Art Out no. 49 by Laura Mihalca

NR. 49

STREET ART/URBAN ART

Art Out Artă. Arhitectură. Patrimoniu. Restaurare. ART OUT – ISSN 2069-6949 ISSN-L = 2069-694 Art Out nr. 49 ArtăStradală/ArtăUrbană Street Art/Urban Art Echipa Editorială/Editorial Team Director/Director Director Adjunct/Deputy Director Redactor Șef/Editor-in-Chief Redactor Șef Adjunct/Deputy Editor-in-Chief Responsabili Număr/Editorial team of thecurrentissue Coordonator număr/Issue coordinator Redactori permanenți / Editors

Redactori colaboratori/ Associateeditors

Foto-redactori / Photo-Editor Fotografi colaboratori / AssociatePhoto

Corectură/Proof Foto Copertă/ Coverphoto Grafică copertă/Graphiccover Design &DTP Mail Site Facebook

CUPRINS

Laura Lucia MIHALCA Alexandru GĂVAN Ligia NICULAE Adriana CIOTĂU Ada MUNTEAN, Diana GIURA Adriana CIOTĂU, Răzvan Alexandru PINDIC, Miruna GĂMAN, Andreea Tatiana NĂSTASE, Vlad Toma ROATĂ, Ada MUNTEAN, Diana GIURA, Daria COZA Varga Istvan ATTILA, Diana MORAR-OANCEA, Alexandra SANDU, Ana Maria-Cristina PREOTESOIU, Claudia-Cristiana ROMANCIUC, Tiberiu TEODOR-STANCIU Miruna GĂMAN Mihai Sebastian COVEȘANU, SONNY, WILD DRAWING, Maya SERGHI, Tammy FABIAN, Tessa CUNLIFFE, Peter PRIMCH Alexandra Cătălina FLOREA, Teodora ȘTEFAN, Ligia NICULAE Dan PERJOVSCHI Ziar orizontal (black edition 2) 2016- 2017 marker alb si negru, spatiu public, Sibiu Andreea RADU Andreea RADU redactie@artout.ro www.artout.ro https://www.facebook.com/ArtOutMagazine/

EDITORIAL Street Art

Ada MUNTEAN

Arta urbană Diana GIURA

ARHITECTURĂ Locuire colectivă

Anamaria-Cristina PREOTESOIU Claudia- Cristiana ROMANCIUC

Atelier Spre

FOTOGRAFIE - STREET ART/ URBAN ART Urban Biking

Tiberiu TEODOR-STANCIU

Mihai Sebastian COVEȘANU

RECENZII Istoria Teatrului Universal

INTERVIU Arta în contextul public! Interviu cu Dan Perjovschi

Andreea Tatiana NĂSTASE

Adriana CIOTĂU

Echipa Art Out mulțumește celor care au contribuit pentru realizarea acestui număr. NOTĂ: Părerile exprimate în cadrul materialelor publicate aparțin exclusiv autorilor și nu intră în răspunderea redacției. / The opinions expressed through the published materials are owned exclusively by the authors and they are not necessarily the magazine`s responsibility.

O combinație de idei și de urban – Cristian Radu, Bucureștii și 19 întrebări – Miruna GĂMAN

FOTOGRAFIE – STREET ART/ URBAN ART Street Art WILD DRAWING

Editorial

ESEU Street Art-ul, dinamica psihică și socială Răzvan Alexandru PINDIC

Bansky`s Gift to London`s Street Artists: Leake Street Tunnel Alexandra SANDU

Artistul și Opera sa. Interviu cu Pandele-Barbu Radu Adriana CIOTĂU

Gravity Park Daria COZA

De vorbă cu Murivale Miruna GĂMAN

Arta Urbană prin ochi de sportiv – Interviu cu Mihai Bivol Vlad ROATĂ

FOTOGRAFIE – STREET ART / URBAN ART Murals Sonny

Ada MUNTEAN

DOSAR TEMATIC – STREET ART/ URBAN ART M.U.R.A.L.U.R.B.A.N. interviu cu Florina Vlad Diana MORAR-OANCEA

STREET ART

BONUS Casetele Pictate din Bisericile Calvine – Un prim gând simbolic (partea I) Varga Istvan Attila

Numărul de față Art Out își propune o analiză asupra a ceea ce arta urbană reprezintă și descrie sintetic multitudinea de manifestări din care aceasta este se conturează. Materialele prezentate sunt fie incursiuni în viața artiștilor care au preocupări în sfera artei urbane sau texte ce analizează diferite fațete ale acesteia. Arta urbană combină streetart-ul cu graffiti-ul în contextul numit spațiu public. Din punct de vedere istoric, termenul “graffiti” se referea inițial la inscripțiile, portretele, etc.găsite pe zidurile mormintelor antice sau pe ruine, ca în Catacombele din Roma sau în Pompeii.. Sensul cuvântului a evoluat, desemnând acum orice inserție, intervenție vizuală pe clădirile aflate în spațiul public. Pot fi privite și ca un act vandalism imaginileși scriiturile plasate de obicei pe pereți externi și trotuare, deoarece de cele mai multe ori se întâmplă fără permisiunea proprietarului.. Street Art-ul este astfel o formă de exprimare vizuală extrem de directă, neconvențională, prin care artiștii aleg să se desprindă de spații formale de expunere și să vină mai aproape de privitor, devenind practic niște hackeri în realitatea cotidiană a omului contemporan. 5

Arhitectură

Editorial

ARTĂ URBANĂ

LOCUIRE COLECTIVĂ

Diana GIURA

Diferenţa principală dintre mural şi graffiti este, evident, tehnica folosită – cea dintâi este o pictură potrivită zidurilor, iar cea din urmă defineşte o inscripţie sau un desen realizate prin zgâriere. La acestă deosebire se mai adaugă şi altele cum ar fi intenţia şi libertatea de creare. Graffito-ul poate fi vandalism în unele situaţii, cu toate că este şi cea mai creativă artă, deoarece prin această tehnică se transmit emoţii, mesaje sociale, politice, de dragoste etc. Numărul Art Out din această lună îşi propune să prezinte cititorilor cele două concepte, care au devenit foarte influente şi populare în zilele noastre. Suntem convinşi că această artă se va dezvolta din ce în ce mai mult şi viitorul ei se va afla pe străzile oraşelor. urban=care ține de oraș, privitor la oraș, orășenesc; artă=activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o țară etc.) care aparțin acestei activități. Conform DEX-ului, acest concept este definit așa cum aţi citit mai sus dar, de fapt, el reprezintă mai mult decât atât. 6

Anamaria-CristinaPREOTESOIU Claudia- Cristiana ROMANCIUC1

Este acel graffiti de pe un bloc care te atrage din punct de vedere vizual şi care are o lungă istorie, necunoscută de mulţi. Graffiti-ul există încă din perioada antică, iar el se manifestă prin inscripţiile de pe morminte sau ruine. Sensul cuvântului a evoluat, iar graffiti-ul modern a luat naştere în Al Doilea Război Mondial, unul dintre desenele celebre fiind cel care ilustrează o față cu ochi și un nas, rezemat de perete, cunoscut sub numele de Mr. Chad sau ‘Kilroy was here’. În 1971, graffiti-ul se dezvoltă din ce în ce mai mult în New York, iar declinul şi-l găseşte în anii ’80, când începe să devină comercial. De cele mai multe ori este considerat vandalism, dar există şi locuri în care acesta este legal. Graffiti-ul în România a apărut în anul 1990 dar, după cum se ştie, este ilegal şi sancţionat conform legii. Prin acest număr din Art Out dorim, atât eu, cât şi întreaga echipă să arătăm că arta urbană şi stradală nu trebuie asociată cu vandalismul, ci, dimpotrivă, să fie acceptată şi încurajată în anumite situaţii. Bibliografie:http://istoriahiphop.weebly.com/graffiti.html

Descriere proiect: Proiectul este răspunsul unei teme lansate de facultate, al cărei obiectiv este înțelegerea principiilor locuirii colective și realizarea unui obiect de arhitectură care să reflecte aceste principii. Amplasamentul este un teren rezultat din alipirea a două parcele și este accesibil de pe două străzi: Popa Soare și Stefan Mihăileanu. Analiza pe mai multe paliere a contextului a jucat un rol important în partea de început dar, și în evoluția proiectului. Amplasamentul face parte dintr-o zonă protejată, în care se regăsesc mai multe clădiri cu o deosebită valoare arhitecturală, de aceea prezența intervenției noastre încearcă să evite stridența. 1

Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, specializareArhitectura

Arhitectură

Parterul imobilului este comercial în zonele dinspre străzi și prezintă locuri care încurajează socializarea și formarea unei comunități în interiorul parcelei(locurile de petrecere). La etajele superioare se găsesc apartamentele dispuse astfel: la etajele unu, doi si trei sunt garsonierele și apartamentele de două camere și la etajele patru și cinci sunt preponderent apartamentele de trei și de patru camere. Fiecare apartament are dublă orientare cu excepția garsonierelor care sunt orientate spre sud, iar fiecare apartament dispune de o terasă.

Proiectul încearcă să realizeze un echilibru între densitate, calitatea locuirii și adecvarea la contextul urban. Un imobil cu 60 apartamente nu este totuși o prezență discretă, însă, respectând normele impuse de urbanism, caracterul zonei și tipologiile clădirilor în jur, a reușit să își găsească locul în sit.

Arhitectură

ATELIER SPRE Tiberiu TEODOR-STANCIU1

Oraşul îi răpeşte trecătorului câteva minute sau, de multe ori,viaţaîntreagă. Trecătorul care îşi trăieşte pe deplin umanitatea, locuieşte oraşul cu privirea, cu gândul şi imaginaţia, găsind în scurta sa călătorie un peisaj care, deşi contradictoriu, consolideazăsubstratul moral. Paradoxul arhitecturii constă în faptul că ea trebuie să fie şi, în acelaşi timp, să nu fie, adică să se facă repede uitată, lăsând loc următoarei clădiri,

Abstract: Atelier Spre brings together architecture, graphics and wayfinding into a project with many layers and meanings. At the moment, Atelier Spre is an illustrated atlas of my hometown – the city of Iaşi. All the illustrated moments andplaces will soon form a pocket map for the curious traveler in his search for the windows, the houses, the fences or any other places and moments that define the city. Once detached from their most likely noisy surroundings, the illustrated fragments of life can be rediscovered, gazed upon, understood in their own right. The purpose is not that of reducing a subject to an unique dimension, but to encourage the unraveling of the city by foot, with a youthful joy of understanding.

următoarei străzi, într-o perpetuă contemplare.Trecătorul este angajat într-o comedie a istoriei artei, a istoriei arhitecturii, în propria lui istorie împletită cu a celorlalţi, îndreptându-se echivoc spre ceva, spre cineva. Spaţiul trăit este un joc al apariţiei şi dispariţiei spaţiale, temporale şi afective. Actorului principal, jucătorului, îi sunt destinate ilustraţiile ce se plasează la graniţa dintre o nostalgie contemplativă şi o anticipare participativă.

Atelier Spre is an invitation to all of us eager to enjoy the invisible city, the hidden city, lost within itself, within commercials, wires, pipes and hasty generations. Keywords: architecture, illustration, wayfinding ,,Atelier Spre se poziţionează la intersecţia dintre signalistică, arhitectură și grafică. În prima etapă, proiectul vizează arhivarea grafică a oraşuluiIaşi. În cea de a doua etapă, ilustraţiile rezultate vor anima hărţi de buzunar dedicate trecătorului aflat în căutarea ferestrelor, caselor, gardurilor, a locurilor şi momentelor care definesc oraşul.” Aşa este argumentat atlasul Iaşiului pe blogul Atelier Spre.

Pasionat de artelevizuale, muzică şi arhitectură, TiberiuTeodor-Stanciu este un arhitect optimist, cu experienţa lucrului în echipe multidisciplinare, în proiecte pe plan naţional şi internaţional. Începând cu anul 2014 face parte din echipa MIOLK, semnându-se ,,arhitect, cu umor și intelect”.

