2
LOGO Times mai 2016
Sirena Poliţiei în Cei mai buni bucătari curtea şcolii sunt în V A
Foto: FLORIN MIHOCAŞ Liniștea din curtea liceului speciică intervalelor cu ore a fost "deranjată" de zgomot de sirene. Din fericire n-a fost vorba de nicio infracțiune, ci de o demonstrație a poliției pentru clasele I-IV. In intervalul orelor 10-11, mier‐ curi, 31 mai, un echipaj de poli‐ ție din care făceau parte si câte‐ va doamne polițist și-a desfă‐ șurat o activitate in colaborare
cu Liceul Teoretic Onisifor Ghibu. Acțiunea a fost organi‐ zată in perspectiva Zilei Copilu‐ lui, 1 iunie, și ca atare s-a adresat celor mai mici școlari. Sub îndrumarea polițiștilor, aceștia au putut vedea pe din‐ ăuntru o mașina de poliție (câți‐ va norocoși s-au si plimbat cu ea), s-au împrietenit cu un câine polițist,și au exersat de asemenea traversarea corectă a
trecerii de pietoni.
Foto:Nicoleta Drăghiciu
La inal, iecare participant a primit un mic dar, acesta con‐ stând într-un permis de polițist, valabil timp de o zi, și anume 1 iunie, de Ziua Copilului.
Vineri, 13 mai 2016, între 10 şi 11, orele au fost amânate, pen‐ tru desfăşurarea unui concurs culinar organizat de Consiliul Elevilor.
ANDREI FULIAȘ, FLORIN MIHOCAŞ
Banii stransi in cadrul acestui eveniment vor i folositi pentru achizitionarea unei camere de ilmat pentru noul cabinet ame‐ najat. Clasele participante au fost: V E, V B, V A, V D, VI C, VI D, VII E, VII C si VIII D, castiga‐ torii concursului iind clasa V A cu suma totala de 285 de lei. In urma acestui concurs, s-a adunat suma de 1.276 de lei, 876 de lei indreptandu-se spre LOGO, iar restul spre adminis‐ trarea Consiliului. Va multumim pentru sprijinul si munca depusa! ALEXANDRA BOCHIŞ, NAOMI CODOBAN
Bilanţ
FLORIN MIHOCAŞ În urma concursului culinar or‐ ganizat de Consiliul Elevilor, blog-ul LOGO Paper a primit suma de 876 de lei din cei 1.276 lei strânși din vânzările claselor de gimnaziu la concurs. Restul de 400 au rămas în adminis‐ trarea Consiliului. Noi le mulțumim că se implică în dezvoltarea platformei LOGO și le urăm multă bată în toate planurile pe care le au. FLORIN MIHOCAŞ
Foto: FLORIN MIHOCAŞ
LOGO Times mai 2016
3
Gătim pentru LOGO Vineri, 13 mai 2016, a avut loc in sala festiva a liceului nostru un concurs culinar. La acest concurs au participat cateva clase de gimnaziu: 5 A, 6 C, 8 D etc., din iecare clasa reprezentanti iind trei elevi. Alaturi de aceste clase a partici‐ pat si Consiliul Elevilor. Elevii participanti au pregatit mai multe gustari - clatite, briose, cornulete, fursecuri si multe altele.
Foto: Naomi Codoban
Clasa castigatoare este V A, clasa doamnei Catalina Mi‐ trasca, iar suma stransa de aces‐ tia este de 285 de lei. Acestia au avut cele mai variate produse si vor i premiati de catre organi‐ zatori cu un premiu special. Clasa castigatoare a avut urma‐
Foto: Nicoleta Drăghiciu
Foto: Nicoleta Drăghiciu
toarele produse: briose, budinca, prajitura cu nuca, pra‐ jitura cu ciocolata, clatite, co‐ zonac cu mac, chec si lasagna. Consiliul Elevilor a decis ca cea mai mare suma stransa sa ie premiata cu un cadou special din partea claselor de jurnalism: 9B, 10B, 12B. Acest concurs a fost organizat de Consiliul Elevilor al liceului nostru, cu scopul de a ajuta cab‐ inetul nostru de jurnalism. Cu banii stransi, vom cumpara o camera profesională de ilmat. Multumim pentru implicarea in concurs si felicitari castigato‐ rilor. NICOLETA DRĂGHICIU, DALIA PANTEA
4
LOGO Times mai 2016
MEET AND GREET Mi-am dorit de multă vreme să-l întâlnesc pe Liviu Teodor‐ escu! Pentru cei care încă nu aţi auzit de el, este fost mem‐ bru al trupei Lala Band, mai cunoscut iind ca "Liviu de la Vocea". Ocazia de a-l cunoaşte am avut-o duminică, 29 mai, după concertul susţinut cu ocazia Zilelor comunei Vadu Crişului, când am avut privi‐ legiul de a merge în backstage alături de tânărul artist. În urma cu doi ani, de ziua mea, am avut surpriza unui mesaj privat, in ultimele minute ale zilei de 21 aprilie din partea lui Liviu. Am incercat de atunci sa ne intalnim, dar n-am avut şansa pana in acest weekend. Liviu este si in realitate omul generos si binevoitor pe care mi l-am imaginat. Spectacolul de la Vadu Crisului a inclus piese din repertoriul personal si cateva
