Asezarea dacilor liberi de la Simionesti by Lectura

I. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ Localitatea Simioneşti face parte din comuna Cordun, judeţul Neamţ şi se află în partea de NV a municipiului Roman, la circa 6 km de acesta şi la 0,400 km de satul Cordun, pe drumul interjudeţean Roman-Paşcani (Fig. 1). Teritoriul pe care se află acest sat este format din terasa de confluenţă a râurilor Moldova şi Siret, în partea vestică a acesteia, având o uşoară înclinaţie de la est la vest, cu o mică diferenţă de nivel către râul Moldova, care, la mică distanţă de sat, îşi are cursul. Bogata reţea hidrografică constituită de unul din cei mai mari afluenţi ai Siretului - râul Moldova şi pârâul Morii sau Ciurlicul, mulţimea izvoarelor, terasele de acumulare fluviatilă a văii acestui râu au fost favorabile culturii agricole, amplasării aşezărilor omeneşti şi trasării unor căi de comunicaţie (Fig. 2). Clima temperat continentală pronunţată1, solurile cenuşii, brune şi podzolice foarte favorabile, vegetaţia forestieră de luncă, alcătuită din esenţe slabe, grupate sub formă de zăvoaie2, dau un specific aparte acestei zone. Fauna specifică zonei de luncă este bine reprezentată de cervide, rozătoare, păsări, reptile, amfibieni, precum şi numeroase nevertebrate, la care se adaugă fauna acvatică, distribuită în funcţie de biotopurile specifice din bălţi, iazuri sau ape curgătoare3. Poziţia geografică asigură acestei localităţi numeroase avantaje legate de funcţiile economice, prin apropierea unor resurse de materii prime, cum ar fi depozitele de nisipuri şi prundişuri din albia majoră a râului Moldova atât de necesare construcţiilor - lunca largă şi intens exploatată, cu meandre părăsite dar şi cu o vegetaţie bogată care implică şi o mare varietate a faunei folositoare vieţii locuitorilor din zonă. Plopişurile şi răchitişurile, în M. David, Relieful regiunii subcarpatice din districtul Neamţ şi Bacău, în BSRG, vol. V, I (1931), 1932. 2 Al. Roşu, Geografia fizică a României, Buc. 1981, p. 371. 3 Enciclopedia geografică a României, Buc. 1982, p. 675; D. Mititelu. N. Barabaş, Felicia Nechita, Flora şi vegetaţia împrejurimilor municipiului Roman (Jud. Neamţ), în Studii şi Comunicări, Muzeul de Ştiinţele Naturii, Bacău, 1976-1977, p. 281-316. 1

suprafeţe mari, din apropierea satului, au adus, în tot cursul istoriei acestei localităţi, numeroase beneficii (Fig. 3). Din punct de vedere geografic, condiţiile naturale, relieful, clima, hidrografia, fauna sunt foarte asemănătoare întregii zone în care se află oraşul Roman4. Toate acestea au dus la apariţia şi dezvoltarea, în decursul diferitelor epoci, a unor comunităţi omeneşti.

II. ISTORICUL CERCETĂRILOR Descoperirea întâmplătoare a unui tezaur de monede imperiale romane, în anul 19665 a impus efectuarea unei cercetări de suprafaţă în zona locului unde s-a aflat acesta, care s-a soldat cu adunarea unor urme materiale specifice culturii dacilor liberi - carpii, din această parte a Moldovei6. Acestea constau din fragmente ceramice, urme de arsură, oase de animale şi bucăţi de chirpic ars de la locuinţe. Toate indicau existenţa, în această zonă, a unei aşezări datate în se. II-III d. Chr. (Fig. 4, 5).

D. Oancea, Roman - consideraţii geografice, în Istoria oraşului Roman – 1392-1992, p. 712, Roman, 1992; C. Tudor, Cordun - monografie istorică, Ed. Muşatinia, Roman, 2003, p. 13-15; 20-24; 158; V. Ursachi, Mic îndreptar turistic, Buc. 1977, p. 5-9. 5 M. Chiţescu şi M. Ursachi, Tezaurul de denari romani imperiali descoperit la Simioneşti (Jud. Neamţ), S.C. de numismatică, vol. IV, 1968, p. 385-389. 6 Cercetările de suprafaţă au fost efectuate de V. Ursachi. 4

Fig. 1

Fig. 2 - Roman - Cordun - SimioneĹ&#x;ti

Fig. 3 - Râul Moldova în zona Simioneşti

Fig. 4 - X - Aşezarea sec. II-III d. Chr. - Simioneşti

Fig. 5 - Locul descoperirii tezaurului

Tezaurul este compus din 102 monede imperiale romane din secolele I-II d. Chr., cu emisiuni ale unor împăraţi romani, între anii 69-178; Vitellius - 1 exemplar; Vespasian - 15 exemplare; Titus - 4 exemplare; Domiţian - 7 exemplare; Nerva - 2 exemplare; Traian - 22 exemplare, Hadrian - şi familia - 22 exemplare; Antonius şi familia –17 exemplare şi Marc Aureliu, L. Verus şi familia - 11 exemplare.

Fig. 6 - Tezaurul

O singură monedă a fost pierdută de descoperitor, un elev cu numele Dinu Gheorghe din satul Simioneşti7 (Fig. 6). Lipsa unor cercetări de amploare, atât de suprafaţă cât şi sistematice, au dus la o informaţie destul de sumară asupra locuirii acestei zone. Chiar descoperirea acestui tezaur de monede nu a însemnat şi o intensificare a cercetărilor, atât din lipsa fondurilor cât şi a numărului mic al personalului Muzeului din Roman, care se afla la începuturile sale. Referindu-ne la o cercetare de suprafaţă efectuată pe Valea Siretului, între Roman şi Răchiteni8 în anul 1987, de către un colectiv de la Muzeul de Istorie din Roman şi Muzeul de Istorie din P. Neamţ, când s-au depistat peste 100 de aşezări în cele 58 puncte, faţă de doar 3 cuprinse în cel mai important Repertoriu arheologic din Moldova9, până la acea dată, ne putem gândi la câte alte staţiuni arheologice din epoci diferite mai pot fi descoperite în acest spaţiu, oarecum asemănător cu cel din Valea Siretului. Abia după zece ani, în 1976, cu sprijinul profesorului de istorie de la Liceul „Roman Vodă” din Roman - Ovidiu Rusu, am încercat o cercetare sistematică a aşezării de aici. Împreună cu o echipă de voluntari de la acest Liceu, care făceau parte din „Cercul de istorie” organizat de distinsul profesor, am început o campanie de săpături sistematice (Fig. 7).

Fig. 7 - Elevii de la Cercul de Istorie C. Tudor, op. cit. Roman, 2003, p. 26. În această perioadă satul Simioneşti era centru de comună, cu acelaşi nume. 8 V. Ursachi, D. Hordilă, M. Alexianu, Gh. Dumitroaia, D. Monah, Cercetări arheologice de suprafaţă pe Valea Siretului, la nord de municipiul Roman, Memoria Antiquitatis, XVIII, 1992, p. 145-172. 9 N. Zaharia, M. Petrescu - Dâmboviţa, Em. Zaharia, Aşezări din Moldova din paleolitic până în secolul al XVIII-lea, Ed. Academiei Buc. 1970, p. 302-303, nr. 284. 7

Zona în care am practicat această cercetare sistematică se află în marginea satului, pe partea stângă a drumului care duce la Pildeşti, la mică distanţă de curtea boierească şi mai ales de grajdul lung existent şi astăzi. În perioada când am efectuat săpăturile, aici se afla un teren viran, folosit, mai ales, ca imaş pentru vite şi drumul care ducea către râul Moldova. Astăzi aici se află mai multe construcţii care au aparţinut unui complex de creşterea păsărilor. După cât se pare, aceeaşi activitate ar putea să fie reluată (Fig. 8, 9).

Fig. 8 - Locul aşezării dacice

Cercetarea a început cu trasarea unei secţiuni de 30x1,5 m la mică distanţă de locul descoperirii tezaurului, unde am găsit mai multe fragmente ceramice la suprafaţa solului. Rezultatele au fost destul de încurajatoare deoarece am descoperit numeroase urme materiale ale existenţei unei aşezări, aşa cum bănuiam, din secolele II-III d. Chr., care aparţineau unei populaţii locale, a dacilor liberi. Printre altele, am descoperit o locuinţă de tip adâncit (bordei) şi două gropi cu resturi menajere. Toate au dat un material arheologic destul de bogat şi variat (Fig. 10).

Fig. 9 - Grajdul - lângă locul descoperirii tezaurului

Această primă secţiune ne-a încurajat, mai ales pe tinerii arheologi şi pe profesorul lor, astfel am început o a doua secţiune, trasată mai aproape de locul descoperirii tezaurului, la distanţă de 10 m spre Sud de SI, pe care l-am notat cu SII, având aceleaşi dimensiuni (30x1,5). Din păcate, entuziasmul elevilor a scăzut iar vremea nu a ţinut cu noi şi a trebuit să abandonăm cercetările. Alte şantiere arheologice subvenţionate de stat au avut prioritate şi în acest caz am rămas doar cu rezultatele obţinute din acest sondaj. Abia acum, deşi prelucrarea materialului a fost efectuată de multă vreme, reuşim să publicăm rezultatele cercetărilor întreprinse în urmă cu 36 de ani (Fig. 11).

Fig. 10 - Planul sﾄパﾄフurilor

Fig. 11 - Aspect Ĺ&#x;antier

15 III. STRATIGRAFIA Secţiunea I. Orientată SSV 39,5 - ENE 8,5 cu carourile numerotate din 2 în 2 m. Stratigrafia este foarte simplă: după un strat gros de circa 0,30 m, reprezentând pământul vegetal actual - lucrat, urmează un strat, oarecum identic, care reprezintă nivelul arheologic, ce conţine destul de numeroase urme materiale ale locuirii dacilor liberi, compuse din numeroase fragmente ceramice, urme de la locuinţe cu pereţii de lut ars, oase de animale, rămăşiţe ale consumului de carne şi diferite amenajări, ceea ce demonstrează o însemnată activitate omenească dintr-o perioadă cu aproape două mii de ani în urmă (Fig. 12).

