Taifas Literary Magazine no. 3, September, 2020 by Ioan Muntean

2 authors ... p. 2 editorial ... p. 3

poetry ... p. 5 prose ... p. 24 essay ... p. 36

confabulation ... p. 39 2 authors ... p. 47

general theme illustration: Ships and Maritime Surreal Paintings

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

Ishak Yusuf Oyetunji

Bhagirath Choudhary

The Racism Earth is ever afflicted Cruel wounds inflicted By racist indignity And haughty insanity The terrible arrogance And the dark ignorance Racism creates violence Without human conscience God made man In His own Image Man must behave Like a kindly wise sage The scourge of racism Stands against Humanism Manhandling human dignity It even defiles Godly creation's divinity

Science says With evidential emphasis Man must learn From DNA analysis Which declares With ample reasons That all men Are distant cousins Drop your racism And your naked fascism To let humanity And everyone breathe. The poem is dedicated to the memory of last known victim of the racism, George Floyd, whose last words were "Please let me breathe"

Poke the firewood Ween how it perishes Into thin air in space Evanescently in eye Twinkling like curmur Flatulated in windy hice; The proverbial smoke Spare no time to joke Hold tightly it to poke Rummage the embers Smouldering, tempting To glow in the tripod, Yearning to peck the lift Ready to race and blow Poke, breeze the smoke Till it smiles, rages higher The flame of thy flair Hit the heat, be drowned In thy incessant sudor

For thy sweat be ocean Waves and evaporates Turns dark billow pelting The sky when about to Sleet endlessly in comfort, Snow of solace upon thy soul It shall sleet cat and dog Quench the torment flame Erode the sufferance away Mid flood and tornado After which whole world Shall converge to mirth with thee

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Paul Rotaru

Aromânii în modernitatea românească (partea a 2-a) În monumentala sa operă „Dacia preistorică”, autorul Ion Densușianu acordă un deosebit interes civilizațiilor protoeuropene și formării acestora, obiect studiat cu scrupuloasă critică de Vasile Pârvan, Nicolae Iorga și P.P. Panaitescu în vederea identificării unei ginți-mamă din care se trag cele mai vechi popoare europene. Astfel, savanții ajung, independent unul de altul, la spusele areopagului atenian potrivit căruia vatra popoarelor Europei se regăsește în arealul dintre ținutul hiperboreenilor și cel al atlanților de la nord la sud, precum cel al druizilor și cel al arienilor de la vest la est. Acest teritoriu vast, numit în antichitate Pelasgia, își avea centrul în bazinul intracarpatin și constituia, potrivit lui Strabon, „sorgintea tuturor învățămintelor și culturilor cunoscute” în bătrânul continent. Dacă atari culturi istorice stau la baza acestui deziderat conceptual, se cuvine să acordăm o atenție deosebită identității culturale a specificului limbajului comportat în graiul viu, direct, deci, oral, nu pentru a desființa granițe culturale, ci pentru a distinge și proba continuitatea etniilor în cadrul națiunilor. În sprijinul acestui demers, se pot identifica numeroase personalități aromâne care s-au remarcat în modernitatea românească atât prin specificul etno-cultural, cât și prin participarea activă, semnificativă, la

mișcări cultural-istorice privitoare la țara noastră. Iată numai câteva nume: Toma Caragiu – actor, Ion Caramitru – actor, Victor Eftimiu – dramaturg, eseist, povestitor, scriitor și traducător, Constantin Gane – prozator și memoralist, Gellu Naum – poet, prozator, dramaturg, traducător, eseist, Ion HeliadeRădulescu, Gala Galaction – scriitor si traducător al Bibliei în limba română, Constantin Noica – filosof, poet, eseist, publicist și scriitor, Ioan Petru Culianu – eseist și istoric al religiilor, Neagu Djuvara – diplomat și istoric, Simona Amânar – gimnastă, Gheorghe Hagi – fotbalist, Simona Halep – jucătoare de tenis. Recunoscuți sub simbolul „Soarelui de la Vergina”, aromânii din România posedă o cultură vastă care s-a dezvoltat pe întregul parcurs al formării statului nostru național atât în particularitatea sa etnică, dar și prin influențele interculturale dintre ei și națiunea conlocuitoare. Pe tot arealul țării noastre, se pot identifica numeroase corespondențe remarcabile în portul popular românesc și cel aromân, între precepte morale și sociale, dar mai ales în manifestarea cultului estetic. Acest lucru arată că procesul de integrare în modernitate a fost unul natural, nestrăduit, consolidat și solidificat tocmai prin lunga durată ce îi stă mărturie. Fără a teoretiza principiile generale care stau la baza etosului național și a celui etnicminoritar, cu atât mai mult, fără a pătrunde adânc în exegeza acestor principii, este de remarcat bagajul de arhaisme românești din expresia orală aromână, fondul lexical care susține prezența și continuitatea aromânilor în România din vremurile medievale timpurii și chiar mai dinainte.

year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

editorial 3-4

3, 2020, September

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

Tot pe fond cultural, tradițional, iată, popoarele din centrul și sud-estul Europei arată, în dans, o predilecție către horă. Încă din cele mai vechi timpuri, hora este privită ca un dans ritualic strâns legat de noțiunea de timp și curgerea sa; mai precis, de trecerea anotimpurilor în decursul unui an, mișcarea lor perpetuă în jurul unui soare ce renaște spre a-și revărsa lumina benefică asupra vieții noastre pe pământ. Indiferent asupra cărei culturi din arealul mai sus amintit vom privi, hora simbolizează același lucru, iar personificarea anotimpurilor în hore și dansuri constituie o alegorie religioasă străveche, când lumea europeană precreștină îmbina cultul astrobiologic cu cel teluric. Dansurile populare care se țin cu ocazia feluritor sărbători comportă o cadență preponderent-alertă, cu o coregrafie îndrăzneață până la limita acrobației uneori, lucru specific sărbătorilor tracice, fie că amintim de agatârși, de geți, de iliri sau taurisci. Astfel, supunerea ritualică a timpului prin aceste obiceiuri denotă sfidarea morții și venerarea vieții prin proiectarea ei pe planul idealului, al astrelor ce înconjoară zeul suprem, Soarele. Istoricul și etnologul Neagu Djuvara identifică aceste similitudini pentru a susține teoria ginții-mamă protoeuropene așa cum a fost înaintată de predecesorul său Ion Densușianu. Cu alte cuvinte, reiese faptul că, deși pot părea diferite prin execuție, dansurile populare din zona balcanică și est-europeană au la bază același concept cultural-religios. Dacă istorici recunoscuți avansează teoria latinității aromânilor, în vreme ce alții mai recenți le atribuie o sorginte exclusiv greacă, noi nu vom comite imprudența de a ne situa de o parte sau alta, întrucât, iată, chestiunea latinității Europei răsăritene se face rolul unor dispute tot mai vocale pentru care părțile au

numeroase argumente și contraargumente. Este, totuși, de remarcat ceea ce, în cadrul unui interviu recent, un intelectual aromân declara autorului celor de față: „Noi, macedoromânii, nu cunoaștem alți eroi naționali decât cei ai Statului Român în care ființăm din vremuri incomensurabile, iar asta o susțin atât personalități de vază ale minorității noastre, cât și oameni dintre cei mai simpli cu care etnia noastră se mândrește tot atât cât o face România.” Chestiunea continuității aromânilor în modernitatea românească nu mai face, demult, obiectul vreunei controverse geopolitice în interiorul țării noastre, iar pe asta o arată dialogul social și, mai ales, intercultural atât de fluent și deschis dintre etnic și național. Acest dialog este facilitat pe linie de manifestare a tradițiilor, ceea ce identifică cel mai elocvent punctele comune ale culturilor. Și, revenind la interviul impresionant, vom încheia cu spusele altui intelectual aromân: „Se prea poate ca Europa să nu considere România pregătită pentru modernitatea vremurilor actuale. Tot astfel, poate că Europa occidentală nu vede cu ochi încrezători pregătirea României pentru timpurile care vor veni. Însă unul dintre apanajele modernității îl constituie respectul față de tradițiile etnicilor și promovarea acestora, fără de care niciun popor nu se poate pretinde modern. Un om care ia în derâdere cultura unui popor, fie acel popor străin de el ori nu, în fine, acel nu se poate moderniza. Tocmai de aceea, privind respectul față de tradițiile și cultura oricărei etnii, spun cu mâna pe inimă că România este un «colț de rai» și că viitorul ei este ultramodern înainte de a se petrece.”

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

Mioriţa (în aromână)

year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

poetry 5-24

Gabriela Mimi Boroianu

Erinnerst du dich? Ich habe immer auf dich am Ende der Zeit gewartet... dort wo die Kirchenglocke Zähle dein Kommen und dein Gehen zerfleischend meine Seele mit seinem baumeln mich in der Rippen schlagend. Ich habe ging um dich jenseits von mir zu suchen, aber das Straßen Gewimmel verbarg deine Schritte und nicht mal deine Augen leuchten nicht mehr auf mich um mich zu führen. Meine Erinnerungen schmerzen die du in meine Seele gequetscht hast als zwecklose Dinge die du loswerden wolltest. Ich setzte mich auf den Bürgersteig der Träume neben einer Illusion,

die Hoffnungen verkaufte, ich wollte meine Sehnsucht verkaufen aber niemand wollte sie. Erinnerst du dich du sagtest mir, dass du der reichste Mensch bist wenn du Liebe hast. Ich habe damals nicht verstanden wie arm man bist, wenn man sie verliert...

Du könntest sein... Du könntest das Wasser sein das den Durst einer ganzen Wüste stillt sie aufblühen, Du könntest die Sonne sein die das Herz Alaskas erwärmt es in ein Blumenfeld verwandeln, Du könntest der Nordstern sein verirrte Schiffe auf dem Ozean führen, und sie an Land bringen, Du könntest das Grün des Waldes sein das den schlafenden Körper der Erde bedeckend beschützt, Du könntest alles sein... aber du könntest mich nicht mehr lieben als du mich liebst wenn du mich im Wort versteckst!

Verirrungen Sie haben die Bäume abgehackt, in denen meine Träume sich verwöhnen ließen und ihr Trauern nähte Kleider für den Lehm deiner Abschiede, Von ihren Blättern sammelten sie das Klagen der Flügel und erhoben deinen Flug bis jenseits der Zeit, Nur meine Fußsohlen blieben um zu liebkosen eine Straße auf die wir beide wanderten auf der Suche nach dem Glück...

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Ion Cuzuioc

3, 2020, September

***

Poemele de sorginte niponă (Haiku, Senryu și Gogyohka) semnate de Ion Cuzuioc au fost traduse în limbile japoneză, engleză, franceză, rusă, muntenegreană și macedoniană, fiind publicate în diverse antologii, culegeri și reviste de profil de peste hotare. Ion Cuzuioc s-a învrednicit de peste 100 de premii și mențiuni la Concursurile Săptămânale și Lunare de Haiku, Senryu și Gogyohka organizate de către Romanian Haiku, Lyrical flashes, Dincolo de retină, Gogyohka România, Gogyohka SUA etc.

flori scuturate – bunica prin livadă în pantofi noi

***

ticăit de ceas – în pianul părăsit Recent, scriitorul nostru român basarabean, Ion carii măcinând

Cuzuioc, care a participat la Concursurile Internaționale Literare „Planetopia 2020” și „Literatopia 2020” din Macedonia s-a învrednicit de premiile I la secțiunea Aforisme și Haiku.

Haiku

*** citire în taină – filele pomelnicului gălbejite de vreme

inel de nuntă – mâna soldatului pe câmpul de luptă

*** ***

spre sânul mamei – șirag de mărgăritare din ochii pruncului

copilul orfan în pat cu geamul deschis cuprinzând luna

*** ***

în largul mării – desprinsă de mal barca transportând luna

aburi spre cer – în urma plugului brazde arate

***

singur pe prispă – în palmele bunicului răsare luna

*** noapte cu nouri – stelele căzătoare peticind luna

year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

căpița de fân – *** trecută în căruță luna cu furca

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

Gordana Saric

Myriam Ghezaïl Ben Brahim

Svijet gdje se ljubav slavi Proći ću lako sve zamke i pute,

Rêver d'un ailleurs, Empli de fleurs Où fleure bon le bonheur La joie, la bonne humeur.. Où les gens se sentent bien Sans jugement sans orgueil Mais avec solidarité et humanité À vouloir aider sans trompe-l'oeil

premostiti ponor cvjetnim mostovima, da dosegnem duše što ljepotu slute u sunčevom vrtu među leptirima. U meni nada ko vatrena ptica treperi vrh zvjezdanih gora dok tragam za blagošću i čistotom srca

Rêver d'un ailleurs, Empreint de sensibilité de coeur D'humilité, de ferveur D'audace, de douce folie De celle qui fait aimer la Vie! De papiltations exaltantes, De regards envoûtants, De rencontres simples ou exubérantes De changement, de joliesse D'amour, de tendresse de délicatesse..

van svakoga zla i gorkih izvora. Potražiću svijet gdje se ljubav slavi u dalekom kraju tajnovitog svemira da sklonim čak i sopstvenu sjenu od kobi razdora,mržnje i nemira. U mom svijetu od snova kristalnih sve je ljubav i osmijeh i nada i neću da znam za taj život stvarni gdje podjela besmislena vlada. Biću zatočenik u kuli od snova bliska ruži,leptiru u letu, dok božanska zraka ko svjetlost magična udahnjuje smisao mom vlastitom svijetu. Iluzijom začarana,nesvjesna vremena, puna ljubavi što se vječno sanja, TRAŽIM DUŠE MOJOJ DUŠI SLIČNE ŠTO

DOBRU

POSTOJANJA.

VIDE

SMISAO

***

Rêver dun ailleurs, Coloré de fraternité,de tolérance De bonté,d'insouciance D'intelligence d'esprit De talent,de génie D'ouverture sur la vie.. Sans prise de tête Au lâcher-prise, adepte En accord en symbiose Vers une ineffable osmose !