Foto: BÂZOC BOGDAN
cover-uri, printre care se nu‐ mara "Blurred Lines" a lui Robin hicke sau "Perfect fara tine" a trupei Vama. Dupa concert (trebuie sa va spun ca am avut onoarea de a i fost recunoscut de Liviu in pub‐ lic), mi-a acordat cu mare gen‐ erozitate cateva zeci de minute din timpul sau. Asadar, am alat ca Liviu - care provine dintr-o familie de artisti, tatal sau iind actor si angajat la Teatrul Nottara din Bucuresti - a absolvit clasa de ilologie a Liceului Gheorghe Sincai din Bucuresti, are 23 de ani, a urcat pe scena televiziu‐ nilor inca de mic, s-a perfec‐ tionat la studioul DeMoga Mu‐ sic, dupa ce a fost recrutat de Marius Moga, in urma partici‐ p a r i i l u i d e l a " Vo c e a Romaniei", iar in prezent Liviu are in plan deschiderea propriu‐
lui sau studio. Cea mai mare realizare a lui de pana acum este castigarea i‐ nalei de sambata, 28 mai, a foarte popularului concurs TV de pe Antena 1 "Te cunosc de undeva", cand a interpretat un personaj memorabil desprins din musical-ul "Jesus Christ Su‐ perstar". De-a lungul editiilor anterioare, a fost pe rand in pielea unor personalitati muzi‐ cale cunoscute, cum ar i idolul sau, Justin Timberlake, Tarkan, Irina Loghin, Aurelian Temisan, Justin Bieber etc., demonstrand ca poate sa abordeze la superla‐ tiv orice gen muzical. Am ajuns la Vadu Crisului cu ajutorul tatalui meu, care, in‐ cepand de duminica, e noul fan al lui Liviu Teodorescu. BOGDAN BÂZOC
Liviu Teodorescu într-un selie cu subsemnatul
LOGO Times mai 2016
CU LIVIU TEODORESCU
Foto: BÂZOC BOGDAN
5
6
LOGO Times mai 2016
Ştefan la demonstraţii STIHL Timbersports
Alături de echipa sa Colegul nostru din clasa a XIa B, Ştefan Hodoroabă, în vârstă de 17 ani, ne-a oferit şansa de a şti mai multe despre el. Acum doi ani, in timp ce facea handbal, a venit la el si la colegii lui un om care antrena pentru taiat lemne. Acel om i-a intrebat
cine vrea sa se inscribe, iar Ste‐ fan s-a oferit. Stefan a fost luat in echipa juniorilor, dată iind vârsta sa. Într-o competitie internationala din Ungaria, Ştefan a reusit sa ocupe cu succes locul doi. Cu o săptămână în urma, Stefan
a avut cantonament la Gilău, în Cluj. El ne povesteste că antre‐ namentele sunt o data pe sapta‐ mana cate patru - cinci ore, iar inainte de campionat cu două luni antrenamentele sunt mai intense, in iecare zi. Printre antrenamente, el mai participa si la demonstratii
STIHL Timbersports, iar aces‐ tea sunt peste tot in ţară. Anul acesta, Stefan are campi‐ onat national la Sighişoara. Daca ajunge intre primii cinci, se caliica in lotul national al României, format din patru tit‐ ulari si o rezerva, care urmează să se prezinte anul acesta la
Stuttgart, în Germania. Foto: arhiva personală Ştefan Hodoroabă ELENA CIORBA, CARMEN ARDELEAN
LOGO Times mai 2016
ŞTEFAN HODOROABĂ
7
8
LOGO Times mai 2016
O PASIUNE ÎNDRĂZNEAŢĂ!
VERONICA IONICI. Foto: Roxana Uivaroşan Veronica Ionici din clasa XI D a liceului nostru a acceptat să împărtăşească cu noi pasiunea sa pentru pictură. "De când eram mică am fost atrasă de artă. Țin minte că în clasa a IV-a am făcut prima mea lu‐ crare abstractă, pe care am păstrat-o până în ziua de azi. Atunci a fost momentul când mi-am ales un hobby: pictura."
Ea îşi doreşte ca lucrările ei să ie cât mai originale, dar, după cum spune, există momente când inspirația pur şi simplu nu vrea să vină: "Obişnuiesc să privesc în jurul meu, la tot ce mă înconjoară, natura şi oa‐ menii, să găsesc ceva interesant, deosebit. Privesc totul din alt unghi, caut o nouă perspectivă pentru a găsi anumite subtilități ce mă inspiră. Totodată, şi In‐
ternetul joacă un rol important în găsirea unei surse de inspi‐ rație. Este cel mai rapid mod de a găsi o multitudine de idei, dar trebuie să ii atent să nu îți pierzi originalitatea lucrării, folosind ideile altora ca inspi‐ rație." Veronica nu are un pictor preferat, dar apreciază orice lu‐ crare care o emoționează şi îi
transmite un mesaj. Până anul acesta a crezut că to‐ tul va rămâne doar o pasiune, un mod de relaxare, dar în luna februarie a hotărât că arta este ceva ce ar satisface-o cu ade‐ varat, aşa că a început să se pre‐ gătească pentru admiterea la Facultatea de Arte din Cluj, sec‐ ția Graică.