Fig. 12 - Secţiunea I

După acest nivel de locuire urmează un strat de pământ galben murdar, fără urme arheologice, care este străpuns doar de anumite construcţii sau amenajări ale locuinţelor din sec. II-III d. Chr. Este vorba de o groapă cu resturi menajere din caroul 2, prinsă în profilul nordic al

secţiunii, notată de noi cu Gr. Nr. 1; o altă groapă, surprinsă în profilul sudic al secţiunii, în caroul 4, notată cu Gr. Nr. 2 şi, la o distanţă mai mare, în carourile 9-10, o locuinţă adâncită, surprinsă în ambele profile ale şanţului, pentru care s-a trasat o casetă în partea sudică a secţiunii, notată CIII. Atât dimensiunea gropilor cât şi a locuinţei - de tip bordei, ajungem până la 2 m adâncime (Fig. 13).

Fig. 13 - Aspect şantier

Din punct de vedere stratigrafic, în cele două secţiuni am putut delimita doar un singur strat arheologic, care aparţine unei aşezări din perioada de după cucerirea romană, respectiv din secolele II-III d. Chr., aşa după cum indică şi cele peste 100 de monede din tezaurul amintit (Fig. 14).

Fig. 14 - Plan Ĺ&#x;i profil - S I

Gr.1 - A fost descoperită în caroul 2-3, respectiv între m 2-2,90, în profilul de nord al secţiunii. Are forma de pâlnie sau clopot, cu gura în jos şi o adâncime de 1,50 m de la suprafaţa solului. Porneşte din stratul de cultură, respectiv de la 0,40 m adâncime. Groapa are diametrul de 0,90 m la gură şi 1,20 m la fund. Începe de la m 2 până la m 2,90 şi fundul de la 1,80 la 3 m (Fig. 15).

Fig. 15 - Aspect şantier

A fost săpată în întregime, pentru care am deschis o casetă în partea de nord a secţiunii, notată cu CI. Pereţii au fost îngrijit săpaţi, la fel şi fundul gropii, care era drept. Umplutura gropii conţinea multă cenuşă, bucăţi de cărbune de lemn, bucăţi de chirpic ars şi un mare număr de fragmente ceramice, care provin de la mai multe tipuri de vase, respectiv: 4 vase borcan, o căniţă cărămizie şi 12 fragmente ceramice lucrate la mână, 3 fructiere cenuşii, 2 căni cenuşii, din care una de culoare mai închisă, două căniţe roşii, două străchini cenuşii şi o amforetă, de asemenea cenuşie, cu gura modelată pentru capac. La acestea se adaugă 54 fragmente ceramice diferite, lucrate la roata olarului (Fig. 16).

Fig. 16 - Aspect şantier

Gr.2 - A fost descoperită în carourile 7-8, respectiv între m 6,80-7,80, în profilul de sud al secţiunii I. Are, de asemenea, forma unei pâlnii sau de clopot, cu gura în jos şi o adâncime de 1,50 m de la suprafaţa solului, porneşte, ca şi la gr.1, din nivelul arheologic, respectiv de la 0,40 m adâncime. La gură, care are un diametru de 1,60 m, începe de la m 6,20 până la 7,80, iar fundul de la 6 la 8 m. Pentru săparea ei în întregime s-a deschis o casetă în apropiere de profilul sudic al secţiunii I, notată cu CII. Ca şi la groapa precedentă am remarcat săparea îngrijită a ei, cu pereţii bine taluzaţi, ceea ce ar putea să însemne că iniţial a fost amenajată pentru păstrarea cerealelor sau a altor produse. Compoziţia materialelor descoperite în ea, arată, însă, că a fost, până la urmă, folosită ca groapă pentru aruncarea resturilor menajere. Remarcăm prezenţa unor fragmente de chirpic ars, crustă de vatră, multă cenuşă, cărbune de lemn, câteva oase de animale şi un număr destul de mare de fragmente ceramice. Au putut fi identificate fragmente ceramice care provin de la două căni roşii, 5 vase urnă cenuşii, 3 castroane cenuşii, o amforetă cenuşie, 3 căni cenuşii, o străchinuţă, o amforă romană albicioasă şi 87 fragmente diferite. Din ceramica lucrată la mână am putut identifica 6 vase borcan şi 19 fragmente din aceeaşi categorie de ceramică. Locuinţa adâncită BI sau Bordei I. A fost descoperită între m 17-20 din SI la adâncimea de 0,40 m, din stratul de cultură materială. Are o adâncime de 1,50 m de la suprafaţa solului şi de 1,20 m de la baza stratului

de cultură din sec. II-III d. Chr. Depăşeşte, ca dimensiune, lăţimea secţiunii noastre atât în partea de sud cât şi în cea de nord. Pentru partea sudică a fost trasată o casetă notată cu C III, care a permis delimitarea locuinţei în această zonă. Partea de nord nu a mai putut fi delimitată deoarece nu am mai avut timp pentru trasarea unei noi casete în această parte a secţiunii I (Fig. 17).

Fig. 17 - Aspect şantier - Locuinţa I

Partea cea mai mare a locuinţei, probabil, a fost surprinsă în S I şi caseta III. Presupunem că latura de nord a bordeiului să nu fie prea îndepărtată. În orice caz, după cele trei laturi surprinse, putem spune că locuinţa avea o formă dreptunghiulară cu colţurile rotunjite. Bucla din partea sud-vestică a locuinţei putea să fie zona intrării, care se făcea cu ajutorul unei scări din lemn. În interior nu au fost găsite amenajări speciale, podeaua era dreaptă, bine netezită, la fel şi pereţii. În interiorul bordeiului s-au descoperit multe fragmente ceramice care provin de la numeroase tipuri de vase. Printre ele semnalăm prezenţa ceramicii lucrate la mână, de culoare cărămizie, care provine de la 25 vase

borcan, la care adăugăm încă 114 fragmente din aceeaşi categorie de ceramică. Ceramica lucrată la roată este reprezentată de numeroase fragmente care provin de la 6 căniţe de culoare roşie, o căniţă cenuşie, 4 căni mari roşii, 22 vase-urnă cenuşii, 4 amforete cenuşii, 5 fructiere cenuşii, 4 castroane cenuşii, 6 străchini cenuşii, 2 căni de lux cenuşii, o amforetă roşie şi două amfore romane de import. La acestea se mai adaugă încă 199 fragmente ceramice diferite, care nu pot fi atribuite unui anumit tip de vas. Se remarcă numărul mare de vase folosite de către proprietarul acestei locuinţe. Printre ele remarcându-se atât cele care foloseau la preparatul hranei cât şi cele care constituiau vesela casei sau recipientele de lux, inclusiv amforele romane, care erau produse de import. Secţiunea II. A fost trasată la distanţa de 10 m spre sud de SI şi la 28, 30 m nord de grajdul amintit. Secţiunea are aceleaşi dimensiuni ca şi SI, fiind săpată până la adâncimea de 2 m. Spre deosebire de cealaltă, aici nu am putut delimita nici un complex arheologic. Stratul de cultură materială fiind, însă, de aceeaşi grosime şi consistentă cu cel din secţiunea precedentă. Inexistenţa unor complexe arheologice, în această nouă secţiune, nu înseamnă şi absenţa sau sărăcia în artefacte a acestei zone. Însăşi faptul că dimensiunile ei sunt destul de reduse ca suprafaţă, explică acest gol privind existenţa unor locuinţe sau gropi. Numeroasele artefacte descoperite în strat demonstrează acest lucru (Fig. 18).

Fig. 18 - Aspect - S II

Cercetarea materialului arheologic provenit din cele două secţiuni au confirmat presupunerea noastră de existenţă a unei aşezări în această zonă. Cele câteva izvoare din apropiere, câmpul larg pentru practicarea agriculturii, apropierea de râul Moldova cu bogăţiile şi avantajele lor au atras locuitorii din cele mai vechi timpuri. Cele mai importante artefacte descoperite în cele două secţiuni practicate de noi - SI şi SII cu complexele arheologice şi casetele adiacente, sunt reprezentate de ceramică. Aceste artefacte, prezente în număr destul de mare în toate epocile istorice, constituie cel mai valoros element privind datarea şi reconstituirea vieţii oamenilor în ultimele nouă milenii ale evoluţiei omeneşti. Atât compoziţia lutului din care sunt executate ca şi formele diverse, caracteristice diferitelor comunităţi umane, în epoci diferite, conferă arheologului posibilitatea să reconstituie nu numai epoca în care sunt realizate ci şi gradul de civilizaţie al celor care le produc sau le folosesc (Fig. 19).

Fig. 19 - Zona aşezării dacilor liberi de la Simioneşti

23 La acestea se adaugă un număr impresionant de unelte din silex, piatră, os sau metale, care, la rândul lor, reprezintă importante surse de informaţii în reconstituirea vieţii oamenilor, înainte de apariţia scrisului. Însăşi moneda, care a apărut cu circa 6 secole înainte de Christos, a constituit şi constituie un element foarte valoros în datarea unor aşezări sau complexe arheologice, aşa cum este cazul şi în descoperirile noastre de la Simioneşti.