Arhitectură

Obiectele singulare ale Iaşiului alcătuiesc o cursă cu obstacole, unde obstacole nu sunt clădirile, ci gardurile, iar cursa nu e contra-timp ci contra-spaţiu, pozitiv, negativ, public, dar mai ales privat, o înlănţuire colorată cu farmecul unei ghicitori la care orice răspuns pare să fie valabil. Spre deosebire de alte oraşe din România, în care fronturile stradale sunt prezente şi vii, conturând perimetrul istoric, oferindu-i structura şi coerenţa unei liniarităţi temporale fireşti, Iaşiul de acum este alcătuit de obiecte singulare înconjurate de o atmosferă subjugată aceleiaşi singularităţi. Obiectele de arhitectură sunt izolate unele de altele de un spaţiu fără timp, anonim şi intens populat de un personaj profund nepreocupat de loc, ci mai degrabă de destinaţie. 14

Dat fiind profilul segregat al oraşului, date fiind spaţiile mari dintre rândurile sale, putem citi o poveste diferită printre ele, ba chiar face notiţe şi ilustraţii.Se cade astfel ca oraşul să fie descoperit clădire cu clădire, fereastră cu fereastră, fiecare ascunzând în singurătatea ei poveşti ce provoacă atenţia, imaginaţia şi intuiţia. Timpul imprimă adâncime arhitecturii. Împotriva conceptului modern de timp liniar, noțiunea de timp trăit vine în sprijinul demersului iniţiat prin Atelier Spre. Clădirile sunt cea mai grozavă și, totodată, cea mai facilă metodă de a călători în timp. Clădirile reflectă onest şi rece relaţia generaţiei de astăzi cu obiectul de arhitectură. Astfel, parcurgând oraşul, avem ocazia intrării în con-

temporaneitate cu întreaga sa istorie, unde fiecare epocă lasă ca mărturie spațială o poveste, o creație organică a poporului românesc. Seria de ilustraţii este, în primul rând, încercarea mea manifestă de a cunoaşte Iaşii, de a-i înţelege, de a-i apropria, de a-i face ai mei. Relaţia unui arhitect cu oraşul este, dacă nu diferită, cel puţin particulară, aflându-se în postura de observator care analizează, cântăreşte, măsoară, delimitează, interpretează. Toate observaţiile recapătă contur şi formă prin desen, absolut necesar pentru a înţelege, dar mai ales pentru a comunica. Ilustraţiile decupează obiectul de arhitectură din zgomotul vizual în care, de obicei, se află, veşnic printre fire, cabluri, ţevi, conducte, contoare, antene

sau alte instalaţii şi improvizaţii ce dotează mediul construit. Odatădecupat, subiectul ilustrat poate fi descoperit, privit, înţeles, dar nu pentru a-i îngheţa sensul, ci pentru a motiva parcugerea oraşului cu plăcerea de a descoperi, privi şi înţelege. Atelier Spre este o invitaţie adresată tuturor de a se bucura de oraşul invizibil, de oraşul rătăcit printre reclame, instalaţii şi trecători grăbiţi. Ilustraţiile prezintă o formă idealizată a obiectului de arhitectură. Nu am făcut un scop din a prezenta căramida dezvelită de tencuială, crăpăturile de pe faţadele clădirilor, varul coşcovit sau rugina gardului, ci am urmărit să surpind caracterul, ţinuta, detaliul şi raţiunea de a fi a fiecărui element. Nici antenele, improvizaţiile de moment, reparaţiile 15

Arhitectură

provizorii sau anexele impropii nu sunt un scop, dar fac uneori parte din ilustraţii pentru bogăţia de înţelesuri pe care o aduc. Îmi place să afirm că ilustrez momente, mici fragmente vii în universul cărora pătrund pentru câteva secunde, în traseele zilnice de documentare fotografică a oraşului. De cele mai multe ori, mă loveşteo aparentă ariditate, un deşert, o natură moartă în care totul pare încremenit şi uitat, dar uneori peisajul este animat de personaje cu frunze şi flori, aripi şi cioc, coadă şi zgardă, de personaje mecanizate cu spiţe şi pedale, far şi pantograf, şi nu în ultimul rând, de ceilalţi locuitori ai oraşului, nelămuriţi cu privire la curiozitatea mea pătrunzătoare. 16

Detaliul este aproape obsesiv. Prezent în fiecare ilustraţie, detaliul este menit să adauge un strat de înţelesuri. Dacă un basorelief ne vorbeşte despre funcţia de reprezentare a obiectul respectiv de arhitectură, pozitia balamalelor unei ferestre ne oferă indicii asupra modului de deschidere a acesteia. Oraşul se transformă tot timpul, astfel că efortul de a-l ilustra în întregime pare sortit eşecului încă de la început -este uşor de intuit că voi fi nevoit să reiau procesul de vreme ce l-am terminat. Îmi doresc ca Atelier Spre să fie mai mult decât un blog de ilustraţii şi să devină o poartă către poveştile Iaşilor, către istoria construită a oraşului şi, nu în cele din urmă, un bilet de intrare într-o comunitate ce reflectă implicarea asupra locurilor prin care trecem efemer.

Urban Biking

Mihai Sebastian COVEȘANU

Recenzie

O altă realizare a culturii italiene a fost aceea că a dat naştere unei noi ştiinţe a criticii de teatru. S-a descoprit că tot atunci teatrul a început să fie considerat un instrument educativ. S-a încercat eliminarea pieselor pline de zădărnicie, care puneau accentul pe distracţie, pe efectul imediat şi nu pe delectarea intelecutală.

ISTORIA TEATRULUI UNIVERSAL

COORDONATOR JOHN RUSSELL Andreea-Tatiana NĂSTASE

Dacă dublarea iluziilor de către Bernini, menită să-l facă pe spectator parte din spectacol prin comedia- în-comedie sau prin simularea unor inundaţii care ameninţă să înece publicul, a fost văzută ca un mod de a reduce omenirea la simplul nivel al celorlalte fenomene naturale, iar spectacolul vieţii la o iluzie teatrală, deşertăciunea existenţei omeneşti care rezultă de aici nu trebuie receptată ca o viziune tragică. Aşa cum era pe atunci genul dramatic reprezentat de tragedie, viaţa ca o vale a plângerii şi condiţia umană limitată de sfârşitul ei pământesc erau subiecte potrivite pentru tragedia noncreştină, dar efectele scenice ale lui Bernini şi ale epocii baroce de după el, precum dramatizările lui Calderón pe tema naturii iluzorii a vieţii exprimă in ultimă instanţă bucuria transcendenţei. 20

Apărută în colecţia Yorick la editura Nemira, ediția Oxford ilustrată, coordonată de John Russell Brown şi tradusă de Dana Ionescu, Adriana Voicu și Cristina Crăciun, lucrarea „Istoria teatrului universal”, vorbeşte despre evoluţia teatrului începând din Grecia antică, din Atena, până la teatrul ultimelor decenii, cuprinzând în capitolele sale poveşti despre teatrul African şi evenimente petrecute în India, Vietnam, Cambodgia, China şi Japonia. Pe copertă este ilustrat Bufonul (Antony Sher, membru al Royal Shakespaeare Company 1982) din Regele Lear, personaj care, pe scena teatrului Bulandra a fost interpretat de către actriţa Dorina Chiriac, în regia lui Andrei Şerban – spectacol jucat integral de femei, o propunere revoluţionară dacă ținem seama de faptul că în vremea lui Shakespeare toate rolurile erau jucate de bărbaţi.

Cu toate acestea, nu este o carte de referinţe, chiar dacă sunt subliniate nume demne de a fi ţinute minte. Evenimentele sunt relatate în ordinea întâmplării lor, fiecare întâmplare avându-şi urmările sale, dar nu este un şir cronologic pe care să-l pierzi, ci seamănă mai mult a povestire.

,,Actorul era o imagine a înșelăciunii și, în același timp, pentru că înșelăciunea lui era mărturisită, era și cel care demasca în general înșelăciunea în fața lumii.” Deşi scrisă într-o manieră detaliată, lucrarea nu plictiseşte, iar sentimentul de „acolo” primează în experienţa cititorului… Am aflat că în perioada renascentistă, teatrul italian a condus la apariţia operei, în urma coabitării dintre muzică şi teatru. De asemenea, în 1545 s-a semnat primul contract profesionist – un grup de bărbaţi îşi luau oficial angajamentul de a juca comedii în schimbul unei sume de bani.

În unele capitole lumina cade pe actori, pe arta regizorului, pe tehnici scenice, muzicieni, critici, pe imaginea pe care aceştia o crează pentru spectacor şi pe importanţa rolului fiecăruia. Nu este o carte de purtat în geantă. Nu o poţi citi în drumul tau către serviciu, nici în autobuzul cu care mergi la şcoală… Fiecare capitol este o călătorie a imaginaţiei. Aşadar, trebuie să-ţi pui sandalele şi să te pregăteşti de drum fără a-ţi uita ţinuta de mers la spectacol, pentru că vei fi prezent la o mulţime de piese, piese pe care poate că nu vei avea ocazia să le vezi sau să le citeşti vreodată, dar care te ajută să înţelegi de ce astăzi 21

Interviu

Recenzie

lucrurile sunt aşa şi nu altfel, chiar dacă ar fi putut fi oricum altcumva. Astfel se face că teatrul este puternic legat trecutul său, chiar dacă se află într-o schimbare continuă.

ARTA ÎN CONTEXTUL PUBLIC! INTERVIU – DAN PERJOVSCHI Adriana CIOTĂU

Poate este timpul să privim spațiul public dintr-o altă perspectivă! Astfel, vă invităm să priviți spațiul public din perspectiva unui mare artist și anume din perspectiva lui Dan Perjovschi. Vom vedea arta dintr-o altă perspectivă și anume o ARTĂ în contextul public ce presupune:

Cosme Pérez, este un clovn celebru - ,,cel mai amuzant actor pe care l-a cunoscut Spania”, cunoscut şi sub numele de Juan Rana. Încă de la începuturile sale şi până în zilele noastre, teatrul rămâne o oglindă socială şi un mijloc de a explora realitatea generală şi realitatea interioară a fiecăruia, o cale de a exprima sentimente şi moduri de gândire interzise în societate, dar şi o formă de divertisment, care reliefează trăsăturile politice, morale şi filosofice ale oamenilor dintr-o anumită perioadă istorică. 22

La Praga, în anii 1970 o sală întreagă se ridica în picioare în actul al IV-lea din ,,Trei surori” de Cehov, aclamând replica Maşei: ,,Pleacă soldaţii”. Pentru că până la apariţia filmului si a radioului teatrul a fost singurul mijloc de comunicare în masă, Istoria teatrului universal este o scriere pe care o recomand cu căldură nu numai celor interesaţi de arta actorului, cărora, în mod cert, le va servi, ci şi celor pasionaţi de psihologii, de istorii, de lume, teatrul fiind un mod de a reduce spectacolul vieţii la o iluzie teatrală şi rămânând, în cele din urmă, o întrebare.

Desenarea unui spațiu Adriana Ciotău (A.C.):Cum vedeți această abordare a artistului de a lucra în spații publice? Dan Perjovschi (D.P.):Obligatorie. Noi artiștii și noi cetățenii am pierdut « agora ». Spațiul public este invadat acum de economic (reclame, terase) de automobil (vorbim numai de trafic și parcări) sau de politic (ceri autorizație ca să « performezi »). Spațiul public nu are rama istoriei artei care-mi da mie bunici atunci când expun în muzeele de artă contemporană. Pe strada sunt fără context. Și în fața unui public neantrenat. Cu alte cuvinte sunt într-o situație deloc comodă. Trebuie să vorbesc la nivelul înțelegerii mele pe limba tuturor.

A.C.:Cum vedeți acest adaos a ceva într-un spațiu existent? D.P.:Eu nu-l văd ca adaos! Eu îl vad ca o interogare necesară. Eu nu cred în arta în spațiul public care “înfrumusețează” ci cred în arta care pune întrebări, care analizează critic felul în care viețuim. Arta este parte din societate nu decorația ei. Eu nu sunt un palmier de pus în mijlocul rondului. Eu sunt cel care întreabă ce-i cu palmieru` asta acolo? Cine l-a pus? Cât a costat? Cine se ascunde sub exotic? Etc. …„dialog” cu contextul A.C.:Cum se realizează acest dialog între operele dumneavoastră și contextul unde sunt realizate? D.P.:Dacă discutăm despre desenele din spațiul public atunci astea se împart în mai multe categorii, unele sunt desenele în presă pe care le fac săptămânal din 1990 și care au un public consacrat (cititorii revistei respective) altele sunt desenele pe geamurile și zidurile exterioare ale instituțiilor artistice (cu un public selec23

Interviu

tat dar și cu public întâmplător) apoi desenele făcute direct în oraș și în fine cele din social (global) media. În toate cele patru forme am un feedback permanent. Nu e vorba doar de dialog ci și de polemici. Mai ales pe Facebook unde fiecare poate reacționa imediat evaluând desenul. Dar cred că mai este ceva… eu nu îmi văd proiectele ca pe “opera” intangibilă mai presus de lume. Nu. Lumea este cum este și se manifestă cum poate. Și eu la fel. Nu poți fi ca artist genial în fiecare 5 minute… De aia discuțiile, reacțiile mă pun pe gânduri în mod real! Cred că influențez felul în care lumea gândește. Nu în sensul manipulării. Lumea recunoaște desenele mele pentru că le-a gândit dar nu le-a “văzut”. Dădeam cu marker alb peste unele din 24

desenele mele de pe peretele meu negru de la Sibiu (subiecte mai vechi) și cineva s-a oprit și mi-a spus (neștiind ca eu sunt autorul desenelor): nu le ștergeți că sunt lucruri importante…. ….generalități: A.C.:Cum percepeți spațiul public din România, ca deschidere la arta contemporană? D.P.:Deocamdată spațiul public din România e dominat de monumentalitate și de spectacol. S-a umplut țara de busturi diforme de domnitori supralicitați. O groază de artiști netalentați își arată relațiile de amiciție cu primării prin adevărate orori în bronz… Pe Palatul Parlamentului se fac proiecții de imagini cool ca să rămână privitorii cu gura căscată… și să acopere și faptul că un cartier întreg a fost ras de pe

fața pământului ca să se construiască nenorocirea aia mare și că un parc întreg le este refuzat cetățenilor ținut după zid numai pentru aleși (că de aia se numește casă a poporului). E un soi de hipnoză colectivă în care sub aparența luminilor colorate uităm toți să fim atenți cu condiția vieții noastre. Să fi critic nu înseamnă să fii încruntat și deci să nu mai vezi ci din contră înseamnă să vezi în adânc dincolo de suprafața lucitoare… Suntem amnezici, uităm istorie, uităm contexte… Nu putem doar dansa pe catalige pe străzile unde cineva în urmă cu 27 de ani și-a dat viața pentru libertate. Proiectele de artă contemporană critice sunt rare. Mai dese (și câteodată mai profunde) sunt cele activiste care au și componente artistice (texte pe pancarte, flash moburi etc).