"Arta te ajută să vezi dincolo de aparențe şi prin intermediul ei te dezvolți suleteşte. Consider că este un factor important în viața tinerilor, care în anii ado‐ lescenței au de parcurs un drum spre cunoaşterea de sine şi în‐ țelegerea adevăratelor valori", ne spune Veronica. Timpul alocat realizării unui desen depinde de complexitatea
LOGO Times mai 2016
9
Lucrare: VERONICA IONICI lui şi de mărime. Cel mai mult a lucrat la o natură statică cu di‐ mensiunea 50×70 cm, în care a investit aproximativ 20 de ore de muncă. Iată ce ne mărturiseşte Veronica despre susținerea din partea părinților: "La început părinții mei au fost puțin sceptici în legătură cu urmarea unor studii
în domeniul artei. Au zis că pot să desenez doar ca şi hobby şi să fac o facultate serioasă. Totuşi, au decis să mă lase să mă pre‐ gătesc pentru facultatea de artă, deoarece asta îmi doream. Acum, după ce mi-au văzut evoluția - de la nişte schițe naive la lucrări complexe - sunt bucuroşi că mi-am ales drumul în viață şi au încredere în mine
că voi reuşi, având toată susținerea lor." Ea crede că orele de atelier ar trebui introduse în şcoli ca ma‐ terii opționale, deoarece elevii ar putea alege să îşi petreacă o parte din timp învățând lucruri practice prin intermediul artei. "Chiar dacă prefer lucrările ab‐
stracte, nu pot contesta faptul că o lucrare clasică necesită mult mai mult timp şi răbdare. Totuşi, consider abstractul mult mai efervescent şi reuşeste să mă captiveze mult mai tare de‐ cât clasicul." După cum airmă, răbdarea este esențială: "După ore întregi de muncă, oboseala se face simțită
şi îmi vine să renunț. Atunci trebuie să mă mobilizez să con‐ tinui, dar în inal, când lucrarea e terminată, satisfacția pe care o am compensează toate orele de lucru minuțios." R OX A NA U I VA R O Ş A N , BIANCA BOGDAN
10
Lucrare: VERONICA IONICI
LOGO Times mai 2016
LOGO Times mai 2016
Lucrare: VERONICA IONICI
11
12
LOGO Times mai 2016
PASIONAT DE FLAUT Natalia în faţa naționalei
Ruben Carton, elev al Liceului Te oreti c Onisifor Ghibu Oradea, este pasionat de laut. Aceasta pasiune a sa a aparut in urma cu patru ani, cand s-a iniintat Orchestra Bisericii "Elim" Santandrei. Cand s-a iniintat aceasta or‐ chestra, Ruben a participat la cateva repetitii, iar auzindu-i pe actualii sai colegi, a ajuns sa se indragosteasca de acest instru‐ ment numit laut. Ruben ne-a marturisit faptul ca datorita dirijoarelor, Ionoi Alexandra si Flavia, si pentru ca a studiat foarte mult acasa, a reusit sa in‐ vete sa cante la laut si sa citeas‐ ca o partitura foarte cursive, in aproximativ doua luni.
NATALIA PĂTCAŞ (în stânga) C o l e g a n o a s t r ă , Nat a l i a Pătcaş, a participat la un con‐ curs de limba română in Bu‐ curești, în care trebuia sa real‐ izeze un text argumentativ.
Pe langa aceasta orchestra, cele doua profesoare dirijeaza alte opt orchestre, iar in iecare an acestea organizeaza o adunare a tuturor orchestrelor la biserica unde canta.
Ea trebuia sa facă un text argu‐ mentativ despre rolul artei în s o c i e t ate a c onte mp or ană . Aceasta a avut la dispoziție 60 de minute pentru a-l realiza.
Ruben este un baiat foarte tal‐ entat, deoarece, pe langa pasi‐ unea fata de laut, este pasionat si de fotograie, incepand din anul 2012, cand parintii sai i-au cumparat un aparat cu o cam‐ era destul de buna.
nia scor 5-22, Bulgaria II - Ro‐ mania scor 18-7. Antrenor: Viorel Rus, antrenor second: Goina Cosmin. Lotul echipei: Serban Abrudan, heodor Filotti, Bindea Raul, Kari Peter, Buda Andrei, Andu Vlasceanu (C), Mateias Rares, G e orge s c u C o s m i n , E m i l
Părea Nataliei despre concurs: "A fost o experiență minunată, în care am cunoscut o mul‐ țumine de profesori care m-au sfătuit pentru alegerea facultății".
ALEXANDRA BOCHIŞ, ALEXANDRA LUCACIU RUBEN CARŢON
Concursul a avut loc la Phoeni‐ cia Grand Hotel in data de 21 mai 2016. MAKAI DAVID ALEXANDRU LAZA
Pe podium Echipa nationala de polo a Ro‐ maniei U16 a participat la Cupa Diana in perioada 19-24 aprilie. Cupa Diana se desfa‐ soara la Soia, in Bulgaria. Alaturi de echipa noastra par‐ ticipa si Serbia, Georgia, Bul‐ garia I, Bulgaria II si Moldova. Meciurile: Romania - Serbia scor 6-9, Romania - Moldova scor 17-3, Georgia - Romania scor 14-11, Bulgaria I - Roma‐
Crainiceanu, Nichita Ilisie, Vlad Vasile, Nagy David, Itul Octa‐ v i a n , Ta g a R a r e s ş i subsemnatul. Acest turneu a fost castigat de Serbia, pe locul 2 Georgia, locul 3 Romania, locul 4 Bulgaria I, locul 5 Moldova, locul 6 Bul‐ garia II. ALEXANDRU LAZA
LOGO Times mai 2016
13
Anti-drog în „Şcoala altfel”
Cristina la Olimpiada Naţională de Logică
La prezentarea proiectului au asistat elevii claselor a X-a A și a X-a B. În Săptămâna altfel, la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu s-a desfășurat în cursul dimineții de marți un proiect antidrog, inițiat de către profesoara de arte plastice Violeta Jăhălean, alături de profesoarele Raluca Gligor, Maria Cobiliță și elevii clasei a X-a B, Kecskes Judit, Flavia Bogdan, Vanesa Dibarț și subsemnatul. Pe parcursul proiectului au fost prezentate trei discursuri, o prezentare PowerPoint și un ex‐ periment, toate având ca idee consumul de cannabis, tutun, alcool și alte substanțe etnob‐ otanice. În cele trei discursuri susţinute de către inițiatori, au fost prezentate riscuri și declarații ale unor consumatori activi, declarații ce te fac să te gândești de două ori înainte de a te apu‐ ca de droguri; în prezentarea PowerPoint nu doar ca au fost
prezentate consecințele tulbură‐ toare la care te expui, ci și ex‐ emple concrete despre vedete destul de celebre ce au avut probleme din pricina "ierburilor". Experimentul făcut nu a fost unul foarte complicat sau de lungă durată, el consta în umplerea unui lacon cu apă și în găurirea acestuia în două locuri, una dintre găuri era la fundul laconului, loc pe unde urma să se scurgă apa, și una în capacul laconului, unde avea să stea țigara aprinsă pe parcursul experimentului. Rezultatele ex‐ perimentului nu au fost tocmai liniștitoare, ci chiar dimpotrivă, putându-le considera tulbură‐ toare. Substanța, mai bine spus sub‐ stanțele alate pe șervețel sunt rezultate după arderea și fu‐ marea unei singure țigarete. Într-o singură țigară se ala în‐
