Nicolae Dumitru Cenaclul Literar „Mihail Sadoveanu

Nicolae Dumitru

Cenaclul Literar „Mihail Sadoveanu”

Arșura: Cum vă protejați împotriva Coronavirusului? Nicolae Dumitru: Prin autoizolare, distanţare socială şi respectarea strictă a măsurilor de protecţie individuală: mănuşi şi măşti chirurgicale, ochelari, capul acoperit, decontaminare cu alcool şi spălare cu apă şi săpun.

A.: În ce mod a influențat COVID-19 viața dvs.? N.D.: Mi-a furat în mod samavolnic şi ireversibil din puţinul timp, în special din timpul social, care mi-a mai rămas de trăit.

A.: Ce fel de experiență reprezintă Coronavirusul? Bună sau rea? N.D.: Mizerabilă!

A.: Care sunt cele mai importante lecții pe care le-ați învățat de la COVID-19? N.D.: Niciuna!

A.: Vă puteți obține singur alimentele și medicamentele sau aveți nevoie de ajutor? N.D.: Deocamdată, da!

A.: Această nouă experiență a fost dureroasă pentru dvs.? N.D.: Mai mult frustrantă!

A.: La ce activități fizice sau sportive mai participați în perioada aceasta? N.D.: Coborât şi urcat scările din bloc (trei etaje) când duc gunoiul sau fac cumpărături strict necesare (pâine, lactate, legume proaspete)

A.: Cine vă vizitează? N.D.: Nimeni!

A.: Care este alegerea atunci când trebuie să hotărâți cu privire la a vă vedea cu cei dragi? Optați pentru o simplă distanțare socială sau pentru izolare? N.D.: Izolarea!

A.: V-ați pierdut prietenii? N.D.: Sincer? Nu poţi să pierzi ceea ce nu ai!

A.: Ce activitate preferați să faceți în perioada aceasta în care trebuie să stați în casă? N.D.: Curăţenia da Paşte!

A.: Care dintre noile tehnologii vă este cea mai utilă în noul mod de viață? N.D.: Smartphone (WhatsApp şi BCR-GEORGE)

A.: Care a fost cel mai fericit moment din această perioadă? N.D.: Bunavestire (25 Martie), ziua de naştere a soţiei mele!

A.: Ce evenimente mondiale au avut cel mai mare impact asupra vieții dvs.? N.D.: 1. Instaurarea regimului bolşevico-stalinist în România; 2. Căderea dictaturii ceauşiste; 3. Aderarea României la Uniunea Europeană.

A.: Există un lucru pe care ați fi vrut să ni-l comunicați, dar nu ați făcut-o niciodată? N.D.: Sunt profund îngrijorat şi regret profund că am ajuns să trăiesc asemenea vremuri apocaliptice! Sunt profund dezamăgit de inimaginabila (pentru mine) degradare a umanităţii!

A.: Peste ani, cum ați dori să își amintească de dvs. cititorii și prietenii? N.D.: Ca de un OM adevărat! Şi eu vă mulţumesc!

08.04.2020

Arșaluis Sarchisian Gurău Uniunea Armenilor din România (Filiala Constanța)

Catrene din vremea pandemiei

1. Țara care nu există

Trebuie să fie undeva o țară, Unde visurile toate ți se împlinesc. În zadar o caut – pentru-a câta oară? Că pe nicio hartă nu pot s-o găsesc.

2. Nedumerire

Mă gândesc adesea, Doamne, cum ne scrii în Carte soarta Și de ce, câteodată, așa crunt ne pedepsești? Nu ne-ajunge că ne-așteaptă-n capătul vieții moartea? Cum Îți ții Cuvântul, Doamne, că spuneai că ne iubești?

3. O întrebare...

Ce ne facem, oameni buni? Virușii stau să ne-omoare Umblă brambura pe stradă; ni se bagă-n pat, în nas, Joacă hora pe trahee, tropăie-n calculatoare, Să ne dăm învinși cu toții? doar atât ne-a mai rămas?

