Almanah Jurnal Spiritual

3

Editorial Există multe lucruri paradoxale în lume. Unul dintre ele este și faptul că unui singur om îi trebuie un spațiu imens în care să afle un peisaj vast, cu un cer nemărginit, împodobit cu pături de nori albi, unde se trezesc emoții profunde, într-un cuvânt, spațiul în care se simte veșnicia.

Dacă se află mai mulți oameni într-un spațiu strâmt, se încurcă unii pe alții. Când vrei să îți lărgești orizonturile sufletului, îţi trebuie un spaţiu mare şi o fereastră te ajută. Te ajută să scapi de înghesuială, îţi ajustează spaţiul pe care ţi-l pune la dispoziţie şi astfel îţi oferă bucuria să îmbrăţişezi nemărginirea şi profunzimea Naturii.

Ne face plăcere să privim pe fereastră. Prin ea vedem pe ceilalţi şi descoperim cum se scurge firul vieţii omeneşti. O scurgere ce se armonizează cu liniştea şi frumuseţea zilei sau cu pacea şi tăcerea nopţii. În marele târg al lumii, oamenii vin şi pleacă, traversează poteci şi fire de apă. Vedem mereu un uşor du-te-vino al eforturilor mărunte, unele îmbucurătoare, altele triste. Dar murmurul subtil, melodia îndepărtată a neînsemnatelor datorii zilnice pare trecătoare, zadarnică şi fără nici o noimă, când o proiectezi în măreţia, infinitul şi detaşarea pe care ţi-o oferă frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu. lată de ce, Jurnalul Spiritual ne invită să privim pe ferestre. Prin ochii calzi şi frumoşi ai celor ce doresc să ne împărtăşească din emoţiile şi experienţele iubirii lor. Ne invită nu numai să privim prin fereastra sufletului lor ci să păşim şi să ieşim din casă. În casă iţi plac pereţii, ba chiar ai nevoie de ei. Să păşim pe potecile ce ni se deschid prin acest Jurnal Spiritual, departe, departe de tot. Să evadăm pentru câteva clipe din închisoarea lumii (deşi ştim că ne vom întoarce pentru o vreme din nou în ea). Dar la întoarcere, auzind clinchetul uşii printre toate zgomotele lumii, vom împinge deschizând larg ferestrele noastre ca nişte candidaţi nerăbdători la libertate, alături de prietenul tăcut şi sincer, Mântuitorul lisus Hristos.

Credem că experienţa prieteniei oferite de paginile Jurnalului Spiritual ne va face mai plini de valoare şi mult mai potriviţi pentru a iubi.

Preot Petru Munteanu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

4

CUPRINS: Editorial....................................................................................................................................................................pg. 3 INTERVIURI Părintele Ioan Irineu Crăciun-„Credinţa este ancora sufletului, este pilonul existenţei”.............pg. 6 Rabinul Rafael Shaffer: Merită să spui o rugăciune de o mie de ori pentru ca ea să-ţi atingă sufletul o dată.........................................................................................................................................................................pg. 12 Î.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului: „A te lepăda de numele dobândit prin botez şi de neamul în care ai văzut lumina zilei, este ca şi cum ai renunţa la părinţi, şi în locul lor ţi-ai alege alţii”............................................................................................................................................................................pg. 18 Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti, Ioan Robu – “Fără Dumnezeu nu avem nicio perspectivă”.............................................................................................................................................................pg. 19 Î.P.S. Ioan Selejan: “Singura catedră de morală a neamului nostru românesc este biserica”...pg. 25 Popas duhovnicesc Maica Stareţă Stavrofora Iosefina Giosanu............................................................pg. 29 Ovidiu Lipan Ţăndărică: „Cea mai frumoasă rugăciune este că Dumnezeu mi-a dat harul să pot să ascult muzica Lui şi să o dau mai departe oamenilor” ..........................................................................pg. 37 Stela Enache: „Omenia românească nu am întâlnit-o nicăieri, fără să exagerez cu ceva”..........pg. 42 Anca Țurcașiu – „Cred foarte mult în Dumnezeu și în tot ce e iubire”................................................pg. 47 Anca Sigartău: „Doar Dumnezeu este măsura înţelepciunii. Toleranţa este o unealtă de şlefuire personală”.................................................................................................................................................................pg. 50 Ivan Patzaichin: „Nu poţi schimba ceva decât dacă le oferi oamenilor exemplul tău”.................pg. 53 George Mihăiţă: „Cred că am fost lăsat pe lume ca să aduc binele celor din jur”...........................pg. 58 Cântăreaţa Eva Kiss: „Am o familie frumoasă, am trăit pentru ea şi pentru muzică”..................pg. 64 Irina Loghin: „M-a ajutat Dumnezeu. Când mi-a fost greu, întotdeauna mi-am îndreptat privirea către EL”................................................................................................................................................................pg. 67 Radu Gheorghe: „O vorbă bună face uneori mai mult decât orice lucru material”.......................pg. 74 Victor Socaciu: „În momentul în care devii o persoană publică trebuie să răspunzi acestei iubiri pe care publicul ți-o arată!”.................................................................................................................................pg. 80 Cel mai bun mentor rămâne Biblia, care conţine tot...............................................................................pg. 83 Actriţa Draga Olteanu-Matei: „Dumnezeu m-a ajutat să depăşesc toate obstacolele din viaţa mea‟........................................................................................................................................................................pg. 85 Paula Seling: „Nu oricine poate să «înveţe» să «lumineze» oamenii, să-i înveţe despre «Cele Sfinte»‟..................................................................................................................................................................pg. 90 Actriţa Tania Popa: „Cred foarte tare în oameni, cred că avem încă o şansă să fim buni”..........pg. 94

www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

5 SPIRITUALITATE Omul smerit: „Ocara să ne fie ca o laudă”................................................................................................pg. 100 Omul care iubeşte nu suferă........................................................................................................................pg. 105 Educația copilului cea mai înaltă artă......................................................................................................pg. 105 Pacea familiei prin recunoașterea greșelilor.........................................................................................pg. 106 Să gândim frumos. De ce?.............................................................................................................................pg. 109 Povestire cu tâlc: „Îmi pare rău, fiule, dar nici acestea nu ți-au aparținut”..................................pg. 112 „Putem pierde orice, afară de suflet, căci dacă ne rămâne acesta încă n-am pierdut nimic”.pg. 113 „Timiditatea este alcătuită în mare parte din smerenie”...................................................................pg. 115 Doamne, ce fiinţă este femeia!........................................................................................................................pg. 117 Cum să îţi găsești sufletul pereche? Sfaturi ortodoxe pentru tinerii singuri................................pg. 119 Judecându-i pe ceilalţi, te judeci pe tine însuţi.......................................................................................pg. 120 A te cunoaşte pe tine însuţi, înseamnă a şti ce eşti, ce ai şi ce poţi...................................................pg. 122 Sunt o valoare inestimabilă pentru că sunt „lucrul mâinilor lui Dumnezeu”, nu alor mele.....pg. 127 Noi mai întâi vrem să schimbăm omul şi apoi să-l iubim...................................................................pg. 128 Povestire cu tâlc: „Cu ce măsură veţi măsura cu aceeaşi vi se va măsura”...................................pg. 130 „Iubirea este vinul care veseleşte inima omului”..................................................................................pg. 131 Tu nu ştii că Dumnezeu vede ceea ce faci? Sfaturi pentru părinți....................................................pg. 135 Sensul cuvintelor ne modelează însușirile sufletului!........................................................................ .pg. 137 SOCIAL Familia și rolul ei în protecția copilului....................................................................................................pg. 140 Vorba dulce mult aduce!...............................................................................................................................pg. 141 Povestea curcubeului.....................................................................................................................................pg. 143 Tehnici de comunicare sănătoase..............................................................................................................pg. 144 ȘTIINȚĂ Cel mai rapid animal din lume nu este ghepardul, ci un acarian....................................................pg. 146 Anxietatea poate fi depăşită prin entuziasm.........................................................................................pg. 147 Recunoştinţa ne poate salva viaţa.............................................................................................................pg. 148 INTERNAȚIONAL– EUROPA Meteora – cu un pas mai aproape de îngeri ...........................................................................................pg. 148 CULTURĂ V-aţi întrebat de ce este numită România „Grădina Maicii Domnului”?........................................pg. 151 Biserica de sub lac – lăcaşul acoperit de ape.........................................................................................pg. 153 RECORD: Crucea Caraiman, cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan ....................................................................................................................................................pg. 155 Masada sau lumina libertăţii.....................................................................................................................pg. 156 Galerie foto............................................................................................................................................................pg. 160

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

INTERVIURI

6

Părintele Ioan Irineu Crăciun-„Credinţa este ancora sufletului, este pilonul existenţei” Prima biserică ortodoxă din Irlanda a fost sfinţită în 1994 şi poartă Hramul Bunei Vestiri, prin străduinţele însemnate ale părintelui Ioan Irineu Crăciun. A fost cel care a spart oarecum gheaţa pe aceste plaiuri în ceea ce priveşte credinţa ortodoxă şi deloc uşor. Sosea în Irlanda în 1981 ca student doctorand trimis de Patriarhia Română pe teritoriul unor vechi şi crâncene confruntări dintre catolici şi protestanţi. Faptul că a studiat în acest mediu l-a ajutat să fie şi atunci, dar şi acum, la curent cu tradiţiile şi problemele altor confesiuni de ieri şi de astăzi. Fiind ardelean, cum îi place să repete, iar aceştia, se ştie, sunt fiinţe blânde şi răbdătoare, a fost agreat de cei din jur. Şi-a completat studiile la Universitatea Pontificală din Maynooth, universitate de tradiţie în Irlanda. A luat doctoratul în teologie în 1987. În perioada aceea nu era nici o prezenţă ortodoxă în Irlanda. Nu exista biserică, nu se făceau slujbe, nu exista preot, nu se făcea liturghie nicăieri în Irlanda, nici măcar duminica. A adunat în jurul său greci, ciprioţi, sârbi, ruşi, pe care i-a organizat cu binecuvântarea răposatului arhiepiscop grec Methodios de la Londra. Aşa a reuşit să organizeze prima comunitate ortodoxă multinaţională cu care a pornit la drum.

Aproape 13 ani a purtat biserica prin diferite unghere de prin oraş, pe acolo unde i se dădea posibilitatea să slujească. La acel moment nu avea din ce să plătească chirii pentru spaţiul

www.jurnalspiritual.eu

ce se cuvenea bisericii. După 13 ani de peregrinări, s-a reuşit achiziţionarea clădirii în care funcţionase o mică şcoală, într-o parte istorică a oraşului Dublin. Aceasta se petrecea în anul 1993. Aşa s-a născut prima biserică ortodoxă din Irlanda, o biserică bizantină frumoasă în interior care a păstrat exteriorul clădirii aşa cum prevede planul de urbanism al Primăriei, doar că pe acoperiş s-au instalat Sfintele Cruci. Modest, cu o căldură pe care doar iubirea de Dumnezeu şi de semeni ţi-o pot da, părintele Ioan Irineu Crăciun a lăsat durerea pierderii tatălui său deoparte şi a răspuns întrebărilor revistei noastre, rămânându-ne nouă bucuria de a fi recunoscători pentru înţelegerea şi răbdarea pe care acesta le-a avut cu noi.

-Ce părere aveţi despre integrarea în Uniunea Europeană? Se pierde ceva din identitatea unui popor cu această integrare?

-S-ar putea spune că da, răspunsul ar putea fi şi da, şi nu, depinde de robusteţea noastră naţională în primul rând. Dacă noi ştim să îngrijim, să întreţinem şi să transmitem mai departe identitatea noastră culturală, naţională şi identitatea de credinţă, atunci nu am avea motive să ne îngrijorăm că intrăm în lumea largă sau că o parte dintre români călătoresc în străinătate, se stabilesc în străinătate ş.a.m.d. Dar problema revine, bineînţeles, la noi în casă şi în familia românească aşa cum înţelegem noi ca să preluăm tradiţia noastră autentic românească, să o cultivăm în viaţa noastră şi după aceea să o transmitem mai departe, că dacă am fi bine zidiţi pe această dublă temelie de identitate naţională şi de credinţă ortodoxă atunci nu ar trebui să avem teama de a călători oriunde şi de a fi parte şi ca indivizi, şi ca familie, dar şi ca naţiune dintr-o asociaţie mai largă, aşa cum e comunitatea europeană.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI

7

etnică şi culturală foarte bine definită, cu asta au intrat şi în UE, pe aceasta o menţin şi când călătoresc oriunde în lume. Pot da ca exemplu o parte a identităţii naţionale, în afară de limbă, şi anume manifestarea etnică: dansul popular al respectivului popor. Vedeţi, irlandezii nu-şi compromit şi nu-şi bat joc niciodată de propria muzică şi propriul dans care-i defineşte ca popor, unic atât pe harta Europei, cât şi oriunde în lume, fie că sunt în Australia, America (acestea sunt locurile cu un număr mare de irlandezi care au emigrat) îşi O altă problemă e că, spre deosebire de sârbi păstrează intact şi transmit din generaţie în şi greci (eu am slujit sub greci 29 de ani, generaţie cultura intactă, tradiţia şi cultura lor având contact direct cu ei), care au identitate etnică naţională, necompromisă, nealterată, naţională şi credinţa foarte bine definită şi nebatjocorită, nepângărită. Ne putem noi foarte bine conturată, la noi, din păcate, compara, ca români, cu situaţia asta? Nici lucrurile nu stau chiar atât de limpede. Noi vorbă. privim cu foarte multă uşurinţă aceste valori -Aţi vizitat România, mănăstirile ei, şi aşa se poate compromite enorm în bisericile? Găsiţi vreo asemănare între momentul în care ne aflăm în străinătate şi ca acestea şi cele din Irlanda? indivizi, dar şi ca parte a unei -Da, la nivel monastic, organizaţii mai largi aşa cum e ”Poporul irlandez are o călugăresc, sunt nişte comunitatea europeană. Aici sunt identitate naţională bine asemănări evidente, îngrijorările! Sigur că depinde şi cum mănăstirile noastre din ţară, conturată, la fel şi cea priveşti problema! -Dacă o priveşti care s-au înmulţit într-un ritm religioasă. ” din punct de vedere material, prea mare, dat fiind faptul că avantajele sunt nete, când eşti parte a trebuie să fie şi populate, sunt unei structuri mai largi, dar din punct de sărace în personal fiind doar unul sau doi vedere spiritual, aici ar trebui mai întâi făcută vieţuitori. Asemănările sunt evidente, dacă temă pentru acasă în ţară, în familia luăm mănăstirile mari, Necula din Ardeal, românească şi creştină din ţară, şi apoi pe o Putna din Moldova şi Vladimireşti, Mănăstirea bază puternică aceasta să se aventureze mai Cernica din Regat (n.a. Bucureşti) şi vetrele departe. călugăreşti din Irlanda care încă funcţionează.

-Din perspectiva relaţiei spirituale credeţi Nu vorbesc de ordinele călugăreşti de bărbaţi că România şi poporul român pot contribui şi de femei active, care sunt în cetate, precum la creşterea spiritualităţii europene? Dar cele din Dublin, care lucrează în spitale şi în Irlanda şi poporul irlandez? şcoli, ci efectiv de mănăstirile irlandeze, cum -Fiecare popor îşi are spiritualitatea lui. ar fi mănăstirea de la Rooskey (mănăstire Poporul irlandez are o identitate naţională cisterciană după ordinul călugăresc). bine conturată, la fel şi cea religioasă. E Asemănările sunt evidente, adică sunt călugări adevărat că problemele de natură morală, cu retraşi din lume care se concentrează pe care societatea irlandeză a fost şi încă mai este rugăciuni, pe contemplaţie şi muncă practică confruntată în ultima vreme, cumva, pentru a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele şi perturbează sau diminuează, alterează rostul enorm de a odihni pe cei care vin din identitatea religioasă a poporului irlandez. Cu cetate, pe cei care sunt suprasolicitaţi în lume, toate acestea ei au o personalitate şi o bază din agonia lumii şi care-şi găsesc refugiul la Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

8

INTERVIURI

Aceşti călugări îi odihnesc, îi povăţuiesc spiritual şi îi odihnesc sufleteşte şi spiritual, ceea ce este o contribuţie enormă pe care mănăstirile o pot face şi o fac de fapt. Şi în ţară la noi, dar şi în Irlanda. E adevărat că în momentul de faţă mănăstirile din Irlanda sunt mult mai puţine la număr, dar totuşi există, cu toate că aici a fost poate, în primul mileniu creştin o tradiţie călugărească mult mai avansată decât în România, atât numeric, cât şi că importanţă religioasă, Irlanda a reprezentat în mileniul creştin un fel de Athos european, Athos apusean, dacă pot să spun aşa, atâtea lavre călugăreşti au fost pe cuprinsul acestei ţări, cu obşti, cu stareţi şi cu sute de călugări. Deci la acest nivel călugăresc, da, asemănările sunt evidente. De obicei, diferenţele doctrinale par a fi mai puţin evidente la acest nivel, pentru că viaţa călugărească şi slujbele călugăreşti sunt simple. Sunt bazate pe citirea Psaltirii, care se face şi în România şi în Irlanda, citirea şi cântarea Psaltirii, ceasurile zilnice, cele 7 laude. Observate cu atenţie la alt nivel diferenţele sunt mult mai evidente. De exemplu la noi multe biserici sunt închise în timpul săptămânii, fără slujbă, mai ales în afara posturilor, pe când aici, în Irlanda, bisericile toate, de cele parohiale vorbesc, sunt deschise dimineaţa la ora 10, se face Liturghia, iar bătrânii din jurul bisericilor se regăsesc în biserici, ceea ce ar fi de dorit să se întâmple şi în România.

-Valorile creştine pe care poporul român le are, dar şi ale poporului irlandez pot ajuta la sănătatea familiei europene? www.jurnalspiritual.eu

-Cred că da, pentru că învăţătura creştină sau înţelegerea creştină a vieţii şi a rostului vieţii şi a rostului familiei constituie o bază puternică de stabilitate, într-o lume în continuă schimbare de valori. O lume în care totul devine relativ, chiar valoarea vieţii însăşi, când oamenii sunt confruntaţi cu relativizarea tuturor valorilor, la nivel social sigur că biserica vine şi aduce plusul acesta de valoare şi insistă pe stabilitate şi pe tăria valorilor creştine şi a înţelegerii creştine a celulei existenţei. La urma urmelor, că este românească, că este irlandeză sau că este europeană, familia este celula de bază fără de care se dezintegrează tot. Dacă se relativizează până şi această celulă, dacă punem în discuţie căsătoriile între persoane de acelaşi sex, ş.a.m.d. atunci… Tot ceea ce se promovează la nivel pan european e în contrast cu valoarea creştină a familiei ca celulă a întregii societăţii şi atunci contribuţia pe care o are şi câtă stabilitate mai există în societate, la urma urmelor, se datorează bisericii creştine şi aici intră şi biserica ortodoxă, şi biserica catolică, care este foarte activă şi insistă foarte mult pe dezvoltarea vieţii de familie.

-Această criză prin care trecem ar putea avea rădăcini şi într-o criză spirituală?

-Eu cred că este criza spirituală cea care generează un întreg spectru de crize prin care se trece. Părerea mea este că la urma urmelor slăbirea credinţei şi îndepărtarea oamenilor de Dumnezeu şi egoismul, centralizarea omului pe el însuşi, exacerbarea tuturor poftelor ca să zic aşa, scăpate de sub control şi cenzurii conştiinţei, conştiinţei adormite, acesta este factorul de declanşare. Deci prin îndepărtarea omului de Dumnezeu, omul se întoarce cu faţa spre el însuşi, întorcând spatele lui Dumnezeu, urmează neapărat adormirea conştiinţei, care încetează să mai fie scânteia divină din om şi cenzura interioară a omului, şi prin îndepărtarea asta se degenerează decăderea asta spirituală, care le generează pe toate celelalte.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI

9

ajunge după aceea?

-Ce înseamnă credinţa pentru domnia voastră?

-Credinţa este sufletul existenţei mele. Eu nu pot contesta că aşa cum trăiesc un acum şi aici, care nu se poate nega, tot aşa voi trăi un acolo, dincolo şi atunci, atunci când va vrea Dumnezeu. Deci am conştiinţa pe deplin asigurată prin faptul că sufletul din mine, ceea ce mă face om şi mă deosebeşte de animale, sufletul vine de la Dumnezeu se întoarce la Dumnezeu şi toate celelalte sunt brodate ca să zic aşa pe acest concept. Deci viaţa noastră este de la Dumnezeu, la Dumnezeu ne întoarcem ca să dăm seama pentru viaţa Criza economică nu s-ar putea explica foarte noastră de aici, de pe pământ, pentru faptele bine prin abuzul omului? Dacă omul abuzează noastre. Deci credinţa este ancora sufletului, de tot ceea ce este, într-o goană de satisfacere este pilonul existenţei. a interesului propriu, de egoism, resursele -Este toleranţa măsura înţelepciunii? astea scad şi, nemaifiind înlocuite, sacul se - Da, sigur că poţi fi şi trebuie să fii tolerant, termină, nu? Şi atunci cum putem nu? Părintele Arsenie Boca avea explica faptul că atâtea generaţii de «Părintele Arsenie Boca un cuvânt foarte bun şi foarte oameni au trăit pe pământ şi avea un cuvânt foarte bun şi potrivit: “Să fii înţelegător cu pământul a reuşit să-i hrănească, neputinţa omenească.”

Se foarte potrivit: “Să fii să-i crească, să aibă continuitate întâmplă ca acest lucru să-l atâtea generaţii până în ziua de înţelegător cu neputinţa practicăm la taina Sfintei omenească.” » astăzi şi acum parcă se încheie Spovedanii.

Nu suntem lista, se încheie şirul şi te întrebi cu judecătorii păcatelor nimănui, îngrijorare mai departe ce se suntem cei care în numele întâmplă? Dacă noi de bine de rău mai avem Domnului Hristos, ascultăm mărturisirea cea cât mai avem, ce vor mai avea copiii noştri. cu căinţă şi dăm dezlegare şi uşurare de Cine se gândeşte la ceea ce vor avea copiii? Eu suflete şi înţelegere condiţiei omeneşti. Cum sunt din zona de munte, din zona Braşovului, să spun, neputinţa oamenilor şi neputinţa Codlea – loc pe care l-am revăzut acum două noastră, conştienţi de imperfecţiunile noastre săptămâni din cauza unui eveniment trist, şi în contextul acesta sigur că toleranţa aş decesul tatălui meu – şi cum se poate explica transplanta-o ca înţelegere plină de dragoste faptul că localitatea acesta, care aproape era şi de milă pentru neputinţa omenească, însă îngropată în păduri, acum este defrişată fără asta merge până la punctul credinţei. Acolo nu milă şi fără scrupule pentru interes de putem vorbi de toleranţă, noi nu judecăm pe moment, momentan şi pentru bani, pur şi nimeni, fiecare îşi are credinţa şi fiecare va simplu, exploatată nemilos fără a se gândi răspunde pentru ea, dar dacă cineva îmi cere cineva, vreodată la ce se va întâmpla în viitor să mă lepăd de credinţă ortodoxă când o vor lua dealurile astea la vale? Când dreptmăritoare pe care o am, acolo nu pot să vor distruge tot? Vor nimici viaţa? Se mai plec capul, de dragostea cuiva să mă lepăd de gândeşte cineva să replanteze ceea ce se credinţă. Deci toate merg până la credinţă, distruge la noi în ţară? Deci, criza spirituală acolo se opreşte linia. dezumanizeză omul. Animalizat, la ce se Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

10

INTERVIURI

-De ce credeţi că au pierdut românii obiceiul de a merge la slujbă duminica?

-Da! Aici aţi atins un punct foarte sensibil; şi eu cunosc, fiind la o vârstă destul de înaintată, generaţia oamenilor bătrâni din copilăria mea.

Bunica mea, de exemplu, din partea mamei, Dumnezeu să o ierte, era dintr-un sat de pe Târnave, judeţul Mureş, şi după ce m-am preoţit eu, în anul 1979, când m-am dus în sat ca să o vizitez, când i s-a spus că merg acasă, primul lucru pe care l-a cerut celor din casă a fost să-i tăie unghiile. Am întrebat-o de ce? A spus că ea nu putea, cu unghiile pline de ţărână, să dea mâna cu preotul. Vedeţi, aceasta este o notă a sufletului mare al oamenilor de altădată, de la noi. Aceiaşi oameni, ţăranii noştri, femeile bătrâne, care ţineau cârpa cea mai curată, ţesută la război, numai pentru prescura de dus la biserică, pentru a nu se atinge aceasta cumva de celelalte lucruri din casă. Era scoasă din cuptor, înfăşurată în această cârpă curată ţesută, pusă mai apoi în desagă, şi apoi dusă la biserică. Acesta era contextul oamenilor de altădată. Păcat că multe lucruri, mai ales lucrurile bune, dintrun motiv sau altul, pier, iar hibrizii care apar în loc nu sunt nicidecum de cinste, nici pentru neamul nostru şi cu atât mai puţin pentru biserică şi pentru credinţă.

-Ce înseamnă pământul românesc pentru dumneavoastră?

-Pământul românesc înseamnă pentru mine un Sfânt Mormânt în primul rând. Noi zicem că mergem la Ierusalim pentru Sfântul www.jurnalspiritual.eu

Mormânt al Domnului, un mormânt gol datorită Învierii Domnului Hristos, dar un loc sfânt care se atinge în genunchi. Este visul unui credincios de o viaţă întreagă, cel puţin înainte vreme, când eram eu acasă şi nu se putea ieşi din ţară nici măcar la Ierusalim decât cu foarte mare greutate. Era visul de o viaţă al multor călugări, maici, preoţi şi chiar şi visul meu, atunci când eram student în ţară, un vis pe care mi l-am atins şi eu după ce am venit în Irlanda. Pământul ţării, la urma urmei, pentru mine reprezintă mormântul ţării.

Adică acolo sunt oasele moşilor şi strămoşilor noştri, e pământul stropit de sângele eroilor şi martirilor neamului nostru românesc. Un pământ sfânt, ţinut prin jertfă şi adăpat din sângele generaţiilor de oameni, până la revoluţia din `89, care a fost ca o completare, pentru că a fost o generaţie tânără, şi în primul rând s-a jertfit pentru neam şi pentru libertate. Atunci, dacă la Ierusalim mergem şi ne rugăm cu evlavie la Mormântul Domnului oare pământul ţării ar putea însemna altceva pentru noi? Bineînţeles aceasta este o glie străbună, un pământ în care se odihnesc oasele înaintaşilor, dar pământul acesta, cum cântă Sava Negrean Brudaşcu, deasupra nu e adumbrit la urma urmelor de mândrul nostru tricolor românesc. Dacă sunt şi aceste două motive, pământul sau glia ţării şi tricolorul care-l adumbreşte pe deasupra cred că sunt suficiente să ne încălzească sufletul şi să ne emoţioneze întreaga fiinţă, nu?

- Care este cea mai frumoasă rugăciune pe care o poartă sufletul dumneavoastră?

- Este Cântarea Îngerilor către Maica Domnului: “Cuvine-se cu adevărat”. Această rugăciune a fost revelată de Sfântul Arhanghel Gavril unui călugăr din Sfântul Munte Athos, de atunci ea a fost introdusă în Sfânta Liturghie, în miezul liturghiei, îndată după Sfânta Prefacere. Şi cu această laudă îngerească putem sta înainte Sfintei Icoane a Maicii Domnului şi aşa am făcut-o toată viaţa mea.

-Care este cea mai frumoasă amintire din copilărie? Ce o face atât de specială?

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI -Aş putea să zic că am multe amintiri din Maica Veronica, de la Vladimireşti, copilăria mea. De fapt aş putea să punctez personalităţi cu totul deosebite. Bineînţeles fiecare masă din zi de Duminică şi de părintele Arsenie Boca. Am lăsat-o la urmă, sărbătoare la care stăteam la masă toată intenţionat, pe maica mea duhovnicească familia. De obicei tata insista foarte mult ca Teodosia Zorica Laţcu, o braşoveancă literată, întotdeauna toţi să ne aşezăm la masă, masa persoană cu studii universitare, filologice, începea cu rugăciune, masa se termină cu care a lucrat la Dicţionarul Explicativ al Limbii rugăciune şi cu facerea semnului Sfintei Cruci.

Române la Bucureşti, care s-a călugărit Şi poate una din amintirile mele cele mai la Mănăstirea Vladimireşti, unde este şi duioase este întotdeauna tata, care cu cuţitul înmormântată. A murit în 1990 după o viaţă deasupra pâinii făcea semnul crucii înainte de de exil, de puşcării comuniste, de torturi care a o tăia. Acesta este un lucru care rămâne cu depăşesc imaginaţia, o viaţă de exil în casa mine toată viaţa. Era soţul şi tatăl şi capul părintească, unde i s-a dat o singură cameră, familiei care-şi hrănea familia cu munca lui. El restul camerelor fiind deţinute de comunişti, nefiind membru de partid, viaţa ”Nu cred că tata vreodată fără nici un suport material, fără noastră a fost foarte grea acasă. Tata în viaţa lui a tăiat din pensie.

O personalitate a reuşit să-şi întreţină familia, să pâine fără ca mai întâi să o duhovnicească de cea mai mare facă o casă, să ne ţină pe noi la însemneze cu semnul înălţime, poetă şi teolog. Sunt şcoală. Deci dacă aş putea puncta: Sfintei Cruci, ştiind că personalităţi în jurul cărora meste masa, atmosfera din jurul pâinea este de la am format şi care au contribuit mesei, mulţumirea în faţa lui Dumnezeu şi că puteam la ceea ce sunt acum.

Dumnezeu că avem ce pune pe foarte bine să nu o avem.” Prietenia eu o înţeleg aşa: nu masă. De tata, de fapt, cum însemna numai o simplă relaţie, dar te pâinea înainte de a mânca. Nu cred simţi legat de cineva din care ai o că tata vreodată în viaţa lui a tăiat din pâine părticică în tine. Deci a sădit ceva în tine şi a fără ca mai întâi să o însemneze cu semnul contribuit persoana respectivă în a te forma Sfintei Cruci, ştiind că pâinea este de la sau a deveni ceea ce eşti în momentul de faţă.

Dumnezeu şi că puteam foarte bine să nu o Aşa înţeleg eu prietenia. Poţi vorbi de avem. prietenie, o relaţie mutuală, de admiraţie, de -Cu siguranţă aţi avut parte de respect, de consideraţie, dar pentru mine întâlniri frumoase cu oameni aidoma de-a personal, asta a însemnat prietenia şi legătura lungul vieţii. Există oare vreun secret pe care am avut-o cu aceste personalităţi şi al prieteniei? îndeosebi cu Maica Teodosia Laţcu la care am -Da, am fost binecuvântat de întâlniri cu ţinut şi ţin enorm până în momentul de faţă. oameni cu totul şi cu totul deosebiţi. Aş putea Simt că trăieşte în mine, prin mine... aminti aici pe Părintele Serafim Popescu, de la Mănăstirea Sâmbăta, duhovnicul Părintelui Teofil, de la Sâmbăta, care e arhicunoscut Simona Paşcu, Dublin, Irlanda acum atât în generaţia tânără, cât şi cea mai puţin tânără pentru prelegerile de după 89. Eu mă refer la duhovnicul acestuia, Părintele Serafim Popescu, un om de o sfinţenie şi de o bunătate covârşitoare, pur şi simplu. Aş aminti pe părintele Ioan de la Vladimireşti,

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

11

12

INTERVIURI

Rabinul Rafael Shaffer: Merită să spui o rugăciune de o mie de ori pentru ca ea să-ţi atingă sufletul o dată

Am avut şansa de a merge în Ţara Sfântă.

Am apucat-o cu ambele mâini şi nu i-am dat drumul. Astfel, am atins cu adâncă smerenie firele de praf din Grădina Ghetzimani, am zâmbit fiecărui om întâlnit, am încercat să înţeleg, să adun pentru mai târziu, să parcurg drumul pe care El a mers cândva. Ierusalimul, Marea Moartă, deşertul prin care odinioară Moise şi-a împlinit menirea, toate m-au atins în felul lor. Toate şi-au lăsat amprenta asupra mea.

La Zidul Plângerii am plâns pentru că eram recunoscătoare lui Dumnezeu pentru această şansă, nu speram că mâinile şi fruntea mea se vor înălţa în rugăciune având ca sprijin tocmai Zidul, iar când întâlneşti un miracol e bine să-l recunoşti şi să fii recunoscător. Poate de aceea m-am bucurat că voi avea prilejul să stau de vorbă cu rabinul de Bucureşti, Excelenţa Sa Rafael Shaffer, iar astfel să pot afla mai multe despre ceea ce mi-a atins sufletul acolo, unde măslinii nu se lasă până nu-ţi povestesc totul, de la început. Pribegim mulţi ani în viaţă fără a ne lămuri un rost în lume.

Unii îl caută toată viaţa fără să-l găsească sau fără să ştie că l-au găsit. În fiecare dintre noi este sădită o intenţie a lui Dumnezeu, care prin om trebuie să devină creaţie. Lucrând în sensul înzestrărilor, lucrezi în sensul destinului tău. Un asemenea om, care lucrează în sensul destinului său, este rabinul Rafael www.jurnalspiritual.eu

Shaffer. De la început şi până la finalul convorbirii noastre n-a pronunţat nici un cuvânt de prisos. Nu iroseşte gesturi sau cuvinte. Rabinul Rafael Shaffer este posesor al unui amestec de erudiţie, inteligenţă şi bunătate care nu te poate lăsa indiferent.

A fi rabin presupune a fi înţelept, îndrumător spiritual al comunităţii din care faci parte, propovăduind, prezidând diverse ceremonii sinagogale sau familiale. Modul său de a răspunde întrebărilor, pur şi simplu, m-a făcut să înţeleg ceea ce nu mă aşteptam. Mi-a dat şansa de a fi, de a respira. Mi-a dat răgazul la rugăciune şi studiu. Sper ca şi pe dumneavoastră, dragi cititori, cuvintele Excelenţei Sale să vă ofere răspunsuri la întrebări pe care nu aţi găsit vreodată curajul să le puneţi. Nici chiar vouă înşivă.

-Excelenţa Voastră, ce înseamnă credinţa pentru dumneavoastră?

-O întrebare foarte profundă. Credinţa este un fel de a privi lucrurile. O atitudine. O atitudine care dă sens fiecărui moment în viaţă.

-Vorbind despre atitudine, credeţi că toleranţa este măsura înţelepciunii?

-De acord că toleranţa este o măsură a înţelepciunii, dar e mai mult de atât. E o măsură a puterii sufleteşti. Unui om care are puterea sufletească a credinţei toleranţa îi vine uşor. Unui om care se simte ameninţat în propria sa credinţă cade foarte uşor în capcana lipsei de toleranţă.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI Nu m-am gândit că voi ajunge rabin. În mod cert nu. Am ajuns aici ca rezultat al unui accident. M-am dedicat studiului fără nici o intenţie de a deţine vreo funcţie publică. Am stat pe carte. Am fost o excepţie, stăteam singur cu cartea şi cu un creion în mână. Cât puteam. Am stat şi am învăţat. Am fost chemat în urmă cu vreo doi ani să fiu translator.

A fost o şedinţă de vreo opt ore, a venit un rabin din România, o poveste tensionată, au fost vreo 16 oameni, dar unii vorbeau ebraica şi puţină română, unii vorbeau română şi prea Tocmai mă ocup în alt context de arderea pe puţin ebraică şi m-au chemat să fiu translator. rug a lui Galileo Galilei. Dacă un om trăieşte cu După ce au văzut că stăpânesc bine limba o credinţă mai firavă şi vine la el cineva care a ebraică, sigur şi limba română, m-au întrebat: ajuns la alte concluzii, se simte ameninţat. Un „Poate vrei să fii la noi rabin?” Am spus că om care e tare în credinţa lui spune „Eu am trebuie să mă consult cu soţia… După aceea ajuns la concluzia asta, dumneata ai ajuns la am terminat candidatura şi am ajuns. concluzia asta. Da. Concluzia ta e bine Nu am avut niciodată gândul să deţin vreo argumentată, chiar nu sunt astăzi în funcţie publică. Nu asta am căutat stare să-ţi dau un contraargument. ”M-am dedicat studiului în viaţă. Timpul îmi permite Să-ţi răspund nu ştiu”. foarte puţin să mai studiez. fără nici o intenţie de a Dar nu mă simt ameninţat prin asta, Studiez numai lucrurile care se deţine vreo funcţie publică. ştiu că am dreptate. Dacă ar veni ivesc, despre care se vorbeşte, Am stat pe carte.

Am fost o cineva, un procuror din Chile şi micazurile concrete pe care le ar spune că amprentele mele au excepţie, stăteam singur cu întâlnesc. Sunt atâtea cazuri care fost găsite la locul unei crime din cartea şi cu un creion în se ridică încât nu am timpul să Chile eu nu m-aş simţi ameninţat, mână. Cât puteam. Am stat stau să am un program de studiu pentru că nu am călcat în viaţa mea pentru a şti când este un subiect şi am învăţat.” pe continentul american. pe care trebuie să-l abordez fie că „Îmi pare rău, nu sunt eu! Aveţi am de ţinut o predică sau o argumente, dar eu ştiu că nu sunt conferinţă. eu. Paşaportul meu nu este înscris că aş fi Când se iveşte o situaţie deseori, pentru că se călcat vreodată pe acolo. Am dovezi clare”. ivesc atâtea, mă consult cu specialişti în Este bine fondat. Aş rămâne foarte liniştit, nu materie pentru că dacă aş fi studiat fiecare caz aş fi în stare de tensiune. Dar în momentul în în parte nu aş apuca. care omul se simte ameninţat în credinţa sa, în -De ce credeţi că oamenii au pierdut ce oricine altcineva spune e în pericol atunci, obiceiul de a merge la biserică duminica? intră în defensivă sau chiar în ofensivă. Lipsa -Am plecat din România în 1972. Faptul că de toleranţa este un semn că această credinţă oamenii nu mergeau la biserică atunci nu nu este suficient de puternică. reflecta adevărata situaţie a lor interioară.

-Când aţi descoperit că fără credinţă nu Foarte mulţi dintre cei care nu se duceau la puteţi respira? Când v-aţi dat seama că biserică nu se duceau din frică. Cel puţin aceasta este calea pe care trebuie să câţiva dintre cei mai buni prieteni ai mei mergeţi? făceau parte din familii care nu se temeau şi -A fost un proces treptat, dar pe la 25-26 de mergeau la biserică. ani am descoperit că acesta este drumul meu.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

13

14

INTERVIURI economic, este bazată pe credit. Credit este încredere. Încredere poţi avea doar în cineva care are credinţă. Oameni de credinţă pot să clădească o societate bazată pe încredere. În momentul în care aspectul ei practic, respectiv cât sunt dispus să plătesc pentru că mi-am dat un cuvânt, scade, atunci societatea se destramă. Când se destramă, economiştii măsoară aici o criză, dar la bază ceea ce lipseşte nu sunt banii.

Nu lipsesc resursele, nu lipsesc oamenii capabili să lucreze, resursa care ne limitează Dar câţi mergeau asta nu dă măsura. S-a este încrederea între oameni. În momentul în schimbat altceva. Trăim într-o societate de care ea scade, aceasta este criza bancară, consum. Aşa cum preparăm o supă în oamenii iau împrumuturi fără să le poată da maximum trei minute, aşa vrem şi înapoi. Un om de credinţă nu ia un împrumut spiritualitate în trei minute. Pe de o parte pe care nu poate să-l dea înapoi. Oricât ai oamenii au devenit mai conştienţi de controla şi ai avea criterii cui dai sau nu spiritualitate, pe de alta preţul pe care sunt împrumut, până la urmă baza este nivelul în dispuşi să-l plătească, nu în bani, ci în a se care omul îşi respectă cuvântul. Dacă acesta restrânge la anumite lucruri, a renunţa la scade, societatea se destramă şi intră în criză. anumite lucruri, pe care astăzi oamenii sunt -Experienţele prin care aţi trecut v-au dispuşi să-l plătească este mult mai mic decât determinat să nu mai aveţi încredere în era în urmă cu 40 de ani. Atunci ştiai că a oameni? aparţine unei biserici înseamnă un -Nu vreau să văd lucrurile alb anumit comportament. Astăzi nu. Faci ”Nu lipsesc resursele, nu negru. Întotdeauna văd ce vrei şi vrei şi spiritualitate. lipsesc oamenii capabili să realitatea mai complex, în Indiferent de religie, acesta este un lucreze, resursa care ne diferite nuanţe de gri şi în curent general, o atitudine generală diverse planuri. Fiecare om are limitează este încrederea independent de crezul particular al exprimat în fiecare domeniu între oameni.” fiecăruia în parte. cam cât te poţi baza pe el. Nu -Trăim într-o perpetuă criză am încredere e mult mai economică. Parcă nu se mai termină. Cum s complex. Unuia i-aş împrumuta 50 de lei, -a ajuns în această situaţie? Care credeţi că altuia i-aş împrumuta 5000 de lei. Depinde de este motivul principal? om.

-Societatea capitalistă, începuturile ei au fost Unuia i-aş încredinţa un anumit tip de secrete, într-o societate în care credinţa avea un rol altuia alt tip de secrete. Oricât am încerca să le foarte important. Nu vorbesc de Italia vedem de complex tot le simplificăm, pentru Renaşterii unde a început, nu vorbesc de că lucrurile sunt mai complexe decât le Olanda, Statele Unite, Anglia, Franţa vedem. Şi aşa simplificăm pentru că nu ne ţine republicană mai puţin, dar credinţa a rămas la capul la mai mult. Să nu o facem voit. oameni. Termenul capitalism este ceva ce nu -Deci încrederea este importantă în relaţia există, el a fost un negativ inventat în dintre oameni. Aţi cunoscut de-a lungul momentul în care a fost inventat teoretic timpului oameni cu care aţi rezonat şi aţi socialismul. A fost nevoie de o denumire devenit prieten. Care să fie secretul pentru ceea ce nu este socialism. prieteniei?

Această societate, din punct de vedere www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI

-Chiar ieri seară, nu vă spun ideea mea, am răsfoit „Etica” lui Aristotel şi chiar am atins acest pasaj: „Oamenii urâcioşi nu au prieteni pentru că omul nu va sta mult timp în compania unuia care nu-i face bine”.

Capacitatea de a face bine este baza prieteniei.

Dacă cineva nu-mi face bine caut să mă ţin la distanţă. E pe răspunderea lui Aristotel.

-Sunteţi rabin. Aveţi înţelepciunea de partea dumneavoastră. Vă rugaţi cu oameni, pentru oameni. Care este cea mai frumoasă rugăciune pe care o ştiţi?

-Nu există cea mai frumoasă. Fiecare rugăciune atinge altă coardă a sufletului. Nu că sufletul ar avea coarde, e doar ceva metaforic. Nu putem face un clasament al rugăciunilor. Sunt momente în care suntem pregătiţi ca o anumită rugăciune să ne atingă, depinde unde suntem noi faţă de aceste rugăciuni. Nu pot răspunde.

A răspunde înseamnă să descriu starea de spirit din acel moment, ceea ce scapă cuvintelor. Totuşi, ceva am de spus. Care este abordarea rugăciunii? Sunt oameni care spun „De ce să mă rog, nu simt”. Dar dacă vei continua rugăciunea vor fi momente în care situaţia în care te afli acea rugăciune îţi va vorbi. O vei spune de o mie de ori şi poate din aceste o mie de ori o dată îţi va atinge sufletul.

Merită să spui o rugăciune de o mie de ori Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

pentru ca ea să-ţi atingă sufletul o dată. Aceste momente sunt cele mai scumpe şi ele trebuie păstrate neapărat. În momentul în care am trăit aşa ceva această trăire poate fi retrăită. Da, ea se pierde cu timpul, dar să încercăm să o păstrăm. Se poate păstra aşa ceva. Această stare de spirit rămâne.

-Vin tinerii la rugăciune?

-Da şi nu. Este în inima lor o luptă. Când vin se simt bine, dar foarte multe lucruri îi atrag în altă parte pe tineri.

-Aveţi experienţă cu oamenii. Sunt convinsă că trebuie să faceţi faţă multor provocări ca rabin. Cum reuşiţi ?

-Trebuie să fac faţă multor provocări, mult mai multe decât credeţi. Decât cunoaşteţi. Cea mai mare provocare, în general, dar ea se repetă de fiecare dată, este de a mă comporta altfel cu fiecare om în parte, a-i da ceea ce are el nevoie. Fiecare trebuie simţit. Dacă el simte că-l simţi va veni încă o dată, dacă nu are ce să facă cu timpul.

Sunt oameni, persoane de cler care spun că astăzi e foarte greu, că era un timp în care nu conta dacă vorbeai bine sau nu, oamenii veneau să te asculte. Ce bine era pe vremuri!

Dar eu spun ce bine e astăzi. Pentru că astăzi, mai mult decât în oricare altă perioadă a istoriei, suntem nevoiţi să excelăm în profesiune. Nu excelezi în profesiune nu vine nimeni la tine. Oamenii sunt aşa cum sunt.

Când am venit mi s-a pus întrebarea: „Dumneavoastră aţi venit să fiţi păstorul nostru?”

Am spus: „Nu, am venit să prestez servicii religioase”. Când prestezi un serviciu clientul este cum este, îi înţelegi nevoile, îi dai ce-i trebuie. Nimeni nu-şi alege clienţii, ei sunt ceea ce sunt. Suntem în poziţia de a înţelege mai bine decât ei înşişi ce au ei de fapt nevoie şi să le dăm acest lucru.

-Lămuriţi-ne puţin înţelesul cuvântului Paşte, dacă nu e prea mult ce cer. Chiar mi-aş dori un răspuns la această întrebare ce mă frământă de ceva vreme. Ce înseamnă Paşte? www.jurnalspiritual.eu

15

16

INTERVIURI Regatul Egiptului a trecut prin mâna atâtor cuceritori. Din puţina literatură egipteană pe care am citit-o, este o observaţie din istoria artei care m-a frapat. Timpul în Egipt şi în alte culturi se scurge altfel. Unitatea de măsură în alte culturi sunt anii, în Grecia antică stilul se schimbă din 20 în 20 de ani. Ei bine, în Egiptul antic timpul se numără în dinastii. Diferenţele care se exprimă în artă într-o perioadă de cinci, şase, şapte, opt dinastii în ochiul cuiva care nu e specialist nu se văd.

-Pesah… Ziua libertăţii noastre, z’man Egiptul era o civilizaţie care nu cunoştea herutenu. Avem câteva zile de sărbătoare. schimbarea. Din ceea ce am citit, ideea de Prima zi este în memoria ieşirii din Egipt. A libertate nu exista acolo, era un sistem care nu doua, a salvării de la trecerea Mării Roşii. Ele se schimbă. Trăim într-o civilizaţie care are sunt două forme de libertate. Ele formează un legi ce interzic sclavia, dar dacă ideea că întreg. E nevoie de amândouă. Prima este sclavia nu este ceva moral nu s-ar fi născut ieşirea fizică din robie spre libertate. atunci eram tot acolo, fără nici o schimbare.

Apoi egiptenii au plecat după fiii lui Israel şi S-a născut acolo un concept care timp de 3000 au intrat în mare şi s-au înecat. Fiii de ani a umplut lumea şi a lui Israel i-au văzut pe egipteni ”A se elibera înseamnă în devenit unanim acceptat. Dar morţi pe malul mării. Scrie în primul rând a se elibera de acest percept nu exista, fără Midrash şi sunt două feluri de a această idee am fi rămas cu toţii constrângerea reală, a interpreta. Întreaga armată robi. Aceasta sărbătorim de egipteană, fiecare l-a văzut pe doua fază de frică. ” Pesah. Cum sărbătorim e chiar egipteanul care l-a bătut. De ce a fost partea cea mai semnificativă a nevoie de asta? Un exemplu o să vă dau. ritualului.

Ieşisem de sub regimul comunist, eram deja Ritualul de la rugăciune e acelaşi de la de o lună afară, şi mi-am amintit de o boacănă celelalte sărbători cu mici schimbări, contează pe care o făscusem aici, după aceea am în schimb masa festivă pe care o ţinem, Seder, reparat-o, dar care putea să-mi periciliteze care e structurată foarte interesant. În mijloc părinţii. M-am umplut de sudoare rece. Eram sunt copiii cei mici, ei pun patru întrebări şi în afara României, dar frica a rămas. după aceea ascultă timp de o oră, o oră şi A se elibera înseamnă în primul rând a se jumătate un răspuns. Mai mult decât elibera de constrângerea reală, a doua fază de conţinutul, care este şi el valoros, forma e frică. Ai plecat de lângă cel care te bătea, dar punctul de valoare. Cum educi pentru ţi-a rămas în memorie. În momentul în care îl libertate? Pentru libertate nu poţi educa, dar vezi mort te-ai eliberat şi de frică. Este o ieşire poţi da unui copil bazele pentru a trăi ca un din robie în libertate cu cele două aspecte, om liber. Una dintre ele este capacitatea de a ieşirea reală şi ieşirea din frică. Ceea ce stabili un dialog, care înseamnă două lucruri. sărbătorim nu este un act de comemorare de Primul, să nu-ţi fie frică să pui întrebări. Al genul “În urmă cu… s-a întâmplat…” Scrie în doilea, să fii dispus să asculţi. Aceasta e forma Agada, textul care a fost întocmit în urmă cu de sărbătorire. două mii de ani, foarte important, “Şi dacă ei nu ieşeau din Egipt noi şi descendenţii noştri, şi descendenţii descendenţilor noştri am fi rămas robi faraonului din Egipt”. www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI acestor întrebări. Eu nu ştiu să pun întrebări oamenilor, să răspund da. Ţin minte, cu copiii mei aşa i-am educat. Întrebări se pot pune. Câteodată le răspund “Nu ştiu”, câteodată spun “Nu vreau să răspund pentru că nu eşti la vârsta potrivită”, “La vârsta potrivită vei primi răspunsul”. Asta creează un anumit respect şi o anumită situaţie de siguranţă. Nimeni nu-mi povesteşte poveşti, nimeni nu mă minte.

-Vorbind despre ceea ce ne ţine aproape unii de alţii, care credeţi că este liantul care uneşte o familie?

Copii de vârstă fragedă. “Da, eşti respectat, -Sunt mulţi lianţi care ţin un întreg unit. Nu ne vezi ceva, poţi să pui întrebări la ceea ce se putem baza pe unul singur. Lianţii sunt cei întâmplă. Eu te-am respectat, nu te-am lăsat care sunt. Depinde de noi să dăm fiecărui liant să-ţi fie frică să întrebi, dar şi tu la rândul tău cât mai multă valoare, cât mai multă greutate. aşteaptă-ne şi pe noi, ascultă ce ţi se spune. Ai Celui mai slab liant dacă-i dai greutate el răbdare, chiar dacă nu primeşti un răspuns leagă. Celui mai puternic liant, dacă nu-i acorzi direct.” Aceasta este unul din lucrurile de bază importanţa potrivită, ba chiar încerci să-l de care are nevoie un om ca să trăiască ca om devalorizezi, reuşeşti. Tendinţa societăţii liber. Aşa fel sărbătorim ziua libertăţii. noastre de consum este de a devaloriza aceşti -Care este cea mai mare bucurie pe care aţi lianţi. trăit-o?

Pe vremuri era foarte greu de trait singur.

-Am trait multe bucurii. A spune una e Când trebuia să-ţi faci singur mai decât cealaltă presupune o privire ”Noi dăm valoare focul cu lemne, să scoţi lucrurilor. ” unidimensională. Dar lucrurile au jumătate de oră cenuşa din foarte mulţi parametri. A încerca să sobă, astăzi, când ai totul gata faci un clasament te duce la un fel de pe trei sferturi e mult mai privi lucrurile în care pierzi foarte mult, de uşor de trăit singur. Ce putem face pentru a aceea nu fac asta. Fiecare are calităţile sale revaloriza aceasta? Iată. În loc să pregătească specifice. Fiecare bucurie a fost o cărămidă la o masă în două ore, soţia o face în zece temelia omului care sunt, şi fiecare necaz. minute. Depinde de atitudinea mea. Pot Necazurile devin mai uşor temelie decât spune: “A lucrat zece minute, pot să fac şi bucuriile. Fără bucurie nu am avea putere, dar singur”. Sau pot spune: “A lucrat pentru mine a face dintr-o bucurie o temelie e mai greu zece minute”. decât dintr-un necaz. Am spus odată că nimic Noi dăm valoare lucrurilor. Depinde de noi. nu m-a ajutat mai mult decât necazurile prin Când le dăm valoare, ele primesc valoare. “A care am trecut şi nimic nu mi-a dăunat decât lucrat două ore, asta e treaba ei”, spunând succesele pe care le-am avut. A fructifica un astfel le-am devalorizat. Aceasta este succes e foarte greu. atitudinea faţă de fiecare liant în parte şi avem -Răspundeţi atât de frumos şi de clar la nevoie de fiecare dintre ei. întrebări. Dar puneţi întrebări vreodată?

Astfel am încheiat exerciţiul meu de libertate -Am obiceiul să prestez un serviciu. alături de rabinul Rafael Shaffer, Întotdeauna prefer să răspund la o întrebare asumându-mi responsabilitatea ca punând care mi se pune atunci întâlnesc interesul întrebări să am răbdarea de a asculta interlocutorului. Într-o societate care nu este răspunsul. O bucurie pe care îmi va fi greu să liberă, ea încearcă să delegitimeze punerea o uit vreodată.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

17

18

INTERVIURI

Î.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului: „A te lepăda de numele dobândit prin botez şi de neamul în care ai văzut lumina zilei, este ca şi cum ai renunţa la părinţi, şi în locul lor ţi-ai alege alţii” Î.P.S. Nicolae, Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, la praznicul Învierii Domnului, anul mântuirii 2012

Duhul Domnului a împărţit păstorilor sufleteşti ai neamului nostru românesc diferite daruri duhovniceşti. Unii au fost buni părinţi duhovnici, îndreptând pe cei greşiţi, alţii au suferit pentru turma lor greutăţile vremurilor şi nu au părăsit-o la necaz. Unii au fost tari în credinţă, alţii au fost pildă de smerenie. Unii au luminat prin ştiinţa lor, iar alţii prin cârmuire.

Dragostea de carte şi credinţă l-a chemat devreme pe Înalt Prea Sfinţia Sa Nicolae Corneanu, Mitropolit al Banatului. Este binecunoscută devoțiunea dedicată glorificării lui Dumnezeu prin renunțarea la bucuriile personale, exemplar reprezentată de Î.P.S. Nicolae, cu atât mai mult cu cât este socotit cel mai longeviv ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind de 51 de ani în această funcţie.

Foarte iubit de credincioşi, Î.P.S. Nicolae continuă să uimească prin puterea cu care îndură nevoințele trupului, seninătatea chipului, a glasului ce păstrează aceleaşi inflexiuni şi peste care timpul nu s-a îndurat să lase urme, precum şi nealterata sa încredere în puterea Tatălui Ceresc pe care o insuflă acelora care i se adresează. Cuvintele sale blânde par un îndemn spre a merge mai departe, înfruntând vicisitudinile acestor vremuri tulburi, când oamenii se simt oarecum dezrădăcinaţi. Şi-a înţeles misiunea de la început, ştia că a urma www.jurnalspiritual.eu

acest drum al credinţei înseamnă a fi frământat, a-ţi pune întrebări, a învăţa mereu, a o lua iar şi iar de la capăt. Înalt Prea Sfinţia Sa Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, s-a născut la 21 noiembrie 1923 la Caransebeş într-o familie de preoţi. Tatăl său era preot la Biserica Sfântul Ioan din Caransebeş, iar unchiul a fost secretarul episcopului Miron Cristea. Pentru că tatăl său a murit de tânăr, copilăria Înalt Prea Sfinţitului Nicolae a fost marcată de dragostea pentru cele sfinte pe care mama sa i-a insuflato. Între anii 1934-1942 a urmat şcoala elementară şi liceul în Caransebeş, alegând să urmeze la Bucureşti cursurile Facultăţii de Teologie. Încă din anul I publică articole pe teme patristice. La Crăciunul anului 1943 este hirotonit diacon celibatar de către episcopul Veniamin Nistor al Caransebeşului, în biserica parohiei Obreja, judeţul Caraş-Severin. Licenţiat în Teologie, după absolvirea facultăţii îşi concentrează eforturile în vederea pregătirii tezei sale de doctorat, iar la 30 iunie 1949 îşi va susţine teza cu titlul: “Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare. Începuturile monahismului creştin pe Valea Nilului” sub coordonarea regretatului preot profesor Ioan G. Coman. Revenind pe plaiurile natale, este numit profesor suplinitor la Academia teologică din Caransebeş şi după desfiinţarea istoricei episcopii de aici merge la Timişoara, unde este numit în anul 1949 secretar, apoi referent principal la Centrul eparhial, iar între anii 19521956 ocupă funcţia de consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului.

Din anul 1956 reia activitatea în învăţământul teologic ca profesor la Seminarul din Caransebeş, unde predă greaca şi franceza până la 1 martie 1959 când devine conferenţiar universitar la catedra de Îndrumări misionare a Institutului teologic din Sibiu predând Teologia simbolică şi Limba greacă.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI Dascăl de elită, A răspuns o vreme de comunităţile ortodoxe cu o temeinică române de peste hotare. Ca ierarh s-a îngrijit pregătire, de problemele administrative şi gospodăreşti dublată de un din eparhie, având numeroase iniţiative larg orizont de printre care sprijinirea ridicării şi pictării a cultură generală, zeci de noi lăcaşuri de cult, restaurarea unor a format monumente istorico-bisericeşti din eparhie, generaţii întregi, sprijinirea mănăstirilor şi înfiinţarea toţi cei care i-au Facultăţii de Teologie din Timişoara. Urmare audiat cursurile neobositelor preocupări cărturăreşti, Î.P.S. Sa având mereu în este ales în anul 1992 membru de onoare al minte şi în inimă Academiei Române şi membru al Uniunii c h i p u l Scriitorilor din România. Este “cetăţean de profesorului de onoare” al oraşelor Timişoara, Lugoj şi vocaţie. Prelegerile sale atrăgeau Caransebeş. În 1997 i s-a înmânat îndeosebi prin claritate şi eleganţă ”Prelegerile sale atrăgeau premiul Grupului pentru Dialog în ceea ce priveşte stilul şi maniera îndeosebi prin claritate şi Social “Pentru întreaga viaţă de prezentare. Ţinuta sa sobră şi închinată adevărului, dreptăţii şi eleganţă în ceea ce dragostea faţă de studenţi au lăsat libertăţii”. În anul 2000 i s-a urme de neşters în sufletele priveşte stilul şi maniera conferit ordinul naţional “Pentru de prezentare.” acestora.

Merit” în grad de Mare Cruce În anul 1960 este hirotonit preot de conferit de Preşedinţia României. viitorul patriarh Teoctist Arăpașu, pe atunci În anul 2008 a primit din partea Majestății episcop-vicar patriarhal, iar la 15 decembrie Sale Regele Mihai I ordinul ”Crucea Casei este ales episcop al Aradului, Ienopolei şi Regale a României”, de asemenea între anii Hălmagiului. Se călugăreşte la Mănăstirea 1975-2012 a fost membru în Asociația Cernica de lângă Bucureşti la 12 ianuarie internațională de studii patristice. „Porunca 1961, păstrând numele de Nicolae. Este cea mai mare pe care ne-a lăsat-o Iisus Hristos hirotonit arhiereu în biserica “Sfântul este să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele Spiridon Nou” din Bucureşti la 15 ianuarie ca pe tine însuţi. Atunci, dacă ai îndatorirea să 1961, de către patriarhul Justinian Marina -ţi ajuţi semenul, Biserica nu poate lipsi din împreună cu alți doi ierarhi, instalarea în această relaţie, are menirea s-o pună în funcţia de episcop al Aradului având loc la 22 practică, în viaţa de fiecare zi”, spune ÎPS ianuarie acelaşi an în catedrala episcopală din Nicolae, a cărui carte de vizită impresionantă Arad. La 17 februarie 1962, acelaşi Colegiu ne face să ne gândim că viaţa şi activitatea Electoral al Patriarhiei Române, îl alege în Înalt Prea Sfinţiei sale cu siguranţă necesită o scaunul vacant de Arhiepiscop al Timişoarei şi lucrare cuprinzătoare spre folosul Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului. A credincioşilor şi ca exemplu pentru vremurile fost instalat la 4 martie 1962 în catedrala care vor veni. De aceea bucuria acestui mitropolitană din Timişoara de către interviu, pe care în bunătatea sa a găsit de patriarhul Justinian Marina şi alţi membri ai cuviinţă să îl acorde revistei noastre, este cu Sfântului Sinod. În anii `80 a colaborat cu atât mai mare şi de nepreţuit.

Institutul ecumenic ”Pro Oriente” din Viena -Înalt Prea Sfinţia Voastră, sunt vremuri susţinând mai multe comunicări. Între anii tulburi, oamenii se simt dezrădăcinaţi, nu1978-1981 a activat ca membru în Comitetul şi găsesc locul. Mai este valabil în zilele central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor noastre Mesajul Mântuitorului nostru Iisus şi, de asemenea, delegatul Patriarhiei Române Hristos? Credeţi că oamenii îl mai percep la instalarea papilor Ioan Paul I şi Ioan Paul II. ca odinioară?

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

19

20

INTERVIURI -Când facem referire context, cred că preoţii noştri atraşi şi ei de la cuvântul problemele globalizării despre care se tot Mântuitorului vorbeşte, au datoria de a reveni la rosturile lor nost ru Iisus de totdeauna, să fie adevăraţi apostoli în Hristos nu ne putem lumea satelor şi în orice loc sunt rânduiţi să opri doar la facă misiune, să-şi lege viaţa de cea a vremurile de astăzi oamenilor şi să înceteze de a fi simpli pentru că funcţionari sau salariaţi. valabilitatea acestor -Ce înseamnă pământul acesta românesc cuvinte depăşeşte pentru Înalt Prea Sfinţia Voastră? spaţiul şi timpul -Locul naşterii nu poate fi uitat vreodată, unei perioade din pentru că de el te leagă amintirile părinţilor, istoria noastră a bunicilor, copilăria în sine, de aceea cred că omenirii. De aceea, cred cu tărie că dacă noi a-ţi iubi ţara şi neamul în care te-ai născut nu am căuta şi împlini cuvântul lui Dumnezeu este decât o datorie morală şi necesară pentru multe din neajunsurile pe care le resimţim a putea transmite mai departe cele ce ai într-un fel sau altul şi-ar găsi împlinire şi primit, adică educaţie, credinţă, dragoste faţă bunurile materiale după care alergăm adesea de Dumnezeu şi de oameni. Oriunde ai pleca ar fi de o mai mică însemnătate în viaţa din ţară, nu poţi uita toate acestea pentru că noastră. au stat la baza formării fiecăruia dintre noi şi Şi poate aceasta ar fi şi explicaţia neînţelegerii a te lepăda de numele dobândit prin botez şi lui Dumnezeu de către unii confraţi dede neamul în care ai văzut ai noştri, pentru că au aşezat în familie, ”Eu n-aş spune că oamenii au lumina zilei, este ca şi cum în casă, în viaţa lor, mai întâi pe cele ale pierdut obiceiul de a merge ai renunţa la părinţi, şi în lumii şi au lăsat în urmă pe cele ale lui locul lor ţi-ai alege alţii. duminica la biserică, dat fiind Dumnezeu.

-Cu siguranţă aţi avut că bisericile sunt pline şi cu -De ce credeţi că au pierdut oamenii parte de întâlniri obiceiul de a merge la slujbă atât mai mult atunci când te frumoase cu oameni duminica? aidoma de-a lungul loveşti de anumite greutăţi, -Eu n-aş spune că oamenii au pierdut aşa cum ar fi acum, pentru că vieţii.

Are prietenia obiceiul de a merge duminica la vreun secret? Care să fie trebuie să ai nădejde în biserică, dat fiind că bisericile sunt acesta?

Dumnezeu şi cu siguranţă te pline şi cu atât mai mult atunci când te -Ştiţi dumneavoastră loveşti de anumite greutăţi, aşa cum ar va ajuta mai mult decât ai fi foarte bine, că atunci când fi acum, pentru că trebuie să ai nădejde putut crede. ” respecţi pe cei din jur şi pe în Dumnezeu şi cu siguranţă te va ajuta cei care îi întâlneşti te poţi mai mult decât ai fi putut crede. Sigur, bucura de aceeaşi nu putem generaliza, dar în cele pe care le apreciere, deşi nu o aştepţi de fiecare dată ca cunosc de aici din eparhia noastră şi din ceva la schimb, aceasta vine în mod firesc. Eu Mitropolia Banatului pot spune că au cred că dacă ţinem seama de cuvântul credincioşi în fiecare duminică mai ales, atât Mântuitorului Iisus Hristos „Precum voiţi să la sate, cât şi la oraşe. Însă, e dureros să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi constaţi cât de mult a fost alterat satul nostru, asemenea” (Luca 6,31), vom avea adevăraţi cu atâtea pierderi de obiceiuri şi tradiţii locale prieteni şi vom găsi preţuirea lor. care nu erau lipsite de spiritualitate şi adunau oamenii „în jurul Bisericii şi al cimitirului”, cum zicea oarecând Lucian Blaga. În acest www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI sărbătoare, „cu bucurie mare”, pentru ca toţi cei ce credem în El să avem siguranţa învierii şi a nemuririi.

-Înalt Prea Sfinţia Voastră, vă mulţumim pentru înţelegerea pe care aţi avut-o pentru noi şi vă asigurăm că cititorii noştri vor primi cu bucurie cuvintele pline de înţelepciune pe care aţi avut bunăvoinţa să ni le dăruiţi!

-Aţi putea să ne vorbiţi puţin de însemnătatea sărbătorii Învierii, care iată se apropie şi pe care fiecare creştin o aşteaptă cu bucurie şi credinţă în suflet, dar şi cu profundă emoţie!

-Sărbătoarea Sfintelor Paşti este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii pentru că stă sub semnul bucuriei Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi a nădejdii noastre în cele veşnice, pentru că Dumnezeu „aşa de mult a iubit lumea, încât pe unicul Său Fiu L-a dat ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

Aşadar, prin patimile, moartea şi învierea Sa din morţi, Fiul lui Dumnezeu ne-a făcut cel mai mare dar posibil şi anume viaţa veşnică. Învierea Sa „a treia zi după Scripturi” arată, odată pentru totdeauna, că viaţa este mai tare decât moartea şi că Hristos Domnul este „învierea şi viaţa şi tot cel ce crede în El, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25-26). Se cuvine dar, să ne bucurăm şi noi la această

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

Citat „Să avem mare nădejde în bunătatea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în ajutorul Său, că de aceea a venit Mântuitorul la noi, ca să ne pregătească prin Învierea Sa marea noastră trecere. Nici unul să nu ne mai temem de moartea fizică, pentru că ne-a izbăvit pe noi Învierea Mântuitorului Hristos. Toţi să îndrăznim, nici unul să nu descurajăm, ca să intrăm la ospăţul Domnului nostru, luând aminte că „nici unul mustrat de cugetul său mai înainte de a se spovedi să nu cuteze cu nebăgare de seamă să se atingă de acest foc mistuitor“, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur în Cuvântul său din Joia Mare.

Cu acest îndemn de încurajare şi de nădejde în Hristos Cel înviat, precum şi cu nădejdea în darurile Bisericii lăsate nouă prin Sfintele Taine, Vă doresc din inimă învierea Dumneavoastră a tuturor din moartea sufletească, învierea neamului nostru şi învierea sufletească a întregii omeniri, ca să se risipească dintre noi, precum se risipeşte fumul, orice vrajbă, orice ură, orice dezbinare, orice răzbunare, spre binele nostru vremelnic şi veşnic şi spre lauda Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt, Amin!” ÎPS Nicolae, Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, la praznicul Învierii Domnului, anul mântuirii 2012.

Loreta Popa

www.jurnalspiritual.eu

21

22

INTERVIURI

Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti, Ioan Robu – “Fără Dumnezeu nu avem nicio perspectivă” Ce poate face cineva care a primit harul de a-L sluji pe Dumnezeu ca să vină în a j u t o r u l semenilor săi?

Simplu.

Să dăruiască speranţă, aceea care vine de la Cristos, care singur poate lumina drumul.

Biserica nu este o instituţie închipuită, ci o realitate vie, într-o continuă transformare.

Un trup viu însufleţit de Duhul Sfânt care trăieşte din forţa lui Dumnezeu. Biserica se retrezeşte în suflete. Ea trăieşte şi se trezeşte în sufletele care primesc cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, ştiind toate acestea, şi nu numai, mi-am amintit de gestul impresionant al Arhiepiscopului Mitropolit de Bucureşti Ioan Robu care a adus un ultim omagiu Patriarhului Teoctist în 2007. „Suntem alături de Biserica Ortodoxă Soră care îşi plânge păstorul”, a spus Î.P.S. atunci. Cum să nu fii impresionat, cum să nu-ţi rămână în memorie generozitatea sa sufletească.

Aveam să fiu iarăşi impresionată chiar zilele acestea, când, la rugămintea noastră de a ne acorda un interviu, Înalt Prea Sfinţitul Ioan Robu a răspuns prompt, cu înţelegere şi căldură, mai ales că abia trecuse Paştele ce a adus lumina Învierii lui Isus Cristos printre credincioşii catolici din întreaga lume. Î.P.S. Ioan Robu s-a născut la Târgu Secuiesc la 6 noiembrie 1944, fiind originar din satul Traian, judeţul Neamţ. A absolvit Institutul Teologic Romano Catolic de grad universitar din Iaşi şi a fost www.jurnalspiritual.eu

hirotonit preot la 15 august 1968. La 1 decembrie 1983 a fost ales la conducerea Arhiepiscopiei, mai întâi ca Administrator Diecezan, apoi Episcop-Administrator Apostolic (25 octombrie 1984). A fost consacrat Episcop titular de Celle Proconsulari la 8 decembrie 1984, la Roma, de către Cardinalul Casaroli, Secretar de Stat al Vaticanului. În 29 aprilie 1990, în prezenţa delegatului Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, Arhiepiscopul Angelo Sodano, a fost numit şi instalat Arhiepiscop—Mitropolit de Bucureşti.