CERAMICA LUCRATĂ CU MÂNA Acest tip de ceramică, în aşezările dacilor liberi, este prezent atât în locuinţe, gropi cât şi în stratul de cultură materială, fiind reprezentat de câteva forme de vase, caracteristice nu numai pentru anumite perioade ci şi unor populaţii bine definite din punct de vedere etnic10. Recipientele lucrate la mână erau confecţionate dintr-o pastă neomogenă, cu diverse materiale în compoziţia pastei, care îi dădeau anumite calităţi, mai puţin estetice dar mult mai rezistente, în special la foc, în comparaţie cu cele lucrate la roata olarului. Este suficient să amintim, din acest punct de vedere, prezenţa în compoziţia pastei a unor pietricele, ceramică pisată sau nisipuri cu bobul mare, elemente care prin rezistenta la foc şi în mânuirea lor, constituia principalul atu în folosirea la prepararea hranei. Din punct de vedere al formei, pentru aşezarea de la Simioneşti, am putut deosebi, până acum, doar două forme de vase lucrate la mână: vasul borcan şi ceaşca dacică numită şi căţuie. V. Ursachi, Zargidava. Cetatea dacică de la Brad, Bucureşti, 1995, p. 159-163; I.H. Crişan, Ceramica daco-getică cu specială privire la Transilvania, Bucureşti, 1969, p. 109. 10

Evoluţia celor două tipuri de recipiente este foarte lungă şi porneşte din prima epocă a fierului - Hallstatt - dacă nu chiar dinainte şi continuă în perioada clasică a dacilor, în primul mileniu al erei noastre şi chiar mult mai târziu. Cele două tipuri de vase lucrate la mână, din punct de vedere al formei, s-au definitivat în perioada clasică a culturii dacice, respectiv sec. III î. Chr. - sec. I d. Chr. şi continuă ca element definitoriu în cultura dacilor liberi din sec. II-III d. Chr. Cercetătorul Gh. Bichir, care s-a ocupat în special de ceramica dacică din sec. II-III d. Chr. consemnează trei variante a vasului borcan11, care îşi are analogii în aşezările dacice de pe Valea Siretului: Poiana12, Răcătău13, Brad14. Cel mai răspândit şi frecvent tip de vas, lucrat la mână, în aşezările dacilor liberi, este vasul borcan (Pl. I-1-15; II-1, 2, 4, 5, 7-11; III-2-4, 6-9; IV-1-8, 10-12; V-1-8; VI-1-16; Pl. XXXIII-1-5; XXXIV-1-6; XXXV-1-9; XXXVI-1-5; XXXVII-1-3, 5-12; XXXVIII-1-6; XXXIX-1-12; XL-1-8; XLVII-1, 4, 5, 7, 8; XLIX-1-4; LXVIII-1-4; LXIX-1-13) Acest tip de vas este prezent în număr destul de mare şi în aşezarea de la Simioneşti. Diferenţele foarte mici existente între recipientele descoperite aici constau, mai ales, în decorul diferit, precum şi unele mici diferenţe în profilul lor. Majoritatea sunt de mărime mijlocie, cu o înălţime ce nu depăşeşte 20-25 de cm., cu corpul uşor arcuit, fundul puţin mai mic, în diametru, decât gura vasului, buza dreaptă sau uşor evazată. Exemplarele mai mari, care depăşesc, uneori 0,50-0,60 m înălţime, aveau rolul de recipiente pentru depozitarea, în special a cerealelor, fiind aşezate, de obicei, în gropi, pentru a se păstra verticalitatea lor. Deşi folosite, în special, pentru prepararea hranei, fiind foarte rezistente la foc, vasele borcan erau diversificate mai ales prin decorul existent pe suprafaţa exterioară a vasului, compus, în general, din linii simple, crestate sau alveolate, linii adâncite, linii pectinate, în val etc. Raportându-ne la formele clasice prezente în aşezările de tip dava15, când această formă de vas a ajuns la apogeul definitivării sale, respectiv în secolele II-I î. Chr.- sec. I d. Chr., putem spune că acest tip de vas reprezintă elementul principal, din punct de vedere material, în acordarea unui rol cu

Gh. Bichir, Cultura carpică, Bucureşti, 1973, p. 65. Radu Vulpe, Silvia Teodor, Piroboridava, Bucureşti, 2003, p. 68-78, fig. 150-158. 13 V. Căpitanu, Principalele rezultate ale săpăturilor arheologice în aşezarea geto-dacică de la Răcătău (jud. Bacău), în Carpica VIII, 1976, p. 56-57, fig. 14-21; V. Căpitanu şi V. Ursachi, O nouă cetăţuie dacică de pe Valea Siretului, Carpica, 1969, p. 93-130, fig. 6-10. 14 V. Ursachi, op. cit., Bucureşti, 1995, p. 159-163, fig. 61-64. 15 Vezi notele 12-14. 11 12

valoare etnică, fiind considerat o creaţie specifică geto-dacilor, respectiv dacilor liberi din sec. II-III d. Chr. O statistică privind fragmentele ceramice care indică prezenţa vasului borcan în descoperirile de la Simioneşti, în cele două secţiuni şi trei casete, ne permite să constatăm o frecvenţă destul de mare a acestui tip de vas. Aşa, de pildă, în stratul de cultură a secţiunii nr. 1-SI, au fost descoperite 10 vase borcan, de diferite mărimi la care se adaugă 73 fragmente din acelaşi tip de vas, dar care indică un element definitoriu care să permită a le considera că aparţin unui anumit recipient. Ele dovedesc, totuşi, numărul relativ mare a vasului borcan în această aşezare. Raportându-ne la frecvenţa lor pe carouri, situaţia se prezintă astfel: În caroul 3 s-au descoperit 4 vase borcan şi 50 fragmente, în caroul 7 un vas borcan şi 10 fragmente, în caroul 12 doar un vas de acest tip şi 9 fragmente şi în caroul 13 doar 2 fragmente dintr-un asemenea recipient. Ceaşca sau căţuia dacică (Pl. II-3, 6, 12; III1, 5; IV-9; XXXV-10; XXXVI-6; XXXVII-4). O altă formă de vas care are o istorie tot atât de lungă ca a vaselor borcan, este reprezentată de ceaşca sau căţuia dacică. Chiar denumirea reprezintă o emblemă a ceramicii populaţiei care a creat-o, definitivându-se ca formă în sec. II î. Chr. Are o formă tronconică, fundul drept cu buza uşor evazată şi rotunjită, prevăzută cu una, două sau chiar trei tortiţe, care pornesc din zona de sub buză şi se termină ori deasupra fundului ori la baza lui. Unele au toarta plină, altele sub formă de bară, uneori şănţuită la exterior sau chiar rotundă în secţiune. Continuă formele deja consacrate din epoca anterioară, respectiv din faza clasică a culturii dacice, bine reprezentată în toate marile aşezări de pe Valea Siretului - Poiana, Răcătău sau Brad. La Brad acest tip de recipient a fost împărţit în 9 variante, aproape toate continuând să apară şi în sec. II-II d. Chr. Este recipientul care asigura iluminatul locuinţelor. La Simioneşti acest tip de recipient a fost identificat doar prin câteva fragmente semnificative, cu toate că numărul fragmentelor de vase lucrate la mână este destul de mare. Este posibil ca fărâmiţarea ceramicii să nu fi păstrat zonele semnificative ale acestui tip de recipient, foarte frecvent în toate aşezările dacilor liberi, tocmai pentru faptul că ele asigurau iluminatul

locuinţei sau erau folosite la diferite practici religioase, în special în cimitire, sub denumirea de căţui. Acelaşi lucru se poate spune şi despre stratul de cultură materială din secţiunea II unde s-au descoperit fragmente ceramice care au aparţinut la 35 vase borcan, la care se adaugă încă 142 fragmente de la acelaşi tip de vas, 8 vase de tip căţui, 2 căni mai mici şi o strachină. Pe carouri situaţia se prezintă astfel: în caroul 4 s-au descoperit 10 vase borcan şi 40 fragmente de acelaşi tip de vas; o căniţă cărămizie şi o străchinuţă; în caroul 8 două vase borcan şi 8 fragmente de acelaşi tip de vas; în caroul 9 s-au descoperit un număr de 15 vase borcan şi o căţuie, la care se adaugă încă 85 fragmente atipice din acelaşi tip de vas; în caroul 11 un vas borcan şi 5 fragmente atipice, iar în caroul 14 un alt vas borcan şi 3 fragmente. La acestea adăugăm recipientele de acelaşi tip, descoperite în complexele închise, respectiv Gr.1, 2 şi locuinţa adâncită - B1 din SI. În Gr.1 au fost descoperite 4 vase borcan şi 10 fragmente ceramice obişnuite, precum şi o căniţă cărămizie. În Gr. 2 menţionăm prezenţa a 5 vase borcan şi 18 fragmente atipice din acelaşi tip de vas, iar în locuinţa B1, alături de cele 113 fragmente atipice au putut fi identificate 25 vase borcan şi o fusaiolă. Ceramica lucrată la mână, destul de limitată ca forme, este prezentă în toate aşezările dacilor liberi din sec. II-III d. Chr. Prezenţa şi chiar abundenţa ei în aşezări, dar şi în cadrul necropolelor este destul de mare. Cele mai apropiate analogii le avem în descoperirile de la Văleni16, Pânceşti17, Săbăoani18 sau în multe alte aşezări şi necropole din Moldova19.

CERAMICA LUCRATĂ LA ROATĂ Situaţia este mult mai complexă în ceea ce priveşte ceramica lucrată la roata olarului. Ca forme este mult mai diversificată, iar ca număr de V. Ursachi, Săpăturile arheologice de la Văleni, jud. Neamţ, în M.C.A. (Materiale şi cercetări arheologice) IX, 1970, p. 265-269; I. Ioniţă, V. Ursachi, Văleni. O mare necropolă a dacilor liberi, Iaşi, 1988, p. 67, 68, fig. 18/1-4; 19-30; 38, 48, ; 20/48; 25/8; 30/47; 31/8; 22. 17 V. Ursachi, Aşezarea dacică de la Pânceşti - Neamţ, Carpica XXIX, 2000, p. 97, 104, pl. VII. 18 V. Ursachi, Săbăoani - monografie arheologică, vol. I, Iaşi, 2007, p. 118-119. 19 Gh. Bichir, Cultura carpică, Bucureşti, 1973, p. 65-69, fig. 11, pl. XLII-XLVIII. 16