ainte de a o aprinde peste 3000 de substanțe dăunătoare, iar după aprinderea acesteia aprox‐ imativ 5000 de substanțe, print‐ re care se ală și nicotina, sub‐ stanță care într-o cantitate mai mare de 8 grame poate ucide un elefant matur în mai puțin de o oră; având în vedere ca într-un pachet de țigarete sunt 0,8 miligrame de nicotină, acest ex‐ periment ar trebui sa ie un semnal de alarmă pentru fumă‐ torii activi. Decât să îți ocupi timpul cu vicii inutile, ai putea face multe alte lucruri beneice, precum workout-ul, plimbările în aer liber sau orice alt sport și nu numai. N U - Ț I F U M A V IAȚA , TRĂIEȘTE-O! MARIUS DUMITER
CRISTINA OLAR In perioada 18-22 aprilie 2016, colega noastra, Cristina Olar, din clasa a X-a D,a participat la Etapa Nationala a Olimpiadei de Logica, Argu‐ mentare si Comunicare. Olimpiada a avut loc in judetul Tulcea, la Colegiul Dobrogean Spiru Haret. Colega noastra s-a clasat pe locul 32 din 43 de can‐ didati, dar ne-a marturisit ca nu este deloc dezamagita: "Sunt foarte bucuroasa de faptul ca am reusit sa duc liceul nostru in etapa nationala". De asemenea, Cristina ne-a marturisit ca subiectul nu a fost unul foarte complicat, doar subiectul I i-a dat cateva batai de cap, restul subiectelor avand un grad de diicultate normal pentru aceasta etapa.
rienta a fost o lupta contra altor candidati, pentru Cristina a fost si o experienta inedita, din care a invatat multe lucruri: "A fost o experienta foarte frumoasa, pe care as mai repeat-o; am cunos‐ cut oameni incredibili, cu diferite povesti de viata, opinii care merita ascultate. In privin‐ ta olimpiadei in sine, am invatat ca nu este de ajuns sa inveti, ci trebuie sa stii sa iti organizezi timpul si, daca un subiect iti da batati de cap, il lasi ultimul, nu te incapatanezi sa il rezolvi in momentul in care tu mai ai de rezolvat alte trei subiecte." Asadar, din iecare experienta avem cate ceva de invatat. Colega noastra, Cristina, merita felicitari si aprecierea noastra! ADRIANA ŞTIUBE
Pe langa faptul ca aceasta expe‐
14
LOGO Times mai 2016
ZIUA EUROPEI
Foto: DENISA CHEBELEU Pe continentul european,Ziua Europei este o sărbătoare anu‐ ală a păcii și unității. unt două date pentru sărbă‐ torirea acestei zile: 5 mai pentru Consiliul Europei și 9 mai pen‐ tru Uniunea Europeană. Ziua Consiliului Europei relectă propria îniințare în 1949, în timp ce Uniunea Europeană celebrează data propunerii îni‐ ințării CECO în 1950. Ziua Eu‐ ropei este unul dintre sim‐ bolurile europene menite să promoveze unitatea în rândul europenilor. Parlamentul European func‐ tioneaza in trei orase ale Uniu‐ nii Europene: Strasbourg, Lux‐ emburg si Bruxelles, sediul cen‐ tral este la Strasbourg. Institutia a fost in anul 1952, numindu-se initial CECO (Adunarea Comu‐ na a Comunitatii Europene a
Carbunelui si Otelului) , apoi din anul 1958 s-a numit Adunarea Parlamentară Euro‐ peană si in inal a primit denu‐ mirea de Parlamentul European, începând din anul 1962. Parlamentul European se poate vizita gratuit de catre persoane individuale, numarul de locuri iind limitat, dar mai ales de către grupurile 20-45 de per‐ soane, dupa o programare in prealabil. Obiective turistice Strasbourg În 2014 am avut ocazia să merg într-o excursie în Franţa. Primul popas pe care l-am făcut a fost la Strasbourg, unde am vizitat Parlamentul European. În Parlament nu am mai putut intra, pentru că am ajuns la o ora când se desfăşurau
şedinţele; am văzut Parlamentul European doar din exterior. La intrarea în Parament erau aişate toate steagurile ţărilor care fac parte din Uniunea Eu‐ ropeană. Pe lângă Parlamentul European, în Strasbourg mai puteţi vizita catedrala şi mai puteţi face o croazieră pe Rin. Anul trecut, liceul nostru a săr‐ bătorit Ziua Europei printr-o adunare in sala festiva. Eveni‐ mentul a inceput prin reprezentarea zilei de 9 mai, iar pentru a crea o atmosferă mai placută, doamna Sandor Lilla a organizat o dezbatere bazată pe votul obligatoriu în România. DENISA CHEBELEU
Foto: DENISA CHEBELEU
LOGO Times mai 2016
15
O zi specială pentru Nur
Nur Ahmad, elevă la Liceul Teoretic Aurel Lazăr Oradea, clasa a XI-a A, a avut parte de o experienţă unică în viaţa ei. ,,Şcoala mea a participat la con‐ cursul Euroscola, concurs lansat la nivel internaţional care se constituie din două etape. Odată cu participarea la con‐ curs, şcoala mea a lansat proiec‐ tul «Noi, copiii soarelui», prin care au fost lansate diverse ac‐ tivităţi de voluntariat la care participa echipa pentru concur‐ sul Euroscola. După caliicarea pe locul 7 din 40 la concurs, echipa a câştigat o vizită la Par‐ lamentul European la Stras‐
bourg, unde urma ca membrii echipei de concurs să petreacă o zi intreaga în funcţia de eu‐ roparlamentari, ziua cea mare iind 11 martie 2016. 11 martie a sosit rapid, iar cu doar o zi in urma echipa se pre‐ gatea de catalorie. În dimineaţa zilei de 11 martie, membrii echipei de proiect se arătau foarte entuziaşti de ceea ce avea să urmeze şi au avut motive serioase să ie aşa. Am ajuns in fata Parlamentului European, o cladire trans‐ parenta, in care se iau decizii transparente in ceea ce priveste
prezentul si viitorul Europei. După un control de securitate amănunţit, am pătruns în clădi‐ rea Parlamentului şi am fost conduşi alături de restul echipelor din alte ţări europene în plenul parlamentului. Ziua a început cu o prezentare a tot ceea ce ţine de Parlamentul European (instituţii, principii, strategii) urmată de o sesiune de Q&A coordonată de cinci europarlamentari. Sesiunea de Q&A a fost plăcuta şi foarte in‐ formativă, un membru al echipei şcolii mele având chiar o intervenţie în plen.
