Rodica Nicoleta ION - Cânturi printre rânduri by Ioan Muntean

Reeditare electronică cu acceptul direct al autorului Rodica Nicoleta Ion şi al Bibliotecii Cronopedia realizată de Ioan Muntean

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

Rodica Nicoleta ION

C창nturi printre r창nduri

Rodica Nicoleta ION

Redactor: Lenuş Lungu Coperta: Ioan Muntean (prelucrare foto web) Corectură: Gabriela Mimi Boroianu Tehnoredactare: Ioan Muntean Grafică, ilustrare: Ioan Muntean (colecţie foto web)

Ediţie apărută şi îngrijită sub egida administraţiei reţelei Cronopedia (http://lenusa.ning.com)

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

ION, RODICA POPESCU RUSU,NICOLETA EMILIA Cânturi printre versuri/Rodica Frescă pe zăpadă rânduri: – poeme alese - /Emilia Popescu Nicoleta - Iaşi:StudIS, Editura StudIs, 2015 Rusu - Iaşi:Ion Editura 2015

ISBN ISBN 821.135.1-1 821.135.1-1

Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin autorului Rodica Nicoleta ION şi reţelei Cronopedia.

Tipărit la Editura StudIS Adi Center® Iaşi

Cânturi printre rânduri

Rodica Nicoleta ION

Cânturi printre Rânduri

Cânturi printre rânduri

Editura StudIs ~ Iaşi, 2015 ~

Rodica Nicoleta ION

În semn de preţuire pentru autor oferim ca premiu de excelenţă prezentul volum, apreciind astfel contribuţia sa la dezvoltarea şi promovarea amintirilor temporale din faptul serii prin intermediul reţelei sociale „Cronopedia„ (http://lenusa.ning.com/).

Biblioteca Cronopedia

Cânturi printre rânduri

Printre rânduri găsim minunate cânturi Autoarea Rodica Nicoleta Ion, este membru al Cenaclului Epigramiştilor Olteni pe care îl conduc de la înfiinţare şi a ajuns la peste 100 de membrii. Am fost rugat să prefaţez volumul său de versuri intitulat „Cânturi printre rânduri”, rugăminte la care răspund cu plăcere, dat fiind că prezenţa autoarei la şedinţele Cenaclului este activă, prezentând poezii şi epigrame cu emoţie şi discreţie. Rodica Nicoleta Ion, nu este la prima sa apariţie, în anul 2005, apărând volumul „Stele de catifea”, făcând o bună impresie cititorilor. Noul său volum este secţionat în două cicluri, respectiv „Poezii de suflet” şi „Pamflete, catrene şi epigrame”, în total fiind un număr de 85 de poeme şi epigrame. Autoarea îşi face curajos apariţia în volum, având o poezie preţenţioasă ca formă şi ritm şi anume o glosă intitulată „Glosă iubirii”, respectiv ca prima strofă de opt versuri care se găseşte în ultima strofă – a zecea – în care ultimul vers devine primul. Strofele se regăsesc în număr de opt, începând fiecare cu câte un vers luat din strofa de început.

Rodica Nicoleta ION

Glosa îmbracă haina frumoasă şi complexă a iubirii, cel mai nobil sentiment al omului, care defineşte caracterul sensibil şi sentimental al autoarei, precum şi neputinţa omului faţă de trecerea şi supremaţia timpului faţă de existenţa omenească. Admiraţia faţă de universul veşnic şi fără de margini este încrustată în poeziile „Iubiri de stele”, „Stele de catifea”, „Stele căzătoare” şi în „Stele căzătoare partea a IV-a”, „Stele căzătoare partea aV-a”, „Stele căzătoarea partea a VI-a” sau „Iubiri de stele partea aVII-a”. Faţă de imensitatea stelară, a contemplaţiei planetei şi dragostea născută în sufletul autoarei o îndreptăţeşte să fie cuprinsă fotografic de trecerea timpului: „Din lacrimile albe cernite, Un alt sistem celest s-a înfiinţat, O lume de iubiri şi de poveste... Şi timpul s-a oprit. Ce minunat!” (Iubiri de stele partea a VII- a) De altfel cu un secol în urmă un poet francez a imortalizat un vers celebru: „O, timpule, opreşte mersul tău”. De remarcat că fiecare poet are încrustat în conştiinţa sa satul în care s-a născut, casa bătrânească, bunicii, poveştile la gura sobei, părinţii care i-au dat viaţă, imagini de icoană pe care le întâlnim în mai multe poezii cuprinse în volumul de faţă. Astfel bunica rămâne în amintire, cu imagini duioase, în poezia „Bunicii mele în braţele căreia am renăscut” al cărei suflet „a hrănit cu raze de lumină/ al vieţii mele fiecare vis”, considerând că la plecarea sa în Paradis „S-a stins pe cer ultima stea”. Mama este percepută în versuri calde şi duioase, în poemele „O, mamă, dulce mamă!”, „Doar mama”, „O mamă pentr-un fiu”, „Mama – plug şi rug şi rugă”. „Cu voce duioasă Te-aşteaptă acasă Şi sufletu-i cânt, mângâiere. Lumină şi pace, Suspină şi tace, Când pruncul durerea îşi cerne, Doar mama...”

Cânturi printre rânduri

În afară de familie, autoare se opreşte şi asupra unor alte aspecte ale vieţii pământeşti încrustând cu versurile sale cuprinse în poeziile „Imn femeii”, „Pomul din stradă”, „Infinitul”, „Zimbrii”, „Istorie” sau „Scrisoare către Moş Crăciun”. Dar, las pe cititor să tresară cu linişte sufletească, la versurile îmbrăcate în sentiment uman şi ademenitor. Autoarea este influenţată şi de atmosfera Cenaclului Epigramiştilor Olteni, unde este membră şi participă cu regularitate şi evlavie. Acestea se observă în ciclul al doilea al cărţii, unde a scris „ Pamflete şi epigrame”, arătând că este alături de colegii săi. Iată un moment fotografic surprins în manifestările străzii, ocazionate de zilele Craiovei: „Zilele Craiovei – carnaval Un carnaval fără de care Craiova nici n-ar exista, Se trag şi sfori, se trage tare, Dar se şi trage la măsea.” Desigur sunt unele strofe şi versuri care ar mai trebui „lucrate” în ceea ce priveşte rima perfectă sau poantele în epigrame. Cartea dată tiparului de către Rodica Nicoleta Ion, poetă autentică, se citeşte cu plăcere şi o recomand cititorilor spre convingere. Petre Gigea Gorun Ambasador Vicepreşedinte al Uniunii Epigramiştilor din România Preşedinte al Cenaclului Epigramiştilor Olteni Aprilie 2015

Rodica Nicoleta ION

C창nturi printre r창nduri

Poezii de suflet

Rodica Nicoleta ION

Cânturi printre rânduri

Glosă iubirii Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă, Când frunzişul fiinţei mele, lutul, straniu modelează Şi fantasmele durerii sub privirile-mi dansează, Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm. În a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul Şi las luna să răsară... las să-mi încolţească somnul... Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină Las, sub valul mângâierii, umbra-n ceţuri să răsară, Când înjunghiat de doruri, cad străin şi îmi astâmpăr Setea crudă de săruturi cu duioase flori de nufăr, Tu, iubito, dormi în taină! Dormi... căci veşnica-ţi chemare Azi e-atâta de departe şi atât de aspru doare... Îţi ating neiertătorul gând, cu marginea privirii Şi cad pradă disperării în adâncurile firii. Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă, Stea la margine de lume, bântuit frunziş de toamnă, Îmi cunoşti întunecarea, tu, stihie îmbrăcată Azi, în rochie de iarnă... Pentru toate vinovată Eşti! Şi plată ţi se cere... Tu te-ascunzi sau te arăţi În a ochiului strânsoare... şi-ai să pleci doar când socoţi. Însă, doamnă! Ia aminte! Suflet într-un pumn de lut, Pentru tine voi rămâne, muritor, pe-acest pământ.

Rodica Nicoleta ION

Când frunzişul fiinţei mele, lutul, straniu modelează, Scormoneşte-n pumnul celui, ce-n cuvinte re-crează Trupul meu... şi din nisipul strâns în podul palmei tale Fă mărgean de lacrimi calde, drum spre ultima chemare! În ocean de îndurare lasă ţărm născut din mine Şi înalţă-mă-n săruturi şi speranţe, către tine! Dă-mi din falsa omenie, ideal al lumii mele, Cheia fericirii care mă va înălţa spre stele. Şi fantasmele durerii sub privirile-mi dansează Hai, deschide poarta vieţii! Tainei mele tu veghează! Parcă nu mai curge sânge-n trupul meu, curge lumină... Eu sunt flamura dreptăţii, tu eşti stea diamantină. Zbor de fluturi peste cerul gol de îngeri şi de stele, Când o însetată umbră peste lume se aşterne... Înghiţiţi de veşnicie, dintr-un pumn de oseminte Am făcut alese versuri într-o salbă de cuvinte. Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn Caut, frământată umbră, azi, la sânu-ţi să adorm... Şi-mi ascund în lacrimi ochii şi-mi ascund în gânduri dorul Şi sub dulcea-ţi mângâiere simt cum mă apucă somnul. Nu mai ştiu, e vis, e noapte, este vrajă, gând sau faptă, Ştiu că pentru toate astea numai tu eşti vinovată. În mirajul fericirii, în prăpastia ce leagă Astăzi fiinţă, trup şi suflet, numai umbra ta aleargă... Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm Şi-mi ascund în întuneric, veşnic, teama de nesomn, Căci în feeria vieţii ce îmi ferecă făptura, Nesupus de întuneric, caut buzele-ţi cu gura Şi-mi spăl fiinţa cu lumină şi-mi spăl fiinţa de păcate Şi în gândurile mele simt că nu mai este noapte. Lin trec gândurile mele peste lumea în mişcare, Mă scufund în valul vieţii, ploaie de mărgăritare...

Cânturi printre rânduri

În a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul, Chiar de nu mai eşti aproape, chiar de nu mai vine somnul. Te-am iubit, oh, ştii prea bine! Te-am chemat! Te chem mereu! Şi trecând prin timpul vieţii mă topesc de dorul tău... Mă ascund în lutul vremii, pier în lumea trecătoare Şi în dulci metamorfoze, sunt pământul peste care, Talpa ta, setoasă parcă de renaşterea-mi visată, Caută să se ascundă azi, la fel ca altădată. Şi las luna să răsară şi să mă cuprindă dorul Şi mă nasc a doua oară... Nu sunt trupul, ci sunt omul Ce-n sălbatică iubire şi în iureşul furtunii, Pentr-un strop de fericire s-a luptat cu zeii lumii. Nu sunt marea, nici nisipul, sunt un EU ce altădată Te-am iubit cu-nfrigurare şi blestem, iubită fată... Omul piere din iubire şi-n iubire se ascunde, De aceea te tot caut, însă tu eşti... unde?! Unde?! Şi las luna să răsară şi să mă cuprindă somnul Şi-n a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul. Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn, Trec fantasmele durerii, sub privirile-mi dansează, Când frunzişul fiinţei mele, lutul, straniu modelează. Tu te-ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă, Când cad îngerii din ceruri, învrăjbiţi de-a nopţii taină.

Rodica Nicoleta ION

Iubiri de stele Pe colţul alb al fluturelui-stea Zăresc stindardul tău, iubita mea... Întâiul tău sărut, sărutul cast Ce-n gânduri şi în suflet mi-a rămas. Aş vrea să-mi crească aripi ca să zbor... Zadarnic cer la tine ajutor... În lumea ta de vise străluceşti... Mă chemi în somn... dar oare mă iubeşti? Mă doare pleoapa nopţilor de sticlă... Din ochiul meu durerea se ridică Şi lacrimi împletite-n raze ning Cuvinte care sufletul ţi-ating. Tu străluceşti mai tare-atunci şi plângi În leagănu-ţi de lacrimi când te culci. Sub pleoapa grea de plâns te doare geana Şi nimeni nu-i să-ţi oblojască rana. Mă chemi atunci la tine să mă-ntorc Cu un mănunchi de umbre reci mă joc Şi braţele-mi întind spre Demiurg Şi-ncerc de-acum, lumina să-ţi ajung. Se tremură-n adâncuri lacul... Trec Să te cuprind de braţ în zbor, încerc Dar ani-lumină încă ne despart Şi ochii-ţi de rubin zadarnic ard.

Cânturi printre rânduri

Trec nopţi la rând... Şi câte zile trec!... În lumi de galaxii şi-n vis mă-nec... Mi-e trupul pasăre cu aripi frânte... Când ochiul gol în vremuri mi se-ascunde. Frânturi de ere-şi cern nemărginirea... S-a stins demult în urmă-mi omenirea Eu caut să peţesc steluţa care S-a zămislit în neştiuta zare. Şi iată c-am ajuns la Tatăl-noapte... Călcam cu umbre de trecute şoapte Pe pajiştea de stele adormite. Mirific vis... Şi-acum mi-aduc aminte... Îngenunchind cu gândul, cer iertare... Mărite-Tată, stele căzătoare Fruntea-şi apleacă... talpa ta de sticlă Le poate sfărâma la o adică... Dar inima de-acum înfrântă-ţi este... O stea, dintr-o frântură de poveste, În măreţia încă-i mă aşteaptă Şi lent, de dor, se stinge biata fată... – Şi ce-mi dai tu în schimbul ăstei stele? – Îţi dau speranţa de-a mă înălţa. – Lasă-mi iubrea vieţii pasagere Iar ea-naintea ta, va-ngenunchea. Dar oare ce fac eu fără iubire? Sub care umbră să m-adăpostesc? Nu voi găsi un strop de fericire Şi-atunci ce rost că-n lume mai trăiesc?

Rodica Nicoleta ION

– Ne duelăm? Cu lacrima şi strofa Pe umbra nopţii scriem: „Te iubesc”. S-a stins apusul zilelor de mâine Dar sângerânde răni mai strălucesc. Pe ametistul grav al înserării Un el şi-o ea de mână s-au luat... Iubirea a invins eternitatea Şi soarta lumii noastre s-a schimbat. Sunt candele aprinse sub vulcanul Iubirii voastre. Şi ecouri reci Ţi-ademenesc aducerile-aminte În lumea lor dac-ai să vrei să treci Prelung ca versul unui clopot trece Timpul rămas în versuri de demult Şi din această filă de poveste Eu începutul încă-l mai ascult.