-Tot ceea ce este cu adevărat creştin nu se opune niciodată valorilor autentice ale credinţei, ci, dimpotrivă.

Dintre elementele cu ajutorul cărora însăşi Biserica primeşte viaţă sunt cuvântul scris al lui Dumnezeu, viaţa harului, credinţa, speranţa şi iubirea. Nu putem face nimic fără credinţă. Ce înseamnă credinţa pentru Înalt Prea Sfinţia Voastră?

-Credinţa este mai întâi de toate darul lui Dumnezeu, perspectiva pe care ne-o dă încă de la început Botezul. Prin Sfântul Botez primim de la Dumnezeu credinţa. În consecinţă, credinţa este relaţia noastră intimă cu Dumnezeu. O relaţie exprimată în rugăciune, în acte de iubire şi de speranţă în Dumnezeu. Credinţa este privirea interioară a sufletului spre realitatea lui Dumnezeu, prezent în lumea vizibilă şi invizibilă. Este o comuniune cu Dumnezeu şi cu toţi care cred în Dumnezeu. În fond, credinţa este o asigurare pentru viitorul lumii. Fără credinţă lumea nu are viitor. Fără credinţa în Iisus.

Consider că trebuie, şi este un lucru urgent acesta, să-şi dea oamenii seama că această lume nu are viitor fără credinţă. Credinţa este, în sfârşit, un faţă în faţă cu Dumnezeu.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI

-Este o perioadă ciudată, tulbure, acesta românesc înseamnă izvorul credincioşii nu reuşesc să-şi găsească apartenenţei mele la neamul care locuieşte pe locul, se simt dezrădăcinaţi. Este toleranţa meleagurile noastre, înseamnă limba şi măsura înţelepciunii? cultura care-mi permit să spun că sunt român.

-Oamenii sunt dezrădăcinaţi şi nu-şi găsesc Pământul acesta românesc este pentru mine locul pentru că au pierdut sensul vieţii. Mulţi acel acasă care nu-şi pierde niciodată vraja. nu ştiu de unde venim şi încotro ne -Care este cea mai frumoasă rugăciune pe îndreptăm. Înţelepciunea este capacitatea care o poartă sufletul Domniei Voastre? superioară de înţelegere şi de judecată a -Cea mai frumoasă rugăciune pe care o port în lucrurilor. suflet este aceea a Sfintei Liturghii, în care In Este prudenţă, cumpătare şi spirit de Persona Cristi, în persoana lui Cristos eu spun prevedere. Toleranţa are aceste trăsături şi asupra pâinii la Sfânta Liturghie „Acesta este aceste caracteristici, ca atare ea poate fi trupul meu” şi asupra vinului „Acesta este considerată ca măsură a înţelepciunii. sângele meu”. La Sfânta Liturghie, Cristos -Tinerii din ţară merg să muncească în spune aceste cuvinte prin mine, conturul străinătate. Satele româneşti au rămas identităţii mele de preot devine mai precis, goale, sunt doar bătrâni şi rugăciunea mea este rugăciunea lui copii. Înainte oamenii se ”Ţara care-şi lasă sau îşi Cristos. Mai am o rugăciune pe care primeneau şi veneau curaţi îndeamnă feciorii să plece o port de o viaţă în suflet, a sufleteşte şi trupeşte la slujba pe alte meleaguri nu mai sfântului Ioan Berchmans, un tânăr de duminică dimineaţa. Credeţi iezuit care a murit în 1621 la Roma, are şansa de a mai auzi că se mai păstrează încă acest care spunea mereu această poezii de dragoste de obicei? Ce înseamnă pământul rugăciune şi mi-a împrumutat-o şi acesta românesc pentru Înalt ţară.” mie aş putea spune. Ea sună astfel: Prea Sfinţia Voastră? „O stăpâna mea, o mama mea, mă -Se mai păstrează acest obicei deşi satele dau ție în întregime și pentru a-ți dovedi noastre prin plecarea celor tineri la muncă au devotamentul meu, mă închin Ție astăzi cu îmbătrânit foarte repede. Acum câteva zile, la ochii mei, cu gura mea, cu inima mea, pe mine Academia Română, care sărbătorea 147 de în întregime. Deoarece Îți aparțin, o bună ani, domnul Eugen Simion spunea că de fapt mamă, ai grijă de mine. Ferește-mă ca pe nu mai putem vorbi despre ţăranul român bunul și ființa Ta. Amin.” Aceasta este, repet, o acum, în sensul oamenilor care iubesc rugăciune pe care o port în suflet de-o viaţă. pământul şi-l cultivă cu pasiune, aşa ceva se -Cu siguranţă aţi legat prietenii din pare că nu mai există la noi. Ţăranul ştia să copilărie sau chiar mai târziu. Care credeţi cultive cu pasiune pământul şi să creadă că că este secretul unei prietenii adevărate? acest lucru este pentru el o împlinire umană şi -Secretul prieteniei este încrederea şi profesională. Acest lucru a dispărut. Urme comunicarea totală. Căutarea celuilalt în afara există pretudindeni, dar nu aşa cum era odată oricărui egoism. Neîncrederea şi egoismul pot în lumea noastră sătească şi e păcat. Ţara eroda şi cele mai frumoase şi puternice care-şi lasă sau îşi îndeamnă feciorii să plece prietenii. Încrederea, comunicarea şi pe alte meleaguri nu mai are şansa de a mai generozitatea zidesc prietenia şi o fac să fie auzi poezii de dragoste de ţară. Sigur că fără apus. undeva înlăuntrul nostru simţim strângeri de inimă, emoţii, când vorbim despre pământul în care ne-am născut. Pentru mine pământul Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

23

24

INTERVIURI -Din perspectiva relaţiei spirituale credeţi că România şi poporul român pot contribui la creşterea spiritualităţii europene?

Aş spune că da şi gândindu-mă la un Eliade, un Ionescu sau Cioran aş adăuga că România poate să continue să contribuie la creşterea spiritualităţii europene. Nu numai prin nume de vârf, ci prin toţi românii care astăzi trăiesc în Europa din motive de muncă. Vă dau un exemplu, cel al episcopilor din Spania, care mi-au spus că se bucură de prezenţa românilor acolo fiindcă dau exemplu bun spaniolilor mergând duminica la Sfânta Liturghie. Este un mod de a participa la ceea ce spuneam mai devreme.

-Valorile creştine pe care poporul român le are pot ajuta la sănătatea familiei europene?

-Cu siguranţă că da. Valorile creştine pe care poporul român le are pot ajuta la sănătatea familiei europene cu condiţia ca să putem contrabalansa greutatea secularizării, cu dragostea noastră şi respectarea din partea noastră a valorilor religioase. Printr-o dragoste fidelă faţă de ele şi prin practicarea lor, da, cred că putem contribui cu ceva la binele comun european şi totodată putem să ne întărim noi înşine în aceste valori.

-Această criză prin care trecem ar putea avea rădăcini şi într-o criză spirituală?

-Atingeţi aici în această întrebare un punct cu totul aparte. Criza economică este mare, dar criza spirituală este şi mai mare. Aş reveni la ceea ce spuneam mai înainte despre sensul vieţii. În această tendinţă nihilistă, când nimic nu se mai deschide ceea ce ne oferea perspectiva de credinţă, perspectiva credinţei în Dumnezeu şi atunci calea pe care o ia omul este aceea a unui egoism feroce, a unei atitudini faţă de aproapele care poate căpăta cele mai urâte aspecte şi da, criza spirituală, lipsa de dragoste faţă de adevăratele valori care fac să ne împlinească pe noi ca oameni, iată, acestea sunt dedesubtul crizei economice pe care toată lumea o trăieşte acum. Cred că de acolo trebuie început, la o primenire a

www.jurnalspiritual.eu

sufletului omenesc şi a relaţiei cu Dumnezeu, pentru că o relaţie cu Dumnezeu este şcoala în care învăţăm care trebuie să ne fie relaţia cu semenii noştri, cu universul apropiat sau îndepărtat. Fără Dumnezeu nu avem nicio perspectivă.

-Am remarcat frumuseţea, eleganţa şi simplitatea tulburătoare a slujbei de Înviere şi aş vrea ca în încheiere să ne vorbiţi puţin de însemnătatea acesteia în viaţa noastră, a oamenilor!

-Da, în fond sărbătoarea Paştelui este în esenţă celebrarea misterului morţii şi Învierii lui Isus. Dar şi o sărbătoare care ne descoperă sensul vieţii noastre, căci Învierea lui Isus este şi promisiune a învierii noastre. Cuvântul Paşte înseamnă trecere. Pentru Cristos trecere de la moarte la viaţă, pentru noi, trecere de la întunericul răului la lumina binelui, trecere de la păcat la har dumnezeiesc. Paştele ne propune tuturor o primenire sufletească prin convertire, prin schimbarea direcţiei. Ne propune o reînnoire a rugăciunii, a dialogului nostru intim cu Dumnezeu. De fapt, forţa sărbătorii Paştelui stă în simplitatea mărturisirii de credinţă în Cristos care a murit şi a înviat şi totodată o reînnoire a speranţei noastre că şi noi vom merge cu Cristos acolo unde a mers El, în slava şi lumina cerească.

Noi, catolicii, am luat-o mai înainte anul acesta cu sărbătoarea Paştelui, dar asta este. În fiecare liturghie pe care o celebrează biserica zilnic este o celebrare a Paştelui pentru că liturghia este reînnoirea jertfei de pe calvar.

După prefacerea de la Sfânta Liturghie noi spunem întotdeauna: „Moartea ta o vestim Doamne şi Învierea ta o mărturisim până când vei veni”. Este tocmai această mărturisire de credinţă în moartea şi Învierea lui Isus cu deschiderea aceasta mare că şi noi vom învia.

Loreta Popa

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI

Î.P.S. Ioan Selejan: “Singura catedră de morală a neamului nostru românesc este biserica” 2009, i-a fost acordat titlul de arhiepiscop onorific. Această carte de vizită impresionantă ne-a determinat să realizăm un interviu cu I.P.S. Ioan Selejan despre actualitatea mesajului Mântuitorului Hristos, despre post şi rugăciune şi mai ales despre oameni.

-Înalt Prea Sfinţia Voastră, mai este valabil în zilele noastre Mesajul Mântuitorului nostru Iisus Hristos? Credeţi că oamenii îl mai percep ca odinioară?

-Este evident că Mântuitorul doreşte să trăim toţi oamenii ca fraţii pentru că acesta este arhetipul convieţuirii din rai. Spre aceasta tindem şi Mântuitorul de aceea a venit în Există oameni care te fac să respiri aerul rece lume: să ne pregătească pentru a trăi. De aici, şi tare al credinţei, există oameni a căror de pe pământ, să ne pregătească pentru rai. Şi înţelepciune te îndeamnă la speranţă. Există asta face Biserica, îi adună pe oameni. De oameni a căror cultură întinsă, rigoare, simţ al aceea o să găsiţi atât în Sfânta Scriptură, cât şi frumosului, capacitate de reflecţie şi sinteză le la începutul predicii oricărui preot, de fiecare pot îngădui să urce pe culmi de gândire ce dată, care se adresează cu: “Fraţi creştini, rodesc vizionar. Un asemenea om este I.P.S. iubiţi fraţi creştini… Iubiţi fraţi şi surori în Ioan Selejan, Arhiepiscop al Harghitei şi Domnul”. Acestea sunt iată, modalităţile de Covasnei. Vorbeşte limpede şi pe înţelesul adresare ale unui slujitor al bisericii către cei tuturor. Cei care îl cunosc mărturisesc ”Preotul este frate cu care sunt în biserică şi în că I.P.S. Ioan Selejan are o inimă bună comunităţile respective. enoriaşii, cu cei pe care-i şi o deschidere atentă către Biserica aşa face, aşa gândeşte. problemele fiecăruia, ziditor şi păstoreşte. ” Preotul este frate cu enoriaşii, înţelept.

Personalitate complexă, cu cei pe care-i păstoreşte. Nu înzestrat de Dumnezeu cu însuşiri şi calităţi este gândit a fi şeful lor, conducătorul lor de intelectuale şi morale alese, cu putere de nu ştiu ce rang, ci frate. Suntem fraţi cu toţii. muncă deosebită, cu un neclintit simţ al Asta încearcă şi face biserica de 2000 de ani în echilibrului şi dreptăţii, al iubirii sincere faţă Hristos, dar problema este, având în vedere de oameni, niciodată manifestată zgomotos, fenomenul cât se poate de pregnant de I.P.S. Ioan Selejan, Arhiepiscop al Harghitei şi segregare care există la ora actuală în Covasnei, a desfăşurat de-a lungul vieţii o societate, că s-a ajuns la celula de bază, la bogată activitate în slujba Bisericii Ortodoxe familie. Dacă biserica încearcă să adune în Române. numele lui Hristos şi în Hristos, iată că există În 1994 Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a atâtea instrumente, atâtea activităţi, atâţia aprobat înfiinţarea Episcopiei Harghitei şi vectori de fărâmiţare a societăţii. Avem la ora Covasnei, iar Înalt Prea Sfinţia Sa Ioan Selejan, actuală un atac la fiinţa naţională, am putea fiind la Ierusalim, a fost ales episcop de către spune la fiinţa noastră umană ca atare. Într-o Sinod şi a venit în ţară. Instalarea ca episcop a familie fărâmiţată, care se desparte, care se fost cu totul deosebită, deoarece au fost divide, nu se mai nasc prunci. Nu vorbim prezenţi doi patriarhi, Patriarhul României şi decât la nivel macro social, iată că dacă punem Patriarhul Alexandriei, şi un număr mare de lupa, microsopul, vedem că aici, în familie, înalte feţe bisericeşti şi demnitari. Din iunie care este izvor de viaţă, izvor al perpetuării Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

25

26

INTERVIURI

Chiar la nivelul ţării noastre, nu aş putea să spun cu siguranţă procentul, dar am auzit la un moment dat din anumite cercetări, că aproximativ 58 la sută din căsătoriile care se întemeiază la noi în ţară se termină cu divorţuri. Din ceea ce se face în biserică şi ceea ce încercăm să facem cu ajutorul lui Dumnezeu mai departe este strângerea rândurilor în jurul acestei unităţi a familiei.

Unui copil care se naşte într-o familie dezmembrată i se va părea normal să trăiască într-o societate dezmembrată şi împărţită. De aceea, punem atât accent pe aceste aspect al convieţuirii mai întâi în bună pace şi credinţă în Dumnezeu şi, până acum, nu am văzut alte instituţii în această ţară care să poarte de grijă nu numai trupeşte, material, familiei, ci şi sufleteşte, adică partea de trăire sufletească.

Nu există, încă nu s-au construit în ţara aceasta facultăţi de morală. Singura catedră de morală a neamului nostru românesc este biserica, catedrala dăinuirii şi amvonul din care încercăm, prin activitatea preoţilor, să ducem cuvântul lui Hristos până în ultimul www.jurnalspiritual.eu

sătuc al acestei binecuvântate de Dumnezeu ţări.

-Vorbeaţi de celula de bază a societăţii, familia, cea care ar trebui să se ocupe de educaţia copiilor, în mod normal. Înainte, copiii vedeau la părinţii lor respectul pentru credinţă şi bucuria de a merge la slujbă. De ce credeţi că au pierdut oamenii obiceiul de a merge la slujbă duminica?

-Dacă veţi apuca să citiţi cuvântul de Sfintele Paşte, de Înviere, pe care l-am scris pentru anul acesta, veţi vedea că am scris că duminica este prima zi a săptămânii. Până aici nimic nou, pentru că la poporul lui Israel sâmbăta, Sabbatul, era ziua a şaptea, iar cuvântul acesta se traduce în limba română prin odihnă.

Prima zi a săptămânii spuneam deci că este duminica. Prima zi în care omul a lucrat în rai, în cer. Prima zi când tâlharul lucrează deja în rai, în cer. Noi, aşa trebuie să vedem duminica.

Nu ca şi sfârşit al săptămânii, ci ca prima zi din ea şi orice om, zic eu înţelept, ştie că în ziua aceea trebuie să lucreze cel mai mult şi la gradul cel mai sublim al vieţii lui. Duminica este ziua întâi a săptămânii, ziua când omul trebuie să lucreze cu totul deosebit în acea zi în ogorul lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi aşa trebuie să pregătească duminica. Să nu lucrăm la ţarină, ci în rai şi pentru rai. Mai ales acum, că la noi în ţară sâmbăta este o zi nelucrătoare şi oamenii nu mai sunt obligaţi, ca altădată, să se prezinte la serviciu, ei pot folosi această zi ca să poată să-şi rezolve anumite probleme de familie şi aşa mai departe, dar şi ca să se pregătească pentru lucrul cel mai sublim din viaţa lui, participarea la Sfânta Liturghie, la sfânta biserică, a cerceta pe cei bolnavi, a ajuta pe cei săraci în ziua aceasta. Acestea sunt lucruri care sunt bineplăcute lui Dumnezeu.

-Despre însemnătatea postului şi a rugăciunii s-a vorbit şi se va vorbi. Înalt Prea Sfinţia Voastră, care este întrebarea pe care un credincios trebuie să o pună sufletului său mai ales în această perioadă din Postul Paştilor?

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI învăţat de-a lungul timpului aveţi vreuna mai apropiată de sufletul Înalt Prea Sfinţiei Voastre?

-Rugăciunea pe care o port întotdeauna în sufletul meu este “Doamne, ajută-mă!, Doamne, scapă-mă! Doamne, ajută-i, Doamne, iartă-i”, mă refer la preoţii şi credincioşii din eparhia pe care o păstoresc. Înainte de a-mi pomeni mama în biserică îmi pomenesc preoţii şi credincioşii din eparhie, iar după aceea pomenesc neamul nostru românesc.

“Doamne, ajută-mă!, Doamne, scapă-mă!, Doamne, ajută-i!, Doamne, iartă-i!, Doamne, dă -Este evident că postul şi rugăciunea sunt, ploaie, dă pace pe pământ!”, iată că v-am cum spun Sfinţii Părinţi ai bisericii, aripile cu dezvăluit secretul celei mai mici cărţi de care omul se înalţă spre cer, urcă treptele rugăciune pe care o port cu mine mereu. desăvârşirii. Dar, pentru că s-a vorbit mult în -Despre dialogul cu celelalte biserici ce ne sensul acesta, întrebarea pe care trebuie să puteţi spune? ne-o punem fiecare dintre noi ”Rugăciunea pe care o port -Dialogul între biserici este foarte este: “Cum ne pregătim noi să ne important şi, aici, trebuie să fim întotdeauna în sufletul întâlnim cu Hristos cel Înviat? însă foarte atenţi în ceea ce Neîmpăcaţi cu el sau împăcaţi cu meu este “Doamne, ajută- priveşte credinţa, pentru că noi, el?”, pentru că în taina mă!, Doamne, scapă-mă! ortodocşii, chiar dacă nu suntem spovedaniei omul nu face altceva Doamne, ajută-i, Doamne, majoritari ca număr în lumea decât să încerce o umilă împăcare iartă-i”, mă refer la preoţii creştină păstrăm un tezaur cu totul cu Dumnezeu. O încercare de a-şi şi cu totul deosebit al credinţei din şi credincioşii din eparhia cere iertare pentru ce a greşit şi primele veacuri creştine. pe care o păstoresc. ” apoi Hristos să-l primească în Problemele de credinţă şi de braţele sale. De aceea, în această perioadă de post, oricine a avut cel puţin o zi de experienţă de post în viaţa lui ştie care este starea trupească şi sufletească a unui om care posteşte. Este altfel decât în celelalte zile când are activităţi legate de viaţa lui cotidiană. De aceea, bine este ca în această perioadă să ne apropiem şi de scaunul mărturisirii, la duhovnic, dar şi ,cum spuneam, cu conştiinţa noastră, nu numai cu trupul nostru, de Dumnezeu, cerând iertare pentru toate cele ce am greşit şi Dumnezeu este al milei, al îndurării şi al iertării şi eu aş dori ca toţi să fim împăcaţi întru Hristos. Dacă I-a iertat pe cei care i-au bătut piroane în mâini şi în picioare, cu atât mai mult, zic eu, că El, care s-a jertfit pentru noi, este în orice moment gata să ne ierte şi să ne împărtăşească din lumina Învierii sale.

-Dintre toate rugăciunile pe care le-aţi Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

dogmă, acestea trebuie să rămână neatinse, aşa cum ni le-au rânduit Sfinţii Părinţi, sinoadele ecumenice, Sfânta Scriptură. Aceasta este baza, însă dialogul în ceea ce priveşte alte activităţi din societate, şi aici putem avea probleme sociale sau culturale, trebuie să existe. În plus, biserica, lumea creştină în general, este chemată şi de la ea se aşteaptă mult de către foarte mulţi.

Particip la foarte multe conferinţe internaţionale şi am văzut care sunt aşteptările, ca de exemplu implicarea în stingerea conflictelor care sunt pe planetă şi nu numai. Duminica trebuie să săvârşim Sfânta Liturghie în biserică, iar de luni până sâmbătă să ne punem biserica pe braţ şi umblăm cu ea dintr-o parte în alta a lumii împărtăşind cuvântul lui Dumnezeu, făcând pace, făcând bine între oamenii şi între popoare. www.jurnalspiritual.eu

27

28

INTERVIURI

Carte de vizită Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei s-a născut la 16 noiembrie 1951, în localitatea Pietrani, judeţul Bihor, părinţii săi fiind Ioan şi Ilca. A absolvit Liceul „Constantin Brâncuşi“ din Oradea în 1971, Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti în 1976, după care ÎPS Ioan Selejan a urmat cursurile Seminarului Teologic din Craiova, în 1986, şi ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu,

www.jurnalspiritual.eu

1990. Începând cu 1991, Î.P.S. Ioan a studiat la Institutul Biblic din Ierusalim până în 1994 şi are studii de doctorat la Institutul Biblic din Ierusalim (Biblice, Egiptologie şi Orientalistică). Din anul 1980 a fost vieţuitor al Mănăstirii Lainici, judeţul Gorj. La 6 august 1990 a fost hirotonit diacon la Mănăstirea Lainici, iar la 15 august 1990 preot la Mănăstirea Tismana. Între 1990-1994 a fost stareţ al Mănăstirii Lainici, în 1994 a fost numit Arhimandrit şi Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, la 9 iulie 1994 ales Episcop al Covasnei şi Harghitei. La 20 iulie 1994 a fost hirotonit Episcop la Mănăstirea Topliţa, judetul Harghita, iar din 25 septembrie 1994 a fost instalat ca Episcop al Harghitei şi Covasnei, la Miercurea-Ciuc.

Loreta Popa

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI

Popas duhovnicesc Maica Stareţă Stavroforă Iosefina Giosanu În primăvara anului şcoala generală a plecat la Mănâstirea 1963, în comuSihăstria, apoi a urmat toate treptele de na Stăniţa, judeţul şcolarizare, iar acum este Arhiereu – vicar al Neamţ, veneau pe Episcopiei Romanului şi Bacăului”. lume Giosanu Elena După absolvirea celor opt clase în satul natal Iosefina şi fratele său, în 1977, dorinţa tatălui său era de a urma Constantin.

Părinţii cursurile liceale, dar situaţia materială lor, Neculai şi Anica precară a familiei a împiedicat-o să meargă Giosanu, creştini buni, mai departe şi să studieze, astfel că monahia au adus pe lume opt Iosefina s-a hotărât să meargă la mănăstire. copii (patru băieţi şi „Era de fapt dorinţa mamei mele, care de patru fete), cea care astăzi este Stavrofora multe ori exprima aceasta faţă de noi. A fost Iosefina, Stareţa Mănăstirii Văratic, încheind lucrarea lui Dumnezeu ca eu să plec la şirul naşterilor în casa părintească. Timpurile mănăstire de la vârsta de 14 ani, erau tulburi, se instaura temeinic şi destul de îndeplinindu-i dorinţa, căci nu a fost uşor. Dar agresiv dictatura comunistă. Cu toate aceastea de aceea consider că dacă acum sunt din mila a avut şansa să crească într-o lui Dumnezeu ceea ce sunt, cred că „ P e n t r u m e m b r i i familie de buni gospodari, dar şi mama mea a vegheat mereu asupra de buni credincioşi, unde, din familiei sale, Biserica mea. În familia noastră avem şapte fragedă copilărie, a luat contact satului constituia locul cel sau opt călugări: la Mănăstirea cu munca, dar şi cu dragostea de Varatic aveam o soră de-a bunicii mai sacru de pe pământ şi Dumnezeu, acumulând mele (maica Veniamina Rădeanu), o cunoştinţele necesare şi o bună cea mai autentică şcoală soră de-a mamei mele (maica educaţie religioasă.

Pentru de pregătire creştină”.

Agafia Borcea), o verişoară (maica membrii familiei sale, Biserica Acahia Căuş ) la care după venirea satului constituia locul cel mai mea în mănăstire a venit şi bunica sacru de pe pământ şi cea mai autentică şcoală mea (maica Mariami Borcea). Venirea mea la de pregătire creştină. Dragostea de Biserică imănăstire a fost în condiţii cu totul aparte. a fost insuflată de mama sa, de la care Decretul 410 de tristă amintire pentru păstrează şi astăzi dimensiunea spirituală a călugări, era în floare, nu se primeau tinere. vieţii, cinstea şi frica de Dumnezeu, iar de la Totuşi, maica stareţă Nazaria Niţă a primit în tatăl său, munca şi spiritul gospodăresc. mănăstire câteva tinere şi m-am bucurat şi eu Rămaşi orfani de mamă, care a murit când de această şansă unică”, povesteşte Stavrofora abia împlinise 45 de ani, cei opt copii au fost Iosefina. În anul 1977 a intrat în nevoiţi să urmeze cursul vieţii obştea mănăstirii la care a urmat toate confruntându-se cu munca zilnică pentru treptele ascultărilor, aici a început pentru supravieţuire, cu învăţatul şi mersul la şcoală. monahia Iosefina adevărata şcoală monahală. „Dumnezeu a fost bun cu noi şi am putut Maica stareţă Nazaria a impus un program depăşi toate aceste greutăţi ale vieţii de auster, care a imprimat statornicie, echilibru familie”, spune Stavrofora Iosefina. „Şi şi viaţă duhovnicească. După zece ani de noviciat, a depus voturile monahale şi tundere într-adevăr am simţit ajutorul lui Dumnezeu, căci toţi fraţii şi surorile mele au ajuns bine, în monahism, care a fost cu binecuvântarea P. fiecare la rostul lor. Din cei opt fraţi doi am F. Teoctist Patriarhul României pe atunci întrat în viaţa călugărească, eu şi fratele llie Mitropolit al Moldovei şi Sucevei.

(Ioachim cu numele de călugăr), care după Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

29

30

INTERVIURI

„A fost punctul culminant al vieţii mele, căci am primit şi numele de călugărie Iosefina.

Tunderea în monahism a fost o împlinire şi un angajament total la viaţa în Hristos, de acum nimic nu mai conta pentru mine, decât să slujesc cu timp şi fără timp mănăstirea care m-a primit şi pe Hristos care m-a acceptat ca mireasă a Lui”.

Maica Stareţă i-a recomandat să urmeze cursurile de cinci ani ale Seminarului „Veniamin Costache” de la Mănăstirea Neamţ, luându-şi dipoloma de Bacalaureat în promoţia 1994.

Era o necesitate de a urma acest Seminar, deoarece foarte puţine tinere aveau pe atunci 12 clase. A reînceput Facultatea de Teologie Ortodoxă, secţia „Asistenţă Socială“, la care cu ajutorul lui Dumnezeu în anul 2004 a terminat. Providenţa a făcut ca după 40 de zile de la decesul Maicii Stareţa Nazaria, I.P.S. Mitropolit Dr. Daniel să o cheme la înalta ascultare de Stareţă a Mănăstirii Varatic. A fost instalată astfel ca stareţă a Mănăstirii Va ra t i c.

La 15 a ug ust 2 00 3, la marea sărbătoare a Mănăstirii Varatic „Adormirea Maicii Domnului“ la care a participat I. P. S. Mitropolit Dr. Daniel, şi un numeros sobor de preoţi stareţi şi stareţe de la mănăstirile din jur, a fost făcută stavroforă.

Discuţia cu Stavrofora Iosefina a urmat o cale lină, în care s-au regăsit cele trei virtuţi Credinţa, Nădejdea şi Iubirea din motto-ul revistei noastre, lucru care poate fi observat

www.jurnalspiritual.eu

cu uşurinţă de la început până la sfârşit. În sufletele noastre, ale tuturor, cu siguranţă nu poate fi decât bucuria pentru că Stavrofora Iosefina, care are în grijă vieţuitoarele Mănăstirii Văratic, lucru deloc uşor de altfel.

-Cum definim cele trei virtuţi teologale Credinţa, Speranţa şi Iubirea şi care este importanţa lor în viaţa creştinului?

-Credinţa este una din cele trei virtuţi teologice (alături de nădejde şi iubire) prin care omul crede în existenţa Sfintei Treimi (Dumnezeu-Tatăl, Iisus Hristos şi Duhul Sfânt), a duhurilor (îngerii şi demonii), a lumii ca zidire a lui Dumnezeu, în tainele Bisericii, în învierea morţilor, în Judecată şi în raiul şi iadul care urmează după viaţa pământească.

Nădejdea în Dumnezeu şi în făgăduinţele sale (învierea morţilor, viaţa veşnică în rai) este una din cele trei virtuţi teologice. Omul nu trebuie să-şi pună nădejdea în el (în forţele proprii, în banii săi) sau în alţii, nu trebuie să se deznădăjduiască indiferent de păcatul săvârşit, dar nici să nădăjduiască fără frică în mila lui Dumnezeu. El trebuie să-şi pună nădejdea numai în Dumnezeu, să păzească poruncile Domnului .

Iubirea (dragostea) este cea mai mare dintre cele trei virtuţi teologice (celelalte două fiind credinţa şi nădejdea), precum spune apostolul Pavel (1 Cor 13. 13). „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4.8,16) şi dragostea este de la Dumnezeu (1 Ioan 4.7), arată apostolul Ioan. Ea este nesfârşită (1 Cor 8.8), asemenea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel învaţă că fără iubire toate virtuţile (darul grăirii în limbi străine, darul proorocirii, darul cunoaşterii totale, darul credinţei perfecte, darul milei absolute, darul ascezei) nu folosesc la nimic.

Cel ce are dragoste nu suferă de păcate – continuă apostolul Pavel – căci dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI Cel ce iubeşte are şi celelalte virtuţi, este şi tuturor virtuţilor şi a faptelor bune este îndelung-răbdător, şi bun, se bucură de Dumnezeu. Binele, în toate formele sale, este o adevăr, acoperă totul, crede totul, reflecţie a dumnezeirii. Dar, în timp ce nădăjduieşte totul, suferă totul, încheie Pavel Dumnezeu este bun prin fiinţă, existenţele (1 Cor 13, 4-7). „Cine acoperă o greşeală, create devin bune prin participare la Binele caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu suprem, adică prin cultivarea virtuţilor. Iisus în vorbirile lui, dezbină pe prieteni”, învaţă Hristos este Speranţa noastră deoarece El este Solomon (Prov 17.9), ura stârneşte certuri, deodată Dumnezeu desăvârşit şi om deplin. El dar dragostea acoperă toate greşelile, arată este Cel prin care „toate s-au făcut; şi fără El acelaşi Solomon (Prov 10.12). „Prin dragoste nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3); şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi „toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este prin frica de Domnul se abate de la rău”, mai înainte decât toate şi toate prin El sunt învaţă acelaşi Solomon (Prov 16.6). Porunca aşezate… El este începutul, întâiul născut din iubirii lui Dumnezeu şi porunca iubirii morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate. Căci în aproapelui cuprind toată Legea şi toţi El a binevoit (Dumnezeu) să sălăşluiască toată prorocii, după cum spune Iisus (Mat 22, plinirea. Şi printr-Însul toate cu Sine să le 37-40). Tot Mântuitorul spune că trebuie să împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii (Ioan 13. 34). Există mai multe feluri de Sale” (Coloseni 1, 16-20). Iisus Hristos, iubire: iubirea oamenilor de către ”Speranţa se naşte din dragostea lui Dumnezeu arătată Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu către noi, este Speranţa noastră credinţă şi se manifestă (de către oameni), iubirea pentru că El este „Chipul lui prin iubire. ” aproapelui. Iubirea aproapelui are Dumnezeu Cel nevăzut” (Coloseni 1, mai multe cazuri particulare: iubirea 15), Creatorul, Proniatorul şi bărbat-femeie, iubirea părinţi-copii, iubirea destinaţia ultimă a lumii şi a existenţei create. vrăjmaşilor, iubirea străinilor, iubirea El este Fiul lui Dumnezeu Cel Unul născut, stăpânului de către rob, iubirea dintre întrupat pentru noi oamenii şi pentru a prieteni, iubirea de sine. noastră mântuire, după cum afirmă Sfântul -Sunt aceste valori călăuzitoare în „drumul Evanghelist Ioan, „atât de mult a iubit nostru”?

Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Da, aceste virtuţi sunt călăuzitoare în drumul Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu nostru, deoarece virtuţile teologice sunt piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). acelea care prind tărie în sufletul -Cum se naşte credinţa şi care este rolul ei? credinciosului cu ajutorul harului -Când vorbim despre credinţa creştină, dumnezeiesc şi sunt îndreptate nemijlocit înţelegem că aceasta este virtutea, adică către Dumnezeu, apropiindu-l pe credincios puterea prin care primim ca adevăr de izvorul vieţii religioase, care este neîndoielnic tot ce ne-a descoperit Dumnezeu Dumnezeu. Virtuţile teologice le sădeşte şi ne învaţă Sfânta Biserică Ortodoxă pentru Dumnezeu în suflet împreună cu harul mântuirea noastră. Prin credinţă cunoaştem sfinţitor; de aceea ele sunt virtuţi suprafireşti ceea ce nu putem vedea şi adeverim ceea ce sau insuflate. Ele îndreaptă viaţa creştinului nădăjduim de la Dumnezeu, cum citim în către Dumnezeu şi-i întăresc pornirea firească Sfânta Scriptură: „Credinţa este încredinţarea de a împlini fapte bune. Fără ele nimeni nu se celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor poate mântui. nevăzute” (Evrei XI, 1). Una din îndatoririle de -Care este relaţia dintre credinţă, nădejde căpetenie ale fiecărui creştin ortodox este de a şi dragoste? şti ce crede şi cum crede; de a cunoaşte -Speranţa se naşte din credinţă şi se manifestă cuprinsul dreptei sale credinţe, pentru a nu fi prin iubire. Originea sau cauza primă a amăgit de învăţături greşite şi deşarte.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

31

32

INTERVIURI El este chemat să-şi însuşească această învăţătură cu mintea, nu însă mai puţin cu simţirea şi mai ales cu voinţa, pentru că de Dumnezeu nu te poţi apropia decât ducând o viaţă în curăţie sufletească şi trupească, cum lămurit ne învaţă sfântul Grigorie Teologul, zicând: „Nu este în puterea oricui să cugete despre Dumnezeu, fiindcă aceasta pot să o facă numai cei care s-au cercetat cu de-amănuntul, … care şi-au curăţit sufletul şi trupul sau care cel puţin se silesc să se cureţe”. Învăţătura creştină ortodoxă pe care avem datoria să o cunoastem, ne-a dat-o Dumnezeu însuşi prin Fiul Său întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos. Mântuitorul Hristos ne-a adus învăţătura dumnezeiască, despre care însuşi mărturiseşte „Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis” (Ioan VII, 16) şi a propovăduit-o în vremea cât a locuit între oameni. După El, sfinţii apostoli şi urmaşii lor au răspândit această învăţătură „până la marginile lumii” cunoscute atunci, iar iubitorii de Dumnezeu au îmbrăţişat-o cu adâncă şi curată evlavie.

-Care sunt metodele prin care putem cultiva virtuţile morale în sufletele celor mici pentru a-i apropia de Biserică?

-Copiii sunt prin firea lor blânzi, miloşi, lipsiţi de răutate şi sinceri. Aceste calităţi sunt însă slabe în ei, având nevoie de o permanentă cultivare. Pe măsură ce copilul creşte, părinţii trebuie să întărească în el o asemenea dispoziţie ori un asemenea simţământ care să lupte singur cu înclinaţiile cele rele şi care să susţină binele. Din fericire, în om este aşezată de Dumnezeu însuşirea de a-şi preţui propriile fapte. Aceasta este conştiinţa.

Sarcina părinţilor este de a dezvolta în copil o conştiinţă sensibilă, de a-l îndemna să asculte de glasul acesteia. Trebuie să se facă acest lucru, însă nu doar teoretic şi abstract, ci pe un fundament religios: credinţa în Dumnezeu şi legătura noastră cu El. Fără un fundament religios, educaţia va fi şubredă şi instabilă.

www.jurnalspiritual.eu

Unii cred că noţiunile de Dumnezeu, de bine şi rău sunt prea abstracte şi prea dificile pentru copil. Experienţa arată însă că la vârsta de 3-4 ani copilul este pe deplin capabil să acceadă la aceasta, prin reprezentări, dacă ele îi sunt propuse sub o formă vizuală, precum chipul icoanelor de deasupra patului sau semnul Crucii, precum şi prin cele mai simple rugăciuni. Sufletul curat al copilului se conectează la primele noţiuni religioase cu glasul conştiinţei lui şi astfel se consolidează în el o religiozitate simplă, dar completă.

Pentru aceia care se îndoiesc de puterea religiozităţii la copii vom spune următoarele: credinţa în Dumnezeu nu este o invenţie omenească, ci se naşte odată cu omul. De aceea, a crede e necesar pentru fiecare om, neţinând seama de vârstă ori de dezvoltarea lui mentală. Să creadă în Dumnezeu e cu putinţă celui mai simplu om, celui mai neînvăţat, dar şi unui mare savant. Fiecare credincios ajunge la Dumnezeu pe măsura însuşirilor sale pe măsură ce creşte şi-şi adânceşte înţelegerea sa de Dumnezeu.

Nevoia de credinţă a sufletului omenesc permite dezvoltarea credinţei încă de la o vârstă fragedă şi desăvârşirea acesteia prin educaţie. Şi ne putem minuna cât de uşor şi de profund primesc copiii credinţa în Dumnezeu şi cât de binecuvântat îi influenţează aceasta pe ei. Credinţa în Dumnezeu nu ajută pe copil doar să se lupte cu înclinările lui cele rele, ci ajută să-şi rezolve o serie de chestiuni care nu pot fi explicate în alt chip: binele şi răul, originea lumii, scopul vieţii.

Cel mai important lucru este acesta: credinţa în Dumnezeu reprezintă cheia dezvoltării tuturor calităţilor pozitive la un copil: evlavia, dragostea, mila, ruşinea, părerea de rău şi dorinţa de a deveni mai bun.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI Credinţa în Dumnezeu aşază în mâinile umblarea la biserică, ţinerea posturilor fiecărui părinte un instrument puternic orânduite de ea, mărturisirea păcatelor, pentru educaţie. Când vorbim de Dumnezeu primirea Sfintei împartăşanii. ca izvor al tuturor bunătăţilor şi ca Judecător - Supunerea şi ascultarea. Să se supună al oamenilor, noi introducem în lumea ierarhiei şi disciplinei bisericeşti (Luca 10, interioară a copilului o reprezentare clară a 16). binelui şi a răului. Şi facem aceasta nu ca pe o - Ajutorarea. Să iubească şi să cinstească pe regulă strictă, ci prezentându-i copilului o cei ce îndeplinesc slujbele bisericeşti, Persoană Vie, înaintea Căreia toţi oamenii vor îngrijindu-se de cele trebuitoare vieţii lor, avea de dat răspuns. după cuvintele Sfintei Scripturi: „Vrednic este -Cum este corect să ne exprimăm… trebuie lucrătorul de hrana sa“ (Matei 10, 10) şi: „Aşa să credem în Dumnezeu, trebuie să credem a rânduit şi Domnul celor ce propovăduiesc în Biserică sau trebuie să credem atât în Evanghelia, să trăiască din Evanghelie“ (I Cor. Dumnezeu, cât şi în Biserică?

9, 13-14).

-Mântuitorul Iisus Hristos a întemeiat Prin împlinirea conştiincioasă a datoriilor faţă Biserica, pentru ca ea să continue de Biserică, credincioşii îi dau putinţa să propovăduirea învăţăturii Sale în lucreze cât mai rodnic pentru aşa fel ca oricine va crede în El să „Iubirea faţă de binele întregii omeniri şi pentru ajungă la cunoştinţa adevărului şi Dumnezeu ne cheamă să binele fiecăruia dintre ei. să se mântuiască. Sfânta noastră iubim binele mai mult - De ce trebuie să-l iubim pe Biserică este orânduită, deci, decât bunurile din lumea Dumnezeu mai presus de cele pentru binele credincioşilor, aceasta. Altfel spus, binele pământeşti? pentru cunoaşterea adevărurilor săvârşit din iubire faţă de ˗Iubirea faţă de Dumnezeu ne credinţei creştine şi pentru Dumnezeu şi de aproapele cheamă să iubim binele mai mult desăvârşirea morală a lor. Pentru trebuie să-l dorim sau să-l decât bunurile din lumea aceasta. acest fapt, toţi credincioşii au căutăm mai mult decât Altfel spus, binele săvârşit din datoria de a preţui şi a iubi bunurile materiale şi iubire faţă de Dumnezeu şi de Biserica şi de a-şi îndeplini cu trecătoare din lumea aproapele trebuie să-l dorim sau sfinţenie datoriile faţa de ea. aceasta”. să-l căutăm mai mult decât Datoriile credincioşilor faţă de bunurile materiale şi trecătoare Biserică sunt: din lumea aceasta. Cât priveşte porunca iubirii - Credinţa ortodoxă. Să creadă toate faţă de aproapele, aceasta este formulată de adevărurile creştine şi numai aşa cum le Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelia după propovăduieşte sfânta Biserică Ortodoxă, Matei, astfel: „Să iubeşti pe aproapele tău ca păstrându-le în toată curăţia lor şi pe tine însuţi” (Mt. 22, 39), adică să ai grijă de întocmindu-şi viaţa după ele. viaţa lui cum ai grijă de viaţa ta, să te - Mărturisirea credinţei creştine. Să-şi dea interesezi de mântuirea lui cum te interesezi silinţa pentru păstrarea, întărirea şi de mântuirea ta. răspândirea credinţei creştine ortodoxe şi să o Însă, spre sfârşitul activităţii Sale mântuitoare apere, cu tot curajul, de răstălmăcirile eretice, pe pământ, Hristos Domnul, potrivit amintindu-şi de spusele Mântuitorului: „De cel Evangheliei după Sfântul Apostol şi ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, Evanghelist Ioan, zice: „Poruncă nouă vă dau de acesta şi Fiul Omului se va ruşina când va vouă: să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe îngeri“ (Luca 9, 26). altul” (In. 13, 34).

- Împlinirea poruncilor. Să împlinească poruncile sfintei noastre Biserici cu privire la: Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

33

34

INTERVIURI Vedem aici că Mântuitorul Hristos a dat o măsură nouă iubirii faţă de aproapele decât iubirea faţă de noi înşine, şi anume: „precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul” (In. 13, 34), adică să-l iubim pe aproapele nostru precum îl iubeşte Hristos. Însă noi nu putem iubi pe aproapele nostru aşa cum îl iubeşte Hristos, decât dacă primim iubire din iubirea lui Hristos.

Cu alte cuvinte, ceea ce ne cere Mântuitorul Iisus Hristos nu putem împlini decât cu ajutorul Lui. De altfel, El Însuşi ne spune aceasta zicând: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (In. 15, 5), adică nimic bun. Porunca iubirii faţă de Dumnezeu se împlineşte în primul rând prin rugăciunea adresată Lui. Când Îl iubim pe Dumnezeu, dorim să ne întâlnim cât mai des cu El prin rugăciune, dar mai ales dimineaţa şi seara, la începutul şi la sfârşitul activităţii zilnice, înainte şi după ce servim masa, ca să-I mulţumim Lui pentru că ne iubeşte şi ne ajută. Sfinţii cei mai rugători au ajuns chiar să se roage neîncetat, având permanent mintea şi inima lor îndreptate spre Dumnezeu. Ei împlineau astfel îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „rugaţi-vă neîncetat” (I Tes. 5, 17).

Iubirea faţă de Dumnezeu cuprinde în ea şi iubirea faţă de Biserica lui Dumnezeu, care este trupul tainic al lui Hristos, templu al Duhului Sfânt şi popor al lui Dumnezeu Tatăl.

Când iubim Biserica lui Dumnezeu, Îl iubim de fapt şi pe Dumnezeu Care locuieşte în ea. Când construim o biserică nouă sau restaurăm una veche, când aducem daruri la biserică sau înfrumuseţăm biserica, iubirea noastră faţă de Dumnezeu se arată şi în această dărnicie a noastră faţă de Biserica Lui Hristos, simbolizată de biserica lăcaş de închinăciune.

Dar mai ales Îl iubim pe Dumnezeu când ascultăm cuvântul Lui şi îl împlinim, prin fapte, când trăim potrivit voii Lui în sfinţenie, când suntem milostivi aşa cum El este milostiv, când suntem buni aşa cum El este bun, deci Îl iubim pe Dumnezeu în mod deplin când ne asemănăm cu El prin bunătate.

-Se spune că oricât ai suferi într-o viaţă de om, este bine ca sufletul să rămână în pace, www.jurnalspiritual.eu

credinţă, dragoste şi speranţă. Sunt acestea cele mai mari bogăţii ale omului?

- „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi avea odihnă sufletelor voastre. Că jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară” (Matei 11, 28-30). Un mare duhovnic contemporan spunea că drumul său spre desăvârşire trece în mod obligatoriu prin proba ispitelor, a încercărilor sau necazurilor fără de voie, a suferinţelor trupeşti şi sufleteşti. Nu putem gusta din bucuriile raiului, fără a sorbi din cupa amară a încercărilor.

-De ce îngăduie Dumnezeu suferinţa umană?

-Dumnezeu, care este Iubire, se bucură să-și vadă creatura iubită în necazuri și în dureri?

De-a lungul istoriei creştine s-au dat mai multe răspunsuri la această întrebare.

Credinţa creştină le-a sintetizat, arătând că Dumnezeu nu este autorul imperfecţiunilor naturale, fizice sau spirituale. Cauza lor este omul.

Sfântul Vasile cel Mare, într-o celebră scriere, intitulată „Dumnezeu nu este autor al răului”, arăta că la originea tuturor relelor materiale sau spirituale se află omul sau, mai exact, voinţa sa liberă, îndreptată nu spre virtute şi spre binele moral, ci spre păcat şi patimi.

Domnul este cu mine, de cine mă voi teme?

Sau, îţi aduci aminte de cuvintele psalmistului David: „certând, m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat!”

Cărei morţi nu ne dă Domnul? Morţii sufleteşti. Domnul îngăduie ispite, necazuri, suferinţe ca noi să devenim mai buni, să ne smerim, să ne aducem aminte că toate sunt deşertăciune, totul e lut care se strică, care moare, voia noastră este de obicei, egoistă, rea, ca să ne aducem aminte că nimic nu facem bun fără El. -Sunt persoane care consideră că „speranţa” e un fel de „Doamne-ajută” al ateilor. Ce părere aveţi despre această afirmaţie?

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI

35

-NĂDEJDEA ÎN DUMNEZEU ESTE O „ANCORĂ - „Investiţia dragostei este ca soarele pe A SUFLETULUI“. Nădejdea, ca virtute, este cer: dăruieşte totul, dar nu aşteaptă nimic absolut necesară pentru mântuire. Ea în schimb“. Cum aţi comenta sloganul întăreşte întreaga fiinţă a creştinului în acesta?

Dumnezeu, într-o încredere necontenită în -Natura şi revelaţia mărturisesc deopotrivă purtarea Lui de grijă; dă putere sufletului în despre dragostea lui Dumnezeu. Tatăl nostru faţa tuturor greutăţilor care-l asaltează ceresc este izvorul vieţii, al înţelepciunii şi pentru a-l despărţi de Dumnezeu. „Nădejdea bucuriei. Priviţi la lucrurile minunate şi în Dumnezeu desface mintea de toată frumoase din natură! Gândiţi-vă la minunata împătimirea după cele pământeşti; în sfârşit, lor adaptare nu numai la nevoile şi fericirea mintea desfăcută de acestea va avea iubirea omului, ci ale tuturor creaturilor! Lumina către Dumnezeu” – ne spune Sfântul Maxim soarelui şi ploaia care înveselesc şi Mărturisitorul. Din punct de vedere lingvistic, reîmprospătează pământul, dealurile, mările nădejdea este încrederea sau convingerea că şi câmpiile, toate ne vorbesc despre iubirea ceea ce facem sau dorim se va realiza. Dacă ne Creatorului. Dumnezeu este Acela care are raportăm la persoane, nădejdea este grijă de nevoile zilnice ale tuturor făpturilor încrederea în sprijinul pe care Sale. ni-l oferă în anumite situaţii „Nădejdea în Dumnezeu În cuvinte frumoase psalmistul critice ale vieţii. Astfel, nădejdea este o ancoră a sufletului”. spune: „Ochii tuturor nădăjduiesc este o forţă interioară care ne dă în Tine, şi Tu le dai hrană la vreme. tăria să înaintăm spre scopul Îţi deschizi mâna, şi saturi după suprem al vieţii, Care este Hristos. În viaţa dorinţă tot ce are viaţă” (Psalmul 145, 15, duhovnicească, unde constatăm atâtea 16). neputinţe omeneşti, nădejdea îndreptată spre Dumnezeu a făcut pe om în mod desăvârşit Dumnezeu este vitală. Sfântul Evanghelist sfânt şi fericit; pământul, aşa minunat cum a Ioan ne aminteşte un cuvânt al Mântuitorului ieşit din mâna Creatorului, nu purta nici o prin care este subliniată necesitatea de a ne urmă de decădere sau umbră de blestem. pune nădejdea în Dumnezeu: „Fără Mine nu Călcarea legii lui Dumnezeu, legea iubirii, a puteţi face nimic“ (Ioan 15, 5). Lucrările lui adus nenorocire şi moarte. Şi totuşi, în Dumnezeu în om, după învăţătura Sfinţilor mijlocul suferinţelor care sunt un rezultat al Părinţi, se numesc virtuţi. Dacă pomul se păcatului este descoperită dragostea lui cunoaşte după roadă (Matei 12, 33), tot astfel, Dumnezeu. Este scris că Dumnezeu a şi virtuţile se cunosc după lucrarea harului lui blestemat pământul din cauza omului Dumnezeu. Virtuţile sunt legate între ele, se (Geneza 3,17). cultivă şi se susţin unele pe altele, deoarece Spinii şi pălămida: dificultăţile şi încercările provin din acelaşi Duh Sfânt. Nădejdea nu care au făcut ca viaţa lui să fie plină de trudă poate exista singură, ci doar împreună cu alte şi grijă: au fost rânduite însă spre binele său, virtuţi. Sfântul Ioan Scărarul vede o împletire ca o parte a disciplinei necesare în planul lui între nădejde, credinţă şi dragoste, împletire Dumnezeu pentru ridicarea păcătosului din care strânge şi întăreşte legătura tuturor ruina şi degradarea aduse de păcat. Lumea, ostenelilor duhovniceşti: „Credinţa poate să deşi decăzută, nu este toată numai necaz şi facă şi să zidească toate. Nădejdea este mereu mizerie. Chiar în natură se află solii de înconjurată de mila lui Dumnezeu, al cărui nădejde şi mângâiere. Scaieţii sunt plini de sprijin avându-l, nu va putea fi niciodată flori, iar spinii sunt acoperiţi cu trandafiri. ruşinată. Dragostea nu cade şi nu se opreşte în alergare aşa.”

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

36

INTERVIURI „Dumnezeu este iubire” este scris pe fiecare şi orbilor căpătarea vederii, să dau drumul boboc de floare ce stă să se deschidă, pe celor apăsaţi“ (Luca 4,18). Aceasta a fost fiecare fir de iarbă ce se ridică. Păsărelele lucrarea Sa. El umbla din loc în loc, făcând încântătoare care fac să răsune aerul cu bine şi vindecând pe toţi cei ce erau apăsaţi trilurile lor înveselitoare, florile atât de de diavolul. Erau sate întregi unde în nicio delicat colorate care în desăvârşirea lor îşi casă nu se mai auzea vreun geamăt datorat răspândesc parfumul, copacii falnici ai bolii, pentru că Domnul Hristos trecuse prin pădurii cu bogatul lor frunziş de un verde viu: ele şi vindecase toate suferinţele. Lucrarea Sa toate mărturisesc despre grija părintească şi dădea mărturie despre misiunea Sa divină. iubitoare a Dumnezeului nostru şi despre Dragostea, mila şi compasiunea erau dorinţa Sa de a face fericiţi pe copiii Săi. manifestate în fiecare act al vieţii Sale, inima Dumnezeu a legat inimile noastre de El prin Sa se deschidea cu multă simpatie fiilor nenumărate dovezi ale iubirii Sale din ceruri oamenilor. El a luat asupra Sa natura şi de pe pământ. El a căutat să ni ”Dumnezeu a legat inimile omenească, pentru ca în acest fel Se descopere prin lucrurile din noastre de El prin să poată satisface mai bine nevoile natură şi prin cele mai profunde nenumărate dovezi ale omului. Oamenii cei mai săraci şi şi gingaşe legături omeneşti pe cei mai umili nu se temeau să se iubirii Sale din ceruri şi de care inimile noastre le pot apropie de El. Chiar şi copilaşii pe pământ. ” cunoaşte. Totuşi, toate acestea nu erau atraşi de El. Aceştia simţeau o oglindesc decât imperfect iubirea plăcere deosebită să stea pe Sa. Cu toate aceste dovezi evidente, vrăjmaşul genunchii Săi şi să privească faţa Sa a tot binele a orbit mintea oamenilor, aşa expresivă, blândă şi iubitoare. încât ei privesc spre Dumnezeu cu teamă, Adina Tărâţă închipuindu-şi-L ca fiind sever şi neiertător.

Satana a determinat pe oameni să considere pe Dumnezeu ca fiind o fiinţă al cărei atribut principal este judecata severă, unul care este un judecător aspru, un creditor brutal şi neînduplecat. El a înfăţişat pe Creator ca pe unul care pândeşte cu multă atenţie ca să poată observa greşelile şi păcatele oamenilor şi să poată aduce asupra lor judecăţile cerului. Însă pentru a îndepărta această umbră întunecată şi pentru a descoperi lumii iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, Domnul Iisus a venit să trăiască printre oameni.

Descriind scopul misiunii Sale aici, pe pământ, Domnul Hristos spunea: „Dumnezeu M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea

www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI

37

Ovidiu Lipan Ţăndărică: „Cea mai frumoasă rugăciune este că Dumnezeu mi-a dat harul să pot să ascult muzica Lui şi să o dau mai departe oamenilor”

Sincer, inventiv, spontan, visător, creativ şi nu în ultimul rând, posesor al unui simţ al umorului cu totul special, Ovidiu Lipan Ţăndărică respiră muzica pe care noi o ascultăm. Un suflet mare în care încap nenumărate bucurii şi în care nu există loc decât pentru prieteni. Ţăndărică este unul dintre artiştii români care a adunat tot ceea ce ţine de muzica greu de catalogat, dar cu influenţe vădite din muzica diferitor popoare.

S-a născut la Iaşi şi a avut vecini evrei, ţigani, aromâni, greci, ruşi, lipoveni. Poate de aceea iubeşte toţi oamenii aşa cum o face, pentru că a luat tot ce a fost mai frumos din cultura fiecăruia.

A moştenit harul de la bunicul său, care a fost la rându-i percuţionist şi a ştiut că menirea lui în viaţă este muzica. Fiecare melodie reprezintă o părticică din sufletul său, reuşind să ne descopere o lume pe care nu ne-am fi imaginat-o altfel. În anul 1969 s-a alăturat trupei Roşu şi Negru, iar din 1974 a început colaborarea cu trupa Phoenix. Neobositul Ţăndărică a creat de fiecare dată o muzică prin care a reuşit să transmită celor care l-au ascultat, toate

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

trăirile sale. A participat la nenumărate festivaluri de World Music şi a primit gradul de cavaler de onoare al culturii româneşti. În ultima vreme joacă rolul de tată, ghid şi profesor de limba română pentru fiul său, Alexander, atunci când acesta vine în România. Alexander Lipan trăieşte în Germania, împreună cu mama sa şi este elev la Academia de Jazz din Olanda, unde studiază chitara. O altă aşchie ce nu se îndepărtează de trunchi, evident.

De fiecare dată când vorbim mă molipsesc, devin luminoasă, mă încarc de la el. Este un om special. Niciodată nervos, niciodată trist, gata de a ajuta, de a face lucruri cărora altora le-ar lua o viaţă, Ţăndărică este artistul căruia a-i lua un interviu înseamnă o bucurie imensă şi o experienţă de viaţă demnă de aşezat între coperţile unei cărţi.

Mi-aduc aminte că am discutat pentru rubrica pe care o aveam în îngrijire, mergând pe stradă către un alt interviu şi mi-a vorbit atât de frumos încât m-am oprit, uitând unde merg. Mă fascinează de fiecare dată felul în care el a ales să iubească lumea, oamenii şi viaţa.

www.jurnalspiritual.eu

38

INTERVIURI - „Uneori publicul te să dezlegi un nod de viaţă care te-ar fi dus ridică acolo unde nu într-o altă direcţie. ţi-e locul, iar atunci Astfel, cu minunile acestea care ţi se întâmplă, e bine să ştii să revii devii din ce în ce mai mulţumit, evlavios şi cu picioarele pe sincer cu tine şi cu cei din jur. pământ. Am fost ca Cred că este modalitatea cea mai simplă şi apa, am luat mereu mai frumoasă de a trăi în vizita aceasta scurtă forma în care m-a pe pământ. Noi încercăm să trăim viaţa din pus viaţa”, spune plin, dar în acelaşi timp trebuie să dăm şi Ţăndărică şi nu poţi celorlalţi din ce avem, din ce adunăm”, afirmă rămâne indiferent la Ţăndărică. vorbele sale.

Ca unul care a urcat des pe scenă special Prima întrebare pe pentru a se dărui publicului, Ţăndărică are care i-am adresat-o lui Ovidiu Lipan noţiunea timpului clar întipărită în suflet şi Ţăndărică a fost legată de credinţă şi de felul minte. Dar şi noţiunea de prietenie, la care în care artistul o percepe. ţine enorm.

- „Eu cred că cu cât ne apropiem mai „De obicei atragi exact ceea ce mult de credinţă, cu atât ne dăm - „Eu cred că cu cât ne ai dăruit. În momentul în care seama de caracterul nostru, de forma apropiem mai mult de eşti de unul singur şi încerci noastră de a trăi, cu atât localizăm credinţă, cu atât ne dăm de capul tău să duci la bun spaţiul şi timpul în care trăim, seama de caracterul sfârşit ceva cu regulile tale devenim conştienţi de ceea ce se nostru, de forma noastră lumeşti, întâmpini mari întâmplă în jurul nostru. de a trăi, cu atât localizăm greutăţi.

Dar aici intervine alegerea fiecăruia spaţiul şi timpul în care Se spune că Dumnezeu şi dintre noi, momentul în care dai voie trăim, devenim conştienţi norocul vin spre tine, dar dacă credinţei să intre în sufletul tău şi să de ceea ce se întâmplă în umbli prea mult să-l cauţi te trăiască şi să fie alături de tine. poţi rătăci. jurul nostru”.

Este o vorbă: „Ţi-a făcut plăcere să Cred că această problemă cu savurezi şi să trăieşti viaţa pe pământul rătăcirea e o întreagă filosofie, pentru că acesta, în vizita asta scurtă? Bun, ţi-a plăcut! foarte mulţi dintre cei care-şi propun şi Dar celorlalţi din jurul tău crezi că le-a făcut doresc să realizeze ceva, să ducă la bun sfârşit plăcere să fie lângă tine?” ceva, nu mai lasă loc spiritualităţii.

Ei bine, eu cred că din momentul în care l-ai primit pe Dumnezeu în sufletul tău şi ai viaţă spirituală, devii mult mai înţelegător, mult mai respectuos cu tine şi cu lumea care te înconjoară, trăieşti mult în armonie, emani o energie pozitivă care îţi este ţie benefică, te reîncarci la rândul tău cu ea, pentru că vine de la cei cărora le-ai dăruit-o, înapoi la tine.

Aşa se creează un câmp de lumină, vorbind de spiritualitate, care-ţi creează o stare de echilibru. În acel moment când te apropii şi trăieşti cu Dumnezeu în tine, eşti conştient că eşti îndrumat, asta este marea minune. Ajungi să te minunezi că ai putut scăpa de o problemă foarte gravă, că ţi s-a oferit o şansă www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI

De aceea îţi spun că eu cred că Dumnezeu lucrează foarte puternic prin noi, mai ales când suntem dispuşi să aşteptăm şi să simţim mesajul şi să ne apropiem de El, când ne dăm voie să avem momentele noastre de linişte.

Noi suntem într-o viteză continuă, nu mai ştim cine suntem, levităm, suntem foarte deranjaţi de tot ce ni se întâmplă. Mass-media ne manipulează, se lucrează subliminal, banul este atât de prezent în viaţa fiecăruia încât nu mai ştim de linişte, de lumină, de rugăciunea cu noi înşine.

Când îţi iei un răgaz şi puţină linişte, ajungi să faci un pas mai departe spre a te cunoaşte pe tine însuţi şi cred că aceasta este taina de a convieţui cu ceilalţi oameni în atmosfera asta plină de încărcătură negativă şi de răutate, de invidie. Când ai liniştea cu tine şi în tine şi ai găsit un echilibru, eu cred că atunci poţi să dai şi să creezi o stare de armonie în jurul tău.

Este important”, spune artistul.

L-am rugat să-mi împărtăşească din rugăciunea pe care o are mai apropiată de suflet şi m-a cutremurat răspunsul: „Ascultă-mi muzica!”

Dar nu-mi lipseşte muzica ta, o ascult mereu. Şi da, ai mare dreptate, Ovidiu Lipan Ţăndărică, muzica ta mă face să vibrez pe o frecvenţă înaltă, aproape de rugăciune. „Mie mi se pare că cea mai frumoasă rugăciune este că Dumnezeu mi-a dat harul să pot să ascult muzica Lui şi să o dau mai departe oamenilor.

Aceasta este definiţia a ceea ce fac. Noi, oamenii, suntem un canal al lui Dumnezeu pe Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

care Îl preaslăvim şi ar trebui să nu uităm că noi aparţinem de fapt Lui şi alegerea liberă ne-a fost dată, dar noi ar trebui tot mai mult să ne îndreptăm spre casă, nu să ne depărtăm de ea! Oamenii au nevoie de oameni, iar cu cât ajungi să te cunoşti puţin mai mult, să treci de la un stadiu la alt stadiu, să percepi semnale pe care unii nici măcar nu le pot sesiza, să decifrezi coduri, cu atât putem să comunicăm mai bine cu ceilalţi şi ne apropiem de spiritualitate.

Contează mult că fiecare din noi am venit aici în lume, pentru a echilibra o anumită energie.

Unii pleacă, alţii vin, este aici un schimb, pentru că naşterea fiecăruia aduce ceva şi echilibrează.

Eu cred că atunci când ai revelaţia că în jurul tău şi chiar înlăuntrul tău au loc miracole, poţi să înţelegi că trebuie să-i faci loc în viaţa şi sufletul tău lui Dumnezeu. Noi, românii, suntem oameni inventivi, descurcăreţi, oameni deschişi care-şi pun sufletul pe tavă, fără frici. Este o mare doză de duhovnicie aici pe care noi nu ştim s-o preţuim. Cred că ne pierdem în amănunte şi de fapt nu ne dăm seama că avem o forţă extraordinară cu care putem cuceri într-adevăr lumea. Prin felul nostru de a fi. Dăruim bucurie, avem o poftă de viaţă unică, pe care mulţi au uitat-o. Eu cred că românul trăieşte deschis, doar că nu e organizat puternic, a lăsat totul în voia Mântuitorului, a Domnului. Este un lucru extraordinar, pe de altă parte, dar dacă nu ştim să stăpânim lucrul acesta, să fim conştienţi de el putem să ajungem în rătăcire”, crede Ţăndărică.

-Pentru că mă măcina curiozitatea am decis că e timpul să-l întreb care este secretul faptului că aromânii se înţeleg atât de bine între ei.

Zâmbetul care a urmat întrebării a fost mai mult decât clar.

-„Aromânii se înţeleg foarte bine între ei pentru că asta vor să arate. Nu e niciun secret.

Profunzimea unei naţii este dată de spiritul care i-a adus pe cei care fac parte din ea din mai multe locuri la întâlnirea cu ei înşişi.

www.jurnalspiritual.eu

39

40

INTERVIURI Noi trebuie să ne păstrăm toate formele acestea pentru că ştim bine că în timp au dispărut limbi, popoare, imperii. În stilul acesta dacă mergem mai departe, săraca limba română pe care o vorbim cu atâta drag, care este atât de frumoasă şi molcomă, plină de epitete, comparaţii şi metafore, va dispărea.

E păcat că nu suntem conştienţi de spaţiul şi de echilibrul de care vorbeam mai sus! Să-L lăsăm pe Dumnezeu să intre în viaţa noastră şi atunci ne vom cunoaşte mai bine. Ne vom respecta pe noi şi pe ceilalţi mai bine şi vom Suferinţa i-a făcut să fie mult mai receptivi, învăţa să iubim pământul acesta mai mult”, mai iubitori unii cu ceilalţi, nu numai între ei, rosteşte emoţionat artistul. aromânii iubesc lumea.

Mai mereu îşi lasă copilul interior la lumină, Şi grecii la fel, pentru că ei au tradiţie mai ales când are concerte, aşa că l-am rugat spirituală. E ceea ce noi nu am reuşit să pe Ovidiu Lipan Ţăndărică să răstoarne sacul apreciem încă, bucuria de a trăi împreună. cu amintiri din copilărie pentru noi.

Dorim încă 50 de ani de acum să „Am avut o familie plină de umor „Identitatea unui popor, trăim singuri, independenţi, şi sfaturile părinţilor mei aveau obiceiurile, nevoie să fie înţelese altfel, pentru egoişti, trişti, plini de deznădejde, tradiţiile, asta este dorinţa universală aici datinile sale, tot ce că erau foarte speciale. Poate că şi care s-a transpus în partea asta a înseamnă patrimoniu datorită lor am şi eu o formă de a lumii şi cred că va trebui să mă exprima atât de specială. Tot naţional, trebuie să se trecem prin sita asta pentru a ne ce înseamnă direct ar fi fost o păstreze cu sfinţenie mai dumiri. poruncă, aşa că eu am tras Democraţia este făcută şi ea din ales acum la deschiderea concluzii şi am fost lăsat cumva, porunci care sună astfel: «Ce ţie marilor porţi ale prin felul meu de a fi mai rebel, să înţeleg lumea din punctul meu de nu-ţi place altuia nu face!»Aşa că globalizării”. vedere şi cred că acesta a fost un învaţă să trăieşti în acelaşi spaţiu lucru senzaţional. cu ceilalţi şi să-i respecţi la fel de M-a şi educat şi mi-a creat o mult ca pe tine însuţi. Dar este un lucru care personalitate foarte puternică. Am trăit o se învaţă în timp. Asta nu se poate dicta: «De copilărie unică pe care aş fi putut să o trăiesc acum încolo suntem democraţi!» Nu există în orice alt regim dictatorialo-comunistoaşa ceva. Democraţia o face fiecare ţară, necomunisto-socialisto-anarhisto-democrato fiecare individ, fiecare familie. E un spirit care şi nu mai contează ce altă denumire ar avea. în timp va da roade, dar se pare că nouă, Eu am avut viaţa şi lumea mea. românilor, cu spiritul nostru artistic, plin de Am fost ca într-un vas unde a trebuit să viaţă şi de libertate o să ne fie puţin mai greu. germinez, să devin nucleu şi din celula mea Identitatea unui popor, tradiţiile, obiceiurile, să-mi creez o viaţă şi o sensibilitate aparte în datinile sale, tot ce înseamnă patrimoniu a şti să primesc mesajele divine, prin naţional, trebuie să se păstreze cu sfinţenie inspiraţie. Este cea mai mare lecţie a mea. mai ales acum la deschiderea marilor porţi ale globalizării.

www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI Diploma nu o să cânte în veci în locul meu. Facultăţile nu o să mă reprezinte niciodată.

Trăim într-o perioadă în care diploma vorbeşte în România şi nu ceea ce ştii să faci. Oamenii nu sunt făcuţi dintr-o hârtie. Dacă ei au expus o temă, au ajuns la un anumit nivel de percepere este pentru că aceste lucruri nu le-ar fi putut învăţa în nicio facultate.

Sunt oameni cu haruri speciale care trebuie ocrotiţi, care trebuie ajutaţi să se ridice.

Plafonarea asta este foarte gravă. Noi nu ştim să luăm vârfurile de lance şi să fim o naţiune puternică. Numai atunci când ajungi ca unul să te poată reprezenta, eşti puternic.