A urmat după aceea prânzul, iar mai încolo am fost împărţiţi în grupe de 100+ elevi din toate ţările europene, iecare grupă având misiunea de a dezbate un anumit subiect, iar pentru mine de aici a început partea cea mai importantă. Grupa mea a avut ca şi subiect de dezbatere dez‐ voltarea Europei. Am intrat într-o sala cu o capacitate mai mică (cca. 300 pers.), unde o reprezentantă a Parlamentului, o doamna pe cât de puternică, pe atat de simplă, ne-a prezen‐ tat ceea ce urma să facem pen‐ tru două ore. Era nevoie de un preşedinte care să coordoneze întreaga activitate, iar eu nu am avut la început iniţiativa de a
candida, dar odată cu sesiunea Q&A, am luat hotărarea de a candida la funcţia de preşedinte, bucurandu-mă de susţinerea necondiţionată a echipei din Romania; am fost şase candidaţi. Nominalizarea mea a fost foarte spontană, iar prezentarea mea în calitate de lider a fost scurtă şi la obiect. A fost un sentiment pe care îmi este greu să îl de‐ scriu, în momentul în care mam întors şi am văzut majori‐ tatea mâinilor ridicate pentru mine votându-mă airmativ. - continuare în pag. 17 -
16
LOGO Times mai 2016
E mai bine în Belgia sau în România?
Ghibu pe baricadele feminismului Acest proiect, care se intitulează "Imaginea femeii în spațiul au‐ dio-vizualului în România", este în derulare. Noi, fetele de la Ghibu, vom ilustra componenta alată la vârsta adolescenței. Mai sunt implicate femei de carieră de diverse profesii și vârste.
ANDRADA REŞTE Câteva eleve de la Ghibu, din clasele de jurnalism, sunt im‐ plicate într-un proiect alături de un profesionist al domeniu‐ lui. Andrada Rește are 22 ani, este absolventă a Facultății de Teatru și Televiziune și este pre‐ ocupată de mai multă vreme de stereotipul imaginii femeii în spațiul mass-media din Româ‐ nia. Andrada ne-a vizitat acum aproximativ o lună, ocazie cu care și-a construit echipa de lu‐ cru din Ghibu. Echipa actuală este compusă din Alexa Fiț, An‐ dreea Raita și subsemnata. Denis împreună cu doi prieteni Denis Mărcuţ este un băiat care a locuit în România până acum aproximativ patru ani, dar într-o zi parinţii săi i-au făcut lui, şi fratelui său mai mic Horia, o surpriză, aceea că se vor muta în Lier, un oraş din Belgia. La început i-a fost greu să se acomodeze acolo, dar până la urmă a reuşit. Acum este elev in clasa a IX-a la un liceu obişnuit din Lier. Denis a fost de acord să ne dez‐ văluie câteva diferenţe între şcoala de la noi şi cea din Belgia. El a spus că în Belgia orele încep la ora 8:30, şi iecare oră durează 45 de minute, iar la ei pauza mare este de o oră. La şcoala unde studiază Denis nu primesc teme, nu primesc note şi nu au catalog. Fiecare
Reuniunile noastre au loc o elev are un Smartschool, pe care pot să-şi veriice orarul sau pot ala dacă trebuie să aducă un anumit lucru la şcoală. La iecare şcoală din Lier, există un "restaurant" unde elevii pot mânca aproape tot ce îşi doresc. În Belgia se face o dată pe săp‐ tămână o "excursie", de exem‐ plu la piscină sau cinema. Denis spune că la şcoală în Bel‐ gia este mult mai uşor decât în România. A spus că acolo ai mult timp liber, timp pe care el şi-l petrece cu prietenii în parc sau învăţând pentru a deveni tehnician auto. R A L U C A G ĂV R U ŢA , DENISA ȚURCĂU La workshop
dată sau de două ori pe săptă‐ mână, ocazie cu care abordăm în discuții modul în care femeia este percepută și prezentată pe diverse platforme media din România, în special în reclame și show-uri de divertisment. Nu e greu de observat că fe‐ meile sunt puse în poziții înjosi‐ toare; când nu sunt animatoare sau persoane cu o inteligență modestă, femeile invitate în stu‐ diouri sunt invitate să vorbească despre subiecte banale, cum ar i viața lor personală, eventual cu detalii picante. Un exemplu dat de Andrada: femeile sunt somate să-și prezinte abilitățile gospodărești, fără să se țină cont de pregătirea lor intelectu‐ ală.
