIEL

de-al meu și aș dori să chemați vreo doi băieți să mă ajute să-l scot de acolo și să-l iau în mașină. Eu mă duc să aduc mașina mai aproape și dumneavoastră îl scoateți de acolo. − Da-ți-mi voie să fac o verificare înainte să nu deranjem lumea degaba. − Vă rog frumos, a spus Mareea și au plecat împreună la mașina cu macara. Grăsuțul s-a dovedit foarte agil și a sărit pe platformă imediat și a început să tragă de rufele dinăuntru. − Aici este, ați avut dreptate, ce ticăloși, puteau să-l sufoce, dar văd că e bine, probabil l-au făcut mangă, că parcă e înmuiat în băutură așa pute. − Atunci pot să mă duc să aduc mașina mai aproape. − Sigur, iar eu chem doi băieți de la spălătorie să mă ajute să-l scot dar probabil că va fi nevoie să-i cinstiți cu ceva că doar cu mirosul de băutură nu vor fi mulțumiți. − Nu-i nicio problemă, totul este să ne mișcăm repede să nu răcească acolo. − Am plecat, aduce-ți mașina! Toată mișcarea a mai durat exact cinci minute, băieții au venit, s-au mirat ce s-au mirat dar imediat l-au luat pe Sfiosul adormit și l-au transferat în mașină iar el s-a întins, cât era de lung pe canapeaua din spate. Mareea le-a dat o sumă destul de consistentă flăcăilor și ei au fost foarte mulțumiți și i-au făcut chiar cu mâna. Mașina a demarat în forță. După circa alte cinci minute a ieșit și soferul din clădire și s-a îndreptat spre mașină să o manevreze pentru descărcare

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

− Tu știi ce ai cărat în mașină? - l-a întrebat ofițerul de serviciu care mai rămăsese afară la o țigară. − Rufe, ce să car! Jeguri! − Rufe ca rufe dar în rufe? − Alte rufe ce să fie? − Era un tip aruncat în containerul ăla și a venit una și l-am scos noi și i l-am dat. Bine că mai respira. − Mă tu ești prost, ce om, ce mașină și ce gagică? − Tu ce vrei acum, că n-am făcut anchetă și tipa nea dat o grămadă de bani să-i dăm omul din container. I l-am pus și în mașină. − Voi vreți să mă nenorociți pe mine? − Cum adică, ce vorbă-i asta? − Vreți să mă faceți complice? − Tu n-ai nicio treabă că noi l-am scos și noi l-am pus în mașină și toți banii sunt ai noștri. − Nu de bani e vorba ci de complice la evadare. − De unde ai scos și chestia asta? − Tu ști de unde e containerul ăsta? − De la spital, sau de la unitatea militară. − Nici, nici, e de la pușcărie, iar ăla pe care l-ați scos voi era sigur un evadat. Acum dacă nu vă țineți gura o să zic și eu că așa ați fost înțeleși cu omul și cu gagica și o să vă fie foarte greu să demonstrați că nu am dreptate. Barem ați luat numărul mașinii. − Nu l-am luat. − A fost înregistrată la punctul de control? − Nu prea cred că porțile au rămas deschise, ea a intrat și a ieșit în trei minute și nici nu am apucat să vedem numărul. Dar era un Fiat.

DANDU BRIEL

− Ca alte sute de mii de Fiaturi, a zis și soferul. E clar, nimeni să nu scoată o vorbă, în fond putea să sară și singur din mașină și să fugă imediat ce am ajuns în curte. − Asta nu prea cred că era mangă de băutură. − Unde ai mai văzut tu un evadat care să-și organizeze așa o chestie și să adoarmă beat mort. − Femeia a spus că i-au făcut unii o glumă proastă. − Mai degrabă așa, l-au îmbătat și l-au aruncat în container. − Hai să ne vedem noi de treburile noastre că toate se rezolvă până la urmă. În tot acest timp, Mareea conducea înapoi spre închisoare că a înțeles perfect cine și de ce a făcut această înscenare. Și-a dat sema că nu poate intra prin față, pe unde intra ea de obicei pentru consultații și nici nu se putea duce la șeful din pază să le spună că a cules un deținut evadat de prin containerele de rufe. Sfiosul dormea în continuare și atunci s-a dus, prin spate, într-o laterală, unde era casa în care deținuții se întâlneau cu soțiile sau amantele sau cu orice altă persoană de sex opus. Intrarea nu era păzită ci doar încuiată, că cine dorea să intre singur la pușcărie? Paza era pe partea cealaltă pentru ca nu cumva să-i vină vreunui deținut ideea să treacă dintr-o parte în alta și să evadeze. Atunci când aveau loc vizite, doamnele intrau din stradă, erau verificate, în holul de recepție și apoi aveau acces la bărbații lor care erau introduși pe partea cealaltă conform programării. Mareea s-a uitat în spate la bărbatul care dormea în continuare pe canapeaua ei și și-a dat seama că e chiar drăguț și mai ales greu, adică nici vorbă să-l ridice ea și să-l ducă la ușă iar în continuare să-l bage în casa de 76

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

randevuuri unde să fie găsit. A început să aștepte să se trezească și ca să grăbească lucrurile îl mai atingea, din când în când, cu un fel de mângâiere. Pentru că era prima dată când atingea un bărbat, la început i-a fost teamă să nu-i facă vreun rău și să producă vreo flamă de lumină, dar imediat si-a dat seama că lui chiar îi plăcea în subconștientul care se pare că îi funcționa. După o perioadă destul de lungă de atingeri și mângâieri tipul a început să dea semne de trezire și a deschis ochii. În primul moment nu a realizat ce se petrece dar imediat s-a sculat și a ieșit brusc din mașină și a rămas sprijinit de ea că încă nu avea toate motoarele pornite. − Liniștește-te i-a spus Mareea și atunci a văzut și el cine era la volan. După ce s-a limpezit puțin Mareea i-a explicat cum stă treaba și că trebuie neapărat să intre în casa din fața lui și să fie găsit în interiorul închisorii și nu înafara ei. Băiatul a înțeles imediat de unde i se trage somnul dar a întrebat: − Asta nu-i casa de întâlniri cu muierile? − Ba da, dar e mai bine să te găsească în ea decât agățat de gard pe dinafară că poate primești și un glonț în cap. O să zici că a venit o femeie la tine și ai plecat din petrecere direct aici, ai găsit ușa deschisă și v-ați făcut de cap până cu puțin timp înainte să vină ei. Poate scapi doar cu un avertisment că nu va putea nimeni să dovedească că ai evadat, așa cum vor amicii tăi. − Și cine o să mă credă pe mine că am fost cu o femeie, doar nu-mi dai o fotografie să le-o arăt? − N-am fotografii la mine dar în schimb am să-ți dau ăsta! - a spus Mareea și cu un singur gest și-a scos sutienul și i l-a dat pe geamul mașinii. Poți să ți-l pui și la 77

DANDU BRIEL

gât ca un fular dacă tot trebuie să demonstrezi că ai fost beat. Problema este, i-a spus ea după ce a văzut că a luat sutienul ei și îl ținea ca pe moaște, dacă tu poți să deschizi ușa aia, fără s-o forțezi. − Atâta lucru am învățat și eu în șase luni de pușcărie, îmi trebuie doar o agrafă de la tine, te rog. − Mă cam dezbraci, a spus, în glumă Mareea în timp ce își scotea o agrafă din păr. − Poate într-o zi o voi face de-adevăratelea! − Termină cu prostiile și du-te că mai e puțin și se face ziuă. Să le spui ce te-am învățat! − Mulțumesc mult și îți promit că o să ne vedem curând. − Așa să fie! Sfiosul, cu agrafa în mână, s-a îndreptat spre ușa casei clătinându-se. Imediat ce a ajuns pe prag parcă și-a revenit total și cu dexteritate a deschis yala care era o vechitură ca și întreaga închisoare și a intrat. Din acel moment nu s-a mai auzit niciun zgomot și Mareea a întors pe loc și a plecat spre casă. Simțea că a făcut exact ceea ce trebuia să facă. Zorile începeau să mijească și numai faptul că era alarmă generală făcea ca din birourile închisorii să se audă voci și comenzi. Deținuții dormeau după orele de petrecere și încă nu a dat nimeni deșteptarea. I-au tot numărat înainte de culcare și rezultatul a fost mereu același, unul lipsă. După ceva vreme, un militar din rondul de dimineață a observat că ușa de la camera de giugiuleli era între deschisă și a trântit-o cu putere. − Ce dracu bușești așa? - s-a auzit dinăuntru o voce de era să-i sară inima din piept paznicului.

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

− Care ești mă acolo, veniți aici, a început el să țipe, efectiv speriat. Toți colegii care erau de patrulă în zonă au venit imediat. − Ce-i mă? − E cineva înăuntru. − Cine să fie ești nebun și toți au pus mâna pe pistoale și le-au scos din tocuri. În clipa următoare hohote de râs au zguduit holul, toți și-au băgat pistoalele la loc iar în ușă a apărut Sfiosul, chior de somn, cu sutienul Mareei, exact la gât așa cum a fost sfătuit. Parcă avea un papion gonflabil. − Șefu, evadatu era la cameră la giugiuleli, îl aducem acum. S-a transmis mesajul. − Ce mă ăla nu a fugit? − Nu șefu, dar pare cam ruinat că nu știu de ce gagică a avut parte dar l-a cam stors. − Ați verificat intrarea de dincolo să fie închisă, gagica mai este? − Nu șefu dar i-a lăsat un papion de ți-e mai mare dragul. − Aduceți-l la mine cu papion cu tot. Nici șeful nu s-a putut abține să nu râdă și cu ochii era la Sfiosul care parcă nu știa încă pe ce lume este iar cu mâna apăsa butonul de încetare a alarmei. Din acel moment toate acțiunile de căutare s-au oprit și șeful, cu mâna lui, a aruncat la coșul de gunoi formularul de raportare a evadării. − Mă tu ești nebun, tu n-ai auzit semnalul de alarmă pentru evadare. − Păi și ce treabă am eu cu semnalul domnu’ director, să trăiți, eu eram pe treabă. 79

DANDU BRIEL

− Dă-ți naibi jos ăla de la gât că mă faci să râd și acum trebuie să fim serioși. Cum ai găsit mă muierea acum noaptea, de ce nu a venit conform programării. − M-am încins la petrecere și am chemat-o! − Tu ești de capul tău, cine i-a deschis ușa? − Domnu director vă rog să nu mă desconsiderați dar eu cred că pot să deschid orice ușă din închisoarea asta. − Tu vrei să zici că ai fi putut pleca în orice noapte dar ai rămas să-ți faci pedeapsa? − Exact domnu director, că nu contează dacă pedeapsa e justă sau nu și știți foarte bine că nu e, la niciun deținut, problema este de respect, adică dumneavoastră ați fost corect mereu cu mine și eu nu am de ce să fiu indisciplinat. − Auzi, nu schimba vorba, tu poți să deschizi și sistemul de încuietoare de la ușa mea că ăsta nu-i cu chei, e electronic. − Dumnevoastră chiar vreți să știți cu cine aveți de a face? − Exact! − Atunci închideți ușa! − Domnul director a scos un fel de telecomandă și a blocat ușa biroului privind încântat la asistența formată din paznici. − A! E cu telecomandă? − Nu ți-am spus că e performantă. − E pe dracu, scuzați expresia, e una din cele mai blegi încuietori. − Ce vorbești, deschide-o! Sfiosul s-a dus spre ușă, și a apăsat cu degetele pe panoul care părea similar cu cele de la alarmele din 80

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

locuințe. Nu se vedea ce face că acoperea cu corpul toată imaginea dar s-a auzit un clik puternic și ușa s-a deschis. Toți au rămas mască. − Să-l chemați pe tipul care m-a asigurat că are cea mai bună încuietoare și s-o schimbe pe banii lui. − Dacă o schimbă cu una la fel tot degeaba, domnu director, mai bine puneți un lacăt cu amprentă. − Tu faci mișto de mine? −În niciun caz dar ăla cel puțin mi-ar lua dublu ca timp să-l deschid și aș avea nevoie și de scule nu ca asta care se deschide din tastaură. − Sper că nu i-ai învățat și pe golanii ceilalți cum se deschide ușa mea? − Nu domnu director că eu nu dau lecții gratuite. − Duceți-l în celulă și pentru că mi-ai arătat ce sistem de încuietoare am cumpărat nu-ți aplic nicio pedepsă cu toate că ai fi meritat un avertisment, barem gagica a fost ca lumea?. − N-am cuvinte domnu director să vă mulțumesc și vă asigur că a fost cea mai bună, mult mai bună decât s-ar fi așteptat cineva. − Bine băiatule, duceți-l să se odihnească! ... − Bă, evadatu’ e în celula lui, probabil l-au prins și l-au adus azinoapte. − Ești tu prost, dacă îl prindeau îl băgau direct la bulău nu-l aduceau la loc în celulă. − Prost ești tu că l-a văzut și ăla cu oglinda telescopică, cică doarme, bine mersi. − Eu nu zic că nu doarme dar o fi altul care a fost adus noaptea că ăla de i-am făcut noi felul acum probabil 81

DANDU BRIEL

că e la fiert în cazanul din uzina de spălat. Ăla nu s-a mai trezit! De dimineță când s-a dat adunarea în fața celulelor toată lumea și mai ales viețași au rămas cu gurile căscate, preventiv, că tot venea ora mesei, văzându-l pe Sfios cum iese din celulă și se aliniază cuminte în rând cu ceilalți. Era evident pentru toată lumea că atâta timp cât era treaz nu se putea atinge nimeni de el. El avea deja o listă cu cei care l-au îmbătat și adormit la petrecerea de aseară, dar s-a gândit că este mult mai bine să-i lase în pace decât să iște o ceartă cu ei pe hol cu bătaie și scandal. El nu avea nevoie de așa ceva acum. Ofițerul sub acoperire care a fost prezent la momentul în care viețași i-au introdus somniferul în băutură l-a informat imediat pe domnul director. − Căpitane, tu spui că băiatul ăsta a fost aproape drogat și apoi scos de la petrecere. − Exact domnule, unii l-au drogat și alți doi l-a scos afară dar mai departe nu știu că eu am rămas înăuntru deoarece aveam alte treburi de urmărit. − Și el știe? − Cred că da, că am văzut dimineață cum se uita la ăia. − Eu cred că dacă i s-ar permite i-ar face varză, eu nu știu de unde știe băiatul ăsta tehnici de bătaie, dar e expert. − Eu propun, dacă și dumneavoastră sunteți de acord, să organizăm niște partide de lupte cu utilizarea oricărei tehnici și să facem în așa fel să încât să ajungă să se bată cu cei doi viețași care i-au aranjat băutura. − Excelentă idee, anunță pentru mâine, duminică, un turnir de cafteală și cred că toți vor fi încântați mai puțin 82

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

cu unele excepții. Îi lași să se înscrie fără amicul nostru că e posibil ca unii să se retragă dacă știu că se bate și la primul meci, se retrage unul, vezi tu cum faci, și ca lupta să aibă loc îl introducem pe flăcău, așa nimeni nu se mai poate retrage că își pierde prestigiul. − Exact așa vom face! Anunțul meciului a stârnit foarte multe orgolii și cei mai mari caftangii s-au înscris din prima. Bineînțeles că printre ei figurau și cei doi viețași. Nimeni nu bănuia de ce s-a organizat acest meci de lupte și care va fi deznodământul. Toți sperau doar să se distreze bine. Mai departe nici nu are rost să detaliem prea mult. Chiar la primul meci unul din ofițerii acoperiți a renunțat spontan, fiind chemat pentru probleme în familie și imediat a fost introdus Sfiosul care și-a dat seama că are un fel de înger păzitor alături de el. N-a fost nicio problemă pentru el să ajungă în finală aproape fără nicio vânătaie și acolo a avut loc show-ul. De partea cealaltă s-a calificat, cum era și normal, omul cu cei mai mari mușchi din pușcărie dar și cu cea mai puțină tehnică. Pe el îl aștepta. Practic Sfiosul a măturat cu el pe jos și numai privirea rugătoare a aceastuia, că deja batjocura era prea mare, l-a făcut să-l lase lat pe pardoseală să nu mai fie văzut cum este de umilit. Ani de zile, după această luptă, intrată în legendele închisorii s-au făcut comentarii și analize și mai mulți deținuți au solicitat conducerii închisorii să poată urma cursuri de karate sau box. Sfiosul s-a eliberat exact la data fixată, a ieșit pe poarta închisorii cu o geantă de voiaj în mână și nici măcar nu a fost surprins când a văzut-o pe Mareea la volan cum îl aștepta. A încercat un fel de gest de apropiere de ea dar cu cea mai blândă voce din lume i-a spus: după ce faci o baie ca lumea și el a înțeles, a zâmbit, iar mașina a demarat spre casa ei. Ea nu mai locuia de ceva vreme cu părinții. 83

DANDU BRIEL

Surprize de ambele părţi

− De fapt cum te cheamă pe tine? - l-a întrebat Mareeea. − Nu contează cum mă cheamă, că nu e numele meu, mi-a fost dat de administrația orfelinatului și nu mă folosesc de el decât dacă mi se cer actele de identitate. − Ai stat în orfelinat? − Toată viața, până am crescut mai mare am stat prin orfelinate. − Acolo ai învățat să te bați așa? − Da’ de unde ști? − Ți se derulează mereu în cap o bătaie recentă. − Ești cam ciudată atunci când vorbești așa, dar ai dreptate că acolo am învățat, în primul rând să mă bat. − Și în al doilea rând? − Grădinarul de la ultimul orfelinat era pasionat de lupte și alte sporturi și el m-a învățat restul iar apoi am fost îndrumat de experți, atunci deja mă băteam pe bani, aveam impresari. − Și cu facultatea cum ai făcut?

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

− Din câștigurile de la bătăile din ring am început și facultatea. − Cred că poți să-ți reiei studiile acum, că e păcat să te oprești. − O să mă interesez că tare mi-ar place să-mi termin facultatea. Dar unde mergem? − La mine să faci o baie, dacă nu ai nimic împotrivă. − Ce să am, sunt chiar încântat de compania ta, ești foarte frumoasă. − Lasă chestiile astea și mai golește-ți mintea de prostii că nu de aia te iau la mine, dacă vrei te duc în altă parte. − Nu vreau, e foarte bine așa cum te-ai gândit și în fond nici nu prea am unde merge. După ce au ajuns acasă, Mareea l-a băgat imediat în baie la înmuiat și ea s-a apucat să pregătească masa. Era foarte pricepută la așa ceva și a pus și lumânări și a scos și un vin bun, totul era pregătit ca de sărbătoare și a meritat efortul. Chiar ea a rămas uimită când a văzut ce băiat frumos iese din baie. Îi găsise ea niște haine prin casă. Înalt, cu fața mult mai albă, cu părul lung prins în coadă, cu privirea pe ea, acum stăteau față în față și se minunau unul de altul. S-au așezat la masă și el a început să mănânce cu mare poftă din toate preparatele. − Tu ai făcut toate astea? − Da, nu-ți plac? − Ba îmi plac prea mult și o să-ți rămân dator multă vreme pentru așa o primire. Dacă stau să mă gândesc, nu am mai avut niciodată parte de așa o masă. Parcă avea și o altă voce, mult mai lejeră și fără griji.

DANDU BRIEL

− Eu tot mă întreb ce fel de viață ai dus tu până acuma și mai ales cum de nu te-ai golănit de tot după mediul în care ai umblat. − Prietenul meu grădinarul m-a ajutat foarte mult, m-a ținut și la el în casă, ca un fel de ajutor și a fost ca un tată pentru mine, poate mergem într-o zi să-i cunoști, un om cu totul deosebit și soția lui la fel. Când am început facultatea am plecat de la ei că era deranjul prea mare, mai lipseam și nopțile, veneam dimineața și ei erau oameni cu tabieturi. − Eu o să plec la cabinet iar tu poți să stai cât vrei să te odihnești. − Dacă nu te supăr aș vrea să dorm vreo două, trei zile, a spus el glumind. − Patul e liber și poți să dormi cât vrei dar când mă întorc e numai pentru mine, tu ai canapeaua. – Eu pot să dorm oriunde, nu-ți face probleme și cu tine era bine, dar nu e grabă. − Pe mine am să te rog să nu mă atingi decât dacă îți dau eu voie. − Da’ ce te gâdili? − Cam așa ceva și nu aș dori să-mi vezi reacția. − Ești o fată tare bună și nu vreau să te supăr cu nimic. Am să fiu foarte atent. − Așa să faci. Gata cu poveștile. Atunci treci la culcare. − Am înțeles. Mareea s-a dus și ea la baie să facă un duș și până a ieșit băiatul dormea dus. Ea și-a dat seama că din toată viața lui a reținut foarte clar un singur lucru, să le fie dator celor care îl ajută și să nu-i dezamăgească, deci

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

putea să-l lase liniștită singur. De dimineață a ieșit tiptil din casă. Mama ei care a trecut pe acolo să-i mai umple frigiderul, a rămas blocată cu cheile în mână că nu și-a imaginat ce mândrețe de bărbat o să găsească ea în patul fetei. El nu s-a întors nici măcar pe partea cealaltă și dormea ca un prunc. Când i-a povestit soțului ei a rămas și acesta foarte mirat dar și încântat de fata lui că a găsit așa un băiat falnic. − Să vezi tu cum dormea băiatul ăla chiar în patul fetei noastre. − E mare acum și se descurcă singură, tu știi că nimeni nu o poate atinge dacă nu vrea ea. − De asta și sunt așa liniștită, da’ să nu ne spună ea nicio vorbă despre el, știi, nu avea niciun act la el să văd și eu cine este. − Să nu-mi spui că i-ai umblat prin buzunare? − Nu-ți spun, dar cum era să văd că nu are acte? − Lasă că ne lămurește fata când ne vedem cu ea. − Sper și eu că tare mi-ar place să o văd cu familia ei deși e greu de găsit un bărbat care să o poată accepta așa cum este în realitate cu ciudățeniile ei. Sfiosul dormea liniștit și doar în unele momente avea ușoare tresăriri de parcă ar fi avut vreun coșmar. Toată dimineața și apoi după prânz a dormit fără să fie deranjat de niciun zgomot din stradă. E drept acum că locuința fetei era într-un cartier liniștit la distanță de celelalte case și avea și o mică curte în față și una mai mare în spate. Acolo era plin de florile preferate ale Mareei. Ea le îngrijea personal și la atingerea ei parcă erau și mai frumoase. În grădința ei avea singurele momente de liniște deplină.

DANDU BRIEL

S-a făcut după-amiază și Mareea s-a întors de la treabă. Cum a intrat a văzut că musafirul ei s-a sculat iar camera era perfect curată, praful șters și fiecare lucru părea a fi la locul lui. − Ce-ai făcut, te-ai apucat de curățenie, acum o să trebuiască să te plătesc, a glumit Mareea. − M-am gândit să fac ceva folositor pentru tine că și tu ai fost deosebit de amabilă cu mine. Am impresia că a mai fost cineva pe aici că am văzut pachete cu mâncare proaspătă în frigider, aseară nu erau. − Nu-i problemă, mama e cea care mai vine și mai pune câte ceva că e îngrozită să nu rămân nemâncată și să slăbesc. Sunt curioasă ce a zis când te-a văzut în patul meu. − Nu știu ce-a zis că nu ne-am văzut și mă bucur că m-am culcat mai îmbrăcat că uneori obișnuiesc să dorm și în pielea goală. − Aici nu e cazul că ești în vizită nu e ca la tine acasă. Apropo ai avut vreodată o casă a ta? − Din păcate nici o casă natală nu am avut sau nu știu să fi avut vreodată. Patru orfelinate, casa grădinarului, câteodată mai dormeam în vestiar la sala de antrenamente, celula de la închisoare, am fost în multe locuri dar niciodată - acasă. − Să sperăm că multe lucruri se vor schimba de acum în colo pentru tine, totul depinde numai de modul tău de comportare. − Ar fi simplu să depindă numai de mine, în primul rând trebuie să-mi caut de lucru și apoi să mă mut să nu stau pe capul tău chiar dacă îmi ești foarte simpatică. − În primul rând să-ți găsești o slujbă, ai ceva în vedere?

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

− Am un prieten care are un atelier de reparat televizoare și calculatoare și am să trec pe la el să văd ce poate să-mi ofere. − Așa să faci, hai să bem o cafea acum și apoi să pregătesc masa că suntem foarte bine aprovizionați. Atunci a sunat telefonul și Mareea a ridicat receptorul. − Da, mamă, am ajuns acasă și tocmai doream să-mi fac o cafea. Cum adică cine e băiatul, tu cine crezi că e, un pacient bineînțeles pe care l-am luat să-l tratez acasă, a răspuns Mareea foarte amuzată. S-a auzit cum mama ei râdea. În acest timp Sfiosul, fără să-și dea seama a trecut pe la spatele ei și i-a pus mâna pe umăr, adică a vrut să io pună că înainte de a o atinge a fost aruncat înapoi cu o forță pe care nu o bănuia de loc și chiar a căzut în fund. Mareea a auzit zgomotul și l-a văzut pe jos și a apucat-o râsul, după ce a constat că nu a pățit nimic. El stătea în continuare în fund pe covor și se uita complet bulversat la Mareea care s-a întors și i-a întins o mână de ajutor pe care el a refuzat-o foarte ferm. – Bine, mamă, mai vorbim spre seară că acum am puțină treabă. Ce faci pe jos? - l-a întrebat ea. – Cred că te-am confundat cu o fată normală și am încercat să te ating așa cum mai fac câteodată băieții și fetele dar replica ta, de care am impresia că nici măcar nu ești conștientă, m-a dat grămadă. – Nu ți-am spus să nu mă atingi fără să ai voie de la mine și în niciun caz prin surprindere. Așa mai fac eu câteodată dar nu trebuie să te sperii că pot să mă stăpânesc dacă știu despre ce e vorba. – Tu ai ceva electric pe tine, că parcă m-a curentat?

DANDU BRIEL

– Nu mă am decât pe mine, pe mine, dar dacă o să avem timp o să-ți spun mai multe. – Momentan mi-a ajuns, mulțumesc, mai bine să stăm la masă cât mai departe. – Nu fi fraier că nu pățești nimic dacă eu nu vreau. – Păi ce adineauri ai vrut să dai cu mine de pământ? – E mai complicat de explicat dar cred că știi ce însemnă un reflex de autoapărare, cam așa ceva am eu, chiar fără să fiu conștientă de el, uite acum dacă vreau pun mâna pe tine și nu se mai întâmplă nimic, a spus Mareea și și-a apropiat mâna de obrazul lui. El a încercat inițial să o evite dar tentația era prea mare așa că a lăsat-o să-l atingă. De foarte multă vreme n-a mai avut așa o senzație, parcă era o adiere de înger. – Ești cam nebărbierit și eu nu prea agreez așa ceva. Până pregătesc eu masa te duci în capul străzii și îți cumperi tot ce îți trebuie ca să te faci băiat frumos, că dacă vine și mama să fim cât mai prezentabili, poți să mergi și în trening că e aproape - a spus ea și a scos din geantă o bancnotă și i-a dat-o. Să nu stai mult că se răcește mâncarea. – Am înțeles să trăiți! Așa îmbujorat după ultimele evenimente Sfiosul arăta foarte bine și era chiar băiat frumos, desigur că fata avea dreptate în ceea ce privește barba lui, care chiar dacă nu era neagră se vedea foarte bine și îi dădea un aer neglijent. A ieșit și era pentru prima dată după multă vreme singur și liber pe stradă. Un polițai s-a uita lung după el dar nu i s-a părut suspect și și-a văzut de ale lui. Până la magazin era foarte puțin de mers și după ce a intrat, stârnind privirile admirative ale vânzătoarei cu mușchii lui, și-a ales ce dorea, a plătit, fără să ignore privirile fetei și a ieșit. Acasă Mareea îl aștepta cu 90

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

mâncarea caldă și s-au așezat la masă, după ce ea l-a trimis să se spele pe mâini așa cum făcea și cu tatăl ei când era mică. – E o vreme minunată, a spus el și mâine de dimineață o să mă duc la prietenul meu cu televizoarele să văd dacă are ceva și pentru mine sau altă idee. – Te-ai gândit foarte bine că nu poți să stai degeaba fără niciun venit și mai ales fără o ocupație până îți reiei cursurile. – Ce facem în această seară? – Fiecare cu programul lui, eu am de citit și conspectat niște studii de psihologie iar tu dacă vrei te uiți la televizor sau poți să stai pe internet dar să ai mare grijă dacă treci pe lângă mine fără să știu să nu mă mai atingi că data viitoare poți s-o pățești și mai rău. – Atunci mă uit la televizor dacă tu stai în camera aia ca să fiu cât mai asigurat cu distanța dintre noi, a mai spus el zâmbind, dar parcă nu era prea convins că e totuși protejat. Așa au și făcut și ea s-a dus la biroul ei și a început să citească iar el s-a așezat la televizor dar o privea și era total uimit de viteza cu care dădea paginile. – Tu citești sau numeri foile? - a întrebat-o el la un moment dat. – Da’ de ce mă întrebi? – Dai foile mult prea repede. – Așa m-am obișnuit că eu practic le fotografiez în memorie și acolo le citesc mai repede, adică nu trebuie să citesc fiecare literă sau fiecare cuvânt ci toată pagina odată. – Eu n-am mai pomenit așa ceva!

DANDU BRIEL

– Poți să fi sigur că nici n-o să mai pomenești undeva, trebuie să înțelegi că m-am născut „defectă” comparativ cu persoanele normale, la școală chiar trebuia să mă prefac că citesc fiecare cuvânt până s-a lămurit și învățătoarea mea ce-i cu mine. A chemat-o și pe mama la școală și cu ocazia aia s-a lămurit și domnul director și de atunci nu am mai avut treabă cu nimeni doar cu colegii mei de clasă care stăteau mereu cu gurile căscate. – Dar doctoriță de ce te-ai făcut că puteai să fi orice? – Asta poate e mai simplu de explicat, am văzut că pot intra extrem de simplu în mintea oamenilor și la început am crezut că toată lumea face la fel dar mai târziu am realizat că, de fapt, nimeni nu poate ci numai eu, așa mi-a venit ideea să văd ce gândește lumea și să le schimb gândurile, ca doctor, în sensul pozitiv. Una este să poți să citești gândul cuiva și alta este să ai darul de a-l sfătui corect, pentru asta ai nevoie de școală și antrenament. Hai că am treabă și tu mă ții din lucru! – Gata te las și mai vorbim - spus Sfiosul și și-a văzut de treabă cu televizorul. Pe un canal a găsit un meci de box și asta l-a captivat total. După un timp Mareea s-a apropiat de el și i-a arătat niște bani: – Mâine să te duci să-ți cumperi niște haine să nu te vadă prietenul tău ca un amărât. – Mulțumesc mult și să știi că am să țin socoteala fiecărui bănuț și o să ții înapoiez cu dobândă. – Așa să faci numai să nu uiți, a răspuns și ea zâmbind. Avea ceva băiatul ăsta care îl făcea simpatic și chiar atrăgător. Ea era convinsă că într-un fel extrem de ciudat între ei era o legătură care parcă se intensifica pe măsură ce treceau orele. Ea stătea singură de ceva vreme și noua ei experiență o tulbura dar o și încânta. Nu se 92

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

grăbea să-și imagineze ce-i oferă viitorul și lăsa lucrurile să curgă firesc în matca lor. Momentan nu o deranja nimic la el și avea de gând să continue relația atâta timp cât se va afla în zona ei de confort. După ce și-a terminat treaba Mareea s-a pregătit de culcare și i-a dat și lui așternuturile să și le pună pe canapea. După toate cele întâmplate era sigură că nu se poate aștepta la nicio surpriză din partea lui și s-a băgat în pat liniștită iar el și-a pregătit locul pentru culcare. Orele au trecut fără niciun incident și s-a luminat de ziuă. Mareea s-a trezit prima și și-a îndreptat privirea spre canapeau pe care Sfiosul se lungise cât era de mare, și era. Din prima privire a înțeles că el era încă sub influența lunilor de închisoare și parcă ar fi stat la pândă în creier gata să sară la bătaie dacă era cazul. Cu această ocazie și-a dat seama că ea ocupă un loc aparte în mintea lui unde era ca un fel de zână bună înconjurată de mulți îngerași și ajutoare care stăteau cu toții la dispoziția ei. Era evident că Sfiosul o plăcea, o respecta și o admira. S-a apucat să pregătească micul dejun pentru două persoane și atunci s-a trezit și el. – Lasă-mă pe mine, a sărit el în picioare, atent să nu o atingă cumva, te rog, tu du-te la duș că mă descurc. A preparat niște roșii cu brânză, ca un fel de salată și cu pâine prăjită cu unt și șuncă iar apoi a făcut două cafele mici că s-a gândit și la următoarele din ziua aia și să nu se sature de dimineață. Toate au fost aranjate frumos pe masă cu șervețelele înfășurate meșteșugit în formă de pasăre. Mareea a fost deosebit de încântată de tot ce vedea și avea impresia că nimeni nu a mai răsfățato așa până acum, era chiar surprinsă și i-a și spus: – Ce băiat priceput ești tu, nici nu bănuiam că așa un voinic poate prezenta o masă atât de delicat. Nici să nu

DANDU BRIEL

te gândești, a mai spus ea în momentul în care a „văzut” că lui i-ar fi plăcut să se apropie și s-o ia în brațe. – Hai că ești de groază, tu mă citești ca pe cărțile tale? – Poți să fii sigur și de aceea te rog ca tot ce gândești să fie normal și fără prea multe imaginații sau dorințe. – Cred că o să-mi fie foarte greu dar am să mă străduiesc sau poate să spun mereu o rugăciune și să nu am alte gânduri. – Știi și rugăciuni? – Doar câteva pe dinafară, prietenul meu grădinarul mă punea mereu să spun câte una la masă sau înainte de culcare și pentru că se făcea că nu aude foarte bine eu mai și inventam cum credeam eu dar pe total el zice că e bine. În pușcărie m-am rugat de multe ori ca să opresc mintea să-mi umble branbura. Eu am și o imaginație bolnăvicioasă și îmi trec prin cap cele mai ciudate gânduri și de aceea trebuie să le înlocuiesc cu altele mai utile. – Hai să mâncăm și să mă duc la treabă, vezi că mai este un rând de chei în cârligul de după ușă, când pleci doar tragi de ea dar la întoarcere ai nevoie s-o deschizi. Să-mi spui și mie ce ai făcut la prietenul tău. Să-ți cumperi și un telefon să ținem legătura, uite niște bani! – Am să te țin la curent și sper că va fi cu vești bune. – Așa să fie! Să ai și tu o ocupație serioasă. După ce au terminat masa el nu a lăsat-o să strângă și ia spus că rezolvă singur curățenia așa că Mareea s-a îmbrăcat frumos și a plecat fără niciun alt gest. Nu era cazul să-i dea un pupic la despărțire că nu erau așa prieteni. E drept că ceva îi lega, fără doar și poate dar nu așa mult. A ajuns la cabinet și după ce a parcat a intrat înăuntru unde doamna doctor deja venise. 94

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Ai idee ce consultații avem azi, a întrebat-o pe Mareea. – Nu cine știe ce, încă nu a venit nimeni că era gol holul dar trebuie să înceapă să sosească în câteva minute. Primul este chiar un pacient nou pe care nu l-am mai consultat până acum. Până și-au pus halatele și s-au spălat pe mâini a sosit și noul pacient pe care l-au și invitat să intre. Părea un tip normal, destul de voinic, i se vedeau mușchii prin cămașă dar în acest moment părea cu totul lipsit de vlagă. A intrat de parcă se prelingea pe lângă perete și s-a așezat unde i s-a spus fără nicio altă vorbă. Atitudinea lui era în totală contradicție cu imaginea lui de băiat voinic. – Cu ce problemă ați venit la noi că este evident că suferiți de ceva, adică vă neliniștește ceva? – Nici nu știu cum să încep și nici nu cred că mă puteți ajuta cu ceva dar m-am gândit că dacă tot nu știu unde să mă duc atunci să încep de undeva. – Despre ce credeți că e vorba? – Despre starea mea psihică și fizică. – Dacă puteți să ne dați niște detalii? – Să încerc. În timpul acestui dialog Mareea îl privea cu foarte mare atenție și părea din ce în ce mai intrigată dar se abținea momentan să spună ceva. – Începeți cam din perioada în care ați început să aveți această stare ciudată. – Asta e simplu, că totul a început din momentul în care a murit tatăl meu. El a fost un om foarte rău și s-a purta extrem de urât cu mine iar eu nu am știut niciodată de ce. De altfel așa s-a purtat și cu mama și cu vecinii și cu orice persoană pe care o cunoștea.

DANDU BRIEL

– Nu cred că înțeleg foarte bine, spuneți că era un om foarte rău care v-a chinuit practic tinerețea dar după ce a murit văd că vă este și mai rău, nu v-ați eliberat de ideea asta? – Nici eu nu înțeleg ce s-a petrecut, am fost lângă el atunci când a murit, practic l-am ținut în brațe că a fost totuși tatăl meu și din acel moment parcă viața mea s-a sfârșit, cu toate că rațional și practic gândind, nu mai aveam niciun motiv de supărare. – Adică vreți să spuneți că din momentul în care a murit deja v-ați simțit mai rău? – Exact. – Și în ce constă această stare de rău? – În senzația complet stranie că n-a murit și e cu mine și asta mă zăpăcește complet. – Și nu ați încercat să vi-l scoateți din minte? – Cum să nu, eu sunt și sportiv, m-am dus la antrenamente, la sală, pe pistă dar mă simt din ce în ce mai slăbit și parcă duc o povară sufletească imensă. – Pot să intervin? - a spus și Mareea. – Nu prea văd ce ai putea tu să-i spui și eu cred că este pur și simplu o lipsă de vitamine. Probabil grijile, supărările l-au golit de energie și acum ar trebui să facă un fel de cură de realimentare. – Eu am să-l rog pe domnul să iasă puțin din cabinet și să discutăm noi două ceva după care v-a intra la loc și îi vom spune ce are de făcut. – Dacă tu zici că e ceva așa de deosebit atunci să iasă deși eu cred că ar trebui să meargă la un nutriționist sau ceva similar să-l mai înzdrăvenească, dar sunt de acord cu tine și vă rog să ieșiți puțin în sala de așteptare și o să vă chemăm noi.

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Tânărul s-a ridicat, puțin intrigat și a ieșit destul de greu din cabinet, se vedea, în mod evident că nu se simte bine. După ce a închis ușa doamna doctor s-a uitat la Mareea și a întrebat-o: – Ce este așa deosebit și diferit de ceea ce am spus eu de a fost nevoie să iasă afară? – E în el! – Nu înțeleg, ce e în el? – Nu ce - ci cine, tatăl lui este în el, nu a plecat, a rămas, ca entitate în el. – Cum poți să spui așa o enormitate, cum poți să știi așa ceva? – Nu e vorba de știut ci de văzut, eu îl văd pe tatăl lui în el, stă acolo și nu are de gând să plece. – Adică el este cam gravid cu tatăl lui? – Nu, nu are nicio legătură cu sarcina dar putem să glumim, tatăl lui, ca entitate, a profitat de apropierea lui și pentru că este un om rău a dorit să se răzbune în continuare și atunci spiritul lui a intrat în băiat și din acel moment nu l-a mai părăsit. – Și tu crezi că se poate face ceva? – Mintea mea îmi spune că se poate face, nu știu exact cum, dar se poate rezolva, cu o singură condiție să fiu doar eu singură cu el. – De ce? – Pentru că tatăl lui poate să iasă din el și să intre instantaneu în persoana cea mai puțin protejată și nu eu sunt aceea. – Te referi la mine? – Exact, nu are niciun rost să te expui absolut degeaba unei astfel de proceduri. 97

DANDU BRIEL

– Dar tu știi exact ce ai de făcut? – În clipa asta nu, dar sunt sigură că atunci când încep voi fi îndrumată cumva. – Și când poți să faci asta? – Chiar acum, el o să stea pe canapea și tu, după ce îi spui să intre, te duci și te așezi după vitrina cu oglindă din camera cealaltă, așa ai să vezi tot și poți să intervii dacă îți fac semn. – Așa să facem atunci. Doamna doctor a ieșit și l-a invitat pe tânăr să intre și să ia loc pe canapea iar ea s-a dus alături și s-a așezat la geam. Din poziția în care stătea nu se vedea momentan decât corpul băiatului întins și Mareea care stătea alături pe scaun și aștepta ca acesta să se liniștească. Se vedea cum Mareea îi spune câteva vorbe pacientului iar acesta răspundea din cap afirmativ. Timpul trecea și nu se întâmpla nimic spectaculos. Mareea stătea cu ochii pe el, liniștită și fără să facă nici cel mai mic gest iar el parcă ar fi adormit și i se vedea respirația egală. Pe scurt, totul a fost ca o explozie și a durat câteva clipe. Corpul băiatului s-a ridicat în sus de piept ca și cum cineva încerca să se agațe de inima lui și nu dorea să-i dea drumul. Cineva trăgea efectiv de el și aproape că îl ridicase de pe canapea. Parcă de pieptul lui erau agățate niște cârlige, ca în tradițiile triburilor barbare, care îl ridicau. După câteva momente de stupoare, brusc corpul pacientului a căzut la loc și din pieptul lui s-a auzit un puternic șuierat și suspin de ușurare, fața i s-a luminat și un zâmbet larg a apărut pe ea. Mareea l-a lăsat să stea întins și părea că ar fi adormit brusc. I-a făcut semn doctoriței că acum poate să intre. Aceasta era puternic sub influența a tot ce văzuse. 98

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Parcă nu dorea să se desprindă, așa am avut eu senzația. – Exact așa a și fost, a ieșit din corpul lui și s-a agățat de pieptul lui și ai văzut că l-a și ridicat puțin. – Ce puțin, că am avut impresia că îl aruncă jos de pe canapea. Când îl sculăm? – Chiar acum! Te rog să îl atingi tu și să-l scoli să creadă că am fost împreună. Are mare încredere în tine. Doctorița s-a aplecat peste corpul băiatului și l-a atins ușor pe umăr. Imediat acesta a deschis ochii, privirea lui era cu totul alta, vie și plină de interes și s-a ridicat șezând în fund pe canapea. În primul rând s-a întins cu brațele în lateral și a căscat cu putere dar imediat și-a dat seama că nu e singur și și-a cerut scuze. – Parcă am dormit o mie de ani, vocea lui era puternică și de nerecunoscut, am impresia că sunt rezolvat, ce-a fost asta? – Mai bine să nu-ți dăm detalii dar am un sfat, i-a răspuns Mareea, nu te duce o vreme la cimitir la tatăl tău, cel puțin până se împlinesc cele patruzeci de zile. – Atunci o să mă duc la pomenirea din ziua aia. – E cel mai bine așa. – Dar mă simt chiar minunat și nici nu știu cum să vă mulțumesc? – Ai făcut-o deja cu noua ta stare. Acum poți să pleci. Tânărul s-a ridicat ușor, mișcările lui erau ferme și precise, s-a mai înclinat o dată către cele două și a ieșit în pas vioi. Aveai impresia că o să înceapă să cânte. – Acum să-mi spui tu mie ce a fost asta, s-a întors doamna doctor spre Mareea.

DANDU BRIEL

– Nici mie nu prea mi-e clar, nu am mai întâlnit astfel de cazuri, dar știu că l-am văzut pe tatăl lui în el, ca spirit, și am știut că pot să-l scot de acolo, poate cu timpul să mă dumiresc și eu ce și cum. – Eu încep să cred că tu ești o fată mai mult decât paranormală și că nu mai am ce să te învăț, dar mi-ar face plăcere să mai lucrăm împreună cât dorești tu. – Și mie îmi place să lucrăm împreună și nu m-am gândit momentan să plec, nici nu am unde. – Probabil că, cu timpul, ai să-ți deschizi propriul cabinet și atunci vom fi concurente, mai ales dacă o să fi tot în zona asta. – Nu vreau să mă gândesc așa departe și cred că încă mai am de învățat. Mareea nu-i spusese nimic doamnei doctor de băiatul pe care îl avea acasă pentru că nu știa dacă e ceva mai de durată sau se va termina repede. Momentan chiar îi făcea plăcere să știe că seara are cu cine schimba o vorbă. Toată ziua au consultat și sfătuit fără să mai apară nimic special. Între timp, Sfiosul se întorsese acasă și era nerăbdător să-i spună și ei că a avut succes și că ideea cu fostul prieten a fost de bun augur. Cum era singur s-a apucat să pregătească ceva de mâncare gata să-și primească fata în condiții cât mai elegante. De dimineață a fost la primul magazin de haine și și-a cumpărat o geacă și o pereche de pantaloni mai ca lumea și o cămașă iar rezultatul l-a încântat în mod deosebit. Arăta chiar foarte bine și s-a jurat că nu v-a mai ajuta niciodată o persoană în vârstă cu sacoșele pline. Inima i-a tresărit atunci când a auzit ușa de la intrare că se deschide. Era sigur că e Mareea dar pe ușă a intrat o doamnă elegantă, coafată recent și care a rămas puțin surprinsă de imaginea flăcăului din fața ei. 100

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Sărutmâna doamnă, a sărit imediat Sfiosul și s-a ridicat în picioare, dumneavoastră cred că sunteți mama ei că semănați leit. Copleșită de atâta atenție și de imaginea de calm și putere pe care o degaja Sfiosul, mama Mareei s-a fâstâcit puțin dar a căutat să-și revină imediat. – Așa este, eu sunt mama ei dar cu cine am plăcerea? – Eu sunt un prieten mai vechi al fetei dumneavoastră și în această perioadă mi-a propus să locuiesc aici, pe canapea, a ținut el să precizeze, până îmi fac o situație mai clară. – Acum cu ce vă ocupați? - a întrebat ea invitâdu-l să ia loc. – Lucrez la un service de televizoare dar urmeză să merg să-mi termin facultatea de calculatoare specialitatea mea fiind programarea IT. – Foarte interesant dar cred că știi că fata mea nu e una obișnuită, ca toate celelalte. – Am învățat asta din primul moment pe propria-mi piele, a spus el zâmbind fermecându-și și mai mult interlocutoarea. – Și acum ce faci aici că văd masa pusă? – M-am gândit că vine obosită de la servici și să nu mai piardă timpul. – Tu ai făcut toate astea, se pare că te cam pricepi, cred că părinții tăi sunt mândri de așa un băiat. – Să zicem că or fi, pe unde or fi. – De ce vorbești așa, nu crezi ce am spus? – Eu cred, dar am o singură problemă, nu i-am cunoscut niciodată, nu știu cine sunt, eu am fost crescut mai mult de un grădinar. 101

DANDU BRIEL

– Până la urmă o să merg și eu să-l cunosc pe acest grădinar și pe soția lui, s-a auzit vocea Mareei care intrând pe hol a prins ultimele cuvinte din discuția lor. – Îmi pare tare rău să aud așa ceva, nu ai încercat să-i cauți? - a mai întrebat mama. – Puțin, că până la urmă m-am cam obișnuit fără ei, a răspuns Sfiosul și cu ochii era la Mareea care rămăsese uimită de modul de aranjare al mesei și de mirosurile îmbietoare care se simțeau în toată casa. – Mami, tu ai făcut asta? Nu trebuia să te obosești atâta. – Nu, draga mea, că eu abia ce am intrat și mă conversam cu băiatul ăsta, apropo, pe tine cum te cheamă? – Spune-i Sfiosul că așa și este. – Nu prea cred, cu mușchii ăștia de pe el că se sfiește de ceva. – Spune-i așa că nu se supără. – Bine dragă, atunci eu vă doresc poftă bună și am plecat că mai am o mulțime de treburi. – Nu stai cu noi la masă? – Nu, că azi am cu cine să stau la masă, v-am lăsat! a mai spus ea zâmbind cu subînțeles și a ieșit pe ușă închizând-o încet de parcă nu dorea să tulbure pe nimeni. De fapt se grăbea să-i spună și soțului ei, care o aștepta acasă, ce băiat simpatic a cunoscut la fata lor și cât de impresionată a fost de întâlnirea cu el. Mareea și-a dat haina jos și s-a pregătit pentru masă iar când a observat că el este tot timpul de partea cealaltă a mesei l-a privit întrebătoare.

102

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Îmi ajunge prima ta reacție la atingere și nu vreau să mai pățesc ceva, din întâmplare, a spus el după ce i-a surprins privirea. – Mă scuzi dacă asta este impresia pe care ți-am făcut-o, a spus ea zâmbind, am să mă străduiesc să fiu ceva mai... normală. – Atunci m-am liniștit, i-a răspuns el și s-a apropiat și i-a ținut scaunul ca ea să se poată așeza la masă. – Ce ai vorbit cu mama? - a întrebat Mareea în timp ce gusta din primul fel de mâncare, un fel de salată cu de toate. – Nu am vorbit prea multe, a răspuns el în timp ce turna puțin vin în pahare, că abia ce venise. – Am prins și eu ceva despre prietenul tău grădinarul, stă departe de aici? – Nu chiar, la maxim două ore distanță cu mașina. Ce, te bate vreun gând? Că mie mi-e drag de ei și mi-ar place să le fac o vizită într-o zi. – Trebuie să-i anunți înainte, să nu ne ducem așa grămadă peste ei că persoanele mai în vârstă au tot felul de tabieturi. – Oricum trebuie să le dau un telefon să le spun ce mai fac că atâta timp cât am fost închis i-am sunat fără să le spun nimic să nu se îngrijoreze degeaba sau să râdă de mine că m-a păcălit o babă. – Înțeleg că nu i-ai mai văzut de mult? – Cred că este aproape un an de când nu ne-am întâlnit dar la telefon am vorbit chiar acum două săptămâni, cu puțin înainte să fiu eu evadat. – Am impresia că ți-ai cam făcut prieteni pe acolo pe unde ai fost.

103

DANDU BRIEL

– Asta cam așa e și mai ales după ultima bătaie dată cu ocazia concursului organizat de conducere cred că acum am „prieteni” pe viață, oricum sper să nu ne mai întâlnim niciodată. – Eu oricum mă duc pe acolo că am contract pe tot anul și o să văd dacă e vreunul care dorește să-ți transmită salutări. Bine că nu știu că ești la mine. – Nu-ți pune prea multe speranțe în asta că sistemul lor de informare e cu totul special și dacă doresc să afle ceva nu poate să-i oprească nimeni, au o rețea foarte bine pusă la punct și în interior dar mai ales în exteriorul închisorii. – Atunci ne rămâne speranța să considerăm că vorbim de un capitol încheiat, a mai spus Mareea savurând bunătățile pregătite pe masă. – Așa să fie, a răspuns și Sfiosul ridicând paharul. Dar treburile nu păreau atât de încheiate.

104

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Pe de altă parte...

– Și tu zici că ăla care ne-a tras-o pe toate părțile s-a întors, atunci când l-am evadat noi și era să ajungă la fiert, singur și nesilit de nimeni. Unde ai văzut tu om beat mort și drogat ca un cal să iasă din containerul cu rufe, să meargă pe jos, noaptea, atâția kilometrii până la închisoare și să intre în camera de „plăceri” care oricum era încuiată pe dinăuntru. – Chestia cu încuiatul știi foarte bine că nu ținea la el, singura problemă este cum a ajuns înapoi că îi trebuiau clar câteva ore să se trezească? – Să afle cineva dacă la spălătorie se știe ceva sau l-a văzut cineva când a ieșit din container. Vreau orice urmă. – Gata șefu! Aflăm, doar să transmit mesajul. – Avem relații acolo? – Avem peste tot barosane! – Atunci la treabă și până mâine să știm cum a fost treaba. Nimeni nu-și bate joc de noi iar noi nu rămânem niciodată datori. La discuție participa și tipul cu tatuaje și cel cu bentița legată la cap. Amândoi își încasaseră din partea 105

DANDU BRIEL

Sfiosului porția de mardeală și de atunci sentimentele lor de ură se acutizaseră la maxim. Tot ce avea o cât de mică legătură cu omul acesta trebuia stârpit, distrus, călcat în picioare să nu mai rămână o urmă din el și prietenii lui. Era evident că fusese salvat de cineva care avea toate informațiile și toți se întrebau cine-i trădătorul. Ei presupuneau că Sfiosul plecase deja din localitate dar atunci se puteau răzbuna pe cei care l-au ajutat. A doua zi de dimineață iscoada profesionistă s-a apropiat de omul cu tatuajele și i-a spus: – Am găbjit-o! – Adică? – A fost o muiere: – Ce vorbești, ce muiere, de unde ai aflat? – De la borțosu de la spălătorie, el a spus că a venit o muiere și l-a luat cu mașina iar ei au ajutat-o la punerea lui în mașină. – Ce dobitoci, în loc să-l fi pus la fiert ăștia l-au salvat și cine e muierea? – Barosane, eu nu vreau să greșesc dar se pare, după cum a descris-o grasu că e chiar doctorița noastră, mi s-a părut mie că se uita cam lung la tipul ăla. Cine putea să mai aibă așa picioare și așa ochi, chiar pe întuneric grasu zice că a rămas pironit când l-a ațințit cu privirea. – Atunci trebuie să ne mișcăm repede și să-i facem felul că altfel nu se poate, noi nu suntem bătaia de joc a nimănui. Diseară să aduni gașca! – Am înțeles dar ce vrei să faci? – S-o fac să dispară de pe lumea asta, poate să o mai dăm la băieți o zi două și apoi direct la gârlă cu ea! – Bine barosane, îi anunț pe toți să se adune după masa de seară. 106

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Așa să faci și mai ales să-ți ții gura că știi cuțitul meu! – Toată lumea îl știe, să fii sigur că nu vreau să facem cunoștință. – Nu mai face pe șmecherul și cară-te că ai treabă! – Salut! – Roiu! După masa de seară, ca în orice vineri, toată golănimea s-a adunat la o băută. Cei îndreptățiți au fost anunțați că vor avea loc discuții serioase așa că mai spre coadă s-au dat într-o parte unde îi așteptau tatuatul și cel cu bentiță. – Care-i treaba barosane? – Avem o problemă cu domnișoara doctor care și-a bătut joc de noi, ea l-a salvat pe caftangiul ăla nenorocit! – Păi ce să-i facem șefule că ai văzut ce păzită este când vine la noi? – Mă tu ești prost? Am zis eu să-i facem ceva în pârnaie, nu, nu am zis, afară boule o prindem și o halim! – Așa da șefule, dar cum adică o prindem că noi nu ieșim pe afară? – Nu noi, deșteptule, avem atâția frați gata să ne servească, ei trebuie s-o rezolve să o facă să nu mai scoată un sunet nici să nu mai clipească! – Adică s-o mierlească? – Exact și asta cât mai repede că onoarea noastră e foarte pătată. – Șefule știu eu cu cine să vorbesc și o să fii mulțumit! - s-a auzit o voce. – Uite și o vorbă deșteaptă, pe mine nu mă interesează cum faceți dar o vreau moartă!

