Taifas literar nr. 1 (23), ianuarie 2019 by Ioan Muntean

coperta1 titluri

amintiri... editorial... poezie...

p. p. p.

2 3 6

prozÄ&#x192;... p. 19 eseu... p. 38 taifasuri... p. 44 revista revistelor... p. 47 culori de anotimp... p. 48

coperta2 p2 tema lunii- autori clasici - amintiri

Duiliu Zamfirescu Ianuarie

Alexandru Macedonski Noaptea de ianuarie

Frigul, scriitor pe geamuri Cu zăpezile se joacă Și le schimbă-n promoroacă Atârnând ciucuri pe ramuri.

Din fereastra-mi înghețată Stau uitându-mă la cer: Norii, plumbuiți de ger, S-au strâns pată lângă pată.

Trist și singur ca un greier Vălul timpului rupându-l, Eu aștept să-mi toarcă gândul Într-un colț mai cald de creier.

Iar afară numai fumul Subțiratec își ia zborul; Eu îmi leg de dânsul dorul Și-n văzduhuri îi dau drumul.

1888

I Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte, Şi încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit, Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsaşi pe el un munte, Dar mi-ai dat ş-a ta putere spre a nu fi de el strivit. Îmi făcuseşi o coroană ce ca pietre nestemate Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău; M-ai ţinut în orice clipă cu simţirile-ncordate, Mi-ai fost soră preaiubită şi mi-ai fost şi crud călău. Ca Iacov frumos şi tânăr ce-adormise la fântână, Deşteptat fără de veste de un înger lucitor, Mă chemaşi la luptă cruntă şi ai vrut să-mi fii stăpână Şi să-mi pui pe beregată uriaşul tău picior... Ca Iacov intrai în luptă ş-am ieşit ca el de-asemeni, Şi nici tu nu eşti învinsă şi nici eu învingător, Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca nişte gemeni Ş-am dormit, de este-o vreme, într-un somn îngrozitor. Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase Mi-a văzut a vieţii navă ici şi colo alergând, Dusă-n voia întâmplării pe-adâncimi întunecoase, Care n-au fost măsurate nici de ochi şi nici de gând. Spre limanul care-l caut mă tot duce-a mea simţire, Dar pe când îl cred aproape nici în suflet nu-l găsesc, Şi pe veci aceeaşi groază port şi-n minte şi-n privire, Către niciun ţărm al vieţii n-am s-ajung să odihnesc. Lemnul dacă arde-n vatră a rămas cenuşă rece, Ce mai caut oare-n lume dac-am dat tot ce-am avut? Sunt un soare care-apune, sunt un cântec care trece, Sunt o frunză care zace pe al vieţii negru lut. M-am născut în nişte zile când tâmpita burghezime, Din tejghea făcând tribună, legiune de coţcari, Pune-o talpă noroioasă pe popor şi boierime;... Zile când se-mparte ţara în călăi şi în victime Şi când steagul libertăţii e purtat de cârciumari. […]

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

editorial 3-4

decizii (corecte) şi de a înainta/evolua.

Camelia Ardelean

Atunci când acest sentiment negativ nu este ţinut sub control, el poate avea efecte

Duşmanul tăcut sau demonul devastatoare în organism, nu doar pe plan din noi

fizic, ci mai ales psihic (sau invers), fiindcă

noastre, ce roade vorace din noi, poate cel mai înspăimântător care există, este frica. Ea îşi sapă în tăcere tunel în cuget, ca un vierme într-un fruct arătos la exterior, dar găunos pe dinăuntru, otrăvindu-ne existenţa şi întunecându-ne calea spre ţelul pentru care ne aflăm aici, pe pământ, acela de a evolua spiritual şi de a fi fericiţi. Henry David Thoreau, unul dintre

cei

mai

cunoscuţi

scriitori americani, susţinea că „De nimic nu trebuie să ne temem mai mult, decât de teamă”. Cu peste 2500 de ani în urmă, Buddha afirma cam acelaşi lucru, dar cu alte cuvinte: „Singurul secret al existenței este să nu-ți fie teamă”. Mulţi susţin că lor nu le este frică de nimic, dar când ajung acasă nu pot dormi de grija banilor, a responsabilităţilor pe care le au în gospodărie/familie, a geloziei, a preocupărilor pentru proprii copii sau părinţi etc. Nu există om în această lume căruia să nu-i fie frică, la un moment dat, în viaţa lui! Şi eroul, şi laşul, simt teamă în anumite situaţii, diferenţa dintre ei constă

cele

două

coordonate

influenţează

reciproc. Cauza acestei probleme serioase este, de fapt, în mintea noastră. Atunci când creierul e „odihnit”, adică nu este preocupat cu lucruri agreabile, care să îi distragă atenţia de la aspectele neplăcute ale vieţii, el începe să îşi „construiască” scenarii negative, hrănite de întrebările sau incertitudinile noastre legate de necunoscut (respectiv de ceea ce nu ştim sau nu putem controla), pe care le amplifică, zi de zi, până când

această

supărătoare,

emoţie

ajunsă

paroxism, creează un întreg „film” de groază, transformat, ulterior,

în

fobie

în

altceva, mult mai rău. De multe ori, frica din mintea noastră nu are nicio legătură

realitatea,

situaţia în care ne aflăm, semănând oarecum cu cea din povestea drobului de sare a lui Ion Creangă. „Viaţa este minunată, dacă nu te temi de ea”, spunea marele actor Charlie Chaplin şi avea perfectă dreptate. În caz contrar, devine un chin. Frica spulberă vise, năzuinţe, planuri, aducând în loc nelinişte, tristeţe şi suferinţă. Desigur că nu facem referire aici la temerile minore, cum ar fi

frica de medicul stomatolog, de a lua o notă „doar” în faptul că eroul şi-o poate domina şi proastă la şcoală sau de a fi certat de şef la nu se simte „paralizat” de ea, iar laşul nu. serviciu, ci la temeri maladive, existenţiale, Frica ne face vulnerabili, inapţi de a lua cu care se confruntă (cea mai) mare parte anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Unul din cei mai perfizi inamici ai fiinţei

dintre oameni.

partener, de prieteni etc., sau de a nu fi

Se afirmă că frica de moarte este pe primul loc în „topul” listei, dar eu cred că, de

suficient de bun pentru a fi acceptat de ceilalţi.

polul

opus

teama

fapt, nu gândul de a dispărea definitiv ca singurătate poate să apară frica de pierdere entitate ne sperie, ci mai mult decât atât, ne a libertăţii, mai ales în cuplurile unde unul îngrozeşte suferinţa, ceea ce ni s-ar putea din parteneri este excesiv de gelos şi nu are întâmpla pe acel drum fără întoarcere, felul încredere în celălalt, care se simte „sufocat” în care vom „pleca” din această lume. La

şi îşi doreşte să „evadeze” din cămaşa prea

„capitolul” suferinţă se includ şi boala,

strâmtă a căsniciei.

dizabilităţile, bătrâneţea etc., adică tot ceea

Indiferent care ar fi „tipul” de frică aflat în

ce ne-ar putea „conduce” în această direcţie

discuţie, se spune că teama exagerată vine, în

a „dispariţiei definitive”, pe care, oricât ne- primul rând, dintr-o insuficientă (sau foarte am strădui, nu vom reuşi s-o evităm la slabă) încredere în sine, „cultivată” în nesfârşit. Am putea încerca să ne oprim, pur

copilărie de persoane din anturajul nostru

şi simplu, avalanşa de gânduri „negre” şi

care ne-au abuzat emoţional (şi nu numai),

atunci

„autotortura”

făcându-ne

să

ar înceta, dar într-o

simţim fără valoare

societate

sau care, din contră,

în

care

sintagma „Cogito ergo

sum”/„Gândesc, deci

indulgente

exist”

Alţii

(concept

fost

mult

prea

noi.

susţin,

filozofic al lui René

dimpotrivă, că ea se

Descartes)

dezvoltă

este

acceptată ca adevăr

din

cauza

credinţei insuficiente

absolut, ne sperie până şi ideea de a ne izola,

în Dumnezeu. Cartea Cărţilor aminteşte de

măcar pentru puţin timp, şi a încerca să ne acest duşman atroce al omului, relatând detaşăm de tot ce ne înconjură (adică de a nu

două situaţii distincte. Prima este „frica de

ne mai gândi la nimic), fiindcă ni s-ar părea Domnul”, care se traduce, mai degrabă, în că, astfel, ne apropiem de starea ce decurge

respect şi admiraţie pentru puterea şi gloria

din „instalarea” morţii, atunci când încetăm să mai fim.

Lui:

În volumul său, Îndreptar pătimaş II, Emil

„Frica

Domnului

este

începutul

înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc au o minte sănătoasă şi slava Lui ţine în veci” (Psalmul

Cioran afirma: „Ce se întâmplă între oameni, 111:10); „Frica de Domnul duce la viaţă şi cel bun sau rău, se reduce la atât: frica de ce o are petrece noaptea... fără să fie cercetat singurătate. Din ea pleacă dragostea şi crima,

de nenorocire” (Proverbe 19:23); „Frica de

Dumnezeu şi diavolul, instituţiile şi anarhia”.

Domnul este un izvor de viaţă, ea ne fereşte

Aceasta reprezintă o altă mare temere a

de cursele morţii” (Proverbe 14:27).

majorităţii oamenilor, fiind „prietenă” bună

Pe de altă parte, este menţionat un „duh

cu frica de a nu fi abandonat de părinţi, de

de frică”, care nu vine de la Creator („Căci

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de de a gândi nu poate fi făcută de pe o zi pe putere, de dragoste şi de chibzuinţă” – 2 alta, pentru că nici reversul „medaliei” nu s-a Timotei 1:7), el având efect nimicitor asupra

petrecut astfel. Antrenarea minţii se face în

noastră, copleşindu-ne şi tulburându-ne timp, cu perseverenţă şi răbdare, la fel cum cugetul. Tot Biblia ne dă şi remediul pentru a

sportivul are nevoie de o anumită perioadă,

ne „trata” într-un asemenea caz: „În dragoste până îşi formează acei muşchi de invidiat, nu este frică, ci dragostea desăvârşită care trebuie menţinuţi ulterior prin exerciţii izgoneşte frica, pentru că frica are cu ea

permanente.

pedeapsa şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit

Atunci

în dragoste” (1 Ioan 4:18). „Nu te teme, căci

(amplificată)

Eu sunt cu tine...” (Isaia 41:10) este o

reacţionează instantaneu, contractându-se,

când

gândurile ne

cuprind,

frică corpul

afirmaţie care ar trebui să fie suficientă

iar organele şi întreaga noastră lume pentru a ne face să ne simţim în siguranţă interioară percep acest factor de stres ca pe pentru totdeauna. un invadator de temut. Dacă Celebrul

Jim

abia în acel moment începem

Morrison avea o altă teorie

să facem ceva, s-ar putea ca

sau metodă de eliberare din

rezultatul să nu fie unul

chingile fricii: „Dă piept cu

surprinzător. Dacă însă avem

cele mai mari frici ale tale!

„antrenament”, „cotropitorul”

După aceea, ele nu vor mai

nu ne va mai prinde pe picior

avea forţă, iar tu vei fi liber!”.

greşit. Indiferent că recurgem

Oricare ar fi însă calea aleasă

la exerciţii de relaxare sau de

pentru

meditaţie,

„tratament”

„vindecare”, faptul

cântăreţ

că

este teama

sau evident

care

implică

autosugestia, sau la credinţa

este

în divinitate, important este

declanşată (neapărat) de o

efectul obţinut, ceea ce se

anumită situaţie din

viaţă, după cum

petrece în noi şi care ne poate induce o stare

spuneam la început, ci de „punerea în scenă”,

de bine constantă. Desigur că prezenţa lui

în mintea noastră, a tot felul de evenimente

Dumnezeu în viaţa noastră este de dorit din

nefericite, care ar putea să (nu) se întâmple toate punctele de vedere, nu doar pentru „Trusa

prim-ajutor”

ar alungarea angoaselor, însă aceasta este o

implica, deci, eliberarea minţii de gândurile

alegere personală şi ţine de liberul arbitru.

„parazite”, care au devenit automate, şi

Căutarea

înlocuirea lor cu altele luminoase, benefice.

interioare, în orice împrejurare, nu poate fi

În raţionalitatea noastră nu pot exista două

un lucru eronat. Ea ar trebui cunoscută de

emoţii diferite concomitent, una o exclude pe

fiecare în parte şi tratată ca un prieten

cealaltă, de aceea se înţelege de ce această

credincios, de care să nu ne despărţim niciodată, decât la pragul dintre lumi...

metodă este atât de practică. Desigur că

(şi

utilizarea)

forţei

noastre

schimbarea substanţială (în bine) a modului anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

(niciodată).

poezie 5-18

Ion Cuzuioc

14. Plânsul ca şi râsul unge inima.

Aforisme 15. Când ard cărţile bune plânge şi focul. 1. Căsătoria e ca un roman pe care-l citeşti 16. Omul e ca o uşă, odată cu trecerea anilor toată viaţa şi doar când ajungi la adânci scârţâie. bătrâneţe îi răsfoieşti cuprinsul. 17. Floarea rămâne floare indiferent de 2. Dragostea-i ca ploaia, ori îţi aduce foloase, mirosul ei. ori te îneacă. 3. Şi dragostea a trecut la economia de piaţă? 4. Un cal împiedicat e ca şi izolat.

18. Nu totdeauna capul plecat n-are dreptate. 19. Şi omul de alături poate fi departe de tine. 20. Omul fără voinţă e ca nuca seacă.

5. Şi orbul poate vedea departe.

21. Omenie în exces nu există, doar obrăznicia-i fără măsură.

6. Merită laude şi măgarul: tace şi trage. 7. Uneori te poţi mişca-nainte şi stând pe loc.

22. Uneori omului îi poate aduce folos şi pierderea.

8. Uşor te poţi rătăci şi la lumina zilei.

23. Cine se aruncă-n vânt după faimă pierde 9. Şi râia are demnitatea sa, nu de toţi se lucruri mai esenţiale. lipeşte 24. Cine zboară prin nouri nu vede pământul. 10. Uneori, şi cu gura închisă poţi spune 25. Femeia care mai mult gândeşte decât multe. vorbeşte poate să se laude că are gură de aur.

11. Coroana unui scriitor este cititorul lui 26. Femeia credincioasă e salbă de aur la fidel. gâtul bărbatului. 12. Omul căzut în depresie e ca o pasăre27. Cine se justifică cu vorbe goale până la mpăiată. urmă tot se dă de gol. 13. Chiar şi atunci când ceasul oboseşte, timpul merge-nainte. TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Iliana Cătănescu

Vin prin zboruri cât mai rare vești din alte galaxii Gând înserat şi mă-ntreb, oare din care, luminând, tu ai să-mi vii, Pe coclauri ninse, suflete, colindă, călător fără oprire, pasul meu cel neumblat, caută sub ningeri verdele uitat, ornic măsurând iubire, vis de înger și păcat. scânteieri aprinse într-un con de ghindă, vis sculpat de îngeri, neîngenuncheat. Ultim zvon îmi dă fiorul tainicei simțiri pe-

Libertatea-n cușcă își visează zborul, cucii nălucesc crânguri înapoi, cuiburi înghețate încălzește dorul până să ne ningă peste amândoi… Primele ninsori pașii ni-i urmează ție înspre nord, mie, înspre sud, rupt în două flori, gândul înserează, zvonul de iubire, doar îl mai aud…

aproape a învăluirii-n dorul ce-l trimiți în tot și-n toate, ca un buzdugan de zmeu ce anunță o venire către casa locuită de un eu… și de-o Iubire.

Somnie Cât trebuie să fi dormit în așteptarea ta, prin vreme, ca muguri de lumină-n ochi, să-mi înflorească pe sub gene când se vor fi răstălmăcit și legi, și praguri, și toteme, iar tu, din veșnicii uitate, să te prefiri, în mine, alene,

în fiecare dezmorțire a fibrelor alcătuite din doruri și-adăstări de tine, din sumeții nebănuite, trecute-n Zvonuri duioșii divine, la margine de ne-nceputuri, când orice taină, orice vină, Solilocvii de tăcere te aștern în prag de gând, ni se scria cu albă, ‘n trupuri, iscălitură de pe când sufletul te cere, într-un dor de lumină… preacurând, dinspre Dunăre vin zvonuri că mă cauți val cu val între muzici, semitonuri, prinse-n scoica de la prin câte veacuri am trecut, răpusă de o vrajă-n somn, mal. până să te-ntrupezi, aievea, dintr-o nălucă, ‘n Verde Domn Se zvonește că prin ger ne vom încălzi iubirea, că botezul cel din cer ne va scrie-nveșnicirea, al inimii, țesând povestea, pe-un fir mirat, de romaniță, că va ninge iar, că iarna s-a ascuns mirată-n ieri, şi, cu iubire, să-mi șoptești: „Lung somn ai că pădurile migrează către munții cei mai dormit, Domniță!…” stingheri. anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Iarba-ngheață vie, tremură sub ger, colții iernii mușcă alb din crizanteme, tresăriri sub glie urcă înspre cer, rădăcini ascund profeții extreme…

Maria-Ileana Tănase

Iar în bătaia Lunii metamorfozate-n poiene. Ninge peste orașul lui Bacovia, ca o răsplătire,

Zvon de iarnă Urbea și-a făcut renume din a Poetului Vântul se-nfășoară printre crengile ude, Bocetul desfrunzirii, de mult, a amuțit, Ploaia primenește ramurile, reci, nude Pregătindu-le pentru sezonul încărunțit.

Câteva frunze sfârtecate foșnesc timide, Iar frământarea vântului zvonește ninsori, Ramurile înveșmântate vor fi mai rigide Și vârfurile ascuțite cad victime, deseori.

rostire, Bronzul statuar rămâne strigăt, zbor și cinstire, Schimbând umbra timpului în simbolice potire.

