O viaţă in slujba semenilor doctorul Epifanie Cozărescu

Asociaţia Pentru Antropologie Urbană din România Societatea de Istorie a Medicinei şi Farmaciei din Roman

O viaţă în slujba semenilor Doctorul Epifanie Cozărescu

Editura Muşatinia Roman, 2011

2 Tehnoredactare computerizată: Iulia BUTNARIU Coordonator: Relu BUTNARIU

Editor: Emilia Ţuţuianu DOSPINESCU

Prefața: conf. univ. dr. Octavian BUDA

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României OMAGIU, Cozărescu, Epifanie O viaţă în slujba semenilor : doctorul Epifanie Cozărescu / Asociaţia pentru antropologie Urban, Societatea de Istorie a Medicinei şi Farmaciei din Roman ; coord.: Relu Butnariu. – Roman : Muşatinia, 2011 ISBN 978-606-8203-06-5 I. Butnariu, Relu (coord.)

616(498) Cozărescu,E. 929 Cozărescu,E.

Coperta 1: dr. Epifanie Cozărescu în anul 1980 (din arhiva personală a dr. E. Cozărescu) Grafica: Spitalul Precista Mare de Constantin Bârjoveanu

3 PREFAŢĂ Bine cunoscut în comunitatea iatro-istoricilor din România, doctorul Epifanie Cozărescu (1914 - 2010) s-a înscris printre puţinii creatori români de colecţii şi muzee de istoria medicinei si farmaciei. Iniţiatorul şi preşedintele de onoare al Societăţii de Istorie a Medicinei şi Farmaciei din Roman, Cozărescu a fost şi cetăţean de onoare al oraşului. O adevărată istorie vie, la venerabila vârstă de 95 ani, el a fost omagiat într-o sesiune de comunicări ştiinţifice la Societatea Română de Istoria Medicinei, în anul 2009, la Bucureşti.

Epifanie s-a născut în Cernăuţiul cosmopolit al începutului de secol XX, la 24 ianuarie 1914, acolo unde cum spune autorul Paramedicaliei „Teţina mi-a fost nănaş, iar Prutul m-a scăldat în valuri”, într-o comunitate de români, germani, poleci (polonezi), ruteni (ucrainieni), evrei şi „fără să ştim ura de clasă ce-i”.

Tatăl său a fost şeful Arhivelor Mitropolitane din Cernăuţi, Epifanie moştenind de la acesta memoria prodigioasă şi aplecarea către studiul atent al arhivelor istorice.

A urmat şcoala primară şi liceul la Cernăuţi, la acelaşi liceu „Aron Pumnul” unde, în urmă cu ani, a învăţat şi Mihail Eminescu. În 1934 se înscrie fără concurs, pe baza calificativului maxim primit la bacalaureat, la Facultatea de Medicină din Iaşi; iar în 1941 devine doctor în ştiinţe medicale, cu teza intitulată „Leziunile medulare şi rănile de coloană vertebrală”, lucrare axată pe chirurgia si neurochirurgia de război (fiind de altfel mobilizat odată cu spitalul unde a fost încadrat). A fost medic de regiment şi întorcându-se de pe frontul din Moldova, în 1944, ajunge prizonier de război, alături de alţi câţiva mii de ostaşi români, dar reuşeşte să evadeze din convoi. Dar

4 urmează anii tulburi ai perioadei postbelice... Între 1967 - 1968 a urmat o pregătire postdoctorală în boli interne, la Clinica a III-a medicală, Institutul de Medicină şi Farmacie din Cluj sub conducerea ilustrului profesor Iuliu Haţieganu.

A urmat cursuri de specializare în Istoria Medicinei, cu profesorul Valeriu Lucian Bologa (1892 - 1971). Formaţia sa profesională şi intelectuală l-au făcut să se aplece cu multă grijă şi pasiune asupra istoriei medicinei şi farmaciei, cu precădere pe cercetarea istoriei Spitalului Roman. A studiat arhive în multe judeţe ale ţării, la Iaşi, Roman, Piatra - Neamţ, Piteşti, Cluj, etc. A adunat cu minuţie şi precizie informaţii de la foştii angajaţi ai spitalului, de la urmaşi ai acestora, culegând fotografii, obiecte vechi medicale, documente, declaraţii inedite. Şi finalmente, aceste achiziţii culturale şi de suflet i-au trezit ideea înfiinţării unui muzeu al Spitalului Precista Mare. În cărţile sale, doctorul Epifanie Cozărescu ne istoriseşte periplul „geografic” al acestui muzeu: amplasat iniţial în turnul-clopotniţă ce străjuia odinioară intrarea în incinta instituţiei (...), apoi, în 1973, în loja portarului de lângă turn (...), iar în 1989 în noua clădire a spitalului (...), muzeul se prezenta ca o expoziţie complexă, stratificată conceptual şi temporal, alcătuită din mai multe fonduri cu individualitate proprie, dar servind aceluiaşi deziderat expoziţional. Muzeul oglindeşte astfel evoluţia spitalului şi a farmaciei care a funcţionat odată cu el, în cei peste 200 de ani de existenţă. El conţine într-o latură biblioteca, în alta, obiecte vechi de farmacie şi medicină, precum şi o panoplie evocatoare cu efigiile medicilor proeminenţi de la începuturile spitalului până în zilele noastre1.

1

Expoziţia „În memoria dr. Epifanie Cozărescu”, deschisă în 2010 la Muzeul de Istorie Roman, are la bază donaţia primită recent din partea Societăţii de Istorie a Medicinei şi Farmaciei, filiala Roman.

5 Cozărescu a publicat numeroase articole de iatro-istorie romaşcană în presa centrală şi locală, în Revista Mitropoliei de la Iaşi. A ţinut efectiv zeci şi zeci de comunicări la reuniunile istorice şi medico-istorice pe ţară, regionale sau locale. A fost membru al Asociaţiei medicilor poeţi şi prozatori. Ca membru, de peste 30 de ani în consiliul de conducere al Societăţii Române de Istorie a Medicinei, el a avut rolul organizării filialei Roman a societăţii pe care a condus-o ca preşedinte de onoare până la sfârşitul vieţii. A fost ales în trei rânduri (a câte patru ani pe legislatură) ca membru al Eparhiei Episcopiei Roman şi devine în 2007, cetăţean de onoare al Romanului.

Preocuparea doctorului Cozărescu a fost evidenţierea efortului înaintaşilor de a depăşi în ritm accelerat decalajul ştiinţific şi cultural faţă de Occident şi de a face din societatea românească un bastion al civilizaţiei apusene la porţile Orientului. Cozărescu face parte dintr-o categorie aparte de cărturari moldoveni asemeni unui Anastasie Fătu, care încă din 1872 spunea în Aula Academiei Române că „noi românii, domnilor mei, care avem, natural, o mare misiune civilizatoare în Orient, trebuie să depunem toate silinţele, toată activitatea şi inteligenţa poporului nostru în mişcare, ca să putem răspunde la sarcina ce ne-a destinat-o Providenţa şi să dobândim repede, prin energia noastră, ceea ce alte naţiuni au realizat într-un timp mai îndelungat”.

Medicul Epifanie a fost martorul timpului său, pe care l-a ilustrat cu o onestitate aflată deasupra oricărei îndoieli. În plus, Ion Coja scrie că inteligenţa, cultura şi sagacitatea sa, dau mărturiilor sale scrise valoare de document incontestabil: „Mam bucurat când am găsit în Paramedicalia mai multe pagini dedicate rememorării tragicului pogrom de la Iaşi, din iunie 1941...”.

Viaţa medicului Epifanie Cozărescu a fost o viaţă dedicată adevărului, autenticităţii istoriei şi demnităţii umane.

6 Pe cel căruia i s-a potrivit atât de bine numele sub care s-a încreştinat, epifanie, i se cuvin cuvintele romane: Sit tibi terra levis! 2 conf. univ. dr. Octavian Buda Catedra de Istorie a Medicinei Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti

2

Să-ţi fie ţărâna uşoară!

7 DR. EPIFANIE COZĂRESCU CETĂȚEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI ROMAN prof. Laurențiu Dan LEOREANU Primar al municipiului Roman Omul este măsura tuturor lucrurilor. Celebrul citat al lui Pitagora oferă sensul major al vieții. O viață de om. Povestea lui, deloc simplă, are un început. S-a născut pe 24 ianuarie 1914, în orașul Cernăuți, în Bucovina. Tatăl său a fost șef al Arhivelor Mitropoliei Cernăuți. A urmat școala primară și liceul în localitatea natală, la Liceul Aron Pumnul, la același liceu unde a învățat și Mihai Eminescu.

Este absolvent al Facultății de Medicină din Iași. În anul 1941 era numit medic șef al Spitalului din Săveni. În perioada 1949 – 1951 a fost expropriat și deportat cu domiciliu forțat de la Săveni – Botoșani la Roman, fără casă și fără serviciu. După un timp i s-a oferit un post la Dispensarul din Averești, unde a profesat timp de trei ani. A fost apoi angajat la Spitalul Roman, Secția Interne. A fost medic specialist în boli pulmonare, fiind numit de conducerea Direcției Sanitare Bacău, ca medic de specialitate pneumolog. Pentru perioada de vară, a fost detașat, câțiva ani, la sanatoriul din stațiunea balneo–climatelică Slănic – Moldova, acordând asistență de medicină internă, în special de pneumologie.

Doctorul Cozărescu a fost și veteran de război. În calitate de medic de regiment a acordat ajutor răniților. Întorcându-se de pe front, a fost prins de ruși și a fost luat prizonier. Reușește să evadeze, revenind în familie.

A fost membru a numeroase societăți și asociații: Societatea Română de Istorie a Medicinei, Societatea

8 Medicilor Scriitori și Publiciști din România, Societatea Roman Mușat, Asociația Veteranilor de Război din România.

Pentru merite deosebite în activitatea desfășurată, a primit numeroase distincții și medalii: - Semnul de Distincție Crucea Roșie, înmânat personal de Regina Elena.

- Crucea Militară Comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial - Diploma de Onoare a Asociației Medicale din România A redat Romanului multe comori ale istoriei orașului și zonei noastre, găsite și prelucrate, cu multă migală și răbdare, în arhive. Cu multă pasiune și competență a pus bazele Muzeului Medicinei și Farmaciei din Roman.

Fondul Epifanie Cozărescu, găzduit astăzi de Muzeul de Istorie din Roman, oglindește evoluția spitalului și a farmaciei care a funcționat odată cu el, în cei peste 200 de ani de atestare documentară. Acest Fond conține într-o latură a sa biblioteca, în alta, arhiva și în alta – expoziția de obiecte vechi de farmacie și medicină.

A publicat numeroase studii și cercetări medicale. De asemenea, a publicat o carte de versuri și o lucrare de proporții în proză, Paramedicalia, cu însemnări medicale și paramedicale. Opera sa capitală, care fructifică munca de cercetare de peste 40 de ani, este volumul Istoricul Spitalului Municipal Precista Mare din Roman până la Bicentenar (1998), parțial și al vieții medico – farmaceutice romașcane, realizat în colaborare cu domnul dr. Octav Clocotici. Este o lucrare de excepție despre cei 200 de ani de istorie a Spitalului Precista Mare din Roman, lucrare care cuprinde numeroase articole și studii de istorie a medicinei.

Ca membru al Eparhiei Episcopiei Roman, a fost un model de onoare și demnitate.

9 Rămas fidel jurământului lui Hipocrate, a continuat să profeseze și după ieșirea la pensie. Mai presus de orice, a fost, o viață întreagă, medicul tuturor romașcanilor, era întotdeauna acolo unde era nevoie să aline suferința.

Ca o recunoaștere a meritelor profesionale și a dăruirii față de semenii săi, în anul 2007 i s-a acordat Titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Roman. Deși nu s-a născut la Roman, a fost un autentic fiu al Romanului, Romanul fiind orașul unde și-a desfășurat nobila-i profesie și unde a trăit până în ultima clipă a vieții.

Se împlinește un an de când elita spiritualității romașcane e mai săracă. A dispărut dintre noi regretatul medic Epifanie Cozărescu. Personalitatea domniei sale va rămâne veșnic în memoria noastră, constituind un model de altruism demn de urmat de noi, cei rămași să ducem mai departe gloria acestui ținut de nestinsă tradiție.

10 DOCTORUL EPIFANIE COZĂRESCU – PREȘEDINTE DE ONOARE AL SOCIETĂȚII DE ISTORIE A MEDICINEI ȘI FARMACIEI DIN ROMAN dr. Ioan CHEREJI președintele Societății de Istorie a Medicinei și Farmaciei din Roman Domnul doctor Epifanie Cozărescu, printr-o muncă asiduă de ani de zile, în care a adunat documente, atât din arhive cât și prin deplasările în diverse localități din țară și din străinătate, a pus bazele Muzeului de Istorie a Medicinei și Farmaciei din Roman. A determinat constituirea Societății de Istorie a Medicinei și Farmaciei la nivel local, ca filială a Societății din București, al cărui membru era, împreună cu domnul doctor Octav Clocotici.

De la înființare și până în urmă cu câțiva ani, domnul doctor Cozărescu a fost secretarul Societății de Istorie a Medicinei și Farmaciei, apoi, după retragerea din activitatea societății, a fost ales de către membrii acestei societăți drept Președinte de onoare.

Domnul doctor Epifanie Cozărescu, prin activitatea domniei sale, a adunat în jurul său un număr tot mai mare de medici, farmaciști și simpatizanți ai Societății. Dacă la începutul activității erau înscriși aproximativ 10 membri, s-a ajuns, la un moment dat, la un număr de 42 de membri cotizanți.

Domnul doctor Cozărescu organiza ședințele trimestriale, cu tematică deosebită, abordând teme de istorie a medicinei, dar și teme de actualitate.

Prin activitatea deosebită pe care a desfășurat-o în cadrul Societății de Istorie a Medicinei și Farmaciei din Roman, domnul doctor Epifanie Cozărescu va rămâne în inimile noastre ca un exemplu de urmat. Vom încerca să ducem mai

11 departe activitatea Societății de Istorie a Medicinei și Farmaciei din Roman, să avem chiar mai mulți membri și simpatizanți și să îmbogățim moștenirea pe care ne-a lăsat-o domnul doctor Cozărescu.

Foto: participanți la o ședință a Societății de Istorie a Medicinei și Farmaciei din Roman, 2004 (arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

Foto: participanți la reuniunea științifică organizată la Roman, iunie 1960 (arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

12 CUM L-AM CUNOSCUT PE DOMNUL DR. EPIFANIE COZĂRESCU dr. Octav CLOCOTICI După venirea mea la Roman ca medic pneumoftiziolog, la 1 ianuarie 1963, l-am cunoscut, treptat, pe domnul doctor Epifanie Cozărescu, ca medic internist la Spitalul Municipal.

Dumnealui avea preocupări de asistență a bolnavilor pleuro – pulmonari în cadrul Secției de Interne de la Roman. A început să mă consulte în diverse cazuri la secția de Pneumofiziologie.

Avea preocupări de elucidare a diagnosticelor diverselor boli pulmonare. A început să practice bronhoscopii, bronhografii, tratamente locale ale unor supurații pulmonare.

Practica și medicina naturistă, cu sucuri de plante, apa minerală de la Strunga. Datorită preocupărilor sale, Direcția Sanitară a Regiunii Bacău l-a transferat anual, câteva luni pe timp de vară, la stațiunea Slănic Moldova.

Printr-o decizie a Direcției Sanitare a Regiunii Bacău a fost numit medic pneumolog pe regiune, cu indicația de a i se trimite, pentru elucidare, bolnavi din sectorul pneumologie.

Era un medic prezent la solicitările bolnavilor din oraș, la chemările cărora răspundea prezent, cu deplasări la domiciliul solicitantului, pe bicicleta sa și cu geanta cu stetoscop, aparat de tensiune și unele medicamente de urgență.

Eu, devenind medic director al Spitalului Municipal Roman, am început să primesc cereri de aprobare a deplasării în diverse localități ale județului și din țară, din partea doctorului Cozărescu, care urmărea să culeagă informații, obiecte, fotografii, cu privire la trecutul istoric al Spitalului Roman, declarând că intenționează să organizeze un muzeu al Istoriei Medicinei și Farmaciei pentru zona Roman. Când se

13 întorcea îmi spunea, cu multă căldură, rezultatele obținute în ultima călătorie.

Treptat, dr. Cozărescu a adunat un bun mănunchi de documente, obiecte, fotografii, care au pus bazele inițiale ale Muzeului de Istorie a Medicinei și Farmaciei Roman. Sediul inițial a fost în turnul – clopotniță al Bisericii Precista Mare.

Adunându-se mai multe obiecte, muzeul a fost mutat într-o încăpere a fostului portar al Spitalului, la poarta de intrare în Biserica Precista Mare. Acest muzeu a fost apoi mutat în clădirea Spitalului Vechi, unde s-a bucurat de aprecierea vizitatorilor săi. În prezent acest muzeu se regăsește într-o sală special amenajată în cadrul Muzeului de Istorie Roman.

Doctorul Epifanie Cozărescu a fost membru al Societății de Istorie a Medicinei și Farmaciei din București, la ședințele căreia a participat cu regularitate. Mi-a adus și mie invitații, pe care le-am onorat împreună, în felul acesta deschizându-mi dragostea și interesul pentru istoria medicinei. Împreună cu doctorul Cozărescu am participat la unele ședințe ale Societății din București, cât și la unele întruniri din diverse alte localități ale țării, precum cele de la Bacău, Iași, Suceava, Botoșani, Tulcea, Constanța, Aiud, Craiova, Cluj Napoca, Timișoara, etc. La aceste reuniuni, doctorul Cozărescu și cu mine participam cu referate și comunicări oglindind pagini de istorie a medicinei din Roman. Ne-a venit ideea de a organiza și la Roman o secție de Istorie a Medicinei și Farmaciei, ca subfilială a Societății de la București.