Cânturi printre rânduri

Stele căzătoare Pe colţul alb al fluturelui-stea Adorm plângând, cerşindu-ţi dragostea O lacrimă precum un vis se-nalţă... Simt sufletu-mi zburând, lipsit de viaţă. În lumi călătoresc şi mă tot doare Prohodul tău de stele căzătoare. Mi-aş fi dorit să fie viaţa moarte Să-mi ţes tristeţea-n răsărit de noapte. E-n clopot golul clipei... Mă cuprinde... E cerul pacea unei lumi aride Iar eu sunt marea plajei răzvrătite Şi stânca ta de vis şi dor, iubite ... Tu mi-ai deschis a nemuririi poartă... Povestea-ncepe cu „au fost odată Într-un regat de gheţuri, crini şi perle Paşii iubirii unei lumi eterne”. Surâsul meu a strălucit... În raze De ploi căzând, misterul unei fraze Precum o raclă s-a deschis... Şi domn S-a aşezat pe-al nemuririi tron. Nu ştiu să fi avut de-atunci alt nume Nici altă-nfăţişare, nici alt dor... De-atunci tu eşti un răsărit de soare, Iar eu, al său apus biruitor.

Rodica Nicoleta ION

Poate c-a existat o altă lume În care am trăit cu-adevarat... Poate există-n lume fericire Dar eu din fericire n-am gustat. Trăiesc de ani-lumină printre stele, O lume rece, agonii, mistere... În sufletu-mi e noapte veşnică şi teamă, Iubiri de stele, stele de aramă... Iubire nepermisă, castă, pasageră, În lumea-n care singura himeră Revine-n uşa sufletului meu Şi îi deschide tot aceeaşi eu. Comete-n zbor îşi caută menirea Dar eu rămân în mine ca un Sfinx Pe coala universului pătată De dulcele lichid din zeul-pix. De ce-n tăcerea nopţilor de sticlă Te-ntinzi cu braţe de argint şi dor? De ce-n tăcerea noastră se ridică Un strigăt disperat de ajutor? Vino aici să prelungim iubirea Atâtor pământene amintiri! Să resădim în suflet fericirea Celor loviţi de griji şi amăgiri.

Cânturi printre rânduri

Stele de catifea În noaptea asta te aştept să vii! Îţi scriu cu stele versuri argintii, Te strig cu glas de clopot de izvor... Nu simţi, de tine, cât îmi e de dor? Sunt stele căzătoare ce se sparg, Căzând timid, pe-al frunţii mele prag. Tu te-ai oprit pe geana desfăcută Ce am primit-o de la tine dar de nuntă. În nemurirea ta tulburătoare, În iris dezgolit de trandafiri, Mi-ai oferit săruturi de culoare Şi caste constelaţii de iubiri. În galaxii de strofe, plâng castanii... Sub floarea lor, de-un timp, am adormit, Căci au trecut ca o furtună anii Şi frumuseţea vieţii a pierit. Nu mă mai cauţi să-mi oferi iubire; Sărutu-mi rătăceşte-n univers... Oferă-mi doar un strop de fericire Să pot să dau vieţii mele sens! Adorm tăcut la margine de lume; Străin călăuzit de paşi de dor... Mă cheamă glasul de îngropăciune În labirintul morţii să cobor.

Rodica Nicoleta ION

Tu nu-mi mai cauţi paşii, nici privirea... În suflet cav, destin, te-ai îngropat... De ce să te condamne omenirea, Când eu, din disperare, te-am iertat? De ce în pumnu-mi, lacrima-ţi să cadă? E tulbure şi plină de nimic... Ai rătăcit pe lespedea de piatră... Departe eşti... Zadarnic te mai strig! Vino şi frânge ramura tăcerii! Presară trandafiri în gândul meu! Aceeaşi fi-va lacrima durerii Şi-acelaşi trup de piatră fi-voi eu. Ai oferit pe-un strop de nemurire Mormântul gol, de lacrimi presărat... Poem rămas la margine de viaţă Şi-n clipa cea din urmă te-am strigat.

Cânturi printre rânduri

Stele căzătoare partea a IV-a Pe colţul alb al fluturelui-stea, Răpită de-o iubire incoloră, Îşi duce dorul, azi, iubita mea, De vise şi de dragoste frivolă. Trădat, plângând, spre cer mă-nalţ în zbor Să îmi salvez iubita de ispită; În aripi de mătase mă-nfăşor Şi de iubirea mea neprihănită. E drumul lung şi piedici mă supun, Umil, să îmi aplec privirea-n vise... Nimic nu m-ar putea opri din drum: Stihii, dureri, vulcani, iubiri promise. Alunec ca o lacrimă-n pridvor, Sub talpa providenţei plec privirea... Sunt trup de stea şi sunt vulcan de dor, Sortit să-şi prindă-n păr nemărginirea. Cu moartea chezăşie am legat Şi vulturi-universuri mă condamnă... Eu, chip de lut, de zei pietrificat Să port în suflet lacrimi de aramă!? – Iubita mea, întinde-ţi braţul stâng! – Un înger-zeu mi-a fermecat privirea... – Se strâng frânturi de suflet, iată, plâng! Numai la mine vei găsi iubirea.

Rodica Nicoleta ION

– Dar chipul tău oglindă-i şi apus, Pe când eu sunt de-un timp nemuritoare. Du-te pe calea ta! (Şi s-a tot dus...) Şi-acum mai umblă rătăcind sub soare... – Întoarce-te! (Un clopot-vânt trezi Hora de stele). Vreau să îmi oferi Sărutul unui răsărit de zi, Iar eu să-ţi dau în schimbu-i tot ce-mi ceri. Hai, strânge-mi mâna! Nu mă amăgi! Ia-mă cu tine-n zborul către mâine! Numai pe tine-am să te pot iubi... Pe veci, aici, eu n-am să pot rămâne. În zbor de aripi frânte şi de vis, Îngeri de sticlă au căzut pe mare... Din valuri, o sirenă s-a desprins, Călătorind spre ţărmul de candoare. E sângeriu apusul, de tristeţi, Dar el şi ea rămân în amintire, Ca Prometeul unei alte vieţi – Poem de viaţă şi nemărginire.

Cânturi printre rânduri

Stele căzătoare partea a V-a Te-am ridicat pe-al stelelor altar Şi ţi-aş fi oferit în dar de nuntă Sărutul meu şi-al viselor pojar Şi ochii mei sălbatici de cucută. Dar umbre sidefii ţi-au adâncit Trupul străin, în universuri stranii. Zadarnic... tu nu ştii cât te-am iubit Şi n-ai să-mi poţi plăti cu lacrimi anii. Cu braţul tremurând, îngenunchiat La tâmpla ta de marmură, sub valuri De pleoape de granit, am lăcrimat Şi s-au aprins în noapte mii de flamuri. Genunchiul s-a-mpietrit şi am rămas De straje, pentru zeci de constelaţii. Ascultă plânsul versului-meu-glas Şi crede-mă: „aşa iubesc bărbaţii”! Ţi-aş da Edenul să-l măsori... Să treci Sub streaşina privirii mele caste... Ce nu ţi-aş da?! Dar vreau să mă iubeşti! Să fim noi doi un piedestal de astre! Te-am ridicat pe-al stelelor altar, Dar umbre sidefii te-au adâncit... Chiar dac-am să te caut e-n zadar! Tu nu ai înţeles cât te-am iubit.

Rodica Nicoleta ION

Acum că s-a sfarşit povestea mea, Rămân al nimănui... înger de sticlă... Se pierde-n constelaţii dragostea Şi pleoapa de tăcere, se ridică.

Cânturi printre rânduri

Stele căzătoare partea a VI-a Luceafăr blând al existenţei mele, În câte constelaţii să conjug, Sub plugul sufletului, praful dens de stele, Apoi, în râu de lacrimi să tot curg? Pe-al visurilor rug, demente umbre Îşi plimbă trupul, căutând un sens Trăirilor atât de insalubre Din fiecare lacrimă şi gest. Zadarnic cauţi raze de lumină... Sub geana mea, un tulbure destin, Durerea altor mii de vieţi ascultă – Fâşie ruptă din incest divin. Sunt albatroşi ce zboară-n universul Scăldat în ape tulburi şi stihii... Azi, mângâiere-mi este numai versul Ce-a izvorât din nopţile pustii. Un clopot de tăcere-mi rupe gândul În două lumi: trecut şi viitor. Sălbatice secunde-mi scaldă trupul În lacul de secunde incolor. Nu vreau să vii să îmi pătezi cu ură Atingerea petalelor de jad. De mult mă doare strângerea-ţi de mână... Mă balansez între pământ şi iad...

Rodica Nicoleta ION

Dezleagă-mi zborul! Vreau să plec departe... Mi-e aripa rănită, dar alerg, Căci sufletu-mi mereu lipsit de moarte E-un bastion de suflete întreg. Sunt un bastard răpit de generaţii, În căutarea unei alte lumi... Nu vreau iubire, temeri sau tentaţii! Mă pierd în ploi de stele şi-n furtuni...

Cânturi printre rânduri

Iubiri de stele partea a VII-a Pe colţul-alb al fluturelui stea Ninge tăcut cu fulgi de catifea... Iubire nepermisă, călătoare Transcendental... Şi nu mai e culoare În universul dintre noi şi stele... Şi nu mai e nici ură, nici păcat. Pe drumul alb al fericirii mele S-a risipit motivul „vinovat”. Din lacrimile albe, ceruite, Un alt sistem celest s-a înfiinţat, O lume de iubiri şi de poveste... Şi timpul s-a oprit... Ce minunat! Pe sânul tău eu am pictat săruturi... Cu buzele, vin să-mi culeg recolta, Căci am trecut spre alte începuturi O viaţă-mi e de-ajuns a fi Golgota. Rătăcitori pe drumuri de lumină, Pudraţi cu fin polen interstelar, Am căutat, din nouă rădăcină Să naştem un alt imn galileean. Pe coapse-alunecând spre frontiere Vulcanice şi de nestăpânit, Am desenat tăcut o nouă eră... Femeie-stea, de vrajă învrăjbit,

Rodica Nicoleta ION

Am desenat pe talpa ta de gheaţă Eternitatea verbului „a fi”, Iubirea să n-o pot vreodată pierde, Permis şi veşnic să putem iubi.

Leagăn de stele, vise de mătasă... Un om şi o zeiţă stăpânesc Ca un ecou întinderea albastră... Iubirea lor?! Un mit, un cânt, un vers...

Cânturi printre rânduri

Pomul din stradă Sunt un pom, un pom... oricare Rod... cu rod trudind pământul, Răsărit dintr-o-ntâmplare, Din sămânţă aruncată Între piatră şi bordură, Luând pieptiş şi griji şi doruri Pe-o claviatură spartă... Mi-amintesc, copilărie, Truda boilor înjugaţi, Setea, foamea şi durerea, Dar şi dragostea de fraţi. M-aplecam copil, în coate, Buchiseam şi-n călimară, Puneam întru veşnicie Must de lacrimă amară. Oh, ce viaţă chinuită! Rădăcinile înfipte Între piatră şi bordură, Azi au început să doară De aducerile-aminte. Trecător grăbit şi bun, Doar o clipă poposeşte La copacul de acum Cât cu dragoste rodeşte! Udă-mi trunchiul obosit De frecuşurile sorţii... Te voi răsplăti cândva Umbra mea – cuvânt de pace, Arşiţa-ţi va alina. Trecătorul plânge, tace... Pentru fapta ta de-acum, Sus în ceruri ţi-e răsplata! Trecătorule străin, ştii,

Rodica Nicoleta ION

Copacul este „TATA”, Iată-l astăzi aplecat, Murmurând poveşti de artă, Iată-l, un copac bătrân, Aplecat de griji şi soartă. „Am două ramuri, tinere vlăstare!” Şopteşte vântul timpurilor noastre, „Iar ele au, azi, două flori şi-o floare, Un zâmbet – rază caldă de lumină, Crescute dintr-o singură tulpină”. Iar cerul azi e cânt şi sărbătoare.

Cânturi printre rânduri

Adio, tată... În noaptea asta tristă, fără tine, Dau curs întregii suferinţi. Te-ai dus... De-acum pe umăru-ţi nu voi mai plânge... Tu doar mă vei privi, plângând, de sus. Te-aşteaptă grebla-n colţ, iubite tată, Aş vrea, cuminte, să i te supui. Dar dormi de-acum, nimic nu te deşteaptă... Un somn al tuturor şi-al nimănui... Cete de îngeri ridica-vor trupul Acestui suflet... Ne vei aştepta Pe-ale Edenului cărări, când timpul, Cândva, spre tine, ne va înălţa. În urmă laşi, din inimi sfâşiate, Lacrimi curgând, curgând spre nicăieri, Curgând spre viaţă dincolo de moarte, În mări de suferinţă şi tăceri. În raclă dormi cuminte, dragă tată, Tu suferinţă-n urmă ai lăsat... Noi am rămas şi plângem, plângem, plângem... De ce? De ce, tăicuţă, ai plecat ? Apusul unei vieţi şi-o lumânare, Numele ce mereu îl vom urma Dorul ce-l laşi, iubire călătoare, Mormântul trist şi rece, dragostea.

Rodica Nicoleta ION

De flori şi stele-ncununată-i crucea... Tu vei zbura cu-al îngerilor cor În locul hărăzit de Providenţă, Acolo,-n timpul nostru viitor. Te bucură în pace, printre stele, Iar când cu toţii te vom însoţi Povestea vieţii noastre va rămâne Un răsărit la margine de zi.

Cânturi printre rânduri

Balada unui tată Sătul de suferinţă, la o poartă, Ş-aşteaptă fiica, azi, acelaşi tată. De-o vreme-l macină singurătatea... N-are odihnă ziua şi nici noaptea. Răpus de bătrâneţe plânge încă, Şi cât e rana-n suflet de adâncă! O surdă suferinţă îl apasă: I-e dor de fiica nevenită-acasă S-a dus departe-n lume-n ţări străine S-a dus... şi dacă-ar şti acum că vine... Ş-ascunde faţa-n palme... parcă plânge... Cine-ar putea durerea să-i alunge? – Da bună ziua, biet bătrân, ţi-oi spune, Căci nu ştiu cum ţi-or zice după nume. (Îşi ridică privirea-nlăcrămată) – Să-ţi fie ziua bună, dragă tată! – Aş poposi în poarta casei tale, Mi-e sete şi mi-e cald şi mi-este foame... Cu mâna tremurândă-i prinse mâna; – Vino în casă, iaca, stă bătrâna. Ţi-om pune masa, iar de ţi-o fi sete Te-aşteaptă vinu-n ploscă, mai, băiete. – Ţi-oi mulţumi, da spune-mi cum îţi spune Om bun demult îndepărtat de lume. – Mi-s Ion al lui Ion, aşa mă cheamă Şi anii mi-s trecuţi de-acum în palmă Cu lacrima şi cu sudoarea plată Am dat să pot avea şi eu o fată – „Departe-i”, zise el şi prinse-a geme „S-o văd, mă tem că nu mai este vreme” Muiere, bat-o vina depărtare Dă şorţul jos şi pune de mâncare! Dă ăstui om şi apă că-i e sete!