Este foarte greu, pentru că noi avem în tradiţia populară zicala aceea cu capra vecinului şi în momentul în care vrei să te ridici te trage altul jos. Dar nu tot ce trăim noi e rău. Noi trăim cu metehnele şi cu toate poveştile noastre populare, noi trăim pentru că viaţa e făcută din lucrurile acestea.

Când te blazezi şi ai un program automatizat, devii un mic roboţel care ajunge seara acasă obosit şi dimineaţa o ia de la capăt. Faci lucruri automat şi atunci ai pierdut tot ce te face om. Devii o unealtă, devii cap de locuitor, devii 5,5 % oţel crescut pe an şi atunci acesta este sclavagism modern şi forma de a fi manipulat, de a deveni masă, şi este foarte grav când nu mai ai nici un punct de vedere.

Dar pentru că sunt un optimist de felul meu, trebuie să-ţi mărturisesc faptul că la toate concertele noastre văd atât de mulţi tineri care cântă cu noi. Ori, asta înseamnă că am făcut un lucru bine şi la timp, ca artist. În timp se vede o valoare, nu după câteva luni sau un an.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

Ceea ce tu creezi trebuie să aibă într-adevăr celulă şi nucleu, să trăiască, nu să fie construit artificial. În lumea mea, cum spun de atâtea ori, am ţinut ochii deschişi să simt şi să trăiesc fiecare moment la maximum. Celor care vor citi acest interviu le spun doar atât: să-l citească atent, pentru că sunt sigur că o să redai foarte bine ceea ce am spus eu”, a încheiat Ţăndărică.

Cu siguranţă, optimismul şi dorinţa sa de viaţă v-au molipsit deja. Măsuraţi-vă iubirea de viaţă şi veţi vedea că am dreptate!

Loreta Popa

www.jurnalspiritual.eu

41

42

INTERVIURI

Stela Enache: „Omenia românească nu am întâlnit-o nicăieri, fără să exagerez cu ceva” Am a d m i ra t - o -Ce reprezintă credinţa pentru pentru tot ceea ce dumneavoastră? era. Pentru eleganţa -Credinţa este totul. Fără credinţă nu suntem şi frumuseţea sa, nimic. Nu avem nici putere, nici viitor, nici pentru că nu emite realizări, nu avem nimic. Credinţa a fost cea pretenţii şi nu are care mi-a dat putere, pentru că nu preţiozităţi. dintotdeauna, ci mult mai târziu am înţeles ce Interpreta Stela este. Dacă mă duc la biserică şi mă spovedesc, Enache are gesturi mă împărtăşesc, este tocmai pentru a primi largi, tipice omului putere. Viaţa de astăzi este grea. Fără generos, conştientă credinţă nu suntem nimic. Cădem repede în totuşi de talentul dreapta, în stânga, iar dacă nu avem credinţă său şi de premiile nici nu ne dăm seama că am căzut. Asta e mai ce-i răsplătesc cariera. greu.

Dumnezeu i l-a dăruit, la fel cum i-a dăruit şi -Au pierdut oamenii legătura cu biserica un zâmbet ce nu se învaţă la şcoală. de-a lungul timpului. Tinerii Are prieteni buni, deloc numeroşi, ”Fără credinţă nu suntem nu mai păstrează tradiţia dar credincioşi. M-am apropiat cu nimic. ” aşa cum au moştenit-o. profund respect pentru toate acestea Descoperim că unii dintre ei şi sunt recunoscătoare pentru nu ştiu ce înseamnă o dragostea cu care m-a înconjurat de la prima sărbătoare sau alta, nu-i cunosc întâlnire şi până acum. Ca artist, este însemnătatea. Sunteţi de acord? Se imposibil să fii un oarecare, arta te obligă să o confundă credinţa cu tradiţia? respiri. Ca muzician, e greu să dezvălui celor -Aşa este, într-adevăr. Viaţa s-a schimbat care nu te cunosc o piesă compusă într-un îngrozitor de mult. Totul se bazează pe moment de cumpănă şi restrişte. material şi pe succes rapid şi facil. Oamenii nu Stela Enache a respirat muzică lângă un astfel mai ştiu. Din nefericire credinţa se confundă de muzician altfel, aparte, fiind soţia lui Florin cu tradiţia. Să nu mâncăm 40 de zile carne, Bogardo, pe care l-am pierdut în 2009, ale sau mai ştiu eu ce, asta nu înseamnă credinţă. cărui piese încă le fredonăm cu toţii.

Să facem post 40 de zile, dar să-l urâm pe cel Purtătoare a unui mănunchi de chei de lângă noi. Credinţa este cu totul altceva. fermecate, ce deschid uşile universului Tinerii nu mai ştiu nimic. sufletesc, Stela Enache ne-a luminat pe toţi cu darul primit de la ursitoare atunci când a venit pe lume, glasul. Datorită ei mi-am descoperit vibraţii noi, mi-am îmbogăţit legătura definitivă cu viaţa. În confesiunea sa m-au surprins tăcerea, învolburarea unei aduceri aminte, ţipătul pescăruşilor albaştri, căldura visului său, libertatea-i molipsitoare.

Vă invit să priviţi pe fereastra acestui destin pe care îl preţuiesc cu accentuată tandreţe. www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI Nici credinţă, nici tradiţie.

Omul a pierdut legătura cu biserica. Oamenii uită că preotul este şi el om şi că şi el dă socoteală, pentru că el este preot în veci. Sunt mulţi care prin har devin preoţi, dar mai există şi preoţi care au ales meseria.

Când este doar meserie, rezultatele se văd. Se simte şi se vede. Contează mult harul, de asta am avut spirite luminate precum Arsenie Boca. Pe vremuri fiecare avea duhovnicul lui, preotul lui de suflet, unde mergea. Acum se confundă. Toată lumea vorbeşte de rău pe preot uitând că şi el este la rândul lui tot om, supus greşelii. Preotul este cel care face legătura între Hristos, Dumnezeu şi om. Nu preotul este Hristos, nu preotul iartă păcatele.

Prin el se face asta. Prin el se face legătura, pentru că el a fost investit ca să fie mijlocitorul nostru. Oamenii spun „Nu mă duc la el, că a făcut aia sau ailaltă”. Mass-media aduce în prim-plan tot felul de nimicuri. Dar, noi nu trebuie să judecăm nici preoţii, nici oamenii.

Fiecare la rândul nostru vom da socoteală pentru greşelile noastre. Din nefericire faptul că oamenii nici în şcoală, nici în familie nu mai vorbesc despre Dumnezeu şi despre Hristos se vede şi se simte. Oare e firesc să crezi că Paşte este atunci când vopsim ouă roşii, fără să cunoşti adevărul despre Cel care a murit pe cruce pentru noi? Dacă întrebi oamenii, vei descoperi că de Paşte vine iepuraşul şi de Crăciun tăiem porcul. Dar atât. Esenţa s-a pierdut. Sunt de acord să se facă religie în şcoli, dar de-adevăratelea. E o perioadă grea, dar nu trebuie să ne lăsăm.

-Se tot vorbeşte de faptul că înainte, pe vremea comuniştilor, oamenilor le era teamă să meargă la biserică. Şi totuşi, ştiau semnificaţiile sărbătorilor!

-Astăzi, nu se vorbeşte decât de vacanţa de

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

Paşti, vacanţa de Crăciun, vacanţa să mergem colo, colo, unde există de obicei mâncare multă şi poate avem şi o slujbă. Ea este pe planul doi. Pe vremea mea slujba era pe primul plan chiar dacă a fost pe vremea comuniştilor. Da, ne feream, dar era o altă relaţie, altă credinţă, altă înţelegere a ceea ce se întâmplă. Astăzi de multe ori oamenii nu mai ştiu ce sărbătorim de fapt. Doamne fereşte să ne îndepărtăm de tot de Dumnezeu!

Deja vedem rezultatele, dar nu degeaba se spune şi în Biblie: „Când mă voi întoarce voi mai găsi credinţă pe pământ!?” Aici e un mare semn de întrebare şi e spus de când… Iată că noi, care mai încercăm să ţinem steagul sus, ne întrebăm dacă vine Iisus, aşa să fie, oare mai găseşte credinţă pe pământ? Fiecare trebuie să-şi dea răspunsul.

-Aţi fost plecată din ţară multă vreme, aţi avut turnee, aţi cântat pe diferite continente şi aţi întâlnit locuri minunate. Şi totuşi, vă încerca des dorul de ţară. Ce înseamnă pământul acesta românesc pentru dumneavoastră?

-Pentru mine pământul românesc e absolut totul. Ca dovadă că după ani de turnee, m-am întors acasă. Eu nu am avut niciodată dorinţa de a pleca din România. Ca să vă dau un exemplu. Acum sunt la Reşiţa şi venind cu maşina spre Banat, pe la Herculane, văzând frumuseţile acestor locuri am spus: „Doamne, ce frumuseţi ai pus în ţara asta?” Nu fac patriotism de proastă calitate, niciodată nu am făcut asta, nu sunt genul, dar uitându-mă de jur împrejur, doar am fost în toată lumea, mereu am spus şi susţin în deplinătatea facultăţilor mintale că ţara noastră este o ţară minunată, poate una dintre cele mai frumoase ţări din lumea aceasta, având tot ce trebuie.

Pădurile şi munţii, râurile. Mi-am spus: „Doamne, asta eşti tu. Ne-ai dat de toate, nişte privelişti extraordinare!”.

www.jurnalspiritual.eu

43

44

INTERVIURI Pe drum am simţit că renasc. Mereu mi s-a întâmplat astfel. Mă încarc de frumuseţe, de dealuri, de păduri. Nu am avut niciodată tendinţa să plec, deşi bineînţeles că m-am bucurat de ce am văzut că a făcut Dumnezeu pe acest pământ.

La Ecuador ce vegetaţie este, ce oameni a făcut acolo, comparativ cu cei din nord, unde aceştia sunt blonzi, alt relief, altă vegetaţie.

Toate îmi trec prin cap. Aici văd ce perfecţiune a putut să creeze Dumnezeu. Eu mă consider aşa de mică. Nu mică, ci nimic, nici măcar un fir de praf. Dacă orice om s-ar gândi ce e pământul, câte specii de plante, animale, albine. Dar cine se mai gândeşte? Am fost genul de om care s-a bucurat şi am realizat ce a putut să facă Dumnezeu. Am simţit mâna Lui care m-a condus, m-a dirijat, m-a ajutat.

Gândiţi-vă numai la ce a făcut Dumnezeu, pâinea şi vinul, grâul şi strugurele. Acestea sunt la îndemâna oricui. Dacă stai să le analizezi îţi dai seama că este la mintea cocoşului, dar noi nu vrem, pentru că noi, oamenii, avem ambiţii, vrem proprietăţi, vrem şi aia şi aia, nu ne mai săturăm, uitând că Dumnezeu te ia când vrea el, noi suntem călători pe acest pământ şi doar de noi depinde să putem să facem bine celui de lângă noi, să-l ajutăm pe cel care nu are. Dacă noi toţi am putea să gândim că trebuie să împărţim în mod egal, cum era la început, atunci ar fi chiar raiul pe pământ. Nu este. Mă uit şi văd cum pentru nişte avantaje materiale oamenii omoară nişte copii, le dau droguri, aceste mizerii îngrozitoare. E îngrozitor. ˗Ştiu că aveţi prieteni extraordinari, la care ţineţi mult. Numărul lor nu este mare, dar îi preţuiţi la adevărata lor valoare. Credeţi că aceste întâlniri cu spirite asemănătoare nouă au vreun secret? Ce înseamnă prietenia pentru dumneavoastră?

www.jurnalspiritual.eu

˗Prietenia

este un lucru extraordinar.

Prietenia înseamnă să fii pe aceeaşi lungime de undă. Oameni care nu au interese de nici un fel. Oameni care sunt gata să sară în ajutorul celuilalt fără să aştepte în schimb ceva.

O legătură spirituală profundă, o legătură oarecum telepatică. Eu simt de exemplu când un prieten adevărat suferă sau are probleme şi nu îndrăzneşte să mă sune, cu toate că între prieteni nu există graniţe de genul ăsta. Eu le-am spus mereu prietenilor mei că atunci când au orice fel de probleme, de orice natură, de asta sunt lângă ei, să-i ajut. La orice oră din zi, din noapte, orice problemă, i-am rugat să mă sune şi găsim soluţia. Poate nu imediată, dar în viitorul apropiat. Una este să ştii că te poţi baza pe cineva, că poţi pune capul pe umărul cuiva… Nu trebuie bani, nimic. O vorbă, un surâs, un dialog într-un moment când îl simţi pe celălalt că este gata să cadă. Şi invers. Când cineva te împinge de la spate şi te roagă să lupţi, să nu te laşi. Asta e prietenia.

Nu bani. Prietenia înseamnă sentiment, ajutor moral şi spiritual. Mă simt bogată pentru că am prieteni.

-Numărul acesta al revistei noastre are un motto: „Credinţă, Nădejde şi Iubire”. Ce înseamnă aceste virtuţi pentru dumneavoastră?

-Asta este baza. Să mă încred şi să mă abandonez în braţele Domnului nostru înseamnă totul. Noi trebuie să fim conştienţi că fără Dumnezeu nu putem face nimic. El ne-a creat, el ne conduce şi dacă vrem să ascultăm e bine să încercăm să ţinem poruncile Dumnezeului tată.

Iisus şi-a dat viaţa pentru noi, oamenii păcătoşi, începând de la Adam şi Eva. Noi ducem păcatul lor în continuare şi încercăm să facem ceva. Şi tot El a înviat pentru noi, dăruindu-ne nădejdea. Fără de ea nu poate să trăiască nici cel mai bogat, nici cel mai sărac.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI Am cunoscut oameni foarte bogaţi care degeaba aveau bani.

Dacă aş putea să le spun confraţilor mei şi românilor mei dragi, pe care-i iubesc enorm: „Fraţilor, nu banii contează, ci inima, sufletul!” Îmi aduc aminte de oamenii de pe vremuri. Am avut probleme, am rămas cu maşina într-un sat uitat de lume. Sătenii au ieşit şi m-au chemat în casa lor, dând dovadă de această omenie românească pe care nu am întâlnit-o nicăieri, fără să exagerez cu ceva.

Omenia adevărată. Oamenii aceia simpli, dar foarte credincioşi, săritori, fără să ceară bani, fără să scoată ochii. La asta visez acum. Dar acum totul se rezumă „Fraţilor, la bani. Credinţa, speranţa şi contează, iubirea contează enorm. Dacă sufletul!” nu-l iubesc pe cel de lângă mine, dacă nu-l înţeleg, dacă nu-l iert…

Să încerc să intru în legătură cu el şi să înţeleg.

Să iert fără să spun. Astea nu se spun, se dovedesc. Încercând să fac un bine, să aplanez o situaţie, fără să scot ochii nimănui. Să nu ştie stânga ce face dreapta. Acum omul se duce mai mult la sfinţi decât la Dumnezeu, pune el batista pe raclă, dar sfântul este un intermediar, el intervine pentru tine. Oamenii confundă lucrurile, le fac praf pe toate.

-Că a venit vorba despre iubire, cum l-aţi cunoscut pe soţul dumneavoastră? Ştiu că a fost o dragoste care a durat o viaţă şi care a rămas un model pentru mulţi dintre colegii de breaslă…

-Da. Aşa este. Mie îmi plăceau mult melodiile lui, eram studentă la Cluj, stăteam la cămin și aveam un difuzor micuț care începea cu imnul în fiecare dimineață, ne trezeam voioase și gata de muncă și îi ascultam melodiile.

Luam lecții cu George Grigoriu și Fromi Moreno. George Grigoriu mă tot întreba: „Măi fată, dar nu-ți place niciunul?” Terminam anul Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

IV. I-am spus o dată de Florin, dar…. Am făcut cunoștință cu el de trei ori. Dar cum făceam cunoștință, el se ducea la treburile lui. Ne întâlneam pe culoarele radioului, când era maestru de sunet, dar nu am imprimat niciodată cu el. În 1971, la festivalul de la Mamaia, eram cu George Grigoriu și soția lui.

A fost o vară urâtă, rece. Ne-am mutat de la Mamaia la Constanța. Repetiții afară, cu maestrul Sile Dinicu, orchestra. George Grigoriu iar mă întreabă: „Măi, dar chiar nu-ți place de nimeni?” Ne-am dus ca să ne încălzim la un restaurant. Mi-a luat un Campari sau Martini și mi s-a dezlegat limba atunci. I-am spus că-mi place de unul, care nu se uită deloc la mine. I-am spus și numele. „Tot ăsta, dragă?” „Tot ăsta”. Am plecat apoi spre hotel. Şi cu cine ne întâlnim? Chiar cu dumnealui…

L-a chemat George Grigoriu și i-a spus: „Hai, Florine, să-ți fac cunoștință cu o nu banii mare speranță”… Ne-a pus mâinile ci inima, împreună, am făcut cunoștință și el a spus la revedere și a plecat și eu era să cad pur și simplu… A fost un moment propice, în sensul că a fost ziua Ioanei Diaconescu. M-a invitat, nu știam ce să fac, aveam repetiții… dar m-am dus până la urmă și așa ne-am cunoscut. El era la creație, eu eram la Interpretare. După trei zile, s-a terminat concursul, eu am luat II, el nimic.

L-am văzut eu că a fost puțin afectat, dar nu am dat multă importanță. A plecat la București fără să-mi spună nimic. Îl așteptam să vină la masă. N-a venit, plecase să-și ia concediu ca să se întoarcă. Eu trebuia să plec din hotel. Au venit cei din Cantabile și mi-au spus să mă mut la o gazdă, undeva. Mi-am dus toate bagajele acolo. Unde am găsit un bilet de la el. Toată seara am fost terminată.

Pe seară a venit… cu niște verighete. A mea venea pe degetul meu mic… În bilet mi-a spus: „Dacă Dumnezeu vrea și tu vrei, iubirea noastră aș dori-o fără de sfârșit”…

www.jurnalspiritual.eu

45

46

INTERVIURI viaţă. Muzica este şi ea o formă de rugăciune.

Se spune că în ceruri sunt cete de îngeri care cântă. Muzica este ceva dumnezeiesc. Artele în general. În muzică nu ai nevoie de cuvinte.

Este o minunată rugăciune.

-Ce fac copiii dumneavoastră? Vin în ţară?

Vă sunt alături?

-Desigur. Imediat după ce fata mea s-a născut a venit cutremurul, atât de tare ne-am speriat că am stat afară în mașină. De teamă i-am trimis la părinții mei. Când au crescut am spus În trei luni am fost măritată. Pe 21 iulie ne-am că trebuie să stea cu noi. De fapt cu soţul meu, cunoscut, pe 15 august ne-am logodit, alături că eu eram încoace și încolo. Când eu am de părinții mei, pe 8 septembrie ne-am început turneele în străinătate, el rămânea cu căsătorit, pe 2 octombrie am fost înapoi la copiii. Nu era un tip de luptă, era exact școală. A mers repede. Nimeni nu voia să contrariul meu. Nu foarte optimist. Era foarte creadă că m-am măritat”. religios. Și-a găsit liniștea sufletească altfel. Nu -Vorbind despre rugăciuni, ne puteţi spune mai avea pentru ce să mai scrie. Nu era un tip care dintre cele pe care le cunoaşteţi vă de afaceri. Nu voia bani, nici glorie. Viața este mai aproape de suflet? noastră era o viață foarte discretă, dar fiind -Rugăciunea mea este cea pe care ne-a dat-o oameni publici eu am fost nevoită să ies în Iisus Hristos, „Tatăl nostru”, şi mai am una de evidență. Nu am avut răutăți, nu am avut suflet „Bucură-te Marie”! În momentul în care invidii, slavă Domnului am avut parte numai sunt la ananghie şi nu mai ştiu ce să de prieteni şi de oameni care fac spun de trei ori „Ave Maria”! ”Trebuie să le dăm ştafeta ne-au iubit cu adevărat şi cam Este rugăciunea care mă scoate din altora, dar nu vreau să las asta este. A fost un soț deosebit, anumite impasuri. „Tatăl nostru” să moară ce am făcut până un tată deosebit, nu era genul este rugăciunea complexă şi acum.” care să spună te iubesc de nu mai completă. Mai am un program de pot, iar pe de altă parte să zică rugăciuni pe care le fac, pentru că dacă pierzi cine ştie ce… Am devenit bunică a patra oară. legătura cu Dumnezeu eşti pierdut. Am învăţat Aveam trei nepoţi şi acum am şi o nepoţică, în târziu să mă abandonez, să mă încredinţez şi sfârşit. Am doi în Italia, doi în Germania. să cer ajutor! Calea, mintea, inima şi sufletul Nepoţica e în Germania. Am fost anul trecut ca să înţelegem voinţa lui Dumnezeu pentru pentru două săptămâni şi am rămas două luni că noi, oamenii, încercăm să facem numai în Italia, la fiica mea. Anul acesta ne întâlnim voinţa noastră, chiar punându-L la punct de ce pentru că va avea loc botezul. Practic nu am nu ne-a ieşit chestia aia că am vrut-o noi. El timp să mă plictisesc. Nu sufăr de singurătate, are alte planuri. Treaba care nu ne-a ieşit a nu mi-e urât, dar m-am văzut pentru prima fost spre binele nostru până la urmă. Noi ar oară în situaţia de a nu mai avea pe nimeni trebui să ne abandonăm în braţele lui Iisus aici. Vin prietenii mei şi mă iau pe sus, ca să nu Hristos. Să nu încercăm să impunem lui stau singură. E frumos să ai prieteni. Proiecte Dumnezeu părerile noastre că s-ar putea să fie în ce mă priveşte nu am. Am avut o viaţă aşa eronate. Este mare lucru să înţelegem. Abia la de frumoasă şi am cântat în locuri deosebite şi o maturitate spirituală nu foarte mare vedem cu nişte colegi extraordinari încât nu pot că mâna Lui a fost asupra noastră, dar nu am coborî ştacheta. Trebuie să le dăm ştafeta fost în stare să înţelegem atunci. Degeaba te altora, dar nu vreau să las să moară ce am duci la biserică, faci 700 de cruci. Există un făcut până acum. punct când are loc convertirea. Ea durează o Loreta Popa www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI

Anca Țurcașiu – „Cred foarte mult în Dumnezeu și în tot ce e iubire” Anca Țurcașiu este o femeie admirată pentru modul în care arată, pentru eleganța ei, pentru felul în care vorbește, pentru cum se poartă și pentru tot ce transmite ea ca artist și ca om.

Fiecare apariție publică a ei demonstrează cât de frumos trăiește artista, cu modestie și simplitate, calități pe care ea le consideră esența vieții și pe care le recunoaște și la marii artiști din țară sau la cei pe care i-a întâlnit în turneele sale internaționale. Întrebată în nenumărate rânduri care e secretul frumuseții și menținerii tinereții sale într-un mod uimitor, ea a răspuns de fiecare dată că nu face eforturi incredibile pentru a-și menține silueta, dar că are în permanență grijă de modul în care arată și că este adepta stilului de viață sănătos, echilibrat, fără excese și fără compromisuri. Ba mai mult, Anca Țurcașiu a ținut mereu să sublinieze că pe ea nu o sperie trecerea anilor, că important este ce lași în urmă și că nu înțelege de ce există o asemenea preocupare, isterie și zbateri fără rost ale unor femei care trag cu disperare să arate la 60 de ani ca la 30. E nefiresc, declară ea.

Pentru revista noastră, Anca Țurcașiu a vorbit despre menirea sa de profesor, despre ce înseamnă pentru ea să fie alături de copii, despre nevoile acestora și despre câteva dintre principiile sale de viață și lucrurile care o fac pe ea fericită.

Câteva dintre reperele artistice care au consacrat-o și care au rămas în memoria publicului: emisiunea „Ba da, Ba nu”, filmul „Miss litoral”, sitcomul „La bloc”, muzicalul

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

„Chicago” sau spectacolul de divertisment „Majestic”.

Anca Țurcașiu s-a născut pe 8 mai 1970, în București. Îi plac foarte mult copiii și este profesoară de canto și actorie.

-Sunteți un profesor iubit de copii și se vede, prin rezultatele pe care le aveți cu ei, că îi iubiți la fel de mult. Ce înseamnă pentru dvs. experiența de a lucra cu cei mici? Și ce putem învăța noi, adulții, de la copii?

-În momentul în care lucrez cu ei este o încărcare cu energie extraordinară. Putem învăța de la ei sinceritatea, ei nu sunt falși, dimpotrivă copiii spun lucrurilor pe nume.

-Care sunt cele mai mari nevoi ale lor astăzi?

-Cazul cu părinții, petrecerea timpului cu părinții.

-Ar fi necesară o școală a părinților? Se spune că atunci când copilul greșește cauza poate fi de cele mai multe ori la părinți.

-Clar, este foarte adevărat și poate ar fi necesară și o astfel de școală pentru părinți.

Trăiesc într-o lume cu foarte mulți părinți care de multe ori forțează lucrurile și atunci copiii devin bulversați, nefericiți. Meseria de mamă este una dintre cele mai grele misiuni ale unei femei pe acest pământ, ar putea să afirme fiecare mamă, cred eu.

Artista ne-a mărturisit că în privința alegerilor, preferințelor băiatului ei, nu îi place să forțeze lucrurile.

Radu a studiat la un moment dat pianul, au cântat împreună pe scenă, însă pasiunea lui la momentul actual este filmul, mai exact editarea video. „Vreau să-l văd pe copilul meu fericit și îi voi fi alături atât cât voi putea, cu tot sufletul meu și îl voi sprijini”, spunea artista.

-Cum vă definiți în rolul de mamă, cum este Radu la vârsta adolescenței?

www.jurnalspiritual.eu

47

48

INTERVIURI -Mai fac o facultate de răbdare. E o perioadă mai dificilă acum.

-Se simte conflictul dintre generații?

-Clar… (râde), dar trecem și peste asta.

Pe Radu, Anca îl învață să spună lucrurilor pe nume, când îl deranjează ceva, când îl doare ceva sau când îi place foarte mult ceva, așa cum face și la clasă, copiilor cărora le predă.

-Nu putem să nu observăm un interes tot mai scăzut al elevilor pentru învățătură, pentru valorile care contează cu adevărat, cum s-ar putea îndrepta aceste lucruri?

-Școala din România ar trebui să îmbrace alte forme, să-i atragă mai mult pe copii la învățătură, să-i responsabilizeze, să-i provoace să descopere în ei valorile adevărate, să îi determine să fie liberi, să iubească viața și să facă cele mai bune alegeri.

Cum să ne descurcăm în anumite situații ar putea să sune una dintre materiile care ar trebui să se studieze în școală, situații de viață. Nu educație tehnologică, nu văd nicio relevanță pentru viitor să știe copilul din ce e făcută nu știu ce țeavă care trece pe nu știu unde – eu văd în manualele copilului meu – mai degrabă îl înveți pe copil cum să facă față unor situații.

Orele de muzică sunt destul de defectuoase, după părerea mea. Copiii habar nu au ce înseamnă un compozitor de muzică clasică, habar n-au ce înseamnă un Mircea Baniciu sau Mircea Vintilă. Ar trebui făcută o educație a valorilor cu adevărat, ar trebui facute audiții la ora de muzică și atât. Nu să intoneze și să solfegieze, că nu cred eu că interesează pe cineva să solfegieze. Muzica este o matematică pentru cei care doresc să facă muzică, da, dar pentru cei care nu doresc, măcar să li se facă o cultură muzicală, cine a fost Wagner, cine a

www.jurnalspiritual.eu

fost Beethoven, ce au scris, să asculte, să poată să facă o diferență când ascultă un Clayderman de un Beethoven.

-Cum vedeți orele de religie în școli?

-Eu aș face orele de religie nu în clasă cu cartea, aș face vizitând locuri sfinte care să-i atragă, să înțeleagă anumite lucruri, pentru că așa din carte e destul de plictisitor.

-Mai există modele de dascăli ca cei de odinioară sau considerați că este o lipsă acută în această zonă ca și în altele unde o serie de valori culturale nu mai sunt apreciate?

-Să știți că mai sunt, eu chiar cunosc câțiva care se dedică trup și suflet meseriei și care sunt și apreciați de copii, pentru că un profesor dacă este dedicat și știe cum să își țină ora ca să-l prindă pe copil, reușește; prin interacțiunea cu elevul, prin poveștile pe care i le poate spune îl cucerește, nu numai lucrări și dat în cap cu note proaste toată ziua, nu asta e important pentru viitorul copilului.

-Fiecare dintre noi avem motive să fim recunoscători, oricât de întunecat ar părea orizontul, la un moment dat, în viața noastră. Ce le-ați spune celor care au ajuns într-un punct al vieții lor în care cred că nu mai au motive să zâmbească?

-Nimeni nu poate să-i ajute, doar ei se pot ajuta. Privind cerul, să înțeleagă că sunt printr-o simplă trecere prin viață și că ar trebui să și-o facă frumoasă în fiecare zi, chiar dacă, știu eu, alte persoane sunt agresive, urâte și strâmbe, la modul figurativ, bineînțeles.

-Pentru ce îi sunteți recunoscătoare lui Dumnezeu?

-Pentru că trăiesc, pentru că m-a trimis pe pământ să fac ceva bun pentru oameni (râde)… M-a trimis și ca să cred că sunt un om bun care fac ceva și las ceva în urma mea în viața asta, pe pământ.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI Când vorbește -Religioasă nu, despre părinții în sensul în și bunicii ei, care nu merg artista are la biserică la lacrimi în ochi și slujbe. Merg le mulțumește însă la pentru tot binele biserică, pe care l-au atunci când făcut pentru ea simt că locul și chiar dacă nu acela îmi face mai sunt lângă bine, aprind o ea, fizic, pe lumânare și această lume, stau câteva Anca îi simte minute. Cred aproape „sunt foarte mult în convinsă că noi Dumnezeu și suntem spirite în tot ce e într-o formă pe care ne-o dă Dumnezeu și iubire. suntem tot timpul, n-avem cum să dispărem -Mai suntem noi românii suficient de vreodată”. solidari, mai avem sentimente de mândrie -Încercăm să promovăm valori, națională? suntem ce-i drept la început de „Cred foarte mult în -Nu prea văd… (râde), nu prea drum, așa că nu e deloc simplu Dumnezeu și în tot ce e văd asta. Suntem foarte egoiști și să ne împlinim misiunea. De iubire”. dacă am realiza că este cel mai asemenea, încercăm să ne urât lucru de pe pământ s-ar implicăm în cât mai multe acțiuni schimba multe lucruri. Dacă nu ne-am gândi umanitare și să atragem către zona numai la noi, poate ar fi mult mai bine. Cât acțiunilor de voluntariat o comunitate cât despre sentimentul de patriotism… e zero, e mai mare. Credeți în astfel de inițiative și demult plecat, din cauza a ceea ce se considerați că sunt necesare? întâmplă, e ceva firesc.

-Da, absolut. Sunt oameni care au mare Optimistă, plină de viață și mereu cu nevoie de ajutorul celor care au posibilități zâmbetul pe buze, Anca Țurcașiu emană o financiare. Nu fac decât să-i felicit pe cei care emoție aparte, care te face să visezi numai la se implică și să-i ajut și eu cum pot cu lucruri bune și frumoase și care face din ea un participarea mea la tot felul de evenimente. model pentru multe femei.

Anca Țurcașiu mai spunea, la un moment dat, că cel mai greu lucru i se pare să păstrezi relația de cuplu, după ce apare un copil, iar secretul căsniciei sale reușite este buna Ioana Bârsan comunicare cu soțul ei și capacitatea lor de a face concesii, atunci când situația o cere.

-Sunteți o persoană religioasă sau cum ați defini relația pe care o aveți cu Dumnezeu?

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

49

50

INTERVIURI

Anca Sigartău: „Doar Dumnezeu este măsura înţelepciunii. Toleranţa este o unealtă de şlefuire personală” Michelangelo spunea despre una dintre lucrările sale: „Am văzut îngerul în piatră şi am sculptat până l-am eliberat”.

Aidoma lui, actorii văd îngerul din fiecare rol şi-l eliberează. Fiecare pe măsura sufletului şi harului primit de

Sus. Anca Sigartău s-a pregătit intens timp de doi ani pentru ASE, apoi a ales Conservatorul, de aceea a făcut cursuri de compoziţie şi armonie cu Richard Bartzer, un prestigios profesor din domeniu. Până la urmă a decis să dea admiterea la IATC şi a devenit, spre bucuria noastră, a spectatorilor, actriţă.

Simţi în fiecare cuvânt al ei, în fiecare privire exactitatea şi fineţea percepţiei sale, sensibilitatea şi chiar gingăşia sa. E destul de greu să redescoperi acele nuanţe care te-au vrăjit la ea în altă altă parte. De obicei, oamenii caută să uite suferinţele prin care au trecut, să le pună cumva deoparte. În felul acesta se feresc de ceea ce i-a durut cel mai tare.

Artistul ştie că el este destinat unei altfel de vieţi, diferite de cea a vecinului său, că suferinţa face parte din jocul vieţii pe care a ales-o. Anca Sigartău a învăţat din fiecare lecţie pe care viaţa i-a dăruit-o. De pe urma cineaştilor rămân filmele, dar urma artiştilor scenei rămâne oglindită în presă, în amintiri ori înregistrări. Însă cea mai importantă dintre toate este amprenta pe care o lasă în oameni.

De câte ori în viață ai cu adevărat șansa să fii profund când vorbești cu oamenii ? Se întâmplă rar şi este o bucurie cu atât mai preţuită. Ca să poţi obţine un www.jurnalspiritual.eu

interviu bun trebuie să fii pregătit să adresezi cele mai bune întrebări, să atingi acele resorturi interioare la care să rezonăm împreună, cititor, intervievat şi jurnalist. Sunt oameni care ne cuceresc de la primul cuvânt, pentru că există ceva special în felul lor de a fi.

Pe Anca Sigartău am cunoscut-o mai întâi în film, apoi pe scenă, la Bulandra şi mai apoi pe stradă, o prezenţă pe care nu o poţi trece cu vederea. Şi mai târziu ne-am dăruit like-uri pe o reţea de socializare.

Am râs şi am plâns la piesele în care a jucat, am ascultat-o de atâtea ori la televizor, am citit nenumărate interviuri şi jurnalistul din mine şi-a dorit întâlnirea, a visat-o. Şi acum, zâmbetul ei deschis mi-a luminat drumul, aşa că mă simt cea mai norocoasă de pe pământ.

Anca Sigartău s-a născut la Bucureşti, tatăl fiind ardelean de pe lângă Bistriţa şi o mamă moldoveancă de la graniţa cu ruşii, lângă Prut. „Tata fost refugiat, a venit în Bucureşti când era foarte mic, mama era fată de preot. Am crescut într-o familie organizată, mama şi tata s-au iubit foarte mult, s-au respectat, nu i-am văzut certându-se, au avut marea înţelepciune de a-şi rezolva problemele departe de ochii mei, pentru că probleme există întotdeauna într-o căsnicie, dar eu nu am ştiut de ele.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI Au fost profesori Şi dacă ar fi fost puţin atentă în momentul amândoi, mama de acela, şi-ar fi dat seama că aidoma se trăieşte. fizică, tata de Nu era o indicaţie a personajului, era o istorie. Amintirile indicaţie pentru viaţa mea”, îşi aminteşte care-mi vin în actriţa acel moment special. minte când mă Credinţa este acel ceva care ne ajută să gândesc la copilărie mergem înainte, este speranţa în cea mai pură sunt lecţiile de pian formă. Şi Anca Sigartău crede că este un dar. şi lectură, studiul -„Credinţa este modul prin care Dumnezeu îmi care era chinuitor spune că suntem rude. Este o legătură între de multe ori, două puncte luminoase, este căldura mâinii lui dorindu-mi în Dumnezeu care nu îmi dă drumul să cad în permanenţă să fiu prăpastia ce se numeşte singurătate, greşeală, şi eu ca şi ceilalţi”. renunţare, deznădejde. Sunt vremuri în care După ce s-a adesea oamenii se simt dezrădăcinaţi, nu-şi căsătorit a doua oară, Anca s-a decis să se găsesc locul. Dar nu cred că toleranţa este stabilească în SUA. În ciuda faptului că avea o măsura înţelepciunii. Nu. Doar Dumnezeu este carieră în România, actriţa a luat viaţa măsura înţelepciunii. Toleranţa de la zero. A predat cursuri de actorie „Toleranţa este o unealtă este o unealtă de şlefuire la un liceu, şi după un an, s-a reîntors de şlefuire personală. Ai personală. Ai senzaţia că în ţară. senzaţia că şlefuieşte şlefuieşte lumea din jurul tău, - „Chiar dacă lucrurile nu au mers lumea din jurul tău, dar de dar de fapt ea şlefuieşte o lume foarte bine acolo, consider că a fost un fapt ea şlefuieşte o lume înăuntrul tău. pas decisiv în viaţa mea. Altfel, nu înăuntrul tău”.

Nu ştiu dacă se mai păstrează m-aş fi întors în ţară şi nu m-aş fi obiceiul de a merge la biserică apucat de regie, n-aş fi evoluat eu ca duminica, poate nu cu artist”. intensitatea timpurilor de altădată, dar Anca a vrut să candideze, în 2000, la pământul acesta românesc (ca de fapt tot Primăria sectorului 4, dar a renunţat. A fost pământul) are o anumită amprentă. deschisă şi receptivă la lecţiile pe care le-a Frica de Dumnezeu este în pământul acesta primit de la copiii săi. A învăţat foarte multe şi sfinţit de această amprentă, pământ pe care îi mulţumeşte lui Dumnezeu, căci spune ea călcăm, care ne hrăneşte şi care ne odihneşte. „dacă Dumnezeu mi-a dat copii, înseamnă că Nu cred că ne naştem întâmplător într-un loc. am avut multe lecţii de învăţat. Când eram Suntem ca un fel de îngeri păzitori ai însărcinată cu Sonia, am intrat la Bulandra. locului… Ştiu că-i greu, eu însămi am plecat Apoi, când eram însărcinată cu Teodor, l-am pentru un timp din România şi am fost un om jucat pe Puc în «Visul unei nopţi de vară», care s-a integrat în noua societate, problema până în luna a opta. Iar cu Iosif am jucat în este alta… Cui las pământul asta? Cine-l mai «Trei surori»”, povesteşte Anca Sigartău. păzeşte?

La repetiţiile cu „Visul unei nopţi de vară“, Americanii obişnuiesc să spună «God primul său rol în Teatrul Bulandra ca actor bless America». Îşi binecuvântează ţara… angajat, domnul Liviu Ciulei i-a spus: Pentru asta ne-am născut şi noi pe pământul - „Mergi ca şi cum n-ai atinge pământul. Şi să ăsta… gardieni ai binecuvântărilor (doar că fii atentă la fiecare zgomot şi la fiecare mai uităm…)”. senzaţie, şi fiecare lucru să însemne ceva“.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

51

52

INTERVIURI

O mamă, un om, o femeie, o actriţă admirată de multă vreme pentru tăria, candoarea şi simplitatea cu care respiră aici, pe pământ. Nu regretă nimic, s-a bucurat de fiecare clipă şi a mulţumit pentru fiecare lecţie primită. Ce a ajutat-o să se ridice din nou, să renască din propria cenuşă?

-„A fost întotdeauna ceva dincolo de mine.

Dacă ar fi fost după mine eram oale şi ulcele demult. A fost o bucurie înăuntrul meu, este inexplicabilă… chiar şi când îmi curgeau lacrimile mă fascina strălucirea lor… frumuseţea luminii din perpetua modificare a formelor lacrimilor, căldura, umezeala lor pe obraz, senzaţia de apartenenţă la alt univers, senzaţie de siguranţă… imaginile ce se creau proiectând o altă lume, o altă realitate… şi siguranţa că va fi bine…

Pur şi simplu ştiu că trăiesc pe pământul ăsta o clipă… şi Şeful meu e cel mai tare! De aici am şi curaj şi bucurie şi linişte.”

-„Doamne, Te iubesc!” este cea mai frumoasă rugăciune pe care Anca Sigartău o rosteşte când sufletul o îndeamnă. Cât despre cea mai frumoasă amintire din copilărie?

-„Când îmi făceau mama şi tata «Hai la groapa cu furnici». Pentru că mama şi tata erau iar copii, eu eram jucăria lor şi cel mai important, simţeam că eu eram bucuria lor. (Ar mai fi portocala pe care o găseam sub pernă de Crăciun, era specială pentru că părinţii mei

www.jurnalspiritual.eu

credeau în Moş Crăciun…). Când mă supăram mama spunea: «Lasă în plata Domnului». Mi se pare cel mai înţelept sfat. Sigur, dacă vorbim de copii, depinde de copil, de conjunctură, dar a existat ceva general valabil. Ca să conduci o maşină trebuie să ştii o grămadă de legi de circulaţie… ca să trăieşti cum trebuie, Dumnezeu a lăsat 10. Nu e formidabil?“ Anca Sigartău este actriţa în jurul căreia se deschid ferestre şi uşi către lumi noi, invitându-te să păşeşti.

-„Pentru un artist contează Totul. Dar în special direcţia în care duci Totul. Talentul se moşteneşte de la Tatăl ceresc. De aceea se numeşte har… Este talantul din poveste”, spune Anca.

A învăţat să fie actriţă de la tot ce o înconjoară: oameni, natură, experienţe. Arta s-a inspirat întotdeauna din viaţă. Dar ca să ajungi la performanţe este nevoie de parteneri talentaţi, de prieteni.

Anca Sigartău a întâlnit de-a lungul timpului oameni minunaţi şi pe câţiva dintre ei i-a numit prieteni, dar…

-„Nu m-am gândit la un secret al prieteniei.

Nu cred că există un secret. Iubeşti pur şi simplu”.

Scurt, cuprinzător, dar atât de clar şi de adevărat. Iubirea le cuprinde pe toate.

Loreta Popa

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI

Ivan Patzaichin: „Nu poţi schimba ceva decât dacă le oferi oamenilor exemplul tău” începuturi, în perfectă comuniune cu natura. Şi oamenilor de aici pe aceea de a se păstra inocenţi, departe de mulţimea dezlănţuită care-şi spune modernă. Când te gândeşti la Deltă un nume ajunge imediat pe buzele tale, iar acesta este Ivan Patzaichin, care pentru mine a fost acel om născut în Deltă de la care am avut şansa să aflu povestea.

Ivan Patzaichin a obţinut pentru prima oară aurul olimpic la doar 18 ani. Timp de peste douăzeci de ani, a reprezentat România la cinci olimpiade consecutive. Ceea ce se ştie mai puţin de către cei tineri, Ivan Patzaichin este unicul deţinător al colanului de platină, cel mai înalt ordin olimpic care „Ivan Patzaichin a obţinut Despre Deltă vorbeşti în şoaptă, ca se poate obţine într-o carieră şi cum secretul acesta ai vrea să nu pentru prima oară aurul sportivă. Dincolo de titlurile fie ştiut de o lume întreagă, să-l olimpic la doar 18 ani”. sale de campion mondial este păstrezi cu sfinţenie doar pentru parcursul său profesional. cei care o apreciază la adevărata ei S-a născut într-un sat din locul magic numit valoare. Despre Deltă nu poţi vorbi cât Delta Dunării, numit Mila 23, unde mai târziu timp nu ai cunoscut măcar un om care avea să lucreze ca ajutor de pescar. În 1966, trăieşte acolo de când s-a născut. Vorbind trei consăteni deveneau campioni mondiali. În cu acesta vei intra pe tărâmul magic creat acele vremuri informaţia nu ajungea atât de de Dumnezeu pentru toată creaţia sa. repede în casele oamenilor, nu exista internet, Când vine vorba despre Delta Dunării primul iar ziarele ajungeau când şi când mai ales în lucru care îţi vine în minte este că aici găseşti acea zonă înconjurată de ape. an de la primele peşte, şi nu oricum, ci din belşug. Cei care nu antrenamente. Întâlnindu-se cu cei trei la au atins niciodată acest loc nu pot să-i Căminul Cultural, Ivan înţeleagă farmecul, balansul perfect între i-a rugat să-l ia cu ei lumină şi întuneric. Delta este locul unde şi, un an mai târziu, apele şi-au dat întâlnire să danseze fără să le ajungea la Snagov oprească cineva, este leagănul norilor care se pentru primele probe pot privi aşa cum sunt, nobila aşezare unde la clubul sportiv vieţuiesc păsări dintre cele mai frumoase.

Dinamo. Neaşteptat Nimic nu se compară cu măreţia celui mai pentru cineva care a tânăr pământ românesc, apărut în ultimii crescut în lotca 20.000 de ani, unde există cea mai mare pescărească, lui Ivan colonie de pelican-comun din Europa, şi peste nu i-a fost uşor să 15 situri de patrimoniu, castre romane, cetăţi înveţe cum să dace, greceşti, bizantine. Delta, ca orice loc păstreze echilibrul în binecuvântat, a avut norocul să nu se ajungă canoe. prea uşor la ea, ceea ce a dat, pentru o vreme şansa, ca viaţa să fie aici aproape ca la Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

53

54

INTERVIURI Şansa lui s-a numit Simion Ismailciuc, campion olimpic de la Melbourne în 1956.

De la acesta a izbutit să afle secretul şi să-şi învingă teama. După două săptămâni ieşea pe lac întrecându-i pe toţi cei din seria sa. A plecat la Bucureşti ca să ajungă campion. Şi a fost. La Jocurile Olimpice din Mexic a venit prima sa medalie de aur, în 1968, la nici un la nici un an de la primele antrenamente.

A ajuns de nenumărate ori campion şi a câştigat majoritatea regatelor internaţionale la care a participat, dominând 20 de ani activitatea sportivă internă şi internaţională, în domeniul său de activitate. Toate medaliile lui Ivan Patzaichin au povestea lor. Cea din 1984, de la Los Angeles, are un loc special în inima campionului, deoarece, pentru prima dată, cursa i s-a părut grea şi a înţeles că a venit vremea retragerii. În această înţelegere stă puterea unui campion adevărat.

Delta în care s-a născut Ivan Patzaichin are oameni credincioşi. „Am trăit între oameni credincioşi toată viaţa”, spune Ivan Patzaichin. „Am avut o educaţie specifică de a merge la biserică, de a crede, de a mă ruga. De mic am avut parte de ele. Credinţa este educaţie. Şi am învăţat aici să am respect faţă de cei din jurul meu, pentru că împreună se făceau toate. Aici am învăţat să am speranţe de mai bine, de mai frumos.

Credinţa înseamnă trăirea pe care o ai în suflet. Pe vremea aceea, când eram copil, era mai complicat şi nu aveai voie să mergi la biserică, dar am învăţat de la cineva, nu mai ştiu de la cine anume, să-mi fac cruce cu limba, pe ascuns, ca să nu fiu văzut. Prima regulă în timpul postului era să mergi la biserică, să mergi la spovedanie, să faci mătănii. Îmi aduc aminte că noi, copiii, ne adunam într-un loc şi primeam de la preot învăţăminte cum să ne curăţăm sufleteşte prin spovedanie, să ne împărtăşim. Era important www.jurnalspiritual.eu

să ne înnoim, să avem lucruri noi de Paşti.

Orice, nu conta ce anume. Mi-aduc aminte cu mare plăcere de ele. Şi acum se întâmplă la fel prin acele locuri, o păstrează curată cei care au această înclinare spre credinţă, puritate, spre frumuseţe.

Am primit multe sfaturi, dar cel mai frumos şi pe care l-am urmat cu sfinţenie a fost respectul pentru cel din faţa mea. Mereu m-am simţit dator faţă de cei de unde am plecat, părinţi, oamenii din jur, să urmez acest sfat. Pe vremea mea acolo, în lumea uitată, exista această regulă. Întotdeauna mi se spunea să am respect faţă de cei în vârstă dacă am pretenţia să fiu respectat. Prin asta cred că am căpătat şi eu respectul lor”, povesteşte Ivan Patzaichin.

Se ruga întotdeauna înaintea competiţiilor, chiar şi la antrenamente, pentru că avea această satisfacţie că este ajutat. „Când te rogi şi vrei să te ajute Dumnezeu e cel mai frumos.

Trebuie să ai credinţă şi speranţă. Dar când te rogi trebuie să fie de-adevăratelea. Real. Când crezi în ceva trebuie să ai puterea de a te ruga, de a cere. Chiar şi o prietenie. O prietenie nu se poate baza decât pe respect şi, din fericire, nu ştiu prin ce minune, am avut această diferenţiere şi am reuşit să-mi aleg prietenii întotdeauna pe suflet. Am prieteni din copilărie cu care mă văd şi acum. E mare lucru, dar foarte greu de realizat.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI respectul faţă de ce e mai frumos, faţă de oameni, faţă de cei care au încredere în tine.

Seva Deltei este altfel, pământul ei este altfel, un loc în care s-a născut legenda. Sunt multe etnii aici, dar toţi au obiceiuri, tradiţii, iar eu nu-mi aduc aminte de vreun conflict, dimpotrivă, toţi erau dornici să înveţe unul de la celălalt. S-au împăcat, s-au respectat, au îmbinat tot ce aveau mai frumos şi mai bun.

Erau nişte restricţii din punct de vedere religios, dar au existat uniuni între etnii şi au fost chiar fructuoase. E un sentiment greu de Mulţi au ajuns oameni cu stare mai bună sau explicat. Ce simţi, ca sportiv, când se cântă mai puţin bună, dar faptul că au reuşit să imnul ţării tale?! menţină această flacără a prieteniei aprinsă, În ceea ce mă priveşte, chiar şi dimineaţa indiferent de evoluţia ta în viaţă, spune totul devreme când se cântă imnul la radio sau la despre ei. Parcă s-a pierdut sau am uitat noi tv, şi atunci am momentul meu de emoţie. să mai avem respect pentru cei „Nu poţi schimba ceva Sunt clipe pe care le preţuieşti. de lângă noi. Celui care decât dacă le oferi Revolta faţă de conducători e una, realizează ceva, parcă ne e greu oamenilor exemplul tău. E dar iubirea faţă de ţară este altceva. să-i întindem mâna şi să-l foarte greu să-i spui unui Nu trebuie confundate lucrurile între felicităm. Ne e mai uşor să ne om «Schimbă-te!», sau «Fă ele. Nu că sunt eu patriot, dar e ca şi adunăm doi-trei undeva şi aşa cum spun eu!». Prin cum vorbeşti de părinţi, de casă, de eventual să-i dăm în cap celui puterea exemplului, prin locul unde te-ai născut. Mi se pare care realizează un lucru bun. E c o m p o r t a m e n t u l normal pentru un om, oriunde mare păcat! Dar, se pare că individual, se pot realiza trăieşte, să fie demn cetăţean al ţării totuşi, lumea începe să mai lucruri frumoase”. respective. Aşa gândesc. Sunt un gândească. Am umblat mult prin român. Cred că România tinde spre ţară în ultima vreme şi întâlnesc lucruri bune. Poate sunt eu un oameni care gândesc altfel. Ori, asta înseamnă optimist, dar aşa văd eu”, crede Patzaichin. un lucru bun. Nu poţi schimba ceva decât dacă Familia înseamnă foarte mult. Familia este le oferi oamenilor exemplul tău. E foarte greu miezul realizării tale ca om. „Când ai o familie să-i spui unui om «Schimbă-te!», sau «Fă aşa deja devii responsabil, deja devii creator a cum spun eu!». Prin puterea exemplului, prin ceva, copii, nepoţi… O responsabilitate pe care comportamentul individual, se pot realiza ţi-o doreşti. De oricâte ori aş cădea, familia lucruri frumoase” afirmă Ivan. este sprijinul meu, familia este cea care îmi Când lupţi să câştigi o medalie pentru ţara ta o oferă puterea de a mă ridica, familia este faci pentru că o iubeşti din toate puterile. Nu temelia tuturor lucrurilor. Am fost norocos există onoare mai mare pentru un sportiv având o familie. Îi datorez mult, tot ce am decât aceea de a-şi reprezenta ţara. Iar când realizat a fost cu sprijinul, încurajarea şi imnul ei răsună, sentimentul ce te copleşeşte este cu neputinţă de descris. ajutorul familiei mele. În tot ce vrei să faci, că „România e pământul meu, ţara mea, locul plângi, că eşti lăudat, că râzi, toate acestea meu. Chiar dacă sunt de altă etnie, mândria contează mult în familie. mea este că sunt român. Trebuie să ai în tine

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

55

56

INTERVIURI Ideea principală a proiectului nostru a fost aceea de a sprijini oamenii Deltei, de a clădi ceva concret pentru ei. Încercăm să captăm interesul primăriilor, al unor ONG-uri, încheind parteneriate cu toţi aceia care doresc să facă un lucru bun, iar tot ce se realizează să rămână lipovenilor, făcându-i cumva răspunzători. Oamenii au simţit ce am făcut aici, la Mila 23. Cumva proiectele au plecat pe ceva simplu, o asociaţie, dar în trei ani am reuşit să atrag oameni de foarte bună calitate şi profesionişti. Am ajuns la 90 şi cred că am fost un liant bun. Cineva acolo sus mă iubeşte.

Eu sunt de felul meu optimist, sunt convins că românii sunt capabili să facă lucruri bune, măreţe. Sunt convins că România va ajunge la locul pe care îl merită în Europa. Nu aş Am avut prin natura profesiei mele multe schimba nimic pentru că evenimente, sunt mulţi sportivi care suntem un popor muncitor, inabandonează, pentru că nu pot face ”Eu sunt de felul meu optiventiv, credincios. Nu aş faţă cerinţelor, responsabilităţilor, mist, sunt convins că schimba nimic la noi. Avem neaşa că sunt conştient că nu toată românii sunt capabili să voie de puţin ajutor, dar noi lumea a avut norocul unei familii facă lucruri bune, ” înşine trebuie să ni-l dăm. Să reuşite. Contează mult. Crăciunul începem să ne ajutăm unii pe întotdeauna îl fac în sânul familiei. De Paşti la alţii ca să putem realiza multe împreună.

Dacă nu vom fi împreună va fi greu. Am lucrat fel. Revelionul îl fac cu prietenii. Suntem un an până am lansat proiectul, că nu-l împreună de aproape 40 de ani. Nu contează lansam dacă nu-l puteam duce. Nu puteam unde, important e să fim împreună”. face asta singuri, pentru că nu ne pricepem A avut o carieră ca o rugăciune, fiecare chiar la toate şi atunci am spus să încercăm să victorie fiind cuvânt al rugăciunii lui Ivan facem parteneriate cu cei care vin alături de Patzaichin. „Dumnezeu a vrut să fie aşa. Nu a fost uşor. Tot ce am realizat nu a fost din prima. Am avut şi eşecuri, dar am avut puterea de a persevera, de a găsi calea de a reuşi. Trebuia să depăşesc astfel de momente şi să realizez ce mi-am propus. Chiar acum, în proiectele pe care le am, eu sunt motorul, deci trebuie să iasă. Am decis să utilizez reputaţia construită în timpul activităţii mele competiţionale în promovarea profilului cultural al zonei mele natale şi încurajarea unei vieţi sănătoase, într-un mediu sustenabil. www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI

Ca unul care a trăit toată viaţa în natură, barca a fost esenţială. Datorită ei am ajuns unde am ajuns. Ce fac acum e legat tot de ea. A fost ideea de a o aduce mai aproape. Nu e mare lucru, nu e nevoie de mari investiţii, dar pentru că lotca tradiţională nu mai există, meşteri mai deloc, am avut ideea de a o combina cu canoea. Altfel «a vâsli» poate să devină un punct de atracţie.

Delta nu a mai scos campioni de mulţi ani.

Copiilor le este ruşine să vâslească. Urcând în această ambarcaţiune frumoasă şi uşor de manevrat, pe care o realizăm noi, poate chiar le trezim dorinţa de a deveni campioni. Copii sunt mulţi, e greu să vină, dar am promovat asta, ca şi turismul ecologic. Le dezvoltăm spiritul de competiţie şi cine ştie, următorul campion de unde va răsări! Ne vom extinde în toată Delta, am vrut să mergem cu acest concept de-a lungul Dunării şi am fost chemaţi să înfiinţăm astfel de centre şi de unii primari ai unor localităţi de pe Someş şi Mureş. Ce poate fi mai frumos?”, a mai spus Ivan Patzaichin.

Nu putem încheia fără să amintim că România este iniţiativa multiplului campion olimpic la canoe, Ivan Patzaichin, de promovare a mişcării fizice prin folosirea ambarcaţiunilor cu vâsle, pentru o mai bună înţelegere şi

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

interpretare a naturii, în liniile conceptelor de dezvoltare durabilă şi antreprenoriat social.

Asociaţia „Ivan Patzaichin – Mila 23“ are ca scop protejarea mediului şi a valorii de linişte naturală, conservarea resurselor de mediu, a biodiversităţii şi utilizarea raţională a rezervelor naturale, susţinerea creşterii economice şi ocupării forţei de muncă.

Fiecare ne naştem cu un rost pe această lume, important este să-l decriptăm la timp şi să fim prezenţi la întâlnirile cu destinul. Ivan Patzaichin a avut această uriaşă şansă. Că nu o iroseşte deloc nici acum stă dovadă faptul că a acceptat să apară, alături de Alteţa Sa Regală Principesa Margareta, în episodul 2, intitulat „De la munte, la mare“, al documentarului Wild Carpathia, o călătorie magnifică de la Porţile de Fier până în Delta Dunării, o vibrantă pledoarie pentru natura, tradițiile, cultura și moștenirea românească, în perspectivă istorică.

Loreta Popa

www.jurnalspiritual.eu

57

58

INTERVIURI

George Mihăiţă: „Cred că am fost lăsat pe lume ca să aduc binele celor din jur”

George Mihăiţă s-a născut cu iubirea de teatru, pentru că nu poţi numi altfel înclinația sa spre această profesie atât de aparte. Încă din clasele primare, nu stătea locului. Avea un alt fel de a se mișca, de a vorbi, de a privi. Au sesizat-o profesorii și ei au fost primii care l-au îndrumat să dea la Teatru.

A făcut școala primară la Moreni, apoi a continuat cu Liceul de Muzică de la Ploiești.

Cânta la acordeon, iar părinții lui au simțit că dintr-un sâmbure de lumină încolţeşte un artist, aşa că l-au sprijinit. Multă vreme n-a îndrăznit să viseze la teatru.

Era un țel nebunesc, de neatins. Fără cunoștințe, relații… nu i-a fost prea uşor. A picat de două ori. A intrat abia a treia oară.

Printre ultimii. El și Mircea Diaconu. Nici nu le venea să creadă. Dar a avut noroc. A fost serios. A fost țărănușul serios, speriat de București, dar pe care a trebuit să-l înfrunte.

De fiecare dată când ne întâlnim am sentimentul că respir într-un lan de floarea-soarelui, care zâmbeşte fericită astrului zilei adorat. Pe chipul lui strălucește unul dintre cele mai inocente, calde, incredibile zâmbete pe care mi-a fost dat să le

www.jurnalspiritual.eu

văd. De când îl cunosc pe George Mihăiţă, de prin 1992 când, ca iubitor al fenomenului adolescentin, lansa revista „Salut” şi tinerii aveau o zi a lor datorită lui, am avut sentimentul că păşesc lângă focul viu de la stână în faţa căruia nimeni nu are voie să se certe, să înjure, să mintă și orice făgăduială e respectată cu sfinţenie.

Privindu-i neastâmpărul din ochi îmi spun că băiatul care a plecat acum multă vreme din căsuţa de la marginea pădurii din Moreni nu s-a schimbat deloc. Cred că şi acum aude liniștea copilăriei, simte miresmele pădurii de lângă casă și se ascunde de tatăl său după ce face vreo năzbâtie.

A avut șansa „Reconstituirii“. A mai avut şi altă şansă, să facă peste 60 de filme. Și a mai fost apoi faptul că Liviu Ciulei l-a luat să joace la Bulandra, apoi că a plecat de acolo și a ajuns la Teatrul de Comedie, unde s-a simțit în apele lui și unde a dat de o familie extraordinară.

Modestia şi bunul simţ îi sunt caracteristice lui George Mihăiţă. Are trei băieți de care e mândru, Tudor, Andrei și Vlad. Rolul de suflet a fost, este și va rămâne Vuică din „Reconstituirea“, dar crede cu tărie că acela din filmul „Undeva la Palilula“, de Silviu Purcărete, este chiar mai bun.

Iubeşte trăitorii de pe aceste meleaguri cu aceeaşi simplitate ca odinioară, pentru că ei merg la biserică împinşi de credinţa adevărată, îi iubeşte pentru că încă vor să-şi sfinţească bucatele. „Dacă te-ai pus în slujba oamenilor nu ai altă șansă decât să-i iubești.

Pe ei și mai ales profesia pe care o ai”, spune George Mihăiţă. În biroul său de la Teatrul de Comedie, unde este director de ceva vreme, stăm de vorbă despre credinţă, iubire, rugăciune, dar şi despre har. Fiind ziua cea mai lungă din an avem tot timpul din lume.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI există între răutăţi, există binele. Binele, binele, binele…

-Prietenie… Ce cuvânt frumos! Pentru că ai adus vorba despre prietenie, numeşte câţiva dintre cei apropiaţi ţie, prieteni de-o viaţă!

-Aproape de-o viaţă îl numesc pe Horaţiu Mălăele, aproape de-o viaţă îl numesc pe Mircea Diaconu, care e legat mai mult decât mulţi dintre noi de credinţă. Am fost colegi de clasă, am fost la el acasă, l-am cunoscut pe tatăl lui, învăţător. Îmi povestea de bunicul lui, străbunicul lui, toţi preoţi, şi cred că cel mai legat şi conştient de glia strămoşească este -George Mihăiţă, am stabilit o întâlnire pe Mircea Diaconu. care ai amânat-o pentru că mergeai la o Scrierile lui, nuvelele lui sunt de-o anumită lansare de carte de la care nu credinţă, te duc spre o anumită puteai lipsi, dar ai avut astfel „Prieteniile pe care le-am zonă curată sufleteşte. Citind în vreme să răsfoieşti revista avut au fost prietenii Jurnal Spiritual despre el, te rog să noastră şi să te gândeşti la binecuvântate. Am văzut, nu scoţi ce spun acum, mi-am dat întrebarea mea legată de constat acum că de-a seama că interviurile tale sunt credinţă. Deci, ce înseamnă lungul vieţii mele nu am admirabile, şi mai ales felul cum ai credinţa pentru tine? cunoscut nefericirea, nici ştiut să le pui în pagină şi 100 % îţi -Am stat şi am răsfoit revistele de chiar atunci când ea a acord acest interviu. la tine şi cu mare bucurie în suflet existat. Am trecut peste ea Mă gândeam la pădure, la fel ca vreau să-ţi spun că o asemenea aproape cu o credinţă Mircea, mi-am dat seama că şi eu revistă este ca o binecuvântare. Te ieşită din comun, cu am copilărit în pădure. De la mine retrage într-o altă lume. M-am lacrimi, tot de la era o stradă care urca spre pădure. uitat cuvios printre rânduri şi Dumnezeu venite”.

Copilăria mi-am petrecut-o pe mi-am amintit că multe din dealurile din jurul străzii mele. În lucrurile pe care le-am făcut eu au plecat de toate jocurile pe care le aveam, de-a hoţii şi undeva de la Dumnezeu. vardiştii, fie că jucam fotbal în câte o poieniţă, Harul pe care mi l-a dat mie a fost această fie că mergeam să culegem ciuperci, natura credinţă. Credinţa că trebuie să fac bine, avea locul ei. Natura eram noi şi Dumnezeu. credinţa că trebuie să ajut, că trebuie ca acela de lângă mine să se simtă bine.

Prieteniile pe care le-am avut au fost prietenii binecuvântate. Am văzut, constat acum că de-a lungul vieţii mele nu am cunoscut nefericirea, nici chiar atunci când ea a existat.

Am trecut peste ea aproape cu o credinţă ieşită din comun, cu lacrimi, tot de la Dumnezeu venite. Cred că mi s-a dat forţa de a oferi celor din jurul meu prietenie, de a oferi căldură sufletească şi mă bucur că între toţi cei pe care i-am avut şi îi am în jurul meu nu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

59

INTERVIURI

Nu conştientizam atunci, dar mi-aduc aminte versurile poetului nostru drag Mihai Eminescu: „Fiind băiet păduri cutreieram şi mă culcam ades lângă izvor”. Perioada copilăriei a fost perioada cea mai frumoasă, eram liber şi „peste toate stăpân”. De acolo respiraţia pădurii, curăţenia pădurii, mi-au intrat în suflet şi nu mă părăsesc încă.

Mă mai gândeam, ştiind că vii tu, ce mă leagă de biserică. Mă leagă câteva lucruri. Acum câtva timp s-au dat Premiile UNITER la Iaşi şi mi-am petrecut ziua la Biserica Golia. Preotul de acolo a stat cu mine pentru că-i făcea plăcere că mie-mi făcea plăcere să stau de vorbă cu el. Am mers de la biserică la cămăruţa lui Creangă, acolo unde el a stat mulţi ani ca diacon.

Am stat în acel loc unde Creangă urma să se căsătorească şi nu ştiu ce năzbâtii a făcut, pe lângă cele cu praştia, chiar de acolo din curtea bisericii îmi spunea preotul că dădea după păsări, cert este că socrul lui i-a retras din bunurile care trebuia să le primească la nuntă, iar el a făcut o cerere la mitropolie. Nu i-au aprobat-o, ba chiar l-au închis în beciurile mănăstirii şi spuneau că va fi eliberat când socrul îl va ierta.

Vreau să spun că am stat în cămăruţa lui Creangă şi mă întorceam în timp şi mi-am dat seama că întrucâtva nici eu nu eram cuminte când eram copil. Eram pedepsit de profesori aşa cum Creangă era pedepsit de biserică.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

-Un gest care te-a impresionat până la a nu mai respira de emoţie poţi să-mi dai ca exemplu?

-Da. Am păşit în multe biserici, majoritatea întâlnirilor cu românii au fost în biserici, în Germania, Franţa sau chiar la Los Angeles, unde am avut un recital pentru românii de acolo. Dar legătura cu Dumnezeu am simţit-o cel mai mult când un om obişnuit într-o benzinărie din România, şi apoi gestul s-a repetat la Edinburgh, a venit şi mi-a pupat mâna cu admiraţie.

Lui Amza Pellea, acum vreo 45 de ani, eram cu el, i-a pupat un om mâna şi mi-am spus că este Dumnezeu pentru omul acela. Nici prin cap nu-mi dădea că voi ajunge cum a fost Amza Pellea, un om iubit de oameni. Într-adevăr un om iubit. Când mi-a pupat mâna, un om simplu, în semn de respect m-am uitat în Sus. Acest gest s-a repetat la Edinburgh, la cel mai mare festival de teatru, am martori colegi.

După ce a văzut spectacolul, un străin a venit şi mi-a pupat mâna şi mi-a explicat pentru ce.

Nu mai spun că şi acele spectacole le-am ţinut într-o biserică. Cam multe legături cu Domnul.

Ca să vezi cum le aranjează Dumnezeu, noi am amânat întâlnirea pentru că trebuia să merg la o lansare de carte a Vandei Vlasov, „Idei în cuvinte“.

www.jurnalspiritual.eu

60

61

INTERVIURI sufleteşte. Asta era durerea lor cea mai mare.

Să se întoarcă în pământul de unde au plecat.

-Am aflat ce înseamnă pentru românii din America pământul României. Dar pentru George Mihăiţă ce înseamnă?

-Pământul României înseamnă naşterea mea.

Pământul României înseamnă devenirea mea.

Pământul României înseamnă întoarcerea mea spre el. Am fost întrebat dacă vreau să rămân în străinătate şi spuneam că mi-e teamă că acolo dacă merg pe o stradă cu maşina şi nu mai am benzină, dacă deschid o poartă ar fi ceva extraordinar dacă mi-ar da Am mers acolo, am citit câteva versuri în faţa cineva măcar Bună ziua! oamenilor, eu dorind să le citesc, dar iată cum Pe când aici mi s-a întâmplat să înnoptez chiar sună ele: „Aprinde lumina şi vei descoperi pe la oameni care mi-au deschis nu numai cine ai ales să te însoţească în poarta casei, ci şi pe cea a drumul numit viaţă. Dacă e „Ca dovadă că ei se sufletelor lor. M-au primit cu Dumnezeu, vei reuşi!” sau întâlnesc la biserică. Cu braţele deschise şi nu ştiau ce „Dumnezeu nu te pedepseşte. regularitate. La biserică îşi să-mi mai facă.

Dumnezeu te salvează din suferinţa văd neamurile, rudele, Mi s-a întâmplat să merg la pe care ţi-o provoacă neştiinţa”. „Nu familia. La biserică cer să preoţi în comune sau în sate. De mai alege timpul! El trece. Alege-l fie iertaţi, la biserică se cele mai multe ori când pe Dumnezeu!

E veşnic”. roagă să le fie bine, la ajungeam într-un loc şi eram în „Dumnezeu e iubire. Acesta este biserică cu siguranţă mulţi nevoie băteam la uşa preotului, motivul pentru care oamenii se dintre ei se roagă să se pentru că pe el îl cunoştea toată iubesc. Sunt atât de fericiţi. S-au întoarcă acasă.” lumea. El mă cunoştea şi pe mine. întâlnit cu Dumnezeu”.

Iată Relaţia era foarte frumoasă cu împrejurul întâlnirii noastre câte se întâmplă. preotul, deci cu divinitatea. Iubesc atât de -Vorbeai despre românii din America, de la mult pământul ţării şi automat oamenii care Los Angeles. Spune-mi, care este liantul trăiesc aici, cei care există pe pământul ţării, care-i ţine strâns uniţi? pleacă din pământul ţării, încât nu l-aş da pe -Liantul care-i ţine uniţi e numai Dumnezeu. nici un pământ.

Ca dovadă că ei se întâlnesc la biserică. Cu regularitate. La biserică îşi văd neamurile, rudele, familia. La biserică cer să fie iertaţi, la biserică se roagă să le fie bine, la biserică cu siguranţă mulţi dintre ei se roagă să se întoarcă acasă.