România este conservatoare și în general refuză noul, ineditul și neobișnuitul critic… Dar orașele mari au dezvoltat o pătură socială mai stabilă economic dispusă să înțeleagă idea recuperării civice și artistice a spațiului public. Acest public participă ! A.C.:Credeți că există o limită de expunere a artei contemporane în spațiul public românesc? D.P.:Sunt limite legale și limite economice (bugete mici). Da! sunt subiecte sensibile care tratate superficial pot provoca mai mult rău decât bine… există și o lipsă de cultură care face ca anumite vulgarități să fie luate ca avangardă, există și o proastă înțelegere a respectului celuilalt, exagerări și din partea celor care controlează (administrații, guverne, poliție) și a celor care protestează sau vor neapărat 25

Interviu

sorului Kasper Koenig. Păi a fost top of the pop ca să zic așa. Era prima dată când se decernează acest premiu și faptul că m-au ales pe mine spune ceva și despre mine și despre cei care dau premiul.

să facă proiecte în buricul târgului. În general arta se termină în centrul orașelor și pentru margine și mahala nu mai rămâne nimic. Nici biblioteci, nici galerii…

După ce am început să mă mișc și să mă exprim liber în lume motivația de a desena pe arhitectură (zid, geam, podea, tavan) a devenit conceptuală și uneori chiar politică.

Lucrări pe zid A.C.:Ce a însemnat trecerea de la desenul pe hârtie la desenul realizat pe zid? D.P.:La început a fost motivată de contextul economic și de lipsa infrastructurii artistice. Nu exista instituție care să-mi facă lăzi și să plătească asigurări ca arta mea să poată circula în Europa sau în lume. Cu alte cuvinte libertatea mea de expresie era cenzurată din motive care nu țineau de mine ci de contextul meu instituțional.

Ca să mă exprim plastic am scăpat de marginea hârtiei… sau am trecut de ea și desenele mele s-au împrăștiat libere în lume…

A.C.:Care a fost ultima lucrare pe care a-ți realizat-o pe zidsi ce a însemnat pentru dumneavoastră? D.P.:Ultima e pe pereții și pe intrarea de sticlă a Kunsthalle Hamburg, proiect făcut cu ocazia premiului Rosa Schapire care mi-a fost decernat de acea instituție la recomandarea profe-

Dar nu uita că eu am un zid permanent la Sibiu (din 2010) numit “Ziar orizontal” la care desenez încontinuu în funcție de realitățile locale, naționale și internaționale, Colectiv, Trump, Olimpiadă, Podul minciunilor…. -Zid de sticlă sau zid plin? A.C.:Ce importanță are alegerea materialității suprafeței pentru desenele realizate de dumneavoastră? D.P.:Zidul de sticlă are două fețe și în funcție de ora din zi se văd mai bine desenele cu alb sau cele cu negru. Este un spațiu și înăuntru și în afară. Când desenez pe fațada instituțiilor publicul nu mai trebuie să plătească bilet. Pe zidul alb desenul cu negru aduce a cartoon, comix sau graffiti sau cum spun eu desen de presă adică critica, revolta, actualitate. Dacă zidul e negru atunci seamănă cu o tablă școlară,

e mai « educativ ». Fiecare opțiune deschide direcții diferite deși le mai și combin (perete gri, desene albe și negre, sau combinație marker adică foarte vizibil cu creion adică foarte fin). Decizia unde și cum o iau în funcție de tema expoziției, de arhitectura spațiului, de buget și de timpul pe care-l am la dispoziție (peretele negru e vizual deja « plin », la cel alb se muncește mai mult până când linia sa îl poate domina). Totul se reduce la desene: A.C.:Care este mesajul pe care vreți să îl transmite-ți prin desenele realizate de dumneavoastră? D.P.:Nu există un singur mesaj. Eu desenez despre tranziție, comunism-capitalism, toleranță, globalizare, migrație, artă, cetățean, oraș, sărăcie, ideologie, tehnologie, revoluție etc. Trăim într-o lume complexă comunicată instant și fără pauză. E un flux enorm pe care-l fixez din când în când temporar pe câte-un perete de muzeu din lume. A.C.:Ce le leagă pe toate aceste lucrări realizate de dumneavoastră? D.P.:Atitudinea civică, deschisă. 27

Interviu

O COMBINAȚIE DE IDEI ȘI DE URBAN

- CRISTIAN RADU, BUCUREȘTII ȘI 19 ÎNTREBĂRI –

Miruna GĂMAN

Noul număr al revistei Art Out aduce în prim plan un interviu de excepție cu omul din spatele Rezistenței Urbane, Cristian Radu. Despre Cristian Radu și proiectele sale veți afla din rândurile de mai jos. Miruna Găman (M.G.):Să începem mai întâi cu omul din spatele Rezistenței Urbane (RU). Cine este Cristian Radu, cum s-ar prezenta el în câteva rânduri cuiva care nu a auzit vreodată de RU? Cristian Radu (C.R.):Salut! Sunt Cristi și din 2007 documentez Bucureștiul pe Rezistența Urbană, o platformă de opinii pe care mă exprim alături de colegii mei pe diverse subiecte. Nu-s arhitect de meserie, cum cred mulți, și-mi place să spun lucrurilor pe nume, fără ocolișuri. M.G.:Care este zona de București de care ești cel mai atașat și de ce? C.R.:Probabil fostul cartier evreiesc, din cauza destructurării pe care a suferit-o treptat de-a lungul secolului trecut. 28

M.G.:Contul tău de Instagram are aproape 10,000 de followeri. Cum îți explici succesul constant al postărilor? C.R.:Coerență, calitate, informație -pastilă și unghiuri interesante. M.G.:De unde te documentezi cu privire la istoria spațiilor pe care le prezinți/fotografiezi? C.R.:Merg pe teren, discut cu lumea, mă uit la ce există deja pe net, discut cu oamenii care mai știu și scriu/ fac diverse proiecte despre București, mai trec și pe la Arhivele Naționale, etc. M.G.:Cât de des iei orașul la pas? Îți faci dinainte un plan sau mergi pe unde te duc picioarele? C.R.:Și, și- depinde de situație. Dacă am un proiect pe o anumită zonă, evident că-mi stabilesc traseul, dar alt-

cumva pot merge și la întâmplare. În general, îmi place să descopăr zone noi și să revizitez zonele interesante sau în schimbare. M.G.:”Mașina timpului” – un proiect superb de conferințe care prezintă aspecte din istoria orașului. Cum a luat naștere această serie de conferințe și în ce direcție se îndreaptă? C.R.:Mașina Timpului a luat naștere în 2012 și am ținut prima prezentare cu titlul ăsta. A luat apoi pauză timp de 2 ani și am scos-o din garaj în 2014, când am reinventat conceptul sub forma unei serii de conferințe care explorează Bucureștiul în diverse epoci prin comparații atunci vs. acum. Dacă primele episoade erau ceva mai generale, cele recente (am ajuns la al 7-lea) tind să se axeze pe perioade bine determinate: secolul 19, anii ‘50, anii ‘30-’40, etc. 29

Interviu

opinii corecte și nepopulare decât să propagăm retorica oficială sau “la modă”. Credem că cei care ne urmăresc au un spirit critic destul de ascuțit și urmăresc alături de noi evoluțiile din spațiul public, reacționând prompt la postările noastre pe teme uneori controversate.

M.G.:De ce ai ales Palatul Suțu drept cadru de desfășurare pentru ”Mașina timpului”? C.R.:A fost, de fapt, o inițiativă a Muzeului Municipiului București să demareze conferințele din fiecare joi și am devenit conferențiar acolo, deja suntem în al 3-lea an de colaborare. Dacă există cerere din partea publicului, uneori refac anumite prezentări prin localuri unde-i atmosfera mai destinsă: Modelier, Dianei 4, etc.

M.G.:Trecând la Rezistența Urbană și orașul în sine, poți detalia cum a luat naștere acest blog? C.R.:RU a luat naștere în 2007 ca blog de timp liber. Treptat, am atras în jurul nostru o comunitate cu atitudine. Ne ocupăm de probleme actuale, urbane, civice, apărem în media convențională și neconvențională. Ne mândrim că suntem 100% independenți și considerăm că oamenii informați nu pot fi manipulați.

M.G.:Ce impact simți că are ”Mașina timpului” în conștiința civică a bucureștenilor? C.R.:Le arată de unde vin și încotro se îndreaptă, îi face să conștientizeze importanța istorică a locurilor pe unde merg zilnic și îi determină să fie mai atenți și mai exigenți cu autoritățile locale, să le ceară să respecte orașul și locuitorii săi.

M.G.:Cum crezi că RU modelează spiritul online al bucureștenilor și, de ce nu, al cetățenilor în general atunci când se abordează probleme de interes național? C.R.:În primul rând, le recomandăm mereu cititorilor/fanilor să se informeze atent, dacă se poate din surse independente, pentru a evita să pice pradă manipulărilor. Preferăm să le servim

M.G.:Cum percepi criticile adresate atunci când abordați subiecte mai controversate (spre exemplu Catedrala Mântuirii Neamului și rolul său în oraș/societate)? C.R.: E logic să existe mai multe păreri și nu ne așteptăm să fie toată lumea de acord cu noi. Cerem, în schimb ca, dacă se vine cu opinie contrară, să fie argumentată cât de temeinic se poate și ne plac polemicile constructive, bazate pe respect reciproc. Catedrala Neamului, un proiect inutil și costisitor pentru București, bucureșteni și de fapt toți românii, va fi mereu temă de discuții, chiar și după finalizare. E simbolul dominației Bisericii Ortodoxe Române peste un establishment care ar trebui să reprezinte un stat laic, dar realitatea e alta. M.G.:Atunci când observați că ceva nu este în regulă în oraș, propuneți soluții pentru spațiul respectiv. Ce spații din București sunt însă valorificate la adevăratul lor potențial și într-un mod care nu le afectează negativ? C.R.:Din păcate, sunt puține exemple ok. Ne-am putea gândi la regenerarea vechii Burse a Mărfurilor de pe

Calea Rahovei/Uranus, devenit un hub foarte hip pentru diverse evenimente. La fel, ar mai fi câteva hale de la diverse fabrici transformate în cluburi/săli de evenimente, însă cultural vorbind, Bucureștiul duce lipsă de regenerări reale și de zone de activare urbană în adevăratul sens al cuvântului. M.G.:Există nenumărate clădiri istorice, cu arhitectură impresionantă, care sunt lăsate în paragină, deși oamenii sunt din ce în ce mai interesați de istoria și arhitectura orașului, sunt atâtea pagini pe subiect și atâtea tururi istorice. Care crezi că ar fi strategia pe termen scurt, mediu și lung pentru rezolvarea acestor probleme și cum crezi că ar putea ajuta și oamenii care momentan dau Like sau ascultă explicațiile unui ghid? C.R.:Mereu semnalăm cazuri înfiorătoare de distrugere de patrimoniu vechi construit sau mutilare de clădiri-monument, dar puterea pentru a soluționa problemele astea stă la Primăria Generală, Institutul Patrimoniului și Ministerul Culturii. Aceste 3 instituții trebuie să facă o strategie viabilă pe termen mediu-lung care să salveze ce se mai poate din Bucureștiul vechi și valoros. Oamenii pasionați de orașul care se duce pot semnala cazurile de încălcare a legii patrimoniului făcând poze, postând pe net sau sesizând autoritățile competente și punând presiune pe ele să-și facă treaba. 31

Interviu

M.G.:Cum crezi că se poate integra arhitectura contemporană cu sticlă, oțel și linii drepte și minimaliste într-un oraș presărat cu arhitectură neoromânească, Art Deco sau alte influențe de secol XIX-XX? C.R.: Se poate integra dacă există bunsimț, se respectă regimul de înălțime al zonelor și se practică, mai ales în zonele protejate, o arhitectură neutră, care să nu “ia fața” arhitecturii vechi. Trebuie să existe disciplină în construcții, însă deja vorbim SF-uri. Interesele imobiliare și corupția din administrația locală vor distruge în continuare orașul, din păcate. M.G.:Ce părere ai despre suflul cultural al orașului? Există suficiente evenimente și, mai ales, sunt de calitate? Ce eveniment ți s-a părut cel mai bine organizat și unde ai îmbunătăți lucrurile? 32

C.R.:Suflul cultural al orașului s-a mai întețit în ultimii ani, observăm din ce în ce mai multe evenimente organizate de autorități sau de diverși privați. Au apărut festivaluri de burgeri, de bere artizanală, etc. pe lângă concertele organizate în diverse piețe din București. Din păcate, observăm multă superficialitate din partea ARCUB și CREART, cele 2 centre culturale ale Primăriei Capitalei, în organizarea evenimentelor. Nu mai spunem de costurile mult prea ridicate, se aruncă inconștient cu bani publici, în loc să fie folosiți cu adevărat pentru cultura bucureștenilor. Uite, un proiect care ne-a plăcut a fost iMapp, cu maparea și proiecțiile 3D pe Casa Poporului. M.G.:Dar despre spațiile culturale ale orașului (biblioteci, teatre etc.)? Sunt ele folosite la adevăratul lor potențial?

