Ovidiu Cristian Dinică - Unsprezece septembrie by Ioan Muntean

Colecţia POESIS

Editura ECREATOR

Colecţia POESIS

Editura ECREATOR

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DINICĂ, OVIDIU CRISTIAN Unsprezece septembrie / Ovidiu Cristian Dinică. - Baia Mare : Ecreator, 2020 ISBN 978-606-9719-00-8 821.135.1 Tehnoredactare: Adalbert Solticzki Coperta: Florin Dochia

Editura ECREATOR - sediu Maramureş, Baia Mare Str. Transilvaniei bl. 14 ap. 20 Cod poştal 430251 Str. Gh. Şincai, bl 31, sc B, ap 15 - punct de lucru Editura ECREATOR este înscrisă în Registrul Internaţional al Editorilor (The Global Register of Publishers) rosiianu@yahoo.com tel./fax +40 262 225 251 0723 245 297

OVIDIU CRISTIAN DINICĂ

UNSPREZECE SEPTEMBRIE

Baia Mare, 2020 Colecţia POESIS

Editura ECREATOR

Unsprezece septembrie

Ovidiu Cristian Dinică Formări şi deformări – interioare şi exterioare Inegale contururi impresionează substanţa nelămurită, sunt provocate geometrii despre care s-ar crede că nu există. Dacă chiar se trăieşte în locuri ca acestea, cu răbufniri incontrolabile, înseamnă că se întâmplă paradoxuri, minuni. Întreagă această carte a lui Ovidiu Cristian Dinică se află sub semnul exploziv al tragediei americane, care a schimbat lumea. „Unsprezece septembrie”, sau despre realitatea chircită într-un con de umbră care încă multă vreme va zăbovi în conştientul colectiv. Crâncenă imagistică ce pare rătăcită în viaţa noastră, altfel spus, o apocalipsă secvenţială: „Bem”: „pasărea fără aripi/ se aşază la masă cu noi;/ are ciocul îmbibat în sângele scurs,/ uimitor,/ peste timpul rănit pe care îl cercetăm/ prin ecranul cu peşti toxici, alături/ de halba cu bere sortită/ să aducă aerul bolnav al/ raţiei de viaţă./ Liniştita prăbuşire ne inundă venele/ la New York se moare./ Mâine este ziua mea.” Impactul ce a spulberat o mulţime de vieţi şi a risipit liniştea tuturor celorlalte. Pare că s-ar fi interzis dreptul la timp, după ce s-au fi fost topit cele câteva incredibile secunde: „turnați în cenușă”: „Ciocul păsării se înfige în trupul de sticlă/ în zbor dezarticulat cu aripi risipite./ Bolnav pasărea sapă în/ cercul înfierbântat al 5

Ovidiu Cristian Dinică

aerului otrăvit,/ se rup cuvintele pământului care frânge/ cerul rănit în compasul incandescent./ Inimi planează și se strivesc de betonul încins/ tremură carnea lăsată să curgă/ cu izvor tăcut se împlinește destinul/ plecării din trup./ Cei ce devin zi rup groaza în silabe/ sunt fiii neajunși ai tăcerii/ se nasc în oceanul de ochi/ cu brațe desprinse, turnați în cenușă/ vocile lor hașurate/ traversează versetul topirii întru ființă.” Întreg eşafodajul lui ’ninth eleven’ este parcurs în ritm alert dar şi spasmodic, însă autorul găseşte refugiul în eteric, în acel nedesluşit care trebuie totuşi să existe în eventualitatea unor regăsiri ulterioare... „Sânul tău gust al piersicii plânge/ în epava unui vis răstignit/ expus zborului neterminat/ nu-ți fie frică,/ norii poartă chipul nostru/ vom avea aripi/ din tencuială trupurile captive/ se vor desface în lumină/ ușile deschise/ vor lăsa iarna în toamnă/ este timpul/ să abdicăm/ din visul care decora altădată cerul/ în căutarea primăverii./ Nu-ți alunga zâmbetul/ vreau să-l păstrez/ în ființa care se zămislește/ din foc și cuvinte/ în liniștea așternută/ vom avea aripi” (Aripile noastre). Cu adevărat-poemul care să-l reprezinte pe Ovidiu Cristian Dincă, un melanj de sensibilitate şi tehnică a expresiei: „De astăzi mama va împleti așteptarea/ în părul păpușilor din geam/ cu cârlionți de mătase din pletele lunii/ pe buze le va pune ruj din praful de stele/ își va dori la masă fiul/ dar acesta nu va mai avea suficientă lumină să/ învețe numărătoarea secundelor în drumul spre casă./ în mod permanent/ ea va locui în salonul dimineților albastre,/ căluții de mare și berzele o vor însoți./ Din coșul