Rodica Nicoleta ION

– Şi cu ce griji pe-aici prin sat, băiete? (Cu mâna pusă streaşină la ochi) – Al cui eşti, să nu-ţi fie de deochi? Căci eşti frumos şi-nalt precum e bradul, Cine să fie-n satul ăsta taf-tu? – Mai ştiu şi eu din neamul cui fac parte? Ştiu doar că mă grăbesc să trec prin moarte. – Urâte vorbe spui acum, copile. – Îs numărate, taică, ale mele zile. Mi-e dor de casă, de pământ, de iarbă, De satul meu şi de măicuţa dragă... Şi nu m-aş fi întors aşa, deodată, Dar am lăsat cândva, aici, o fată. Acum mă duc la ea să-mi cer iertare, Căci am greşit plecând în depărtare, Credeam că banul îţi plăteşte dorul Şi va-mbuna o vreme viitorul. Ştiu doar că mi-am plătit singurătatea Cu grija, cu tristeţea şi cu moartea. – Ne-asemănăm copile şi văd bine Ne-nţeapă doar acelaşi mărăcine. E greu să ştii că-mbătrâneşti sperând Şi ţi-au rămas tristeţea şi-aşteptarea Şi liniştea de gheaţă din mormânt. Oh, luminează-mi, Doamne, astăzi calea! De ce te chinui cu-ale mele griji? Ia şi mănâncă, şi-om vorbi apoi! Om bea din istă ploscă nişte vin Şi om uita de griji şi de nevoi. Pierdut în norii fumului de vis Se ospăta băiatul... – Mulţămire! Mi-a mai slăbit al morţii mele chin, Pare de-o vreme că mă simt mai bine. Privea în vremea asta-n urma lor, Rămasă-n pragul uşii, o copilă;

Cânturi printre rânduri

– Tăicuţă dragă, iată, m-am întors! Sunt fiica ce ţi-ai fi dorit să vină... Bătrânul, tremurând, se răsuci privind în gol: – Eşti fiica mea, copilă? Vezi? Mult e tare de când nu mai văd. Vino aici şi strânge-mă de mână! – O, iartă depărtarea dintre noi, De plâns mi-e ochiul greu şi încă doare... De-acum, tăicuţă, m-am întors la voi, Fii-va-n orice zi o sărbătoare! – Mi-aţi alinat durerea. Undeva Şi fiica mea-şi aşteaptă tatăl. Mâine Poate că n-am să vă mai pot vedea, Deci, vă mai spun odată „mulţămire”. – Ce boală porţi în suflet, tu, străine? – E-o boală fără leac. Rămâneţi dară... Se lasă seara, iată, peste sat Şi candela-n perete-aprinsă-i iară. Se-aude-un clopot... Cin' să fi murit? Ce suflet, Doamne,-ai luat? Sunt lacrimi multe... E pruncul din străinătăţi sosit. (Tu, viaţă, eşti şirag de pietre scumpe) Cu sufletul iertat s-a-ntors din drum. Tu odihneşte-l, Doamne, fă să-i pară Viaţa cea de dincolo de noi Mai bună ca aici şi mai uşoară. Un tată-s eu, un tată-a fost şi el Şi depărtarea i-a răpit iubirea, Mormintele doar ne vor fi la fel Şi-n noi se va-ncrusta nemărginirea. – Tăicuţă, intră-n casă, s-a-nserat! – O lumânare încă-mi arde-n suflet, De-acum mi-e gândul, taică, la băiat, Îi văd pe drum al umbrei sale umblet.

Rodica Nicoleta ION

În liniştea de gheaţă dintre noi Îi simt privirea... Cât îmi e de-aproape... Eu vă mai am aici, ce-i drept, pe voi... ... Povestea lui se pierde-n nopţi şi şoapte...

Cânturi printre rânduri

Bătrânul tată Bătrânul tată care ne-a crescut S-a dus de printre noi, e mort demult... Nici lacrimile nu-l întorc din drum, Speranţele-i sunt azi, făcute scrum. Şi-aşteaptă-n locul lui menit din cer Feciorii, la o margine de drum, În lumea-mbălsamată de mister Brodată cu al sufletului fum. Ce rost că-n urma lacrimi au rămas? Ce rost un doliu fluturând în gând? Mormântul gol de suflet şi de ceas Rămas e-n noi şi-n fiecare rând. Ceva mi-o aminti, cândva, de el... Nu numele pe cruce scris, nici visul, Speranţa că-ntr-o zi am să-i aştern Sub talpa lui bătrână, paradisul. Lumina lumânării am s-o las Să lumineze moartea nopţii sale, Să-mi strige jalea a clopotului glas Iar el să nu mai rătăcească-n zare. Ce lungă-i calea în eter... Va fi O zi pentru o-ntreagă omenire. Murim, ne naştem, spre a retrăi Aceeaşi veche, nesfârşită lume.

Rodica Nicoleta ION

Bătrâne tată, voi veni şi eu... În lume voi lăsa doar amintirea. Mă cheamă urma celor care-au fost... Le răsplătesc acum, nemărginirea.

Cânturi printre rânduri

Glosă toamnei în care ai plecat Cad frunze în dantele de lumină... În arabescul visului solar Aleargă fluturi către crisalida Aceluiaşi dicton prenupţial. Un act de adormire triumfală... Un semn divin... Căci pline de păcat Sunt clipele ce-au modelat trecutul... Şi stropi de zgură pică pe asfalt... Vârtej de clipe... Non-eterne ere... Clepsidra, oh, s-a spart, s-a risipit! Nici nu mai ştiu când din furtuni şi semne, Covorul bătrâneţii ne-am croit. Nici nu mai ştiu când tu, mireasă-n negru, Pe lacrimi ai păşit către altar, Într-un divin şi infinit integru... Iar eu... iar eu acum ce rost mai am?! Şi stropi de zgură pică pe asfaltul Bătătorit de paşii mei stingheri, Iar eu, eu am rămas cu amintirea Şi fericirea clipelor de ieri... Cad frunze în dantele de lumină, În arabescul templului solar, Iar tu veghezi tăcut iubirii noastre – Un pact – acelaşi dicton prenupţial.

Rodica Nicoleta ION

Tu, draga mea, pe banca noastră-n parcul Unde ne-am întâlnit întâia oară, Aştept să-ţi fiu acelaşi sincer mire Şi-n act de adormire triumfală, Pe lespezi vechi, de lacrimi şi speranţe Să-mi duc din nou mireasa la altar Pe braţele de crini şi de lumină, În veşnicie, iar... şi iar... şi iar... Letopiseţe încă se vor scrie Şi se vor naşte sute de iubiri... Dar fi-va doar un act de tragedie – Acela scris de vremuri în psaltiri. Împodobit cu lacrimi şi cununi, Va fi de veacuri un sfârşit – acelaşi Şi-un glas de clopot lung, şuierător... O ultimă secundă şi... tăcere... Un tremur... şi... o lacrimă de dor...

Cânturi printre rânduri

Dator cu un sfârşit Dator cu un sfârşit Te-ai risipit în ceţurile morţii Şi te-ai întors acasă-n Dumnezeu... În hăuri te-au trimis gonacii sorţii... Nu ştie nimeni cât ţi-a fost de greu. N-ai mai bătut la uşa încuiată... În somn profund te-ai adâncit şi dormi, Ţi-e sufletul polen spre devenire Chiar dacă-n urmă ai lăsat ninsori. În suflet doliul flutură... Şi ninge Durere-n ochii-nlăcrămaţi de-acum... Oricât ar vrea cei mulţi de-acum să strige, Oricât ar plânge, nu te-ntorc din drum. Cu grijă-ntru cei sfinţi te-ai dus din lume... În legile credinţei ai slujit... Tot astfel pentru prunci tu vei rămâne Un pom rodind în cer abia sădit. Trei candele-ţi slujesc spre nemurire... În neguri ard trei flăcări vii de dor. Prin legile lumeşti tu vei rămâne De-a pururi, peste timpuri, tatăl lor. Mioara şi Mitel, în clipa morţii Ţi-au stat alături... Dar i-ai părăsit, Lăsând un gol în inima lor sfântă Şi în tăceri, spre ceruri ai privit. Simona, Gigi, toţi aflară vestea Şi mare întristare i-a răpit... Tu ai plecat o pasăre spre ceruri Şi-n ceruri ca un vis te-ai risipit.

Rodica Nicoleta ION

Any şi Cristi cu durere mare Pe cel din urmă drum te duc... Tu taci şi treci Pe-un catafalc de lacrimi şi petale Atât de triste şi atât de reci! În doliu, îngenunche lângă cruce Cea care-o viaţă-ntreagă ţi-a slujit... Zadarnic plângi, iubita mea mătuşe! Trăind, era dator cu un sfârşit...

Cânturi printre rânduri

Un tată singuratic, acolo-n infinit... „Trăit-am luni în întuneric mare Şi nimeni n-a voit să-mi dea crezare” Zise bătrânul tată într-un vis. „Şi porţile în urmă-mi s-au închis... Am suferit şi-am plâns în necredinţă Căci v-am lăsat trudind cu mama voastră. Acum privesc povestea vieţii mele De la a infinitului fereastră. Patru vlăstare am lăsat în urmă Şi trupul-mamă... Cât mi-a fost de greu!... Apoi muşcând din rodul geloziei, Prohod de ploi în urma am lăsat, Ploi de dureri, de jale şi de lacrimi... Pentru acele vremuri m-aţi iertat? Credeam în forţa mea şi în mândria De-a fi bărbat... Acum ştiu c-am greşit. E prea târziu, da, ca să-mi cer iertare Şi să vă spun că totuşi v-am iubit. De-aş mai trăi acum încă odată N-aş mai greşi faţă de mama ta... Credeam atunci în forţa palmei mele Nu m-am gândit că nu mă veţi ierta” „Ştiu c-ai muncit ca să ne ai aproape Şi că gândeai acolo-n lumea ta La fiicele ce le-ai lăsat în urmă, La cât le-a fost viaţa lor de grea. Dar te-ai întors schimbat, bătrâne tată. Când sprijin cu privirea îţi ceream Ţipai şi-nlăcrămată mă lăsai... Să mă iubeşti numai aşa puteai. Mi-ncrucişam privirea cu a mamei Şi-aceeaşi veche ură ne unea Eu sufeream cu mama mea alături...

Rodica Nicoleta ION

Nu-mi cere încă să te pot ierta. Nu-s de ajuns nici lacrimile noastre... Ai apărut în vis la patul meu, Venisei să îţi ceri din nou iertare. Bătrâne tată, să te iert mi-e greu. Te-ai adâncit tu insuţi. Din lumina Ce-i cauţi umbra, n-ai să poţi gusta, Căci chiar şi-n clipa cea mai de pe urmă Tu ai ştiut că este vina ta. În datini ortodoxe, după lege, Aşa cum se cuvine, preaslăvim Prezenţa ta... Greşeala-i omenească Şi s-ar fi cuvenit să te iubim. Stă sufletu-ţi mereu de noi alături, Dar niciodată n-am ştiut „de ce Tată, erai aşa de dur cu mama? Din ură, tată, sau din dragoste? În gânduri ne urmezi... Să-ţi fim alaturi Zadarnic speri... Dar poate că-ntr-o zi Vom şti să te iubim cum se cuvine, Căci „a ierta” înseamnă „a iubi”.

Cânturi printre rânduri

Doar mama Cu voce duioasă Te-aşteaptă acasă Şi sufletu-i cânt, mângâiere... Lumină şi pace, Suspină şi tace Când pruncul durerea îşi cerne, doar mama. Un înger, o nimfă, Din vis se ridică Şi stele-i renasc peste umeri, O lacrimă caldă În suflet tresaltă, Străină în valea de plângeri, doar mama. Cuvântul rostit De-un prunc fericit, Întâiul cuvânt de iubire, Un zâmbet de prunc, Pe braţe îl duc Părinţi ce-şi doresc fericire. Şi pasul dintâi, Un braţ căpătâi, Lumina credinţei şi viaţă, Un dans repetat, Un zbor în înalt, Parfumul iubirii pe faţă, doar mama.

Rodica Nicoleta ION

În pântece prins Suav ca un vis, Mireasmă de miere şi pin, În râuri de taină, Cu suflet de mamă M-aşteaptă mereu acasă să vin doar o mamă. Când mâna-i sărut, Îmi spune: -ai crescut! Eşti mare de-acum... Fii cuminte! La ea îngenunchi, Cu gânduri mănunchi, Poem de aduceri aminte. Şi plângem de dor Şi plângem uşor, O lacrimă-n suflet – lumină, Pe umerii grei Eu simt ochii ei – Aceeaşi fărâmă divină. doar mama. Şi plângem din nou, În cer un ecou, Oh, plângem cu mama de mână! Un clopot târziu, La tine-am să viu, Un râu într-o matcă străbună, Oh, mamă!!!

Cânturi printre rânduri

Mama - plug şi rug şi rugă Suflet de părinte – plug Drum pe cer şi cuib în zare, Mama, pruncului cărare Doar prin lacrimă şi faptă, De iubire-i vinovată, pentru prunc. Mama – lacrimă şi faptă Te alintă şi te iartă de greşeli Se ascunde-n clipele de ieri, Când te legăna şi cu poveşti Te-adormea de fiecare dată. Mama – minunat copac cu flori, Niciodată prea bătrână, Prinde-n caierul de lână, Amintiri şi clipe dragi, Chiar de lacrimi are-n suflet şi ninsori. Mama – veşnic rug şi rugă, Paşi înspre Dumnezeire Se tot roagă pentru pruncii-i La icoană. Chiar de are răni adânci, Tu mereu la ea te duci – Maică scumpă. Mama – plug şi rug şi rugă, Un luceafăr pentru prunc, Ară-n nopţile durerii, (Pe chip lacrimile-i curg) – O fâşie de cămaşă ruptă... Suflet de părinte – rug, Mama – lacrimă şi faptă, Mama – un copac cu flori, Mama – plug şi rug şi rugă, Toate-s ale mamei încă!

Rodica Nicoleta ION

Mamă, pentru tine plâng! Tu mă iartă, mamă scumpă! Mă înalţ în rug şi-n rugă, Scormonesc cu-al vieţii plug În ţărâna adormită, Mamă-n braţe să te strâng, Maică prea iubită!!!!!!