Organizam ședințe trimestriale, cu participarea inițială a 10 – 15 membri, oameni din Roman, apoi și din Piatra Neamț, Bacău, Iași, Bârlad, etc. Se plătea o cotizație lunară, care se trimitea către București. În ultimii ani, Societatea a oferit un cuantum de 40 % pentru Roman și acoperirea cerințelor materiale ale filialei.

14

Fotografie din 15 iunie 1984, realizată cu prilejul unei reuniuni de istoria medicinei la Piatra Neamț, dr. Epifanie Cozărescu, alături de dr. Octav Clocotici, dr. Gh. Iacomi, farmacist Pincu Pascal și dr. Iuliu Floareș (arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

Societatea noastră a avut ca președinte pe subsemnatul, iar ca secretar pe domnul doctor Epifanie Cozărescu, până spre sfârșitul secolului trecut, când a solicitat să fie scos din această funcție, fiind ales de membrii Societății (care între timp număra 40 de membri cotizanți și vreo 10 simpatizanți) ca președinte de onoare al Societății din Roman. În timpul activității sale au avut loc două manifestări majore ale Societății de Istorie a Medicinei din Roman, prilejuite de împlinirea a 175 de ani de istorie a Spitalului Roman, iar a doua de sărbătorirea Bicentenarului Spitalului Roman, în anul 1998. În peste 40 de ani, dr. Cozărescu a fost apreciat de organele sanitare județene și locale, fiind răsplătit pentru munca sa cu titlul ”Cetățean de onoare al Municipiului Roman”, premii și diplome primite cu diverse ocazii – fiind apreciat și respectat totodată de colegi și de mulți romașcani.

15

Foto: participanți la a XVIII-a reuniune științifică de istoria medicinei și farmaciei, Tulcea, iulie 1982, între care și dr. Epifanie Cozărescu și dr. Octav Clocotici (în dreapta, rândul 2, respectiv 3) (arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

L-am cunoscut ca un bun prieten, vizitându-ne reciproc, cu diverse ocazii aniversare ale fiecăruia. I-am cunoscut familia, pe doamna Coculeana (Julieta, n.red.) Cozărescu, o soție desăvârșită, o artistă în pictură, care a organizat la Muzeul de Artă din Roman o expoziție personală și a participat periodic la diverse expoziții de grup. De asemeni iam cunoscut și restul familiei – băiatul, nora, nepoții și strănepoții.

Doctorul Epifanie Cozărescu a fost și poet și scriitor, editând poezii și opera de bază, cartea Bicentenarului Spitalului Roman, care s-a bucurat de aprecieri deosebite. A iubit mult Romanul și oamenii săi. La stingerea sa din viață, cei care l-au cunoscut și iubit l-au condus pe ultimul drum, la Cimitirul Eternitatea din Roman, lângă soția sa. Dumnezeu săl odihnească în pace!

16 MONT–BLANC-UL MEDICINEI MUŞATINE prof. Gheorghe A. M. CIOBANU Într-o lume de „homini lupus” a vieţuit şi un ...„homini homo”, dăruindu-se tuturor şi necerând nimic în schimb, medicul, poetul, muzeologul, istoricul şi încă multe altele, încununat cu înalta preţuire a societăţii contemporane de „Cetăţean de Onoare al Oraşului Roman” – Epifanie Cozărescu – iubitul şi mult iubitorul de Oameni şi Omenie.

Mai presus de orice, „doctorul cu bicicletă şi servietă”, amândouă rămânând, în Urbea Muşatină, ca emblemă „heraldică”, dar şi cotidiană, a acestui slujitor nepereche al lui Hyppocrates, a fost în viaţa sa, „un Om între Oameni”, între cei mulţi ce l-au preţuit ca pe un patriot sincer şi ca pe un „bucovinean” vrednic, care zi de zi, din adolescenţă şi până mai ieri, a mânuit cu pasiune şi stetoscopul cu auz pluralic şi condeiul neobosit în creativitate, ca şi rafturile arhipline ale acelui Muzeu – unicat de „Istoria Medicinei şi Farmaciei”, de pe lângă străbunul Spital al Romanului şi adăpostit de curând, de ospitalierul „Muzeu de Istorie”.

Un om pasionat pentru orice, asemeni „modelului renascentist”, ce şi-a trăit o tinereţe de „Infern”, fiind când exilat, sau dus pe front, când prizonier sau evadat spre libertate.

Foto: dr. Epifanie Cozărescu, ”veșnicul biciclist” așa cum îi plăcea să spună, în martie 1981 (arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

17 Ajuns apoi, ca medic, s-a dăruit, de îndată, unui evantai complex de preocupări şi făptuiri, de care a fost ataşat, cu har şi dar, cu măiestrie şi cu suflet, o viaţă întreagă, aproape cât un veac.

Profesional, ca medic „generalist”, la propriu şi la figurat, a fost mereu „în gardă” şi „de gardă”. La el, nu se mergea la cabinet, ci se venea acasă, oriunde ar fi fost. „Oricând”, „Oriunde” şi „Oricum” aceasta i-a fost ecuaţia sa profesională. Un efort, care i-a cerut ani de ani şi anotimp de anotimp, răbdare şi speranţă, ştiind cât de mică este graba protoplasmei umane de a-şi reveni la trăirea obişnuită. Şi medicul Cozărescu a dovedit, în aceste confruntări biologice, o înţelepciune de Sphynx.

O altă pasiune, unicat şi ea, a fost aceea de muzeograf.

O viaţă întreagă, a aşezat pe rafturi o constelaţie de lucrări de medicină, de portrete ale Cavalerilor sănătăţii muşatine şi de aparatură aesculapiană în evoluţia ei istorică, făurind astfel, la Spitalul Urbei noastre, acel Muzeu de Istoria Medicinei şi a Farmaciei”, prin care s-au perindat, spre consultare, serii întregi de „pelerini ai Ordinului Alb”, din toată ţara. E un Muzeu, ce–şi are scris, ca o emblemă şi simbolul unicităţii şi a genezei sale, ca şi pe acel al unei „zidiri” deschisă spre o continuă şi viitoare îmbogăţire a ei, fiind astfel şi el un „Museum aperta”. Într-o Urbe, ca aceea a noastră, atât de bogată în pene şi condeie arhivare, doctorul Cozărescu a fost şi un astfel de „Miron Costin” al Medicinei Româneşti, în general şi al „Spitalului nostru Muşatin”, mai numit şi „cel vechi”. Cu peste zece ani în urmă, când acest Altar al Umanismului împlinea două secole de existenţă, neegalatul nostru documentarist a dăruit, literaturii de specialitate, un Istoric al acestui Aşezământ, de la ipostaza de „Bolniţă” şi până la Edificiul actual, acum cu un alt sediu şi arhidotat cu aparatură

18 electronică. De la „Istoria Imperiului Otoman” a lui Cantemir, iată-ne ajunşi, acum, la o alta, la aceea a „Imperiului Antimicrobian” de la Roman. Atunci o ofensivă a „spadelor ucigătoare”, acum, prin Epifanie, una a „seringelor salvatoare”.

Profesiunea de medic presupune, mai mult decât oricare alta, să ştii „să citeşti”, în tăcere, omul din faţa ta şi să-i cunoşti biografia sa intimă. Medicul Cozărescu a apelat la această metodologie şi atunci când, mai înainte de orice, s-a considerat a fi „pacientul numărul unu”. Astfel, voluminoasa sa lucrare Paramedicalia, alcătuită predominant de autorul „Epi”, ni-l prezintă pe medicul nostru, ca un vieţuitor al zbuciumatului secol douăzeci, meandrele existenţei sale fiind foarte complexe, dar şi foarte adânci. Nu e numai o „biografie”, ci pare a fi şi o frământată „veacografie”, fiind permanent şi subiect, cât şi obiect al acelor vremuri, de „vă ordon”, dar „treaba ta”. O derulare a unei vieţi, ce şi-a desfăcut aripile în Cernăuţi-ul bucovinean şi care s-au strâns, apoi, tăcute, spre a se contopi cu ţărâna de la „confluenţe”. În „Istoria Literaturii Universale”, a devenit o sintagmă recunoscută că mulţi medici sunt şi scriitori şi mulţi condeieri au mânuit, deopotrivă şi bisturiul. Epifanie Cozărescu a aparţinut, de minune, acestui „binom”. Poezia sa este, în primul rând, un Imn, adus Omului şi Sănătăţii acestuia. A scris, în versuri, mult, dar mereu mulţumirea sa pe acest tărâm a fost puţină. Volumele sale de „Poezii”, aduse acasă, la autor, cu tuşul încă neuscat pe copertă, sufereau mereu, repetate „chirurgii” creionarde, fără a se crede că acestea sunt cele din urmă. Ceva similar şi cu profesia sa, desfăşurată într-o lume a lui „mi se pare că”... O poezie spontană, directă, omenească, realistă, gata din nou pentru „luptă”. O poezie, care, mâine, trebuie să i se facă „ieşirea din spital”. O lirică îmbrăcată în alb şi generată de „pacienta numărul unu” a Planetei: „Omenirea”.

19 Un „Mont–Blanc” metaforic, ascuns mereu în spatele unor nori, numit acum cu modestie, un „Medic în alb”, ce a dorit, aproape un secol, să știe multe, să cunoască și să facă multe și să se dăruiască mult, nu atât profesiei și istoriei, cât supremelor întruchipări umane.

Foto: dr. E.Cozărescu, alături de prof. Gh. A.M. Ciobanu şi ziaristul Vasile Danci, 24 ianuarie 2009, (colecţia personală Vasile Danci Moroșanu)

Foto: dr. E.Cozărescu, alături de prof. Gh. A.M. Ciobanu şi dr. Octav Clocotici, ianuarie 2009 (arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

20 DOCTORUL EPIFANIE COZĂRESCU – MEDIC ŞI POET farmacist Magdalena AVĂDANII Domnul Doctor Epifanie Cozărescu a fost o personalitate marcantă a societăţii medicale din Roman, judeţul Neamţ, ce a avut o contribuţie deosebit de importantă în descoperirea şi acumularea datelor de istorie a medicinei şi farmaciei din zona Romanului. S-a născut la Cernăuţi la 24 ianuarie 1914, fiu al unui funcţionar superior al Mitropoliei Bucovinei şi fost arhivar şef.

A urmat şcoala primară, apoi Liceul Aron Pumnul din Cernăuţi, liceul la care, cu ani în urmă, în aceeaşi clasă a fost elev şi Mihai Eminescu. A urmat apoi Facultatea de Medicină din Iaşi pe care a absolvit-o în anul 1941. În anul 1950 a sosit la Roman, unde şi-a desfăşurat activitatea de medic devotat până la pensionare şi după pensionare.

Foto: Epifanie Cozărescu copil, in 1921, (din arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

Aşa l-am cunoscut ca medic devotat celor nevoiaşi, pentru care căuta tratamente mai ieftine, apelând la formule magistrale, ce-şi dobândiseră eficienţa în timp. La o farmacie mică de cartier, acolo se preparau formulele magistrale amintite mai sus, unde se prelucrau și plante medicinale, extracte, tincturi, unguente…

21

Foto: Epifanie Cozărescu în perioada studenției, la o autopsie, 1934, anul I - (din arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

La diverse conferinţe din ţară, dr. Epifanie Cozărescu a prezentat studii referitoare la acţiunea plantelor medicinale în afecţiunile pulmonare.

Pe lângă medicina internă, doctorul Epifanie Cozărescu a desfăşurat o a doua pasiune - cea de cercetător in istoria medicinei şi în special in istoria medicinei din Roman.

Cercetările istorice ale domnului doctor Epifanie Cozărescu au fost concretizate în numeroase articole publicate în volumele de Istorie a Medicinei Bucureşti, revista Mitropoliei Iaşi, articole diverse în ziarele locale. Este de peste 30 de ani membru al Societăţii de Istorie a Medicinei Române, participând la aproape toate reuniunile naţionale, cu lucrări primite cu interes şi apreciere, imprimând ideea că la Roman este un centru puternic de iatroistorie. Şcoala cernăuţeană şi studiile făcute în legendarul Iaşi iau insuflat dragostea faţă de medicină şi grija faţă de cei suferinzi, aşa cum reiese şi din poezia „Închinare medicinei”, din volumul Poeme paramedicale şi dedicaţii cordiale:

22 „Medicină, dragă medicină, Din vechime, de la tine le-nvăţăm pe toate: Inima deschisă, dăruire caldă şi deplină Pentru orice om bolnav, ca unui frate! ………………………………………

Iar după noi, când pentru alţii rândul vine, Purtaţi de-aceeaşi soartă, Să-i îndrumezi la fel, în lupta nesfârşită spre mai bine Pentru sărmanul om şi pentru-a medicinii artă.”

La şedinţa de deschidere a Filialei Societăţii de istorie a farmaciei din Brăila a fost invitat şi dl. dr. Epifanie Cozărescu pe care am avut onoarea să-l reprezint, invitaţie adresată de dr. farmacist Iugulescu. La această festivitate am prezentat lucrarea ”Farmacia Minerva – 205 ani de la înfiinţare” (lucrare prezentată la Congresul Internaţional de istorie a farmaciei care s-a ţinut la Sinaia, în septembrie 2003), iar la solicitarea comitetului de organizare, a dr. prof. Carata şi a dr. farm.

Iugulescu am citit câteva din poeziile autorului.

Pe lângă cercetările din domeniul medicinei, a făcut cercetări în domeniul farmaciei, participând cu lucrări la reuniunile naţionale ale Societăţii de Istorie a Farmaciei din România, unde a devenit membru de onoare și declarat frate al farmaciştilor, aşa l-a numit distinsul istoric dr. farmacist C. Iugulescu, ale cărui scrisori aş dori să le redau, fiind mărturii ale aprecierilor la adresa domnului doctor Cozărescu: I. „Mult stimate Domnule Dr. şi vechi prieten al farmaciştilor, Această scrisoare nu are ca scop decât să vă adresez un omagiu din partea farmaciştilor, o mărturie a simpatiei şi a respectului pe care vi-l purtăm.

23 În toată viaţa Dv., farmaciştii din Roman, cât şi din întreaga ţară au simţit sprijinul de frate mai mare. În toate acţiunile şi nu puţine au fost, nu aţi uitat de farmaciştii pe care i-aţi numit fraţi ai Dv. Este timpul acum să vă mulţumim cu recunoştinţă. Judeţul Roman nu a dat o personalitate influentă şi necontroversată de farmacie care, cu excepţia lui Pascal Pincu din Piatra Neamţ… să fie cunoscută pe plan naţional.

Dar, aţi fost Dv. Organizator al Societăţii de Istoria Medicinei şi Farmaciei (societate rămasă unică în România), mobilizator al farmaciştilor mai puţin iluştri, dar prezenţi pe plan local cu studii de istoria farmaciei care îi onorează. În aceeaşi măsură a crescut şi prestigiul Dv. în faţa farmaciştilor din Roman şi din întreaga ţară. Muzeul de istoria farmaciei, Societatea de Istoria Medicinei şi Farmaciei, intervenţiile Dv. de-a lungul evoluţiei mişcării de istoria medicinei din ţară sper să rămână în memoria mai multor generaţii de farmacişti.

Toată viaţa Dv. aţi apropiat pe farmacişti, i-aţi încurajat, i-aţi tratat cu mare bunăvoinţă. Noi, cei de la Bucureşti şi nu numai vă considerăm ca făcând parte cu drepturi egale şi mişcarea de istoria farmaciei din ultimii 40 de ani.

Vă dorim sănătate, viaţă lungă, bucurii nemăsurate şi să vă mândriţi cu consideraţia şi respectul farmaciştilor care au motive de recunoştinţă faţă de Dv.” „Mult stimate Domnule Dr. şi frate mai mare, Doresc prin acest supliment la scrisoarea oficială să-mi manifest recunoştinţa şi totodată dragostea şi ataşamentul meu faţă de Dv. Vreau să fiţi adoptat în sânul Societăţii noastre cu tot fastul şi de aceea vă rog să-mi trimiteţi o autobiografie, mai veche, spre a nu vă da de lucru acum.

24 Eu sunt sănătos, am reînceput activitatea după ce am trecut prin momente grele familiale.

Vă rog să primiţi un salut călduros şi cele mai bune urări de la fratele Dv. mai mic. Merg şi eu pe 82 ani…”

II. „Mult stimate şi iubite frate mai mare, domnule doctor Cozărescu, Am primit scrisoarea Dv. şi confirm primirea întocmai.

Mai întâi vă rog să uitaţi că aţi întârziat cu răspunsul. Noi ne facem griji zi de zi pentru viaţa Dv. care se poate întrerupe oricând şi cu uşurinţă. De aceea ne facem griji.

Eu mi-am aranjat 50 de plicuri cu ferpar în alb, astfel ca fiica mea să anunţe bucuria plecării pe celălalt tărâm! Este vorba de mine care mă bucur ca la botez, căsnicie şi la încetarea inimii.

Dar să lăsăm aceasta pe seama poeziei. Am corectat greşelile la maşina de scris. Fiţi fără grijă. Vă doresc succes la al treilea volum.

Eu blestem a treia apă…Ştiţi care? În prima se naşte şi creşte peştele, în a doua se fierbe. A treia apă este cea care o bei după ce mănânci peştele pentru că nu ai vin!