recipiente este aproape impresionant de mare, dacă ne referim la suprafaţa foarte mică, din această aşezare, cercetată până acum. Ca tipuri de vase menţionăm: străchini, vase tip urnă, amforete de tip carpic, căni, castroane, fructiere - din ceramica locală şi câteva fragmente din amforele romane de import. Cel mai răspândit şi numeros tip de vas îl reprezintă vasul urnă (Pl. VII-1-9; VIII-1-7; IX-1-8; X-1-6; XI-1-13; XII-1-9; XIII-1-11; XIV-1-12; XV-1-7; XVI-1-4, 7-10; XVII-1-11;XVIII-2, 4, 5, 9, 11, 13; XX-1; XLI-1-2; XLII-1, 3; LI-1; LIV-1, 2; LV-1-3; LVI-1-4; LXI-1; LXII1; LXV-4-6; LXVI-2; LXVII-1-5; LXXIII-4; LXXXIII-1, 2; LXXXIV-1, 2; XCIII-1-5) denumit aşa deoarece a fost folosit intens ca urnă de incineraţie, fiind prezent în toate necropolele dacilor liberi din sec. II-III d. Chr. Descoperite în aşezări, ele sunt vase fără toartă, cu corpul sferoidal, gâtul mai lung sau mai scurt, buza răsfrântă orizontal, fundul inelar, corpul uneori mai înalt, decorat, de cele mai multe ori pe gât sau pe umăr, cu motive lustruite sau cu nervuri în relief, realizate la roata rapidă. După formă sunt cunoscute cu mai multe variante, toate însă, cu o ascendenţă din ceramica dacică din secolele II-I î. Chr - I - începutul sec. II d. Chr., respectiv, în perioada clasică a culturii dacice. Unele forme sunt prezente şi în secolele mai târzii, în aşezările şi necropolele din secolele III-IV d. Chr., carpo-gotice. Exemplarele de dimensiuni mari au fost considerate vase de provizii, intens folosite, mai ales în păstrarea apei sau a cerealelor. Cunoscute încă din secolele II-I î. Chr., I începutul sec. II d. Chr. în marile aşezări dacice de tip dava din Moldova20. Cele de dimensiuni obişnuite, care nu depăşeau înălţimea de 30-40 cm erau folosite pentru păstrarea sau transportul produselor alimentare, fiind intens folosite de populaţia dacilor liberi. Sunt cunoscute mai multe variante ale acestui tip de vas21. R. şi Ec. Vulpe, Les fouilles de Poiana, Dacia, III-IV, 1927-1932, p. 281, fig. 63; V. Căpitanu, V. Ursachi, op. cit., Carpica II, 1969, p. 106, 107, fig. 12, 13; V. Ursachi, op. cit., Bucureşti, 1995, p. 169-170, pl. 80, 1-6; 81, 1-5, 11, 13-14, 82, 1-6. 21 Gh. Bichir, op. cit., Bucureşti, 1973, p. 72-73; I. Ioniţă, V. Ursachi, op. cit., Iaşi, 1988, p. 69-70, fig. 63, 2; V. Ursachi, op. cit., Iaşi, 2007, p. 126 şi 129. 20

În aşezarea de la Simioneşti au fost descoperite mai multe fragmente aparţinând acestui tip de vas, fiind prezent atât în strat cât şi în complexele închise, respectiv în gropi şi locuinţe. Astfel, în SI au fost descoperite fragmente de la 19 vase urnă, cenuşii, lucrate la roata olarului. Pe carouri ele se prezintă astfel: în caroul 3 s-au descoperit 3 vase urnă cenuşii, în caroul 7 un vas urnă, în caroul 11, de asemenea un vas urnă; în caroul 15 s-au descoperit 3 exemplare. La acestea se adaugă recipientele descoperite în complexele închise, respectiv 6 vase mari în Gr.1; 5 vase urnă în Gr.2 şi 19 exemplare în locuinţa nr.1 (B1). În secţiunea II numărul vaselor de tip urnă este prezent în număr destul de mare, 32 vase cenuşii şi 4 roşii. Toate în stratul de cultură: 8 exemplare - două mari şi şase mijlocii în caroul 4; unul, de culoare roşie în caroul 7; 3 cenuşii în caroul 8; 12 mijlocii şi 3 mari cenuşii şi 2 vase mari roşii în caroul 9; 2 în caroul 11 şi unul, cenuşiu, în caroul 10. Un alt tip de vas, foarte numeros în aşezările dacilor liberi este reprezentat de cănile dacice(PL. XVII-7, 8, 10; XVIII-1, 6-8; XXIV-1-8; XXV-1-4, 7, 8, 10, 11; XXIX-1-13, 16, 17; XXX-3-5, 9, 12-15; XLII-2; XLIV-3; XLV-1, 5; XLVI-1-5, 8, 9; XLVII-1-9; XLVIII-3, 6, 9, 10; L-110; LVII-1-8; LIX-1-5; LX-2-5; LXIV-1-9; LXV-1, 3; XVIII-3, 6, 9, 10; L-1-10; LVII-1-8; LIX-1-5; LX-2-5; LXIV-1-9; LXV-1, 3; LXVI-1, 3; LXXI-1, 2, 5, 7, arse la roşu; 3, 4, 6 cenuşii; LXXIV-1, 3, 5, 6; LXXV-1-5; LXXVI-1-8; LXXVIII-1-10; LXXIX-1-7; LXXX-1-14; LXXXII-1-11; LXXXV-1-3; LXXXVII-3-6; LXXXVIII-1-4). Ele se deosebesc după mărime şi forme. Cele mai frecvente sunt căniţele lucrate din aceeaşi pastă ca şi celelalte recipiente, doar că sunt mult mai mici, cu corpul bitronconic, buza uşor rotunjită şi puţin evazată, fundul inelar, prevăzută cu o toartă în bandă şi o şănţuire mediană, care porneşte de sub buză şi se opreşte pe umărul vasului. Fundul este inelar, decorate, de obicei prin lustruire, cu motive geometrice. Uneori, ca şi vaseleurnă au câte o nervură în relief pe umăr. Unele au gâtul cilindric-mai lung şi corpul globular, prevăzute cu câte o tortiţă cilindrică, respectiv rotundă în secţiune, care porneşte de sub buză şi se termină pe umărul vasului22. 22

V. Ursachi, op. cit., Iaşi, 2007, vol. I, p. 129-131.

Sunt destul de numeroase în toate aşezările dacice şi îşi au originea, de asemenea, în căniţele din perioada clasică a culturii dacice, fiind foarte frecvente în marile aşezări de pe Valea Siretului. Brad23, Răcătău24 şi Poiana25. Au fost făcute numeroase clasificări ale acestui tip de recipient, care este destul de frecvent şi în toate aşezările dacilor liberi. Cele mai importante fiind aşezările şi necropolele de la Săbăoani26, Văleni27, Tămăşeni28, Pânceşti29, Gâdinţi30, Poiana-Dulceşti şi alte aşezări sau necropole din Moldova31. În săpăturile noastre practicate la Simioneşti au fost descoperite 16 căni de diferite mărimi de culoare cenuşie şi 10 căni de culoare roşie. Din cele cenuşii, 3 au fost descoperite în stratul de cultură, toate în caroul 3, două în Gr.1, 3 în Gr.2 şi 8 în locuinţa adâncită - B1. Sunt diferite ca mărime, dar forma se păstrează. Din cele 10 căni de culoare roşie, una a fost descoperită în strat, două în Gr.1, una în Gr.2 şi şase în locuinţa adâncită BI. În SII s-au descoperit 16 căni, 14 cenuşii şi 2 roşii, toate în carouri. Astfel 4 căni cenuşii în caroul 4; 8 căni cenuşii şi o cană roşie în caroul 9, o cană cenuşie şi una roşie în caroul 11; una cenuşie în caroul 10. Legat de forma de vas descrisă anterior este un alt tip de recipient, destul de frecvent în olăria dacilor liberi, moştenit, de asemenea, din creaţia olarilor daci din perioada clasică este cana de lux (Pl. XXIV-9-13; XXV-5, 6, 9, 12; XXVI-1-10; XXVIII-3, 7, 9, 11; XXIX-14-16; XXX-1, 2, 6-8, 10, V. Ursachi, op. cit., Bucureşti, 1995, p. 152-154. V. Căpitanu, V. Ursachi, op. cit., Crisia, 1972, p. 103, fig. 6-7. 25 R. Vulpe, S. Teodor, op. cit., Bucureşti, 2003, p. 74, fig. 163-1-6; 165, 1, 3-11; 13-16, 2; 166, 7-10;167, 4, 7. 26 V. Ursachi, Săbăoani, vol. I, Iaşi, 2007, p. 129-130. 27 V. Ursachi, op. cit., Materiale IX, 1970, p. 267, fig. 2,1-3; Idem, Cercetări arheologice efectuate de Muzeul de Istorie Roman, Carpica, I, 1968, p. 121, fig. 6; 2, 5-7, 9. 28 V. Ursachi, Cercetările arheologice de la Tămăşeni, „La Silişte”, jud. Neamţ, Memoria Antiquitatis, XXII, p. 243, pl. XI, 5-6, 249, tabel 1. 29 V. Ursachi, Aşezarea dacică de la Pânceşti, com. Poienari, jud. Neamţ, Carpica XXIX, p. 93, pl. VIII, IX. 30 V. Ursachi, Aşezarea dacică de la Gâdinţi, com. Sagna, jud. Neamţ, Carpica, XXX, p. 13, pl. XIV-XV. 31 Gh. Bichir, op. cit., Bucureşti, 1973, p. 82-83, pl. CXXIII-CXXV. 23 24

11; LXIII-1-4; LXX-1; LXXIII-2; LXXIV-4; LXXXVI-1-8; LXXXVII1, 2). De dimensiuni mijlocii sau chiar mari acest tip de vas are corpul bitronconic, gâtul alungit, buza evazată orizontal sau uşor profilată, fundul inelar, prevăzute cu o toartă în bandă ce porneşte de sub buza vasului şi se opreşte pe umăr. Lucrate cu multă grijă dintr-o pastă foarte fină, bine frământată, arsă, de obicei la roşu sau cenuşiu şi prevăzute cu o angobă foarte fină, au o eleganţă deosebită şi formează o categorie de lux în ceramica dacilor liberi. Motivele decorative sunt realizate, ca şi la celelalte căni sau tipuri de vase lucrate la roata olarului, cu motive geometrice lustruite. Şi ele constituie o moştenire de la olarii daci din perioada clasică-sec. II-I î. Chr.- sec. I începutul sec. II d. Chr., prezente în marile aşezări dacice de pe Valea Siretului - Piroboridava32, Tamasidava33 şi Zargidava34. În aşezarea de la Simioneşti au fost descoperite doar două căni de lux-cenuşii, în locuinţa adâncită BI. Acest tip de recipient, deşi foarte rar, este prezent în majoritatea aşezărilor din sec. II-III d. Chr. ale dacilor liberi din zona Moldovei. Cele mai multe se păstrează sub formă fragmentară în aşezări şi uneori întregi în unele necropole cum ar fi cele de la Vârtişcoi, Pădureni, Poieneşti, Moldoveni-Gabăra sau Văleni, pentru a rămâne doar la cele citate de Gh. Bichir35. Amforete - sunt vasele lucrate la roata olarului, de culoare cenuşie, având corpul ovoidal, gâtul cilindric mai scurt sau mai lung, buza îngroşată sau evazată, fundul inelar, cu două torţi aşezate echidistant, din bandă lată cu nervuri longitudinale în relief, sau canelară, asemănătoare cu cele de la cănile de lux, care imită, într-un fel, amforele romane, de unde li se trage şi 32