Unsprezece septembrie

lui cu rufe purtate/ va scoate cântecul de patefon pe care îl ascultau împreună,/ apoi meticuloasă îl va înveli în straie/ de duminică./ După amiaza va pregăti cina pentru timpul/ Șchiop” (Gândul fiului). O carte pentru neuitare, retrăirea lirică în tentă plastică, a coşmarului ce va avea să devasteze memoriile recente. Daniel Marian

Ovidiu Cristian Dinică

1 Bem pasărea fără aripi se aşază la masă cu noi; are ciocul îmbibat în sângele scurs, uimitor, peste timpul rănit pe care îl cercetăm prin ecranul cu peşti toxici, alături de halba cu bere sortită să aducă aerul bolnav al raţiei de viaţă. Liniştita prăbuşire ne inundă venele la New York se moare. Mâine este ziua mea.

Unsprezece septembrie

1 We drink the wingless bird sits at our table it's beat imbued spilled blood amazing, over the wourded time the scour through the screen with toxic fish, near the beer pint doomed to bring the ill air of ration of life. The peaceful collapse full our veins there is death in New York. Tomorrow is my birthday.

Ovidiu Cristian Dinică

Aripi/Wings

Unsprezece septembrie

Contratimp/Contretemps

Ovidiu Cristian Dinică

2 Turnați în cenușă Ciocul păsării se înfige în trupul de sticlă în zbor dezarticulat cu aripi risipite. Bolnav pasărea sapă în cercul înfierbântat al aerului otrăvit, se rup cuvintele pământului care frânge cerul rănit în compasul incandescent. Inimi planează și se strivesc de betonul încins tremură carnea lăsată să curgă cu izvor tăcut se împlinește destinul plecării din trup. Cei ce devin zi rup groaza în silabe sunt fiii neajunși ai tăcerii se nasc în oceanul de ochi cu brațe desprinse, turnați în cenușă vocile lor hașurate traversează versetul topirii întru ființă.

Unsprezece septembrie

2 Drenaje in ashes Birds beak digs the glass body Disjointed flight with wasted wings sick the bird digs in the schorched circle of the poisoned air words of the earth formed a part, break the wourded sky in the incadescent compass Hearts fly and smash the fiery concrete shevering flesh floming away silent creek fulfils the destiny of leaving the body Those who become day break the terror in syllables The shertcoming sos of silence borned in an ocean of eyos Torned arms, casted in ash Their hachured voices Crossing the verse of mitting into being

Ovidiu Cristian Dinică

3 Primele Ore În sângele învolburat frica bântuie în perfuzii. Văzduhul înghite suflarea. se așterne tăcerea în copaci. Ninge peste apa interzisă Umbra vieții miroase a duhoare, fuga continuă din timpul suferind spre colindul de iarnă. Vânătorul sună din goarnă, căprioare traversează orașul, într-un decor pustiit rujul iubirii își tulbură culoarea. Se aud primele sirene, iarba va răsări prin ciment.

Unsprezece septembrie

3 The first hours… Into the whirling blood the panic haunts in infusions the ether swallows the breath silence falls over the trees over the forbidden water is snows the shadow of live smells of stench continous run from suffering time tu carols of winter the wumter call from the bugle deers cross the city in a deserted setting Rouge of love stir its colour the first sirens are heard grass will rise through the cement

Ovidiu Cristian Dinică

Dispersare/Dispersal

Unsprezece septembrie

Zbor/Fly

Ovidiu Cristian Dinică

4 Aripile noastre Sânul tău gust al piersicii plânge în epava unui vis răstignit expus zborului neterminat nu-ți fie frică, norii poartă chipul nostru vom avea aripi din tencuială trupurile captive se vor desface în lumină ușile deschise vor lăsa iarna în toamnă este timpul să abdicăm din visul care decora altădată cerul în căutarea primăverii. Nu-ți alunga zâmbetul vreau să-l păstrez în ființa care se zămislește din foc și cuvinte în liniștea așternută vom avea aripi