107

DANDU BRIEL

– E ca o vrăbiuță șefule, nu va pune niciun fel de probleme, o rezolvăm ca la carte! – Chiar vă rog că vreau să mă liniștesc după toată rușinea îndurată, amărâtul ăla mă caftește de-mi pierd dinții iar borfeta asta îl scapă și îi dă drumul în lume, așa ceva nu se poate, la treabă! De a doua zi, cei însărcinați cu această misiune au început să o urmărească pe Mareea ca niște profesioniști. La pușcărie nu puteau să-i facă nimic, pe drum era mereu în mașină dar trebuia găsită o ocazie să-și facă treaba. Aceasta s-a ivit peste trei zile atunci când Mareea sa oprit la o cafenea, afară, pe un fel de terasă, la umbra unor copaci imenși și a comandat o cafea. Era complet relaxată findcă fusese de mai multe ori aici, unde se servea una din cele mai bune cafele, și petrecuse momente minunate. Tocmai se gândea că Sfiosul se apucase de noul serviciu și era foarte încântat iar relația dintre ei era calmă, odihitoare și chiar plină de speranțe. Ea și-a dat seama că el era un băiat instruit și care putea face față cu succes în aproape orice meserie. Cu aceste gânduri tocmai a apucat să ducă ceașca la gură și să ia o înghițitură când s-a auzit strigată de la bar dinăuntru: – Domnișoara la telefon! Întotdeauna îi lăsa șefei ei de la cabinet vorbă cu locul unde era de găsit în caz de urgență, dar de obicei o suna chiar pe mobil. „Și-o fi uitat iar mobilul de apelează la centrala orașului” s-a gândit ea și s-a ridicat să intre în local. Afară nu mai era nimeni la mese și în local, la ora aceea la fel era cam pustiu, doar doi tipi stăteau cu ochii pe fereastră. Mareea nu avea timp de ei și s-a dus direct la telefonul pe care i l-a arătat barmanul.

108

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Alo! Niciun răspuns, Alo! Iar nimic. Probabil că s-a întrerupt, a spus ea, și am să o sun eu de pe mobil. A ieșit, s-a așezat la masa ei și a terminat de băut cafeaua și atunci și-a amintit să sune la cabinet pe telefonul fix de acolo. A scos telefonul mobil și a tastat numărul din memoria telefonului. – Alo! Colega ei doctorița a răspuns imediat. Bună dimineața, de ce m-ai sunat? Cum adică, nu ai fost tu, că m-a sunat cineva la cafenea și nimeni altcineva nu știe unde sunt eu acum, și am crezut că tu ai fost... În clipa următoare telefonul i-a căzut din mână, capul i-a căzut pe piept și era gata să cadă și ea din scaun dar un bărbat, din apropiere, deosebit de amabil, a prinso, s-a aplecat și a luat telefonul de pe jos și pentru că ea era deja într-un somn profund, a luat-o în brațe și a intrat cu ea cu tot în mașina care aștepta la bordură. Toată acțiunea nu a durat mai mult de cinci secunde și au demarat în forță. În față erau alți doi bărbați, unul era chiar dintre cei doi din cafenea iar celălalt probabil că a stat în mșină cu motorul pornit. – Poți să-l anunți că fata e la noi și ieșim din oraș! a spus cel din spate care o ținea pe Mareea în brațe și profita din plin de starea ei ținând-o cu mâinile direct de pulpele ei bronzate, dar ea nu simțea nimic și dormea dusă. La un moment dat tipul a început să-i desfacă nasturii de la bluză dar s-a oprit dându-și seama că lumea de pe trotuar putea să-l vadă, mai ales că erau la un stop. – Alo! Barosane, am luat-o, s-a auzit vocea celui din față dreapta, un tip altfel complet șters și anonim și doar tatuajul de pe gât îl mai scotea puțin în evidență. Da, șefu, știu ce avem de făcut dar ne-ai promis-o și nouă puțin! Nu, șefu, nu durează mult, dar parcă e păcat să nu o mai folosească nimeni!

109

DANDU BRIEL

În acest timp Mareea dormea, ăștia se pare că aveau o fixație la somnifere și nici prin cap nu-i trecea că este la plimbare cu niște flăcăi voinici. Tipul din spate mai avea puțin și o dezbrăca de tot încântat de ciorapii ei de mătase și de marginea cu dantelă a chiloțeilor ei. Noroc că într-un final au ajuns la o casă izolată, unde tipul cu ea în brațe a intrat și a lăsat-o pe un pat cu un așternut care inspira mai mult munca minerilor decât un hotel de cinci stele. – Hai să mâncăm ceva și apoi o faceți cu rândul, a zis cel care pănă atunci condusese mașina. – Ai și tu dreptate a răspuns cel cu căratul și vreau să fiu eu primul că deja sunt ambalat! – Atunci mănânci mai repede și te apuci de treabă! –Da’ ce mă eu sunt prost să o încalec dacă nu e trează, cum să-mi dau seama dacă-i place sau nu? O s-o las să-și mai revină și apoi ne apucăm de treabă că sunt sătul de gonflabile. – Faci cum vrei, ai încuiat ușa, a mai întrebat șoferul, pe mine oricum m-a secat muierea toată noaptea că dacă știam ce bucățică ne pică o dădeam jos din pat. – Am încuiat-o iar ferestre nu avem așa că nu are cum să iasă. – Hai la masă! Cu toată mizeria din cameră și mirosurile majore, Mareea dormea de parcă ar fi făcut toată ziua cine știe ce munci. Ăla o aruncase pe pat fără să se îngrijească să-i așeze puțin rochița și aceasta era mai mult ridicată decât lăsată dar oricum, acum era singură. Băieții s-au dus la masă și s-au pus pe băut, știau ei că-și vor scoate banii că Barosanul era mână largă. După vreo oră și ceva s-au gândit să se întoarcă să vadă ce face ostateca. 110

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Băieți, după ce-o terminați, o aruncați pe gârlă că așa a zis șefu! – Tu nu mai stai? – V-am spus că nu mai am de ce, vă las mașina aici s-o duceți cu ea și eu plec cu un taxi, găsesc eu unul pe drum! Șoferul nu părea de loc un criminal ci mai degrabă un țăran obișnuit cu munca grea și cu statul în câmp afară. Avea o înălțime potrivită, părea destul de solid dar nu la fel cu cel care a cărat-o pe Mareea. S-a sculat de la masă și a plecat, după ce a cerut o comandă de taxi iar la bar i-au spus că vine în 10 minute. – O să-i ies înainte, a mai spus el ieșind. – Atunci noi doi o să ne ocupăm singuri de fata aia, să mergem, a spus cel cu căratul și s-a urcat la volanul mașinii. Celălalt a luat loc lângă el și au plecat. În douăzeci de minute erau la locul faptei și se pregăteau să intre. – Mă, tu ai legat-o cu ceva? – Nu, de ce? – Păi dacă s-a trezit și ne așteaptă pe după ușă cu vreun picior de scaun în mână? – Vezi-ți de treaba ta că după cum a luat-o somnul nu mai mișcă multă vreme! – Bine atunci, dar intri tu primul că ești mai solid. – Du-te dracului de prost și fricos și deschide ușa! Spre marea lor satisfacție Mareea era tot întinsă pe pat dar în altă poziție, de parcă s-ar fi răsucit în somn cu fața la ei, cu ochii închiși și părea că doarme în continuare. – Bă, doar n-o să stai să te uiți la mine cum i-o trag, suge și tu o țigară pe afară, hai că fac și versuri! 111

DANDU BRIEL

– Ce-o să-i faci tu știu să-i fac și eu așa că nu mă interesează, când ești gata mă chemi, oricum trebuie să tragem de ea până se întunecă să nu ne vadă cineva cum o cărăm la gârlă. – Bine du-te și stai pe banca aia sub pom și te anunț eu. Tu ce zici, să mă spăl pe mâini? – La ce dracu să te speli nu tot o arunci pe urmă! – Asta cam așa e, o să intru atunci! – Intră odată că ai început să mă nervezi ce vrei să mi se umfle organele de nerăbdare! Înăuntru era beznă și doar lumina din ușe făcea să se zărească patul și rochița albă a fetei. Tipul nu a vrut să aprindă lumina, după ce a închis ușa în urma lui, a scos telefonul și i-a aprins lanterna îndreptând-o spre pat. Mareea părea în continuare că doarme. Chiar în mizeria aia arăta minunat așa cum se întinsese pe pat cu brațele sub cap. Chiar dacă nu era trează complet corpul ei prinsese viață și părea că mai are puțin și se trezește complet. Tipul s-a apropiat de pat, s-a așezat pe marginea lui și a întins mâna cu gândul să-i ridice rochia. Cu mâna stângă mai ținea încă telefonul iar dreapta a îndreptat-o direct spre pulpa Mareei și i-a atins fadurile rochiei. A apucat cu degetele de un colț și a început să o ridice. Încet, încet holbându-se pe întuneric să vadă ceva. Practic a ridicat-o complet lăsând să se vadă frumusețea de chiloței pe care îi purta și pe care el nu se mai sătura să-i lumineze. Mai sus nu a mai putut s-o ridice că era prinsă în cordon. Excitat peste măsură tipul a apucat de marginea chiloților să-i tragă în jos și aceasta a fost ultima lui greșeală pe care mai putea să o facă pe ziua de azi. În clipa în care degetele lui jegoase au atins pielea fetei ceva ca o flamă s-a produs și tipul a fost zguduit și aruncat de perete atât de tare încât a auzit și cel de afară și a strigat: 112

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Bă, dacă nu te descurci cheamă-mă pe mine, dar văzând că s-a lăsat liniștea nu a mai insistat. Năbădăi, năbădăi, a mai zis el și și-a continuat țigara. În casă tipul căzut pe jos a fost la început convins că i-a explodat telefonul în mână dar văzându-l pe jos cum lumina în continuare s-a ridicat, l-a luat și s-a apropiat amețit iar de pat. De data aceasta parcă nici nu a mai fost necesar să încerce să o atingă că s-a trezit pe jos, cu mintea încâlcită, gâfâind și dacă s-ar fi putut vedea era complet roșu la față, gata de dat în fiert. Privirea lui era absolut opacă de parcă s-ar fi întors înăuntrul lui, dornic să nu mai vadă nimic. S-a ridicat în picioare, instinctiv, a început să se apropie iar de pat dar în ultimul moment șia dat seama de gafă și s-a întors brusc spre ușă. A deschis-o și a ieșit bălăngănindu-se, iar prietenul lui a căscat ochii mari. – Păi așa te lauzi! Ca trenul rapid, pari complet leșinat, așa bună e tipa? Musculosul nu i-a răspuns nimic ci doar s-a trântit pe bancă cu un oftat de zile mari bucuros că a scăpat așa ieftin dar tot nu știa ce l-a lovit și de ce se învârte totul cu el. – Hai că intru și eu să văd ce naiba te-a surmenat în halul ăsta. – Mai bine stai, nu e bine să intri, hai s-o lichidăm și s-o ducem la gârlă și gata. – Ce vorbești mă, nu vezi ce lumină este, vrei numai tu să te bucuri de așa o bucățică, stai să vezi ce-i face mandea, a zis tipul și s-a îndrepat vioi spre ușă, a deschiso și a intrat. Peste nici zece secunde s-a auzit o nouă bubuitură în perete și tipul a apărut în ușă, în patru labe, cu ochii beliți și plini de o mirare unică. 113

DANDU BRIEL

– Asta vroiam să-ți spun dar te-ai grăbit! – Ce dracu bă, nu pricep, e clar că tipa doarme, e clar că nu ne vede dar atunci cine dă cu noi de pământ în halul ăsta? – Eu zic să lăsăm vrăjelile să intrăm amândoi, s-o mătrășim și să ne terminăm treaba că parcă e băgată în priză, așa ceva n-am pățit în viața mea. – Hai atunci, ai cuțitul la tine? – Ca de obicei, bineînțeles! – Intri tu primul? – Păi n-am zis că intrăm amândoi odată? – Tu nu vezi cât e ușa, că abia încapi tu. – Bine intru, dar aprind și lumina. – Aprinde! – Solidul a intrat, a aprins imediat lumina și a rămas pe loc. Mareea stătea în mijlocul patului, în fund și îl privea calmă. Cu mâinile își ținea rochița strâns în jurul picioarelor îndoite. El s-a dat la o parte și i-a făcut loc și colegului să intre, acesta s-a repzit înainte și s-a oprit brusc. – Ce mama năibi, unde te uiți băi femeie? – Mă uit la voi și mă gândesc, a început Marea să le vorbească, în timp ce privirea ei îi fixa, că veți face fiecare cel puțin douăzeci de ani de pușcărie dacă o să reușiți sămi tăiați gâtul și să mă aruncați la gârlă. – Bă ești nebună, ce tot vorbești? Cum tipii rămăseseră blocați pe loc, Mareea a continuat: – Exact așa va fi, tu nu te vei mai însura, iar el nu va mai pleca în Italia la afacerea aia care să-l facă bogat.

114

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Peste maxim trei zile veți fi închiși poate și pe viață, deși acum se preferă execuția, că e mai eftină. – Mai taci odată! Bă, hai să ieșim puțin afară, a zis celălalt solidului. – Să ieșim, a răspuns tipul într-un fel ușurat și au ieșit amândoi. – Asta știe cam multe, să nu fie vreo rudă cu cineva de sus că atunci am belit-o! – Ce rudă băi, intrăm, îi tragem un glonț în cap și am rezolvat problema! – Ai tu pistolul la tine? – Eu nu, dar tu nu-l ai? – Da’ cine dracu s-a gândit că îmi trebuie, nu-l am! – Atunci cu ce-i tragi un glonț sau dăm cu pietre? – Faci pe nebunul, te dai șmecher, eu sunt sigur că fata are relații pe sus și apoi ne lichidează ăștia și pe noi ca să astupe groapa. – Nu putem s-o facem scăpată că se duce direct la pușcărie și o văd ăia că mișcă și am terminat-o. – Eu zic altceva, să-i spunem Barosanului că fata are protecție prea mare și că e mai bine să-și țină mâinile acasă dacă nu vrea să-l găsească alții atârnat de gratii. – Și crezi că o să țină? – Dacă nu ține să-i pună pe alții s-o facă că noi nu ne mai băgăm. – Și cu asta ce facem acuma? – Dă-o dracului, plecăm și gata! – Unde plecam? – Acasă la fiecare, sau mai bine la cârciumă. – Atunci du-te și descuie ușa și nu-i mai zice nimic și plecăm. 115

DANDU BRIEL

– Bine! Solidul s-a îndreptat spre ușă, a descuiat-o și a dat să plece dar în spatele lui s-a auzit vocea Mareei: – Stați puțin băieți și nu fiți fraieri! – Ce vrei să spui? Au rămas amândoi blocați, fii mulțumită că nu te-am lichidat! – Vreau să vă fac o propunere, care va fi în folosul vostru. – Zi! – Vă duceți la șeful vostru, cel care a pus la cale toată tărășenia și îi spuneți că imediat ce m-ați adus aici au apărut trupele speciale, care m-au găsit după GPS-ul din geantă și m-au salvat și așa ați aflat că eu sunt o mare agentă sub acoperire. Cei din trupe au vrut să vă aresteze, dar pentru că mie mi-a plăcut de tipul ăsta mai solid, am declarat că suntem cu toții într-o misiune sub acoperire și v-au lăsat. Ideea este că dacă îl prind pe șoferul care a condus astăzi mașina și îl iau la întrebări ar fi posibil să-l dea în gât pe barosan și pe toți cei care au organizat treaba așa că cel mai bine este ca toată lumea să-și țină gura dacă nu vrea fiecare douăzeci de ani pentru răpire sau mai bine zis încă douăzeci. – Chestia cu douăzeci de ani în plus nu prea ține la viețași trebuie să le zicem altceva. – Atunci le sugerați varianta cu Carceră neagră pe douăzeci de ani că asta sigur nu le place. – Așa da, mai merge, dar de unde știi tu de asta? – Știu că asta e cea mai mare groază a unui pușcăriaș, carcera neagră, fără lumină, fără cuvinte, fără dans și muzică, ești ca în mormânt. – Apropo de asta, vrei să te ducem undeva? – Apropo tot de asta, nu vreau să mă duceți nicăieri. 116

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Păi rămâi aici singură? – M-ați înțeles greșit, eu plec cu mașina și voi rămâneți aici și vă descurcați, cheile te rog! Solidul, perplex, a scos cheile și i le-a aruncat de la distanță iar Mareea le-a prins cu eleganță, s-a suit în mașină, a pus contactul și a demarat încet cu telefonul deschis pe GPS. Ei fuseseră atât de siguri că nu vor avea probleme că nu au luat nicio măsură de precauție, adică să-i ia geanta care avea telefon și chiar trusa de rujuri pe care Mareea a și utilizat-o în timpul mersului. A ajuns acasă și așa și-a dat seama că a fost dusă destul de departe. A oprit mai departe de casă și a profitat că pe stradă nu era nimeni și a mai mers puțin pe jos. Cum a ajuns, fiind singură, s-a dezbrăcat și a intrat la duș. Dar mai înainte a sunat-o pe șefa ei de la cabinet să-i spună că s-a întrerupt convorbirea deoarece a scăpat telefonul pe jos și până l-a dus la reparat a mai durat, dar într-o oră și ceva ajunge și ea la cabinet. Șefa a spus că a fost chiar neliniștită dar se bucură că totul e bine și nu au fost alte probleme. Prin casă totul era perfect, Sfiosul lăsase o curățenie demnă de un profesionist. După ce s-a spălat a mai rămas puțin pe gânduri și a revăzut întâmplările de dimineață, era evident că totul putea fi pus pe seama dorinței de răzbunare pentru că a zădărnicit planurile cuiva și nu i-a lăsat pe cei din pușcărie să-l facă evadat pe prietenul ei. Mințile celor doi răpitori erau pline de informații clare. Toate acestea trebuiau curmate cât mai repede. Peste circa o jumătate de oră era la cabinet și se vedea cu șefa ei doamna doctor. Aceasta îi rămăsese datoare de data trecută atunci când i-a rezolvat practic problema cu soțul așa că nu a spus nimic despre faptul că a întârziat. – Să înțeleg că te-ai sculat mai târziu?

117

DANDU BRIEL

– Chiar foarte târziu și am mai avut și tot felul de întâlniri neplanificate. – Vezi că mâine trebuie să mergi la pușcărie și eu iar nu voi putea fi prezentă că am foarte mulți pacienți. – Nu-i problemă că mă descurc singură, știi doar. Și cu una cu alta a trecut programul și fiecare s-a dus la casa ei. Ca de obicei pe Mareea o aștepta masa pusă iar Sfiosul care începuse să mai pună ceva carne pe el, după hrana rațională din pușcărie, arăta foarte bine și se vedea bucuria pe fața lui că a venit acasă. Bineînțeles că erau excluse îmbrățișările și chiar dacă ea ar fi dorit lui nu-i trecuse încă frica de atingeri. – Ce surpriză frumoasă, iar e masa pusă, cald în casă și flori de unde ai luat, te dai în bărci pe banii mei? – Nu sunt chiar pe banii tăi că am traversat prin parc și nu mai era nimeni. – Să știi că nu vreau să ne trezim cu poliția la ușă. Nu a terminat bine vorba și ușa s-a deschis iar în prag a apărut mama ei. „Se pare că în viitor vom fi nevoiți să punem lanțul la ușă” s-a gândit involuntar Sfiosul. – Ce faceți dragilor, și-a început intrarea mama ei, cu ochii pe băiatul înalt din fața ei care sărise să o ajute cu plasele. − Acum am intrat și eu, a răspuns Mareea și tocmai vroiam să stăm la masă, nu stai cu noi? – Nu draga mea că mai am o mulțime de treburi, am venit să vă spun că mâine sunteți invitații noștri la masă, la ce oră doriți, facem și un grătar. – Mulțumim foarte mult și cred că putem să venim să se cunoască și el cu tata și să-l și ajute la grătar, a răspuns ea cu privirea spre el pentru accept. El a fost 118

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

chiar încântat iar ea și-a dat seama că pentru el familia însemna un lucru extrem de important. Mama a plecat și ei s-au așezat la masă iar el a început să-i povestească ce a făcut la serviciu. Atunci Mareea și-a dat seama că nu are niciun rost să-l amețească cu problemele ei și l-a lăsat să povestească. Cum a reparat o mulțime de aparate, a reglat calculatoare și a avut și câteva idei de organizare. Una din ele a fost aceea în urma căreia să se golească vitrina magazinului de toate prostiile și pe geam să se vadă că este cineva înăuntru și muncește, ceea ce i-a plăcut foarte mult prietenului lui și s-a și apucat de treabă. Seara a trecut în liniște, fiecare cu treaba lui și apoi au trecut la culcare conform obiceiului unul pe pat și altul pe canapea. Iar nu se punea problema îmbrățișărilor și pupăturilor de dinaintea somnului. Dis de dimineață Mareea s-a sculat, a făcut duș și sa pregătit pentru mersul la pușcărie la consultanță. Sfiosul a mai rămas puțin în pat și ei i-a convenit că dimineața se mișca foarte repede și era obișnuită să aibă culoarul liber. Cum a ajuns în incinta închisorii s-a dus direct la comandat și l-a rugat să organizeze o adunare a tuturor pușcăriașilor din aripa unde a fost închis Sfiosul. Acesta nu a întrebat care e rostul întâlnirii deoarece avea o mare încredere în metodele ei de reeducare. Peste câteva momente sala era ocupată cu majoritatea viețașilor așa cum dorea Mareea. Ei deja fuseseră informați cu cine au de-a face și se vedea în privirile lor că o urmăresc altfel, parcă mai cu respect, era o ură respectuoasă. Mareea s-a așezat în fața lor la biroul pregătit și a început să-i privească pe rând. La început scena a stârnit ceva amuzament dar, încet încet, toți au amuțit și se 119

DANDU BRIEL

vedea clar că sunt într-o stare de tensiune din ce în ce mai mare. Mareea tăcea și doar îi privea iar ei se lăsau priviți și parcă se făcuseră mai mici în scaune. Privirea ei îi țintuia fără milă. Toate scaunele era bine fixate de podea cu holșuruburi ca să nu-i vină cuiva ideea să arunce cu vreunul spre biroul din față. În momentul în care tensiunea ajunsese la apogeu, Mareea a început să vorbească privind spre fiecare pe rând. În primul rând spre tăcutul care era chiar în fața ei: – Să nu mai încerci niciodată așa ceva că data viitoare ajungi direct la Carcera neagră, eu te-am învățat de bine și tu te-ai comportat ca un golan. La început tipul a încercat să-i susțină privirea dar în scurt timp și-a pus ochii în pământ parcă pentru ai proteja. I-ar fi zis el vreo două dar gura îi era ca lipită și mintea complet confuză. – Să nu încerci să-l cauți că vei avea de a face direct cu mine! Tipul începuse să transpire și se vedea clar după cum își frângea mâinile că abia se abținea să nu fugă din sală. Exact la asta se gândise. Se mai gândise și să-i dea foc la casă. – Nici ideea cu focul nu e bună! Asta era chiar prea mult! – Vreau să ies de aici, a urlat tipul și s-a ridicat în picioare dar un bulan al pazei l-a pus la loc în scaun. – Ai să pleci când o să ai permisiunea! - s-a auzit vocea matahalei de paznic care îl pocnise. Tatuatul a căzut în scaun și nu s-a mai mișcat. Mulți dintre cei prezenți nu știau despre ce vorbește ea dar și-au dat seama că s-ar putea să aibă dreptate după cum se micșorase ditamai omul în scaun.

120

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Iar tu, s-a adresat ea celui cu bentiță, să-ți scoți din cap gândurile pe care le ai acum că nu vei avea niciodată ocazia să le pui în practică cu mine. Omul aiura, în minta lui plină de scene pornografice cu Mareea pe post de autor principal. El deja era într-o lume ideală din punctul lui de vedere. Asta era deja cam mult pentru creierul lui minuscul și chiar dacă era un criminal obișnuit s-a simțit jenat de precizia cuvintelor ei. El s-a băgat în toată treaba de plictiseală și ca să-i facă pe plac barosanului că alte evenimente nu aveau dacă nu și le procurau singuri. – Voi doi, de colo, a mai spus Mareea și s-a întors spre cei care îl căraseră pe Sfios la tomberon, să aveți grijă că mai sunt tomberoane de umplut pe aici, iar tu, șia îndreptat privirea spre cel care preparase somniferul băiatului, dacă mai vrei rețete de adormit am și eu soluții și pot să te ajut! Toți stăteau efectiv cu ochii beliți pe Mareea care îi juca cum dorea și le umbla prin minte ca prin grădina ei de acasă. Nimeni nu mai scotea un sunet. Niciunul nu știa că în acest timp celulele lor erau verificate la sânge și deja era adunat un coș întreg de materiale, țigări cu droguri, cuțite, telefoane băgate prin bucăți de pâine veche, încărcătoare și culmea chiar prelungitoare pentru încărcat telefoanele noaptea care se derulau pe culoar de la o celulă la alta cu priză multiplă. Această surpriză le era oferită la întoarcerea în celule. – Acum o să mă duc la cabinet și cei care au probleme sunt așteptați acolo, a spus Mareea și s-a sculat și a ieșit sub privirile profund încețoșate dar pline de admirație ale golanilor. Imediat ei s-au grupat într-un colț și de acolo se auzea doar: – E clar că cu asta nu ne putem pune!

121

DANDU BRIEL

– Parcă ne citește gândurile, așa vorbește! – Ai auzit ce le-a făcut ălora? Nici nu au putut să o atingă după ce s-a trezit, eu tot nu înțeleg de ce nu s-au grăbit. – Hai să mergem la cabinet că poate ne iartă. În câteva minute sala de așteptare de la cabinet era plină cu viețași care stăteau cuminți în așteptare. – Să intre primul! - s-a auzit din interiorul cabinetului vocea Mareei. Tatuatul a avut prioritate și chiar dacă nu avea și-o făcea imediat. În capul lui era un singur gând, să cadă la pace ca să n-o bulească de tot și să intre la carceră. A intrat și a luat loc pe scaunul mult prea mic pentru el, dar altul nu era. Mareea se făcea că citește ceva dar în acest timp îi descifra gândurile care nu erau prea multe dar complet îmbârligate. Nu l-a lăsat să deschidă gura și după un timp i-a spus clar: – Eu am avut încredere în tine și tu ți-ai pus golanii pe mine. El se uita cam pieziș că parcă nu ar fi vrut să fie de acord cu ea din prima, fără nicio vorbă din partea lui. – Acuma șefa.... – Eu nu sunt „șefa” pentru tine ci domnișoara doctor! – Da, bine șefa dar noi acum știm cine suntem și ce vrem și te asigur că nu vei mai avea nicio problemă, să facem pace. – Nu putem să facem pace că noi doi nu ne-am certat niciodată și eu sunt obligată să am grijă de voi iar dacă voi nu vreți trebuie să vă oblig. Trebuie să înțelegeți că mințile voastre sunt cu totul în grija mea și voi face în așa fel să vă fac să vă vedeți de treabă. 122

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Păi, nu ne vedem? – Ziua de ieri a fost un exemplu clar că nu întotdeauna sunteți la locul vostru. Acum tu vrei să cazi la pace cu mine și să fii sigur că nu te voi reclama mai sus și nu vei avea necazuri, dar eu ce garanție am că te-ai potolit. – Da’ cine dracu a știut cu cine avem de-a face că nu păreți de loc așa, o agentă specială. – Pot să te asigur că sunt chiar mai specială decât poți tu să-ți imaginezi! – Dar e adevărat că ați dat de pământ cu aia doi de nu s-au văzut, să mă apuce râsul nu alta, dacă eram eu în locul lor nici un deget n-ați fi mișcat. – Ești sigur? – Păi nu vă uitați la mine că sunt numai mușchi, cum puteți să ziceți așa o chestie, mai mult ca sigur că de mine nu ați fi scăpat. – Dacă ești așa puternic atunci ridică-te de acolo, vino lângă mine și încearcă să mă atingi pe braț. – Adică să vă trag una în braț, să nu se rupă domnișoară că eu nu glumesc! – Faci cum crezi, eu ți-am spus să mă atingi nu să mă lovești. – Haida de că asta-i culmea, uite că vin! Cum și-a terminat vorba tatuatul s-a ridicat și s-a apropiat de Mareea și fără nicio grijă și-a îndreptat palma spre ea ca și cum ar vrea s-o pocnească ușor. Nici în cele mai rele vise ale lui nu și-a putut imagina ceea ce a urmat. Mareea stătea liniștită, puțin încordată și aștepta atingerea. În clipa în care mâna lui s-a atins de pielea de pe brațul fetei, tatuatul a simțit ca un curent, apoi o flamă i-a luat văzul și la final a zburat prin aer și s-a lovit de ușă

123

DANDU BRIEL

căzând. Aceasta s-a deschis larg și toți au rămas cu gurile căscate privindu-l pe jos cum încerca să bâiguiască ceva, trântit pe spate, ca o coropișniță bleagă. S-a ridicat în coate, s-a uitat la ea care nici măcar nu-și schimbase poziția la birou și a încercat să se îndrepte în picioare. Nu i-a reușit din prima dar după două trei încercări, ținânduse de tocul ușii a reușit și a încercat să iasă pe ușă dar Mareea l-a strigat: – Nu mai stai să mai vorbim că parcă mai doreai sămi spui ceva? – Nu acum, mai vorbim noi, a mai apucat să spună și a ieșit în sala de așteptare închizând ușa, unde toți ceilalți s-au dat la o parte să-l lase să treacă. – Să intre următorul, a spus cu glas tare Mareea. După ce a așteptat un moment s-a ridicat, a deschis ușa și s-a uitat în sală, pustiu, nu mai era nici picior de deținut doar paznicul de serviciu. – Unde au plecat toți? Era clar că și el a fost foarte impresionat când a auzit ușa bușindu-se și a văzut namila aia de deținut pe jos de parcă era în urma unui KO. – Au cam plecat, așa că azi nu mai aveți alți pacienți. – Da’ ce s-o fi întâmplat cu ei, că parcă au venit toți să-l conducă pe tipul ăla și apoi au plecat cu el înapoi. – Lăsați domnișoară că acum știe toată lumea cine sunteți și nu cred că își va permite cineva să vă mai zică ceva că de făcut e clar că nu se pune problema. – Atunci am să plec că azi am și activități plăcute. La revedere! – La revedere! Nimeni nu știa că printre cei din sala de așteptare era și un ofițer acoperit care imediat s-a dus la 124

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

comandantul închisorii la raport. Schema era simplă, omul împingea un tomberon pe culoare, mai aduna și gunoi real de la deținuți și apoi intra într-o cameră de golire de unde trecea direct într-un sas și vedea perfect interiorul biroului comandantului. Dacă era singur bătea și intra și acum era singur. A intrat și a început să-i descrie cu lux de amănunte scena la care a asistat. – Se pare că domnișoara doctor este mult prea bună pentru noi și cred că am să raportez și eu mai departe să afle și cei în drept ce calități are. – Cum ziceți dumneavoastră domnule comandant! – Chiar azi o să mă duc unde trebuie și să raportez că e păcat să-și consume talentul aici, noi ne mulțumim și cu doamna doctor. – Să fie cu noroc atunci! Mareea s-a întors acasă că nu mai avea sens să se ducă la cabinet unde deja era sfârșitul programului și s-a gândit la tot ce a făcut în ultimele două zile. Se pare că ideea cu agentul acoperit a fost cea mai bună și a impresionat cel mai mult iar demonstrația de azi a convins pe toată lumea că nu poate fii speriată în vreun fel. Sfiosul nu era acasă așa că până la venirea lui s-a gândit să mai facă un duș și a intrat în baie. Dorea să fie cât mai în formă la întâlnirea cu părinții ei și mai ales ca prietenul ei să se prezinte cât mai bine. Probabil că și-a făcut degeaba griji că imediat după ce au ajuns la casa părinților ei a observat că mama era deja cucerită de șarmul lui iar tatăl, după ce a văzut cum umblă prin aparatele lui și cum a reușit să-i repare în câteva minute un vechi gramofon, la care ținea foarte mult, nu a mai avut nevoie de nicio altă prezentare sau motivație. A scos una din cele mai vechi sticle de vin pe 125

DANDU BRIEL

care le avea în colecție și după ce a desfăcut-o și a mirosit îndelung dopul a turnat cu grijă în pahare și a plecat cu ele în mână spre grătarul care își aștepta soarta înfocată. Acolo au stat împreună de vorbă și era evident că se plăceau foarte mult reciproc. – Pot să-i spun câte ceva din copilăria ta, Mareea? a întrebat-o tatăl ei încântat că avea cu cine să sporovăiască mai mult. – Poți să-i spui ce vrei dar ai grijă să nu-l sperii, i-a răspuns ea cu ochii la băiatul care o sorbea din priviri. Toată dupăamiaza a trecut într-o hlizeală continuă și s-a băut și s-a mâncat cu moderație dar din belșug. Tatăl Mareei a fost surprins plăcut de abilitățile Sfiosului în facerea grătarului și numai după ce acesta i-a explicat că la prietenul lui grădinarul el era responsabil cu asta, a înțeles de unde îi vine talentul. La final toată lumea a fost mulțumită cu toate că Mareea nu le-a dat multe speranțe ci doar de înțeles că timpul o s-o mai sfătuiască și intuiția ei va lua o hotărâre, numai atunci când va fi pregătită. Oricum se pare că toți erau plini de speranțe.

126

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Mașina oficială

Sfiosul a auzit primul frânele mașinii și s-a apropiat de geam. Chiar în fața casei oprise o limuzină, evident guvernamentală, blindată și absolut neagră. Din ea au coborât doi tipi în costume impecabile și au urcat treptele până la ușă. Mareea abia ce se sculase dar era îmbrăcată și acum stătea la masă când s-a auzit soneria. – Cred că pe tine te caută - i-a spus Sfiosul încet să nu o sperie, sunt doi tipi afară. – Știu! Fără niciun moment de ezitare, Mareea s-a ridicat, s-a apropiat de ușă dar nu a deschis-o ci parcă a privit prin ea un moment. Complet edificată a pus mâna pe mânerul ușii și a deschis-o. – Intrați vă rog și luați loc pe fotolii! Le-a spus ea fără să clipească, iar cei doi chiar contrariați au intrat, s-au privit unul pe altul intrigați, că stăteau cu legitimațiile în mâini degeaba, au intrat și s-au așezat cu ochii la ea. Mai rar acest gen de primire, fără legitimare fără o introducere, fără să se dea și ei puțin mari. Mareea, care era perfect lămurită cu misiunea celor doi s-a gândit că nu strică și o mică demonstrație. 127

DANDU BRIEL

– Am treizeci de ani, ca să vă răspund la prima întrebare și sunt de acord să lucrez pentru guvern, dacă ceea ce mi se oferă este în limita mea de competență și de confort. Pentru că a văzut perplexitatea care se citea pe fețele celor doi, care erau totuși negociatori cu experiență, pregătiți pentru o lungă și detaliată prezentare, Mareea a dat lovitura de grație: – Bineînțeles că da, sunt pregătită să mergem chiar acum! - a mai spus ea și și-a luat geanta în trecere. – Acum am înțeles și noi cu cine avem de-a face și de ce sunteți solicitată, din acest moment suntem la dispoziția dumneavoastră, a zis unul din ei și oricum nu puteau fi deosebiți. Ambii se uitau și la Sfiosul care nu avea nicio treabă cu toată scena. Pentru el era clar că Mareea se afla într-un moment de mare cotitură din viața ei și nu putea să fie decât mândru de asta. I-a condus până la ușă și chiar dacă ei așteptau un fel de rămas bun ca în familie, acest fapt nu s-a produs iar cei doi nu s-au atins. Mareea a ieșit urmată în apropiere de amândoi, s-a urcat în mașină și au plecat. În clipa următoare în casă a intrat mama ei care l-a privit îngrijorată. – Unde a plecat fata? – Cred că spre o viață viitoare, și a început să-i povestească toată scena și modul în care Mareea i-a impresionat pe trimișii guvernului. Rămăsese încă sub impresia momentului. În circa douăzeci de minute se găseau pe aleea care ducea spre intrarea într-o clădire evident de protocol. Mașina a oprit scârțâind pietrișul. Tot drumul Mareea i-a „citit” și atunci când au ajuns le-a și spus:

128

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Pot trece orice teste dacă de asta am venit, ceea ce pe însoțitori i-a terminat complet. Nici nu mai știau cum să se poarte de parcă plimbau un porțelan chinezesc. – Vă rugăm să mergem pe aici și sunteți așteptată de un Lider de grup, a spus unul din ei invitând-o pe un culoar extrem de somptuos. Au ajuns într-un spațiu mai mare ce părea a fi un fel de sală de așteptare și chiar așa și era. Au invitat-o să ia loc și să aștepte să fie anunțată. Nu a trecut mult timp în care Mareea, rămasă în picioare, s-a uitat în jurul ei și a admirat tablourile originale și statuetele din marmură care decorau spațiul când un alt personaj, un domn în vârstă și foarte elegant a intrat și sa apropiat. Ea a observat imediat că persoana este extrem de amabilă și foarte bine educată chiar după modul în care s-a apropiat și i-a vorbit. Evident că nu era o persoană importantă ca ierarhie ci doar făcea parte din protocol. − Vă rog să aveți amabilitatea și să mă urmați, a spus domnul, lăsând-o de fapt pe ea să meargă înainte. S-au apropiat de o ușă care s-a deschis singură, neatinsă și au intrat într-o încăpere plină de cărți, de parcă erau într-o bibliotecă. La o masă din centru stăteau mai multe persoane, toți s-au ridicat și a fost invitată să ia loc. Mareea arăta splendid, înaltă frumoasă, cu picioare lungi și mai ales cu o privire albastră care parcă cuprindea totul și pătrundea peste tot. Evident că cei de la masă au fost impresionați. Parcă erau numai profesori universitari și vreo doi agenți de tip Bond. Pentru un moment s-a lăsat tăcerea. Toți o priveau cu calm și ea profita din plin pentru a vedea cu cine are de a face. Unul dintre ei, probabil cel mai înalt din ierarhie a luat cuvântul și i-a spus:

129

DANDU BRIEL

– Domnișoară doctor, suntem interesați de o colaborare cu dumneavoastră și am primit recomandări că ați fi cea mai în măsură să ne puteți ajuta. – Vă ascult, a spus Mareea, dar cu ochii minții era fixată pe unul din personajele prezente, care avea o poziție mai laterală și care părea deosebit de curios dar în același timp și foarte agitat. Mareea l-a citit din prima clipă și i-a trebuit foarte puțin să i se confirme bănuielile. Tipul era trădător și spion și aștepta doar terminarea ședinței să se ducă să raporteze șefiilor lui direcți care e problema cu această fătucă. − Înainte de începerea discuțiilor aș da cuvântul colegului meu care se va ocupa de coordonarea dumneavoastră să vă prezinte în câteva cuvinte specificul muncii noastre. Vă rog colega să începeți! Colegul era un tip matur, cu un început de chelie, cu ochelari eleganți și semăna a Bond dar mai în etate. Vocea lui era foarte calmă și căuta să se facă cât mai bine înțeles utilizând cuvinte simple și clare. Mareea nu a fost deosebit de atentă la ceea ce i se prezenta deoarece citise deja mintea celui care vorbea și a înțeles perfect despre ce era vorba, puțină parapsihologie, puțin spionaj, multă diplomație și rezolvarea unor probleme unice discrete și absolut secrete. În timp ce acesta vorbea ea continua să îl urmărească pe omul ei și era tare surprinsă că cei de la masă nu își dădeau seama lângă cine stăteau. Colegul a terminat de vorbit scurta lui prezentare iar cel care părea a fi conducătorul ședinței de lucru a întrebat-o: – Vă rog să-mi spuneți dacă ați înțeles despre ce este vorba și mai ales dacă sunteți de acord să începem o

130

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

colaborare, bineînțeles după ce veți fi instruită și veți trece anmite teste. Mareea a început să vorbească iar vocea ei era clară și foarte calculată. − În primul rând doresc să vă spun că sunt onorată să mă aflu aici și pentru că tot ați pomenit de teste mi-aș permite să-l întreb pe domnul din partea aceea ce caută la această masă. Surprins de acest mod de abordare, liderul de grup, a căutat totuși să se abțină și să răspundă cât mai amabil. – Domnul a fost invitat în calitate de specialist în manipulare și dezinformare, sper ca acest răspuns să vă satisfacă. – E un răspuns foarte corect și chiar reprezintă realitatea dar atunci de ce domnia sa are planificată o întâlnire cu șeful securității guvernamentale peste exact o oră? Eu știu dar îl rog să-mi răspundă acum. – Asta este o minciună, aproape că a strigat cel vizat, ce să caut eu să mă întâlnesc cu această persoană! – Atunci am să vă rog să puneți telefonul mobil pe masă la dispoziția domnilor. – Nici nu am telefon la mine a mai spus tipul cu jumătate de voce. – Așa e și mai bine! - a replicat Mareea, rog pe cineva dintre cei prezenți să-l sune pe numărul de mobil. Sigur că cineva a format imediat numărul de telefon iar în clipa în care sunetul acestia s-a auzit foarte clar dinspre el, a repezit mâna la buzunar dar nu a scos un telefon ci un pistol pe care l-a îndreptat spre cei de la masă, apoi a băgat și mâna stângă în buzunar și a închis și telefonul care suna continuu. Fața i se făcuse complet albă.

131

DANDU BRIEL

Șeful nici nu a clipit deoarece cu piciorul acționase deja sistemul de pază și pe trei uși au năvălit în cameră șase agenți cu armele îndrepate spre capul vinovatului. Un pistol era deja lipit de ceafa lui. Acesta a rămas o clipă nemișcat plimbându-și privirea peste asistență și mai ales spre Mareea, care parcă îl țintuise definitiv de scaun, apoi a ridicat fulgerător arma, a băgat-o în gură și și-a zburat creierii fără cea mai mică ezitare. Cel din spatele lui a fost nevoit să facă un fel de salt înapoi instantaneu să nu fie umplut de sânge. Oricum omul urma să fie practic ciuruit de gloanțele celor din pază. În acel moment a observat și Mareea că absolut toți cei prezenți la masă erau înarmați, cu pistoalele în mână, la vedere și practic a fost permanent în deplină siguranță. – Vă propun, a deschis iar vorba liderul de grup, fără niciun fel de emoție în glas și fără să mai privească la cadavru, ca până se face curățenie să ne mutăm pentru o cafea în salon. Toată lumea a fost de acord și ceea ce a surprins-o pe Mareea în mod absolut a fost faptul că nu a înregistrat nici cel mai mic moment de slăbiciune sau panică la niciunul din cei prezenți rămași în viață. „ Probabil că aici mă aflu în altă lume” s-a gândit ea și s-a ridicat odată cu ceilalți. Între timp corpul decedatului a fost acoperit și mai multe femei au intrat cu un cărucior specific pentru curățenie, cu feștele și soluții și s-au apucat de treabă fără niciun comentariu sau observație. Corpul celui decedat a fost scos din cameră cu scaun cu tot. Parcă făceau asta zilnic. Fiind singura femeie Mareea era în fruntea celor care se deplasau spre spațiul alăturat. În spatele ei s-au mai auzit câteva sunete de la blocarea siguranțelor pistoalelor. În salon, la fel ca în toate spațiile prin care trecuse, domnea curățenia și eleganța. Mobilierul era evident sculptat, serviciul de cafea din porțelan fin, iar 132

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

personalul care servea perfect instruit. Mareea se simțea foarte bine în acest mediu și parcă abia acum a ajuns acolo unde îi era locul. – Sper că nu v-a tulburat în vreun fel scena anterioară? - a început liderul discuția după prima gură de cafea. Nu ne dorim astfel de momente. Totuși cum vă explicați situația, așa, la prima vedere? – Sigur că nu sunt obișnuită cu astfel de scene, mai ales la micul dejun și pentru o clipă mi-a fost frică să nu facă vreun rău cuiva prezent sau să rănească grav pe cineva dar am înțeles repede că aici sunt în siguranță. Din punctul meu de vedere și ca doctor specializat pe situații mintale consider că avem de a face cu un dezaxat mintal. – Noi am avut mai multe bănuieli în timp din cauza comportamentului lui care nu era foarte dedicat muncii specifice dar nu am avut nicio dovadă a trădării. I-ați luat telefonul? - a mai întrebat el pe ceilalți. – Da și se confirmă totul, este așteptat chiar de șeful securității cu datele de la discuția noastră. Scrie în mesaj: să nu vi la mine dacă nu ai informații complete despre mierlă. Mai clar nu se poate. – Atunci eu vă rog ca la ora fixată pentru întâlnire brigada specială să-i facă o vizită și să-l invite aici să ne lămurim, vedeți că mai sunt câteva minute. E vorba totuși de un înalt personaj din structura statului și suntem obligați să-i auzim punctul de vedere. Eu îl cunosc și mi-a făcut întotdeauna o impresie corectă. –Dau imediat ordinul, s-a auzit o voce și unul din bărbați s-a ridicat și a ieșit pentru a putea vorbi la telefon. – Pe noi să ne scuzați că am pomenit de teste dar nu știam cu cine avem de a face cu adevărat, nu mai e cazul să dați niciun test ci doar să pregătiți pentru prima misiune după ce semnați aceste acte-contract care 133

DANDU BRIEL

consfințesc toate formele de confidențialitate, adică nici în somn nu aveți voie să vorbiți și după instructajul obligatoriu. – Nu-i o problemă sunt sigură că vom colabora foarte bine - a răspuns Mareea foarte sigură pe ea. De acum era chiar în elementul ei și probabil că aceasta era lumea ce i se potrivea cel mai bine. Un alt personaj din protocol a adus o mapă în care erau diferite contracte, de confidențialitate, de colaborare, de primire armament, de urmare a unor cursuri de instruire iar la final era o filă cu un număr de cont și un telefon mobil absolut nou.. – Ce reprezint acest cont? - a întrebat Mareea, privind și telefonul mobil, că am și eu număr de cont și chiar telefon. – Acestea sunt puțin diferite deoarece sunt securizate și în el vă vom pune toate sumele de bani și cele primite ca onorariu și cele pentru întreținere personală sau pentru acoperirea cheltuielilor din misiuni iar din acest moment veți utiliza numai acest telefon și pe celălalt vă rugăm să ni-l predați. Vor fi suficiente sume și din acest punct de vedere nu veți avea probleme. O să vă rog să rețineți numărul de cont pe dinafară și să lăsați apoi hârtia pe masă. – L-am reținut deja, poftiți, și în acest plic, ce este? – Noul dumneavoastră pașaport. – Dar va trebui să plec pe undeva, că nu am discutat acest aspect? Să nu credeți că mă deranjează, dar e bine să știu cât mai multe de la început. – Da, veți fi în misiune și în țară și în afară dar noi vă vom acoperi toate cheltuielile cu prisosință. Mareea a deschis plicul, a scos pașaportul și l-a citit. – Dar acesta nu este numele meu! 134

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Știm. Dar poza cum vi se pare, e reușită? – Chiar foarte și chiar nu înțeleg cum ați făcut-o. – Acum câteva minute! – Vă mișcați foarte repede. – Profesioniști! - a răspuns încântat liderul. De mâine veți începe instructajul. Veți avea un alt nume la fiecare misiune și un alt pașaport la fiecare ieșire și astfel nu veți putea fi urmărită de două ori. – Dar ce voi face eu cu o armă? - a întrebat Mareea curioasă, după ce a semnat următorul document. – O să vă apărați și dacă va fi nevoie veți împușca oameni. – Poate nu va fi nevoie că nu agreez violența. Mai am o singură întrebare, de unde știți că sunt potrivită pentru o colaborare cu dumneavoastră. – Chiar dacă nu am fi aflat nimic prin sistemul nostru, demonstrația de azi a fost suficientă să ne convingă că sunteți foarte indicată pentru o lungă colaborare cu noi. De când puteți începe instructajul? – Din orice moment. – Atunci vă propun ca de mâine dimineață să începeți și pentru început va veni o mașină să vă conducă dar ulterior veți veni singură cu una din mașinile noastre puse la dispoziție. – Dar am și eu mașină și nu cred că e cazul. – Din acest moment dumneavoastră reprezentați pentru noi o investie și noi dorim să vă protejăm cât mai bine, chiar dacă mașina de serviciu o să vi se pară obișnuită ea este complet antiglonț și antiexplozie și insistăm să o utilizați. Este localizată prin GPS. Veți primi și un card nelimitat pentru combustibil.

135

DANDU BRIEL

– Este în regulă atunci. Mareea se simțea din ce în ce mai confortabil. În momentul următor liderul a fost anunțat că au venit cei din Brigada specială împreună cu Șeful securității. Li s-a permis să intre. – Sper că nu vă deranjează? - a întrebat el cu privirea la Mareea? – Dimpotrivă! Șeful securității era un bărbat înalt cu privire de vultur, foarte bine făcut și aștepta calm să i se spună motivele invitației sale. Nu părea a fi arestat ci mai mult un participant la o discuție. Prezumția de nevinovăție funcționa perfect. – V-aș ruga să ne comunicați motivul pentru care o cunoștință comună a noastră urma să se întâlnească cu dumneavoastră în urmă cu circa o jumătate de oră. Vă deranjează întrebarea? – De loc, a răspuns cel întrebat, și chiar sunt surprins că nu îl văd în acest grup, deoarece mi-a spus că aici se aranjează o mare acțiune de trădare națională – a răspuns el foarte ferm și fără nicio urmă de emoție în voce. – V-a spus el asta? Femeile de serviciu tocmai îl adună de pe jos în camera alăturată. – Cu subiect și predicat, a răspuns șeful fără să clipească și m-a asigurat că după ce va afla date suplimentare o să vină la birou să mi le comunice, recunosc că am luat toate măsurile pentru a putea să arestez pe oricine s-ar fi făcut vinovat. El mi-a spus că trădătoarea va fi o femeie și mi-a și trimis poze cu acestă domnișoară, aici de față, pe telefon, din timpul discuțiilor. În timp ce vorbea șeful a scos încet telefonul și la pus la dispoziția unui tip din dreapta lui care după ce a 136

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

butonat la el i l-a prezentat liderului de grup. Acesta a privit imaginile și apoi le-a întors spre Mareea. – Ced că pozele sunt reușite și par chiar mai bune decât cea de pe pașaport făcută de noi. – Acum chiar că mă faceți să mă simt ca o vedetă la o ședință foto. Atât de fotografiată nu am mai fost de ani de zile, pot să spun și eu ceva? – Bineînțeles că deja sunteți plătită pentru asta! – Domnul pe care l-ați adus este profund cinstit și corect în afirmații. Domnia sa a fost obligat să asculte balivernele celui despre care vorbim și să ia toate măsurile conferite de obligațiile de serviciu. – Vă mulțumesc foarte mult pentru intervenție și asta chiar doream să spun și eu a subliniat șeful. – În aceste condiții, a continuat liderul nu-mi rămâne decât să vă întreb dacă nu doriți să beți o cafea cu noi? - a întrebat liderul. – Cu mare plăcere, dar mai întâi aș dori să fiu prezentat acestei domnișoare și să aflu și eu cine este că nu ne-am mai întâlnit până acum. – Domnișoara știe deja cine sunteți iar dumneavoastră nu e cazul să vă încărcați memoria cu datele sale personale că sunt variabile. – Am înțeles, a răspuns șeful care se pare că era familiarizat cu termenii, atunci mă bucur că v-am cunoscut și dacă vreodată veți avea nevoie de ajutorul meu vă stau la dispoziție la orice oră din zi și din noapte și i-a întins o carte de vizită. – Am să țin minte, i-a răspuns Mareea iar privirea ei parcă a confirmat. Nu uit niciodată o promisiune. Restul timpului a trecut într-o atmosferă complet relaxată și fiecare a vorbit exact cât a trebuit și în

137

DANDU BRIEL

momentul în care a fost necesar. Pentru că s-a făcut ora prânzului iar Mareea a refuzat invitația de a sta la masă cu ei, o mașină a așteptat-o la ieșirea din clădire, la care a fost condusă de lider și încă două persoane, urmând ca de a doua zi de dimineață o altă mașină să o aștepte pentru a o conduce la locul de instruire. Întrebând cum să vină îmbrăcată Liderul i-a răspuns că poate veni cum dorește deoarece la poligon va avea deja haine de antrenament croite special pentru ea și oricum este bine să nu stârnească întrebări și curiozități printre vecine. Ajungând acasă Mareea a înțeles și de ce intuiția ei i-a spus că nu trebuie să ia masa prin străini, căci Sfiosul parcă se întrecuse pe sine cu preparatele zilei. – Cum a fost? - a întrebat-o el imediat ce a coborât din mașină și a intrat în casă. – Foarte frumos, mi-a plăcut teribil, chiar am reușit să omor primul om! – Ce-mi place că ești glumeață, hai mai bine să stăm la masă că mă omori și pe mine de foame. – Că bine zici și în general, te rog, ca de azi în colo să nu mă mai întrebi niciodată cum a fost la serviciu. – Bine șefa! Mă bucur că ai o slujbă care îți place că se citește pe fața ta satisfacția. Atunci să mâncăm! – Să mai dau un singur telefon, a spus Mareea și a format numărul de la cabinet și i-a spus doamnei doctor că începând din acest moment colaborarea ei, ca angajată încetează dar vor continua să rămână prietene și ori de câte ori are nevoie de ea cu vreun sfat să o solicite. Probabil că îi va fi mai greu să se întâlnescă dar vor putea sta uneori de vorbă. Ea a utilizat noul telefon și din acel moment serviciile de securitate au fost avertizate că au un nou protejat.