Rêver d'un ailleurs, Tout en simplicité du cœur Tout en légèreté, en amitié, SVOG En générosité et en respect.. Où il est bon de se retrouver, de se poser De respirer, de rêver.. Cet ailleurs, à nous de le créer,de l'imaginer Forts de cette essence de Vie Qui coule en nous !! TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Ruki Kočan

3, 2020, September

Alma Buljubašić

U ime svjetlosti Duboko osviješćeni. Na životnom maršu MIRA, neka je vječna planetarno časna, naša neotuđiva obaveza progonstva, i osude svih zločina i zločinaca... Bezgranično, protiv mržnje i rata. Svojim čistim nijetom, iz sred dubine, – srca i duše, borimo se za Istinu. Pravedno. Toplinom daha, – milosrđem našeg Stvoritelja.

Ostvari mi snove

Vodi me u polja makova u neka vremena nova, gdje lutat ću po sreći a ljubav da me lijeći.. Vodi me gdje osmijeh na licima stoji gdje nova ljubav se kroji, vodi me gdje srce srca se ne boji.. Vodi me gdje radost se radja i jutrom rosom se budi, vodi me u gnijezdo ljudi.. Vodi me od laži i zla od mržnje i zli, vodi me to nisam ja tu ne pripadam, vodi me ruku dobrote svima da dam... Vodi me u baštu raja gdje cvijeta najljepše cvijeće, gdje živi najbolja raja koja nikad izumrijeti neće.. Vodi me tamo gdje je mir gdje sloboda diše a ljubav uzdiše...

Protiv gluposti. Snažno, protiv beznađa, i emotivne tuposti. Protiv besmisla... Protiv zgarišta, nepismene smrti. U ime - kosmičkog dobra i blagostanja, - i svekolike istinske humanosti... U ime čovječnosti, i svemirskog patriotizma. Tolerancijom. Maršom MIRA, slobode i nade. Danas, u ime ljubavi, evo - svijetla - svima nama. U ime života, budimo ljudi. Putevima, dragog Jedinog Stvoritelja. year I, no. 3, 2020, September

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

Tanu Vermani Kapoor

Pramond Gangadharan

Compassion Does it take penny.... to shower a smile, but will soothe your heart ... when you walk a mile!! Won’t your soul be blessed... if you lend a hand, to a fellow traveler ... who got stuck in mucky sand!! Will it steal your wealth??? if you keep some water, for little birds who tweet all day in heat.. still may find no shelter!! How much would it take.. to listen a sad story?? if it unburdened a heart.. ... it is pleasant not gory!! How blissful it will be.. if the world ceases fire, a dome of peace... on this orb.. Oh!!! this need is dire!!

No color.. no wealth... ... no art of political shell.. will help in heavenly quarters.. such things are doomed for hell!! Don’t sell your soul away, don’t barter humanity.. we are all heart and blood.. should at least keep our sanity!!

2. Life without Words (Sharing an earlier poem) Pramond Gangadharan I have seen life from a street another Where no one waits for other Everyone keen to make their own way Break all norms to achieve their aim And in evenings sit and write about humanity This is the place where you may feel unloved But I will love you with all my heart When you feel disappointed about failures I will remind you about your accomplishments And in the evening write love poems for you In this world if you are made to feel ugly I will become the mirror That shall remind you how beautiful you are within The beauty that very few people can show you And in the evening I will sit and write verses describing thy beauty I shall love you when you are wreck When you feel quite and scared When you are lost amidst this unfair air I will trace you out and secure inside my heart And in the evening I will write songs to calm your fears

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

I could spend hours maybe days The taste of love without being able to have you back into my arms, like the winter coldness Bitter when I can't get myself warmed up like when it slips out of one’s hand, next to you. fades away like mist Sour and leaves heartaches, like the chill that surrounds me incurable wounds, by the only thought of seeing you again an unquenchable thirst and that makes my body shiver destroys one’s heart in a throb of passion. and never Unique does one's body appease. enfolding Sweet intoxicating like when I hug you like on that bed of joys tangled with passion only the taste of love. and if I had lived for this moment, just for this moment, Ninagiò what else could I wish for Gianfranco Aurilio

6. Frammenti Frammenti partorisce il mare ognuno è onda di speranza nel porto arcano dell’epifania. Rade il fondale un’ancora e ferita riflette antiche gòmene, cicatrici ogni pietra celata di dita diramanti di naufraghi come anime inginocchiate al cielo. L'isola che in lontananza vibra in dissolvenza appare e trasfigura

if not to relive it again then again and again and again always if always existed? Hot like desire, that burns, like flames the spirit lights up and leaves in our mouth the flames of the sun the erupting lava the blistering desert sand, desert of pleasure. Pungent like my time without you, knowing that

senza offesa agli umani resti.

year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Bagawath Bhandari

3, 2020, September

That wind, That Wind.... Tossed my mind, Sprinkling gentleness in me, Washing me down to the sea.

That wind, Tossed my mind, Stroking my glossy hair, Accelerating my heart in gear. That wind, Tossed my mind, Clearing dusts from my eyes, Cleansing the hidden sky. That wind, Tossed my mind, Rippling the water in puddle, Amid its sensual cuddle.

That wind, Tossed my mind, Gently caressing the bloom, So beautiful and profusely groomed. That wind, Tossed my mind, Singing melodiously in its tune, And ringing my favourite rhymes.

That wind, Tossed my mind, Dancing ecastly on the tree, Liberating me out to be free. That wind, Tossed my mind, Running down my chest, Adorning me out to be the best.

That wind, Tossed my mind, Churning my heart to dance, In every blink of my trance. That wind, Tossed my mind, Blowing away my gentle thoughts, Dumping me in the lonely woods. Labud N. Lončar

Skrovište nade U mom snu Jedna je pahulja pada na tvoje grudi Tamo gdje ona mala ptica spava U gnijezdu požude Gdje tihuje istina a Što ljubav se zove I mjesečeva sjenka pokriva oči. Probuđen Pjesmom ptice sa džanarike Poljupcem Žednim Ispijam noć I topim pahuljuPostaješ mjesečeva ljubavnica Na pragu Skrovišta nade

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

Ora che vi ho rivelato Quasi tutto su me stesso Autobiografia Un'ultima cosa vi confesso, Proprio mentre scrivo Mi sono accorto Per chi mi conosce appena Che sono vivo, E vuole saperne di più, Dunque non sono morto. Ammesso che ne valga la pena, Bozena Helena Mazur-Nowak Ecco la mia vita,suppergiu'. Giovanbattista Fetta

Lullaby

(for my beloved granddaughter, Anna Helena) Let that magic bell Sways your little heart Playing on the strings of silence Gently shifts you to your dreams Moon softly will sing Lovely lullaby Stars will blink at you When the day is over the sky Just sleep my Thumbelina Close your sleepy blue eyes Let the most beautiful of stories Invite you on a journey tonight Hug your teddy bear tightly Pet your dog for a good night Sleep tight my little princess And have beautiful dreams

Ho il numero di anni passato Dall'anno in cui siamo A quello in cui sono nato. Sono nato in un anno Nel quale,caso strano Di cui non so le ragioni, Ci furono dodici mesi E quattro stagioni. Sono nato in un paese Dove,parola mia d'onore, La gente mangia,beve, Nasce,invecchia,muore. Vivo in un posto strano dove Fa freddo,fa caldo,c'è il sole, Piove,nevica,tira vento E chi è triste non è contento. Io non sono giovane né vecchio, Né biondo né bruno, Se mangio parecchio Non sono più a digiuno, Dopo che ho bevuto Non sono più assetato, Se sto in piedi non sto seduto, Quando dormo sto coricato, Quando corro non vado piano, Se sto vicino non sto lontano, Quando non sono ammalato Vuol dire che sono sano. Io non vivo solo Né accompagnato, Non sono povero Né ricco sfondato. year I, no. 3, 2020, September

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

Iwan Dartha #Moonlanding #Commemorate Neil Armstrong landed on the Earth from the surface of the Moon, July 20, 1969 (50 years ago).

mossy rocks sheen sketch painting black canvas silent The roar of the night waves to welcome you back home the world history recorded this amazing

The Three Astronauts Paula Cristina Conceição The real mind power secrets proved by your path on moon immediately attracted the world amazing nation tasks on geographically distant Then your research began to contribute world civilization Pressures increased for starting other changes handled successfully Human minds appear to act like an universe contact to the world there's no error in the mission connection was always made by the great eleventh mission

This great mind power fact was discovered absolutely stunned the scientists who had an interest in moon landing The remote viewers found that not only could they connect The magical light moved on people mind in the world think of your struggling there realized the men reached the moon Neither people bad impression nor complaining on the mission

Viver as emoções O dia amanheceu lindo O sol brilha intensamente E tantas coisas na mente O calor o dia aquece Sentimentos Adormecidos Espreitam e tentam Inventam sonhos Criando fantasias O dia trazendo alegria Inspira versos Brotando poesia O mar me atrai Em suas águas Calmas sigo caminhando Ondas vem e vão Tocam meus pés pernas Doce sensação... A beleza do mar atrai.... Na vida vivências Vem e vão... Geram emoções Intensas momentâneas Ou duradouras...indefinições Mas o descobrir se fará... Deixando as boas lembranças Do bem vivido...

Moon aura TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

Rabija Hamidović

Zvao si me, ružo moja Tražim te sjetnim očima, u svakom zidu sobe svaka soba miriše na tebe, tvoj parfem. Aroma vanile opija moždane ćelije, zidovi ćute, oči mi rose, sve je tužno bez tvoje ljubavi. Guše me mrtvi zidovi, otvaram prozore, udišem miris lipe. Zagrljeni sjedili smo na klupi ispod iste, osamdesete i neke, pleo si mi duge kose u pletenice, sjedila sam u tvom krilu dok si ljubio moje usne. Šaputao si tiho na uvce: "Volim te, ružo moja", rekao si. Usne su ti slađe od soka mirišljave crvene ruže. Ptice odnesoše tvoje stope u tuđinu, nema te više u našem gnijezdu, ostavljena kao siroće u domu, vrištim od žala za tobom, u samoći nase sobe. Prstima brišem rosu sa tvoje prašnjave slike. Plaćeš li to ljubavi? Ili brišeš moje suze što kanuše niz trepavice? Rana još svježa, kao da je sve bilo jučer. Tražim tvoj osmjeh u zidovima kuće. Tražim tebe u našoj avliji. Dozivam ime tvoje, dok sjedim sama na klupi ispod lipe! Mrtva tišina je. Niko se ne čuje osim cvrčka iz zelene trave. Kiša je oprala tvoje stope, nema te na kapiji da se pojaviš. A ja uzalud te čekam svako veče. Da li se uzalud nadam i maštam o tebi?

Ko će da mi plete sijede kose u pletenice? Pitam se i ovaj juli, dok sjedim ispod lipe, na klupi i pišem o nama posljednji stih, uz miris crvene ruže. year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Znaš li da sve je isto kao prije? I sve miriše, osim tvoje crvene ruže. Uvehla je bez ljubavi tvoje. Upresana u herbarij sobe. Ne miriše više na tebe, jedini moj! Usne su ispucale bez svježeg ružinog soka.

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

Florin Dediu Suceveanu

Că s-a născut e singura ei vină, Azi, roaba patului de suferință, Fragilă și frumoasă pubertină, Emira E o statuie ruptă din ființă.

Promiți unui copil bolnav și crede Că se va face bine, se va face, Cu alți copii zburdînd din nou se vede... Ah – zîmbet! echilibru sfînt, ah – pace!

Nu mai zîmbește, nu mai plînge, nu mai Rostește vreun cuvînt de o întrebi, Doar te privește-așa... în felul cum ai Privi difuz,spre cer îndeosebi.

O inimă cu îngerași de pază, Curajul, pacea și credința vie, Chiar și de tine-ascunzi o teamă trează Că n-o să fie bine, n-o să fie!

Zvîcnește numai resemnarea, care E îndulcit schițata morții grimă, Dar pentru mulți e-un fel de vindecare Și-n adevăr minciuna se comprimă.

Și, ca în alchimia blestemată, Fără control și veșnic nepătrunsă, A apărut pe chipul mic de fată Chiar îndoiala ta cea mai ascunsă.

Nicio privire-n piept nu te izbește Mai mult și nu te simți mai inutil, Nicio tristețe nu te răvășește Ca resemnarea unui biet copil!

Promisiune... rău cu chip de Bine, Furîndă mînă-n gestul de a da, Purtînd cu ea speranța care ține La spate pregătită o nuia.

zarea largă A gîndului că nici nu s-a născut.

E ca citirea cu întîrziere Și pe silabe-a unei condamnări La moarte, cu un fel de mîngîiere, Incerta zi a noii amînări.

Promiți unui copil bolnav și crede, Tăcută trece cruda inamică Și nevăzută, vremea,doar se vede Cum a făcut cărări pe fața mică!

Cînd pacientul își dizolvă chipul În leacurile fără legămînt, Nisipuri mișcătoare, ca nisipul Speranțele pot deveni mormînt.

Speranțe, trepte, a urcat firavă, Din sedimente pînă în eter, A amețit de cupa cu otravă, Încă puțin și se-agăța de cer!

De nouă ani trecuți și jumătate Și-o știe roabă patul și nu-i pasă De despărțita lui de sănătate, Copilărie, frați, părinți și casă.

Ca în sicriu e nemișcată-n pat, Ochii rostesc și chipul e cuvîntul. Căzînd mai jos de unde a urcat Începe s-o acopere pămîntul.

Crescută-n pat și așteptînd să meargă Din nou, parcă trăise spre trecut, Aproape dispărînd în

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

nuova di zecca una neonata, tutto questo per me Tra le pagine di un libro ha un senso.

