Un periodic al elevilor Liceului Onisifor Ghibu Oradea - secţia Jurnalism MARTIE 2014
Multiculturalitatea în Bihor
Oradea mea
La Filarmonica de Stat a Oradiei, Sala Enescu-Bartok, a avut loc în 21 februarie 2014 un eveniment organizat de Consili‐ ul Judeţean al Elevilor, intitulat „Gala multiculturalităţii”. Evenimentul a sub‐ liniat multiculturalitatea etnică a judeţu‐ lui Bihor, mai multe licee participând cu diverse roluri, precum „Folclorul ro‐ mânesc”, „Tradiţiile rrome”, „Tradiţiile săseşti” etc. / pag. 2 Foto: EUGEN CORB
Ioana Nistor a câştigat locul I la concur‐ sul „Cine ştie câştigă!” desfăşurat mier‐ curi, 12 februarie, în şcoala noastră, având ca temă istoria Oradiei. Concursul este o emisiune a postului de radio Ro‐ mânia Cultural. Puteţi citi în continuare eseul care i-a adus Ioanei locul întâi. / pag. 3
Foto: EUGEN CORB
2
Liceul nostru a reprezentat multicultur‐ alitatea germana din Romania, astfel am aflat despre legendele si traditiile lor, gas‐
LOGO times
tronomia specifica, dar si dansul lor unic.
Evenimentul a fost foarte interesant, iar preţul de intrare foarte mic, 3 lei.
LORINCZ PATRICH
LOGO times
3
Oradea mea – povestea mea, a ta şi a altora A fost odată ca niciodată… ce frumos încep poveştile românilor! A fost odată ca niciodată o cetate – Varadinum – o cetate de vis şi de vise. A fost odată un oraş – Oradea Mare – amestec de trecut şi de viitor, oraşul meu şi al altora. Eu sunt Ioana şi m-am născut în Oradea. Am călătorit şi eu prin ţară ca oricine altcineva, în vacanţe sau excursii, dar de fiecare dată mă întorceam cu nerăbdare acasă. Oradea mea spune o poveste, o poveste pe care începem să o auzim încă de la in‐ trarea în frumosul oraş, o poveste spusă de clădiri, statui şi oameni, o poveste spusă de locuitorii care o trezesc în fiecare dimineaţă, o poveste spusă de orădenii molcomi ca orice ardeleni, mândrii de obiceiurile pe care le per‐ petuează. Oradea este casa mea, iar unde este casa mea este şi sufletul meu. Când spun Oradea spun copilărie, primii paşi făcuţi pe trotuarul din faţa blocului, prima zi de naştere, primul zâmbet, prima zi de şcoală, prima plimbare cu tramvaiul, primii prieteni, primul profesor, prima ceartă, prima notă de 10, prima notă de 4, prima iubire… Când spun „Oradea”, acest cuvând cuprinde toată viaţa mea, când spun „Oradea” spun „acasă”. Există ceva care mă va lega mereu de acest loc, rădăcinile mele sunt înfipte în strada Constantin Noica din „micul Paris” şi nu mi le voi smulge de aici niciodată, pen‐ tru că altfel mă vor duce „vânturile, val‐ urile”… Oradea mea este vie. De la începutul sec‐ olului al XI-lea şi până azi ea a supravie‐ ţuit tuturor invaziilor şi ocupaţiilor străine, fie că au fost tătare, turceşti, fas‐ ciste sau horthyste. Oradea mea nu şi-a pierdut spiritul şi nici nu îl va pierde vre‐ odată deoarece este un oraş care va trăi etern. Oradea mea este vie, Oradea mea trăieşte şi văd acest lucru în ochii oame‐ nilor de pe stradă care nu şi-au pierdut strălucirea chiar dacă au plâns o viaţă în‐ treagă în locul lor natal unde au găsit ceea ce şi-au dorit. Oradea mea a fost numită nu demult „capitala verde a României”. Vino la Oradea dacă îţi doreşti să respiri aer cu‐ rat! Acest oraş este plămânul ţării noas‐ tre. România respiră prin Oradea. Ce poate fi mai plăcut decât o plimbare pe malul Crişului Repede la umbra sălciilor, în bătaia uşoară a unui vânt primăvăratic cu o pungă de pufuleţi sau o felie de pâine gata pentru a hrăni lebedele abia întoarse din ţările calde? Vino la Oradea pentru vacanţe fără sfâr‐