R. Vulpe, S. Teodor, op. cit., Bucureşti, 2003, p. 81-82, fig. 172/1-4. V. Căpitanu, Principalele rezultate ale săpăturilor arheologice în aşezarea geto-dacică de la Răcătău (jud. Bacău), Carpica VIII, 1976, p. 62. 34 Silviu Sanie, Tamilia-Elena Marin, Geto-dacii dintre Carpaţi şi Nistru secolele II a Chr-II p Chr. Iaşi, 2011, p. 289, fig. 11/6, 7, 15, 16, 18; V. Ursachi, op. cit., Bucureşti, 1995, p. 175-176, pl. 99/13; V. Ursachi, Elemente decorative ale cănilor dacice în Arh. Mold. XVIII, Bucureşti, 1995, p. 42-43, pl. IV, 1-13; III, 3-16; VI, 9; V. Ursachi, op. cit., Iaşi, 2007, p. 131, pl. 64, 1-2, 5-6, 8, 10-11; 65, 3-4; 66, 4; 262. 35 Gh. Bichir, op. cit., Bucureşti, 1973, p. 81-82, pl. CXXI,2; CXXII,2,4. 33

numele, denumite în literatura de specialitate şi amfore carpice, dar care apar încă din perioada clasică a culturii dacice, prezente în cele două dave de pe Siret - Tamasidava36 şi Zargidava37. În secolele II-III d. Chr. acest tip de recipient este preferat de dacii liberi din Moldova, variantele înmulţindu-se, dând şi numele creatorilor şi purtătorilor lor - amfore carpice. Numărul variantelor ajungând la patru, au fost bine clasificate de cel care s-a ocupat în mod special de ceramica dacilor liberi38. În aşezarea de la Simioneşti au fost descoperite, în cele două secţiuni, 16 amforete, toate de culoare cenuşie. Cele mai multe s-au descoperit în locuinţa adâncită - BI - 5 exemplare şi câte una în caroul 3, 15 şi Gr.1 şi Gr.2. În secţiunea II au fost descoperite 7 exemplare - 6 în caroul 9 şi un exemplar în caroul 11. Cele mai importante analogii le avem în descoperirile de la Tămăşeni39, Săbăoani40, Pânceşti41, Bărboşi42, Poieneşti43 din Moldova, Mătăsaru şi Bucureşti Străuleşti44 din Muntenia sau Medieşu Aurit45 din nord-vestul ţării, precum şi din zona culturii tumulilor carpatici46. Strachina(Pl. XVII-1-5, 6, 9, 11; XVIII-3, 10, 12; XX-2-7; XXI-115; XXII-1-11; XXIII-1-16; XLIII-1-8; XLIV-2, 4-6; XLV-2, 6; XLVI-6, 7; XLVIII-1-8; LII-1-7; LIII-1-9; LVIII-1; LX-1; LXV-4-6; LXVI-4-6; LXXIII-1, 3, 5, 6; LXXVII-1-7; LXXXI-1-5). Este un recipient nelipsit în toate timpurile, cu o evoluţie deosebită, mai ales din punct de vedere al formei, încă de la apariţia ceramicii. Foarte frecventă în aşezările dacice din perioada clasică47, continuă să rămână şi în perioada următoare tipul de vas V. Căpitanu, op. cit., Carpica VII, 1976, p. 58, fig. 34,4. V. Ursachi, op. cit., Bucureşti, 1995, p. 189-190, fig. 285, 5-6. 38 Gh. Bichir, op. cit., Bucureşti, 1973, p. 80-81. 39 V. Ursachi, op. cit., Memoria Antiquitatis XXII, 2001, p. 261, pl. VIII, 4; XIII, 15; XV, 11. 40 V. Ursachi, op. cit., vol. I, Iaşi, 2007, p. 131,132, pl. 65, 66. 41 V. Ursachi, op. cit., Carpica XXIX, 2000, p. 93, pl. IX. 42 V. Căpitanu, Necropola daco-carpică de incineraţie din secolul al III-lea de la Gălăneşti Bărboasa, com. Onceşti, jud. Bacău, Carpica VII, 1975, fig. 5, 2. 43 R. Vulpe, Săpăturile de la Poieneşti, Materiale I, Bucureşti, 1953, p. 451, fig. 357, 2. 44 Gh. Bichir, Geto-dacii din Muntenia în epoca romană, Bucureşti, 1984, p. 35. 45 S. Dumitraşcu, T. Bader, Aşezarea dacilor liberi de la Medieşu Aurit, Satu Mare, 1967, pl. XII. 46 V. Mihăilescu-Bârliba, Un nouveaux groupe cultural sur la territoire de Roumanie. Les fouilles de Branişte-Nemţişor (com. Vânători, jud. Neamţ), Dacia N.S. XXIV, 1980, p. 1. 47 R. Vulpe, S. Teodor, op. cit., Bucureşti, 2003, p. 81, fig. 209/2; 211/1-5; 8-10; 212/1, 3-4; V. Căpitanu, Ceramica geto-dacică de la Răcătău, Carpica XVIII-XIX, 1986-1987, p. 12136 37

cel mai răspândit, atât în variante cât şi din punctul de vedere al numărului de piese. Este prezent atât în aşezări cât şi în necropole. Sunt cunoscute în mai multe tipuri şi variante şi în sec. II-III d. Chr. şi unii arheologi au putut să le clasifice în cinci48, zece49 sau chiar treisprezece tipuri50. Deşi avem un număr mare de străchini, în săpăturile de la Simioneşti, nu încercăm să le prezentăm pe categorii, mai ales pentru faptul că săpăturile noastre sunt la început, iar zona cercetată este infim de mică. Aceasta însă, nu ne opreşte să constatăm o multitudine de variante ale acestui tip de recipient, care poate fi tot atât de important ca şi descoperirile din această zonă, de unde amintim doar 51 52 pe cele de la Săbăoani , Valeni , Poieneşti53, Săuceşti54, Gâdinţi55, Tămăşeni56. În săpăturile noastre de la Simioneşti am putut determina, după formă, un număr de 6 străchini cenuşii şi una roşie în SI, două în caroul 3, una în caroul 12, una în caroul 13 şi două în caroul 15. Cea roşie a fost descoperită în caroul 1. La acestea adăugăm un exemplar cenuşiu în Gr.1 şi una în Gr.2 şi 6 exemplare în locuinţa adâncită - BI. În secţiunea II s-au descoperit două străchini de culoare roşie în caroul 4 şi 9 străchini cenuşii din care două exemplare în caroul 4 şi 7 în caroul 9, toate în stratul de cultură materială. O oarecare abundenţă de materiale arheologice surprinse, mai ales, în caroul 9 presupune existenţa unui complex de locuire în imediata apropiere - respectiv o groapă sau o locuinţă. 124; V. Ursachi, op. cit., Iaşi, 2011, p. 288-289, fig. 9, 1-13,15, 20-22; V. Ursachi, op. cit., Bucureşti, 1995, p. 154-156. 48 I. Ioniţă, V. Ursachi, op. cit., Iaşi, 1988, p. 71-72. 49 Gh. Bichir, op. cit., Bucureşti, 1973, p. 75; Idem, op. cit., Bucureşti, 1984, p. 35. 50 M. Ignat, Dacii liberi din Moldova. Contribuţii arheologice. Necropolele de la Podeni şi Zvoriştea, Iaşi, 1999, p. 104-106, fig. 16. 51 V. Ursachi, op. cit., Iaşi, 2007, p. 133-135, pl. 204, 205. 52 I. Ioniţă, V. Ursachi, op. cit., Iaşi, 1988, p. 71-72, fig. 26, 1; 20, 34; 36, 14. 53 R. Vulpe, op. cit., Materiale, I, 1953, p. 451-452; 456-457. 54 V. Căpitanu, op. cit., Carpica, 1976, fig. 3-2, 4; 5, 2-4; 6, 1-2. 55 V. Ursachi, op. cit., Carpica, XXX, Iaşi, 2001, p. 13, pl. XI. 56 Idem, op. cit., Memoria Antiquitatis, XXII, 2001, p. 257, pl. VIII, 2-3, 7, 9; IX-10, 13-15; XV, 5-6.

Un recipient apropiat ca formă, de strachină, îl constituie castronul. El nu diferă prea mult de strachină. Dimensiunile mai mari şi eventualele apucători - toarte, două sau trei, le individualizează de ceea ce numim strachină. Şi acest tip de vas, frecvent în aşezările dacilor liberi, având aceeaşi origine ca majoritatea recipientelor din sec. II-III d. Chr. în civilizaţia clasică a culturii dacice57. În mai multe variante sunt cunoscute şi în aşezările dacilor liberi din secolele II-III d. Chr. Printre aşezările unde s-au descoperit asemenea recipiente amintim pe cele de la Săbăoani58, Poiana-Dulceşti59 sau în nordul Moldovei, în necropolele de la Podeni şi Zvoriştea60. Nu lipsesc nici în atelierul de olar de la Butnăreşti61. În săpăturile de la Simioneşti au fost descoperite 10 castroane cenuşii în SI şi 21 castroane - 20 cenuşii şi unul roşu în SII. Un exemplar a fost descoperit în caroul 13, unul în caroul 12 şi unul în caroul 15 - toate de culoare cenuşie; trei castroane cenuşii au fost descoperite în Gr.2 şi patru exemplare în locuinţa adâncită - BI. Castroanele din SII au fost descoperite doar în stratul de cultură, în diferite zone: un castron cenuşiu în caroul 4, două în caroul 8; 15 castroane cenuşii în caroul 9, unul în caroul 10, unul în caroul 14 şi un castron mare, de culoare roşie în caroul 9. Fructiere (Pl. XXVII-1-8; XXVIII-1, 2, 4-6, 8, 12; XXXII-13-15; XLIV-1; XLV-3, 4; LIV-3; LVI-5, 6; LXXIV-2, 7). O formă de vas cu o lungă perioadă de evoluţie, de la formele lucrate la mână de către olarii daci încă din secolele IV-III î. Chr., la cele clasice lucrate la roata olarului, specifice perioadei clasice a culturii dacice şi apoi, prin unele mici transformări la cele din perioada dacilor liberi din sec. II-III d. Chr., care au continuat să fie şi un reper etnic. V. Ursachi, op. cit., Bucureşti, 1995, p. 156; V, Căpitanu, op. cit., Carpica, VIII, 1976, fig. 11/2-8. 58 V. Ursachi, op. cit., Iaşi, 2007, vol. I, p. 135, pl. 73, 5, 7. 59 Gh. Bichir, op. cit., Bucureşti, 1973, pl. CVIII, 3. 60 M. Ignat, op. cit., Iaşi, 1999, p. 101-104, fig. 15. 61 Gh. Bichir, op. cit., Bucureşti, 1973, pl. CVIII, 1. 57

