Constantin Enianu - Eiberarea de Anteu by Lectura

Constantin Enianu

(versuri)

Editura MuĹ&#x;atinia 2014

Eliberarea de Anteu Editor: Emilia Ţuţuianu Dospinescu Coordonator editorial: Dorin Dospinescu 4

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ENIANU, CONSTANTIN Eliberarea de Anteu / Constantin Enianu ; ed., note bibliografice: Emilia Ţuţuianu. - Roman : Muşatinia, 2014 ISBN 978-606-8203-37-9 I. Ţuţuianu, Emilia (ed.)

821.135.1-1

Constantin Enianu

Ars poetica Despre poetul, eseistul şi publicistul Constantin Enianu (n. 3 februarie 1953, Roman), s-a scris prea puţin, din păcate. Constituirea acestui grupaj de poezii are drept scop promovarea unui talentat poet romaşcan contemporan, ce face parte din valorile creative a unui secol ce încearcă să-şi reînnoiască semnificativ mentalitatea culturală, în direcţia redescoperirii valorilor autentice din cultura românească. Absolvent al Liceului Roman-Vodă din Roman, a fost redactor (între anii 1995 2000) la jurnalele Cronică Romaşcană şi Gazeta de Roman - aici având şi o rubrică proprie, Flautul lui Pan. Debutul în poezie îl cunoaşte încă din adolescenţă, cu un grupaj de versuri, în paginile revistei Cronica din Iaşi.

Eliberarea de Anteu

În anul 1995 publică volumul de versuri Complexul lui Anteu, Ed. Plumb, Bacău. Din anul 1999 este colaborator al revistelor: 13 Plus,

Bacău;

Melidonium,

Curierul

vârstelor, Clepsydra, Roman, cu o paletă largă de eseuri, publicistică şi poezie. Pe internet prezent pe site-urile: agonia.net, melidonium.ro cu poezie, eseuri. Consemnat în: - O antologie a literaturii nemţene, autor Laurian Ante, Ed. Muşatinia, Roman, 2006; - Un dicţionar al literaturii din judeţul Neamţ, autor Constantin Tomşa, Ed. Cetatea Doamnei şi Crigarux, Piatra Neamţ, 2014 Cu siguranţă poetul Constantin Enianu va figura, cu egală îndreptăţire, în istoria poeziei şi a gândirii critice din România. Editor, Emilia Ţuţuianu Dospinescu

Constantin Enianu

acord divin

dacă iubeşti nu înşeli nicicând chiar dacă o pedeapsă perfidă în cale se arată cu grabă rupând firul încins de simţire candidă de aceea tu fii alături de mine să-nvingem pe rău aici şi acum căci el nu poate decât prin venine ca să-şi păstreze inima de fum şi Cerul cu noi va fi totdeauna acordul cu sârg să susţină iubirea de toate-i unită în una că cine iubeşte nimic nu dezbină aşa păcatul la toţi şi toate apune în vraja hrănită cu pisc şi genune

Eliberarea de Anteu

alibi teatral

dorinţa-i copleşită-n teama care mă răpune când gândesc zilele să se prefacă-n drama de deznădejdi ce copleşesc azi alibi găsesc iubirea ţesând covor de penelopă iar aşteptări îmbină firea subit în ritmul de sincopă şi inima de-ar sta cu toate m-aş împăca precum cu tine care te ascunzi la spate de lună să mă vezi mai bine iluziilor sunt părtaş că prind de tine drama ce o joc trăind

Constantin Enianu

alintarea inconştienţei

în firea ta se luptă reci materii ce spirite înăbușesc perfid în mintea mea rămân memorii să-nfrângă-acumulările de vid şi ne convingem amintind că unici vom fi rupând raport de lume ca înţeles să ai în ce comunici spre bunul trai al clipelor în sume sedus confort scos din natură întreg concurs îşi desfăşoară în faţa societăţii clar-sperjură alimentând sofisticări pe scară astfel se petrec vieţi în disperare cu alintarea inconştienţei temerare

Eliberarea de Anteu

Archytas

armonia sufletului sau muzica sferelor coborâtă pe pământ cu gândul la Archytas acusticul armonizator al erelor lucrurilor acordate de-adâncul veritas mă-ndupleci spre a ta iubire pe care mi-o dai femeie miloasă când trec ca viteazul în ştire de-a vieţii izbândă slabă sau grasă iubirea mea vei cunoaşte când mor căci în viaţă sub ură mă-nveţi că durerea aduce fericirii un spor precum apa primenirea de vieţi cerul fiind acelaşi cu muzica mâinii precum împlinirea după facerea pâinii

Constantin Enianu

atavism

trupul tot mereu se schimbă gândirea peste el descreşte şi rău se formulează-n limbă cu-amarul moştenit ce creşte mărirea ta s-a dus cu Roma amoR citirea ei inversă de-aceea ai amar sub forma desţelenirii drept aversă Decebal e Anteu carpatic pe când Cezar beţivul care îi lasă-n loc de vin tomnatic delir de glorii pe sub soare mor anteice credinţe vane în AmoR – destin de stane

Eliberarea de Anteu

bătrâneţe

tot mai mică devii ca Sibila din Cumae totuşi mare păreai spunând că nu-ţi pasă de poezia mea îngrijită ca o casă curată modestă şi neştiută-n lume amintirea păstrezi în cuvinte solare un templu de oase s-adoarmă sub gând eu sunt pentru tine oricum şi oricând plăcerea-ndemnată la calmă uitare oricum n-am să fiu decât ce am fost mister în ruină c-am zis te iubesc cu glas de copil străbătând vis ceresc oricând pe-a mea glie ca bun adăpost minţindu-mă cu ştire rătăceşti mereu punctul tău de spaţiu acelaşi cu al meu

Constantin Enianu

căinţă

dacă sufletul şi trupul sunt în bifurcare primul ţine calea spre cerurile înalte de-aceea nu mă ponegri încalte când numele de om e-n destrămare trupul e substanţa mireanului de-acum şi-aici ce se confruntă-n teme istorice de oase şi carne prin sisteme rătăcite-n fapte spre formele de scrum mecanica duală pe rute separate sufletul în Cer şi trupul pe Pământ hamletizând au conservat cuvânt prin somn şi moarte viaţă să arate purtător prozaic de Prinţ al Suferinţei păstrez noul nume consacrat Căinţei

Eliberarea de Anteu

cântec de idei

în cântec de idei îmi port cuvântul să-mi reprezint din dragoste mereu căci nu am stil fugind ca vântul splendorilor ce mă curtează-n eu să mă-nţelegi nu-ţi cer decât fantezii mărunte să stârpeşti căci sunt precum noroiu-n rât de la mistreţii ce-ntâlneşti beţii să ai din vin să poţi uita Realitatea care este Mumă şi-n faptul zilei îţi voi lăuda Frumuseţea pe o scoică-n spumă scriind cu dragoste în orice zi sper că moartea mă va ocoli

Constantin Enianu

cântec de trecere

trec subtil şi-aiurea-n gând semne trag de păr pe rând şi mă doare-n gene rana că-s uşor de greu ca pana şi un fir de parce torc ca să pot rosturi să storc din lumina largă plasă şi îmi cat iubită casă iară setea de fecioare o las lumii trecătoare şi iubirea de vecie de la soţ lângă soţie o iau ca un loz de pâine spre câştig de azi ca mâine şi mă rup din lutul mult taina celor drepţi s-ascult

Eliberarea de Anteu

capriciu

tu vrei iubire fără a iubi şi viaţă plină de prezent la nesfârşire pentru orice zi şi nopţi stăpâne violent iubind eu nu jertfesc iubirea deşi tu aprig vei reduce prin gelozie răzvrătirea Acelui care-I prins pe Cruce belşugul bine e păstrat de un sărac ce nu-l doreşte aşteaptă deci un gând curat în inimă ca dar cum creşte şi buza roşie care se stinge când flacără-n atins n-atinge