"Cred că acest proiect va avea succes, deoarece sunt multe fete care nu au încredere în ele, așa că prin acest documentar încer‐ căm să ne impunem punctul de vedere, să schimbăm mentali‐ tatea lumii în bine, să nu accep‐ tăm stereotipurile, de exemplu femeia mamă, obiect sau doar de decor", a spus Andreea. Personal, cred cu tărie în acest proiect; cred și eu că spațiul media este prea ocupat de femei supericiale sau care generează o imagine supericială în raport cu celelalte femei. Cea mai recentă întâlnire a noastră a avut loc sâmbătă, 7 mai, într-o sală de clasă a liceu‐ lui nostru. Filmările au fost fă‐ cute de un cameraman profe‐ sionist de la DIGI 24 Oradea. Vă vom ține la curent cu deru‐ larea acestui proiect. OANA TAICHIŞ
LOGO Times mai 2016
17
O ZI SPECIALĂ PENTRU NUR REPORTER: Câţi ani ai şi de cât timp eşti în România? NUR: Am 16 ani, studiez în cadrul Liceului Aurel Lazar în clasa a 11-a având ca spe‐ cializare matematică-informati‐ că. Împlinesc în vară patru ani de când sunt în Romania, de origine sunt arăboaică (Siria). REPORTER: De ce ai ales să vii în România? NUR: Eram în vacanţă aici când situaţia devenea mai rea la mine în ţară şi am ales "să pre‐ lungesc vacanţa" . Toată şederea mea în România o consider doar o altă călătorie. REPORTER:Ţi-afost greu să înveţi limba română? NUR: Nu foarte greu deoarece am muncit mult, ştiam engleză, iar alfabetul este asemănător şi aveam de susţinut examenul de capacitate, unde era proba de română, ceea ce a fost o moti‐ vaţie în plus. REPORTER: Ce planuri aiîn viitor?
- continuare din pag. 15 -
M-am simţit extrem de motiva‐ tă şi onorată în acelaşi timp. Fericirea care m-a cuprins în acel moment a fost una mare, dar câştigarea alegerilor a în‐ semnat şi o responsabilitate enormă pe umerii mei, respons‐ abilitate pe care eram pregatită să o suport. Ceea ce m-a bucu‐ rat foarte tare a fost faptul că oamenii mi-au oferit în totali‐ tate încrederea lor, şi nu discu‐ tăm despre o masă mică de oa‐ meni, ei iind 500+ pers. Dezbaterea a început, iar noua mea funcţie m-a făcut să inter‐ acţionez cu grupuri mari de oa‐ meni din diverse ţări ale Eu‐ ropei. Ne-am simtit extrem de uniţi, chiar daca proveneam din tari diferite, avand culturi diferite. Oamenii au fost foarte deschisi fata de mine ceea ce n-
a facut decat sa ma bucure si mai tare deoarece aveam viziuni comune asupra a ceea ce se in‐ tampla in jurul nostru. Comunicarea dintre noi a fost dinamică şi deschisă, iecare dintre noi susţinându-şi opinia cu argumente şi exemple. Înainte de inalizarea activităţii, am fost anuntată că va i nece‐ sar să prezint concluziile la care ajunsesem alături de grupa mea în ceea ce priveşte tema dată. Zis şi făcut. Emoţiile au fost foarte mari, dar nu aveam timp să mă concentrez asupra lor, deoarece urma prezentarea concluziilor. Am prezentat concluziile la care am ajuns, iar ziua Euroscola s-a terminat prin jocul Eurogame şi printr-un marş al drapelelor (moment unic).
Nu îmi venea să cred la inalul zilei cât de repede se terminase tot. Eram coplesită de emoţii, iar abia atunci am realizat cu adevarat ceea ce simţeam deoarece dupa cum spuneam, nu am acordat prea mare aten‐ ţie emoţiilor în timpul activi‐ tăţilor. La sfârşitul zilei m-am simţit împlinită cu ceea ce am făcut şi într-o oarecare masură îmi doream să mă întorc la Parla‐ ment să mai spun ce aveam de spus, deoarece este un loc în care opinia chiar contează. De iecare dată când îmi am‐ intesc de ziua Euroscola, trăiesc acele emoţii şi asta s-a întam‐ plat şi în 9 mai, cand in cadrul Liceului "Aurel Lazar a avut loc o activitate dedicată zilei Eu‐ ropei, în care m-am reîntâlnit cu echipa de concurs şi a avut loc o prezentare a proiectului şi
decernarea diplomelor semnate de preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. In 9 mai am retrăit emoţiile zilei de 11 martie, dar la o intensitate puţin mai redusă. Iar eu, în calitate de viitor pilot, mă simt nevoită să recunosc faptul că nu am fost interesată de politică într-un mod special, având altă parere despre politi‐ că în momentul plecării din Ro‐ mania, dar odata cu sosirea mea la Parlamentul European păr‐ erea mea despre politică s-a schimbat radical, luând un sens pozitiv, iar aceasta schimbare se datorează în mare parte oame‐ nilor din cadrul Parlamentului European, care sunt bine orga‐ nizaţi, muncitori, serioşi, simpli şi fericiţi!" De patru ani în România
N U R : Vr e a u s ă d a u l a Academia de Aviaţie Civilă din California! Aviaţia reprezintă cea mai frumoasă şi importantă parte a vieţii mele şi vreau să mă dedic aviaţiei 100%, de‐ venind pilot de aeronave com‐ erciale. Iar spre inal aş vrea să le mul‐ ţumesc profesorilor mei, pentru oportunităţile şi sprijinul oferit de când am ajuns în Romania până în momentul actual. De asemenea, sunt foarte re‐ cunoscătoare apropiaţilor mei, care, deşi puţini, sunt oameni frumoşi şi deosebiţi pe care îi apreciez enorm şi carora le mul‐ ţumesc pentru susţinerea şi atenţia de care am parte în orice situaţie, indiferent de cât de perfecţionistă şi exigentă sunt. a consemnat ANDREEA RAI‐ TA
18
LOGO Times mai 2016
ARTA FOTOGRAFIEI Pasiunea se dobândeşte!