şit! Vino la Oradea şi vei putea face o plimbare prin împrejurimi, în Băile Felix sau 1 Mai într-o după amiază însorită de vară, lacul cu nuferi din Băile Felix fiind unic în Europa. Apa termală din cele două staţiuni poate oferi un tratament special pentru reumatism, iar spa-urile şi ştrandurile sunt un loc inedit de relaxare. Izvorul tămăduitor, atestat încă din anul 1000, strânge în fiecare an mii de turişti, nerăbdători să se scufunde în apele magice care îi pot vindeca. Dealul Calvaria, cunoscut în ziua de azi ca dealul Ciuperca, găzduieşte în fiecare an cu ocazia sărbătorilor pascale eveni‐ mentul prin care greco-catolicii refac drumul parcurs de Iisus pe Golgota, Mântuitorul fi ind interpretat cu măiestrie de un tânăr. Demult exista pe deal şi o bisericuţă, care însă a fost dis‐ trusă în perioada comunistă. Această biserică avea acoperişul de forma unei ciuperci care îi dă numele dealului din ziua de azi, fiind preluat ulterior şi de restaurantul care se află acum pe locul bisericii dărâmate. Oradea mea este un model atât de coabitare interetnică, românii, maghiarii, evreii, rromii, germanii convieţuind aici de secole, cât şi de coabitare interconfe‐ sională. Orădenii, credincioşi, duc o via‐ ţă în ştirea lui Dumnezeu. Biserica orto‐ doxă cu Lună, unică în lume pentru cea‐ sul solar, mecanismul ei care arată fazele lunii, Bazilica Romano-Catolică care adăposteşte o parte a degetului Sfântului Ladislau, sinagogile evreieşti, celelalte biserici ortodoxe, catolice, reformate sau de alte confesiuni fac din Oradea un al‐ tar la care duminica se închină mii de credincioşi. Protejată de Dumnezeu, Oradea mea este un oraş ocrotit de catastrofe. Nu nu‐ mai Oradea, ci toate comunele bihorene sunt ferite în fiecare an de inundaţii, nin‐ sori abundente, caniculă sau alte haz‐ arduri. Dealuri, câmpii, râuri, Oradea mea are toate resursele necesare unei vi‐ eţi eterne. Crişul Repede străbate oraşul exact cum Tamisa cutreiră metropola londoneză sau cum Sena parcurge fratele cel mare al „micului Paris”. Cu toate că împarte oraşul în două părţi, nu îl ghilotinează ci, din contră, sugerează contopirea celor două maluri, la fel cum septul interven‐ tricular al inimii uneşte partea stângă cu partea dreaptă a acesteia. Malurile Crişu‐ lui creează un tot unitar, pulsează la uni‐ son la fel ca bătăile unei inimi. Oradea mea este oraşul care deschide poarta Occidentului, un oraş modern, tipic european, care însă nu şi-a pierdut
farmecul medieval. Vama Borş, aproape de capitala judeţului Bihor, primeşte ro‐ mânii plecaţi în străinătate acasă, fiind primul punct din ţară în care ei pun pi‐ ciorul după şederea peste graniţă, de aici pornind toate drumurile spre Arad, Timişoara, Cluj, Satu Mare sau alte oraşe ale României. Gara de Nord împreună cu Aeroportul reprezintă staţii ale trans‐ portului naţional şi internaţional, făcând din Oradea mea un oraş european veri‐ tabil. Vino la Oradea mea şi vei avea ocazia să studiezi la una dintre cele mai presti‐ gioase universităţi din România – Uni‐ versitatea din Oradea, care în urmă nu cu mulţi ani era pe locul doi în clasa‐ mentul celor mai bune centre univer‐ sitare din România, după cel din Bu‐ cureşti. Dacă nu ar exista tehnologia din ziua de azi cu toate maşinile, tramvaiele, elec‐ tricitatea şi telefoanele pe care le vedem pe fiecare centimetru pătrat, Oradea mea ar arăta ca un oraş al secolului al XVIIIlea. Aspectul medieval al clădirilor din centrul vechi, amestecul de stiluri printre care predomină barocul, seccessionul şi eclecticul îi conferă oraşului o tentă vieneză, austriacă. Cu toate acestea, da‐ torită motivelor florale şi folclorice cu care sunt decorate la exterior, palatele orădene posedă specificul autohton al locurilor, având în acelaşi timp o origi‐ nalitate izvorâtă din insipiraţia din speci‐ ficul naţional românesc. Parcă vorbesc de o operă literară romantică, a cărei car‐ acteristici sunt originalitatea şi inspiraţia din natură sau istorie. Nu e de mirare, având în vedere că majoritatea palatelor din Oradea au fost construite în secolul al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, într-un romantism european târziu.
