istoria proiectului kinema ikon

istoria proiectului 50 kinema ikon

George Săbău

istoria proiectului kinema ikon 50

2021

kinema

ikon

50

istoria proiectului kinema ikon 50

9

10

Etapele parcurse între 1970 - 2020: Skepsis 1. Etapa film experimental: 1970 - decembrie 1989 2. Etapa tranziției: 1990 - 1993 3. Etapa preponderent digitală: 1994 - 2005 4. Etapa de tranziție / KF: 2006 - 2010 5. Etapa hibridă între 2010 - 2020 6. Bibliografie

Skepsis: Acest studiu este un pandant scriptural la volumul intitulat kinema ikon 50 a cărui editare a fost prevăzută pentru decembrie 2020; altfel spus este complementar cu rol de addenda exclusiv textual la dominanta iconică a catalogului kinema ikon 50. O altă cauză a editării separate a acestui volum a fost cantitatea mare de informații despre evenimentele kinema ikon adunate în jumătate de secol din care au rezultat 190 de pagini standard (A4 cu font de 12 la un spațiu de 1.5) pe care le-am scris în ultimii doi ani. Așadar, o cantitate mult prea mare de text care ar fi dezechilibrat formatul ilustrativ al Catalogului aniversar, motiv pentru care stafful ki a decis editarea separată a acestui studiu intitulat „Istoria proiectului kinema ikon” însoțit de un consistent „Tablou Sinoptic 1970-2020”. Volumul conține de asemenea, la sugestia aceluiași staff, câteva studii publicate anterior în cataloagele unor expoziții/evenimente quasi aniversare sau în publicația Intermedia editată de kinema ikon și art museum arad.

11

Despre istoria detaliată a celor cincizeci de ani de practică experimentală a grupării kinema ikon am mai scris prin cataloagele evenimentelor și expozițiilor ki, între care cel din anul 2005 este foarte detaliat iar cele care au urmat rămân complementare. Desigur, Catalogul din 2020, prilejuit de aniversarea semicentenarului/jubilaeus cum îl numeau romanii, conține cu siguranță actualizări referitoare la evenimentele din primele două decenii ale secolului 21 prin texte critice/teoretice scrise de condeie pe cât de proaspete pe atât de competente.

Precizez că acest studiu vizează aproape exclusiv dimensiunea istoriei de cincizeci de ani a proiectului kinema ikon ca practică creativă bazată pe conceptele de experiment și ludic iar în ultimile două decenii s-a impus insinuant și conceptul de eclectic, vizând de fapt un soi de ars combinatoria de factură integrală între sistemul analogic și noul sistem digital. Insist accentuat asupra ideii vector: <NU este vorba de combinarea de lucrări analogice în sistemul clasic, NICI despre combinarea de lucrări în noul sistem digital CI este vorba despre combinarea-hibridarea-mixarea celor două sisteme, obținând lucrări eclectice analogico-digitale, fie ca structură integrală, fie de factură parțială>, taxonomie la care voi reveni pe parcursul textului.

Despre utilizarea „aparatului critic” precum și despre alte date cu scopul de a facilita înțelegerea istoriei proiectului kinema ikon, pe cât de atipică pe atât de stufoasă, menționez că la finalul acestei „istorii” sunt notate selectiv peste patruzeci și cinci de studii culturale privitoare la evoluția grupării/atelierului din perspectiva transformărilor datorate trecerii lineare sau sincopate de la un suport la altul (pelicula analogică, banda electronică și hardiskul digital, incluzând dvd-ul și telematicul internet). Desigur, trecerea de la un suport la altul atrage concomitent și pasajul de trecere spre alte tipuri de aparate/ dispozitive de înregistrare a realității materiale precum și a reprezentării acesteia prin imagini i-materiale. Reprezentări proiectate în regim analogic pe suportul ecran, în regim electronic pe un monitor video și în sistem digital pe ecranul computerului sau proiectat pe pereții galeriilor printr-un dispozitiv multimedial plus posibilitățile oferite de sistemul telematic/net. În ceea ce privește Tabloul sinoptic kinema ikon 1970-2020 notez faptul că se bucură de un tratament privilegiat <sic>, adică beneficiază de o compoziție introductivă autonomă numită skepsis 2 și pe de altă parte i-am acordat o întindere paginală de trei ori mai mare ca textul de bază pe care îl comentează ca parte a aparatului critic. Adaug recursul la inserțiile cu explicitări între paranteze ascuțite < > atunci când evenimentele sunt foarte numeroase iar strânsoarea cronologică produce debordări care trebuiesc ordonate.

12

În fine, textul este scris la persoana întâi singular, asumându-mi efectele de subiectivitate din postura de fondator al proiectului, cu mențiunea că am vizat mereu o corectitudine obiectivă, plus colaborarea permanentă cu colectivul restrâns de conducere a proiectului kinema ikon; „restrâns” dar mereu hardcore...

1. Etapa film experimental: 1970 - decembrie 1989 (douăzeci de ani) Pe parcursul anilor 1960, ceea ce am numit proiectul teoretic kinema ikon îmi bântuia deja mintea, pornind de la atracția concomitentă pentru artele vizuale și cinematografie, printr-o dublă condiție teoretică. Pe de o parte prin lecturile, albumele și vizionările unor lucrări de la numerose muzee de artă și din expoziții dedicate avangardei în general și a experimentelor contemporane în special, incluzând proiecțiile de filme gen Cinematecă; pe de altă parte a fost epoca în care eram preocupat intens de semiologie cu referire la semiotica imaginii plastice și a filmului, urmată de lecturi consistente de studii și cărți din domeniul teoriei semnului și a retoricii imaginii, atât pe filiera francofonă cât și pe cea anglofonă.

NOTA BENE. Din străfulgerările mentale ale acelor ani s-a născut ideea năstrușnică a experimentului ludic care presupunea producerea de filme experimentale de scurt metraj de către creatori exclusivi din afara câmpului cinematografic, adică graficeni, pictori, fotografi, arhitecți, muziceni și scriitori.

Acesta este categoric enunțul-cheie care circumscrie corect specificitatea demersului kinema ikon în primele două decenii (1970-1989), când au fost produse filmele experimentale de autor în climatul jucăuș de la atelier. Fără înțelegerea corectă a acestei nota bene, va fi dificil de perceput/înțeles demersul grupării cu trei generații vreme de cinci decenii. Punct.

La sfârșitul anilor ’60 mi-am încheiat studiile universitare cu licența în Estetică și în consecință am acceptatat o dublă propunere de a preda Estetica la recent înfințatul Liceu de Artă din Arad și de a preda Cinematografia la foarte vechea Școală de Arte (fostul Conservator din 1833), la fiecare cu câte o jumătate de normă didactică, cu precizarea că la cea de a doua instituție menționată am condiționat acceptul cu înființarea unui cineclub pe care l-am denumit atelier 16 (de la pelicula de 16 mm.). De fapt, atunci în 1970, mi-a venit gândul cel bun de a realiza un program practic prin producerea de filme experimentale - an în care am realizat primul film de autor intitulat Ipostaze simultane - ceea ce s-a și întâmplat vreme de douăzeci de ani, adică până în decembrie 1989, o dată cu căderea zidului berlinez și revolta populară împotriva regimului comunist.

Așa se face că în cele două decenii au fost realizate un număr de 62 de filme 13

experimentale în paralel cu fix 62 de filme documentare pe „spatele” cărora am beneficiat de pelicula necesară pentru joaca de-a experimentul filmic, notând că aceast demers a fost și o strategie de eludare a unui sistem închis și opresiv care nu era deloc dispus să subvenționeze experimente estetice considerate a fi elitiste și paralele cu ideologia oficială a regimului.

După primii zece ani (în 1980) aveam deja un portofoliu de treizeci de filme experimentale realizate de autori în conformitate cu proiectul teoretic kinemaeikon, constatând existența a câtorva specii de experimente ludice în similitudine cu istoria filmului experimental european și american, despre care tinerii mei colegi nu aveau informații temeinice așa cum aveau în domeniile pentru care se pregăteau prin studiile universitare pe care ei le urmau (litere, arte plastice, arhitectură muzică, teatru, etc.) Așadar au fost produse filme de scurt-metraj pe 16 mm, alb/negru și uneori color cu sonor încorporat, iar speciile experimentale practicate din primul deceniu le regăsim în procedeele specifice experimentului cinematografic din lumea largă: abstracții dinamice, intervenții directe pe peliculă prin desene colorate sau prin zgâriere/scratch, (Ioan Pleș, Emanuel Țeț) colaje cu efecte terifiante de factură onirică (Ioan T. Morar) sau suprapuneri multiple de imagini montate într-un ritm sincopat și debordant (Alexandru Pecican). În acei ani am aflat de la Jean Mitry prin ce se caracterizau filmele avangardei europene și americane iar Adams Sitney sublinia patru trăsături specifice ale filmului structural, în timp ce Christian Metz evidenția zece caracteristici ale filmului experimental francez contemporan și prin extensie european. Toate aceste note specifice reprezentau de fapt obsesiile formale și tematice ale filmului experimental, indiferent de denumirea lor: de avangardă, poetic, integral, absolut, independent, underground, personal, paralel, marginal, différent, autrement, de cercetare, etc. Oricum, din perspectivă taxonomică putem vorbi de trei serii principale: abstractă (structurală), onirică (suprarealistă, psihanalitică) și eseistică (critică și ciné-verité).

NOTA BENE bis. Cercetători de referință ai domeniului au constatat existența unor filme experimentale deosebite, numindu-le „speciale” (Mitry), „inclasabile” (Sitney) și „insituabile” (Metz), iar eu le denumesc pur și simplu <imagini în mișcare sau kinema ikon>. Probabil că la nivelul unor autori dar mai ales la nivelul celor trei serii menționate (abstractă, onirică, eseistică) s-au produs prin repetare continuă o saturație a formelor de expresie specifică, astfel că și-au făcut apariția stereotipuri de limbaj (experimental), ajungându-se la rezultatul paradoxal de clasicizare a avangardei/experimentului, iar de aici dorința unor autori de a ieși din această stare de redundanță prin recursul la alte elemente 14

specifice, la alți operatori tehnici, la alte „forme și substanțe ale expresiei și conținutului”, atât la nivelul planurilor cât și la nivelul succesiunii lor articulate, ajungându-se astfel la un alt tip de discurs experimental. Aici se încadrează și proiectul teoretic kinema ikon, fiind în mare măsură atât inclasabil cât și insituabil, în contextul cercetărilor asupra limbajului imaginilor în mișcare prin genul specific, special și autonom al filmului experimental, subiect pe care l-am menționat deseori în cataloage, în revista atelierului, Intermedia sau în alte publicații, proiect comentat cu interes și competență de către istorici și teoreticeni de referință.

Despre conținuturile acestor texte mi s-a reproșat faptul că nu recurg la exemple de filme experimentale considerate „speciale-inclasabile-insituabile”, operațiune la care nu voi recurge nici în acest text. Voi face totuși o concesie posibil de realizat după 2005 de când pe YouTube putem să vizionăm orice film experimental, ceea ce eu am făcut timp în câteva luni; așadar, rog cititorii să privească trei scurt metraje imediat unul după altul, făcând parte din cele trei serii experimentale notate puțin mai sus (abstractă, onirică, eseistică), ordine în care voi nota titlul filmului și autorul: Symphonie diagonalle de Viking Eggeling (abstracție integrală), Un chien andalou de Luis Bunuel (construct oniric) și La pluie de Joris Ivens (eseu liric despre ploaie). După o scurtă pauză de cafea mai priviți vă rog frumos alte trei scurt-metraje experimentale dintr-o serie care nu poate fi clasată sau situată în seriile menționate și apoi faceți comparații din perspectiva efectelor de receptare. Cele trei filme experimentale specialeinclasabile-insituabile pot fi: La Jettée de Chris Marker, Wavelenght de Michael Snow, Film de Samuel Beckett și desigur multe altele tot atât de relevante, fie din etapa avangardei istorice, fie din experimentele europene și americane de după anii ’60, la care puteți adăuga prin alegere trei filme experimentale de la kinema ikon (de pe YouTube), așa pentru variațiunea demonstrației, întregul demers durând aproximativ o oră. În această serie experimentală specială-insituabilă-inclasabilă nu i se mai propune receptorului o „percepere sălbatică lipsită de sens” dar nici o „supradeterminare a sensului” de tip intelectiv („idei vizualizate”). În schimb se insistă asupra aspectelor senzoriale, intuitive și afective cu scopul obținerii unor efecte directe, revelând reacții, stări și atitudini într-un climat de relații persoane, obiecte, spații etc. În acest context modurile narațiunii și în special aspectele povestirii sunt fie eludate integral (non-narativul), fie deturnate spre alte forme ale expresiei (pseudo-narativul, dys-narativul sau recursul la narațiuni embrionare, provocate sau spontane). Privitor la figurativitatea imaginii, ea nu este nici „complet distrusă” ca în filmul abstract, nici „complet 15

inventată” ca în unele filme structurale; de asemenea se remarcă o îndepărtare de interesul pentru melanjul irațional al imaginilor onirice și de excesul figurilor retorice (metafora, simbolul). Se recurge insistent la medierea unor invarianți, cum ar fi: plinul imaginii cinetice („enunț iconic complex”), intervalul, variațiunea, repetiția, multiplicarea, metamorfoza, permutarea, juxtapunerea, suprapunerea, iterizarea și articularea, care fiind și operațiuni semiotice vom putea vorbi și despre o percepție semiotică a unui nou discurs iconic. În ceea ce privește nivelul succesiunii planurilor, se remarcă trei tendințe: recursul la „coerența unităților discrete”, unde avem de-a face valențele fragmentului mai mult sau mai puțin autonom, apoi „coerența continuităților topologice”, adică valențele metamorfozei în interiorul planului și apoi recursul la planul unicfix și în buclă care fiind de factură quasi-evenimențială va fi deseori folosit în structura instalațiilor eclectice la expoziții de arte vizuale contemporane. În fine, între polii dinamicului și staticului se preferă mișcarea lentă aproape imperceptibilă, propunând spectatorului o nouă modalitate de kontemplare...

Aici se poate încadra și tratamentul estetic al unor operațiuni tehnice curente zoom, traveling, developare, refilmaj și mai nou found footage, tratamente care devin astfel subiecte sau motive ale unui nou tip de discurs filmic. În contextul acestei serii speciale se pot înscrie și cele 62 de filme experimentale de la kinema ikon, existând desigur și câteva sub-serii dar eu insist asupra a cinci note specifice a lucrărilor atelierului kinema ikon: #1 Filmele sunt de autor dar realizate în interiorul unei grupări eterogene, formată din creatori din afara câmpului cinematografic #2 Este acceptat un proiect teoretic general (kinemaeikon) dar filmul se constituie ca o verificare a unor ipoteze individuale; așadar, practica emerge din teorie și viceversa #3 Renunțarea la acele elemente constitutive care prin reluare multiplă s-au transformat în stereotipuri de limbaj #4 Insistență pe caracteristicile care au fost realizate doar embrionar sau incomplet. (#5 îl voi nota la anii ’80). În completare mai amintesc faptul că la atelier pe peretele de lângă ecran era un mic banner cu un text al filosofului Constantin Noica preluat dintr-un studiu care tocmai apăruse: „... cinematografia și-a găsit degrabă o extraordinară funcție, aceea de a servi ca experiment artistic pentru creatorii care nu au mai putut rămâne doar la artele tradiționale...” Era tocmai ce se întâmpla la atelierul de film experimental din Arad, în sensul că tinerii mei colegi produceau obiecte estetice convenționale, „...dar nu puteau rămâne doar la acestea...” adică la genurile specifice numite grafică, pictură, fotografie, proză, poezie, și muzică pe care le expuneau sau le editau în condiții standard, simțind din străfundul rărunchilor dorința de a experimenta și pe un alt medium creativ sub umbrela kinema ikon.

16

Insist pe o dată importantă din istoria grupării, respectiv la cele trei zile esențiale din luna mai a anului 1980, când sub motivul împlinirii a zece ani am organizat în fostul salon de recepție al baronului Neuman din Arad un Simpozion național dedicat filmului experimental la care am invitat aproape toate instituțiile profesioniste din țară: Anima-Film, Studioul de filme documentare, Institutul de Artă Cinematografică din București și artiști plastici atrași de creația unor filme de atelier, importanți critici de film de la reviste culturale precum și membri marcanți ai unor cinecluburi care realizau experimente asupra limbajului filmic. În primele două zile au fost prezentate douăzeci de filme ale invitaților, adică aproximativ cam tot ce s-a produs în acest gen prin spațiul carpatin cu sublinierea faptului că aveau calități estetice deosebite precum cele realizate de Zoltan Szilagyi, Radu Igaszag, Cornel Dimitriu, Iosif Costinaș, Ovidiu Bose Paștina, Gelu Mureșan sau filmele grupului Sigma. În a treia zi a întâlnirii, atelierul arădean a proiectat doar o selecție din portofoliul de treizeci de filme experimentale, remarcându-se de către cineaștii prezenți, inclusiv de către criticii de film, că la atelierul arădean se produceau constructe filmice experimentale dar „pe baza unui proiect teoretic numit kinemaeikon”. Din acel moment aniversar numele proiectului (care exista din 1970) a devenit denumirea publică a grupării, inclusiv sigla atelierului de film experimental, cu un design expresiv realizat de către graficianul Iosif Stroia, unul din cei mai vechi și importanți membri ki... Tot de atunci s-au diminuat foarte mult relațiile grupării cu mediul cinematografic iar noile raporturi de colaborare s-au îndreptat spre lumea artelor vizuale și a literaturii generației ’80, în plină emerganță expozițională și editorială. De acum încolo vom răspunde invitațiilor făcute de către revistele universitare ca Forum studențesc din Timișoara, Echinox din Cluj, Dialog/Opinia din Iași și Amfiteatru/ Viața studențească precum și Cenaclul din Tei din București, în ale căror spații de expunere am făcut proiecții de filme experimentale urmate de dezbateri incitante. De asemenea kinema ikon a fost invitat și a participat la expoziții de arte plastice de referință cum au fost Studiu, Medium sau Spațiul Oglinda la care au fost prezentate atât proiecții de filme experimentale cât și lucrări de artă vizuală. La rândul nostru am organizat în holul atelierului un număr de 18 expoziții ale plasticenilor din grup - desen, colaj, obiect, pictură, fotografie dar și mail-art cum a fost expoziția de scrisori, paralel cu lansarea unicului număr al reviste Juvățul de către Ioan T. Morar. În spații din oraș am mai organizat și alte evenimente extra-filmice dar pro-experimentale și îndeosebi pro-ludice; altfel spus, am invitat trupe studențești de teatru care au susținut evenimente în spații neconvenționale, precum Ars Amatoria de la Cluj cu un spectacol Eugen Ionesco în regia lui Ion Vartic, apoi Studioul de Caragealeologie coordonat de către arhitectul Radu Radoslav și trupa Thespis animată de filologul Diogene Bihoi, ultimele două din orașul vecin, Timișoara.

17

În al doilea deceniu de funcționare a kinema ikon (anii ’80) continuă realizarea de filme experimentale de genul abstracțiilor dinamice, a intervențiilor directe pe peliculă prin desene colorate și zgâriere/scratch, colaje cu efecte onirice și suprapuneri multiple de imagini montate în ritm dinamic și sincopat, create de către cei patru autori notați mai sus. Dar, au devenit predominante preocupările privitoare la recuperarea filmică a realului, îndeosebi prin recursul la relevanța fragmentelor de realitate cu ajutorul segmentelor de imagini cinetice. Acestea sunt remontate în forma de expresie a unor ficțiuni dys-narative, ceea ce poate conduce spre un discurs iconic pseudo-narativ și la efecte paradoxale de receptare. Autorii interesați de acest gen de lucrări filmice au fost Romulus Budiu, Alexandru Pecican, Valentin Constantin, Viorel Simulov, Iosif Stroia, Ioan Galea, Ovidiu Pecican, Marcela Muntean, Crisian Ostafi, Florin Hornoiu, Roxana Cherecheș, Romulus Bucur, Calin Man, George Săbău, cu precizarea că și cei doi practicanți ai intervențiilor directe pe peliculă (Pleș și Țeț) au prins gustul relevanței fragmentului, realizând în paralel filme experimentale remarcabile prin combinarea înregistrărilor filmice cu intervenții directe pe peliculă.

Revin la susținerea acestui subgen experimental din anii ’80 (# 5) prin câteva argumente de factură teoretică, notând că recurg la un un procedeu care vizează capacitatea potențială a unor fragmente iconice, fie ele cognoscibile, fie necognoscibile, care prin recombinarea lor într-un alt sistem de relații ne pot releva și revela un alt tip de discurs ecranic. Apoi, recursul la valențele kinesicii de a expune iconic micro-comportamente prin gesturi, poziții și mișcări (similară cu obiectica pentru lucruri) și recursul la valențele proxemici de expune iconic semnificația distanței dintre locutori cu diferite grade de proximitate, respectiv distanța intimă, interpersonală și publică. De menționat că cele patru discipline marcate (iconica, obiectica, kinesica, proxemica) se regăsesc în contextul experienței cotidiene prin persoane, obiecte, mișcări și spații dar numai kinesica și proxemica reprezintă sisteme codificate în procesul comunicării. În fine, sunt conștient de faptul că între proiectul teoretic enunțat și practica producerii filmelor experimentale au apărut nepotriviri, datorate și presiunilor auctoriale specifice, doar că acestea au fost creatoare de tensiuni stimulative..

Nu pot încheia etapa celor două decenii de film experimental (1970-1989), fără să explicitez câteva date contextuale importante pentru funcționarea proiectului cu pricina. Este vorba despre relațiile cu partidul comunist și cu organul de represiune numit securitate, îndeosebi după 1980 când au părăsit clandestin granițele țării un număr de 18 membri kinema ikon <!>; aceasta în paralel cu interesul sporit al unor instituții cu profil asemănător din occident 18

pentru lucrările experimentale care se produceau la atelierul arădean. Cu activiștii de partid, „compromisul” a fost relativ mai simplu; ei doreau să facem filme documentare cu subiecte de istorie locală (medalioane cu pesonalități culturale din zonă, pictură naivă, filme etnografice, rolul orașului Arad la realizarea Marii Uniri din 1918 și cam atât); oricum fără amestec în realizarea documentarelor respective. În ceea ce privește filmele experimentale pur și simplu nu le proiectam public în Arad, răspunzând doar invitațiilor făcute de revistele studențești de la Timișoara, Cluj, Iași și București în ale căror sedii de la casele de cultură făceam proiecții urmate de discuții extrem de incitante despre care scriau criticii de film invitați dar și critici de artă sau scriitori care colaborau cu revistele studențești nominalizate mai sus (Ovidiu Ghitta, Ion Mureșan, Ioan Groșan, Ioan Buduca, I.B. Lefter) dar și în revistele lunare ca Arta (Călin Dan), Cinema (Eva Sîrbu, Valerian Sava, Bujor T. Rîpeanu, Cristina Corciovescu, George Littera) sau în săptămânale epocii precum Contemporanul (Călin Căliman), Orizont, Vatra, Familia și altele din care activiștii partidului aflau că mai producem la kinema ikon și filme experimentale (îndeosebi din revistele Contemporanul și Cinema pe care activiști de partid chiar le citeau).

Oricum, nu am fost niciodată întrebat ce naiba sunt aceste filme experimentale atât de apreciate de specialiști; de asemenea, nu am fost niciodată solicitat să fac proiecții publice cu aceste filme, ele putând fi văzute doar la sediul atelierului din Arad iar eu îi suspectez pe activiștii partidului comunist că nu au vrut în mod premeditat să vadă aceste „experimente” din teama de a nu li se reproșa că au „știut” dar nu au luat „măsuri”, lăsând răspunderea pe umerii firavi (politic) ai criticilor profesioniști...

Nu aceeași atitudine aveau lucrătorii de la organul represiv al securității care în primii zece ani au știut doar că membrii grupului se întâlneau săptămânal în fiecare seară de joi când, fie că se discutau proiectele unor filme de autor, fie se comentau evenimente culturale pe fundal muzical (de la Kraftwerk la Pink Floyd), sau proiectam scurt-metraje aparținând de avangarda istorică, împrumutate legal de la Institutul francez și Biblioteca americană în principal iar uneori de la Cinemateca bucureșteană. În anii furibunzi de după 1980 s-a aflat și depre cei 18 transfugi numiți „frontieriști” din care doi au fost prinși pe „fâșie” (Pleș și Țeț), fiind deținuți la închisoarea de pe strada Popa Șapcă din Timișoara, unde cel din urmă aflase stupefiat că primise un premiu important pentru un film de al său (realizat la Anima-Film) la un festival cinematografic de la Toronto. Oricum, după eliberarea din închisoare au făcut o a doua încercare de evadare care a reușit și nu s-au mai oprit până la Los Angeles, unde după ce au cerut azil politic s-au înscris la una din facultățile de artă de la UCLA, împreună cu alți doi membrii sosiți mai devreme (Sergiu Onaga și Daniel 19

Motz). Apoi s-a întâmplat prima „înâlnire de gradul trei” la sediul kinema ikon cu reprezentanții „organului” prin comandantul securității din Arad, colonelul Coșeriu, însoțit de ofițerul care răspundea de cultură și artă, directorul școlii și un delegat de la Uniunea Cineaștilor pe care îl cunoșteam bine, fiind arădean și critic de film angajat la UCIN. Acesta din urmă a mai apucat să-mi șoptească discret, „vezi cum discuți, colonelul a absolvit și literele”, ceea ce părea o veste bună, după care mi s-a cerut inventarul filmelor experimentale (erau atunci 30) din care colonelul a selectat cinci care trebuiau proiectate dar de fapt îl interesa doar un titlu, pe care nu l-am aflat niciodată, fiind vorba de sesizarea unui cetățean (?) despre un film produs la kinema ikon care era evident împotriva sistemului comunist, criticând valorile acestuia, bla, bla, bla... După proiecția celor cinci filme, colonelul cu pricina ne-a comunicat că a „fost o alarmă falsă” făcută de cineva care nu cunoștea limbajul artei moderne și altele de acest gen inclusiv regretul că nu are timpul necesar să vadă mai multe asemenea „eseuri de cinema”, situație care avea tendința să devină penibilă și așa s-a încheiat întâlnirea respectivă, comunicându-le la rândul meu tinerilor colegi toate cele întâmplate, concluzionând că de acum înainte grupării i se va întocmi un „dosar de urmărire”, așa că va trebui să fim ceva mai atenți iar presiunile negative se vor înmulți, ceea ce s-a și întâmplat în anii următori. Între aceste presiuni, cea mai nefastă pentru kinema ikon a fost interdicția totală a membrilor grupării de a participa la festivaluri de film experimental sau de a răspunde invitațiilor făcute de instituții de prestigiu din occident, așa cum a fost cazul Centrului Pompidou de la Paris și altele. Acest demers represiv a fost inițiat de către un ofițer de contrainformații de la securitatea arădeană și a durat zece ani, adică până în luna decembrie a anului de grație 1989, având un efect devastator pentru destinul atelierului kinema ikon. În acest sens a fost concludentă afirmația făcută de către unul dintre specialiștii de la Cinéma de musée după proiecția pariziană din 1995 a celor 22 de filme experimentale, opinie pe care o sintetizez din memorie: „este păcat că nu ați venit mai repede măcar cu zece ani când filmul experimental era în mainstream, ar fi fost extraordinar...”

Altfel spus, am pierdut toate oprtunitățile din cauza unui regim politic bolnav așa că degeaba am produs noi filme experimentale în sincronism cu cele din occident, dacă nu le-am putut prezenta concomitent.

Tot în acea perioadă un consilier de la Ministerul Culturii căruia îi plăceau filmele noastre experimentale mi-a recomandat bine intenționat să nu fac proiecții publice mai lungi de o oră - aproximativ cinci filme, motivând o „percepție ciudată” care ar putea să-i deranjeze pe unii din activiștii culturii ai educației socialiste, sugestie binevoitoare dar pe care am uitat-o repede. Miam adus aminte de ea imediat după căderea vechiului regim când am câștigat 20

în sfârșit libertatea de a călători în occident, onorând astfel vechea invitație de la Centrul Pompidou prin bunăvoința dlui Jean-Michel Bouhours, însărcinat cu departamentul de film experimental de la prestigioasa instituție pariziană, pentru a proiecta la Cinéma du Musée un număr de 22 de filme experimentale produse la kinema ikon. Așadar, la discuțiile de după proiecția din prima zi, un tânăr spectator mi-a pus o întrebare care m-a perplexat și pe care o rezum astfel: „cum se explică faptul că ați putut realiza în plin regim comunist - pe care l-ați acuzat permanent că nu vă asigură drepturi la libera exprimare... așadar cum ați putut să produceți în aceste condiții opresive filme care sunt în mod evident anti-sistem...” Răspunsul meu a fost sec și tranșant adică lipsit de eleganță diplomatică, motiv pentru care i-am cerut scuze dlui Bouhours. Pe scurt era vorba despre următoarea stare de lucruri: La kinema ikon nu făceam programatic sau deliberat filme angajate politic împotriva sistemului comunist deoarece înțelegeam că nu aveam nici o șansă de supraviețuirie socioculturală, adică am fi fost pur și simplu spulberați. Intervine însă o situație cauzală care leagă „percepția ciudată” a consilierului socialist de percepția tendențioasă a tânărului spectator parizian, trimițându-ne de fapt spre un efect al unei percepții subliminale, atunci când durata de proiecție a filmelor kinema ikon depășeste un anume prag temporal. Explicația este simplă și motivată prin psihologia percepției; tinerii autori au trăit zi de zi în diverse contexte sociale într-un regim politic dictatorial, dar se jucau experimentând un nou limbaj al imaginilor în mișcare, însă cu obiectivul aparatului îndreptat mereu spre o realitate cotidiană cu toată mizeria și promiscuitatea rezultate din sistem, pe care memoria o recepta, inclusiv în subconștient. De aici rezulta și un dublu efect de receptare: unul conștient despre experimentul formal și altul subconștient prin cumularea de date factuale care răzbateau spre mintea unui spectator persuadat astfel de o „impresie de realitate” subliminală, relevând (și) climatul sufocant al unui regim opresiv. Cu alte cuvinte cotidianul înregistrat pe peliculă constituia un background pentru jocul formal al experimentului kinemaikonic (demersul deliberat al autorlui) ca o provocare pentru spectator, care avea totuși capacitatea de a percepe intuitiv și presiunile ideologice ale unei societăți închise cu condiția expresă ca acest spectator să trăiască/să fi trăit pe viu în acest tip de regim, ceea ce nu a fost cazul spectatorului de la Cinéma de Musée.

Dar iată că nici în Europa post-comunistă, pentru tânara generație care nu a cunoscut vechiul regim nu funcționează explicația <percepției subliminale a unui regim opresiv>, fiind interesați și chiar încântați doar de jocul formal al filmelor de la kinema ikon, opinie testată pe tinerii artiști vizuali din zona spațiului de artă alternativă KF, apoi verificată pe domnișoarele și câțiva domni bursieri extrem de bine pregătiți în domeniul artei contemporane de la Colegiul Noua Europă în toamna anului 2011, întâlnire admirabilă și memorabilă 21

datorată cercetătoarei Anca Oroveanu, eminent istoric și teoretician al artei. Închei acea etapă despre filmul experimental (1970-1989) cu ceea ce numesc relația proiectului kinema ikon cu modelul eclectic, relație despre care scriam că este de o simplitate dezarmantă. Pe scurt, pur și simplu nu există „bune relații” între cele două modele, pentru simplul motiv că noi produceam la atelier lucrări din genul specific numit film experimental tocmai pentru că îl consideram reprezentantul exemplar al omogenității și purității genului spre deosebire de genul eclectic numit cinema înțeles ca „artă de sinteză”, constatând în concluzie că este un evident raport antinomic între puritatea omogenă a proiectului kinema ikon și eterogenitatea modelului eclectic a cinematografiei.

De altfel, chiar dacă eu aș fi făcut demersuri persuasive în favoarea paradigmei eclectice nu aveam șanse de reușită și abia după invazia zburdalnicilor pixeli au apărut posibilitățile unei reale Ars Combinatoria. Totuși au fost două excepții care merită consemnate, fiind singurele demersuri propuse de kinema ikon apropiate de ideea modelului eclectic dar din perspectivă strict teoretică.

Două evenimente cu adevărat de excepție din anii 1980, organizate în întregime de kinema ikon în sala-studio și holul teatrului municipal arădean, fiind invitați foarte mulți intelectual din elita culturală a vremii pe structura generației ’80. Este vorba despre două simpozioane interdisciplinare, având drept vector teoretic conceptele de intermedia și de invarianți, iar temele au fost: Intermedia 1 Imaginea în discursul estetic (1984) și Intermedia 2 Intervalul în discursul artistic (1988) Ceilalți invarianți discursivi - repetiția, variațiunea, articularea și alții ar fi urmat să fie analizați în anii următori dar nu a mai fost să fie deoarece am intrat cu toții în invariantul politc al „tranziției”... În fine, au participat peste cincizeci de invitați din București, Iași, Cluj , Brașov, Sibiu, Oradea și Timișoara: filozofi ai culturii, eseiști, critici literari, de artă și de film, prozatori, poeți, oameni de teatru și muziceni - între care a stârnit un deosebit interes Atelierul de muzică contemporană Archaeus, fondat și condus de compozitorul Liviu Dănceanu. Mulți dintre invitați erau universitari dar merită să subliniez fapul că majoritatrea făceau parte din generația ’80 care la rândul lor mi-au propus câteva personalități pe care ei le stimau și le simpatizau deopotrivă precum, Alexandru Paleologu, Mihail Șora, Solomon Marcus, Andrei Pleșu, Livius Ciocârlie, Șerban Foarță, Constantin Flondor, Luca Pițu, Dinu Flămând, George Littera... Cât privește generația cu pricina (din care făceau parte aproape toți componenții ki), sunt prea multe nume ca să le citez pe toate astfel că le voi nota doar pe acelea care au prezentat eseuri asupra temei (unele publicate în presa culturală): Magda Cârneci, Ion Mureșan, Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ioan Groșan, Gheorghe Ene, Ion Bogdan Lefter, 22

Al. Mușina, Gheorghe Crăciun, Caius Dobrescu, Andrei Bodiu, Călin Dan, Sorin Antohi, Adriana Babeți, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Dana Diminescu, Ioan Buduca, Radu Călin Cristea, Wiliam Tötök, Eugen Suciu cu un important rol logistic și mulți alții pentru a căror omisiune îmi cer scuze. Apoi, din partea grupării kinema ikon au prezentat considerații teoretice asupra temei Valentin Constantin, Mircea Mihăieș, Romulus Bucur, Ligia Holuță și subsemntul despre conceptul de invarianți. În planul practicii artistice au existat, totuși, la kinema ikon trei tentative pe care le putem încadra în modelul eclectic. Astfel, primele două scurtmetraje fac parte din genul denumit Expanded Cinema, respectiv filmele experimentale inițiale numite Ipostaze simultane (1970) și Scaunul (1972), în care evenimentele iconice se derulează simultan pe un ecran împărțit în trei, un triptic cu acțiuni ipostaziate; cel de al doilea a fost filmat în format cinemascope pe 16 milimetri, fiind premiat la festivalul scurt-metrajelor de ficțiune de la Brno pentru „adaptarea narațiunii la posibilitățile tehnice ale filmului” adică diegeza ipostaziată în split screen sau în sensul de azi, când avem de-a face cu o percepția sinestezică, înțeleasă ca o „fuziune între sensibilitatea estetică și inovația tehnologică”.

Mai târziu, în anul 1986 la galeria de artă Forum din Arad, atelierul kinema ikon a organizat o expoziție/instalație eclectică cu următoarele componente în interacțiune: Pe simeze erau expus fotografii cu titlul Mimul (mimică, pantomimă) relizate de către Cristian Ostafi, autor care proiecta pe un ecran și un film experimental intitulat Convergență spre inutil iar pe peretele opus erau proiectate în buclă șapte filme fanteziste produse în anul 1912 cu un aparat Pathé Frérès într-un format rarisim de 28 mm, aparținând artistului fotograf Mihai Frangopol; apoi pe scena ușor ridicată, un grup de pantomimă condus de coregraful Ildiko Szabo de la Opera Națională din Cluj, care improvizau o serie de scenete pe tema mimului, interacționând cu spectatorii iar în plan sonor DJ-ul grupării pregătise pe o bandă de magnetofon samplere selectate de pe ultimul disc de muzică electronică Kraftwerk, neavând nici în clin nici în clinică cu expunerile vizuale, ceea ce nu-i interesa deloc pe sutele de spectatori din galerie și din stradă unde își așteptau rândul, blocând circulația, râmânând astfel cel mai mare succes de public al unui eveniment kinema ikon dinainte de decembrie ’89...

Din perspectivă deontologică nu pot închide decrierea climatului creativ de la atelier în primele două decenii fără să-i amintesc și pe membrii grupării care nu aveau nici intenții nici veleități auctoriale, alături de autorii care au produs cele 62 de de filme experimentale. Acest climat specific de la kinema 23

ikon (termenii elini pentru mișcarea imaginii) este datorat în egală măsură creatorilor precum și a celor care au jucat rolul corului din teatrul antic grecesc de comentator activ al acțiunilor de pe scenă/ecran în cazul cineclubului.

O bună parte dintre acesti creatori și comentatori au fost și sunt autori de cărți de poezie, proză, critică literară și eseuri, apoi autori a unor expoziții de arte vizuale și fotografie dar și autori de compoziții muzicale sau arhitecți și artiști vizuali, aproape toți licențiați în urma studiior universitare. Așadar îi menționez cu simpatie și respect pe: Ligia Holuță (poetă și traducătoare), Mircea Mihăieș (critic literar, anglist), Judit Angel (critic de artă și teoretican), Valer Câmpan (cineast, Melbourne), Adrian Ostafi, artist fotograf), Emil Anghel, Ionel Vesea, Ionel Nistor (arhitecți), Mircea Stănică (inginer electronist), Rodica Varganici, Mihaela Păcurar (pictori), Doru Păcurar (pictor scenograf), Octavian Bora (designer), Adrian Diaconu (compozitor, Melbourne), Teodor Caciora, compozitor), Mihai Dogaru (muzician), Daniel Motz (pictor în L.A. și Atlanta) Liviu Malița (eseist), Ilona Mihăieș, Florin Didilescu, Cristian Moisescu (profesori), Lazăr Ciortea (tehnician film), Emil Mucescu (informatician), Ghighi Țapoș, (informatician, Detroit), Daniel Roman (informatician Toronto) Caius Grozav (informatician, Toronto), Mihai Frangopol (artist fotograf), Ioan Ciorba (tehnician sunet), Sergiu Onaga (pictor, Los Angeles ), Codruța Onaga (fashion designer, Los Angeles), Traian Pleș (Los Angeles), Ilie Truț (Los Angeles), Horia Santău (inginer electronist, caricaturist), Cristian Ostafi (fotograf, San Diego), Monica și Geo Crișan (animație, Montreal), Cristian Jurcă (DJ, Germania), Marcela Muntean-Corbioli, (pictor, Verona), Liliana Trandabur-Torchet (filolog, Paris, Montreal, Lausanne, etc.), Roxana Cherecheș, (pianist și filolog, iar după studii la Paris1-Sorbonne este écrivain pudique la un cabinet des maȋtres mots, ceea ce mi se pare o atitudine tipică cu referire la păstrarea „stilemelor” kinema ikon și după „trans-fuga” dincolo de fruntariile patriei... Oricum, pot scrie usw, conform cataloagelor editate anterior în care lista este completă. În fine, între parantezele din acest paragraf pot fi observate nume de orașe marcate cu italice, fiind vorba de localitățile unde sunt rezidenți după plecarea mai mult clandestină în perioada sumbrilor ani ’80, dar și în dificila „tranziție”care a urmat. La acești rezidenți din rândul creatorilor de filme experimentale și a membrilor-comentatori reiterez mențiunea că este vorba de un număr de 18 membri ai atelierului care au părăsit clandestin țara pe diverse „filiere” iar cei mai mulți s-au stabilit la Los Angeles și împrejurimi, incluzând Hollywood-ul și campusul de la UCLA... În ceea ce îi privește pe membrii kinema ikon rămași în țară notez faptul că au continuat să fie implicați în demersurile atelierului din etapa de tranziție (patru ani) dintre decembrie 1989 și decembrie 1993 când a apărut ultimul număr 24

al revistei Conversația, încheind de fapt etapa analogică - film, video, mixed media, luând-o razna pe calea pixelilor. După data de mai sus ne-am despărțit amiabil (cu excepțiile numite Romulus Bucur, Florin Hornoiu și Judit Angel) de componenții generației ’80 care și-au continuat calea creativă proprie în domeniile vocaționale pentru care erau pregătiți, publicând volume de poezie, proză, critică literară, eseuri sau organizându-și expoziții de arte vizuale în galeriile în sistemul galeriilor naționale și așa mai departe. Este vorba despre scriitorii Ligia Holuță, Mircea Mihăieș, Ioan T. Morar, Romulus Bucur, Ovidiu Pecican, Valentin Constantin și artiștii vizuali Iosif Stroia, Doru Păcurar, Rodica Varganici, Alexandru Pecican, Viorel Simulov și Ioan Galea...

Așadar, este momentul să închid cu nostalgie etapa cinematografică a primelor două decenii (1970 - decembrie 1989) pentru că atunci, în acel decembrie incredibil, după căderea zidului berlinez, s-a produs nu doar o schimbare de paradigmă socio-politică ci și una culturală, ceea ce a făcut ca și atelierul/ gruparea kinema ikon să suporte schimbări radicale, îndeosebi prin recursul la alte mijloace și suporturi de creație dar și la alte strategii creative ale autorilor, făcând parte din noile generații electronice și „învăluite în pixeli”, durând la rândul ei trei decenii, la care adăugăm cele două decenii de film experimental și ajungem astfel la jumătate de secol !...

2. Etapa tranziției: 1990 - 1993 În toți anii de sub regimul comunist am organizat o întâlnire specială numită Crăciunul cineclubului cu clasicul brad împodobit lângă ecran iar pe masa întinsă erau prăjituri cu nuci și un vin roșu de Miniș, în vreme ce fundalul sonor era acoperit din colinde specifice cântate de corul Madrigal; cu precizarea că din al doilea deceniu au început să apară soțiile și respectiv copiii membrilor, ceea ce presupunea și apariția unor pachețele cu daruri așezate sub pom...

Așa ne-am pregătit și pentru joi 21 decembrie 1989, doar că în dimineața aceleași zile câteva zeci de mii de locuitori ai Aradului au ieșit pe străzi și s-au adunat în fața Primăriei, manifestând împotriva regimului comunist și a lui Ceaușescu îndeosebi. Această stare de revoltă populară, făcută și în sprijinul victimelor de la Timișoara, a condus la închiderea tuturor instituțiilor, incluzând și Școala de Arte unde era sediul atelierului de film experimental, neavând astfel acces la intrare și în consecință nici la aparatele de filmat. În a treia zi de Crăciun am reușit să ne reîntâlnim într-o stare amestecată de bucurie, pentru ceea ce noi credeam atunci că va conduce la marea transformare dar și de tristețea emanată de bradul neutilizat și a vinului 25

neconsumat... În acest context ne-am pomenit cu Liliana Trandabur, însoțind o delegație franceză condusă de către Dl. Jean-Luc Rivière din partea Asociației din Nancy de sprijin a României (ANAR). Foarte amabili ne-au pus o întrebare în stil urmuzian de genul pelicanul sau babița: „Cu ce ați dori să vă ajutăm, adică cu aparatură video-tv ca să constituiți o televiziune locală sau cu o tipografie offset cu care să editați o revistă de atitudine și educație civică ?“ Spre stupefacția mea tinerii colegi și artiști vizuali au optat pentru tipografie, care a și fost primită după două luni și așa se face că la 31 martie 1990 a apărut primul număr al revistei Conversația, scrisă, ilustrată și editată de către membrii atelierului dar și difuzată personal pe străzile orașului.

Desigur, a trebuit să ne constituim legal într-o organizație non-guvernamentală cu numele Clubul pentru dialog social și cultural după model polonez dar detalii despre această etapă pe cât de difuză pe atât de confuză, pot fi accesate în cataloagele atelierului, în special cel din 2005. De menționat că, Conversația a fost o publicație de-a dreptul exotică în peisajul debordând de ziare și reviste de scandal pe la începutul anilor ’90 în așa-zisa tranziție. Oricum, a fost foarte bine primită de cititori și de breasla ziariștilor iar o relecturare a celor 19 numere poate confirma și azi o simbioză reușită între implicarea în realitatea încleștării politice și forma de expresie care semăna mai mult cu revistele interbelice de avangardă, ceea ce a fost remarcat de către comentatorii publicațiilor culturale.

Personal așteptam cu nerăbdare îmblânzirea entuziasmului editorial a tinerilor mei colaboratori ca să putem reveni la oile noastre, adică la proiectul kinema ikon, cu atât mai mult cu cât din anul 1990 am acceptat o mai veche propunere a dlui Pascu Hurezan, director la Museum Arad, de a ne transfera ca atelier multimedia la Muzeul de Artă. Muzeograf principal al acestui departament era criticul de artă Judit Angel, fiind în același timp și membru kinema ikon încă din vremea când era studentă la Facultatea de istoria și teoria artei iar filologul vizual Călin Man era deja angajat ca muzeograf și Florin Hornoiu ca fotograf documentarist.

Oricum, spațiul generos pus la dispoziție pentru kinema ikon era din plecare structurat ca un atelier multimedia iar eu am fost încadrat ca muzeograf cu specializarea în „artele spectacolului“, notând că mi-am păstrat o jumătate de normă didactică la Liceul de Artă unde am predat Estetica la clasele terminale între 1970-2010. Așadar 40 de ani de învățământ, cu mențiunea accentuată că această instituție școlară vocațională pregătea și pregătește în continuare viitori artiști vizuali, arhitecți, muziceni și actori, constituind principala sursă și „resursă umană“ pentru atelierul de film experimental și în continuare pentru atelierul multimedia. În mod complementar visam la „schimbarea competențelor“, 26

tinzând spre recursul la noile tehnologii, respectiv spre trecerea de la suportul peliculei cinematografice la suportul electronic al benzii video prin formele de expresie numite video-art și video instalații, în vreme ce Călin Man, Caius Grozav și încă câțiva din cei mai tineri își doreau o schimbare radicală a medierii actului creativ prin sistemul digital, tendință care în acei ani (’90-‘93) era în curs de dezvoltare. Pe lângă aceste proiecte ce păreau utopice, notez că prima breșă în sistemul convențional de lucrări artistice și prezentarea lor în formatul expozițional a fost realizată de Judit Angel în luna iunie a anului 1992 printr-o expoziție la sala Clio cu lucrări de artă contemporană achiziționate de instituția muzeală în ultimii ani, eveniment însoțit de un Colocviu național, având ca temă principală circumscrierea conceptulor de „artă alternativă“ pentru noul tip de lucrări și în pandant despre „spațiul neconvențional“ pentru noul format expozițional în plină expansiune prin lumea largă.

La sfârșitul lui 1993 a început seria de expoziții anuale de artă contemporană organizate de către recent înfințatul Centru Soros pentru Artă Contemporană (CSAC) avându-l ca director pe artistul, teoreticianul și curatorul Călin Dan, Centru devenit ulterior Internațional (CIAC) sub directoratul criticului de artă Irina Cios. Așadar, prima expoziție a avut loc la sala Dalles cu titlul Ex Oriente Lux, fiind constituită din zece video-instalații realizate de către tineri artiști vizuali români care au fost bine apreciate de public și de specialiștii autohtoni dar și de către personalitățile marcante care au fost invitate precum Margaret Morse, Kathy Rae Huffman, Nina Czeglédy, Martine Bour, Dieter Daniels, Geert Lovink, Laszló Béke și alții. Expoziția a fost deschisă de către filosoful Andrei Pleșu după ce în prealabil au fost proiectate cinci filme experimentale marca kinema ikon, deoarece încă nu am început să „atacăm“ noile tehnologii mediatice din motive strict financiare. Oricum, puțină vreme după expoziție, fundația citată a început campania de distribuire sub formă de donații spre sistemele de învățământ și de cultură a computerelor împreună cu toate dispozitivele lor auxiliare; așa se face că un asemenea set digital complet a primit înainte de Crăciun și atelierul multimedia kinema ikon prin filiala timișoreană condusă de Ilona Mihăieș, spre încântarea fără limite a lui Călin Man, Caius Grozav și a celorlalți viitori creatori digitaliști. Drept consecință am convocat de Crăcun ’93 o adunare generală a membrilor grupării iar după câteva pahare de Merlot am avut curajul să le mulțumesc frumos acestor redutabili componenți ai generației ’80 pentru participarea lor activă la punerea în practică timp de douăzeci de ani a proiectului kinema ikon prin filme experimentale. Apoi le-am urat satisfacții depline în carierele lor de artiști vizuali, arhitecți, muziceni și literați, anunțându-i că mai tinerii lor colegi vor să înlocuiască suportul peliculei filmice cu cel oferit de noile tehnologii digitale, ceea ce s-a și întâmplat. În fine, primul 27

efect al acestei schimbări de paradigmă a fost înlocuirea publicației Conversația cu revista Intermedia, care va deveni expresia off/on-line a lucrărior artistice ce vor fi produse în cadrul noului atelier de creație predominant digitală.

3. Etapa preponderent digitală: 1994 - 2005 (zece ani) Referitor la accentuarea demersului de a scrie o „istorie a proiectului kinema ikon în context“ notez faptul că în următorii trei ani s-au întâmplat trei demersuri expoziționale paralele la care a expus și atelierul kinema ikon: Astfel, în septembrie 1994 la Muzeul de Artă din Arad, criticul de artă Judit Angel a organizat o expoziție națională de artă contemporană cu titlul ART unlimited s.r.l. cu lucrări produse de 26 tineri artiști vizuali, incluzând și trei grupări, care au prezentat obiecte/artefacte, instalații, environment, performance, fotografie, electrografie și video-art. Kinema ikon a fost reprezentat cu două lucrări: O-zenee în cyberspațiul mioritic de calin man, o instalație eclectică cuprinzând colaj, xerox, clișee foto, sticlă, ceva cartofi de toamnă și numeroase texte conform proiectului curatorial notat astfel de Judit în catalog: „spațiul expoziției este transformat într-unul al narațiunii progresive a textului care se rescrie continuu“. A doua lucrare ki a fost Almost nothing, constituită dintr-un computer acoperit cu o pânză transparentă în viziunea ezoterică a informaticianului Caius Grozav. Apoi, în același an 1994 prin luna noiembrie, CSAC a produs prin curatoriatul lui Călin Dan și în spațiul de la Muzeul Țăranului Român expoziția cu titlu premonitoriu, 01010101, având ca temă Discursul artistic - reflex al problemei comunității, fiind și un eveniment comunicațional prin recursul la telefon, fax și e-mail ca suporturi pentru colocviile care au urmat cu participarea unor cercetători de prestigiu precum Alfred Rotert, Fred Forest, Geert Lovink, Andreas Broeckmann, Antonis Muntadas și alții. Lucrarea grupării ki a fost un fel de mixed-media sub genericul RANDEVUUL: computer, e-mail, fax, foto, înregistrări video, veste Bunderswher, 14 cutii cu Nutttela, 14 lingurițe unifolosibile, 200 de pungi din plastic inscripționate cu șpalturile revistei Intermedia plus rateurile de comunicare prin e-mail, care abia fusese inventat.

Dublul demers expozițional se repetă în 1995 astfel: în luna iunie Judit Angel organizeză în câteva spații neconvenționale din Arad evenimentul denumit de către curatoare INTER(n) cu intenția programatică de „intervenții artistice în spațiul urban“ cu participara unor artiști vizuali între care Sorin Vreme, Matei Băjenaru, Lia și Dan Perjovsky , Sándor Bartha, grupul subREAL (Călin Dan, Iosif Király) și Dan Mihălțianu. Autorii au intervenit efectiv în opt locații prestabilite, multiplicând subiectiv perspectivele de percepție ale unor situri specifice orașului. Atelierul kinema ikon a fost implicat prin calin man cu 28

lucrarea lui intitulată Limerique Ștampilierul, unul din personajele emblematice care populează arhiva reVoltaire, despre care calin man notează în catalog că „este o proiecție ludică și în egală măsură absurd-ironică, deoarece ne propune experianța realității ca ficțiune iar aceasta la rândul ei se constituie ca o condiție a realizării unei utopii“, enunț percutant pentru anul 1995 plutind în aer dinspre Transylvania până în anul 2000 când a renăscut pe un turbulent cer hexagonic în enunțul lui Jacques Rancière ipostaziat impecabil: „Le réel doit ȇtre fictionné pour ȇtre pensé“ Tot în același an dar în luna noiembrie CSAC, cu un nou director în persoana Irinei Cios, s-a organizat în sălile Institutului de Arhitectură din București o expoziție cu titlul MEdiA CULPA, având drept curator pe criticul de artă Aurelia Mocanu iar tema-vector a fost „Discursul artistic, perturbator al condiționării prin mass-media“. Este vorba despre 12 proiecte artistice din ceea ce în epocă se numea „artă alternativă“, selectate de către un juriu internațional. Desigur, au urmat conferințe, proiecții documentare și dezbateri asupra temei MediAtor cu participarea artiștilor și teoreticenilor români dar și a invitaților de referință precum Kristine Stiles, Geert Lovink, Nancy Buchanan, Valentin Torres și Eduard Shanken. În acest context, kinema ikon a prezentat o lucrare de grup realizată ca de obicei prin brainstorming, cu titlul Ready Media, fiind de fapt o instalație mediatică eclectică, cuprinzând pentru prima dată și un suport digital numit cd.rom căruia i s-a dat numărul zero, instalație care conținea în dreapta un monitor de televiziune pe care se derula un telejurnal din epocă și în stânga un monitor de computer în care printr-un cd.rom realizat prin programare este parafrazat ironic și ușor dadaist discursul manipulatoriu al reporterilor de la buletinul oficial de știri, subliniind că toate aceste dispozitive, incluzând sistemul de oglinzi dintre cele două „ecrane“ funcționează cu cinci litri de combustibil din pălincă transilvană, prin care am încercat să manipulăm la rândul nostru demersul ideologic cunoscut ca „manipulare prin mass-media“.

De asemenea, în luna mai a anului 1995 am putut în sfârșit să răspundem vechii invitații făcută de către Dl. Jean-Michel Bouhours, însărcinat cu cercetarea filmului experimental european la Centrul Pompidou. Astfel că timp de două zile am proiectatat la Cinema de Musee o selecție de 22 de filme experimentale realizate la kinema ikon, demers urmat de dezbateri, întrebări și comentarii critice incitante. Menționez faptul că la sugestia dlui Andrei Pleșu, în acea vreme ministru al culturii, selecția respectivă de filme a fost văzută în prealabil de către regizorul Lucian Pintilie, ceea ce m-a bucurat peste măsură, incluzând și aprecierile onorante ale reputatului cineast român. În fine, cel de al treilea dublu demers expozițional a constat, pe de o parte din 29

expoziția intitulată Complexul Muzeal curatoriată de către Judit Angel în sălile Muzeului de Artă din Arad, în luna octombrie 1996, aproape concomitent cu cea organizată prin CSAC cu titlul EXPERIMENT - la galeria Teatrului Național din București în luna noiembrie 1996. „Concomitență“ cu care se încheie etapa de tranziție a practicii expoziționale în arta contemporană românească, astfel că Judit Angel pleacă la muzeul budapestan Mucsarnok și mai apoi la Tranzit din Bratislava iar CSAC devine autonom cu numele de CIAC, recurgând la alte moduri de sprijnire a artei și artiștilor din spațiul carpato-danubian prin simpozioane, conferințe și alte tipuri de întâlniri referitoare la rolul noilor mijloace de comunicare și creație.

Despre proiectul curatorial iuditian, (ori și câtuși nu pot să scriu angelian...), al expoziției intitulată Complexul Muzeal din Arad, notez că au participat șase artiști vizuali din România și șapte din Austria, fiind editat un catalog bicefal în care este argumentat proiectul teoretic de către Christian Kravagna și Judit Angel, colega noastră, punând fără „complexe“ dar cu aplomb teoretic în discuție critică condiția actuală a instituției muzeale în ansamblul ei precum și impactul acesteia cu noile forme de expresie (obiectul ca artefact, instalația, eventurile performative și proiecțiile video). Astfel că impactul respectiv produce un efect de receptare indus de către curatoare dinspre Complexul Muzeal ca nume de instituție înspre conceptul de „complex“ în sensul lui psihanalitic, față în față cu noile tehnologi și cu emergența unei alte modalități de a produce o expoziție, considerată un nou „format al artei“. Și toate acestea înainte de anul 2001 când abia au început să apară primele cărți despre „new curating“ prin studii și interviuri semnate de Carolee Thea, Steven Rand, Paul O‘Neill, Seth Siegelaub, Hans Ulrich Obrist și mulți alții dar și concomitent cu crearea primelor două „proiecte curatoriale“ în 1994, respectiv „apexart“ în Manhattan și „De Appel“ în Olanda. Gruparea kinema ikon și-a adaptat stilul jucăuș după proiectul curatorial, prezentând la expoziție lucrarea cu titlul Cavalerul din Carpați produsă brainstorming de către șapte autori într-o configurație care combină mai multe suporturi imateriale (computer, televiziune prin cablu, bandă video preînregistrată) și materiale (ramă de tablou, etichete) dar și textul audio despre povestea mirobolantă a Cavalerului Carpatin în relațiile lui cu Regele Arthur, Cristofor Columb, Baronul Neuman din Arad, Indiana Jones și alte personaje tot atât de reale din povestea tot atât de adevărată despre „cum a fost căutată o celebră operă de artă pierdută...“, oferind astfel grupului ki șansa de a o reconstitui opera prin mijloace digitale, luând în serios îndemnul curatorului pentru a contribui la „dislocarea izolării muzeului“ printr-o atitudine ludică și ironică.

30

Apoi, în toamna același an 1996, CSAC a organizat o mare expoziție de artă contemporană românească, îmbinând dimensiunea retrospectivă (’60 -‘90) cu cea recentă (’90 - ’96), având titlul EXPERIMENT - interferențe și prospecțiuni în arta românească din anii ’60-‘90 la galeria 3/4 a Teatrului Național din București, curatoriatul fiind asigurat de către un colectiv de specialiști condus de istoricul de artă Alexandra Titu. Este vorba despre o expoziție care și-a propus o „reconstituire istorică a celei mai dinamice zone a artei contemporane românești din perspectiva atitudinii experimentale“, fiind structurată într-o secțiune documentară cu caracter istoric și o secțiune de actualitate prin proiecte predominant intermediale. Spațiul alocat pentru kinema ikon a fost configurat în trei componente: în stânga privitorului pe un ecran erau proiectate secvențe selectate din cele 62 de de filme experimentale realizate între 1970-1989, incluzând documente despre expozițiile și simpozioanele organizare în cele două decenii (etapa documentar-istorică). În centrul simezei era marcată tranziția cu coperțile revistelor Conversația și Intermedia plus documente cu lucrări de gen mixied-media. În fine, în dreapta user-ului de această dată, pe un soclu pentru sculpturi era plantat un computer pe al cărui monitor putea fi accesat conținutul interactiv al primei lucrări digitale kinema ikon în configurație hypermedia atât pe suportul hardisk-ului cât și pe un cd.rom, lucrare intitulată pur și simplu Opera Prima. Este vorba de o unitate digitală autonomă care poate fi considerată și o ediție electronică a revistei Intermedia (10/1996) construită pe baza a opt lucrări individuale cu titluri care păreau ezoterice în acele vremuri de început al unui nou și indecent medium de creație. Așadar, imagini cinetice, configurații grafice, anamorfoze, sunete naturale prelucrate digital și scriituri plurilingve erau oferite utilizatorului predispus la un exercițiu interactiv conforme metodei hypertextuale; oricum, conținutul era premeditat eclectic cu trimiteri iconice la stereotipuri de expresie din câmpul discursului artistic contemporan, confirmând mai vechile tendințe ludice ale grupului dar pe un nou suport de enunțare, totul cu programarea în Delphi de către Caius Grozav și cu media design semnat de calin man care a fost de facto autorul și dirijorul întregului demers kinemaikonic de la expoziția retrospectivă Experiment. Musai de amintit că „reciclarea competenței“ dinspre codurile specifice ale filmului experimental, incluzând și video analogic, spre codurile și suporturile recent apărutului sistem digital, așadar această reciclare s-a efectuat foarte repede și datorită aportului informaticenilor din noua componență a grupării iar premiantul la viteza de conversie către universul pixelilor a fost calin man aka reVoltaire.

De fapt, o dată cu Opera Prima din 1996, prima lucrare digitală kinema ikon pe suportul unui cd.rom, începe o nouă și lungă etapă pe care am caracterizat-o 31

ca fiind exclusiv digitală, atât în configurația „hypermedia“ (off-line), în cea denumită „net.art“ (on-line) cât și în forma de expresie analogico-digitală numită „installation“. Adaug editarea revistei Intermedia în format offset (23 de numere între 1994-2011), pe suport cd.rom și pe internet în cadrul paginii web și totul în contextul unei tendințe de aglomerare a mijloacelor de creație, ca urmare a dezvoltării precipitate a noilor tehnologii digitale. Precipitare remarcată și în demersul practic de realizare la kinema ikon a constructelor digitale, a instalațiilor și a lucrărilor de genul net.art, fiind sesizabilă și în actele de reprezentare publică la expozițiile și simpozioanele naționale și internaționale de artă electronică sau digitală la care am participat și pe care le voi menționa în continuare într-o formulare sintetică pentru a beneficia de o coerență sporită în contextul bulversant indus de trecerea de la paradigma analogică la aceea a sistemului digital în actele de creație artistică și de receptare participativă a noului privitor numit user. În primăvara anului 1997 un grup de tineri artiști și cercetători condus de către teoreticianul Stephen Kovats de la Bauhaus Dessau Foundation au intreprins un turneu în Europa central-estică în vederea selectării unor lucrări de New Media pentru The International Electronic Media Forum din luna noiembrie a aceluiași an sub genericul OSTranenie, joc de cuvinte, combinând procedeul literar propus de către Viktor Sklovski în 1916 cu numele de ostranenie/înstrăinare și vocabula OST de la estul european. În urma vizitei bauhausienilor la atelierul kinema ikon, după ce au văzut/auzit/citit totul despre grupare, ne-au propus participarea la Forum-ul din Bauhaus cu lucrarea digitală Opera Prima, fiind prezentată publicului și specialiștilor de către informaticianul Caius Grozav, autorul progamării. A doua lucrare digitală de grup pe suport cd.rom a fost produsă în 1997 și prezentată neoficial tot la Forum-ul din Bauhaus cu titlul Commedia del Multimedia și așa se face că în consistentul catalog OSTranenie am avut surpriza să constatăm că eram încadrați în primul capitol intitulat Pioneers, ceea ce era flatant și onorant dar puțin exagerat... În fine, Commedia del Multimedia poate la rândul ei să fie considerată și ca versiune electronică a revistei Intermedia (11/1997), compoziția și structura de funcționare, fiind realizate brainstorming, pornind de la opt lucrări de autor (aceiași cu cei din prima lucrare), având următoarele titluri: Livre de bookate de calin man, Through the Looking Glass de Romulus Bucur, Alice in the Museum de Judit Angel, Morphbeat de Ioan Ciorba, Archaeograffiti de Peter Hugel, La fussilade de Roxana Cherecheș aka Mitzi Kapture, Le consomateur jettable de Liliana Trandabur-Torchet, Test of Imaginary de George Săbău și Alternative Escape de Caius Grozav care a realizat și programarea, mastering de Mihai Iacobina iar media-design-ul de calin man care a supervizat totodată procesul de realizare 32

a întregii producții, precum a procedat în toate celelalte lucrări digitale de grup. Oricum, din perspectiva formei de expresie, specialiștii de la Bauhaus remarcând în Catalog că în lucrarea Commedia del Multimedia sunt „absente inhibițiile în fața noilor tehnologii, autorii practicând o dezlănțuire digitală a unei imagerii debordante și revelatoare a unor lumi constituite din entități inexistente angrenate în aventuri quasi manipulabile“. Referentul mitologic al Labirintului a fost prefigurat în registru ludic prin prelucrarea digitală a unor obiecte cotidiene scanate dar și prin crearea de imagini sintetice cu ajutorul cărora autorii au pus în scenă variațiuni digitale ale temei labirintice, variațiuni deschise improvizației ca în vremurile commediei dell‘arte, numai că procedura se numește acum interactivitate.

După prezentarea neoficială de la Bauhaus, aventura internațională a lucrării Commedia del Multimedia continuă cu selecția și prezentarea ei în luna mai 1998 la International Festival for Film, Video and New Media (VIPER) din Lucerne (Elveția) la secțiunea Digital Works of Art/cd.rom journals, ca urmare a selecției făcute de teoreticianul media Kathy Rae Huffman. În luna septembrie aceeași lucrare a participat, tot în urma unei selecții, la prestigiosul International Symposium of Electronic Art (ISEA) care în ’98 avea ca temă conceptul de Revolution, fiind organizat împreună cu John Moores University din Liverpool.

Lucrarea a fost prezentată publicului de către programatorul Caius Grozav în cadrul secțiunii Digital Aesthetics coordonată de către Michelle Wardle iar concomitent a fost prezentată și lucrarea Locomotion Pictures de calin man. Înainte de menționa următorele lucrări digitale produse la kinema ikon doresc să prezint succint câteva evenimente multimedia/hypermedia la care membii grupării au fost invitați să participe cu texte și lucrări sau proiecte.

Astfel, în decembrie 1997 a avut loc la sediul DNT din Cluj un simpozion/ workshop sub genericul Structures and Strategies in Developing Multimedia: on-line and off-line, organizat de criticul de artă Irina Cios, secondată de artista Mirela Dăuceanu și Ileana Savu de la, încă CSAC. Au participat peste 50 de artiști și cercetători din domeniuu artei electronice, plus studenți de la departamentele Multimedia a Universităților de Artă, iar invitați speciali din străinătate au fost personalități de prestigiu precum teoreticianul Roy Ascott care a prezentat o expunere metodică exemplificată pe computer, intitulată Mind on-line: Technoetic aspect of Multimedia; apoi Kathy Rae Huffman, Melentie Pandilovsky, Katy Geber și Călin Dan care atunci era media artist rezident în Amsterdam. Așadar, proiecții video-digitale, accesări pe cd.rom, proiecte web, demonstrații și conferințe susținute de către invitați dar și de participanți români între care Maria Rus Bojan din Cluj, Alexandru Patatics și 33

Sorin Vreme din Timișoara, Marilena Preda Sânc, Roxana Trestioreanu, Olimpiu Bandalac, Neil Coltofeanu, Emil Bojin, Irina Cios desigur și criticul de artă Anca Oroveanu care a moderat seminarul final. Atelierul kinema ikon a prezentat lucrarea Commedia del Multimedia prin programatorul Caius Grozav și un text teoretic susținut de subsemnatul, adăugând că despre acest simpozion a scris consistent și apreciativ K.R.Huffman în Telepolis Magazine for Net Culture. Atrag atenția că prin citarea numelor românești reamintesc de fapt pentru viitorii cercetători, cine au fost artiștii vizuali, grupurile și critici de artă din al doilea val (anii ‘90) preocupați de recursul la potențialul noilor tehnologii digitale în actul creației/producerii de noi obiecte și evenimente estetice. <Inserție retro: primul val a fost activ în anii ’70 și ’80 cu lucrări și expoziții de „grafică pe computer“ semnate de către Florian Maxa, Mihai Jalobeanu, Ileana Bratu, Șerban Epure, Savel Cheptea, Francis Goebész, Cristian Bruteanu, și Adina Caloenescu, în principal de la centrul universitar clujean. La aceștia îl adaug pe matemeticianul Lucian Codreanu, unul din membrii fondatori ai grupului Sigma din Timișoara care, fiind numit director al Centrului de calcul din Arad a încurajat organizarea unei expoziții de grafică pe calculator în iulie 1985 la galeria Alfa realizată cu lucrări a șase informaticeni: Emil Giurgiu, Mihai Săbăilă, Stelian Porumb, Gheorghe Chevereșan, Sorin Guleș și Traian Roșculeț, ultimi doi devenind după ’89 membrii kinema ikon în etapa mixied media.

Finalul inserției. > Un eveniment deosebit cu participare kinema ikon s-a numit ISEA 10/2000 Paris cu tema Revelation. Adică, cea de a zecea ediție Internationl Symposium of Electronic Art desfășurată în douăzeci de locații pariziene - de la Forum des Images la Université Paris 8 și de la IRCAM/Beaubourg la toate celelalte.

Organizat de către ISEA în colaborare cu ART 3000, simpozionul a pus în dezbatere publică toate artele vizuale, acustice și artele spectacolului în relațiile lor cu noile tehnologii. Astfel am remarcat creșterea interesului artiștilor, curatorilor și teoreticenilor pentru combinarea artefactelor și instalațiilor cu evenimente performative și cu dimensiunea acustic-muzicală, mixare sub control digital, plus interesul sporit pentru formatul telematic al Internetului și atunci am avut re-re-confirmarea căii regale a modelului eclectic! În urma unei selecții riguroase, atelierul kinema ikon a participat cu o lucrare hypermedia de calin man cu titlul Esoth Eric, off-line/on-line project, prezentată la galeria forumului în cadrul sectorului cd.rom and site internet iar subsemnatul a prezentat textul teoretic À quoi rêve les jeunes pixels ? la secțiunea Medium et Media, moderată de Florent Aziosmanoff în sala Auditorium. În anul 2001 a fost demarat al treilea proiect digital de grup sub genericul 34

intitulat alteridem.exe în două etape distincte: în prima au fost produse opt lucrări individuale cu următoarele titluri și autori: Walter Ego. in full swing de calin man, Safarikon, the setup de Peter Hügel, Melting pot à porter de George Săbău, Robotz Air Hokey de Caius Grozav, Peripatetic sitting on de Roxana Cherecheș, Globus Globber de Judit Angel/Sándor Bartha, R.G.B. de Ioan Ciorba și A treat of cat de Romulus Bucur. Apoi, la mijlocul anului 2002 a început cea de a doua etapă, finalizându-se procesul produceri lucrării colective cu titlul alteridem.exe pe baza celor opt lucrări individuale, prin recursul la strategii combinatorice induse brainstormung, cu precizarea că integrarea în limbaj html și media design-ul au fost realizate de către calin man, programarea aparținând informaticianului Alin Gherman iar ca aplicație multimedia lucrarea a fost concepută pentru trei tipuri de suporturi: cd.rom, internet și instalație interactivă. În luna noiembrie 2002, gruparea kinema ikon a organizat un simpozion de anvergură națională cu tema: Este sau nu este sistemul digital (și) un nou mijloc de creație artistică? (fix 22 de ani de la simpozionul de filmexp. de la Palatul Neuman). Evenimentul a avut loc la Muzeul de Artă din Arad cu sprijinul logistic eta2u iar invitați au fost critici de artă și tineri artiști vizuali preocupați de fenomenul creației digitale precum Irina Cios de la CIAC, Raluca Velisar de la MNAC, Adela Văetiși/ revista Arhitext, Attila Tordai/revista Balkon din Cluj, Ileana Pintilie de la Muzeul de Artă din Timișoara, Călin Dan/ grupul subREAL, precum și artiștii media Alexandru Patatics, Alexandru Antik, Olimpiu Bandalac, Felix Drăgan, Sándor Bartha, Neil Coltofeanu, Dragoș Bucurenci, Cătălin Berescu/ grupul Virtualia și Cosmin Năsui cu Mihai Țărmure ca Alpha Channel Lost Frame Surfers. Oricum, față de simpozionul de la Cluj din 1997, numărul criticilor de artă și a artiștilor vizuali interesați de noile tehnologii, constituiți în al doilea val digital, pur și simplu s-a dublat în cinci ani, plus desigur cei zece kinemaikoniști, cântând la „clape” generatoare ale unei noi forme de expresie bazate pe pixeli. Așadar, întrebarea din titlul simpozionului nu a fost doar retorică, astfel că participanții au fost solicitați în mod „imperios” să-și argumenteze opțiunile („este sau nu este”) cu lucrări din practica expozițională sau prin aplicații/creații de autor, ceea ce s-a și întâmplat pe parcursul celor două zile, așa cum rezultă din materialele-martori rămase: un film video digital, un număr întreg dedicat evenimentului de revista Intermedia (7/2002) și o lungă înregistrare audio realizată și transmisă de Radio România Cultural, prin bunăvoința jurnalistului cultural Raluca Olga Dumitru. În acest conclav de maximă competență informatică pentru România anului 2002 a fost expusă lucrarea kinema ikon intitulată alteridem.exe în 35

configurația unei instalații digitale interactive, excelent prilej pentru a susține opinii contradictorii despre gradualitatea demersului interactiv, despre riscul dispariției autorului și despre confuzia conotativă datorată sinonimiei unor termeni; oricum, nu s-a ajuns la un acord privitor la statutul persoanei care să fie considerată autor într-o lucrare interactivă sau care este raportul corect al așa-zisei „distribuții auctoriale” (Roy Ascott, Annick Bureaud). În fine, menționez câteva reacții apreciative apărute în publicații de specialitate precum Artelier, Observator cultural, Balkon, Arhitext și în revista internațională Leonardo în care analistul Rob Harle sintetizează exemplar datele simpozionului pe baza materialelor apărute în Intermedia, cu un final onorant: „inspiring and exciting”. În contextul unei selecții naționale de producții New Media, noua instituție numită Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), a organizat la Kalinderu MediaLab expoziția Preview unde a fos prezentată și lucrarea ki alteridem.exe împreună cu Esoth Eric de calin man, căruia tocmai i se acordase dinspre Cologne, The Java Artist Awards pe anul 2002 pentru întreaga arhivă reVoltaire. Între simpozionul arădean plus preview-ul de la Kalinderu și bienala venețiană din anul următor s-a mai întâmplat un evenimet notabil care vizează interesul excelentului canal de televiziune TVR Cultural, prin incitantul proiect de emisiune denumit pur și simplu X/rimental dirijat de Ioana Alexandru, interes atât de evident încât după refuzul nostru principial de a intra în studiouri de televiziune și-au declarat disponibilitate de a veni cu întreaga echipă la atelierul kinema ikon din Arad, ceea ce s-a și întâmplat în primăvara anului 2003 cu câteva luni înainte de plecare în lagună. Rezultatul a fost, din punctul nostru de vedere, un obiect/eveniment estetic din familia extrem de rară a documentarelor experimentale; cu alte cuvinte autorii acestui mediu-metraj specific televiziunii de artă au produs pur și simplu un film video digital în cel mai curat stil experimental, având drept subiect tocmai conținutul lucrărilor realizate de-a lungul timpului de către un atelier de artă experimentală cu numele de kinema ikon, la care autorii au adăugat patru medalioane de tip interviu cu calin man, Peter Hügel, Romulus Bucur și subsemnatul. Efectul estetic de excepție este datorat celor cinci autori pe care îi menționez conform foarte scurtului generic din final: concept editorial Adela Văetiși și Ioana Alexandru, imaginea Mihai Buzura, regia muzicală Michaela Roșu și postprocesarea videodigital Marius Butnariu.

Una peste alta, tânărul staff de la MNAC a propus ca la pavilionul românesc de la Bienala de Artă de la Veneția din anul 2003, să fie expusă instalația multimodulară alteridem.exe_2 a grupării kinema ikon, împreună cu lucrările Esoth 36

Eric și net.art_kit de calin man, care a fost numit oficial și în postura de comisar/ curator al expoziției din pavilionul românesc. El a fost secondat de către doi tineri critici de artă, Raluca Velisar și Adela Văetiși plus doi asistenți, respectiv Ștefan Tiron și Mihnea Mircan.

Receptarea globală a lucrării alteridem.exe_2 hibridată de cele două lucrări produse de calin man la bienala venețină a constituit pentru membrii grupării o experiență incitantă, confirmând anumite supoziții anterioare. Dintre zecile de mii de vizitatori pe parcursul celor patru luni cât a durat bienala am remarcat o gamă de receptare foarte întinsă de la dezinteres și perplexitate la noul tip de privitor-utilizator care nu mai este unul pasiv/contemplativ ci unul inter/ activ. Acest ultim aspect al impactului cu lucrarea a fost reflectat și în ceea ce numește „dosarul de presă” din care rezultă că doar artiștii, critici de artă și teoreticenii specializați în domeniul creației digitale au apreciat calitățile lucrării/expoziției, remarcând relațiile contextuale insolite ale unui nou univers fantasmatic și paradoxal în care transcenderea genurilor artistice se produce prin operațiuni specifice creației digitale. În acest context menționez două categorii de spectatori extrem de interesați: pe de o parte cei foarte tineri care nu se dădeau plecați din expoziție și pe de altă parte vizitatorii din extremul orient („tigrii asiatici”) care interveneau fără complexe prin mouse și claviatură asupra discursului iconic propus de către autori, incluzând aici și pe cele două artiste asiatice care i-au cerut permisiunea curatorului de a realiza un performance în pavilionul românesc printre dispozitivele digitale, reușind un soi de dialog ad hoc între corporalitatea umană în acțiune și imaterialitatea pixelilor programați să reprezinte o corporalitate virtuală. < În etapa „exclusiv digitală” (1994-2005) sunt din ce în ce mai mult nevoit să recurg la inserții explicative între paranteze ascuțite, datorită interferenței în curs de aglomerare cu alte texte de istorie contextuală a grupării la care voi face trimiteri punctuale. Astfel, pentru participarea ki la bienala venețiană din anul 2003 sugerez celor interesați să consulte revista Intermedia #17/2002, apoi Catalogul alteridem.exe_2 care a însoțit expoziția de la pavilionul românesc din 2003 și Catalogul kinema ikon din 2005 pentru descrierea detaliată a „formei și substanței conținutului” dar și a structurii de funcționare modulară a lucrărilor (pp. 52-53). Mai recomand excelentul studiu al tinerei critic și istoric de artă Daria Ghiu, având ca subtitlu „România la Bienala de Artă de la Veneția (19072015)” apărut la Idea Design&Print, Cluj, 2015>.

Oricum, între proiectul inițial și lucrarea modulară de la expoziția venețiană s-a produs un clivaj conceptual datorită dificultății de a pune în scena pavilionului românesc o lucrare de grup împreună cu două lucrări de autor. Desigur, exista 37

tema comună a relației alteritate-identitate (alteridem) și în completare mai funcționau mărcile stilistice comune precum formele de expresie experimentale, eclectice, ironice, pardoxale, rizomatice și ludice, la care se poate adăuga predilecția pentru o imagerie hymerică debordantă, având ca numitor comun marca grafică a lui calin man și algoritmul cu valențe interactive propuse de softul lui Alin Gherman.

După evenimentele de maximă intensitate exclusiv digitală, adică simpozionul din anul 2002 și expoziția venețiană din 2003, cei câțiva membrii ai grupări rămași pe baricadele din pixeli, am început să fim bântuiți de un soi de vid de acțiune (sic), fiind de fapt îngrijorați de subiectul privitor la viitorul grupării din perspectiva implicării tinerei generații în curs de dezvoltare în secolul 21. Apoi, la începutul anului 2004 ne-am pus problema editării unui Catalog kinema ikon complet și consistent de calitatea celui venețian produs prin MNAC iar staff-ul instituției numite a acceptat editarea, propunând în același timp organizarea unei expoziții retrospective kinema ikon, ceea ce ne-a provocat. În acest context promițător în anii 2004 și 2005 ne-am dedicat întreaga energie scrierii și editării Catalogului precum și construirii celor 11 module-instalații ale Expoziției. Inevitabil au apărut nelipsitele dificultăți financiare și așa se face că pe la mijlocul anului 2004 ne-a venit ideea unui demers de prezentare pentru publicul din Arad a unei expoziții de sinteză kinema ikon în spațiul galeriei Clio de la Muzeul de Artă din Arad, recurgând și la ajutorul agenției de comunicare ONIN, invitând special și oameni de afaceri din localitate cu speranța obținerii unor sponsorizări în vederea achitării costurilor pentru Catalogului menționat.