Interviu

C.R.:Nicidecum. Prin biblioteci bate vântul (informația se ia preponderent de pe net acum), iar teatrele stau să pice, dacă ne uităm prin ce clădiri își desfășoară activitatea. Cu toate astea, am observat că doritori de teatru încă există, ceea ce e un lucru extrem de bun. Adevăratul potențial ar putea fi atins dacă teatrul ar fi dus și în cartiere, dacă mai mulți bucureșteni, de toate categoriile sociale și de toate vârstele ar avea acces la cultură mai ușor.

M.G.:Pe unde ai duce un turist străin care are o singură după-amiază la dispoziție în București și care a văzut deja toate obiectivele celebre pe care le vizitează toți străinii (Palatul Parlamentului, Calea Victoriei, Centrul Vechi, etc.)? C.R.:Prin spatele blocurilor din centrul civic ceaușist, să vadă exact ruptura între orașul tradițional și orașul impus de regimul comunist în anii ‘80. Și poate prin Cotroceni, să vadă și-o zonă rezidențială veche.

M.G.:Referitor la arta stradală din București, cum ai descrie situația actuală? C.R.:Destul de ok. Există câțiva artiști care au devenit celebri prin decorarea unor calcane bucureștene, dar încă avem oameni care se rezumă la dat tag-uri pe pereți, rezultând doar în mâzgăleli. Credem că arta stradală se va diversifica în următorii ani în București.

Mulțumim! ^_^

M.G.:Cum ar putea influența arta stradală atmosfera orașului? Ce spații din București crezi că sunt favorabile acesteia? C.R.:Arta stradală dă un suflu nou, proaspăt acolo unde apare, te face să vezi în altă lumină locuri pe care le știi. Pereți obosiți, garduri decolorate și fel de fel de alte “suporturi” se pot schimba dacă există proiecte ok de artă stradală care să le implice. Vezi fațada acelui bloc din Militari, o surpriză pentru toți. 33

Fotografie

STREET ART WD

WD aka Wild Drawing was born in Bali, Indonesia, and has degrees in Fine Arts and in Applied Arts. He started off as street artist in 2000 and from that time he spends most of his time to work in the streets, even though he never stopped working in his studio. He has carried out solo exhibitions, and participated in group shows or graffiti/ street art festivals, in Asia, Europe and the USA. His work has been included in street art collection books internationally. His East-West cultural background is combined in a unique way that makes his style so recognisable. He focuses on mural projects and as a medium he combines roller brush with spray paint. He always tries to interact with the spot where he is working, by utilizing various elements that existing around, so to create harmony between 34

the work and the place. His style which consists of realistic technique, often anamorphic, is influenced by comics and graphic novels. Social phenomena, lifestyle, art or nature often inspire him.

Knowledgespeaks - Wisdomlistens, Athens 2016

What he loves about Street Art is the freedom of expression and the fact that can share his thoughts, and communicate, with as many people as possible; with everyone that passes in front of one of his works or just comes across it on the web. Besides that, through his art has the chance to speak about the big issue of re-appropriation of the Public Space. These facts, outweigh the ephemeral nature of the project. After all, if he was interested in making works that stand the test of time, he would do canvas paintings only. Currently lives and works in Athens, Greece. Journey, Germany 2016

What if I fall? But imagine, what if you fly!, Athens 2015

Prosperity, Finland 2016 Give peace a chance, Athens 2016

No land for thePoor, Athens 2015

the Last are Lost from the List, Athens 2014

Money kills, Bali 2015 Summertime and the livinâ&#x20AC;&#x2122; is easy..., Malta 2014

MotherNature, Athens 2013

Photos credit ÂŠWild Drawing. You can read more at: wdstreetart.com facebook.com/wd.street.art nstagram.com/wd_wilddrawing

Capture, Athens 2013

Eseu

STREET ART-UL, DINAMICA PSIHICĂ ȘI SOCIALĂ Răzvan-Alexandru PINDIC1

Abstract: The mind has a very similar way of functioning as does the manner in which the individuals work with their presence in society. Street art is thes pace of questioning and becoming confined to those which lack the power to make change but have a sufficient amount of energy to move things from within. Its ways keep in touch with tempting the limits of the ”social rituals” and finds a strong resemblance in the process of changing one’s principles. Keywords: Super-Ego, Ego, desire, questioning, individual, world, sistem, opposition. În spiritul fiecărui om își face loc o tensiune uriașă între individualitate și generalitate. Pentru Freud, ea este relația dintre eu și supraeu. Orice om dezvoltă în sinea lui o instanță psihică bine delimitată care adună laolaltă interdicții, norme, idealuri. Eul resimte tot ceea ce elaborează sinele fie originar – atunci când nu intervine procesul refulării, fie simptomatic – ca rezultat al cenzurii. Vorbim despre un conflict mai

degrabă între eu și supraeu decât între oricare alte două instanțe pentru că eul cunoaște acest conflict între dorințele lui (adăpostite în inconștient) și pretențiile lui. Mai mult, atât sinele cât și supraeul aglomerează daturi, sunt în cea mai mare măsură determinate și pot fi alterate numai la imboldul lumii. Émile Durkheim citea în conceptul de Dumnezeu – instanță normativă supremă – vocea societății. O privire mereu atentă, pregătită să reprime sau să gratifice o faptă sau alta se aseamănă puternic cu ”gura lumii”. Același mecanism lucrează din spatele cortinei, exersându-și dominația asupra eului, individul purtând pretutindeni conflictul cu lumea: odată în afară, altădată înuntru. Un om își învață distanța dintre el și orice altceva odată cu trauma nașterii. Ea este prima durere, primul neajuns, ”căderea”. Părăsind ”paradisul” intra-uterin, copilul dă piept cu dorința și întârzierea. Până atunci, orice satisfacție intervenea imediat, dorința

Student la Filosofie în București, pasionat de filosofie, agitații nedefinite, artă, scris, neatârnare și orice reflexie mai apropiată sau mai îndepărtată a libertății. 1

nu avea încă timp să se mărturisească. Primul plâns este un plâns al despărțirii și al intrării în orizontul lui ”eu și restul lumii”. Fiecare indvid își descrie ontogeneza ca o perpetuă întâlnire cu exteriorul, iar ceea ce am putea numi ”filosofia de viață a fiecăruia” – codul moral, ierarhia mijloacelor – se definește prin felul în care el își alege raportul. Avem de-a face cu nenumărate moduri ale ocupării unui loc în lume. Atitudinile extreme sunt rezistența și cesiunea. Dintre cele două, artei în genere i-a revenit de cele mai multe ori rolul de-a organiza un soi de opoziție. Deși ea a stat pentru asamblarea spiritului vremii (Zeitgeist), pașii ei au gustat întotdeauna granițele umbrindu-le, jucându-se în avans cu ceea ce avea să vină, depășindu-și astfel timpul. Prin streetart înțelegem arta prin excelență adiacentă, ne-academică și chiar anti-academică, perifericul, esteticul impregnat cu atitudine politică mai mereu ostilă față de instanțele care o reprobă. Mizele ei, dacă nu sunt explicit politice, își fac intrarea în dis-

cursul despre putere prin mijloacele pe care alege să le angajeze în procesul exprimării. Grafiiti-ul, spre exemplu, ține de violarea normelor expresiei în spațiul public și lovește în chiar nucleul societății moderne – și anume dreptul de proprietate. Când semnez un perete care nu-mi aparține, sau când desenez pur și simplu, eu aleg să desfid principiul apartenenței și să adaug un sens în plus operei mele, un sens politic. Opera mea nu va putea fi citită fără observarea mijloacelor prin care am asamblat-o, mijloace căutând să pună sub semnul întrebării însuși felul în care ne îngăduim un mijloc sau altul în artă. Când subiectul operei este unul politic (stencil-uri cu figuri politice, etc.), atât mijloacele cât și finalitatea lucrează în favoarea acestui sens prezent în permanență. ”The street is a space where new forms of the social and the political can be made, rather than a space for enacting ritualized routines.” (The Global Street or theDemocracy of the Powerless, Saskia SASSEN interviewed by Łukasz PAWŁOWSKI) Spațiul ”străzii” este unul privilegiat atunci când dă curs 41

Eseu

Dosar tematic - Street Art/Urban Art

M.U.R.A.L.U.R.B.A.N. Diana MORAR

expresiilor cu miză socială sau politică, fiind singurul loc în care schimbările pot fi generate de individul lipsit de putere; este spațiul care se întoarce asupra sa, chestionându-și legitimitatea și cursul. De obicei, aici se derulează permanențele sociale, ritualurile, redundanțele care întăresc un anumit fel de-a fi al societății prin care fiecare individ își recunoaște apartenența. Strada se compune din aceleași limite care deschid eul spre o permanentă tatonare cu elementele supraeului. Atunci când o normă morală atacă o dorință rezistentă, eul antrenează modificarea normei, suspendarea supraeului și în cele din urmă emanciparea. La fel, în stradă, societatea își pune întrebări și își răspunde în viitoarele norme fără a face apel la mijloacele ”puterii”, modificându-se dinăuntru. Deși supraeul funcționează ca o colecție de predeterminări, eul își dă această libertate – anulată în cazul temperamentului cesionar – de a călca pe-alături, de-a se contrazice și a-și 42

rezolva conflictul prin schimbarea ”sistemului”. Street art-ul este o analogie a acestui tip de antrenament care nu dă pace sistemului, căutând mereu să-i verifice temeiurile și să le dinamiteze atunci când ele dăunează drive-ului profund al individului. Cei mulți obișnuiesc să vadă în categoriile străzii un germene al pericolului. Într-adevăr, orice ispitire a normei, orice arheologie a ”normalului”, stă sub semnul neatârnării, al libertății înfricoșătoare. Strada ca stradă este un spațiu existențial în care apare mereu riscul ostracizării. Comunicarea devine aici o problemă pentru că își fragilizează solul și poate mereu să cadă în păcatul ”prea multei întrebări”. Atunci, individul își pierde cuvintele, el nu mai are cu ce să pună întrebarea, rătăcind fără popas între un imbold sau altul. Deaceea, nu toate mișcările anti-sistem își află succesul. Ele trebuie ca mai întâi să-și anticipeze propriile norme din termenii cărora vor pune întrebările și vor spera la viitoarele răspunsuri.