curge lin spre apusul soarelui. E par‐ adisul meu, iar palatul de cleştar poate într-o zi va exista şi el. Când mă plimb pe lângă aceste palate şi clădiri din centrul vechi am un senti‐ ment de exaltare care mă face să iubesc şi mai mult locurile şi oamenii pe lângă care trec. Când îmi arunc privirea în sus spre palatul Vulturul Negru, spre Pri‐ mărie, Teatru, spre Palatul Ullmann, Palatul Episcopiei Greco-Catolice, Palat‐ ul Stern, Palatul Apollo, Palatul Baroc, cel mai mare de acest gen din România, nu îmi pot desprinde privirea, copleşită fiind de mândrie, mândrie că strămoşii mei au putut construi asemenea splen‐ dori. Când merg la Teatrul de Stat, mi-e pur şi simplu frică să ating coloanele care îmi dau impresia de sacru, coloane în spatele cărora se ascunde templul artei. Frica pe care o simt este asemănătoare cum cea care mă cuprinde atunci când vreau să ating formaţiunile dintr-o peşteră veche de milioane de ani deoarece viaţa acelor formaţiuni s-ar putea sfârşi la simpla simţire a unui deget. Teatrul îmi am‐ inteşte de Templul zeiţei Artemis din Efes, din care nu au rămas decât ruine, dar a cărui sacralitate şi sfinţenie înfrun‐ tă trecerea timpului, vibrând şi azi. „Oraşul turnurilor cu ceas” nu ne lasă să uităm că timpul trece la fel de repede pentru fiecare dintre noi. Turnul Pri‐ măriei ne aminteşte la fiecare oră fixă de revoluţia de la 1848, prin cântecul care aproape a devenit „imnul naţional” al ro‐ mânilor din Transilvania, şi anume „Marşul lui Iancu”. Cadranul ceasului din acest turn păstrează încă urme ale gloanţelor din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. - continuare în pag. 12 -
Există peste zece palate în Oradea. E ca un paradis! Paradisul fetelor care aspiră să trăiască într-un castel cu prinţul vi‐ surilor lor, având ca privelişte de la geam o grădină plină cu flori sau un râu care
IOANA NISTOR
4
LOGO times
„Am intrat într-o TABITA PANC: Au fost mai multe locuri care m-au impresionat; unul din‐ tre ele a fost faptul ca am participat la re‐ alizarea obiectelor din sticlă. REPORTERI: Ce părere ai despre car‐ navalul veneţian? TABITA PANC: Înainte consideram ca este doar o sărbătoare în care oamenii se costumează, dar când am coborât cu va‐ poreta în port, am avut impresia că am intrat într-o lume de basm. REPORTERI: Ce părere ai despre locuitorii Veneţiei? TABITA PANC: Am fost plăcut sur‐ prinsă de ei, sunt nişte oameni foarte respectuoşi, care îşi respectă ţara. Sunt foarte corecţi şi nu indiferenţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Am văzut chiar un caz concret în această privinţă, când o tânără a mers într-un bar şi a cerut o sticlă de vin pentru un prieten, deoarece el nu ştia limba italiană, iar vanzătorul a refuzat să-i dea sticla de vin, deorece el credea ca ea este minoră, şi chiar dacă sticla ar fi fost pentru altă persoană, respectiva persoană i-ar putea da si ei să bea. Din această întâm‐ plare, am realizat că sunt foarte atenţi în privinţa educaţiei generaţiei urmă‐ toare. REPORTERI: Au fost lucruri care ţi-au displăcut? Care anume? TABITA PANC: În ceea ce priveşte ex‐ cursia şi modul de desfăşurare nu am ce să zic, mi-a plăcut în totalitate, dar un lucru care m-a întristat a fost faptul că în timpul carnavalului am văzut doua ro‐ mânce care erau şi ele costumate. Şi am vrut să ne facem poză cu ele şi ne-au zis
În urma excursiei la Veneţia, am rugato pe colega noastră, Tabita Panc din clasa a 11-a E, să ne răspundă la câteva întrebări, să aflăm despre experienţele trăite, locurile şi lucrurile pe care le-a văzut în această excursie.
REPORTERI: Care este părerea ta de‐ spre excursia la care ai participat şi de‐ spre locurile pe care le-ai vizitat? TABITA PANC: A fost o excursie ex‐ traordinară, m-au încântat mult locurile pe care le-am vizitat. Mă bucur foarte
mult că am putut să vizitez şi să descopăr locuri, lucruri şi persoane noi. REPORTERI: Care a fost lucrul care tea impresionat cel mai mult în această excursie?
LOGO times
5
lume de basm”
că trebuie să le plătim 2 euro pe per‐ soană, pe când ceilalţi care erau costu‐ maţi au fost încântaţi că dorim să ne facem poze cu ei şi nimeni nu ne-a zis să le plătim nimic. REPORTERI: Ce ţi se pare că este difer‐ it în Veneţia faţă de România?