Constantin Enianu

câştig de Cer

în dezgustul indiferenţei muşc mărul iar miezul lui se-arată mai profund şi oare ce-i mai greu decât dezbărul de-o obişnuinţă a apei peste prund că cine simte singur pierde timpul nedesluşind ce e mai larg în Sens un ochi văzând ce a pierdut Olimpul vrea un câştig de-o clipă pentru Ens dar ce câştig în triumfări se-mparte când recunoştinţa moare-n faşă şi dăruirea sună precum oluri sparte ca să trezească-n biata fire laşă vreun mister teluric şi trufaş lângă Cerul care-i va fi naş

Eliberarea de Anteu

catharsis

la Casa de Cultură părinţii şi copiii au venit să vadă ce-i un Teatru jucat pe o estradă cu toţi viii numiţi actori – ca unul încă patru şi-n aparenţă nu se spune mai nimic când forma alătură materiei sublim cu inventarea unui tâlc ca inamic de la adepţi ai morţii – servi de im purificare se invocă sus pe scenă după precedente ce nu se vor sfârşi căci afabulaţia aruncă iarăşi o sirenă într-un alcov cu simţământul de-a trăi apoi părinţii şi copiii pleacă acasă neconvinşi de-o terapie lesnicioasă

Constantin Enianu

claritas orationis*

nu pot să scot din lumi fragmente ca efemerul să le mistuie în pripă. sinteza văd cum ţine monumente salvând travalii de vreo rea risipă. de abstracţii omul pare săturat de aceea corp îşi răspândeşte uşor spre unde-i greu de stat căci e în stat ce nu îl preţuieşte. această căutare ritmuri noi îmbină un bine de la bunătate să adune căci arta-n seriozitatea-i lină nu se aprinde-n arşiţe de dune fugind de mozaicuri colorate-mi duc totuşi închipuirea spre labirint năuc * Limpezimea stilului (M. Fabius Quintilianus, sec. I, d.H.)

Eliberarea de Anteu

confort forte

,,eşti în ţara berei blonde şi-a cârnaţilor cu piele” dar o grijă ai sub sonde care sorb ţiţeiuri grele energia lor străbate numai dacă ştii distanţe de foraj când dai din coate şi apeşi cu grijă clanţe altfel stai la rând în lume şi primeşti ce n-ai nevoie căci NEVOIA vine-anume cu noi vieţi pe vas la Noe să repete plictis forte întru vremuri disconforte

Constantin Enianu

conjugare

joci prost în rol de răutate crezând că ai semnal din cer ce întreprinzi nu-i un mister al manevrărilor de bunătate în tine-i totul lângă voce-n stare ison s-aducă-n strigăte perfide din care orice sunet nu se moare decât când poţi surâde şi iată că iubirea se roteşte lin perfidia lumii întorcând frumos fără deranjarea vreunui fin estet întors cu capu-n jos după care lumea discret plânge că n-a-nţeles profet de sânge

Eliberarea de Anteu

con-summum

să fiu modernist sau postmodernist şi prefixe de soi să invoc în creaţii ca timpul meu să dispară simplist cu lumea avidă de alte situaţii epifenomene prin retine pătrund adânc în suflet să discearnă abis de-nţelesuri cu sonuri pe prund liniştind vreun visat paradis căci clarul e o formă-n reformă lejer să se plimbe prin viaţă viclenia raţiunii transformă arta în economie de piaţă sunt realist sau suprarealist şi mă consum ca un artist

Constantin Enianu

continuitate

îţi cer blestem ademenit de noapte când ai balsamul unui sărut adânc să pot avea întregul meu de şoapte ce aduc prin amândoi un prunc şi par ceresc întru odrasla mută că trec teluric printr-un făt nevrut din care geniu apare şi insultă ce-i drămuit din lucruri tot mai mult de la toate vreau iubirea-n pace spre a păstra să nu-mi ucidă lumini-tenebre din istorii dace origini arătând prin cărămidă blestemul să dispară liniştit în zi că noaptea s-a-nchegat un alt a fi

Eliberarea de Anteu

contra plictiselii

gândind la Mallarmé ursita nu permite iertare pentru tine deşi în veştejire florală vrei să mori întoarcerea în tină primeneşte-n zori balsamul zilei plămădind alt sine plictis survenit din alintări de carne se poate-nlătura când fecioara plânge scăpată de sub pieptul plăcerilor nătânge numai prin înţelesul mâinilor în marne cu ele fericeşti pe cei ce te cunosc şi nutresc în taină adâncimi înalte cu ele adevărul cucereşte alte măreţii de veacuri ce se recunosc în durerea vieţii prelucrând discrete purităţi de minte prin acţiuni concrete

Constantin Enianu

copil de veac

tu cauţi tropi în versurile mele când quasar se-arată licărirea ta să furi din cer doar licurici nu stele ce-armonizează calea la gândirea mea cunoscând o normă normei prejudicii aduci oricând prin ocolirea ei iar eu cuminte şterg praful ca indicii de fenomene multe esenţa să preiei astfel fericirea moare-n contemplaţii ca să apară fapta zilei şi a nopţii căci înţeleasă-i lupta din pulsaţii redând când faţa vieţii când a morţii legile naturii istoriei şi gândirii mă sting lăsându-mi arderea iubirii

Eliberarea de Anteu

de ce

de ce cei buni sunt storşi de vlaga pe care Domnul în bietul trup le-a pus s-arate lumii faţa cunoaşterii prin saga vreunui proletar al scrisului supus de ce cei răi n-ascultă glas de sfânt descins prin lume ca un blând Socrat care n-a scris, ci a rostit Cuvânt găsit şi la Ioan în Evanghelie notat de ce nu-i împlinirea luată-n seamă la cei care nu vor măriri prin clipă ci doar iubirea şi respectul fără teamă că li se frânge de la început aripă de ce-aş muri lăsând aceste toate robii la cel ce ştie dar nu poate

Constantin Enianu

dezlegarea de Anteu

nu sta sub suveranii de provincie căci lumea de aici are forţa ei uşorul rost cu scopuri de o uncie să-l laude naivi jertfiţi ca miei din amestec de sorţi în osanale viaţa îşi alege cale de mistere Conceptul şi Obiectul ca banale sfârşindu-se în semne efemere aprobă în creare doar supusul viu pe care îl loveşte-n tâmplă sporul luminii ca să-i umple ochi pustiu în deznădejde proslăvindu-şi dorul vei triumfa astfel purtând ca scut forţa spiritului peste-ntregul lut

Eliberarea de Anteu

dicteu

rime banale concrete abstracte veniţi să luaţi din cugetul aspru sinteze de soi în potenţe şi acte Stagiritul e mim sub cerul albastru fragmente cuminţi de virtute şi viciu lumini peste morţi şi vii în sicrie iubirea de-ntâi cu născuți din capriciu şi ura de-apoi alăptând felonie amintiri de la Roma cu ginţi dispărute sub oglinda lui Venus şi lancea lui Marte cumpăraţi pe bun simţ căci nu-i pe redute Dumnezeu în noi lumi de gândire şi fapte că totul e un joc de univers ce-ntreţine adevărul ascuns de minciuna spre bine

