Taifas Literary Magazine no. 5, November, 2020 by Ioan Muntean

2 authors ... p. 2 editorial ... p. 3 poetry ... p. 5 prose ... p. 19 essay ... p. 33

confabulation ... p. 43

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

Muhammad ishaq Abbasi

Scott Thomas Outlar

Pakistan

Atlanta, Georgia, USA

Teacher My whole life I have to live with Nature, Teacher dear help to shape my future. Blank in my mind,like a clear sky, Furnish me with the knowledge to fly. Like the God who makes the sun shine, Make me sparkle,my mind refine. Help me to gain the knowledge I crave. Thus I would live till end in a grave.

The Beauty Colorful flowers were blooming, In a circle along the river. Inside the circle of flowers, Different birds formed a circle. Inside, the peacock was dancing. When he spread his tail, It looked like a fan. His sarcastic style was overwhelming. His face was as red as a rose petal with pride. He could see nothing but himself. After a while, she stopped dancing. The beauty of the river flow, The beauty of the flowers, The different colors of the birds, and the beauty of the trees also faded before the peacock's dance and beauty. Everyone was praising the beauty of the peacock. But what about the beauty of the maker of this beauty?

Of Echoes and Explosions If mourning doves and pilot gods bless our hearts with promises of flight the least we can do is dance ecstatic and echo the signal with our feet or freeze our little tails off screaming at the sun to come out and play --bleed it down to the final drop then suck it up again and return strong to the narrow path --we came from the trees or from the sea or some earlier explosion but all I care about is where weâ&#x20AC;&#x2122;re headed Scott Thomas Outlar lives and writes in the suburbs outside of Atlanta, Georgia. His work has been nominated for the Pushcart Prize and Best of the Net. He guest-edited the 2019 and 2020 Western Voices editions of Setu Mag. Selections of his poetry have been translated into Afrikaans, Albanian, Bengali, Dutch, French, Italian, Kurdish, Persian, Serbian, and Spanish. His sixth book, Of Sand and Sugar, was released in 2019. His podcast, Songs of Selah, airs weekly on 17Numa Radio and features interviews with contemporary poets, artists, musicians, and health advocates.

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

no. 5, November, 2020

editorial 3-4

fruit. Il vida la boisson froide et sans goût. Il ne comprenait pas ce qui se passait se rendant compte qu’il se comportait de façon anormale. Même si un son l’avait réveillé, il avait eu Poland certainement une origine naturelle. Peut-être le cri d’un oiseau de nuit ou les coups du vent Secret d’une nuit d’automne sur la vitre. Il s’étonnait d’être tombé en panique sans aucune cause réelle. Toutefois, il Il s’assit, conscient, comme s’il ne s’était pas continua à regarder la chambre cherchant du tout couché cette nuit d’automne. Les yeux quelque chose qui aurait pu le menacer. grands ouverts, il regardait les ténèbres Toutes les fibres de ses muscles et nerfs dressant l’oreille ayant l’impression qu’un son vibraient en lui, il était certain qu’il ne se l’avait réveillé. rendormirait pas avant le matin. Il se rendit Or autour, le silence régnait s’étendant d’un compte qu’il devait se reposer car une journée voile épais. difficile l’attendait le Pourtant dans ce lendemain. silence et ces ténèbres, Il éteignit la lampe et se quelque chose d’inconnu coucha confortablement, guettait l’empêchant de essayant d’appeler le trouver le sommeil. sommeil sous ses Maintenant, il était assis paupières fermées, mais tendant l’oreille et en vain. Dans sa tête, des cherchant des yeux. milliers de pensées A tâtons, il tendit la différentes main vers une petite table commencèrent à se trouvant près du lit où tourbillonner, chacune le soir il avait laissé plus terrible que l’autre. cigarettes et allumettes. Avec un grand plaisir, Tout d’un coup, il se rappela toutes les il aspira la fumée. histoires d’esprits qu’il avait connues pendant Un vrombissement de voiture et son enfance. Il se coucha à plat ventre essayant l’aboiement d’un chien sont arrivés à ses de penser à autre chose. Il recouvra sa tête oreilles d’on ne sait où. avec la couverture, mais cela ne servit à rien. Il allait se coucher à nouveau après avoir Il se donna du mal comme ça pendant une écrasé son mégot dans le cendrier quand, dans demi-heure ou peut-être plus. Ensuite, irrité, il le coin de la chambre, tout contre l’armoire est rejeta la couverture et alluma à nouveau la apparue dans le noir la silhouette d’un lumière et, pieds nus se dirigea vers la cuisine. homme. Il se leva brusquement, couru à la Dans une cachette connue de lui-même, table et alluma une lampe à pétrole, balaya la dans une fente entre le buffet et le mur, il y chambre d’un regard attentif, mais n’aperçut avait une bouteille d’un litre de tord-boyaux rien de suspect. pas encore ouverte. L’attrapant, il tira le Sur la table en pin bien abîmée, il y avait un bouchon et but d’un trait après avoir rempli à verre à moutarde rempli à moitié de jus de moitié le verre à moutarde. Dans sa gorge et year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Andrzej Juliusz Sarwa & Paweł Czerwiński

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

dans la bouche, il sentit un goût répugnant d’un alcool bon marché. Il prit un gobelet entier d’eau froide du seau et en but de longues gorgées jusqu’à ce que son estomac ait arrêté de brûler.

longtemps. Ouvrant les yeux, une obscurité profonde régnait autour de lui. Il n’entendait rien mais il sentit la présence de quelqu’un dans la chambre. Peut-être n’était-ce qu’une illusion ? …

S’asseyant sur un tabouret de cuisine, regardant la fenêtre sombre, il attendait ce sentiment de soulagement et de détente qu’il éprouvait toujours après avoir bu de la vodka maison.

Non, ça n’en était pas puisque des miaulements arrivèrent à ses oreilles ainsi qu’un son étrange rappelant le sifflement d’un chat quand il est méchant et veut chasser une personne désagréable.

Mais il ne put se délecter ne sachant pas Quelque chose frappa fortement l’armoire, d’où venait à ses oreilles ce son réel tout à fait encore et encore. Effrayé, il se leva réel, peut-être des pleurs d’un nouveau-né et brusquement et s’assit. Sa tête tournoyait, la qui n’était pas le fruit de son imagination. Le bouche et la gorge sèches lui réclamaient de vagissement ne cessant l’eau. Il voulut se lever et pas, il se leva en sursaut, allumer la lumière, la peau du dos et son front regarder ce qui se passait couvert de sueur froide. Il mais il ne pouvait pas. n’avait pas l’intention Une force atroce le collait d’aller chercher la source au lit. Pourtant, ce n’était de ce bruit bizarre, il pas un homme, ni aucune savait qu’il n’y arriverait autre créature vivante. pas. D’où le savait-il ? Il ne Subitement, sa force de pouvait l’expliquer, il le gravitation aurait savait tout simplement… augmenté de façon stupéfiante. De nouveau, il se versa de la vodka, cette fois-ci à ras-bord et but ce liquide flambant en deux ou trois gorgées. L’étourdissement arriva plus vite qu’il n’espérait, accompagné d’indifférence. Il était ivre, la tête lui tournait et il avait envie de rire de ses craintes irrationnelles. Il resta assis quelques moments sur le lit.

Pendant ce temps, toute la chambre résonnait aux coups donnés à l’armoire et aux murs par quelqu’un ou quelque chose… Cela donnait l’impression que toute la maison tremblait.

Un sommeil profond tomba subitement sur lui et bien que des sons inquiétants venaient de tous les côtés de la chambre, il n’entendait rien. La femme couchée à côté de lui ronflait fortement. Elle s’éloigna à contre cœur au bord du lit lorsqu’il se coucha enfin à côté d’elle.

Avec toute son énergie, il continua à essayer, peut-être qu’il y serait arrivé à un certain moment, mais il sentit une douleur atroce aux mains. Il entendit même les os de son avant-bras se rompre et le râle étrange de sa femme.

*** Probablement

qu’il

dormit

Il sentit que sa femme se réveilla et qu’elle ne pouvait non plus se lever du lit malgré ses efforts.

Il était incapable de faire quelque chose, pas paralysé, immobilisé par la douleur. TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

no. 5, November, 2020

La maison continuait à trembler. Les coups resoudés, il s’en servait difficilement. frappaient partout, on avait l’impression que Depuis cette nuit, il dormait toujours avec la maison post-allemande, solide, bâtie avec la lumière allumée, comme ci la lumière aurait des briques rouges, sans crêpi allait tomber en pu le sauver et sa femme. mille pièces. *** Il ne se rappela pas combien de temps cela Cette histoire a eu lieu peu après la fin de la avait duré, car il perdit conscience. Quand il se deuxième guerre mondiale, tout près de réveilla, il faisait déjà assez clair. Il fut surpris Wroclaw. Personne ne s’est jamais intéressé à par le silence absolu et la douleur. Une douleur résoudre cette énigme intrigante et macabre. monstrueuse aux deux mains. Il sut qu’il avait La Milice et les Services de Sécurité avaient les os rompus, ne pouvant les bouger. Il tourna d’autres problèmes en tête. Les officiels locaux la tête et regarda sa femme du coin de l’œil. A ne voulaient même pas écouter l’histoire de ce moment, il commença à crier affreusement, l’homme mutilé. Sa femme a été enterrée par terriblement, douloureusement. les voisins, sans prêtre, Celle-ci était couchée à car il n’y en avait pas côté de lui, couverte de encore dans ces environs. sang avec une grande Le héros de notre plaie au cou, la gorge histoire, après s’être tranchée. Elle était morte rétabli, est parti pour la et silencieuse. Lui, ne Pologne Centrale, il savait pas comment cela n’entretenait plus de s’était passé. Il était contacts avec ses anciens vivant mais mutilé ne voisins, pour quelles pouvant même pas raisons ? remuer les doigts des Personne n’a jamais mains. Une peur relaté son histoire, indescriptible lui écrasait seulement moi et cela, bien des années après la poitrine. la mort du héros. Au récit de cette histoire, il Il ne se rappelait pas comment il était sorti était excité comme si ce malheur datait d’hier. à grand peine du lit, comment il était parvenu Je regrette de ne pas l’avoir interrogé plus chez les voisins. Il ne se rappelait rien. Il se souvenait seulement de sons étranges, précisément, mais je ne pouvais pas supposer inquiétants dans la chambre sombre, des que je décrirais un jour ce que j’avais entendu fracas, des coups aux murs et aux meubles et de sa part. Aujourd’hui, il est trop tard. Cet homme est enfin cette image cauchemardesque de sa mort vers la fin des années quatre-vingt. femme avec la gorge tranchée. Et moi, je ne me rappelle plus comment il Il se fit soigner pendant longtemps par un aide médecin qui, par miracle est venu ici de s’appelait. Je me souviens seulement de son Zytomierz aux environs de Wroclaw, au lieu prénom : Stanislas. Mais combien y avait-il de d’aller en Sibérie ou au Kazachstan. Stanislas à cette époque ? … Seulement, celui-ci n’y connaissait pas grandTraduit par Paweł Czerwiński chose. Les os de ses mains se sont mal year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

poetry 5-24

Thoughts of budding love take ride on a

SAJID HUSSAIN

sylph's wings, Every sun rises from the day, the day is now,

Pakistan

Running breaths are the name of life,

Knowledge and understanding Every tide has life now ,never before or after it may be unknown,

I dig a ditch to put my all pains,

When it appears on ocean and makes a

When ever it is raining all pains rise up again,

wrinkle,

I wear icy helmet and firy shoes,

The remedy of success is in now then it may be

To keep my mind cool and feet to warm.

never,

On paper boats I set a sail for my destiny,

To stay with now untottering with constancy,

Rivers of tears where flow across the face,

Twilight of success creeps even the darkening

In the shop of coal I buy jewels,

mind.

For a hungry belly to try to fill with words,

Iwan Dartha

Wait to help me angles will come, Doing wrong things nothing else,

Indonesia

And claim for the things to be born on sky, For them take a start by walk to capture, Wrapped into multy layers of treasure of knowledge, Worn to shreds with confusion have no balance.

Objek Penderita Sembunyi di balik topeng tak pasti Menjejali bilik-bilik sempit semakin sepi Reinkarnasi angan-angan lelah mencari

My thoughts fly without wings, In moonlight the ways are milky and lighted,

Hari-hari enggan memecah misteri

I catch glow- worms all the night with closed eyes.

Now

Titik tinta mas makin kelam Nyali pun naas tenggelam

Today is sandwich between yesterday and

Pemilik sumpit makin menjepit

tomorrow ,

Memicing orang-orang menjerit

Gone glow never comes on darked clouds, The unknown mist has no mystery of coming events,

Closed day of now is fresh meadow,

Pendekar juling makin miring Semangat menjual iming-iming

Listening melody of echo of what is, all around,

Berhentilah kau menghardik

Circulating office of life is busy with it,

Biar batin rakyat tak rematik

Glittering stream of present activities when flows Lightening pages of life start to get their glows, TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Bozena Helena Mazur-Nowak Poland

no. 5, November, 2020

Woven into everyday life's An ordinary man's moments

I am slowly falling down I will protect you

The tears of forgetfulness wash away the pain I cuddle you tight in my arms I want you to feel safe and trusting

Autumn came again in warm colors, and a postman still wears short trousers but now wears rubber boots and cape against the rain.

The Butcher greets me from the distance, Our dreams came true, at last since the time I complimented his mince pie. Insatiable mouth want more kisses The Pharmacist ask me Hungry hands and eyes willing for more caress if I have medication for autumn's depression. Rest now my beloved, hold me tight I will protect you from the all cruel world The night will embrace us softly The stars will sing for us heavenly lullaby

In the bakery, which I can reach without pain, freshly baked bread smells good. It does not taste at all like the Polish bread, but it smells good.

Sleep now my darling I love you

The last address I moved to before Brexit, nothing really changed and this is still my place on the earth, although in my heart the memories itch in my blood.

Somewhere away from people Among the high grass Looking deeply into the eyes of Blue clouds Lived alone Unusual everyday Bored and tired Lost and upset But still alive Although heavily battered All over very much By living among people She frosts her eyes to the sun Listening to the whispers of the grass She dreams of better days About unusual stories

It's raining again, A new dog looks into my eyes asking "why is it raining?" He does not like walking in wet weather. A white-haired old chap suffers from rheumatism. Dad walks his old dog behind the rainbow bridge. It is already two years gone. The time is flying by so quickly. Too quickly ... Purple and gold Autumn, all around me. It's raining more often now. Leaves are falling blown by the wind and I am slowly falling down.

year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 â&#x20AC;&#x201C; ISSN-L 2458-0198

Unusual everyday

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

Făcut de-un om cu suflet mic.