TABITA PANC: Am remarcat un lucru diferit: când mergi într-un restaurant şi vrei să îţi cumperi ceva, pe lângă costul celor cumpărate, trebuie să îţi cumperi şi locul în restaurant, dacă vrei să stai jos, iar dacă nu, stai în picioare şi consumi ce ai cumpărat. Chiar în Liubliana am văzut nişte oameni care stăteau afară în ploaie cu păturile pe ei şi îsi serveau cafeaua,
deorece nu doreau să îşi plătească loc în cafenea. Şi încă un lucru interesant este că oamenii se ghidează după poduri, nu după străzi. REPORTERI: Ai mai participa la o ex‐ cursie ca aceasta, dacă ai mai avea ocazia?
TABITA PANC: Cu siguranţă, deorece într-un timp scurt am reuşit să vizităm foarte multe obiective turistice. au consemnat CARMEN IUHAS şi GABRIELA AGA
6
LOGO times
1 Martie în şcoala noastră
De ziua tuturor fetelor şi femeilor, câțiva elevi mititei din clasa a VII-a E s-au gân‐ dit să fie originali şi să creeze mărțişoare cu ajutorul metodei quilling. Ceea ce a ieşit din mâinile micilor vestitori ai pri‐ măverii a fost cu totul fantastic. Ei au pus aceste mărțişoare la vânzare în sala festi‐ vă, prețul acestora fiind diferit, între 1 si 2 lei, depinzând de modelul acestora. Fotoreportaj: LARISA BOSTAN şi AN‐ DREEA TEUŞDEA
LOGO times
7
Mărţişor voluntar
În cadrul liceului nostru, „Onisifor Ghibu”, a avut loc un eveniment de vol‐ untariat, prin vinderea de martisoare si brăţări confecţionate de către clasele 7 E şi 9 B, coordonaţi de catre doamna profesoară de Limba şi literatura ro‐ mână, Maria Chirilă. Banii stransi din vinderea martisoarelor si a bratarilor vor fi donati pentru cumpararea a diferite bunuri si alimente pentru elevii din scoala noastra cu o sit‐ uatie financiara mai slaba. Aceasta activitate este sustinuta de catre Asociatia Filantropia, o asociatie nonprofit sprijinita de Episcopia Ortodoxă
Romană, care doreste sa ajute oamenii si comunitatile acestora, fiind azi reprezen‐ tata in scoala noastra de catre doamna Marcela Tomuta, care ne-a spus ca pe vi‐ itor vor mai fi activitati filantropice in cadrul liceului nostru. Doamna profesoara Maria Chirilă va fi membra a Clubului Impact, o asociatie de voluntariat sustinuta si aceasta de catre Asociatia Filantropia. Aceasta ur‐ mareste dezvoltarea emotionala a copi‐ ilor prin joc. ALEXANDRA TOTH, CAMELIA CARŢIŞ
8
LOGO times
„Ai o idee? Cu noi funcţionează!” Crezi că eşti o persoană inteligentă? Consideri că inteligenţa ta poate fi val‐ orificată într-un proiect antreprenorial? Esti creativ şi dornic de munca în echipă? YouthBank este pentru tine! YouthBank este un program non-formal, lansat în peste 20 de ţări din Europa, scopul fiind simplu: stimularea simţului antreprenorial al liceenilor, prin inter‐ mediul unei experienţe non-formale. YouthBank este la al doilea an în Oradea, în primul an, înregistrând un mare suc‐ ces printre liceeni. Anul acesta au apărut noi membri în YouthBank, astfel că, după perioada de adunare a fondurilor necesare pentru finanţare, urmează pe‐ rioarda concursului de proiecte, care a început marţi, 12 februarie, 2014 şi se termină în data de 7 martie, ora 23:59. Principiul e simplu: dacă ai o idee care poate schimba comunitatea, YouthBank iţi oferă banii pentru ca visul tău să dev‐ ină realitate. Ai o idee Cu noi funcţionează Lansarea concursului de proiecte a avut loc ieri, 12 februarie, la Biblioteca Judeţeană „Gheo‐ rghe Şincai”, sub deviza „Ai o idee? Cu noi funcţionează!” Toţi membrii YouthBank au susţinut dis‐ cursuri scurte, prin care au explicat mecanica YouthBank. Coordonatoarea YouthBank Oradea, Daciana Deac, în‐ deamnă tinerii să aplice la acest concurs de proiecte. LOGO Paper le urează succes tuturor aplicanţilor! LORINCZ PATRICH
Banii mută munţii din loc „Open Pit” este un documentar cu o durată de 90 min., apărut în anul 2011 şi regizat de către Gianni Converso, în care se prezintă urmările devastatoare ale minei Yanococha din nordul statului Peru. Se presupune că efectele exca‐ vaţiei minei de la Roşia Montană vor fi similare cu cele de la Yanococha. Aceasta mină s-a deschis în anul 1993 si activează şi-n prezent. Banii pot muta muntii din loc! La propriu, deoarece zil‐ nic sunt extrase 600.000 tone de sol.
