Meniu Gen. Praporgescu 31 021 310 74 24 | 0751 016 015 cafea@lente.ro
În fiecare săptămână, pregătim un meniu special, ca să punem la bună folosinţă ingredientele delicioase din cămară şi gustul pentru experiment al bucătarilor noştri.
Happy Hour este momentul în care, la prânz, iei o pauză de la treburi importante sau urgente și te bucuri de o masă delicioasă, în tihnă. De luni până vineri, între 12:00 și 16:00, la orice fel principal comandat (pui, rață, pește, vită sau paste), supa sau desertul este din partea casei.
Poftă bună!
Produsele noastre pot conține următorii alergeni: grâu, Pentru că suntem ceea ce mâncăm, nu adăugăm în crustacee, ouă, pește, arahide, soia, lapte și derivate, nuci, preparatele noastre conservanți, amelioratori de gust, fistic, țelină, muștar, susan. adaosuri sau baze pentru mâncăruri, coloranți, prafuri, sodiu, de t guanila afânători, monoglutamat de sodiu, caragenan, extract de drojdie. Să ne fie de bine.
Cuvânt înainte Dragă cititorule, ul prin care vrem să un alt fel de meniu. Un ăm erc înc ă mn toa „ieșitul în oraș". În acest târziu de ea ce oamenii numesc ce din rte pa em fac oameni (puțini și ne asumăm că voi pe unii dintre acei re int a pr em uc ad să it nilor civice, munca de Și ne-am gând responsabilitatea acțiu ăm lăs a ror că i eri um dedicați) pe mai decent. i respirabil, mai bun și face din oraș un loc ma tem face de lucruri pe care le pu ple em ex și ete reț tit pregă mai frumos. Cei de la CeRe ne-au r-un oraș mai curat și înt im tră să u str no ul jur rândul pentru ca noi și cei din citiți și să îi apreciați la îi să m ită inv vă și ri efortu Le mulțumim pentru vostru.
Astăzi te îmbiem cu mâncăruri și băuturi atent ticluite, dar și cu o serie de rețete de participare publică. Sunt rețete încă exotice în țara noastră, dar care încep să fie replicate tot mai mult de oameni care văd dincolo de propriile lor probleme. Sunt oameni care au ieșit în comunitate și sau luptat și pentru cei care nu au putut sau au ales să nu iasă la luptă cu morile de vânt. Cu multă răbdare și cu dorința de a se bucura de o comunitate cât mai prietenoasă cu noi și cu copiii noștri, acești oameni au salvat parcuri, au intimidat rechini imobiliari sau au schimbat legi cu impact național. Datorită lor, unele locuri și situații din țara asta și-au schimbat gustul, au devenit mai plăcute și chiar inspiră optimism și încrederea că putem schimba lucruri. Deși am putea să le spunem că sunt rețete de succes, nouă ne place să le tratăm ca pe niște rețete de bun-simț. Dacă vrei să devii un bucătar civic și să schimbi gustul amar lăsat de bordurile și cuburile faraonice de peste drum, îți recomandăm să folosești următoarele ingrediente: petiție adresată Administrației Străzilor, preferabil însoțită de fotografii, la adresa Str. Domnița Ancuța nr.1, sector 1, fax 021.313.81.70, fax 021 315.60.15, email admstrpmb@aspmb.ro. Pentru sfaturi și ponturi, cere sprijinul CeRe. Să ai poftă civică, Echipa CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică
Notă: toate rețetele de participare publică coordonate de CeRe au fost preparate la temperatura comunității.
Fă-ți testul și află dacă ești activist(ă)! 1.Închide ochii. Gândește-te la băutura preferată. Acum închipuie-ți că cei 583 de parlamentari ai României tocmai ce au votat o lege prin care interzic consumul acelei băuturi. Care e primul gând care îți vine în minte? A. ,,Ei. E doar o băutură.” B. ,,Hmmm. Or fi fost toți 583 prezenți la vot?” C. ,,Oare a făcut cineva o petiție să o semnez și eu?” D. Până ai ajuns să citești punctul d), ai dat deja niște telefoane să îți mobilizezi prietenii să faceți ceva pentru a corecta această nedreptate. 2. De fiecare dată când vii la Lente Arcului vezi turnul de birouri de la Armenească, clădire care ocupă un trotuar și o bandă de circulație. Dar, de data asta, afli că se organizează un protest pentru a se reda trotuarul pietonilor și banda de circulație șoferilor și bicicliștilor. A. ,,Băi, potoliți-vă! Mai există un trotuar și pe partea cealaltă.“ B. ,,Ce treabă bună” - îți spui. Nu știi încă dacă vei avea timp să ajungi, dar sigur vei da un share pe Facebook. C. N-ai cum să ajungi la protest pentru că ești la muncă și nu mai vrei să te învoiești. Dar vorbești cu organizatorii protestului să vezi dacă poți să trimiți o sesizare către autoritățile responsabile. D. ,,Protest? Când? Mă bag.”
3. Ai aflat că în România persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist nu mai pot primi acest diagnostic odată ce împlinesc 18 ani. Pentru că nu există cuvântul ,,autism” într-o listă întocmită într-un ordin de ministru, niciun adult cu autism nu poate beneficia de tratamentul adecvat. (Da, asta s-a întâmplat cu adevărat). A. Ți se pare o nedreptate cauzată de o aberație legislativă, dar câte nu sunt?! Oricum, n-ai nicio pregătire în domeniu ca să poți face ceva. B. Nu cunoști pe nimeni direct afectat, n-ai ști ce se poate face în această situație. Dar ți se pare revoltător și, dacă vreodată îți pică în mână o petiție, o vei semna. C. Ți se pare cumplit că asta se întâmplă pentru că nu este un cuvânt adăugat într-o listă. Și ai încredere că există o soluție atât de simplă pentru asta. Trebuie doar să fie cerută ferm și de cât mai mulți. Le vei da un e-mail prietenilor tăi să trimită și ei cererea către Ministerul Sănătății. D. Vorbești cu Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist și le spui că se pot baza pe tine în campania de schimbare a ordinelor de ministru. Îți pui la bătaie voluntar abilitățile tale (de web design sau poate cunoștințe juridice) și ești gata să faci ce poți pentru ca situația să se schimbe.