138

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

A doua zi de dimineață, la sosirea mașinii, Mareea era deja îmbrăcată și cu micul dejun terminat. Sfiosul încă se mai întindea pe canapea, după ce îi pregătise masa, de care ea fusese pe deplin mulțumită. S-a gândit că e mai bine să plece cu micul dejun servit decât cu burta goală căci nu știa ce surprize poate avea în prima ei zi de poligon. Mașina a demarat și deja vecinii erau pe la ferestre, după perdele. Toți, după cum o cunoșteau pe fată erau siguri că va avea un viitor strălucit și se pare că primele semne se și arătau. După ce au ieșit din oraș au mai mers câțiva kilometri și au intrat într-o pădure oprind în fața unei colibe din chirpici care a dezamăgit-o profund pe Mareea. Au deschis totuși ușa și au intrat. La lumina unei lămpi stătea un tip cu barbă, care ziceai că este vreun vânător din partea locului. Camera era destul de mare și părea îngrijită și curată. La intrarea lor domnul cu barbă a luat poziția de drepți și a salutat militărește. – Deschide, i-a ordonat cel care o însoțea. Domnul a apăsat un buton care era chiar pe polița pe care stătea, acoperit de o pătură și imediat s-a auzit ca o fâșâitură de rulmenți și peretele din față s-a dat la o parte cu coarnele de cerb cu tot. În fața lor a apărut un alt spațiu, de data aceasta foarte elegant și modern din care se vedea coborând o scară lungă și dreaptă. Mareea a fost invitată să coboare și însoțitorul a urmat-o. – Ați reținut drumul până aici? - a întrebat-o el. – Da, nu am nicio problemă! – Credeți că de acum puteți veni singură atunci când veți fi programată? – Fără probleme, a răspuns Mareea. – Aici este principala noastră sală de antrenament pentru utilizarea armamentului din dotare. 139

DANDU BRIEL

– Am înțeles dar trebuie să recunosc că până acum nu am mai tras cu astfel de arme. – Nu are importanță, orice începe cu începutul. Am să vă prezint instructorilor dumneavoastră și am să particip și eu la antrenamentul meu pe alt culoar. Avem și obligații de serviciu. – E perfect așa, a spus Mareea care se simțea perfect liniștită de parcă toată viața ei s-ar fi desfășurat în poligonul de tragere. Au coborât ultimele trepte și au intrat într-un hol care semăna foarte mult cu recepția unui hotel. În față la un birou stătea un alt domn, bine îmbrăcat și bine făcut și care a început să o măsoare pe Mareea, din cap până în picioare. Peste tot era o lumină puternică și aerul parcă era de primăvară și nicio clipă nu te puteai gândi că te afli într-o încăpere la mare adâncime din subsol. – Domnul este expertul nostru în armament și o să vă recomande cea mai potrivită armă pentru antrenament și dacă vă place veți primi una la fel în dotarea personală. Domnul s-a ridicat și a glisat peretele din spatele lui iar în fața lor a apărut o adevărată panoplie de arme de luptă și autoapărare, de la mitraliere la pistoale mari sau mici. – Pentru domnișoara aș recomanda un GLOCK 33, dacă îmi permiteți a spus el și a pus mâna pe un pistol din rastel. – Iar eu, s-a trezit vorbind Mareea mi-aș recomanda tot un GLOCK dar 31 din cel cu țeava puțin mai lungă și puțin mai greu, oi fi eu domnișoară dar am alte gusturi. – Nu-i nicio problemă a spus tipul, admirativ și a luat în mână pistolul alăturat, mai greu și mai lung.

140

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Semnați aici și dacă vă place puteți să-l păstrați, aveți aici și autorizația lui. – Mulțumesc, a spus Mareea și pentru prima dată în viața ei a luat un pistol în mână. Îi venea mănușă! A fost chiar tentată să-l rotească pe deget ca în filmele cu cawboy dar s-a abținut. – Să aveți grijă că acesta este unul din puținele pistoale fără piedică separată, din lume, adică dacă vă cade pe jos nu se declanșează dar dacă apăsați pe trăgaci de deschid toate cele trei piedici automat și puteți trage pe loc, fără niciun fel de altă intervenție. – Mulțumesc pentru sfaturi și cred că mai este cineva la linia de poligon care să-mi explice concret manevrarea. Fata cântărea pistolul în mână iar domnul ia mai spus: – Să nu-l îndreptați niciodată spre persoanele aflate încă în viață, decât dacă ăsta e scopul din acel moment. – Am înțeles, să trăiți! - a mai spus glumind Mareea și au plecat spre intrarea propriuzisă a poligonului cu pistolul într-o mână și încărcătorul cu cincisprezece cartușe în alta. Au trecut de un fel de ușă blindată și au pătruns într-un spațiu imens împărțit în mai multe culoare de tragere. Circa zece culoare. Doar două erau ocupate în partea dreaptă și se putea vedea un trăgător și un instructor care supraveghea tragerea. Părea evident că cei cu pistoalele în mână știau ce au de făcut căci instructorii mai mult asistau. Spre Mareea s-a îndreptat unul din instructorii de pe margine, care și-a lăsat cana de cafea și a invitat-o la un unul din culoare. – Vă rog să-mi dați arma, a spus el și a întins mâna spre pistolul care rămsese în mână la Mareea, vă rog să 141

DANDU BRIEL

mi-l întideți cu mânerul spre mine nu cu țeava, a mai spus el văzând avântul cu care Mareea l-a îndreptat spre el. Ea a apucat pistolul de țeavă și i l-a întins iar instructorul l-a apucat de toc. – Cartușele vă rog! Atunci a realizat și Mareea că bucata de metal din mâna stângă era un încărcător plin și i l-a întins. – Acum să mergem la linia de tragere, a mai spus el și a băgat încărcătorul în tocul pistolului și l-a armat ținându-l permanent cu țeava în jos. Mareea, după ce și-a lăsat geanta și taiorul, s-a așezat cu fața la țintă și a avut impresia că este foarte departe dar, dintr-odată, și-a adus aminte că încă din copilărie ea putea să apropie obiectele, doar cu privirea, ca și cum ar privi printr-un binoclu și putea să le mărească de circa trei-patru ori fără probleme, ceea ce a și făcut și acum ținta parcă era la o distanță mult mai acceptabilă de parcă putea să o atingă. Instructorul i-a arătat poziția de tragere și i-a înmânat o pereche de căști antifonice și ochelari de protecție, după care i-a dat pistolul și i-a arătat cum să-l îndrepte spre țintă și să apese pe trăgaci. Ea a luat poziția indicată dar pentru o secundă instructorul a avut impresia că Mareea nu ține mâinile corect întinse și a ridicat mâna să îi corecteze poziția, fără să-i spună nimic și fără să vrea a atins-o pe piele în zona ceasului iar ea a fost total surprinsă dar nu a mai apucat să schițeze niciun gest că o lumină puternică a explodat de nicăieri și instructorul a fost zvârlit în spate și a căzut în fund. Mareea s-a întors surprinsă cu pistolul în mână și în momentul în care a văzut groaza din ochii lui și și-a dat seama de gafă, s-a întors, a pus pistolul pe blatul culoarului cu țeava înainte și s-a repezit la instructor.

142

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Vă rog să mă scuzați, am uitat să vă spun că eu nu pot fi atinsă prin surprindere. Cu o privire care parcă spunea că lecțiile pe ziua de azi s-au cam terminat instructorul s-a ridicat și a refuzat mâna pe care ea i-o întinsese. – Nu înțeleg de ce mai aveți nevoie de armă dacă aveți electroșocuri în corp. – Eu nu cred că am nevoie, dar mi s-a spus că așa este conform regulamentului. Ceilați doi instructori, care în mod evident, au văzut scena au vrut să intervină în apărarea colegului lor dar acesta le-a făcut semn să stea pe loc. – M-am împiedicat singur, le-a spus el încercând și un zâmbet. – Și de la asta ai făcut flamă? – a întrebat râzând unul din ei. Probabil că instructorii nu erau așa ușor de impresionat. Mareea s-a așezat, din nou, la linia de tragere și a așteptat semnalul. – Veți trage cinci focuri în ținta din față încercând să le grupați cât mai mult și să nu stricați tavanul sau pardoseala, a încercat el un fel de glumă leșinată. Veți trage focurile unul după altul fără întrerupere. – Am înțeles, a spus Mareea și a ridicat pistolul iar instructorul a lăsat-o în voia ei fără să încerce să-i mai corecteze poziția. Mareea a țintit așa cum i s-a explicat dar și a adus ținta, din privire, cât de aproape a vrut și a tras toate cele cinci focuri fără să clipească și cu o viteză care i-a făcut pe toți cei prezenți în poligon să întoarcă privirile spre ea și spre ținta ei. Mâna ei era atât de fixă că aveai senzația că a tras cu un pistol fără niciun recul. Instructorul, destul de bulversat, a comandat apropierea țintei și pe măsură 143

DANDU BRIEL

ce se apropia, văzând o singură gaură, - a spus cu un aer de superioritate: – Ați nimerit un singur glonte, pe centru, probabil că restul sunt prin tavan, o să mai exersați. Dar pe măsură ce ținta se apropia ochii lui de instructor se holbau căci era absolut evident că acea gaură din țintă era formată din cinci lovituri, aproape una peste alta. Un buchet perfect. – Poate să mai trag odată dacă este necesar, a spus ea imediat făcându-se că nu vede privirea umilă cu care o privea instructorul. Așa ceva el nu văzuse niciodată și avea ceva vechime. – Sigur că dacă mai doriți puteți să mai trageți dar de acum înainte să veniți aici numai pentru orele de antrenament obligatorii. Eu vă eliberez de azi certificatul de trăgător de elită. Probabil că ați glumit atunci când ați spus că nu ați mai tras cu arma, n-am știut că sunteți expertă! – Așa este că am glumit, dar chiar expertă nu sunt, l-a liniștit Mareea, oricum nu știam că trag atât de bine, probabil că și arma contează, am înțeles că pot să o păstrez. – Da, bineînțeles dar trebuie să vă dea și sistemul de prindere cu toc că nu aveți voie să umblați cu arma în mână sau în poșetă pe stradă ci numai pe dumneavoastră. – Am înțeles, a început Mareea să utilizeze din ce în ce mai des limbajul militar. A mai tras încă o dată dar acum cu asistență în spatele ei unde atât ceilalți instructori cât și însoțitorul ei și ceilalți doi trăgători au așteptat liniștiți minunea și ea s-a produs iar. Ținta avea doar o gaură mai măricică pe centru. La final instructorul i-a arătat cum se scoate glonțul de pe țeavă și cum se armează singur pistolul și i 144

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

l-a predat. La plecare Mareea a fost nevoită să-și probeze un sistem de hamuri ca la poliție care să nu fie nici prea strânse dar nici prea largi în care să-și așeze pistolul și la care să aibă imediat acces. După ce și-a pus taiorul a constatat că toate acestea sunt atât de bine făcute și gândite încât nimeni nu putea să-și dea seama că este înarmată. A fost foarte mulțumită de constatare deoarece ea nu dorea să provoace pe nimeni. Acum avea doar senzația unei siguranțe în plus și o stare de confort mai intensă. – Ce-a fost asta, a întrebat-o însoțitorul, chiar nu ați mai tras până acum? – Foarte rar, a glumit Mareea cu gândul că totuși ea a mai tras cu praștia sau cu arcul cu săgeți și nu e chiar o minciună ceea ce spune. După ce a primit și actele cu autorizarea pistolului, permisul de port armă și certificatul de abolvire al scurtului curs de tragere au ieșit la lumina zilei. Mareea sa uitat în jurul ei dar nu era nicio urmă de mașină și totul părea ca un exterior de colibă de vânător și era chiar și o grămadă de lemne de tăiat în apropiere și un topor înfipt într-o buturgă. Însoțitorul ei s-a apropiat chiar de acea buturugă și a pus mâna pe coada toporului plimbând-o de-a lungul ei. – Să nu-mi spuneți că avem și probă de tăiat bușteni că nu m-am îmbrăcat adecvat. – În niciun caz, a răspuns el și apoi a apăsat puțin pe coada toporului iar în fața Mareei, care a și sărit într-o parte, surprinsă, s-a desfăcut pământul și două capace mari de iarbă s-au deschis iar de undeva de jos, din adâncuri a început să se ridice mașina lor. – Asta-i culmea a spus Mareea, că a ieșit din pământ am înțeles, că am mai auzit de parcări subterane dar că sa nimerit să fie chiar a noastră nu înțeleg. 145

DANDU BRIEL

– E foarte simplu, a răspuns el și i-a arătat că în mâna cu are a atins coada toporului avea un card. Asta-i tot, vă dați seama cum ar fi ca în fața acestei răpănături de colibă să fie la un moment dat douăzeci de limuzine, mă apucă răsul de acum. – Și eu unde las mașina atunci când vin? – Unde vreți că nu e treaba dumneavoastră parcarea, vine cineva și o rezolvă și vă lasă cardul la recepție. – Am înțeles, acum dacă tot plecăm putem să trecem o jumătate de oră și pe la pușcărie că nu mi-am luat rămas bun de la băieții ăia. – Eu sunt numai la dispoziția dumneavoastră și trebuie să fac tot ce ordonați. – Ce ordon? Asta-i de bine, i-a răspuns și Mareea zâmbind, să mergem atunci. Sigur că nimeni nu o aștepta în afara programului ei de consiliere dar domnul director a fost deosebit de înțelegător și când a înțeles despre ce este vorba a dat ordin să fie adunați toți cei care au făcut consiliere cu ea. La intrarea în sală toți erau cu privirea pe ea și deja aflaseră motivul întâlnirii. Mareea s-a îndreptat spre scaun și s-a aplecat să-și agațe poșeta de marginea scaunului înainte de a se așeza. Pistolul pe care îl avea atârnat de hamuri pe corp s-a lăsat mai greu și taiorul i sa deschis prezentându-l în toată splendoarea lui. Dacă în fața ei ar fi fost niște mardeiași obișnuiți poate că efectul nu ar fi fost atât de puternic cum a fost în lumea acestor viețași care trăseseră la viața lor cu tot tipul de arme. – E GLOCK, s-a auzit din spate o voce. – Așa este, mă scuzați, a spus și Mareea e chiar GLOCK și s-a închis la taior și din acel moment respectul față de ea a fost maxim. 146

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

„Dacă ăștia ar ștti și cum mi-a ieșit tragerea nu s-ar mai auzi nici musca” s-a gândit ea. – Vă rog să stați liniștiți cât timp eu am să vorbesc cu unii dintre voi, îmi pare rău că nu pot să discut cu fiecare dar mai am o grămadă de treburi pe ziua de azi. În sală s-a făcut liniște și toți erau acum cu ochii la ea. – Am să încep și cel care consideră că vorbesc despre el poate să se ridice în picioare. Primul cu care o să vorbesc mai are de executat doisprezece ani dar dacă va avea o comportare exemplară va fi scutit de o parte din pedeapsă chiar cu cinci ani. Are o soție și o fată care îl așteaptă și dacă va uma școala în acest timp va avea și o slujbă foarte bună. – A spus că mă poate înscrie într-a șasea, s-a ridicat în picioare tatuatul. – Mult succes, i-a urat Mareea căci chiar despre el era vorba. – Acum să trecem la următorul. Să-ți iasă din cap că vei reușii o evadare în acest secol. Mult mai bine stai în banca ta și ispășește-ți pedeapsa că nu e mai mare ca a altora, totuși ai făcut crimă și asta nu se prescrie. Nu mai amesteca și amanta cu soția cât timp ești în pușcărie, că e posibil ca la liberare să nu ai parte de niciuna. Te înțeleg dacă nu te ridici, că o idee de evadare nu e ceva care să facă public. Mareea a avut clar impresia că cel vizat i-a mulțumit printr-o ușoară înclinare a capului chiar dacă nu s-a ridicat. – Acum să trecem la un capitol mai sensibil și o să mă adresez celui mai iubăreț dintre voi. Trebuie să te oprești din această activitate sexuală atât de intensă că ai

147

DANDU BRIEL

stârnit foarte multă gelozie între băieți și cât de curând o să te trezești cu un cuțit în spate. Iar nu s-a ridicat nimeni dar Mareea a fost pentru o fracțiune de secundă cu ochii pe cel vizat și l-a văzut cum bagă capul în pământ. – Tu să faci mai mult sport la sală și să renunți la caftelile inutile că este posibil să-ți rupi vreo mână și atunci nu te mai scapă nimeni, fă antrenament la sală cât vrei și concursuri de forță că nu vei ajunge departe cu bătăile. Trebuie să te gândești că peste câțiva ani nu vei mai avea forța de azi și vei ajunge sac de antrenament pentru mulți. Acum s-a ridicat cel cu bentița pe frunte și a dat din cap că a înțeles. – Măcar anul ăsta să mai bat la ei, a spus tipul. – Ai bătut destul, să ridice mâna sus cine a încasat-o cel puțin odată de la el. Toți cei din sală au ridicat mâinile și unii chiar pe amândouă. – Numai Sfiosul nu a încasat-o de la el, ba din contră, s-a auzit o voce din sală, mai știți ceva de el? – Chiar nu știu unde este acum, a răspuns Mareea ușurată că a găsit un răspuns corect pentru că Sfiosul îi spusese că toată ziua va umbla prin magazine după piese pentru atelier. Nici ei nu-i plăceau minciunile. După ce a mai dat câteva sfaturi, Mareea s-a ridicat și i-a chemat pe rând la biroul de pe scenă, făcându-i pe cei din pază să se alarmeze și să intre direct în sală, și a dat mâna cu fiecare. Așa a avut parte de toate tipurile de strângeri de mână, de la viguroase la mângâietoare sau transpirate. Înainte de asta avusese grijă să se încheie bine la taior și să aibă în stânga și în dreapta câte un zdrahon din pază. După ce și-a luat rămas bun a părăsit 148

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

sala în aplauzele pușcăriașilor ei, care se ridicaseră în picioare în semn de respect și cu care petrecuse multe ore și de la care învățase că viața continuă și în pușcărie. Afară o aștepta însoțitorul ei lângă mașină. – Să mergem a spus ea dorind să se urce pe locul din spate. – Mai aveți nevoie de mine?- a întrebat el. – Nu, după ce ajungem acasă sunteți liber. – Atunci eu vă propun să fiu liber din acest moment, dacă nu aveți nimic împotrivă. – Nu am nimic și cred că pot să-mi comand un taxi să mă ducă acasă. – Nu este necesar, probabil că m-am exprimat eu greșit, din acest moment mașina este a dumneavoastră și eu sunt cel care comand un taxi, de fapt stau foarte aproape de aici, așa mi-a și venit ideea cu liberul de azi. – Atunci este perfect, știți cumva ce program am eu mâine? – Da, aveți în bordul mașinii lista cu activități, mâine mergeți la sediul central unde ați fost prima dată. – Atunci vreți să vă las undeva mai aproape de casă, a întrebat Mareea? – Nu mulțumesc, vreau să mai merg puțin pe jos. – Bine, la revedere! - a spus Mareea și s-a urcat în mașină și a demarat spre casă. Noroc că avea loc pentru două mașini în garaj și cum s-a ridicat ușa automată a văzut că mașina ei era parcată ceea ce însemnă că Sfiosul a ajuns înaintea ei. Sfiosul a circulat cu mașina Mareei că i-a lăsat cheile fără nicio grijă. Relația dintre ei era din ce în ce mai apropiată în sensul sufletesc și parcă ar fi fost împreună de o viață întreagă. 149

DANDU BRIEL

– Azi poți să mă întrebi ce am mai făcut a spus ea în timp ce se dezbrăca de taior. Un ditamai pistolul în toc a apărut la vedere. – E adevărat?, a întrebat el privind total uimit revolverul. – Chiar foarte adevărat și te sfătuiesc să nu-l atingi în nicio situație, numai eu am voie să pun mâna pe el. – Te cred, că dacă ăsta este ceea ce se vede știi că nu are nicio piedică și tragi direct? – Hopa! Uite unde era expertul, bineînțeles că știu, uite și o probă de tragere, a mai spus ea și a scos din geantă ultima foaie de tragere. – Ești mult prea bună pentru mine, așa ceva nu am văzut niciodată, așa grupaj de parcă le-ai pus cu penseta. Unde te-ai antrenat? – În poligon, unde să mă antrenez. – Dar până acum nu te-am auzit că mergi la poligon. – Că multe știi tu din viața mea, abia ai apărut pe aici. – Asta cam așa e și vreau să spun că respect tot ce faci și n-o să mă îndoiesc de tine niciodată. – Bine faci, hai să mâncăm. Dar n-au apucat să ia o înghițitură că a intrat mama ei disperată. – Ce s-a întâmplat mamă? – A dispărut tatăl tău. Adică nu a venit la masă și el nu face niciodată așa ceva. Nici nu știu unde să-l caut. – Ești sigură că nu a venit după ce ai plecat tu de acasă? – Cum să vină, că nu au trecut nici treizeci de minute!

150

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Mai sună odată acasă! - i-a spus Mareea. – Chiar că nu răspunde, dar pe mobilul lui ai sunat? – Am sunat de-am zăpăcit! – Stai să-l sun și eu, și a format numărul de pe noul ei telefon mobil. Tot nu răspunde. Să mai așteptăm puțin și să vedem ce se întâmplă a spus ea și a pus telefonul pe masă. În clipa următoare acesta a scos un sunet nou și Mareea s-a uitat întrebătoare la Sfios care i-a spus calm: – Poate să fie un mesaj. – De la cine? N-am mai primit așa ceva. − De la mine nu! Uită-te și vezi. − Unde să mă uit? − Dă-mi-l mie să-ți arăt. Ea i-a întins telefonul dar în momentul în care el l-a atins acesta a început să vibreze puternic și din el s-a auzit o voce: − Acest telefon nu vă aparține și vă rog să-l predați imediat proprietarului deoarece în caz contrar vă va exploda în mână în următoarele cinci secunde. Mama Mareei a rămas ca trăznită iar Sfiosul l-a pus imediat pe masă în aceeași secundă și vibrația s-a oprit. – Mai bine ia-l tu și eu îți arăt unde sunt mesajele. Mareea a ridicat telefonul și el a îndrumat-o spre căsuța cu mesaje. Acolo era trecut unul singur: „Ați acesat numărul... (și era trecut numărul tatălui ei), telefonul accesat se află în acest moment la adresa… (și era indicată o adresă cu stradă și număr.)” – Păi asta e adresa surorii lui! - a exclamat mama ei, de unde știu ei unde e telefonul? – Lasă asta mamă, sun-o acasă! 151

DANDU BRIEL

− Am s-o sun dar nu am mai vorbit cu ea de foarte multă vreme iar acum sunt foarte îngrijorată! – Atunci sun-o acum! A format numărul și a așteptat. – Alo, da dragă, eu sunt, știu că n-am mai vorbit, tu nu știi unde e frate-tu?... Și când a plecat? S-a dus acasă? Probabil că persoana de la capătul celălalt al firului i-a răspuns pozitiv. – Dar tu nu știi dacă și-a uitat telefonul la tine că nu răspunde, vrei să-l sun că poate e prin casă pe undeva? Iar i s-a răspuns pozitiv și mama Mareei a spus: – Sun-o tu de pe telefonul tău șmecher să vedem ce aude! Mareea a sunat și aceasta i-a răspuns mamei că nu aude telefonul în casă. – Dar de ce a venit la tine? – Să-mi sape două gropi că vreau să mai pun doi pomi în curte, s-a auzit în telefon. – Atunci du-te în curte unde a săpat. – E tocmai în fundul curții, stai așa... Se aude, se aude, e pe aici pe undeva dar nu-l văd! E clar că e aici, uite din grămada asta de pământ se aude! La marginea gropii. – Și nu poți s-o dai la o parte? – L-am găsit, aici e, dar e plin de pământ. Mama ei a mai auzit cum telefonul din mâna cumetrei mai spunea că persoana respectivă nu poate fi accesată și s-a făcut liniște. – De când a plecat de la tine? – De douăzeci de minute. – Mulțumim mult, mai vorbim. 152

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Când vreți că eu nu prea plec. – Vezi dacă nu a ajuns acasă! - i-a spus Mareea mamei ei care a și format numărul de acasă. – Unde umbli măi băiatule de nu vi la masă? Ea se dădea furioasă dar în realitate era foarte mulțumită că șia găsit bărbatul. Și unde e mobilul tău? – Cum unde, în haină! – Vezi să nu! Ia caută-l! – Știi că ai dreptate, nu-l mai am! – L-ai scăpat la sor-ta în groapă! − Ce vorbe sunt astea? Cum să fie sor-mea în groapă? – În groapa pomilor zăpăcitule, nu asta ai săpat acolo? – Ai vorbit tu cu ea, ce ți-a venit că n-ați mai vorbit de un an? – A fost caz de forță majoră! – Și acuma unde ești, nu vi acasă? – Sunt la fată, ea te-a găsit. – Păi nu ai zis că tu ai vorbit cu sora mea, cum m-a găsit ea? – Ea mi-a spus unde ești și că trebuie să vorbesc cu sora ta, ea și încă cineva dar nu știu cine. – Tu vorbești de băiatul ăla care stă cu ea? – Nu, vorbesc de altcineva din telefonul ei, vorbim acasă. – Bine te aștept sau mai bine mă duc la sora mea sămi iau telefonul înapoi și vin repede. – Atunci îmi iau și eu la revedere de la fată și vin acasă. – OK! 153

DANDU BRIEL

Între timp Mareea și Sfiosul care asistau la tot dialogul s-au așezat la masă și au început să mănânce. – Nu stai cu noi la masă? – Nu că acum vine înapoi și trebuie să pregătesc și eu masa, s-o reîncălzesc, mulțumesc mult pentru ajutor că eram disperată. După ce că vine rar pe acasă îl mai și pierd, am plecat, pa! – La revedere doamnă, a spus și Sfiosul ridicânduse să o conducă. – La revedere! – Ce telefon deștept ai tu, a spus el după ce ușa s-a închis. – Da’ tu ce credeai!

154

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Începe instrucţia

A doua zi de dimineață Mareea parca în fața sediului principal unde s-a întâlnit prima dată cu echipa. Încă de la intrare a fost așteptată și apoi condusă într-o cameră care ar fi putut să fie o sală de clasă dacă nu era atât de dotată cu tehnică și ecrane. La intrare ea s-a prezentat cu legitimația dată odată cu alte documente. Sala era complet luminată și tocmai se așezase pe un scaun în așteptarea oricui. Nu au trecut două minute și lumina s-a stins complet. Bezna era atât de neagră încât îți venea să-ți oprești și gândurile. „Așa o fi piesa” S-a gândit Mareea neînțelegând prea bine ce ar trebui să facă. A simțit că cineva se mișcă prin jurul ei dar, în același timp, nu se simțea deloc în primejdie. Apoi s-a auzit o voce: – Vă rugăm să ne spuneți câte persoane mai sunt în această încăpere? – Trei a răspuns ea instantaneu. – Câți bărbați și câte femei? – Numai femei. – Corect!

155

DANDU BRIEL

În clipa următoare, cineva a atins-o pe braț și iar a început circul, flamă puternică, zgomote de căzături și lumina s-a aprins brusc. Foarte aproape de ea erau două fete iar pe jos, prin dreapta încă una căzută. – Ce a fost asta, s-a auzit vocea din tavan, ce ați făcut? – Eu nu am făcut nimic dar cineva a încercat să mă atingă fără să-mi spună mai înainte și cam așa reacționez eu la atingeri. – Aveți aparatură electrică pe corp? Portalele de la intrare nu ne-au indicat decât armamentul. – Nu am niciun fel de aparatură electrică dar nu pot fi atinsă decât cu acordul meu. – Și de când produceți astfel de efecte? – La câțiva ani după ce m-am născut, am apărut gata „defectă”. Cele trei fete păreau toate foarte sportive și chiar drăguțe. Nu erau deranjate de situație. Se vedea că și ele sunt înarmate și aveai impresia că în casa asta doar câinii de pază nu au armament cu toate că nu se știe niciodată. – Noi am dori, în continuare să mergeți la sală, aveți echipamentul acolo și să exersați câteva tehnici de apărare. – Cu cea mai mare plăcere, ceea ce vă rog, să nu mai avem probleme pe viitor, nimeni să nu încerce să mă mai atingă pe întuneric. – Am înțeles perfect asta! Mareea condusă de cele trei au plecat spre sala de antrenament. Undeva, în alt spațiu, în fața unui ecran două persoane vorbeau. Ambele făceau parte din grupul de primire inițial.

156

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– A știut cineva că va reacționa chiar așa la atingere? –Nu, în niciun caz că nu am fi procedat așa. – De fapt ce se dorea? – Era un simplu experiment de orientare și cea care a atins-o dorea să-i schimbe poziția pe scaunul rotativ. – Încep să cred că nu știm pe cine am adus lângă noi și că testele astea sunt chiar elementare pentru ea. Apropo, ați văzut rezultatul din poligon? Instructorul a zis că a executat o tragere unică. – Avem deja totul în arhivă, e foarte greu de imaginat cum poate cineva să execute astfel de lovituri de parcă ar fi înșirat gloanțele pe ceva și le-ar fi trimis la țintă în același loc. Raportul mai are și o anexă dar nu am avut timp de ea. – Cred că nu va avea nicio problemă cu tot instructajul. – Să sperăm că numai atunci se va dovedi că alegerea ei a fost foarte inspirată. – Ai văzut că nu are niciun fel de teamă sau reținere în mișcare sau în vorbire. Înregistrările de voce au arătat că nu știe ce este aceea o emoție și este perfect sinceră. – Și cele privind modificările de temperatură ale corpului nu au scos nimic deosebit în evidență, este perfect stabilă. Între timp, la sală Mareea încerca foarte conștiincioasă să repete toate mișcările care i se arătau. Fetele antrenoare au înțeles că fiecare mișcare trebuie prezentată o singură dată și era perfect însușită. Mareei cel mai mult i-au plăcut cele pentru apărarea la atacul cu cuțitul, la atacul prin spate sau cele în care una din antrenoare făcea o singură mișcare în plus căci ea profita imediat și ajungea la procedeul de imobilizare. La 157

DANDU BRIEL

intrarea în sală a fost îndrumată spre un dulap gen garderobă. Pentru început fetele îi pregătiseră un test surpriză cu un ursuleț din pluș care i-a sărit în față, odată cu deschiderea ușii dar Mareea nu a reacționat așa cum sar fi așteptat ci cu o singură mișcare a parat, a apucat ursul de gât și era gata să i-l rupă dacă nu ar fi sesizat că fetele i-au făcut semn să se oprească. Scena a fost filmată și transmisă la analiza psihologică iar cei de acolo s-au minunat de reacția ei, comparativ cu a altor fete care cădeau pe jos și se speriau. Pentru bărbați testul prevedea o măciucă de baseball care se prăvălea în exterior ca o limbă de pendul și foarte puțini scăpau teferi. Având în vedere că Mareea era foarte conștiincioasă și extrem de rapidă, antrenamentul nu a mai durat mult și era evident că doar în două sau trei ședințe își va însuși toate tehnicile de autoapărare. După un duș, binemeritat, Mareea a fost invitată în altă sală, care semăna mai mult a cabinet de consultații psihologice, loc cu care ea era perfect obișnuită. În sală a intrat o doamnă, puțin mai în vârstă care a luat loc pe fotoliul din fața ei. Doamna părea a fi fost chiar o frumusețe în tinerețe și zâmbea fermecător. – Mi-ar place să stăm puțin de vorbă, a început ea dialogul, fără să se prezinte, așa cum era obiceiul în aceste locuri. – Cu mare plăcere, a răspuns Mareea care era foarte relaxată și se simțea minunat. Habar nu avea ce urmează. În clipa umătoare Mareea a simțit și văzut chiar pe umărul ei drept un păianjen uriaș care se plimba și dorea să-i intre pe sub bluză. Fără să schimbe privirea de pe fața doamnei, cu o singură mișcare, Mareea l-a apucat cu mâna stângă și l-a pus încet pe brațul fotoliului. – Să nu stricăm recuzita, a spus ea zâmbind larg.

158

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

De când a intrat pe acest teritoriu, Mareea se aștepta la absolut orice iar insecta asta făcea parte din ceea ce ei i se părea normal pentru testarea reacțiilor. Doamna avea în mână un cliboard pe care bifa cu X-uri în niște căsuțe mititele. A făcut două bife. „În cazul acesta, s-a gândit Mareea, să ne punem pe treabă” Și din acel moment s-a concentrat pe gândurile doamnei. „Deci acum urmează testul cu zgomotele și sunetele de înaltă frecvență” a „văzut” ea și întradevăr în cameră au început să se audă niște țiuituri care parcă erau de la fluierele pentru câini, foarte înalte și foarte ascuțite. Atunci a observat și Mareea că doamna purta un fel de căști de protecție minuscule dar care se vedeau totuși. – Nu cred că-i surdă, s-a auzit un comentariu din partea celor doi din fața ecranului de urmărire. – În niciun caz dar este inuman de rezistentă, aparatura este aproape la maxim. „Aveți grijă să nu vă explodeze instrumentul muzical” s-a gândit Mareea amuzată de posibilitățile reduse ale aparatului. Până atunci ea nu a știut că poate rezista la vibrația unor sunete atât de înalte. A rămas perfect calmă și asta era atât de ciudat încât doamna a solicitat pe tastură să se verifice funcționarea aparatului. După ce i s-a transmis că e la maxim, a mai bifat două căsuțe și a cerut oprirea lui. În momentul următor în cameră a intrat un bărbat care s-a așezat pe un scaun destul de aproape de ele amândouă. Fără să se uite la el Mareea a început să-l „citească” și a observat, chiar amuzată, că tipul urma să scoată un pistol și să tragă în ea sau măcar să o amenințe. Parcă se turna o scenă dintr-un film cu cawboy. Doamna se făce că are treabă pe tastură și totul părea neclintit. Au stat așa mai multe momente dar cu o fracțiune de 159

DANDU BRIEL

secundă înainte ca acesta să schițeze vreo mișcare Mareea a scos fulgerător pistolul ridicându-se și i l-a lipit de frunte, fără să spună nimic. Tipul nu a apucat nici să sughită de surprindere. Cam așa era și testul, fără multă vorbăraie. Doamna s-a uitat cu milă la ditamai bărbatul și i-a făcut semn că poate să plece, un fel de „du-te de aici că m-ai făcut de râs!” – Cum ai știut că vrea să scoată pistolul? – Intuiție feminină, a răspuns Mareea fără să-i mai explice cum citește ea gândurile tuturor. Dorea să nu-și epuizeze toate posibilitățile și probabil nici cei cu testarea nu o vor face. – Cred că e ceva mai mult, a spus doamna dar să trecem mai departe. Și atunci un fel de cușcă metalică a coborât din tavan și a creeat în jurul Mareei ceva similar cu o închisoare etanșe. Treaba nu se limita la atât căci pereții ei au început să se strângă din ce în ce mai mult apropiindu-se de fotoliu. În momentul în care peretele din față era gata să-i atingă picioarele Mareea s-a urcat pe fotoliu și a văzut cum pereții se rezemau chiar pe laturile lui nemailăsând niciun loc liber. „Ce chestie haioasă” s-a gândit Mareea, „nu cred că scopul este să strivească proaspeții candidați”. – Ce rost are acest test? - a întrebat unul din cei doi de la marele ecran. – E vorba de testarea rapidității de reacție și de starea emoțională, panică, spaimă, teamă, dacă pereții iar fi atins picioarele oricum testul era pierdut sau dacă pulsul dădea pe afară. – Și acum ce urmează? – Nimic, că nu ne-am gândit că trece testul. – Și dacă nu îl trecea? 160

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– O mutam la sală la antrenamente pentru mai multă vreme. Și a avut dreptate că pereții metalici au început să se depărteze și atunci când s-au ridicat doamna a văzut-o pe Mareea cum stătea liniștită pe fotoliu exact ca în poziția inițială. Ea știa deja că testul a fost trecut așa că a privit-o cu o și mai mare simpatie. – Ești o persoană cu totul specială. Toate înregistrările ne-au arătat că nu ai avut nici cea mai mică emoție. Parcă nu a fost vorba despre tine. – Bănuiam eu ceva, dar la mine acasă nimeni nu-mi face chestii din astea să mă edifice, a răspuns și Mareea zâmbind. – Cred că de acum pierdem timpul, la mine ai trecut și se pare că nici nu am ce să-ți corectez în plus. Mâine o să faci lecțiile cu explozibile și tehnici de transmitere date. – Atunci mulțumesc foarte mult pentru colaborare și mă bucur dacă ați fost mulțumită de mine. – Chiar foarte mulțumită! Mareea s-a ridicat și-a luat geanta și a mers spre ieșire. Surpriza a fost maximă! Chiar pe holul principal pe jos erau cadavre de oameni și de câini care păreau că ar fi dus o luptă feroce. Sânge peste tot. Ea și-a dat imediat seama că toți joacă teatru și a trecut calmă chiar pășind peste ei și căutând totuși să nu calce în bălțile ca de sânge. Când a ajuns în capătul culoarului s-a întors brusc și a avut surpriza să se audă aplaudată de toate cadvrele care erau acum în picioare. Chiar și cățeii se ridicaseră. În capătul holului o aștepta liderul de grup care a felicitat-o de la distanță, evitând în mod evident să o atingă. Atunci Mareea s-a îndreptat spre el și i-a întins mâna pe care,

161

DANDU BRIEL

plăcut surprins, acesta a luat-o cu fermitate și i-a strânso. –Domnișoară nu aveți emoții, frici, scârbe, am impresia că nu vă aveți decât pe dumneavoastră. – Să știți că și eu sunt la fel de surprinsă de reacțiile mele că până acum nimeni nu s-a gândit să-mi verifice toate posibilitățile. Cred că mai sunt lucruri de descoperit. – Mă bucur să aud asta, drum bun și vă așteptăm mâine. Cum merge mașina, dacă aveți vreo nemulțumire o vom schimba imediat. – Merge foarte bine și chiar pare o mașină obișnuită, un vecin a spus că i se pare second –hand, așa de bine arată și nu l-am contrazis. Mai vreau să vă spun că sunt surprinsă și de suma de bani care se află în noul meu cont și doresc ca cineva să-mi precizeze cum se face cheltuirea lor corectă. – Nu o să puteți să-i cheltuiți niciodată căci ei se alimentează automat dacă rămân la un anumit nivel, puteți să-i dați pe orice se eliberează cu bonuri, sau pe surse, și asta fără justificare. – Credeți că o să am nevoie de surse? – Sunt convins, până acum nimeni nu s-a descurcat fără. – Mai vedem, la revedere! – La revedere! Mareea s-a urcat în mașina ei care îi plăcea foarte mult și care, ceea ce ea nu știa încă, nu era de loc o mașină obișnuită ci chiar neobișnuită. După circa o jumătate de oră a ajuns acasă și a văzut că băiatul ei nu venise, probabil că avea mai multă treabă. Ea chiar se obișnuise cu el și îi era drag să îl găsească acasă cu masa pusă. Acum s-a apucat ea de treabă și a pregătit masa. 162

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

După un timp a venit și el și a intrat în casă în liniște de parcă nu ar fi dorit să deranjeze pe cineva. Mareea, care tocmai terminase de aranjat masa, s-a dus brusc spre el cu brațele deschise și după ce l-a luat în brațe l-a sărutat pe obraz iar apoi și-a dat seama de ceea ce a făcut și a rămas blocată în fața lui. Și el a rămas un moment chiar perplex, așa ceva nu se mai petrecuse în viața lor și probabil că asta reprezenta un nou nivel de evoluție a relației. Nici nu și-a permis să o ia și el în brațe, amândoi s-au privit și au început să râdă – Tu fată, ai băut ceva la muncă? - a spus el, dar era evident că i-a făcut plăcere. Se înroșise de emoție. – Nu, dar a fost foarte interesant, mai ales la plecare a fost ca un fel de ieșire din scenă, era plin de cadavre, s-a lăsat chiar cu aplauze. – Iar glumești, am înțeles că de acolo ai rămas așa entuziasmată, de la cadavre. E foarte bine, să mai vi așa în formă. – O să mă străduiesc, hai la masă. – Să mă spăl pe mâini că am umblat cu tot felul de instrumente. În timp ce așezase masa Mareea a văzut de două ori aceeași mașină care a trecut prin fața ferestrei dar nu i-a dat o foarte mare importanță dar acum, a treia oară, a început să se gândească la tot felul de scenarii. Șefii i-au spus că la orice problemă are doar să deschidă telefonul și va fi ascultată, dar ea nu dorea să-i deranjeze pentru orice fleac. „În fond orice mașină are voie să treacă pe stradă de câte ori vrea” S-au așezat la masă și totul părea a fi perfect până la un moment dat când s-a auzit soneria de la intrare insistând. Sfiosul a vrut să se ridice și să deschidă ușa dar 163

DANDU BRIEL

Mareea cu un singur gest l-a oprit, a scos pistolul din toc, s-a dus la ușă și s-a oprit în fața ei înainte de a o deschide. S-a întors spre Sfios și i-a făcut semn să se dea la o parte de pe direcția ușii. Atunci a văzut și el că Mareea avea pistolul în mână. Ea a deschis ușa brusc și instantaneu a tras un glonte în fruntea celui din fața ei, pistolul fiind exact în dreptul capului. În timp ce acesta cădea, ca trăznit pe spate, din mâna dreaptă i-a căzut un pistol cu piedica lăsată, gata de tragere. Tipul nu semăna de loc cu un comis voiajor ci mai degrabă cu un bandit. Ras în cap, cu dinți lipsă încă mai avea pe față surprinderea cu care a fost executat. Gâtul era plin de tatuaje. Zgomotul făcut de focul din pistolul Mareei a atras vecinii care au și sunat la poliție. Mareea a scos telefonul și a anunțat: – Am împușcat un om care m-a atacat la domiciliu. – Intrați în casă și rămâneți pe loc, nu mai deschideți la nimeni. Mareea a intrat și i-a spus Sfiosului: – Cred că pe tine te căuta! –Mă îngrijorezi, cine să mă caute și mai ales de ce să mă împuște? - a răspuns el dar nu era chiar în firea lui. După câteva momente în fața casei s-au auzit mai multe frâne și Mareea s-a dus la fereastră. Oprise o mașină de poliție și două gipuri negre. Din prima a coborât un tip în uniformă de polițist iar din celelalte patru persoanje îmbrăcate în negru, pline din cap până în picioare de tot felul de arme. Unul din ei a scos o legitimație și i-a arătat-o polițistului iar acesta a făcut stânga împrejur și s-a întors la mașina lui, unde a început să dea telefoane. Doi dintre cei noi veniți au luat corpul căzut pe jos și l-au aruncat într-una din mașini, apoi au rămas de pază, iar altul a scos un spray cu care a dat pe 164

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

locul unde era o pată de sânge, care s-a dizolvat și a dispărut. Ultimul a sunat la ușă, după ce în prealabil, a ridicat cu mănuși, pistolul omului și l-a pus într-o pungă pe care a sigilat-o. – N-o să vă mai deranjeze de acum încolo. Îl cunoașteți? – Nu, a răspuns Mareea, nu l-am văzut în viața mea. Doar am știut că va trage cu ăla, și a arătat spre pungă, și m-am grăbit să i-o iau înainte puțin. – La dumneavoastră nu ne mai surprinde nimic. O să aflăm noi totul despre el și o să vă comunicăm, din acest moment casa va fi supravegheată prin satelit non stop. – Vă mulțumesc foarte mult, mai ales că ați venit atât de repede. – Așa suntem noi, tot timpul peste tot, la revedere! – La revedere! După primul moment de liniște Sfiosul a spus: – Tu ești chiar formidabilă, dacă este așa cum ai spus și mă căuta pe mine, nu pot decât să-ți mulțumesc, de unde ai dedus asta? – Pentru mine e simplu că în mintea lui era imaginea tatuatului din pușcărie și mai erau vreo doi, din ăia pe care i-ai bătut la final, iar el tocmai urma să le spună că te-a lichidat. De obicei veneai tu mai devreme și cred că el a știut asta numai că azi s-a păcălit. – Pentru ultima oară. E clar că dacă eram singur acum eram mort. Mi se pare extraordinar să ai talentul de a vedea în mintea oamneilor. Cred că ai putea câștiga o grămadă de bani. – Exact, asta și fac, hai să mâncăm că m-am săturat de cadavre pe ziua de azi.

165

DANDU BRIEL

– Tu chiar vorbești serios? – Am glumit, să știi că am fost tentată să trag direct prin ușă dar n-am apucat să te întreb dacă știi s-o repari. – Eu repar orice și data viitoare poți să tragi cât vrei, doar să fii sigură că nu-l împuști pe băiatul cu cu pizza. Chiar că știi să tragi, pe mine m-ai uluit, am văzut că omul nici nu a clipit și era mort. Pentru mine încă mai ești o enigmă. Mai am multe de descoperit la tine. – Culmea este că și eu! Dar știu sigur că în situații din astea problema se rezolvă ca în filmele cu cawboy, prin viteză, a răspuns Mareea între două înghițituri. A doua zi de dimineață Mareea s-a prezentat la sediul central pentru continuarea instructajului. A priceput foarte repede cum se face o bombă și chiar a compus un amestec exploziv, dar noroc cu cei din conducere că nu au utilizat substanțe reale decât în procent de 10%, în caz contrar laboratorul ar fi putut sări în aer instantaneu. Apoi s-a instruit cu noile tehnologii de transmisie a datelor și cu o mulțime de sisteme de ascultare, de aproape sau de la distanță, prin butonii de la cămașă, acele de cravată, nasturii de la taior sau sutiene care erau adevărate stații de emisie recepție. Ei i-a plăcut foarte mult trandafirul prins la rever care putea transmite date în direct și video și audio, era o adevărată capodoperă a tehnologiei și culmea era că mirosea chiar a trandafir. Toți antrenorii erau foarte mulțumiți de eleva lor și calificativele ei au fost maxime. La întoarcerea acasă a primit vizita unuia din cei care veniseră cu gipurile și pe care l-a invitat în casă pe fotoliu. Era evident pentru el că îi plăcea mai mult să tragă cu pistolul decât să facă anchete, dar dorea s-o informeze pe Mareea cu datele furnizate de la laborator. A început să-i spună.

166

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Programul de recunoaștere facială l-a identificat ca fost pușcăriaș, iar din cel de amprentare i s-a scos tot cazierul, analizele de sânge au indicat un mare procent de droguri, din cele mai diverse, analiza psihologică criminalistică a oferit și motivația gestului. Ultimele convorbiri telefonice le avusese cu persoane din pușcărie și chiar dacă limbajul lor era foarte colorat și plin argou, nu a fost suficient să ascundă relația și a reieșit foarte clar că cineva de acolo îi ordonase uciderea prietenului. De găsit, l-a găsit destul de ușor pentru că acesta, în naivitatea lui și lipsa de experiență, vorbise într-o seară cu alt deținut, tot cu o condamnare mică, și îi spusese unde ar vrea să se angajeze după eliberare. Imediat după asta deținutul turnător s-a eliberat și el. Pentru că în oraș nu erau decât două persoane care dețineau astfel de ateliere, după o urmărire la primul, unde nu s-a găsit nimic și apoi la al doilea unde a fost descoperit, a urmat partea cea mai simplă cu urmărirea spre casă și dacă Mareea nu ar fi fost atunci acasă totul ar fi fost rezolvat elegant. Intrat împușcat și plecat. Sigur că individul s-a gândit că este posibil să mai fie cineva acasă dar pentru el, în mintea lui naivă, asta nu însemna decât un glonte în plus. Culmea a fost că tipul, pentru a se da și mai mare, și-a pus telefonul lăsat deschis în buzunarul de la piept pentru a transmite în direct crima. Viețași care erau în cunoștință de cauză și la care ideea de a avea un telefon nu constituia nicio problemă, ascultau în direct din celulă. Toți au auzit foarte clar pașii care urcau niște trepte, sunetul soneriei, zgomotul de la deschiderea ușii și imediat după aceea împușcătura și toată pușcăria s-a zguduit de strigătul lor triumfător. Un ofițer sub acoperire care era între ei, a aflat imediat motivul strigătelor de victorie și a transmis, prin celularul

167

DANDU BRIEL

personal comandantului că Sfiosul a fost lichidat la comanda celor din interior, iar acesta a raportat mai departe. Pe viețași treaba asta, dacă se dovedea, nu-i afecta deloc pentru că încă zece sau douăzeci de ani în plus la o condamnare pe viață nu însemna nimic, singura treabă era dacă se depășeau anumite limite și primeau o condamnare la moarte, dar acest lucru era imposibil deoarece ei nu omorâseră pe nimeni iar dacă doi inși se împușcau prin oraș era foarte greu de dovedit că unul din ei primise o comandă din interiorul pușcăriei. La aflarea victoriei chiar s-au gândit să pună de-o băută dar au spus să mai aștepte puțin până primesc telefonul care să le dea toate detaliile. Evident că au așteptat degeaba. Până la urmă unul din ei, mai nerăbdător, a format numărul de telefon al asasinului și a sunat. –Alo, i s-a răspuns! – Ce faci, de ce nu zici nimic? – Da’ tu cine ești, i s-a răspuns și parcă nu era o voce cunoscută. – Cum cine mă vagabondule, nu eu ți-am transmis ordinul că e momentul să culegi florile. – Și nu le-am cules? – Ba da, dar ne-am înțeles să ne suni imdiat pentru mălai! – M-am luat cu fuga de la locul crimei! – Bă prostule, vezi ce vorbești că poate ne ascultă cineva. – Cine dracu să asculte niște telefoane pe cartelă? – Oricine, nu fi bou!

168

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Între timp, la secția de poliție se lucra intens la localizarea poziției telefonului și s-a dat semnalul că a fost descoperit. – E din pușcărie șefu! - s-a auzit o voce puțin strigată care a fost auzită și în telefon. Acesta s-a închis imediat, iar cel care încă mai era cu el în mână a spus: – Cred că am belit-o! Dacă telefonul tipului a ajuns la poliție însemnă că ori l-a aruncat pe jos ori Sfiosul i-a tras-o în direct. Totuși împușcătura s-a auzit foarte clar. Eu mă gândesc că dacă ar fi aruncat telefonul ne-ar fi sunat imediat de pe altul că trebuie să ne anunțe cumva că e gata. – Aflați imediat ce-i cu el și unde a ajuns telefonul lui, că pe ăla am purtat toate convorbirile și nu toate au fost pe limba noastră ci mult mai directe. – Am înțeles barosane! Pentru poliție a fost deja clar că fusese comandată o crimă din interiorul pușcăriei și de rest trebuia să se ocupe și conducerea ei. Viețașii n-au trebuit să facă prea multe cercetări că au fost informați, pe căile lor, că omul responsabil cu execuția a fost chiar el executat. – Cum dracu, a făcut asta că am auzit foarte clar cum a sunat la ușă, cum s-a deschis și apoi focul de armă. Dacă nu el a tras atunci a fost cineva care parcă i-a ghicit gândurile. De fapt știe cineva unde a fost găsit, până unde l-a urmărit și unde locuia? – Nu știm nimic, tipul mi-a spus acum vreo două zile doar că este pe urmele lui și că nu mai e mult, dar nu a spus nimic de vreo locuință. – Adică, ce știm precis este că am ratat-o! Nici nu știm cum a dat de urmele lui? – Nu, nu știm. 169

DANDU BRIEL

– Atunci să ne vedem de treabă până se mai liniștesc apele. – Gata barosane! Nici poliția nu a mai avut prea mult elan dacă au aflat că toată treaba fusese aranjată de viețași. Chiar dacă le mai dădea încă o sută de ani condamnare era tot degeaba iar de rolul educativ al unei noi sancțiuni nici nu se punea problema. Poate ceva carceră! Mareea a continuat cursurile de instruire și a absolvit testele de limbi străine, de psihologie, unde era chiar expertă și la final a urmat un test de supraviețuire. Partea asta i-a plăcut cel mai mult. A fost lăsată singură, într-o pădure situată destul de departe, cu misiunea să se descurce și să ajungă înapoi în apropierea sediului central. Nu avea la ea decât un cuțit. Noroc că era bine îmbrăcată că era destul de răcoare și zona plină de bolovani. Ea învățase și de la tatăl ei că te poți afirma în orice situație dacă ai mintea limpede, îți păstrezi calmul și îți pui imaginația la contribuție. Testul a durat trei zile timp în care Mareea a mers aproape continuu. Și-a confecționat în primul rând un fel de ciomege de apărare care erau și bastoane de ajutat la mers. Apă a băut uneori chiar din urmele vitelor, peste care plouase iar în jurul ei erau fructe de pădure și s-a jurat că nu mai pune gura multă vreme pe merele pădurețe. A dormit mai mult cocoțată în copaci să scape, cel puțin de târâtoare, șobolani și alte vietăți de pe sub frunzele căzute. Momentul culminant a fost o întâlnire surpriză cu un urs. Mareea se uita la el și el la ea și nu se mai săturau privindu-se. Era prima dată când ea se întâlnea direct cu un astfel de animal pe care îl văzuse numai la grădina zoologică pe după gratii. Mareea a început să-i transmită ursului ideea că ea nu poate fi masa lui de prânz și că e 170

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

mai bine să o lase în pace. Ea se rezemase de un copac și îl privea liniștită iar ursul se apropia și se tot apropia. La un moment dat, ea și-a dat seama că ursul nu e așa de înfometat și mai mult doar curios și a întins mâna spre el cu palma înainte. Ea știa foarte bine că nu poate fi atinsă de oameni și spera că acest lucru este valabil și la animale. Și așa a și fost. Ursul s-a apropiat destul de aproape și a simțit că din palma fetei vine un fel de flux de energie necunoscută pentru el dar extrem de puternică. Atunci s-a oprit și s-a culcat aproape de ea. Aveai impresia că se simte chiar ocrotit de Mareea. „Poate așteaptă să-i revină pofta de mâncare” s-a gândit Mareea, în sinea ei, fără să se agite prea mult. S-a așezat și ea jos și a așteptat să vadă ce face ursul. El nu făcea nimic și la un moment dat chiar a adormit că Mareea l-a auzit cum scotea un fel de șuierături și se vedea că respiră liniștit. Era în ziua a treia de stat prin pădure și urma să iasă la lizieră și să se întâlnească cu mașinile care o așteptau. Ea fusese permanent supravegheată cu drone și, practic, nicio clipă nu a fost în primejdie. La sediul central toți erau curioși cum va rezolva problema cu ursul și pentru orice eventualitate pe deasupra începuse să zboare o dronă specializată în tranchilizarea animalelor, dar nu a fost cazul, din fericire. Mareea nu știa că este atât de așteptată și asta a surprins-o foarte plăcut, gândul ei fiind numai la un duș fierbinte. Avea frunze și în cap. Imediat ce s-a ridicat în picioare s-a sculat și namila de urs și atunci când ea a început să mergă spre marginea pădurii, ursul a pornit și el, de parcă îl luase de suflet, urmărind-o la o distanță plină de respect. Inițial Mareea nu și-a dat seama de ce, atunci când a apărut în luminiș toți au băgat glonț pe țeavă și au îndreptat armele asupra ei. Uitându-se însă în

171

DANDU BRIEL

spate a văzut că ursul era extrem de aproape de ea și de fapt el era ținta. – Să nu tragă nimeni! - a strigat Mareea de departe făcând semne și cu mâinile. Atunci toți au lăsat armele în jos cu excepția a doi vânători care nu-și puteau permite luxul să nu-i asigure protecție totală. Ajungând destul de aproape de mașini și nedorind să riște viața ursului Mareea s-a oprit, s-a întors și cu palma întinsă i-a făcut semn să stea pe loc și spre stupefacția asistenței acesta s-a oprit și chiar s-a așezat în fund ca un urs de pluș. Toți au izbucnit în râs dar ursul nu a fost câtuși de puțin afectat. Acolo și nemișcat a rămas și după plecarea mașinilor. Marele premiu, pentru Mareea a fost că i s-a dat certificatul de bsolvire cu calificativ maxim al programului de instruire și apoi a ajuns să facă și acel duș pe care deja îl visa. Două ore nu a ieșit din cadă. Așa a găsit-o și Sfiosul care îi dusese dorul trei zile și care a venit și i-a adus imediat halatul de baie pe care ea nici nu-l mai luase din grabă. Era evident că privirile lui se cam aprinseseră. – Să te întreb unde ai fost? – Orice ai întreba răspunsul va fi că am fost la plimbare prin pădure și a fost foarte frumos. – Atunci mă bucur că mi-ai spus dinainte că vei lipsi trei zile că altfel te dădeam dispărută. – De fiecare dată când pot să-ți spun am s-o fac, iar dacă nu voi avea posibilitatea îți voi transmite, la un moment dat, pe telefon un mesaj cu litera M și tu ai să știi că sunt bine. De rest nu prea avem ce povesti, tu ce ai mai făcut cu serviciul tău și cu facultatea. – Ai dreptate că de mine nu am prea vorbit de mult. Fac foarte bine, prietenul meu este foarte mulțumit și chiar mi-a mărit salariul, iar la facultate am reluat 172

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

cursurile la seral și sunt foarte încântat că nu am uitat chiar tot. – Mă bucur pentru tine, să știi, după cum am aflat, cel pe care l-am împușcat în ușă, a fost tocmit de amicii tăi din pușcărie și se pare că abia acum s-au potolit. Nici acum nu au aflat că asta e casa mea. – E bine dacă mai fac și ei o pauză. La ei acasă le-am dat o lecție dură dar aici sunt la tine și încă nu m-am acomodat cu asta. – Stai liniștit că atâta timp cât suntem împreună nu poți să pățești nimic. – Atunci, cred că nu mă consideri obraznic dacă îmi doresc să fiu cât mai mult cu tine. – Nu, din contră, mi se pare o idee foarte drăguță.