Abstract: Urban art is now a popular way of artistical expression. The International Street Art Festival Sibiu 2016 gathered 24 romanian and foreign artists for painting in the same time at 18 works, on the theme „Learn to fly” . Urban art has a louder voice now . Keywords: urban, artist, Sibiu, sisaf 2016, art, freedom of speech, school La Sibiu se întâmplă mereu câte ceva interesant, iar când acel ceva este cu adevărat apreciat de public se bucură și de continuitate. Anul acesta a avut loc a doua ediție a International Street Art Festival Sibiu. Acest festival dedicat artei urbane a fost organizat de Asociația Transilvania ART FACTORY, alături de oficialitățile locale și de sponsori și a cuprins o serie de acțiuni menite să încurajeze, să promoveze și să argumenteze acest tip de manifestare artistică. Prin concerte, discuții, workshop-uri și realizarea de lucrări murale de dimensiuni generoase în spații publice, organizatorii au dorit să mărească numărul admiratorilor

acestui gen artistic. Au participat 24 de artiști români și internaționali, fiind realizate 18 lucrări pe o suprafață de 900 m². Evenimente precum cele de la Sibiu nu sunt unice în România sau la nivel internațional, dar în mod cert atitudinea oficialităților sau a comunității nu a fost atât de aprobatoare în trecut. Însăși relația artiștilor cu pereții urbani a fost una capricioasă. Suprafețele exterioare oferă expunere,o evidență a actului de asumare sau de existență, asigură trezirea unor reacții imediate din partea privitorilor, dar la fel de ușor se și predă propriei deformări sau dispariții. Privitorii, trecătorii, oamenii în permanenta lor dinamică prin oraș au fost și ei expuși acestor permanente transformăriale mediului lor indiferent de mesajulconținut, de limbajul folosit sau de priceperea autorului. Amândurora peretele nu le-a oferit nici o garanție. Imaginile au pututprovoca reacții de indiferență, acceptare, soli43

Dosar tematic - Street Art/Urban Art

daritate, respingeresau au putut crea un zâmbet sau să înfurie mai repede decât arta clasică. La fel de ușor, ele au putut fi șterse la cererea oficialităților sau a comunității înseși, suferind intervenții ulterioare mai fericite sau nu.În acest context, arta stradală poate părea fragilă. Provizorie. Dar e doar o impresie. Acest tip de artă se mișcă în ritmul societății, e vie și e mereu prezentă. O vedem gratuit și ne dă senzația de puls al vieții urbane. Se folosește de instrumentesimple și eficiente pentru a se exprima: imagini iconice, umor, ironie, evenimente de actualitate și poate ocupa suprafețe care copleșesc. Creează impresii puternice și de cele mai multe ori, ne trezește din rutină sau din visare. „Învață să zbori” a fost mesajul acestei ediții a SISAF 2016. Lucrările murale realizate, pe pereții unor școli din Sibiu tipice ca arhitectură pentru țara noastră, au reușit să facă un salt prin timp și să armonizeze relația școla44

Dosar tematic - Street Art/Urban Art

rilor de azi cu instituția ușor rigidă reprezentată prin clădirea însăși. Imaginile vor inspira și vor da încredere de sine copiilor prin oferireauneipalete întregi de răspunsuri diferite dar valide la o temă unică, vor orienta discuțiile din curtea școlii în direcții noi și vor crea un mediu mai vibrant. Am rugat-o pe doamna Florina Vlad, Art Director al Asociației Transilvania ART FACTORY, să ne transmită câte ceva din așteptările, frământările și succesele acestei ediții. Diana Morar: Care este misiunea sau care sunt scopurile Asociației Transilvania ART FACTORY? Florina Vlad: Asociația noastră s-a constituit din dorința de a promova mai mult arta. Suntem o comunitate de artiști pasionați de muzică, pictură, fotografie, de artă în general și dorim să împărtășim celorlalți valorile pe care fiecare domeniu al artei le cuprinde.

D.M.: De ce ați ales ca temă a actualei ediții International Street Art Festival Sibiu „Învață să zbori”? Care erau așteptările de la o astfel de abordare? F.V.: Am vrut sa creăm platforma pentru ca fiecare artist să se simtă liber să creeze ceea ce dorește, să nu se simtă îngrădit de-o temă ce limitează. Tema primei ediții a fost „În caz de urgență, folosiți aripi” iar anul acesta, pentru că ne-am dorit să continuăm în școli ca să definitivăm turul, am continuat ideea cu „Învață să zbori!” iar artiștii au reacționat pe măsură, arătând că zborul, metaforic, reprezintă un ideal care poate fi atins prin mai multe mijloace, dar în primul rând prin învățare. D.M.: Care a fost feedback-ul comunității locale, mai ales al copiilor, dar și al turiștilor, legat de lucrările murale realizate? F.V.:Feedback-ul primei ediții a fost extraordinar, așa ne-am luat energia pentru o nouă ediție, care a fost cu mult mai mare și mai de impact decât

prima. Toată comunitatea a reacționat foarte bine, cât despre copiii și profesorii din școlile respective nu putem spune decât că bucuria lor ne-a făcut să trecem peste toate greutățile inerente desfășurării unor astfel de acțiuni. Succesul festivalului nostru s-a datorat în primul rând faptului că artiștii care au lucrat sunt cei mai buni din țară în domeniul de street art. În plus am avut și artiști străini care au realizat lucrări spectaculoase. În al doilea rând, faptul că lucrările s-au realizat în școli ne-a ajutat foarte mult, căci transformarea din școli posomorâte în oaze de culoare a fost spectaculoasă. Și nu în ultimul rând, faptul că sibienii trăiesc într-un oraș cosmopolit, deschis la noutate a fost unul din factorii care au dus la succesul festivalului nostru. Cât despre turiști, prin street art tour am creat un instrument de lucru cu care operatorii de turism pot lucra și sperăm să fie tot mai mulți pe viitor. Am avut turiști străini care au venit la Sibiu doar pentru că doreau săvadă 45

Dosar tematic - Street Art/Urban Art

muralele realizate de artiști, asta ne-a făcut să vedem că există un potențial aici care poate fi exploatat mai bine în viitor. D.M.: Ne puteți da, vă rog, niște detalii despre artiștii care au participat la această ediție, numărul lucrărilor realizate și locațiile acestora? F.V.: Anul acesta au fost peste douăzeci de artiști prezenți la festival. S-au realizat 16 murale în 6 școli, o pictură 3D și o instalație. Locațiile în care s-a pictat fac parte din Sibiu Street Art Tour care cuprinde 10 scoli + Ziar Orizontal (Dan Perjovschi). Toate informațiile pot fi găsite pe pagina noastră de facebook: Sibiu Street Art Festival și pe site: streetartfestival.ro D.M.: Care sunt următoarele acțiuni pe care le veți demara? F.V.: Lucrăm deja pentru ediția de anul viitor, în plus ne implicăm prin workshopuri și diferite acțiuni în comunitatea noastră. Acordăm o deosebită 46

Dosar tematic - Street Art/Urban Art

atenție și muzicii, încercăm să sensibilizăm copiii să petreacă mai mult timp făcând lucruri artistice. D.M.: După părerea dvs., care este rolul artistului în „Cetate”? F.V.: Rolul artistului, în lumea agitată în care trăim, cred că este acela de a crea shortcut-uri. El poate sta, gândi, alchimiza și apoi aduce în fața celorlalți o soluție, o idee sau uneori doar o culoare, un sunet sau o mișcare care poate crea bucurie. El simplifică lucrurile complicate sau atrage atenția acolo unde sunt probleme. Acesta este și motivul pentru care îmi place mult street-art-ul: pentru că este o manifestare a artei foarte aproape de oameni, cu impact imediat. Nu este o formă elitistă, pe care doar cunoscătorii o înțeleg. Este simplă dar rafinată în același timp, pentru că dacă ești un artist bun, prin tot ceea ce faci trimiți un mesaj. Iar în street-art bucuria este că mesajul este direct, neașteptat, dar cu atât mai mult mai de impact.

La acest festival a participat și artistul Ilie Mitrea, recunoscut pentru stilul său artisticîn țară, dar și pe plan internațional. Diana Morar: Cum ai perceput ca artist contemporan provocarea de la International Street Art Festival Sibiu 2016? Ilie Mitrea: Am primit provocarea ca pe o șansă care îmi oferă expunerea ideilor artistice într-un nou mod de exprimare. Pentru mine, street-artul este un nou limbaj artistic și ca tehnică și ca mesaj. După cum spui, a fost o provocare, deoarece eram curios să văd dacă lucrarea propusă de mine va fi acceptată în festival și dacă eu ca pictor pot executa o lucrare street-art bună într-un timp destul de scurt. D.M.: Tema manifestărilor a fost „Învață să zbori”. Care au fost ideile care s-au coagulat pentru a realiza lucrarea ta murală?

I.M.: Ideea de bază la această lucrare se învârte în jurul cuvântului ,,a învăța”. Societatea de astăzi are nevoie de acest ,,verb”. Societatea are nevoie de educație pentru a-și depăși condiția. Cărțile ne oferă educația, noi trebuie să avem doar bunăvoința să le ,,deschidem”, de aceea, imaginea mea se compune din cărți. Lucrarea de față reprezintă un îndemn la lectură prin care să ne găsim bunăstarea interioară și exterioară, o lectură care ne oferă echilibru, o lectură care ne face mai buni. D.M.: Cum crezi că vor percepe copiii Școlii Gimnaziale nr. 4 din Sibiu lucrarea ta de acolo? I.M.: Ca expresie grafică sunt sigur că va plăcea copiilor deoarece este o lucrare colorată. Iar ca mesaj probabil va fi mai greoaie deoarece lucrarea prezintă titlurile unor cărți care se citesc la o vârstă mai înaintată, iar în școala aceea se studiază doar până la clasa a VIII-a. 47

Dosar tematic - Street Art/Urban Art

BANSKY’s GIFT to LONDON’s SREET ARTISTS: Leake Street Tunnel Alexandra SANDU1

Within only a stone’s throw from London’s most prominent tourist attraction, The London Eye, a tunnel defiantly shelters hundreds of drawings belonging to street artists; these works are known as ‘graffiti’, or ‘street art.’ “Right then’… as a child I used to walk across the ceiling and play with my LEGO! Learn the ABC’s... (I was always Batman)……….As an Adult I have ran, jumped, hoped, swam, danced, worked, travelled, gave, tried, proved, found, learnt, fought, wanted, wished, smoked, believed…..so until we find a cure for cancer… let’s dance… PAD”.

D.M.: Crezi că artiștii contemporani trebuie să apară cu astfel de lucrări în locuri publice, de învățământ în cazul tău, pentru a se manifesta? I.M.: Da, cred că pentru un artist din timpurile noastre este benefic să experimenteze cât mai multe laturi de exprimare artistică, doar în acest mod te poți dezvolta ,,frumos” ca artist. D.M.: Există mai multe tipuri de a transmite mesaje prin lucrări de tip artă urbană.Care crezi că este metoda cea mai potrivită? I.M: Nu cred că există o metodă în arta urbană care să dea roade în urma mesajului transmis. Oricum mesajul transmis prin arta urbană ajunge mai ușor la societate, iar de aici ține de individul 48

care trăiește în această societate, dacă vrea să schimbe sau să se schimbe în urma mesajului, bineînteles, dacă mesajul conține ,,schimbarea”. Mulțumim doamnei Florina Vlad și artistului Ilie Mitrea pentru amabilitatea cu care au răspuns solicitării noastre, dar și pentru fotografiile puse la dispoziție.

Alexandra Sandu is a former Romanian TV reporter and anchorwoman. With over four years of experience in television and press, Alexandra has developed a special interest in economic and legal issues. Sheholds a Masters degree in “Media, Society &Development” and iscurrentlystudyinglaw at the University of Law in London. 1

Dosar tematic - Street Art/Urban Art

This is the message extending across half of tunnel’s length. Perhaps at first glance it is simply a string of meaningless words. Or perhaps the substrate speaks of revolt against the transience and shallowness of our world; a motivational quote, a hope in a better life. It is a rainy night tonight. The tunnel is damp and cool. But it is not empty. In the tunnel’s midst sits a bicyclist. The urchin boy painted on the right wall

Dosar tematic - Street Art/Urban Art

indicates to him. The eyes above the entrance carefully follow his every move. “Here is the only place I can come to meditate and to get rid of the pressure of the city. It is a special place with a special aura. It is enough to simply look around and instantly feel invigorated. You are surrounded by art and that gives you a good feeling. Nothing can stop it, not the dozens of tourists taking photographs, nor the customers who have come to the venue in the tunnel”.

The Vaults This venue is an invitation-only club in which people sharing the same passions and interests come to socialise, listen to live music and enjoy theatre and film projections. The venue hosts several events, from live drawings every Monday, to more controversial events such as “F*cking men” or “Freakshow”. Why a gift? First of all, what does “graffiti” mean in the UK? It is worthless to generalise on this subject as the term is very controversial, varying in interpretation from an act of vandalism to a form of art. The law of England and Wales defines 50

“graffiti”, in Section 48(12) of the Anti-social Behaviour Act 2003I, to include “painting, writing, soiling, marking or other defacing by whatever means”. But why have I mentioned the law in a matter which seems to be so artistic and creative? How bad are the punishments for graffiti writers in the United Kingdom? The UK is known for having one of the most severe approaches towards the removal of graffiti in the whole of Europe. The consequences of this form of drawing have concerned English society since 1971, when the Criminal Damage Act II classified it as a punisha51

Dosar tematic - Street Art/Urban Art

ble criminal act. And, taking effect from 4th of August 2008, besides the compensation that the vandal owes to the person to whom the property belongs, graffiti writers may also be required to pay thousands of pounds, depending on the extent of the damage. For example, if the damage is under £5,000, they may either pay the amount of the damage or receive a sentence of three months imprisonment. Furthermore, if the damage caused by the artist is greater than £5,000, the sentence can scale to up to 10 years of imprisonment III . The authors of such paintings, however, may still find hope in the amendments of the Clean Neighbourhoods and Environment Act 2005 which provide for a £75 fixed penalty notice before criminal conviction IV.

fected buildings. If the graffiti is not removed within 28 days, the local authority may remove it and charge the owner for the service.