Pentru realizarea unei verighete este necesară excavarea a 100.000 tone de pă‐ mânt. Mina este uriaşă, întinzându-se în momentul de fată pe o suprafaţă de 250 km pătraţi. Principalul subiect este apa, ea asigurând viaţă culturii agricole, in‐ dispensabilă în acea zonă. A mai rămas doar o parte apă potabilă, restul fiind contaminată de rezidurile care sunt im‐ plicate in obţinerea aurului. Revoltător este faptul că nu se pot identifica met‐ alele grele si poluanţii din apă. Este şo‐ cant pentru locuitorii de acolo, care trăi‐
esc zile negre, deoarece le mor animalele şi mor şi ei încetul cu încetul, din pricina apei care este practic otrăvită. Din cauza minei, apa este contaminată şi la 25 km depărtare, iar peştii sunt afectaţi la sute de km distanţă. Efectele apei au dus la dispariţia unor specii de peşti, dereglând ecosistemul si afectându-i pe oameni. Valoarea aurului extras se aproprie de 30 mld. de dolari, totuşi acea zonă este una dintre cele mai sărace din Peru, iar ţara ar trebui să aibă o situaţie economică
mai bună, dar are cu 6 mld. mai multe datorii. Dacă veţi viziona documentarul, veti vedea imagini absolut dezolante. Am so‐ licitat opinia unei colege despre acest film. „Destul de trist că am ajuns să facem pe alţii să sufere, gândindu-ne nu‐ mai la bunurile care ne revin nouă”, ne spune Diana Curtui. GABRIEL BOLOJAN
LOGO times
9
Simulând seriozitatea știi oricum cu şase – opt ani înainte că nu vei avea un loc de munca bine plătit şi că îi vei privi pe cei pe care ii iubești – iubită, soţie, copii — cum renunţă la tot ceea ce îi face să zâmbească, doar de dragul supravieţuirii. Dar staţi liniştiţi, e bine să gândim pozitiv, o să fie mai bine – la fel cum au spus părinţii noştri acum 20 de ani. Ceea ce nimeni nu vrea să înţeleagă este că propria lene şi indiferenţă îi rănesc cel mai mult pe cei pe care ii iubim. Cum ii rănim? Atunci când şi copilul tău o să treacă prin aceleaşi probleme ca şi noi la vârsta noastră.
COSMIN ANGHELACHE Pe data de 3 şi 5 martie au avut loc sim‐ ularile de bacalaureat pentru clasele 11 şi 12, primite desigur cu „entuziasm” atât de elevi, cât şi de profesori. Dacă probele la română, matematica sau geografie pot fi considerate utile, din punctul de vedere al autorităţilor, pe ele‐ vi neinteresându-i oricum, proba la isto‐ rie a claselor a 11-a de filologie e departe de a avea vreo relevanţă. Pentru cei care nu cunosc subiectul, cei din clasa a 11-a dau bacul la istorie din materia de a 12-a, iar simularea au dat-o din materia de prim semestru de a 11-a. Putin confuz, nu-i așa, dar practic noi simulam din ceva ce nici macar nu o sa ne foloseasca la bacalaureat. In concluzie, interes zero, nu ca autoritățile care si-au dat un interes monumental in a gasi ceva cu care sa ne streseze chiar lear pasa, dar sa nu uitam ca tot ele sunt cele care, după ce ne dau simulări de maxim interes, merg pe la diferite trus‐ turi de presa şi ne fac albie de porci de‐ spre cât de proşti suntem şi cum nu dăm doi bani pe viitorul nostru.