Tiparniţa nopţii

Hălăduiesc, aproape zilnic, prin parcul cu statui, mă strecor, fără țintă, Chiar dacă, soarele, uneori, mai surâde, pe aleile cu arborii de argint Norii,-n genunchi, cern din burduful greoi, care-și leagănă povestea. Coroanele se vor preschimba-n hlamide Dar peste ramurile vegheate Împodobind copacii șuieră vântul îndoielii, rămași cu umerii goi. sfărâmă născocirea, rodul gândurilor Se zvârcolesc prin aer încolțite miresmele hibride, pe pereții unui brand. Cât de curând, iarna-și Câte o umbră va pune marama, stingheră, Vântul va zdrențui încă,-mi mai dă zăpezile, moi, candide, târcoale, E anotimpul când își îmi înfășoară umerii arată colții și arama. cu șoapte dogite, Ninge ca o răsplătire încearcă să se furişeze în alveolele pașilor neurziți. Ninge ca o răsplătire, peste vechea-mi urbe, Tăcerea s-a autoeducat, Cerul s-a deschis și fulgii se încing în sârbe, a învățat să îmbrace cămașa, Copacii iar s-au preschimbat în dalbe jerbe, cu nasturi surzi, s-a obișnuit Și orașul s-a împodobit cu dantele superbe. să suporte atâta liniște... doar când merg la culcare O nouă iarnă a invadat meleagurile moldave, îi este dificil să accepte Iar mireasma-mi poartă pașii pe străzile întunericul fără cheotori. jilave, Uneori, se întâmplă să adorm, Clădirile-s asezonate cu mantii albe, puhave, odată cu stelele, atunci, Un decor ce-mi stârnește multe amintiri suave. candela celestă-și lasă obolul, peste pânza zorilor virgini, În vechea urbe plutesc miresmele bacoviene, iar de sub tiparnița nopții Frisoanele hibernale și-au scos colții de hiene, culeg vocalele răsfățate! În vitrină florile de plumb par vitraliivenețiene, TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

în braţele ei ca într-un joc de-a viața azi suntem mâine nu Nostalgiile cuvintelor (10) și urmele lor se afundau în asfaltul sfărâmicios la masa asta ca într-o iluzie locul tău stă gol și se hlizește la mine vopseaua de pe garduri cu dinți rânjiți își pierduse interesul ca o sperietoare în lanul de porumb și lăsase lemnul dezgolit de parcă ar vrea cu intenția clară de a-l îngenunchea să mă scoată afară din mine zidurile posomorâte nu mai auziseră de mult un râs zglobiu și țip și sufereau în tăcere cu glasul lebedelor de aceeași deziluzie obositoare ce-și cheamă liniștea a pierderii de sine... dar liniștea mea și pâinea era mai amară se-ascunde în lacrimile și nici prea multă nu era pietrelor și avea gust de lacrimi în râsul sinistru al frunzelor mai ales când venea seara moarte iar frigul taia sufletele până la și nici măcar paharul ăsta plin sânge cu sângele ultimei speranțe în partea mea de oraş nu reușește să-mi încălzească începe drumul spre Golgota… sufletul din care destinul numai pe partea ta de oraș te-a amputat fără să-mi ceară telefoanele sunau de vești voie bune iar magazinele își scuturau La masa asta nici visele nu mai vor să șadă afișele iar cafeaua e mai neagră ca precum caișii în primăvară noaptea și mirosea a speranță mai puțin amară ca viața și parcă și soarele poposea mai des și mai rece ca aerul ce s-a înscăunat în ferestrele voastre în lipsa ta cu ochelari lor fumurii pantofii voștri nu cunoșteau cum e la masa asta să-și piardă urmele în neant numai eu aștept ce va să vină... și nici foamea și nici plânsul Nostalgiile cuvintelor (12) nu umblau dezbracate pe stradă în partea ta de oraş treceau maşini gătite de pe marginea mea de oraș gală trona o ceață murdară ca niște umbre numai Dumnezeu nu trecea niciodată trecători se desprindeau din ea pe-acolo... doar pentru a se pierde din nou anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Gabriela Mimi Boroianu

Victoria Seimeanu Ileanca

Ulcior Ileanca s-a născut într-o noapte,

Iubito, mă prefac încet în lut,

O noapte insomniacă a poveștilor,

În hrană mă prefac pentru ulcioare,

O noapte în care oamenii își retrăiesc viața.

Olarul într-o zi mă va-nvârti

Și acea noapte a fost noaptea în care eu

Pe roata lui și bine-mi pare.

am văzut lumina.

Simt de pe acum că-ți este sete,

Și în lumină, zâmbetul tău.

Că sunt deja în mâna ta

Așa am învățat să mă iubesc!

Iubito, nu mai plânge, tristo,

Azi îmi e dor de Ileanca, Ileanca ta...

Du-mă la gura ta și bea.

Trăiesc rătăcit!

Ascunzişuri

Pactul postum

Zidurile vechi ascund

Eu am făcut un pact cu

istoria,

moartea

Aleile parcului, pașii

Atunci când m-am

tăi.

înbolnăvit

Frunzele ascund în ele

De tine.

seva,

Când umbra mea deja

Inima mea, pe tine!

eram!

Cu o mască pusă ca pe

Atunci am zis:

scenă,

Să te știu ocolo,

Învăț să te ascund în mine,

undeva,

Chiar de mine.

Nu să te strig,

Nopţi... Doar cu gândul să te-ating. Te-ai strecurat...

Acum sunt doar nopțile În care plâng. Cu tine-am zburat până la stele! Fără aer rămâneam când mă priveai... Și ne juram

Sunt acum doar nopțile Și cu lacrimile tale.

Să mă privești mai adânc în ochi. Parcă încercai să-ți amintești de mine Pentru atunci când n-ai să mă mai vezi.

Veșnică îngemănare. Iar nopțile plâng

Te-ai strecurat pe sub genele rourate

Nu ți-am înțeles pe deplin lăcomia. Nici setea de mine n-am înțeles Parcă vroiai să-ți pot ajunge Atunci când plecai!

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Petre Ioan Crețu

în carne au înflorit cuci, aerul mirosea sălbatic și divin

Scrisoare către tine de nicăieri a iarbă, a vin De n-ai fi fost tu,

și am înțeles simplu că vom fi

ar fi trebuit să uit să mă mai nasc.

suflete pereche.

Aş fi fost pierdut și aş fi trăit departe de tine,

mereu te-am căutat

singur al nimănui

și nu te-am găsit... tu ai stat printre oameni

De n-ai fi fost tu,

sau dormind chircită la subsuoara

vânt mă făceam

unui înger divin

să te caut

eu printre morile de vise

de n-ai fi fost te-aș fi inventat

din câmpia mea,

ca pe o mașină cu aburi

printre prunii pitici.

mi s-a spus

De nu vom putea fi împreună

că nainte să mă nasc

am să te învelesc cu soarta

Dumnezeu mi-a sădit

să nu-ți fie frig,

iubirea pentru tine în suflet,

am să te veghez cu viața

m-a scăldat în lumină

să nu-ți fie frică în vis

şi m-a trimis la tine,

de nimic.

dar m-am rătăcit m-am tot rătăcit

Cred că ar trebui

până m-am pierdut

să te ascund în suflet

la mama în pântec

să nu te găsești,

apoi

va înnopta definitiv,

dintr-o întâmplare ne-am cunoscut

braţele şi buzele

era o seară de iarnă flămândă,

pecete îmi vor fi

în noiembrie

pe umărul pe sânul tău stâng,

douăzecișiunu în două mii șapteșpe,

vei sta cu tâmpla lipită

când totul era searbăd pustiu

de sufletul meu,

şi m-am îndrăgostit de tine,

și-mi vei atârna de ochi ca o lacrimă,

fără să vreau, fără să ştiu.

te vei prelinge ușor pe obraz,

Neştiute, sufletele noastre cumva s-au atins...

când cald, când sărat

în ochi ne-au încolțit muguri,

sufletul meu pereche.

anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

până când lumina ochilor tăi

Camelia Stan Stropii de ploaie mă mângâie aşa cum o făcea glasul tău. Adorm... visez, mă înalț. Când ai vrut să mă săruți pe furiș, așa, ca pentru ultima oară,

Priveşte visând, iubito! Privește visând, iubito! La cerul de vară, sublim, Aș vrea să îți spun: „Fericito,

gândul tău a țipat ca o pasăre spin

… mă-mbată cu tine, puțin! „

și m-am trezit...

Privește visând, tu, iubito! Ți-s ochii o mare și-aș vrea,

Ni s-a dat un dar divin,

Să-mi fi părtașă, sortito,

îți spun,

La dorul din inima mea!

e tot ce ne-am dorit amândoi să fim,

Privește visând, tu, iubito!

iubește-ne iubito și iartă,

Iubirea-i eternă în noi,

sărută-ne și nu ne părăsi...

Doar ție, pe trup ți-am citit-o,

niciodată.

Fiind unul singur… nu doi! Privește și visează, iubito!

Te voi iubi, să știi,

Nimic să nu-mi spui,

mereu te voi iubi...

fără știre!

și când vei fi nor,

Prea sfântă femeie,

ploaia din ochii tăi voi fi,

dorito!

Soare după ploaie de

Ți-aș da continent de

vei fi

iubire!

eu raza ta voi străluci,

Privește și visează, iubito!

în întuneric. Orice îți dorești și ai vrea, De vei vrea să pleci,

Căci eu voi veni… incognito,

mă voi sparge în mii de bucăți

Pe veci să îmi fii și a mea!

mă voi risipi și mă voi lipi de umbra trupului tău

Nici gura, voind să-ți iubesc!

Îngerii ne toarnă în pahare

În somnu-ți prea dulce, firesc, Zâmbeai și deloc n-ai ferit-o,

iubirea mea amară.

polen de lună,

Privește visând, tu, iubito!

Privește visând, tu, iubito! Căci lumea-mi începe cu tine! Destinul de-ar fi răsucit-o...

iubiți, iubiți se pare...

Te-aș cere răsplată, știi bine!

de o ghilotină.

Am scris din instinct... n-am gândit-o, Sperând s-o visezi, tu, iubito! TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Cornelia Dița

Nu-mi era deloc sete de ea,

Iulie torid doar că cineva mă îndemna, „e a ta, ia și bea ”!

Cât ai clipi, a mai trecut o noapte,

un pahar, înc-un pahar

Și înc'-un vis, în urmă a rămas,

să uiți, să n-ai habar

Pe alt tăram, zburat-au mii de șoapte,

că lumea e rea...

Frumoase, tăinuite, fără glas!

hai, ia și bea!

Câte plăceri rămân în urma lor,

Scriu...! Noapte întunecată, târzie,

Sau câte inimi plâng de dor,

mai sorb un pahar de poezie,

Câte săruturi parcă nici n-au fost,

și te întreb pe tine viață,

Si totuși... fiecare noapte, are un rost...!

ce temă de control mi-ai da...? Promit solemn, voi face față, de n-o să pot,

Că nu-ți mai sunt, că nu-mi mai

capul mi-l plec în fața ta!

ești, Că nopți la rând, noi am muțit

Pe marginea tăcerii

de tot, Învăț să te sarut în vis, atât mai pot,

De unde vii și unde te

Acum, când știu că fericirea-i

îndrepți?

numai în povești!

Mai stai o clipă pe marginea tăcerii,

De unde să știu eu că însăși

nu spune nimănui dacă aștepți

viața doare,

să treacă fericirea când trece

Este a mea, și... nu e, o clipă

vântul serii!

trecătoare, Se aseamănă cu hăul ce-ai lăsat în mine, E iulie torid... în rest, e bine!

N-ai să aștepți degeaba... poate ploaia vine și-un curcubeu imens să-ți dăruiască,

Noapte târzie pe marginea tăcerii o să-l împarți cu mine, iar fericirea dintr-un colț, să ne privească! rămânsesem cu un pahar în mână,

Dar știi de unde vii și unde te îndrepți?

cine mai știe

Priviri mirate arunci la întâmplare,

de eram singură

și ce nedumerire pentr-o banală întrebare...

ori împreună...?

Ce să-mi răspunzi când tu pe nimeni nu

Îmi sorbisem singurătatea

aștepți...?

până la ultima picătură...! anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Noapte târzie...

Nu te strivi degeaba În felul ei stă graba.

Eugen Dulbaba Retrăire Se înşirau De-a lungul morţii Nemurite Vieţi netrăite Ce-ar fi putut Curge Prin ani Lăsând dovadă Alte vieţi Ce împreună Trai îmbelşugat Ar fi avut Dar toate acestea Niciodată N-au fost Întâmplate.

E fiică din popor Din tată muncitor Şi mamă gospodină Ce n-a trăit în tihnă.

Descântec infantil Cu puteri să te întăreşti Prin viaţă să izbândeşti Florile îţi înflorească Ziua să ţi se lungească Şi când neştiuta Ură Dintr-un suflet rău, spurcat Într-o vară cu căldură Îţi va spune răspicat Vorbe multe de ocară Tu priveşte în soare afară Rimele pe cer cum zboară Le culege le aspiră Apoi pe foaie înşiră Poveste pentru descântec Când durere simţi în pântec Rima te va înveseli Prin viaţă voios vei fi

Omul nepăcălit de urs Ursule prea lung-lungit De ce te prefaci murit Ştiu că iarna hibernezi Ştiu că-n vară tu vânezi. Acum însă mincinos, Aştepţi blana să-ţi ating Iar tu cu grabă furios Să mă duci bucăţi în crâng.

Despre ea Aşa îi este firea Nu poţi ca s-o îndrepţi Mai bine calm, aştepţi Aceasta îţi e menirea. De vrei pace aleasă Şi bucurie în casă

Nimeni nici că poate Învăţături să-i dea Căci asta este ea Nu vei răzbi departe.

Iar celor ce te întâlnesc Le vei spune Vă iubesc.

Haiku Melanj de nour Ce privit din unghi E bour. TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Olguța Luncașu-Trifan

Lăcaş ţi-oi face-n el pentru iubire, Iar corpul tău să stea pe albe flori de mirt.

Rondelul lacrimii Cuvintele n-or bea din cupa cu absint, Ci vor goli pocal de împlinire. De m-aș preface-n lacrimă sărată Și-aș izvorî din gândul tău curat,

Te-aştept, iubite-n alb de-nzăpezire

Ți-aș zăbovi în colț de ochi, furată De străluciri ce m-au cutremurat. Și-n tremur de iubire, mult mirată, Ți-aș mângâia obrazu-mbujorat, De m-aș preface-n lacrimă sărată Și-aș izvorî din gândul tău curat. În colțul gurii, ieri nesărutată, M-aș primeni în gust dulcesărat, Apoi să cad pe crinul rourat, Să luminez de soare mângâiată. De m-aș preface-n lacrimă sărată...

Rondel chemare...

Iubindu-te... Îmi curg în suflet ploile din tine – stropi dulci, închişi într-un sărut. Cuvintele-ţi m-ating cu şoapte fine – fior din rouă nepierdut. Îmi rog iubirea-n trup să înnopteze, îmi picure în suflet zori, pe pleoape netrezite Soare-aşeze, să-mi guşti sfiala, să m-adori. O lacrimă, cât un surâs, iubire, pe-obrazul dimineţii blând, sărută clipa vieţii cu uimire şi-mi pune stavilă pe gând.

Te-aştept, iubite-n alb de-nzăpezire... Templu din fulgi de nea, petale de argint,

Îţi murmur numele-n silabe frânte,

Înalţ sub cer cu geana în trezire,

te chem timid şi te dezmierd,

Este speranţa mea, să vii să te alint.

te strâng dorind ca braţele să-ncânte şi trupul tău să nu îl pierd.

Lăsând în urmă-o stea-n culori de hiacint,

Mă simţi atât de fragedă şi-ţi pleacă

Te-aştept, iubite-n alb de-nzăpezire...

gând la florile de nufăr,

Templul din fulgi de nea, petale de argint.

îmi spui duios că dorul n-o să-ţi treacă, că niciodată n-am să sufăr...

anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Când zorii iar apar cu limpezire,

Îi dai noi aripi, uitările muiate-n vin... Repui religia pe jar, împarți pe Dumnezeu în două, Bună dimineaţa Încerci din răsputeri să furi iubirea Făcând din adevăr minciuni. În răstoaga pîrâului Istoria e curgătoare ca un fluviu, Cânepa din câineasca inimă Nu se întoarce din al său drum Se făcuse albastră Ce este vechi rămâne scrum, Și nu mai intrau fluturii Natura îmbracă alte forme. În neclintirea umbrelor Dragostea merelor coapte. Pentru tine Diminețile nu mai erau bune, La trecători ceața Pentru tine, timbrul nopții Transplantase bariera de abur pe a scrisorilor emblemă Ecoul nu vroia să răspundă, Sunt timbre din candela luminii, Cuvântul ierbii se suspendase. Primește-le în cântecul înfloritor de apă.

Eugenia Rada Ioniță

Cerinţă

Dă-mi cerșirea lunii de la soare, în acorduri înfocate Ale trilurilor fermecate de la păsări, Rupe haina veche roasă de tăceri–n coate, Mai gândește, ce înseamnă Frumusețea raiului spre moarte. Nu întrerupe clocotul de floare, Calendarul repetabil al poveștii, De la muscă până în vârf de munte, Fericirile căzute pe umerii teilor. Învață răbdarea norilor sub freamătul razelor Stinge bucata gheților în undele apei Fii piatră călcată de toate ploile De toamna udată de lacrimi.