The Criminal Damage Act 1971 enables a constable to search premises and enter by force if required. Additionally, the officer “may seize anything which he believes to have been used or to be intended to be used” v. Moreover, if the street artist fails to give his name and address when required by the officers, or if he provides a false name, he is liable for a fine of £1,000 VI.

Legal walls issues One of the problems raised in legalising the tunnel for graffiti is that it allows for everyone to draw or paint. Was this not the point that the artists were striving to achieve? Yes, but… not quite. Inspired and original graffiti pieces, arguably of spectacular quality, are framed by the callow and clumsy doodles of reckless virtuosos with notably less talent. This is probably one of the biggest issues raised when legalising such places; everybody will be there trying to express his or her own fledgling artistic spirit, with some individuals even removing existing paintings or butchering them with unaesthetic lines.

The Anti-Social Behaviour Act 2003 introduces removal notices at section 48 which compel the author to remove the painting. To reinforce the battle against street art, the Anti-Social Behaviour Act 2003 also established clean-up notices for the owners of afVII

The obvious question is how did London’s street artists succeed in making and maintaining such beautiful graffiti? The answer lies in the concept of “legal walls” - these citified safe spaces serve as canvases atop which artists can paint and create without fear of punishment. London’s largest is located here in Leake Street - a 200 metre tunnel in the very heart of the UK’s capital beneath Waterloo station. Now a bonafide urban opus, it is said to have its genesis in the “Cans Festival” of 2008 organised by the [in]famous Banksy.

If you visit Leake Street Tunnel at intervals you will likely find the art to have changed. The tunnel is always evolving, as both an exhibition and as a cathartic medium. Organic in development and clandestine in its private confessions, Leake Street shelters and curates the thoughts, feelings and visions of London’s many street artists who find their creative fulfillment in a realm of paint and brick. http://www.legislation.gov.uk/ukpga/2003/38/contents http://www.legislation.gov.uk/ukpga/1971/48/pdfs/ukpga_19710048_en.pdf III a level 5 fine (equivalent of £5,000) and imprisonment up to 6 months if tried summary or 10 years imprisonment if tried on indictment, according to the Criminal Damage Act 1971, available at http://www. legislation.gov.uk/ukpga/1971/48/contents IV their value could be higher, depending on the local authority, according to Clean Neighbourhoods and Environment Act 2005 v the Criminal Damage Act 1971, available at http://www.legislation.gov.uk/ukpga/1971/48/contents VI he is liable on summary conviction to a fine not exceeding level 3 on the standard scale, which means 1.000, according to section 29 of the Clean Neighbourhoods and Environment Act 2005 found online at http://www.legislation.gov.uk/ukpga/2005/16/contents VII http://www.legislation.gov.uk/ukpga/2003/38/pdfs/ukpga_20030038_en.pdf I

Dosar tematic - Street Art/Urban Art

ARTISTUL ȘI OPERA SA INTERVIU CU PANDELE-BARBU RADU Adriana CIOTĂU

Din seria “Artistul și opera sa”, revista Art Out continuă cu un interviu în care artistul Pandele-Barbu Radu ne va dezvălui în rândurile următoare ce înseamnă arta urbană. Acest demers vrea să pună în evidență intenția autorului în crearea operelor sale, o modalitate de a cunoaște artistul și de a înțelege mai bineoperele sale. Pandele-Barbu Radu este un grafician, pictor, care creează lucrări de o complexitate mare în spațiul public. Nume, Prenume: •Pandele-Barbu Radu Profesia: •Muralist, Pictor

Portret Pandele-Barbu Radu

Studii de specialitate: •Liceul de arte Sabin Drăgoi din Arad •LicenţăUnarteBucureşti •Masterat UAD Cluj •Masterat UnarteBucureşti

Lucrările realizate de Radu constau în schimbarea la față a zidurilor unor clădiri. Chiar mai mult, schimbă și modul în care este perceput un spațiu public. Ciotău Adriana (C.A): Cum ai defini arta urbană în spațiul public contemporan românesc? Pandele-Barbu Radu (P.R):Categorisesc arta urbană în trei direcţii: graffiti, street art şi murale. Eu cu muralele mă ocup şi prefer să vorbesc în sensul ăsta strict, cu toate că mi-am pus şi problema celorlalte.

C.A.: Ne poți spune mai mult despre lucrările realizate de tine în spațiul urban românesc? Ce scop au? P.R.: Muralele mele au scopul educării vizuale a publicului şi strict exprimarea gândurilor mele personale, fiecare lucrare având un concept unic, nu pot generaliza.

Pictură murală- Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca, 2016

Scena este foarte prosperă datorită unor personaje precum:Saddo,Lostoptics, Recis, Pren etc.care insistă să ridice nivelul estetic local.Muralele publice fac asta,au un impact mult mai semnificativ ca arta de galeriepentru mase, parte din viaţa lor de zi cu zi. Cultura vizuală a oamenilor este în general dictată de filme, reclame şi alte direcţii care în general nu îi educă estetic, ci mai degrabă se mulează pe ce au deja,pentru impact instant.

Pictură murală- Sibiu International Street Art Festival 2016

C.A.: Care sunt modalitățile tale de transpunere? Ce face ca lucrările tale să devină așa de expresive? P.R.: Pornind iniţial de la pânze, eram iniţiat în arta vizuală. Conştientizez în prezent, când mă apropii de suprafaţă, importanţa compoziţiei optime ca prioritate, apoi vin probleme de cromatică, subiect şi măiestria tehnicii. 55

Dosar tematic - Street Art/Urban Art Pictură murală- Universitatea Națională de Arte, 2015

Dosar tematic - Street Art/Urban Art

C.A.: Cum percepi deschiderea oamenilor la arta urbană în România? Este diferită de cea din celelalte țări din Europa? Ce părere are publicul românesc despre acest mod de exprimare artistică? P.R.: Personal, nu am avut nicicând probleme cu publicul, nici în proces nici după, însă sunt artişti care, nerespectând spaţiul public ca un concept,sunt criticaţişicenzuraţi. Raportând România la diferite alte ţări, nu cred că ar fi diferenţe reale,oamenii se bucură de culoare orişiunde, însă există încă diferenţe de educaţieşipercepţie. Arta e un moft,nu o prioritate şi,apreciată universal,din toate punctele de vedere, nici vreo lucrare nu ar putea fi.

(Amintiri din) GRAVITY PARK

Daria COZA

Tehnică- Spray vopsea aplicată pe perete, București Mall-Vitan, București 2015

C.A.: Cum percepi această transpunere a idelor tale în spațiul public și cum comunică oamenii cu aceste lucrări? P.R.: Procedura, raportată la pânze, este foarte diferită. Fiecare loc sau context are alte circumstanţeşicondiţii, fiind mereu obligat înspre improvizări mici sau mari, acest lucru făcând procesul în sine mult mai intens. Diferenţele de dimensiuni aduc monumentalitate şi au un impact mult mai real,nediscriminândînsă suprafețele mai mici. 56

„Bine ai venit pe site-ul celui mai mare complex de sporturi extreme din România ! Te așteptăm să ne vizitezi în Constanța, pe malul lacului Tabacarie, lângă City Park Mall, pentru a te distra alături de prieteni și familie într-o atmosferă extremă! Rollerblading, skateboarding, BMX, MTB, speedclimbing, bouldering, trial, dirtjump, scooter (trotinete) sunt sporturile pe care le poți practica în GravityPark Constanța!” Acestea sunt cuvintele cu care se deschide site-ul complexului (www.gravitypark.ro). Gravity Park este cunoscut celor care practică sporturile menționate mai sus datorită numeroaselor

concursuri, mai ales a celui intitulat GravitySummerJam, care a ajuns în vară aceasta la a 5-a ediție. Nu vă voi povesti despre facilitățile parcului pentru că sportul nu este unul dintre punctele mele forte. Văvoi spune de ce, chiar și nepracticând un sport, m-am simțit bine stând în acest parc. În anul 2014, într-una dintre verile petrecute în Constanța, am mers împreuna cu câțiva prieteni acolo. Ei erau familiarizați cu locul și cu cei care își petrec timpul acolo, dar faptul că eram 57

Dosar tematic - Street Art/Urban Art

nou-venită nu m-a împiedicat să mă bucur de atmosferă. Parcul era plin de zâmbete și râsete, iar culorile vii ale rampelor contribuiau la starea pozitivă care plutea în aer. Am revenit în Gravity în fiecare zi din vacanța mea la mare. De fiecare dată cunoșteam noi persoane minunate și adunam amintiri frumoase de care mă bucur și astăzi. Chiar dacă parcul este predestinat sportivilor, și nu eram singura care nu se încadra în acest criteriu, găseam mereu ceva de făcut. Uneori, când rampa cea mare era mai liberă, ne luamavânt și alergam pe ea ca să ajungem în vârf, iar apoi o foloseam pe post de tobogan. Alteori, rămâneam pe platforma din vârful ei, unde soarele ne lăsa urme de bronz pe conturul blugilor și al tricourilor. De acolo puteam să vedem tot ce se afla în parc și în jurul lui. Puteam să admirăm Lacul Tabacariei, care sclipea mereu din cauza soarelui de vară, puteam să vedem Mall-ul, unde mergeam când soarele era prea puternic sau când ni se făcea foame, puteam să vedem pe oricine era înGravity, mai ales pe doamna de la intrare,care ne zicea mereu să nu ne mai urcăm pe rampe, înainte să ne vadă ea pe noi. Niciodatănu ne plictiseam și nici nu am fi avut cum. Gravity este un loc plin de viață, de mișcare, de râsete și zâmbete. Dacăar trebui să aleg un singur cuvânt care să exprime ceea ce am simțit în zilele pe care le-am petrecut acolo, aș alege 58

cuvântul culoare. Tot ce ține de acest parc este special și viu. Chiar și toaleta are ceva unic: pe pereții ei este un mozaic din poze de la SummerJam care umple un perete întreg. La atmosfera plăcută a mai contribuit un lucru extrem de important. Parcul este unul curat și îngrijit și, chiar dacă am spus că nu mă pricep, pot spune că este foarte mare și bine dotat. Cu siguranță arată mult mai bine decât celelalte 2 skateparkuri pe lângă care am mai trecut. Îl recomand iubitorilor de sport(și nu numai) pentru că este un parc îngrijit, dar mai ales pentru că atmosfera este una extrem de plăcută. Notă: Imaginile au fost realizate de Maya Serghi.

Dosar tematic - Street Art/Urban Art

PETE, LINII, PUNCTE, ARTĂ DISCUȚIE DESPRE LEGALITATEA ARTEI STRADALE CU MURIVALE Miruna Găman

M-am prezentat la atelierul lui Murivale în dimineața primei zile de octombrie. Era senin și oarecum călduț, iar eu mergeam grăbită spre parcarea Decebal, gândindu-mă că voi trece de ora 10 pe care o stabiliserăm pentru întâlnire. Am fost ușurată când, la 10:01, Murivale stătea în fața atelierului, de vorbă cu un vecin. După o strângere de mână, artistul m-a poftit în atelier cât timp mai stătea puțin să rezolve ceva cu vecinul. M-am plimbat printre picturi, zeci și zeci de picturi, teancuri de culori, pânze și rame, mii de ore de coliziuni între pensulă, minte și suprafețe. Peisaje, portrete, lucrări abstracte, flori. 60

După câteva minute, Murivale a revenit la mine și imediat s-a oferit să îmi prezinte povestea lucrării din parcare, lucrare pentru care, conform autorităților, ar fi trebuit în vară să primească amendă. Pe parcursul vizitei mele artistul a fost însoțit mai mereu de Leuța, unul dintre cei opt câini ai săi, un cățel negru, curios, căruia îi plăcea să își bage nasul la propriu prin gălețile din atelier. „Atingerea inefabilului” mi-a fost dezvăluită puțin câte puțin, haina portocalie a artistului fiindu-mi ghid printre Madone, iriși și coduri binare. Opera a pornit atât dintr-un instinct artistic, cât mai ales dintr-un impuls de a igieniza spațiul, care „era la un moment dat un loc unde se adunau vreo 10 oameni în ceva gen WC public, era o mizerie, vai! Era un gunoi aici care pur și simplu pe mine mă speria.” Un rol de asemenea important l-au jucat oamenii care de-a lungul timpului și-au găsit sfârșitul în parcare, „Era un om găsit înghețat iarna asta, a murit la

spital. În iunie un amic de-al lui și-a dus aproape ultima zi aici. Oamenii ăștia mă mai ajutau, îi mai puneam să măture parcarea, pentru că eu am avut un fel de contract cu primăria să fie mereu curat aici în parcare. După ce a murit ultimul băiat s-a creat un fel de gol aici.” Murivale a continuat apoi să îmi detalieze procesul său creativ din timpul realizării acestei opere. „Eu am integrat peretele acesta și nu întâmplător am colorat un pic și cărămizile ca să-i dau un pic de unitate la toată lucrarea, toată povestea, și cu pomul și cu partea aia de sus de zid care nu era stricată.” Despre alt perete spunea, „Am trecut pe lângă peretele acesta de n ori și nu am văzut că aici este o ruptură în perete ca seamănă cu harta României. Și după ce am terminat Madona și Iisusul acesta, domn’le parcă ei mi-au arătat că uite aici e harta României. Și atunci mi-a venit titlul și ideea conceptului, <<Atingerea inefabilului>>|, să atingi ceva ce nu ai văzut, ceva de neatins.”