Anna Saracchi

Paula Cristina Conceição

year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Ho letto tra le pagine di un libro scritto da un autore sconosciuto, ho letto e mi è sembrato di capire che vivere una vita senza un senso senza uno scopo una meta da raggiungere non è niente, non puoi decidere tu questa giungla ti appartiene, la foresta si presenta sola e infestata di serpenti pronti a mietere veleno, tutto questo appare senza senso in fuga di continuo sempre da inferni che bruciano ossigeno essenziale, liscia la vita non esiste tra le righe che profumano di carta genuina ho appreso che prezioso più dell'oro è l'argento colorato, ho imparato che ogni giorno è regalato un dono da scartare una festa che sa di compleanno, saggio è colui che crede nel perdono che spera di rinascere libero dalla prigione, la vita questa meravigliosa maratona vinta da tutti noi partecipanti insegna che scorrono le ore, questo libro sconosciuto che in poco tempo ho letto mi ha conquistata, rinata ora mi sento

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

look as if they are waiting

Eliza Segiet

for someone – Translated by Artur Komoter the chosen one.

Jokester

The one, who will never sit by it again.

We frolic with death,

Labyrinth

every day we joke about life. And it slips by. Every day we get closer

In the vortex of dance,

to no longer being human,

wandering in the labyrinth of time

instead to being

she saw

only a body

the ephemerality of existence.

and a memory

Today

turns

into

in the minds of the

yesterday

Jokesters.

as in the Heraklitean river – fluid, smooth.

Desk

Although for Professor Jozef Lipiec

trees

live

longer than humans, slouching

between

them one can see the scattered dandelions. No one can think for anybody else–

And behind a tall wall of boxwood there is everything

once said a professor to a student.

one cannot go back to. Every ray of the sun

He was right.

is a hope for existence,

After all, those new thoughts

even though

can no longer

at some point it will

be lead to the end.

not allow for a gust of life.

Through the shut curtains the rays of life shine no more. Only the papers scattered on the desk TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

Renata Sendrowicz

,,Sandomierz – Ucho Igielne – wspomnienie”

,,Zachody słońca’’

[Sandomierz – Needle’s Eye – Flashback A poem dedicated to Dear Husband]

[Sunsets] Och! Te zachody słońca,

Pewną nocką tajemną,

mogę oglądać je bez końca,

kiedy było ciemno,

cud kolorowy, codzienny,

po schodach biegłam ile sił,

od zarania dziejów zmienny.

chłopak ze mną przystojny był.

Każdego dnia nowy akt,

Schodów cała moc,

niezmienny natury fakt.

piękna była noc.

Czasami

Stanęliśmy ja i on,

chmury,

on do mnie wyciąga dłoń

nie dają oglądać cudu natury.

tak

muśnięcie,

czułe

,,Księżyc”

dotknięcie, rumieniec lico me skrył,

[The Moon]

uciekać chcę ile sił, wszystko we mnie drży,

Słońce dobrze nie zaszło,

a on ujął moją dłoń i pocałunkiem czułym musnął skroń. A było to dawno temu,

zazdrosne

Ucho Igielne [Needle’s Eye] – Sandomierz, Poland Photo by Renata Sendrowicz

ty srebrne lico pokazałeś. Wilki

pieśni

żałosne

śpiewają,

w Uchu Igielnym nie wiedzieć czemu.

zakochani do ciebie wzdychają.

Sandomierskie ulice, piękne kamienice

Świadkiem byłeś sprawy niejednej,

pamiętają nasze spacery,

często nawet skrytej, tajemnej.

których było tak wiele.

Nocą dziwne rzeczy widziałeś,

Dzisiaj kiedy wspominam tamte dni,

o których zapomnieć chciałeś.

ciepło na sercu robi się mi.

Przypływu mórz w tobie tkwi tajemnica,

Nawet pamiętam w jakiej był koszuli,

lunatykom wiadomo nie od dzisiaj,

gdy przez Ucho Igielne szliśmy za ręce i mnie do siebie tulił. Całował mnie mój obecny małżonek, zanim zostałam jego żoną.

gdy światło twe do pokoju wpada, chodzić we śnie im wypada. Cichy towarzysz Matki Ziemi, na zawsze ze sobą połączeni.

year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

tylko

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

,,Czerwony ptak” [A Red Bird] Tupot dżdżownic za oknem obudził mnie ze stuletniego snu. Wszędobylski ptak czerwonym jazgotem budzi mych myśli nocną plątaninę. Dajże spać świecie nikczemny, Gdzie dzieci się zabija bez mrugnięcia oka fałszywego, jednocześnie zachwyt dając sprawom wagi nijakiej.

,,Kosaciec zwany Irysem”

Painting by Renata Sendrowicz

,,Kosaciec zwany Irysem”

Opowiem Wam o kosaćcach, u mnie jeszcze tęczą kwitną. Namaluje je na obrazku, zanim mnie opuszczą i znikną. Kwiat ten Egipt stary kochał, majestat i siłę symbolizował. Faraonowie w trzech płatkach wiarę, prawdę, wartość widzieli, często w berłach z Irysa ozdobę mieli. Spotkać go można na freskach greckich, gdzie bogini tęczy Iris imieniem go naznaczyła, taka w kwiatach tych drzemie siła. Staropolska nazwa kosaciec od liści pochodzi, Sztywną, lekko wygiętą kosę na myśl przywodzi. Zwany często na wsi lilyją, piękną i niewinną, na obrazach często z Matką Jezusa Maryją. Koniec u mnie tęczowych lilyji kwitnienia, Za rok kochane, mam nadzieję – do zobaczenia! Kosaćce (Irysy) [Orrises (Irises)] Painting by Renata Sendrowicz

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

Vinod

Photo by Renata Sendrowicz Vinod Narayanan

,,Już łan się złoci”

Narayanan

"My Mystic Joy" "My Mystic Joy"

I need a dream to escort my lone sleep and forget my life while awake. [Fields are getting golden] hold my hands dream! we can go to farther lands of beauty. Trawy, zboża dojrzewają, take memocno to mountains, alergicy kichają. where I can feel the horizons, take me to the oceans to see waters that can't satisfy unquenchable thirst of humans Rolnik czeka słońca, atake tu leje mebez to akońca. grave where I have to ask about after life. Jak tu zebrać plony, gdy łan zamoczony. After all that oh my dream! talk with me. By nikomu nie brakło, I know you are a dream and will go when Sun calls me up, but you are a better friend than dnia każdego codziennego my own fake smilers. chleba powszedniego. you are not a fantasy, but a yacht that sail me to escape this greedy world to my mystic world of serenity and joy,

"You are my letters."

year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

Myriam GhezaĂŻl Ben Brahim

Ode to love What legendary country are you from? You the extraordinary feeling that awakens and kills What size were you modeled You, the Love who is so coveted Your deep gaze hypnotizes and blinds sometimes And your long hands play with our joys Your perfume gives drunkenness and euphoria That you pour an unequal share into our lives And everyone dreams, if only That the sound of your footsteps to hear softly At the beginning of its existence To finally have the privilege of your presence Are you from a distant galaxy... Or do you come from a river that never dries up? You, torch of eternity That flickers so often In the slightest breath of wind Can be extinguished at any time and forever Whether you come from Hell or Heaven... Whatever! Love, immense being with long arms If I heard the sound of your footsteps... I wouldn't complain about your melody... Though I hope infinitely And that she only plays for a moment in my life... Genie or messenger, it doesn't matter! Lucifer or archangel

What does it matter! If your call is a praise A sweet song that cradles the heart To balance between two chords my Happiness...

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

Harinder Cheema

The creator's love

The creator was breathing romance , He did not create a woman just by chance . He wanted to create a beautiful creature . So he started collecting elements from the nature . He took the softness of the dew . Freshness from the petals new . Brightness directly from the sunlight . Serenity of a moonlit night . To this he added , the ferocity of a storm . So that no one took for granted her fragile form . Her features he carved with great care . And at his creation in awe he stared . His heart was filled with a sense of pride . But He also felt jealous that she would become a man's bride . How He wished he could become a mortal! And worship her as a goddess, putting her on the pedestal . It was the woman who urged the Almighty God, "Please send me on Earth oh ! my Lord."! As man's better half I will take birth And make his life living worth The creator was amazed at her thoughts so pure Even before taking birth , of herself she was so sure With a heavy heart and eyes filled with tears, He said, " At times you will be abused and disrespected my dear"! With gratitude in her eyes, she promised to make every sacrifice . And that's how she became a man's wife . To bring some sanity in his life . So respect the woman in your life . Whether she is a daughter, beloved or your wife . Remember the immortal creator gave her the right , As his ambassador in the mortal world to create life.

year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 â&#x20AC;&#x201C; ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

prose 25-30

– Ho, băă, luau-ar dracu’ de treabă, că vă opăriţi gâtlejurile. Şi nici nu-i bună să o devoraţi clocotită, lăsaţi-o boalii să se Bucuria Strălucirii răcească!! După urletele bărbatului, pofta nesătuilor dispăru într-o oarecare măsură. (capitol din romanul Cartierul Proletarilor) Adrian Scriminţ

(fragment)

– Hai, la teme, rapid, la învăţat!

Cei trei şcolari începură cu sârguinţă să îşi Capitolul acesta a luat mențiune la Concursul vadă de îndeletnicirile care aveau cândva să îi Național de Literatură din 2012, ținut sub egida facă demni societăţii. Matei iscălea de zor... USR. Locul 5, din peste 350 de concurenți. De mai – Tu ce scrii acolo, bă?

bine de 10 ani lucrez la acest roman, fiind și în cautarea unei edituri!

– O poezie. – Te-au apucat creaţiile pe întuneric?!

Nu îi răspunse. Ridică doar nesigur din Depresia puse din nou stăpânire peste umeri. camera semi-întunecată. Însă tăcerea nu era – La urma urmei, definitivă, boabele de genialităţile se ridică porumb pocneau din mizerie, mă; din alarmate, amintindu-i foamete, murdărie, lui Jan că trebuiau lipsă de curent şi luate de pe tavă. În comunism, lua-l-ar timp ce îşi încolăcea în dracu să-l ieie! Şi... ce jurul palmelor două ar trebui să cuprindă ştergare ca să nu şi le poezia dumitale? frigă, se răsti la – Învăţătoarea spălătorul de vase: – Lasă-le, mă, naibii de vase! Mai mult le-ai spunea să compunem o pezie despre tovarăşii înăclit decât să le speli. Las’, că pe celelalte le- Nicolae şi Elena Ceauşescu, despre pionieri, o spăla cucoana de mamă-ta, când s-o întoarce partid sau... despre ce vrem no – îi explică cu un timbru mormăit, fără să îşi ridice ochii mâine de la serviciu! cufundaţi în caietul de citire. Reumplu castronul şi hămesiţii tăbărâră pe Spiritul patriotic al lui Jan Scarlat se dânsul. Alergau într-o dezordine vioaie şi îşi abandonau grăunţele încinse din căuşurile însufleţi instantaneu: – Mă, dacă te prind că scrii despre aşa ceva, palmelor pe unde apucau, departe de ceilalţi suferinzi. În curând fu şi rândul pâinii să fie te şifonez ca pe-o hârtie şi te bag cu mâna mea scoasă din cuptor. Mirosul inundă atât în difuzoru’ radioului ca să cânţi tu de acolo bucătăria, adunând boabe de rouă pe pereţii „Soarele şi pionierii”! reci, îmbrăcaţi în faianţă, cât şi gurile hulpave – Ştii bine că nu-mi place să scriu despre aşa ale celor care nu se mai săturau. Scuipau ceva! îl admonestă urgent băiatul. uneori dărăbul de miez incandescent în căuşul Peste cameră se lăsă din nou tăcerea. În palmei, suflau peste el un val de aer rece, după această linişte deplină se distingea clar traseul care şi-l vârau din nou în gură. Bărbatul, dacă creionului peste foaia de hârtie, pâlpâitul nu zărea pe întuneric lucrul acesta, le auzea molcom al lămpii cu ulei, ronţăitul boabelor de horcăielile: TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

porumb, plescăitul miezului de pâine din gura lui Mălin, ceasul care îşi târâia plictisit secundele şi, apa de la robinetul cu garnitura stricată care picura într-una.

avea cu ce să se şteargă, iar aceasta parcă i se cerifica. Îl enerva acum totul: întunericul, inaniţia, radioul, apa rece şi... simpla prezenţă a celor din jur. Observă un detaliu care îl duse Scarlat întinse mâna după ţigările fără filtru în vârful disperării: presiunea gazului scăzuse pe care şi le aruncase deunăzi pe masă. Nu mai până la maxim, iar flacăra pâlpâia cu zvâcniri avea multe. Aruncă precaut pachetul înapoi anemice. fără să se atingă de nici una. Dacă rămânea în – Dumnecaţii... s-a luat şi gazu’. Şi eu care pană cu fumatul se omora. Nu ştia doar ce să voiam să înmoi parodia asta de tigaie! facă cu plictiseala. Se îndreptă cu o lehamite Începu să îi dea lustru cu mişcări disperate, sporită spre cuva chiuvetei şi începu să spele sincronizate odată cu pulsurile inimii. Îşi cele două oale şi să înlăture untura depusă cu înlătura depunerile de untură de pe palme pe două seri în urmă pe fundul tigăii care prăjise muchia găleţii de gunoi. Se încăpăţâna. Deşi cartofii pai. Le freca vârtos cu părea o muncă sisifică, trebuia bucata de cârpă putredă, dusă până la capăt. Dintr-un insistând peste toate aspect năcleios, tigaia căpătă cu suprafeţele slinoase. Îi era greu unul uleios. Boabele mare ciudă că nu putea să îi pulverizate pe teflonul ei demonstreze lui fiu-său prindeau strălucire. Scarlat contrariul. I-ar fi spus: „Vezi, freca la ele cu o patimă dublată bă, aşa se spală vasele! Te tot şi, mâinile înroşite îl dureau plângi ca o domnişoară...” până în suflet. Cânta printre

– Când ţi-am zis să stai aici, aici să stai, bisericuţa mă-tii!!! urlă, retrântind-o la loc. Şi voi ce vă zgâiţi aşa, bă?! îşi îndreptă brusc privirea spre cei pe care îi uimea. Nasu-n caiete! Îi mai rămase tigaia cu toarta fragilă, prinsă numai într-o jumătate de şurub. Era cea mai slinoasă dintre toate. Pe palmele înroşite ale bărbatului se întinsese abundent untura. Nu

gemete: „Soarele şi pionierii, şi-au dat mâna peste ţară, Şi-n adâncu’ primăverii... paştele şi dumnezeii”! Trânti scârbit tigaia peste celelalte tacâmuri, deconcentrându-i pe toţi din plictiseala în care se adânciseră. – Nasu-n caiete, bă!! se răsti doar la cei care erau şcolari. Din depresia întunericului îl încredinţară că îi urmau ordinele şi, îl priveau cu băgare de seamă pe sub sprâncene. Tăcerea încăperii mai era uneori deranjată de penultimii care prinseseră cândva viaţă: Alecu şi Luca. Se jucau cu nişte jucării stricate, cu două maşinuţe de mărimea palmei. Uneia îi lispeau rotiţele din faţă, iar cealaltă nu le avea deloc. Bârâiau amândoi, imitându-le motorul. Deşi fierbea în sinea lui, Scarlat nu se putu abţine să nu îşi demaşte un zâmbet forţat, găsit între

year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Îi îngheţară şi lui mâinile. Freca isteric vasele şi scuipa printre dinţi sudălmi dese. Aruncă ofticat oala cea mare şi roşie printre celelalte tacâmuri îmbâcsite, puse să se usuce. Oala protestă, înjurând cu zgomot furculiţele, castroanele, farfuriile şi lingurile care zăceau deja în cealaltă cuvă. Nu se lăsară nici ele mai prejos, din vârful grămezii ce o formaseră o împinseră pe betonul duşumelii, ştirbindu-i smalţul de pe o toartă.