Gabriela Mimi Boroianu Romania

Prea nesătui suntem în viaţă De-averi şi bani. Ne folosesc? În cerc Decât un suflet de paiaţă, Mai bine-n dor mă chinuiesc!

Am o umbrelă roșie ca primăvara din inima mea De fiecare dată când o rotesc răsare soarele. Mama zice că e magică Dar mama nu mai e… și iar am plecat fără ea. Ochii tăi iubesc ploaia, nu-ți amintești de ce. Numai că ploaia, mă iubește pe mine. Își întinde brațele umede și mă cuprinde până la piele și îmi sărută fruntea, cu buzele verii ce se stinge. Eu iubesc să alerg, cu tălpile goale, prin iarba aducerilor aminte, poate-poate voi găsi bucuria clipelor când ne țineam de mână. Alea înghesuite într-un colț al sufletului ca o pereche de pantofi, vechi, uitați în ploaie…

Uitarea, însă, te iubește pe tine, cel ce ai rătăcit drumul către copilărie…

Mai bine-mi umplu inima Cu dor şi-o clipă doar trăiesc La îngeri, sus, când voi pleca Să am ce să le povestesc! Faimă, averi, ce-mi trebuiesc? Cu mine-n cer nu le voi lua. Iau doar iubirea, deci iubesc, Iubirea este calea mea!

Îmi scot iubirea la mezat Îmi scot iubirea la mezat, O dau pe „linişte”, că doare, Dau şi bonus, garantat: O mare de lacrimi amare! Îmi scot iubirea la mezat, Cine o vrea să-mi dea „uitare”, Căci eu de ea m-am săturat, Azi îmi plâng sufletul ce moare! Îmi scot iubirea la mezat, Să salte mâna cine-o vrea! Nu cer un preţ prea ridicat, Gratis o dau, să scap de ea!

Îmi scot iubirea la mezat, Prea greu e-n suflet al său dor, Iubirea este calea mea! O dau cu lacrimi şi oftat, Dar... nu găsesc cumpărător. Ce e minutul trecător Trăit fără să simţi nimc? Un simplu pas pe-un drum mizer TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Marija Najthefer Popov Serbia

Letter I am writing this letter, Darling, (which is unexpected result of some uneasiness in me, some black foreboding. I could not resist fear and temptation…) I hope you are well, thanks to God. For many years, the aorta of life poured into my heart ink of sadness, which hurts and lasts… (and they say that time works wonders) That ink overflows with strength of endurance and was not spent on letters, that should have arrived much earlier as confession, plea, regret… whatever, Darling, and smooth our misunderstandings in time… So, year after year, all chances were missed and heart, heart suffered an attack! *** I tried to explain to them that it was fatigue caused by pain, longing, sorrow because of you, us, my Darling, but, who still believes in eternal love? …and while they were performing open heart surgery on me, I held you firmly so they wouldn’t accidentally rip you out of my chest, where you live since I know you and forever, my Darling. There you abide, rein, cause pain, suffocate… but, it is OK! They did bypass and regulated my blood flow

no. 5, November, 2020

saying: only one blood cloth but caused hundred percent blockage! They have no idea, my Darling, that you abide there forever. There you swell like water at the Djerdap, like Fake healing crystals which triples overnight in the water… They don’t know, my Darling, that you are always blocked passage of my life (every love boat you stop and sink…) …. Darling, I wrote selfishly, so much about me. How are you? (I heard you waiting for heart transplant.) To be honest, that news broke me. I decided to write this letter to you, my Darling, and let you know, this morning in the transplant center I wrote and signed: I donate my heart to you, exclusively! (You know, my Darling, when they cut our breasts open you out of mine… and I will jump out of yours…) Then hug me tight and we will fly…! … The clouds are so soft! Heaven is endless eternity! … So much for now. Stay mine! Me, definitely yours! Until our flight into eternity! Yours forever, me! … Written: with ink from my heart-with bloody ink of my life. On the day: quiet ordinary. Important: the day of the meeting of the final and eternal!

year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

Kamrul Islam

Heydayet Ullah Heydayet Khan

Bangladesh

Myanmar (Birmania)

My soul’s cry

“Let Her Pardon”

How could I read the autumnal clouds in your absence?

She's not a crony for an amenity,

My soul’s cry rebounds in the wild wind

But a mother of kids to nurture,

at an unknown beach …

The day is completely murky dark without her

The white catkins cuddle the days over magnificent presence, The night absolutely nightmarish without the yesterday Sewing all the tomorrows in the crippled peeping, wings,

As you'll be an insomniac

You still a shade of the sky

for a whole life.

driving

the

timorous

moon

She's a sun for your day,

The evening star that

So also a moon for your

reigns

night,

the

riddles

quietude.

She's a lamp for your

Into the brook still, some

home,

Ophelia lives in tears

Likewise a compass for

The flaws of Hamlet to me

your journey,

speaks the willow tree,

She's a coach for your

The conundrum of life

game.

and death surfs my brain How could I scan the white waves alone, my For becoming an eternal partner to your life, For becoming a loving mother for your kids, dear? The homeless clouds tired of travels count the She's truly deserved to take the pardon, Even the Angels do the wrong, pains The burial shakes the wind by flared up rains,

She isn't Angel of Allah, a kindhearted women.

Though the passage is blind and dark, still you sing

Pardoning other is a divine word,

In night’s cave with flickering love ; I weep to

Sympathizing your wife is a virtuous deed,

decode

Empathizing her feeling is a vital need,

The mystic words in the wafting tune of So, let it be gone to face a better tomorrow with her. another world…

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Auwal Ahmed Ibrahim Nigeria

Always be Happy

no. 5, November, 2020

Ostavljam ti, crni biser na stolu, pokloni drugoj ženi, možda se njoj posreći - meni je bio baksuz; Nisam mrtva školjka, da skupljam dragulje, ja sam žena - volim sunce;

Ako me, nekada poželiš, otvori album slika, na prvoj stranici piše: Volim te zauvjek - tvoja This life is nothing without loved ones, If you are alone who can keep you accompany? ako ti kažem: ne volim te - lažem sebe; Ako ti kažem, da sam sretna - lažem tebe; Ako, ostanem sa tobom, živjeću u školjci, If you are alone who can wipe your tears? neću znati, kako izgledaju dugine boje; Who can cuddle you and tell you sorry? Life is sweeter with the best people, Be with the happiest people not the annoyed, Be with smiling people not the angry people, This life is good with good people, Making a better world begins with you, I join my hands for good course, Peace is in every place and first in your heart, Words are not gun but they can kill forever, Say sweet words to put smile forever, Smiling is the antidote of unhappiness,

Ne traži me - više! Za tebe sam, mrvica pijeska u oknu pustinje, zaboravi plave kose, zaboravi oči - boje badema, nikada više nećeš ljubiti moje usne; Put povratka, ne postoji k'meni, vjetar me oduvao u okno Sahare, gdje vječito grije sunce, ja ne volim jesenje kiše;

Shwetha A India

You are a sailor of the ship...

In a journey of life called the ship, You are a sailor that controls the ship... Waves may try to stop you from moving.. They would push you back.. Spread your hand as ladder, Hard storms may cloud your senses.. With that we can touch the sky, The unseen Iceberg may hit your ship Lightning, thunder, or heavy rain would bring Rabija Hamidović Zvornik worry in you... It's upon you to deal with it... Bosnia and Herzegovina life will never be a straight path... Learn to ride out of the obstructions... Ostavljam ti crni biser na stolu Stop the thunderstorms that haunt your dreams.. Welcome the waves that pull you.. S tobom, su mi dani kao jesenje kiše, Engulf the cool breeze hoću malo sunca - ne želim te više; Chew the picky thorns.. Koračaj ka svojoj sreći - ne traži me. Break the unseen iceberg.. Mi smo, ispisan roman sa nesretnim krajem; Then you will reach your destination one day.. You will..I bet!!! Idi, ne okreći se ! Na drugom kraju ulice, čeka te nova sreća, sudbina hoće da živim sama; year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

This world is not a permanent home, But our kindness is forever,

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

Kamrul Islam

Bangladesh

Blissful Autumn In every autumn you sprout in my heart with the blessings Of old leaves falling and singing the silent prayers of morning dew. Your secret hands implant in my blood the fragrance of the vibes Of nature, covered with white clouds, catkins, creepers and the Wild weeds ; my grayish pains ink of yours, more of your Yellowish weeps in a mystic canvass having no center, the airy Wings of doves fly in the moderate winds to meet a tree invisible. I hear you sing in the vast silence mixing the cosmic tune From God’s treasures, the angelic glimpse of occult verses. Your lyres I see in gentle air under the sorrowful damsel moon, You’re the bard from the Homer’s lands, bring the plants To heal to refresh the faith, the sores of hearts agonized, Burnt, parched during the summer days. Your face is a ever born simile of flowering woods entwined With the sky, the view, the aroma and auras, the settlement Of thoughts, the duende make me fly to the den of the Muse Basking in the delicate sun to decode the oxymoron of new days. A tale of love twists me, revolves round my soul’s cottage, Every morning I tramp the maze to think of you To be virgin earth, you with your bashful shades, in the shimmers Of moon, grabbing the image of twilights in sporadic rains, Come to the grass to enjoy the mellow music beside the paradigm shift. Your alluvial face plays in the yards of bohemian plants, a live shadow

Of eternal love clips my hands to the heavenly lights in this tranquil And blissful autumn, bringing the chord of sonorities, the message Of reforms and rewards for the endangered humanity…

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Maid Čorbić

no. 5, November, 2020

Bosnia and Hezegovina

He world is unfair Wherever you follow in your footsteps, you will see injustice itself People are no longer as once accommodating and smiling proudly Everything disappears like a spark of fire extinguished in eternal darkness And many will wonder where this transient world is leading Does it always have to be an injustice for life and struggle Why isn't everything as colorful and lush as it used to be What is the charm when people are discriminated against for the sake of appearance The colours of the skin and the flag they wear honorably and proudly Why is the world no longer as unique as the veil of happiness That we all rejoice in successes and things in life Because we were created to help each other Because we love the diversity around us, in a world of injustice The day will come when we will all be embraced Friendly, because the world was unfair But now we are moving towards optimism. Masud Uzzaman Bangladesh

Poet The man's sharp tongue is smooth, somewhat smooth The words are fossils strewn with ice The skin stays awake with a gentle thrill Immerse your eyes in the stars in the night sky Seeing the world from afar Heart cartridges in winter-broken nightclubs That purple clouds text in this pagoda country Moreover the bread fountain sleeps as the giraffe walks He would stagger and sit next to the silence Rupoli handkerchiefs used to fly towards the female friends The sun and the smell of the sea were attached to it Male friends would spit at him In this way he spent his days in the crevices of the mountains No one ever saw him sleep

year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Masud is an eminent teacher, scholar, poet, translator, essayist and publisher in Bangladesh. He is a member of the Bangla Academy (Writers Association) in Bangladesh. His poems have been published in numerous anthologies and magazines in Bangladesh, Italy, India, Belgium, Taiwan, Mexico, Cuba. As a poet and critic, he has organized workshops for writers and participated in international poetry festivals, book fairs and conferences around the world. He has published a wide range of publications, including six books of poetry and six books of literary criticism, three books of translation, and sixteen published books on poetry, comparative literature, and culture. He currently works as a professor of literature at the Institute of Education and Research, University of Dhaka, Bangladesh. He is the founding editor-inchief of the international multilingual literary magazine Teernadaz (www.teerandaz.com), published in Bangladesh.

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

Dušan Pejaković

The law of causality

Montenegro

Interpersonal correlation – A stampede of inequality and what a strenuous activity, injustice such a complicated dynamics. It mainly manifests itself: like this dual current of life’s force misconceptions, misconstructions and poor running down the paths of our doings. judgments A stampede mainly formed out of:

is bulldozing all over the entity of individual It’s much like the law of nature, being. that proportional, inversed logic – so called reciprocity of action and reaction. The world machinery is pushing, irresistibly, a single amorphous template of conduct and the richness of diversity of each individuality it is washed away like dirt after heavy rain. Everything tends to be constructed that way, that all shades of a wide range of colors are being repainted in one of the shades of nonetheless then mechanical-worker gray. The goal is to produce as many units of the identical as possible, to delete differences with one stroke of the keyboard. And what is the only thing left for us, as an option,

being non-stop propagated every single day? Adapt, learn to be like others or simply disappear.

Aftermath of all that rationalizing should be the sum of inputs leading to a desirable outputs. The whole world as my witness that modality of computing and analyzing in the real world - nowadays - is baseless.

Short biography: Dušan Pejaković is a student, volunteer, social entrepreneur and author, based in Podgorica, Montenegro. A passionate reader and nature lover. Currently at the position of MA candidate at the Faculty of Political Science, University of Montenegro. Has been expressing himself through written word from an early age. He writes and creates on a multilingual basis (languages of the Balkan peninsula area, English, Spanish, Italian) Published so far in several books of poetry, culture magazines, as well as via online platforms. In July 2020, he published a book of English poetry “Unrest of lucidity” which can be found on Amazon as well as other places Amazon collaborates with. He also writes prose, primarily embodied in the form of short stories, novellas and essays. His second book of poetry, written in his native language, has been set for publishing in the fall of 2020. He is currently working on a new project, which is underway, and it is a collection of stories. TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Muhammad ishaq Abbasi

no. 5, November, 2020

Pakistan

The Value One man had a vineyard. The bunches of grapes were hanging. I walked to the garden. And I asked the owner of the vineyard, The price of a bunch of grapes. So the price was very high. At the same time, some grapesŘ&#x152; That are separated from the stalk. I asked the price of the grapes lying separately. So their price was very low. I asked the owner of the grapes. Why is there such a difference, between the price of a bunch and the price of grapes apart from a bunch? He said that because of being separated from bunchŘ&#x152; The price of these grapes will also be lower. While grapes with stalk, And the grapes kept separate, were the same kind. But there was a difference in price between heaven and earth Who live in harmony with each other with a generous heart. Their dignity, honour and value increase. And those who get angry over small things. And are separated from one another. In the eyes of others people, Their respect and value are greatly diminished.

Colorful flowers were blooming, In a circle along the river. Inside the circle of flowers, Different birds formed a circle. Inside, the peacock was dancing. When he spread his tail, It looked like a fan. His sarcastic style was overwhelming. His face was as red as a rose petal with pride. He could see nothing but himself. After a while, she stopped dancing. The beauty of the river flow, The beauty of the flowers, The different colors of the birds, and the beauty of the trees also faded before the peacock's dance and beauty. Everyone was praising the beauty of the peacock. But what about the beauty of the maker of this beauty? year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 â&#x20AC;&#x201C; ISSN-L 2458-0198

The Beauty

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

Pankhuri Sinha

Just Names

India

The Invisible War

Of places

With no soldiers

People

Not a single boot down

Streets

No enrollment

Buildings

Just a reign of terror

Avenues

Unspeakable terror

Pathways

For certain people in town People with other countries Other languages The other kind of look People who walk the town Somewhat more dilapidated In times of such invisible wars

In that country left behind Where every single turn Seems to tell a story Mine and yours Strangerâ&#x20AC;&#x2122;s stories Strange stories Where

Such outbursts

Every name

Such outbreaks

Means something

People whose othering Is slowly being completed By this very war. And the last class lecture Has just explained How the earth always remains Calm and stable In these parts of the world.