Evenimentul cu pricina s-a dovedit a fi un eșec total de public, adică trei-patru vizitatori aparent interesați de noile forme de expresie digitală, dar iată că, cu o oră înainte de închiderea primei zile a expoziției ne-am trezit cu aproximativ patruzeci de tineri veniți grupat, recunoscându-i pe cei mai mulți ca foști elevi ai cursului de Estetică de la Liceul de Artă din Arad. La acel moment erau proaspeți absolvenți ai Facultăților de Artă din Timișoara și Cluj întorși acasă în cătarea destinului artistic, fiind ușor descumpăniți de absența unor oportunități creative în orașul de pe Mureș. Șansa lor a constituit-o inițiativa a doi dintre ei - Ioana Eremiaș și Gabriel Cosma - de a pune în funcțiune la data de 2 septembrie 2004 locația Cafe-Club+alternative space for contemporary art alintată cu acronimul KF, ai cărei componenți au devenit instantaneu principalii noștri colaboratori/membri asociați. De fapt grupul de tineri a venit grupat în frunte cu Ioana, Gabriel și Ștefan Tiron, tocmai de la locația cu pricina care era under construction, punând umărul la finisarea spațiului cu pricina. Oricum, notabil este faptul că nouă tineri artiști din zona kf au reușit în mai puțin de un an să producă lucrări de autor asamblate în două module, repectiv Vertigo și 38

cel de la sediul arădean numit Connecting kf. Consider că pentru înțelegerea continuității stilistice kinema ikon ar fi concludent și corect să notez numele foarte tinerilor artiști vizuali și titlurile lucrărilor de autor din Vertigo: Mihai Sălăjan_the feeling machine, Gheorghe Iosif_dislexonomikon, Ivan Tolan_hyper junk, Mihai Păcurar_good copy/bad copy și Linda Barkasz & Sergiu Sas_mother nature/father knowledge. Cele cinci lucrări au fost constructe iconico-acustice reprezentative pentru genul de para-cultură practicată de către noua generație, rezonând perfect cu stilul ludic-eclectic marca kinema ikon. Al doilea modul numit Connecting kf a fost propus și executat on-line între KF Arad și MNAC de către Ioana Eremiaș, Gabriel și Radu Cosma.

Despre celelalte lucrări ale expoziției kinema ikon de la MNAC pot reaminti conform catalogului că a fost vorba despre o dimensiune retrospectivă și despre una prospectivă. Așadar, din totalul de 11 module unul singur a fost dispus întrun spațiu separat în care pe un ecran mare erau proiectate filme experimentale kinema ikon, privitorul având posibilitatea interactivă de a alege unul din cele 22 de filme din așa-zisul set Beaubourg, plus că pe un monitor tv se derula în buclă filmul de montaj intitulat Vorspann constituit din scurte secvențe a celor 62 de filme experimentale produse între 1970 și decembrie 1989, cu o coloană sonoră creată special de dyslex. Apoi, în spațiul numit Mediateca de la ultimul etaj, având o excelenă scenografie din construcție, inclusiv un plafon futurist, au fost montate 10 mari panoui din sticlă cu rame având balamale ceea ce a permis asamblarea lor într-un soi de cub cu extensii laterale, astfel că fiecare panou constituia de fapt un ecran pe care erau proiectate digital cele zece module, fiecare cu lucrările componente. În dreptul fiecărui ecran era un postament pe care se afla un video-proiector, la bază un computer iar deasupra un mouse și tastatura puse la dispoziția privitorului-spectator numit user pentru intervențiile lui de factură interactivă.

Așadar dimensiunea „retrospectivă” a fost constituită din modulul proiecțiilor de filme experimentale într-o cameră alăturată iar în cubul din sticlă era modulul numit mixied-media (Randevuul, Ready Media, Cavalerul din Carpați), apoi modulul primei lucrări digitale numită chiar Opera Prima urmat de modulul cu lucrarea Commedia del Multimedia și desigur o sinteză a conținutului revistei Intermedia. În ceea ce privește dimensiunea „prospectivă” am notat deja mai sus cele două module ale tinerilor artiști vizuali, adică Vertigo și Connecting kf ca live performance pe net. De altfel, tot net.work a fost și modulul intitulat Hymera conceput și coordonat de către calin man iar ca lucrare specială notez modulul alteridem.exe prezentat pe trei ecrane astfel: lucrări individuale lucrare de grup - webcam venețian.

39

Închei acest segment prin a menționa ce a rămas în urma acestei expoziții retospective/prospective kinema ikon de la MNAC din anul 2005, oarecum în siajul simpozionului-expoziție depre capacitățile creative ale sistemuli digital din Arad în 2002 și a expoziției de la bienala venețiană din 2003. Oricum, a mai rămas amintirea unui eveniment kinema ikon cu foarte mulți spectatori tineri avizați și interactivi dar și un „dosar de presă” destul de consistent; așadar, au fost aproximativ treizeci de scurte „comunicate de presă” atât în publicații pe hârtie și îndeosebi pe net adică pe site-uri culturale naționale și locale. Texte analitice au fost mai puține dintre care menționez doar trei în categoria de excelență, în sensul de comentarii consistente pe suportul cunoașterii evoluției îndelungate a grupării cu pricina. Este vorba despre Cosmin Năsui cu titlul „Nostalgia pixelilor de altădată” (Observator cultural, 35/2005), Constantin Vică „Mi-am pus ikon la mașină și kinema la bloc” (Suplimentul de cultură, Iași 48/2005); apoi, Ion Bogdan Lefter cu textul „Kinema Ikon pe hârtie și pe CD-uri”, sintetizând trecerea de la analogic la digital prin suporturile film/ video/computer plus pe hârtie, trimițând la Catalog ; în presa locală scrisă notăm articolele pertinete semnate de Cătălina Latu și Mihaela Cerna. În fine, amintesc faptul că criticul de film și artă Alex Leo Șerban a realizat și prezentat pe TVR Cultural în cadrul emisiuni seriale FOTOGRAME un documentar-reportaj despre expoziția kinema ikon de la MNAC prin cinci interviuri cu Ruxandra Balaci, Raluca Velisar (ambele fiind cercetătoare și curatoare la instituția organizatoare), Mircea Mihăieș (în calitate de vechi membru kinema ikon) și Cristi Neagoe cu Constantin Vică (pe atunci proaspeți absolvenți universitari).

Separat trebuie să amintesc că tot în cursul lunii noiembrie 2005 am organizat și la Muzeul de Artă din Arad un fel de clonă a expoziției din capitală pentru publicul local și pentru tinerii artiști vizuali, îndeosebi pentru cei din zona kf, prilej cu care excelentul documentarist care este Vasile Bogdan de la TVR Timișoara a relizat un reportaj, cuprinzând și interviuri cu calin man, Peter Hügel, Florin Hornoiu și subsemnatul., fiind prezentat public la emisiunea Universul culturii de Tania Țunaș. Cam atât despre dosarul de presă cu care se încheie etapa de vârf a kinema ikon pe care am numit-o „exclusiv digitală” care a durat zece ani (1994-2005), nu înainte de a nota în stil apoteotic (sic) două sintagme calificative despre lucrările kinema ikon: „inspiring and exciting” (Bob Harle în Leonardo) precum și Ben Borthwick, curator asistent la Tate Modern, care în urma vizitei la expoziția ki a scris negru pe alb: „Înainte de a încheia discuția despre muzeu (MNAC, nn.), vreau să spun că retrospectiva grupului Kinema Ikon mi s-a părut fascinantă...” (Rev. 22/3 ian. 2006)

40

4. Etapa de tranziție cu KF: 2006 - 2010 <Reamintesc cititorilor interesați că despre evoluția kf-ului arădean și despre colaborarea lui cu kinema ikon am mai scris în următoarele publicații culturale: Catalogul kinema ikon din 2005, revistele Secolul 21 și ART-hoc, Chișinău 2006, revistele Intermedia numerele 18, 19, 20; de asemenea în trei numereale revistei bucureștene TATAIA la care voi reveni>. În ceea ce privește programele proprii ale kf-ului în acel mirobolant squat din Piața Avram Iancu #11 cu cele douăsprezece spații de mărime variabilă plus terasa din curtea interioară, au constat în: proiecte DJ/VJing, jam session, muzici experimentale, lansări de fanzine, proiecții video digital, anime manga, expoziții de artă vizuală contemporană și multe alte programe la care au participat tineri artiști din aceeași generație din câteva mari orașe ale țării, notând că a fost un prim an extrem de prolific și spectaculos, după care entuziasmul s-a cam estompat; oricum am învățat ce înseamnă logo-street, stencil graffiti, poptrance, anime manga, psychobilly, skin flix, noisie, fanzine, glitch event și alte cuvinte/sintagme care par ezoterice dar lucrurile sunt cu mult mai simple. Am înțeles că la urma-urmei foarte tinerii noștri colegi produceau pur și simplu imagini și sunete, fiind interesați de actualele tendințe ale graficii, design-ului, ale imaginilor cinetice digitale și de forme muzicalacustice inedite, combinând într-o veselie fragmente de imagini înregistrate și configurații grafice cu fragmente de zgomote/noisie, voci umane și frânturi muzicale; un soi de ars combinatoria în care ludicul în libertate constituie concomitent o artă poetică dar și un mod de viață.

Privitor la proiectele comune ki/kf după expoziția de la MNAC din 2005 și până în zilele noastre (spre 2020) le pot sintetiza astfel: Constatând estomparea entuziasmului din al treilea an al colaborării am provocat mai multe întâlniri, fie la atelier, fie la café care s-au lăsat cu discuții contradictori urmate de negocieri referitoare la proiectele comune în anii următori. Mai mult obosiți decât entuziaști am convenit să transferăm revista Intermedia tinerilor noștri parteneri, apărând într-un nou format (20/20), respectiv numerele 18/06, 19/07 și 20/08 sub genericul freestyle. Fiecare din cele trei ediții a fost dublată de câte o expoziție la galeria Clio și pe simezele de la kaef în pronunție galeză, însoțite la rândul lor de workshop-uri, lansări de fanzine și experimente de muzici ambientale care rezonau cu conversațiile teoretice prin recursul la unicum de zwack. Apoi, ajungându-se la un fel de impas dramatix (sic) în anul 2009 calin man aka reVoltaire a conceput o dummy edition pentru Intermedia 21 cu 18 postere de 70/50 cm. introduse într-un tub de carton presat, după care au fost expediate în lumea largă cu titlul de expoziție ambulantă. Notez 41

subliniat că în această etapă tânărul visual artist & sound designer Gheorghe Iosif aka dislex/gH a venit la kinema ikon împreună cu Ileana Selejan, care fiind interesată de producțiile atelierului, viza de fapt lucrarea sa de masterat de la Universitatea din Bremen despre arta experimentală din România în vremea comunismului, motiv pentru care am declarat-o membru activ al grupării.

Apoi, expoziția retro la sala Maitec curatoriată de calin man și intitulată 7010 (fotografii de autor, filme experimentale analogice și digitale), încheie astfel o etapă preponderent analogică a relației ki/kf, expoziție la care s-au întâlnit pentru prima dată cele trei generații de membrii ai atelierului, în anul de grație 2010. Rezultatul palpabil a constat din editarea a două cataloage: kinema ikon, filme experimentale analogice și digitale 1970-2010, precum și Intermedia 22/2010. După aceea am constatat că așa nu se mai poate și că este musai să „schimbăm modificarea”, trecând într-o altă etapă...

5. Etapa HIBRIDĂ între 2010 - 2020 cu expozițiile și evenimentele intitulate: Wunderkammer, kinema ikon: serial, Media Art Festival Arad și KI: In good company.

O decizie dureroasă de la sfârșitul anului 2010 a constat în renunțarea la revista Intermedia, urmând să producem doar Cataloage ale expozițiilor anuale kinema ikon, dar nu înainte de a edita ultima „intermedie” cu numărul 23/11, prin care lansam proiectul/skepsis numit Wunderkammer & Other Apparatus. A rezultat un volum de excepție (grafică, cromatică, design), constituind totodată numărul zero al unui ciclu de expoziții ki sub genericul Wunderkammer, demonstrând că formatul unei expoziții poate fi realizat și în „formatul” unei publicații pe suportul hârtie. Desigur, a contat foarte mult și calitatea lucrărilor propuse de către cei douăzeci de tineri artiști vizuali (ki/kf ), fiecare dintre ei beneficiind în medie de șapte pagini (20/20) pe tema comună a pre-istoriei imaginilor în mișcare plecând de la aparatele cu denumiri precum Praxinoscope și multe altele evocate printr-o interpretarea imaginară a fiecărui creator și având titluri de-a dreptul esoterice.

Expozițiile care au urmat au fost produse bienal în spațiul unei galerii de artă dedicată exclusiv evenimentelor kinema ikon la Muzeul de artă din Arad, hotărâre luată de către Peter Hügel directorul instituției în decembrie 2012, lună în care a fost deschisă expoziția Wunderkammer 1 subintitulată ki-objects de către curatorul calin man datorită faptului că fiind prima noastră expunere de „curiozități” ar fi fost cazul să începem cu cele mai vechi și importante obiecte și eventuri produse de către atelierul kinema ikon de-a lungul unui jumătate de secol... Expoziția a cuprins lucrări de grafică, fotografie și colaje de obiecte sub forma de expresie a unei Instalații corelate cu dispozitive de 42

Proiecție ale unor filme experimentale analogice precum și dispozitive de tip Display care afișau lucrări digitale din etapa de după 1994, Așadar, un număr de peste patruzeci de lucrări de autor sau de grup panotate de către calin man conform manierei în care erau asamblate vechile cabinete de curiozități plus un colț cu publicațiile kinema ikon (afișe, pliante, cataloage, revistele conversația, intermedia) și oricum a rămas ca martor un catalog de referință. În fine, notez faptul că expoziția Wunderkammer 1 a fost selectată de către artistul vizual, curatorul și galeristul Sorin Neamțu pentru a fi re-prezentată/reenactement în spațiul galeriei :BARIL de la Fabrica de Pensule din Cluj în toamna anului 2013, contactând astfel împreună cu Ioana, Gabriel și Bogdanator climatul fabulos al unui spațiu cultural de excepție.

Expoziția Wunderkammer 2/Apparatus a avut loc în octombrie 2015 în aceeași galerie ki de 57 metri pătrați de la muzeul arădean de artă, în continuarea proiectului estetic Wk. Conceptul tematic „Apparatus” poate fi numit și Remixed Old Apparatus deoarece este vorba despre remixarea unor aparate pre-cinema adică device-uri care au precedat cinematograful lumièrian (1895) precum Camera obscura, Lanterna magica, Taumatrope, Stroboscope, Praxinoscope, Kaleidoscope, Peep Boxe, Kinetoscope și alte aparate-jucării care încercau să realizeze iluzia/ efectul de mișcare. Practic în această expoziție-instalație funcționau zece dispozitive de autor constituite din tot atâtea aparate vechi din depozitul muzeului și care conform proiectului curatorial se sugera creatorilor să opereze cu procese de transformare precum reciclarea, remixarea și bricolarea de așa manieră încât să devină dispozitive estetice cu o altă funcție de reprezentare decât aceea pentru care ele au fost inițial construite <!>.

Sarcină grea desigur însă primită cu entuziasm de către tinerii artiști vizuali dar din păcate s-a dovedit că expoziția a fost un eșec sublim deoarece cei zece autori pur și simplu nu au reușit să producă ceva concludent în conformitate cu proiectul al cărui skepsis l-am amintit mai sus iar subsemnatul în calitate de curator de avarie nu au avut capacitatea de a pune într-o relație de potențare reciprocă cele zece dispozitive auctoriale care au funcționat autonom. În fine, a existat totuși un câștig: calin man împreună cu ceilalți nouă autori au propus ca expoziția cu pricină să fie transformată în una permanentă dar în spațiul generos al atelierului kinema ilkon de la sediul muzeului. Zis și făcut, sperând să și dureze... În paralel cu ciclul neregulat al expozițiilor Wunderkammer s-au întâmplat și numeroasele expoziții foarte regulate a ceea ce curatorul calin man a numit kinema ikon: serial/ în trei sezoane anuale și în patruzeci <!> de episoade, între octombrie 2013 și octombrie 2016; oricum, totalul de 40 de expoziții în trei 43

ani „sparie gândul”, constituind de fapt un experiment particular în cadrul experimentului structural al atelierului ki. Mai exact, a fost încercată rezistența unei „coarde prea întinse”, testând capacitatea tinerilor artiști vizuali atașați de stilistica bazată pe noile mijloace creative analogico-digitale de a produce constructe inedite și spectaculoase a căror valoare estetică a fost confirmată de vizitatori avizați și de către tinerii critici de artă invitați ca martori și uneori ca participanți direcți.

Cele trei sezoane, fiecare pe durata unui an și cu un total de 40 episoade, adică expoziții de autor puse în scena galeriei kinema ikon de la muzeul arădean de artă, așadar aceste eventuri ki au fost reflectate complet și impecabil în cele trei Cataloage dedicate fiecărui sezon (2013-14/2015/2016) de către inițiatorul și curatorul serialului calin man care a fost și editorul publicațiilor amintite. În acest sens ar fi superfluu să le reiterez (copy-paste sau digest), schematizând doar structura lor funcțională, ca un fel de skepsis cu notarea diferențelor specifice.

Astfel, primul sezon (2014) cu zece episoade/expoziții individuale au fost realizate doar de către componenți ki/kf cu excepția episodului trei numit Crăciunikon la care și-au adus o importantă contribuție și câțiva tineri arhitecți arădeni despre care se impune o inserție ulterioară... Până atunci notez faptul că fiecare autor a realizat afișul expoziției sale iar în Catalog; editorul a dedicat câte zece pagini fiecărui autor, la care adăugăm patru texte teoretice specifice primului sezon, semnate de Ileana Selejan, Diana Marincu, Adriana Oprea și subsemnatul. O solicitare expresă a curatorului a constat în realizarea postfestum a unui unui film video digital de fix trei minute, „proiectat” pe un display din expoziție.

Al doilea sezon (2015) a avut tot cu zece autori și zece episoade și tot atâtea afișe plus câte un film video digital de trei minute dar diferența specifică rămâne directoare: fiecare episod/expoziție are câte un curator care la rândul său a ales artistul sau un colectiv de artiști, stabilind împreună proiectul curatorial.

Sezonul al treilea din 2016 a fost unul spărgător de paradigmă în sensul că a cuprins un număr record de expoziții cu o ritmicitate de două săptămâni ceea ce a fost infernal atât pentru curator cât și pentru cei douăzeci de realizatori, de această dată și prin recursul la tineri artiști vizuali având empatii față de stilistica kinema ikon. O diferență specifică constă în faptul că filmul video digital constituie punctul de pornire a constructului numit expoziție/episod ceea ce schimbă radical datele problemei. Oricum, după epuizantul demers expozițional cu cele patruzeci de episoade membrii kinema ikon, prietenii lor 44

și curatorii vinovați au intrat în anul de grație 2017 praf și pulbere... Revin la inserția promisă care explică „cine este și ce vrea ei”, prin noile entități numite CitiZenit și L’ene întâlnite pe afișe, în expoziții și evenimente sau în cele trei Cataloage pe care vi le recomand călduros. < Înserție: În primăvara anului 2015 am fost vizitați la atelier de zece tineri arădeni care au absolvit Facultăți de cinematografie din București, Cluj, Copenhaga, sau Utrecht mobilizați ca într-un flash mob de către Daria Nistor (regie) despre care musai să notez că a bântuit încă de mică prin spațiul vechiului cineclub, dat fiind faptul că era fiica arhitectului Tică Nistor un vechi și redutabil membru ki. Împreună cu Daria au fost prezenți Rareș Mihnea Hanțiu, Oana Tarce, Anda Ionescu, Bogdan Gligor, Cristina Groșan, Marius Bogdan, Norbert Fodor, la care trebuie să adaug pe Oana Furdea în special după ce tinerii cineaști arădeni s-au constituit în gruparea CitiZenit, organizând proiecte, începând cu Particles din 2015, promovând îndeosbi filmul de artă, la început în spațiul de la TEBA iar mai apoi la Cinema Arta, ambele sub patronajul discret dar consistent oferit de CMCA. De fapt, ne-au căutat datorită unei vagi notorietăți care viza vechile filme experimentale analogice dar oricum calin man s-a implicat în promovarea tinerilor cineaști propunându-le proiecte expoziționale anuale și astfel a crescut foarte mult realizarea de filme video digitale de factură experimentală utilizate în portofoliul kinem ikon.

Inserția continuă, notând că tot în primăvara anului 2015 am fost vizitați de zece tineri arhitecți arădeni veniți pe filiera kf prin arhitectul Traian Selejan, fratele Ilenei... Ceilalți arhitecți sunt Amalia Ignuța, Maria Tămășan, Alex Leric, Sergiu Mureșan, Doris Winkler, Darius Cheța, Diana Dihel, Codruța Gongopa, Lavinia Grama, Andrei Grec și Cătălin Indreica care împreună s-au constituit în colectivul L’Ene, răspunzând an după an cu lucrări deosebit de incitante pentru expozițiile kinema ikon, incluzând contribuții în toate siturile în care s-au organizat evenimentele ulterioare. Constat în concluzie că atât cineaștii (CitiZenit) cât și arhitecții (L’Ene) sunt pur și simplu complementari cu tinerii artiști vizuali din zona (kf) iar autonomia lor nu-i împiedică să se integreze exemplar în teoria și stilistica ki.

MAFA este acronimul pentru Media Art Festival Arad, proiect propus de către calin man și Ileana Selejan ca răspuns la solicitarea Primăriei în 2014 ca atelierul kinema ikon să se implice în concursul pentru proiectul „capitală culturală europeană 2021”, motiv pentru care a fost creat un nou organism numit Centrul Municipal Cultural Arad (CMCA) ca manager principal al proiectului respectiv, câștigat după cum se știe în final de către Municipiul Timișoara, cu toate simpatiile mele asumate pentru Cluj, devenit de câțiva ani cu adevărat o 45

capitală europeană in nuce. Adică, revistele Balkon și Idea, proiectul editorial Idea&Print, galeria Protokol, Casa Tranzit, Binar, complexul de expoziții și eventuri performative de la Fabrica de Pensule, incluzând galeriile Baril și Plan-B cu trimitere la „Școala de la Cluj” dar și Festivalul de Film Transilvania (TIFF), Festivalul de Teatru Experimental plus acel eveniment eclectic fabulos intitulat „Temps d’Images” și așa mai departe, adică incomparabil din „tous asimuts” inclusiv din direcția zanzibar...

Dar să revenim la cele 7 evenimente anuale MAFArad cu o precizare pe cât de importantă pe atât de discutabilă. Toate expozițiile și eventurile kinema ikon descrise până acum au avut un numitor comun: majoritatea autorilor nu mai sunt membri vechi atelierului ci membri asociați kinema ikon. Și totuși expozițiile continuă să fie percepute de public și criticii de artă ca fiind kinemaikonice(!), probabil și datorită curatoriatului asigurat de către Ileana Selejan și calin man.

Oricum stau lucrurile voi trece în revistă cele șapte expoziții în mod sumar prin difererențe, adică ceea ce constituie marca stilistică a evenimentelor: Astfel, MAFA 1/2014 intitulată Random Accesss Memory (RAM), expusă în cele douăsprezece săli de la Muzeul de Artă din Arad, interferând incitant și paradoxal lucrările de artă convențională. Apoi, MAFA 2/2015 Rapid Eye Movement (R.E.M.X) în spațiul spectaculos de la cel mai mare Mall din oraș pe numele său Atrium. MAFA 3/2016 cu titlul DADADA la galeriile de artă de la Muzeul din Arad, plus o înâlnire de gen simposium la Kf în prezența lui Adrian Notz, directorul actualului Cabaret Voltaire din Zürich. În continuare anuală MAFA 4/2017cu titlul CINEMA care s-a întâmplat chiar în spațiile cinematografului Arta iar un an mai târziu a avut loc avut loc MAFA 5/2018 De Rerum Natura în spațiul neconvențional al expoziției permanente de Științe ale Naturii de la Museum Arad; apoi MAFA 6/2019 sub genericul dig:it, expoziție expusă la sala Maitec de la Muzeul de Artă din Arad și în fine anul aniversar 2020 aduce MAFA 7 cu un titlu director ușor de înțeles (sic) adică SyZyGy, având un motto și mai simplu: WTF... în care cei doi curatori ne asigură că atunci când „planetele se aliniază într-un univers paralel pe ecranul oricărui device se activează automat o alarmă: Reset-Cancel-Escape-Emergency SOS”. Oricum, evenimentul putând fi receptat în formele de expresie „instalație media&video streaming”, la Cinema Arta din Arad, sediul kinema ikon, Faber Timișoara și la cinema Arta din Cluj.

Așadar șapte teme fabuloase, cu participarea a foarte multor artiști vizuali din țară și din lumea largă, adică șapte constructe expoziționale puse în scenă în tot atâtea siteuri specifice pe care pur și simpu le polenizează prin montaj/ colaj de proximități ce par a se repinge prin contrast. Este cazul exemplar al 46

expoziției permanente de la Muzeul de Artă din Arad forțată să dialogheze cu zeci de lucrări de artă contemporană ceea ce a condus deseori la tensiuni producătoare de „victime colalerale”. Apoi, în cea de adoua expoziție se recurge la spațiul sacru (sic) al unui Mall (Atrium) în care lucrările de artă contemporană intră în alt tip de stare tensionată datorată forfotei comerciale care evident contrastează cu hoinăreala contemplativă prin parcursul expoziției. În a treia expoziție se revine la spațiul muzeului arădean de artă incluzând sala kinema ikon, plus finalul respectuos apoteotic în spațiul de la kf în prezența dlui Adrian Notz, actualul manager al Cabaretului Voltaire din Zürich. În fine, expoziția a patra intitulată CINEMA (2017) s-a întâmplat în sala de cinematograf Arta prin diseminarea numeroaselor lucrări de artă contemporană în spațiul dedicat de obicei proiecțiilor de filme cu spectatori stând liniștiți în semi întunericul sălii.

Notez faptul că cei doi curatori au gândit concomitent și un alt eveniment numit CINEMA_2, cu un evident sens viceversa, constând într-o proiecție de filme experimentale la galeria de artă kinema ikon dotată cu douăzeci de scaune și întuneric beznă. Este într-un fel un răspuns la recentele cercetări europene/special franceze și reflectate în revista artpress, despre noul gen de concubinaj dintre artele vizuale și arta filmului în contextul noilor tendințe curatoriale în arta comtemporană, subiect inexistent pe scena română.

Oricum, indiferent de opinia personală privitoare la „procentajul” de mărci specfice kinema ikon în seria anuală a festivalului media arădean, cele șapte expoziții realizate între 2014-2020 merită din plin o dezvoltare teoretică prin analiza detaliată a celor șapte cataloage, analize pe care le pot face cei pe care i-am numit ”condeie proaspete”, contând pe memoria lui calin man și pe capacitatea asociativă de sinteză în diagonală care rezultă din textele iconice încântătoare ale Ilenei Selejan, plus desigur, surprizele pe care le aștept din partea foarte tinerei generații de cercetători și artiști vizuali cu viziuni eclectice.

Revin la anul 2017, notând faptul că cei doi curatori la care mereu fac trimitere, au pus în spațiul galeriei kinema ikon una din cele mai spectaculoase expoziții/ eveniment intitulată SCREENS, conținând toate tipurile de ecrane înțelese ca spații specifice pe suprafața cărora se produce un proces de proiecție, fie de natură analogică (cu proiector extern), fie de factură electronică și digitală (cu „proiecție internă” prin afișare pe un display). A fost vorba despre 123<!> de filme experimentale analogice-digitalizate realizate între 1970-1990 și ceea ce putem numi „filme video digital”, produse din anul 1994, respectiv 40 de filme cu durata de trei minute fiecare, implicate în structura expozițiilor recente (2017). În fine, mai trebuie să notez faptul că la vernisajul expoziției SCREENS din 19 mai 2017 orele 18 nu a fost prezent nici un vizitator adică absolut nici 47

unul iar singura explicație logică rezultă din oboseala publicului și a tinerilor artiști vizuali implicați în cele 40 de expoziții care s-au succedat amețitor în cei trei ani precedenți. Apoi, s-a mai întâmplat în 2017 ceva din registrul „fabulosului” în cadrul unei expoziții colective la MNAC curatorită de către Horea Avram cu un titlu pentru cunoscători, ERROR - 404 cu trimitere spre „teritorii ale absenței” în care formele de expresie ale conceptului de „eroare” sunt deseori provocatoare, eveniment la care a participat opt artiști vizuali de referință din străinătate și autohtoni, între care kinema ikon prin patru autori atinși de efectele stimulative ale esteticii glitch. Cei patru au construit tot atâtea dispozitive hibride între care îi voi numi pe Bogdanator, gH/dslx, reVoltaire - despre care am făcut mereu trimiteri - și Ileana Selejan cu un video-text alternat cu video-ikon intitulat a a a e i o u, un construct inedit despre care îmi exprim opinia că poate constitui încă o „linie” de producere a unor dispozitive experientale și ludice marca kinema ikon.

Oricum, în timpul expoziției SCREEN de la sala ki am rămas cu privirile fixate pe pâlpâirile hipnotice ale imaginilor în mișcare am spus din nou că așa nu se mai poate și că musai să schimbăm paradigma, trecând din nou la <constructe estetice preponderent digitale>, cu atât mai mult cu cât semicentenarul se apropie vertiginos (1970-2020) și ne putem aștepta la o supărare a pixelilor revoltați datorită neutilizarii lor în produsele kinema ikon.

Este vorba de o serie de lucrări „preponderent digitale”, începând cu luna noiembrie 2017 și continuând an de an până la aniversarea din 2020, ceea ce ne-a condus la gândul cel bun de a recurge la sub-titluri cu o tematică pe cât de cotidiană pe atât de univocă precum Internet of Things (IoT), Augmented Reality (AR), Digital Wunderkammer, Virtual Hymaera și altele de aceeași factură. Și așa se face că mintea lui calin man a generat prima lucrare/instalație/ expoziție ca prototip deschis pentru următoarele evenimente, lucrare care a fost pusă în scena galeriei kinema ikon la 24 noiembrie 2017 (până în martie 2018) și a cărei titlu și subtitluri le voi reproduce identic: „internet of ki (iok) 12 smart products that could change your life - sau cum kinema ikon înțelege greșit, cu bună știință, internetul lucrurilor”. Produced by kinema ikon. Curator: calin man.

Modelul iok presupune în primul rând lucrări realizate din perspectivă ironică și ludică pentru a nu transforma aceste expoziții de artă contemporană în evenimente de prezentare tehnologică conform dinamicului model IT; așadar perspectiva critică și jucăușă va fi aceea care va face diferența. În medie este 48

vorba tot despre aproximativ 12 dispozitive de autor iar „procentajul” se va păstra de 7 (membri ki) la 5 (membrii asociați) cu mici diferențe (a se vedea mai sus subtitlurile tematice care conduc la forma de expresie a conținutului lucrării).

Pe coperta Catalogului se află fotografia „bunicii” artistei vizuale Anca Manga iar deasupra paginii sunt notați autorii și titlurile lucrărilor iok cu detalii în interior astfel: - 13m10j: Mobile Matrix. (alfabet. ro) în care literele m=marius și j=jurca. Apoi, Bogdan Dinu: late’nsee, Bogan Tomșa: Unidentified, flo’: internet is going crazy, gH:m0 th (the origin of a ripple), Ioana Vreme Moser: tète-àitète, Livia Mateiaș, Biolaptop, Laurian Popa: Dysfunctional objects, Nita Mocanu & Marius Stoica: There was no „real” sunny day, Thea Lazăr: Photosynthesis, Flaviu Rogojan: Mirai, reVoltaire: You Are Not Invisible Man! După închiderea în luna iunie a instalației IoK la galeria kinema ikon a muzeului arădean de artă a fost deschisă expoziția „subsol 16” la data de 22 iunie 2018, fiind constituită din lucrări de artă contemporană (grafică, colaj, instalație, fotografie, video și lucrări pe suport digital) realizate de către 15 elevi majoritari din clasa profesoarei Nita Mocanu (membru ki) de la Colegiul de Artă din Arad.

Instituție vocațională despre care am mai scris că a constitut de cincizeci de ani principala sursă/resursă de membri kinema ikon. Începând cu toamna anului 2018 artistul hypermedia, designerul, curatorul și actualul leader al platformei kinema ikon pe numele său calin man aka reVoltaire a început „campania” de editare a unor CATALOAGE care să cuprindă corect și cu claritate toate dimensiunile proiectului kinema ikon în cei 50 de ani: Astfel, kinema ikon: authors, primul din seria de cataloage aniversare a apărut în septembrie 2018 pe acărui copertă interioară scrie că produced by Museum Arad & kinema ikon, editor calin man. Conținutul catalogului este expus în următoarea structură: Fiecărui autor care a participat la cel puțin un eveniment sub sigla ki, îi este dedicată o pagină, cuprinzând, numele și prenumele autorului/ fotografia acestuia/ titlurile expozițiilor la care a participat/ o imagine selectată din lucrările expuse, precizând că pe prima pagină a catalogului sunt scrise în ordine alfabetică numele tuturor autorilor participanți la expoziții/evenimente kinema ikon vreme de 50 de ani. Apoi, la sfârșitul luni septembrie 2018 a apărut kinema ikon : posters, al doilea catalog din seria aniversară în... 4 (patru) exemplare, având aceeași structură ca a primului catalog, doar că este exclusiv iconografic - afișe, plachete și cartoline despre lucrări , expoziții și evenimente kinema ikon. Și în fine cel de al treilea catalog auxiliar se numește kinema ikon: films astfel că toate cele trei sunt cataloage auxiliare la CATALOGUL principal 49

din anul aniversar 2020.

EXPOZIȚIA Media Art Festival din Arad (MAFA 5), intitulată De Rerum Natura s-a deschis vineri 5 octombrie 2018 în spațiul neconvențional al expoziției permanente de Științe ale Naturii de la Museum Arad, construct curatorial pus în spațiu de către calin man și Ileana Selejan, prin lucrări de artă contemporană realizate de circa șaptezeci de artiști vizuali din lumea largă, din patria română, din arad county și desigur de către membrii vechi & asociați kinema ikon. În CATALOGUL expoziției De Rerun Natura cei doi curatori notați mai sus au simțit nevoia unei explicitări de factură logistică într-o scurtă introducere în care reiterează faptul că proiectul teoretic al expozițiilore anuale sub genericul MAFA presupune că „intervențiile în spațiile atipice sau neconvenționale au devenit mărci stilistice ale festivalului... gesturi care nu trebuie percepute în opoziție cu estetica cubului alb deoarece căutăm noi modalități de joacă prin care să folosim spațiile disponibile pe post de pretext...” Adaug la rândul meu că implantul de lucrări multimediale pe corpul specific al unei expoziții permanente deștiințe ale naturii nu este în nici un caz de factură invazivă ci de una complementară cu rezultate de receptare estetică datorate stării produse prin instalații comune cu efecte paradoxale de oximoron. Apoi, îmi place nepermis de mult interpretarea celor doi curatori a conceptului kinemaikonic de <experiment ludic> prin versiunea „noi modalități de joacă în spațiile necovenenționale pe post de pretext”.. * Inserție explicativă care pleacă de la constatarea că ultimii doi ani (2019 și 2020) au fost pur și simplu atipici prin provocare contextuală și conjuncturală sanitară globală. Așa se face că atunci în octombrie 2018 am decis să întrerup timp de doi ani scrierea acestui studiu bicefal a istoriei proiectului kinema ikon; iar acum în octombrie 2020 am în fața mea liste cu evenimente consumate dar nenotate în studiu, plus câteva cataloage ale expozițiilor, un excelent timeline executat cu acuratețe de către calin man și numeroase reacții comentate în presa culturală și pe internet; materiale cu ajutorul cărora am purces la completarea eventurilor kinema ikon până la finalul acestui an aniversar bezmetic în regim pandemic.

Astfel se explică cantitatea mare de corp textual - 17 pagini standard pentru doar doi ani - ceea ce poate fi percepută ca un jurnal, de unde și asemănarea cu „Tabloul sinoptic” care urmează, până la nivelul de copy-paste...

Așadar, în februarie 2019 în contextul „Sezonului cultural România-Franța” o lucrare kinema ikon a fost selectată pentru o expoziție colectivă cu 43 de 50

artiși români din toate timpurile și trei grupări (SIGMA, SubReal, kinema ikon), având titlul „Ex-east/Ex-iste. Istorii trecute și recente ale avangardei românești” la Paris în Espace Niemeyer, eveniment organizat de Fundația Art Encounters și curatoriat de criticul de artă francez Ami Barak. Apoi, în luna martie la galeria kinema ikon de la muzeul arădean de artă a avut loc expoziția Aural Skin cu dispozitive create de către tânărul artist vizual-aural* Alex Halka care a reconfirmat în luna aprilie prin lucrarea Prismsatic, o instalație-proiecție în cadrul noului program de la cinema Arta, fiind vorba despre sezonul unu de proiecții ale unor filme experimentale în ultima zi de joi a fiecărei luni la cinematograful arădean (interior sau grădină) intitulat „Ne vedem joi”, cu trimitere nostalgică la întâlnirile legendare de joi seara de la cineclub în vremurile trecute... < Asteriscul pe cuvântul aural* cere o inserție succintă, fiind vorba despre cea mai pertinentă denumire pentru a oferi expresivitate unor sintagme obosite precum „audio-vizual”, „vizual-acustic”, „vizual-sonor”, „vizual-muzical etc.

Notez că aural în limba engleză provine din latină/auricula, semnificând concomitent ureche și ascultare, în corespondență cu vizual, semnificând ochiul și privirea de unde și conceptul eclectic de vizual-aural la care voi recurge de cele mai multe ori. > Adaug faptul că în aceeași perioadă a avut loc al doilea eveniment produs de către colectivul de elevi-artiști de la Colegiul de Artă din Arad numit Subsol16 cu expoziția de artă experimentală, având titlul EXIT SPACE. A urmat expoziția personală a tinerei artiste franceze Josépha Blanchet, rezidentă de doi ani la extrem de incitanta galerie&proiect cu numele de METAspațiu din Timișoara, expoziție initulată Fall Out, fiind pusă în scenă la galeria ki cu o prezentare de Mirela Vladuți de la gruparea menționată, fiind încă un exemplu de „interferență fecundă cu proiectul kinema ikon”... În același context deja primăvăratic al anului, reVoltaire a produs o instalație în format de expoziție a unui autor total (artist&curator) ca un adevărat „Pirat Broadcasting” de la MASA, adică Mikălaka Aesotheric And Second Administration, intitulată ca de obicei suficent de criptic pentra a avea oarece dificultăți de înțelegere: App.0110 se citește desigur „Apollo” după numele rachetei trimisă pe Lună în 1969, adică în urmă cu 50 de ani, vârstă aniversară și pentru legendarul festival pop/rock de la Woodstock din același an și astfel curatorul și-a asigurat dimensiunea muzicaă a evenimentului de la galeria ki prin vocea și chitara lui Alvin Lee care pare ai cânta lui Neil Armstrong în drum spre Lună un text muzical de rock&blues intitulat potrivit „I’m Going Home”... Oricum, în nici o lucrare de gen analogico-digital realizată sub marca kinema ikon, incluzându-le pe 51

cele semnate de calin man aka reVoltaire nu am receptat atât de evident și impecabil raporturile între toate dispozitivele vizual-aurale, fecundându-se reciproc, ceea ce a condus la un șuvoi/flux/stream pe cât de unitar pe atât de penetrant în conștiința perceptivă, dacă așa ceva există... În fine, notez că pe tot parcursul anului au continuat proiecțiile lunare de filme experimentale la cinema Arta, alternând cu proiecțiile-expoziții de la galeria kinema ilon de la muzeul arădean de artă, pe timpul verii. În toamna anului 2019 s-au derulat trei întâmplări de excepție, numindu-le pe scurt astfel: Festivalul internațional de arte Europalia din Belgia, expoziția MAFA 6 cu titlul dig:it la Muzeul de Artă din Arad și un eveniment kinema ikon sub semnul excelenței la Scena9 de la Rezidența BRD din București, pe care le notez succint: Așadar, reamintesc că EUROPALIA s-a constituit în anul 1969 ca Festival internațional de artă cu un evident specific multidisciplinar (arte vizuale, artele spectacolului, cinema, literatură, dans contemporan etc.). Ediția a 27-a a avut ca invitat România din octombrie 2019 până în ianuarie 2020 în organizarea Institutului Cultural Român și a Fundației Art Encounters iar pentru cinema a funcționat un Film Curator Europalia în persoana tânărului cercetător Andrei Tănăsescu (ICR). Precizez că au existat două demersuri oarecum diferite dar sigur autonome: 1. Proiecția a zece filme experimentale realizate de membrii kinema ikon între 1970-1989 conform unei liste cu scurt-metraje selectate de către film curatorul A. Tănăsescu care a făcut și prezentarea introductivă la deschiderea evenimentelor, în acord cu staff-ul actual de la kinema ikon. Este vorba despre proiecția filmelor la EYE Filmmuseum din Amsterdam la 21 ianuarie 2020 și ulterior la TIFF Cinémateque din Toronto, filmele având coloana sonoră originală. 2. Ultima precizare privitoare la sonor ne conduce spre al doilea demers care a vizat un alt set de zece filme, care au fost proiectate în Belgia la Gent Film Festival după ce în prealabil coloanele sonore ale celor zece filme experimentale de la kinema ikon au fost refăcute/remake sau cum este scris în proiectul original, re-score cu participiul trecut rescored sau rescoring... Proiect care cuprinde lista cu zece titluri a căror coloană sonoră a fost recompusă de către cinci muziceni belgieni, respectiv Ben Bertrand, Céline Gillalin, Velvet, Inne Eysermans, Maxime Jacobs precum și cinci muziceni români: compozitorul Iancu Dumitrescu, Monica Vlad, Makunouchi Bento, Dyslex și SelfMadeMusic, ultimii doi fiind membrii kinema ikon.

După proiecția de la Gent Film Festival lucrările au mai fost prezentate prin organizare ICR la Bruxelles și la Berlin doar în noul format, chestiune care l-a supărat peste poate pe calin man și în consecință a propus construirea unei 52

aplicații interactive, realizată în regim de urgență de către programatorul Ilie Ciotir, prin care un spectator bine temperat ar putea în timpul real al proiecției să aleagă între sonorul vechi și sonorul nou sau să le alterneze așa cum vor mușchi lui aurali. În acest dublu format, proiecția a fost reiterată în contextul expoziției dig:it de la mafa 6 din octombrie 2019 dar și la expoziția kinema ikon: films de la Scena9, aproape concomitent. Oricum, operațiunea re-score constituie o idee fecundă și extrem de incitantă, rămânând deschisă cercetării iar muzicenii belgieni au avut un rol foarte important, între care îl numesc cu respect și pe Christoph Hammens, mai puțin pentru prima frază din proiectul propus din care rezultă aberația precum că „autorii de la kinema ikon nu au filmat ei înșiși imaginile ci au făcut pur și simplu filme de montaj din bucăți de peliculă ascunse de către autoritățile comuniste din epocă (?! ) pe care le-au reciclat pentru a crea filme experimentale”. Mă întreb siderat de la ce premise defecte a pornit autorul textului și ce fel de mecanisme asociative greșite l-au putut conduce la asemenea concluzii eronate... Oricum, pot crede că este vorba desre o influență ezoterică a esteticii glitch, chestie care mă lasă încuiat.

Tot în luna octombrie 2019 în spațiul cel mare pentru expoziții temporare ale muzeului arădean de artă (sala Maitec), aceiași calin man și Ileana Selejan au curatoriat expoziția MAFA 6 cu titlul vectorial de dig:it, rezultând un Catalog de o austeritate minimalistă nespecifică. Cei doi curatori titulari au pus în spațiul galeriei un număr de 22 de instalații multimediale preponderent digitale create de tot atâția autori, dintre care șase sunt membrii vechi kinema ikon (Halka, Bogdanator, Sas, gH, AIA, reVoltaire), șapte membrii asociați kinema ikon (Thea Lazar, Rogojan, Ganea, Edith Lazar, Ioana Vreme, Adela Muntean, Electric Brother) și alți nouă invitați, între care se remarcă prin participări repetitive: platforma online spam-index (Gabriela & Mihaela), LAPSUS (Alex Boca et alii), Levente Cozma adică SIMUlTAN și Josépha Blanchet da la MetaSpațiu. Tot invitați onorifici au fost și câțiva teoreticeni ai artei specializați în formatele cretive multimediale: Horea Avram, Cristian Nae, Adriana Oprea, Olga Ștefan, Ion Indolean și Sabin Bors plus Ileana Selejan și geosab. Toate lucrările au fost pe cât de expresive pe tât de incitante cu sau fără capacități interactive iar spectatorii au reacționat pe măsura creatorilor de dispozitive multimediale.

Personal am reacționat cu încântare și ușor siderat la miza extrem de incitantă a „intervenției asupra filmelor experimentale de la kinema ikon în structura unei instalații microscopice” din perspectiva muzicianului Electric Brother. În fine, Catalogul dig:it produs de către calin man în situație de avarie financiară este constituit din patru coli volante pliate în așa fel încât să reprezinte câte șase pagini A4 iar 6x4=24 de pagini cu câte o ilustrație și un scurt text scris de autor în engleză ca rezumat explicativ al intențiilor auctoriale. Cele de mai 53

sus sunt introduse într-o clapetă a unor coperți albe cartonate cu un design minimalist, de unde și impresia de austeritate.

Al treilea eveniment important din toamna anului 2019, menționat la începutul paragrafului (cu care se încheie anul expoziționl ki), a fost expoziția sub semnul excelenței de la Scena9 - Rezidența BRD cu titlul kinema ikon: films/1970-2020 care a avut loc între opt noiembrie și și trei decembrie, curatorită prin skype de calin man. Care va să zică o lună întreagă deschisă publicului, alternând generos câteva teme cu conținuturi consistente: Vernisajul expoziției pus în scenă de către Suzana Dan, live performance cu dyslex, lansarea unui catalog editat de fundația9 urmate de discuții și întrebări (în genul QA) la care au răspuns live din partea kinema ikon Ileana Selejan, Gheorghe Iosif (dylsex&gH) și Bogdan Dinu (bogdanator) plus participarea lui Octavian Belințan (octi) și a lui Mihai Păcurar (wonderboy); prima sosită de la Londra iar cei patru flăcăi au emigrat din Arad în capitală... În zilele care au urmat a existat și un program educațional atractiv, Care-i faza cu arta contemporană? și în continuare Post Muzica #08 cu intervenția live a lui Mihai Sălăjan cunoscut ca SelfMadeMusic secondat de Ștefan Tiron, proiecții de filme experimenale analogice și digitale produse de către kinema ikon și din nou programul <aural, insist> Post Muzica #9 prezentat de către membrul asociat ki, Electric Brother.

Subliniez accentuat faptul că expoziția kinema ikon de la Scena9 din toamna anului 2019 a devenit posibilă ca urmare a unui proiect susținut cu competență și cu evidentă empatie de către artistul vizual Suzana Dan dar și de către tinerii membri staff-ului de colaboratori ai unor proiecte artistice non-standard precun tânărul cercetător free lancer Octav Avramescu, pentru a fi puse pe noua scenă în format experimental. Menționez că ulterior această expoziție din 2019 a constituit singurul eveniment de anvergură care a avut loc cu prilejul aniversării kinema ikon_50 din... 2020, când din cauze pandemice nu am mai putut intreprinde aproape nimic. Un motiv în plus pentru mulțumirile noastre speciale adresate tuturor contributorilor de la Scena9, Fundația 9 și Rezidența BRD ! În fine, spectatori au fost tineri artiști vizuali sau/și aurali, studenți din anii terminali ai universității bucureștene de artă și în general pesoane interesate de experimentele multimediale/eclectice produse la atelierul/gruparea/platforma kinema kon, interes rezultat și din participarea interactivă a privitorilor. Închei paragraful de mai sus cu menționarea a patru reacții din presa culturală în toate cele patru suporturi specifice în zilele noastre: radioul, televiziunea, tiparul și site-ul online. Așadar, concomitent cu desfășurarea evenimentului, cunoscutul post de radiodifuziune Radio France Internationale (RFI) a transmis conținutul unei conversații pertinentă și incitantă între moderatorul emisiunii, 54

Mihaela Dedeoglu și artistul vizual Suzana Dan în calitatea ei de organizator al expoziției kinema kon de la Scena9 (17 noiembrie, 2019, dimineața, 30 de minute). Zece zile mai târziu, aceeași Suzana Dan susține cu vădită plăcere o a doua converasație dedicată aceluiași eveniment dar de această dată în contextul emisiunii Cooltura de la TVR, moderată de către redactorul Mirela Nagâț (27.11, orele 17). Apoi, în format tipar revista ARTA prin teoreticianul Raluca Oancea a publicat un studiu consistent dedicat aceluiași eveniment ki de la Scena9, „consistent” deoarece autoarea a scris un text rarissim în bibliografia care analizează structura de funcționare a celor cincizeci de ani de lucrări estetice produse la kinema ikon, analizând concomitent lucrările cu pricina. „Concomitent” înseamnă renunțarea la analiza de tip cronologic „pe etape evolutive” (film experimental și video analogic, instalație, multimedia și net.art), interferându-le paradigmatic ca și când toate etapele ar fi fost realizate într-un soi de <ipostaze simultane>. În fine, pe suportul online au fost destul de multe comentarii, între care doresc să evidențiez pe cel semnat de jurnalistul cultural Tomck@t în Special Arad, site în care în care mai bine 15 ani autorul menționat a produs cu competență și acribie profesională texte analitice despre aproape toate evenimentele kinema ikon din Arad, din alte orașe ale patriei sau din lumea largă, analize însoțite de ilustrații semnificative. În același context de după expoziția ki de la Scena9, pe un site de artă contemporană botezat spam-index coordonat inteligent și eficent de Gabriela&Mihaela a apărut un studiu semnat de către criticul de artă și teoreticianul Horea Avram cu titlul The Avant-Garde Unconscious at kinema ikon: From Experimental Film to Hypermedia”, precizând că autorul recurge la același procedeu al analizei care tratează paradigmatic etapele cronologie ale lucrărilor produse vreme de cincizeci de ani la atelierul kinema ikon ca și cum („Als Ob”, desigur) ar funcționa „inconștient” un soi de stileme experimentalludice permanente, depășind disputa analogic-digital printr-un discurs transdisciplinar sub marca conceptului de avangardă. În fine, cele două studii de sinteză, ale lui Horea Avram și Raluca Oancea, au apărut în versiunea online aproape simultan, adică în ianuarie călare pe februarie 2020 (cu nici o lună înainte de a se declanșa pandemia). Cei doi teoreticeni sunt vecini de generații, funcționând profesional ca universitari (Cluj și București) în domeniile artă și media, interesați fiind până peste poate de avangardă în general și îndeosebi de posibilitățile induse de noile tehnologii în câmpul creației estetice, ceea ce explică interesul natural pentru experimentul ludic din proiectul kinema ikon. În acest context constat cu încântare și uimire o iradiere de influență a celor doi cercetători asupra foarte tinerei generații de creatori de obiecte și evenimente artistice. Influențele respective au început deja să fie materializate 55

în lucrări și expoziții, incluzând eventurile sub sigla kinema ikon, motiv pentru care cele „trei generații” despre care scriam în primul text intitulat „Skepsis” adică optzeciștii, nouăzeciștii și douămiiștii de la kf - au devenit patru generații prin incluziunea intempestivă a celor indecent de tineri - încă elevi, studenți îndeosebi și proaspeți absolvenți - despre a căror colaborare cu kinema ikon este vorba în paginile finale ale acestui studiu de istorie a unui proiect mirobolant și zanzibar în vremuri de restriște. Și iată că încet-încet istoria kinema ikon a ajuns în 2020, anul aniversar a celor cinci decenii de experimente jucăușe, notând că de aici înainte textul va fi construit aproape de genul unui jurnal... Astfel că imediat după Bobotează micul staff de coordonare kinema ikon a recapitulat ce vom intreprinde și care va fi calendarul evenimentelor aniversare în anul 2020, stabilind de la început „vârful” din luna octombrie, constând din două evenimente principale: Editarea și lansarea unui CATALOG și realizarea unei EXPOZIȚII în forma de expresie a unui a unei instalații analogico-digitale create în brainstorming de un colectiv restrâns de la kinema ikon, având titlul „Himera”. De precizat că expoziția ar fi fost proiectată în format bi-corporal (similar cu bi-cefal) din două constructe: unul montat în galeria kinema ikon de la Muzeul de Artă din Arad și celălalt „pus în scenă” la Scena9 de la Rezidența BRD din capitală în conformitate cu un gentlemen’s agreement dintre cele două staff-uri prin Suzana Dan și Călin Man. <Acum în octombrie 2020 știm că din cauza pandemiei nu s-a putut în nici un fel realiza Expoziția bi-corporală, rămânând posibilă doar editarea Catalogului aniversar>. Înțelegerea fiind stabilită și agreată, problema noastră a rămas următoarea: Care va fi calendarul expozițiilor și evenimentelor în cele opt luni între februarie și septembrie 2020 ! La această provocare calin man a venit cu un proiect care se încadrează perfect în metoda <oului gordian> sau a <nodului columbian>, după preferințe. Pe scurt, a propus un set de expoziții dedicat exclusiv unor grupuri, colective sau individualități de tineri artiști vizuali arădeni, timișoreni, clujeni și bucureșteni cu care pe parcursul ultimilor ani kinema ikon a colaborat permanent și consistent în organizare unor expoziții tematice sau free style.

Acordul a fost unanim, considerând că este vorba de un gest de respect, admirație și mulțumire pentru participarea activă a entităților pe care le voi enumera mai jos, la evenimentele kinema ikon, pornind de la o interferență empatică și stilistică comună. Apoi, ca urmare a unor discuții prealabile, a apărut pe la sfârșitul lunii ianuarie 2020 un afiș elocvent al autorilor și expozițiilor ce ar fi trebuit să fie organizate până în septembrie 2020 iar prima dintre aceste expoziții a constituit pentru curatorul calin man un fel de „încălzire/ warm-up” 56

pentru evenimentele ce vor urma și inserarea cuvântului-cheie în titlul primului afiș, kinema ikon: In Good Company. Warm Up. Expoziția a fost deschisă la 31 ianuarie 2020 în sala kinema ikon de la muzeul arădean de artă iar din conținutul textual al afișului este de remarcat o listă conținând 13 nume/entități și titlul lucrării, listă pe care o voi reitera aproape exact: KF cu instalația performativă „Șantier Arheologic” și cu basmul electronic „Crăciunikon”, CitiZenit cu lucrarea „Meta Green, L’ENE cu instalația „Le Jam”, subsol16 cu instalația eclectică „Colaj”(așadar primele patru colective-expoziții sunt din Arad). Apoi, Modulab cu instalația digială a cărui titlu este „S.T.E.L.A”, după care Larisa Crunțeanu cu lucrarea „Story with 255 Possible Parts...” și Taietzel Ticălos cu lucrarea „In Absentia” (toți trei din București), precum și Thea Lazar cu lucrarea, având un titlu lung, „We don’t a lot of about this mysteryous planet...” și Adrian Ganea cu instalația digitală „Cadmus Sowing Dragon’s Teeth (ambii din Cluj). În fine, au fost menționate pe afiș și câteva „rezerve” kinema ikon precum Bogdanator cu clasicile lui module și gH cu excizii plus reVoltaire cu prequel-ul „Time Machine”. <Acum se impune încă o inserție a cărui conținut va avea continuarea peste opt luni. Așadar, în vacanța studențesacă de iarnă un grup de nouă studenți de la Universitatea Națională de Artă (UNA) din București împreună cu profesoara lor (pentru noi teoretician și critic de artă) Raluca Oancea și-au anunțat o vizită de câteva zile la sfârșitul lunii ianuarie într-un demers didactic numit documentare, interesați fiind de cum se maifestă în practica creativă „setimentul kinemaikonian al ființei învăluite în pixeli” (dublă parafrază la Ciorn și Cărtărescu). Întâlnirile de lucru de la atelier au fost admirabile din toate punctele de vedere, prilej cu care cei zece tineri artiști vizuali au cercetat îndelung și expoziția menționată mai sus de la galeria ki (Warm Up) iar calin man le-a propus integrarea lor în proiectul generos intitulat kinema ikon: In Good Company prin prezentarea unei expoziții construite de cei nouă studenți în luna septembrie 2020 în încheierea proiectului respectiv. Ceea ce s-a și întâmplat dar despre acest eveniment surprinzător voi nota mai târziu, respectând cronologia. Finalul inserției.> Doar că „cronologia” cu pricina care va să zică nu a mai avut loc deoarece din Wuhan via Lombardia a intrat în România la sfârșit de februarie prin Gorj pandemia coronavirusiană din cauza căreia totul a fost dat peste cap prin efectele stării de urgență și a celei de alertă, incluzând și evenimentele artistice, adică expozițiile de artă contemporană multimedială. Așadar am rămas cu prima expoziție din setul kinema ikon: In Good Company iar după „încălzire/ warm up nu am mai putut juca aproape deloc, ceea ce nu înseamnă, că totuși nu s-au întâmplat câteva lucruri importante. Astfel, deja menționatele proiecții 57

de filme experimentale kinema ikon la EYE Filmmuseum din Amsterdam (la 21 ianuarie 2020) și câteva săptămâni mai târziu aceiași serie de filmeau fostprezentate la TIFF Cinémateque din Toronto ambele evenimente cu o prezetare introductivă făcute de către cineastul pentru Europalia, Andrei Tănăsescu. În același prim trimestru iernatic și pandemic din 2020 a apărut revista FILM a Uniunii Cineaștilor din România în care foarte tânărul critic de film Călin Boto a scris un studiu provocator despre atelierul de artă multimedia din Arad cu un titlu bine direcționat: kinema ikon: o fixare. Altfel spus, o „fixare” a unui loc ki în contextul filmului experimental internațional, autorul recurgând cu siguranță și detașare la un reperoriu teoretic de referință. De asemenea în revista ARTA #42-43/2020 teoreticianul Raluca Oancea a publicat în format tipărit textul postat anterior pe versiunea online a aceleiași reviste de artă.

Mai notez faptul că la cinema Arta din Arad continuă să funcționeze în aceste vremuri de criză sanitară, sub auspiciile CMCA, programe ki cu proiecții de filme experimentale numite „Ne vedem joi”, alternând lunar cu mici proiecte de instalații cu proiecții de lucrări digitale la galeria kinema ikon de la Muzeul de Artă. În fine, la sfârșitul lunii august am fost încântați peste poate de reiterarea vizitei de lucru a celor nouă studenți de la Universitaea Națională de Artă din București însoțiți de profesoara și teoreticiana Raluca Oancea, acum și în postura de curator, dat fiind faptul că „ăștia micii” chiar se țin de cuvânt, punând în scenă pur și simplu un eveniment care din nou m-a lăsat siderat. Ulterior am aflat de la calin man că cei nouă și-au propus premeditat o replică la expoziția Warm Up, cu titlul KI/LLINGTIME SHATTTERING IKON’S (25 august 2020, orele 16 la galeria ki), cu deschiderea în curtea interioară și vizitarea expoziției în grupuri de câte șase ceea ce a fost imposibil de respectat; apoi la orele 20 un program numit post-opening music meeting la KF cu special guest, Dragoș Petrișor. Notez că cei nouă stud-artiști sunt și vor mai fi: Titus-Alexandru Antonescu, Maria Borțoi, Dan Chiș, Dragoș Dogioiu, Alexandra Drăgulinescu, Marta Mattioli, Ema Motea, Sandra Ungureanu, Selina Yilmaz. Textul explicativ referitor la forma de expresie a conținutului expoziției compus de Raluca Oancea a fost ca de de obicei impecabil ca motivație teoretică, rămânând încântat la rândul meu de opțiunea autoarei pentru sintagma iocari serio ca determinativ pentru conceptul de experiment la kinema ikon. Oricum, curatorul a scris că este vorba despre „O selecție de lucrări multimedia (animații 2D su 3D, video experimental, grafică generativă, rotoscopare, sound design) realizate de tineri artiști din București care printr-o fericită întâmplare au penetrat în stratosfera arădeană, interferând cu proiectul kinema ikon” - sintagma finală marcată în italice o folosec deja atunci când scriu despre conceptul de membrii asociați 58

ki, adăugând gerunziului „interferând” și substantivul adjectival, fecund dacă tot a fost vorba de o penetrare... Apoi în a treia zi, adică joi 27 august la orele 20.00 în grădina de vară de la cinema Arta au fost proiectate 24 de scurtmetraje preponderent experimentale, autorii fiind cei nouă de mai sus plus alți 15 studenți de la UNA pe care călin man i-a numit „copiii ralucăi”, fiind totodată și „new waves of ki”; am vrea noi să fie chiar așa... În sfârșit, mai notez faptul că în luna septembrie nu s-au întâmplat evenimente notabile nici la galeria kinema ikon, nici la cinema Arta și nici prin împrejurimi, aștepând vârful (sic) din octombrie, care vârf a rămas pleșuv. Și totuși s-a mai întâmplat ca reVoltaire să primească un e-mail de la un personaj de-a dreptul freaky, de fapt un artist și curator mexican de o bună notorietate pe numele să Abraham Cruzvillegas, care tocmai dorea să pună în mișcare un prim „Summit intergalactic a unei arte spațiale independente” în formatul unei expoziții din luna septembrie la situl bucureștean cunoscut sub denumirea de Sandwich Gallery, manageriat de către artista vizuală Daniela Palimariu, de la care calin man a primit invitația pentru o participre cu lucrări specifice kinema ikon. Recunosc că la început am avut o atitudine personală ușor refractară față de proiectul propus, până la momentul în care același reVoltaire mi-a emailat o listă bizară cu 70 de texte foarte scurte ca răspuns la „chemarea” lui ca fiecare autor să scrie „scenariul unui cadru (plan, de fapt) de numai 5 secunde”. Așa se face că cele 70 de mini-scenarii în lectură integrală și fără întrerupere are ca efect de receptare o stare de perlexitate și de încântare fără margini, fiind indiscutabil meritul autorilor care sunt membri vechi și membri asociați kinema ikon, plus colaboratori la eventurile ki și participanți la media art festival din arad. Apoi, este meritul lui calin man care a propus celor doi organizatori (respectiv Cruzvillegas și Palimariu) transformarea celor șaptezeci de mini-scenarii, având un format textual, în conținuturi vizual-aurale cinetice prin formatul film pe orice tip de suport (peliculă, bandă video, hard disk, etc). Ideea mi se pare fabuloasă dar rămâne întrebarea-cheie: cine ar putea să producă un asemenea proiect?! Aștept filmul cu pricina ca să-mi pot schimba opinia refractară... (Între timp filmul a fost făcut și urmează să fie proiectat.)

Staff-ul ki și îndeosebi calin man a încercat să mai salveze în această toamnă aniversară câte ceva... Și așa s-a născut MAFA7 cu un titlu foarte clar: SyZyGy pus scenă la cinema Arta (30.09, orele 19) și la galeria kinema ikon de la Museum Arad (02.10, orele 18) în principal prin proiecții, video streaming și oarece instalații media. Oricum, cele mai concludente sunt explicitările celor doi curatori: „MAFA7 din acest an prezintă o ediție de criză. Realitatea înconjurătoare ne obligă să forțăm nota și să acceptăm o versiune minimală 59

a festivalului cu o selecție de 57 de filme realizate de tot atâția artiști cu care kinema ikon a colaborat de-a lungul timpului” iar eu menționez că pe afișul evenimentului era notată sintagma kinema ikon_50, ceea ce m-a liniștit, întristându-mă...

Mai notez faptul că în aceleași zile la Faber în Timișoara curatoarea Mirela Vladuți de la METAspațiu a montat o expoziție în care se derula un film video experimental de calin man intitulat, „La revedere (Rambo)” Cu totul remarcabil a fost demersul lui Horea Avram care a organizat la Cluj două evenimente kinema ikon_50: O proiecție de filme experimentale la cinema Arta din Cluj cu o prezentare a teoreticianului (1 octombrie) iar a doua zi a fost prezentată o altă selecție filme experimentale kinema ikon cu o coloană sonoră inedită regândită live de către muzicianul Danaga, ceea ce mi s-a păru extrem de interesant, de unde și link-ul mental cu cele zece filme ki refăcute/rescoring pentru festivalul de artă de la Gent de către cinci muziceni belgieni și cinci români, despre care am scris deja.

Apoi este musai să fie menționată invitația făcută lui Călin Man - creator de lucrări digitale, curator de expoziții multimediale și actualul conducător al proiectului kinema ikon - de către Fundația Art Encounters via Diana Marincu și Georgia Țidorescu, pentru ca alături de alți șase artiști-curatori să participe la programul CAMP/Contemporary Art Meeting Point în calitate de mentor pentru un grup de studenți de la arte și tineri artiști vizuali; așadar una din platformele formative ale fundației menționate cu desfășurare pe sistemul online în luna octombrie, 2020. În acest context calin man a plecat de la un film propriu numit Long Story Short, despre cei cincizeci de ani de experiment ludic la kinema ikon, relatându-mi încântat despre capacitățile creative ale cursanților, constatare urmată - eram absolut sigur - de o invitație vice versa prin „coacerea” unei expoziții colective a cursanților la galeria ki de la muzeul arădean de artă. Și așa se face că se arată în zare încă o creștere a numărului de membri asociați, subiect pe care îl voi dezvolta în Tabloul sinoptic.

Mă apropii periculos de ultima pagină a istoriei proiectului ki și iată că vine un alt e-mail la mine și-mi zice, dom’le de ce nu mergi matale la Eforie8 în primele zile al lunii octombrie ca să ți se reconfirme ideea unei foarte noi generații de artiști vizuali care interferează fecund cu proiectul kinema ikon, măcar să mai rămâi încă o dată siderat... Practic, este vorba drepre o expoziție botezată „Almost Free” pusă în spațiul galeriei menționate mai sus de către 15 artiști vizuali, dintre care nouă au prezentat lucrări pe care leam văzut/auzit și la care au fost adăugate inspirat alte șase lucrări ale unor 60

colegi din aceași generație. Oricum, pe ”cei nouă” i-am nominalizat cu trei pagini în urmă ca autori ai dispozitivelor digitle din expoziția KI/LLINGTIME, SHATTERING IKON’S, eveniment curatorit și atunci și acum de către Raluca Oancea iar paragraful textual ecplicativ scris de către curatoare este extrem de concludent, motiv pentru care îl reiau integral: „Expoziția Almost Free este o întâlnire mai mult sau mai puțin întâmplătoare dintre o generație de foarte tineri artiști vorbitori nativi ai limbajelor digitale și câțiva actori-cheie ai scenei intermediale românești , printre care Călin Man , liderul actual al kinema ikon grup care sărbătorește anul acesta 50 de ani de activitate în domeniul filmului experimental, al instalațiilor video, hypermedia și net.art. Întâlnirea va avea loc pe masa de disecție a unui spațiu alternativ pe Eforie8 și va mixa: proiecții digitale, animație 2D și 3D cu o instalație in situ construită într-un dulap cu sertare mai mult sau mai puțin accesibile pe care publicul le va explora, putând avea surpriza de a întâlni amintiri îndepărtate, obiecte camp sentimentale și fragmente intime ale vieții tinerilor artiști... Așadar, firul care leagă toate aceste lucrări expuse este afectiv, expoziția propunându-și a construi o spațiotemporalitate eliberată de legile fizicii, orientată, în schimb, de sentimente și traversată de fluxurile schimbătoare ale fricii, bucuriei, dorinței...” Iar eu adaug faptul că la poziția șapte de pe afiș este notat Călin Man aka reVoltaire cu o lucrare proiectată cu titlul „Escape from Mikalaka” și iată cum o stradă cu nume de instituție, Eforie, poate suferi, pentru mine, o conversie de competență într-o stare afectivă de euforie...

Am folosit desori sintagma <istoria contextuală a proiectului kinema ikon> cu accent pe contextul cultural și artistic în interiorul căruia s-au desfășurat toate evenimentele kinema ikon în cele cinci decenii de experimente ludice. Motiv pentru care spre finalul acestui studiu voi menționa succint dar accentuat două conferințe în format on-line precum și apariția în format tipărit a volumului 5 al unei „Enciclopedii a imaginariilor din România”, tom intitulat „Imaginar și patrimoniu artistic”. Așadar, în luna octombrie ′20 a avut loc pe internet o conferință de gen studii culturale intitulată „State of the Arts”, având o introducere vectorială de Magda Cîrneci conform unei idei inedite și incitante formulate de către coordonatoarele conferinței (Ștefana Mărmureanu, Ariadna Ponta, Olvia Nițiș) ca o „posibilă istorie a artei vizuale din România ultimilor 30 de ani pe bază de proiecte”. Despre kinema ikon am privit și auzit în format video opiniie empatice și onorante expuse de Suzana Dan și Raluca Oancea iar catalogul tipărit al conferinței pe care tocmai l-am primit este pe cât de plăcut ochiului pe atât de profesional în conținut, reținând în registru subiectiv desigur, studiul lui Horea Avram cu un titlu concludent: „Arta media ca expresie a noului. Un tur de orizont local”, acordând proiectuli kinema ikon un spațiu 61

consistent, tratat ca o entitate stilistică copactă în cele cinci decenii de creație sub semnul constructelor estetice bazate pe noile tehnologii electronice și digitale.

Apoi, la sfârșitul lunii noiembrie 2020 s-a întâmplat Conferița AICA-Ro. în format online conform proiectului propus de către Horea Avram cu titlul „Arta anilor ’90 în România și estul Europei: Racordări, contraste, recuperări”.

Patru panele cu patru moderatori și tot atâtea contribuții de gen keynotes, între care îi menționez pe Judit Angel, Călin Dan, Ileana Pintilie, Cristian Nae și Diana Marincu, totalizând 25 de intervenții cu conținuturi adecvate temei și incitant formulate în stuctura programului, intervenții ale căror rezumate au fost publicate pe paginile site-ului, constituind un adevărat festin teoretic iar în final a avut loc o masă rotundă moderată de Anca Oroveanu. Ca în cazul conferinței anterioare din octombrie voi nota doar studiile care au analizat tematica propusă din perspectivă multimedială preponderent digitală în a cărui context kinema ikon a fost activ. Situație în care voi menționa studiul lui Horea Avram despre „O arheologie media a anilor ′90 în România: expoziții, public artiști” precum și studiul teoreticenei Raluca Oancea cu un titlu evident vectorial: „Kinema Ikon și arta intermedială din România”, fiind de fapt un eseu încântător și datorită recursului la modelul hibrid: suprapunere de text, imagine și grafică textuală iar forma de expresie a conținutului este argumentată cu o armătură teoretică bine preparată plus doza de empatie datorată interferenței fecunde aproiectului ki cu viziunea creativă a celor nouă care sunt de fapt mai mulți și se pare că vor fi din ce în ce mai mulți... În același context teoretic și în aceleași vremuri tomnatico-pandemice au apărut la Polirom cinci volume cu titlul „Enciclopedia imaginariilor în România” sub coordonarea generală a cercetătorului și universitarului clujean Corin Braga, având ca tematică directoare studiul imaginariilor prin analiza patrimoniului cultural imaterial și material, conjugând cinci domenii: literatura, limba, istoria, religia și artele, fiecasre cu câte un coordonator. Desigur că am fost atras în mod deosebit de volumul cinci coordonat de către Liviu Malița intitulat generic „Imaginar și patrimoniu artistic” constituit din șapte studii care vor rămâne de referință și desigur că am fost mai mult decât interesat de un titlu concludent pentru relațiile artei cu noile tehnologii: „Imaginarul tehnologic în artele vizuale” de Horea Avram. Studiu în care autorul începe prin a circumscrie domeniul ca pe „noi instrumente tehnologice numite „mașinării compensatorii” capabile de un imaginar tehnologic specific prin mijloace electronice bazate pe imagini în mișcare, fiind vorba despre film experimental, arta video, artă digitală sau cu dispozitive mobile, toate prezentate ca proiecții sau/și instalații complexe”; 62

componente pe care le regăsim în întreaga producție din cei cincizeci de ani de la atelierul cu pricina, care de la bun început s-a numit kinema ikon , care va să zică imagine îm mișcare. Situație în care mă așteptam ca teoreticianul să integreze noua paradigmă în context, adică în „cele patru etape conținute în abordarea cronologică” pe care o propune, sesizând pertinent opțiunea kinema ikon din ultimii ani ca fiind o „abordare hibridă”, ceea ce mă conduce spre conceptul de <model eclectic>, tocmai finalizat într-un volum de ficțiuni teoretice... * În încheiere reiterez accentuat constatarea că unul din cele două evenimente dedicate aniversării kinema ikon_50 nu a mai avut loc din motive financiare și pandemice. Mă refer desigur la proiectul expoziției cu dublă locație, la galeria kinema ikon de la muzeul arădean de artă și respectiv la galeria Scena9 din capitală, expoziție cu titlu premonitoriu HIMERA, o instalație analogico-digitală sau mai precis un construct estetic compus din patru dispozitive produse de către patru membri reprezentativi kinema ikon, incluzând dimensiunile vizuală, performativă, textuală și aurală conform <modelului eclectic> bazat pe fantasme lucide cu pixeli...

Oricum, această decizie forțată de anulare a evenimentului aniversar ne-a condus spre o stare de confuzie, derută și tristețe iar ideea de „amânare” spre anii următori pare totuși o soluție rezonabilă; așadar, orice comentariu asupra acestei stări de fapt este pur și simplu fără nici un folos pentru evenimentul kinema ikon_50. Punct. Așadar, am rămas doar cu al doilea eveniment propus, adică editarea, tipărirea și lansarea publică la galeria kinema ikon a unui CATALOG aniversar în luna decembrie 2020, în funcție de anumiți factori conjuncturali.

Așteptând Catalogul respectiv consider că cel mai util paragraf de încheiere este cel care vizează procesul de supraviețuire a tuturor lucrărilor și evenimentelor produse timp de cinci decenii prin proiectul kinema ikon ! Am discutat deseori la atelier cu Călin Man și cu informaticianul Caius Grozav despre rezistența temporală a înregistrărilor audio-vizuale pe noile suporturi digitale numite Hard Disk, CDrom, DVD, Stick, etc. etc. Practic am trecut și noi ca toată lumea de la entuziasmul începuturilor („rezistență veșnică”) la deziluzia recentă, constatând dificultățile insurmontabile atunci când dorim să reactivăm pe instrumente digitale recente, imagini cinetice înregistrate pe suporturi digitale vechi. Această stare de fapt este cel puțin paradoxală deoarece nu ne permite să transpunem din digital în digital, situație care nu este valabilă în 63

practica postoperatorie de a transpune din anlogic (peliculă foto-film, bandă electronică video, disk din vinyl etc.etc.) în formate digitale actuale (2020). Mă enervez foarte tare și spre a mă calma pun o placă din ebonită (analogic pur) din interbelic pe platanul patefonului englez din 1920 și o aud pe Jo Stafford cântând un blues intitulat Smoking my sad cigarette, iar concomitent „dau un clik” pe You Tube (digital în stare pură) al aceluiași cântec cu aceeași cântăreață și constat că dinspre analogic spre digital se poate tous azimuts iar din spre digitalul vechi spre un format digital mai nou, nu se poate pur și simplu.

Așa se face că Man Călin alias calin man aka reVoltaire, conceptorul principal al evenimentelor kinema ikon începând din etapa digitală, a propus și a executat o soluție, având ca scop supraviețuirea tuturor filmelor experimentale, a lucrărilor de artă media, a instalațiilor digitale, a programelor de net.art și a tentativelor recente de forare a capacităților estetice ale realității virtuale.

Proiect pe care autorul l-a botezat chiar așa, survival ki, scriind că „este un hard disk portabil (HDD) care conține toate lucrările produse la kinema ikon din 1970 până în zilele voastre” de unde s-ar putea crede că vom avea de-a face cu o „eternitate”... Doar că „veșnicia” cu pricina s-a dovedit că durează numai câțiva ani după care conținutul înregistrării devine problematic, motiv pentru care calin man a produs până acum 3 (trei) harddisk-uri portabile, cu precizarea datei exacte de expirare: HDD1 în decembrie 2015 după care conținutul updatat la zi a fost transferat pe alt mediu de stocare, rezultând HDD2 cu expirare în 2018, care a fost urmat de HDD3 cu expirare în anul 2021 și așa mai departe... Menționez că cele trei arhive portabile au fost expuse de către autor ca lucrări digitale bazate pe conceptul de arhivă, cum bine observă Horea Avram într-un studiu recent („Archives based Art”), la mai multe expoziții de artă media din tot atâtea orașe precum Cluj, Timișoara, Arad, Paris și la București cu prilejul evenimentului kinema ikon de la scena9 din octombrie 2019, comentat anterior. Menționez de asemenea că același superviser al survival ki a conceput în anul 2016 un nou construct arhival pe care l-a numit „Time Capsule”/ Capsula timpului sub forma unui fichet bancar în care au fost puse la păstrare documente analogice și digitale care vizează supraviețuirea informațiilor, adică a băncii de date kinema ikon iar fichetul respectiv va fi descuiat doar în data de 28.10.2070 la orele 20:16... Și iată că închei, anunțând că am primit de Moș Nicolae din partea tipografiei cele 300 de exemplare a câte 300 de pagini ale catalogului kinema ikon 50, iar primul aspect vizual care m-a frapat a fost constructul iconic de pe cele două coperți exterioare constituit din imaginile quasi 3D ale celor trei arhive portabile HDD comentate mai sus, având funcția de suvival ki... Oricum, Catalogul arată 64

splendid sugerându-le celor interesați să-l citească și îndeosebi să-l privească ca și când ar parcurge live o meta expoziție imaginată de un martor-cheie în stare euforică provocată de recursul la creația estetică marcată de iocari serio... În continuare este prezentată o Bibliografie selectivă privitoare doar la Istoria proiectului kinema ikon, încheiând studiul cu un consistent Tablou sinoptic în care sunt notate și deseori comentate toate reacțiile la lucrările, proiecțiile, expozițiile și evenimentele kinema ikon din 1970 până în zilele voastre și dincolo de luna decembrie din anul jubiliar 2020.

65

Bibliografie selectivă la istoria proiectului kinema ikon Kinema Ikon, broșură în limba franceză din 1985. Primul „proiect teoretic” publicat ARTA, revistă, 6/1985, „filmul experimental, scriere și lectură” de Călin Dan Echinox, 3-4/1985, „Kinem Ikon - Atelier de film experimental” de Ovidiu Ghitta Timp Liber, revistă 2/ 1990 cu textul „De la Arad la Hollywood” de George Săbău ARTA, special issue/1993, „Kinema Ikon 1970-1993” un text de George Săbău Kinema Ikon, broșură în franceză din 1995, prezentare la Centre Pompidou Kinema Ikon, cartoline în franceză, engleză, germană, 1995 pentru C. Pompidou Atelier Kinema Ikon, broșură editată în franceză de către Centrul Pompidou, 1995 Catalog 1997: „Experimentând în cadrul Establishment-ului”: un raport rareori consumat” de Alex Leo Șerban în „Experiment în arta românească după 1960” Volumul Experiment literar românesc postbelic, antologie de Monica Spiridon, Gheorghe Crăciun și Ion Bogdan Lefter care reușește un impecabil very short story of kinema ikon, ca un veritabil cunoscător al atelierului. (Editura Paralela 45, 1998).

NB: Aproximativ din anul 2000 informațiile culturale și implicit cele despre eventurile kinema ikon sunt postate pe Internet în portaluri și siteuri specializate.

Majoritatea postărilor despre kinema ikon pot fi accesate pe kinema-ikon.net Observator cultural, 32/2000, „Kinema Ikon sau cum 80iștii... „ de Irina Cios Observator cultural, 36/2000, „Călin Man - 1001 de povești digitale” de Irina Cios Placheta „Simpozionului național de artă digitală” din 2002, având ca temă întrebarea Este sau nu este sistemul digital (și) un nou mijloc de creație artistică?

Intermedia, 17/2002, ultimul număr al seriei, un adevărat „catalog al simpozionului” notat mai sus, conținând texte de referință ale participanților.

Arhitext_design 12/2002 Despre kinema Ikon și arta digitală cu o introducere de Adela Văetși și patru interviuri de Olga Dumitru cu participanți la „simpozion”.

66

Documentar film-video înregistrat în spațiul atelierului multimedia kinema ikon în primăvara anului 2003, înainte de participarea la bienala venețiană, realizat de către Ioana Alexandru, Adela Văetiși, Mihai Buzura și Marius Butnariu în formatul unor interviuri luate membrilor ki - calin man, Romulus Bucur, Peter Hügel și geosab. Documentar prezentat pe postul TVR Cultural la emisiunea x/ rimental din același an.

Catalogul expoziției de la Bienala de Artă Veneția/ 2003, intitulat alteridem. exe_2 conține trei module: lucrare de grup kinema kon și două lucrări de calin man.