Constantin Enianu

din antici

azi mă surprinde o tăcere înfiorată de-al tău discurs naiv de-adolescenţă şi văd cum Universu-şi scutură decenţă prin toate fenomenele ce ni le-arată dar importanţă are mult mai mult unul din ele care nu se vede ziua ci noaptea precum stelele ce ştiu a se roti fudul pe cer de unde-ascult acele armonii cântate de romantici pierduţi în visuri sincere şi efemere acela-i Dumnezeu descins din antici trecând prin viu materia-n putere de-a prinde spiritul în drumuri bune când matricea fenomenală îşi expune

Eliberarea de Anteu

discursul realităţii

realitatea în discurs cu sine ca fiinţă încântă devenirea diverselor osmoze din care se distinge marea conştiinţă a omului ce viaţa îşi vrea-n apoteoze e desluşit zeiescul născut de o gândire transpunând un bine din piatra rece-n sine prin înflorirea dramei cu dalta să deşire oricare lege-adâncă tradusă pe retine : „nu neglijaţi un geniu urmându-vă voinţă peste Repaus Veşnic căci gândul e mişcare şi-n existenţa dată discerne stăruinţă de a aduce-n astăzi omului mult soare“ când îşi urmează cursul gândirea în osmoze realitatea ajunge prin ea-n apoteoze…

Constantin Enianu

divers-complex

imagini diverse cuvintele încarcă topindu-le în râul în care ne scăldăm numai o dată… dar altfel trecem dacă pe pagină de carte sub ele ne-ntrupăm ce este ascuns şi nedorit s-arate ce-i dureros nevindecat s-aline prin mângâierea lumii-n răutate urmând frumos cu adevăr şi bine aşa îmi duc arca pe ape cu nămol din care Omul devine Demiurg deprins cu orizonturi fără de ocol şi împlinind victorii de amurg imagini complexe pe o carte întinsă păstrează doar iubirea ca eternă însă

Eliberarea de Anteu

după Eneida

vei trece fericită că eşti o fecioară neaoşă cu ochi negri şi părul la fel iar eu te iubesc ca Eneas o ţară căutată ca arca lui Ulise rebel şi nu ştiu fiinţă mai bună pe lume ca semn de vecii din gând să înşir azi văd prin tine Roma pe hume redând un popor ce-oricum îl admir rămâi cu mine întruna şi spune fără cuvinte trăite poeme voinţa de viaţă-mpliniri să-ncunune când Crez te menţine-n sisteme că spuse întreguri din privire lasă prinosuri de parte-n iubire

Constantin Enianu

eliberarea de Anteu

de stai sub onorabili de provincie vezi cum lumea de aici are forţa ei uşorul rost cu scopuri de o uncie să bucure naivi jertfiţi ca miei din amestec de sorţi în osanale viaţa îşi alege cale de mistere Conceptul şi Obiectul ca banale sfârşindu-se în semne efemere tu caută-n creare doar supusul viu pe care îl loveşte-n tâmplă sporul luminii ca să-i umple ochi pustiu cu noi speranţe liniştindu-i dorul iar câştigul tău va triumfa ca scut al spiritului peste-ntregul lut

Eliberarea de Anteu

etern prin clipă

Creatorule de mână te ţin şi uit că eşti mare când mare sunt eu de fac ce tu faci am să repet prin lume rotirea de bine cu rău alerg lângă tine sau stau într-un loc şi vieţi nedeschise de statice porţi le cânt resemnat în vers apostat schimbarea de lume e veche în sorţi eşti ceea ce sunt fiind un prezent ce sufletu-şi toarce din carne şi os ca nimeni rămâi când eu voi muri dar cu numele-ntreg de sunt preţios tu treci pe oriunde o lume te cere iar clipa ei te va menţine prin ere

Constantin Enianu

etică secretă

vrei taina mea să desluşeşti anume prin clar cuvânt din nicio carte acum îl ai ştirbind sau nu renume că te iubesc prea mult de stau deoparte astfel şi moartea mea tu ai în cont fiindcă viaţa oricum mi-e jertfită în mâna ta ca-n delirantul front unde orice luptă pare nesfârşită în cosmos larg iubirea ta se-ntrece cu raza caldă dintr-un soare viu venind cu ziua nopţi ca să disece imbold la rosturi vezi prin ce înscriu cerul de stele statornicit în tine şi etica secretă pentru noi suspine

Eliberarea de Anteu

etoetilism

că adevărul nu mai aduce miere când minciuna necesară-i apă pentru vorbe fără noimă de agapă un suflet des alimentat de fiere mai demn e-n mers şi nesfiit pe drumul său sfidând mistere deschise-n lucruri efemere închise-n ochi descumpănit. din anturajele prietenoase clar sentimentu-i cel iubit în tot miracolul descumpănit pe cei simţiţi scoate din case şi-i ademeneşte la o agapă că deznădejdea nu bea apă

Constantin Enianu

evadare

înţelegerea necesităţilor fugare hrănind doar o natură egoistă mă face un rebel fără salvare rostogolit prin viaţa empiristă totuşi alung tenebre din lumini de spirite descinse-n cărţi trăind tăcut cu ele-n vini că nimeni nu mă dă în părţi eu scap de metafizica adâncă ce-mi cerne sare peste răni când simplitatea cea de stâncă luciditate pune-n farfurii şi căni de-aceea stau lângă femeie să uit dezideratul din Idee

Eliberarea de Anteu

evorevoluţia

de eşti bun nu-i bunătatea primă ca binele să se desfete-n vreme precum ideea introdusă-n rimă ca să drapeze clarităţi de teme dacă loveşti în cel care-a căzut victima de azi e-n faimă mâine stihia râde precum un surdo-mut când omul revine umil la pâine şi altfel crezi că lumea se arată deşi-i comună-n circumstanţă mâna roteşte pe pământ o roată iar mintea-i dă şi importanţă eşti uriaş prin forţa care-ţi creşte ci-n urma ta negarea te zdrobeşte

Constantin Enianu

expoziţie

teribile pasiuni umane din verde şi roşu Vincent van Gogh a scos când luna cu faţa albă se-ncrede nopţii alinate de gândul fălos peisaje de alean cu fior ce rămâne ca după sărut de iubită plecată se prind în plăceri de visuri stăpâne pe retina hrănită cu clipă uitată se distinge şi efortul mâinii să fie frumosul complet pentru culori scoţând armonii de bună frăţie cu lumea salvată de ochi în erori la urmă rămân cu-adevărul din om arătat de natură ca fructul de pom

Eliberarea de Anteu

fabrica de visuri

gândind la A. Malraux e tutelară mintea în lumină semănând c-o fabrică de visuri ea în miezul lumii se alină cu forme farmec şi abisuri prin afirmări negări ce curg consult un presupus sublim profet vizionar sau demiurg sfidez eternul anonim cinstea combinată în silă cu nedreptatea trust de bani va împleti pe-o rece grilă când lacrimi se adună-n ani condiţia umană spre a plămădi din minte bună şi din ce-o mai fi

Constantin Enianu

fapte bune

să te ating copilă apoi într-un dezgust prima mea iubire s-o presupun pătată de vreun altul cu acelaşi gest îngust ca primitiva formă dintr-o natură dată sunt astfel de firi deprinse şi în verbe imunde ca şi tina slăvind indiferenţă seduse de lucirea aspectelor superbe instinctele hrănind cu jar de indecenţă înşelăciuni de-acestea răpesc plăcerea pură prin pâlnia oculară prea largă în vedere ce-nghite-ntregi destine prinse-ntr-o făptură în anii buni de glorii adunând tăcere de aceea-s reţinut slăvind din ascuns frumosul săturat de-al verbului răspuns

Eliberarea de Anteu

faţă la Cer

când omul are demnitatea-n teamă iar preţul lucrului e pus persoanei ischemia intră în setea goanei rătăcindu-ţi faptele de seamă când binele şi adevăru-s relative iar frumosul e un bun de schimb oricine cu aceste atribute-n nimb înghite satisfacţii depresive când ura şi iubirea sunt o artă în dialectică de simţ comun alambic de fraze nu-ţi impun chiar dacă metafizica mă ceartă tu ai din toate cele prezentate răcoarea apei cu înot pe spate