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

două graniţe: ale plictiselii şi ale hazului.

– Zi, mă, mai tare, ce nu-ţi convine? parcă – Vă jucaţi, hai? li se adresă cu o oarecare această întrebare i-o puseră ochii care îi ieşiseră pe jumătate din orbite. veselie. Călin făcu o pauză ca să îşi disloce nodul Nu îl băgară în seamă. Doar Alecu întoarse spre dânsul capul timp de o jumătate de care i se puse în gât, şi îi răspunse cu un glas plâns: secundă, parcă reproşându-i deranjul. – Ce n-aş da să se mai joace şi viaţa uneori cu mine! Aşa, să nu îmi mai pese de nimic, măcar un an. Sau să cad naibii în vreo amnezie, să nu îmi mai amintesc nimic, să mă mai trezesc tânăr şi fericit de-abia peste douăzeci de ani, să vă văd pe toţi pe la casele...

– Am vrut să desenez cireşe, nu mere! Bărbatul îşi pierduse demult răbdarea. Sări cu paşi sprinteni, ridică cu aceeaşi uşurinţă creionul roşu şi începu să împovăreze crengile din desenul silitorului şcolar cu cireşe care stăteau gata-gata să fie culese.

Plângerea de milă a bărbatului fu întreruptă – Na, mă – îi reazvârli creionul – eşti fericit de lumina puternică a becurilor din bucătărie acum? Fă-le peste tot. În pictură nu e indicat să şi din hol. laşi spaţii goale!

– Mda... a venit curentul. Şi uite – pipăia din loc în loc caloriferul – că vine şi căldura. Să nu îmi spuneţi că nu aveţi acum condiţii proprice ca să fiţi ascultaţi, domnii mei.

Călin ridică creionul cu mişcări greoaie şi, cu aceeaşi silă, umplea crengile misteriosului pom împopoţonat cu mere ionatane, cu cireşe sănătoase. Se străduia să îşi înăbuşe singur plânsetul, Pe Jan Scarlat îl palmele dese ale păliră brusc talentele bărbatului care s-ar fi didactice. Se uită în abătut asupra lui l-ar fi grabă peste blocul lui Călin. Îl mângâie pe cap frenetic şi, dacă nu ar convins cu siguranţă să facă lucrul acesta. Se străduia să ignore şi chicotelile lui Alex, care se fi fost tuns şcolastic, i-ar fi zburlit părul. amuza de ciudata altoire a pomului fructifer. – Fă-le şi frunze, bă! Desenezi flori, iarbă, fluturi, păsărele, şi copaci chei?! Da’ ce-s de la Stătea pe jumătate ridicat în picioare şi se distra de acolo, de pe banca improvizată a Hiroshima?! Sunt radiaţi, săracii? bucătăriei. Îi smulse cu o nerăbdare politicoasă Scarlat îşi pierdu brusc glicemia. Nu tolera creionul şi începu să le contureze copacilor frunzele contra cronometru. Desenă printre ca cei inferiori, sau situaţi pe acelaşi calapod, crengi chiar şi câteva mere. Se opri apoi, să râdă de apropiaţii lor, mai ales că şi el, în urmărindu-şi ctitoria. Îi aruncă pe urmă persoană, se implicase cu sârguinţă în pictarea creionul şcolarului pe masă, care, se rostogoli pomului fructifer. Mai avea şi la serviciu astfel în cercuri scurte. Îl studia pe Călin cu o de „neanţi”, care îl luau în râs în faţă, şi apoi, uitătură penetrantă, căutând parcă să îi intre când soseau zilele examinării mecanicilor de locomotivă şi se vedeau puşi în faţa faptului în adâncul ascuns al stării psihologice. împlinit, se rugau de dânsul ca să le şoptească – Desenează, bă, mai departe! Ce... te-ai despre circuitul curentului electric de la descurajat?! pantograf şi până la generatoare, sau, prin ce Băiatul îi mormăi ceva indeductibil. supape pătrundea aerul comprimat acţionând TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

procedeele de frânare.

3, 2020, September

între noi secrete?!

– Văd că radiezi, tovarăşu’ student. Intuiţia Matei nu îndrăzni să crâcnească. Îl mea părintească îmi denotă faptul că a-i fi tobă reapucară subit talentele literare. Începu să de carte. încropească poetic cuvintele pe care şi le Întoarse scaunul cu spatele spătarului spre imaginase în beznă.

Alex se pierduse de tot cu firea. Mecanismul – Spune, mă! Frate-tău îţi şopteşte de-l doare limba, şi tu tot n-ai bunul simţ ca să îl autoapărării începea să îşi pună amprenta pe dânsul, închizându-l într-o altă lume. Îşi ridică auzi. ochii şi se uita undeva departe, pe fereastră. Îşi întoarse cumva capul cu dojeneală spre – Ia vino mătăluţă încoace! sufleur: Bărbatul se ridică brusc şi îl prinse uşor de – Zi, mă, mai tare, să auzim şi noi! Ce, avem year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

dânsul, se aşeză, îşi sprijini deasupra coatele şi – Am să mă ocup eu şi de tine, drăguţule! îi îşi împreună strâns palmele sub bărbie. Îl aruncă taică-su din treacăt, fără ca să scruta ca la o anchetă făcută de comisarii de binevoiască să îl privească. Hai, măi, cât fac trei miliţie... cu răbdare, un zâmbet aşezat pe ochi ori doi? îl întreba cu o voce enigmatică. şi o mimică cinică. Alex nu cuteza să i se uite în ochi. Se blocase. – Puţină linişte, vă rog! Îşi luă postura umilă a unui credincios mânat Şcolarii şi cu Mălin care adormise cu de vreun popă cu forţa la slujbă, îşi plecă umil biberonul în gură amuţiră, mai puţin Luca şi cu capul, îşi împreună cu smerenie braţele în jurul pieptului, se gârbovi ca să Alecu, care îşi împotmoliseră dea o însemnătate mai maşinile într-o mlaştină şi le deosebită momentului, şi îşi forjau până la refuz ridică umerii într-un fel al său motoarele... de apărare. Atât cât îi putea – Ia zi-ne mătăluţă, cât fac permite traiectoria ochilor, doi ori doi? zărea cum bărbatul îşi desfăcea Răspunsul veni întârziat şi tacticos centura de la pantaloni nesigur, pupilele căutând cu cu gesturi uşoare, tărăgănate, deznădejde ajutor de la fratele ca să dea pe deplin de înţeles mai mare: privitorului la ceea ce avea să ia – Patru... parte. O studia atent, deşi – Aşaa... – îşi frecă bărbatul făcuse de nenumărate ori palmele cu bucurie. Da... cât cunoştinţă cu dânsa: lucioasă, crezi mătăluţă că fac doi ori lată, grea, cu catarama solidă şi trei? stema impregnată a Republicii Alex se panică de-a dreptul. Poate că ştia Populare Române. Jan Scarlat o făcuse uitată răspunsul, însă maxilarul i se încleştase şi nu atunci când trebuise să se elibereze din armată. voia să i se elibereze. – Poate ne ajută la socoteli „Centurica”! Îi – Şase!! îi şoptea repetat Matei, din spatele face o deosebită plăcere să ni se asocieze, aşa, lui taică-său. Îi arăta şi degetele, parcă cu disperare, să socializăm puţin, să chicotim, să râdem pe poate că cel chestionat avea să le observe şi seama celorlalţi, să ne amintească puţin şi de tabla înmulţirii... apoi ar fi reuşit să le şi descifreze.

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

mânecă. Gesturile tutorelui îl treziră urgent la realitate. Îşi trase violent braţul eliberându-se din strânsoare. Dădu cu ochii şi de centura din mâna strânsă a acestuia. Dintr-un instinct construit odată cu scurgerea timpului, se retrăsese cu câţiva paşi mai în spate.

din umbra luminată a celor două becuri, din bucătărie şi din hol. Nu îi răspunse nimeni. Îl prinse din nou cu mişcări rapide şi isterice. În timp ce îi apleca ceafa, nefericitul negocia printre suspine:

– Nu da tăticule, promit că le învăţ! Îţi dau Jan Scarlat nu se pierdu cu firea, înaintă cuvântu’ meu că altă dată nu mai fac! spre el cu nişte paşi molcomi, fără să îi Nesupunerea aceea irită bărbatul. Trebui să grăbească, doar avea tot timpul din lume. Îl îşi dubleze efortul. Prin exteriorul mâinii prinse pe nefericit de încheietura braţului. încleştate se zăreau firicele de vene verzui, – Lasă-mă, bă! îl atenţionă panicat. Lasă că care pompau cu hărnicie oxigenul... le-oi învăţa eu, dăle-n-colo de înmulţiri... – Treci în bisericuţa...

– Da pân-acuma ce bisericuţa ma-mii ei de Pocnetele centurii începură din nou să îi viaţă ai făcut, bă?! sculpteze fesele. Veneau într-un ritm sacadat, Îl prinse vârtos de ceafă şi îi îndoi în aşa fel continuu, fără să îi mai acode necăjitului trunchiul încât fesele să îi fie expuse în afară. timpul ca să mai respire de durere printre ele. Cureaua cea grea şi Pe la a treia lovitură lată începuse să i le scâşnea, pe la mijlocul jupoaie, cu pocnete lor începu de-a dreptul stridente, ca de bici. să plângă şi, aproape Cele şase muşcături de încheierea ale sale îi reamintiră ultimelor, zbiera în băiatului rezultatul toată regula. înmulţirii. Îi dădu – Centurica ne drumul din atrage atenţia că trei strânsoare. ori patru fac Nefericitului i se umflaseră pleoapele şi avea doisprezece, domnul meu! ochii plânşi. Un nod dureros, care i se puse în Nu îi răspunse. Rămase undeva cu privirea gât, îi înăbuşea încă lacrimile. Era disperat. pierdută în spaţiu. Lacrimile mari îi alunecau Citise de zeci de ori blestematele de înmulţiri pe luciul obrajilor, îşi luau rămas bun de pe şi... tot nu îi intrau în minte. Era conştient că barbă şi făceau pe urmă cunoştinţă cu podeaua vor urma şi alte lovituri, îl cunoştea prea bine sinistră de beton. Acelaşi lucru îl făcea din pe taică-său. Cât era de călit cu bătăile, a doua solidaritate şi Luca, penultimul dintre ei. La serie n-ar mai fi putut să o suporte, şi îl vârsta lui nu înţelegea mare lucru, însă dacă îngrozea faptul acela. frate-su mai mare plângea, era de datoria lui Scarlat îi abandonă centura pe masă, în faţa de frate mai mic să îl susţină. Însă plânsul ochilor, ca să se sfătuiască mai bine. Nu se acestuia era sinistru, neînţeles nimănui, poate grăbea, nu era presat cu timpul, fraterniza cu nici lui însuşi şi, nu prevestea nimic bun... acesta. De-abia peste încă o zi intra în tura de – Cum vrei, bă, să te faci inventator, dacă nu muncă. Îşi aprinse o ţigară şi îl privea prin ştii nici măcar tabla înmulţirii? fumul des al acesteia. Nu îi răspunse. Nu voia să se facă – Murim de curiozitate să aflăm cu toţii, cât inventator. Asta dorea taică-său să scoată din fac trei ori patru! Nu-i aşa, bă? întoarse brusc el... Visul lui era să devină păpuşar. capul către toţi ceilalţi care luau aminte la el TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

– Cât fac, mă, patru ori patru? Îl cerceta lung, cu ofuscare, scârbit parcă de tăcerea unui prostănac pe care îl avea în faţă. Îi trânti cartea de aritmetică direct în creştetul capului: – Ia manualu’ şi-nvaţă! Prostu’ dracului! Dacă îţi mai aplic încă şaişpe lovituri îţi despic fesele, mă... calule!

3, 2020, September

îndelung secundele în aşteptare. Îşi ridică apoi uşor trunchiul, îşi suci bărbia spre dânsul şi, îl ţintui cu ambii ochi. Dacă îi prindeau viaţă era greu de spus. Îşi ridică în faţa bărbiei palmele ca într-o oglindă, dând privitorului, fără voia lui, un context simbolic, asemănător însemnătăţii rugăciunii popoarelor islamice...