Schimbările esenţiale ale formei acestui tip de recipient se referă la scurtarea piciorului, formatul cupei şi micşorarea marginii evazate drept sau uşor curbat, evidenţiindu-se umărul. Unele exemplare au marginea dreaptă. Cele câteva variante ale fructierelor din sec. II-III d. Chr. au ca element definitoriu umărul cupei distinct şi marginea evazată drept, dar mai îngustă, cu umărul indicat printr-un prag. Cel mai adesea, piciorul fructierei este marcat de unul sau mai multe praguri, realizate la roata olarului. În cultura carpică sunt frecvente atât în aşezări cât şi în necropole, unele sunt folosite drept capace de urnă. Ca formă, reprezintă unul din cele mai folosite recipiente din cultura dacică în perioada sa clasică, sec. II-I î. Chr.- sec. I-II d. Chr. şi preluată, cu mici modificări în perioada dacilor liberi din sec. II-III d. Ghr. Sunt cunoscute mai multe variante ale acestui tip de vas62, care continuă să fie destul de numeros în perioada următoare, în aşezările şi necropolele dacilor liberi63. La Simioneşti, în cele două secţiuni - I şi II, au fost descoperite mai multe fragmente ceramice care fac parte din asemenea recipiente. Astfel, în SI, în stratul de cultură, caroul 2 Gr.1 a fost descoperit un fragment dintr-o fructieră cenuşie. Cele mai multe exemplare au fost descoperite în locuinţa adâncită - BI - un număr de 5 fructiere. În SII au apărut 6 fructiere cenuşii: una în caroul 7 şi 5 în caroul 9. După cum se poate constata şi aici, în aşezarea dacilor liberi de la Simioneşti s-a descoperit un număr destul de mare de fructiere, aşa după cum se întâmplă în toate aşezările dacilor liberi din Moldova. Este forma de vas intens folosită de strămoşii noştri şi reprezintă, ca şi alte forme de recipiente, un reper nu numai cronologic ci şi etnic. Fructiera apare în toate aşezările şi necropolele dacilor liberi din Moldova. Cele de la Simioneşti au analogii în toate aceste aşezări din Moldova. Noi le amintim doar pe cele mai apropiate: Săbăoani64, PoianaDulceşti şi Butnăreşti65, Văleni66, Tămăşeni67.

V. Ursachi, op. cit., Bucureşti, 1995, p. 172-174. Gh. Bichir, op. cit., Bucureşti, 1973, p. 76, 77. 64 V. Ursachi, op. cit., Iaşi, 2007, vol. I, p. 136-138, pl. 56, 6; 75, 76, 77. 65 Gh. Bichir, op. cit., Bucureşti, 1973, p. 75-76, pl. C-CIII. 66 I. Ioniţă, V. Ursachi, op. cit., Iaşi, 1988, fig. 21, 31; 22, 57; 23, 93, 96; 26, 10, 21; 31, 21, 25; 40, 73; 43, 7, 13. 67 V. Ursachi, op. cit., Memoria Antiquitatis, XXII, 2001, pl. VI, 4; VIII, 8; IX, 5, 9, 11; X, 7; XII, 1, 3-4, 6-7, 9, 11; V, 6; XXXVII, 1-2. 62 63

35 CERAMICA DE IMPORT

Amfore (Pl. XXXI-1-9; XXXII-1-3, 5, 6, 8; LXX-2-12; LXXII-110). Este binecunoscut faptul că populaţia locală, în secolele II-III d. Chr. a continuat să aibă legături, mai ales comerciale cu populaţia sau negustorii din Imperiul Roman. Aceste legături s-au dezvoltat în secolele II-III d. Chr. în condiţiile transformării unei bune părţi din Dacia în Provincie Romană. În toate aşezările populaţiei locale din sec. II-III d. Chr. au fost descoperite numeroase artefacte care dovedesc existenţa acestui comerţ sau chiar a unor legături de altă natură între dacii liberi şi romani. În aşezarea de la Simioneşti, în afară de importantul tezaur de monede imperiale romane găsit aici68 au mai fost descoperite, în săpăturile noastre şi câteva fragmente ceramice de factură romană, ajunse în această zonă, după toate probabilităţile, pe calea comerţului dintre populaţia locală şi negustorii din Imperiul Roman. Este vorba de câteva fragmente ce aparţin unor forme de vase - respectiv amfore romane, care ajungeau aici, după toate analizele efectuate la multe din aceste recipiente cu uleiul de măsline sau vinurile dulci şi aromate ale zonei mediteraneene. În săpăturile noastre au fost descoperite mai multe fragmente de recipiente de culoare roşie-cărămizie sau gălbui-albicioase, caracteristici unor forme de amfore cu corpul oval, fusiform, fundul ascuţit şi gol pe dinăuntru, gâtul lung şi îngust, gura îngroşată ca un manşon, cu două torţi cu secţiunea ovală, prevăzute cu nervuri sau şănţuiri longitudinale, binecunoscute în aproape toate aşezările şi uneori chiar în necropolele dacilor liberi. În aşezarea de la Simioneşti au fost descoperite câteva fragmente de amfore atât în stratul de cultură cât şi în unele complexe de locuire. Astfel, în SI, caroul 3 a fost descoperit un fragment dintr-o amforă romană

M. Chiţescu şi M. Ursachi, op. cit., Bucureşti, 1968.

cărămizie şi alte patru fragmente din pastă gălbui-albicioasă în carourile 3, 4, 10 şi una în locuinţa adâncită BI. În SII alte trei fragmente de la amfore, una roşie-cărămizie în caroul 9 şi două albicioase-gălbui în carourile 8 şi 9. În aşezările dacilor liberi, acolo unde cercetările au fost mai ample, numărul acestor recipiente este mult mai mare, dezvăluind un comerţ intens între aceste populaţii. Numărul mare al acestui tip de vas destinat, în special comerţului pe apă, dovedeşte interesul negustorilor de la distanţe mari pentru produsele dacilor liberi, cărora le aduceau, în afară de unele bijuterii sau obiecte de podoabă şi alte produse alimentare, specifice zonelor din care proveneau. Toate aşezările dacilor liberi au în inventarul lor numeroase recipiente venite de la distanţe mari. Pe baza lor s-au făcut numeroase tipologii pentru a le cunoaşte producătorii dar şi neamul din care făceau parte negustorii care le manevrau. Amintim aici doar câteva aşezări unde asemenea recipiente au fost descoperite, pe baza lor făcându-se chiar tipologii: Văleni69, Pânceşti70, Tămăşeni71, Săbăoani72 sau în multe alte aşezări ale dacilor liberi din Moldova73. După o prezentare a tipurilor de vase ceramice descoperite în cele două secţiuni - SI şi SII de la Simioneşti, considerăm că este necesar să adăugăm că în suprafaţa de circa 100 m2 cât cuprinde sondajul nostru din 1976, mai putem include şi numărul de fragmente ceramice care nu au putut fi concludente din ce tip de recipiente provin, dar care arată o oarecare intensitate de locuire în această aşezare. Astfel, adăugăm cele 160 fragmente ceramice lucrate la mână şi 392 lucrate la roata olarului din SI şi 132 fragmente din prima categorie alături de 589 lucrate la roata olarului din SII. La această destul de bogată recoltă arheologică, care priveşte olăria dacilor liberi de la Simioneşti, adăugăm câteva unelte, destul de puţine, descoperite în cele două secţiuni. Este vorba de două fusaiole (Pl. XXXII-7, 69

V. Ursachi, op. cit., Carpica, I, 1968, p. 121, fig. 6, 1; Idem, op. cit., Materiale, IX, 1970, p. 267, fig. 4. 70 V. Ursachi, op. cit., Carpica, XXIX, 2001, pl. VII, 10; XIV, 1-20; XXIX, 1-10; XL, 1-9. 71 Idem, op. cit., Carpica, XXIX, Iaşi, 2000, pl. XV. 72 Idem, op. cit., Iaşi, 2007, vol. I, p. 138-139, pl. 80-88; 265-266. 73 Ş. Sanie, Două mici depozite de amfore romane descoperite în Moldova, SCIV, 2, 19, 1968, p. 345-350; O.L. Şovan, P. Şadurschi, Noi descoperiri de amfore romane în jud. Botoşani, Hierasus, 1981, p. 51-56, pl. I-VI; V. Ursachi, Elemente şi influenţe romane la est de Carpaţi, Hierasus, 1970, p. 147-162, p. 175, harta nr. 1, fig. 2, 3; M. Alexianu, Răspândirea amforelor cu inscripţii în teritoriul dacilor liberi din estul României, Arheologia Moldovei, XII, Iaşi, 1988, p. 105-106, fig. 2, 3; 4, 1-2.

9; LXXXIX-3, 4; XC-3, 4) una descoperită în locuinţa adâncită - BI, la adâncimea de 0,45 m şi una în SII, caroul 4, la adâncimea de 0,40 m. Aceste unelte serveau la torsul lânii sau a altor fibre vegetale pe care le foloseau dacii liberi pentru confecţionarea diferitelor componente de îmbrăcăminte. Asemenea piese sunt foarte frecvente în toate aşezările dacilor liberi. Amintim aici doar aşezările din zona Siretului: Săbăoani74, Tămăşeni75, Pânceşti şi din aria locuită de populaţia dacilor liberi76. Alte trei unelte, destul de frecvente în aşezările dacilor liberi, o formează pietrele de ascuţit (Pl. XXXII-4, 11, 12; XCI-1-3; XCII-1-3). La Simioneşti s-au descoperit trei piese - una în S II, caroul 9, în stratul de cultură şi celelalte două în S I, caroul 12 la adâncimea de 0,45 m. Şi acest tip de unealtă este destul de frecvent în aşezările dacilor liberi, printre altele amintim pe cele din apropiere: Săbăoani77 şi Tămăşeni78.