M-a uluit domiciliul forţat al Dv. Dacă aveţi acte puteţi să vă cereţi drepturi ca orice deportat. A 6-a scrisoare o pun la locul ei, între producţiunile literare ale Dv. din care aţi trimis un exemplar la Ist. Farmaciei, la Facultate. În concluzie, aproape am rezolvat 100% cerinţele Dv. în scrisoare fapt ce nu mi-a dat de lucru.

Am rămas cu impresia că nu v-am anunţat necazul meu cel mare: decesul soţiei la 5 februarie 2005 după accidentul vascular din 2001.

25 Închei, mulţumindu-vă din suflet pentru rândurile trimise. Vă sunt recunoscător. Vă doresc sănătate şi toate cele bune.

Al Dv. Iugulescu Costică” ”Epifanie, rugaţi pe cel mai capabil şi cu bunăvoinţă să facă INVENTARUL muzeului scriind separat obiectele medicale şi cele farmaceutice. Şi dacă acceptaţi să vă trimitem bani trimiteţi-ne şi nouă un xerox, o fotocopie xerox.

Iar a doua chestiune strângeţi toată ARHIVA FONDULUI PERSONAL şi legaţi-le în dosare: 1. mapa cu acte de stare civilă, diplomele; 2. Dosar nr. 1 dacă aveţi cel puţin 3 - 4 scrisori din străinătate; 3. Dosar lucrări ştiinţifice şi memoriu de activitate scriind câte o pagină pentru fiecare carte; 4. Alte dosare, alte probleme; 5. Colecţia de fotografii şi diapozitive TREBUIE să le ia fiul Dv. în păstrare!

Al Dv. Iugulescu Costică” Urmare a activităţii deosebite pe care a desfăşurat-o, comitetul de conducere a Societăţii de Istorie a Medicinii şi Farmaciei – Filiala Roman, a solicitat Primăriei Municipiului Roman să i se acorde domnului doctor meritul de „Cetăţean de Onoare” al oraşului. La această solicitare s-a răspuns favorabil în anul 2007, fapt ce l-a bucurat foarte mult, realizând că i s-au recunoscut meritele deosebite din întreaga sa activitate.

Am primit o scrisoare din partea Dl. Dr. Cozărescu, pe care o redau parţial pentru a pune în evidenţă calitatea umană deosebită, modestia, preocuparea şi implicarea în activităţi cu valoare spirituală a regretatului Dr. Epifanie Cozărescu:

26 „Onor. Conducerea Farmaciei „Aruncus” din Roman Subsemnatul Epifanie Cozărescu, actualmente pensionar, fost vreme de 30 de ani medic specialist principal în Secţia de Boli Interne a Spitalului „Precista Mare” din municipiul Roman, fiind membru activ în Societatea „Medicilor Scriitori şi Publicişti” şi în „Asociaţia Iatro şi Farmaco Istoricilor din România”, am activat intens pe aceste două direcţii de cercetare pentru a scoate în evidenţă atât vechimea medicinii cât şi a farmaciei, ambele debutate concomitent în anul 1798 în Roman.

Ca urmare, am studiat şi cules din toate depozitele Arhivelor Statului din ţară şi de la Viena, am adunat informaţii şi relicve documentare de la urmaşi ai foştilor salariaţi ai spitalului şi farmaciei princeps, realizând, cu ajutorul acestora, istoricul vieţii medicale şi a celei farmaceutice începând cu sfârşitul secolului XVIII (Spiţeria „Minerva”).

Cu ajutorul acestora am pus bazele Muzeului IatroFarmaco-Istoric şi al vieţii medico-farmaceutice romaşcane; în 1998 am montat o frumoasă festivitate închinată împlinirii a 200 de ani de la începuturile acestora, iar pe plan ştiinţific am realizat o vastă monografie de 450 de pagini, bogat ilustrată, descriind activitatea medico-farmaceutică adusă la zi, precum şi istoricul fostului Spital Israelit şi a Spitalului Rural de la Bâra.

Pe plan farmaceutic, meritul meu este că am avut şansa de a descoperi, în Roman, într-o „başcă” a spitalului (din care bolnavii scoteau hârtii pentru necesităţi fiziologice), un foarte preţios dosar datat 1805 în care se afla „Izvodul Spiţeriei Minerva”, fiind o copie a inventarului iniţial cu care a fost fondată spiţeria în 1798. Cu ajutorul acestor documente am atestat începuturile vieţii farmaceutice din Roman,

27 respectiv Spiţeria „Minerva”, care a devenit a doua farmacie, după cea din Iaşi, din toată Ţara Moldovei.

Ulterior, continuând activitatea mea literar - ştiinţifică, am realizat un volum cu 69 de poeme, tot „Paramedicale”, iar acum mă strădui a scoate la lumina tiparului un volum cu Proză scurtă - paramedicală, cu povestirea evenimentelor trăite la Iaşi, la Săveni-Botoşani şi în părţile Romanului.

Pentru editarea primelor două cărţi respectiv monografia şi volumul de poeme paramedicale am fost sponsorizat de Consiliul Municipal Roman şi de colegul dr. D. Arvătescu. În prezent mă străduiesc să salvez de la distrugere şi uitare, informaţiile şi iconografia cuprinse în volum de Proză scurtă paramedicală. Tehnoredactarea acestora şi îngrijirea volumului am realizat-o pe jumătate cu mijloace proprii (parte din pensie şi alocaţie de veteran de război).

Epuizând resursele mele vin cu rugămintea de a-mi acorda sprijinul financiar necesar pentru terminarea tehnoredactării viitorului volum de proză scurtă . În speranţa că voi obţine audienţa Dumneavoastră vă rog să primiţi mulţumirile mele anticipate sincere şi respectuoase.

Al Dumneavoastră cu aleasă recunoştinţă, Dr. Epifanie Cozărescu” Iată ce scria profesorul Ion Coja la aflarea veştii trecerii în nefiinţă a Dr. Cozărescu: „S-a stins din viaţa exemplară pe care a dus-o, dr.

EPIFANIE COZĂRESCU lăsând în urma sa numai faceri de bine, pentru toţi cei care l-au cunoscut ca medic şi ca om. Cu ceva ani în urmă am primit de la dânsul o carte deosebit de interesantă, intitulată Paramedicalia, deosebit de importantă pentru istoria medicinii româneşti, dar şi pentru cunoaşterea şi

28 înţelegerea unor evenimente la care medicul EPIFANIE COZĂRESCU a luat parte nemijlocit, ca persoană implicată sau numai ca martor. Martor de o onestitate aflată deasupra oricărei îndoieli. În plus, inteligenţa, cultura şi sagacitatea sa, dau mărturiilor sale valoare de document incontestabil. M-am bucurat când am găsit în Paramedicalia mai multe pagini dedicate rememorării tragicului pogrom de la Iaşi, din iunie 1941, când au murit asasinaţi 9000 de evrei.

I-am scris autorului şi l-am rugat să revină asupra subiectului cu precizări mai explicite. Mi-a trimis astfel două texte pe care le public acum din nou, ca semn de recunoştinţă personală şi publică pentru o viaţă dedicată adevărului, vieţii şi demnităţii umane. Dumnezeu să-l odihnească pe cel căruia i sa potrivit atât de bine numele sub care s-a încreştinat: EPIFANIE… Sit tibi terra levis, EPIFANIE COZĂRESCU!“. Şi poate aceste versuri, extrase dintr-una din poeziile sale, se pot constitui într-un mesaj de dincolo de timp şi spaţiu, adresat nouă, celor care l-am cunoscut, l-am iubit şi respectat, ca o promisiune de reîntâlnire într-o lume cu siguranţă mai bună şi mai frumoasă: „…dacă-i poartă deschisă Către cealaltă lume nouă promisă, Împodobită ca o floare Cu vechi şi mari speranţe în viaţa viitoare, Unde, cu voia Domnului, vom isprăvi ce n-am putut Ori vom lua-o de la-nceput…”

Foto: dr. Epifanie Cozărescu în 1963 (arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

29 IN MEMORIAM DR. EPIFANIE COZĂRESCU dr. Silvia MĂNDĂŞESCU În cearcănul absenţei pe care o simt acut Văd umbra iatroistoricului ce caută-n trecut…

Fidel preocupărilor sale de suflet…

Aşa l-am cunoscut pe doctorul EPIFANIE COZĂRESCU al cărui nume rămâne legat pentru totdeauna în ISTORIA SPITALULUI MUNICIPAL ROMAN, de înfiinţarea Muzeului de Istorie a Medicinei.

Eram studentă la Facultatea de Medicină din Iaşi, în primii ani şi făceam practica de vară în secţia Medicală, condusă pe atunci de distinsul doctor Petrică Toporaş. Într-una din zile, după program, domnul dr. Epifanie Cozărescu m-a întrebat de vreau să văd “ceva”. Curiozitatea şi interesul se treziseră şi atunci am pornit ca-ntr-o călătorie de iniţiere spre turnul clopotniţei de la Biserica Precista. În încăperea de la poartă stătea ascunsă o comoară. Din servieta de piele (de care nu s-a despărţit întreaga viaţă) a scos un mănunchi de chei, a ales-o pe cea potrivită localului şi a urmat: Sesam, deschide-te!

Erau atâtea comori acolo: cărţi vechi, tablouri scorojite, instrumentar chirurgical (mie mi s-au părut nişte unelte de tortură), mojare farmaceutice, fotografii ale unor boieri cu caftane şi ... nume despre care eu nu ştiam atunci nimic.

Mi-a explicat atunci cu răbdare şi am înţeles că acolo e un crâmpei din istoria Spitalului nostru. Făceam legătura între amintirile mele de copil, care văzuse la doar câţiva ani, cum ardea spitalul şi încercam să recompun ca într-un joc de puzzle, propriile imagini stocate undeva în memorie cu ceea ce vedeam atunci.

30 Am rămas ataşată acestor întâlniri cu timpul trecut, cu ideile, gândurile, strădaniile celor care au făcut ceva pentru mersul înainte al îngrijirii celor aflaţi în suferinţă şi încredinţaţi spitalului nostru.

Cred că atunci am luat decizia, în străfundul făpturii mele, de a reveni şi cu entuziasm adolescentin, de a mă alătura, prin strădaniile mele, acelui lung şir de înaintaşi.

Domnul dr. Epifanie Cozărescu adunase cu pasiunea arhivarului (moştenită de la tatăl său din Cernăuţi) obiecte de colecţie ce trebuiau expuse. În anii de început se ridica nu doar problema spaţiului şi a completării colecţiei, ci şi cea a diseminării acestei pasiuni, ca şi cea a popularizării valorilor existente şi a cunoaşterii trecutului nostru.

Foto: dr. Epifanie Cozărescu și dr.

Silvia Măndășescu la o reuniune medicală, în anul 1992 (arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

După 1989, istoria medicinei a intrat într-o continuă şi neîntreruptă dezvoltare, sub îndrumarea blajină, discretă, dar competentă şi fermă a celui care s-a identificat cu iatroistoria, investind în ea întreaga sa energie şi reprezentând, pentru multe generaţii, sufletul şi motorul care a condus la dezvoltarea acestui cerc de istorie a medicinei, cel de-al doilea ca mărime din ţară. În acest cadru, am avut cu toţii prilejul să prezentăm referate, poezii, recenzii, dar şi să omagiem pe cei

31 plecaţi în alte lumi şi cu alte meniri. De aici poate şi armonizarea cu feţele bisericeşti.

Pentru mine, domnul dr. Epifanie Cozărescu reprezintă „naşul” istoriei medicinei, spirit cult, sensibil şi profund, angajat în cunoaşterea trecutului Spitalului nostru, dar şi în optimizarea moralei lumii medicale şi nu numai.

Ce-i alimenta voinţa de fier şi ce-i păstra sufletul în candoarea unui copil care n-a trecut încă de vârsta inocenţei?

Cu siguranţă îşi nutrea perseverenţa ce nu cunoştea oboseala sau renunţarea, atât din proprie urzeală, dar şi din armonie conjugală, alături de distinsa sa soţie, doamna Julieta Cozărescu, cât şi din realizările fiului, compozitorul Radu Cozărescu, şi nepoţilor, de care era atât de mândru, reprezentând adevăraţii stâlpi de forţă pe care şi-a sprijinit existenţa.

Minte căutătoare, vivace, a dat culoare şi viaţă unei epoci, a însufleţit trecutul Spitalului nostru, iar spiritul său tutelează şi astăzi istoria medicinei romaşcane.

Pentru toate acestea şi pentru multe altele, dr.

Epifanie Cozărescu a fost ales, ocupându-şi locul binemeritat în galeria oamenilor de onoare ai Romanului.

Foto: familia Cozărescu – Epifanie, Julieta și Radu, septembrie 1960(din arhiva personală a dr. Cozărescu)

32 Suntem cu toţii câştigaţi că l-am cunoscut, fiecăruia însufleţindu-i viaţa într-un fel. A udat totul la rădăcină, iar din sentimentele sădite în minţile noastre trebuie să răsară noi idei de continuitate. „Tot răscolind prin rafturile minţii Să afli alinare tuturora Nu simţi cum muşcă şi din tine ora Nici cum alcovul sufletului plin, ţi-i” Eugeniu N. Măgirescu Cu modestia-i binecunoscută, cred că dr. Epifanie Cozărescu ar fi fericit dacă dintr-un nume propriu ar deveni un nume comun...

Ne-a oferit SETEA de trecut. Restul trebuie să vină de la sine.

Foto: dr. Epifanie Cozărescu, la Tulcea, iulie 1982 (arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

33 PRIMELE AMINTIRI DESPRE DR. EPIFANIE COZĂRESCU dr. Eugenia FIRĂSTRĂU Era 1 decembrie 1979, prima mea zi ca angajată stagiară la Spitalul Municipal Roman. Am început activitatea la Secția Medicală. La raportul de gardă erau prezenți ”greii” din acea vreme: doctorul Toporaș, șef de secție, dr. Ghivirigă, dr.

Avădănii, dr. Arcuș, dr. Iancu, dr. Carp și dr. Cozărescu.

Bineînțeles că nu era ca la facultate, dar simțeam că absorbeam partea practică a științei, prin toți porii. Eram cu pacientul în față, îl examinam, stabileam un diagnostic și ne simțeam măreți mai ales când citeam aprobarea în ochii celor care ne supravegheau.

Foto: membri fondatori ai Societății de Istorie a Medicinei și Farmaciei din Roman, după ședința de constituire, 15 decembrie 1984

34 Domnul doctor Cozărescu avea atunci responsabilitatea sectorului Terapie Intensivă, un sector foarte greu, solicitant, unde fiecare manevră, fiecare secundă însemnau viață. După ceva timp de tatonări, supravegheri discrete, verificări parcă ”jucăușe”, ”întâmplătoare”, domnul doctor Cozărescu a decis să preiau singură salonul de femei. Eram consternată, mi se părea prea mult, dar după o discuție nemaipomenită, ca de la mentor la discipol, în care erau introduce ca din nebăgare de seamă și sentimente, ca de la tatăl cunoscător spre fiica ce trebuia învățată, am înțeles că se putea realiza totul, că dumnealui va fi în permanență lângă mine, supraveghindu-mă, îndrumându-mă, aprobându-mă și, la nevoie, sprijinindu-mă.

A fost începutul meu în meserie și datorită domnului doctor Epifanie Cozărescu am înțeles că nu am greșit atunci când mi-am dorit această minunată și nobilă menire, dar pe care trebuie să o practice cu mult suflet, cu dragoste, cu sacrificii.

Gratitudinea mea, ca om și medic, pentru cel care mi-a deschis fereastra spre căile cunoașterii este imensă. Vă voi purta mereu în suflet. Vă mulțumesc domnule doctor Cozărescu.

Foto. Dr. Epifanie Cozărescu și dr. C. Ștefănescu, consult radiologic, anul 1976 (arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

35 UN ”MONSTRU SACRU” AL LUMII MEDICALE ROMAȘCANE dr. Virgil TROFIN În toamna anului 1988 am venit la Spitalul Municipal Roman și am cunoscut colectivul medical activ, dar și medicii pensionari care veneau destul de frecvent, printre care și pe domnul doctor Epifanie Cozărescu.

Medic distins, cu o personalitate deosebită, cu privire fermă dar atrăgătoare, cu voce voalată, martoră a unor suferințe mai vechi, cu aplicații asupra terapiei bolnavului și multă ”plecăciune” asupra suferinței pacienților, curiozitate deosebită pentru orice lucru mai nou sau mai vechi din activitatea medicală și mare satisfacție pentru lucrul descoperit dar și pentru istoria medicinei.

Pasiunea sa profesională a atras mulți colegi apropiați ca generație, dar și mai tineri. Așa am fost atras și eu în Societatea de Istoria Medicinei din Roman. Am participat în anii 1997 – 1999, alături de doctorul Epifanie Cozărescu, la definitivarea volumului de istorie a activității medicale romașcane dedicate bicentenarului spitalului, completând capitolele de obstetrică – ginecologie și oftalmologie. Dorința de a definitiva cât mai repede acest volum depășea cu mult posibilitățile financiare și chiar biologice pe care domnul doctor Cozărescu le investea ”fără milă” în toate problemele conexe acestei munci. Trăia cu bucuria unui copil orice fotografie sau act care atesta momente din activitatea medicilor și a întregului personal din diverse perioade ale funcționării spitalului.

36

Foto: Epifanie Cozărescu în anul 1972, vizita cotidiană în salonul de interne (arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

Cu ajutorul mai multor colegi, lucrarea a fost finalizată către sfârșitul anului 1999, dar doctorul Cozărescu nu și-a găsit liniștea, mai avea o”problemă”. Cine va prelua acest tezaur muzeistic, pe care l-a acumulat într-o viață, din propria activitate, dar și prin cumpărare. Credeam că familia, pentru că ar fi obținut bani grei. Nu vroia asta. A căutat un om pasionat de istorie, căruia cu bucurie i-a predat acest tezaur.