Am fost, am stat de vorbă cu ei, ei mă ştiau şi mi s-au destăinuit, plângeau pentru că ştiau că sunt omul care nu rămân acolo. În măsura în care rămâi acolo, ei nu mai sunt deschişi cu tine, nu-şi mai deschid sufletul. Dar dincolo de faptul că le era bine din câteva puncte de vedere, în următoarea etapă nu le era bine

www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

62

INTERVIURI

Pentru că el mi-a creat cele mai frumoase momente ale mele sunt obligat moral să-i răspund prin gesturile mele.

Mă gândeam că aş fi vrut, vezi relaţia cu comunitatea, relaţia cu cei din jurul instituţiei în care-ţi duci cea mai mare parte din viaţă, că aş încerca un spectacol vizavi la Biserica Sfântul Dumitru, pentru că eu văd o relaţie dumnezeiască între Teatrul de Comedie şi Biserică.

De foarte multe ori m-am gândit, dar încă nu am găsit formula de deschidere a unui festival, de exemplu festivalul nostru de comedie, la un recital în biserică, cu spectatori care să vină în biserică sau în curtea ei. Este un preot tânăr, deschis la nou. Găsim un proiect împreună până la urmă.

Am deschis Festivalul Comediei Româneşti pe o scenuţă, lângă gardul bisericii şi în multe fotografii se vedea scenuţa noastră şi turla bisericii, parcă erai în curtea bisericii. Scena făcea parte din ea. Mă gândeam că ne-a ajutat Dumnezeu să realizăm acest festival pe fundalul bisericii.

-Vorbeai despre pământul românesc şi mi-am amintit de rolul tău din „Pentru patrie”, Peneş Curcanul…

-Da. A fost o experienţă extraordinară să poţi să joci eroi. Nu numai să-i joci, ci să fii credibil, iar publicul să iubească personajul. O mare şansă a fost pentru mine să joc Peneş Curcanul în filmul „Pentru patrie” şi mi-aduc aminte că aproape mă contopeam cu personajul, credeam în el, credeam în vorbele lui, în www.jurnalspiritual.eu

credinţa lui de a-i fi bine ţării. De fapt, şi eu prin ceea ce fac, prin credinţa mea, prin apariţiile mele tot aşa vreau să-i fie ţării bine, că dacă mie mi-e bine poate şi ei îi este mult mai bine. De la noi pleacă binele.

Binele nostru să se ducă spre binele celor din jur şi automat spre binele ţării.

Cred şi vreau binele ţării şi fac orice să-i fie bine, spre deosebire de alţii pe lângă care trec repede, nu mi-i apropii ca prieteni, care cred mai puţin în lucrul acesta, dar îi compătimesc pentru că nu le-a dat Dumnezeu şansa să fie cineva să poată să ofere. Poate că nu au primit atât de mult de la divinitate ca să poată să ofere la rândul lor.

Din păcate sunt mulţi din aceştia, dar eu am lumea mea cum spunea Horaţiu Mălăele. Noi avem lumea noastră ajutată de Dumnezeu foarte mult şi avem şansa prin El să dăruim. Este o bucurie foarte mare. Cred că am fost lăsat pe lume ca să aduc binele celor din jur.

Am avut şi şansa să pot să câştig atât material, cât şi spiritual, să câştig încredere, să ofer speranţe celor din jur.

Cel mai mult când oferi, oferi copiilor tăi. O stare bună, o stare spirituală, materială, mă gândesc să le fie bine. Mă gândesc la ei prin tot ceea ce fac eu vizavi de ei, prin dialogurile pe care le am, prin mângâierile pe care le am cu ei să le fie bine şi să aibă şi ei norocul pe care l-am avut eu în viaţă. Să poată la rândul lor să ofere ce le ofer eu.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI

-L-ai sfătuit pe Tudor, fiul tău mai mare, în vreun fel sau eviţi să faci asta?

-L-am sfătuit, dar nu l-am lăsat să se lovească. Dacă a făcut-o, asta a fost. În principiu, trebuie să fiu eu într-un anume fel ca el să aibă model în mine. Am mai spus, dar îmi face plăcere să repet, scrisoarea pe care am primit-o când Tudor a împlinit 27 de ani aş dori să o primească orice părinte de băiat de la băiatul lui.

El credea că eu am puteri supranaturale, că eu pot să-l aduc pe Michael Jordan, dacă el voia, el iubind baschetul. Nu credea că dacă mă ruga ceva imposibil eu nu l-aş fi făcut posibil. Cert este că finalul m-a înduioşat până la lacrimi: „Nu eşti tatăl perfect, dar eşti cu siguranţă cel mai bun!”

-Ai fost numit primar al Oraşului Comediei Româneşti pe timpul Festivalului…

-Da, am spus să numim pentru o săptămână Oraşul Comediei Româneşti şi în faţa teatrului să nu fie Teatru, ci Primărie. Iar eu să fiu ales primarul oraşului. Văd că a prins în mass-media propunerea noastră. Sorin Oprescu a fost Toni Grecu, iată că a fost de bun augur, căci festivalul a mers foarte bine.

Evident am fost suspendat pentru un an până la viitoarea ediţie a festivalului.

A fost o ediţie mai bună decât în alţi ani pentru că s-au jucat mai multe piese, lansări de carte ale unor importanţi actori dacă mă gândesc la Tamara Buciuceanu Botez, la Horaţiu Mălăele sau la Radu Beligan. Am avut şi avem atelier de dramaturgie unde sperăm că se va naşte o piesă bună, unde, de Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

ce nu, în urma unei lecturi poate cineva o va pune în scenă.

Am avut concurs de comedie românească, suntem la ediţia a VIII-a. Primim 100 de piese pe an şi ne bucurăm că unele văd lumina scenei. Faptul că au fost sălile pline, faptul că s-a jucat şi Caragiale, Creangă, Băieşu, dar au venit şi din generaţia nouă nume precum Lia Bugnar sau Mihai Ignat înseamnă mult.

Sigur că am avut un juriu superprofesionist la alegerea pieselor şi pentru celelalte secţiuni, de la Marina Constantinescu la Sanda Manu, care a fost profesoara mea. Din mâna ei au ieşit peste 20 de generaţii. Aşa că îi mulţumesc Sandei Manu, îi datorez mult pentru ce am devenit, nu am să uit niciodată cât stătea de mult în plus cu noi ca să ne înveţe. Şi eu, şi Mircea Diaconu am fost elevii ei, ultimii intraţi în facultate, dar plecaţi amândoi cu aripi mari şi am reuşit datorită ei să zburăm mult, mult timp. Eu am făcut „Reconstituirea”, el „Nunta de piatră”. Filme importante, în top 10 al filmelor româneşti.

Suntem doi oameni realizaţi, care au trecut prin mâna Sandei Manu şi care ne-a dat din măestria sa.

-A fost un interviu lung, aşa-i?

-Zâmbesc pentru că îmi dau seama că dacă o luam din copilărie până astăzi ne trebuiau 50 de reviste. M-am apropiat de stăpânirea de Sus prin interviul tău. Aş vrea să-i felicit pe cei care realizează acest Jurnal Spiritual, pentru că este o revistă absolut aparte, de spirit şi de suflet.

Dacă în urma citirii articolului unul, doi, cinci, zece cititori ar găsi telefonul Teatrului de Comedie, ar suna la secretariat şi ar spune: „Aş vrea să vorbesc cu domnul Mihăiţă. Am citit un articol şi vreau să-i împărtăşesc ceva!” Iar apoi, vorbind cu mine să spună: „Domnule Mihăiţă, aţi promis ceva!” Le voi spune atunci „Da, am promis că vă invit la Teatrul de Comedie să mă vedeţi în spectacolele mele!“ Deci, vă aştept!

Loreta Popa www.jurnalspiritual.eu

63

INTERVIURI

64

Cântăreaţa Eva Kiss: „Am o familie frumoasă, am trăit pentru ea şi pentru muzică” Când te gândești la Interpreta a reușit să-și păstreze prospețimea interpreta de muzică și căldura datorită familiei. uşoară Eva Kiss -Vă mai amintiţi momentul debutului? inevitabil spui -Când aveam 7 ani, tata a murit, iar atunci educaţie, bun simţ, mama, fiind singură cu patru copii, s-a mutat iubire şi respect. În la Târgu Mureș, dar a fost ajutată de partid să nebunia vremurilor facă asta. Acolo am copilărit, am început să pe care o trăim, cânt la Casa de Cultură a Sindicatelor, m-am există totuşi oameni dus la fel de fel de concursuri. Când am care reuşesc să-şi participat la „Dialog la distanță” aveam 13 ani. păstreze valorile cu Am fost nevoită să schimb versurile piesei, multă demnitate. Din pentru că undeva în text apărea că ceream să 1990, Eva Kiss fiu sărutată, iar la 13 ani nu se putea. Așa că trăieşte am avut emoții și m-am încurcat. în Danemarca.

O viață „Eva Kiss și soțul ei, Radu Visul meu era să-l întâlnesc pe Ion normală, simplă, în deplină Constantin, au deschis un Besoiu, că el prezenta. armonie, cântă și se simte studio de înregistrări, au Când am văzut că am pierdut nici nu împlinită. S-a adaptat, a reuşit e d i t a t t r e i m-a mai interesat de el, eram prea să înveţe limba ţării de compact-discuri, au fost tristă. Sunt amintiri frumoase. De la adopţie, a început să includă invitați în diverse cine puteam să învăț învățam. Dacă în repertoriul său artistic emisiuni ale posturilor de primeam sfaturi și vedeam că sunt şlagăre daneze şi chiar a televiziune şi de radio, au bune evident că le urmam. cântat de două ori în faţa participat la concerte de Margareta Pâslaru a fost pentru Familiei Regale, ceea ce cu binefacere”. mine un etalon de seriozitate. Când siguranță nu este puțin lucru. am apărut în 1973, la festivalul de la Eva Kiss și soțul ei, Radu Constantin, au Mamaia, ea a fost o bună colegă, mi-a spus ce deschis un studio de înregistrări, au editat trei și cum să fac. Niciodată pe un ton superior, ci compact-discuri, au fost invitați în diverse simplu. Am colaborat mult împreună și chiar emisiuni ale posturilor de televiziune şi de mi-a încredințat o piesă pe care o cânt de radio, au participat la concerte de binefacere. fiecare dată cu drag. Sunt mândră și onorată Și de fiecare dată când un român se rătăcește de această încredere pe care o are în mine. prin Danemarca pașii acestuia se îndreaptă -Simplu spectator la spectacolele pe care le inevitabil spre casa lor. Piesele sale „Tăcutele susţineţi, nu poţi să nu fii martor tăcut al iubiri”, „Puterea dragostei” sau „Anotimpul iubirii cu care soţul dumneavoastră vă speranţelor” sunt cântate și astăzi. învăluie, dar și bucuria cu care, pe scenă Frumoasă, distinsă, aceeaşi voce caldă, fiind, i-o înapoiaţi. Nu poți decât să te plăcută, Eva Kiss şi-a lansat acum doi ani la bucuri că încă există atât de multă Teatrul Constantin Tănase - unde a și fost dragoste, respect unul faţă de celălalt, angajată o vreme- primul său CD apărut în încredere şi ajutor reciproc. Care să fie România, „Amintiri”, cu sprijinul Electrecord. secretul unei căsnicii atât de îndelungate?

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

65

INTERVIURI am putea spune. Care a fost motivul plecării dumneavoastră?

-Pentru că avea o limbă ascuțită, cu accente ironice, iar înainte de revoluţie nu prea aveai voie să spui ce gândești cu voce tare, soțul meu a fost sfătuit că ar fi mai bine să plece peste graniţă.

A plecat și s-a oprit la Copenhaga. Am rămas acasă cu fata cea mare, Eva, iar pe a doua, Alexandra, am născut-o după ce el a plecat, în mai. Am vrut să o duc până pe 13, pentru că nouă acest număr ne poartă noroc (într-o zi -Facem totul împreună: cântăm împreună, de vineri, 13, ne-am căsătorit, soțul e născut gătim împreună, facem curăţenie, spălăm şi pe 13), dar ea a venit pe 10. călcăm împreună, facem cumpărături Astfel că imediat după revoluție, 26 ianuarie împreună, ne distrăm împreună. Dacă după 1990, am părăsit România, împreună cu cele aproape 31 ani de căsătorie ajungi să faci două fete, Eva şi Alexandra, spre o ţară aceste lucruri fără să te plictiseşti unul de despre care nu ştiam multe. celălat, atunci cred că aici este Drumul a fost cu peripeţii şi „Sunt foarte răsfățată de secretul. Sunt foarte răsfățată de eram destul de neliniştită de soartă pentru că soțul meu soartă pentru că soțul meu lucrează acel nou capitol din viaţa mea. lucrează în aceeași branșă, în aceeași branșă, dar uneori îmi pare Nu ştiam ce-mi rezervă dar uneori îmi pare rău rău pentru că el face toată munca, dar viitorul, ce vom face şi cum ne pentru că el face toată rămâne în umbră și mă promovează vom descurca! Ştiam doar că munca, dar rămâne în pe mine. îmi urmez soţul, fără de care umbră și mă promovează Cântă la două chitare, clasic și nu-mi imaginam viaţa. pe mine.” electronic, shadows, care se pare că e Aveam încredere în el şi ştiam la modă acum, a învățat să cânte la că în doi vom reuşi. Am reușit clape, ca să mă acompanieze. Cunoaște în Danemarca prin muncă, seriozitate, cu trompeta, dar și muzicuța, are o voce respect faţă de danezi şi de legile lor. Am superbă. Pentru vocea lui m-am îndrăgostit reuşit să-i cucerim, să ne facem plăcuţi. de el. Orchestrează. E prea modest după Invitaţi la un post de televiziune ni s-a spus că părerea mea. Cred că într-adevăr talentul a Danemarca este norocoasă să aibă oameni ca trecut și la generațiile mai tinere, căci noi. Simt că nu e puţin lucru.

Alexandra, fiica noastră, cântă la vioară.

-E plăcut să fii recunoscut pe stradă, să fii Merge și cu noi la concerte, dar numai când apreciat, să vezi în ochii oamenilor că te are timp. Are și o voce cristalină și cântă prețuiesc, să ți se ceară autografe? foarte frumos. Fiica mea mai mare, Eva Kiss, a -Eu sunt modestă, dar îmi plac aprecierile lor. cântat în România. A păstrat numele, dar a Îmi plac oamenii modești, sinceri, curați, renunțat, pentru că i s-a părut că meseria nu necomplicați. Cine vrea reușește, pentru că, e sigură, așa că acum e stilistă. Am o familie de exemplu, eu sunt unguroaică, așa m-am frumoasă, am trăit pentru ea şi pentru născut, așa e numele meu. M-am născut în muzică.

București, iar tata a fost redactor-șef la -Aţi plecat din ţară imediat după revoluţie, redacția maghiară. Am avut trei frați, mai spectatorii v-au simţit lipsa instantaneu trăiesc doar doi.

www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

66

INTERVIURI

Am fost educați astfel: te-ai născut în România, prima limbă pe care o înveți este limba română. Important este să te descurci în limba țării în care trăiești. Că acasă vorbești în ce limbă vrei: românește, franceză, italiană e altceva. Așa am făcut în Danemarca. Am ajuns acolo trebuia să știm să ne descurcăm, cu lumea de pe stradă, cu telefoanele. Trebuie să înțelegi ce se întâmplă acolo. Fetele vorbesc bine. Cea mică a luat chiar 13 la daneză (aşa se notează elevii acolo).

-Cântaţi în limba română acolo, în Danemarca?

-Avem repertoriu internațional, cântăm ce ni se cere. În daneză, ungurește, românește, engleză, franceză, italiană. Soțul meu știe bine limba germană, căci a muncit în Germania nouă ani. Danezii au balade frumoase, mai cântăm și music-hall, încercăm să-i mulțumim și pe cei tineri, și pe cei bătrâni. Am stat 11 ani fără să am vreun contact cu muzica din România, dar nu mi s-a părut vreodată că înainte de revoluție ar fi fost o perioadă neagră, cum spun alții.

Chiar dacă uneori eram sfătuiți să acceptăm melodii mai patriotice. Și copilul meu a cântat la un festival pentru pace și prietenie, nu înțeleg de ce să nu cânt pentru asta.

www.jurnalspiritual.eu

Cântam frumusețile patriei, și ce dacă? Avem o țară frumoasă, avem mare, munte, deltă.

Cred că românii ar trebui să fie mai grijulii cu țara lor. În Danemarca nu vezi așa ceva. De mici, copiii sunt educați în acest sens. Ajutăm cât putem românii care vin aici, ca un făcut, toți știu că suntem acolo și ne caută. Cântăm la multe concerte de binefacere.

-Cum de v-aţi gândit la un CD pe care să-l lansaţi acasă, în România?

-O persoană dragă mie mi-a spus că i-ar plăcea să mă asculte mai des şi că nu înțelege de ce nu am nici un CD în România. Astfel că am luat această decizie și am avut bucuria de a-l lansa chiar la Teatrul Constantin Tănase, acasă, lângă prieteni, oameni dragi și colegi.

A fost greu să aleg piesele de pe acest CD. Ca artist, vrei să mulțumești pe toată lumea, de la spectatori la compozitori. Am observat cu bucurie că mulți compozitori mi-au dat melodii frumoase, aș fi dorit să le pun pe toate, dar nu aveam cum. Și așa sunt 18, destul de multe.

Vă doresc un an extraordinar, cu sănătate, bucurii, împliniri şi să avem o ţară curată, frumoasă şi să încercăm să o iubim mai mult!

Sper să reuşim!

Loreta Popa

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI

Irina Loghin: „M-a ajutat Dumnezeu. Când mi-a fost greu, întotdeauna mi-am îndreptat privirea către EL“ apărută la Editura Litera.

Am crescut ascultându-i cântecele, pentru că, întâmplător sau nu, mătuşa mea cânta la rândul ei, iar unchiul meu era artist instrumentist la Ansamblul Doina al Armatei.

Muzica populară era oarecum ceva obişnuit la casa bunicilor mei, care atunci când un dor li se se agăţa de inimă veneau să mă roage să mai pun la pick-up „o placă” de-a Irinei Loghin, „că ştie a le zice bine de suflet”.

Irina Loghin s-a născut din seva cântecului popular. De o frumuseţe pe care nimeni nu avea cum să o treacă cu vederea şi un glas de o căldură aparte, interpreta s-a bucurat atât de preţuirea specialiştilor în domeniu, care i-au pus în evidenţă autenticitatea actului artistic, cât şi de cea a publicului, care i-a Glasul său cu totul aparte, cu timbru grav, admirat talentul.

La 19 februarie 1939 venea pe lume la Gura ce aminteşte de toate dorurile acestui Vitioarei, în Prahova, rod al iubirii pământ românesc, este iubit şi „Mi se umple inima de dintre doi părinţi cu frica lui aşezat la loc de cinste în tandreţe şi şăgălnicie ori Dumnezeu, în casa micuţă cu doar sufletele tuturor celor care două camere, unde atunci când l-au auzit chiar şi o singură de câte ori îmi aduc aminte întunericul cobora devreme, după dată. Te tulbură prezenţa de părinţii mei, pe care îi venirea toamnei, se schimba mai acestei artiste, pentru că din divinizam”. des gazul în lampa care ardea, iar atitudinea sa pe scenă şi în pereţii răsunau de cântec. afara ei primeşti o lecţie despre cum se „Primele cântece de la tata le-am ştiut: el învăţase să cânte de la călugării unde fusese izbândește în viaţă, despre muncă, cinste, şcolit vreo trei-patru ani. Îi puseseră şi victorii obţinute pas cu pas, despre tot ce potcapul acela negru, dar a cunoscut-o pe este trainic și valoros în viaţă. Așa i-a fost mama şi n-a putut să reziste, pentru că s-a dat Irinei Loghin, să fie o călătoare, îndrăgostit foarte tare nicidecum o risipitoare. de ea, fiind una dintre frumoasele din Gura A dus cu sine pretutindeni, în ţară și în lume, Vitioarei… comoara și zestrea cântecului românesc – Mi se umple inima de doinele, sârbele, horele, baladele, tandreţe şi şăgălnicie geamparaua, cântecele de petrecere, ori de câte ori îmi colindele. O ambasadoare a folclorului, aduc aminte de pretutindeni unde i-a îndrumat bunul părinţii mei, pe care îi Dumnezeu calea. Iubirea pentru oameni, divinizam.

Părinţii cântec, viaţă, necuvântătoare reiese din mei s-au iubit pe tot fiecare capitol al cărţii pe care Irina Loghin a parcursul vieţii”. lansat-o acum ceva vreme, marcând cei 50 de ani de carieră, „Viața mea este un cântec”, Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

67

68

INTERVIURI

În cartea scrisă chiar de Irina Loghin, pe care a numit-o simplu „O viaţă de cântec”, mai puteţi citi despre amintirile cu părinţii şi fraţii săi, despre copilăria sa, despre bărbatul vieţii sale, Ion Cernea, despre copiii săi şi cum i-au îmbogăţit aceştia fiecare zi, despre colegii săi de scenă şi despre melodiile sale. Până atunci vă invit să o descoperiţi în rândurile acestui interviu.

-Aţi fost şase copii dăruiţi de Dumnezeu părinţilor dumneavoastră. Aţi avut deci o copilărie pe cât de plină de griji, pe atât de bogată în trăiri şi bucurii spirituale.

-Aşa este. Am avut doi părinţi hotărâţi să lupte cu sărăcia pentru a-și crește copiii, șase la număr. În acea perioadă, ţara noastră era marcată de urmările nefaste ale celui de-al Doilea Război Mondial, de pierderile umane și spirituale, ca să nu mai zic și de cele materiale. Am deschis ochii într-o casă cu două odăiţe, fiind al cincilea copil din cei șase.

Ne-am înghesuit cu toţii în casa părintească, pe care și astăzi o primenim primăvara și o păstrăm ca pe un bun al nostru inestimabil, ca pe o comoară lăsată moștenire de la mama și de la tata. În ciuda sărăciei zburdam pe prundul Teleajenului și nu părea că băgăm de seamă greutăţile zilei de mâine, lipsurile materiale pe care în vremea aceea mulţi le cunoșteau.

-Toată lumea vă cunoaşte dragostea pentru necuvântătoare. Vine aceasta tot din acea perioadă a copilăriei?

-M-am născut cu sensibilitatea de a nu vedea www.jurnalspiritual.eu

un animal suferind. Am văzut persoane bătând și chinuind animalele, iar acest lucru este pentru mine un consum enorm. Cred că din dragostea asta faţă de animale, într-un fel sau altul, a izvorât și repulsia mea faţă de carne și am ales regimul de viaţă vegetarian.

Adevărul este că atunci când am mâncat carne, foarte rar, nu mi-a făcut plăcere niciodată. Ai omorât, ai sacrificat o vietate. Nu suport treaba asta și nu o înţeleg. Am citit vieţile sfinţilor, mi le dădeau tata și mama. Iar acești sfinţi nu știau ce e carnea.

Erau pustnici și trăiau prin păduri, la schitul lor, și atingeau o sută de ani. Erau alte vremuri, natura nu era poluată. Este evident că hrana contează mult în viaţă și, din păcate, noi mâncăm tot soiul de porcării, de chimicale, lucruri periculoase pentru organism. Câte lacrimi varsă aceste animale nevinovate! Am asistat din curiozitate la o sacrificare și nu am mai fost apoi om mult timp.

-Ca să rămânem tot în zona copilăriei, vă mai amintiţi vreunul dintre sfaturile primite de la părinţi?

-Aşa ceva nu se uită. Tatăl meu mă povăţuia mereu să fiu sinceră, corectă şi să respect omenia. Nimic nu se obţine fără muncă şi fără sacrificii. Oricât le-ar fi de greu, îi sfătuiesc pe tineri să nu renunţe la visurile lor şi să nu uite că succesul îl obţin cei care se îndârjesc să meargă mai departe, în ciuda tuturor dificultăţilor, atunci când toţi ceilalţi au renunţat. Îmi amintesc şi cum ne povăţuia mama: „Fetelor, să nu mă faceţi de ruşine! Să nu minţiţi! În viaţă să fiţi buni cu cei din jurul vostru. Să-i faceţi să se simtă bine cu voi, în compania voastră, să vă dorească să fiţi cu ei.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI carte, în respectul faţă de muncă şi cu grija de a nu risipi marele har ce mi-a fost dăruit. De câte ori cad pe gânduri, mă tulbură trecerea timpului, văd un alai de imagini care-mi scaldă lumina ochilor, portretele sfinte ale părinţilor, obiecte, scene, locuri dragi, gesturi.

Nimic nu este întâmplător în destinul nostru.

Am copilărit în această „gură de rai”, Gura Vitioarei, unde am deprins a doini şi a iubi vietăţile din jur, tot ce mă înconjura. De mică am învăţat să lupt, să nu mă las înfrântă de greutăţile vieţii, să câştig prin mine însumi, prin forţele mele. Mi-a plăcut munca, dar şi Să vă caute. Să nu daţi dovadă de ură, de cartea. răutate. Să nu minţiţi niciodată, pentru că, -Vă mai amintiţi sărbătorile din copilărie? atunci, oamenii vă vor ocoli. Să creaţi în jurul -Sigur că da. Veneau surorile, mătuşile şi ne vostru o atmosferă plăcută, de glume, de întâlneam cu toţii, toate neamurile. Era cântece. Numai aşa veţi fi iubiţi de sărbătoare mare! Un prilej de toată lumea. Să faceţi totul să nu vă ”Îmi place să reunire a familiei, de pregătire creaţi duşmani. Chiar dacă vreunul e descreţesc frunţile pentru un nou ciclu de viaţă care pus pe duşmănie, pe invidie, căutaţi în venea. Nu m-aş fi săturat niciodată printr-o glumă cu aşa fel să-l înţelegeţi. Căutaţi să-l faceţi de copilăria lângă părinţi, de casa tâlc.” să-i fie ruşine pentru că v-a vrut de părintească, de vocea lor chemânduduşmani”. mă pe nume, de acea dulce apropiere -Sunteţi recunoscută pentru bucuria pe a mâinilor părinţilor ce îţi şterg o lacrimă, îţi care o dăruiţi celor din jur, colegii alină bolile copilăriei sau îţi dăruiesc o dumneavoastră chiar spun că reuşeaţi să le bomboană care îţi aţâţă poftele de cum o vezi. descreţiţi de fiecare dată fruntea cu câte o În noi toţi, satul rămâne cuibărit ca un măr de glumă sau o anecdotă. aur în sân, luminos cum e lumânarea ce-o -Am învăţat să răspund celor ce mă întreabă păstrăm cu grijă în mână, la Înviere. prin alte întrebări simple, dar pline de miez, Revedem căsuţele cu puţine odăi şi bătătura printr-o poveste ori o cimilitură. Îmi place să în care alergam odinioară. Acum, dacă ne descreţesc frunţile printr-o glumă cu tâlc. Fug întoarcem în satele copilăriei, sunt tot mai de oamenii posaci şi încruntaţi, care pozează puţine case şi tot mai puţini oameni. în victime. Dar, dacă simt că cineva e la ananghie, sar iute în ajutor. Aşa sunt şi nu mă voi schimba niciodată. Preţuiesc discreţia.

Iubesc oamenii adevăraţi, care se uită în ochii tăi când îţi vorbesc, care știu să plângă, dar și să râdă! În jurul nostru, dacă avem timp să privim, găsim numai pilde care ar trebui să ne pună pe gânduri!

De la codru am învăţat să stau dreaptă în faţa vieţii şi de la păsări să inund valea cu doina sfântă a inimii mele! Marele noroc este faptul că m-am născut într-o familie de oameni curaţi şi harnici, trăind în iubirea lui Dumnezeu, a cântecului şi a învăţăturii de Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

69

70

INTERVIURI Învaţă să fie matur din copilărie, căci i se dau în grijă animale, grădina, fâneaţa și parte din treburile gospodăriei și mai învaţă să rămână tânăr la suflet. Surorile mai mari își leagănă fraţii și surorile mai mici; părinţii dau în grija copiilor oile și alte animale și păsări; înveţi de copil nu doar să te joci și să-ţi vezi de școală, ci și rosturile câmpului, ale gospodăriei, ale familiei. Înveţi sărbătorile, dar și necazurile. Îţi petreci bunicii și străbunicii pe ultimul drum, știi rostul ierburilor de leac, cum să întorci fâneaţa cosită ca să se usuce, cum să Agitaţia lumii ne-a cuprins pe toţi. Pe lângă uzi grădina. Înveţi să cânţi, să joci, să şcoală, contează şi şcoala vieţii, a legăturilor povestești, să spui snoave, să ţeși, să brodezi, umane şi a tradiţiilor, la care toţi învăţăm să faci mămăligă, să sapi porumbul, să legi alături de cei dragi, de familie, de cei mai în fasolea pe arac, să culegi fructele, dar ce nu vârstă. În seara de Crăciun şi de înveţi?!… Și așa devii om întreg!

Paşti era o regulă ca noi să ne “Omul întreg știe ce este Omul întreg știe ce este viaţa și ce ducem la biserică, toţi copiii cu tata viaţa și ce este moartea, ce este moartea, ce este veșnica împreună, iar mama să stea acasă întoarcere la obârșie. Ochii mi se este veșnica întoarcere la să pregătească masa. Dimineaţa de umbresc de tristeţe atunci când Crăciun ajungeam acasă, că ne obârșie”. rememorez plecarea părinţilor duceam la ora trei noaptea la slujba mei din această lume. Mulţi pentru Naşterea Domnului, şi veneam dintre cei care mi-au citit cartea, în care dimineaţa, iar mama ne aştepta cu masa. Era povestesc toate acestea, au trăit-o alături de extraordinar… Iar de Paşti, când erau toţi mine… Şi cu toţii ştim că nicio pierdere nu zarzării înfloriţi şi toţi pomii, mama punea este mai grea decât cea a părinţilor. masa în curtea casei şi ne aştepta când -Au fost momente grele plecările părinţilor veneam de la Înviere, că veneam, dimineaţa, dumneavoastră. Cum aţi reuşit să treceţi pe la şase-şapte. Răsărea soarele când veneam prin aceste dureri, ce v-a ajutat să vă de la Înviere. Mergeam la slujbă, la miezul ridicaţi? nopţii, şi ţinea slujba până dimineaţa.

-M-a ajutat Dumnezeu. Când mi-a fost greu, Trebuia să stăm la slujbă pentru că noi cântam întotdeauna mi-am îndreptat privirea către la strană. Era cea mai mare plăcere a noastră!

EL. Tata a plecat primul… A fost cumplit, fiind Se îmbrăca mama frumos atunci, se lega altfel și primul deces din familia mea. Dânsul nu cu baticul, le avea ea pe ale ei. Simţeam că e ne-a spus vreodată că ar avea o problemă, sărbătoare! Mama, în faţa copiilor sau a avea acel bun simţ tipic ţărănesc să nu noastră, a fetelor, nu se lăsa cu capul împărtășească din anumite aspecte intime. descoperit niciodată. Când vedea că vine Apoi traiul acela sub pădure, în aer curat, l-a cineva, că intră pe poartă, repede se ducea şi ajutat să reziste bolii mult timp. A avut cancer îşi punea baticul în cap. Avea un uriaş la prostată, nemiloasă boală. S-a prăpădit la bun-simţ, care este tot o formă de respect 79 de ani, dar putea să mai trăiască, fiind un profund pentru cei din jurul tău. om foarte puternic. Când a murit tata mi-am -Aţi luat mereu pulsul pământului pierdut cunoștinţa, refuzam să cred! După românesc. Care sunt lecţiile pe care ţi le dă vreo oră m-am trezit. Nu s-a mai putut pământul? înţelege nimeni cu mine. Atunci surorile mele -Omul care a copilărit la ţară, printre ţărani, m-au luat și m-au dus la Cernica la preotul învaţă două lecţii de la această comunitate.

Argatu. www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI

Ce bine e să ai pe cineva în familie mai dur!

M-au dus acolo la sfinţia-sa. Îmi revenisem între timp, dar eram distrusă, se terminase tot pe lumea asta. Nu mai era nimic frumos pentru mine, nu mai conta nimic.

Preotul Argatu mi-a zis cu glas poruncitor și blând totodată: „Știi foarte bine, ne-am născut să și murim! Să-ţi fie clar! Dacă tu îl jelești așa de mult, îl chinui în felul acesta. Trebuie să înţelegi că a murit, s-a dus la locul lui, dacă a făcut bine și sunt sigur că a făcut bine pe lumea asta. Că a adus slavă lui Dumnezeu în biserică”. Ştia că tata a fost și călugăr, un motiv în plus să mă povăţuiască astfel. „Trebuie să-i dai liniștea asta tatălui tău și să fii tare. Te duci acasă și îi faci tot ce trebuie pentru înmormântare. Trebuie să fii alături de toţi ceilalţi”. Așa m-a liniștit sfântul părinte!

Mi-a dat putere să trec peste momentul acela și să înţeleg că de fapt moartea e singura certitudine pe care o avem. Până la urmă acolo ne ducem cu toţii. Mama nu avea putere să plângă, a stat îngenuncheată la icoane și s-a rugat să li se ierte păcatele și ei, și lui tata. Pe tata l-au dus direct în biserică. Preotul a spus: Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

„Aduceţi-l în biserică, pentru că a fost slujitorul nostru“. Nimeni nu a mai fost dus în biserică în afară de preoţi, dar pe tata l-au dus înăuntru sub bolţi, între icoane, picturi sfinte, nu departe de porţile împărăţiei, de șiragul de sfinţi ai iconostasului.

Am stat la biserică de priveghi trei seri. Atunci am văzut atâta lume care venea cu lumânare la tata, din câte zece comune au venit! Nu aș fi crezut că tata a fost așa de iubit. Ce a făcut mama când s-a prăpădit tata, același lucru l-am făcut eu când s-a prăpădit mama. Am îngenuncheat în faţa icoanei ore în șir și m-am rugat să i se ierte păcatele. Parcă se rupe ceva din tine atunci, este groaznic! Iubind așa de mult părinţii, trebuie să te întărești, să fii tare atunci, să-ţi găsești prieteni ca să treci peste încercarea asta. Atunci vezi care sunt prieteni adevăraţi.

-Aţi ales ca pentru o anumită perioadă să intraţi în politică. Nu este lucru uşor. Ce v-a determinat să faceţi această alegere?

-Am încercat să ajut cu prestigiul meu personal acest popor intrând în politică, unde azi ești, mâine nu… Așa am înţeles ca să pot ajuta lumea amărâtă, să ascult necazurile oamenilor și să le pot oferi o rezolvare, nu să obţin avantaje personale. În campania electorală aveam întâlnire cu bătrâne, femei de la ţară, cu mâinile crăpate de muncă. Când sărutam mâna unei ţărănci sau îi pupam obrajii, simţeam că îi sărut mâna măicuţei mele! Așa sunt eu! Așa de dragă îmi este sinceritatea și puritatea ţărănească! Trebuie să facem bine aproapelui nostru, să ne ajutăm unii pe alţii.

Am remarcat faptul că atunci când faci rău cuiva stresul e foarte mare și te întrebi mereu de ce nu i-ai făcut bine. Atunci când ai făcut un bine ai o inimă liniștită.

Iubește-ţi aproapele, iubește-ţi semenul! www.jurnalspiritual.eu

71

72

INTERVIURI Toţi avem locul nostru Uitaţi-vă la balerine cum apar pe scenă! Gâtul în care ne așază e baza!” Îmi place să mă mișc imperial, cu Dumnezeu, nu acolo umerii drepţi, de parcă aș despica aerul. Noi unde ne pun unii sau am uitat să trăim frumos. Ne lăsăm împovăraţi alţii… Unii oameni de greul existenţei noastre, de problemele cred că dacă ești care ne apasă, încât am uitat să trăim frumos. artist, automat ești Și n-ar trebui… scos din cutie, ca -Cred cu tărie că folclorul înseamnă iepurașul alb de către educaţie, o anumită doză de bun simţ şi iluzionist, că viaţa ta e credinţă. Sunteţi, prin natura alegerii simplă. Ești artist, dar dumneavoastră, un educator, un formator? ești și om, cu -Da. Noi, ca interpreţi, educăm oamenii prin greutăţile tale, cu suișurile și coborâșurile folclor. Le reamintim oamenilor de valori unei existenţe, cu toate pe care a trebuit să le importante precum dragostea de natură, de înfrunţi, cu bunătăţile și răutăţile pe care ţi le bătrâni, iubirea de aproape. servesc ceilalţi. În lumea noastră, a artiștilor, Iubirea e un sentiment pe care nu oricine sunt destule lucruri în neregulă. Dar poate să-l trăiască în toate astea fac parte din viaţă, până la „Costumul popular trebuie plenitudinea lui. Iubirea aceea urmă… purtat cu multă artă, grijă înţeleaptă, frumoasă, caldă, -Este talentul un har primit la și exigenţă”. responsabilă se desprinde din venirea aici, pe pământ? cântecele noastre. Sau cea de -Da. Puteam să învăţ eu de șapte sute de ori, animale. Unii oameni sunt incomparabil mai fără mirul acela dat de către Dumnezeu nu răi decât animalele. De multe ori, un câine ajungeam pe culmi! poate da lecţii unui om prin faptul că se -Aveţi o iubire specială pentru costumul dăruiește stăpânului total. Este ceva popular. Nu-mi amintesc să vă fi văzut fantastic… poate că, dacă ar vorbi, nu i-ar ieși vreodată de două ori cu acelaşi costum. așa de convingător, cum o face prin gesturile -Costumul popular trebuie purtat cu multă lui și prin manifestările lui. artă, grijă și exigenţă. Un artist trebuie să fie -Ce înseamnă credinţa pentru atent cu ţinuta lui și pe stradă. dumneavoastră?

Să nu ai un fir dus la ciorap, să nu-ţi stea fusta -Totul. În Israel amuţeam adesea, stăteam șleampătă sau pantalonii câș. Dacă te vede mută mai tot timpul de uimire, de smerenie, lumea îmbrăcat aiurea sau neglijent, prestigiul de milă pentru suferinţa lui Iisus, de rușine tău scade și nu mai eşti tratat cu acelaşi pentru păcatele fariseilor și ale făţarnicilor, respect. Când apari în faţa publicului trebuie cum îi strigă Apostolii în Evanghelii pe cei ce să știi că sunt atâţia ochi în sală care încep să L-au dat suferinţei și mormântului pe Iisus. te studieze, să te judece. Tu ești obligat să fii la Am intrat de zeci de înălţime. Respecţi publicul prin felul de a te ori la Sfântul îmbrăca, dar și prin felul de a te comporta cu Mormânt.

Mi-am el! scos acolo lanţul de Spectatorii te ridică, ei te coboară! Ţin minte aur de la gât, un lanţ că regizorul de la ansamblu stătea în sală, greu și frumos și l-am dacă nu îi convenea ceva, ne întorcea de o sută lăsat la Sfântul de ori la cortină: „Încă o dată! Nu e bine! Știi Mormânt și m-am ce ţi-am spus… Îţi sugi burta, îți tragi umerii! simţit ușurată, Ochii tăi să fie în spate! Să ţi se vadă umerii invadată de o sfântă drepţi, să nu fii cu umerii aduși…! Gâtul sus! bucurie. www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI Nu ştiu câtă lume știe de înregistrările mele cu cântece religioase.

Am înregistrat mai multe piese cu orchestra dirijată de George Sârbu, pe albumul „Către Dumnezeu Atotputernic“.

Lui George Sârbu nu i-a trebuit mult să mă convingă să înregistrez în mânăstire, se aud clopote, se aude corul.

Sunt fericită că am avut șansa să am un astfel de disc. În zona în care m-am născut sunt schituri și mânăstiri, unele foarte vechi. Iubesc să ascult muzica de toacă, sunt atâtea feluri de a bate toaca. Îmi place să stau de vorbă cu preoţii dăruiţi cu har de la Dumnezeu, să ascult pildele și î n vă ţ ă t u ri le mă r t uri si t ori l or, mă impresionează evlavia, smerenia, gândul curat. Străbat uneori câte un drum forestier care mă duce la o mânăstire.

Se întâlnește lucrarea oamenilor cu lucrarea lui Dumnezeu. Păsările cântă în pădure și la mânăstire se aud clopotele și toaca, dacă mă nimeresc la ceasuri anume. Descopăr o bisericuţă de lemn, mă adăpostesc într-o chilie, mă scufund cu ochii în grădina mânăstirilor: zeci de soiuri de flori, iar la geamurile chiliilor alte și alte flori. Mă impresionează că Sfinţii Părinţi nu sunt lăudaţi și că nu se plâng de suferinţele pe care le îndură. E un loc în care se plâng păcatele, se luptă cu neputinţele, e multă răbdare, e un izvor de milă pentru aproapele nostru, smerenie și multă silinţă de a face fapte bune.

Simţi pretutindeni nădejdea mântuirii.

-Aţi călătorit în toată lumea, dar ştiu că turneele din Basarabia sunt cel mai aproape de sufletul dumneavoastră.

-Turneele din Basarabia sunt aproape de sufletul meu pentru că au o mare frumuseţe și sunt pline de o emoţie unică. Basarabenii, fraţii noștri de peste Prut, au un cult pentru muzică, stau la spectacol ca niște sfinţi, ca Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

niște îngeri. Eu nu am mai întâlnit nicăieri un asemenea public care respectă artistul și trăiește emoţia artistică de parcă și-ar ţine pe toată durata spectacolului răsuflarea. Nu auzi niciun sunet, niciun fâșâit în sală, nicio mișcare.

-Oamenii trăiau altfel la sate, aproape de natură, în deplină comuniune. Viaţa la sat era mai simplă şi mai frumoasă, mai plină de învăţăminte.

-Trăiam simplu, nu eram stresaţi, nu mergeam la psiholog, nu aveam consilier de cuplu. Tot ce ieșea din mâna femeilor, broderie, ţesătură, macat, totul era frumos și simplu. Tot ce ieșea din mâna bărbaţilor era la fel… Simplitatea ne ajuta să trecem peste toate, să înfruntăm bolile și temerile. Cum ne feream de fulger?

Puneau oamenii o coasă cu fierul în jos să atragă fulgerul. Ne duceam prin ierburi, prin brumă, pe dealuri. Știam plantele otrăvitoare, pe cele ce vindecă, eram învăţaţi de mici să fim responsabili. Știam că ăsta-i burete otrăvitor, că asta e pălăria șarpelui, că asta e ciuperca de pin, că ăsta e râșcov, că asta e pâinișoară. Noi, copiii, eram socotiţi un dar.

De la tata, care era atât de primitor, am învăţat că omul nu trebuie să-ţi plece din casă fără vreo firimitură în barbă, adică cinstit, dăruit, omenit.

Cuvintele acestea sfinte a omeni, a cinsti, le folosim prea rar acum, cred că de asta ne bate Dumnezeu. Răbdarea dacă o ai, ajunge la tine și mângâierea Lui. Trebuie să ducem cu răbdare întregul nostru destin în spate, să nu renunţăm la luptă și să devenim mai buni și mai toleranţi pe măsura ce îmbătrânim.

Pentru tot ce am săvârșit rău să cerem iertare și să nu mai repetăm pe cât posibil greșeala!

Vom regreta tot ce nu am spus la timp, tot ce am amânat sau ce nu am avut curaj a săvârși. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru marea șansă pe care mi-a oferit-o dându-mi glas! De nu mă voi trezi mâine, îi voi lăsa iar mulţumire…

Loreta Popa www.jurnalspiritual.eu

73

74

INTERVIURI

Radu Gheorghe: „O vorbă bună face uneori mai mult decât orice lucru material‟ music-hall ale aceluiaşi institut. Cunoştinţele muzicale căpătate în 12 ani de studiu al viorii, precum şi uşurinţa de a cânta la alte instrumente – chitara şi flautul – l-au situat pe Radu Gheorghe, de la începutul carierei sale, într-o poziţie unică.

-Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit de-a lungul vremii?

- „Lasă-te de teatru! E greu”. Aşa mi s-a spus.

Sunt din Tulcea şi îţi dai seama, am venit la Bucureşti cu mămicuţa de mână, un copil neascultător. Aveam o faţă de ţăran, eram De când îl ştiu a stat într-o zonă în care îmbrăcat într-un costumaş, singurul de altfel cuvintele nu au acces. A stat pe o scenă pe în afară de cel de elev, făcut cu mari eforturi care nu încap decât prea puţine cuvinte, financiare de părinţii mei. oferind o alternativă de care, nu ştiu de ce, Avea dungi maro şi mi-a folosit pentru astăzi ştiu prea puţini oameni, admitere ca şi costum de scenă. ”Radu Gheorghe este un pantomima.

M-am dus să mă pregătesc şi eu la un Pentru mine Radu Gheorghe actor de comedie complet, profesor renumit, Petrică Gheorghiu, înseamnă generozitate, căldură, care a luptat, uneori care se ocupa de tinerii ce voiau să disponibilitate sufletească, devină actori. M-am prezentat cu o împotriva curentului, farmec proaspăt al ironiei sarsana cu peşte, că ştiţi cum e, din joviale, capacitatea de a se situa pentru a-şi croi drumul pe Tulcea fiind, e primul lucru de care în raporturile cu oamenii de scenă şi în viaţă”. eşti întrebat, dacă nu ai adus şi tu un partea adevărului şi a valorii, peşte. La noi peşte era, aşa că m-am asumându-şi riscurile dorinţei şi dus la dânsul, la Bulandra, unde juca. strădaniei de a netezi cumva calea celorlalţi.

Dumnezeu să-l odihnească! Petrică Gheorghiu Despre forţa lui creatoare mi-ar lua mai mult a venit la ieşirea din spate, s-a uitat la mine, de câteva zile să vorbesc, despre contribuţia i-am povestit ce şi cum, i-am dat sarsanaua cu lui artistică, la fel, ce pot spune este doar că peşte, dar el nu a vrut-o şi mi-a zis: „La mine Radu Gheorghe are capacitatea de a pătrunde se pregătesc de un an, chiar doi şi tu vii cu esenţa personajelor sale astfel încât acestea două săptămâni devin atât de familiare încât se simte liber înainte?! Ce monolog înlăuntrul lor. ai pregătit?‟ Aveam Radu Gheorghe este un actor de comedie pregătit un monolog complet, care a luptat, uneori împotriva din „O noapte curentului, pentru a-şi croi drumul pe scenă furtunoasă‟, pentru că şi în viaţă. A absolvit Institutul de Artă jucasem Spiridon la Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Teatrul Popular din din Bucureşti, în 1975, la clasa profesorilor Tulcea. Erau 20 de Sanda Manu şi Octavian Cotescu. propoziţii, dar eu îl Diplomat în Arte, specializarea actorie, teatru consideram monolog. şi film, a absolvit cursurile de pantomimă şi Nu era semnificativ.

www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI

A strâmbat din nas, lucru care m-a ajutat, pentru că nu mi-a zis că e bun sau că e rău. „Mai ai unde să dai?‟, m-a întrebat. I-am spus că da, la Conservator, că aveam 12 ani de vioară. „Du-te la Conservator!”. Ei, asta m-a ambiţionat şi în cele două săptămâni m-am pus cu burta pe carte, adică să-mi aleg repertoriul.

Mi-am spus că dacă nu e bun monologul ăla, trebuie să-mi găsesc altul. În două săptămâni trebuia să-l şi găsesc, să-l şi învăţ. M-am dus la doi autori, Shakespeare şi Caragiale.

Simţind că am filonul de comedie, mi-am spus că dacă la ei nu găsesc, nu găseam nicăieri.

Am ales Caţavencu, monologul lui din „O scrisoare pierdută‟. M-a ajutat costumul, că parcă era de acolo.

Mi-am ridicat guleraşul şi părea o redingotă.

Poeziile erau mai simple, le-am ales, le-am învăţat… Dar şi cu ele, şi cu monologul am avut o problemă. Stăteam în Baltă Albă şi nu puteam să repet în casă, se auzea. Aşa că luam transportul în comun şi ajungeam în Herăstrău, dar după ora 23:00, să nu fie lume pe acolo.

Veneam acasă cu tramvaiele de dimineaţă.

Ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

Un echipaj de Miliţie care patrula pe acolo m-a descoperit, m-a legitimat şi m-a întrebat: „Ce naiba faci la ora asta aici?‟. „Ce să fac, vreau să dau la Teatru şi repet aici”. „La Teatru? Şi, ai învăţat?! Spune-ne şi nouă!”

S-au aşezat pe o bancă şi le-am spus tot repertoriul. Au început să râdă, aşa că primii mei spectatori au fost chiar miliţienii.

Mi-am spus atunci, măi, dacă i-am făcut pe ăştia să râdă, e bine. A fost de bun augur, am trecut probele eliminatorii şi cred că am intrat al treilea. Spre stupoarea elevilor pregătiţi de domnul profesor Petrică Gheorghiu. Poate era cel mai bun sfat, să mă las de teatru. Cine ştie, deveneam un mare violonist.

-Ai avut vreun model în viaţă, ţi-ai dorit să fii precum un actor pe care-l admirai, sau un muzician?

-Nu mi-am dorit niciodată să fiu ca cineva anume, deşi de fiecare dată când îmi plăcea un actor sau altul, îmi doream să ajung la fel de bun, să reuşesc să stăpânesc la fel de bine meseria. Niciodată nu m-am gândit la un model şi nu cred că e posibil.

Aceasta ţine întrucâtva de inteligenţă, de capacitatea de detaşare, atât de necesară, să te vezi dinafară, dar nu ca-ntr-o oglindă, ci prin ochii altuia. Încerc să redescopăr lucruri pe care le-am avut chiar eu şi le-am pierdut.

Ceea ce făcea ca această profesie să fie cu totul deosebită. Aş vrea ca teatrul să fie iar un templu. Înainte actorul venea la teatru cu cel puţin o oră mai devreme, astăzi numai câţiva romantici mai fac asta. Mai am multe de încercat, aşa simt. Practic, un actor nu încetează niciodată să înveţe.

-Ţin minte că ai avut nenumărate colaborări cu televiziunea în perioada imediat următoare debutului tău, mi-amintesc celebra poezie „Brăduleţ, brăduţ drăguţ”. Evident nu mai vorbesc despre filmele în care ai jucat şi care ţi-au creat un loc special în inimile spectatorilor.

www.jurnalspiritual.eu

75

76

INTERVIURI orchestre simfonice, respectiv Filarmonica din Ploieşti. În film am fost luat în roluri mai mici sau mai mari, cert este că prin 1981 sau 1982 am fost distribuit în „Mireasa din tren”, al lui Lucian Bratu, cu Gheorghe Visu şi Aurora Leonte.

A fost o experienţă importantă. Au urmat „Grăbeşte-te încet”, „Căruţa cu mere”, „Căsătorie cu repetiţie”, în final adunându-se, cred, vreo zece filme în care am jucat. Acum câţiva ani am recidivat cu ajutorul lui Ioan Cărmăzan, în „Lotus”, unde regizorul m-a văzut într-un rol de mare poliţist-şef al secţiei -La televiziune am avut una dintre primele din Costineşti. apariţii în teatru, în „Preţioasele ridicole”.

-Ştiu că ai fost angajat al Teatrului Producătorii de atunci şi-au spus pesemne că Ţăndărică, nu mi s-a părut deloc anormal, sunt un chip nou, o apariţie proaspătă, o pentru că pantomima parcă este a doua ta figură nouă, aşa că m-au chemat şi la varietăţi. natură.

Aveam educaţie muzicală, ştiam să cânt la -Da. A fost o experienţă interesantă şi vioară, la chitară, normal că aveam timpul şi importantă pentru cariera mea viitoare în energia necesare participării această lume dedicată copiilor. Am la orice eveniment cultural. „Aveam educaţie muzicală, intrat în Teatrul Ţăndărică în perioada Am fost şi în Cenaclul Flacăra, ştiam să cânt la vioară, la când, seara, erau celebrele spectacole unde am fost invitat şi cooptat chitară, normal că aveam Nocturn, dedicate adulţilor, de la ora ulterior în grupul de artişti timpul şi energia necesare 21:15. Mi-aduc aminte că Johnny la orice Răducanu a făcut furori atunci. care îl însoţea pe Adrian participării Păunescu pe toate coclaurile. eveniment cultural”.

Speram, şi până la urmă s-a întâmplat Dar televiziunea a fost o lucrul acesta, să fac şi eu un spectacol rampă de lansare, pentru că printre numerele de această factură, la Teatrul Ţăndărică. Am pe care publicul le-a ţinut minte este şi acest reuşit prin 1983 şi s-a numit „Carte de vizită”. „Brăduleţ, brăduţ drăguţ” de care-ţi aminteşti.

Un spectacol muzical teatral, cu Ştefan Hruşcă Aproape un minut de improvizaţie pe tema şi Vasile Şeicaru, dar suspendat de Păunescu, unui copil care uită versurile de la poezia căruia nu-i convenea că aceşti doi artişti îi aceasta. Eu aproape că plângeam. scăpaseră de sub tutelă.

Publicul m-a agăţat în postura asta. Nu-mi ştia Aşa mi-am făcut transferul către teatrul numele, dar îmi spunea „Brăduleţ”. Putea pentru cei mici. Dintotdeauna copiii au să-mi rămână porecla dacă între timp nu ar fi alcătuit un public complet diferit ca reacţie. apărut şi alte numere, precum apariţia cu Nu te aştepţi, într-o sală cu copii, ca aceştia să chitara cu Nicu Constantin. El era unchiul şi stea cuminţi sau să fie atenţi. eu, nepotul.

Ecuaţia, în spectacolele dedicate copiilor, este Se înfiera în scheci nepotismul, dar el chiar să faci abstracţie de gălăgia din sală şi, dacă nu asta făcea, mă punea să cânt la chitară, iar eu ai dragoste faţă de copii, trebuie să o găseşti în făceam toate năstruşniciile. Am avut apoi un interiorul tău, să o aduci pe scenă către ei, să spectacol de sine stătător, „Ucenicul vrăjitor”, primească acest mesaj, că poate până la urmă pe care l-am jucat trei stagiuni la Teatrul nu înţeleg modul nostru sofisticat de a gândi Naţional, în fiecare luni, până la Revoluţie. La lumea, chiar lumea lor. A fost o experienţă Sala Mare, în postura de dirijor al unei importantă. www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI -Ai trăit Visul American, ai stat timp de şase ani în Statele Unite, într-un turneu prelungit prin Chicago şi Los Angeles. Ce te-a atras acolo?

-Mereu eram întrebat: „Ţi-a plăcut în America?”

Mereu răspundeam: „Nu! Cum să-mi placă ordinea, disciplina, curăţenia, libertatea?! Cui îi plac astea? O nenorocire!

Doamne fereşte să te înveţi cu aşa ceva!” Am fost atras pentru că e natural să vrei să vezi tot ce era interzis înainte. Dacă tot am ajuns aici, vreau să cunosc şi eu ţara asta cât un continent. Cum pot face asta, din poze?

Am avut şansa să fiu ajutat de românii care erau deja acolo, apoi m-am descurcat, am supravieţuit prin propria muncă. Atunci când s-a terminat episodul America în destinul meu, am revenit în ţară şi îmi continui activitatea aici. Şederea mea în Statele Unite am considerat-o, aşa cum s-a desfăşurat ea, un cadou de la Dumnezeu. Încă nu ştiu dacă pentru faptele mele bune pe care le-am făcut sau pe care le voi face. A fost ca o vacanţă. Nu a fost grea decât distanţa dintre mine şi cei dragi, pe care i-am lăsat în ţară.

-Ce faci acum, ce proiecte ai în desfăşurare?

-Am reînceput stagiunea. Cele trei spectacole cu care am încheiat-o continuă, vorbim de „Interpretul”, la Teatrul Foarte Mic, apoi în cadrul Festivalului Naţional de Teatru voi fi cu „Contrabasul”, la Teatrul Excelsior, voi relua la Teatrul Mic şi „Profesiunea doamnei Warren”.

Acestea sunt cele trei titluri care vor marca stagiunea 2013-2014 şi normal că pregătesc câteva surprize. Ca un fapt interesant, plecăm într-o deplasare, avem două spectacole în Toronto şi Montreal, pentru comunităţile româneşti de acolo. Nimic nu e uşor.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

Putem să completăm însă greutatea oricărei munci pe care o faci cu pasiune şi profesionalism cu plăcerea de a lucra în domeniu. Cred că este unul dintre secretele longevităţii în orice meserie, să-ţi facă plăcere, să fii dedicat şi bineînţeles să ai datele ca să o poţi face la cel mai înalt nivel.

-Atunci când ai luat decizia de a păşi pe acest drum al actoriei ai fost sprijinit, ajutat, impulsionat de cineva?

-Într-un fel pentru mine drumul acesta a fost o urmare firească a educaţiei pe care am primit-o din clasa I, am făcut în paralel şcoala de muzică din oraşul meu natal, Tulcea. S-a întâmplat ca în anul în care eu am intrat în clasa I să se înfiinţeze şi o şcoală de muzică.

M-am înscris, a fost un concurs, am luat şi am urmat vioara din clasa I, aşa că după ce termini opt ani de vioară este firesc să continui cu educaţia muzicală. Şi asta s-a şi întâmplat.

Tulcea nu avea mai mult de şapte ani de profesori specializaţi pentru instrumentele pian şi vioară, aşa că a trebuit să vin un an la Bucureşti, la liceul George Enescu, unde am dat de asemenea concurs şi am reuşit şi dintra IX-a, printr-un concurs de împrejurări negative, dar cu ghilimelele de rigoare (că niciodată nu ştii pentru destinul unui om ce e bine şi ce e rău), a trebuit să mă întorc la liceul teoretic, de matematică-fizică din Tulcea, la „Spiru Haret” şi am urmat vioara în particular, pregătindu-mă pentru Conservator.

Partea bună a fost că urmând un liceu teoretic care nu avea din punct de vedere muzical o formaţie, am fost inoculat cu un microb numit teatru şi am jucat în echipa de teatru de amatori a liceului. Liceul avea şi o fanfară, şi deşi eu învăţam vioara, am luat şi flautul la rând şi am intrat în fanfară.

www.jurnalspiritual.eu

77

78

INTERVIURI Astfel, la sfârşitul liceului m-am autotentat să încerc măcar o dată la Teatru, ceea ce s-a şi întâmplat, iar spre disperarea părinţilor mei şi a celor care ştiau că am urmat 12 ani de vioară am reuşit. Un actor care cântă, pentru că altfel aş fi fost un cântăreţ care joacă. O perioadă am fost un elev derutat de aceste treceri de la o şcoală de artă la o şcoală cu profil de ştiinţe exacte, de real. O perioadă destul de stresantă pentru mine, mai ales că nu eram pregătit deloc la materiile exacte. Au urmat nişte corigenţe dureroase. Profesorii vedeau că sunt un elev bun, talentat, îi surprindeam destul de des cu apariţii scenice şi chiar am luat un premiu I pe ţară la pictură, dar eram corigent la matematică, fizică şi chimie.

Normal că a trebuit să mă meditez, de fapt a trebuit să reiau toată materia pentru că pierdusem mult. La liceele de muzică se pune bază pe instrument şi mai puţin pe matematică. Înveţi cât să ştii că există acolo.

Am dat examenele şi de bine de rău le-am luat.

Nu am fost niciodată de 10, dar am trecut şi la materiile acelea.

-Ştiu cât de greu a fost în perioada în care ai fost plecat din ţară, dar mi-ai povestit că ai ţinut legătura cu prietenii, cu familia, şi tot datorită lor ai revenit. Gândindu-mă la toate acestea, aş vrea să te întreb dacă tu crezi că prietenia are vreun secret?

-Este vorba de educaţie şi caracter, dar educaţia se educă şi caracterul se poate forma. Ţine mult de anturaj, de familie, de tot. Nu pun accentul pe genă, şi asta contează, dar nu cred că este un element să zicem implantat genetic, ce nu poate fi convertit, pentru că suntem oameni şi gândim, iar prin educaţie, omul poate să-şi canalizeze energia negativă spre ceva pozitiv. Şi atunci prietenia se bazează pe aceste coordonate pentru că e vorba de sinceritate. În primul rând trebuie să fii sincer cu tine şi cu prietenii tăi. Prieteniile adevărate şi lungi sunt cele care nu ţin cont de natura socială.

Ai să vezi prietenii între o vedetă şi colegul lui de la liceu care a rămas tractorist. Şi eu încă

www.jurnalspiritual.eu

am prieteni din copilărie cu care mă întâlnesc în oraşul natal fără să ţin cont de ce meserie au, de greutăţile lor. Vreau să cred că nici eu dacă aş trece printr-o perioadă mai grea nu ar însemna să pierd prietenia acestor prieteni vechi.

-Ce te-a ajutat să depăşeşti obstacolele pe care viaţa ţi le-a scos în cale?

-În primul rând Dumnezeu m-a ajutat să trec prin obstacole, mi-a dat putere, şi pe urmă desigur cei apropiaţi, familia, primul sprijin.

Unde mai imediat decât în familie găseşti înţelegere şi, în măsura posibilităţilor, sprijin.

O vorbă bună face uneori mai mult decât orice lucru material.

Familia a fost şi este în continuare sprijinul de bază, pe locul doi putem pune prietenii, pe locul trei, cât din societate, instituţiile în care intrăm şi ne dăm parte din sufletul nostru, fie ele de stat sau particulare, încearcă să ajute colectivitatea. Un teatru te poate ajuta, cum poate el, cu bune şi rele, mai sunt şi invidii, e greu să distingi binele de rău.

-Pentru că ai adus vorba despre Dumnezeu, spune-mi ce înseamnă credinţa pentru tine?

-Credinţa are mai multe coordonate pentru mine. Primul lucru la care mă gândesc este că eu nu am fost şi nu sunt liber să aleg. Am obligaţia morală şi mai mult decât atât de a duce o tradiţie. M-am născut într-o familie de credincioşi creştin-ortodocşi şi din respect pentru bunicii, străbunicii mei, părinţii mei care au avut această religie o duc mai departe atât cât pot eu şi mă pricep. Încerc să păstrez tradiţiile aşa cum le-au insuflat părinţii mei, cu datinile, mândrindu-mă, în paranteză, cu regiunea şi oraşul din care vin ca unul dintre locurile în care coexistă în bună pace cele mai multe naţionalităţi conlocuitoare. Am avut colegi machidoni, lipoveni, turci, tătari. Niciodată nu a existat o problemă etnică, de aceea mă miră de multe ori ce se întâmplă în alte locuri.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI Asta a însemnat un orizont mult mai larg Ţine şi de natura noastră sensibilă, de deschis şi indulgent atât în a privi celelalte emoţiile noastre. Uneori cred că nu prea ştim religii, cât şi de a fi acceptat. În afara multe, folosim doar un sfert din creier, dar coordonatei tradiţionale cred în Dumnezeu. restul din el oare de ce ni s-a dat şi când se Explicaţia ştiinţifică ar fi pentru că multe deschide şi acela pentru noi. Sigur că revin la lucruri sunt de neexplicat şi totuşi cea mai patrie, la pământul strămoşesc, sunt însă deja plauzibilă variantă este existenţa lui dezrădăcinat. De două ori.

Dumnezeu. De ce nu, în ultimul rând, e O dată din satul unde am copilărit, unde liniştitor să mai ai cuiva cui să te plângi. locuiau părinţii mei, a doua oară din oraşul -Departe de ţară, de pământul românesc, unde am făcut studiile. Am fost prin natura se spune că e tare greu. Afirm acest lucru meseriei, ca actor, asimilat de Bucureşti, dar după ce am stat de vorbă cu mulţi dintre am bântuit toată ţara, în extensia acestei românii plecaţi ori în Europa, ori în misiuni am străbătut lumea în lung şi în lat.

America. Pentru tine cum e, ce sentimente Fără să-mi dau seama am devenit un descriu ceea ce simţi în privinţa globe-trotter, dar eu zic un mesager al artei pământului din care te-ai născut? româneşti peste hotare. Am amprenta artei -E mai mult de discutat despre româneşti. pământ românesc. Ca actor, şi ca „Cu cât dai, cu atât iei mai -Dă artistul mai mult când este actor care am un spectru larg de mult. ” pe scenă sau există un schimb expresie, muzică, pantomimă, reciproc între el şi public? dans, teatru, aceste coordonate -Nici nu ar putea fi altfel. Există un mă fac, fără falsă modestie, universal. Mă echilibru natural. Cu cât dai, cu atât iei mai adresez cu arta mea nu numai mult. Aceasta este frumuseţea acestei românilor, ci românilor, maghiarilor, saşilor. meserii. Ca actor şi ca artist care joci live. Îţi Am avut suficiente turnee în străinătate, în etalezi sufletul. Arta este doar tehnica, Europa şi America, încât să înţeleg şi să creez mijlocul prin care îți dai sufletul publicului contacte nu numai cu comunitatea românilor, tău, pentru că asta exprimi chiar dacă ci şi cu băştinaşii. De fiecare dată arta a spart interpretezi un rol, tu eşti sufletul, căldura, bariera de limbă, pentru că ceea ce simţi, înnobilezi totul şi umpli acea coajă cu ceva. sensibilitatea e un limbaj universal, şi teatrul În funcţie de cât de sincer eşti cu tine şi cu şi muzica, atunci intru în grupul oamenilor publicul tău te încarci imediat înapoi. De conştienţi că pământul nostru este întreg multe ori însă primeşti mai mult, pentru că tu pământul. eşti poate singur şi ai în faţa ta o sală de Ţara mea este întregul glob pământesc şi câteva sute, o mie de spectatori, care îţi devenim, şi cu internetul, conştienţi că nu se dăruiesc acea căldură, poate este şi motivul poate ca un locşor să fie un rai şi celălalt un pentru care un actor, după spectacol, nu a iad. Deşi se spune că pe pământ e şi iadul şi terminat treaba. raiul. De ce nu se poate? Pentru că mai Porţi emoţia cu tine, nu te poţi duce acasă, devreme sau mai târziu una din forţe va pur şi simplu să te culci. Eşti încărcat. Mulţi învinge. nu realizează lucrul acesta şi e un motiv Eu sper că raiul. Atunci fiecare petic de pentru care exagerează statul la un pahar. pământ înseamnă ceva pentru bunul mers al Este un mod primar de a te descărca. După universului nostru pământean şi de ce nu fiecare spectacol îi stimulez pe colegii mei să poate chiar al universului solar. Sigur există o mergem la o bere. Mai discutăm, ca să interdependenţă şi putem influenţa. Cineva redevenim oameni. Această energie te spunea că bătaia de aripi a unui fluture aici urmăreşte şi nu e sănătos să pleci cu ea. s-ar putea să genereze un taifun în celălalt capăt la globului. Sunt sigur de asta.

Loreta Popa Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

79

80

INTERVIURI

Victor Socaciu: „În momentul în care devii o persoană publică trebuie să răspunzi acestei iubiri pe care publicul ți-o arată!”

Pe Victor Socaciu îl găsești mereu printre OAMENI, pentru că este, de asemenea, un OM deschis și sincer.

Unul dintre aceia care-și aduc Dumnezeul în exterior și-l dau în doze mai mici sau mai mari oricui dorește să-l primească, unul dintre aceia care comunică și împărtășesc!

Unul dintre aceia cu care relațiile cu semenii se nasc natural, ca într-un rai al privirilor și cuvintelor. Unul dintre acei oameni adevărați dezgoliți până la suflet!!

S-a născut în Brașov, la 14 ianuarie 1953.

Dragostea față de muzică i-a fost insuflată de părinți, ambii muzicieni, iar profesional și-a început cariera în anii ’70 alături de trupa rock Zodiac. Pentru el muzica a fost întotdeuna un mijloc de exprimare nu doar a sentimentelor, dar și a opiniilor! Discografia sa cuprinde peste 20 de albume, de la primul său album, „Roata”, ce datează din anul 1981, până la cel mai recent ce urmează a fi scos pe piață, un album de 10 piese pe versurile lui Nichita Stănescu. Victor Socaciu are peste 450 de compoziții înregistrate cu drept de autor!

- Când ați simțit pentru prima dată că vă leagă dragostea față de muzică?

- Din fragedă pruncie. Am cântat împreună cu părinții mei, care și ei erau mari iubitori de muzică și chiar practicieni; mama era coristă într-un ansamblu foarte mare, iar tatăl meu cânta și el într-o trupă la vremea aceea, dar doar ca tânăr. Ulterior s-a lăsat și și-a văzut de meseria sa, dar pentru mine anii aceia au fost baza în formarea mea.

www.jurnalspiritual.eu

- Vi s-a impus să mergeți pe acest drum sau s-a întâmplat totul natural?

- Nu mi-a impus nimeni. Am trăit în mediul acela în care la zilele de naștere sau diferite alte sărbători se cânta…. De micuț ascultam cu atenție, apoi mama a început să mă învețe multe cântece și am prins drag. Să cânt organizat am început mai târziu, când eram în liceu!

- Uitându-vă în urmă la copilăria dumnevoastră, puteți considera un anumit moment ca fiind definitoriu, crucial, pentru alegerea pe care ați făcut-o? Dacă n-ar fi fost acel moment credeți că ați fi urmat altă cale?

-Puteau fi multe căi pe care să mă pot duce, dar probabil destinul era aici. Și dacă mă gândesc… momentul important a fost legat de o seară frumoasă în care am petrecut, în curtea în care locuiam, cu mai multe familii, mai mulți copii…. Apoi a venit cineva și a cântat la chitară. Și din clipa aceea am fost uluit, fascinat total după sunetul chitarei.

M-am îndrăgostit iremediabil și a fost singura iubire a mea la prima vedere!

- Cum vi se pare că a evoluat muzica folk de-a lungul vremii și unde se situează acum?

