Taifas literar, nr. 2/26)/2020 by Ioan Muntean

Taifas literar nr. 26/2020 Taifas literar nr. 26/2020

Adrian Păunescu

Şi-o lună roşcată însângeră plopii Iar eu cu nimic nu mai pot să te-apropii. Noapte de unul singur Şi cad în genunchi lângă focul ce moare Şi vreau să-l întreb de mai e vreo scăpare Şi el îmi răspunde c-un sclipăt spre uşă Aud un pian prin zăpezi cristaline Şi-mi lasă în palme o caldă cenuşă. Şi nu sunt cu tine, vai, nu sunt cu tine, Te-aş cere-napoi însă n-am cui te cere Chopin – un concert de pian oarecare Şi restul e numai Chopin şi tăcere. Şi calea e lungă şi noaptea e mare. De iarnă mă satur, de plânset te saturi, Octavian Paler Iubiri între noi în o mie de paturi Şi primăvăratec ninsori mai sfâşie Digul Voalul miresei în noaptea târzie. Se-aud ciudăţenii şi fiare în noapte Marea lovește digul pe care în seara aceea Şi ninge himere şi ninge cu şoapte, n-am avut curajul să mergem la capăt. Piatra udă Mi-e dor ca de propria-mi copilărie luneca și, la un pas de noi, era ruptă. Dacă De tine, aceea ce n-a fost să fie. eram neatenți, Iar dacă ai fi dintrne puteam prăbuși în odată cu mine apa ce fierbea Mi-ar fi totul altfel şi dedesubt. nu mi-ar fi bine, Dar am fost atenți. Ca totdeauna. Atât de Sunt fumuri pe case, atenți iubiri sunt în case, încât într-o zi vom Şi cerul a fum şi-a renunța să mai păcate miroase. pătrundem pe dig. Pendula ca ştreangul Ne vom mulțumi să ne-aducem aminte de el, de moarte e gata, Se mişcă de parcă mă strânge cravata, apoi ne vom aduce aminte mai rar Mă târâi pe coate, te caut pe pernă, și îl vom uita în cele din urmă, Şi noi ce spuneam că iubirea-i eternă. vom uita că-ntr-o seară eram poate hotărâți să Şi uite ce grabnic se-arată şi trece mergem la Şi sângele-n rana lovită e rece, capăt. Aud un pian, un Chopin de departe, Acum chiar dacă aș merge pe dig, De care n-ai parte, de care n-am parte. nu mai pot s-o fac decât singur. Pot aluneca Un mut pianist se răsfiră în stele sau pot înainta curajos. E totuna. Şi mâinile lui bat pe coastele mele, Și-aș vrea să uit în ce zi mă aflu, în ce an și unde, Atât aş voi: să te văd încă o dată să ascult marea lovindu-se întruna de dig, să Şi-aceasta ca ultima noastră răsplată. mă întreb Şi când lângă focul ce-atât ne legase cine sunt, ce vârstă am și ce caut aici. În soba adânc păduraticei case, Și de ce m-am oprit în fața acestui dig, Ar fi să te văd pentru ultima oară ca și cum l-aș cunoaște? Aş pune pianul să-nveţe să moară. Aşa cum acum când eşti dusă departe Bufneşte-un pian prin ulucile sparte TAIFAS MULTILINGVĂ DE DE SCRIERI SCRIERI ŞI ŞI OPINII OPINII LITERARE TAIFAS LITERAR LITERAR -- REVISTĂ REVISTĂ MULTILINGVĂ LITERAREE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

editorial 3-4

Paul Rotaru

Scrisul încotro? Motto: Modestia este, pentru cei mai mulți, un mijloc de a culege laude suplimentare.

S-a creat o preconcepție potrivit căreia artiştii îşi deplâng singurătatea, deşi o preferă! În aceeaşi notă, pare că intimitatea unei nopți departe de lume justifică ieftinătatea existenței artistului. Ei bine, ar adăuga cineva, poate că paradoxul nu se vede în artă, ci în existența difuză a unui artist al zilelor noastre. Şi totuşi, s-ar întreba: ce altceva propune un artist, dacă nu acelaşi spectacol al banalității lumeşti, dar într-o notă comodă şi mincinoasă? Acestui observator exigent nu vom dori să-i amăgim convingerea nici cu poezie, nici cu simfonie şi nici cu orice i-ar displăcea. Dimpotrivă, i-am încuraja energia interioară spre a divulga inconsecvența teribilei realități în ghemul căreia a surprins esența lucrurilor care îi constituie preceptele. Departe de a se erija în esteți modelatori ai vieții noastre cu bunele şi relele ei, artiştii au, mai întâi, meritul de a nu tăcea; adică, de a nu amuți peste timpul care le-a fost împotrivă. Că vocile lor se fac auzite în diverse feluri şi vremuri care nu țin de vreo consecință imediată, asta nu poate intra neapărat în responsabilitatea cuiva. Este drept că nici autorii picturilor rupestre nu au țintit mai departe de perimetrul lor conştient şi strict necesar. Arta fiind o formă alternativă de exprimare a sinelui, ea însăşi o voce dintr-un cor, se face indispensabilă atunci când oarecare trepte ale devenirii umane sunt abia perceptibile sau, în cel mai fericit caz câteodată, prea fragile pentru

nr. 26/2020

a îndrăzni să le păşim. Ineditul şi inexactul îi stau la pândă atât cu cele mai rele intenții, cât şi cu cele mai surprinzător de constructive. A nu simți ubicuitatea artei în propria viață este identic cu a nu înțelege ce ar mai fi de scris când nici nu teai apucat de citit. Firește, paradoxul rezidă în tocmai verva cu care semidoctul face apologia inutilității artei, aplomb ascendent ce se sprijină, cel mai adesea, pe fraze prinse din zbor sub imboldul unei guri cinice. Acestui semidoct i se potrivește de minune ecuația: memorie bună + capacitate de sinteză slabă = spirit mediocru. Incapabil să construiască ceva, orice, nu va înțelege întreprinderile altor oameni, cu atât mai puțin necesitatea literaturii. Iar aici se distinge bâlbâiala în idei nepersonale, tragi-comice. Uneori, ca scriitori, facem doar umbră condeielor din mâinile noastre. Cel mai adesea, însă, ne măgulim cu umbra lor asupra noastră. Vedeți voi? Umbre contra umbre într-un exercițiu inegal de tensiune. Lumina e captivă clișeelor cu imparțialitatea lor promiscuă. Umbra, însă, prin natura ei, conjură esența sinelui, a gândului, a gestului original fără de care lumina ar rămâne o particularitate a altei umbre, un soi de ideal diluat în secolul luminii. Regăsirea propriilor umbre ar putea redefini mai mult din noi decât încearcă, oarecum cu eșec, să o facă luminile secolului nostru. Așadar, se vede neputința semidoctului de a înțelege că balbismul cognitiv este consecința mai multor tipuri de constrângere, aplicate sistematic de către oameni lipsiți de un minim referențial critic. În urmă cu mulți ani, un asemenea ins mi-a cerut două mostre de literatură proprie și eu, sperând că gestul meu îi va tempera cumva cinismul, i-am livrat următoarele: 1. Ne inspiram cu şiretenie unul celuilalt parfumurile ca într-un furt nevinovat, ne sorbeam

anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar

nr. 26/2020

din priviri furişe, dar deveneam serioşi la fiecare întâlnire a ochilor şi, totuşi, parcă ar fi fost doar o chestiune de timp până să ne fi dăruit în totalitate. Nimeni nu poate uita sentimentul că ceva îi sfâşie pieptul atunci când iubita vine şi pleacă, acea coardă interioară vibrând la fel de zguduitor în ambele clipe. Nimeni, dacă a trăit apăsarea viscerală în fiecare fibră a ființei, nu poate nega faptul că atunci a iubit. Ai senzația că orice secundă în absența ei va fi ultima ta respirație, că prăpăstii adânci te atrag irezistibil şi că vei cădea în fiecare, pe rând şi simultan, doar ca totul să dispară ca şi cum nici nu au existat atunci când apare Ea. Dacă atunci te-ar întreba ce este în sufletul tău, ai vorbi de zboruri printre văpăi stelare, o stare de plutire peste lume, nicidecum nu ți-ai aminti de hăuri întunecate. Şi iar vă despărțiți jurându-vă să visați unul despre celălalt, reproşându-vă puținul timp de intimitate şi înotând prin agonia nopții spre malul zilei de mâine, când veți vorbi de levitație şi o veți experimenta în virtutea unui sărut, a unor şoapte contopite la intersecția privirilor voastre. Nu-i aşa că dragostea ne sfâşie prea frumos pentru a refuza supliciile cărora ne supunem datorită ei? Nu-i aşa că undele ancestrale care ne întregesc într-o ființă unică sunt mai pline de vitalitate decât orice surogat stimulativ? Ei bine, cred că asta înseamnă să iubeşti şi să fii iubit. și 2. În baza principiului „Flămândul își cântă îndestularea și bogatul își plânge sărăcia”. Iată cam ce fel se constituia sistemul de învățământ până nu demult și ce impresii lăsa el asupra beneficiarilor lui. Să presupunem că rândurile următoare sunt extrase din jurnalul unui elev de școală primară, interesați fiind strict de impresia lui în urma unei experiențe dacă nu specială, cel puțin de o intensitate aparte: Am plecat din bibliotecă dezamăgit de tot ce

am lăsat și de tot ce nu am primit. Nu avea niciun rost să mă amăgesc la gândul de a urmări în ce loc vor fi abandonate acele cărți, căci toate se transportau într-un loc anume spre a deveni coli de ziare sau, pur și simplu, hârtia igienică de proastă calitate, scorțoasă și dură, care îți lua un strat de piele la fiecare utilizare și care se găsea prin toate magazinele. Cu mâinile goale, mă îndreptam înapoi spre clasă, lăsând frustrarea să mi se exprime prin pașii apăsați ce răsunau prelung și deranjant în pustietatea holului. Deodată se deschise încet o ușă, din spatele căreia ieși madam Sofischi, o hoașcă isterică mereu înarmată cu o baghetă din fibră de sticlă, căreia îi spunea Majestatea Sa Stiloul Roșu. Când pedepsea vreun elev cu acel instrument, madam obișnuia să spună că Majestatea Sa își scrie legile conduitei morale direct în palmele neofitului. Îmi trase una pe spinare, de am zis că îmi sar toate măruntaiele prin cămașă, apoi, înfigânduși unghiile în urechile mele, se lansă într-un tir neliniștit de chestiuni retorice: — Ce cauți de umbli haimana și nu ești la clasă?! Ce cauți, gola-nule?! Ai? Spune odată, măgar infect! Spune! Spuuune!!! Dar scorpia relua întruna același asalt filosofico-existențialist de factură satirică intrinsecă și inseparabilă, zgâlțâindu-mi cu furie capul între ghiarele delicate, fără ca eu să pot scoate o vorbă înaintea măreției covârșitoare a întrebărilor ei. Și mă ținu așa, mut de uimire înaintea strălucitoarei manifestații regale, de îmi făcu impresia că retorica obsesiv-compulsivă susținută de ample gesticulări grațioase nu va înceta în vecii vecilor. Apoi, luându-mă iar la dezmierdat cu bagheta magică, doar pentru a mă răcori și detensiona în urma acelui exercițiu de observații transuniversale, porunci să îi arăt la ce clasă învăț, articulându-mi câte un nou concept prin surprindere, ca la măgari, nu ca să măresc pasul,

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

ci ca să nu uit fericita destinație a scurtei și intensei noastre întrevederi filosofice. Să nu tragem concluzii pripite! Știm bine că, în asemenea chestiuni, suntem prădați de subiectivism, iar optica distorsionată riscă să denatureze chintesența axiologică a celor supuse observațiilor noastre. Pe atunci, da, era mult soare, însă mai presus de nori. În liniște, să medităm, să medităm... O mare pierdere de timp! Autosuficiența este o redută inexpugnabilă în spatele căreia mustesc maşinațiuni egoiste, frustrări compensate de amăgiri, dincolo de care fermentează arbitrul sfertodoct şi autocrat. Supa asta prolifică, numită în mod pretențios erudiție, dă afară noxe contagioase ce duc în derizoriu calitatea de om. Dar orice specie are rasele ei, cum sunt hienele printre canide, drept pentru care, asemenea lupilor, poți să fii neutru şi să cugeți la natura lucrurilor. Cum totul este schimbător în univers, ai dreptul de a-ți da palme după ceafă ca să te dumireşti şi abia apoi să iei decizii. Teribili mai sunt oamenii care, crezând în franchețea propriilor inepții, îşi neglijează nesimțirea. Vexându-se la co-recțiile care li se fac, o țin una şi bună că aşa au văzut de multe ori şi aşa vor proceda, fără să ia în calcul faptul că au văzut de multe ori aceeaşi greşeală. Cu mândria caracteristică semi-docților absoluți, aceştia țin cu dinții de propriile emisii cu pretenție moralizatoare, fără a avea, de altfel, proprietatea termenilor. Blazați până la dezechilibru, îşi latră asceza cu convingerea unui profet captiv într-o lume de tâmpiți. Trebuie că dramele personale i-au imbecilizat până la ataraxie, de vreme ce nu trec şi nu permit nimic dincolo de pragul ochelarilor de cal. Sincer, nu deplâng soarta acestor nefericiți, căci toți, în inconştiența lor, îşi merită focul care îi consumă din interior. Aceşti strigători din pustiuri au un singur leac:

nr. 26/2020

paradisul pe care îl invocă cu larghețea celor hipnotizați de propria iluzie. A fi un om deschis nu înseamnă doar a spune verde în față ceea ce crezi, ci şi a accepta adevărurile care ți se spun. Omul deschis respectă diferențele de opinii şi nu caută să le forțeze a coincide, ci face din ele un consens personal. Căci pretenția arogantă cu care îți manifeşti competența de sine este doar un semn al narcisismului primejdios atât pentru tine, cât şi pentru cei din jur. Mai apoi, încăpățânarea cu care vrei să arăți cine eşti fără să-ți consideri propriile carențe este un semn al orgoliului despotic şi al tendințelor distructive din subconştient. Omul deschis ştie când să se aplece asupra sinelui şi să identifice tipurile de raporturi legate cu lumea de la care are atâtea aşteptări. Când te apleci asupra oamenilor pentru a vedea în ce măsură resimt ei influența acțiunilor tale, mai întâi asigurăte că nu o faci doar din dorința de a deține controlul absolut asupra lor, ci că poți îndruma şi construi. Altfel, trădezi egoism infantil şi, fără să-ți pese de imaginea ta compromisă, îți bați joc cel mai tare de tine şi îi obligi pe ceilalți să te uite mai repede decât crezi tu că le-ar trece răul pe care l-ai făcut. Rămas doar tu cu aplombul tău cel agresiv şi virulent, nu-ți rămâne decât să emani asupră-ți atracții irezistibile şi nimeni să nu te accepte niciodată. Ai putea fi, cel mult, tolerat, sfidat sau ignorat, dar niciodată apreciat la valoarea injustă pe care ți-o arogi atât de ieftin. Fireşte, lumea este plină de loaze linguşitoare care îți vor măguli vanitatea şi, astfel, îți vor ucide, puțin câte puțin, spiritul. Dacă alegi să te înconjori numai de țoape şi otrepe, asta spune despre tine mai mult decât crezi şi nu face decât să îți condamne sufletul la cea mai întunecată nefericire. Regretele de apoi nu vor fi doar tardive, ci de-a dreptul ilare, odioase, abominabile.

anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar

nr. 26/2020

poezie 5-18

Anişoara Iordache

seducătoare această dimineață de februariemuguri mijesc din găoace de gânduri...

înșelător vis, altă perspectivă slujitoarele nu se-mpotrivesc torentuluihainele justiției croite-s după interesele căpeteniilor.

în scăldătoare, printre frunze uscate, câteva versete.

strânsă-n jurul frunții, îndărătnicia. ploi de primăvară iluzorii; comunismul a creat omul nou, revoluționar(cu toate pârghiile credinței tăiate).

ispititoare vorbe: „în interesul luptei noastre comune ordinea și liniștea să se consolideze!" – atitudini la indigo, nu contează de unde vin colonizatorii.

în cantinele, fermele, hotelurile partidului el înota ca peștele-n apă.

corabie fără cârmaci la cheremul amnezicilor. amăgitoare demersuri: urcând de trezești în prăpastieagenda vânzătorilor de țară nepătată e de vreun regret învățăm ordinea și măsura în ritm de cantilenă...

alte ploi himerice pe așternutul visării; postcomunismul a desăvârșit omul revoluționar (angrenat într-un mafiot sistem de pârghii). se simte-n largul lui în restaurantele, hotelurile, moșiile... proprii. TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar

nr. 26/2020

Ci numai anotimpul „salvat de întuneric”.

Camelia Ardelean

Sub fantasme înflorite... Iluzii incolore şi fără preambul Sub fantasme înflorite într-un falnic univers, Am țesut din nestemate o atavică Lactee, Cu apusuri erodate de un astru nou, imers – Un șirag de lampioane pe-o cromatică alee.

Ţâşnesc resuscitate, cu teamă de crepuscul; Doar patima acceptă un rol de funambul, Speranţele sucombă în spiritul minuscul. Visat-am pân’ la fibră şi până la atom,

Printre ploi înmiresmate, am plantat vechi rugăciuni, Le-am hrănit cu aforisme recoltate dintre file; Între visele-mi de humă-mpovărate de tăciuni, Ridicat-am o cetate din cerințe infantile. (Când tăcerea ți-e prinosul pentru zei abrutizați, Nu au cum să-mbobocească iarăși mugurii speranței, Nu putem, cu veșnicia, să redevenim confrați, Suntem, în continuare, victimele aroganței!) Sub fantasme înflorite, necuprinsul mi-e amic, Îmi pătrunde, prin tenebre, o felie de lumină; Ca o aceră, pe aripi, universul îmi ridic, Degustând, cu lăcomie, porția deadrenalină...

Cu tolba înţesată de temeri colosale, Visăm eternitatea şi dreptul de-a fi Om; Antena plăsmuirii abundă de canale...