Începu uşor să îşi împreuneze şi să îşi distanţeze palmele, întocmai unui aplaudat Se întoarse cu mişcări neaşteptate spre Matei, care stătea pitit în colţul mesei, de parcă psihotic, care se accentua frenetic, îndemnându-i şi pe ceilalţi să facă acelaşi de-abia atunci îşi adusese aminte de dânsul: lucru. Din spatele tăcerii, din sfârâitul – Ia să auzim tovarăşu’ poet, ce-ai compus opaiţului care uitase să se stingă, şi din mata? scâncetele lui Alex care se forţa Parcă se ghemui şi mai cu frică să nu mai bocească, adânc în scaunul în care şedea. izbucniră aplauze slugarnice, Îl scruta cu nesiguranţă pe sub imitându-le cu succes pe cele sprâncene şi, pupilele i se ale tatălui. Printre ele, îi mutau când la el, când la răzbătu pe urmă vocea, centură. Începu să îi recite cumpănitoare, părând a avea aproape mecanic, fără vreo un rol de îmbărbătoare: oarecare intonaţie: – Eşti prea bun ca să te faci – Vara, de Scarlat Matei: inginer, mă, te fac profesor „Te iubesc frumoasă vară, ca universitar... pe-un stol de rândunele, „Eu nu vreau să mă fac

Holde, lanuri aurii, munţi şi ape străvezii,

profesor universitar, eu vreau să mă fac pădurar”! îl contrazise Matei în gând, cu un zâmbet sincer impregnat pe

Zumzetul de pe câmpii, te aşteaptă ca să chip. – Mai scrie încă o dată poezia asta pe o vii...” Ochii lui Jan Scarlat scăpărau scântei. Erau bucată de hârtie! O duc cu mine mâine la sângerii. Deşi nu îl privea, Matei îi simţea servici’. Mi-ai înfrumuseţat ziua! îi ciufuli vioi încordarea. Nu îi zărea decât pumnii strâşi, părul, care, dacă nu i-ar fi fost tuns şcolastic, i sprijiniţi de masă, gata pregătiţi parcă să o s-ar fi ciufulit cu siguranţă. O să moară de sfărâme. Toţi cei cinci fraţi şi Mălin care ciudă Liviu, pe locomotivă. Tinicheaua!... Zicea: dormea amuţiră. Până şi ceasul de pe perete îşi „Fata mea este cea mai îndemânatică elevă de târâia mai precaut secundele, iar picăturile la cursurile de ţesut cu mâna de la Căminul dese care ieşeau pe ţeava robinetului cu Cultural de la mine din comună”! Păi bravo garnitura stricată se împuţinară, toate acestea nene, compari aspiraţiile şi divinitatea unui în aşteptarea reacţiei bărbatului. Scrutarea sa poet... cu o ţesătoare?! Paştele şi bisericuţa... îl ţintuia cu apăsare, din profil, mai mult pe sub Uite, că mă enervai!... o sprânceană. Stătu în felul acesta lăsând year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Ziua ta e-atât de caldă, ca un astru dintre stele.

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

panujący tu chłód znosili stosunkowo łatwo. Poza tym w dobie braku twardych dróg W XIII i XIV wieku naszych przodków zimy przemieszczanie się po zmarzlinie było straszyły nie tylko śnieżycami i mrozem, ale także znacznie łatwiejsze.

Jan Adam Borzęcki

najazdami Tatarów, które zbierały żniwo krwawsze, niż pogodowe szaleństwa. Potwierdzeniem tej tezy może być przykład Sandomierza.

Sandomierz i Tatarzy [Sandomierz and Tatars]

Z ówczesnych kronik wynika, że zimy były wówczas bardzo srogie i dawały się ludziom we znaki, a śmierć na skutek chłodu i zamarznięcia była wręcz czymś powszechnym. Tym bardziej, że nie wszystkich stać było na futrzany przyodziewek, a ogrzewane ogniskiem półciemne chaty nie trzymały ciepła. Jeśli doda się powszechny niedostatek pożywienia, że ta pora roku była dla ludzi jednym z największych prób. Zasadniczym atutem było jednak doświadczenie, fizyczne zahartowanie oraz dogłębna znajomość natury.

Tragedii akt pierwszy Dominująca rola ówczesnego Sandomierza oraz lokalizacja na ważnych szlakach komunikacyjnych sprawiły, że dotykały go wszystkie mongolskie, a potem tatarskie najazdy. Pierwszy raz mongolscy wojownicy pojawili się pod Sandomierzem na początku 1241 r, których przywiódł tu wódz o imieniu Ordu, a więc wnuk samego Czingiz Chana. Zdobycie miasta musiało być trudne, skoro latopis ruski wspomina o długim i pełnym strat oblężeniu. Dodajmy, że w tym okresie miasto i zamek stanowiły odrębne punkty oporu, które zostały zdobyte w Popielec, 13 lutego 1241r. Przerażające skutki klęski poznajemy można dzięki Długoszowi, który opisuje to tak:Zdobywszy je wreszcie, zabijają opata koprzywnickiego i wszystkich braci klasztoru koprzywnickiego, zakonu cystersów, oraz wielką liczbę duchownych i świeckich, mężczyzn i kobiet, szlachty i ludu obojga płci, którzy się tam zgromadzili w celu ratowania życia lub obrony miejsca. Urządzają wielką rzeź starców i dzieci i jedynie kilku młodym darują życie, ale zakuwają ich jak najgorszych niewolników w straszne dyby.

Od wieku XIII do zimowych plag zaliczyć trzeba było najazdy Mongołów, a potem Tatarów. Zimowych, bo napastnicy rodem z Azji przedsiębrali wojenne wyprawy właśnie zimą, kiedy łatwo było przekroczyć zamarznięte rzeki, śnieżyce skutecznie kamuflowały ruchy wojsk, umożliwiając niespodziewany atak na niespodziewającego się napadu. Dodajmy, że przyzwyczajeni do Następnego dnia wojska polskie biorą ostrego klimatu mongolscy wojownicy oraz odwet pokonując Mongołów w bitwie pod ich nawykłe do mrozu stepowe koniki Turskiem. Musiała to być sroga porażka, skoro

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

powstało państwo tatarskie (tzw. Złota Orda), przejmując pałeczkę w krwawej sztafecie. Z informacji zawartej w Kronice wielkopolskiej wynika, że początek kolejnego oblężenia Sandomierza miał miejsce w pierwszych dniach grudnia 1259 roku, a Tatarami dowodził wódz o imieniu Burundaj. Przebieg oblężenia i jego tragiczne skutki znamy z tzw. Kroniki wołyński – halickiej, a drobiazgowość opisu skłania do przypuszczenia, że jej autor był naocznym świadkiem wydarzeń.

Z kronikarskiego zapisu wynika, że oblężenie Sandomierza trwało bardzo długo, a bezpośredni szturm z udziałem machiny oblężniczej trwał nieustannie przez cztery dni i był skierowany na umocnione miejskie wzgórze. O bohaterstwie obrońców świadczy odnotowany w kronice fakt, kiedy to nie wymieniony z imienia obrońca sam jeden rzucił się na atakujących Tatarów. Dla kronikarza jest to tym bardziej dziwne, że obrońca nie był: ani z bojarów ani ze szlachetnego rodu. Kiedy siły obrońców miasta stopniały, zdecydowali o przedarciu się do osobno bronionego Zamku, połączonego z miastem wąskim mostem przerzuconym nad głębokim parowem, po którym dziś nie pozostał żaden ślad. Kolejnym punktem obronnym, oddzielonym od miasta i Zamku Arkan na miejskiej szyi głębokim jarem było także, zabudowane Kolejne najazdy ze wschodu nazywamy kościołem wzgórze – dziś zwane Katedralnym tatarskimi, bowiem po rozpadzie imperium - połączone z miastem kolejnym mostem. W Czyngis Chana nad Morzem Czarnym kościele tym także schroniła się część year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

jej ślad znalazł się w chińskiej kronice dynastii Juan, w którym Tursko występuje pod zniekształconą nazwą Tulisseko. Tyle tylko, że już następnego dnia polskie rycerstwo doznało klęski pod Chmielnikiem i Tarczkiem, co otworzyło Mongołom drogę do Krakowa. To właśnie wtedy zginąć miał, przeszyty strzałą, krakowski hejnalista. A potem była przegrana bitwa pod Legnicą i śmierć księcia Henryka Pobożnego. Tak przynajmniej sądzono dotychczas, bo nowe źródła zasiały wątpliwości. Wiele bowiem wskazuje, że książę mógł zginąć pod … Sandomierzem. Z dość późno odkrytej Historia Tatarów wynika, że książę nie zginął w bitwie pod Legnicą, lecz został wzięty do niewoli, a potem Mongołowie: kazali mu klękać przed martwym wodzem, który poległ w Sandomierzu. Z zapisu tego wynika więc, że podczas oblężenia Sandomierza zginął jakiś mongolski wódz, na tyle ważny, że godny książęcego pokłonu. Nie wiadomo jednak gdzie ten pokłon był oddany. Nie da się wykluczyć, że zwłoki mongolskiego wodza wieziono aż pod Legnicę, chociaż możliwe jest także, że został on pochowany pod Sandomierzem, a Henryka Pobożnego przywieziono, aby pokłonił się mogile, a kiedy odmówił, został ścięty, a jego głowę zawieziono na Węgry, które były głównym celem mongolskiego najazdu.

3, 2020, September

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

mieszkańców miasta, a kronikarz tak relacjonuje ich tragiczny koniec: Cerkiew zaś w grodzie tym była bowiem murowana, wielka i przedziwna, błyszcząca pięknem, była bowiem zbudowana z białych kamieni ciosanych. I ta była pełna ludzi. Dach zaś w niej pokryty drzewem. Ten zapalił się i zgorzało w niej bez liku mnóstwo ludzi. Można przypuszczać, że fragmenty murów tamtej świątyni wykorzystano przy budowie bazyliki.

A potem padł Zamek, a jego obrońców – znowu zacytujmy kronikarza - Po wygnaniu zaś ich z grodu, posadzili ich Tatarzy na błoniu przy Wiśle, i siedzieli dwa dni na błoniu, po czym jęli zabijać ich wszystkich – mężów i niewiasty, i nie pozostał od nich nikt. Od Długosza wiemy, że pochowano ich w kościele i cmentarzu NP Marii. Z tego samego źródła zacytujmy jeszcze jeden fragment zawierający nieco więcej szczegółów: Mnisi z księżmi i diakonami odprawiali nabożeństwo, odśpiewali Mszę świętą i przyjęli Komunię świętą, naprzód sami, potem szlachta z żonami i dziećmi i wszyscy od małego do największego wyspowiadali się [...], gdyż było mnogo narodu w grodzie. Potem zaś wyszli z grodu ze świecami i kadzidłami [...], a płacz wielki i szlochanie; mężowie płakali żon swoich, matki dziatek, brat brata, a nie było nikogo, kto by się zmiłował. A ustępujących z miasta [...] jęli Tatarowie wszystkich mordować, mężów wespół z niewiasty, i nie pozostała z nich żywa dusza".

Historyczne zagadki Z tym tragicznym epizodem wiąże się trudna do rozwiązania historyczna zagadka, której bohaterem jest postać (kasztelana?) Piotra z Krępy i jego brata Zbigniewa. Rzecz w tym, iż jednym z późniejszych źródeł twierdzi się, że Sandomierz został zdobyty, a w innych, że poddany, które to pojęcia nie są wszak równoznaczne. Według najstarszych przekazów miasto zostało zdobyte podstępem. Według opisu zawartego w Roczniku świętokrzyskim (koniec XIV w) stało się tak na skutek łatwowierności dowódcy, który uwierzywszy Tatarom i zgodziwszy się na układy, wraz z bratem udał się wrogiego obozu, gdzie obu wzięto w niewolę. Okoliczność ta wpłynęła na obrońców tak destrukcyjnie, że poddali twierdzę. Natomiast z zapisów zawartych w tzw. Kronice wielkopolskiej wynika, że do poddania grodu namówili obrońców, towarzyszący Tatarom książęta ruscy, których wiarygodność miała opierać się o bliskie pokrewieństwo z księciem Bolesławem Wstydliwym. Przekazy polskie nie mogą być jednak podstawą rekonstrukcji wydarzeń mających miejsce podczas drugiego najazdu. Tak dane lekkomyślnych obrońców, jak informacja o poselstwie do Tatarów są niepewne. Podobnie było z rolą Rusinów, którzy byli co najwyżej biernym narzędziem agresorów. Podczas zdobywania Sandomierza nie było raczej miejsca na poselstwa i układy. Najeźdźcy TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Takich sandomierskich zagadek, związanych z tatarskimi najazdami jest zresztą więcej. Kolejna dotyczy śmierci przeora klasztoru dominikanów z kościoła św. Jakuba Sadsoka oraz jego 47 braci, których Tatarzy wymordowali podczas modlitwy. Może zresztą nie tyle okoliczności ich śmierci, co późniejszych następstw. Z treści jednego z cenniejszych zabytków historycznego piśmiennictwa jaki jest Pieśń Sandomierzanina wynika, że uratowali z rzezi duchowni udali się do Rzymu i u papieża Bonifacego VIII wyjednali odpust dla sandomierskiej kolegiaty. W przekazie oryginalnym brzmi to tak: Bonifacjus, papież miły/Płaczliwymi prośbami skłoniony/Wielkie odpusty tam jim jest dał: Jele dni do roka bywa/Tele lat Sędomirz odpustów miewa. Z przekazu tego wynika więc, że papieska

bulla miała nadawać odwiedzającym sandomierską kolegiatę w święto Najświętszej Marii Panny od Męczenników aż 366 lat odpustu. I to właśnie napawa wątpliwościami., bo pontyfikat Bonifacego VIII rozpoczął się 35 lat później, co próbował poprawiać Długosz przydając autorstwo bulli Aleksandrowi IV. Historycy kwestionują także liczbę lat odpustu, której nie miała żadna z chrześcijańskich świątyń ówczesnego świata. Mimo tych wątpliwości na dzień męczenników do świątyni ściągały wielkie tłumy co – to już Długosz – nie zdarza się w żadnym innych kościele w Polsce. Obecnie święto dominikańskich męczenników obchodzone jest 2 czerwca i chociaż papieską bullę o odpustach historycy uznają za fałszywkę, zdaje się nie wpływać na świadomość wiernych, ale takie jest prawo legendy. Z kaźnią sandomierskich dominikanów wiąże się także legenda Salve Regina. Według tegoż przekazu, po śmierci zakonników, wyhodowany przez nich byk zerwał się z postronka i rozjuszony popędził za idącymi ku Krakowowi Tatarami. Wedle jednej wersji gonił ich aż do stolicy, a według innej widząc, że ich nie dopędzi, z żalu po zamordowanych mnichach na krakowskim przedmieściu byk usypał kopytami kopiec i na szczycie którego wyrył napis Salve Regina. I chociaż w tym przypadku udowodniono, że napis pod wieńczącym kopiec krzyżem pojawił się dopiero w XIX wieku, z legendą nikt nie polemizuje. W tym kontekście przypomnieć

year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

dobrze wiedzieli, że pozostawienie na zapleczu silnego grodu z załogą może im utrudnić swobodne operowanie wewnątrz obcego kraju. Pozostawiając sprawę historykom powiedzmy jedynie, że spory dotyczące poddania lub zdobycia Sandomierza toczyły się całe wieki i dopiero w wieku XIX przyjęła się wersja o bohaterstwie i niezłomności Piotra z Krępy, który przed śmiercią pod murami miasta miał przekazać sandomierzanom aby się nie poddawali. A potem został ścięty, a jego nabitą na dzidę głowę Tatarzy ku pognębieniu obrońców zatknęli pod murami.