Cafea cu alcool
The latte
Espresso ... 7 lei/10 lei
Irish coffee ... 17 lei
Latte Machiatto … 12 lei
(dublu)
1. scurt 2. lung 3. americana
espresso, 30ml Jameson Irish Whiskey, frişcă, zahăr
French coffee ... 17 lei
Machiatto ... 7 lei/10 lei (dublu)
espresso, 20ml Metaxa, spumă de lapte
Carribean coffee ... 17 lei Cappuccino ... 10 lei/13 lei
(dublu)
espresso, 20ml Havana Club, spumă de lapte
Kappuccino ... 17 lei
Caffe Latte ... 10 lei
cappuccino, 20ml Kahlua
Coffee 43 … 17 lei espresso, frişcă, 20ml Licor 43
Mexican Coffee … 17 lei espresso, 30ml Olmeca Coffee, frișcă
Băuturi cu lapte Chocodream … 12 lei
(albă/neagră)
pudră de cacao, zahăr, lapte cocoa powder, sugar, milk
Lapte cu miere … 11 lei Milk and honey
? , C sau D rabă A, B g t? e is d v i ti a c m a s u ești n ă se u a Ai răspun s ti ș acă simți c u se i jos: e a ie să fie. D sa u m b u e e tă tr i d a lu e u ă loc lum Afl lă în fața b ii , nu toată
ilega Nu șt nimic ist(ă). Nu-i rui o clădire mai fă o dată testul. u ești activ e când se va const n și , ă lă c a În n . o u A. N a pers cu tin eva ciudat îți va îngrădi libertate întâmplă c . are e c tin e g in le d l o dreptul tău tu e ște activis Crezi că e va propun l. ze u e n tr u s se e i prea când t prea d Poate n-a niciodată i considera că ceva”. -a fa iau te re u se p n ă re te ,,s a pe cei c ), deși poa are că e momentul ă) să-i ajuți i activist(ă p s( șt u E p se . is p ți d a i și D t șt B. ulta ar e n să fii asc a lucruri, d de cetățea re că se pot schimb tură. ă n m se e a mai mult d o re mare înc ,,like” sau dacă ai ave n ze u u u a c c r e a c rs re să se ă ult în dive t genul ca inițiativa, m hiar mai m lica. Nu ești nepăra c ceva să a i c lic p fa im t(ă). Te-ai ești gata să e a te imp is d și tiv ți re c e a ită i n m u șt u rt n C. Dap. E es de opo rea stă în i afla mai d conștient(ă) că pute i timp sau a șt e r. ilo să n în blic, că există o rea cetățe expună pu îți faci. Da rii în favoa i, te -a u n p ă ța c trebuie să n a înclini bala civice și, d e resurse personale tru acțiuni c n a care va e e e d c p t l/ p n e c re i tim ist(ă). Ai apăt, indife u face nimic, tu eșt tiv c c a la i ă șt n E â . p D. Dap nimeni n te implici crezi, dar are crezi, cauză în c uză în care ce îl/o doare. a c o e ă c Da tare investești. a și va țipa omunitate mobiliza c
Cafea clasică
Cacao cu lapte … 12 lei Milk and cocoa Ciocolată caldă cu bezele … 14 lei (albă/neagră) Hot chocolate with marshmallows Alhambra … 17 lei ciocolată caldă, 20ml brandy, coajă de portocală
/7 este platforma Platforma Activist 24 activiștilor cu nță ști no cu care face țiile potrivite iza grupurile și organ care ajută a rm tfo Pla pentru ei. țiile să mobilizeze grupurile și organiza se implice, așa să r vo re activiștii ca ce și când vor ei cum vor să se impli să se implice. o www.activist247.r
Kahlua Dream … 17 lei ciocolată caldă, 25ml Kahlua, frișcă, espresso
Royale … 17 lei ciocolată caldă, 15ml Havana Blanco, 15ml Cointreau, portocolă
Jalisco … 17 lei ciocolată caldă, 20ml Olmeca Silver, sirop de mentă
Mocca ... 13 lei Latte Machiatto, sirop de amaretto
Chocolate Cookie … 13 lei Latte Machiatto, sirop chocolate cookie
Mentholatte … 13 lei Latte Machiatto, sirop de mentă
Gentile … 13 lei Latte Machiatto, sirop de alune de pădure
Ceai energ
Mic dejun
izant de te
i:
Ingrediente
:
- o decizie publică ileg ală prin care 142 de tei din centrul Iașului sun t tăiați - un grup d e cetățeni plini de ene ,,Iașul iube rgie: ște teii’’
- 1 campan
ie de fotog
- numeroase - 1 petiție c
ii teilor
spectacole
u peste 90
- prezență
constantă
00 de sem
natari
în presă
English Breakfast … 12 lei
Oriental Apple … 12 lei
ceai negru black tea
măr, măceșe, frunze de mure apple, rose hips, blackberry leaves
Chai Blend … 12 lei
Himbeer … 12 lei
omletă din trei ouă, bacon, roşii, caşcaval, ardei gras, salată asortată; se serveşte cu cafea, ceai sau suc proaspăt 200ml three-egg omlet, bacon, tomatoes, smoked cheese, pepper, vegetable salad; served with coffee, tea or fresh juice
rafii: prieten
proteste și
Toronto ... 29 lei două ouă, caşcaval, brânză telemea, cremă de brânză, unt, gem, măsline, salată de ton, salată asortată; se serveşte cu cafea, ceai sau suc proaspăt 200ml two eggs, smoked cheese, cottage cheese, cream cheese, butter, jam, olives, tuna salad, vegetables salad; served with coffee, tea or fresh juice
Atlanta ... 25 lei
- 500 de c ărți către prima poștale trimise de ieșe r ni
arare:
Mod de prep
.
tățeni energici
elași grup ce
Se pun în ac
cu se infuzează Decizia ilegală rale. ltu cu și e ologic arul, argumente ec im nd pe rând pr Se pisează râ li. ca lo rii și consilie viceprimarul arnă constant de oameni to 00 .0 Peste 20 apă fierbinte. l aprins. Presa ține focu ne primăria revine la iu es pr a ât De la at re publică în ne: o consulta , și un bu ai m i ur nd gâ oraș acest fel din Iași – prima de aletare corectă a to regulament de ni. ba ur or ril bo ar luni are: 2 ani și 7 Durată prepar
Ceai
ghimbir, scorțișoară, piper ginger, cinnamon, pepper
Bourbon Vanilla … 12 lei ceai negru, vanilie black tea, vanilla
Palais Royal … 12 lei
Yunnan … 12 lei ceai verde clasic classic green tea
hibiscus, papaya, coacăze, afine, soc, petale de trandafir, zmeură, căpșuni hibiscus, papaya, blackcurrants, blueberries, elderflower, rose petals, raspberries, strawberries
China Jasmin … 12 lei
Roiboos Strawberry … 12 lei
ceai verde, iasomie green tea, jasmin
roiboos, căpșuni roiboos, strawberry
Green Peach … 12 lei ceai verde, piersică, fructul pasiunii green tea, peach, passion fruit
Green Tea Royal … 12 lei ceai verde, papaya, petale de trandafir green tea, papaya, rose petals
Peppermint … 12 lei mentă mint
Camomille … 12 lei mușețel camomille
Ginger Lemon … 12 lei l tei din centru blică 142 de pu re ta ul cu ns , fără co spus ceai decide să taie arul dorește ne imarul Iașului izbândă. Prim pr ră fă 13 fierbe la foc să 20 ii în , te rie or e În februa rirea tăieril Iașul iubeșt op r vic ce ci ți, ul lta up vo gr enii, re Pun pe rând în de 2 ani, orașului. Cetăț transparentă. p de mai bine ai m m Ti ție zi. tra ne is po in ja âmi blice, audiențe oi și o adm aromă de salc esă, scrisori pu ndu-și teii înap pr râ de ce e , le at ultă ic ca lo un ățile șeni, com omite mai m crescut autorit rea teilor și pr mesaje de la ie ta ii, tiț an pl pe re i, afi de gr ci foto ăria de apă plicuri cu a infuzie, prim te. După atât câ ai m și te și câ tiv. afectează nega transparență. deciziile lor vă nd câ ci un at treabă ți autoritățile la mandă să pune CeRe vă reco /iasuliubesteteii / facebook.com om .c ail gm @ eii iasuliubestet