Observator cultural, 172/2003 cu trei texte despre participarea kinema ikon & calin man la bienala venețiană din 2003: Adela Văetiși, George Săbău, Călin Man. Volumul Experiment în arta românească după 1960 publicat în 2003 de Alexandra Titu în care la capitolul V autoarea comentează proiectul kinema ikon.

Catalogul prilejuit de expoziția retospect kinema ikon de la MNAC din 2005 în introducerea căruia a fost scris studiul Istoria contextuală a grupului kinema ikon de către George Săbău; catalog, ilustrații, grafic-design și texte complete și complexe.

Documentar film-video produs de către criticul e film și artă Alex Leo Șerban, conținând cinci interviuri cu personalități culturale bine informate privitor la evoluția și specificul grupării kinema ikon: Ruxandra Balaci, Raluca Velisar, Mircea Mihăieș, Cristian Neagoe, Constantin Vica. Documentar prezentat pe postul TVR Cultural la emisiunea FOTOGRAME în luna decembrie 2005.

Adevărul din Arad nr.4685 din noiembrie 2005 a publicat un interviu luat subsemnatului de Cătălina Latu cu titlul „Sufăr de avangardită”, util cercetătorilor.

ARThoc 33/2006, revistă de artă contemporană din Chișinău în care am publicat un text despre foarte tânăra generație de creatori din câmpul experimentului artisic centrată în zona kf, mai exact, Café-Club + alternative space for contemporary art, constituind o permanentă sursă și resursă de colaborare activă cu kinema ikon.

Observator cultural, 88/2006, Kinema Ikon forever analiză de Lucia Simona Dinescu.

Observator cultural, 89/2006, Călin Man file de poveste electronică de L.S. Dinescu.

67

Volumul Generația ’80 în artele vizuale de Adrian Guță publicat în 2008 la Paralel 45 în care sunt comentate în context și pertinent etapele parcurse de kinema ikon.

Volumul Artele virtuale de Lucia Simona Dinescu publicat în 2008 la editura Tana prin CESI, în care sunt comentate etapele definitorii ale proiectului kinema ikon.

Catalogul Kinema Ikon 7010, reflectare a expoziției cu un subtitlu mai cuprinzător: kinema ikon - experimental film: analogic & digital, 1970 - 2010.

TATAIA, revistă de artă contemporană unde am publicat în trei numere succesive un studiu de istorie kinema ikon, reflectând trei etape, pentru uzul generației care nu a avut de-a face cu partidul comunist român și nici cu represiunea securitățij, având următoarele titluri: Nostalgii temperate (2/2010), Experimentul continuu (3/2011), Experimental & Ludic (4/2012), toate trei semnate geosab.

Seminar la NEC în noiembrie 2011 cu titlul Kinema Ikon in Context al cărui text l-am oferit bibliotecii colegiului după două ore de întrebări și comentarii pe cât de competente atât de încântătoare, manifestând același interes pentru subiectul solicitat și de redactorii de la Tataia: „cum s-au putut produce experimente artistice elitiste într-un regim populat cu comuniști și securiști?”

Recunosc că nu mi-a fost deloc ușor să răspund...

Volumul În acest pavilion se vede artă. România la Bienala de Artă de la Veneția (1907 - 2015) de Daria Ghiu publicat în 2015 de Idea Design & Print în al cărui capitol „Net Art Românesc într-o bienală dominată de pictură”, autoarea analizează pe cinci pagini (237-241), pornind de la o scurtsă istorie, lucrarea exclusiv digitală alteridem.exe_2 realizată de către kinema ikon și calin man, artist&curator.

Idea 46/2015, Cluj, kinema ikon - experiment continuu de Ileana Selejan, o excelentă „vedere de-asupra unui cuib de pixeli” pe suportul proiectului Media Art Festival.

Media-N, Journal of the New Media Caucus din 13/01/2015 în care Ileana Selejan a publicat un studiu sintetic intitulat „The reVoltaire Archive...” în care analizează principalele lucrări hypermedia create de calin man de la kinema ikon.

Studies in Eastern European Cinema, vol.7, no.1/2016 a publicat studiul intitulat Reality unbound, The politics of fragmentation in the experimental production of kinema ikon (pp.25-38) de Cristian Nae. O analiză remarcabilă a etapei de film experimental între 1970 și decembrie 1989, în plin regim comunist.

68

Observator cultural no.881/iulie 2017 a publicat textul Grupul arădean Kinema Ikon de Ion Indolean în contextul unui studiu mai extins, „Modele experimentale în filmul românesc postbelic” ARTA no.24-25/2017 a publicat eseul Instalația ca model estetic de George Săbău Special Arad, site/portal cultural pe care a fost postat de către Tomck@t la 13 septembrie 2017 conținutul unui interviu audio luat subsemnatului în direct fără nici o pregătire cu titlul ușor science fiction „Interviu experimental în capsula timpului cu fondatorul kinema ikon...”

NOTA : Suntem spre sfârșitul anului 2018 și mai avem un an până intrăm în anul semicentenar astfel că închei „istoria proiectului kinema ikon” 1970-2020 (cincizeci de pagini standard A4), notând că cele 40 de poziții bibliografice de la finalul textului vizează doar conținuturi referitoare la conceptul de istorie a grupării/atelierului kinema ikon. Această subliniere este necesară deoarece majoritatea referirilor la lucrările, expozițiile și eventurile kinema ikon aparțin de domeniile teoriei și criticii de artă, motiv pentru care lipsesc din prezenta nominalizare bibliografică, astfel că am fost obligat să construiesc un skepsis ce aparține de „taxonomia aparatului critic” numit tablou sinoptic în care se regăsesc toate tipurile de comentarii despre aventurile experimentale ale kinema ikon.

Așadar, am produs cale de un an 100 de pagini ale unui TABLOU SINOPTIC care poate fi citit/consultat autonum față de studiul de istorie a proiectului kinema ikon ca narațiune ordonată și aceasta din dorința de a oferi tuturor celor interesați de o Bază de Date privitoare la proiectul kinema ikon, recurgând la sistemul CopyLeft...

69

70

tablou sinoptic kinema ikon

71

72

tablou sinoptic kinema ikon lucrări, expoziții, evenimente și reflectări în media între 1970-2020 cu comentarii DATABASE & COPYLEFT

Skepsis2. Uneori sunt întrebat de ce există atât de puține reacții în presă despre lucrările, expozițiile și evenimentele produse de gruparea/atelierul/platforma numită generic kinema ikon, întrebare care m-a lasat întotdeauna siderat din cauza unui blocaj de link-uri care intersectează sinapsele mele specializate din zona memoriei de lungă durată. „Blocaj” tocmai viceversa datorat numărului nespus de mare de texte care reflectă reprezentarea de lucrări-expozițiievenimente kinema ikon prin comentarii consistente în presa culturală pe toate tipurile de suporturi (tipar, peliculă, bandă video, hard disk, net.) produse de către cercetători cu excelente competențe în genurile numite arte vizuale, cinema și spectacol multimedia digital sau aparținând de domeniul numit artă contemporană. În acest context contradictoriu nu am putut nicicând răspunde ad hoc, brusc și dintr-o dată la întrebarea cu pricina cu atât mai mult cu cât a intervenit și o presiune de factură deontologică. Cu alte cuvinte niciodată în cei cincizeci de ani de desfășurare a proiectului kinema ikon nu am notat niciunde aluzii la reacțiile din media la eventurile ki pentru că pur și simplu nu ar fi fost „frumos” și lipsit de eleganță din partea noastră, conform zicalei „lauda de sine nu miroase a bine”...

Dar iată că m-am apropiat la un moment dat de anul jubileului (19702020), ajungând la concluzia corectă de a menționa succint aproape toate documentele de presă din cutiile bibliografice de la sediul atelierului pe care este scris „reflectări în media despre eventurile kinema ikon” vreme de cinci decenii. Concesie deontologică pe care am făcut-o din respect pentru talentul și efortul tinerilor mei colegi din trei generații (patru de fapt) precum și din respect pentru intelectualii care au avut capacitatea de a înțelege care era skepsis-ul cu proiectul kinema ikon, producând texte admirabile cu competență și cu evidentă empatie, mulțumindu-le tuturor...

Conținutul vectorilor din subtitlu respectă contextul istoric, social și îndeosebi cultural. În acest sens constat că despre proiectul kinema ikon există două categorii de surse informative: 1. Texte scrise în publicații culturale, în reviste de artă și ulterior pe site-uri specializate, incluzând filmele video prezentate la emisiunile de artă ale unor posturi de televiziune cu extensie națională. Textele respective au fost scrise de către specialiști, adică de către istorici, teoreticeni 73

și critici de artă sau de film, precum și de către jurnaliști culturali. Oricum, aceste analize și comentarii asupra evenimentelor cu proiecții ale unor filme experimentale și mai târziu asupra lucrărilor și expozițiilor de artă contemporană sunt extrem de numeroase, putând fi consultate la biblioteca kinema ikon de la sediul atelierului, apoi la biblioteca de specialitate a Centrului Internațional de Artă Contemporană (CIAC) din București sub organizarea criticului și istoricului de artă Irina Cios, precum și la departamentul Documentare de la MNAC instaurat de către cercetătorul Mihai Oroveanu în care este implicat acum istoricul și criticul de artă Adriana Oprea. 2. Apoi, textele cu caracter de prezentare secvențială sau de istorie factuală scrise de membrii atelierului sau de cercetători externi, inclusiv în masterate, doctorate și în studii culturale, astfel că fiind ceva mai puține dar dedicate istoriei proiectului kinema ikon le voi menționa în conformitate cu regulile bibliografice.

Cele două texte, Istoria proiectului kinema ikon și Tabloul sinoptic 1970-2020 sunt complementare, dar pot fi citite de asemenea ca entități autonome și oricum au fost construite concomitent în ideea distribuirii împreună cu kinema ikon 50, catalog aniversar, predominant imagistic de unde și necesitatea unei perspective scripturale istorice călare pe o viziune teoretică. * Așadar, în primii zece ani (1970-1980) a celei dintâi etape am realizat un număr de treizeci de filme experimentale de autor dar nu am avut posibilitatea de a edita nici un fel de document-martor de tip catalog, broșură, plachetă, cartolină sau afiș. În aceeași sub-etapă am fost doar menționați sumar în câteva publicații culturale precum revistele Cinema, Contemporanul, Viața studențească și în presa locală (Flacăra Roșie, Vöröș Lobogo, Arader Kurier).

Menționările respective se refereau la cele câteva demersuri colective de genul „Primăvara arădeană” și „Cântarea României”, context socio-cultural în care critici de film, de artă și jurnaliștii culturali erau constrânși să se refere cu prioritate la filmele documentare, exprimându-și, totuși, surpriza și încântarea pentu filmele experimentale, menționând doar trei: În cotidianul Flacăra Roșie din Arad (21.05. 1971) jurnalistul cultural Stela Gabor notează despre o gală a cinecluburilor în care comentează scurt-metrajul Ipostaze simultane, primul film experimental realizat la cineclubul Atelier 16 de către George Săbău în 1970 - anul unu. În revista Contemporanul (1973) este anunțat și comentat „premiul special al juriului pentru filmul experimental Scaunul la Festivalul internațional al scurt74

metrajelor de ficțiune de la Brno din 1973, film realizat la cineclubul Atelier 16 (denumirea inițială a atelierului kinema ikon) din Arad, de către Șandru și Săbău, în format cinemascop screen-split. Text preluat de ziarul Scînteia și de revista Cinema.

Tot în revista Contemporanul (1977) criticul de film Florian Potra comentează cel mai prestigios festival al Cinecluburilor intitulat „Secvența timișeană”, menționând că cineclubului Atelier 16 i s-a decernat „premiul special al juriului pentru întreaga selecție de filme experimentale”. Text preluat de ziarul Scînteia și de revista Cinema.

Notă: Doar cam atât ca reflectare notabilă din prima decadă a anilor ’70 iar celelalte texte publicate le pun între paranteze, fiind simple articole de serviciu scrise în limba de lemn specifică regimului comunist și care oricum nu ajută cu nimic la înțelegerea corectă a istoriei proiectului experimental kinema ikon.

Importantă este mutarea atelierului într-un spațiu mai mare de la parterul sediului Școlii de Artă (laborator, camera de montaj-mixaj, sală de proiecții) care ne-a adus în plus un coridor cu hol suficent de încăpător pentru a organiza expoziții de autor pentru plasticenii și fotografii din grupare, ceea ce s-a și întâmplat astfel: Demian Șandru, pictură, octombrie / Florin Hornoiu, fotografie, noiembrie, 1977 Daniel și Eugen Moț, colaj, august, 1977/ Daniel Moț, desen seria „muzica”, aug. 1977 Valeriu Câmpan, fotografie, septembrie, 1977/ Ioan Pleș, pictură, decembrie 1977 Mihai Frangopol, fotografie, ianuarie, 1978 / Emanuel Țeț, pictură, februarie 1978 Arimie Corina, colaj, martie 1978 / Adrian Ostafi, fotografie în 1978 Cristian Ostafi, fotografie, august, 1978/ Ioan T.Morar, mail-art: „Juvățul”, sept.

1978 Sergiu Onaga, pictură, noiembrie 1979/ Ioan Galea, pictură, decembrie 1979 Alex. Pecican, colaj & Adrian Diaconu, compoziție muzicală, ianuarie 1979 Viorel Simulov, pictură, vernisaj realizat de către poetul Șerban Foarță, feb.

1980 Expoziția expozițiilor, Mai, 1980: Selecție cu prilejul aniversării de 10 ani

75

Notă: La intersecția anilor ’70 cu anii ’80 am invitat patru trupe studențești de teatru, două de la Cluj și două de la Timișoara care au pus în scenă spectacole în spațiul atelierului kinema ikon, care s-a dovedit a fi neîncăpător: Ars Amatoria, Cluj, „Englezeșe fără profesor” în regia lui Ion Vartic, Theatrum Mundi din Cluj cu spectacolul „Undeva între marți și miercuri” în regia lui Gelu Cîrlig, apoi Thespis, trupă condusă de către filologul Diogene Bihoi la Casa de cultură a studenților din Timișoara și Studioul de Caragealeologie cu colaje după texte de dramaturgie scrise de I.L.Caragiale și puse în scenă de de arh. Radu Radoslav.

La începurtul anului 1980 am remarcat o discrepanță între percepția publicului, aceea a oficialităților culturale comuniste și aceea a unui număr restrâns de persoane, îndeosebi cineaști, artiști vizuali, critici de film, critici de artă și în general studenți și universitari de la facultățile umaniste. Atfel că am considerat drept imperios necesară o schimbare radicală a raporturilor noastre cu toți participanții la dezvoltarea domeniului numit generic „experimental”, atât în practica creației artistice cât și în aceea a analizei critice sau a cercetării teoretice, context în care am organizat „Simpozionul național al filmului experimental” în fostul salon de recepții de la palatul baronului Neuman din Arad (Mai, 1980) la care au participat reprezentanți ai principalelor instituții specializate în domeniul cinemaului. Este vorba despre Anima-Film, Studioul de filme documentare „Sahia”, Institutul de Artă Cinematografică (IATC) din București și importanți critici de film de la revistele culturale, precum și membri marcanți ai unor cinecluburi dar și artiști plastici preocupați de realizarea unor filme de atelier, toți având drept numitor comun demersul experimental asupra limbajului filmic. Efectul acestui simpozion cu proiecții comentate la cald a fost puternic și de lungă durată, constituind cu adevărat o schimbare pur și simplu radicală a raportului dintre creația kinema ikon și receptarea/ reflectarea acesteia în mediul cultural și universitar, prin intermediul unor texte consistente scrise de profesioniști și publicate în reviste de referință. În finalul acestei note subliniez faptul că din acel moment s-au diminuat foarte mult relațiile grupării kinema ikon cu mediul cinematografic iar noile raporturi de colaborare s-au îndreptat spre mediul artelor vizuale și a literaturii generației ’80, în plină emergență expozițională și editorială. Așa se face că am început să răspundem numeroaselor invitații făcute de centrele studențești în ale căror sedii de la Casele Studențești de Cultură făceam proiecții de filme experimentale urmate de discuții extrem de incitante, evenimente despre care scriau criticii de film, de artă sau scriitori care colaborau la revistele studențești precum Forum studențesc din Timișoara, Echinox/Napoca universitară din Cluj, Dialog/ Opinia din Iași și Amfiteatru/Viața studențească din București iar principalii comentatori ai acestor evenimente din mediul universitar au fost în anii ’80 76

scriitori și critici literari, aparținând generației cu pricina: Ovidiu Ghitta, Ion Mureșan, Ion Bogdan Lefter, Ioan Groșan, Ioan Buduca, Andreea Gheorghiu, Albert Ciupe, Florin Cîntic și Sorin Antohi. Adaug cu mulțumiri contribițiile unor critici de artă și de film în revistele lunare ca Arta (Călin Dan), Cinema (Eva Sîrbu, Valerian Sava, Bujor T. Rîpeanu, Cristina Corciovescu, George Littera, Lucian Bratu, Andrei Blaier) sau în săptămânalele culturale precum Contemporanul (Călin Căliman ) și România literară (Cronicar) dar și în publicațiile culturale din marile orașe precum Orizont (Adriana Babeți) Vatra (Nicolae Băciuț) Familia (Al. Căbuți) sau Cariatide din Arad (Horia Ungureanu), Arader Kurier (William Totok) și multe-multe altele, de unde și o menționare selectivă: În revista Cinema criticul de film Eva Sîrbu a scris articolul „Un jubileu în trei zile” prin care face o sinteză a Simpozionului de film experimental organizat la Arad cu prilejul celor zece ani de creație a cineclubului Atelier 16 (iunie, 1980). În Flacăra Roșie (Arad), scriitorul Florin Bănescu face o succintă analiză a conținutului Simpozionului de film experimental - proiecții, dezbateri (8 iunie, 1980). În revista Viața studențească, prozatorul Ioan Groșan în articolul „Mai mult decât un simpozion” comentează tematica aceluiași eveniment (28/1980). În revista Contemporanul criticul de film Călin Căliman scrie o cronică la Cinecenaclul Contemporanul (pe care îl conducea), invitat fiind cineclubul Atelier 16 din Arad care a prezentat zece filme experimentale în prezența autorilor la cinematograful „Studio” (Cinemateca) din București cu foarte mulți invitați și spectatori între care un însemnat număr de scriitori și artiști vizuali din generația ’80; o sesiune deja de tip kinema ikon care a durat cinci ore!

(33/1980). În suplimentul cultural Cariatide din Arad prozatorul Horia Ungureanu a scris un mic eseu intitulat „Atelier 16” despre dimensiunea experimentală a filmelor de la cineclubul arădean (Cariatide, ediția 1981).

Ziarul local Flacăra Roșie reiterează integral un articol al criticului de film Călin Căliman de la Contamporanul intitulat „Fenomenul cinematografic arădean Atelier 16” (iunie 1981). În revista universitară Echinox scriitorul Ion Mureșan a publicat un eseu poetic despre filmele experimentale și autorii lor de la Atelier 16 (Echinox, 3/1981). În revista Cinema criticul de film Valerian Sava a scris un eseu, cu oarece 77

întârziere despre Simpozionul de film experimental din Arad în 1980... (Cinema, 7/1982). În revista universitară timișoreană Forum studențesc, jurnalistul cultural Andreea Gheorghiu a scris un eseu despre cineclubul Atelier 16 intitulat „Piesă neterminată pentru surle și trîmbițe” (2/1982). În revista universitară bucureșteană Viața studențească, scriitorul Ioan Groșan a scris articolul „Aradul experimental și artistic”(22/1982).

Notă: Voi insera din când în când informații succinte despre textele teoretice ale subsemnatului publicate în presa culturală. Astfel, la propunerea scriitotului Romulus Guga, redactor-șef al revistei lunare de cultură VATRA din TîrguMureș am publicat în anul 1982 șase eseuri dintre care primele trei constituiau o tentativă de a circumscrie existența unei „Școli cinematografice românești” iar următoarele trei sub genericul „Spațiul-Timp Filmic” au constat în analize practice ale une selecții de 15 filme artistice românești supuse unei interpretări taxonomice din perspectivă semiotică bazată pe modelele narativității, atât de dezbătute în anii ’60 și ’70. (revista VATRA din Târgu-Mureș, numerele 2,3,4,7,8,10/1982). În Viața studențească, scriitorul Florin Bănescu a scris un text jucăuș dar bine informat intitulat „O seară furtunoasă” despre un spectacol al Studioului de caragialeologie din Timișoara pus înscenă de arhitectul Radu Radoslav în spațiul atelierului arădean (5/1983).

Notă: Revista universitară Dialog din Iași a organizat la începutul anilor ’80 la Casa de Cultură a studenților sub bagheta lui Sorin Antohi numitele „Seri publice Dialog” cu invitați care performau în diverse domenii culturale precum literatura, artele plastice și muzică, în special Jazz dar le lipsea cinemaul...

Așa se face că criticul de film Eva Sîrbu la o întâlnire cu intelighenția iașiotă (Al. Călinescu, Luca Pițu, Sorin Antohi, Dan Petrescu, Liviu Antonesei, Florin Cîntic și mulți alții) le-a recomandat gruparea arădeană care producea filme experimentale, numită Atelier 16 aka Kinema Ikon, fiind trecuți prin urmare pe lista de așteptare... Numai că la sfârșitul primăverii lui ’83 instituția numită „securitate” a trecut de la simpla urmărire la măsuri represive brutale (percheziții, anchete) împotriva câtorva dintre membrii grupului disident de la Iași, ceea ce a condus la refuzul unor invitați de a participa la serile cu pricina. În consecință m-am trezit într-o seară cu o delegație de la atelier (Valentin Constantin, Mircea Mihăieș, Ioan T. Morar și Ioan Galea) care mi-au cerut în mod imperios ca „din motive deontologice” să răspundem prompt solicitării de a participa 78

la a IX-a „Seară Dialog” de... poimâine. Ceea ce s-a și întâmplat astfel că cei patru menționați mai sus plus subsemnatul am coborât în dimineața zilei de vineri 1 iunie 1983 în gara din Iassy, fiind așteptați de un numeros grup de dialoghiști cu Pițu și Antohi în fața lor. Seara a început cu proiecția celor șapte filme experimentale în fața unei săli arhipline, eveniment despre care a scris elogios studentul în acea vreme Florin Cîntic în revista „Dialog” pe care o voi menționa după finalul acestei note deoarece doresc să amintesc încă două întâmplări pe care nu le pot uita. Astfel, a doua zi am fost invitați la Casa Pogor unde în jurul unei mese cu sărățele și vin de Cotnari, Sorin Antohi ne-a citit în cel mai pitoresc grai moldav „Povestea poveștilor” de Ion Creangă și cred că hohotele de râs s-au auzit până pe vârful Copoului. De acolo am plecat spre gară însoțiți de cel puțin cincizeci de, să le zicem dialoghiști, în următoarea structură de flash mob șerpuind în mișcare: singur în față poetul Ioan T. Morar care imita „ireproșabil” discursul lui Ceaușescu de la Iași, insistând (Biju) pe câteva formulări lemnoase, reiterând obsesiv expresii în standard comunistoid iar după sintagma „să facem totul, tovarăși !” grupul numeros care-l urma se manifesta cu „urale și aplauze furtunoase” spre uimirea amuzată a pietonilor care se plimbau sau se îndreptau spre gară... În revista „Dialog” viitorul istoric al culturii Florin Cîntic scrie o cronică exactă a evenimentului cu un entuziasm scriptural nedisimulat (3-4, 1983). În revista Cinema criticul de film Cristina Corciovescu a scris un text extrem de apreciat de către membrii grupării intitulat sugestiv „Tentația experimentului” (Cinema, 9/1984) În Viața studențească, criticul literar Ioan Buduca a scris un articol intitulat „Atelier 16” care este un soi de tentativă de a descrie succint structura de funcționare a atelierului conform unui model ludic și experimental. (3/1984).

Notă: Ajungând la anul 1984 este musai să menționez subliniat că în primăvara acelui an am organizat prima ediție a unui Simpozion interdisciplinar sub genericul INTERMEDIA-1 în spațiul generos al Teatrului Municipal din Arad.

Această primă ediție s-a numit „Imaginea în discursul artistic. Relațiile dintre cinema și celelalte arte” în urma căruia au rămas ca martori un afiș și fotografii de la evenimment. Atât. În revista timișoreană Orizont criticul literar Adriana Babeți a publicat un articol cu titlul „Cinematograful și artele tradiționale”, notând lista paricipanților la simpozion și titluri ale unor referate asupra temei (21/1984).

Revista universitară din capitală, Viața studențească prin textul criticului literar 79

Ioan Buduca intitulat „Kinema Ikon Arad” comentează același simpozion de mai sus dar cu titlul „Cinematografia din perspectiva literaturii și artelor tradiționale”, insistând pe valoarea participanților (22/1984).

Revista România literară cu semnătura „Cronicar” a publicat lista integrală a invitaților care au participat activ la dezbaterle asupra temei de factură interdisciplinară a simpozionului (prozatori, poeți, critici literari, compozitori, cineaști de la Animafilm și IATC, critici de film, artiști vizuali, critici de artă, membri de referință ai unor cinecluburi și bineînțeles componenții atelierului de film experimental deja atestat cu sigla kinema ikon. Așadar, scrie cronicarul, „s-a discutat aplicat despre problema interferenței artelor contemporane, pornind de la analiza pe textul filmelor proiectate și ajungând la perspectiva teoretică, larg estetică”( 23/ 1984).

Notă: În același an au mai fost publicate trei texte de analiză teoretică a experimentelor asupra limbajului filmic de la atelierul arădean fără legătură cu vreun eveniment punctual (expoziții, proiecții, festivaluri etc.): În revista Napoca Universitară jurnalistul cultural Albert Ciupe după o consistentă introducere teoretică sub genericul KINEMAEIKON: Renunțarea la literatură ajunge la subiectul pe care îl notează „Atelier 16 KINEMA-EIKON”, formulând sintetic teza sub semnul căreia stau filmele kinemaeikoniste și anume „filmul trebuie să renunțe la narativitatea de tip literar și să-și descopere propria narativitate, inconfundabilă”, oferindu-ne și cinci exemple. (3-4/1984). În revista „VATRA” din Tîrgu Mureș scriitorul Nicolae Băciuț în rubrica FIȘE (despre apariții recente de cărți și reviste culturale) citează un eseu al subsemnatului apărut în revista Echinox (1-2/1984)cu titlul „Despre filmul de performanță” în care pentru prima oară mă simt atras de perspectiva interdisciplinară (formularea recenă a <modelului eclectic>, după ani de zile de opțiuni pentru puritatea filmului experimental și altele de acest fel...) În ziarul Arader Kurier scriitorul și jurnalistul William Totok, un remarcabil component fondator al cenaclului literar Aktionsgruppe Banat, participant la lucrările simpozionului interdisciplinar și între altele autorul unei fotografii de grup cu elita genereației ’80 și alte personalități marcante în fața Teatrului Municipal din Arad așezați exact în postura unei echipe de fotbal înaintea unui meci, fotografie pe care nu reușesc nicicum să o achiziționez... Așadar W. Totok publică un text în ziarul arădean cu titlul „Eine kleine Künstlervereinigung Zu Besuch im Arader Filmklub Atelier 16” în care după ce face o scurtă incursiune în istoria tehnică a filmului se oprește prin conceptul de experiment la cei 80

aproape 30 de membri ai „filmclub”-ului „care provin din domeniul altor arte, fiind poeți, prozatori, graficeni și pictori” (!), oferind în final câteva analize ale filmelor proiectate. (Arader Kurier, 1984) Notă: În toamna anului 1984 am fost invitați pentru o sesiune de filme experimentale kinema ikon de revista universitară bucureșteană „Viața studențească” (Stelian Moțiu, Ioan Buduca, Radu Călin Cristea, Eugen Suciu, incluzând și alți participanți la simpozionul arădean, invitați și de către „Cenaclul din Tei” din cadrul complexului cultural cu același nume pe al cărui director administrativ îl chema Eugen Ionescu... Oricum, trebuie să menționez contextul temporal și meteorologic în care s-a produs acest eveniment special: Duminică 18 noiembrie la orele 11 a.m. (!) după o furtună cu zăpadă urmată de lapoviță și „vânt puternic până la tare” și în plus Complexul era cam departe. Până la orele 11 fix eram doar cei cinci membri ai atelierului, proiecționistul, un organizator și nici un participant; apoi, după 15 minute au început să-și facă apariția mici grupuri și în final am constatat ușor siderat că „la locul faptei” erau prezente personalități culturale pe care o să le menționez cu tot repectul cuvenit: Mihai Șora, Solomon Marcus, Alexandru Paleologu, Mihai Gramatopol, Laurențiu Ulici, Alexandru Tocilescu, Constantin Crișan și componenți ai generației ’80 precum, Ion Bogdan Lefter, Mircea Nedelciu, Florin Iaru, Adina Kenereș, Ioan Groșan, Florin Lupescu, Sever Avram, Domokos Szilaghi, Augustun Frățilă, Andreea Gheorghiu, Ioan T. Morar, Eugen Suciu, Ioan Buduca iar din domeniul artelor vizuale, Wanda Mihuleac, Călin Dan, Aurelia Mocanu, Iosif Stroia, sculptorul Anton Eberwein și cineaștii Nae Caranfil, George Littera, Radu Nicoară, Cornel Dumitriu, Ioan Galea, Valentin Constantin iar redactorul Mariana Ioan a realizat o emisiune radiofonică despre eveniment. Participanții marcați cu italice au comentat forma de expresie și conținutul celor zece filme proiectate, existând și o polemică in nuce între cineastul Nae Caranfil pe de o parte și Mircea Nedelciu pe de altă parte, în urma unei analize incitante a filmelor în discuție făcută de către Mihai Șora, plecând de la suportul teoretic al unei „semantici a reprezentării fragmentului iconic în mișcare, fără ajutorul limbajului articulat”...

Unde eram? La Cenaclul din Tei sau la un Colloque de Cerisy-La-Sale despre posibilitatea receptării fragmentelor iconice fără sprijinul „competenței lingvistice”...

Pe postul Radio România Cultural, redactorul Mariana Ioan a prezentat o scurtă istorie (15 min.) a proiectului kinema ikon, de la începuturi până la evenimentul de la Cenaclul din Tei notat mai sus. Text, care la reaudiția lui digitală după 35 de ani, m-a perplexat datorită unui discurs impecabil care părea „imposibil” în epocă, date fiind condițiile politico-sociale și ideologice extrem de apăstoare 81

din anii ’80 (RRC, programul Clubul artelor, 18 noiembrie 1984, seara...) În revista Viața studențească este comentat succint evenimentul proiecției de filme experimentale kinema ikon de la Cenaclul din Tei ( 47/1984).

Notă: Continui inserțiile cu texte publicate în presa culturală. După dispariția regretatului Romulus Guga am renunțat la relațiile cu revista Vatra din Tîrgu Mureș și am continuat seria de texte dedicate unei potențiale „Școli românești de cinematografie” în revista ORIZONT din Timișoara sub genericul ușor schimbat de „Tipologii narative” (revista Orizont, numerele 38, 40, 41, 45 din 1984). În același an, revista universitară clujeană ECHINOX mi-a propus spre publicare un eseu teoretic pe care l-am intitulat „Despre filmul de performanță”, pornind de la aceeași obsesie care bântuia în acei ani mentalul românesc - noi de ce nu avem o școală națională de film ? < așa cum au ungurii... etc.> Dacă stau, dar și gândesc bine, cred că acest text este o sinteză coerentă a celor zece articole scrise în revistele Vatra și Orizont.(Echinox, nr. 1-2/1984) Kinema Ikon editează prima broșură de 12 pagini în limba...franceză în 1985 într-un format de excepție semnat de graficianul Iosif Stroia, tipografiată în o sută de exemplare, expunând public pentru prima dată proiectul teoretic kinema ikon (!), inclusiv analiza critică a cinci filme experimentale de autor. În ARTA, revista Uniunii Artiștilor Plastici, istoricul și criticul de artă Călin Dan a publicat un studiu intitulat „filmul experimental, scriere și lectură” în care face o scurtă introducere contextuală despre artiști plastici de referință care au produs „filme de atelier”, experimentând jucăuș forme de expresie inedite bazate pe imagini cinetice; este vorba despre artiștii plastici Geta Brătescu, Ion Grigorescu, Constantin Flondor, Doru Tulcan, Al. Chira, St. Kancsura, Wanda Mihuleac, Mihai Olos și alții. Apoi autorul analizează pertinent zece din filmele experimentale de autor de la kinema ikon (6/1985 p.35-36) plus fotograme, ilustrând cele zece lucrări. În revista universitară clujeană Echinox, studentul, viitorul filolog și critic literar Ovidiu Ghitta, publică un studiu de referință în care, preluând o siglă inițială creată de graficianul Iosif Stroia, a cărui conținut iconic era KINEMA IKON iar textul din subtitlu era ATELIER DE FILM EXPERIMENTAL pe care autorul l-a utilizat ca titlu al studiului respectiv din revista universitară. Noi am folosit această denumire încă din anii ’70 iar pe genericele filmelor a apărut după simpozionul din 1980 dar este pentru prima dată cănd un jurnalist folosește denumirea cu pricina într-un material de presă. Apoi, pe pagina alăturată a aceleași publicații studențești Alexandru și Ovidiu Pecican, doi din membrii și 82

autorii marcanți ai atelierului stau de vorbă cu criticul de film Valerian Sava, punându-i opt întrebări între care ultima este „ce face criticul de artă Valerian Sava pentru filmul experimenal de autor? Întrebare la care V.S. zice că tocmai se pregătește să redeschidă rubrica din revista Cinema dedicată filmelor experimentale a celor de la Kinema Ikon... (3-4/1985 ). În revista Cinema, criticul de film Valerian Sava aka Val. S. Deleanu își ține promisiunea făcută verilor Pecican în Echinox-ul menționat mai sus, de a relua rubrica despre filmele produse de către „Acești cineaști arădeni” (titlul seriei).

Notez subliniat că este vorba de o serie de analize aplicate asupra unor filme experimentale de autor, fiind totodată „curățate” de orice considerații parazitare specifice textelor publicate în reviste oficiale girate de partid, securitate sau cenzură. Primul film analizat este „Manu-script” realizat de tipograful, poetul și pictorul Viorel Simulov (3/1985). În Cinema același critic de film Valerian Sava continuă seria de analize a filmelor experimentale de la Kinema Ikon, oprindu-se de această dată asupra filmului experimental, „Studiu-1” realizat de profesorul și pictorul Ioan Galea sau cum scrie criticul „am trecut dinspre analiza mâinii lui Simulov la analiza chipului uman la Galea”, comentând aplicat noua tendință de la atelierul arădean de a recurge la „capacitatea fragmentelor iconice ale realității pentru a construi un alt gen de discurs filmic”. Alături de cei doi autori citați mai sus, în această tendință sunt integrați și Alexandru Pecican cu „Zbor subliminal” și George Săbău cu „Decupaje”, precizând că în continuare Pleș și Țeț continuă incitantele lor filme incizate și pictate direct pe peliculă. (5/1985).

Număr din revista Cinema în care criticul de film Eva Sîrbu, comentând preocupările teoretice ale membrilor atelierului de film experimental din Arad, face publice pentru prima dată criteriile pe care se bazează realizarea filmelor conform „proiectului teoretic kinema ikon”, reluând integral textul din broșura franceză apărută la începutul acelui an. A fost un demers publicistic curajos și surprinzător din partea Evei Sîrbu care ne-a încântat peste măsură. (6/1985, p.7, partea a doua...).

Note cu două paragrafe: 1 - Închei informațiile privitoare la „proiecțiile cu dezbateri” de filme experimentale de autor realizate la kinema ikon, notând că în primăvara anului 1985 a avut loc la Casa de cultură a studenților din Cluj cu sprijinul revistei Echinox și a Cineclubului studențesc condus de Valentin Grancea și Dan Curean, o proiecție de filme experimentale de la atelierul arădean, în prezența a doi dintre autori, respectiv Alexandru și Ovidiu Pecican.

Eveniment care i-a prilejuit filologului Ovidiu Ghitta scrierea unui excelent text 83

pe care l-am citat mai sus. Mai trebuie să notez în finalul subiectului cu pricina că la Timișoara am fost de mai multe ori și am pierdut datele exacte. Oricum am făcut numeroase proiecții la Casa de cultură a studenților când cineclubul era condus de prietenul nostru Nicolae Lengher plus contribuția domnișoarei Andreea Gheorghiu de la Forum studențesc și cu participarea unor prieteni de nădejde precum Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Marcel Tolcea, Șerban Foarță, Adriana Babeți, Doru Iosif, Doru Tulcan de la grupul Sigma și mulți alți scriitori și artiști vizuali timișoreni. De asemenea am făcut proiecții comune la Casa cu „Dulap” al cărei animator era incitantul nostru prieten Iosif Costinaș și în fine excelentele relații cu Lucian Ionică, Vasile Crețu și Gabriel Manolescu de la Universitatea de Vest, incluzând Seminarul internațional de film etnologic la care am fost mereu invitați cu filme documentare de gen etnografic. 2.- În paralel cu sesiunile de proiecții comentate mai sus, membrii kinema ikon aripa artiștilor vizuali - au răspuns numeroaselor invitații la expoziții colective și tematice, fie locale, fie naționale așa cum au fost Studiu la Timișoara și Medium la Sf. Gheorghe. O expoziiție-eveniment a avut loc la Institutul de Arhitectură din București intitulată „Spațiul-oglindă”, (vernisajul în 7 aprilie 1986, orele 18), organizată cu acribie profesională de către Wanda Mihuleac, o artistă vizuală extrem de incitantă în proiectele ei estetice, împreună cu un mic colectiv din care făcea parte foarte activ și scriitorul Florin Iaru. Menționez faptul că atelierul kinema ikon a fost reprezentat în spațiul expzițional de graficianul Iosif Stroia cu lucrarea/obiect construită din plăci tipografice transparente cu imagini suprapuse aleatoriu, intitulată, „fără titlu” iar într-o sală arhiplină alăturată din ziua a doua am proiectat 12 filme experimentale unui public pe cât de receptiv pe atât de avizat, cu titlul Kinema Ikon și incitația oglindiri (proiecții/dezbateri) primul din cele nouă programe care erau planficate a se derula până la 30 aprilie, unul mai interesant decât altul susținute de către personalități de primă mărime ale culturii române. Numai că în dimineața celei de a treia zi conducerea partidului comunist român a ordonat închiderea imediată a expoziției fără nici o explicație...

Inserție despre un text teoretic al subsemnatului publicat în revista universitară clujeană ECHINOX cu titlul „Despre limbajul cinematografic”. (3-4 / 1985). În revista România literară sub semnătura A.R. cu titlul „Spațiul-oglindă” a fost scrisă o scurtă cronică a evenimentului, incluzând numele artiștilor care au participat cu lucrări la expoziție precum și a contributorilor la cele nouă programe de tip interdisciplinar (arhitectură, științe, teatru, muzică, dans, literatură și cinema) care au fost anulate prin ordonarea închiderii expoziției. Au „scăpat” doar vernisajul expoziției și proiecțiile de filme experimentale. (România literară, aprilie, 1986).

84

La galeria Forum din Arad a avut loc singura expoziție eclectică din prima etapă realizată de kinema ikon în anul 1986, intitulată MIMUL construită de Cristian Ostafi, fotograf profesionist și autor al unui film experimental, membru al atelierului de la începuturi, structurând expoziția astfel: Pe simeze o expunere de fotografii cu tema „Tristețea unui clovn” concomitent cu proiecția filmului experiental „Convergență spre inutil”, ambele de C. Ostafi, iar pe peretele opus erau proiectate șapte filme fanteziste produse în anul 1912 cu un aparat Pathé Frérès într-un format rarisim de 28 mm; apoi pe scena ușor ridicată, un grup de pantomimi condus de coregraful Ildiko Szabo de la Opera Națională din Cluj, provocau publicul participant să reacționeze, pe fundalul sonor al unor samplere de pe ultimul disc Kraftwerk, selecție realizată de către DJ Cristy (Jurcă), grafician și autor de filme experimentale la kinema ikon.

Expoziția „Pleonasm în peisaj” (partea întâi în luna octombrie 1986) în noul parc al orașului, autor fiind tânărul filolog, fotograf și membru kinema ikon Călin Man iar mai apoi calin man aka reVoltaire. Expoziția era de fapt o structură browniană formată din negative și pozitive fotografice iar simeza era un copac cu tendințe multilateral dezvoltate plantat de primul secretar al partidului comunist din acele vremuri de veselă amintire și oricum expoziția nu ar fi putut fi realizată fără sprijinul susținut al domnișoarelor Roxana (acum écrivain public la un cabinet des maȋtres mots din Paris), Camelia Motz (soție și mamă la Los Angeles), Judit Angel (curator la Bratislava) și multe alte foste domnișoare din elita intelectuală arădeană.

Expoziția „Pleonasm în peisaj” (partea a doua în luna februarie 1987) un soi de sequel la galeria Forum dar fără ca autorul să folosească simezele propriu-zise, astfel că lucrările (pozitive și negative), au fost așezate pe lângă pereți la nivelul podelei iar ca noutate îmi reamintesc că a existat și un vernisaj după care am intrat complet în ceață privitor la mesajul evenimentului. În toamna anului 1987 la sala Clio, același Călin Man produce o expoziție rereenactement cu titlul „Hieroglifa”, după care l-am rugat frumos pe autor ca, ori să facă un film exact cu aceleași materiale, ori să participe la o revoluție k lumea, ceea ce s-a și întâmplat dar cu doi ani mai târziu iar acum reintru în timpul „tabloului”.

Notă: Atelierul Kinema Ikon a organizat a doua ediție a Simpozionului Interdisciplinar INTERMEDIA cu tema „Intervalul în discursul artistic” în zilele de vineri 20 și sâmbătă 21 Mai 1988 la sala „Studio” de la Teatrul Municipal din Arad. De această dată avem rămase ca martori, o invitație pe cât de incitantă pe atât de erotică și un afiș dar mai ales o broșură în șase pagini cu 85

programul simpozionului, cu titlurile comunicatelor și autorii lor, plus desigur o bogată bibliografie despre reacțiile din presa culturală pe care le voi menționa dar nu înainte de prezenta lista integrală a participanților la simpozion - cu mulțumiri respectuoase: Așadar au fost prezenți și au prezentat comunicări sau au participat la dezbateri următorii invitați în ordine alfabetică, listă pe care merită din plin să o parcurgeți... Adriana Babeți, Sorin Antohi, Carmen Francesca Banciu, Florin Bănescu, Ioan Biriș, Andrei Bodiu, Romulus Bucur, Alexandru Horia Căbuți, Mircea Cărtărescu, Magda Cîrneci, Livius Ciocârlie, Iosif Costinaș, Cristina Corciovescu, Valentin Constantin, Gheorghe Crăciun, Vasile Dan, Călin Dan, Liviu Dănceanu, Dana Diminescu, Dinu Flămând, Șerban Foarță, Maria Foarță, Constantin Flondor, Ioan Galea, Viorel Gheorghiță, Ioan Groșan, Ligia Holuță, Florin Iaru, Petru Ilieșu, Ioan Bogdan Lefter, George Littera, Solomon Marcus, Călin Man, Viorel Marineasa, Dumitru Mărcuș, Mircea Mihăieș, Ion Monoran, Ioan T. Morar, Ion Mureșan, Alexandru Paleologu, Ovidiu Pecican, Romelo Pervolovici, Luca Pițu, Mircea Pora, Andrei Pleșu, Gheorghe Săbău, Gheorghe Schwartz, Iosif Stroia, Doru Tulcan, Daniel Vighi; apoi plasticeni și public intelectual arădean, studenți și universitari timișoreni precum și toți membrii kinema ikon implicați în logistică, proiecții sau chestiuni organizatorice. O notificare specială pentru microconcertul „Atelierului de muzică contemporană Archaeus” fondat și dirijat de către compozitorul Liviu Dănceanu, constituit din șapte muziceni-instrumentiști pur și simplu geniali care au stărnit ovațiile spectatorilor din sala Filarmonicii arădene: Anca Vartolomei, Rodica Dănceanu, Vasille Mocioc, Alexandru Matei, Vasile Macovei, Marius Lăcraru și Vasile Colțea. Impecabili și fabuloși au fost elogiați în dezbaterile din ziua a doua iar Șerban Foarță scria deja în gând cele trei cronici-eseuri care urmau să apară.... În revista săptămânală Orizont poetul, eseistul și traducătorul Șerban Foarță a scris în trei numere ale publicației timișorene (23-25-30/iunie 1988) un text unitar cu conotații admirative intitulat simplu „Archaeus”, inspirat de concertul „Atelierului de muzică contemporană Archaeus” de la Filarmonica arădeană despre care am notat mai sus. De fapt este vorba de un studiu de o consistență analitică pe cât de riguroasă pe atât de elocventă, analiză care vizează expresivitatea specifică a fiecăruia din cele șapte instrumente și pe cei șapte mânuitori ai instrumentelor cărora li se propune să-și schimbe glasul specific, emițând sunete muzicale ce aparțin de alte artefacte sonore conform teoriei quasi dezvoltate de compozitorul Liviu Dănceanu și aplicată în concertele Archaeus.

România literară prin „Cronicar își anunță cititorii că la Teatrul din Arad a avut loc un simpozion interdisciplinar în organizarea atelierului de film experimental 86

kinema ikon, având ca temă „Intervalul în discursul artistic” la care au participat timp de două zile scriitori, lingviști, matematiceni, muziceni, artiști plastici, cineaști și universitari din Timișoara, Cluj, Iași, București, Brașov, Oradea și Arad, fiind citată o listă aproape integrală cu participanții la eveniment (26/1988).

Revista Orizont din Timișoara comentează succint printr-un „Observator” cu titlul „Un eveniment cultural”, enumerând titlurile comunicărilor cu scop „preponderent teoretic”, rezultând o diversitate debordantă a unghiurilor cu care a fost abordată tema intervalului în orice tip de discurs. (23/1988).

Revista Viața studențească prin semnătura criticuli literar Ioan Buduca notează că un „Eveniment” sub genericul Intermedia-2 la Arad în organizarea grupării Atelier 16, citând participanți și titluri de comunicări (23/1988). În revista Familia din Oradea, criticul literar Horia Al. Căbuți publică probabil cea mai completă cronică a evenimentului, având un titlu foarte inspirat, „Intervalul bine temperat”. Comentariul asupra conținutului simpozionului este realizat prin analize aplicate, bazate pe titlurile extrem de sugestive ale comunicărilor, pornind de la „lista tuturor tipurilor de intervale matematice” propusă de Prof.

Solomon Marcus, problematică adoptată/adaptată prin elemente specifice de către filosofi, eseiști, poeți, prozatori, critici literari, critici de artă și de film, plus specialiști aprținând de alte genuri specifice prin participanți la simpozionul cu pricina. În final, autorului i se pare că momentul culminant al simpozionului l-a constituit microconcertul „Atelierului de muzică contemporană Archaeus”, fondat de către compozitorul Liviu Dănceanu care este și dirijorul atelierului, constituit din cei șapte muziceni-interpreți citați în nota de mai sus (6/1988).

Notă: La finalul simpozionului în entuziasmul meu față de calitatea de excepție a comunicărilor și dezbaterilor teoretice asupra invariantului numit Intervalul în discursul artistic, așadar la închiderea sesiunii am făcut o promisiune fără nici o acoperire, sugerând că voi face diligențele necesare pentru a publica documentele simpozionului într-un catalog de ținută științifică... Bineînțeles că nu am avut nici o șansă editorială dar iată că cinci dintre participanți au reușit cu eforturi proprii să își publice comunicările în reviste culturale sau de specialitate: În MUZICA, revista Uniuni Compozitorilor, a apărut studiul intitulat cu trimitere evidentă „Sensuri ale intervalului în muzică” scris de către compozitorul și teoreticianul Liviu Dănceanu (8/ 1988 ). În același număr al revistei MUZICA, muzicologul Michaela Roșu a publicat o cronică intitulată pur și simplu „Intermedia-2” în care amintește titlul 87

comunicării lui Liviu Dănceanu la simpozion, adică „Mai mult decât intervalul.

Modulații ale intervalului în muzică”. De asemenea autoarea textului din revistă ne comunică cu exactitate titlul fiecăreia din cele nouă compoziții precum și numele compozitorului, nominalizându-i pe cei șapte interpreți. (8/1988 ). În revista TRIBUNA din Cluj poetul Ion Mureșan a publicat un text absolut uluitor intitulat „Intervalul obligatoriu” pe care nu am reușit nici cum să îl sintetizez, rămânând în memorie cu propoziția în care poetul afirmă că „Poezia este un interval de numitori asmuțiți asupra numărătorilor”, argumentând cu Zenon, Mazilescu, Șora, cu basmul din Valea Plângerii și cu Ion Mureșan însuși: „Numesc casa omului pe pământ „Casă”, iar casa omului în cuvinte o numesc „Poezie” și casa omului în numere o numesc „Interval”... (24/1988 ).

Notă ca inserție temporală: Trei autori de referință, participanți la simpozionul dedicat intervalului în discursul artistic cu comunicări, și-au putut publica textele respective doar după decembrie 1989: Luca Pițu în 1990, Andrei Pleșu în 1993 și Magda Cârneci în 1996, pe care le voi notifica la anii corespunzători din acest tablou. * Notă specială: Atunci, în vara anului 1988, se încheie de facto etapa film experimental & evenimente creative speciale produse vreme de douăzeci de ani de către membrii grupării Atelier 16 între 1970 și 1989, devenind ulterior kinema ikon_atelier multimedia la Museum Arad. Așadar, mai bine de un an, până în decembrie ’89, nu am produs nici filme, nici alte tipuri de evenimente iar în consecință presa culturală nu mai avea ce să reflecte. Așa se face că am propus un soi de an sabatic de grup (sic!) cu atât mai mult cu cât efectiv mă simțeam obosit după pregătirea și consumarea simpozionului menționat. Ne întâlneam, totuși, în fiecare joi pe înserate, comentând evenimentele sociopolitice care bântuiau din ce în ce mai consistent dincoace de cortina de fier; între timp am fost informat printr-o epistolă de la Luca Pițu că șerpuiește spre Arad dinspre plaiurile moldave un ipochimen alintatat de către iașioți cu nickname-ul de „șarpele cu ochelari” adicătelea tovarășul Floareș trimis de către însăși tovarășa Elena să facă ordine în cultura arădeană atinsă, zicese, de niște viruși occidentali bla, bla, bla. Nu a reușit prea multe deoarece a venit tăvălugul revoltelor populare din decembrie ’89 la Timișoara și în alte orașe bănățene și transilvane între care și la Arad în dimineața zilei de joi 21 decembrie iar în seara aceleași zile au ieșit și bucureștenii și în câteva localități de dincolo de Carpați iar de la ora 12 a zilei de 22 decembrie revolta/revoluția a fost confiscată de eșalonul mai tânăr al regimului comunist iar restul este 88

rumoarea unei istorii bulversante... Oricum, joi 21 decembrie ar fi trebuit să ne întâlnim in corpore la deja tradiționalul „Crăciun al cineclubului” dar a rămas neconsumat din motive de revoluție după care au venit nansynienii lui Rivière și ne-au întrebat urmuzian ce-am dori noi cel mai mult: tipografie offset sau studio video? Iar tinerii mei colegi în ale filmului și videoului au ales fără să clipească typo ca să edităm o revistă de opinie, usw. * Dar se revenim în temporalitatea tabloului sinoptic prin schimbarea de paradigmă din anul 1990; adică despre evenimente kinema ikon in context și reflectarea lor în presa culturală din perioada post-decembrisă pe care am structurat-o în etape în funcție de noile medii la care am recurs ca „formă de expresie”, precum și la noile „substanțe ale conținutului”, ambele dependente de noile contexte culturale îndeosebi tehnologice și preponderent digitale. În acest sens a urmat o sub-etapă de tranziție care a durat patru ani, între 30 martie 1990 când a apărut primul număr al revistei Conversația și 30 decembrie 1993 când a apărut ultimul ei număr (în total 19), editare ce a constituit principala activitate creativă a atelierului devenit între timp grup pentru dialog social și cultural după modelul gdanskian propus de pelegrinul polonez Dorin Galea. Desigur, am mai făcut și nefăcute în spiritul romanticrevoluționar care chiar îi anima pe tinerii mei colegi, adică: am contribuit efectiv la constituirea mișcării sindicatelor libere arădene, am avut întâlniri publice cu delegații parlamentare franceze și cu tineri politiceni europeni și am combătut consistent dinspre dreapta politică, sistemul neocomunist în curs de instalare de marcă iliesciană în paginile publicației numită mai sus. În plus, în luna septembrie 1990, la cererea expresă a arheologului Pascu Hurezan, directorul Muzeului, am fost transferați în totalitate de la Școala de Artă la Muzeul de Artă unde gruparea va funcționa cu numele de kinema ikon_atelier multimedia cu toate că în cei patru ani de tranziție nu am produs din păcate nici lucrări, nici expoziții marca kinema ikon cu două excepții de referință, având marca altora dar la care am pus umărul: În anul 1992, criticul de artă, muzeograful și membru kinema ikon Judit Angel a organizat o expoziție cu lucrări de artă contemporană românească achiziționate de Muzeul de Artă și concomitent un colocviu la sediul atelierului multimedia, existând în acest sens martori video pentru expoziție și înregistrări audio pentru colocviu. Apoi, în anul 1993 notez participarea atelierului kinema ikon cu o proiecție de cinci filme experimentale în deschiderea expoziției de instalații video intitulată Ex Oriente Lux de la sala Dalles, cu o prezență internațională de teoreticeni și crtici de artă de primă mărime, căreia revista Arta i-a dedicat întregul 89

cuprins, incluzând o scurtă istorie a grupării kinema ikon de la înființare până la data expoziției curatoriată de Călin Dan și vernisată de către Andrei Pleșu.

Expoziția a fost de referință rămânând cu trei amintiri șocante pe care le-am povestit deja - una cu câini lătrători dinspre Casa Poporului spre oraș și alta cu câini lătrănd furioși spre privitorii din expoziție iar cea de treia am extras-o din rumoarea expoziției în care am distins numeroase exclamații admirative încheiate aproape întotdeauna cu sintagma What’ a pity sau Quel dommage...

Care va să zică specialiști străini își manifestau încântarea pentru calitatea instalațiilo video prezentate, concomitent cu exclamația finală „Ce păcat” că au intrat atât de târziu în concertul internațional al creației cu ajutorul noilor medii tehnologice. Oricum, dimensiunea creativă de la kinema ikon din acea primă etapă este centrată în aspectul grafic încântător și conținutul tematic al revistei Conversația, care era ușor experimentală prin asocieri inedite de idei, aspecte datorită cărora presa culturală din epoca considera a fi o „revistă de avangardă după modelul celei din perioada interbelică”; dar să revenim cronologic în 1990: Revista Timp Liber editată de Ministerul Culturii, având o rubrică intitulată FILM coordonată de neobositul critic de cinema, Valerian Sava care mi-a solicitat o expunere succintă a poveștii atelierului de film experimental, având titlul „De la Arad la Hollywood” cu trimitere la cei 18 membrii care au fugit din comunism peste fruntariile patriei stabilindu-se în L.A. Este de fapt a doua „scurtă istorie” ki, după placheta în limba franceză din 1985, incluzând în text și date despre raporturile cu forțele de represiune (2-3/1990). În noua revistă culturală a generației ’80 botezată inspirat Contrapunct a apărut eseul semnat de Luca Pițu intitulat „Între două șei - o divagație bahluviană despre discontinuitate” (republicat și în volumul Sentimentul românesc al urii de sine din ’91). În primele fraze autorul notează o trimitere expresă la simpozionul dedicat conceptului de interval din 20 mai 1988 organizat de kinema ikon la Arad. (1990) Notă: La 31 martie 1990 a apărut primul număr al revistei Conversația. În acel an de început au fost editate opt numere în format 30/20 în alb/negru executate la tipografia primită în regim de donație de la ANAR din Nancy, toate numerele fiind tematice, ca reflectare a evenimentelor sociale care au zguduit așa-zisa tranziție specifică țărilor din fostul sistem comunist. Deasupra primei pagini se putea vedea sigla kinema ikon propusă de graficianul Iosif Stroia, urmată de cuvânul intermedia (prezintă) revista clubului din arad - conversația iar în format foarte mic apare în toate numerele o lucrare de Marcel Duchamp din 1917 intitulată Autoportret a cărui scop subversiv l-am 90

sesizat mult mai târziu... În partea de jos a ultimei pagini (12) era notat colegiul de redacție (alfabetic) astfel: redactori, Valentin Constantin, Roxana Cherecheș, Florin Didilescu, Ioan Galea, Ligia Holuță, Călin Man, Ovidiu Pecican, Gheorghe Săbău, Liliana Trandabur apoi, fotoreporter Florin Hornoiu, tehnoredactor Viorel Simulov, tipar Remus Nica și în fine machetă și prezentare artistcă Iosif Stroia, tipografia cdsa&Poudique iar tirajul a oscilat între 500 și 1000 de exemplare cu apariție medie lunară iar distribuția a fost făcută pe străzile orașului în mare parte de către membrii redacției.. Menționez că alături de textele redactorilor au fost publicate numeroase opinii semnate de Șerban Foarță, Luca Pițu, Ion Mureșan, Alexandru Vlad, Nótáros Lajos dar și interviuri cu Mihai Șora, Doina Cornea, Jean-Luc Rivière; Livius Ciocârlie, Vasile Ciobăncan, Daniel Vighi, Mircea Mihăieș, Vasile Popovici, „Societatea Timișoara” și mulți alții, interviuri realizate de către Florin Didilescu, Ligia Holuță și Liliana Trandabur. În ceea ce privește eseurile scrise de redactori trebuie să recunosc că nu și-au pierdut deloc spiritul ludic-experimental, textele lor fiind pur și simplu incitante datorită jocului textual încărcat cu asociații de idei, având trimiteri deseori siderante; oricum, cine nu crede este rugat să facă o baie textuală de câteva ore pentru a se convinge. Și încă ceva: aproape fiecare număr avea un afiș detașabil realizat de către graficenii, pictorii și fotografii grupării, pornind de la evenimentele sociale și politice ale momentului. Așadar, în primele opt numere din 1990, au fost publicate texte de referință în contextul altor articole tot atât de incitante pentru a descrie climatul conflictual al vremurilor de tranziție astfel: Revista clubului din arad, conversația, anul I. nr.1 din 31 martie, 1990 cu un editorial impecabil, vizând „arta poetică” a seriei, scris de Valentin Constantin.

Revista clubului din arad, conversația, anul I, nr. 2 din 15 aprilie 1990, apărută în timpul primei campanii electorale post decembriste.

Revista clubului din arad, conversația, anul I, nr. 3, din 7 mai 1990, despre „revoluția golanilor” din Piața Universității, plecând de la punctul 8 Timișoara.

Revista clubului din arad, conversația, anul I, nr. 4 din 19 mai, 1990, Mircea Mihăieș: „Mă tem de vioii sinucigași numiți alegători”. Despre matusalemi...

Revista clubului din arad, conversația, anul I, nr.5 din 10 iunie, 1990, Texte: Șerban Foarță și Luca Pițu. Apoi geosab despre mutarea capitalei la Alba Iulia.

Revista clubului din arad, conversația, anul I, nr. 6 din 29 iulie 1990, despre prima mineriadă sau „liniștea scenariilor”. Poster cu Marian Munteanu.

Revista clubului din arad, conversația, anul I, nr.7 din 14 octombrie 1990, despre 91

întâlnirea/conversația de la hotelul „Parc” cu o delegație foarte numeroasă de tineri parlamentari europeni într-un text de referință produs de prof. Florin Didilescu.

Revista clubului din arad, conversația, anul I, nr. 8 din 16 decembrie 1990, cuvântarea lui Vasile Goldiș și Proclamația de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918. În noua revistă Contrapunct, editată de scriitori din generația ’80 între care prozatorul Ioan Groșan care comentează succint noile reviste de cultură apărute în primele luni ale anului, menționând pentru prima dată „apariția numărului unu al revistei arădene Conversația editată de fapt de către membrii fostului atelier de film experimental în plină conversie (Contrapunct, An.1, Nr.17, aprilie 1990, p.15). În cotidianul de limbă maghiară JELEN din Arad sub inițialele N.L. adică Nótáros Lajos sunt publicate trei critici de întâmpinare împreună cu ilustrația grafică a coperților revistei Conversația, respectiv sunt analizate pertinent și apreciativ numerele 1, 2 și 5, în trei numere ale cotidianului notat în aprilis/1990. În lunarul arădean Salonul literar scriitorul Florin Bănescu, „citind, ascultând, privind...” notează în iunie 1990 că „Cineclubul care, cândva anunța atâtea experimente demne de interes, a devenit Clubul Conversația, editând chiar „Conversația - cea mai bună publicație arădeană...” (6-7/1990) Notă: În anul 1991 au fost editate doar două numere ale revistei conversația în aproape același format dar color și cu 16 de pagini pe hârtie de calitate superioară iar tipografia se numește Poudique la subsolul casei arhitectului Ionel Nistor unde împreună cu graficianul Iosif Stroia executau produse tipografice. Apoi, Liliana Trandabur s-a măritat cu un informatician francez devenind și Torchet în vreme ce Roxana Cherecheș nu apare în caseta redacției dat fiind faptul că a început studiile ès lettre à Sorbonne iar conținutul publicației începe să se reîndrepte spre domeniul artei contemporane prin câteva texte subversive (sic).

Revista clubului din arad, conversația, anul II, nr. 9-10 (1-2) martie, 1991), având pe coperta color o lucrare de Stroia, omul revoltat cu bandaje pe ochi și gură, apoi un afiș detașabil ca omagiu pentru Havel; număr dedicat „revoltei limbajului”.

Revista clubului din arad, conversația, anul II, nr.11 (3) din iulie 1991. Cele două „texte subversive” sunt „Neo Avangarda și arta video” de Angel Judit și eseul neo dadaist „Istorii felurite” de Călin Man, care începe să-și facă simțită prezența...

92

Notă: În anul 1992 au fost editate patru numere ale revistei conversația în formatul din anul precedent iar în caseta redacției apare și numele aritectului Ionel Nistor.

Revista clubului din arad, conversația, anul III, nr. 12 (1) din ianuarie 1992) Menționez interviul cu Timotei Nădășan de S.S. (să fie Simona Sora ?) și din nou un text subversiv intitulat „mic dejun psihedelicios” performed by Calin Man iar nevoia de resurse financiare îi conduce pe editori să recurgă la reclamă pe ultima pagină.

Revista clubului din arad, conversația, anul III, nr. 13 (2) februarie 1992). Este un număr dedicat aproape exclusiv fenomenului KITSCH: citibil integral!

De menționat că în caseta redacție apare pentu prima dată sintagma „Tehnoredactare Computerizată” de către Maria și Traian Roșculeț plus o reclamă la BBComputer...

Revista clubului din arad, conversația, anul III, nr.14 (3), 1992. Număr dedicat în principal conceptului de „alteritare”, remarcând textul „Masa pătrată” un incitant interviu plurivoc luat de Ligia Holuță autorilor revistei conversația; apoi o surpriză imensă față de studiul „Mă simt bine în pielea mea” compus la patru mâini de către doi elevi din categoria excelențe de la Liceul „Ghiba Birta” din Arad: Ciprian Vălcan și Emanuel Socaciu. De asemenea eseul „De la alteritate la dedublarea conștiinței” semnat de Liliana Trandabur-Torchet și în fine, „The Continuing Story of Our Young Man” by Calin Man Revista clubului din arad, conversația, anul III, nr.15 (4), 1992, având o tematică preponderent muzeal-teatrală, pornind de la Teatrul Vechi înființat la Arad în anul 1817 până la teatrul modern de azi. Așadar, despre Caragiale și lumea culturală arădeană în primul deceniu al secolului douăzeci (Dan Demșea), despre teatru ca așezământ (Dumitru Mărcuș), un interviu la Paris cu dramaturgul George Astaloș de Liliana Trandabur-Torchet; destăinuiri ale arhitectului Radu Radoslav despre cei zece ani de creație teatrală a „Studioului de Caragealeologie’” din Timișoara, despre „Teatrul străzii „de Ionel Nistor și în fine despre „Sortitura filantropică”, în registru teatral dadaist de către reVoltaire’s Cotton Cabaret Ltd sub egida „Teatrul Vechi de Avangardă” și alți krestănatzi... În revista DILEMA, fondată în 1993 și subintitulată săptămânal de tranziție, scriitorul și filosoful Andrei Pleșu a publicat eseul „O introducere în studiul îngerilor” în care menționează conceptul de interval în contextul unei „crize a proximității care este în același timp și o criză a intervalului” iar în anul 1983 în volumul „Ochiul și lucrurile” autorul comenta într-un capitol pe „Louis Lavel și 93

dialectica vizibilului” care pornea de la Plotin a cărui „filosofie putea fi definită ca una a intervalului/metaxỳ” ca să nu mai amintesc de faptul că în anul simpozionului dedicat intervalului în discursul artistic din Arad în ’88, autorului prezent la eveniment i-a apărut volumul Minima Moralia, având subtitlul „elemente pentru o etică a intervalului”. Așadar, discursul lui Andrei Pleșu de la simpozion a durat fix 15 minute, fiind un construct teoretic impecabil și adhoc dar bazat tocmai pe cercetările filosofului asupra conținutului conceptului de interval despre care am făcut vorbire mai sus și la care musai să adaug farmecul personal al performanței auctoriale în fața unui public pe măsură.

Notă: În sfârșit ultimele trei numere ale revistei conversația apărute în anul 1993 în același format și cromatică cu mai multe postere atașate. Primul descrie și analizează expoziția și colocviul despre arta anilor ’80 (iunie, 1982) dublu eveniment organizat la Muzeul de Artă și la atelierul multimedia, de către criticul de artă și muzeograful Judit Angel. Al doilea este relativ „așa cum ne-am înțeles” iar al treilea și ultimul număr al revistei conversația (decembrie 1983) nu descrie, nu analizează și nu comenteză nimic, fiind preponderent iconic iar stilistic era deja reVoltairiană cu o excepție: Lista cu cinci filme experimentale prezentate în deschiderea expoziției Ex Oriante Lux. S-a încheiat o etapă de tranziție curat analogică și am pornit pe tărâmul pixelilor. Punctual cele trei numere finale sunt: Revista clubului din arad, conversația, anul III, nr.16-17(1-2) din 1993 a fost dedicată aproape în întregime unui Colocviu cu referate și dezbateri privitoare la „Arta anilor ’80 în România” ca o completare a unei expoziții curatoriată de către criticul și muzeograful Judit Angel, la Muzeul de Artă din Arad. Lucrările colocviului au avut loc în spațiul generos al atelierului multimedia la care au luat cuvântul artișiti vizuali și critici de artă din două-trei generații, preponderent optzeciști. După prezentarea motivației proiectului respectiv de Judit Angel au urmat opinii exprimate de către Călin Dan, Romulus Bucur, Dorel Găină Gerendi, Horia Medeleanu, Adrian Guță, Luminița Batali, Constantin Flondor, Ion Pop, Dumitru Șerban, Viorel Gheorghiță, Vasile Dan, Alexandru Mușina, Gheorghe Crăciun și Caius Dobrescu; ultimii trei, scriitori fondatori ai revistei literare... „Interval” din Brașov, erau în Arad ca invitați la o întâlnire organizată de revista „Arca” iar poetul și prietenul nostru Vasile Dan a acceptatat „racolarea” pentru câteva ore a intervaliștilor brașoveni și astfel Colocviul cu pricina a devenit ușor interdisciplinar în buna tradiție a simpozioanelor intermediale din anii ’80... În fine, în acest penultim număr al revistei conversația au mai publicat eseurile: poetul și membrul kinema ikon Romulus Bucur cu o poveste subiectivă a generației literare ’80, compozitorul Liviu Dănceanu, pictorul 94

Ioan Galea, poeta Ligia Holuță, calin man despre „epigonaci” și subsemnatul despre artele spectacolului în anii ’80, plus două afișe detașabile sub notația „colecția de afișe” iar la finalul casetei redacționale este scris cu toată modestia: ”conversația este o revistă de colecție”; oricum, în urma colocviului au rămas câțiva martori: fotografii, înregistrări audio și video.

Revista clubului din arad, conversația, anul III, nr. 18 (3) din 1993 cuprinde: Interviu cu scriitorul Dumitru Țepeneag la sediul Editurii P.O.L. de la Paris în 1991, pornind de la tema propusă de către reporterul Liliana Trandabur, respectiv, „Scriitorii: Puterea celor fără de putere”. Apoi un eseu impecabil și incitant în conținut despre „Criza ca stare de conștiință în opera lui Nichita Stănescu” scris de către scriitorul și universitarul clujean Corin Braga și în fine textul intitulat cu claritate de filolog, „Aporia xeroxașului la apoftegma academiei” semnat calin man...

Revista clubului din arad, conversația, anul III, nr.19 (4) din data de 31 decembrie 1993, cu 24 de pagini + 3 postere este chiar ultimul număr al revistei editate de fapt de membrii kinema ikon de unde și subtitlul pe fundalul unei scheme RGB : Album de familie: amintiri textuale, picturale, fotografice, grafice și din arhiva reVoltaire, apoi afișul Paris+Arad = Paradis, două poezii foarte triste de Ligia Holuță intitulate Adio... dar și poemuri dadaiste în vremuri futuriste de calin man, plus o încheiere apoteotică (sic) cu cele cinci filme experimentale proiectate la expoziția Ex Oriente Lux din luna noiembrie 1993 la sala Dalles.

Notă: Am păstrat zece reacții despre revista conversația în presa culturală națională și locală din anii 1992-1993, citând câteva opinii mai ieșite din comună, scuzându-mă ca vinovat pentru scurta suprapunere temporală: 1993 călare pe 1992... În săptămânalul de cultură Contemporanul (format mare), ultima pagină era dedicată unui soi de revistă a presei culturale cu genericul Panoptikon semnată cu inițialele A.F. care cu titlul „Avec-Avec” comentează cu vădită încântare grafica și conținutul numerelor anterioare ale revistei conversația pe care nu a apucat să le analizeze, oprinduse la numărul 12 din 1992, afirmând că, „revista conversția se alcătuiește printr-o perpetuă căutare a tonului, sperând să nu se fixeze asupra niciunuia pentru a rămâne ceea ce este: o publicație în mișcare, o revistă „trimbulindă”, adică o întâmplare artistică”(Contemporanul, nr.8, februarie/1992). În pagina de „revista presei” a publicației cultural-literare Contrapunct, cronicarul scrie că: „Probabil cea mai spectaculoasă grafic publicație culturală 95

românească rămâne conversația de la Arad. Splendid paginată, cu o mare fantezie experimentală (graficianul Iosif Stroia n.n.), revista are o dezinvoltură în care se amestecă ironia spiritului cu radicalismul moral și politic. Așadar, o revistă de citit dar și de... privit !” (8/1992). În revista România literară ultima pagina era dedicată „revistei revistelor” sub semnătura Cronicar care semnalează apariția numărului 13 al revistei conversația din Arad „consacrată, cu umor, fenomenului kitsch”, notând în continuare că publicația editată de componenții Atelierului/Cineclubului arădean „a apărut în condiții grafice de invidiat cu o ilustrare și o machetare de o remarcabilă inventivitate plus posterele care fac din conversația o revistă de colecționat”. Apoi Cronicarul citează un fragment consistent din textul „Piticii de ghips din grădina politică” despre „kitsch-ul politic valah care a depășit pe cel al Kakaniei... adică gregarism patriotard, vulgaritate comportamentală, surogat moral, diletantism și agramatism...”( 15 /1992 ). Estimp, situația a rămas aceeași...

Revista 22 la rubrica revista presei comentează cu încântare prin D.P. formatul grafic al aceluiași număr din conversația dedicat fenomenului kitsch care „conduce la alterarea conștiințelor și la degradarea calității vieții” (22, mai/1992).

Cronicarul presei culturale de la Contrapunct constată cum „conversația continuă să arate splendid” iar în numărul dedicat temei Alteritatea scrie că „autorii fac un soi de sinteză între un subtil radicalism de atitudine transcris în forme eseistice, și un foarte mobil experimentalism grafic, fotografic și tipografic, fiind probabil, cea mai spectaculoasă machetată publicație românească de azi, fără a-i reduce meritele în privința conținutului” ( 24 /1992). În același spațiu numit Panoptikon cronicarul de la Contemporanul - ideea europeană scrie că este vorba despre „încăpățânata revistă arădeană Conversația în sensul că nu mai dispare odată sau măcar să se transforme în ceva mai de piață sau mai zag-zig...” Apoi cronicarul devine de-a dreptul ireverențios susținând că „cele 500 de exemplare ale tirajului O-cultei revistei Conversația ar trebui rechiziționate pe loc, număr de număr în totalitate de către Academia Română (care ar putea chiar substitui din când în când sumarele propriului of!-icios academic) deoarece o asemenea alcătuire textuală cum este revista arădeană rămâne unică în peisajul revuisticii noastre de transnistrie...” Exagerat desigur (n.n.), dat fiind faptul că în același contex istoric al tranziției au apărut publicații ca Echidistanțe, Contrapunct, Interval, Euphorion și încă câteva mai efemere. (27/1992).

96

Publicația Universul cărții notează la rubrica Info că „revista Conversația din Arad se situează cu dezinvoltură la mare distanță de orice provincialism ipotetic... argumentele ei fiind eseuri și articole originale, interviuri incitante, traduceri din scrierile unor autori contemporani prestigioși... și o prezentare grafică excepțională datorată lui Iosif Stroia (8/1992).

Notă: Constat o absență de reacții în presa culturală la aparițiile revistei conversația între iulie ’92 și decembrie ’93, adică un an și jumătate, perioadă în care publicația cu pricina devenea din ce în ce mai bine făcută și mai bine scrisă dar iată în continuare o explicație pe cât de posibilă pe atât de probabilă: Cronicarul de la România literară scrie negru pe alb în decembrie 1993: „Revista Conversația din Arad are, grafic, o personalitate atât de puternică, încât bietele texte găzduite în paginile ei seamănă cu Akaki Akakievici alergând pe urmele mantalei sale...”

Revista ARTA în format mediu (20/28) alb-negru, având subtitlul special issue a dedicat un întreg întreg număr expoziției de instalații video „Ex Oriente Lux” în decembrie 1993, curatoriată de de către criticul de artă și redactor al revistei Călin Dan, în același timp și co-autor al lucrării intitulată ERZSEBETH („o extensie a conceptului draculaland” suțin autorii), în cadrul grupului subREAL împreună cu Josif Kiraly și Dan Mihălțianu, prezentată la expoziție alături de alte nouă instalații video create de artiști vizuali , aparținând generației ’80.

Notă: În același număr special al revistei Arta am publicat un studiu de istorie a grupării/atelierului de film experimental cu titlul „kinema ikon” din 1970 pînă în decembrie 1989, datorită faptului că în deschiderea expoziției Ex Oriente Lux am proiectat cinci filme experimentale de autor, imediat după vernisajul produs de către filosoful și istoricul artei Andrei Pleșu. Menționez că este al treilea text de factură istorică și teoretică pe care l-am scris/publicat (primul fiind catalogul în limba franceză editat în 1985 a cărui conținut exprimă in nuce evoluția grupării în paralel cu expunerea proiectului teoretic kinema ikon iar al doilea textul din 1990 din revista Timp Liber. Textul din revista Arta are aceeași structură în patru părți ca a catalogului francez: Constituire cu funcționare, Proiectul teoretic in context, Particularitățile grupării, Compoziție și filmografie la care am adăugat trei liste cu toate filmele experimentale produse sub egida proiectului kinema ikon (62 filme de scurt metraj pe 16 mm. alb/negru și uneori color cu sunet încorporat) plus nominalizare celor mai activi membri ai grupării în primii douăzeci de ani.

Altă Notă: Așadar, această primă etapă post decembristă se încheie în 97

decembrie 1993 prin hotărârea de a renunța la revista conversația și totodată despărțirea mai mult decât amiabilă de generația optzecistă la un pahar de vin roșu în preajma Crăciunului... Noul proiect teoretic kinema ikon viza în principal recursul la noile tehnologii preponderent digitale, proiect propus și aplicat de către Călin Man, Caius Grozav și încă câțiva proaspăt absolvenți de arte vizuale și informatică pe care îi vom întâlni în cele ce urmează așa cum sunt Andreea Bencsik, Paul Bodea și Sandor Bartha la care îi adaug pe acei optzeciști care au dorit să opereze la rândul lor cu sistemul digital așa cum a fost Romulus Bucur sau Judit Angel iar subsemnatul și-a luat în serios postura de teoretician multimedia și uneori de hagiograf al grupării... Am intrat într-o etapă ce va dura puțin peste zece ani care va fi preponderent digitală, (chiar exclusiv digitală între 1996-2005), practicând-o în trei câmpuri creative analogico-digitale: 1. constructul numit revista Intermedia (off & on line), 2. lucrări pe suport cd.rom/dvd și Instalații hypermedia prezentate la expoziții locale, naționale și internaționale dedicate noilor media și 3. lucrări de genul net.art., îndeosebi prin proiectele artistice ale lui calin man aka reVoltaire.

Dificultatea expunerii textuale este datorată faptului că cele trei „câmpuri creative” au fost produse concomitent, motiv pentru care unitatea operațională a tabloului sinoptic va fi anul calendaristic ceea ce îmi permite să aproximez lejer încălecarea evenimentelor fără a prejudicia corectitudinea datelor. În luna martie a anului 1994 apare revista INTERMEDIA anul unu, numărul unu și în virtutea unei inerții protectoare (sic) cu subtitlul revista clubului din arad vreme de trei numere, urmate de șase numere cu subtitrarea editat de museum arad, și apoi următoarele opt numere până la ultimul (# 17/2002) este notată situația reală, începând cu ediția electronică pe cd.rom (# 10/1996 și #11/1997) pe care era scris „intermedia is the review of the atelier kinema ikon”, desigur cu sprijinul material/financiar al entității numite Museum Arad în a cărui structură kinema ikon funcționa ca un atelier multimedia. Așadar timp de opt ani, între anii 1994-2002 cele 17 numere aveau notate în caseta redacțională pe următurii membri kinema ikon: calin man computer/design și principalul responsabil de ținuta grafică a publicației; apoi Caius Grozav informatician, Judit Angel critic de artă, Liliana Trandabur filolog, George Săbău teoretician multimedia iar pe parcurs s-au integrat și Peter Hügel arheolog, Roxana Cherecheș sorbonardă la litere, Romulus Bucur filolog/poet. Sub casetă mai sunt notate următoarele date: revistă interdisciplinară cu apariție trimestrială apoi editori: museum arad & ki, tipar Poudique srl cu graficianul Iosif Stroia, arhitectul Tică Nistor și mașiniștii offset Remus Nica și Ghe. Ivan, tirajul 250-500 exemplare și adresa redacției: Arad, Museum, piața G. Enescu 1. plus că în toate exemplarele, lângă casetă, apare sigla KI ca să fie clar că revista Intermedia este 98

editată de kinema ikon, atelier multimedia la museum arad. Mai menționez faptul că în fiecare număr ultimele două pagini sunt dedicate unor documente inedite și interesante din depozitele instituției („museum/depozit” ) INTERMEDIA, anul I, numărul 1 1994: Revenind la primul, număr notez că textul introductiv are un titlu grafiat ușor anti-academic „cuvînt ânainte” în care redacția explicitează succint proiectul teoretic al revistei, fiind totodată cea mai scurtă și expresivă poveste a atelierului/grupării cu pricina iar titlurile eseurilor sunt mai mult decât concludente cu referire la conținutul publicației: Intermedia & Inter-Media (g.s.), Depre fractali (C. Grozav), Patafizică și metamorfăză sau variațiunile spiritului ludic (L. Trandabur), Proiectul intermedial black sea diary (Judit Angel), primul cuvînt (Romulus Bucur), PSEUDOCYBERNETYKOS (calin man) și o foaie volană intitulată semn de carte ca erată, un soi de scuze adresate cititorului pentru greșelile ortografice din cauza programului digital COREL DRAW care generează o problemă prin pierderea regulilor de despărțire a cuvintelor de unde și începutul explicativ al textului: „Crinolina neparfumată e ca revista fără greșeli...” (reVoltaire). La rubrica „museum/depozit „sunt prezentate documente despre cel mai vechi club de fotbal românesc de pe actualul teritoriu al României: Gloria Arad din 1913. Și în fine, pe coperta a treia aflăm că muzeul arădean anunță expoziția de artă contemporană cu titlul ART unlimited s.r.l. curatoriată de criticul de artă și muzeograful Judit Angel, cu lucrări ale noilor medii: video, electrografie, instalații, perfomance și fotografie.