Constantin Enianu

femeia

analizez femeia care soţ reduce la ţel infim anume pentru drag ce o pătează dar ea tot se duce spre un altul din la fel şirag şi din Istorie nici nu mă miră purtarea ei din veac în veac aceeaşi precum e arta-n liră la vreun orfeu de stil posac lângă ea văd sclifoseli de Dada ori Clasic şi Modern de noosfere când de Chardin găseşte sfada creierelor întortochind mistere iubesc femeia care şi sub Cruce prin miruiri bărbatul îşi seduce

Eliberarea de Anteu

fenomenologie

dacă e mai important mersul decât destinaţia atunci sunt condamnat la versul în care e moartă dedicaţia dacă e mai spornic cuvântul decât Ideea atunci se poate uza de avântul ce distruge Odiseea dacă semnificaţia-i opusă sensului oricărui domeniu atunci micul stă-n dosul imensului putând fi chiar geniu iar Creatorul e mut ca un zbor al aştrilor reci şi fără viitor

Constantin Enianu

fiinţă şi timp

amic îmi este cel ce-mi ţine locul poeziei precum ideea-n formă de adevăr sau de iubire-n jocul copilăriei care-mi port ca normă aşa simt pacea mamă peste toate că teama de-a muri păstrează fiinţa peste timp şi în cetate lucidă-n orice acţiuni urmează copil candid ce fuge de murdar destin pătruns de o durere primă a tatălui zdrobind al său pahar după cinstirea onorată-n stimă albul de păr şi de pe frunte rid spre copilărie mă resorb rapid

Eliberarea de Anteu

flautul lui pan

mi-e frig şi-n luturi la olari mă duc într-un cuptor să iau noi forme oasele-mi sunt reci şi merg năuc prin vremea de schimbări diforme mi-e dor de popoarele romane puse de-mpăraţi în confruntări spre glorii însemnate-n mane prin viile neîngrijite cu răbdări sete nu am dar nici izvor nu caut deoarece femeia mă adapă-n veci cu plăcerea de cântări din flaut fiind ca zeul cu coarnele de melci apoi sătul de toate, toate am să las liniştit că mersul a devenit popas

Constantin Enianu

florile Mariei

ai iubire amară de la Fleur de Marie cu destinul rotit în mizerii umane mister dintr-un burg presărat cu orgii deplânse în van de vederi puritane sub clopot cu-averse de dangăt ce ară în câmpul stors de lumina rapidă te-ai născut trăieşti şi-n vreo seară le întinzi pe toate pe faţa lividă şi-n mine-i amară iubirea Maria dar plec pe un drum de vagi glorii să sufăr aprins sau stins în vecia pământului stors de gândiri în victorii că averea iubirii mă consacră umil sub florile tale să rămân doar copil

Eliberarea de Anteu

genius loci

nu-mi pasă de stilul serafic ce-i simplu sublim e pe gene şi-n braţe un meşter edafic sub semne eternul să cheme totul este permis pe glie când grâul copie-n vară sudoarea de braţ temelie la rutul de mur cu vioară timid cu iubire jertfesc rouă de iarbă călită truda şi tâmpla nuntesc pe fila cu soare tivită tărâmul natal să slujesc prin op integrat în firesc

Constantin Enianu

glăsuire

admiri ochi plânşi ce vor să vadă la fel ca-n veselie când trecut amar nu umple clipa minţii într-o sfadă cu alta balansând cântar venit-a timp cu Dumnezeu în faţă adică libertatea de-a gândi curat rămas-au neguri abstracţiile-n viaţă căci prin concret dezbini un necurat de mult deprins cu acestea-nchini clare cuvinte spre-a lăsa-n hârtie tristeţi şi bucurii cu care-alini moi glasuri ce nutresc falsă vecie lansând banalităţi prin verb deschis cu ochii plânşi eterenităţi mi-ai zis

Eliberarea de Anteu

homo ludens

mă joc cu ziua-n tâmple şi mă doare splendoarea unei vini ce mai suport trudirea gândului dispus să-mi care cuvintele prin aer fără sort mă joc cu-aiurea vrând mireanul străzilor cu ştrengării naive lângă fecioare străbătând aleanul credinţelor în dragosti posesive mă joc cu Dumnezeu că nu mai pot să lupt c-o lume care şi-a propus virtuţi să preţuiască-n Aristot lângă noi vicii ce s-au recompus mă joc cu toate şi omit furtuna ce mi-ar reduce iubirile la Una

Constantin Enianu

idem est

voinţă neroniană ai în vene avânt să-ţi schimbe într-o torţă după care să păstrezi doar forţă spre-a te făli în ampla lene că ce eforturi sensul admiră când absurdul soarbe triumfal tot combustibilul unui furnal trecut ca fum prin a lui şiră iar de la Nero tu mai ai ceva mai important decât o vastă schimbare a lumii ce se vrea nou rost la acelaşi sens în sine lenea din firea de nefastă acţiune fără conţinut de bine

Eliberarea de Anteu

iertare

m-ai părăsit ştiind prea bine că vei zdrobi vechi armonii slujind la pasiunea altui sine te-ai destrămat prin aritmii izbândă a minciunii trece rodul satisfacţiilor goale cu caracterul orb şi rece din experienţe temporale şi te-ai întors căci bunătatea a-nvins chiar de era privată de dreptul prim cu simplitatea în care ea s-a vrut purtată iubirea revenind cu ce a fost cândva o despărţire fără rost

Constantin Enianu

Înviere

Doamne eşti viu dar viul mort nu ştie că ai revenit în lume de-aceea prin durere-mi port Iubirea ta cu chip şi nume viul în viaţa prea seducătoare sub solitare bogăţii de tină se scurge ca o apă curgătoare fără de ştire amintiri şi vină astfel Tu întregurile-aduci în Logos şi mă linişteşti că din atâtea vieţi sub cruci pe toate le sărbătoreşti şi-arăţi cum viii ies din morţi iertând chiar morţii vii în sorţi

Eliberarea de Anteu

iubirea

nu-i moartea groază-n toate există altceva care domină tribut plăteşte când e-n vină măreaţă trece-n uneltiri pătate sub vina asta o plăcere-n sine se prelucrează că-i din fire dată ea adevărul recunoaşte-ndată ca pe minciuna resimţită-n bine de are trup ca semn şi nume va confunda o miere cu venin iar suferinţe va trata cu glume eu îi las suflet într-un corp aldin cu el să-şi dreagă bun renume iubirea spaima morţii în declin

Constantin Enianu

joc de frază

cu joc de frază trec naiv crezând că lumea pot salva prin eul prim predicativ în verbele ce vor urma în sporul vieţii sunt copil cu visul calm netulburat stropind o floare de april cu lacrima ce s-a uscat şi-n evadări de lut admit cu temerarul gând greşeli intrând cu ochiul într-un rit salvez lumina de-ndoieli să trec cu iernile ce-ascund căldura verilor pe prund

Eliberarea de Anteu

laudă visului

adorm în singuratic pat de noapte care-i plin cu vise de la ziuă şi-alint iubite generoase-n fapte pe care viaţa nu le are-n piuă să le zdrobească în plăceri-abise după vederi de ochi cataractaţi spulberând lumina peste vicii care înalţă naivii îndemnaţi când cei deştepţi se sting încet în joc de minţi spre laudă postumă copii desprinşi din vechiul Nazaret să intre buni în cer sau humă visul este mai plăcut chiar dacă fapta zilei închipuirea îi diseacă