Unsprezece septembrie

4 Our wings Your breast tasting of peach cries in the wreak of a crucifical dream exposed to endless flight don 't worry cleuds wertlog our face we shall have wings from the mortar of trapped bodies in light will come apart the open doors we leave winter into autumn it is time for us to quit the dream that once decorated the sky in search of spring don't cast your smile away i wan't to keep it in the being that conceives from fire and words in the spread silence we shall have wings

Ovidiu Cristian Dinică

5 Gândul fiului De astăzi mama va împleti așteptarea în părul păpușilor din geam cu cârlionți de mătase din pletele lunii pe buze le va pune ruj din praful de stele își va dori la masă fiul dar acesta nu va mai avea suficientă lumină să învețe numărătoarea secundelor în drumul spre casă. în mod permanent ea va locui în salonul dimineților albastre, căluții de mare și berzele o vor însoți. Din coșul lui cu rufe purtate va scoate cântecul de patefon pe care îl ascultau împreună, apoi meticuloasă îl va înveli în straie de duminică. După amiaza va pregăti cina pentru timpul Șchiop

Unsprezece septembrie

5 Son's thought From today my mother will braid the wait in the hair of the dolls in the window with silk ringlets from the folds of the moon on the lips will put lipstick from the stars s dust He will wants his son at the table but it will no longer have enough light to because he learns counting seconds on the way home. permanently she will live in salonof the blue mornings sea horses and storks will accompany her. From his basket with worn clothes it will take out away the song of the gramophone they were listening to together then meticulously he will wrap it in his robe on Sundays. In the afternoon he will prepare dinner for the time lame

Ovidiu Cristian Dinică

Foc/Fire

Unsprezece septembrie

Împietrire/Callousness

Ovidiu Cristian Dinică

6 Telefonul La capătul firului sunt secunde pe care timpul le înrămează spaima de a nu pierde zâmbetul bogat al toamnei desprinde silabe din carnea cuvintelor se naște strigătul de iarnă al fricii stăpâne din sânge întunericul iscălește vocale pe diapazonul vocii clinchetul metalic îmbracă stingher singura chemare stinsă în marea de foc a zborului

Unsprezece septembrie

6 Phone At the end of the thread there are seconds that time frames the fear of not losing the rich smile of autumn detaches syllables from the flesh of words the winter cry of the fear master of the blood is born darkness casts vowels on the forehead of the voice the metal bell clamps the only call extinguished in the sea of fire of the flight

Ovidiu Cristian Dinică

7 Pompierul sângele se preschimbă în durere aerul toxic te învăluie gata să acopere sirena ce te orbeşte cu sunetul ei de la capăt sunt rândurile arate în toamnă în care berzele îşi au cuibul în cuvinte totul sună atât de straniu încât ecoul se pierde sub lespezi de apă fierbinte am pieptul încordat de căutare platoşa grea de nerespirat striveşte numele tău Doamne

Unsprezece septembrie

7 Fireman blood is exchanged in pain the toxic air wraps you ready cover the siren that blinds you with her sound at the first are the rows they look like autumn when the storks they have their nest in words everything sounds so weird that the echo is lost under the slabsof hot water i have the chest tightened for search the breastplate non-breathing pad crush your name Lord

Ovidiu Cristian Dinică

Îndurerare/Desolation

Unsprezece septembrie

Neputinţe/ Powerlessness

Ovidiu Cristian Dinică

8 Arhitecţii Morţii cuvintele lor aspre chipuri în zigurate negre închide aerul încărcându-l cu febrilitatea gesturilor inutile ce pot desparți imaginile după culorea neagră odihneste faptele acoperind cu beznă chipurile de arhitecţi ai morţii, umbrele li se adună să cânte în corul ucigaşilor fără simbrie

Unsprezece septembrie

8 The architects of Death their harsh words faces in black ziggurats I close the air by loading it with feverish gestures unnecessary that can separate the images after the color black I rest the facts covering with darkly the faces by architects of death, the shadows gather to sing in the chorus of murderers without a heart

Ovidiu Cristian Dinică

9 Țipete hâde țipete sfâșie spațiul pătrunde prin vertebrele aerului cu neuronii vătuiți acoperă vuietul lacrimilor arșița topește orice cuvânt afișează alfabetul tăcerii albastră moartea străbate carlinga inimii strigătele în chemarea genunii ard neputința respirației