And suddenly With that click Seems to fit Into the moment Of reaching out Of connecting With far away places Distant lines

The last class has also divided

But confining too

The world in these two halves

Very, very confining

Of the breakable And the unbreakable The last class Has also given

Just names

The explicit command Of keeping them down.

Like that click bringing back Everything from the moment A barrage of memories Heated, charged up Not to be solved What so ever.

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Anna Canić

no. 5, November, 2020

nie opuścisz moich marzeń, Aurelio.

Aurelia (Pentalingual 4.0) You live in my dreams on my song by your cradle without any after you look with his eyes captivating and moved you reply with my smile of joy killing despair here and now - I will stay stop the dawn with your magic, o child of the mystery land and the love of the ages my heart is your shelter, Aurelia.

• Pojawiasz się w moich snach śpiewam Ci kołysankę tulę jak po raz ostatni masz jego oczy rozmarzone i natchnione i mój uśmiech radości walczącej z rozpaczą nie dajesz mi odejść zaklinasz świt, Ty moja mała wróżko, dziecię ziemi czarów i miłości co zwycięża wieki

• Apareces en mis sueños te canto una canción de cuna te abrazo como la última vez tienes sus ojos cautivadores e inspirados y mi sonrisa de alegría peleando con dolor no me dejas ir que puedes hechizar el amanecer tu, mi pequeña hada, hija de la tierra misteriosa y el amor que conquista épocas nunca dejarás mis sueños, Aurelia.

• Στα όνειρά μου ζεις στο νανούρισμα μου από το λίκνο σου δεν έχουμε μετά με τα μάτια του βλέπεις τόσο μαγευτικά και εμπνευσμένα με το χαμόγελό μου απαντάς σαν χαρά σκοτώνοντας απελπισία εδώ τώρα θα μείνω μπορείς να βάλες ένα ξόρκι την αυγή επειδή είσαι κόρη μυστηρίου

year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Serbia

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

και η αγάπη που κατακτά εποχές Santosh Kumar Pokharel – η καρδιά μου είναι πάντα το καταφύγιο σου, Αουρέλια.

• Dolaziš mi iz snova gde smo mi i ti i uspavanke kraj tvoje kolevke tamo nema posle imaš njegove oči zanosne, nadahnute i taj moj osmeh radosti što se izborila sa tugom ostajem tu zaustavi zoru, moja mala čarobnica, kći zamamne zemlje i ljubavi iznad eona

živi u mom srcu, Aurelija.

Anna Canić urodziła się w 1987 roku w Odessie (Ukraina). Ukończyła filologię na Międzynarodowym Humanistycznym Uniwersytecie w Odessie. Pracowała jako animatorka kultury, dramatopisarka (autorka 4 sztuk teatralnych) i tłumaczka 5 języków. Publikowała wiersze, opowiadania i tłumaczenia wierszy w antologiach i almanachach literackich w Łodzi. Obecnie mieszka w Paracinie (Serbia).

Nepal

Speak Love To Be I am aware, aware indeed Let the rites of others and creed To florish but the seed innate To be sown everywhere I won't let Peace be my religion let me peace get. My religion is but a humble smile My religion is nature not it defile I wish to leap dance and enthrall In gaiety, so let live peoples all! Let live people all. I want to win your heart and concealed Your love, and love -whirls that are spilled Hold me tight in your arms around And keep my words all the way spellbound. What more a man may need to be? Speak love to be, speak love to be!

Poet's heart and Futile inamorata This beats haphazardly At times calms down At times I know hardly What way has it grown. At times makes me dance to Those nods that beckon From miles and me take to Abodes for a fun. I know that I don't know To whom shall I vow? Are lots not sincere To whom shall I bow? But sees from afar poet From far it is nice From far cannot catch though From far you rejoice! TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Poland

Gdy księżyc woła solo Lecisz Gdzie wabią gwiazd tysiące Gdzie w szumie fal zasypia molo GDYBY - Polonia Gdzie tonąc w morzu gaśnie słońce

Gdyby ktoś chciał w chmury wzlecieć albo polecieć jeszcze dalej nie było by mu skrzydeł trzeba starczy by lśniły tylko gwiazdy klangor żurawi akompaniował muzyka spektrum ciemnego nieba księżyc jak kreska dal bez wzroku dusza jak człowiek w kapeluszu tak miękko w górę wiatr zrywa ciszę podmuch życia płonąca wieczność chłód na twarzy błyszczące oczy ponad Wiesław Sakowski Poland

Jesteś...

Jesteś Gdzie koi głos strumyka Powracasz tym Co w sercu na dnie Zjawiskiem Które dech zatyka... I Tego Czas mi nie ukradnie...

Jej portret [Her Portrait] Namaluję kiedyś obraz Miłości Najprawdziwszej Pędzlem duszy i zmysłów Bez odcieni kiczowatej litości Serc bez życia Barw zamkniętych w cudzysłów

Bez metafor [You Are... ] Pąków róż Krzyku nocy Bez mieszania się w snach czerni i bieli Jesteś Bez skowytu w odrzucenia niemocy Jak czuły dotyk wiosny Bez koszmarów Pachnący bzami sen majowy W przepoconej pościeli Słowiczy śpiew o dniu radosnym Pijany szczęściem zawrót głowy Namaluję kiedyś obraz uniesień Rąk złączonych Jesteś w tym wietrze Dusz tłumionej ekspresji... Który niesie Dla mnie kiedyś też zakończy się jesień Westchnienie lasu wrzosem tchnące Z kalendarza Przemową kwiatów Zrywam kartki depresji Malwą w lesie Początkiem dnia I świata końcem Jesteś year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Yanush Doyniak

no. 5, November, 2020

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

Santosh Kumar Biswa Bhutan

Hear, oh desuung! The pride of the nation

In divinity, the kindest heart for the people you posses, In your deeds, the congruity of your kin be followed, Tireless in action for the people and for their peace, As a guardian deity, perpetually to quell the torment, The Great Dragon King, as Alcyone for the people, The divine act in itself, grin to see in their fonts. In your grasp, I see the immaculateness of your thoughts, Vivid in pure Orange with the tag1 Desuung' to prosper, As Hygieia of serenity in the realm of your command, Not as Spartan for war, but as a guardian of Peace, To spare from dangerous foe - Corona Virus of this age, You as the supreme commander, the orange boat to lead. No fiascos prevent them from any charitable work, Aside, in Orange, they march like what Soteria did once, Be it the day or night, to battle for the people from pandemic, For security being their need and congruity their point, Not for self alone, but for everyone and the nation, Purely, your vision, oh glorious King! As flawless as ruby. Here I salute you, hear, oh Desuung! The pride of the nation, For your endless commitment against the pandemic, The spirit in you of ownership, as pure as the triple gem, Like Mahakala, you stand firm as the defender Thus, to satisfy the dream the crown had in his abbot, You all as warriors, with Herakles heart for the society's sake. Jigme Jamtsho

Bhutan

The pure heart of universe With the music in diverse Rhythm in most beautiful Reason is just wonderful

Into the wood with peace Clam and tranquility sense Forest Warming all heart with love With oceans of trust and hope Songs of birds to our heart Expressing the melodious of art Friendly nature well known forest Nurture us solely in the purest

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Adam Żemojtel Poland

no. 5, November, 2020

nie kłóć się już ze mną na daremne słowa w hodowlanym stadzie jesteśmy numerem cyfrą oznaczona bez godności głowa a w ustaw dzienniku wszyscyśmy są zerem

Pysznych Myśli Słowa Diego Hernán Raquita

w lustrze jak człowiek bo myśli nie widać rzeczywistość głupim poddaństwem mnie znaczy uczuć jakichkolwiek zdałoby się przydać tęsknota człowiecza bez sensu majaczy bardziej jak automat z instrukcją obsługi kilka przewidzianych dostępnych reakcji od pierwszego droższy nowy model – drugi z ciut większym zakresem starej aberracji już nawet nie myślisz bo też nie wypada z tłumem się jednoczysz i z masą się zlewasz imię nieistotne tak numer zakłada za własne pieniądze sam siebie odsprzedaż idiotyczna maska co mówić zabrania niewidzialny knebel co tłamsi rozsądek głowa z automatu idiotom się kłania ot bez akceptacji nowy masz porządek nawet nie wiesz człeku żeś został uśpiony wszyscyśmy zostali pozbawieni życia system jest wszechwładny wciąż doskonalony wyrok zapisany z karą do odbycia cóż zrobisz gdy wolność skreśloną została sen wielki w niepamięć odpłynął na wieki dłoń znów bez namysłu zgodę podpisała chcąc nie chcąc zmieniłeś kierunek swej rzeki

Argentina

Otra noche Una noche sin dormir llena de sueños echos voz... de tu voz. El cielo abierto esperando mi grito, el mundo dormido pidiendo silencio. Cuento mi vida, escuchas, preguntas, discutes, ríes... cuento mis caminatas, seriamente escuchas. No quiero que termine, mi alma aprieta, vive, se siente liberada. Alma atada a tu voz, por amar tus palabras, provocar tus carcajadas tus silencios, tus enojos, y esperar, siempre esperar tus caricias en ella. Cierro los ojos... Pongo un beso en el aire, lo envió, sueño que te llega, sueño que te gusta... Sueño que te abrazo duermo en vos, me hago cielo por vos, solo para vos.

year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

tak ciemno gdy w duszy zaglądam przestrzenie i jakoś cicho kiedy serca słucham iluzja wolności – bez krat więzienie od smrodu zależna niemyśląca mucha

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

aspetta ancora aspetta di essere riletta, ma non c'è più interesse neanche per le fiabe Italia ne fantasia ne aquiloni che volano in un cielo Dolore altrui spensierato, Intanto il giorno aspetta ancora che mi desto da questo mio pensiero che turba la mia attesa All'altrui dolore si passa accanto di sereno, Senza accorgersi di nulla, ma nel mio petto in fondo batte il cuore Solo un cuore già infranto batte sempre, attende il sole. Può udire le segrete urla. Sameer Goel Molti guardano ma non vedono, Ascoltano ma non odono, India Il pianto altrui è notato soltanto Dagli occhi che hanno pianto. Poem Solo chi è dovuto scendere Almeno una volta all'inferno Può comprendere love and hatred, L'altrui dolore interno. those emotions untold.. Solo chi ha conosciuto la caduta concealed in heart Può sentire il lamento beneath every fold.. Dell'anima abbattuta, Solo chi ha portato la croce what you allow Può dell'altrui pianto fills your heart therein.. Udire la muta voce. a compassion manifold Anna Saracchi or a disharmony herein.. Giovanbattista Fetta

Italia

Attendo il sole Giorno che sei li ad aspettarmi ad aspettare me che vivo dentro ad una nuvola coperta dai raggi di un sole che non mi vuole, resto li indifesa col buio di una notte senza fine incerta come una frase colma di errori di ortografia, ma è inutile cercare di cambiare quando sento che tutto va male, che non esiste più sollievo dentro questo mare nero che trascina la mia barca in avaria, il giorno sta li fermo ad aspettare sempre ancora più insistente di prima non serve più una bugia che pietosa sembra uscita da una fiaba di Collodi e

you live every moment the moment you start loving.. a crossed heart dies every moment with suffering.. love and live a simple way to eternity.. for hatred can't ever bless the posterity.. love thy neighbor God's own commandment.. love blooming in hearts a benign sacrament.

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Poland

Stefano Capasso Italia

Pamięci Naszym Zmarłym

È bello andar, Italia

Każdy z nas musi odejść gdzieś w zaświaty, W tę jasną krainę nieba, Dostanie potem na grobie kwiaty, Modlitwę, której bardzo trzeba.

sopra le nuvole Hai il profumo di fragole e lamponi

I znicz zapłonie smutnym płomieniem, Co serce nam na wskroś przepali, I czasem w głowie powstanie marzenie, By zmarli tak z grobu powstali.

ancora in compagnia della rugiada del mattino, che fatica ad andare via e lo porti addosso

Ponownie zobaczyć i przeżyć od nowa Życie, co się już skończyło, By wypowiedzieć milczące słowa, Zrobić coś, czego się nie zrobiło. Okazać miłość, szacunek, opiekę Osobie, którą się kocha, Bo gdy jej martwą zamkniemy powiekę, Już na to nadzieja płocha. I nie wyrwiemy tego życia z grobu, I nie złączymy ponownie ze swoim, Ból i tęsknotę polecamy Bogu, Gdy w ciszy nad grobem stoim. Serce nam krwawi, cichy szloch się rozlega, Ran wcale nie leczy czas, co wciąż ucieka, A z naszej duszy pytanie dobiega: Dlaczego aż grobu potrzeba, by docenić życie człowieka?

come una promessa di non dare AMORE, senza il tuo permesso.

Opera del Pittore Giuseppe Forte

Ma io ti imploro, incoraggiato dalla fiamma viva di Passione : Vieni da me perché ti amo e solo allora potrai capire quanto sia bello volar sopra le nuvole, come gli uccelli.

Więc kochaj ludzi zanim legną w grobie, Bo żal po nich tylko zostanie przy tobie…

year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Ewa Juda

no. 5, November, 2020

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

Tanu Vermani Kapoor

Barefoot tracing intricate patterns crafted by waves

India

Deep thoughts, reconnoitering footprints as

A Walk To Remember fading sand caves. Reverie or real, a set of footprints next to mine. Entangled...entwined is life’s esplanade

A murmur in my thoughts, each syllable divine

Humbled, I walk on this twirling promenade

I’ll walk with you on all turfs of life...

Garnering blossoms and ferns on this berm

Invoked from heart, in your moments of strife

Prickly thorns and weeds, embraced in my term.

All trails I trail, wayfaring...setting sail,

Pearls of wisdom embedded in exquisite Threads of life poignantly frail... peregrine. Summoning To

find...introspect

from heart’s sanctity...

keeping

heart’s

Fastening yet untwining

niche

pristine. Drifting

mystic felicity. and

Precipitation

swirling

down memory lane I meet you fortuitously time and again Tingles and flutters are still just the same Rationale proffered to detach, sounds too lame Moments hand in hand, we walked together... are enchanted silken threads knotted forever. Meandering as a brook on a rocky terrain No impeding ties to life, no ticking restrain Waltzing and whirling, twisting and winding

devotion

Mellifluous tunes synchronously strumming Bouncing and blushing...cosmically twitched... Embraced the ocean...entranced...bewitched!!