3, 2020, September

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

należy także inną wersję legendy, według który swą nazwę także zawdzięcza Tatarom, której kopiec Salve Regina miałby być bo płynący tam strumień przez wieki zbiorową mogiłę dominikanów. wypłukiwał kości ofiar skośnookich Wielu sandomierzan pamięta, że jeszcze wojowników którzy zresztą także mają swoją kilkanaście lat temu, w gablotach ustawionych ulicę. Bodaj najwęższą w mieście, ale jednak. w kościele św. Jakuba można było oglądać, Grafittowa Halina Krępianka (na zdjęciu) turystów do zwiedzania ujawnione podczas badań archeologicznych zaprasza kości z charakterystycznymi cięciami oraz sandomierskich podziemi.

czaszki z tkwiącymi w nich grotami strzał. O traumatycznym efekcie tatarskich Potem gabloty usunięto, a szczątki złożono do najazdów świadczy fakt, iż chociaż w urny. późniejszych wiekach Sandomierz dotykały różne plagi, z najazdami (m.in. Litwinów i Wdzięki legendy o Halinie Kolejna tajemnica dotyczy pierwszej damy Szwedów), w historycznej pamięci motyw sandomierskiej legendy, pogromczyni tatarski nigdy nie wyblakł, a nawet się utrwalił. Dowodzi tego Tatarów, córki choćby powstawanie obrońcy nowych, XIXbohaterskiego Piotra z wiecznych wersji Krępy, nie mniej legend. heroicznej Haliny Krępianki. Legenda każe wierzyć, że podczas kolejnego oblężenia Sandomierza w 1286 r., chcąc pomścić śmierć ojca, udała się do obozu Tatarów i pod pozorem zdrady wprowadziła ich do wiodących do miasta podziemi, które po wejściu Tatarów, obrońcy skutecznie zasypali. Tak oto Halina pomściła śmierć ojca i uratowała Sandomierz. I wszystko byłoby pięknie, gdyby nie to, że tej pięknej historii nie potwierdza jej żaden historyczny przekaz, a legenda ta pojawiła się dopiero w XIX wieku, chociaż tej informacji trudno doszukać się w cytującą legendę przewodnikach. Niezależnie od faktów, legendy żyją we własnym wymiarze i niech tak pozostanie.

Tak więc w Sandomierzu – zresztą to zjawisko powszechne – obok znanej badaczom dziejów prawdy historycznej, egzystuje alternatywna świadomość, której podstawą jest legenda. Ale – to już wniosek Pawła Jasienicy – historia jest jak ugniatana przez badaczy plastelina. To także dziedzina nauki, w którym jeden odnaleziony dokument potrafi zrewolucjonizować dotychczasową teorię. I chociaż dzieje Sandomierza prześwietlono dość dokładnie, nigdy nie wiadomo co jeszcze zostanie odsłonięte. A legendy pozostaną.

Niemniej Halina ma w Sandomierzu swoją ulicę, zawieszoną nad wąwozem Piszczele, TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Lenuş Lungu

Petali dell'anima

3, 2020, September

silenzio attraverso le onde della vita, nella mia vita come lucciole, ex stella. Ho perdonato la mia dimenticanza, ho conservato i miei ricordi in una piuma rossa che porta vibrazioni da lontano. Mescolavo i pensieri con passione, spezzavo il dolore delle parole e asciugavo le lacrime con le foglie dal silenzio del silenzio, le foglie degli alberi senza radici. Ho sollevato le ali in verso e raccolto pezzi della mia anima, avvolgendoli in poesie. Vivo ogni momento della mia vita nei colori dell'arcobaleno e non tengo il cuore nel petto, lo lascio sulla mia anima. Non conto più le stelle, per paura di perdere la luminosità della luna nella croce della volta e ho scelto di scrivere sull'anima, è il modo per raggiungere l'intangibile e trovare la verità. Guarisco dal desiderio nelle notti di luna piena, quando i segni del fuoco coprono il mio destino. Chiudo spesso gli occhi e ascolto il battito del mio cuore, nel silenzio del silenzio sono avvolto in segreto e poi respiro amore, sapendo che la notte finisce sempre con una nuova alba. Le parole si raccolgono a portata di mano, frecce di luce che mi accecano, fuochi d'artificio cosmici e le dividono invece di vino e pane. A volte mi sento troppo, forse merito un'altra vita in cui la felicità fiorisce nella luce ... Nel silenzio del profondo respiro parole, sorseggio silenzi, dipingo sentimenti senza rime. Prendo in prestito dei passi dalle suole e parto, prendendo la tela dall'inizio alla fine, verso il tempo di splendore.

Ho dipinto costellazioni su tela, la mia anima è un arcobaleno radioso in un sogno celeste. Indaco profondo con le ombre, sguardo sereno, scintille verdi di speranza, rosso vivo con amore e bianco con fede. Non mi sono mai annoiato con le tele bianche e il grigio non mi è sembrato banale, perché ne ho ricavato sfumature e simmetrie di ombre. Dai fiori e dalle lacrime ho rifatto i colori nelle profondità del cielo, dove le stelle si uniscono ai sogni e dai suoi angoli ho raccolto storie. Con la ribellione dell'anima ho mescolato le parole con l'infinito e oggi non so perché in lacrime pesanti sia contenuto, perché sento una goccia nell'oceano dell'assurdo ... Da fuoco, terra, aria e acqua ho modellato amori e vite e un negozio dei sogni, percorsi verso altri mondi in cui storie di guerrieri e draghi prendono sempre vita. A volte il mio cammino era calmato da una nuvola che accarezzava la mia anima con morbidi fiocchi di neve, altre volte, inumidivo i miei desideri con la rugiada dei miei occhi e lasciai che i miei pensieri viaggianti salissero verso le stelle, in una danza regolare su corde della chitarra. Ho due mappe, una della realtà e una dei sogni, e poiché ho imparato che tutto nasce dall'amore e dal dolore, condivido la colpa. Dissolvo la mia Quanto bene mi conosci? Ho la chiave sete di vita e di libertà e il mio amore dell'autoconoscenza, non ci vuole tempo per testimonia che sono sia il paradiso che capire, ho già girato la clessidra della l'inferno, quando le mie braccia a remi cercano speranza. misteri impenetrabili nello spazio creato dal year I, no. 3, 2020, September

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

essay 31-35

Redactor

Breve biografia di Paul Cezanne e citazioni Paul Cézanne nasce ad Aix-en-Provence il 19 gennaio 1839 e muore nella stessa città il 22 ottobre 1906. Suo padre Louis-Auguste, è un ricco banchiere e titolare di una grande fabbrica di cappelli e sua madre, Anne-Elisabeth Aubert, è alle sue dipendenze. Paul, nel 1858, dopo essersi iscritto a giurisprudenza, si accorge di non essere troppo interessato a questo tipo di disciplina, perciò decide di inserirsi nel mondo delle arti frequentando una nota scuola di belle arti nella città di Aixen-Provence. Dopo questa esperienza si trasferisce a Parigi (1861) per frequentare l’Académie Suisse Paul Cézanne: dove conosce altri autoritratto del 1880 pittori di grande calibro come Pierre Auguste Renoir, Camille Pissarro, Alfred Sisley, Claude Monet e Frédéric Bazille. Dopo un po’ di tempo, fortemente deluso, ritorna al suo paese natale e viene assunto dal padre nella sua banca, ma non trascura l’interesse per la pittura. Tutt’altro che demoralizzato, anzi con molta determinazione, continua a studiare finché decide di ritornare a Parigi. Nel 1864 prova a presentare al Salon un quadro che non viene preso in considerazione e quindi viene respinto; un rifiuto che si ripeterà sistematicamente ogni anno, fino a che nel 1882, viene accettato in seguito ad una raccomandazione di una persona influente facente parte della giuria. Nel 1869 inizia un rapporto sentimentale con una giovane sartina, Hortense Fiquet, e va

a vivere con lei. Alcuni anni dopo nasce il piccolo Paul. Parigi, città a lui molto cara, non gli permette di fare una vita dignitosa, quindi si trasferisce a Pontoise seguendo il consiglio e l’esperienza di Pissarro. L’anno dopo, non essendo ancora contento, si trasferisce ad Auvers per tornare, nel 1874, di nuovo a Parigi, città da lui sempre adorata. Questo periodo è di fondamentale importanza per il pittore; infatti grazie all’appoggio di Pissarro si avvicina alla pittura paesaggistica ed al nuovo linguaggio impressionista. Partecipa quindi alla prima e terza mostra degli impressionisti, ma anche in queste occasioni i suoi quadri sono “distrutti” dalla critica. Del suo stato civile il padre non è a conoscenza fino al 1878 e, quando scopre che il figlio vive con una donna ed ha a sua volta un figlio, gli blocca gli aiuti economici. Comincia così un periodo molto difficile durante il quale trova sostegno Giocatori di carte, cm. 58 x 69 Londra Home dal suo amico di Hause, Trustees. infanzia Émile Zola, che nel frattempo è diventato un grande scrittore di romanzi, ma la loro amicizia finisce in modo brusco quando nel 1886 Zola scrive “L’Opera”, un romanzo sulla vita di un pittore fallito: Cézanne vi si riconosce e quindi decide di togliergli anche il saluto. In questo difficile momento si separa anche dagli impressionisti e comincia una proficua ricerca su un nuovo stile pittorico, con un attento studio sulla struttura dello spazio e dei volumi in esso rappresentati. Sempre nel 1886, sposa finalmente la sua Hortense alla cui cerimonia partecipa anche il padre. Pochi mesi più tardi il padre muore ed a Cézanne va una grossa eredità. Nel 1890 si ammalò di diabete. Negli ultimi vent’anni di vita si dedicò totalmente alla pittura e pian piano si staccò anche dalla moglie fino alla definitiva separazione nel 1895. Mantenne invece sempre i rapporti con TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

3, 2020, September

l’amico pittore Claude Monet e nel 1894 andò sculture antiche, i paesaggi hanno una maestà solenne, e le sue nature morte così belle, così a trovarlo a Giverny. I dipinti di Cézanne vennero esposti in esatte nei rapporti delle tonalità, hanno, nella alcune rare mostre collettive tenutesi a Parigi loro verità, qualcosa di immenso. In tutti i suoi ed in altre località, ma fu trascurato dal mondo dipinti, l’artista commuove, perché egli stesso artistico sino al 1895 quando il mercante prova, davanti alla natura, un’emozione feroce d’arte Ambroise Vollard organizzò nella sua che l’abilità trasmette alla tela. G. RIVIÈRE, in Galleria di Parigi una vasta “personale” “L’Impressioniste”, 14 aprile 1877 dell’artista; la mostra suscitò grande interesse Un colorista annunciatore … che contribuì tra i giovani artisti che ne fecero il loro idolo; più di Manet al movimento degli impressionisti, anche i collezionisti incominciarono a un artista dalle retine malate, che, nella sua guardare con sempre maggiore interesse al esasperata percezione visiva, scoprì i prodromi suo lavoro. Sul finire del secolo Cézanne si di un’arte nuova: in tali termini si può poté considerare ormai famoso ed “arrivato”. sintetizzare il troppo dimenticato Cézanne. Huysmans, Certains 1889 Nel 1897 morì la madre e, per sistemare i suoi debiti, fu … si scopre in modo costretto a vendere la sua casa; improvviso che l’amico di Zola, in seguito visse in un il misterioso provenzale, pittore appartamento in affitto ad Aixal tempo stesso incompleto e en-Provence. Riuscì lo stesso ricco di soluzioni, sottile e rude, ad aprire un proprio studio nel è un grand’uomo. È così? Niente 1901 e questo edificio oggi è affatto, a volersi guardare dalle sede di un museo che contiene infatuazioni stagionali. i suoi cimeli, ma nessun Senz’altro un temperamento dei più interessanti, da cui ha dipinto. preso molto, più o meno in Il 15 ottobre 1906, mentre modo consapevole, la nuova dipingeva all’aperto, fu colto da scuola. A. ALEXANDRE, in ‘Le un improvviso acquazzone e, Figaro”, 9 dicembre 1895 dopo essere stramazzato al Vaso di fiori suolo, fu portato a casa privo di Egli è goffo ed imperfetto sensi. Il giorno dopo cercò di come un vero primitivo. G. rimettersi al lavoro ma era LEOOMTE, in “La Revue d’Art”, troppo debole e dopo una settimana, il 22 1899 ottobre 1906, all’età di 67 anni, morì di Ci sono dozzine di opere, paesaggi o ritratti, polmonite. firmati da un ultra-impressionista di nome Nel 1907, a Parigi, venne allestita una Cézanne, che metterebbero di buon umore lo grande retrospettiva che si rivelò un vero stesso Brisson. Ci si ride sopra soprattutto successo e spalancò la strada a gran parte della davanti a una testa d’uomo bruno e barbuto le ricerca artistica del Novecento. cui guance martellate con la cazzuola sembrano devastate dall’eczema … Gli esperti, Citazioni e critica a Cezanne imbarazzati nel catalogare simili stranezze, Cosa hanno detto di lui (citazioni tratte dai hanno definito ciascuna di esse: Opera della “Classici dell’Arte”, Rizzoli Editore) prima giovinezza … Se Cézanne fosse stato a So bene che, sebbene tutto, Cézanne non può balia quando ha vomitato queste brutte pitture, avere il successo dei pittori alla moda … la sua non ci sarebbe niente a ridire … ma che pensare pittura ha l’inesprimibile attrattiva del castellano di Médan [Zola], che sosteneva dell’antichità biblica e greca, i movimenti dei simili pazzie pittoriche … Se si ammette personaggi sono semplici e grandi come nelle Cézanne …, non rimane che appicciar fuoco al year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