M-aş face val... M-aş face val, să rătăcesc în trupul tău de alge, Să prind conturul unui nor, lumina când se sparge, Să te-ntâlnesc, Poseidon, prin lumea de meduze, Să mai sărut, din când în când, zăpezile pe buze, Să port pe umerii-mi de stea făclia de amurguri, Să-mi scutur tălpile de-azur prin sate ori prin burguri, Să mă-nveşmânt în borangic, a cerului mireasă, Atunci când ploaia de safir din palma-i mă apasă.

Visăm...

Meandrele din euri tixite-s de caverne; Sobolii amăgirii îşi termină de ros, La cina de pe urmă, himerele paterne. Visăm indubitabil, visăm paradoxal, Prin creier ni se scurge păcatul „cel” homeric; La visuri nu există sezonul estival,

Să împletesc din unda mea poeme efemerei; Ca un miraj m-aş întrupa la glezna unui munte, Să limpezesc tăcut poieni şi foşnete cărunte.

Visăm ades egotic, visăm incestuos,

Şi rătăcind ca un viking prin colburile Terrei,

M-aş face val, dar un tărâm din mine nu mă lasă, Pe continentul din fonem, de-acum mă simt acasă...

anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar

nr. 26/2020

Constantin Mândruţă

Drac viu

Român neadevărat Dacă tu spui tot ce ştii, Nu pot crede tot ce-aud, Adevărul este crud, Ce mai cauţi printre vii ?! Eşti prea sincer să mai scrii, Adevărul e prea nud, Cu germanul, bun e gud, Şi la mine nu mai vii... Setea mea de răzvrătire Nu găseşte o iubire, Chiar şi în limba germană,

Ninge în Moldova, e albă crăiasa Şi văd voievozii aşezaţi în doi, Sunt ca la o nuntă, că ea e mireasa Şi e frumos gândul, Prutul e la noi.

La Moreni, în primăvară, Mă dusei după o vreme, N-avea cine să mă cheme, Că nevasta e pe-afară. Ştiute pe dinafară, Ăi bătrâni, minciuni şi scheme Şi cumnaţii, de-or mai geme, Adevărul n-o să piară.

Nu mai am nici cui să scriu, Literele au venin, Depăşesc iar acest chin, Nu vedeţi un drac chefliu,

România Mare

La Moreni

Stăm la rând ca la pomană, Prostia să fie-nvinsă, Ploaia ne mai dă şi mană.

Aş bea un pahar cu vin, Să nu mă mai simt pustiu, Ştiu atâta de puţin Din ce-ar trebui să ştiu.

Ştiu atâta de puţin Din ce-ar trebui să ştiu.

Chestii de comunicare, Când vorbeşte lasă rană, Limba noastră parcă moare.

Dumnezeu este în toate, Viaţa fără El nu poate Fi trăită şi nici stinsă,

Ştiu atâta de puţin Din ce-ar trebui să ştiu, Om ce este încă viu, Cu speranţele-n declin.

Cât ne-om spune vorba, frate al meu frate, Că ea e aceeaşi dulce la fel grai, Prutul e un Milcov, nu ne mai desparte, Singur e doar Podul despărţit de Rai. De ce mai cad lacrimi la fel de sărate, Cât mai poate dorul să tot ne despartă, Când tu îmi eşti soră, când tu îmi eşti frate, Cine şi cu cine poate să se ceartă? Ne-om strânge în braţe, ne-om strânge la piept, Patria e una, una e o ţară, Unirea e-al nostru gândul cel mai drept, România Mare a fost, este iară!

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar Victor Emil Rusu

nr. 26/2020

Rănile-adânci pe care le-ai lăsat Când te-ai desprins ca frunza în furtună.

Vulnerabilitate absolută

Proiect de portret

Se dedică admirabilului OM și POET, Într-o zi, poate voi avea Nicolae Firuleasa mereu amânatul curaj

Rondelul desprinderii Și te-ai desprins că frunza în furtună De creanga ce pe-azur ți-a desenat Contur de vis de seve, legănat, În freamăt lin, ce-n inimă răsună În suflet amintirile se-adună, Ca păsările-n stoluri, pe-nserat Că te-ai desprins ca frunza în furtună De creanga ce pe-azur te-a desenat. Povestea de iubire o s-o spună, Ca bradul de secure sărutat, Cu semnele ascunse sub rășină,

Să fac să-ți răsară chipul într-un colaj Cu o compoziție aparte, Îmbinând aripi în zbor și petale brumate, Frunze în freamăt și stele căzute-n fântână, Coame de mânji și urme de melci scrise cu argint pe țărână... Și totul luminat din adâncuri fără prihană, Că numai lumina din inimi sfințește-o icoană.

Poate... Poate aș fi vrut să fiu O piatră din albia unui râu Care mi-ar fi luat Cu trecerea apelor lui Grija, neliniștile și truda Șlefuirii continui... Zugrav de icoane Dacă pictor aș fi fost, Îi dam iubitei alt rost: Cu sângele scurs din rană O zugrăveam pe tirană Luminând fără prihană Într-o ramă de icoană.

anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Sunt vulnerabil ca un vultur Care nu mai poate să zboare Cu o aripă ruptă, Ca un mustang Cu glezna fracturată, Ca un cerb Cu coarnele retezate De un colecționar de trofee, Ca un cocoș de munte, Când își cheamă Cu rugăciuni de iubire Găinușa, în luminișul pădurii, Ca un biet om pieritor, Când îl mistuie Rugul sfânt al iubirii

Taifas literar

nr. 26/2020

poate-ți lăcrimam în ceară, poate-ți răsăream iubire...

Iliana Cătănescu

Călătorind cu tine... Călătoresc mereu cu tine, mă știu pripoarele de dor când poposesc la vreun izvor să-mi sorb tainul de lumine.

Poate, slobozit din ceruri, îți eram un trup de jar pentru suflet peregrin, rătăcirilor hotar, să te înfășor în mine, flacără arzând în ape, să-ți fiu inimă, pulsându-mi tot departele, aproape...

În dreapta-ți stau, mereu, făclie, în nopțile de zbucium frânt, mă fac ispită, prin cuvânt, și insomnii, și poezie.

Contopiri Prins în crugul verii mele, arzi cămășile titanic, la ecoul ilianic, inorog, te-nalți spre stele, adăpându-te-n izvorul unei alte căi lactee mă renaști dintr-o scânteie și-mi redai, lumesc, fiorul.

Întinde mâna, simți cum lunec osmotic și mă pierd în tine sorbindu-ți zările senine, uitând de-amar și de întunec?

Când telurică mă dărui rostului de-a fi iubire, constelat, îmi arzi în fire și în raiuri cald, mă

Mă caută în raiu-ți plin de tainele ce ne-or mai scrie și crede-mă, că nebunie e stropu-acesta de divin...!

nărui, într-o cernere astrală peste trupu-ți mă prefir, picur înstelat, de mir, pe o geană de vestală.

Poate... Uni(Vers)

Poate într-o altă viață, rubaiate-ți declamam, prinsă între două mantre, rugă de Omar Picuri de ploaie îmi orchestrează eufonii Khayyām, în distihul contopirii noastre. poate-ți năluceam prin noapte, licurici în ierburi moi, așteptându-ți întruparea într-o sfântă zi de Joi, Ceas aniversarUn foc de artificii poate susuram sub pietre, un izvor tăcând Azi, inima mea. uimire,

Haiku

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar

nr. 26/2020

Sunt eu în stare să pot sta atât de aproape S-a împrimăvărat, măicuţă încât să pot îmbrățișa cu toată dragostea Vântul suflă-n muzicuță făptura altuia Blând dând tonul la-nflorire. mai presus decât făptura mea? Vin cocori să-ți dea de știre, Mă pot eu oare dezbrăca S-a-mprimăvărat, măicuță! de hainele trufășiei Din călcâi până la coate, am eu puterea de a renunța la pâinea și apa mea Îmbrăcându-te-n petale cu bucurie Mov pe trupul dumitale, să pot dărui altcuiva Cresc zambilele moțate. ce am primit Ieri, din firul tău de geană, cu dărnicie A zvâcnit o panseluță. fără a întreba S-a-mprimăvărat măicuță! ți-e sete, ori ți-e foame? Cât credeai că ține-o iarnă? Nalt cât tocul la ghetuță, Mă pot eu rupe, oare, Fiul pirului cel rău de toate visele netrebuincioase Îl ții azi în locul meu de planuri, de dorințe absurde Strâns la sânul tău, măicuță. năzuințe deșarte Și-am bătut cu pumni în lut: de toate treburile inutile S-a-mprimăvărat, măicuță!! pot eu învăța a îngenunchea M-a certat o urzicuță, a mă apleca și mai mult Cum făceai tu mai demult. să șterg picioarele unui rob Și-am strigat la tine, mamă, așa cum ai făcut Tu, S-a împrimăvărat, mă-auzi?! Mântuitorule, Mi-a răspuns cu ochi uzi înaintea fiecăruia Via, că la tine-i frig și iarnă. cu toată smerenia,

Taina spălării Mă pot eu, oare, apleca atât de dulce atât de jos până la pământ să pot cuprinde să pot spăla noroiul, praful altor tălpi cu toată inima spre curăția altcuiva fără a-mi păsa de murdăria de pe încălțarea unui careva când îmi vizitează casa?

uitând de mine călcând pe mine fără a mă rușina spre a mă înălța? Crezi că pot învăța taina acestui lucru dumnezeiesc, pe care nu-l pot pricepe acum cu gândul – atât de ușor pentru tine dar atât de greu pentru mine – tăcând, jertfind-mă, uitându-mă, biruind piedici, iertând și acoperind neobișnuit totul cu dragostea mea fără să mă îndoiesc o clipă că într-o bună zi voi primi aplecarea Ta?

anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Veronica Șerban

Taifas literar

nr. 26/2020

Matei Ioaniţiu

Cefeide 9 Cefeide 5 Îți aduci aminte cum adormeam seară de seară,

Mi-am dorit prea mult ce nu aveam. Şi i-am îndepărtat pe toți pentru că nu erai Tu. Acum mă doare lipsa Ta. Nu tot ce pierzi e o pierdere însă. Poate fi şi un câştig... Nu iubeşti un om pentru că... (îl pierzi), ci îl iubeşti cu toate că... (îl piezi)

Cefeide 6 ... voiam să mă vindec de singurătate şi mam îmbolnăvit de ură, voiam să mă vindec de ură şi m-am îmbolnăvit de tristeţe, când am vrut să mă vindec de tristeţe m-am îmbolnăvit iar de singurătate... poveştile nu au un sfârşit. Nici măcar a noastră... pentru că doar eu te pot iubi..., tu mă poţi distruge, doar...

Cefeide 7 Te-aş putea ierta pentru că m-ai lăsat pentru el, pentru că m-ai minţit, pentru că te-ai prefăcut că îţi pasă de mine, însă nu te voi putea ierta niciodată pentru că m-ai făcut să mă simt de parcă nu aş fi fost suficient de iubitor...

Cefeide 8 „Mâinile ei mici îmi cuprind faţa şi mă aduc mai aproape de ea. Respiraţia ei caldă îmi gâdilă buzele. Şi anticipaţia mă sufocă. Sunt aşa puţine lucruri care îmi pot lua respiraţia, iar ea nici măcar nu se străduieşte. Şi tocmai asta mă sperie cel mai mult. Lejeritatea cu care face totul. Uşurinţa cu care mi-a intrat pe sub piele. Cum tot câte o celulă din ea mi se plimbă lin prin vene şi se adună toate în inimă, în gând, în...”

Printre blocuri și oameni cu măști. Dau muzica la maxim în căşti. Nu vreau să aud vocile din cap gândurile ce nu mai tac. Nu vreau să aud bataia inimi întârziată, pentru amintirile şi povestea uitată. Dau muzica la maxim ca timpul să treacă. Privesc în gol şi văd cum fiecare om are un rol, dar care dintre noi mai e om. Dau muzica la maxim şi mă plimb în noaptea pustie, în care am pierdut tot şi nimic, ştii ce zic? Dau muzica la maxim e timpul să explic versurile, povestea ce s-a sfârșit. Dau muzica la maxim mă plimb, inima pășește în gol eu îmi deschid aripi si zbor. Dau muzica la maxim e ceea ce mi-a mai rămas. Dau muzica la maxim şi mă uit la ceas, Oare cât timp mi-a rămas. Dau muzica la maxim şi mă uit la tine, văd o mască spartă pline de ruine. Dau muzica la maxim când liniştea tace cânt fără glas.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar şopteşti ceva dulce în urechile mele 15 castane inima-mi se ruşinează săltând de bucurie la orice suspin

castaniul în comoara lumii şi creaţia lui putem să n-o fi auzit din cauza motorului cresc milioane de spânzurători pe palma ta vândută pe degetul retezat de poezii din Beethoven precum bezna se pricepea la sărutat fără oprire poţi fi auzită din domuri uriaşă te desprinzi cu spirit incandescent

16 sunet de iubire vocea ta liniștitoare blândă e-o muzică în urechile mele îmi captivează sufletul cu fiece cuvânt auzit e-o cântare de leagăn moale și dulce dansând pe buzele tale eliberându-mă de picioare mă îndepărtează pe un nor grațios și mă scufundă adânc în dragostea promisă mie

sunetul vocii tale dulci tot ce trebuie să aud pentru a-mi lumina zilele și a-mi alunga frica

17 un poem de dragoste trandafirii sunt roșii, violetele sunt albastre, uleiul este înalt, precum eşti tu orhideele sunt albe fantomele sunt rare muza mea este gri precum e părul tău magnolia crește cu muguri cât ouăle orele sunt lungi precum picioarele tale floarea-soarelui ajunge până la cerul însorit un fenomen cam mare precum ochii tăi vulpi în garduri vii, înconjoară moşii peisajul este în siguranță precum brațele tale margaretele-s senine, narcisele au stil] lumina soarelui este orbitoare precum zâmbetul tău lumina lunii este iscusit de calmă precum eşti tu

anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Ioan Muntean

nr. 26/2020

Taifas literar

nr. 26/2020

răsună pe stradă încet al ploii ecou. Te aștept să citești, când vii în zori, Tabloul despre anotimpul verde, trist uneori. Când cerul ascunde dimineața stele, visele nopții stau ascunse în ele. Lumini târzii alunecă în vise, Sub verzi arbuști este multă viață, numai de iubirea noastră aprinse. o rază de soare mereu mă răsfață. Întinde larg aripile altă noapte, Într-o primăvară verde și mai tristă, se odihnește pe masă o carte. ploaia printre raze mereu insistă. Prin fereastră luminează Luna, În multe vise timpul trece liniștit, noaptea ne acoperă cu haina. de primăvara noastră mi-am amintit. Adesea melancolia mă cuprinde, pe cer Luceafărul se aprinde. Cântecul amintirilor În vise se odihnește în tablou, vântul alunecă pe același tangou. Răcoarea se ascunde printre ramuri, Vântul adună multe picuri de ploaie cad pe miresme, geamuri. a înflorit pe stradă Albe petale luminează liliacul. Cereasca boltă adună strada, stele, fredonează noaptea pe care tu o să le culegi. serenada. În dorurile amintirilor Stingher vântul aleagă plecate, nicăieri, doi ochi înlăcrimați prin iarba verde cântă privesc. doi greieri. E altă lume acolo printre stele, Un vis se ascunde printre pleoape, în inimă doar una a rămas. numai o stea este acum aproape. Simt cum freamătă în suflet, Pe cerul nopții doar luna pribeagă, mâinile care m-au mângâiat. câteva stele după ea mereu aleargă. Clipele au astăzi altă culoare, liliacul nostru frumos a înflorit. Vântul cântă , strada este pustie, Privirile au adunat multe petale, tabloul cel vechi multe mai știe. dorm în inimă frumoase amintiri. Sub ramuri doar veșnicia timpului, Ploaia ascunde în ochi lacrimi, adună noapte lacrimile visului. doar tu știi cum să le alungi. În primăvara tipului este pace, Viața a scris o frumoasă poveste, astrul nopții vrea să mă împace. acoperită de al iubirii veșmânt. La geamuri se leagănă miresme, Din muzica caldă a amintirii, cireșul stă de bază de multă vreme. au rămas în suflet multe acorduri. Un fulger taie bezna nopții, plouă, Când timpul își leagănă pașii, privesc în tablou mărgele de rouă. inima ascultă un cântec tăcut. Pe perete alb doar vechiul tablou,

Nicoleta Mija

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar

Un tangou numit dorinţă Motto mi-e dor şi din dorul meu, din privirea ta iau naştere păsări ce zborul şi-l iau... . în urma lor, rămân cu-ale mele gânduri, schiţând un zâmbet în urma aripilor... George Călin–Simfoniile viselor pierdute Editua RAFET 2014

Când amintirile ne cotropesc prezentul... NU-I UŞOR! Deoarece... DORINŢA ne cuprinde fiinţa Şi face să ratăm momentul următor, În care, dacă ne înving definitiv, Riscăm să pierdem efectiv, DORINŢA de-a ne fi născut! Şi, ulterior, să pronunţăm sentinţa de final: Că nu mai vrem să ne desprindem de trecut... total! DORINŢA este-n fiecare, Oricât ar fi de mic sau mare, Oricât ar fi de ne’nsemnat, Oricât ar fi de important! Chiar dacă nu am realizat: DORINŢA ne-a marcat constant! Dorinţa de a reuşi Dorinţa de a parveni Dorinţa de a reveni, Dorinţa de a preveni, Dorinţa de a nu muri! Dorinţa de-a ne depăşi, Dorinţa de-a fi ne’ntrecut, Dorinţa de-a nu fi-ntrerupt, Dorinţa de-a nu fi minţit, Dorinţa de a fi iubit, Dorinţa de a fi trăit ... Neocolit ... de importanţă şi noroc! Ne-am pus multă speranţă-n joc, Solicitând ... un troc pentru soroc, Ca-n vremea primelor iubiri,... Când viaţa n-avea amintiri Crezând că totu-i cu putinţă, Şi se numea simplu... DORINŢĂ!