Cu satisfacția datoriei împlinite, supraviețuind peste 9 decenii de schimbări socio-politice, unele cu puternic impact asupra propriei familii, acest om mare ”cât un secol”, dar care a scris istoria medicală de încă un secol, s-a retras cu discreție.

Pentru activitatea sa medicală, dar și pentru aceea de istorie a medicinei ar fi meritat multe titluri sau medalii! L-ar fi onorat. Le-ar fi primit. Dar oricât de înalte ar fi fost, nu ar fi acoperit măreția actelor sale.

Pentru modul demn cu care a trecut printre noi, pentru aplicația asupra actului medical, dar mai ales pentru

37 monografiile și tezaurul muzeistic lăsat moștenire, noi, medicii mai tineri îl considerăm un ”monstru sacru” al lumii medicale romașcane trecute și prezente.

Foto: dr. Epifanie Cozărescu alături de soția sa Julieta, la al XXII-lea congres internațional de istoria medicinei, august – septembrie 1970 (arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

38 MEDICUL EPIFANIE COZĂRESCU – ÎNTRU VEŞNICĂ POMENIRE prof. Mihai ANDONE În urmă cu peste trei decenii, când mi-am început apostolatul pedagogic, ca profesor de istorie, în Roman, am vrut să cunosc cât mai multe dintre realităţile acestui municipiu, pentru a mă integra cât mai bine, într-un mediu cultural, social, ambiental şi politic în care urma să-mi aduc modesta-mi contribuţie, îndeosebi în plan spiritual, la emanciparea unei urbe cu strălucite tradiţii istorice. În acest context, m-am integrat relativ uşor, între intelectualii cu certă vocaţie profesională în diferite domenii de activitate, percepuţi a constitui ,,elita’’ localităţii de către majoritatea populaţiei. Pe destul de mulţi dintre aceştia mi iam apropiat sufleteşte, am învăţat multe din experienţele lor de viaţă şi, de fiecare dată, întâlnirile noastre s-au dovedit a fi benefice ambelor părţi, fiind destul de reconfortante.

Din galeria acestor personalităţi, cu care concitadinii noştri se mândresc, mă voi opri acum asupra regretatului medic Epifanie Cozărescu, plecat dintre noi în urmă cu un an, şi pe care l-am cunoscut în diferite ipostaze – deşi aveam profesii diferite – întrucât întâlnirile noastre, atât cele pur ocazionale, cât şi cele ce se realizau la instituţiile de cultură: Muzeul de istorie, Muzeul de artă, Muzeul de Ştiințe Naturale, Biblioteca municipală, Cercul militar, societăţi ştiinţifice şi culturale, ne prilejuiau discuţii ample şi fructuoase pe marginea problemelor luate în dezbatere.

Parcă îl văd şi acum, cu ochii minţii, păşind agale, scrutând priveliştea ce i se deschidea în faţă, cu mici opriri, pentru a le reaminti celor ce-l înconjurau, o anumită problemă ce-l frământa ori voia să nu fie trecută în uitare. Era un om de

39 o rară nobleţe sufletească, de o modestie dusă până la exasperare, un adevărat stup depozitar de cunoştinţe, dulci ca mierea, din prea-plinul căruia, dăruia cu bucurie interlocutorilor săi. Atunci când anii senectuţii, i-au diminuat condiţia fizică şi vederea, a apelat la un vecin care-l însoţea în deplasările sale. Acest om a fost atât de absorbit de cercetările sale ştiinţifice, în plan medicinal şi istoric, încât toate celelalte preocupări erau trecute în plan secund. Cu ocazia unei prăznuiri recente, soţia fiului său – stabilit cu familia în Bucureşti, de mulţi ani – îmi spunea că stătea la ei în capitală, doar câteva zile, cu ocazia unor congrese ori conferinţe medicale, la care, de regulă, era invitat şi apoi se reîntorcea la Roman imediat, de parcă era atras aici de un magnet, unde singurătatea era singura lui ambianţă, în vreme ce lăsa acolo un fiu, o nepoată şi o noră. Toate acestea, după ce iubita lui soţie, Cocoleana, plecase pe calea veşniciei.

Foto: Julieta și Epifanie Cozărescu, în anul 1975, la Băile Herculane (din arhiva personală a dr.

Epifanie Cozărescu)

Se mulţumea cu puţin pentru sine, dar dăruia mult cunoscuţilor săi.

Ce exemplu mai concludent poate fi decât excepţionala lucrare monografică: Istoricul Spitalului municipal ,,Precista Mare’’ din Roman până la bicentenar (1998); Parţial şi al vieţii medico-farmaceutico romaşcane, 2001, semnată împreună cu prietenul său, dr. Octav Clocotici. Această lucrare

40 este un adevărat monument de informaţii ştiinţifice şi nu numai, de omenie, altruism, responsabilitate faţă de viitorime şi talent istoricesc. Medicii, personalul medical – în general şi farmaciştii trebuie să-i fie veşnic recunoscători acestui om, care, prin trudă asiduă şi vocaţie deosebită, a strâns ca într-un buchet florile activităţilor lor cotidiene, materializate în aprecieri deosebite (text, fotografii), încât cei ce le vor urma paşii, în viitor, să afle că în urbea noastră există o tradiţie medicală şi farmaceutică de excepţie, că nu vor trebui să construiască pe un teren gol, ci pe o temelie solidă, apreciată şi la nivel naţional.

Doctorul Epifanie Cozărescu a ţinut ca opera sa să fie percepută nu numai din numeroasele sale lucrări şi articole tipărite, ori studii temeinice, publicate în reviste de specialitate, ci şi printr-un contact direct, vizual şi palpabil, organizând şi un Muzeu al medicinii romaşcane, în interiorul căruia, Societatea de Ştiinţe Medicale şi Farmaceutice şi-a ţinut multe dintre activităţile ei trimestriale. Ca om care am organizat şi eu două asemenea muzee – evident diferite tematic – la şcoala din Ruginoasa şi la Colegiul Tehnic Petre Poni, ştiu de câtă răbdare, pasiune, perseverenţă, rezistenţă la uneltirile unor invidioşi care, din comoditatea gândirii, persiflează realizările semenilor lor, trebuie să dai dovadă.

Doctorul Cozărescu considera acest muzeu ca pe copilul său de suflet. Îmi imaginez cât de amărât şi decepţionat a fost când a aflat că nişte persoane iresponsabile i-au vandalizat muzeul, i-au răpit o parte dintre exponate, rănindu-l profund, fără leac aş spune. Se pare totuşi că a plecat ,,dincolo’’ împăcat cu gândul că, înainte de a-şi fi dat sufletul, a aflat că muzeul său şi-a schimbat locaţia în Muzeul de istorie, care, spre a-i înveşnici memoria, i-a dedicat o sală specială, care-i poartă numele.

41 Iată câteva ipostaze concrete, referitoare la întâlnirile mele cu dr. Epifanie Cozărescu: a) Într-o zi înnourată, din toamna lui 2002, l-am întâlnit la o întretăiere de străzi, în zona hotelului Roman, pe domnul Cozărescu, într-o stare de spirit sinonimă cu cea din natura înconjurătoare, poate mai abătut ca întotdeauna. Contrariat, lam întrebat ce are şi, scoţând un oftat adânc, mi-a destăinuit că-şi simte sfârşitul aproape şi că are o mare rugăminte, bazată pe o desăvârşită încredere în subsemnatul, moment în care a scos din buzunar o hârtie scrisă, probabil de mai mult timp, şi care era un fel de testament intitulată ,,Ultima dorinţă’’ – pe care să-i promit că o voi citi la înmormântarea sa. Am rămas stupefiat de această premoniţie a sa, care, din fericire, nu s-a materializat decât după peste 8 ani şi când i-am împlinit dorinţa. Atunci, i-am replicat că s-ar putea să mă cheme Dumnezeu pe mine înaintea lui ,,dincolo’’ şi mi-a etalat contraargumentele sale. Se săturase oare de trăit, fiind ajuns la o vârstă respectabilă, avea vreo supărare profundă, ori un necaz ci i se părea insurmontabil, care îi provocase o depresie profundă? N-am reuşit să aflu niciodată, mai ales că n-am încercat să scormonesc în intimitatea profundă şi în simţămintele unui om profund iubit sufletului meu. Cred totuşi că a fost o cădere momentană, deoarece după 2 ani, această poezie a publicat-o într-o nouă lucrare intitulată Poeme paramedicale şi dedicaţii cordiale. b) În 2004, am publicat lucrarea: Pagini din istoria Romanului. 1989 – 2004. Legislativ, Executiv, Cultură în care, între altele, prezentam şi biografiile romanţate ale majorităţii personalităţilor oraşului, printre care şi cea a medicului Epifanie Cozărescu, pe care o reproduc în întregime, cu excepţia poeziei sale ,,Ultima dorinţă’’ care va fi inserată spre sfârşitul acestei intervenţii.

42 Medicul Epifanie Cozărescu s-a născut în 1914 la Cernăuţi; absolvent al Facultăţii de Medicină şi al specializării în Medicina internă, încadrat între anii 1938 – 1940 la spitalele din Iaşi şi Săveni, după care a fost internist, vreme de 2 ani (1949 – 1950) la Policlinica Roman, după care, ca medic specialist, între anii 1951 – 1979 la Spitalul municipal ,,Precista Mare’’ din Roman. Pe lângă activitatea profesională de care s-a achitat cu conştiinciozitate şi profesionalism, s-a manifestat ca un cercetător meticulos, fiind cooptat ca membru activ al ,,Societăţii Române de istoria Medicinei, Societatea Medicilor Scriitori şi Publicişti din România, în Societatea istorică ,,Roman Muşat’’. Făcând parte şi din Asociaţia Veteranilor de război din România, pentru merite deosebite, a primit diverse distincţii: ,,Semnul de Distincţie Crucea Roşie’’ (înmânat personal de către regina – mamă Elena), Crucea Militară Comemorativă a celui de al doilea Război mondial, Medalia Evidenţiat în munca medico-sanitară, Diploma de Onoare a Asociaţiei Medicale din România.

A colaborat şi susţinut studii şi cercetări medicale, finalizate, între altele, prin monumentala lucrare dedicată ,,Istoriei Medicinei şi Farmaciei din Roman’’, fără a uita articolele publicate în revista ,,Mitropolia Moldovei şi Sucevei’’, contribuţii la lucrarea: ,,Istoria oraşului Roman’’, ,,Doamna şi trenul morţii’’, ,,Veterani pe drumul onoarei şi jertfei’’, în ,,Anualul scriitorilor’’, în numeroase ziare şi reviste. Din tot ceea ce a realizat, nimic nu i-a solicitat un volum mai mare de muncă şi timp, sacrificii de tot felul, pasiune, discernământ şi competenţă ştiinţifică decât colectarea – pe parcursul câtorva decenii – a relicvelor medico-istorice referitoare la Spitalul Municipal ,,Precista Mare” din Roman cu care a realizat muzeul medico-farmacoistoric al Spitalului şi, în ultimă instanţă, a zestrei spirituale a urbei noastre. Aceleaşi eforturi, la care şi-au dus parţial

43 contribuţia şi peste 30 dintre colegii săi – inclusiv prin cercetarea Arhivelor Statului de pe tot cuprinsul ţării pentru realizarea lucrării susmenţionate.

Un familist exemplar, altruist şi cu o aleasă educaţie, care încă de pe acum a lăsat urme profunde în domeniile prin care l-au purtat paşii, un cercetător cu vocaţie şi cu rezultate pe măsură; poate fi un exemplu de dăruire profesională şi umană, de simţire patriotică pentru noi toţi şi de aceea considerăm că merită să-i aducem prinosul nostru de recunoştinţă. Între timp i s-a acordat şi Titlul de ,,Cetăţean de Onoare al municipiului Roman’’, pentru care, eu, încă din 2000, îi întocmisem „Expunere de motive’’.

Mi-am exprimat admiraţia mea pentru acest domn şi veteran al intelectualităţii romaşcane, prin câteva gânduri versificate; E medic şi cercetător / De cărţi frumoase, autor / Cu grele încercări în viaţă / Şi mari regrete pentru soaţă / Plecată, dar păstrată-n minte / Pentru iubirea lui fierbinte. / De mult prea multă modestie / Nu vrea valoarea-i să se ştie / Şi nici să iasă el în faţă / Puţini din pilda lui învaţă / Însă respectu-i unanim / Din partea celor ce-l iubim/ Şi-i preţuim tenacitatea,/ Cuvântul calm, umanitatea./ Muzeul Medicinei ctitorit / Ajuns şi-n ţară renumit / Şi Istoria medicinei…carte / Ce va rămâne fără moarte./ Bucovinean în tinereţe / Şi romaşcan la bătrâneţe / E-un OM cum astăzi puţin ştiu. / Să-l preţuim cât încă-i viu / Şi să-i dorim un veac să prindă / Cu dragostea-i să ne cuprindă / Nu când pleca-va dintre noi/ Spre Judecata de Apoi. În materialul intitulat ,,Un menestrel, un muzeograf şi Medic’’, profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, referindu-se la volumul Poeme paramedicale şi dedicaţii cordiale al doctorului Cozărescu, evidenţia ,,Nota sinceră de autobiografism spitalicesc, de iubire de profesie, de oameni şi, ca un crez continuu, de patrie. Poetul Cozărescu foloseşte

44 prioritar, o terminologie profesională şi numai atunci când ,,ţara’’ i-o cere neapărat se apelează şi la ,,paralimbajul poetic’’. În ,,Monitorul de Roman (12 august 2004), creionam câteva repere referitoare la domnul Cozărescu: ,,În 1935, când era student în anul 2 la Facultatea de medicină din Iaşi, l-a întâlnit pe marele ierarh şi patriot român Visarion Puiu, pe atunci Mitropolit al Bucovinei – la Cernăuţi, care i-a dat o sumă de bani, cu care şi-a cumpărat cărţi de specialitate. După 7 ani de facultate, după 2 ani de front, după o arestare pe motiv că draga lui Coculeana ar fi fost ,,chiabură’’, a rămas fără un strop de agoniseală, fiind deportat la Roman…’’. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, i-am dedicat un poem special, despre care am fost informat că i-a plăcut şi iată-l cum arată: Trec anii, trec lunile-n goană Şi-n zbor, anii vieţii dispar Şi-n urmă lăsăm fiecare-o icoană Trăind-o-n iubirea de semeni, cu har.

Puţini îşi înţeleg însă menirea Aici, pe pământ, cât trăiesc Să lase, prin scris, moştenirea Cu cele văzute-n Divinul celest. În Roman există un asemenea OM Ce-i astăzi aici, împreună cu noi Blagoslovit cu de toate, ca rodnicul pom Călit şi lovit de furtuni şi de ploi. Şi-acest om de suflet, de mare nobleţe Pe care Dumnezeu ni l-a oferit ca pe-o danie De la care toţi, care-au vrut, au putut să înveţe Este medicul Cozărescu Epifanie.

45 Ferice de cei ce în preajmă i-au stat Acestui om vrednic, modest, omenos, Ca medic, ca OM, scriitor consacrat Şi celor sărmani de folos.

Prin gândirea şi pana acestui neostenit scormonitor Prin documente şi arhive, trecute-n uitare S-a zămislit o splendidă lucrare, de mare viitor: ,,Istoricul Spitalului ,,Precista Mare’’.

Desigur, alături de dânsul, drept coautor E medicul prieten, Octav Clocotici. Înnobilând lucrarea, prin semnătura lor Şi-alţi 44 medici şi farmacişti de-aici. Şi cartea, să apară, domn doctor Cozărescu Determinând colegii să scrie, s-a-nţeles cu Dan Cărpuşor – primarul, cu doctor Arvătescu, Cu doi sufletişti, Ursu: Georgeta şi Şerban Şi preot Mihăiţă Popovici; şi-n 2001, ca an Cu sprijinul lor moral, material, nu-n van I-a fost munca asiduă, pe plaiul romaşcan.

El, medic Cozărescu, tot colectând, prin ani, Obiecte-azi dispărute şi cărţi, din ai săi bani A realizat ,,Muzeul Medicinii’’, să fie mărturie Ce a-nsemnat Spitalul, în timpuri ce-au să vie Ce-a întors de la moarte fiinţe necăjite În spital, în policlinică, sau la farmacii chiar.

Stăpâni pe meserie, profesionişti cu har.

Tot medic Cozărescu-n reviste ştiinţifice A publicat adesea, reuşind să valorifice Informaţii medicale, de istorie, de cultură Să fie pentru oameni, izvor de-nvăţătură.

A fost prezent adesea la Muzeul de Artă

46 Şi la cel de istorie; şi-oriunde-a fost o poartă Deschisă spre cultură; nu cred că a refuzat Şi-oricui i-a cerut sfatul, el din belşug i-a dat.

A fost, este, şi fi-va-n elita intelectuală Din Roman; pentru tineri, cea mai selectă şcoală.

Model în comportare, ca OM şi specialist, Şi ne-ntrecut, sunt sigur, ca fidel familist.

Cu-o soaţă minunată, care, recent, s-a dus Să-i pregătească locul, în preajma lui Iisus.

Cu un fecior sensibil, cu muzica în sânge Şi o nepoată dulce, ce bunicuţa-şi plânge.

Cu noi, familia mare, ce dragoste-i purtăm Şi cu respect şi stimă, în jurul său toţi stăm Acum când 90 de ani, pe răboj îi înscrie: ,,Mulţi ani’’ şi sănătate şi multă bucurie Din inimi îi transmitem; Când veacul o să-l treacă Să-i fim din nou alături şi vesel să petreacă Când, dezlegând desaga cu amintiri, să zică: ,,Am depăşit un secol, deşi la o adică A fost străfulgerarea de-o clipă-n Univers.