Ziarul local Adevărul (în format mare) anunță publicul că în peisajul publicistic arădean „A apărut o nouă revistă - INTERMEDIA, explicând că „în urma dizolvării revistei Conversația la 31 decembrie 1993 noua revistă va apărea trimestrial, tratând subiecte de factură interdisciplinară... denumirea de Intermedia a fost stabilită în virtutea simpozioanelor cu același nume din anii ’80”. (aprilie/1994).

Revista DILEMA la rubrica Trecerea prin reviste și cu semnătura criticului de film și a eseistului Alex Leo Șerban (a.l.ș.) începe o serie de cronici entuziaste la toate cele șaptesprezece numere din formatul A4 ale revistei Intermedia.

Cred că cea mai spectaculoasă întâmpinare a fost cea dedicată primului număr, incluzând și ilustrații din unele pagini mai patafizice, dadaiste și pixelodule...

Spre finalul textului cronicarul scrie că „a povesti Intermedia este posibil - dar ar fi păcat...” și astfel la rândul meu, după recitirea textului, îl voi parafraza, notând că ar fi păcat să produc rezumate ale încântătoarelor eseuri/cronici ale lui a.l.ș., recomandând lectura lor integrală (71/1994).

INTERMEDIA, anul unu, numărul doi cu titlurile principale: pseudo editorial, discursul mărginașului (g.s.), un preambul teoretic despre participarea ki 99

la expoziția CSAC în noiembrie la Muzeul Țăranului Român despre lumea marginalilor sociali; apoi un fax vienez de la Judit Angel, un tabel cu titlurile a 53 de imnuri naționale în trascriere dadaistă de către calin man iar Romulus Bucur ne spune o poveste ciudată despre străvechile calculatoare Felix și relația lor cu noile programe de editare Corel Draw, după care vine Liliana Trandabur, scriind serios despre Margialii despre marginalitate; în fine Caius Grozav o ține langa despre cyber-space iar muzetarul se ocupă în rubrica museum/depozit despre setul de 30 de clișee fotografice privitoare la sutele de prizonieri din Bosnia încarcerați în Cetatea din Arad între 1914 -1918; plus un afiș despre lucrarea eclectică randevuul iar pe coperta a treia o promovare a expoziției ARTunlimited s.r.l. ce urma în septembrie ’94.

Cronicarul de la România literară notează că „Trăznita revistă Intermedia din Arad a ajuns la numărul doi iar în tristețea solemnă care ne invadează, revista cu pricina ne reamintește că gratuitatea și poanta n-au dispărut dintre noi.

Revista pipăie terenul pentru un nou avangardism sau mai bine zis este pe punctul de a descoperi propriul său...ism. Așa să fie”. (29/1994).

Noua revistă ARHITEXT Design salută apariția... noii reviste Intermedia din Arad, reluând integral cuvîntul ânainte, salutând încântați preocupările atelierului kinema ikon referitoare la „artele mediatice înțelese ca noi ipostaze ale artelor vizuale, editând la margine de țară o revistă de artă de ținută europeană bazată pe o informație la zi și o solidă armătură teoretică” (7/1994).

Catalogul expoziției ART Unlimited s.r.l. de la Muzeul de Artă Arad din perioada 22 septembrie - 16 octombrie 1994, curatoriată de criticul de artă și muzeograful Judit Angel care a conceput și un text teoretic introductiv. Au participat 28 de artiști vizuali, preponderent din generația ’80 iar lucrările expuse aparțin unor genuri specfice artei contemporane precum instalația, acțiunea, performanceul, obiectul, video-art și fotografia.

INTERMEDIA, anul unu, numărul trei 1994 cu pricipalele titluri dedicate expoziției ART Unlimited s.r.l. la care kinema ikon a fost reprezentat de doi membri ai atelierului: calin man cu instalația eclectică O-zene în cyberspațiul mioritic și informaticianul Caius Grozav cu ALLmost noTHING - computerul învălui în fractali, acoperit cu o pânză albă. Așadar, titlurile relevante ale intermediei sunt: Proiectul ART Unlimited s.r.l. de Judit Angel, Intervalul unlimited de Gheorghe Săbău, pantofi, a treia generație în care caius grozav răspunde lui vasile cârlova (aka calin man), experimente kinetico-ikonice în care Liliana Trandabur încearcă să ne pună în relație cu grupările patafizice din Franța, special cu OuLiPo; plus rubrica museum/depozit despre Anton Dangl 100

din Aradul-Nou, unul din cei mai importanți constructori de orgi din Imperiul Habsburgic din care una poate fi văzută/auzită la Sinagoga veche din Arad.

Revista 22 a publicat sub semnătura criticului de artă Adrian Guță un articol de întâmpinare intitulat Artă și tranziție la Arad: Expoziția ArtUnlimited srl. în care autorul pune în relație „proiectul” publicat în revista Intermedia cu expoziția pusă în scenă de către aceeași Judit Angel, cu toată declarația ei că „nu am dorit o demonstrație a teoriei... dorind de fapt o punere în discuție a statutului artei artistului în societatea post-totalitară, preluând o sintagmă specifică tranziției economice” iar Adrian Guță subliniază în final că „ arta este nelimitată iar societatea are oricum o răspundere limitată” (Revista 22 no. 50/1994).

Revista DILEMA la rubrica Trecerea prin reviste de a.l.ș care face o analiză ca de obicei pertinentă și empatică a revistei Intermedia anul unu, numărul trei urându-ne în final Fiat mini, sed Fiat & ars longa (100/1994).

Expoziția și Catalogul acesteia, intitulată 01010101... finanțat de CSAC și curatoriat de către criticul de artă Călin Dan în spațiul de la Muzeul Țăranului Român, fondat și condus de artistul Horea Bernea, în luna noiembrie 1994.

Fiind și un eveniment comunicațional prin recursul la telefon (foarte sigur), fax (sigur), e-mail (nesigur) - de abia fusese săracul inventat și proaspăt introdus în circuitul public (mai știți ce era un modem sau dial-up?). Oricum au fost utilizate la colocviile și conferințele care au urmat în același spațiu expozițional populat de 16 artiști vizuali cu lucrările lor care explorau noile medii de creație și comunicare iar conferențiarii și moderatorii erau într-adevăr de notorietate internațională în acest nou domeniu de cercetare precum Alfred Rottert, Fred Forest, Geert Lovink, Andreas Broeckmann, Antonis Muntadas și alții. În ceea ce privește kinema ikon am fost prezenți cu lucrarea eclectică intitulată generic Randevuul, fiind constituită din entitatea non-falică a computerului, e-mail, fax, telefon, înregistrări video, veste Bunderwehr, 14 cutii de Nutella însoțite de 14 lingurițe unifolosibile, 200 de pungi de nylon inscripționate cu șpalturile revistei Intermedia plus rateurile de comunicare atât de stimulative iar dezbaterile și conferințele au fost cu adevărat mirobolante. În revista 22 artistul vizual Dan Perjovschi, comentând a doua expoziție anuală CSAC notează participarea kinema ikon ca fiind un proiect Intermedia cu titlul Randevuul, menționând că „numărul doi al revistei este dedicat expoziției anuale sub formă electronică iar ceea ce rămâne în urma revistei (șpalturi, note, fotografii), inclusiv difuzarea în medii dubioase (țigani, homeless, zarzavgii, clienți etc.), alcătuind împreună o documentație foto-film-video transmisă spre expoziție pe e-mail și fax” plus desigur obiectele materiale adiacente precum, 101

vestele militare Bundeswher, cutiile cu Nuttela și multe altele (Revista 22, nr.38, septembrie/1994).

INTERMEDIA, anul unu, numărul patru 1994 constituie în intenția redacției un număr de sinteză a celor anterioare pentru cititorii limbilor engleză, franceză și germană cu următoarele texte: Atelier kinema ikon și Sur les invariants intermedia ale subsemnatului. Apoi, Cyberspace 4U de Caius Grozav, la schtampilière de calin man, Pataphysique et métamorphose ou les varitions de l’esprit ludique de Liliana Trandabur-Torchet. De asemenea, ARTunlimited LTD Project de Judit Angel, Parler et silence de Romulus Bucur și Ein Anomischer Selbstmord de Peter Hügel.

INTERMEDIA, anul doi, numărul cinci 1995 cu următoarele texte: un editorial construit în formă de integramă, apoi media ludentes sau artele mediatice de Gheorghe Săbău, două pagini de texto-grafică computerizată semnate subREAL, Imaginea și Semnul de Caius Grozav, The Art KANT Hurt You de calin man, The Wanderer (pornind de la Wittgenstein) de Sándor Bartha și Judit Angel, Divide e Impera de Romulus Bucur, Domotique de Mitzi Kapture alias Roxana Cherecheș (o predicție uimitoare la conceptul actual de Internet of Things - IoT) apoi, de această dată, muzetarul este Peter Hügel care sub titlul Les jeux sont faits scrie despre relația dintre cult și ludic, considerând că miniaturizarea unor obiecte arheologice dovedește că sunt o expresie a ludicului și în fine pe coperta a treia descoperim o reclamă: muzeul din arad anunță expoziția INTER(n) ca intervenție în spațiul public, curator Judit Angel, la data de 1-2 iunie 1995. În revista DILEMA scriiturul Bogdan Ghiu notează în finalul unei anlize extrem de dense următoarele: „Intermedia (nr. 5) o revistă pas comme les autres; cu un aer suprarealist deloc întâmplător, căci avangardele istorice par abia acum a-și fi găsit tehnica, suportul: suntem, din cât se pare, în viitorul imaginat-visat de avangardiști. Abia acum. Abia de acum înainte...” (123/1995).

Cronicarul de la România literară notează „un memento” cu referire la numărul cinci, fiind considerată „una din cele mai ciudate reviste care apare în România, sub egida Museum Arad și cu redactori atrași de experimentele vizual-textuale; așadar, de un avangardism care ar fi iritant dacă n-ar fi susținut de inteligența celor care o construiesc, amintindu-ne că jocul poate fi și o treabă pentru persoane mature” (România literară, nr.18, luna mai 18/1995).

Tot în luna mai 1995 am răspus vechii invitații a Dlui Jean-Michel Bouhours care conducea Departamentului de Cinema de la Centrul Pompidou - MNAM 102

din Paris, de a proiecta 22 de filme experimentale - o selecție din cele 62 scurt-metraje de autor produse în două decenii (1970-decembrie 1989) de către Atelierul de film experimental din Arad. Proiecțiile urmate de întrebări și discuții au avut loc în spațiul centrului numit Cinéma de Musée în zilele de 11 și 12 mai ’95. În Catalogul editat de gazde era scris: „Deux soirées consacrées au cinema expérimental roumain de ces 20 dernières années présentées par George Sabau, président de l’Atelier Kinema Ikon”. Menționez că înainte de plecarea la Paris la sugestia Dlui Andrei Pleșu - pe atunci Ministrul Culturii - am făcut o proiecție cu toate filmele din setul Beaubourg într-o sală a Institutului de Etnologie din Piața Lahovary pentru un singur spectator: regizorul Lucian Pintilie, iar discuția ce a urmat între noi doi a fost un regal intelectual încântător... „Bătrâne, mă bucur pentru tine și pentru nebunia aia de grupare” - mi-a zi Mircea Nedelciu când am ieșit de la „întâlnirea de lucru” cu marele regizor, îndreptându-ne amândoi spre strada Dionisie Lupu unde prozatorul locuia iar eu pe jos spre Gara de Nord pentru Arad iar a doua zi spre la Gare d’Est.. În fine, menționez că tot înaine de plecare am reușit să reedităm broșura în limba franceză din ’85, având în paginile interioare lista cu cele 22 de filme experimentale kinema ikon care urmau să fie proiectate la Cinéma de Musée de la parterul Centrului Pompidou, fiecare cu un scurt rezumat și o fotogramă din film. Adaug faptul că prin editura sa instituția pariziană a publicat și difuzat la rândul ei o plachetă explicativă iar în timp ce parcurgeam la etajul patru „retrospectiva Brancusi”, sistemul de transmisie audio informa publicul despre proiecțiile de filme experimetale kinema ikon din acea seară, ceea ce recunosc că m-a lăsat bouche-bée...

Revista DILEMA din iunie 1995: Întorcându-mă acasă via București am mers la redacția Dilemei să-i povestesc lui Alex. Leo Șerban aventura beabourgheză și s-a potrivit să intre pe ușă Dl. Andrei Pleșu și una peste alta au decis ca să scriu eu un text ca martor autentic. Și am scris/publicat „o scrisoare deschisă” inspirat de o expresie din Caragiale, parafrazând „La Beaubourg” (mon cher...). Menționez totuși, buna impresie pe care a făcut-o revista Intermedia cu efectul imediat al unui abonament făcut de către Dna Agnès de Bretagne care conducea Departamentul Documentation - cărți, reviste și manuscrise din câmpul avangardei.

Catalogul expoziției INTER(n) cu intervenții în spațiul pubic al orașului Arad, realizate de opt artiști vizuali din București, Iași, Odorheiu, Sibiu, Timișoara și Arad, catalog realizat de către curatorul expoziției și echipa sa. (Idea Print, Cluj 1995).

INTERMEDIA, anul doi, numărul șase 1995 - cel cu caii verzi pe coperte - are următoarele texte: Television versus Multimedia de Gheorghe Săbău după care 103

ne ocupăm de pregătirea celei de a treia expoziție anuală a CSAC care va avea loc în noiembrie 1995 cu titlul MEdiA CULPA, având ca temă „Discursul artistic, perturbator al condiționării prin mass-media”. Așadar, urmează un text programatic semnat de criticul de artă Aurelia Mocanu cea care va fi și curatorul expoziției sub noul directorat al Irinei Cios. Apoi, sunt textele semnate de către artiștii vizuali cu proiecte selectate precum Adrian Timar, Marilena Preda-Sânc, Bartha Sandor, Cati Orbulescu, Olimpiu Bandlac, Laura Covaci și în final atelierul kinema ikon prin revista Intermedia prezintă proiectul instalației mediatice READY MEDIA, cu trimitere evidentă la Duchamp cu ale sale „ready made”...

Așadar în luna noiembrie 1995 a avut loc cea de a treia expoziție CSAC cu titlul MEdiA CULPA, curatoriată de către criticul de artă Aurelia Mocanu. Au fost instalate 12 proiecte artistice selectate de un juriu internațional iar expoziția a fost urmată de o dezbatere asupra temei MediAtor cu participarea unor teoreticeni români și unor invitați de referință precum Kristine Stiles, Gert Lovink, Nancy Buchanan, Valentin Torres și Eduard Shanken. În acest context kinema ikon a prezentat o lucrare de grup realizată prin brainstorming cu titlul Ready Media, fiind de fapt o instalație mediatică, cuprinzând pentru prima dată și un suport digital numit cd.rom căruia i-am dat numărul zero, instalație care avea în dreapta un monitor de televiziune pe care se derula un telejurnal standard de televiziune din epocă iar în stânga un monitor de computer în care printr-un cd.rom realizat prin programare este parafrazat ironic și ușor dadaist discursul manipulatoriu al reporterilor de la buletinul oficial de știri, subliniind că toate aceste dispozitive, incluzând și sistemul de oglinzi între cele două „ecrane”, funcționează cu cinci litrii de combustibil din pălincă transilvană atrăgând privirea ușor nedumerită a lui Georges Soros în persoană fizică - prin care am încercat să manipulăm la rândul nostru demersul ideologic cunoscut cu sintagma „manipulare prin mass-media”, motiv de a vă recomanda să citiți integral textul din placheta ready - media. În revista 22, criticul de artă Erwin Kessler a scris un articol intitulat „DisMedia Culpa” ca parafrază ironică la titlul celei de a treia expoziție CSAC - MEdiA CULPA din noiembrie ’95 de la Institutul de Arhitectură din București. În rezumat și în conformitate cu stilistica critică a lui E.K. cele unsprezece lucrări ale celor 11 artiști vizuali participanți la expoziție sunt total nereușite datorită fapului că pur și simplu nu au înțeles adevărata semnificație a conceptului de mass-media, motiv pentru care au recurs la truisme deplorabile de construcție a lucrărilor iar „cea mai explicită expresie a acestui truism o constituie instalația grupului Intermedia”. Adică praf și pulbere... Îmi cer scuze de la participanți dar 104

este corect să menționez și asemenea aserțiuni à la GicăContra, neargumentate și nefondate. (Revista 22, nr.44/1995).

INTERMEDIA, anul doi, numărul șapte 1995 a fost dedicat preponderent invariantului discursiv numit „repetiție” în urma unei tentative eșuate de continuare a simpozioanelor interdisciplinare din anii ’80 („imaginea” în ’84 și „intervalul” în ’88); nereușind atunci construim acum un simpozion fictiv cu următoarele texte prin medierea revistei Intermedia: Repetiția în epoca new media de Gheorghe Săbău, Principiul șuhaidei de calin man, Mașinăriile lui Jarry ca modele ale repetiției la infinit de Liliana Trandabur-Torchet, R.M.S.E. de Romulus Bucur, Mașina, reprezentarea și pragul de Caius Grozav, Contra ius fasque - o aporie de Peter Hügel (în plic închis), Extrase din lexiconul subiectiv al repetiției de Judit Angel, Programul de privatizare îm masă al Arhivei reVoltaire’s Cotton Candy Cabaret, de calin man, Kinema Ikon la Beaubourg de geosab, Scurtă cronică la expoziția INTER(n) nota red., roxana cherecheș în vorbă cu george astalos la Paris și apoi unul din cele mai complexe texte pe care le-am scris all time este intitulat „Tzuika la Români - studiu de pălincolgie comparată” iar pe pe coperta a treia o imagine din filmul de scurt-metraj în genul animație 3D intitulat „A Drama at the Baroque Recycling Center” de Emanuel Țeț prezentat la 52 mostra internationale - d’arte cinematografica, Venezia, settembre 1995, reprezentând selecția americană la bienala de cinema de la Veneția din anul de mai sus.

INTERMEDIA, nr. 8/1995 francais-deutsch-english adică iarăși ultimul număr din an este dedicat cititorilor celor trei limbi, fiind reluate texte publicate în numerele anterioare, inclusiv imagini cu lucrări de artă contemporană realizate de membrii kinema ikon și prezentate la expozițiile CSAC sau la cele juditiene din spațiul muzeului arădean de artă.

Ultima reacție de presă din anul 1995 a fost în septembrie când în revista România literară, Cronicarul „revistei revistelor” primind Intermedia constată că este pe cât de simpatică pe atât de trăznită, notând că‚ „este o revistă în care textul și grafica se prezintă ca un corp unitar gândit să șocheze sau cel puțin să tulbure inerțiile noastre de cititori și telespectatori”. De fapt, notează cronicarul, „Cei care scriu revista și o ilustrează sunt scriitori și artiști plastici, persoane cărora le place să se joace cu computerul dar nu suportă să se lase manipulați prin mass media. Din joaca lor la computer rezultă un obiect interesant care pretinde deopotrivă să fie citit și privit pentru a-și oferi semnificațiile, Așa se face că după ce o răsfoieși ca pe o ciudățenie, simți nevoia să revii asupra ei și descoperi treptat că niște oameni inteligenți privesc computerul cu ochiul artistului și privesc ecranul televizorului cu simț critic față de manipularea 105

publicului prin mijloace pe cât de specifice pe atât de incorecte”; exact aceasta a fost și ideea instalației mediatice Ready Media pe care am propus-o la expoziția MEdiA CULPA... ( 35/1995).

Notă: Așa cum a existat prima emisiune radiofonică despre kinema ikon (1984 la RRC) așa a existat și prima mea emisiune radiofonică la Radio România Cultural cu un mic serial de șapte emisiuni a câte șapte minute fiecare, având ca temă „Artele alternative”, emisiune coordonată de către criticul de artă Aurelia Mocanu. Cele șapte subiecte, pe care le-am trimis înregistrate pe casetă audio (acum digitalizate), au fost transmise pe post în ultimele trei luni ale anului 1995 și în primele trei din 1996 cu următoarele titluri: 1_ Artele alternative - introducere 2_Obiectul concret ca obiect estetic 3_Instalația ca dispozitiv artistic 4_ Environment, intervenție în mediul ambiant 5_Happening și Performance sau artistul în acțiune corporală 6_ Evoluția și starea actuală la noi 7_Despre noile arte mediatice. În fine, la sfârșitul anului apare în ziarul Paralela 45 din Timișoara (nr 36. 21 nov./95) un interviu cu subsemnatul realizat de profesorul și jurnalistul cultural Mihai Popovici.

A treia și ultima inserție temporală referitoare publicarea textelor prezentate de către participanți la simpozionul dedicat intervalului în discursul artistic organizat de kinema ikon la Arad în ’88 este cel al scriitoarei și teoreticenei artei Magda Cârneci căreia i-a apărut în anul 1996 un volum cu 12 eseuri intitulat „Arta anilor ’80. Texte despre postmodernism” (Editura LITERA 1996) În această antologie este cuprins și eseul „O estetică a intervalului” în care la pagina 80 autoarea notează explicativ: „Primesc o scrisoare. Prietenii arădeni mă invită la la un colocviu colegial asupra intervalului în limbajele plastice...”

După care autoarea dezvoltă pe câteva pagini un studiu consistent, pornind de la o taxonomie inedită a noțiunii de interval „din chiar mijloacele de expresie ale imaginii”, existând astfel un „interval cromatic”(culori calde/culori reci), un „interval luministic” (valori de lumini și umbre) și un „interval spațial”(variațiuni ale perspectivei) concepte pe suportul cărora autoarea își dezvoltă studiul.

(Editura LITERA, 1996 pp. 80-85) INTERMEDIA, anul trei, numărul nouă 1996 în al cărui foarte scurt editorial intitulat „cuvînt ânainte scris după” previn cititorul că în acest număr încercăm să promovăm „numerele de autor” și cine altcineva ar fi putut să facă primul demers practic dacă nu cel care a impus marca stilistică a revistei, pe numele său calin man aka reVoltaire de unde și textul introductiv în arta krestănatzilor intitulat cu claritate „arhiva reVoltaire’s Cotton Candy Cabaret” în versiune... identică cu textul anterior... oricum în toate studiile cu titluri derutante vă veți întâlni cu multe din personajele care bântuie într-o veselie prin hățișul „arhivei 106

reVoltaire”, respectiv numiții merdelajoie, isidor isou în imagine răsturnată, malfetotrii din boujaques, un hypertext project, un poem în formă mobilă cu titlul Mama lui Limerique Ștampilierul, apoi urmează fișă de apreciere pe anul 1996, și un text despre un bunic luptător numit Encarta Blues iar în final o scrisoare de trăsură de mică iuțeală plus o errată care mă depășește total, fiind în contrast evident cu claritatea clasică (!) a textelor menționate mai sus...

Notă: Pentru membrii kinema ikon, primăvara anului 1996 a constituit începutul unei schimbări radicale dinspre lucrări artistice preponderent digitale spre cele exclusiv digitale, prin realizarea în următorii doi ani a două lucrări pe suport cd.rom (cum se numea atunci antecesorul dvd-ului), fiind de fapt două ediții digitale ale revistei Intermedia, respectiv numerele 10/1996 cu titlul Opera Prima și 11/1997 intitulată sugestiv, Commedia del Multimedia, ambele prezentate la expoziții/simpozioane cu dominantă multimedială/digitală atât naționale cât și internaționale despre care o să notez mai încolo.

Opera Prima, CD.Rom - edițe electronică a revistei Intermedia 10/1996, constituită din opt lucrări digitale de autor: ecran/screen de george sabau, art museum arad de judit angel, reVoltaire’s archive de calin man, historia rerum, de peter hügel, domotique de mitzi kapture, pataphysique de liliana trandabur, cîntecel de romulus bucur și hymera de caius grozav. Nu este greu de remarcat pentru cititorii intermediei pe hârtie că titlurile reflectă cu fidelitate obsesiile conceptuale personale reiterate cu obstinație, dar oricum, conceptorul principal al unități de sens a celor opt lucrri individuale a fost numitul calin man (media design) ajutat de către caius grozav (programming), ioan ciorba (sound), mihai iacobina (mastering), florin hornoiu (camera) și ceilalți pe lângă ei; mai adaug, editors: KI & museum arad. În luna octombrie a anului 1996 în sălile Muzeului de Artă din Arad curatorii Judit Angel și Christian Cravagna (Viena) au organizat o expoziție cu un titlu director, „Complexul Muzeal”cu participarea a patru artiști români (Sandor Bartha, Dan Perjovski, Lia Perjovschi, Sorin Vreme plus două grupuri, adică subREAL (Călin Dan, Iosif Kiraly) și kinema ikon. Practic, sub egida conceptului de „critică instituțională” cei doi curatori au dezvoltatat în două cataloage separate propriile lor opinii teoretice și critice asupra funcțiilor instituției numite muzeu de artă în epoca contemporană a exploziei noilor medii de creație și comunicare publică, opinii pe baza cărora au construit și pus în spațiul muzeal lucrările artiștilor români împreună cu cei șapte artiști vizuali austrieci. Lucrarea kinema ikon intitulată Cavalerul din Carpați, a fost realizată pe computer copiată pe bandă video - transmisă de postul de televiziune locală prin cablu, intersat - trimisă apoi la muzeul de artă din arad - unde este expusă într-o ramă 107

enormă de tablou, având următoarea etichetă: „lucrare reconstituită a celebrei opere de artă pierdute care acum este retransmisă de televiziunea prin cablu intersat și tot așa mai departe în buclă...” Autorii acestei „reconstituri” inedite sunt, calin man-coordonator, Romulus Bucur, Caius Grozav, Peter Hügel, Florin Hornoiu, Ioan Ciorba și George Săbău.

Aproape concomitent cu expoziția arădeană descrisă mai sus a avut loc în luna noiembrie 1996 în galeriile etaj 3/4 a Teatrului Național din București a patra expoziție CSAC intitulată „EXPERIMENT în arta românească după 1960” curatoriată de către criticul și istoricul de artă Alexandra Titu, asistată de Marilena Preda Sânc, Ileana Ploscaru și Carmen Savu. A fost un eveniment cultural de amploare prin numărul foarte mare de prticipanți și prin valoarea incontestabilă a lucrărilor expuse pe simezele structurate inteligent pe autori sau grupuri. În acest context publicului i s-a oferit șansa de a parcurge cu privirea o adevărată panoramă vivantă a artei contemporane române din ultimile decenii, curatorul insistănd pe tendința unor artiști vizuali spre cercetarea și crearea unor noi forme de expresie sau altfel spus, interesul lor pentru dimensiunea experimentală a artei din vecinătatea conceptului de avangardă. O astfel de expoziție a meritat din plin un Catalog care va rămâne un document de referință pentru cercetători, studenți și publicul interesat de evoluția artei vizuale românești iar redactorul șef al acestei publicații de excepție a fos criticul și istoricul artei românești, Magda Cârneci. Catalogul cuprinde șase domenii de creație - Arte vizuale, Literatură, Film, Teatru, Coregrafie, Muzică, plus un aparat critic extrem de consistent ca să nu mai vorbesc de cantitatea și calitatea ilustrațiilor fotografice, interesându-ne în mod special cele 11 studii scrise de către istorici și critici de artă din domeniul Arte vizuale cu Antologia finală, cuprinzând texte de artist, programe de creație, teorie, critică și foarte multe imagini, respectându-se cronologia genului respectiv. În acest context de-a dreptul fabulos, atelierului/grupării kinema ikon i s-a oferit o simeză în unghi drept pe care am structurat-o în trei spații inegale astfel: în partea stânga pe un soclu era un monitor de televiziune pe al cărui ecran se derulau în buclă un film de montaj cu secvențe de fotograme extrase din cele 62 de filme experimentale de autor realizate la atelierul kinema ikon iar în background printuri cu cadre din cele 22 de filme experimentale („setul beaubourg”) selectate din totalul de 62 de scurt-metraje de autor realizate la atelierul kinema ikon între 1970 și decembrie ’89. Apoi în mijoc pe o simeză dreptungiulară erau montate ilustrații cu coperțile revistelor Conversația (1990-1993) și ale revistei Intermedia din 1994 până la data expoziției. În fine, în partea dreaptă un alt soclu pe care era instalat monitorul unui computer 108

pe care noul vizitator numit cu barbarismul de user putea deschide și recurge la capacitatea computerului de a-i oferi posibilitatea interacționării printr-un program cu care era înzestrat de către Caius Grozav și de calin man, computer design. Este vorba despre prima lucrare digitală numită chiar așa, Opera Prima produs în același an 1996 pe suport numit cd.rom pe care era scris windows 95 & 8 MB of RAM... care oricum nu mai poate fi accesat pe actualele dispozitive digitale, ceea ce grosso modo este un dezastru cu referire la „urmele pe un suport” al unei opere de artă digitală în general, subiect asupra căruia mă voi opri la finalul textului despre istoria proiectului kinema ikon <!> Revista Contrapunct a dedicat un întreg număr expoziției despre „Experimentalismul în arta româneascâ după 1960”. Aproape treizeci de critici de artă și artiști vizuali plus o dezbatere pe câteva pagini face din acest număr un adevărat regal intelectual, meritând a fi recitit în întregime. Oricum, sintagma kinema ikon nu este menționată nicio măcar o dată... ( 11/1996).

Notă: În primăvara anului 1997 un grup de tineri artiști și cercetători specializați în noile medii de creație și comunicare de la Bauhaus Dessau Fondation conduși de către teoreticianul Stephen Kovats au intreprins un turneu în Europa centralestică în vederea selectării unor lucrări de New Media pentru a fi prezentate în luna noiembrie la International Electronic Media Forum (IEMF) sub genericul „OSTranenie”. După ce au văzut despre ce este vorba la kinema ikon au propus participarea noastră cu cd.rom-ul Opera Prima (1996) ceea ce s-a și întâmplat concomitent cu prezentarea unei comunicări de către programatorul Caius Grozav . În aceeași primăvară târzie 1997 a fost încheiată cea de a doua lucrare digitală pe suport cd.rom cu titlul inspirat Commedia del Multimedia (Intermedia # 11/1997) a cărei structură de funcționare a fost realzată brainstorming, pornind de la opt lucrări de autor (aceiași din primul cd.rom), cu titlurile: Livre de bookate de calin man, Through the Looking Glass de Romulus Bucur, Alice in the Museum de Judit Angel, Morphbeat de Ioan Ciorba, Archaeograffiti de Peter Hügel, La fussilade de Roxana Cherecheș aka Mitzi Kapture, Le consomteur jettable de Liliana Trandbur-Torchet, Test of Imaginary de George Sabau și Alternative Escape de Caius Grozav, care a realizat și soft-ul apoi mastering de Mihai Iacobina iar media-design-u de același calin man care a supervizat întregul proces de producere a lucrării așa cum a procedat în toate celelalte lucrări digitale de grup la kinema ikon. În luna mai 1997 kinema ikon a prezentat o lucrare pe suport cd.rom având titlul Opera Prima (Intermedia, 10/’96) și o lucrare individuală pe suport electronic 109

video VHS intitulată Bitmap Blooz (3’) de calin man, ca urmare a invitației de la European Media Art Festival (EMAF) a cărui conceptor a fost teoreticianul Alfred Rottert. Într-un consistent Catalog cele două lucrări sunt prezentate cu câte un text concludent și ilustrații din lucrări (pp.49 și 157) Revista INTERMEDIA 12/1997, cu precizarea că următoarele șase numere vor apare de acum înainte... anual într-un format pe care l-am numit pur și simplu elegant iar textele sunt efectiv inedite și incitante, fiind editate în limbile franceză engleză, germană și oarece română, precizând că voi nota doar titlurile principale dedicate tematicii numărului respectiv . În acest sens numărul doisprezece ’97 este predominant axat pe conceptul de „Database” adică despre rolul unei bănci de date ca material cu care sunt create conținuturi și forme de expresie artistică prin instrumentele noilor tehnologii. Oricum, este numărul meu preferat, influențând stilistic următoarele cinci numere multilingve iar titlurile temei sunt: Le hold-up de la banque d’images de George Sabau, Cantina Dream by calin man, maya kowski von Peter Hügel (textografică), La pataphysique - une conception philosophique hermétique? de Liliana Trandabur, e- mail by Caius Grozav, Word for Word by Andreea Bencsik, La FUSILADE (texto-grafică) de mitzi kapture, Virtual Reality - from Virtual to Real (texto-grafică) de romulus bucur; apoi la rubrica museum/depozit despre Teatrul Vechi din 1817 și Conservatorium din 1833, ambele din Arad și ultima pagină cu informații stupefiante... În luna noiembrie 1997 kinema ikon participă la Forumul internațional de media electronică (IEMF) din Dessau organizat de Bauhaus Fondation la care progamatorul Caius Grozav a prezentat verbal o comunicare de genul ars poetica concomitent cu o prezentare pe un monitor uriaș a lucrării digitale interactive Opera Prima (’96) și a recentei lucrări Commedia del Multimedia iar separat se derula în buclă video-instalația lui calin man De Guerre Net (3’05). În revista Contrapunct de la sfârșitul lunii noiembrie 1997, artistul vizual și teoreticianul Marilena Preda-Sânc a publicat un text despre lucrările Forumului internațional de media electronic sub genericul OSTranenie de la Dessau organizat de către bauhausieni, forum la care a fost invitată ca autor al unei video-instalații cu titlul „Zidul din Turn” (video dans). Citez din textul jurnalistei: „Bine primită - aplauze la scenă deschisă - a fost comunicarea ținută de Caius Grozav în care a prezentat date despre kinema ikon, ilustrând prin a doua lucrare interactivă a atelierului din Arad, cu titlul de Commedia del Multimedia”.

Catalogul Forumului „OSTranenie 1997” editat de organizatori în limbile germană și engleză este extrem de complex și consistent iar în primul capitol 110

denumit „pioneers” suntem menționați astfel, „KINEMA IKON: A Brief History” urmând două pagini de text ilustrând succint istoria atelierului, un Timeline cu pricipalele evenimente new media la care am participat și despre cele două lucrări digitale amintite mai sus, incluzând și rolul important al artistului media calin man și al programatorului Caius Grozav. În luna decembrie 1997 la sediul DNT din Cluj a fost organizat de către CSAC prin Irina Cios, un Workshop cu titlul „Structures & Strategies in Developing Multimedia On-Line & Off-Line” la care au participat peste 50 de artiști și cercetători din câmpul artei electronice, icluzând și invitații din străinătate precum, Roy Ascott, Kathy Rae Huffman, Kati Geber, Călin Dan (Rotterdam) și mulți alții de același calibru, context în care kinema ikon a prezentat lucrarea Commedia del Multimedia, participând prin subsemnatul la dezbaterile teoretice cu completările tehnologice ale informaticianului Caius Grozav, plus discuțiile din timpul numeroaselor pauze. În fine, despre acest eveniment teoreticianul Kathy Rar Huffman a scris un text apreciativ în Telepolis Magazine for Net Culture. În suplimentul lunar VINERI (2/1997) al revistei Dilema pe ultima pagină sub rubrica modem și sub ingrijirea scriitorului și teoreticianului Ion Manolescu care a preluat (și tradus din engleză) din cd.rom-ul Commedia del Multimedia textul integral de prezentare: despre filmul experimental, arta video, hypermedia; despre membrii grupării și expozițiile recente (1994-1997). Apoi editorialul despre constructul Commediei... pornind de la nucleul narativ, cronotopul și personajele din mitul labirintului și abordarea lui din perspectiva unei variațiuni electronice...

Notă: Era vineri foarte de dimineață și am plecat din hotel spre chioșcul de ziare din capătul străzi clujene ca să-mi cumpăr suplimentul VINERI împreună cu Dilema și celelalte... Am sesizat imediat textul de mai sus despre ki și ajungând la micul dejun am remarcat că tânărul meu coleg de participare la workshopul clujean era fixat pe ecranul televizorului fără să îl intereseze revista pe care o fluturam în fața ochilor lui, înțelegând repede că privea o video înregistrare realizată de cineva care a participat la Forumul de la Dessau descris mai sus, fiind transmisă de o televiziune din Cluj. Una peste alta, la un moment dat au urmat cam 20 de secunde câteva planuri cu același caius grozav care își prezenta comunicarea peste ilustrațiile din Comedia del Multimedia, curată comédie... Plecând din salonul de mic dejun în background-ul sonor discret al dragostei din tei am perceput un zâmbet larg al unui domn în vârstă și m-am întors repede salutând-ul respectuos și cu drag pe Dl. Mihai Șora alături de soția Sa, aflând ulterior că fusese invitat de Universitate. A fost ziua în care 111

Roy Ascott, un gigant al domeniului digital/virtual/internet, m-a întrebat cine a făcut programarea la Commedia del Multimedia și i-am spus exact cum stau lucrurile pentru ca apoi Caius să mă informeze la rândul său că în urma unei discuții cu savantul britanic va pleca la Colegiul Seneca din Toronto la catedra care se ocupă de creația artistică prin noile tehnologii, ceea ce s-a și întâmplat, fiind multă vreme coleg de catedră cu fiul lui McLuhan, până la dispariția sa prematură.

A apărut primul număr al publicației numite artelier_revistă de artă contemporană, 1 /1997, editată de Fundația ARTEXPO și CSAC cu Adrian Guță redactor șef iar din redacție făceau parte criticii de artă Horea Avram, Irina Cios, Ruxandraa Balaci, Mihai Oroveanu și Olimpiu Bandalac - concepție grafică. Notez un articol dedicat expoziției „Experiment în arta românească” din 1996 în care am remarcat o fotografie pe jumătate de pagină despre expunerea kinema ikon de la expoziția menționată (p.11) și un text despre cele trei expoziții curatoriate de către Judit Angel la Muzeul de Artă din Arad în anii ’90 (pp.51-52). În revista DILEMA din aprile 1998 criticul literar și jurnalistul media Cezar Paul-Bădescu a comentat succint Intermedia 12/97 considerând-o „cea mai vie și mai interesană dintre revistele de artă de la noi, publicație cu adevărat occidentală”. Apoi, jurnalistul citează din cuvântul înainte al primului număr din următoarele cinci în care explic motivul pentru care această serie este editată multilingv ceea ce mi se pare relevant pentru epoca respectivă: „După 1994 atelierul Kinema Ikon a început să producă experimental lucrări hypermedia (multimedia interactiv) pe suport cd.rom (....) am constatat cu stupoare că tinerii artiști români nu manifesă aproape nici un interes pentru noile tehnologii digitale, motiv pentru care ne-am orientat sistemul de relații spre grupuri și instituții din occident. În acest sens este normal ca purtătoarea de cuvânt a atelierului kinema ikon - revista Intermedia - să fie redactată multilingv”. No comment, scria C.P.-B. INTERMEDIA 13/1998 continuă să fie multilingvă, având dept temă directoare conceptul de IM@GO pe linia de cercetare pe care am numit-o riscant „telematics _ imagology” iar tinerii mei colegi au plusat teoretic propunând conceptul de SAFARIKON în sensul de „estul sălbatic european ca safari pentru camerele de filmat (shot=declanșarea aparatului) ale vânătorilor (shot=împușcătura armei) din westul civilizat și aseptic, totul din punct de vedere social, civic, politic, ideologic, estetic, sexual, gastronomic și îndeosebi d.p.d.v. zanzibar, rămânând cum ne-am înțeles, adică ar fi bine să citiți întreaga serie de cinci „multiligve”.

Oricum principalele texte dedicate temei eclecticului sunt: Telematic_Imagology 112

by George Sabau, Image by Caius Grozav, Griffin’s Road by Peter Hügel și 14 pagini de script al cd.rom-ului intitulat Das Wanderbuch/ e-story-istorii de calin man. De altfel este important de notat că acest număr al revistei Intermedia este însoțit de un cd.rom de autor cu titlul de mai sus, adică o poveste digitală despre un foarte vechi obicei de calificare a unei meserii prin călătorii, autorul fiind inspirat din fascinantele „cărți de pribegie”. Despre eroul acestei lucrări pe care îl cheamă Anghemacht Frei din Sânicolaul Mic, comună de lângă Arad, voi reveni mai încolo, inspirat la rândul meu de o analiză a lucrării făcută de criticul media Mihai Grecea în revista Vineri. În luna mai ’98 a avut loc VIPER: Festival for Film, Video & New Media din Lucerne/Elveția. Cercetătoarea media Kathy Rae Huffman a selectat de la kinema ikon cd.rom-ul Commedia del Multimedia pentru secțiunea Digital Works of Art/cd.rom jurnals, povestindu-ni-se despre oarece rumori onorante pentru grup... În luna septembrie 1998 a avut loc la Liverpool International Symposium of Electronic Art (ISEA), cea mai importantă întâlnire internațională privitoare la creația artistică cu recursul la noile tehnologii prin expoziții de arte vizuale, evenimente de artele spectacolului și comunicări ștințifice, de fiecare dată în altă țară/oraș cu alternanțe când anuale când bienale și având întotdeauna o temă; astfel, ISEA’98 din Liverpool avut tema „revolution”, cu participarea a 100 de proiecte artistice și 200 de comunicări. În acest context kinema ikon a participat, în urma selecției unui juriu international, cu lucrare interactivă Commedia del Multimedia prezentată de către programatorul Caius Grozzav în cadrul secțiuni Digital Aesthetics coordonată de către Michelle Wardle de la Universitatea din Liverpool. despre lucrarea celor de la kinema ikon editorii Catalogului scriu: „Folosind noile instrumente mediatice creatoare ale unor noi tipuri de imagini și prin astfel de noi experimente hypermedia autorii realizează lucrări caracterizate printr-un tratament ludic-ironic, atât a formei de expresie cât și a conținulului” (Catalog ISEA‚ 98, p.19). Concomitent a fost expusă și lucrarea de autor Locomotion Pictures de calin man, despre care în același catalog al organizatorilor este scris: „Folosind pretextul paradoxului lui Zenon este adus un omagiu digital celebrului Studio Black Maria creat de Edison pentru a produce imagini cinematografice”.

Pentru prima dată despre bravurile grupării kinema ikon și revista ei de reprezentare, Intermedia este scris într-o carte, într-un volum de gen antologie și orișicâtuși antologic(ă) semnată de trei scriitori care sunt și cercetători ai domeniului literar dar nu numai: Monica Spiridon, Ion Bogdan Lefter și Gheorghe Crăciun, cu titlul „Experimentul literar românesc postbelic” (editura 113

paralela 45, colecția de eseuri 80 din anul 1998). Este vorba despre textul semnat de către Ion Bogdan Lefter cu titlul „Experimente în postcomunismul românesc/anii ’90” care începe contextualizând cu publicațiile culturale pe care autorul le consideră emblematice precum Contrapunct, Litere, Arte, Idei, Interval, Apostrof, Euphorion, Arca, Poesis, Unu, Calende, Contrafort, Cadran , Paralela 45 și altele care au reușit să-și continue tradiția în capitală sau în marile orașe de provincie. În acest context, Ion Bogdan Lefter notează, „Programul cel mai coerent ca ideologie postmodernă l-a avut săptămânalul Contrapunct <normal> dar cea mai radicală propunere a fost aceea a revistei Conversația din Arad lansată în 1990 și devenită din anul 1994 INTERMEDIA: sinteză de experiment textual și experiment grafic, realizată prin explorarea dezlănțuită a posibilităților de joc și distorsiuni vizuale oferite de capacitățile computerului.

Redactorii Conversației / INTERMEDIEI sunt - în linii mari, membrii grupului Kinema Ikon, care realizase în deceniul trecut remarcabile experimente vizuale și cinematografice, în marginea cărora tot ei au organizat la Arad în anii ’80, câteva reuniuni experimentaliste cu participare multiculturală, inclusiv literară”. Așadar - încheie autorul - evenimentele Kinema Ikon și prin ele revistele Conversația / INTERMEDIA se așază, - de asemenea - în continuarea experimentelor multiartistice ale anilor ’80 care puseseră în evidență și o dimensiune textuală: expozițiile Scrierea, Spațiul-oglindă, Desen-Poezie, etc.”

Cred că textul citat constitue cel mai concludent very short history of kinema ikon, nefiind de loc surprins deoarece I.B. Lefter este scriitorul și jurnalistul care cunoaște foarte bine proiectele grupării din toate etapele, începând cu 1980 și continuând până în zilele noastre. (Notez că textele din volumul menționat au apărut pentru prima dată în Catalogul EXPERIMENT... din 1996 cu ocazia expoziției cu același titlu și că am optat pentru textul edidat în volum, fiind mai complet și actualizat).

Notă ca inserție: În cursul întregului an 1999, la solicitarea revistei Contrapunct, am publicat un set de din șase eseuri de factură teoretică sub genericul „Consecințele tehnologiei digitale asupra artei” cu următoarele titluri: 1_ HYPERMEDIA - digitalul călare pe analogic, 2_Reciclajul, 3_Database, 4_ Ficțiunea/Narațiunea, 5_On line/Off line, 6_Informații despre informatici, texte intercalate cu imagini din lucrări hypermedia pe suport cd.rom realizate de kinema ikon & calin man. În februarie 1999 în revista România literară a apărut sub semnătura Cronicarului un text intitulat Safarikon despre numărul 12/98 al revistei Intermedia a cărei tematică cuprinde trei cuvinte cheie: imago/imagologie/safari. Așadar, Croicarul scrie: „Atelierul Kinema Ikon de la Museum Arad editează o revistă 114

insolită în peisajul publicistici românești, redacția fiind alcătuită din creatori din toate artele (s.n.), având în comun fascinația față de posibilitățile computerului, realizând cu ajutorul unor programe speciale niște mixaje de imagine-text cum nu s-a mai văzut la noi... față de care producțiile artistice și literare ale ultimei generații obsedate de mirezabilisme apar derizorii”. Desigur, puțin exagerat...

Revista de cultură ORIZONT 2/1999 din Timișoara a publicat cu titlul „O revistăexperiment de nota zece care nu seamănă defel cu suratele ei”... despre „imagini și texte amalgamate și prelucrate pe calculator... o revistă obiect care implică un exces de imaginație și de gratuitate relaxantă... și totuși paginile au o legătură interioară ce este dată și de povestea personajului numit Anghemacht Frei născocit de calin man și introdus în Arhiva reVoltaire, personaj ce pleacă în pribegie de breaslă prin celebre localități europene din secolul 19 precum, Viena, Praga, Osnabrück, Veneția, și altele, pornind din Sânnicolaul Mic”...und so waiter. În suplimentul VINERI al revistei Dilema la rubrica subglie un analist competent al domeniului IT și un excelent jurnalist cultural Mihai Grecea a scris un studiu (nu eseu, nu articol) intitulat „Imagologie și hypermedia”, vizând revista Intermedia (13/1998). Este un text lung pe două coloane care nu poate fi rezumat, motiv pentru care voi proceda la câteva extrase care mi se par concudente, incluzând și opiniile critice: „Un exemplu de artă elaborată cu ajutorul calculatorului - poate unul din cele mai radicale - este revista teoretică și experimentală Intermedia, publicația atelierului Kinema Ikon - producător de lucrări artistice hypermedia, editat împreună cu Museum Arad. Sinteză de experiment textual și colaj de imagini prelucrate digital, revista reușind astfel să-și creeze o identitate vizuală aparte”. Notez la rândul meu că acest număr dedicat imagologiei prin conceptul actualizat de „safarikon” depre care am scris cu două rubrici mai sus, așadar acest număr este însoțit de un cd.rom intitulat Das Wanderbuch /e-storyistorii de calin man care își definește lucrarea digitală ca pe „demonstrație de imagologie patafizică”, menționând că script-ul cd.rom-ului cuprinde 14 pagini (!) din spațiul revistei tipografiate. Mai notez faptul că este pentru prima dată când un critic de specialitate media român (Mihai Grecea) supune unei analize pertinente o lucrare digitală a unui artist multimedia autohton (calin man): „Lucrarea digitală despre Das Wanderbuch - scrie analistul - conține un produs hypermedia realizat de calin man, fiind de fapt un soi de road-hypermedia inspirat din cărțile de pribegie ale secolelor trecute interpretate ca e-story”, istorii care sunt relatate în script-ul amintit. După o descriere a conținutului, analistul are și câteva observații critice datorate unor aspecte tehnice specifice noilor instrumente digitale cum ar fi „calitatea designului grafic, al interfeței 115

cu utilizatorul” și o oarecare „sărăcie ale posibilităților interactive în relația cu utilizatorul”, aspecte care au fost demult depășite. În fine, autorul analizei scrie că „revista Intermedia și cd.rom-ul care o însoțește sunt o realizare importantă pentru spațiul artistic românesc în care formele de expresie de multă vreme date uitării în alte culturi continuă să țină afișele expozițiilor... Kinema Ikon de la Museum Arad a mai împins cu un pas înainte arta electronică din România”.

Am împins până s-a revărsat sub presiunea analogicului...

Notă: Cele șase numere multilingve ale revistei Intermedia, fiind anuale apăreau de obicei în ultima lună a anului iar eventualele reacții de presă erau publicate în primele luni ale anului care urma, așa cum s-a întâmplat cu Intermedia 14/1999 cu reacții în lunile februarie și martie ale anului 2000.

Revista INTERMEDIA #14/1999, a avut ca temă ludicul numeric, apărând în trei versiuni cf. editorialului: pe internet on-line magazine/ pe supott digital cd.rom/ și offset pentru o lectură guttenburgheză la gura caloriferului. Apoi, din literele titlului dedicat, LUDY2K, deducem că cititorul revistei offset primește și volumul II ca cd.rom intitulat The Golden Virus & Other Web Site Stories de calin man. Oricum, titlurile tematice sunt: Homo Ludens Pixelus by George Sabau,Theorizing Contact Zones:The Art of CD.Rom by Timothy Murray (Cornell University, Ithaca, NY), Possible Metric in cyberspace by Caius Grozav și altele. Plus o revenire la rubrica museum/depozit cu un text al muzetarului, „Franz Kafka la Arad în iulie 1917”. Despre lucrarea digitală sugerez ferm că musai a fi văzută cu toate că „de ce îți este teamă nu scapi” adică nu mai avem dispozitivele pe care să o accesăm... În revista ARHITEXT_ design 11/1999 editorii au realizat un dosar dedicat municipiului Arad din perspectivă culturală, istorică și arhitecturală. De asemenea la rubrica arte&multimedia, criticul de artă Adela Văetiși a scris un eseu pe cât de competent pe atât de jucăuș, oarecum în stilul celor de la kinema ikon pe care îi analizează prin vârful lor de lance pixelară numit calin man alias reVoltaire iar titlul este „Limerique Ștampilierul, Mitzi Kapture și alții”. Așadar, despre kinema ikon, Intermedia, lucrări digitale, despre operele hypermedia ale lui calin man și despre EXPOZIȚII ca „o altă formă de exprimare artistică” cum scrie autoarea articolului în ’99 - încă nu apăruseră studiile despre „expoziția ca nou format al artei contemporane” - vezi Jacques Rancière, Christophe Kihm et alii.

Notă specială cu prilejul pătrunderii în secolul 21, adică din anul 2000 au început să se înmulțească informațiile culturale din sistemul Internetului prin bloguri, portaluri și site-uri, postându-se date și analize ale unor expoziții sau 116

evenimente de artă contemporană de genul modernism.ro, e-cart și multe altele, inclusiv locale precum special arad, a căror evidență parțială privitoare la eventurile kinema ikon poate fi accesată pe site-ul kinema-ikon.net prin folderul survival ki / bibliography.

Revista ARTA, serie nouă 1/2000, având un „dosar” intitulat „Grupuri 7 Art groups”, supune analizei cele șapte colective de creație artistică pe care criticii de artă le considerau active și reprezentative pentru România în epoca treceri spre secolul 21: PROLOG, subREAL, Euroartist București, Crinul, 2 META, Rostopasca și Kinema Ikon, motiv pentru care am scris cel de al treilea text de genul scurtă istorie a grupului iar pentru climatul epocii recomand lectura unei „mese rotunde” a celor trei critici de artă/redactori ai reviste care au făcut selecția celor șapte grupuri citate, respectiv Adrian Guță, Aurelia Mocanu și Horea Avram.

Notă: Doamnele Alina Ledeanu, Geta Brătescu și Ana Tăbîrcă de la fabuloasa revistă de sinteză „Secolul 20” - cărora le trimiteam cu regularitate revista Intermedia - au luat hotărârea unei colaborări profesionale cu kinema ikon pentru numerele care urmau să trateze tematic influența noilor tehnologii informatice asupra artei, literaturii și culturii în general, colaborare care consta în ilustrații după lucrări digitale create de Călin Man și texte teoretice ale subsemnatului.

Revista Secolul 20 no. 4-9/2000 cu titlul „Gutenberg. Computer. Internet” a fost ilustrat cu lucrări realizate pe suport digital de Călin Man iar subsemnatul a publicat un text teoretic cu titlul „Arta digitală și viceversa” În revista VINERI 27/2000 progamatorul kinema ikon pe numele său Caius Grozav a publicat un text intitulat CyBerg, folosind metafora isberg-ului estimând că „sunt încă multe componente necunoscute responsabile pentru impactul viitor al sistemului digital”, motiv pentru care analizează câteva cuvinte-cheie în curs de dezvoltare cum ar fi tranzacționalitate, personalizare, virtualitate, spațiu conectiv, etc. Sesizez intuitiv că prietenul Caius încearcă pe mintea noastră niște exerciții didactice deoarece tocmai s-a transferat din orașul de pe Mureș la Universitate în Toronto/ Seneca College unde va preda studenților torontolezi despre raporturile dintre noile tehnologii digitale și creația artistică, subiect pe care l-am tot stors în discuții contraductorii la atelier sau „la trei trepte”; oricum vom colabora în continuare inclusiv pe internet iar calin man va recurge la skype. În revista DILEMA din februarie 364/2000 cu titlul experimentalisme sunt 117

analizate revistele Balkon din Cluj și „excelenta revistă, experimentală desigur, Intermedia, editată de Kinema Ikon de la Museum Arad, continuând cu tematizarea și teoretizarea ludicului on line”. Jurnalistul face o analiză pertinentă și jucăușă a textelor, încheind apoteotic „Revista este de citit (și păstrat) în întregime”. (Semnătura S.S. - probabil a scriitoarei Simona Sora). În ceea ce privește revista Balkon (versiunea clujeană a publicației budapestane cu același nume) zic și eu că a fost cu adevărat o excelentă revistă de și despre arta contemporană, după care declar cu sinceritate că mă bântuie oarece regrete... În revista Observator cultural din martie 4/2000 la rubrica profil apare fără semnătură și fără inițiale un articol sintetic de prezentare a grupării Kinema Ikon și povestea mirobolantă a revistelor Conversația și INTERMEDIA cu oprire asupra acestuia din urmă la numărul 14/1999 dedicat ludicului digital, citând în întregime toate titlurile și pe toți autorii lor, amintind și de faptul că revista este însoțită de „un simpatic supliment” de Călin Man. La începutul lunii octombrie 32/2000 în revista Observator cultural, criticul de artă Irina Cios a publicat a întreagă pagină în format mare unul din cele mai consistente texte de istorie a atelierului multimedia din Arad cu următorul titlu: „Kinema Ikon sau cum 80iștii devin 90iști !?”, plus câteva ilustrații semnificative.

Așadar, o scurtă istorie din 1970 până în anul 2000 cu insistență și exemplificări din ultimii zece ani de creație artistică realizată preponderent pe suport digital - cd.rom-uri, net.art, instalații hypermedia și revista Intermedia, incluzând participarea grupării la expoziții și simpozioane naționale/internaționale de prestigiu în arta electronică. În numărul 36/2000 al revistei Observator cultural, criticul de artă Irina Cios a publicat o altă „pagină întreagă în format mare” cu un foarte consistent studiu intitulat „Călin Man - 1001 de povești digitale”, text pe care îl recomand insistent pentru toți cei interesați de începuturile artei digitale, calin man fiind indiscutabil și sub toate aspectele, unul din pionerii new media într-o formă de expresie pur și simplu originală, așa cum au remarcat câțiva din cercetătorii domeniului iar autoarea studiului insistă asupra a șase lucrări multimediale în format digital: Locomotion Picture, Das Wanderbuch, e-story, Sortitura Flantropică, Da Guerre Net, The Golden Virus & Other Web Site Story și Esoth Eric și sunt desigur multe altele, egalând dacă nu excedând, lucrările digitale kinema ikon de grup, chestie care ni s-a mai întâmplat...

INTERMEDIA 15/2000, număr dedicat, la propunerea mea, conceptului de ECLECTIC, motiv pentru care l-am rugat pe master design să grafieze cuvântul pe prima copertă cu litere din greaca veche și am scris cel mai scurt editorial 118

din serie: „Inversul eclecticului este puritatea genurilor specifice... acum la încălecarea celor două milenii vorbim despre modernismul târziu caracterizat predominant prin eclectic.. dar marca eclecticului intrinsec este dată de către marca sistemului digital prin metoda hypertextuală...” Principalele texte dedicate temei sunt: Hyper-Eclectic by George Sabau, Theory and the Eclectic

by Patrick Lichty (conceptual artist, theorist and curator, living in Baton Rouge), Eclectique Pataphysique de Liliana Trandabur, Mapping... an Audience by Caius Grozav, Quantxt by calin man iar la museum/depozit subiectul este Cioran în vacanțe la Ineu.

Paris ISEA 2000_Revelation, Simpozionul internațional de artă electronică la cea de a 10-a ediție care a vut loc între 7-10 decembrie la Paris în locația numită Forum des Images, la care kinema ikon a participat cu o lucrare digitală și un eseu teoretic jucăuș. Desigur, am în fața mea catalogul produs de către organizatori și mai am un text de prezentare a lucrărilor simpozionului cerut de publicația săptămânală bucureșteană Observator cultural pe care îl reiau.

Notă: Revista Observator cultural mi-a solicitat la începutul anului 2001 un comentariu despre evenimentul parizian pe care l-am intitulat „Participare Kinema Ikon” pe care îl reiau succint cu datele principale: ISEA este un eveniment dedicat artei electronice întâmplându-se de fiecare dată (anual) în alt oraș al altei țări, care contribuie consistent la organizare. De această dată, în anul 2000 la Paris în locația numită Forum des Images în organizarea Centrului de Artă și Tehnologie ART 3000 al cărui director era cercetătorul Nils Aziosmanoff, notând că acest centru de excelență edita o revistă de referință numită NOV’ART condusă de către autorul de artă numerică și teoreticianul Florent Aziosmanoff.

Simpozionul propriu-zis - conferințe, colocvii, seminarii, mese rotunde și altele - a fost însoțit de ceea ce în Catalog se numesc „Evenimente artistice”: expoziții, performance, dans, concerte, proiecții video și un spațiu special dedicat „Artei și noilor tehnologii de reprezentare”, adică lucrări de artă digitală, instalații interactive, instalații virtuale, hypermedia pe suport cd.rom și net. art. S-au mai petrecut o sumedenie de așa-zise „evenimente artistice asociate” în alte 30 de spații pariziene cu nume sonore precum Université Paris 1, Paris 8, Centre Pompidou, IRCAM etcaetera. La aceste „evenimente artistice asociate” puteau fi văzute/auzite performanțe multimedia, spectacole multimedia (muzicăteatru-dans-proiecții etc), sesiuni de muzici electronice și digitale, expoziții de arhitectură cu design și muzici ambientale și multe altele care vizau (visau) (la) conceptul wagnerian de „artă totală” sau ceea ce eu numesc astăzi (2018) prin sintagma modelul eclectic analogico-digital. În fine, atelierul kinema ikon de la museum arad a fost prezent cu două lucrări, respectiv textul teoretic cu 119

titlul „La ce visează tinerii pixeli” de George Sabau, sub formă de conferință la secțiunea Medium and Media în amfiteatrul de la Forum des Images și lucrarea lui calin man intitulată Esoth Eric - off line & on line project, prezentat la galeria Bookmark din aceași locație. În revista Observator cultural 50/2001 din luna februarie, un cronicar anonim semnalează „cel de al 15-lea număr al nonconformistei, patafizicei, computeristicei și (evident) experimentalei revistei arădene de artă contemporană Intermedia inițiată de grupul Kinema Ikon”. Este un număr dedicat unei teme cu rezonanță în mediile (și inter-mediile) culturii postmoderne, respectiv eclectismul a cărei modalitate de expresie este impuritatea și al cărui revers este puritatea genurilor specifice, căzută în stare de oboseală, dar care continuă să fie încă predominantă...

INTERMEDIA, 16/2001 din al cărui conținut rezultă că ne-am cam săturat de obligații tematice, lăsând revista să respire și să „zburde în libertate” și așa se face că au fost imprimate texte pe care niște pulsiuni nu tocmai „libere” au condus subliminal numărul de față spre un soi de „tematică” confuză din cauza presiunii titlurilor: What are Dreaming Young Pixels of - a pseudo quarrel on supports by George Sabau (am „scuza” că textul a fost prezentat la ISEA Paris 2000_ revelation), apoi Siwas on my Mind, by Peter Hügel (un demers Getty), Top 2001: best moment with and without art by Judit Angel, ...the beatyfool answer... by Romulus Bucur, Made in Giapan texto-grafică de Adrian Sandu, Consideration frontalières sur l’art de tourner autour du pot de Liliana Trandabur, Randomdrama, texto-grafică de calin man, Dynamic spectrum by Ioan Ciorba, Herinneringen, foto-text by Andreea Bencsik, Patterns by Caius Grozav, iar subsemnatul mai scrie supărat, În contra direcției de astăzi din arta contemporană română ca parafrază la cunoscutul text maiorescian iar muzetarul notează despre Victor Babescu și Fabrica de Film Didactic din Arad unde profesorul a produs 12 filme didactice în 1929 despre istoria, geografia și etnografia Transilvaniei, Banatului și Crișanei prezentate la Congresul internațional de filme didactice de la Haga. Apoi, o pagină despre revista de avangardă din Arad numită Periszkop sub redacția scriitorului Szántó György patru numere în 1925.

Notă: Am constatat că în ultimii ani am lipsit aproape în totalitate din ceea ce numim „presa locală arădeană” dar iată că de prin anul 2001 interesul jurnaliștilor arădeni față de lucrările și evenimentele create de kinema ikon revine... În ziarul Adevărul de Arad din martie 2001, jurnalistul cultural Cătălina Latu a 120

scris un text informativ și proiectiv în același timp intitulat „Kinema ikon sau pentru o artă a viitorului”. Jurnalista analizează cu aplomb și pertinență o scurtă istorie a atelierului multimedia de la Museum Arad, oprindu-se mai mult asupra numărului 15 al revistei Intermedia (dedicat eclecticului) și îndeosebi asupra participării grupului la Simpozionul internațional de artă electronică de la Paris în decembrie 2000. Este pentru prima dată când un jurnalist amintește publicului despre contribuția substanțială a atelierului la ultimul număr al prestigioasei reviste Secolul XX, apărută sub genericul Guttenberg - Computer - Internet, realizând ilustrația și un eseu.

Notă specială: Anul 2002 rămâne pentru atelierul/gruparea kinema ikon unul de schimbare a paradigmei datorate organizării unui „Simpozion național de artă digitală” în spațiul Muzeului de Artă din Arad în zilele de 15-16 noiembrie 2002. La lucrările acestui eveniment de excepție în domeniul raportului dintre creația artistică și noile tehnologii digitale au participat aproape toți cei care în țara românească au produs practic sau/și teoretic lucrări digitale.

Din cartolina pe care am editat-o rezultă participarea a 18 artiști vizuali și critici de artă interesați până peste poate de noul domeniu creativ și preiau identic datele și grafia din placheta menționată: irina cios_centrul internațional de artă contemporană bucurești, ruxandra balaci_muzeul național de artă contemporană & revista artelier, adela văetiși_revista arhitext bucurești, attila tordai_revista balkon cluj, roxana trestioreanu_academia de artă bucurești, ileana pintilie_curator, critic de artă timișoara, alexandru antik artist media cluj, cătălin berescu_ grupul virtualia bucurești, olimpiu bandalac_artist media bucurești, cosmin năsui_artist media bucurești, mihai țărmure_artist media, felix drăgan_artist media iași, ștefan dragoș_artist media cluj, alexandru patatics_ artist media timișoara, mirela dăuceanu_artist vizual, consilier la ministerul culturii, neil coltofeanu_artist media, sandor bartha_artist media budapesta, călin dan_artist media amsterdam, dragoș bucurenci_web service manager, raluca olga dumitru_jurnalist radio și desigur toți membrii kinema ikon, intelectuali și jurnaliști arădeni. Așadar, digital art, computer art, multimedia installation, virtual art și internet art constituie câteva din sintagmele consacrate de practica și teoria sistemului digital în relația acestuia cu creația artistică și de aici tema simpozionului: „este sau nu este sistemul digital (și) un nou mijloc de creație artistică?” În fine, a avut loc expunerea lucrării digitale de grup cu titlul „alteridem.exe”, constituită din opt lucrări individuale asupra cărora voi reveni ulterior (titluri, autori, conținut), integrarea acestora într-o operă digitală unitară, fiind realizată de catre călin man_interface design html, alin gherman_ soft plus contribuția celor opt de a descrie inedit raportul dintre alteritate și identitate, concepte cuprinse în titlul lucrării.

121

În completarea acestei note speciale menționez cazul complicat, complex și zanzibar al artistului vizual Călin Man alias calin man aka reVoltaire care deseori a excedat(!) produsele grupului kinema ikon îndeosebi prin lucrări de genul net.art cu care a participat, stând pe scaunul rotativ de la atelier, la numeroase expoziții internaționale cu lucrările personale ale căror titluri leam menționat și le voi menționa în continuare în acest skepsis numit „tablou sinoptic kinema ikon”. Acum, subliniez faptul că lui calin man i s-a acordat în anul 2002 un extrem de prestigios premiu numit „The Java Artist of the Year”... În cotidianul Agenda zilei din 12 februarie 2002 jurnalistul cultural Mihaela Cerna a scris un articol cu titlu șugubăț, „Păi, because, d-aia Intermedia rămâne avangarda artei digitale românești”, fiind vorba despre lectura entuziastă a penultimului număr (16) a revistei din care emana o stare de oboseală, totuși, pe care jurnalista a simțit-o intuitiv. În anul 2002 a apărut „Dicționar de artă modernă și contemporană”, volum consistent și de ținută academică realizat de cercetătorul de istorie a artei Constantin Prut care ne-a onorat cu inserarea la litera „K” a „grupului/atelierului de film experimental și arte mediatice” pe numele său Kinema Ikon (p.263).

Notă: Revista INTERMEDIA 17/2002 a fost ultimul număr în format aproximativ A4 (21/29) și editat multilingv iar întrerupera editării revistei Intermedia va dura 4 (patru) ani! Motivul principal al acestei „întreruperi” decurge din organizarea a două evenimente/expoziții extrem de importante pentru atelier: 1_Participarea kinema ikon la Bienala de artă de la Venezia în anul 2003, 2_Expoziția retrospect kinema ikon de la MNAC în toamna anului 2005. În ambele situații a fost necesar să pregătim și să edităm câte un Catalog pentru fiecare din cele două expoziții, nemaiexistând timp pentru intermedii...

INTERMEDIA 17/2002 apărută în decembrie în formatul multilingv este de fapt un Catalog dedicat aproape exclusiv „Simpozionului național de artă digitală” de la muzeul arădean de artă în zilele de 15-16 noiembrie 2002 (vezi nota de mai sus), având la vedere pe copertă titlul tematic „alteridem.exe” iar editorialul recunoaște verde’n față că este un catalog nu o biată revistă... Studiul introductiv are un titlu lung: alteridem.exe_digital art in progress/installation, cd.rom, net.art by kinema ikon de George Sabau text despre care pot spune că l-am pritocit cu obstinație din dorința de a fi citibil, efort care mi-a prins bine când a trebuit să produc versiunea engleză pentru catalogul venețian al bienalei din 2003. Apoi urmează script-urile celor opt lucrări individuale scrise/ editate de autori: Safarikon.the setup de Peter Hügel, >Walter Ego/ in full swing by calin man, >Prediction +- 1 by Caius Grozav, >peripatetic sitting on by mitzi 122

kapture, >Globus Globber by Judit Angel, >R.G.B. by Ioan Ciorba, >interactivity by Romulus Bucur, >melting pot a porter by G. Sabau. Urmează două pagini cu fotografii de la lucrările simpozionului și apoi zece studii semnate de către participanii invitați: Felix Drăgan, Cosmin Năsui/Mihai Țărmure, Raluca Velisar, Adela Văetiși/Cătălin Berescu, Neil Coltofeanu, Ileana Pintilie, Călin Dan, Attila Tordai-S, Alexandru Antik/Dorin Ștefan, Alexandru Patatics interviu de Alina Șerban, Irina Cios și Judit Angel, plus primul model de time line despre kinema ikon din 1993 până în 2003 și încântătoarele iconuri/imagini/ilustrații grafice, etc. Menționez faptul că Radio România Cultural a transmis la 27 noiembrie 2002 în cadrul emisiunii Starea Culturii o înregistrare consistentă și competentă a interviurilor luate de jurnalistul radio Raluca Olga Dumitru unor participanți la Simpozionul de artă digitală organizat de kinema ikon la Muzeul de Artă din Arad, interviuri reluate parțial în revista Arhitext_design. Și o mențiune specială: pe ultima pagină a ultimei revistei intermedia, calin man publică primul timeline cu eventuri kinema ikon între 1993 (Ex Oriente Lux) și 2002 (Simpozion cu alteridem.exe).

Revista Arhitext_design 12 /2002, reluând interviurile înregistrate de jurnalistul radio Raluca Olga Dumitru, a publicat articolul intitulat generic „Despre Kinema Ikon și arta digitală” cu mențiunea, „Text de Adela Văetiși. Interviuri de Raluca Olga Dumitru” în care Adela Văetiși a scris o succintă introducere despre derularea simpozionului iar la întrebările jurnalistei au răspuns: Peter Hügel, arheolog, director și co-autor, Călin Dan, critic de artă și artist vizual rezident în Amsterdam, Gheorghe Săbău, teoretician multimedia, și Cătălin Berescu, arhitect și component al grupării virtualia, iar ceilalți intervievați au rămas doar pe undele radiofonice.... În revista clujeană, Balkon 13/2002, criticul de artă Adela Văetiși a publicat textul intitulat în stil kinemaikonist „O vizită în Aradul lui Esoth Eric, Walter Ego și pisica Furace” iar ca subtitlu este reiterat titlul simpozionului, „Este sau nu este sistemul digital (și) un nou mijloc de creație?”. Interpretarea teoretică a Adelei Văetiși asupra dezbaterilor, vizionărilor și comentariilor din timpul simpozionului pe o pagină a revistei a fost, așa cum ne-am obișnuit, impecabilă în sensul hard că „a înțeles dintr-una” cum funcționează creația cu mijloace digitale, obținând obiecte estetice i-materiale cu care putem apoi să construim aproape orice, chestiune în care reVoltaire este cel puțin genial și iarăși dau în analogic, strigând șoptit, Stavropoleos , o Stavropoleos... În cotidianul arădean de limbă maghiară, Jelen din 18 noiembrie 2002, jurnalistul cultural Péter Puskel a publicat o analiză consistentă a lucrărilor Simpozionului de artă digitală de la Muzeul de Artă din Arad din aceeași lună.

123

Galeria SPACE - CIAC București vă invită marți 1 aprilie 2003 orele 18 la vernisajul lui Călin Man (Arad) în prezența artistului cu lucrare e-story /istorii. În pagina culturală a publicației Cotidianul din 1 mai 2003 jurnalistul cultural Marius Ștefănescu a scris articolul „Subiectivitate și autocontrol în era tehnologiei”, analizând aplicat și competent ultimul număr al revistei Intermedia (17/’02) cel dedicat Simpozionului de artă digitală de la Arad.

Notă: Nu au fost alte reacții de presă la lucrările simpozionului deoarece au existat alte tipuri de „reacții” la demersurile care propuneau statutul de artă prin mijlocirea noilor tehnologii de creație și comunicare. Oricum, o bună parte dintre participanții la simpozionul dedicat artei digitale făceau parte direct sau indirect din tânărul staff selectat de către Mihai Oroveanu pentru Muzeul Național de Artă Contemporană din București, staff căre a „copt” ideea de a selecta o lucrare exclusiv digitală (!) de la kinema ikon, pentru expoziția românească de la bienala venețiană din anul 2003 și așa se face că în prima lună anului am fost anunțați să ne pregătim pentru evenimentul cu pricina care va avea loc în luna iunie, cu prioritate lucrările propriu-zise și catalogul.

Mai notez că până la deschiderea oficială a bienalei venețiene din iunie a mai fost organizată o expoziție de artă multimedia la Kalinderu Media Lab în luna februarie 2003 motivată de achizițiile recente de artă contemporană.

De aici încolo - prima jumătate a anului 2003 - cel mai bine știe ce s-a întâmplat curatorul calin man care cu mica lui echipă a pregătit cu profesionalism lucrarea grupului precum și cele două de autor. Dar și pe cei care l-au sprijinit la buna organizare și funcționare a evenimentului venețian, precum Raluca, Adela, Ruxandra, Mihnea, Ștefan și doamna care și-a rupt piciorul în exercițiul funcțiunii... Și mai putem afla de la ei ce s-a întâmplat în a doua partea anului 2003 până la închiderea bienalei prin luna noiembrie când nu mai e atât de frumos la Veneția, interesându-mă în mod special povestea mirobolantă a performance-ului realizat de un mic grup de artiste asiatice în spațiul pavilionului românesc printre dispozitivele digitale kinema ikon & calin man, adică un soi de „artă totală” <en arièrre la lettre>, că tot sunt eu obsedat până în pânzele albe de <modelul eclectic>...

Totuși au existat câteva comentarii de presă atât în prima jumătate a anului 2003 cât și în a doua jumătate a anului, rezultând din toate materialele (off & on line) adunate de calin man într-un „dosar de presă” care poate fi consultat.

Apoi, mai există un volum de referință produs de către criticul și istoricul de artă Daria Ghiu cu titlul „În acest pavilion se vede artă” cu subtitlul concludent, „România la Bienala de Artă de la Veneția (1907 - 2015)”, un studiu complet 124

și complex asupra unui subiect greu și delicat în același timp, pe care tânăra cercetătoare l-a dezvoltat cu acribie profesională și cu un indiscutabil talent.

Volum apărut la Idea-Print din Cluj în 2015, în care autoarea comentează exact și impecabil conținutul și structura de funcționare a expoziției din pavilionul românesc în capitolul intitulat „Net art românesc într-o bienală dominată de pictură”. Este vorba despre expoziția exclusiv digitală compusă din două lucrări de calin man: Esoth Eric și net.art_kit și o lucrare kinema ikon cu titluL alteridem.exe, constituind împreună expoziția-instaluție alteridem.exe_2 la bienala venețiană de artă # 50 din 2003. În nou apăruta revistă botezată concluziv „deci” în 2003, dedicată preponderent unor subiecte din domeniul experimentului artistic contemporan, la rubrica numită mersul trendurilor / Medium 2 - „Mașinism”, criticul de artă Alina Șerban face următoarea considerație: „Spiritul computerizat, devenit o marcă caracteristică, se regăsește și în zona artistică românească. Grupuri precum Kinema Ikon funcționează ca ateliere multimedia axându-se (vezi ultimul seminar ținut la Arad) pe o zonă hypermedia de factură experimentală, vizând exclusiv sistemul digital redactat într-un spirit ironic, ludic, căutând în primul rând în contextul virtualității net-lui, asociații de forme și sunete”; excelente considerați y compris opinia că „hibridizarea și decontextualizarea imaginii constituie cele două consecințe imediate ale teoriei cyber”. Așadar opțiunea asumată de kinema ikon pentru <modelul eclectic> face ca hibridizarea imaginilor decontextualizate să constituie una din căile principale de a construi noi formate estetice analogice, digitale sau preferabil analogico-digitale pentru a obține un eclectism integral și bine temperat. În numărul următor (februarie) al revistei „deci” 5/2003 la rubrica arta virtuală a apărut un articol semnat de artistul media și criticul de artă Cosmin Năsui cu titlul „Net.art_kit” despre calin man de la kinema ikon. Jurnalistul face o analiză detailată, competentă și pertinentă a formelor de expresie specifice constructelor digitale inclusiv despre net.art dar reușeste și să „povestească” conținutul narativ al acțiunilor făcute de personajele imaginare ale lui calin man, ceea ce musai să recunosc este un act de decriptare infernal... În cotidianul Observator din Arad la 14 aprilie 2003 jurnalista Carmen Neamțu anunță cititorii că „Arădenii vor reprezenta România la Bienala de Artă Contemporană de la Veneția” iar a doua zi aceeași jurnalistă dezvoltă informația de mai sus cu o scurtă dar exactă istorie a grupului Kinema Ikon din 1970 până azi, continuând cu un titlu care m-a încântat la vremea respectivă, scriind că „Simpozionul național de artă digitală din noiembrie 2002 a fost evenimentul care a propulsat gruparea Kinema Ikon înspre Bienala de Artă de 125

la Veneția din acest an”, constatare corectă și pertinentă.

Vernisajul expoziției produsă de kinema ikon/calin man la pavilionul românesc din cadrul celei de a 50-a Esposizione Internazionale d’Arte s-a întâmplat în ziua de vineri 13 iunie 2003 la orele 13 în prezența oficialităților bienalei, a juriului de specialiști, a jurnaliștilor culturali, critici, teoreticeni și istorici de artă, curatori și galeriști din lumea largă, împreună, desigur, cu o subțire prezență oficială românească dar consistentă în ceea ce privește criticii de artă români, precum Ruxandra Balaci, Raluca Velisar, Adela Văetiși, Ștefan Tiron, Mihnea Mircan. Apoi prezența la expoziție a dnei Christine van Assche, a dlui JeanMichel Bouhours (ambii cercetători la Centrul Pompidou), a criticului de artă și curatorului Ami Barak, iar din țară am remarcat prezențe criticilor de artă Magda Cârneci și Irina Cios plus desigur, participarea membrilor atelierului Kinema Ikon de la Museum Arad: Călin Man (curator, autor), Alin Gherman (programator), Judit Angel, Sandor Bartha, Peter Hügel, Roxana Chercheș, Romulus Bucur și Gheorghe Săbău - o parte dintre autorii lucrărilor individuale.

Trebuie amintit că Biennale di Venezia din 2003 avea o temă: „Dreams and Conflicts” și o subtemă: The Dictatorship of the Viewer, propuse de către Francesco Bonami directorul bienalei, expoziție care a fost deschisă publicului timp de cinci luni (până la 2 noiembrie 2003), având câteva sute de mii de vizitatori... Există un catalog mare al întregi bienale cu toate locațiile deja clasice Arsenale (expoziție unitară), Giardini (pavilioanele naționale, incluzând pavilionul românesc) dar și Interludes, Links, Extra și Museo Correr.

Catalogul expoziției din 2003 de la pavilionul românesc a fost realizat de calin man și alți membrii kinema ikon, fiind editat de către MNAC. Structura de funcționare a expoziției din pavilion a fost aceea a unei instalații hypermedia cu titlul alteridem.exe_2 constituită din trei module: 1_ Esoth Eric de calin man, 2_ alteridem.exe de kinema ikon, 3_ net.art_kit de calin man. Practic, conținutul catalogului este structurat ca un script al lucrărilor din expoziție, predominând exemplificările iconice însoțite de scurte descrieri textuale și separat la sfârșitul volumului sunt editate trei eseuri semnate de către Adela Văetiși, Raluca Velisar și George Sabau, reflectând opinii teoretice personale asupra semnificației lucrărilor. De să revenim la reflectările din presa culturală de după deschiderea bienalei.

Observator cultural a publicat în numărul 170/2003 lista pe secțiuni a premiilor ASPRO pe anul editorial 2002 decernate în cadrul Târgului Bookarest. Premiul pentru Experiment a fost decis de un juriu format din scriitorii Gheorghe Iova (președinte), Gheorghe Crăciun, Gheorghe Ene, Alexandru Mușina și Caius Dobrescu, juriu care a acordat premiul Experiment revistei Intermedia editată 126

de Kinema Ikon și Museum Arad așa cum rezultă și din Diploma semnată de Ioan Bogdan Lefter.