Tangou descriptiv Sunt dintr-un neam de anonimi Pe care unii asasini, Ce nu simt dorul românesc, L-au ponegrit și-l ponegresc... Deoarece nu-l prea iubesc! Sunt dintr-un neam ce s-a luptat Spre a rămâne nepătat Chiar și când unii migratori Au încercat, adeseori, Să ne transforme-n trădători. Tot promovând acest concept Credeau că nu-i vom ține piept Și că vom renunța la drept! De multe ori n-au fost puțini Cei care nu ne-au vrut latini, Uitând de vechii luptători Ce i-au învins pe prădători! DA! Neamul ăsta n-a uitat, Că este de la DACI lăsat Un obicei păstrat intact: De a rămâne dârz, curat, Chiar dac-a fost înconjurat De slavi, de unguri sau de turci, Ce doar ca sclavi ne-au vrut prin curți.+ Am fost aici și am rămas! În fața celor de pripas! Nu ne-am retras și am luptat, La rădăcini n-am renunțat! Când am primit și noi veniti, Au fost doar dintre din cei cinstiți! Sunt dintr-un neam de pământeni, Urmașii vechilor moșneni, Ce-au apărat neobosiți Modul de trai, de nepoftiți,… Trimișii crailor vestiți... Ce și-au dorit,… necreștinesc, De-a lua pământul strămoșesc Pe care anonimii cresc! Așa că aș avea pretenții Să știți cu toți-aceste lecții, Predate de bărbați formați, În bătălii grele-ncercați Ce-au fost adeseori numiți, Istoric... DOMNITORI vestiți! Pe care anonimii toți! Îi recunosc drept patrioți!

anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Nicu Doftoreanu

nr. 26/2020

Taifas literar

nr. 26/2020

Și, atunci, de ce vorbești cu mine Dacă ești convins că nu exist? Tu ești doar o spaimă, o durere, Suflete prigonite V Te-ai născut în suflete rănite, Umilind și impunând tăcere Ninge peste tot cu poezie. Ca răspuns la faptele-ți cumplite. Ninge! Ninge...! Orizontul scrie Și, dacă vii, e doar ca să mă tulburi, Tot ce zace mai frumos în el Să mă supui la nervi și isterie, Și se jură că-i superb defel. Mă faci s-agonizez prin negre volburi Haideți să descoasem, totuși, tema Doar ca să-ți mai dedic o poezie. Și să înțelegem anatema De ce a trebuit să ne-ntâmplăm? Ce intrigă un ocean de mulți Interiorizați în lumea bună, Și te fac, de drag, să îi asculți. Bătrâni chiar înainte de-a se naște Curcubeu de flori și de dantele, Lumea lucrurilor mele, un vacarm de nostalgii, Mărgeluțe, lacrimi, filomele, Infinite lacrimi surde – tot atâtea poezii! Cimitire, cruci și dumnezei – Și, de dragul frumuseții puse-n vers din când Sacul fără fund din care iei în când, Ba un sentiment, ba o idee, Îmi abjur și Paradisul, și mormintele din gând. Ba frânturi din versuri fără cheie! Și, când floarea poeziei Suflete tale Face umbră semeției prigonite sale, (epilog 2) Lasă-i dreptul de-a ... și Zeus nu putea avea cădea în jale, răbdare Dar să dea lumină din spre a se duce la petale! mioare Cum se spune, gura Îl digera tătuțul tuturora Cronos A-nghițit pe Venus și-Aurora, Tartarul exploda de nerăbdare Numai că, dorind să scuipe arte, Cronos L-a luat drept confident pe Marte. Își vomita copiii Ninge peste tot cu poezie – pe plaja însângerată de Uranus Nu e rău! E bine că se scrie! Afrodita, cu pretenții calcă spume și deodată! Suflete prigonite (epilog 1) imperiul de Muze copulează Pangaea! Oceanul se desfată în divorțuri Copilul neființei Saturn, gelos, îl reînvie pe Hades Viața doare tare Tot astfel cum Zamolxe reiterează mitologii Plină de necaz septentrionale Și zborul meu e doar o sublimare sau... A unicei dorințe de extaz. sau...? Ce te îngână Ce ne doare și ce mă doare? În trecerea-ți fugară pe sub cer Lucru cert – idiom Privește-ți primăvara ofilită Lucru incert – om Tenebrele chemării ... și Dumnezeu nu avea răbdare Strivind sub semnul greu al întrebării Din noianele de rău și bine Ai ales doar ce-i mai pesimist.

Paul Rotaru

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar

nr. 26/2020

pe ulița strâmtă întoarsă pe dos.

Corneliu Neagu

Nopțile haine îmbrăcate-n brume,

Timp și Destin pe ascuns plecate de la polul nord, O, cum se duce timpul pe căile astrale și-n fiecare clipă ne poartă prin destin, lăsându-ne în gene repere ancestrale să jaloneze calea urmașilor ce vin. Astfel ne trece viața, cu bune și cu rele, fără să știm, anume, ce fi-va după noi, călătorind cu gândul spre neștiute stele la mii de ani lumină,-nainte sau-napoi. N-ajunge nici lumina acolo unde gândul ne poartă într-o clipă prin spațiul infinit, să ne aducă taina ce-a zămislit Cuvântul la marginile lumii în timp nedefinit. Cuvînt-dumnezeire, ce arde ca o torță în sufletele noastre, orfane pe pământ, ca să primim în cuget nemuritoarea forță din veșnicia sacră a Duhului Cel Sfânt.

au ajuns deodată, într-o zi anume, pe un dor de ducă dintr-un mic fiord. Ah, ce amăgire, la-nceput de iarnă, îmi aduce-n cuget dorul incomplet, într-o simfonie care vrea să cearnă zeci de noi regrete dintr-un triolet.

Dileme Adună plopii crengile-n fereastră cu frunzele întoarse-n asfințit, pe masă plâng garoafele în glastră văzând că te aștept, dar n-ai venit. Și somnul mă cuprinde dintrodată, aș vrea să dorm, dar încă te aștept, din colțul său, părând numai o pată, motanu-și toarce visul, mai absent.

Vara obosită a plecat spre seară într-o zi senină, fără paşaport, când, pe ocolite, apăruse-n gară trenul neuitări izgonit din port.

Poate-ai sosit și tu cu trenu-n gară și trebuia să vin să te aștept… Of, ploaia asta parcă mă omoară, dilemele se zbat în ochiul drept!

A lăsat în urmă toamna revenită cu un vânt sihastru rece și tăios și buluc de frunze, fără recuzită, anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Și vântul bate printre plopi afară, rafalele deodată se-ntețesc, Trenul neuitării un tren târziu, sosit acum în gară, trimite-n haos plânsu-i nefiresc.

Taifas literar

nr. 26/2020

proză 19-32

Corina Maftei

Ultimul solstiţiu

povestire scurtă Trăiau pe mica insulă de doi ani, de când corabia lui naufragiase în timpul unei furtuni. Nu rămăsese mare lucru din corabie însă cabina căpitanului şi puntea nu suferiseră stricăciuni majore. El reuşise să salveze spineta şi un sextant pe care-l folosea şi acum din când în când. Din echipaj supravieţuiseră cinci marinari. Toţi îşi găsiseră pe insulă un cămin. Fetele erau frumoase şi dornice să placă. Era foarte cald şi nisipul auriu era tot timpul fierbinte. Nopţile erau înăbuşitoare însă apa era aproape şi colibele răcoroase... Era o viaţă plăcută. Ea era una dintre cele mai frumoase fete din familia ei. Se obişnuise greu să trăiască alături de acest străin din ţinuturile îndepărtate ale nordului. El vorbea o limbă ciudată, avea haine ciudate şi prea grele pentru clima tropicală şi cânta o muzică ciudată pe care o citea de pe hârtie... Tânărul John şi cu Alia urcau deseori împreună pe corabie şi îşi petreceau acolo nopţile. Le plăcea intimitatea şi faptul că pe corabie se simţea tot timpul briza din golfuleţ. Ea era şi fascinată şi speriată de tot ce i se întâmpla... el avea multe cărţi cu poze, cu hărţi şi binenţeles, partiturile... erau momente în care el se închidea singur în cabina căpitanului de pe corabie şi cânta la spinetă, în timp ce Alia stătea pe punte şi admira apusurile de soare. El însă nu ştia ce sentimente avea pentru tânăra fată. Îi era necesară, dar neputând să-i

împărtăşească cele mai ascunse dorinţe ale lui, o mare parte din sufletul lui îi rămăsese necunoscut Aliei. Corabia fusese reparată şi repusă pe apă... Nu putea însă naviga prea departe din cauza unor spărturi mari care nu puteau fi reparate cu uşurinţă în condiţiile rudimentare de pe insulă. Era necesar să ajungă pe un şantier din Europa, însă nu era uşor să se ia legătura cu alţi europeni. Insula era destul de izolată şi cei de acolo se deplasau cu bărci uşoare cu vâsle... cei cinci marinari au ajutat la reparaţia corăbiei, însă catargele se prăbuşiseră iar velele erau toate rupte... astfel, în acest moment, corabia putea fi folosită doar ca dormitor şi loc de depănat amintiri... Ancora rezistase, astfel încât acum corabia se legăna uşor într-un mic golfuleţ adăpostit... Locotenentul posta în permanenţă oameni de pază dintre marinari. Nu renunţa la ideea că cineva îl va găsi pe el şi pe cei cinci marinari din echipaj şi că se vor întoarce cu toţii în Anglia... Aveau fiecare câte o colibă în apropierea golfului ca să poată ajunge uşor la corabie... se adaptaseră la viaţa simplă. Satul nu era mare şi se găsea peşte din belşug. Se puteau hrăni şi cu fructe care creşteau peste tot... în timpul liber făceau scufundări în căutarea perlelor şi admirau coralii care înconjurau insuliţa. Povestea de dragoste dintre acest locotenent englez şi frumoasa indigenă începuse în noaptea solstiţiului de vară. În acea regiune în perioada solstiţiului se iscau furtuni puternice şi vânturi potrivnice. Pe insulă era sărbătoare... se aprindeau focuri şi indigenii cântau, dansau şi se distrau toată noaptea... În acea noapte se pornise furtuna pe la miezul nopţii. Se auzise zgomot de catarge

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

frânte şi se văzuse umbra corăbiei eşuată pe ţărm. Tot satul dăduse fuga pe plajă să ajute corăbierii. Din păcate, mulţi au fost răniţi şi mulţi au pierit în acea noapte. Cei şase supravieţuitori au fost aduşi în sat, fiind îngrijiţi de localnici. Alia era una dintre fetele din casa unde fusese adus locotenentul. Avea şaisprezece ani, era înaltă şi brunetă. Părul îi ajungea până în talie. Îi plăceau orhideele albe, flori pe care le purta în păr. Purta un sarong roşu şi umbla în picioarele goale... avea ochi foarte luminoşi şi o privire blândă şi supusă. Uneori, însă, prin ochi îi trecea o flacără care scotea la iveală un suflet pasionat şi o tărie de caracter destul de rar întânită pe aceste melaguri... Erau multe fete în familie. Mai avea trei surori, una din ele mai mare iar alte două mai mici, iar fraţi avea trei mai mici. Fetele cele mari duceau toată gospodăria de când le murise mama. Tatăl era pescar şi uneori se scufunda după perle. Avea deja o mică comoară. Fiecare fată şi băiat avea câte o mică punguţă de piele în care îşi ţineau perlele care erau de diferite culori şi mărimi. John, tânărul locotenent încă nu renunţase la ideea de a se întoarce în Anglia. Avea familie acolo, un domeniu, însă el fiind al doilea fiu toate acestea îi reveneau fratelui mai mare. Din acest motiv el alesese această meserie de marinar şi plecase de acasă. Fusese educat de mic, îi plăcea să picteze, să citească şi să asculte muzică... Aici pe insulă găsea mereu peisaje deosebite şi tot timpul căra după el cutia de vopsele şi şevaletul. Uneori stătea ore întregi în hamac fără să vorbească. Ore în şir se gândea la ceva nelămurit... Deocamdată nu ştia dacă va putea pleca de aici. Îi instruise pe cei cinci membri ai

nr. 26/2020

echipajului să facă şi să întreţină un foc imens pe un munte din vecinătate. Spera ca acest foc să fie văzut de vasele care treceau prin zonă, însă corabia lui se abătuse destul de mult de la rutele comerciale obişnuite şi pe harta insuliţa lor nu era decât un mic punct... Familia lui provenea din Irlanda. Nu locuiau chiar în Londra, ci aveau o casă undeva în apropiere. Tatăl lui murise într-un accident de vânătoare. O mai avea pe mamă, pe fratele mai mare şi o soră mai mică. Aici pe insulă însă fusese adoptat de familia Aliei. El avea purtări plăcute, ajuta la treburile casei şi o iubea pe fiica lor. Era de ajuns aici. Ea spera desigur ca el să nu mai plece niciodată. Nici nu ştia că mai există şi alte locuri în afară de insula lor. El îi arătase pe hartă de unde venea el, îi arătase alte continente, alte ţări, alte mări şi oceane... Alia rămânea uimită că lumea e atât de mare. Începuse să deprindă literele şi el îi arăta atlasele geografice şi îi povestea despre ţara lui. Pentru ea, începuse să picteze din amintire peisaje din Anglia, copaci de acolo, peisaje de primăvară sau de toamnă care nu puteau fi văzute aici unde tot era verde tot timpul anului şi unde era cald şi umed permanent. Îi plăcea să picteze şi peisaje hibernale, dar era foarte greu să-i explice Aliei ce este zăpada... Se apropia un nou solstiţiu de vară... cu fiecare vară care venea şi pleca tânărul spera să se încheie şederea lor pe insulă... Şi ceilalţi marinari sperau în taină că urmează un ultim solstiţiu... care-i va duce înapoi în ţara lor, în lumea lor de unde fuseseră smulşi cu atâta brutalitate şi că această perioadă petrecută la tropice va fi în curând doar o amintire...

anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar

nr. 26/2020

cerul bântuit de umbre, ascultând tânguirile

Silvia Giurgiu

nopții și ale propriului suflet, ce se lupta cu

Suspinul chitarelor orgoliul și rațiunea, care îi declaraseră război. Plânsul chitarei încetă, la fel de brusc cum începuse, scriind continuarea cântecului, pe obrajii

femeii,

brăzdați

lacrimile

remușcării. Degetele lipsite de vlagă, tresăreau sub intensitatea suspinelor, smulgând corzilor îndurerate, gemete prelungi. Peste ferestrele cenușii, ploaia își prelingea tristețea, iscodind curioasă odaia slab luminată. Din când în când, cerul despica întunericul nopții cu biciul său de

foc,

dojenind

Torentele iernii se năpusteau peste el dezlănțuite, risipindu-i mânia și slăbindu-i rezistența, cu care se opunea asaltului forțelor aliate, ce apărau reduta doborâtă a inimii. Pumnii strânși se străduiau să sugrume impulsul irezistibil, de a privi înapoi, către fereastra luminată de stelele muribunde ale dragostei, ale cărei tânguieli îl dezmierdau disperate. Pieptul tresălta sub pelerina de ploaie, înroșindu-i împotrivirea cu sângele

universul cu tunete asurzitoare. Brațele se strânseră avide în jurul instrumentului muzical,

dezacordurile strunelor chinuite, iar fruntea sprijinită de sticla rece primea sărutul cast al ploii, ce tremura de dorință, pictând inimioare lichide. străzii

dezvăluiau

indiscrete

silueta bărbatului, ce se îndepărta cu pași rari și șovăitori, aplecat sub povara tristeții. Fruntea

adânc

plecată,

purta

cununa

înfrângerii și stigmatul trădării. Iubirea rănită

se agăța cu deznădejde de gleznele lui, opunându-se

plecării

răzbunării.

Durerea

recentei

despărțiri

depășea demnității

răscumpărate

în

Lămpile

altarul

satisfacția

iubirii

pierdute,

răstignite pe

înzecit în intensitate

căutând

căldura

iubirii

iremediabile,

iar

strigătul mut al ochilor iubitei alergau după el, înfășurându-l cu brațele invizibile ale iertării. Bărbatul se opri cu fruntea ridicată către

lacrimile

și

cu căința

femeii iubite, pe care o pedepsise, negându-i iertarea. Balanța perfidă a sorții se înclina ireversibil sub povara insuportabilă a remușcării, iar vaietele sfâșietoare ale sufletului condamnat umpleau văzduhul bântuit de stihii. Puntea de foc a ochilor reuni cele două suflete rătăcite, arzând cu vâlvătăi peste fluviul de lacrimi, ce curgea dedesubt. Pașii grei și indeciși pășiră eliberați peste ea, tot mai siguri și mai cutezători, călăuziți de puterea dragostei ce-l chema înapoi, prin vraja irezistibilă a strunelor fermecate.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar Pop Dorina

nr. 26/2020

înnopta și acolo. N-au nevoie de hrană și căldurică.