-Totul s-a pornit de la un amatorism cras începând cu anii ‘70, ca o necesitate a unui astfel de gen, care se opunea stilului superficial impus de muzica ușoară în acea perioadă și, încet – încet, s-a desprins un grup față de mase, de așa-zișii cântăreți care au apărut în acea perioadă ca ciupercile.

Acei care s-au detașat, undeva în perioada revoluției, au devenit profesioniști și există și astăzi! Muzica folk a venit cu o abordare cu totul și cu totul nouă, cu atitudine. Textul a căpatat o din ce în ce mai mare importanță… și de la: „4 rândunici, 4 mari și 4 mici”, s-a ajuns la versuri de Esenin, Nichita, chiar Shakespeare și-așa mai departe.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI - Credința e parte din noi. Cum era văzută credința prin ochii de copil și cum a devenit ea peste ani? Aveți amintiri memorabile?

-Când eram copil, în acele vremuri, ni se insufla teama de Dumnezeu! Așa erau vremurile. Acum nu mai am această „frică” pentru că am ajuns la un nivel la care am realizat că nu se poate să-ți fie teamă de ceva ce iubești și te iubește. Poate că oamenii mai puțin educați au „nevoie” de acest sentiment de frică. Dar un om care înțelege mai profund Dar bineînțeles cel care a coagulat toate aceste sentimentul divin nu poate să se mai teamă de valori a fost Adrian Păunescu cu Cenaclul Dumnezeu. El e peste tot și e iubire!

Flacăra, acolo s-a creat practic baza care - Cum îl vedeți pe Dumnezeu și cât de există și azi. importantă este legătura cu El? - Ați avut și aveți prieteni mulți oameni de - EL este o permanență. Legătura e totul. Am cultură. Ați simțit că v-a dat fiecare câte siguranța că există și de cele mai multe ori e ceva? Ce ați învățat de la fiecare? lângă mine!

-Firește că atunci când te întâlnești cu o - Aveți un duhovnic? personalitate extraordinară - Am un duhovnic, dar îl vizitez primul lucru care apare este „Firește că atunci când te destul de rar pentru că este pe cu o muntele Athos. Din păcate nu-l văd fascinația. După ce această fază î n t â l n e ș t i extraor- atât de des pe cât aș vrea eu. trece, rămâne un respect personalitate profund. Asta am învățat din dinară primul lucru care - Aveți o rugăciune proprie? aceste relații: să fac trecerea de apare este fascinația”.

- Da. Rugăciunea inimii! la fascinație la respect! Nu se - Și cum sună? poate spune că cineva anume m-a învațat - Doamne Dumnezeule Iisuse Hristoase ceva. Viața te învață! Totuși printre oameni de miluește-mă pe mine păcătosul! acest gen vezi ce e valoarea și capeți respect - Prin versurile compuse, dar și cele ale față de tot ceea ce însemnă valoare! altora, interpretate, ați transmis foarte - Ați fost nevoit să faceți compromisuri multe mesaje directe celor din jur. pentru a sta pe calea muzicii? Și dacă da, Dumneavoastră ce v-a înapoiat publicul? de ce fel?

Ce vă dă el?

- Întotdeauna se fac compromisuri când e vorba de carieră. Pe vremea când eram tânăr, devenisem cunoscut și eram cerut peste tot. În același timp aveam și o familie cu care am fost nevoit să stau mai puțin și să dedic mai mult spațiu scenei. Asta mi-a adus multă neîmplinire pe acest plan. Dar nu cred că puteam face o altă alegere: în momentul în care devii o persoană publică trebuie să răspunzi acestei iubiri pe care publicul ți-o arată! E o responsabilitate a ta, nu poți să dezamăgești. Și cred că din acest punct de vedere te poți numi „sacrificat”.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

81

82

INTERVIURI

-Tot ce spun eu în versurile mele este de la public! Chiar dacă spun cu cuvintele mele, emoțiile, trăirile sunt ale lor. E cea ce spunea Anton Pann: „De la lume adunate și la lume-napoi date.” … Și totul se amplifică!

- Ce ați recomanda cititorilor revistei noastre, „Jurnal Spiritual”, pentru a se îmbogăți spiritual? Poate ceva cărți, filme, mâncăruri sănătoase….

- Le recomand pur și simplu să-l caute pe Dumnezeu în permanență. Să fie deschiși către Dumnezeu, către credință…. Și e un fapt constatat pe propria-mi piele: cu cât am avansat în viață, cu atât m-am apropiat de Dumnezeu… sau poate m-a chemat el… dar poate că amândouă. Oricum e bine. Cu fiecare din noi se întâmplă la un moment dat asta!….. În ce privește alimentația nu sunt cel mai bun sfetnic. Pot doar să spun ce-mi place: peștele, carnea de oaie și miel și ciorbele!

- Dacă tot am vorbit de mâncăruri sănătoase (sau mai mult despre ce vă place!) aș vrea să vă întreb și despre sănătate. Ați suferit un transplant. Cum v-a marcat acest eveniment viața?

- Normal că m-a marcat. Cred că și acesta a fost un eveniment care a apropiat relația mea cu Dumnezeu.

Pentru foarte mulți transplantul este ceva traumatizant, însă sunt doar niște porțiuni de țesut, un alt rinichi, care ajută organul îmbătrânit să funcționeze corespunzător. Traumatismul îl simți mai mult psihic, însă funcțional ești mai bine. Dar dacă mulțumești divinității pentru ceea ce-ți dă, totul e bine. www.jurnalspiritual.eu

-Scrieți versuri și compuneți muzică. Cum se naște inspirația?

- De fapt sunt idei care plutesc, sunt în aer, în noi, ele trăiesc, sunt vii. E ca un nor undeva deasupra de unde îți tragi și tu partea ta.

Sunt teme care uneori mă obsedează ani, iar la momentul potrivit devin cântece. Alteori fac muzica pur și simplu și adaptez foarte repede un text.

- Se întâmplă ca oameni simpli, oameni de pe stradă să vă inspire?

- Da sigur… orice emoție poate inspira. Dar propriile emoții, trăiri, experiențe, sunt cele mai importante. Dau drumul acestor povești din mine și ele poartă de fiecare dată un mesaj care e împărtășit și de alții.

- Sunt rare aceste momente de inspirație?

- Nu. Deloc. Se întâmplă destul de des. Uneori se adună, se acumulează. Alteori poți obține opera pornind de la instrument, stând cu chitara-n brațe și gândindu-te la un anumit lucru poți obține acea stare de creație!

- Sunt persoane pe care le-ați întâlnit pentru prima dată și v-au inspirat, sau v-ați simțit apropiat?

- Da, cum să nu! Se vorbește de acea chimie între suflete, de rezonanță. Dar pentru asta nu există explicații. Cert e că noi comunicăm la mai multe niveluri, nu doar cel verbal.

Comunicăm mai ales la nivel energetic! Iar unde există o compatibilitate lucrurile vin de la sine!

-Vedeți lucrurile la un nivel mai evoluat…

Cum credeți că am putea face să îi aducem și pe ceilalți la un alt nivel de simțire?

- Eu NU m-aș hazarda să dau o soluție!

- Nu ați contribui nici măcar cu a oferi tuturor dragoste?

- Nu! Asta e treba lui Dumnezeu și nu mă bag în treburile lui. Tu ca individ trebuie să-ți vezi de evoluția ta și, fiecare de a lui însuși. Iar dacă îți propui să fii întru Dumnezeu, contribui de fapt la evoluție. Însă creșterea trebuie să o facă Domnul cu fiecare-n parte, atunci când e momentul fiecăruia!

Petronela Baghiu Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI

Cel mai bun mentor rămâne Biblia, care conţine tot Eugen Cristea bocetele și smulsul de păr la înmormântări. slujește cu dragoste Mama mea a murit de curând și nu am avut o artă ce astăzi pare parte de urlete sau aruncat în groapă. Deci, se unora desuetă, poate să ne purtăm și civilizat.

TEATRUL. Uită de Nu agreez lucrurile ultrahabotnice, cu pumnii sine când urcă pe dăruiți la împărțirea de agheasmă. Nu suport scenă, uită de tot şi toate nimicurile care se vând în jurul toate, este un filtru mănăstirilor. Prefer o icoană sfințită. Am chiar între autorul piesei una de pe la 1800, o minunăție. Credința este și spectator. Am avut ceva ce ai tu cu tine, tu în relație directă cu şansa să-l văd creând Divinitatea. Nu sunt un cititor asiduu al personaje cu emoţie Bibliei, dar am o ediție veche. Sunt pasionat de şi generozitate. lucruri cu adevărat valoroase. Nu declarative Entuziast, bun coleg, ştiind tot şi dăruind tot și declarativiste sau kitsch. ce ştie. Din punctul meu de vedere, este un Adică nimic în interior, nimic pur sau elegant, dozator inegalabil al stării pentru că există o eleganță în această „Este un om cu O mare.

Un emotive, al ideilor efervescente. relație cu Divinitatea. Mă cutremur De atâtea ori l-am ascultat actor cu A mare.”. de fiecare dată văzându-i pe români cântând, făcând parte amândoi cum se înghesuie sa ia lumina de din juriul manifestării-concurs pentru Paști, cum dau din coate. copii Folk fără vârstă şi al festivalului Toamna Nu numai că parcă nu mai avem nimic sfânt, Baladelor, şi l-am admirat pentru maniera dar nu mai avem absolut nimic omenesc. caldă cu care reuşea să ridice audienţa în Totuși, eu continuu să cred în micuța celulă a picioare. familiei și dacă ar fi să mă definesc aș spune Nu e doar un actor pasionat de ceea ce face, despre mine că sunt un brad. Mi-am păstrat chiar dacă deranjează profund. coloana verticală. Atât“, afirmă Eugen Cristea.

Este un om cu O mare. Un actor cu A mare. E Dumnezeu l-a ajutat să călătorească foarte suficient să asişti la un recital al său de poezie mult şi cu mâna pe inimă recunoaşte că nu a sau cu chitara ca să înţelegi de ce este atât de existat oraş sau orăşel în care să nu intre în iubit. Nu ştiu câtă plăcere îi face că e socotit biserică. „Întotdeauna am mers și am aprins o un actor popular, nu ştiu ce simte când este lumânare. Când ne-am întors din Anglia, de la chemat la rampă pentru a primi ovaţiile Dover la Ostender, am filmat o perioadă și am publicului, ştiu însă că umorul său nu este rămas impresionat de lumina ce curgea parcă gratuit şi ştie să se apere la nevoie cu o vorbă prin vitralii, cu firişoare de praf prin ea, de duh. după-amiaza. Am spus că e un semn, mi-a Ca să poţi dărui celor din faţa ta, de lângă tine, plăcut. Iar când am fost la Mormântul Sfânt, este nevoie de credinţă.

Eugen unde am ajuns de două ori, cu soţia mea, nu Cristea face parte din acei oameni pentru care ştiu de unde a aparut o lumină deasupra credinţa înseamnă enorm, înseamnă hrana noastră. Minunat! pentru fiecare zi. Orice turneu, orice deplasare Acolo mi s-a făcut şi rău fizic. Am considerat-o are în program o întâlnire cu mănăstirile, ca fiind o purificare. Sunt recunoscător, de lăcaşuri sfinte unde trupul se odihneşte, iar asemenea, pentru că am apucat să îl cunosc pe sufletul primeşte şi el ajutor. părintele Arsenie Papacioc. M-a impresionat „Credința înseamnă foarte mult. Eu sunt faptul că era un om absolut normal. Un sfânt adeptul acestei chestiuni numai pe interior. care să aibă atâta eleganţă şi delicateţe, în Nu suport exteriorizarile și prin asta înțeleg acelaşi timp atâta haz nu am mai întâlnit.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

83

84

INTERVIURI

A fost senzaţional. Apoi, mi-aduc aminte de o altă întâmplare care m-a marcat. Eram cu un coleg prin 2005, la Cluj. Am avut un spectacol, seara s-a lasat cu petrecere, iar a doua zi ne-am dus la catedrală amândoi şi am spus «Doamne, dacă ne mai ierţi din păcate dă-ne un semn!» şi în clipa aceea s-a stins lumina în toată biserica“, povesteşte zâmbind actorul.

Visează mult Eugen Cristea. Iar în acele vise se întâlneste mereu cu oameni frumoşi, puri, incredibili. Dar a avut şi în realitate marea bucurie de a vedea asemenea minuni. „Am fost la Botiza, unde am petrecut un revelion.

Am întâlnit oameni care mergeau la biserică, alţii care se întorceau, în costume tradiţionale, aranjaţi, cu flori, parfumaţi. Era un spectacol întreg. Era atâta credinţă acolo.

Din păcate Paştele şi Crăciunul au devenit afaceri.

Blasfemia asta cu Crăciuniţele, de exemplu, mă deranjează. Cea mai frumoasă rugaciune este, sau cel puţin aşa cred eu, «Tatăl nostru».

O ştiu şi în latină, în franceză şi în engleză. Am copilărit prin anii 1950.

A avut o copilărie fericită. „Mi-a plăcut mult să citesc, iar părinţii mei mi-au pus în mână cărţile care trebuia, când trebuia. Cel mai bun mentor rămâne Biblia, care conţine tot. Am o Biblie din Italia pe care o ador. Paginile sunt ciupite în diverse locuri, rotund. Te duci şi cauţi o anumită temă şi se deschide chiar acolo. E plină de învăţăminte.

Am avut o mătuşă călugăriţă, pe jumătate franţuzoaică. Ea m-a învăţat franceza, studiase la Nôtre Dame. La 4 ani şi jumătate ştiam să vorbesc. Mai primeam de la ea cărţi, le am şi acum, unele de religie, dar le studiam nu cu habotnicie, ci cu frumuseţe, cu iubire. În clasa I mă miram că vocalele «e» şi «a» nu se scriau cu accent“, spune Eugen Cristea. www.jurnalspiritual.eu

Sigur că meseria sa implică întâlnirea cu spectatorii, cu copiii, cu adolescenţii. Eugen Cristea însă a fost oarecum marcat de transformarea petrecută în învăţământ. „Nu mai există modele. Ma învârt mult printre elevi şi văd. Mă simt dezamagit. Nu atât de copii, cât de părinţi. Nu cred în conflictul între generaţii, dar acum există numai conflict. Un conflict general, toţi cu toţi. Toţi ne urâm cu toţi. Nu mai există criterii, nu mai există valori. Simt că la ora asta nu am cum să spun lucruri deştepte. Mă mai doare că de câte ori merg pe la televiziune văd că intervievaţii încearcă să dea sentinţe, să spună adevăruri universal valabile.

Eu îmi doresc să rămân un om normal.

Observ pe zi ce trece că nu mai există prietenie, nu mai există îndatorire faţă de cel de lânga tine, nu mai există înţelegere, nu mai există altruism, dragoste, respect… Degeaba încerc să fiu un romantic întârziat pentru că până la urmă am senzația ca nu am ce căuta în acest secol în care totul se reduce la bani“.

A-ţi iubi ţara pare desuet astăzi, dar înlăuntrul nostru ştim cu toţii ce simţim când vorbim despre pământul din care ne-am născut. Eugen Cristea simte tristeţe pentru că „din păcate nu mai există patriotism.

Eu ramân un mare iubitor al ţării mele, deşi uneori nu mai vreau să am de-a face cu ce e în jur. Mai sunt oameni normali, desigur. Vreo trei, maximum patru. Dacă mă pui să scriu numele prietenilor aş avea nevoie de un bilet de tramvai şi acela compostat.

Cred cu tărie că a nu încerca să faci ceva e mai rau decât să eşuezi. De asemenea, cred că sufletul contează, cultura, educaţia, civilizaţia.

Nu aş schimba nimic la viaţa mea, dar îmi doresc să fiu liniştit.

Să nu mai văd politicieni. Să nu le mai văd chipurile. Să nu le mai aud vocile. Să nu le mai văd burţile, pretenţiile. Superficialitatea…

Suficienţa… Minciuna. Mi-e scârbă… Vorbeşti totuşi cu un om de cultură şi odihnă“, a încheiat actorul discuţia, zâmbind, ceea ce m-a facut să cred că totuşi există speranţă undeva, acolo, în colţul buzelor.

Loreta Popa Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI

Actriţa Draga Olteanu-Matei: „Dumnezeu m-a ajutat să depăşesc toate obstacolele din viaţa mea‟ Pe măsură ce De atunci nu am uitat niciodată să sun de ziua notorietatea sa sa de naştere, la fel cum nu am uitat să adaug creştea, alimentată numele Matei, căci aici m-a prins cu lecţiile pe de o parte de nefăcute.

Generozitatea fără margini, film, pe de alta de spontaneitatea artistică, optimismul teatru şi televiziune, incurabil, toate acestea definesc Draga Olteanu-Matei personalitatea actriţei Draga Olteanu-Matei. se dovedea pe Peste toate însă există o putere de muncă pe deplin conştientă de care rar o întâlneşti şi care a fost răsplătită cu responsa bil itat ea moneda admiraţiei, respectului şi a iubirii imensei marelui public. Draga Olteanu-Matei a popularităţi.

De împlinit 80 de ani, sărbătoare ce ne-a prilejuit aceea n-a acest interviu, pentru care avut niciodată odihnă până n-a rămân recunoscătoare. „Atunci când oamenii aud cizelat cu graţia şi răbdarea unui -Atunci când oamenii aud pronunţându-se numele bijutier fiecare rol. pronunţându-se numele Draga Olteanu-Matei se N-a întrecut-o nimeni în a da viaţă Draga Olteanu-Matei se luminează la faţă”. personajelor sale cu pitoresc luminează la faţă. Este balcanic. Şi-a pus amprenta pe extraordinară această fiecare. E imposibil să uiţi rolul din experienţă. Am încercat-o „Golgota”, sau pe cel din „Patima”, „Toamna şi nu am cunoscut nici măcar unul singur bobocilor”, „Iarna bobocilor”, „Cucoana care să spună că nu ştie cine sunteţi.

Chiriţa”şi „Nea Mărin miliardar”, şi câte mai -Mulţumesc, dar să ştiţi că nu m-am culcat sunt… niciodată pe urechea aceasta. Eu sunt foarte Evident spaţiul nu ne permite să le amintim bucuroasă dacă oamenii răspund pe toate. Există în toate acestea o vibraţie sentimentelor mele cu aceeaşi monedă, cum aparte, o ardere, o îndârjire numai a sa, se spune. specifică, pe care nu o poţi trece cu vederea.

Numai că există şi oameni cărora nu le-ai Când i s-a spus că va face comedie, a început făcut nimic, oameni cu care nu eşti pe aceeaşi să plângă şi să tot plângă! Să arate că poate undă, numai că eu nu mă supăr. Înţeleg lucrul face dramă. Şi-atunci i s-a spus că nu este acesta, aşa că atunci când nu suntem pe de-ajuns să plângă ea, trebuie să-i facă şi pe aceeaşi undă eu ocolesc. Ce să le fac, asta este! alţii să plângă.

-E greu să fii femeie în această meserie?

Nu a luat-o niciodată pe drumuri cunoscute -Nu a fost greu să fiu femeie în meseria mea, de alţii şi a refuzat compromisurile de orice de fapt m-am bucurat foarte tare că sunt natură ar fi fost acestea. De la domnia sa am femeie. Când eram copil eram foarte învăţat să spun pe nume lucrurilor care mă băieţoasă şi mi-ar fi plăcut să fiu băiat. deranjează, să fac şi nu doar să vorbesc Mă jucam numai cu băieţii, foarte rar cu despre ceva anume şi mai ales să stau cu fetiţele. Eram mereu pe garduri, prin copaci, fruntea sus. Ne-am cunoscut atunci când am jucam ţurca, sau băteam pe stradă mingea. realizat ediţia de colecţie dedicată Promoţiei Am făcut „di toati şeli”, cum se spune pe aici. de aur din 1956, afinitatea pentru teatrul, Eu sunt însă bucureşteancă get beget, născută cultura şi limba română apropiindu-ne şi mai la Spitalul Militar. tare.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

85

86

INTERVIURI

Când l-am internat pe tata la spital, Dumnezeu să-l ierte, m-am dus la general să primesc o aprobare şi şeful de cabinet mi-a spus: „Doamna Draga, am fost de serviciu la arhivă şi neavând ce face, ca să nu adorm, am răsfoit pe acolo. V-am găsit fişa şi scria că v-aţi născut cu 5,800 kg”. „Vai de mine, am fost un monstru”, i-am spus.

Mie îmi povestise mama mare că atunci când m-am născut mi-au pus o funduliţă roşie la mână şi m-au purtat prin tot spitalul ca să mă vadă lumea, aşa că l-am crezut.

-Aţi împlinit 80 de ani, o vârstă rotundă, coaptă am putea spune. O vârstă la care puteţi culege roadele copacului meseriei pe care aţi slujit-o de-a lungul timpului, deşi acest lucru s-a întâmplat chiar de la primii paşi.

-Nu mai sărbătoresc demult ziua de naştere, când trăia mama o sărbătoream pe ea pentru că s-a chinuit să mă aducă pe lume, dar dacă ea nu mai este…

Pentru mine sărbătoare este fiecare zi în care sunt sănătoasă şi pot face cu adevărat ceva.

Dar, nu am cum să uit când am împlinit 70 de ani. A fost ceva nemaipomenit, la care nu mă aşteptam.

www.jurnalspiritual.eu

Domnul Dinu Săraru m-a sărbătorit alături de colegii care m-au iubit, şi seara, la spectacol, mi-au dat flori. Costel Constantin a ţinut un mic discurs şi împreună cu cei din sală mi-a cântat „Mulţi ani trăiască!‟ Poate vi se pare ciudat, am lăsat să curgă timpul în voia lui pentru că şi aşa nu mai aveam ce să-i mai fac. Planuri nu mi-am făcut niciodată. Am fost preocupată să produc ceva, să fac ceva şi într-adevăr nu am stat.

Mi-am şi trăit viaţa cu plăcere pentru că fiecare clipă este preţioasă şi nu trebuie să o pierdem sub nicio formă. Fiecare clipă trebuie să fie o bucurie, cu excepţia necazurilor pe care ni le dă soarta.

-Ne-am cunoscut atunci când am editat ediţia de colecţie dedicată Promoţiei de aur din 1956. Am întrebat atunci, dar repet acum întrebarea de ce vi s-a spus DE AUR? -Da, aşa este. Ni s-a spus „DE AUR‟ pentru că în seria noastră de absolvenţi toţi au fost talentaţi, toţi au fost apreciaţi de marile personalităţi ale teatrului şi criticii româneşti, toţi au mers la sufletul publicului, foarte pretenţios la vremea aceea, care i-a acceptat şi i-a iubit.

-Când aţi ales acest drum al actoriei v-au susţinut părinţii, v-au încurajat? Cum aţi ajuns să mergeţi pe acest drum?

-Eu nu m-am gândit că o să ajung actriţă, dar a existat de timpuriu ceva. M-am pomenit dintr-o dată gândind bine, recitând bine, dansând bine – toate acestea veneau în joaca mea.

Când aveam 3 ani mi s-a dat rolul lui Iepurache-ţac, cel care deschidea uşa lui Moş Crăciun; nu ştiu ce-oi fi făcut eu, lumea s-a amuzat, eu nu-mi aduceam aminte prea bine ce-oi fi făcut eu acolo, nu mă puteam vedea.

Atunci însă, când trebuia să optez pentru ceva, aş fi vrut să mă angajez în ansamblul armatei, ca dansatoare. Părinţii mei au insistat pentru institut – n-am crezut nicio clipă că o să intru, erau peste o mie de candidaţi, am intrat 14 şi am rămas până la sfârşit patru.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI precizie de ce generaţia mea a putut să se orienteze către „personalităţi”, şi nu către „persoane”.

Marile noastre exemple au fost uriaşii actori de dinaintea noastră, mentorii noştri care nu numai că susţineau nemijlocit spiritualitatea românească, dar prin talent şi interpretare depăşeau cele mai proeminente figuri ale actorilor de talie internaţională.

Educaţia primită până la vârsta majoratului, experienţele parcurse – iar generaţia mea a Dar de-abia la institut am conştientizat ceea trecut prin momente foarte grele – profesorii ce făceam eu bine din instinct. Eu am avut noştri, adevărate enciclopedii, ne erau călăuze profesori foarte mari: Mihai Popescu, Tudorel în hăţişul multelor impresii contradictorii ce Popa, maestrul Şahighian, realmente un om de ne asaltau din toate părţile. teatru, nu un simplu regizor. Dar am apucat în Am avut un noroc uriaş, mulţumesc lui teatru parteneri ca regretatul Finţi, Costache Dumnezeu că am putut să-i prind pe toţi.

Antoniu, Ion Finteşteanu, Calboreanu, Elvira I-am prins de mică, pentru că sunt Godeanu, Ştefan Ciubotăraşu, vai, nu mai spun bucureşteancă get beget, iar ai mei m-au dus de Emil Botta, pentru care am stat un turneu la teatru de la 4 ani. Primul spectacol pe care întreg lângă arlechin doar să-l văd. l-am văzut a fost la Teatrul „Muncă şi lumină”, Ştiau să folosească muzicalitatea înfiinţat de Mihai Ralea. ”Noi suntem în ochii frazei, autenticitatea, am rămas Am văzut acolo o piesă care se doar cât numea „Ocheşel şi Bălăioara”, cu atât de puţini cei care mai ştim s-o publicului transmitem azi. Când mi s-a spus suntem pe scenă”.

Raluca Zamfirescu şi când am că o să fac comedie, m-am apucat ajuns în Teatrul Naţional, am de-un plâns, şi-am plâns! Să arăt descoperit că fiica marelui scriitor că pot face dramă. Şi-atunci mi s-a spus: nu Jimmy Zamfirescu, care-mi devenise colegă, este de-ajuns să plângi tu, trebuie să-i faci şi era partenera ei într-un spectacol. pe alţii să plângă.

După atâţia ani. Vorbesc de toţi ceilalţi, de -V-au dat profesorii sfaturi, v-au atenţionat Silvia Dumitrescu Timică, Elvira Godeanu, asupra meseriei?

Cella Dima, Nina Diaconescu, maeştrii -Dacă vrei să înveţi ceva şi te interesează ca Calboreanu, Giugaru, Birlic, Băltăţeanu. Ce se drumul tău să fie frumos, şi curat în viaţă şi întâmplă, eu pot să înşir actori mari o mie de bun eşti atent la tot ce te înconjoară. Te ani, nu-i mai ştie lumea. orientezi după oamenii care au realizat ceva Noi suntem în ochii publicului doar cât în viaţă, care fac ceva pentru semenii lor. Asta suntem pe scenă. Acum doar specialiştii ne e de-a lungul vieţii, dar un sfat pe care l-am mai ştiu. Asta e viaţa de actor. Mi-a dat telefon primit de la Marcela Rusu, în primii ani de o domnişoară de la o televiziune să mă întrebe teatru, a fost să râd norocului în faţă. Să nu mă dacă am numerele de telefon ale Silviei plâng niciodată. Un sfat bun. Dacă vrei să ai Popovici, Constantin Rauţchi, Gheorghe noroc râzi norocului în faţă că altminteri te Cozorici… Ce să mai spun! Nu trebuie să ne ocoleşte el pe tine! speriem şi nu trebuie să suferim. Generaţiile -Ce modele aţi urmat? Ce exemple aţi avut? îşi trăiesc vremea lor şi-şi au idolii, actorii lor.

-În orice epocă, tinerii sunt gata să se ataşeze Merg pe stradă, încă mă mai cunoaşte multă tuturor timpurilor de personaje care ies mai lume, mai ales oamenii de vârsta a doua, dar mult sau mai puţin în evidenţă, dar eu ştiu cu sunt foarte încântată când văd că mă cunosc şi Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

87

88

INTERVIURI Eu apar foarte rar la îndrăzneam să ne numim actori, vedete, televizor, filmele în care Doamne fereşte! am jucat eu sunt rar Nu în sensul că ne-ar fi fost interzis, să nu se date. Nu au de unde să înţeleagă greşit, ci în sensul că ne dădeam ştie. Cei din Piatra seama cât de mult trebuie să muncim şi cât de Neamţ mă ştiu pentru serioşi şi credibili trebuie să fim, cât de la că toată ziua mă văd pe inima publicului trebuie să ajungem, în stradă, încoace şi încolo. admiraţia acestuia.

Nu sufăr deloc când -Aţi fost Veta lui nea Mărin, aşa vă cineva nu mă cunoaşte cunoaşte o ţară întreagă. A fost un rol drag pentru că mi se pare că sufletului, aşa e? L-aţi iubit la fel de tare pe e firesc. cât a făcut-o marele public?

-Faceţi parte dintr-o generaţie -Amza a făcut un personaj naţional din nea extraordinară, unită printr-o caldă Mărin. Este marele său merit. Am jucat-o pe prietenie. Are prietenia vreun ingredient Veta în „Nea Mărin miliardar‟ şi a fost o mare special, vreun secret? bucurie pentru mine. Am stat în Oltenia când -Eu n-aş putea să teoretizez în privinţa eram copil, am deprins foarte bine dialectul prieteniei, sau să teoretizez în general. Pentru oltenesc. Am vorbit cu Amza atunci, când m-a mine prietenia este ca o chemat să joc, şi când i-am spus cât dragoste profundă şi „Pentru mine prietenia sunt de fericită. Chiar am vorbit cu este ca o dragoste Amza şi îi spuneam că aş fi fost foarte adevărată.

Dragostea adevărată este ceva profundă şi adevărată”. supărată dacă nu mă alegea pe mine. cu totul deosebit de amor, eşti Îmi amintesc că eram cu toţii tu însăţi. Eu cel puţin le port colegilor mei o emoţionaţi la scena cu tortul, deoarece nu era prietenie profundă şi indestructibilă. decât unul. Dacă nu ieşea din prima, altul nu Îi simt aproape de mine, chiar dacă nu ne mai era. Dar când s-a strigat „Motor!” totul a vedem ani întregi, chiar dacă nu ne vorbim la ieşit cum s-a văzut în film. telefon luni întregi, dar în momentul în care -Aveţi o căsnicie de-o viaţă. Ce a reuşit să ne întâlnim, am câţiva colegi cu care atunci vă ţină uniţi? Întreb acest lucru pentru că când mă întâlnesc, e ca şi cum nu ne-am în ziua de astăzi e ceva normal, despărţit niciodată de ei. Continuăm discuţia nesemnificativ, că doi tineri se despart de unde am lăsat-o, de exemplu se întâmplă relativ repede după ce se căsătoresc. astfel cu Bică Papaiani sau Marin Moraru.

Lipsesc respectul, iubirea?

-Aţi optat pentru Cinematografie, de altfel -Eu şi soţul meu suntem o singură persoană şi aceasta v-a făcut cunoscută rapid… trăim fiecare moment împreună, clipă de -Da. Atunci când a apărut televiziunea la noi clipă; sigur că trecem prin necazurile vârstei, am devenit cunoscută şi datorită colegilor de că ajungi să nu mai vezi bine, să nu mai auzi la Regie, care atunci când au ajuns să facă bine, să te doară picioarele… Dacă ar fi posibil filme sau să lucreze în televiziune ne-au m-aş opri la vârsta la care aş fi aptă de muncă, chemat pe noi, cei de la Cinematografie, pentru că până atunci ai nişte acumulări şi din primii. momentul acela începi să guşti viaţa, să o Astfel am devenit de timpuriu cunoscuţi, cu înţelegi mai bine, să o trăieşti pur şi simplu. toate că profesorii noştri, care erau foarte Îmi rămâne însă regretul că nu pot să o iau de severi, nu prea ne lăsau să ne alintăm şi ne la început. spuneau adevărul despre meseria asta, foarte Cum spuneam, eu şi soţul meu suntem o serioasă, profundă şi grea, iar noi nu singură fiinţă. Acesta e secretul care nu e secret, ci doar un mare adevăr. www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI -Atunci când v-aţi Sunt o româncă dintre cele care suferă că lovit de obstacolele limba română este batjocorită în halul în care vieţii, ce v-a sprijinit, este astăzi şi a ajuns să fie distrusă de nişte ce v-a ajutat să le mode, altfel nu aş putea să le spun. depăşiţi?

Un mod de a copia şi de a introduce tot felul -Dumnezeu m-a ajutat de expresii în limbă, de a nu mai respecta să depăşesc toate regulile gramaticale pe care noi le-am învăţat obstacolele din viaţa de la învăţătorii şi profesorii noştri care aveau mea. Cine te mai poate o pregătire şi o dăruire extraordinare. ajuta? Nu-mi place să Am învăţat limba română de la învăţătoarea mă bat cu pumnul în noastră, Dumnezeu s-o ierte!, să scriem corect, piept, eu zic să citim, să iubim cartea, să ne exprimăm Dumnezeu din corect, să punem virgulele unde trebuie. Am convingere, din toată fiinţa mea. mai vorbit amândouă despre acest lucru.

Eu chiar aşa am simţit, în momentele foarte Am auzit aseară „supercool” la televizor… grele din viaţa mea m-am concentrat foarte Înfiorător… tare asupra acelui lucru, am încercat să-l Eu cred că a fi român înseamnă a iubi limba înţeleg, am încercat să văd de unde vine, din ţării tale, a o respecta, a iubi literatura şi ce cauză, să realizez ce se întâmplă cu mine, cultura ţării tale şi a le respecta, a-ţi face iar în jurul meu l-am simţit pe „A fi român înseamnă a te datoria faţă de tine însăţi, acolo Dumnezeu ca pe un stâlp de care durea când auzi că se unde eşti şi faţă de societatea din mă ţin. A fost stâlpul meu de vorbeşte urât de ţara ta”. jurul tău, fiecare pe părticica lui. sprijin în viaţă. În momentul A fi român înseamnă a te durea acela s-a rezolvat tot. Asta am simţit eu. când auzi că se vorbeşte urât de ţara ta.

-Ştiu că scrieţi, vă place acest lucru foarte Ne bucurăm când auzim că un român a luat un mult. Ce faceţi acum, la ce lucraţi? premiu sau a făcut ceva pentru ţara aceasta, -Da, scriu când vine inspiraţia. Uneori mai dar am impresia că nu se mai pune niciun preţ mult, alteori mai puţin. Dar acum tocmai pe calitate în zilele noastre. citeam o piesă pe care mi-a trimis-o un domn E unul din motivele pentru care te poţi Satmari şi care mi-a zis că ar vrea să facă film îndurera. Mie îmi place să fac, nu să spun. Şi din ea sau serial, dar văd că este piesă de după ce n-oi mai fi tot româncă o să fiu! teatru şi nu scenariu. Să ajung până la capăt şi -Un cuvânt de încheiere pentru cititorii o să văd. Are foarte mult haz, se numeşte noştri are doamna Draga Olteanu-Matei? „Loţiunea de cenzură”, de Sorin Satmari.

-Sigur că-i mulţumesc lui Dumnezeu că m-a -Ce înseamnă pentru Draga Olteanu-Matei ajutat să ajung până la vârsta asta, chiar mă pământul românesc? Întreb pentru că gândeam „Oare o s-o apuc!”. sentimentul acesta de patriotism a ajuns să -Mă rog Lui pentru sănătatea mea şi a celor fie blamat. A devenit ruşinos să spui că din jurul meu, a prietenilor, a celor dragi mie, iubeşti limba ţării tale, că vrei să vezi că a publicului, a tuturor oamenilor. Să fim este scrisă corect şi dacă insişti ţi se spune sănătoşi şi să avem pace şi linişte sufletească. lasă că merge şi aşa.

-Nu vi se pare că toată lumea se bate cu pumnul în piept… „Țărişoara mea…

România”… Ce mare a fost Caragiale! Sunt româncă, asta sunt. Asta mă alcătuieşte pe Loreta Popa mine, nu? Sunt româncă, m-am născut româncă şi româncă o să mor.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

89

90

INTERVIURI

Paula Seling: „Nu oricine poate să «înveţe» să «lumineze» oamenii, să-i înveţe despre «Cele Sfinte»” Paula Seling este o artistă recunoscută.

E inutil să caut cuvinte introductive celei ce are o aură specială conferită de chiar vocea ei, una de prim rang în Europa.

Un om special cu educaţie specială, cu o conduită specială.

Faptul muzical e trăit cu o naturaleţe desăvârşită, iar scena devine instantaneu locul emoţiei irepetabile. Dar toate se datorează rigorii, ştiinţei, disciplinei însufleţite de strălucirea blândă a pasiunii pentru muzică a Paulei Seling.

Urmărindu-i cariera, începând din clipa când lua premii la festivalurile pentru copii, „Ursuleţul de aur‟, şi până la clipa apariţiei celui mai recent album, nu poţi să nu observi bucuria cu care compune şi se joacă pe portativ cu notele muzicale.

După ce a finalizat cursurile Facultăţii de Jurnalism, a început să scrie muzică şi texte împreună cu Paul Seling, fratele ei. De aceea 2001 a reprezentat un an important în cariera Paulei, pe lângă toate acestea ea a fost desemnată cea mai bună voce feminină din ţara noastră, iar în 2002, la Premiile Muzicale Radio România Actualităţi, cea mai bună interpretă pop.

Fiecare album al ei este unul care captează atenţia. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Paula e altfel decât alţi artişti nu doar pentru că studiază pianul de mică, ci mai ales pentru că tot ceea ce face este tratat cu seriozitate, cu o atenţie pentru detalii incredibilă.

Reuşeşte prin felul în care se exprimă artistic să te facă să o admiri necondiţionat.

Concursurile, festivalurile la care Paula a participat de-a lungul timpului nu au reuşit www.jurnalspiritual.eu

decât să-i dea încredere în puterile ei şi să o ajute să capete experienţă. Îşi aminteşte fiecare bucurie, fiecare lacrimă, fiecare cântec înregistrat, cu atât mai mult cu cât din 2005 s-a căsătorit cu Radu Bucura şi creaţiile ei au căpătat mai multă consistenţă.

De atunci şi până acum Paula Seling ne-a bucurat mai mult şi mai mult cu muzica ei, cu felul în care a ales să fie artist. Ne-a reprezentat în lume cu demnitate şi candoare în acelaşi timp, cu profesionalism şi seriozitate. Paula mai are o calitate pentru care o admir, iubirea de oameni, de animale, de viaţă pur şi simplu. Da, este o fire visătoare, dar numai pentru că în felul ăsta poate să respire.

Existenţa fără vise ar fi ştearsă. „Lumea e un loc din ce în ce mai mic, cu alegeri stranii, iar visele îţi dau energia să priveşti în jur dintr-o perspectivă luminoasă.

Nu ştiu cât de bine îmi prinde să fiu aşa în ceea ce priveşte cariera, dar ştiu că asta îmi dă energie să creez, să scriu versuri, să râd singură, să mă bucur de o ceaşcă de ceai pe care apare desenată floarea-soarelui. Îmi pun visele în versuri sau le ascund până ajunge la mine cântecul perfect pentru ele.

Visele au puterea să înfrumuseţeze, să înnobileze o clipă, deci nu le păstrez doar pentru mine”, spune Paula Seling, căreia îi sunt recunoscătoare că a găsit „Timpul” să răspundă întrebărilor noastre.

-Ce cuvinte descriu ceea ce faci astăzi, acum?

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI prietenie, de parteneriat şi de încredere, de dedicare, implicare.

-Crezi că talentul se moşteneşte sau este un har?

-Cred că talentul este un har pe care îl primeşti de la Dumnezeu, prin părinţii tăi, aşa cum primeşti şi defectele şi încercările vieţii, tot pentru a le depăşi, pentru a folosi experienţa în devenirea ta.

-Ce contează cu adevărat pentru un artist?

-Momentul de trăire din timpul interpretării.

-Suntem în plină toamnă, un anotimp al Dar şi posibilitatea de a duce mai departe arta bogăţiei, al culorilor. Ce simţi toamna? Cu sa. Asta nu există dacă ea nu ajunge la public. ce ochi o priveşti?

-Când ai ales acest drum al muzicii ai fost -Toamna îmi aduce o bucurie, pe care îmi este încurajată sau nu? greu să o explic, mai ales când privesc copiii în -Mereu am avut momente în care m-am drum spre şcoală, dar şi o tristeţe mare când întrebat dacă drumul acesta este potrivit simt că vremea trece mai repede pentru mine, şi mereu am revenit ”-Mereu am avut momente decât credeam. Toamna îmi aduce la muzică, precum un răspuns la o aminte dureros de evident că a în care m-am întrebat chemare. Am ştiut că asta trebuie mai trecut un an. Toamna are dacă drumul acesta este să fac atunci când am ascultat miros de cărţi de la bibliotecă şi de potrivit pentru mine, şi primul meu album – „Only love”. zacuscă. Visez că le am pe toate mereu am revenit la -Spune-mi, sunt aplauzele muzică, precum un răsplata pentru pasiunea cu aproape din când în când.

La Baia Mare, mama, în perioada răspuns la o chemare.” care te implici când urci pe asta, pregăteşte cămara, face scenă? bulion, vinete, zacuscă, pune murături. La -Aplauzele sunt răsplata pentru ceea ce ai bunici, acum se taie pomii şi se ard crengile dăruit, pentru felul în care ai reuşit să te tăiate, frunzele şi buruienile de pe câmp şi în dedici publicului din faţa ta. Eu întotdeauna aer e un miros de fum de lemne pe care, dacă am simţit că, atunci când ţi se face pielea de îl simt în orice loc sau în orice alt anotimp, e găină când asculţi un interpret, e şi Dumnezeu ca şi cum ar fi toamna la bunica. Toamna are în glasul celui care cântă. un aer de melancolie amestecată cu linişte şi Eu dăruiesc, cu mare recunoştinţă şi bucurie, resemnare. aplauze celor care mă fac să trăiesc intens -Care sunt momentele tale de linişte? Mă muzica în timp ce ei o cântă, e cel mai frumos gândesc că fiind un artist atât de solicitat e mod de a-ţi arăta recunoştinţa. Apoi mă duc şi destul de greu să ai parte de linişte. Şi cumpăr discul artistului respectiv. Dar una totuşi… dintre marile bucurii, ca şi compozitor, este -Mi-e linişte când mă plimb cu bicicleta sau când tinerii interpreţi încep să-ţi cânte ascult muzica preferată. Mi-ar plăcea să merg creaţiile. Piesele acelea sunt vii, au viaţa lor, cu cortul pe munte, cum obişnuiam cândva şi trăiesc. astfel de drumeţii mă bucurau tare mult. Mă -Dă artistul ceva lumii sau ia ceva de la linişteşte o lectură bună, de multe ori o lume? întâlnire cu prietenii sau o discuţie cu Radu, -Cu siguranţă artistul dă mai departe din ceea cu părinţii, cu fratele meu. ce i-a fost dăruit.

Dar şi iubirea… Iubirea e… un fel de amestec de senzaţii de drag, de dor, de siguranţă, de Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

91

92

INTERVIURI -Cum

ai descrie Cred că, aşa cum un artist se afirmă prin într-un cuvânt viaţa talentul şi chemarea sa, la fel, nu oricine poate de muzician? să „înveţe” să „lumineze” oamenii, să-i înveţe -Grea, frumoasă, despre „Cele Sfinte”. Cu siguranţă, în acest sclipitoare, pe alocuri. domeniu nu poţi spune că eşti „de meserie”, -De multe ori, mai degrabă poţi spune că simţi „chemarea”. obstacolele pe care Sau poate că pur şi simplu, viaţa grea îi obligă le întâlnim ne fac să pe mulţi să-şi câştige pâinea muncind şi în ne oprim şi să ne ziua de odihnă. repoziţionăm, ne -Ce înseamnă credinţa pentru tine? obligă la un moment -Credinţa înseamnă viaţă. de respiro. Ce ţi-ai -Care este cea mai frumoasă amintire din dori în astfel de momente? Ai un loc unde copilărie? te retragi să visezi?

-Cele mai frumoase amintiri le am de la bunici, -Firea umană te face să-ţi doreşti de multe ori când, copil fiind, ascultam cu sufletul la gură ceea ce nu ai. Uneori îmi doresc să am o căsuţă poveştile din armată ale bunicului în timp ce undeva, sub pădure, într-o zonă sălbatică, fără bunica pregătea cina, iar focul din sobă dansa asfalt, să simt miros de brad, de muşchi de pe tavan, în zgomotul lemnelor trosnind. pădure şi de ciuperci, să cânte păsările, să Întotdeauna mirosea a mere coapte. ascult pădurea şi depărtările ei, alteori mi-ar -Ce sfat de la părinţi ți-a rămas adânc plăcea să stau într-un loc cu mare albastră, cu întipărit în minte şi suflet? soare mult, cu zile lungi şi seri calde.

-Să fiu bună.

Uneori, abia aştept să ajung acasă, la ceea ce -Care este cea mai frumoasă rugăciune pe ştiu eu că mi-e comod şi plăcut, ”Firea umană te face să-ţi care o poartă sufletul tău? confortabil şi liniştitor, alteori mi-e -Rugăciunea inimii. O spun doreşti de multe ori ceea foarte dor de părinţi şi de casa de la deseori în timpul zilei. ce nu ai. ” Baia Mare. Nu există un loc al -Care este secretul prieteniei visurilor, mai degrabă are legătură din punctul tău de vedere? cu persoanele pe care le iubeşti, şi, din păcate, -Secretul prieteniei este iubirea de oameni. niciodată ele nu vor fi toate în acelaşi loc.

Prietenia rareori se leagă între oameni care nu Mi-ar plăcea să călătoresc, să văd lumea, să cunosc iubirea, bunătatea, lumina. Cu prietenii observ şi să înţeleg diferenţele dintre oameni, nu te întâlneşti din obligaţie, pentru că sunteţi să observ felul în care oamenii schimbă prieteni şi pentru că trebuie să întreţii relaţia. locurile şi locurile, oamenii.

Cu prietenii te întâlneşti să râdeţi împreună, -Vii dintr-o zonă în care credinţa a fost să plângeţi împreună, să vorbiţi sau poate mereu pe primul plan. Călătoreşti des, doar să tăceţi împreună, să vă înţelegeţi, să vă participi la festivaluri, ai cunoştinţă despre simţiţi alături, să vă ajutaţi reciproc. Într-o obiceiurile oamenilor, despre preferinţele relaţie de prietenie nu trebuie să îţi fie jenă să lor, despre tot ce se întâmplă. De ce crezi spui „nu am chef să ies din casă” şi să ca s-a pierdut obiceiul de a merge la trebuiască să găseşti alte scuze. biserică duminica?

-Te admir de multă vreme pentru -Nu ştiu. Este posibil să aibă legătură şi cu candoarea şi pasiunea cu care te implici în aşteptările oamenilor. Ştiu că există slujbe atât tot ceea ce faci. Ştiu că nu regreţi nimic, te de frumoase încât te simţi înălţat, ridicat spre bucuri de fiecare clipă şi ai mulţumit Lumina Cerească, însă există şi unele la care ai pentru fiecare lecţie primită. În senzaţia că doar se recită nişte cuvinte în mod momentele grele ce te-a ajutat să te ridici automat. din nou? www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI

-Dumnezeu, prin familie, prin oamenii dragi care mi-au fost alături. Întotdeauna mi s-a întregit puterea de a merge mai departe de către cei care ţin la mine şi pe care-i iubesc.

-Simți că ți-ai găsit locul?

-Mereu am căutat. Cred că este normal să cauţi, mereu.

-Ce înseamnă pământul românesc pentru Paula Seling?

-Înseamnă acasă, înseamnă acolo unde am învăţat să fiu om. Dacă nu m-aş fi născut aici, nu aş fi fost eu.

-La ce anume nu renunţi niciodată? Care este acel ceva pe care îl porţi mereu cu tine în suflet?

-Părinţii , familia, ei sunt puterea mea… Dar şi gândul că Dumnezeu mi le dă pe toate cu un rost. Trebuie să învăţ din asta.

-Ai fost dezamăgită de oameni, te-au bucurat alţii. Ai aşteptări de la cei cu care te întâlneşti pe drumul vieţii?

-Nu mai am aşteptări… Atât timp cât iubeşti omul, el nu te mai poate dezamăgi. Nu trebuie să judeci, unii oameni nu au nicio vină în faţa educaţiei, influenţelor exterioare, modului în care au crescut, modului în care au învăţat să trăiască etc.

E greu să faci asta, însă trebuie să lupţi mereu cu tine pentru a nu fi dezamăgit. Avem de ales? Pentru că ni se dă fiecăruia un drum presărat cu încercări şi cu poveri pe măsura puterii noastre. Pentru că sunt atâtea lucruri în viaţă pe care le poţi face şi cu care poţi influenţa pozitiv destinele altor oameni: un lucru care pentru tine pare mărunt pentru Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

alţii poate însemna firicelul de nisip care înclină balanţa în luarea unei decizii.

Nu ştiu să vă spun de ce viaţa merită trăită, ştiu doar că sunt momente pe care nu le-aş da niciodată şi, de cele mai multe ori, ele se întâmplă neplanificat, spontan, pentru că îţi dai voie să priveşti lucrurile cu bucurie. Viaţa merită trăită pur şi simplu, pentru reflexiile lumii în interiorul nostru, pentru senzaţiile pe care le trăim, ca reacţie la lumea de afară.

-Momente frumoase s-au născut, uneori, din întâmplare pentru tine?

-Paradoxal, în anumite situaţii în care ceva nu a ieşit exact cum planificasem, am fost salvată de un fel de moment de sclipire, iar micile imperfecţiuni au fost chiar cele care au generat o vibraţie specială, anumită strălucire şi emoţie clipei respective.

Pe scenă este ca şi cum ar fi o altă lume. Pe scenă, trăirile şi imaginaţia, felul în care te uiţi în ochii publicului şi-i cânţi sunt lucruri care transformă un spectacol într-un moment pe care ţi-l vei aminti mult timp. Timpul se măsoară, aş putea spune, în distanţa dintre spectacole.

Este de datoria mea să fiu cât mai bine pregătită profesional, să studiez cât mai mult în aşa fel încât să îmi permit să interpretez uşor toate partiturile cântecelor pe care le scriu sau sunt scrise pentru mine.

Loreta Popa

www.jurnalspiritual.eu

93

94

INTERVIURI

Actriţa Tania Popa: „Cred foarte tare în oameni, cred că avem încă o şansă să fim buni” Pe actriţa Tania spectacole, ca acţiuni. Actoria a fost o Popa o asemăn unui întâmplare, dar una fericită şi necesară. transatlantic în Celelalte sunt şi au rămas pasiunile vieţii ei. vreme de furtună, pe Muzica este de când se ştie aproape de care valurile nu-l sufletul ei, dar pe primul loc a fost, este şi va fi clatină şi pe puntea designul vestimentar. căruia se poate Cu toate acestea „a furat” meserie de la actori dansa până la consacraţi, cu multă experienţă, şi a învăţat venirea ploii. Sigură, multe, foarte multe. A luat din ceea ce a văzut fermă, strălucitoare frumos în jurul ei. Râde excesiv (spune ea) în modestia ei, chiar şi atunci când nu trebuie. actriţa iubeşte viaţa Este atât de pozitivă încât spune că dacă s-ar şi-şi poartă dulcea dărâma totul în jurul ei se gândeşte că nu e povară a popularităţii cu zâmbetul pe nimic, o soluţie poate fi descoperită curând. buze, căutând cu tenacitate şi seriozitate Pentru că viaţa e atât de scurtă, i se pare inutil calea spre împlinirea viselor ei. să te superi, să te încrâncenezi, aşa că e mai Posesoare a unei sincerităţi dezarmante, bine să faci lucruri bune şi să fii pozitiv, să puternic resimţită pe o rază de cel crezi că totul o să fie bine. „A luat din ceea ce a văzut puțin un kilometru în jurul ei, Tania Triumfă naturaleţea, Popa şi-a aşteptat cu răbdare, ca frumos în jurul ei”. spontaneitatea, sensibilitatea şi orice om inteligent, sărbătoarea. Şi feminitatea în toate rolurile ei. ea a venit. Această sărbătoare poartă un nume Munca, dacă e făcută cinstit, fără prejudecăţi şi frumos, „Fata din curcubeu”, în regia Liei orgolii, este, până la urmă răsplătită.

Bugnar.

Sălile pline ochi o răsplătesc pe Tania Popa cu Nu ai decât o variantă după ce o vezi în aplauze, iubirea şi admiraţia unui public din această piesă, să o admiri până la lună şi ce în ce mai dornic de evenimente teatrale înapoi. Să recunoşti că te-a răvăşit, că ţi-a importante. Sursa ei de energie o reprezintă răsturnat lumea, că te-a scos de pe traseul tău familia, soţul şi cei doi copii pe care îi adoră. obişnuit. De ce? Pentru că tot ce poate fi mai Dar şi cei peste 45 de veri, unchi şi mătuşi de frumos în fiinţa omenească scoate la lumină care vorbeşte cu drag.

Tania Popa tainic, prin metode parcă numai A colaborat cu regizori mari în filme de de ea ştiute. referință, precum „Balanța” lui Lucian Pintilie Optimismul său este limpede, natural, sau „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, în regia lui molipsitor. O întâlnire cu ea te energizează, te Cristian Mungiu, a interpretat roluri în filme determină să zâmbeşti tuturor celor cu care de lung metraj. În stagiunea 2013-2014, Tania paşii tăi au şansa să se intersecteze, să priveşti joacă la TNB, în spectacolele „Fata din cerul mai des, să asculţi, încăpăţânându-te, curcubeu”, „Sinucigaşul”, sau „Cinci femei de şoapta celor care tac, din prea mult bun simţ tranziţie”. De Tania Popa doar spectacolul sau chiar iubire. „Boeing, Boeing” care era pe cale de a începe Cariera ei teatrală numără peste 20 de roluri m-a determinat să mă despart. Discuţia şi un repertoriu impresionant, de la noastră poate fi considerată o adevărată lecţie Shakespeare la Goldoni. În ultima perioadă de viaţă, aşa că vă invit să o descoperiţi citind cariera ei a fost constantă ca filmări, ca cele ce urmează. www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI -Ce cuvinte descriu ceea ce faci acum, Tania Popa? Eşti o actriţă în plină efervescenţă creatoare, eşti ocupată, ai multe proiecte în desfăşurare…

-Sunt într-un moment în care vreau să fac şi alte lucruri pe care ştiu să le fac şi care îmi plac foarte mult şi aş vrea să vadă lumea cât de tare mă pricep. Nu vorbesc neapărat de teatru şi film, ci de muzică şi design vestimentar. Ceea ce am făcut dintotdeauna, dar fără să ies în faţă.

Am două proiecte în plan şi o să le fac. Nu ştiu ce se va mai întâmpla şi ce va mai fi, vorbesc strict de teatru. Joc într-o piesă a Rodicăi Popescu Bitănescu şi sunt foarte curioasă de reacţia oamenilor pentru că se aşteaptă la acelaşi gen de piesă ca şi până acum şi o să aibă o mare surpriză. Nu e aşa nici pe departe.

Alt proiect, pe care chiar trebuie să-l fac împreună cu prietenul şi colegul meu Vitalie Bichir, va fi un fel de stand up comedy, atât de la modă acum. Totul este legat de fosta Uniune Sovietică, de cum se bea în acea ţară, ce se bea şi cum se prepară acele lucruri care se beau.

Este o nebunie, cred că lumea o să fie pe jos.

Aştept să mă strecor, să găsesc timp pentru asta, pentru că am avut un an extraordinar.

Am avut primele mele cântări cu formaţia. Au fost multe festivaluri la care am fost chemată cu „Fata din curcubeu”, chiar şi în străinătate, şi urmează să merg cu ea. Atelierul mi-a mers ca pe roate, la maximum, am avut şase mirese, acum o am pe a şaptea, dar trebuie să iau o pauză pentru că nu apuc să mai fac nimic nu numai pentru prietene, nici măcar pentru mine. Cum spuneam, a fost un an excelent pentru mine.

Tot zic: „Acum mă liniştesc!”, pentru că am în cap câteva proiecte personale, dar timpul trece repede. Pot să spun doar atât, un film, dar pe care îl demarez eu şi îmi doresc enorm de mult să mă ocup de tot ce înseamnă acest Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

proiect, cum s-a întâmplat şi cu „Fata din curcubeu”. Mi-am dorit atât de mult să fac un spectacol în care să fiu eu singură şi să cânt ruseşte şi nici nu am bănuit unde va duce toată chestia asta.

Mi-am spus la acel moment: „Ia să nu mai stau să aştept”. Lumea a rămas şocată de parcă nu sunt tot eu, de parcă nu am fost eu dintotdeauna aşa. Eu tot timpul am fost aşa, dar nu m-a folosit nimeni. Eram ca o bombă cu ceas, aşteptam să explodez, să fac ceva. Aşa că nu am mai aşteptat să coboare pentru mine nu ştiu ce de nu ştiu unde. Am văzut că se poate.

Trebuie curaj, voinţă şi multă pasiune.

Dacă le ai atunci tot ce-ţi doreşti poţi realiza.

Chiar dacă nu iese, mare brânză, ce se poate întâmpla? E o experienţă. Aşa înveţi. Frica de a nu rata, vai, dar dacă nu iese, mi se pare o tâmpenie. Este foarte bine să greşeşti. Doar aşa înveţi. Perfecţionismul nu te lasă să vezi valorile din jurul tău, de alte lucruri care sunt foarte bune şi foarte importante.

-E greu să fii femeie astăzi, în această lume a bărbaţilor cum i se mai spune? Ce e drept lucrurile tind să se schimbe, căci până şi planeta noastră a început să folosească energia feminină curăţându-se de negativism şi răutate?

-Nu e greu să fii femeie dacă ai capul pe umeri.

Numai o proastă nu s-ar descurca. Nu e greu atât timp cât ştii că eşti femeie şi ştii ce să faci cu treaba asta. Sunt prinsă de meseria aceasta atât de tare că mă ţine ea pe mine. Nu e neapărat ceva aproape de sufletul meu, ceea ce mă reprezintă, dar mai în glumă, mai în serios spuneam că atunci când voi avea 50 de ani mi-ar plăcea să fac un cabinet de consultanţă, de educare, de ce o fi pentru femei.

www.jurnalspiritual.eu

95

96

INTERVIURI Aşa de tare mi-ar plăcea să vină, să le ascult şi să le bag minţile în cap, pentru că sunt nişte lucruri atât de elementare şi simple pe care poţi să le faci într-o viaţă, să te simţi bine şi multe dintre ele nu fac nimic din toate acestea. Uite ceva ce mi-ar plăcea să fac. Să predau femeilor lecţii de viaţă.

-Pentru că vorbeai de ceea ce-ţi place să faci, de faptul că faci meseria pe care ţi-ai ales-o cu credinţă, îmi poţi spune ce înseamnă credinţa pentru tine?

-Credinţă şi nu religie, da? Ţin să fac această distincţie pentru că eu nu mă duc la biserică decât foarte rar. Nu prea cred pentru că am văzut multe şi sunt dezamăgită la acest capitol, sunt convinsă că există şi oameni cu har, dar nu am timp să stau să-i caut. Mie mi-e frică de acel ceva de deasupra, de acel ceva divin. Mereu spun că mie nu mi-e frică în lumea asta decât de Dumnezeu. Ceva există acolo.

Respect şi am credinţă pentru acest ceva de sus. Dar cred foarte tare în oameni, cred că avem încă o şansă să fim buni, să nu ne înjurăm, să nu ne minţim. Am credinţa că se va întâmpla lucrul acesta şi nu vreau să mă schimb, cu toate că m-am lovit cu capul de pereţi de nenumărate ori. Refuz să devin un om rău, un om meschin, un om laş. Nu. Prefer să fiu sancţionată, păcălită, dar să am acea coloană vertebrală care mi se pare un lucru extrem de important pentru sufletul meu.

Din păcate, pentru că nu îmi mai plac oamenii de genul acesta de care vorbeam mai devreme am tendinţa de a mă retrage din viaţa publică, de a nu îmi mai dori să fiu actriţă uneori. Vreau să mă înconjor cu lucruri frumoase, cu oamenii care îmi sunt dragi şi care mă respectă şi care vin la mine efectiv ca la un om. Pentru că sunt foarte www.jurnalspiritual.eu

deschisă, mie toţi îmi plac, eu pe toţi îi primesc cu braţele deschise.

Dacă eu sunt aşa şi tu iei bâta şi dai, atunci mă distanţez, nu vreau să mai avem vreo legătură şi deschid braţele altuia. Câţi or fi, trei, cu aceia defilez şi cu asta basta. Sunt foarte mulţi oameni despre care ştiu sigur că ţin la mine şi că mă plac şi mulţi care mă iubesc şi cu asta mă încarc.

-Vorbeşti cu atâta patimă despre toate acestea încât nu pot să mă abţin şi mă duc cu gândul la copilăria ta. Ştiu că te-ai născut în Republica Moldova şi după ce ai devenit actriţă ai rămas în România cucerindu-i pe toţi cu farmecul tău aparte.

Povesteşte-ne puţin despre acea perioadă fastă a vieţii tale…

-În mod special regret enorm că ai mei copii nu vor trăi niciodată ce am trăit eu. Să-mi zică mie oricine orice despre comunism, despre subjugare, despre dictatură sau ce-o vrea să zică, eu nu ştiu ce e aia. Eu ştiu că în anii aceia noi am avut nişte responsabilităţi, am învăţat ceva, eram toţi uniţi, la noi era frumos. Aveam activităţi, făceam un miliard de lucruri. Acum ce fac copiii? Butonează telefoanele. Se duc să se întâlnească în parc, se aşază pe băncuţă unul lângă altul, îşi iau tableta, telefonul, ce au, şi butonează. Îşi trimit chiar mesaje între ei. Nu mai comunică, nu se mai privesc în ochi, nu-şi mai vorbesc.

Eu am trăit într-o familie foarte veselă şi atât de unită. Stăteam în două camere din alea comuniste trei fete, aveam 45 de veri, deja toată lumea ştie, iar toţi care veneau în oraş nu se opreau la mătuşile şi unchii care aveau casă la curte, veneau la noi, dormeau ca sardelele pe jos. Dar era o a t m o s f e r ă extraordinară. Aşa îmi place să cred că semăn cu tata, ca şi fel de a fi, ca şi caracter, pentru că el era sufletul a tot ce era acolo.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI -Părinţii mei nici nu au ştiut că m-am dus să dau examen la Teatru, la Chişinău. Am dat la Actorie pentru că era cel mai puţin de învăţat.

Nu voiam eu să fac actorie. Voiam să fac design vestimentar, să mă duc la Leningrad, dar era departe.

La examen se dădea Chimia, singura materie pe care n-o ştiam. Am vrut să fac filologie, rusă, eram foarte bună, olimpică, dar tot aşa, trebuia să mai studiez. La actorie am învăţat repede o poezie, un cântec şi gata. Când am intrat, am ajuns acasă şi am spus: „Am luat, Nu mai e. Mi-aduc aminte de când am lăsat sunt studentă”. „Unde?” „La Teatru”. „E, bine casa descuiată şi am plecat cu sora mea, că eşti şi tu la o facultate acolo”. ne-am întors seara târziu, ne jucam cu Cu schimbul de studenţi am nimerit în grupul crenguţe, iar tata ni le-a luat şi ne-a tras o care a venit în România şi după o jumătate de mama de bătaie cu ele. an, revista Flacăra mi-a dat Sau când am mers la mare. Sora mai ”Nu trebuie să aştepţi de la premiul pentru tinere mare, de care vorbesc, e doar cu doi ani nimeni nimic”. speranţe. Când au început mai mare, cea mică e mai mică şi atunci primele articole despre eu am amintiri mai multe cu sora cea mine, taică-miu umbla cu mare. Au cumpărat părinţii mei vreo 20 de ziarele alea până le-a rupt de tot, le arăta pepeni, au plecat şi ne-au spus: „Nu tăiaţi nici tuturor, le citea tuturor. „Nu ţi-am zis? Stai să un pepene!” Nu ne-am abţinut şi am tăiat unul, vezi!” dar era atât de mare că nu-l mai terminam, Este marele meu regret că a murit în 1992 şi aşa că am dat tuturor copiilor. nu a apucat să mă vadă în absolut nimic. Cred Ne-am forţat să terminăm pepenele şi am că s-ar fi îmbătat după fiecare spectacol al eliminat toate urmele. Când au venit părinţii, meu de fericire. Mai arunc eu câte un ochi cum au intrat în cămăruţa aceea au spus: acolo unde ştiu că am câştigat un înger. Când „Miroase a pepene, aţi tăiat pepenele!” Tot vorbesc de tata, în „Fata din curcubeu”, simt chinul nostru de o zi să ascundem urmele a altfel. fost degeaba.

E momentul pentru tatăl meu, clar. Am ales -Ai primit vreun sfat de la ei pe care ţi-l mai întâi cântecele, apoi a fost scris textul aminteşti acum? pentru mine, apoi am pus eu aleatoriu cum -Da, de la tata. Noi, toţi copiii, ne jucam în îmi suna după fiecare monolog şi după câteva curte. Mici, mari, toţi eram în curte de spectacole am realizat că fiecare piesă e o dimineaţă până seara. Am venit eu într-o zi continuare venită din monolog. Nu-mi venea plângând că un băiat m-a lovit, ne jucam, m-a să cred. Regula mea de bază e „Nu plângi”! Sub tras de cozi, ceva de genul, iar tata mi-a spus: nici o formă. Nimic. „Nu vii să te plângi la mine, îţi rezolvi singură -Cum e viaţa de actor? În ciuda frumuseţii problemele!” Şi de atunci asta fac. Nu trebuie şi a mirajului care o înconjoară, nu oricine să aştepţi de la nimeni nimic. Acesta e sfatul poate alege să fie actor. Este o de la tata. responsabilitate imensă.

-Te-au sprijinit în alegerea ta? Ce au spus când ai dat examen la Teatru?

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

97

98

INTERVIURI

-Viaţa de actor, văzută din afară, este spectaculoasă, superbă. Toţi îşi doresc să fie actori. Din interior însă… Am mai pregătit eu câţiva copii şi când veneau la pregătire le spuneam: „De ce vrei să te faci actor? Nu face asta, e o tâmpenie!” E foarte greu.

Continuu să spun că meseria asta o faci doar dacă ai foarte mult noroc, nu talent. Foarte mult noroc sau eşti dispus să faci compromisuri. Te consumă.

Nu numai ce e pe scenă, ca să fii cel mai bun, dar şi tot ce este pe lângă. Pe mine cel puţin mă termină viaţa de pe lângă, din jurul scenei.

Este foarte mult şi obositor.

Pare simplu, dar nu e. Nu cred că mai există altă meserie în care ai febră, ai dureri, ţi-a murit cineva foarte drag, ţi-e bolnav copilul, orice, şi tu trebuie să joci în acea seară o comedie, lumea în sală să râdă, să faci ca toate alea şi să ai sufletul plin de durere.

Oriunde, la birou, pe câmp, chiar preşedinte de ţară dacă trebuie să ţii un discurs nu trebuie să-l ţii cu zâmbetul pe buze, poţi să fii sobru. La noi nu. Este singura meserie înfiorătoare din punctul acesta de vedere. Şi da, există Dumnezeul scenei. Ţi se poate întâmpla orice, tu, ca actor, trebuie să mergi mai departe, joci. Ţin minte, Adelei Mărculescu i s-a închis uşa de metal pe deget şi sângele şiroia. Dar s-a continuat spectacolul. Eu am mers cu spatele în „Sinucigaşul”, s-a terminat scena şi am venit

www.jurnalspiritual.eu

pe spate. În urma acestui accident cu mâna nu mai pot face nimic, îmi sare umărul. În următoare fracţiune de secundă m-am ridicat, m-am dus pe scenă, mi-am spus textul, jumătate din sală a crezut că aşa e piesa. Îmi amorţise tot, nu mai simţeam nimic. Când am ieşit din scenă am crezut că mor acolo. Au chemat salvarea, mi-au legat mâna, mi-am scos mâneca aşa şi am continuat spectacolul.

Apoi am fost, am făcut radiografie. La „Fata din curcubeu” mi-a sărit umărul de multe ori.

O dată, în festival, nici nu au putut să mi-l pună la loc. Au început discuţii cu publicul, s-au dus la fumat, hai că ţi-l pui la loc, o cafeluţă, într-un final am reuşit şi am reluat spectacolul. Sunt multe din astea. Foarte rare au fost cazurile în care chiar nu s-a mai putut continua.

E foarte grea meseria, se consumă nişte neuroni care nu se mai refac, din păcate. De ce crezi că sunt atâţia actori care trec de o vârstă şi au Parkinson, Alzheimer. Nu sunt întâmplătoare, pentru că această meserie ne consumă.

-Ai avut parte de întâlniri fericite în viaţă, dar şi de dezamăgiri, ca oricare dintre noi, aşa este? Care crezi că este secretul apropierii dintre oameni?

-Da. Mie îmi este foarte greu să mă prefac, deşi sunt actriţă. Nu pot. Sora mea chiar îmi spunea: „Tu, exact cum erai la şcoală, când erai mică, exact aşa ai rămas”. Nu am reuşit să mă schimb. În ţara asta nu mă pot acomoda, pentru că sunt altfel, de o altă factură.