Louvre … H. ROCHEFOrT, L’Amor du Laid, in “L’Intransigeant”, 9 marzo 1903 I suoi paesaggi dell’Estaque trasformano questa adorabile località d’oro e di zaffiro in un funereo pantano plumbeo, dove mai la luce ha potuto sorridere. Il nome di Cézanne resterà unito alla più memorabile burla d’arte degli ultimi quindici anni. C. MAUCLAIR, in “La Rtvue Bielle”, 21 ottobre 1904 Essere un buon lavoratore, far bene il proprio lavoro era per lui la chiave, la base di tutto. Dipingere bene significava vivere bene. Dava tutto se stesso, si calava con tutta la sua forza in ogni colpo di pennello. Bisogna averlo visto dipingere, dolorosamente teso, la preghiera nel volto, per immaginare quanto della sua anima egli mettesse nel lavoro. Tremava tutto. Esitava. la fronte congestionata quasi enfiata da inavvertibili pensieri, il busto raggomitolato, il collo incassato nelle spalle e le mani frementi fino al momento in cui, solide, volitive, tenere, posavano il tocco, sicure, e sempre da destra a sinistra. Allora indietreggiava un po’, e i suoi occhi si posavano di nuovo sugli oggetti. R. M. Rilke, lettera a Giara, 9 ottobre 1907 Era rallegrante osservare, davanti a quest’opera di ardente franchezza, il intronamento del pubblico, rovinato dai pittori me-diocri, e il furore di questi ultimi. Nonostante i progressi dello snobismo, eravamo ritornati a quei giorni, di cui ci ha parlato Duret, quando i visitatori delle piccole mostre degli impressionisti si torcevano dal ridere già mentre salivano le scale. Ma l’entusiasmo vero dei giovani ha fatto giustizia di tutte queste stupidaggini. Essi sanno quali felici occasioni di capire e di maturarsi siano state loro offerte quest’anno da Cézanne e l’anno scorso da Gauguin. morice, in “Le Mercure de France”, 1 novembre 1907 Chi non l’ha visto mai dipingere può a con

sforzo immaginare fino a che punto, in certi giorni, il suo lavoro fosse lento e penoso. Nel mio ritratto ci sono, sulla mano, due punti in cui la tela è scoperta. Lo feci notare a Cézanne, che mi rispose: “Se la mia seduta al Louvre, fra poco, avrà buon esito, forse domani troverò il modo giusto di coprire quegli spazi bianchi. Cercate di capire, … se intervenissi qui a caso, sarei costretto a ricominciare tutto il quadro a partire proprio da questo punto”. A. vollard, Paul Cézanne, 1914 Era tanto sprovvisto di immaginazione da no essere capace di scegliere, nel mondo delle forme, quelle più adatte a effettuare l’ideale di armonia che desiderava esprimere. Non attuava mai la scelta fra un gran numero di oggetti per cogliere l’elemento medio che li contenesse tutti. Si appropriava un oggetto qualsiasi, senza preoccuparsi assolutamente se fosse bello o brutto, e di qui cominciava la sua Les Grandes scelta. L’oggetto Baigneuses acquisiva un tale carattere di unità e forza espressiva da imporsi come una legge. … Era un pittore. Nulla lo attirava nella realtà al di fuori degli accostamenti di colore e di forme che la luce e l’ombra conferiscono agli oggetti, svelando all’occhio leggi di tale rigore che uno spirito elevato può assumerle come direttive di vita sia metafisiche che morali, E Faure Paul Cézanne … una particolarità costante di Cézanne [è] la coscienza che la sequenza plastica deve essere sentita attraverso l’intera superficie della tela. … Per lui, sebbene possano esserci punti cardini della sequenza, ogni parte, anche apparentemente senza significato, deve fornire il suo preciso e insostituibile apporto al tutto. Ogni strumento nell’orchestra deve suonare, per quanto debolmente. R Fray Cézann,, a Study of his Developmenti, 1927.

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

confabulation 3646

Pepeni luăm din Turcia, Geamuri din Austria, Faianţă din Spania, Abundenţă De prin Benelux chinină Şi carne cu dioxină, (Celor care, în mod interesat sau din nepăsare, De la arabi, săbii, ace, De la NATO, bobârnace au distrus industria românească) Precum şi un produs nou Pus pe piaţă: Embargou. Soaţa mea a căutat Ţesături primim din China, Cu o râvnă femeiască, Bumbac de prin Indochina, O maşină de spălat Din Franţa primim parfum, Producţie românească. De la FMI, doar fum. Trecând ea piaţa ca prin sită, (Promisiuni vreau să spun), Fiind şi cam curioasă, Blănuri din Polonia, S-a-ntors acasă obosită, Porţelan din Cehia, Dar şi foarte bucuroasă. Iar votcă, din Rusia. – Bărbate, sufuleţelul meu Detergenţi din Anglia Ne-a blagoslovit Dumnezeu. Şi, mai nou, precum se spune, Pe orişiunde am umblat, Vite de soi: vaci nebune. Mărfuri cu carul am aflat. Din Africa musca ţeţe Rămâi cu gura căscată Şi figurine din beţe, Când vezi piaţa inundată Din Japonia, baterii, Cu mărfuri din lumea toată: Din Canada, jucării, Păsări din Ungaria, Iar de la americani, Lapte din Elveţia, Sfaturi, că nu costă bani. Unt de prin Suedia, În afara celor spuse, Din Bulgaria vecină De peste tot sunt aduse Grâu şi ceva cu făină (Deseori pe căi ascunse) Precum şi ardei, tomate Lucruri ce-aduc bucurie Şi legume conservate. La orice gospodărie: Mere luăm din Serbia, Frigidere, aragaze Zahăr din Norvegia, Electrice sau pe gaze, Struguri din Italia, Instrumente medicale Ţigări de prin Grecia Şi combine muzicale, Şi ulei aşişderea, Becuri, lămpi, televizoare Bere din Germania Şi radio-receptoare, Şi-alte scule de tot soiul Baterii pentru lavoare, Pentru adunat gunoiul Lustre şi ventilatoare, Plus mărfuri „exotice“: Mobilă, aspiratoare, Reziduuri toxice Aparate pentru clisme, Care, zic ei, nu-s nocive Zeci de tipuri de turisme, Ci doar radioactive Tot felul de-mbrăcăminte Şi, băgate în pământ, Şi multă încălţăminte, Sunt un bun îngrăşământ. year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Niculae Stanescu

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

Iar în plus, ca supliment, Mărfuri zise „second hand“. Se pare că lumea toată Este tare-ngrijorată Crezând că în România Ne macină sărăcia Şi că ce vine de-afară Nu se poate face-n ţară. Deci, ne vin în ajutor, Dându-ne surplusul lor, Pe bani peşin, se-nţelege, Pentru că-n comerţ e-o lege: Cât ai fi de priceput, Dai pe credit, ai pierdut.

Dar să vorbim cu dreptate, Toţi o ştim de mii de ani, Chiar pentru cel mai bun frate, Brânza este tot pe bani. Cu o aşa abundenţă, Ar fi lipsă de decenţă Să se mai spună despre noi Că ne zbatem în nevoi Fiindcă, încet, hopa-ţopa, Am intrat în Europa. Este drept, avem de toate, Dar sunt mărfuri importate La preţuri cam piperate, Ce nu pot fi cumpărate Decât de mari bogătani. Dar ce se fac cei sărmani? Pentru că, ştii foarte bine, Mulţi n-au bani nici pentru pâine Şi o duc de azi pe mâine. Te-ntreb deci, prin magazine Sau prin pieţe, mai găseşti Şi produse româneşti? Pentru că, din cât ştiu eu, Ele se găsesc mai greu, Sunt din ce în ce mai rare Şi-s cuprins de disperare Că nu cunosc cauza. Care e părerea ta? Crezi oare că în ţara noastră Industria a decăzut

Aşa de mult? Dă marfă proastă Şi merge toată la rebut? Eu nu cred în aşa ceva, Românii nu-s nişte novici. Şi dacă totuşi, e aşa? Cum, şi de ce am ajuns aici? Nu cumva noile reforme Făcute în economie Urmăresc doar să ne transforme Întrega ţară-n colonie? Această unică-ntrebare, Pentru unii neavenită, Ascunde-n ea o teamă care Se cere grabnic lămurită. Şi, dacă judecăm la rece, Ascultând şi ce se vorbeşte, Observăm că pe zi ce trece, Temerea se adevereşte. Dacă-i aşa, n-avem scăpare, Vom fi cu toţi nişte perdanţi Şi-atunci, mai pun o întrebare: Ce zic ai noştri guvernanţi? Ce zic ei despre aşa piaţă Unde ca mărfuri indigene Găseşti doar nasturi şi cu aţă Şi, uneori, nişte izmene? Sau dacă mergi şi prin talcioc Şi ai noroc, poţi să găseşti Câte-o ciubotă fără toc Şi alte mărfuri româneşti. Cam asta-i tot ce se găseşte. Dacă e bine sau e rău, Sau de-om trăi mai omeneşte, O ştie numai Dumnezeu. – Şi-atunci, ce facem? Îţi voi spune, Ceva ce ne-o salva pe toţi Şi care-i unicat în lume: Potcoave pentru caii morţi. Prea multe mărfuri din „afară“ Înseamnă sărăcie-n ţară.

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Trebinjske noći Postali mi uzdasi teži zbog tvojih tišina... sa sečanja dunem i odleti prašina... a mene uhvati neka milina... Kad te želim pogledom, rukama, mislima, rečima i tišinama, znaj da su sve druge nebitne... bitna si samo ti... samo sa tobom želim ostariti... Kažu da je ljubav slepa... Stalno te gledam i stalno si mi lepa. ... Da bih pomogao sebi... Ljubavi povećala se potrošnja misli o tebi. Meni su potrebni ti tvoji uzdasi teški kao Gogoljeve mrtve duše, a na mojoj koži meki kao svila... meni su potrebni tvoji poljupci slatki kao Bokaćov Dekamerom, razdragani i veseli... a ti ljubavi gde si... da mi mesiš pitu i razvlaćiš oklagiju...

mene da smatraš zauvek svojim... Jedino lepše od mene ulepljenog od breskve si ti ulepljena od breskve, sa mojim usnama na tvojim ... Pogledam u mesec tamo je daleko preko mora sinja... Divan prizor na nebu večeras skoro zalazeće i izlazeće sunce istovremeno iznad Minneapolisa i Trebinja... Naidju talasi sećanja, pa izbace osmehe, i nedostajanja na obalu... ja najlepši stih pošaljem tebi po trebinjskom valu... Imala si u sebi tugu svoga pesnika, jesenje kiše Mnnesotskih večeri, letnje vetrove Trebinjskih noći... Destiny M. O. Chijioke

Time are coming Days are coming where my glory of pride will be taken away from me

When what I heard so extreme Zamirisa mi veće na nju, pa sada razmišljam koje vino mi We be taking from me najbolje ide uz nostalgiju... ne When test of time will come to znam jeli i tamo ovako zelena filter away chefs from my life, trava... Nebo je uvek najlepše gde voljeno biće spava... but affliction Maštam o vetrovima, koji dunu i podignu me Shall be bed of comfort, I will sit solitary kao list i odnesu u zagrljaj u kojem želim biti... In the city of my mind, facing the accusations Maštam da sam ptica lako bi tebi mogao poletiti... Sečaš li se moje skromnosti... Tvoje of the mind, remembering me of my former ruke i poljubci i ostale forme umetnosti... Samo self. želim da reč MI doživimo ja i ti... Rekla si "Valjda živim u prošlosti jer je to jedino preostalo mesto gde smo oboje nasmejani" Where is your friend you break bread together rekoh ti živećemo u budućnost jer to je jedino Where is your lover that say I will go down gde ću te ljubiti... with you to any pit U nekim pogledima skriveni su spaljeni Where is your pride that belittles everyone gradovi, srušene tvrđave i zaboravljene luke, a opet su to najlepši pogledi na svetu. Najlepše you come across. su oči moje... sve tvoje je zauvek moje... i ti year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Zoran Radosavljevic

3, 2020, September

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

Where is your full glory that everyone admires because my evil has filled the cloud and is and long to attain.

raining heavily upon me, without a cover over my head.

Every night I weep sore my eyes are filled like the cloud ready to drop out sorrow and pain.

My glory have departed from me,

Every of my lover that lure me to mischief and No strength to chase like my mate is gone, I stupid heard my pain none came to comfort only sit solitary watching the day set in motion me

and coming to rest without attaining nothing.

Every of my friend that said before my back touch the ground there are already in the I will remember the days when my evil deed ground, have betrayed me and turn to wild cut up with me, making me aware life is just animals to hunt me

like the morning dew it shows and disappears. I will remember the

Wandering away into

day

the

wilderness

abandoned

because

great evil committed

great

lover due

servitude committed;

upon me

Flying

I will remember when

away

into

captivity of misery, Being

rejected

my by

enemy

friend

and

became friend

nature because of shameful sacrilege done to became enemy. humans by me, my past haunts me each single day, leaving me with no rest.

Lord restore me and heal me from these

Receiving defeat each day because the day desolate desert, let a burning fire be sent into works against me now.

my bones to strength me

My soul mourn heavily each single day,

Awakening revival is here!!!