Cascading

rain

altered

zephyr; caresses soul, to make it whole. Abated fire....withered desire, ... when love reversed it’s role. Faintly descended entrancing rain, new hues of life will now ensue.. inebriate my heart, quash this pain; to love, it is so....irrevocably glued. Puddles of joy, mirror the sky, dry crevices all concealed. veil me now; to heal..I’ll try, scars of love sacredly sealed!! TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Fabian Historias De Sentimientos Verdaderos

no. 5, November, 2020

Adam Żemojtel Poland

Simples letras Que se funda las letras en lo gris de la tarde, Convertida en versos por mí simple pluma, Expresada ellas dentro de mí corazón Trasladada a fuego dentro de mí alma. Y que ruja el viento sobres bellos árboles Más allá de todo sobre una tormenta, Luego cuando todo pase y salga el sol Cambiará la historia la voz de un poeta. Le hablará a la vida y rondará el amor En algún escrito convertido en poema, El verá la vida de un color distinto Un color tan fuerte cómo las estrellas. Su camino largo y su andar muy despacio Pero cada tanto se detenga en algo, En algún paisaje que lo vea distinto Inspirado en eso,sus versos sean largos. Versos al amor cómo a lugares mágicos Con tan sólo verlos,fluiran sus palabras, Llevará su mente a lugares distintos Ahí seguramente descansará su pluma. Pluma que descansa cuando el se inspira Si su mente vuela cuando piensa en algo, Piensa que es distinto un loco bohemio Buscando la paz con sus simples letras.

Pysznych Myśli Słowa tak ciemno gdy w duszy zaglądam przestrzenie i jakoś cicho kiedy serca słucham iluzja wolności – bez krat więzienie od smrodu zależna niemyśląca mucha w lustrze jak człowiek bo myśli nie widać rzeczywistość głupim poddaństwem mnie znaczy uczuć jakichkolwiek zdałoby się przydać tęsknota człowiecza bez sensu majaczy bardziej jak automat z instrukcją obsługi kilka przewidzianych dostępnych reakcji od pierwszego droższy nowy model – drugi z ciut większym zakresem starej aberracji już nawet nie myślisz bo też nie wypada z tłumem się jednoczysz i z masą się zlewasz imię nieistotne tak numer zakłada za własne pieniądze sam siebie odsprzedaż idiotyczna maska co mówić zabrania niewidzialny knebel co tłamsi rozsądek głowa z automatu idiotom się kłania ot bez akceptacji nowy masz porządek nawet nie wiesz człeku żeś został uśpiony wszyscyśmy zostali pozbawieni życia system jest wszechwładny wciąż doskonalony wyrok zapisany z karą do odbycia cóż zrobisz gdy wolność skreśloną została sen wielki w niepamięć odpłynął na wieki dłoń znów bez namysłu zgodę podpisała chcąc nie chcąc zmieniłeś kierunek swej rzeki nie kłóć się już ze mną na daremne słowa w hodowlanym stadzie jesteśmy numerem cyfrą oznaczona bez godności głowa a w ustaw dzienniku wszyscyśmy są zerem

year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Argentina

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

prose 25-30

Andrzej Sarwa

Zagadka jesiennej nocy Usiadł zupełnie przytomny, tak jakby wcale nie kładł się spać tej jesiennej nocy. Szeroko otwartymi oczyma wpatrywał się w ciemność, jednocześnie wytężając słuch, bo zdawało mu się, że obudził go jakiś dźwięk.

Ale wokół panowała cisza. Cisza kładąca się gęstym woalem na wszystkim wokół. Lecz w tej ciszy i mroku czaiło się niewiadome. Coś, co sprawiło, że wybił się ze snu i teraz siedział, z uwagą nasłuchując i wypatrując oczy. Po omacku sięgnął ręką na stojący w pobliżu stolik, gdzie wieczorem zostawił papierosy i zapałki.

całkiem normalnie. Nawet jeśli obudził go jakiś dźwięk, to pewnie mający całkiem naturalne pochodzenie. Może był to krzyk nocnego ptaka, a może uderzenie wiatru o szybę. Dziwił się sobie samemu, że wpadł w panikę, nie mając ku temu absolutnie żadnych powodów, ale jednocześnie nadal rozglądał się po pokoju, w poszukiwaniu czegoś, co mogło mu zagrażać. Drgały w nim wszystkie włókienka mięśni i nerwów i miał tę pewność, że już do rana nie zaśnie. Przecież zdawał sobie sprawę z tego, że powinien dobrze wypocząć, bo jutro czeka go ciężki dzień.

Zgasił więc lampę i jak najwygodniej ułożył się w pościeli, pod przymknięte powieki usiłując przywołać sen. Ale daremnie. Za to w czaszce poczęły mu się kłębić tysiące najróżniejszych myśli, a Z lubością zaciągnął się jedna straszniejsza od dymem. drugiej. Naraz Skądś, z daleka, jego przypomniał sobie uszu dobiegł warkot wszystkie opowieści o samochodu i jeszcze duchach, jakie zasłyszał w bardziej odległe dzieciństwie. Położył się poszczekiwanie psa. na brzuchu, starając się myśleć o czym o czym Już miał się na nowo położyć, rozgniótłszy innym. Nakrył głowę kołdra, lecz nie na wiele wpierw niedopałek w popielniczce, gdy gdzieś się to zdało. w kącie pokoju, tuż za ciemną i masywną bryłą Męczył się tak z pół godziny, a może dłużej. szafy, zamajaczyła w mroku sylwetka Potem zły na samego siebie odrzucił człowieka. przykrycie, znów zapalił światło i boso Zerwał się z posłania i podbiegłszy do stołu poczłapał do kuchni. Tutaj, w sobie wiadomym zaświecił lampę naftową, po czym omiótł schowku, czyli w szczelinie pomiędzy pokój bacznym spojrzeniem, ale nie dostrzegł kredensem a ścianą stała napoczęta litrowa niczego podejrzanego. flaszka bimbru. Na sosnowym mocno podniszczonym stole Wyjął ją teraz, wyciągnął korek i stała szklanka–musztradówka z na wpół napełniwszy musztardówkę do połowy, wypitym kompotem. Podniósł ją teraz i duszkiem wypił. W ustach i gardle poczuł wysączył do końca zimny i niesmaczny już wstrętny smak taniego alkoholu, nabrał więc napój. Nie rozumiał co się z nim działo. kubek zimnej wody z wiadra i pił ją długimi Uświadomił sobie jednak, że zachowuje się nie TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

łykami, aż przełyk przestał go palić. Przysiadł na kuchennym taborecie i zapatrzony w ciemne okno, czekał na uczucie ulgi i odprężenia, jakiego doświadczał zawsze w kilka minut po wypiciu bimbru. Ale nie dane mu było się nim porozkoszować, oto bowiem, skądś z sypialni, do jego uszu dobiegł dźwięk – realny, jak najbardziej realny, nie będący bynajmniej produktem wyobraźni – przypominający może nieco płacz noworodka. Poderwał się na równe nogi. Kwilenie nie ustawało. Poczuł jak cierpnie mu skóra na plecach, a czoło pokrywa się zimnym potem. Nie miał zamiaru udawać się na poszukiwanie źródła tego dziwnego dźwięku. Wiedział, że do niego nie dotrze. Skąd wiedział? Tego nie potrafił uzasadnić. Po prostu wiedział...

no. 5, November, 2020

Zrazu nie słyszał niczego, tyle że czuł czyjąś obecność w pokoju. A może to było tylko złudzenie?... Ale nie, to nie było złudzenie. Do jego uszu jęły dobiegać ciche popiskiwania i jakiś dziwny dźwięk przypominający nieco posykiwanie rozdrażnionego kota, który chce odpędzić niemiłą mu osobę.

ich nie słyszał. Żona leżąc obok niego ciężko Nie był w stanie niczego uczynić. Ból pochrapywała. Z niechęcią odsunęła się na sparaliżował go, unieruchomił. skraj posłania, kiedy wreszcie na dobre A dom wciąż drżał od uderzeń. Teraz układał się obok niej. łomotało dosłownie już wszędzie. Zdawało *** się, że solidny poniemiecki budynek, Pewnie nie spał długo, bo kiedy otworzył wymurowany z czerwonej cegły, lada moment oczy wokół panowała smolista ciemność. rozleci się na kawałki. year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Coś głośno uderzyło o szafę. Potem jeszcze i jeszcze raz. Przestraszony poderwał się i usiadł. W głowie mu wirowało, a wyschłe usta i gardło domagały się wody. Chciał wstać, zaświecić światło, zobaczyć co się dzieje, ale nie mógł. Jakaś potworna siła przyciskała go do łóżka. Nie był to jednak człowiek, ni żadna inna istota z krwi i kości. Było to tak, jakby nagle, w jakiś niezwykły, niesamowity sposób, wzrosła siła grawitacyjna. Tymczasem cały pokój rozbrzmiewał odgłosami Ponownie nalał sobie ciosów jakie ktoś czy coś bimbru, ponownie wymierzało szafie, napełniając ścianom... Robiło to musztardówkę – tym wrażenie jakby cały dom razem po wręby – i wypił drżał aż do fundamentów. palący płyn dwoma, czy Poczuł, że obudziła się trzema łykami. Oszołomienie nadeszło prędzej niż się także i żona, i że również ona nie może – mimo spodziewał. Wraz z oszołomieniem zaś iż czyni takie próby – podnieść się z posłania. zobojętniał. Był pijany, kręciło mu się w Wkładając w to cały wysiłek, nadal głowie i chciało mu się śmiać ze swoich próbował wstać. I może by mu się to udało, irracjonalnych lęków. Posiedział jeszcze przez tyle że w pewnym momencie poczuł chwilę na posłaniu. Ciężki sen spadł na niego niesamowity ból w rękach. Wręcz słyszał, jak nagle i chociaż z różnych stron pokoju pękają mu kości przedramion. Ale słyszał też dobiegały niepokojące dźwięki, on już niesamowite, przedziwne charczenie żony.

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

Nie pamiętał jak długo to trwało, bo stracił Šahdo Bošnjak, przytomność. Gdy się ocknął było już widno. Zaskoczyła go cisza, absolutna, niczym nie Bosnia and Herzegovina zmącona cisza. I ból. Potworny ból w obu rękach. Usiłował nimi poruszyć – nie udało się. San noćnog leptira (roman) Wiedział, że ma pogruchotane kości. I. Dio: zvali su ga noćni leptir Odwrócił głowę i kątem oka spojrzał na żonę. 8. Poglavlje

W tym samym momencie począł krzyczeć, przeraźliwie, strasznie, boleśnie.

Sljedećeg dana Salem urani i nađe se na Leżała obok niego zlana krwią, z wielka elementari prije sedam sati. Uskoro dođe raną na szyi, z rozdartym gardłem. Leżała vlasnik, čovjek srednjih godina, sav utegnut i martwa i milcząca. I nawet nie wiedział jak się spečen kao opeka, dugo nebrijanog lica i od to stało. On żył, ale okaleczony, nie mogąc nespavanja podbuhlih i nawet poruszyć palcami u crvenih očiju. rąk. Nieopisany strach Salem je o njemu znao przygniótł mu piersi. toliko koliko je čuo od Nie pamiętał jak drugih. A čuo je da do wygramolił się z łóżka, jak imetka nije stigao lahko, dotarł do sąsiadów. Nie da je krenuo od nule, pamięta niczego. Jedno co varakao se i dovijao kako pamięta to owe dziwne, je znao i umio ne bi li niepokojące odgłosy w ciemnym pokoju, stukoty stekao ovo što sad ima. i walenie w ściany i meble, Prije rata imao je samo i w końcu ów koszmarny elementaru, bijedno widok kobiety z plaćao nadničare, varao ih i zakidao na razne wyszarpanym z gardła kawałem mięsa. načine. Usto, dirinčio i on sa ženom, kćerkom i *** dvojicom sinova, da pocrkaju, a pred rat dao se Leczył się długo. Doglądał go felczer, który na šverc devizama. Pa kad mu je krenulo, jakimś cudem z Żytomierza zamiast na Sybir kupio je obojici sinova auta i počeli su da czy do Kazachstanu trafił właśnie tutaj, w taksiraju, što im je bilo samo pokriće za okolice Wrocławia. Tyle że ów felczer niewiele preprodaju novca. Tako su zgrnuli pozamašan umiał. Źle poskładane ręce źle się pozrastały. kapital. U ratu i poslije rata bavio se raznim Władał nimi, lecz z trudem. poslovima i samo ih je razgranavao kao pauk Od tamtej nocy zawsze sypiał przy mrežu, da im se nije vidjelo kraja ni konca. zapalonym świetle. Tak jakby światło mogło Kapital je u ratu ulagao u cigarete, kahvu i bilo go wtedy uratować. Jego i żonę... koju drugu robu, koja bi donosila makar koliku dobit. Borcima i izgladnjelom narodu prodavao bi i po višestruko većim cijenama nego što bi kupovao, naročito dok se mjesto TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

nalazilo u potpunom neprijateljskom okruženju. Kažu da je imao čvrste veze i pouzdane kanale, kojima je trgovao s neprijateljem, čak i za vrijeme neprijateljskog okruženja. Onda se dosjetio i nabavio dva mobitela te narodu naplaćivao skupe, većinom međunarodne telefonske razgovore, i po nekoliko puta skuplje od realne cijene. Zadnje ratne godine kupio je dva autobusa, jedan nov i jedan polovan, dobro očuvan, pa je pomoću veza i novca, naravno, oba sina izvukao iz Armije, kako bi se dali na prevoz putnika i robe na međunarodnim linijama, pri čemu bi za prevoz paketa, pisama i novca iz inozemstva naplaćivao skupu proviziju. Pritom je bilo čudno da njegovi autobusi ni na jednom neprijateljskom punktu, na koji bi nailazili, nisu imali bilo kakvih problema. A nakon rata kupio je još jedan autobus, domalo još jedan da bi napokon otvorio suvremeni servis za kompletnu popravku motornih vozila. Odmah su pohrlili razni inspektori, poreznici, policajci i mnogi drugi, kojima si morao učiniti kakvu uslugu ili pružiti koju markicu kako bi ih imao pri ruci, i u ruci; i kako je to davanje ličilo na vreću bez dna, a on bio polupismen i apolitičan čovjek, to mu se sva poznanstva, sve veze i sva moć svodili na podmićivanje korumpiranih ljudi u vlasti. Kako bi mogao da pliva, a da ne potone, u ova teška vremena za poslovne ljude, to je morao sve više da podmićuje nezasite administrativne parazite sve do načelnika općine, načelnika ponajviše. Zato je sve više i

no. 5, November, 2020

sam radio, na sve načine zakidao jeftinu radnu snagu, švercovao, varao, muljao, batrgao se na sve strane, slično golemoj sipi kad joj odsijeku koji pipak. Sinovima je prepustio autobuse i servisnu radionicu, dok se on posve okrenuo i posvetio elementari i mnogim švercerskim poslovima. Pričalo se da je jedan od onih seljakastih, neobrazovanih gazda, beslovesnih skorojevića, koji nije znao, što se kaže, za ragbet sebi ni drugima. Život je osjećao animalno, kandžijao sebe i druge oko sebe; ni kad sit, ni naspavan, ni dotjeran; ni kad izaći među ljude: ni u džamiju, ni u kahvu, ni na kahar, ni na veselje; za njega bi govorili da je jedan od onih što idući jedu, idući spavaju, idući pišaju; čovjek koji je postao sam svoj rob, rob rada, rob paranoičnog straha od siromaštva, i rob vlastite fiksne ideje o gomilanju bogatstva – koje nema drugu svrhu do da bude samo sebi cilj. Pa kad đavo takvima posve zagospodari, kad ih sasvim obenđija, tad napokon dođe po svoje. Kad im svega bude dosta, kad makar i na tren shvate svoje zablude, svoje greške u životu, tad sami sebi presude – najčešće ih nađu na kakvom tavanu, ili u podrumu, kako su se objesili o nekakav stari konopac, jer su smatrali štetom za tu priliku upotrijebiti nov; ili će, u najboljem slučaju, radeći i hodajući završiti u kakvom jarku, nalik na crknutog pacova. Iz razmišljanja Salema trže glas “spečenog”: – Šta trebaš, momak? – Trebam gazdu, vlasnika elementare. – Ja sam vlasnik, šta želiš?