Da, sunt ca la ţară şi mă mândresc cu asta. Ce gândesc aia spun, mi-e foarte greu să jignesc un om, să-i zic ceva urât. Prefer să tac, am mii de monoloage în capul meu. Întâlnirile fericite din viaţa mea se datorează numai felului meu de a fi, pentru că sunt un om simplu. Eu mă înroşesc când mă recunoaşte lumea pe stradă, mă intimidez. De multe ori glumesc şi spun „Nu, nu, mă confundaţi”.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERVIURI Nu mi se pare nimic special, pentru că atât -Spuneai că la momentul acesta viaţa ta timp cât pe toţi ne doare când ne înţepăm, este pe un drum ascendent. toţi mergem la toaletă şi toţi dormim şi -Da. Acum sunt într-o perioadă excelentă în mâncăm, suntem toţi la fel. Pentru mine ori că viaţa mea, am tot ce-mi doresc din toate eşti director, ori că eşti portar nu contează, punctele de vedere. Doar trebuie să fac ce-mi sunt două meserii diferite, eu îi respect pe place. Dar nu a fost tot timpul aşa. Am avut toţi la fel. perioade în care am adus-o pe mama în Cred că acesta este un mic secret să se România după ce a murit tatăl meu, apropie oamenii. Foarte greu mă cert, dar divorţasem prima dată pentru că m-am dacă mă cert cu cineva clar este o bubă acolo. căsătorit foarte devreme, a fost destul de Număr pe degete oamenii cu care nu vorbesc greu. niciodată în viaţă din simplul motiv că nu A fost un moment când fetiţa mea avea 3 ani doresc să mă amestec într-o cloacă, în ceva şi mergeam pe stradă şi m-a rugat să-i murdar. Prefer să şterg cu guma şi să-mi cumpăr un covrig, un covrig de 1 leu. Nu imaginez că nu am cunoscut acea persoană. aveam acel leu. Fiind un copil extrem de Dar am mii de oameni cu care sunt în cu totul înţelegător, foarte inteligent şi matur a alt fel de relaţii. înţeles. Am zăpăcit-o, iar ea a M-aş acomoda în provincie, în „Mi-e imposibil să cred că spus: „Bine, îmi iei mâine”.

România, pentru că acolo încă sunt atunci când iubeşti cu Am zis însă în sinea mea speranţe. Bucureştiul este înfiorător, adevărat nu eşti un om „Dacă este nevoie pe centură oamenii sunt atât de agitaţi şi bun, generos şi nu faci mă duc, gunoiul de pe străzi preocupaţi fără motiv.

Mi-am totul cu dragoste”. strâng, dar niciodată nu mai cumpărat pământ şi o să-mi fac o casă vreau să mai trec prin situaţia cu mânuţa mea. Facem casă şi ne ca să-mi ceară copilul ceva şi mutăm cu toţii. eu să nu am cu ce să-i Prietenii mei glumesc şi-mi spun că mie îmi cumpăr”. M-am ambiţionat. Tot ce ştiu să fac trebuie o insulă pe care să o populez cu fac. Nu las nimic deoparte. oameni ca mine. Îmi place să văd lumea De foame nu o să mor nici eu, nici familia zâmbitoare, bine dispusă, fericită, deschisă. mea. Eram clasa a VII-a şi ţin minte că sora Noi, ca familie, suntem foarte gălăgioşi, ne mea mi-a spus: „Tu nu eşti neapărat certăm, ţipăm, dar în următoarea secundă ne deşteaptă, cât foarte înţeleaptă”. Ca ciobanii pupăm. E o gălăgie pozitivă. de la munte care nu au ei şcoală multă, dar -De ce anume nu te desparţi niciodată? ştiu să dea sfaturi bune, spun eu, ştiind că -De centimetru. Chiar dacă schimb genţile, nu foarte multe prietene mi se confesează şi uit de el. Nimeni nu ar fi ghicit vreodată asta, aşteaptă să le zic ceva. dar nu uit de el pentru că nu se ştie niciodată -Ce te face un om bun, ce te motivează să când am nevoie să măsor pe cineva. Să-i iau alegi să fii bun? măsurile. Pot uita telefonul, portofelul, dar nu -Dragostea. Mi-e imposibil să cred că atunci centimetrul. când iubeşti cu adevărat nu eşti un om bun, -Ce te-a ajutat să treci prin obstacolele generos şi nu faci totul cu dragoste. Altfel vieţii, să le depăşeşti? înseamnă că nu iubeşti. E o hibă dacă ai -Imensa dragoste, până la durere, faţă de invidie sau gelozie. Când iubeşti cu adevărat copiii mei, soţul meu, familia apropiată. Dar şi doreşti numai binele. acum când mă uit la copiii mei mă doare sufletul de dragostea imensă pe care o am pentru ei. Cea mai mare dorinţă a mea este să fie sănătoşi.

Loreta Popa Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

99

100

SPIRITUALITATE

Omul smerit: „Ocara să ne fie ca o laudă”

În deplină potrivnicie cu mândria stă smerenia. Așa cum mândria este izvorul tuturor patimilor, așa și smerenia este maica tuturor virtuților. Sfântul Ioan Gură de Aur numește smerenia temelia pe care „se poate înălța fără nici o primejdie orice altceva” bun și mântuitor pentru noi. „Și iarăși, dacă această temelie lipsește, chiar dacă cineva s-ar înălța, prin viața sa, până la ceruri, tot ce a zidit cu ușurință se nimicește și rău sfârșit va avea”.

Omul a fost zidit pentru smerenie, nu pentru mândrie. O cunoaștere de sine mai adâncă și mai adevărată îl poate încredința de aceasta.

Dumnezeu a rânduit toate cele ce-l înconjoară pe om astfel încât să-i slujească spre smerire, nu spre mândrie. Priviți, de pildă, cât de neputincios este omul care tocmai s-a născut!

De câtă trudă este nevoie pentru creșterea și educarea lui! Ce animal, întreabă Sfântul Tihon din Zadonsk, are trebuință de atâta îngrijire, până ce crește mare, precum omul?

Multe vietăți își agonisesc singure hrana de îndată după ce s-au născut, pe când omul cât de multă vreme este purtat, îmbrăcat de mâini străine, hrănit, încălzit și ferit de munci străine! În alt loc, același sfânt ne spune: „Ne naștem goi și în lacrimi; trăim în scârbe, năpaste și păcate; murim cu frică și suspine; suntem îngropați în pământ și ne prefacem în țărână”.

Iar Sfântul Simeon Noul Cuvântător de Dumnezeu, zugrăvind starea umilă și jalnică a www.jurnalspiritual.eu

omului, spune că întreaga noastră viață este „luptă cu patimile, iar înlăuntrul său, încă înainte de patimi, omul poartă necurăție și duhoare”… „Poate fi oare ceva mai lipsit de chibzuință decât omul, care, văzându-se cuprins de lepră, se mândrește că poartă veșminte strălucitoare și aurite?”… Da, cunoașterea de sine duce, după mărturia tuturor Sfinților Părinți, la smerenie. „Fii la fel de smerit”, spune Sfântul Dimitrie al Rostovului, „precum te-a zidit Dumnezeu!” și ca adaos, amintesc cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Și ce ai, care nu ai luat? Iar dacă și ai luat, ce te lauzi ca și cum n-ai fi luat?” /I Cor. 4:7/ Smerenia ce se naște din cunoașterea de sine nu chinuie, nu asuprește sufletul, ci îl îndeamnă la umilință și recunoștință față de Dumnezeu, Care este atât de bun cu noi, sărmanele Sale făpturi neputincioase.

Smerenia nu este o resemnare lipsită de nădejde, o pierdere a personalității lipsite de voință, ci un avânt înflăcărat spre lumină. Ea este cale luminoasă spre Rai, izvor de bucurii fără de sfârșit, dobândire a dumnezeieștii desăvârșiri și umplerea vieții goale a omului cu frumusețe și înțeles dumnezeiesc.

Nu este virtute mai încântătoare decât smerenia. Ea este izvor al tuturor binecuvântărilor, rădăcină a tot binele, maică a tuturor virtuților. Și totuşi, în ciuda tuturor acestor înalte calități ale ei, smerenia se ascunde, asemenea parfumatului toporaș în tufele înflorite ale celorlalte virtuți, de parcă ea nu înseamnă nimic și nu slujește la nimic.

Dacă mândria poate fi asemuită cu stâncile înalte de munte, goale și neroditoare, smerenia este ca o grădină înflorită sau o întinsă țarină roditoare, care se întinde în depărtare, printre vâlcele. Pe înălțimi nu crește nimic. Acolo domnește veșnic frigul. În văi se coc fructele dulci și grânele pentru hrană. Sfântul Ioan Gură de Aur îi asemuiește pe cei mândri cu vârfurile înalte și neroditoare ale munților, iar harul lui Dumnezeu cu apa.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE

101

văzute, copacul nu va mai avea fructe și se va usca. Astfel este și smerenia.

Dacă începe să se arate, virtuțile dispar, iar omul piere duhovnicește. Una din cele dintâi calități ale smereniei este blândețea. Omul cu adevărat smerit este blând nu numai atunci când toți sunt atenți și amabili cu el, ci și atunci când este hulit și defăimat. El nu se tulbură, nu se înfurie, ci pe toate le rabdă în tăcere. Cel smerit nu poate să nu fie blând, căci îl liniștește harul lui Dumnezeu ce se odihnește în el. Se spune că marea, care este veșnic învolburată și agitată, se îmblânzește când asupra ei se lasă ceață deasă. Asemenea Așa precum apa curge în jos, ocolește se întâmplă și cu sufletul neliniștit al omului, dealurile înalte și caută să se verse în locul cel când asupra lui se pogoară harul Sfântului mai de jos, astfel și harul lui Duh. Și un astfel de suflet este Dumnezeu îi ocolește pe cei mândri „Zbuciumul, furtunile, cel smerit. Sfântul Ioan Scărarul și se revarsă asupra celor smeriți. neliniștile sunt însușiri ale spune: „în inimile blânde se Smerenia este rază a harului, venită sufletelor mândre”. odihnește Dumnezeu; iar din Rai. Și prin ce schimbări cerești sufletul neliniștit sălaș trece sufletul când pătrunde în el raza harului! diavolului este”. Dumnezeu iubește pe cei Până de curând cufundat în întunericul nopții smeriți; acestora El li se descoperă și întru ei păcatului, el se trezește dintr-odată îmbrăcat binevoiește! În Vechiul Legământ, El spune: în lumină. Iar în această lumină omul smerit „Spre cine voi căuta, fără numai spre cel începe să-și vadă propriile sale păcate și smerit și lin, și care tremură de cuvintele pornește să se curățească de ele, pe când, mele”./Isa. 66:2/ înainte să fie înveșmântat de lumina harului, Omul smerit își vede neîncetat neajunsurile. El toate în el i se păreau a fi în orânduială nu osândește pe nimeni, nu cercetează deplină. Și acest lucru este firesc să fie așa; păcatele celorlalți, nu ia în batjocură, se numai în lumina de sus omul își poate vedea socotește pe sine ca fiind cel mai rău dintre păcătoșenia. Într-o încăpere întunecată aerul toți oamenii. Este ascultător și supus față de nu pare plin de praf, ci întotdeauna proaspăt toți. Slujește cu bucurie tuturor. Nu se mânie și curat. Dar de îndată ce pătrunde în încăpere atunci când ceilalți primesc onoruri, nu o rază de soare, vedem dintr-odată cât praf pizmuiește slava celuilalt, căci el pentru sine plutește prin ea. Astfel, smerenia îl face pe om nu caută foloase lumești. Privirea sa este să-și vadă starea vrednică de plâns în care se îndreptată către cer. El caută să fie bineplăcut află și îl împinge să pornească la îndreptarea lui Dumnezeu și de la El așteaptă milă în ziua sa. Ea curăță inima de mulțimea patimilor, Înfricoșatei Judecăți. împodobește sufletul cu florile dumnezeieștii Omul smerit rabdă cu bărbăție disprețul virtuți și astfel, treptat, ea naște toate virtuțile, celorlalți și socotește sincer că acesta i se fiind singura care rămâne în umbră, căci cuvine. Se poartă cu blândețe, sinceritate și aceasta este firea ei – să nu se arate, să nu fie plin de dragoste cu oamenii josnici, căci cei slăvită de oameni. Este asemenea rădăcinilor smeriți întotdeauna au o blândețe minunată. copacilor: în afară dă roade minunate, însă ea Iar sufletul smerit, după cuvintele Sfântului rămâne ascunsă în adâncul pământului. Căci Ioan Scărarul, este „scaun al blândeții”. dacă rădăcinile vor ieși din pământ, spre a fi Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

102

SPIRITUALITATE

Omul smerit nu are gânduri rele. Chiar dacă ar avea un astfel de gând, ar fi degrabă alungat.

Cel smerit nu cunoaște viclenia. El nu se preface a fi binevoitor, căci este într-adevăr așa, nu caută să obțină foloase prin lingușiri și să fie pe placul oamenilor, căci nu are nevoie de acestea. El disprețuiește laudele și se bucură când este umilit, deoarece vrea să se facă următor Domnului Iisus, Care pentru a noastră mântuire „s-au deșertat pre sine, chip de rob luând, întru asemănarea oamenilor făcându-se; și cu înfățișarea aflându-se ca omul, s-au smerit pre sine, ascultător făcându-se până la moarte, iar moarte de Cruce”./Fil. 2:7-8/ Omul smerit nu vrea să fie mai presus de Învățătorul său. Așa cum Fiul lui Dumnezeu, la Cina cea de Taină, S-a ridicat, S-a încins cu ștergar, Și-a suflecat mânecile și a început să spele picioarele ucenicilor Săi, întocmai și cel smerit este gata să slujească tuturor ca un rob, fără să vadă în asta vreun merit. Căci el își amintește de povața Mântuitorului: „Deci dacă eu, Domnul și Învățătorul, am spălat picioarele voastre, și voi datori sunteţi unul altuia a spăla picioarele. Că pildă am dat vouă, ca precum eu am făcut vouă, și voi să faceți”./ In. 13:14-15/ Omul smerit se teme de laude, în care se ascund atâtea primejdii pentru suflet! El caută www.jurnalspiritual.eu

adâncurile smereniei, și acolo se simte bine.

Un astfel de om nu vorbește mult, nu dorește să-și arate înțelepciunea, ci tace și răspunde cu blândețe. „Începutul neslavei deșarte, spune Sfântul Ioan Scărarul, este păzirea gurii și iubirea necinstirii; iară mijlocul este curmarea tuturor meșteșugirilor celor gândite ale slavei deșarte; iară sfârșitul (de este cu adevărat și adâncului vreun sfârșit) este ca pe cele ce ajută către necinstire să le meșteșugească fără de smintire înaintea mulțimii”.

Omul smerit nu se tulbură din pricina cuvintelor bune pe care lumea le spune despre el. De este lăudat, nu socotește că lauda i se cuvine lui, căci simte că nu înseamnă nimic. De este vorbit de rău, el se socotește pe sine a fi mult mai rău și își spune în cugetul său: „Ei nu mă cunosc, căci altminteri și mai rău ar vorbi despre mine”.

Dacă este clevetit și osândit, nu se neliniștește și nu-și caută îndreptățire, căci se gândește la judecata lui Dumnezeu, unde vor fi cercetate după moarte nu numai faptele, ci și gândurile oamenilor. Sfinții plini de adâncă înțelepciune, care au ajuns la desăvârșire datorită smereniei lor, nu se supărau niciodată pe cei ce le aduceau ocări.

Dimpotrivă, ei vedeau în aceștia niște binefăcători ai lor și de aceea îi iubeau din suflet și se rugau pentru ei. Ei nu au urmărit atingerea vreunui țel lumesc și nu s-au temut că își vor pierde bunul-nume, și de aceea când erau huliți răbdau, așteptând ca îndreptățirea să vină de la Dumnezeu. Noi însă, de obicei, ne mâniem aprig împotriva celor care ne aduc defăimare, pentru că ținem la părerea oamenilor despre noi și legăm de ea toate foloasele de care ne bucurăm.

Sfântul Serafim din Sarov, care cu iscusință s-a pogorât în adâncurile smereniei, ne învață să nu ne tulburăm atunci când suntem ocărâți; iar dacă este cu neputință să nu ne tulburăm, atunci trebuie ca măcar să ne înfrânăm limba, după cuvintele Psalmistului: „turburatu-m-am și nu am grăit”. /Ps. 76:4/

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE

103

acestuia, cu dracii cei nevăzuți, cu patimile dinlăuntrul nostru și cu ereticii, acești diavoli văzuți din afara noastră.

Toți acei Sfinți Părinți care au luptat neînfricați împotriva vrăjmașilor Ortodoxiei nu au încetat nici o clipă să fie întru totul smeriți cu inima. Și sfinții mucenici, care, plini de îndrăzneală, au mărturisit numele lui Hristos, batjocorind nebunia chinuitorilor lor idololatri, au purtat adânc în sufletele lor conștiința smerită că sânt păcătoși. Din toate acestea se vede că smerenia poate fi și este o Ca pildă de înaltă smerenie și nemâniere, luptă înaltă.

Sfântul Serafim ni-l zugrăvește pe Sfântul Dar chiar și în râvna sa sfântă pentru slava lui Grigorie al Neokesariei. Aflându-se odată Dumnezeu, omul smerit nu devine trufaș sau într-un loc obștesc, o oarecare desfrânată a semeț, ci își păstrează smerenia pentru că știe început a-i cere plată pentru păcatul pe care, că tot ce are este primit în dar de la chipurile, acesta îl săvârșise cu ea.

Dumnezeu, și îl poate pierde dacă Fără mânie, sfântul spuse cu ”Dar chiar și în râvna sa se mândrește cu el. blândețe unuia dintre însoțitorii sfântă pentru slava lui Cei mândri sfârșesc întotdeauna în săi: „Plătește-i degrabă prețul pe Dumnezeu, omul smerit chip amarnic. Cela ce s-a urcat în care îl cere!” De îndată ce primi nu devine trufaș sau vârful plopului, acela negreșit va plata necuvenită, femeia a fost semeț, ci își păstrează cădea și își va sparge capul. Cel luată în stăpânire de un duh smerenia pentru că știe că smerit nu cade niciodată. Și cum ar viclean.

Atunci, sfântul, tot ce are este primit în putea să cadă? El se află mai jos răspunzând răului cu bine, a dar de la Dumnezeu, și îl decât pământul! Mândria este alungat prin rugăciune duhul din poate pierde dacă se asemenea unui balon de săpun, se ea. umflă și zboară în înalt, dar într-o mândrește cu el.”

Sfântul Ioan Scărarul dă o definiție clipită se sparge și dispare. minunată: „În smerenie nu se află Smerenia însă este asemenea nici cea mai mică urmă de dispreț, nici cârtire copacului binecuvântat: cu cât rădăcinile îi sau împotrivire, fără numai atunci când sânt mai adânc înfipte în pământ, cu atât mai privește credința”. Și cei smeriți se pot înalt crește. Așa cum asupra celor mândri se aprinde de râvnă, însă numai atunci când abate blestemul lui Dumnezeu: „Tot cela ce se trebuie să apere comoara credinței Ortodoxe. înălță pre sine se va smeri,” tot astfel și în cei Aceasta dovedește limpede că smerenia nu smeriți se împlinește binecuvântarea este vreo nepăsare, ci o adâncime în care, dumnezeiască: „Cel ce se smerește pre sine se asemenea apelor unui ocean, se adună forțe va înălța.” uriașe care luptă împotriva celor mai puternici vrăjmași ai omului și ai mântuirii

”Viața duhovnicească a creștinului ortodox”, Arhimandrit Serafim Alexiev

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

104

SPIRITUALITATE

Omul care iubeşte nu suferă

Sfântul Apostol Ioan, ucenicul iubit al lui Hristos, a luat dragostea lui Hristos şi a vorbit despre dragoste. A împărţit dragostea, a răspândit-o în lume şi lumea s-a îmbogăţit prin cunoaşterea iubirii lui Dumnezeu.

Ne spune: „Iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut de Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este iubire“.

Când dragostea există între oameni, îi uneşte, le uneşte inimile. Vrei să vezi dacă-L iubeşti pe Dumnezeu? Vezi asta din cât îl iubeşti pe fratele tău. Dragostea adevărată se vede când aproapele tău nu se poartă bine cu tine, când te învinuieşte. Atunci se dovedeşte cât îl iubeşti tu pe acest om.

Dumnezeu, pe omul care pleacă de lângă El şi trăieşte departe, în păcat, îl vizitează în diferite feluri, ca să-l aducă aproape de El şi să-l miluiască. Dacă nu facem şi noi la fel, nu avem dragoste în sufletul nostru, nu suntem ai lui Dumnezeu.

Omul care iubeşte nu suferă. Suferă acela care urăşte, care simte răutate, care este întunecat de rele, care este cuprins de invidie şi gelozie.

Răutatea este apăsătoare, dragostea şi virtutea sunt uşoare.

Dragostea lui Dumnezeu este odihnă

www.jurnalspiritual.eu

duhovnicească.

Să ne rugăm la Dumnezeul iubirii să intre în noi, să-L simţim şi, când Îl simţim pe Dumnezeu, ne vom dărui şi noi fratelui nostru… Pentru a ne izbăvi de datoria păcatelor noastre trebuie să ne dăruim aproapelui nostru…

Omul creştin trebuie să măsoare, să cântărească iubirea lui Dumnezeu şi să ia poziţia cuvenită. Răspunsul omului la iubirea lui Dumnezeu este să-L mulţumească pe Dumnezeu. Dumnezeu este mulţumit când omul face voia Lui, adică atunci când împlineşte poruncile Lui. Porunca dragostei şi porunca smereniei. Când omul are smerenie şi dragoste rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el.

Smerenia şi iubirea lui Hristos trebuie să ne cutremure şi să ne înveţe. Dacă Dumnezeu cel fără de păcat S-a smerit într-atât, din iubire pentru noi, încât a murit pe cruce, noi, care suntem din fire umili, oameni de lut, cât ar trebui să ne smerim şi să urmăm exemplul Lui mântuitor?

Iubirea către Dumnezeu şi către aproapele sunt cele două mari virtuţi pe care se sprijină tot edificiul duhovnicesc. Dacă lipsesc aceste două mari virtuţi, toate celelalte nu au nici un fundament.

Când harul lui Dumnezeu aprinde inima, omul duhovnicesc simte dragoste nesfârşită pentru fratele său. Simte înlăuntrul său că îi îmbrăţişează pe toţi, şi fraţi, şi prieteni, şi duşmani, şi toată zidirea neînsufleţită.

Dragostea cere efort la început, dar pe urmă dă multă odihnă… Când un om are îndelungă răbdare şi bunătate, acestea arată că are iubire în el. Iar când nu are îndelungă răbdare, milă şi bunătate, este lipsit de dragoste, lipsit de Dumnezeu.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE Sfântul Cosma Etolianul ne spune: „Am văzut două iubiri care mântuiesc şi acestea sunt iubirea către Dumnezeu şi iubirea către aproapele“.

Ce ne cere Dumnezeu? Să-L iubim cu toată inima, puterea şi fiinţa noastră; să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Să ne schimbăm purtarea şi Acela ni se dăruieşte nouă, ne deschide raiul. Şi totuşi nu facem

105

asta, şi ne chinuim.

De aceea noi, creştinii, prin iluminarea lui Dumnezeu, putem multe. Putem face multă milostenie şi îndeosebi milostenie sufletească, care are o valoare uriaşă. Trebuie să începem toţi o nouă cruciadă de milostenie pentru aproapele nostru. Să-l ajutăm pe aproapele nostru nu atât pe plan economic, cât duhovnicesc.

”Despre credință și mântuire”, Sf. Efrem Athonitul

Educația copilului cea mai înaltă artă Referindu-se la educația albă, care odată vopsită, își va păstra culoarea sufletului copilului, și tonul până la sfârșit, indiferent de eforturile Sfântul Ioan Gură de Aur de a o schimba sau repicta. Dacă de la început consideră că „nu este culorile au fost bine și armonios alese, adică o artă mai mare decât dacă au fost bine zugrăvite în sufletul său aceasta”, iar cel ce o virtuțile creștine, acestea se vor păstra până la practică „trebuie să fie sfârșitul vieții sale. mai priceput și mai Dacă, dimpotrivă, în sufletul său au crescut talentat decât un pictor și „spinii păcatelor”, înlocuirea sau schimbarea decât un sculptor”. lor cu fapte bune se va face cu anevoie. Din Asemenea „Dacă de la început culorile au acest motiv, Sf. Ioan adresează unui sculptor fost bine și armonios alese, părinților următorul îndemn: inspirat, care, preluând o materie adică dacă au fost bine „Așa cum îi vedem pe pictori amorfă, o transformă într-o operă zugrăvite în sufletul său făcându-și tablourile și de artă, menită să dăinuie peste virtuțile creștine, acestea se statuile cu multă luare aminte, veacuri, la fel și părinții vor păstra până la sfârșitul tot așa să ne îngrijim și de responsabili trebuie să-și dea vieții sale”. aceste minunate statui care silința să elimine din sufletul și din sunt copiii.

Căci pictorii, viața copilului păcatele și ispitele punându-și în fiecare zi spre rău, dăltuind în locul lor contururi tabloul înaintea lor, întind culorile cum se frumoase și luminoase. cuvine. Iar sculptorii în piatră fac și ei același Și, la fel, cum un pictor de geniu își pregătește lucru, îndepărtând ce e de prisos și adăugând mai întâi suportul, pictează elementele ce lipsește. Așa și voi, ca niște făcători de generale, pentru ca doar apoi să insiste asupra statui, să aveți spre aceasta toată zăbava, tușelor și detaliilor de mare finețe, la fel și făcând statui minunate lui Dumnezeu; părinții trebuie să înceapă prin a oferi suprimați ce e de prisos și adăugați ce elementele generale ale educației, pentru ca lipsește; și priviți la ele în fiecare zi să vedeți mai, târziu, cu multă delicatețe și tact, să ce înzestrare prisositoare au în fire, ca să o picteze nevăzut în sufletul copilului spuneți, și ce deficiență din fire, ca să o sentimentele superioare cele mai înalte. suprimați.

Sufletul copilului este asemănat cu o pânză Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

106

SPIRITUALITATE

Lucrările de psihologie a educației vorbesc despre unele trebuințe esențiale unei dezvoltări armonioase a copiilor. În primul rând, ei simt nevoia de a se ști iubiți de către părinții lor, nu doar în momentele fericite și de succes din viața lor, ci mai ales în clipele de șovăială, de încercare și eșec.

Ei doresc, de asemenea, o comunicare eficientă cu părinții lor, prin care să fie înțeleși, acceptați și ajutați. Doresc în același timp, să petreacă mai mult timp cu părinții; să fie prețuiți și respectați de către aceștia, ca niște daruri și izvoare de bucurie în familia lor.

Iar ca o încununare a tuturor acestor trebuințe firești și dacă acestea sunt împlinite, dacă au alături de părinți și de întreaga familie

sentimentul că au fost doriți și sunt iubiți și ocrotiți, ceea ce le oferă încredere în puterile proprii, simt nevoia de a-și descoperi un sens înalt în viață.

Toate aceste așteptări ale copilului sunt legate de iubirea și încrederea pe care o dorește din partea părinților. Atunci când se simt iubiți și sprijiniți, ei își dezvoltă încrederea în propria persoană, obținând performanțe intelectuale și morale.

Această arată că iubirea și încrederea din partea părinților constituie cheia unei educații înalte și ale cărei efecte nu se restrâng la viața și lumea aceasta, ci vizează mai ales dobândirea mântuirii, fericirea veșnică. „Dacă-ți iubești copilul, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, arat-o prin educația ce i-o dai”.

„Familia Contemporană între ideal și criză”, Pr. Prof. dr. Ioan C. Teșu

Pacea familiei prin recunoașterea greșelilor Se vorbește mereu și se dorește o bună înțelegere în familie. Se încearcă adesea diferite metode pentru această împăcare.

Unele culte neoprotestante ne acuză că noi nu mergem în familiile credincioșilor în care sunt neînțelegeri, pentru a restabili pacea.

Mereu le-am spus studenților noștri, viitori preoți, să cerceteze casele credincioșilor atunci când au necazuri, bolnavi sau unele nenorociri, dar să nu fie grabnici a merge în familiile unde stăpânește cearta. Sfatul dat poate fi absurd. Cum să nu mergi într-o familie ca să ajuți la restabilirea unei bune înțelegeri?

De ce? Pentru că tu care mergi să ajuți la restabilirea păcii trebuie să fii un mare bărbat duhovnicesc, un erou al răbdării, al cumințeniei și plin de toată iubirea.

www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE

107

Cât de mult a insistat Natan, proorocul, până când a putut să-l convingă pe David să-și recunoască greșelile sale, să ajungă la acea mărturisire: „greșit-am înaintea Domnului”!

Cât de împietrită a rămas inima evreilor în pustie, încât cârteau împotriva lui Moise, susținând că mai bine le-a fost în Egipt, deși acolo au fost chinuiți peste măsură.

Mare a rămas Ezechia, care-și plângea păcatele și nu puține au fost binefacerile pe care le-a primit de la Dumnezeu pentru această recunoaștere a greșelilor sale. În al doilea rând să fim foarte realiști. Noi ca Asemenea exemple pozitive și negative găsim oameni ne recunoaștem foarte greu greșelile și în Noul Testament. Cel mai mișcător ce le săvârșim. Se cer lupte stăruitoare, rămâne cel al femeii din Samaria. Câtă trudă, eroisme, chiar și multă într-ajutorare a înțelepciune și tact a folosit Mântuitorul în harului lui Dumnezeu, un duh al Adevărului, dialogul purtat cu această femeie ca să o poată pentru această recunoaștere. Aproape nici ridica pe treptele cumințeniei, în a-și unul dintre membrii unei asemenea familii recunoaște greșelile. Nici chiar când nu-și recunosc greșelile. Pe cel ce a greșit Mântuitorul i-a descoperit taina ascunsă a negativ e greu să-l ridici din lumea lui inimii sale, că a avut cinci pizmașă, să-l convingi să zică din ”Asemenea exemple bărbați, și cel pe care-l avea nuinimă, „greșit-am”. Iar celui ce i se pozitive și negative găsim i era bărbat, nu a zis pare că nu a greșit negativ, deci a și în Noul Testament. ” „greșit-am” ci din contră începe greșit, că nu a plinit mai mult binele, a-I pune Mântuitorului și atunci poate nici cele ce a greșit întrebări legate de probleme negativ nu făcea răul, e și mai greu să-l de dogmă, despre Dumnezeu și despre îndupleci să-și recunoască greșeala. El îți va închinare etc. Credem că numai în momentul aduce o sumedenie de argumente că el nu a în care harul lui Dumnezeu i-a atins inima ei, greșit și că toată vina e a celuilalt. Stăruind numai atunci s-a cumințit, și-a lăsat vadra la să-l convingi el s-ar putea să te socotească pe fântână, și-a recunoscut păcătoșenia și slava tine lipsit de dreapta judecată. Și totuși a lui Dumnezeu și a început a propovădui în greșit. Cum? Dacă primul a săvârșit atâtea cetate pe Mântuitorul. negative străine de virtute, cel din urmă a Marele dar de a-ți recunoaște greșelile și greșit din punct de vedere pozitiv pentru că răsplătirea acestei recunoașteri o întâlnim și nu a plinit binele, pentru că nu a dat dovadă la vameșul din Evanghelie, și la fiul risipitor, și de mai multă maturitate duhovnicească, de o mai ales la tâlharul de pe cruce. înaltă înțelepciune, de o mai multă stăpânire Sfinții Părinți susțin că și Iuda Iscarioteanul ar de sine. Dacă el ar fi plinit aceste pozitive, nici fi fost iertat de Mântuitorul, dacă și-ar fi celălalt nu ar fi greșit așa de mult. recunoscut din inimă greșeala sa.

Dar ca să ajungi la acest frumos rezultat, la Primul simțământ ce cuprinde inima celui dezlegarea acestei probleme, ca toți ai casei să ce-și recunoaște greșeala este acela al părerii zică din inimă: „greșit-am”, se cere un eroism de ru, care-l duce pe om la adâncul smereniei. din partea noastră și nu puțin har de la =-0cest fapt duce apoi la acea iertare Dumnezeu. dătătoare de multă pace.

Exemplele biblice întăresc această convingere.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

108

SPIRITUALITATE

să nu aducem în inimă părerea de rău, conștient fiind, că în această părere de rău constă însăși mântuirea noastră. El însuși multe poate face afară de părerea de rău, de smerenie care e sigur mântuitoare după cuvântul Sf. Antonie cel Mare. Diavolul după ce reușește să ne facă să săvârșim păcatul, ne aduce rușinea de a-l mărturisi. Într-una din cuvântările sale, Sf. Ioan Gură de Aur mustră pe credincioșii săi zicându-le: „De ce vă rușinați să vă mărturisiți păcatele, dacă nu v-ați rușinat când le-ați săvârșit?”

S-ar cădea să înțelegem că nu există păcat să nu poată fi iertat, dacă dovedim o mărturisire sinceră și cu adâncă părere de rău, în taina Nu se poate cuprinde în scris și în cuvinte sfintei Spovedanii, chiar și cel contra Duhului toate foloasele ce se dobândesc în Sfânt de care vorbește urma recunoașterii greșelilor. „De ce ne recunoaștem Mântuitorul, numai că el fiind De ce ne recunoaștem atât de greu atât de greu greșelile? Mai un păcat al împietririi inimii, greșelile? Mai întâi pentru că nu prea întâi pentru că nu prea cel stăpânit de el nu face stăm de vorbă cu noi înșine. Uităm stăm de vorbă cu noi părerea de rău trebuincioasă. prea repede ceea ce am săvârșit din înșine. Uităm prea repede Exemple de iertare printr-o tinerețile noastre așa cum ne aduce ceea ce am săvârșit din adâncă părere de rău avem luare aminte cântarea bisericească. tinerețile noastre așa cum destule. E destul așa precum Conștiința noastră nu ne spune nimic? ne aduce luare aminte am mai spus să amintim de Sau datorită atâtor greșeli cântarea bisericească”.

David, fiul cel rătăcit, nemărturisite a trecut într-o stare de păcătoasa, tâlharul, vameșul și adormire, iar inima într-o stare de împietrire, atâția alții. ceea ce ne face să uităm de responsabilitatea În cuvântul său din noaptea Învierii, Sf. Ioan noastră față de răspunsul ce trebuie să-l dăm Gură de Aur, îi cheamă pe toți la mântuire, la Înfricoșata Judecată de Apoi? dar cu o condiție, să nu vină fără părere de Nu credem că neliniștile noastre sufletești rău, adică Spovedanie. Cunoscând marile provin din cauza păcatelor noastre? Iată doar binefaceri ale părerii de rău, să ne străduim câteva întrebări din dialogul cu noi înșine. spre această mare binefacere, ca nu cumva Sfinții Părinți și chiar Sf. Apostol Pavel nu par păcătuind mereu și nespovedindu-ne să a se mira că noi greșim. Înțeleg că suntem ajungem la acea stare primejdioasă de oameni, trăim în lume și ne înșelăm de la împietrire a inimii. Să chemăm mereu în diavolul și că „păcatul lesne ne ajutor puterea harului lui Dumnezeu, după împresoară” (Evrei 12, 1) și că „diavolul cum ne îndeamnă și rugăciunea din Sf. și umblă ca un leu pe cine să înghită” (I Petru 5, Marele Post al Paștelui, a Sf. Efrem Sirul: „Așa 8).

Doamne dăruiește-mi să-mi văd greșelile Mustrarea cea mai sinceră pe care Sf. Ap. mele și să nu osândesc pe fratele meu că bine Pavel o face credincioșilor săi constă în lipsa ești cuvântat în vecii vecilor, Amin!” recunoașterii greșelilor. Diavolul se luptă ca „Îndrumări pentru îndreptarea și maturizarea duhovnicească a persoanei noastre”, de Ioan Mihălțan – Episcopul Oradiei www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE

109

Să gândim frumos. De ce?

De ce? Toate ale omului pornesc de la gândul omului. Nu se face nimic din viaţa omului care nu trece prin gând. De aceea toată grija celui care vrea să-şi curăţească sufletul trebuie să fie grija de a-şi curăţi mintea de gândurile cele rele şi de toate înfăţişările răului câte sunt în gând.

Aici este toată cheia vieţii sufleteşti şi toată cheia curăţirii sufleteşti, şi anume, să-ţi faci rânduială în minte. Cine îşi face rânduială în minte îşi face rânduială în viaţă.

Ar trebui să ne îmbogăţim mintea cu cât mai multe gânduri plăcute lui Dumnezeu, cu gândurile care se potrivesc cu voia lui Dumnezeu. Şi astfel de gânduri găsim în primul rând în Sfânta Scriptură, apoi găsim în cărţile de îndrumare duhovnicească, dar mai ales şi mai întâi în sfintele slujbe. Aşa că e de mare importanţă să luăm parte la sfintele slujbe şi e de mare importanţă să învăţăm texte de la sfintele slujbe, ca să ni se îmbunătăţească gândirea şi ca să avem o comoară de gânduri bune, care după aceea izvorăsc din inima noastră. În Filocalia volumul al IV-lea este o scriere care se numeşte „Despre Avva Filimon”. În această scriere despre Avva Filimon se spune între altele că Avva Filimon – care era un pustnic – a fost întrebat de ucenicul său: „Părinte, de ce dintre toate cărţile Scripturii cel mai mult citeşti Psaltirea?”. Şi Cuviosul a răspuns: „Frate, aşa de mult mi s-au întipărit Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

în minte gândurile din psalmi, încât parcă eu le-aş fi făcut, parcă de la mine ar fi pornit aceste gânduri”. Aşa trebuie să ajungem şi noi, să ne îmbogăţim cu gândurile sfinte din dumnezeieştile slujbe, din dumnezeiasca Scriptură şi să le avem totdeauna la îndemână, ca mintea noastră, care e ca o moară şi macină ce bagi pe moară, tot aşa mintea noastră să primească numai gânduri bune şi să aibă numai gânduri după voia lui Dumnezeu.

Sfântul Marcu Ascetul spune că: „În inima iubitoare de osteneală nu au putere gândurile cele rele, ci gândurile cele rele se sting aşa cum se stinge focul în apă”. Spun părinţii cei duhovniceşti că: „Gândul cel rău la început este ca o furnică şi dacă-l laşi creşte şi se întăreşte şi devine leu”, de aceea gândurile cele potrivnice se numesc şi furnică-leu.

Furnică pentru că apare întâi ca o furnică care poate fi strivită între degete şi dacă cresc şi primesc putere prin patimi nu le mai poţi înlătura nici cu multă osteneală.

Toate pornesc de la gând, şi cele bune şi cele rele îşi au începutul în gând. Ridicările şi căderile se fac în gând. Cheia vieţii duhovniceşti este disciplina minţii, iar metoda de disciplinare este rugăciunea de toată vremea. Cum putem preveni împrăştierea gândurilor în timpul rugăciunii, când aceasta a devenit obişnuinţă? Împrăştierea la vremea rugăciunii se poate preveni numai prin silinţa de a fi neîmprăştiat şi când nu-i rugăciune. În Pateric se zice: „Călugărul care se roagă numai când se roagă, acela nicidecum nu se roagă”.

Omul nu trebuie să aştepte rugăciunea ca să nu se împrăştie, ar trebui să nu se împrăştie nici când nu-i rugăciune. Împrăştierea este o chestiune care ţine, în general, de viaţa omului. Mintea omului este în aşa fel făcută, încât să nu stea la un singur lucru, statornică numai la un singur lucru.

www.jurnalspiritual.eu

110

SPIRITUALITATE

Criteriul ca să ştii dacă un gând este bun sau este rău, este acesta: dacă poţi arăta un gând, dacă îl poţi scoate la iveală oriunde şi oricând, poţi să ştii că este bun, iar dacă poţi să-l spui numai la unii iar la alţii nu-l poţi spune, că te jenează, să ştii că acela nu-i gând bun.

Suntem doar nişte oameni păcătoşi care de multe ori suntem biruiţi, de multe ori suntem doborâţi de un gând. Suntem mai slabi decât În acelaşi timp poţi să te gândeşti şi la altceva, gândurile care vin în mintea noastră, aşa să ai şi altă impresie decât cea principală şi, în suntem de păcătoşi şi aşa suntem de slabi cazul acesta, important este să te concentrezi încât ne biruiesc nişte gânduri. pe cuvintele pe care le spui şi să nu te sperii Câte suflete sunt în lumea aceasta care sunt dacă se întâmplă şi altceva (faptul, de hărţuite de gânduri! Nu de realităţi, nu de exemplu, că-ţi vin gânduri care te împrăştie gânduri dinafară, ci de gândurile lor, de nu trebuie să te preocupe decât în înţelesul neînţelegerea lor, de neaducerea aminte de acesta, că să fii mai silitor, pentru a Dumnezeu. „Sunt unii oameni care Sunt unii oameni care exagerează se împuţina gândurile). În Pateric se spune că la Avva exagerează lucrurile până lucrurile până în aşa măsură, Pimen s-a dus un frate şi a zis: „Ce în aşa măsură, încât spun încât spun că în fiecare clipă să fac, părinte, că-mi vin tot felul de că în fiecare clipă omul omul păcătuieşte. Nu-i adevărat. gânduri rele în minte”. Şi Avva păcătuieşte”.

Chiar dacă ne vin în minte Pimen a răspuns: „Opreşte vântul! gânduri străine de rugăciune, (bătea vântul). Întinde braţele şi pieptul şi pentru că mai ales la rugăciune se arată opreşte vântul!”. Şi el a zis: „Nu pot să opresc patimile pe care le purtăm în noi, asta nu vântul!”. Şi părintele a continuat: „Aşa cum nu înseamnă că gândurile străine de rugăciune poţi opri vântul, aşa nu poţi opri gândurile sunt totdeauna gânduri pătimaşe. rele! Dar altceva poţi să faci, şi anume, cu un În Filocalie, în volumul I, la Evagrie Ponticul, gând bun să înlături gândul cel rău!”. Deci, se spune că gândurile sunt de trei feluri: statornicirea în gânduri bune va duce la gânduri îngereşti, gânduri omeneşti şi gânduri înlăturarea gândurilor celor rele. drăceşti. Drăceşti sunt gândurile unite cu Temelia vieţii spirituale este gândul, de aceea patimile, adică acele gânduri care izvorăsc din în viaţa religioasă esenţialul este disciplina patimi şi care ne arată pătimitori. Gândurile lăuntrică, disciplina de gând. omeneşti sunt gânduri care nu sunt nici bune, Este foarte important să ştim că gândurile nici rele, ci sunt de mijloc, pentru că la apă te noastre le mai ştie cineva: le ştie Dumnezeu, le poţi gândi şi cu sete, şi fără sete, la aur te poţi ştie Domnul Hristos, care e Dumnezeu gândi şi cu lăcomie, şi fără lăcomie. adevărat şi om adevărat. Domnul Hristos are Cine se gândeşte cu gânduri indiferente are în vedere gândurile noastre. gânduri lumeşti, iar cine se gândeşte la Având în vedere faptul că prin mintea noastră lucrurile bune cu legătură între ele şi trec tot felul de gânduri, şi bune şi rele, şi Dumnezeu, acela are gânduri îngereşti, adică frumoase şi urâte, este important să fim cu se gândeşte la aur, de pildă, şi-L slăveşte pe luare aminte la gânduri, să gândim frumos. De Dumnezeu pentru metalul acesta preţios, se ce? Pentru că, dacă gândim frumos şi numai gândeşte la frumuseţi din viaţa aceasta şi-L frumos, atunci trăim frumos şi numai frumos, slăveşte pe Dumnezeu pentru frumoasele şi dacă gândim frumos şi trăim frumos, lucruri pe care le-a făcut El. suntem fericiţi. www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE

În acest caz, omul are gânduri îngereşti. Şi prin gândurile obişnuite se ridică la gânduri îngereşti, şi prin gândurile îngereşti se apropie de Dumnezeu.

Să fim cu grijă la gândurile noastre, la intenţiile noastre, la pornirile noastre, şi cu ajutorul lui Dumnezeu putem să ne facem rânduială în suflet; iar dacă nu suntem cu luare aminte la cele mici, ajungem la cele mari, cum zice Sfântul Marcu Ascetul, pentru că diavolul nu dispreţuieşte nici păcatele mici, fiindcă altfel nu poate duce la cele mari.

Cuviosul Dorotei are o comparaţie: că poţi să smulgi din rădăcină un copac când este mic, când este ca o iarbă, dar când se întăreşte şi-şi face rădăcini, nu îl mai poţi smulge şi chiar nu-l mai poţi smulge nici tu, nici alţii. Aşa încât trebuie să fim cu grijă la începuturi.

E foarte, foarte important să ne păzim mintea, numai că pentru a ne păzi mintea trebuie să ne păzim viaţa întreagă, să ne păzim mai ales simţurile prin care intră în minte cele din exterior mai ales prin vedere şi prin auz; şi cine îşi păzeşte simţurile are tot mai puţine gânduri neconforme cu voia lui Dumnezeu şi, cu vremea, acestea se şi sting după cuvântul din Pateric care zice: „De morţi nu te teme, dar fugi de cei vii!”. De cei vii să fugi, adică să nu te

temi de gândurile pe care le porţi în minte şi care cu vremea se nimicesc, dar trebuie să fugi de ceea ce influenţează interiorul chiar dacă nu simţurile sunt vinovate pentru ceea ce purtăm în minte, ci ele sunt simple căi de ajungere în minte a celor dinafară, iar mintea este cea care prelucrează gândurile, iar dacă mintea este pătimaşă, supusă patimilor, toate le vede în raport cu patimile pe care le poartă omul în sine.

Sfântul Marcu Ascetul spune că: „Nu se înfiripă nor fără adiere de vânt şi nu se naşte patimă fără de gând”. Deci întâi şi întâi de toate, şi acesta este principiul filocalic, toate ale omului pornesc de la gândurile omului. De aceea trebuie să-ţi faci rânduială în minte ca să-ţi poţi face rânduială în viaţă. Cine nu-i atent la gânduri nu poate nădăjdui într-o viaţă neîntinată.

Tot Sfântul Marcu Ascetul spune că: „Aşa cum focul nu rămâne în apă, tot aşa nici gândul cel rău în inima iubitoare de osteneală”. Deci dacă ai o obsesie de răutate, un gând rău în minte care te asupreşte, care se învârte mereu în minte, înseamnă că n-ai inimă iubitoare de osteneală, că n-ai ceva în suflet care să nimicească gândul cel rău, obsesia respectivă.

Mai zilele trecute, nu ştiu la ce slujbă eram în biserică, am constatat că am trei gânduri deodată. Şi gândul la ce se zice, şi la Doamne Iisuse Hristoase, şi nu ştiu ce mi-o venit în acelaşi timp în minte. Şi-am zis: Domnule, uite, vezi, aşa-i mintea. Mintea-i făcută să nu stea la un singur gând. De ce? Pentru că numai aşa poate fi lucrătoare în viaţa de toate zilele.

La mine vin de multe ori oamenii şi-mi spun că nu le stă mintea la rugăciune, nu le stă mintea la slujbă. Şi-mi dau seama că-i aşa, că nici a mea nu stă. Şi-atunci zic: dragă, ăsta nu-i păcat, asta e o neputinţă.

Nu sunt cugetele omului cum sunt cugetele Domnului.

„Veniți de luați bucurie”, Părintele Teofil Părăian Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

111

www.jurnalspiritual.eu

112

SPIRITUALITATE

Povestire cu tâlc: „Îmi pare rău, fiule, dar nici acestea nu ți-au aparținut” Au aparținut inimii tale.

- Atunci trupul meu?

- Nici acesta nu ți-a aparținut niciodată. A aparținut țărânei din care a fost luat.

- Atunci e sufletul meu?

- Îmi pare rău, fiule, dar sufletul nu ți-a aparținut. Sufletul tău îmi aparține Mie. Atunci omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu și o deschise. Era goală! Cu o lacrimă de dezamăgire, omul îl întrebă pe Dumnezeu: - Nu am avut niciodată nimic?

- Ba da, fiule…

Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai și numai ale tale…

Un om a murit subit. Deodată L-a văzut pe Tot ceea ce ai întreprins în viață este al tău.

Dumnezeu apropiindu-se de el, cu o valiză în Numai faptele tale merg acum cu tine și vor mână și spunându-i: trage de la sine după cântarul - Fiul meu, e timpul să mergem… „Tot ceea ce ai întreprins dreptății ceea ce a fost bun sau Omul L-a întrebat pe Dumnezeu: în viață este al tău. Numai rău.

- De ce așa curând? Aveam atâtea faptele tale merg acum cu Viața este doar un moment. Un planuri… tine și vor trage de la sine moment care e numai al tău. Este - Îmi pare rău, fiule… dar acum este după cântarul dreptății o călătorie plină de libertate ce-ți momentul plecării tale. Dar uită-te! ceea ce a fost bun sau dă șansa să alegi ceea ce trebuie Ce ai în valiză? Ceea ce ți-a rău.” să faci. Tot ceea ce ai făcut, ție aparținut? ți-ai făcut. Dacă ai făcut bine, bine - Ce mi-a aparținut? Vrei să spui vei avea, și mulțime de martori lucrurile mele, hainele, banii? vor mărturisi pentru tine, pentru - Îmi pare rău, fiule, dar lucrurile materiale pe binele făcut și vei fi pomenit în veac cu care le-ai avut nu ți-au aparținut niciodată. Au bucurie de toți cei pe care i-ai bucurat. aparținut pământului. Însă de-ai făcut rău, cu ce te vei alege? Cum - Atunci sunt amintirile mele? vor mărturisi cei ce ți-au fost în preajmă - Îmi pare rău, fiule, dar acestea nu mai vin despre tine. Cum ți se va arăta cu degetul acum cu tine. Ele nu ți-au aparținut niciodată. faptele tale rele, care pe lângă faptul că le-ai Au aparținut timpului. făcut, le-ai și înmulțit printr-un exemplu prost.

- … Atunci talentele mele? Și acum, hai să mergem…

- Îmi pare rău, fiule, dar nici acestea nu ți-au aparținut. Au aparținut circumstanțelor.

- Atunci prietenii mei, membrii familiei mele?

- Îmi pare rău, fiule, dar ei nu ți-au aparținut.

Au aparținut drumului tău prin viață.

- Dar soția și copiii mei?

Sursa: romaniadiaspora.com - Îmi pare rău, fiule, dar ei nu ți-au aparținut.

www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE

113

„Putem pierde orice, afară de suflet, căci dacă ne rămâne acesta încă n-am pierdut nimic” în orice altă părticică de materie.

Căci, deşi el există şi în corp şi în afară de corp – aşa cum există un cântec în disc sau un gând în minte -, sufletul fiind imaterial nu se poate vedea şi nici pipăi.

El este duh aşezat de Dumnezeu în om şi este partea prin care fiinţa noastră se înrudeşte cu Însuşi Creatorul întregului univers. Căci sufletul este duh, aşa cum Duh este şi Dumnezeu (Ioan 4, 24).

Chipul lui Dumnezeu în om Când a fost plăsmuit omul cel dintâi a zis Dumnezeu în sfatul Sfintei Treimi: „Să facem Ca să ne putem da seama ce este sufletul şi ce om după chipul şi după asemănarea însemnătate are el pentru viaţa noastră Noastră” (Facere 1, 26), iar mai apoi citim că pământească, cel mai simplu este să „a făcut Dumnezeu pe om după chipul comparăm cadavrul unui om mort de curând Său” (Facere 1, 27). Tot la începutul Scripturii cu trupul unui om viu. Şi cadavrul are oase, aflăm că „luând Domnul Dumnezeu ţărână din muşchi, nervi şi sânge; dar nu se mişcă, nu pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui simte, nu vorbeşte şi nu gândeşte suflare de viaţă şi să făcut omul cu „...sufletul este duh, aşa ca omul viu. suflet viu” (Facere 2, 7). cum Duh este şi Sufletul este deci chipul lui Ce-i lipseşte oare? Îi lipseşte puterea aceasta tainică Dumnezeu.”

Dumnezeu în noi după fire, după şi nevăzută insuflată de Însuşi har şi după slavă. După fire, Dumnezeu în făptura primului om, putere sufletul omenesc este asemenea Tatălui în care pune în mişcare trupul şi pe care o ceea ce priveşte mintea, care este izvorul numim suflet. cunoştinţei; este asemenea Fiului în ceea ce Sufletul este şi va rămâne pentru viaţa de aici priveşte Cuvântul lăuntric aşezat în noi de la o mare taină, ascunsă vremelnic în trupul Botez şi Care este începutul înţelepciunii; şi omenesc. El a fost comparat cu un diamant este asemenea Duhului Sfânt în ceea ce ceresc de mare preţ. priveşte libertatea voinţei, care este rădăcina Dacă privim prin el făpturile şi lucrurile lumii, tuturor bunătăţilor. toate strălucesc cu o frumuseţe care întrece După har, sufletul poate fi asemenea Fiului lui toate frumuseţile acestei lumi. Dacă privim Dumnezeu, pentru că prin taina Sfântului prin el mormintele, ele se deschid şi morţii se Botez sufletul primeşte darul înfierii, văd ca şi viii. Dacă privim prin el Cerul, cu devenind şi el fiul lui Dumnezeu după har. lumea duhurilor înţelegătoare, toate se După slavă, sufletul este asemenea cu Însuşi luminează şi vedem plinătatea Împărăţiei Dumnezeu prin puterea luminii dumnezeieşti vieţii. revărsată asupra sa, aşa cum spune Sfântul Toţi oamenii ar dori să descopere această Evanghelist Ioan: „Iubiților, acum suntem fii ai mare taină şi să pipăie acest diamant ceresc. lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până Dar sufletul nu se poate vedea şi nu se poate acum. Ştim că dacă El se va arăta, noi vom fi pipăi. Zadarnic îl vom căuta în muşchi, în asemnea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este” (I sânge, în oase, în nervi, în creier, în inimă sau Ioan 3, 2).

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

114

SPIRITUALITATE

Deci cel care vrea să afle ce este sufletul, să ştie că este marea operă a Sfatului lui Dumnezeu.

Este întipărirea vie a Sfintei Treimi în fiinţa omenească. În Împărăţia lui Dumnezeu nu este altceva mai frumos, mai scump şi mai plăcut decât vederea Feţei lui Dumnezeu, „spre care şi îngerii doresc să privească” (I Petru 1, 12). Ei nu se mai satură uitându-se la dumnezeiescul chip, ca la un izvor nesfârşit de frumuseţe şi de lumină.

Cineva spunea: dacă Chipul său, Faţa lui Dumnezeu, s-ar arăta o singură clipă în iad, iadul ar ajunge Rai; iar dacă o singură clipă Faţa lui Dumnezeu nu s-ar mai arăta în Rai, acesta s-ar preface în iad. Să nu uităm că sufletul omenesc este după chipul acestei feţe dumnezeieşti. De aceea sufletul este odorul cel mai scump înaintea lui Dumnezeu. În suflet stă toată puterea, toată valoarea fiinţei omeneşti, tocmai pentru că el este făcut după chipul lui Dumnezeu şi în vederea unei nesfârşite asemănări cu El. „Putem pierde orice, afară de suflet, căci dacă ne rămâne acesta încă n-am pierdut nimic”. În suflet stă toată superioritatea fiinţei umane fată de restul vieţuitoarelor, în el se află tot ceea ce face din om stăpânul universului. În suflet stau raţiunea sau mintea, priceperea şi judecata, cu ajutorul cărora omul pătrunde tainele naturii şi o cucereşte spre folosul său.

Prin darul vorbirii oamenii se înţeleg şi se apropie unii de alţii, iar prin darul creării valorilor de artă şi prin celelalte daruri spirituale, omul se ridică deasupra tuturor celorlalte făpturi de pe pământ.

Obârşia sufletului este Dumnezeu, iar locaşul lui este omul. Măreţia, valoarea şi nobleţea sufletului stau deci în originea sa dumnezeiască. Pentru mântuirea acestui suflet a trimis Dumnezeu pe Însuşi Fiul Său în lume.

Pentru sufletul omului a pătimit Mântuitorul pe Golgota şi Şi-a vărsat scump Sângele Său pe cruce. Pentru el a întemeiat Domnul Biserica Sa pe pământ. Pentru el au fost făcute toate frumuseţile lumii acesteia. Pentru el există Împărăţia Cerurilor şi toate bunătăţile vieţii veşnice, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit „și la inima omului nu s-au suit” (I Corinteni 2, 9).

Nu există deci pe pământ vreun lucru mai valoros decât sufletul. Dacă am pune într-o balanță, de o parte, lumea întreagă cu toate bogăţiile, frumuseţile şi plăcerile ei, iar de cealaltă parte un singur suflet omenesc, balanţa va înclina spre partea acestuia din urmă. Mântuitorul Însuşi ne spune foarte clar: „Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” Putem agonisi toate bogăţiile pământului, putem dobândi toată slava şi admiraţia lumii întregi, putem să ne însuşim înţelepciunea şi ştiinţa tuturor neamurilor şi a tuturor înţelepţilor, dar dacă ne-am vândut sufletul diavolului sau l-am lăsat să se pângărească prin păcat şi să meargă în iad, am pierdut totul. Căci toate celelalte nu au nici o valoare înaintea lui Dumnezeu, dacă nu dobândim mântuirea.

Sau altfel spus, putem pierde orice, afară de suflet, căci dacă ne rămâne acesta încă n-am pierdut nimic. Toate se pot reface, se pot dobândi la loc, afară de suflet.

Dar cum putem pierde sufletul? Piere el, oare, prin moarte? Nu, pentru că sufletul este nemuritor şi trăieşte veşnic chiar după moartea trupească. Ceea ce omoară sufletul este păcatul, iar primejdia care-l ameninţă pe lumea cealaltă este iadul.

„Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe”, Sofian Boghiu www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE 115

„Timiditatea este alcătuită în mare parte din smerenie“

Un om poate ajunge timid din două motive: fie vede că nu poate să aibă acces la iubirea celorlalţi, fie iubirea lui nu este înţeleasă de ceilalţi. Departe de a fi doar o preocupare a psihologiei, care o încadrează uneori în domeniul patologicului, timiditatea ascunde, în ea, o bogăţie ce se cere descoperită şi valorificată. În cele ce urmează, protos.

Hrisostom Ciuciu, de la Mănăstirea Putna, ne-a propus o abordare ortodoxă a timidităţii din noi sau din ceilalţi.

-Prea Cuvioase Părinte, care sunt cauzele duhovniceşti şi sufleteşti ale timidităţii?

-Sfinţii Părinţi dau ca pricini ale oricăror patimi trei mari uriaşi, cum îi numesc ei: uitarea, neştiinţa şi trândăvirea. Eu cred că neştiinţa este cauza duhovnicească principală a timidităţii, necunoaşterea lucrurilor aşa cum le-a făcut Dumnezeu. E vorba de ignoranţa pe care o alegi din cauza faptului că nu te interesezi. În momentul în care nu ştii ce rol ai în lume, ce poziţie ai tu faţă de ceilalţi, ce poziţie ai tu în toată zidirea, de ce ai fost creat, ce poziţie are Dumnezeu, în primul rând faţă de tine, şi apoi ceilalţi, începi să-ţi creezi o lume a ta, care este falsă. Apoi, începi să te cunoşti pe tine în mod eronat. Şi timiditatea are ca bază această cunoaştere eronată, ca necunoaştere. ”Dumnezeu nu-ţi cere să faci lucrurile cât mai corect, ci cât de frumos poţi tu”.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

Nu ştii că Dumnezeu te-a creat din iubire, nu ştii că relaţia ta cu ceilalţi nu este de concurenţă, ci este una de frăţietate, nu ştii că rolul tău în zidirea cea văzută este de împărat, de cunună a creaţiei, nu ştii că valoarea sufletului tău este dată de suma celor bune, şi nu de diferenţa între cele bune şi cele rele, nu ştii că acel cuvânt pe care Mântuitorul i-a trimis pe farisei să-l aprofundeze, când le-a zis: „Mergeţi şi învăţaţi ce înseamnă cuvintele: Milă voiesc, iar nu jertfă” arată, de fapt, că ceea ce ţi se cere ţie nu este un rigorism judiciar, ci este un prisos care se înscrie în tărâmul frumosului. Dumnezeu nu cere de la tine să fii corect, să faci lucrurile cât mai corect, Dumnezeu cere de la tine să le faci cât mai frumos, cât de frumos poţi tu. „Tu vei avea întotdeauna plus în faţa valorii tale”.

Timidul nu cunoaşte că Dumnezeu nu-i cere să fie perfect, ci-i cere să fie cât de frumos poate el să fie. Dar el socoate că i se cere mai mult şi nu poate să dea sau consideră că nu este apreciat la adevărata lui calitate, drept care ajunge să creadă că nu are nici o calitate. Şi dacă ar avea, cu ce rost, pentru că nu e de folos la nimeni? Uită însă timidul că valoarea sufletului său este dată de suma celor bune, nu de diferenţa dintre cele rele şi cele bune.

Dacă tu ai o sută de păcate şi două virtuţi, valoarea sufletului tău este plus doi, nu minus nouăzeci şi opt. Ceea ce vede Dumnezeu la tine şi criteriul după care te judecă pe tine Dumnezeu sunt cele bune pe care le ai şi întotdeauna tu vei avea plus în faţa valorii tale.

-Părinte, timiditatea este asociată şi cu o lipsă a îndrăznelii, dar şi cu o mare sensibilitate. Cum poate creştinul orienta aceste însuşiri spre a lucra pentru mântuirea sufletului?

-Mântuirea este, de fapt, şederea veşnică în preajma lui Dumnezeu sau starea de maximă familiaritate cu Dumnezeu.

www.jurnalspiritual.eu

116

SPIRITUALITATE

comunica mai bine cu ceilalţi?

-În primul rând, i-aş învăţa că timiditatea este alcătuită în mare parte din smerenie, lucru deosebit de înalt în faţa lui Dumnezeu. În al doilea rând, le-aş recomanda să se aşeze în faţa lui Dumnezeu ca în faţa unui Tată Care îi iubeşte mai mult decât oricine. Nu e nevoie să zică nimic, ci doar să stea aşa, să-L asculte şi să-şi asculte inima, în duhul acesta, familial.

Ei, timizii, înţeleg mai bine decât oricine ce înseamnă o existenţă foarte personală şi ce ”-Lipsa de îndrăzneală e bună atunci când te înseamnă o relaţie foarte intimă. O astfel de păstrează în cuminţenie, în ascultare faţă de relaţie s-o caute cu Dumnezeu. Aceasta este, cel mai mare, în responsabilitate şi în lipsă de de fapt, şi rugăciunea. duritate şi de dorinţă de stăpânire faţă de cel Pe un timid l-aş îndruma să ceară de la mai mic. Dar, în momentul în care ai nevoie de Dumnezeu, cum zicea un Părinte: „Doamne, dă ceva fiinţial sufletului tău, atunci când un sens iubirii mele, cel de lângă tine sau cel subordonat ţie „Timizii să se aşeze în descătuşează iubirea aceasta pe are nevoie de tine, ca să-i susţii faţa lui Dumnezeu ca în care Tu ai pus-o în mine şi care problema în faţa celor mai mari, atunci faţa unui Tată iubitor“. eşti Tu, chipul Tău din mine, îndrăzneala este necesară, iar lipsa descătuşeaz-o ca să fie de folos acestei îndrăzneli poate să facă rău şi celorlalţi.

Fă-mă cumva să ţie, şi lui. fiu de folos celorlalţi, fă-mă Tu cumva, cum ştii „Timizii să se aşeze în faţa lui Dumnezeu ca în Tu, în ce fel ştii Tu, ori la vedere, ori nu, dar făfaţa unui Tată iubitor”. mă să fiu de folos celorlalţi”.

Sensibilitatea, în cea mai mare parte a ei, este -Prea Cuvioase Părinte, care sunt soluţiile bună. Limitele de la care ea devine rea sunt duhovniceşti ale aspectelor negative ale foarte îndepărtate, pentru că Dumnezeu a timidităţii? propus ca iubire desăvârşită – iubirea Părintele Stăniloae avea un cuvânt foarte vulnerabilă. El S-a arătat prima dată ca un frumos: „Iubirea singură este în stare să copil nou-născut, cea mai vulnerabilă fiinţă de vindece orice patimă“. I-am trimis, odată, o pe pământ, iar această vulnerabilitate a dus-o întrebare unui mare părinte: „Dacă este aşa chiar şi în anii maturităţii, până la jertfa pe cum a spus părintele Stăniloae, spune-mi, şi Cruce, S-a lăsat batjocorit şi pălmuit şi aşa mie, cum poate vindeca iubirea o patimă care mai departe. vine tocmai din deraierea iubirii?“. Şi am găsit Deci, iubirea, cu cât este mai autentică, cu atât răspunsul: iubirea se vindecă singură. Aceasta este mai vulnerabilă. Dar sensibilitatea are este şi soluţia timidităţii. În iubire, mai mult totuşi o limită. Nici unui părinte nu i-ar plăcea decât în orice altă virtute, este esenţial să ai să-şi vadă copilul falsificat şi prea vulnerabil, răbdare. Dacă ai răbdare, iubirea va vindeca lipsit de orice ocrotire. Sensibilitatea trebuie tot ce este urât în tine. să-i vină ca o podoabă a sufletului, să-l arate Să ne străduim, cu puterile care ne-au rămas, pe el aşa cum este, nu să-i denatureze să ne construim o relaţie viabilă cu ceilalţi, dar calităţile. mai ales cu Dumnezeu. Pentru că cel mai greu -Prea Cuvioase Părinte, ce le-aţi cuvânt pe care-l vom putea auzi din gura Sa recomanda credincioşilor timizi, pentru este: „Nu te cunosc pe tine“. a-şi armoniza viaţa interioară şi pentru a se integra mai bine în societate, pentru a www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE

Relaţia va birui întotdeauna, relaţia salvează lumea. Timizii nu îndrăznesc să se aventureze, să se angajeze într-o relaţie, pentru că ei au înţeles greşit regulile după care se formează aceasta. Viaţa aceasta pe care o văd ei este una, viaţa cea reală este alta. Problemele noastre sunt reale. Când eşti trist, ce te doare?

Capul, oare? Nu, inima te doare. Atunci nu mai căuta medicamente pentru cap, caută

117

medicamente pentru inimă. Or, inima are nevoie de iubire, iar iubirea are nevoie de onestitate şi de cel puţin două persoane reale, care să participe la ea.

Timizii, dacă stai să te uiţi la ei, sunt cei care parcă îi determină cel mai mult pe cei din jurul lor să ia măsuri. Cel care suferă de mânie sau este paranoic nu te poate îndemna să-l vindeci, aşa cum te îndeamnă indirect un timid. În cazul timizilor e strigătul mut cel mai puternic. Ştiţi de ce? Tocmai datorită acelei sensibilităţi care cheamă. Acea sensibilitate va atrage întotdeauna. Adânc pe adânc cheamă; timiditatea din el atrage timiditatea din mine.

Timizii sunt printre cei mai autentici oameni şi au o frumuseţe naturală, nefardată. Sincer, eu consider că cel care nu este atins deloc de timiditate, acela nu trăieşte, nu e viu.

Sursa: Lumina Ortodoxiei

Doamne, ce fiinţă este femeia!

Când spui mamă, spui un univers! Când spui femeie, spui viaţă! Când spui soţie, spui speranţă! Ea, femeia, mama, soţia, gospodina, umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea, văzduhul, cerul!

Doamne, ce fiinţă este femeia!

Acum, la începutul bătrâneţii mele, îmi pot desluşi ceea ce m-a fascinat din primăvara copilăriei! Cele două fiinţe unice pe pământ şi în cer: Maica Domnului şi mama care m-a Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

născut! Cele mai apropiate fiinţe fără de care n-aş fi fost şi n-aş fi primit ocrotirea sub sfântul Omofor.

De câte ori stăteam la masă şi mai întârziam în glume şi în zbenguieli, mama mi-o reteza scurt: Mâncaţi mai repede că Maica Domnului stă în genunchi! Îşi poate imagina oricine ce efect extraordinar au avut spusele mamei, pe un ton extrem de serios, care-mi face fiori şi acum, când scriu aceste rânduri. N-am mai auzit niciodată pe nimeni spunând. Cum adică, să stea Maica Domnului în genunchi atât timp cât noi mâncăm? De unde a auzit mama acest lucru?

N-am întrebat-o şi nici n-am aflat până acum.

S-ar putea să se mai spună aceste cuvinte în spaţiul nostru binecuvântat de Dumnezeu!

De atunci făceam parte din cele două case: a Maicii Domnului şi a vrednicei mele mame şi ori de câte ori vorbesc şi-mi aduc aminte de mama, gândul îmi zboară la toate femeile de la începutul lumii până azi! www.jurnalspiritual.eu

118

SPIRITUALITATE

Ce minune a mai la mama şi o vedeam cu câtă forţă lucrează o creat Dumnezeu! zi întreagă şi noaptea până a doua zi. N-am Femeia straşnică! A mai văzut o aşa fiinţă, şi de dragul ei o ajutam pus Dumnezeu atâta din răsputeri. Pentru mine, mama, soţia, plinătate şi atâta gospodina, este întreita minune printre noi, forţă în sinea ei, deşi oamenii. pare şi chiar este atât Şi, Doamne, de câte ori n-am umbrit întru de sensibilă şi chiar, întristare această întreită minune! Ori de câte se poate spune, ori am supărat pe mama mea cea scumpă, am extrem de fragilă. avut cumplite dureri în suflet şi acum simt ca Auzeam uneori şi atunci, ba, mai mult, cu cât trece timpul, spunându-se de către durerea creşte şi mai mult. Nu că aş fi unii bărbaţi că supărat-o peste măsură, dar mai ales că nu femeia nu trebuie atinsă nici cu un fulg, aşa i-am mulţumit niciodată că m-a născut, că trebuie să ne purtăm de delicat şi frumos. m-a crescut, m-a învăţat, m-a dus la biserică, Când eram student la Sibiu, profesorul meu m-a vegheat să nu mă frig pe sobă sau să cad Grigore Marcu, o celebritate în Studiul Noului în fântână.