Detaliere:
Ilustrație de Dan Perjovschi
hibiscus, măceșe, măr, mure, coajă de portocale, zmeură hibiscus, rose hips, apple, blackberries, orange zest, raspberries
ghimbir, lemongrass, coajă de lămâie, rădăcină de lemn dulce, mentă ginger , lemongrass, lemon zest, licorice, mint
Ouverture … 12 lei petale de hibiscus și trandafir, coajă de portocale, ananas, stafide, mango, papaya hibiscus and rose petals, orange zest, pineapple, raisins, mango, papaya
Salate
Antreuri
Tomatina (350g) ... 12 lei
Nero ... 19 lei
Lille … 19 lei
supă cremă de roşii cu ardei roşu, morcov, ţelină. Se serveşte cu caşcaval, Gran Cucina şi crutoane tomatoes cream soup with red pepper, carrots, celery. Served with yellow cheese, croutons, Gran Cucina
piept de pui 100g, mix de salată verde, parmezan, roșii, praz, morcov, zahăr brun, sfeclă roșie chicken breast, green leaves, parmesan, tomato, leek, carrot, brown sugar, beetroot
penne, piept de pui 100g, cașcaval, Gran Cucina, brânză bleu, unt penne, chicken breast, yellow cheese, Gran Cucina, blue cheese, butter
Gulaș (350g) ... 14 lei
Nanterre ... 21 lei
Samtse … 20 lei
supă cu carne de vită, legume, cartofi, chimen, boia iute veal soup with vegetables, potatoes, caraway, hot paprika
Camembert 30g, varză, ceapă, dovlecel, semințe de dovleac, ardei gras, mango, mix de salată Camembert, cabbage, onion, zucchini, pumpkin seeds, pepper, mango, green leaves
piept de pui 150g, gălbiori, ceapă roșie, busuioc, roșii, cartof copt, Gran Cucina chicken breast, chanterelle, red onion, basil, tomato, baked potato, Gran Cucina
Maaseik ... 25 lei
Mayapan ... 23 lei
Supe
somon afumat 50g, mix de salată, penne, morcov, iaurt, semințe de mac, ceapă verde, semințe de fenicul smoked salmon, green leaves, penne, carrot, yoghurt, poppy seeds, spring onion, fennel seeds
are:
Mod de prepar
Adevărata varză à la Cluj Ingrediente: - un grup de cetățeni din ClujNapoca: S.O.S. Lacurile Gheorgheni - un lac împrejmuit de o zonă pietonală - un mall și o șosea construită lângă lac - un maraton, desene pe asfalt, un protest, o expoziție cu planuri de amenajare a zonei, un atelier în aer liber - 50 de cărţi poștale adresate primarului – un mesaj: Stop traficului auto în jurul Lacului Gheorgheni
încheagă rinții și copiii se Alergătorii, pă bine e vic. Se stoarc într-un grup ci tuar și tro ră ngă lac, fă șoseaua de lâ r. ilo in t maș destinată stric ărunt ăria mărunt-m Se toacă prim sea. Se șo de l ru to co până se scoate ă cu câteva condimenteaz ul ortive cu mesaj sp le evenimente cului La l ru ju în to au “Stop traficului i”. en gh or he G torități toarnă peste au Se călesc și se e cu al ur ct planșe arhite i și câteva petiții, ne zo a e ar aj amen propuneri de re pe ținem o varză scrisori până ob nu al șoferilor. r, ilo gustul pieton are: 9 luni
Durată prepar
Halia ... 21 lei vrăbioară de vită 50g, praz, mix de salată verde, roşii cherry, măsline, castraveţi, ghimbir, portocală, muştar veal strip loin, leek, green leaves, cherry tomatoes, olives, cucumber, ginger, orange, mustard
Andalus ... 19 lei cușcuș, roșii, rucola, smochine, avocado, sos vinaigrette, sumac couscous, tomato, rucola, figs, avocado, vinaigrette sauce, sumac adaugă 80g piept de pui … 21 lei add 80g chicken breast
Aleppo ... 19 lei salată verde, brânză feta, cușcuș, semințe de pin, roșii cherry, nuci, sos vinaigrette green salad, feta cheese, couscous, pine seeds, cherry tomatoes, walnuts, vinaigrette sauce
Kiat Tay ... 21 lei piept de pui 100g, salată verde, roşii, ceapă roşie, morcov, ardei, arahide, dressing thai chicken, salad, tomatoes, red onion, carrots, pepper, peanuts, thai dressing
Criollo … 25 lei care era oiectul primăriei unt și insistent pr ăr u redat m l-a t și ca to iul aț de i sp t După nouă lun nii și-au recupera țe tă ce , de all m na ui zo clusiv un să facă varză de destinat ex clujene au decis formând-o în cale ns ta ții. Când autoritățile ită ni, un he m rg co eo ul lacului Gh ulți clujeni în pericol agrement din jur oiect care pune apropiere, mai m ea unui mall din ți mărunt orice pr tică. ar ca nis rc to ba pa să ur ru ta nt dă țe pe an re s m t acce schimba Re vă reco at controlul și au mobilizat și i- Ce blice. hotărâți au prelu Gheorgheni s-a tatea spațiilor pu rile nă cu să La r S. gu O. sin S. ă un tiv ut ția av ini au de re ul ca Grup acțiuni jeni în numeroase r curat și de a implicat pe clu t iubitorilor de ae na sti de ui iul aț ni sp a re ra pe cu re : acurileGheorghe scop facebook.com/L relaxare.
mix de salată, ceapă verde, busuioc, castravete, avocado, sos chimichurri, brânză telemea, pâine prăjită salad mix, spring onion, basil, cucumber, avocado, chimichurri sauce, cheese, toast
piept de pui 60g, chorizo, varză de Bruxelles, orez basmati, praz, castravete, ardei gras, ceapă verde chicken breast, chorizo, Brussels sprouts, basmati rice, leek, cucumber, pepper, spring onion
Bruschetta ... 15 lei felii de baghetă cu salată de roşii, pastă de măsline şi brânză baguette slices with tomato salad, olive tapenade and cheese, tuna salad, cream cheese and smoked salmon
Normandie … 25 lei/48 lei (for 1/for 2) brie, camembert, brânză bleu, biscuiţi, stafide, fructe brie, camembert, blue cheese, crackers, raisins, fruits
Salata economică Ciurel Ingrediente: - 1 grup de inițiativă - 1 proiect de infrastructură faraonic - 1 oraș poluat - 1 autostradă - 3 planuri urbanistice - 3 acțiuni în instanță
Pui
Condimente:
Vită
Verga ... 21 lei
Mashrek ... 27 lei
Hakka ... 43 lei
piept de pui 200g, chorizo, măsline kalamata, usturoi, ceapă, cimbru, roșii, orez basmati chicken breast, chorizo, kalamata olives, garlic, onion, thyme, tomato, basmati rice
vrăbioară de vită 200g, merișoare, fenicul, curcuma, busuioc, ceapă verde, sos hoisin, orez basmati veal strip loin, cranberry, fennel, curcuma, basil, spring onion, hoisin sauce, basmati rice
doradă 250g, sparanghel, castravete, iaurt, ceapă verde, busuioc, sos hoisin sea bream, asparagus, cucumber, yoghurt, spring onion, basil, hoisin sauce
Taino ... 23 lei
Najera ... 29 lei
Girolle ... 49 lei
piept de pui 200g, tagliatelle, mentă, ghimbir, busuioc, sos de soia, arahide, ceapă verde, țelină apio chicken breast, tagliatelle, mint, ginger, basil, soy sauce, peanuts, spring onion, apio celery
vrăbioară de vită 200g, chorizo, coacăze uscate, broccoli, orez basmati, ardei roșu, vin roșu, capere veal strip loin, chorizo, dried blackcurrants, broccoli, basmati rice, pepper, red wine, caper berries