year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

Salem se plaho iznenadi. Prvo je pomislio da ga “spečeni” zavitlava, da je jedan od radnika, koji voli da se šali; a kad vidje da je ozbiljan i da očekuje odgovor, tad reče: – Čuo sam da trebate radnike? – Možda trebam, a možda ne trebam. Ne ličiš mi baš na nekog radnika. Znaš li uvjete? – Pa, čuo sam nešto... – Aha. Evo ovako: radi se dvanaest sahata svakog dana, osim subote i nedjelje, koje su slobodne. Dnevnica je dvadeset maraka, ako je hrana tvoja, a ako je moja, dnevnica je petnaest maraka. Nema zdravstvenog ni penzionog osiguranja, a posao je naporan. Ukoliko zadovoljiš, možeš ostati duže; ne zadovoljiš li, slijedi ti otkaz. Posao je normiran pa ako ne izvršiš normu, dnevnica će ti biti umanjena. Budu li ti odgovarali uvjeti, možeš sutra doći na posao. – Ali jučer su mi rekli da je dnevnica nešto veća... – Slušaj, momak, možda je jučer i bila, ali jučer je jučer, a danas je danas. Ako ti se ne sviđa, ne moraš prihvatiti. Salem kratko razmisli pa odluči: – Dobro, prihvatam. Samo, ja bih radio već danas, a hranio bih se od sebe.

– Zar odmah, od danas? Jesi li donio radnu odjeću i hranu? – Jesam. – Uredu. Radno vrijeme je od sedam ujutro do sedam uvečer. Prvi dan rada na elementari bio je

najnaporniji dan u Salemovom životu. Radnici su bili podijeljeni u grupe, većinom po četverica. Svaka grupa je imala svoju miješalicu, koja miješa smjesu od koje se prave elementi, i presu s kalupom u kojoj se izlivaju. Norma je bila visoka, sunce je nesnosno pržilo, a gazda je svakog časa obilazio grupe, nalazio zamjerke i vikao na radnike. Salem nije bio navikao na tako težak fizički rad te se nakon radnog vremena osjećao kao da ga je samljeo kakav vodenički žrvanj, usto su mu ruke sve bile poprištene nabubrelim vodenim plikovima. No, i pored toga, njegova grupa nije bila ni blizu ispunjenju radne norme, što je gazda uredno pribilježio u svoju bilježnicu. Narednih dana Salem je popravljao fizičku spremu, mišići su ga sve manje boljeli, krvavi žuljevi na dlanovima i prstima popucali su i sasušili se pa je sa svojom grupom bivao sve bliže ostvarenju zadate norme. Bio je siguran da će je do kraja mjeseca dostići pa i prestići te tako nadoknaditi u početku izgubljeno. Ali sve više ga je brinuo gazda, išao mu je na živce, postajao je nesnošljiv. Neprestano je trčkarao od grupe do grupe, znojan, zadihan kao pas, galamio, psovao, pa čak i vrijeđao radnike, laćao se čas lopate, čas miješalice, čas prese, da bi ljudima, tobože, pokazao kako se radi, nezadovoljan kad bi ljudi sjeli da jedu, vikao na njih i požurivao ih da im je svaki zalogaj prisjeo u grlu; ljutit kad bi koji od njih otišao u nužnik, ljutit ako bi opazio da su samo ma i ispravili kičmu, da bi im nakon radnog vremena redovito nalazio TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Trećeg dana predvečer Salem se vratio s posla, umoran, ali zadovoljan što je zaradio još jednu dnevnicu. Sobna vrata bila su malčice odškrinuta pa je već na hodniku oćutio majčine prigušene jecaje, a potom i očeve ljutite, optužujuće riječi: – Sve nam je to namjestio načelnik općine! Sve je to Fejzino maslo, sve! Dao je nalog inspekciji da nam zaplijene robu i kamion, a zatim je otišao u Tursku na odmor, kako ne bismo u njega posumnjali i kako bismo povjerovali da se to dogodilo bez njegovog znanja. Sve je to unaprijed podlo smišljeno i dobro isplanirano, kako bi me smekšao, natjerao da kleknem na koljena, njemu na aman, i zavapim za milost! Salem polahko, na prstima, uđe u sobu, pokušavajući da shvati o čemu se radi. Majka je sjedjela za stolom, glave podnimljene rukama i plakala. Otac se ushodao po sobi, nesretan, ojađen, puši i uzdiše pa samo što ga ne strefi srčana kap. Salem sav pretrnuo, teško shvaća šta se dogodilo, a razumije toliko da se dogodilo neko golemo zlo, nešto ružno, ljigavo, te jedva istisnu pitanje:

– Šta je to bilo, mama?! – Ah – uzdahnu majka, dok su joj se riječi gušile u grlu – tržišna inspekcija nam je sve zaplijenila, i kamion, i robu, u koju smo uložili sav novac, sve što smo imali. Sad će protiv nas podignuti krivičnu prijavu, dati nas na sud! Sljedećeg dana na poslu gazda je bio oduran, odvratno nesnošljiv, kao i obično, ali Salem, zaokupljen drugim nedaćama, nije ga skoro ni primjećivao. U mislima su mu jedino roditelji, nepravda koja im se nanosi i njihova tuga, trpljenje i patnja koju podnose zbog toga. Toliko su bili skrhani i ojađeni da su ga podsjećali na ptice odsječenih krila ili na leptire ulovljene u mrežu. Žalio ih je do boli i pitao se: ima li kraja ljudskoj podlosti? Najprije su im oduzeli pravo na posao, istjerali ih na ulicu. Potom su ih moralno izblatili, žigosali, a sad su im uskratili svako pravo i svaku nadu da se snalaze kako znaju i umiju, da bilo šta rade, da od nečega žive. Uskraćuju li im to pravo na postojanje, pravo na život? Nije mogao razumjeti da postoje i takvi ljudi: bezosjećajni, samoživi, sebični do gramzivosti, do potiskivanja i samozatajenja svega čovječnog u sebi. A postoje, i to u ogromnom broju; zato se događaju toliki zločini i tolika zla u svijetu. Zatim se sjeti kako je štokad razmišljao o vječitoj moralnoj dilemi: smrtna kazna za zločince – da ili ne? I o tome kad bi se našao u specifičnim, sudbinskim životnim okolnostima – da li bi mogao ubiti čovjeka, makar bilo u pitanju ti ili on, pa ako bi se radilo i o kakvom zlikovcu? Čas je smatrao da bi

year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

kakve greške, kako bi ih zakinuo za koju marku. Svakim danom sve je više pokazivao svoje pravo, bezdušno lice. Sa Salemom u grupi nalazili su se još momak sa srednjom ekonomskom školom i dva starija čovjeka, zidara, koji su samo radili i pokorno, bez riječi, trpjeli sva šikaniranja i ponižavanja. Vjerovatno su ih životne okolnosti prinudile na to.

no. 5, November, 2020

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

morao, čas da ne bi mogao, da bi na kraju zaključio kako je to dilema na koju bi jedino život, jedino takva realna situacija, dala jasan odgovor. Ali, sad više ne, sad je bez dvojbe na strani smrtne kazne za zločince i sasvim je siguran da bi, bez truna griže savjesti, i sam zlikovca mogao lišiti života. Potom se stao čuditi kako to neki ljudi osuđuju smrtnu kaznu i smatraju je nehumanom makar bio u pitanju i višestruki zločinac nad nedužnim žrtvama. Bilo kako bilo, ukidanje smrtne kazne za zločince – činilo mu se više nehumanim i velikom nepravdom prema žrtvama zločina. Sjetio se Haškog suda za ratne zločine i pomislio – kako to ljudi mogu suosjećati, biti na njegovoj strani, braniti ga, biti humani prema jednom zločincu, a ne suosjećati, ne biti na njihovoj strani, biti zapravo nepravedan prema desetinama pa i stotinama nevinih njegovih žrtava? Gdje je tu pravda i gdje je tu humanost? Nije li to ironija, ismijavanje i izrugivanje pravde? Činilo mu se kako je red nekih bitnih stvari u ovome svijetu pobrkan, kako je nepopravljivo apsurdno postavljen. Došavši u stan, zatekao je ojađene roditelje, koji su ga uporno odvraćali od zaposlenja na elementari. Govorili su da je to za njega prenaporan posao, a on je bio uporan da radi bilo gdje i bilo šta, samo da ne bude dalje njima na grbači. Majka ga upita je li mu bilo teško, je li se umorio, i pruži nekakvo pismo.

Odmah prepoznade rukopis. Tako sitnim i nečitkim slovima piše samo Kerim. Odluči da pođe u svoju spavaću sobu, a onda umorno tijelo opruži na kauč i poče da čita: “Dragi druže! Nalazim se na Sarajevskom aerodromu, neposredno prije polijetanja aviona za Tursku. Dosad je sve teklo po planu. Ovih sto pedeset maraka šaljem ti kao tvoju zasluženu plaću, što ona zaista i jeste. Jer tata nije bio dokraja korektan prema tebi. Ipak, ja nisam u svemu na tatu, zar ne?! Srdačan pozdrav Kerim P. S. Pripazi na Meri. Zgodna je ona cura – rijedak dragulj! Javit ću ti se iz Turske.” Čim završi s čitanjem, razmota pismo dokraja, a iz njega zalepršaše novčanice. “Kakav cinik”, bilo je prvo što mu je palo napamet. Onda malo razmisli pa zaključi: “Ne, ne, nije on takav. Nije toliko iskvaren. Ili je na majku ili još nije stigao da se iskvari. Uostalom, sam život će to najbolje pokazati. No, sasvim sam siguran da on nema nikakve veze i da ništa ne zna o prljavoj igri i o podlosti njegovog tate prema mojim roditeljima. Izvjesno je da on to ne bi ni odobrio, a kamoli učinio. Jest površan i neodgovoran, ali barem nije iskvaren. Eto, i novac je poslao ne novčanom uputnicom ili makar u preporučenom pismu, već ovako, u običnom.“

– Stiglo je danas – veli. – Na njemu ne piše ko šalje već samo ko prima. TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

no. 5, November, 2020

atâta emfază și lux de amănunte, încât acesta lar fi putut recunoaște, chiar și fără ajutorul ei. Păstră pentru sine nedumerirea ce-l Romania neliniștea, datorită modului în care Lea îi Dileme (cap. 24) vorbise despre el cu numai o zi înainte și care exprima cu totul altceva decât admirația și A doua zi, toată familia era în fierbere. entuziasmul de acum. Își făcea multe griji dar Carlos își anunțase sosirea la Otopeni în după trebuia să lase viața să-și urmeze cursul firesc amiaza zilei în curs dar, deși toată lumea îi iar problemele ce vor apărea, sau dacă vor înțelegea graba, nimeni nu se simțea pregătit apărea, se vor rezolva la momentul potrivit. La ora 15 avionul ateriză cu precizia unui pentru o asemenea confruntare. Lea era convinsă că dormise, numai datorită viselor orologiu pe pista aeroportului românesc și la felurite care îi animaseră somnul, în continuu. scurt timp după, pe poartă începură să curgă Sentimentele îi erau amestecate cu frenezia călătorii, primiți cu bucurie de către cei dragi care îi așteptau cu brațele intensă a perspectivei de pregătite, pentru o lungă a se regăsi în brațele și afectuoasă îmbrățișare. iubitului. Niciodată nu Lea fu propulsată de un fusese atât de emoționată impuls necontrolat și și îndrăgostită. Încerca să fulgerător în brațele participe concret la iubitului, care se pregăti pregătirile ce se făceau în s-o primească râzând în casă pentru primirea unui hohote, abandonând la oaspete atât de special, timp valiza. O strânse cu dar nu făcea decât să disperare la pieptul lui, încurce bunul mers al îndelung lipsit de treburilor. privilegiul acela mai Mama, a cărei răbdare deseori venea pusă la încercare de stângăcia necesar ca aerul, umplând-o de sărutări, ei, îi recomandă cu iritare rău ascunsă să se șoptindu-i cuvinte doar de ei înțelese. Silvia Giurgiu

– Tată, ți-l prezint pe Carlos! ciripi Lea, cu zbenguiau asemeni unor fluturi printre florile obrajii aprinși de fericire și emoție. Cei doi își minunat colorate și parfumate ale dragostei. După masa de prânz, tată și fiică au pornit strânseră mâinile cordial, zâmbindu-și ușor către capitală să-l aștepte pe Carlos și să-l stânjeniți de imposibilitatea de a comunica aducă în sânul familiei care-l acceptase deja, într-o limbă comună. Niciunul nu cunoștea firesc. Pe drum Lea îi vorbi tatălui despre el cu limba celuilalt, așa că erau puține speranțe să year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Tatăl asista emoționat la fericirea lor și-i fu ocupe de camera ei, și atât. Bucuroasă Lea se evaporă ca o iluzie, ascunzând amuzată un suficientă o privire, ca să-l evalueze pozitiv pe bărbatul care urma să-i devină ginere și tată surâs ștrengar. Se lăsă să cadă cu un suspin de fericire pe nepoțelului său. Cei doi reveniră cu picioarele patul răvășit și se înfășură ca o pisică alintată pe pământ, jenați de spectacolul amuzant pe în cearceaful imaculat. Rămase astfel minute care-l oferiseră inconștienți, dar fericiți peste în șir, surâzând visătoare gândurilor ce se măsură.