Constantin Enianu

lectură

după Al. Davila al lui Vlaicu Vodă rumân Grue tăcut redă din priviri cugete îndeajunse că el ne apare străpuns de-un durut peste spuzele gri cu jaruri ascunse fiind român întruna mă doare ce nu e al meu dar pe umeri am dus neiertat în umblet în viaţa iertare bufonică-mi pare o numire în plus azi foc de idei ca piatră sculptată aduc în tumultul care-nconjoară patima firii de la străbuni păstrată în mersul vremii cu-amintiri de ţară urmaşii să-mi apese ţărână pe faţă şi noi cugete să le hrănească viaţă

Eliberarea de Anteu

lene

îmi place adesea să invoc lene indiferenţa ei să mă dezmierde deoarece putinţa nu se pierde zadarnic la bipedul fără pene e sensul mai profund din spate când faţa numai aparenţa-nghite spre dezlegarea firilor servite prin umilirea celui cu de toate vezi clar că ce am dat ajunge mai mult decât ce aş primi să dai e facultate de-a simţi căci nu-i al tău ce se disjunge c-a dispărut în van al meu activ mulţumit rămân că-s costeliv

Constantin Enianu

luciu de fum

trezirea gândirii faţă de sine îşi cere salvare în viaţa de-acum aici şi oriunde încrederea-n tine n-a zdrobit robii luciului de fum fraze importante ai găsit prin cărţi filosofii măreţe întrepătrunse-n largi deschideri de întreguri luate de la părţi atomi şi sentimente pe aţă să le tragi ca la urmă să-ţi rămână acel bun ales pe care-l poţi atinge cu degetele moi e un concurs aici din lumea-palmares înghesuită-n scopul faptelor de soi şi ce înseamnă gândul de gândeşti că numai fumul cu el tu lustruieşti

Eliberarea de Anteu

lucrul în sine

am căutat adesea lucru-n sine dar n-am găsit în scris răspuns cuvântul folosit de orişicine nu poate lămuri ce am expus chiar dacă uneori pare o cheie fragmentarii poartă-n el cuvântul în flăcări mari e doar scânteie ce o topeşte în văzduhuri vântul scotocind aceste aspre chestiuni eu te chem să te păstrez smerit trăirea prin ştiinţă doar minuni va consacra prin ce s-a năruit de aceea lucru-n sine e tăcerea ta prin care orice căutare are-o za

Constantin Enianu

lupta cu urâtul

cu tristeţi bucurii viaţa se duce dar moartea oricum rămâne senină ea stă cu răbdare deoparte s-apuce firava fiinţă dosind-o sub tină şi totul se scurge sub o voinţă ce n-are habar de vreme şi loc şi nici nu ştie ce-nseamnă dorinţă că n-are gândire şi suflet deloc e un loc comun acest subiect din care urâtul transpare semeţ moartea e vie când are defect viaţa trăită întru grija de-ngheţ şi plictis de zile deprinse-n dureri cu-n mâine de astăzi adică de ieri

Eliberarea de Anteu

magis amica

jurare in verba magistri tânăr martir pe glia străbună speri din trecuturi să arăţi care-i răul când binele-n fir de moiră îţi toarce alte-nceputuri te aperi de glorii antume răbdând credinţa ce-ţi mistuie spirit de neam prin sângele său zdrobind şi durând Lumina de Logos ca seva din ram sed magis amica veritas bătrân obosit din verbul acesta simţire transpun alături de gând şi braţ convertit răbdarea morţii învăţând să adun că rodul holdei din lumea cu rost păstrează adevărul la bun adăpost

Constantin Enianu

meniu amar

dramele sentimentale nu-s la poeţi un bun meniu din care să te-nfrupţi de-aceea tu vei înghiţi de la şireţi eternităţi de-o clipă ca să lupţi apoi cu dor distrus sau cu banale plăceri ce aduc un plictis la sfârșit eu nu iubesc ce îmi apare-n cale precum o boare adusă din zenit dar dacă mă iubeşti pentru aceste convingeri în care puţin mai cred rămân nebunul tău fidel pe creste ca soarele să ardă lesne un biped fără de pene şi cu creier plin de născociri din care ai venin

Eliberarea de Anteu

mielul biped

modestia poate fi nectar sau fiere când are preţ ca aurul din mină sau când e preţul singura putere să umilească pe cel fără vină ea se păstrează pe la sfinţii blânzi exemplu clar fiind Mielul Biped care şi-a dat trupul la flămânzi să-l devoreze ca pe-un patruped şi iată că nici azi nu-s săturaţi ce carne sângerândă pe frigare duşmani acerbi văd printre fraţi iar la străini măruntă sare să pună omul pe friptura ideală căci omenia e-o materie banală

Constantin Enianu

mode

deşi mă simt cu mintea grea tot caut un absolut la relativa lume ce-şi poartă firea printre legi anume haos şi ordine probând precaut cu orice an în file-ncerc să torn cerneli cu reflectări întrună ferindu-mă de-adâncuri de genună ce vor Sublim din Clasic să răstorn sub alte mode Energia se repetă că plictiseala jaruri resuscită în viaţa care cade prima de aceea vremea ce mai am discretă elogiului de spirit las ispită să clocotească-n el cu toată stima

Eliberarea de Anteu

neant şi dulce

neant numesc scolasticii forma spre care am pornit încet-încet din ea surâde maiestos şi norma descinsă-n minţi aprinse de hamlét şi forma văd cum stă mereu în faţă căci vrea amintire fabrică-n Idee noi atribute din substanţe-n viaţă sau prelucrează vise de pe căi lactee şi fapta e aceea care-i pusă-n frunte Mefistofel Maestul şi Iubita prin combinaţie vor carbon să-nfrunte că-n mersul firii rana-i dolce vita şi la final tot praful de pe blană

Constantin Enianu

neantizare

că ironizezi raţiunea aiurea sau instinctul care-şi face de cap pentru mine rămâi om cu firea în destrămări de handicap că rău e dacă nu simţi sporul vremii cum te roade-n suflet alături de dezgust ţinând zorul deşertăciunilor din umblet că ai un mod de a discerne fantezii cu vrăji de-o şchioapă să umple patimile terne ale celor care-s vii în groapă te vei pierde-n născociri ca viaţa toată sub menhiri

Eliberarea de Anteu

neantul lucidităţii

greaţa de egoism şi ploaia de stele întinate cu glorii uşoare de leu plictisit de jungla emulaţiilor grele în imanenţa dulce fără Dumnezeu mă fac să umblu sub soare hai-hui să nu mai văd nevăzuturi aprinse cum stau ca şi candele uitate în cui că-n lume nu-s bunuri în ele cuprinse e textul formal mai bun decât toate de aceea sunt mândru că pot muri neştiut de cine e vrednic şi poate cuprinde minuni de cuvinte-n a fi. căci ce semnificaţii au materii grele când formele storc noroaie din stele

Constantin Enianu

necrobalsam

lejer ca fulgul mă gândesc la tine cum toată viaţa ai muncit s-aduni diversităţi care şi-au scurs în sine timpul implacabil spre genuni astăzi ceva unic ţi-ai dori anume ca să arăţi lui Iov cât preţuieşti în faţa Domnului comori din lume precare de la cei ce nu-i iubeşti căci unde-ar fi depozit bine ales ca să conservi materii întru bani cu toropeli de plictis neînţeles când sensul minţii moare-n ani absolvit de aceste toate te cobori acum la bunăstarea unde-s flori