doradă 250g, gălbiori, muguri de pin, parmezan, Gran Cucina, rucola, ardei copt, orez basmati sea bream, chanterelle, pine sprouts, parmesan, Gran Cucina, rucola, roasted pepper, basmati rice
Tomodachi … 29 lei
Rainbow … 43 lei
Andelle ... 23 lei - petiții - audiențe - proteste (după gust și nevoie)
piept de pui 200g, caise confiate, cimbru, Camembert, praz, cartof, boia afumată chicken breast, dried apricots, thyme, Camembert, leek, potato, smoked paprika
Leuven ... 23 lei e: Mod de preparar ent proiectul de pe Se cântărește at măsoară toxinele se infrastructură și care le conține. pagină, spală, pagină cu Se curăță și se tice. proiectele urbanis ectele prin sita Se strecoară proi curat, și nevoii de aer interesului public în le sunt anulate până ce proiecte instanță. ai structură (ce-a m Proiectul de infra când nă pâ ce pune la re rămas din el) se s cu no te rie (p e rd mai ve când va deveni mediul). e: minim 4 ani. Durată preparar
piept de pui 200g, cartof, varză de Bruxelles, castravete, mentă, brânză feta, baharat, sumac chicken breast, potato, Brussels sprouts, cucumber, mint, feta cheese, baharat, sumac
Akita … 25 lei piept de pui 200g, sos teriyaki făcut în casă (ghimbir, soia, vin mirin, usturoi, zahăr), susan mix, ardei copt, oregano, roşii, unt, roşie cherry, orez basmati chicken breast, homemade teriyaki sauce (ginger, soy sauce, mirin wine, garlic, sugar), sesame mix, roasted pepper, oregano, tomatoes, butter, cherry tomato basmati rice
Alberginia ... 25 lei piept de pui 200g, marinat în iaurt cu curry, busuioc şi usturoi, vinete, dovlecei, ardei, ciuperci, sos de avocado chicken breast, marinated in yoghurt with curry, basil and garlic, with eggplant, zucchini, pepper, mushrooms, avocado sauce
Smurf … 21 lei piept de pui la grătar 200g, garnitură la alegere grilled chicken breast, your choice of side dish
Încă din anul 2011, mai mulți cetățeni, din zonele care ar fi fost afectate de autostrada A 1 de Bucur autostrada suspendată ești, au pus Primăria Ca ce ar fi legat pitalei la o dietă drastică. nesănătos pentru oraș, În locul unui proiect scu aceștia au propus un me mp și niu bazat pe verdeață și zon aduse de traficul rutier. Pen e de agrement, fără chimic tru că nu sunt adepții die alele telor disociate, cetățenii scos definitiv din meniul care se opun autostrăzii autorităților hălcile de bet toxice au on suspendat. CeRe vă recomandă o die tă echilibrată, fără exces de autostrăzi urbane și ma șini. www.cere.ong
Pește
Pui
vrăbioară de vită 200g, sos teriyaki făcut în casă (ghimbir, soia, vin mirin, usturoi, zahăr), alune, ananas, susan mix, orez basmati, unt veal strip loin, homemade teriyaki sauce (ginger, soy sauce, mirin wine, garlic, sugar), peanuts, pineapple, sesame mix, basmati rice, butter
cotlet de somon la grătar 250g, garnitură la alegere grilled salmon steak, your choice of side dish
Myanmar ... 27 lei
Porc
vrăbioară de vită 200g, unt, sos de soia, susan, ceapă roşie, orez basmati veal strip loin, butter, soy sauce, sesame, red onion basmati rice
Las Pedroneras … 29 lei vrăbioară de vită 200g, cartofi copţi, sos chimichurri (lămâie, usturoi, oregano, pătrunjel), sos alio olio (ou, usturoi, pătrunjel) veal strip loin, baked potatoes, chimichurri sauce (lemon, garlic, oregano, parsley), alio olio sauce (egg, garlic, parsley)
Odisha ... 25 lei mușchiuleț de porc 200g, măr, morcov, ciuperci, cartofi, fenicul, tarhon, miere pork tenderloin, apple, carrot, mushrooms, potato, fennel, tarragon, honey
Mayenne ... 27 lei mușchiuleț de porc 200g, cartof, broccoli, Camembert, sfeclă roșie, cimbru pork tenderloin, potato, broccoli, Camembert, beetroot, thyme
Alberta … 27 lei vrăbioară de vită la grătar 200g, garnitură la alegere grilled veal strip loin, your choice of side dish
Rață Castillon ... 31 lei pulpă de rață 200g, orez basmati, sfeclă roșie, ananas, caise, praz, muștar franțuzesc duck leg, basmati rice, beetroot, pineapple, apricot, leek, French mustard
Lourdes ... 31 lei pulpă de rață 200g, varză, fenicul, chimen, muguri de pin, smochine, ceapă roșie, vin alb duck leg, cabbage, fennel, caraway, pine sprouts, fig, red onion, white wine
Vinuri Prince Stirbey Rose ... 80 lei/17 lei pahar 150ml Crâmpoşie Selecţionată ... 80 lei/17 lei pahar 150ml Tămâioasă Românească ... 80 lei/17 lei pahar 150ml Spumant … 120 lei Domeniile Săhăteni White Artisan ... 75 lei (Fetească Albă & Riesling & Tămâioasă Românească) Red Artisan ... 75 lei (Fetească Neagră & Cabernet Sauvignon & Merlot) Artisan Fetească Neagră … 75 lei Karakter Rose … 75 lei Karakter Cabernet Sauvignon ... 80 lei Tort sustenabil din gogoși umplute Ingrediente: - 1 bucată cartier Bucureștean tip Drumul Taberei - 70.000 de locuitori și niciun spațiu dedicat culturii - 1 cinematograf ruină din anii 70 - aproximativ 20 de cetățeni reuniți în Grupui Inițiativa Favorit - 2 milioane de euro din care se folosesc doar 200.000, cheltuiți de primărie pe gogoși umplute - zeci de audiențe la Primărie - zeci de evenimente publice - scrisori și petiții după gust
arare: Mod de prep
l Favorit, cinematografu Se folosește n anii 70, t modernist di făcut din alua i. an timp de 17 energic lăsat în uitare tă ân m tățeni fră Circa 20 de ce t de primărie. na aluatul abando din zeci de ține ob se a au ai M mii de ii, proteste și audiențe, petiț ați oameni implic se obține de frământat, i an i tre ă up D un proiect fezabilitate și un studiu de lui Favorit. nematografu reabilitare a ci ani are: minim 5 Durată prepar
Favorit. cinematograful 5 ani să salveze a de la o um re ac di t râ clă tă eia ho orului 6 să pr Taberei s-au ct ul Se um ia Dr ăr ul im er Pr te rti ă ingredien (și ni din ca conving Mai mulți cetățe a făcut risipă de i ani, au reușit să ia ulț ăr m im ai Pr m , e facilități, c rie se op în it l, bibliotecă și alt După rețeta pr co ta rii. ec ltu După ce au înghiț sp Cu i de li ulu er să trei onată Minist etaje, o clădire cu instituție subord conceptual de 3 rt to un d ân un bani), prop European. te Centru Cultural ntru a evita rețe montate într-un elor publice, pe rs su re și r lo te area ingredien moderație în utiliz CeRe recomandă tile. costisitoare și inu rit@gmail.com .ro / initiativa.favo ot sp og bl it. or av initiativaf