173

DANDU BRIEL

Prima misiune

Încă nu se luminase bine de ziuă când alarma de pe telefonul Mareei a sunat, ceea ce însemna că trebuie să se prezinte în cel mai scurt timp la sediul central. În treizeci de minute era acolo, înarmată și cu bagajele făcute așa cum i s-a cerut. De cum a intrat a fost preluată de o echipă de fete, care mai de care mai bine făcute și a fost cercetată din cap până în picioare. A fost găsită în regulă și doar la bagajele ei au fost unele obiecțiuni. Nu trebuiau să existe niciun fel de obiecte sau lucruri din care să se poată determina apartenența la o anumită țară sau naționalitate. După ce toate pregătirile au fost terminate a fost condusă în sala de consiliu din bibliotecă unde era așteptată de lider împreună cu alte două persoane. Bineînțeles că nu au avut loc niciun fel de prezentări. Pe masă se afla un dosar cu mai multe hârtii în el, pe care liderul l-a întors spre Mareea și i l-a pus în față. – Acceasta este prima misiune în calitatea pe care o aveți. Sunteți liberă să studiați dosarul și dacă sunt întrebări vă stăm la dispoziție. Aveți zece minute.

174

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Am înțeles, a spus Mareea, unde pot să fac acest lucru? – Veți fi condusă în sala alăturată și noi vă așteptăm aici. În acest timp de ea s-a apropiat una din fete și i-a făcut semn să o urmeze. În noua încăpere era un birou cu un scaun și o lampă pe care Mareea a și aprins-o pentru a putea citi materialul. Fata care o însoțea a rămas lipită de ușă și era evident rolul ei de protecție. Toate fetele aveau un fel de combinezoane mulate pe corp și tocuri pentru revolvere fixate de curea și de picior. La mână, ca un fel de ceas era sistemul de comunicare, iar pe centurile de la brâu tot felul de suporți și buzunare pline cu diferite obiecte și sigur că fiecare avea rostul lui. Mareea a dat foile cu o viteză care pe însoțitoarea ei a surprins-o total cu toate că fusese prevenită dinainte că are în grijă o persoană cu totul specială. După două minute Mareea s-a ridicat și s-a îndreptat spre ușă trecând pe lângă fată, care s-a dat rapid la o parte și a deschis ușa. La fel de surprinși au fost și cei din bibliotecă deoarece nu se așteptau chiar la așa o rapiditate. – Nu am întrebări, a spus Mareea și a lăsat dosarul pe birou în fața liderului. – Atunci îți doresc succes, i-a spus acesta, oarecum mirat, și s-a ridicat în picioare și la fel au făcut și însoțitorii lui cu toate că ei se pregătiseră să poată răspunde la orice întrebare, dar care nu le-a fost pusă. Chipurile lor arătau o totală neîncredere și atunci Mareea le-a și spus: – O să vă demonstrez că nu m-ați angajat degeaba, și iar au înțeles că încă nu știu cu cine au de a face. Înainte de a pleca liderul i-a înmânat o mapă care nu conținea decât două pașapoarte. Mareea, care reținuse 175

DANDU BRIEL

pe dinafară dosarul misiunii a înțeles imediat de ce sunt două și le-a luat fără să comenteze ceva. S-au mai salutat încă o dată și ea a ieșit afară la mașina ei care o aștepta la scară. De data aceasta pe hol nu mai erau cadavre ci totul strălucea de curățenie. Ajunsă acasă, știa că Sfiosul era la muncă și doar i-a lăsat un bilet pe masă. „Vin când mă întorc! Ai grijă de tine” „Nu cred că i-am scris prea mult” s-a gândit Mareea și s-a așezat la calculator unde și-a rezervat bilete de avion pe numele din pașaport. S-a mirat că a găsit imediat bilete fără să știe că noul ei nume era ca un fel de cod roșu pentru orice instituție națională, apoi a ieșit și a plecat spre aeroport. Avionul ei mai avea trei ore până la decolare. Nu a avut niciun fel de probleme cu toate vămile și verificările corporale. A prezentat peste tot permisul de port armă înainte de a trece prin filtru și atunci vameșul a oprit sunetul aparatului și nici nu a obligat-o să-și scoată pistolul la vedere și să-l pună în coșul de lucruri. Pașaportul ei deja făcea minuni. Zborul a fost foarte plăcut și nu i s-a părut prea lung. Cum a ajuns a luat un taxi și s-a îndreptat spre circul orașului unde începea spectacolul de după-amiază. A cumpărat un bilet în primul rând și a așteptat liniștită distracția. Cel mai mult i-au plăcut clownii și dresura de cățeluși care parcă erau niște gheme din sârmă. Pe ea o interesa însă un alt număr care a fost mai spre final. Numărul se intitula „Orbul care vede” și era vorba de un băiețel de circa 10 ani, cu ochelari fumurii despre care însoțitorul lui spune că este orb, dar care executa niște mișcări extrem de periculoase dintre care una era chiar dură. După ce a pus mâna dreaptă pe masă cu mâna stângă, în care avea un cuțit a început să-l înfigă între degete desfăcute pe blatul de lemn. La început mișcarea era mai lentă dar pe măsură ce timpul trecea era 176

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

aproape imposibil să vezi mișcarea mâinii și a cuțitului și doar zgomotul se auzea repetat cu rapiditate. Toată asistența a respirat ușurată când băiatul s-a oprit. Alte probe mai simple au fost cu mersul printre jaloane sau aruncarea unor bile printr-un cerc aflat la câțiva metri de el. Totul a decurs atât de perfect încât un tip din sală, care nu părea a face parte din spectacol, a cerut ca băiatul să-și dea ochelarii jos să se convingă toată lumea că întradevăr este orb. – El nu este orb, a precizat însoțitorul, că nu are ce să-i orbească, el chiar nu are ochi și a scos, pentru un moment, ochelarii băiatului. Toată lumea a scos un suspin de surprindere dar și milă căci în loc de ochi pleoapele băiatului acopereau două găuri absolut negre. Datorită surprizei nimeni nu sa mai întrebat cum de băiatul are pleoapele bombate dacă dedesubt nu are ochi. Numai Mareea nu s-a mirat și nu sa întrebat nimic deoarece știa că acest băiat face parte dintr-o specie complet nouă și rară de pe planetă, ființe cu globul ochilor complet negri. În rest ziceai că e normal. Această specie, incomplet studiată, era de o importanță capitală pentru a înțelege cât de cât modul de evoluție al omului. Recuperarea acestui băiat era chiar misiunea Mareei. Alminteri băiatul vedea perfect. El și-a pus ochelarii la loc și a început să facă turul de onoare, înainte de ieșirea din arenă, urmat de însoțitorul său. Toată lumea comenta cu regret situația micuțului. În momentul în care a trecut prin fața Mareei salutând publicul ea i-a făcut un semn cu degetele către ochi și apoi către buze iar el surprins i-a răspuns la fel și un scurt moment a rămas cu privirea spre ea dar fiind împins de însoțitorul, care nu a văzut nimic din toată scena, a fost nevoit să iasă din arenă. Mareea „citise” în capul lui că vedea perfect dar nu

177

DANDU BRIEL

putea să vorbească despre asta și i-a dat de înțeles că știe perfect ce este în mintea lui. Acum urma să treacă la treabă. Nu avea niciun plan dar se gândea că toate ideile îi vor veni pe rând în funcție de inspirație. Momentan putea să iasă și să bea o cafea la o terasă, așa că nu a mai așteptat finalul spectacolului. A găsit o cafenea în imediata apropiere și a și comandat. Seviciul a fost prompt. În timp ce lua prima gură de cafea și-a dat seama că poate intra în legătură cu mintea băiatului. Nu se aștepta să aibă chiar o comunicare cu el ci dorea ca măcar să înțeleagă ce este în capul lui și la ce se gândește în aceste clipe. Așa și-a dat seama că el a înțeles perfect mesajul Mareei care parcă i-a comunicat „Sunt aici și te înțeleg perfect” și asta l-a pus pe gânduri. Atunci Mareea s-a gândit să forțeze puțin relația și să-i pună o întrebare prin telepatie: „Ești cumva legat, poți să te miști?” Și apoi a așteptat și a mai luat o gură de cafea. Așteptarea nu a fost foarte lungă și un fel de voce interioară a întrebat-o: „Tu cine ești?” Băiatul nu a părut deloc surprins că cineva vorbește cu el numai prin gânduri, i s-a părut mult mai firesc decât cu cuvinte scoase pe gură. „Sunt o prietenă, fata din primul rând care ți-a făcut semn.” „Ești frumoasă!” a venit răspunsul și era sincer că asta observase el în primul moment. Atunci Mareea a înțeles că misiunea ei se poate rezolva într-un mod mult mai simplu decât și-ar imagina cineva, mai ales dacă poate să coopereze cu el. „Nu mi-ai spus dacă ești legat și dacă poți să te miști liber?”

178

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

„Nu sunt legat în niciun fel, dar nu pot să mă mișc prea departe deoarece în capul holului pe care este camera mea stă de pază un tip cu pușcă. El mă păzește de ani de zile și nu am ferestre la cameră.” „De când ești la acest circ?” „De când mă știu, nu cunosc altă viață. Probabil că m-au găsit undeva, cred că într-un parc, dar nu sunt sigur.” „Vrei să scapi de aici și să vii cu mine?” „Da, mi-ar place tare mult că ești o fată bună și aici sunt foarte chinuit.” „De unde știi tu că sunt bună?” „Pentru mine e foarte simplu să-mi dau seama, oamenii sunt ca o carte deschisă.” „Atunci fii atent la mine, acum o să întrerupem discuția dar o vom relua peste puțin timp, să fii pregătit”. „Te aștept, că eu nu mai am spectacol astă seară.” „E în regulă, așteaptă-mă liniștit.” „Perfect”. „Mă voi întoarce destul de repede” „Bine.” Cu puțin înainte o voce venită în mintea Mareei i-a spus: „Vezi că el nu știe, dar poate să se facă invizibil.” „Cu mine vorbiți?” „Exact!” „Cum adică, a întrebat ea foarte mirată, singur, fără nicio intervenție din exterior, nu trebuie să-l ajut?” „Nici vorbă, voi încă nu știți ce posibilități aveți.” „Te referi și la mine?”

179

DANDU BRIEL

„Bineînțeles! Pentru mai multă ușurință el își poate șterge imaginea privind într-o oglindă.” „Atunci este mult mai simplu pentru amândoi.” „Exact, vezi cum îl îndrumi, să nu-l sperii.” „Stați liniștiți că mă descurc!” Mareea a întrerupt convorbirea, fără să înțeleagă prea bine cu cine a vorbit, deja pentru ea ciudățeniile erau fapte normale, a plătit cafeaua și nu a mai stat să o termine și a plecat la plimbare prin magazinele din jurul unde s-a apucat de cumpărături, din unul a luat o bluză, din altul o pereche de pantaloni, apoi o geacă, pantofi, ciorapi, chiloței și le-a pus pe toate într-o sacoșe. Nu a cumpărat două lucruri dintr-un singur magazin. La final a cumpărat și o păturică mai mare dar foarte ușoară și o pereche de ochelari. După aceea a căutat un alt local, cât mai aproape de clădirea circului și s-a așezat la o masă. A comandat un ceai apoi s-a concentrat și a întrebat mintal: „Ești acolo?” Un timp nu s-a auzit nimic dar atunci când a întrebat a doua oară i s-a răspuns. „Sunt aici, dar am ațipit.” „E perfect, poți să fii foarte atent la mine?” „Da, te percep foarte bine!” „Ai în apropiere o oglindă?” „Am de tot felul, pentru machiaj.” „Acum o vei alege pe cea mai mare și vei face exact ceea ce spun eu.” „Am înțeles!” „Tu ești o persoană cu totul deosebită și probabil că nimeni nu ți-a spus până acum o mare taină legată de ceea ce poți să faci.” „Nu prea înțeleg ce vrei.” 180

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

„Atunci o să-ți spun direct, tu și cei ca tine aveți posibilitatea, care este un fel de dar special, să deveniți invizibili atunci când doriți acest lucru.” „Nu cred, păi dacă ar fi așa aș fi plecat de aici de foarte multă vreme.” „Hai atunci să facem un test!” „Cum adică?” „Un fel de rol, ca în arena circului, du-te în fața oglinzii. „Sunt aproape tot timpul în fața unei oglinzi.” „ Perfect, uită-te în oglindă și gândește-te cu putere că imaginea ta dispare.” „Dar nu dispare!” „Tu faci ce ți-am zis eu sau te joci, te-ai gândit că dispare?” „Nu, nu m-am gândit, doar m-am uitat să văd dacă dispare” „Gândește-te acum, cu putere!” „Mă gândesc dar tot acolo sunt!” „Mai insistă, imaginează-ți că imaginea ta dispare treptat!” „Hei, ce chestie, mi-au dispărut urechile!” „Mai departe, insistă și cu nasul și cu gura și mai ales cu ochii.” „Nasul nu mai este, gura s-a dus și ea cu ochii e mai greu că la negrul meu din ei se șterg mai greu, dar stângul s-a dus. Acum mai văd o parte din față și ochiul drept.” „Bravo! Șterge tot!” „Hai că am înțeles cum vine treaba, nu se mai vede nici gâtul ci doar cămașa care pare goală pe dinăuntru.”

181

DANDU BRIEL

„Acum fă un ultim efort și concentrează-te să dispari cu totul iar ca să verifici asta te dezbraci complet.” „Uite că merge, dar sunt de tot răsul, nu se mai vede din mine decât o pereche de chiloți.” „Hai nu fi rușinos și dă-i jos că doar n-o să-l faci pe paznicul tău să privească cum i se plimbă prin fața ochilor perechea ta de chiloți.” „Și acum ce fac, știu că sunt în pielea goală dar nu mă mai văd de loc!” „Acum ieși repede din cameră și tot așa repede treci pe lângă paznic și ieși afară din clădire și la localul de viza vis, la prima masă sunt eu și cum te apropii te învelesc într-o păturică și am haine noi pentru tine. Trebuie să te miști repede să nu începi să devii vizibil.” „Am fugit!” A mai spus băiatul și a ieșit repede din cameră. În ultima clipă la pragul ușii şi-a dat seama că are papucii în picioare și i-a aruncat cât colo. A trecut pe lângă paznic, care citea presa, o cușcă cu animale și cânii au început să dea din coadă, pe lângă alt paznic și a ieșit afară. A văzut-o pe Mareea de la distanță și s-a apropiat de ea, care era deja în picioare cu pătura larg desfăcută căci băiatul începuse deja să apară ca o ceață. În primul rând i-a pus o șapcă în cap și ochelarii pe nas și aproape în același moment el a apărut cu totul. I-a dat repede hăinuțele să se îmbrace și la final era perfect vizibil, dar și foarte elegant. Mareea l-a luat de mână și au plecat împreună calmi, ca o mamă cu copilul ei, la plimbare. După ce au mers, liniștiți, cam încă vreo două străzi, Mareea a făcut semn unui taxi și au pornit spre centrul orașului. Acolo au coborât și apoi după puține minute au luat un alt taxi și s-au dus spre periferie unde au coborât din nou. Peste alte câteva minute au luat ultimul taxi și sau dus la aeroport. Mareea a constat cu satisfacție că totul a durat exact cât se alimenteze un avion că, practic, se 182

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

întorcea cu același și cu misiunea îndeplinită. La vamă i-a spus băiatului că numele lui este acum altul, ca cel din pașaport și că trebuie să mai joace pentru ultima dată rolul de orb. Pentru el totul părea un fel de distracție și era foarte încântat. Domnul de la ghișeul din vamă s-a uitat la el și apoi la Mareea cu multă milă dar totuși chiar dacă a înțeles că este orb, l-a rugat să scoată ochelarii iar băiatul i-a scos dar a ținut ochii închiși și domnul le-a dat pașapoartele să trecă mai departe, mai avea puțin și lăcrima. Mareea a luat băiatul de mână și l-a condus spre intrarea în avion. Abia îl stăpânea că el o trăgea mai tare decât se cădea pentru un copil orb. Mareea l-a rugat să-și țină permanent ochelarii pe ochi să nu producă cine știe ce atac de inimă pasagerilor sau stewardeselor. Nu trecuseră douzeci și patru de ore de când Marea primise misiunea, abia era spre seară. Cu un taxi de la aeroport a ajuns imediat la sediul central unde dăduse un telefon înainte și se anunțase. Era așteptată. Ca efectul să fie maxim, Marea a intrat mai întâi într-o anticameră de unde a ieșit singură. În mână avea doar oglinda ei de voiaj. A intrat în bibliotecă foarte încet, lăsând ușa deschisă în urma ei și a privit cu satisfacție privirile dojenitoare ale asistenței. – Nu înțeleg de ce v-ați întors dacă nu ați executat misiunea, a spus liderul cu reproș. Toți ceilalți s-au aliniat imediat și au început să dea din cap dezaprobator și să facă mărunt din buze. Mareea s-a așezat calmă pe locul din fața lor și sub privirile complet intrigate și buimăcite a scos o pereche de chiloței pe care i-a întins spre dreapta ei. Nu se poate descrie perplexitatea celor prezenți atunci când au văzut cum perechea de chiloței se îmbracă singură pe un corp invizibil. Tot așa a urmat cămașa, pantaloni, geaca, șapca, 183

DANDU BRIEL

ochelarii și în momentul când toate erau puse atunci și ei și-au dat sema că în fața lor este un băiat de circa zece ani, foarte elegant și cu un zâmbet fermecător. – Te superi a început să vorbească liderul, după ce și-a revenit din uluială, dacă te rog să-ți scoți ochelarii? Asta a fost lovitura de grație și dovada că misiunea a fost execută la un nivel de excepție. Băiatul și-a scos ochelarii și ochii lui absolut negri, peste tot, s-au plimbat peste ei. Era evident că-i privește după modul în care își plimba privirea peste asistență. – Eu cred că îi este foame, a spus Mareea și imediat au apărut două fete din gardă care, după ce au primit aprobarea, l-au luat și l-au condus la masă. – Am început cu această demonstrație ca nu cumva să-i treacă cuiva prin cap că ar putea să-i facă vreun rău că dispare imediat. – Dă-mi voie să-mi cer suze pentru că nu te-am apreciat la adevărata valoare și te-am primit nepoliticos. – Nu-i nimic, satisfacția mea a fost imensă atunci când v-am văzut chipurile, a mai spus Mareea, zâmbind dar evident destul de obosită. V-am spus că o rezolv. O să-mi permiteți să mă retrag acum. – Mulțumim, te rog să predai pașapoartele care vor fi distruse după fiecare misiune încheiată. La revedere și odihnă plăcută! – Mulțumesc! La revedere! – Chiar că nu mă așteptam să vii, i-a spus Sfiosul care era în patul ei să se culce. Îți fac imediat de mâncare. – Nu cred că mi-e foame, mai bine mă culc și tu să te muți pe canapea. – Imediat! - a spus el și și-a luat perna după el. 184

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Mareea a făcut un duș, după toată alergătura și s-a băgat în pat. – Somn ușor, i-a spus ea, dar nu mai avea cu cine să vorbească deoarece el deja adormise. A doua zi de dimineață a avut loc adevărata întâlnire cu băiatul cu ochii negri. L-au așteptat în bibliotecă și el a venit însoțit de una din fetele de gardă. Era îmbrăcat la fel, așa cum l-a adus Mareea dar în plus avea o pereche de cismulițe care îl făceau chiar un pic mai înalt. El era un băiat dezvoltat absolut normal dar singura lui problemă erau ochii perfect negrii ca niște bile întunecate. Din acest motiv, deoarece nu se știa ce influență are privirea lui directă, a fost rugat să poarte niște ochelari ca de soare și atunci efectul se mai pierdea. Mareea a fost ivitată să ia loc la masa deciziilor, cum o numeau ei, de acum făcea parte din colectiv și își dovedise cu prisosință dreptul de a sta lângă ceilalți. Ei încă nu aflaseră, că probabil nici nu aveau cum, ce a urmat după dispariția băiatului din casa circului. În primul rând a fost căutat prin toată casa inclusiv în grajdurile animalelor. La un moment dat șeful circarilor a hotărât să înceteze orice căutare în interior și au început să întrebe la exterior și mai ales, aflând că o femeie și cu un băiat, cu ochelari au luat taxiul de la două străzi distanță au mers și pe acestă pistă. Atunci s-a văzut eficiența cu care Mareea s-a descurcat la alegerea drumului spre aeroport. Toate indicațiile duceau în centru iar de acolo se pierdeau și nici prin cap nu le-a trecut că cineva care fuge din țară spre aeroport o face pe atâtea căi lăturalnice. La fel la magazinele de haine nu s-a aflat despre nicio persoană care să cumpere îmbrăcăminte pentru un băiat de zece ani. „Probabil că

185

DANDU BRIEL

cineva a venit cu hainele pregătite de acasă” a fost concluzia. După multă vreme au găsit și hainele lui, băgate în soba de teracotă din cameră și uimirea lor a fost nesfârșită. Chiar că nu au înțeles niciodată cum poate un băiat de zece ani să plece în pielea goală din casa circului și nimeni să nu-l vadă. Cu această dilemă au și rămas și nimeni nu le-a mai dat niciun fel de indicație cu privire la dispariția băiatului. Parcă s-a evaporat, la soare, fără să lase vreo urmă. Acum băiatul stătea în fața lor și se uita foarte curios la mulțimea de cărți de pe rafturi. Așa ceva nu mai văzuse în viața lui. Cu ochii pe pereți nici nu a băgat de seamă că era foarte studiat de cei prezenți. El urma să fie supus unor teste complexe privind stadiul inteligenței, starea psihică, modul de gândire, teste de psihologie și multe altele incluzând și testele de verificare a sângelui, ADN-ul și tot ce mai prevedeau cei din laborator pentru a se lămuri cu situația lui. A fost rugat să-și scoată ochelarii și să facă niște exerciții de citire, pe foi, pe perete, pe televizor și la toate a răspuns perfect. La un moment dat când el citea dintr-o carte cineva a întrerupt lumina dar el a continuat să citească, cu voce tare, pe întuneric beznă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. – Tu poți să citești și acum? - s-a auzit o voce din beznă – Bineînțeles că pot! Voi nu puteți? Cei de la masă au trecut cu vederea peste modul familiar de adresare și au izbucnit în râs. – Nu, noi nu putem să citim decât pe o lumină cât mai puternică. – Atunci sunteți tare ciudați! – Iar au izbucnit râsete și lumina s-a aprins. 186

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Atunci au văzut toți că după ce a vorbit băiatul s-a urcat pe o scară și se uita la cărțile de pe ultimele rafturi. – Ai grijă să nu cazi! - i-a strigat liderul. – Eu am fost, de când mă știu, la circ, deci chestia cu căzutul nu e pentru mine. – Așa este, a recunoscut șeful, dar totuși o să fie necesar să faci antrenamente pentru menținerea stării pe care ai dobândit-o și să mai capeți ceva mușchi. – Nu cred că am nevoie de prea multe antrenamente, a spus el și s-a întors, s-a aplecat, s-a apucat de treapta imediat inferioară și după ce a ridicat picioarele la verticală, a început să coboare scara doar în mâini. – S-ar putea să ai dreptate, dar atunci ce ți-ar place să faci? – Să citesc, să mă plimb printr-o pădure, să merg la pescuit, să dorm și mai ales să nu mai fac proba aia cu cuțitul printre degete că nu-mi face nicio plăcere. – Poți să fii sigur că aici nimeni nu te va pune la așa ceva. – Dar aici mai sunt copii ca mine? – Chiar în casa asta nu mai sunt că e casă de oameni mari, dar dacă vrei putem să mergem în parcul din apropiere unde se joacă o mulțime de copii, dar numai cu ochelarii pe nas, că altfel mămicile lor se sperie și nu-i mai lasă să se joace cu tine. În primul rând trebuie să te hrănești bine că așa cum arăți nu suntem mulțumiți. – Ieri mâncarea a fost foarte bună și așa ceva nu am mâncat niciodată la circ. Mai furam de la animale de foame.

187

DANDU BRIEL

– Ne pare rău să auzim așa ceva, acum poți să ne spui dacă știi ceva de părinții tăi naturali, am înțeles că ai fost găsit și fără niciun semn de la ei. – E adevărat că am fost găsit dar nu și faptul că nu mi-au lăsat nimic pentru că am o inscripție, ceva ca un text, scris pe piele, dar nu înțeleg ce reprezintă, nu e scris pe o limbă cunoscută. – O să rog pe cineva să fotografieze textul de pe tine și să-l supunem atenției specialiștilor noștri. Acum o să fi însoțit la laborator pentru a face o analiză de sânge, sper că nu ai probleme cu înțepăturile? – N-am avut eu cu înghițiul cuțitelor dar cu niște ace! – Atunci poți să pleci! - a spus liderul și pentru că una din fete se apropiase să-l conducă, a completat, să treci cu el pe la camera foto să-i faceți o poză a textului care spune că îl are pe corp și să o transmiți aici. Fata din gardă și băiatul au plecat iar cei prezenți au rămas să comenteze. – Ai făcut o treabă foarte bună, i-a spus liderul Mareei care deja observase că băiatul este mult mai relaxat, mulțumit de ceea ce se petrece dar și plin de gânduri noi cu privire la viitorul lui. – Sper că o să am și eu posibilitatea să stau mai mult cu el. – Când dorești, dar momentan propun să nu îl scoatem la plimbare în exterior, până nu se acomodează cu clima de aici din zonă, să nu fie afectat de ceva și noi să nu observăm. – Sunt perfect de acord! Nu a trecut mult și pe ecranul din sală a fost proiectat un mesaj care conținea textul imprimat pe pielea băiatului. Literele erau făcute cu un fel de culoare 188

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

albastră, destul de mari și destul de citețe și era evident că de când au fost făcute nu s-au modificat de parcă ar fi crescut și ele odată cu băiatul. Scrierea părea total necunoscută iar cuvintele nici atât. Senzația era că toate cuvintele, patru, formau o singură propoziție foarte scurtă. Sub primul rând mai erau câteva semne. Întrucât literele erau necunoscute nu se putea da un înțeles nici cuvintelor. – Recunosc că niciunul din noi nu se pricepe la decriptarea acestui text care pare a fi scris într-o limbă neștiută cu litere absolut noi chiar și pentru cei familiarizaţi cu textele vechi. – O să căutăm un specialist, a zis unul din cei prezenți. – Eu am să încerc, a intervenit Mareea, să intru în legătură cu părinții lui așa cum am intrat și cu el să văd dacă reușesc din nou. Pentru asta mă voi retrage în altă cameră. – E în regulă, uimește-ne! A ieșit din biblioteca deciziilor și a intrat într-o cameră alăturată. A cerut să nu mai fie însoțită și dorința i-a fost respectată, mai ales că acum făcea parte din forul de conducere. Cum a intrat s-a așezat pe un fotoliu și a început să se gândească la un plan. Principala idee din mintea ei era că trebuie să-i contacteze pe cei care au dat viață băiatului cu ochii negri și cu care era sigură că s-a conversat și la evadarea de la circ. S-a relaxat și a început să se concentreze pe întrebarea: unde sunt părinții lui? O vreme nu s-a întâmplat nimic și ea chiar a început să creadă că s-a lăudat degeaba dar, în realitate, nu poate contacta pe nimeni. „De ce oare?” „Pentru că nu cauți pe cine trebuie” a venit o idee în mintea ei.

189

DANDU BRIEL

„Cum adică, cu mine vorbești, nu are părinți? Eu îi caut părinții” Mareea era fericită că a intrat iar într-un fel de contact, dar probabil că nu era cu cine trebuia. Cine știe în ce alte lumi a pătruns. „Ființa despre care vorbești nu are părinți, ea este un produs colectiv, o invenție ca o creație” „Nu înțeleg” a răspuns Mareea „nu vorbim de un băiat de circa zece ani găsit, pe nu știu ce coclauri și care toată viața lui a stat închis într-un circ?” „Asta vedeți voi!” „Și despre ce vorbim de fapt?” „Dacă voi vreți să-i spuneți băiat vă privește, la noi nu contează, el este un produs experimental creeat pentru a se stabili modul de adaptare directă la viața de pe planeta voastră” „Și nu are zece ani?” „Cum adică, zece ani, ce înțelegi prin asta?” „La noi reprezintă vârsta unui om, în ani pământeni, de la naștere și până în prezent și el arată ca un băiat de zece ani.” „Am înțeles, noi l-am copiat după o ființă din lumea voastră și probabil că așa arăta, numai că l-am făcut mult mai inteligent.” „Cum adică l-ați copiat, el nu este născut de o mamă?” „Nu este născut de nimeni, după realizare l-am copiat și am văzut că e leit cu acea ființă, i-am dat drumul în lumea voastră și a fost găsit de cei de la circ, dar de atunci el nu și-a schimbat niciodată corpul și a rămas așa cum l-am creeat, e un model mai vechi.” „Dar ei nu au văzut că nu crește?” 190

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

„Au văzut, după o vreme, dar ei sunt obișnuiți cu piticii de circ și au crezut că și el este un soi de pitic și au căutat doar să-l facă folositor în echipa lor.” „Și vouă la ce vă folosește faptul că el a fost un număr de circ?” „I-am verificat posibilitățile de adaptare.” „Adică vreți să spuneți că ați fost mereu cu ochii pe el, dar el nu a știut nimic?” „Noi nu folosim ceea ce voi numiți ochi findcă tot ce facem este numai mintal. Sigur că el nu a știut decât ceea ce trebuia să știe.” „Dar băiatul are ochi și chiar cu ei vede!” „Așa lasă impresia dar el cunoaște mediul în care trăiește, în primul rând, cu mintea, cu spiritul, adică în timp ce voi vedeți doar în fața voastră el poate accesa spațiul de jur împrejurul lui și de sus până la tălpi simultan doar cu ajutorul minții. Are ochi că așa avea și modelul după care l-am copiat.” „Dar sigur acela nu avea ochii așa negri, peste tot!” „Probabil că nu avea, dar noi l-am copiat atunci când dormea și nu am văzut ce ochi are, și i-am pus cum am crezut de cuviință, la noi foarte mulți au ochii așa sau albaștri.” „Dar din acest motiv el a ajuns la circ și se va adapta mai greu la viața reală.” „Dar tu cum te-ai adaptat?” „Ce legătură am eu cu el?” „Cu el niciuna dar cu noi ai toate legăturile.” „Chiar că nu înțeleg, eu am fost născută de o mamă, am crescut de mică și am ajuns mare, acum lucrez pentru guvern, deci nu am nicio legătură cu el și cu voi.”

191

DANDU BRIEL

„Atunci de ce nu semeni cu nimeni din lumea ta, de ce nu poți fi atinsă, de ce vorbești cu noi prin telepatie?” „Chiar, de ce?” „Pentru că ești unul din experimentele noastre cele mai reușite, ai fost implantată de mică și am avut și noi emoții că nu mai vorbeai odată, dar totul s-a rezolvat cu bine. De unde crezi că știi tu ce gândesc oamenii și de mică îl speriai pe cel denumit tatăl tău că îi puneai televizorul pe canalul preferat. Ești o mare reușită a noastră!” „Voi cred că vreți să mă speriați dar nu veți reuși de loc că nu mă simt amenințată cu nimic de felul vostru de a fi.” „Exact asta îți spuneam, altul până acum ar fi murit de frică dar noi stăm la conversație ca două bune prietene, deci ești de-a noastră.” „Tu ești fată, ca mine?” „Sunt ce vrei tu că la noi asta nu contează dacă te referi la o persoană ca mama ta.” „Exact la așa ceva mă refer, tu poți să faci copii sau eu o să pot să fac copii?” „Eu nu fac copii în sensul că îmi crește o burtă mare și o plimb peste tot o mulțime de timp, văd ca asta ai în minte, eu prepar ființe care apoi mă ajută la treabă și îi fac pe toți gata mari să nu pierdem timpul.” „Dar eu, dacă sunt creația voastră, pot avea copii, te-am mai întrebat?” „Bineînțeles, dacă vrei să exersezi chestia cu burta mare noi suntem chiar curioși, în cadrul experimentului, ce va rezulta din împerecherea ta cu un om real de pe planeta voastră, sper să-ți semene. Ai observat că tu nu te-ai îmbolnăvit niciodată?”

192

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

„Așa este, dar am crezut că am un corp mai sănătos.” „Ai un corp perfect, nu doar mai sănătos.” „Este foarte curios că după ce mi-ai spus, vorbim acum ca între rude, că nu sunt deloc tulburată și parcă abia acum sunt acasă.” „Tot timpul ai fost, dar vrem să păstrezi și legăturile cu lumea ta de acolo pentru a nu vicia rezultatul experimentului.” „Am înțeles și așa o să fac, ați văzut că am și un prieten care stă cu mine?” „Noi știm tot, ne place băiatul, l-am studiat, e foarte bun pentru continuarea studiului nostru, e și perfect sănătos, e fertil.” „Acum mi-e clar, chiar și eu mă mir că nu am avut un șoc, dar cum rămâne cu băiatul cu ochii negri?” „Studiați-l cât vreți, noi nu am dorit decât să cuplăm cele două experimente, al tău și al lui și să vedem ce rezultă din această combinație, trebuie să iasă o nouă forță” „Adică voi știați că mă voi duce după el?” „Desigur, noi te-am trimis, adică ți-am aranjat toate drumurile.” „Și dacă nu doream să mă duc?” „Însemna că noi nu știm să ne facem treaba!” „O să mai vorbim despre asta, acum vreau să-mi spuneți ce scrie pe pielea băiatului?” „Este un fel de marcă, așa cum ziceți voi, că de când tot stăm după tine ne-am mai familiarizat cu limbajul, pe el scrie: ACEASTA ESTE CREEAȚIA NOASTRĂ.” „Și mai jos, mai scrie ceva?” „Seria și numărul de producție.” 193

DANDU BRIEL

„Dar nu sunt cifre!” „Am spus așa ca să înțelegi dar de fapt este un cod cu care putem să facem și alte copii dacă dorim și dacă experimentul reușește.” „Mulțumesc, dar acum trebuie să mă duc dincolo și să le spun ceea ce am aflat, foarte sintetic, apropo, vreunul din cei cu care lucrez aici este vreun alt experiment de a-l vostru?” „Acum nu, mai de mult am avut unul foarte talentat dar la călcat o mașină când stătea în mijlocul drumului și căsca ochii după stele, adică după noi. Nu am putut să-l înlocuim că avea deja un palmares deosebit și oricum l-au îngropat. Noroc că nu l-au incinerat că am putut să-l recuperăm și să-l utilizăm în alt loc, destul de departe, acum e foarte bine.” „Atunci, se pare că o să mai avem multe de vorbit.” „Desigur, mergi liniștită, noi suntem aici.” Mareea s-a întors în bibliotecă și a căutat să le prezinte situația, fără să pomenească nimic despre ea. – Ai aflat ceva? – Da, tot ce ne interesează. Băiatul este un experiment al unor ființe din altă lume, el a fost copiat după un copil de zece ani și așa va rămâne până la alte decizii. Textul pe care îl poartă reprezintă un fel de marcă a produsului și codul de multiplicare. – Și la ce folosește experimentul? – La analizarea posibilităților de adaptare la viața de pe planeta noastră. – Și crezi că reprezintă vreo primejdie pentru lumea noastră?

194

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– În niciun caz, este doar o ființă care dorește și se adaptează să trăiască împreună cu noi. – Și dacă vine cineva de dincolo și îl ia înapoi? – Asta nu e treaba noastră ci a lor, noi trebuie să profităm de prezența lui și să-l studiem ca pe viitor să știm ce ne așteaptă, dacă îmi permiteți mă voi ocupa personal de această cercetare. – Chiar te rugăm că niciunul din noi nu prea are talente de mamă. – Atunci voi începe de mâine de dimineață! – Noi te ajutăm cu absolut tot ce ai nevoie, succes! – Mulțumesc!

195

DANDU BRIEL

Lumile paralele

– Nu te mai face invizibil atunci când ești cu mine! Acum vorbim cu cuvinte nu cu gânduri. – Am înțeles, de ce? - a întrebat-o băiatul pe Mareea. – Că mă apucă râsul când văd o pereche de pataloni scurți și un maieu care aleargă singure prin cameră. Tu crezi că ești invizibil dar lucrurile tale se văd oricum cum umblă pe aici. – Da, dar pe mine tot nu mă vezi! – Aici ai dreptate dar mi-e ușor să aflu unde ești, uite acum te-ai cățărat pe dulap. Nici nu știu cum poți să te miști așa repede. – Am antrenament și chiar dacă acum sunt cu burta plină tot pot să mă sui. – Hai, vino jos să vorbim! Tu știi că noi suntem un fel de rude? – Nu, nu știu să am eu rude dar mi-ar place ideea. – Dar dacă te gândești la mine, nu te întrebi de ce ai venit cu mine și de ce ai avut încredere?

196

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Eu nu mă gândesc prea mult, fac totul cum simt. Mi-ai plăcut de atunci de când te-am văzut la circ și mi-ai făcut semnul acela, și imediat m-am gândit că mi-ar fi plăcut să fii mama mea. Am văzut la circ cum toți copiii au mame. Te simt specială, față de alte femei. – Ai cunoscut și alte femei? – O mulțime, la circ. Unele erau pitice și cu ele mă înțelegeam cel mai bine. Dar majoritatea erau foarte boite pe față și nu-mi plăceau. Între timp el se așezase pe un scaun înaintea ei și începuse să devină vizibil, stătea liniștit și dădea din picioare că nu ajungea cu ele la mochetă. – Să știi că nu mă deranjează ce mi-ai spus și mi-ar place și mie să fiu mama ta sau măcar o prietenă mai mare. Fața băiatului parcă s-a luminat pentru un moment. În clipa următoare a intrat o fată din gardă și i-a anunțat că sunt chemați în sala deciziilor și au plecat amândoi ținându-se de mână. La intrarea în bibliotecă chiar păreau a fi o mamă cu copilul ei. – Au venit rezultatele analizei de sânge de la laborator și vreau să le descifrăm împreună. I-a spus de la intrare liderul. Puneți-le pe ecran! Ecranul s-a luminat și au apărut o serie de rânduri scrise cu litere și cifre. – Cine le interpretează, a întrebat el. – O să încerc eu, a răspuns Mareea cu toate că așa ceva nu am mai văzut până acum. Sângele lui este deosebit de complex, conține toate mineralele necesare dar parcă nu sunt în proporțiile umane, pare a fi un produs sintetic iar ce este și mai interesant e faptul că structura ADN-ului lui nu este ca o spirală ci are o formă conică așa cum au chakrele umane. 197

DANDU BRIEL

Toți cei prezenți știau foarte bine că la oameni, chakrele aveau o formă de pâlnie cu vârful pe corpul omului, un fel de tornade mici de energie. – Mai are ceva deosebit, timpul de coagulare al sângelui este instantaneu, adică se vindecă de orice zgârietură pe loc. Tu nu te-ai tăiat niciodată cu cuțitul la circ, atunci când făceai proba aia printre degete. – Ba cum să nu, aproape de fiecare dată, dar niciodată nu mi-a curs sânge. – Exact ce spuneam, rănile tale se închid instantaneu. – Și asta nu e bine? – E foarte bine, dar asta însemnă că tu ești făcut altfel decât ceilalți oameni. Mareea a vrut inițial să spună că el e diferit de ea și de ceilalți oameni dar în ultima clipă și-a dat seama că nici ei nu-i curge sânge dacă se taie la vreun deget și s-a abținut. „E posibil ca cei pe care i-am contactat să aibă dreptate și nici eu să nu fiu din lumea asta” s-a gândit ea în sinea ei. – Am dispus să se amenajeze o sală de joacă pentru băiat și aș dori să mergem împreună să vadă dacă îi convine și dacă se poate distra acolo. Au plecat cu tot grupul și destul de aproape au intrat într-un spațiu larg plin de tot felul de jucării, mașinuțe, trenuri electrice, un mini laborator de chimie și era evident că liderul e foarte încântat. – Cum îți place? - l-a întrebat el pe băiat. – Nu-mi place de loc că toate obiectele sunt pe jos și mie îmi place mai mult să mă cațăr. – Și ce ai vrea să mai ai?

198

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Frânghii de colo până colo, scripeți, bare de urcat pe ele, trapeze, leagăne adică să fie plină sala de jos și până sus. Să merg și pe tavan dacă se poate. Acum cel puțin jumătate din spațiu nu folosește la nimic. – Așa o să fie, ați auzit ce vrea? - s-a adresat el fetelor din gradă. – Am înțeles și până mâine totul va fi gata, poate să ne asiste la montaj să fim siguri că iese așa cum vrea. Pentru că amenajarea sălii a început imediat Mareea și băiatul au rămas să asiste la lucrări. El verifica fiecare bucată de frânghie și le dădea lecții de aderență refuzându-le pe cele prea lustruite. Pănă după-amiază erau montate aproape toate cele cerute și încă mai soseau mașini cu comenzi. Băiatul purta permenent ochelarii pentru a nu creea probleme. După o vreme el a plecat la odihnă și atunci Mareea aplecat și ea acasă. Cât timp nu avea nicio misiune programul ei era absolut facultativ și organizat după ideile ei. Acum probabil că o perioadă se va ocupa de băiat. S-a despărțit de el și a plecat. Sfiosul o aștepta cu masa pusă pentru că ea îl anunțase că vine. Pe masă era și o sticlă de vin foarte bun și atunci când Mareea și-a arătat surprinderea el i-a spus: – Ne mai sărbătorim și noi, astăzi se împlinesc niște luni de când ne-am cunoscut. – Și de când consideri tu că ne-am cunoscut? – Când am intrat în cabinet la tine, prima dată. – Deci tu serbezi intrarea în cabinet, că pe vremea aia nu sperai să dormi în patul meu. – Da’ tu ce propui ca zi aniversară? – Să zicem că este mai potrivită ziua când te-am adus aici și ai făcut și tu o baie ca lumea.

199

DANDU BRIEL

– Atunci așa să fie, dar eu propun totuși să bem vinul în avans că nu am calculat de la ziua aia. – Ok! Și seara lor a decurs într-o armonie perfectă. Mareea ar mai fi dorit să ia legătura cu ființele acelea din altă lume dar considera că aici, acasă, putea fi întreruptă și ar fi fost păcat de tot efortul, așa că și-a propus să facă acest lucru tot de la sediul central, de unde reușise foarte bine. Ceea ce era curios a fost faptul că toate veștile legate de originea ei și de apariția ei în această lume nu au deranjat-o de loc și parcă tocmai de acum se simțea pe matca ei și în lumea ei. Ceea ce aflase îi explica multe din trăirile ei și mai ales din gândurile ei. Câteodată visa întâlniri cu entități ciudate dar familiare și cu care ea dialoga și în somn, dacă acela putea fi un somn adevărat sau nu era tot un aranjament de-al lor. Sfiosul se abținea să o întrebe ceva, dar vedea că uneori este cu gândul pe alte coclauri și căuta să o tulbure cât mai puțin. Își dădea perfect seama că îi este superioară din multe puncte de vedere și încerca să nu se facă de râs. O admira foarte mult pentru modul ei de a fi și de aceea dorea să termine și el facultatea și să ajungă să-și facă invențiile pe care le avea în cap de mai mulți ani. Să fie și el cineva. Cu aceste ultime gânduri au adormit amândoi. Erau liniștiți mai ales de când casa era permanent supravegheată și la ușă a fost montat un sistem ultraperfecționat de alarmă. Ei i se propusese să se mute într-o altă locație dar ea a preferat să rămână la căsuța ei împreună cu prietenul. A doua zi a urmat o nouă întâlnire cu băiatul cu ochii negri. Cei din comisie l-au supus la tot felul de întrebări dar el nu prea avea ce să le răspundă că părea a nu cunoaște decât viața de circar cu toate greutățile ei. La 200

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

sediu urma să sosească o nouă comisie specializată în psihologie și pe care băiatul trebuia să o întâlnească. Gazdele de azi aveau grijă ca el să fie în formă și cât mai relaxat pentru a face față șirurilor de întrebări. S-au lămurit repede că băiatul nu putea fi forțat să răspundă la întrebările pe care nu le agreea. Astfel dacă au repetat o întrebare de mai multe ori și el tot nu a răspuns iar ei au insistat, atunci băiatul s-a dus după un corp de bibliotecă și ei au așteptat degeaba să iasă de acolo și să continue discuția că el nu mai venea. Unul din asistenți s-a dus după bibliotecă și s-a întors în brațe cu o mână de haine. Băiatul se făcuse invizibil și, probabil că părăsise încăpera chiar prin fața lor, ușa fiind deschisă. Asta a fost prima lecție pe care el le-a predat-o celor din comisie. În timpul pauzei de masă, Mareea s-a retras în biroul ei separat de toți ceilalți și a încercat să intre din nou în legătură cu marea ei familie. După câteva momente de concentrare a primit un mesaj. „Nu vii la noi?” „Cum adică, aveți o stradă și un număr?” „În lumea noastră fiecare din noi este tot timpul peste tot, spațiul este fractal, totul este să vii aici.” „Și credeți că pot să fac acest lucru?” „Sigur că poți, ai ajuns să fi egala noastră, ca putere.” „Și ce trebuie să fac?” „E simplu, să-ți lași acolo corpul fizic, adică să ieși din el și să vii la noi ca spirit.” „Cred că am nevoie de ceva îndrumări să pot face acest lucru, nu m-am prea plimbat așa.” „Atunci o să-ți transmitem un fel de gând stik cu toate instrucțiunile și dacă faci ceea ce reiese din el poți să te detașezi de corpul fizic și să ne vizitezi.” 201

DANDU BRIEL

„Dar chiar așa, dacă ies din coprul fizic cum o să vă găsesc, de unde știu eu în ce parte să o iau.” „O să te ghidăm cu un fir director așa cum am făcut să ajungi la circ.” „Ca un fel de string?” „Exact, este chiar un string.” „Bine atunci, sunt de acord și o să respect instrucțiunile pe care mi le trimiteți. Când ajung la mine?” „La noapte, în timpul somnului, atunci când toate corpurile fizice se relaxează.” „Mulțumesc și o să aștept, acum mă duc să văd ce mai face băiatul după pauza de masă.” „O să ne auzim cât de curând!” Băiatul se întorsese și stătea urcat tocmai pe ultimul raft, de sus, al bibliotecii. – Noi i-am luat scara dar s-a urcat direct pe rafturi și uite unde a ajuns, a informat-o un asistent. – Ce faci acolo? – l-a întrebat Mareea deși vedea că citește ceva. – Am găsit o carte cu probleme de fizică. – Dar de unde știi tu că sunt probleme de fizică, că nu ai nicio școală, cine te-a învățat? – E drept că nu am urmat vreo școală dar probabil că m-am născut învățat că problemele astea sunt simple și văd că pot să le rezolv și mintal. – Ce scrie pe coperta cărții? – Probleme de fizică pentru clasa a zece-a! – La vărsta ta nu ai încă acces la clasa a zece-a că e pentru băieți mai mari.

202

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– O fi, dar atunci însemnă că ei fac fizică de începători dacă și eu pot să rezolv problemele. – Tu ai mai rezolvat, până acum vreo problemă de fizică? – Nu că nu am găsit nicio culegere de probleme. – Și ce mai știi să faci? – Nu-mi dau seama până nu văd altă carte, eu nu știu ce este în capul meu. – Mai caută atunci altă carte și vezi ce scrie pe ea și dacă ți se pare cunoscută. – Uite una, cică de astrofizică. – Las-o pe aia că e mult prea complicată pentru tine! – Asta așa este, că eu mă pricep mai mult la astrofizica teoretică și mai ales la aplicațiile fizicii nucleare și a mecanicii cuantice și mai puțin la termodinamica fenomenelor, lege foarte importantă în fizica universului. – De unde scoți tu ideile astea, ce știi tu de fizica universului? – Nu prea multe că mie îmi place mai ales studiul despre mediul interstelar și mai puțin m-am ocupat de spectrul electromagnetic al radiațiilor cosmice. – Auzi, nu vrei tu să cobori de acolo și să-ți dau o ciocolată caldă că e mai potrivită pentru vârsta ta decât teoriile pe care le debitezi. – Bine atunci, cobor și de acum încolo am să vorbesc numai de trenulețe și mașini de curse. – Să nu-mi spui că și la astea te pricepi? – Dacă vrei niște noțiuni despre ecartamente, cu plăcere.

203

DANDU BRIEL

– Nu mulțumesc, uite că ți-a adus ciocolata caldă, ia și te relaxează. – E foarte bună, așa ceva nu am băut niciodată. – Asta îți spuneam și eu să nu preferi niciodată o problemă de fizică în locul unei ciocolate calde! – Așa este cu toate că fizica este una din cele mai importante științe a naturii deoarece cu ajutorul ei pot fi explicate orice alte fenomene din alte științe cum ar fi chimia sau biologia. – Tu nu vrei să taci? – Bine, uite că tac, în fond fizica a devenit știință modernă doar din secolul al XVII-lea. – Hai taci și mai ia o gură de ciocolată că m-ai zăpăcit de cap. Când a privit în jurul ei Mareea a văzut că cei din asistență erau complet bulversați și nu mai știau ce să zică sau să facă. Liderul a deschis vorba: – Cred că ne-ai adus o bibliotecă universală nu un puști de zece ani. – Realitatea este că el arată așa de când s-a născut și nimeni nu poate spune ce vârstă are, nu crește și nu îmbătrânește. – E chiar uluitor ce-mi spui! – Probabil că vom mai afla multe noutăți de la el în timp. – Să sperăm. – Eu aș propune să-l trimitem la culcare sau dacă mai vrea în sala lui de joacă să nu-l obosim din primele zile. – Sunt de acord, dacă și-a teminat ciocolata. Mai vrei la sala de jocuri sau la cameră?