„Păi asta-i problema statului!” Nu, e da‐ toria fiecăruia dintre noi să ii protejam pe cei pe care ii iubim. Dar stăm indifer‐ enţi şi ne gândim că o sa fie mai bine pentru noi. Cu testarea la bacalaureat a elevilor ni sa dat un simplu test pentru a vedea cât de capabili suntem să facem ceva pentru viitorul nostru şi al celor pe care îi iubim. Iar rezultatul îl ştie fiecare dintre noi. COSMIN ANGHELACHE
DENISA MARTIN În saptamana 3-7 martie 2014, in Liceul Teoretic Onisifor Ghibu au avut loc sim‐ ularile pentru examenul de bacalaureat, pentru elevii claselor a XII-a si, pentru prima data anul acesta, simulari si pen‐ tru elevii claselor a XI-a. Din punctul meu de vedere, aceasta schimbare a fost chiar benefica, atat pentru testarea cunostintelor elevilor in cauza, pentru asi vedea fiecare nivelul invataturii la ma‐ teria de bac, cat si pentru a fi pregatiti psihic pentru examenul adevarat. Toate elementele de securitate (camere video, profesori supraveghetori) le-au dat emotii elevilor prezenti la simulare. Subiectele au fost destul de usoare – bineînteles, pentru cei care au cat de cat cunostinte ale materiei predate la clasa. Baremul de corectare este foarte bine fa‐ cut, în aşa fel incat fiecare elev sa ia o notă acceptabila. Elevii claselor a XI-a vor da simulari şi în clasa a XII-a. Dupa aceste simulari va avea lac examenul de bacalaureat. DENISA MARTIN
Tu ai simulat la simulare? În această săptămână s-au desfăşurat simulările de bacalaureat, la materiile de specialitate ale profilelor. Se pare că prezenţa camerelor de supraveghere i-a intimidat pe elevii bi‐ horeni, deoarece au luat note mai puţin bune decât anul trecut la simulările pen‐ tru examenele de evaluare naţională. În acest an, Bihorul s-a clasat pe locul 19 în topul pe judeţe, faţă de anul trecut, când a fost printre primele.
Dar adevărul este că în general noi chiar nu dam doi bani pe tot ce înseamnă vi‐ itorul nostru, mulțumindu-ne cu aceeași poveste cu nu avem bani şi în ce ţară de minune trăim. Dar lasă, dacă sacul cu milioane nu a căzut peste noi până acum, sigur va cădea de acum încolo. Dacă vrem cu adevărat să ne facem viața mai bună, trebuie sa încetăm sa mai aşteptam ceva bun, în special de la au‐ torităţi. Ştiu, e frumos să crezi în ele, deși
Simulare la pătrat
Şocant este faptul că doar 27% din to‐ talul de elevi care au dat simularea de la matematică şi 63% la limba română au luat medii peste 5. Iar restul? GABRIEL BOLOJAN
Simulând ultimele locuri În cadrul săptămânii trecute s-au desfă‐ şurat simulările examenului de bacalau‐ reat, de data aceasta cu ceva în plus şi anume clasele a XI-a. Clasele de a XI-a trebuiau să susţină simulări pentru lim‐ ba română şi materia de profil, matem‐ atică, respectiv istorie.
CĂTĂLIN DULUŞ Teoriile celor ce anticipau dezinteresul elevilor pentru simulări, în special al celor din clasele a XI-a, s-au dovedit adevărate. Din ceea ce am trăit eu ca simulant şi elev de clasa a XI-a în preajma acestor simulări, am simţit o parte utilă şi una total tâmpită şi desigur am şi învăţat câte ceva. Am învăţat inutilitatea actualei conduceri, conducere ce prefera irosirea banilor şi a timpului, investind milioane în simulări nefolositoare claselor a XI-a. Simularea la limba română este partea utilă a acestor simulări, ele testându-mi nivelul actual şi mă ajută în orientarea viitoarelor mele ore de studiu pe aspecte aflate încă în ceaţă. Însă cea la istorie e partea inutilă, ţinut o oră şi jumătate în sala de examen pentru a completa o foaie cu informaţie inutilă pentru ade‐ văratul examen de bacalaureat ce va urma. Aşadar încă o treabă pe jumătate exacu‐ tată de actuala conducere, încă o dovadă plauzibilă că sistemul actual e prost şi trebuie gândit unul nou, unul care sa fie pus la punct de profesori nu de miniştri, miniştrii trebuie să-i acorde continuitate sistemului de învăţământ şi susţinere. CĂTĂLIN DULUŞ
GABRIEL BOLOJAN
10
LOGO times
Pasionat de fotografie
L-am susținut, ne-am bucurat pentru succesul expoziției sale, ba chiar unii sau lăsat surprinși de obiectivul camerei sale de fotografiat. Lucrările sale au fost apreciate nu doar de către colegi sau simpli amatori, ci chiar și de profesion‐ iști, cum este cazul Ramonei Novicov, critic de artă și conferențiar universitar la Facultatea de Arhitectură din Oradea. Dar cine este acest misterios tânăr pasionat de fotografi e? Se numește ANDREI ŢIBURCÄ, este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic Onisi‐ for Ghibu Oradea și a acceptat să răspundă la câteva întrebări. REPORTER: De cât timp ești pasionat de fotografie și care a fost prima ta in‐ teracțiune cu un aparat foto ? ANDREI ŢIBURCĂ: Prima mea cam‐ eră foto am primit-o în urmă cu aproxi‐ mativ opt ani, aparat foto pe care încă îl folosesc. Pasiunea a venit o dată cu cam‐ era. REPORTER: Ce aparat folosești ?