V. Ursachi, op. cit., vol. I, 2007, p. 100-102, pl. 33/1; 34/3. V. Ursachi, op. cit., Carpica, XXIX, 2000, p. 93, pl. XVI, 2. 76 V. Ursachi, op. cit., Memoria Antiquitatis, XXII, 2001, pl. IV, 7; VIII, 10; XVII, 15. 77 V. Ursachi, op. cit., vol. I, 2007, pl. 36, 4, 6. 78 V. Ursachi, op. cit., Memoria Antiquitatis, XXII, 2001, pl. IV, 8. 75

38 CONCLUZII

Sondajul arheologic de la Simioneşti, realizat la zece ani de la descoperirea tezaurului de monede imperiale romane, aduce noi şi importante elemente privind legăturile ce se pot face între populaţia care locuia în această zonă şi Imperiul Roman, la începutul mileniului I d. Chr. Este vorba despre populaţia din această parte a Daciei de după cucerirea romană care a rămas în afara Provinciei nou formate. Deşi sondajul practicat are dimensiuni foarte mici, (cele două secţiuni şi trei casete nu depăşesc o suprafaţă de 100 mp), rezultatele săpăturii au fost deosebit de concludente. Numărul artefactelor descoperite dovedeşte o mare intensitate de locuire a acestei zone, ceea ce explică şi prezenţa unui tezaur destul de important, atât ca număr de piese cât şi a perioadei de acumulare, în primele două secole de după cucerirea romană, când relaţiile dintre cuceritori şi învinşi erau destul de incerte. Populaţia dacică din afara Provinciei Dacia, fiind un factor de care Imperiul Roman trebuia să ţină seamă, pentru liniştea graniţelor sale. Este şi perioada când legăturile comerciale, dar şi stipendiile acordate de romani populaţiilor rămase la noile graniţe puteau asigura o linişte atât de necesară noilor cuceritori. Referindu-ne la semnificaţia numeroaselor tezaure de monede romane descoperite în această parte a Moldovei, care au fost puse, de către unii cercetători, pe seama unor organizări teritoriale ale dacilor liberi, pe care Imperiul încerca să le potolească dorinţa de atac sau de jaf în zonele proaspăt cucerite, prin acordarea unor stipendii sau alte facilităţi, considerăm că şi aşezarea de la Simioneşti poate reprezenta o forţă teritorială, care a atras asemenea stipendii, mai ales că ne aflăm în aceeaşi zonă în care cercetătorul ieşean Ion Ioniţă localizează una din cele mai importante formaţiuni teritoriale la confluenţa râurilor Moldova şi Siret79. Printre altele, aici avem unele descoperiri de importanţă majoră, care ne permit să susţinem o asemenea ipoteză, fiind vorba de câteva tezaure de monede imperiale romane, cum ar fi cele de la Muncelul de Sus80, Stăniţa şi I. Ioniţă, Din istoria şi civilizaţia dacilor liberi, Iaşi, 1982, p. 78, 79. Şeiva Sanie, Silviu Sanie şi M. Cojocariu, Tezaurul de la Muncelul de Sus şi unele probleme ale circulaţiei monetare romane în Moldova, Cercetări Istorice, 17, p. 249-268; B. Mitrea, Dacia, N.S. VIII, 1964, p. 381; Idem, SCIV, 15, 4, 1964, p. 577. 79 80

Făurei81, tezaurul de la Tămăşeni82, cel de la Gherăeştii Noi83, la care mai putem adăuga tezaurele de la Văleni84, Homiceni85, Bozienii de Sus86. Traian, comuna Săbăoani87 şi altele, din bazinul mijlociu al Siretului şi cel inferior al Moldovei, zone fireşti privind legăturile naturale ale populaţiilor care locuiau în această zonă a Moldovei. Adăugăm la acestea importantele tezaure de obiecte de argint, de factură romană, de la Muncelul de Sus88 şi garnitura de harnaşament, placată cu foiţă de argint, de factură romană, de la Săbăoani89. Toate într-o zonă în care numărul aşezărilor şi necropolelor dacilor liberi este foarte mare şi de importanţă majoră în susţinerea tezei distinsului cercetător ieşean90. Includerea aşezării de la Simioneşti în această presupusă formaţiune teritorială a dacilor liberi, oferă posibilitatea ca aici să fi existat un important centru, bine organizat, cu un conducător care obliga Imperiul Roman să asigure un comerţ avantajos pentru această comunitate a dacilor liberi, inclusiv acordarea de stipendii. Toate acestea impun o continuare a cercetărilor, pe suprafeţe mai mari, pentru descoperirea locuinţelor şi a altor amenajări, întinderea aşezării, inclusiv descoperirea şi cercetarea necropolei, care pot aduce elemente noi M. Chiţescu şi V. Ursachi, Două tezaure romane imperiale descoperite în Moldova, Carpica, II, 1969, p. 145-156. 82 V. Ursachi, Tezaurul de monede romane descoperit la Tămăşeni, judeţul Neamţ, Carpica, XXVI, 1997, p. 123-138. 83 Virgil Mihăilescu-Bîrliba, La monnaie romaine chez les Daces Orientaux, 1980, p. 289290. 84 B. Mitrea, Contribuţii numismatice la istoria triburilor daco-getice din Moldova în a doua jumătate a secolului al II-lea d. Chr., SCIV, 7, 1956, 1-2, p. 161 şi 167; Idem, în Dacia, N.S., 1, 1957, p. 231; Gh. Poenaru Bordea, V. Mihăilescu-Bârliba et Alex. Artimon, SCIV, 19, 1968, 4, p. 598; Virgil Mihăilescu-Bîrliba, 1970, p. 318. 85 E. Petrişor, Tezaurul monetar de la Homiceni, judeţul Neamţ, Memoria Antiquitatis, XIX, 1994, p. 355-399. 86 M. Chiţescu, V. Ursachi, SCIV, 17, 1966, 4, p. 703-707. 87 Virgil Mihăilescu-Bîrliba, V. Ursachi, Tezaurul de monede romane descoperit la Traian, comuna Săbăoani, judeţul Neamţ, Arheologia Moldovei, XII, Iaşi, 1988, p. 117-130. 88 Virgil Mihăilescu-Bîrliba, I. Mitrea, Tezaurul de vase romane de la Muncelul de Sus, Carpica, 10, 1978, p. 163-177; Idem, La trésor de vases romains de Muncelul de Sus, Dacia NS, 22, 1978, p. 201-212. 89 V. Ursachi, Cercetări arheologice efectuate de Muzeul de Istorie din Roman, în zona râurilor Siret şi Moldova, Carpica, 1, 1968, p. 163-167, fig. 40-42; Idem, Piese de harnaşament descoperite în aşezarea daco-carpică de la Săbăoani, Memoria Antiquitatis, 1, 1969, p. 327-337; Idem, Săbăoani ,- monografie arheologică, vol. I, Iaşi, 2007, p. 104-109, pl. 26-31. 90 I. Ioniţă, op. cit., Iaşi, 1982, p. 80-85, fig. 24. 81

în cunoaşterea vieţii strămoşilor noştri, aşezarea aflându-se la mijlocul distanţei dintre cele două mari centre ale dacilor liberi, cea de la Văleni, cu cea mai mare necropolă din toată aria de locuire a acestei populaţii91 şi cea de la Săbăoani, unde s-au descoperit două necropole ale aşezării de aici92.

91 92

I. Ioniţă, V. Ursachi, Văleni, o mare necropolă a dacilor liberi, Iaşi, 1988. V. Ursachi, Săbăoani, monografie arheologică, vol. II, Iaşi, 2010, p. 28-111.

3 2 1

6 5 4

15 PlanĹ&#x;a - I - 1-15 - Vase borcan

2 1 3

4 5

8 6

11 9

13 12

Planşa II - 1, 2, 4, 5, 7-11, 13-15 - Vase borcan; 3, 6, 12 - Ceşti dacice

5 4

9 Planşa III - 2-4, 6-9 - Vase borcan; 1, 5 - Ceşti dacice

44 1 2 3

6 7

Planşa IV - 1-8, 10-12 - Vase borcan; 9 - Ceaşcă dacică

2 1

5 6

8 PlanĹ&#x;a V - 1-8 - Vase borcan

1 2

5 6

11 9 10

12 13

16 PlanĹ&#x;a VI - 1-16 - Vase borcan

47 2 1

9 7 Planşa VII - 1-9 - Vase urnă

48 1

7 Planşa VIII - 1-7 - Vase urnă

49 1

8 Planşa IX - 1-8 - Vase urnă

6 Planşa X - 1-6 - Vase urnă

2 3

4 5

12 13 Planşa XI - 1-13 - Vase urnă

3 4

9 Planşa XII - 1-9 - Vase urnă

2 1

9 8

11 Planşa XIII - 1-11 - Vase urnă

54 1

4 5

12 Planşa XIV - 1-12 - Vase urnă

7 Planşa XV - 1-7 - Vase urnă

10 Planşa XVI - 1-4; 7-10 - Vase urnă; 5 - Castron

57 1

5 6

9 8

Planşa XVII - 1-5; 6, 9, 11 - Strachină; 7, 8, 10 - Căni

58 1

2 3

13 Planşa XVIII - 2, 4, 5, 9, 11, 13 - Vase urnă; 1, 6, 7, 8 - Căni; 3, 10, 12 - Străchini

6 7

11 PlanĹ&#x;a XIX - 1-11 - Castroane

60 1

7 Planşa XX - 1 - Vas urnă; 2-7 - Străchini

7 6 8

12 11

13 14

15 Planşa XXI - 1-15 - Străchini

1 2

9 8

11 Planşa XXII - 1-11 Străchini

2 3

4 5

12 14

16 Planşa XXIII - 1-16 - Străchini

1 2 3 4 5

6 7

8 9

10 11

12 13 Planşa - XXIV - 1-7, 8 - Căni; 9-13 - Căni de lux

65 2 1

6 7

11 10 12 Planşa XXV - 1-4, 7, 8, 10, 11 - Căni; 5, 6, 9, 12 - Căni de lux

66 1

7 8

10 Planşa XXVI - 1-10 - Căni de lux

8 Pagina XXVII - 1-8 - Fructiere

68 1

6 7

11 12 Planşa XXVIII - 1, 2, 4, 5, 6, 8, 10, 12 - Fructiere; 3, 7, 9, 11 - Căni de lux