Revista Observator cultural din iunie 2003 a publicat mai multe articole pe spațiul a patru pagini, (incluzând și 12 ilustrații din lucrări) despre participarea kinema ikon/calin man la Bienala de Artă de la Veneția din 2003 în locația pavilionului românesc sau mai exact trei texte scrise de Călin Man (artist și curator), Adela Văetiși (critic de artă și curator adjunct) și de subsemnatul. Paginile încep cu o notă explicativă a redacției și cu un comunicat de presă semnat kinema ikon/ museum arad. Textul meu îi avea ca țintă pe toți cititorii revistei și se intitula „De la Arad la Veneția de Jos. Kinema Ikon în gondola digitală”, adică era o introducere scurtă, clară și coerentă să înțeleagă tăt natul. Apoi urmează (în ordinea dificultății de decriptare) excelentul studiu semnat de criticul de artă Adela Văetiși intitulat „Dictatura hypermedia. Cum l-a creat Călin Man pe Esoth Eric și cum îl vede spectatorul”, text înțeles de către toți cititorii bine temperați, având și o trimitere ironică la Francesco Bonami, cel care a propus în titulatura bienalei sintagma destul de hard „dictatura spectatorului”, studiul având patru părți care interferează suficent de mult ca să debordeze în final spre opinia/ opțiunea autoarei(și) pentru dictatura (mai soft, totuși ) sistemului hypermedia pe care o propune calin man în special și kinema ikon în general. De (re)citit integral, fiind una din analizele cele mai pertinente asupra creației digitale la entitățile cu pricina. În fine, cel de al treilea text a fost scris de către Călin Man doar „pour les connaisseurs” de unde și titlul foarte simplu „Quantxt” din care, ca să scap ușor, voi cita scurta explicație introductivă: „Proiectul Esoth Eric este construit pe scheletul unei ecuații care are ca rezultat 1, 0 sau -1. Aplicată vieții și operei unui personaj imaginar al arhivei reVoltaire, oricărui alt autor, arhivei reVoltaire însăși, ecuația dezvoltă și revelează o nouă operă, rezolvarea ecuației desfășurându-se liniar sau aleator”... Recitind după 15 ani cele două texte în ordinea quantxt de man - dictatura hypermedia de vaetisi constat că de fapt primul text este tradus impecabil din limba tlaxcala în limba română, „păstrând spiritul autorului”, ca să folosec un truism üzul iar „traducerea” mea spune că imaginarul reVoltairian (x=-1) a produs un tip de lucrare hypermedia (x=0) cu ajutorul unor obiecte digitale numite krestanatzi (x=1) ceea ce constitue o interpretare simplistă care este așa cum este... (iunie/2003 ).

Notă: Să trecem puțin la chestiuni ușor penibile. Observatorul cultural din 7 iulie 2003 ne anunță „de ici de colo” că în ziarul „Ziua” din zilele de 20 și 24 iunie au fost publicate două articole: „Moartea la Veneția și Bienala”, respectiv „Arta învârtelii la Veneția” ambele cu specficația „corespondență din Franța de la Gina Dinu” iar cronicarul observatorului comentează sintetic 127

ambele materiale. Așadar doamna Gina din Paris „neagă disprețuitor artele contemporane/experimentale de pe poziții tradiționaliste și naționaliste, lansându-se în diatribe absolut aiuritoare”; între aceste propziții calpe am rămas în memorie cu următoare aserțiune „Eroul Esoth Eric al artistului Călin Man, în plimbările sale cu metroul parizian, are o predilecție fără nici o legătură cu plaiurile mioritice, preferând Parisul”... Oricum, ceva atât de esențial pentru descrierea profilului mental al doamnei Gina nu am mai găsit, motiv pentru care am fost obligat moralmente să răspund, ce-i drept polemic, în următorul număr al Observatorului.

Răspunsul meu din revista Observator cultural în iulie 177/ 2003 este pe o pagină cu patru coloane: „Bienala de Artă de la Veneția: între succes și denigrare” al cărui rezumat i-ar diminua impactul orignal pe care l-am încheit cu un P.S. din care rezultă că „din pricina posturii mele de teoretician multimedia am un sentiment de jenă scriind acest gen de text polemic, dar deontologic a fost necesar”.

Observatorul cultural din ultima săptămână a lunii iulie 179/ 2003 a oferit cititorilor săi un set de patru pagini sub genericul „Bienala de la Veneția, ediția 50”, prezentând prefața lui Francesco Bonami la catalogul acestei ediții și un eseu al criticului și istoricului de artă Magda Cârneci de la Pavilionul Israelului cu titlul Against Order? Against Disorder” care i-a impresionat puternic pe toți vizitatori.

Apoi, numărul cuprinde patru ilustrații din interiorul pavilionului românesc și drept bonus pentru polemica cu pricina am reintrat în postura teoretică, scriind un eseu despre „Arta alternativă și creația digitală”. Un fel de note venețiene postbienale despre structura de funcționare a evenimentului în general - Arsenale, Giardini cu cele 31 de pavilioane naționale și alte 30 în Comune di Venezia plus imensele tuburi care făceau legături între cele trei locații numite Links și ceea ce m-a interesat în mod deosebit și s-a numit Extra 50, cuprinzând 19 programe speciale ale artelor spectacolului și multe altele. Despre expozițiile pe care le-am vizitat de mai multe ori și îndelungat, notez: Expoziția colectivă de la pavilionul italian cu titlul „Delay and Revolution” curatoriat de Francesco Bonami și Daniel Birnbaum, apoi „Utopia Station”, curatori Nesbit/ Obrist/ Tiravanija, expoziția de la pavilionul Luxembourg cu lucrarea fabuloasă a taivanezei Su-Mei Tse, aproape totul la Extra 50 și incitanta/derutanta International Exhibition of Modern Art în pavilionul Serbia and Montenegro. Apoi, am etapizat subiectiv participarea românească cu insistență pe cele contemporane din 1997, 1999 și 2001 și spre final despre expoziția kinema ikon/calin man. În pagina cultură a cotidianului România Liberă din 14 iulie 2003 jurnalistul Dan Stanca scrie sub titlul „România intră în rândul lumii prin arta contempotrană”, 128

pornind de la un interviu cu Ruxandra Balaci, motivând titlul articolului prin însăși participarea kinema ikon la o bienală de asemenea anvergură și bucurându-se de un real succes. Apoi, jurnalistul își manifestă supărarea față de ceea ce el numește „dictatura mârlanului... a băștinașilor opaci pentru care expoziția a fost o curată aiureală și o manifestare snoabă care nu are nici o legătură cu marea și adevărata artă românească”. În cotidianul „Adevărul” de Arad din 18 septembrie 2003, jurnalista culturală Cătălina Latu notează în titlu și subtitlu esențialul: Grupul Kinema Ikon a reprezentat România la Bienala de Artă de la Veneția, adăugând că „La Arad se face artă digitală celebră deja în lume”, completând că „Atelierul multimedia de pe lângă Museum Arad și-a câștigat o faimă internațională prin producerea și promovarea acestui nou tip de de artă numită hypermedia” iar la Bienala de Artă de la Veneția a fost la acest jubileu o afluență de public și specialiști senzațională apreciată de sondajele bienalei ca fiind de 7000 de vizitatori în fiecare zi (!), din iunie până în octombrie.

Există o revistă de circulație internațională care apare în limbile engeză și germană (pentru Europa Centrală) care se numește praesens, iar numărul 1/2003 analizează, între altele, Bienala de Artă de la Veneția din 2003, motiv pentru care mi s-a cerut un text de prezentare a expoziției kinema ikon & calin man, având titlul alteridem.exe_ 2 de la pavilionul românesc al bienalei iar singura soluție rapidă, cum doreau editorii publicației, era să le trimit editorialul din Catalogul ki pentru Veneția. În aceeași revistă praesens dar în numărul următor (2/2003) este vorba de aceeași participare, respectiv calin man&kinema ikon la bienala venețiană cu instalația modulară alteridem.exe_ 2 doar că de această dată avem de-a face cu un interviu luat de către criticul de artă Judit Angel autorului și curatorului calin man, oarecum în avanpremieră după cum deduc din întrebarea finală a Juditei „ce aștepți de la această participare și ce ai aprecia mai mult?” la care călin răspunde în stil reVoltairian, inserând conceptul proustian de madeleine pentru a putea ataca „pe după cireș” conceptul bonamian al „dictaturii spectatorului” cu toate că el (man) se gândește cu nostalgie la dictatura curatorului... În CARTE D’ARTE, criticul de artă, curatorul și universitarul Ileana Pintilie a scris în ialiană un articol intitulat „Biennale di Venezia: Visioni sull’altra Europa” în care intreprinde o analiză de ansamblu a bienalei venețiene din anul 2003.

Spre final, bine sintetizat, analizează proiectul expozițional de la pavilionul românesc cu instalația digitală constituită dintr-un modul complex de grup și două module ale autorului calin man intitulate Esoth Eric și net.art _kit, autoarea 129

insistând pe contribuția curatorială a întregului construct. În anul 2003 apare volumul intitulat „Experimentul în arta românească după 1960” al cercetătoarei Alexandra Titu, între altele curatorea marii expoziții retrospective dedicate experimentului artistic românesc din 1996 de la sălile etaj 3/4 a TNB. Desigur, este ușor de constat că este vorba de o tentativă singulară în peisajul istoriei-teoriei-criticii de artă autohtone cu insistență spre cercetarea teoretică a dimensiunii experimentale a artei românești. Toate segmentele sunt consistente dar m-am oprit mai mult asupra capitolului 5 intitulat „Integrarea noilor tehnologii... intermedierea noului instrumentar...” din care preiau două fragmente care ne privesc: „În 1970, la Arad, ia ființă grupul kinema Ikon dedicat filmului exprimental, care reunește artiști plastici, poeți, muziceni și tehniceni ai imaginii... Kinema Ikon este un grup cu conștiința exactă a posibilităților acestui medium tranzitoriu... în peliculele sale semnate de autori individuali, prin calitățile tehnice superioare experimentele artiștilor care exersează aparatul de filmat, prin acuratețea tehnică, prin utilizarea unui context sonor original și îndeosebi prin marea diversitate a abordărilor... reușește o alternativă polemică sau de convergență totală față de universul genurilor tradiționale”(p.132).

Apoi, „Perspectiva documentară și autobiografică, furnizează și materialul primelor experimente de artă electroncă din anii ’90 ale grupării Kinema Ikon.

Creațiile ulterioare se contaminează prin distanțarea parodică făță de miturile fondatoare ale etnocentrismului cultivat atât de dogmatic în anii anteriori (vezi Cavalerul din Carpați, 1994). Ei revin la caracterul experimental cu proiectele pentru Bienala de la Veneția din 2003 - unul al întregului grup, celălalt al lui Călin Man - în care propun discursuri paralele realiste, ficționale și abstracte ce pot fi selectate, juxtapuse sau suprapuse opțional, menționând că grupul redactează și revista de specialitate, Intermedia” (Meridiane, 2003, p139).

Revista ARTELIER 8/2003 a avut ca temă principală Proiecte balcanice în spațiul cu același nume. În acest context și cei de la kinema ikon au fost chestionați asupra temei cu pricina și cum tinerii mei colegi nu au organ pentru asemenea subiecte am produs eu în numele lor un text care poate fi citit la pagina 58. În câteva cuvinte am pus în balanță conceptul de balcanic cu cel de kakanic, un fel de Balcania VERSUS Kakania sau Levant VS Mitteleuropa din perspectivă culturală și a creației artistice, plus intervenția ireverențioasă a zburdalnicilor pixeli care sunt pe cât de originali pe atât de apatrizi... Și mai poate fi citit în acest număr la pagina 184 o cronică cu ilustrații despre lucrările simpozionului din 2002 de la Muzeul de Artă cu titlul, „este sau nu este sistemul digital (și) un nou mijloc de creație artistică”?

Notă foarte specială de încheiere a prolificului an post-venețian 2003, cu 130

mențiunea expresă care se referă la mulțimea complicată a lucrărilor digitale create de către calin man prin Arhiva reVoltaire. Dat fiind faptul că nu am reușit să pun în ordine cu claritate și coerență această „mulțime complicată” voi rezolva problema prin metoda <oului gordian sau a nodului columbian>, trimițând cititorul interesat pe site-ul Encyclopédie Nouveaux Média / Centre Georges Pompidou, Paris de unde va afla „bibliografia actualizată” a lucrărilor digitale și net.art de calin man și oricum l-am rugat pe autor să construiască personal un CV complet și corect.

De acum încolo DILEMA va fi „veche” și astfel în februarie 2004 scriitorul și jurnalistul (presa scrisă), dar și jurnalist media, Cezar Paul-Bădescu, analizând programele culturale de la diverse televiziuni (publice/private) iar după ce ajuns la excelentul canal de televiziune TVR. Cultural a scris la rubrica „cultura pe sticlă” cu titlul „Semne bune (anulare?”), făcând analize pertinente la patru programe. Între aceste emisiuni s-a oprit la aceea numită inspirat X / rimental în care „era vorba despre Kinema Ikon, arhiva reVoltaire și revista Intermedia de la Museum Arad... unde, într-un decor multimedial îi vedem și îi auzim pe Călin Man, Romulus Bucur, Peter Hügel și George Săbău, vorbind despre diferențele dintre discursurile analogice și cele digitale în artă, despre interactivitatea specifică noului gen și despre privitorul devenit acum user...” Apreciez la rândul meu că jurnalistul a sesizat corect faptul că „produsul rezultat a fost unul experimental la rândul său” ceea ce am sesizat și noi la kinema ikon încântați peste poate de performanța autorilor care ne-au înregistrat la sediul atelierului (în primăvara anului 2003 înainte de bienala venețiană), „preluând” datele cu inteligență și talent, ceea ce a condus la o lucrare experimentală autonomă, fiind transmisă în februarie 2004. Autorii cu pricina sunt notați în ordinea de pe copia dvd-ului original: Concept editorial: Ioana Alexandru și Adela Văetiși, imaginea/înregistrarea video: Mihai Buzura, regia muzicală: Michaela Roșu, postprocesarea video-digitală: Marius Butnariu, considerându-i pe toți cinci ca membri asociați de onoare ai kinema ikon.

Ziarul Adevărul de Arad din luna iulie 2004 informează cititorii interesați despre „Lansarea proiectului Kinema Ikon” la sala Clio a Muzeului din Arad cu sprijinul Agenției de comunicare Onin.

Cotidianul Agenda zilei din Arad din luna iulie 2004 sub semnătura Mihaelei Cerna comentează consistent aceeași „Lansare a proiectului Kinema Ikon” de la sala „Clio” prin Complexul Muzeal Arad și Agenția Onin. Practic jurnalista scrie pe o jumătate de pagină de text dens o istorie succintă a atelierului Kinema Ikon din 1970 până în zilele noastre ca atelier multimedia la instituția muzeului arădean; totul ca motivație pentru un sprijin public (expoziție, catalog, etc) 131

În Observator cultural din august 2004 pe ultima pagină în trei coloane este dat publicității un text produs la atelier intitulat „Proiect kinema ikon_catalog aniversar” și tot nu înțeleg de ce am făcut atâta tărăboi mediatic pentru un biet catalog cu ocazia unei aniversări nesemnificative (35 de ani...) iar din câte îmi aduc aminte convocarea de la sala Clio a fost un eșec sublim, cu public spre zero... Ce-i drept la două ore după „vernisajul” unui workshop neconsumat din lipsă de interlocutori dar cu catering impecabil datorat Oninilor s-a produs miracolul sosirii celor aproximativ de 40 (patruzeci) de tineri care făceau „muncă voluntară” la construirea locației ce se va numi KF despre care voi scrie în Nota de mai jos, fiind o situație de excepție care va marca consistent starea de lucruri de la kinema ikon.

Volumul „Imaginea video digitală” a fost publicat în anul 2004 de către artistul vizual și teoreticanul Marilena Preda Sânc, constituind una din primele cărți autohtone dedicate creației artistice prin medierea noilor tehnologii - video digital, arta multimedială, instalația video, instalația digitală, instalația de realitate virtuală, internet art și în general arta comunicațională. Desigur, cu numeroase exemple din lumea largă dar și cu trimiteri la unii artiști vizuali români sau grupuri de creație care au reușit să se integreze în noile tendințe. Între acestea, „Atelierul Kinema Ikon cunoscut pentru activitatea sa de cercetare și creație în domeniul experimentului cinematografic... după anul 1990 a devenit un atelier de arte mediatice (video, hypermedia pe suport digital cd.rom) și totodată editor al revistei Intermedia... plus performanțele în zona imageriei digitale, incluzând net.art de către Călin Man”. (Editura Coresi, 2004, p.86 ) Notă: Convocarea la Workshop-ul cu catering de la sala Clio în ziua de 3 iulie 2004 a rămas nu doar un fiasco ci și un mister cu rădăcini patafizice. Dar rămâne cert faptul că după două ore de vid public total și-au făcut apariția intempestivă cei patruzeci de tineri artiști vizuali în devenire în sensul că unii încă erau elevi la Liceul de Artă, alții erau studenți la arte în Timișoara și Cluj iar unii erau chiar absolvenți recenți ai Facultăților de arte vizuale din cele două orașe. Oricum, în seara acelei zile făceau voluntariat în spațiul din Piața Avram Iancu-11 pe care îl pregăteau (zugrăvit, vopsit, refăcut) pentru a deveni o locație de referință a tinerei generații: „Cafe_Club + alternative space for contemporary art” alias KF, totul sub comanda celor doi proaspeți licențiați în grafică pe numele lor adevărat Ioana Eremiaș și Gabriel Cosma, de această dată în postura de manageri și impresari ale unor eventuri de contemp_art. Cei doi le-au propus tinerilor colegi să întrerupă lucrul pentru a merge in corpore la sala „Clio” la workshop-ul kinema ikon, idee întărită și de către Ștefan Tiron, 132

celebrul „traficant de informații”, prezent ca performer la action-painting-ul de la kf. Nu-mi era greu să-i recunosc pe majoritatea dintre ei ca foști elevi ai Liceului de Artă de la cursurile de Estetică, disciplină pe care am predat-o vreme de 40 de ani. Această instituție școlară vocațională a constituit de la bun început (1970) principala sursă/resursă de atragere a viitorilor membri kinema ikon și tot așa până în zilele voastre...

Revenind la relațiile dintre kinema ikon și cafe-club-ul cu pricina - pentru care voi folosi acronimul ki/kf - menționez că există următoarea bibliografie privitoare la aceste relații de colaborare: Catalogul kinema ikon din 2005, revista Secolul 21 din 2006, revista ART-hoc (Chișinău, 33/2006), Intermedia 18/2006, Intermedia 20/2008, Intermedia 22/2010 și în Catalogul Serialului kinema ikon sezonul unu/2013-2014. În toate aceste texte am isistat în mod deosebit pe programele proprii kf-ului acestea însemnând: programe dj/ vj, desene animate, jam session, muzici experimentale, lansări de fanzine, proiecții video, anime manga, expoziții de contemp_art și multe altele la care au participat artiști vizuali din țară și din aceeași tânără generație. În ceea ce privește proiectele comune ki/kf putem vorbi de un parteneriat creativ încă din 2 septembrie 2004 când a avut loc deschiderea oficială a Cafe Club-ului, prin integrarea unor lucrări kinema ikon (filme experimentale, lucrări digitale, publicația atelierului etc) în spectaculoasele proiecte pe care cei de la kf le-au organizat în primele patru luni de activitate. Aflând, spre sfârșitul anului, de propunerea Muzeului Național de Artă Contemporană (MNAC) din București, de realiza o expoziție de artă digitală cu lucrări kinema ikon în spațiul generos al instituției menționate, am propus la rândul nostru tinerilor de la kf să participe la proiectul expozițional conceput de calin man (ki) și raluca velisar (mnac) pentru luna octombrie a anului 2005. Așa se face că vreme de nouă luni am colaborat intens cu exact nouă tineri artiști vizuali de la ceea ce am numit zona kf, care au produs și expus în structura instalației kinema (modulul șapte), cinci lucrări digitale pe suport cd. rom și o lucrare pe suport on-line , a căror descriere o voi face când ajung la analiza structurii de funcționare a dispozitivelor din expoziție, prin memoria unui Catalog incredibil de complet și complex pentru anul 2005. Până acolo doresc să prezint lista celor nouă foarte tineri autori: În proiectul Vertigo, Mihai Sălăjan, Gheorghe Iosif, Ivan Tolan, Mihai Păcurar, Linda Barkasz & Sergiu Sas și în proiectul Connecting kf, Ioana Eremiaș, Gabriel Cosma și Radu Cosma, fiecare din cei nouă cu câte un aka cel puțin haios... În cele nouă luni până la deschiderea expoziției kinema ikon de la MNAC din octombrie 2005 ne-am concentrat pe două ținte esențiale: 1_Realizarea dispozitivelor/modulelor componente a Instalației hypermedia constituite din 133

lucrări de autor, incluzându-le și pe cele produse de cei din zona kf, demers produs și coordonat în principal de către calin man ajutat de Raluca Velisar.

2_ Realizarea unui Catalog, adică așa cum ziceam, complet și complex cu contribuția subsemnatului și impecabil din punct de vedere grafic prin calin man. Așadar, fără evenimente, fără revista Intermedia a cărei apariție am întrerupt-o vreme de trei an, era normal să nu mai fie nici reflectări în presa culturală, astfel că ne-am relaxat prin participări nocturne la ineditele proiecte de contemp_art de la mirobolantul spațiu creativ alintat kf, învățând ce sunt logo-street, stencil grafitti, poptrance, anime manga, psychobilly, skin flix, glitch event și altele ușor ezoterice - pentru mine... Dar la urma-urmei am înțeles că tinerii artiști din noul secol produc sunete și imagini, fiind interesați de actualele tendințe ale graficii, design-ului, ale imaginilor cinetice video și digitale dar și de forme muzical-acustice inedite, combinând într-o veselie fragmente de imagini înregistrate și configurații grafice cu fragmente de zgomote/noisie, voci umane și frânturi muzicale. Un soi de ars combinatoria în care ludicul în libertate reprezintă un mod de a trăi.

Expoziție: kinema ikon - retrospect la Muzeul Național de Artă Contemporană, București, 06 octombrie - 06 decembrie 2005, vernisaj joi 06 octombrie orele 18 la Mediateca MNAC, curatori: Raluca Velisar, Ștefan Tiron.

Expoziția. Aceste date de pe afiș și din invitație sunt completate de conținutul și structura expoziției rezultate din titluri și din denumirea genului astfel: filmexp (într-un spațiu separat), revista Intermedia (așișderea) iar în spațiul demarcat de pereți transparenți sunt puse în spațiu lucrările propriu-zise ale Instalației digitale multimodale (10): randevuul (computer, e-mail, fax, photo, video), ready media (media installation, cd.rom, video tape), the knight from carpatzi (computer, video, cable tv), opera prima (cd.rom), commedia del multimedia (cd.rom), alteridem.exe_2 (hypermedia installation), vertigo (cd.rom) connecting kf (net.work), hymera (net.work), worx (dvd). Deschiderea expoziției a fost făcută de către directorul artistic de la MNAC, criticul de artă Ruxandra Balaci iar în „semicerc” erau Raluca Velisar, Ștefan Tiron, Călin Man și subsemnatul la categoria dynamic oldboy theorist. Multă lume, desigur, și m-am bucurat de prezența foarte numeroasă a celor tineri și foarte tineri, manipulând detașați sofisticatele dispozitive digitale, cam ca la Veneția. Apoi, reîntâlnirile plăcute cu Geta Brătescu, Anca și Mihai Oroveanu, Aurelia Mocanu, Ion Bogdan Lefter, William Totok, Alex. Leo Șerban și cunoștințe noi ieșite din standard precum Constantin Vică, Cristian Neagoe, Cosmin Costinaș, Cosmin Năsui și mulți alții.

Catalogul expoziției din 2005 oferit gratuit invitaților la vernisaj a fost editat de către organizatorul evenimentului-MNAC, având 250 de pagini în format 134

20/20 și tipărit în condiții grafice de înaltă calitate cu foarte multe imagini alb-negru și color, ilustrând preponderent lucrările artistice realizate de către membrii kinema ikon în cei 35 de ani de la înființare. Conținutul textual în limbile română și engleză cuprinde: istoria contextuală a grupului kinema ikon de george sabau iar în partea finală a catalogului mai sunt texte preluate din revista Intermedia semnate de către Judit Angel, Peter Hügel, Caius Grozav, Roxana Cherecheș, Romulus Bucur, Liliana Trandabur, calin man și George Sabau sau Săbău cu diacritice, depinde de limbă... < Revin cu o inserție privitoare la conceptul de context înțeles ca fundal dinamic al istoriei proiectului kinema ikon, inserțiile precedente făcând referire la creatori și grupări atinse de sindromul experimentului în plan național. De această dată planul respectiv este strict local, care va să zică despre climatul cultural - artistic din Arad. Astfel, în jurul anului 2005 în orașul de pe Mureș se întâmplau două desmersuri cultural-creative ieșite din convențiile tradiției artistice arădene cu precizarea respectuosă că aceste „convenții” erau de foarte bună calitate prin modurile clasic și modern în domeniile muzicii, spectacolului de teatru, artelor plastice și literaturii. Așadar, cele două „demersuri” cu pricina au fost, pe de o parte, o întâlnire anuală a grupărilor de teatru independent intitulată sugestiv „Underground” cu spectacole puse în scenă la Teatrul Vechi, în organizarea casei municipale de cultură condus la acea vreme de Ovidiu Balint, plus sugestiile jurnalistei Mihaela Cerna și contribuțiile câtorva actori ai teatrului local. Pe de altă parte și în aceeași perioadă s-a întâmplat fenomenul creativ cunoscut sub genericul „Celebrul Animal”, fixat temporal între librăria „Ca și cum” și întâlnirile literare recente cunoscute ca „Discuția secretă” la cafeneaua literară Joy’s iar și mai recent o secțiune nouă dedicată filmului la cinema Arta. Reprezentanții principali au fost Cătălin Lazurca, Florin Măduța, V. Leac, Sorin Neamțu, Cristina Lazurcă, T.S. Casis, Tibi Adelman. Închei inserția cu o întâmplare contextuală elocventă petrecută într-o zi de la începutul lunii octombrie 2005. Într-un compartiment din trenul rapid de București eram instalați șase membri ki în drum spre vernisajul expoziției retrospectiv- prospective kinema ikon de la MNAC din 6 octombrie orele 18. La câteva minute după „plecarea trenului din gara de Arad” (parafrază lumièriană...) am constatat ușor siderați că în compartimentiul vecin erau instalați șase membri fundamenali și zanzibari ai clubului „Celebrul Animal” invitați de către ASPRO (Asociația Scriitorilor Profesioniști din România) pentru a fi prezentați colegilor din capitală și în egală măsură pentru a se prezenta ei înșiși prin lectura unor texte recente, demers de tip cenaclu coordonat impecabil de către poeta Simona Popescu, eveniment la care am participat 135

cu încântare empatică, după care m-am îndreptat cu taxiul spre vernisajul expoziție kinema ikon de la MNAC... > În Cotidianul din 10 octombrie 2005 jurnalista Ileana Dima recurge la un titlu ca premisă: „Kinema Ikon, experiment vechi, public nou” care conduce cititorul spre un efect extras dintr-un subtitlu ceva mai lung: „Acum 35 de ani, un grup de tineri fondau la Arad cel mai longeviv proiect experimental românesc. La vernisajul expoziției „retrospect” kinema ikon de la MNAC de joi 6 octombrie s-a demonstrat că prăpastia dintre generații nu există, puștimea călcându-se pe picioare pentru a vedea rezultatele proiectului kinema ikon”, constatare la care îmi permit să adaug cele scrise de Ioan T. Morar: „...kinema ikon există și astăzi, având surpriza imensă să văd sute de tineri înghesuindu-se în fața ecranelor și monitoarelor la vernisajul kinema ikon de joia trecută (6 oct)” de la MNAC” (academia cațavencu, 40/2005).

Suplimentul de cultură din Iași (48/2005), în dosarul de artă contemporană prin pana jurnalistulului cultural (atunci) Constantin Vica care a publicat un articol pur și simplu incitant cu titlul așișderea, „Mi-am pus <ikon> la mașină. Și <kinema> în bloc”, pornind de la conținutul și structura expoziției retrospect de la MNAC. Un text rotund, adică spune totul despre kinema ikon iar apoi adaugă două medalioane despre poeții-cineaști Ioan T. Morar și Romulus Bucur după care face un bilanț la care nu ne-am gândit: Sunt prezenți cu lucrări în expoziție 34 de artiști, sunt 11 medii de exprimare - spații expoziționale, cd.rom, instalații, net.work etc, ca în final să recomande tinerilor: „Du-te la expoziția kinema ikon de la mnac și plasează-te în etapa hypermedia și vei putea să-ți instalezi viața ca Safarikon. the setup, apoi poți să te îmbraci/dezbraci cu melting pot à porter, poți să râzi de televiziunea română liberă și poți să îți iei masterul în patafizică; restul se vede în toate celelalte lucrării hypermedia. Ia-ți o zi liberă, că dup-aia oricum îți vei lua un concediu de odihnă...” În Observator cultural 35/2005 pe întreaga pagină a rubrici arte vizuale, artistul și teoreticianul Cosmin Năsui a publicat un adevărat studiu privitor la expoziția de la MNAC intitulat jucăuș „Nostalgia pixelilor de altădată - Kinema Ikon” cu subtitlul explicativ Retrospectivă 1970 - 2005. Întregul text ar trebui citit/citat dar mă voi opri la o opinie care surprinde exact structura de funcționare a expoziției înțeleasă ca instalație unitară: „Adunate laolaltă, lucrările de autor și lucrările de grup fomează o meta-instalație hypermedia, un fel de opera omnia kinema ikon. Modul în care acestea interacționează este un produs nemijlocit al viziunilor și efectelor mentale ce percep realitatea virtuală ca o interfață între cultura umanistă și cea tehnologică sau între subiectul uman și mașină.”

136

TVR-Cultural la emisiunea Cartea săptămânii din 9 noiembrie 2005 este prezentat Catalogul Kinema Ikon (MNAC-2005) de către scriitorul și jurnalistul Ion Bogdan Lefter, probabil unul din cei mai buni cunoscători a biografiei atelierului arădean. Este vorba iarăși despre o sinteză impecabilă într-o cronologie exactă care începe cu titlul: „kinema ikon pe hârtie și cd-uri”, fiind de fapt o sinteză personalizată a catalogului, căci despre el vorbește comentatorul în textul său. „DOSARUL de PRESĂ” a expoziției retrospect kinema ikon de la MNAC în perioada octombrie-decembrie ′05 a fost întocmit de către calin man și conține copii scanate după programele unor site-uri culturale și bloguri care au notificat cu acuratețe „comunicatele de presă” pe care noi le-am pus la dispoziție în formatele de pe Internet. În absența unor comentarii cât de cât, noi le mulțumim dar nu există nici un skepsis să le consemnăm. Desigur, există și excepții...

Notă: Din motive de patriotism local am organizat la Muzeul de Artă din Arad în data de sâmbătă 26 noiembrie, o expoziție-clonă a celei numite retrospect kinema ikon de la MNAC. Acest demers de tip reenactement a durat două zile, participând peste 100 de spectatori inclusiv membrii kinema ikon din generația anterioară și în general persoane care nu au avut posibilitatea de a merge în capitală pentru a vedea expoziția de la MNAC. În timpul vernisajului de la Arad a fost prezent și realizatorul Vasile Bogdan cu o echipă de la TVRTimișoara, producând cu acest prilej un reportaj despre eveniment, care a fost prezentat ulterior pe postul timișorean la emisiunea universul culturii realizat de redactorul Tania Țunaș. De asemenea în presa scrisă locală au apărut comentarii consistente în două cotidiene: Observator din 29 noiembrie 2005 sub semnătura Mihaelei Cerna precum și în cotidianul de limbă maghiară Nyugati Jelen la aceeași dată cu semnătura Kiss Károl.

Apoi mai notez că înainte de amiază în aceeași sâmbătă, 26 noiembrie 2005, jurnalistul cultural Cătălina Latu mi-a luat un interviu la o ceașcă de cafea în interiorul unei cafenele literare de notoriete națională botezată Joy’s de către binomul Lazurca-Adelman. Interviul cu pricina, apărut pe o pagină din cotidianul Adevărul, având titlul extras din text, „Sufăr de avangardită”, constituind un document arhivistic util pentru toți cei interesați de istoria proiectului kinema ikon. Închei acest an al mnac-ului cu menționarea faptului că criticul de film și de artă Alex Leo Șerban a realizat un reportaj video bazat pe interviuri luate următoarelor cinci personalități culturale: Ruxandra Balaci, Raluca Velisar, Mircea 137

Mihăieș, Cristian Neagoe și Constantin Vica, interviuri referitoare la povestea grupării kinema ikon și expoziția de la MNAC. Reportajul a fost prezentat de către canalul cultural la emisiunea Fotograme realizată de jurnalistul Alex Leo Șerban, fiind reluată de două ori.

Notă: Anul 2006 a fost mai sărac în evenimente publice kinema ikon (cum de altfel vor fi toți anii până spre 2010 !?). Și totuși, 2006 a fost primul an de parteneriat cu tinerii noștri colegi din zona kf care din păcate au redus substanțial programele proprii (expoziții, concerte și alte evenimente), dând impresia că entuziasmul începutului s-a mai estompat. În acest context am provocat mai multe întâlniri, fie la atelier fie la kf, care s-au lăsat cu discuții animate și cu un fel de negocieri referitoare la proiectele comune în anii următori. Mai mult obosiți decât entuziaști am convenit să „transferăm” revista Intermedia tinerilor noștri parteneri, care a și apărut într-un nou format (20/20), respectiv numerele 18 - 19 - 20 din 2006, toate sub genericul freestyle, ca să nu mai avem discuții contradictorii... Important a fost faptul că fiecare din cele trei ediții ale revistei Intermedia a fost dublată de câte o expoziție de contemp_art la galeria Clio a muzeului arădean de artă dar și pe pereții alb-foncé de la kf. Au participat artiști vizuali din țară, aparținând aceleași generații, așa cum reiese din cele trei afișe ale expozițiilor care au anunțat și alte evenimente însoțitoare precum workshop-uri și lansări de fanzine.

INTERMEDIA magazine of kinema ikon 18/2006, primul din cele trei numere apărute sub genericul, freestyle. Principala ruptură de „paradigmă” sau dacă doriți „tăietură” stilistică față de vechea serie de a revistei Intermedia de 17 numere (1994-2002) constă în excedarea ilustrației vizuale (90%) asupra textului scris (10%), ceea ce a condus la absența aproape totală a comentariilor din presa culturală. Situație ce mi se pare acceptabilă din partea analiștilor care sunt ei însăși operatori ai cuvântului dar nu-i înțeleg pe tinerii critici de artă deoarece câteva simple răsfoiri cinetice cu ajutorul degetului mare crează efectul de imersiune în cronotopul unei... expoziții iconico-textuale inedite și fascinante. Vom mai experimenta și în următoarele numere ale intermediei relevanța și revelația unui asemenea procedeu susținut teoretic de ideea redată sintetic prin propoziția: <formatul artei numit expoziție într-un spațiu dedicat poate fi produsă și ca variațiune în formatul unei publicații - album sau revistă - concepută în acest scop > sau mai simplu spus <revista ca expoziție>.

Din cei 25 de participanți la acest experiment majoritatea au fost tineri și foarte tineri artiști vizuali iar textele „scrise” au fost de fapt lucrări scripto-iconice cu excepția eseului produs de subsemnatul pe post de editorial explicativ, ceea ce voi face și în următarele două numere din mini seria freestyle iar cel de față 138

se numește Mixtum Compositum și încearcă să circumscrie un profil creativestetic al generației recent apărute. În cotidianul Adevărul din 18 noiembrie 2006 într-o poză a subsemnatului, ținând cu mâna ridicată numărul 18 al revistei comentate mai sus sub care stă scris ca într-o telegramă a agenției de știri Havas: „Arad (C.L.) Longevivul grup Kinema Ikon și-a unit forțele cu foarte tânăra generație de creatori în zona artei vizuale, adică cu cei din jurul locației KF. Așa s-a născut expoziția de la sala CLIO din aceste zile și așa s-a născut actualul număr al revistei Intermedia sub genericul Freestyle. Pe lângă expoziție și revistă au loc și workshop-uri la KF unde creatori și teoreticeni vorbesc despre felul în care înțeleg ei arta contemporană”. (C.L.= Cătălina Latu) În revista de cultură ARCA din Arad (no. /2006) a fost publicat un text despre kinema ikon intitulat „Nostalgia pixelilor de altădată....” scris uimitor de bine de către o domnișoară cu numele de Simona Dragne despre care nu știu absolut nimic iar când tastez numele pe Google se lasă cu dezastru adică obțin totul despre Simona (Halep) și despre Dragnea (Liviu) și nimic despre Dragne...o să-l întreb pe poetul și redactorul revistei Arca, Vasile Dan. Așadar, la recitirea articolului am descoperit un text profi scris îngrijit/coerent și constat că are ceva din „stilistica” kinema ikon, ceea ce e mi se pare admirabil și o declar membru asociat kinema ikon. De fapt domnișoara Simona D. face nici mai mult nici mai puțin decât o fabuloasă „cronică de întâmâpinare” a Catalogului expoziției Retrospect kinema ikon din toamna anului 2005 de la Muzeul Național de Artă Contemporană din București. Despre cronici de expoziții auzim/citim mereu dar o cronică la catalogul unei expoziții mi se pare ceva imposibil și iată că totuși se poate și încă de ce calitate... În revista de sinteză Secolul 21 # 1-6/2006, având un „dosar” cu tema „Cultură și mass-media” în contextul căruia editorii au acceptat o ruptură în structura tematică prin reprezentarea pe zece pagini a unor lucrări digitale de calin man cu explicații textuale în subsolul paginii iar titlul este concludent: „</dig%it> adică, „printed version >based on recent script & true (web site) story”. În același stil clar și coerent specific lucrărilor iconico-textuale de la kinema ikon este și eseul subsemnatului intitulat „Culturile alternative și hibridul TVnet” după a cărui re-lectură constat că aspectul predictiv al textului este în curs de confirmare... În revista Observator cultural 88/2006 la rubrica Imagini Virtuale, tânăra universitară Lucia Simona Dinescu, colaboratoare a Centrului de Excelență în Studiul Imaginii la Univesitatatea din București, a scris un eseu bine 139

documentat și pertinent intitulat cu empatie intelectuală „Kinema Ikon forever” în care notează: „Despre Kinema Ikon se poate scrie fără un motiv anume și fără pretextul unei expoziții recente sau aflate în desfășurare. Cel mai longeviv grup de artiști din România și-a câștigat, pe bună dreptate, acest merit, atât prin durată cât mai ales prin experimentalismul continuu, prin calitatea lucrărilor și prin valoarea individualităților”. Ajungând cu eseul la etapa digitalvirtuală, autoarea notează în încheiere că „Rolul artiștilor este de a crea baza conceptuală și contextuală a lucrării în structuri modulare și interactive.

Metodele de tratare a operei - metamorfoza, modularea cromatică, morfismul, încrustarea și aglutinarea - sînt aplicate unui suport medial care asamblează imagini, mișcări, sunete și cuvinte. Rezultatul este o structură artistică digitală de tip rizomatic, nonliniar și permutațional.” Închei acest an cu revista Observator cultural (89/2006) în care aceeași cercetătoare Lucia Simona Dinescu „recidivează”, publicând oarecum în continuarea numărului precedent, un articol intitulat cu claritate empatică „Călin Man, file de poveste electronică”... Autoarea sintetizează exemplar demersul creativ al principalului autor de lucrări digitale de la kinema ikon (hypermedia, cd.rom, net.art și instalații digitale), analizând în final „personajele hibride, burlești și absurde, mixând amprenta autohtonă a cyberspațiului mioritic cu tendințele mondializării informatice”, personaje care bântuie prin Arhiva reVoltaire.

Notă: Estimp am descoperit revista 22 plus #211 din 26 decembrie 2006, având un titlu cu litere mari „Curatorii din Marea Britanie în România” în care pe opt pagini sunt notate vizitele delegației britanice prin galerii, ateliere, muzee, (incluzând în special MNAC), întâlniri cu colegi de specialitate (artiști vizuali, critici de artă, galeriști, curatori, etc.) un rol important în acest demers avându-l cele două editoare de la revista de artă contemporană on-line e-cart, Raluca Voinea și Simona Nastac, plus contribuția remarcabilă a Fundației Rațiu prin directoare ei Ramona Mitrică. Această întâmplare fericită a durat șase zile în luna octombrie 2005, fiind vorba de șase curatori englezi dintre care m-a interesat în mod special Ben Borthwick, curator asistent la Tate Modern care în finalul unui foarte lung discurs/text a spus următoarele: „Înainte de a încheia discuția despre muzeu <MNAC, nn>, vreau să spun că retrospectiva grupului Kinema Ikon, cu lucrări din anii ′70-’80 până în prezent, mi s-a părut fascinantă... Dintre cele două filme experimentale pe care le-am văzut, unul propunea un limbaj vizual complex, bazat pe secvențe scurte filmate pe stradă, <Decupaje, nn> în timp ce al doilea, numit Fragmentarium, ambele de George Săbău, folosea strategiile vizuale ale abstracției formale combinate 140

cu un sound electronic experimental... mi s-a părut uimitor cum rezonează cu experimentele contemporane ale pionerilor sound-ului industrial... în ciuda izolării grupului Kinema Ikon de căutările similare ale perioadei...”

Notă personală: La sfârșitul anului 2006 jurnalistului media Dan Artimon i s-a fixat ideea de a prezenta la televiziunea locală Intersat un program de filme experimentale produse de kinema ikon și cu toate că l-am prevenit de imposibiliatea ca publicul arădean să fie receptiv la asemanea experimente artistice, jurnalistul și prietenul grupului a dorit neapărat iar în plus dorea și o introducere de câteva minute print-un interviu luat subemnatului, ceea ce spre surpriza generală s-a întâmplat (în sensul unei convenții a grupului de a nu acorda nici un fel de interviuri studiourilor comerciale de televiziuni locale sau naționale). Bineînțeles că prima emisiune a fost un dezastru de public, oprindu-se continuarea difuzării dar am rămas cu 15 minute de interviu reușit sub un tei bătrân pe o bancă din parcul central al municipiului Arad...

INTERMEDIA, 19/2007 al doilea din cele trei freestyle în care există un singur text intitulat „exhizine”- un hibrid între exhibition și magazine scris de subsemnatul în care continui circumscierea tinerei generații, insistând acum pe forma de expresie particulară a „blockbuster”-ului constituit din: revistă, expoziție, workshop și dvd-ul evenimentului. Conținutul este aproape exclusiv iconic, realizat în cea mai mare parte de tinerii artiști vizuali din zona kf. Închei notând că nu a existat nici o reacție de presă. Ba da, a existat una scurtă pe pagina întâi a publicației Cotidianul, cea cu „pixelii din cânepă” de mai jos... În Cotidianul din decembrie 2007 la pagina Arte jurnalistul cultural Ioana Calen a propus un titlu derutant: „De la cânepă la arta new media”, un fel de very short story în a cărui malaxor semințele materiale de cânepă și pixelii imateriali s-au amestecat până la starea de aglutinare, rezultând opere artistice analogico-digitale cu un pronunțat efect de canabis... Adevărul curat este că mi-a plăcut foarte mult textul Ioanei pentru perspectiva de abordare inedită și pentru stilul sprințar al scriiturii așa cum îmi place extrem de mult ceea ce produc tinerii artiști vizuali de la Modulab pe linia creativă deschisă de către artistul digitalist Holopix.

Notă: Un eveniment special în spațiul de artă contemporană de la KF a avut loc în data de 28 iulie 2007 intitulat AlterText - subtitlul „subtitrare avansată de imagine prelucrată” derulat de către Muzeul Național al Literaturii Române din București în parteneriat cu: Kinema Ikon de la Museum din Arad / Mondart Gallery Galați / Teatru 74 Târgu Mureș cu partenerii asociați Anaid Art Gallery din București și KF din Arad. Notez din „conceptul” editat într-o plachetă: 141

„AlterText constă în patru evenimente de tip performance organizate în cele patru orașe, care reunesc 4 tineri scriitori și 5 artiști vizuali, prezentând, întrun alt tip de discurs, o viziune proprie asupra relației dintre literatură și artele vizuale. Abordarea va fi una neconvențională, iar aria de prezentare va include instalații multimedia, lecturi live, proiecții și muzici experimentale, oferind un cadru interdisciplinar și interactiv. Mai notez că textele au fost scrise și citite de tinerii scriitori Gabi Eftimie, Valentina Chiriță, Cătălin Furtună și Lurențiu Blaga iar artiștii vizuali care au produs lucrări au fost, Vali Chincișan - visual, Selfmademusic - sunet, dyslex - sunet, P.N.E.A. - visual și lighioana - instalație. Întrgul eveniment din Arad s-a întâmplat în spațiul generos și trendy de la KF, incluzâd discuțiile asupra temei „corespondenței artelor” în prezența artișilor, a publicului și a Ruxandrei Târcă, coordonator de proiect.

Un volum masiv cu titlul „Generația ′80 în artele vizuale” publicat în 2008 de istoricul și criticul de artă Adrian Guță construit conform principiilor teoriei fragmentului ceea ce presupune că nu există nici o șansă de a rezuma-sintetiza o asemenea scriitură de care mă las purtat cu încântare. Situație în care aleg unul din fragmentele despre kinema ikon, bineînțeles cel care îmi convine cel mai mult: „Grupul arădean kinema ikon a reușit să rămână, parcurgând câteva decenii de existență, un reper notabil al artei noastre alternative, atacând frontal modalitățile de expresie noi, funcție de de etapele traversate, de ipostazele raporturilor dintre artă și tehnologie, realizând așadar, în ordine: film experimental, video art, lucrări hypermedia sub formă de instalații interactive pe suport cd.rom și îndeosebi net.art prin calin man” (Editura Paralela 45, 2008 p.83).

INTERMEDIA 20/2008 al treilea și ultimul din mini seria freestyle, fiind cunoscut ca numărul-legat-cu-spirală-metalică, ceea ce ușurează nespus de mult „răsfoirea cu degetul mare”. Există o singură pagină de text în care explic cum a fost conceput acest număr, pornind de la un binecunosct titlu de Magritte, „Acestă pipă nu este o pipă”, parafrazând dramatic că < această revistă nu este o revistă ci mai degrabă o expoziție > Ne-am asumat eșecul - doar din perspectivă tematică - a celor două numere freestyle anterioare, mai făcâd o încercare de genul free... În fine, am ajuns la un quasi consens astfel ca fiecare autor să construiască propria sa versiune a intermediei întru-un număr fix de pagini conform propriei lui viziuni asupra revistei cu pricina și așa se face că fiecare dintre autorii implicați a produs „intermedia lui personală”, incluzând coperțile, designul, ilustrațiile iconice etc. Întrebarea care poate să și-o pună un cititor avizat este următoarea: parcurgem/răsfoim/privim o sumă de lucrări individuale sau putem recepta revista ca pe o <expoziție la purtător> unitară 142

ca substanță a conținutului și incitantă stilistic ca formă de expresie ? De aici și până la o scenă casnică „ți-am cumpărat cadou de ziua ta o expoziție” este o distanță mare dar și mai mare ar fi dacă i-am oferi un stick înregistrat pentru a-l parcurge în virtual reality cu dispozitivele aferente, iar acum realizez ușor siderat că în anul 2008 au existat puține evenimente ki/kf.

Volumul „Artele virtuale” editat tânăra universitară Lucia Simona Dinescu constituie o lucrare de referință în general și un studiu rarissim în mirobolantul spațiu danubiano-carpatin, atât de specializat în ale virtualității transgenice (sic), Apoi, chiar nu are importanță ce a notat autoarea despre kinema ikon în această carte deorece a scris în urmă cu puțin timp două texte apreciatve în revista Observator cultural, unul despre kinema ikon & comp. și unul separat despre acel factotum pe numele lui calin man (ambele articole au fost menționate în acest tablou sinoptic), fiind mai important să-mi exprim perplexitatea pozitivă că o asemenea lucrare s-a scris și editat la noi. De fapt este versiunea tipărită a unui cd.rom editat în 2004 care stă cuminte pe desktop-ul biroului, deorece nu mai poate fi accesat pe desktop-ul mac-ului din dotare. Apoi reamintesc că în anul 2008 aceeași cercetătoare a publicat (la Polirom) o lucrare și mai extra cu titlul „Corpul în imaginarul virtual”, plonjând cu tupeu fără complexe în spațiul unui domeniu dominat de cercetările unor ca Katherine Hayles, Hans Moravec, Eduardo Kac, Roy Ascott, Dona Haraway, Pierre Levy și mulți alții îndeosebi Ion Manolescu și aș fi dorit încă vreo două trei nume românești... În fine, volumul „Artele virtuale” poate fi rezumat prin înșiruirea unor cuvinte-cheie care revin cu obstinație: virtualitate, hipertext, hipermedia, hiperfilm, artă digitală, ciberspațiu, imersie, teleprezență, interactivitate, rețeaua internet, ontologie virtuală (cyborgul, avatarul, transgenicul), interfața om-dispozitiv, etc. Așadar, volumul „Artele virtuale” de Lucia Simona Dinescu apărut sub egida Centrului de Excelență în Studiul Imaginii (CESI) a Universității din București în anul 2008), centru fondat și condus împreună cu câțiva intelectuali de elită între care Laura Messina, de către cercetătorul și universitarul european Sorin Alexandrescu.

CYNETart_2008: International festival for computer-based art in Dresden cu titlul proiectului: CHAT ROOM/ New Media Art & Digital Culture, event la care din România au fost selectați: AltArt/Binar cu o lucrare de István Szakáts , apoi Paul Popescu aka Holopix cu o instalație mixied-media, proiect în care au mai fost implicați curatorul Ștefan Tiron și artistul Gheorghe Iosif aka Dyslex/gH, apoi proiectul audio-vizual SIMULTAN produs de Levente Kozma, proiectul experimental de muzică electronică Makunouchi Bento + visuals by Vali Chincișan și kinema ikon cu Instalația interactivă intitulată worx iar curatordelegat a fost criticul de artă Raluca Velisar de la MNAC, așa cum este notat 143

în incitantul Catalog editat de către organizatori de la Trans-Media-Akademie Hellerau din Dresden pe filiera Andra Vaida, adică tocmai acei artiști vizuali sau grupuri care se jucau de-a pixelii în țara românească prin anii două mii și ceva... În publicația Super Info #132 din decembrie 2008 și concomitent pe blogul arad-culture a apărut pe neașteptate un articol de o pagină cu un titlu foarte lung, Între media și freestyle: Kinema Ikon - cel mai longeviv proiect experimental românesc, continuă să aibă un cuvânt greu în arta contemporană” semnat de Tomas Gagyi aka Tomck@t. Cred că acest articol a fost primul dintr-o serie de texte pe care Tomck@t le-a publicat în presa tipărită și mai apoi pe site-uri culturale arădene, devenind un cunoscător al aventurilor prin care a trecut kinema ikon. Titlul era „Între media și freestyle: Kinema Ikon”, fiind o analiză pertinentă a numărului 20 al revistei Intermedia cu lansarea sa la KF, prilej pentru jurnalist de a pune în evidență bunele relați de colaborare dinamică între cele două entități reprezentând două generații. În revista ARHITEXT - arhitectură, design, arte 8-9/2009, având o tematică incitantă, „Ambiente și afecte”, în urma unui colocviu la Muzeul de Artă din Timișoara, am pubicat un eseu cu titlul „Ambientul afektelor care se bifurcă”, cu trimiteri la noul tip de ambient virtual producător a unui nou tip de afekte, în contextul practicilor digitale de la kinema ikon. (p.94-95).

INTERMEDIA 21/2009 - dummy edition - un carton 20x20 cm care imită revista instermedia plus un tub, cu 18 postere de 70/50 cm. trimise în lumea largă prin globbe-trotteri membri ki sau pur și simplu prin prieteni ai grupului care la rândul lor ofereau tuburile cu postere celor dispuși să le utilizeze pentru a organiza mici expoziții itinerante. Nu știu dacă undeva-cândva s-a întâmplat așa ceva în mod sigur iar singura veste autentică pe care am primit-o este din Malaisya în a cărei junglă trăiește și tribul Senoi care este celebru în lumea științifică a cercetării sistemului oniric, în sensul că întreaga comunitate consideră visul nocturn un adevărat cult, practicând cu abnegație regulile visului controlat. Ei bine, prin nu știu ce întâmplare un asemenea tub cu postere a ajuns la vraciul tribului care a selectat în stare de transă doar șase din cele 18 postere, mai exact pe cele care reprezentau chipurile unor entități humanoide pe care vraciul le-a înrămat cu bambus, agățându-le de pereții unei locații ca pe niște sfinți ai locului, în care tinerii senoiezi erau inițiați în arta de a-și controla în totalitate visele nocturne. Închei acest segment straniu, notând numele/nickname-urile celor șase artiști vizuali, deja cu vechime la kinema ikon: bogdanator, DSLX, artur ditu, N.E.U.R.O, golem, wonderboy... Oricum, este cert faptul că în luna ianuarie 2010 calin man a organizat la muzeul arădean de artă o expoziție 144

ki&kf sau mai exact o instalație, având drept coloană vertebrală cele câteva zeci de tuburi cu postere neexpediate plus afișarea pe pereți a plăcilor tipografice, deoarece expoziția/instalația s-a numit „D.P.R.T” adică agățate de perete dar și alte materiale estetice, îndeosebi proiecții video-digitale de toate genurile experimentale plus un catering reușit, ceea ce a atras numeroși consumatori de contemp_art.

Notă: În fine, pentru anul 2010 am prevăzut o sinteză expozițională kinema Ikon la 40 de ani precum și un rezumat al parteneriatului cu tinerii artiști vizuali din zona kf. De aici au rezultat „două expoziții într-una” și două cataloage separate, respectiv kinema ikon 7010 și intermedia 22/2010 despre care voi face vorbire. Primul eveniment, „expozițiile cu catalog”, se referă la cele 62 de filme experimentale analogice, adică scurt-metraje pe peliculă cinematografice produse între 1970 și decembrie 1989, dar se referă în egală măsură și la lucrările experimentale realizate pe suporturile video-digital și cd.rom iar actualmente pe dvd. Apoi, o expoziție cu revista Intermedia, al căror conținut s-a bazat pe imagini fotografice trimise de către membrii generației ′80 răspândiți în lumea largă sau rămași în țară, precum și membrii actuali plus desigur cei din zona kf și așa se face că la acest eveniment aniversar s-au întâlnit pentru prima dată face to face cele trei generații de creatori sub umbrela kinema ikon (!) Tot cu prilejul evenimentului kinema ikon 7010 am decis în acord total ca mascota atelierului să fie chiar o umbrelă pe a cărui gât să fie legat un mic papillion cu vechea siglă KI, care să însoțească discret toate expozițiile... Povestea umbrelei rezultă dintr-un text în care mă întrebam cum ar fi mai adecvat să formulăm: atelierul sau gruparea kinema ikon? Remarcând creșterea numerică a „membrilor asociați kinema ikon” ca participanți la expoziții s-a impus de la sine conceptul de platformă, cel puțin pentru evenimentele complexe pe care călin man cu Ileana Selejan le organizează de ceva vreme: kinema ikon ca umbrelă, fiind concomitent atelier, grupare și platformă cu membri asociați majoritari.

Pe site-ul netpoetic.com din 20 mai 2010, Eliza Deac postează textul intitulat „A bit prehistory of digital poetry” în care face o analiză mai mult decât consistentă a catalogului kinema ikon din anul... 2005, cel de la expoziția retrospect kinema ikon de la mnac ′05. Se pare că autoarei i-a plăcut foarte mult termenul „contextual” din titlul „Istoria contextuală a grupului kinema ikon” pe care l-am scris pentru catalogul cu pricina. Mai punctual am obținut câteva elemente adjuvante în contextul pe care l-am descris, alternându-l cu istoria propriu-zisă a ki. De fapt conținutul contextual care o interesează pe autoare vizează îndeosebi dimensiunea literară prin faptul că erau mulți poeți, 145

prozatori și eseiști în grupul kinema ikon din primele două decenii (1970-1989) și chiar se poate accepta ideea unei „preistorii a poeziei digitale” între care studiul de caz adecvat ar fi Romulus Bucur, poet postmodern și autor al unui film experimental cu titlul, Nu trageți în pianist... În anul 2010 a apărut Catalogul KINEMA IKON 7010 cu subtitlul concludent experimental films: analogic & digital 1970-2010, având un singur text ce explică conținutul și conceptul expoziției cu catalogului adiacent, insistând pe trecerea, când molcomă când smucită, de la materialele și suporturile analogice la condițiile creative bazate pe noile tehnologii digitale. Multe imagini fotografice (fotograme) din filme și foarte multe „proiecții” după filmele experimentale digitalizate. Adaug climatul absolut special care a fost generat de întâlnirea generațiilor, de farmecul retro al eventurilor trecute, de participarea membrilor de familie (soți, soții, părinți și mulți copii) și nu în ultimul rând, de apropierea sărbătorilor de Crăciun...

Revista INTERMEDIA 22/2010 nu are nici un text dar conținutul este amintit în editorialul din catalogul ki: o expoziție cu revista Intermedia pe post de catalog realizată din fotografiile trimise de membrii kinema ikon din toate cele trei generații și panotate exemplar după un concept fericit ales de către curatorul calin man; ceea ce se poate spune și despre compoziția imaginilor în structura revistei.

A apărut o nouă revistă de avangardă bucureșteană (din seria excelentelor experimente precum VINERI, deci, Alternative, Republik, etc.) botezată haios TATAIA iar în #1/2010 am publicat eseul MULTIMEDIA_începuturi, o istorie sintetică a termenului-concept de Multimedia, începând cu spectacolele compozite din antichitatea greacă și până la sistemul multimedia-digital de azi ( pp.140-43). În revista TATAIA 2/2010 am publicat sub alias-ul geosab, la cererea redacției și sub influența lui Mihai Păcurar aka Wonderboy, prima parte dintr-o scurtă serie de istorie a kinema ikon, începând cu etapa film experimental și până la hypermedia pe suport cd.rom/dvd, instalații multimedia și net.art din zilele noastre cu sugestia de a insista pe relațiile grupului cu partidul comunist român și cu brațul său înarmat-represiv numit securitate, ceea ce am și făcut în trei numere consecutive ale revistei de mai sus. Oricum în acest prim număr am scris textul intitulat „Nostalgii temperate” despre etapa film experimental (1970- decembrie 1989), acceptând sugestia prin insistența cu pricina (pp.50-54).

Notă: În anul 2011, între 31 martie - 2 aprilie, la Muzeul de Artă din Arad a 146

avut loc un eveniment internațional: Cologne OFF*2011 _ video art in a global context coordonat direct în toate locațiile de către curatorul Wilfried Agricola de Cologne, adică din orașul german Köln alintat de francezi Cologne...

Este vorba de un proiect complex numit de coordonator „nomadic festival project touring around the globe in 2011” ajungând la Arad în data de mai sus (trei zile) în parteneriat cu kinema ikon prin calin man care a curatoriat și prezentat publicului în după amiaza zilei de doi aprilie o expoziție-eveniment compusă din zece filme experimentale dinainte de decembrie 1989 și șase lucrări multimedia și digitale produse recent de componenții tinerei generații din zona kf. Acest demers kinema ikon se desfășura concomitent (!) cu alte evenimente din celelalte spații ale muzeului arădean de artă prin ceea ce organizatorul numea genurile: video art screening / installation / projection/ digital art, „desfășurare concomitentă” cu sute de lucrări, aparținând genurilor citate mai sus conform lui Agicola de Cologne: „...24 hours screening, featuring 235 single chanel videos via screening, projection and installations...” Oricum, pentru tinerii artiști vizuali români și pentru publicul avizat a constituit o adevărată destrăbălare multimedială care a încântat și incitat deopotrivă.

INTERMEDIA 23/2011 a fost ultimul număr al revistei după 17 ani de apariție intermitentă (din martie ′94), decizie luată după aniversarea kinema ikon la 40 de ani. Prilej cu care am stabilit proiectele pe următorii zece ani, adică până la semicentnarul kinema ikon din octombrie 2020, motiv pentru care subtitlul numărului a fost wunderkammer & other apparatus, un adevărat „skepsis” cu expozițiile bienale intitulate „Wunderkammer” care până la urmă au fost doar trei, respectiv 0, 1 și 2. Prima dintre ele, cea cu numărul zero, este chiar acest ultim număr al intermediei care „suferă” de excelență, constituind de fapt un model elocvent cum o revistă de artă poate deveni printr-o < conversie de format > expoziție de artă contemporană. Așadar, ultimul număr al revistei Intermedia a fost construit ca o expoziție în format de publicație exclusiv iconică, ilustrând conceptul de wunderkammer în viziunea curatorului calin man, cu participarea a 23 de artiști vizuali, membri kinema ikon și, cu empatie totală & respect, „membri asociați ki”. Într-un skepsis (plan, schiță, schemă) notez despre proiectele punctuale ale unor mașinării mirobolante (din care nominalizez doar 55), având denumiri ezoterice și greu de pronunțat precum, taumathrope, zoethrope phenakistiscope, stroboscope, stereopticon, camera obscura, lanterna magica, cinematograph și patephon, ca să le notez doar pe acelea care au ajuns în depozitul de la Museum Arad iar de aici împreună cu alte achiziții prin donații private, între care dispozitivele donate de sculptorul Anton Eberwein originar din Aradul Nou, actualmente rezident în Mannheim, toate poposind în galeria kinema ikon, având un statut quasi permanent la 147

dispoziția publicului interesat. Oricum musai de parcurs/văzut expoziția sau de citit/răsfoit ultimul număr al intermediei... În revista TATAIA 3/2011 am continuat publicarea scurtei istorii kinema ikon, cu titlul „Experimentul continuu”, depre etapa 1990-2000. (pp.64-69) Am fost invitat la New Europe College (NEC) în luna noiembrie 2011 la o întânire cu bursieri/doctoranzi ai celebrei instituții bucureștene, la departamentul de artă condus de cercetătoarea Anca Oroveanu, în contextul unei seri de asemenea întâlniri/seminarii și cu alți veterani ai artei române (Geta Brătescu, Constantin Flondor, Ion Grigorescu și alții de aceeași dimensiune). Am ascultat cu atenție motivația acestui demers ceea ce mi-a creat în final o foarte puternică și plăcută stare de perplexitate: pur și simpu tinerii bursieri, în special domnișoarele, doreau să înțeleagă cum am reușit ca grupare și ca persoană estetică (sic) să producem, totuși, lucrări și evenimente artistice de factură experimenal-ludică întru-un regim socio-politic represiv... Și în final, desigur, am explicat cu ajutorul unui background vizual al unui film de montaj cu lucrări experimentale precum și cu o sinteză, prezentată live, a celor trei eseuri publicate de revista Tataia. Titlul eseului predat instituției este „Kinema Ikon in Context”. Oricum, pe lângă satisfacția reîntâlnirii cu Anca Oroveanu, Călin Dan, Iosif Kiraly, Roxana Trestioreanu și Aurora Dediu am avut și plăcerea de a cunoaște la seminarul cu pricina căteva tinere personalități deja constituite din toate punctele de vedere plus fiecare cu o marcă stilistică distinctă și distinsă prin farmecul și valoarea scriiturii de specialitate, ceea ce a condus la relații profesionale de excepție; este vorba despre Daria Ghiu, Adriana Oprea și Diana Marincu în continuarea unor bune relații cu Horea Avram, Ștefan Tiron și recent cu Ion Indolean, Adela Muntean, Thea Lazar, Flaviu Rogojan, Sabin Bors, Alex Boca, Ioana Vreme, Livia Mateiaș, Marius Jurca și alți membrii asociați în curs de devenire... În volumul de eseuri intitulat „Spații seducătoare” scriitorul și eseistul Adrian Mihalache a scris un text cu titlul De la Mark America la Călin Man în contextul mai larg al capitolului dedicat „Spațiului virtual” în care face o analiză pertinentă a lucrărilor digitale semnate de calin man și prezentate împreună cu lucrările de grup kinema ikon la expoziția de la pavilionul românesc a Bienalei de Artă din Veneția în anul 2003. (Tracus Arte, 2011, pp.211- 212).

Notă: În anul 2012 la Muzeul de Artă din Arad, conducerea instituției a aprobat ca în structura spațială existentă să funcționeze relativ autonom o sală/galerie dedicată atelierului kinema ikon în care acesta să poată prezenta publicului interesat de artă contemporană în general și de noile arte mediatice în special 148

prin lucrări constituite din instalații multimedia preponderent digitale. Atunci am hotărât de comun acord ca să pregătim o primă expoziție din seria bienală pe care am botezat-o Wunderkammer, pregătire care a durat întregul an până spre Crăciun.

Expoziția Wunderkammer_1 deschisă la 20 decembrie 2012 a fost primul eveniment produs și expus de către atelier la „sala kinema ikon” de la Muzeul de Artă din Arad. Fiind prima expunere din seria Wunderkammer, alături de denumirea ezoterică dată de către curatorul calin man, adică kiWk@ MoAA2012 am recurs clandestin și la sub-denumirea de ki_objects, deoarece cele 40 de obiecte, lucrări și proiecții, făcând parte din istoria veche și mai recentă a etapelor în care kinema ikon a produs lucrări experimentale pe tot soiul de suporturi materiale și imateriale, incluzând și materiale de arhivă cum sunt revistele conversația, intermedia, cataloage și altele de acest gen.

Catalogul expoziției Wunderkammer cuprinde o introducere referitoare la transformarea clasicelor expuneri muzeale de genul „cabinetelor de curiozități” în lucrări și expoziții de artă contemporană prin mijlocirea proceselor de proiecție și vizualizare în contextul unei instalații. Concepție pe care o dezvoltă din altă perspectivă și textul teoretic semnat de Ileana Selejan, făcând parte, de acum încolo, din binomul hard al kinema ikon alături de calin man. Catalogul mai conține works, authors, timeline, publications, posters and texts cu ilustrații de înaltă rezoluție care însă nu funcționează ca o expoziție prin simpla „răsfoire”.

Pur și simplu nu funcționează deorece acest catalog nu a fost conceput inițial pentru această funcție... În revista TATAIA 4/2012 închei micul serial despre parcursul atelierului kinema ikon cu titlul „Experimental și ludic” despre etapa dintre anul 2000 și prezent, conținând ilustrații de reVoltaire (pp.106-109) În cotidianul Glasul Aradului din 21 decembrie 2012 prin jurnalistul Cristina Lazurca cititori arădeni au aflat despre o iminentă „Expoziție permanentă a Kinema Ikon” la Muzeul de Artă din Arad într-o sală de 57 de metri patrați, prilej de a mulțumi conducerii instituției muzeale pentru acest gest de apreciere a îndelungatei activități creative a atelierului multimedia de la Museum Arad. Cititorii mai află că prima expoziție din acest nou spațiu se va numi Wunderkammer după numele celor mai vechi forme de expoziție, un fel de „cabinete de curiozități” care se găsesc din belșug în toate depozitele tuturor muzeelor din toate timpurile, doar că pentru expozițiile Wunderkammer marca kinema ikon toate acele obiecte muzeale vor suporta intervențiile unor dispozitive dotate cu pixeli care le vor schimba destinație în lucrări artistice; 149

vom vedea dacă este posibil... În revista ARTA 8-9 /2013 criticul de artă Judit Angel a publicat articolul cu titlul, „Kinema Ikon: Wunderkammer_1 la Muzeul de Artă din Arad”, expoziție curatoriată anul trecut de către calin man. (p.76-77) Eveniment de gen reenactement prin repunerea în toamna anului 2013 la galeria :BARIL de la Fabrica de Pensule din Cluj a expoziției Wunderkammer_1 produsă anul trecut de către kinema ikon și curatoriată de calin man. Reluarea expoziției arădene a fost solicitată de artistul vizual & galeristul Sorin Neamțu și tot el a curatoriat versiunea clujeană. Am fost prezent la vernisajul de la :BARIL împreună mai tinerii artiști, Ioana, Gabi și Bogdanator, fiind mai mult decât încântați de climatul Fabricii... În revista ARTA # 10/2013 calin man a publicat o povestire, intitulată cu trimitere la o lucrare digitală, „Esoth Eric s-a născut în Zadar” în care descrie cu lux de amănunte avatarurile mirobolante ale acestui personaj reVoltairian. (pp.57-59).

Volumul de studii intitulat „Artele plastice în România: 1945-1989” publicat de Magda Cârneci (în anul 2013 ) constituie cu adevărat o carte de referință pentru cunoașterea și înțelegerea a ceea ce s-a întâmplat în artele plasice românești din vremurile regimului comunist. Autoarea împarte conținutul textual în patru capitole, fiecare având mai multe sub-capitole care sintetizează explicit prin titlu, etapa și genul la care se referă. În această taxonomie coerentă, grupul/atelierul care producea filme experimentale sau organiza simpozioane interdisciplinare este amintit fugitiv ceea ce este de înțeles deoarece nu făcea parte parte nici din sistemul oficial nici din cel alternativ al artelor plastice românești, cu toate că există câteva sub-capitole care trimit spre ceea ce a produs kinema ikon în cele două decenii (1970-1989), cum ar fi următoarele titluri: „valul experimentului”, „noile media”, „experimentalismul”, „intermedia/ multimedia” și „direcția intermedială”( p.132).

Notă: În noiembrie 2013 calin man a propus proiectul kinema ikon: serial pe care l-a realizat în trei sezoane (până în 2016), totalizând în cei trei ani un număr de patruzeci de episoade ca expoziții de autor, dedicându-le trei cataloage care conțin, alături de ilustrații vizuale și contribuții teoretice pe cât de pertinente pe atât de bine scrise, semnate de de criticii de artă Diana Marincu, Adriana Oprea, Judit Angel, Ileana Selejan, Daria Ghiu, Horea Avram, Ioana Calen, Ștefan Tiron (megatron), calin man (reVoltaire) și George Săbău, cu precizarea că este vorba despre texte de analiză punctuală a lucrărilor și expozițiilor produse în cele trei sezoane.

150

EXPOZIȚIE, kinema ikon: serial, sezonul 1/oct.2013-martie 2014, sala ki, un număr de zece episoade, fiecare fiind o expoziție de autor. Notă specifică pentru sezonul 1: la finalul sezonului și pe materialul expoziției fiecare autor avea obligația de a realiza un film video digital de trei minute de genul experimental...

CATALOG, kinema ikon: serial, sezonul 1/oct. 2013-martie 2014 sala ki, un număr de zece episoade, fiecare fiind de fapt o expoziție de autor. În Revista 22 #29/2014 criticul de artă Adriana Oprea a publicat un eseu pe cât de serios pe atât de sprințar cu titlul „Kinema Ikon se întoarce”. În revista ARTA 12/2014 aceeași neobosită Adriana Oprea, cercetătoare la departamentul Documentare de la MNAC, a scris un articol accentuat jucăuș așa cum rezultă și din titlul textului, „Delfini gelatinoși - kinema ikon”, semănând cu articolul anterior, kinema ikon comes back de mai sus. Oricum, rămâne cel mai pertinent și adecvat text de analiză critică a celor zece episoade ale primului sezon din serialul kinema ikon de anul trecut plus stilul încântător al scriiturii, autoarea întrecându-se pe sine și „pe după cireș”... (pp.80-81) În revista IDEA #46/2014 din Cluj teoreticianul Ileana Selejan a publicat studiul intitulat „kinema ikon - experiment continuu”, unul din textele prin care autoarea încearcă să circumscrie corect și coerent povestea atelierului - grupării și de o vreme despre platforma kinema ikon, plus despre viitorul proiect MAFA în care este implicată, constituind un model de practică expozițională inedită și spectaculoasă. În partea a doua a lunii septembrie 2014 a a vut loc timp de două săptămăni, o expoziție kinema ikon sub genericul „May I Have You Attention” la galeria :BARIL de la Fabrica de Pensule din Cluj, eveniment organizat la o scară mai largă, vizând un număr de galeriști și impresari specializați în art-market-uri europene. Expunerea kinema ikon afost însoțită de o plachetă cu un text impecabil și pertinent, semnat de către criticul de artă și curatorul Diana Marincu.

Notă: În noiembrie 2014 același calin man, în calitatea lui de lider al atelierului multimedia kinema ikon de la Museum Arad a răspuns pozitiv la solicitarea Primăriei și a Centrului Municipal de Cultură Arad, de a implica gruparea kinema ikon în proiectul „bătăliei” pentru titlul de „capitală culturală europeană în 2021”. În acest sens a propus organizarea unui proiect anual numit Media Art Festival Arad sau MAFA. Au fost organizate anual (între 2014-2020) șapte expoziții în șapte spații diferite cu participarea a zeci de artiști vizuali preocupați 151

de dimensiunea multimedială a artei contemporane, cu participarea tinerilor creatori de la kinema ikon și kf, incluzând și colectivele CitiZenit și L’ene despre care voi explica într-o notă mai jos. Închei, notând că cele șase+1 cataloage MAFA produse de călin man & kinema ikon și editate de către CMCArad, pot fi citite studii și eseuri inedite și extrem de incitante cu referire la teoriile despre arta contemporană, inclusiv cele referitoare la conceptul-sintagmă „formatul artei ca expoziție/formatul expoziției ca artă”. Autorii acestor texte sunt cercetători și critici de artă precum Diana Marincu, Daria Ghiu, Horea Avram, Adriana Oprea, Cristina Bogdan, Călin Dan, Ioana Calen, Cristian Nae, Cristian Neagoe, Eleonora Farina, Olga Ștefan, Daniela Pălimariu, Simona Dumitriu,, Adela Muntean, Ștefan Tiron, Levente Cozma, Adrian Notz, Ion Indolean, Adriana Pantazi, Sorin Neamțu, Oana Furdea, Judit Angel, calin man, Ileana Selejan și geosab.

EXPOZIȚIE: Media Art Festival Arad, MAFA 1: Random Access Memory, RAM în sălile Muzeului de Artă din Arad în decembrie 2014 - în proximitatea imediată a tablourilor clasice (lângă, peste, sub sau deasupra) au fost expuse lucrări de artă contemporană, de la obiecte materiale și instalații analogice la proiecții video și dispozitive digitale. Tentativă de „dialog” între materiale, suporturi, tehnici și alte forme de expresie stimulând încrucișări/hibridări de conținuturi.

Curatori: calin man și Ileana Selejan.

CATALOG: Media Art Festival Arad, MAFA 1: Random Access Memory, RAM cu ilustrații concludente ale lucrărilor expuse și zece texte prezentate la secțiunea finală a evenimentului denumită „Atelier teoretic”.

Notă explicativă importantă: În 2013/2014 - 2015 - 2016 adică în trei ani curatorul calin man a produs și expus la galeria ki de la muzeul arădean de artă setul expozițional intitulat kinema ikon: serial constituit din trei sezoane din care primele două a câte 10 episoade iar cel de al treilea de 20 episoade, totalizând fabuloasa cifră de 40 de episoade-expoziții prezentate lunar și realizate aproximativ „la jumătate” de către membrii vechi și membrii asociați.

Apoi, între 2014 și 2020, adică în șapte ani așa cum am notat mai sus, același calin man împreună cu Ileana Selejan au curatoriat 7 (șapte) expoziții sub egida Media Art Festival Arad (MAFA) de fiecare dată în alt spațiu de expunere cu precizarea că autorii lucrărilor componente au fost în majoritatea lor membri asociați, ceea ce înseamnă umbrela kinema ikon nu este doar atelier sau grupare ci și platformă de creație colaborativă pe cât de experimentală pe atât de ludică... fARAD-1/2014, în luna decembrie la cinematograful „Arta”din Arad s-a deschis 152

ediția inițială a Festivalului de Film Documentar Arad propus și organizat de către aociația FilmETC cu un board de rezonanță internațională precum Corina Șuteu, Mihai Chirilov, Oana Radu și Mona Nicoară - directorul artistic al festivalului; desigur sub patronajul Primăriei și a nou înființatului Centru Municipal de Cultură din Arad. Organizatorii au considerat că este de cuviință ca la această primă ediție a festivalului să invite și atelierul kinema ikon pentru a proiecta 11 filme experimentale (90 min.), totul precedat de câteva luări de cuvânt a membrilor grupării prezenți la eveniment pentru a explicita numerosului public tânăr ce a însemnat un demers creativ experimental în vremurile tulburi ale vechiului regim. În revista academică americană, NMC/Media-N Journal of the New Media cu #13 din ianuarie 2015, cercetătoarea Ileana Selejan a scris un studiu intitulat „The reVoltaire Archive...”, analizând câteva dintre lucrările hypermedia produse de artistul calin man de la kinema ikon, între care The Golden Virus &Other Web Site Stories, Esoth Eric și altele (pp. 95-97) Daria Ghiu, „Net Art românesc într-o bienală dominată de pictură - kinema ikon” în, În acest pavilion se vede artă. Bienala de Artă de la Veneția, 1907-2015.

Editura Idea Design & Print, Cluj, 2015.

Notă: În primăvara anului 2015 s-au petrecut două întâmplări pe cât de inedite pe atât de fericite. Astfel, în luna mai ne-am trezit cu vizita la sediul kinema ikon a unui grup de zece tineri/tinere, absolvenți proaspeți a unor facultăți de cinematografie, îndeosebi la regie de film, toți fiind arădeni... Am înțeles repede că au venit de fapt la „cineclubul atelier 16” din anii... ′80 unde se realizau binecunoscutele filme experimentale, fiind ușor dezolați de climatul încărcat cu pixeli din atelier... Cei zece ar fi dorit în mod firesc să realizeze filme cinematografice de diverse genuri dar au înțeles repede că în Arad nu exista o infrastructuă de producții cinematografice și nici măcar un studio video profesional la singura televiziune locală existentă. Câțiva dintre ei au acceptat sugestia noastră de a colabora cu nou înfințatul Centru Municipal de Cultură Arad (CMCA) a cărei conducere a înțeles că tinerii cineaști ar putea fi integrați în proiectul special al concursului „capitală culturală europeană în 2021”, ceea ce s-a și întâmplat iar tinerii cineaști care erau deja constituiți cu denumirea de CitiZenit, organizează în 2015 prima expoziție intitulată Particles în spațiul dezafectat de la fabrica TEBA. În fine, numele celor rămași pe meterezele culturii arădene au fost: Rareș Mihnea Hanțiu, Oana Tarce, Anda Ionescu, Bogdan Gligor, Cristina Groșan, Marius Bogdan, Norbert Fodor, Goran Mihailov, Oana Furdea și Daria Nistor. Aceasta din urmă venise la atelier cu colegii ei cineaști pentru simplul motiv că îl „cunoștea” de mic copil, venind deseori la vechiul 153

„cineclub” împreună cu tatăl ei, Tică Nistor vechi membru kinema ikon din anii ′80. A doua întâmplare fericită s-a petrecut câteva luni mai târziu când calin man a fost căutat la atelier de către circa zece tineri arhitecți arădeni care doreau să se constituie într-o grupare artistică, ceea ce s-a și întâmplat în seara aceleași zile la restaurantul Euphoria, botezându-și colectivul cu apelativul de L’ene iar numele celor rămași în luptă alături de kinema ikon au fost arhitecții: Traian Selejan, Amalia Ignuța, Maria Tămășan, Alex Leric, Sergiu Mureșan, Doris Winkler, Darius Cheța, Diana Dihel, Lavinia Grama, Cătălin Andreica, Codruța Gongopa, Andrei Grec și Gelu Giricz aka Golem. Așadar, de acum încolo voi nota participările la toate evenimentele kinema ikon a celor două entități de cineaști și de arhitecți, respectiv CitiZenit și L’ene alături de „veteranii” din zona kf.

EXPOZIȚIE, Media Art Festival Arad, MAFA 2: Rapid Eye Movement, R.E.M.X în 2015 și în spațiul neconvențional de la Atrium Mall. Curatori Călin Man, Ileana Selejan.

Catalogul expoziției MAFA 2 : Rapid Eye Movement, R.E.M.x de la Atrium Mall a fost structurat ca ilustrație și conținut textual după modelul expoziției.