LOGO times
11
persoane? ANDREI ŢIBURCĂ: Pot să spun că unii elevi s-au lăsat mai greu înduplecați, unii chiar au refuzat să îi fotografiez, însă principală problemă în ceea ce privește realizarea fotografiilor reprezintă faptul că multora li s-a părut dificil să fie cât mai inexpresivi. REPORTER: Ce te diferenţiază de alți fotografi? ANDREI ŢIBURCĂ: Nu știu sigur dacă mă diferențiază ceva anume, dar eu, spre diferență de alți fotografi, nu vreau să fiu un fotograf de duzină. Vreau să creez conținut original și să-mi abordez subiecții foto din alte perspective sau unghiuri. REPORTER: Crezi că ai putea trăi în România doar din fotografie?
ANDREI ŢIBURCĂ: Folosesc Sony dsc-r1. REPORTER: Care sunt lucrurile ce te inspiră, ce îți place să fotografiezi cel mai mult?
ANDREI ŢIBURCĂ: Totul. Atunci când te plimbi cu camera foto prin oraș sau nu numai, totul devine un posibil subiect foto, atâta timp cât îl surprinzi din unghiul potrivit și bine luminat. REPORTER: Știm deja că fotografiile
pe care le-ai realizat în cadrul proiectu‐ lui „Portrete de Crăciun” au implicat o anumită interacțiune cu oamenii – mai exact, cu câțiva adolescenți din liceul la care studiezi. Cât de greu ți-a fost să lu‐ crezi cu aceștia? Ai întâmpinat prob‐ leme vreodată în fotografierea unor
ANDREI ŢIBURCĂ: Da. Însă, din ne‐ fericire, românii pun mai mult accent pe partea practică a fotografiei, cum ar fi fo‐ tografia de nunți, botezuri, majorate etc., pe care o deplor teribil. Dar, pentru a fi realizat din punct de vedere economic, uneori trebuie să „te cobori” și la acest nivel. Unii cântăreți, deși vor să cânte muzică bună, clasică, jazz etc., de cele mai multe ori nu vor fi apreciați, așa că, pentru a fi realizaţi din punct de vedere economic, trebuie să cânte muzică mai puțin bună, gen pop, dance etc. REPORTER: Ai de gând să studiezi fo‐ tografia sau va rămâne la stadiul de hobby? Și dacă ai dori să o studiezi, ai alege România sau o altă țară? De ce? ANDREI ŢIBURCĂ: Doresc să studiez mai departe fotografia în Anglia. Am ales această țară deoarece e cel mai con‐ venabil din punct de vedere financiar și datorită dotărilor facultății. REPORTER: Ai vreun artist preferat ? ANDREI ŢIBURCĂ: Unul din artiștii mei preferaţi e Richard Avedon, care a inspirat oarecum și expozitita „Portrete de Crăciun”, prin anumite elemente de compoziție și încadrare. REPORTER: Ce planuri de viitor ai în ceea ce privește fotografia? ANDREI ŢIBURCĂ: În principiu, ur‐ mătorul proiect se va desfășura pe par‐ cursul anului în curs, însă acum sunt doar la stagiul de căutare de sponsori. În privința proiectului „Portrete de Crăciun”, fotografiile sunt expuse mo‐ mentan la Biblioteca Județeană „Gheo‐ rghe Şincai”, iar mai apoi vor fi expuse la Biblioteca Universității. a consemnat LOREDANA MOCA
12
LOGO times
Începutul unei cariere de succes IULIAN CUC: Da, este un sport greu deoarece este nevoie de multa munca si seriozitate. REPORTER: Ai recomanda fotbalul si altor persoane? IULIAN CUC: Da, recomand acest sport tuturor deoarece fotbalul te ajuta in relationarea cu ceilalti din jurul tau si iti dezvolta armonios corpul. IULIAN CUC (stânga)
REPORTER: Cu ce vedeta te asemeni?
Elev al scolii noastre, Iulian Cuc este un jucator de fotbal pe care l-am rugat sa ne raspunda la cateva intrebari privind viata sa ca sportiv.
IULIAN CUC: Nu ma aseman cu nicio vedeta, pur si simplu ii admir pe toti marii jucatori pentru ce au ajuns, in spe‐ cial pentru tot efortul depus de acestia in ascensiunea lor.
REPORTER: De cati ani faci fotbal? IULIAN CUC: Fac fotbal de la varsta de 10 ani. REPORTER: La ce echipa joci in prezent? IULIAN CUC: In prezent joc la FC Bi‐ hor.