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

poată avea o discuție ca între bărbați, după cum și-ar fi dorit fiecare. Lea își luă imediat în primire rolul de translatoare pe care avea să-l desfășoare cu prisosință în următoarele zile. Liviu trecu la volan, ușurat că nu trebuie să-și exercite incapacitatea ingrată de a se exprima prin intermediul altei persoane, ceea ce-l făcea să se simtă deodată, limitat și incult. Lea înțelegea perfect starea prin care treceau cei doi și se amuza maxim, căci știa foarte bine cât de dobitoc te poți simți când nu te poți exprima. Le-a explicat la fiecare motivul amuzamentului ei și au râs împreună.

circulație! După ce Lea traduse lui Carlos, izbucniră amândoi într-un hohot de râs care dezmierdă inima greu încercată a tatălui. Mașina zbura lin pe asfaltul încă umed, după ploaia ce abia încetase.

Conversația celor doi nu încetă nicio clipă până la Brașov, când Lea își rugă tatăl să oprească la Bran, pentru a-i arăta lui Carlos faimosul castel care înfierbânta imaginația lumii întregi. Liviu rămase în mașină, oferind celor doi îndrăgostiți ocazia unei plimbări speciale, într-un loc plin de istorie și magie. După mai bine de o oră de bucurie absolută, în – Lea, nu pot să cred că mă aflu aici, lângă care se plimbară și explorară fascinați tine! șopti Carlos cu ochii frumusețea unică a umeziți de fericire. locurilor, sărutându-se pe Tocmai când nu mai aleile umbrite tainic de credeam să te mai văd copacii maiestuoși ai vreodată! parcului, pătrunși până în adâncul sufletului de – Crede-mă, că și importanța momentului pentru mine e la fel! Știi al și intensitatea cui e meritul, nu? spuse sentimentelor ce-i Lea cu o umbră de răscoleau, cei doi vinovăție în glas. Eu nu îndrăgostiți se întoarseră am fost în stare să-mi cuminți la mașină, recunosc sentimentele, scuzându-se pentru dorințele, așteptarea la care-l supuseseră pe bravul lor responsabilitățile... – Nu e cazul să te justifici și nici să te simți șofer. Acasă, așteptarea devenise încordată și vinovată, iubito! Acum suntem împreună... toți trei! completă el cu tremur în glas, atingând cu emoțiile creșteau odată cu kilometri parcurși pioșenie abdomenul delicat, ce adăpostea de bolidul neînduplecat. Liviu își petrecuse timpul împărtășind soției la telefon toate miracolul lor. – Da, ai dreptate! Indiferent al cui e meritul, impresiile și constatările făcute, descriind cu e momentul să ne bucurăm de fiecare clipă ce lux de amănunte impactul pe care-l avusese ne-a fost dăruită! Cel puțin, eu asta am de gând asupra lui întâlnirea cu noul personaj. Insistă mai mult asupra limitelor neplăcute pe care le să fac! sublinie Lea cu un sărut, decizia luată. impune necunoașterea limbii și care îi vor – Faceți abstracție de prezența mea! îi pune în situații jenante pe toți. Lea urma să încurajă Liviu, observându-le reținerea. Afară aibă multă bătaie de cap. de faptul că nu înțeleg o boabă din ce vorbiți voi acolo, promit să nu trag cu ochiul și că mă voi concentra exclusiv la semnele de TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

essay 31-35

Lidia Stoia Romania

În întâlnirea cu toamna

no. 5, November, 2020

dea sprijin la nimeni şi nici nu întinde mâna să ofere-ajutor, unii... aleşi în stat nu fiindc-ai votat... şi-asta, nu-i o-ntâmplare, cum, nu-i nici un loz, la noroc, cumpărat, să se trezească vreunul câştigător, printre atâtea mizerii umane, să mai poți totuşi să-ți opreşti năduful sudalmei în scuipatul din podul palmei, în întâmpinarea toamnei, să-i dai voie vieții să fie frumoasă, viața, copleşitor de generoasă în oricare anotimp, că, mie... degeaba-mi vine să țip... de unul singur, nimeni să nu poată să schimbe nimic când... nu prietenia, nu iubirea şi nu mustrări de conştiință morale, ci interese banale conduc lumea dup-un chip stereotip, pe mulți pentru-a gândi durându-i gândul de-a lungul vieții în nulități schilodit, tu... fiindc-ai iubit, întrebându-te deseori, unde-ai greşit de te doare şi pentru ceilalți în continuare, şi la ei gândindu-te, nu numai la tine şi la ce-ți convine, toamna... între fapte umane, instalându-şi în drame fără pic de ruşine coloratura sa, aducând cu dânsa vântul şi frigul, şi... zilele scurte şi ploaia, ce... tot din cer o cădea, completând ca un reproş din fundal armonia cu cenuşiul sufletului şi-al inimii, şi cu toate ofurile şi durerile lumii, oamenii, orice putând deveni într-un posibil numai de dânșii urnit în oricare-anotimp, dar c-un gând debil cum să reuşească ceva deosebit... ei, înaintea nasului, întrezărind doar poftirea pe care-o pot înțelege cumva cum că le-ar da împlinirea măcar pentr-o secundă, când, de-o mare de clipe le e doldora viața, în care n-a înțeles nimenea că-n trăire nu atârnă nimica de-un fir de păr, nici de şireturi

... Cum vara păruse a se-mbia negrăbindu-şi plecarea, a venit între timp toamna clipind de sub nori printre ploi alternate de zile cu soare, vara, neputând ține soarele doar pentru ea, peste lume amestecându-se un forfot bogat de culoare, toamnei... când agitată când liniştită, ca un pictor impresionant ce împrăştie din paletă tonuri de ocru, de galben, maro şi oranj, să nu îi pese, că, simfoniile ei de nuanțe, aduc în suflet melancolie şi gânduri triste în minte care înfloresc în inimi odată cu crizantemele într-un buchet de romanțe... noi, toți... cu mască fără mască... simțind-o cum pătrunde şi-n oase, neplăcându-le umezeala schimbării... ea, toamna, insensibilă față de natura noastră omenească, cei cu fire năbădăioasă tot nărăvaşi şi țâfnoşi să rămână experimentând capriciul durerii... din sufletul lor emanând o duhoare de mlaştină ce duhneşte arțăgoasă plină de izul nemerniciei, tu, vrând cât mai departe să pleci aşteptând de undeva vântul în pânze şi putere-n picioare, dorind să nu mai vezi alții ca ei în vecii vecilor din veci... pe sine însuşi contând fiecare când te hotărăşti şi alegi încotro ai să mergi sperând la un ,,acolo" unde oameni te cheamă, de bunăseamă, dintr-o spuză de vise ca dinainte scrise cine cu cine să fie alături, unul altuiansoțitor... că... după cum pare, aici pe aproape... legate şi nici de ațe jucate luând minciuna-n înafară de toamnă, nu vezi vreo schimbare, răspăr ci de-un fir de speranță ce creşte-n doar tulburare de ape, unde nimeni nu vrea să suflete care prind cutezanță precum florile year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

simple, ce înfloresc şi în toamnă, atrase de viață... chiar dacă, şi eu, şi tu, trăim deghizați... sub măşti camuflați, ascunzându-ne şi unii şi alții, gânduri de gheață... în vieți improvizate pe apucate... în delimitările făcute de ,,ceilalți", atât cât suntem de ,,ceilalți" lăsați... într-o lume captivă să lăsăm şi gândul bun ca să crească, să lăsăm viața să fie frumoasă să nu se răsucească-n mormânt bunii dragi... în retrospective toți să recunoască că n-au făcut nimic altceva decât să privească cum... tot vin şi... nu se mai termină şirul la atâția străini din străini ce-au venit cu mâinile-n buzunar, dar... ne lasă săraci plecând cu desagi, noi... cu desăvârșire buimaci, când vrem să-nțelegem lumii lumea şi legea nesocotind legile lui Dumnezeu... legile firii Lui... urmându-şi cursul mereu... la fel, şi... acelaşi, dintotdeauna, cu noi oamenii eroi ai clipei în care clipe să fim... încununați de faceri şiafaceri de care nenvrednicim... că... de-ar putea vorbi tălpile pe unde ne-au purtat paşii nu cred că ar exista unul ce nu s-ar ruşina de propria ocară şi de muştruluiala altora când ar sta dinaintea strămoșilor ce-ar ieşi din groapă şi n-ar putea să tacă, dojenind delăsarea pe care n-o putem explica şi nici risipa timpului avut o viață, şi nici fuga, atâtea toamne venind şi trecând peste fuga de răspundere care, împlinită, ne-ar fi putut înălța ridicându-ne ca o pavăză peste un şir gros de morminte, şi pe mine şi pe tine şi pe-oricine altcineva, dar... dintre noi... câți mai sunt oare, doritori de respect, bunăvoință şi cinste? ... pe-acestea... neavând cum să le capeți fără motiv şi argumentație oricât ai voii dumneata... unei pupeze din nuc, să nu-i poți spăla inima şi cugetul şi nici sufletul nici c-o

ploaie stăruitoare de toamnă, ploaia neploând ploaie din cer doar aşa, de... frunză verde, flori de cuc... pupăza... ca o boală, prinsă ca scaiul de stăpânire, eu... în tine crezând, om... de la tine sperând mulțumire... în adâncul sufletului, dorindu-mi să te ador... să mă adori... pregătit pentru tine să mor... pregătit pentru mine să mori... aşa cum au murit străbunii, pentruamândoi, dintr-o continuă eră a dragostei, aducătoare de pace, nu de război... indiferent de felul pe care-ar putea să-l îmbrace, războiunvrăjbind sufletele, atâta cruzime, năclăindule cu noroi, atunci când iubeşte frumusul, omul să-l vadă oriunde oricând în orice ca pe o capodoperă din inimă, că, şi în întâlnirea cu toamna, tot soarele dă lumină la toată suflarea şi-atunci când zăboveşte mult prea puțin pe unele chipuri întunecate de catran şi venin, el dându-i voie vieții să rămână frumoasă, pentru inimi, în toamnă, ca un alean... din freamătul discret al naturii sale, un om sănțeleagă freamătul naturii monumentale... simțind cum apa ochilor nu pierde din lacrimi lucirea ci, de curg la vale pe pomeții obrajilor, îi curg cu simțirea, ce... tare-l mai doare, când în tine e vid... nimicul fără să te-nfioare... tu om... mie, un frate... frați de cruce, frați de sânge... frați şi-n viață şi-n moarte... cu viața la poalele toamnei atât de galbenă... atât de posomorâtă în maldăre de frunze peste tot presărate... uscate... vii într-o moarte ce le dă altora viață să poată pădurile din nou înfrunzi, ploi de lacrimi izvorând din profunzimi abisale ca dintr-un poem scris pentru soare, cu el deasupra capetelor noastre învățând cum se moare, că... de murit, fiecare-o muri... razele, luând apărarea luminii... aşa e corect... nu ți se pare... ?!... în ele stând şi valorile tale chiar TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

dacă, sumbre, umbre urcă pe zid de cetăți cărunte, voind cu dinadinsul să-l captureze pe soare, razele, mereu pregătite spre-a fi uimite de-un nou adevăr ce s-ar putea ivi... mai ştii ?! ... să nu îi poată descifra taina numai dacă or îmbătrâni printre alte raze tinere, ce, le-ar putea încălzi ultimele fărâme adăpate din trăirea simțirii care-a trecut prin toamne târzii purtată-n caleştile vremii aşa cum a fost, cum e, cum va fii... tu... un ol al pământului, ars în cuptoarele viețuirii împreună cu focul din vatra sacră, pe care, nu l-a stins nimenea, niciodată... nici pustiul vântului, nici viermii pământului, dăinuind ca un rug al izvoarelor care-au prins viață şi-n piatra seacă ridicând-o şi din arsura ogoarelor semănate-n toamnă strigând după soare ,,– hai, frate !"... ,,– hai să-ți fiu oglinjoară, hai să-ți fiu şi să-mi fi albie !"... ,– hai să fim noi celelalte !", două naturi ce par separate, însă împerecheate în sens... şi, toamna, purtându-şi paşii după marele mers, cu fața mereu către soare... tu omule, ştiind că şi azi şi mâine răsare la fel de cald şi intens sub el perindându-se toamne, parcă furând de la el din culoare uriaşe cascade cu nuanțe calde şi peste contururi umane, tot de el, creionate... oamenii, conturându-şi hotarele, cu toate că-n cer, născându-se pe pământ, fiecare om a declanşat sărbătoare... sărbători parcă zvârlite-n neant, vărsate cu zilele din calendar, toate, în noiembrie... să-şi cumpere şi soarele un cojoc... recunoscând că adevărul strălucește mult mai puternic ca el că soarele cât de soare ar fi nu e soare dintr-un noroc, norocul, putând pe oricine orbi... soarele, oricât ar râvni, să accepte luminând din căi drepte că nu poate lumina minții toate cărările şi odăile cum nu

no. 5, November, 2020

poate aduce lumină țărânii pământului în toate peşterile şi-n toate văile, el, fără putere de-a încălzi inimile şi sufletele la toți oamenii, neomul, bârfindu-l pe om, aşa cum licuricii bârfesc soarele în întunericul nopții când doar puține n-au somn şi nu dorm, că, noapte cu soare, nimeni n-a pomenit, şi nici zile cu stele şi lună şi... nici nu-l poți vinde pe soare, să-ți iei pe banii căpătați lumânare... un om vesel fiind ca soarele luminos oriunde intră deschizând uşi şi ferestre cu vorba ce din grai o cuvântă de adevăr bucuros... omul, fără să poată să uite că şi tina în soare e lucitoare, prea mult soare, să încingă opinca în nisipul ce arde sub soare dogoritor, fâcându-ți drumul mult mai incert şi obositor prin deşert, răsăritul soarelui fiind roşu cum roşu şi-apune, zilelor tale neştiindu-le nimeni cuprinsul dar ştiind oricare că-n zile rele sau bune, omul cumsecade, tot om bun rămâne, şi-n toamnă păstrându-şi privile luminoase, asta, pentru că în întâlnirea cu toamna îi dă voie vieții să fie frumoasă, el învățat că, un cap plecat, sabia nicicând n-a tăiat, dar nici pe soare nu l-a văzut niciodată-n splendoare, ci, numai frunzele galbene, ce dintr-un ram au picat care nu le mai leagănă cântul, acelaşi, pe drumuri din hărți... nici vântul şi nici umbra neiubindu-le în desprinderi vaietul, ci numai pământul, spre el chemându-le, iubire să însemne să simți soarele din ambele părți, lacrima celor ce suferă să n-o poată usca vântul, păstrând-o în el infinitul, de-atâtea ori repetat plânsul în dăți că-l găseşti oricând şi-n ochi ce şi-au pierdut lumina loviți de biciuirea cuvântului rostit în nedreptăți ale lutului, neascultând şoaptele sufletului de-abea răzbind înafară din tine mormânt, o toamnă peste toți ajungând c-un

year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

apus apunând peste glia din gând cu ultima floare cuvânt, numai la lumina soarelui să poți găsi ce ai pierdut noaptea pe întuneric... al toamnei feeric de-un galben magnetic, să ne amintească de luminile lumânării şi de versul înşiruit poetic într-o gamă scrisă de-o pană ce plânge din doruri răpuse în inimă, sufletul rămânând singurul care-o sprijină... el să o alinte dându-i gândirii un izvor fermecat de cuvinte, doar un bădăran ce se-mbogățeşte, să poarte ochelari de soare şi noaptea ca dovadă că ce are nu prețuieşte, la minte redus, incapabil să facă vreo diferență în tot ce-l trudeşte neştiind că atâta timp cât ai soarele ce străluceşte nu trebuie să-ți doreşti luna... săracul, săracu', ca un condamnat dând de dracu, neavând deloc sărbătoare doar zile lucrătoare întruna... soarele ca un sâmbure de lumină a cerului ce vrea oricare zi să fie senină... din soarele inimii lui, să pună capăt întunecimii lumii din nopți şi în toamnă, când toamna, ne schimbă viața la toți... puțini ştiind transforma o pată galbenă de culoare în soare... cei mai mulți, pătând soarele cu privirea lor rea, sticlită-n vopsea, irişii lor, fără să ştie să fie o floare... un punct pe ,,i", să fie uneori un mic soare ce îți dă putere să poți iar zâmbi după o îndelungă aşteptare, soarele de pe cer să ne pară doar umbra divinității ce ne-a ştiut pe toți construi, soarele, nearzândune ca nisipul deşertului, deşertul nelăsându-ne a trăi... noi, fiii soarelui... noi, fiii luminii... adevărul stând în puterea mirării, în răspunsul dat întrebării, ca un soare care a găsit un alt soare în soare cu lumină din lumina lui Dumnezeu, şi eu a soarelui cum şi soarele este şi-al meu indiderent că e toamnă... a câta toamnă?!