204

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– La jocuri, că azi nu m-am prea mișcat și eu sunt obișnuit cu cel puțin două ore de antrenament. – Fetelor, vă rog să-l conduceți la sala de antrenament și jocuri. – În sală pot să stau fără ochelari, să nu-i sparg? – Da, poți dar să ai grijă că dacă intră cineva să îi pui imediat, nu vrem să avem probleme. – Am înțeles. Băiatul a ieșit cu una din fete și a intrat la sală. Cum a intrat și-a scos ochelarii și i-a pus pe o măsuță și a început să se cațere pe frânghi și de acolo să sară pe spaliere și iar pe frânghi și tot așa. Fata care îl păzea stătea într-o parte și primise instrucțiuni să nu-l privească pe băiat în ochi. A stat ea ce a stat dar după un timp a început să-l privească pe furiș și atâta i-a fost că nu a mai putut să-și desprindă privirea din ochii lui. Era ca hipnotizată. „Așa pățeau și animalele dacă mă priveau prea mult” s-a gândit el și a coborât și s-a apropiat de fată. Ea era de două ori mai înaltă dar acum îl privea fără să clipească direct în ochi. – Cred că ai încurcat-o, i-a spus băiatul și a văzut că ea nu a schițat nici cel mai mic gest. Nu-i așa că pot să plec? Fata nu a mișcat ci doar a dat din cap aprobator. – Așa mă gândeam și eu că ai să răspunzi, deschide te rog ușa! Ea s-a conformat imediat și a deschis ușa lăsându-l să treacă. – Poți să rămâi pe loc, i-a mai spus el și a ieșit. Pe hol nu era nimeni și nici la ieșirea din clădire. Numai camerele de luat vederi se mișcau după el.

205

DANDU BRIEL

„Unde ziceau ei că e un parc cu copii, parcă pe aici pe aproape?” S-a mai gândit el și și-a pus ochelarii de soare. A mai mers puțin pe jos și a început să audă glasuri de copii care se jucau. A grăbit pasul și a văzut un fel de loc împrejmuit care era plin de structuri de joacă, cu plase, leagăne, scări, pereți de cățărat și multe alte dispozitive pentru distracția copiilor. A găsit intrarea și s-a dus la primul perete de cățărat și într-o clipă a fost sus ceea ce a stârnit curiozitatea mamelor dar mai ales a taților care se chinuiau să-și atârne și ei copiii la peretele ăla și ei alunecau mereu înapoi. Apoi s-a dus la un fel de plasă, ca de năvod pe care cei mici mergeau în patru labe la un metru deasupra terenului. El a început să meargă în echilibru, ca pe sârmă, pe conturul ei și o făcea destul de repede ceea ce a produs iar o mare senzație. Nimeni nu folosea așa plasa. A sărit de pe ea și s-a urcat pe o structură care era prevăzută și cu scară dar el a folosit numai mâinile și a urcat trăgându-se în brațe pe o latură. Lumea deja se adunase ca la urs. La ultimul exerciția s-a aplecat cu capul în jos să salute publicul așa cum era învățat la circ. Fără să vrea, din neatenție și-a atins ochelarii care i-au căzut de la înălțime și una din mame s-a repezit să îi dea și i-a luat de pe jos și i-a ridicat spre el cu privirea în sus. Era chiar sub el și ochii ei s-au înfipt în hăul negru al ochilor lui. Totul a durat o clipă dar a fost suficient să o îngrozească pe buna mămică și ea a aruncat ochelarii și a început să țipe disperată și să fugă spre copilul ei să-l salveze. Lumea nu și-a dat seama ce se petrece dar s-au speriat cu toții și au început să fugă care încotro. Un tătic totuși a strigat după mama speriată și a întrebat-o ce a văzut de s-a speriat așa rău. – Moartea, Moartea, e Moartea, a început ea să strige îngrozită și a fugit cu fetița ei trăgând-o din parc.

206

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Tatăl curios și-a spus în sinea lui „ce femeie sperioasă, ce poate să-i facă un copil?” Și s-a îndreptat spre băiat, care coborâse și chiar dorea să se întoarcă la sala lui. – Stai puțin, l-a oprit tatăl curios, de ce s-a speriat femeia aia așa de tare? – N-am idee, a răspuns băiatul. –Am văzut că s-a speriat atunci când ți-a ridicat, a vrut să-ți dea ochelarii și te-a privit, ești lovit cumva la ochi? – Nu, după câte știu. – Nu mă lua pe mine peste picior că sunt medic, scoate-ți imediat ochelarii să te examinez, pot să te ajut. – Mulțumesc dar nu e nevoie, și băiatul a dat să plece încercând să-l ocolească. Tipul fiind mult mai înalt și mai solid l-a oprit cu o singură mână și cu cealaltă i-a ridicat ochelarii de pe nas. Băiatul nu a apucat să schițeze nici cel mai mic gest. Domnul l-a privit fix în ochi, a rămas complet năuc, a încercat să bolborosească ceva dar a fost practic înțepenit, atunci băiatul i-a luat calm ochelarii din mână, i-a pus pe nas și a plecat. A mai apucat să vadă cu coada ochiului cum tipul a început să fugă, s-a lovit de gardul de la margine, a căzut, s-a ridicat și după ce a nimerit poarta a dispărut printre pomi. În același moment Mareea se apropia pe alee. – Ce faci, bagi groaza în oameni, ți-am spus să nu scoți ochelarii! – Mi-au căzut, a spus și băiatul și a luat-o în brațe de bucurie că a venit după el. Mareea nu a mai rezistat și l-a strâns și ea în brațe. A uitat să-l mai certe.

207

DANDU BRIEL

Ea a simțit, mai devreme, că ceva nu e în regulă și când a „văzut” dialogurile din mintea lui și-a dat seama imediat unde este și a plecat în fugă spre el. În urma ei erau și două fete din gardă, care își aruncaseră pe ele un fel de halate și era și cea care rămăsese hipnotizată și care între timp se trezise. Acestea l-au preluat și l-au dus imediat la culcare. Timp pentru prostii era și a doua zi. Mareea s-a întors la mașina ei și a plecat spre casă. Sfiosul ei era pregătit cu masa și cu baia pentru orice eventualitate. – Iar am avut o zi plină! – Se pare că te-ai descurcat. – Da, chiar fără probleme, tu ce ai mai făcut? – Am reparat, am făcut aprovizionarea atelierului, mi-am făcut tot felul de relații printre cei din branșe că acum, de când mi s-a aprobat la fără frecvență am și mai mult timp. – Dar nu trebuie să pui și mâna pe carte să studiezi pentru examene. – Ba da, dar văd că nu e așa complicat, amicul meu are o bibliotecă întreagă și în pauze stau la citit. Mi-am luat și de la biblioteca facultății cărți, conform bibliografiei și mă descurc. – Bravo, să nu te lași! – Nu, că vreau și eu să ajung cineva. – Cred că ai să ajungi că ai stofă bună. – Mulțumesc, dacă vine de la tine contează foarte mult pentru mine. – Mi-ai pregătit și baia, ce frumos! – Ai acolo tot ce-ți trebuie și șampon și gel de duș iar prosoapele se păstrează calde pe suportul lor.

208

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

–Atunci, dacă tot am terminat masa să intru la baie, a spus ea în timp ce își descheia bluza chiar în fața lui, ceea ce constituia o premieră. El stătea și înghițea în sec dar nici nu putea să-și ia privirea de pe bustul ei. Chiar avea senzația că îl provoacă. Cu o clipă înainte de a intra în baie ea și-a scos și sutienul și l-a aruncat pe marginea unui scaun, iar el, perplex, și-a adus aminte de scena de la intrarea ilegală în închisoare, și de prima dată când a simțit mirosul corpului ei. A intrat în cadă, după ce și-a aruncat și restul de haine și în scurt timp a început să se audă dușul. El s-a apucat să strângă masa și să facă ordine dar nu-i ieșea de loc din cap bustul ei, puțin întors spre el, cu o mână peste sâni în așa fel încât să se vadă cea mai mare parte. După ce a terminat cu ordinea, pentru că era destul de târziu sa schimbat și el în pijamale și și-a pregătit canapeaua din sufragerie. Mareea a ieșit din baie înfășurată cu un prosop cu toate că pijamalele ei erau puse de el pe cuierul de lângă cadă și s-a băgat direct în pat, aruncând prosopul cu care se înfășurase. Deja era prea mult și Sfiosul, cu mintea făcută arșice de prea multe scene din capul lui i-a spus: – Atunci, somn ușor, mă duc și eu la culcare. – Dacă te-ai plictisit pe canapeaua aia poți să vii și să dormi lângă mine! - a spus ea cu cea mai suavă voce din lume. Al doilea îndemn nu i-a mai trebuit, și-a aruncat pijamaua pe jos și cu toți mușchii la vedere a intrat sub pătura ei. – O să încercăm să ne descurcăm și cu o singură pernă, a spus ea și a întins brațele spre el cuprinzându-l.

209

DANDU BRIEL

La rândul lui a luat-o și el în brațe și a pus-o cu capul pe pieptul lui după care i-a întors fața spre el și a urmat primul lor sărut adevărat și prevestitor de multe minuni. Era prima dată când corpurile lor se atingeau atât de deplin și amândoi simțeau cum o energie comună îi învăluie. Mâinile lui au început să o mângâie pe față, pe sâni, pe corp și de-alungul picioarelor și atunci Mareea a înțeles ce însemnă o atingere de bărbat și ce fiori pot să se nască în urma ei. Era într-o lume ireală. Când și-a dat seama că l-a mângîiat destul Mareea s-a întors cu fața în sus și lui nu i-a trebuit mult să-și dea seama ce dorea femela aceasta. Sărim peste partea dedicată adulților și ajungem a doua zi de dimineață cu Mareea, în pat, încă în pielea goală și Sfiosul la treabă cu cafeaua și sandvișurile proaspete. El deja fusese și cumpărase chifle proaspete și totul aburea de plăcerea începutului de zi. – Ce harnic ești, a remarcat Mareea, mai ales că și toată noaptea ai fost la fel. Vocea ei era acum de adevărată femeie împlinită din toate punctele de vedere.

210

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Ocrotită

Pentru că era zi liberă și niciunul nu avea vreun program mai special și-au propus să iasă la o plimbare cu mașina și să meargă în vizită la părinții ei. Aceștia nu se amestecau în viața lor și bine făceau că niciunul din ei nu era dispus să fie la dispoziția cuiva. De fapt se înțelegeau foarte bine, așa că Mareea a pus ceva surprize într-un coș de nuiele și l-au dus la mașină. Și-au propus să meargă cu vechea mașină a ei să nu uzeze mașina de serviciu mai ales că nu știa dacă o poate utiliza în interes particular. Sfiosul s-a așezat la volan, Mareea în dreapta lui și au pornit la drum. Nu aveau foarte mult de mers și într-o jumătate de oră urmau să ajungă. Erau bineînțeles aștepați cu mare plăcere. Soarta însă a decis altfel. Plecaseră de circa zece minute și au intrat într-o zonă destul de puțin circulată. Sfiosul conducea cu atenție și se vedea că este priceput, dar nu aduce anul ce aduce ceasul. Nenorocirea s-a produs fără ca vreunul din ei să aibă timp ca măcar să o gândească. La o intersecție, după ce s-a făcut culoarea verde la semafor Sfiosul a pornit mașina să treacă mai departe, dar exact atunci când erau în mijlocul intersecției o mașină din dreapta care era evident urmărită de o mașină a poliției, fără sirenă, a 211

DANDU BRIEL

intrat în intersecție și a izbit în plin mașina lor pe partea fetei. Sfiosul nu a apucat să schițeze nici cel mai mic gest și mașina lor a fost aruncată câțiva metri mai departe. Aerbegurile au explodat dar totul părea a fi zadarnic. Mareea era prinsă în ușa lovită, cu o mână și un picior într-o poziție total nefirească, cu gâtul strâmb, plină de vânătăi și era evident că a încercat să se țină de ceva dar nu a reușit. Era complet inertă. Sfiosul, după ce și-a revenit puțin, a vrut să o tragă din mașină dar și-a dat sema că o rupea și mai mult că parcă era făcută din bucăți. Din mașina cealaltă nu a ieșit nimeni, de bună voie, datorită loviturii frontale probabil că nici nu a scăpat nimeni. Șoferul, era singur, nu avea centura pusă și fusese aruncat pe geam și se proptise cu ceea ce mai rămăsese din fața lui de geamul de la ușa din partea Mareei. Imediat a sosit un echipaj de descarcerare, salvarea și încă vreo trei mașini de poliție care au asigurat perimetrul. Sculele de descarcerare au fost puse în funcțiune și capota mașini a zburat într-o parte, apoi ușile, grinda de sprijin de pe laterală și Mareea a fost eliberată și întinsă pe o targă. După ce a încercat să-i măsoare pulsul unul din doctori a tras un cearcaf alb peste tot trupul ei și le-a făcut semn celor de pe mașina de salvare că totul s-a terminat și pot să ducă targa la mașină. Apoi și-a notat ora decesului. Nu era cazul de resuscitare și cu grijă au încercat să-i pună mâna dreaptă și piciorul într-o poziție cât mai firească. Chiar au legat-o cu leucoplast. Au reușit parțial s-o recompună și targa a fost băgată, până la urmă, în mașină. Sfiosul a avut voie să se urce și el și s-o însoțească. Era evident că fusese complet blocat de eveniment, privea absolut degeaba și nu mai era în stare să schițeze nici cel mai mic gest.

212

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Mașina de salvare a pornit, lui i-a sunat telefonul și a văzut că era mama ei dar nu a fost în stare să răspundă și atunci asistenta care stătea lângă el a luat telefonul a apăsat pe o tastă și a spus: – Nu știu cine sunteți dar a avut loc un accident și dacă doriți date suplimentare puteți veni direct la spital și a închis și i-a pus telefonul la loc în buzunar, el fiind complet dus. Nu mai putea decât să privescă fix spre cearceaful întins peste capul fetei și pe care pete mari continuau să se întindă. Corpul ei mirosea, chiar pe sub cearceaf a fier ars și a pulbere de flex. În altă lume imediat s-a dat alarma. Tensiunea era maximă! Fără să se miște din pozițiile lor personajele de acolo au început să își transmită gânduri cu o repeziciune uluitoare. Toate au fost informate simultan de accidentul produs cu ceva timp înainte. „Să fie pornit laboratorul la capacitate maximă!” Acesta a fost primul ordin. „Localizați corpul de fată prototipului 1804!” „Localizat, e Mareea!” „Evaluați și raportați!” „Fracturi multiple, plăgi și răni pe tot corpul, a fost declarată decedată și este acoperită ca o ființă moartă!” „Așa e la ei, se grăbesc întotdeauna!” „Începeți procedura de izolare energetică!” „Pornit integral!” „Alimentați corpul, opriți sângerările, completați și începeți repararea leziunilor de pe piele!” „Început. Reacționează normal” „Treceți la refacerea membrelor rupte!”

213

DANDU BRIEL

Pentru o clipă Sfiosul a avut impresia că Mareea ar fi mișcat un picior. „Probabil că îmi pierd mințile” s-a gândit el și a închis ochii. Îi era imposibil să creadă că Mareea este în fața lui, acoperită cu acel cearceaf plin de sânge și că nu va mai putea vorbi niciodată cu ea. „Cu piciorul am terminat, trecem la mâna dreaptă!” „Vedeți că are și trei coaste rupte!” „Am văzut, dar le facem la final” „Respectați absolut toate procedurile, a început să aibă puls?” „Încă nu că nu ne-am ocupat de asta.” „Să nu stea prea mult fără, că ea e din carne nu ca noi” „Ne ocupăm imediat!” „Am refăcut coastele, un rinichi, o parte din ficat și e aproape gata, opriți aprovizionarea cu organe!” „Porniți inima!” „Pornită, încet dar a pornit” „Respirația?” „Începe” „Pulsul?” „Normal” „Treceți la energizarea totală a corpului!” Între timp mașina a ajuns la spital dar pentru că toți erau informați că nu sunt decât persoane decedate nu se grăbea nimeni să vină. Șoferul care a produs accidentul era și el în cea de a doua mașină iar cineva a scos și targa lui acoperită cu cearceaful și a tras-o spre intrare. 214

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Luați și moarta din mașina cealaltă și mergeți pe culoar spre morgă! - s-a auzit o voce. Sfiosul a coborât și el și nu a permis nimănui să atingă targa împingând chiar el la ea. S-a luat după prima targă pe culoar. Au ajuns într-o sală mare cu rafturi pe stânga și pe dreapta pentru decedați și cu mese pe mijloc pentru autopsia cadavrelor. – Puneți targa lângă această masă că pe ea o s-o punem, i-a spus un tip cu ochelari în halat alb. Sfiosul, ca un automat a împins targa lângă masa indicată și a așteptat. Se uita foarte intrigat la cearceaful care o acoperea pe Mareea și vedea cum în dreptul unde ar fi fost gura ei începea să apară o pată de umezeală total nelalocul ei acolo și în aceste condții. „Sigur mi-am pierdut mințile” S-a gândit el. „Ați terminat toată refacerea, e completă?” „Da, totul a fost verificat de două ori” „A început să miște?” „Încă nu!” „De ce, ați greșit ceva?” „Noi nu, dar ea doarme, tocmai acum!” „Atunci lăsați-o să doarmă, dar aveți grijă să nu o bage în vreun sertar congelator, că ăștia sunt în stare.” – S-o ridicăm pe masă! - a spus tipul în halat alb care era un fel de șef de sală. – Aveți grijă că e ruptă toată să n-o faceți bucăți mai rău. S-a auzit vocea celui de pe salvare care, la o masă alăturată, completa actele. Tipul în halat, care părea un fel de felcer s-a aranjat pe lateralul tărgii și a apucat corpul Mareei de picioare, 215

DANDU BRIEL

peste cearceaful plin de sânge iar Sfiosul i-a apucat cu grijă mâna ruptă, să nu-i cadă pe jos și cu o mână sub capul ei, împreună au ridicat-o și au pus-o pe masă. După ce au așezat-o Sfiosul a rămas ca trăznit, pe loc, deoarece a avut senzația că Mareea este caldă și mai ales că mâna ei dreaptă, cea ruptă, este întreagă. „Mai bine să leșin, decât să mai am astfel de idei, cum să fie caldă mâna ei, probabil că se răcește mai greu.” Felcerul s-a dus la un fel de cutie cu mănuși și a tras o pereche dar și-a pus numai pe cea din dreapta că și-a adus aminte că fata e moartă și nu are rost să mai strice încă una din inventar. Cu mâna înmănușată a apucat cearceful și a început să-l tragă de pe corpul ei dar acesta se lipise, din cauza sângelui închegat, chiar în zona decolteului. Atunci fără să se gândească la ceva a întins mâna stângă, cea fără mănușă încercând să dezlipească cearceaful care era lipit chiar de sânul ei și degetele lui au atins acel loc bombat, strâns de sutien. Atunci, chiar în acea clipă, toți cei prezenți, au văzut o flamă puternică și felcerul a căzut pe spate și a tras după el tot cearceaful pe care îl ținea cu mâna dreaptă. Sfiosului i-au trebuit doar două secunde să-și dea seama că fata lui trăiește și funcționează normal. Cel care completa actele de morgă, a sărit să-l ridice pe felcer de pe jos iar în acest timp Sfiosul s-a dus lângă masă și fără să o atingă pe Mareea i-a spus: – Ce faci iubire, mergem? Ochii lui erau plini de lacrimi de bucurie. Mareea a deschis ochii, a înțeles că este pe o masă și i-a întins mâna să o ajute să se ridice. Atunci el a ajutat-o. Hainele ei erau în ultimul hal, mototolite și pline de sânge, dar ea nu le-a văzut în prima clipă. – Am avut accident? - a întrebat Mareea și era evident că mâna ei și piciorul erau în pefectă regulă. Cel 216

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

de pe salvare stătea complet năuc și îi privea pe cei doi care parcă tocmai ieșiseră la o cafea. Mareea s-a văzut într-o oglindă și i-a spus prietenului: – Se pare că am fost lovită bine, uite am și rochia ruptă! – Ai și murit puțin! – Ce vorbești și cum m-am dres? – Asta nu știe nimeni că ai fost acoperită cu cearceaful în întregime. – Atunci cred că trebuie să mulțumesc unor cunoștine mai recente. – Cum vrei tu, a spus și Sfiosul considerând că fata încă nu și-a revenit total din șoc. – Uite și pe mama! - a spus Mareea. Ce cauți aici? După ce s-au îmbrățișat de nu se mai termina, mama ei, încercând să o șteargă de sânge, i-a spus: – Cred că s-a făcut o confuzie că cineva de la intrare mi-a spus să fac o recunoaștere, la morgă, a unei decedate și apoi să aștept să vină și poliția. – Nu știu ce ți-au spus ăia dar mie îmi este o foame de lup. Luăm un taxi, că nu cred că mașina mai funcționează. – Au spus că după anchetă o duc direct la cimitirul de mașini. – Păcat că aveam în ea și un coș cu surprize pentru tine, i-a spus Mareea mamei ei. – Tu ești cea mai mare surpriză a mea, dar dacă te interesează coșul a fost adus de poliție și este pe bancă în hol, este cel pe care ți l-am dat de ziua ta acum vreo doi ani. – Exact și am să încep să mănânc din el prima.

217

DANDU BRIEL

Întrucât cei din spital știau că morții așteaptă cuminți completarea tuturor formularelor și a terminării cercetărilor nimeni nu s-a sesizat atunci când Mareea, după ce s-a șters puțin pe față și s-a îmbrăcat cu haina Sfiosului care aproape îi ținea și de rochie au ieșit, au luat primul taxi și s-au dus acasă înapoi. Mareea nu dorea să circule așa prin oraș, ziua în amiaza mare și nici să o vadă tatăl ei în halul în care era. Peste trei ore ea împreună cu Sfiosul ei s-au urcat în mașina de serviciu și au reluat ideea cu vizita. La spital, după ce s-a constatat că a dispărut un cadvru, a început o cercetare amănunțită și doar camerele video și declarațiile felcerului și a celui după salvare au lămurit misterul. Cazul a fost trecut în analele spitalului ca fiind unic. Cei de la sediu au fost informați că pe telefonul Mareei au fost înregistrate șocuri violente și s-au pornit toate înregistrările posibile. Au aflat de accident, au ascultat sunetele sirenelor de pe mașina de salvare, dialogurile de la morgă, comentariile după șocul produs de Mareea felcerului și chiar întâlnirea cu mama ei. După ce s-au informat și au aflat că a circulat cu vehea ei mașină i-au transmis un mesaj: nu înțelegem cum ai rezolvat și această problemă de reînviere, dar cu altă ocazie să nu mai circuli decât cu mașina primită care nu poate fi deformată fiind din titanium. Am primit raportul medicului de pe salvare și se pare că nu ai avut nicio șansă de supraviețuire așa că ai ce să ne povestești. Te așteptăm mâine la sediu. – Bună tati, i-a spus Mareea tatălui ei care tocmai a intrat în casă. – Bună, fetiță, dar de ce v-ați așezat la masă așa târziu?

218

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Copiii au avut puțină treabă și au venit cu puțin timp înainte. – Dar tu ai voie să umbli cu mașina de serviciu în interes particular? Am văzut că este în fața casei. – Chiar este recomandat și ne-am gândit să renunțăm la cea veche. – Dacă nu vă mai trebuie să mi-o dați mie, că pentru mine e numai bună față de asta de acum care s-a cam perimat și scoate prea mult fum. – O să mă gândesc, a spus Mareea fără să-i mai dea multe detalii. Înainte de culcare Mareea a ținut să le mulțumească noilor ei cunoștințe pentru readucerea la viață. „Cum ați reușit să aflați de accident?” „Ești monitorizată permanent.” „Nu credeam că aveți posibilitatea să aduceți oamenii la viață după ce au fost declarați decedați.” „De regulă ne mișcăm mai repede și lucrăm în laboratorul special, dar la tine a fost puțin mai dificil că erai și din bucăți” „Am aflat și eu că nici nu s-a pus măcar problema de resuscitare, m-au acoperit și gata.” „Așa este, că dacă nu se pricep se grăbesc să îngroape omul.” „Mi se pare extraordinar ce ați făcut pentru mine și vă mulțumesc foarte mult!” „Pentru noi nu e nimic deosebit și tu poți să faci același lucru, dacă va fi nevoie”

219

DANDU BRIEL

„Cum adică, eu pot să aduc la viață o persoană decedată?” „Da, dar numai dacă a fost un accident nu și dacă a murit de bătrânețe, că nu trebuie să stricăm ordinea lumii.” Sfiosul nu mai știa ce să creadă și se uita acum la ea ca la ceva foarte prețios. – Să știi că mi-ai dat foarte mari emoții. – Șoferul ăla o fi murit? – Da, cu siguranță. – Eu nu cred că noi am fost de vină. – În niciun caz nu a fost vina noastră, noi am intrat normal în intersecție dar el se grăbea că era fugărit. Asta a fost și constatarea poliției. – Poate că dacă mașina poliției ar fi avut semnalele sonore aprinse, am fi auzit și ai fi putut evita totul. – Probabil, dar atunci nu ai fi aflat tu că ai îngeri păzitori, eu nici acum nu pricepp cum te-ai reparat, că erai complet inconștientă ca să nu zic că foarte moartă. – Mai bine să nu știi, că ai destule pe cap și așa. – Chiar că mâine am examen și trebuie să mai și citesc ceva. – Succes, te descurci tu! – Mulțumesc, sper să îl iau fără probleme. Chiar a doua zi, după ce Mareea a cerut imediat telefonic toate aprobările, în fața casei părintești se afla o mașină sport nouă nouță iar cheile ei erau pe același cui înlocuindu-le pe cele vechi. „E clar că fetița noastră a

220

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

crescut și e binecuvântată.” S-a gândit tatăl ei și a plecat emoționat să facă o tură. Cum s-au trezit de dimineață, au văzut în fața casei care de reportaj, oameni cu camere de filmat, și peste tot erau întinse fire și persoane cu microfoane care așteptau deșteptarea. Toți doreau să vadă fata care a fost făcută bucăți și apoi refăcută la loc și înviată, plecând pe picioarele ei dela morga spitalului. Felcerul nu a putut săși țină deloc gura. Sfiosul a auzit primul agitația și a vrut să iasă la ei dar Mareea l-a oprit cu un singur gest. – Nu e treaba noastră, i-a spus ea. – Dar a cui, că sunt deja pe proprietatea privată. – Ai să vezi imediat. A scos apoi telefonul și direct prin fereastră printre jaluzele a filmat câteva momente în exterior. Gestul a stârnit ceva rumoare. Cei avizați parcă veneau de vis-a vis așa de repede au apărut. Două mașini cu mascați plus poliție cât cuprinde au înconjurat grupul reporterilor și cu vorbă bună i-au rugat să părăsească imediat zona. Toată lumea s-a supus și doar un singur reporter mai recalcitrant s-a smuls să treacă barajul și a devenit ținta unui tip cu pistol cu electroșocuri care, de la distanță, i-a înfipt două piroane în spate înainte ca trăgaciul să fie apăsat. Tipul a căzut svârcolindu-se și alții l-au luat și l-au pus într-o mașină iar cel cu pistolul și-a recuperat firele, le-a înfășurat și a pus pistolul în toc. În câteva minute strada era perfect goală și curată de parcă nu ar fi trecut niciun pisoi pe acolo. Mareea a ajuns la sediu și, încă de la intrare, și-a dat seama că e privită ca o ciudățenie. 221

DANDU BRIEL

„Probabil chiar asta sunt” s-a gândit ea și a intrat în bibliotecă. Toți cei prezenți s-au ridicat în picioare și au început să aplaude. Erau evident emoționați cu toate că la viața lor văzuseră multe lucruri mai îngrozitoare. Mareea a luat loc, era perfect întreagă și pe pielea ei nu se vedea nici cea mai mică zgârietură sau vânătaie. Unii din cei prezenți s-au apropiat și au studiat-o de aproape. Atunci a văzut și Mareea că cineva avea în mână o fotografie cu ea întinsă pe targă într-o poziție total nefirească, cu gâtul strâmb iar mâna dreaptă atârnând cu palma invers în afară. Imaginea era chiar înfricoșetoare. – Un cadou din partea poliției. I-a spus cel cu fotografia văzând privirea ei. – Ai vreo explicație? - a întrebat liderul. – Probabil că am genele bune și totul a început de la nașterea mea. – Poate ești făcută dintr-un material special? – Poate. În acel moment pe ușă a intrat băiatul cu ochii negri însoțit de una din fetele de gardă. Cum a intrat a venit alergând spre Mareea și s-a aruncat în brațele ei! – M-ai speriat foarte tare. – Dar de unde știi tu ce am pățit? – Am „știut” din prima clipă de când ați intrat cu mașina în intersecție iar apoi am „văzut” totul până v-ați urcat în taxi și atunci am adormit, după așa o sperietură. – Cred că voi doi aveți o legătură specială, a intervenit liderul. – Așa se pare, a răspuns și Mareea și se vedea că este efectiv bucuroasă că lucrurile s-au petrecut astfel. – Și ăsta micu’ o avea tot gene ca ale tale? 222

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– În mod sigur! –Ia spune cum de ai știut de Mareea? - l-a întrebat liderul pe băiat. – Eu nu știu să explic ce și cum dar mi-a venit totul în minte, de la început până la sfârșit. – Dar ea nu putea să blocheze mintea aia a ta? – După lovitură în niciun caz că nu mai avea nicio putere, era moartă. – Dar de regulă poate? – Bineînțeles că ea are puteri mult peste ale mele. – Dar tu ce puteri mai ai? – Nu știu că puterile îmi apar în funcție de situație și eu nu am prea avut cum să le știu, că nu mi s-au întâmplat multe. – Tu ai aflat cine e mama ta? – Nu știu și nici nu am memoria unei mame, așa cum ar fi Mareea dacă ar fi mama mea, n-am nici memoria unei copilării. – Dar cineva tot te-a făcut? – Sigur findcă că sunt aici, dar nu știu cine. – Poate o să afli într-o zi, ți-ar place să știi mai multe despre tine? – Mi-ar place, dar nici nu mă grăbesc că mă simt foarte bine așa. În timp ce vorbeau una din fetele din gardă a intrat și a anunțat că a venit o comisie pentru băiat. – Să intre, a spus liderul. În bibliotecă și-au făcut apariția doi domni și o domnișoară care au dorit să se prezinte dar liderul s-a uitat la Mareea și atunci ea a intervenit. 223

DANDU BRIEL

– Suntem bucuroși să primim aici pe șeful laboratorului de cercetare psihologică al facultății și pe ajutorul acestuia iar domnișoara este chiar o surpriză pentru noi doarece de mult nu am mai avut o discuție cu o specialistă în telepatie și parapsihologie, vă rog să luați loc, nu sunt necesare alte prezentări. – Chiar vă mulțumim pentru introducere că acum știm și noi cu cine vorbim, el este băiețelul? - a spus șeful laboratorului de cercetare. – Da, el este. – Am înțeles că el este obiectul studiului nostru. – O să vă dispară repede din limbaj cuvântul „obiect” atunci când faceți referire la persoana lui. – Pare un băiețel obișnuit, de ce trebuie cercetat? – Scoateți puțin ochelarii! - i-a spus Mareea băiatului. Acesta și-a scos pentru foarte puțin timp ochelarii și a privit exact spre cei trei și în mod evident toți au avut senzația că sunt priviți simultan, după care i-a pus la loc. Cei trei au tresărit și s-au ferit de privirea lui și parcă deja ar dori să plece, dar s-au menținut pe scaune. – Este orb? – Puteți să vorbiți cu mine direct, a spus băiatul, cât timp sunt aici. – Îmi cer scuze, a spus domnișoara telepată, am vrut să te întreb dacă tu ai vederea bună. – Păi să vedem, a spus el și a făcut un semn să se stingă lumina. Pentru câteva clipe s-a făcut beznă dar imediat lumina s-a aprins. – Ce a fost asta, pană de curent?

224

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Nu, a fost o demonstrație. – Ce demonstrație, de aprins și de stins lumina? – A fost un pic mai complexă. – Chiar că nu înțeleg, am văzut cu toții cum lumina s-a stins și apoi peste câteva momente s-a aprins, dar noi vorbeam de faptul că vezi sau nu și nu avea nici legătură cu lumina. – Eu văd și pe întuneric nu numai pe lumină asta era ideea. – Și cum adică poți să bâjbâi prin casă pe întuneric? – Nu, am spus că văd, dar mai bine căutați-vă ceasurile, mapele, pixurile, e mult mai concludent pentru demonstrație. – Acum văd că nu mai am nimic, nici prin buzunare și nici pe masă, cum ai făcut că nu puteai să faci singur tot jaful ăsta? – Ba da, stingeți! Și lumina s-a stins din nou și iar s-a aprins. – Uite că am iar pixul și ceasul și mapa! - a spus domnișoara, chiar că ești grozav, deci nu ești orb. – Nu sunt deloc orb și dacă doriți pot să vă spun ce se află acum în spatele meu. – Asta e simplu că tu știi foarte bine ce se află, cunoști camera. – Atunci să treacă cineva în spatele meu și să facă anumite gesturi pe care să le vedeți numai dumneavoastră. – Bine, a spus ea și l-a chemat pe asistent și a vorbit puțin cu el și l-a trimis în spatele băiatului. – Aș dori să fiu legat la ochi, a zis el. 225

DANDU BRIEL

– Să ști că noi nu vrem să râdem de tine, tu ai propus exercițiul ăsta. – Nu-i problemă, dați-mi ceva de legat la ochi! O fată din gardă a adus o eșarfă cu care l-a legat la ochi iar asistentul s-a dus undeva departe, în spatele băiatului, aproape în penumbră. – Începe! - a comandat domnișoara telepată iar asistentul s-a culcat pe burtă pe mochetă. – Poți să vezi ce face acum? – Acum nu face nimic. – Vezi că nu ști și nu vezi. – Probabil că nu m-am exprimat eu bine, nu face nimic ci doar stă pe burtă degeaba, am vrut să zic. – Dar acum? – S-a întors pe spate și a ridicat piciorul drept. – Și acum? – A ridicat mâna stângă, dar mi se pare cam plictisitor exercitiul ăsta, nu vreți să încercăm altceva? – La ce te-ai gândit. – La ceva mai interesant, dumneavoastră vă gândiți la o problemă și eu vă spun răspunsul. –Nu poți să știi tu la ce mă gândesc eu! – Punem pariu că pot! – Hai să vedem atunci, stai puțin să-mi aleg la ce să mă gândesc... Sunt gata! – În primul rând că eu nu mă pricep la murături și degeaba v-ați gândit că nu le-ați pus la rece, apoi nu cred că este foarte târziu și putem să discutăm în liniște, iar la ultimul gând răspunsul este că băiatul vă place și veți avea doi copii cu el. 226

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Eu nu mai am întrebări, a spus domnișoara chiar îmbujorată de plăcerea răspunsului. –Atunci l-aș întreba eu ce școală are adică ce studii ai? - a spus șeful grupului. – Nu am nicio școală, adică să merg și să stau într-o bancă și un tip care abia s-a născut să-mi explice tot felul de chestii de care habar nu are. – Nu crezi că ești prea înfumurat. – Nu, nu cred, dumneavoastră ați studiat psihologia? – Da sunt foarte specializat în psihologie. – Atunci cu ce să începem discuția, cu Herman Ebbinghaus și psihologia lui experimentală, cu Sigmund Freud și cartea lui „Interpretarea viselor” sau poate cu Piget și teoria lui despre mecanismele gândirii că nu cred că vreți să ajungem și la Carl Jung și teoria lui despre inconștientul colectiv, să nu fie prea mult. – Nici eu nu mai am întrebări, a spus șeful psiholog. Asistentul nu a avut nicio pretenție să intervină așa că cei trei au considerat că misiunea lor a fost încheiată și au cerut permisiunea să plece. – Pe noi ne depășește, a spus șeful grupului, am crezut că e vorba de o persoană normală dar aici avem un hard plin la maxim, nu intră în sfera noastră de atribuții adică nu încape! La revedere! – La revedere, oricum ne bucurăm că v-am cunoscut. Cei trei au plecat. – Tu nu încerci să te abți de loc, ce-a fost asta? - l-a întrebat Mareea pe băiat.

227

DANDU BRIEL

– Nu a fost nimic, nici măcar nu am avut ocazia să-mi pun mintea la contribuție că au șters-o. – La circ făceai la fel pe interesantul? – Acolo nu m-a întrebat nimeni nimic niciodată! – Cred că ne-am distrat destul pe ziua de azi, s-a auzit vocea liderului, să mergem la masă! – Atunci am plecat, a intervenit și Mareea și ne vedem mâine. – Așa o să facem și mâine aș dori un test între voi doi, de telepatie, dacă nu vă deranjează. – Nici vorbă, cu plăcere, vrei și tu puștiule? – Deja am început să mă înebunesc după teste! – Atunci ne vedem mâine de dimineață, la revedere. – La revedere.

228

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Cineva le aranjează pe toate!

A doua zi tatăl Mareei a trecut în vizită pe la ei cu noua lui mașină de care era foarte încântat. – Nu am avut așa ceva în viața mea! Vreau să-ți mulțumesc din suflet că sunt sigur, o astfel de mașină o să-mi crească vânzările substanțial. Sper că nu te-ai îndatorat prea tare și dacă trebuie să-ți plătesc ceva să-mi spui și cât am îți dau. – Stai liniștit și mergi sănătos cu ea, a fost plăcerea mea. Nu ai nimic să-mi dai. Oricum trebuie să mai cumpăr una și pentru băiatul ăsta să aibă cu ce să meargă la serviciu, dar aia pot s-o iau chiar din economiile mele să nu exagerăm. În acel moment a sunat și telefonul Mareei. – Alo, da! - a răspuns ea imediat. – Vreau să-ți spun că poți să iei și mașina prietenului tău tot cu cardul nu e nevoie să intri în economiile tale. Îl sponsorizăm noi. La telefon era Liderul. Nicio fracțiune de secundă Mareea nu și-a pus problema despre modul în care a fost informat. Deja îi era

229

DANDU BRIEL

clar că totul acum funcționează după alte criterii și alte reguli sau fără nicio regulă. – Deci te-ai făcut și tu cu mașină nouă! - i-a spus ea Sfiosului, după ce a închis, cu toate că era același lucru și dacă nu închidea. Mergem după-amiză să-ți alegi ce vrei, dar să nu te arunci la cine știe ce! – Am înțeles, tot ceva sport, dacă am voie? – Ai voie și acum am plecat la treabă iar pe tine te duce tati la muncă, dacă vrea bineînțeles. – Vreau cum să nu, ne înțelegem din ce în ce mai bine! – Mă bucur să aud asta, am plecat, a mai spus ea și a dat drumul la motor. Cum a ajuns în bibliotecă toți erau pregătiți de testele celor doi. Membrii stafului stăteau la birou iar în fața lor erau două măsuțe cu două laptopuri pe ele și cu două scaune de birou. – Până vine și băiatul aș dori să-ți comunic în ce constă testul, tu vei sta la o masă și el la cealaltă și fiecare va încerca să afle ce gândește celălalt măcar în principiu, în mare. Să zicem că el dorește o prăjitură și va scrie pe calculator cuvântul „prăjitură” iar tu dacă îl ghicești vei scrie și tu același cuvânt. Apoi el se va gândi la altceva și la fel tu scrii la ce s-a gândit, între timp dacă el ghicește un gând al tău pe care l-ai trecut pe calculator îl scrie și el și așa mai departe. E un test ceva mai greu dar trebuie să încercăm dacă vrem să obținem niște rezultate cât de cât. – Am înțeles, nu-i nicio problemă dacă așa trebuie să procedăm, am să-i spun și lui când vine cum stă treaba. – E în regulă atunci, te ocupi tu. – Da, uite că vine! Te rog să te așezi la masa cealaltă din fața mea. 230

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Am înțeles, a spus băiatul și s-a așezat pe scaunul pregătit și care era puțin mai înalt. – Știi să scrii la calculator? – Da, că la circ eu dădeam toate mailurile. – Atunci să fii atent la mine! În sală s-a lăsat tăcerea și toți așteptau ca Mareea să înceapă să-i dea explicațiile necesare băiatului. Nimeni nu vorbea și Mareea nici atât. După un timp liderul nu s-a putut abține și a întrebat-o: – Nu începi să-i explici despre ce este vorba? – I-am explicat și a înțeles perfect, putem începe? – Puteți dacă tu zici că v-ați pus de acord, a mai spus Liderul total uimit de ceea ce se petrecea chiar sub ochii lui. Mareea a început să scrie și băiatul la fel dar nu aveai de loc senzația că fiecare scrie pe rând ci simultan așa repede le mergeau degetele pe tastaură. După câteva minute, liderul a intervenit și a spus: – Vă opriți în acest moment și vreau ca ceea ce ați scris să fie afișat pe ecran, în primul rând textul Mareei iar în următorul răspunsurile băiatului și tot așa până la final, executați! Totul s-a transferat pe ecran, iar pe măsură ce textul se derula stupoarea din sală creștea din ce în ce mai mult. – Ai văzut că trei din cei prezenți cred că acest test este inutil? – Am văzut dar noi cred că trebuie să facem ce zice șeful. – Ei nici măcar nu sunt atenți la noi. – Așa este, unul se gândește la nu știu ce femeie, altul la cursele de cai, altul la lista de cumpărături și doar unul singur încearcă să fie atent la mișcările noastre. 231

DANDU BRIEL

– Și mie îmi este simpatic tipul. – Ce crezi că vor face cu testul nostru? – În primul rând or să-l afișeze pe ecran deci ai grijă să folosești cuvinte potrivite, iar apoi vor încerca să tragă concluziile și să se lămurească dacă noi suntem în telepatie sau nu. – Nu numai că suntem dar le citim și lor gândurile fără probleme. – Și ce mai vezi băiatule? – În primul rând îl văd efectiv pe cel din colțul mesei cu telefonul pe sub masă cum scrie mesaje și trimite inimioare și îl cred că e tinerel. Apoi fata din ușă se gândește că băiețelul ei are febră și nu știe dacă mama ei se descurcă cu el, apoi pe șeful nostru mai are puțin și îl ia somnul. – Aici nu cred că aveți dreptate că doar eram mai concentrat. – Să zicem că am avut doar această greșeală, dar în rest ce părere aveți? – În rest suntem mulțumiți că nu ați nominalizat fiecare caz în parte cu toate că noi doream să vedem dacă vă ghiciți gândurile voastre nu și pe ale noastre. – Eu cred că am trecut testul, a spus Mareea. – Bineînțeles, chiar fără probleme. În acel moment în încăpere a intrat una din fete cu un telefon special în mână, era un fel de fir roșu. Liderul l-a luat, l-a pus la ureche și a scultat. Pe măsură ce primea informațiile devenea tot mai serios. – Am înțeles, ne ocupăm imediat, gata la treabă! Puneți pe ecran zborurile de peste ocean care au decolat după ora 12. – Am înțeles! 232

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

În câteva clipe pe ecran erau afișate zeci de zboruri din toate părțile lumii spre America. – Acum păstrați numai zborurile din Europa! Harta s-a redus la jumătate. – Acum numai pe cele din Germania! Au mai rămas câteva zboruri. – Vă anunț, că guvernul are nevoie de noi să rezolvăm cât mai urgent următoarea problemă. Au primit informația că unul din aceste avioane va fi atacat și deturnat dar nu se știe care avion, de către cine și cum va decurge atacul. Care este probabilitatea ca această informație să fie adevărată? – De sută la sută! - s-a auzit o voce. – Ce raționamente avem? – Din moment ce deturnarea încă nu s-a produs este de presupus că teroristul dorește ca avionul să se apropie cât mai mult de locul de deturnare și apoi să acționeze. Nu avea niciun sens să înceapă deturnarea de la decolare și apoi să tot meargă pe traseul inițial, că ce deturnare mai este aia. Unul din avioane merge în Chicago, altul în NewYork iar altul în Mexic. Cel mai probabil acesta va fi deturnat spre mafioții de acolo pentru că nu se garantează că celelalte ar avea suficient combustibil. – Cine mai are idei? – Și eu cred că avionul spre Mexic este cel vizat, la bordul lui este o mai mare tensiune, unul din pasageri este chiar agitat dar se stăpânește foarte greu, a intervenit Mareea. – Să ne concentrăm atunci pe acest avion, îl putem localiza pe pasager? – Nu, dar în schimb îi putem „citi” gândurile și încă nu este pregătit de atac. Vrea să se miște din locul lui. 233

DANDU BRIEL

– Dar nu știm care este locul? – Nu, nu știm, eu doar observ ce gânduri umblă prin avion. Restul ori dorm, ori sunt cu tabletele în mână și doar un copil plânge de foame dar probabil că va primi imediat de mâncare. Ce este cel mai interesant ar fi faptul că acest pasager nu are o armă dar știe sigur că o va avea în curând. – Să înțeleg că are o înțelegere cu o stewardesă și aceasta îi va livra o armă? – În niciun caz, în mintea lor este liniște. – Atunci poate există o armă ascunsă anterior de cineva? – Iarăși este imposibil deoarece avionul a fost verificat pe fiecare centimentru. – Pot să zic și eu ceva? - a întrebat băiatul. – Spune că acum ești de-al nostru! – Eu simt cum cineva se uită mereu la trapa de la cala cu bagaje și nu înțeleg de ce? – Faceți puțină liniște vă rog, a spus Mareea și s-a lăsat cu ochii închiși pe fotoliu. S-a făcut liniște deplină. – Acum am înțeles. În zona bagajelor este ceva care vibrează și care în mod sigur are legătură cu teroristul, prima măsură este de a i se bloca acesul la trapa bagajelor care este destul de ferită de ochii lumii, transmiteți imediat acest lucru și apoi mai vedem. Liderul a luat imediat telefonul special și a spus despre ce avion este vorba și că trebuie supravegheat și interzis acesul la trapa bagajelor. – Mi se pare imposibil ce zici, adică tu spui că cineva a pus un pistol în bagaj și a trecut cu el de toate controlalele. 234

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Nu, n-am spus așa ceva, deoarece este imposibil acest lucru, acolo este altceva dar omul în mod sigur dorește să ajungă la bagaje. Pilotul principal a fost informat și el a transmis un ordin secundului și acesta a ieșit din cabina piloților. În avion se mai afla și un ofițer de securitate acoperit, înarmat care văzând mișcarea pilotului și modul cum și-a trecut mâna prin păr, a înțeles că asistă la un eveniment de cea mai mare gravitate și a pregătit arma ridicându-se imediat după pilot. Nu a mai durat mult și un tip solid, legat la cap cu o eșarfă, s-a ridicat de la locul lui și s-a aplecat ca și cum i sa făcut rău și e gata să dea din el și a pornit printre rândurile de scaune. Aproape toată lumea dormea și doar o bătrânică l-a observat și s-a gândit că o fi băut prea mult, că așa sunt unii dacă văd că e gratis bagă în ei. Tipul cu eșarfă a trecut însă de locul cu toaletele și s-a îndreptat exact spre tarapă fără să observe că este așteptat. Părea foarte sigur pe el. Faptul că a trecut de ușile de la toalete fără să aibă niciun motiv serios a fost suficient de concludent pentru omul de securitate care l-a pocnit în moalele capului exact în clipa în care pusese mâna pe mânerul trapei de la bagaje. Omul a căzut grămadă și cei doi l-au legat și l-au depozitat, pur și simplu, după ce l-au percheziționat bine, într-un fel de cușetă foarte strâmtă. Respectând indicațiile date de pilotul principal, ofițerul de securitate a deschis trapa de bagaje și a coborât. A aprins lumina și s-a uitat dejur împrejur și nu a observat nimic suspect. Zgomotul era foarte mare aici și dacă s-ar fi gândit cumva la o bombă cu ceas era imposibil să o audă. Avionul s-a clătinat puțin și atunci el a fost nevoit să se țină cu mâna de bagajele de pe rafturi și imediat a avut o senzație extrem de ciudată. Unul din bagaje parcă torcea. A pus și urechea pe el și a auzit un fel 235

DANDU BRIEL

de zgomot ciudat, dar cel mai important efect era acea trepidație fină a bagajului. A luminat locul dintre rafturi și a citit eticheta de pe mânerul genții de voiaj care avea o formă ca de paralelipiped. Așa cum a bănuit aparținea celui legat și al cărui bilet l-a găsit cu ocazia percheziției. Era clar că nu era o bombă că nu așa face ceasul unei bombe, deci a luat bagajul și l-a pus pe podeaua avionului și ca să nu aibă o surpiză a fermoarelor a tăiat geanta în bucăți pe care le-a dat la o parte și apoi a rămas și s-a minunat. Geanta conținea o imprimantă 3D de ultimă generație și care era în plină funcțiune cu acumulator propriu. În mod sigur a fost programată să înceapă să funcționeze după decolare, când și zgomotul motoarelor era maxim. A ridicat încet capacul imprimantei și s-a crucit când a văzut la ce muncea aceasta. Mai avea câteva secunde și termina de făcut un pistol, Beretta, nou nouț. A lăsat-o să-și termine treaba și a luat pistolul în mână, era perfect funcțional. A căutat într-un buzunar al imprimantei și a găsit și cartușele învelite în pastă de tip Aerogel, nedetectabile. Deci asta aștepta omul nostru și de aceea la vamă nimeni nu a văzut un pistol ci doar o imprimantă, așa cum sunt multe în bagajele oamenilor, doar că asta a fost pusă la treabă. Ofițerul acoperit a luat cu el toate dovezile și cazul a fost considerat încheiat din punt de vedere al pericolului. Piloții, după ce au realizat prin ce primejdie au trecut, au transmis imediat mulțumirile lor și apoi faptul că avionul a aterizat cu bine fără probleme iar omul a fost predat discret organelor de securitate ale aeroportului. Guvernul a transmis felicitări echipei de la sol și toată lumea a aplaudat. Prima misiune comună a fost un succes. Echipa a solicitat ca imprimanta 3D să le fie transmisă pentru a fi studiată în detaliu și cererea le-a

236

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

fost aprobată iar peste câteva zile băiatul cu ochii negri își făcea trenulețe, mașini de curse, măști de carnaval cu chipurile celor din comisie sau bijuterii pentru Mareea. La un moment dat a făcut chei de ieșire pentru toate ușile și atunci i-au luat-o. Să nu se uzeze bineînțeles! – Tu știi ceva din copilăria ta? - l-a întrebat Mareea într-o dimineață. – Nu prea multe, știu că am mai fost prin anumite locuri dar nu mai rețin pe unde și știu că nu am avut altă înfățișare niciodată. – Adică nu ai fost mic? – Nu țin minte să fi fost vreodată mai mic, toate amintirile mele sunt legate de vârsta asta și de prezent, eu nu am alt trecut și, de fapt nici nu cred că am vreun trecut ci doar prezent și nu mai ies din el. – Cum adică să ieși din el? – Adică să cresc mai mare, așa consider eu că mă rup de prezent. Eu nu am în mine decât pe băiatul de la zece ani iar tu ai și pe fetița de la doi ani, de la cinci, de la cinsprezece și așa mai departe, toate sunt în tine. – Ai dreptate, dar tu nu ești curios să afli cine te-a creeat că e clar că de născut nu te-a născut nimeni? – Cum să nu, chiar aș dori să-i mulțumesc pentru faptul că exist, căci așa te-am și cunoscut pe tine. Acum tu ești cea mai importantă persoană din viața mea. „Poți să-l pui în legătură cu noi”- a auzit Mareea în mintea ei. – Ai vrea să vorbești cu creeatori tăi, acum? – Oricând voi fi fericit să o fac. „Spune-i să se gândească la cea mai veche amintire a lui.”