Unsprezece septembrie

9 Screams hideous screams tear the space penetrates through the vertebrae of the air with padding neurons it covers the roar of tears the fire melts every word displays the silence alphabet death blue crosses the cockpit of the heart the cries in the call of the abyss burn helplessness of the breathlessness

Ovidiu Cristian Dinică

Secunde/Seconds

Unsprezece septembrie

Sfidare/Defiance

Ovidiu Cristian Dinică

10 Soțul în încăpere din care-ți scriu cuvintele ard, tăcerea este fierbinte, aerul mușcă din mine, aripi de foc mă bat pe umeri, privirile piloților ce au spart peretele asemeni unei jucării mă urmăresc insistent, memoria urlă să-ți duc zâmbetul în trupul ivit din frică.

Unsprezece septembrie

10 Husband in the room from which I write you words burn, the silence is hot, the air bites inside me, wings of fire beat me on the shoulders, the looks of the pilots that broke the wall like a toy they me follow insistently, the memory screams to bring your smile in the body arising from fear.

Ovidiu Cristian Dinică

11 Liftul între etaje închis în fierul contorsionat liftul îmi este sicriu, nu pot să privesc cerul, fierul mă strivește, nu-i drept nu sunt demn de sacrificiu, ce să înțeleg? când cerul nu mai este, tălpile se descompun de durere, nu mai am țipăt, acum cu mine moare copilul din suflet imatur rămân în față durerii.

Unsprezece septembrie

11 The lift between floors closed in contorted iron the elevator is my coffin, I can't look at the sky, iron is crushing me, It's not fair I am not worthy of sacrifice, what to understand? when the sky is gone, the my soles are broken down by pain, I didn't scream anymore now the child in my soul dies with me i am immature in the face of pain

Ovidiu Cristian Dinică

Transparențe/Transparency

Unsprezece septembrie

Spaimă/Fear

Ovidiu Cristian Dinică

12 Praf orizontul pângărit sub cupola toamnei se acoperă de tăcere, egoistă este zarea, din mormane de moloz se ridică praful, pompierii nu mai sunt s-au înecat să-și ceară nemurirea, strada este învăluită în armonia dezechilibrului, moartea suverană domină așteptarea, ironic și cinic mușc din culoarea gri a armistițiului.

Unsprezece septembrie

12 Dust the horizon polluted beneath the autumn dome is covered in silence, selfish is the horizon, from debris piles the dust rises, the firemen are gone they drowned to demand their immortality, the street is wrapped in harmony of imbalance, sovereign death dominates expectation, ironic and cynical i bite of the gray color of the truce.

Ovidiu Cristian Dinică

Destine în al doisprezecelea ceas Într-un univers în care oamenii sunt numai niște particule, fire de nisip legănate de vânt, însuflețite de lumină, autorul volumului „Unsprezece septembrie”, (apărut la Editura „eCreator”, din Baia Mare), Ovidiu Cristian Dinică susține într-un discurs liric de excepție crezul lui Lucian Blaga, din „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”: „dar eu / eu, cu lumina mea sporesc a lumii taină - // și tot ce-i neînțeles / se schimbă-n nențelesuri și mai mari / sub ochii mei - / căci eu iubesc / și flori și ochi și buze și morminte”. Urmăriți de destin, trăind în „cercul... strâmt” în care „norocul vă petrece” (M. Eminescu), nimic nu este întâmplător. Apariția, ființarea, dispariția sunt piese într-un joc neștiut de om. A învăța să trăiești e mai greu decât a trăi. Destine dominate de cifre simbolice generează situații pe care oamenii nu prea le pot percepe. Cifre, încifrare... descifrare, dăruite numai anumitor oameni. Sfântul Augustin spunea: „Necunoașterea științei numerelor împiedică înțelegerea multor pasaje metaforice și mistice ale scripturilor”. Poate dacă am fi mai atenți la aceste lucruri, am învăța să ne înțelegem pe noi înșine, raportându-ne la Univers, nu raportând Universul la noi. Autocunoașterea înseamnă în primul rând apropierea de cunoaștere.