Nu pot cânta de supărare Filozofia timpului ce doare, În care traiul vechi, util,

Respinge îndoiala din ritmul amorțelii La ușa iernilor rebele, Lasă lacrima scluptată în cristale, Pe rugul crucii–n depărtare. Și într-un răsfăț de lună Visele speriate de mugurul caisului Prins de creanga ultimei stele Lovesc noapte de noapte La geamul pripeagului Plecat după bucata de pâine

Sună cavalul scuipând șuvoaie de lavă Pe câmpuri împrăștind miruri calde În floarea tulburătoare șoapte, Răstignind tufa trandafirilor Umezind ochiul sufletului Imn Cu picătura de sânge, Visul care îl ține în pumn, Sub aripă orice înger, noapte de noapte.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Claudia Bota

Ochii din umbră plâng iar lacrimile au marcat,

Umbre ascuţite Frumoasele vise ale copilăriei ce s-au

spulberat

Paginile istoriei din memorie nu se vor șterge, Moartea umblă despletită în lume, Roțile orologiului stau încadrate în neguri Holocaustul e durerea vie ce inima îți dure, străpunge. Când aduni în viață frământate sume, În vâltoarea aceasta suntem ascuțite umbre. Ziduri colțuroase între zile sumbre, Stau rănită în desișul fără de sfârșit Și dau tribut vieții fără să fi greșit, Cine lacrima mi-o cere, fără mângâiere?

Dumnezeu ni l-a dăruit pe Eminescu

Dumnezeu ne-a trimis îngeri ocrotitori, La

acest

neam

venit

Eminescu cu dor,

Iar tăcerea nopții stabilită în priviri, Vorba bună stă conturată în trăiri, Măreția inimii se apropie de moarte, Las inima să vorbească între șoapte.

Fiind o stea între solii buni cuvântători, Ai învățat fiii noștri să iubească patria lor. Eminescu, fericit bărbat cu dragoste de țară, Trăiască națiunea și dușmanii să piară,

De iubirea nu există într-o zi ce a trecut, Valurile vieții spumegă umbrele ascuțite, Zile mohorâte pentru ce v-aș fi plăcut? Când durerea noastră nu s-ar fi născut.

Ai întipărit cuvinte pe pietrele din suflet, Iubim glasul tău viu din cugetul de ascet.

Ochii noştri plâng Dorința ta de reîntregire a Daciei Mari

Făclie ce luminează mintea peste veacuri,

Mărturie stă lacrima sângerie, Dintr-o zi fără surâs și cenușie, Ce s-a sfărmat în groapa rece? Dorința vieții care nicicând nu trece.

Înger de pază mai cere o șansă, Mirul din candelă stă și nu se varsă. Luceafăr luminos ce strălucești pe cale, Codrul fiindu-ți aproape și marea departe, Buciumul sună cu jale, dușmanii o iau la vale, Prigonit este profetul în propria țară pentru dreptate.

anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Sârma morții și azi se ridică, În Pogromul sumbru de la Iași Moartea răsună și devine frică, În beznă se pierd oamenii odioși.

* cuvintele au rădăcini și coroane; despre cuvinte alteori, sunt păsări cântătoare. cuvântul scris ascunde un cod secret de semnalizare.

Anișoara Iordache

în câmpul energetic generat de creier, adică în minte, cuvântul germinează.

aidoma albinei: polenizează alt cuvânt, în formă de floare. * Nichita poetul avertizează: „cuvintele pornesc la vânătoare hăituiesc sau sunt hăituite” se metamorfozează în dorințe ale inimii.

privit în oglinda conștiintei, cuvântul poate fi: luminos, întunecat, de piatră. plămădit e din mulțimi infinite de simțăminte. * organizate în gânduri cuvintele modifică frecvențele cerebrale, dau visului alta culoare. contemplarea propriilor gânduri produce tulburare.

deschide pe suprafața infinită a paginii, o poartă spre eternitate. * în ochii deschiși ai poetului, gândul modelează realitatea. sinele acționează ca o forță de gravitație. * cuvântul-vector translatat în inimă, integrează omul în conștiința primordiala. rugăciuni fierbinți pun în mișcare roata iubirii. * poezia e un șir nesfârșit de miracole: omul umbrit de înțelepciunea lui Dumnezeu, simte atingerea harului. poezia e o apă curgătoare; adâncimea și marginile-s nemăsurabile.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

cămeșoaia lui de pacient, care nu era foarte bine legată în jurul corpului le stârnea și mai mult imaginația și completa showul.

proză 19-32

Dandu Briel Spiritul

În acel moment totul a încetat brusc și băiatul s-a lăsat în fund pe perne iar surorile – Doctore, doctore! s-au dat la o parte din calea doctorului. Primul care a vorbit a fost totuși băiatul care – Ce e dragă? Ce te agiți așa? – Îl știți pe pacientul ăla la care am chemat nu-l cunoștea pe doctor fiind adus, la spital, în preotul aseară, băiatul ăla tânăr făcut praf comă: – Am impresia că sunteți o persoană după accidentul pe pârtie? – Sigur că îl știu, nu i-am anunța eu rudele importantă și vă rog să-mi spuneți ce caut eu să se pregătească de ce este mai rău, abia mai aici și de ce nu sunt acasă? Nu că mă deranjează atmosfera dar vreau să înțeleg. respira chiar legat la aparate. Doctorul s-a uitat la el și a încercat, dintr-o privire să facă o evaluare și să priceapă cum a ajuns pacientul lui din starea de muribund, aseară, la faza de vioiciune de azi. Nu mai întâlnise niciodată o astfel de situație, la el în salon atunci când cineva se punea pe murit nu mai exista altă variantă și mai ales nu se mai ridica niciodată din pat. Să fi avut rugăciunea preotului care venise să-l împărtășească un astfel de efect? Atunci de ce nu se comportau la fel toți cei împărtășiți? După o privire fugară, doctorul a constat că în timp ce are în față un tip sănătos, absolut normal la cap și care nu prea mai avea ce să caute acolo.

– Atunci dacă abia mai respira, vă invit până la salon să vă vedeți muribundul!

– Eu vă rog să mergem la salon, rudele nu au venit și dacă vin vor avea o cu totul altă treabă. Tot vorbind s-au apropiat de ușa salonului și părea că dinăuntru se aude mișcare și chiar râsete. – Nu cred că este frumos sau politicos ca cineva să facă atâta zgomot lâgă patul unui muribund, a spus doctorul deschidea ușa.

A deschis și a rămas cu mâna pe cleanță și gura căscată pe ultimele silabe. „Muribundul” stătea în mijlocul patului, băiat drăguț, dealtfel, și probabil că spunea niște bancuri sau făcea un fel de scamatorii că asistentele nu se mai puteau ține de râs și doar prezența bruscă a doctorului le-a mai făcut să nu se umfle veselie și să se abțină să scoată și sunete. Era foarte clar că băiatul era centrul atenției și dacă până atunci abia îl întorceau să-l spele acum el stătea în picioare pe pat și le demonstra niște chestii. Probabil că și

În acel moment pe ușă a intrat și soția, probabil a tânărului, însoțită de o doamnă mai în etate, de soțul ei și de un băiețel de circa opt ani. Toți erau în doliu! Pentru că în jurul patului era multă lume ei nu și-au văzut ruda din prima clipă și s-au îndreptat spre doctor. Liniștea s-a lăsat brusc. – Cred că ați făcut tot ce era posibil și vă mulțumesc, a spus tânăra soție. Doctorul era extrem de jenat căci el fusese cel care a dat telefon rudelor și care practic a

anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

– Deja s-a dus? Îmi pare rău, au venit rudele?

anunțat decesul.

Peste câteva momente s-a trezit și soția și – Îmi cer iertare dacă v-am produs o și-a privit „mortul” încercând să revină la neplăcere dar nu ne-am dat seama de la starea reală. Îl privea fără să poată scoate o vorbă. început ce evoluție va avea starea lui. Făr să privească încă spre pat, de parcă ar fi dorit să întârzie momentul, soția a răspuns: – Domnule doctor cred că nimeni nu poate prevedea viitorul în astfel de situații grave.

– Hai că nu am nimic, tu nu vezi? Cred că doar m-am lovit puțin. O încuraja el mângâindu-i fața.

Ea plângea de bucurie și toată scena se – Nevastă, unde ești că parcă te aud umpluse de lacrimi și zâmbete. Stătea la vorbind? A spus tânărul ridicându-se pe pieptul lui și nu-i venea să credă că e viu după ce zile întregi l-a vegheat iar el era în comă. marginea patului și privind exact spre soția lui. „Nu cred că este cazul să le spun ceva, Aceasta, instantaneu și din proprie inițiativă, a leșinat și dacă nu era doctorul să oricum nu vor înțelege și nici nu este o ia în brațe mai era puțin și făceau schimb de problema lor, mai bine să-i las să se bucure locuri. Tânărul s-a repezit imediat și a că mai am și alte treburi de rezolvat, realitatea este că mi-a plăcut foarte mult preluat-o ridicând-o să intru în corpul de la podea și acestui băiat, să-i așezând-o pe patul pun toate oasele la alăturat care era liber. loc și să nu las nicio Mama lui, doamna mai celulă nerezolvată” în vârstă, se ținea cu mâinile de gură să nu În continuare, strige iar tatăl, care suntem pe un mare avea vederea foarte pod deasupra fluviului slabă și auzul la fel, și vedem doi tineri încă nu realizase ce se întâmplă și era pe care au o discuție mai aprinsă. O fată și un undeva prin pragul ușii. băiat. Amândoi sunt frumoși și faptul că se Toată lumea a înțeles că s-a produs o mare ceartă pare total nepotrivit. Nu se aude nimic confuzie și fiecare dorea s-o dreagă cât mai din ceea ce spun dar din gesticulația lor este evident că lucrurile nu sunt tocmai în regulă. elegant. – Probabil că a avut doar un fel de șoc și Se pare că el îi reproșeză ceva și ea doar apoi și-a revenit brusc, încerca să explice o ascultă încercând timid să protesteze. Brusc, el se întoarce și pleacă spre capătul podului asistentă, mamei. fără să mai privească în urmă. A ajuns deja la Singurul care trăia realitatea era puștiul, câțiva metri distanță. Fata, parcă vrăjită, s-a care oricum nu înțelesese de ce ai lui sau urcat dintr-o dată pe parapetul podului și s-a îmbrăcat în negru și acum statea prins de aruncat în gol lăsându-și poșeta pe margine. tatăl lui cu brațele și doar se bucura că s-au Nu s-a auzit niciun zgomot și chiar dacă ar fi întâlnit. țipat vântul ar fi dus sunetul în alte părți. – Tati, ziceai că mergem la pescuit, mai Băiatul mergea în continuare spre capul mergem? podului fără să sesizeze nimic. – Sigur băiatule! TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

„Acela a fost momentul în care am intervenit, mi-a fost imposibil să procedez altfel, probabil că aceasta era următoarea mea misiune”

pentru care s-au certat, ceva banal dar care putea să ducă la un deznodământ fatal. Nu-i venea să credă că s-a oprit singur din mers, sa întors și a privit exact spre apă. De ce nu s-a uitat înapoi spre locul unde era fata și să-și Dintr-o dată băiatul s-a oprit, s-a îndreptat imagineze că a plecat în sensul opus. Cum de brusc spre parapetul podului și după ce s-a s-a uitat chiar în apă și mai ales în locul unde uitat în jos, pe apă, a văzut o parte din rochia fata plutea fără cunoștință. Era plin de întrebări dar nu avea deloc timp pentru ele. fetei care plutea la suprafață și a înțeles „Asta nu cred că va afla vreodată” nenorocirea. Fără să stea pe gânduri s-a aruncat și el în apa de dedesubt și imediat ce a ieșit la suprafață a început să înoate Salvarea mergea cu toate sirenele la puternic spre ceea ce părea a fi corpul fetei. El maxim și în scurt timp au intrat pe poarta era sportiv de performanță și nici nu se punea spitalului. Cu o clipă, înainte ca targa să fie problema să nu ajungă din coborâtă, băiatul a observat că câteava brațe la ea. Fata masca de pe chipul fetei părea probabil că își pierduse că se aburește. Au urcat cunoștința la contactul cu apa imediat la etaj la sala de și acum plutea fără nicio reanimare și o echipă de reacție. El a prins-o din spate asistente au dezbrăcat fata de și a avut grijă să-i țină fața hainele ude și au îmbrăcat-o permanent la suprafața apei. cu unele mai călduroase Apoi cu o singură mână a acoperind-o cu folia termică. început să înoate spre mal. Era evident că își revenise dar Câțiva trecători care erau pe privea complet buimacă în pod au văzut toată scena și au jurul ei fără să înțeleagă ce se anunțat salvarea și poliția. petrece. Era convinsă că asistă Lupta cu valurile a durat ceva la propria moarte. După câteva vreme. momente, ajutată și de somniferul din mască a adormit profund. Peste câteva ore a fost mutată într-un salon fără să se trezească. Chipul ei era senin și dormea ca o fetiță fără griji. Doctorul a venit mereu la patul ei și a verificat semnele vitale de pe monitoare.Totul era în regulă. – Dacă și analizele au ieșit bine dimineață putem să-i facem ieșirea. – Domnule doctor, băiatul care a salvat-o este pe hol și așteaptă. – Ce noroc pe ea să fie băiatu ăsta prin zonă, să-i spuneți că e bine și că poate să plece, ne ocupăm noi de fată.

anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

În momentul în care au atins malul, mașina salvării era acolo. Norocul a fost că în zonă era și un fel de scară cu trepte de piatră și tânărul a urcat pe ea cu fata în brațe. Apa le curgea din haine iar fata atârna inertă cu o mână aproape de pământ. Cei de pe salvare au pus-o imediat pe targă și au învelit-o cu o pătură pentru protecția termică. Iarna era încă departe dar apa nu era potrivită de baie. Au urcat imediat targa în mașină și au plecat spre spital. Băiatul stătea pe băncuța de lângă targă și o privea cu ochii în lacrimi. Acesta era momentul în care a înțeles că a fost foarte aproape să-și rateze marea iubire. Nici nu mai conta motivul

Una din asitente a ieșit din salon și s-a S-au îndrepat spre salon și au intrat încet. îndreptat spre băiat zâmbitoare. El s-a ridicat Fata era cu ochii închiși și părea că doarme. El imediat în picioare. s-a așezat pe un taburet alături de pat și a – Vreau să îți comunic, din partea început să o privească. Și el era îmbrăcat în domnului doctor, că îți mulțumește pentru halat, că toate hainele îi fusesră luate și puse ceea ce ai făcut și să știi că fata e bine și acum la uscat. După o vreme el a întins mâna și a poți să pleci acasă că de restul ne ocupăm noi. apucat-o pe a ei, ea a tresărit pentru moment Probabil că tu nu știi cine este dar noi avem dar nu a deschis încă ochii. Probabil se toate actele ei și cunoaștem și adresa și chiar gândea că visează și că în vis se ține cu el de mână. Un zâmbet i-a luminat fața. După un azi o să-i anunțăm rudele să vină să o ia. – Nu este nevoie să vă deranjați că eu nu timp a deschis totuși ochii, a privit tavanul, voi pleca de aici decât cu ea atunci când se apoi spre băiat și parcă nu-i venea să credă ce vede. trezește. – Să înțeleg că o cunoști, atunci e ciudat să lași o fată cunoscută să încerce să se sinucidă, vă știați dinainte? – Este logodnica mea!

– Asta da surpriză, dacă e logodnica ta de ce nu ai grijă de ea băiete, lăsând la o parte faptul că tu chiar ai salvat-o?

– Trăiesc?

– Da, iubire! – Și tu ești real? – Chiar foarte real. – Atunci ia-mă în brațe! Stai lângă mine.

Băiatul s-a ridicat, s-a aplecat spre pat și a cuprins-o în brațe iar ea a răspuns la îmbrățișarea lui, după – Nici o clipă nu micare a urmat un sărut am imaginat că va de zile mari. După mai recurge la un astfel de gest, am mai avut și multă vreme ea a trebuit totuși să recunoască altă dată discuții și apoi nu am vorbit câteva faptul că este daltonistă și că asta putea să-i ore sau o zi întreagă dar după aceea totul a aducă o mare nenorocire. intrat în normal. E drept că acum discuția a fost mai aprinsă însă motivul a fost de tot „Era evident că eu nu mai aveam nicio răsul, nu i-a plăcut culoarea eșarfei pe care i- treabă prin acest spital și puteam să plec am cumpărat-o. Ea a zis că ce aia e culoare și liniștit” eu am zis că e foarte frumoasă și apoi ea a zis – Mai am vreo misiune, șefule sau pot să că atunci s-o port eu iar eu i-am spus că sunt mă întorc?” băiat și nu port eșarfe și tot așa... Se pare că șeful a răspuns. – Nu ai plecat? a spus doctorul ieșind din „– Bine, am să încerc, dar asta chiar că salon. Dacă tot ai rămas poți să intri că s-a nu cred că se poate! Cum adică un singur trezit și să-ți iei la revedere. minut, ce pot să încep într-un minut?” – Cred că e mai complicată treaba decât un Culmea, suntem tot într-un spital, chiar simplu „la revedere”, a spus asistenta. într-o sală de operații. Pe masa pentru – Mă rog, faceți cum credeți că eu mai am și avorturi stătea întinsă o fată drăguță la chip alte vizite. TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

iar în sala de așteptare își frământa mâinile un tinerel și era evident că nu se găsește întro postură plăcută. Ei erau copii buni dar foarte săraci și în acest moment chiar nu-și puteau permite un copil. De comun acord au hotărât că acest copil nu trebuie să se nască și de aceea au venit din timp la doctor.

– Ai dreptate, eu mă duc atunci să mă schimb și să-l aștept.