Cramele Halewood Byzantium ... 65 lei/14 lei pahar 150ml (Blanc de Transylvanie, Rosso di Valachia, Rose de Noir) Theia ... 80 lei/18 lei pahar 150ml (Chardonnay) Rhea ... 80 lei/18 lei pahar 150ml (Viognier) Neptunus ... 80 lei (Shiraz) Kronos ... 80 lei (Pinot Noir) Rhein ... 85 lei (Brut Imperial, Rose) Crama Oprişor La Cetate ... 70 lei/15 lei pahar 150ml (Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră, Pinot Noir, Shiraz) Budureasca Premium ... 65 lei (Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot, Shiraz, Fetească Neagră)
Bodegas Trapiche (Argentina) Oak Cask ... 70 lei/15 lei pahar 150ml (Cabernet Sauvignon, Chardonnay) Broquel Malbec ... 75 lei/16 lei pahar 150ml Torres (Spania) Altos Ibericos Crianza ... 80 lei/18 lei pahar 150ml (Tempranillo) Mas Rabell Rosado ... 70 lei/15 lei pahar 150ml (Cabernet Sauvignon) Mas Rabell ... 70 lei/15 lei pahar 150ml (Carinena & Garnacha) Vina Esmeralda ... 70 lei/15 lei pahar 150ml (Moscatel) Verdeo ... 70 lei (Verdejo) Silverlake (Noua Zeelandă) Marlborough Sauvignon Blanc ... 75 lei McGuigan (Australia) Reserve ... 70 lei/15 lei pahar 150ml (Shiraz, Cabernet Sauvignon, Chardonnay) Gerard Bertrand (Franța) Shiraz ... 80 lei Tautavel ... 95 lei Errazuriz (Chile) Carmenere ... 95 lei
Cocktails
Sours
Mai Tai ... 22 lei
Long Island Ice Tea ... 27 lei
Amaretto Sour ... 18 lei
20ml Havana Club Especial, 20ml Havana Club 3 anos, 10ml Cointreau, sirop de migdale, suc de lime
15ml Wyborowa, 15ml Havana Club 3 anos, 15ml Olmeca Silver, 15ml Cointreau, 15ml Beefeater, lime, Pepsi
50ml Amaretto Disaronno, suc de lămâie
Byzantine ... 21 lei 50ml Beefeater, suc de ananas, busuioc, sirop de lime şi fructul pasiunii, apă tonică
Lynchburg Lemonade ... 21 lei 40ml Four Roses, 20ml Cointreau, suc de lămâie, Seven Up
Brandle ... 21 lei 40ml Beefeater, suc de lămâie, sirop de zahăr, 20ml Creme de Cassis
Ballon 43 ... 21 lei 50ml Licor 43, lime , apă minerală
Aperol Spritz … 21 lei 50ml Aperol, Prosecco
Margarita … 23 lei
Long drink „Lungule țu" (cocktail non-alcooli c, dar euforic) Ingrediente: - 3 asociații de locatari - 1 dezvoltator imobiliar lacom - 1 proiect imobiliar ileg al, de 8 etaje - 1 jurist - 1 urbanist - minim 5 instituții public e (locale și centrale) - 100 de petiții - 30 de audiențe
În toamna anului 2014, loc atarii de pe Aleea Lungul ețu (sector 2, București) de beție imobiliară ale unu au stricat planurile i dezvoltator care, în mo d ilegal, dorea să constru opt etaje într-un amplasam iască un bloc de ent care nu permitea ase menea trufie și înălțime. amestecat ingrediente, dez După nouă luni de volatorul a fost trezit din beția înavuțirii și a fost anu consume maxim două eta nțat că poate să je în Aleea Lungulețu. Shot-ul de capitalism fero ce a fost transformat într -un cocktail de organizar accente de participare pub e comunitară, cu lică. Băutura are un gust dulce pentru locatarii din cam amărui pentru dezvol Lungulețu, dar tator. CeRe vă recomandă să
beți și să construiți respon
Facebook.com/Luptamp
sabil!
entruAleeaLunguletu / asocd14@gmail.com
Băuturi de iarnă
Ginger Mojito … 26 lei 50ml Havana Club 3 anos, zahăr brun, lime, mentă, Crabbie's
Hot Toddy ... 19 lei
Cuban Mojito ... 21 lei
40ml Four Roses, suc de lămâie, zahăr, ceai negru whisky, lemon juice, sugar, black tea
50ml Havana Club 3 anos, lime, mint, brown sugar
Green Tea Mojito ... 23 lei Mod
de preparare:
amestecă e locatari se Asociațiile d ivă. grup de inițiat bine într-un te scuturat l imobiliar es Dezvoltatoru iri cu inim 10 întâln energic în m ativă. grupul de iniți e lice sunt și el Instituțiile pub diențe. au e d minim 30 scuturate în i iți și tează cu pet Se condimen sesizări. proiectului uce din tăria protest Pentru a red un ă organizeaz ctul imobiliar, se ie ro p , st te ă pro în stradă. Dup e tăria cu șase duc imobiliar își re e. aj et arare: 9 luni Durată prep
Vodka Sour ... 18 lei 43 Sour ... 18 lei 50ml Licor 43, suc de lămâie
Vin fiert ... 18 lei Mulled wine Shiraz, condimente, suc și coajă de portocală, suc de lămâie, miere, zahăr brun, Metaxa, Angostura Bitter Shiraz, spices, orange juice, orange peel, lemon juice, honey, brown sugar, cognac, Angostura Bitter
50ml Olmeca, 20ml Cointreau, 20ml suc de lămâie
Whisky Sour ... 18 lei 50ml Four Roses, suc de lămâie, sirop de zahăr
50ml Absolut, suc de lămâie, sirop de zahăr
Warsaw Cooler ... 21 lei 40ml Wyborowa, 20ml Havana Club 3 anos, 10ml Cointreau, suc de mere şi lămâie, zahăr, miere
Rum Sour ... 18 lei 50ml Havana Club Especial, suc de lime şi lămâie, sirop de zahăr
Grog ... 19 lei
Long drinks Gin Tonic ... 18 lei 50ml Beefeater, Evervess Tonic
Cuba Libre ... 18 lei 50ml Havana Club 3 anos, Pepsi Cola
Screwdriver ... 18 lei 50ml Wyborowa, suc de portocale
50ml Havana Club 3 anos, mint, lime, brown sugar, green tea
20ml Havana Especial, 20ml Havana Club 3 anos, zahăr, suc de lămâie, ceai negru white and black rum, sugar, lemon juice, black tea
Moscow Mule… 24 lei
Snuggle ... 19 lei
50ml Wyborowa, lime, Crabbie's
40ml Cointreau, suc de lămâie, sirop de zahăr, ceai negru Cointreau, lemon juice, sugar syrup, black tea
Vodka Apple ... 18 lei
Winter Dream... 19 lei
50ml Wyborowa, Evervess Tonic
30ml Havana Club 3 anos, 10ml Creme de Cassis, sirop de zahăr, ceai de fructe rum, Creme de Cassis, sugar syrup, fruit tea
Aperol Fizz ... 18 lei
Dark & Stormy … 26 lei 50ml Havana Especial, suc de lime, Crabbie's
Vodka Game … 20 lei 20ml Wyborowa, 20ml Olmeca Coffee, Pepsi
Godfather... 22 lei 40ml Four Roses, 30ml Amaretto Disaronno
White Russian ... 21 lei 40ml Wyborowa, 20ml Kahlua, frișcă
Black Russian ... 21 lei 40ml Wyborowa, 20ml Kahlua
Campari Orange ... 18 lei 50ml Campari, suc de portocale
50ml Wyborowa, suc de mere
Vodka Tonic ... 18 lei
50ml Aperol, SevenUp
Aperol Tonic ... 18 lei 50ml Aperol, Evervess Tonic
43 Tonic ... 18 lei 50ml Licor 43, Evervess Tonic
să zona Lacul Tei s-au mobilizat și au hotărât Începând din 2010, mai mulți locuitori din teze imaginea rospă reîmp să fiind upați preoc rului, schimbe gustul înecăcios al cartie ării cetățenilor din Lacul Tei, la ora străzilor și a parcurilor din zonă. Datorită implic și mai atente la nevoile cetățenilor. te paren trans actuală, autoritățile au devenit mai și reamenajat sau mai multă liniște pe unul Cartierul nu are doar un parc mare curățat reștiului, ci și o garnitură sănătoasă de Bucu ale dintre cele mai aglomerate bulevarde cetățeni activiști. r o garnitură civică pentru a da puțină CeRe vă recomandă să creați în fiecare cartie savoare vieții de cartier. ultei@gmail.com laculteiinfo.wordpress.com // initiativalac
Paste
Garnituri
Vegetarian