Deşertăciune-i calea, pe care toţi am mers. Şi dacă fapte bune nu facem pe pământ În veşnicie fi-vom precum e frunza-n vânt.

Eu am trecut prin multe…şi bune dar şi rele Din Bucovina dulce-a copilăriei mele Din anii cu războiul, când moartea m-a pândit Când ruşii ne-au rupt ţara şi eu am pribegit.

Refugiu-n ţara mamă şi foametea-mi, trădarea Mi-au potenţat voinţa şi mi-am găsit salvarea.

Pe-ogorul medicinii şi-al omeniei crez De-aceea, eu la rându-mi, din suflet vă urez Să îmi călcaţi pe urme; şi urme să lăsaţi Şi-OMENIE multă în munca ce-o prestaţi Iar tot ce-mi uraţi mie, vă întorc înzecit Vă mulţumesc prin vremuri, şi-s tare fericit’’.

47 Azi, 1 aprilie 2004, aici iar reveniţi Iubit şi scump Maestre, vă zicem să trăiţi ,,Ani mulţi şi sănătate în urbea muşatină Iar noi să fim în juru-ţi, ca florile-n grădină.

Să uiţi singurătatea, dar nu pe DUMNEZEU! Te-asigur, înc-o dată, de tot respectul meu.

Profesor Mihai Andone

Profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu concluzionează asupra creaţiei literare a medicului Epifanie Cozărescu şi despre care spune că ,,se impune mai înainte de orice, prin naturaleţe, spontaneitate şi omenesc. Cultivă o poezie a cotidianului firesc şi nu un cotidian poetizat de dragul rimei.

Nimic din austeritatea turnului de fildeş sau arabescurile distilate ale limbajului. Totul e un dialog sincer, dus la lumină de zi şi desfăşurat pe aşezate, în afara timpului parcă între oameni cu aceeaşi viziune a vieţii. O scriitură telurică, pornită la început ca o deschidere obişnuită de fereastră, după care autorul nemulţumit de geometria fardurilor perdelei, ca la o eliberare, le dă pe toate la o parte’’. c) Într-o altă lucrare monografică, pe care am tipărit-o în 2007, intitulată ,,Monografia comunei Ion Creangă’’, ştiind că medicul Epifanie Cozărescu, atunci când a ajuns fortuit, la Roman, şi-a exercitat profesia de medic în această comună, lam ,,stors’’ de informaţii şi iată ce am consemnat: „Am fost directorul Spitalului din Săveni, judeţul Dorohoi(ulterior Botoşani) de unde am fost înlăturat în 1949, întrucât socrii mei fuseseră moşieri şi deposedaţi de moşie, iar eu trebuia să mă dezic de ei şi să divorţez de soţie. Mi-era teamă că ne va trimite în Siberia. N-am putut să-mi las soţia cu care avem şi un copil mic, născut în 1944. Mi s-a spus că voi fi detaşat în altă parte şi aşa am ajuns la Roman, cu domiciliul forţat. Un an şi jumătate nu am avut serviciu, dar oamenii care auziseră

48 despre mine, mă chemau când avea vreun necaz cu sănătatea.

Mă duceam la orice oră din zi sau din noapte. Primeam câte o oală cu lapte pentru familie. La un moment dat, un medic care funcţiona în Circumscripţia medicală din Brăteşti (actual Ion Creangă), evreu fiind, a emigrat în Israel. Neavând pe cine trimite acolo, că era criză de medici, m-au trimis pe mine, trebuind să mă ocup de două circumscripţii: Ion Creangă şi Băluşeşti. M-am mutat cu familia acolo şi am locuit la Dispensar, având o cameră şi o bucătărie. În acei ani, 19501953, deşi Avereştii era o comună de sine stătătoare, făcea parte din aceiaşi circumscripţie sanitară cu Ion Creangă. Din cele 7 zile ale săptămânii: 3 zile făceam consultaţie la ,,Circă’’, 3 zile vizitam bolnavii la domiciliu şi duminica eram obligat să mă prezint la Poliţie la Roman, aşa cum erau obligaţi toţi cei deportaţi din locurile de baştină. La Băluşeşti mă deplasam pe jos, peste deal, într-o zi pe săptămână. I-am înţeles pe oameni cu problemele lor, dar şi ei s-au purtat foarte frumos cu mine. Nu le-am pretins onorarii, dar ei fiind foarte mulţumiţi, deseori îmi ofereau diferite alimente. Aveam ca ajutoare, o moaşă şi un agent sanitar. Acesta rezolva problemele vaccinărilor, injecţiile pe care le prescriam eu bolnavilor, dezinfecţii – în special datorită faptului că a bântuit tifosul exantematic în acea perioadă’’.

Domnul doctor se mai confesează şi lui Costică Matei Creangă (un foarte valoros rapsod popular local) şi din spusele sale, mai reţinem că ,,Averea socrilor era de 50 hectare pământ în satul Borolea, comuna Hăneşti, judeţul Dorohoi. După ce am ajuns la Ion Creangă, ca medic, aveam obligaţia de a gira şi Băluşeştii şi Circa Avereşti (Stejarul, Icuşeşti şi DrăgeştiBacău). După un an şi jumătate am fost mutat la Policlinica din Roman, ca medic consultant la boli interne. La Ion Creangă mi s-a pus la dispoziţie şi o căruţă cu un cal pentru deplasări. În acea vreme, primar era Neculai Huci, apoi Maria

49 Podaru (,,Vâzdoaga’’), cu care mă împăcam bine, chiar dacă toată lumea o detesta. Şeful de post de Jandarmi, era unul Baba a cărei soţie era moaşă. Cel care se ocupa de calul şi căruţa Dispensarului era Bancu Ion. Le-am apreciat pe Mândiţa Radu, Aguria Toma şi pe Gheorghe Matei. Exista şi o femeie pricepută în a prepara un ceai cu zahăr şi un burete care avea efect tămăduitor. Ea îmi aducea acest ceai la dispensar şi eu îl prescriam bolnavilor, după ce m-am convins de efectele sale benefice. Am consultat-o deseori şi pe mama Ministrului Adjunct de Finanţe, Tulpan (fiu al satului), când eram la Roman şi care telefona unui cunoscut al său, care venea şi mă ducea cu maşina la Creangă, să văd de sănătatea celei care îl adusese pe lume. Aceasta demonstrează că am fost apreciat ca medic’’. d) În 2004 am publicat lucrarea monografică Ruginoasa – Neamţ. Pagini de istorie, confesiuni şi…reflecţii. Cu ocazia strângerii materialului documentar, am avut marea bucurie de a descoperi că Nicolae Apostol – cel care fusese profesor lui M. Sadoveanu şi Cezar Petrescu (acesta i-a dedicat şi romanul Apostol) dar şi în colectivul didactic al actualului Colegiu Naţional Roman - Vodă se născuse la Ruginoasa. Nimeni nu ştia acest amănunt biografic. Fotografia acestuia figurează pe coperta din faţă a lucrării, pentru a le reaminti consătenilor săi că, marile valori vin şi din lumea satelor şi de aceea ar trebui să le calce pe urme. Ce legătură are Ruginoasa cu medicul Cozărescu? În mod direct niciuna şi totuşi…într-o zi, când discutam împreună despre personalităţile care reprezintă osatura de bază, cea care de-a lungul vremurilor a contribuit la emanciparea spirituală şi materială a acestui oraş, a venit vorba şi despre Nicolae Apostol. Domnul doctor mi-a spus că acesta e înmormântat la Roman, în Cimitirul ortodox şi-i ştie şi mormântul. Pentru mine a fost o adevărată revelaţie şi nu l-am lăsat până ce nu mi-a zis să mergem împreună acolo. Ajunşi

50 lângă Biserica din cimitir, mi-a ,,localizat’’ acest mormânt, ca fiind în spatele celei de a doua capele, dinspre est. La ,,faţa locului’’, mi-a arătat mormântul ce adăpostea ,,chipurile’’, osemintele ilustrului profesor. Din păcate, era însemnat pe cruce numele altei persoane, decedate în 1916… El a zis că poate a fost pus în locul acestuia… dar cum Nicolae Apostol murise în 1919, nu avea cum şi, resemnat, mi-am dat seama că memoria i-a jucat o festă. La plecare, apropiindu-ne de poarta Cimitirului, a vrut să se despartă de mine, zicând că el se duce să mai ,,vorbească’’ puţin cu Cocoleana – soţia lui îndrăgită, aflată într-un cavou din apropiere. I-am cerut să-mi dea voie să-l însoţesc, replicându-mi: ,,Ai să râzi de mine văzându-mă că vorbesc cu morţii’’. Eu: ,,Numai un nebun ar putea face aşa ceva’’. Din ceea ce scrisese ori se confesase cu diverse prilejuri, ştiam că dr. Cozărescu şi-a iubit enorm de mult soţia, pe ,,Cocoleana’’ lui, pe care o zeifica. Mi-amintesc că i-am şi spus-o cândva, într-o adunare, că soţiile noastre ar trebui s-o invidieze pe ,,jumătatea’’ sa, că a avut un asemenea soţ.

Finalmente, a acceptat să-l însoţesc la cavou, unde am fost martor ocular la ,,dialogul’’ dintre cei doi soţi, în fapt un monolog cu răspunsuri presupuse, din care am înţeles drama unui om copleşit de singurătate, încărcat de ani şi frământări existenţiale şi parcă sătul de viaţă. La un moment dat, îngrozit, l-am auzit dând de înţeles că ar putea să-şi pună capăt firului vieţii (ceea ce pentru un medic nu era greu) şi atunci i-am zis: ,,Cum puteţi spune o asemenea prostie…înseamnă că doar mimaţi dragostea faţă de soţia Dumneavoastră…de moment ce ea a avut atât de multe calităţi, recunoscute şi de alţii şi bunul Dumnezeu o va lua alături de El în Raiul ceresc iar Dumneavoastră, dacă vă sinucideţi, veţi ajunge în iad şi deci, drumurile Dumneavoastră, în perspectivă creştină, în loc să se reîntâlnească, pe celălalt tărâm, se vor despărţi în veşnicie’’.

Cred că vorbele mele l-au trezit la realitate, că mi-a zis:

51 ,,Matale eşti creştin adevărat, după cum văd’’. I-am zis că îl voi spune şi prietenilor săi – şi chiar am făcut-o ulterior – spre a-l ţine sub observaţie, pentru a nu comite un gest necugetat. e) În una dintre vizitele ce i-am făcut-o acasă, la invitaţia Domniei sale, între altele, m-a rugat să-i bat un material la maşina de scris. Cu toată disponibilitatea mea, nam reuşit s-o fac, decât parţial, întrucât maşina avea defecţiuni şi-n plus doar un capăt de bandă de scris uzată. Poate aş fi continuat dacă nu m-ar fi oprit, dându-şi seama de eforturile mele infructuoase. Nu ştiu cum se putea chinui acest om, reușind să se descurce, având probleme şi cu vederea. E un fel de a spune că se descurca, plângându-mi-se că plăteşte pe cineva să-i scrie lucrările în ultimii ani şi care-i tot cere bani, sub diferite pretexte, faţă de înţelegerea iniţială. I-am sugerat să arunce această ,,rablă’’şi să-şi cumpere una nouă. Se vede treaba că nu i-a plăcut expresia mea, e drept cam vulgară, şi mi-a zis că s-a folosit de ea decenii la rând şi s-a ataşat de ea atât de mult încât va cere celor ce-l vor moşteni, s-o pună în Muzeul medicinii, ca pe un exponat de mare valoare, îndeosebi sentimentală, pe care puţini o înţeleg. f) În toamna lui 2009 sunt apelat de dr. Cozărescu, care voia să-mi comunice faptul că a aflat din mass-media (nu reţin exact sursa) că în Polonia ar exista un document din care rezultă că Moldova a fost constituită, ca stat, înainte de 1392, (din vremea lui Roman Muşat) şi că ar trebui să facem diligenţile necesare pentru a intra în posesia unei copii după acel înscris. Era ca şi cum ai fi căutat ,,acul în carul cu fân’’, dar faptul că se dovedea a fi un cercetător remarcabil şi dorea ca adevărul – sau măcar cel presupus - în discordanţă cu rezultatele cercetării noastre, materializate într-o amplă lucrare monografică a municipiului Roman, la care şi el era coautor, cea care a văzut lumina tiparului în 1992, dovedea o acribie

52 ştiinţifică remarcabilă. Din păcate, eforturile noastre în acest plan s-au dovedit a fi infructuoase. g) În urmă cu un an, în preziua zilei aniversare a doctorului Cozărescu, am primit un telefon de la doctorul Octav Clocotici, cu care am purtat următorul dialog: ,,Domnule Andone, ştiu că şi dumneavoastră îl iubiţi pe doctorul Cozărescu şi cum mâine e ziua lui de naştere, nu vreţi să mergem împreună să-l felicităm ? ,,Cum să nu, vă mulţumesc că mi-aţi reamintit’’. ,,Noi ar trebui să fim acolo la ora zece şi jumătate, aşa că vă aştept pe la zece şi un sfert cu un taxi, ca să mă luaţi şi pe mine…înainte treceţi şi pe la doamna Magda (Mărguţa – cum i se adresa el doamnei farmaciste Avădănei), să luaţi de la ea un tort pe care l-a promis că i-l trimite’’. ,,S-a făcut iar când ajung la dumneavoastră să fiţi gata pregătit pentru a nu plăti şi staţionarea taxiului’’. Am sunat-o pe doamna farmacistă, care mi-a confirmat spusele doctorului Clocotici şi eu i-am cerut ca pachetul să fie bine aranjat, pentru a nu-l deforma în maşină.

După câteva minute mă sună doamna Avădănei, spunându-mi că tortul i-l face o femeie care stă pe lângă domnul Clocotici şi-l va duce direct la acesta. În ziua aniversară, pe la ora zece, dau un telefon la doctorul Clocotici, pentru a nu avea vreo surpriză, când, peste câteva minute urma să ajung cu taxiul la dumnealui. Mi-a răspuns fiica acestuia, spunând că tatăl ei e bolnav şi nu poate merge… dar are şi el un cadou, la care s-au mai adăugat unul trimis de doctorul Chereji şi tortul de la doamna Avădanei şi că mă roagă să merg să le iau eu pe toate şi să le duc la destinaţie. Fiind pus în faţa unui fapt împlinit, am trecut, m-am încărcat cu cele 4 ,,atenţii’’ şi iată-mă ajuns în faţa apartamentului sărbătoritului. Pe holul interior al apartamentului, auzeam discuţii aprinse între mai multe persoane.

53

Foto: dr. Epifanie Cozărescu alături de nora Mihaela și fiul său, Radu, în 2008 (arhiva personală a dr. Epifanie Cozărescu)

Sun şi uşa se deschide … trezindu-mă faţă-n faţă cu fiul, nora şi nepoata doctorului Cozărescu – doar cel dintâi mă cunoştea - rămaşi perplecşi, zicând că ei ne aşteptau la orele 13 şi jumătate, acum fiind pregătiţi să plece la Cimitir spre a face o pomenire pentru doamna Coculeana. Cu scuzele de rigoare şi cu faptul că asta a fost ora indicată de doctorul Clocotici – acesta a încurcat orele (eram să zic borcanele) - o amnezie scuzabilă la o anumită vârstă – le-am zis că vreau doar să-i adresez urările de rigoare, să-i înmânez cadourile şi mă retrag imediat. Aceştia, dându-şi seama în ce încurcătură mă plasase conjunctura (singur ,,reprezentant’’ al medicilor şi farmaciştilor din Roman) nu m-au lăsat să plec imediat. Fiul său mi-a şi cântat ceva şi am discutat cu domnul Cozărescu aproximativ un sfert de oră, am scos şi câteva fotografii (una e şi în cuprinsul acestui material), pentru ultima dată.

54

Foto: Epifanie și Radu Cozărescu, 2008 (arhiva personală a dr. Epifanie Cozărescu)

Mi s-a părut că arăta mai bine chiar decât la ultimele noastre întâlniri şi chiar i-am făcut remarca aceasta. În seara aceleiaşi zile, mă sună un bun amic comun şi-mi spune că, nu după mult timp după ce eu mă retrăsesem, s-a dus şi el acolo şi au stat mai mult de vorbă, în vreme ce ceilalţi membri ai familiei s-au dus la cimitir.. Din politeţe, probabil, a rămas pe loc pentru a-i ţine companie noului său musafir.

Acesta s-a arătat încântat de dialogul purtat. Ulterior, fiul doctorului Cozărescu mi-a destăinuit că tatăl său s-a supărat foarte mult când interlocutorul său, fără a şti ce suferise doctorul în anii comunismului, a făcut nişte remarci pozitive la adresa regimului trecut. Paradoxal e faptul că, despre aceeaşi întâlnire, unul a rămas încântat – musafirul şi celălalt dezgustat – gazda.

55

Foto: Epifanie și Radu Cozărescu, alături de prof. Mihai Andone, ianuarie 2010 (colecţia personală a prof. Mihai Andone)

h) Şi acum, finalul nedorit. A fost pentru mine un şoc puternic, atunci când am aflat că domnul doctor Epifanie Cozărescu a trecut la cele veşnice. Mi-am amintit de rugămintea ce mi-o adresase cu 8 ani în urmă şi în biserica din Cimitirul din Roman am rostit următoarele : „Îndurerată familie, neconsolată asistenţă Conducem azi pe ultimul său drum, de fapt drumul nostru al tuturora, pe cel căruia pentru câteva minute îi mai putem vedea chipul. De azi înainte, pentru domnul doctor, verbul ,,este’’ îl vom înlocui cu ,,a fost’’.