Unsprezece septembrie

Privind titlul volumului de față un fior străbate ființa. Mulți cititori au fost martorii neputincioși ai nenorocirii ce s-a abătut asupra oamenilor, la 11 septembrie 2001. Realitatea și tragismul de nedescris al acestor evenimente nefaste fac subiectul acestei cărți. O durere surdă răzbate din fiecare vers, într-o simbolistică aparte care te cutremură. Retrăiești cu groază acele transmisii în direct, în care vedeai destrămarea și neputința omului. Aleasă deloc întâmplător data de 11 a celei de-a noua luni a anului, cei care au săvârșit atacurile de la World Trade Center au transmis un semnal de alarmă lumii întregi. 11 este numărul puterii, conform Cabalei. Întrucât înseamnă 1 lângă 1, puterea se amplifică. Omul modern suferă de cel mai mare păcat, trufia. Vrea să stăpânească totul, iar de cele mai multe ori natura îi dă lecții. Ovidiu Cristian Dinică a ales acest titlu care dă contur celor douăsprezece poeme îndoliate ale cărții. Mergând în mod crescător, aduce în fața cititorului poeme de forță, pline de imagini cu răsunet de clopot. De ce 12? Poate pentru că numărul 12 are multiple valențe. În pofida misterelor și a puterilor sale străvechi, este un număr pozitiv care sprijină și susține o mulțime de teorii universale. Nu întâmplător a fost atribuit puterii divine.

Ovidiu Cristian Dinică

Se crede că 12 este suma celor patru virtuți creștine: smerenia, cumpătarea, dreptatea, curajul. Autorul se vede că le posedă pe toate și îndeamnă către o profundă introspecție. Se știe că la Cina Cea de Taină au participat 13 oameni, poetul acestui volum este cel care a scris cele 12 poeme. Înzestrat cu acea virtute, curajul, el deschide o cutie a Pandorei în colțișorul căreia zace tremurând speranța („Mâine este ziua mea.”, „iarba va răsări prin ciment”). Imaginile vizuale surmontează până la sufocare sentimentul. Moartea („pasărea fără aripi”, „pești toxici”, „aer bolnav”, „văzduhul înghite suflarea”, „se așterne tăcerea în copaci”, „umbra vieții miroase a duhoare”, „decor pustiit”, „epava unui vis răstignit”, „întunericul iscălește vocale pe diapazonul vocii”, „marea de foc”, „Arhitecții Morții”, „liftul îmi este sicriu”, „moartea suverană domină așteptarea”) dă lovitură după lovitură, sacadat, ucigând suflete, speranțe și doruri, trupuri, vieți care curgeau într-un anumit ritm („acum cu mine moare copilul din suflet / imatur rămân în fața durerii – Liftul). Auditiv, vizual, olfactiv, dinamic, umbra morții se întinde până la granița imposibilului devenit posibil. „Arhitecții Morții” devin atotstăpânitori, creatori ai cuvântului („umbrele li se adună să cânte / în corul ucigașilor fără simbrie”), strivind numele lui Dumnezeu („am pieptul încordat de căutare / platoșa grea de nerespirat / strivește numele tău Doamne”).

Unsprezece septembrie

Timpul se dovedește „rănit”, „bolnav”, „șchiop”, agonizând către sfârșitul grăbit și iminent. Stingerea ar putea însemna un nou început, un zbor de pasăre Phoenix („în ființa care se zămislește / din foc și cuvinte / în liniștea așternută / vom avea aripi” – Aripile noastre). Poemele plasate în spațiu și timp cunoscute, intensifică durerea ce le străbate. O zi de toamnă care nu prevestea nimic, vine să zguduie din temelii o întreagă lume și așa aflată în impas. Păsări de foc schimbă cursurile multor vieți. Părinți rămași fără copii („De astăzi mama va împleti așteptarea / în părul păpușilor din geam // își va dori la masă fiul / dar acesta nu va mai avea suficientă lumină să / învețe numărătoarea secundelor în drumul spre casă. – Gândul fiului), la fel ca în „Surâsul Hiroshimei” lui Eugen Jebeleanu („Ce ceață, vai, ce ceață deasă / Nu mai cunoaștem drumul către casă!”), iubiri rămase fără iubiri („Sânul tău gust al piersicii plânge / în epava unui vis răstignit / expus zborului neterminat” - Aripile noastre), aripi ucise în „zborul neterminat” reprezintă coșmarul sufletului. Starea de groază este fin sugerată de folosirea majusculei în cazul obiectelor ce devin arme ajutătoare ale morții (Primele Ore, Telefonul, Pompierul, Arhitecții Morții, Liftul, Praf), pe când condiția umană este minimalizată, schimbând rolurile în mod involuntar. Moartea ia locul vieții, iar elementele sale devin substantive proprii, luând locul numelor, al oamenilor.