Cânturi printre rânduri

O mamă, dulce mamă

O mamă, dulce mamă, cu mâinile-obosite Îmi mângâi iarăşi părul... Şi-acum mi-aduc aminte... Spuneai poveşti cu zâne şi-ţi adormeam în poală... Eram copil... Şi astăzi mi-aduc aminte, mamă. Trudeai să-ţi vezi copiii crescând... A fost ca mâine Focul ardea în sobă... Coceai în vatră pâine... Întâiul pas cu tine făcut-am, mamă bună... Priveam zâmbind la tine, iar tu priveai în urmă. Plângeai de bucurie şi când ţi-am spus pe nume Credeai că nimeni altul nu-mi seamănă pe lume. Iubirea de părinte e astfel concepută Că unde-ai fi în lume, de suflete ascultă. Când ai părinţi cu tine te-nalţi oricât spre soare Dar mare ţi-i durerea când rădăcina-ţi moare Atunci stingher pleci capul şi plângi singurătatea Şi-astepţi din umbra nopţii să te răpună moartea.

Rodica Nicoleta ION

O mamă pentr-un fiu... Păduri de vise... Dormi! În somn, copile, Priveşte-ţi mama ce-ţi veghează gândul! N-ai să găseşti o astfel de iubire Oricât de mult ai colinda pământul. Sub pleoapa-nchisă, dormi, copilărie! Adolescent visează-te... şi treci Plimbându-ţi mama prin păduri de vise Şi amintiri din ce în ce mai reci. E flamura copilăriei tale O aripă de înger, ce-şi ascunde Sub clopotul de amintiri şi stele Zâmbet de flori şi buze tremurânde.

Cânturi printre rânduri

Imn femeii Ce fericită eşti, femeie! Căci ţi se-nchină versuri dulci... Prolog de taină, mângâiere... Altar spre neştiute rugi. Şi câte gânduri se coboară –N abisul sufletului tău! Mamă, femeie sau fecioară, Cu toţi te vor iubi mereu! Îngeri cânta-vor printre stele Imn pentru sufletul tău bun... Te vor cinsti mereu, femeie, Aşa cum te cinstesc acum! Lumină – candelă spre care Privirea pruncului se-ndreaptă... Mamă, fecioară sau femeie, Mereu la fel de minunată! Tu eşti ocean, eşti cer şi munte Şi dornici de a ta răpire, Vin vulturi sfredelindu-ţi taina, Să-ţi cânte imnuri de cinstire. Vin farisei purtând în suflet Dorinţa de a te avea, Aceeaşi veşnică lumină, Acelaşi colţ plăpând de stea.

Rodica Nicoleta ION

Bunicii mele in braţele căreia am renăscut... S-a stins pe cer ultima stea, Aşa cum şi lumina sufletului tău s-a stins... Sufletul ce-a hrănit cu raze de lumină, Al minţii mele, fiecare vis. Bunico, ai clădit cu viaţa ta, Întâia treaptă către paradis. Osana ţie! Braţului ce-a fost Brăţara trupului tău fraged. Ce rost că ţi-au urmat lacrimi deşarte, Laude putrezite, vorbe-n van?! Când ai plecat, tu le-ai uitat pe toate, Căci toate, toate fost-au în zadar. Eu am rămas, doar, umbra ce te cheamă Să te întorci, în fiecare zi... Sunt flacăra care-ţi lumină visul Din noaptea ta de dincolo de zi.

Cânturi printre rânduri

La casa bătrânească La casa bătrânească Sunt lacăte... La poartă, Pe bancă, nu-ţi poposeşte umbra, Sunt trist şi singur, tată! Şi sunt cu ochii-n lacrimi! Privesc fotografii Din vremurile-n care Eu, ea... eram copii. Întind spre ceruri mâna Şi-n gândul meu socot Că s-a sfârşit furtuna, Ori strugurele-i copt. Întâia sărutare sub nucul cel bătrân Îmi stă în amintire, Aceeaşi şi acum. Eram un prunc de-o şchioapă Şi alergam zglobiu Pe câmpul numai iarbă... Timpu-a trecut... Târziu, Adorm cu tine-n gânduri Şi te visez, tăicuţă... Stai şi priveşti în zare Şi mama-i pe băncuţă! V-aţi aştepta feciorul!!! Ştiu eu ce gând aveţi?! V-a năpădit durerea Eternei bătrâneţi...

Rodica Nicoleta ION

Satul E satul pustiit şi gol Şi scârţâie a vechi fântâna... Cu tălăi murdare de nămol, O văd pe mama. – Sărut mâna! – Al cui eşti, maică?! Ştii, de mult n-a mai trecut Vreun călător... Eu îi zâmbesc şi o ascult, Apoi o mângâi şi o-ntreb: – Tu ai fecior?! – Am! Şi-a plecat în alte zări, Nici nu mai ştiu nimic de el. Cândva îmi trimitea scrisori, Felicitări de sărbători... Şi eu la fel. – Măicuţă sfântă, glasul tău Azi mi-e atât de cunoscut Şi-atât de dor, maică, mi-era Să îl ascult! Văd bine, părul ţi-a albit, Privirea ţi-e înceţoşată, Năframa-i plânsă, pasul greu... Măicuţă, ai îmbătrânit! La fel şi eu! – Al cui eşti, maică?! Să-mi răspunzi! (El o privea cu ochii uzi) Şi satul martor îi era... – Eşti mama mea! – Să nu glumeşti, că e păcat! – Ştiu cât de mult m-ai aşteptat... (Bătrâna cu tristeţe-n glas): – N-ai mai venit la paraistas!

Cânturi printre rânduri

Şi uite, ruginită-i poarta Şi plânge doliul după tata... Vezi?! Flutură pustiitor De-atâta dor. – De-atâta dor în piept mă doare Dorul de tine... şi-am venit Dorul de mamă nu se uită, Nici de pământ... e-un dor cumplit! Îngenunchez, sărut pământul Ce m-a hrănit copil fiind, Apoi în braţele-mi vânjoase, te cuprind. Şi-n poala ta, măicuţă bună, Capul să-mi pun, să-mi povesteşti! De câte s-au schimbat prin sat Să-ţi aminteşti!

Rodica Nicoleta ION

Retrospectivă rurală Privesc în sat şi uliţa-i pustie... Nici câinii nu mai latră, satu-i gol. Mi-e dor de anii de copilărie! De casa părintească mi-este dor! Îmi chem din zare,-n lacrimi, amintirea... M-aşteaptă doar potecile pustii... Ce grea şi-nceţoşată-mi e privirea! Au ruginit şi frunzele din vii. Ramuri pletoase,-n plecăciuni şoptite Poveşti de viaţă-mi spun. Şi ruginii Îmi sunt de-acum aducerile-aminte... Din vremea când... oh, când eram copii. Şi ivărul e-nţepenit la poartă Şi plângea-amar şi cumpăna fântânii, În barba albă lacrimi mi se-nnoadă... Îmi plâng în suflet, prea târziu, străbunii. Sunt geamurile fumurii de toamne Şi lacătul străinătăţii strânge Amărăciune, suferinţi şi foame Şi tulnicul dreptăţii noastre plânge! Biserică îmi e de-acum pământul Eu îngenunchi şi îl sărut. Mi-e dor De lacrima ce-n sânge clocoteşte! Străbunii mei s-au şi trezit din somn.

Cânturi printre rânduri

Îndemn mi-e crucea vieţii în înalt... În plete albe-mi port drapelul ţării! Oh, câte-n ţara asta s-au schimbat! Sunt zorii unor timpuri iluzorii...

Rodica Nicoleta ION

Din somnul meu de veci Din somnul meu de veci, Eu te privesc, copile. Zadarnic astăzi treci Cu lacrimi în privire. În suflet, răni adânci, Abisuri au deschis... Când aşteptam răspuns, Eu pleoapa mi-am închis. Sunt candelă de-acum – O slabă pâlpâire, Mergând pe drumul meu, Mergând spre nemurire. Azi te veghez tăcut, Atât mi-a mai rămas Şi plâng măicuţă, plâng, Căci n-am avut un ceas, Să-ţi spun durerea mea, Dorinţa de-a trăi, Să ştiu să mor tăcut, Alături de copii. Zadarnic la mormânt, Vii să-ngenunchi, copile Zadarnic lăcrimezi! Eu nu mai sunt cu tine...

Cânturi printre rânduri

În arca mea de-acum, Când somnul mă cuprinde, Eu trec pe-acelaşi drum, Spre Cerurile Sfinte. Îmi e mormântul greu! Şi crucea vieţii-i grea! Căci te-am iubi, oh, prunc! Şi-n mine voi purta, Cânt din cioplitul lut, O lacrimă de-a ta... Zadarnic mă priveşti! Nu mă vei mai avea! Zadarnic vii acum, copile, În suflet, la mormânt, cu flori. Zadarnic, fiindcă peste mine Trecut-au sute de ninsori...

Rodica Nicoleta ION

Poveşti la gura sobei Stau lângă şemineu şi torc povestea Bunicii mele, -n caierul de lână... Ferestrele-s închise, -afară ninge Şi bate vântul jalnic, a furtună. E o căsuţă mică... -N fapt de seară, Parcă mă văd copil visând palate... Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea! E iarnă! Focu-n sobă încă arde... Privesc în jur... sunt singură în casă... Cu toate astea glasuri de copii Îmi cer să le mai spun înc-o poveste, Apoi, cuminţi, promit c-or adormi. Şi simt cum prind tăcut polpoana hainei Şi simt cum mâna-mi prind a rugăciune Şi parcă-mi amintesc privirea mamei... Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: „Spune!” – Era o iarnă grea, cum e aceasta... Crăiasa desena pe geam poveşti... Îl aşteptam pe Moşu-n noaptea-aceea... Bunica îmi spunea: „tu ai să creşti!” Împodobisem bradul cu betele Şi globuri aurii... Ninsese mult! Pământul tot era spuzit de stele Şi îngeri coborau către pământ.

Cânturi printre rânduri

Ofta bunica... Omul de zăpadă Veghea singurătatea... Şi lătrau De gerul aspru, câinii de pe stradă Şi lemne pentru foc nu mai erau... Şi dintr-o dată a venit Crăciunul! Alai de zâmbet şi colindători Se perindau în casă câte unul... Casa bunicii era câmp de flori... Îmi amintesc întâia jucărie, Apoi promisiunea că-ntr-o zi Voi fi şi eu bunică... Oh, copile! Şi voi avea şi eu nepoţi, copii... Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea... Nici nu mai văd pe unde v-aţi pitit... Dar înţeleg pe biata mea, bunica, Ce simplu şi ce trainic m-a iubit. – Vom fi şi noi cândva, bătrâni, ca tine?! – Vom lăcrima şi noi?! Vom povesti?! – Da, timpul trece, trece peste toate! Veţi fi şi voi cândva bătrâni, copii! ... Mai ştiu şi eu?! îmi tot spunea bunica, Vei fi şi tu bunică într-o zi! Sunt vremuri de demult, vremi despre care, Cu mare drag, mereu voi aminti.

Rodica Nicoleta ION

De-ale vieţii Urcuşul în viaţă nu-i lesne! Se uită, În vârf, când ajungi, de trudă şi chin, De plânsul de mamă, de frigul din iesle, De rugă, de îngeri, de darul divin. Atunci când eşti sus nu mai vezi împrejur. Lumina, deodată, a ta ţi se pare Şi-o altă speranţă va prinde contur – Cuvânt de putere şi vis de-nălţare. Acolo, în sacrul impropriu croit, Bat fulgere stranii şi munţi se sfărâmă Şi singur deodată te simţi... Şi sfârşit... Priveşti cu durere în urmă... Priveşti în pustiu... nisipoase plăceri Pier clipă cu clipă în mâine. Tu, cel mai bogat, mai puternic, de ieri, Zadarnic te-ntrebi ce-ţi rămâne! Te-apleci şi-ngenunchi şi te rogi către cer, Dar nori grei, deodată, ca în suflet se-adună. Maică Sfântă, Iisuse, azi iertare vă cer... Mă salvaţi din a vieţii furtună! – În pedeapsă te-ntorci risipit la pământ... Unde-s pruncii hrăniţi din prinos, cu dreptate?! Cei flămânzi şi săraci, cei plângând, unde sunt?! Şi bogatul răspunde: Departe!

Cânturi printre rânduri

Cei ce-au plâns însetaţi, osândiţi de nevoi, Unde sunt, te întreb! Care haină străluce Dintr-un gest milostiv peste umerii goi?! Când le-ai dat mângâieri?! Când le-ai dat să mănânce?! Când cu sufletul trist, ca un bun credincios Le-ai lăsat un bănuţ, ca firească pomană?! I-ai scuipat, i-ai lovit... Când le-ai dat tu ceva?! Pentru-acestea, străine, viaţa ta e amară. Căci un suflet aveau, ca şi tine şi ei, Ca şi tine acum, ei simţeau că îi doare Vorba ta, gestul tău nefiresc, ca un pumn Tu acum vei plăti pentr-a ta nepăsare. În clepsidră se pierd depărtări sângerii Şi bogatu-a-nvăţat lăcrima... Ce-ai fi fost, de-ai fi fost suflet bun într-o zi?! ... Cât de greu Dumnezeu va ierta?! ... Şi striga! Şi striga! Şi striga mereu... Şi striga mereu: „Nu se poate! Acesta târându-se-n brânci nu sunt eu!” Acum vei plăti pentru toate!

Rodica Nicoleta ION

Tu, OM (o poezie având ca model poezia scrisă de Sf Ioan Hozevitul, la îndemnul mamei unui preot) Tu, OM, de vremuri muritor Şi fără de-ascultare, Răspunzi în faţa tuturor De sute de greşale. Sau cu cât eşti mai iertător, Mai bun, cu luare-aminte, Te-apropii fără ca să ştii De cerurile Sfinte. Că pilda ta o îndruma spre iad sau rai, nu şti, Dar pentru ce înfăptuieşti În ceruri vei plăti. Să iei aminte cât trăieşti Ce gânduri ai, ce fapte! În ceruri toate le plăteşti... Şi dincolo de moarte, Dac-ai să treci nespovedit şi plin de răni, creştine, Degeaba-n lume ai trăit, căci nu ţi se cuvine, Nimic din lutul cel lumesc, doar scrum şi nepăsare, Căci n-ai cătat să te închini la sfintele icoane. Pierind în neiertarea ta, ucis de valul sorţii, Îţi plângi păcatele lumeşti În veşnicia morţii. Cuvântul tău de va-ntrista Sau fi-va mângâiere, rodind sămânţa pusă-n el, Te va-nălţa spre stele, Sau plin de rod neîmplinit, sămânţă de neghină Vei plânge-n iad, căci osândit vei fi pentru-a ta vină.