Aşadar, a fost un om care şi-a iubit familia; a venerat-o pe soţia sa Coculeana, cu care se întâlneşte acum pe un alt tărâm, dincolo de moarte; s-a mândrit cu copiii (fiu, noră) şi nepoata sa din Bucureşti. Şi-a preţuit colegii de muncă, prietenii şi pe toţi semenii cu care a venit în contact. A iubit

56 oraşul Roman…deşi îi era fiul său adoptiv… mai mult decât mulţi alţii, dintre cei născuţi aici. Cu adevărat ,,a sfinţit’’ locul şi iată câteva argumente în acest sens: a redat pacienţilor săi sănătatea, atât cât i-a stat în putinţă.

A nemurit municipiul şi ţara cu câteva cărţi valoroase…capodoperă fiind lucrarea dedicată vieţii medicale şi farmaceutice. A creat un Muzeu al Medicinii cu multe exponate unicat, extrem de valoroase. A fost creator şi mentor al unor societăţi ştiinţifice şi culturale care şi-au adus contribuţia la emanciparea spirituală a oraşului…oraş care, începând de astăzi va fi mai sărac. A fost un autentic cercetător ştiinţific, îndeosebi în plan medical, dar şi istoric cu vocaţie.

Ca om, de o modestie fără egal…niciodată infatuat, orgolios; foarte sociabil, permanent dornic să împărtăşească din experienţa lui de viaţă, dar oricând să-i şi asculte cu plăcere pe interlocutorii săi. Şi pentru că, aşa după cum v-am mai spus, şi-a zeificat soţia, iată câteva versuri, închinate acesteia, extrase din diferite poeme : Şi totuşi, pământean păcătos ce sunt Întreb de soartă: Ce spune De ce-a scurtat viaţa pe Pământ La această femeie – MINUNE ?

Dar ce păcat, dar ce păcat Căci tu iubit-o, singurică ai plecat Lăsându-mă pustiu în casă pustie Şi numai cu speranţa că la Ziua de Apoi Ne vom reîntâlni şi strânge în braţe amândoi .

Coculeana: ,,Drăguţule, aşteaptă-ţi rândul la Grădina de Apoi

Unde vom sta tot împreună, ca şi acasă la noi !’’

Epifanie: ,,O fi bine cum zici, dar cât s-aştept când eşti

57 Fiinţa cea mai dulce, care îmi lipseşti ? ’’ Adio Coculeană … Da-i greu fără tine După ce-am convieţuit atât de mult şi bine Aşteaptă dar să ajung la tine, peste fire Să continuăm romanul nostru de iubire Şi vom scăpa atunci de urât şi de greu Dacă ne ajută bunul Dumnezeu. În dorul tău, îţi vizitez locaşul de vecie Unde îţi recit poeme închinate ţie.

Mai greu e pentru mine, Că mă omoară dorul după tine … !

Peste mine gânduri triste vin şi vin Fără tine, Coculeană, viaţa mi-i un chin Dacă pentru tine, tot ce trebuia a fost Zilele rămase pentru mine nu au rost.

Biata eroină – Coculeana a preferat … plecarea ! În urmă-i, o repet, a câta oară Viaţa-mi pare tristă şi amară.

Ajuns şi eu pe dealul Nirvana Mă voi alătura scumpei Coculeana.

Iată şi ,,Ultima dorinţă’’ pe care mi-o înmânase în 2002 : Pentru că din tinereţe Dragă mi-a fost hârtia cea albă şi bună, Scrisă de mine pe ambele feţe, Din ea vă rog să-mi faceţi cunună.

Dar să nu piară cu mine odată, Că-n lume nimic nu-i etern, Doresc să fie cerată, Să ţină măcar până trec de Infern.

58 Flori şi pomeni ce se-aduc şi se-nchin Să nu jertfiţi pentru mine; Mi-ajunge o cană cu vin Şi-un pumn de măsline.

Nu cheltuiţi, aşadar, nici un leu Pentru mine în plus; Prefer să daţi la Muzeu Tot ce-aţi adus!

Iar de uşurat acel drum Fără de capăt şi glorie, Să-mi puneţi alături măcar un volum Cu IATRO- ISTORIE. Şi ca şi acolo Între colegi să încap, Să-mi prindeţi la piept, pe lângă roşia cruciţă Insigna ,,Apolo’’ ori un ,,Esculap’’.

Alta nu vă mai cer, Că tot ce-i prea mult nu e bine; Decât iertarea din Cer, Pentru păcătosul de mine.

Rămâneţi dar cu bine, oameni buni Şi pază mare de accidentări şi boală Să nu scurtaţi ,,minunea-ntre minuni’’ Care îi viaţa, că moartea nu-i nici-o scofală, Decât dacă-i poartă deschisă Către frumoasa altă lume nouă promisă, Cu flori sau fără flori, Dar şi cu reci fiori!

Roman 2002

59 În aceste momente sufletele celor doi soţi s-au reîntâlnit pe celălalt tărâm…noi să ne rugăm bunului Dumnezeu să le ierte păcatele şi să le ofere un loc în Raiul ceresc …iar rudelor şi tuturor celor care l-au cunoscut şi apreciat, să nu-l treacă în uitare.”

Foto: dr. Epifanie Cozărescu, alături de dr. Octav Clocotici și prof. Mihai Andone, la Biblioteca Municipală Roman, 2009 (colecţia personală Vasile Danci Moroșanu)

60 TĂCUTUL ȘI DISCRETUL DR. EPIFANIE COZĂRESCU prof. Cecilia PAL În peisajul cultural al Romanului se regăsesc personalități puternice, care și-au imprimat preocupările lor în lucrări, documente, studii de istorie, opere de artă, opere științifice, publicistică, etc. ce fac, astăzi, parte din patrimoniul cultural al municipiului și al Moldovei.

Prezența domnului doctor Epifanie Cozărescu în cadrul elitelor culturale, termen des întâlnit astăzi, s-a făcut simțită prin modalitățile folosite de a se implica în viața spirituală a orașului, pentru că domnia sa a cuprins un spațiu vast, în care s-a plimbat tăcut, discret – de la medicină la istorie, de la cercetarea științifică la literatură. Toate acestea – experiență, muncă, trăiri, sentimente – le-a dăruit cu prisosință romașcanilor, care, la rândul lor, i-au acordat titlul de ”cetățean de onoare” al orașului. Încerc doar, prin câteva creionări, să punctez unele momente ce mi-au dat prilejul să descopăr bogăția sufletească a acestui mare OM, ce își iubea semenii cu patimă. Îl întâlneam trecând pe străzi, cu o ținută – mai ales vara – impecabilă; cămașă de un alb imaculat, o haină subțire de culoare bej, cu o gentuță ce indica profesiunea (trusa medicală), cu o privire ce se pierdea în zare, deși conducea cu grijă bicicleta.

Pentru medicul Cozărescu bolnavul era pacientul pe care vroia să îl vindece atât trupește, cât și sufletește. În această ipostază l-am cunoscut, atunci când a fost solicitat de către doamna Eugenia Adam, directoarea secției serale a Liceului Teoretic nr. 2, pentru un consult al mamei sale (pe care o regăsise după aproape 30 de ani de căutare în Basarabia și în

61 Ucraina, căci războiul le despărțise). Nu voi uita niciodată adresarea domnului doctor, în mod direct și cu zâmbetul pe buze, către bolnavă: ”Gata, ți-ai găsit fata, ai nepoți frumoși, ginere bun, de-acum merită să-ți trăiești viața alături de ei”.

Ce-au discutat o jumătate de oră, ce flux magnetic, ce transfer de energie pozitivă a reușit doctorul Cozărescu să-i transmită?

Nu știu... știu doar rezultatul – însănătoșirea rapidă a bolnavei.

Este doar o clipă din multele ”minuni” pe care reușea să le facă pentru pacienții săi. Nu dorea nimic material, ci doar respectarea jurământului sacru de medic. M-am bucurat când am aflat că este posesorul medaliei ”Evidențiat în munca medico – sanitară” și că a primit Diploma de onoare a Asociației Medicale din România și alte distincții, binemeritate, făcând cinste Societății medicilor scriitori și publiciști din România a cărui membru a fost.

Interesul și dragostea pentru medicină au format o osmoză perfectă relevându-ne o altă fațetă a doctorului Cozărescu – aceea de cercetător, de istoric, de muzeograf. Ani de-a rândul, cu răbdare, a adunat materiale, a scotocit în arhive, a păstrat relațiile cu foștii medici sau cu familiile lor, cu toți cei care cunoșteau trecutul spitalului ”Precista Mare”, a antrenat în această muncă un număr important de medici, realizând Muzeul Medico– Farmaco–Istoric.

O muncă titanică, de Meșter Manole, care își relua munca după ce, de câteva ori Muzeul a fost devastat.

Colaboratori permanenți, prieteni dotați cu aceleași viziuni asupra actului de cultură, cu aceeași pasiune pentru cercetare, dar și o deosebită noblețe sufletească i-au fost doctorul Octav Clocotici și doamna farmacist Magdalena Avădănii.

Faptul că Muzeul devenise parte indispensabilă a vieții sale este dovedit prin dorința sa, ca acesta să fie încorporat Muzeului de Istorie din Roman. Gestul acesta este al unui

62 mare și adevărat patriot, pentru că doctorul Cozărescu și-a iubit țara, istoria, poporul. În numeroasele intervenții avute cu prilejul sărbătoririi unor evenimente ori a sesiunilor de comunicări pe teme istorice, cu un dar extraordinar al evocării, relevă întâmplări, fapte eroice din timpul celui de-al doilea război mondial, insistând asupra obiectivității acestora și aducând - pe bază de documente – completările necesare.

Astfel, majoritatea celor interesați au rămas cu o imagine clară asupra actelor pline de responsabilitate ale Vioricăi Agarici, în efortul de a opri deportarea evreilor, în episodul consumat în gara Romanului. În opera sa Paramedicalia – proză de substanță – în care limbajul medical se împletește cu harul de povestitor, dr. Cozărescu creionează portretul moral al acestei eroine, cu o înaltă măiestrie artistică. Nu se putea altfel.

Născut la o dată memorabilă – 24 ianuarie 1914 – Epifanie Cozărescu era sortit a fi un luptător, un cercetător al istoriei. Copilărind și învățând la Cernăuți, la Liceul Aron Pumnul, l-a avut pe Eminescu în sânge și a căutat în poezia sa natura, dorul, durerea, tradiția neamului. Nu întâmplător poezia ”Eliberare” începe cu evocarea ținutului natal: ”Bucovină, Bucovină – tu grădină Cu harnici feciori Și fete cu flori” Dulcea Bucovină văzută eminescian ca o grădină în care sunt păstrate tradițiile, hramul, iarmarocul ce se ține an de an... de ”Sânchietru” – Cernăuți, unde trag negustori mulți e țara liniștii, a oamenilor cu cai ”înhămați”, cu turme de oi. Prin imagini contrastante poetul sugerează izbucnirea războiului, liniștea și moartea, distrugerile provocate de ”păsări negre, cu cioc de fier/ răspândind groază din cer” – imagine cu rezonanță simbolică din Labiș, ”pasărea cu clonțul de fier”.

63 Într-o altă ipostază metaforică, cea a multitudinii avioanelor relevată prin pluralul ”păsări”, războiul este văzut apocaliptic: ”Pe pământ care de foc/Purtând moartea – n poloboc”, iar finalul este tragic: ”Pân' și Prutu, lung și lat Lacrimi – sânge – a revărsat” Dragostea și durerea pentru plaiurile bucovinene s-au revărsat apoi într-o muncă acerbă, pasională, pe toate planurile, pe care le-a explorat. S-a concentrat asupra ținutului Romanului, pe care l – a îndrăgit și căruia i-a lăsat cea mai bogată zestre – opera sa, Muzeul de istorie a Medicinei – pentru care refuză – ca și Eminescu – ceremonialul înmormântării, socotind, cu ton șăgalnic: ”Nu cheltuiți așadar nici 1 leu...

Prefer să-l dați la Muzeu” Multe din versurile sale au fost transpuse, într-o armonie perfectă, pe note, de către fiul său – muzicianul Radu Cozărescu, care, legănându-ne în ritmuri lente, ni-l aduce în ”orașul bătrân” - numit astfel într-un proiectat imn al Romanului - pe omul de înaltă cultură, eternul dr. Cozărescu.

Cuvintele mele sunt doar frunze din coroana plină de fructe a pomului roditor lăsat nouă de doctorul Epifanie Cozărescu.

64 DOCTORUL. EPIFANIE COZĂRESCU – PERSONALITATE A CETĂȚII MUȘATINE ing. Mihai HORGA ”Sic transit gloria mundi” Am avut și eu norocul de a-i sta în preajmă Seniorului, admirat și respectat de romașcani, atât pentru vârsta sa venerabilă, cât și pentru abnegația constantă, pe parcursul unei vieți exemplare, atât în familie, societate, cât și tenacității de a aduna piese unicat, cu care a înzestrat un original muzeu de istorie a medicinei în Roman, împreună cu colegul și prietenul său dr. Octav Clocotici.

Grație participării la unele acțiuni culturale, simpozioane, ș.a. desfășurate la Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Societatea Medicilor și Farmaciștilor din Roman, am avut onoarea și satisfacția de a-l audia, fiind captivate de elocința, judecata și distincția domnului doctor Cozărescu.

M-am atașat de această personalitate, considerându-l ca pe un tată spiritual, găsind o punte comună de discuții. Așa se face că, în ultimii ani de viață, vizitându-l la domiciliu, făceam adevărate cenacluri literare împreună cu dl. Petrică Blaga, vecin de bloc, cel care l-a ajutat în organizarea scrierilor sale și nu numai. Domnul doctor, trăind singur, se bucura și trăia intens aceste momente, povestindu-ne din viața sa, comentând cărțile sale, încercările literare, atât ale sale cât și ale interlocutorilor săi.

Vedeam cum se însuflețea, cum vibra intens și se bucura de schimburile de idei, la fiecare întâlnire. Mă bucur că, probabil, i-am susținut moralul, pofta de viață, cu toate că, destul de des, o evoca pe iubita sa soție, cât și familia aflată

65 departe, la București. Am avut ocazia să îl cunosc și pe fiul său, Radu, de care era tare mândru.

Foto: Julieta și Epifanie Cozărescu în anul 1958 (arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

În același timp, regret că timpul, neiertător, nu mi-a permis să fim mai mult împreună. La ultima zi aniversară a domnului doctor, pe 24 ianuarie 2010, pe care am sărbătorit-o cu familia sa, cu domnul profesor Mihai Andone, cu dl. Petrică Blaga, cu prietenii, ciocnind un pahar cu vin și savurând tortul oferit de distinsa sa prietenă, doamna farmacist Magdalena Avădanii, dl. Cozărescu a fost foarte vesel, bucuros și comunicativ. Cine putea bănui că, peste puțin timp, avea să se stingă, spre regretul celor care l-au cunoscut? I-am prins ultimul mărțișor la rever, în ziua tristă de martie, consolândumă cu gândul că a știut cât a fost de stimat și iubit, că se va realiza visul său de o viață, de a avea o sală cu exponatele sale,

66 oferită cu respect și generozitate la Muzeul de Istorie din Roman.

Cu toții îi vom păstra vie amintirea în sufletele noastre, ca un model de urmat, a aceluia pe care l-am cunoscut și de la care am avut de învățat. Doctorul Epifanie Cozărescu rămâne o mare personalitate a cetății mușatine.

Foto: dr. Epifanie Cozărescu cu personalul medical şi pacienţii în salonul 24 medical, septembrie 1979 (arhiva personală a dr. Cozărescu)

67 DR. EPIFANIE COZĂRESCU – AȘA CUM L-AM CUNOSCUT prof. Ana NEDEA Prin anii 1953 – 1954 mama mea a avut o criză renală, iar tata s-a dus după medic. Atunci l-am văzut prima dată pe doctorul Epifanie Cozărescu, un om blând, modest și de o politețe ieșită din comun. Mai târziu aveam să mă întâlnesc cu el de mai multe ori, deoarece el devenise medicul familiei mele. De fiecare dată când era solicitat, venea pe aceeași bicicletă, pe care era prinsă o servietă din piele, destul de uzată, în care își ținea diferitele instrumente medicale.

Niciodată nu cerea recompense materiale. Îmi amintesc că, o singură dată, tatăl meu i-a oferit o sticlă cu vin din podgoriile Huși, de o calitate deosebită, de care a fost încântat, deși nu era un consumator.

Pe tatăl meu l-a îngrijit până în ultima clipă a vieții. În decembrie 1977 am vorbit cu doctorul Cozărescu despre starea tatălui meu și atunci mi-a spus ”Eu am făcut tot ce am putut cu părintele Tache, de acuma numai Domnul decide”. Așa a fost, căci în ianuarie 1978, tata s-a stins. În anii care au urmat îl vedeam pe dr. Cozărescu mereu pe aceeași bicicletă, mai obosit de anii care treceau, necruțători, peste noi toți. Apoi l-am urmărit la emisiunile locale de televiziune, pe când conducea Societatea de Istorie a Medicinei din Roman. O activitate deosebită, concretizată întro colecție de prestigiu, pe care a îmbogățit-o în permanență, el fiind cel care s-a îngrijit de adunarea și valorificarea acesteia.

Pentru orașul nostru, figura acestui om deosebit rămâne emblematică. A fost o personalitate care își merită pe deplin locul în galeria figurilor reprezentative ale Romanului și respectul generațiilor prezente și viitoare.