– Domnule doctor vă tremură foarte tare mâna cu bisturiul, nu ați observat?

pe dreapta față să vadă care e treaba. Cauciucul lui era deja zdrențe. Un doctor își păstrează întotdeuna calmul și rezolvă imediat orice problemă, așa că a scos triunghiul reflectorizant l-a dus cât mai în spate și l-a fixat cu grijă pe asfalt. Nu a fost deloc atent la mașina care l-a depășit decât în momentul în care a observat, cu stupoare, că un tip iese chiar din mașina lui, se urcă în cealaltă și demarează în trombă.

Doctorul a ieșit, a trecut repede pe lângă băiatul care aștepta și care era convins că rodul iubirii lor nu mai există, dar nu l-a privit și l-a lăsat uimit și contrariat.

– Până acum o secundă nu aveam nimic, acuma văd și eu după ce mi-ai spus, probabil că e de la cafea. – Atunci vă propun să nu ne grăbim, că fata nu pleacă nicăieri și să stam puțin să vă reveniți. După vreo încă 20 de minute doctorul a luat din nou bisturiul în mână și parcă, acum, tremura și mai tare.

S-a gândit el, că ce căuta omul în mașina – O fi și de la garda de astă noapte care nu lui, dar a aflat repede când a constatat că nu a fost de loc ușoară. mai are cheile în bord. Cineva, probabil s-a – Așa o fi dar oricum, nu puteți intra în gândit că el pleacă pe jos și lasă mașina operație, trebuie să sosească imediat colegul descuiată cu tot ce e în ea. În spatele lui, la dumneavoastră, care vă schimbă și puteți să-l mare distanță, era o altă mașină care aștepta rugați pe el să rezolve problema, e o treabă de pe loc. câteva minute. anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

„Pentru mine treaba s-a complicat puțin În sala de operații doctorul se spălase pe că a trebuit să intru în mintea doctorului să mâini, i se pusese masca strerilă și tocmai văd cine este colegul apoi să-l caut și să luase în mână bisturiul pentru a începe aflu că e la volanul mașinii și vine direct chiuretajul. spre spital. De acum în colo totul a fost o „Cred că acum este momentul cel mai simplă bagateleă” potrivit să intervin pentru a opri Colegul conducea liniștit, soseaua era intervenția. În câteva fracțiuni de secundă perfectă, lumina la fel și nici aglomerație nu am trecut prin mai multe prea era. Nu mergea cu mare variante, să-l fac să se viteză căci mai avea destul împiedice, nu era corect că timp să se bucure de aerul putea să cadă și să înfigă proaspăt al dimineții așa că în bisturiul cine știe în ce, să-i momentul în care a făcut pană iau mințile iar era greșit că și a auzit cauciucul lui nou de pentru un astfel de moment față că se fleoșcăie și mai are putea să-și piardă servicul și puțin și se taie în geantă, atras atunci am recurs la ultima imediat pe marginea variantă” drumului, a coborât și s-a dus

Doctorul a înțeles manevra dar nu era dispus să cadă în „grija” hoților așa că a intrat din nou în mașină să ia telefonul și să sune la poliție și atunci a constat că fusese luat și el de pe bord.

Soluția cu platforma era clară și cei de la poliție au și cerut-o imediat. Doctorul i-a rugat să i se permită să dea un telefon și la spital să-i anunțe de întârziere ceea ce nu a fost nicio problemă. Oricum ar mai fi durat Nu mai avea decât o singură variantă, să vreo două ore până sa ajungă el acolo. aștepte să treacă o altă mașină și să-i roage să „Cel mai dificil a fost să-l fac pe șoferul sune la poliție. Nu a trecut multă vreme și iată care a trecut pe lângă doctorul rămas în o mașină. Doctorul a făcut semn cu mâna dar pană, să oprescă imediat după el, să se la volan era un tip cu ochii la persoana de sex asigure că este la distanța opus de lângă el și parcă nici nu l-a observat. corespunzătoare, să intre în mașină, să ia Peste alte zece minute, altă mașină plină de cheile din contact și telefonul și apoi să amabilitate a aprit la semnul lui. La volan era demareze mai departe. Cel care era cu un bătrânel, foarte simpatic, care după o mașina mult în spate și stătea pe loc nu trecere scurtă prin istoricul penelor pe care le avea nicio legătură cu cazul doctorului. Se avusese de-a lungul vieții, a înțeles că nu e oprise să dea telefoane la firmă. Era într-un vorba decât de un simplu telefon la poliție. fel de conferință. După ce am ieșit din Pentru că nu a dorit să-i dea telefonul corpul hoțului acesta a rămas buimac și se doctorului a sunat uita foarte îngrijorat singur și le-a explicat la cheile doctorului și la telefonul acestuia” cum stă treaba, după care a plecat, cu toate Când acesta a că mai dorea să-i sunat, el se imagina un povestească și de un mare gagster și a accident din vara răspuns la mișto, după trecută. care era să leșine de

Neavând altă treabă, doctorul s-a apucat să schimbe roata.

emoție. Era hoț și pe desupra și obraznic. Fiind, de felul lui, un tip pașnic și liniștit, dintr-o dată l-au apucat remușcările și la prima secție de poliție întâlnită, a intrat și unde a văzut un birou gol a lăsat și cheile și telefonul, după ce le-a șters bine cu batista, și a ieșit imediat direct la mașină.

De la spital o asistentă, a sunat la el dar i-a răspuns un tip, extrem de obraznic, care i-a explicat că nu are nevoie de femei la ora asta. Pentru că treaba se lungise foarte mult, fata din sala de operații, a fost nevoită să coboare de pe masă și să se întoarcă la salon. Băiatul a mers după ea și stăteau amândoi cuminți și se „Pentru că treaba mea era pe terminate priveau. m-am dus în salonul unde cei doi tineri Între timp doctorul a schimbat roata cu cea stăteau și se tot priveau și m-am ocupat de rezervă dar când a lăsat cricul jos a văzut puțin de el. Îl citisem că era credincios și că cu stupoare că roata lui care nu a fost hotărârea pe care o luase a fost extrem de verificată de ani de zile e complet pe geantă. grea. După câteva momente el, luând-o de Deci mașina nu putea pleca de acolo decât pe mână i-a spus:” platformă. Asta le-a explicat și polițiștilor, – Hai să mergem acasă, cred că Dumenzeu care ar fi putut eventual să pornească mașina ne-a dat destule semne că nu avem ce căuta direct din contacte dar ar fi fost degeaba. aici! Tocmai aflase că cel de-al doilea doctor TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

nu poate veni așa curând.

Gabriela Ioniţă

– Mergem, cheamă asistenta și anunț-o că nu mai facem nimic! Ochii ei erau plini de Microfonul lacrimi! Ai dreptate, ne vom descurca cumva și să nu ne începem viața cu ceva ce putem Ilenuța e îngrijorată. Pare că are o mie de regreta tot restul zilelor noastre. probleme, una mai importantă decât cealaltă, Peste circa două ore cei doi ieșeau a căror rezolvare nu poate întârzia. Așa o împreună din spital, luminoși și încrezători găsește bunica la grădiniță: agitată, învârtindu-se în loc, gesticulând, cu obrajii ținându-se de mână. „Cred că misiune asta am reușit-o cel rumeni și pălmuțele transpirate. mai bine! Acum pot să mă întorc?

– Ce s-a întâmplat?

Fetița trage aer în piept, ca și cum și-ar lua – Bineînțeles, chiar să te grăbești că ai primit aprobarea de reîntoarecere pe avânt pentru a spune dintr-o suflare un fapt pământ, sau cum mai zic ei de reîncarnare. important ce necesită cuvinte alese, cuvintele se îmbulzesc, probabil prea – Asta e minunat că m-am multe pentru o guriță atât de săturat să tot bântui! Și unde mică încât nu rostește nimic, mă duc? se învârte iar, obrăjorii i se – Unde vrei, ai câștigat umflă ca două pernuțe, nu-și acest drept! poate ascunde boticul – Atunci, poate o să ți se premergător lacrimilor și pară ciudat, dar aș vrea să începe să plângă acoperindu-și fiu copilul celor doi care nu fața cu mânuțele, pentru ca în au făcut avortul. secunda următoare să explodeze: – Nu mi se pare deloc

– Aș vrea fetiță, că ele sunt mai drăgălașe! – Așa să fie!” Peste câteva luni, la termenul potrivit, tânăra mămică aduce pe lume cea mai drăgălașă fetiță. Bucuria lor a fost nemărginită și nu se mai săturau privind-o. Între timp, tânărul tătic primește un post bine plătit, fetița crește, fiind deosebit de inteligentă, primește burse peste burse și termină facultatea de medicină. A cumpărat pentru părinții ei o locuință nouă, cu grădină și niciodată în familia lor nu s-a mai rostit cuvântul avort.

– Tebuie să cânt la micofon! Rămâne cu ochișorii înlăcrimați, agățați de privirea nedumerită a bunicii, așteptând un răspuns. – Da? Ce frumos! Și de ce plângi, mă rog? Cum nu poți opri vântul și ploaia, tot așa nu poate nici doamna Maria să oprească iureșul de întrebări ale micuței: Cum să țină rochița dacă are microfon? Îl ține la guriță până începe muzica sau nu? Reverența o face cu microfon sau fără? Dacă e fără, atunci ce face cu el? – Bine, bine, ne gândim noi. Mai e până la serbare, nu? Acasă, primul care a aflat de pricina fetei a fost Moș, apoi zarzărul la umbra căruia hămăie Moș așteptând să coboare motanul cocoțat în pom, apoi a aflat și motanul, după

anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

nepotrivit, întotdeuna ai avut vocație de om bun, ce vrei să fi, băiat sau fetiță?

motan au fost puii, cocoșului i-a împărtășit vestea dar de la înălțime, adică din brațele bunicii, iar într-un târziu, pe când serveau supa cu găluște i-a spus și bunelului.

poate înțelege un copil de nici patru anișori dintr-o tăcere? Din privirea aninată în gol, de parcă în golul acela ar fi stat răspunsul la întrebare, din tremurul buzelor ce-și caută După prânz, așa cum le e obiceiul, Ilenuța cuvintele, probabil într-un hău deoarece și bunica merg peste drum la tușa Saveta. niciunul nu i se pare potrivit pentru a fi Bătrâna nu-și mai numără anii, știe doar că a rostit? E o liniște apăsătoare în care bătrâna trecut de optzeci. E scundă, încovoiată ca o stă pitită. Așa mică și îngrămădită, acum pare seceră, cu bărbia-n coșul pieptului și umerii un cuib părăsit, aruncat în fotoliu. aproape lipiți de urechi, zici că-s străjerii – Eu tebuie să cânt la micofon! destramă urechilor întemnițate, bătrâna așteaptă Ilenuța pacea aceea bolnavă, bătându-se cu nerăbdătoare vizita, nu neapărat pentru bolul mânuța în piept pentru a întări că despre ea e cu mâncare, cât pentru bucuria de a vorbi cu vorba și nu despre altcineva, apoi, cineva. strângându-și gurița într-un bobocel, clipește galeș, după un oftat lung, spulberând astfel – Fetele mele, ați venit și azi! – Da, spune copila râzând, ți-am adus supă negura din gândurile tușii. – Serios? Dar e un lucru foarte serios să cânți la microfon! E un lucru de oameni mari!

cu găluște. E tale bună! – Tu ai făcut-o?

– Nuuu, râde micuța. Buni a făcut-o, eu am fost la gădiniță. Bunica confirmă spusele nepoatei, apoi iese afară la treburi.

Ilenuța stă în continuare în tabloul ei cu chip îngrijorat, bobocelul de guriță nu vrea să înflorească, rămâne tot botișor, doar căpușorul bălai se mișcă într-un

În ciuda faptului că poartă un deal în spate, mătușa are un continuu Da, Da, Da! chip frumos, anii nereușind să-i mânjească E sfârșit de mai. Acuși se coc cireșele întru totul farmecul din obraji, ghidușia din amare. Vor face dulceață, apoi gogoși și ochi și dulceața din vorbe. papanași cu dulceață de cireșe amare. Ilenuța – Tu ți-ai făcut azi? adoră gogoșile. Și tușa le adoră, doar că de – O, foarte multe lucruri, improvizează câteva zile n-au mai fost la ea. Fetița și-a tușa. Am cântat, am colorat, am jucat șotron, amintit de bătrână la cină, în fața unei budinci mingea, ascunsa, am sărit coarda. cu orez. Gustul aromat, dulce acrișor de la – Cu ține? gemul de zmeură pus deasupra budincii o fac Întrebarea vine ca un curent rece, s-ar fi pe copilă să plescăie din buzițe de plăcere. așteptat ca fetița să n-o creadă și discuția să – E foalte bună, buni! Foalte bună! Nu capete alt făgaș. medzem si la tușa să-i dutzem? –Păi, cum cu cine? Singură. Eu cu mine. – Nu... tușa a plecat, îi răspunde doamna –De țe singulă? Nu-ți pațe cu copiii? Nu ai Maria sorbind-o din ochi. copii?

– Unde?

Are, dar nu poate să-i explice micuței, ce nici ea nu-și poate explica, așa că tace. Ce

– La Doamne-Doamne. – Cu țe? insistă nepoțica cu întrebările.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Fuga

– Cu trenul. A plecat cu trenul, intervine Simt o nevoie disperată să fug, să mă bunelul, acum papă, se supără budinca pe tine îndepărtez de mine... din mine, dar în fața mea se deschide o cale aridă și plină de spini, dacă nu o termini. Ritualul serii: băița, cântecelul, rugăciunea ce se oferă arogantă să-mi călăuzească pașii către Nicăieri. Privesc înapoi, căutând refugiu și la somn. printre sentimentele mele ce zac fumegând Pare o păpușică îmbrăcată în pijămăluțe cu îngrămădite ici-colo, în urma elefănței, atunci când începe să cânte așezată bombardamentului emoțional și al trădării în tocul ușii, acum transformat în miniscenă. primite recent, confirmate în mod brutal și – Ale mama o fetiță... Micofonu, buni, dă implacabil de către realitatea îndelung falsificată. E grozavă durerea ce îmi sfâșie micofonu! pieptul și mă tem să respir, căci brazde adânci Cu microfonul de jucărie în de foc otrăvit trezesc balaurul dreapta, cu stânga ridicând un ațipit în mormanele de jăratec colț de cămășuță, Ilenuța oferă al inimii. Am îndurat buneilor un spectacol candid. mușcătura lui cumplită de Nu lipsesc reverențele prea multe ori, dar acum mi-e frică. Nu mai am nici dârzenie, îndelung repetate, nici nici rezistență și nici măcar o gropițele din obrajii de motivație ca să-l mai înfrunt. piersică, micile poticneli o fac Fug din nou, uitându-mă să înghită de parcă ar avea un îngrozită înapoi și mă împiedic bob de orez rătăcit în guriță, iremediabil în speranțele dar cântecelul este dus la bun despletite ce mi se încurcă în sfârșit, iar în final nu lipsesc picioarele obosite. Cad de-mi binemeritatele aplauze și frâng sufletul, mă doare pupicii cu nemiluita. Urmează cumplit, mă vait prelung, mă Îngerașul meu, rugăciune pe târâi către un licăr de lumină care o rostește ghemuită în apărut într-un pâlc de mijlocul patului, cu ochișorii țintă la icoană, mărăcini, pe care îi confund cu un mănunchi apoi cocoțată pe lada recamierului aflat la de iarbă și mă agăț de el cu toată disperarea, fereastră își lipește năsucul cât un grăunte de dar spinii acuțiti îmi străpung degetele. Ascult geam. Iscodește noaptea făcând rotocoale cu uimită țipătul scăpat de undeva de foarte pălmuța pe sticlă, doar, doar o vedea mai aproape, îi urmăresc înfiorată ecoul pe care îl bine. E doar luna, probabil îngenuncheată la descopăr sângerând înjunghiat în colbul rugăciune și ea, de-i așa mică și singură în potecii ce șerpuie sinuos printre tufele de mătrăgună. Îl adun cu grijă în căușul palmei coama cerului. dar îl pierd printre brazdele însângerate de – Ce-i, Ilenuța, ce cauți? aruncă și buni o spinii mincinoși. privire în noapte. Mirosul trădării e atât de intens încât mă Cu glas molatic, șoptit, de frică parcă să nu amețește și mă îmbrâncește la fiecare pas. Mă clatin, mă opun căderii, implor rațiunea să tulbure întunericul, Ilenuța îi răspunde: – Tenu. Eu n-am văzut nițiodată un ten risipească efectul otrăvii și continui să fug împleticindu-mă dezorientată către... Unde? zbulâând! anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Lingurița de budincă îi rămâne suspendată Silvia Giurgiu în aer așteptând răspunsul pe care buna întârzie să-l dea. O privește mirată de parcă nu ar fi văzut-o de mult.