Cânturi printre rânduri

Cuvântul tău din zori de zi e leac sau e otravă, De-aceea nu te osândi! Mergi iute şi te roagă! Fii iertător! Fii blând şi bun! Iubeşte adevărul, Ca Mirele când va veni, să nu te-apuce somnul. Şi fapta ta şi gândul tău, cărări sunt către mâine, Căci tu eşti haina lui Hristos şi colţul său de pâine. Tu ştii ce-n urmă ai sădit, tu ştii ce laşi în urmă, Tu ştii ce trup ai osândit şi pruncii tăi ce-adună. Cărarea vieţii tale, tu o-nmiresmezi cu fapta Şi şti că doar o cale e... şi-o viaţă ai... şi gata... Deci, ia aminte cum trăieşti! Cu har sau cu ruşine, Sculptează-ţi paşii tăi lumeşti spre nesfârşitul mâine! O, OM, ce mari răspunderi ai! Tu ceri neprihănire?! Iisus prin noi a suferit şi s-a jertfit pe Sine. Şi cât de mult a suferit! Cu lacrimă de sânge A plâns spre cer şi s-a rugat Şi-a spus sfârşit: „Ajunge! Iartă-i, căci ei sunt muritori! Nu ştiu ce fac... Îi iartă! Tu, cel de vremuri iertător, Bunule, Sfinte Tată...” Învaţă om şi tu să ierţi! Iubeşte, râzi şi cântă, Să poţi păşi neprihănit, înger, în lumea sfântă! O, OM, perpetum muritor! Osană Ţie, Tată! Şi Tie, Maică Sfântă! De-om şti să fim mai buni, ori nu, Tu ruga ne-o ascultă! Ne-mpodobeşte cu iertări Minunea de-a trăi, Să ştim s-o respectăm şi noi în fiecare zi! Mulţumesc doamnei Ileana Bâltac, cea care mi-a pus la dispoziţie textul original şi la dorinţa căreia am creat acest text!

Rodica Nicoleta ION

Învaţă-mă, Doamne! Învaţă-mă Doamne, să iert! Învaţă-mă să pot învăţa să fiu doar a ta! Să ştiu să ascult iubirea Din sufletul celor ascunşi lângă mine, Să pot alunga umbra ce alunecă Deasupra capului meu. În cuva ochilor din care se revarsă lacrimi fierbinţi Să pot ascunde dunga presărata cu ură, A viselor mele. „Învaţă-mă, Doamne, să iert!” e tot ce-ţi pot cere. Şi dacă va ploua cu durere Peste sufletul meu, nu uita că sunt eu! Un trecător muritor aşezat la tâmpla Îngerului ce mă-nalţă spre Tine.

Cânturi printre rânduri

Oile lui Iisus Oh, dragii mei, eu v-am iubit Şi steaua v-a călăuzit, Voi mult prea grabnic m-aţi uitat – Aţi plecat! În hăuri fără de lumini Aţi prins amare rădăcini... Plângeam păstor fără de oi, Pentru voi! Aţi rătăcit în zări de vis Şi idealuri aţi atins, Dar sufletul v-aţi schimbat... Ne-mpăcat, V-am căutat şi am plâns, Altar iubirii am pus trupul meu. Am suferit pentru voi Dar voi în seamă n-aţi luat. Prin mine Tatăl Ceresc V-a iertat. Îngerii-n cer toţi plângeau, Colinde-n zări se-auzeau – V-am chemat. V-am pus biserici în cale, Credinţă mântuitoare, Dar pentru voi nu erau.

Rodica Nicoleta ION

Vino oaste, te-ntregeşte, Căci păstorul te iubeşte! Oaie rătăcită, te-ai salvat! Nu te mai aleargă lupii deznădejdii, Ura şi minciuna, Durerea şi teama Dumnezeu prin Iisus te-a ajutat. S-a pus paznic firii, Dând lumini iubirii, Te-a iubit! Oaie rătăcită Pe calea pierzării, te-a salvat. Nu mai e-ntuneric dincolo de tine Căci Iisus lumină-i, pace, adevăr, Strigă peste ceruri, Strigă pentru toţi: „Eu te am pe tine, tu mă ai pe Mine, Oaie altădată fără de păstor, Vino, împreună, Să-mpletim cunună De fapte plăcute, Pentru viitor!

Cânturi printre rânduri

Rugă către Maica Sfântă Maică, tainice ispite Vor înjunghia menirea De-a fi om. Şi suferinţa Va străpunge omenirea. Vor fi răni, va curge sânge, Spaima-n chingi ne va cuprinde, Însă nici atunci, de Fiu-Ţi, Nu ne vom aduce-aminte. Peste ţarini pârjolite, Prunci vor adăpa pământul Cu-al lor sânge... Şi din ură Iadul vieţii va erupe. Fum de patimă amară – Goană după pietre scumpe... Prunci înfometaţi la sânul Mamei, împietrit de dor... Ah, Iisus ne-ntinde mâna, Însă câţi iudei îl vor?! Se apleacă peste lume... Lumea-i veşnic în ispită. Roagă-te pentru iertarea Noastră, Maică Prea Iubită! Molima o-ndepărtează! Fă din pită rugăciune, Tu, a Domnului Mireasă, Pentru ziua cea de mâine! Fă din marea mâniată, Maică, lacrimă creştină! Şi ne mângâie, ne iartă! Noi, cei nelipsiţi de vină... Plânşi, în negura furtunii, Lângă crucea lui Iisus, Să putem găsi iertare Pentru tot ce am ascuns.

Rodica Nicoleta ION

Troienele durerii Priveşte! Pe ceruri troiene de nea Vestesc azi întâia zăpadă... Înfruntă nămeţii şi viaţa-i mai grea Şi-n sobă, n-au lemne să ardă. Bătrâni şi copii sărăciţi de prezent Trăiesc în speranţa că mâine Vor fi flăcări vii pentru focul ardent, Cuvântul şi colţul de pâine. Pe vatra bătrână de mult n-a mai ars Un lemn... Şi ce sfântă durere Vuind ca un clopot de dorul de-acas’ Mai cată-n tăceri mângâiere?! Ce trist suflă vântul, zăpezi troienind Şi gerul în suflet musteşte! Bătrâni şi copii vezi ades suferind... Cum ninge a tihnă... Priveşte! Se roagă în colţul ades lăcrimând, Se roagă la sfânta icoană, Bătrânul... Şi pruncul mereu mai plăpând Se roagă-n tăcere la Mamă. Căzând sfâşiat, cu genunchiul zdrelit, Se roagă bătrânul la Tată, Iisuse, în lume de tot ce-am greşit, În clipa aceasta ne iartă!

Cânturi printre rânduri

„Veniţi! Şi din plânsul copiilor mei, Sorbiţi însetaţi de lumină Aşa veţi simţi durerea din ei, Lumina şi pacea divină! Veniţi! Vă aşteaptă un suflet curat! Colinde în lacrimi vă cântă... Ei toţi sunt săraci, un colind repetat... Ascultă-le plânsul!... Ascultă!”

Rodica Nicoleta ION

Infinitul Un infinit infirm, anost, banal. Static şi cast... în boluri de cristal... Un infinit pliat către niciunde Ne strigă şi ne cheamă, ne ascunde. Suntem vulcani, lumini, luciri de stele... Subtil, acelaşi infinit ne cere Eternităţii hrană să-i aducem Şi neuitarea timpului să plângem. Când timpul se măsoară-n ani-lumină, Când trupul lumii – lut de arginină Se scutură în ploi interstelare Şi orbitează sufletele-floare, Când nu-s decât o mână de cenuşă Cele ce-au fost, doar tu îmi baţi la uşă, Un infinit anost, infirm, banal, Static şi cast... Din bolul de cristal, Printre vulcani, lumini, luciri de stele, Zăreşti de-acum şi umbra fiinţei mele, Atât de slut şi aspru creionată... Atât... Şi alte timpuri ne aşteaptă.

Cânturi printre rânduri

Zimbrii

Zimbrii pădurilor prăfuite De aducerile aminte Îngenunche timpului-ieri. Vuieşte pământul sub copitele lor, Gânduri se-ascund, plâng şi dor... Închid ochii... Înnouratele pleoape Plutesc peste ale clipelor ape. Nuferi îndepărtaţi inundă zarea pustie... Muguri de păpădie. Tăcere apoi... aceeaşi cenuşă. Plouă peste frunţile pudrate cu rouă. Inorogi scormonesc În schiţa pământului-mâine Un alt colţ de prezent... Amazoana luminii aruncă Ca un văl de mireasă, O mătasă albastră... Se-ncinge cu brâul curcubeului-tată. Ce zi minunată! Este o zi sau este numai un vis?! Zimbrii pădurilor prăfuite De aducerile aminte Au adormit... Stânci şi râpe adânci Şi un singur uliu cu chip de om, Suferind de nesomn.

Rodica Nicoleta ION

Istorie Pe pleoapele vremelnic disecate Nu mai avem credinţă, istorie, nici ţară, Deşertăciunea desenează moarte... Îşi pregătesc debutul „a fi” şi „să nu moară”. Se scutură de sângeri istoria şi plânge... Român cel oropsit cu neiertarea, D-amar, de chin şi jale, cel de un neam şi-un nume, Alungă-ţi astăzi toamna şi-ntristarea! În catedrala sufletului încă arde Tăcut şi grav, lumina şi speranţa... Eşti un erou! În lumi transcendentale Tu ai luptat de-a pururea cu viaţa. Viaţa-i o lance! Scrie cu lumină Istorii, fapte, crez... Deşertăciune! În lumea ta te simţi tot mai străină Ţară lipsită de iubiri şi nume.

Cânturi printre rânduri

Strigăt către Eminescu Din teiul eminescian am frânt un ram... Ce sfânt balsam! Firească reverie! Pământul tot... şi eu, eram un psalm Şi era lumea imn de fericire. O lebădă pe lacul de argint Plutea – un vis – deplină încântare! Şi cerul pentru îngeri s-a deschis... Concert... şi eminesciana mea chemare. Ca nişte zâne sălcii îşi plecau Chipul de îngerească strălucire... Adolescente,-n visuri le chemau Să-mpărtăşască tainele divine. Nuferi, pe cer, în fulg de păpădii, Îşi risipeau eterna puritate, Iar Eminescu ne putea privi Din lumea sa de dincolo de moarte. Din teiul prea devreme scuturat Ne mai lăsa un gând firav în palmă, Luceafăr ce spre cer s-a înălţat Din lanuri sângerii. Amar... amară! În limba românească plâng tăcut Cuvintele... Şi-n stiluri literare Pe care „teiul” nu le-a cunoscut Se nasc poeme convenţionale. Luceafăr viu, priveşte înapoi! Dă ordinea firească limbii noastre! Căci fără tine-n suflet suntem goi Şi ne pândesc dureri, tristeţi, dezastre...

Rodica Nicoleta ION

Am şi uitat Parcă am şi uitat că am copii... S-au risipit tăcut precum un fum... S-au risipit şi zările-s pustii... Tristeţea mea, cui aş putea s-o spun?! Mai simt durerea-n piept... E prea târziu! Ochii în lacrimi sunt scăldaţi... Mă dor! Şi gândul parcă mi-e tot mai pustiu... Să fii bătrân şi singur, nu-i uşor! Privesc departe... Zările-s pustii... Ori nu mai văd... Parcă le-aud strigarea... Stau singură şi plâng în nopţi târzii, Dar pruncii mei nu-mi mai aud chemarea. Vuieşte ca un clopot gândul meu... E-nvolburat... Îmi pare o furtună Şi lângă mine-i numai Dumnezeu... Şi clipele se risipesc, se curmă... Se-aud în mine paşi şoptiţi şi ard, Străin pribeag, de dor şi nerăbdare. Caut precum un orb sprijin şi cad... Ai cui să fie paşii-aceştia oare?! Şi plâng din nou... Ce draperie grea Se-apleacă-n fiinţa mea precum o noapte! „Parcă am şi uitat că am copii!” Se-aud în mine trist, atâtea şoapte...

Cânturi printre rânduri

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?! O mângâiere caldă, diafană, Mă-mbrăţişază-n umbre... Parcă ştiu Parcă vă văd în vise tată, mamă! Privesc departe... Zările-s pustii, Ori eu am rătăcit către niciunde, Crezând că mângâierea de copii, În suflet, ca o taină, se ascunde. Veniţi copii cât nu e prea târziu, Să vă privesc şi vă simt aproape... Sunt drumuri lungi până la voi! Iar eu Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...

Rodica Nicoleta ION

Salvaţi planeta! Planeta, ulcerată de răni, este flămândă, Şi-n sângerate versuri, adesea, ne corupe. Pune un râu de lacrimi şi genelor ascultă! Şuvoiul de lumină cu patimă se umple. Fotoni strivesc sub talpă atomi din răsăritul Suspicioasei umbre ce irisul zdrobesc. Azi plânge universul... De arme nucleare, Urgii şi suferinţă, toţi ochii strălucesc. Sub pansamentul urii, cenuşa se crispează... În lava spiralată adesea rătăcim... Nu dezarmaţi! Veniţi! Salvaţi planeta! Ea poate fi salvată cât încă ne iubim.

Cânturi printre rânduri

Chiar dacă... Chiar dacă plâng, mi-e îngerul aproape... Se-nalţă ca un porumbel spre zări de vis, Ca ramuri de măslin să-mi dăruiască Să fiu un foc etern, de neînvins. Să port în mine lujerul credinţei, În candelă îmi modelează trupul, Să fiu şi eu un înger de lumină Spre-a modela al sufletului lucru. Chiar dacă plângeam când tu îmi eşti aproape Fac catifea din pleoapele de plumb... Dar vino! Vino! Vino lângă mine, Iubirea şi credinţa să-ţi ajung.

Rodica Nicoleta ION

Un univers pierdut La toţi ne vine timpul a ne duce, Lumea ne este lacrimă şi jale... Cu toţi avem pe umeri, grea, o cruce... Dar când îşi cere lutul întrupare... Mai ieri intram în curţi cu bucurie... Acum sunt ferecate cu tristeţi Şi două dolii flutură în poartă, Căci s-au pierdut acolo două vieţi. Nu-i timp prelung de când plecase mama... Cu şase luni în urmă, doar atât! Ei s-au chemat, căci s-au iubit o viaţă Şi-n ochii noştri lacrimi au cernut. Ei au cerut etern să locuiască, Dar golul lor e fără de sfârşit, În neuitata casă părintească Unde cei patru prunci şi-au îngrijit. Nu ne-a fost greu să vă iubim o viaţă, Cum nici nu vrem în timp a vă uita, Voi aţi lăsat mlădiţele iubirii, Durerea-adâncă, dar şi dragostea. Şi câinele vă plânge... Lut din lutul Atâtor vremi prin lege blestemat... Suntem un clopot sfredelind pământul, Intrând într-un etern anonimat.