... eu şi ea, stropi subtili pe pământ aruncați ca dintr-un curcubeu ce bea apă din două ape... când aici, pe aproape, în afară de toamnă, nu sa schimbat prin lume nimic... că... degeaba strig în taina căutărilor mele, nimeni de unul singur, să nu poată să schimbe din ceva nici un pic, cu toții stele ce cred că soarele fuge de ele fără să ştie că dacă noi n-am mai iubi, soarele însuşi sar stinge, nemaiavând pentru ce răsări, deşertul adunând vântul de pe pământ nu toamna, în ea, viața arzând parcă de moarte râzând, nisipul deşertului, gemând peste pustiu şi tăceri adunate şi azi peste ieri... acelaşi soare care topeşte gheața, să întărească şi noroiul belților şi mlaștina singurătăților... ca riduri ale scoarței pământului ce urmează în sens adevărul şi şiruri ale dreptăților, soarele, şi pe noi în adâncul luminilor noastre privindu-ne, văzând cum ne creştem lumina primită din astre şi cum ne-ngrijim şi de petalele florii învățând cu-ncetul să-i respectăm spinii, oameni ca plante, oameni ca aer, oameni ca vânt, oameni ca o flacără pe pământ alergând învârtindu-ne după ax întregul rădăcinii ce prin noi n-a murit, cu mască fără mască, trăind ce avem de trăit atraşi de ispite alunecându-ne singuri propriul răsărit, tu cu fiecare rază apusă, mai aproape de înserare, ori că afară e toamnă, sau, e vară, cu soare, încât nu mai ştii în ce parte a zilei un om încetează să mai fie o piatră a gliei el devenind clar celorlalți, un soare, luminând calea altora pe versanți ca-ntr-o-mbrățişare spectaculară dând voie vieții să rămână frumoasă şi-n întâlnirea cu toamna, în întâmpinarea toamnei ieşind cu viața precum zăpada sub soarele ce o arde topind-o în acelaşi cuptor ce rugineşte şi frunza, astfel TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Zoran Radosavljevic Bosnia and Herzegovina

Suzo stani Jedva čekam jutra s njom da mi pusti Jedna reka u mom kraju u zoru, pa da se ušunja u posteljinu grleći me nežno s leđa i šapne... Dobro jutro, Sunce... a Trebinje da se smeje od sreče najzad smo skupa da više ne bude ispred škole naša prazna klupa.. Njene godine ušuškale su svoje nesigurnosti mladosti u nežnost moje starosti i sada me uči svojim iskustvom dok je lagano ljubim u greške prošlosti.nadajući se lepšoj budučnosti... Mislim da je sad baš to pravo vreme pravi čas.. Tražili smo se vekovima, ali se nismo nalazili. Ona u pogrešnoj ulici, ja u pogrešnom gradu. A uvek smo bili pravi, mili, i nismo odustajali ovo je sad pravo vreme za nas.. Dani postaju sve tezi... a moj pogled sve tuzniji... iako je proleće bez nje su mi dani ružniji... širim ruke o njoj mogu da vam pričam ovoliko... Zna da je volim... ali nije svesna koliko... Nemoj suzo da mi kaneš... nemoj teći nikad više... ruka mi je več umorna... pa ne može da te briše... kvasile su nočas jastuk niz lice mi tiho tekle... nisu one radosnice... oći su me od njih pekle... Rekla je... ispiši me po toj svojoj boemskoj duši, ispričaj me Trebinju, neka me pamti zauvek..voli, voli me i ostani zauvek moj čovek..Evo stojim sam na Arslanagić mostu i pružam ruke i gledam u nebeski svod... Bože ima osmeh koji miriše na okean, kosu kao divlju buru i pogled koji bi potopio bilo koji brod... Noću, jedna noć, dve tišine... udje mi u san koje miline... U noćima pored nje ne

year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

încât acei unii-alții, aleşi în stat nu fiindc-ai votat, să-nțeleagă că... soarele nu răsare ca să apună, ci să lumineze până apune tot ce-i creat... dăruindu-şi iubirea şi ție, om, prin vremi din vremi trecător... sărutându-ți primul zâmbet când te trezeşti dimineața din somn... şi ce-i, dacă e toamnă... soarele rămâne acelaşi... în brațele toamnei continuând o mare iubire la fel luminoasă cuprinsă-n culori, dincolo de nori, la fel de senină... în întâmpinarea toamnei dând voie vieții să fie frumoasă... astfel, tu, om... tu, copile al timpului... să vezi că şi vârstnicii sunt raze rupte din soare chiar dacă dintr-un soare divizat al amurgului, ce... îşi poartă trecutul în propria umbră, ei, gândind înțelepțeşte, că... şi-un ciob de sticlă spartă, în soare, luceşte, ape din lacrimi, curgând ca o ploaie de toamnă la vale peste pomeții obrajilor... peste riduri ce le adânceşte sculptându-le iubirea pe față, singura ce-ți dă alinare, ea, ca un soare şi-n toamnă într-o lume de umbre ce caută în ele culoare ca o laudă dată divinității care ne face şi pe noi să rodim, un licăr de soare adunând laolaltă şi vrăbii şi oameni, şi corbii, şi-adună şi gândul în cumințenia vorbii ce ştie a liniştii, în toamnă intrând întreaga natură mai devreme ori mai târziu cu inima ca frunzangălbenită şi arsă... într-o lume captivă-n ea însăși în întâlnirea cu toamna dându-i voie vieții să rămână frumoasă... viața arătându-se cum e ea... vie... fără să poarte pe chip mască... chiar dacă, pare că-şi urmează mersul după acelaşi stereotip infinit, aici... numai omul să-şi construiască hotare, în oricare-anotimp...

no. 5, November, 2020

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

trebaju mi jutra... šta me briga šta me čeka Anna Maria Sprzęczka-Stępień sutra... U snovima nikad mi je dosta... Ja da pričam o lepotama stvarnosti kraj nje, ona da Poland se topi u mom zagrljaju dok zajedno posmatramo Trebinje sa Arslanagic mosta... “Auntie Sophie”

Šapat vetra Kad sunce iz noćne tmine iskoči....da obasja dan.... dragi mesec okean preskoći... i napusti moj san....U snu mi se sve lepo dešava... i san sve moje probleme rešava... Gleda me mesec kako mu zborim... gleda me pravo u oći i sluša kako mu ništa ne govoirm... Tu ga pronalazim u zvuku izgrebanih ploća..u mirisu starih knjiga...u stihu pesme... Pukotine u zidu..U našim slepim ulicama... i mestima koja imena nemaju... u cvrkutu ptica....i svetlosti uličnih sijalica... A kako godine prolaze... naša ljubav će rasti... u njegovim očima ne vidim poraze... u njegovim očima kroz godine ni bore mi neće teško pasti... Gledam te kao sliku i divim ti se šutke... i guram prste u predele skrivene..vadeći prelepe trenutke... Živote muko moja najlepša..opet su ti snegovi bez mojih stopala..opet na tvom putu nema mojih tragova... Ti si moje nešto što uvek osetim..nežno i jako u isti mah...ti si moj zrak... Duboko želim... iskreno idem... nežno ćutim te... da mi te ne ukradu... Hladno je osluškujem... Pokažite mu put... Vetar istim tonom šapuće...pokošenoj travi... mesećevoj slani... uveloj grani... Pokažite mu put da ga manje bol... A duše one ćute..jer u tim čutnjama rečeno je sve... željno čekaju da budu zagrljene...

In this anecdote, there's not one iota of untruth. One day I visited my cousin Daria who was just staying in her late grandma’s house then. Old photographs prompted memories, that’s how I found out about it. My cousin's grandmother had a photo taken of herself, for her grave plaque, well over 20 years before she died (my dad's aunt, “stryjenka”, as my family used to call her and as we say it all the time). And in the end, she lived for 94 long years, I think… It was so strange for my cousin, a girl who had just been stumbling into adulthood, that dear Grandmother showed her a picture saying these words: “Look, this is a photograph for my grave”. And many years went by, the auntie was still alive for quite a long time. But the end had to come one day, they asked for her on the other side... The photo finally came in handy. But…”Where is it?” – everybody kept asking. There was no end to the search. One night, Daria woke up suddenly, and as she was sleeping next to other family members, everyone was surprised: “What made you wake up so abruptly?” My dear cousin had a dream where someone was talking: “Search in this purse!" Was the missing photograph there? What do you think? And whose voice was that...? Dreams don't lie, do they? TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Destiny M O Chijioke Nigeria

REAL RESOURCES!!!

what are the real resources of man? Is it the car or house or money in bank or books written down or school degrees attain, or the beautiful clothes put on or the land bought or million certificate won or global recognition gain or laptop and smartphone you have or the wonderful home you have or the wonderful friends you have around you or the business and company you own or millions of life you touch with your good deeds or the pretty woman you marry, or living in your dream life's you plan for, or standing to fight for amnesty and total freedom to human massacre and brutality or executing of right counsel in the world. Which one is the real resources of human? Is man life made with tangible resources or intangible resources? All this are questions needs to answer if the world want to have complete peace and inner satisfaction. Man was made without having any tangible resources but was heavily loaded with intangible resources, that is to say anything or asset a man achieve or create came out from him, and that can never compare to what is left inside of that man, the car or house, all the physical resources came out from man that is to say, if a man lost his phone, or car, or job, or wife, or family or friends or laptop or house, or education opportunity, or bankrupt,let him

remember that everything was brought out from him and much more is still inside of him, only if that man can educate himself and allow the future he sees and plan for himself to control the mind not allowing is present self which is already frustrated to control the mind, if your self now control the mind, you will keep rotating around the circumference of your mistakes that only will not allow you to strife for greatness and you will not recover everything lost, but when the future controls the mind, yourself becomes isolated and speedily you will arrive and recover everything you lost. In all, due to situations hitting my country and total brutality and massacre, flood disasters hitting every corners and poor rate climbing to his climax, hope to go into higher institution depreciating on daily basic, daily meal become terrible. I won't just keep silent because I know the world know what we are passing through and I don't want them to feel sympathy on us because it must happen for that dream nation will emerge, first, anyone who have opportunity to work, start creating job that will accommodate people, don't occupy someone opportunity of work because you want to gain from two hands, don't also make that one job place a life place, release one let help ourselves, as we continual to push for better government,let not despise the gathering of one another, I repeat, if you are not a source of blessings you are a waste to the world. Let boundless of love which proceed forever joy and happiness settle us on daily basics.

year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 â&#x20AC;&#x201C; ISSN-L 2458-0198

confabulation 36-46

no. 5, November, 2020

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

discover the truth myself about the world around me. At the same time, I was very fortunate to receive the lessons of universal Romania empathy from my mother and my father gave Interview with the poet me steadfast resolve to seek truth and follow Bhagirath Choudhary earnestly the Truth Dharma.

LenuČ&#x2122; Lungu

Later, I chose to study science as a means Bhagirath Choudhary is a man of value, a soul and an authentic resource to know the world with an inner and outer activity. around me truthfully with the help of The writer Bhagirath Choudhary is a believer of empirical evidence. I followed Yogic technique the brush, he writes with the warmth of the soul of Know Thyself and Scientific evidence and the brilliance of the word. The magic of words together, making it my two way channel to in flocks, vibrant in sounds. With the lucidity of a know existential reality as it is. vision in any accent is focused exclusively on the accuracy of absolute precision. Style is a powerful dream with a poetic intonation, unity of thought and vision. Bhagirath Choudhary's poems express more, more perfectly a state, graded constructions. The poems represent the beauty that transforms them into the art of the word. The psychology of the lyric is an obvious one, this being an engine of the inspiration and existence of the poetic hero. It is easy to see how the lyrics shake off the classic coat and adopt the contemporary model, the poet adapts perfectly. Poems have a great value and a great appreciation from readers and literary critics.

Howover, later through my Scientific studies, I discovered that the greatest cosmic seeker of the truth is none other than the "Life Principle" so who could tell me the truth better than the Life Principle, I wondered ?