Azi ne-am dedicat o parte din timpul nostru asupra artei fo‐ tograiei. Am gasit si o per‐ soana potrivita pentru un in‐ terviu, Dan Mihai Chis, elev in clasa a 11-a B in Liceul Onisi‐ for Ghibu. Tanarul fotograf isi ocupa timpul fotograiind mo‐ ment oradene la OradeaLife. REPORTERI: Ce cursuri ai in
fotograie intensiv cu Stefan Toth, in cadrul Clubului Foto Nufarul.
REPORTERI: Ce aparat de fo‐ tograiat utilizezi pentru lucrăr‐ ile tale?
REPORTERI: De cat timp esti fotograf?
DAN: In prezent folosesc un Canon EOS 600D, un entry lev‐ el-DSLR, care, dupa parerea mea, ofera toate functiile pe care doreste sa le invete orice pasionat de fotograie.
DAN: Am luat primul aparat foto in mana la o varsta frageda, pe ilm la acea data, pe la varsta de 2-3 ani, dar nu ma consider
REPORTERI: Cati bani ai in‐ vestit in acest hobby? DAN: Ca fotograf investesti cam toata viata, eu pana acum am investit in jur de 1.500-2.000 euro, in total. REPORTERI: Doresti sa iti con‐ tinui studiile in acest domeniu? DAN: Da, doresc sa imi con‐ tiunui studiile in Bucuresti, la Universitatea Nationala de Arte, sectiunea Foto-Video. REPORTERI: Lucrezi undeva? DAN: Momentan lucrez la OradeaLife. REPORTERI: Ce program folosesti pentru a edita pozele? DAN: Pentru editare folosesc Adobe Lightroom 6.0 şi Adobe Photoshop CC. a u c o n s e m n a t A M A L IA MOGA şi BIANCA GOLDEA
Foto: DAN CHIŞ acest domeniu? DAN: Am absolvit un curs de
un fotograf de atunci. Am in‐ ceput sa iau acest hobby mai in serios in urma cu un an si ceva.
IOANA BOHUŞ Ioana Bohuş, elevă în clasa a XI-a D din liceul nostru, are o pasiune descoperită încă din clasele primare. Pasiunea de‐ scoperită este dansul popular. Ioana face parte din ansam‐ blul folcloric Lioara, condus de coregraful Mircea Dărăban. Dansatoarea ne declară că totul a început la îndrumarea părin‐ ţilor, în clasa I, dar şi din dorin‐ ţa ei, deoarece a fost atrasă de acest stil de dans. Ea a început dansurile populare, iniţial, la un alt ansamblu din Oradea. După 7 ani, a facut o pauză pentru a se putea pregăti pentru exam‐ enul de admitere la liceu, iar după examen s-a reapucat de dans la ansamblul din care face parte şi în prezent.
Foto: DAN CHIŞ
Ioana a fost foarte mulţumită de felul în care a fost primită în acest ansamblu, devenind ca o a doua casă pentru ea, iar colegii ei, a doua familie. Aceasta are, de asemenea, o relaţie strânsă
atât cu coregraful ansamblului, cât şi cu partenerul ei de dans. Alături de ansamblul ei, a par‐ ticipat la multe concursuri, în ţară şi în străinătate. Dansul înseamnă pentru ea foarte mult; în acelaşi timp, este şi un impediment în faţa şcolii, însă nu unul foarte mare, încât să o determine să renunţe. Ioana consideră că dansul este doar un hobby, pe care îl face din pasiune dar nu-l consideră ca iind o meserie de viitor, deoarece crede că ar reprezentao altă meserie. Dansatoarea îndrumă toţi tiner‐ ii talentaţi şi nu numai să între în lumea dansului popular şi consideră că nimeni nu ar tre‐ bui sa-şi uite tradiţiile şi obi‐ ceiurile. G E ORG IA NA P U Ş C AŞ , ADRIANA COBE În perioada 21-22 mai 2016, echipa de debate a liceului
LOGO Times mai 2016
19
GHIBU DIN NOU PE PODIUM
Premiul I pentru Ghibu la concursul de educație rutieră
Foto: DANIEL BENEA Teoretic Onisifor Ghibu a avut loc etapa județeană a concur‐ sului deeducaţie rutieră "Edu‐ caţie pentru viață".
Împreună cu antrenoarea Clubului de Debate, prof. Sandor Lilla nostru, formata din Narcisa Daraban (X D), Ionut Tripon (IX C) si Bogdan Balota (XI C), a participat la etapa re‐ gionala de debate. Olimpiada a fost organizata in Oradea, la Liceul Teoretic Aurel Lazar, unde au avut loc, in par‐ alel, doua regionale, datorita numarului mare de echipe. Echipa noastra a concurat cu alte 30 de echipe din alte 6 judete. Olimpicii nostri au cas‐ tigat cinci din cele şase meciuri, caliicandu-se astfel pe locul III. Aceasta victorie le-a rasplatit munca depusa in ultimele trei saptamani si, mai mult de atat, i-a dus si in etapa nationala. Aceasta va avea loc la Zalau, in perioda 11-12 iunie 2016. Intr-o discutie cu cei trei, am fost curioasa sa vad ce i-a moti‐ vat intr-atat de mult incat sa munceasca cu atata deter‐ minare incat sa ajunga in etapa nationala. Toti mi-au raspuns ca au facut-o din placere, de drag‐ ul de a pune in discutie anumite
teme foarte vizibile in societate si, totodata, au trecut peste emotiile provocate de un speech in fata unui public format din oameni noi. Motiunile pe care colegii nostri le-au dezbatut in aceasta etapa au fost urma‐ toarele: • Educatia civica ar trebui sa ie materie obligatorie in programa de liceu • Ar trebui aplicate masuri de toleranta zero pentru actele de discriminare in scoli • Drepturile copilului ar trebui sa ie obiect de studiu pentru toti elevii Cei trei debateri ar dori sa le multumeasca pe aceasta cale colegilor din club, care "ne-au ajutat sa ne construim cat mai bine cazurile", doamnei profe‐ soare Sandor Lilla, antrenoarea clubului de dezbateri, lui Catal‐ in Dulus, fost elev al liceului nostru, mentor si co-antrenor al doamnei Sandor, si nu in ultim‐ ul rand domnilor profesori Bogdan Cosmin si Fesnic Lu‐
minita, care au contribuit cu idei. In privinta etapei nationale, olimpicii nostri au asteptari mari, pe care spera sa le duca la bun sfarsit: "Dorim ca in etapa nationala sa castigam cat mai multe meciuri, sa obtinem un loc bun si totodata sa ne simtim bine si sa ne facem prieteni noi."