Modelul Wunderkammenr text de George Săbău în broșura expoziției Kinema, Ikon, Wunderkammer_2 Apparatus de la sala ki în 2015 Art Encounters Arad. De la fake corporate la falanster text de Cătălin Lazurca apărut în revista ARTA 14-15/2015 despre expozițiile R.E.M.X/ Magazin Mixt de la Atrium Mall, curatori Călin Man și Ileana Selejan. Apoi. Wunderkammer_2 Apparatus la sala kinema ikon și expoziția lui Călin Dan cu titlul Urmele unei nopți anunțate la sala Maitec de la Muzeul de Artă. În fine, C. Lazurca comentează conținutul expoziției intitulate Fabrica Teba: First Cut organizată de către doi curatori din străinătate în cadrul Art Encounters. Apoi, autorul textului scrie despre despre contribuția incitantă a grupărilor locale sub umbrela kinema ikon precum Kf, L’ene și CitiZenit sau cum scrie criticul, „tineri creativi care dau un aer de falanster expozițiilor de la Halele dezafectate ale fabricii TEBA”, fiind vorba de una dintre hale care la sugestia lui calin man a fost oferită pentru expunere celor mai tineri artiști care au construit instalația având titlul „Hamac” cu a cărei imagine a fost ilustrată coperta principală a revistei ARTA (#19/16) EXPOZIȚIE, kinema ikon: serial, sezonul 2/2015, sala ki, curator calin man, constituită din zece episoade de autor. Nota specifică pentru sezonul 2 constă în faptul că pentru fiecare episod a fost invitat un critic de artă, având funcția de curator, cu rolul de a selecta un artist sau un grup cu care stabilea lucrarea de expus și conceptul care trebuia să rezulte. Se păstrează obligația artistului 154

de a realiza un film de trei minute despre lucrare pe suport digital-dvd.

CATALOGUL expoziției kinema ikon: serial, sezonul 2/2015, sala ki constituită din zece episoade, păstrând structura iconico-textuală a expoziției. Toate cele zece episoade de autor beneficiază de câte un text de gen ars poetica scris de curatorul episodului, fiind remarcabilă capacitatea de a explicita pe doar o pagină de text, despre stilul artistului vizual, conceptul lucrării și structua ei de funcționare, demers teoretic realizat de tinerii critici de artă Diana Marincu, Daria Ghiu, Adriana Oprea, Judit Angel, Horea Avram, Ioana Calen, Ștefan Tiron și Ileana Selejan. Practic curatorii s-au jucat împreună cu artiștii vizuali selectați cu care au produs un construct estetic, reflectat/explicitat de către criticii de mai sus într-un text de o pagină - bijuterii teoretice exemplare și încântătoare ce merită a fi recitite în loop... În luna octombrie/2015 la Biblioteca Națională a României a fost instalată o expoziție cu un titlu kunderian, „Dragoste & Râs” propus de către autorul proiectului Olga Ștefan care împreună cu calin man au curatoriat segmentul de eveniment dedicat atelierului kinema ikon: opt filme experimentale precum și zece episoade ale sezonului 1 din kinema ikon:s erial (expus inițial la Arad în 2014), totul pe patru monitoare pe care erau derulate în buclă lucrările notate mai sus.

Media Art Festival Arad - MAFA 3: DADADA în 2016, expoziție-eveniment la 100 de ani de la izbucnirea mișcării artistice DADA la Cabaret Voltaire din Zürich; în prezența dlui Adrian Notz, cercetător și directorul actual al cabaretului, eveniment curatoriat de calin man și Ileana Selejan. Cu acest prilej aniversar kinema ikon și asociații au organizat o expoziție specială în sălile Muzeului de Artă din Arad, cu participarea a 35 de artiști vizuali din țară și din zonele ki, kf, citizenit și l’ene, apoi prezentarea ultimului episod al serialului kinema ikon la sala cu același nume și în încheiere o sesiune de discuții pe tema mișcării dadaiste în spațiul primitor de la KF, adică de la „cabaret” la cafenea după fix 100 de ani în prezența lui Adrian Notz și cu discuții susținute de către critici de artă invitați precum Horea Avram, Judit Angel, Cristina Bogdan, Diana Marincu, Oana Furdea, calin man, George Sabau usw.

CATALOGUL expoziției MAFA 3: DADADA reia textual și ilustrativ structura expoziției respective cu insistență iconică pe lucrările artiștilor din expoziție dar și pe textele de specialitate ale criticilor menționați mai sus, inclusv Adrian Notz.

EXPOZIȚIE, kinema ikon: serial, sezonul 3/2016, sala ki, constituită din 155

douăzeci de episoade de autor. Nota specifică constă în faptul că toate cele 20 de episoade au ca punct de plecare un film experimental în jurul căruia se dezvoltă o instalație multimedia. O altă notă specifică constă în faptul că fiecare episod „rulează” alături de cele dinaintea lui și tot așa până la episodul 20 când spectatorul are parte de o adevărată „artă a aglomerației” de obiecte, instalații și proiecții din douăzeci de expoziții rămase la locul lor, emanând o veselie estetică bulversantă cu efect siderant garantat.

CATALOGUL expoziției kinema ikon: serial, sezonul 3/2016 la sala ki, constituită din douăzeci de episoade de autor, păstrând structura iconică a expoziției la care sunt adăugate textele explicative între care recomand cel al curatorului calin man intitulat „kinema ikon: serial povestit celor care nu au văzut nici un episod” și dacă mai aveți timp, pe al subsemnatului numit „Sezonul trei, final de partidă”.

Studiul cu titlul „Reality Unbound. The politics of fragmentation int he experimental production of kinema ikon” scris de Cristian Nae în Studies in Eastern European Cinema, vol.7, no. 1, 2016, Routledge, UK. Revista ARTA 19/2016 anunță premiile UAP în care MNAC oferă „Premiul Muzeului Național de Artă Contemporană” grupării Kinema Ikon iar cineva a ales o frază extrasă dintr-un text semnat de criticul de artă Diana Marincu și nu mă pot abține de a-l relua: „... kinema ikon nu este un grup artistic, o mișcare, o școală sau o instituție, e câte puțin din toate acestea, dar într-o măsură care îi permite să-și autoironizeze propriile slăbiciuni și să-și reformuleze constant identitatea, teritoriul conceptual și mediile de expresie pe care le adoptă.

Nucleul tare al acestui atelier se definește în răspăr cu toate instituțiile anilor ′70, în care s-a format, cu toate explicațiile academice despre artele vizuale de ieri și de azi din România”.

Expoziția SCREENS la galeria kinema ikon de la muzeul arădean de artă în 2017 conținând 123 de filme experimentale analogice și digitale proiectate concomitent cu aparate convenționale și lecturate pe display-uri digitale cu ecrane de toate tipurile existente; un desmăț al proiecțiilor fără texte explicative, având loc între lunile mai și septembrie 2017. În final, calin man a reușit să editeze un foarte mic catalog (15/10), fiecare pagină conținând o imagine dintr-o lucrare, numele autorului, tilul lucrării și anul realizării.

Structura albumului reflectă derularea filmelor și lucrărilor din cele două etape principale: 1 - filme experimentale analogice pe peliculă între 1970 și decembrie ′89, incluzând Jurnalul & Vorspann și 2.- etapa 1990-2017 cu lucrări preponderent digitale realizate de mai tânăra generație. Tare simpatic micul 156

catalog iar expoziția a fost pur și simplu fabuloasă, cu numeroasele proiecții concomitente și pe toate formatele; iar drept urmare, la vernisaj nu a venit nimeni, nici măcar autorii, lăsându-ne siderați. Ce să fie, ce să fie...

Expoziția CINEMA la cinematograful Arta, curatoriată de către calin man și Ileana Selejan în cadrul proiectului MAFA 4 din luna septembrie 2017. În site-ul specific al unei săli de cinema a fost pusă în spațiu o expoziție de artă contemporană cu participrea unor artiști vizuali din lumea largă, din țara Roumanie și din fermecătorul site Arad, incluzâd tineri creatori de la ki, kf, citiZenit, L’ene și independenți pe care îi cultivăm pentru a deveni membri asociați kinema ikon. Structura expoziției a fost concepută cu câte un „curator asistent” pe module specifice, precum instalații media, proiecții și display-uri de lucrări, proiecții de filme video, incluzând și filmul experimental de lung metraj intitulat Discordia realizat de către Ion Indolean. Apoi modulul kinema ikon cu zece filme experimentale, modulul intitulat Signals propus de Cristina Bogdan & Adelina Luft și modulul Fragment/Framework/Footage propus de Horea Avram; apoi :Baril/ Sorin Neamțu, CitiZenit și Simultan plus continental drift propus de Ileana Selejan, iar în final un concert live cu Nakunouchi Bento x SelfMadeMusic: Bodrog și în fine, Soare Staniol cu Maria Balabaș și o excelentă trupă de instrumentiști.

Concomitent în galeria de arte vizuale kinema ikon de la Muzeul de Artă din Arad erau proiectate filme de scurt metraj într-un ambient cu scaune ca la cinema, un singur ecran în fața spectatorilor încremeniți pe scaune și desigur a fost asigurat întunericul sălii... Un exercițiu în care cei doi curatori vizau teoriile recente ale mixajului, hibridării și simbiozei în curs de dezvoltare dintre arta cinematografică și artele vizuale plus dimensiunile corporale, acustice și muzicale.

CATALOGUL expoziției Cinema reflectă structura expoziției de artă din sala de cinema 1 precum și proiecția de filme de la galeria de artă - cinema 2, demers pe care curatorul calin man aka reVoltaire l-a sintetizat printr-o schemă patafizică, kinema ikon: sala de expoziții => sala de cinema. În revista Observator cultural 881 din iulie 2017, cineastul și criticul de film Ion Indolean din Cluj a publicat un studiu intitulat „Modele experimentale în filmul românesc postbelic”. În introducere autorul încearcă o taxonomie a filmului experiental în general după care pentru spațiul românesc sesizează trei grupe de tentative de a realiza experimente cinematografice: 1.- Încercări din timpul regimului comunist ale unor autori de a realiza filme de lung metraj ficționale făcându-le „altfel” din punctul de vedere al formei de expresie, 157

fiind date exemple de asemenea filme cu numele autorilor. 2.- Un alt grup de tentative vizează perioada istorică de după 1990 cu referire lacâțiva regizori din Noul Cinema Românesc. 3.- În fine, Ion Indolean se oprește pe o coloană de pagină pentru a face o analiză succintă a filmelor experimentale realizate la kinema ikon între 1970 și decembrie 1989, numind trei tendințe din interiorul atelierului/grupului cu titluri de filme și autorii. În revista Arta 24-25/2017, număr dedicat conceptului de „Hibrizi” coordonat de criticul de artă și redactor online Cristina Bogdan, a apărut eseul „Instalația ca model eclectic” de George Săbău, ceva între un extras dintr-o carte în curs de finalizare și o sinteză a aceleași lucrări de <ficțiune teoretică>.

Nota Bene: Din cauza caniculei din vara anului 2017 iarăși ne-a trecut prin cap <calin man. ileanasel. geosab.> s-o punem de o schimbare a paradigmei pentru a nu știu a câteaoară cu aceeași explicație puerilă: așa nu se mai poate!

Apoi, presați de semi-centenarul kinema ikon din 2020 am ajuns la concluzia că musai trebuie să revenim la producerea de lucrări preponderent digitale...

Doar preponderent nu exclusiv digital ca în anii 2.0, de fapt analogico-digitale dar sub conducerea pixelilor. Și așa se face că mintea cuantică a lui calin man a generat prima lucrare/instalație/expoziție care a devenit prototipul pentru următoarele evenimente cu titluri de genul Internet of Things (IoT), Augmented Reality (AR), Digital Wunderkammer, Virtual Hymaera și altele de aceeași factură. În acest proiect general, prima lucrare (iok) constituie un model, presupunând în primul rând lucrări realizate din perspectivă ironică și ludică, pentru a nu transforma aceste expoziți de artă multimedia, în evenimente de prezentare tehnologică conforme cu standardul advertising al expozițiilor de gen IT&C; oricum, perspectiva critică și jucăușă va fi aceea care va face diferența. În medie va fi vorba despre expoziții care vor cuprinde aproximativ 12 dispozitive de autor iar „procentajul” se va păstra de 7 membri kinema ikon la 5 membri asociați. Așadar, prima lucrare din această nouă serie, a fost pusă în scena galeriei kinema ikon de la muzeul arădean de artă, lucrare al cărui titlu îl voi relua identic mai jos: EXPOZIȚIA „internet of ki (iok). 12 smart products that change your life (sau cum kinema ikon înțelege greșit, cu bună știință, internetul lucrurilor . Produced by kinema ikon. Curator: calin man. Evenimentul a avut loc vineri, 24 noiembrie 2017 la sala kinema ikon și a fost deschis publicului arădean însetat până peste poate de artă hypermedia iar la cererea generală a spectatorilor expoziția a fost prelungită până în luna iunie a anului următor...

CATALOGUL expoziției „internet of ki (iok)...” nu conține texte teoretice sau 158

explicative, fiecărui autor îi sunt dedicate opt pagini pentru imagini exemplare din lucrare, pentru date tehnice și pentru o propoziție-cheie propusă de artist. În fine, pe prima pagină a fiecărui grupaj de opt pagini sunt notate: numele autorului/titlulrile celor 12 lucrări / datele tehnice și propoziția-cheie astfel: 13m10j, „Mobile Matrix_14” Tipar audio-vizual interactiv, iar conceptual autorul Marius Jurcă propune o explorare vizual- acustică a hazardului creativ, Bogdan Dinu „late’n’see” Platforma pentru evitarea obstacolelor, dar nu a problemelor, Bogdan Tomșa, „Unidentified”, An error has just occured, flo’ „Internet is going crazy” More and more information, and less and less meaning, gH „m 0 th (the origin of a ripple)” Reverse visualization of the butterfly effect, Ioana Vreme Moser, „tète-ài tète” A short romantic rendezvous in between artificial bits intelligence, Livia Mateiaș, „Biolaptop” Simbioză între natură, tehnologie și artă, Laurian Popa, „Dysfunctional objects” Digital animation, Nita Mocanu & Marius Stoica, „There was no real sunny day”, Lucrarea este construită în jurul unei stări de fapt comune deromantizată de viziunea unei realitâți amenințătoare, Thea Lazăr, „Photosynthesis” Images of sunsets from google are feeding my plants, Flaviu Rogojan „Mirai” Un tip de virus numit Mirai poate face ca până și termostatul tău smart să ducă o viață secretă în slujba hackerilor, reVoltaire, „You Are Not Invisible, Man” YAH (You Are Here). Așadar 12 lucrări-dispozitive cu diferite denumiri ca gen artistic propuse de fiecare autor, dar care împreună constituie un construct estetic preponderent digital numit de către specialiști Instalație Multimedia Interactivă.

Expoziția „subsol 16” deschisă la galeria kinema ikon de la Muzeul de Artă din Arad, vineri, 22 iunie 2018 (după închiderea IoK deschisă din noiembrie 2017) a fost constituită din lucrări de artă contemporană realizate de către elevi majoritari din clasa profesoarei Nita Mocanu (membru kinema ikon) de la Colegiul de Arte din Arad. Instituție vocațională despre care am mai scris că a constituit vreme de 50 de ani principala sursă/resursă de membri kinema ikon motiv pentru care voi nota numele celor 15 autori, nu de alta dar să vedem cu câți vom rămâne peste câțiva ani... Cătălin Alb, Ioana Ionescu, Călina Creștin, Daria Berce, Jhon Bordandini, Bianca Chișe, Andreea Gugescu, Maria Haiduc, Bogdana Knapik, Otilia Lacatiș, Paul Moț, Deborah Nagy, Sonia Racosi, Mădălina Sîrban, Mara Ungurean la care pot adăuga cu riscurile pe care mi le asum pe David Indreica, absolvent la clasa de muzică și acum student și pe Alexandra Stache, elevă la „Ghiba Birta”, despre care am aflat din „surse” că ar fi nepoata profesorului de arte plastice, pictor și critic de artă Valentin Stache dar și fiica lui Rareș Stache fostul meu elev de la același colegiu (din clasa cu Nita Mocanu, Ioana Țugulea, Dacian Catrințaș ș.a. absolvenți în anul 1994/95).

Expoziția s-a închis în septembrie dar nu înainte ca site-ul Special Arad prin 159

pixul cu pixeli al lui Tomck@t care îi anunță pe toți utilizatorii săi despre acest eveniment kinema ikon cu un titlu inspirat: „kinema ikon întinerește pentru că așa vrea el”, text complementar cu cel al lui calin man care scria înaintea listei cu cei 15 tineri artiști în devenire, „subsol 16 by kinewcomers”, care va să zică ki new comers, adică noii veniți în atelierul kinema ikon...Și iată că după „clasici” (din 1970 încoace...) au venit artiștii vizuali de la kf (din 2004) apoi cineaștii de la CitiZenit (din 2015) și mai apoi arhitecții de la L’ene (din 2015) iar acum cadeții de la subsol 16 (din 2018). Este bine. Este foarte bine...

Intenționăm ca până la semicentenar, adică în doi ani (2018-1019) să producem lucrări/expoziții/evenimente preponderent digitale după modelul internet of ki (iok), iar evenimentul aniversar (2020) nu îl dorim în niciun caz ca pe o „retrospectivă” ci îndreptat spre o „prospectivă” dominată de noul regim digital prin pixeli, voxeli, holograme, inteligență artificială dar acceptăm și oarece zanzibar analogic ca să nu uităm de unde venim...

Notă: Începând din toamna anului 2018, artistul hypermedia, designer-ul, curatorul și actualul leader al platformei kinema ikon, calin man a început „campania” de editare a unor cataloage care să cuprindă corect și clar toate dimensiunile proiectului kinema ikon în cei 50 de ani: kinema ikon: authors, primul din seria de cataloage aniversare a apărut în august 2018 pe a cărui copertă interioară scrie: produced by Museum Arad & kinema ikon, curator: calin man. Conținutul catalogului este expus cu claritate: Fiecărui autor care a participat la cel puțin un eveniment sub sigla ki, îi este dedicată o pagină, cuprinzând: numele și prenumele autorului/fotografia autorului / tilurile expozițiilor la care a participat/ imaginea unei lucrări; precizând că pe prima pagină a catalogului sunt scrise în ordine alfabetică numele autorilor participanți la expoziții/evenimente kinema ikon vreme de 50 de ani. kinema ikon: posters, al doilea catalog din seria aniversară apărut în septembrie 2018 în.... 4 (patru) exemplare, având aceiași structură ca a primului catalog, doar că este exclusiv iconografic (afișe, plachete și cartoline despre lucrări și expoziții ki). kinema ikon : films, al treilea catalog din seria de cataloage auxiliare cu conținut specific, editat în toamna anului 2018 este și cel mai consistent atât prin ilustrații cât și prin textele critice/teoretice scrise de către tinerii cercetători.

Expoziția Media Art Festival din Arad (MAFA 5), intitulată De Rerum Natura s-a deschis vineri 5 octombrie 2018 în spațiul neconvențional al expoziției permanente de Științe ale Naturii de la Museum Arad, construct curatorial pus 160

în spațiu de către calin man și Ileana Selejan, prin lucrări de artă contemporană realizate de circa șaptezeci de artiști vizuali din lumea largă, din patria română, din arad county și desigur de către membri vechi & asociați kinema ikon. În CATALOGUL expoziției De Rerum Natura cei doi curatori notați mai sus simt nevoia unor explicații de factuă logistică într-o scurtă introducere în care reiterează faptul că proiectul teoretic al expozițiilor anuale sub genericul MAFA presupune că „intervențiile în spațiile atipice sau neconvenționale au devenit mărci stilistice ale festivalului... gesturi care nu trebuie percepute în opoziție cu estetica cubului alb deoarece căutăm noi modalități de joacă prin care să folosim spațiile disponibile pe post de pretext”. Adaug la rândul meu că implantul de lucrări multimediale pe corpul specific al unei expoziții permanente de științe ale naturii nu este în nici un caz de factură invazivă ci de factură complementară cu rezultate de receptare estetică datorate stării produse prin instalații comune cu efect de oximoron. * Notificare: Atunci, în octombrie 2018 am decis să întrerup scrierea timp de doi ani a acestui lung tablou sinoptic, (anexă la istoria proiectului kinema ikon) ca să revin la sfârșitul anului 2020 cu notarea noilor evenimente ki, incluzând instalația/expoziția cu titlul provizoriu HIMERA (la sala ki de la muzeul arădean de artă și la Scena9), plus editarea unui CATALOG aniversar (1970 - 2020).

Acum, în septembrie 2020 tocmai au trecut cei doi ani de „oprire din scris” și am în fața mea liste cu evenimente consumate dar nenotate în tablou, apoi cataloage ale expozițiilor și un excelent timeline executat cu acuratețe de către calin man, materiale cu ajutorul cărora voi purcede la completarea eventurilor ki până la finalul acestui an aniversar care se desfășoară bezmetic în regim pandemic...

Revin în februarie 2019 când notez contextul generos al „Sezonului cultural România - Franța”, în care o lucrare kinema ikon a fost selectată pentru expoziția colectivă cu 43 de artiști români din toate timpurile și trei grupări (SIGMA, SubReal și kinema ikon), având titlul „Ex-east/Ex-iste. Istorii trecute și recente ale avangardei românești” la Paris în Espace Niemeyer, eveniment organizat de Fundația Art Encounters și curatoriat de criticul de artă francez Ami Barak. În luna martie la sala kinema ikon de la muzeul arădean de artă a avut loc expoziția Aural Skin cu dispozitive create de către tânărul artist vizual-aural Alex Halka, care a reconfirmat în luna aprilie prin lucrarea Prismatic, o instalație161

proiecție în cadrul noului program de la cinema Arta, fiind vorba despre primul sezon de proiecții ale unor filme experimentale în ultima zi de joi a fiecărei luni la cinematograful Arta din Arad (interior sau grădină) intitulat „Ne vedem joi”.

Adaug faptul că în aceiași perioadă a avut loc al doilea eveniment produs de către colectivul de elevi-artiști de la Colegiul de Artă numit Subsol16 cu expoziția de artă experimentală, având titlul EXIT SPACE. A urmat expoziția personală a tinerei artiste franceze Josépha Blanchet rezidentă de doi ani la extrem de incitanta galerie&proiect cu numele de METAspațiu din Timișoara; expoziție intitulată Fall Out, fiind pusă în scenă la galeria ki cu o prezentare de Mirela Vladuți de la gruparea menționată, fiind încă un exemplu de „interferență fecundă cu proiectul kinema ikon”... În același context deja primăvăratic al anului, reVoltaire a produs o instalație în format de expoziție a unui autor total (artist&curator) ca un adevărat astronaut de la MASA, adică Mikălaka Aesotherics and Second Administration, intitulată ca de obicei suficent de ezoteric pentru a avea oarece dificultăți... App.0110 Apoi, în toamna anului 2019 s-au derulat trei întâmplări de excepție numindule pe scurt astfel: festivalul Europalia din Belgia, expoziția MAFA cu titlul dig:it la Muzeul de Artă din Arad și un eveniment kinema ikon sub semnul excelenței la Scena9 de la Rezidența BRD din București, pe care le voi notifica succint în continuare: În anul 1969 s-a constituit EUOROPALIA ca Festival internațional de artă cu un evident specific multidisciplinar (arte vizuale, artele spectacolului, cinema, literatură, dans contemporan și altele). Ediția a 27-a a avut ca invitat România din octombrie 2019 până în ianuarie 2020 în organizarea Institutului Cultural Român și a Fundației Art Encounters iar pentru cinema a funcționat un Film Curator Europalia în persoana tânărului cercetător Andrei Tănăsescu (ICR).

Tot în luna octombrie în spațiul cel mare pentru expoziții temporare (sala Maitec) aceiași calin man și Ileana Selejan au curatoriat expoziția MAFA 6 cu titlul vectorial dig:it, rezultând un catalog de o austeritate minimalistă nespecifică.

Cei doi curatori titulari au pus în spațiul galeriei un număr de 22 de instalații multimediale preponderent digitale create de tot atâția autori dintre care șase sunt membri vechi kinema ikon (Halka, Bogdanator, Sas, gH, AIA, reVoltaire) șapte membri asociați (Thea Lazar, Rogojan, Ganea, Edith Lazar, Ioana Vreme, Adela Muntean, Electric Brothher) și alți nouă invitați, între care se remarcă prin participări repetitive: platforma online spam-index (Gabriela&Mihaela), LAPSUS (Alex Boca et alii) , Levente Cozma adică SIMULTAN și Josepha 162

Blanchet de la MetaSpațiu. Tot invitați de onoare au fost și câțiva teoreticeni ai artei specializați în formatele creative multimediale: Horea Avram, Cristian Nae, Adriana Oprea, Olga Ștefan, Ion Indolean și Sabin Bors plus Ileana Selejan și geosab. Toate lucrările au fost pe cât de expresive pe atât de incitante, cu sau fără capacități interactive iar spectatorii au reacționat pe măsura creatorilor de dispozitive multimediale.

Catalogul dig:it produs de către calin man în situație de avarie financiară are patru coli volante pliate în așa fel încât să reprezinte câte șase pagini A4 iar 6x4=24 de pagini cu câte o ilustrație și un scurt text scris de autor în engleză ca rezumat explicativ al intențiilor auctoriale. Cele de mai sus sunt introduse într-o clapetă a unor coperți cartonate cu un design minimalist, de unde și impresia de austeritate...

Al treilea eveniment important din toamna anului 2019 menționat la începutul paragrafului (cu care se încheie anul respectiv) este expoziția de la Rezidența BRD Scena9 din București cu titlul kinema ikon: films / 1970 -2020 care a avut loc între opt octombrie și șase decembrie, curatoriată online de către calin man.

Doresc să închei paragraful cu menționarea a patru reacții din presa culturală în toate cele patru suporturi specifice în zilele noastre: radioul, televiziunea, tiparul și site-ul on-line. Așadar, concomitent cu desfășurrea evenimentului, cunoscutul post de radiodifuziune Radio France Internationale (RFI) a transmis conținutul unei conversații pe cât de pertinente pe atât de incitante între moderatorul emisiunii, Mihaela Dedeoglu și artistul vizual Suzana Dan, în calitate de organizator al expoziției kinema ikon de la Scena 9 (17 noiembrie 2019, dimineața, 30 de minute). Zece zile mai târziu, aceeași Suzana Dan susține cu vădită plăcere o a doua conversație dedicată aceluiași eveniment dar de această dată în contextul emisiunii Cooltura de la TVR, moderată de de către redactorul Mirela Nagâț (27.11. orele 17).

Apoi, în format tipar revista ARTA prin teoreticianul Raluca Oancea a publicat un studiu consistent dedicat aceluiași eveniment ki de la Scena9, „consistent” deoarece autoarea a scris un text rarissim în bibliografia care analizează structura de funcționare a celor cincizeci de ani de lucrări estetice produse la kinema ikon, analizând concomitent lucrările cu pricina. „Concomitent” înseamnă renunțarea la analiza de tip cronologic „pe etape evolutive” (film experimenal și video analogic, instalație, multimedia, adică digital și îndeosebi eclectic), interferându-le paradigmatic ca și când toate etapele ar fi fost realizate ca <ipostaze simultane>.

163

Apoi, în formatul on-line, au fost destul de multe reacții critice, între care doresc să evidențiez pe cel semnat de jurnalistul cultural Tomck@t în Special Arad, site în care mai bine de 15 ani autorul menționat a produs cu acribie profesională texte analitice pertinente despre aproape toate evenimentele kinema ikon din Arad, din alte orașe ale patriei sau din lumea largă. În același context de după expoziția ki de la Scena9 pe un site de artă contemporană botezat spam-index coordonat inteligent și eficent de Gabriela&Mihaela a apărut un studiu semnat de către criticul de artă și teoreticianul Horea Avram cu titlul-vector, The Avant-Garde Unconscious at Kinema Ikon: From Experimental Film to Hypermedia, precizând că autorul recurge la același procedeu al analizei care tratează paradigmatic etapele cronologice ale lucrărilor produse vreme de cinczeci de ani la atelierul kinema ikon ca și cum („Als Ob”, desigur) ar funcționa „inconștient” un soi de stileme experimental-ludice permanente, transgresând disputa analogic/digital...

Cele două studii de sinteză ale lui Horea Avram și Raluca Oancea au apărut în versiunea pe on-line aprope simultan adică în ianuarie călare pe februarie douăzeci-douăzeci (cu două luni înainte de a începe pandemia cu pricina). Cei doi teoreticeni sunt vecini de generații, funcționâd profesional ca universitari în domeniile artă și media și interesați până peste poate de avangardă în general și îndeosebi de experimentele induse de noile tehnologii în câmpul creației estetice, ceea ce explică interesul natural pentru experimentul ludic de la kinema ikon. * Și iată că încet-încet istoria kinema ikon a ajuns în 2020, anul aniversar cu cele cinci decenii de experimente ludice, notând faptul că de aici înainte textul va fi construit aproape în genul unui jurnal, curat sinoptic... Astfel că în prima zi de joia după Bobotează la atelier mica echipă de coordonare a kinema ikon a recapitulat ce și cum va trebui să funcționeaze evenimentele aniversare până la vârful din octombrie 2020. Așadar, problema noastră a rămas următoarea: ce să expunem lunar la galeria kinema ikon în cele opt luni, din februarie până în septembrie 2020? La această mare provocare calin man a venit cu un proiect ce se încadrează exact în metoda <oului gordian > sau a <nodului columbian>, după preferințe. Pe scurt, a propus expoziții dedicate exclusiv unor grupări, colective sau individualități de tineri artiști vizuali arădeni, timișoreni, clujeni și bucureșteni cu care pe parcursul ultimilor ani kinema ikon a colaborat permanent și consistent în organizarea unor expoziții tematice sau freestyle. Acordul a fost unanim, considerând că este vorba de un gest de respect, admirație și mulțumire pentru participarea activă a entităților pe care 164

le voi enumera mai jos, la evenimentele kinema ikon, pornind, desigur, de la o interferență empatică și stilistică comună.

Ca urmare a unor discuții prealabile, a apărut pe la sfârșitul lunii ianuarie 2020 un afiș elocvent al autorilor și expozițiilor ce vor urma să fie organizate pânâ în septembrie 2020 iar prima dintre aceste expoziții a constituit pentru curatorul calin man un fel de „încălzire” (Warm-Up) pentru evenimentele ce vor urma, de unde și inserarea cuvântului-cheie în titlul de pe primul afiș kinema ikon: In Good Company, Warm-Up. Expoziția a fost deschisă la 31 ianuarie 2020 la sala kinema ikon de la muzeul arădean de artă din Arad iar din conținutul textual al afișului este de remarcat o listă conținând 13 nume/entități și titlul lucrării, listă pe care o voi reitera aproape exact: KF cu instalația performativă „Șantier Arheologic” și cu basmul electronic „Crăciunikon”, CitiZenit cu lucrarea „Meta Green”, L’ENE cu instalația „Le’Jam”, subsol16 cu instalația eclectică „COLAJ, (așadar primele patru colective-expoziții sunt din Arad). Apoi, Modulab cu instalația digitală a cărui titlu este „S.T.E.L.A”, apoi Larisa Crunțeanu cu lucrarea „Story with 255 Possible Parts...” și Taietzel Ticalos cu lucrarea „In absentia” (toți trei din București); precum și Thea Lazar cu lucrarea, având un titlu lung, „We don’t know a lot of about this mysterious planet...” și Adrian Ganea cu instalația digitală „Cadmus Sowing Dragon’s Teeth” (ambii din Cluj). În fine, au fost menționate în afiș și câteva „rezerve” kinema ikon precum Bogdanator cu clasicile lui module și gH cu excizii plus reVoltaire cu prequel-ul „Time Machine”.

Acum se impune o inserție al cărei conținut va avea continuarea peste opt luni: În vacanța studențească de iarnă și-au anunțat vizita de câteva zile la sfârșitul lunii ianuarie un grup de nouă studenți de la Universitatea Națională de Artă din București împreună cu profesoara lor (pentru noi teoretician și critic de artă), Raluca Oancea într-un demers didactic numit documentare, interesați fiind de cum se manifestă în practica creativă „sentimentul kinemaikonian al ființei învăluite în pixeli” <două parafraze>. Întâlnirile de la atelier au fost admirabile din toate punctele de vedere și cu acest prilej cei zece musafiri de onoare au vizitat îndelung și expoziția comentată mai sus de la sala kinema ikon (Warm Up) iar calin man le-a propus viitorilor artiști vizuali integrarea lor în proiectul generos intitulat kinema ikon: In Good Company prin prezentarea unei expoziții în luna august, în încheierea proiectului respectiv. Dar despre acest eveniment surprinzător voi nota mai târziu respectând cronologia. Finalul inserției.

Doar că „cronologia” cu pricina care va să zică nu a mai avut loc deoarece din Wuhan via Lombardia a intrat în România la sfârșit de februarie prin Gorj pandemia coronavirusiană din cauza căreia totul a fost dat peste cap prin 165

efectele stării de urgență și a stărilor de alertă, incluzând și evenimentele artistice, adică expozițiile de artă contemporană. Așadar am rămas cu prima expoziție din seria kinema ikon: In Good company iar după „încălzire/warm up” nu am mai putut juca aproape deloc... „Aproape deloc...” înseamnă că totuși s-au mai putut întâmpla câteva lucruri importante. Astfel, deja menționatele proiecții de filme experimentale kinema ikon la EYE Filmmuseum din Amsterdam (21 ianuarie 2020) și câteva săptămâni mai târziu aceiași serie de filme au fost proiectate la TIFF Cinémateque Toronto, ambele evenimente prezentate de către cineastul pentru Europalia, Andrei Tănăsescu. În același prim trimestru iernatic și pandemic din 2020 a apărut revista FILM a Uniunii Cineaștilor din România în care foarte tânărul critic de film Călin Boto a scris un studiu consistent și provocator despre atelierul de artă multimedia din Arad cu un titlu bine direcționat: kinema ikon: o fixare. Altfel spus, o „fixare” a unui loc ki în contextul filmului experimental internațional, autorul recurgând cu siguranță și detașare la un repertoriu teoretic de referință. De asemenea în revista ARTA #42-43/2020 teoreticianul Raluca Oancea a publicat în format tipărit textul postat anterior pe versiunea on-line a aceleași reviste de artă. Mai notez faptul că la cinema Arta din Arad continuat să funcționeze în aceste vremuri, sub auspiciile CMCA, programe ki de proiecții de filme experimentale numit „Ne vedem joi”, alternând lunar cu mici proiecte de instalații cu proiecții de lucrări digitale prezentate la galeria kinema ikon de la Muzeul de Artă. În fine, la sfârșitul lunii august am fost încântați peste poate de reiterarea vizitei de lucru a celor nouă studenți de la Universitatea Națională de Artă din București însoțiți de profesoara lor și teoreticiana Raluca Oancea, acum și în postura de curator, dat fiind faptul că ăștia micii chiar se țin de cuvânt și chiar au pus pe picioare într-o zi o expoziție pur și simplu eveniment (adjectiv) care m-a lăsat siderat. Ulterior am aflat de la calin man că cei nouă și-au propus premeditat o replică la expoziția Warm Up, cu titlul KI/LLINGTIME SHATTERING IKON’s (25 august 2020 orele 16 la galeria ki), deschiderea în curtea interioară iar la orele 20 un program Post opening music meeting la KF cu special guest Dragoș Petrișor. Cei nouă artiști sunt și vor fi: Titus-Alexandru Antonescu, Maria Borțoi, Dan Chiș, Dragoș Dogioiu, Alexandra Drăgulinescu, Marta Mattioli, Ema Motea, Sandra Ungureanu, Selina Yilmaz. Textul este prezentat de curatorul Raluca Oancea, probabil în brainstorming și are 30 de rânduri A4, fiind sintetic cât se poate și impecabil ca scriitură teoretică, rămânând încântat de opțiunea autoarei pentru sintagma iocari serio ca determinativ al conceptului de experiment la kinema ikon. Apoi, în a treia zi adică joi 27 august la orele 20 166

în grădina de vară de la cinema Arta s-a produs o proiecție de 24 de scurtmetraje majoritar experimentale, autori fiind cei 9 de mai sus plus 15 studenți la universitatea bucureșteană pe care călin man îi numește în e-mail-ul către mine „ne vedem joi cu copiii Ralucăi”, copiii fiind și „new Waves of ki”... Oricum, Raluca Oancea scrie că este vorba despre „O selecție de lucrări multimedia (animații 2D sau 3D, video exprimental, grafică generativă, rotoscopare, sound design) realizate de tineri artiști din București care printr-o fericită întâmplare au penetrat stratosfera arădeană, interferând cu proiectul kinema ikon” - sintagma finală marcată în italice o folosesc deja atunci când scriu despre conceptul de membri asociați ki, adăugând rima în gerunziu după modelul barbian, „interferând” fecund ca să obțin efecte metisate sau chiar eclectice. Oricum, în luna septembrie nu am înregistrat evenimente notabile nici la galeria kinema ikon, nici la cinema Arta și nici prin împrejurimi, așteptând expoziția MAFA de la începutul lunii următoare și mai ales așteptam himera expunerii instalației aniversare pe care o chemă HIMERA... Voi explicita. Și totuși s-a întâmplat ca reVoltaire să primească un e-mail curios de la un personaj de-a dreptul freaky, de fapt un artist și curator mexican de o bună notorietate pe numele său Abraham Cruzvillegas, care tocmai dorea să pună în mișcare un prim „Summit intergalactic a unei arte spațiale independente” în formatul unei expoziții din luna septembrie la situl cunoscut sub numele de Sandwich Gallery, manageriat de către artista vizuală Daniela Palimariu, de la care calin man a primit invitația pentru o participare cu lucrări specifice kinema ikon. Recunosc că la început am avut o atitudine personală ușor refractară față de proiectul propus până în momentul în care același reVoltaire mi-a emailat o listă bizară cu 70 de texte foarte scurte ca răspuns la „chemarea” lui călin man de a „scrie scenariul unui cadru <plan, de fapt> de 5 secunde”. Cele 70 de mini-scenarii în lectură integrală au drept efect de receptare o stare de perplexitate și de încântare fără margini, fiind indiscutabil meritul autorilor care sunt membri vechi și membri asociați kinema ikon, plus colaboratori la eventurile ki și participanți la media art festival arad. Apoi este meritul lui calin man care a propus celor doi organizatori (respectiv Cruzvillegas și Palimariu) transformarea celor șaptezeci de mini-scenarii, având format textual, în conținuturi vizual-aurale cinetice, având formatul film pe orice tip de suport (peliculă, bandă video, hard disk, etc.)

Staff-ul kinema ikon a programat ca la începutul lunii octombrie să prezinte la galeria ki de la Muzeul de Artă din Arad expoziția aniversară constituită din părți analogico-digitale ale unei entități botezate HIMERA, urmând ca în aceeași perioadă la Scena9 din București să fie expus corpul central al entității 167

cu pricina al cărui proiect a fost concept de câțiva membri notabili ai atelierului.

Or, acest dublu expozeu aniversar nu a mai avut loc din cauza condițiilor restrictive impuse de stările de urgență și de alertă datorate pandemiei de coronavirus. Punct. Adică, orice comentariu asupra acestei stări de fapt în curs de desfășurare de opt luni este pur și simplu inutil și fără nici un folos pentru evenimentele kinema ikon_50... Așadar, rămânem doar cu un Catalog aniversar.

Același staff ki și îndeosebi calin man a încercat să mai salveze în toamna anului pandemic 2020 câte ceva... Și așa s-a născut MAFA 7: SyZyGy în spații precum cinema Arta (30.09 orele 19) și galeria kinema ikon de la Muzeul de Artă din Arad în principal prin proiecții, video streaming și oarece instalații media (02.10.. orele 18). Oricum cele mai concludente sunt explicitările celor doi curatori: „MAFA din acest an prezintă o ediție de criză. Realitatea înconjurătoare ne obligă să forțăm nota și să acceptăm o versiune minimală a festivalului cu o selecție de 57 de autori cu care kinema ikon a colaborat de-a lungul timpului”, incluzându-i și pe cei nouă studenți artiști intermediali împreună cu profesoara lor de la UNA din București; oricum, pe afișul expoziției era notată sintagma kinema ikon_50, la care mai adaug și un catalog care este de fapt un încântător album cu lucrările autorilor.

Mai notez faptul că în aceleași zile, la Faber în Timișoara curatoarea Mirela Vladuți de la METAspațiu a montat o expoziție în care se derula un film experimental kinema ikon de calin man, intitulat „La revedere (Rambo)”. Cu totul remarcabilă a fost atitudinea lui Horea Avram care a organizat două evenimente kinema ikon în aceleași zile: o proiecție de filme experimentale la cinemamatograful Arta din Cluj cu o prezentare orală a teoreticianului media (1 oct.) iar a doua zi a fost prezentată o altă selecție de filme experimentale kinema ikon cu o coloană sonoră inedită regândită live de muzicianul DANAGA, de unde link-ul mental cu cele zece filme experimentale cu sonor refăcut pentru festivalul de artă de la Gent de către cinci muziceni belgieni și cinci români despre care am scris deja, ceea ce din nou m-a liniștit fără să mă întristeze.

Apoi, este demn de a fi menționată invitația făcută lui Călin Man - creator de lucrări digitale, curator de expoziții multimediale și actual conducător a proiectului kinema ikon - de către Fundația Art Encounters via Diana Marincu - pentru ca alături de alți șase artiști să participe în calitate de mentori în cadrul programului CAMP - Contemporary Art Meeting Point în format online pe parcursul lunii octombrie. În acest context calin man a plecat de la un film de montaj propriu, Long Story Short despre cei 50 de ani de experiment ludic la kinema ikon, relatându-mi încântat despre capacitățile creative ale celor 15 cursanți (studenți la arte și tineri absolvenți), constatare urmată - eram sigur 168

de invitația vice versa prin coacerea unei expoziții colective în galeria ki, astfel că se arată o mărire a numărului de membri asociați kinema ikon... Vorba bine nu spusei că vine un e-mail la mine și-mi zice, dom’le iată afișul unei expoziții care se cheamă Post-Nothing din deja clasica serie kinema ikon: In Good Company din care reiese că opt din cursanții CAMP din etapa mentoratului lui calin man au produs o expoziție colectivă de artă vizuală curatoriată de Georgia Țidorescu în spațiul galeriei ki de la la muzeul arădean de artă din Arad între 23 decembrie 2020 și 21 februarie 2021, desigur în format online, dar pornind de la expunerea analogică de la galeria cu pricina. Lucrările sunt semnate de cei opt tineri artiști vizuali pe care îi nominalizez și din respect pentru curajul lor de a expune dar și ca mărturie pentru cei care vor rămâne pe baricada experimentului jucăuș: Andrei Arion, Laura Carpov-Hrițac, Bogdan Matei (autorul afișului), Alexandru Cartuș, Silviu Niculae, Theodor Niculae, Andrei Predescu și Anca Țintea.

Mă apropii periculos de ultima pagină și vine un un alt e-mail la mine șimi zice, dom’le de ce nu mergi matale în spațiul de pe strada Eforie(8) din capitală în primele zile ale lunii octombrie ca să ți se reconfirme speranța unei foarte noi generații de artiști vizuali care interferează fecund cu proiectul ki, măcar să mai rămâi încă o dată siderat... Practic este vorba despre o expoziție botezată „Almost Free” pusă în spațiul galeriei menționate mai sus de către 15 artiști vizuali dintre care nouă au prezentat lucrări pe care le știam și la care au fost adăugate inspirat alte șase lucrări ale unor colegi din aceeași generație. Oricum, „cei nouă” sunt aceia pe care i-am nominalizat cu trei pagini în urmă, ca autori ai dispozitivelor digitale din expoziția KI/LLINGTIME, SHATTERING IKON’s, eveniment curatoriat de către Raluca Nestor Oancea și atunci și acum iar paragraful textual explicativ scris de curator este extrem de concludent, motiv pentru care îl reiau aproape integral: „Expoziția Almost Free este o întâlnire mai mult sau mai puțin întâmplătoare dintre o generație de foarte tineri artiști, vorbitori nativi ai limbajelor digitale și câțiva actoricheie ai senei intermediale românești, printre care Călin Man, liderul actual kinema ikon - grup care sărbătorește anul acesta 50 de ani de activitate în domeniul filmului experimental, al instalațiilor video, hypermedia și net.art. Întâlnirea va avea loc pe masa de disecție a unui spațiu alternativ pe Eforie8 și va mixa: proiecții digitale, animație 2D și 3D cu o instalație in situ construită într-un dulap cu sertare mai mult sau mai puțin accesibile pe care publicul le va explora, putând avea surpriza de a întâlni amintiri îndepărtate, obiecte camp sentimentale și fragmente intime ale ale vieții tinerilor artiști... Așadar, firul care leagă toate aceste lucrări expuse este unul afectiv, expoziția propunându-și a construi o spațio-temporaliate eliberată de legile fizicii, orientată, în schimb, de 169

sentimente și traversată de fluxurile schimbătoare ale fricii, bucuriei, dorinței...”

Adaug faptul că la poziția șapte de pe afiș este notat Călin Man aka reVoltaire cu o lucrare proiectată, „Escape from Mikalaka” și iată cum o stradă cu nume de instituție, Eforie, poate suferi, pentru mine, o conversie de competență într-o stare afectivă de Euforie... În luna octombrie 2020 a avut loc în format on-line o conferință de gen studii culturale intitulată „States of the Arts”, având o introducere de Magda Cârneci, conform unei idei originale formulată de către coordonatoarele conferinței (Ștefana Mărmureanu, Ariadna Ponta, Olivia Nițiș) ca o potențială „istorie a artei vizuale din România ultimilor 30 de ani pe bază de proiecte”, focusând pe încrâncenații ani ′90... Despre kinema kon am privit și auzit în format video opiniile empatice și onorante expuse de Suzana Dan și Raluca Oancea iar catalogul tipărit al conferinței pe care tocmai l-am primit este pe cât de plăcut ochiului pe atât de profesional în conținut, reținând în registru subiectiv desigur, studiul lui Horea Avram cu un titlu concludent: „Arta media ca expresie a noului. Un tur de orizont local”, în care proiectul kinema ikon este tratat ca o entitate stilistică compactă în cele cinci decenii de creație sub semnul constructelor estetice bazate pe noile tehnologii.

La sfâșitul lunii noiembrie 2020, s-a întâmplat Conferința AICA-Ro. în format online conform proiectului propus de către Horea Avram cu titlul „Arta anilor ′90 în România și estul Europei: Racordări, contraste, recuperări”. Patru panele cu patru moderatori și tot atâtea contribuții de gen keynotes, totalizând 25 de intervenți cu conținuturi adecvate temei și incitant formulate în structura programului a căror rezumate au fost publicate în paginile site-ului, constituind un adevărat festin teoretic iar în final a vut loc o masă rotundă moderată de Anca Oroveanu. Ca în cazul conferinței anterioare din octombrie menționate mai sus notez doar studiile care au analizat tematica propusă din perspectivă multimedială preponderent digitală în a cărui context kinema ikona a fost activ.

Situație în care notez studiul lui Horea Avram intitulat „O arheologie media a anilor ′90 în România: expoziții, public, artiști” precum și studiul teoreticenei Raluca Oancea cu un titlul: „Kinema Ikon și arta intermedială din România”, fiind de fapt un eseu încântător și datorită recursului la modelul hibrid: suprapunere de text, imagine și grafică textuală iar forma de expresie a conținutului este argumentată cu o armătură teoretică bine preparată plus doza de empatie datorată interferenței fecunde a proiectului ki cu viziunea celor nouă care sunt mai mulți și vor fi și mai mulți... În același context teoretic și în aceleași vremuri tomnatico-pandemice au apărut la Polirom cinci volume cu titlul „Enciclopedia imaginariilor în România” 170

în coordonarea generală a cercetătorului și universitarului clujean Corin Braga, având ca tematică directoare studiul imginariilor prin analiza patrimoniului cultural imaterial și material, conjugând cinci domenii: literatura, limba, istoria, religia și artele, fiecare cu câte un coordonator. Desigur, am fost interesat în mod deosebit de volumul cinci coordonat de către Liviu Malița intitulat generic „Imaginar și patrimoniu artistic” constituit din șapte studii care vor rămâne de referință și desigur am fost mai mult decât interesat de un titlu concludent pentru relațiile artei cu noile tehnologii: „Imaginarul tehnologic în artele vizuale” de Horea Avram. Studiu în care autorul începe prin a circumscrie domeniul ca pe „Noi instrumente tehnologice numite „mașinării compensatorii” capabile de un imaginar tehnologic specific prin mijloace electronice, bazate pe imagini în mișcare, fiind vorba despre film experimental, artă video, produse cu computerul sau de dispozitive mobile, prezentate ca proiecții sau/și instalații complexe.” Componente pe care le regăsim în întreaga producție din cei cincizeci de ani de la atelierul cu pricina care de la bun început s-a numit kinema ikon, care va să zică imagine în mișcare. Situație în care mă așteptam ca teoreticianul Horea Avram să integreze atelierul în context, adică în cele patru etape conținute în „abordarea cronologică” pe care o propune, sesizând pertinent opțiunea kinema ikon din ultimii ani ca, fiind o „abordare hibridă”, ceea ce mă conduce spre conceptul de <model eclectic> pe care tocmai îl finalizez într-un volum de ficțiuni teoretice... * În încheiere reiterez accentuat constatarea că unul din cele două evenimente dedicate aniversări kinema ikon_50 nu a mai avut loc din motive financiare și pandemice. Mă refer la expoziția cu dublă locație, la galeria kinema ikon de la muzeul arădean de artă și respectiv la galeria Scena9 din capitală, având titlul premonitoriu de HIMERA. Și așa se face că am rămas doar cu editarea unui CATALOG aniversar spre începutul lunii decembrie 2020...

Așteptând catalogul cu pricina consider că cel mai corect paragraf de încheiere a acestui studiu este cel care vizează procesul de supraviețuire a tuturor lucrărilor și evenimentelor produse timp de cinci decenii prin proiectul kinema ikon, doar că ne-am întâlnit cu tot soiul de impedimente. Practic, am trecut și noi ca toată lumea de la entuziasmul începuturilor („rezistența veșnică”) la deziluzia recentă, constatând dificultățile insurmontabile atunci când dorim să reactivăm pe instrumente digitale recente, imagini cinetice înregistrate pe suporturi digitale vechi, așadar fără putința unor transpuneri din digital în digital. În consecință calin man, conceptorul principal al evenimentelor kinema ikon a propus și executat o soluție, având ca scop supraviețuirea tuturor filmelor experimentale, a lucrărilor de artă media, a instalațiilor digitale, a programelor 171

de net.art și a tentativelor de forare a capacităților estetice ale realității virtuale.

Proiect pe care autorul l-a botezat chiar așa, survival ki, notând că „este un hard disk portabil (HDD) care conține toate lucrările produse în cadrul proiectului kinema ikon din 1970 până în zilele voastre” de unde s-ar putea crede că vom avea de-a face cu o „eternitate”... Doar că „veșnicia” respectivă s-a dovedit că durează numai câțiva ani, după care conținutul înregistrării devine de-a dreptul problematic, motiv pentru care reVoltaire a produs până acum 3 (trei) hard-disk-uri portabile, cu precizarea datei exacte de expirare: Astfel, HDD1 a expirat în decembrie 2015 după care conținutul a fost updatat la zi, fiind transferat pe alt medium de stocare de unde a rezultat HDD2 cu expirare în 2018 care a rândul său a fost urmat de HDD3 valabil până în anul 2021 și așa mai departe până se va descoperi „vaccinul” de conversie digitală între toate suporturile de înregistrare. Menționez că cele trei arhive portabile au fost expuse de către autor ca lucrări digitale bazate pe conceptul de arhivă, la mai multe mlte expoziții de artă media din tot atâtea orașe precum Cluj, Timișoara, Arad, Paris precum și la București cu prilejul evenimentului kinema ikon de la scena9 din octombrie 2019, consemnat anterior. Menționez de asemenea că același superviser al proiectului survival ki, a conceput în anul 2016 un nou construct arhival pe care l-a numit „Capsula timpului” sub forma unui fichet bancar în care au fost introduse pentru păstrare documente analogice și digitale care vizează supraviețuirea informațiilor, un soi de bancă de date kinema ikon iar fichetul respectiv va fi descuiat doar la aniversarea centenară a kinema ikon din data de 28 octombrie 2070 la orele 20 și 16 minute fix. Și iată că închei în copy-paste, anunțând primirea de Moș Nicolae, din partea tipografiei a celor 500 de exemplare a câte 300 de pagini fiecare ale CATALOGULUI aniversar iar primul aspect vizual care m-a frapat a fost constructul iconic de pe cele două coperți exterioare constituit din imaginile quasi 3D a celor trei arhive portabile HDD comentate mai sus, având funcția de survival ki...

George Săbău, în Arad, la 6 decembrie 2020

172

Post Scriptum_13 septembrie 2021 Există numerose evenimente culturale naționale și internaționale care au fost programate a se desfășura în anul de disgrație 2020 dar au intrat sub incidența pandemiei virusului coronarian, ceea ce a condus la reprogramarea lor în anul următor sau chiar mai mult decât atât.

Aceasta este și situația demersului jubiliar al proiectului kinema ikon <19702020>, demers care a fost reprogramat pentru toamna celui de al doilea an pandemic - 2021, cu precizarea că stafful ki a inclus și evnimentele paralele așa cum s-au întâmplat ele în anii precedenți <kinema ikon:serial/media art festival arad/ne veden joi la cinema arta etc.> În acest context conjunctural buimac am considerat că singura soluție rezonabilă de a explicita succint pe o singură pagină cum se defășoară evenimentele jubileului în formatul anului 2021 este “soluția” minimalistă propusă de către calin man printr-un email al cărui conținut seamănă cu un haiku altoit pe un limerick, ceea ce conduce întotdeauna la o stare încântătoare de perplexitate semiotică: date ki oct-nov 2021: 15 octombrie - MAFA 8: sala maitec / muzeu arad + NAG: sala ki = himera / varianta 1 // 26 noiembrie - Scena 9 bucurești + sala ki muzeu arad = himera / varianta 2 // în luna noiembrie se încheie sezonul 4 al serialului ki în zece episoade. publicații: 1. istoria proiectului kinema ikon 50 // 2. kinema ikon: serial / season 4. // 3. MAFA 8 / in-between // 4. himera g.s.

173

174

istoria contextuală a grupului kinema ikon

175

176

Istoria contextuală a grupului kinema ikon kinema ikon, atelier multimedia, funcţionează actualmente în structura Muzeului de Artă din Arad, fiind un grup longeviv în cîmpul artei contemporane de factură experimentală, ajungînd, iată, la vîrsta de 35 de ani şi continuînd activitatea în sistemul creaţiei digitale.

Au fost parcurse trei etape distincte: film experimental /1970-1989/, mixied-media /1990-1993/ iar din 1994 au fost produse exclusiv lucrări hypermedia pe suport cd.rom, pe internet şi instalaţii interactive, de autor şi de grup.

Cele trei etape vor fi relatate din perspectiva subiectivă a membrului fondator dar, respectînd rigorile ştiinţifice ale unui studiu convenţional. Sub acest aspect a trebuit să aleg între un rezumat uşor de suportat de către un cititor grăbit şi presiunea tratării exhaustive din motive deontologice, modalitate preferată de către cercetători. Bineînţeles că a rezultat un hibrid cu efecte lacunare pentru care îmi cer scuze.

Subliniez faptul că grupul/atelierul kinema ikon nu a funcţionat întrun spaţiu vid, ci într-un context cultural-artistic complex şi specific perioadei parcurse. De aceea, metodologic, voi respecta în toate etapele pe care le descriu, ceea ce se poate numi, regula contextului.

Oricum, împreună cu celelalte segmente ale catalogului, sper ca lectorul interesat de domeniul contradictoriu al creaţiei experimentale să perceapă corect interesanta poveste a unui grup absolut atipic.

Etapa film experimental /1970-1989/ Aşadar, în anul de graţie 1970 în Arad, oraş din vestul provinciei Transilvania, aparţinînd de ţara numită România, undeva în Europa centrală, s-a constituit în jurul unui nucleu hard o grupare de tineri preocupaţi de ideea creaţiei experimentale. Mediumul artistic ales a fost cinematografia, conducînd inevitabil spre filmul experimental.

Contextul istoric-social-politic s-a numit comunism ceea ce a exclus posibilitatea înfiinţării unui centru de cercetare iar cadrul legal admis de către regim a fost acela al unui cineclub, la început aparţinînd de Scoala de Artă / Liceul de Artă iar mai tîrziu în structura Muzeului de Artă. Numele ales a fost Atelier 16 iar proiectul teoretic pe care l-am iniţiat s-a numit kinema ikon, 177

denumiri care s-au suprapus de-a lungul timpului. In primii ani activitatea atelierului a fost predominant tehnică, fiind compensată cu programe de cultură cinematografică de tip cinematecă după modelul cinecluburilor franceze, în timp ce demersurile creativ-experimentale erau destul de rare.

Pentru cititorii occidentali şi pentru cei foarte tineri se impune o explicaţie. Regimul comunist de model românesc a experimentat o perioadă destul de întinsă un sistem de învăţămînt – de la grădiniţă la universitate – combinînd modelul interbelic cu cel din Europa vestică. Efectul a fost benefic, producîndu-se o generaţie de tineri foarte bine instruiţi, cunoscută sub denumirea de generaţia ‘80, pornind de la faptul că în jurul acestui an au început să se impună în viaţa culturală prin lucrări literare, de arte vizuale, muzicale, teatrale şi cinematografice, propunînd o altă paradigmă a creaţiei artistice şi o altă abordare a realităţii.

Fiind profesor în învăţămîntul artistic am perceput fenomenul optzecist fără să înţeleg, atunci, că va fi vorba de o generaţie de referinţă.

La început tinerii membri ai grupului au fost atraşi de serile de cultură cinematografică – proiecţii de tip cinematecă cu insistenţă asupra filmelor de avangardă la care aveam acces – urmate întodeauna de discuţii aplicate. O parte dintre participanţi au fost discret selectaţi în funcţie de calităţile creative şi de înclinaţiile spre atitudini neconvenţionale. De aici, suprapunînd cu delicateţe persuasivă proiectul teoretic kinema ikon, a durat foarte puţin pînă la asumarea stării de experiment şi dorinţa de a manipula imaginile în mişcare, ceea ce a făcut ca după anul 1975 să irumpă producerea filmelor experimentale de autor. In jurul aceleiaşi date majoritatea tinerilor membri ai grupului şi-a început sau şi-a continuat studiile universitare în varii domenii umaniste cum ar fi filologie-litere, arte vizuale, arhitectură, design, cinematografie etc. Atît în perioada studenţiei cît şi ulterior acesteia au continuat realizarea de filme experimentale sau să contribuie teoretic în postura de comentatori critici ai fenomenului.

La începutul anilor ’70 unui film experimental, Scaunul, produs de către Demian Sandru şi autorul acestui text i s-a decernat premiul special al juriului la Festivalul internaţional de scurt-metraje de ficţiune de la Brno, eveniment comentat în presa culturală, ceea ce a avut ca efect direct atribuirea unei locaţii substanţial mărite, tehnologie nouă şi alte facilităţi. Dispuneam acum de un hol foarte mare, tocmai adecvat pentru organizarea unor expoziţii de arte vizuale, astfel că între 1975-1980 tinerii mei colegi au expus în regim neoficial lucrări de grafică, pictură, fotografie, colaje şi mail-art. Expoziţiile erau însoţite de proiecţia unor filme experimentale şi animate cu discuţii privitoare 178

la corespondenţa artelor, totul pe fundalul unor audiţii de muzică electronică, concretă, electroacustică şi bineînţeles pop-rock din epoca respectivă. Cele 18 expoziţii de arte vizuale organizate în holul atelierului au fost intercalate, pînă la mijlocul anilor ’80, cu reprezentări ale unor mici piese de teatru jucate de către trupe studenţeşti între care Studioul de caragealeologie şi Thespis din Timişoara, apoi Ars Amatoria şi Pantomima din Cluj. Ultima expoziţe-spectacol din această serie a constat din prezentarea de excepţie a şapte filme-fantezie produse în 1912 şi proiectate cu un aparat Pathé Frérès într-un fomat rarissim de 28 mm., aparţinînd familiei Frangopol.

La aceste demersuri audio-vizuale pot fi adăugate preocupările literare ale unei treimi din membrii atelierului kinema ikon – unii deja publicaţi în volume de poezie, proză, critică literară sau eseu – devenind astfel evidentă nota specifică a perspectivei interdisciplinare care domina climatul creativ din interiorul grupului. Oricum, filmele experimentale realizate de către aceleaşi persoane exprimau cu alte mijloace de creaţie cu totul altceva şi altcum, fiind apropiate formal şi stilistic de avangarda istorică din anii ’20 şi de avangarda cinematografică europeano-americană din anii ’60-’70. Cuplul “altcevaaltcum” reprezintă tocmai strategia abordării interdisciplinare a unui limbaj specific în scopul instaurări unui alt tip de discurs, recurgîndu-se la forma de expresie a imaginilor cinetice.

Una peste alta, în anul 1980 atelierul kinema ikon /ki/ avea in portofoliu 30 de filme experimentale de autor şi cîteva de grup-şcoală din toate categoriile genului: intervenţii direct pe peliculă, abstracţii dinamice, prelucrări cromatice, tentative cu caracter oniric, colaje din efecte speciale,eseuri dysnarative, ciné-verité şi documentare lirice. In cercurile artistice din România grupul kinema ikon /ki/ era perceput ca unul atipic, non-convenţional şi underground, fiind astfel vulnerabil în faţa presiunii ideologice a regimului comunist. Sub acest aspect un rol foarte important în susţinerea grupului şi “acreditarea” experimentelor filmice l-au avut cîţiva critici de cinema care au scris texte mai mult decît apreciative în revista de specialitate Cinema, dar şi în alte publicaţii culturale precum Contemporanul, România literară, Vatra, Familia, Orizont ş.a. Cu gratitudine amintesc numele criticilor de film care au promovat cu obstinaţie şi curaj proiectul nostru experimental: Eva Sîrbu, Florian Potra, Valerian Sava, Bujor Rîpeanu, Călin Căliman, George Littera, Cristina Corciovescu şi cineaştii Nicolae Cabel, Lucian Bratu, Horia Murgu.

Acelaşi efect benefic l-au avut textele scrise în presa culturală universitară de către tinerii scriitori Ion Mureşan, Ovidiu Ghitta şi Albert Ciupe în Echinox, Ioan Groşan şi Ioan Buduca în Amfitetru, Florin Cîntec în Dialog-Opinia şi Andreea 179

Gheorghiu în Forum studenţesc. Au mai scris Serban Foarţă în Orizont, Al. Căbuţi în Familia, compozitorul Liviu Dănceanu în revista Muzica, criticul de artă Călin Dan în revista Arta şi scuze pentru omisiuni.

Locul şi rolul grupului kinema ikon în contextul artei de factură experimentală din Romania a mai fost menţionat în cîteva lucrări de referinţă apărute după 1990 – antologii, studii, eseuri cataloage – cu texte semnate de către Magda Carneci, Ioan Bogdan Lefter, Gheorghe Crăciun, Luca Piţu, Sorin Antohi, Marilena Preda-Sanc, Alexandra Titu, precum şi în consistentul Catalog al expoziţiei Experiment ’60-’90 printr-un studiu sintetic semnat de către criticul de film Alex. Leo Serban iar ceva mai tîrziu în revista timişoreană Ariergarda, Daniel Vighi şi Viorel Marineasa au produs împreună pe terasa unui bistro un text trăznit, în stil laudatio Subliniez faptul că în deceniile şapte şi opt filmele experimentale ki nu erau proiectate public în oraşul Arad, decît în condiţii “private” la atelier, iar în alte localităţi, precum Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Iaşi, proiectam numai în situaţia în care eram asiguraţi de prezenţa unor critici de film, literari sau de artă care realmente ne garantau siguranţa şi continuitatea proiectelor experimentale prin promptitudinea, competenţa şi deseori încîntarea care reieşieau cu evidenţă din textele scrise în publicaţiile menţionate.

In aceste condiţii am considerat că este momentul potrivit unei întîlniri naţionale, organizînd un simpozion cu proiecţii în luna mai 1980, motivînd şi cu cei zece ani de existenţă a grupului. Am invitat toate instituţiile profesionale de specialitate, respectiv Institutul de Teatru şi Cinematografie, Studioul de filme documentare, Studioul Anima-Film, cîteva cinecluburi de marcă şi artişti plastici care recurgeau la mediumul filmic. Timp de trei zile au fost proiectate filme experimentale şi cîteva eseuri de artă în prezenţa autorilor – cineaşti, studenţi, plasticeni, profesori universitari şi critici de film care au reflectat evenimentul în presa culturală a vremii. Bineînţeles că au fost proiectate şi o parte din cele treizeci de filme experimentale kinema ikon, după care au urmat dezbateri privitoare la condiţia filmului ca experiment artistic din perspectiva relaţiei avangardă-experiment şi alte subiecte teoretice.

Un efect indirect al simpozionului din 1980 a constat în “retragerea” grupului ki din sistemul cinematografic – mai puţin participările obligatorii la un festival naţional de penibilă amintire – şi integrarea lui în sistemul artei şi literaturii de factură alternativă practicată de către artiştii şi literaţii generaţiei ’80. Aceasta a însemnat partciparea membrilor ki la expoziţii de arte vizuale cum a fost Medium de la Sf.Gheorghe, Spaţiul-oglindă şi altele de aceeaşi 180

anvergură. De asemenea am răspuns invitaţiilor făcute de către cele patru reviste studenţeşti în a căror sedii am priectat filme experimentale urmate de incitante discuţii aşa cum s-a întîmplat la Echinox / Cluj, Forum / Timişoara, Dialog-Opinia / Iaşi şi la Amfiteatru-Cenaclul din Tei, Bucureşti.

Două simpozioane de factură interdisciplinară organizate la Arad de către gruparea ki au rămas de referinţă: Intremedia 1, imaginea în discursul artistic /mai, 1984/ şi Intermedia 2, intervalul în discursul artistic /mai, 1988/.

La fiecare din aceste simpozioane au participat peste cincizeci de invitaţi din principalele centre universitare, din toate generaţiile şi din toate domeniile culturale. Au fost prezenţi, susţinînd opinii teoretice sau participînd la dezbateri, filozofi ai culturii, esteticeni, scriitori, critici literari, critici de artă, critici de cinema, artişti vizuali, arhitecţi, cineaşti, muziceni şi oameni de teatru – spaţiul ales, fiind tocmai sala-studio a Teatrului din Arad. Pe lîngă ideea directoare a “perspectivei interdisciplinare” prin aceste întîlniri am urmărit şi un obiectiv oarecum subversiv... Viaţa culturală din Romania a trăit în anii ’80 cea mai sumbră perioadă datorită presiunilor ideologice şi politice, deseori cu efect devastator. Sub acest aspect am conceput simpozionul şi ca un prilej de a pune în contact nemijlocit, în acelaşi spaţiu şi în acelaşi timp, reprezentanţi de marcă din toate generaţiile şi din varii domenii culturale şi artistice.

Merită să menţionez faptul că întîlniri de asemenea anvergură nu erau aprobate de ceea ce se numea în epocă, organele de partid şi de stat.

Am obţinut avizul favorabil printr-un subterfugiu de-a dreptul comic şi penibil – recunosc că la sugestia binevoitoare a unui înalt funcţionar care lucrase în sistemul cenzurii – respectiv am obţinut semnătura unui ministru adjunct de la fosul consiliu naţional al culturii, care în enorma lui incultură habar nu avea cine erau invitaţii de pe lista pe care i-am prezentat-o, aşa că tovarăşul nostru a înţeles că este vorba despre membrii ai unor cinecluburi din ţară...

Adică, prof. Solomon Marcus, Alexandru Paleologu, Andrei Pleşu, Magda Cârneci, Serban Foarţă, Luca Piţu, Sorin Antohi, Ioan Bogdan Lefter, Călin Dan, Gheorghe Crăciun, Gheorghe Ene, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Constantin Flondor, Livius Ciocarlie, Ioan Buduca, Radu Călin Cristea, Eugen Suciu cu un rol foarte important în plan logistic, Andreea Gheorghiu, Dana Diminescu, Maria Foarţă, Adriana Babeţi, Carmen Francesca Banciu, Andrei Bodiu, Horia Al. Căbuţi, Mircea Cărtărescu, Dinu Flămand, Ioan Groşan, Florin Iaru, Petru Ilieşu, Ion Monoran, Ion Mureşan, Romelo Pervolovici, Mircea Pora, Michaela Roşu, George Littera, Cristina Corciovescu, Augustin Frăţilă, Corneliu Dimitriu, Iosif Costinaş, Alexandru Muşina, Emil Bunaru, Wiliam Totok, Radu Igaszág, Onisim Colta, Vasile Dan, Pia Branzeu, universitari şi studenţi timişoreni, 181

oameni de cultură din Arad şi toţi membrii grupului kinema ikon, dintre care cinci au prezentat texte teoretice Mircea Mihăieş, Ligia Holuţă, Valentin Constantin, Romulus Bucur şi Gheorghe Săbău. Conferinţele şi dezbaterile au fost intercalate cu proiecţii de filme experimentale de la Anima-Film, I.A.T.C. şi ki. Dar şi cu concerte susţinute de către Atelierul de muzică contemporană, Archaeus, sub conducerea compozitorului Liviu Dănceanu, concerte care au constituit o adevărată revelaţie a simpozionului, un fel de pandant acusticmuzical la experimentele vizuale kinema ikon.

In perioada 1980-1990 au mai fost realizate treizeci de filme, astfel că în decursul a două decenii membii grupului kinema ikon au produs 62 de filme experimentale de autor. Inainte de a prezenta lista acestora voi expune sintetic cîteva consideraţii teoretice cu privire la tipologia şi principalele lor caracteristici.

Aşadar, filmele sînt de autor dar realizate în cadrul unui grup / atelier căruia i-am propus un proiect teoretic sub denumirea de kinema ikon: perspectiva interdisciplinară asupra limbajului filmic a cărui principală formă de expresie vizează mişcarea imaginilor şi imaginea mişcării de unde şi kinema ikon, asumarea experimentului ca metodă şi stare de spirit, tratarea dimensiunii sonore ca rumoare a imaginilor cinetice, ecranul este considerat un suport de receptare pentru toate mijloacele tehnice de înregistrare vizuală, de unde sintagma artele ecranului, fiecare cadru este un “enunţ iconic complex “, articularea cadrelor nu este dependentă de logica naraţiunii liniare, spiritul ludic şi ironia ca atitudini directoare, scopul discursului ecranic vizează efecte de receptare care induc spectatorului stări, climate, sens şi mai puţin mesaje militante etc.

După epuizarea interesului pentru abstracţiile dinamice, a inciziilor direct pe peliculă şi a intervenţiilor cromatice suprapuse imaginilor înregistrate a urmat după anul 1980 interesul pentru recuperarea unor aspecte ale realului prin recursul la relevanţa fragmentelor autonome, transformate în elemente ale limbajului filmic prin metoda re-contextualizării într-un nou sistem de relaţii. Un procedeu special din ultima perioadă l-a constituit tratamentul unor operaţiuni tehnice cum sînt transfocarea, travelling-ul, procesul de developare, iluminarea dirijată, suprapunerea, planul fix, variaţia vitezei de filmare şi refilmajul, folosite ca subiecte ale discursului ecranic.

Figurativitatea imaginilor nu este nici complet distrusă ca în filmele abstracte nici complet inventată ca în filmele structurale. Nu se propune receptorului o “percepţie sălbatică lipsită de sens” şi nici o “supradeterminare 182

a sensului” de tipul ideilor vizualizate. Se recurge la o combinatorică relaţională între obiecte, spaţii, mişcări, situaţii, şi persoane a căror micro-comportamente ţin cont de valenţele kinesicii şi proxemicii – gesturi, poziţii, distanţe interpersonale etc.

Modurile naraţiunii, în special aspectele povestirii convenţionale, au fost fie complet eludate /non-narativul/ , fie deturnate spre alte forme de expresie a conţinutului precum pseudo-narativul sau dys-narativul. Sub acest aspect, succesiunea cadrelor prefigurează, prin strctura lor non-liniară, mărcile specifice pe care le va promova mai tîrziu lectura de tip hypertextual...

Cu puţine excepţii am evitat să citez titlurile celor 62 filme experimentale, date tehnice, note despre autori şi în general despre membrii atelierului ki, pentru a nu deturna coerenţa textului. O voi face acum sub forma unei liste, nu atît cronologice cît tipologice, incluzîndu-i în final şi pe acei componenţi ai grupului care nu au produs lucrări experimentale dar care au contribuit substanţial la constituirea climatului de la kinema ikon vreme de două decenii /’70-‘90/.

Toate cele 62 de filme experimentale au fost realizate pe peliculă reversibilă de 16 mm., alb-negru sau/şi color, cu sunet magnetic încorporat, fiind scurt-metraje cu durata între 3 şi 15 minute, sub emblema aceluiaşi producător, atelierul kinema ikon.

Aşadar, voi menţiona doar autorul, profesia, filmografia şi anul: Gheorghe Săbău, estetician, membru fondator al grupului, filmografie – Ipostaze, 1970, Decupaje, 1980-85, Fragmentarium, 1985-90 . Ioan Pleş, plastician, poet, filme – Lupta, 1974, Zbor, 1975, Dans, 1975, Joc pe orizontală, 1976, Joc pe verticală, 1977, Poluare, 1977, Efecte de împrimăvărare, 1978, Panta Rhei, 1979, Solarizare, 1981, Iluminări, 1981, Emergenţă, 1982. Romulus Budiu, fotograf, electronist, filme – Singur cu zăpada, 1975, Ziua nimănui, 1979, Motor, 1988. Emanuel Teţ, plastician, filme – Poem dinamic, 1978, Război şi Pace – 1978, Sah, 1979, Vînătoarea de păsări, 1980, Imblînzitorul de şerpi, 1981. Ioan T. Morar, poet, eseist, filme – Autopsia uitării 1977. Florin Hornoiu, fotograf, cameraman, filme – Navetiştii, 1976. Alexandru Pecican, plastician, regizor de teatru, filme – Exerciţiu subliminal, 1979, Fereastră deschisă spre, 1984.

Ovidiu Pecican, prozator, eseist, filme –Semne, 1982. Demian Sandru, pictor şi fotograf, filme – Scaunul, 1971, pe 16 mm.cinemascop şi ecran multilplu, Open Flash, 1975, Accidentul, 1976, Un condamnat la moarte a evadat, 1977, Pompei, Hiroshima şi eu, 1978. Viorel Micota, prozator, filme – Intrebuinţarea nopţii, 1979, Amintiri dintr-un peisaj, 1980, Leonardo /schiţă/, 1985. Valentin 183

Constantin, eseist, filme – Visul între viu şi vid, 1979, Inceput de coerenţă, 1981, Trei schiţe, 1982, Gros-plan de zi, 1985. Sergiu Onaga , pictor, filme – Alunecînd spre alb, 1981. Cristian Ostafi, fotograf, filme – Convergenţă spre inutil, 1980. Romulus Bucur, poet, eseist, filme – Nu trageţi în pianist, 1984. Iosif O. Stroia, grafician, filme – Autoportret, 1984. Viorel Simulov, plastician, filme – Manuscript. 1984, Ocular, 1985, Peisaj lichid, 1988. Ioan Galea , plastician, filme – Studiu 1 detalii, 1986, Studiu 2 Fibonacci, 1987. Gelu Mureşan, grafician, filme – Concertul, 1980, ş.a. Marcela Muntean, pictor scenograf, filme – Reflexii / Pulsiuni, 1983-89. Stefan Neamţu, tehnician / tipograf, filme – Fîntîna, 1979, Ambient, 1981. Daniel Moţ, plastician, fotograf, filme – Marţi şi Vineri, 1977, Kitsch-Kitsch Ura !, 1977. Cristian Jurcă, DJ, filme – Stereomania – 1981. Geo Crişan, pictor, filme – Fantezie burlescă, 1982. Monica Trifu, filme – Duet, 1982.

Viorel Marina, muzician, filme – Recital, 1982. Gheorghe Maxinan, desenator, filme – Visarea pietrei, 1982. Roxana Cherecheş, filolog, filme – Experimenthalia / schiţă, 1986. Camelia Pocol, filme – Ianus / schiţă, 1981. Liliana TrandaburTorchet, filolog, filme – Mise-en-écran / montaj 1989.Călin Man, filolog, lucrare – What’s Happening our Young Man –L’Histoire Caline…film / video, 1992.

Plus cîteva eseuri de grup-şcoală, interesante mai mult prin efectele tehnice şi un film de montaj de 30 minute, intitulat Jurnal de Atelier, pe care l-am realizat în 1989 din cadre şi secvenţe “căzute” la montajele celor 62 de filme experimentale; o reflectare ironic-ludică a climatului ki vreme de două decenii. Mai există încă un film de montaj tot de 30 de minute intitulat Forşpan / Vorspann / Preview / Bande d’annonce, constituit din cele mai reprezentative cadre selectate din cele 62 filme experimentale. Ambele au fost copiate pe bandă video vhs şi pe dvd.

Titlurile subliniate prin boldare fac parte din setul de 22 filme experimentale proiectate în două seri din luna mai 1995 la Cinéma du Musée de la Centre G. Pompidou Paris, ele beneficiind de copiere pe format video vhs şi pe format digital dvd. Selecţia acestui set am făcut-o după criteriul unic al reprezentativităţii grupului, plecînd de la sugestia curatorului, Dl.JeanMichel Bouhours, de a nu depăşi trei ore de proiecţie, ceea ce nu presupune că celelalte 40 de filme sînt de altă categorie valorică.

Se mai impune o precizare tipologică. Astfel, majoritatea teoreticenilor consideră că filmul experimental este un gen autonom supus unui obiectiv specific care vizează în principal operaţiuni tehnico-stilistice de cercetare a limbajului imaginilor în mişcare înregistrate pe suportul de peliculă cinematografică, ceea ce implică toate genurile clasice – animaţie, ficţiune, documentar, eseu etc.

184

O mare parte din membrii atelierului kinema ikon nu au realizat filme de autor dar au avut un rol esenţial în actul de instaurare a unui climat intelectual incitant, provocator, ludic, ironic, eliberat de clişee culturale, de stereotipuri de limbaj, de “idola theatri”, şi în permanenţă au promovat o atitudine neconvenţională, ceea ce a indus spre climatul de experiment într-o continuă stare de “facultas ludentes”. Sub acest îi voi menţiona cu dragoste şi respect pe următorii: Ligia Holuţă, poetă, traducătore din l. franceză, Mircea Mihăieş, critic literar, eseist, Valeriu Câmpan, cineast, Adrian Ostafi, fotograf, cameraman, Ionel Vesea, arhitect, Judit Angel, critic de artă, curator, Rodica Varganici, pictor, Mircea Stănică, inginer electronist, Emil Anghel, arhitect, Dorel Dărăban, prof. l. engleză, Lazăr Ciortea, tehnician film, Ionel Nistor, arhitect, Ghighi Tapoş, informatician, Mihai Frangopol, fotograf, Teodor Caciora, compozitor, Mihai Emil Mucescu, informatician, Cristian Moisescu, prof. l. engleză, Daniel Roman, informatician, Codruţa Onaga, fashion designer, Ilona Mihăieş, prof. l. engleză, Sava Doru Pintilie, publicist, Traian Pleş, tipograf, Eva Bucur, prof. l. franceză, Ilie Truţ, textier, Horia Santău, caricaturist, Liviu Maliţa, eseist, Octavian Bora, designer, Florin Didilescu, prof. l. franceză, Adrian Diaconu, compozitor, Mihai Dogaru, muzician, Dana Mihailovici, arhitect, Lucia Conopan, anticar, Arimie Corina, pictor, Tiberiu Bodal, electronist, Marieta Selejan, profesor, Marius Teohari, muzician, Mihaela Păcurar, plastician, Doru Păcurar, pictor scenograf, Ioan Ciorba, tehnician sunet, Caius Grozav, informatician, , Roxana Cherecheş, pianist şi filolog, Călin Man, filolog, Liliana Trandabur, filolog, Sorin Guleş, ing. electronist, Mihai Iacobina, informatician, Maria şi Traian Roşculeţ, informaticeni.

Ana Herlo, Monica Vlad, Otilia Adoc, Radu Dragoş, Sanda Roveanu, Ioan Blaj, Elvira Hirsch, Doina Ogîrcin, Nicolae Farcaş-Frînă, Eugen Moţ, Mihaela Campan, Stefan Matyas, Liviu Puticiu, Sava Mustaţă, Romulus Păcurar, Liliana Stănescu, Florica Cimpoieş, Dan Alexandrescu-Gusti, Doina Lungu, Liana Păun, Caty şi Ioan Pascal, Nelu Dragomir, Adrian Iancu-Pendulă, Corina Ardelean, Bety Nicolaescu, Mirela Ursu, Eugen Enache, Gheoghe Morar, Vetuţa Vladi, Tifrea Mariana, Zenaida Todinca, Dorel Crainic, Dan Tudur, Daniel Julean, Rodica Vesa, Elisabeta Văcărescu, Dumitru Toma,Doina Toma, Ioan Danciu, Mihai Mariş, Gheorghe Pahomi, Livia Marinescu, Ioana Latu …plus susţinerea exemplară a soţiilor Norica Stroia, Daniela Galea, Rodica Hornoiu, Angela Simulov, Violeta Pecican, Lucia Sandru, şi Doamna Getutza S. în special.