Conceptul de inefabil s-a extins către contemporaneitate, prin intermediul codului binar. „Noi mai avem în spațiul contemporan ceva de tip inefabil, adică modul de comunicare prin computere. Binomul 0 1 e aproape inefabil. La un moment cineva îmi zice <<Dar ce ai scris prin mesajul acesta?>><<”Mă nu știu am scris ceva aleatoriu>>. Întotdeauna când ai o intenție, apare în creație fenomenul acesta care se zice inspirație, și de multe ori se zice inspirație de natură divină.” Bineînțeles că pe parcursul miniturului pictorul a menționat episodul cu Poliția care a venit să îi dea amendă pentru pictarea spațiului. „Chiar când am terminat ultima tușă la lucrarea asta m-am trezit cu poliția care a venit și m-a luat că ce fac acolo? <<Păi pictez>><<Aveți aprobare?>><<Faceți grafiti>><<Nu e grafiti…eu nu fac altceva decât înbunătățesc un perete, îl ajut să arate mai bine, nu l-am zugrăvit, i-am dat expresivitate artistică care e altceva>>. Eu am lăsat 61

Dosar tematic - Street Art/Urban Art

Bucureștiului ceva și au venit cu bastonul. M-a durut. Iar Bucureștiul mai are pretenția să fie capitală culturală europeană, și Timișoara le-o dă peste nas, <<”Păi cum să câștigați voi, că pe Murivale l-ați amendat>>”.

În ceea ce privește conexiunea sa cu maestrul Corneliu Baba, Murivale s-a emoționat vizibil și mi-a vorbit timp îndelungat despre acesta, detaliindu-mi cum s-au cunoscut și ce fel de om era cunoscutul pictor.

După ce am aflat mai multe despre această lucrare, ne-am dus în atelier, unde am vrut să aflu mai multe despre omul Murivale, dar și despre influențele sale artistice, problemele legate de artă din România și soluțiile pe care le-ar vedea. L-am întrebat cum arată o zi obișnuită din viața sa, iar maestrul mi-a zis, „Pentru mine obișnuit e să-mi pregătesc echilibrul pentru ziua care vine și un pictor primul lucru de care trebuie să aibă grijă este cum vede. De ceva vreme mi-am făcut un fel de grădină lângă casă și îmi clătesc ochii cu culori, îmi pregătesc vizualul. Eu trebuie să îmi găsesc momente de bucurie ca toată ziua să am sub auspiciul unei stări de bine. Când ne pierdem echilibrul parcă îl pierdem de Dumnezeu din interiorul nostru.”

„Pe Corneliu Baba l-am redescoperit prin anii `86. Eu sunt un pictor al culorilor lumină, deci eram mai îndrăgostit de arta lui Ciucurencu decât de cea a lui Corneliu Baba. Însă la Corneliu Baba mă fascina, până să îl cunosc, compoziția, profunzimea compoziției și emoția pe care o degajau compozițiile sale. O întâmplare a făcut ca prin anii 80 și ceva să bat la ușa atelierului dânsului. Un prieten mi-a spus ”poate îți dă și dânsul un desen”, eu îl ceream pentru o școală, o casă de copii de la Beclean. Profesorul meu m-a rugat dacă merg în București și cunosc artiști să ne dea un desen să-l reproducem într-o revistă a elevilor. Și așa îndrăznind m-am dus la maestrul Baba. Dânsul nu prea primea la atelier, trebuia să suni înainte. Nu ridica telefonul decât dacă foloseai un cod. Sunai

de trei ori, pe urmă închideai și sunai din nou, știa că erai de-al casei. Eu nu știam asta, m-am dus ca un băiat din provincie la ușa atelierului maestrului Baba, din Pangrati. Când am văzut că vine maestrul, am avut o senzație de parcă îl vedeam pe Dumnezeu. Dânsul a fost pentru mine un fel de mentor și mi-a zis << Când o duci prost, vii la mine să te ajut>>. Am un câine, Cornica o cheamă, și în ea este spiritul maestrului Baba. Dacă a șaptea artă e cinematograful, a opta este erotismul gay, a noua artă ar veni de la indieni reîncarnarea spiritului cuiva într-un animal, și este adevărat.” Discuția noastră s-a îndreptat apoi către situația artei din România și a artei urbane din București, mai exact ce spații ar favorabile pentru aceasta. Pe tot parcursul discuției, Murivale s-a arătat extrem de nemulțumit față de lipsa de interes manisfestată de către autorități/instituții și a accentuat faptul că se promovează prea puțini artiști, se pun excesiv în lumină doar anumite persoane, iar restul sunt lăsate în umbră. „Arta se vinde greu astăzi, nouă statul român nu ne-a mai făcut achiziție de 8 ani. Deci noi avem un muzeu al artei contemporane de care eu sunt foarte nemulțumit ca artist. Faptul că tu nu ai o consecvență de achiziție de artă e un pic trist, pentru că ușor ușor pierzi ceva din identitatea nației. Identitatea nației nu o dă altceva decât cultura. Nu e prea drept că se pompează și se achiziționează doar

Dosar tematic - Street Art/Urban Art

câțiva artiști. Nu există o grijă față de artistul român contemporan.Noi nu avem decât o ministră a culturii...care a spus că nu trebuie să achiziționezi decât pe Mircea Cantor și pe Ghenie. Ah bun, noi ăștia care stăm în România, dați-le foc” Cum poți să spui așa ceva? Tu minister al culturii nu ai făcut achiziție la artiști români contemporani de 8 ani care muncesc aici, care fac expoziții aici?! Și lași identitatea culturală a neamului pe seama bisericii?!” Și Cantor și Ghenie sunt artiști buni, dar eu mă uit la oameni care fac ceva și în România.” În ceea ce privește spațiile propice artei urbane, Murivale a afirmat, „În primul rând, trebuie să ne punem așa ușor problema, ce facem cu clădirile monument istoric, care sunt în degradare, și asta intră tot într-un urbanism. Aici aproape de mine e o clădire de secolul 19 excepțională, care de când am venit în București o știu așa. Un fel de spații din astea ușor a cote, necentrale, dă-i posibilitatea unui artist să facă ceva. Sau să vină primăriile să spună <<Avem spațiile cutare, încă nu știm ce să facem cu ele, dați-ne o idee ceva>>.” Murivale a menționat și faptul că nu există o legătură foarte bună între Uniunea Artiștilor Plastici, artiși și instituții și ministere, la care l-am întrebat cum s-ar putea îmbunătăți acest lucru. Răspunsul a fost simplu și la obiect: „Într-un cuvânt, dați cât mai mult de lucru artiștilor. Artiștii știu ce au 63

Dosar tematic - Street Art/Urban Art

de făcut. Cumpărați, promovați, nu nep- Am plecat după trei ore și jumătate, otisme în familie, în găști. Nu mai mar- mai mult la presiunea unui posibil ginaliza artistul, ia-l și fă-ți-l prieten.” cumpărător care deja aștepta de ceva vreme la ușa atelierului. Am părăsit parPe tot parcursul vizitei, Murivale s-a carea Decebal cu bateria de la aparatul arătat ca un om care își cunoaște foto golită, cu jumătate din bateria de valoarea și care se folosește din plin la telefon epuizată și ea pentru a înde tehnologiile contemporane pent- registra discuțiile, dar cu ochii și mintru a-și crește vizibilitatea. „Să scrie cele ea pline de tot ceea ce am văzut și am mai grele ziare din Statele Unite despre auzit. Dincolo de operele și valoarea lui tine nu e de colo – Huffington Post, Her- Murivale iese în evidență situația artișald Tribune, Chronicle din San Francisco, tilor din România. Singurii profesionWashington Post, News Today. În 3 zile iști care își plătesc integral obiectele toată America m-a știut, la Euronews muncii, pictorii români sunt nevoiți de după 3 săptămâni și pe urmă de CNN. și cele mai multe ori să trăiască de pe o aici mor de foame de multe ori. Eu am zi pe alta, luptându-se cu autoritățile și apărut așa pentru că eu am spus un lipsurile. Murivale a spus, „arta se naște adevăr. Ca artist trebuie să ieși cu arta în din suferință, din of”, dar oare ar trebui stradă să-l întâmpini tu pe om, pentru că să fie acesta pretextulpentru a ne trata omul nu mai are astăzi timp să meargă astfel artiștii? astăzi în galerii deoarece le văd pe telefonul mobil. Azi e interesant nu să fii la televizor, ci în globalitate, în internet. Nu ești în internet, nu exiști. Eu sunt pe Facebook de 8 ani, am 100,000 de postări, mi-am făcut vizibilitate, evenimente.” Am încheiat cu o întrebare legată de discursul domnului Dâncu din această vară în care, având în vedere trecutul lor comun și inspirat de situația lui Murivale, a promis că va da o lege care să protejeze artistul care încearcă să înfrumusețeze spațiul urban. Eram curioasă să știu mai multe detalii despre această lege, însă Murivale mi-a răspuns scurt că domnul Vasile Dâncu nu l-a chemat încă la consultații. 64

Dosar tematic - Street Art/Urban Art

ARTA UBANĂ PRIN OCHI DE SPORTIV INTERVIU CU MIHAI BIVOL

Vlad ROATĂ

Noul număr al revistei ArtOut are în centru o temă foarte interesantă şi anume, arta urbană. Pe cât de interesantă pe atât de complexă și controversată. De ce o numim şi ce este arta urbană, de ce este un subiect controversat şi cât de cunoscută este în România acest tip de artă, sunt doar câteva dintre întrebările ce apar odată cu această temă. Voi defini arta urbană drept procesul ce creaţie şi capturare a frumosului prin intermediul unor activităţi desfăşurate în mediul urban. Printre primele activităţi pe care le putem încadra în domeniul artei urbane, este poate graffitiul. De asemenea este una dintre activităţile care creează şi foarte multe controverse prin faptul că acest tip de activitate, cel puţin la început, se realiză prin desenarea clădirilor şi a altor elemente, fie vechi, fie abandonate pentru a da un plus de valoare estetica acelui obiect, însă obiectele respective aparţin domeniului public, de aici născându-se şi controverse. Totuşi în 66

acest articol îmi propun să vorbesc despre alt subiect, şi anume sporturile extreme, dezvoltate în cultura urbană, ca parte şi contribuţie în arta urbană. Tocmai din acest motiv am ales să vă prezint un concept care poate pentru unii va fi ceva nou, mai exact, este vorba despre WeTour. Acesta este un program, un turneu, ce promovează sporturile extreme din România şi nu numai. Având în echipă mulţi artişti de la fotografi la designeri şi graficieni, WeTour nu doar promovează arta urbană ci creează artă urbană. Mai multe despre WeTour, cât şi despre unul dintre fondatorii acestui concept veţi află prin intermediul unui interviu realizat cu Mihai Bivol. Vlad Roată (V.R.): Pentru cei ce nu te cunosc, spune-ne câte ceva despre tine şi lucrurile de care te ocupi. Mihai Bivol (M.B.):Salut, sunt Mihai Bivol, am 28 de ani, sunt rider PRO de aproape 10 ani pentru brand-ul Razors

Skates, am terminat design grafic în Geneva, dar cel mai mult îmi place să mă exprim prin poze şi mai ales video. De trei ani m-am mutat înapoi în Romania şi mă concentrez pe producţii media şi pe proiectele WeTour, Bucharest Underground Cocktail, Razors Romania şi HaiHai. V.R.:De unde a plecat ideea de WeTour şi ce este mai exact? M.B.:We Tour este un autocar plin cu cei mai buni rideri extremi români care călătoresc în fiecare vară două săptămâni prin România. Anul acesta a fost a 8-a ediţie. Împreună cu Moise Valentin, Cristina Macovei şi Sorin Ciocarlan, organizăm acest tur, care în primii ani se baza doar pe role. Din 2013 am început să călătorim împreună cu skateri, bikeri, grafferi, bboys şi mai nou trotinetişti. Cu alte cuvinte, ne place să creştem şi să promovăm sporturile extreme şi artiştii independenţi din România.