Gandaki (300g, penne) ... 29 lei
Broccoli cu parmezan … 14 lei Broccoli with parmesan
Altamura … 17 lei
somon afumat 70g, roșii uscate, migdale, țelină apio, rucola, roșii smoked salmon, dried tomatoes, almonds, apio celery, rucola, tomatoes
Harmonia (300g, tagliatelle) ... 21 lei vrăbioară de vită 80g, usturoi, rozmarin, oregano, parmesan, ciuperci, vin roșu veal strip loin, garlic, rosemary, oregano, parmesan, mushrooms, red wine
Akkoro (300g, tagliatelle) ... 25 lei
are:
Mod de prepar
Garnitura „Lacul Tei" (atunci când garnitura schimbă gustul) Ingrediente: - Circa 15 cetățeni implicați - 4 grupuri cetățenești de lucru - 1 cartier sufocat de mașini și zgomot - 1 parc neglijat de autorități - 11.000 m² din parc destinați unei menajerii și nu publicului - Zeci de audiențe la autorități - Zeci de petiții - Trei proteste în stradă
tru grupuri ă cetățenii în pa Se organizeaz e: ar me și texturi cl de lucru, cu te curățenie , ui ul an nța cetățe parcări, sigura urilor. termică a bloc și reabilitarea autoritățile cru storc bine Grupurile de lu prin petiții ic bl pu interes de informații de și audiențe. solidă, e o textură mai Pentru a obțin ă az ze ni cru orga grupurile de lu rângere de comunitate, st în te en evenim semnături temperatura nt perpelite la Autoritățile su stradă. protestelor de a cei ută va asezon Garnitura obțin țenilor, tă ce t da parc re 11.000 m² de rdul Lacul ate pe buleva parcările eliber și aleile um nopții, prec Tei, pe timpul ui. ul irc C ul n Parc reamenajate di are: 5 ani
Durată prepar
Ciuperci sote … 11 lei Mushrooms saute Sote de fasole verde ... 9 lei Green bean saute Cartofi copţi … 7 lei Baked potatoes
calamar, creveți, dovlecel, spanac, usturoi, Gran Cucina, unt calamari, shrimps, zucchini, spinach, garlic, Gran Cucina, butter
Orez basmati cu legume … 9 lei Basmati rice with vegetables
Anzali (300g, tagliatelle) ... 23 lei
Legume la grătar … 15 lei Grilled vegetables
paste cu fistic, sos pesto făcut în casă şi parmesan pasta with pistachio, homemade pesto sauce and parmesan
Courgette (300g, penne) ... 21 lei piept de pui 100g, dovlecel, usturoi, ulei măsline, coniac, Gran Cucina, sos de roşii chicken breast, zucchini, garlic, olive oil, cognac, Gran Cucina, tomatoes sauce
Bonaire (300g, penne)… 23 lei brânză bleu, parmezan, gouda, roşii cherry, salvie, sos de roşii, Gran Cucina blue cheese, parmesan, gouda, cherry tomatoes, sage, tomatoes sauce, Gran Cucina
Salată de frunze verzi … 11 lei Green leaves salad
ceapă, morcov, broccoli, fasole verde, mazăre, ciuperci, fasole roşie, cartofi, sos roşii, usturoi, ierburi de Provence onion, carrot, broccoli, green beans, green peas, mushrooms, red beans, potatoes, tomato sauce, garlic, Provence herbs
Ratatouille … 19 lei dovlecel, vinete, ceapă, ciuperci, măsline, roşii cherry, unt, ulei de măsline, oţet balsamic, praf de chilli zucchini, eggplant, onion, mushrooms, olives, cherry tomatoes, butter, olive oil, balsamic vinegar, chilli powder
Mocktails
Răcoritoare
Deserturi
Orange Elixir … 12 lei
Pepsi Cola 200ml selecţie ... 6 lei
Tort de ciocolată ... 14 lei
bucăţi de portocală şi lămâie, sirop de migdale, suc de lămâie, sirop de zahăr orange and lemon pieces, almond syrup, lemon juice, sugar syrup
Prigat Nectar 250ml selecţie ... 7 lei Granini Nectar 250ml selecţie ... 7 lei
Grapefruit Julep … 12 lei suc de grapefruit, suc de lămâie, mentă, sirop de grenadine, sirop de zahăr grapefruit juice, lemon juice, mint, grenadine syrup, sugar syrup
Clătite cu sifon „Prelungirea Ghencea“ Ingrediente:
Minty Lemonade … 12 lei
- 1 cartier - Prelungirea Ghencea - 1 stradă fără trotuar, mereu aglomerată și plină de noroi - 1 mână de oameni sătui de starea lucrurilor - 1 petiție - 14 cereri de informații - 1 pichetare a Primăriei Municipiului București - 3 proteste cu 1000 de participanți - 7 audiențe la diferite intituții - 5 audiențe cu primarul general
arare: Mod de prep
ectorale de romisiunile el Se separă p o pagină de ren. Se face faptele din te ine locuitorii b de se agită un k oo b ce Fa c, se merge acest ameste ustător. nămoliți. Cu eg iei, la întâiul d în fața primăr egajare de proteste cu d După alte 3 gă cele 7 rbon, se adau dioxid de ca cu iri ln tâ zultă 5 în audiențe și re ral. primarul gene cartier, se consultare în Se adaugă o și se obține rul birocratic pune la cupto ardului cu ev lărgire a bul e d ct ie ro p un , întocmai te de bicicletă trotuare și pis ca în rețetă. să usul nu se la Atenție, prod rvire! se la ă ân p eat nesupravegh
sirop de lime, suc de lămâie, sirop de zahăr, mentă lime syrup, lemon juice, sugar syrup, mint
Tomatotomato … 13 lei suc de roşii, sos tabasco tomatoes juice, tabasco
Green Apple … 13 lei suc de mere, lime, zahăr brun apple juice, lime, brown sugar
Wild Cherry … 14 lei lime, zahăr brun, suc de cireşe lime, brown sugar, cherry juice
La începutul anului 2013, un grup a început fermentația pe Facebook. Scopul a fost de a forța primăria să-și respecte promisiunea de a lărgi și moderniza bulevardul Prelungirea Ghencea. După mai multe procedee culinare thailandeze, Primăria Municipiului București începe propriul proces de dospire și pune la copt un proiect de 70 de milioane de lei, sub supravegherea Grupului de Inițiativă Prelungirea Ghencea. Amestecul se pune la păstrare pentru mai mulți ani, timp în care nu se lasă din ochi. Există riscuri de creștere peste măsură a bugetului sau dimpotrivă, de scădere. Primăria Municipiului București a omogenizat bine cererile locuitorilor și pare că pe viitor, amestecul îi face bine la ficat. CeRe vă recomandă să amestecați cu grijă protestul cu dialogul, pentru un stomac sănătos! initiativa.ghencea@yahoo.com facebook.com/Initiativa Prelungirea Ghencea
Gingerella … 13 lei suc de lămâie, sirop de ghimbir, Evervess lemon juice, ginger syrup, Evervess
Suc proaspăt … 14 lei portocale, grapefruit, portocale & grapefruit oranges, grapefruit, oranges & grapefruit
Apă minerală/plată ... 5 lei
Tartă ... preţul şi disponibilitatea variază ciocolată şi caramel chocolate and caramel creme patissiere şi fructe de sezon creme patissiere and fruits cremă de brânză şi fructe de pădure cream cheese and forestberries măr şi nuci apple and walnuts
Sumer … 12 lei plăcintă de casă homemade pie brânză de vaci și stafide, sos de vanilie cottage cheese, raisins, vanilla sauce mere, sos de vanilie, scorțișoară apple, vanilla sauce, cinnamon
Îngheţată ... 9 lei Ice cream
cy
oca v d a e d esurse
r
deranjează o ci atunci când te
l public?