Toată gratitudinea pentru tehnicenii-membrii fondatori, Gheorghe Lupaş, Gheorghe Miculescu, Adrian Ostafi, Gheorghe Nidermayer, Teodor Uiuiu, Lazăr Ciortea şi scuze pentru eventulele omisiuni…

La prima vedere pare destul de mare numărul membrilor care 185

au bîntuit pe la atelierul de film experimental din Arad, dar şi perioada de douăzeci de ani a fost îndelungată, la care pot să adaug statutul quasi oficial de şcoală de arte vizuale. Oricum, raportul între cei 30 de autori şi cei aproape 100 de membri participanţi s-a dovedit a fi fertil şi stimulativ pentru activitatea creativ-experimentală a grupului.

In legătură cu numărul aparent mare al participanţilor doresc să menţionez faptul că în aceaşi perioadă de timp, un număr de 30 /treizeci !/ de membrii kinema ikon au părăsit Romania, iar dintre aceştia majoritatea au fost transfugi, adică persoane care au fugit clandestin peste fruntariile ţării. O parte dintre ei au fost prinşi de către autorităţile de graniţă şi au fost condamnaţi la închisoare, reuşind evadarea din sistemul comunist după mai multe tentative.

Această stare de fapt a fost principala cauză pentu care poliţia politică a regimului nu a aprobat nici o participare agrupului ki la festivale, simpozioane sau expoziţii din Occident! De altfel, Securitatea a supravegheat în permanenţă activitatea grupului, considerînd filmele experimentale tot atît de subversive ca literatura SF, Jazz-ul sau artele vizuale de factură alternativă.

După căderea regimurilor comuniste în 1989, am putut răspunde pozitiv invitaţiilor, cea mai importantă fiind aceea de la Centrul G. Pompidou despre care am amintit, doar că acolo am constatat pierderea tuturor “trenurilor” cu film experimental, deoarece trendul şi interesul era deja îndreptat arta video iar tehnologia multimedia venea puternic din urmă.

Apropo de receptarea filmelor ki, mi-a rămas în memorie o întrebare a unui spectator de la Cinéma du Musée care era formulată astfel: “cum se poate ca într-un regim pe care la-ţi considerat totalitar să produceţi în libertate /sic/ filme anti-comuniste...” Nici un autor în nici un film nu şi-a propus un asemenea obiectiv, în primul rînd pentru că ar fi fost fatal pentru destinul atelierului şi în al doilea rînd membrii gupului erau pur şi simplu preocupaţi de relevanţa unor expresi audio-vizuale inedite. Aşadar, nu era vorba de o disidenţă culturală – cu toată antipatia membrilor ki faţă de sistemul comunist – ci de un atelier deschis tinerilor creatori din varii domenii artistice, avînd vocaţia experimentului asupra limbajului cinematografic. Admit faptul că după depăşirea unei ore de proiecţie se producea un efect de receptare derutant de natură subtextuală, în sensul că percepţia globală a filmelor releva cu pregnanţă climatul sufocant al unui regim opresiv.

Din motive deontologice şi afective aş fi dorit să ofer cîteva informaţii cu privire la activitatea celor 30 de transfugi şi emigranţi din Diaspora dar din păcate nu am datele necesare aşa că voi face referire doar la cei care au 186

continuat într-un fel sau altul demersurile de creaţie artistică. Un număr de 14 membrii ki s-au stabilit în anii ’70-’80 în California, în jurul oraşului Los Angeles. O parte dintre ei şi-au continuat sau au început studiile universitare la UCLA – College of Fine Art la diverse specializări cum ar fi pictură, grafică, design, desen animat şi chiar film experimental, producînd între timp şi ulterior studiilor, lucrări artistice de diferite genuri cu care au participat la expoziţii de artă din Statele Unite şi Europa. Dintre aceştia, Sergiu Onaga este cel mai constant şi prolific, deosebit de talentat în domeniul picturii moderne şi prezent la expoziţii personale sau colective. Am aflat că în ultima vreme are nişte probleme de expunere datorate dimensiunilor uriaşe ale lucrărilor, dar din cîte îl cunosc, nu m-ar mira să aud de o expoziţie Onaga cu zece tablouri expuse simultan la zece galerii diferite din L.A.... Daniel Moţ, prolific, dinamic şi prolix prin abordarea mai multor genuri şi tehnici – fotografie artistică, acryl, colaj şi mixied-media, avînd lucrări expuse la Los Angeles, Paris, Munchen, Atlanta ş.a.

Ioan Pleş, continuă experimentele pe peliculă şi pe suport video, scrie şi publică poezie în limba engleză prin antologii americane de referinţă şi cunoscîndu-i capacitatea creativă debordantă aştept veşti bune de trecere la creaţia digitală.

Emanuel Teţ, a realizat un scurt-metraj de desene animate intitulat, A Drama of the Baroque Recycling Center care a fost selectat şi prezentat în 1995 la Mostra d’arte cinematografica din Veneţia. In fine, peste Oceanul Pacific, Valeriu Câmpan, licenţiat în operatorie la IATC, stabilit la Melbourne unde conduce un studiou film-video cu numele Athanor şi predă cursuri de cinema la universitatea din acelaşi oraş. Expune fotografii de artă şi este prezent la festivale de film documentar. Ceilalţi ex-membrii kinema ikon din Statele Unite, Canada şi Europa îşi continuă cu mai mult sau mai puţin succes profesiunea în care s-au format în ţara de baştină sau în care s-au reciclat în Diaspora.

Cînd am făcut precizarea “din motive deontologice” m-am gîndit la atitudinea lor curajoasă din faţa Consulatului României din L.A. în timpul revoltei populaţiei din Timişoara din decembrie ’89 dar şi la sprijinul financiar pe care aproape toţi cei 14 l-au acordat atelierului ki în două momente de criză ale acestuia. In fine, închei subiectul cu menţiunea, care este şi un act de gratitudine, că au contat enorm de mult pentru grup, toate cărţile şi revistele de specialtate trimise înainte de ‘89 îndeosebi de către Moţ, Onaga, Pleş, Teţ şi mai tîrziu Liliana T.T. Am în faţa mea un tablou sinoptic pe categorii al tuturor membrilor kinema ikon: cei care sînt în Diaspora notaţi deja pe lista din paginile anterioare şi cei care au rămas în ţară unde şi-au continuat activitatea în profesiunile culturale pentru care s-au pregătit. După luna decembrie 1993, cînd s-a 187

produs despărţirea amiabilă a atelierului ki de membrii săi care aparţineau de generaţia optzeci, aceştia şi-au continuat activităţile culturale şi artistice pentru care erau pregătiţi. Aşadar, produc lucrări vizuale pe care le prezintă la expoziţii naţionale şi internaţionmale, scriu şi editează texte literare, studii, eseuri şi sînt publicaţi în reviste culturale de prestigiu. Astfel, Ligia Holuţă continuă să publice poezie, traduce cărţi din literatura franceză şi este o adeptă ferventă a lui Rudolf Steiner, editînd în acest sens Sofianic, revistă de antroposofie.

Mircea Mihăieş, a debutat cu un studiu despre Faulkner, după care a publicat mai multe volume de critică literară şi eseuri cu teme provocatoare – cartea eşecurilor, jurnalul intim şi sinuciderea, despre farmecul desuet al bătrîneţii ş.a.apoi, este co-autor al unui roman de factură postmodernă şi mai este director al revistei culturale Orizont din Timişoara. Iosif Stroia, a continuat să realizeze lucrări grafice, să ilustreze publicaţii şi cărţi, inclusiv la tipografia Poudique pe care o conduce împreună cu arhitectul Ionel Nistor. După anul 2000 s-a produs o schimbare stilistică radicală, fiind interesat de un fel de arhetiplogie quasi-esoterică, avînd ca suport ideatic Cosmogonia Rozicruciană. Romulus Bucur, singura urmă a generaţiei optzeci, a publicat mai multe volume de poezie, traduce poeţi de limbă engleză, scrie eseuri, texte de critică literară şi predă semiotica literară la Universitatea Transilvania. Ovidiu Pecican, a publicat romane, studii consistente de istorie şi este profesor universitar la Cluj. Alexandru Pecican, expoziţii de arte plastice şi spectacole puse în scenă în calitate de regizor de teatru. Viorel Simulov, expoziţii de pictură, grafică de carte şi publicist. Ioan Galea, expoziţii de pictură şi profesor universitar. Ioan T. Morar a publicat mai mullte volume de poezie şi este un ziarist efervescent la publicaţia Academia Caţavencu. Viorel Micota, nu demult lansat ca romancier şi producător al unui excelent alcool românesc. Stefan Neamţu şi soţia Ana, tipografi, între altele şi ai revistei Intermedia. Mihaela Păcurar, plastician şi Doru Păcurar, pictor scenograf la teatrul local – care împreună l-au mai creat pe fiul lor Mihai / Mitzu, scenograf cu apucături artistice alternative. Florin Didilescu, profesor de franceză şi director al biblioteci oraşului. Ilona Mihăieş, profesor de engleză şi manager al Fundaţiei pentru o societate deschisă din Timişoara.

Cristian Moisescu, cînd nu este profesor de engleză este primar al oraşului.

Florin Hornoiu, fotograf şi cameraman al muzeului şi colegul nostru de atelier.

Valentin Constantin, conduce o firmă de avocatură şi continuă să facă pasiune pentru Rivarol, Wallace Stevens şi Hans Hartung. Rodica Varganici, pictor şi profesor la Liceul de Artă. Mircea Stănică, Emil Mihai Mucescu, Mihai Iacobina şi Traian Roşculeţ continuă să lucreze la firme specializate în informatică iar arhitecţii Emill Anghel şi Ionel Vesa la ateliere de arhitectură. Profesorii Eva Bucur, Dorel Dărăban şi Marieta Selejan îşi văd de profesorat. Adrian Ostafi a fost cameraman al unui post local de televiziune, Mihai Frangopol are o 188

firmă de produse electronice, Teodor Caciora şi Adrian Diaconu sînt de multă vreme compozitori consacraţi, Horia Santău continuă să participe la expoziţii internaţionale de caricatură. Octavian Bora este designer-ul şi managerul unei firme private. Mihai Dogaru, Marius Teohari şi Viorel Marina sînt instrumentişti redutabili ai filarmonicii oraşului şi în fine Lazăr Ciortea şi Demian Sandru sînt preocupaţi în continuare de inventică în domeniul audio-vizual, dar nu numai.

Si aşa mai departe, dar în profesii mai puţin legate de domeniul cultural-artistic şi care sînt nominalizaţi în lista menţionată.

Aş mai putea să povestesc o sumedenie de situaţii mai mult sau mai puţin pitoreşti dar nu-mi dau seama ce relevanţă ar putea avea pentru o percepţie corectă a climatului dintr-un grup de creaţie atipic, vreme de două decenii , în contextul unui regim pe cît de opresiv pe atît de penibil. Si la urma urmei de ce-i musai să fim percepuţi corect... De exemplu, ce poate înţelege un cititor din occident sau unul tînăr din estul european, inclusiv din spaţiul romanesc, dacă le relatez despre participarea unor membrii ki la taberele de vară de la Spitalul de boli psihice de la Gătaia unde un psihiatru notoriu, dr.

Ricman, organiza terapii bazate pe creaţia artistică. Pentru membrii grupului, atunci, ocazia era fascinantă şi se mai puteau alege şi cu o scutire de efectuare a stagiului militar. Cît de relevante mai pot fi raporturile cu organul de represiune, am numit Securitatea, care, ca să fiu corect, nu a înţeles nimic din ceea ce se petrecea la atelier, dar nici informaţii nu a reuşit să obţină. Securiştii ştiau una dar rea, să nu ne aprobe nici o plecare la expoziţii / festivale în străinătate.

Efectul a fost cel puţin frustrant, pe termen lung şi cu urme pînă tîrziu.

Ghinionul atelierului ki a constat în faptul că a fost activ în cea mai sumbră perioadă a comunismului romanesc. Cărţile pe care membrii grupului le publicau şi lucrările vizuale pe care le prezentau în expoziţii s-au realizat cu dificultate din cauza presiunii ideologice. Datorită acestor stări de lucruri proveneau toate satisfacţiile de la întîlnirile din fiecare joi, un fel de zi a defulării, într-un spaţiu relativ privilegiat în care libertatea de expresie era asigurată.

Acest climat explică obstinaţia şi plăcerea cu care tinerii mei colegi au produs zeci de filme experimentale vreme de două decenii.

Bine bine, s-ar putea spune, dar totuşi au fost realizate asemenea filme, percepute ca lucrări oarecum underground. Sub acest aspect strategia atelierului ki faţă de organele de partid şi de stat a fost pe cît de simplă pe atît de eficentă. Un mic colectiv de „sacrificiu”, a produs în cei douăzeci de ani unumăr de 62 de filme documentare, avînd teme diverse, de la scurtmetraje etnografice şi medalioane de personalităţi marcante la subiecte de istorie culturală locală. Făcute „curat”, fără compromisuri ideologice, aceste 189

documentare s-au bucurat de aprecieri la festivalele naţionale, fiind comentate pozitiv în presa culturală şi în cea cotidiană din Arad, ceea ce ne-a situat într-o lumină favorabilă. Cantitatea de peliculă necesară pentru aceste producţii era prelucrată cu grijă astfel că pentru fiecare scurt-metraj documentar rămînea disponibilă o cantitate de peliculă suficientă pentru a realiza un film experimental, ceea ce explică egalitatea finală: 62 de de filme documentare şi 62 de filme experimentale Atelierul kinema ikon din Arad a fost singura grupare din Romania care a produs programatic, constant şi consistent filme experimentale de autor.

Respectînd în continuare regula contextului voi menţiona succint cîteva instituţii şi personalităţi artistice independente care au realiziat şi filme experimentale înainte de anul 1989. Astfel, în cadrul Institutului de cinematografie din Bucureşti /IATC/, unii studenţi au produs lucrări de an sau de diplomă de factură experimentală între care s-au evidenţiat, Ovidiu Bose Paştina, Mircea Danieluc, Dan Piţa, Mircea Veroiu, Nicolae Caranfil, Stere Gulea, Nicolae Cabel, Relu Morariu, Radu Nicoară, ş.a. La sudioul Anima-Film, cîţiva cineaşti cu pregătire de plasticeni, precum Radu Igaszág, Olimpiu Bandalac şi Zoltán Szilágyi au produs scurt-metraje de animaţie experimentală, apreciate de către critica de specialitate, unele dintre ele participînd la festivale de prestigiu cum sînt cele de la Annesy şi Oberhausen. Studioul de filme documentare, mai puţin deschis ideii de experiment, a produs totuşi cîteva lucrări mai apropiate de genul eseului de artă, semnate de regizori ca Mirel Ilieşiu, Slavomir Popovici, Nicolae Cabel şi alţii, beneficiind de o coloană sonoră, întodeauna remarcabilă, realizată de Horia Murgu. In cadrul unic al Studioului Buftea, conducătorii cinematografiei româneşti nu au agreat deloc recursul la experimente tehnice sau formale. Exemplele reuşite în acest sens sînt atît de rare încît nu-mi aduc aminte decît de filmul Duminică la ora 6 regizat de către Lucian Pintilie, care a mai recidivat în Reconstituirea –transtrav, mise-en-abîme, refilmaj, etc.

Independenţii – literaţi, plasticeni şi cîţiva membrii de marcă ai unor cinecluburi – au realizat filme experimentale în anii ’70 şi ’80 precum Gelu Mureşan, Cornel Dimitriu, Iosif Costinaş, Emil Covaci, Adrian Oţoiu, Adriana Simlovici, Vasile Moise, Nicolae Lengher, Viorel Micota, Lucian Ionică, Valentin Grancea şi alţii.

O categorie specială o reprezintă acei plasticeni care în deceniile şapte şi opt au recurs complementar la mediumul cinematografic, producînd scurtmetraje pe formatele de 8 şi 16 mm., catalogate ca filme de artişti, descrise exemplar de către criticul de artă Magda Cârneci astfel: “Filme realizate de către plasticeni cu mijloace artizanale, centrate pe procesualitatea actului de 190

creaţie sau înregistrînd acţiuni estetice de genul happening / performance sau pur şi simplu, evidenţiind stadii ale producerii operei”.

In această clasă se înscriu filmele grupului Sigma din Timişoara, avîndu-i ca autori principali pe Constantin Flondor, Doru Tulcan şi Stefan Bertalan. Apoi filmele lui Ion Grigorescu pe cît de consecvent pe atît de prolific şi care în plus şi-a adus aportul de cameraman la realizarea “filmelor de artist” semnate de Geta Brătescu, Stefan Kancsura şi Eugenia Popa. Deosebit de activă în acest domeniu a fost şi Wanda Mihuleac iar dintre ceilalţi artişti care au produs două-trei filme de acest gen îi amintesc pe Mircea Florian, Alexandru Chira, Serban Epure, Savel Cheptea, Florian Maxa şi, poate, alţii. Unele din aceste lucrări au fost prezentate la expoziţii tematice de referinţă şi s-au bucurat de aprecieri pozitive în revista Arta, purtînd semnături ale unor prestigioşi critici de artă precum Magda Carneci, Andrei Pleşu şi Călin Dan iar după anul 1990 filmele au fost comentate în studii de sinteză scrise de către Alexandra Titu, Magda Carneci, Alex Leo Serban, Ion Bogdan Lefter / Gheorghe Crăciun şi recent Marilena Preda Sânc.

Dacă despre filmul experimental din Romania dinainte de 1989 putem folosi termenul penurie, atunci în domeniul suportului video constatăm că este vorba de o sărăcie deplină.

Punctual, a fost realizată o singură lucrare video-art în două module – house pARTy 1 în anul 1987 şi house pARTy 2 în 1988. Este de fapt o înregistrare a unor evenimente de gen performance produse în casa artiştilor Nadina şi Decebal Scriba, participanţi fiind Călin Dan, Iosif Kiraly, Wanda Mihuleac, Andrei Oişteanu, Dan Stanciu, Teodor Graur şi Dan Mihălţianu. Am aflat, fără a le fi văzut, de cîteva clipuri realizate de Mircea Florian, Arimie Ailincăi şi Petru Rusu la expoziţia Spaţiul-oglindă din 1986, organizată de Wanda Mihuleac, eveniment la care grupul ki a fost prezent printr-o proiecţie de zece filme experimentale, după care expoziţia a fost închisă din ordinul autorităţilor. Regimul comunist a îngrădit recursul la mediumul video şi a exercitat o interdicţie totală asupra mijloacelor de copiere/xerox, considerîndu-le pericole la adresa securităţii naţionale… Acest tip de control şi represiune, practicat pînă la căderea zidului berlinez, justifică sărăcia lucrărilor video-art şi explică explozia genului după 1989, îndeosebi în formatul video-instalaţiei.

Este locul în care să inserez succint ce s-a petrecut în Romania înainte de 1989 şi în domeniul “graficii asistate de computer”. In plan internaţional anii ’60 şi ’70 au constituit o perioadă de intense cercetări în ceea ce s-a numit impactul tehnologiei digitale asupra artei. Nume de prestigiu şi lucrări artistice 191

consacrate, dar mai ales expoziţii internaţionale de referinţă, precum prima expoziţie mondială de grafică executată pe computer din 1965 la Howard Wise Gallery din New York, apoi Cybernetic Serendipity din 1968 la Londra şi Impulse Computerart din 1969 la Stuttgart. Aceasta din urmă a fost itinerată prin lume şi aşa se face că am putut să o văd în 1974 la Institutul Goethe din Bucureşti, fiind prezentată de către Herbert W.Franke care a editat şi un substanţial catalog.

In acelaşi an 1974, plasticianul Florian Maxa a prezentat o lucrare de grafică pe computer la expoziţia colectivă Artă şi Energie din Bucureşti iar cercetătorul Mihai Jalobeanu a expus la Casa de cultură a studenţilor din Cluj, expoziţie pe care am văzut-o în mai ’74 la sala Alfa din Arad. In continuare, acelaşi Mihai Jalobeanu este prezent cu expoziţia personală, Grafica pe calculator la Galeria Nouă din Bucureşti în ianuarie 1976 iar o lună mai tîrziu Florian Maxa expune o personală la sala Eforie cu titlul Metamorfoze. Alţi artişti români, interesaţi mai mult de arta cinetică, optical art şi constructivism, dar care au fost interesaţi şi de noua tehnologie digitală au fost, Adina Caloenescu, Serban Epure, Savel Cheptea, Crtitian Bruteanu, Ileana Bratu, Francis Goebész şi alţii din centrele universitare din Cluj şi Bucureşti.

In fine, la Centrul de calcul electronic din Arad, al cărui director nu era altcineva decît matematicianul Lucian Codreanu, unul din fondatorii grupului Sigma din Timişoara, un colectiv de tineri informaticeni cu preocupări artistice, din cadrul atelierului condus de mat. Emil Giurgiu, au început să producă la începutul anilor ’80 lucrări grafice asistate de calculator. Astfel că, în luna iulie 1985, cu toate aceste lucrări a fost organizată o expoziţie pe simezele galeriei Forum sub genericul Artă şi Computer, stîrnind controverse în lumea artstică a oraşului, inclusiv în interiorul grupului ki, care de la acea dată a avut în componenţa lui cel puţin doi-trei informaticeni folosiţi pe posturi de sunetişti sau DJ., pentru că despre obiectul numit computer nici nu putea fi vorba. Expoziţia a fost însoţită de o mică plachetă în care criticul de artă Horia Medeleanu a semnat o prezentare sintetică iar vernisajul a fost făcut de către plasticianul Valentin Stache. Tinerii expozanţi au fost următorii: Mihai Săbăilă, Stelian Porumb, Gheorghe Chevereşan, Sorin Guleş şi Traian Roşculeţ, acesta din urmă, devenind după ’89 membru activ al grupului ki în etapa Mixied Media şi a revistei Conversaţia, a cărei tehnoredactare computerizată a realizat-o pînă la transformarea acesteia din anul 1993.

Toată această practică firavă a graficii pe computer din Romania ante ’89 a fost precedată şi însoţită de cîteva demersuri de informare a publicului interesat. Astel, în 1972 a fost editată o antologie de texte importante 192

sub îngrijirea lui V.E.Maşek, intitulată Estetică. Informaţie. Programare cu studii semnate de A. Moles, M. Bense, H. Frank, S. Maser, K. Alsleben dar şi Mihai Dinu, Cezar Radu, Stefan Niculescu ş.a.In 1974 a fost tradusă cartea lui Abraham Moles, Artă şi Ordinator, apoi în 1982 Radu Bagdasar publică volumul Informatica Mirabilis, subintitulată Arta şi Literatura de calculator. In acelaşi an, sub coordonarea prof. Solomon Marcus, apare antologia intitulată Semiotica matematică şi artele vizuale, conţinînd două texte substanţiale în domeniul relaţiei dintre informatică şi artă, respectiv, Mihai Jalobeanu, Imaginile, producerea şi prelucrarea lor cu sistemele actuale de calcul şi Mihai Brediceanu, Timpul polimodular în artele vizuale.

Inchei aici povestea celor două decenii de film experimental produs de membrii grupului kinema ikon, în contextul artei alternative romaneşti.

Etapa de tranziţie, 1990-1993: Mixied-media, c.d.s.a. – revista conversaţia, expoziţii de artă alternativă.

La sfîrşitul anului 1989 a căzut zidul berlinez şi o dată cu el s-a prăbuşit întreg sistemul comunist european. Cîteva zile după revolta din Timişoara, mai exact în dimineaţa zilei de 21 decembrie şi populaţia oraşului Arad a ieşit masiv pe străzi şi în piaţa primăriei, scandînd lozinci împotriva regimului. Era într-o zi se joi, cînd ar fi trebuit să sărbătorim la atelier, cu familiile şi prietenii, venirea Crăciunului. Toate uşile clădirii le-am găsit blocate astfel că membrii grupului s-au integrat în mulţimea manifestanţilor.

In joia următoare grupul s-a întrunit aproape în totalitate, luîndu-se hotărîrea ca pe structura atelierului kinema ikon să constituim un Club pentru Dialog Social /cdsa/ după model polonez. Au fost atraşi jurişti, economişti şi alte categorii de intelectuali care împreună au întocmit urgent un statut de funcţionare, aprobat de noile organisme judiciare din oraş. Principalele două obiective au fost următoarele: 1 – editarea unei publicaţii de opinie care s-a numit Conversaţia, sugerînd din titlu ideea dialogului cu societatea civilă în curs de formare, 2 – acordarea de asistemţă juridică şi logistică mişcării sindicale libere, la rîndul ei în curs de constituire la intreprinderile şi instituţiile din Arad.

In aceaşi perioadă am fost contactaţi la atelier, prin mijlocirea Lilianei Trandabur, de către o organizaţie non-guvernamentală franceză din Nancy cu titulatura Association Nanceiénne d’Aide à la Roumanie /A.N.A.R/ condusă de către dl.

Jean-Luc Rivière, care s-a arătat dispusă să ne doneze nici mai mult nici mai puţin decît o tipografie offset cu toate cele necesare producerii publicaţiei.

După nici două luni domnii J-L Rivière, André Clavért şi J. Morisson ne-au 193

predat la cheie tipografia cu pricina aşa că grupul de redactori şi tehniceni au reuşit să lanseze pe piaţă primul număr al revistei Conversaţia la data de 31 martie 1990.

In lunile care au urmat, tinerii mei colegi au trăit o experienţă care în limbaj clişeizat ar putea fi numită “efervescenţă revoluţionară”. Era o dorinţă absolut firească, pe cît de romantică pe atît de naivă, de a se implica civic în acţiunile de schimbări radicale prin care trecea societatea românească. S-au trezit la realitate în luna mai cînd capitala ţării a fost asediată de mineri iar lumpen-proletarii scandau pe străzi lozinca “noi muncim nu gîndim”. Fenomenul golanilor din Piaţa Universităţii şi din alte “zone libere de comunism” din marile oraşe ale ţării au fost reprimate cu violenţă, sediile partidelor politice, abia reînfiinţate, au fost devastate şi s-a instaurat o “democraţie originală” în prelungirea nefericitei idei a comunismului cu faţă umană. A început lunga tranziţie în curs de sub-dezvoltare...

Revista Conversaţia a rezistat 19 numere, pînă în luna decembrie 1993.

In toată acestă perioadă preşedintele Clubului /cdsa./ a fost prof. Florin Didilescu, rolul de redactor-şef al revistei l-a jucat poeta şi traducătoarea Ligia Holuţă, secretar de redacţie a fost neobosita Liliana Trandabur iar membrii colegiului de redacţie au fost Valentin Constantin, Roxana Cherecheş, Ioan Galea, Ovidiu Pecican, Ionel Nistor, Dumitru Mărcuş, Florin Didilescu, Alexandru Pecican, Judit Angel, Calin Man şi Gheorghe Săbău. Macheta şi prezentarea artistică a aparţinut graficianului Iosif O. Stroia, căruia revista Arta i-a acordat un premiu special pentru calitatea artistică a design-ului. Majoritatea fotografiilor au fost realizate de Florin Hornoiu, maşinist offset a fost Remus Nica, caricaturile, în totalitate acide, au fost semnate de Horia Santău, tehnoredactarea de Viorel Simulov iar de la numărul 13, tehnoredactarea computerizată a fost executată exemplar de către Maria şi Traian Roşculeţ, la acea vreme cu sprijinul B.B.Computer. Tipografia cdsa./ Poudique condusă de către Ionel Nistor şi Bibi Stroia a asigurat apariţia, la început lunar, pe la mijlocul perioadei, trimestrial şi la final, bi-anual. Tirajul a descrescut de la 1000 de exemplare la 500 şi apoi la 250 iar în locul preţului era scris uşor ostentativ “publicaţie de colecţie”.

Oricum, fiecare număr era însoţit de un poster realizat prin rotaţie de către plasticenii grupului.

Majoriratea textelor au fost scrise de către membii redacţiei dar în fiecare număr erau incluse anchete, interviuri şi opinii ale unor personalităţi locale şi naţionale asupra unor teme sociale, civice, politice şi culturale de actualitate. Este vorba despre Doina Cornea, Livius Ciocarlie, Mihail Sora, Serban Foarţă, Luca Piţu, Sorin Antohi, Daniel Vighi, P.M. Băcanu, Stelian Tănase, 194

Ioan Buduca, Radu Călin Cristea, Mircea Mihăieş, Ion Mureşan, Alexandru Vlad, Timotei Nădăşan, Lászlóffy Aládar, Vasile Popovici, Iosif Costinaş, George Serban, Alexandru Paleologu, Sorin Dumitrescu, Gabriel Andreescu, Horia Pătraşcu, Ticu Dumitrtrescu, Liviu Dănceanu, Corin Braga, Călin Dan. De asemenea, Lajos Nótáros, redactor-şef al cotidianului de limbă maghiară Jelen, scriitorii Vasile Dan şi Gheorghe Mateuţ, actorii Ovidiu Ghiniţă şi Valentin Voicilă, acesta din urmă liderul incontestabil al revoluţiei arădene, arhitectul Dan Liviu Tudor, Ciprian Vălcan şi Emanuel Socaciu, ultimii doi încă elevi în clasele terminale, regizorul Radu Dinulescu, Ilie Stepan în dialog cu Cătălin Cristici, avocatul Silviu Raţiu, primul primar post-decembrist al municipiului, Cristian Moisescu, membru ki şi al doilea primar din Arad, Dan Demşea, Violeta Pecican, Radu Radoslav ş.a. Interviuri de la Paris cu Dumitru Tepeneag, Pascal Bruckner şi cu dramaturgul George Astalos relizate de Liliana Trandabur şi Roxana Cherecheş, plus traduceri adecvate momentului din Malaparte, Papini, Havel, Kundera dar şi R. Steiner. De adăugat numeroasele mese rotunde cu toţi liderii sindicali de la intreprinderile şi instituţiile din oraş.

Am parcurs şi recitit cu atenţie şi detaşare toate textele publicate în cele 19 numere ale revistei Conversaţia de la începutul anilor ’90. Era vremea cînd apăreau sute de publicaţii noi iar publicul le cumpăra şi citea cu aviditatea unei populaţii care se trezea din sistemul totalitar al unicatului – un partid, un conducător, un ziar director, o singură televiziune cu două ore de emisie etc. In acest context de explozie informaţională, revista Conversaţia era mai degrabă o ciudăţenie dar oricum incitantă pentru studenţi şi tinerii intelectuali.

Grafic arăta ca o revistă de avangardă din anii ’20 iar textele, oricît erau de “ancorate” în realitate cotidiană a momentului, oricît de adecvat reflectau climatul începutului de tranziţie, aşadar aceste texte emanau mai mult stări de spirit cu un evident parfum ezoteric, fiind scrise impecabil stilistic de nişte persoane care de fapt aveau alte treburi decît cele de implicare civică.

In acest sens este exemplar primul editorial scris de Valentin Constantin într-un moment de originală inspiraţie, inducînd premonitoriu spre ceea ce avea să devină revista...”Conversaţia este destindere, adică pentru stabilizare.

Nu seamănă cu alocuţiunea, cu libaţia, cu diatriba. Conversaţia depinde pur şi simplu de conversanţi. Puţin mai frivolă decît dialogul. Poate mai tolerantă. Nu este emanaţia umorilor conversanţilor, ci a inteligenţei lor. Dacă este adevărat, cum se spune, că puterea absolută corupe absolut, putem să ne închipuim uşor cum ajunge un dialog prea sobru sau prea viril la consens, adică la totalitarism. Visăm ca spiritul public să nu revină prea curînd la păcatele lui originare: patetismul, grandilocvenţa, prostul gust. Conversaţia are, fără doar 195

şi poate, inamici: indivizi brutali, pe care îi plictiseşte şi indvizi plicticoşi, pe care îi abrutizează. O conversaţie care se respectă nu ia act – poate doar în subsidiar – de prostia proştilor, face însă adesea caz de prostia deştepţilor. Si dacă dogmatsmul e aberaţia conversaţiei, să nu fie scepticismul tocmai vocaţia ei?”

Cu toate că în bulversantul peisaj mediatic din acea vreme, Conversaţia făcea o evidentă figură ieşită din rînd, ea a fost totuşi comentată cu simpatie de către cotidiane şi publicaţii culturale. Au scris consistent colegii de la Contrapunct, Romania literară, Orizont, Adevărul, Romania liberă etc. Recitind aceste comentarii din arhiva atelierului, a fost interesant să constat cum eram percepuţi… ”Conversaţia, splendid paginată, cu o grafică de o mare fantezie experimentală şi cu texte spirituale, ironice şi ludice cît încape, enunţînd opinii civice radicale, rămîne totuşi o publicaţie de... privit, fiind cu adevărat o revistă de colecţie sau altfel spus, o întîmplare artistică fericită...” şi aşa mai departe.

Aşadar, era percepută mai mult ca o revistă de avangardă literar-artistică şi nu una de atitudine socio-politică militantă, cum ar fi dorit pritenul nostru J.L. Rivière, care mereu ne dădea drept exemplu publicaţia NU din Cluj. Si avea dreptate.

Oarecum în compensaţie, în cursul anului 1990, au funcţionat din plin demersurile legate de de al doilea obiectiv al Clubului, respectiv asistenţa juridică şi logistică acordată mişcării sindicale în curs de constituire. Vîrful acestor acţiuni a fost atins în luna iulie a aceluiaşi an cînd s-a întîmplat un eveniment de excepţie. Este vorba despre un dineu-dezbatere la restaurantul hotelului Parc la care au participat nici mai mult nici mai puţin de 180 de tineri din Franţa, membrii ai Uniunii Tinerilor Europeni cu sediul la Paris, delegaţie condusă de către doamna Roselyne Bachelot, deputat de Maine-Loire iar dintre organizatori, Anne Clérc, Vincent le Roux şi M. Galopini. Era de fapt finalul unui turneu central-est european care a inclus Cracovia, Budapesta, Praga, Sarajevo, Dubrovnik şi oraşul Arad ca urmare a lobby-ul făcut de acelaşi neobosit JeanLuc Rivière. Au participat lideri sindicali deja atestaţi precum Lucian Lagsaghi, Ioan Roşca, Dorin Antonescu, Bognár Levente, Mariana Căprariu, Coste Pavel, Leahu Adrian dar şi reprezentanţi ai naţionalităţilor, Lajos Nótáros, Ioan Bakman, Miodrag Stoianov, Ionel Schlesinger, redactorii revistei Conversaţia, elevi, studenţi şi cei patruzeci de membrii ai Clubului pentru Dialog Social din Arad. Dintre aceştia îi menţionez pe juriştii Pîrlea Constantin, Ruxandra Burlacu, medicul Emil Vancu, arhitectul Dan Liviu Tudor, profesorii Hugo Hauptman, Cristiana Selejan, Emil Tigan, Gabriela Halle, Doina Lungu şi o parte din massmedia locală. Dezbaterile au continuat pînă noaptea tîrziu iar conducerea 196

delegaţiei franceze a apreciat că a fost cea mai reuşită întîlnire din seria celor şapte oraşe menţionate şi că revista Conversaţia este un adevărat model de implicare civică... Desigur, nu apucaseră decît să o răsfoiască.

La mijlocul anului 1990 atelierul kinema ikon a fost integrat în structura secţiei artele spectacolului de la Muzeul de Artă din Arad, schimbare de locaţie de care, recunosc cu sinceritate, am profitat pentru a diminua demersurile membrilor grupului de “implicare civică” în favoarea revenirii la preocupările anterioare de creaţie experimentală. Eram de-a dreptul îngrijorat de lipsa apetenţei tinerilor mei colegi faţă de noile medii şi chiar faţă de propriile lor creaţii plastice sau literare iar tranziţia se derula cu o lentoare agasantă.

Prima “grefă” în angrenajul psiho-social al implicării cu pricina s-a produs la începutul lunii iunie 1992 cînd colega noastră Judit Angel, critic de artă şi personalitate cu vocaţie curatorială a organizat la Arad două evenimente pe care le consider de referinţă: o expoziţie la galeria Clio a Muzeului de Artă, constituită din lucrări de artă contemporană achiziţionate în ultimii ani de către instituţia menţionată, respectiv 21 de opere grafice, obiecte şi instalaţii, plus doi artişti care au prezentat performance şi alţi şapte care au proiectat lucrări video-art. In paralel a avut loc un colocviu cu tema Arta anilor ’80 în Romania, avînd ca spaţiu de discuţii sala atelierului ki, la care au participat activ artiştii prezenţi la expoziţe, criticii de artă Adrian Guţă, Luminiţa Batali, Horia Medeleanu, Maria Magdalena Crişan, Andrei Pintilie şi membrii grupului ki. O întîmplare fericită a făcut ca în cele două zile să fie prezenţi în Arad trei scriitori de prestigiu, redactori ai revistei braşovene Interval, respectiv Alexandru Muşina, Gheorghe Crăciun şi Caius Dobrescu care împreună cu redactori ai revistei Arca, condusă de scriitorul Vasile Dan, au participat la colocviu, în buna tradiţie a simpozioanelor interdisciplinare /imaginea, intervalul.../ din anii ’80. Expoziţia a fost înregisrată pe bandă video, discuţiile de la colocviu sînt imprimate pe casete audio iar ultimul număr al revistei Conversaţia /16-17/ a reflectat evenimentele pe cîteva pagini, sub semnul afişului cu calul verde.

Scurta etapă de tranziţie de după 1990 a fost destul de confuză şi mai ales eclectică. Iar ca lucrurile să fie şi mai încurcate, unele evenimente le vom regăsi şi în prelungirea etapei respective. Astfel că de dragul coerenţei voi continua cu acele demersuri artistice şi expoziţionale, în care grupul ki a fost implicat, demersuri de factură alternativă, dar încă analogice – instrumentul numit computer nu exista încă pe mesele de lucru de la atelierul kinema ikon.

Aceeaşi Judit Angel, în multipla ei postură de critic de artă, muzeograf, membru ki şi curator a organizat în luna septembrie 1994 o expoziţie naţională 197

intitulată ARTunlimited s.r.l. cu o circumsriere alternativă evidentă: obiect, instalaţie, environment, performance, fotografie, electrografie şi video-art.

Lucrările au fost expuse / prezentate în mai multe locaţii precum Muzeul de Artă, Palatul Culturii, spaţii acoperite, curţi interioare, străzi, parcuri şi clădiri dezafectate. Aşadar, un număr de 26 de artişti, incluzînd şi trei grupuri, au participat cu tot atîtea lucrări, evenimentul fiind reflectat consistent întrun Catalog realizat de către curator. De asemenea, numărul trei al revistei Intermedia a publicat integral susţinerea teoretică a lucrărilor expuse cu texte semnate de Geta Brătescu, Andrei Oişteanu, Olimpiu Bandalac cu Teodor Graur /grupul Euroartist/, Újvárossy Lászlo, Bartha Sándor, Călin Dan /grupul subREAL/, Alexandru Solomon, Roxana Trestioreanu, Matei Bejenaru, Liviana Dan, Mircea Stănescu, Radu Igaszág, Uto Gustav / Kónya Réka şi Bob Jószef iar din Arad au fost prezenţi cu lucrări Onisim Colta şi Rudolf Kocsis.

Dintre membrii grupului kinema ikon au expus Calin Man şi Caius Grozav. Primul, cu o lucrare intitulată O-zenee în cyberspaţiul mioritic, instalaţie, colaj, xerox, text în neştire, sticlă, un computer blocat, clişee foto şi ceva cartofi de toamnă; despre toate acestea curatorul explică în catalog că “spaţiul expoziţional este transformat într-unul al naraţiunii progresive a textului ce se rescrie continuu”. Caius Grozav a participat cu lucrarea Almost noTHING – obiect / computer, pînză şi carton, care împreună pun în discuţie condiţia computerului ca mijloc de expresie artistică, subiect care nici pînă în ziua de azi nu l-am clarificat...

Un an mai tîrziu, în iunie 1995, a doua expoziţie juditiană, intitulată INTER(n) – intervenţii artistice în spaţiul urban. Au participat opt plasticeni, Matei Bejenaru, Sorin Vreme, Lia şi Dan Perjovschi, Sándor Bartha, Calin Man, grupul subREAL /Călin Dan şi Iosif Király/, care în opt locaţii citadine au intervenit efectiv asupra ambientului existent, multiplicînd subiectiv perspectivele de percepţie ale unor situri specifice Aradului. Evenimentul a fost asistat şi comentat în direct de către criticii prezenţi, adică Alexandra Titu, Anca Oroveanu, Pavel Suşară, Ileana Pintilie, Irina Cios, Mirela Dăuceanu, Adrian Guţă, şi Gheoghe Vida. Numerele şapte şi opt ale revistei Intermedia precum şi alte publicaţii culturale au reflectat iconografic şi textual parcursul evenimentului.

Atelierul kinema ikon a patricipat prin lucrarea semnată Calin Man şi intitulată Limérique Stampilierul, încă unul din numele “lipsite de identitate” care populează arhiva reVoltaire, această fundaţie fictivă a autorului despre care curatorul notează în Catalog că “este o proiecţie ludică şi în egală măsură absurd-ironică, deoarece ne propune experienţa realităţii ca şi ficţiune, iar 198

aceasta se constituie ca o condiţie a realizării utopiei “.

In fine, cea de a treia expoziţie curatoriată de către Judit Angel s-a intitulat Complexul Muzeal şi s-a petrecut în sălile Muzeului de Artă din Arad în luna octombrie 1996. Au fost prezentate video-instalaţii, video-art, fotografii şi instalaţii textuale de către şapte artişti din Austria şi şase din Romania. A fost editat un Catalog bicefal, adică în două volume, ambele despre expoziţie şi proiectul de susţinere teoretică dar redactate autonom, puţin prea autonom, de către Christian Kravagna şi Judit Angel. Cu un proiect curatorial coerent, colega noastră pune fără complexe în discuţie condiţia actuală a instituţiei muzeale în ansamblul ei prin impactul acesteia cu noile forme de expresie artistică. Pentru un vizitator obişnuit, cu un parcurs liniar şi liniştit al sălilor ce expun lucrările clasice ale muzeului, a fost, probabil, un adevărat şoc estetic la sfîrşitul traseului, cînd s-a trezit în spaţiul alocat expoziţiei de artă alternativă.

Astfel că, impactul respectiv a produs un efect de receptare, indus de curator, dinspre Complexul Muzeal ca denumire de instituţie, spre “complex”cu sensul din psihanaliză, faţă de noile mijloace de creaţie. Oricum, a rezultat un clivaj estetic derutant, printr-o punere în scenă a lucrărilor,simplă, elocventă şi percutantă.

Grupul kinema ikon şi-a adecvat stilul după proiectul curatorului, fiind prezent la expoziţie cu lucrarea Cavalerul din Carpaţi, produsă brainstorming de către Romulus Bucur, Caius Grozav, Peter Hügel, Florin Hornoiu, Ioan Ciorba, Calin Man şi Gheorghe Săbău. Suporturile şi configuraţia expoziţională au funcţionat astfel: lucrarea a fost realizată la computer şi transferată pe bandă video a cărei conţinut a fost transmis de către televiziunea prin cablu Intersat, zilnic la aceaşi oră. La finalul emisiunii, un insert îi sugera privitorului să viziteze neapărat expoziţia. Să zicem că spectatorul era dispus să accepte sugestia, numai că la expoziţie descoperea faptul că într-o ramă imensă era o etichetă minusculă cu un text care-i sugera privitorului să urmărească respectiva emisiune televizată ca să înţeleagă cum a fost reconstituită celebra operă pierdută... Si aşa mai departe în buclă. Era aşadar, o tentativă de a conecta spaţiul muzeului / expoziţiei / la reţeaua televiziuni prin vehicularea textual- iconică a unui referent imaginar, respectiv o operă de artă pierdută, reprezentînd Graalul, în care au fost implicaţi Regele Arthur, Cristofor Columb, Indieni din Cuba, Amerigo Vespucci, Regina Spaniei, Principele Saxon, Un Soldat Rusnac care a ciopîrţit lucrarea, Baronul Nemann din Arad, Indiana Jones şi mai ales Cavalerul Pumnifer cel care a redescoperit opera în Transylvania şi astfel că cele cinci fragmente au ajuns în banca de date de la depozitul muzeului arădean, oferind grupului ki posibilitatea de a reconstitui opera prin mijloace digitale. Aşadar 199

o întîmplare ca în viaţa de toate zilele sau cum scrie Judit în Catalog, “luînd în serios apelul de a interveni pentru dislocarea izolării muzeului, kinema ikon a răspuns în stilul său printr-un joc comunicaţional ale cărui reguli sînt oferite dintr-o perspectivă ludică şi în egală măsură /auto/ ironică. “ In aceaşi perioadă au fost organizate la Bucureşti patru expoziţii anuale ale Centrului Soros pentru Artă Contemporană /CSAC ulterior CIAC/ condusă de către criticul de artă şi curatorul Călin Dan. Datorită sprijinului financiar şi logistic al fundaţiei respective s-a produs în Romania o dezvoltare fără precedent a ceea ce se numeşte artă alternativă: video-instslaţii, video-art, foto-instalaţii, perfomance, environment, etc.

Grupul kinema ikon a participat la toate aceste evenimente cu lucrări analogice, pentru simplul motiv că încă nu beneficiam de tehnologie digitală iar pe de altă parte am înţeles că era necesară reconectarea grupării la sistemul alternativ al artei romaneşti, cu toată inapetenţa noastră faţă de tendinţa dominantă a militantismelor în floare.

Prima expoziţie CSAC a fost organizată la sala Dalles în noiembriedecembrie 1993 sub genericul Ex Oriente Lux – săptămîna romană de artă video. Au fost invitaţi artişti, curatori şi teoreticeni de prestigiu din Franţa, Canada, Germania, Marea Britanie, Olanda, Ungaria, Statele Unite şi Romania, care au participat activ prin conferinţe şi seminarii, exemplificîndu-şi opiniile cu cu proiecţii ale unor lucrări de referinţă. Numele acestor invitaţi de onoare sînt, Margaret Morse, Kathy Rae Huffman, Nina Czeglédy, Martine Bour, Suzanne Mészöly, Dieter Daniels, Keiko Sei, Geert Lovink, Laszló Béke şi alţii.

Expoziţia propriu-zisă a cuprins zece video-instalaţii realizate după 1990 de către tineri artişti romani. De pe urma evenimentului au rămas o înregistrare video, un Catalog consistent iconic şi textual precum şi ultimul număr al revistei Arta. In aceeaşi publicaţie pot fi citite şase pagini de prezentare a atelierului kinema ikon, grup care a deschis expoziţia cu proiecţia a zece filme experimentale, imediat după discursul inaugural al preşedintelui fundaţiei, Dl. Andrei Pleşu care nu a uitat să menţioneze demersurule experimentale ale grupării înainte de ’89. Oricum, pentru foarte mulţi tineri artişti, studenţi şi participanţi din străinătate receptarea filmelor s-a produs sub semnul perplexităţii, descoperind că în timpul vechiului regim au fost realizate asemenea lucrări, în sincronism cu ceea ce se producea în occident în aceaşi perioadă.

A doua expoziţie CSAC s-a intitulat premonitoriu 01010101 şi s-a 200

întîmplat în cîteva săli de la Muzeul Tăranului Roman în noiembrie 1994, avînd ca temă directoare Discursul artistic – reflex al problemelor comunităţii. A fost un “eveniment comunicaţional prin telefon, fax, e-mail /!/ dinspre Arad, Braşov, locaţii din Bucureşti, Iaşi, Oradea, satul Tăuşeni-Cluj şi Zalău. Timp de două zile au fost organizate conferinţe şi mese rotunde, avînd ca subiect principal, Cenzura – un virus în noul peisaj mediatic, cu participări internaţionale de prestigiu precum, Tijmen van Grootheest, Judit Kooper, Antoni Muntadas, Alfred Rotert, Fred Forest, Phil Niblock, Geert Lovink şi Andreas Broeckmann, ultimii doi şi în calitate de promotori ai ceea ce se numeşte New Media în estul european prin organizaţia V2-East/Syndicate din Rotterdam.

Au expus 16 artişti romani, lucrări de artă alternativă, între care şi grupul kinema ikon a cărui proiect denumit Randevuul, a fost construit prin cotribuţiile lui Calin Man, Caius Grozav, Liliana Trandabur, Romulus Bucur, Judit Angel împreună cu Sándor Bartha, Gheorghe Săbău şi informaticianul Mihai Iacobina. Din placheta-dosar a rezultat că fost vorba despre o lucrare mxiedmedia: computer, e-mail, fax, fotografii, înregistrări video, veste Bundeswher, 14 borcane cu Nuttela, 14 linguriţe unifolosibile, 200 de pungi din plastic insripţionate şi şpalturile revistei Intermedia. Discursul atipic de identificare, propus de către curator, a fost produs prin participarea nemijlocită a membrilor grupului ki, cu teancuri ale revistei Intermedia, în următoarele medii minoritarmarginale: Talcioc / Ocika, unitatea de produse agricole Arlefruct, buticul Cosmos specializat în veste reciclate ale armatei germane şi o tentaivă eşuată lamentabil în cartierul ţigănesc Kekeci; doar Nuttela s-a consumat în locaţii non-marginale, respeciv la expoziţia de la MTR şi la atelierul ki. De menţionat că Judit Angel tocmai pregătea deschiderea expoziţiei Art Unlimited la Arad, astfel că aceasta a devenit la rîndul ei obiect al comentariului critic.

Numărul doi al revistei Intermedia a fost dedicat în întregime expoziţiei 010101, constituind împreună cu dosarul Randevuul, exponate la locul faptei.

Poate fi consultată o bandă video realizată de către organizatori şi un Catalog masiv, în toate sensurile, în care pot fi regăsite şi opt pagini dedicate lucrării Randevuul sau mai exact, procesul de realizare a operei.

A treia expoziţe CSAC, cu un nou director în persoana Irinei Cios, avînd drept curator pe Aurelia Mocanu, ambele find critici de artă cu vocaţie curatorială, expoziţie sub genericul MEdiA CULPA – discursul artistic perturbator al condiţionării prin mass-media. Aşadar, în luna noembrie 1995, în sălile Institutului de Arhitectură din Bucureşti, au fost expuse 12 proiecte artistice de factură alternativă, selectate de către un juriu internaţional. De asemenea, au avut loc conferinţe, proiecţii docomentare şi dezbateri asupra temei MediAtor, 201

susţinute de artişti, critici de artă şi teoreticeni media din Franţa, Spania, Statele Unite, Romania,Anglia şi Olanda, personalităţi de prestigiu din domeniul relaţiei artă – media precum, Kristine Stiles, Geert Lovink, Nancy Buchanan, Valentin Torrens, Eddie Shanken şi specialişti romani.

Grupul kinema ikon a prezentat lucrarea Ready Media, realizată conform obiceiului casei, prin procedeul brainstorming de către Calin Man, Caius Grozav, Peter Hügel, Liliana Trandabur, Judit Angel şi Gheorghe Săbău, în colaborare cu Mihai Iacobina, Ioan Ciorba. Am denumit lucrarea “instalaţie mediatică”, fiind configurată pe două suporturi, respectiv, o bandă video pe care au fost selectate secvenţe din telejurnalele postului naţional de televiziune, ca model de acţiune, pasiune şi îndeosebi de manipulare a opiniei publice.

Pe un cd.rom am contextualizat un comentariu iconic şi ironic, manipulînd şi demontînd la rîndul nostru clişeele şi standardele televiziunii aservite puterii politice. Structural şi funcţional, cele două monitoare au fost aşezate faţă în faţă, reflectîndu-se reciproc printr-un sistem de oglinzi alăturate în unghi. Un tînăr şi incisiv critic de artă avea dreptate să afirme că lucrarea ki a fost explicită pînă la tautologie în exprimarea vizuală a truismului “manipulare prin t.v.”. Era chiar didactică. In fine, background-ul simezei era tapetat cu afişe, reprezentînd cai verzi pe pereţi iar la îndemîna utilizatorilor era o sticlă cu pompiţă de cinci litrii pe care scria Johnnie Walker, dar care conţinea în realitate Tzuika by Turtz –two time rotated, distilled in Transylvania. Această instalaţie alcoolică afost performată repede de către vizitatori, imediat după plecarea domnului George Soros, căruia i- scăpat semnificaţia şi mai ales gustul.

Precizez că cd.rom-ul cu pricina a constituit prima lucrare a grupului ki produsă pe baza unui program digital, conceput de către informaticianul Caius Grozav. Fiind, totuşi, prezentat într-un context predominant analogic am decis împreună să poarte numărul zero.

A patra expoziţie anuală organizată de CSAC s-a intitulat EXPERIMENT – interferenţe şi prospecţiuni în arta romanească din anii ’60 –’90, avînd loc la galeria ¾ a Teatrului Naţional din Bucureşti, prin colaborare cu fundaţia Artexpo condusă de Mihai Oroveanu, în perioada 18-29 noiembrie 1996. Curatorul expoziţiei a fost criticul şi istoricul de artă Alexandra Titu, secondată de un colectiv de specialişti şi cu sprijinul unor institiţii de prestanţă. A fost „prima expoziţie care şi-a propus o reconstituire istorică a celei mai dinamice zone a artei contemprane romaneşti din perspectiva atitudinii experimentaliste”.

De menţionat că această prospecţiune a urmat la mică distanţă de o altă expoziţie retrospectivă avînd ca temă AVANGARDA romanească în anii ’20 –’30 curatoriată de către Magda Cârneci şi arhitectul Andrei Beldiman. Astfel că 202

cele dou evenimente pot fi interpretate şi ca demersuri comune sub semnul experimentului artistic. Revenind la expoziţia din 1996, ea a fost structurată într-o secţiune documentară cu caracter strict istoric şi o secţiune de actualitate prin proiecte intermediale. Au fost incluse, alături de artele vizuale, spectacole de teatru, concerte de muzică contemporană, programe de performance, un atelier de cinematografie, unul de dans contemporan şi un colocviu despre experiment în literatură. Conferinţe, mese rotunde, proiecţii şi dezbateri publice, toate adunate sintetic într-un Catalog complex şi consistent care rămîne un document de referinţă pentru artişti şi cercetători.

Spaţiul alocat grupului kinema ikon – secţiunea documentară plus cea intermedială – a fost structurată în trei componente: In stînga privitorului, pe un ecran, erau proiectate secvenţe selectate şi montate din cele 62 de filme experimentale realizate între 1970-1989. Pe simeza alăturată erau expuse fotograme din filmele respective şi texte explicative privitoare la evenimente organizate de către ki - simpozioane, expoziţii şi agape cu strigături. In centrul simezei era marcată etapa mixied-media /1990-1993/ cu lucrările menţionate chiar în acest segment, inclusiv coperţile revistei Conversaţia. In dreapta privitorului au fost expuse coperţi ale revistei Intermedia şi, în fine, un computer pe al cărui monitor putea fi accesată interactiv de către privitori – numiţi de acum încolo, utilizatori, prima lucrare digitală în configuraţie hypermedia pe suport cd.rom care s-a intitulat, chiar aşa, Opera Prima. Dar, cu aceasta trecem la cea de a treia etapă a istoriei grupului ki pe care o denumim Hypermedia – din 1994 pînă în 2005 şi în continuare...

Etapa Hypermedia, din 1994 Această perioadă care, iată, durează de mai bine de zece ani va fi tratată mai rezumativ deoarece segmentul următor al catalogului va expune detaliat, predominant iconic dar şi textual, toate demersurile grupului kinema ikon din momentul recursului la capacităţile creative ale noilor tehnologii informatice.

Aşa cum am mai notat, în decembrie ’93, la o întîlnire a întregului grup s-a stabilit – recunosc că am forţat puţin lucrurile – conversia atelierului spre sistemul digital de creaţie. Au răspuns pozitiv doar şapte componenţi din generaţia mai tînără dar au mai fost atraşi alţi şapte la fel de tineri, designeri, graficeni şi mai ales informaticeni. Două au fost motivele acestei schimbăride direcţie. Pe de o parte “presiunea” exercitată de cîţiva dintre colegi atinşi de virusul digital. Pe de altă parte, ca urmare a celor douăzeci de zile petrecute la Espace Vidéo de la Beaubourg, impecabil organizat de către Christine van 203

Assche, m-am convins că mijloacele alternative centrate pe mediumul video au fost oarecum “stoarse”, în timp ce mediumul digital venea puternic din urmă, pretîndu-se în totalitate la ideea creaţiei experimentale din perspectivă interdisciplinară, specifică grupului kinema ikon.

Aşa se face că din luna ianuarie 1994 mica grupare ki, continuînduşi proiectele în structura Muzeului de Artă din Arad a început o nouă etapă pe care am denumit-o Hypermedia, avînd două obiective principale: 1 – Producerea de lucrări exclusiv digitale, aşadar creaţii hypermedia pe suporturile aferente, cd.rom, internet şi instalaţii interactive, lucrări de autor şi de grup. 2 – Editarea unei publicaţii cu titlul Intermedia, avînd apariţie periodică funcţie de evenimente, în format offset, pe compact disc şi pe internet în cadrul paginii web / ki.

Reciclarea competenţei s-a efectuat foarte repede şi datorită aportului informaticenilor din grup dar a fost imposibil să producem imediat lucrări digitale, motiv pentru care am început cu tehnoredactarea pe computer a revistei Intermedia.

Prima lucrare de grup realizată exclusiv digital pe suport cd.rom s-a numit Opera Prima, fiind produsă în 1996 şi prezentată public în acelaşi an la expoziţia Experiment din Bucureşti. Un an mai tîrziu, aceaşi lucrare a fost selectată la European Media Art Festival /EMAF/ din Osnabrück, Germania cu următoarea notificare din Catalogul editat de către organizatori: „Experiment with textes, sounds, videos and good sens of humour...” Este o lucrare digitală autonomă care poate fi considerată şi o ediţie electronică a revistei Intermedia /10-1996/. A fost construită prin procedeul brainstorming pe baza a opt lucrări individuale cu următoarele titluri: Ecran / Screen de Gheorghe Săbău, reVoltaire de Calin Man, ArtMuseumArad de Judit Angel, Historia Rerum de Peter Hügel, Domotique de Mitzi Kapture aka Roxana Cherecheş, Cîntecel de Romulus Bucur, Pataphisique de Liliana Trandabur, Himera de Caius Grozav, care a realizat şi programarea în Delphi, sunetul de Ioan Ciorba, mastering de Mihai Iacobina şi media design de Calin Man. Aşadar, imagini cinetice, configuraţii grafice, anamorfoze, sunete naturale prelucrate digital şi scriituri plurilingve sînt oferite utilizatorului predispus la un exerciţiu interactiv, conform cu metoda hypertextuală. Conţinutul este premeditat eclectic cu trimiteri iconice la stereotipuri de expresie din cîmpul discursului artistic contemporan, confirmînd mai vechile tendinţe ludice ale grupului, dar pe un nou suport de enunţare.

In primăvara anului 1997 un grup de tineri cercetători condus de 204

teoreticianul media Stephen Kovats de la Bauhaus Dessau Foundation au intreprins un turneu în Europa central-estică în vederea selectării unor lucrări New-Media pentru The International Electronic Media Forum din luna noiembie a aceluiaşi an. Denumirea forumului, ajuns la a treia ediţie, era OSTranenie, joc de cuvinte, combinînd procedeul literar propus de Viktor Sklovski în 1916, respectiv ostranenie / înstrăinare / alienation / makeing strange şi vocabula OST, dat fiind interesul pentru asemenea demersuri în estul european post comunist. In urma vizitei la atelierul kinema ikon, bauhausienii au văzut-auzitcitit tot ceea ce am produs pînă atunci şi au decis prin comisia internaţională de selecţie să participăm la forumul de la Bauhaus cu lucrarea digitală Opera Prima, care a fost prezentată publicului şi specialiştilor de către Caius Grozav, autorul programului. Acesta a mai oferit în premieră şi suplimentar noul cd.rom, Commedia del Multimedia iar în consistentul Catalog al forumului am avut surpriza să constatăm că eram încadraţi în primul capitol intitulat Pioneers, ceea ce era flatant şi onorant dar puţin exagerat...

Adoua lucrare digitală de grup pe suport cd.rom a fost produsă la kinema ikon în anul 1997 avînd titlul Commedia del Multimedia. Ca şi cea anterioară poate fi considerată şi ca versiune electronică a revistei Intermedia – 11/97. Compoziţia şi structura de funcţionare a fost realizată brainstorming, pornind de la opt lucrări de autor cu următoarele titluri: Test of Imaginary de Gheorghe Săbău, Livre de bookate de Calin Man, Through the Looking Glass de Romulus Bucur, Alice in the Museum de Judit Angel, Morphbeat de Ioan Ciorba, Archaeograffiti de Peter Hugel, La fussilade de Mitzi Kapture, Le consommateur jéttable de Liliana Trandabur-Torchet şi Alternative Escape de Caius Grozav care a realizat şi programarea, mastering Mihai Iacobina, sunete propuse de Ioan Ciorba, iar Calin Man a produs media-design-ul.

Din perspectiva formei de expresie, în Commedia del Multimedia, specialiştii au remarcat absenţa oricărei inhibiţii în faţa noilor tehnologii, un fel de dezlănţuire digitală printr-o imagerie debordantă şi revelatoare a unei lumi constituite din entităţi inexistente, angrenate în aventuri quasi manipulabile.

Referentul mitologic al Labirintului a fost prefigurat în registru ludic prin prelucrarea digitală a unor obiecte cotidiene scanate dar şi prin crearea de imagini sintetice cu ajutorul cărora autorii au pus în scenă variaţiuni digitale ale temei labirintice. Variaţiuni deschise improvizaţiei ca în vremurile commediei dell’arte, numai că procedura se numeşte acum interactivitate.

După prezentarea neoficială de la Bauhaus, lucrarea Commedia del Multimedia a fost selectată în luna mai 1998 pentru International Festival for Film, Video and New Media /VIPER/ din Lucerne-Elveţia la secţiunea 205

Digital Works of Art / cd.rom journals, selecţie făcută de Kahy Rae Huffman, teoretician media. In luna septembrie aceaşi lucrare a participat la International Symposium of Electronic Art /ISEA ’98 – Revolution/ organizat împreună cu John Moores University din Liverpool. Lucrarea a fost prezentată de către progamatorul Caius Grozav îm cadrul secţiunii Digital Aesthetics coordonată de către Michelle Wardle. Extrag din Catalog: “The new experimental hypermedia works are characterized by a ludic-ironic treatment of the content and the expression forms”. Concomitent a fost expusă şi lucrarea de autor semnată de Calin Man cu titlul Locomotion Picture, “using the pretext of Zenon’s paradoxes, a hommage to Black Maria Studio is payed”. In fine, lucrarea a mai fost expusă la Centrul Internaţional de Artă Contemporană /CIAC/ din Bucureşti în 1999 în contextul unui program de prezentare a artiştilor şi grupurilor din Romania care recurg la noile tehnologii digitale.

Inainte de a menţiona următoarele lucrări digitale de grup doresc să prezint succint cîteva evenimente multimediale la care membrii kinema ikon au fost invitaţi să participe. Astfel, în decembrie 1997 a avut loc la sediul DNT din Cluj un simpozion / workshop sub genericul “Structures and Strategies in Developing Multimedia:on-line and off-line”, organizat de către Irina Cios, secondată de Mirela Dăuceanu şi Ileana Savu de la CSAC. Au participat peste 50 de artişti şi cercetători din domeniul artei electronice, inclusiv studenţi de la departamentele Multimedia a Universităţilor de Artă din ţară. Au fost invitate personalităţi de prestigiu din străinătate precum Roy Ascott, director la CaiiA, care a prezentat o expunere teoretică, exemplificată pe computer, intitulată Mind on-line: Technoetic aspect of Multimedia. Apoi Kathy Rae Huffman, freelance media theorist, cu expunerea Cyber Intimacy; Melentie Pandilovski din Skopje, Katy Geber din Canada şi Călin Dan media artist, rezident în Amsterdam. Aşadar, proiecţii video, accesări pe cd.rom, proiecte web, demonstraţii şi conferinţe susţinute şi de participanţi români între care Roxana Trestioreanu, Olimpiu Bandalac, Alexandru Patatics, Marilena Preda Sânc, Sorin Vreme, Maria Rus Bojan, Neil Coltofeanu, Florian Maxa, Emil Bojin şi Anca Oroveanu care a moderat seminarul final, Perspective in Developing Multimedia Art in Romania. Despre simpozion a scris consistent şi apreciativ Kathy Rae Huffman în Telepolis Magazine for Net Culture, inclusiv despre participarea kinema ikon printr-un text teoretic susţinut de Gheorghe Săbău şi prezentare lucrării Commedia del Multimedia făcută de către Caius Grozav, în excelente condiţii tehnice asigurate de organizatori.

Un alt eveniment multimedial imporant cu participare ki a fost seminarul internaţional, Timing Art – Filtering Art organizat de CIAC împreună 206

cu Universitatea de Artă din Bucureşti în luna aprilie 2000. Tema principală: relaţia dintre old-media şi new-media din perspectiva influenţei noilor tehnologii aspra culturii şi societăţii. Iarăşi invitaţi de prestigiu din străinătate, artişti şi critici de artă din ţară. Contribuţia ki prin subsemnatul a constat dintrun text de natură taxonomică, propunînd argumentat o distincţie tripartită operaţională: traditional media /pictura, sculptura, grafica, etc./ old-media, respectiv foto, film, video, tv. şi new-media, adică tehnologia digitală ca nou mijloc de creaţie.

In fine, o situaţie mai puţin obişnuită. Revista Secolul 20, una din cele mai europene publicaţii romaneşti, a propus grupului kinema ikon o colaborare pentru numărul 4-9 /2000, avînd ca temă Gutenberg.Computer.

Internet. Astfel că ilustraţia a fost realizată de către Calin Man cu imagini din lucrări ki iar subsemnatul a scris un text sitetic intitulat Arta digitală şi viceversa.

Oricum, un număr atipic pentru stilistica clasică a publicaţiei şi bănuim că ideea colaborării îi revine în mare parte directorului artistic, Dna.Geta Brătescu, artistă de excepţie, deseori pe aceaşi lungime de undă cu membrii ki, plus o simpatie reciprocă confirmată de multă vreme. Directorl revistei era Stefan Augustin - Doinaş, redactor-şef, Dna. Alina Ledeanu iar responsabil de număr, Dra. Ana Tabîrcă.

Un eveniment deosebit cu patricipare kinema ikon s-a numit ISEA 2000 Paris – Revelation. Adică, cea de a zecea ediţie International Symposium of Electronic Art sub genericul Revelation desfăşurat în douăzeci de locaţii pariziene – de la Forum des Images la Universite Paris 8 şi de la IRCAM/ Beabourg la toate celelalte. Organizat de către ISEA în colaborare cu ART 3000, simpozionul a pus în discuţie toate artele vizuale, acustice şi artele spectacolului în relaţiile lor cu noile tehnologii digitale. A fost incitant să percep în direct tendinţele din cîmpul creaţiei digitale după un parcurs de zece ani în care anumite formate şi suporturi au dominat scena expoziţională.

Astfel, am remarcat o scădere a interesului pentru instalaţiile digitale şi pentru suportul cd.rom în schimbul unei creşteri de interes a artiştilor / curatorilor pentru dimensiunea acustic-muzicală, dans combinat cu performance sub control digital dar mai ales o debordantă creştere a interesului pentru formatul telematic al Internetului – net works, net.art, web art, etc. Atelierul kinema ikon a participat, în urma unei selecţii făcute de un juriu internaţioinal, cu două lucrări de autor. Un text teoretic semnat şi prezentat de Gheorghe Săbău în sala Auditorum de la Forum des Images, intitulat, La ce visează tinrii pixeli, în cadrul secţiunii Medium et Media moderată de Florent Aziosmanoff. Apoi, o lucrare hypermedia de Calin Man cu titlul Esoth Eric, off-line/on-line project, 207

prezentată la galeria forumului, în cadrul selecţiei, CD.rom and site internet.

In anul 2001 a fost demarat al treilea proiect de grup sub genericul alteridem.exe realizat în două etape distincte: în prima au fost produse opt lucrări individuale, de autor, cu următoarele titluri – Safarikon.the setup de Peter Hügel, Melting pot a porter de Gheorghe Săbău, Walter Ego. in full swing de Calin Man, Robotz Air Hokey de Caius Grozav, Peripatetic sitting on de Roxana Cherecheş, Globus Globber de Judit Angel şi Sandor Bartha, R.G.B. de Ioan Ciorba şi A treat of cat de Romulus Bucur. La mijlocul anului 2002 pe baza celor opt lucrări individuale a fost finalizat procesul producerii lucrării colective alteridem.exe, recurgîndu-se din nou la strategii combinatorice induse prin metoda braistorming. Media design-ul a fost asigurat de către Calin Man iar programul a fost realizat de informaticianul Alin Gherman.

Prin conceptul/titlul de alteridem. exe am intreprins în grup un discurs digital despre cîteva din obsesiile ideatice care bîntuie insistent şi enervant prin spaţiul mundan în care tocmai trăim. Adică, despre globalism, multiculturalism, nomadism, imagologie şi despre presiunea sistemelor ideologice de aplatizare a diferenţelor specifice. Numitorul comun al tuturor acestor trasee ideatice este reprezentat de către binomul alteritate-identitate, de unde şi titlul respectiv.

Proiectul de grup şi-a mai propus să evidenţieze cîteva din principiile de funcţionare ale creaţiei digitale cum sînt: relaţiile autor individual – autor colectiv, designer – programator, autor iniţiator – utilizator, etc. Ca şi aplicaţie multimedia, lucrarea a fost concepută pentru toate cele trei tipuri de suporturi – cd.rom, internet şi instalaţie digitală. Starea de receptare sub specie ludi este rezultatul practicării unei tectonici a proximităţii, recurgîndu-se la operaţiuni semiotice precum vecinătatea, alăturarea, repetiţia, recurenţa, anturajul, suprapunerea, metamorfoza, încrustarea, aglutinarea şi altele. Acest amalgam de cronotopi dinamici şi versatili puşi în serviciul unei ficţiuni narate ryzomatic, induce utilizatorul spre un climat incitant, provocator şi deschis intervenţiilor interactive.

In luna noiembrie 2002, grupul kinema ikon a organizat un simpozion/ expoziţie de anvergură naţională cu următoare temă: Este sau nu este sistemul digital (şi) un nou mijloc de creaţie (artistică) ? Evenimentul a fost produs în parteneriat cu Centrul Cultural din Arad, cu sprijin logistic eta-2u, în locaţia Muzeului de Artă şi cu finanţare generoasă asigurată de către fundaţia ProHelvetia. Invitaţi au fost critici de artă şi artişti tineri, preocupaţi de fenomenul creaţiei prin noile tehnologii digitale: Irina Cios de la CIAC, Raluca Velisar de la MNAC, Attila Tordai/revista Balkon, Adela Văetişi/revista Arhitext, Ileana 208

Pintilie de la Muzeul de Artă din Timişoara, Călin Dan, teoretician media din Amsterdam şi artiştii media Alexandru Patatics/fundaţia Format, Alexandru Antik cu informaticianul Stefan Dragoş din Cluj, Cătălin Berescu/grupul Virtualia, Olimpiu Bandalac, Felix Drăgan din Iaşi, Sándor Bartha din Budapesta, Dan Ursachi, Neil Coltofeanu de la Universitatea de Artă din Bucureşti, Cosmin Năsui şi Mihai Tărmure, constituiţi în acea vreme în Alpha Channel Lost Frame Surfers.

In acest conclav de maximă competenţă pentru Romania anului 2000, lucrarea alteridem.exe a fost expusă în configuraţie de instalaţie digitală interactivă. Legătura dintre tema simpozionului şi lucrarea ki s-a produs de la sine prin discuţiile contradictorii generate de subtema relaţiei dintre autorul individual şi autorul colectiv, subiect de actualitate în cadrul dezbaterilor teoretice asupra paternităţii operei/lucrării digitale. Au fost susţinute opinii diferite despre gradualitatea demersului interactiv, despre riscul dispariţiei autorului şi despre confuzia conotativă datorată sinonimiei unor termeni.

Oricum, nu s-a ajuns la un acord privitor la statutul persoanei ce poate dispune de abilitatea de a diserne într-o lucrare colectivă, care este raportul corect al “distribuţiei auctoriale”. In ceea ce priveşte răspunsul la întrebare propusă ca temă a simpozionului, „este sau nu este sistemul digital(şi) un nou mijloc de creaţie (artistică)?, aşadar răspunsul a fost amînat din lipsă de consens pînă la ediţia viitoare...

Numărul 17/2002 al revistei Intermedia a fost structurat ca un Catalog al evenimentului, cuprinzînd cadre extrase din lucrările prezentate de către artiştii invitaţi, din lucrarea alteridem.exe, imagini ale participanţilor la simpozion şi texte critice/teoretice semnate de aproape toţi invitaţii precum şi de către membrii ki. Reacţii apreciative au apărut în presa locală şi în publicaţii de specialitate precum Artelier, Observator cultural, în revista Balkon cu un text semnat de Adela Văetişi şi în Arhitext, în care Raluca Dumitru reia interviurile transmise pe Radio Romania Cultural. In fine, în revista internaţională Leonardo, analistul Rob Harle sintetizează exemplar datele simpozionului, pe baza materialelor apărute în Intermedia, cu un elocvent final de comentariu, “exciting and inspiring”.

In contextul unei selecţii naţionale de producţii New-Media, Muzeul Naţional de Artă Contemporană /MNAC/ a organizat la Kalinderu MediaLab expoziţia Preview unde a fost prezentată şi lucrarea ki, alteridem.exe împreună cu Esoth Eric de Calin Man căruia tocmai i se acordase dinspre Cologne, The Java Artist of the Year Awards pe anul 2002 pentru întreaga arhivă reVoltaire.

209

Una peste alta, tînărul staff de la MNAC a propus ca la pavilionul romanesc de la Bienala de Artă de la Veneţia din 2003, să fie expusă instalaţia multi-modulară alteridem.exe_2 a grupului kinema ikon, împreună cu lucrările Esoth Eric şi net.art_kit de Calin Man, care a fost numit oficial şi în postura de comisar/curator al expoziţiei. El a fost secondat de către doi tineri critici de artă, Raluca Velisar şi Adela Văetişi. In timpul celor patru luni cît a durat bienala, curatorul a mai fost asistat de către Tiron Stefan şi Mihnea Mircan. Proiectul expoziţional românesc a fost supervizat de către criticul de artă Ruxandra Balaci, director artistic la MNAC. In segmentul următor al catalogului vom detalia iconic şi textual participarea la Bienala de la Veneţia cu lucrarea alteridem.exe_2 şi în plus există un consistent catalog veneţian, iată două motive pentru care voi face în continuare doar cîteva consideraţii sintetice.

Aşadar, alteridem.exe_2, instalaţie hypermedia interactivă de calin man şi grupul kinema ikon a fost structurată în trei module: 1. Esoth Eric de calin man, 2. alteridem.exe,lucrare colectivă kinema ikon şi 3. net.art_kit de calin man.

Despre al doilea modul am scris suficent în rîndurile anterioare, fiind necesare cîteva date sumare despre celelalte două module semnate calin man. Astfel, aplicaţia hypermedia Esoth Eric face corp comun cu proiectul antiEsoth Eric, care împreună constituie părţi componente ale metalucrării denumită de autor, arhiva reVoltaire, concepută ca work in progress, incluzînd mai multe lucrări digitale off şi on-line. Structura de funcţionare a celor două aplicaţii se bazează pe rezultatul unei ecuaţii a cărei rezultate au fost stabilite aprioric de către autor. Elementele ecuaţiei cuprind biografemele unor personaje imaginare care circulă într-o frenezie aleatorie prin configuraţia arhivei reVoltaire. Si proiectul off/on-line intitulat, net.art_kit, constituie o parte a arhivei menţionate, acesta fiind şi motivul pentru care autorul îşi denumeşte naraţiunile digitale web site stories, cu dublă posibilitate de accesare, incluzînd şi reVoltaire la Venietzsche.

Această ultimă adresă a fost updatată pe parcursul bienalei veneţiene în funcţie de reacţiile vizitatorilor sau cu ocazia unor intervenţii intempestive ale unor personaje din arhivă cum sînt Voporetto Papavero şi Anghemacht Frei. Toate nucleele narative sînt structurate non-secvenţial iar abordarea subiectelor este tratată în cheie patafizică, înţeleasă ca ştiinţă a soluţiilor imaginare.

Este locul unde trebuie să inserez o apreciere asupra colegului nostru Calin Man, al cărui rol important în contextul atelierului nu se reduce la contribuţia decisivă de constituire a unui climat şi stil kinema ikon prin postura lui de media-design-er a lucrărilor de grup sau a revistei Intermedia.

El este în acelaşi timp şi cel mai productiv realizator, fiind autorul a opt lucrări 210

hypermedia off şi on-line, cu care a participat la cele mai importante expoziţii internaţionale de creaţie digitală, la care adaug achiziţia lucrării The Golden Virus de către Musée National d’Art Moderne, Centre Georges Pompidou, Paris.

Intre proiectul iniţial şi lucrarea multimodulară finală s-a produs un clivaj conceptual datorită dificultăţii de a pune în scena pavilionului veneţian, o lucrare de grup împreună cu două lucrări de autor. Desigur, exista tema comună a relaţiei alteritate-identitate şi mai funcţionau mărcile stilistice comune, precum formele de expresie experimentale, eclectice, ironice, paradoxale, rhyzomatice şi ludice, la care se poate adăuga predilecţia pentru o imagerie hymerică deseori debordantă, avînd ca numitor comun marca grafică a lui calin man şi algoritmul de programare cu valenţe interactive propus de către Alin Gherman.

Dar toate acestea nu erau suficente pentru a induce utilizatorului ideea unei lucrări unitare cu un mesaj evident. Astfel că decelarea unei semnificaţii unice era imposibilă deoarece aveam de-a face cu sensuri multiple constituite ca şi variaţiuni asupra unei teme date în contextul unei instalaţii hypermedia.

Variaţiuni ale membrilor grupului kinema ikon, variaţiuni ale creatorului calin man şi variaţiuni deschise utilizatorilor prin intervenţii interactive.

Receptarea globală a lucrări alteridem.exe_2 la bienala veneţiană a constituit pentru membii grupului ki o experienţă incitantă, confirmînd anumite supoziţii anterioare. Dintre zecile de mii de vizitatori, pe parcursul celor patru luni cît a durat expoziţia, gama de receptare s-a întins de la dezinteres şi perplexitate la noul tip de receptor/utilizator care nu mai este unul pasiv/ contemplativ ci unul inter/activ. Acest aspect al impactului cu lucrarea a fost reflectat şi în ceea ce se numeşte dosarul de presă din care rezultă că doar artiştii, criticii şi teoreticenii specializaţi în domeniul creaţiei digitale au apreciat calităţile intrinseci ale lucrării. Astfel, au fost remarcate relaţiile contextuale insolite ale unui univers fantasmatic şi paradoxal în care transcenderea regnurilor şi genurilor se produce prin operaţiuni specifice creaţiei digitale.

Cea mai recentă lucrare de grup produsă la kinema ikon /2005/ este intitulată Hymera, fiind programată pentru suportul telematic al Internetului, adică Net Work.

De la începutul anilor ’90 pînă în prezent au fost publicate numeroase texte referitoare la mărcile specifice creaţiei digitale pe Net şi nu este cazul să le reiau nici măcar rezumativ deoarece datele esenţiale ale subiectului respectiv au rămas aceleaşi, inclusiv terminologia de specialitate: Hypertext, 211

Hypermedia, Hyperlink, Database, Interface, Interactivity şi bineînţeles Internet, WWW, Net, Web, HTML etc.etc. Cu aplicaţie la creaţia artistică sînt folosite sintagmele Internet Art, Web-Art, net.art şi Net Works pe care o prefer pentru că le include pe celelalte şi nu induce spre obligaţia artisticităţii cu orice preţ.

Aşadar, vorbesc despre creaţia de obiecte şi evenimente digitale pe Net. Modalitatea principală de a produce Net Works este aceea a creaţiei colective sau conform altor teoreticeni, creaţie participativă, colaborativă, distributivă etc. Artiştii/jucători pot locui în ţări şi continente diferite, acceptînd ca punct de pornire un proiect/concept/conţinut tematic pe care de obicei îl iniţiază unul dintre ei. De la suprarealistele cadavres esquises la experienţele oulipo şi de aici la metoda hypertextuală, tema lucrării colective a stîrnit controverse privitoare la paternitatea unui asemenea tip de operă.