V.R.:Ce este pentru tine arta urbană? M.B.:Arta urbană reprezintă frumosul în stradă, liber. V.R.:Ce părere ai despre arta urbană, dar şi despre controversele pe aceasta le poate crea? Mă refer aici de la stereotipurile negative, până la graffitiuri pe clădiri publice? M.B.:În principiu, sunt de părere că atâta timp cât nu prea deranjezi, iar ce faci nu este doar frumos, ci are si un mesaj interesant si constructiv, REPREZINŢI ! V.R.:Care crezi că este legătura dintre WeTour şi arta urbană, având în vedere că aveţi în echipă tot felul de artişti? De asemenea, care consideri că este rolul WeTour în promovarea artei urbane? M.B.:Legătura dintre WeTour şi arta urbană este strada, oraşul, ţara, continentul. Din autocarul nostru se dau jos artişti independenţi, care au potențialul de a schimba lumea. WeTour încearcă să promoveze mişcarea, dar în acelaşi timp şi autorii. 67

Dosar tematic - Street Art/Urban Art

V.R.:Te consideri o persoană creativă? M.B.:Toţi suntem creativi, altfel nu am fi atât de diferiţi. V.R.:Cum precepe publicul necunoscător în domeniul sporturilor extreme ceea ce faceţi voi la spectacolele organizate de WeTour? M.B.:La un session We Tour o să vedeţi foarte multe trick-uri, cu flip-uri sau grind-uri, dar în general lumea aplaudă cel mai mult atunci când cineva se dă peste cap. Mi se pare normal din punctul lor de vedere, care se rezuma la adrenalină şi uimire. Însă există multe trick-uri tehnice şi grade de dificultate foarte ridicate, care în general sunt recunoscute şi valorificate doar de persoanele care practică şi cunosc aceste sporturi. Faptul că în ultimii ani în We Tour avem mai multe sporturi, ne-a ajutat pe toţi să inţelegem mult mai bine un sport pe care poate nu l-am practicat niciodată. V.R.:La ce nivel de dezvoltarea, din punct de vedere al popularităţii, crezi ca sunt sporturile extreme şi arta urbană în general, în România? 68

Dosar tematic - Street Art/Urban Art

M.B.:Mişcarea sporturilor extreme din România este într-o continuă creştere, mai ales datorită faptului că cei mai vechi sportivi încep să prindă voce şi să fie luaţi mult mai în serios, atunci cand prezintă noi proiecte diferiţilor sponsori. Potenţialul pe partea artei urbane în Romania este enorm. La percepţia privitorului mai trebuie puţin lucrat, însă asta se va întampla un picuţ mai repede, o dată cu dezvoltarea autostrazilor în Romania şi bineînţeles cresterea turismului pe care aceasta o implică. V.R.:Unde crezi că vor ajunge în viitor acestea? M.B.:Cred că în viitor arta urbană şi sporturile extreme o să devină un pic mai corporatiste. De exemplu, skateboarding-ul face parte din Jocurile Olimpice ce vor avea loc în anul 2020. V.R.:Ştiu că eşti unul dintre cei mai vechi rolleri din România, totodată eşti şi cel care se ocupă de filmarea evenimentelor WeTour, dar şi a videoclipurilor mai multor artişti. Cum se îmbină cele două pasiuni?

M.B.:Tatăl meu este un mare pasionat al fotografiei, iar eu am avut oportunitatea să mă joc cu o cameră foto sau video, de mic. La orice session de role aveam o cameră cu mine şi practic am început să facem poze şi videouri cu noi pentru a promova această mişcare din Romania, pe plan internaţional. Prin anul 2000 începeau să fie la modă site-urile de role, unde puteai uploada un filmuleţ pentru ca toţi rolerii din lume să te vadă. Şapte ani mai târziu, acest proces în care te filmezi, imporţi ce ai filmat pe un calculator, faci montajul şi îl postezi pe internet, a devenit de 100 de ori mai uşor şi mai rapid, fapt care pe noi ne-a ajutat în următorul pas şi anume acela de a face videouri şi poze cu noi pentru diferiţi sponsori. Ideea de a promova un brand care, la rândul lui ne ajuta pe noi... win win situation . Încă câţiva ani mai târziu, am învăţat să îi promovez pe alţi rideri în aceleaşi scopuri, iar acum, în prezent, ideea de promovare a unui brand, serviciu, mişcare culturală, un artist, s-a transformat în job-ul pe care îl fac zilnic.

V.R.:Consideri sporturile promovate de WeTour, drept componente ale domeniului artei urbane? M.B.:Nu cred că sporturile extreme sunt componentă a domeniului ce ţine de arta urbană. În schimb sunt de părere ca sporturile extreme şi arta urbană sunt componente ale culturii urbane. V.R.:Consideri că sportul contribuie la dezvoltarea creativităţii tale? M.B.:Sportul contribuie enorm la dezvoltarea creativităţii mele. Cel mai important este să ieşi din zona de confort. V.R.:Ce planuri aveţi cu WeTour în viitor? M.B.:Planul de viitor pentru We Tour este înlocuirea autocarului cu un avion.

SONNYâ&#x20AC;&#x2122;s MURALS

Graveyard for the Forgotten, Johannesburg

Jelani, Johannesburg

Little Girl, Johannesburg

Speakers Corner, Cape Town

Spin, Johannesburg

The Break, Johannesburg, Photo byTessaCunliffe

The Leap, Johannesburg, Photo by Peter Primich

The Buitengraght Wolf, Cape Town

TranskeiCheetah, Transkei, Photo byTessaCunliffe

Bonus

CASETELE PICTATE DIN BISERICILE CALVINE. UN PRIM GÂND SIMBOLIC. Varga Istvan Attila

Woodstock Eagle, Cape Town, Photo byTammy Fabian

You can read more at: http://sonnyonline.com/

Abstract: I have chosen to write in a new manner about the cassettes that were influenced by Vilhelm Karoly, who mentioned in the introduction of his paper about the painted cassettes, saying that in our contemporary world, (the 70’s) painted cassettes have numerous common elements with the art that we create, thus with modern and post-modern art.His concrete example is the similarity between those figurative cassettes and naïve art (Vilhelm, 1975, 5). However, I see that comparison as being a superficial one; nonetheless, I consider the idea as being unexplored so far. Thus, I have noticed that in a first stage, the painted cassettes are similar to Impressionist works and in a former stage similar to symbolism. Keywords: Panels, Baroque, impressionism, representation, symbolism În secolul al XVI-lea, în Transilvania, pe lângă goticul târziu, care lasă locul Renașterii, apare și Reforma Protestantă. În 1568, tot la Turda, a fost adoptată libertatea de credință care îi includea atât pe lutherani, calvini, cât și pe uni-

tarieni(Pokoly, 1904, 211). Calvinsimul a fost o mișcare extremă a reformei, care a presupus nu doar o curățire a liturghiei, ci și a bisericii, iar evenimentele așa-zis iconoclaste, care au avut loc în Elveția, Franța etc. s-au manifestat și în Transilvania la o distanță de 3-4 decenii. În acest context de reînnoire a bisericilor, sculpturile au fost date jos, altarele și orgile au fost îndepărtate, iar pereții decorați în majoritatea cazurilor cu fresce gotice, au fost văruite în alb. Deși protestanții nu și-au construit biserici noi, le-au adoptat pe cele catolice la preferințele, respectiv la cerințele lor. Contextul și apariția casetelor pictate (studiu de caz - Țara Călatei) În contextul în care și Țara Călatei a trecut la reforma calvină, bisericile păstrează doar amvonul, masa domnului, și Biblia. Aceasta este umplută nu de imagini, ci de sunet, de cuvântul predicii care se rostește în limba fiecăruia, pentru a înțelege și pentru a-l apropia pe om de Divinitate. Totuși, acest alb, acest gol apăsător care 77

Bonus

este amplificat de griul și de gălbuiul din casele țăranilor, la fel de lipsite de decorațiune esteticăși de culoare, era străin țăranului și omului din secolele XVI-XVII, care își petrecea majoritatea timpului în natură. Cu toate acestea, au trecut aproximativ120 de ani și acei oameni au trăit în această lume inumană. Din aceste cauze, împart aceeași opinie cu Tombor Ilona, anume că biserica nu era doar scena vieții religioase, fiindcă avea și un considerabil rol social în care omul nu doar că își petrecea orele de relaxare seara sau duminica, dar era și spațiul unde se întâlnea cu alții. Pentru acest fapt avea nevoie de un spațiu primitor. Dar din moment ce spiritul iconoclast nu permitea redări figurative, s-a apelat la un decor vegetal și floral specific Renașterii târzii(Tombor, 1968, 26). Interpretarea postmodernă a casetelor Doresc să subliniez că nu sunt de acord cu afirmația lui Vilhelm Karoly care compară arta naivă cu casetele pictate, deoarece arta naivă este în multe cazuri creată de artistul care poate să facă și artă așa-zis oficială, fără a-și dori acest lucru. În schimb, casetele pictate sunt creații ale unor maeștri fără studii de pictură oficiale, deaceea ei apelează la o artă populară. Afirmația lui Tombor Ilona, anume că datorită caracterului antifigurativ, protestanții căutau să decoreze spațiul cu elemente veg78

etale și florale, poate fi continuată și completată cu ideea că ei nici nu doreau să redea acele elemente naturale, ci doar să le reprezinte oamenilor, să le sugereze existența lor, pe care acești oameni obișnuiți cu natura le puteau imagina.

Casetă pictată realizată de Gyalui Asztalos Janos din 1692

Barocul artei contra reformei redă natura, creând astfel o iluzie a realității sau mai bine zis o slabă iluzie, fiindcă este mult prea real pentru ca omul să se regăsească în ea.Această artă evoluează inevitabil spre academism. Însă „arta minoră” a casetelor pictate evoluează inconștient spre impresionism, fiindcă acestea nu doreau să creeze o redare atât de reală, încât iluzia să înlocuiască fantezia creatoare și participatoare la creație chiar și după ce acest proces s-a încheiat. Pornind de la paragraful anterior, pe lângă opozița de redare a barocului și reprezentarea casetelor pictate și a impresionismului, mai apare și opoziția de iluzie a barocului și de impresie sau fantezie a casetelor pictate și al impresionismului. Din aceste motive, consider că asemănarea între casete pictate și impresionism este mai observabilă și accentuată decât cu barocul con-

temporan lui. De subliniat este și diferența liturgică care duce la aceste diferențe. În timp ce slujba catolică se desfășura în latină, era necesar să fie redate scene pentru ca omul să înțeleagă mesajul necesar mântuirii. Dar pentru că slujba protestantă se desfășura în limba fiecărei națiuni, nu era nevoie să fie redată întâmplarea despre care predica preotul, ci s-a creat o scenă pe care se juca scenariul povestit de preot și în care se putea transpune și credinciosul, prin fantezie luând parte la întâmplări și prin trăire găsindu-și mântuirea. Odată cu cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, au început să apară tot mai numeroase elemente figurative, acestea fiind în general zoomorfe. În anii ´90 ai acestui secol, datorită activității celei de-a doua generații a familiei Umling, apar și îngeri sau alte figuri antropomorfe. Bisericile catolice din această perioadă, prin apel la arta barocă, prezintă exact scena redată după o sursă vizuală anterioară operei sau dintr-o sursă iconografică scrisă și răspândită. Prin aceste sceneeste cunoscut într-un mediu mai larg. Însă casetele pictate doar reprezintă temele figurative. Ele nu au o sursă iconografică, ci sunt preluate mai ales din exemple sau din predici, respectiv din alte surse scrise, puțin cunoscute. Dar niciodată nu au la bază o sursă figurativă.În procesul de reprezentare, maestrul se folosește de fantezia sa creatoare pentru

a transpune ideile, fără a apela la arta contemporană, ci creând el însuși un model iconografic pentru anumite teme. Casetele pictate din cauza expusă mai sus nu pot fi interpretate într-o manieră iconologică, fiindcă nu au o sursă iconografică. Într-adevăr, ele transmit un mesaj asemenea barocului sau altor stiluri așa-zis oficiale, dar acest mesaj este unul simbolic care apelează mai mult la trăirea acelor oameni.Este un mesaj contemporan și unul adânc înrădăcinat în mentalul personal. În modul de interpretare a casetelor pictate, ne întâlnim cu aceleași dificultăți ca în interpretarea unei picturi simboliste. Mesajul fiind unul intern, este astfel și unul ermetic, iar procesul de interpretare reprezintă un cerc vicios deoarece casetele reflectă mentalitatea acelor oameni, care se reflectă la rândul ei în casete. Așa că simbolul se relevă treptat. Descoperind mentalitatea, descoperim înțelesul simbolului.Odată cu înțelegerea simbolului, înțelegem mai bine și mentalitatea și se poate reveni la interpretarea simbolului.

Casete pictate realizate de Umling în biserica reformată din Huedin, dragon cu trompetă

Casete pictate realizate de Umling în biserica reformată din Huedin. scenă redând pe Iona.

Bibliografie: 1.VilhelmKároly,Festettfamennyezetek, ed. Kriterion, București, 1975 2.PokolyJózsef, AzErdélyiReformátusegyháztörténete, 1556—1604, Budapest, 1904 3.TomborIlona, Magyarországifestettfamennyezetekésrokonemlékek a XV–XIX. Századból, Budapest, 1968 Sursefoto: Arhivă personală

Distopia în artă