Ajung din instinct la răscruce de drumuri. E un aeroport. Și e prea devreme. Dar e un liman concret. Durerea mă apasă la fel de grea și pașii șovăiesc înnebunitor de mult. Mă izbesc de cineva, încasez o insultă dar nu mă atinge. Continui să descifrez indiciile care mă ajută să-mi regăsesc calea printre perdeaua de lacrimi, al căror izvor pare că nu va seca niciodată. Mă irită la maxim abundența lor și îmi agresez ochii cu dosul palmei, aproape lovindu-i. Mi-e rușine de neputința mea și fug din nou. Mă ascund într-un ungher întunecos tremurând sub povara deznădejdii, folosind ca paravan filele nevinovate ale unei cărți, care nu reușesc să mă protejeze prea mult de indiscreția străinilor intrigați de imaginea „Adolloratei” ce bântuie coridoarele întunecate. Simțind că îmi va plesni inima de atâtea suspine reprimate, mă refugiez într-o toaletă și îmi eliberez sufletul înnecat în durere prin furtuna de lacrimi care duce cu sine toate forțele mele dar și o bună parte din tristețea care m-ar fi ucis. Am spălat urmele plânsului sub șuvoaie de apă rece, le-am ascuns apoi sub ochelarii obscuri și am înfruntat cu stoicism compasiunea discretă a semenilor mei, de care nu mai aveam nici timp și nici posibilitatea să mă mai ascund. Nodul din gât care mă sugruma îndărătnic l-am înghițit cu o cafea imensă și amară, ca pe o pilulă uriașă care mi-a rănit esofagul. Am traversat norii cu speranțe crescute și m-am cufundat în Albastrul infinit cu durere cu tot, semănând-o generos între cer și pământ. Zborul departe de lumea ostilă mi-a redat rațiunea și mi-a limpezit cugetul profund tulburat. Am fugit din nou, dar m-am salvat! Singurătatea e terapia cea mai eficace în bolile spiritului, dar recuperarea e lungă și chinuitoare. Teama de un nou atac este permanentă însă și nevoia de a fugi cât mai departe și mai definitiv e tot mai cronică.

Maria Giurgiu Petrecere nefastă –3– Era trecut de ora unu din noapte, când Ștefan și fiica sa au coborât în parcare. Fata pusese în rucsac lucrurile strict necesare pentru noaptea aceea, printre care dezinfectant și ce a mai considerat necesar, pentru a dezinfecta rănile ce le observase pe corpul și pe gura fetei din magazie și au plecat în grabă. Au lăsat mașina într-o parcare puțin mai departe de restaurant și s-au îndreptat către magazia cu bărci. Au observat foarte precauți împrejurimile, mergând pe partea opusă a străzii până în dreptul restaurantului vecin, au traversat pe acolo și văzând că nu era nimeni pe stradă la ora aceea, s-au oprit mai întâi pe plajă, unde nu se vedea nici o mișcare, apoi s-au apropiat tiptil de magazie. Au deschis și au intrat, închizând ușa pe interior. Anca s-a îndreptat către barca unde o puseseră mai devreme pe Desire. Ea se mișcase puțin, însă părea tot în stare de inconștiență. Când a chemat-o cu voce ușoară, nu a tresărit. A aprins lanterna ce o avea cu sine și a început să-i cerceteze îndeaproape rănile, care păreau superficiale, cu excepția unei vânătăi urâte deasupra ochiului stâng și avea buzele rănite și umflate. De la acea rană de deasupra ochiului sângerase ușor și era mânjită prin păr și pe față, de sânge. Pe brațe avea vânătăi, urmele degetelor ticăloșilor ce o violaseră, îi rămăseseră imprimate pe piele precum niște stigmate. Sub unul din sâni era o zgârietură mai profundă, care sângerase și când Anca a apăsat ușor pansamentul îmbibat

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

– Dumnezeule Anca! Nu cumva are vreo coastă ruptă, care îi atinge vreunul din organele interne? Asta ar fi grav, dacă are și vreo hemoragie internă. Trebuie să o ducem la spital, în cazul acesta. Încearcă totuși să o trezești mai întâi, punându-i alcool la nas, să respire. – Da, îi curăț gura de sânge și încerc cum spui tu, s-o aduc în simțiri. Pare că începe să se miște. Bine că suntem noi cu ea.

mine, că am pus telefonul să vibreze! Zicând acestea, Ștefan ieși și Anca începu să curețe ușor fața rănită a lui Desire, care începuse să se agite neliniștită, apoi îi apropie cu precauție tamponul îmbibat de spirt, de nas. Desire se agită și începu să strănute și să se zbată, gemând de durere, posibil provocată de rana de sub sân. La un moment dat deschise ochii înspăimântată și Anca îi acoperi gura cu o batistă, de teamă că va țipa. Privind-o îi făcu semn cu degetul să nu țipe. Ea se trezise de-a binelea și văzând fata aceea tânără a cărei față și-o amintea vag, se liniști, pe moment. Anca îi explică că amândouă sunt în pericol, dacă țipă, apoi convinsă c-a înțeles, îi lăsă gura liberă. Desire o privea cu neîncredere și o întrebă:

– Anca, eu tem reacția ei, când ne va vedea pe amândoi – Unde mă aflu? Ce s-a aici, lângă ea. Dacă se pune pe întâmplat cu mine și cine ești urlat crezând că noi i-am făcut tu? rău sau că am răpit-o? Cred, că ar fi mai bine dacă te-ar vedea Anca îi spune cu voce ușoară: doar pe tine. Tu ești femeie, îi vei inspira mai puțină teamă, îi – Nu aveți teamă, vei explica ce s-a întâmplat, de momentan sunteți la adăpost ce am adus-o aici și apoi va în magazia cu bărci a decide ea ce să facă. După restaurantului. La auzul veștii părerea mea ar fi bine să-i ea scoase un strigăt de furie și denunțe pe bandiții aceia. Anca încercă să-i acopere gura, Dacă vrea s-o ajutăm, o vom însă ea îi prinse mâna și-i zise: duce la spital, dacă e nevoie, sau unde vrea, – Cine ești? Fata îi zise cu voce rugătoare: însă trebuie să-i explici că noi suntem într-o – Vă rog să nu țipați că suntem amândouă situație delicată și nu dorim să avem în pericol, vă explic care e situația! Nu vă probleme pentru că am făcut un bine. temeți de mine,sunt aici să vă ajut. – Tati, tu ai dreptate! E mai bine să nu te Desire făcu semn cu privirea că a înțeles, vadă deloc pe tine, deocamdată. Așa că ieși apoi Anca se așeză pe marginea bărcii și o afară și supraveghează să nu se apropie întrebă: cineva pe neobservate și să ne audă vorbind! – Cum vă simțiți?Îi răspunse c-o întrebare: Cine știe dacă vreunul dintre bandiți n-or mai – Unde mă aflu și ce mi se înâmplă? Mă fi pe plajă încă, să supravegheze. Eu mă descurc bine cu ea și știu cum să-i explic simt foarte rău, mă doare peste tot. situația. În acel moment încearcă să se ridice și avu – Bine Ancuța, dă un bip, când ai nevoie de un nou spasm de durere, care îi smulse un anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

cu desinfectant, ea a tresărit puternic gemând de durere. Ștefan se apropie îngrijorat văzând acea reacție și-i zice fetei sale, în șoaptă, căci până atunci el fusese tot timpul cu urechea atentă afară, la eventuale zgomote:

strigăt. Anca o privea cu îngrijorare și o întrebă:

– Vă doare foarte rău? Sunteți rănită, însă nu-mi dau seama nici eu cât e de grav. Eu eram la petrecerea de aseară, serveam la mese, am observat tot ce vi s-a întâmplat și mi-am asumat riscul de a vă veni în ajutor.

doare peste tot, mă ard rănile, am greață, îmi vine să vomit și simt în gură un gust oribil. Ce am pățit, Dumnezeule, scâncește ea tot mai speriată, părând că o scânteie de luciditate din adâncul întunericului din lăuntrul său, caută să-și facă loc în mintea-i încă rătăcitoare în ceața incertitudinilor.

Anca începu cu o ezitare în voce și cu milă, – Acum îmi amintesc! Eram la petrecere... eram cu Marco, iubitul meu dar ce s-a la gândul de ai destăinui lucrurile acelea oribile: întâmplat? Marco a pățit ceva? Unde mă aflu – Domnișoară, eu mă aflam nu departe de de fapt și de ce nu e el, cu mine? Ce mi-ai voi, când ați leșinat în brațele lui Marco, făcut? Dumnezeule! În timp ce încerca să se ridice tot mai Imediat după ce v-a dat să beți dintr-un alarmată, a avut iarăși un spasm dureros dar pahar, șampanie. L-am zărit punând ceva în strângând din dinți se ridică în șezut, în barcă, pahar, înainte de a turna din sticlă, fiind mai și la lumina slabă a lanternei privea în jur cu departe nu am văzut bine ce și nici nu mă ochii speriați și confuză. Abia atunci, interesa. Eram ocupată cu aranjatul meselor undeva în spatele aluneându-i prosopul vostru și am văzut care o acoperea, asta din întâmplare. realiză că nu avea Imediat după ce ați nimic altceva pe ea și băut, au început să vi a văzut semnele se înmoaie picioarele, întunecate ale în acel timp când el vă vânătăilor pe corp și ajuta să vă dezbrăcați pe mâini. A tras rochia. Cred că ați instinctiv colțul leșinat fiindcă v-am prosopului acoperindu-și nuditatea și a zis, privind văzut leșinând și ați fi căzut cu siguranță, dacă nu vă susținea în brațe. Am văzut cum s-a dușmănoasă către Anca: îndepărtat ducându-vă în brațe, în afara – Nu știu cine ești și ce dorești de la mine. terasei, pe plajă. Nu prea am fost atentă la Ca să nu încep să strig după ajutor imediat, început, ce se mai întâmpla între voi, doar era lucru ce am observat că ți-ar displace, trebuie iubitul dumneavoastră. După mai mult de un să-mi dai o explicație. Sunt cumva prizonieră sfert de oră de când ați părăsit terasa, eu mă aici? întorceam din restaurant cu un platou cu – Nu, absolut nu! Puteți ieși pe acea ușă aperitive, când l-am văzut venind înlăuntru, când doriți și să plecați. Pentru binele pe acolo pe unde plecaserăți, însă singur. A dumneavoastră însă ca să vă puteți apăra venit și s-a așezat liniștit alături de amicul său singură de aci încolo, ar fi bine să ascultați mai vârstnic, Nicola și eu care îmi făceam de măcar ce vi s-a întâmplat, chiar de nu o să vă lucru în separeul de alături, ascunsă vederii placă deloc! lor de tufișul de trandafiri, l-am auzit clar pe – Bine, te ascult! Sunt nerăbdătoare să aflu Marco, spunându-i celuilalt: de ce sunt vânătă peste tot și mă simt de – Eu am terminat, am încălzit-o pentru voi. parcă am fost călcată de o cireadă de boi. Mă Du-te și ia-o Nicola! Ai mâncat-o din priviri de TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

când a venit și ea te-a observat și era de-a moment lucrul și m-am furișat către plajă să dreptul furioasă, pe tine. E a ta, profită cât vă caut. Lucrez deseori la localul acesta și vrei! cunosc bine locul. După ce Nicola s-a întors, a Eu am bănuit că de dumneavoastră era plecat un altul, unul slab, înalt și mai brunet, e vorba. La început nu-mi venea să-mi cred albanez și nu face parte din orchestră, cred că urechilor, însă l-am văzut pe Nicola plecând e omul lui Nicola. Îl chemau cu numele de în aceeași direcție, pe unde v-a dus Marco mai Grigori. Nu v-am găsit imediat și doream să devreme și am avut o senzație neplăcută, însă renunț, făcându-mi totuși iluzii că am nu reușeam să mă conving că el își dă iubita interpretat greșit lucrurile, dar între timp a pe mâna altora. Era absurd și totuși când am apărut acel Grigori pe plajă și m-am ascuns văzut după un timp pe acel Nicola că se după colțul gardului. Atunci l-am zărit pe el întoarce la masă cu cămașa și pantalonii în nu prea departe, după o stivă de șezlonguri, dezordine și cu un rânjet dezgustător și cum se agita și bolborosea și am bănuit că satisfăcut pe fața aceea de șobolan, m-au mai era cu cineva acolo. După ce el a plecat, m-am apropiat și atunci... v-am văzut. Fără trecut fiori de spaimă. Am urmă de îndoială erai început să fiu mai atentă, când dumneata... ăăă erai complet glumeau între ei și se nudă, inertă, inconștientă, am îndemnau care e la rând și crezut că erai moartă și m-am atunci am înțeles că bănuielile speriat rău. Am fugit mele nu erau simple înnebunită de frică în absurdități. Am decis să mă restaurant. L-am căutat pe la conving sperând că poate e o tatăl meu și i-am spus dintr-o greșeală, însă din păcate nu suflare ce se întâmpla cu era. dumneata pe plajă. – Nu e posibil! Nu! Marco Desire plângea șocată, de nu putea să-mi facă una ca cele ce-i povestea Anca și asta, cred că aveai halucinații, îngăima cu voce disperată și țipă ea isterizată, uitând de lipsită de vlagă: precauții! – Nu, nu, nu! Ooof Doamne, Începu să plâgă delirant frângându-și mâinile și gemând printre trăiesc un coșmar! – Îmi pare foarte rău că trebuie să vă – Desire, Desire, vă rog liniștiți-vă că dacă contrazic, însă e numai adevăr în cele ce vă mai sunt prin preajmă, nu mai e scăpare spun. pentru niciuna dintre noi! M-am asigurat că erați dv, apropiiindu-mă Se mai potoli puțin și îi ceru Ancăi cu o pe furiș după ce el a plecat înlăuntru, lăsânduvă acolo singură... mie îmi face rău să continui voce schimbată, plină de ură: – Continuă, vreau să știu tot ce mi s-a domnișoară Desire! Vă rog, să mă iertați însă nu mă simt în stare, să mai continui cu întâmplat! detaliile. Atunci, văzând grozăviile de care – Sigur? erau capabili prietenii dumitale am simțit o – Da, vreau să aflu cine erau ei? frică și totodată un dezgust imens pentru acei – După ce s-a întors Nicola, l-am văzut oameni! plecând afară pe un altul. Atunci am lăsat un anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

suspine sfâșietoare.

– Acei oameni nu sunt prietenii mei! Nu, nu! Țipă ea înnebunită. Anca tăcea încurcată și impresionată de suferința ei. Ea plângea și se tânguia și la un moment dat îi zise cu voce răgușită Ancăi:

tale mizerabile, însă eu te aranjez! Nu știi cu cine ai de-a face! Prietenele mele deja au observat lipsa mea și cred că au chemat poliția. Ce minte bolnavă ai, să inventezi astfel de grozăvii! Deschide-mi imediat, să ies! Simt – Te rog să continui și nu omite nimic, că mă sufoc, îmi lipsește aerul! Oooh madonna benedetta! Ajută-mă! Ajută-mă! nimic! Trebuie să știu totul și zi-mi tu! Se agita tremurând plângând și frângându– Credeam că invitații la petrecere îți erau prieteni, însă mă înșelam. Văzând cele ce se și mîinile ca ieșită din minți. Anca se îndreptă întâmplau, îngrijorarea mi-a dat curaj și am și descuie ușa și îi spune supărată: decis să intervin și să te iau de acolo, imediat. Mă temeam să risc, să te găsească ei, din nou sau să știe că te-am ajutat eu. Sunt oameni periculoși. M-am întors cât de repede am putut și te-am am luat de acolo. Erai inconștientă și abia îți simțeam pulsul. Am fost ajutată de cineva apropiat mie, altfel nu aș fi reușit și te-am ascuns aici în grabă, am încuiat ușa și neam întors la treburile noastre, ca să nu dăm de bănuit. Înainte de a ne apropia să te salvăm eu și persoana în cauză a trebuit să așteptăm să plece un altul, ce venise între timp la tine. Era acel Carlo, chitaristul din orchestra lui Marco. – În tot acest timp, Desire ascultase încremenită. Doar șoptea cu privirea rătăcită: – Nu! Nu!...Nu poate fi adevărat! Marco e iubitul meu, el mă iubește! Nu!

Când Anca a tăcut, ea s-a ridicat febrilă, cu ochii strălucindu-i ciudat și a prins-o de brațe cu furie, strângând-o tare și privind-o cu o ură sălbatică în ochi, i-a zis cu glas plin de dușmănie: – Ești o ticăloasă ordinară! Cum poți inventa lucruri atât de oribile? Ha? Poate tu mi-ai pus ceva în pahar, cine știe cu ce scop mârșav, însă ai să plătești! Ești o străină nenorocită și vrei să obții bani cu manevrele

– Iată, e deschisă ușa, poți pleca când dorești însă ar trebiu să înțelegi pentru binele tău, că eu nu mint. Prietenele tale au fost și ele drogate, probabil ca să nu poată vedea ceți fac ție. Doi dintre invitații tăi le-au dus acasă, sau Dumnezeu știe unde. Erau inconștiente toate patru, fetele acelea după ce au gustat primele pahare. Când un altul, Fernando a venit pe plajă să te caute, fiind rândul lui și nu te-a mai găsit, fiind deja aici în magazie unde te aduseserăm, s-a întors furios pe terasă crezând că cel dinainte, Carlo i-a jucat vreo farsă și l-a pocnit. Când au înțeles însă, că altcineva te-a salvat și că acel cineva a văzut ceea ce îți făceau ei, Nicola și Marco au plecat furioși în căutarea ta. Acum dacă ei află cumva că eu sunt aceea ce te-a salvat, mă vor ucide cu siguranță. Vorbeau între ei ceva de faptul, că de data aceasta nu trebuie să le mai scăpați. Eu cred că nu se vor resemna cu dispariția ta și vor continua, să te caute. Mă bănuiesc și pe mine și pe ai mei, căci lucrăm în restaurant. Massimo, fiul Vilmei a stat cu ochii pe noi necontenit, de când ai dispărut de pe plajă. Patroana a văzut în ce hal erau celelalte fete, crezându-le bete și era supărată din cauza ta, că nu te-ai arătat deloc în restaurant să o saluți și ai plecat fără veste.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Massimo i-a spus că Marco te-a scuzat pentru că a trebuit să pleci. A inventat, că acasă ți s-a întâmplat ceva neprevăzut și ai plecat în grabă. Tot ce spun e adevărul. Eu ți-am adus aici geanta, care rămăsese uitată pe plajă, uită-te dacă ai totul în ea, ca să nu mă faci apoi și hoață și plecă de aici imediat, te rog, dacă credeți că eu mint! Nu mă trăda că te-am ajutat că mă distrugi pe mine și pe părinții mei și noi nu avem nici o vină. Lucrăm la negru aici și mi-am căpătat necaz mare pe cap, că te-am ajutat.