REPORTER: Ai un sfat pentru cei pa‐ sionati de fotbal? IULIAN CUC:Sfatul meu pentru pa‐ sionati de fotbal este sa faca cat mai mult ce le place, adica sa joace fotbal. a consemnat DAMARIS VASILE
Oradea mea - continuare din pag. 3 Vino la Oradea pentru a sărbători întrun mod aparte evenimentele importante din viaţa ta! Dacă în urmă cu un secol petrecerile se ţineau la Arborele Verde, la Vulturul Negru sau la cafeneaua Royal, acum strada Vasile Alecsandri este locul petrecăreţilor orădeni, precum şi toate localurile găsite în tot oraşul. Centrul comercial Lotus este cel care găzduieşte majoritatea concertelor, prezentărilor de modă sau spectacolelor din ziua de azi. Toamna Orădeană, un festival de diver‐ tisment şi cultură se desfăşoară pe par‐ cursul a 3-4 săptămâni când au loc di‐ verse manifestări culturale, artistice, sportive și de divertisment, în mai multe locații: Cetatea Oradiei, Parcul Nicolae Bălcescu, Piața Unirii, Parcul 1 Decem‐ brie, Teatrul de Stat, Arena Antonio Alexe, Casa de Cultură a Sindicatelor. Ziua orașului, 12 octombrie, marchează ultima zi a festivalului. Această zi are o dublă semnificație istorică: redactarea Declaratiei de la Oradea din 1918, docu‐ ment ce proclama dreptul la indepen‐ dență și autodeterminare a românilor din Transilvania, și eliberarea oficială a Oradiei de sub regimul horthyst în 1944, odată cu intrarea în oraș a trupelor sovi‐ eto-române. Oamenii care s-au născut în Oradea mea cu siguranţă nu sunt obişnuiţi. Istoria culturală, academică, literară a fost mar‐
REPORTER: Cine te-a indrumat spre acest sport? IULIAN CUC: M-au indrumat parintii care ma sprijina neconditionat. REPORTER: Ce alte sporturi te mai pa‐ sioneaza? IULIAN CUC: Ma pasioneaza foarte mult tenisul de masa, inotul si handbalul. REPORTER: Cum te intelegi cu colegii de echipa? IULIAN CUC: Ma inteleg foarte bine cu toti colegii mei de echipa, am legat o gra‐ mada de prietenii in acesti ani deoarece fotbalul in general te formeaza ca si car‐ acter si in relatia cu ceilalti. REPORTER: Cum a fost in prima ta zi de antrenament la FC Bihor? IULIAN CUC: Prima mea zi de antrena‐ ment a fost destul de grea deoarece ceilalti erau mult mai avansati decat mine. REPORTER: Este greu acest sport? Foto: EUGEN CORB
cată de nume importante orădene. Oradea mea „creşte” oameni, iar dacă ar trebui să îi pomenim pe toţi ne-ar trebui cu siguranţă ore bune. Ne putem duce cu gândul la aceşti oameni trecând pe lângă casele lor memoriale, precum cele ale lui Iosif Vulcan sau Aurel Lazăr, pe lângă statuile lor, cum este cea a lui Emanuil Gojdu din faţa Bisericii cu Lună sau chiar pe străzile care le poartă numele. Oradea mea cultivă folclorul prin Flori‐ cile care sunt originare din acest judeţ: Florica Bradu, Ungur, Duma şi Zaha, mar i vo ci a le muzicii p opu l are româneşti. Ansamblurile bihorene „Nuntaşii Bihorului”, „Crişana” sau „Ulpia” fac în aşa fel încât acest judeţ să nu îşi piardă farmecul arhaic, farmecul României de odinioară. Statuia lui Mihai Eminescu de pe malul Crişului Repede creează un cadru sacru, unde îndrăgostiţii îşi jură iubire eternă. Această statuie ne dă impresia că marele poet, care nu şi-a găsit fericirea în nici un loc în care a trăit, o aşteaptă pe Veronica Micle în Oradea Mare. Marele geniu a debutat la revista „Familia”, con‐ dusă de Iosif Vulcan cu poezia „De-aş avea…” în anul 1866, când revista se afla încă la Pesta. Până la urmă Oradea mea înseamnă mult mai mult decât ceea ce am spus până acum. Oradea mea e un oraş viu, un oraş care, atunci când merg pe dealul Ciuperca seara şi îi văd luminile pâl‐ pâitoare de la fiecare fereastră, îmi dă speranţă, speranţa că ziua de mâine va fi mai bună, speranţa că lumea nu se va sfârşi doar pentru că o stea a căzut în apele Crişului care a înghiţit-o „repede”.