Se așează cuminte, cu un peștișor în mână, Strălucirea patinelor între o pungășie și un sechestru lângă tatăl său. Adoră amândoi hocheiul pe

– Te-ai lovit,Oly? – Nu cred. – Gata pentru azi, afirmă părintele-antrenor mulțumit totuși de evoluția sportivului său. – Mai rămân puțin. Fac câteva sărituri și vreo trei rotații, apoi vin acasă. – Bine. Te las singur. Mi s-a făcut foame... Dialogul dintre tată și fiu și scârțâitul patinelor aplanează foșnetul din tufele mărunte încurcate cu licheni și mușchi. În spatele unui mesteacăn pitic, o vulpe polară încremenită de invidie îl urmărește pe Oliver. Înghite un nod în sec când pinguinul reușește o săritură dificilă și chiar îi curg balele a mânie când un triplu salt îl repune pe sportivul în costum alb-negru pe gheață. Își dă jos patinele, însă, îngândurat, le abandonează la marginea lacului. Doar după ce savurează doi peștișori realizează cât e de uituc, însă tace. Amfitrionul, pinguinul-tată, vizionează un meci de hochei, iar pinguinagospodină îi culcă pe frățiorii lui mai mici. Tot lui i-ar fi revenit misiunea deplasării până la patinoarul natural. La ce bun? Patinele pot

– Du-te la culcare, fiule. Mâine... continuăm. Trei săptămâni îi mai despart de proba de foc. Ascultător, pinguinul-fiu se ridică și-n drum spre camera lui îi oferă mamei o îmbrățișare. – Cum e, dragul meu. Vei reuși? – Desigur, mamă. Nu vin acasă fără medalia de aur! – Eiii, și dacă ți-o fură vreun urs polar, ce faci? – Sunt obosit, nu-mi arde de glume... Noapte bună. Intră în cameră și se apropie de fereastră. E locul unde în fiecare seară rostește o rugăciune. Umbrele nopții îi încâlcesc gândurile și extenuarea îl doboară. Se așează și pune capul pe pernița lui pufoasă. Somnul îl mângâie lin, iar mintea îi zboară spre... concursul olimpic. Parcă era pe podium, pe cea mai înaltă treaptă. Își caută din priviri antrenorul-tată. Nu-l zărește. Constată stupefiat că toți spectatorii sunt vulpii polare. Unde-or fi pinguinii sau focile, urșii? Se trezește transpirat și fuge spre bucătărie să-și procure un pahar cu apă. Din păcate se împiedică de o treaptă și ajunge ca o mingiucă la parter, trezind întreaga casă.

anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Cu o mânuță își șterge transpirația de pe frunte, respiră adânc, și se avântă la o rotație de 360 de grade. Patinele sărută lin luciul gheței. Oliver continuă exercițiul, însă un flicflac îi dă de furcă. Cade ca un bolovan spre dezamăgirea tatălui care-l urmărește de pe margine.

gheață, dar trăind izolați nu-l pot practica. Se mulțumesc să vizioneze din când în când câte un meci mai important. Din păcate, acum, calitatea jocului se înclină spre plictiseală. Crosele caută cu disperare pucul, însă acesta refuză să intre în poartă. Dezgustat de ratările consecutive, tatăl-pinguin își aprinde o țigară. Involuntar, Oliver tușește.

Taifas literar

nr. 26/2020

Zorii de zi se străduiesc să surâdă steluțelor lipite pe crenguțele mestecenilor. Adormite, acestea nu-l observă pe Oliver cum cotrobăie după patine. Caută el ce caută, însă derutat intră în panică. Continuă scotocirile și printre arbuștii de la marginea lacului. Nimic.

viteza generată de picioarele fără patine e mult mai mică. – Eu merg acasă să analizez cum să fac rost de o pereche de patine. – Bine. Mă voi antrena fără patine. Olimpiada bate la ușă...

–Faci curățenie, Oliver? se aude vocea Admirând determinarea patinatorului, autoritară și ironică în același timp a tatăluiantrenorul se îndreaptă hotărât spre antrenor. domiciliu. Se proțăpește în fața monitorului și O lacrimă îngheață în colțul ochișorilor. Ce- relativ repede selectează vreo trei variante i va spune tatei? Cum va participa la pentru achiziționarea unor patine. Din păcate olimpiadă? Întrebări fără răspunsuri și două dintre ele, din cauza prețului, rămân problemă la care nu se întrevăd soluții. inaccesibile. Cea de-a treia e cusută cu ață albă, Trebuie să înfrunte situația și să semnaleze însă poate salva situația. Vânzătorul nu solicită dispariția patinelor. plata în numerar, ci în... pește! „Auzi la el, să mă – Tată, am să-ți spun o veste groaznică. apuc de pescuit. Ce mârlan... ” Totuși face tranzacția, obligându– Poate aștepta se să-i procure o sută până facem primul de kilograme de pește antrenament pe ziua până săptămâna de azi. viitoare, când – Greșit crezi. precupețul va veni Ghinionul e... că... mipersonal cu patinele în am pierdut patinele! drumul său spre Polul – Cum? Când? Nord. „E bine așa. Unde? Familia va pescui, iar – Dacă-aș știi... noi vom continua antrenamentele.” Și Oliver îmbrățișează gheața cu partea albă Mulțumit de el însuși coboară să explice a costumului său, oftând. Antrenorul-tată familiei cum stă treaba. Pinguina-mamă, cu încearcă, fără rezultat, să-l determine să se lacrimi de fericire, acceptă să coordoneze ridice. acțiunea de pescuit. Doar mezinul bombăne,

– Vom comanda pe internet alte patine.

însă nu-l ia nimeni în seamă. Ceilalți, bucuroși – Ușor de zis, însă abia ne ajung banii că pot contribui la o eventuală reușită a lui pentru deplasarea la olimpiadă. Știi doar, mai Oliver, sunt dispuși să meargă chiar acum la bine ca mine, că n-avem nici un sponsor. pescuit. Lumea e invidioasă pe talentul meu! În tot acest timp, pinguinul-patinator se – Mă voi gândi la o variantă. Hai, ridică-te și antrenează urmărit din umbră de șireata cu blăniță albă. E invidioasă pe vecinul ei, nu continuă antrenamentul fără patine. Pinguinul, simțind că visul său de a pentru că e artist pe gheață, ci datorită faptului participa la olimpiadă se năruie, se ridică agale că ea ratase calificarea la patinaj viteză. și plutește pe gheață. O săritură și încă una declanșează apetitul lui de a continua. Îi iese și flic-flac-ul. Doar la triplul salt cade. Probabil

– Săptămâna viitoare vei avea patine noi! – Da? Mulțumesc, tată! Cum ai reușit?

Și pinguinul-antrenor îi explică, neluând în

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar

nr. 26/2020

seamă foșnetul dintre mesteceni, faptul că Teoretic pare ușor, însă, din păcate, n-a ceilalți membrii ai familiei sunt cu mic cu mare reușit doar dublu salt. E bine și așa momentan. la pescuit pentru a aduna „prețul patinelor”. Noaptea va fi un sfetnic bun și nu se știe, poate ziua de mâine îl va ajuta să-și facă exercițiul cât – Hai, alergare. mai aproape de perfecțiune. Adoarme – Nu-mi iese triplul salt! îmbrățișat cu gândul acesta pozitiv și fericit de – Lasă asta... Alergare, sărituri, piruete și faptul că familia-i este alături. pune și grație în brațe. Între timp, târziu în noapte, vecina, vulpița Pinguinul-patinator se conformează. cu blănița imaculată, descoperă depozitul de Piruetele îi ies perfect ca și cum ar fi un fulg pește. Și-ar înfrupta colții în el, dar se simte care se învârte, iar săriturile, puțin mai hazlii, vinovată de ratările pinguinului-patinator. pun în mișcare întreaga masă musculară de Uită și de eșecul ei și de posibilitatea sub costum. Efortul e maxim, însă nu renunță. achiziționării pe gratis a unei imense cantități Grație are, dorință așijderea, ce mai contează de pește și fuge. Ajunsă acasă acolo câteva kilograme în plus? caută patinele băiatului. Nu stă Trei zile au trecut de când prea mult să chibzuiască și, cu întreaga familie muncește de ele în spinare, se îndreaptă zor. Peștele se adună greu. glonț spre depozitul de pește. Chiar dacă triplul salt amânat îl Lasă patinele și până la poate duce pe Oliver sub limita revărsatul zorilor izbutește să bătăliei pentru medalii, vânture spre coliba ei tot speranța însă îi dă aripi. Nu peștele. De abia încape totul în poate renunța. A muncit prea cămară. Ostenită, dă drumul la mult... televizor să vadă știrile În mintea tatălui se matinale, dar adoarme însăilează incertitudini. Dacă satisfăcută că reușise să nu vor aduna peștele necesar? îndrepte situația. „Așa e cel mai Va veni cum a promis acel bine. Invidia nu-și are locul explorator cu patinele? aici.” Îndoieli, întrebări blocate în ceafa care-l doare. Dimineața începe trist pentru cuplul Sufletul lui de tată mocnește la gândul că patinator-antrenor. Alte și alte ratări le Oliver ar putea rata concursul. Ascunde umbresc speranțele. Să renunțe? Nici vorbă! În ezitările în zăpada pufoasă de lângă lac și câteva zile vor sosi noile patine. Taciturni și coboară pe luciul patinoarului natural. istoviți repetă elementele mai ușoare ale exercițiului până când zarva din depărtare îi Pinguinul-patinator stă ca la o comandă. determină să privească într-acolo. Respiră sacadat și repede. Se apleacă și-și – Tată, Oly... pune mâinile în șolduri. Mai dârz ca el, Mezinul familiei, târând ceva greu după el, antrenorul-tată îi explică cum vor încerca să își semnalează prezența bucuros. Cu doi pași facă triplul salt: într-unul tatăl se îndreaptă spre el. Îl ia în – Tu sari în sus, iar eu te prind puțin și-ți brațe și-l aruncă-n sus. dau avânt pentru prima rotație. Restul... ține – Ce s-a întâmplat, strigă Oliver de pe lac. de tine. Cei doi nu-l aud. Lama patinelor strălucește anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

– Atenție, Oly. Oprește-te puțin.

Taifas literar

nr. 26/2020

în soare și pinguinul-sportiv descoperă aplaudă și aruncă cu flori. Cu o ușoară motivul euforiei. Fuge spre ei: întârziere, apar și notele pe tabela electronică. Sunt medii. Sala protestează. Pandino – Sunt patinele mele? Unde au fost? Și mezinul le explică printre bâlbe cum s-a mulțumește spectatorilor, apoi se retrage resemnat. Șansele lui Oliver cresc. Dar produs minunea. urmează Wolf cu un exercițiu foarte bun. Din – Nu mai ete fir de pește... Ăștia chezi tu, Oly, păcate, neatent la o săritură, cade. Inima că sut ale tale? pinguinului parcă ar vrea să iasă din piept. Nu, – Desigur, prichindelule. Te iubesc. nu se poate bucura de nereușita Și agățând declarația de dragoste în contracandidaților săi, dar circumstanțele îi tufișurile pline de zăpadă de lângă patinoarul sunt propice, cu condiția să nu rateze și să-și natural, înhață repede patinele și se încalță cu facă integral exercițiul. E anunțat la ele. Își ia avânt și... triplu salt ratat! Dă cu microfonul sălii. Emoționat, era să intre pe fundul de gheață, mai-mai s-o spargă. gheață cu opritorii pe patine. Din priviri, antrenorul-tată îl previne. Zâmbesc amândoi. – Vlei să te ajut? Auzindu-l pe prichindel, Oliver surâde. Se Totul este sub control, atât gheața, cât și mișcările lui Oliver. concentrează și după Triplu salt reușit! Două un tur repetă saltul sărituri, o piruetă, un buclucaș. rond și din nou triplu – Bavo! Bavo, Oli! Ai salt reușit. Spectatorii eușit... sunt în extaz. Stăpân Fără cuvinte, pe el, pinguinul știe că antrenorul-tată îl se îndreaptă cu pași îmbrățișează. siguri spre titlul Pinguinul-sportiv olimpic. Pirueta din tremură de bucurie. finalul exercițiului îl Încă nu-i totul pierdut, gândește el. eliberează de emoții. Surâde către public, Au urmat zile de trudă și nopți de vise. mulțumindu-i. Face o reverență lângă masa Oliver știe ce are de făcut. Timpul însă nu stă juriului, apoi aplecându-se după câteva flori se în loc, lunecă precum pinguinul pe gheață. Azi, apropie de locul unde-l așteaptă cel care i-a fiind la triplu salt, ajunge pe patinoarul purtat pașii spre performanță. Notele nu olimpic. Lume multă, flori, aplauze. întârzie, sunt aproape maxime. Trece pe locul Pierdut într-un colț, alături de tatăl său, întâi și rămâne acolo până la finalul Oliver încearcă să se adune. Mai sunt doi competiției. sportivi și apoi va evolua el. Îi tremură Luminile, rând pe rând, se sting. Spectatorii mânuțele. La microfonul sălii se anunță se despart cu greu de arena olimpică. Cu următorul concurent. Sala explodează în medalia de aur la gât și patinele lângă el, pe aplauze și tropăituri. E favoritul concursului, bancă, Oliver privește îndelung podeaua ursulețul Pandino. Privirea lui Oliver a vestiarului. De abia acum simte oboseala. înghețat pe costumul acestuia. Parcă ar vrea Tatăl-antrenor, în spatele său, îl masează pe să-l hipnotizeze. Ursulețul evoluează bine. O spate. Nu e nevoie de cuvinte pentru a reda săritură, lunecări, o piruetă, zâmbete spre armonia dintre cei doi. Sunt fericiți. masa juriului și doar un dublu salt. Spectatorii – Ies la o țigară, tu fă un duș și apoi ne TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar

nr. 26/2020

pregătim de drum. Ne așteaptă căsuța decibeli. noastră... Râsul zgomotos al piratului (căci Oliver, Blocat în tăcere, își îmbrățișează tatăl. Își după cum cred că ați constatat singuri, este pe scoate medalia de la gât, așezând-o frumos o navă de pirați) zguduie încăperea. Cineva lângă patine. Pregătit să spele truda pe care n- deschide brusc ușa cu piciorul. o simțise până atunci, intră în baie și dă – Îi dai mâncare cu lingurița, Moș Covrig? drumul la apă. Purificarea îi pătrunde blând pe – Ține post și asta m-a distrat la culme. sub piele hotărâtă să alunge efortul. – Bine, bine „dădaco”, hai că avem treabă. Fredonează o melodie, vorbind parcă cu Cuvântul dădacă are o rezonanță sclipitoare săpunelul care se transformă rapid în clăbuci. Încurcat printre aburi și spumă nici nu în mintea lui Oliver. Privește înfometat spre observă cum este furat din decorul revigorant. farfuria uitată pe masă, însă distanța e seculară. Ar face el o piruetă până la locația Se trezește legat de mâini și de picioare la farfuriei, căci stomacul își cere drepturile, însă propriu. Încearcă să depisteze îl rețin legăturile aplicate pe locația însă doar o sugestie membre. Cu pântecele lipit de minoră îi apare pe retină – spate, într-un târziu adoarme. plutește! Visează? Nu, visul Nu știe cât timp a trecut până atinsese rădăcina împlinirii ce în pragul ușii îl revede pe când a primit medalia olimpică. Moș Covrig. Hotărât să-și Acum situația, denaturată rău, stâmpere măcar foamea, care-i a depășit orice imaginație. dă de un timp dureri de cap, e Aude voci. Mânerul de la ușa hotărât să comunice cu încăperii unde zace sechestrat vizitatorul său. se mișcă și o namilă de om cu – Ce faci... Apolodor? un ochi acoperit și o pălărie – Nu mă cheamă „Apolodor”! găurită de molii intră cu o Numele meu este Oliver. farfurie de tablă în mână. – Mănâncă, piticanie! A învățat el la școală că tăcerea e de aur, însă greu se poate abține. – Ești mut?

– O, știi să vorbești. E un început. Vrei puțină apă? – Mi-e și foame, dacă nu vă supărați. – Educat, nenică... Cum să mă supăr?

– Vă mulțumesc, domnule. Ar vrea să-i povestească pe scurt istorioara – Nu mă tot domnii acolo, spune-mi simplu: vieții lui, dar pentru că „domnul” are buzunarele pline de ironie se rezumă doar să- Moș Covrig. l privească. – De unde vă vine porecla? – Zi bogdaproste că m-au trimis pe mine, – N-am timp să-ți spun astăzi, poate altă căci dacă-l trimiteau pe Cuțitașul-Taie-Tot să dată. Uite cum facem. Dacă-mi promiți că stai vezi cum vorbeai tu... doar în interjecții cu anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

– Și din vorbă-n vorbă, Oliver încearcă să-i – Nu, domnule, dar... tratația fiind cam rupă zgarda ironiei. Nu reușește, dar obține un dură... nu prea știu ce să spun. – Auzi la el, ce cuvinte elevate: „domnule”, alt cadou. Prețul? Infim. A simulat o tusă și „tratație”. De unde ești, mă, așchiuță, că doar fâstâcit, interlocutorul său l-a dezlegat frecționându-l dur pe spate. nu te-am decupat dintr-un dicționar.

Taifas literar

nr. 26/2020

cuminte, nu te mai leg. Închid ușa și poți face ce dorești, însă în liniște.