Eliberarea de Anteu

nunta de izvor

văd îndemn la ceea ce este să fie iar dalta un meşter artistic o ţine privirea-i se-mbată cu forma ce vine din inima pietrei ascunsă-n magie şi iese-o mireasă din roca moartă iar meşteru-i mire că rod se apucă să-i dea după datini şi să-l traducă în limba înţeleasă pe orice vatră energica forţă a mâinilor care din piatră şi apă cuprinse de soare origini desfac după bună lege a mersului lumii prin spaţiul cu spor credinţe alese nuntesc în izvor că meşter din piatră iubirea culege

Constantin Enianu

panoptic de vieţi

plecarea ta a stins acele angoase adunate în mine să mă prefacă-n sort panopticum de forme din ale mele oase trecând ca vremea unui banal transport azi nu mai este nimeni ca să ceară sortimente varii din corpul prelucrat căci au rămas vânzării picurii de ceară din lacrimile mele precum un lut uscat unde te-ai dus plăcerea ţi se pare însăşi fericirea care puteai salva dacă a ta fire dă sens la separare e nulă orice vină din purtarea ta azi numai lucruri tu alinţi sub mână fiindcă fericirea vezi cum se amână

Eliberarea de Anteu

penelopee

vezi iubirea nu se poate la amândoi să fie parte când îţi spun te iubesc destinele se întregesc astfel nu este Tu nici Eu căci tu înseamnă elizeu iar eu supusul tău integru plecat puţin din lutul negru simţirea port ca un slăvit prin căutări de împlinit din alinări c-o lume bună întru cuvântul ce răsună femeie care din iubire ieşi numai iubire vreau să ţeşi

Constantin Enianu

peste america

Gândind la Emily Dickinson ai poezia într-un paner pe sfoară tras de Domnul fiind a Lui fiinţă de lume n-ai fugit deşi pe-afară din suflet nu te iveşti cu stăruinţă asociat ţi-ai luat gândirea şi prin ea arăţi Naturii cum că este Dumnezeu mai mare decât oricare altă stea cu El îţi linişteşti în scris trup greu nici nu te-ntrebi pe cine iubeşti cu-adevărat în viaţă, că din viaţă numai adânc trăit tu preţuieşti purtând şi miracole ca perlele pe aţă surâsul tău ţine tot cerul de fiori trecând cu fală peste zgârie-nori

Eliberarea de Anteu

picnic de cotidian

mă întind ca un ziar în luncă soarele-mi alintă literele negre răscolind nostalgii de istorii ce încă se zbat în minţi şi suflete alegre ca un câine bolnav mănânc iarbă belicoşii ţânţari îi notez în carnet la primărie să-i depun ca jalbă că sunt mai importanţi ca un poet paloarea de frunze pe frunte adun rodul de câmp e descins din cupoane în luncă e noapte iar ziarul e nebun şi fără loc de veci în lexicoane

Constantin Enianu

plecare venită

pierzându-mi viaţa, viaţa ta păstrez fiind iubirea în nădejdi păzită din ochii-ţi vii încerc s-o recrutez ca să mai am durere de elită te părăsesc ademenind puterea cu care altul mă va suplini lipsa mea rodeşte-n el plăcerea sperând că doru-n tine va spori colanul vremii tale-n mine-arată chemări la viaţa ce mereu repetă substrat de minte simţ sau biată natură-n gelozia indiscretă dar tu sustragi din lipsa mea iubirea pe care o admit ca să-ţi urmeze firea

Eliberarea de Anteu

plictis

de muncă sătul caut ideale liniştiri în somn de noapte dar visele adesea infernale readuc din ziuă fapte să-mi strice inima ce bate iregular de-atâtea nevricale când zilele-s pierdute-n plate agoniseli rotundo-axiale şi-mi vine uneori s-apuc pe căi frânte sau curbate ca omul plictisit şi zăpăuc sub efortul care-i scoate în faţă glorii ce se duc apoi politicos în spate

Constantin Enianu

poli împăcaţi

vină port chiar de n-am vină şi-s răzbunat de tine sau de cei deprinşi în zvonuri de duzină incendiind greşeala cu scântei sub cinste resemnez o teamă ca să nu pier precum un fulg pe palma-n care se destramă ziua cu răcoarea de amurg instinct viclean ucide ştire şi împacă rostul din natură sunt social şi storc din fire doar omenescul pe textură ca rău să nu mai văd domnind peste bun cucernic în colind

Eliberarea de Anteu

praf şi spirit

când biblia nu este răsfoită ce sens mai are ca să scriu sămânţa ce n-o vezi sădită ajunge-n praf de drum pustiu de-aceea-mi vine-ades să las deoparte preocupările native de-a încerca marea cu pas când noe-i undeva-n arhive că spiritul apare ca balonul dispărut uşor la joacă-n ac osul şi carnea adună milionul în vistieria omului posac nu gândurile ce se-ntind pe filă spre a discerne viaţa întru milă

Constantin Enianu

prelungire

ca Mimnerm cânţi iubirea şi nostalgia dar tresalţi frenetic în recuzita rotită de femei uşoare grele prin orgia patimei de vinuri cu plăceri ispită în dezgustul de nopţi te înclini la gânduri adânci paterne-n formulă când bine real se simte în vini şi te hrăneşte c-o albastră celulă apoi te stingi consultând căinţa Sfântului de Cruce chipeş şi pios care mână trupuri cum e cuviinţa liniştirii vieţii-n trupul dureros că nu-i prim poetul învăluit de dor revendicat de-o lume ce mai e-n fior

Eliberarea de Anteu

prin lutul ateu

iubirea păstrezi când poţi suprima ura pe care îndrăzneţii-o socot virtute în ochiul deschis lângă za întinsă prin vremuri aprinse şi scot lumina la gram ca vederea-n cântar să seducă vreun orb ce nu ştie cum unii adună comori în pahar ca plăceri să le bea spre vecie adun din acestea dojană de soi să-mi fie iertată în asprele legi fiinţa când o Judecată de-Apoi vede egali pe supuşi lângă regi îndrăzneţi sau timizi iubesc mereu doar comori sărăcii prin lutul ateu

Constantin Enianu

prinosul plăcerii

să fii om şi după moarte-ţi pare larg prinos la toate ce ai acum deşi nu-ţi pasă că perfidul soare căldură-ţi dă cu porţia în drum alegând mersul pasul este mic de n-ai avut acasă un părinte să te ferească de ţelul inamic dezvoltat în luturi fără minte salvare găseşti acum cu calm în impalpabilul ce hrană nu e decât în sunetul vreunui psalm alinând consumul de căţuie că prinosul plăcerii peste oase mai alungă urâtul de prin case

Eliberarea de Anteu

profilaxie

pentru bătrâni poezia este leac pentru tineri girul spre uimire multiformismul lunecând pe lac ca boarea dintr-un nor subţire s-ajung bătrân aştept în consens cu pilule de iluzii ce-am luat viaţa-ntreagă din Ens şi Non-Ens fericit că într-un loc am stat ]n desfătare-aş trece dacă toate figură materială stare-n sine vor avea un semn de egalitate desluşind chiar şi-n rău un bine când tinerii vin şi produc avarii poezia cheamă pe bătrâni în arii

Constantin Enianu

proiecţie

nu-ncerc să scriu ce nu s-a scris scrisul meu e descins din altul nedesluşit de cei fără de vis sau de unii care n-au înaltul căci vreun veleitar fără concret haos propagă până se convinge la final că este mort complet atunci când nu mai poate plânge devenirea mea simt că are-n toate slava prin freamăt de închipuire prinzând lesne de acel ce-mparte întregul său câştig spre primenire a firii presărată-n forme multe cu imaginaţia cucerind redute