iu problemă în spaţ
Ce fa
de interes ces la informaţii ac ul er lib d in iv pr Legea 544/2001 public. (se construieşte n spaţiul public le di ă lem ob pr o ă găne din parc), nul? ranjeaz cii, s-au stricat lea Atunci când te de pa co ie ta se ii: al cui este tere ă, aţ vit o clădire nepotrisă încerci să afli mai multe inform bilă? Există o hotărâre primul pas este rizaţie? Ce instituţie este responsa Ce scrie în auto l? Etc. a consiliului loca ităţii
un Mobilizarea com
zezi oamenii?
trivit să mobili Când este util/po
instituţiilor o aduci în atenţia să şi u/ sa ă lem ob zolvi o pr Când doreşti să re le; probleme care bi sa respon soluţionare a unei de ale du ivi ind Când demersurileunitate nu au dat roade; tituţiilor sau afectează o com impact asupra ins de ne ţiu ac o i rotest, întâlnire (p ez e ganiz ei problem un a re na io Când dorești să or luţ so iliu local/judeţean, onsabile de şedinţele de cons la persoanelor resp e ar cip rti pa , ile ). ăţ publică cu autoritpetiţii direct la sediul instituţiei etc. depunerea unei zi un protest ?
Cum să organize
nezi urgent, este dacă vrei să acțio iar ch t, es ot pr un niza Înainte de a orgapr e face mai egătești. protest eșuat poată va lua un important să te , cy ca vo ad de rm fo campanii Pentru a vedea ce În contextul uneinu întrebări: ci niciun protest.sp ite fa um an că la da zi t un câ de rău ca, mai întâi, să ră protestul, este util reprezint și ce protestul, pe cine ză ea niz ga or re l ca a. Cine sunt eu, ce vreau să obțin? re le cer? rile concrete pe ca b. Care sunt lucru tele. t obține? Ei sunt ţin mulți sau puțini? c. De la cine le po cip că vor parti a – i ez cr i en m oa ți d. Cam câ Găsești mai multe
resurse de ad
ere.ong vocacy pe www.c
Alcool
Bere
Digestive 50ml Amaretto Disaronno ... 14 lei Cointreau ... 17 lei Ramazzotti Amaro … 12 lei Kahlua ... 13 lei Campari ... 12 lei Martini ... 12 lei Aperol … 12 lei Pernod … 12 lei Baileys … 16 lei Olmeca Coffee … 15 lei Licor 43 ... 12 lei
Tuborg 330ml ... 7 lei Carlsberg 330ml ... 8 lei Carlsberg 400ml, draft ... 7 lei Holsten 500ml, fără alcool ... 9 lei Holsten Weizen 500ml ... 12 lei Holsten Weizen 400ml, draft ... 8 lei Guiness 330ml, neagră ... 17 lei
Cognac 50ml Martell VS ... 21 lei Martell VSOP … 40 lei
Crabbie's 330ml, cu alcool … 17 lei Crabbie's 330ml, fără alcool … 15 lei
Vodka 50ml Absolut ... 11 lei Wyborowa ... 11 lei Wyborowa Exquisite … 31 lei Gin 50ml Beefeater … 12 lei Whisky 50ml Chivas Regal 12 y.o. Scotch … 25 lei Chivas Regal 18 y.o. Scotch … 57 lei Glenlivet 12 y.o. Single Malt … 27 lei Four Roses Bourbon ... 14 lei Jameson Irish Whiskey ... 14 lei Rum 50ml Havana Especial ... 14 lei Havana Club 3 anos … 14 lei Havana Club 7 anos … 24 lei Tequilla 50ml Olmeca Silver … 14 lei Olmeca Gold … 14 lei
Epilog
de zi unele consistentă iața de zi cuîn tă v țe in d re a o ri i tă ți ă , Cum să ob publică Dacă în bufic compromise definitivarea iz t n o a p rg te o țe în participare re țite. și rea publică pot fi mereu îmbunătă doar a , ă ip ic lic b rt a u p p i ș re icipa lucrurile bdarea orba de part tacole în comunitară sunt determinarea, ră Când vine șvi imaginația pot fi obs totuși câteva te n Importa plicare! motivarea a ingredientelor. Există ei pe ri tă ă c pofta de im u b re a a in re a iz n comb a rg dintre e de o te. eştile unoramânia v o p i reguli minimric, o numim comunita fl a ă s o rios in R care, gene Dacă eşti ccuepuţi bucătari civici di Premiilor ri le p a i în G a t n cei m ng e importa ea dedicată ru este foartparticipare publică. ă în secţiunblice de pe www.cere.o c tr lu in e d l u ți a u Sp ă un loc nei rețete de Participării P pregătirea ua bucătarii să găseasctru întâlniri și Ideal ar fi c afara Facebook, penentrele adecvat, îniunile de gătit. Cum c noastră, niște pentru ses nu prea există în țaraliotecile de comunitareviabile ar putea fi bib alternative comunale. cartier sau de o bună se bucure o ă s i u b e tr r i în chii ici a nitate, cât ștatea sunt Bucătarii civ u m o c în t și integri te reputație atâ Onestitatea de a cere reciprocita r. lo ți tă ri to u te a în in , a d în n le râ a l u nți condiții eseautorităților. Nu în ultim re publică a ip a ic e rt rt a a p p e d din te țe re i a. une prepararea importantă cooperarepiatra de e rt rt ta a s fo in este ul ar anula d Individualism rticipării. temelie a pa
Rețetele de participare publică pe care le-ai studiat par că țin doar de bucătăria locală. De fapt, poți fi un bucătar civic și mai ambițios, cu aspirații mai înalte. În anul 2012, peste 100 de oameni au pus Parlamentul și Guvernul la treabă și, după 11 luni de presiuni (petiții și marșuri), dar și prin implicare în comisii parlamentare, au reușit să schimbe două texte de lege. Cele două legi nu doar că erau strâmbe, dar limitau dreptul la o viață decentă pentru toate persoanele diagnosticate cu diferite afecțiuni din spectrul autist. Datorită acestor oameni, astăzi există legislație și o coaliție națională pentru promovarea și protejarea drepturilor persoanelor diagnosticate cu autism. Noi, echipa CeRe, credem că nu contează cât de mare este carul și cât de mică este buturuga! Importante sunt energia și hotărârea oamenilor de a schimba comunitatea, dincolo de problemele și provocările mărunte ale cotidianului. Bucătarul nu mănâncă niciodată din ceea ce pregătește. Se satură din arome și din tot ritualul de amestecare a ingredientelor. La fel se întâmplă și cu bucătarul civic, care trăiește din amprenta pe care o lasă rețetele lui. Dar rețetele de participare publică nu sunt doar despre bucătari, ci și despre proces. Dacă procesul de preparare este sănătos, bine organizat și comunicat, produsul final nu poate fi decât unul reușit. CeRe te provoacă să schimbi meniul și să intri în liga bucătarilor civici. Să ne fie de bine, Echipa CeRe: Centrul de Resurse pentru Participare Publică
CeRe: Intervine când legile sau practicile instituționale împiedică participarea
www.cere.ong | facebook@participare | cere@cere.ong
CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică este organizaţia care încurajează cetăţenii și ONG-urile să aibă o voce puternică în faţa autorităţilor publice, în decizii cu impact direct asupra lor sau pentru comunităţile pe care le reprezintă.