Soarele obosit să privească valurile se duce la culcare. Pirații însă n-au terminat vinul. Se împleticesc pe podea gata-gata s-o analizeze – Promit! – Revin mai spre seară să vorbim și o să te de la orizontală. Noaptea va fi un sfetnic bun și repun în poziția inițială. Cuțitașul-Taie-Tot n- de ce nu o posibilitate benefică de evadare, gândea Oliver în tăcere. ar accepta acest compromis, dar lipsește azi. Reușește să închidă ochii, însă un fum Oliver are suficiente informații pentru a puternic îi pătrunde în nas, declanșându-i un încerca o evadare. Nu știe însă cum va deschide ușa încăperii, restul, în imaginația lui, strănut neanunțat. Nu mai poate zăbovi. Fie e floare la ureche. Așteaptă să iasă Moș Covrig. ce-o fi. Decât să-l sechestreze din nou, e decis Pe partea cealaltă a ușii cheia se rotește o să-și ducă până la capăt evadarea. Se descotorosește repede de plasa de pește, singură dată, apoi liniște. aleargă spre marginea vasului și nu se aruncă Orice plan începe cu primul punct și aici în apă, ci lunecă pe partea exterioară ca o constă într-o unealtă pentru a deschide ușa. cârpă pentru a aplana zgomotul produs de apă Face o tură prin cameră, dar puținele obiecte îi la contactul brusc al corpului său cu aceasta. provoacă o stare de nervozitate. Se apropie de Laba piciorului drept masă pentru a mânca pătrunde în oceanul puțin. „Furculița! rece și liniștit, însă Evrica... ” Bucuria îi piciorul stâng refuză să pătrunde în corp, în facă același lucru. Pe timp ce fața i se moment, ceva îl reține. înseninează. Ia Piciorul stâng s-a tacâmul salvator și agățat într-un inel de rapid îi îndoaie trei fier, ruginit de ani, dinți, apoi se apropie situat în partea de ușă. Din trei mișcări inferioară a vasului. Spre norocul său, acesta a o deschide. Nu are timp de pierdut cu bezele și cedat datorită greutății corporale și Oliver a încurajări. Pășește suspicios pe culoar, apoi intrat brusc sub apă. Înoată îndepărtându-se urcă scările și deschide trapa. Undeva în de pericolul sechestrului, dar anevoios fiindcă depărtare, la bordul navei, pirații se prăjesc la nu a reușit să-și desprindă de picior inelul soare lângă un butoi cu vin. Deodată unul se buclucaș. E la fel de bun la înot precum este la ridică și se îndreaptă spre el. „Oare m-a patinaj, altfel n-ar fi ajuns la mal înainte ca văzut?” N-are vreme de răspuns. Din priviri, pirații să-i descopere lipsa. caută o ascunzătoare. A găsit-o, acolo între Se întinde pe nisipul uscat și plânge, căci plasa de pește, însă are de făcut trei pași carei pot fi fatali. La jumătatea distanței, piratul se rugina din metal i-a pătruns în picior. Are oprește și se îndreaptă spre mare pregătindu- totuși tăria de caracter să analizeze zona. Pe se să urineze. „Dumnezeu este cu mine!” întinderea albastră e liniște. Privește malul și susține Oliver în timp ce se furișează tresaltă. Cu ultimele puteri strigă, descoperind așezându-se confortabil. De sub plasa de pește în apropiere o umbră cunoscută: – Tată!!! până la marginea vasului mai sunt vreo patru pași, mai grei, fiindcă pirații, cu vinul Umbra întoarce capul și aleargă spre el. fermentat în cap, încep să se plimbe de colo- Visul urât caută în nisip un punct, căci viața își colo. va urma cursul lin alături de cei dragi. TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar

nr. 26/2020

Au trecut mai bine de trei luni de la olimpiadă. Pe terasa casei, Oliver joacă șah cu tatăl său, însă nu se poate concentra la partidă. Întrebările îi înmuguresc în gânduri cu fiecare mutare de pe tabla de șah: „De ce l-au răpit pirații?” „Oare când inelul s-a desprins de corabie n-a făcut fisură în lemnul acesteia?”

până și cu cei câțiva drogați ce dormeau pe plajă, băgându-i în sperieți, dar s-au convins, că nu văzuseră nimic, în afară de unul care văzuse de departe acel du-te vino al lor mai devreme pe plajă. Acela, susținea însă că nu putea recunoaște persoanele, ce-și făceau de – Dacă nu știi să te aperi, în cinci mutări ești lucru acolo pe plajă, fiind prea departe. Au ajuns la concluzia că făcuseră greșeli multe și mat! Și Oliver împrumută înțelepciune din scurta fata era posibil să se fi ridicat așa amețită cum sa experiență de viață și obține un pat muncit. era de la drog și să se fi îndepărtat singură. Nu erau însă siguri de acest lucru și trebuiau să – Unde-i matul, tată? afle adevărul, neapărat. Nicola era furios la – Bine, fie... remiză? culme și îl beștelea pe Marco: În timp ce aranjau piesele – Sunteți o gașcă de neisprăviți și tu ești cel mai prost, dintre toți! Trebuia să te fi gândit, să o duci la loc sigur ca să nu scape, nu să o pui la dispoziția tuturor, doar ca să te răzbuni pe taică-su! Bastardo!

– Poate vrei să spui, că nu ai fost tu ăla care ardea de dorință Maria Giurgiu să profite primul de ea? Mi-ai sugerat tu, ce să fac, ca să te Petrecere Nefastă distrezi și a trebuit să-i satisfaci – și pe ceilalți cretini, ca să nu cap.6(continuare) existe discuții. Du-te dracului, Nicola! Ești un De când Desire dispăruse de pe plajă, Nicola mare ticălos! Acum încerci să dai vina pe mine, și Marco, nu-și mai găseau liniștea. Căutaseră asta însă nu ne ajută s-o găsim. Trebuie să ne cu meticulozitate pe la restaurantele gândim la un plan mai bun. învecinate, inspectaseră plajele învecinate, – La dracu, Marco! Sunt furios la culme! bărcile parcate pe țărm nesupravegheate, însă Scuză-mă! Cum a putut să scape? Se vede că nu găsiseră nici urmă de Desire. Se drogul ăla nu era ceea ce trebuia să fie. Trebuie interesaseră printre persoanele care se să am o discuție cu acel blestemat de Costas ocupau de întreținerea plajei și care mi l-a vândut drept marfă de optimă ambarcațiunilor, la localurile învecinate, și nu calitate. La dracu! Cred că va sfârși în infern găsiseră pe nimeni care să pară că ar avea vreo acel bastard blestemat! Nu știe pe cine a legătură cu ceea ce-i interesa pe ei. Era însă încercat el să tragă pe sfoară și îl voi lămuri greu de ținut sub observație totul. Încercaseră negreșit. anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

pentru o altă partidă, o lacrimă îi aduce aminte că medalia și patinele au rămas la pirați. „Nau ce să facă cu ele.” În schimb el, campionul olimpic, va păstra nealterate dorința de autodepășire și curajul – o bogăție care nu-i poate fi furată.

Taifas literar

nr. 26/2020

În acel moment, telefonul lui Nicola sună: – Alo?

– Ciao Nicola! Sunt Massimo și doream să-ți spun că eu mi-am îndeplinit misiunea! Am urmărit oamenii mei până acasă, m-am uitat bine și în mașina lor, pe care au lăsat-o în parcarea din fața casei lor și nimic! Fata nu e cu ei și eu cred, că nu au nimic de-a face cu dispariția ei. Voi ați avut mai mult noroc?

terminat cu mine, la atacat pe Fernando. El fiind mai în față cărând-o pe cealaltă, nu observase ce se întâmplă. L-a scos din circulație și pe el, a cărato cu sine pe cealaltă blestemată și au dispărut. N-aș putea spune în ce parte au luat-o. Mi-a rupt nasul nenorocita și m-a distrus cu o lovitură între picioare, m-a scos din circulație pentru câtva timp. Ce o să mă fac eu când m-o vedea Angi cum sufăr ca un câine și ce–i voi răspunde, când va pune întrebări?

– Nu! Parcă s-a volatilizat! Ascultă Massimo, de cei doi cretini care i-am trimis să ducă cele – Ooh doamne! Da ce dracului bărbați mai două tipe acasă, ai vreo veste? Îi ucid, dacă în loc să-și facă treaba profită să ne bage în alte sunteți și voi, că v-a scos din circulație o buclucuri. La telefon nu răspund. Dacă-i vezi, muiere drogată? Că doar era drogată! Nu-i adevărat? spune-le să mă sune! -Ți-am spus, că m-a – Eu nu am idee ce luat prin surprindere, fac ei și poate s-au dus ticălosule ! Nici nu acasă! Aș dori să mă gândeam că se putea duc și eu acasă, ca să trezi până a doua zi, în nu am iar discuții cu halul cum arăta. Însă smama. Îmi face iar a trezit și era precum o viața un calvar, dacă nu scorpie dezlănțuită, merg acasă în astă când m-a atacat. La dracu cu toate noapte. Încerc să-i chem, din nou. blestematele astea de femei, cu Nicola cu – Bine! Cheamă-i și spune-le să mă sune Marco și cu tine! imediat! – Calmează-te boule! Sună-l imediat pe Massimo a chemat de două ori pe Carlo și Nicola și spune-i cum stă treaba! Înseamnă că într-un târziu i-a răspuns: ceva nu a funcționat cum trebuie cu – Carlo, ce dracului faceți? Nicola e scos din somniferul. Se schimbă treaba! Cealaltă e minți de supărare că nu l-ați chemat. Unde posibil, să se fi trezit mai repede decât sunteți? prevăzuseră ei și să fi fugit de unde au lăsat-o. – La naiba Massimo! Una dintre cele două – Îl sun! Ciao! tipe aproape ne-a scos din circulație. O căram După convorbirea cu Massimo, Carlo începu în spate pe ticăloasa aceea, crezând că era să caute numărul lui Nicola, privindu-l inconștientă căci așa părea, când ea m-a compătimitor pe Fernando care se trezea după surprins, lovindu-mă pe nepusă masă. Era cruntele lovituri primite de la Maria Carla. precum o scorpie feroce, ticăloasa și nu am Acesta vedea stele verzi din cauza durerilor de avut vreme nici să scot un cuvânt. Când a

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar

nr. 26/2020

între picioare apoi m-a făcut zob, mi-a rupt gura, nasul, nenorocita… apoi a sărit asupra lui Fernando care era mai în față și nu observase care e mișcarea și l-a aranjat și pe el, după care, au fugit amândouă lăsându-ne lați în mijlocul drumului ca pe două mortăciuni. Când mi-am revenit în simțiri, nu mai era nici o urmă de ele. – Alo! – Alo! Unde naiba sunteți Carlo? De ce nu Fernando abia acum începe să dea semne de răspundeți? Nu v-am spus să mă țineți la la viață. – Uffa, porco diavolo! Ce dezastru! Ce curent, cum merg lucrurile? Ați dus fetele alea dezastru! Sunt înconjurat numai de fătălăi, nu acasă, bastarzilor? de bărbați. O afurisită de muiere să vă reducă Carlo așteaptă să înceteze o în halul ăla! Nu pot să-mi cred clipă blestemele lui Nicola de urechilor! Rămâi aproape de care îi era lehamite, ca să-i zică telefon nenorocitule, căci te ce se întâmplase: chem puțin mai târziu să-ți – Ascultă Nicola, fetele spun ce-i de făcut! acelea s-au trezit în timp ce noi – Ce dracului crezi că mai e le căram spre mașină. Efectele de făcut altceva, decât să ne drogului au dispărut mult dăm la fund? Fetele acelea ne înainte de când prevăzuserăți pot băga în mare belea, dacă voi și ne-au surprins, lovindumerg la polițe să ne denunțe! ne în timp noi le căram în spate Amintește-ți că eu nu sunt în crezându-le complet slujba ta, ca să-mi comanzi ce inofensive! Cred că și cealaltă strebuie să fac și ce nu, a trezit și a plecat singură de pe nenorocitule! plajă! – Amintește-ți tu, că ai profitat de cealaltă, – Ce dracului spui Carlo? Cum? Cine s-a trezit? Vrei să spui că somniferul nu a fost cot la cot cu toți și deci ar trebui să-ți cunoști singur interesele dobitocule! Nu ai avut ezitări destul de puternic? să o faci. De ce să vă denunțe, astea două, că – Da! Una din ele, era cât se poate de trează doar nu le-ați făcut nimic! Sper! Cine dracului și cum o credeam adormită, în timp ce ne-am le-ar mai crede, când vă vor vedea pe voi în ce îndepărtat destul pe stradă, m-a surprins hal v-au adus? Acum voi sunteți cei maltratați lovindu-mă rău, până am căzut leșinat. proștilor, de două curve bete! Nu cumva ați Ticăloasa aia nu-i o femeiușcă oareșcare! După încercat să vă dați și la cele două, deși eu vă cum știe să lovească, pare că are școală, e o spusesem să nu o faceți? Mă îmtreb cum altfel profesionistă. Știe exact cum să scoată un om de ați înfuriat-o pe scorpia aia? din circulație tipa. M-a bătut cu metodă, până Carlo își dădu seama, că l-a luat gura pe ce, nu am mai știut de mine. Întâi m-a lovit anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

care suferea în zonele deteriorate destul de rău, după aparențe. Nu era în stare să facă nici un pas fără să-i vină să urle. Carlo se felicita în sinea lui, că scăpase ceva mai ieftin, ca prin miracol. Telefonul sună și Nicola răspunse în cele din urmă:

Taifas literar

nr. 26/2020

dinainte și a spus o prostie. Era gata să se dea cretin de Marco în povestea asta urâtă și îl de gol, că au încercat să le violeze și pe cele făcuse părtaș la violul acelei amărâte, pe care două. Se strădui să o dreagă repede: le-o oferise pe tavă. Dacă nu ar fi profitat de – Nu, Nicola, nu le-am atins în sensul acesta, ocazie cum intenționase inițial, îl luau în poți fi sigur! Mă refeream la cea de pe plajă! zeflemea. Dar o făcuse și acum regreta, căci Dacă nu era destul de inconștientă și știe ce i s- dacă răsufla ceva despre ticăloșia la care a întâmplat, ne poate face mari probleme! Ar participase, Angi iubita lui l-ar fi lăsat cu siguranță și viața lui ar fi fost distrusă. Nu avea putea să ne denunțe. – Nu o va face! Nu are martori, probe și nu încotro și trebuia să colaboreze, ca treburile să era conștientă în acele momente. Asta e sigur! se rezolve fără repercursiuni pentru el cât și pentru toți care participaseră la acea infamie. Voi lua eu măsuri, să nu răsufle treaba asta. Asta i se întâmplase mai mult din cauza lui Duceți-vă acasă și ține-ți telefonul la îndemână, că poate voi avea în dimineața Marco. Erau prieteni, cântau în trupa lui și le procura clienții, fiind el șeful trupei. Practic, îl următoare, nevoie cu voi! incitase să profite – Bine, bine! Să știi atunci când el s-a însă, că eu nu mă simt arătat dezinteresat, în stare acum, în halul spunându-i că e gratis cum sunt să mai îți fac distracția și tipa nu vreo treabă și nici nu înseamna nimic pentru mai vreau alte belele, el. Era faimos Marco, în așa că nu mai conta pe branșa lui. Grupul îi mine. Nu-ți datorez datora lui, faima și ascultare amice! aprecierile clienților, contractele bune, ceea ce – Ce spui Carlo? Continui cu tonul ăsta? Te- conta mult în meseria lor. Era talentat și ai distrat alături de ceilalți cu fata aia și acum expert în alegerea repertoriului muzical. Avea încerci să te dai la fund sperând că vor plăti și un stil convingător în relațiile cu clienții. oalele sparte ceilalți în locul tău? N-o să-ți Avea mult șarm și știa cum să se pună în meargă, crede-mă! Ești și tu în rahat cât și toți valoare, și avea succes la femei. Era însă foarte ceilalți care am fost la petrecere. Nu uita! O să răzbunător și ferească Dumnezeu, să-i devii mai stăm de vorbă despre asta și o să mi-o dușman! Asta era partea urâtă la el. Omul ăla plătești! Nicola închise telefonul în culmea are un sloi de gheață în loc de inimă. furiei și în ochi îi strălucea o răutate drăcească Fata aceea, Desire era moartă de iubire de care celălalt ar fi trebuit să se teamă pentru el iar el se prefăcea că simte la fel, însă În sinea lui Carlo simțea că se sufocă de nu dorea decât să o distrugă, disprețuind-o. furie. Nu-i plăcea tonul și pretențiile acestui Asta doar pentru că odată de mult, tatăl fetei lNicola. Nu era în solda lui, nu-i plătea nimic și a umilit, interzicând fiicei sale relația cu el. cu toate astea se purta cu aroganță, făcea pe Marco, era omul care ar fi putut reuși să-și șeful pentru că-l atrăsese împreună cu acel ducă trupa de muzicanți către succes. Păcat că TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar

,,La dracu, eu unu, nu mă voi lăsa prostit! Ticăloșii ăștia, în special Marco ar putea să mă tragă la fund și pe mine, chiar fără voia mea. Trebuie să ies din rahatul ăsta, dar problema e, cum? Dacă plec din trupă acum, pierd munca, faima și destui bani. Greu mai găsesc o ocazie bună de câștig. Asta nu poate intra în discuție. Trebuie doar să deschid ochii și să fiu atent, să nu mă mai las atras în belele, ca în seara asta, tocmai acum că Angela s-a decis să rămână cu mine. Ooh! Sper să nu afle niciodată, de porcăria în care m-am băgat astă noapte. Mă aruncă pe ușă, direct în stradă, dacă nu mă ucide mai întâi. Nu vreau să o pierd pentru nimic în lume. Uff! Complicată mai e și viața! Apropos, trebuie să mă gândesc ce-i spun Angelei, despre felul cum m-am pricopsit cu vânătăile astea urâte. La asta nu mă gândisem! Îmi iau măsuri de siguranță, să nu mă trădeze prostul ăsta de Fernando!”

aia îi făcuse praf bijuteriile pentru multă vreme, după cum se chinuia să meargă ca vai ce capul lui, amărâtul! Se apropie de el compătimitor, zicându-i: – Hei!Fernando! ,,Come va”? Dumnezeule! Te-a desfigurat ticăloasa aceea, că nici nu te-aș mai recunoaște dacă n-aș ști cine ești. Porco diavolo! Mă vezi Fernando? -Da Nenorocitu-le, te văd! Unde e nenorocita ca să o ucid? Văd doar cu un ochi, dar mi se pare că și mutra ta e destul de șifonată. Cine dracului ne-a făcut asta? Parcă era o femeie! De unde a răsărit, că eu nu văzusem pe nimeni pe stradă, în afară de noi și cele două drogate? – Dar cretin mai ești, ori te-a năucit aia în bătaie de nu mai știi pe ce lume ești! Păi era chiar una dintre drogate, cea care ne-a aranjat. Era cea pe care o căram eu, în spate. S-a trezit sau doar se prefăcea că-i inconștientă, după câte văd. Ma scos din circulație pe mine întâi, luându-mă complet prin surprindere și cum tu încercai să-i abuzezi prietena nemaivăzînd nimic în jurul tău, după ce a terminat cu mine, a sărit pe tine, nenorocitule! Ea te-a aranjat astfel! -Pe dracu!Hai repede după ele, să nu ne scape! Zicând acestea, dădu să se pună în mișcare, împleticindu-se și era aproape să cadă secerat de suferință, dacă Carlo nu îl susținea la timp.