Eliberarea de Anteu

pronia simţirii

să mă alint cu viaţa nu e un cherem la care să mă prind deprins fiind cu simplitate de plăcere ca-n harem de ameţeli prin cărnuri scormonind inteligibilul nu pot lăsa să moară chiar dacă legi se-nşiră precum fulg prin viaţa socială-n tărăboi de ceară întinsă peste oase cu clipele ce curg imperativul Trebuie e necesar să vină căci omul e om prin pronie ce-ndură excluderea firească din morbul de maşină care are simţurile-n fum şi zgură totuşi găsind că nu mai trebuie aceste nu există naufragiu ci numai tempeste

Constantin Enianu

punct de vedere

pe pământ stau cuminte cu tine alături ca nimic fiindcă-i răutate-n minte ca şi-n instinctul inamic din setea mare de-a trăi înşelăciuni să adunăm se construieşte bine-n zi ca răului să ne plecăm aşa aştept subtil răspuns ades în versul invocat spre înţeles uşor pătruns în cugetarea de climat iraţionalisme pe cântar împart vieţii mult amar

Eliberarea de Anteu

reflexie

fii întotdeauna mai bătrân decât pari dar tinereţea ta să nu se năruiască drieteniile luând de la cei mari cu ştiri de minte strămoşească ca un izvor sorbit de albie matură adică fluviu scurs în ocean bătrân te-nclină cu nevroza strânsă-n gură până cei morţi la morţi rămân fără încredere priveşte fiul care prea ascuţit de tată el ascultă tocită este viaţa sa şi-i pare chiar tatălui duşmană că-i adultă aceste cuvinte o nouă lume scoate la lumina care vreme bună-mparte

Constantin Enianu

regret final

văd frumoaso cum se întâmplă minuni în care ignoranţii ajung importanţi fără dureri sub tâmplă acord găsind la cei ce-mpung mulţumesc seduso că nu ai uitat că la o trădare orice gest e mic deşi-l crezi mare dacă s-a păstrat ca o mărturie-n filele din plic ştiu că n-am dreptate fără a muri de aceea moartea este lege-n drept ea se scurge-n lume pentru a se şti omul de pe cruce de-i Sfânt sau Deştept îmi pare rău semeaţo că ce ai iubind seamănă cu moartea ce slujeşti trăind

Eliberarea de Anteu

remediu

văzut-am la stoici ce nu se mai ştie din trepte de cuget – dureri-resemnări cu care se-ncearcă în truda cea vie poetica lege de-avânt şi sperări şi dat-am din ea la bogaţii de fire un fir de la parce de la mine oftat cu care se-nvârte lumea pe spire şi-i ţine de cald după ce sunt uitat ca odiseu rătăcesc visându-mă acasă la femeie cuminte de munci săturată când aşteptările pus-au pe masă iubirea ca hrană şi ura ca rană acestea sunt bune pentru cei de pământ cu alinarea durerii prin dar de cuvânt

Constantin Enianu

rigiditate

când paranoia funcţionează bine se adună idei în minte precum prundişul în betoane şi astfel fixitatea se preface într-o bună splendoare de-ameţeli sau de frisoane şi cine poate să convingă spre contrariu ce aparţine unei sclavii sub hard & fast nici conştiinţa rol nu are în scenariu fiindcă şi morala e pierdută manifest dar dacă autocritica se iveşte-n cale speranţa de eliberare din robie poate să scoată noi produse din furnale nu numai fum din flăcări colorate când sunt fixist şi mă comport ciudat o fac fiindcă lumea pe sine s-a uitat

Eliberarea de Anteu

rune cuantice

renăscut din loc comun sonetul a triumfat prin Dante şi Petrarca prin shakespeare care e profetul iubirilor adânci cu arca destinelor bolnave slabe precum sărut de rună-n coală. vor dăinui prelungi silabe armonice în lirica momeală a mâinii-n epicul de ziuă sau noapte ca o cecitate ? azi cuvintele pisezi în piuă pentru noi forme admirate la clasici înclinat romantic

Constantin Enianu

salcâmul

Gândind la J.G. Herder când rostul lumii în împletiri polare am căutat şi-a dezvelit în vânt mireasmă floarea peste ramul care atinge cerul prin pământ din el se naşte seva sufletelor rare unindu-le cu legile-n frământ să dăinuiască-n spaţii temerare ce redeschid noi vremuri prin cuvânt prin el iubirea intră-n consacrare cu străluciri de gânduri peste frunţi putându-i lua în primăvară floare şi toamna spinii cei mărunţi astfel solul slab va fi la el acasă păzit prin rădăcina sa cea deasă

Eliberarea de Anteu

sare de suflet

mâna ta e luată de sfinţi şi-i pusă sa scrie tăceri sau vorbiri ea se apleacă rostului de minţi ce vor să împace mirese cu miri aşa vrea lumea să fie pe lume cu partea de avere pusă la dos căci omul prins în mreji de cutume nu se opreşte din rosul de os apostolia aceasta se-nfige-n plămâni ca la un sfânt vrednic de moarte după ce viaţa şi-a bătut pe sâni cu sarea de suflet de mai departe din tăcerea ta noi vorbiri se adună ţinând copiii adevărului cunună

Constantin Enianu

semn primar

de ştii răul când ţi-e bine binele e fericire semn din leagăn ce menţine la Iosaphat ispăşire judecata aceasta clară pune viaţa în bun mers inventând-făcând din seară până dimineaţă vers i-ar de-l cumpără vreunul pe mic preţ luat din gând şi simţire ca gorunul inspirând prin ramuri vânt orice om mai poate crede că-şi menţine viaţa verde

Eliberarea de Anteu

sentinţe de neaoş

nu iert prin ură o iubire slabă ce n-a avut eternul întru slavă a cerne pe gene clipele de-o zi vădeşte semn că doar de ele ţii statornicia este carta vieţii mele printr-o iubire cu prolog în stele iar pe pământ cu împlinire pură ca să păstreze legea din natură e bună gândirea prinsă de izvoare deşi ele trec fără de gând în trup în unda lor se-alintă chip cu soare şi-n prunduri vrăji de sfinx se rup petrecerea cu clipa luminii de o zi

Constantin Enianu

signum boni

nu ai schimbat iubirea-n stimă nici virtutea-n false sentimente prin care vieţi uşoare se exprimă cu răutate-n faptele stridente şi n-ai un clopot ca să clopoţeşti nici ochi de-ademenit cu foame vizionară când se desluşesc în faţa lumii clare panorame semnal şi semn ţii verbul legănat între pământ şi cer sau mână-gând întru slăvirea omului salvat din zaua trudelor la rând tu nu eşti peşte lunecând prin ape muşcând din peştişorii de aproape

Eliberarea de Anteu

simţire

frumuseţea ta fără să o ştii ornează un fragament de linte îţi pune diademă muguri vii care-nfloresc ca să te simtă şi te menţin în plăceri adânci deşi nu vezi în rol plăcerea ca floarea singură pe stânci din friguri îţi aduni averea eşti linişte şi bine peste tot ce ai ca bun de dat în viaţă lumina la întuneric antidot când e speranţa în prefaţă eu lângă tine simt sub soare eternul înlocuit de-o floare

Constantin Enianu

spirit de materie

iau unii Arta şi Religia în joacă suficienţi găsind ecarisorii care nu înhumează şi nici incinerare nu acceptă ca pagube să facă pare normal ca forma minţii scurte în scurtă acţiune să se-mpace romanicele temple cetăţi dace le-au schimbat cu altele mărunte ca lumea să se treacă mai în voie dintr-un poet făcu utilitate considerând a sa celebritate de-i cetăţean supus la o nevoie la moartea lui apoi să spună că din Maria naşterea e bună