Because, the "Life Principle" has been working really hard and determinately investigating the evolutionary truth for millions of years and now, finally the evolution coming to the apex of the evolutionary station of a human being who is indeed the ultimate embodiment of the all inclusive evolutionary truth and existential LenuČ&#x2122; Lungu: What can you tell us about reality. yourself and your literary activity? My literary activity is focused on Bhagirath Choudhary: As a child I loved to observe my surroundings and discern the truth out of my observations based upon my truthful self realization without any "Preconceived cognitive commitments" baggage, thanks God, my parents gave me very little or no mental conditioning, leaving me free to make my own discernments and

highlighting the "Evolutionary Cosmic Humanism" which calls upon a human being to expand his self consciousness of a territorial being into the cosmic consciousness of an universal being by observing mindful steadfast adherence and practice of the divine attributes of universal empathy, justice, equality, unconditional love and compassion. TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Knowing that the evolutionary truth of millions of years is embodied in a human being and the universe is expressing itself through a human being. Through my literary creativity endeavor, I try to convey to my readers this very truth wisdom which I gathered around here on my earth pilgrimage of this birth. I invite and implore my readers, to observe themselves the human body and its physical and mental resources, showing that the evolution has made a man as an apostle of nonviolence because we come to earth, naked without any tools of offence or defence. Also a human child comes to earth as a blank slate hence coming to practice absolute innocent trust in the Creation of God and his or her parents that they will initiate and teach him the universally benevolent knowledge and skills. Also, we observe that only a man stands vertically straight at 90 degree to keep aligned with the center of the universe, showing that man is a truth seeking organism. Moreover, the latest Neuroscientific research has established beyond any doubt that altruistic thoughts strengthen our immune system, proving that a man is also an altruistic organism, because who knows us better than our own immune system?.

no. 5, November, 2020

understood more easily if we look at modern politics which has become a profession for profit and profanity leading to the global moral collapse and not a life mission like that of Mahatma Gandhi, Martin Luther King and Nelson Mandela. The Poetry in today's literature has lost the missionary zeal of a loving Poet for a better world.The contemporary Poetry is the product of professionalism, desire of instant self glory and aggrandizement. The Poetry has become more cerebral and mental gymnastics than rising from a loving heart enamored with universal empathy, deep gratitude, humility, reverence, unconditional love and compassion for one and all and a deep desire to see and seek a better world. LenuČ&#x2122; Lungu: What are you writing now and what are your plans for the future?

Bhagirath Choudhary: For me, the Poetry is a mission and not a profession. Whenever, a missionary zeal is replaced by professional interests, it degenerates into a self centered endeavor for self aggrandizement, self glory, greed, profit and profanity. This can be

devouring fire born of insatiable greed and gluttony, profit mongering, sadistic vanity, narcissistic selfishness and irresponsible consumerism which is leading us to the global scenario of collective self deception, distrust, self delusion and self suicidal tendencies

year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 â&#x20AC;&#x201C; ISSN-L 2458-0198

Bhagirath Choudhary: At the moment, I am writing more about the rampant global moral collapse and current affairs which require our immediate attention. Humanity is engaged in endless justifications for the persistent use of force and violence, animalistic attitudes of jealous competition, doubt and idealism of personal convenience than a honest commitment to humanitarian LenuČ&#x2122; Lungu: How do you see poetry in values. today's literature? Humanity is keeping the inferno of all

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

inviting the imminent destruction of Neuroscience, Artificial Intelligence, humankind and her only cosmic homestead, biotechnology, Nanotechnology, cognitive the planet Earth. intelligence, altruistic social psychological My future plans are based upon the urgent research, science of Metamaterials, Sensor need to highlight the anti evolutionary technology, Mirror neuronal networking for animalistic tendencies which are keeping deep universal empathy, which help me to global humanity locked in the state of animal keep aligned with the truth and existential existence and if those are not corrected in reality with the help of scientific evidence and time, these could eventually lead to complete writing for magazines, news papers Poetry, books. annihilation of humankind and earth.

LenuČ&#x2122; Lungu: You have won numerous My mission of literary activism is based upon the need to facilitate the alignment of the literary awards. How you feel? What can you collective human consciousness with the tell us? evolutionary mandate of truth wisdom which Bhagirath Choudhary: Winning awards is made the man in an indeed an unnecessary altruistic, empathetic but pleasant distraction truth loving wisdom from the path of humility, organism equipped with universal empathy, deep the Neocortical human gratitude, respect and brain for mindful and just reverence for all which discernment and can slow down the discrimination to rise progress of the mental above the animalistic evolutionary process. attributes and attain the It is well advised in the universally benevolent Science of Yoga, that the intellect and intelligence awards and recognitions for universal welfare and usually strengthen the well-being. egoistic tendencies and temptations to LenuČ&#x2122; Lungu: What can you tell us about consider oneself better than others which your activities? ends in slowing down of the learning Bhagirath Choudhary: My day begins at sharpness by deep listening and mental 3:50 AM, most of my morning hours are focusing because ego doesn't want to know invested in Yoga, meditation and spiritual that someone is better and wise than himself. writing downloading my mind, heart and soul Ego loves to hold the candle of knowledge in the digital database which I use later when outside to boast and show to the world but writing my poetry and prose as a ready that ends up into wasting most precious time reference. of human existence upon earth. While the Later in the day, along with my social humble, deeply grateful and egoless wise, responsibility to perform the social service usually keep the candle of wisdom within to and community work, I employ my time and light up the interiors of his being rather than energy for reading the frontier Scientific outside egoistic drama. research

papers

various

fields

LenuČ&#x2122; Lungu: How do you divide between TAIFAS LITERARY MAGAZINE

ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

poetry and humanitarian activities?

no. 5, November, 2020

all the sentient beings upon earth, universal empathy, unconditional love and compassion, responsible consumption and responsible earth citizenship. In other words, Poetry helps me to grow and thrive seeking a better world for one and all.

Lenuș Lungu: You are a great poet of Poetry begins with deep emotional literature. Your poems being real jewels. Why ecosystem of universal empathy which a poet? empowers the view and vision of the poet to Bhagirath Choudhary: Poetry helps me to feel the pain and suffering as deeply within his dive deep in my mind, heart and soul to seek own heart and mind as his fellow human being the existential truth for my personal evolution is feeling. A poet without the deep emotional to be and become a responsible earth citizen. ecosystem of universal empathy can only Also, poetry facilitates the empowerment of write "dead letters" which never communicate my emotional ecosystem of humanitarian with the heart of the reader but to write "living values, deep gratitude, humility, reverence letters", the poet must incorporate within his and respect for the right of happy existence of emotional ecosystem with deep gratitude, year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Bhagirath Choudhary: Through long time constant focused mental attention and practice, I have created universally benevolent habits of thoughts, words and deeds and this automated subconscious habit force helps me to flow through my day without any Lenuș Lungu: What inspired you to write resistance, keeping engaged in writing poetry poetry? and performing my duties focused on family, Bhagirath Choudhary: For me, Poetry is a social and humanitarian activities. mission and not a profession. The art of Poetry Knowing that the greatest cosmic blessing can compose an epic and the story about is the time we have upon earth in human body universe in few words most effectively but the major portion of our precious day time whereas prose or other formats of human is invested in earning enough which can literary expression require a colossal amount sustain our chosen life of words to tell its style leaving very little or narrative. Poetry helps no time for our anxiety me to say much more free personal evolutioary with less words and also process of mental keeping my expression evolution. To attain this concise and simple. . long cherished "flow" of Also, Poetry life and living, I worked communicates directly with focused dedication with the deep emotional to create an automation of ecosystem of human a permanent income flow heart than the cerebral from the financial assets mental exercise of "me and resources, which and mine". It opens the helped me to transcend the survival mode of heart chakra of the readers with the help of the existence into sovereign mode of existence, poetic expressions and experiences leaving plenty of anxiety free day time for my highlighting the universal empathy, humility, chosen productive activities.. deep gratitude and reverence.

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

reverence, humility empowered by universal point of singularity of negative news feed by empathy, seeking universal well being and the global media which has created a global welfare for one and all. ecosystem of negativity keeping the humanity under the perpetual anxiety, uncertainty and LenuČ&#x2122; Lungu: Who is your biggest critic? Bhagirath Choudhary: Since, I don't fear which gets expressed in the collective believe in the modern doctrine of worldly anger and apathy between nations of earth, competition and animalistic drama of the incubating and escalating the conditions for survival of the fittest, which is the major cause territorial, cultural, religious and racial of human suffering upon earth, instead I disputes ending in wars and rampant global believe in the human cooperation in all the violence. We, as poets and writers active on social spheres of existential activities like personal, media, have a big responsibility of arresting social, economic, national and global. Yes, I do practice competition but only to this global emotional ecosystem of rampant negativity with the help of compete with myself, "Positive Literature" which helps me for highlighting the attaining self universally benevolent improvement and thoughts, words and progressive self actions beyond the transformation. boundaries of color, class, This pursuit of self caste, creed, race, region, competition within helps religion and nations by me to be my own biggest writing the "living letters" critic. Thus, the self focused upon universal criticism helps me to keep justice, human equality aligned with my life including the gender mission of a responsible equality, universal empathy, tolerance, global earth citizen. human unity, solidarity, brotherhood, LenuČ&#x2122; Lungu: In conclusion, a few words International understanding, unconditional for the readers of Taifas literary magazine? love and compassion. Bhagirath Choudhary: Knowing that In other words, we, the poets and writers words are the seeds which germinate into the must work hard diligently and determinately neural network patterns creating an to encourage, empower and enlighten the emotional ecosystem for facilitating the masses by creating a global wave of Positive Neurolinguistic programming of the human Literature which can facilitate the building of mind, popularly known as NLP. Thus, acquired a better world for us and our future NLP then, results in the altered mental states generations. expressing into different corresponding Love and light human behavior whether personal, social and national behavior of the humanity. Knowing that humanity has reached the TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198

Taifas Literary Magazine no.

Tanu Vermani Kapoor

Rabija Hamidović Zvornik

United Arab Emirates

Bosnia and Herzegovina

Ostavljam ti crni biser na stolu S tobom, su mi dani kao jesenje kiše, hoću malo sunca - ne želim te više; Koračaj ka svojoj sreći - ne traži me. Mi smo, ispisan roman sa nesretnim krajem; Idi, ne okreći se ! Na drugom kraju ulice, čeka te nova sreća, sudbina hoće da živim sama; Ostavljam ti, crni biser na stolu, pokloni drugoj ženi, možda se njoj posreći - meni je bio baksuz; Nisam mrtva školjka, da skupljam dragulje, ja sam žena - volim sunce; Ako me, nekada poželiš, otvori album slika, na prvoj stranici piše: Volim te zauvjek - tvoja ako ti kažem: ne volim te - lažem sebe; Ako ti kažem, da sam sretna - lažem tebe; Ako, ostanem sa tobom, živjeću u školjci, neću znati, kako izgledaju dugine boje; Ne traži me - više! Za tebe sam, mrvica pijeska u oknu pustinje, zaboravi plave kose, zaboravi oči - boje badema, nikada više nećeš ljubiti moje usne; Put povratka, ne postoji k'meni, vjetar me oduvao u okno Sahare, gdje vječito grije sunce, ja ne volim jesenje kiše;

year I, no. 5, 2020, November ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Love Amiably crooning... ... since infinity mellifluous beats of heart, perched on feathers of thoughts.. these promises like fireflies.. illumining myriads of dreams... and unnumbered.. aspirations!! Words doused in fervor embellishing the beauty of promises... flit unhitched!! Floating in oblivion.. stray... yet not drifting... lingering just for a modicum of verve to be surged into vacuous bubbles of kaleidoscopic hues; these vows are strings entwining your soul to mine...!! Make such a promise... to me... whispering.... the name of the wind... humming the song of a brook; woe my mind... as a soulmate... but for my heart.. ... be a shade of my shadow. I’ll invoke Moon... for testimony... stars willingly take the witness stand... give me then... a promise... so... ... my hand adorns your... band!!

no. 5, November, 2020

Taifas Literary Magazine no.5,

November, 2020

The magazine appears in Romania editorial office Founding President Lenuș Lungu Director: Lenuș Lungu, Ioan Muntean Deputy Director: Paul Rotaru Technical Editor Ioan Muntean Covers Ioan Muntean Editor-in-Chief: Ion Cuzuioc Deputy Editor: Stefano Capasso Editorial Secretary: Anna Maria Sprzęczka

yaer I, no. 5, 2020, November

ISSN 2458-0198 ISSN-L 2458-0198 Founded in Constanţa, June 2020

Editors: Vasile Vulpaşu, Anna Maria Sprzęczka, Pietro Napoli, Myriam Ghezaïl Ben Brahim, Zoran Radosavljevic, Suzana Sojtari Iwan Dartha, Auwal Ahmed Ibrahim, Destiny M O Chijioke, Nikola Orbach Özgenç Responsibility for the content of texts published in the journal belongs directly to the authors who sign them, in the name of freedom of expression.

Revista de scrieri şi opinii literare Taifas Literar poate fi citită online pe site-urile Cronopedia

(lenusa.ning.com) or: Taifas Literay Magazine Email: worldliterarymagazine@gmail.com

Taifas Literary Magazine

Reproduction - in whole or in part - of the journal and its electronic distribution are authorized for the private use of the reader and for non-commercial purposes.

Orders for the purchase of the magazine can be made on the Cronopedia website and on the email address above.

Authors in summary:

2 AUTHORS: MUHAMMAD ISHAQ ABBASI 2, SCOTT THOMAS OUTLAR 2, EDITORIAL: ANDRZEJ JULIUSZ SARWA & PAWEŁ CZERWIŃSKI 3, POETRY: SAJID HUSSAIN 6, IWAN DARTHA 6, BOZENA HELENA MAZUR-NOWAK 7, GABRIELA MIMI BOROIANU 8, MARIJA NAJTHEFER POPOV 9, KAMRUL ISLAM 10, HEYDAYET ULLAH HEYDAYET KHAN 10, AUWAL AHMED IBRAHIM 11, RABIJA HAMIDOVIĆ ZVORNIK 11, KAMRUL ISLAM 12, MAID ČORBIĆ 13, MASUD UZZAMAN 13, DUŠAN PEJAKOVIĆ 14, MUHAMMAD ISHAQ ABBASI 15, PANKHURI SINHA 16, ANNA CANIĆ 17, SANTOSH KUMAR POKHAREL – 18, YANUSH DOYNIAK 19, WIESŁAW SAKOWSKI 19, SANTOSH KUMAR BISWA 20, JIGME JAMTSHO 20, ADAM ŻEMOJTEL 21, DIEGO HERNÁN RAQUITA 21, GIOVANBATTISTA FETTA 22, ANNA SARACCHI 22, SAMEER GOEL 22, EWA JUDA 23, STEFANO CAPASSO 23, TANU VERMANI KAPOOR 24, FABIAN HISTORIAS DE SENTIMIENTOS VERDADEROS 25, ADAM ŻEMOJTEL 25, PROSE: ANDRZEJ SARWA 26, ŠAHDO BOŠNJAK, 28, SILVIA GIURGIU 33, ESSAY: LIDIA STOIA 35, ZORAN RADOSAVLJEVIC 39, ANNA MARIA SPRZĘCZKA-STĘPIEŃ 40, CONFABULATION: DESTINY M O CHIJIOKE 41, LENUȘ LUNGU

42, 2 AUTHORS: TANU VERMANI KAPOOR 47, RABIJA HAMIDOVIĆ ZVORNIK 47

TAIFAS LITERARY MAGAZINE ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198