Ovidiu Cristian Dinică

Inversiunea de roluri suprimă umanul și iubirea, tensiunea generată este apocaliptică. Te cutremuri citind, înțelegând că lumea e doar „praf”, așa cum spunea și Veronica Micle: „Și pulbere, țărână din tine se alege / Căci asta e a lumii nestrămutată lege / Nimicu-n ea te-aduce, nimicul te reia / Nimic din tine-n urmă, nu va mai rămânea”. Ovidiu Cristian Dinică folosește un registru bogat în a-și exprima sentimentele, asociind într-o manieră proprie și originală sintagme cu rol covârșitor de răsunet în suflet. Expresii oximoronice, metafore fine, simboluri se asociază într-un lirism narativ (cu unde reflexive), având drept premisă ipostaze ale omului modern care nu mai este contemplativul romantic, izolat orgolios în himerica sferă a visului, ci o prezență esențial activă, dinamică, traversând experiențe existențiale, evenimente cotidiene, confruntându-se cu sine sau cu ceilalți, cu timpul, cu iubirea, cu moartea. Un volum cu greutate în cuvânt ne oferă cu generozitate Ovidiu Cristian Dinică, transfigurând o realitate crudă într-un nivel al cunoașterii, al reflecției, îndemnând cititorul la deschiderea ochilor minții, dar și ai sufletului. Petronela Apopei

Unsprezece septembrie

Niciodată nu va mai fi cum a fost Scriitorul Ovidiu Cristian Dinică și Editura „eCreator”, din Baia Mare ne prezintă volumul de poeme „Unsprezece septembrie”. Autorul tipărește a cincea carte de poeme, după debutul din 2012, o carte scrisă în două limbi, română și engleză. O caracteristică inedită la tehnoredactarea cărții este faptul că pe aceeași pagină se găsesc poemele bilingve. Niciodată nu va mai fi cum a fost după atacul terorism de la 11 septembrie 2001. Drama este surprinsă chiar de la primul poem și când „la New York se moare”, loc unde până și timpul e rănit. Și întreaga tragedie se extinde la scară planetară și devine „aerul bolnav al / rației de viață”. Și continua, autorul descriind un peisaj apocaliptic și ne obligă să ne reamintim acea zi fatidică. Modul cum descrie, evident poetic, avioanele care pur și simplu s-au înfipt în cele două zgârie-nori te cutremură: „Ciocul păsării se înfige în trupul de sticlă”, iar talentul autorului amplifică această dramă trăită și prin acest poem retrăită și din asta deducem că principalul mesaj este protestul față de o acțiune inumană nedemnă de mileniul al III-lea. O descriere poetică, sistematică și plină de amănunte ne dezlănțuie imaginea de groază dintr-o zi ce părea obișnuită și care a devenit un vârf al acțiunilor teroriste. Această grozăvie este privită și prin ochii celor care erau în avioane și își vedeau ultimile clipe din

Ovidiu Cristian Dinică

momentul coliziunii cu turnurile gemene, iar această ultimă zvâcnire a vieții e accentuată în versurile: „Sânul tău gust al piersicii plânge / în epava unui vis răstignit / expus zborului neterminat / nu-ți fie frică, / norii poartă chipul nostru / vom avea aripi / din tencuială trupurile captive / se vor desface în lumină”. Metaforele au rolul să dramatizeze fenomenul spaimei: „De astăzi mama va împleti așteptarea / în părul păpușilor din geam / cu cârlionți de mătase din pletele lunii” și iubirea mamei care continuă același ritual: „își va dori la masă fiul / dar acesta nu va mai avea suficientă lumină să / învețe numărătoarea secundelor în drumul spre casă”. În finalul poemului „Gândul fiului”, un vers care ne tulbură „După amiaza va pregăti cina pentru timpul / șchiop” și care ne arată o realitate tulbure, când războaiele nu se mai duc între armate pe câmpuri de luptă și au coborât în stradă și mor oameni nevinovați, care nici nu știu că pe neașteptate au ajuns carne de tun. Poemul „Telefonul” pare un film vizionat cu încetinitorul și se menține pe aceleeași coordonate ale ororii și terorii „La capătul firului / sunt secunde pe care timpul le înrămează / spaima de a nu pierde zâmbetul bogat al toamnei / desprinde silabe din carnea cuvintelor / se naște strigătul de iarnă al fricii stăpâne din sânge / întunericul iscălește vocale pe diapazonul vocii / clinchetul metalic îmbracă stingher singura chemare / stinsă în marea de foc a zborului”. Din această tristă narațiune poetică, dedicată efectiv acțiunii teroriste de la 11 septembrie 2001, nu putea să treacă cu vederea eroismul pompierilor. Mulți au