Departajarea contribuţiei la producerea unei lucrări colective în cadrul sistemului digital a fost sintetizată exemplar de către Ray Ascott prin sintagma distributed authorship. Aceasta presupune că un artist / un grup, în cazul ki/ şi-a asumat rolul de creator de context pus la dispoziţia partenerilor care doresc să se intergreze în jocul strategic interactiv de realizare in progress a unei lucrări digitale pe suportul Net. Aşa cum s-a mai remarcat, acest model de shared works stimulează un gen de creativitate numită de către Derick de Kerckhove “conectedness sau webness ca esenţă a oricărui tip de lucrare în reţea”, prin legături hypertextuale ale unor date şi conţinuturi, conectînd astfel imaginaţia asociativă a participanţilor.

Pînă în anul în care a fost produsă Hymera, membrii kinema ikon nu au participat la realizarea unor proiecte de lucrări colective în modalitarea expusă mai sus. Nu au prticipat ca entitate de grup dar în postură individuală face excepţie Calin Man, co-autor al unor lucrări internaţionale de referinţă între care File shared works iniţiată de către Paula Perissinotto din Sao Paolo şi proiectul Remembering-Repressing-Fogetting, un adevărat model al genului, propus de Agicola de Cologne, evident, din Cologne.

Neimplicarea atelierului kinema ikon în acest tip de lucrări colective pe Net a fost motivată de teama multiplicării participanţilor şi a nivelelor de creaţie într-o măsură atît de accentuată încît ar fi perturbat procesul creativ, conducînd inevitabil la o diseminare totală a paternităţii operei... Reamintesc că strategia practicată la kinema ikon pentru producerea de lucrări digitale / pe cd.rom şi instalaţii interactive/ presupune cronologic trei nivele: mai multe lucrări individuale/de autor, avînd o temă comună sînt combinate într-o lucrare de grup prin metoda brainstorming, iar la nivelulal treilea intervin interactiv domnii utilizatori. Aplicarea acestei strategii la producerea unei lucrări digitale 212

pe suportul Net, în colaborare cu alţi artişti – sau şi mai grav – cu alte grupuri de creatori, ar fi confruntat utilizatorul cu atît de multe nivele participative încît nu mai rămînea decît cu rolul de public pasiv, anulînd astfel caracterul interactiv specific pentru Net Works...

Aşa am gîndit pînă în 2004 cînd membrii atelierului kinema ikon au renunţat la ideea nefericită a protecţiei utilizatorului /sic/ asumîndu-şi riscul realizării unei lucrări digitale în reţea /Net Work/ pentru care grupul ki este “creator de context” – deschis în egală măsură altor creatori, grupuri şi utilizatori dispuşi să participe interactiv la dezvoltarea unui proiect ce poate fi considerat himeric – cu sensul adjectival al termenului.

Conţinutul tematic circumscrie sintetic opera omnia ki –film experimental, mixied media şi îndeosebi hypermedia/ avînd ca nucleu director conceptul antic de Hymera. Sub acest aspect, dacă ar fi să aleg o Muză pentru universul pixelilor în general şi pentru suportul Net în special aş opta pentru HYMERA / Khimaira / Chimarea / Chimère – Chimaera, etc., cu sensul cartezian de “fiinţă inexistentă constituită din părţi de fiinţe existente”. Aceasta impune recursul la operaţiuni precum hybridizare, bricolaj, reciclaj, melting pot, metamorfoză, încrustare şi îndeosebi la marca stilistică fundamentală numită aglutinare, care din perspectiva patologiei percepţiei presupune “unirea într-o imagine nouă a fragmentelor unor obiecte şi fiinţe... “ In egală măsură pot fi hymerizate-aglutinate situaţii, evenimente, structuri şi, de ce nu, proiecte auctoriale pe Net. Pot astfel fi create hymere digitale, adică obiecte imateriale, ireale şi fictive, o adevărată bancă de date constituită din entităţi inexistente sau altfel spus, fără referent în realitatea materială, entităţi lipsite de obiect, “parahrematice”.

Aceste forme insolite de expresie – tratate ca şi unităţi minimale - pot fi la rîndul lor permutate şi combinate în configuraţii quasi narative cu ajutorul metodei hypertextuale, structurînd non-liniar şi rhyzomatic nucleele narative ceea ce va oferi participanţilor ocazia unor demersuri interactive cu deschidere spre ipostaze co-auctoriale.

Parafrazîndu-l pe Athanasius Kircher, pot afirma că entitatea nonphalică numită computer, este o “maşină de produs imagini stupefiante”, un fel de New Wundercammer, în care minunăţiile, sub aspectul de imagini hybride, constituie noile modalităţi de expresie ce caracterizează sistemul digital în toate formatele şi pe toate suporturile.

Dimensiunea ludică a proiectului Hymera a fost premeditat accentuată 213

tocmai pentru a asigura tuturor participanţilor şansa de a intreprinde operaţiuni de genul ars combinatoria în configuraţia unui labyrint încărcat cu banca de date ki, debordînd imagini paradoxale şi stupefiante. Aşadar, toţi jucătorii au şanse egale pentru a construi propriile lor ipostaze hymerice, ceea ce va face ca identitatea auctorială iniţiatoare a proiectului să se bifurce spre multiple alterităţi co-auctoriale, mai ales dacă utilizatorii sînt bine temperaţi şi dispun de capacitatea creativă denumită facultas ludentes.

NOTA. La finalul segmentului Hypermedia din acest Catalog pot fi aflate date suplimentare despre configuraţia, conţinutul şi structura de funcţionare pentru Hymera Net Work. Si adresa Web pe care poate fi accesată.

Keep on Playing!

Alături de producerea lucrărilor digitale, al doilea obiectiv al grupului kinema ikon din etapa hypermedia a fost şi continuă să fie editarea revistei Intermedia, începînd din 1994. Pînă la scrierea acestui text au apărut 17 numere astfel: primele nouă au avut o periodicitate trimestrială în limba romană, mai puţin numerele patru şi nouă scrise în limbile engleză, franceză şi germană; numerele 10/96 şi 11/97 au realizate pe cd.rom iar începînd cu 12/96 apariţia a fost anuală şi doar în limba engleză. La început au ieşit la tipografia Poudique iar de la numărul 12 la tipografia Trinom, în format modificat.

Colegiul de redacţie: Calin Man, redactor-şef şi designer, Judit Angel, Liliana Trandabur, Peter Hügel, Romulus Bucur, Roxana Cherecheş, Caius Grozav şi Gheorghe Săbău. Dintre membrii ki care au publicat texte şi ilustraţii grafice menţionez pe Andreea Benczik, Paul George Bodea şi Adrian Sandu.

Cu ocazia unor evenimente speciale – expoziţii, simpozioane etc. – am publicat opinii ale artiştilor şi criticilor de artă invitaţi şi la care am făcut referire în paginile dedicate evenimentelor respective. Din păcate sînt puţine colaborări internaţionale, mai exact două texte teoretice consistente şi incitante, semnate de Timothy Murray – Theorizing Contact Zones: The Art of CD-Rom şi Patrick Lichty – Theory and the Eclectic, apărute în două ediţii tematice dedicate ludyk-ului şi eclecticului în sistemul digital de creaţie. Alte ediţii tematice au propus dezbateri despre noua imagologie telematică şi au încercat rezolvarea dilemei digital art versus digital work, la care voi reveni în finalul catalogului cu textul, Digital Art without Art...

Caracterul specific al revistei Intermedia, produsă exclusiv cu mijloace digitale, constă în rezolvare insolită a raportului dintre texte şi imagini. Altfel spus, nu s-a recurs la procedeul clasic al ilustrării textelor cu imagini ci la 214

încrustarea scriiturii în configuraţia iconică, rezultatul fiind, după cum au remarcat unii critici de specialitate, un obiect artistic. Această percepţie estetică a formei de expresie nu diminuează cu nimic relevanţa textelor teoretice sau a eseurilor care expun o artă poetică personală. Oricum, stilul jucăuş este evident, reflectînd ca şi în cazul lucrărilor hypermedia, atitudinea detaşată a membrilor ki făţă de militantismele în vogă din arta contemporană.

Reacţii apreciative au apărut încă de la primele numere, în publicaţii culturale şi de artă cum sînt, Dilema, Vineri, Contrapunct, Romania literară, Observator cultural şi respectiv Arta, Artelier, Arhitext-design, Balkon, Idea şi ARThoc dar şi în presa cotidiană locală, Adevărul, Observator, Jelen, Buletin de Arad şi Agenda zilei. Fiind atipică în toate sensurile, revista Intermedia nu cuprinde în structura ei o rubrică de revistă a revistelor şi cred că este momentul să ne exprimăm gratitudinea pentru toţi cei care au comentat pozitiv sau cu accente critice aspectul grafic şi conţinutul textelor, fiind vorba de peste 60 de asemenea consideraţii. Incă de la primul număr, Alex. Leo Serban a dat oarecum tonul din perspectiva simţurilor de percepţie, “o revistă care se priveşte, adică se degustă, paginile fiind de o calitate aproape tactilă” – mai lipsea auzul şi mirosul offset – şi mai departe, “singura revistă de la noi care conţine în program ludicul în libertate”. Pe acelaşi ton continuă Bogdan Ghiu, afirmînd că “este o revistă pas comme les autres deoarece jocul contiguu dintre imaginile prelucrate şi textele, care sînt cu neputinţă de citat, te obligă să iei o hotărîre: intrii sau nu intrii în acest joc”. Apoi Cezar-Paul Bădescu, “o revistă vie şi incitantă, cu adevărat occidentală”. Cronicarul de la R.L.,”în tristeţea solemnă care ne înconjoară, Intermedia ne reaminteşte că gratuitatea nu a dispărut; textul şi grafica se prezintă ca un corp unitar dar nu trece de pragul exerciţiului de virtuozitate...” Ion Manolescu traduce în Vineri o adaptare de pe cd.rom-ul Intermedia 11/97 iar Mihai Grecea produce primul text în care un critc de specialitate media roman supune unei analize pertinente o lucrare a unui artist media tot roman, respectiv Calin Man cu lucrarea lui, Das Wanderbuch e-story/istorii. Irina Cios, în contextul unei serii de articole despre condiţia artei contemporane romaneşti, se opreşte cu competenţă şi simpatie evidentă asupra lucrărilor ki şi a revistei Intermedia. Apoi, Simona Sora susţine cu fermitate neabătută că obiectul cu pricina “este o revistă de citit şi musai de păstrat în întregime”. Un critic anonim binevoitor consideră că “textele sînt provocatoare, atipice, scurte şi coerente, ce mai, sînt brici”. Un alt anonim ne face albie de pixeli, considerîndu-ne, “computerişti, nonconformişti de paradă, experimentalişti, patafizici, tehno-futurişti şi stroboscopici /sic/ ceea ce per global este flatant… In fine, Adela Văetişi a reuşit performanţa ca numai pe văzute, fără să ne cunoaştem şi fără intermediari să surprindă cu precizie şi 215

eleganţă stilistică ce este carevasăzică stilul ki-intermedia via calin man. Au mai scris despre grup şi revistă Ileana Pintilie şi Raluca Olga Dumitru, cea din urmă producînd şi o emisiune radiofonică la R.R.C. cu interviuri luate membrilor ki şi altor participanţi la simpozionul dedicat condiţiei artei digitale în 2002.

In acelaşi an, redactorul Ioana Alexandru a realizat pentru TVR-Cultural un eseu audio-video despre lucrările şi proiectele kinema ikon, prezentat la emisiunea X/perimental. Au mai inserat opinii despre ki/im, Alina Serban, Cosmin Năsui, Pavel Suşară, Dan Stanca, Adrian Guţă, Erwin Kessler iar din Arad, Cătălina Latu, Carmen Neamţu, Mihai Popovici, Alciona Popoviciu, Mihaela Cerna, Péter Puskel şi alţii. In sfîrşit, în cîteva cărţi de referinţă referitoare la arta contemporană romanescă au fost făcute consideraţii despre locul şi rolul grupului ki în contextul demersurilor artistice de factură experimentală, prin comentarii semnate de către Magda Carneci, Alexandra Titu şi Marilena Preda Sanc.

Am mai aflat, din publicaţiile existente în arhiva atelierului, despre cîteva texte de prezentare în cataloagele unor evenimente importante din ţară – expoziţiile CSAC în general şi Experiment’60-’90 în special – şi internaţionale precum cele organizate de Fundaţia Bauhaus, EMAF, VIPER, ISEA 2000, Bienala de Artă/Veneţia 2003 şi altele, despre care am notat în capitolele respective.

Mai menţionez premiul ASPRO pentru experiment pe anul 2002, acordat revistei Intermedia în cadrul Tîrgului internaţional de carte, Bookarest.

In anul 2004 am întrerupt provizoriu apariţia numărului 18, redacţia fiind ocupată cu realizarea Catalogului ki şi cu pregătirea expoziţiei retrospective de la mnac, toamna... Oricum, în curînd vom relua editarea revistei în altă formulă şi în alt format. Pînă atunci revista Intermedia poate fi văzută/citită, accesînd vechea adresă de pe Internet care este www.V2.nl / kinema-ikon, bun prilej de a mulţumii pentru găzduire celor de la V2.nl KI-next generation / modulul şapte / tendinţa alter_nativă kf-art şi alte himere...

Conţinutul Catalogului pe care tocmai îl parcurgeţi a fost stucturat în segmente distincte – istorie contextuală, lucrări de grup, lucrări de autor, participări expoziţionale, publicaţii proprii – reflectînd cele trei etape ale evoluţiei grupării kinema ikon în contextul cultural şi artistic al perioadei parcurse /1970-2005/.

Mai lipsea dimensiunea temporală a viitorului – subiect de îngrijorare 216

în ultima vreme – dar iată că, la mijlocul anului 2004, acest „viitor”a început să se prefigureze într-un mod surprinzător. In cadrul unui demers public organizat de către ONIN, agenţie de comunicare, la Muzeul de Artă din Arad, unde am promovat ultimele lucrări digitale produse de către grupul ki, am remarcat o participare compactă a unui număr de 40-50 de tineri, care erau evident interesaţi şi mai ales competenţi după întrebările pe care le adresau. La finalul întîlnirii au plecat aşa cum au venit, adică grupat, spre o locaţie misterioasă , despre care am aflat de la Stefan Tiron, co-autor al întîlnirii, că era chiar spaţiul viitoarei kf-art în stadiul under construction. Aşa se face că, două luni mai tîrziu am fost la rîndul nostru invitaţi la deschiderea publică/oficială a locaţiei cu pricina, Café_Club+alternative space for contemporary art.

Grupul de iniţiativă care a fondat această întîmplare artistică fericită este constituit din tineri arădeni, proaspeţi absolvenţi ai departamentului de grafică de la Facultatea de Artă din Timişoara, respectiv Ioana Eremiaş cu Gabriel Cosma plus Radu Cosma specializat în management cultural. Din punct de vedere tehnic şi logistic cei trei iniţiatori/curatori sînt permanent ajutaţi în derularea proiectelor de un colectiv de colaboratori, avînd formaţii diverse, de la elevi din clasele terminale ale Liceului de Artă la studenţi şi absolvenţi ai Facultăţilor de Artă din Timişoara şi Cluj, inclusiv politehnişti profilaţi pe multimedia. De altfel, absolut toţi, stăpînesc tehnologia digitală şi în plus, pentru mine un aspect frapant, deşi au făcut sau fac studii în arte vizuale, sînt în egală măsură pasionaţi şi competenţi în domeniul creaţiei muzicale de factură electronică, electroacustică, ambientală, digitală şi experimentală. Cei mai activi dintre ei sînt, Mihai Sălăjan /aka mimi/, Ivan Tolan /ivi/, Iosif Gheorghe / dyslex/, Laurenţiu Alexandru /lori/, Octavian Belinţan /hyero/, Mihai Păcurar / mitzu/, Linda Barkasz, Sergiu Sas, Dinu Bogdan şi scuze pentru omisiuni.

Dacă kf-art-ul arădean ar fi doar o întîmplare locală, chestiunea nu ar avea mare relevanţă. Din fericire asemenea demersuri se petrec de cîţiva ani în mai multe oraşe ale patriei române iar în cele patru luni cît am urmărit cu obstinaţie toate programele de la kf-art, am avut ocazia sa-i văd performînd pe tinerii artişti invitaţi să-şi prezinte proiectele – pe simeze, proiecţii video sau dvd, audiţii muzicale etc. Recent mi sa confirmat o intuiţie în urma lecturii unei plachete în limba engleză, editată de către grupul MU din Eindhoven şi redactată de către Toon van Gool şi Anna Ahlstrand. Aceasta din urmă semnează prefaţa cu un titlu elocvent: NEA, adică New European ARTSPACE. Broşura conţine o listă, o hartă şi texte de prezentare a 70 /şaptezeci !/ de centre/grupuri/locaţii cu proiecte asemănătore cu kf-art-ul din Arad, căruia îi este dedicat o pagină. Aşadar, sîntem martorii unei tendinţe artistice în curs de 217

dezvoltare, o dată cu începutul mileniului trei şi, mare surpriză mare, art-armia romană produce în sincronism cu cea europeană, ceea ce nu s-a mai întîmplat din vremea avangardei istorice. Placheta, dar şi alte materiale off şi on-line consultate, induc spre ideea unor colaborări pan-europene prin schimburi de lucrări, invitaţii reciproce şi proiecte comune de expoziţii/evenimente.

O întrebare simplă, firească şi la nivelul bunului simţ: In ce constă proiectul estetic al foarte tinerei generaţii de artişti, cu ce mijloace de expresie şi-au propus să-l realizeze, care este obiectivul principal şi cum gîndesc promovarea lui în rîndul publicului. Am vaga bănuială că un asemenea proiect premeditat şi asumat nu există. Pur şi simplu, el se constituie din mers, un fel de work in progress, şi doar schimburile insistente –consistente între grupuri şi locaţii similare vor conduce, după o vreme, la o circumscriere teoretică exactă a tendinţei.

Ceea ce mi se pare remarcabil, ca şi contribiţie specifică, este perspectiva de abordare a conceptului de obiect-eveniment estetic, a creaţiei în general şi în egală măsură a reprezentării publice – înţeleasă ca şi procesualitate cu implicaţii interactive. Noii veniţi pe scena artei, operază dezinhibaţi şi decomplexaţi faţă de toate mijloacele de expresie anterioare, sînt eclectici fără restricţii, ludici cît încape şi evident distanţaţi de militantismele care bîntuie arta contemporană, inclusiv cea de factură alternativă. Apoi, sînt atraşi de domeniile popculturii, subculturii, paraculturii sau contraculturii, de genurile naive, infantile, comerciale şi de întreg spectacolul audio-vizual pe care străzile marilor oraşe îl oferă din abundenţă. O pasiune aparte pentru subgenuri ale culturii japoneze, în special anime manga şi în general pentru toate tipurile de benzi desenate sau filme animate. Interes maxim pentru producerea sau promovarea unor noi specii muzicale prezentate automom sau ca dimensiune sonoră/acustică a unui obiect/eveniment vizual. In fine, sistemul de operare digital este o condiţie sine qua non, fiind utilizat în mod firesc de la vîrste fragede.

Pentru un neofit, vocabularul poate părea quasi ezoteric, putînd fi auzit la dezbaterile care urmează după epuizarea evenimentelor artistice sau citit în cadrul forumurilor de discuţii precum şi în texte publicate prin fanzine sau alte reviste de gen. Ce poate să-i spună unui “intrus”, cuvinte sau sintagme ca de exemplu, logo-street, stencil graffiti, poptrance, anime manga, psychobilly, skin flix, glitch event, noisie de unde noizicieni etc.etc. Desigur, unii termeni sînt cunoscuţi de prin anii ’70-’80, cum ar fi graffiti, street art, comics, fanzine, benzi desenate sau expresii din cîmpul muzical ca dj., sampler, scrach, body muzic şi altele. Abordarea originală, care conferă o pregnantă diferenţă specifică, rezidă 218

în combinarea fără complexe a tuturor genurilor şi subgenurilor audio-vizuale menţionate, în noi forme de expresie de un eclectism unlimited, provocînd efecte de receptare interactivă.

Dacă participi cu regularitate la un număr mare de asemenea evenimente, îţi dai seama că lucrurile sînt cu mult mai simple. Inţelegi că foarte tinerii artişti produc, la urma urmei, sunete şi imagini, fiind interesaţi de actualele tendinţe ale graficii, design-ului, ale imaginilor cinetice digitale şi de forme muzical-acustice inedite, combinînd într-o veselie fragmente de imagini înregistrare şi configuraţii grafice cu fragmente de zgomote/noisie, voci umane şi frînturi muzicale. Un soi de ars combinatoria în care „ludicul în libertate” reprezintă un mod de viaţă.

Vedem şi auzim, compoziţii muzicale - electronice, electroacustice, digitale, experimentale, compoziţii vizuale constituite din imagini statice, dinamice, înregistrări analogice, prelucrări digitale după programe sofisticate, etc. Dar pot fi văzute şi lucrări grafice pe format hîrtie expuse pe simeza cafenelei, fotografii proiectate pe obiecte, înregistrări video transferate pe dvd, desene animate , anime manga, adică experimente audio-vizuale debordante, de la care poţi ieşi cu capul făcut mangă.

Impactul kinema ikon / kf-art a avut a un efect de natură empatică, în ambele sensuri, pentru care am găsit cîteva explicaţii conjuncturale. După generaţia ’80 – de care ne-am despărţit în anul1993 – gruparea kinema ikon nu a mai reuşit să intre în rezonanţă cu promoţiile următoare. Nu este vorba atît de nepotriviri de apucături – aceaşi familie a artei alternative – cît de neconcordanţe privitoare la preponderenţa unor mijloace de creaţie şi a finalităţii obiectului estetic produs. Si iată că pe nepusă masă şi-a făcut apariţia pe scena artei contemporane o foarete tînără generaţie cu care “rezonăm şi empatizăm”, atît prin asemănări cît şi prin diferanţe.

Asemănări: recursul absolut natural la sistemul digital de creaţie – abordarea ludică şi ironică în procesul de producere a obiectului / evenimentului estetic dar şi în demersul de promovare a acestuia într-un spaţiu public neconvenţional – respingerea obiectivelor de natură militantă – aplicaţii cu caracter interactiv, etc..

Diferenţe: pentru membrii ki, sintagma exclusiv digital este definitorie – pentru componenţii kf-art, hybridizarea mijloacelor analogice cu cele digitale este predominantă – în lucrările ki nu veţi întîlni povestiri-narate-liniar, eventual pseudo naraţiuni bazate pe asociaţii uşor ezoterice – pentru foarte tinerii noştri 219

prieteni, povestirea liniară este esenţială, probabil şi în urma influenţei asumate a unor subgenuri culturale, cum ar fi comics-urile, anime manga, a benzilor desenate, a filmelor animate, etc.

Una peste alta, ca finalizare a relaţiilor kinema ikon /kf-art, am convenit un soi de gentleman agreement prin care s-a stabilit ca o parte dintre componenţii kf-ului să realizeze tot atîtea lucrări de autor, avînd o interfaţă comună, plus o pagină web kf-art, care împreună constituie modulul şapte, în continuarea celor şase produse de kinema ikon pentru expoziţia retrospectivă din toamna anului 2005 de la MNAC. Este posibil ca lucrările tinerilor noştri colegi să fie socotite pro-ki, para-ki, sau chiar anti-ki. Oricum, întrevăd tensiuni pozitive care vor putea fi producătoare ale unei schimbări de paradigmă, de unde şi subtitlul modulului, ki – next generation...

NOTA. Mai multe detalii despre modulul şapte – numele autorilor, titlurile exacte, tematica şi structura de funcţionare a lucrării – pot fi aflate în segmentul final, hypermedia, din acest Catalog, inclusiv condiţii tehnice şi ilustraţii iconice.

Consideraţii finale la istoria contextuală a grupului kinema ikon.

Aşadar, am respectat cu obstinaţie regula contextului, direcţionată din titlu şi argumentată în introducere, pentru toate cele trei etape parcurse între 19702005, plus prefigurarea viitorului, apropo de ultimul segment.

Este evident că grupul ki a fost, este şi va fi unul atipic. Adică, nu-i un model bun de urmat. Pentru că este marginal şi quasi elitist. Refractar la alte modalităţi şi mijloace de creaţie, fără a fi, totuşi, intolerant. Insistă pe sintagma exclusiv digital dar începe să tragă cu ochiul şi cu urechea spre uzatele mijloace analogice. Receptiv la proiectele şi practicile artistice ale generaţiilor mai tinere. Receptivitate urmată, de obicei, de uşoare deziluzii. Acum, credem cu convingere în alter_nativa kf-art et alii.

Catalogul este un pandant offset la expoziţia retospectivă şi prospectivă din toamna anului 2005, în spaţiile etajului patru de la MNAC, expoziţie configurată în 7 module cu 14 ecrane/monitoare, ce vor reflecta etapele parcurse: filme experimentale cu jurnale de atelier + mixied media cu revista conversaţia + hypermedia în toate formatele digitale adică cd.rom, instalaţii şi net work, împreună cu revista intermedia şi din nou + ki_next generation cu web kf-art.

Acest Catalog este însoţit de un demo pe suport digital dvd, care cuprinde sintetic opera omnia kinema ikon.

220

La jubileul din anul 2020, ceea ce am numit proiectul kinema ikon, va fi perceput de către generaţia următoare ca un sistem eterogen de procedee creative digitale şi analogice iar vechii membri ai grupului vor avea nostalgia pixelilor de altădată... Oricum, voxelii imaginilor sintetice vor constitui principalele unităţi minimale cu ajutorul cărora artiştii viitorului vor crea mirobolantele universuri fictive ale realităţii virtuale... text apărut în catalogul kinema ikon 2005

221

222

kinema ikon în/in context

223

224

Kinema Ikon în/in Context Nostalgii temperate Constat ușor siderat că unii componenți ai foarte tinerei generații de creatori din domeniaul constructelor estetice sînt din ce în ce mai curioși să afle detalii mai mult sau mai puțin incitante/picante despre climatul cultural din timpul regimului comunist. Mai punctual, ei vor să înțeleagă pe bune, cum reușeau creatorii români dinainte de decembrie ‚89 să producă obiecte estetice de valoare, în pofida presiunii ideologice a unui sistem totalitar.

Acest context tematic cuprinde cîteva subiecte de interes specific precum: calitatea învățămîntului vocațional, cine erau profesorii, practica de atelier, taberele de creație, examenul de licență, studiile și bursele postuniversitare, statutul social al absolventului, adică angajat la o instituție culturală de stat sau liber profesionist, sistemul de galerii, expozițiile personale, de grup sau tematice, participări la expoziții internaționale; subiecte controversate sînt cele care vizează relațiile cu puterea politică și cele mai „speciale” cu poliția politică numită Securitate; o altă serie de subiecte se pot referi la ceea ce numim libertatea de expresie, respectiv opoziția față de canonul realismului socialist sau viceversa, adică despre strategiile compromisului sau pur și simplu subordonarea obedientă la sistem; apoi mai exista o Uniune a plasticenilor, care între altele, edita o excelentă revistă care se numea „Arta” și au funcționat tot timpul mici grupuri de influență/inițiativă fomate din plasticeni și critici care au organizat pe parcursul a patru decenii expoziții/simpozioane/evenimente de referință, între care și cîteva de factură alternativă/underground de atitudine para-sistem. Informații detaliate pot fi obținute din textele dedicate acestui subiect de către Magda Cârneci, Călin Dan, Alexandra Titu și Adrian Guță.

Din fericire sau din nefericire, atelierului Kinema Ikon nu i se pot aplica condițiile/criteriile pe care le-am enunțat mai sus, pentru simplul motiv că avem de-a face cu un grup absolut a-tipic. Existau și în vechiul regim, cum există și în actualul sistem social-cultural, creatori sau grupuri de factură clasicconvențională, alături de categoria celor interesați de modurile de expresie modernă, și mai existau creatori și grupuri cu apucături de tip avangardist/ experimental, care oricum erau și continuă să fie marginalizați. Ei bine, grupul Kinema Ikon a funcționat ca unul de extremă marginalitate, stare de fapt care funcționează și în zilele noastre cînd, iată, a ajuns la patruzeci de ani... În această situație dramatică/sic/ nu-mi rămîne decît să povestesc pseudonostalgic cîteva întîmplări și evenimente cre au marcat semnificativ cele două decenii/1970-1989/ ale etapei Kinema Ikon în care au fost produse cele peste 225

60 de filme experimentale. Cercetătorilor și tuturor celor care doresc să afle date exacte și riguros relatate le recomand « istoria contextuală a grupului Kinema Ikon” din Catalogul KI/2005 editat cu prilejul expoziției retrospective din același an la MNAC. Sau să acceseze pe Internet, kinema-ikon.net cu precizarea că în prezentul text sînt povestite mai detaliat și mai „soft” anumite evenimente care în Catalog au fost doar menționate.

Imaginați-vă ce se putea întîmpla dacă în plin regim comunistoid, în calitatea mea de dascăl /Estetică/ la două instituții de învățămînt vocațional din Arad, respectiv Școala și Liceul de ‚’arte”, m-aș fi prezentat la „organele” politice/ culturale de stat și le-aș fi propus constituirea unui Centru de cercetare a limbajului cinematografic din perspectivă interdisciplinară prin realizarea de filme experimentale de către pictori, graficeni, fotografi, arhitecți, prozatori, poeți, muziceni etc. Probabil că aș fi fost transferat în învățămîntul sătesc sau „detașat” la Clinica de psihiatrie de la Gătaia unde Dr. Ricman recurgea la ergoterapie prin ateliere de creație estetică în care pacienții produceau și dezbăteau texte literare proprii, lucrări plastice sau jucau în piese de teatru. La urma urmei și eu puteam să conduc acolo un atelier de film experimental și sînt absolut sigur că ar fi fost o nebunie... Deoarece știam foarte bine cum ar fi reacționat organele de partid și de stat la o asemenea solicitare mi-a rămas o singură posibilitate, aceea pe care eu o numesc < varianta compromisului minim garantat >. Această opțiune a însemnat pentru mine o conduită de permanentă duplicitate generată de balansul dintre strategiile de eludare a cerințelor ideologice și mascarea adevăratelor intenții estetice. Așa se face că prin anul 1970 toamna, am încropit pe lîngă școala de „arte” un cineclub pe care l-am botezat < atelier 16> de la suportul pe care lucram, pelicula de 16 mm.

La început /1970 și puțin după/ a fost o brambureală fără margini datorită ecclectismului profesional și a divergenței de interese. Cei mai mulți „elevi” erau la rîndul lor...profesori la liceele din oraș și doreau cu ardoare să funcționăm ca o cinematecă după modelul cinecluburilor franceze / proiecții ale unor filme de „artă” urmate de dezbateri critice / Foștii membri ai altor cinecluburi intenționau să producă doar filme documentare a la Sahia Film. Apoi, cei cîțiva licențiați în „artele” plastice ar fi vrut să realizeze filme de „artă” sau, mă rog, despre „artă” etc. Numai eu știam /sic/ că vom produce filme experimentale, gen cinematografic despre care ceilalți nici măcar nu auziseră și nici eu nu intenționam să le explic, așa că una peste alta, începutul a fost un eșec sublim. Între timp /apropo de context/ la Timișoara în cadrul unui Liceu de „Artă” s-a constituit grupul „Sigma” iar din Cahiers du Cinema aflam că la Bruxelles a avut 226

loc a treia ediție a Festivalului internațional de film experimental. Eram abătut.

Ca dascăl, bîntuind prin mai multe licee din oraș, am sesizat destul de confuz/ difuz o creștere bruscă a interesului elevilor din clasele terminale pentru literatură, teatru, „artele” plastice și cinema, apărînd ca ciupercile după ploaie tot felul de cenacluri literare, cercuri muzicale și trupe de teatru ale elevilor. A fost perioada în care chingile ideologice s-au mai destins puțin, producînd o emulație creativ-culturală destul de greu de explicat. Și apoi, ca să fiu sincer, habar nu aveam atunci că acei elevi reprezentau in nuce viitoarea generație ‚80. În acest context favorabil am avut norocul ca cel mai tînăr membru al grupului, elevul Adrian Ostafi, să-i atragă spre cineclub pe elevii Valeriu Câmpan de la Liceul Moise Nicoară și pe Daniel Motz de la Liceul de «Artă». Împreună au devenit cei mai prolifici <agenți de racolare> pe care i-am avut vreodată.

Astfel că în mai puțin de un an nucleul optzecist număra aproape douăzeci de „terminali”, care la rîndul lor au continuat procedeul racolării de la om la om, garantînd calitățile neofitului și tot așa pînă în decembrie ‚89. În fine, elevii respectivi și-au schimbat statutul în cel de studenți /litere,”arte” plastice, arhitectură etc./,apoi de absolvenți, rămînînd în continuare membrii activi.

Oricum, le-am cerut răspicat și explicit să producă filme experimentale cu logistica și materialele cineclubului, ceea ce s-a și întîmplat începînd din anul 1974, numai că lucrurile se mișcau destul de încet și simțeam că lipsește ceva... Într-un asemenea gen de grup, format din forțe egale, era necesar un „vîrf de lance” care să-i impulsioneze pe ceilalți. Și astfel că într-o bună zi și-a făcut apariția, venind dinspre clasa de pictură, un elev cu figură zurlie care le-a spus tinerilor mei colegi - în absența mea - că el lucrează de ceva vreme în podul casei/!/ la un film de animație-montaj pe suport de 35 mm./?/ și ar dori să-l arate, dacă tot scrie pe ușă Cineclub... După momentele de stupefacție l-au scos afară, trimițîndul la plimbare. Cînd m-am întors mi s-a povestit întîmplarea care li se părea amuzantă. Eu nu eram amuzat deoarece auzisem de la profesorul de pictură despre „cazul” Ioan Pleș. În fine l-am căutat și ne-am înțeles ca a doua zi dimineața să ne întîlnim doar noi doi și să aduc o pătură, deoarece neavînd aparat de proiecție de 35mm /lucram doar pe 16mm/ trebuia să derulăm filmul la labă/sic/, fotogramă cu fotogramă, ceea ce am și făcut.

Despre ce era vorba. Ioan Pleș locuia în orășelul Pîncota unde funcționa un cinematogaf cu program de proiecții zilnice iar omul nostru vedea toate filmele de mai multe ori , din cabina proecționistului , cu care se împrietenise. De fapt au contractat următorul troc: pentru cîțiva metrii de peliculă din fiecare film 227

„oferta” consta din palincă, țigări sau cafea. Și așa a reușit să adune în podul casei părintești sute de metrii de peliculă de 35mm. din care are a realizat un film de montaj/în pod avea acetonă, aparat de lipit etc./ ceea ce să zicem că nu-i mare lucru. În schimb mi s-a părut uluitor faptul că după finalizarea montajului a pictat fotogramă cu fotogramă diverse forme, cînd figurative cînd abstracte în funcție de genul imaginilor de pe filmul original /western, animație, drame, comedii în stil Keystone, etc./ Pentru variație stilistică mai zgîrîia /scratch/ cu vîrful unui ac diverse figuri dinamice articulate într-o mică poveste coerentă, fără să fi știut, atunci, de canadianul Norman Mac Laren, care cu cîteva decenii mai devreme făcea filme fără aparatul de ...filmat, intervenind direct pe peliculă.Apoi a reușit să descifreze semnele optice de pe coloana sonoră originală a filmului și să producă la rîndul său alte sunete a căror efecte de receptare prin asociere audio-vizuală erau aiuritoare. În fine, un tehnician de la Difuzarea filmelor, care era și membru al cineclubului - Lazăr Ciortea - ne-a proiectat filmul într-o noapte, pe blat, deoarece autorul nostru era terorizat la ideea că o să afle Miliția despre actul de „extracție”din filmele respective.

Oricum, am înțeles că aveam în fața mea un creator extrem de talentat pentru domeniul filmului experimental și astfel s-a rezolvat și „problema” vîrfului de lance...

La sfîrșitul anilor ‚70 erau patruzeci de membri ai cineclubului și este momentul să precizez că aceștia se împărțeau în două categorii: aproximativ cincisprezece dintre ei erau autori de filme experimentale iar ceilalți constituiau un fel de corp ansamblu pe post de background critic și lor li se datorează în mare parte instaurarea mărcilor stilistice ale grupului Kinema Ikon ! Așadar, aveam deja de-a face cu graficeni, pictori, arhitecți, literați și muziceni, plus patru informaticeni în condițiile în care cei mai mulți dintre noi nu am văzut cum arată un computer.

O bună parte din componenții grupului participau cu lucrări plastice personale la expoziții de grup sau tematice iar literații aveau manuscrise predate la diverse edituri. Ne-am mutat într-un spațiu mai generos de la parterul instituției și am expus de-asupra ușii de la intrarea în sala de proiecție un mic banner cu un text preluat dintr-un studiu recent apărut, de C.Noica: „... cinematografia și-a găsit degrabă o extraordinară funcție, aceea de a servi ca experiment artistic pentru creatorii care nu au mai putut rămîne doar la artele tradiționale”. Fragmentul subliniat reprezintă în mare măsură ceea ce se întîmpla la atelierul de film experimental arădean. Adică, tinerii mei colegi produceau obiecte estetice tradiționale numite grafică, pictură, fotografie, proză, poezie, muzică șa., pe care le expuneau sau le editau în condiții convenționale, dar nu puteau 228

rămîne doar la acestea...Să zicem că că simțeau, așa, din străfundul rărunchilor dorința de a experimenta și un alt medium creativ și de a se juca cu o altă formă estetică, în condițiile unei libertăți de expresie totale, oferită de umbrela numită cineclub, atelier de film experimental sau kinema ikon. În jurul anului 1980 s-au întîmplat cîteva evenimente ieșite din comună. Aveam un potofoliu de treizeci de filme de autor /scurt-metraje între 3-15 minute/ pe care, recunosc cu jenă, nu am avut curajul să le proiectez în Arad, ci doar la festivale și expoziții din Timișoara, Cluj și București, fiind apreciate mai mult decît favorabil de cîțiva critici de film prestigioși de la revistele Contemporanul și Cinema - Eva Sîrbu, Valerian Sava, Florian Potra și Călin Căliman. În acest context, plus prilejul aniversării de zece ani, în luna Mai 1980, am organizat în fostul salon de recepție al baronului Neumann, un simpozion național cu proiecții de filme experimentale, la care am invitat toate instituțiile cinematografice profesioniste din țară precum Anima-Film, Studioul de filme documentare și Institutul de teatru și film din București. De asemenea, cîțiva plasticeni care realizau și filme de autor, membri marcanți ai unor cinecluburi și criticii de film amintiți mai sus. În a treia zi, atelierul arădean a prezentat doar o selecție din cele treizeci de filme experimentale, după ce în zilele anterioare am vizionat aproximativ douăzeci de filme ale invitaților /tot ceea ce s-a produs în acest gen în spațiul carpatin/, unele dintre ele cu calități estetice deosebite, precum cele realizate de Zoltan Szilagyi, Radu Igaszag, Cornel Dimitriu, Iosif Costinaș, Ovidiu Bose Paștina, Gelu Mureșan și cam atît. S-a produs astfel o clarificare a stării de fapt, din care rezulta că gruparea Kinema Ikon chiar producea consistent filme experimentale după un proiect teoretic simplu și clar : experimentul călare pe ludic, zburdînd în libertate. Din acel moment aniversar proiectul Kinema Ikon a devenit și sigla atelierului de film experimental, cu un design realizat de graficianul Iosif Stroia. Și tot de atunci s-au diminuat foarte mult relațiile grupului cu lumea filmului românesc iar noile raporturi de colaborare s-au îndreptat spre lumea vizualului și a literaturii generației ‚80, care tocmai era în plină emergență expozițională și editorială. De acum încolo vom răspunde invitațiilor făcute de revistele studențești, precum Forum studențesc din Timișoara, Echinox din Cluj, Dialog și Opinia din Iași și Amfiteatru/Viața studențească din București, în a căror spațiu expozițional am făcut proiecții de filme urmate de dezbateri mai mult decît consistente. De asemenea, gruparea KI, a participat la numeroase expoziții de „arte” vizuale de referință cum au fost Studiu, Medium, Spațiul Oglinda, etc.

229

La rîndul nostru am organizat în holul atelierului un număr de 18 expoziții ale platicenilor din grup - colaj, desen, obiect, pictură și fotografie. La sala Forum am pus în scenă un eveniment multimedia, în sensul analogic al termenului, cu fotografii de Cristian Ostafi proiecții cu filme Gaumont din anul...1912, cu un proiector de 28 mm/!/, proprietate personală a fotografului - colecționar Mihai Frangopol, sonor ambiental de DJ Christi și un spectacol de marionete și pantomimă produs de câtre Kovacs Ildiko de la Cluj. A fost un eveniment fulminant cu sute de spectatori care, neîncăpînd în galerie, priveau din stradă prin vitrinele sălii. Mai amintesc expoziția de scrisori /mail- „art” ?/ cu lansarea unicului număr al revistei Juvățul a lui Ioan T. Morar aka Biju, precum și ultimul eveniment din această serie extra-filmică, expoziția în aer liber intitulată Pleonasm în peisaj de calin man în 1988, cu oarece „probleme”.In aceași perioadă am invitat cîteva trupe studențești de teatru care au susținut spectacole, în spații neconvenționale. Este vorba despre Ars Amatoria de la Cluj cu un spectacol regizat de Ion Vartic, apoi Studioul de Carageologie coordonat de Radu Radoslav și Thespis, fondat de Diogene Bihoi, ultimele două din Timișoara, oraș vecin cu a cărui literați, plasticeni și cineaști am avut excelente relații de colaborare, între care doresc să-i menionez cu respectu cuvenit pe Șerban Foarță, Livius Ciocârlie, Constantin Flondor, Daniel Vighi by Lipova, Viorel Marineasa, Marcel Tolcea, Iosif Costinaș, Mircea Pora, șa.

Evenimente cu adevărat de excepție sînt cele două simpozioane interdisciplinare organizate de către grupul Kinema Ikon, în sala-studio a teatrului municipal arădean. Este vorba despre Intermedia 1 din 1984, avînd ca temă Imaginea în discursul estetic și Intermedia 2 din 1988 despre Intervalul în discursul estetic.

Au participat peste cincizeci de invitați din București, Iași, Cluj și Timișoara: prozatori, poeți, eseiști, oameni de teatru, critici literari, de film și de „artă”, plasticeni, arhitecți și muziceni - între care a stîrnit senzație Atelierul de muzică contemporană, Archaeus fondat și condus de către compozitorul Liviu Dănceanu. Mulți dintre invitați erau universitari, dar merită să subliniez faptul că majoritatea participanților făceau parte din generația ‚80 plus cîteva personalități pe care aceeași generație îi stima peste poate, precum Alexandru Paleologu, Prof. Solomon Marcus, Andrei Pleșu, Livius Ciocârlie, Șerban Foarță și Luca Pițu. Cît privește generația cu pricina, sînt prea multe nume ca să le citez pe toate, dar oricum, au combătut asupra temei intervalului Magda Cârneci, Ion Mureșan, Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ioan Groșan, I.B. Lefter, Al. Mușina, Gheorghe Crăciun, Călin Dan, Sorin Antohi, Daniel Vighi, Adiana Babeți, Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Eugen Suciu, cu un important rol logistic și mulți alții pentru a căror omisiune îmi cer scuze. Din partea grupului Kinema Ikon au prezentat considerații teoretice Valentin Constantin, Mircea Mihăieș, Romulus 230

Bucur, Ligia Holuță și subsemnatul.

Multă lume s-a întrebat cum a fost posibil ca organele statului și partidului comunist să aprobe organizarea unui simpozion de o asemenea anvengură și cu atîția invitați de marcă, în condițiile în care regimul politic ajunse-se la paroxismul paranoic al supravegherii intelectualilor.

Așadar, a sosit momentul să povestesc despre raporturile grupului Kinema Ikon cu puterea politică, cu culturnicii și cu poliția politică numită Securitate, apropo de ceea ce numeam mai înainte cu termenii compromis, eludare, mascare și duplicitate. In acest context vreau să vă spun că am reușit să temperez relațiile cu puterea politico-culturală într-o modalitate pe cît de simplă pe atît de eficentă. Adică am realizat fără „probleme” șaizeci de filme experimentale „pe spatele” celor șaizeci de filme documentare solicitate de către secția de propagandă a partidului comunist și de comitetul de cultură arădean. Mai exact, pentru a menaja sensibilitatea creatorilor/sic/ de experimente estetice, am constituit un mic colectiv de excelenți tehniceni pe care i-am „sacrificat” și care care împreună cu cel ce scrie aceste rînduri am realizat anual „cota” de filme documentare, făcînd economie maximă la capitolul peliculă, pe care apoi o distribuiam autorilor de experimente filmice. De aici și egalitatea din inventarul atelierului /60 documentare, 60 experimentale/.

Menționez că mi-a fost teamă să proiectez filmele experimentale în Arad timp de zece ani și am făcut-o abia după ce m-am „blindat” cu două rezultate esențiale. Pe de o parte, am obținut o sumedenie de premii pentru filmele documentare / cu subiecte din istoria locală, etnografie, obiceiuri folklorice etc./ la festivalul național care cînta patria de mama focului; desigur, cu reacțiile laudative din presa locală și centrală. Pe de altă parte a contat enorm de mult faptul că criticii de film numiți mai sus au scris în termeni entuziaști despre „experimentele cinematografice ale atelierului arădean”, cu precizarea că activiștii de la propagandă și cultură chiar citeau revistele Contemporanul și Cinema, astfel că am fost scutiți de intervențiile „ criticilor”de partid ...

Pînă în anul 1980, relațiile cu poliția politică/Securitatea, au fost nule, adică nu au fost de nici un fel. Știam prin membrii grupului care erau literați,/ Mircea Mihăieș, Ligia Holuță, Ioan T. Morar, Valentin Constantin, Romulus Bucur/ despre numeroasele intervenții ale detestatei instituții de represiune în mediul scriitorilor, în special în lumea science-fiction prin „sursele” Alexandru și Ovidiu Pecican. Între timp, un număr de 18/optsprezece /membrii ai atelierului arădean au 231

„fugit” peste granițile patriei străbune, stabilindu-se cei mai mulți în orașul îngerilor din California, la doi pași de Hollywood... Unii dintre transfugi, cum li se spunea, au fos prinși de către grăniceri pe „fîșie”, devenind locatari ai închisorii Popa Șapcă din Timișoara în calitate de „frontieriști”. Apoi au recidivat și cu experiența cîștigată la pușcurie au reușit, cum au fost cazurile Emanuel Țeț și Ioan Pleș. Printre ceilalți transfugi îi amintesc pe Sergiu Onaga, Cristian Ostafi, Ilie Truț. Toți acești californieni s-au stabilit la Los Angeles, inlcusiv Daniel Moț care a emigrat legal cu familia, și- au continuat studiile universitare la diverse specialități «artistice» în cadrul UCLA. /grafică, pictură, design și ...film experimental/. Și ca să închei subiectul, mai îi amintesc pe informaticianul Ghighi Țapoș stabilit la Detroit, Monica Crișan la Montreal, cineastul Valeriu Câmpan /licența la UNATC în operatorie/, stabilit la Melbourne unde și-a fondat propriul studiou de film-video botezat Athanor; și așa mai departe pînă la optsprzece.

Așadar, după gestul trasfugilor, după vizitile la atelier a unor persoane considerate indezirabile sau a unor cetățeni străini și după deja suspectele întîlniri de la cineclub în fiecare joi seara, așadar după toate acestea era normal/sic/ să se întîmple la un moment dat o întîlnire cu Securitatea. Așa se face că în vara anului 1980, directorul instituției, ușor surescitat , m-a anunțat că în ziua următoare de la orele zece să fiu pregătit pentru a face o proiecție cu niște filme suspecte /?/ în fața unei comisii formată din comandantul Securității arădene, colonelul Coșeriu, ofițerul Ilica care răspundeade învățămînt-cultură, un tovarăș de la partid, unul de la cultură, un reprezentant de specialitate de la Uniunea cineaștilor și directorul instituției. Se părea că am dat de primejdie...

Profesoara Boșcaiu, licențiată în istoria muzicii, în calitatea dînsei de director al institiției, m-a prezentat comisiei iar Emil Cilan, din partea UCIN, a mai apucat să-mi spună «atenție,a terminat Filologia...» cu referire la comandant. Discuții preliminare amiabile dar tensionate după care mi s-a explicat că organul cu pricina « a fost informat de existența unui film cu atitudine denigratoare la adresa regimului socialist...» Apoi a bifat un număr de cinci filme de pe lista inventarului, pe care urma să le proiectez, fără să fi aflat vreodată care era filmul „vinovat”. După proiecția de aproximativ o oră mi s-a spus că „ a fost o alarmă falsă”, astfel că prima întîlnire de gradul trei cu Secu s-a încheiat, după toate aparențele, cu bine. Am spus „aparențe” deoarece din acea zi am intrat în vizorul băieților de pe Vîrful cu Dor/sediul securității arădene/ca o potențială grupare cu apucături anti-sistem, apreciere greșită deoarece dacă aveam o atitudine de tip disident, inclusiv prin tematica filmelor, am fi fost spulberați în cel mai scurt timp. Și totuși, o proiecție prelungită producea un efect de receptare cel puțin straniu, asupra căruia voi reveni. În fine, am înțeles că de acum încolo vom avea 232

oarece probleme, dintre care una a fost pur și simplu devastatoare la nivelul destinului de grup. Astfel că la puțină vreme de la întîlnirea descrisă mai sus, lui Daniel Moț, membru fondator și mai apoi emigant legal în State, poziție care îi permitea să vină anual în patria-mumă, îi vine ideea năstrușnică să „extragă” fără știrea mea nu film experimental, cu intenția de al trece clandestin peste graniță. Doar că vigilenta poliție de frontieră l-a depistat și a trimis filmul la ...Securitate. Și într-o bună zi își face apariția la atelier un tînăr domn foarte relaxat cu o rolă de film în mînă pe care după ce mi-o înmînează îmi atrage atenția să fiu mai vigilent cu inventarul filmelor și cam atît. Oricum, ceva nu era în regulă cu comportamemnul ofițerului așa că m-am consultat cu un activist de partid, prieten și fost coleg de gimnaziu. Mi-a confirmat faptul că ofițerul respectiv nu respectase regulile tipice ale securiștilor iar după ce i-am spus numele/ofițerul Pescaru/ m-a întrebat intrigat ce naiba făcusem, deoarece persoana lucra la „contrainformații” sau cum am spune azi, la SIE. Și care-i problema,întreb eu. Păi tu vei fi prolema și o să-mi dai și mie bătaie de cap. Între timp, Liliana Trandabur, proaspătă licențiată a Facultăți de Litere din Cluj /studentă a Doamnei Doina Cornea/ devine membră a grupului Kinema Ikon, călătorește în Franța cu intenții doctorale și într-o zi pariziană ploioasă intră la Centrul Pompidou/Beaubourg, mergînd direct la departamentul de film experimental și după o discuție/?/ cu Jean-Michel Bouhours, coordonatorul departamentului, m-am trezit cu o invitație punctuală din partea Muzeului de „Artă” Modernă din Paris pentru a proiecta cîteva seri la rînd filme experimentale marca Kinema Ikon la Cinema du Musee... Citirea cu voce tare a invitației în plenul cineclubului s-a lăsat cu hohote de rîs, urmate comentarii de comentarii ironice deoarece invitația respectivă era considerată în acele vremuri un fel de obiect imposibil. Cu toate acestea, invitația a fost reiterată an de an și am început să intru la idei; de ce nu ? Astfel că am început un demers ordonat, începînd cu convingerea organelor culturale locale să editeze un Catalog Kinema Ikon în limba franceză, ceea ce s-a și întîmplat, cu o incitantă ilustrație grafică realizată de către Iosif Stroia. Apoi am solicitat sprijinul lui Florin Velicu, înalt funcționar la Ministerul Culturii, care răspundea și de cinematografie și care pur și simplu ne simpatiza, fiind încîntat de filmele experimentale și de calitatea autorilor. În fine, mi-a obținut aprobarea plecării la Paris cu „pachetul” de douăzeci de filme, cu semnătura ministrului de atunci și cu contrasemnătura secretarului cu propaganda a conduceri centrale a partidului. Degeaba, s-a dovedit că Securitatea sau, mă rog, direcția de Contrainformații, erau mai puternice decît cei care aprobaseră. Oricum mi s-a făcut un pașaport și am fost invitat să-l ridic; numai că ofițerul de la pașapoarte mi-a comunicat să-l ridic de la cealaltă intrare, adică de la inspectoratul arădean al Securității. Realizam că ceva nu 233

era în regulă. Am fost condus într-un birou mobilat minimal unde mă aștepta ofițerul de la contrainformații, jucîndu-se de această dată cu un pașaport. Mi-a spus o poveste aiuritoare în care personajul principal era scriitorul Mircea Dinescu care în fiecare vară își face vacanța pe litoralul Mării Negre împreună cu un scriitor/profesor/editor german, cel care era și editorul cărților lui M.D. în Germania occidentală, cărți care critică virulent regimul socialist românesc și așa mai departe. I-am comunicat că nu-l cunosc personal pe dl. Dinescu și dacă se poate să fie mai explicit. Păi da, zise ofițerul, dar o cunoașteți foarte bine pe sora prietenului dumneavoastră care este la rîndul ei prietena editorului german pe care îl însoțește în fiecare an pe litoralul romînesc unde se întîlnesc cu familia Dinescu; este clar...Pe scurt, omul nostru dela Secu ar fi dorit ca și eu cu familia mea să mă atașez celorlalte două familii pe litoral și după ce aflu ce naiba mai pun la cale cei doi să-i povestesc și dînsului la întoarcere, așa, la o cafea pe o terasă, fără chestii din alea cu note informative, e vorba doar de o atitudine patriotică etc. etc. Și în final, recursul la o metonimie sau sinecdocă.

Ce ziceți domnule profesor, vreți să mergeți la Paris să vă proiectați filmele ... Păi, nu mai vreau să plec la Paris... după care m-am ridicat și am părăsit încăperea/era la parter/ îndreptîndu-mă spre ușa de la ieșire; m-a ajuns din urmă și a mai apucat să-mi spună că atît timp cît va fi el „acolo” nu voi pleca în străinătate, nici măcar pînă la Gyula...Și s-a ținut de cuvînt vreme de zece ani.

Povestea de mai sus era destul comună în vechiul regim din perspectiva vieții personale, doar că la nivelul unui grup de creație, care s-ar fi putut afirma în galerii specializate sau expoziții internaționale, asemenea interdicții de călătorie în occident au avut efecte devastatoare pe termenn lung. Astfel, după 1990 am apucat să răspundem invitațiilor celor de la Centrul Pompidou și am proiectat cele douăzeci de filme experimentale Kinema Ikon la Cinema du Musee. După proiecții și comentariile publicului, un tînăr cercetător specializat în domeniul experimentului vizual, mi-a spus cu sincer regret ceva de genul „... e păcat că nu ați venit mai repede măcar cu zece ani, cînd filmul experimental era pe val mare, ar fi fost extraordinar...” Altfel spus, am pierdut toate trenurile favorabile din cauza unui regim politic opresiv, dirijat de o colecție de inculți la toate nivelele. Din perspectivă teoretică, se poate spune că, degeaba am produs filme experimentale în sincronism cu cele realizate în occident, dacă nu le-am putut prezenta în aceeași perioadă.

Dar să revenim la situații și povești mai relaxante. De exemplu, m-am trezit la un moment dat cu 14 copii, între patru și opt ani, opere mai puțin experimentale ale perechilor căsătorite, din care un sfert erau mariaje „interne”, cu nunți memorabile, între care a rămas de pomină cea alui Adrian Ostafi la care nuntașii 234

erau în costume de baie, deoarece evenimentul s-a petrcut într-un spațiu de tip ștrand de pe Insula Mureșului. Întîlnirile de joi seara erau oarecum obligatorii și au creat un asemenea reflex încît și în zilele noastre ex-membrii cineclubului rezidenți pe alte continente atunci cînd vin prin țară pentru cîteva zile, își calculează timpul să prindă musai o zi de joi, cu speranța retrăirii unor momente de grație, care, din păcate nu se mai pot repeta...Ce se întîmpla de fapt în acele seri; de multe ori se proiectau fie segmente din filmele experimentale în lucru, urmate de comentarii de gen brainstorming, fie filme terminate. Alteori vedeam cîte un film de avangardă închiriat de la Biblioteca americană sau de la Institutul francez. Apoi, se discuta mult despre literatura modernă despre scrierile generației ‚80; desigur, filozofia culturii, teoria „artei”, despre expozițiile recente, scandaluri, bîrfe, fotbal și mai ales se asculta muzica anilor ‚70 și ‚80 pe care tocmai o parcurgeam, adică Beatles, Pink Floyd, AC/DC, Jimi Hendrix, Nirvana și oarece Techno, la insistențele lui DJ Christi; dintre autohtoni doar Phoenix. De sigur, vodcă din clasele Stoly și Wibo, cafea fără nechezol și mai ales țigări fără filtru, precum Carpați sau Luky, în funcție de relațiile cu cei de la shop-urile orașului. Și multe, foarte multe bancuri din toate categoriile. În acest minunat domeniu al defulări se desfășurau patru „grei”adică numiții Ioan T. Morar aka Biju, Ioan Pascal, Ady Pendulă și Doru Păcurar, care se manifesta și prin pantomimă sub influența faptului că era pictorul-scenograf al teatrului local. Și printre picioarele noastre se jucau ăia mici, între care un „băiat minunat” numit Mitzu, mi se adresa, la cei patru ani ai lui, „măi săbăule mai îmi dai și mie niște piliculă...”

Apoi, mai exista în București un poet și prieten admirabil, pe numele său Eugen Suciu, care era la vremea aceea / vremea celebrului birt al scriitorilor/era cel mai prolific traficant de relații, reușind în cîteva rînduri să atragă cîțiva tineri scriitori și critici literari spre serile de joi de la cineclub. Am mai avut invitați de la Timișoara, Brașov, Cluj și de la Iassy, precum mirobolantul Luca Pițu. Din păcate nu ne-a trecut prin cap să înregistrăm toate aceste întîlniri memorabile, cu excepția concertului oferit de poetul-canautor Augustin Frățilă, la care au participat și arădenii din capitală precum Ioan Buduca, Radu Călin Cristea, Călin Dan și alții.

Așa cum am amintit, în fiecare zi de joi dinaintea zilei de Crăciun împodobeam un brad destul de de mare, undeva într-un colț al ecranului cinemascop, deoarece în celălalt colț era un pian cam dezacordat, la care nu făcea față decît Roxana Cherecheș sau poetul Șerban Foarță în vizite de curtoazie pe la atelier. Într-o cutie așezată sub brad erau cadourile pentru copii cineclubului /sic/ iar pe masă erau pregătite pocale cu vin roșu sec/ Cadarca de Miniș/ și niște 235

farfurii cu prăjituri, nuci și mere, aduse, fie de către domnișoarele care erau membre active ale grupului, fie de către soțiile domnilor autori, cu mențiunea expresă că despre ambele categorii, invitații la evenimentele Kinema Ikon, recunoșteau în unanimitate că arată trăsnet. Dacă nu mă credeți întrebați-l pe scriitorul Ioan Groșan. În fine, ambientul muzical era populat în exclusivitate de colindele corului de cameră Madrigal. În celași mod am pregătit și < Crăciunul cineclubului> care trebuia să fie oficiat în ziua de joi 21 decembrie 1989, dar pentru prima dată în scurta istorie a grupului, evenimentul a rămas neconsumat, pentru că altele erau evenimentele care se rostogoleau peste noi. Încă din zilele de 16 și 17 decembrie a aceluiași an, îi auzeam pe redactori postului de radio Europa Liberă, anunțînd că «la Timișoara și la Arad» se desfășoară violente demonsrații de stradă împotriva regimului comunist. Nici acum nu știu pe baza căror informații se repeta cu obstinație „...și la Arad”, fapt care a produs deruta și neîncrederea arădenilor față de verdicitatea acțiunilor, care la Timișoara chiar se petreceau. Oricum, legăturile telefonice dintre cele două orașe erau blocate iar călătoriile cu trenul sau automobilul așișderea. În seara zilei de miercuri 20 decembrie ‹89, după ultimile pregătiri pentru întîlnirea de a doua zi, am plecat de la cineclub spre casă și prin vitrina galeriei de „artă” l-am văzînd făcîndu-mi semne pe Ovidiu Tolan, care mi-a fost elev la liceu, atunci un fel de custode al galeriei în spațiul căreia era panotată o expoziție de pictură a lui Constantin Flondor, vernisată cu cîteva zile în urmă de către Anca Vasiliu, întîmplare pentru mine memorabilă din cauza unei tensini inexplicabile în timpul evenimentului. Cu Ovidiu mai erau Radu Dragoș, un veritabil oponent al regimului în «stil» moțesc și Feliciam Olos, pictor de factură suprarealistă, unul din oamenii anti-regim cre în timpul vizitelor oficiale de partid și de stat eara blocat la domiciliu sau la sediul miliției. După o scurtă discuție preliminară asprea agasantei formulări „...și la Arad”m-au rugat frumos dar energic să fac o plimbare pe jos pînă la gară, dacă se poate pînă în zona industrială /Vagoane, Strungul, Mobila, UTA /, deoarece ei fiind cunoscuți ca indezirabili ar fi repede săltați și duși la miliție. Pînă la sensul giratoriu de la Podgoria nu am sesizat nimic deosebit. De acolo pînă la gară, în crescendo, zeci de activiști ai partidului comunist, însoțiți de „civili”, adică de securiști, milițeni, soldați și ofițeri. De la gară nu am mai fost lăsat să merg spre zona marilor uzine așa că m-am întors la galerie și le-am dat celor trei raportul. Pentru ei era clar, la noapte...A fost să fie dimineața la ora șapte cînd s-au format coloanele de demonstranți, ajungînd pe platoul din fața Primăriei în jurul orei nouă, estimîndu-se între șaizeci și optzeci de mii de participanți. În 236

rest, cum se spune, este istorie. Ieșind cu familia în zona Băncii Naționale mi-a venit ideea de a merge pînă la cineclub să i-au un aparat de filmat. Numai că ajungînd la sediu am văzut poarta de la intrare blocată cu bare de fier și lacăte...

Ne-am reîntîlnit cu toții la cineclub abia a treia zi de Crăciun, pe cît de entuziaști pe atît de confuzi. Ex-membrii din California ne-au telefonat ca să ne spună că au văzut cîteva zeci de minute înregistrate cu evenimentele din Arad și că o să ne trimită fotografii, făcute de pe ecranul televizorului, cu membrii grupului care au fost surprinș de camerele video. Și chiar am primit pozele respective, dar tot nu am aflat cine filmase în Arad. Puțin mai tîrziu, neobosita Liliana Trandabur și-a făcut o spectacoloasă intrare la sediul cineclubului, însoțită de o delegație franceză din Nancy, condusă de Dl. Jean-Luc Riviere, care ne-a pus următoarea întrebare din familia „pelicanul sau babița ?”: Cu ce ați dori să vă ajutăm; cu o tipografie ca să editați o publicație sau cu camere video și logistica aferentă pentru a înființa la Arad un post de televiziune? Spre stupefacția mea tinerii experimentatori în de-ale filmului au optat fără să clipească pentru ...tipografie. Ceea ce urmează, reprezintă o altă etapă a grupului Kinema Ikon și în consecință o altă poveste, care va fi reluată, pornind de la marca afectivă a unui brad împodobit, de o tristețe bulversantă.

Experimentul continuu Astfel că aproape trei ani din etapa tranziției naționale, atelierul de film experimental s-a transformat într-un club pentru dialog social, cu toate cele aferente de la legalizare la racolarea de juriști și apoi colaborarea cu mișcarea sindicală în curs de constituire. În fine, purtătorul de cuvânt al clubului, că nu pot să îi spun altfel, l-a constituit revista Conversația, la început săptămânală apoi lunară, publicație pe care membrii grupului o scriau, editau, ilustrau, tipografiau și în final o distribuiau, inclusiv la colț de stradă.

Recunosc că am trăit o perioadă de entuziasm colectiv cu care nu ne-am mai întâlnit și că revista cu pricina chiar constituia o pată de culoare exotică în peisajul gri și dur al publicisticii românești din etapa tranziției sălbatice. Doar că această poveste romantică/sic/ nu avea nici în clin nici în clinică cu proiectul experimental al atelierului, cu care începusem în anul 1970, iar faptul că revista Conversația era foarte apreciată de către publicațiile culturale ale patriei, nu avea darul să mă consoleze. Și așa se face că am purces la un soi de conspirație, urmată de o lovitură de atelier, înlocuind Conversația cu revista Intermedia, forțând apoi lucrurile în 237

așa fel încât gruparea să revină la proiectele sale inițiale de creație estetică experimentală în domeniul vizualului. Aceste demersuri au condus la despărțirea amiabilă de componenții fondatori ai generației’80, mai puțin scriitorul Romulus Bucur care a intuit că va fi vorba de imersia în mirobolanta lume a pixelilor. Am spus amiabil deoarece în ziua a doua de Crăciun a anului 1993, am petrecut zdravăn/Cadarcă de Miniș, sec/ și după ce am remarcat că tinerii mei colegi erau într-o stare de evidentă euforie, le-am comunicat noua direcție și spre plăcuta mea surpriză, nu numai că au reacționat favorabil, ci pur și simplu am avut impresia că abia așteptau momentul liberări... Oricum, cei care au preluat frâiele atelierului au fost componenți ai generației ‚90, iar nucleul dur era format din Calin Man, Caius Grozav, Romulus Bucur, Judit Angel, Florin Hornoiu, Peter Hügel, Liliana Trandabur, Ioan Ciorba, Adrian Sandu, Roxana Cherecheș și mai tineri Andeea Bencsik și Paul Bodea.

Până la urmă au rămas aceia care s-au încadrat în proiectul kinema ikon exclusiv digital. În primii ani lucările produse - fie de grup, fie de autor - au făcut parte din categoria instalațiilor digitale sau istalații multimedia interactive, cum erau denumite prin cataloagele expozițiilor internaționale. Apoi, am realizat constructe vizual-acustice operate la computer și fixate pe suportul unui disc compact/CDrom/, iar după emergența Internetului am început să producem lucrări digitale în format on-line numite net.art, în care a excelat numitul Calin Man. Toate acestea au fost posibile datorită contribuției a două instituții. Pe de o parte Museum Arad al cărui director Pascu Hurezan ne-a oferit un nou sediu pentru atelier și pe de altă parte Fundația Soros pentru Artă Contemporană, care prin filiala ei timișoreană condusă de Ilona Mihăieș, ne-a finanțat achizițiile de aparatură și logistică digitală.

Paralel cu producerea de obiecte estetice digitale în anii ‚90, Judit Angel, care conducea departamentul de artă al muzeului arădean, a organizat la sediul acestuia dar și în spații neconvenționale, trei expoziții de referință națională în a căror structuri era vorba despre expuneri de obiecte, instalații, intervenții în peisajul urban precum și happening, performance video-art, mixed-media și primele încercări de factură Multimedia. Au fost prezenți cu lucrări cei mai importanți artiști vizuali ai momentului, îndeosebi din generația ‚80 sau și mai tineri, iar titlurile acestor evenimente au fost, ARTunlimited în 1994, INTER(n), 1995 și Complexul Muzeal din 1996, în parteneriat cu artiști și curatori austrieci. La aceste evenimente juditiene kinema ikon a expus lucrări de grup precum Cavalerul din Carpați - multimedia interactiv prin implicarea în direct a televiziunii locale - sau de autor , precum O-zenee în cyberspațiul Manțiul 238

mioritic și Limerique Ștampilierul cu care s-a consolidat constituirea Arhivei reVoltaire de Calin Man. Este deceniul în care CSAC/CIAC sub directoratele lui Călin Dan și a Irinei Cios a organizat patru expoziții de anvergură națională. Este vorba despre expozițiile Ex Oriente Lux din 1993, apoi 010101 în 1994, MEdiA CULPA 1995 și expoziția retrospectivă sub genericul Experimentul românesc între 1968-1996, curatoriat de către Alexandra Titu în spațiul etaj 3/4 de la Teatrul Național. În ordinea de mai sus kinema ikon a proiectat filme experimentale, am expus instalații analogice de genul Ready-Media - pălincă de Turtz în sticlă de Johney Walker, sistem de reflectare prin oglinzi a unui ecran de televiziune care își spunea liberă. Apoi proiectul-instalație numit Randevuul, într-un contex comunicațional pe care l-am ratat. În sfârșit, la expoziția retrospectivă din 1996 am panotat un fel de triptic din care rezultau cele trei etape ale atelierului kinem ikon; în stânga erau proiectate în buclă cele șaizeci de filme experimentale; pe simeza din centru erau expuse cele 19 numere ale revistei Conversația, fotografii cu instalațiile de la expoziții anterioare și primele exemplare ale revistei Intermedia, oglinda teoretică a grupului; în fine la dreapta spațiului, pe un postament pentru o lucrare de... sculptură, era postat un computer, care funcționa în format interactiv cu prima lucrare digitală a grupului, intitulată chiar așa, Opera Prima, din 1996. În toamna aceluiași an ne-am trezit cu un grup de opt bauhausieni, adică de la Bauhaus Dessau Foundation, conduși Stephen Kovats, care în cele cîteva ore cât au bântuit prin atelier, au văzut cam tot ceea ce se putea vedea, inclusiv a doua lucrare de grup cu titlul Commedia dell Multimedia, care era în curs de finalizare. Partea amuzantă a întâlnirii cu acești ași ai domeniului multimediadigital a constat în faptul că fără complexe, efectiv cotrobăiau prin dulapuri și camerele alăturate. Ne-am prins din quasi-explicațiile lor că nu le venea să creadă că cele două lucrări digitale au fost realizate cu logistica digitală pe care o vedeau și căutau un Macintosh ascuns... Acesta a fost începutul unor participări la expoziții internaționale de artă electronică sau de new media, la Berlin /OSTranenie/ la Lucerne /VIPER/ la Liverpool /ISEA/ și la Osnabruck /EMAF/ cu lucrările digitale interactive Opera Prima și Commedia dell Multimedia. Apoi, finalul deceniului nouă al secolului douăzeci s-a încheiat apoteotic/sic/cu participarea atelierului KI la ediția a zecea a evenimentului numit Internațional Symposium of Electronic Art, desfășurat în Paris la Forum des Images, Université Paris VIII și alte spații între care la Beaubourg în iarna anului 2000, când s-au împlinit fix cinci ani dela proiecția celor douăzeci de filme experimentale kinema ikon, fix în spațiul aceleași instituții. De la moleculele 239

bromurii de argint pe pelicula numită film la pixelii jucăuși ai sistemului digital...

Experimental și ludic După nostalgii temperate și experimente continui, închei scurta poveste a grupului/atelierului Kinema Ikon, cu cel de al treilea segment, avînd subtitlul de mai sus.

Este vorba despre primul deceniu al secolului 21 pe care l-am început răspunzînd invitației de a participa cu lucrări digitale și texte teoretice la cea de a zecea ediție a International Symposyum of Electronic Art sau abreviat I.S.E.A 2000 Paris, avînd tema Revelation. Am fost repartizați la secțiunea Medium and Media care s-a regăsit în numeroase locații pariziene între care Centre Pompidou, Université Paris 8 și Forum des Images unde am prezentat o lucrare hypermedia off și on-line, adică un cd.rom cu capacitate interactivă și un site în galeria forumului; titlul a fost Esoth Eric, avîndu-l ca autor pe Calin Man, în timp ce subsemnatul a prezentat un text teoretic în sala de conferințe, intitulat, La ce visează tinerii pixeli? Fiind cel mai important eveniment internațional dedicat artei digitale, am avut posibilitatea de a remarca în acest domeniu o quasischimbare de paradigmă prin scăderea interesului creatorilor și teoreticenilor pentru suportul discului compact /pe atunci cd.rom/ și o intensă preocupare pentru ceea ce se numește și azi instalație digitală interactivă, plus un interes sporit pentru dimensiunea acustică a unor asemenea instalații multimedia, văzînd pentru prima dată spectacole complexe de genul care se va numi mai tîrziu prin formula DJ&VJ. În anul 2001 am realizat cea de a treia lucrare digitală intitulată alteridem.exe / după Opera prima și Commedia dell Multimedia/ prin combinarea aleatorie a opt lucrări de autor, avînd ca temă comună relația dialectică dintre identitate și alteritate. A fost un brainstorming pe cît de dificil pe atît de incitant, constituind o temă pe care o vom relua cu variațiuni in progress, pînă în forma sa finală care va fi prezentată la bienala din orașul lagunelor.

Anul 2002 a însemnat pentu grupul cu pricina organizarea primului simpozion pe care l-am cuplat cu o expoziție, ilustrînd tema teoretică intitulată dilematic, Este sau nu este sistemul digital (și) un nou mijloc de creație estetică ? Bineînțeles că am prezentat invitaților cele opt lucări individuale din alteridem.exe, avînd două motivații: să constituie un brackgound al spațiului și să ofere participanților imagini și sunete in actus, ca elemente incitante pentru dezbateri, a căror calitate a fost asigurată de către cele mai importante personalități ale acelei perioade, dedicate noilor mijlace de expresie între care nominalizez pe Irina Cios de la 240

CIAC, Raluca Velisar de la MNAC, Adela Văetiși-Arhitext design, Attila TordaiBalkon, Călin Dan, Ileana Pintilie, Alexandru Patatics, Alexandru Antik, Cătălin Berescu, Olimpiu Bandalac, Felix Drăgan, Neil Coltofeanu, Cosmin Năsui cu Mihai Țărmure constituiți în acea vreme în Alpha Channel Lost Frame Surfers / ce vremuri.../ și mulți alții cărora le rămînem îndatorații pînă la sfîrșitul pixelilor.

De notat că revista grupului, adică Intermedia 17 din 2002 a jucat rolul de Catalog post festum al evenimentului și peste cîteva săptămîni aceeași lucrare Kinema Ikon a fost prezentată la expoziția Preview de la Kalinderu MediaLab împreună cu lucrarea Esoth Eric de Calin Man căruia tocmai i se acordase un premiu internațional respectiv, The Java Artist of the Year Awards pentru întreaga arhivă reVoltaire.

Toate cele descrise mai sus au constituit premizele care au condus tînărul staff de la MNAC de a propune ca pavilionul românesc de la Bienala de artă din Veneția-2003 să fie reprezentat de către grupul Kinema Ikon, prin montarea/ expunerea unnei meta-instalații constituită din trei module montată/expusă în următoare structură de funcționare: Esoth Eric de calin man - alteridem.exe_2, lucrare colectivă KI - și net.art_kit de același calin man. Receptarea globală a expoziției Kinema Ikon la bienala venețiană a constituit o experiență incitantă, confirmînd anumite supoziții anterioare. Astfel, dintre miile de vizitatori, pe pacursul celor patru luni cît a durat bienala, gama de receptare s-a întins de la dezinteres și perplexitate la noul tip de receptor/utilizator care nu mai este unul pasiv/contemplativ ci unul inter/activ. Acest aspect al impactului cu lucrarea a fost reflectat și în ceea cese numește dosarul de presă, din care rezultă că doar artiștii, criticii, galeriștii și teoreticeni specializați/atrași de domeniul creației digitale au apreciat calitățile intriseci ale lucrării, în special cei tineri și cei din lumea elecronică a tigrilor asiatici. Oricum pentru mine în dubla postură de teoretician și de organizator de expoziții mai mult sau mai puțin multimediale, participarea directă la întregul proces al unei expoziții în pavilionul venețian, a fost și un bun prilej de înțelegere a mecanismelor și strategiilor logistice care se impun pentru punerea în scenă a unui eveniment de asemenea anvergură, avînd drept scop obținerea unui impact/efect maxim din partea specialiștilor și a publicului avizat. Din păcate continuăm să facem aceleași greșeli logistice și de marketig, de la modalitățile de selecție și ambalajul formei de expresie pînă la punerea în spațiu a obiectelor estetice expuse. În fine, la sfîșitul anului 2003, Muzeul de Artă Modernă din Paris /Beaubourg/, prin departamentul Nouveau Media a achiziționat o lucrare digitală a lui Calin Man, cu un titlu amenințător, The Golden Virus. În anul 2004 nu am produs mai nimic dar după cîteva luni de lene activă 241

am înțeles /absolut greșit/ că ar fi vremea încheierii socotelilor după 35 de ani de activitate ludico-experimentală neîntreruptă și astfel am purces la documentarea, scrierea și editarea unui Catalog de la începuturi pînă în zilele voastre. În acest context cu gust amar a venit din spre MNAC propunerea organizării unei expoziții retrospective Kinema Ikon în 2005 la etajul unde funcționa Mediateca recent constituitului muzeu dedicat artei contemporane.

Gustul amar și ideea de retrospectivă au dispărut o dată cu o întîmplare extrem de tonifiantă și decisivă pentru destinul viitor al atelierului, respectiv contactul dintre mica echipă de veterani KI cu numeroșii componenți ai localului care va fi denumit KF, spațiu de artă alternativă. Este vorba despre aproximativ douăzeci de studenți și tineri absolvenți ai unor Facultăți de Artă din Timișoara, Cluj si București, din care aproape jumătate mi-au fost elevi la Liceul de Artă din Arad - pepiniera principală a grupării încă din 1970. În acest nou context, primul demers pe care l-am făcut a fost un fel de gentlemen’s agreement prin care nouă din foarte tinerii noștrii parteneri să realizeze în regim de urgență lucrări de autor, avînd o interfață comună, pentru a fi inclusă în expoziția KI de la MNAC. Așa s-a și întîmplat, asfel că alături de Hymera și alte lucrări de grup sau ale lui calin man a fost prezentată și instalația interactivă, intitulată Vertigo de către Gheo Iosif - aka Dyslex, Mihai Sălăjan - SelfMadeMusic, Mihai Păcurar - viitorul Wonderboy, Linda Barkasz, Sergiu Sas, Ivan Tolan, plus un cd.rom de reprezentate cu legătură pe Internet, de la sediul arădean al KF-ului, produs de către Ioana Eremiaș, Gabi Cosma și Radu Cosma.

Merită să menționez curiozitatea mea de a înțelge despre ce este vorba în programele săptămînale de la KF sau altfel spus cine sînt și ce vrea ei... Astfel că vreme de aproape doi ani am participat la proiectele cu pricina susținute de către invitați din aceeași generație, între care îi amintesc cu drag și oarece perlexitate pe numiții Ștefan Tiron, Cosmin Costinaș, Ciprian Mureșan, Cristi Pogăcean, Vlad Nancă, Cristi Chincișan, Cristian Neagoe, Constantin Vică, Hardcomics, Reniform, Brazda lui Novac și mulți-mulți alții din aceași plămadă surprinzătoare și încîntătoare. Așa se face că am înțeles ce înseamnă logostreet, stencil graffiti, poptrance, psychobilly, skin flix, glitch event, noisie, sampler, scratch, chillout session, indianavibes, raggaematic project, ankh-cello, anime manga și numeroase alte minunății, vizînd la urma-urmei o abordare proaspătă, inedită și incitantă a imaginilor și sunetelor În sfîrșit, din anul 2006 pînă în 2010, revista Intermedia editată de către Kinema Ikon, a apărut în alt format și cu un conținut predominant iconografic, într-un concept pe care l-am numit mixtum compositum, deoarece cu aceeași temă și aceleași materiale analogico-digitale s-au organizat expoziții 242

pe pereții KF-ului, incluznd proiecții multimedia și Workshop-uri cu invitați interesați de asemenea gen de evenimente. Din motive necunoscute, toate cele șase numere ale revistei, dublate de șase expoziții, au fost produse sub același generic, freestyle... Se pare că 2011 călare pe 2012 va fi sau nu va fi Wundercammera cu interior praxinoscopic sau oricum ceva asemănător.

Colegiul Noua Europă. Seminar, noiembrie 2011

243

cuprins

007 / istoria proiectului kinema ikon 50 064 / bibliografie 069 / tablou sinoptic kinema ikon 175 / istoria contextuală a grupului kinema ikon 221 / kinema ikon în/in context

istoria proiectului kinema ikon 50 editor kinema ikon / museum arad © author & editor, 2021_ all rights reserved layout: reVoltaire • kinema ikon enescu 1 arad 310131 romania kinema.ikon@gmail.com kinema-ikon.net • ISBN 978-3-948670-13-9 • coperta 1-4: kinema ikon: survival ki / HDD1 / HDD2 / HDD3

București 2021