Cânturi printre rânduri

Icoana voastră-n suflete rămâne... Veniţi în vise şi ne mângâiaţi Cu gândul nostru, suflete bătrâne... E semnul că nici voi nu ne uitaţi. Un univers pierdut... Fără de margini O lume-n care plouă cu dureri Lăsând în urmă un poem de patimi Şi-un răsărit de nesfârşite seri...

Rodica Nicoleta ION

Călătorie Am pătruns prin efracţie În ochiul pământului – O lentilă concavă... Convex, am fuzionat cu oceanul De fluturi de sticlă Din care lacrimi transparente Şi reci, Mereu se ridică... Câteva secunde am călătorit Pe aripi de vis. Milenii înspre geneza pământului Fuzionau cu geneza firii... În peştera tăcerii am devenit Celulă din carnea lui Iisus. Coastă de Evă s-a făcut pod... În minus infinit căutam ceasul, Dar nu l-am găsit. Am scormonit mai departe... N-am găsit decât moarte – Atomi risipiţi, căzuţi la-ntâmplare În ochiul pustiu. M-am întors, iar acum, în ochiul meu viu, Privesc printre gene O lume absentă, Siberia vieţii eterne...

Cânturi printre rânduri

Leru-i ler În suflet mă colindă leru-i ler Lumini de stele... din vrăjitul cer Aud povestea Sfântului Iisus. Şi magi călăuziţi de stea s-au dus Cu daruri pentru Sfânt venit din cer, Născut în frig, în staul, leru-i ler Boii suflau, căldură să îi facă Marelui Prunc, în ieslea cea săracă. Magii s-au închinat, punând în dar Smirnă, tămâie, aur... Şi cu har, Iisus. mângâietor, îi mântuia... Şi Îl vegheau Iosif şi Mama Sa. Apoi pământul tot s-a-nlăcrimat – Irod mare măcel a comandat. Pruncii au fost ucişi, mame plângeau, Cu sabia prin prunci soldaţi treceau. Iisus crescând, un bun învăţăcel, La Sinagogă, drept, sluji şi el. Apoi porni în lume să vestească Că va urma furtună omenească. Sluji-n dreptate şi dădu-nzecit... Multe minuni, atunci a-nfăptuit... Celui ce-i puse inima în plamă, Viaţa nu-i mai fu la fel de-amară. ...

Rodica Nicoleta ION

L-au răstignit. Golgota sângera, Iar El, umil, la Tatăl se ruga Să-i ierte. Morţii se va da în schimb, Coroana îl ardea pe frunte – nimb. Lângă tâlhari l-au pus. N-a fost tâlhar! A suferit, a suferit amar! Tâlharului care-a crezut în Sine I-a dat întru vecie mântuire. Şi l-a iertat, l-a plâns, l-a mântuit Căci a-nţeles în viaţă c-a greşit. „Că te căieşti de fapta-ţi de ruşine, Îţi jur acum: în Rai vei fi cu mine!” Cerul a plâns... Ce mâniat mormânt! Plângea, plângea în ceruri Tatăl Sfânt... Şi Maica Sa şi cei ce-au preacinstit-o Pentru acei ce moartea i-au dorit-o. Iisuse blând, te naşti... Este Crăciun! Fă sufletul acesta mult mai bun! Noi suntem răi, viaţa noastră-i cruntă... Iisuse, dar, Tu ruga ne-o ascultă! Durerea, viaţa,-i tot mai grea, mai crudă, În inimă am strâns mâhnire multă... Iartă, Iisuse, omul! El greşeşte Însă pe Tine-n taină te iubeşte. Uitând de traiul slujnic şi mizer, Lumină, Sfinte, calea către cer, Cu sufletul să fim din nou acasă... Vrem viaţa să ne fie mai frumoasă. Un altfel de Crăciun

Cânturi printre rânduri

Pustii sunt serile de sărbători... În nori mi-ascund tristeţea uneori, Iar pleoapa mea, ades bacoviană Se-ascunde-n lacrimi, seară după seară. Ascult colindul trecerii spre mâine... Se-aude-ndepărtat, lătrând, un câine. Şi el şi eu ne-asemănăm durerea. De fericire nu ne este vremea. Şi ninge-n noi şi viscoleşte dorul... Târziu e... noapte... nu ne prinde somnul... Cu ce-am greşit?! Pe cine-am mâniat?! Ori poate suntem singurii din sat!? Îmi pare cineva că-mi bate-n uşă... Sub ramuri frânte, obosit de drum, Mi-a poposit în poartă Moş Crăciunul... Se cade să mai cred în el acum?! Deşi-s sărac, deşi demult sunt singur, Deşi nimic azi nu mi-aş mai dori, O ultimă dorinţă port în gânduri... Ca fericit de-acum să pot muri. – Oh, dragul meu, atât amar de vreme Te-am aşteptat... Aş vrea să fiu copil... Hai în odaia mea! Cu bucurie Şi ultimul Crăciun să îl cinstim... Mi-e inima bătrână şi bolnavă Poate-am trăit destul şi s-ar cădea Să plec de-acum... Aici nu mai am treabă, Căci nimeni nu mă poate mângâia.

Rodica Nicoleta ION

Şi-a adormit sub streaşina uitării, Împodobit cu vis şi promoroacă... ... Plecau spre cimitir un om şi-un câine... În lumea asta toate se îngroapă.

Cânturi printre rânduri

Pamflete, epigrame şi catrene

Rodica Nicoleta ION

Cânturi printre rânduri

Moartea creştinului Hei, omul vru să moară creştineşte Grijit şi spovedit... cum se cuvine... Să-şi dea cu sârg şi ultima suflare. În preacinstirea sferelor divine. Porni grăbit feciorul la biserici... Zadarnic la icoane se ruga, Căci se apropia mai mult sfârşitul Tatălui pământesc. La trup slăbea. Îl ţintuise-o suferinţă mare Şi-n suflet slujnic parcă îl ţinea Şi şi-ar fi dat şi ultima suflare, Dar timp pentru aceasta mai era. Porni fecioru-n grabă către casă Cu preotul în patrafir gătit Şi pregătit pios de toate cele... De taxă, nici măcar n-a amintit. Nici că s-ar ţine mortul la capelă, Nici că ar fi dator cu cotizaţii... Uitase sfântul astăzi toate-acestea (Era lumesc a-şi ajuta confraţii). La capul suferindului spre moarte Ajunse popa. Şi citi vârtos... Dădu şi pilde de la învăţaţii Ce timpul vieţii-l rostuiau frumos. Făcea mătănii, rugi, citi din carte, Adică tot ce-i creştinesc şi sfânt, Ca „omul” meu să plece fără teamă, Cu gânduri bune, de pe-acest pământ. Din cupa de argint, Sfinţitul Sânge Al lui Hristos, în lacrimi se scurgea, Aşa cum viaţa omului se scurge. Deci, prinsea-l griji Sfinţia Sa.

Rodica Nicoleta ION

Şi-atunci fiindu-i cea din urmă clipă Îşi dete omul ultima suflare, Dar prinse omul fără rea-voinţă, Ah, linguriţa popii din dotare. Na! Ce să faci?! Zadarnic rugăminte! Zadarnic aminti ameninţări – Mortul stătea cu linguriţa-n gură, Iar popa pe spinare cu fiori. Şi zise-atunci ca dintr-o întâmplare: – Ţi-aduci aminte, taică, de Frusina?! Am prins-o într-o noapte cu vicarul. Ce fericiţi erau, bătu-i-ar vina! ... La vestea asta cum să stai departe?! Mortul căscă uimit... Şi popa-şi luă Lingura de argint. Şi-ntâia oară Îl şi făcu vicarul fericit. Căci linguriţa (TREBUI SĂ SE ŞTIE) Era luată, vezi, pe inventar. ... (Maestre, mă gândisem astă noapte Că nu era o pagubă prea mare Să plece-n alte lumi cu cele sfinte ... La vămi plăteşte taxe, osanale, Impozit, loc de veci, capelă, cruce Şi clopotar, pomeni şi toate cele) De unde are-atâţia bani, maestre?! Te miri de ce-a ajuns oase şi piele?! Şi-apoi ăl mort cu... cuiul lui Pepelea Bătut de jos în sus, tot l-a-ngropat. De ce atunci atâta tavertură?! Aşa a fost să fie! S-a-ntâmplat. Că înghiţise omul linguriţa, Cu ce era el, bietul, vinovat?! Zâmbiţi, vă rog! Să vină ziua dară! Cu-n zâmbet! Precum noaptea s-a lăsat, Zâmbeşte şi mata, nene Vanghele, Fiindcă povestea asta ţi-am suflat...

Cânturi printre rânduri

Scrisoare către Moş Crăciun

Moşule, se-aude vorba circulând pe internet Că faci daruri virtuale, dar... şi pene de curent, Cu lanterna intri-n case şi-ntr-un ritm tot mai alert Laşi bugetul să plutească-ntr-un dezinteres latent. S-a dus dracului factura, banii de economie Şi tăiem de-o vreme porcul de pe listă... Ce să fie?! Aşadar nu sunt sarmale, tobă sau cârnaţi. Belea! Ce aduci mata în traistă?! Sania de ce e grea?! Ai pesemne daruri multe, te aşteaptă mulţi copii, Însă nu ţi-e clar, la mine, dacă trebuie să vii. Ia aminte! Printre daruri, dă-mi un card. Nu este greu! Mi-aş putea plăti la vreme datoriile şi eu. Şi deşi am diabetul, moşule, de ani de zile, Un bărbat de ciocolată tot cred că mi se cuvine. De-o fi una, de-o fi alta, „La anul şi la mulţi ani!” Mi s-a terminat hârtia şi să cumpăr nu am bani. Am să-ţi las uşa deschisă să pui ceva în papuci, Că-s atâtea în revistă... Şi apoi poţi să te duci, Iar de-o fi să-mparţi cu mine pe din două un ciolan, Eu te-aştept, mă jur, bătrâne, poate-n fiecare an.

Rodica Nicoleta ION

De sărbători în lumea sărăciei Dacă fac un calcul simplu şi trag linie apoi Constat... vai, ce tragedie! Nimeni nu mai e ca noi! Ne-ncălzim de la o vreme în sistem centralizat... Tremurăm ca o piftie... Ce mai! Viaţă de rahat. Vine moşul... Las să vină! Ştiu facturile din start. Fac economii zadarnic. Sunt doar plombe pe asfalt. „Unde dai şi unde crapă!” zice-o vorbă din popor... Unde dai, unde plezneşte?! Traiul nu ne e uşor! Iau „Pufina”... Doar cu asta mă răsfăţ de-o vreme-ncoa. Toate s-au scumpit... Aiurea! Şi să mori e o belea. Bani îţi cere clopotarul, popa, chiar şi cei cu crucea, Iar de sus, bătu-i-ar toaca, stau şi ne privesc ca mucea. Caut, printre artificii, să nu explodez cumva De atâta Coca-Cola. Că de când n-am ce mânca Stau ascunsă ca o nimfă printre globurile mele Şi ca semn că sunt în viaţă, ronţăi stiksuri, acadele... Mă ajunge oboseala şi-mi las trupul stafidit Să alunece pe lespezi... Şi când toţi au adormit, Caut câte-un colţ de pâine în containerele goale... Toţi suntem săraci, vezi bine! Moşul a venit cu FOAME...

Cânturi printre rânduri

Colind – Haz de necaz (pamflet)

Aho, aho, că vin şi eu! Mâine anul se-noieşte, Taxele sigur vor creşte, Alte legi ne-or cocoşa, Viaţa e mereu mai grea. Iarna-i lungă, geru-i ger, Ce folos calorifer, Dacă stă închis, că plata E mai mare cum nu-i alta?! T.V.A-ul creşte, creşte, Doar bugetul nu sporeşte, S-a vândut pământul tot, Ţara-i plină de borhot, Pute a spitalizări... Ne mai arde de urări?! De n-o fi cu supărare, Vin şi eu, urez şi plec Cu ceva în buzunare Că mi-e portofelul sec. Ioane, ia tigaia, taică Şi zi una ca la capră, Ţa-ţa-ţa, căpriţă, ţa Viaţa e mereu mai grea. Hei, vin şi eu, veni-mi-ar rău, Cu vorbe-n vânt, capu-n pământ, La uşi bat iar Să-mi daţi în dar Dac-aţi putea, doar o sarma, Slană şi carne, că mor de foame. Un loc de muncă, cârnaţi şi şuncă, Bani, ajutoare umanitare...

Rodica Nicoleta ION

Să-mi daţi, de-o fi, tobă, piftii, Vin, cozonaci, pâine, colaci. Frunză de dud, mi-e traiul crud! Moşu-a venit, m-a sorcovit Şi mi-a lăsat, ceva din sac, Of, o belea, vai, viaţa mea! Mi-a dat pe cap, gripă – ce chin, Căci numai asta nu-mi trebuia. Fir de mălin, augumentin, Faringosept, iau conştient, Bioparox, ceaiuri, lămâi, M-am săturat, sincer vă spui. Economie fac la hârtie, Mă doare-n gât... Nu mai am mult! Tremur, mi-e sete Nu am nici ghete, nici ce-mbrăca, Vai, viaţa mea! Plătesc facturi, mă doare-n cot Că-ntr-un târziu n-am să mai pot. Calorimetrul e-un bibelou, Mă uit la el şi-mi vine rău, Factura creşte... Doamne fereşte! Ochii-or să-mi iasă privind la masă, E goală, vai... E greu când n-ai! N-am ce găti azi la copii – Cetini de brazi, ciorbă de praz. Sacul e gol, nu mi-e uşor. De la U.E. iau ce şi ce. La primărie sunt pe hârtie Cu ajutoare, că n-am parale. Vreau să muncesc, nu să cerşesc, La anul şi la mulţi bani, Pentru oamenii sărmani!

Cânturi printre rânduri

Urări la modă Foaie verde de mohor, Veniţi-mi în ajutor, Luaţi-mi greul din spinare Da-ţi-mi bani şi ajutoare! La mulţi ani cu sănătate, Toţi avem un drum – spre moarte La mulţi ani, veniţi la anu Cu colacii şi cu banu... Foaie verde şi-o negară, Vrem schimbări bune în ţară, Locuri de muncă şi bani... La anu şi la mulţi ani! La W.C. hârtii pufoase, Că sunt vremuri... (ştiţi voi cum) Suntem slabi, fără de dânsa Cum slabi suntem şi acum, La anu şi la mulţi ani! Vrem o Grasă de Cotnari, Pe masă praz şi cârnaţi... Vrem mai multe... Dar ne daţi?! Şi dac-o fi cu putinţă Vrem o nouă locuinţă Credite, subvenţii multe, Mai marii să ne asculte! Vrem şi bani de-nmormântare O nouă subvenţionare Pomeni parlamentare bune, Lume, lume şi iar lume! Biruri, taxe, mai puţine, T.V.A.-ul în scadenţă Să trăim şi noi mai bine La siptalul de demenţă.