– Ești nebun! Cum dracului să le mai prinzi Între timp, Fernando se ridicase în două ,că vor fi de mult la adăpost! Am zăcut amândoi picioare, cu chiu cu vai. Se vedea clar, că fata inconștienți destul timp. Tu mai mult. După ce anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

prostul ăla începuse să tragă iar droguri pe nas și bănuia că acest mafiot de Nicola care îi dădea drogurile, îl cooptase pe Marco, să le și vândă pe ascuns în localurile unde cântau. Odată ce a luat-o pe această pantă, adio speranțe de viitor. Dependența de droguri e drumul sigur spre pierzanie. Mai mult, recăzuse și Fernando, care acum era dependent și în aceeași situație cu Marco. Mai nou, a descoperit că și Massimo se droga. Își zise cam înfricoșat de amploarea pericolelor ce le întrezărea în jurul său:

nr. 26/2020

Taifas literar

nr. 26/2020

ne-au redus la tăcere, au fugit.

lui de răzbunare. I-a zis-o verde-n față:

– Porco diavolo! Dar erau inconștiente…

– Eu unul nu vreau carabinierii pe cap, să-și -Se vede că nu destul, dacă au putut să ne bage nasul în afacerile mele, pentru o prostie facă asta. Hai să ne cărăm mai repede, de aici, de-a ta! I-a dat replica plin de nervi: până nu trece vreo patrulă de poliție și ne – Încetează odată să mai cobești banditule! întreabă ce am pățit! Te duc eu acasă, că am Am înțeles, că doar nu-s cretin! mașina aproape sau te simți în stare să mergi – Ha, ha! Ai început să vezi doar paiul din singur? ochiul altuia și nu vezi bârna dintr-al tău?

– Nu știu! Nu cred că pot sta în șezut. Mă Deschide bine ochii, doar atât îți spun! simt ca dracu! – Bine, bine, a mormăit el punând frâu, – Am vorbit cu Nicola. S-ar putea ca mai furiei. târziu să aibă nevoie de noi. În timp ce Marco supraveghea casa, a văzut– Ce vrea ticălosul ăla? Să ne bage în alte o intrând pe Maria Carla și a tras concluzia, că buclucuri? Nu vreau să aud! Nu i-ai spus ce s-a Desire este acasă. Deci aveau dreptate să întâmplat? presupună, că drogul nu era, ce crezuseră. L– Ba i-am spus! Se a anunțat pe Nicola săpare că și fata de pe i confirme, că plajă s-a trezit și a presupunerea era fugit, deci drogul corectă, mai cu seamă folosit să le scoată din că Maria Carla era întrcirculație pe fete, a dat o formă destul de greș. Nu era marfă bună, când de fapt ar fi bună. Cei doi au ajuns în parcare și de acolo cu trebuit să fie încă incapabilă să meargă pe mașina lui Carlo au ajuns în cele din urmă stradă, dacă somniferul acela care el îl pusese în sticla de șampanie, ar fi funcționat, conform acasă, cu chiu, cu vai. cu așteptările lor. În dimineața următoare Marco și Nicola au Totul scăpase de sub control într-un mod căzut de acord, ca unul din ei să supravegheze permanent casa lui Desire, să observe, dacă ea lamentabil, în plus exista pericolul, ca ea să-i a venit acasă. Dacă nu, era încă pe undeva denunțe. Sau poate nu! Va risca și o va chema ascunsă, ori cineva a ajutat-o să scape, mai târziu pe Desire, prefăcându-se, că nimic stricându-le lor planurile sau a fost răpită. nu s-a întâmplat. Posibil, că nu-și amintește Trebuiau să afle mai repede ce se întâmplase nimic și va crede că s-a îmbătat. Poate nu totul e pierdut. și să împiedice să se înrăutățească treburile. A rămas Marco, să țină casa sub observație. Era plin de furie și frustrare și Nicola îl atenționase, să nu facă alte greșeli, că îl lasă baltă dacă se bagă în gura lupului, din dorința

Va urma (Roman în lucru)

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar eseu 33-40

Dandu Briel

nr. 26/2020

jurul lor pentru a nu părea penibili sau anormali. O viață în care nu ai un fir călăuzitor, diferit

De ce fac eu toate acestea? de viața pe care o duci zilnic este obsolut Majoritatea oamenilor se trezesc în fiecare zi, se spală, mănâncă ceva, se îmbracă și apoi pleacă la serviciu sau încep treaba pe care o au de făcut. Așa se petrece fiecare zi și lumea continuă să facă aceleași lucruri mereu. Desigur că din timp în timp ne mai întâlnim cu niște prieteni, mai mergem la un film sau participăm la anumite concursuri locale. Cei mai îndrăzneți își propun poate, să facă din ce în ce mai multe lucruri și să participle la viața socială cât mai mult. Așa trec zilele, trec anii, și ajungem la o anumită vărstă la care ne întrebăm, ce rost au toate acestea sau chiar ce rost am eu pe această lume? De ce fac eu toate acestea?

negativă pentru orice om. Fiecare om ar trebui să-și pună viața în slujba unui vis sau chiar a mai multora. Nu este obligatoriu să zburăm pe lună, să urcăm pe Everest, să traversăm Oceanul sau să ne aruncăm cu parașuta dar în schimb putem face ceva ce am putea lăsa în urma noastră în viitor și care să ne împlinească și în prezent. Să scrii o carte, să vindeci un om, să scrii o poezie, să cercetezi universul, să ții o conferință pe o temă motivațională sau orice altă temă, să inventezi un aparat nou, sunt doar câteva din scopurile nenumărate care pot constitui baza unui vis. Toți avem un talent și puțini sunt cei care și-l descoperă.

A trăi fără o dorință intimă și personală, fără un vis, este foarte trist și neproductiv. Mulți au vise secrete și le este rușine chiar să și le repete sau să se gândească cum ar fi dacă acestea s-ar împlinii. Ei își blochează toate dorințele care nu se încadrează în rutina zilnică și le este frică să le dezvăluie celor din

numai atunci când scopul în viață este împlinirea unui vis. Nu are prea mare importanță dacă el reușeste sau nu dar drumul pe această cale este magnific. Dacă o să vă observați în una din zilele obișnuite și o să constatați că ați făcut aceleași lucruri ca și ieri și ca și alalteieri și totul a fost

anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Un prim răspuns este că așa Lucrul cel mai rău care ți se face toată lumea, toți muncesc, poate întâmpla este să nu-ți se distrează, se îndrăgostesc, dorești nimic, să fii harnic la fac copii, îi cresc, îi însoară și le nesfârșit, să fii puternic degeaba, să te ocupi de plimbă nepoții. Dar asta să fie totul, doar asta toate detaliile vieți tale sau ale familiei, să te să fie viața? întâlnești cu prieteni și să te distrezi pe rupte Întradevăr pentru majoritatea oamenilor dar toate acestea să nu aibă niciun scop pentru viața este reprezentată doar de aceste lucruri. tine decât, pur și simplu, trăitul pe această Dar ei uită esențialul, uită să-și dorească și lume. altceva! Orice! Un om este mobilizat cu toate resursele lui

Taifas literar

nr. 26/2020

rutină, opriți-vă puțin și încercați să adăugați Niţu Constantin un alt scop vieții. O zi în rutina obișnuită nu este viață adevărată ci doar mimarea Jocuri de cuvinte - blestem existenței. Ziua în care nu ați făcut nimic nou este o zi pierdută. Blestem Nu trebuie să răscoliți munții sau să acoperiți luna, o viață personală realizată se Moto: „Purtăm pe umeri vechi păcate,/Sau un compune și din multe detalii mai mici dar care blestem de la natură,/Că azi trăim, în sparg rutina. Utilizați mai mult imaginația libertate,/Mai rău decât în dictatură!” („Destin”, proprie și ieșiti din anonimatul rutinei. Fiecare de Constantin Tudorache din „Terapii de şoc”, își poate creea lumea lui, intimă și personală, 1997) care să conțină și puțină iluzie, puțin zbor, un Uite că în 2019-2020 ne-a lovit blestemul pic de prospețime, o păcălire a sorții, o taină, un fel de a fi neștiut de nimeni, puțină creeație, pandemiei. Blestem zisei? Da, blestem, adică o un dor, o iubire, imaginea unui vis de urmat, o invocare a unei nenorociri sau a mâniei divine împotriva cuiva, dar și nouă direcție spre un o nenorocire adusă de nou început sau, pur și blestem. Blestemul e o simplu, ceva ce simțim afurisenie (din vechiul că ne împlinește și ne slavonic aforisat` – scoate din starea de афорисать, „a roboți trăitori. afurisi”), o anatemă Fiecare moment al (din grecescul vieții trebuie trăit anatema – ανάθεμα). numai pentru Blestem vine de la împlinirea personalității noastre și umplerea verbul a blestema, „a invoca abaterea ei cu iubire față de ceea ce suntem și ceea ce nenorocirii asupra cuiva”, moștenit din putem deveni. cuvântul latin medieval blastimare. Dar

Nu încercați să vă amăgiți că puteți trăi fără dorințe împlinite sau în curs de împlinire, nu sunteți legume, sunteți ființe cu suflet și mai ales cu o inimă care dorește să vă ajute să vă regăsiți, dacă cumva v-ați rătăcit, și ați pornit pe drumul altcuiva.

blestem poate proveni din rădăcina cuvântului latin vulgar *blastemium, acesta din cuvântul latin ecleziastic blasphemium, din vechiul latinesc blasphemia, cuvântul blasfemie existând și în limba română (defăimare a lucrurilor sfinte). Comparați cu italianul Drumul fiecărui om este definit de visele lui bestemmia, vechiul cuvânt francez blastenge, vechiul occitan blastenh. iar un om fără vise e un om transparent pe care În alte limbi blestemului i se spune: nu-l vede nimeni. Fiți puternici! Făceți-vă → aalat - аалат în chirghiză; vizibili! → aburu în joruba; → aneckʿ - անեծք în armeană; → ará - ἀρά în greaca antică; TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar

nr. 26/2020

→ átok în maghiară (formare din átkoz, „a → laenatan – ‫ لعنة‬în arabă, lanet în turcă (din blestema”); turcescul otoman lanet - ‫)• لعنت‬, lanet, nalet, → blastenge în vechea franceză (vezi cwên - ‫ جوێن‬în kurdă, ‫ لعنت‬în persană (toate din Hilaire Van Daele, Petit Dictionnaire de arabăbescul laenatan – ‫;)لعنة‬ l’ancien français, Garnier, 1940), blastenh în vechea occitană, blestem în română;

→ lāsts în letonă;

→ malanova în siciliană (din mala, „rea”, din → bölvun în islandeză (din bölva, „a latinescul malus, + nova, „știre”); blestema”, + -un, din vechiul nordic bǫlva); → malbeno în esperanto, → curse necunoscută);

în

engleză

→ exsecratio în latină (din blestem”, + -tiō, din ex- + sacer, „sacru”, + -or); → Fluch în germană (din vechiul german fluoha), vloek în olandeză și în afrikaans (din olandezul medieval vloec, din vechiul olandez fluok);

→ maldição în portugheză, maldición în (de origine spaniolă, maledicció în catalană, malédiction în franceză, maledicție în română, exsēcror, „eu malediktione în novială, maledizione, maleficio în italiană (toate moștenite din latinescul maledictio, maledictionem, „blestem, vorba dracului”; antonimul lui bénédiction, „binecuvântare”); → mallkimi în albaneză;

→ forbandelse în daneză, forbannelse în norvegiană, förbannelse în suedeză;

→ mallozh în bretonă;

→ jeoju - 저주 (咀呪) în coreeană;

→ mifätot în volapük;

→ k'lalá - ‫ קללה‬în ebraică; → katára - κατάρα în greacă;

→ mauvais sort în franceză; → melltith în velșă; → needus în estonă; → noroi - 呪い (のろい), jubaku- 呪縛 în japoneză;

→ kirous în finlandeză (din kirota, „a → praklion – праклён în belarusă, blestema”, + -us, din proto-finicul *kirot'ak, prakeikimas, prakeiksmas în lituaniană; din proto-fino-ugricul *kira-; vezi și estonianul → prekletstvo în slovenă, prokletí în cehă, kiruma și voticele tširoa, tširota); prokletstvo - проклетство în sârbocroată și macedoneană, prokljatie - проклятие în bulgară, prokljátije - проклятие în rusă, Cuvântul blestem în diferite limbi preklínať în slovacă, proklyattya - прокляття → k'lalá - ‫ קְ ָללָה‬n ebraică, kllh - ‫ קללה‬în idiș; în ucraineană; przekleństwo în poloneză; → klątwa în poloneză, kletba în cehă, kletev → saħta în malteză (din arabicul suḵṭa - ‫;س ُْخطة‬ în slovenă, kletva - клетва în bulgară, vezi și arabicul tunisian saḵṭa - ‫سخطة‬, macedoneană și sârbocroată; kletva în „blestem”); bosniacă (din proto-slavicul *klętva); → śāpaṃ - శాపం în telugu, sepata în → küfür în turcă; jawaiană, sumpa în tagalogă, sumpahan în → lá`na - ‫ َل ْعنَة‬în arabă, laana în swaheli; anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

→ cāpam - சாபம் în tamilă;

Taifas literar

nr. 26/2020

malai; → ts’q’evla - წყევლა în gruzină; → uexcaitoa în aztecă;

ciudă... mai ales că și pruncul plîngea în leagăn), Macedonski (Viața nu-mi blestem/Și nici moartea nu mi-o chem).

De blestemele lui Tudor Arghezi precis știți → Verwünschung (din verwünschen, „a cei trecuți de 50 de ani (.../În două surcele de arunca o vrajă” + -ung) în germană, vreasc să se facă/Picerele tale, făptură verwensing în olandeză; buimacă./Plesni-ți-ar timpanul,/Să n-auzi → zǔzhòu- 詛咒, 诅咒 în chineză. când trece traivanul.//Să uiți la cetanii tipicul/Și psalmii în zi de Crăciun./Să n-ai Blestemul în (c)arte după masă tutun./Să-ți pută buricul./...). Moto: „Printre-atâtea minijupuri,/Dezvelind superbe trupuri,/ Hop şi-o maxi despicată!/Bătu-o-ar vântul, s-o bată!” („Pseudo-blestem”, de Iulian Bostan, din suplimentul de umor „Buzunar")

Scriitorii români sau referit de multe ori la blestem. Printre ei sau numărat proletcultistul Dan Deșliu care descria asupritorii (Împovărați de slăvi și de steme,/De ură ferecată-n blesteme), Jan Bart (Așternută la prima furie, era o scrisoare fulgerătoare, plină de învinuiri și blesteme), Ion Creangă (Acum cred că nu ți-i mai face blăstăm cu mine, mi-i da drumul... că tare mare treabă mai am), Mihai Beniuc (Un blestem ce-apasă pe codru/Schimbatu-i-a-n piatră și iască [pe cavaleri]), Mihai Eminescu (în «Venere și Madonă» își învinuiește și își blestemă iubita). Tot la blestem se referă și JarnikBîrseanu (Plimbă-se călugării,/Blestemînduși părinții,/De ce i-au călugărit/Și nu i-au căsătorit), Ion Pas (Femeile au început să țipe, să ocărască și să blesteme), din nou Ion Creangă (Hai să ne blăstămăm, și care dintre noi amîndoi a fi mai meșter, acela să ieie banii!), Eusebiu Camilar (femeia blestema de

Și am putea continua cu literatura universală, cu opera, cu teatrul sau cu basmele, cu desenele animate. Destui eroi sau personaje implică rostirea blestemului unul asupra altuia, blestem ce se deosebește de vrăji adverse și premoniții, cu care ne vom „juca” în viitorul apropiat. Exemple sunt destule, le puteți căuta. Noi ne oprim la Rigoletto, operă în trei acte de Giuseppe Verdi. Premiera operei a avut loc la 11 martie 1851, la Teatro La Fenice din Veneția. Libretul e scris de Francesco Maria Piave, adaptat după melodrama Le roi s’amuse (Regele se amuză) de Victor Hugo. Locul acțiunii este Mantova (Italia), în secolul al XVI-lea. În operă Contele Monterone îl blestemă pe Rigoletto, bufonul ducelui de Mantova, Rigoletto considerând că moartea tragică a fiicei sale se datorează blestemului. Trecem la Romeo și Julieta, tragedie scrisă de William Shakespeare despre soarta a doi îndrăgostiți care luptă împotriva prejudecăților sociale, a urii între familii, a ambiției vanitoase și a destinului. Tragedia celor doi adolescenți, fatal îndrăgostiți unul de altul este probabil cea mai cunoscută piesă de care precis știți, cea mai tipică poveste de

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar

nr. 26/2020

dragoste a Renașterii. Aici muribundul Rămânând tot la blestem, ne amintim de Mercutio blestemă familiile Montague și Frumoasa și bestia, când o vrăjitoare îl Capulet, rostind: „Blestem pe casa lor și pe a transformă pe prinț într-o fiară. În franceză e ta”. La Belle et la Bête, un basm tradițional scris de Chiar și compozitorii s-au aplecat asupra romanciera Gabrielle-Suzanne Barbot de piesei lui Shakespeare, noi invitându-vă să Villeneuve și publicat în 1740 în La Jeune ascultați după starea de urgență, adică în Américaine et les contes marins.