4. și… un răspuns

N-am fi bănuit vreodată că-un dușman atât de mic, Cât un fir de praf, cât punctul, cât o boabă de nimic, O să ne sfideze-obraznic și-o să treacă la atac, Dar nu știe teroristul că o să-i venim de hac.

5. Știrile de la TV

Prin ecranul de TV, băieți dragi, fete frumoase, Noi vă așteptam cu drag, în case să ne intrați, Fiindcă ne-ncântați cu vorba și cu zâmbetele voastre, Însă, vai, de la o vreme, numai vești proaste ne dați.

6. Ochii tăi

Ochii tăi magnetici, de-un albastru dens Iar mi se arată, iar mă urmăresc. Îi visez de-o vreme, noaptea, tot mai des, Și îi văd aevea chiar când mă trezesc.

7. Fugit ireparabile tempus

Ce paradox mai e și viața! și câte contradicții are. . . În tinerețe-i minunată, da-ți risipești Timpul prea mult, Iar când realizezi, în fine, valoarea ei cât e de mare, Ai cere clipei să se-oprească, da-i prea târziu: a și trecut.

8. Legea compensației

A fost o vreme când vorbeai cu ochii doar; era de-ajuns, Căci din tăcerea-ți misterioasă am învățat ce e femeia. Acum ți-e limpede rostirea, nu ai enigme de ascuns, Dar, ce păcat, că din privire, de tot ți-a dispărut scânteia!

9. Primăvară târzie

La fereastra dinspre mare, iarăși teiul a-nflorit, Flori albastre de cicoare printre dale-au răsărit, Briza-mprăștie în zare aerul înmiresmat, Îndulcit cu poezie și c-un dor demult uitat.

10. Primăvara sufletului

Din nou revine primăvara în sufletul meu obosit. Perfid mă-nvăluie visarea; el iar se lasă ispitit.

De aventura tinereții și de chinuitorul dor, Nicicând n-o să mă satur, Doamne? Chiar n-o să-mi treacă până mor?

11. Timpul relativ

Cum mătăniile-n rozariu, pe-ața vieții le resfiri, Mi-au trecut în goană anii: bob cu bob și fir cu fir, Câte unu, câte unu, dar de-o vreme... Ce dezastru! Nu pricep cum s-a-ntâmplat că trec patru câte patru.

12. Simplu

Îți amintești? Cu nerăbdare cum alergam să ne-ntâlnim, Aveam atâtea să ne spunem, nimicuri să ne povestim Cu uitătura ta albastră cât mă priveai de drăgăstos, Apoi tăceam, dar împreună tăcând așa... era frumos!...

13. Dorul (după Omar Khayam)

Pojar năprasnic, dorul, în inimă-mi căzuse; Zadarnicei sperațe i-am spus că te pierduse Și am tăcut, păstrându-mi doar gândurile-ascunse Să nu scap vreo scânteie din inimă pe buze.

Povestiri din vremea pandemiei

Cine ne schimbă viața

(antiodă)

(Înainte de pandemie…) Afurisita de coronă Ne schimbă viața radical. Să mergi la magazin ori piață Era cândva ceva banal.

Nu te gândeai să-ți schimbi rimelul, Să-ți aranjezi părul altfel; Îți luai traista ori căruțul Și o-ntindeai la târguieli.

Mai căscai gura la vitrine, Mai adăstai la o tarabă, Apoi, cu straițele pline O luai spre casă fără grabă.

Dacă-ntâlneai vreo cunoștință, Vă salutați politicos, Poate, chiar conversați oleacă. Era plăcut, era frumos.

(și… după) Acum ni s-a schimbat viața: Îți iei mănuși, îți pui măscuță, Îți completezi și declarația Și o pornești pe potecuță.

Nu-ți legeni traista cum ți-e voia, - că nu e timp, nu e legal –Ca să nu dai în paranoia, Te încadrezi în „interval”.

N-ai cui să-i spui un „Bună ziua!” Fiindcă nu-l ghicești, de fel, Că-i vezi doar ochii și coafura: El o fi oare? N-o fi el?

Mie-mi convine ordonanța, „Chestia cu masca”-n mod expres, Căci dată fiind ambianța, Mulți mă privesc cu interes.