68

Foto: dr. Epifanie Cozărescu, alături de dr. Romulus Rusu, E. Carp, într-un salon al secției medicale, aprilie 1960 (arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

Foto: dr. Epifanie Cozărescu în cabinetul său (arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

69 O VIAȚĂ ÎN SLUJBA ȘTIINȚEI ȘI A SEMENILOR protoiereu dr. Florin Aurel ȚUSCANU Există în viață oameni aleși de Dumnezeu, înzestrați de Dânsul cu alese daruri și virtuți, inspirați și devotați chemării lor, oameni care se fac cunoscuți prin viața, prin opera și activitatea dedicată semenilor, devenind personalități cu biografii celebre și constituind modele vrednice de urmat.

Pornind de la cuvintele Sf. Apostol Pavel care ne îndeamnă ”Să cinstiți pe cei care se ostenesc între voi, care sunt mai marii voștri în Domnul și vă povățuiesc și pentru lucrarea lor să-i socotiți pe ei vrednici de dragoste prisositoare” (I Tes. 5, 12 – 13), acum când mă alătur și eu celor care îi aduc un omagiu unui distins medic și iubitor al trecutului Bisericii și neamului românesc - Epifanie Cozărescu – sunt încercat de sentimente de admirație și respect față de ”patriarhul medicilor romașcani”.

Oricât de mult aș dori, nu voi putea să prezint în câteva rânduri lunga sa trudă, pe care aș asemăna-o cu un ”brâu torsadă”, în care se împletesc armonios două activități desfășurate de dânsul, în slujba medicinei și a istoriei locale, ambele făcute cu multă dăruire și jertfelnicie.

Sf. Vasile cel Mare recomanda creștinilor smerenia, în orice lucru bun săvârșim, căci ”binele nu face zgomot, iar zgomotul nu face bine”. Lucrul cel mai important este ca omul să aibă ”poziția înaltă și cugetarea smerită”. Așa a fost și viața dr. Cozărescu. Doctorul Epifanie Cozărescu avea în statura sa un amestec de semeție și smerenie. M-au impresionat mereu bunătatea sa, lumina pe care o radia în jurul său, ținuta sa intelectuală, cultura de care dădea dovadă, asemeni unui senior din alte vremuri, punctual, vertical și drept.

70 Inițiativa alcătuirii unui volum omagial închinat doctorului Epifanie Cozărescu este necesară și binevenită în același timp.

Este necesară întrucât dr. Cozărescu și-a pus întreaga și ”patriarhala” sa viață, de peste 96 de ani, în slujba oamenilor.

Din această perspectivă, volumul ce capătă contur este semnul prețuirii pe care noi, cei care l-am cunoscut și îndrăgit, precum și toți beneficiarii operei sale îl aduc acum, după ce el s-a retras dintre noi întru veșnică odihnă.

Este binevenită deoarece ar fi nedrept să uităm cât bine a făcut acest OM Romanului și romașcanilor. Înainte de toate trebuie să mărturisesc că l-am cunoscut în anul 1992, pe când eram preot la Moldoveni. Avea în îngrijire medicală un părinte de Mânăstire, aflat la pensie, pe protosinghelul Nifon Agache. Ne întâlneam destul de des, corespondam pe teme de istorie și diverse altele. Ne-am apropiat foarte mult în timp.

O viață de om, așa cum a fost viața doctorului Epifanie Cozărescu, nu poate fi cuprinsă între coperțile unei cărți, deși fiecare evocare din acest volum nu este altceva decât o ”cărămidă” a cuvântului scris la zidirea unei opere omagiale dedicate acestui OM ales. El s-a risipit generos în slujba semenilor făcându-și o pasiune de suflet din promovarea valorilor locale, fie ele din domeniul culturii, spiritualității sau medicinei, reușind un lucru unic în zona Romanului – o bogată colecție, iar mai apoi un Muzeu al medicinei și farmaciei.

Poate fi asemănat ”lucrătorului harnic” din Evanghelie, care și-a împlinit cu demnitate și responsabilitate misiunea de OM și la finalul vieții a primit binecuvântarea cerului și prețuirea noastră: ”Bine slugă bună și credincioasă... intră întru bucuria Domnului Tău” (Mt., 25, 21). Acest ”bine” înseamnă, în cazul de față, accesul la eternitate!

71 Acest Om ales a știut să valorifice timpul său și a adus roade alese, înveșnicindu-i-se prin faptele sale.

O latură comună, care ne-a apropiat foarte mult, a fost pasiunea pentru trecut: colecțiile de cartofilie, numismatică, carte veche, etc. prezența sa la manifestările cultural – religioase din zona Romanului.

Foto: dr. Epifanie Cozărescu și o fostă pacientă, Ileana Apetrăchiței, martie 1983 (arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

Doctorul Epifanie Cozărescu a fost veteran de război, medic de regiment. A fost membru al Societății de Istoria Medicinei și Farmaciei și întemeietor al Muzeului medicinei și farmaciei din spitalul ”Precista Mare” din Roman. A fost de trei ori membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Romanului. În viața de familie a reunit tripla ipostază de soț, tată și bunic. Doctorul Epifanie Cozărescu a semnat o mulțime de cronici, articole, însemnări, recenzii, ele fiind atât dovada pregătirii sale temeinice, cât și a preocupărilor sale statornice. Din această perspectivă, Epifanie Cozărescu nu rămâne un simplu medic, ci se prezintă drept un cronicar al urbei Romanului. Prin scrierile lui au fost făcute cunoscute locurile, oamenii și faptele lor, recuperându-se astfel capitole importante din istoria locală.

Doresc ca aceste puține cuvinte de aducere aminte să le înmănunchez într-un buchet înmiresmat de florile dragostei și respectului ce i l-am purtat mereu distinsului doctor Epifanie Cozărescu și pe care le așez acum la poarta sufletului său generos, ce s-a deschis mereu celor care au ”bătut” într-însa.

72 Foto: dr.

Epifanie Cozărescu, alături de fiul său, Radu și Pr. Florin Aurel Țuscanu, Protopop de Roman, în ianuarie 2009 (colecţia personală Vasile Danci Moroșanu)

Biserica Precista Mare din Roman a fost vreme de câteva decenii în atenția meticulosului cercetător Epifanie Cozărescu.

Ostenitori ai Bisericii, ctitori și slujitori, n-au fost uitați, ci dimpotrivă, i-a consemnat pe răbojul istoriei, spre a ne fi pildă de lucrare și dăruire. Revista Mitropoliei Moldovei și Sucevei cuprinde o serie de studii dedicate acestei ctitorii voievodale a doamnei Ruxandra Lăpușneanu, din anul 1569.

De asemenea considerăm că se cuvine a aminti câteva titluri ce alcătuiesc opera sa istorică: Istoricul Spitalului Municipal Precista Mare din Roman(...), 2001, monografie, Poeme paramedicale, 2004, Paramedicalia (proză scurtă paramedicală și de alte origini cu nuanță literar – istorică), 2007, ed. Pentru Știință, București.

La 93 de ani, a primit titlul de ”cetățean de onoare al Romanului”, acordat la 14 martie 2007. Se poate spune că doctorul Epifanie Cozărescu a ajuns la o vârstă patriarhală având totodată și realizări patriarhale.

Doctorul Epifanie Cozărescu a înțeles medicina ca pe un dar primit de la Dumnezeu, însă a fost conștient de faptul că acest dar se dă numai celor capabili de o mare iubire față de semeni, pentru a

putea înțelege și trăi intensitatea suferinței lor. A slujit prin medicină cultul înaintașilor care au contribuit la evoluția

73 ascendentă și armonioasă a lui, iar spitalul i-a devenit un altar cu care s-a identificat toată ființa sa. Cu ajutorul permanentei datorii morale pentru activitatea sa ne-a lăsat, în urma retragerii sale dintre noi, modelul unei biografii călăuzite, în esență, de modelul creștin și responsabilitatea față de profesie.

El și-a consumat viața asemenea unei epopei trăite printre oameni, dar pentru oameni, munca fiindu-i leac împotriva oricărei deznădejdi. A fost același pentru toți și unic pentru fiecare. Moartea sa fizică nu i-a răpit și existența sa spirituală. Duminică (Ziua Învierii) 7 martie 2010 am oficiat slujba de înmormântare a doctorului Epifanie Cozărescu, la Cimitirul Eternitatea din Roman.

Sufletul său va fi așezat acolo unde el și-a dobândit locul binemeritat încă din viață, adică în ”ceata” celor buni, a ”drepților”, căci mulți bolnavi sunt cei care s-au împărtășit din bunătatea sa, căci ”dacă a semănat cu dărnicie, cu dărnicie va și secera în Împărăția lui Dumnezeu” (I Cor, 9, 6).

Foto. Dr. Epifanie Cozărescu, alături de Pr. Florin Aurel Ţuscanu, Protopop de Roman, dr.

Dan Arvătescu, Pr. Mihăilescu, prof. Gh. A.M. Ciobanu, Pr. N. Toderici, în ianuarie 2009 (colecţia personală Vasile Danci Moroșanu)

74 ÎNTÂLNIREA DINTR-O CARTE muzeograf Emil NICOLAE Se spune că un om poate fi cunoscut (şi) prin cărţile pe care le citeşte, le îndrăgeşte, le apără. Pe doctorul Epifanie Cozărescu nu l-am cunoscut personal, în sensul comun al termenului, deşi ne-am întâlnit de câteva ori cu prilejul unor reuniuni culturale petrecute la Roman. De aceea, dincolo de imaginea convenţională arătată în public, pentru mine el rămâne „chipul” unei însemnări descoperite într-o carte.

Foto. dr. Epifanie Cozărescu, în anul 1970 (din arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

Prin deceniul opt al secolului trecut, cercetând cartea veche din biblioteca Bisericii Precista Mare, am dat acolo peste un Ceasoslov în limba slavonă, tipărit la Lavra Pecerska din Kiev, în 1751. Până să ajung la fila a patra - care conţinea o însemnare în chirilice a domnitorului Constantin Mihail Racoviţă, din 1757, privind „afierosirea” opului respectiv „la s(f)ânta noastră mănăstire den târgul Romanului” -, preţioasa referinţă mi-a fost semnalată de o notă în creion (iată grija de a nu compromite suportul de hârtie, eventual, prin cerneală acidă!). Nota se afla pe forzaţul cărţii şi era semnată de dr. Epifanie Cozărescu.

Ulterior, coroborând această însemnare cu o alta, provenind de la acelaşi domnitor (dar din 1763, a doua domnie în Ţara Românească), descoperită de mine într-o Evanghelie (tip.

Bucureşti, 1760) din biblioteca Mănăstirii Horaiţa, le-am comunicat pe ambele într-o sesiune ştiinţifică desfăşurată la

75 Râmnicu-Vâlcea, în 1980. Evident, menţionând şi descoperitorul romaşcan al primei însemnări (v. Valori bibliofile din patrimoniul cultural naţional. Valorificare – cercetare, Muzeul Judeţean Vâlcea, 1980).

Astfel m-am întâlnit eu cu doctorul Epifanie Cozărescu, într-o carte...

Anexa: cele două volume reprezentative pentru activitatea de iatroistoric a dr. Epifanie Cozărescu

76 DOCTORUL EPIFANIE COZĂRESCU – COLABORATOR AL MUZEULUI DE ISTORIE DIN ROMAN muzeograf Relu BUTNARIU Doctorul Epifanie Cozărescu (1914 – 2010) a fost o figură emblematică a vieţii medicale şi culturale romaşcane. A fost recunoscut drept unul dintre creatori români de colecţii şi muzee de istoria medicinei si farmaciei.

Bucovinean de origine, Epifanie Cozărescu s-a născut într-o zi cu rezonanță istorică deosebită, la 24 ianuarie 1914.

Formarea sa intelectuală a început de timpuriu, cultivându-și înclinaţia către studierea istoriei. A parcurs perioade zbuciumate din istoria românească a secolului XX, viața sa fiind marcată de cele două războaie mondiale. Pregătirea universitară, în domeniul medicinei a făcut-o la Facultatea de Medicină din Iaşi. În ultimii doi ani de facultate, Cozărescu a fost angajat în diverse secţii medicale, pentru a avea mijloace de întreţinere necesare continuării studiilor. În 1941 devine doctor în ştiinţe medicale, cu teza intitulată „Leziunile medulare şi rănile de coloană vertebrală.

După susţinerea tezei de doctorat, Epifanie Cozărescu a absolvit un „curs scurt de război”, de două luni, la Şcoala Medico-Militară din Bucureşti, devine apoi medic de plasă.. A fost repartizat la Cubei (Sudul Basarabiei) şi Săveni (la Dorohoi, Botoşani) în combaterea epidemiei de tifos exantematic. În 1944 a fost mobilizat pe frontul din Moldova, la un regiment de artilerie. A fost un episod dramatic al vieţii sale, întrucât a fost luat prizonier şi cu greu a reuşit să scape.3 3

Epifanie Cozărescu, „Paramedicalia”, Editura pentru Ştiinţă, Bucureşti, 2007, p. 295

77 De altfel, povestea adeseori, din experiența sa în timpul războiului, lucrurile trăite la intensitate maximă și cu o luciditate extraordinară.

Foto. medic slt.

Epifanie Cozărescu întors din prizonierat, 30 septembrie 1944, la Turnu Măgurele (arhiva personală a dr. E. Cozărescu)

După război, când lucrurile păreau să se așeze pe un făgaș al normalității a intervenit o altă situaţie problematică. Schimbarea regimului şi persecuţiile asupra exponenţilor fostului regim au avut drept consecinţă un nou curs al existenţei doctorului Cozărescu, el optând pentru valorile familiale.

Aşa a devenit Epifanie Cozărescu romaşcan, prin adopţie, într-o perioadă istorică zbuciumată, el ajungând la Roman cu domiciliu forţat în anul 1949 şi fără drept de reîncadrare în muncă. În timp se redresează şi îşi face o reputaţie în oraş. A izbutit, după doi ani, să fie încadrat la o circă sanitară în apropierea oraşului şi după încă un an ajunge la Policlinica din Roman. Este angajat apoi în secţia de boli interne a Spitalului „Precista Mare”, unde a lucrat până la pensionarea sa, în anul 1979. Între anii 1967 - 1968 a urmat cursuri postuniversitare în specializarea boli interne, la Institutul de Medicină şi Farmacie din Cluj. În aceeaşi perioadă urmează şi cursuri de specializare în istoria medicinei.

S-a ataşat de oraşul adoptiv şi oamenii săi, datorită profesiei şi preocupărilor sale intelectuale. Timp de şase

78 decenii s-a făcut cunoscut prin profesionalismul său, prin grija faţă de pacienţi şi calitatea actului medical. Memoria colectivă a romașcanilor păstrează amintirea medicului extrem de conștiincios, foarte prompt în a răspunde la solicitarea oricărui pacient, la orice oră și cu o deosebită amabilitate și sensibilitate. Modestia ieșită din comun și firescul, naturalețea vorbei și a gestului l-au făcut apreciat şi iubit de foștii pacienți.

Nu s-a limitat la a vindeca o boală, ci trata pacientul. Găsea întotdeauna un cuvânt de încurajare, care să aline suferințele fizice și să întărească moralul celui aflat în suferință. În toată această perioadă, pe lângă profesie, a fost preocupat de istoria locală şi în special de viaţa medicală şi farmaceutică din Roman.

Cercetările făcute de doctorul Cozărescu la nivel local, completate apoi cu studiile în arhivele din ţară, au avut drept rezultat naşterea unei impresionante colecţii de iatroistorie.

Această colecţie a fost cunoscută drept „Muzeul Spitalului Precista Mare” din Roman. Peste 200 de ani de asistenţă medicală şi farmaceutică se regăsesc în această colecţie.

Evoluţia sa în timp nu a fost lipsită de greutăţi, deoarece, dincolo de volumul impresionant de muncă, au fost depăşite numeroase piedici administrative. În anii '60 ai secolului trecut „Muzeul Spitalului” a fost amplasat într-o încăpere din turnul clopotniță al bisericii Precista Mare, fosta instituție care a patronat spitalul. Încă din perioada începuturilor, doctorul Cozărescu a fost apreciat și încurajat în strădaniile sale, pentru această operă originală, după cum el însuși mărturisea, de către profesorii Ioan Teștiban şi Nicolae Grigore Stețcu, de la Liceul Roman – Vodă din Roman şi de istoricul şi profesorul universitar Iulian Antonescu.