Spune-le că ai plecat singură, altfel ei se vor răzbuna pe mine și pe familia mea, pentru că încercat să te ajutăm, convinși că facem bine!

– Anca! Anca mă cheamă! să facă pe parcurs, cel puțin ea avea cunoștință despre ce i se întâmplase și – Nu mă lăsa, Anca! Îți mulțumesc că ai va ști la ce să se aștepte de la cei pe care-i avut curajul să-mi vii în ajutor! Sunt confuză considera prieteni. și distrusă, de aia spun tâmpenii! Trebuie să Desire se adună puțin din răvășeala merg acasă! Da, da! Trebuie să ajung acasă și teribilă ce-i răscolea toată ființa de oroare și să mă spăl... să mă spăl repede, ca să scap de i-a zis cu voce pierdută, Ancăi: murdăria asta care simt că e peste tot, pe mine și înlăuntrul meu. Să mă spăl! – Continuă, nu mă asculta cum delirez! – Amicii dv... ai tăi, bandiții aceia sunt Repede,repede, să mă spăl... hohotea ea întrdisperați și furioși, că nu au putut duce la bun un nou delir. Se învârtea pierdută prin sfârșit planul ce-l aveau în privința ta. Te rog, magazie și strângând în neștire mâna Ancăi, fă-mi o mică favoare pentru tot ce am făcut neslăbind-o nici clipă, de parcă era unicul pentru tine și nu le spune dacă te întorci la ei, lucru sigur, în marea neorânduială și haos din mintea și sufletul său. că eu te-am ajutat, lipsindu-i de distracție. Anca a priceput că e în stare de șoc și că e anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

– Ooh, Doamne! Ați făcut bine, salvândumă din mâinile acelor nenorociți și nu vă voi putea mulțumi destul, niciodată. Scuză-mă te rog pentru vorbele mele necugetate, de mai devreme! Erau vorbe spuse la disperare. Te rog! Iartă-mă și nu mă trimite afară, nu doresc ca ei să mă găsească! Nu! Sunt o proastă! Am fost o credulă și m-am băgat singură în necazul acesta. Încă nu-mi vine să Între timp, Desire se așezase epuizată pe cred, că poate fi real. Acum îmi amintesc vag marginea bărcii și privea împietrită în gol, și-mi dau seama după felul cum mă simt, că e strângând în brațe geanta în adevărat ce mi-ai spus. Deși neștire și suspinând din greu, eram inconștientă în acele cu lacrimile ce curgeau în voie oribile momente când mi se prelingându-i-se pe buzele întâmpla, îmi amintesc toate crăpate și pe obrajii învinețiți. senzațiile oribile, le-am simțit Părea în stare de delir și lăsa mâinile pe trup... și... mă impresia că nici nu auzea ce îi simțeam ca paralizată, nu mă zicea Anca. puteam mișca, nici apăra... mintea mea confuză îmi Anca, în ciuda supărării ce iconfirmă adevărul celor ce mio provocase, simțea că i se ai spus și alte lucruri pe care rupe sufletul de durerea și am greșit ignorându-le din umilința acelei femei. A trebuit iubire, pentru un om ticălos. să riște, să-i dezvăluie Spune-mi te rog cum te adevărul fără s-o menajeze, cheamă și nu mă lăsa singură! astfel indiferent ce va decide

periculos să mai stea acolo. I-a zis cu plecat spre parcare. Desire și-a amintit că blândețe, strângând-o de după umeri, într-un mașina ei era în parcare. I-a zis: gest de a o calma: – Anca, cred că e mai bine să mergem cu mașina mea. Trebuie să fie încă în parcare, – Domișoară! unde am lăsat-o aseară. Doresc foarte mult, ca – Desire! Spune-mi Desire și atât! tu să vii cu mine, acasă la mine. Nu mă simt – Bine! Desire, liniștește-te! Trebuie să bine și acum nu e nimeni acasă dintre ai mei. plecăm de aici degrabă, înainte să fim văzute Nu mă simt capabilă să înfrunt această sau auzite. Mă tem, că ei încă te caută și se pot situație, singură. Cred că voi mai avea nevoie întoarce, dacă nu au lăsat pe cineva să de ajutorul unui prieten adevărat în care să supravegheze împrejurimile. Acum îl chem pe mă pot încrede și îți cer să fii tu prietena mea tatăl meu la telefon, să vină să ne ia de aici cu în acest greu moment! Astfel eu voi confirma mașina și ne spui unde te putem duce, ca să fii tuturor că am venit singură acasă! Inclusiv apărată și în siguranță. Îți sugerez să mergem șarpelui pe care îl consideram prietenul și la carabinieri, ei te pot apăra de acei iubitul meu. Îi voi putea arunca în față că am delicvenți, sau să chemăm mai bine pe cineva simțit, deși nu am putut reacționa și deși ei din familia ta, părinții, să vină imediat să te ia mă credeau inconștientă, îi voi face să creadă de aici. Ei vor ști cel mai bine, ce să facă și te că nu eram. Le voi confirma că am reușit să vor ocroti cu mă ridic singură și să siguranță. Noi suntem mă ascund de ei, astfel străini, cum bine ai îndepărtând bănuiala spus mai devreme, nu de tine și de tatăl tău. avem acte și riscăm Voi putea astfel să-i foarte mult draga mea, ameninț că-i denunț și în plus nu avem o vor sta departe de casă, stăm cu chirie mine, cel puțin până într-o singură cameră voi decide ce voi face. la alți compatrioți. Anca ascultând-o – Nu, nu! Nu pot pe Desire cum raționează a înțeles că deși chema pe ai mei că-s plecați departe, în suferea mult, depășise primul șoc. vacanță și nici la poliție nu mergem. Te rog! Fără să stea pe gânduri, i-a zis: Te rog condu-mă acasă la mine! Acolo voi – Cred că nu-i o idee rea. Stai, că-l sun decide eu, cum voi face. Te rog Anca, să nu spuneți la nimeni de rușinea aceasta a mea! imediat pe tata să-i spun. El trebuie să ne Jură-mi, că nu vei merge nici la carabinieri, aștepte acolo să se asigure că nu e nici un nici Vilmei patroanei nu-i vei sufla o vorbă! pericol, prin preajmă. Te simți în stare să conduci? Jură! – Da Anca, nu e trafic acum pe străzi, mă – Dacă tu nu vrei, noi ne vom ține gura descurc cu tine alături. Spune-i tatălui tău că Desire, însă e periculos pentru tine. Nu cred doresc să-l întâlnesc neapărat, ca să-i că te poți apăra singură de ei multă vreme. Între timp Anca îl sunase pe tatăl său și el îi mulțumesc personal imediat ce mă simt mai spusese că pot veni în parcare, la mașină că bine. nu e nimeni prin preajmă.

– Bine, îi spun!

Telefonul sună și Stefan răspunde: Anca îi dădu tinerei femei un tricou și o pereche de pantaloni de ai săi, să se îmbrace – Alo, Anca, ce se întâmplă, de ce durează și au ieșit tiptil din magazie, a încuiat ușa și au atât, aveți cumva probleme? TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

– Nu tati, doar că Desire se simte mai bine Paul Rotaru și vrea să meargă acasă cu mașina ei și mă roagă ca eu s-o însoțesc. Zice că pentru noi e Leanţa Cotoroanţa (cap. 1) bine să nu se afle că am ajutat-o și să nu spunem nimănui ce s-a întâmplat. Și-a făcut Leanța trăia într-o lume minusculă, lumea ea un plan, eu o însoțesc acasă la ea și mă ei interioară, populată de orgolii duse până la întorc la ziuă acasă, așa că stai liniștit tati! absurd, de inflamații care sfidau – Mă tem pentru tine Anca, să nu intri în discernământul, de o iubire oarbă față de alte belele! Vă aștept în parcare copilă, să mă nepoata ei și de uri la fel de oarbe, cu accese asigur că nu-i nimeni prin preajmă până plecați către casa ei. Unde are mașina violente până la limita crimei față de toți ceilalți, o lume cât o monadă din care nu se parcată? – Desire îmi spune că e în aceeași parcare lăsa evacuată nici în ruptul capului. Orizontul cu a noastră, peste drum de local. Venim într- acestei lumi se lărgea puțin, abia sesizabil, cât să cuprindă o societate la fel de minusculă, acolo acum. oameni naivi și ipocriți, gata – Puteți ieși, că acum nu-i oricând să își rumege propriile nimeni pe stradă. Eu sunt în odrasle, care, totuși, apropiere și mă îndrept spre manifestau o smerenie parcare. După ce vă voi vedea plecate, plec și eu. Sună-mă, verosimilă în biserică și care când ajungeți acasă, să știu că perpetuau confortul aparent ați ajuns cu bine! Pe mama ta o din monada Leanței. pun eu la curent. Sunt mai Personalitate fluidă în gândire liniștit acum. și comportament, Leanța era – Desire dorește să te prin spirit un lac veșnic cunoască și să-ți mulțumească învolburat, cu sporadice și personal pentru ajutor. fugare acalmii de suprafață, – Orice om cu suflet ar fi păstrând numai conturul fidel, făcut același lucru și nu e însă ascunzând în nevoie de mulțumiri. Nu tenebroasele adâncuri mistere trebuie, să se gândească la asta, acum. Spunei lui Desire, să aibă grijă de sine și să fie mai a căror deconspirare ar putea înfiora pe atentă cum își alege prietenii, în viitor. oricine. Pe stradă, atât cât ieșea până la Sfătuiește-o să-i denunțe Anca! Să nu-i lase în magazinul comunal, se distingea drept o bătrână tipică, la cei 71 de ani, emanând o pace! – Îi spun tati, însă asta va decide ea. Te suferință fatală, mereu aceeași de când se mutase aici, de vreo 20 de ani și cu care pup! Între timp au ajuns în parcare unde era venise din județul de mai sus în compania parcată mașina lui Desire, un OPEL VECTRA unui soț expansiv, pornit pe legarea de noi nouă, de culoare bej, au urcat și au plecat spre relații și animat de planuri mai mari decât îi casa fetei unde au ajuns cu bine. Fiind abia permitea vârsta lui de proaspăt pensionat. orele patru de dimineață, parcarea și strada Neîndoielnic, acest soi de suferință disimulată era pustii. a stârnit mai întâi compasiunea și apoi Va urma. strania curiozitate a unor sătence cam de o

seamă cu ea. Dacă se găsea cineva să o întrebe cum se simte, spunea evaziv că o cam doare capul, însă cu acele insinuări specifice femeilor care lasă de înțeles că durerea de cap este, de fapt, tristețea datorată unor certuri conjugale soldate cu scatoalce. Măruntă cât un dop pe lângă voinicul ei bărbat, păstrând prin excelență aerul bolnăvicios al pacientei proaspăt ieșite dintro operație complicată, fără îndoială că, o perioadă, suratele de suferință i-au împărtășit drama. Însă acestea, deseori izbite de agresivitatea categorică cu care Leanța le refuza consolările, mai întâi rămâneau nedumerite, ca apoi, în baza intuiției feminine, să tragă concluzia nu tocmai pripită că aceasta juca un rol desăvârșit. Femeile, prin construcția lor ancestrală, au harul infailibil de a remarca minciunile altor femei, pe care însă se prefac că le cred cu o naturalețe dezarmantă. Pare că, în felul acesta, ele conservă un oarecare complot stabilit de străbuna Eva cu șarpele primordial înainte de a accepta să guste fructul oprit. Firește, unele s-au limitat să-și reprime dezgustul și, impulsionate de principii personale, să țină distanța față de acest personaj anost și straniu totodată. Lucru deloc regretabil pentru Leanța cea cu sufletul de gheață, care nu concepea adevăratul sens al prieteniei și nu manifesta cine știe ce afecte la pierderi de oameni. Dar era în acea comună o femeie cel puțin la fel de retrasă de lume ca ea, care locuia lângă piața comunei și avea un copil întârziat la minte. Fiul ei ieșea deseori în curte, unde alerga în fundul gol printre orătănii și striga:

– Arghilaaai! Arghilaaai! Dacă nu făcea asta în momentele lui exuberante, se posta la gard, sub un nuc și perora aprecieri la adresa trecătorilor: – Floricica Găurica! îi striga celei despre care se vorbea prin sat că ar fi dat cu curul pe la marinari care îi promiteau să o plimbe în țări străine. Nela Colonela! cânta el bătând toaca în gard către cea vestită că presta servicii ireproșabile unor călugări care ar fi fost militari în rezervă. Așadar, aprecierile nebunului Arghilai cu direcție sexuală erau alimentate de folclorul gratuit al câtorva vecine răutăcioase, lucru pentru care mama lui nu putea face mai mult decât să le apostrofeze pe acestea: – ʼMniezăul voastre de nespălate, că prostii băgați copilului!

mamii curve numai în cap

În ziua în care Leanța mergea la piață fără să știe ce o aștepta, Arghilai tocmai termina cu fugăritul găinilor, iar vecinele răutăcioase se pituliră în ascunzișuri pentru a-și îmbogăți folclorul cu o apreciere de data asta inedită, pe care nebunul avea să o facă cu de la sine pricepere față de consăteana pe care o vedea prima dată. Numai ce își trase bocancii scâlciați în picioare, singurul accesoriu peste nudul amfibiu, că Arghilai se repezi la poartă și, scuturând-o cu furie ca și cum ar vrea să o smulgă din stâlpi, strigă: – Leanța Cotoroanța! Mai întâi, preocupată de anonimatul ei cu caracter benefic, Leanța nu băgă de seamă ce i se dedica de peste garduri, însă, trezită din falsa meditație de râsetele copioase ale

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

mintea lui, trecuseră de mult acele vremuri în care femeia obține orice cu lacrimi și sex, lăsând tot mai mult loc epocii în care el obține orice, mai ales liniștea conjugală, cu un dos de palmă și o tocană de pumni garnisită cu un șut în fund, iar, la desert, o flegmă în obraz. Dar Ițenco își făcea socoteli greșite din debutul lor, ignorând faptul că unele metehne femeiești nu au leac, ci mai rău, se accentuează cu cât apetența lor față de etilice crește.

Iată, prin urmare, cum s-au scurs cei – Eh, femeie, aici nu mai ești la tine în aproape 20 de ani de când se mutaseră aici, bătătură, unde eu, ca prostul, te-am luat de aparent la fel ca înainte ca el nevastă fără să știu ce drac să se pensioneze. Ceea ce împielițat îmi ești! Aici lumea părea că tinde spre te vede așa cum ești, fără să resemnarea mută cu care mai țină cont de teatrul pe femeia stârnea vagi accese de care îl joci cu lacrimi de culpă și compasiune în melodramă. simțurile instabile ale soțului, Brusc, Leanța își schimbă de fapt, ascundea o tainică dispoziția și, de la indignarea aprofundare a urii acesteia, îndurerată, trecu la frenezie ură care, când capătă note nebună, cu ochi injectați și definitive, are un singur drum: urlete cavernoase. Fu suficient doar înainte, până la țelul să ia o labă peste bot și câțiva suprem. Ura înverșunată, dupaci pe spinare pentru ca puterea de a plânge la Leanța să revină la starea ei de comandă și rachiul fac dintr-o normalitate, găsindu-și senină de treabă prin femeie deprinsă cu invocarea propriilor bucătărie, dar fără a se dezice de paharul cu drame cu accente fataliste criminalul perfect. rachiu atât de drag ei de când se știa pe lume. Ei bine, în ochii lipsiți de antrenamentul Iar momentul cu Arghilai dispăru în neguri ca critic, a căror naivitate poate fi un pericol și cum nu ar fi existat niciodată. A doua zi, la pentru cel care îi poartă, o femeie la 71 de ani, solicitarea soțului Ițenco, veniră la ei câțiva văduvă de ceva timp și pusă în termeni vitregi foști consăteni și angajați ai distinsului și cu propria fiică, este clișeul bătrânelor manieratului domn cu scopul de a-i servi oropsite, demne de milă și de care literatura acestuia la ridicarea unui garaj de care noua clasică abundă până la îngrețoșare pe alocuri. lui gospodărie ducea o tristă lipsă. Leanța le Totuși, fără a dispune în eter creditul obișnuit ieși în întâmpinare volubilă și efervescentă, al lucidității de care unul ca Arghilai poate fi emanând un zâmbet molipsitor de ale cărui pasibil în măsură infinitezimală, caracterul de efecte soțul ei era extrem de mândru. În cotoroanță pe care nebunul îl atribuise anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

sătencelor din împrejurimi, îi fu dat să audă ceea ce Arghilai se încăpățâna să o facă a pricepe. Făcu o semipiruetă și se îndreptă aproape alergând înapoi acasă, unde îi spuse soțului, printre sughițuri de plâns și bufeuri de indignare, ce pățise, lungind povestea cu detalii ireale și reluând-o obsesiv pentru a-i stârni acestuia furia cu care avea să îi revendice onoarea pătată. Soțul ei, distrat de împrejurare și, totodată, iritat că aceasta evoca pățania ducând la gură pahar după pahar de rachiu, îi spuse:

Leanței era cel mai nimerit. Înainte ca Ițenco eseu 33-40 să dea primele semne ale bolii care l-a răpus, Lenuş Lungu acesta i-a zis: – Muiere mai căpoasă ca tine nu am văzut în toată lumea asta largă. – Da! Ai și umblat mult prin lume ca să ai ce vedea! – Nu mă laud cu asta. Dar mă gândesc serios să îi dau nebunului dreptate. – Daʼ ce-s vorbele astea, măgarule?! – Că ești o cotoroanță, idioato! – Ia uite-l cum îmi vorbește el la masă! spuse Leanța unui martor imaginar. Serveau, într-adevăr, prânzul. Erau la masa din curte, căci luna mai se dovedea mai caldă ca în alți ani. Leanța, mulțumindu-se că soțul ei senil de la o vreme nu lungi vorba, îi măsura fiecare gest cu care acesta ducea lingura la gură, sorbind adânc din supa de găluște. Apoi, ca și cum schimbul de afronturi de mai înainte nu avusese loc, se ridică să aducă sticla cu vin din bucătărie.