Și toți, tineri de acum sau de mai de demult, Trecem la alt blestem din Shrek, unde știm povestea Dornröschen de Frații Grimm, prințesa Fiona a fost blestemată de o adică Frumoasa adormită (din pădure), de fapt vrăjitoare să fie ziua om și noaptea căpcăun. o variantă transmisă oral a Shrek este un film de animație poveștii literare publicată de realizat de studiourile Charles Perrault în Histoires ou DreamWorks Animation contes du temps passé din Studios în anul 2001, după 1697 (în franceză La Belle au povestirea ilustrată omonimă, bois dormant). În basm, mama scrisă de americanul William vitregă, adică maștera, care Steig în 1990. voia să fie ea „cea mai Cum noi „ne jucăm cu frumoasă”, o blestamă pe cuvintele”, numele Shrek este prințesa Aurora să moară când transcrierea cuvântului în idiș va împlini 16 ani. ‫( שרעק‬corect shrekn), care Este un basm clasic despre înseamnă «frică» sau frumoasa prințesă, o pădure și «teroare», despre care vom un chipeș prinț (tradus greșit la scrie în curând. În limba noi ca Frumoasa din pădurea germană, cuvântul înseamnă adormită, titlu ce poate fi acceptat, deoarece s- «cumplit» (schrecklich), asta ca să intuiți cum au adormit toate vietățile din pădure). Basmul a apărut limba idiș, pentru evreii „așkenazi” l-a inspirat pe poetul italian Giambattista (de prin vestul Europei)... Premiera Basile, care scrie și el povestea Sole, Luna, e românească a filmului a avut loc în 17 august Talia (publicată postum în 1634), care la 2001 în varianta subtitrată, fiind distribuit de rândul ei este inspirată de alte povești din Ro Image 2000 și Euro Entertainment folclor. Cea mai veche variantă cunoscută este Enterprises. Perceforest, compusă anonim între 1330 și Și ca să mai și glumim, evreii așkenazi erau 1344 și publicată prima dată în 1528. Povestea evreii „nemți”. Un evreu cu numele Ashkenazi a inspirat numeroase alte lucrări de artă exista în România, fiind doctor în medicină și (picturi, lucrări scrise, muzică, film). Noi vă șef de secție în 1972, de 42 de ani, la spitalul oferim o versiune a unui film de desene nr. 2 din București, când a emigrat. Și într-o zi, animate (vezi AICI) și filmul complet în ușa cabinetului fiind întredeschisă, a auzit franceză La Belle au bois dormant. discuția a două paciente. Una a zis că a auzit că anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

relaxare, doar uvertura (Fantasy Overture) Povestea a fost ecranizată de multe ori (în din Romeo și Julieta de Ceaikovsky, cu peste 1934, 1946, 1962, 1983, 1987, 1991, 1992, două milioane de vizualizări. 2005, 2009 și 2017)

Taifas literar

nr. 26/2020

e un medic excelent, dar cealaltă a zis „- Da, dar e evreu!” Peste decenii, în Israel, la clinica de neurologie a universității de medicină din Tel Aviv, a auzit discuția a două paciente israelite în ebraică. Atunci când una a spus că e un medic foarte bun, cealaltă i-a reproșat: „– Da, dar e român!” Doctorul, care nu uită că este și român, că aici a învățat carte și a iubit, ne-a povestit toate astea amuzându-se....

Indiferența astăzi poartă mască, Halat, mânuși... Și râde printre dinți! O altă generație să se nască Și doctori nu vor fi „fără arginți"! În țara sechestraților în casă Se sting lumini în candela din sân, O letargie peste toți se lasă Și doar tăceri în urma ei rămân...

Ba și astăzi se întâmplă lucruri anormale, mai ales pe vremea pandemiei din 2020, așa Noi cititorii nu facem critică literară... cum mărturisește Gabriela Mimi Boroianu în Spunem că nu doar creștinii au avut de „Acest blestem” suferit... Gabriela Mimi Boroianu

Acest blestem

În țara libertăților furate Chiar diavolii în alb sau îmbrăcat! Și mor creștini, cu aripile-n spate, Din ele zborul fiind eviscerat... Și dacă mor li-e moartea virusată, Cei ce rămân de ei, buimaci rămân, Căci rămas bun, să spună n-or să poată, Fără hârtie dată de stăpân!

Iar clopotele bat a renunțare, De rugăciuni biserici sun-a gol, De iad revendicate sunt spitale, La moarte stau bolnavii-n rând, pe hol... Chiar îngerii s-au risipit în ceață Mult prea puțini, prea slabi, plini de nevoi Și locul gol iubirii-n astă viață L-au dat nesimțitorilor de soi...

De blestem se leagă și epigramiștii. Iurie Osoianu se adresa în 2012 „fraţilor de peste Prut” (La voi tandem, la noi tandem,/La noi blestem, la voi blestem,/Nu-i chip cumva de răsturnat/Tandemul ăsta la pătrat?!). Bre Iurie, dacă nu vor rușii și nemții, se mențin cele hotărîte tot de strămoșii lor, Iosif și Adolf, la 23 august 1938.... Tot un blestem, dar împotriva râsului, invocă și Gheorghe Leu care pleda pentru epigramă prin 2007 (Un catren, am constatat/Că atât de greu se scrie.../Şi atunci lam blestemat:/Fir-ar el de râs să fie!). Gheorghe Lungoci, „prăzuind” prin 2008 printre epigramiştii olteni, are ce are cu ticăloșii, ferindu-se de „mititica” (Pentru că suport cu greu, Marea lui ticăloşie,/Bate-l Doamne-n locul meu,/Să nu intru-n puşcărie). E așa, doar pentru rime! Referindu-se la „ce timpuri, ce moravuri și năravuri mai există”, Mihai Enachi ne aduce

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar

nr. 26/2020

aminte blestemul împușcatului Ceauşescu (Moravurile de cizmar/Au construit un alt sistem –/Acum e şef un marinar/Şi parcă-i un cumplit blestem!).

blestem de la natură,/Că azi trăim, în libertate,/Mai rău decât în dictatură!). Prin 2020 puteți judeca singuri dacă ăsta ne-a fost destinul... Avea dreptate amicul care mi-a Îi recomand să continue a blestema scris: „Ce soartă avem, Costică, tot cu Klaus și amintind și de cel care în armie a învățat să cu Sică!” Cum care Sică? Mandolinarul, fiu de coasă doar nasturi, că are ce! Sau poate securist! blestema acum pe ăla de la pompe funebre uns Cum stăteam noi cu blestemul comercial ne de liberali director de spital în plină amintea Eugen Ilişiu (Reclamagii afurisiţi,/Să pandemie.... Vorba lui: „O, tempora! O, mores!” vi se rupă limba-n două,/De câte ori mai Că n-au făcut în treizeci de ani patru președinți pomeniţi,/Într-o reclamă... nouăşnouă...) Cui licențiați, cât a făcut înjuratul cizmar de naiba să mai faci reclamații, când nu te ascultă Ceaușescu! nimeni nici măcar în pandemie? Florea Radu are un „izvor cu

Lui Viorel Cacoveanu îi era frică de reforme prin 2008, pentru care s-a adresat redacției unui ziar din Buzău (Reformele, ca un blestem,/Căzură crunt pe-acest pământ:/De moarte, zău, eu nu mă tem/Ci doar de viaţă mă-nspăimânt). A ținut omul seama de zicala „scapă cine moare”! Reforme sunt doar cu comisioanele de prin conturile politicienilor!

Angela Chiuaru avea ce avea cu cei ce contestă talentul femeii, de parcă n-ar fi cunoscut femei cu două mâini stângi (Ne-apasă un blestem secret:/În lumea noastră carpatină,/Românul s-a născut poet,/Românca gospodină?!). Aș completa: „și-n carantină!” Lasă, taică, știu câteva românce care nu au treabă cu „gospodăria”!

Și cele din alte țări sunt gospodine! Vă amintiți de Sabrina (Boys)? E aia căsătorită cu românul Crețu, compozitor, care și-a tras numele Michel, și-a scos virgula de sub „ț”, că nu-i mai plăcea Mihai. Și pe 18 mai 2020, de acasă, ferită de pandemie, într-o Gheorghe Gurău avea ce avea prin 2010 cu românescă perfectă, ne-a declarat că știe găti gura soției unuia și se întreba dacă ce s-a sarmale și ciorbe. Vezi, bre, nea Mihai? E mai întâmplat cu ea este un blestem [Soţia (scorpie româncă decât mata! şi rea):/– Tu vei muri de mâna mea/Şi s-aUite că și partidele se bucură de blesteme, ntâmplat după ani grei/Să moară, dar... de așa cum remarca alde Gheorghe Popescu-Ger gura ei!]. Constantin Tudorache ne definea prin 2007, pe când pleda pentru epigramă prin 1997 destinul în cadrul unor terapii de (Ura-n pace nu ne lasă,/Veşnic viaţa ne-o şoc (Purtăm pe umeri vechi păcate,/Sau un divide:/Ieri a fost lupta de clasă,/Azi e luptaanul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

epigrame”, blestemând o biată crâșmăriță, dar trage niște consecinţe aiurea (Crâşmăriţă, te blestem,/M-ai dus în sapă de lemn.../Că toată averea mea/Zace la tine-n tejghea!). Parcă i-ar fi băgat ea, biata, mâna în buzunar...

Taifas literar

nr. 26/2020

ntre partide). E pe comisioane, bre! Că prin 2011 în sonatele sonete (Frumoaso, nu zeciuiala tăt zeciuială rămase! mă bagi în seamă,/Când ne-ntâlnim peCu blesteme se ocupa și Mike Farkas prin aceleaşi rute.../Şi îţi urez să mori de 2011 când se referea la focul fără flacără (Un teamă:/Veni-ţi-ar barza pe nevrute!). Și mai blestem e azi la modă,/Celui vechi, el îi ia era o rimă, dar de după orele 24.00 (after locu'/Şi te arde, nu cu sodă,/Ci mai rău: „arză- midnight, cum scria o colegă de site te-ar... Bocu'"!). Și bietul Boc era doar un bun (Cronopedia)! Nu știu dacă blestemul e valabil executant al ordinelor de zi pe unitate date de și în vreme de pandemie... marinar, ăla fost turnător.... Adică Petrov!

Tot domnia sa, însetatul Dan, la acea dată, 2008, printre epigramiştii olteni, se referea la blestemul final (Blestemat de soarta rea,/Peste ani voi fi doar oale./Daţi-mi vin, căci nu aş vrea,/Să fiu prins cu ele goale!). Eu n-aș zice decât „gând la gând cu bucurie”! Parcă ar fi citit blestemul lui Costel Vlădescu din 1979, după vreo „Zece ani de epigramă” (La un pahar de supărare,/Cum e mai rău s-a blestemat:/„Săi sară ochii celui care/L-o mai vedea o dată beat!”).

Iar dacă nu știați că ziua de 17 octombrie e ziua eradicării sărăciei, ne aduce aminte Ion Ruse (Avem o soartă blestemată/Cu un blestem străvechi, etern,/S-avem o ţară-aşa bogată/Şi-o sărăcie de guvern!). Chestia cu guvernul e valabilă chiar și în pandemie, când se continuă reformele alea ce se făceau și prin 2007, după cum depunea mărturie Viorel Cacoveanu în dosarul Pledoarie pentru epigramă (Reformele, ca un blestem,/Căzură crunt Eugen Ilişiu are ce pe-acest pământ –/De moarte, zău, eu nu mă are cu vrednicia unor români, explicându-ne tem,/Dar de viaţă... mă-nspăimânt!). ce e un blestem semantic (Ghinionul Prin jocuri de cuvinte, Janet Nică se făcea că blestemat,/E, că-n termeni româneşti,/Se nu știe diferența dintre greșeală și eroare (Nu numeşte ţara Stat,/Şi tot stat când nu ştiu dacă e blestem/Pe acest tărâm cu munceşti!). Și de la „stat” trecem la blestemul soare,/Treaba e că noi cădem/Din greşeală... cu „balcoanele” amintit de Petru Ioan Gârda, în eroare!). La ce greșeli și erori s-o fi referit chipurile după un catren popular (Baremi nu ne dezvâluie, așa cum făcea erori două săptămâni/S-aibă şi bărbaţii sâni,/Să-i so(a)cratice prin 2010 Ispas Feţeanu în mai poarte-un pic şi ei/Şi-or vedea cât îs de voroave epigramatice cu şi despre femei (Apar grei!). Nu mă bag! bătrân, deşi n-am anii,/Dureri mă chinuie prin Florina Dinescu amintește de un „mizilic” oase,/Să aibă parte doar duşmanii/De soacre- de blestem către mizileni (Aş vrea blestemuatât de sănătoase). mi să-l aflaţi,/Că-l zic din seară până-n Și fiindcă suntem la sfârșitul primăverii zori:/Vedea-v-aş zilnic inundaţi/De vinuri pandemice, să știți că există și blesteme de vechi şi scriitori!), referindu-se la pandemia primăvară, așa cum ne amintea Dan Căpruciu epigramelor de pe la concursurile ce se TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar

nr. 26/2020

organizau la Mizil și care în caz de pandemie cu corona se pot organiza doar online, adică fără udătură veche mizileană, ci fiecare doar cu udătura lui de-acasă...

dosarul „Din epigramiştii lumii”, din 2000 (Când zic mai-marii „mergem către glorii”/Ca un blestem peste mulţimi răsfrânt,/Indiferent de-nfrângeri sau victorii/Pentru mai-mici Uite că și printre literați au pătruns înseamnă... spre mormânt). Are dreptate și blestemele, după cum depune mărturie unul acum! din breaslă, reclamantul Dan Norea, în dosarul Sărind la ce voiau ăștia de cea prin „Epi... Gramatica, Definiţii meseriaşe”, prin februarie, alegerile anticipate, vă reamintesc 2011, unde îl definea (cam) epigramatic pe că anticipatele astea se doreau mereu, chiar și măria sa poetul (Poetul este-un aparat mai în 2005, ca și în 2020, după cum depunea fin,/Sensibil tare, parcă-i un mărturie Nicolae David în informarea „Azi” din blestem;/Produsul lui finit e un arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi poem,/Materialul consumabil: (Azi ţara în nevoi se zbate,/Ca vin). Eu știu la cine s-a referit, îl un blestem de noi se știu pe acest poet „gadget”. ţine,/Durerea singură nu Gadget scrisei? Da mă voi juca vine,/Cei mari azi vor în articolul viitor cu aces anticipate). Și uite că după ăștia cuvânt! de cea, chiar dacă venea pandemia, se doreau Și va trece greu și vara asta, anticipate! va veni toamna, mai ales cea De la anticipatele din 2005 trecem la sexul frumos, când (ne)reclamantul George Budoi se adresa pârâtului care i-a furat nevasta, în dosarul „Femeia de la A la Z în Epigrame şi Madrigale” din 2014, imitându-l pe Sacha Guitry (Nu-l blestem, nici nu-l aclam,/Nu-l împuşc, nici nu-l reclam:/Răzbunarea cea mai mare/Este că acum o are!...). Dacă arată trăznet, s-o păstreze sănătos pârâtul! A scăpat omul de dracul, dar să nu dea peste frate-său! Blestemați sau neblestemați, să fiți iubiți!

Precis că știe martorul Norea pomenit mai 1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care sus că l-a blestem s-a referit și Bertholdt nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte; Brecht, cu marginaliile sale germane, după 2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc cum traduce „grefierul” Aurel Iordache în anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

parlamentară, cu alegeri de tot felul, de care ne amintea alde (nu ALDE) Janet Nică, dar nu în pandemie (E toamnă vastă, greu blestem,/În arbori, frunzele se tem/Şi, respectând o lege-a firii,/S-au scuturat... toţi trandafirii!). V-ați prins cu cine ține? V-ați prins că e de cea și nu de hăis? Știu că e profesor și poate crede că poți să-ți iei 6 case din meditații, ca ăla care înjură zilnic PSD! Mira-m-aș! Oricum ar fi, uite că s-au ajuns și cei de cea și cei de hăis, unul la NATO, ales precis de yanchei, unul europarlamentar ales de popor (sau cu gadgetul, adică cu tableta STS)!

Taifas literar

nr. 26/2020

Lenuș Lungu

Gaius Iulius Cezar (102-44 î.Hr.) Important lider militar și om politic roman. De domnia lui Cezar, care a instaurat un regim de putere unică personală, se leagă ultimii ani ai Republicii romane. Numele lui a fost transformat în titlu pentru împărații romani; de la numele lui provin cuvinte ca „țar”, „cezar” sau „kaizer”. Originar dintr-o familie patriciana vestită. Legăturile de familie ale tânărului Cezar i-au definit poziția în lumea politicii: sora tatălui său, Iulia, era măritată cu Gaius Marius, care era, practic, singurul conducător al Romei, iar prima soție a lui Cezar, Cornelia, era fiica lui Cinna, cel mai activ simpatizant al lui Marius. În anul 84 î.Hr., tânărul Cezar a fost ales sacerdot al zeului Jupiter. Instaurarea dictaturii lui Sulla, în anul 82 î.Hr., a condus la îndepărtarea lui Cezar din poziția de sacerdot și la cererea de a divorța de Cornelia, Cezar a refuzat și, drept urmare, i s-a confiscat averea soției și a fost privat de moștenirea părintească. Ulterior, Sulla l-a iertat pe Cezar, dar a continuat să se poarte cu suspiciune față de el. Plecând din Roma în Asia Mică, Cezar a luat parte la operațiuni militare, a trăit în Bitinia și Cilicia, a participat la cucerirea cetății Mytilene. La Roma s-a întors după moartea lui Sulla. De dragul desăvârșirii în arta oratoriei, a mers în insula Rhodos. La întoarcerea din Rhodos, a fost luat prizonier de pirați, după care răscumpărat. Ulterior, Cezar s-a răzbunat cu cruzime, prinzându-i pe pirați și crucificându-i. La Roma, Cezar a fost

ales membru în Colegiul Pontifilor și a devenit tribun militar, iar din anul 68, chestor. S-a căsătorit cu Pompeia. Ajungând, în anul 66, să fie edil, s-a ocupat de amenajarea urbanistică a orașului, de organizarea de jocuri fastuoase, ca și de împărțirea de pâine săracilor; toate acestea au dus la o creștere a popularității sale. După ce a devenit senator, a luat parte la intrigi politice cu scopul de a-l sprijini pe Pompei, ocupat în această vreme cu operațiuni de război în est și care a revenit la Roma, în anul 61, încununat de succes. În anul 60, în ajunul alegerilor consulare, a fost încheiată o alianță politică secretă – un triumviral între Pompei, Cezar și Crassus. Cezar a fost ales consul împreună cu Marcus Bibulus. Promulgând legile agrare, Cezar și-a atras un mare număr de susținători printre cei care au primit pământ. Pentru întărirea triumviratului și-a măritat fata cu Pompei. În calitate de comandant militar, Cezar s-a remarcat atât prin fermitate, cât și prin prudență; era un conducător tenace, în timpul asaltului mergea întotdeauna în fruntea soldaților cu capul descoperit, atât pe vreme călduroasă, cât și pe ger. Știa să-și însuflețească soldații cu un discurs scurt, îi cunoștea după nume pe centurioni și pe cei mai buni dintre soldații săi și se bucura de o neobișnuită popularitate și autoritate în rândurile lor. După moartea lui Crassus, în anul 53 î.Hr., triumviratul s-a destrămat. Pompei a devenit rival al lui Cezar și s-a pus în fruntea susținătorilor republicani din senat. Senatul, temându-se de Cezar, a refuzat să-i mai prelungească mandatul în Galia. Fiind conștient de popularitatea pe care o are printre soldați și la Roma, Cezar decide

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar

începe să-i poarte numele. În temple, i se ridică statui. În cinstea lui este numită luna „iulie”, iar lista zborurilor lui Cezar este scrisă cu litere de aur pe coloanele de argint. Numește și retrage personal orice persoană din funcțiile publice. În societate, mai ales în cercurile republicane, creștea nemulțumirea, se răspândeau zvonuri despre setea de putere a lui Cezar. Legătura lui cu Cleopatra avea și ea o influență negativă. Ia naștere un complot în scopul asasinării dictatorului. În rândul complotiștilor se numărau și apropiați de-ai săi precum Cassius și tânărul Marcus Iunius Brutus, care, după cum se afirma, ar fi fost chiar fiu nelegitim al lui Cezar. De Ideile lui Marte, la ședința senatului, complotiștii s-au aruncat asupra lui Cezar cu pumnalele. Potrivit legendei, văzându-l printre asasini pe tânărul Brutus, Cezar a exclamat: „Și, tu, fiul meu” ( sau „Și, tu, Brutus”), a încetat să se opună și a căzut la picioarele statuii dușmanului său, Pompei. Cezar a intrat în istorie și în calitate de important scriitor roman, scrierile sale, Comentarii despre războiul galic și Comentarii despre războiul civil, fiind pe bună dreptate considerate un model ideal de proză latină.