Because no help cometh for me, being afflicted

and in bitterness. My real enemies gear up themselves ready to take me down to rest, their substance multiplies greatly why I walk on barefoot,

N.B. Sometimes in order to know some certain truth of life, life will allow you to go Into the fire to burn very well so that something can die from you, like fake love, friends, brother, and bring out real you and right people to you. N.B. always remember these you are a gold don't allow people word limit you to wood. TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Dr. Austin A. Joseph

Vildana Stanišić

Heal the world How long will humanity tread the path of enmity with its obliterating negativities lingering our the mind? How long will the rat race,racial discrimination cum segrigation tear us apart in hate and endless blood shed? How long will billions be wasted on arms and adminition fighting unnecessary wars while hunger and starvation force millions dead? For how long will we allow the devil champion our modus and afflict humanity with deadly vices and deaseses like covid we now dread?

Pretvori me u prah Pomiješaj naš znoj i krv i dah , pred ovolikom željom obuzima me strah . Uzmi mi život pretvori me u prah , budi samo moj , tvoja sam sva . Stegni me jako sačuvaj od svih , tvoje ime nek' ukrasi svaki moj stih . Postani dio života mog , ja biću stanovnik srca tvog . Najljepša stranica u knjizi života , moja mladost , moja ljepota . Poslednja i prva misao moja , zauvijek biću samo tvoja .

If humanity be woven into a unite with the fibre of love,these dastard propensities won't be of any need.

Rodica & Matei

Show,share,and live love with world wide spread,heal the world! Frankline Navarra

Dialoguri însuşite 31

Make My Life Worth Life has to grow and learn And I write my life's story according of what i've earn

3, 2020, September

– Dacă toată lumea te place, e posibil să fi greşit ceva. – Şi aş spune că sunt o pată de culoare întro lume plină de umbre. 32

But as I write my life's story to find its end, I did the editing to make my life worth

– Sunt afară. Şi e frig. Dar muzica îmi încălzeşte sufletul. – Unii îşi iubesc prietenii, alţii doar ideea de a avea prieteni. Nu ne facem multe prietenii pentru că ne e frică. De ce ne e frică nu ştiu. Poate de prietenie. Sau de iubirea pentru prieteni... sau de pandemia de prieteni...

year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Yet every pages i keep on changing the stimulus of my dreams For life isn't easy to live, there will always be tough rocky road to walk

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

Milka Minkova Am obosit să fiu aici, înconjurată de oameni Милка Минкова care nu înţeleg. Şi oare ceva mai tare decât indiferenţa lor? Aş prefera să trăiesc certânduМОЛКОТ ВО ДУША СОКРИЕН mă zi de zi cu cineva care încearcă să mă facă să pricep ce greşesc decât să stau alături de Молчам, и тој молк во душа е сокриен, cineva care nici măcar nu s-ar strădui îmi со таговни зборови покриен vorbească. – Voi obosi oare fiind mereu înconjurat de oameni care nu înţeleg? Sau care au indiferenţă pentru tot ce nu e al lor? O dispută, chiar ceartă, cu cineva care mă ia totuşi în seamă e preferabilă unei alăturări de alăturări, fie şi virtuale, de cineva care nu s-ar strădui sămi vorbească, să-mi transmită un ceva, acolo...

Иде некое време на невреме па тие зборови како залак, ги голташ, и срце да ти толчат остануваат да се премолчат Душата ќе тажи,

сама себе ќе се лажи да не повреди брата си со болка ќе се блажи

– Atungi când vom atinge ce ne dorim cu ardoare nu vom fi mulţumiţi. În fiecare din noi e un Meşter Manole şi... da, câte o Ană a lui... – Având lumina privirilor, le trimtem sau le primim, dar nu sunteam oare orbi?

Солзи ќе се леат таговните зборови сеат молкот не ќе збори а срце тивко ќе мрмори.

35 – Cum ai putea simţi bucuria regăsirii celui drag dacă nu l-ai fi pierdut înainte? Cum te-ai putea bucura de persoana iubită dacă nu ţi-ar fi lipsit măcar o clipă înainte?

Молчи, душо моја, не пуштај глас ќе помине ова невреме ќе дојде време на спас.

– Se spune că toate trec cu timpul, şi nu neapărat pentru că timpul estompează amintirile, ci pentru că trecerea lui aduce oameni şi experienţe noi. Iubirea însă, când există, aprinsă, nu se stinge, nu se înceţoşează... Iubirea se înscăunează pe tronul Timpului.

Молкот, молк не ќе биде збор а прошка ќе се бара брат сестра да си виде од душа збор ќе се слушне, брат, сестра ќе си гушне.

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

The systemism From the Peripatetic School to Globalization (1) Dialogues, otherwise than Plato’s Prologue The dialogue, as a philosophical method, attributed to Plato (427 BC-347 BC), consists in his discussions, or those of other contemporary philosophers, with their magister Socrates (c. 470 BC 399 BC), but it is based on what Aristotle (384 BC-322 BC), the successor of both of them, would later call and theorize as being binary logic. The way of reaching the truth through dialogue also has a name, maieutics, in a sense, the opposite of dialectics, which designates the path towards the truth through contradictions, which has its roots in the same age, and has been developed later, in the modern age, by the German philosopher G.W.F. Hegel (1770-1831). The primordial forms of studied binaries were good and evil. The ways and means that lead to good have been called virtues, while those that lead to evil, vices. An axiom that has decisively influenced the Socratic criminal law theory, partially valid even in our days, tells that any mentally healthy person acts in the direction of good; the fact that there is plenty of evil on Earth, arises from the variousness of good and evil definitions. Here is a first problem arising from the binary logic: defining the opposite entities.

Socrates was very concerned with politicians' education. He deemed that the goal of the political class should be to grant the people’s happiness, and that this could only be achieved by politicians educated in the issues of philosophy, by finding and promoting both the virtues and the virtuous people. When the politicians did not evolve in the right direction, the people had to be educated to protest in order to change them for the better, and that’s how the first democracy in history emerged. As a matter of course, politicians did not like the idea of raising the masses’ awareness, which would hamper their activities, and, as a result, they arrested Socrates, accusing him of instigating the population to disobedience. Thus occurred what has been remembered as the trial of Socrates, which for the first time in history has prompted the difference between justice and legality. Following this trial, he was sentenced to death. Socrates, as a great contributor to building up the first democracy recorded by the history, regarded legality as of upmost importance for the stability of the society, but he was fully convinced that in his case a great injustice was done. Being faced with the choice between the instability of the society by deviation from legality, and the preservation of his firm conviction, at the cost of his life, the greatest philosopher of his time chose the second variant. Thus, we see the fully persuaded crowd oriented towards the search for the good. It is only in this race after the good, unintentionally, some people have impaired the way for the good of others, committing also misdoings, people who have turned to God, for their forgiveness, a situation in which the Church took full advantage.

year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Nicolae Vasile

3, 2020, September

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

This happened more than two thousand years ago... In the meantime, there have been many new developments in logic, ethics, etc. What would Plato's dialogues do now?... Let's say, generically, between an ordinary citizen and a wise man: The citizen: – Wise man, may I ask you something? The wise man: – Yes Ask me!...

Everyone with his righteousness? – More than that, because after him has emerged one scientist, born in Azerbaijan, schooled in Iran, now an American, who invented the fuzzy logic, which says there is an infinity of truth values. – Oh, God!... Should I understand that a poor people that once run after one "good", now shall run after an infinity of "good" variants?

– That's exactly what it is! And... as the He asks the question, receives the answer, world's population is, however, a finite number, it means that every man can have an after which, vexed, the citizen reacts: infinity of "own good" variants. – Well, well... but to another citizen, before – Is this not a kind of anarchy of good? me, when he questioned you about the same – Yes... but we cannot change the realities, thing, you answered something else! that's God's job, while we have to find – Precisely, you're solutions, and adapt to right!... them. – Well... and the one – The technology, before him? which newly is always – Also he was right! ahead of the – In this case, philosophy, he found what's the matter? I the solution!... Now, mean, he's right, and we can shoot with the I'm right too... If cannon in any another one comes to direction, other than you, with the same issue, will you say where the target lays, and the shell orientates something else?... on its own and finds it. Poor target!... – He'll be right too! – What do you mean?... – But... wise man, with due excuses, does it – That the contemporary man must find not exist just one rightness?" this kind of solutions for his targets, the – You see, that was in Aristotle's time!... human ones, in infinite number, as I have Binary logic lasted about two thousand years, already said... but in the meantime, a Polish (Jan – How?… Łukasiewicz) found the trivalent logic, which – By looking for inspiration in life, in the means with three truths... technical solutions!... – And if a fourth citizen appears and asks – Time ago, it was the other way round! you the same question, why is he wrong to be – Precisely, you're right!... a little late and not to arrive among the first – Is this also one of that infinity of "good" three? – That's exactly what your fellow citizen, variants? – Yeah, I'm glad you started to get some the Romanian Grigore Moisil, thought of, when fuzzy logic. Success! […] […] he introduced the polyvalent logic!... – You mean, there are a lot of rights?... TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

coperta3 p47 2 authors

3, 2020, September

Spre iubire ea te mână.

Vasile Lihăt

Pe tărâmul cu povești, Vrei adesea să ajungi, Când copil tu crezi că ești, Când vrei grijile să-alungi. Stai cu zâne printre flori, Să asculți povestea lor, Ori cu fluturii să zbori, Pe deasupra norilor. Să culegi un braț de stele, De pe cer făcând buchete, S-aduni visele din ele Și-apoi să le dai la fete. Să-ți iei calu-naripat, La brâu sabia fermecată, Și cu platoșă-mbrăcat, Pentru un sărut de fată Zmei, balauri, căpcăuni, În povești de-i întâlnești Și se luptă cu cei buni, Tu pe toți ai să-i zdrobești. Cu piticii te-ntâlnești, Spiridușii-ți ies în cale, Iar copacii spun povești, Cu tot felul de animale. Urci pe-un curcubeu de vrei Ca să treci peste hotare ... Și în lumea poeziei, O să aluneci pe-o culoare. Poezia îți iasă-n cale, Peste rime e stăpână Și cu versurile sale,

Eu adesea vin pe aici, Cheia porții o am în mână Și primesc copii, bunici, Lumea de povești e plină .. Nicu Doftoreanu

Le tango sans notes (Version française

par Cristian Tîrlea) Alors JE CROYAIS. Aujourd'hui je ne crois plus... Que si j'essayais... Je n'essaye plus. Que j'oublie... J'OUBLIAIS!

Alors je savais. Aujourd'hui je ne sais plus... Que si j'essayais... Je n'essaye plus. Que je croie... JE CROYAIS. Alors JE POUVAIS. Aujourd'hui je ne peux plus... Que je fasse semblant... Que j'essaye, encore... Que je te croie, encore... Aujourd'hui je ne peux plus... Rien! Rien! Rien!

year I, no. 3, 2020, September ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Pe tărâmul cu povești

Muzele te înconjoară, Fete mândre, educate, Care-n minte se strecoară Și te ... împing la păcate.

Taifas Literary Magazine no.

3, 2020, September

The magazine appears in Romania editorial office Founding President Lenuș Lungu Director: Lenuș Lungu, Ioan Muntean Deputy Director: Paul Rotaru Technical Editor Ioan Muntean Covers Ioan Muntean Editor-in-Chief: Ion Cuzuioc Deputy Editor: Stefano Capasso Editorial Secretary: Anna Maria Sprzęczka

yaer I, no. 3, 2020, September

ISSN 2458-0198 ISSN-L 2458-0198 Founded in Constanţa, June 2020

Editors: Vasile Vulpaşu, Anna Maria Sprzęczka, Pietro Napoli, Myriam Ghezaïl Ben Brahim, Zoran Radosavljevic, Suzana Sojtari Iwan Dartha, Auwal Ahmed Ibrahim, Destiny M O Chijioke, Nikola Orbach Özgenç Responsibility for the content of texts published in the journal belongs directly to the authors who sign them, in the name of freedom of expression.

Revista de scrieri şi opinii literare Taifas Literar poate fi citită online pe site-urile Cronopedia

(lenusa.ning.com) or: Taifas Literay Magazine Email: worldliterarymagazine@gmail.com

Taifas Literary Magazine

Reproduction - in whole or in part - of the journal and its electronic distribution are authorized for the private use of the reader and for non-commercial purposes.

Orders for the purchase of the magazine can be made on the Cronopedia website and on the email address above.

Authors in summary:

ADRIAN SCRIMINŢ 24, ALMA BULJUBAŠIĆ 9, ANNA SARACCHI 17, BAGAWATH BHANDARI 12, BHAGIRATH CHOUDHARY 2, BOZENA HELENA MAZUR-NOWAK 13, DESTINY M. O. CHIJIOKE 41, DR. AUSTIN A. JOSEPH 43, ELIZA SEGIET 18, FLORIN DEDIU SUCEVEANU 16, FRANKLINE NAVARRA 43, GABRIELA MIMI BOROIANU 6, GIANFRANCO AURILIO 11, GIOVANBATTISTA FETTA 13, GORDANA SARIC 8, HARINDER CHEEMA 23, ION CUZUIOC 7, ISHAK YUSUF OYETUNJI 2, IWAN DARTHA 14, JAN ADAM BORZĘCKI 30, LABUD N. LONČAR 12, LENUŞ LUNGU 35, MILKA MINKOVA МИЛКА МИНКОВА 44, MYRIAM GHEZAÏL BEN BRAHIM 22, MYRIAM GHEZAÏL BEN BRAHIM 8, NICOLAE VASILE 45, NICU DOFTOREANU 47, NICULAE STĂNESCU 39, NINAGIÒ 11, PAUL ROTARU 3, PAULA CRISTINA CONCEIÇÃO 14, PAULA CRISTINA CONCEIÇÃO 17, PRAMOND GANGADHARAN 10, RABIJA HAMIDOVIĆ 15, REDACTOR 36, RENATA SENDROWICZ 19, RODICA & MATEI 43, RUKI KOČAN 9, TANU VERMANI KAPOOR 10, VASILE LIHĂT 47, VILDANA STANIŠIĆ 43, VINOD NARAYANAN 21, VINOD NARAYANAN 21, ZORAN RADOSAVLJEVIC 41

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198