În 2009, atunci când CeRe a inițiat intervenția sa în București în patru cartiere prin metoda organizării comunitare, nu existau grupuri de inițiativă locale. În 2015 sintagma de “grup de inițiativă” este recunoscută de publicul larg și peste 20 de nuclee civice din Capitală fac demersuri pentru a transmite autorităților dorințele și nevoile locuitorilor.
CeRe: Sprijină grupuri de cetățeni și ONG-uri pentru a schimba decizii publice CeRe stă alături de cetăţeni atunci când au nevoie de îndrumare pentru a determina autorităţile să rezolve diverse probleme cu care se confruntă comunitățile - lipsa locurilor de joacă pentru copii, lipsa spaţiilor verzi sau defrişările abuzive, lipsa de consultare a cetăţenilor de către administrație în proiecte importante pentru oraş etc. CeRe stă alături de organizaţii și coaliții atunci când acestea îşi propun să schimbe decizii publice nedrepte sau care îi dezavantajează pe cei afectaţi în mod direct sau când cer transparență, responsabilitate și eficiență în subiecte ca gestionarea fondurilor structurale.
Câteva schimbări vizibile: reamenajarea unui parc cu loc de joacă, a unei alei pietonale pentru accesul elevilor către o şcoală, amenajarea spaţiului de lângă Lacurile Gheorgheni (Cluj), oprirea a două construcţii ilegale, modificarea a două ordine ale Ministerelor Sănătăţii şi Muncii, îmbunătăţirea legislaţiei pentru persoanele cu tulburări din spectrul autismului. Ca parte a Coaliției ONG pentru Fondurile Structurale, am determinat instituțiile responsabile să publice pe internet registrul plăților pe fonduri structurale și am obținut o mai bună reprezentare a ONG-urilor în comitetele de monitorizare.
Am convins Primăria Municipiului publiculuicând legile sau CeRe: Intervine să publice Nu aștepta supereroi – campania de responsabilizare șiBucurești transparentizare a pe site contactele practicile instituționale împiedică Consilierilor Generali și programul lor de Primăriei Capitalei și Consiliului General al Municipiului București care se extinde și la administrațiileaudiențe. de sector. participarea publicului
Politică fără Bariere – CeRe este parte din coaliția care a provocat modificarea Ca parte a coaliției Politică fără Bariere legii partidelor Nu aștepta supereroi – campania de responsabilizare și am reușit schimbarea legii partidelor, a transparentizare a Primăriei Capitalei și Consiliului General al finanțării partidelor și a alegerilor, astfel Am convins Primăria Municipiului București să publice pe site contactele Municipiului București care se extinde și la administrațiile de sector. încât participarea politică să fie mai Consilierilor Generali și programul lor de audiențe. accesibilă: 3 membri apentru înființarea Ca parte a coaliției Politică fără Bariere am reușit schimbarea legii partidelor, Politică fără Bariere – CeRe este parte din coaliția care a unui partid finanțării partidelor și a alegerilor, astfel încât participarea politică săpolitic, fie maiîn loc de 25.000 provocat modificarea legii partidelor accesibilă: 3 membri pentru înființarea unui partid politic, în loc de 25.000 CeRe: este un centru de resurse Manual pentru acțiuni de advocacy (pentru cetățeni și ONG-uri) Manual de participare publică (pentru instituții publice) campanii naționale juriu noi de participare și consultare (organizare comunitară, photovoice, CeRe: esteMetode un centru de resurse cetățenesc) de campanii locale 6 ediții ale Galei Premiilor Participării Publice Manual pentru acțiuni de advocacy 2 ediții ale Tîrgului de Inițiative Cetățenești (în București) de instituții publice vizate pentru cetățeni și ONG-uri 1 spectacol de teatru „4m2”, care ilustrează debutul vieții civice la bloc Peste 400 de oameni instruiți de oameni implicați Manual de participare publică Peste 100 de participanți la schimburi de experiență internaționale pentru instituții publice ale Galei Premiilor Participării Publice 2 studii despre nivelul de participare publică în România și 1ediții despre protestele din 2012-2013 ediții ale Tîrgului de Inițiative Cetățenești Metode noi de participare și consultare organizare comunitară, photovoice, juriu cetățenesc Flexibilitatea și impactul intervenției noastre depinde de dontorii individuali. Poți săilustrează debutul spectacol de teatru care fii unul din ei! Alătură-te echipei de donatori. Contribuția ta ne permite să vieții civice la bloc răspundem prompt atunci când e nevoie. Donează: de oameni instruiți Flexibilitatea și impactul intervenției depinde de0600 0792 6052 // Banca: Prin virament bancar lanoastre RO71 RZBR 0000 Raiffeisen, dontorii individuali. Poți Mihalache să fii unul din ei. Agenţia participanți la schimburi de experiență Alătură-te echipei deplată donatori! ta ne permite săDirect): Homepage de Prin onlineContribuția pe site-ul CeRe (inclusiv Debit > Donează internaționale răspundem prompt atunci când e nevoie. online Prin PayPal studii despre nivelul de participare publică Donând 3 la mie din impozitul firmei tale în România
7 40 70+ 73.000+ 6 2 1 400+ 100+
Donează:
Prin virament bancar la RO71 RZBR 0000 0600 0792 6052 // Banca: Raiffeisen, Agenţia Mihalache Prin plată online pe site-ul CeRe (inclusiv Debit Direct): Homepage > Donează online Prin PayPal Donând 3 la mie din impozitul firmei tale
2
1 studiu despre protestele din 2012-2013
E pãcat sã ratezi lucrurile faine care se întâmplã în oraș. Iatã ce îți recomandãm:
Lente & cafea Arcului 8 021 210 96 96 0751 016 017 cafea@lente.ro
Lente & șotron Pache Protopopescu 20 031 410 75 85 0753 027 226 sotron@lente.ro