Cum nici la rând, prioritate Nu mi s-a dat, după „lozinci”, Am tras concluzia rațională Că nu arăt de șaiăjcinci.

Întâmplări cu poliția

(Un fel de pamflet)

Inspirație după imaginile difuzate de televiziune (B1, România TV, etc.)

Țârrr! la unu unu doi! Telefonul sună iar; C-un glas clar, sprințar, vioi O vecină – emisar –Ne anunță indignată:

„E chindie-n cartier! Zgomot, fum până la cer! Zău, nu se mai poate, fată!”

(La postul de poliție) „În vreme de pandemie I-a găsit să -și facă chefu ‘ Lasă că v-arăt îndată Cine e aici(a) șefu ‘ Iute, două echipaje! Vedem noi a cui e vina, Ca să-i învățăm odată Ordinea și disciplina!”

(În comunitatea chefliilor)

„Haoleu, săriți, băieți, Puneți mâna pe topoare, Coase, furci, bâte, lopeți! Vin sticleții să ne-omoare! Uneltele din dotare Folosiți-le cu spor! Spargeți geamul; dați cu tifla! Haoleu!... A fost ușor!

Hm! mașina de poliție De ce nu a ripostat? A făcut stânga-mprejur, A întors și a plecat... - Șefu’, nu facem nimic? Că-i ultraj, atac armat; Agresivi, nebuni și șui, Zbiară toți ca apucații. - Mă, cu ăștia nu te pui, Lasă-i dracu’, prindem alții.

Pe trotuar, mai lângă gard, În brațe cu un copil, Un tătic pe bulevard Se strecoară cam tiptil. -Cât e ceasu’, plutonier? Nu cumva s-a făcut zece? - Zece și-un minut e, șefu’ - Mișcă-te, că dă să plece, Să se facă nevăzut. Trage la bordură iute. - Vezi ce-nseamnă un minut? –Hai, coboară, prinde-l, du-te!

- Bună seara, cetățene, Ce bântui la ora asta? Ce? n-ai auzit de reguli? Cum respecți tu ordonanța? -Îmi cer scuze, ofițer, Mi-e copilul agitat. L-am ținut prea mult în casă. Poate, aerul curat Un pic să–l mai liniștească. N-am la mine niciun act, N-am mănuși, nu am nici mască, Dar am un minut exact Să ajung la mine-acasă. . . Văd!... Nu ai nimic la tine. Cetățene, nu e bine! De la mine, ca să știi: Ai amendă zece mii!

La farmacie

„Bună ziua, domnișoară, e deschisă farmacia? Vă întreb, fiindcă-n cartier, toți au tras de azi, oblonul, Au pus lacătul pe ușă, să nu intre pandemia Și s-au izolat în casă, obligați să tragă chiulul.

Să se conformeze lumea ordinelor sanitare, Se silește, căci Covidul e parșiv, ci-că nu doare, Dar ți se strecoară-n sânge, să te-atace mai cu spor Și aminte să-ți aducă că ești om, deci muritor.

Dar, pe scurt: aveți măscuțe? că n-am găsit nicăieri, Ameții umblând degeaba toată ziua, chiar și ieri. Ai??? Oameni suntem, desigur, ne-nțelegem amândoi: Ia la tata o „atenție”, cum e datina la noi.”

„Nu-i nevoie. Am mănuși și măscuțe fel de fel, Cu elastic, cu fundiță, cu șiret, cu năsturel, Pe alese, pe profesii: de zugrav ori de șofer, De artist, de șef de scară, de tâmplar, chiar de miner.

Am și pentru domnul care a intrat acum pe ușă, Cu papion, cu pălărie și privire jucăușă” „Aaa!” Îl știu. Ce faci amice? Nu te-am mai văzut de-un an. Dânsul are „măști” destule; dânsul e... politician.”

Haiku în vremea pandemiei

niciun avion pe bolta prohibită doar păsările

nimeni pe stradă blocuri tăcute pustii –oraș fantomă

bărci trase la mal sălcii se pleacă plângând motoarele tac

toamnă târzie vântul destramă încet cuiburi uitate

castru roman –iarbă nouă răsărind printre ruine