237

DANDU BRIEL

– Dacă te gândești la viața ta, care ar fi cea mai veche amintire? – Stăteam pe iarbă, liniștit și a venit tipul ăla de la circ, s-a speriat puțin de mine când l-am privit, dar fiind un colecționar de curiozități s-a gândit că s-ar putea să îi prind bine la vreun spectacol. Asta e prima amintire. – Și cât crezi tu că ai stat la circ? – Cel puțin zece ani! La început făceam curățenie la animale și chiar stăteam cu ele dar mai târziu am început să lucrez și la birou și atunci am văzut că știu să scriu la calculator, că pot să citesc și în general orice sarcină primeam o rezolvam imediat. – Și cum ai ajuns pe scenă? – Mă jucam într-o zi cu cuțitul printre degete și așa i-am dat șefului ideea de băiat orb, fără ochi și foarte talentat. – Până acum, nu ai știut niciodată că poți să devi invizibil? – Nici nu mi-a trecut prin cap. – Am înțeles, acum am să te rog să fii puțin atent, nu trebuie să faci nimic, doar să închizi ochii și să asculți, așa cum mă asculți pe mine cu mintea. Vei vorbi cu cineva! Băiatul s-a așezat pe scaun, a pus mâinile pe picioare și a închis ochii. Liniște deplină. Deodată în mintea lui s-a auzit o întrebare: „Cât face 148041 înmulțit cu 84003?” „1243588812”, a răspuns instantaneu. „De unde ști?” „N-am idee, dar nu face atâta?” „Ba da dar nimeni, adică niciun om, nu poate să răspundă atât de repede, mintal, la întrebarea asta.” 238

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

„Și care e problema?” „Ti-am pus întrebarea asta ca să înțelegi că tu nu ești din lumea aia ci din lumea noastră.” „Care-i lumea noastră?” „Lumea celor care te-au creeat.” „Și unde sunteți voi și cine sunteți, am mai auzit eu și de extratereștri.” „Nu suntem extratereștri de genul pe care îi știi tu, există foarte multe lumi diferite de lumea în care ești acum și noi suntem într-una din ele.” „Sunteți o lume bună?” „Cum adică, ce însemnă la tine o lume bună?” „O lume formată din prieteni nu din dușmani care să vină și să te împuște.” „Astea sunt idei din lumea unde ești acum, în toate lumile exterioare nu există decât prietenie, colaborare, ajutor și de aceea te-am și trimis pe pământ să vedem cum te adaptezi la lumea de acolo care este ostilă uneori vieții și în care unii îi distrug pe alții și noi nu înțelegem de ce.” „Cum de ce, aici se spune că cei care au puterea au totul!” „Este total greșit deoarece cei care au puterea nu au nimic, viața lor este, din punctul nostru de vedere, de o clipă, și oricâtă putere ai avea se termină foarte repede, deci nicio putere nu o poate prelungi și atunci ce folos să o ai? Lupta pentru putere este cea mai neghioabă formă de existență.” „Atunci ce ați constatat din momentul în care m-ați trimis aici, se poate trăi în această lume, eu mă descurc?” „Tu te descurci în orice situație, chiar mult mai dificile, ești făcut pentru asta.” 239

DANDU BRIEL

„Și atunci ce rost are experimentul, dacă se știe rezultatul?” „Mintea umană este extrem de inventivă, ai văzut cazul cu imprimanta de pistoale și noi vrem să vedem reacția ta în cât mai multe situații diferite. Ne interesează soluțiile pe care le dai pentru a realiza indivizi și mai perfecți. Până acum te-ai descurcat minunat, doar că te fixase-și în circul ăla și a trebuit să o trimitem pe Mareea după tine.” „Ea este tot ca mine?” „Ca idee, da, dar ea este mult mai perfecționată, este un prototip care crește și după regulile umane.” „Și moare?” „Nu în sensul de pe pământ, noi numim asta retragere din experiment, adică, dacă este cazul, o scoatem de acolo și după ce o mai ajustăm o retrimitem în altă misiune.” „Și de câte ori faceți asta cu o persoană?” „Până ajunge Master, adică perfectă.” „Și Mareea când ajunge Master?” „Ea este Master acum.” „Și atunci de ce mai este pe pământ?” „Pentru a se perfecționa să ajungă Prim Master.” „Asta ce mai este?” „Un Prim Master este persoana care produce alți Masteri.” „Adică naște, că ea nu poate produce altfel!” „Exact!” „Cred că e bine să ne oprim aici să nu îi umplem mintea băiatului cu lucruri care nu îl privesc direct” a intervenit Mareea. 240

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

„De acord” a răspuns gândul de dincolo. „Mâine o să aveți o zi grea!” „Nici până acum nu a fost simplu, nu ne mai surprinde nimic!” „Chiar acesta este rostul vostru, să trăiți acolo fără să fiți surprinși de nimic, atunci vom fi și noi mulțumiți.” După o altă seară petrecută în brațele Sfiosului, Mareea a venit la sediu și a fost îndrumată, ca de obicei spre bibliotecă. Aici o aștepta Liderul însoțit de o serie de figuri noi. Desigur că nimeni nu s-a prezentat. – Suntem foarte interesați să ne comunici mai multe date despre lumea din care vine băiatul nostru. – Cu cea mai mare plăcere, a răspuns Mareea, dacă aș știi ce anume vă interesează mai mult că sunt și elemente pe care eu nu le cunosc. – Unde sunt, ar fi o primă întrebare, pot fi localizați? – Nu, nu pot fi localizați căci ei se află într-o dimensiune diferită de cele trei pe care le cunoaștem pe pământ. – Nu e prea clar răspunsul, cum să-l interpretăm? –Mintea umană nu poate concepe decât dimensiunile pe care le vede dar pe lângă acestea mai există și dimensiunile spirituale sau gândite ele pot fi accesate numai prin puterea minții nu și văzute cu privirea. – Și până acum de ce nu am auzit de ele? – Nici de băiatul cu ochii negri nu ați auzit până mai recent sau de mine, lucrurile se întâmplă atunci când sunt creeate toate condițiile ca evenimentele să aibă loc. Acum este un astfel de moment. 241

DANDU BRIEL

– Dar noi putem să intrăm într-un dialog cu această lume de dincolo? – În primul rând că nu vorbim despre o lume de dincolo căci nu există niciun „dincolo” ci doar prezentul de aici. În mintea umană a fi „dincolo” înseamnă a nu fi aici ceea ce este incorect. Lumea gândurilor este perfect prezentă în prezentul nostru. Există odată cu noi. Ca să răspund la restul întrebării, nu puteți să accedeți mintal în această lume că nu faceți parte din ea. – Dar tu cum poți? – Să zicem că eu m-am născut „defectă”. Mai glumim dar așa suntem mai aproape de adevăr. – Deci, înțeleg, că noi totuși putem comunica cu ei prin intermediul tău sau al băiatului. – Exact, momentan nu văd altă variantă. „Spune-i că aceasta este singura cale și cea mai potrivită” a intervenit un gând. – Cred că aceasta este cea mai potrivită cale. – După pauza scurtă pe care ai făcut-o, am senzația vagă că tu vorbești și cu noi și cu ei simultan. – Ați gândit foarte corect. – Atunci am să te întreb, de cât timp există lumea lor? – La ei nu există noțiunea de timp. – Adică ei nu se planifică, pe zile, pe luni, pe ani? – Nu, în niciun caz deoarece ei există doar în prezentul lor și au la dispoziție toată veșnicia să-și rezolve problemele. Uite că a venit și băiatul nostru. Cum te-ai odihnit? – Am meditat la lumea aceasta și am fost rugat să transmit informații despre ea sau impresii personale. – Deci ai și dialoguri independente, e minunat! 242

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Da, sunt persoane, ființe, entități, că nu m-am lămurit ce sunt, foarte simpatice. – Sunt spirite, forme gând! Nu au corpuri fizice. – Am înțeles, oricum ne-am înțeles foarte bine, tu știai că eu am mai mult de zece ani? – Sigur, chiar tu ai spus că la zece ani te-a găsit șeful de la circ și ai stat acolo încă cel puțin alți zece. – Așa este, am vorbit și de tine. – Nu e cazul să intrăm aici și acum în detalii, a spus imediat Mareea. – Dar de ce, că vrem și noi să știm ce au vorbit despre tine. – Mi-au zis că este o fată foarte bună și să fiu prieten cu ea, a răspuns imediat băiatul care și-a dat seama că nu e cazul să spună mai multe. – Atunci și noi suntem de aceeași părere i-a spus Liderul. Dar tu poți să te duci pe la ei, așa ca o vizită? – Cu corpul fizic nu, a intervenit Mareea, numai ca spirit. – Și la ce i-ar folosi asta? – Pentru perfecționare, reajustare, remodelare, sunt multe de făcut pe acolo. – Să zicem că vrei să știi viitorul, cum faci? – Nu fac nimic, pentru că viitorul îl știu și acum. – Adică știi ce ți se v-a întâmpla mâine? – Pentru mine e foarte simplu, eu am numai prezent și la un moment dat sunt întors acasă, modernizat și pus iar la treabă. Eu vorbeam de viitorul vostru. – Ce șiti tu din viitorul nostru? Tu știi când o să mor eu? – Bineînțeles că știu! 243

DANDU BRIEL

„Spune-i că nu are voie să se implice în soarta oamenilor.” – El știe și acest lucru, dar îi este interzis să-l comunice deoarece omul are liberul arbitru și soarta lui se poate schimba după dorință. – Adică, vrei să spui că dacă nu se întâmplă nimic deosebit eu mor la o anumită dată dar dacă, de exemplu, încep să fac sport sau să mănânc mai sănătos, să nu beau cafea, finalul se poate schimba? – Exact, fiecare om are o anumită durată de utilizare, dar el o poate face mai lungă sau mai scurtă în funcție de hotărârile zilnice pe care le ia. E ca la o mașină, dacă o forțezi tare o strici mai repede dar dacă îi schimbi uleiul la timp și piesele uzate, te ține mult mai mult. – Am înțeles! În acel moment s-a dat alarma și toate privirile s-au îndreptat spre marele ecran. Pentru început imaginea era complet neagră. După un timp a început să devină mai transparentă și încet, încet, perfect clară. Chiar în mijlocul ecranului se vedea un bărbat care stătea pe un fotoliu și părea foarte vesel. Chiar râdea și o făcea din toată inima, se ținea și cu mâinile de burtă și râsul lui părea de nestăvilit. Imaginea s-a plimbat, parcă demonstrativ prin camera în care stătea acesta și nu se vedea niciun televizor sau ceva care să-i stârnească râsul în așa hal. –Acum, faptul că un tip râde nu văd nicio primejdie la nivel național, a spus Liderul parcă numai pentru el, noi suntem echipă de intervenție pentru siguranță națională. Parcă cineva la auzit și imaginea a trecut în altă cameră unde o doamnă, destul de în etate râdea și ea de

244

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

nu se mai potolea, riscul de infarct era foarte mare având în vedere condițiile. – Asta deja e mai ciudat, a mai spus liderul, parcă râd degeaba amândoi, nici măcar nu sunt împreună! Imaginea s-a mutat și în camera copiilor unde doi puști se tăvăleau pe jos de râs. –Se pare că avem o familie veselă, a intervenit unul din cei prezenți. – Cam prea veselă! Imaginea s-a mutat, în exterior, într-o mașină, pe fața șoferului care conducea cu mare viteză. Acesta râdea și el în hohote și lacrimi de râs i se prelingeau pe față. Nici nu mai vedea de atâta râs. După câțiva metri s-a izbit de un copac de pe marginea drumului. Din spate, în plină viteză o altă mașină a intrat direct în el. Șoferul din cea de a doua a coborât și s-a îndreptat spre primul șofer care ieșise din mașină și se ținea de ea râzând, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Normal era ca cei doi să se ia la bătaie dar și cel de a-l doilea șofer râdea de se prăpădea și s-a apropiat de primul cu brațele deschise s-au îmbrățișat de mama focului și au traversat spre prima cârciumă din drum ținându-se de mână. Cei câțiva trecători prezenți râdeau și eu de cădeau pe jos și unii chiar s-au așezat pe băncuțele de pe trotuar râzând în continuare. – Se pare că avem de a face cu niște locuitori foarte veseli, s-a auzit o voce din sală. Imaginea a început să se miște mai rapid, pe străzi, prin case, prin instituții și peste tot absolut toată lumea râdea de nu se mai putea ține pe picioare. Pe străzi mașinile continuau să se izbească una de alta, stopurile funcționau degeaba că nimeni nu le mai băga în seamă, salvările veneau după cei căzuți pe jos dar deplasarea lor era inutilă căci doctorii râdeau și ei pe rupte și pacienții 245

DANDU BRIEL

stăteau pe caldarâm dându-și ultima suflare. Doamna din prima scenă chiar a făcut infarct dar salvarea s-a lovit de poarta casei și a luat foc. Bineînțeles că șoferul a ieșit râzând și s-a așezat pe iarbă. Doctorul care era pe acea salvare era deja mort de râs fiind mai în etate și acum era întins pe jos în mașină. –Deja se complică treaba, a spus Liderul. Asta e tot? Putem să punem întrebări? Pe ecran a apărut afișat: Încă nu! Și imaginile s-au derulat în continuare. Era evident că ne aflam în altă localitate, cu alt gen de case și altfel de străzi. Pe un trotuar avea loc o discuție între doi bărbați. Cei doi se certau și aici nimeni nu râdea. Nu se putea auzi ce-și spuneau dar țipau clar unul la altul. După câteva momente, unul din ei a scos un pistol și l-a îndreptat spre celălalt. Acesta a vrut să ducă mâna la buzunar să scoată telefonul dar gestul lui a fost interpretat greșit și s-a văzut clar cum pistolul din mâna primului are două momente de recul și gloanțele au nimerit în plin. Partenerul de dialog s-a prăbușit cu sângele sărind din carotidă, în mână se vedea telefonul pe care ar fi dorit să-l utilizeze. Pistolarul s-a întors și a plecat liniștit în lungul străzii. Pe jos erau și alte cadavre și el trecea printre ele. Dintr-o casă a ieșit un domn bine îmbrăcat și cum l-a văzut, pentru că era deja cu pistolul în mână a tras direct în capul lui. A căzut ca o legumă. De la geam un tip cu o pușcă cu lunetă a tras și el asupra domnului și l-a făcut grămadă. Tot orașul era plin de împușcături, de cadavre și de sânge. Cei care nu aveau pistoale se ciomăgeau rudimentar în mijlocul drumului sau prin parcuri. Aveai impresia că în scurt timp nu va mai fi niciun om în picioare.

246

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Asta deja este altceva! - a intervenit Liderul, cred că ne ajunge prezentarea, cu ce avem de a face, au luat toți ceva droguri? – Putem spune și așa, s-a auzit o voce din ecran odată cu apariția unei frumoase doamne, au luat ceva dar după cum ați văzut efectul a fost diferit în fiecare oraș. Misiunea voastră este să aflați cine a produs acest efect și să opriți această acțiune. Ea este dăunătoare și în primul caz și în al doilea chiar dacă în primul provoacă râsul iar în cel de al doilea provoacă ură. – Avem date suplimentare, a întrebat liderul, de când a început fenomenul și până unde s-a extins. – Vă putem spune că totul a început cu câteva minute în urmă, noi am intrat imediat în contact cu voi prin transmisie directă și momentan a afectat doar cele două localități. – Mulțumim, ne apucăm de treabă! Căutăm să fim cât mai rapizi. –Eu aș cere să văd poziția pe hartă a celor două orașe, unul față de altul. Mareea a intervenit pentru prima dată. – Afișați poziția! Pe ecran a apărut primul oraș, cel cu veselia și apoi și cel de al doilea cu ura și dușmănia, ele erau destul de apropiate, între ele nefiind decât o pădure și o câmpie. – Mă gândesc să nu fie vorba de un fel de element alergic din atmosferă și care să treacă dintr-un oraș în altul. – Ar produce același efect dar oricum transmiteți datele și măsurătorile aerului din cele două localități. Pe ecran au apărut o serie de cifre și date dar toate erau în limite perfect normale.

247

DANDU BRIEL

– Dar de ce într-o parte provoacă râsul și în alta ură? - a întrebat unul din cei prezenți. – Aș dori să știu care este direcția vântului în zona celor două orașe. Pe ecran a apărut cu claritate că vântul bătea dinspre primul oraș spre cel de al doilea. – Atunci putem conchide că efectul trece de la un oraș la altul, pe direcția vântului, și calitatea lui este schimbată pe parcurs, deci vorbim de o intervenție inteligentă și nu un rod al întâmplării. – Eu am observat, a intervenit băiatul cu ochii negrii că în niciuna din localități nu este soare și totul se petrecea pe un fel de umbră. – Foarte interesant a spus și Mareea, să ni se dea imaginea din satelit! Pe ecran a apărut poziția celor două localități și chiar deasupra lor un fel de nor gros traversa spațiul. Avea o nuanță ușor roșiatică. – Așa ceva nu am mai văzut, s-a auzit altă voce, nici ca densitate și nici la culoare. – Putem avea mostre din norul respectiv? - a întrebat Mareea. – Mostrele durează mai mult dar putem iniția o filmare microscopică în centrul norului și poate până atunci ne mai edificăm. – Atunci să le facem pe amândouă, și mostră și filmare. – Începeți și filmarea microscopică din satelitul cel mai apropiat. Se vedea, pe ecran, cum imaginea se apropia de norul întnecat și la un moment dat chiar a pătruns în el. – Măriți! - a spus Mareea. 248

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Imaginea a început să fie mărită exact ca la un microscop. – Observați că nu sunt picături de apă, norul nu este format din apă! - a spus Mareea. – Parcă este o pulbere, a intervenit Liderul. – Când sunt gata mostrele? – În câteva minute. – Vorbim evident de o creeație umană și nu de un fenomen natural, a spus Mareea. Aici este vorba de programare. – Au sosit și mostrele, au fost anunțați cei prezenți. În sală a intrat una din fetele de gardă cu un recipient în care ziceai că nu se află nimic, la prima vedere. – Mă duc la laborator cu ele, a spus Mareea și a ieșit însoțită de băiatul cu ochii negri. – Bine, noi vă așteptăm aici, sper să nu dureze mult, că norul se deplasează spre următoarea localitate. Au intrat în laborator și au îmbrăcat amândoi costume de protecție. Mareea a desfăcut un mic robinet din capacul recipientului și a lăsat substanța să iasă pe o lamelă electronică de microscop. A pus lamela sub lupă și a privit. – E clar că nu este vorba de picături de apă, ceea ce se vede ne arată că vorbim de o tehnologie avansată. – Pot să mă uit și eu? – Ai mai umblat vreodată cu microscopul? – Nu, dar cu multe nu am umblat și apoi am văzut ce dotare am. – Ai dreptate uită-te!

249

DANDU BRIEL

Băiatul s-a urcat pe scăunel și și-a apropiat ochiul drept de luneta microscopului dar nu vedea nimic. Atunci a depărtat puțin ochiul și a început să distingă mult mai bine. La a treia încercare, la care privea în microscop, de la distanță, spre surprinderea Mareei, a spus: – Foarte interesant, n-am văzut niciodată așa ceva, e foarte frumos! – Problema este că nu știm despre ce e vorba! – Ba știm! – Ce vorbești, ce știm? – Sunt nanoroboți de ultimă generație! Pulberea este fomată din nanoroboți. – De unde știi? – Nu știu! Dar este clar că sunt nanoroboți și pot fi programați de ființe inteligente. – Adică tu spui că ei pot fi programți pentru râs și apoi pentru ură și ei chiar asta fac. – Exact! Tot norul este o mașinărie de manipulare. – Pare corect ce-mi spui, norul trece, lumea îl inspiră și apoi toți execută ce li se comandă. Să mergem să-i anuțăm și pe ceilalți că partea mai grea acum începe să-i oprim pe cei care au pornit format și programat norul. Au plecat spre bibliotecă, unde cum au intrat le-au povestit despre ce este vorba și Mareea a cerut harta prin satelit, din înregistrări să se vadă exact zona în care a fost produs norul, căci sigur acolo sunt și programatorii lui. Pe ecran a început să se deruleze înapoi drumul format de norul plin cu nanaoroboți. Au plecat din localitatea unde se împușcau, au trecut peste cea cu râsete și au ajuns într-o câmpie. Acolo nu era nicio ființă care să poată fi influențată așa că au plecat mai departe și au ajuns la poalele unui munte. Era evident că norul se

250

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

scurgea pe pantele acestuia și ajungea jos unde începea să plutească spre oraș. – Să urmărim mai departe, a spus Mareea. Imaginea s-a derulat în continuare și părea că norul urcă muntele, dar în realitate el îl coborâse. La un moment dat a dispărut. – Reluați cu încetinitorul! - a ordonat Liderul. S-a văzut cum exista un loc, ca o gură de peșteră din care izvora norul care apoi se forma mai jos de unde îl lua vântul. – Acolo sunt! De acolo vine norul, programatorii sunt în peșteră, a strigat Mareea. – Și ce propui? „Distrugeți peștera” A intervenit un gând în mintea Mareei. – Cred că trebuie să distrugem peștera cât mai rapid, a spus ea. – Stați puțin, cred că este posibil! - a spus Liderul și a apăsat pe butonul secret. Ați auzit verdictul, ce părere aveți? – Lăsați-ne un minut! – OK. –Ce părere ai Mareea, asta ar fi ultima soluție? – Nu văd alta, norul este programabil și acolo este centrul de comandă, dacă distrugem creierul oprim totul. În timpul acesta pe jumătate din ecran se derulau imagini din cele două localități, în prima se murea în continuare de râs iar în cea de a doua prin bătaie sau împușcare. Parcă era sfârșitul lumii. – Avem o problemă! - s-a auzit pe linia secretă. – Ce problemă? - a întrebat Liderul. 251

DANDU BRIEL

– Acel munte este declarat sfânt, prin tradiție și nu știm dacă ne putem atinge de el. „Spune-le că un munte sfânt care omoară oameni șia pierdut sfințenia” a primit Mareea în mintea ei și așa a și transmis mai departe. – Vă ordon să distrugeți peștera cu foarte mare precizie și vreau să văd pe ecran transmisia în direct din satelit, a spus foarte clar Liderul. – Am înțeles! Toți stăteau cu sufletul la gură și cu ochii pe ecran. Pe o jumătate era muntele cu intrarea în peșteră iar pe cealaltă jumătate dezastrul care se continua în cele două localități. Părea că timpul s-a oprit în loc, parcă nimeni nici nu mai respira. Totul a fost fulgerător, s-a văzut clar cum un buchet întreg de rachete au intrat exact pe gura peșterii și apoi nu s-a mai zărit nimic din cauza fumului și prafului. În aceeași clipă în cele două localități s-a oprit nenorocirea, oamenii se priveau îngroziți și se uitau în jurul lor fără să priceapă ce s-a întâmplat. Numai morții stăteau liniștiți pe jos sau pe unde au apucat și nu participau la mirarea generală. Toată lumea prezentă în bibliotecă a aplaudat. Coșmarul luase sfârșit. Praful s-a risipit și s-a văzut că muntele era la locul lui doar că avea, mai nou, o imensă gaură din care încă mai cădeau pietre și ieșea fum. – Noi ne-am făcut datoria și vă felicit, a spus Liderul, acum este treaba altora să stabilească cine a pornit toată nenorocirea și de ce. Avem o echipă pe cinste. Sunteți liberi! Peste câteva zile fonduri uriașe au fost repartizate de guvern echipei speciale.

252

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Lucrurile încep să se amestece

„Cred că mai simplu ar fi să coborâți voi printre noi că după ce am înregistrat stikul de la voi am înțeles că numai eu v-aș putea vizita prin ieșirea din corpul fizic.” „E posibil să ai dreptate dar nu ne-am gândit la această posibilitate.” „Dacă veniți la noi, că nu pot să zic ca ați coborî de undeva, stați pe unde vreți și îi studiați pe cei creeați de voi, direct, la fața locului.” „Noi putem să-i studiem și de aici foarte bine, propunerea ta este interesantă doar dacă dorim să completăm studiul cu modul în care noi, ca entități, putem conviețui cu voi ca persoane fizice.” „Tot doream să întreb, mai sunt și alte persoane ca mine și ca băiatul cu ochii negrii prin apropiere?” „Foarte aproape de voi nu mai sunt, dar pe pământ mai sunt, că au fost plantați de diferitele servicii și organizații de ale noastre.” „Adică și la voi sunt interese diferite?”

253

DANDU BRIEL

„Desigur, una este comportarea umană, alta la animale, alta la insecte sau pești, în fiecare domeniu se experimentează.” „Și vom avea ocazia să ne întâlnim și cu alte experimente?” „Da, dar numai după ce vom facilita noi aceste întâlniri.” „Să ne spuneți și nouă la ce concluzie ați ajuns cu privire la o vizită terestră, presupun că dacă eu vreau să vă vizitez trebuie să devin spirit și să ies din corpul fizic și în aceeași idee probabil că voi dacă doriți să ne vizitați trebuie să vă alegeți un corp fizic și să ieșiți din spirit.” „Cu siguranță, că numai dacă intrăm într-un corp uman vă putem vizita că altfel nu ne înțelegem și o să ne confundați cu fantomele de prin castele, mai vorbim pe această temă.” „Am înțeles dar totuși de unde știu eu că ați venit pe pământ?” „Vom face în așa fel încât să știi.” Dialogul dintre Mareea și entitățile creatoare se purta pe cale gândurilor, pe o terasă, unde ea stătea să-și bea o cafea și unde era liniște deplină. Nu i-a tulburat nimeni. Ideea de a-i chema îi venise după ce s-a tot gândit cum să-i explice băiatului cu ochii negri că trebuie să iasă din corpul fizic și să meargă împreună, într-o vizită, ca spirite. Se îndoia mult de faptul că el ar fi reușit să înțeleagă ce dorea și care ar fi fost scopul călătoriei. Acum stătea relaxată pe terasă și parcă lumea din jurul ei îi respecta liniștea. După ce a terminat cafeaua și-a luat geanta și aplecat să umble puțin prin magazine că de multă vreme nu a mai avut această plăcere. A intrat într-un magazin de lenjerie intimă având în cap ideea că de acum dacă tot se dezbrăca în preajma Sfiosului să 254

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

poarte ceva care să-l excite, deși nu prea era cazul, el fiind permanent la datorie. – Aș dori să văd niște sutiene pentru mărimea mea. I-a spus ea vânzătoarei, foarte zâmbitoare, care îi ieșise în față. – Vă rog să luați loc și vă prezint imediat tot ce avem mai bun. Mareei nu i-a plăcut nici tonul și nici felul în care a avut loc invitația și credea că se putea relaxa și ea măcar într-o seară fără să citească gândurile persoanelor de dialog. Dar reflexul era deja prea înrădăcinat și a început s-o „citească” chiar în timp ce se depărta. A fost chiar stupefiată de tupeul domnișoarei, dar a așteptat liniștită. – Iată cea mai bună marfă pe care o avem, i-a spus aceasta venind cu câteva modele în cutiile lor. În mintea ei era „dacă nici asta nu mă scapă de gioarsele astea o să am iar probleme.” Mareea s-a uitat de la distanță la cutiile prezentate și i-a spus: – Vă rog să luați de aici „gioarsele astea”, regret că vă deranjez dar vă rog să-mi prezentați ceva mai de calitate. În același timp s-a uitat și la supraveghetoarea de salon și a citit „Fata asta nu vede cu cine are de a face, așa crede ea că scapă de produsele de slabă calitate”. Vânzătoarea, s-a întors pe călcâie instantaneu și a plecat complet bulversată iar șefa de salon s-a apropiat și a întrebat-o cu cel mai suav glas profesionist: – Domnișoara dorește o marcă anume? – Mă așteptam la ceva de dantelă neagră gen DKNY sau măcar Calvin Klein.

255

DANDU BRIEL

–Am să vă prezint eu personal produsele, a spus șefa și a plecat după o draperie amplasată pe una din laturi. După puțin timp s-a întors cu o cutie în mână și în mintea ei era „Ăsta a fost puțin purtat și are o mică deșirarea a broderiei dar chiar că nu se vede și trebuie cineva să ne recupereze paguba, este chiar din modelul cerut.” Mareea a așteptat liniștită și îi era perfect de clară strategia fetelor, ori ceva prost pe care nici nu merita să-l returnezi, ori ceva foarte de calitate dar purtat și deșirat discret. Chiar șefa îl purtase la ultimul botez unde a fost invitată. – Iată, v-am adus ceva de foarte bună calitate, a spus șefa prezentând cutia. Fără s-o atingă, Mareea a întrebat-o: – Ați dansat mult la botez! Șefa s-a uitat la ea, la cutie, și-a adus aminte cum curgeau apele pe ea din cauza dansului și a avut în minte chiar imaginea batistei cu care se ștergea mereu la subțioară, a vrut să deschidă gura, a închis-o la loc, s-a întors ca lovită cu leuca și a dispărut împleticindu-se după draperie. Mareea, după un timp și-a dat seama că niciuna din vânzătoare nu va mai apărea, în următoarea perioadă de timp, în fața ei și atunci s-a dus singură la umerașe și a ales o bluză asortată cu taiorul ei și a intrat în cabina de probă să vadă cum îi vine. Bineînțeles că și-a scos taiorul și hamul cu pistolul și le-a agățat în cuier. Șia îmbrăcat bluza și i-a plăcut. Chiar se gândea că o să le facă totuși vânzare fetelor măcar la sortimentul de bluze. Stătea și se admira liniștită când de afară, de după perdeluță, s-a auzit un strigăt puternic: – Poliția, ieșiți cu mâinile sus! 256

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Abia atunci s-a uitat și Mareea în jurul ei și pe deasupra ei și a văzut o cameră video minusculă instalată într-un ornament al oglinzii și în care evident că pistolul ei se prezenta în întregime. Mai mult se amuza de situația creeată și se gândea că probabil asta este răzbunarea celor două că le-a „citit” prea corect. Fără să se agite Mareea a scos din geantă o carte de vizită pe care a întinso pe lângă draperie. – Sunați la acest număr, aveți și numele meu trecut pe cartea de vizită cu pixul, a spus ea fără să iasă sau să apară. – Ia vezi mă ce vrea, să-i sunăm avocatul! - s-a auzit vocea unuia din polițiști. – Insist să ieșiți imediat! – Nu pot să ies așa dezbrăcată, așa că și eu insist să sunați la acel număr, este numărul privat al unei persoane oficiale. – Dă mă la mine, ce te tot freci, lasă că sun eu! – Da, șefu’, vă rog! – Alo, alo, acum mă auzi, ai aici o prietenă care nu vrea să se predea, cum adică cine sunt eu? Sunt polițist nr. 48 de pe mașina 14 și sunt în misiune oficială. De ce să stau? Oricum o s-o arestăm pentru port de armă... Poftim, alo, chiar dumneavoastră sunteți?, să trăiți, am onoarea, să trăiți, imediat, chiar acum... – Și lasă pistolul ăla din mână, ce te-ai prostit, poate vrei să vezi cum trage fata? - s-a auzit în telefon și în tot magazinul. – Nu să trăiți, a fost o mare greșeală că ne-au chemat, o să facem o anchetă... Ușile s-au dat de perete și patru mascați, înarmați până în dinți au intrat cu armele la vedere în poziție de tragere. Puncte fixe de laser roșu erau pe frunțile celor 257

DANDU BRIEL

doi polițiști care s-au privit îngroziți și au pus amândoi încet pistoalele jos pe mochetă. În cabină Mareea vorbea cu Liderul: – Se pare că am avut amândoi aceeași idee să-l anunțăm pe șeful securității, mi se spune că acum poți să ieși din cabină, forțele răului au fost anihilate. Am presimțit că o să ai probleme din momentul în care am văzut pistolul pe camera video. – Și acolo ați ajuns, sper să nu-mi faceți mare publicitate cu pozele alea, nu că nu aș fi mândră de mine! – Poți să fii liniștită, rolul nostru este numai de protecție. În momentul următor cei patru mascați s-au aliniat la marginea cabinei de probă și Mareea a trecut printre ei ca un adevărat șef. Toți patru au luat poziția de drepți. Mareea a întins bluza șefei de sală, care încă nu-și revenise și se holba la pistolul care se zărea în hamul de pe corp, că din grabă nu s-a mai încheiat la taior. Șefa a fugit și a adus o pungă, a pus bluza înăuntru și când Mareea a vrut s-o plătească i-a spus: – Vă rog frumos, este din partea magazinului și oricând mai aveți nevoie de ceva vă stăm la dispoziție. Mareea s-a întors spre mascați și le-a ordonat: – Sunteți liberi!-iar ei s-au executat. Vânzătoarele încremeniseră, așa demonstrație de forță nu mai văzuseră niciodată. Polițiștii au considerat că intră și ei în același ordin și au dat să plece dar Mareea i-a oprit cu un gest și le-a spus: – Vă rog să-mi prezentați până mâine dimineață un raport din care să reiasă de ce sunt instalate camere video în cabinele de probă și le-a întins o altă carte de vizită.

258

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Așa holbare și mirare nu s-a văzut de mult în lumea reală a polițiștilor. – Am înțeles, să trăiți! - au strigat ei simultan și au pus cartea de vizită în buzunar. Atunci permiteți să rămânem să anchetăm? – Chiar vă rog, a zis Mareea și a ieșit. Afară se adunase ceva lume că mai multe persoane au văzut descinderea mascaților și asta era ceva foarte rar în cartier. Mareea a trecut printre ei și s-a îndreptat spre mașina proprie parcată la mică distanță. A urcat și a demarat iar mașina mascaților s-a pus și ea în mișcare, în urma ei. A parcat și a intrat în casă. Sfiosul stătea pe scaun nemișcat și o privea fix de parcă atunci o vedea pentru prima oară. – Ce faci acolo, a întrebat Mareea, unde îți sunt bunele maniere să te ridici să-mi iei taiorul și plasa, eventual să mă pupi de bun venit. – Să știi că ne-a fost tare greu să alegem prima ființă umană în care să intrăm - a spus calm Sfiosul. „Așa deci, a răspuns Mareea, ce surpriză, veniți pe pământ și prima ființă în care intrați e tocmai prietenul meu. Și acum vorbiți și cu vocea lui, i-ați luat corpul și ce va urma?” „Acum nimic, este doar un experiment și am vrut ca tu să știi de el, cred că a fost cea mai bună idee.” „O fi fost, pentru voi dar eu eram obișnuită cu al mod de primire în casa mea. Sper să nu-i lăsați vreo urmă pe creier?” – În niciun caz, ți-l redăm exact cum l-am preluat, tandru și iubitor - i-a spus în continuare prietenul.

259

DANDU BRIEL

Sfiosul o privea exact în ochi și rostea cuvintele ca din citate, stătea în continuare pe scaun și se părea că nu avea de gând să-și schimbe poziția. „Pentru că deja mi s-a făcut foame am să vă rog să-l părăsiți pe prietenul meu și să vă mutați în altă parte, chiar acum.” – De acord dar că să nu aibă un șoc am să te rog și eu să ieși afară și să intri din nou, că ar fi culmea să se trezească brusc iar tu să fii deja dezbrăcată și așezată la masă. După ce ieși tu, ieșim și noi, și-a încheiat entitatea discursul. – Pare logic ce-mi spui și am să ies și am să revin peste un minut. – E perfect și mai discutăm despre revenirile noastre pe pământ, a mai spus el în încheire. – Bine, a spus și Mareea și a ieșit cu plasa în mână și cu taiorul pe ea. A stat exact un minut și apoi a început să urce treptele spre intrare. Nici nu a ajuns la ușă că aceasta s-a deschis și în prag a apărut Sfiosul cu privirea plină de iubire. – Ți-am auzit pașii și am înțeles că ți-e foame, dă-mi te rog plasa, a spus el și a luat-o pe după umeri. Nu obișnuiau să se sărute în văzul lumii niciodată. Au intrat în casă și Mareea s-a uitat speriată că pe marginea scaunului era eșarfa ei cu care intrase prima dată, la gât în casă. Norocul a fost că Sfiosul era deja în bucătărie să aducă mâncarea și așa a scăpat. Ar fi fost imposibil să-i explice că eșarfa ei a ajuns cu mult înaintea ei acasă. Era evident că în el nu mai era nicio urmă de entitate și comportarea lui era perfect normală. Mareea nu s-a putut abține și l-a testat și din alte puncte de

260

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

vedere după ce au mâncat și s-au băgat în pat. Totul era chiar în regulă. Au dormit neîntorși până dimineața. A doua zi era sărbătoare și au ieșit la o plimbare prin parcul din apropiere și s-au așezat pe o bancă. Era soare, vremea era minunată și doar o adiere îi mișca părul. Cum stăteau așa pe bancă s-a apropiat de ei un băiețel și cu o voce forte clară i s-a adresat Mareei: – Aici m-am instalat bine domnișoară? – Vrei să-mi spui ceva? - a întrebat Mareea pentru a da un aer cât mai normal discuției, pentru ea era evident că nu copilul vorbea, uite vine mama lui și s-ar putea speria de dialogul nostru. Copilul a început să privească speriat în jurul lui ca și cum nu înțelegea ce caută el așa departe de mama lui și mai și stă în fața unei domnișoare și a unui tânăr și se uită la ei ca prostul. – Ce faci aici, l-a întrebat imediat mama lui, nu erai la leagăne, mă scuzați domnișoară sper că nu v-a cerut ceva, că mai obișnuiește să ceară de mâncare deși stau după el cu o plasă plină. – Nu ne-a deranjat cu nimic, stați liniștită, e un băiețel foarte isteț. – Vă mulțumesc de apreciere și sper să aveți dreptate. „Deci nici acum nu ți-a plăcut?” A primit Mareea în mintea ei. „Părerea mea este că cel mai bine ar fi să intrați în corpul unui om care nu are nicio șansă de la viață, cum ar fi un cerșetor și să-l transformați într-o personalitate, uite unul pe banca aia!” „Să ști că nu-i rea ideea, să experimentăm și așa ceva, avantajul nostru este că fiecare din noi suntem mai mulți și atunci ne putem ocupa de multe fapte bune 261

DANDU BRIEL

simultan, de ăla cu pălărie vorbești, cu barbă, cam nespălat, cu baston și care are pe lângă bancă o grămadă de sacoșe?” „Exact” „Putem să încercăm” Sfiosul era complet absent de la dialogurile fetei și butona telefonul mobil. După puțin timp, cerșetorul s-a ridicat de pe bancă și-a lăsat acolo bastonul și mulțimea de sacoșe și a venit spre Mareea. – Astăzi, se pare că toată lumea are treabă cu tine, a spus Sfiosul cu privirea spre cerșetorul care se apropia. Acesta a ajuns în dreptul băncii lor, și-a scos pălăria și a spus cu o voce clară: – Mareea, ai avut o idee minunată și îți mulțumesc! Și a trecut mai departe. – Voi vă și cunoașteți? De când? – Suntem cunoștințe vechi, cred că din copilărie, a răspuns Mareea. – Iar glumești cu mine! Eu nu mai înțeleg nimic, o dată ne plimbăm și noi și se întâmplă atâtea lucruri. – Cu timpul ai să te obișnuiești și chiar dacă nu înțelegi nimic, cel puțin nu te vor mai surprinde. Peste circa o jumătate de oră cerșetorul s-a și întors, era mult mai curățel îmbrăcat, s-a așezat pe o bancă din apropiere, și-a pus picior peste picior și a scos o carte pe care a deschis-o și în care a început să sublinieze pasajele mai interesante. Bastonul și sacoșele lui rămăseseră la prima bancă pe care stătuse, dar nici nu-i trecea prin minte că ar putea să le revendice. Mai târziu, cei de la salubritate, au trecut și au încărcat într-un container toate gunoaiele iar el nu a schițat niciun gest. A rămas pe 262

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

bancă până seara și a tot citit iar la final, a pus o frunză ca semn de carte, s-a ridicat și a plecat spre casă. Mareea mai trecea din când în când prin parc și observa cum se transforma de la o zi la alta. Câteodată chiar o saluta, scoțându-și pălăria dar era evident că nu avea timp de vorbă fiind preocupat mai mult de studiu. „Voi nu vă gândiți, a intrat Mareea în dialog cu entitățile, că după ce plecați el va ajunge iar cerșetor?” „Ceea ce nu înțelegi tu acuma este faptul că noi putem să stăm cu el aproape toată viața lui, noi suntem fractali și ne putem multiplica la nesfârșit, fără să lipsim de nicăieri” „Dar totuși vă veți retrage la un moment dat?” „Numai atunci când va ajunge să folosească tot ce a învățat de la noi și prin strădaniile lui, nu-l vezi ce citește!” „Ba da și eu nu cred că a fost în acestă stare tot timpul, probabil că ceva l-a determinat să decadă așa mult, i-a luat toată voința.” „Ai să te miri să afli că a fost profesor și că a instruit și învățat o mulțime de copii și tineri, dar acum nimeni nu-l mai recunoaște dacă îl vede, poate peste ceva vreme după ce i se mai luminează ochii.” „Să sperăm că totul va fi bine iar voi ați mai salvat o viață.” „Să nu uiți niciodată că a fost ideea ta și meritul îți aparține, e bine că locuiți aproape și vă mai puteți întâlni.” „Dar eu nu sunt lămurită cu cine vorbesc atunci când ne întâlnim, cu el sau cu voi?”

263

DANDU BRIEL

„Aici am cel mai simplu răspuns, facem o convenție, dacă vorbești cu gândul te adresezi nouă dar dacă vorbești cu vocea atunci discuți cu el, e bine așa?” „E perfect și cu prima ocazie o să și testez chestia asta.” „Așa să faci!” Polițistul care era să o aresteze la magazin a venit a doua zi de dimineață, așa cum i s-a ordonat, cu un raport complet, cu fotografii și i-a explicat că în urma anchetei a rezultat că acele camere video au fost montate după ce doi îndrăgostiți, care au profitat de neatenția personalului, s-au apucat să facă dragoste în cabină. De atunci nu au mai avut alt caz dar ei s-au gândit că e mai bine să evite astfel de situații. Bănuiau ei că este ceva ilegal și au căutat ca imaginile să fie urmărite numai de femei mai ales că doreau să identifice totodată și doamnele care probau sutienele, ceea ce e interzis de regulile sanitare, având în vedere și genul de populație din cartier. – Bine, a conchis Mareea atunci au voie să monteze o cameră la nivelul genunchilor și nu mai sus, că așa vor observa orice mișcare suspectă sau măcar un număr de picioare nejustificat, iar pe sutiene să monteze dispozitive termice care în cazul că acestea vor atinge pielea să se dea imediat alarma în magazin. Dacă cineva îl probează pe deasupra cămășii nu va fi astfel nicio problemă. – Am să transmit, să trăiți! - şi polițaiul a plecat mulțumit și cu misiunea îndeplinită. Pentru că era devreme iar Sfiosul era la examene, la facultate, Mareea a luat un costum de haine, de la tatăl ei pe care acesta nu-l mai purta din motive de burtică și s-a îndreptat spre parc la amicul ei cerșetorul. Ea chiar nu a dorit să-i cumpere un costum nou să nu-l facă să se simtă

264

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

prost și ceea ce îi ducea era chiar foarte bun și nu fusese purtat decât de câteva ori. L-a văzut de la distanță, cu cartea în mână, dar totuși, mai precaută a intrat în primul rând în legătură cu entitățile. Mintal așa cum s-au înțeles. „Uite acum mă duc la prietenul nostru comun să-i duc un costum, care încă este foarte bun și pe care mi l-a dat tatăl meu, adică nu e pomană e cadou” Imediat a și auzit răspunsul „Foarte bine faci că cel de pe el este o vechitură și el nu se prea pricepe la cumpărături.” „Eu am văzut că cerșește dar mă întrebam, până acum din ce a trăit, nu are o pensie?” „Are și este chiar bună dar i-a luat fiul cardul de pensie și de atunci el și-a cam pierdut mințile și a ajuns să cerșească.” „N-am știut și o să mă ocup personal de acest fiu.” „Atunci este perfect și acum poți să vorbești și cu el.” Mareea s-a apropiat chiar lângă banca omului: – Pot să stau și eu lângă tine? – Bineînțeles că e loc pentru mai multe persoane. Parcă te-am mai văzut prin parc și zilele trecute. – Se poate că mă mai plimb pe aici. – Și mie îmi place că pot să studiez în liniște. – Acum nu aș vrea să te supăr dar i-am vorbit tatălui meu de tine și mi-a dat acest costum de haine, care nu e foarte purtat și pe el nu-l mai încape, aș fi încântată dacă vrei să-l primești. – Cu mare plăcere, îmi place că are o culoare frumoasă și oricum este mult mai bun decât ceea ce am eu. 265

DANDU BRIEL

– Mi-ar place să te mai ajut cu ceva căci am aflat cum ți-a luat fiul cardul de pensie și am să-l rog frumos să-l ți-l dea înapoi. Poți să-mi scrii aici, pe carnețelul meu numele și adresa lui. – Ar fi o minune să reușiți dar nu știu decât numele, că eu i l-am dat, dar adresa nu o mai știu că s-a mutat de la mine, cu cardul meu cu tot și de atunci nu l-am mai întâlnit. – Dar un card se poate anula oficial, nu știai?. – Știam eu ceva, dar am tot sperat că se va întoarce și m-am gândit că dacă a făcut acest gest probabil că e disperat și un tată e totuși un tată, eu tot mai sper să revină. „Băiatul o duce foarte bine unde este și îi bea toți banii” a intervenit o entitate. Mareea a luat carnețelul pe care domnul trecuse, cu un scris îngrijit, numele, vârsta și ultimul domiciliu al fiului. – Atunci ne mai vedem, a spus Mareea și s-a ridicat și a plecat lăsând pe bancă, frumos așezat costumul. Domnul, probabil dintr-un reflex de educație s-a ridicat odată cu Mareea și a salutat-o emoționat. A doua zi la prima oră Mareea a dat toate ordinele necesare cu privire la băiatul domnului și spre prânz treaba era ca și rezolvată. Între timp ea luase legătura cu șeful securității și l-a rugat să preia ei toată problema și ea doar să asiste, așa că în fața sediului acestuia s-a oprit o mașină plină de mascați. Din ea au coborât mai întâi doi gealați cât casa, care trăgeau de un lanț iar la capătul lui era un tip, ras în cap, durduliu și plin de tatuaje ca un gherghef. Tipul era complet dezorientat, îmbrăcat într-un pantalon de trening și cu un maieu aproximativ curat iar în picioare avea un fel de papuci din plastic probabil de 266

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

firmă dar pe care acum îi cam târa pe jos. L-au băgat în camera de interogatoriu iar ei s-au așezat după oglindă. Mareea a cerut un răgaz, înainte de a se începe orice acțiune și a început să-l „citească”. După un timp s-a edificat și a conceput un scenariu de interogatoriu iar șeful i-a dat mână complet liberă. Și atunci a început circul. În primul rând ușa s-a deschis la cameră și a rămas așa, într-o poziție incertă. Tipul s-a uitat la cătușele de la picioare și la modul lor de prindere în pardoseală și a înțeles că e mai bine să stea liniștit să vadă ce vor ăștia și ce știu. De pe hol s-a auzit cum cineva striga: – Începeți în primul rând cu drogurile! Și iar s-a lăsat liniștea. Pentru el era evident la cine se referea și deja se jura că nu o să mai intre niciodată în combinație cu nenorociții ăia care, după ce că l-au umflat de droguri, l-au făcut și plasator. „Am scăpat ieftin, s-a gândit tipul, că asupra mea nu am, în flagrant delict nu m-au prins, deci sunt ca și scăpat.” În acest moment în cameră a intrat o polițistă, cu picioarele cât casa, și i-a pus în față un teanc de hârtie albă și un pix pe care l-a legat de suportul de pe masă. Tipul s-a uita la polițistă și a întrebat: – Despre chestia cu drogurile? Iar ea i-a răspuns: – Tu știi cel mai bine și i-a pus pixul în mână, iar el a început să scrie ca un automat. Toți cei care îl priveau pe geam vedeau că omul e foarte inspirat și foile curgeau una după alta. La un moment dat a strigat:

267

DANDU BRIEL

– Un pahar cu apă se poate? Am terminat, a mai spus el încântat de capodopera lui. Aceeași polițistă a intrat, i-a pus în față un pahar cu apă, din plastic, de unică folosință, adică total inofensiv și a adunat cu grijă foile de pe masă și a ieșit. „Acum sunt ca și liber” s-a gândit tipul încântat de opera lui. O jumătate de oră nu s-a auzit nici musca. Între timp șase mașini cu mascați au ieșit în viteză pe poarta poliției plecând în direcțiile ordonate în conformitate cu marea turnătorie de pe paginile tipului. Importatori, plasatori, consumatori, ademenitori, toți erau săltați pe rând de la locurile indicate cu precizie. După această pauză, din exteriorul ușii, lăsate iar de perete, s-a mai auzit altă voce: – Dar nu a scris nimic de armament! „Cred că începe partea nasoală, pentru un amărât de pistol chiar că pot să înfund pușcăria.” Dar problema nu era pistolul pe care el din lăcomie și l-a însușit fără acte, ci zecile de puști și pistoale de toate calibrele pe care le-a plasat pe piață și cu care se făcuseră chiar omoruri. Echipa de percheziții care a fost în vizită de lucru în casa lui a pregătit o mică expoziție cu diverse bunuri găsite la domiciliu, fiecare însoțit de fotografia locului în care fusese dosit. „Și în cahlele de la sobă au umblat, băi frate! Uite că au căutat și în amărâta aia de pisică pe care o îndopasem pentru expediție, atunci ce să mă mai mir de toate tălpile de ghete desfăcute doar pentru câteva mărunțișuri.” Raftul cu expoziția a fost adus pe rotile, ca la marile restaurante și pus chiar în fața lui peste masă. Totul era clar și bine prezentat și chiar drogurile roz din burta pisicii au fost tratate cu toată atenția. Elanul tipului era 268

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

clar compromis. „Cum dracu au stors ăștia pisica?” Și iar s-a pus pe scris. – Cât se mai dă mă acuma pentru furt de card? - s-a auzit o voce de pe hol. – Parcă minim zece ani! - s-a auzit și răspunsul. „Aștia doar nu vorbesc despre cardul lui taică-meu?” - s-a întrebat el singur. – Îl am la mine, doar l-am împrumutat, a strigat el tare să se audă în toată clădirea. L-am predat la intrare. El m-a rugat să-i scot pensia! Adevărul este că nimeni nu s-a mai uitat în punga cu lucruri personale care i s-au cerut la intrare, dar acum i-a apucat și râsul când au observat că treaba era rezolvată de la început. – Lasă că nu strică, așa ați aflat o mulțime de alte elemente interesante. Să-i mai dați niște foi să scrie că văd că îi place. Acum el trebuie să restituie toate sumele pe care le-a consumat după cardul tatălui lui. – Avem noi grijă de asta, a răspuns polițista care a tot făcut legătura cu deținutul în devenire. Mareea a luat cu ea cardul și a văzut că în marea lui încredere domnul lipise pe dosul lui un mic bilețel cu codul PIN. Profitând și ea de acest fapt s-a dus la bancă și a depus o sumă frumușică ce îi putea ajunge în mod sigur până la următoarea pensie. După această operație a șters bilețelul respectiv din prudență și avea să-i comunice codul, să-l țină minte. Tare s-a bucurat acesta când și-a revăzut cardul. – Probabil că l-a golit de tot, pensia mea trebuia să fii intrat de acum două zile. Crezi că nu mai are nevoie de bani?

269

DANDU BRIEL

– Cu siguranță nu, el are o viață asigurată, mai ales de acum în colo. – Mă bucur să aflu că e bine! – E foarte bine și nu i se poate întâmpla nimic rău. – Să știi că întotdeauna a fost un băiat descurcăreț, îi învârtea pe toți cum dorea! – Acum e puțin invers dar nu contează, bine că e sănătos și o să aibă prieteni mulți. – Da, era foarte prietenos, a răspuns domnul fără să înțeleagă nimic din ultima parte a dialogului. „Te-ai descurcat minunat!” „E o mare bucurie să poți ajuta pe cineva.” „Să mai treci pe la el să cunoaștem și părerea ta cu privire la modul lui de evoluție și la adaptarea la noua viață” „Și eu sunt curioasă să văd cum se continuă toată treaba. Dacă exeperimentul reușește voi ați putea să faceți mult bine pe acest pământ.” „Așa este dar nu este singura planetă de care ne ocupăm.” „Cum adică?” „Foarte simplu, în timp ce noi stăm de vorbă, doar o mică parte din mine participă iar altele sunt angrenate în diverse locuri din univers, tot cu muncă de cercetare.” „Dar voi nu existați, pur și simplu, pentru a vă trăi viața?” „Exact asta e viața noastră, munca de cercetare.” „Și toți, de acolo, faceți cercetare?” „În majoritate da, atunci când nu ne odihnim.” „Dar de ce vă odihniți, obosiți?”

270

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

„Nu, noi nu obosim ci doar ne consumăm energia și trebuie să ne reîncărcăm.” „Și cum o faceți că doar nu vă băgați în priză?” „Mă bucur că ai simțul umorului, noi ne reîncărcăm oprind orice activitate și regenerându-ne starea inițială.” „Am înțeles și sper ca eu să nu am nevoie de așa ceva, adică să opresc orice activitate doar pentru a mă regenera.” „Tu acum ești ființă umană și ființele dorm, noi mai vorbim cu voi prin vise dar majoritatea nu pricep nimic din ele și le uită imediat.” „Bine atunci, am să încerc să rețin ceva din vise și să văd ce-mi spuneți.” „La tine nu e cazul că dacă vrem să-ți spunem ceva o facem direct mental, eu mă refeream la oamenii normali.” „Am înțeles, la revedere!” „Niciun, la revedere, că noi suntem permanent în legătură.” „Mă scuzi, nu m-am obișnuit încă.”

271

DANDU BRIEL

Dincolo

Mareea s-a trezit într-o zi cu ideea fixă de a vedea ce poate să facă cu procedura care i-a fost transmisă de entități pentru a le face o vizită. Totul era foarte clar așa că imediat ce a ajuns la sediu s-a gândit să încerce să iasă ca spirit din trupul fizic și să încerce o vizită la noile ei cunoștințe. S-a retras într-o cameră perfect izolată, dar care avea camere video, unde putea fi urmărită și monitorizată în cazul unor nereguli, s-a întins pe un pat ca cele din cabinetele medicale și s-a relaxat. Procedura spunea că după relaxare se poate încerca o ieșire din corpul fizic, cu mare grijă și fără ca ceva să fie forțat. Toți oamenii ies din corpul fizic în timpul somnului și se plimbă peste tot, pe unde îi duc visele, dar procesul este inconștient iar acum ea încerca un fel de vis conștient. Probabil că și era concepută pentru astfel de fenomene că nu a durat mult și în urma propriei intenții, a simțit cum se ridică de pe pat. Senzația era corectă numai că ea nu se ridica de pe pat cu corpul fizic și asta sa văzut imediat după ce a mai urcat. În momentul în care a ajuns la circa un metru și ceva de pat s-a întors cu fața

272

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

în jos și și-a văzut corpul care parcă dormea. Era evident că numai spiritul ei ieșise la plimbare nu și corpul ei fizic. „Și acum ce mă fac?” s-a întrebat Mareea, fiind la prima ei experiență de decorporalizare. Nu mai avea nicio idee, ce ar putea să facă mai departe. „Atunci să mă mai ridic puțin” S-a gândit ea și fără să mai aștepte alte indicații s-a ridicat până la tavan. Dar probabil că nu știa încă să frâneze și a trecut prin el fără să vrea, atunci a înțeles exact ce însemnă să ai un corp spiritual, poți să te strecori pe unde vrei. La etajul în care a ajuns era un fel de sală de studiu în care mai multe persoane stăteau liniștite și citeau la mese. Mareea a trecut chiar prin una din acele persoane și a ajuns deasupra capului ei. S-a uitat în jos și a văzut foarte clar ce carte citea și a putut chiar să citească câteva fraze de pe pagina deschisă. „Ce frumos!” şi-a spus ea în gând. „Să mai urcăm! vreau să ajung deasupra casei.” A fost suficientă exprimarea dorinței și iată ca a ajuns deasupra acoperișului clădirii și de acolo se vedea toată casa, curtea și chiar o mașină care tocmai trăgea la peronul intrării. Numai ea pe ea nu se vedea. „Se pare că pot ajunge instantaneu acolo unde îmi doresc.” Gândul următor s-a îndreptat spre prietenul ei Sfiosul și în aceeași clipă a fost lângă el, era la alt examen, dar nu scria nimic ci se gândea. Mareea a aruncat o privire pe subiectul de examen și s-a gândit că nu are rost să piardă atâta timp cu niște fleacuri și a intrat în mintea lui unde a lăsat un pachet cu informații utile și chiar foarte rare despre subiectul respectiv. În clipa în care a

273

DANDU BRIEL

văzut că Sfiosul a început să scrie cu frenezie a plecat liniștită mai departe și s-a dus la mama ei. Aceasta era acasă și cosea la mașină niște lucrușoare pentru bebeluși. „Dar pentru cine se pregătește ea?” s-a întrebat Mareea știind că ea este singurul copil al ei. Apoi tot ea a concis: „E clar că se plictisește și își face de lucru în speranța unui viitor nepot.” Surprinsă apoi că s-a gândit la un băiețel a început să râdă singură fără sunete că nu avea și corzi vocale. Era evident că mama ei pregătea trusoul unui băiețel după culorile materialelor. „Să fie într-un ceas bun” a gândit Mareea și a plecat după tatăl ei care era în timpul serviciului într-un oraș apropiat. Toate mutările se produceau instantaneu și așa a ajuns în casa unei doamne, foarte elegante dar destul de lejer îmbrăcate care se făcea că se minunează de aparatul de prăjit pâine pe care el îl prezenta în acel moment. Mareea a fost mereu uimită de modul în care tatăl ei știa să-și vândă produsele și mai ales de felul în care găsea cele mai potrivite cuvinte pentru a le descrie calitățile, așa că a rămas să îl asculte. Cel mai ciudat era că doamna gazdă nu era cu mintea concentrată pe produs și avea în cap tot felul de scene erotice din care aparatul de prăjit pâine nu făcea parte. După ce și-a terminat prezentarea el s-a oprit și a privit spre gazdă să-i afle părerea dar aceasta tocmai a ieșit și s-a întors cu o tavă cu un serviciu de cafea, exact cu piesele necesare pentru ei doi și l-a pus pe măsuța din fața lui. Desigur că aplecarea spre masă a făcut-o chiar în ochii lui iar decolteul ei i s-a înfățișat în toată 274

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

splendoarea. După aceea a urmat o așezare pe fotoliu, picior peste picior, foarte bine executată și la care orice mielușel ar fi devenit taur de coridă. Mareea a trecut și prin mintea tatălui ei și a văzut că situația era cam pe muche de cuțit iar privirea lui nu se mai dezlipea de pe pulpele ei și a intervenit dur. Doamna s-a ridicat brusc, s-a dus la geantă, a scos portofelul, a numărat exact cât i s-a spus pentru prăjitorul de pâine, apoi a ieșit din încăpere și până s-a terminat cafeaua era gata îmbrăcată de plecare după alte cumpărături. El și-a dat seama că ceva s-a terminat, nu a priceput unde a greșit și nici nu a mai avut timp să filozofeze pe tema asta că era deja în fața casei pe trotuar și îi făcea semne doamnei care pleca cu mașina ei. S-a îndreptat și el spre mașina lui nouă și sport și în timp ce îi dădea cheie se gândea că efectul mașinii lui și-a făcut datoria. „Era frumos să mai urmeze ceva dar e foarte bine și așa.” Vânduse tot ce avea și acum trebuia să plece să facă rost de marfă nouă. „Tu ce faci? - a auzit Mareea în cap.„Ai plecat spre noi și ai uitat de ce ai plecat?” „Chiar că aveți dreptate” a răspuns ea, „m-am luat cu altele, cum ajung la voi?” „La fel cum te-ai dus și în alte părți.” „Adică mă gândesc la voi și gata?” „Exact!” „Atunci, așa să fie, doresc să ajung la voi, acum!” Parcă nimic nu s-a schimbat. Era liniște. Încă nu-și dădea seama unde se află, se uita în jurul ei dar nu vedea nimic deosebit. „Unde te uiți și ce vrei să vezi?”