Din 1973, când s-au împlinit 175 de ani de la fondarea instituției, ”muzeul spitalului” a fost mutat într-o ”lojă a portarului”, dezafectată, aflată lângă turn, beneficiind de două

79 încăperi. În 1998 a intrat în clădirea spitalului vechi, într-o încăpere mai spațioasă de la parter, în partea dinspre nord – vest.4 După trecerea clădirii spitalului Precista Mare în posesia Bisericii, dezafectarea în ceea ce privește utilizarea sa în scopul inițial, a dus la degradarea spațiului alocat ”muzeului spitalului”. Colecția a fost afectată de condițiile de microclimat, în special documentele și parțial instrumentarul medico – chirurgical. În plus, între anii 2007 – 2010 au fost date repetate spargeri, fiind sustrase medaliile din războiul pentru independență, unele tratate de medicină și au fost distruse o parte din documente. Aceste distrugeri l-au afectat pe dr. Cozărescu, dar l-au și întărit în eforturile sale de a găsi o soluție de salvare a valorosului patrimoniu de iatroistorie. Încă din septembrie 2008, o dată cu amenajarea expoziției temporare ”210 ani de medicină la Roman”, în cadrul Muzeului de Istorie Roman, dr. Epifanie Cozărescu a venit cu propunerea de extindere a colaborării cu instituția noastră, pentru a se ocroti ceea ce cu deosebită modestie numea ”micul nostru muzeu” de iatroistorie. În calitate de fondator al colecției Societății de Istorie a Medicinei și Farmaciei din Roman a urmărit salvarea și valorificarea către un public cât mai larg a muncii sale de o viață, pusă în pericol de circumstanțele administrative nefavorabile. 5 La 24 ianuarie 2009, a fost sărbătorit la aniversarea a 95 de ani, în cadrul Muzeului de Istorie Roman, prilej cu care, 4

E. Cozărescu, O. Clocotici, ”Istoricul spitalului municipal Precista Mare din Roman până la bicentenar, 1998, parțial și al vieții medico – farmaceutice romașcane”, ed. Știință și Tehnică, 2001, p. 221 5 ne referim aici la contextul ultimilor ani, când edificiul spitalului vechi a fost retrocedat, colecția fiind adăpostită în aceeași locație, însă în condiții necorespunzătoare de microclimat, fiind supusă și unor distrugeri intenționate repetate (spargeri, furturi) și la interesele divergente, de risipire a acestui valoros patrimoniu

80 având alături pe dr. Octav Clocotici a vorbit despre ”Momente din trecutul, prezentul și viitorul muzeului de istorie medicală al spitalului din Roman”, un adevărat semnal de alarmă către comunitate și oficialități, În februarie 2010, Societatea de Istorie a Medicinei şi Farmaciei din Roman şi doctorul Epifanie Cozărescu, în calitate de preşedinte de onoare a acesteia au donat colecţia de iatroistorie către Muzeul de Istorie din Roman.

Foto: dr. Epifanie Cozărescu la Muzeul de Istorie Roman, 24 ianuarie 2009 (colecţia personală Vasile Danci Moroşanu)

În donație se regăsesc documente diverse, administrative ori cu specific medical, diplome și lucrări de doctorat, rețete, fotografii, însemnări și obiecte personale ale medicilor romașcani, corespondență, tratate de medicină, instrumentar medico – chirurgical, truse din diferite specialități (ORL, oftalmologie, obstetrică – ginecologie, chirurgie), aparate pentru fizioterapie, pneumologie, electroterapie, dar și piese de uz farmaceutic, recipiente din lemn, ceramică, sticlă sau porțelan, mojare din metal și marmură, cântare de spițerie, fiole și cutii de medicamente. Acoperă astfel o paletă bogată de specialități, ilustrând deopotrivă evoluția vieții medicale și a celei farmaceutice romașcane.

Importante pentru reconstituirea modului în care această colecția s-a format și a crescut în timp sunt caietele și dosarele cu însemnări ale doctorului Epifanie Cozărescu, ca și

81 corespondența purtată de acesta în țară, cu foști colegi, prieteni sau urmași ai medicilor romașcani. O bună parte din aceste materiale se păstrează în cadrul aceleiaşi colecţii şi au fost folosite de dr. Cozărescu la întocmirea monografiei spitalului Precista Mare: E. Cozărescu, O. Clocotici, Istoricul spitalului municipal Precista Mare din Roman până la bicentenar, 1998, parțial și al vieții medico – farmaceutice romașcane, apărută la editura Știință și Tehnică, în anul 2001.

Epifanie Cozărescu a publicat numeroase articole de iatro-istorie romaşcană în presa centrală şi locală…A ţinut zeci de comunicări la reuniunile istorice şi medico-istorice pe ţară, regionale sau locale. Dintre participările doctorului Epifanie Cozărescu la activităţi culturale şi ştiinţifice organizate de Muzeul de Istorie Roman amintim aici câteva:  în cadrul simpozionului Muzeului de Istorie Roman din 27 octombrie 2000 „Minoritatea evreiască din Moldova” – dr. E. Cozărescu a prezentat „Contribuţii la istoricul spitalului israelit din Roman”  la sesiunea de comunicări a Muzeului de Istorie Roman din 30 martie 2001 „Repere arheologice şi istorice în zona Romanului” – dr. E Cozărescu a prezentat „Hanurile Romanului”  la simpozionul „Din istoria oraşului Roman: 611 ani de la prima atestare documentară” a Muzeului de Istorie Roman din 30 martie 2003 – dr. E Cozărescu şi dr. Octav Clocotici, „Doctor Vafrino Marini – deschizătorul drumului spre marea chirurgie la Roman (1864 – 1870)”  la simpozionul „Din istoria oraşului Roman: 612 ani de la prima atestare documentară” a Muzeului de Istorie Roman din 30 martie 2004 - dr. E. Cozărescu, „Dr. Epifanie Cozărescu participant la două comemorări ştefaniene: 1958 şi 2004 cu probleme rămase în discuţie”

82  la simpozionul „Din istoria oraşului Roman: 613 ani de la prima atestare documentară” a Muzeului de Istorie Roman din 30 martie 2005 - dr. Octav Clocotici, dr. E. Cozărescu , dr. Ioan Chereji şi preot M. Popovici, „Ultima perioadă grea din idtoria spitalului Precista Mare din Roman”  la simpozionul „Din istoria oraşului Roman: 614 ani de la prima atestare documentară” a Muzeului de Istorie Roman din 30 martie 2006 - dr. Octav Clocotici şi dr. E. Cozărescu, „Dr. Rusu Romulus – eminent reprezentant al medicinei Romanului în a doua jumătate a secolului XX”  la simpozionul „Din istoria oraşului Roman: 616 ani de la prima atestare documentară” a Muzeului de Istorie Roman din 30 martie 2008 – dr. Octav Clocotici, dr.

Epifanie Cozărescu, dr. Ioan Chereji şi farmacist Magdalena Avădanii, „Greutăţi şi realizări în construirea spitalului de 700 de paturi la Roman în anii 1970 – 1982  la simpozionul „Din istoria oraşului Roman: 617 ani de la prima atestare documentară” a Muzeului de Istorie Roman din 30 martie 2009 – dr. Epifanie Cozărescu, „Spitalul Precista Mare din Roman” A fost o prezență nelipsită la manifestările culturale și științifice organizate în cadrul Muzeului de Istorie Roman, dovedindu-se interesat de noutățile în domeniul istoriei și civilizației românești.

Pornind de la cele mai reprezentative piese și documente din colecția de iatroistorie, incluzând și alte două donații, făcute de compozitorul Radu Cozărescu6, fiul doctorului, a 6

Cele două donații cuprind obiecte personale ale dr. Cozărescu, dar menționăm aici că s-a adăugat recent o altă donație făcută de Radu Cozărescu către Muzeul de Istorie din Roman, în decembrie 2010, respectiv arhiva personală a doctorului Epifanie Cozărescu

83 fost realizată expoziția ”In memoriam dr. Epifanie Cozărescu” în cadrul Muzeului de Istorie Roman7, în Casa dr. Fălcoianu (corpul B al muzeului nostru), respectând astfel ultima dorință a întemeietorului colecţiei.

Foto: aspecte de la vernisarea expoziției ”In memoriam dr. Epifanie Cozărescu”, Muzeul de Istorie Roman, mai 2010 (colecţia personală Iulia Butnariu) 7

Expoziția a fost vernisată la 18 mai 2010, în cadrul primei ediții a Zilelor municipiului Roman

84

Anexa: adresa trimisă de dr. Epifanie Cozărescu către specialiștii Muzeului de Istorie Roman, încă din 2008, cu dorința de a salva de la distrugere colecția de iatro – istorie a cărei fondator era

85 IATROISTORICUL EPIFANIE COZĂRESCU muzeograf Iulia BUTNARIU Cu intenţia de a aduna într-o carte amintirile despre doctorul Epifanie Cozărescu, ale celor care l-au cunoscut şi apreciat, i-au fost colaboratori sinceri, în breaslă ori în preocupările sale cultural – ştiinţifice, chiar şi de la foşti pacienţi, am parcurs traseul existenţial al unei personalităţi extraordinare. Este un început necesar, pe care trecerea timpului îl va completa cu siguranţă, spre aşezarea dr. Epifanie Cozărescu la locul binemeritat în galeria oamenilor care au marcat o comunitate în istoria timpurilor recente.

Medic şi istoric deopotrivă, Epifanie Cozărescu s-a ancorat puternic în comunitatea romaşcană. Interesat de istorie şi de istoria medicinei, în special, dr. Epifanie Cozărescu s-a consacrat prin activitatea sa de cercetare în privinţa vieţii medicale din zona Romanului, păstrând totodată perspectiva naţională.

Amploarea şi seriozitatea cercetărilor sale îl demonstrează un profesionist de înaltă ţinută. A depăşit pe mulţi „savanţi de ocazie”, rezultaţi din oportunismul conjunctural al epocii. A adunat cu strădanii deosebite un material impresionant atât prin cantitatea, cât şi prin calitatea şi diversitatea sa: documente cu caracter medical, administrativ, cărţi, acte personale şi lucrări ale unor medici originari din Roman ori legaţi de oraş prin activitatea lor, obiecte de uz medical şi farmaceutic, ş.a..

Identificarea și prelucrarea materialelor diverse adunate în decursul timpului a fost cu atât mai dificilă cu cât dr.

Cozărescu a venit pe un tărâm virgin. Singurele elemente care ar putea sugera o preocupare anterioară în privința cercetării trecutului vieții medicale romașcane sunt legate de doctorul Alexandru Vasiliu (1859 – 1913), de la care dr. Cozărescu a

86 recuperat (în fapt, de la soția acestuia Olga Vasiliu, în 1963 – 1965) câteva însemnări, fotografii și obiecte, reprezentând un firav început în domeniu.

Foto: dr. Epifanie Cozărescu și Olga Vasiliu, în 1962 (arhiva personală a dr. Cozărescu)

Activitatea constantă de cercetare este, fără îndoială, meritul doctorului Epifanie Cozărescu, demonstrând interesul și capacitatea sa în adunarea, selectarea și interpretarea datelor. Toate documentele, obiectele, fotografiile au trecut prin filtrul profesionistului. Le-a cercetat, ordonat şi valorificat prin amenajarea „muzeului spitalului Precista Mare” şi prin publicarea de articole, studii despre trecutul medicinei romaşcane, culminând cu lucrarea monografică editată în anul 2001.

Dintre preocupările sale de iatroistorie iată câteva lucrări ilustrative, publicate în diverse reviste și volume de specialitate: "Începuturile asistenţei medicale în Roman" în volumul Spitale vechi şi noi, Bucureşti, 1976, p. 93 – 106; "Spițeria Minerva din Roman" în volumul Din tradiţiile medicinii şi ale educaţiei sanitare, Bucureşti, 1978, p. 135 – 146; "Holera în Romanul de altădată" în volumul Din istoria luptei antiepidemice în România, p. 295 - 298; "Medicul democrat Nicolae Quinez la Roman" în volumul Momente din trecutul medicinii și farmaciei, Bucureşti, editura Medicală, 1983, p. 589 – 595; "Însemnări din viaţa spitalicească romaşcană în cea de-a doua jumătate a veacului al XIX-lea" din volumul Apărarea sănătăţii ieri şi azi,1984, p. 243 – 257; "Spitalele de zonă interioară din oraşul Roman în timpul campaniilor din răsărit ale armatei române", în Revista de

87 Medicină Militară, nr. 4, 1995, p. 419 – 428; „Iulian Antonescu şi Muzeul spitalului din Roman”, în Carpica, t.

XXII, 1991, p. 179 – 180.

Alte preocupări conexe s-au materializat în articole cum ar fi: "Arhimandritul Vartolomei Putneanu (Contribuţie la elucidarea unei vechi confuzii)" publicat în revista Mitropolia Moldovei şi Sucevei, an XXXVIII, nr. 3 - 4, 1962 ori "Ultimii doi colaboratori ai lexiconului de la Buda: Ioan Theodorovici şi Alexandru Theodori" , din Anuarul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, Iași, t. XXIX, 1992.

Foto: dr. Epifanie Cozărescu, în octombrie 1992 (arhiva personală a dr.

E. Cozărescu)

A prezentat numeroase comunicări la întrunirile de istorie a medicinei.

Spre exemplu: “Asistenţa medicală acordată în Roman ostaşilor bolnavi şi răniţi în cursul Războiului de independenţă”, susţinută la a XIV –a Reuniune naţională de istoria medicinei, din 15 – 16 aprilie 1977.

A dus mai departe aceste studii, conturând o imagine de ansamblu coerentă asupra asistenţei medicale şi farmaceutice din zona Romanului, în volumul Istoricul spitalului municipal Precista Mare din Roman până la bicentenar, 1998, parțial și al vieții medico – farmaceutice romașcane, apărut la editura Știință și Tehnică, în anul 2001.

Activitatea sa în domeniul iatroistoriei nu s-a oprit în momentul editării monografiei spitalului „Precista Mare”.

88 Chiar dacă nu mai avea vigoarea tinereţii şi vederea nu îl mai ajuta, a continuat şi în ultimul deceniu de viaţă, atât direct cât şi prin intermediul prietenilor şi colaboratorilor săi, să adune materiale privitoare la trecutul medicinei romaşcane. A valorificat cercetările sale la întrunirile Societăţii de Istorie a Medicinei şi Farmaciei din Roman, dar şi în cadrul altor manifestări cultural – ştiinţifice.

A încurajat şi susţinut efectiv pe unii colegi romaşcani, cu speranţa de a-i atrage către nobila muncă a cercetării vieţii medicale. În acest scop, a căutat să îşi găsească un demn urmaş, căruia să îi lase valorosul patrimoniu spre viitoare îmbogăţire spirituală, ori măcar să păstreze ceea ce el a adunat într-o viaţă. A sugerat continuarea cercetărilor făcute de el în arhivele naţionale şi completarea cu cercetări în arhivele din străinătate, ţinând cont de studiile şi activitatea peste hotare a unor medici de origine romaşcană, ori care au profesat în Roman.

Cel mai apropiat colaborator al său a fost doctorul Octav Clocotici, cu care a format un tandem infailibil, completânduse reciproc, timp de mulţi ani, în activitatea de cercetare, dar şi în partea practică, organizatorică. A colaborat cu mai tinerii săi colegi, care au dus mai departe activitatea filialei romaşcane a Societăţii de Istorie a Medicinei şi Farmaciei, cei care i-au respectat şi apreciat calitatea extraordinară a activităţii sale profesionale şi a valorii intelectuale. În ultimii ani de viaţă, dezamăgit de făgaşul pe care intraseră lucrurile, atât în privinţa posibilităţilor de cercetare, cât şi asupra situaţiei Muzeului Spitalului, doctorul Epifanie Cozărescu s-a orientat către exteriorul breslei sale. În încercarea de a găsi o soluţie de prezervare a colecţiei iatroistorice a făcut apel la autorităţi locale, la alte instituţii abilitate din Roman şi oricine ar fi putut să îl ajute.

89 Împrejurările nu i-au fost însă prielnice, iar trecerea timpului nu făcea decât să agraveze o stare de fapt.

Finalizarea eforturilor sale de salvare a colecţiei de iatroistorie romaşcană a fost posibilă prin donaţia Societăţii de Istorie a Medicinei şi Farmaciei din Roman către Muzeul de Istorie Roman, în februarie 2010. Semnătura pusă atunci, cu o deplină satisfacţie, de doctorul Epifanie Cozărescu pe actul de donaţie, alături de cei aflaţi la conducerea filialei romaşcane a Societăţii, a dat o nouă viaţă colecţiei de iatroistorie. A fost de două ori „părintele” acestei colecţii, punând bazele ei, dar şi salvând-o de la distrugerea iminentă.

Personalitatea doctorului Epifanie Cozărescu și-a lăsat amprenta asupra iatroistoriei românești. Domnul dr. Cozărescu a lăsat moştenire viitorimii nu doar concretul unei colecţii şi o operă publicată, ci, prin calitatea activităţii sale şi prin întreaga sa atitudine, exemplul unui om cu o statură profesională şi morală impresionantă.

90 CUPRINS Octavian Buda, Prefaţă .............................................................. 3 Laurențiu Dan Leoreanu, Dr. Epifanie Cozărescu – cetățean de onoare al municipiului Roman ................................ 7 Ioan Chereji, Doctorul Epifanie Cozărescu – președinte de onoare al Societății de Istorie a Medicinei și Farmaciei din Roman............................................10 Octav Clocotici, Cum l-am cunoscut pe domnul dr. Epifanie Cozărescu……………………………....………….. 12 Gheorghe A. M. Ciobanu, Mont – Blanc-ul medicinei muşatine........................................................................ 16 Magdalena Avădănii, Doctorul Epifanie Cozărescu – medic şi poet…………………………………………………….. 20 Silvia Măndăşescu, In memoriam dr. Epifanie Cozărescu……………………………... ………… 29 Eugenia Firăstrău, Primele amintiri despre dr. Epifanie Cozărescu………………………………….…….. 33 Virgil Trofin, Un ”monstru sacru” al lumii medicale romașcane………………………………………………………. 35 Mihai Andone, Medicul Epifanie Cozărescu – întru veşnică pomenire................................................................. 38 Cecilia Pal, Tăcutul și discretul dr. Epifanie Cozărescu........... 60 Mihai Horga, Doctorul Epifanie Cozărescu – personalitate a Cetății mușatine…………..…………………… 64 Ana Nedea, Dr. Epifanie Cozărescu – așa cum l-am cunoscut................................................................. 67 Florin Aurel Ţuscanu, O viață în slujba științei și a semenilor................................................................................ 69 Emil Nicolae, Întâlnirea dintr-o carte......................................... 74 Relu Butnariu, Doctorul Epifanie Cozărescu – colaborator al Muzeului de Istorie din Roman ………………. 76 Iulia Butnariu, Iatroistoricul Epifanie Cozărescu ....................... 85

91

Acest volum a fost realizat cu sprijinul material al S.C. Mitarox S.R.L. dl. ing. Mircea Beloiu