Avu, totodată, grijă să împingă cu piciorul pachetul cu sodă caustică pe care îl cumpărase pentru spălarea butoaielor. Nu de alta, dar nebunul, ipohondru și suspicios, ar fi făcut un scandal de toată frumusețea să afle că muierea băuse într-atât încât să uite soda în bucătărie. Era deja tăbăcită de scatoalce, ba chiar era un motiv de îngrijorare să se iște certuri fără tocana aferentă, dar ea avea o singură pretenție: să nu-i surprindă careva.

Gaius Iulius Cezar (102-44 î.Hr. ) Important lider militar și om politic roman. De domnia lui Cezar, care a instaurat un regim de putere unică personală, se leagă ultimii ani ai Republicii romane. Numele lui a fost transformat în titlu pentru împărații romani; de la numele lui provin cuvinte ca „țar”, „cezar” sau „kaizer”. Originar dintr-o familie patriciana vestită. Legăturile de familie ale tânărului Cezar i-au definit poziția în lumea politicii: sora tatălui său, Iulia, era măritată cu Gaius Marius, care era, practic, singurul conducător al Romei, iar prima soție a lui Cezar, Cornelia, era fiica lui Cinna, cel mai activ simpatizant al lui Marius. În anul 84 î.Hr., tânărul Cezar a fost ales sacerdot al zeului Jupiter. Instaurarea dictaturii lui Sulla, în anul 82 î.Hr., a condus la îndepărtarea lui Cezar din poziția de sacerdot și la cererea de a divorța de Cornelia. Cezar a refuzat și, drept urmare, i s-a confiscat averea soției și a fost privat de moștenirea părintească. Ulterior, Sulla l-a iertat pe Cezar, dar a continuat să se poarte cu suspiciune față de el. Plecând din Roma în Asia Mică, Cezar a luat parte la operațiuni militare, a trăit în Bitinia și Cilicia, a participat la cucerirea cetății Mytilene. La Roma s-a întors după moartea lui Sulla. De dragul desăvârșirii în arta oratoriei, a mers în insula Rhodos. La întoarcerea din Rhodos, a fost luat prizonier de pirați, după care răscumpărat. Ulterior, Cezar s-a răzbunat cu cruzime, prinzându-i pe pirați și crucificându-i. La Roma, Cezar a fost

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

În calitate de comandant militar, Cezar s-a remarcat atât prin fermitate, cât și prin prudență; era un conducător tenace, în timpul asaltului mergea întotdeauna în fruntea soldaților cu capul descoperit, atât pe vreme călduroasă, cât și pe ger. Știa să-și însuflețească soldații cu un discurs scurt, îi cunoștea după nume pe centurioni și pe cei mai buni dintre soldații săi și se bucura de o neobișnuită popularitate și autoritate în rândurile lor. După moartea lui Crassus, în anul 53 î.Hr., triumviratul s-a destrămat. Pompei a devenit rival al lui Cezar și s-a pus în fruntea susținătorilor republicani din senat. Senatul, temându-se de Cezar, a refuzat să-i mai prelungească mandatul în Galia. Fiind conștient de popularitatea pe care o are printre soldați și la Roma, Cezar decide să

obțină puterea prin forța armelor. În anul 49, a adunat soldații legiunii a XIII-a, le-a ținut un scurt discurs și a săvârșit faimoasa trecere peste râul Rubicon, ajungând în Italia. El a ocupat câteva orașe chiar din primele zile, fără să întâmpine niciun fel de rezistență. La Roma s-a declanșat panica. Dezorientați, Pompei, consulii și senatul au părăsit capitala. Când a intrat în Roma, Cezar a chemat la el ce mai rămăsese din senat și le-a propus colaborarea, după care a condus o campanie rapidă și victorioasă împotriva lui Pompei, pe teritoriul provinciei acestuia, Spania. Întors la Roma, Cezar a fost înscăunat ca dictator. Pompei a adunat în grabă o armată uriașă, însă Cezar l-a înfrânt, repurtând o victorie răsunătoare în vestita bătălie de la Pharsalus. Pompei a fugit în provinciile din Asia Mică și a fost ucis în Egipt. Urmărindu-l pe Pompei, Cezar a ajuns în Egipt, la Alexandria, unde i-a fost adus capul rivalului ucis. Cezar a refuzat darul și, potrivit biografilor săi, ar fi plâns. Rămânând o vreme în Egipt, Cezar a participat activ la intrigile reginei Cleopatra. La scurt timp, Alexandria este supusă. Între timp, pompeii au adunat forțe noi, încartiruite în Africa de Nord. După atacul asupra Siriei și Ciliciei, Cezar se întoarce la Roma. Ulterior, la Thapsus (46 î. Hr. ), în nordul Africii i-au arătat supunere lui Cezar. La întoarcerea la Roma, Cezar sărbătorește mărețul triumf, organizează spectacole grandioase, jocuri și ospețe pentru popor, îi decorează pe soldați. Se autodenumește dictator pentru zece ani, primește titlul de „imperator” și de „părinte al patriei”. Promulgă nenumărate legi privind cetățenia romană, reformează calendarul, care începe să-i poarte numele. În temple, i se

anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

ales membru în Colegiul Pontifilor și a devenit tribun militar, iar din anul 68, chestor. S-a căsătorit cu Pompeia. Ajungând, în anul 66, să fie edil, s-a ocupat de amenajarea urbanistică a orașului, de organizarea de jocuri fastuoase, ca și de împărțirea de pâine săracilor; toate acestea au dus la o creștere a popularității sale. După ce a devenit senator, a luat parte la intrigi politice cu scopul de a-l sprijini pe Pompei, ocupat în această vreme cu operațiuni de război în est și care a revenit la Roma, în anul 61, încununat de succes. În anul 60, în ajunul alegerilor consulare, a fost încheiată o alianță politică secretă – un triumvirat între Pompei, Cezar și Crassus. Cezar a fost ales consul împreună cu Marcus Bibulus. Promulgând legile agrare, Cezar și-a atras un mare număr de susținători printre cei care au primit pământ. Pentru întărirea triumviratului și-a măritat fata cu Pompei.

ridică statui. În cinstea lui este numită luna „iulie”, iar lista zborurilor lui Cezar este scrisă cu litere de aur pe coloanele de argint. Numește și retrage personal orice persoană din funcțiile publice. În societate, mai ales în cercurile republicane, creștea nemulțumirea, se răspândeau zvonuri despre setea de putere a lui Cezar. Legătura lui cu Cleopatra avea și ea o influență negativă. Ia naștere un complot în scopul asasinării dictatorului. În rândul complotiștilor se numărau și apropiați de-ai săi precum Cassius și tânărul Marcus Iunius Brutus, care, după cum se afirma, ar fi fost chiar fiu nelegitim al lui Cezar. De Ideile lui Marte, la ședința senatului, complotiștii s-au aruncat asupra lui Cezar cu pumnalele. Potrivit legendei, văzându-l printre asasini pe tânărul Brutus, Cezar a exclamat: „Și, tu, fiul meu” ( sau „Și, tu, Brutus”), a încetat să se opună și a căzut la picioarele statuii dușmanului său, Pompei. Cezar a intrat în istorie și în calitate de important scriitor roman, scrierile sale, „Comentarii despre războiul galic” și „Comentarii despre războiul civi”l, fiind pe bună dreptate considerate un model ideal de proză latină. * Începuturile mari nici măcar nu trebuie gândite din vreme. * Amintirea cruzimilor e un sprijin slab la vârsta bătrâneții.

* Fiecare își croiește soarta cu mâna lui. * Mai bine să mori pe loc decât să trăiești în așteptarea morții. * Am venit, am văzut, am învins.

Ovidiu Dinica Alexei Mateevici – iubitor de carte şi limbă românească Alexei Mateevici s-a născut la Căinari, judeţul Tighina din Basarabia, la 28 martie 1888, în familia preotului Mihail Mateevici şi a Nadejdei Neaga. A făcut clasele primare în satul Zaim, Şcoala parohială şi Seminarul de Teologie din Chişinău, 1902-1910. Fidel sufletului românesc, cu vocea blândă şi sfatul înţelept, preotul şi poetul Alexei Mateevici a însufleţit inimile celor din jurul său cu iubirea sa pentru tot ce înseamnă tradiţie şi grai străbun. Nichifor Crainic, apropiat al poetului Alexei Mateevici, îl prezintă cu următoarele cuvinte: Pe părintele Mateevici l-am cunoscut la Iaşi, în 1917, vara. Parcă îl văd şi acum; bărbat voinic, spătos şi rumen, în anteriu cenuşiu muscălesc, cu o barbă apostolică blondă, vorbind răspicat o moldovenească (română) peste care se simţea un uşor accent rus, dar avea în cuvinte şi în zâmbet o blândeţe impresionantă, care te-mprietenea fără zăbavă. A. Mateevici debutează în gazeta „Basarabia”, în 1910, cu o proză tradusă din Cehov şi cu schiţa „Toamna”, inspirată din viaţa basarabeană. Colaborările cu presa scrisă au continuat în „Viaţa Basarabiei”, „Luminătorul”, „Cuvânt moldovenesc” ş.a., în care a publicat versuri originale, studii de etnografie şi folclor, de istorie, filozofie şi de teologie, precum şi traduceri din A. K. Tolstoi, S. I. Nadson, G. R. Derjavin, M. Lermontov, A. S. Puşkin. În 1910, fiind sef de promoţie al Seminarului Superior de Teologie, a fost trimis bursier la Academia Teologică a lui Petru Movilă de la Kiev. Iubirea sa pentru limba părintească îl determină să citească cu pasiune

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Ion Ionescu-Bucovu Ionel Teodoreanu – Medelenismul sau agonia unei tinereţi risipite Cine citește „Medelenii” lui Ionel Teodoreanu, rămâne cu nostalgia unei tinereți risipite. Moartea Olguței, lasă cititorii revoltați în fața unei sorți implacabile. Dar lumea lui Ionel Teodoreanu rămâne totuși lumea zarzărilor înfloriți de la Medeleni. „Medelenismul” lui nu s-a învechit, cum au zis unii. Majoritatea criticilor au fost de acord că evocarea copilăriei și a adolescenței la Ionel Teodoreanu trece prin Creangă, Delavrancea sau Duiliu Zamfirescu. Raiul „Medelenilor” coincide cu vârsta de aur a copilăriei „nestatornice”. „La Medeleni” e o uimitoare explozie epic-lirică, o cascadă stilistică surprinzătoare prin atmosfera și duioșia evocărilor, un conflict de atâtea ori candid, cu episoade ce par asemenea unor frânturi de legendă. Romancierul abia împlinise 20 de ani când a scris romanul. La apariție aplauzele cititorilor au fost frenetice. Apoi criticii i-au mai estompat din efuziuni. G. Călinescu stabilește că romanul „are o valoare durabilă”, Camil Petrescu arată că lucrarea prezintă „aspecte afective” ale copiilor printr-o serie de „incidențe de viață”, la rându-i Ibrăileanu stabilește că Olguța este „tipul cel mai frapant”… „cel mai reușit” model de fată din literatura noastră. Perpessicius mărturisește că „entuziasmul”

anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

operele scriitorilor români, pe care le parcurge cu frenezie. La Kiev se împrieteneşte cu alţi studenţi basarabeni şi înfiinţează „Societatea Culturală Deşteptarea”. După absolvirea Academiei în 1914, este hirotonit preot şi numit profesor de limba greacă şi pastorală la Seminarul Superior din Chişinău. Publică în „Kişineovkie eparhialinîe vedomosti” studiul lingvistic „Momente ale influenţei bisericeşti asupra originii şi dezvoltării istorice a limbii moldoveneşti”, precum şi articolele „Motive religioase în credinţele şi obiceiurile moldovenilor basarabeni”, „Bocetele funerare moldoveneşti”. În nr. 12, 13, 19, 22, 23 ale revistei mai sus amintite vede lumina tiparului articolul „Schiţă a traducerilor moldoveneşti religioase şi de trai”, iar în „Luminatorul”, studiul „Mitropolitul Gavril BănulescuBodoni”. În 1914 se căsătoreşte cu Teodora Borisovna Novitschi. În 1916, la cererea sa, este trimis în primul război mondial pe frontul românesc şi ajunge la Mărăşeşti. Aici se bucură de aprecierea soldaţilor români pe care căuta să-i înţeleagă şi să-i sprijine. Perioada formării şi maturităţii sale este supusă unor puternice frământări istorice în care imperii se destramă şi state noi îşi cer dreptul la existenţă. Pe acest fundal al revoluţiilor sociale şi al transformărilor istorice, se implică în transmiterea şi perpetuarea limbii române. Cu poemul „Limba Noastră”, compus cu ocazia inaugurării cursurilor pentru învăţători, în iunie 1917, cu doar două luni înainte de moartea sa prematură, Alexei Mateevici rămâne în istoria literaturii ca o mare speranţă căreia îi s-au tăiat prea devreme aripile. Deşi opera sa poetică include doar patruzeci şi trei de poeme, decesul autorului survenind la nici 30 de ani, pe 26 august 1917 din cauza tifosului exantematic, opera sa călătoreşte peste veacuri ca dorinţă de iubire a limbii pentru generaţiile viitoare.

său „nu-și găsește aripi la înălțimea bucuriei ce s-a înfruptat din marele război, a reînceput prin care a trecut de-alungul acestor pagini în ritmurile jazz-band-ului.” de primăvară și mireasmă.” În al doilea roman al trilogiei, Ionel În „Cum am scris Medelenii”, Ionel Teodoreanu reia firul vieții eroilor Teodoreanu ne spune: „Voi încerca astăzi, în adolescenți. Povestea amorurilor juvenile ale fața domniilor voastre, să dărâm o legendă, să lui Dănuț cu o Adina, soția unui căpitan, apoi înlătur un neadevăr: acela al cu Ioana Pală, soție de pictor, este un fel de autobiografismului Medelenilor. Și fapta mea bildungsroman, înfățișind formarea lui Dănuț e legitimă nu fiindcă-mi apăr casa, ceea ce nu care devine „maturul” Dan Deleanu care în al mă interesează decât pe mine, ci pentru că treilea volum, se căsătorește cu „blânda” apăr însăși casa literaturii, care trebuie să ne Monica și practică avocatura la Iași. intereseze pe toți; fie că-i suntem oaspeți, fie Vânzarea Medelenilor unui parvenit lasă că suntem gazde… Toată copilăria e plină de urme tragice în familia Deleanu. Iar Olguța, minciuni estetice. Neștiind să scriu literatură, bolnavă de cancer, se sinucide, rugând-o pe o făceam în viață… De aici a ieșit metafora.” Monica să-i ducă un ultim adio lui Vanea,

Caracterele celor trei personaje principale, Dănuț, sora lui, Olguța, și Monica, sunt apariții încântătoare, pline de poezie. Dănuț, la anii intrării în liceu, începe a avea conștiința că e „băiat” și ca atare nu se poate compara cu fetele. Fire melancolică, visătoare, cedează uneori în fața „băiețoasei” Olguța, mai impetuoasă și voluntară. Monica se dezvăluie ca o ingenuă, mai feminină. De o mare gingășie este figura lui moș Gheorghe, un alter ego al lui Baci Mihu din „Viața la țară”, Olguța devenind pentru el o adevărată slăbiciune. Moartea lui rămâne impresionantă pentru copii. Trebuie spus că majoritatea cititorilor rămân cu impresia că acest roman este un roman autobiografic. Nimic mai fals. Ionel Teodoreanu și-a propus să înfățișeze drumul unei „generații de moldoveni a căror copilărie a început pe vremea demodată a valsului și a căminului patriarhal, și a căror tinerețe, după

iubitul ei. Medelenii sunt o lecție vie prin care trece orice tânăr în luptă cu destinul. Finalul vieții scriitorului l-a prevestit în niște versuri emoționante, variantă proprie a eminescianului „Mai am un singur dor” la câteva luni până la moarte: „Dar într-o zi, întors în pământ, voi uita de viață și de moarte. Fraților mei de atunci dacă-n file Veți regăsi prospețimea pădurii în floare, ca cei de pe mare, Prin voi, dar fără mine: cenușă sub cruce, Voi fi în pădurea-nflorită la marginea mării, a dorului mare de moarte.” Nu știu cât mai citește tineretul de azi „La Medeleni”,dar ignorarea acestui roman lasă un gol imens în sufletul lor, pervertit de goliciunea timpurilor prezente.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Victor Crăciun şi capodopera sa: ,,Brâncuşi – de la iniţiere la revelaţie” 3. Recunoaşterea la New York, arderea fotografiei la Chicago Reiterând judecăţile de valoare irefragabile lui lui Henri Rousseau (Le Douanier/Vameşul, cel dintâi artist plastic care îl defineşte pe Brâncuşi drept reînnoitor al creaţiei mondiale: „Ai transformat arta antică în modern!”) şi Charles Morice (voce autorizată printre creatorii francezi, unul din principalii teoreticieni ai simbolismului), Victor Crăciun dă, rapid, un nou verdict categoric: „Dovada cea mai clară a acestei recunoaşteri ne-o oferă nu România, nu Franţa, ci America”. Autorul incitantului volum „BRÂNCUŞI – de la iniţiere la revelaţie” ne oferă imediat, în susţinerea opiniei sale, o serie de argumente ce ţin de domeniul evidenţei (dar, prea adesea, omise), aducând în prim-plan realitatea că un pluton compact de artişti, scriitori şi colecţionari remarcabili de peste Atlantic îl descoperă pe Brâncuşi, mai ales după participarea la celebra International Exhibition of Modern Art (intrată în istoria artei drept Armory Show, după numele clădirii gărzii naţionale americane din New York), expoziţie de rezonanţă excepţională, reunind peste 1.600 de opere ale marilor artişti plastici din Europa, itinerantă ulterior la Chicago şi Boston. Ecoul participării lui Brâncuşi la acea grandioasă expoziţie – potenţat, cu efect de bumerang, de violentul protest al studenţilor din Chicago (educaţi în spiritul academist al artelor plastice), care i-au ars fotografia lui Brâncuşi (publicitate cu impact mai puternic, în favoarea sculptorului român, nici că se