275

DANDU BRIEL

„Să vă văd pe voi, unde sunteți?” „Dacă încerci să ne vezi nu vei reuși nicodată, suntem aici, pe noi trebuie să ne gândești.” „Chiar sunteți?” „Desigur, stăm și ne uităm la tine cum te agiți și n-ai stare.” „Și cum ar trebui să fac?” „Să te relaxezi, și să-ți deschizi mintea atât de mult încât să încăpem și noi în ea.” „Asta cu relaxatul e simplu dar restul e încă complicat, uite că mă relaxez!” „ Mai mult, mai mult și mai mult!” Mareea s-a relaxat cât de mult a putut dar degeaba. „Tu te relaxezi doar fizic, adică te ocupi de corpul pe care l-ai lăsat jos dar trebuie să te relaxezi și mintal, să-ți lași mintea să plece unde nu a mai fost niciodată!” „Am înțeles!” Din acel moment și-a deschis complet mintea, a oprit toate gândurile și a făcut loc noilor imagini. Totul parcă s-a limpezit, era în mijlocul unei lumi nebănuite și nespus de frumoase. Predomina lumina și se distingeau tot felul de contururi, de pete, de culori, de fire luminoase care le legau pe toate și de fleșuri de lumină. Așa ceva nu mai văzuse niciodată, nici măcar în vis! „Acum văd foarte multe dar nu pricep nimic din ceea ce este în fața mea!” „Pentru că ai suprapus imaginile, tu vezi totul de jur împrejur dar ai adus toate imaginile în fața ta în loc să le lași la locul lor. Încearcă să gândești imaginea circular peste tot și chiar sus și jos dacă poți.” „Complicată treabă!” „Până te obișnuiești!” 276

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

„Dacă mă gândesc că sunt în altă lume și că în loc să văd, ca și cum aș avea ochi, mai mult trebuie să înțeleg ceea ce este aici parcă mi se mai limpezesc imaginile mintale.” „ Ești pe drumul cel bun, concentrază-te pe mine Marele Master!” „Cuvintele tale îmi sunt foarte clare și dacă mă gândesc numai la tine pari a fi ca o apă, dar ești peste tot.” „Foarte corect, așa și sunt, aici și peste tot, un gând care nu are limite.” „Dar altele ca tine unde sunt?” „Tot aici și deasemenea peste tot ” „Cred că o să mă doară capul!” „Nu că aici n-ai cap și gândul nu doare!” „A fost așa o vorbă, de corp fizic, mai glumim și noi!” „Bine, nu-i problemă, vrei să vedem ce mai face cerșetorul tău?” „Putem?” „Putem orice!” „Și cum procedăm?” „Noi suntem gânduri deci ne ducem direct deasupra lui.” „Acum?” „Chiar acum!” Mareea s-a trezit că plutește pe deasupra amicului ei și vede cum acesta stătea cu ochii închiși, rezemat de bancă, cu mâna pe o carte și cu un deget între file. Probabil că se odihnea. Câțiva porumbei ciuguleau la picioarele lui un fel de semințe iar o fetiță se uita mirată 277

DANDU BRIEL

cum aceștia stăteau și pe bancă de parcă erau niște colegi de conversație. „Văd că poartă costumul de la mine și parcă și-a mai aranjat barba.” „Ai să te minunezi că și-a revenit aproape complet și progresează pe zi ce trece.” „Mi-ar place tare mult să facă ceva deosebit cu viața lui.” „Așa o să facă dar acum trebuie să te întorci la loc pentru că plecările astea nu au limită de timp și lumea deja este îngrijorată că nu te mai miști, oricând poți intra și astfel în legătură cu noi” „Atunci la revedere și ne mai gândim unii pe alții!” „La revedere, rămânem împreună.” Cei din sediu au respirat ușurați atunci când au văzut că se ridică de pe pat și merge spre ușă. Probabil că ceea ce a făcut ea acolo era peste puterea lor de înțelegere așa că nu au asaltat-o cu întrebările. Doar Liderul a zis: – A fost bine? – Minunat, i-a răspuns Mareea, a fost o vizită utilă. E chiar altă lume! După ce s-a întors acasă Mareea a ieșit din nou la plimbare în parc cu gândul să se întâlnească cu amicul ei cerșetorul. De cum s-a apropiat și-a dat sema că nu mai putea să se gândească la el ca la un om amărât. Acesta era elegant în noul costum, cu barba scurtată și părul la fel și parcă o și aștepta. – Bună, mă bucur că te văd, am înțeles că ești foarte ocupată. – Asta cam așa e, nu prea am timp și trec mai rar pe aici dar mă bucur să văd că ești bine. 278

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Am făcut și eu un calcul la pensia de pe card și am observat că am mai mulți bani decât ar fi trebuit din pensiile trecute, mă gândesc că băiatul ăla s-a sacrificat să-mi pună bani pe card și eu l-am gândit de rău. – Nu ai zis că ai un băiat foarte bun, poate că așa își achită el datoriile către tatăl lui care l-a îngrijit atâția ani. Nu a vrut să-i spună că nu mai avea nimic pe card și banii sunt de la ea. – E posibil, nu m-am gândit, poate că totuși se întoarce acasă. – Stai liniștit și ocupă-te de tine că el e foarte prins acuma acolo unde locuiește. – Atunci mă bucur că e bine și o să-mi văd de treburile mele. Ieri am fost în parc în zona unde mai stă lumea de vorbă și am luat și eu cuvântul, nici nu știu ce mi-a venit, și toți au rămas cam cu gurile căscate, nimeni nu se aștepta să știu atâtea chestii și mai ales să le dau atâtea sfaturi. – Și despre ce le-ai vorbit? – Culmea, despre conștiință. – Și ai știut ce să le spui? – Chiar sunt total surprins ce vorbe am putut să scot, ce citate am dat și ce comparații am putut să fac. Am citat din cărți de care nici n-am auzit. Dar am știut că sunt foarte sigur pe ceea ce spun. – Poți să te mai duci acolo dacă ai plăcere. – Chiar așa o să și fac, simt cum crește în mine o dorință imensă de a ajuta alte persoane și de a-i învăța cum trebuie să-și trăiască viața.

279

DANDU BRIEL

– Poate că într-o zi treci pe la noi că stăm destul de aproape, l-ai cunoscut pe băiatul cu care am mai venit în parc? – Da, frumos bărbat și am impresia că vă și potriviți. – Să sperăm, că de frumos e chiar frumos, acum are examene mai multe, dar după ce le termină te așteptăm la un grătar. Mareea era încântată de modul în care arăta fostul ei cerșetor și nu mai contenea să se bucure că ea a fost cu ideea transformării lui. „Voi ce părere aveți, nu s-a schimbat mult?” şi-a întrebat ea entitățile. „Este pe drumul cel bun, ne-a plăcut și nouă cum s-a dus în mijlocul oamenilor și le-a vorbit și atunci chiar am fost atenți să-i furnizăm cât mai multe cunoștințe să nu se facă de râs.” „Nu cred că cineva îl mai poate asocia cu starea lui veche de cerșetor?” „Asta în niciun caz, chiar cineva a adus vorba despre fostul cerșetor și el era de față și altul a zis că aplecat din cartier și așa s-a încheiat discuția, iar el nici nu a tresărit, de fapt noi i-am șters o mare parte din memoria acelei perioade.” „Ați făcut foarte bine, să sperăm că totul va avea un curs fericit și pozitiv.” „Altfel nici nu are cum să fie, va intra în lumea ta ca un prieten de familie.” „Mă bucur să aud asta mai ales că este o persoană cu totul deosebită.” „Și așa va fi!”

280

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Mareea s-a întors acasă dar nu a apucat să intre că a sunat telefonul. Nu era un sunat ca de convorbire ci alarma de la sediu care îi spunea să ajungă imediat acolo și a și plecat. Cum a ajuns și-a dat seama că se petrecea ceva neobișnuit, băiatul cu ochii negri era în mijlocul sălii de joc iar în jurul lui toată conducerea și fetele din gardă. – Ce se petrece? - a întrebat ea înainte de orice cercetare. – Nu știm, a intrat într-un fel de transă și nu mai iese din ea. Nu reacționează la absolut nimic și nici nu vrem să-l bruscăm în vreun fel. Mareea s-a apropiat de băiat, care stătea întins pe un pat, un fel de canapea, și nu scotea un sunet. Ochii lui erau perfect închiși. Mareea a intrat imediat în mintea lui și acolo avea loc un dialog la care desigur că cei prezenți nu erau parte. „Nu o să te doară nimic, trebuie doar să stai nemișcat și noi vom face totul de aici.” „Dar de ce nu mă lăsați așa cum sunt acum?” „Pentru că tu ești un experiment foarte important pentru noi și acum a sosit momentul să te dezvolți, nu vrei să ajungi și tu mare ca Mareea?” „Cum să nu, vreau, dar dacă mă defectați sau ceva nu merge și mor?” „În primul rând că tu nu poți să mori și în cel mai rău caz rămâi așa cum ești acum.” „Și cât durează operația?” „Foarte puțin, este ca și cum am deschide un robinet, doar că nu putem să te activăm cu atâta lume în jurul tău, trebuie să rămâi singur cu Mareea.”

281

DANDU BRIEL

„Cred că a auzit, că este lângă mine, o să le spună ea.” „Rezolv imediat și tare mă bucur că s-a luat această hotărâre și că o să te dezvolți normal” a intervenit Mareea. „Poate nu chiar normal, deoarece a fost frânat foarte mulți ani și la început va fi o creștere mai vizibilă, iar apoi va intra în normal, dacă vrei pregătește-i niște haine cam cu cinci ani mai mari, ca la vreo cinsprezece ani, să fie lângă el.” Mareea a terminat discuția care a durat exact câteva secunde fără ca cineva să-și dea seama și imediat a dat ordine pentru noua îmbrăcăminte. Nimeni nu a comentat. A rugat apoi ca toată lumea să iasă afară și să treacă în camera de supraveghere. Fetele din gardă i-au adus chiar un costum specific, de al lor, ce au găsit și ele imediat și apoi au ieșit. Ea s-a așezat lângă el și îl privea curioasă cum stătea perfect nemișcat. „Mare Master suntem gata!” a anunțat ea. „Atunci începem! Te rog să-l ții de mână, ne ajuți foarte mult.” L-a apucat de mână și au așteptat amândoi urmarea. O vreme nu s-a petrecut nimic, apoi corpul băiatului a început să se încingă și ea simțea fierbințeala chiar în mâna ei. „Simți căldura?” „Foarte clar!” „Încearcă să-i simți pulsul și când ajunge la o sută ia mâna de pe el!”

282

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Inima băiatului, a început să-i bată foarte tare și repede iar Mareea învățată cu astfel de scene de la cabinet a numărat exact și la o sută a luat mâna de pe el. A auzit un oftat greu și apoi a văzut cu uimire cum picioarele băiatului se lungesc încet, încet și îi ies din pantaloni, la fel și mâinile din mâneci, deja era cât canapeaua și Mareea s-a gândit că mai bine îl muta de la început pe o masă mai lungă, dar s-a oprit. Atunci a făcut un semn să vină o fată din gardă și împreună cu ea i-a dat toate rupturile de haine, care plezniseră, jos și l-au îmbrăcat amândouă în costumul de luptă al fetelor. Îi venea ca turnat. Fata din gardă a ieșit la semnul ei și ea a rămas lângă el. Îl privea extrem de curioasă pentru că pe fața lui parcă se ghiceau niște tulee, ca un puf și o urmă de mustăcioară. „Chiar că a crescut băiatul ăsta!” ae exclamat Mareea încântată de frumusețea de flăcău care stătea liniștit pe canapea. „Și asta nu-i nimic, mai avem o surpriză!” „Nu mai observ nimic, doar că e cam netuns și trebuie imediat să mergem la frizer.” „Atunci poți să-l trezești și să-l privești cu atenție!” Mareea l-a atins ușor pe mână și el s-a întors pe partea cealaltă ca și cum ar mai fi vrut să doarmă. Dar imediat s-a întors spre Mareea, s-a întins cât era de lung, și a deschis ochii. „Asta da surpriză! - aproape a strigat Mareea, l-ați schimbat cu totul!” Băiatul din fața ei o privea cu niște ochi albaștri, foarte frumoși, ciudat de albaștri și se minuna de mirarea fetei și nu-i înțelegea rostul.

283

DANDU BRIEL

„Ne-am gândit că dacă tot îl refacem să corectăm și greșeala de la început când l-am creeat după băiatul ăla cu ochii închiși, de i-am făcut ca la noi complet negri. Ce părere ai? Aveam și cu albastru în depozit” „Arată splendid! E minunat ce ați făcut, înțeleg că acum el este ca un om normal doar că are în plus și însușirile mele.” „Exact, nu poate fi deosebit de un om normal iar în plus este extrem de inteligent având acces la toate informațiile din univers și după o vreme o să-l lăsați liber, în lume să vedem cum se descurcă, adică să aibă jobul lui.” „Îl putem face un fel de colaborator permanent așa cum sunt și eu.” „Este foarte bună ideea și așa o să ai unul ca tine în apropiere pentru orice nevoie.” – Ridică-te acum în picioare să nu creadă lumea că ai înțepenit pe canapeau aia, uite că ești cât mine acum. – Ce chestie, ăștia chiar m-au făcut mai mare și ce elegant sunt! – Și asta nu-i nimic, a spus punând în fața lui o oglindă. – Sper că nu m-au pocit! Vai de mine ce frumos sunt, dar crezi că or să-mi rămână așa albaștri? – Bineînțeles. Așa vei fi de acum în colo, întoarce-te să te privească toată lumea. La chemarea ei toți cei din spatele ecranelor veniseră în sală și se uitau la el ca la o mare descoperire. – Așa frumos nu ai fost niciodată, parcă și pielea este mai albă și văd și niște tulee de barbă, ce băiat mare. Dar nu te-a durut? 284

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Nu am simțit nimic de parcă mi-a luat cineva corpul și mi l-a dat acum înapoi. – Mi-au spus că acum ai aproape șaisprezece ani și de acum o să crești normal. – Cred că trebuie să-ți dotăm sala cu ceva instrumente de forță, spaliere, haltere, gantere să-ți faci un corp perfect de atlet. – Vă mulțumesc foarte mult și vă sunt veșnic îndatorat, fără voi eram și acum la circ și-mi dădeam cu cuțitul peste degete. – O să-ți cumpărăm mâine niște haine de băiat că acum, după cum vezi, am împrumutat ceva de la fete. – Pot să merg și eu la cumpărături? – Sigur, dar am să-ți aduc ceva îmbrăcăminte de la prietenul meu să nu ieși așa pe stradă. – Abia aștept! Acasă Sfiosul, care tocmai terminase examenele, făcuse un fel de masă festivă și cum a intrat Mareea a avut parte numai de surprize. – Am vorbit cu tatăl meu adoptiv, grădinarul și i-am promis că trecem pe la ei în vizită, s-a bucurat foarte mult. – Eu îți propun să termini și ultimul examen să-ți iei diploma de specialist și apoi să mergem, așa ai mai multe motive, unul licența și doi să mă prezinți și pe mine. – Eu cred că pe primul loc ești tu și apoi licența, dar sunt de acord cu tine și o să-i anunț că mergem la ei luna viitoare, nu cred că se supără dacă mai avem puțin de așteptat. – După ce termini facultatea nu cred că mai poți merge la prietenul tău să repari calculatoare și trebuie să-ți găsim un angajament ca lumea. 285

DANDU BRIEL

– Chiar de asta mă ocup și eu. Au fost pe la facultate câțiva reprezentanți de la mai multe institute de cercetări și am chiar propuneri de angajare. – Să vorbim, când avem timp de fiecare în parte să-ți spun și eu părerea mea. – Chiar doream să te rog să faci treaba asta. – Acum să mâncăm că mâine am de făcut cumpărături cu noul nostru coleg care a provenit din vechiul coleg. Mareea i-a povestit pe scurt, în câteva cuvinte, cum a fost transformat băiatul cu ochi negri în băiatul cu ochi albaștri. – Foarte interesant ce-mi spui și cel mai curios este că nu e vorba de reparat un robot ci de transformarea unei ființe la alt nivel de dezvoltare. – Sunt multe de povestit dar o să lăsăm pe altă dată. Acum dormeau amândoi în același pat și Mareea se programa de seara ca nu cumva să-i facă vreun rău dacă o atinge. Până acum nu au fost probleme și el era singurul care se putea apropia de ea fără să aibă urmări neplăcute. Așa că s-au sărutat și s-au culcat îmbrățișați. Dimineața cum a ajus la sediu Mareea a văzut că era așteptată de băiat și de o însoțitoare din gardă. – Vrei să mergi și tu cu noi? – Mi-ar face mare plăcere, a spus ea și nu-și mai lua ochii de la băiat. – Să mergem atunci cu mașina mea. – E perfect așa. Cu Mareea la volan au plecat spre oraș. Nu aveau mult de mers și în circa o jumătate de oră au și ajuns la primul magazin. Vânzătoarele l-au asaltat pe băiat și care mai de care îi prezentau costume, cămăși, pantaloni și tot 286

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

felul de încălțări de la cele de sport la cele elegante. Toată dimineța au colindat prin magazine și el chiar a lăsat hainele pe care i le-a adus Mareea și s-a îmbrăcat cu ce i se părea lui mai modern. Peste tot, Mareea și el făceau furori cu ochii lor albaștrii, ciudat de albaștri. – Știi că eu nu mi-am cumpărat niciodată ceva de îmbrăcat, la circ, primeam tot felul de zdrențe ca să nu ies din rolul meu de orb sărman și să impresionez spectatorii. – Și acum nu te simți mai bine? – Parcă sunt în altă lume, nici acum nu-mi vine să cred că suntem împreună, sper să fim cât mai mult timp prieteni și colegi. – O să fim, i-a răspuns Mareea. La întoarecera la sediu toată lumea i-a aplaudat pentru noua înfățișare și cu toții și-au dat seama că se petrec lucruri minunate chiar în aceste timpuri.

287

DANDU BRIEL

Vizita la grădinar

Luna a trecut repede și iată că a venit marea zi în care puteau să meargă în vizită la tatăl adoptiv al Sfiosului și la soția acestuia. Mareea s-a sfătuit cu prietenul ei, chiar cu o zi înainte și l-a rugat să accepte să meargă și băiatul cu ochi albaștri cu ei, să simtă și el ce înseamnă o viață de familie și să mai iasă puțin în lume. S-au suit toți trei în mașină la Mareea și au pornit la drum. Nu aveau foarte mult de mers și pe drum au ascultat muzică și au tot sporovăit de una și de alta. Mareea mai vorbea prin gând câteodată cu băiatul și îi explica cum este relația ei cu Sfiosul și de ce el nu poate să vorbească cu gândul, pentru că era un om normal. Sfiosul privea liniștit pe geamul mașinii și nu a sesizat dialogul dintre cei doi. El credea că așa mai tace lumea la drum. După o vreme au ajuns într-o localitate micuță cu case foarte îngrijite și cu niște curți la față de parcă ar fi trebuit să participe la un concurs local. Casa grădinarului era chiar în centrul localității amplasată într-un spațiu larg și primitor. Au intrat cu mașina în curte și au văzut de la distanță un bărbat înalt care stătea pe prag alături

288

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

de o doamnă minionă dar legatura dintre ei era evidentă. Au oprit, au coborât din mașină și s-au apropiat iar în acel moment bărbatul și-a ridicat privirea spre ei. Nu se putea surpriză mai mare, ochii bărbatului erau de un albastru cu totul deosebit, ciudat de albastru. Mareea s-a uitat spre băiat și și-a dat seama că și el a înțeles totul și apoi a înaintat cu mâna întinsă spre ei. – Mă bucur foarte mult să vă cunosc, mi-a vorbit mult despre dumneavoastră. – Să sperăm că de bine, a răspuns doamna, în timp ce strângea mâna fetei. Era evident că o plăcea și asta mai ales datorită ochilor ei. A rămas și ea puțin uluită atunci când a observat că și băiatul avea ochi la fel ca soțul ei, dar și-a revenit repede și i-a poftit în casă. Mergând spre camera de primire, Mareea a avut câteva secunde în care nu trebuia să fie atentă și a întrebat entitățile: „Și el e ca noi” Răspunsul a venit imediat. „Da, este vreo problemă?” „În niciun caz, a răspuns Mareea, am impresia că fac parte dintr-un mare plan.” „Întotdeauna ai fost într-un mare plan” „O să vă mai contactez după vizită, că devine din ce în ce mai interesant.” „Noi suntem permanent aici cu ochii pe tine, relaxează-te și bucură-te de vizită” Dialogul a încetat și toți au intrat într-un fel de cameră mare, elegant mobilată și au fost invitați să ia loc. Mareea era încântată de gazde și mai ales după ce a aflat că domnul este din aceeași lume cu ea. Sfiosul era bineînțeles ca la el acasă și se vedea bine că știe locurile,

289

DANDU BRIEL

era foarte vesel și parcă simțea altfel totul. Mareea nu-și mai lua ochii de la el și era și ea fericită văzându-l așa. Toți se uitau unii la alții până în momentul în care gazda i-a întrebat: – Doriți să gustați ceva că sunteți după drum, lui știu că îi plac clătitele și le am calde. – Nu mulțumesc, poate un pahar cu apă, a răspuns Mareea. – Vă aduc imediat! – Mă bucur că ați venit și cu Marten, a spus domnul privind spre băiat. – Nici nu știam că îl cheamă așa, a spus mirată Mareea care nu s-a ocupat de loc să-i citească gândurile domnului. – Păi cum să-l cheme, așa cum pe tine te cheamă Mareea, pe el îl cheamă Marten iar pe mine Marat. – Acesta este prenumele dumneavoastră? Cam semănăm pe undeva, a spus Mareea zâmbind. – Semănăm peste tot, a răspuns domnul și nu degeaba ne aflăm azi împreună. – Asta e sigur, a răspuns fără să-l întrebe nimeni și Sfiosul! „El știe ceva? - a riscat o întrebare mintală Mareea, evident adresată domnului. „Nu știe și nici nu trebuie să știe decât esențialul!”- a răspuns acesta zâmbind și chiar puțin surprins. „Nici dumneavoastră nu puteți fi atins fără voie? – a întrebat Mareea curioasă. „Evident și fac chiar mai urât decât tine.” „Dar de unde știți cum fac eu?” „În primul rând te rog să-mi vorbești ca unui frate mai mare nu ca unui bunic și apoi te-am citit.” 290

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Avantajul discuțiilor mintale era că ele se desfășurau în fracțiuni de secundă, fără ca cineva să-și poată da seama. Băiatul, adică acum, Marten era la curent cu tot ce se întâmpla în lumea gândurilor dar stătea la locul lui și lăsa oamenii mari să-și vadă de treabă. Acum abia se simțea și el într-o familie. Avea un respect deosebit pentru Mareea și îl simpatiza și pe prietenul ei pe care l-a cunoscut azi. Bine că cei de la sediu nu au avut nimic împotrivă să meargă în vizită împreună cu ea. Era foarte mulțumit. –Am adus și apa și clătitele că poate mai vrea cineva să guste din ele. – Sunteți deosebit de amabilă și ne bucurăm mult să fim aici împreună. Sfiosul nu a mai stat să fie invitat de două ori și s-a servit cu clătitele calde amintindu-și de clipele copilăriei fericite petrecute în această familie. – Eu vă propun să ieșim puțin la plimbare prin grădină cât timp el mănâncă clătite și mai stau de vorbă că nu s-au văzut de mult. „Mi-ar face mare plăcere dacă am continua să vorbim puțin și mintal că aici nu prea am cu cine să conversez așa” „Nu-i problemă doar că ei se uită la noi și ne văd cum tăcem și ne plimbăm, să nu li se pară curios.” „Ai dreptate Mareea și oricum de acum înainte vom putea lua legătura oricând și de oriunde, totul este să respectăm Marele Plan.” „Pentru mine este un termen nou și am senzația că nici venirea noastră aici nu este întâmplătoare.” „Amândoi aveți dreptate, îmi permiteți să intervin,”s-a făcut simțit un gând de dincolo. „Ce vrei să spui?” – a întrebat Mareea.

291

DANDU BRIEL

„Toți trei faceți parte din Marele Plan și acum am reușit să vă adunăm la un loc.” „Adică, eu și cu Sfiosul nu am venit aici pentru a face o vizită părinților lui adoptivi?” „La prima vedere exact de asta ai venit și cu Marten.” „Și la o a doua vedere?- a întrebat Mareea. „O să ți se explice totul.” „Ai auzit ce mi-a spus?”- s-a întors ea spre gazdă. „Bineînțeles că suntem ca la audioconferință.” „Atunci să stăm pe banca asta și să lămurim niște lucruri”- a spus Mareea. – E chiar plăcut afară și de acum putem să vorbim normal că toți ochii sunt pe noi iar eu cred că am făcut destul antrenament. – Ai aflat că te cheamă Marten, ce părere ai? – s-a întors ea spre băiat. – Îmi place foarte mult, mai ales că avem nume asemănătoare ca într-o familie și aici e foarte frumos, abia aștept să văd ce ne mai așteaptă. – E destul de simplu, a intervit grădinarul, noi avem o anumită misiune și trebuie să începem să ne ocupăm de ea. – Abia aștept detaliile, cine ne spune despre ce este vorba? – Chiar eu, dacă tot ne-am întâlnit. – Apropo de asta, totuși cum s-a făcut de ne-am întâlnit că niciunul din noi nu a planificat nimic, a mai spus Mareea. – Asta este cel mai simplu de explicat, după ce te-ai născut tu s-a născut și băiatul nostru căruia voi îi spuneți Sfiosul... 292

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Și cum să-i spunem? – Tot așa, e foarte bine, așa și este de felul lui, niciodată nu am știut numele lui adevărat și e bine că acum are unul. – Totuși o să aibă nevoie de acte și de un nume oficial pentru contracte. – Asta chiar că nu e nicio problemă, se fac într-o oră și sunt perfect valabile. Ai văzut cum ți-au făcut un pașaport nou la sediul central, tot așa e și în cazul lui. – Dar cum am ajuns eu să-l cunosc, eu zic că a fost o pură întâmplare. – Chiar o întâmplare a fost că tu ai început să mergi la consultații la pușcărie și el era pe stradă și aici s-a lucrat foarte elegant ca să intre și el puțin la pușcărie și să vă cunoașteți și apoi să ajungeți împreună aici. – Cum adică s-a lucrat elegant? – A fost extrem de simplu să lăsăm o sacoșe cu lucruri furate în drumul lui iar în clipa când a ajuns chiar lângă ea a apărut baba care l-a rugat să i-o păzească după care a dispărut și a apărut poliția. – Am înțeles că baba chiar a dispărut și nu a fost găsită nici pe înregistrările camerelor de luat vederi din zonă. – Nici nu avea cum că era o hologramă de ultimă generație, nu putea fi filmată ci doar văzută. – Asta chiar nu mi-a trecut prin cap. – Poate că baba era ca noi și se putea face nevăzută! - a zis și Marten. – Cred că ar fi fost complet ciudat să vezi o baba care se dezbracă complet în mijlocul drumului și dispare sau să vezi niște haine de babă care circulă fără cap, că era invizibil și pleacă agale pe stradă, mă faci să râd, 293

DANDU BRIEL

chestia cu holograma e cea mai potrivită. Și așa am înțeles că ne-am cunoscut noi doi dar pe el, pe Marten, cum de am fost să-l scot de acolo. – Aici treaba s-a complicat deoarece inițial circul, cu el cu tot trebuia să facă un turneu și pe la voi, în zona sediului și de acolo era simplu de extras dar totul s-a anulat și atunci a fost necesar să primești acea misiune și să-l aduci personal. – Și dacă nu mă trimiteau pe mine? – Ar fi însemnat că noi nu știm să ne facem treaba! – Am înțeles acum să vedem ce facem mai departe. – Intrăm pe traseul convenit și înființăm o fundație. Aceasta e misiunea noastră comună. – Asta e ceva ca o firmă, cu acte, cu contabilitate cu șef, cu personal angajat? – Exact, ea se va numi Fundația Binelui și șeful ei va fi Marten, trebuie să aibă și el o ocupație serioasă. – Dar nu are nicio diplomă și probabil că va avea nevoie de una de doctor sau de psiholog. – Cel mai important este că are cunoștințele necesare din absolut toate domeniile iar diplome o să-i punem pe pereți câte vrem. El este pregătit din momentul transformării în toate domeniile, are un hard imens, va ține și cursuri, va fi și profesor și nimeni nu va mai ține cont că pare mai tinerel. – Ai dreptate că el și mai înainte a dat lecții unor specialiști și nu avea dotarea de acum. – Eu mă voi ocupa de toate actele și de sediul fundației iar el va conduce această instituție veșnic sau până la alte ordine. – Și care va fi obiectul de activitate al acestei Fundații? - a întrebat Mareea. 294

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– E puțin mai delicat. Fundația va identifica toți embrionii umani în formare, chiar din pântecele mamelor lor și le va verifica viitorul și dacă unul se va dovedi că nu va urma o cale bună va fi transformat. – Asta cu identificarea am înțeles-o, e simplă, dar în ce cazuri am voie să intervin și să modific viitorul unui om? – a intervenit Marten. – Vom alege cu toții cazurile, să zicem că unul dintre embrionii studiați, atunci când va împlini doi ani va deveni autist, atunci îi vei schimba soarta, sau va fi sinucigaș la douăzeci de ani, iar o să intervii, iar cel mai dur ai să o faci cu criminalii în serie, care vor fi îndrumați pe calea cea bună încă din pântecele mamei. Pentru asta va fi necesar să le desfășori viața așa cum ar urma ea să fie și să intervii cu modificări exact la momentul oportun. Apoi faci verificarea și vezi că viața lor va avea alt curs în viitor și atunci permiți nașterea. – Și în câte cazuri am să intervin? – În cât mai multe! – Și dacă ceva nu se poate corecta? – Provoci avort! – Mai face cineva așa ceva în lumea asta? – Nu, vei fi unicul! – Atunci abia aștept să mă apuc de treabă, a spus Marten încântat. – Am să vă anunț când este totul pregătit, nu va dura mult timp. – Și eu ce rol am în toată treaba asta? a întrebat Mareea. – Tu ești șefa lui și ai să lucrezi și la guvern și ai să-l supraveghezi și pe el și să-l ajuți, măcar la început.

295

DANDU BRIEL

– Am înțeles și mă bucur că cineva are încredere în mine. – Toți avem încredere! – Acum să mergem în casă să nu li se pară suspect că stăm atâta la taclale. Au intrat înapoi în casă și s-au pus pe povestit. Nimeni nu a adus aminte de faptul că, practic, ei s-au cunoscut, la tomberonul cu rufe murdare dar se pare că Marat, i-a citit gândurile fetei și a înțeles de ce a trecut așa ușor peste momentul întâlnirii. Au mâncat pe săturate și mai spre seară, atunci când au terminat de povestit și faza de la cabinet cu pacientul în care intrase tatăl lui, cu greu s-au îndurat să se despartă și să meargă fiecare pe la casele lui. Cele două gazde i-au condus până la mașină și s-au îmbrățișat de drum bun. Peste circa o oră erau la sediu unde fetele din gardă l-au preluat pe Marten iar ei au plecat mai departe spre casă. – Cum ți-au plăcut, ce impresie ți-au făcut, sunt puțin cam învechiți dar eu îi iubesc foarte mult, a spus Sfiosul, pentru început. – Da’ de unde, sunt niște persoane deosebit de agreabile și îmi va face plăcere să-i vizitez oricând, mai ales că am văzut o mare potriveală de gusturi și dacă și ție îți place la ei, totul este în regulă. – Cum să nu-mi placă dacă am crescut atâția ani în casa aia. – Mai ales mi-a plăcut de Marat și ai văzut și tu că ne potrivim la ochi, de parcă am fi rude. – Asta m-a surprins cel mai mult că toți trei aveți aceeași ochi albaștri de parcă ați face parte dintr-un neam special.

296

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Parcă poți să știi ce-ți mai oferă viața, a răspuns Mareea șugubeață. – Bine că am ajuns că parcă am obosit cu atâtea evenimente, abia aștept să mă culc. – Și eu la fel. Așa s-a și încheiat ziua cu cei doi băgați în pat și adormind unul în brațele celuilalt, nu mai precizăm ce și cum. În acel weekend avea loc festivitatea de decernare a diplomelor de absolvenți studenților din ultimul an, din care făcea parte și Sfiosul și toată suflarea s-a adunat la facultate și au luat loc în tribunele sălii de spectacole care era folosită și pentru meciurile sportive. Fanfara a cântat imnul național și toată lumea s-a ridicat. Pe scenă stăteau absolvenții, fiecare în toca lui și cu acele pălării caracteristice. Fiind vorba de absolvenții unei unități de elită IT, totul demonstra acest lucru. Se întrecuseră, care mai de care în creații specifice. Hainele lungi erau drapate cu fișii de leduri care s-au aprins la un semnal și au rămas așa până la sfârșitul festivităților. Domnul Marat cu soția erau invitați de onoare și se aflau în primele rânduri, iar Mareea cu Marten erau chiar în spatele lor. Un moment plin de haz a fost atunci când conducătorul festivității, rectorul facultății, la strigat pe prietenul Mareei pe numele lui real și nimeni nu a schițat nicio mișcare, dar imediat după aceea a spus: Sfiosul, după cum i se spune, și atunci el s-a ridicat râzând și s-a dus să-și ia diploma. Era cu aproape un cap mai înalt decât toți ceilalți așa că mișcarea lui nu a trecut neobservată. Mareea l-a simțit că era deosebit de emoționat și l-a aplaudat în picioare. Pentru că totul se cerea sărbătorit au mers împreună la unul din cele mai bune restaurante unde atmosfera și mâncarea au fost pe măsura evenimentului. 297

DANDU BRIEL

La despărțire Marat i-a transmis Mareei, „nu mai este mult și deschidem Fundația.” „Chiar suntem nerăbdători să începem.” Marten era cel mai nerăbdător mai ales când aflase că va locui în clădirea fundației, singura lui obligație era aceea de a se prezenta la sediul central atunci când va fi solicitat de Mareea sau de Liderul de grup. Pentru el începea o viață nouă și era nerăbdător să le arate tuturor că nu au avut degeaba încredere în el. Nu a trecut mult timp și a sosit și ziua inaugurării sediului fundației. Era o clădire mare cu o parte pentru cercetare și alta pentru cazarea diferitelor persoane, invitate sau pacienți. Chiar la intrare Marten, în halat alb întâmpina invitații împreună cu Mareea, Marat, soția acestuia, Sfiosul, care se ocupase de partea de calculatoare și mai mulți delegați din partea Sediului central, oficiali locali, specialiști în domeniu și chiar două fete din gardă, echipate civil. S-a făcut o prezentare a clădirii și a anexelor iar apoi urma să începă o mică conferință de presă pentru personalitățile publice invitate. Unul dintre oficialii invitați s-a uitat la Marten și a întrebat-o pe Mareea ce-i cu puștiul acela acolo. Ea s-a întors, foarte calmă, spre individ și i-a comunicat că „puștiul” este chiar directorul Fundației, iar acesta s-a cam strâmbat neîncrezător. În clipa în care Marten a luat cuvântul și a început prezentarea pentru conferința de presă, Mareea la privit pe invitat și a observat cum acesta își cerea iertare de la distanță pentru impresia pe care și-o făcuse. Discursul băiatului a fost impecabil, fără să exagereze în date tehnice dar profund științific și documentat și chiar cei din partea Sediului central au recunoscut nivelul extrem de ridicat al cuvântării. Desigur că Marten a vorbit liber fără notițe. 298

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Toți cei prezenți au urat o activitate cât mai spornică cu toate că fondul problemei nu le-a fost prezentat ci doar faptul, că această fundație se ocupă de sănătatea femeilor gravide. Treaba cu modificarea viitorului nu a fost expusă dar lumea a rămas extrem de impresionată de discursul lui Marten și nimeni nu și-a mai permis să facă vreo observație privind vârsta lui. Se vedea că este foarte stăpân pe ceea ce spune și ceea ce face și era clar că copilăria lui a luat sfârșit. Primul caz a apărut chiar la puține zile de la deschidere. A fost internată o viitoare mămică extrem de tinerică și foarte simpatică dar care urma să dea naștere unui criminal, victima fiind chiar ea. Specialiștii angajați nu știau nimic de ceea ce urma să se petrecă ci doar faptul că gravida trebuie îngrijită foarte bine pentru a da naștere unui copil sănătos și asta și făceau. Toți doctorii și asistentele roiau în jurul ei, care mai de care, cu atribuțiile lui. Unii erau cu analizele, alții cu monitorizarea, alții cu schimburile de la pat, cu respectarea meselor, cu exercițiile de gimnastică așa că era un permanent du-te vino. – Cum te descurci? a întrebat Mareea venită la fundație. – Foarte bine și cred că pacienta este în stare foarte bună. – Așa și trebuie, să nu avem niciun fel de probleme, chiar dacă ea nu va fi afectată deloc. – Oricum nu putem să-i spunem că va avea un copil criminal, mai ales că după intervențiile noastre, nici nu va mai exista acestă variantă. – Ești mulțumit de activitatea prietenului meu? – Da, Sfiosul este mult peste așteptările noastre, el a creeat sistemul de holograme cu care vom lucra. 299

DANDU BRIEL

– Sunt foarte încântată să aud acest lucru mai ales că nu mi-a spus nimic și nici măcar nu l-am citit, a răspus Mareea. Când putem face primul experiment? – Cred că în două zile suntem gata. – Este perfect, ne vedem atunci. Între timp s-a făcut selecția celor care vor participa la primul experiment de modificare a viitorului și s-a stabilit că în mod cert acolo va fi Marten, Mareea, Marat. Sfiosul și două fete din gardă, pentru orice eventualitate. Fundația binelui colabora foarte strâns cu Sediul central. Liderul nu a putut participa fiind angrenat în alte probleme. În dimineața zilei cu pricina toată lumea era în sala experimentului, total izolată de alte dependințe cu intrare direct din exterior pentru ca invitații să fie protejați de privirile indiscrete. Angajații care auziseră ceva de această sală au fost informați că este vorba de niște experimente psihologice în vderea pregătirii nașterii și nu au mai pus întrebări suplimentare. La ora fixată, în sală a fost adusă tânăra gravidă care era într-o stare clară de somnolență și practic dormea pe ea iar când a ajuns pe poziția de început chiar a adormit. Ea nu va ști niciodată ce s-a petrecut aici. Sfiosul era așezat, în halat alb, la un pupitru plin de ecrane și butoane și a început să declanșeze operațiunea. – Opriți! - a ordonat Marat. – Ce s-a întâmplat? - a întrebat Sfiosul, apăsând în același timp pe un buton. – În sală există un fluture și trebuie găsit și dat afară pentru că ar fi un dezastru să intre în vreo hologramă și să oprească sau să modifice procesul. Imediat fetele din gardă au început căutările și după puțin timp fluturele a fost găsit. Era un exemplar 300

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

splendid și de aceea a fost capurat și scos cu grijă în exteriorul casei. –Acum se poate începe! - a ordonat Marat. Un braț enorm, electronic, cu un fel de ecran în capul lui, a început să coboare spre burtica fetei, întinsă pe masă, până a ajuns aproape să o atingă. În sală toată lumea era poziționată în jurul unei mese circulare, centrale, și asistau la ceea ce urma să se întâmple. Singurul care acționa la tastauri și butoane era Sfiosul, iar restul erau concentrați pe centrul mesei. La început a apărut o imagine ca un fel de pată roșie, ca un fel de nor, vizibil, dar fără contur. După puțin timp norul s-a transformat într-un embrion de copil și era evident că este vorba de un băiat. – Acesta este prezentul, a spus Marten. Se vorbea normal pentru ca și Sfiosul să fie la curent cu ceea ce se petrecea. Putem să începem să declanșem viitorul! - a stabilit el. – Am înțeles! - a răspuns Sfiosul și a acționat câteva taste. Din acel moment embrionul a început să crească, puțin câte puțin, dar era evident că se dezvoltă. – Noi știm acum la ce vârstă vrea el să-și omoare mama? - a întrebat Mareea. – Sigur că știm, la douăzeci și unul de ani, a răspuns Marten. – Și putem să accelerăm procesul de desfășurare al viitorului? - a întrebat Mareea. – Fără probleme, a răspuns Sfiosul și a apăsat alte taste. Din acel moment filmul hologramă a început să se deruleze cu repeziciune și cum, la partea de jos erau

301

DANDU BRIEL

scrise clar data, ora și secunda, chiar dacă nimeni nu putea urmării desfășurarea mișcărilor, totul putea fi oprit înaintea evenimentului și atunci s-a văzut clar, un flăcău cu un cuțit în mână, care se repezea la mama lui, cu furie iar ea era căzută pe jos și încerca să se apere cu mâinile. – Opriți! - a ordonat Marat. Cum vreți să schimbați această situație? – Ne-am gândit să-i luam cuțitul din mână. – Nu cred că este suficient, că o poate lovi cu mâinile goale, trebuie să-i anihilăm starea. Trebuie să găsim motivul atacului. – Atunci cred că trebuie să derulăm înapoi holograma, a spus Mareea. De acord toată lumea? – De acord! - au răspuns ceilalți. – Derulăm, a răspuns și Sfiosul și a început să butoneze. În centrul mesei a apărut băiatul, care acum nu mai avea cuțit și care stătea la masă cu mama lui. La un moment dat a sunat telefonul și el a răspuns. Era evident că nu-i convine ce aude dar a răspuns că va rezolva problema. Sigur era o problemă cu o datorie mai veche și pe care trebuia să o dea înapoi. De altfel imediat ce a închis telefonul i-a și spus mamei lui că are nevoie de bani iar ea i-a răspuns că nu are de unde să-i dea. Atunci el i-a amintit că are niște bijuterii în casă, dar ea a refuzat să i le dea. În acel moment el a devenit nervos, s-a întors și a luat un cuțit din suportul aflat în spatele lui și s-a repezit la ea. Ea s-a ridicat speriată și atunci când s-a dat înapoi, s-a împiediact și a căzut cu mâinile în față pentru a se apăra. – Opriți! – a ordonat Marat, așa nu rezolvăm nimic, trebuie să rezolvăm mai întâi problema drogurilor, derulați! 302

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Iar a acționat Sfiosul pe butoane și iar a apărut flăcăul nostru, la colțul școlii, în stradă, stătea de vorbă cu un tip, plin de tatuaje și care îi dădea un pachețel în schimbul unui plic. – Pe ăsta tatuatul îl putem dizolva? – a întrebat tot el. – Adică să-l scoatem din film și din viața reală definitiv? - a întrebat Sfiosul. – Exact! – Nu-i problemă, putem! – Atunci eu vă rog să aflați de ce puștiul vrea să se drogheze. Derulați înapoi! Totul a fost derulat mai încet, prin mai multe scene și la un moment dat se vedea o petrecere de liceeni, în care puștiul a fost pus să bea diferite amestecuri, după care cineva i-a băgat și un drog în pahar. – Cred că acesta este începutul, a spus Marten, venirea la această petrecere. – Să vedem cine l-a invitat, a cerut Marat. Iar s-a derulat filmul înapoi și îl vedem pe băiat că este acasă la el și învață și atunci sună telefonul și el răspunde. – Probabil că acesta este începutul, derulați încet înainte! - a cerut iar Marat. Din păcate nu au nimerit-o căci, după ce a închis, băiatul a ieșit până la stradă și a luat doar o carte de la alt băiat și a intrat la loc. – Este încă în faza de băiat cuminte, să mai derulăm încet. Surpriza a apărut peste două zile când telefonul a sunat din nou și băiatul s-a îmbrăcat repede, mama lui nu era acasă, s-a parfumat cu tot felul de chestii și a ieșit pe 303

DANDU BRIEL

ușă iar apoi s-a văzut cum a intrat în casa cu petrecerea și de acolo a urmat dezastrul cu drogurile. – Opriți! - a ordonat Marat. Cum o rezolvăm? – Putem să anulăm petrecerea dar asta ar însemna să intervenim și în viața altor persoane și poate că unele sunt deja născute. – Eu m-am gândit la ceva mai simplu, a intervenit Sfiosul. – La ce? - a întrebat Mareea, trebuie să avem grijă că nu avem decât o singură variantă, nu putem face mai multe încercări căci este posibil să rămână în memoria viitorului și apoi să iasă o prostie. Deasemenea modificarea trebuie să-l afecteze doar pe el, nu și altă persoană sau mai multe. – Așa m-am gândit și eu și propun să ne întoarcem în clipa când el este acasă și sună telefonul. – De acord, a intervenit Marat dar trebuie să ne expui modul de rezolvare înainte de a-l pune în aplicare. – Nicio problemă! - a spus Sfiosul și s-a pus pe butonat. Iată camera băiatului, uite-l și pe el, mai derulăm și ajungem la o secundă înainte de a suna telefonul prin care să fie invitat la petrecere. – Și care e ideea, a întreabat Marten. – Cred că nu se poate ceva mai simplu decât ca telefonul să nu sune și nu vibrează, deci dacă nu sună, el nu răspunde, nu se duce la petrecere, nu începe să se drogheze, nu face datorii, nu îi cere bani mamei și nu se repede cu cuțitul la ea. – Și cum realizezi asta?

304

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Închid, pur și simplu, sonorul din viitor pentru treizeci și șapte de secunde cât a durat sunetul telefonului. – Ce părere aveți? - a întrebat Marat, suntem de acord, mie mi se pare și foarte precisă și foarte eficientă. – Eu sunt de acord, a răspuns Mareea și cred că și Marten este de acord. Deci suntem cu o secundă înainte de a suna telefonul. – Exact! – a răspuns Sfiosul. – Atunci cronometrează oprirea și începe! În imagine apărea băiatul care își făcea lecțiile la biroul lui iar telefonul era undeva pe holul de lângă camera lui. Era clar că telefonul nu suna și el continua săși facă lecțiile. – Acum cronometrăm cele 37 de secunde, și gata, asta a fost, reluăm sonorul. În clipa aceea spre groaza tuturor telefonul s-a auzit sunând foarte clar pe hol. Băiatul a sărit de la locul lui și s-a repezit la telefon: – Alo-lo! - dar nu a răspuns nimeni. – Ce a fost asta? - a întrebat Mareea, de ce a mai sunat o secundă? – Este greșala mea, a spus Sfiosul pentru că nu am reglat corect cronometrul și el a început inclusiv cu secunda la care eram, iar apoi desigur că i-a rămas o secundă, după ce l-am oprit care era pentru sunet. – Spune mulțumesc că telefonul familiei nu redă numerele care au sunat și băiatul nu va ști niciodată cine a telefonat. Eu zic că așa se încheie experimentul cu acest telefon oprit.

305

DANDU BRIEL

– Mie mi-ar place, a intervenit Marten, să văd concret cum a evoluat situația și să derulăm până la douăzeci și unu de ani în momentul în care ei stau la masă sau oricum după momentul crimei să ne convingem că am reușit. – Cred că propunerea ta este chiar interesantă, poți să derulezi în viitor de la acest moment. – Bineînțeles, a răspuns Sfiosul și hologramele au început să prindă viață, s-a ajuns la ziua fatală. – Derulează foarte încet! – a intervenit Mareea. Filmul a continuat cu cei doi la masă și atunci a sunat telefonul, era chiar minutul cu pricina. – Acum să fii foarte atent că dacă experimentul nu a reușit și el o omoară nu mai putem face nimic, nu mai putem interveni. Să fii pe fază, în niciun caz să nu permitem crima! - a intervenit Mareea foarte hotărâtă. Băiatul a răspuns apoi a închis și s-a căutat prin buzunare: – Nu ai să-mi niște bani că mi-am uitat portofelul în mașină? – Câți vrei că am în geantă, i-a răspuns mama lui. – Vedem imediat, a răspuns el și s-a auzit sunetul soneriei de la ușă. Băiatul s-a sculat și a deschis iar în prag statea un comisionar cu un mare buchet de flori. – Pentru tine mamă, e ziua ta! - a spus băiatul și i-a dat florile. – Scumpul meu, credeam că m-ai uitat.

306

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– În niciun caz, le-am comandat special, a mai zis el și s-a uitat pe factură. Noi doi mergem până la mașină să îi plătesc florile, nu te mai căuta în geantă. Toată lumea a izbucnit în aplauze și toți erau încântați de reușita experimentului. – Acum se poate opri aparatura și gravida să fie dusă la salon, a dispus Marten, foarte încântat de primul lui experiment, cu reușită totală. A doua zi pacienta a și fost eliberată din clinica fundației și trimisă acasă în vederea sorocului. Niciodată nu a știut ce s-a petrecut şi nici pe lângă ce primejdie de moarte a trecut. Din acest moment era clar că orice experiment ar mai fi avut loc avea cele mai mari șanse de reușită. Sfiosul era cel mai încântat pentru că era prima dată când a inventat ceva de la cap la coadă cu așa o reușită. Viitorul lui urma să fie foarte legat de Fundația binelui.

307

DANDU BRIEL

Surpriza!