Rodica Nicoleta ION

Buzunarele ni-s goale, Suflă vântul, leru-i ler, Îngheţăm şi facem spume Că n-avem calorifer. Şi în parlament, adică, Pentr-o Roşie Montană, Vrem şi noi un loc ca lumea, S-avem ce băga în oală. Porcul nu mai e pe listă, Îl vedem doar în revistă, A ajuns oase şi piele La aşa dinţi şi măsele. Şi sub bradul de Crăciun Nu vreau bani şi ciocolată, Vreau iubiţi parlamentari, Să vă văd agăţaţi odată. Foaie verde, foaie lată, Ia sarmaua preferată! La anu şi la mulţi ani, Mulţi fură şi mulţi n-au bani...

Cânturi printre rânduri

Motiv de divorţ Răspunsul tău e structurat, Dacă-l diseci, în părţi distincte... Ceva, adică, s-a-ntâmplat, Dar tot nu-ţi mai aduci aminte. Că bunăoară, la-nceput, Tu crezi că te-a atras maşina, Deşi, subtil, ai conceput Jocul „cocoşul şi găina”. Când insul, bine îmbrăcat, Într-un costum de patru stele, Împarfumat şi ras, pudrat, Ţi-a arătat ceva lovele, Deşi râvneai la el cu jind Întocmai cum gândeai la ele, Te-ai prefăcut că îl ignori... Că ai putea da de belele... Dar vânătoare, de-nţeles, La prada asta de plăcintă, Continua-ntr-un stil pervers Şi-o manieră mai succintă. – Ce s-a-ntâmplat apoi?! te-ntreb – Am fost la un local de lux. – Şi-apoi?! eu mă interesez... – Stătea cu un etaj mai sus. – Aha! Deci, el te-a invitat. – Da, contracost, să-i fac menajul... – Iubito, eşti de-apreciat! Drept mulţumire-ţi cer partajul Şi dreptul meu. Incendiar!

Rodica Nicoleta ION

Deci, vezi, sunt două părţi distincte De care seama n-ai luat Sau nici nu ţi-ai adus aminte, Căci una e să-i faci menajul Şi alta e să-i cazi la pat. Oh, da, sunt două părţi distincte... DE... ce-o să fie şi... ce-a fost. Să divorţăm, iubită doamnă, Căci prea mult timp m-ai luat de prost.

Cânturi printre rânduri

Constatare Ce iei acum din piaţă când te duci?! O chită de verdeaţă... şi iei seama, Că nu mai ştii încotro s-o apuci Şi-ţi vine să-ţi tai venele cu lama. Trăieşti modest şi vegetarian Eşti salcie bătută-n dos de foale, Îţi iei mereu verdeaţă de doi lei Şi te gândeşti la cura de banane. Când pleci acasă cu stomacul gol Şi tragi de-ţi cântă maţul tricolorul, Şi-ai datorii la bancă, nu-i uşor, Îţi pierzi credinţa, sufletul, umorul...

Rodica Nicoleta ION

De vorbă cu Moartea N-am bani nici de pomană şi tu ştii... N-am bani nici de maşină mortuară, La popă, taxă n-am cu ce plăti, Mai bine, du-te! Du-te-n altă ţară! Că n-am unde munci m-am plâns mereu... De-o vreme poate ştie lumea toată... Mă plâng într-una, oh, aşa sunt eu, Nu mai am bani... Aveam şi eu odată! Cu toate astea ieri am fost la vot... Mi-a năzărit aşa, o nebunie Să sper întru minuni cât am să pot... Dar votul, votul meu e o prostie. Parc-o pomană mi-a căzut din cer – Un ajutor – cupon cu alimente... Păi, ţi-ai găsit?! Acum ai vrea să pier?! Am cotă parte şi din dividente. Mai am de luat un coş cu bunătăţi De la U.E. Păi, asta da, pomană! Şi astfel, cu aşa un ajutor, Să îşi găsească un român să moară?! Am şi subvenţii la calorifer... Cu toate astea n-am servici, nici leafă, Deci, aş putea muri afară-n ger. Problema-i cu ce dracu’ mă îngroapă?! Cântă pe nas cu nasu-n patrafir Mai mult din milă, prea sfinţitul popă Şi cioclii mă urmează-n cimitir Mai toţi înveşmântaţi în neagră robă. Mai bine, Moarte, dacă tot mai treci Prin ţara noastră mândră ca o floare, Fă un contract cu-aceia care au Şi de săraci ca mine-n cot îi doare.

100

Cânturi printre rânduri

Coasta de Azur – parodie Vrând 'neaei să-şi ieie dreptul, Fiindcă Eva se numea, A lovit, cică-n instanţă, Toată opoziţia. De drept, coasta-i aparţine De când fuse universul... Nu ştia că Adam al dânsei Îi e infidel, perversul. Ba că lui i se cuvine... El de-acum o stăpâneşte! – Hai, Adame, zise Eva: Să vedem cine loveşte! Şi instanţa, probatoriu Se convinse de-adevăr: – Coasta de Azur e-a Evei! Nu mai contraatacăm!

101

Rodica Nicoleta ION

Urare unui şef oltean singur acasă Anul Nou să vă aducă Mult noroc şi bani în pungă, Fericire, sănătate şi mese îmbelşugate, Sănătate, fericire, sufletul plin de iubire Şi de s-ar putea, maestre Şi vreo două, trei neveste, Cozonac, „Sânge de Taur”, Chiar şi bătrâneţi de aur, Piftie şi ţuică fiartă, Praz şi pâine coaptă-n vatră, Trei maşini să ai la scară Şi o soră... medicală. Prima, să fie salvarea, Până nu te duci de tot Spre maşina mortuară. Să n-ai bani nici de compot! Când mi-oi da salariul mie Şi cu bonurile toate, Să ai pompieri la poartă Şi poliţia la spate! Şi să fie pe deplină Urarea, să ai mereu Grija zilelor de mâine, Precum am avut-o eu.

102

Cânturi printre rânduri

Când vecinii fac scandaluri şi Cu ce-l aştept pe moş Crăciun Moşule, când ai să treci Cu desaga ta în spate Lasă-mi, moşule şi mie Linişte, măcar o noapte. Moşule, când vii la noi Îngheţat, cu traista goală, Eu te-aştept cu-n praz voinic, Cu o ceapă şi cu slană.

103

Rodica Nicoleta ION

Parodia alcoolicilor Bea bărbate, bea mereu! De azi, am să beau şi eu, Că alcoolul ne menţine... Hai să bem fără ruşine! Sticla-i jumătate goală, Nu ne-ajunge pân' diseară. Eu zic să mai luăm, Mărine, C-am să beau eu pentru tine. Ce-ţi mai trebui' vin cu cana Când e plină damigeana? Hai să bem fără măsură! Apă, ştii că nu e bună... Dacă uliţa e strâmtă N-o să vină lume multă... Şi tavanu-i mai aproape... Hai să bem, să bem, bărbate! Lustra a băut pesemne De s-a-ntors cu susu-n jos... Toarnă vin pe gât, bărbate, Că ne este de folos. Iacă, vaca-i adormită Şi căţeaua leşinată C-au trecut pe lângă mine Şi s-au îmbătat deodată.

104

Cânturi printre rânduri

Toarnă vin să bem, bărbate Şi de birtul s-o goli, Nu mai beau, dar sparg pahare Până când m-oi linişti P.S. E Crăciunul şi mânia Nu e bună la nimic... Lasă dracu’ băutura C-ai ajuns om de nimic. Răcoreşte-te odată Până când nu-i prea târziu, Dacă bei în ritmul asta, Eu, a ta, n-am să mai fiu. R. Hai să bem, să bem, să bem amândoi! Tu bei de necazuri, eu beau de nevoi Hai să bem, să bem, vin, nu apă plată, Vreau să îţi arăt cât sunt de dotată. Super-biberonul cu ţuică de prună Le-a golit copilul de o săptămână Ah, amar ţi-e visul, nu mai bea, bărbate, Fii anti alcoolic, dacă se mai poate. Nu uda ficatul, căci la steatoză, Iei Esenţiale. Viaţa nu ţi-e roză. Însă crezi că-mi pasă? Eu am aşteptat Să renunţi la sticlă. Nu ai renunţat.

105

Rodica Nicoleta ION

Nu mă vrei pe mine. Sticla te corupe... Ia şi bea, bărbate şi pahare-ţi umple! Când dă la prea-plin, dormi la demi-sol Şi să ştii, mai bine-i să dormi pe covor!

106

Cânturi printre rânduri

Crăciunul alcoolicilor

În oraşul nostru ninge... Ninge liniştit, Focul arde-n sobă, pruncii-au adormit... Plânge sărăcia-n cartier la noi, Moşu-a poposit cu desagii goi. N-a venit fireşte cu întârziere, Însă ce s-aducă unei lumi mizere? Bicicleta-i este mult prea ramolită, N-are combustibil (ţuica-i favorită). Dar în colţ la cramă cineva se vede, – ’N aburii beţiei prea curând se pierde... Caută căţeii faţa să-i sărute, Dar se-ndepărtează. Prea amarnic pute. Vine moş-Crăciunul lor de-o veşnicie, Vine ca să facă cu ei o beţie... Şi acum zace-n şanţuri rupt de oboseală... Vrem şi noi o sticlă, că-i Crăciunul doară!

107

Rodica Nicoleta ION

Răspuns la cerere pentru lista de înscrieri (parodie) Să mă înscriu pe lista ta, vezi bine, Deşi nu-s prima, încă am curaj... Să vii odată-n trecere la mine! Aş vrea să văd ce urme poţi să laşi! Cu o cafea nu poţi nimic plăti... Nici chiar un zâmbet nu-mi putea-vei smulge... Maestre, puţin timp ţi-a mai rămas! Solicită-ţi speranţele la sânge! Sunt falită şi, un bonus N-ar strica în buzunar... Şi cum lista ţi-e deschisă, Nu sunt prima în zadar... Falimentul dezmembrează Orice vis şi... e haios... De când nu mai am „parale” Nu mai dorm sau... dorm pe jos... Dacă lista ţi-e deschisă Şi mă vei sponzoriza... Zi mersi pe-o întâlnire Şi o ceaşcă de cafea...

108

Cânturi printre rânduri

Listă deschisă (parodie) E lista peţitorilor deschisă... Am 40 de ani, dar nu-s bătrână... În lupte am învins ş-am fost învinsă... Mai am un ochi doar, un picior şi-o mână. Vă dăruiesc cu drag la fiecare Averea mea... Un suflet minunat Şi portofelul plin de sentimente, De vise şi speranţe fisurat. În coatele tocite de sudură Mi-am infiltarat pivot de mic poet. Când dau din coate nu mai dau din gură, Căci mi-a pus soţul lacăt permanent. O razie de îngeri... Noapte albă... Încep scandalul la etajul trei... Noroc că-s în duet cu Falconetti Şi prindem în cădere leii grei. Atenţie! Lista-i deschisă încă... Vreau un bărbat frumos, deştept, bogat, Căci în parchet e-o gaură adâncă... O, Doamne! Chiar şi geamul mi s-a spart... Au nu sunt eu Ileana Cosânzeana?... Nevoi financiare, plăţi, facturi... Să vină să-mi tămăduiasă rana Un Prâslea Cel Voinic din alte lumi!

109

Rodica Nicoleta ION

Cel care va veni să-mi ceară mâna, Îi dau averea tatii, undiţa, Să pescuiască... c-are balta peşte... Să mânce peşte şi familia... Eu una sunt la mama, dragii mei, De-aceea am pretenţii... Nu e greu Atâta timp cât lista e deschisă Să-l întâlnesc pe Făt-Frumos şi eu. Non-conformişti, înscrieţi-vă! Lista, Precum o cifră-n soclu de argint, Vă va păstra sentinţa... Ştiţi, desigur, Că azi am învăţat şi eu să mint.

110

Cânturi printre rânduri

Odă bărbaţilor De ziua voastră, astăzi, domnilor, Poftiţi cu noi, rapid la bătător! Luaţi mopu-n mână şi ştergeţi pe jos! E ziua voastră... nu aşa-i frumos?! Cu Pronto daţi pe mobilă, căci praful, De-o săptămână a-mpânzit dulapul! Chiuveta este plină de vase... Nu rataţi Odată-n an, fireşte, să deveniţi bărbaţi! Frecaţi şi aragazul! Triumful vă aşteaptă Maşina de spălat, de rufe-i cocoşată! Şi să nu pierdeţi timpul, grăbiţi-vă! Gătiţi! Şi către seară, femeia vă răsfaţă... Ce febră musculară! Biete femei! Armata E frecţie cu apă la oasele lui tata. Încă o zi ca asta şi totul se sfârşeşte! Să fiu femeie-odată?! Parol! Doamne fereşte! Mă-nchin supus, femeie, spre seară. Nu mai pot! Paharele sunt pline... Nici nu le mai socot. Cad mort de oboseală şi patul se roteşte Şi cu acestea toate femeia mă iubeşte. Nici duşul nu-mi mai place! Fă-mi o cafea fierbinte, Să-mi treacă mahmureala de lucrurile sfinte! Vreau să-mi aplec genunchiul şi să-ţi sărut menirea! ... Cu umbre de speranţă, semnează FERICIREA...

111

Rodica Nicoleta ION

Mitraliind expresii şi cuvinte, lui Nobilis vin să-i aduc aminte... Se războiesc expresii şi cuvinte În clasica chemare către stele Şi, ca răspuns, vreau să-ţi aduc aminte, Că lumea noastră-i plină de mistere. Război sfârşit al fiecărei clipe, Începe alt război, căci e firesc, Pe soclu fără rid, să se ridice Un adevăr fanatic, retrovers. Vin gunoieri să treacă-n nemurire Trecutul dureros al lumii noi, Dar leşuri, rând pe rând, puţind a moarte, Fac grave premoniţii de război. În impurificata existenţă, Spre ocultism şi imperfect plutim. Ne ducem traiul zilnic în demenţă, Dar căutăm dumnezeieşti să fim. Punem la zid şi moartea şi cuvântul Ce s-a lăsat manipulat de vis... Vin îngeri să mitralieze gândul Şi să dicteze un destin nescris. Cad umbre peste trupurile morţii Şi doliu urme-acoperă, destine, Furtuni închid în noi tăcerea nopţii Mitraliind cuvinte de iubire...