Unsprezece septembrie

pierit în timp ce încercau să salveze vieți omenești. Imaginea eroului pompier care fără să ezite s-a aruncat printre dărâmături cu speranța că vor mai putea salva pe cineva „sângele se preschimbă în durere / aerul toxic te învăluie gata / să acopere sirena ce te orbeşte / cu sunetul ei” și această tragedie văzută prin ochii unui pompier te înfioară „sub lespezi de apă fierbinte / am pieptul încordat de căutare / platoşa grea de nerespirat / striveşte numele tău Doamne”. O definiție a teroriștilor, „Arhitecții Morții”, sugerează faptul că acțiunile acestora au fost elaborate și gândite cu mult timp înainte fără ca serviciile secrete să fi putut descoperi pe cei care s-au implicat și aceasta demonstrează ineficiența acestor servicii cărora li se alocă sume imense și logistică tocmai pentru a preveni asemenea acțiuni împotriva oamenilor de rând. Imaginea acestor teroriști capătă, în câteva versuri, dimensiunea unui rău absolut „după culoarea neagră / odihnesc faptele / acoperind cu beznă chipurile / de arhitecţi ai morţii, / umbrele li se adună să cânte / în corul ucigaşilor fără simbrie”. Cei aflați în turnurile gemene în momentul impactului au încercat să scape cu lifturile și au murit striviți sub fierul contorsionat. Un scenariu de film de groază și modul cum e prezentat te înfioară „între etaje închis în fierul contorsionat / liftul îmi este sicriu, / nu pot să privesc cerul, / fierul mă strivește, / nu-i drept / nu sunt demn de sacrificiu, / ce să înțeleg?”. Autorul reușește să se transpună în structura personajelor și alături de ele retrăim un moment de rușine

Ovidiu Cristian Dinică

pentru umanitate „când cerul nu mai este, / tălpile se descompun de durere, / nu mai am țipăt, / acum cu mine moare copilul din suflet / imatur rămân în fața durerii”. Poemele prin versurile scurte capătă dinamică și imaginile care sunt construite cu ajutorul cuvintelor ne arată că autorul protestează, în felul său, împotriva unui act terorist inuman. Citind poemele am revăzut cu ochii mei drama pe care au trăit-o cei care au pierit în această luptă inegală dintre bine și rău și revolta pe care o stârnește în inimile noastre împotriva celor care ne schimbă viața pentru totdeauna. O carte frumoasă cu imagini sugestive și cu poeme scrise de un poet matur, care știe ce spune și ce mesaj transmite. Nu pot decât să-i doresc succes și că aștept cu mare nerăbdare și alte cărți. Nicolae TOMA

Unsprezece septembrie

Cuprins

Ovidiu Cristian Dinică. Formări şi deformări – interioare şi exterioare .............................................. 5 1 Bem ........................................................................ 8 1 We drink .............................................................. 9 2 Turnați în cenușă .................................................. 12 2 Drenaje in ashes ................................................. 13 3 Primele Ore .......................................................... 14 3 The first hours… ................................................ 15 4 Aripile noastre ...................................................... 18 4 Our wings .......................................................... 19 5 Gândul fiului ........................................................ 20 5 Son's thought ..................................................... 21 6 Telefonul .............................................................. 24 6 Phone................................................................. 25 7 Pompierul ............................................................. 26 7 Fireman ............................................................. 27 8 Arhitecţii Morţii.................................................... 30 8 The architects of Death ...................................... 31 9 Țipete hâde ........................................................... 32 9 Screams hideous ................................................ 33 10 Soțul ................................................................... 36 10 Husband........................................................... 37 11 Liftul .................................................................. 38 11 The lift ............................................................. 39

Ovidiu Cristian Dinică

12 Praf ..................................................................... 42 12 Dust ................................................................. 43 Destine în al doisprezecelea ceas ............................. 44 Niciodată nu va mai fi cum a fost............................. 49 Cuprins .................................................................... 53

Unsprezece septembrie

Ovidiu Cristian Dinică