putea!) – a fost unul pe care ne permitem să-l asemuim cu un veritabil desant ori cu pelerinajele, de la începutul anilor 1940, la Maglavit. Spre Atelierul BRÂNCUŞI din Paris aveau să aflueze, necontenit, în valuri tot mai viguroase, importanţi colecţionari americani, care cumpărau – la preţuri exorbitante pentru acele vremuri, întrucât creatorul celebrelor Măiastre şi Păsări în văzduh nu renunţa la nicio centimă faţă de preţul cerut din capul locului – „numeroase opere, devenite astăzi mândria muzeelor şi colecţiilor particulare de peste Ocean”. În continuare, Victor Crăciun punctează decisiv: „În felul acesta, în 1913, la vârsta de 37 de ani, Brâncuşi deschide calea artei noi şi în America, unde avea să se mai confrunte cu ignoranţa şi concepţiile învechite despre sculptură, între 1926-1928, dar, în final, va câştiga un răsunător proces împotriva Oficiului Vamal al Statelor Unite, hotărârea (n.n. sentinţa) dată în cauză fiind socotită biruinţa definitivă, şi pe cale juridică, a artei moderne supra clasicismului academizant, a creativităţii în faţa obtuzităţii societăţii, a gândirii libere şi dreptului de exprimare în faţa barierelor şi constrângerilor de orice fel.”. Autorul acestui studiu, cu indiscutabile valenţe monografice, Victor Crăciun, realizează apoi un frapant memento, prin saltul (anticipativ, evident) peste mai bine de trei decenii, implantând o nouă bornă în analiza şi sinteza sa extrem de interesantă: „Până în 1937-1938, la 60 de ani de viaţă, când Constantin Brâncuşi definitivează capodopera capodoperelor sale, Aşezământul sculptural-arhitectonic de la Târgu Jiu (Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Columna Infinitului), care încheie monumental activitatea sa uriaşă, conţinând peste 700 de titluri de opere, a cunoscut gloria şi a trăit bucuria împlinirii în artă”.

anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Dan Lupescu

taifasuri... 43-46

Florin T. Roman

vrăjitoria (incluzând astrologia, chiromanţia, ghicitul în cafea etc.) constituie infracţiuni şi sunt pedepsite ca atare;

România mea personală – 5. Alcoolicii, consumatorii de droguri, partea 4/5 fumătorii, au dreptul la asistenţă medicală gratuită în scopul de a scăpa de aceste patimi. România mea personală pune un accent Cei violenţi sunt obligatoriu internaţi în deosebit pe o colaborare cât mai strânsă cu spitale de psihiatrie, până la deplina ţările vecine, în primul rând, dar şi cu vindecare; celelalte ţări ale lumii. 6. Celor care nu sunt homosexuali,

România mea apreciază eforturile UE şi prostituate, incestuoşi, practicanţi de avort, NATO de a făuri o Europă şi o lume mai bune, vrăjitori etc., dar sunt de acord cu legalizarea dar: homosexualităţii, a prostituţiei, a incestului, a 1. Îl pune întotdeauna pe primul loc pe avortului, a vrăjitoriei etc., sau nu au nimic Dumnezeu, conform devizei Regelui Carol I, împotriva lor, li se recomandă să consulte un inscripţionată pe stema regală: NIHIL SINE preot şi un psihiatru. DEO – NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU; 7. În România mea este aspru pedepsită orice formă de 2. În România mea, manifestare a homosexualitatea, violenţei (violenţa prostituţia şi incestul publică – pe stradă, pe nu vor fi niciodată stadioane etc., în legalizate. familie), dar şi Homosexualii, difuzarea de filme, prostituatele, ştiri şi orice alte incestuoşii, pedofilii şi programe care conţin ceilalţi perverşi sexual secvenţe cu caracter sunt obligatoriu internaţi şi trataţi, cu grijă, în spitale de violent, atât la televiziune cât şi pe internet). psihiatrie, de către medici psihiatri în Totuşi, există o excepţie: este admisă şi colaborare cu preoţi, până la completa lor chiar recomandată violenţa părinţilor asupra vindecare; copiilor, dar numai atunci când aceasta este 3. În România mea este interzisă cu exercitată cu blândeţe, în scop educativ. desăvârşire orice formă publică de (Până am împlinit 16 ani, tatăl meu, manifestare a sexualităţii (bordelurile, Dumnezeu să-l ierte, obişnuia să îmi aplice cluburile de streap-tease, sex-shop – urile, corecţii corporale cu cureaua de la pantaloni, filmele sexy şi porno, revistele şi fotografiile atunci când făceam pozne mai mari. Mai de profil, reclamele cu femei în costume de târziu, când devenisem deja student la Drept, baie sau îmbrăcate sumar, limbajul vulgar am avut o discuţie cu el, ca între bărbaţi, etc.). ocazie cu care m-a întrebat: – Îţi mai 4. Concubinajul, adulterul, avortul (indiferent de stadiu), folosirea metodelor contraceptive (indiferent de felul lor, incluzând şi prezervativul), cerşetoria şi

aminteşti când te băteam cu cureaua? – Cum aş putea să uit? i-am replicat. – Îţi mai aminteşti că, de fiecare dată, te puneam să te întorci cu spatele la mine? Ştii de ce? –

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

politică internă), deoarece România mea personală are un proiect al ei pentru cum ar trebui organizate UE şi NATO, proiect întemeiat pe principiile moral-creştine care au stat la baza formării Europei de azi şi a întregii lumii creştine actuale. Şi prin această iniţiativă, România mea îşi depăşeşte condiţia de „ţară mică” şi îi atenţionează pe mai marii lumii cu cuvintele lui Octavian Paler: „Nu dispreţuiţi lucrurile mici… O lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric…”

Atunci mi-am dat seama, înfiorat, cât de înţelept fusese tatăl meu: „Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul” (Pildele lui Solomon 13,24); „Pedepseşte pe feciorul tău, cât mai este nădejde (de îndreptare), dar nu ajunge până acolo ca să-l omori” (Pildele lui Solomon Alexandru Paleologu dezvoltă ideea: „Or, 19,18); „Nu cruţa pe feciorul tău de pedeapsă; chiar dacă îl loveşti cu varga, nu moare” actualmente, NATO se socoteşte modelul perfect. Se socoteşte cel care (Pildele lui Solomon 23,13). De introduce cu forţa, cu violenţa, ce s-or crede unii mai înţelepţi perfecţiunea şi drepturile ca Solomon?) omului în societate. Mi se pare 8. În România mea că lucrul acesta, dacă nu ar fi infractorii şi deţinuţii nu vor atât de tragic, ar fi de o avea niciodată mai multe comicărie şi de un ridicul drepturi decât cetăţenii oneşti. nelimitat... Adică mie mi se Dimpotrivă, ei au mai puţine pare chiar o neruşinare drepturi şi mai multe obligaţii. neînchipuită să fim Bunăoară, ei nu au dreptul, ci monitorizaţi, să fim judecaţi OBLIGAŢIA de a munci, până după performanţe de diferite când repară integral personaje care nici nu au prejudiciul produs părţii apucat să cunoască Europa, şi vătămate prin comiterea cu atât mai puţin Europa de infracţiunii şi până când Est. Dl. Solana, când a venit la plătesc toate cheltuielile judiciare avansate de stat şi de părţi. După Bucureşti, credea că este la... Budapesta! Nu aceasta, ei au în continuare obligaţia de a făcea diferenţa între Budapest şi Bucharest!... munci, ca să-şi poată plăti cazarea şi masa în Aceştia sunt oamenii! Aceştia decid! Aceştia penitenciar, pe toată durata detenţiei. Nu au ne judecă! Aceştia ne monitorizează! Cine dreptul nici la vot, nici să fie aleşi în funcţii sunt ei, de fapt? Sunt mai tari. Aceasta este publice. Până la reabilitare nu au dreptul să tot. Nu vor fi întotdeauna mai tari. Poate să fie fie asociaţi sau administratori la societăţi şi alţii mai tari, cine ştie când... Nu tăria comerciale sau alte categorii de societăţi, etc. tehnologiei şi a armamentului este Infractorii care recidivează în infracţiuni hotărâtoare. E o mare greşeală să crezi asta... grave vor fi obligatoriu condamnaţi la Şi am făcut demonstraţia noi, în Europa, că e mult mai puternică demnitatea şi mai cu închisoare pe viaţă. seamă curajul de a asuma şi moartea”. * -va urmaN-am aşezat greşit aceste opt puncte la „Politica externă” (deşi aparent e vorba de anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Probabil ca să nu mă loveşti, din greşeală, peste faţă, i-am răspuns. – Nici vorbă, ci pentru ca să nu mă vezi, că eu plângeam mai tare ca tine. În ziua înmormântării lui, i-am sărutat pentru ultima dată, printre lacrimi – ale mele, de data asta –, mâna dreaptă, cea cu care ţinea cureaua).

E frig cumplit, stelele se ascund, nu vor să se arate, Stau la căldură, mai dau încă o pagină într-o Iernile de odinioară carte.

Nicoleta Mija

Îmi lipesc nasul, ca altă dată, de geamul îngheţat, Îmi place când ninge, mai am multe de colorat, Valuri albe de fulgi, dau navală, mă zăpăcesc, Crengile sunt încărcate de zăpadă, rău troznesc.

O noapte de iarnă, o zi, fulgii de zăpadă strălucesc, Zboară peste noi într-un dans îngheţat, atât de zburlesc, Crivăţul mătură totul, aşa este la noi în marea câmpie, Îmi place iarna îngheţată, ascult cum cântă a ei vijelie.

Viscoleşte din ce în ce mai mult,vântul e turbat, Privesc bradul meu alb, mai bag câteva lemne Îl ascult ce-mi spune, se crede şi el ca alţii în sobă, împărat, Ninge, îmi place când ninge, mai stăm puţin E iarnă, e ger, vânturile sunt îngheţate, de vorbă, zgomotoase, Gerul, la geamul Drumurile blocate, îngeţat, asteaptă şi multe vise sunt de el parcă se opreşte, sunt întoarse. Vede în sobă focul,

dansează prin casa Pe lângă geam s-au toată, străluceşte. strâns îngheţate, albe mărgele, Ninge, ninge, Geamul îmi spune o troieneşti tu vântule poveste, sunt toate ale peste câmpurile tale. multe, Cîteva zile sau luni pot fi admirate, chiar Nu vrea visele şi rugăminţele copacilor albi să purtate, asculte. Numai de o raza de Soare pot fi mereu Aşa au fost mereu iernile mele de demult, de alungate. odinioară, Poate au mai dispărut, dar eu nu le văd Noaptea, ziua, ninsoarea este veselă, nu se venind prima oară. opreşte, Printre copacii înzăpeziţi, peste noi iar Este frig, se întunecă încet, vântul tot mai rău viscoleşte, este supărat, Sunt trişti, îngheţaţi, aşa de săraci par, când Nu vrea să se oprească, mai are multe zile şi sunt goi, nopţi de vânat. Acoperiţi de mii de fulgi de zăpadă reci şi moi. Strigă la noi, este frumoasă, nu vrea să fie de noi abandonată, Vântul loveşte tare, fulgii sunt singuri acum Aşa este ea albă, frumoasă, veselă, luminoasă, pe stradă, înfrigurată. Aleargă bucuroşi, aduc un mare potop de zăpadă. TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

copert a3 p4 7 tai fasu l revis tel or de i nt erne t

prezintă „Timpul” în care scrie despre Mihai Eminescu

Lenuş Lungu

„Și vremea-ncearcă în zadar Din goluri a se naște”. La paginile culturale întâlnim un grupaj de Informația de Strehaia este un ziar poezii lirice semnate de Gabriela Mimi independent, ce apare lunar sub egida Boroianu „Fratricid” și „Doină”. Versuri ce se Asociației literare „Speranța 2014” – Director transformă în arta creativă scrise cu vocea fondaror Vasile L. Vulpașu. sufletului, o artă a frumuseții ce pune în Strehaia este un ziar ce conține știri, mișcare imaginația în jocuri de cuvinte. informații, anchete, reportaje, atitudini, Tudor Nedelcea ne relatează despre interviuri, aspecte sociale, opinii, politică, omagiu adus lui Gheorghe D. Anghel și lui cultură, umor, epigrame și diverse. Un ziar cu Mihai Eminescu „Jubileul celebrei statui un aspect elegant în care titlurile sunt creația Eminescu” în care sculptorul Gheorghe D. jurnalismului. Scopul ziarului Anghel a transfigurat în bronz este să rețină atenția chipul lui Eminescu și altor cititorului, să-i stimuleze români (George Enescu, interesul și să-i dea Theodor Pallady, Andreescu posibilitatea să vadă dintr-o Luchian, Vasile Pârvan). Dar privire ce este mai Mihai Eminescu a fost visul viu semnificativ în știrile zilei. al său. Un editorial impresionant semnat de Vasile Vulpașu fiind Un ziar de valoare și un poet, epigramist, jurnalist eleganță. un scriitor modest ce pictează cuvintele cu penelul sufletului. Între aceste pagini bine conturate Ilie Tudose ne

Ziarul Strehaia

R Reed da accţţiia a T Ta aiiffa ass lliitteer ra ar r::

Colaboratori: prof. Florin Smarandache – SUA, Cristian George Brebenel – Uniunea Scriitorilor Craiova, Ion Cuzuioc - Ambassador of Peace – Chișinău, prof. Smaranda (Mada) Cazan-Livescu UNIFERO & Diplomatic – USA Membru de onoare (postmortem) Constantin Stana Responsabilitatea privind conținutul textelor publicate în revista Taifas Literar aparţine în mod direct autorilor care le semnează, în numele libertății de exprimare. Reproducerea - integrală sau parţială - a revistei şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Fondată la Consta nţa, noiembrie 2015

Revista de scrieri şi opinii literare Taifas

Literar poate

fi citită online pe site-urile Cronopedia (lenusa.ning.com) sau Revista Taifas literar Email: cronostaifas@gmail.com Telefon: 0770406865, 0762655234

Comenzi pentru achiziționarea revistei se pot face pe site-ul Cronopedia şi pe adresele de email de mai sus.

anul IV, nr. 1/23, 2019, ianuarie ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Director fondator: Lenuş Lungu Redactor şef: Gabriela Mimi Boroianu Secretar de redacţie: Lenuş Lungu Redactori & colaboratori: Gabriela Mimi Boroianu, Lenuş Lungu, Camelia Ardelean, Adriana Iftimie Ceroli, Victor Rusu – critic literar, membru al U. S. R., Puiu Răducan, Matei Ioaniţiu Grafică şi ilustrare: Ioan Muntean Coperţi: Ioan Muntean (selectare foto web) Tehnoredactare: Ioan Muntean Corectură: Gabriela Mimi Boroianu

copert a4 p4 8 tem a l un ii

Zina Dorina Pancu Iarna fără iarnă Îi era dor de-o zăpadă venită din străfunduri de veac, de troienele așternute de-a valma peste Bărăgan. Visa la fulgii mari, pufoși coborând discret pe pământ, amestecați cu rotocoalele de fum înălțate spre cer. Se gândea cum de păsările paradisului nu și-au mai scuturat aripile pentru ca miracolele să se reverse din nou asupra lumii încremenite în nămeții de indiferență. „În noaptea asta trebuia să ningă”, „Cine o să îmi mai spună acum povestea?” „Pune bușteanul în vatră, focul trebuie să fie puternic, în noaptea asta stăm de veghe!“ Răscolea jarul cu o creangă de alun pentru a căpăta strălucirea stelelor coborâte din cer.

Ochii îi erau ațintiți asupra flăcărilor în care se răzvrătea paragina lumii, rășina șuiera șoptindu-i cuvinte dintr-o limbă de mult uitată, pe care o învățase în secret în nopțile viscolite de iarnă, când își punea capul în poala bunicii, să-i mângâie părul de aur, să îi alunge spaimele fără nume.

Auzea chemările rodirii, ale belșugului pe care bunica le rostea în acea noapte mare, întinzându-i tava de argint plină cu fructe, turtă dulce, o cană de vin roșu și o crenguță de brad. Aromele se răspândeau în odaia micuță, când alături de toți copiii din lume nu dormea și se ruga pentru zeii-părinți încredințându-se că va salva Soarele-Moș. În mintea ei reveneau toate acele promisiuni ale nemuririi. Străngea năframa pe care o primise atunci în dar și lacrimi discrete i se prelingeau pe obraz acum, când vedea cum mama ei stătea lângă vatră, locul în care stătea demult bunica. De la ea învățase, în câte o singură noapte pe an, tainele lumii acesteia și ale celei de dincolo de lume. Învățase că, oriunde s-ar afla, vine un moment când trebuie să se întoarcă acasă, iar dacă distanța o amăgește și nu o poate face trebuie să citească o pagină dintr-o carte, să privească un răsărit de soare, să stea pe malul unei ape curgătoare, să verse o lacrimă când ziua se-nchide spre linia orizontului…

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198