Testament, când a intrat într-un magazin l-am Când mama a venit la Curtea de Argeş şi a auzit cât de frumos a salutat pe intrat pe uşa palatului, unde, în anul doamnele de acolo şi cât de suav „Ce minune a mai creat 1936, tata a stat de gardă când era în F e m e i a armată, mi-a povestit cum m-a le-a sărutat mâinile, spre D u m n e z e u ! surpriza mea – o mărturisesc – straşnică! ” pierdut într-o zi din ochi. Aveam 2 totală! ani! Strigând după mine disperată, a Nu m-am aşteptat să-mi văd pe cogemitea întâlnit-o pe moşica lui Cojoc, vecina noastră profesorul şi preotul să facă un gest pe care de casă, şi întrebând-o dacă m-a văzut cumva, nu-l mai văzusem. Deşi era cam potrivit de i-a spus: Tu, Ileană, Costică mergea pe cărare statură, l-am văzut cum creştea spre înalturi, spre fântână, fugi să nu păţească ceva. M-a mai ales că, tânăr fiind, l-am privit atent să găsit cu burta pe buduroiul fântânii, văd dacă nu cumva glumeşte. Era de maximă uitându-mă în apă, cum fac şi acum! M-a luat seriozitate! A crescut în ochii mei profesorul de cămăşuţă de pe spate în sus ca să nu mă exigent, dar au crescut şi acele doamne care sperii! Vai, mi-a spus mama, parcă s-a au primit cu drag, dar şi cu o obişnuită stare. întâmplat ieri. Am nişte emoţii grozave! Când Femeia este conştientă că este valoroasă chiar mi-a povestit, m-a cuprins un straşnic plâns dacă nu are timp s-o arate prea des. pe dinăuntru! Câtă grijă la o mamă şi că nu Este prea ocupată cu lucrurile serioase şi nu uită nimic! Niciun amănunt! Când spui mamă, glumeşte asupra rosturilor sale sădite de spui un univers! Când spui femeie, spui viaţă!

Dumnezeu: de mamă, de gospodină, de vatră Când spui soţie, spui speranţă! Ea, femeia, caldă în virtuţi şi vreri creştine, de vrednicii mama, soţia, gospodina, umple totul: casa, de fiecare zi care nu se văd şi de care, uneori, lucrarea, bucuria, fericirea, văzduhul, cerul! te cuprind, fără să vrei, unele amărăciuni, dacă Doamne, ce fiinţă este femeia! Dacă ar şti ea nu sunt recunoscute de cei din jur. însăşi cât este de valoroasă! Dar s-o lăsăm aşa, Mama, soţia, gospodina, întreita lucrare, şi mai bine să nu ştie pentru că în final ea este o osteneala fără margini, de nimeni ştiută, taină a lui Dumnezeu printre noi, oamenii. mereu împrospătată şi de la capăt, din nou Să nu fim barbari cu femeia pentru că este luată! De unde atâta forţă? Ai putea spune că viaţă şi cu ea ţine Dumnezeu! Să nu uităm! este de domeniul supranaturalului! Mă uitam Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE

Cum să îţi găsești sufletul pereche? Sfaturi ortodoxe pentru tinerii singuri

119

pregătit Domnul pentru tine, să te ajute, să te susţină, să-ţi fie aproape la bine şi la rău, la vremuri bune şi la vremuri grele, să te ocrotească şi să te împlinească stă toată puterea cu care a fost înzestrat/ă de către Tatăl Creator. Acea persoană este capabilă să-ţi aline suferinţa, să-ţi ofere iubirea desăvârşită prin care te face să munceşti cu spor, să câştigi războaie şi să găseşti întotdeauna soluţii pentru rezolvarea problemelor care te apasă. Ea este persoana de care ai nevoie în viaţă şi aceasta este Trăim într-o lume în care există foarte iubirea care te pune în valoare, te împlineşte, multe căi de comunicare, mijloace care te înalţă şi te face fericit. facilitează relaţiile interumane. Şi totuşi, Nu căuta iubirea înşelătoare! Cere-I certurile şi despărţirile sunt tot mai Domnului partenerul binecuvântat. frecvente.

Lasă-ţi viaţa în mâinile lui Dumnezeu. E În zilele noastre, foarte multe căsnicii se important să ai o credinţă solidă în puterea destramă, şi tot mai mulţi tineri singuri divină şi să-I ceri ceea ce ai nevoie. Ceea ce El aleargă să-şi găsească jumătatea. a pregătit special pentru tine. „Nu căuta iubirea Dar, în multe cazuri, eforturile lor Pentru că tu eşti fiul Lui şi te înşelătoare!

Cere-I sunt zadarnice. Dacă te numeri iubeşte nespus, pune la loc de Domnului partenerul printre cei care-şi caută sufletul cinste un suflet bun, un om binecuvântat.”. pereche, iar acesta întârzie să special alături de care să fii fericit apară, nu trebuie să cazi în deznădejde. E doar o viaţă întreagă. Cere şi ţi se va da. „Căutați și o chestiune de timp. Înseamnă că trebuie să veți găsi/ Bateți, și vi se va deschide. Căci înveţi lecţia răbdării şi a credinţei în cuvântul orişicine cere, capătă/ Cine caută, găsește/ Și şi iubirea de Dumnezeu. celui ce bate, i se deschide. / Cine este omul Iubirea este sentimentul cel mai pur şi mai acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o înălţător. Şi, totodată, cel mai greu de pâine, să-i dea o piatră?/ Sau, dacă-i cere un descoperit şi de menţinut, ulterior. Dacă încă pește, să-i dea un șarpe?/ Deci, dacă voi, cari nu ţi-ai găsit un iubit sau o iubită care să-ţi sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor împărtăşească sentimentele sale pure, e voștri, cu atât mai mult Tatăl vostru, care este momentul să meditezi puţin la ceea ce cauţi, la în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le ceea ce dai şi ce vrei să primeşti. Ca să câştigi cer!” (Matei 7:7-11) marea iubire trebuie, în primul rând, să ştii ce, Nu căuta iubirea cea înşelătoare. Nu te orienta unde şi cum să o cauţi. Desigur, există un după frumuseţea fizică, nu urmări partener de viaţă care ţi-a fost rânduit de posibilităţile financiare şi materiale. Caută Dumnezeu. Însă, lung e drumul care te duce acea smerenie, acel suflet curat de care ai spre el. Atât femeia cât şi bărbatul sunt creaţii nevoie. Aşteaptă cu răbdare ce e mai bun extraordinare ale Tatălui nostru Ceresc. De pentru tine şi ai să vezi că iubirea pe care aceea, prea sfinţii părinţi ne spun că în Dumnezeu a binecuvântat-o pentru tine va realitate nu există niciun grad de rudenie apărea în viaţa ta, în sufletul şi în mintea ta. Şi, între soţ şi soţie, cei doi fiind unul singur. odată cu ea, vei vedea cum se schimbă radical Aşadar, din punct de vedere religios, e traiul tău de zi cu zi. aproape impropriu spus că există jumătatea Sursa: jurnaluldeilfov.ro ta. În femeia sau în bărbatul pe care L-a Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

120

SPIRITUALITATE

Judecându-i pe ceilalţi, te judeci pe tine însuţi

Într-un oraş micuţ şi liniştit îşi trăia viaţa o femeie frumoasă şi credincioasă, însă, virtuţile erau umbrite de o mare patimă: judecarea aproapelui. Credinţa ei nu avea la temelie cuvintele Mântuitorului „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” şi, deşi citea Sfânta Scriptură, a trecut cu vederea această învăţătură. Într-o duminică, aşa cum obişnuia, se pregăteşte să meargă la sfânta biserică. Îmbrăcându-se cu cea mai frumoasă rochie pe care o deţinea, pentru că, în gândirea ei, nu se putea lăsa mai prejos decât vecina şi prietena ei alături de care stătea în biserică, iese din curtea casei sale, când, un om al străzii, nebunul cum îl numeau toţi, îi iese în cale.

Privindu-l cu dispreţ, îi zice: - Pieri din calea mea, nebunule, şi nu cumva să te apropii de mine pentru că mirosul tău îngrozitor îmi va pătrunde în rochie. Ar trebui să te apuci de lucru, nu să trăieşti din mila altora.

Replicându-i acestea, își vede de drumul ei. La scurt timp, se intâlneşte cu un om ameţit de alcoolul necruţător: - Doamne, ce om nevrednic. În loc să se roage, el se îneacă în băutură. Într-un final ajunge la biserică; după ce se închină la icoană, se îndreaptă spre locul ei, unde era aşteptată de către prietena sa.

www.jurnalspiritual.eu

Zâmbindu-i, îşi ocupă locul.

Pe la jumătatea slujbei, în biserică îşi face apariţia o tânără îmbrăcată sărăcăcios, dar cu un chip blând, precum al unui înger.

- Hm, uită-te şi la asta. Cum poate veni în sfânta biserică îmbrăcată aşa? Gândea, în sinea ei, femeia ce era un veritabil judecător al aproapelui.

Fiind un loc liber, lângă cele două vecine, fata săracă se aşează, smerită, lângă ele. Când strana cânta, aceasta, cu un glăscior ce abia se putea auzi, cânta după strană, dar, deşi nu cânta tare, nu scapă de judecata femeii de alături.

- Vai, cum cântă. Mai bine ar tăcea pentru a nu-i mai deranja şi pe alţii. Însă pe sărmana fată nimeni nu o mai auzea, în afară de Dumnezeu.

Ridicând ochii spre icoana Mântuitorului, după ce şi-a judecat din nou aproapele, femeia Îi zice: „Doamne, mi-ar plăcea să ştiu ce este în mintea şi în sufletul acestor oameni care îşi permit să vină îmbrăcaţi aşa în casa Ta sau preferă să Te părăsească”.

Restul zilei a trecut fără nici un eveniment major; în curând lumina zilei cedează locul întunericului nopţii. Razele jucăuşe ale lunii valsau pe suprafaţa pământului, ascunzându-se, uneori, după un nor trecător.

După ce citeşte câteva capitole din Sfânta Scriptură şi îşi zice rugăciunile, frumoasa femeie adoarme. Nu au trecut cinci minute când, o prezenţă luminoasă apare în cameră.

Deranjată de lumina necunoscută, femeia se trezeşte… un bărbat îmbrăcat în veşminte albe şi cu o sclipire stranie şi minunată în priviri, stătea în faţa ei. Femeia tresare.

- Cum ai intrat aici? Cine eşti ?

- Sunt îngerul tău păzitor. Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi poţi vedea ce gândesc şi simt ceilalţi oameni; vei fi surprinsă de ceea ce vei vedea. Învaţă această lecţie şi nu pierde esenţa ei!

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE

121

titlul de „om nevrednic”. Sufletul lui era cuprins de o tristeţe sfâşietoare, aceasta fiind principala cauză pentru care şi-a găsit refugiul în băutură. În mintea lui era prezentă soţia care, în urma unei boli necruţătoare, a murit, iar, din când în când, gândul se ridica la Dumnezeu, Căruia Îi zicea că-I încredinţează iubita sa soţie şi Îl ruga să îl ia şi pe el de pe acest pământ.

Femeia, cu lacrimi în ochi, îndurerată de ceea ce vede, se întoarce cu spatele, dorindu-şi să ajungă cât mai repede acasă, dar încă nu se Spunând acestea, îngerul dispare, lăsând în terminaseră întâlnirile. urma lui o mireasmă de mir divin.

Următoarea persoană care îi iese în cale este Orele au trecut greu pentru femeia nebunul, aşa cum era cunoscut. Urma să aibă nerăbdătoare să vadă sufletul oamenilor. parte de cea mai mare surpriză de până acum.

Odată cu ivirea zorilor, se îmbracă în grabă şi Privindu-i sufletul şi mintea, femeia se merge pe străduţele înguste, în speranţa că, în cutremură… în faţa ei era un sfânt al lui curând, va zări un om.

Dumnezeu pe care Acesta îl chemase să fie Prima persoană pe care o vede este fata nebun pentru El, nebun în fața lumii, dar drept smerită care, în urmă cu o zi, a stat alături de în faţa Lui. Ochii „nebunului” emanau ceva ea în biserică. Stătea la un colţ de stradă şi nelumesc, dar, totodată era atât de uman. vindea câteva mere culese cu mânuţele Cei doi se priveau fără a „- Nu pot să cred ceea ce ei în urmă cu două ore. Era o dimineaţă scoate vreun cuvânt. Primul văd. Cum am putut să mă destul de răcoroasă iar fata era care rupe tăcerea este sfântul. înşel atât de tare ?” îmbrăcată cu aceleaşi haine subţirele - Femeie, nu îţi mai întina pe care le purtase şi în urmă cu o zi. sufletul cu păcatul judecării - Ce coincidenţă… fie, să vedem ce suflet are aproapelui. Citeşti Scriptura, dar nu iei aminte această fată. la cuvintele „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine Privind spre ea, femeia rămâne surprinsă de însuţi”. Du-te în pace la casa ta şi renunţă la sufletul tinerei. Fata avea un suflet frumos acest păcat, iar atunci vei privi viaţa cu alţi precum un crin alb, cântând neîncetat lui ochi!

Dumnezeu, oprindu-se din când în când După aceste cuvinte, sfântul îşi reia pentru a-şi cere iertare că nu poate să-I cânte comportamentul de om nebun, lăsând-o mai frumos. De pe buzele fetei ieşeau nişte singură pe femeia ce rămâne împietrită şi cu flori superbe, precum nu sunt în această lume, privirea pierdută. O voce cunoscută o trezeşte flori născute din iubirea şi din sufletul ei pur; la realitate: aceste flori se ridicau spre Cer, purtând cu ele - Vecino, ce este cu tine? rugăciunile fierbinţi şi smerite ale tinerei cu - Eu... eu. chip angelic. „Mă mir că nu are nimic de zis la cât de - Nu pot să cred ceea ce văd. Cum am putut să mândră se ţine… este o prefăcută doar, mă înşel atât de tare ? iar acuma o face pe femeia smerită”, gândea Ruşinată de comportamentul pe care îl aşa-zisa prietenă. avusese timp îndelungat, femeia îşi întoarce Cu lacrimi în ochi, femeia îşi priveşte prietena privirea, alegând să parcurgă o străduţă şi, ştiindu-i gândul, afirmă: distinctă. La capătul străduţei, îl întâlneşte pe bărbatul ameţit de alcool, căruia îi atribuise Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

122

SPIRITUALITATE

- M-am înşelat în privinţa ta şi nu numai… i-am judecat pe mulţi oameni fără ca măcar să mă întreb ce este în sufletul lor, ce simt şi din ce cauză au comportamentul respectiv. În hohote de plâns, fuge în casă, închizând uşa cu zgomot. Căzând în genunchi, începe să se roage : - Doamne, am greşit mult judecându-mi aproapele. Vreau să-mi văd propriul suflet pentru a-mi ţine mereu gândul la faptele, la păcatele mele… În acel moment, aceeaşi siluetă luminoasă apare în camera pe care o îmbracă în lumină cerească. În mâini ţinea o oglindă şi, apropiindu-se de femeie, îi zice: - Aceasta este oglinda sufletului tău.

Priveşte-te! Sufletul îi era înnegrit de păcatul judecăţii, care, precum o umbră, acoperea sclipirea virtuţilor.

- Cât am păcătuit… ce am făcut cu sufletul meu? Iartă-mă pentru netrebnicia mea, Dumnezeule, iartă-mă pentru îndrăzneala de a -Ţi cere să văd sufletele celorlalţi… nu mai

vreau să le văd gândurile şi sufletele, vreau să-i iubesc, aşa cum ne-ai cerut Tu să-i iubim pe semenii noştri. Îngerul îi zâmbeşte duios: - Aşa să faci. De azi nu vei mai vedea ce simt sau gândesc ceilalţi, dar să nu uiţi ce ai văzut tu în sufletul tău! Având fărădelegile tale înaintea ta, vei vedea doar virtuţile celorlalţi oameni şi aşa vei ajunge să îi iubeşti, iar atunci pacea şi fericirea îţi vor acapara sufletul.

Judecarea celuilalt ne orbeşte, ne împiedică să vedem partea frumoasă din cel de lângă noi, determinându-ne să ne credem fără de prihană, iar inima noastră va deveni rece precum gheaţa, care, fără iubire nu se va putea topi.

Judecându-i pe ceilalţi, te judeci de fapt pe tine însuţi.

Sursa: Ortodoxia Tinerilor

A te cunoaşte pe tine însuţi, înseamnă a şti ce eşti, ce ai şi ce poţi „Cine s-a învrednicit a se vedea pe sine însuşi este mai bun decât cel ce s-a învrednicit a vedea îngeri”.

-Sfântul Isaac Sirul Noi pentru noi înşine suntem ca o carte în

www.jurnalspiritual.eu

care abia am citit câteva pagini. Suntem avizi să ştim cât mai multe despre ce ne înconjoară, dar nu ştim mare lucru despre noi.

Dictonul „Cunoaşte-te pe tine însuţi” are valoare pentru noi în momentul în care începem să ne cunoaştem, pentru că abia atunci îi descifrăm cu adevărat sensul.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE 123 mergi în viaţă, capeţi o siguranţă de sine mult mai mare, stii la ce să spui „Da” şi la ce să spui „Nu” şi poate cel mai important ŞTII CINE EŞTI! Această cunoaştere de sine ne va da putere interioară şi atunci ne vom putea obiectiva mai uşor în orice moment, vom putea înţelege dacă un lucru este bun sau mai puţin bun pentru noi şi vom reuşi să facem cele mai inspirate alegeri. De asemenea, vom învăţa să ne depăşim fricile, să ne motivăm acţiunile şi să ne bucurăm de cine suntem.

Omul care doreşte să se autocunoască, În aceste vremuri oamenii vor trebui să trebuie să vrea, să ştie şi totodată să şi poată înţeleagă că este nevoie ca să-şi pună întrebări menite a-i permite să afle principalul accent să fie pus pe ceea ce sunt, cine este, ce este, ce ştie, ce poate, pe cunoaşterea şi dezvoltarea propriei fiinţe. să–și recunoască sentimentele şi să facă Pentru că niciodată nu vor putea obţine diferenţa dintre ele, să ştie ceea ce simte şi de fericire, bucurie, succese, împlinire, bunăstare ce, să ştie ce a cauzat acele sentimente şi nu în pe termen lung. Vremurile deosebite pe care ultimul rând, ce trebuie să le trăim ne invită să fim, să devenim devină pentru a avea succes în „Ne cunoaştem prea puţin constienţi de ceea ce suntem noi cu viaţă, pentru a căpăta respectul şi de aceea ne valorificăm adevărat. Iar asta pentru a evita de sine şi respectul celorlaţi prea puţin.” situaţiile potenţiale de criză ce pot oameni. apărea în vieţile noastre şi pentru a Ne cunoaştem prea puţin şi de fructifica oportunităţile de succes ce aceea ne valorificăm prea puţin. Nimeni nu pot, de asemenea, apărea în vieţile noastre. poate face acest lucru în locul nostru, dar Criza sau oportunitatea, suferinţa sau putem fi ajutaţi să reuşim. Este aspectul cel fericirea, eşecul sau succesul mai delicat şi mai important al vieţii, acela al reprezintă doar alegerea. descoperirii de sine, să ştii cine eşti şi care Cunoaşterea de sine este hotărâtoare în viaţa este rolul tău de om în această viaţă. omului, fără ea devine dificilă, dacă nu chiar Ca şi fiinţe umane avem nevoie să ştim ce imposibilă o viaţă raţională, cunoaşterea de vrem de la viaţa noastră, încotro mergem şi sine nu este un act gratuit, dimpotrivă unde vrem să ajungem. Atunci când păşim însemnătatea sa este multiplă şi deosebită. haotic prin existenţă ajungem la un moment Prin intermediul ei omul dobândeşte dat să ne simţim inutili, nemulţumiti de noi şi conştiinţa de sine, indentitatea de sine, lipsiţi parcă de sens. Cine suntem noi cu respectul de sine. adevărat? Ce vrem de la viaţa noastră? Ce Cunoscându-mă pe mine, arăta Athanase Joja nevoi reale avem? Care sunt principalele „descopăr mecanismele ce guvernează emoţii care ne guvernează viaţa? Care din ele gândirea mea, devin conştient de natura lor, sunt pozitive, constructive şi care ne sunt îmi dau seama de necesitatea igienei dăunătoare? Ce vrem cu adevărat? Unde vrem intelectuale; aflu valorile care conduc viaţa să ajungem? Cine vrem să fim? Cum vrem să mea morală, intuiesc natura acestor valori şi ne trăim viața? Ce înseamnă a te cunoaşte pe raportul lor cu faptele şi acţiunile particulare; sine? Sunt întrebări destul de grele, dar în fine, eo ipso, ajung la crearea unei căi spre merită să medităm măcar un pic la acest adevăr – methodos – a unei căi universale subiecte. spre captarea adevărului moral, logic şi Dacă te cunoşti, stii ce vrei, stii care îţi sunt ştiinţific”. principiile şi valorile, stii pe ce drum vrei să Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

124

SPIRITUALITATE

Interpretat în diferite chipuri, imperativul „cunoaşte-te pe tine” este recunoscut ca o condiţie majoră a autorealizării omului şi totodată ca o maximă fundamentală a înţelepciunii în viaţă. Concepută de Hegel ca una din „cele trei trepte ale înălţării conştiinţei la raţiune, conştiinţa de sine este primul şi principalul rezultat al cunoaşterii de sine. La acest nivel omul devine conştient de existenţa sa, ca şi de rostul său în lume”.

Conştiinţa emoţională de sine este fundamentul pe care se bazează majoritatea celorlalte elemente ale inteligenţei emoţionale, este primul pas spre explorarea şi înţelegerea exterioară şi bineînţeles spre schimbare. Evident că ceea ce nu recunoaştem nu putem stăpâni. Conştiinţa emoţională de sine este crucială pentru reuşită indiferent care este rolul nostru. De ce? Pentru că dacă nu putem recunoaşte cum ne simţim, dacă nu putem să ne luăm „temperatura emoţională” riscăm să avem un comportament furios, meschin şi arţăgos, ceea ce îi va îndepărta pe ceilalţi de noi. În consecinţă aceştia ne părăsesc şi ne privesc într-o lumină foarte nefavorabilă. Astfel indiferent de rolul pe care îl jucăm – fie el de şef, potenţial partener sau angajat – şi indiferent cât de puternice sunt celelalte calităţi ale noastre, cunoştinţele pe care le posedăm şi aptitudinile pe care le-am dobândit, nu vom avea niciodată şansa de a le pune în valoare, dacă ceilalţi fug ca din puşcă atunci când văd că ne apropiem.

Conştiinţa de sine este un fundament esenţial al inteligenţei emoţionale deoarece nu putem schimba acele aspecte de care nu suntem conştienţi, iar conştiinţa de sine este primul pas în modificarea acelor comportamente proprii care sunt supărătoare. Pentru a face acest lucru, trebuie să fim conştienţi de ceea ce simţim şi de impactul pe care aceste sentimente îl au asupra altora. Astfel nu vom reuşi să putem construi relaţii esenţiale. Pe lângă aceasta fără conştiinţă de sine nu vom reuşi să remarcăm când simţim stresul, ne va www.jurnalspiritual.eu

slăbi capacitatea de empatie pe care o avem şi ne vom compromite capacitatea de a avea o comunicare verbală rezonabilă cu ceilalţi.

Daniel Goleman a spus că: „Îndemnul lui Socrate: «Cunoaşte-te pe tine însuţi» face referire tocmai la ceea ce este esenţial în inteligenţa emoţională: conştientizarea propriilor sentimente în momentul când ele apar. Emoţiile care clocotesc sub pragul conştientizării pot avea un impact puternic asupra felului în care percepem şi în care reacţionăm, chiar dacă nu avem habar că ele lucrează deja”. În şi prin cunoaşterea de sine omul stabileşte de asemenea, nu numai că el există, fiinţează într-un anumit context spaţio-temporal, dar că şi existenţa sa este dinstinctă, diferită de a celorlalţi semeni, are cu alte cuvinte o indentitate de sine. Însemnătatea determinării acestei dimensiuni a fiinţei umane este deosebită. „Omul - spune Eric Fromm – ar putea fi definit ca un animal capabil să spună «eu» şi conştient de el însuşi ca entitate separată”.

Dacă omul n-ar găsi în lumea exterioară ca şi în sine însuşi, mijlocul de a satisface această nevoie, el şi-ar pierde cumpătul şi ar încerca dramaticul sentiment al uniformizării sau masificării. Nevoia de a simţi propria indentitate ţine de însăşi condiţia umană.

Conştiinţa propriei indentităţi, a faptului că posezi însuşiri şi atribute ce nu permit confundarea ta cu o altă persoană, reprezintă o importantă valoare ce se adaugă Eului.

Aşadar, tocmai datorită acestei convingeri, oamenii fac tot ce le stă în putinţă pentru a se distinge unii de alţii, paralel cu preocuparea de a respecta cerinţele psihosociale ce asigură integrarea lor în diferite colectivităţi umane.

Cunoscându-se pe sine, în tot ce are bun sau rău, frumos sau urât, valoros sau nonvaloros, omul poate contribui implicit la o mai bună funcţionare a raporturilor interumane, ştiut fiind că pentru societate în general, este întotdeauna mai valoros omul care, autocunoscându-se, acţionează pentru automodelarea sa, decât acela care e lipsit sau aproape lipsit de un astfel de atribut cognitiv-comportamental.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE 125 Stancovici: „Căci, dacă omul nu se cunoaşte în ceeea ce este, nu ştie ce poate, dacă nu ştie ce poate, nu ştie ce vrea, dacă nu ştie ce vrea sau ce să vrea, nu ştie cum să facă, orice face, face prost, la întâmplare”. El are oarecum în mână viitorul, deoarece atunci când viaţa o cere, el se poate schimba la timp, înainte de a fi prea târziu, în raport cu anumite cerinţe de ordin moral şi social, evitând astfel eventualele greşeli şi rătăciri ce-i pot fi nefavorabile lui şi persoanelor asupra cărora este chemat să-şi exercite influenţa.

Sintetizând efectele benefice ale conştiinţei de Omul care se autocunoaşte şi deci este sine şi cu deosebire ale conştiinţei morale de conştient de virtuţile şi limitele sale va fi sine, I. Grigoraş consideră că ea îndeplineşte întotdeauna superior celui care ignoră sau următoarele atribute: tratează neglijent asemenea exigenţe - de voce interioară (glasul conştinţei) care ne cognitive, căci, a-ţi cunoaşte propria porunceşte ce să facem, sau ne opreşte de la ignoranţă – spunea filosoful antic chinez, săvârşirea unor acte; Lao – Tzi – iată partea cea mai bună a - de călăuză sigură care ne conduce în acord cunoaşterii. ,,Un astfel de om se va bucura cu valorile şi normele morale şi cu idealul permanent şi oriunde de respectul semenilor nostru de om şi personalitate; săi, care, oricât de puţin instruiţi „nu poţi să iubeşti cu - de judecător infailibil şi de ar fi, pot stabili cu relativă adevărat pe aproapele tău, neclintit care ne apreciază şi mustră, uşurinţă deosebirea dintre nici să te stăpâneşti, dacă ne justifică satisfacţia sau ne înţelept şi neînţelept, sau între blamează, ne trage la răspundere şi nu te cunoşti pe tine cel ce se autoevauează corect şi impută faptele noastre; cel ce încalcă această cerinţă însuţi”.

- de autocontrol care ne determină prin supra sau subevaluare.” să ne raportăm permanent linia Rostul şi valoarea actului noastră de mişcare şi orice manifestare a cunoaşterii de sine rezidă deci în sinelui la exigenţele moralităţii noastre; recunoaşterea adevărului, că de ea depinde în - de autocritică ce ne ajută să distingem binele mare măsură înţelepciunea omului. de răul faptelor şi manifestărilor noastre de În cunoaşterea de sine se află echilibrul conştiinţă pentru a dobândi noi condiţii de sufletesc ca şi convingerea omului că în eul desăvârşire morală. său se află tainele înfruntării şi depăşirii Înţelegerea acestui adevăr multiplu verificat inerentelor dificultăţi ale vieţii. O asemenea de practica relaţiilor interpersonale, l-a convingere îi sugerează poetului romantic determinat de exemplu pe gânditorul elveţian german Novalis cunoscute stihuri: „Fericit cel Fr. W. Foorster să afirme, cu deplină ce s-a făcut înţelept şi numai scormoneşte îndreptăţire, că „nu poţi să iubeşti cu adevărat lumea, / Şi poneşte de la el singur piatra pe aproapele tău, nici să te stăpâneşti, dacă nu înţelepciunii veşnice / Numai cel ce se judecă te cunoşti pe tine însuţi”. e cu adevărat iniţiat / El schimbă totul în viaţă Cercetându-se şi cunoscându-se pe sine, omul şi aur – trebuinţă numai are de elixiruri”. progresează, dobândeşte certitudini care pot Valoarea şi mai ales eficienţa cunoaşterii de rămâne străine celui ce nu se cunoaşte, nu ştie sine nu stau în teorie, în priceperea cu care ce ştie şi ce poate să facă pentru sine şi pentru omul contemplă lumea şi mai ales pe sine societate. Recunoaşterea corelaţiei dintre „a însuşi. şti”, „a face”, şi „a vrea” o aflăm şi de la Virgil Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

126

SPIRITUALITATE

Teoria a afirmat şi experienţa socială a confirmat, că forţa de autoinvestigare a omului stă în muncă, în acţiune, în modul în care se confruntă şi surmontează dificultăţile vieţii, când şi unde subiectul automodelator îşi verifică potenţialul său fizic şi intelectual, gradul de concordanţă dintre imaginea sa despre sine şi cea proiectată în conştiinţa altora asupra atitudinilor şi faptelor sale de viaţă.

Indiferent de formele sale de manifestare, ca şi de factorii de care e condiţionată, cunoaşterea de sine are un rol deosebit de mare în munca şi viaţa omului, deoarece contribuie la determinarea exactă a potenţialului fizic şi intelectual de acţiune, la prevenirea unor eventuale erori păgubitoare sau dezonorante, la asigurarea climatului formării şi consolidării raporturilor interpersonale, la alegerea celor mai sigure căi şi mijloace de dobândire a sucesului în viaţă, la facilitarea individului în viaţa socială.

Este adevărat că oamenii care se cunosc bine, în tot ceea ce au specific, sunt întotdeauna capabili de o viziune realistă asupra vieţii. Ei vor şti cât de mari sau de mici le sunt forţele de care dispun, ca şi genurile de activităţi la care şi pentru care se pot angaja.

Erica Guilane – Nachez consideră cunoaşterea de sine o călătorie pe parcursul căreia învăţăm magia care ne ajută să învingem frica, să sfidăm riscurile, să devenim regizorul propriului destin pentru a-l face mai bun. Vom învăţa că dacă nu ne place viaţa pe care o trăim o putem schimba. Vom învăţa să fim calmi şi totodată puternici – forţe liniştite – şi cum să dialogăm, să ne impunem, să reuşim. În decursul acestei călătorii, vom mai descoperi şi alte minunăţii – comori, aur, pietre preţioase, îngropate înnăuntrul nostru.

Această călătorie ne va învăţa cum să avem încredere în noi, să credem în viaţă şi în puterile noastre. www.jurnalspiritual.eu

Vom învăţa cum să profităm de cornul abundenţei pe care îl purtăm în interiorul nostru şi cum să scoatem din el tot ce ne trebuie, să găsim propriile noastre răspunsuri, să vedem limpede în interiorul nostru, să scoatem la lumină din noi tot ce înseamnă aptitudini, talente, atuuri, capacităţi. A nu te cunoaşte pe tine însuţi înseamnă să laşi toate aceste bogăţii să doarmă, dar noi nu trebuie să permitem nici măcar să le lăsăm să moţăie.

Lumea este a celor care sunt treji, care acţionează şi îşi extrag din ei înşişi propriile puteri. Exact ca şi cum ar extrage aur din adâncul unei mine.

Prin observaţie, cu o privire cât mai clară şi mai neinfluenţată de subiectivitate, avem şansa să devenim conştienți de propria persoană. Încercând să te analizezi cu obiectivitate, îţi poţi da seama cum trăieşti, cum doreşti să fii şi cum eşti cu adevărat. Poţi afla şi de la specialişti sau din teste de personalitate, dar dacă vrei cunoaştere autentică, este necesar să asculţi şi vocea interioară, indiferent cum îi spui – intuiţie, revelaţie, inspiraţie, etc.., aşadar o primă condiţie a valorii autocunoaşterii, ce decurge din natura sa dialectică, o constituie sinceritatea autochestionării.

Cuviosul Paisie Aghorîtul spunea despre cercetarea de sine că „este cea mai folositoare dintre toate cercetările. Cineva poate cerceta multe cărţi, dar dacă nu se supraveghează pe sine, toate cele citite sunt zadarnice”. În timp ce, dacă ia aminte la sine şi mai şi studiază puţin, se foloseşte foarte mult. Şi atunci purtarea lui devine fină în toate manifestarile. Altfel face greşeli mari şi nici nu-şi dă seama.

Acela care nu ştie cine este, nu trebuie să spere să cunoască ceva. Focul cunoaşterii trebuie mai întâi să se aprindă în voi, acolo trebuie să răsară soarele. Obscuritatea interioară vă va interzice să mai vedeţi ceva în altă parte. Cunoaşteţi-vă pe voi înşivă!

Toma Cristina Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE

127

Sunt o valoare inestimabilă pentru că sunt „lucrul mâinilor lui Dumnezeu”, nu alor mele!

și vom simți cum mocnește un dezgust fără de margini pentru orice relație. Ca să supraviețuim vom avea nevoie fie să schimbăm locul, fie relațiile, fie să ne retragem în imaginar sau în lecturi. Desigur o activitate creatoare poate fi o bună supapă pentru amândouă ascunsurile…

Apoi, umblarea în trecut ne ajută să ne asumăm responsabilitatea pentru „ale noastre” și ce minunat se „dezumflă” Această cufundare, această conștientizare și gravitatea a ceea ce ne-a îngrozit sau asumare prin acceptare a trecutului, a dezgustat… Pe măsură ce ne asumăm ale evenimentelor lui trecute, este, de fapt, o noastre și le oferim Domnului, împreună cu lucrare a pocăinței. Fără această asumare a acestea oferim și cele primite de la ai noștri… trăirilor refuzate, îngrămădite în Acum foarte important este că tot uitare pentru că nu sunt „Sunt valoros pentru că ce descoperim și ne asumăm să le „frumoase” sau sunt prea mă iubește…? Nu, nu! Sunt oferim Domnului, să le spovedim dureroase, pocăința, oricât de o valoare inestimabilă dacă sunt păcate pentru a avea „sinceră” ar fi, va cuprinde doar pentru că sunt «lucrul energia să ne iubim pe noi înșine frunzele și, eventual niște ramuri mâinilor lui Dumnezeu», și pe cei de lângă noi… ale faptelor și atitudinilor noastre nu alor mele”!

Da, nu credem că Dumnezeu ne înstrăinate de Dumnezeu. iubește, pentru că nu am avut Trunchiul lor și, mai ales, rădăcinile lor, sunt nicio experiență a iubirii necondiționate. acolo departe, în cele ce le-am învățat de la cei Pentru că am trăit doar condiționările pe care ce ne-au crescut sau au avut impact de model ni le ofereau cei ce, de fapt, ne iubesc și asupra noastră. Acolo am învățat că mânia nu necondiționat… Câți părinți n-am cunoscut la trebuie exprimată, că nu e frumos să te înfurii, poarta penitenciarelor, de exemplu, care, și toată energia furiei sau a mâniei s-a înainte să aibă un copil dincolo de gratii, îi deghizat în invidie. La altcineva în zâmbet spuneau acestuia: „dacă nu ești cuminte, nu te „drăguț” și supunere. La alții în snobism… Așa, mai iubesc…” ca apoi, acolo, să fie din iubire… scăpăm de sancțiunea de care ne temem dacă Apoi, nu credem că Dumnezeu ne iubește ne mâniem și trăim ceva ce credem că nu „se pentru că noi nu ne putem iubi cu cele vede” în afară… Numai că nu facem decât să ascunse ale noastre. Dacă vom crede și vom ne îngropăm „furiosul” în subconștient și să-l înțelege că păcatul nu e tot una cu noi, că este lăsăm să ne chinuie și să ne batjocorească o diferență ontologică între păcat și păcătos, dându-ne „fiori” de ce oribil și meschin e (și vom înțelege cu inima ce este iubirea și vom este) să fii invidios… Așa ne „exprimăm” furia crede în ea. Acum doar o gândim și o judecăm doar față de noi înşine până în momentele în după senzațiile de satisfacție transformate în care găsim pe cineva mai slab, sau pur și percepții de valoare… simplu „dăm pe de lături” demonstrându-le Sunt valoros pentru că mă iubește…? Nu, nu! celor din jur că se poartă inadmisibil… Tot Sunt o valoare inestimabilă pentru că sunt timpul vom putea depista acolo, undeva, un „lucrul mâinilor lui Dumnezeu”, nu alor mele! judecător lipsit de milă la adresa celor din jur

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

128

SPIRITUALITATE

Fac o mulțime de lucruri lipsite de valoare, sau rele, pentru că am învățat asta, pentru că firea căzută mă împinge la asta și eu nu știu, sau nu vreau să știu că Dumnezeu îmi dă putere să spun „nu” impulsului și aleg ca mai degrabă să-l neg, să-l „refulez” etc… Și cu cât ne vom ascunde mai abitir, cu atât bârna din

ochii noștri va fi mai mare și, prin ea, nevoia firească de vindecare și convertire la Adevăr, se va transforma în râvna de a-i vindeca pe ceilalți, de a-i schimba pe ei sau de a-i tolera pentru a ne satisface nevoia parazită de victimizare sau de justificare de sine…

Maica Siluana Vlad

Noi mai întâi vrem să schimbăm omul şi apoi să-l iubim

Acum câteva mii de ani un singur popor din lumea aceasta avea cunoştinţă de Dumnezeu, evreii erau singurii care se-nchinau Creatorului lumii, restul oamenilor se închinau zeilor şi idolilor. Poporul lui Israel era foarte conştient de asta şi avea de multe ori o atitudine superioară, luând de multe ori în derâdere pe cei care se-nchinau la o bucată de lemn, la o vacă sau la un idol din aur.

După venirea Mântuitorului Hristos pe pământ, o parte din evrei, cei care se băteau cu pumnul în piept că îl cunosc pe Dumnezeul adevărat, nu L-au recunoscut nici când a stat faţă în faţă cu ei, nici după ce a făcut atâtea minuni sau după ce le-a vorbit aşa cum nu a mai făcut-o nimeni de când e lumea. Cei pe care i-a scos Domnul din sclavia egiptenilor, pe care i-a trecut Marea Roşie, cei pe care i-a hrănit Domnul 40 de ani în deşert cu mană din cer şi cu apă din piatră, cei cărora le vorbea Dumnezeu faţă către faţă, nu L-au cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, nu L-au primit cu bucurie www.jurnalspiritual.eu

ci cu sângele a 14000 de prunci omorâţi de Irod.

Mândria cu care se afişau în faţa lumii, aceea de a fi unicii care cunosc adevărul, unicii care se-nchină la Dumnezeu adevărat, le-a jucat cea mai mare festă. Acest popor, unicul în lume care-l slăvea pe Domnul în fiecare zi în templu, nu l-a cunoscut pe Dumnezeu întrupat, care a crescut sub ochii lor în braţele Mariei.

După Înălţarea la cer a Mântuitorului Hristos, paradoxal, cei care nu l-au recunoscut pe Dumnezeu Cel în Treime Slăvit, în Tatăl în Fiul şi în Duhul Sfânt sunt chiar evreii, care astăzi încă îl mai aşteaptă pe Mesia. Cei de care evreii râdeau acum ceva timp, astăzi sunt creştini şi-l recunosc pe Dumnezeu ca şi Creatorul lumii iar pe Hristos Domnul ca şi Mântuitor. Sfântul Apostol Pavel explica mai clar lucrurile: „Nu tot Israelul a dobândit ceea ce căuta; ci cei aleşi au dobândit, iar ceilalţi s-au împietrit, precum este scris: «Dumnezeu le-a dat duh de amorţire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să nu audă până în ziua de azi»”. Iar David zice: «Facă-se masa lor cursă şi laţ şi sminteală şi răsplătire lor! Întunece-se ochii lor ca să nu vadă şi spinarea lor încovoaie-o pentru totdeauna!» Deci, întreb: S-a poticnit, oare, ca să cadă? Nicidecum! Şi prin căderea lor, neamurilor le-a venit mântuirea, ca Israel să-şi întărâte râvna faţă de ele. Dar dacă greşeala lor a fost bogăţie lumii şi micşorarea lor bogăţie neamurilor, cu cât mai mult întreg numărul lor!” (Romani 11, 7-12).

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE

129

un păgân. Îi vom atrage pe ceilalţi la Dumnezeu când vor vedea în faptele noastre iubire, când vor observa în viaţa noastră ceva aparte, ceva diferit, ceva ce nu se găseşte în lume, o perspectivă care ocoleşte profanul şi ţinteşte veşnicia.

Noi avem multe prejudecăţi şi prin asta îi depărtăm pe cei de lângă Dumnezeu. E ca şi cum un om beat căzut într-o groapă ţi-ar cere ajutorul iar tu vii şi-i spui: „o să te ajut să ieşi Una dintre cele mai mari ispite ale noastre din groapă când te laşi de băut”, şi treci mai este judecarea aproapelui, şi acum nu mă departe. Noi am vrea că acel om beat să-şi refer doar la judecarea catolicilor, ceară iertare de la noi că s-a îmbătat, să protestanţilor sau a păgânilor ci la judecarea recunoască că a greşit, să mărturisească ca e celor chiar de lângă noi. un păcat ceea ce a făcut, şi abia apoi să-i Cei care merg de ceva vreme la biserică şi au oferim ajutorul. dobândit oarecare cunoştinţe Mai pe scurt: noi mai întâi judecăm încep să-şi susţină punctul de „Nu mai încercaţi să-i omul şi apoi încercăm să arătăm vedere în anumite discuţii. schimbaţi pe cei de lângă dragoste faţă de el. Noi mai întâi Aşa se face că de multe ori ne voi, ci iubiţi-i cu toată vrem să schimbăm omul şi apoi să-l trezim spunând celorlalţi, care nu inima! Nu mai corectaţi pe iubim. Şi uite aşa ajungem la situaţii prea merg la biserică: cei din jurul vostru ci în care nici nu concepem să vorbim - că dacă fumează se vor duce în arătaţi-le dragoste şi cu cineva care se droghează, cu un iad; înţelegere faţă de beţiv sau cu persoane pe care noi le - că dacă nu merg la biserică neputințele şi greşelile lor”. considerăm păcătoase. duminica nu se vor mântui; Mare păcat săvârşim! Nu mai - că dacă nu se spovedesc şi nu se încercaţi să-i schimbaţi pe cei de -mpărtăşesc n-o să le fie bine; lângă voi, ci iubiţi-i cu toată inima! Nu mai - că dacă nu-şi fac cruce la masă sunt păgâni; corectaţi pe cei din jurul vostru ci - că e mare păcat să mânânci carne în zi de arătaţi-le dragoste şi înţelegere faţă de post, şi tot aşa. neputințele şi greşelile lor.

Ce părere credeţi că îşi face un om care nu ştie Nu-i mai judecaţi deloc, nu mai faceţi calcule, prea multe despre Dumnezeu, despre nu mai încercaţi să faceţi adepţi pe care să-i Biserică, despre Iisus Hristos, despre Sfintele aduceţi la Biserică ci arătaţi-le dragoste şi vor taine, când i se trânteşte în faţă o astfel de veni ei mult mai repede decât ne închipuim. Şi afirmaţie, cum sunt cele de mai sus? Vă spun noi suntem ca evreii, ne mândrim că avem eu: „o atitudine de dispreţ şi revoltă”. credinţa adevărată şi judecăm pe toţi şi pe Nu trebuie să le prezentăm Biserica şi relaţia toate. cu Dumnezeu ca un set de reguli ce trebuie La judecata de apoi o să avem parte şi de învăţate şi aplicate. Nu putem noi să ne dăm surprize! Primiţi pe fiecare om aşa cum e, cu părerea cine se mântuieşte şi cine nu. Nu acceptaţi-l aşa cum e şi cum gândeşte! putem noi să spunem niciodată că Dumnezeu îl ajută mai mult pe un creştin decât îl ajută pe Sursa: Lumina Ortodoxiei

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

130

SPIRITUALITATE

Povestire cu tâlc: „Cu ce măsură veţi măsura cu aceeaşi vi se va măsura” - Ba eu doar un… degetar!

- Iar eu un butoi! În dimineața petrecerii, pe drumul care urcă spre castel se putea vedea un straniu alai. Unii împingeau din răsputeri butoaie mari sau gâfâiau cărând vedre mari pline cu apă. Alții, luându-și în râs tovarășii de drum, duceau pe tăvi carafe mici sau ulcele cu apă.

Alaiul intră astfel în curtea castelului. Fiecare goli apa adusă în puțul castelului, lăsând într-un ungher vasul în care o adusese, îndreptându-se apoi plin de bucurie înspre sala unde avea să aibă loc ospățul.

Sătucul de la poalele castelului fu trezit în zori Fripturi și vinuri, dansuri și cântece se de glasul crainicului castelanului, care dădea înlănțuiau, fără încetare, până când, spre citire în piață unei vestiri. seară, stăpânul castelului le aduse tuturora - Preaiubitul nostru stăpân îi cheamă pe mulțumire cu vorbe meșteșugite și „Dați și vi se va toți bunii și credincioșii săi supuși să ia se retrase în odăile sale. da… căci cu ce parte la petrecerea prilejuită de - Și darul făgăduit? Mormăiră unii, măsură veți sărbătoarea zilei sale de naștere. supărați și dezamăgiți. măsura, cu Pentru fiecare se va pregăti un dar.

Alții vădeau, dimpotrivă, o bucurie aceeași vi se va Stăpânul cere însă la rându-i tuturora să deplină. „Stăpânul nostru ne-a măsura”.

-i dea o mână de ajutor: să binevoiască dăruit cea mai minunată aceia care vor veni la petrecere să aducă petrecere!” acolo niște apă ca să umplem puțul castelului, Înainte de a pleca, fiecare trecu să-și ia înapoi de acum secat… vasul în care adusese apa. Atunci izbucniră Crainicul reluă de mai multe ori vestirea, apoi strigăte ce iute se transformară într-o întoarse spatele mulțimii și, însoțit de gărzi, o rumoare, care cuprindea și exclamații de porni spre castel. bucurie și urlete de mânie. În sat se răspândiră de îndată diverse zvonuri.

Vasele fuseseră umplute până la gură cu bani - Vai, tot tiran a rămas! Are destule slugi ca să de aur! poată să-i umple puțul… eu voi duce o ulcică - Ah, dacă aș fi adus mai multă apă... de apă: să-i ajungă! „Dați și vi se va da… căci cu ce măsură veți - Ba nu, el a fost mereu bun și milostiv! De măsura, cu aceeași vi se va măsura”. aceea eu voi duce un butoiaș!

Sursa: romaniadiaspora.ro

www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE

”Iubirea este vinul care veseleşte inima omului”

Iubirea, ca poruncă, este cea mai înaltă dintre porunci, şi ca virtute, este cea mai înaltă dintre virtuţi. Iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni îl duce pe om în fiinţa lui Dumnezeu. E o modalitate de a intra, prin iubire, omul în fiinţa lui Dumnezeu şi Dumnezeu în fiinţa omului.

Părintele Arsenie Boca, Dumnezeu să-l odihnească, avea un cuvânt care a rămas de la el şi în scris, şi anume că: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”. Asta vrea să spună că nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, chiar cel mai mare dintre sfinţi, atât de mult cât iubeşte Dumnezeu pe cel mai mare păcătos.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune undeva că nu faptul că omul a fost păcătos L-a adus pe Dumnezeu să Se facă om, ca să-l mântuiască pe om, ci el zice că Fiul lui Dumnezeu S-ar fi întrupat şi în condiţia că omul n-ar fi păcătuit.

Pentru că ceea ce L-a făcut pe Dumnezeu să Se facă om este iubirea lui Dumnezeu faţă de om.

Iubirea L-a făcut pe Dumnezeu să Se unească cu omul ca să-l ridice pe om până acolo unde e firea omenească ridicată în persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat. Aceasta înseamnă că

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

131

Dumnezeu a ales calea aceasta de a Se apropia de om, ca să-i dea posibilitate omului să se apropie de Dumnezeu. „Dumnezeu pe pământ S-a pogorât şi omul la cer s-a suit” se afirmă în slujbele de la Naşterea Mântuitorului. „Dumnezeu pe pământ S-a pogorât – prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu – şi omul la cer s-a suit” prin Înălţarea Fiului lui Dumnezeu. Şi aceasta nu numai pentru Domnul Hristos e real, ci pentru toţi credincioşii care în procesul de mântuire trebuie să se unească cu Domnul Hristos şi să aibă calea aceea pe care a mers Domul Hristos, Domnul Hristos făcându-şi cale cu fiecare dintre noi către cer. În întâia Epistolă sobornicească a Sfântului Evanghelist Ioan se spune de două ori că Dumnezeu este iubire. Dacă Dumnezeu este iubire, numai în măsura în care şi omul este iubire, acesta din urmă se poate asemăna cu Dumnezeu. Dacă nu este iubire, omul nu se poate asemăna cu Dumnezeu, Care este iubire.

Ne cere Domnul Hristos să ne iubim. Păi dacă ne-am iubi cu adevărat, dacă ne-am revărsa iubirea unii faţă de alţii s-ar lumina lumea aceasta cu lumina iubirii noastre. Tatăl Cel din ceruri trimite ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, răsare Soarele peste cei buni şi peste cei răi. Noi răsărim soarele iubirii peste toţi oamenii?

- Vă rugăm să ne spuneţi ceva despre ce înseamnă „a iubi”.

- Toată lumea ştie ce înseamnă „a iubi”, pentru că ştii când iubeşti şi când nu iubeşti. Eu sunt dintr-un sat din care este şi Lucreţia Ciobanu.

Lucreţia Ciobanu, cântăreaţă de muzică populară, are între altele şi o cântare în care se cuprind şi următoarele cuvinte: „Pe la poarta cui mi-i drag Treabă n-am, şi tot îmi fac.

Pe la care mi-i urât, Am treabă şi nu mă duc”.

www.jurnalspiritual.eu

132

SPIRITUALITATE

dinlăuntru” – aşa cum îi vine, aşa se manifestă.

Ori în privinţa împlinirii poruncilor noi trebuie să avem în vedere o rânduială, şi dacă avem în vedere rânduiala, atunci ne putem şi disciplina prin poruncă. Porunca are rost să ne disciplineze, să ne ducă către Dumnezeu, să ne ducă în faţa lui Dumnezeu, să ne apropie de Dumnezeu, şi în măsura în care ne apropiem de Dumnezeu ne şi asemănăm cu Dumnezeu.

Dacă iubeşti pe cineva, îl primeşti cu defecte cu tot, şi dacă nu-l iubeşti, nici calităţile lui nu contează pentru tine.

Când iubeşti pe cineva, adaugi ceea ce-i Dacă ştii lucrul acesta, ştii ce înseamnă să lipseşte şi înlături ceea ce e rău adăugat la iubeşti, ştii ce înseamnă să nu iubeşti. fiinţa lui. În general părinţii sunt iubitori faţă Însă, în lămurirea acestei chestiuni şi în de copii aşa cum sunt copiii şi caută să apară completare, aş putea spune că „a copiii în lumina cea mai bună iubi” înseamnă a împropria, a „A iubi pe cineva ca pe posibilă, chiar şi atunci când au aduce pe cel iubit în tine însuţi, a tine însuţi înseamnă nu pete, chiar şi atunci când au nu-l lăsa în afară de tine, a-l purta numai a-l sprijini, a-i da răutăţi. Asta o face iubirea, aşa-i în tine. ceva, ci însemnă şi a căuta rostul iubirii.

Asta înseamnă să iubeşti – să porţi promovarea lui, a căuta A iubi pe cineva ca pe tine însuţi în tine, să poţi spune persoanei înaintarea lui, a căuta înseamnă nu numai a-l sprijini, a-i iubite: „Nu eşti numai în afară de odihna lui, să fie odihnit da ceva, ci însemnă şi a căuta mine, ci eşti în mine, şi mai ales în prin existenţa ta: «În jurul promovarea lui, a căuta înaintarea mine”.

Fiecare lucrăm cu tău să poţi să-i fericeşti pe lui, a căuta odihna lui, să fie capacitatea noastră şi trebuie să toţi»”. odihnit prin existenţa ta: „În jurul veghem asupra iubirii, pentru ca tău să poţi să-i fericeşti pe toţi”. iubirea să fie cum o vrea Iubeşti atunci când primeşti pe Dumnezeu, după poruncă, şi să determine alte cineva în suflet, când ţi-l împropriezi, când îi iubiri din partea celor care răspund iubirii faci loc în inima ta. Aceasta înseamnă să-l noastre. Există o emulaţie în iubire, există o iubeşti. Câtă vreme îl ţii în afară de tine, câtă angajare în iubire. Domnul Hristos l-a întrebat vreme îl ţii departe de tine, câtă vreme îl pe Sfântul Apostol Petru: „Mă iubeşti tu mai respingi sau îl împingi pe cineva, câtă vreme îl mult decât aceştia?” (Ioan 21, 15). Deci marginalizezi pe cineva, câtă vreme îl ocoleşti, Domnul Hristos vrea chiar o emulaţie în nu-l iubeşti. Când îl iubeşti, îl primeşti, îl faci iubire, să iubim cât putem noi mai mult, ca să-i al tău. Face parte din lumea ta de gând, face putem ajuta mai mult pe oameni. parte din inima ta, intră în cuprinsul fiinţei Adevărul este că noi, la măsurile la care tale, intră în componenţa ta, face parte din suntem, în general nu suntem nici iubitori nici tine însuţi. Atunci îl iubeşti. Părintele Serafim urâtori. Stăm cumva la cota zero, adică între îmi zicea: „Copile, eu mă bucur de succesele iubire şi ură. Poate înclinaţi mai mult spre tale cum mă bucur de succesele mele”. E un iubire, dar în orice caz nu la măsurile la care lucru extraordinar! Prin urmare, Părintele ni se cere să avem iubirea faţă de oameni. În Serafim nu avea nici o urmă de nemulţumire general oamenii se manifestă spontan, adică când realizam ceva, poate chiar mai bine decât cum le vine, după o expresie din părţile de Dânsul. unde sunt eu, din satul meu: „cum le ţâpă www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE

De ce? Pentru că avea bunătate şi iubire faţă de mine. În măsura în care omul progresează în iubire, îi determină şi pe alţii să se angajeze la aceeaşi lucrare, formând astfel un şuvoi de iubire. Aceasta depinde de măsura în care oamenii sunt preocupaţi de lucruri de felul acesta, pentru că dacă nu eşti preocupat, iubirea rămâne o calitate şi atâta tot.

Părintele Serafim, Dumnezeu să-l odihnească, mi-a spus odată cu ocazia unei spovedanii un cuvânt scurt, şi anume un cuvânt de ordine: „Să te depăşeşti şi să te dăruieşti”. Nu mi-a dat nici o explicaţie şi m-am gândit eu singur că ar fi vorba despre depăşirea prin credinţă şi dăruirea prin iubire.

Putem să ne silim să iubim pe Dumnezeu şi pe oameni cât putem noi mai mult şi atunci suntem pe calea cea bună, suntem în cuprinsul fericirii, ştim să ne coborâm la cel la care trebuie să ne coborâm şi ştim să-l ridicăm pe cel pe care trebuie să-l ridicăm.

Cum se poate face aceasta o ştie numai cel ce iubeşte.

Este important de ştiut că un om cu iubire este întotdeauna şi cuviincios şi politicos. Să nu uităm niciodată de om, de omul de lângă noi, mai ales de omul de lângă noi, pentru că omul de lângă noi este pus anume ca prin el să ne înmulţim iubirea. Se spune în Pateric – Sfântul Antonie cel Mare are cuvântul acesta – că: „De la aproapele vine şi viaţa şi

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

133

moartea. Că dacă folosim pe aproapele, pe fratele, pe Dumnezeu dobândim şi dacă greşim fratelui, lui Hristos greşim”; iar Cuviosul Ioan Colov spunea că: „Nimeni nu clădeşte o casă de la acoperiş în jos, ci de la temelie în sus”. Şi întrebat fiind ce înseamnă acest cuvânt a zis: „Temelia este aproapele, ca pe el mai întâi să-l folosesc, pentru că de el atârnă toate poruncile lui Hristos”. Deci îndreptarea noastră, înaintarea noastră, depăşirea de noi înşine este în măsura în care relaţiile noastre cu cei din jurul nostru, cu cei apropiaţi ai noştri, sunt bune.

Desăvârşirea creştină în esenţă constă în două lucruri: în iubire şi smerenie. Sfântul Isaac Sirul spune că: „Desăvârşirea este o prăpastie de smerenie”, o smerenie nesfârşită, iar Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Coloseni zice: „Înveşmântaţi-vă cu iubire care este legătura desăvârşirii” (Coloseni 3, 14).

Este secetă de iubire în lumea întreagă, este secetă de iubire în viaţa noastră personală, este secetă de iubire în viaţa noastră de obşte, pentru că n-am ajuns să trecem de patimi.

Este multă hărţuială, este multă zdroabă în sufletele noastre, pentru că ne hărţuiesc şi ne zdrobesc patimile.

Iubirea trebuie salvată, trebuie să fie mântuită, ca orice lucru pe care omul îl poate întrebuinţa în bine sau în rău, pentru că „ce faci te şi face”, iar Sfântul Marcu Ascetul zice că: „Dacă nu faci binele pe care îl ştii, n-are rost să cunoşti alt bine” ca să-l faci pe acela.

Creştinismul a accentuat iubirea, a pus-o în valoare, a scos-o în evidenţă. Creştinismul are rostul de a salva iubirea, de a o direcţiona, de a face din iubirea pătimaşă – iubire virtuoasă, iubire adevărată.

Cu cât suntem mai cuprinzători în iubire cu atât suntem mai cuprinzători în fericire. Şi dacă nu iubim, atunci nu suntem binecuvântaţi cu fericirea care izvorăşte din iubire. Iubirea este fericire. Fericirea adevărată izvorăşte din iubire.

www.jurnalspiritual.eu

134

SPIRITUALITATE

toţi îi iubeşte la fel şi-L iubeşte pe Dumnezeu mai presus de orice. După fire are iubire acela care are iubirea cum o au părinţii faţă de copii, copiii faţă de părinţi, fraţii între ei. Iar iubirea împotriva firii au cei care unesc patima cu iubirea şi îi iubesc numai pe aceia care le prilejuiesc împlinirea patimilor.

Să vă spun povestea cu „Epitalamul”. Am fost la Iaşi şi am ţinut o cuvântare, şi cineva din sală m-a întrebat: Părinte, cum să mă manifest dacă iubesc pe cineva? Mi-am adus aminte de o poezie scrisă de Zorica Laţcu, intitulată „Te Spune Sfântul Isaac Sirul în al 72-lea cuvânt al port în mine”, şi ca răspuns la întrebarea: lui că: „Iubirea este pomul vieţii” şi, mai spune „Cum poate să-şi manifeste cineva iubirea faţă ceva minunat, zice că: „Iubirea este vinul care de persoana iubită”, am răspuns cu poezia „Te veseleşte inima omului”. Noi pomenim port în mine”. cuvintele acestea de fiecare dată când spunem După ce am spus poezia aceasta, la scurtă Psalmul 103 şi zicem despre vin că: „veseleşte vreme, primesc un alt bilet pe care scria: inima omului”, că Dumnezeu a făcut pâinea Părinte, ne-aţi spus o poezie de dragoste! (Vă care întăreşte inima omului, puteţi închipui, un călugăr untdelemnul care-i luminează faţa şi „ S f â n t u l M a x i m spune o poezie de dragoste! Îi vinul care veseleşte inima omului. Şi Mărturisitorul spune că şi stă bine, nu? Eu n-am ne gândim la vinul adevărat. Dar dragostea este de trei categorisit-o ca pe o poezie de Sfântul Isaac Sirul spune că vinul care feluri: „Dragoste după dragoste şi de aceea am spus-o. veseleşte inima omului este dragostea poruncă, dragoste după Da’ acuma şi după ce ştiu că-i lui Dumnezeu şi dragostea omului fire şi dragoste împotriva de dragoste tot o spun). Vă rog faţă de aproapele. Şi spune Sfântul firii”. să ne mai spuneţi vreo două.

Isaac Sirul că din vinul acesta care Credeau că eu mai ştiu. Da’ veseleşte inima omului, din dragostea aceasta, n-am mai ştiut. Şi am zis: Dragă, îmi pare rău, au băut desfrânaţii şi s-au ruşinat, au băut da’ nu mai ştiu. După aceea m-am dus acasă şi păcătoşii şi au uitat calea rătăcirii lor, au băut mi-am prins mintea cu studenţii şi-am învăţat beţivii şi-au început să postească, au băut două poezii de dragoste. Şi când m-am dus din bogaţii şi-au dorit sărăcia, au băut săracii şi nou la Iaşi le-am spus: V-am rămas dator de s-au îmbogăţit de nădejde, au băut cei simpli, rândul trecut cu nişte poezii de dragoste. Aţi cei neînvăţaţi şi au devenit înţelepţi. Aşa ceva spus că să vă mai spun vreo două, v-am spus face iubirea. una rându’ trecut, acuma vă spun trei. Prima a Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că fost cea pe care v-am spus-o şi rândul trecut, dragostea este de trei feluri: „Dragoste după „Te port în mine”, apoi „Somnoroase păsărele” poruncă, dragoste după fire şi dragoste şi „Epitalam”. împotriva firii”. După poruncă are iubire cel Să salvăm şi să înmulţim iubirea! care ascultă de porunca lui Dumnezeu şi pe

”Veniți de luați bucurie”, Părintele Teofil Părăian

www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE

135

Tu nu ştii că Dumnezeu vede ceea ce faci? Sfaturi pentru părinți

Copilul la o vârstă fragedă percepe totul prin simţămintele sale. Pe măsură ce creşte, e nevoie să se dezvolte întru el voinţa. Cum la o fragedă vârstă omul trăieşte în primul rând atras de simţurile şi dorinţele sale, mintea lui nefiind coaptă încă, nu trebuie să-l împovărăm pe copil atât de mult cu o mulţime de învăţături şi demonstraţii logice.

Educaţia în familie începe cu obişnuirea copilului cu ascultarea. Cu cât mai devreme copilul este atras să împlinească cele indicate de părinţi, cu atât mai uşor va fi cu educaţia lui de mai târziu. La început, educaţia se rezumă la interdicţii: nu fă aceasta, iată ai făcut aceasta şi nu e bine… însă copilul creşte şi e nevoie să-i prezentăm ceva pozitiv, să-l învăţăm, să-l educăm. Aici începe greul. Ca să-i insufli copilului un comportament adecvat nu sunt de ajuns întotdeauna doar cuvintele.

De obicei, aici ne ciocnim de încăpăţânarea copilului de a se supune, de o oarecare „opoziţie” din partea sa. Pentru a depăşi această stare, părinţii trebuie să recurgă uneori şi la metode ceva mai dure.

Există două moduri de a acţiona eficient: unii părinţi folosesc pedeapsa, în timp ce alţii recurg la mijloace religioase de acţiune, pedeapsa fizică desigur devenind uneori necesară; dar dacă aceasta este folosită

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

adeseori ca un mijloc predominant în educaţie, ea va conduce la efecte contrare. În primul rând, copilul este pus să împlinească ceva de nevoie, constrâns, şi nu învaţă să facă cele de trebuinţă sub un imbold lăuntric. În al doilea rând, dacă pedeapsa devine prea deasă, aceasta îl face pe copil răutăcios, retras, suspicios şi poate să lase trăsături adânci în caracterul lui. Cea mai reuşită metodă de acţiune este educaţia religioasă.

Părinţii aproape că nu au nevoie să recurgă la pedepse corporale atunci când ei îi insuflă copilului nu propria lor dreptate, ci ceea ce cere Domnul Dumnezeu. Mama credincioasă îl învaţă pe copil astfel: „Nu face aceasta — lui Dumnezeu nu-I place… Aceasta nu se poate.

Dumnezeu nu vrea să faci una ca asta” ori: „Dacă vei face aceasta, îl superi pe Dumnezeu.” Şi dacă copilul a avut de suferit pentru neascultarea lui (a căzut ori s-a ars), atunci mama îi spune. „Uite, vezi, e vina ta, că nu ai ascultat de Dumnezeu.”

Treptat, pas cu pas, părinţii pot să-i insufle copilului simţământul prezenţei lui Dumnezeu. Dacă copilul începe să facă în taină ceva care nu se cuvine, atunci trebuie să i se spună: „Tu nu ştii că Dumnezeu vede ceea ce faci aici când eu nu sunt?” — şi i se arată copilului icoana din colţ. Când un copil, dorind să fure bomboane din bufet, întoarce mai întâi icoana cu faţa la perete „pentru ca Dumnezeu să nu-l vadă”, mama trebuie să-i explice acestuia că Dumnezeu se află pretutindeni şi vede tot. Nu doar cele oprite trebuie insuflate în numele lui Dumnezeu. Mai important e ca, în lucrurile pozitive, micuţul va trebui să se întemeieze pe autoritatea dumnezeiască. E nevoie să i se explice copilului că îi ajută Dumnezeu în toate cele bune, că principala cale pentru primirea ajutorului lui Dumnezeu este rugăciunea.

www.jurnalspiritual.eu

136

SPIRITUALITATE

Copiii se confruntă cu două grupuri de oameni: cu cei ai casei şi cu ceilalţi – colegi de şcoală, vecini ori mai simplu cu „strada”. Se întâmplă foarte adesea ca familia să dea copilului un bun exemplu, în vreme ce colegii săi, vecinii şi copiii de pe stradă să-l influenţeze cu lucruri rele.

Iar părinţii doresc atunci să-i interzică copilului orice legătură cu cei din jur. Însă aceasta ar crea o ruptură artificială a copilului cu cei din jur şi l-ar lipsi pe el de pregătirea necesară pentru viaţă. Mai mult, „părinţii râvnitori” uită că cel mai important lucru pentru creştin este să înveţe să iubească pe toţi oamenii, căci aceştia sunt făpturi ale lui Dumnezeu. Pe de altă parte, este „negativ” - din punctul de vedere al părinţilor faptul că doar în clasă copilul poate învăţa „dreptarul” prieteniei care să nu fie dăunătoare şi care să-l apere mai mult. Pentru că familia să aibă o influenţă hotărâtoare asupra copilului sunt necesare atât supravegherea lui neîntreruptă din partea părinţilor, cât şi bunul exemplu personal. Iată calităţile pe care trebuie să le aibă părinţii pentru a-i putea da o educaţie aleasă: — dragoste către copil; — o relaţie corectă cu el; — urmărirea acţiunilor lui — „cum învaţă şi cum procedează el”. Înţelegând aceste uriaşe responsabilităţi, părinţii conştientizează tot mai mult datoria faţă de copiii lor.

Este plăcut să observi cum o familie tânără încearcă să dea copilului un bun exemplu şi cum începe ea însăşi să aibă legături mai strânse şi să se ocupe de autoeducaţie. Se pare că nu doar părinţii îşi cresc copiii, ci şi copiii

au o influenţă binecuvântată asupra părinţilor lor. Este de dorit ca ambii părinţi să fie credincioşi şi să aparţină Bisericii Ortodoxe. În cazul în care e vorba de o căsătorie mixtă (un ortodox cu o neortodoxă ori invers) este foarte important să se ajungă la o înţelegere (de preferinţă înainte de căsătorie), ca [pruncii] să fie botezaţi în Biserica Ortodoxă şi să fie crescuţi în duh ortodox. Diferenţele de păreri la părinţi în chestiunea credinţei şi mai cu seamă disputele asupra chestiunilor principiale în prezenţa copiilor creează o ruptură în sufletele acestora şi pot chiar să-i vatăme. Din păcate, în viaţa de zi cu zi, copilul creşte foarte adesea într-o familie în care numai unul dintre părinţi este credincios. În aceste situaţii doar toleranţa reciprocă şi dragostea îl vor învăţa pe copil ca pe viitor să aibă răbdare şi dragoste către oamenii care nu împărtăşesc aceleaşi convingeri. În prezenţa copiilor, în nici un caz părinţii nu trebuie să se critice unul pe celălalt ori să se înjosească; în cele din urmă se va ajunge ca autoritatea ambilor părinţi să nu mai existe. În general, părinţii ar trebui să fie foarte atenţi în convorbirile cu copiii. Unii cred că cei mici nu înţeleg chiar totul. Copilul însă, chiar dacă nu înţelege cu mintea, dintr-un instinct lăuntric cuprinde acea convorbire, ceea ce îi oferă un impuls gândurilor sale rele. În acest chip se poate vătăma sufletul copilului ori se naşte din partea lui o serie de întrebări la care cu greu se poate răspunde. Este mai bine să nu se discute anumite teme cu copiii, să evităm să râdem de cineva de faţă cu ei, să nu ne arătăm nerespectuoşi către acel lucru care pentru copil este sfânt. De pildă, să nu-i criticăm pe profesori, pe preoţi etc. „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine — a spus Hristos – mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării” (Mt. 18, 6).

”Când şi cum începem să-i vorbim copilului despre Dumnezeu”, Editura De Suflet, Bucureşti, 2011 www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE

137

Sensul cuvintelor ne modelează însușirile sufletului!

Poate că în epoca persoanelor, faptelor și simțămintelor informației și a sufletești. Fără aceste cuvinte atent alese, shortcut-urilor, totul ar căpăta un înțeles superficial, strict convențiile de limbaj materialist. S-ar pierde esența mesajului și am internautic par ceva rămâne doar cu forma. De aceea, Tradiția absolut necesar, în Bisericii abundă de cuvinte care redau fidel timp ce atenția realitatea plenară a lumii, împletind în ele dedicată alegerii sensul natural cu cel spiritual. cuvintelor cade într-un De aceea, noi ortodocșii o numim Fecioară pe plan secundar.