Mareea era singură acasă când a sunat telefonul și o voce a anunțat-o că trebuie să se prezinte la fundație în cel mai scurt timp. Imediat a și plecat. Pe drum se gândea să nu fie vreun nou experiment și e nevoie de ceva ajutoare. Cum a ajuns a parcat și a intrat. O fată, angajată mai recent probabil și care nu o cunoștea i-a spus să aștepte pentru a fi anunțată. Așa ceva Mareea nu mai pățise încă. A rămas pe hol în picioare. După puțin timp fata s-a reîntors și a invitat-o în sala de primire. Uimirea și surpriza ei a fost pe măsură. În mijlocul sălii, așezați în semicerc, stăteau toți prietenii ei, începând cu Marat cu soția, Marten, Liderul de la sediul central, fete din gardă, mama și tatăl ei, chiar câteva gravide din saloane, iar în fața lor, într-un genunchi, cu un superb inel în mână stătea chiar Sfiosul evident emoționat. De la ușă până la el era întins un covor roșu pe care Mareea s-a apropiat pentru a întâmpina una din cele mai frumose clipe din viața ei. Când s-a apropiat suficient. Mareea i-a spus:

308

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Știu ce vrei să mă întrebi dar vreau să aud chiar din gura ta și să audă și toți cei prezenți. – Mareea, a început Sfiosul cu glasul tremurat, vrei să fii soția mea? – Tu ce crezi? - a răspuns ea și s-a așezat pe genunchiul lui. – Eu cred că trebuie să audă toată lumea răspunsul tău. – Atunci răspunsul meu este DA! - după care cei doi s-au sărutat chiar în fața tuturor și în aplauzele lor. – Masa este servită! - s-a auzit o voce și toată lumea s-a îndreptat în direcția indicată. – Și ce făceai dacă ziceam că nu? - l-a întrebat Mareea. – Ziceam că mi-am ratat viața. – Acum mai ai o șansă! – Asta este cea mai frumoasă șansă a noastră, a spus Sfiosul ținând-o strâns după talie. Păreau perechea perfectă! Toată lumea s-a așezat și cele mai speciale feluri de mâncare au început să se perinde prin fața invitaților. – Aș vrea să felicit tânăra pereche pentru curajul pe care îl au, ca fiind firi atât de diferite să încerce să formeze un cuplu și o familie, să le dorim viață lungă și casă de piatră. Toată lumea a aplaudat cu entuziasm. – Pentru mine, s-a ridicat și Marten, Mareea este ca o soră mai mare și mă bucur mult că fost de acord să se mărite cu Sfiosul, cu care mă înțeleg foarte bine și care este unul din oamenii de bază ai Fundației binelui. Poate

309

DANDU BRIEL

va veni și ziua în care să analizăm și burtica ei și să constatăm că totul este în regulă. Iar aplauze și Mareea a roșit pentru prima dată după multă vreme. În acel moment a sunat alarma fundației și totată lumea s-a oprit din petrecere, care abia începuse. Deja pe ecrane a apărut mențiunea de caz urgent. Urgența consta în faptul că viitoarea mămică mai avea foarte puțin până să nască iar copilul din burta ei avea probleme mari. Mareea și-a luat rămas bun de la părinții ei, pentru câteva momente și împreună cu Marten, Sfiosul, Marat și două asistente s-au mutat în Sala viitorului și s-au așezat în jurul mesei. Gravida a fost adusă, tot în stare de somnolență și brațul electronic a coborât cu ecranul peste burtica ei. În centrul mesei a apărut holograma embrionului. – Care este problema raportată? - a întrebat Mareea. – Acest copil, a informat-o Marten, atunci când va ajunge mare va lucra în televiziune și va face un fel de emisiuni apocaliptice în timpul cărora multă lume se va sinucide, despre cutremure, sfârșitul lumii, inundații catastrofale și multe altele iar la final va fi împușcat, încă tânăr fiind, de un bărbat căruia soția i s-a sinucis din cauza unei emisiuni de-a lui. – Atunci nu putem asista la nicio transmisie, dar poate putem să vedem cum ajunge să lucreze în televiziune. Cred că acolo e secretul. Derulați încet, a ordonat Marat. Sfiosul a început să butoneze și a sărit direct la vârsta adolescenței și a ajuns la momentul în care băiatul dădea un interviu la un post local de televiziune. Arăta 310

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

destul de îngrijit cu toate că se vedea că nu trăiește în lux și să urmărim puțin dialogul. – Ce te-a făcut să vii la noi? – întreabă o doamnă cu ochelarii pe vârful nasului. – De mic mi-a plăcut să scriu texte pentru știri și am văzut că am chiar puțin talent. – Dar știi că la o televiziune nu sunt numai un anumit gen de știri ci sunt abordate toate domeniile chiar dacă unele nu sunt foarte reale. – Vă referiți la manipulare, e perfect, eu ador să manipulez lumea. – Atunci s-a făcut, ești angajat de probă! Cei doi si-au dat mâna iar cei care mai erau prezenți au fost de acord. – De când pot să încep? – Chiar de mâine dimineață. – Deci este clar cum a ajuns în televiziune, dar cred că trebuie să mergem înapoi să vedem cum a a juns să redacteze texte pentru știri. Dă-i mai înapoi! - a stabilit iar Marat, care era un fel de dirijor al evenimentelor. – Uite mai multe imagini în care îl văd cum stă la un birou într-un fel de redacție și scrie, dar e mic de vârstă, a spus Sfiosul. – Nu contează caută să ajungi la prima imagine din șirul ăla, a spus Mareea. – Asta este prima imagine, mai înainte nu mai apare nimic de acest fel. – Să vedem cum s-a ajuns aici, mai derulează puțin. – Uite aici este chiar cu tatăl lui și intră în redacție, se pare că acolo lucra el. 311

DANDU BRIEL

– Mai înapoi! – Sunt acasă și tatăl lui îl întreabă: – Unde vrei să mergi, la redacție la mine sau la sala de șah unde sunt și prietenii tăi? – La redacție, răspunde copilul, că nu am fost niciodată! – Aici e cheia, intervine Mareea, aici trebuie să facem schimbarea, crezi că e posibil? – Cred că da, a răspuns Sfiosul care a derulat puțin înapoi și s-a apucat de treabă cu tastaurile lui. Acum, în fața lor era fixată imaginea holografică în care tatăl terminase de pus întrebarea iar băiatul era gata să deschidă gura și să-i răspundă. –La ce te-ai gândit? - a întrebat Marten. – La ceva foarte simplu, sunteți gata? – Noi da, să te vedem pe tine, ce răspunde băiatul? – Alege varianta cu șahul. – Atunci dă-i drumul! În centrul mesei s-a văzut clar cum băiatul, se uită la tatăl lui, deschide gura și spune: la șah! Toți au respirat ușurați. – Acum derulează vreo douăzeci de ani înainte să vedem ce am făcut, a spus Marat. Pe centrul mesei au apărut multe imagini cu băiatul care era la concursuri de șah, cu adversari de toate vârstele, apoi dădea simultane, mai departe primea premii iar spre final era pe un podium cu o medalie de aur la gât și toată lumea îl aplauda. Era premiul de campion mondial. – Asta la ce vârstă este? - a întrebat Mareea. 312

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Mult după emisiunile lui din televiziune și chiar după momentul în care va fi împușcat. – Deci am reușit, a exclamat Marten bucuros, luați atunci viitoarea mamă a campionului mondial și duceți-o la salon, acum poate să nască! Cu toții s-au întors la petrecere unde lumea deja era foarte bine dispusă. – Ce ați făcut atâta acolo? - a întrebat-o mama ei. – Am jucat o partidă de șah! - a răspuns Mareea. – Sper că a fost neapărată nevoie de asta că altfel nu văd de ce să ne lași singuri aici, a spus mama ei. – Chiar că a fost, a răspuns Mareea, să continuăm petrecerea că o dată se mărită fata ta. – Sunt total de acord cu tine și sper să fii fericită. – Deja sunt, eu cred că m-am născut așa. – Atunci să începem pregătirile de nuntă! – Eu le-am început, a răspuns Mareea și i-a arătat splendidul inel de pe deget. – Să fii fericită și eu abia aștept să împing la cărucior. – Numai la prostii te gândești, ca și mine de altfel. Amândouă s-au pus pe râs și au mai ciocnit un pahar. Sfiosul se întreținea cu Liderul de grup iar Marat cu tatăl Mareei. Toată lumea era binedispusă și pusă pe trăncăneală. Atmosfera era complet relaxată și petrecerea a mai ținut ceva vreme. Primii au plecat părinții Mareei, după ce și-au luat rămas bun de la ceilalți și se citea regretul, mai ales pe fața lui. Mareea și Marat au plecat printre ultimii, după ce au mai comentat reușita experimentului de azi.

313

DANDU BRIEL

– Ar fi foarte interesant de știut ce tipuri de embrioni negativi nu putem schimba, dacă vor exista și din aceștia. – Probabil că după mult mai multe experimente vom putea face o statistică și vom lua preventiv toate măsurile. – Adică avortul? - a intervenit Marten. – Poate că nu, eventual o întârziere a nașterii ne-ar putea da posibilitatea să acționăm mai eficient. – E posibil, a intervenit și grădinarul Marat, trebuie studiată și această variantă. – Acum plecăm și noi, a spus Mareea și și-au luat rămas bun și s-au urcat în mașina ei. Imediat ce s-au așezat s-a auzit o voce clară: – Vă rog să nu atingeți volanul întrucât ați consumat alcool, să ocupați locurile din spate și această mașină vă va conduce singură acasă sau în orice altă direcție doriți, exprimați-vă dorința! – Dorim să ajungem acasă! - a comandat ea cu voce clară. – Prea bine, s-a auzit iarăși vocea, lăsați cheile în contact! - și mașina a pornit semnalizând corect. La început au avut ceva emoții dar văzând ce frumos și corect merge mașinuța ei s-au relaxat și au început să picotească pe scaunele din spate. Au fost treziți din exatazul lor de sirena poliției. Iar s-a auzit vocea din mașină: – În conformitate cu regulamentul rutier trebuie să opresc pe partea dreaptă a drumului. Pregătește legitimația Mareea!

314

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Mașina, a semnalizat și a oprit ușor pe partea dreaptă, din spatele ei se apropia un polițist, extrem de intrigat că nu vedea persoana care conducea și nu avea cui să ordone să țină mâinie pe volan. Pentru mai multă siguranță a deschis tocul pistolului și a ridicat piedica. Mareea a coborât geamul din spate mai jos și a așteptat. – Cum puteți să conduceți mașina de pe locurile din spate? - a întrebat polițistul după ce s-a convins că în față nu este decât geanta Mareei. – Prin comenzi verbale, e o mașină cu comenzi verbale. – N-am mai pomenit așa ceva, dar dumneavoastră aveți carnet de conducere? – Bineînțeles că am, amândoi avem câte un carnet. – Și puteți să-mi arătați unul din ele? - a insistat polițistul, din ce în ce mai uimit. – Putem dar nu este cazul căci nu conducem noi. – Totuși a cui este această mașină? - întrebat în continuare omul legii. – A acestei instituții! - a răspuns Mareea și a scos legitimația la vedere. –Eu nu cred că dumnevoastră puteți avea o astfel de legitimație, e de nivel guvernamental, vreau să vorbesc cu o persoană care să îmi confirme că legitimația e a dumneavoastră. – Nu-i nicio problemă! - răspuns Mareea și a scos telefonul. Îl voi pune pe difuzor ca să auzim amândoi ce se vorbește, a mai spus ea și a apăsat pe o tastă. – Hai să lăsăm vrăjeala că nu știu cu cine vorbiți, da-ți-mi telefonul, a spus brusc polițistul și a întins mâna și a luat telefonul din mâna fetei. 315

DANDU BRIEL

– Nu v-aș sfătui, a mai apucat să-i spună Mareea, când din telefon s-a auzit o voce puternică: – Acest telefon nu vă aparține și aveți 5 secunde să-l predați proprietarului, în caz contrar vă va exploda în mână. Unu, doi... – Eu v-am prevenit, a spus Mareea prinzând telefonul din aer, după cum a fost aruncat. – Pe mine vă rog să mă scuzați, a îngăimat polițistul, trebuie să plec imediat... sunt chemat la un caz urgent. Și s-a întors și s-a urcat în mașina lui. – Continuă drumul spre casă! - a ordonat Mareea și privind în urmă a văzut cum polițistul stătea nemișcat la volan, parcă se solidificase acolo.

316

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Nunta și focul din luna de miere

De a doua zi mama Mareei a început pregătirile pentru nuntă. Avea ea ceva idei dar în ultima vreme a văzut că nimic nu se mai potrivește cu modul ei de gândire. Ce era sigur era faptul că Mareea va avea nevoie de o rochie de mireasă cu totul deosebită să se potrivească cu ginerele ei care era un băiat excepțional. Ea era încântată și de părinții lui adoptivi și îi admira foarte mult pentru tot ce făceau. Aflase și de realizările de la Fundația binelui și era tare mândră de fata ei și de întreaga echipă. Soțul ei o vedea cum se agită dar momentan nu se amesteca în probleme care nu erau de competența lui. Era evident că atât Mareea cât și Sfiosul se gândeau foarte serios la evenimentele următoare, costumele lor, rochia de mireasă, lista invitaților, locul de desfășurare toate acestea constituiau probleme de rezolvat. Mareea a optat pentru o rochie simplă, fără prea multe zorzoane, că nu erau genul ei, iar el pentru smoching și papion și după mai multe probe și-a dat și el seama ce băiat frumos și elegant era. Mareea s-a dus pentru desuuri chiar la magazinul în care a intrat poliția după ea dar de această

317

DANDU BRIEL

dată vânzătoarea și sefa magazinului au fost la înălțime. Ea ar fi putut să-și aleagă orice rochie din orice parte a lumii dar a considerat necesar să fie cât mai decentă și cât mai elegantă fără să epateze. Locul petrecerii a fost ales de Lider, într-o zonă complet izolată și plină de verdeață, unde puteau avea loc toate ceremoniile. Localul părea a face parte dintr-un castel medieval iar sala de mese și de dans arătau superb, mai ales acum, pline de flori și decorațiuni specifice unui astfel de eveniment. În ziua stabilită și la ora indicată toată lumea era în sala de ceremonie, pe scaune, sau în picioare după cum era rolul fiecăruia. Nași au fost Marat și soția lui iar dintre invitați făceau parte colegii de la sediul central, doctori și chiar pacienți de la Fundația binelui, fetele din gardă, de data asta foarte elegante, dar Mareea intuia că sunt înarmate până în dinți pentru că rolul lor de pază și protecție era același. Bineînțeles că Marten era cavaler de onoare și toată lumea se uita după cel de al doilea cavaler și chiar mireasa nu putea să intre la brațul tatălui ei în lipsa acestuia. Conform planificării mai era un singur minut până când ceremoniile trebuiau să înceapă. Mareea nu părea neliniștită și probabil că primise anumite informații despre sosirea lui dar era cu ochii pe ușă. Aceasta s-a deschis și un domn îmbrăcat impecabil, distins, cu părul alb lung dat peste cap a intrat s-a înclinat spre Mareea și s-a îndreptat spre locul cavalerului de onoare. Sfiosul, așezat lângă preot pe podium, l-a privit uimit căci i se părea ceva cunoscut dar nu putea să creadă așa ceva. Mareea s-a uitat la el și a citit pe fața lui uimirea totală și atunci i-a transmis lui Marten: – Spune-i că este surpriza mea, el este fostul cerșetor! 318

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Acesta tocmai ajunsese și el pe podium și printre domnele mai în etate s-au stârnit murmure de admirație. „Sperăm că îți place cavalerul tău de onoare, Mareea, este numai meritul tău!” „Chiar dacă știam că el va veni în această calitate totuși nu mi-am imaginat așa o transformare. Arată minunat!” a transmis ea entităților. La ora fixată au început ceremoniile și cei doi au fost cei mai emoționați. Nici mama ei nu și-a putut stăpâni lacrimile în timp ce Marat și soția se țineau de mână ca doi veșnic îndrăgostiți. Toți cei prezenți au aplaudat și sau îmbrățișat care cum cerea protocolul și cu toții au trecut în sala de bal și petrecere care era luminată feeric. S-a dansat și s-a petrecut aproape toată noaptea și doar spre ziuă mașinile angajate special pentru cei mai în etate au început să tragă la scară și cine dorea să plece o putea face în cele mai civilizate condiții. Au fost și nenumărate toasturi din toate părțile și toți erau relaxați și bucuroși că pot asista la un astfel de eveniment. Profesorul-cerșetor a fost deosebit de curtat de doamne și chiar s-a dovedit un foarte bun dansator. Eleganța și elocvența lui nu lăsa loc la niciun fel de interpretări – era o persoană remarcabilă. La un moment dat a rostit și el o mică cuvântare care a încântat toată asistența și mai ales pe Mareea care a fost principala vizată alături de Sfiosul ei. O altă surpriză a serii a constituit-o cuvântul liderului care s-a terminat cu oferirea pentru tinerii miri a unui sejur înt-o țară caldă și plină de miracole. Totul fusese pus la punct și oferta era completă, două săptămâni de plaje și soare într-unul din cele mai luxoase hoteluri cu toate serviciile achitate, inclusiv biletele de avion. Destinația nu a fost dezvăluită în public.

319

DANDU BRIEL

Primul lucru Mareea, efectiv încântată, l-a întrebat pe Marten dacă se va descurca cu Fundația în acest timp și după ce acesta i-a dat toate asigurările, că nu are acum nicio urgență pentru perioada următoare, a acceptat cu plăcere cadoul de nuntă, Sfiosul fiind de-a dreptul fericit. Toată petrecerea s-a încheiat într-o atmosferă optimistă și spre dimineață s-au retras cu toții, iar Mareea și Sfiosul chiar mai repede căci aveau și bagaje de făcut pentru zborul care era chiar în acea zi. Spre deosebire de alte misiuni acum Mareea trebuia să-și ia și costume de baie iar Sfiosul instrumentarul lui de scufundător, pasiune recent descoperită. Zborul cu avionul le-a făcut o plăcere deosebită și au putut și ei să se relaxeze câteva ore. La sosirea pe aeroport au fost așteptați de un reprezentat al hotelului și al agenției de turism și au fost invitați într-o limuzină prevăzută cu tot ce-și poate imagina mintea umană, de la băuturi din cele mai fine la sistemul de telefonie video spre orice colț din lume. Mareea a și profitat și a sunat-o pe mama ei să-i spună că au ajuns cu bine. Din păcate mama ei nu avea și ea un sistem la fel de performant și nu au putut să se vadă dar au conversat foarte bine. Le-a urat petrecere plăcută din partea ei și a tatălui ei. Încă de la sosirea la hotel au fost impresionați de amabilitatea și profesionalismul angajaților, de la preluarea bagajelor și până la camera plină cu flori. După ce s-au cazat au coborât la masă și au servit bunătăți locale cu multe fructe de mare și tot felul de mirodenii. Ziua de odihnă a început cu mersul la plaje și a trebuit ca amândoi să se ungă bine cu cremele de acasă, plus ce au mai cumpărat de la hotel să evite să se ardă la soare din prima zi.

320

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Abia aștept să fac niște scufundări, să văd și eu cum este și sub apă, a spus Sfiosul întins cât era de lung pe un fotoliu în timp ce bea dintr-un suc rece aflat pe măsuța dintre ei. – O să ai tot timpul că abia am venit! - i-a răspuns Mareea. Arătau amândoi superb în cosumele de baie, ea suplă, lungă și cu niște ochi care concurau culoarea cerului iar el plin de mușchi ce tresăreau la fiecare mișcare. Încă nu erau bronzați dar mai era timp. Spre seară au vizitat ruinele unei cetăți din zonă și apoi s-au delectat pe o terasă a hotelului. Ce era curios era faptul că în zonă se plimbau și foarte mulți bărbați, mai în etate, singuri sau în grupuri mici, dar Mareea a primit de la chelnerul lor explicația că e vorba de o întrunirea a unor șamani sau vrăjitori, un fel de congres care are loc la mai mulți ani odată. – Congresul trecut a fost cu mulți ani în urmă și atunci nu eram angajat la hotel, a mai spus chelnerul. – Și durează mult? - a întrebat Mareea. – Nu, dar așteptă Luna albastră și atunci are loc, este peste câteva zile, până atunci se pregătesc. – Or avea ei ritualurile lor, a spus Mareea. – Cu siguranță că sunt foarte secretoși. A doua zi de dimineață Sfiosul a mers pentru prima dată la scufundări și a ascultat cu atenție toate indicațiile instructorului iar apoi a primit butelia de oxigen, încărcată și verificată. Instructorul i-a explicat că la ei nu se permite utilizarea unei butelii personale deoarece este posibil să fie încărcată de foarte multă vreme, chiar de vara trecută, și conținutul să nu mai fie de calitate iar ei nu vor să riște viața clienților. A fost dus cu o barcă mai în larg, după ce s-a terminat instructajul și s-a aruncat în 321

DANDU BRIEL

adânc. Nu erau singuri ci mai mulți scufundători se vedeau din loc în loc. Era destul spațiu pentru toată lumea iar priveliștea chiar magnifică. Sfiosul a lăsat barca să plece înapoi și l-a asigurat pe cel care o conducea că va ajunge singur la țărm iar acesta a plecat. După circa o oră de stat sub apă Sfiosul s-a îndreptat spre mal, era foarte atent la ceasul care indica presiunea și cantiatea de oxigen din butelie. Știa foarte bine că dacă s-a scufundat la o adâncime mare nu trebuie să iasă brusc la suprafață ci treptat așa că își rezervase timp suficient. Mareea nu a venit cu el ci s-a dus prin magazine după cumpărături, era înebunită după produsele cu specific local, vase, eșarfe, pălării și tot ce-și dorea. Multe erau pentru mama ei. S-au întâlnit la hotel și au plecat la o scurtă plimbare. – A fost minunat! - a spus el și mă mai duc și mâine, l-am și anunțat pe instructor că de dimineață voi fi la el. – Nu e aglomerație? – Nici vorbă, mai erau doi sau trei scufundători. Seara au văzut un film și cum s-a făcut ziuă Sfiosul echipat cu tot ce-i trebuie a plecat spre plaje. Mareea nu s-a trezit pentru atâta lucru. – Ce bine că ați venit, imediat vor sosi și buteliile de la încărcat. L-a întâmpinat instructorul binedispus, doriți o cafea sau un suc? – Nici una, nici alta, mulțumesc. Spre instructor se vedea venind un băiat care căra o singură butelie pe umăr. – Și celelalte? - că mai am cel puțin cinci clienți astăzi. – Le aduc pe rând de la mașină, că nu pot să car câte două.

322

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– E în regulă atunci, și i-a dat butelia Sfiosului, l-a ajutat să și-o pună iar acesta s-a urcat în barca acostată la debarcader și au plecat în larg. Instructorul a rămas pe mal să aștepte și celelalte butelii dar ele au sosit după mai multă vreme cu alt băiat. – Dar unde este băiatul dinainte care a venit cu prima butelie? - a întrebat instructorul, credeam că le aduce tot el imediat și pe astea. – Nu știu despre ce băiat vorbiți, noi am discutat ieri de cinci butelii și acum le-am adus, aveți factura aici. Atunci și-a adus și instructorul aminte că a comandat cinci butelii, că pe băiatul de mai devreme nu la mai văzut până acum, că nu i-a dat nicio factură, dar s-a gândit că o să lămurească toate astea mai târziu. „O fi de la centrul celălalt de încărcat butelii” s-a mai gândit el și s-a luat cu treaba. Între timp s-a întors și barca din larg. – Tipul a spus că se întoarce singur, ca ieri. – Foarte bine, nu cred că trebuie să ne facem probleme, că aduce el butelia înapoi. – Așa este, pare tip serios. Între timp, sub apă, Sfiosul era în elementul lui, cobora până la nivelul bolovanilor uriași de pe fund, trecea printre pești și meduze și apoi se ridica vertical și privea în jurul lui. La câțiva metri distanță se mai zăreau doi sportivi care păreau a fi împreună și deasupra cărora se vedea plutind fundul unei bărci. Sfiosul le-a făcut un semn de salut, cu mâna și ei au răspuns la fel. Se simțea minunat, chiar exagerat de minunat, parcă începea să intre într-un fel de beție a plăcerii de a face scufundări. A început să se simtă din ce în ce mai euforic și în scurt timp și-a dat seama că ceva nu este în regulă cu oxigenul pe care îl inhala. Probabil că era mai concentrat. Acesta a fost ultimul gând și și-a pierdut cunoștința. În 323

DANDU BRIEL

ultima clipă a avut senzația că cei doi, pe care i-a salutat mai devreme, l-au apucat de brațe și au început să-l ridice și apoi totul s-a făcut negru. Mareea a așteptat ce a așteptat să se întoarcă soțul ei din apă dar după o vreme s-a gândit că mai bine să meargă la el și apoi împreună la masă. Instructorul care o cunoștea a întrebat-o: – V-ați pierdut de soțul dumneavoastră? A ieșit de mult din apă. – De unde știți? – Ne-a adus cineva butelia dânsului și ne-a spus că s-a dus la dușuri, uite-o aici, e la zero, adică s-a plimbat de toți banii. – Dar nu trebuia s-o aducă el personal? – a întrebat Mareea. – Nu ne formalizăm doamnă, totul este să returneze butelia că altfel trebuie să anunțăm poliția, dar până acum nu ni s-a întâmplat, decât cu mai mulți ani în urmă când s-a înecat băiatul primarului, dar atunci a fost altceva, i s-a agățat tubul în corali și s-a speriat. Vedeți la dușuri că este acolo. – Bine, a spus Mareea, dar în același timp era foarte intrigată că nu putea să „vadă” ce este în mintea Sfiosului de parcă dormea și nu avea niciun gând. „Asta e chiar ciudat” s-a gândit ea și s-a îndreptat spre zona dușurilor. Știa foarte bine că lui îi place să facă duș în cameră și nu pe plaje dar nu avea altă cale, momentan, de a-l găsi. „Măcar ar trebui să-i fie foame și să apară de undeva” s-a gândit Mareea. La dușuri nu erau decât doi copii care se bălăceau și făceau gălăgie și stropeau peste tot. Ăsta era unul din motivele pentru care lui nu-i plăcea să facă duș pe plajă. S-a întors la hotel dar nici aici nimeni nu l-a văzut. 324

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

„Unde putea să se ducă echipat ca un scafandru?” s-a întrebat Mareea. „Voi nu știți nimic?” - și-a întrebat ea entitățile. „Nu, că nu suntem preocupați de alte persoane decât cele care ne aparțin, o să încercăm să ne interesăm” „Parcă doarme – le-a spus Mareea că nu emite niciun gând” „Atunci poate chiar doarme” i s-a răspuns. „Instructorul mi-a spus că a ieșit din apă și a înapoiat butelia de oxigen care era complet goală” „La discuția ta cu instructorul am asistat dar de acolo nu reiese decât că butelia a ieșit din apă, că el nu e pe nicăieri” „Și ar fi posibil acest lucru? - s-a mirat Mareea. „Eu zic, a spus o entitate că cel mai bine este să te duci în mijlocul oamenilor și să vezi ce gânduri poți să prinzi, nu ai altă șansă, cum se luminează te instalezi în piața centrală și aștepți.” „Chiar așa o să fac, mulțumesc.” Mareea s-a dus la camera de la hotel și a început să aștepte să se facă ziuă. Mama ei a sunat-o dar nu a vrut să o neliniștească și nu i-a spus nimic de dispariția soțului ei. Mai mult s-a răsucit în pat și cum s-a luminat s-a dus în centrul pieței la o cafenea și s-a așezat la masă. Nu era prea multă lume și mai mult localnici cu diferite treburi, probabil că turiștii se sculau mai târziu. A băut o cafea, apoi un suc, iar o cafea și era cu mintea trează la orice gând care trecea pe acolo. Multe erau de cumpărături, de distracție. Un hoț de buzunare pusese ochii pe un bătrânel dar Mareea i-a făcu semn de la distanță să-și ia gândul și băiatul speriat a plecat imediat. Două femei stăteau de vorbă și una turuia iar cealaltă se plictisea de moarte și se gândea ce să inventeze să poată pleca. La o 325

DANDU BRIEL

masă apropiată doi tineri se priveau cu atâta iubire că aveai impresia că se vor topi scaunele sub ei, deja trecuseră câteva ore de așteptare și Mareea începuse să se îndoiască de rezultatul așteptării ei și dorea să acționeze în orice fel, dar s-a gândit că dacă așa a fost sfătuită înseamnă că aceasta este calea. Tocmai comandase ceva de mâncare că era aproape ora prânzului când a perceput un fragment de gând: „Pare un bărbat numai bun pentru ceea ce ne trebuie nouă, dacă altceva nu am găsit.” Mareea s-a uitat în jurul ei și nu a observat nimic suspect, cei doi îndrăgostiți mâncau și ei, femeile se despărțiseră, doar pe o bancă mai retrasă stăteau doi domni, mai în vârstă, dintre aceia care urmau să aibă congres sau întrunire sau cum s-o chema ea. „Să sperăm că luna albastră va primi ofranda noastră.” Deja era prea mult, cineva vorbea de un bărbat și de o ofrandă odată cu apariția lunei albastre. Nu-i venea să creadă dar aceste gânduri și chiar vorbe veneau dinspre banca cu cei doi bărbați în etate. Mareea a achitat comanda și s-a apropiat de cei doi fără să le atragă atenția. Era evident că aceștia puneau ceva la cale, imediat ce s-a apropiat mai mult a și perceput: „Să stăm cât mai retrași să nu compromitem ceremonialul.” Mareea nu a mai ezitat și s-a apropiat de cei doi. Când au văzut-o că se apropie direct de ei s-au ridicat gata să plece dar ea le-a tăiat calea și le-a spus: – Sunt fericită să cunosc doi Maeștri de calibrul dumnevaoastră! – Ne cunoaștem cumva, ne-am mai întâlnit? – a întrebat-o cel mai înalt și care părea șeful dintre cei doi. 326

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Nu, nu ne-am mai văzut până azi, a răspuns Mareea. – Atunci de ce ne numești Maeștri și cu ce putem săți fim de folos. Mareea deja citise aproape tot ce o interesa din mintea lor. – Cu tot respectul cuvenit vă spun că pentru mine sunteți unii din cei mai mari Maeștii ai zilelor noastre și lucrul acesta se va confirma și la ceremoniile de lună albastră. Total uimit de acestă interpelare domnul înalt i-a spus: – Eu nu știu de unde ai aceste informații, care nu sunt publice. – Am niște capacități pe care puțini oameni le au și pot să citesc anumite gânduri, uite acum dânsul – a spus Mareea, arătând spre colegul din fața ei, se teme ca nu cumva să afle cineva scopul ceremoniei de lună albastră. – Nu e nimic deosebit decât o întâlnire a unor persoane cu o profesie mai rară! – V-am spus că am niște capacități diferite de ale oamenilor obișnuiți și am înțeles că e vorba de niște ofrande cu acest prilej, sper că nu e vorba de sacrificii. – Noi vă rugăm să ne scuzați dar trebuie să plecăm imediat spre locul de rugăciune, a spus șeful și a și plecat iar celălalt a alergat după el. În timp ce se depărtau Mareea a înțeles „Să nu compromitem totul din cauza unei fete cu prea multe abilități.” Întoarsă la hotel Mareea a întrebat pe cei mai vechi unde va avea loc ceremonialul de lună albastră dar nimeni nu știa cu precizie locul. – Sigur este afară a precizat un tip mai în etate.

327

DANDU BRIEL

– De ce afară? – a întrebat Mareea. – Pentru că e vorba de niște purificări prin foc și nu pot să facă asta decât în aer liber, dar niciodată nu au repetat ceremonia în același loc. – Și cum putem să aflăm locul? - a întrebat iar Mareea. – Cred că singura modalitate este să vorbiți cu pădurarul local și să-l întrebați unde va face un transport de lemne pentru noaptea cu lună albastră. –Așa voi face! - le-a spus Mareea și s-a dus la culcare. Tot îi era imposibil să ia legătura cu Sfiosul și să vadă ce gândește. Practic, în aceste momente el nu gândea nimic, parcă era într-un fel de transă. „Vom fi permanent lângă tine” a primit Mareea vestea din partea cealaltă. „ Mă bucur mult să vă știu lângă mine dar încă nu am suficiente date.” „Cheamă-l și pe Marten să fie cu tine, te poate ajuta!” „E o idee bună să văd ce zice și dacă are timp.” „Suntem siguri că împreună veți rezolva situația și o să-l salvați pe soțul tău.” „Așa o să fac!” a încheiat Mareea discuția. Imediat a pus mâna pe telefonul ei special și a format numărul lui Marten, care era un fel de număr scurt. – Știu tot ce se petrece cu tine, i-a răspuns acesta și chiar mă gândeam cum te pot ajuta. – Cred că cel mai bine ar fi să vii și tu aici mâine dimineață. – O să-mi rezolv toate problemele și vin, când este luna albastră? 328

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– Peste trei zile. – Deci avem timp. – Sunt sigură. A doua zi de dimineață, Marten era în holul hotelului cu o geantă în mână iar Mareea a coborât și l-a întâmpinat. – Ți-am rezervat o cameră chiar lângă a noastră. – Mulțumesc foarte mult și doresc să mergem imediat în Piața centrală să vedem ce informații mai captăm. – Mâncăm și mergem! – E cel mai bine așa. După ce și-a dus bagajele la cameră, cei doi au luat micul dejun și apoi au plecat spre piața centrală. Pe drum Mareea i-a povestit de întâlnirea cu cei doi, probabil vrăjitori, și de mesajul ascuns în creierul lor. – După mintea mea, a început Marten să vorbească, va exista o ceremonie, cu foc, în care vrăjitorii doresc să facă un sacrificiu uman și, din păcate acesta este chiar Sfiosul. Probabil că până atunci îl țin într-un fel de transă, semiinconșient și tot așa va fi până aproape de momentul sacrificiului. Ai aflat unde va avea loc sacrificiul? – Încă nu, urmează să-l caut pe pădurarul din zonă și să-l rog să-mi spună unde are el de făcut o aprovizionare cu lemne pentru noaptea cu luna albastră. – Și tu crezi că el o să-ți spună? Sunt sigur că are un fel de jurământ de confidețialitate încheiat cu ei. – Ne gândim la ceva până ajungem la el și o să ne spună, să mergem! - a spus Mareea și au plecat să închirieze o mașină.

329

DANDU BRIEL

Normal că pădurarul locuia în pădure și chiar avea o casă frumoasă cu terasă. El era chiar pe terasă, cu un binoclu la ochi și era clar că îi privește cum se apropie. Au oprit la mică distanță de casă într-un loc ce părea destinat pentru așa ceva. – Bună ziua! - a spus Mareea cu tot respectul imediat ce s-au apropiat. – Bună ziua și dumneavoastră, dar cu ce treabă tocmai aici, pe la mine? - a răpuns pădurarul, un bărbat destul de plinuț dar cu o uniformă curată și îngrijită. – Am vorbit cu bătrânii înțelepți și ei ne-au îndrumat aici, a început Mareea un dialog, la întâmplare gata să prindă orice gând din partea lui. „O fi tot cu lemnele de foc?” s-a întrebat el. – Ne-au spus că numai dumnevoastră veți asigura lemnele pentru focul acela, a continuat Mareea. – Păi cine altcineva, că nu dau la nimeni autorizație s-o facă, în locul meu, s-a scăpat pădurarul în naivitatea lui de om al pădurii. – Aveți nevoie de ajutor la transport, asta doream să vă întrebăm, că nu e de colea cu atâtea lemne! – a intervenit Marten, iar Mareea nu l-a întrerupt. – Nu mi-ar strica, dacă aș putea să nu fac mai multe drumuri, a scăpat porumbelul pădurarul. – Vă ajutăm cu plăcere, că daia ne-au trimis la dumneavoastră, doar să ne spuneți cum vreți să le aranjem și unde e mai bine. – Aici eu sunt specialistul, că și data trecută tot eu le-am aranjat, trebuie să am grijă și să nu ia toată pădurea foc, am eu o schemă a mea. Dacă veniți cu un camion mare am eu ajutoare de așezat lemnele.

330

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

– De câte tone să fie? - a întrebat Marten care nu mai putea să iasă din joc. – De zece tone e numai bun, dar trebuie ca mâine de dimineață să fie aici că până descărcăm și până le aranjem după ritualul lor trece o zi întreagă. – Nu-i problemă la cinci de dimineață e bine? - a mai întrebat Marten, dar cu ochii era la Mareea să vadă dacă este de acord cu ce spunea el. Ea era foarte liniștită și chiar zâmbea ușor. Ce simplu a fost! – Atunci ne vedem de dimineață, tot aici că lemenele sunt pregătite și vă duc eu la locul unde le încarcă băieții. – Atunci așa rămâne, de zece tone și la ora cinci, a mai spus Marten și i-a făcut semn Mareei că pot pleca. – Dar să nu mai vorbiți cu nimeni! - s-a trezit și pădurarul vorbind mai mult singur. Cei doi s-au suit în mașină și au demarat spre hotel. – Și acum ce facem, a întrebat Marten, că mie altă idee nu mi-a venit, decât asta cu camionul. – Tu nu știi cu cine stai de vorbă, i-a zâmbit Mareea și a scos telefonul din geantă și l-a sunat pe lider. – Voi chiar nu mai dați niciun semn de viață, doar ce avem pe GPS? - a întrebat acesta imediat ce a deschis gura. Nu i-au trebuit mai mult de două minute să-i explice cum stă treaba și că viața soțului ei stă într-un camion de zece tone pentru cărat lemne. – Doar atâta vrei, credeam că trebuie să cumpărăm insula aia cu totul! - a glumit liderul. Mâine dimineață la ora patru aveți camionul, unde îl vreți? – În niciun caz în fața hotelului, am să transmit o hartă cu locul de parcare. 331

DANDU BRIEL

– Perfect, dau toate ordinele. – Sper că ști să conduci un camion de zece tone? - la întrebat Mareea pe Marten. – Mă jignești, eu pot să conduc și vapoare de mii de tone dar un amărât de camion. – Ai mai condus vreodată? – Nu dar la mine nu contează experiența, că sunt gata rodat, am hardul mare. – O să vedem dimineață! – Acum putem să mergem la masă și să ne odihnim? Ce mai ști de Sfiosul tău? – Nu știu nimic în plus decât că e viu și doarme, probabil. – Sunt sigur că îl rezolvăm, poate că e bine să vorbim și cu familia noastră, a spus Marten cu referire la cei din cealaltă lume. – Bună idee, chiar am să-i contactez. A doua zi de dimineață camionul era exact în locul indicat de Mareea pe harta transmisă. Nu era nici nou dar nici vechi să nu stârnească cine știe ce întrebări. Au plecat spre casa pădurarului, după ce au dat drumul șoferului, cu Marten la volan, de parcă făcea asta de ani de zile și au parcat camionul exact unde li s-a spus. Mareea a mers în urma camionului cu mașina, așa i-a spus ei intuiția și a avut dreptate. Cum au ajuns, pădurarul, impresionat de mașină le-a spus totuși: – Vă rog să lăsați camionul aici și o să-l puteți lua peste două zile înapoi, nu puteți merge cu el că locul unde va fi focul nu este public. – Nu-i nicio problemă, a spus Mareea, ne bucurăm că am putut să vă ajutăm ca totul să iasă așa cum au dorit bătrânii înțelepți, la revedere. 332

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

În mașină Mareea nu s-a putut abține și l-a sunat pe lider: – Sper că mașina are GPS? - l-a întrebat ea din prima. – Acest camion, este prevăzut cu GPS, cu circuit de televiziune și v-a transmite în direct drumul și tot ce se va petrece la locul de descărcare. Mai are posibilitatea să înregistreze orice șoaptă din zonă iar sub șasiu are mitraliere de ultimă generație. Nu cred că aveți nevoie de mai mult. Lansatoarele de rachete le are la spate. Ai totul pe telefon. – Sper să nu fie cazul! - a spus și Mareea încântată de colaboratorii ei. Au ajuns la hotel, era foarte devreme așa că s-au dus fiecare în camera lui să se odihnească și mai târziu să facă planul pentru a doua zi, ziua cu luna albastră. Cum s-a întins pe pat, Mareea a intrat în legătură cu entitățile ei. „Ați văzut ce am făcut până acum, cum vi se pare?” „V-ați descurcat amândoi foarte bine și acum mai ai de rezolvat doar ziua de mâine!” „Așa mă gândeam și eu dar încă nu am niciun plan conturat.” „Tu rebuie să știi un singur lucru: ești mult mai puternică decât toată adunarea lor la un loc iar ei nu știu asta, trebuie să mizezi pe elementul surpriză, trebuie să fii autoarea principală.” „Și cum ar trebui să mă pregătesc? - a mai întrebat Mareea. „Culcă-te acum și îți vom transmite totul în timpul somnului, că așa e cel mai simplu.”

333

DANDU BRIEL

„Vă mulțumesc foarte mult, nu pot să ratez șansa de a-mi salva soțul.” „Ai să te descurci minunat, somn ușor!” După ce a dormit câteva ore bune atunci când s-a trezit Mareea era uluită de ceea ce era în capul ei, dar și-a zis că va face totul în funcție de intuiția din fiecare moment ce va urma. Pentru că deja se făcuse amiază l-a sunat pe Marten să iasă la o plimbare prin centru. În mintea ei Sfiosul dormea în continuare. „Probabil că s-au gândit să-l țină așa până îl pun la prăjit” s-a gândit Mareea cu umorul ei din partea sinistră a vieții. – Ai văzut ce mi-au sugerat să fac? - l-a întrebat Mareea de la început. – Mi se pare deosebit de ingenios dar și de efect numai că trebuie să fii extrem de precisă, mâine nu ai voie să greșești. – Nici nu am de gând! - i-a răspuns prompt Mareea. – O să fiu și eu acolo! – Bineînțeles, vom zice că ne-am dus să luăm înapoi camionul. – Apropo de camion, a ajuns cu bine? – Stai să vedem! - a spus Mareea și a scos telefonul. Uite! Pe ecranul telefonului se vedea clar un spațiu larg înconjurat de pădure și pe care roboteau câțiva oameni, de-ai pădurarului. Ei aranjaseră lemnele într-un cerc mare care în centrul lui avea un rug special pregătit să fie aprins. – Eu înțeleg, a spus Marten că nu te poți apropia de rugul din mijloc pentru că va fi un adevărat cerc de foc în jurul lui, uite câtă benzină pun pe lemne, totul va arde ca o torță. Probabil că cercul de foc va fi aprins după ce îl vor

334

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

duce pe rugul din centru, ca nimeni să nu se mai poată apropia. – Chiar îmi place ideea! - a spus Mareea, cu cât vor fi flăcări mai mari cu atâta vizibilitatea lor va fi mai scăzută și nu vor vedea clar rugul. O să ne împărțim sarcinile, tu te ocupi de soțul meu și eu de cei din grup, totul la semnalul meu. – N-am înțeles la ce s-au referit când au spus că e vorba de un singur minut de protecție? – Eu am înțeles foarte bine și nu e cazul să-ți încarci memoria și cu asta. Treaba ta e bărbatul meu, îl eliberezi, îl urci în camion și mă așteptați amândoi să vin. – Crezi că o să pot să-l scot din foc? – Nu va fi cazul. – Atunci e treaba ta cum faci dar mai mult m-ai zăpăcit. – La fel sper să fie și cu vracii și șamanii din adunarea aia. – Deci dacă totul va începe pe întuneric noi trebuie să fim acolo mai înainte? – Noi trebuie să fim la timp, nici mai devreme și nici mai târziu, vom ști exact după filmările pe care le face camionul. – Să sperăm că e la fel de eficient și pe întuneric, văd că e așa deștept că filmează numai în zonele în care există mișcare. – Asta știe orice lampă cu senzor de mișcare cu singura deosebire că el și urmărește mișcarea. – Mai ai vreo veste? – Cred că începe să se trezească, probabil că ritualul îl cere treaz. Are un fel de gânduri dar nu sunt de loc coerente. 335

DANDU BRIEL

– Atunci mergem la hotel și ne mai auzim dimineață. – Exact. Noaptea a trecut în liniște și fără nicio problemă. La un moment dat Mareea a avut senzația că Sfiosul s-a trezit și chiar a încercat să se elibereze dar era legat așa de bine și de mâini și de piciore și cu glugă pe cap și în plus avea o foame teribilă. „Scufundatul ăsta mi-a cam făcut poftă de mâncare, ce-o face fata mea?” Ăsta a fost primul gând coerent pe care l-a primit Mareea în timpul nopții iar apoi totul a încetat, probabil că l-au adormit iar, pe termen mai scurt. Peste câteva ceasuri începea ceremonia sacrificiului. De dimineață Mareea a verificat imaginile de pe telefon și a observat că toată scena ceremoniei a rămas la fel, cercul din lemne, rugul din mijloc și în plus au apărut un fel de scaune cu multe perne pe care că urma să ia loc participanții la ceea ce urma să fie. A localizat perfect zona cu rugul și a pus-o pe GPS-ul de la mașină. Problema era că dacă ar fi apărut prea devreme cei prezenți ar fi avut timp să-i gonească din zonă și elementul surpriză ar fi dispărut. „Îți vom spune noi când să pleci cu mașina”, a primit Mareea informația. „Voi să fiți pregătiți!” Toată dimineața a trecut într-o așteptare dureroasă. Aproape de ora fixată Mareea era deja în mașină, cu Marten și aștepta semnalul. – Poate că au uitat de noi, a spus Marten. – Nu au cum că noi suntem ei. – Așa să fie dar se face deja seară. – Ceremonia începe pe întuneric, așa a spus și pădurarul.

336

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

–Dar el va fi acolo? – În niciun caz, nici data trecută nu a fost, ei vin mâine și fac curat și adună oasele din cenușă și le dau vraciului șef. – Sper să ne iasă totul ca ceasul că de oasele Sfiosului și corpul lui o să am eu grijă. – Așa să faci, nicio clipă să nu te preocupi de mine, ai înțeles? – Da șefa! În acel moment a venit și semnalul de dincolo: „Acum – plecați, suces!” Mareea a demarat brusc. Marten s-a uitat pe telefonul ei pus pe suport și a văzut că în jurul cercului de la rug se adunaseră aproape toți. – Eu tot nu înțeleg ce vor face ei dacă Sfiosul va dispărea, pe cine vor arde? – E foarte simplu – pe mine! - a spus Mareea și el a rămas mască. – Așa ceva nu este posibil, mai bine să mă ardă pe mine! – aproape a strigat el. – Stai tu cuminte că ai auzit ce au spus ai noștri, noi suntem mai puternici decât ei toți la un loc. Ei au o regulă, că dacă, din greșală, în foc înainte de sacrificiu, intră un animal, un cerb, o căprioară sau orice altă ființă sacrificiul planificat nu mai poate avea loc și se consideră finalizat cu acel animal sau ființă. – Și de unde luăm noi un cerb sau măcar un iepuraș? – De nicăieri, eu sunt iepurașul! – Iar nu-mi place de loc ce-mi spui! – Nu contează, ai grijă de mâncarea aia din coș că altfel o să-ți mănânce urechile și l-ai salvat degeaba. 337

DANDU BRIEL

– Am totul aici, cred că ne apropiem. – La întoarcere tu pleci cu camionul și eu cu mașina că nu putem să lăsăm recuzita aici. – Asta știu de la circ, că niciodată nu lăsam ceva după ce strângeam corturile. – Acum am ajuns, coborâm! Au mers cu farurile stinse și au oprit puțin mai departe iar apoi s-au îndreptat spre zona ceremoniei. Aici totul era aranjat, ritualul începuse de ceva vreme, toți stăteau pe scaune ca într-o profundă meditație cu mâinile pe picioare și ochii închiși, ca într-o transă. Pe margine era, în cele patru puncte cardinale, câte un vraci cu un toiag aprins și cu care urma să dea foc la cercul de lemne. În mijloc chiar lângă rug erau încă doi vraci, fiecare cu făclia lui și așteptau ca cel ce va fi sacrificat să fie legat de copacul înfipt în centru. Într-o latură, legat în picioare era chiar Sfiosul, cu o glugă pe cap și care nu știa ce urmează să se petreacă iar lângă el erau patru vlăjgani care îl țineau de la distanță legat cu niște funii groase de frică să nu-l atingă căci mușchii erau cu toții la vedere. Fusese dezbrăcat până la brâu și acum fiecare fibră îi tresărea. – S-a trezit complet! - i-a spus Mareea lui Marten, dar nu știe ce urmează, mai bine! Marten s-a îndreptat spre el ocolind prin spatele tuturor și în scurt timp a ajuns chiar aproape de ei. Șeful ceremonialului a făcut semn celor care îl țineau legat să-l apropie de rug. În drumul lor fusese lăsat un culoar în cercul de lemne ca să poată fi adus fără probleme chiar în mijloc și care urma să fie imediat închis, după retragerea celor patru și a celor care vor aprinde rugul. Înainte ca cei care îl țineau legat pe Sfios să schițeze cel mai mic gest, Mareea îmbrăcată deja într-o pelerină

338

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

diafană, prin care aproape i se citeau fomele, a intrat brusc în interiorul cercului de lemne și șeful s-a oprit. Mareea stătea desculță, chiar în fața lor și cu o voce extrem de clară le-a și vorbit: – Nu este mai bine, stimați înțelepți, să ardeți o femeie și nu un bărbat, căci după câte știu mereu ați sacrificat numai femei. Total surprins, șeful i-a răspuns: – Este mult mai bine, dar asta e tot ce am găsit, dar tu cine ești? Cu o voce de tunet Mareea le-a strigat: – Eu sunt stăpâna voastră! - și a privit uluiala din ochii lor. – Ești o șarlatană! - a urlat șeful ceremoniei, da-ți-o afară de acolo și aduceți bărbatul. La semnul lui doi vrăjitori mai puternici s-au apropiat de Mareea și au întins mâinile spre ea. Primul care a apucat-o de mână a zburat prin aer și o flamă puternică a ieșit din el. Al doilea a avut un moment de ezitare dar totuși a vrut să o apuce de mână și a avut aceeeași soartă zburând prin aer până dincolo de cercul de lemne. Mareea s-a dus și s-a așezat singură în mijlocul rugului. Toți erau prosternați numai șeful a ordonat fără să-și piardă cumpătul: – Aprindeți rugul! - și cei de lângă rug au aprins focul și au fugit imediat afară de lângă el. Flăcările au început să se înalțe și Mareea a mai apucat să vadă pe cei patru care îl ținuseră pe Sfios, culcați la pământ și cum Marten, îl ia și îl duce așa legat și cu gluga pe cap pe Sfios spre camion. În prima clipă Marten a fost tentat să-i scoată gluga dar imediat i-a venit în minte ordinul Mareei: „Lasă-i gluga că dacă mă vede

339

DANDU BRIEL

vine după mine!”și atunci nu s-a mai uitat în urmă și a plecat direct la camion. Între timp, cei patru cu toiagele aprinseseră focul în cela patru puncte cardinale și acum nu se vedea decât o pălălaie generală prin care se zărea, chiar în mijloc, pe rug, un corp de femeie, care ardea ca o torță. Toți vracii încremeniseră de uimire, venerație și supunere. Nimeni nu a mai scos o vorbă până ce focul nu s-a stins. – Mâine dimineață să-mi aduceți oasele la prima rugăciune a zilei! - a ordonat vraciul. Ce prostie a spus și femeia asta săraca de ea, că ar fi stăpâna noastră. Multă lume nebună! Urmează rugăciunea sacrificului îndeplinit și închidem ceremonia. – Nu închideți nimic până nu vă permit eu! Necredincioșilor!– s-a auzit vocea răspicată și puternică a Mareei. Nimeni nu a observat, în agitația generală, când ea a părăsit rugul, invizibilă, lăsând doar o urmă de scântei, exact după un minut de protecție asigurat de enități și în locul ei s-a făcut că arde o hologramă identică cu ea. Bineînțeles că a doua zi ar fi căutat degeaba oase de hologramă. Acum Mareea s-a dus chiar în mijlocul de cenușe fierbinte dar fără să aibă nicio problemă și toți vracii s-au dat cu frunțile de pământ și primul care a făcut-o a fost chiar șeful ceremoniilor. – Iartă-ne stăpână! - s-a auzit din mai multe părți. Iartă-ne! – Nu se mișcă nimeni până nu părăsesc locul! - a ordonat Mareea și se pare că nici unul nu avea de gând să facă vreo mișcare. Mareea s-a dus la soțul ei care era la fel de crucit de cele petrecute dar prea preocupat să mânânce ce nu a

340

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

mâncat de atâtea zile, a sărutat-o și a continuat înfulecarea. – Să-mi spui și mie ce a fost asta! - i-a spus el fetei. – După duș, că deși te-au dat cu toate mirodeniile miroși îngrozitor! Te-au pregătit de friptură. – Serios, și cum vroiau să facă? – O să-ți explic eu pe drum, că acum strângem recuzita! - i-a spus Marten. Mareea a mai aruncat o ultimă privire spre grupul de vraci și parcă, doreau să intre ca și cârtițele în pământ așa stăteau cu frunțile lipite. Niciunul nu și-a ridicat privirea spre ea. Ea a plecat înainte și ei cu camionul, după ea. Cum s-a luminat și-au făcut cu toții bagajele și au plecat spre casă. Între timp Mareea și-a anunțat părinții și pe cei de la sediul central că totul este în regulă și toată lumea e sănătoasă. Viața mergea înainte.

341

DANDU BRIEL

Epilog

Mareea se află la maternitate unde tocmai a născut. – Copilul ăsta e mort!, nu prea are viață, cred că s-a dus! - a strigat o asistentă. – Ar fi culmea! De ce crezi asta? – Nu vezi că nu țipă, nici nu deschide gura deloc! – Verifică și bătăile inimii! – Perfecte, parcă e sportiv. – Ce piele frumușică are! Şi ce ochi albaștrii, a intervenit o altă asistentă. Nu pare de loc chinuit. – Auziți voi! Eu nu sunt în toate mințile sau mi se pare că băiețelul asta îmi zâmbește? „E clar că este al meu” a fost ultimul gând al Mareei înainte de a adormi.

18.02.2018

342

Mareea, cu PRIVIREA aţintită spre STELE!

Cuprins O NAȘTERE CIUDATĂ! 5 ȘCOALA, O PLĂCERE PLICTISITOARE 25 DOMNIȘOARA MAREEA 42 EVOLUȚIA PRIN EVADARE 62 SURPRIZE DE AMBELE PĂRŢI 84 PE DE ALTĂ PARTE... 105 MAȘINA OFICIALĂ 127 ÎNCEPE INSTRUCŢIA 155 PRIMA MISIUNE 174 LUMILE PARALELE 196 OCROTITĂ 211 CINEVA LE ARANJEAZĂ PE TOATE! 229 LUCRURILE ÎNCEP SĂ SE AMESTECE 253 DINCOLO 272 VIZITA LA GRĂDINAR 288 SURPRIZA! 308 NUNTA ȘI FOCUL DIN LUNA DE MIERE 317 EPILOG 342 CUPRINS 343

343

PIM

Tipar digital realizat la Tipografia Iași, Șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 109, 700497 Tel.: 0730.086.676, 0732.430.407; Fax: 0332.440.715 E-mail: editura@pimcopy.ro, editura.pim@gmail.com www.pimcopy.ro

http://lenusa.ning.com/forum/categories/biblioteca-cronopedia/

 Nicu Doftoreanu - Tangouri zglobii despre copii şi nu numai  Nelly Sambriş – Doamna rondelului românesc  Gabriela Mimi Boroianu – Efemeride (poezii)  Vorbe de vis - „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”  Dandu Briel – Cum descoperi o crimă călătoare  Revista Taifas literar nr. 3 (19) – martie 2018  Revista Cronos ne. 3 (38) – martie 2018 În curs de apariţie la Biblioteca Cronopedia:  Florin T. Roman - ROMÂNIA, ETERNA POVESTE - volumul II  Cepeha Mihai – În Derivă 1997 Colecţiile Bibliotecii Cronopedia: Vieţile sfinţilor Tradiţii Gastro&Literatura Mirific Povestiri cu tâlc Folclor internistic

Călătorii virtuale Originea numelor Gânduri altfel Revista „Cronos – peniţa de aur” Revista „Taifas literar”

Ne puteţi vizita şi aici: https://issuu.com/johnnyem

Contact editura Biblioteca Cronopedia: mail: fabulatortemporis@gmail.com, izvordecultura@yahoo.com,

boroianugabriela@gmail.com tel: 0771647750, 0770406865