Acest concurs este compus din patru probe, două probe pentru elevii de liceu și două pentru elevii de gimnaziu. La probele de liceu au participat Mihaela Roșca (IX C) şi subsemnatul (X B), iar pentru gimnaziu au par‐ ticipat Raul Ban din VIII E și Raul Zaharia din VII E. Cei de la liceu au avut probă scrisă și proba practică de arbi‐ traj, pe când cei de la gimnaziu au avut două probe practice "parc-școală", unde trebuia să
Aceasta victorie i-a ambitionat si mai mult pe cei trei, care de asemenea au invatat ca echipa mai trebuie sa lucreze la emotii si la unele puncte tehnice. Asadar, le multumim Narcisei, lui Ionut si lui Bogdan, pentru ca ne-au reprezentat si de aceas‐ ta data cu succes, le dorim mul‐ ta bata si speram ca obiectivele pe care si le-au propus vor i atinse. ADRIANA ŞTIUBE
În data de 18 mai la Liceul
Foto: DANIEL BENEA
respecte regulile de circulație, și "poligon", unde trebuia să ocolească obstacolele. După terminarea concursului, toți elevii participanți au primit premii, iar echipajele de pe primul loc la liceu și la gimnaz‐ iu vor merge la etapa naționala, la Sfantu Gheorghe, în judetul Covasna. Primul loc la gimnaziu a fost ocupat de echipajul de la Liceul Șuncuiuș, iar la liceu s-a calii‐ cat echipajul liceului nostru. DANIEL BENEA
20
LOGO Times mai 2016
Dragi profesori… SFÂRŞITUL
UNEI GENERAŢII
Ne alăm în faţa unui sfârşit, dar totodata şi a unui nou în‐ ceput. Ştim că nu a fost uşor, ştim că am fost uneori răi şi nu am ascultat, ba unii dintre noi am fost obraznici, dar dumneavoastră aţi înţeles că acesta este felul nostru de a i, de aceea aţi fost lângă noi, pentru a ne ajuta să ne cunoaştem, să ne descoperim şi să faceţi din noi oameni ca‐ pabili, cu caractere puternice, pregătiţi să înfrunte greutăţile vieţii. Noi în curând o să plecăm din această frumoasă şcoală, care pentru mulţi dintre noi a fost ca a doua casă. Să ştiţi că nu o să putem uita niciodată de profe‐ sorii care ne-au pus condeiul în mâini, ne-au cizelat limbajul, ne-au îndemnat să preţuim pri‐ eteniile, natura, locul natal şi strămoşii. Cu respect şi recunoştinţă, vă mulţumim pentru efortul depus pentru noi şi vă anunţăm că suntem pregătiţi pentru noul drum în viaţă, plin de nepre‐ văzut, care ne aşteaptă şi pentru care cu devotament ne-aţi pre‐ gătit zi de zi în toţi aceşti ani. Rămâneţi cu bine! ALEXANDRA PEŞTEAN ALEXANDRA PEŞTEAN
Elevi vs. profesori
profesorilor de la clasa, care sau adunat pe parcursul a celor patru ani de liceu. Meciul va i gazduit de sala noastra de sport pe inalul aces‐ tei saptamani.
Vom vedea cine va avea castig de cauza, elevii avand ca atu, bineînţeles, vârsta, însă nici profesorii nu stau chiar rau, avand de partea lor experienta. MARIUS LĂZĂU
Suntem la sfarsitul lunii mai, iar iorii examenului maturi‐ tatii isi fac simtita prezenta din ce in ce mai tare in ran‐ durile elevilor de clasa a XII-a. Totodata, aceasta perioada prezinta un sir de festivitati necesare pentru incheierea unui ciclu, banchete, premiere etc. Insa in aceasta perioada la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu va urma deja traditionalul meci de fotbal elevi contra profesori. Este un meci destul de impor‐ tant pentru elevi, in mare parte, deoarece pot plati unele "polite"
LOGO TIMES apare cu sprijinul Kogayon Studio, susţinător constant al proiectelor LOGO PAPER
Joi, 26 mai 2016 , ora 13:00, în incinta Liceului Teoretic On‐ isifor Ghibu a avut loc un meci amical de sfârșit de an scolar, între elevii claselor XII A, XII B si profesorii liceului.
Meciul s-a încheiat 6-5, victoria iind a elevilor. Evenimentul a marcat sfârșitul unei alte generații din istoria liceului.
LOGO TIMES ESTE O REVISTĂ LUNARĂ SCRISĂ DE ELEVII CLASELOR DE FILOLOGIEJURNALISM ALE LICEULUI TEORETIC ONISIFOR GHIBU ORADEA. MATERIALELE SUNT PRELUATE DE PE WWW.LOGOPAPER.COM, ACTUALIZAT ZILNIC.