Eliberarea de Anteu

sub Soare

ştiinţa celor mici cu clipa-n preţ ades ademeniţi de falşi discipoli nu se deprind cu vreun dispreţ prin care marii trec ridicoli oricât le este semeţia stoarsă de vremuri tulburi cu trăiri amare ei sunt mişcaţi de calea-ntoarsă la odihna certă în acel ce moare dar cine-i mare când vreun mic este dat deoparte fără a gândi lumina răspunde făţiş la inamic fiindcă şi acesta are drept de-a fi aşa că vrednic poţi urma menirea celor ce sub Soare au în fire ştirea

Constantin Enianu

sublimare

ce vrea simţirea s-a sfârşit de-acum gândirea dezlegată desfide pasiuni ce au zdrobit cu rătăciri o bună judecată peste creştet zboară gândul dacă-l tragi pe trup armură încet-încet ajungi la blândul mesaj semănător prin gură care poate răsări prin dor transpus zelos cu verbul clar când stau fecioarele-n pridvor şi-aşteaptă feţi frumoşi ca dar pierdut-ai nervi de procreare dar ai prins rosturi de creare

Eliberarea de Anteu

100

supliciu carnal

pe nimeni nu iubeşti de aceea nimeni stă alături de tine fiind ciclop lângă femeia cu privire de lavine zăpezi zdrobesc fără să doară şi te iubesc căci nu mai pot să duc o piatră de la moară ce-mi macină genunchi şi cot şi te urăsc fiindcă nu ştii că moartea vine fastuos întotdeauna pentru vii în mreji de mediu prea cărnos iubirea mea fiartă în poale asimileaz-o cat e moale

Constantin Enianu

tabula rasa

te iubesc când mă comport stângaci nerecunoştinţa stându-mi în faţă tabula rasa c-o inimă de cârpaci şi conştiinţă care-ngheaţă astfel eşti tu însemnată-n uitare crezând că ai viaţa-mpăcată de bine comun simplu ca stare în loc pe fesa bogată astfel sunt eu nedrept în purtări şi adesea nevrednic cu ştire iertare durând cu vii remuşcări în ochi salvaţi de orbire că şterg greşeli de până acum tot revenind pe vechiul drum

101

Eliberarea de Anteu

102

teme pe nisip

prin aparenţe-ades naivii-s înşelaţi preţiozităţi văzând la cei mai-mari pe când deştepţii se menţin damnaţi ştiindu-şi merite ucise din lăstari adevărul adevăr se vrea-n răsucire la dreapta sau la stânga, sus şi jos lumea nu mai crede în strălucire a podoabelor ce nu aduc folos dar dacă depăşite teme redevin curente temei găsindu-i răul solidar la toate banal rămâne ritmul în mersuri virulente precum maşina vremii pe aceleaşi roate astfel treci vie în jurul-împrejur ca pitagoreici urme pe nisipul pur

Constantin Enianu

triadă

avansuri îţi fac de iubire şi mă retrag când admiţi jocul meu cu linguşire încântător pentru momiţi aşa virtutea n-o cădea căci îmbracă haină fină cu viciul de boem ce vrea prin glas să îşi trădeze vină nada mea rămâne hrană oricât apar de prefăcut vocală pun lângă consoană şi fac din verbe un statut la adevăr cinste şi onoare lăsate libere sub soare

103

Eliberarea de Anteu

104

umbră de hidalgo

„el cabalero de la triste figura“ a-ncercat înțeleptul să desluşească că-n mers e izbânda sportivă ce gura nu poate-un adânc să găsească material ideal (sau invers) se alege cu mâna şi mintea într-un respir trudirea de zile jugulate de lege întinde trecutul pe şold de menhir vinovată de viaţă e moartea prosperă cu porţi de sărut închise de tot că cine se vede rătăcit nu diferă de răul urât sau de Marele Toth

Constantin Enianu

vadul iluziei

iluziile doar mă mai ţin încă viu că ochii nu mi-s arşi de-ntunecime când viaţa râde de ce-am vrut să fiu sau ce voi fi amestecat prin rime tot ce a fost sau ce va fi în azi se-ntinde cu-nchipuirea pe hârtii redând cuminte cugetări de barzi indiferenţi la moartea unor vii : „creaţia acestor zişi poeţi e glumă bogăţii păstrând dintr-un pierdut ei cred astfel că pot salva prin sumă o lume fragmentată-n neştiut izvorul de pe acelaşi vad fiind uitat fiindcă nimeni nu mai este însetat"

105

Eliberarea de Anteu

106

victorie

cu vrăjmăşie te aprinzi bizară şi melancolic laşi dorinţe-nvinse în noaptea devenită milenară prin amintiri de vremuri stinse spre a te-nvinge iau un pai ca lance-n mână care aruncată înspăimântă vânturile-n plai şi îi abate calea apucată în contradicţia aceasta creşte poate aprinderea ta din luptă dar semnul minţii îţi sporeşte prin simţuri trup de viaţă ruptă şi lupţi cu mine greu deşi uşor mă cucereşti că nu sunt agresor

Constantin Enianu

zbor forţat

mai geloasă e poezia ca tine simt cum liniştea-mi reduce totuşi văd în tropi un bine energia de-a fi altu-mi produce orice elan supus zboară în jos deşi-i doreşti s-atingă piscuri mâna e armă când ochiul frumos atinge-n vedere cuvinte cu riscuri care pot înfrânge orice actor transpus într-o piele de copil întoarce-l ca fila şi pune-i decor societatea ca să-i vezi şi profil morfologia poeziei vrea ziua vieţii

107

Eliberarea de Anteu Cuprins

108

Ars poetica...5 acord divin...7 alibi teatral...8 alintarea inconştienţei...9 Archytas...10 atavism...11 bătrâneţe....12 căinţă....13 cântec de idei...14 cântec de trecere...15 capriciu...16 câştig de Cer...17 catharsis...18 claritas orationis*...19 confort forte...20 conjugare...21 con-summum...22 continuitate...23 contra plictiselii...24 copil de veac...25 de ce...26 dezlegarea de Anteu...27 dicteu...28 din antici...29 discursul realităţii...30 divers-complex...31 după Eneida...32 eliberarea de Anteu...33 etern prin clipă...34 etică secretă...35 etoetilism...36 evadare...37

evorevoluţia...38 expoziţie...39 fabrica de visuri...40 fapte bune...41 faţă la Cer...42 femeia...43 fenomenologie...44 fiinţă şi timp...45 flautul lui pan...46 florile Mariei...47 genius loci...48 glăsuire...49 homo ludens...50 idem est...51 iertare...52 Înviere...53 iubirea..54 joc de frază...55 laudă visului...56 lectură...57 lene...58 luciu de fum...59 lucrul în sine...60 lupta cu urâtul...61 magis amica...62 meniu amar...63 mielul biped...64 mode...65 neant şi dulce...66 neantizare...67 neantul lucidităţii...68 necrobalsam...69 nunta de izvor...70 panoptic de vieţi...71 penelopee...72

Constantin Enianu

109

Eliberarea de Anteu

110

peste america...73 picnic de cotidian...74 plecare venită...75 plictis...76 poli împăcaţi...77 praf şi spirit...78 prelungire...79 prin lutul ateu...80 prinosul plăcerii...81 profilaxie...82 proiecţie...83 pronia simţirii...84 punct de vedere...85 reflexie...86 regret final...87 remediu...88 rigiditate...89 rune cuantice...90 salcâmul...91 sare de suflet...92 semn primar...93 sentinţe de neaoş...94 signum boni...95 simţire...96 spirit de materie...97 sub Soare...98 sublimare...99 supliciu carnal...100 tabula rasa...101 teme pe nisip...102 triadă...103 umbră de hidalgo...104 vadul iluziei...105 victorie...106 zbor forţat...107