112

Cânturi printre rânduri

Sunt zeci de stele strălucind pe cerul Atâtor vise... dar aici, tăcut, Timpul rămâne pentru fiecare, Un nou război, un drum neînceput. Învinşi ne trecem fiecare clipă Şi ne scăldăm privirea-n adevăr, Dar nu vom da secunda de dreptate În vidul unui suflet călător. Ne reculegem... Vom schimba destinul Acestei lumi murdare-n alte ere. Dar fii atent! Să nu uiţi niciodată Că lumea noastră-i plină de mistere. Mărşăluim sub steaguri de credinţă, Sub putrede dureri... Mărşăluim... În ochi sclipind ca lama unei arme Ce sângerează încă... şi iubim... Înlănţuiţi şi sceptici totodată, Croim un nou destin acestei lumi. Mitraliind acum ori niciodată În versuri şi expresii de furtuni.

113

Rodica Nicoleta ION

Boul şi vecina A fost odată un bou, un bou de firmă... Îi cam pică cu tronc a sa vecină... Şi cum n-ar fi dorit s-o violeze, O invită,-mpreună să cineze. În fustă scurtă se-mbrăcă copila, Însă făcea, parol, pe juvenila... Nu că şi-ar fi dorit aşa de tare Să creadă boul că-i de viţă mare. Şampanie, pişcoturi, toate cele... Un veşnic catalog de giuvaere Şi portofelul doldora de bani... Viva eroii sutelor de ani! De-un timp se subţiase fericirea... Se clătina şi pacea şi iubirea... Morala? Bou normal sau bou de firmă, E acuzat şi suspectat de vină ... Şi uite-aşa veni din nou morala Aşteaptă-ţi boul, până vine, seara! Sunt boi şi vaci destui în cartiere Ce n-ar putea nimic să-ţi mai ofere, Dar boul tău, parol că te cunoaşte... De-aceea, vezi... şi rumegă, şi paşte...

114

Cânturi printre rânduri

Dedicaţie pentru pionier Iată! Vin colindători, Sufletul se-ntoarce-acasă... Peste lume trec ninsori... Viaţă, cât eşti de frrumoasă! Pasul trece... S-a oprit La căsuţa bătrânească... Dragă mamă, am venit! Tată, m-am întors acasă! Scârţâie de dor ţâţâna Uşii unse cu untură, Tremură de-o vreme mâna Lacrimii din bătătură. Vântul ca un clopot suflă, Îi dă inimii fiori, Vrea aminte să-mi aducă Cum era de sărbători. Bradu-mpodobit aşteaptă, Însă totu-a-mbătrânit, Moşul meu de altădată Iată!-n vis mi s-a ivit. Trec pe uliţi ca oglinda Prunci ce-mi seamană leit... Bun venit, copilărie! Câte nu mi-am amintit!

115

Rodica Nicoleta ION

Închid pleoapa... Focul arde ... Arde-n sufletu-mi şi-n gând; Chiar dacă-am rămas departe Tot acasă mă ascund. Văd pe masă pâinea caldă, Friptura şi vinul roşu, Văd părinţii cum m-aşteaptă... M-a simţit venind cocoşul. Stă pe gard vestind o veste... Poate-i vestea de la mine... Vin cu file de poveste Şi frânturi de poezie. „La mulţi ani!” măicuţă bună, Taică, voi surori şi fraţi, Cu gând şi inima bună De mult timp mă ajutaţi. Am să vin poate cu gândul Şi cu visul uneori, Să m-aşez cu voi la masă În ajun de sărbători. Luaţi cu voi fotografia, Puneţi-o în locul meu, Nu-mi îndepărtaţi prezenţa! Mi-e şi-aşa destul de greu...

116

Cânturi printre rânduri

Autocritică la sfârşit de an Vrând bilanţul să mi-l fac – Muncă, bani şi chin, migală, Regret sincer şi constat Că sunt doar un pierde-vară.

Sindromul vestibular Mă tot gândesc şi eu la o adică Să fac o faptă bună într-un an – Să dau unui beţiv cu... consacrare, O zi, sindromul meu vestibular.

Unor bărbaţi ce suferă de calviţie Se prind cu mâinile de păr De-aşa noroc în căsnicie, Căci la bărbaţi, norocu-i chior, Precum lucirea din chelie.

Zilele Craiovei – carnaval Un carnaval fără de care Craiova nici n-ar exista... Se trag şi sfori... se trage tare, Dar se şi trage la măsea.

117

Rodica Nicoleta ION

Pe coatele oltenilor În Craiova noastră scumpă Vezi vedete colosale. Cinci gândesc cu cotu-n sapă Şi pe trei în cot îi doare.

Ce-mi doresc eu de Moş Crăciun Moşule, când vii la mine, Adu-mi, dacă ai să poţi, Mulţi, mulţi bani, zile senine Şi-un merţan pe patru roţi.

Doamnei Arethia Tătărăscu din Târgu Jiu (modificări...) Artiştii pun, artiştii ia... La ei e dalta şi ciocanul. Eu, doamnei de Arethia I-aş fi lăsat tot arsenalul.

Mulţumire Cănd mă plâng că nu mi-e bine Am de toate, Dar mă sapă alţii-n urmă Pe la spate.

118

Cânturi printre rânduri

Cunoaştere Tulburat de-ncântătoarea Doamnă ce-i trecuse pragul, Domnul „X”, în nori cu gândul, Încercă tocul... cu capul...

Rugă Se tot ruga la Dumnezeu Din cer să-i pice bani, o geantă. Şi i-a picat... un diplomat... Dar astăzi e spitalizată.

La neurologie Azi, la neurologie, Un amănunt am constatat: Nu sunt bolnavi doar cei cu... capul, Ci şi acei ce i-au tratat.

Epitaf la „Cartea Vinurilor” „Cartea Vinurilor” pare C-ar fi fost cum ar fi fost, Dacă marea degustare Nu s-ar fi făcut în post.

119

Rodica Nicoleta ION

Între medic şi farmacist Mă întreabă farmacista: „Cu ce mai venişi acuşi?” Eu i-arăt cuminte lista – „Este ţeapa lui Ţepuş.”

Ce se întâmplă la „Pivniţa Ştirbei” în Capitală „Pivniţa Ştirbei” a ştirbit?! Mă-ntreb. Şi fac o constatare: La câţi beţivi or fi murit Nu e un lucru de mirare.

Unui beţiv ce se întoarce acasă pe trei cărări Pe trei cărări, de gard te ţii Şi-acasă nu mai ştii când vii, Treci dintr-o cârciumă în alta Iar când te-ntorci zici: Unde-i poarta?!

Dorinţă Moşule, când ai să vii (Ştii că munca se împarte) Vreau un loc în parlament Şi doar două, trei palate.

120

Cânturi printre rânduri

Sfaturi pentru răguşeală Ca să vă treacă răguşeala Vă dau un sfat original: Daţi peste gât cu merdeneaua Şi luaţi o supă de oltean.

Sfaturi pentru răguşeală – variantă Cel mai bun remediu-n răguşeală E-o olteancă roşie-n obraz, Un vin fiert, băut cu tâlc, la oală, Murături prăjite şi cu praz.

Doctorului Ţepuş, la un control pentru durerea în gât Sunteţi omul cu seringa Sau cu ţeapa?! Mă-ndoiesc Că mi-e dat să vă scot limba... Aş putea să mă ţăpesc!

Calculatorul Mi-a dat de cap calculatorul Şi rezultatu-i eronat, Căci fiind întors pe dos, feciorul, Când n-am ştiut, l-a parolat.

121

Rodica Nicoleta ION

Cuprins Printre rânduri găsim minunate cânturi _________________________________ 5 Poezii de suflet _____________________________________________________ 9 Glosă iubirii __________________________________________________________ 11 Iubiri de stele _________________________________________________________ 14 Stele căzătoare ________________________________________________________ 17 Stele de catifea________________________________________________________ 19 Stele căzătoare partea a IV-a_____________________________________________ 21 Stele căzătoare partea a V-a _____________________________________________ 23 Stele căzătoare partea a VI-a_____________________________________________ 25 Iubiri de stele partea a VII-a _____________________________________________ 27 Pomul din stradă ______________________________________________________ 29 Adio, tată...___________________________________________________________ 31 Balada unui tată _______________________________________________________ 33 Bătrânul tată _________________________________________________________ 37 Glosă toamnei în care ai plecat ___________________________________________ 39 Dator cu un sfârşit _____________________________________________________ 41 Un tată singuratic, acolo-n infinit...________________________________________ 43

122

Cânturi printre rânduri

Doar mama ___________________________________________________________ 45 Mama - plug şi rug şi rugă _______________________________________________ 47 O mamă, dulce mamă __________________________________________________ 49 O mamă pentr-un fiu... _________________________________________________ 50 Imn femeii ___________________________________________________________ 51 Bunicii mele in braţele căreia am renăscut... ________________________________ 52 La casa bătrânească ____________________________________________________ 53 Satul ________________________________________________________________ 54 Retrospectivă rurală ___________________________________________________ 56 Din somnul meu de veci ________________________________________________ 58 Poveşti la gura sobei ___________________________________________________ 60 De-ale vieţii __________________________________________________________ 62 Tu, OM ______________________________________________________________ 64 Învaţă-mă, Doamne! ___________________________________________________ 66 Oile lui Iisus __________________________________________________________ 67 Rugă către Maica Sfântă ________________________________________________ 69 Troienele durerii ______________________________________________________ 70 Infinitul ______________________________________________________________ 72 Zimbrii ______________________________________________________________ 73 Istorie _______________________________________________________________ 74 Strigăt către Eminescu __________________________________________________ 75 Am şi uitat ___________________________________________________________ 76 Salvaţi planeta! _______________________________________________________ 78 Chiar dacă... __________________________________________________________ 79 Un univers pierdut _____________________________________________________ 80 Călătorie _____________________________________________________________ 82 Leru-i ler _____________________________________________________________ 83

Pamflete, epigrame şi catrene _______________________________________ 87

123

Rodica Nicoleta ION

Moartea creştinului ____________________________________________________ 89 Scrisoare către Moş Crăciun _____________________________________________ 91 De sărbători în lumea sărăciei ____________________________________________ 92 Colind – Haz de necaz (pamflet) __________________________________________ 93 Urări la modă _________________________________________________________ 95 Motiv de divorţ _______________________________________________________ 97 Constatare ___________________________________________________________ 99 De vorbă cu Moartea __________________________________________________100 Coasta de Azur – parodie _______________________________________________101 Urare unui şef oltean singur acasă _______________________________________102 Când vecinii fac scandaluri şi Cu ce-l aştept pe moş Crăciun___________________103 Parodia alcoolicilor ___________________________________________________104 Crăciunul alcoolicilor __________________________________________________107 Răspuns la cerere pentru lista de înscrieri (parodie) _________________________108 Listă deschisă (parodie) ________________________________________________109 Odă bărbaţilor _______________________________________________________111 Mitraliind expresii şi cuvinte, lui Nobilis vin să-i aduc aminte... ________________112 Boul şi vecina ________________________________________________________114 Dedicaţie pentru pionier _______________________________________________115 Autocritică la sfârşit de an ______________________________________________117 Sindromul vestibular __________________________________________________117 Unor bărbaţi ce suferă de calviţie ________________________________________117 Zilele Craiovei – carnaval _______________________________________________117 Pe coatele oltenilor ___________________________________________________118 Ce-mi doresc eu de Moş Crăciun _________________________________________118 Doamnei Arethia Tătărăscu din Târgu Jiu (modificări...) ______________________118 Mulţumire __________________________________________________________118 Cunoaştere __________________________________________________________119 Rugă _______________________________________________________________ 119

124

Cânturi printre rânduri

La neurologie ________________________________________________________119 Epitaf la „Cartea Vinurilor” _____________________________________________119 Între medic şi farmacist ________________________________________________120 Ce se întâmplă la „Pivniţa Ştirbei” în Capitală ______________________________ 120 Unui beţiv ce se întoarce acasă pe trei cărări _______________________________ 120 Dorinţă _____________________________________________________________ 120 Sfaturi pentru răguşeală _______________________________________________121 Sfaturi pentru răguşeală – variantă_______________________________________121 Doctorului Ţepuş, la un control pentru durerea în gât ________________________121 Calculatorul _________________________________________________________121

Cuprins _________________________________________________________ 122

125

Rodica Nicoleta ION

De acelaĹ&#x;i autor...

126

Cânturi printre rânduri

http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia

În Biblioteca Cronopedia au apărut: Emilia Popescu Rusu - Frescă pe zăpadă Duminica Sfinţilor Români (a doua duminică după Rusalii) Constantin Mîndruţă – Calendarul sufletului meu – Toamna Gabriela Mimi Boroianu - Balada iubirii Nicu Doftoreanu - Tangouri dintotdeauna Chronos - Peniţa de Aur, anul II, nr. 16-17-18, iunie – iulie - august, 2014 Nicu Doftoreanu - Tangoul veşnic tânăr Nicolae Vasile - Punctul de sprijin Constantin Mîndruţă - Mai apropape de lună Cuvinte sculptate - antologie de versuri Nicolae Doftoreanu - Tangouri altfel Zborul frunzelor în ceruri - antologie de versuri Nicu Doftoreanu ~ Tangouri de ieri, tangouri de azi Aurel Chiorean - Să ne jucăm de-a anotimpul Gabriela Mimi Boroianu - Cântând iubirea Toma – origine nume, semnificaţie, istoric, variante Cununi de flori pentru eroi - Flower crouns for the heroes Priveşte visând, iubito... (antologie) Lenuş Lungu - să ne iubim în toamnă În curs de apariţie la Biblioteca Cronopedia: Antologia bilingvă româno-italiană „Cuvinte pe aripi de iubire” Antologia bilingvă româno-franceză „Cuvinte pe aripi de gând” Marin Voican Ghioroiu – Maria Tănase spune Marin Voican Ghioroiu – Nuntă-n Grădinari Colecţiile Bibliotecii Cronopedia: Vieţile sfinţilor Tradiţii Gastro&Literatura Mirific Povestiri cu tâlc Folclor internistic Călătorii virtuale Originea numelor Gânduri altfel Revista „Chronos – peniţa de aur – izvor de cultură” Contact editura Biblioteca Cronopedia: mail: fabulatortemporis@gmail.com, izvordecultura@yahoo.com tel: 0771647750, 0763450054

127

Rodica Nicoleta ION

GGlloossăă iiuubbiirriiii

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă, Când frunzişul fiinţei mele, lutul, straniu modelează Şi fantasmele durerii sub privirile-mi dansează, Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm. În a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul Şi las luna să răsară... las să-mi încolţească somnul...

128