5 6 4

9 7

12 13 14

16 17 Planşa XXIX - 1-13, 16, 17 - Căni; 14-16 - Căni de lux

70 1

7 6 5

12 13

15 Planşa XXX - 1, 2, 6, 7, 8, 10, 11 - Căni de lux; 3, 4, 5, 9, 12-15 - Căni

9 PlanĹ&#x;a XXXI - 1-9 - Amfore romane

72 3 1

9 8

11 12

15 Planşa XXXII - 1-3, 5, 6, 8 - Amfore romane; 4, 11, 12 - Pietre de ascuţit; 7, 9 - Fusaiole; 10 - corn şlefuit; 13-15 - Fructiere

4 5

PlanĹ&#x;a XXXIII - 1-5 - Vase borcan

3 4

PlanĹ&#x;a XXXIV - Vase borcan

4 3

Planşa XXXV - 1-9 - Vase borcan. 10 - Ceaşcă dacică

Planşa XXXVI - 1-4, 6 - Vase borcan; 5 - Cană lucrată la mână

5 4

8 9

10 11

Planşa XXXVII - 1-8, 10-12 - Vase borcan; 9 - Căniţă - lucrate la mână

Planşa XXXVIII - 1-6 - Vase borcan - lucrate la mână

2 3

10 11

Planşa XXXIX - 1-12 - Vase borcan - lucrate la mână

3 2

6 5 4

Planşa XL - 1-8 - Vase borcan - lucrate la mână

Planşa XLI - 1, 2 - Vase urnă - lucrate la roată

Plan XLII - 1, 3 - Vase urnă; 2 - Cană - lucrate la roată

Planşa XLIII - 1-8 - Străchini

3 4

Planşa XLIV - 1 - Fructieră; 2, 4 - 6 străchini, 3 - Cană - lucrate la roată

Planşa XLV - 1, 5 - Căni; 2, 6 Străchini; 3, 4 - Fructiere - lucrate la roată

Planşa XLVI - 1-5, 8 9 - Căni; 6, 7 - Străchini - lucrate la roată

3 2

5 4

Planşa XLVII - 1-9 Căni - lucrate la roată

8 7

Planşa XLVIII - 1-8 - Străchini - lucrate la roată

2 1

6 5

8 9

Planşa XLIX - 1, 4, 5, 7, 8 - Vase borcan - lucrate la mână; 3, 6, 9, 10 - Căni - lucrate la roată

2 1

Planşa L - 1-4 - Vase borcan - lucrate la mână

2 3

5 4

9 10

Planşa LI - 1-10 – Căni - lucrate la roată

3 Planşa LII - 1 - Vas urnă; 2, 3 - Castroane - lucrate la roată

Planşa LIII - 1-7 - Străchini - lucrate la roată

7 6

Planşa LIV- 1-9 - Străchini - lucrate la roată

Planşa LV - 1, 2 - Vase urnă; 3 - Fructiere - lucrate la roată

Planşa LVI - 1-3 - Vase urnă - lucrate la roată

1 2

5 6 6 Planşa LVII - 1-4 - Vase urnă; 5-6 - Fructiere - lucrate la roată

7 8 Planşa LVIII - 1-8 - Căniţe - lucrate la roată

Planşa LIX - Vas urnă - lucrat la roată

100

Planşa LX - 1-5 - Căni - lucrate la roată

101

2 1

Planşa LXI - 1 - Strachină; 2-5 - Căni - lucrate la roată

102

Planşa LXII - Vas urnă - lucrat la roată

103

Planşa LXIII - Vas urnă - lucrat la roată

104

1 2

Planşa LXIV - 1-4 - Căni - lucrate la roată

105

6 5 7

Planşa LXV - 1-9 - Căni - lucrate la roată

106

5 6

Planşa LXVI - 1, 3 - Căni; 2 - Vas urnă; 4-6 - Străchini - lucrate la roată

107

1 2

Planşa LXVII - 1-5 - Vase urnă - lucrate la roată

108

2 1

Planşa LXVIII - 1-4 - Vase borcan - lucrate la mână

109

4 5

6 7

9 10

Planşa LXIX - 1-13 - Vase borcan - lucrate la mână

110

2 4 3

8 5

10 11

Planşa LXX - 1 - Cană de lux; 2-12 - Fragmente de amfore romane

111

4 5

6 7 Planşa LXXI - 1, 2, 5, 7 - Vase lucrate la roată - arse la roşu; 3, 4, 6 - Căni cenuşii

112

7 5

10 9 PlanĹ&#x;a LXXII - 1-10 - Fragmente de amfore romane

113

6 4

Planşa LXXIII - 1, 3, 5, 6 - Străchini; 2 - Cană de lux; 4 - vas urnă - lucrate la roată

114

1 2

Planşa LXXIV- 1, 3, 5, 6 - Căni; 2, 7 - Fructiere; 4 - Cană de lux

115

1 2

4 3

Planşa LXXV - 1-5 - Căni - lucrate la roată

116

2 3

5 6

Planşa LXXVI - 1-8 - Căni - lucrate la roată

117

5 4

Planşa LXXVII - 1-7 - Străchini - lucrate la roată

118

1 2

4 5

7 6

Planşa LXXVIII - 1-10 - Căni - lucrate la roată

119

3 4 5

6 7

Planşa LXXIX - 1-7 - Căni - lucrate la roată

120

2 1

9 10 11

14 12

Planşa LXXX - 1-14 - Căni - lucrate la roată

121

Planşa LXXXI - 1-5 - Străchini - lucrate la roată

122

4 6

8 9

10 11 Planşa LXXXII - 1-11 - Căni - lucrate la roată

123

2 Planşa LXXXIII - 1, 2 - Vase urnă - lucrate la roată

124

Planşa LXXXIV - 1, 2 - ase urnă - lucrate la roată

125

3 Planşa LXXXV - 1-3 - Căni - lucrate la roată

126

2 1

5 4 6

Planşa LXXXVI - 1-8 - Căni de lux - lucrate la roată

127

4 3

6 Planşa LXXXVII - 1, 2 - Căni de lux; 3-6 - Căni - lucrate la roată

128

Planşa LXXXVIII - Căni roşii - lucrate la roată

129

1 2

4 Planşa LXXXIX - 1, Cărbune de lemn; 2 - Os prelucrat; 3-4 - Fusaiole

130

1 2

3 4 Planşa XC - 1 - Cărbune de lemn; 2 - Corn prelucrat, 3-4 - Fusaiole

131

Planşa XCI - 1-3 - Pietre de ascuţit

132

2 3

Planşa XCII - 1-3 - Pietre de ascuţit

133

Planşa XCIII - 1-5 - Vase urnă

134 Conclusions

The archaeological prospecting from Simioneşti, made ten years after the discovery of the treasure of the Roman imperial coins, brings about new and important elements as far as the connections/relations between the population living in this area and the Roman Empire at the beginning of the first millennium B. Chr. are concerned. The matter is about the population from this part of Dacia after the Roman conquest that remained beyond the boundaries of the newly formed province. Although the archaeological prospecting has very small sizes (the two sections and three boxes do not exceed a surface of 100 square meters), the results of the digging have been particularly conclusive. The number of the artifacts discovered proves a high intensity of inhabiting of this area, that explains the presence of an important treasure both as a number of pieces and the period of accumulation during the first two centuries after the Roman conquest, when the relations between the conquerors and the defeated were rather uncertain. The Dacian population outside Dacia, being a factor that the Roman Empire had to take into account for the peace of its boundaries. It is the period when the commercial relations and the stipends granted to the populations remained at the new boundaries could ensure a peace essential to the new conquerors. If we refer to the significance of the numerous treasures of Roman coins discovered in this part of Moldavia, that have been attributed (by some researchers) to some territorial organizations of the free Dacians, to which the Empire tried to suppress the desire of plundering, we can now consider that the settlement from Simioneşti can represent a territorial force that attracted such stipends, especially as we are in the same area where the researcher from Iaşi, Ion Ioniţă, localizes one of the most important territorial formations at the confluence of the Moldova and the Siret rivers. Moreover, here, there are some discoveries of major importance which allow us to support such a hypothesis – the treasures of Roman imperial coins such those from Muscelul de Sus, Stăniţa and Făurei, the treasure from Tămăşeni, the one from Gherăeşii Noi - and we can also add the treasures from Văleni, Homiceni, Bozienii de Sus, Traian, the Săbăoani village and others from the middle of the Siret and Moldova reservoirs,

normal areas with usual connections of the inhabitants living in this part of Moldavia. We can add to these, the important silver objects of Roman structures from Muncelul de Sus and the harness set, plated with thin silver leaf from Săbăoani. All these are in an area where the number of the free Dacians settlement and necropolis is very big and of great importance in the support of the distinguished researcher’s from Iaşi thesis. The including of the settlement from Simioneşti in this so-called territorial formation of the free Dacians, offers the possibility that here might have existed an important center, well-organized, with a leader that forced the Roman Empire to ensure a favourable commerce and stipends too, to this community. All these call for a continuation of the researches, on larger areas, to discover houses and other arrangements, the surface of the settlement including the discovery and the search of the necropolis, that can bring new elements in the knowledge of our ancestors’ life, the settlement being situated at the middle of the distance between the two big centers of the free Dacians, that from Văleni, the biggest necropolis from all the area of this populations living and that from Săbăoani, where two necropolis of this settlement have been discovered.

135

136 Cuprins I. Aşezarea geografică... 3 II. Istoricul cercetărilor... 4 III. Stratigrafia... 15 Ceramica lucrată cu mâna... 23 Ceramica lucrată cu roată... 26 Ceramica de import... 35 Concluzii... 38 Planşe... 41