Maica Domnului iar nu virgină precum o Păcat că ignorăm sau numește occidentul desacralizat. Termenul chiar disprețuim „virgo” este unul cu înțeles carnal, căci trimite delicatețea nuanțelor de care este capabilă în primul rând cu gândul la trup şi prea puţin limba română, cea despre care poetul Grigore la suflet.

Vieru versuiește că „În al limbilor tezaur / Pe când fecioară este un cuvânt care te duce Pururea o să rămână / Limba doinelor de cu gândul nu numai la o stare de integritate aur / Limba noastră cea română”. trupească ci în primul rând la integritatea Și limba română nu este bogată de la sine, ci sufletească, a lipsei de orice gând rău. De pentru că este izvorâtă din inima aceea noi creștinii ne păstrăm poporului român, inima care este „Toate aceste cuvinte fecioria până la căsătorie, nu doar ortodoxia. Și datorită ortodoxiei, aparte au o importanță virginitatea, căci putem fi foarte putem să exprimăm lucrurile capitală pentru viața bine virgini cu inima plină de pofta dumnezeieşti atât de clar și de noastră duhovnicească străină. luminos față de cele lumești. facem aceste eforturi pentru că ele redau Și Astfel, când luăm în discuție sensurile profunde ale duhovnicești pentru a întemeia o persoana umană, vorbim de persoanelor, faptelor și familie, și deci pentru a fi zămislire și nu de fecundare, simțămintelor sufletești. permanent o familie, nu un cuplu. vorbim de prunc și nu de produs Fără aceste cuvinte atent Pentru că un cuplu pot forma și de concepție, vorbim de chipul alese, totul ar căpăta un doi amorezi aprinși de patima oamenilor şi nu de faţa lor, vorbim înțeles superficial, strict desfrânării, dar o familie o de adormirea unei persoane dragi materialist”. formează doar un bărbat și o și nu despre decesul acesteia. femeie în fața altarului și a Iar când aducem aminte de tainele societății.

Bisericii, vorbim de împărtăşirea cu Sfintele De asemenea, așa cum spuneam mai sus, noi Taine şi nu de administrarea lor, vorbim de creștinii nu ne cerem scuze unii față de alții ci participarea la Sfântul Maslu și nu de asistarea ne cerem iertare. Scuzele le cerem pentru la el, vorbim despre dezlegarea păcatelor și nu greșeli infime, fără de voie, cum ar fi călcatul despre ștergerea viciilor. din neatenție peste piciorul cuiva sau trântitul Și în fine, când învățăm despre simțămintele unei uși din grabă. Însă când vine vorba de sufletești nu vorbim despre realizări ci despre greșelile care provin din patimile și lipsa împliniri, nu vorbim despre tristețe ci despre noastră de iubire, ne cerem iertare. deznădejde, nu vorbim despre a ne cere scuze Nu ne cerem scuze cuiva pentru că l-am ci despre a ne cere iertare. mințit, că l-am înjurat sau că l-am dezamăgit ci Toate aceste cuvinte aparte au o importanță ne cerem iertare căci prin acest cuvânt ne capitală pentru viața noastră duhovnicească arătăm chiar smerirea noastră și profunda pentru că ele redau sensurile profunde ale părere de rău, pe măsura greșelii săvârșite.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

138

SPIRITUALITATE

Copilul trebuie să înţeleagă că fără ajutorul lui Dumnezeu nu poate realiza nimic. Astfel, copilul trebuie să fie învăţat să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate câte are: pentru sănătate, pentru hrană, pentru împliniri, pentru lucrurile pe care el le primeşte. Tot astfel este nevoie să fie învăţat să se roage pentru părinţii săi.

O mare importanţă în educaţia copiilor este conştientizarea conceptului de Dumnezeu ca Tată Ceresc Care ne iubeşte şi Se îngrijeşte de noi. Când, de pildă, copilul rămâne acasă singur ori printre străini, atunci mama să îl linişteşte: „Nu eşti singur. Dumnezeu este cu tine. El te apără mereu”. Trebuie să se povestească copilului despre îngerul păzitor care îl însoţeşte, care ocroteşte şi astfel, treptat, copilul este învăţat să nu se mai teamă de întuneric şi de singurătate. Nu mai puţin important pentru copil este să-i insuflăm dragostea de Dumnezeu — Izvorul tuturor bunătăţilor. Pentru ca aceste învăţături să nu fie doar lucruri abstracte, e nevoie ca, împreună cu părinţii, copilul să trăiască o viaţă îmbisericită. E nevoie ca el să participe la Sfânta Liturghie, la biserică, să sărute icoanele, să aprindă lumânări înaintea

www.jurnalspiritual.eu

icoanelor, să vadă reprezentări din Sfânta Scriptură şi ilustraţii sfinte, să participe la rugăciunea de acasă împreună cu ceilalţi, să bea agheasmă pe stomacul gol şi să se împărtăşească regulat. Acestea îl disciplinează pe copil, obişnuindu-l să urmeze anumite dreptare. Astfel, voia lui începe să se supună voii lui Dumnezeu. Copilul trebuie să vadă că viaţa Bisericii nu este doar o obligaţie exterioară pentru părinţi, ci un lucru profund, care le aduce bucurie — şi atunci el chiar va fi atras de aceasta; va fi bucuros să se trezească dimineaţa în ziua împărtăşirii, va fi atras să se închine la icoane, va avea aplecare să înveţe rugăciuni. Se înţelege de la sine că, pe măsură ce copilul creşte, părinţii trebuie să înlocuiască cele din afară cu întărirea supunerii lăuntrice către Dumnezeu. Aceasta trebuie să se manifeste prin dreptate, smerenie, blândeţe, nerăutate, iubire de nevoinţă, perseverenţă, iertarea jignirilor aduse etc. Dacă la acestea adăugăm în familia creştină şi obişnuinţa respectării principalelor zile de post şi a praznicelor – atunci pentru copil vor fi create condiţii favorabile, care pot să îndepărteze orice pedeapsă corporală.

Dacă comparăm această metodă de educaţie cu metoda pedepsei corporale ţinând cont de valorile acestei lumi, atunci vom vedea cât de des acolo se folosesc ţipetele, bătăile, plictisitoarele şi lungile cicăleli, care nu disciplinează nici simţurile, nici voinţa copilului şi care, pe de altă parte, îngăduie neînfrânata voie proprie şi trivialitatea.

Toate acestea doar rănesc copilul. În aceasta constă diferenţa de abordare în educaţie; observăm copii din diferite familii care atât de rar se aseamănă unul cu celălalt, căci unii sunt drăguţi, încrezători, sensibili la toate cele bune şi compătimitori, iar alţii sunt ursuzi, neîncrezători, cruzi şi neînfrânaţi în dorinţele lor.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SPIRITUALITATE

139

afectivă cu oamenii de lângă noi. Însăși Scriptura ne stă mărturie, cu zeci de încredințări că Dumnezeu ne vorbește despre bucuria veșnică, nicidecum despre distracția fără sfârșit. Și realitatea este că limbajul bisericesc, pe care mulți creștini decreștinați îl blamează ca fiind unul arhaic, demodat, nu este unul depășit de vremuri ci singurul care stă deasupra tuturor vremurilor. Pentru că acest limbaj izvorăște din relația cu Dumnezeul cel Veșnic și exprimă finețuri duhovnicești pe care cei groși la obraz și „tari de cerbice” sunt incapabili să le simtă și să le perceapă, tot așa Cel mai adesea, educaţia lumească exterioară cum radiourile defecte sau învechite nu pot lipseşte pe copil chiar de cele mai prinde frecvențele înalte. scumpe şi înalte calităţi omeneşti. ”Și realitatea este că Însăși simpla pronunțare a Ori chiar mai rău – atunci când limbajul bisericesc, pe care cuvintelor tipice limbajului liturgic educaţia religioasă este pur mulți creștini decreștinați au putere sfințitoare, tot așa cum exterioară, bazată pe lungi şi îl blamează ca fiind unul și cuvintele vulgare au puterea de plicticoase învăţături morale, arhaic, demodat, nu este a ne ispiti și murdări sufletele, „evlavioşii părinţi” pot să-l unul depășit de vremuri ci chiar și atunci când le reproducem înstrăineze pe copil de biserică. În singurul care stă deasupra în scop didactic sau informativ. orice metodă de educaţie, dar mai tuturor vremurilor. Pentru De aceea, cu cât stăruim mai mult cu seamă în cea religioasă, cea mai că acest limbaj izvorăște în limbajul secularizat, cu atât mai mare influenţă o au nu doar din relația cu Dumnezeul mult sufletul nostru va secătui, se cuvintele ori pedepsele, ci cel Veșnic și exprimă va înăspri și în final se va exemplul p e r s o n a l . finețuri duhovnicești pe obrăznici. Și din contră, atunci Comportamentul celor apropiaţi care cei groși la obraz și când ne vom deprinde cu folosirea este cel care acţionează în fiecare „tari de cerbice” sunt cuvintelor duhovnicești, cu atât zi şi în fiecare ceas asupra incapabili să le simtă și să vom fi și noi mai delicați, mai sufletului copilului. La fel, noi le perceapă, tot așa cum atenți și mai profunzi față de toți, creștinii nu ne distrăm ci ne radiourile defecte sau față de toate. bucurăm pentru că distracția este învechite nu pot prinde o stare de exaltare, o euforie care frecvențele înalte.” se naște dintr-o atmosferă de agitație, gălăgioasă, tipică cluburilor și anturajelor în care circulă vorban vânt și gluma vulgară. Pe când bucuria este o stare care vine din comuniunea sinceră și Sursa: Ortodoxia Tinerilor

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

140

SOCIAL

Familia și rolul ei în protecția copilului Familia este Familia există ca o structură relativ recunoscută ca cel independentă în sistemul social, dar în acelaşi mai puternic agent timp ea răspunde presiunilor de tip social, socializator în economic, religios şi ale mediului dezvoltarea cultural-educaţional. Această presiune este copiilor, mai ales în evidentă dacă luăm în consideraţie perioada copilăriei schimbările produse de-a lungul timpului în mici. În primii ani ai stilurile de creştere a copiilor (a fi permisivi d e z v o l t ă r i i sau autoritari, a apela la disciplinarea drastică copilului, familia este esenţială pentru sau, dimpotrivă, recomandarea alimentaţiei dezvoltarea psihică a copilului şi este o sursă naturale sau artificiale). Multe din aceste primară de dragoste şi afecţiune. schimbări au fost reflectate în sfaturile date Familia este cea care trebuie să împlinească părinţilor de către experţii societăţii, fie ei aproape toate nevoile de creştere şi pedagogi, medici sau psihologi. În plus faţă de dezvoltare, atât fiziologice, cât şi psihologice răspunsul către influenţele exterioare, familia ale copilului. În familie, copiii câştigă şi funcţionează ca o reţea de relaţii în diadă dezvoltă aproape toate achiziţiile (motorii, (mamă-copil, tată-copil, mamă-tată, cognitive, afective), motiv pentru care copil-copil). Aceste relaţii sunt, la rândul lor, evaluarea contribuţiei sau dinamice şi în permanentă influenţei familiei în dezvoltarea „Este sigur faptul că schimbare, în funcţie de creşterea şi copilului faţă de alţi factori, cum familia reprezintă un dezvoltarea copiilor, dar şi de esenţial în maturizarea părinţilor în rolurile ar fi cei genetici şi sociali, este factor creşterea, dezvoltarea şi parentale. Natura influenţei, în dificil de decelat.

Familia nucleară sau conjugală, educarea copilului.” aceste relaţii, nu poate fi considerată caracteri stică societăţii ca operând doar într-o singură moderne, este, comparativ cu direcţie sau pe un singur plan, copiii familia extinsă, redusă numeric la partenerii şi părinţii sunt influenţaţi de apartenenţa la de cuplu şi copiii lor încă necăsătoriţi (proprii familie, aici însă influenţa majoră se exercită sau adoptaţi); este o structură democratică asupra copiilor. bazată pe egalitate, consens şi participare În consecinţă, ei sunt principalii beneficiari ai crescândă a copiilor (Iolanda Mitrofan, N. relaţiilor pozitive, dar şi principalii Mitrofan, 1991, p. 89). dezavantajaţi în contextul relaţiilor tensionate Familia extinsă este familia care cuprinde, pe sau conflictuale, pentru că ei sunt cei a căror lângă părinţi şi copii, şi familia de origine a dinamică este mai accentuată, schimbările unuia sau altuia dintre părinţi. Familia inerente dezvoltării la care sunt expuși sunt nucleară, la rândul ei, este o structură mai frecvente şi de mai mare amplitudine. dinamică, la care nu numai compoziţia ei se Natura influenţei familiei asupra dezvoltării poate schimba prin adăugarea sau pierderea copiilor este complexă, motiv pentru care unor membri, dar şi în sensul că familia îşi cercetările nu pot izola anumite caracteristici schimbă răspunsul la presiunile atât externe, specifice ale părinţilor şi determină precis cât şi interne. efectele acestora în planul dezvoltării anumitor caracteristici specifice la copii.

Extras din Mitrofan, Iolanda, Nicolae Mitrofan, (1991), „Familia de la A…la Z”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SOCIAL

Vorba dulce mult aduce!

141

Vorba dulce mult -Te rog frumos… aduce! Vorbă bună -Fii amabil… mult adună! Toată -Mi-ar plăcea… lumea a auzit cel -Ai putea, te rog, să… puţin o dată în viaţă Ce se întâmplă când nu aplicăm aceste aceste proverbe. Dar proverbe şi deschidem subiecte care ne dor, la oare câte persoane nervi, când suntem irascibili sau când am cunosc şi aplică ajuns la capătul răbdării? semnificaţia lor?

Dezavantaje: Ni se întâmplă adesea, -în loc să asculte mesajul nostru, acasă, la serviciu, în societate, să relaţionăm interlocutorul are tendinţa de a se apăra, cu oameni cu care nu comunicăm aşa cum nejustifica sau contraataca; am dori, care nu înţeleg întocmai cele spuse - comunicarea este îngreunată; de noi. Această incapacitate de comunicare - totul se transformă într-un monolog pentru duce la frustrări, dezamăgiri şi creează uneori că discuţia degenerează în ceartă şi niciunul sentimentul de neputinţă. De aici nu-l ascultă pe celălalt; „Când te deranjează ceva, până la a ne răsti, a ridica tonul - orice ar spune celălalt avem său a folosi cuvinte mai dure, nu e e bine să deschizi subiectul tendinţa să interpretăm greşit şi înainte ca ultima picătură să reacţionăm şi mai aiurea; decât un pas.

Cei care au avut parte de un să umple paharul...”

- se iau decizii care se regretă anume tip de educaţie reuşesc să ulterior; nu cadă în acest „păcat“ folosind diferite - se strică relaţii bune de la lucruri minore. modalităţi prin care să îşi exprime Avantajele aplicării acestor proverbe: nemulţumirea, dezacordul sau chiar să - comunicarea devine eficientă; controleze discuţia. Ce se întâmplă cu -eşti ascultat cu adevărat şi cu atenţie; „ceilalţi”? Ei bine, ceilalţi ajung să spună -mesajul tău este mai bine transmis; cuvinte pe care le regretă ulterior, ajung să îşi - poţi chiar să-i schimbi starea celuilalt, din canalizeze întreaga frustrare sub formă de negativă în pozitivă; agresivitate verbală, de multe ori direcţionată -câ şt i gi re sp e ct u l şi a dmi ra ţ i a către persoane apropiate, care nu sunt interlocutorului; implicate neapărat în mod direct în - dai dovadă de calm, înţelepciune, diplomaţie, evenimentele la care se face referire în tact; discuţie.

- pe termen lung se consolidează o relaţie de Cu trecerea timpului ajungem să calitate; experimentăm și să înțelegem concepte ca: - te simţi mult mai bine şi mai puternic pentru -Ce ţie nu-ţi place altuia nu face. că nu ai căzut în capcana de a răspunde cu rău.

-Când primeşti o palmă, întoarce şi celălalt Când te deranjează ceva, e bine să deschizi obraz. subiectul înainte ca ultima picătură să umple -Cel mai deştept cedează! paharul, pentru că dacă aştepţi până în ultima -Vorba dulce mult aduce! clipă, vei crea o ceartă de proporţii.

-Vorba bună mult adună!

Exprimarea, tonul vocii, gesturile, -Un om inteligent are argumente, nu se ceartă, irascibilitatea acumulată, toate vor sublinia nu ţipă şi nu sare la bătaie. faptul că ai ajuns la capătul răbdării. E ca şi -Un om puternic îşi înţelege şi controlează cum ai strânge un sac de frustrări şi emoţiile, nu se lasă dominat de ele. nemulţumiri, iar când sacul s-a umplut, îl Cuvinte simple care fac minuni: apuci bine şi-i dai cu el în cap celuilalt.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

142

SOCIAL

Iar celălalt o să reacţioneze ceva de genul: „De unde ai astea??? Când le-ai strâns???”

Astfel ajungi să foloseşti expresii ca: „mereu faci aşa…”, „m-am săturat…”, „nu mai suport…”, „gata…”. Aceste discuţii rareori ajută pe termen scurt.

Pe termen lung, e posibil, după calmarea spiritelor, ca mesajul să fie înţeles de către celălalt şi acesta să ia măsuri şi să fie totul ok.

Dar mai bine încerci să faci tot ce ţine de tine să aplanezi un conflict şi să nu-l laşi să „explodeze” în te miri ce.

Atunci când foloseşti comunicarea violentă, când ridici tonul… celălalt nici nu te mai aude. Şi-a astupat deja urechile, este un mecanism de apărare. Probabil că încercând să spună ceva va ridica vocea să te acopere pe tine. Aşa ajung oamenii să ţipe unii la alţii când se ceartă. * Nu aruncaţi cu acuze şi jigniri.

Exersaţi comunicarea nonviolentă.

Exemplu: atunci când tu faci asta, eu mă simt… Poţi, te rog, să…? Mulţumesc! * Nu aştepta o schimbare imediată!

De cele mai multe ori când aducem la cunoştinţa celuilalt că face ceva ce ne deranjează, avem pretenţia că el să fie de acord cu noi, să ia măsuri imediat şi din acel minut să-şi schimbe comportamentul după dorinţa noastră.

Ce trebuie să ştii este că e nevoie de timp ca celălalt să proceseze, să asimileze şi să-şi

www.jurnalspiritual.eu

modifice comportamentul după ce a primit informaţia. În timp, s-ar putea să trebuiască să-i mai reaminteşti ce te nemulţumeşte, altfel va crede că ţi-a trecut şi e totul ok, prin urmare nu mai trebuie să facă vreo modificare.

Este posibil ca în urma asimilării şi procesării feedback-ului tău, celălalt să nu fie de acord şi să nu simtă şi să nu dorească să-şi modifice comportamentul după placul şi dorinţa ta. Caz în care va trebui să cântăreşti şi să analizezi dacă este ceva peste care poţi trece sau nu, dacă vrei şi poţi să te adaptezi.

Nimeni nu trebuie obligat să se schimbe dacă nu simte şi nu vrea asta. Oricum este o iluzie să crezi că poţi schimba pe cineva. O persoană se schimbă doar dacă şi când vrea ea!

Celălalt se poate schimba în urma feedback-ului tău, pentru că vrea să înveţe şi să se adapteze astfel încât relaţia să meargă bine şi foarte bine.

Când vorbeşti frumos cu interlocutorul tău, chiar dacă este vorba despre ceva ce te nemulţumeşte, dai dovadă de respect, de calm, de siguranţă de sine, de om echilibrat.

Vei fi mult mai bine ascultat dacă comunici nonviolent.

Alegerea vă aparţine întotdeauna!

Brîndușa Dediu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SOCIAL

143

Povestea curcubeului Cu mult timp în urmă, la începutul timpurilor, culorile lumii s-au certat.

Fiecare dintre ele pretindea că era cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai importantă, cea mai folositoare, cea mai iubită.

Verdele spuse: „Uitați-vă la iarbă, frunze şi copaci. În mod evident vedeți şi voi că sunt cea mai importantă culoare. Sunt culoarea vieții şi a speranţei. Uitaţi-vă în jur şi o să vedeţi că sunt peste tot”.

Albastrul l-a întrerupt şi exclamă: „Gândiţi-vă la cer şi la mare. Apa stă la baza vieţii şi fără mine nu ar exista cerul albastru.

Fără mine nu ar exista nimic!”

Galbenul râse: „Eu sunt luminos şi cald, iar tu eşti atât de serios. De fiecare dată când te uiţi la o narcisă galbenă sau la o floarea-soarelui zâmbeşti. Soarele, luna şi stelele sunt galbene, frumuseţea mea este atât de evidentă încât oricine mă vede rămâne uimit”.

Portocaliul începu să se laude: „Eu sunt culoarea mâncărurilor sănătoase ce dau putere. Morcovul, portocala şi dovleacul au multe vitamine. Şi atunci cănd portocaliul umple cerul, la răsărit sau la apus, frumuseţea mea este atât de evidentă încât toţi cei ce mă văd se opresc să mă privească cu admiraţie şi uimire”.

Ei bine, Roșul începu să strige: „Eu sunt conducătorul întregii vieţi. Sângele este roşu şi sângele înseamnă viaţă. Eu sunt culoarea pasiunii şi a iubirii”.

Violetul se ridică în picioare şi era foarte înalt. El vorbi dând foarte multă importanţă spuselor sale: „Eu sunt culoarea imperială şi a regilor. Oamenii puternici întotdeauna m-au

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

ales pe mine deoarece eu sunt culoarea puterii şi a înţelepciunii”.

La sfârşit, cu o voce joasă şi timidă, Indigoul spuse: „Cu greu mă observaţi, însă deşi sunt tăcut, fără mine nu aţi fi nimic.

Aveţi nevoie de mine pentru echilibru şi contrast şi pentru linişte interioară”.

Argumentările au continuat, fiecare culoare în parte lăudându-se, ridicându-se în slăvi şi certându-se. Fiecare în parte considera că este perfecţiunea întruchipată. În timp ce se certau din ce in ce mai tare, un fulger puternic lumina cerul. Începu să tune şi să plouă cu găleata. Culorile tremurară de frică şi se strânseră în braţe pentru a se linişti şi proteja una pe alta.

Apoi ploaia începu să vorbească: „Voi, culorilor, sunteţi atât de nesăbuite. Vă certaţi care este cea mai bună, fiecare încercând să fie deasupra celorlate. Nu înţelegeţi că fiecare în parte aţi fost făcute cu un scop special, fiecare este unică şi diferită? Luaţi-vă de mâini şi urmaţi-mă!”

Făcând ce le spuse ploaia, culorile se apropiară şi se luară de mâini. „De acum încolo”, zise ploaia, „când plouă, fiecare dintre voi se va întinde de-a lungul cerului într-un superb semicerc colorat. Curcubeul va fi un semn al păcii şi al speranţei”.

Astfel, oameni buni, de fiecare dată când ploaia curaţă pământul, căutaţi un curcubeu pe întinsul cerului.

Când apare, ţineţi minte că fiecare dintre voi este special.

Lăsaţi culorile curcubeului să vă reamintească să vă apreciaţi pe voi înşivă şi pe cei din jur!

Cules de Alina Magdici www.jurnalspiritual.eu

144

SOCIAL

Tehnici de comunicare sănătoase important să ascultaţi şi punctul de vedere al celor din jur şi să răspundeţi cu empatie la sentimentele lor. De asemenea, puteţi afla şi informaţii valoroase pentru dvs. În plus, ar trebui să înţelegeţi că fiecare persoană are propriul său stil de comunicare, emoţii şi mod în care a fost influenţat de experienţele de viaţă.

Ascultaţi cu atenţie - Deseori oamenii cred că ascultă, dar de cele mai multe ori se gândesc la ce urmează să spună atunci când interlocutorul lor se va opri. Comunicarea va fi cu adevărat eficientă dacă se va purta în ambele sensuri. Chiar dacă poate să pară dificil, încercaţi să ascultaţi ce spune partenerul dvs. Nu este recomandat să îl Într-o relaţie, conflictul este inevitabil. întrerupeţi sau să luaţi o atitudine defensivă.

Conflictul în sine, totuşi, nu reprezintă o Încercaţi doar să ascultaţi şi să reflectaţi. Este problemă. Cel mai important important ca interlocutorul să ştie lucru este cum poate fi acesta „Contactul vizual prelungit faptul că l-aţi auzit. Astfel îi veţi gestionat astfel încât să nu poate capta atenţia celor înţelege mai bine punctul de ducă la ruptura unor relaţii. cu care discutaţi şi chiar vedere, iar acesta va fi mult mai Abilităţile slabe de comunicare încrederea lor”. dispus să vă asculte. De asemenea, şi neînţelegerile pot fi o sursă este important să vă abţineţi să de furie şi distanţare. repetaţi lucrurile sau să întrerupeţi Pentru ca rezultatul să fie unul pozitiv, iar intelocutorul, înainte ca acesta să fi terminat efectul comunicării să fie consolidarea să îşi expună punctul de vedere. relaţiilor, ar trebui să cunoaşteţi următoarele Menţineţi contactul vizual - Contactul vizual tehnici de comunicare sănătoasă. prelungit poate capta atenţia celor cu care Metode pentru eficientizarea discutaţi şi chiar încrederea lor. Ca rezultat, comunicării aceştia vor dori în mod natural să vă acorde Păstraţi un nivel ridicat de mai multă atenţie şi vor fi mai concentraţi la concentrare - Atunci când abordaţi ceea ce doriţi să le transmiteţi. anumite conflicte poate fi tentant să aduceţi în Încercaţi să ascultaţi şi punctul de vedere al discuţie şi unele conflicte din trecut care par celuilalt şi reflectaţi asupra lui. Într-un să aibă o legătură aparentă. Din păcate, acest conflict, vă doriţi în primul rând ca dvs. să fiţi mod de a pune problema îngreunează cei ascultaţi şi înţeleși. Veţi aduce foarte multe înţelegerea reciprocă şi soluţiile potrivite vor argumente pentru susţinerea ideilor dvs. în fi mai dificil de găsit. Încercaţi să vă dorinţa ca celălalt să perceapă în felul dvs. În concentraţi asupra prezentului. mod ironic, în acest mod, va scădea nivelul de Fiţi empatici când răspundeţi la critici concentrare asupra punctului celuilalt de Când cineva are o atitudine critică, vedere şi nimeni nu se va simţi înţeles. probabil că veţi adopta o poziţie defensivă.

Indicat ar fi să ascultaţi într-adevăr ce are de Chiar dacă este dificil să ascultaţi criticile care spus celălalt, iar apoi veţi putea explica mai sunt deseori exagerate şi influenţate de bine şi opinia dvs. emoţiile individuale ale altor persoane, este www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

SOCIAL 145 Încurajaţiparteraţional. nerul să vorbească, Fiţi pregătiţi să cedaţi - Chiar dacă sunteţi încercaţi să investiconvinşi că aveţi dreptate şi chiar dacă vă gaţi, să vă informaţi doriţi să vi se dea dreptate cu orice preţ, ar fi şi să înţelegeţi ce indicat să cedaţi, din când în când. Nu trebuie doreşte partenerul să renunţaţi la punctele importante de să vă transmită. vedere. Totuşi, dacă este mai important să vă Dacă lucurile nu vă înţelegeţi cu partenerul dvs. de discuţie, poate sunt clare, puneţi ar trebui să schimbaţi tonul sau cursul cât mai multe întrebări pentru a vă lămuri. Nu discuţiei şi chiar să faceţi compromisuri uitaţi că obiectivul unei comunicări eficiente pentru rezolvarea problemelor dvs. este înţelegerea reciprocă şi găsirea unei soluFaceţi o prioritate din comunicare - Fiţi ţii care să mulţumească ambele părţi. spontani în comunicare şi evitaţi să iniţiaţi o Păstraţi-vă bunul simţ - Nu uitaţi că, discuţie atunci când sunteţi suprasolicitaţi indiferent cât de mult sau puţin agreaţi emoţional.

Detensionaţi relaţia prin punctul de vedere al unei persoane, trebuie să alocarea unei perioade de timp, în fiecare rămâneţi respectuoşi.

Nu întrerupeţi săptămână, în care să abordaţi problemele partenerul de discuţie şi ascultaţi „Este important să care vă deranjează, cu interlocutoopinia lui chiar dacă nu sunteţi de abordaţi comunicarea cu o rul dvs. şi pentru a găsi cele mai acord cu aceasta. Uneori poate fi minte deschisă, să nu aveţi bune modalităţi de rezolvare a indicat să luaţi o pauză, dacă dis- prejudecăţi deja formate. acestora. În plus, încercaţi să cuţia dvs. devine prea încinsă. Nu vă grăbiţi să spuneţi vorbiţi clar, corect şi cât mai direct.

Chiar dacă veţi continua să abor- lucruri pe care probabil că Evitaţi să vă argumentaţi inutil daţi situaţia cu interlocutorul le-aţi putea regreta mai punctul de vedere. dvs., încercaţi să aveţi o atitudine târziu“.

Nu vă grăbiţi să judecaţi sau să constructivă şi de respect trageţi concluzii - Este important reciproc. În acest mod veţi putea să abordați comunicarea cu o minte face progrese pentru a soluţiona conflictul. deschisă, să nu aveţi prejudecăţi deja formate.

Controlaţi-vă emoţiile - Comunicarea Nu vă grăbiţi să spuneţi lucruri pe care non-verbală include limbajul corpului, tonul probabil că le-aţi putea regreta mai târziu. vocii dvs., inflexiunile vocii, contactul vizual şi Luaţi o pauză înainte de a reacţiona. Contextul cât de departe sunteţi poziţionaţi de este important, mai ales atunci când vorbiţi la interlocutor.

Potrivit specialiştilor, telefon şi nu aveţi indicii importante legate de majoritatea tipurilor de comunicare limbajul corpului. Deşi tonul unei persoane non-verbale sunt dominate de emoţii. este important, nu vă grăbiţi să trageţi Încercaţi să vă eliberaţi de emoţiile intense de concluzii cu privire la intenţia acesteia. De furie sau resentimente pentru a avea o exemplu, o persoană poate ridica vocea şi ca comunicare eficientă care să nu dăuneze un semn de agresiune, dar şi ca urmare a relaţiei dvs. Emoţiile care nu sunt gestionate faptului că este pasionată sau implicată vă pot sabota încercarea de a comunica. De emoţional atunci când discută un subiect aceea, ar trebui să învăţaţi să vă controlaţi anume şi se simte neînţeleasă. trăirile. Atunci când luaţi decizii importante, este esenţial să abordaţi subiectul cât mai

Sursa: stiri.botosani.ro Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

146

ȘTIINȚĂ

Cel mai rapid animal din lume nu este ghepardul, ci un acarian

Rege al vitezei printre animale, ghepardul poate atinge 110 km/h. Și totuși, raportat la mărime, este depășit în viteză de un acarian mic cât un bob de susan, se arată într-un articol din News Science Mag, preluat de 20minutes.fr.

La categoria viețuitoarelor microscopice, acarianul Paratarsotomus macropalpis, originar din sudul Californiei, este cel mai rapid animal din lume. El parcurge o distanță de până la 322 de ori mai mare decât lungimea corpului său într-o secundă.

Prin comparație, ghepardul, care aleargă cu 96 km/h, se deplasează pe o distanță de 16 ori mai mare decât corpul său în același timp.

Dacă oamenii ar alerga cu aceeași viteză ca acest acarian, ar atinge 2.000 km/h și ar putea face înconjurul lumii în 20 de ore.

Studiul acestor acarieni este interesant mai ales pentru robotică, odată cu dezvoltarea de roboți ultrarapizi. În lume au fost inventariate 48.000 de specii de acarieni.

Sursa: agerpres.ro

www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

ȘTIINȚĂ

147

Anxietatea poate fi depăşită prin entuziasm Un studiu despre perseverente. În plus, ele au vorbit mai mult activităţile care induc decât era prevăzut – probabil pentru că le-a anxietate, cum ar fi, plăcut mai mult. vorbitul în public, a Cel de-al doilea experiment a implicat 188 de descoperit că persoane care dădeau un test dificil de răspunsul intuitiv – matematică. Din nou, cei încurajaţi dinainte încercarea conştientă „să fie entuziasmaţi” s-au descurcat mai bine. de a se calma – nu În medie, au obţinut note cu 8% mai mari este cea mai bună decât cei care încercau să rămână calmi şi strategie. În schimb, decât cei care nu au primit nicio instrucţiune. persoanele care, Entuziasmul conduce la succes înainte de o încercare Motivul pentru care acest lucru funcţionează grea şi stresantă, au este faptul că reinterpretarea sentimentelor fost învăţate să spună este extrem de puternică. Sentimentele de „Sunt entuziasmat” s-au descurcat mai bine. entuziasm şi anxietate – mintea care o ia Descoperirea contrară a ceea ce s-a intuit razna, „nervi la stomac” şi aşa mai departe – până acum provine dintr-o serie au multe în comun. Modificarea „Entuziasmul conduce la de experimente realizate de Alison etichetei pentru sentimentele succes”.

Wood Brooks pentru a fi publicate respective de la „anxietate” la în revista Journal of Experimental Psychology „entuziasm” facilitează crearea unei schimbări (Brooks, 2013). spre o stare emoţională mai pozitivă.

Persoanele care susţin discursuri publice Alison Brooks explică: „Atunci când ai şi dau examene de matematică stresante sentimentul de anxietate, te consumi prea s-au descurcat mai bine când au mult şi te concentrezi pe ameninţările reconsiderat tracul. posibile. În astfel de situaţii, oamenii ar trebui Păstrarea calmului e un mit să încerce să se concentreze pe momentele Toţi ştim că anxietatea poate afecta realizarea favorabile posibile. Chiar contează să fii unei activităţi. Cum era de aşteptat, studiile au optimist, iar oamenii ar trebui să spună că descoperit că persoanele anxioase sunt sunt entuziasmaţi. Chiar dacă la început nu distrase, nu pot gândi cu claritate şi consideră cred în această afirmaţie, faptul de a spune cu că memoria lor de lucru este afectată. Cu voce tare «Sunt entuziasmat» intensifică siguranţă are sens, în acest caz, să încerci şi să sentimentele autentice de entuziasm”. te calmezi? În realitate, dovezile indică că nu.

Brooks, în concluzia articolului, semnalează În cadrul unui experiment, unui număr de 140 faptul că experimentele ei „… demonstrează de participanţi li s-a spus să pregătească un controlul şi influenţa profundă pe care le discurs public. Înainte de susţinerea avem asupra emoţiilor noastre. discursului, jumătate dintre ei au fost Modul în care verbalizăm şi gândim referitor îndemnaţi să spună „Sunt entuziasmat” şi la sentimentele noastre facilitează construcţia cealaltă jumătate „Sunt calm”. Discursurile au modului în care simţim de fapt. [...] În loc să fost înregistrate şi analizate de evaluatori încercăm să aplicăm sintagma «Keep calm independenţi, care au descoperit că cei care and carry on» (Păstrează-ţi calmul şi mergi s-au încurajat spunându-şi „Sunt mai departe), poate calea spre succes începe entuziasmat”, în mod constant s-au descurcat prin simpla rostire a propoziţiei «Sunt mai bine decât cei care au spus „Sunt calm”. entuziasmat»”.

Persoanele „entuziasmate” au fost mai convingătoare, pregătite, încrezătoare şi Sursa: scientia.ro Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

148

ȘTIINȚĂ

Recunoştinţa ne poate salva viaţa

O cercetare publicată în The Journal of Research in Personality arată că o atitudine recunoscătoare poate atenua gândurile suicidale.

Cei 209 participanţi la studiu au răspuns, de-a lungul unei perioade de patru săptămâni, la un chestionar ce dorea să măsoare depresia, gândurile suicidale, ambiţia, recunoştinţa şi senzaţia de împlinire. Cercetătorii doreau să afle dacă trăsăturile pozitive, precum ambiţia şi recunoştinţa, pot atenua efectul celor negative.

Deoarece depresia este un factor care contribuie la sinucidere, cercetătorii au controlat această variabilă pentru a nu influenţa concluziile studiului.

Ambiţia, scriu autorii, este „caracterizată prin pasiuni şi obiective pe termen lung şi voinţa de a depăşi obstacole şi provocări pentru a

înainta în direcţia îndeplinirii acestor obiective”. Pare oarecum firesc ca o persoană ambiţioasă să nu aibă parte de gânduri suicidale. În ceea ce priveşte recunoştinţa, această calitate presupune observarea beneficiilor obţinute datorită altora şi oferă individului senzaţia de apartenenţă, dându-i astfel un motiv să trăiască. Într-adevăr, cercetătorii au descoperit că ambiţia şi recunoştinţa funcţionau împreună pentru a da sens vieţii şi pentru a reduce gândurile suicidale, indiferent de nivelul simptomelor de depresie.

Autorii studiului afirmă că cercetarea lor are consecinţe importante la nivel clinic: dacă terapeuţii pot reuşi să stimuleze persoanele suicidale să fie recunoscătoare, acest lucru ar trebui să ducă la creşterea senzaţiei că viaţa merită trăită. Studiul oferă noi dovezi referitoare la beneficiile recunoştinţei; alte cercetări mai vechi au demonstrat că a spune „mulţumesc” ne poate face mai fericiţi, ne poate susţine căsnicia în momentele grele, poate reduce invidia şi poate chiar să ne îmbunătăţească starea de sănătate fizică.

Sursa: descopera.ro

Meteora – cu un pas mai aproape de îngeri Există un loc în care forţa naturii a modelat munţii făcându-i să arate aidoma unor stâlpi ce

www.jurnalspiritual.eu

susţin însuşi cerul. Există un loc pe care oamenii l-au întărit prin credinţă şi puterea lor lăuntrică. Un loc în care Dumnezeu le-a zâmbit oamenilor, oferindu-le adăpost acolo unde nimeni nu se aştepta… Meteora… lăcaşul îngerilor.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

INTERNAȚIONAL– EUROPA

149

hramul Schimbării la Faţă a Mântuitorului. A fost doar începutul, pentru că, până la finele secolului al XIV-lea, nu mai puţin de 20 de mănăstiri fuseseră ridicate pe înălţimile ameţitoare ale Meteorei. A fost, voinţa divină cea care i-a împins pe acei oameni să îşi ridice valorile pe înălţimi pe care nu trăiesc decât vulturii. Se spune că întreaga cultură a Greciei s-a păstrat în mănăstirile de la Meteora şi că, în lipsa aşezămintelor monahale Locuind la porţile cerului inexpugnabile în faţa atacurilor turceşti, toate Cuvântul meteora înseamnă, în limba greacă valorile elene s-ar fi pierdut sub tăvălugul „suspendat în aer” şi, desigur, se referă la otoman. mănăstirile seculare ridicate aici de sfinţii Pentru cei care le-au vizitat de-a lungul ortodoxiei. Ceea ce a creat acea unică timpului, mai ales cei care au făcut-o până în aglomerare de stânci rămâne un mister al secolul al XVII-lea, accesul extrem de dificil în naturii, şi asta în ciuda teoriilor mănăstiri, făcut exclusiv cu avansate de oameni de ştiinţă, teorii „Cuvântul meteora ajutorul frânghiilor care se nedemonstrate până astăzi. Însă cu înseamnă, în limba greacă, întindeau chiar şi pe sute de atât mai spectaculos este peisajul «suspendat în aer» şi, metri, nu putea simboliza decât oferit de Meteora cu cât artei naturii desigur, se referă la fragilitatea vieţii şi a voinţei omul i-a alăturat arta sa, creând unul mănăstirile seculare divine. Memorabilă rămâne dintre cele mai frumoase locuri nu ridicate aici de sfinţii replica unui călugăr medieval numai din Grecia, ci din întreaga ortodoxiei”. care, întrebat dacă schimbă lume. Nu întâmplător, mănăstirile de vreodată frânghiile cu care sunt la Meteora au fost incluse în patrimoniul traşi până în mănăstire atât oameni cât şi UNESCO ca bunuri inestimabile ale întregii mărfuri, ar fi răspuns: Evident că schimbăm omeniri. funia. O schimbăm ori de câte ori se rupe! În secolul al IX-lea, un grup de ermiţi greci şi-a Începând, însă, cu anul 1920, condiţiile de căutat adăpostul în grotele greu accesibile ale acces în mănăstiri au fost radical Meteorei. Ei au fost primii locuitori din aceste îmbunătățite, şi asta datorită afluxului mare ţinuturi neprimitoare în aparenţă şi au de credincioşi veniţi din toate părţile lumii. continuat să trăiască aici timp de trei secole, Trepte au fost săpate în piatră şi poduri până la ridicarea primelor aşezăminte suspendate au fost construite în lăcaşurile de monastice. La înălţimi care ajung uneori şi la cult pentru a facilita accesul vizitatorilor şi 550 de metri, ermiţii trăiau în solitudine, preoţilor deopotrivă. Un veritabil masacru a întâlnindu-se doar în zilele de duminică şi în avut loc în timpul celui de-al doilea război zilele de sărbători, atunci când se rugau mondial, atunci când mănăstirile au fost împreună într-o capelă construită la baza bombardate şi jefuite de o mare parte a stâncii Dhoupiani. valorilor pe care le păstraseră de secole.

La finalul secolului al XII-lea, este atestastă o Parte dintre ele au fost recuperate ulterior şi primă comunitate monastică grupată în jurul redate preoţilor care încă mai vieţuiau pe bisericii Theotokos (Maica Domnului) care înălţimile Meteorei. În fapt, astăzi, din cele 24 există şi astăzi. Sfântul Athanasios este cel de mănăstiri existente în secolul al XVI-lea, care aduce de la Muntele Athos, în anul 1344, doar şase, cinci de călugări şi una de măicuţe, un grup important de călugări şi punele mai sunt locuite, fiecare dintre ele având mai bazele mănăstirii cu hramul Theotokos puţin de 10 persoane.

(1381-1388), devenită ulterior Mănăstirea cu Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

150

INTERNAȚIONAL– EUROPA

Varlaam a construit o capelă de mici dimensiuni peste care, în anul 1517, doi fraţi din Ioannina, Theophanes şi Nektarios Apsarades, au ridicat mănăstirea de astăzi.

Frescele care datează din anii 1548 şi 1566, şi care aparţin curentului teban din pictură, sunt încă vizibile.

Agias Triadas, sau Mănăstirea cu hramul Ultimele lăcaşuri ale Meteorei Sfintei Treimi, oferă, poate, cea mai Megalo Meteoro, sau Mănăstirea cu hramul spectaculoasă vedere de ansamblu asupra Schimbării la Faţă a Mântuitorului, este şi cea localităţii Kalambaka şi asupra Munţilor mai impunătoare mănăstire de la Meteora.

Pindului. Datorită celor 140 de trepte săpate Construit între anii 1387-1388 de către Sf. în stâncă, pe care vizitatorii trebuie să le urce, Athanasios, una dintre cele mai importante Agias Triadas este, probabil, şi cea mai puţin figuri din ortodoxie, lăcaşul a fost închinat, vizitată mănăstire de la Meteora. Ea a fost iniţial, Fecioarei Maria, pentru ca apoi să ridicată în secolul al XV-lea de către părintele capete hramul Schimbării la Faţă. Mănăstirea Dionisie. Doi fraţi, ambii preoţi, Nicolaos şi a fost extinsă graţie ”Aici au fost filmate mai Antonios, i-au decorat pereţii în anul eforturilor ţarului sârb multe cadre din filmul de 1741, în timp ce picturile de pe stânca Simeon Uros, cel care a decis acţiune James Bond: For din biserica Sfântul Ioan Botezătorul să îşi doneze întreaga avere Your Eyes Only.” datează din anul 1682. mănăstirii şi să devină al Aici au fost filmate mai multe cadre din doilea ei fondator, filmul de acţiune James Bond: For Your călugărindu-se. De altfel, craniul său, alături Eyes Only. de cel al Sf. Athanasios, se afla încă în Megalo Mănăstirea Rusanu, numită astfel după Meteoro. fondatorul ei din secolul al XV-lea, se înalţă pe Mănăstirea a fost, încă o dată, reconstruită în una dintre cele mai falnice dintre stâncile anul 1544 şi, în anii următori, Meteorei. Înconjurată de abis de jur împrejur, extinsă constant. Între zidurile sale se află mănăstirea a fost ridicată de fraţii veritabile comori ale ortodoxiei: străvechi macedoneni Maxim şi Ioasaf în anul 1545. artefacte, picturi, sculpturi şi, mai ales, Fresca ce împodobeşte mănăstirea datează documente originale (peste 640 de din anul 1561. Cele mai multe dintre manuscrise) dintre care cel mai vechi datează manuscrisele păstrate la mănăstirea Rusanu din anul 861. de-a lungul timpului au fost mutate Mănăstirea Sf. Nicolae Anapafsas (Sfântul la Biblioteca Naţională din Atena.

Nicolae Odihnitorul), cea mai mică dintre Agios Stefanos, sau Mănăstirea cu hramul mănăstirile meteore, a fost zidită în secolul al Sfântul Arhidiacon Ştefan, datează din secolul XIV-lea de către Sfântul Dionisie cel Milostiv. al XV-lea şi este, totodată, singura mănăstire Frescele sale, de o mare calitate artistică, au de maici de la Meteora, calitate pe care a fost realizate de Teofan Cretanul, unul dintre căpătat-o de abia în 1961. Nu se ştie cu cei mai importanţi reprezentanţi ai Şcolii exactitate de când datează primele Cretane de Pictură. În capela Sf. Anton, construcţii deasupra cărora a fost ridicată picturile originale din secolul al XIV-lea sunt mănăstirea, unele teorii sugerând chiar anul încă vizibile.

1192. Mănăstirea adăposteşte, printre altele, Mănăstirea Varlaam, a doua ca mărime după craniul Sfântului Haralambie, donat Megalo Meteoro, a fost numită astfel după mănăstirii chiar de domnitorul valah Vlad ermitul cu acelaşi nume, care şi-a Ţepeş.

Sursa Travel Descoperă găsit refugiul aici în anul 1350. Acelaşi www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

CULTURĂ

151

V-aţi întrebat de ce este numită România “Grădina Maicii Domnului”?

Afirmaţia că România este Grădina Maicii Domnului, făcută de Papa Ioan Paul al II-lea, în mai 1999, la Bucureşti, a rămas, pentru mine, fără o explicaţie concretă, până la sfârşitul lunii noiembrie 2008.

Era în ziua de 27 noiembrie şi întâmplarea a făcut ca la Piatra-Neamţ să vină, cu probleme legate de nişte acte, un nemţean ajuns călugăr la Vatican, evident într-un ordin catolic. Din vorbă în vorbă, Ioan Cobzaru, aşa îl cheamă, mi-a arătat medalionul Fecioarei Maria făcut în urma apariţiei Maicii Domnului în bisericuţa mănăstirii din Rue du Bac din Paris, pe care este scrisă o rugăciune devenită foarte cunoscută: „O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi cei care alergăm la tine!”

Cea căreia i se arătase Fecioara, în 1830, la Paris, Ecaterina Labouré, era ridicată la cinstea altarelor şi trecută în calendarul catolic chiar a doua zi, pe 28.

Ioan Cobzaru a povestit că a reuşit să ajungă în patru locuri de pe pământ în care s-a arătat Fecioara Maria, printre care mănăstirea de pe această stradă din Paris, dar şi la Medjugorie sau Lourdes. Nu venise la Piatra-Neamţ cu speranţa că va vedea încă un astfel de loc, dar îmi spunea că afirmaţia Papei Ioan Paul al II-lea despre Grădina Maicii Domnului avea ca suport, după părerea lui, o apariţie a Maicii Domnului la Bisericani, în apropiere. Nu a fost mare lucru să ajungem, după zece kilometri făcuţi pe asfalt, la locul acesta.

Povestea apariţiei Fecioarei Maria într-un Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

stejar de la Bisericani este consemnată în tradiţia locală şi pe o frescă din paraclisul ridicat deasupra locului. Se spune că un sihastru din munţii Bisericaniului a hotărât ca, împreună cu ucenicii săi, să meargă la Muntele Athos, în Grădina Maicii Domnului, după ce tătarii le arseseră locaşul de cult.

Numai că, la scurtă vreme după ce s-au pornit, călugării au fost opriţi de o apariţie miraculoasă: Fecioara Maria le ieşise în cale într-un stejar de pe marginea drumului.

Dialogul, consemnat în viaţa Cuviosului Iosif, cel care a fost proclamat sfânt, a fost următorul: Unde mergeţi? La această minunată vedere, ei au răspuns: Ne ducem la grădina ta! Întoarceţi-vă, le zise Maica Domnului, căci şi aici este grădina mea! În amintirea acestei minuni, ei au aşezat în stejar o icoană cu chipul Maicii Domnului. Mai târziu, Schitul Cuviosului Iosif s-a numit Schitul Bisericani, adică „al evlavioşilor”, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi şi mulţi se vindecau de boli, cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului Iosif. Ştiam de această tradiţie de ceva vreme, dar nu îi dădusem importanţă decât după ce l-am văzut pe călugărul de la Vatican cum îngenunchează şi se roagă în faţa cioatei şi a icoanei din paraclisul de la Bisericani. Mi-a spus după aceea cât de bucuros este că a reuşit să vadă încă un loc de pe pământ în care s-a arătat Fecioara Maria.

www.jurnalspiritual.eu

152

CULTURĂ

ei Sfântă şi Dumnezeiască, a spus că este grădina Ei”, ne spune călugărul.

Aflată la mică distanţă de Mânăstirea Bistriţa, dar mai retrasă în munte, Mănăstirea Bisericani convieţuieşte acum cu Sanatoriul TBC, fiind amplasată, după un drum cu serpentine, pe un versant cu expunere la miazăzi, o altitudine de circa 650 m şi pe care, se spune, ajunge aerul chiar de pe platoul superior al Ceahlăului, purtat de nişte curenţi atmosferici.

Am cunoscut Bisericaniul pe vremea în care Înfiinţată cam tot odată cu Mănăstirea era doar Sanatoriu TBC. Pe atunci, un Bistriţa, căreia se poate să îi fi fost sihăstrie, misterios călugăr bătrân locuia singur, ceva Mânăstirea Bisericani se număra, în secolele mai la vale de sanatoriu, într-o casă peste XVI-XIX, printre marile mănăstiri din drum de care ardea permanent o candelă. Era Moldova, deoarece numărul monahilor stejarul despre care atunci nu ştiam nimic. ajungea la peste 800. Avea rânduială de După revoluţie, a fost posibil ca obştea slujbă achimită, neadormită, cu călugări monahală, risipită în urmă cu mai bine de o erudiţi, unde s-au tradus din limbile greacă şi sută de ani, să se întoarcă în locul pe care l-a slavonă mai multe cărţi de cult păzit acel călugăr. „În cinstea acestei minuni, şi învăţătură duhovnicească.

Acum, în paraclisul ridicat Sfântul Iosif, stareţul de atunci, deasupra stejarului din care nu a făcut această icoană, care După reforma agrară din 1864, a rămas decât o cioată, trecând este una deosebit de sfântă şi a lui Al. I. Cuza, Mănăstirea Bisericani intră într-un declin, prin pardoseala construcţiei şi făcătoare de minuni”. micşorându-i-se numărul fiind păstrată într-un cub de vieţuitorilor. sticlă, ne este gazdă un călugăr Regele Carol I o transformă apoi în tânăr, care ne povesteşte despre stejarul în penitenciar, iar în anul 1911, în locul ei, a luat care a avut loc apariţia şi despre icoana fiinţă un azil pentru bolnavi de tuberculoză, miraculoasă amplasată apoi în locul apariţiei. care ulterior a devenit Sanatoriul TBC. Sunt vreo treizeci şi ceva de ani de când În 1998, s-a construit, pe locul unde stejarul a fost tăiat, chiar de directoarea Cuviosului Iosif i s-a arătat Maica Domnului, sanatoriului de atunci, care a dat ordin să fie un paraclis cu hramul Acoperământul Maicii tăiat stejarul şi care, la 40 de zile de la Domnului, care include şi trunchiul stejarului aceasta, a paralizat pentru ce a făcut. şi care a fost sfinţit la 3 octombrie 1999, la În cinstea acestei minuni, Sfântul Iosif, împlinirea a 500 de ani de la apariţia stareţul de atunci, a făcut această icoană, care miraculoasă. este una deosebit de sfântă şi făcătoare de minuni. Icoana este foarte veche, are peste 400 de ani şi a stat în acest stejar foarte mult timp. A fost de foarte multe ori luată sau furată, dar, prin minune dumnezeiască, venea înapoi. „Semn că aici Maica Domnului, cu gura

Sursa: financiarul.ro

www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

CULTURĂ 153

Biserica de sub lac – lăcaşul acoperit de ape

În verile toride, în satul Beliş din judeţul Cluj, de sub un lac, îşi face apariţia o biserică, care datează din secolul XIX. În perioadele în care seceta mistuie recoltele localnicilor, din adâncurile Lacului Beliş-Fântânele, ies la suprafaţă ruinele unei biserici construite de primii pastori care s-au aşezat în acele locuri.

Beliş este un sat situat în Transilvania, la o altitudine de peste 1000 m, în zona munţilor Gilău. Nu există documente care să ateste data la care a fost întemeiat Belişul sau când a fost construită Biserica de sub lac. Totuşi, unii istorici merg pe ideea că această comună a fost intemeiată de ciobanii care îşi petreceau mult timp prin zonă datorită păşunilor cu iarbă fragedă care făceau deliciul oilor.

Deoarece zona îi ajuta să-şi practice meseria mai bine, fără să mai străbată munţii, ciobanii şi-au construit aici locuinţe permanente.

Primele documente care menţionează Belişul, comuna aşezată la 1000 m altitudine în zona cuprinsă între Munţii Gilăului şi Bihor Vlădeasa, datează din 1737.

Legenda Bisericii de sub lac Legenda spune că, pe vremea comunismului, în sat, s-a anunţat că o viitură puternică avea

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

să vină. Această veste a ajuns şi la urechile celor de la Bucureşti, care au hotărât să ridice un baraj puternic în jurul satului, iar toţi locuitorii să se mute pe dealul neroditor al ungurilor.

Atunci, biserica, simbolul satului Beliş, a fost evacuată. Au fost luate icoanele, candelabrele şi tot ceea ce se putea lua din biserică, încărcate într-un car şi duse cât mai departe de viitura care avea să lovească satul.

Odată cu locuitorii, a fost mutat şi cimitirul, care înconjura biserica. Locuitorii, împreună cu preotul satului, au mutat osemintele în noul sat. După retragerea localnicilor, apa a năvălit asupra satului iar biserica a dispărut încetul cu încetul în lac, iar în locul ei a rămas doar un luciu de apă.

www.jurnalspiritual.eu

154

CULTURĂ

Este singura urmă care a mai rămas din Beliş. În restul anului, când e inundată până în vârf, ca să-i afli fundaţia trebuie să o cauţi la 30 de metri sub luciul apei în costum de scafandru.

Este o adevarată minune faptul că în ciuda condiţiilor nefavorabile biserica a rămas în picioare şi că se mai pot distinge portrete din vechile fresce.

Pentru a ajunge la Beliş trebuie să urmaţi drumul european E60 Oradea-Cluj-Braşov, iar de la Huedin pe DJ101 până la destinaţie.

Datorită peisajului de munte, zona Belişului este recomandată pentru tratamentul Moţii, români neaoşi cu frică de Dumnezeu îşi surmenajului fizic şi intelectual. În apropiere, amintesc că Biserica de sub lac turiştii au şi alte obiective ”Datorită peisajului de era situată după vechea datină în culturale ce merită vizitate: munte, zona Belişului este centrul satului pe o fâşie de biserica fortificată de la Văleni p e n t r u şi cetăţile Rădesei, Cheile pământ înaltă, ca să fie mai r e c o m a n d a t ă surmenajului Galbenei şi Izbucul Galbenei, aproape de cer şi să poată fi tratamentul fizic şi intelectual.”. văzută de oriunde.

Peştera Urşilor, Gheţarul Înainte ca biserica să fie înghiţită Scărişoara, Piatra Ponorului. de ape definitiv, aceasta era vizibilă de oriunde te uitai, deoarece era construită pe o măgură, iar casele locuitorilor erau construite în jurul bisericii parcă gravitând continuu, atrase de o forţă nevăzută a ochiului uman.

Sursa: financiarul.ro Indiferent de anotimp, biserica rămânea un punct de reper pentru moţi. Bătută de ploaie şi acoperită de omătul alb, turla bisericii a stat mereu de veghe asupra satului şi a celor pe care îi adăpostea la nevoie şi în zilele de sărbătoare.

Deşi apa poate distruge de-a lungul timpului orice urmă de pictură, pe zidurile acestei biserici se mai pot observa picturile care împodobeau pereţii bisericii şi întruchipau îngeri şi scene biblice cunoscute.

Cum ajungeţi la Biserica de sub lac Pentru turişti, silueta lăcaşului de cult ce iese de sub ape în fiecare vară secetoasă a devenit obiectiv trecut pe lista „de vizitat”.

www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

CULTURĂ 155

RECORD: Crucea Caraiman, cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan

Crucea Caraiman, monumentul istoric iniţial, a adăpostit generatorul de construit între anii 1926 şi 1928 şi situat pe energie electrică ce alimenta cele 120 de Vârful Caraiman, a fost becuri de 500 W de pe conturul desemnată cea mai înaltă „Cunoscută drept şi Crucea Crucii. cruce din lume amplasată pe Eroilor, Crucea de pe un vârf montan, se arată Caraiman a fost verificată de în Guinness World Record. experţii Guinness World Ana Grama Crucea de comemorare a Record, în 14 august 2013”. eroilor români din Primul Război Mondial este situată pe Vârful Caraiman din Munţii Bucegi şi este clasificată ca fiind monument istoric clasat în grupa A, adică de valoare naţională şi universală.

Crucea Caraiman se află la altitudinea de 2.291 metri, are 39,5 metri înălţime iar soclul din cimentare 8 metri înălţime.

Cunoscută drept şi Crucea Eroilor, Crucea de pe Caraiman a fost verificată de experţii Guinness World Record, în 14 august 2013.

Crucea este executată din profile de oţel, fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 8 metri. În interiorul socului este o încăpere care,

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

156

CULTURĂ

Masada sau lumina libertăţii

Unele locuri au o încărcătură specială pe care o simţi mult timp după ce le-ai atins.

Unul dintre acestea este Masada.

Povestea acestei cetăţi nu este atât de cunoscută pe cât s-ar cuveni. Uitarea s-a aşternut şi peste ea. Dar pentru că aici Dumnezeu păşeşte uneori, dacă ai şansa să respiri aerul acestor înălţimi, această frumuseţe nepământeană va fi un punct de plecare în călătoria vieţii tale. O călătorie de redescoperire a fiinţei pe care poate nu ştiai că o găzduieşti. A luminii care ai fost de la începutul timpurilor.

Acest loc antic poartă numele de Masada, de origine romană, provenind de la originalul ebraic „metzada”, care înseamnă „fortăreaţă”.

Deşertul neprietenos din jurul Mării Moarte a fost un obstacol prea mic pentru un rege puternic. Nici muntele înalt nu l-a impresionat, dimpotrivă, acesta a părut mai hotărât ca oricând să ridice o cetate aici, ca să rămână în memoria tuturor. Masada a fost construită cu un secol mai înainte de Hristos, fiind întărită şi extinsă în vremea regelui iudeu Irod cel Mare (37-4 î.Hr.). Multe din construcţiile ridicate pe vremea lui încă rezistă şi răspândesc un aer de maiestuozitate. Masada întrecea de departe orice construcţie din vremea ei şi după ceea ce turiştii au ocazia să vadă, şi astăzi este la fel.

Trei terase abrupte sunt tăiate în munte și oferă şansa unui echilibru al cerului cu

www.jurnalspiritual.eu

pământul.

Impresionante coloane de marmură atrag atenţia asupra frescelor, iar terasele oferă o imagine a Mării Moarte care îţi arată de ce Irod a ales acest loc ca bastion.

Nu sunt aici copaci sau urme ale vreunei grădini. De pe zidurile fortăreţei pelerinii pot admira rămăşiţele taberelor romane care au încercuit Masada timp de trei ani. Încă se văd urmele rampei imense construite de romani până aproape de zidurile cetății. Un punct important aici, în cetatea Masada, a fost de alimentarea cu apă. În câteva locuri există rezervoare mari care adunau apa de ploaie.

Irod a avut şansa să vadă eficacitatea poziţiei cetăţii atunci când, în timpul unei invazii a parţilor, el şi-a adăpostit soţia, mama şi surorile pe munte în timp ce muntele a fost asediat de regele rival Antigonus. În anul 2001, fortăreaţa de la Masada a fost trecută pe lista Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural al Organizaţiei UNESCO. În anul 2007, pe locul fortăreţei a fost amenajat un amplu muzeu arheologic. Pe sângele celor care s-au sacrificat astăzi este unul din cele mai celebre locuri de concerte din lume. E greu să descrii Masada. Oricât talent ai avea, oricât de bogat ar fi izvorul cuvintelor tale, frumuseţea acestui loc rămâne doar în sufletul tău. Îl aşezi deoparte, pentru ca atunci când ţi-e greu să te hrăneşti şi să capeţi puterea de a merge mai departe. Am văzut cu toţii munţi stâncoşi, abrupţi, pereţi drepţi care nu-ţi dau şanse să îi poţi atinge, dar Masada întrece orice imaginaţie. Câte ar putea povesti vechea cetate dacă i s-ar da această şansă. Adevărul despre Masada începe de la revoluţia începută la Ierusalim care a dus la desprinderea a câteva ramuri de evrei. Una din ele, Hashmonaim, s-a îndreptat spre cetatea Masada.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

CULTURĂ

157

panta abruptă a muntelui până la platforma pe care sunt cele mai misterioase ruine din lume. Ingenios construită, cetatea a reprezentat ultimul punct de rezistență al evreilor împotriva cuceririi romane. Evreii au jurat acolo sus: „Masada nu trebuie să se predea niciodată”, jurământ păstrat până în ziua de azi.

Redescoperită în perioada anilor 18381842, de un grup de arheologi, fortăreaţa Masada a reprezentat o provocare. Taberele romanilor au fost descoperite în anul 1932, de Acest punct strategic în lumea de atunci era arheologul Szoltan. Săpăturile au fost atractiv pentru multe popoare începând cu întreprinse între anii 1963-1965, sub egiptenii din vremea Cleopatrei, popoarele îndrumarea arheologului Yigael Yadin, iar barbare, Alexandru Macedon şi romanii. De ce reconstrucţia cetăţii a început abia în anul spunem strategic? Masada se află la 500 m 1966. Arheologii au scos la lumină mai peste nivelul mării şi de aici exista multe vase de lut, cu inscripţii diverse privind posibilitatea de a supraveghea un conţinutul lor. Între acestea, s-au teritoriu de mii de kilometri din „Culoarea pietrelor este găsit şi sticle de vin, primite de cetate. Munţii din jurul Masadei au diferită de la un loc la împăratul Irod. Împăratul iubitor arhitecturi curioase.

Culoarea altul, când roşie, când de confort, Irod cel Mare, a zidit pietrelor este diferită de la un loc la cenuşie, când albă ca sarea în Masada mai multe băi altul, când roşie, când cenuşie, când Mării Moarte pe lângă personale. Una dintre cele mai albă ca sarea Mării Moarte pe lângă care treci în drum spre mari şi spectaculoase băi din care treci în drum spre Masada. Masada”.

Masada a fost zidită pe o podea Accesul spre Masada se face din est din piatră, susţinută de 200 de dinspre Ierihon de-a lungul Mării Moarte sau coloane scurte. Din afara acesteia, un coş de din sud dinspre Ein Gedi, iar drumul se fum încălzea podeaua şi pereţii băii. Acesta încheie la parcarea de la poalele muntelui. De este un sistem antic de încălzire prin acolo, ascensiunea se face cu telecabina, pe jos pardoseală, utilizat în special de romani. urcuşul poate dura cel puţin o oră. Se urcă

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

158

CULTURĂ

În fortăreaţă se poate ajunge pe trei poteci înguste şi abrupte, la capătul acestora aflându-se porţi fortificate. După cucerirea Ierusalimului, de către împăratul roman Titus Flavius Vespasianus, în anul 70, fortăreaţa de la Masada a devenit ultimul refugiu al rezistenţei antiromane a iudeilor.

Astfel, în anul 66, Masada şi-a dovedit din plin trăinicia. În interior se aflau 15 depozite de provizii, spre a fi de folos în caz de asediu.

Acestea fuseseră zidite de Irod cel Mare, care le şi încărcase cu alimente şi cu arme.

Romanii au înconjurat fortăreaţa, însă le-a fost cu neputinţă să pătrundă în ea. Asediul a durat vreme îndelungată, romanii construind şi o uriaşă rampă de acces. Rampa romană se poate observa şi astăzi, în partea vestică a fortăreţei. În anul 72, guvernatorul roman din Iudea, anume Lucius Flavius Silva, în fruntea Legiunii romane a X-a Fretensis, a ajuns la poalele muntelui Masada. Numărul total al soldaţilor romani care au fost chemaţi la Masada s-ar fi ridicat la aproape 9.000.

Asediul roman a fost unul incredibil. Romanii au zidit împrejurul fortăreţei un al doilea zid, spre a nu putea scăpa nici un evreu.

Zidul, gros de aproape 2 metri şi lung de 12

www.jurnalspiritual.eu

kilometri, făcea legătura între cele opt tabere romane. Mai apoi, ei s-au apucat să zidească o rampă de pătrundere în fortăreaţă, pentru aceasta ei cărând sute de tone de piatră şi pământ. Unii istorici susţin ca, pentru zidirea uriaşei rampe de acces, romanii au folosit sclavi evrei. Pentru a intra în fortăreaţă era nevoie de înălţarea rampei cu numai 10 metri. Rampa romană a fost terminată în primăvară anului 73, după câteva luni de asediu. Astfel, în ziua de 16 aprilie 73, romanii au ajuns la zidurile Masadei. La pătrunderea în interior, romanii au găsit toate clădirile incendiate, afară de depozitele de alimente, iar pe locuitori morţi. Există credinţa că evreii baricadaţi în fortăreaţă au preferat să se sinucidă decât să cadă în mâinile luptătorilor romani, care i-ar fi luat într-o aprigă robie. Deoarece sinuciderea este interzisă în religia lor, se spune că evreii au tras la sorţi câţiva bărbaţi care să-i omoare pe toţi ceilalţi, în cele din urmă rămânând unul singur, care s-a sinucis. Neincendierea depozitelor de alimente însemna acceptarea morţii din bărbăţie, iar nu din lipsa condiţiilor de supravieţuire. Josephus Flavius mărturiseşte că romanii au găsit în Masada arme suficiente pentru înarmarea a mai bine de zece mii de soldaţi. Un lucru ciudat este că din sutele de schelete care au fost la Masada doar 25 au fost găsite. Ele ar fi putut fi eliminate, dar atunci este inexplicabil de ce ultimele 25 au fost „uitate”. Potrivit lui Josephus, romanii au descoperit o tăcere îngrozitoare atunci când s-au întors la munte în dimineaţa următoare, după incendiu.

Numai două femei şi cinci copii s-au ascuns într-o cisternă de apă, spre a nu fi omorâţi.

Aceştia sunt cei care au spus povestea.

Aceştia sunt cei care au găsit curajul să spună adevărul.

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

Urme ale mai multor incendii au fost descoperite pe ziduri, nu doar un foc în conformitate cu Josephus. Pe de altă parte, incendiile ar fi putut fi ale rebelilor, chiar înainte să se sinucidă. Din păcate nu poate fi verificată veridicitatea acestor date, deoarece asediul nu este înregistrat decât de romani.

Mulţi cred acum că povestea a fost parţial adevărată. Unii rebeli şi-ar fi ucis familiile, în timp ce alţii au luptat până la moarte sau au fost arestaţi de către romani. Acest lucru a fost de obicei cu alte răscoale împotriva romanilor în restul ţării. Ca să înţelegem actul de sinucidere în masă e nevoie să mergem cu cel puţin 3500 de ani în urmă când Moise a

159 CULTURĂ urcat pe muntele Sinai fiind chemat de Dumnezeu. Atunci a primit Moise tablele sfinte sau Constituţia omenirii şi poruncă mare ca poporul lui Israel să nu mai fie în sclavie în vecii vecilor. De reţinut aici că porunca înseamna de fapt a lupta până la moarte şi nicidecum a te sinucide. În credinţa evreiască aceia care se sinucid se îngroapă lângă gard în afara cimitirului. Dar tot în acest context a spus Domnul: „Înţeleg că există cazuri de forţă majoră!”

Astfel în anul 72 e.n. după ce romanii au ajuns la porţile cetăţii (peste 10.000 de soldaţi), operaţie care le-a luat mult timp şi multe pierderi de vieţi omeneşti, nu s-au bucurat de nici o victorie. Cu două zile înainte conducătorul Hashmonaimilor, Eliezer BenIair, a spus: „Să nu uităm cuvintele Domnului“. Şi aşa romanii au fost întâmpinaţi de cadavre (mai puţin două femei şi cinci copii) care au fost lăsaţi în viaţă prin voia Domnului pentru a continua credinţa Hashmonaimilor. Acesta este primul pas al independenţei poporului lui Israel, pas recunoscut şi transmis din generaţie în generaţie până azi. În armata israeliană sunt câteva unităţi speciale în care soldaţii ies la luptă cu… o pastilă de cianură la gulerul cămăşii. Rezistenţa evreilor baricadaţi în fortăreaţa de la Masada este, până astăzi, unul dintre cele mai puternice simboluri ale rezistenţei naţionale pentru păstrarea libertăţii şi a drepturilor religioase iudaice.

Loreta Popa

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

160

GALERIE FOTO

www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

GALERIE FOTO 161

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu

GALERIE FOTO

162

www.jurnalspiritual.eu

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

GALERIE FOTO

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

163

www.jurnalspiritual.eu

164

Almanah Anual Jurnal Spiritual 2014

www.jurnalspiritual.eu