La Roma s-a declanșat panica. Dezorientați, Pompei, consulii și senatul au părăsit capitala. Când a intrat în Roma, Cezar a chemat la el ce mai rămăsese din senat și le-a propus colaborarea, după care a condus o campanie rapidă și victorioasă împotriva lui Pompei, pe teritoriul provinciei acestuia, Spania. Întors la Roma, Cezar a fost înscăunat ca dictator. Pompei a adunat în grabă o armată uriașă, însă Cezar l-a înfrânt, repurtând o victorie răsunătoare în vestita bătălie de la Pharsalus. Pompei a fugit în provinciile din Asia Mică și a fost ucis în Egipt. Urmărindu-l pe Pompei, Cezar a ajuns în Egipt, la Alexandria, unde i-a fost adus capul rivalului ucis. Cezar a refuzat darul și, potrivit biografilor săi, ar fi plâns. Rămânând o vreme în Egipt, Cezar a participat activ la intrigile reginei Cleopatra. La scurt timp, Alexandria este supusă. Între timp, pompeii au adunat forțe noi, încartiruite în Africa de Nord. După atacul asupra Siriei și Ciliciei, Cezar se întoarce la Roma. Ulterior, la Thapsus (46 î. Hr. * Începuturile mari nici măcar nu trebuie ), în nordul Africii i-au arătat supunere lui gândite din vreme. Cezar. La întoarcerea la Roma, Cezar * Amintirea cruzimilor e un sprijin slab la sărbătorește mărețul triumf, organizează vârsta bătrâneții. spectacole grandioase, jocuri și ospețe pentru * Fiecare își croiește soarta cu mâna lui. popor, îi decorează pe soldați. Se * Mai bine să mori pe loc decât să trăiești în autodenumește dictator pentru zece ani, așteptarea morții. primește titlul de „imperator” și de „părinte al * Am venit, am văzut, am învins. patriei”. Promulgă nenumărate legi privind cetățenia romană, reformează calendarul, care anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

să obțină puterea prin forța armelor. În anul 49, a adunat soldații legiunii a XIII-a, le-a ținut un scurt discurs și a săvârșit faimoasa trecere peste râul Rubicon, ajungând în Italia. El a ocupat câteva orașe chiar din primele zile, fără să întâmpine niciun fel de rezistență.

nr. 26/2020

Taifas literar

nr. 26/2020

taifasuri... 43-46

lume de mister...”).

Daniel Luca

Exerciţiu de îndemânare

Poezia este mijlocul prin care viața dăinuie în fața morții, fiind o expresie a trăirii („Cu pulsul în derivă, înaintez spre moarte/Îmi țin în frâie versul, călcând-o pe bombeu”), cu conștientizarea timpului curgător, de nestăvilit („Mi-e timpul noul «camarad»/Îmi cerne sevele prin sită;/În cerbicia sa tacită/Pavează drumul către iad”).

Exercițiu de îndemânare Camelia Ardelean, în volumul „La margine de curcubeu” (Editura Armonii culturale, Adjud, 2018), face un Poemul „Cât plâns de zei...” constituie exercițiu de îndemânare în stăpânirea mai mărturisirea de credință întru scris a autoarei: multor genuri poetice. Facem referire aici la rondel, sonet, pantúm, „Pe trepte roase înspre Demiurg/Depun schaltinienă, ronset, haiku, fabulă, parodia ori ofrandă inima-mi ascetă;/Cioplind în piatră pamflet care dau, de altfel, și titlurile celor propriu-mi dramaturg,/Adun esența vieții în pipetă”). cinci părți ale volumului. Ceea ce unește poemele este tematica: credința și iubirea, viața și moartea, natura, curgerea timpului....

Înainte de orice este credința, fără de care nu se poate întâmpla nimic, începând chiar cu purtatul crucii („Uneori sunt izbăvire/Crucile ce ți le duci”). Iar dacă te încearcă sentimentul de neputință și ești pe punctul de a o pierde, trebuie să lupți pentru a o redobândi („Captivă-n răvășitul eu,/Cu-ngenuncherea în ruină,/Despovărată-s în surdină/De învelișul de ateu,//La margine de curcubeu”), curcubeul fiind un semn al iubirii lui Dumnezeu față de creația sa („La margine de curcubeu/E o coloană de lumină;/Acolo îngerii se-nchină/Sub pavăza lui Dumnezeu”).

În partea a doua, Fabulă, sunt relevate două trăsături ale omului, în totală contradicție între ele, omenia și făloșenia, în partea a treia, Haiku, nu putem trece cu vederea Haiku II, închinat mamei („pe fața mamei -/cârduri de nori cenușii/așternând culcuș”) și Haiku IX („muguri de bambus/(su)râsul din fereastră/spărgând liniștea”), iar partea a cincea, Parodie. Pamflet, e dominată de duelul epigramistic cu Nicolae Văduva, din care notăm ultimele două epigrame: N.V.: „De dumneavoastră înțepat,/Mă leg la deșt și nu mă doare,/Că acul nu e-nveninat,/Cum e-al pisicilor de mare!”; C.A.: „Mă văd silită să cedez –/Observ că aţi schimbat măsura!/De ac regret că vă privez,/Fi’ndcă iubiţi „acupunctura”!”

Atunci când miza cade pe formă, se Mai apoi, trebuie remarcat faptul că între întâmplă uneori să fie neglijat conținutul, însă iubire (fie ea și o iluzie: „Incendiat de-al este evidentă tehnica versificatorie a Cameliei dragostei blestem/Ne înfruptăm mai aprig din Ardelean. avara/Iluzie cu aerul boem”) și natură se creează o legătură indestructibilă („Neașteaptă luna la debarcader;/Pe chipul tău e-o TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas literar Nae Georgescu

Ironii vesele și triste

nr. 26/2020

des și scuipa. Pe ea, haine vechi rupte-n coate, genunchi și restul, mai, mai să crezi că-i o călugăriță (virgină) convinsă cu care tentâlnești pe-ntunecat.” Și mai jos:

Într-o povestire despre Moarte (ca personaj), personajul lui Puiu Răducanu își imaginează un „vânt nebun” ținându-se scai după ea și din curiozitate merge după el încurcând-o să-și facă treaba, încât un suflet de om scapă, iar ea izbucnește:

„Vorbea sâsâit printre singurii dinți pe care-i avea, unul sus, stânga, altul... jos, dreapta. Gura-i puțea a cuibar de pupăză... „Ei, da, trebuie să fii țăran și să ți se fi întâmplat, că să știi că pupăza nu-și curăță cuibul, de aceea și-l sapă adânc și în copacii de esență moale, de – Ce te ții, bă, după mine? Crezi că nu ești în aceea alege teiul cu mirosul atât de puternic al evidență? (...) Du-te, bă, acasă, nu mă ține din florilor lui. treabă! Uite,-l ratai p-ăsta acum Cât trebuie să se fi scârbit din cauza ta și se-apucă iarăși Nică al lui Ștefan a Petrii doctorii de el.” Ciobotariului din Humulești când a băgat mânuța lui de Omul fuge acasă, se ascunde copil până în fundul scorburii bine, dar trece iar moartea pe să prindă „șarpele cu pene”... drum, spre biserică și cimitir, Iar Creangă a uitat să ne spună și-i strigă: asta... „– Ieși, bă, de-acolo, io... sunt Așa cum noi astăzi uităm că „pupăză” nu i se spune unei fete/femei cu panglice și bibiluri – și uneia care-și acoperă mirosul de corp leneș cu parfum din comerț...

Drept pentru care, omul ajunge la întrebarea înțeleaptă: Dacă mai adaug că „Moartea” umblă și în „Doamne, fiecare om are moartea lui?” În simplitatea lui, omul a înțeles că nu există o blugi și adidași, se înțelege că autorul vrea să stihie a văzduhului numită Moarte, ci morțile aducă în prezent aceste forme ale arhaicului, sunt ca un fel de îngeri gardieni, fiecare „este cum ar fi mentalitățile, expresiile de limbă etc. dotat” de la naștere cu al său... De fapt, volumul său actual (al patrulea sau Ne atrage aici și vioiciunea narațiunii, și al cincilea volum de proză) îmbină pastila de mentalitatea populară, care se verifică într-o ironie cu scheciul politic, chiar cu editorialul și oarecare măsură, dar mai ales sunt meditația, numai din când în când lăsând să-i interesante adjectivele: „Trecea o moarte pe „scape” asemenea povestiri sclipitoare, oarecum ca pe niște momeli puse pentru peștii șușea la vale. Zbanghie, hâită de șale. Fuma-n draci. Ținea din adâncuri... Maniera s-ar părea că este chiștocul în colțul gurii de când îl aprindea actuală, mulți ziariști procedând astfel cu până ce-i pârlea mustața îngălbenită. Tușea scrierile lor, dar este pândită de o anumită anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

ocupată cu alte treburi!”... Mai târziu îi strigă iarăși, o alta: „Bă, vezi că a ta e mai la urmă, nu te grăbi, o mai aud.”

Taifas literar

nr. 26/2020

viziune asupra lumii, ca să-i zic așa, și anume autorului că e „cineva”, demn de o statuie etc.), de pragmatism, un curent de idei care dar, categorial, altceva decât schița strălucită egalizează, adică nu face diferența între care m-a atras pe mine. fenomene și chiar între valori. Totuși, Puiu Răducan „scapă” de această Multă lume acceptă că, așa cum într-un tentație a pragmatismului (care, în sensul său, magazin sau într-un bazar, un ceas de aur stă nu spune mai mult decât că toate lucrările îi alături de un pitic de plastic, tot la fel un poem aparțin, își iubește operele în mod egal etc.) să stea lângă o descriere sau o schiță într-un într-un mod ingenios. volum de autor. El aduce peste tot liantul limbajului care Personal, mi se pare cam negustoresc; admit, totuși, asta în cazul unor autori vestiți, unde orice înscris este din principiu valoros sau folosește la ceva. Iată, de pildă, lângă schița de mai sus o meditație a autorului: „În parc dârdâie o statuie la bustul gol. De la second handul cu noutăți occidentale iau o haină, haină s-o acopăr, dar… haina, de haină ce este, fuge algebric. Posteritatea mă strigă infantil de posturologic.

este o construcție proprie, a lui, din jocuri de cuvinte și din expresii populare de limbă; are chiar tendința de a-și crea un argou pe baza snoavelor, a „scrântiturilor de limbă” (expresii pe care trebuie să le rostești corect ca să nu cazi în trivial), a zicătorilor, a vorbelor cu dublu înțeles etc., bătaia fiind preponderent către erotic, dar țintind și funcțiile trupului în general. Din „afară de sine” este oarecum torturat de metafora lui Fănuș Neagu și de ironia amară a lui Nicolae Velea, din acest al doilea preluând, fără voie (sunt din aceeași zonă) și atmosfera muntenească, și descrierea unor peisaje, poate comune.

Acum este mai mult goală și flămândă, iar noi ne consacrăm în lipsuri deși vântul mângâie încă veșnicia păpădiilor. Și ce-aveți, mă, cu mine dacă merg la înmormântarea umbrei mele? Sclavul de timp merge Toamnele lui Puiu Răducan fac însă notă totdeauna înainte și răstignește cuie în aparte, sunt poeme în proză multe dintre ele, palmele statuilor răgușite. altele stări de melancolie aduse din suflet în La o mână am făcut și eu un semn cu pixul peisaj, abia dacă ironia topîrceniană ține ochii roșu ca ăștia să vadă unde-mi trag cuiul, dar nu să nu ne umezească nasul... știu la care mână să-nceapă grabnica lor pironire și asta... exact când timpul, ucigașul plătit, mă ia la întrebări.” Este un poem în proză, mizează pe jocuri de cuvinte și pe autoironie (de fapt, încrederea de sine a

Așteptându-l cu o construcție amplă, nu pot decât să salut acest nou volum care adaugă la cele anterioare experiența unui fragmentarism ce-l avantajează, deocamdată, dar nu trebuie să-l definească.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas Taifasliterar literarnr.nr.26/2020 26/2020

Redacţia Taifas literar: Director fondator: Lenuş Lungu Redactor şef: Ioan Muntean Secretar de redacţie: Lenuş Lungu Redactori & colaboratori: Gabriela Mimi Boroianu, Lenuş Lungu, Camelia Ardelean, Adriana Iftimie Ceroli, Victor Rusu – critic literar, membru al U. S. R., Ovidiu Dinica, Matei Ioaniţiu Grafică şi ilustrare: Ioan Muntean Coperţi: Ioan Muntean (selectare foto web) Tehnoredactare: Ioan Muntean Corectură: Gabriela Mimi Boroianu Colaboratori: prof. Florin Smarandache – SUA, Cristian George Brebenel – Uniunea Scriitorilor Craiova, Ion Cuzuioc - Ambassador of Peace – Chișinău, prof. Smaranda (Mada) Cazan-Livescu UNIFERO & Diplomatic – USA Membru de onoare (postmortem) Constantin Stana Taifas

Responsabilitatea privind conținutul textelor publicate în revista Literar aparţine în mod direct autorilor care le semnează, în numele libertății de exprimare.

Reproducerea - integrală sau parţială - a revistei şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

anul IV, nr. 26, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Fondată la Constanţa, noiembrie 2015 Revista de scrieri şi opinii literare fi citită online

Taifas Literar poate

pe site-urile Cronopedia (lenusa.ning.com) sau Revista Taifas literar

Email: cronostaifas@gmail.com Telefon: 0770406865

Comenzi pentru achiziționarea revistei se pot face pe site-ul Cronopedia şi pe adresa de email de mai sus.

Autori în sumar: ADRIAN PĂUNESCU 1, ANIŞOARA IORDACHE 6, CAMELIA ARDELEAN 7, CONSTANTIN MÂNDRUŢĂ 8, CORINA MAFTEI 18, CORNELIU NEAGU 17, DANDU BRIEL 33, DANIEL LUCA 44, GABRIELA MIMI BOROIANU 38, 50, ILIANA CĂTĂNESCU 10, 50, IOAN MUNTEAN 13, LENUȘ LUNGU 42, MARIA GIURGIU 27, MATEI IOANIŢIU 12, NAE GEORGESCU 45, NICOLETA MIJA 14, NICU DOFTOREANU 15, NIŢU CONSTANTIN 34, OCTAVIAN PALER 2, PAUL ROTARU 3, 16, POP DORINA 21, SILVIA GIURGIU 20, VERONICA ȘERBAN 11, VICTOR EMIL RUSU 9

categorii articole amintiri... p. 2 editorial... p. 3

eseu... p. 33 taifasuri... p. 44 caseta redacţională... p. 47 culori de toamnă... p. 48 anulIV,IV,nr.nr.26, 26,2020 2020 anul

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

47 47

poezie... p. 6 proză... p. 18

Taifas literar

nr. 26/2020

Iliana Cătănescu

Ars Amandi Poem al erosului transfigurat în artă, așa cum însuși titlul ne prefigurează, „Pirogravură” este o redare metaforică a unei termocauterizări structurale, la nivel epidermic, sugestie a sensibilității tactile, concrete, cât și al unui catharsis lăuntric, prin contopirile în iureșul sangvinic.

Incipitul poeziei ne face martorii unei confesiuni asumate, de o tulburătoare sinceritate, care stă sub semnul prezentului, ca timp verbal ce subliniază trăirea plenară, în plină derulare:

Devenirea întru iubire este expresiv exprimată în finalul poeziei, prin acea potențialitate a trecerii în nemurire, cu „broderia” celei iubite în suflet, într-o înveșnicire a frumosului unic. Arta de a iubi, ARS AMANDI. Ardere întru devenire. Unime. Gabriela Mimi Boroianu

Pirogravură Te port în carnea mea pirogravată,

„Te port în carnea mea pirogravată,/În sânge îmi alergi hemoglobină”, pentru ca apoi, eul liric, vocea masculină, să urce în gama tragismului unei predestinări dureros de dulci: „Cu numele-ți mi-e soarta blestemată/Ca doar din ochii tăi să-mi iau lumină!”

În sânge îmi alergi hemoglobină,

Este o încercare de a-și tălmăci taina acestei uimiri întrupate în femeia iubită, care descinde, parcă din ocultate alchimii, „descânt” și dorință „matisată” în propria-i fibră, devenind osmotic, aceeași substanță.

Cu tine-mi recompun, întreagă, ființa

Ca doar din ochii tăi să-mi iau lumină!

Îți matisezi în fibra mea dorința Vibrândă-n mine precum un descânt. Şi-mi ești vocala blândă din cuvânt! Îți port amprenta-n gânduri și-n simțire, Și de-aş muri în suflet mi-eşti brodată; Cu tine una sunt în devenire, De nu mai știu de-am fost singur vreodată…

Această consubstanțialitate transgresează materia, devenind metafora „vocalei blândă din cuvânt”, metatextul trăirii.

Cu numele-ți mi-e soarta blestemată

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ MULTILINGVĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198