0-1 an
Am venit pe lume Anxietatea de separare
Unde pleacă mama? Copiii care stau permanent în prezența unuia dintre părinți pot manifesta o teamă exagerată de separarea de aceștia
Î
n primii ani de viață, pe măsură ce descoperă lumea, copiii experimentează adesea temeri firești. Personalitatea și sensibilitatea micuțului, precum și capacitatea lui de a se adapta la schimbări influențează intensitatea cu care va resimți aceste emoții negative.
ANXIETATEA DE SEPARARE
FOTO: HUBERT BURDA MEDIEN
Tulburările anxioase sunt modificări ale dispoziției caracterizate prin neliniște, teamă și îngrijorare puternice, nemotivate și adesea excesive. Anxietatea de separare - resimțită ca o teamă puternică în legătură cu separarea de casă sau de cei dragi - are un impact dramatic asupra vieții de zi cu zi. Nu doar copiii au acestă tulburare, existând mulți adulți care simt neliniște la separarea de persoanele iubite, teamă puternică și nevoia de a se afla în permanent contact cu aceștia (de exemplu, vorbind la telefon). De regulă, adulții anxioși neagă faptul că s-ar teme de ceva, însă acțiunile lor independente sunt limitate. Ei sunt inflexibili la schimbări: refuză să plece din casa părintească, să își schimbe locul de muncă sau statutul marital. Dacă devin părinți, ei vor manifesta aceeași teamă de a fi despărțiți de familia lor și pot transmite și copiilor anxietatea de separare. Imediat după naștere, mămicile pot experimenta stări de anxietate datorită separării de copilul din burtică. Acesta poate fi una dintre cauzele depresiei postpartum, care se manifestă printr-o îngrijorare excesivă legată de binele copilului, de nesiguranță însoțită, totuși, de neacceptarea ajutorului din exterior, din partea familiei sau a personalului medical. Copilul se teme că părinții l-au părăsit sau că l-au pierdut și nu îl mai pot găsi
26 Ioana Visul Copiilor 3/2008
CU TOŢII, ÎMPREUNĂ Copiii pot manifesta anxietatea de separare în situațiile în care sunt despărțiți de părinții lor sau
când cred ca se pot pierde fără a mai putea fi găsiți de aceștia. Atitudinea prichindeilor față de o eventuală despărțire temporară de părinți este, de cele mai multe ori, determinată cultural. În societățile sau familiile în care micuțului îi este cultivată autonomia încă de la o vârstă fragedă, intensitatea temerilor nu este foarte mare. Bebelușii sunt culcați în pătuțul din camera lor, iar mama - femeie activă este înlocuită de bonă câteva ore pe zi încă din primele luni de viață. Pe de altă parte însă, copiii care provin din familii strâns unite, în care toate activitățile sunt supravegheate atent, pot dezvolta stări de anxietate de separare. În aceste cazuri, părinții și copiii fac multe lucruri în comun, iar activitățile și planurile individuale nu sunt încurajate. Mai mult chiar, specialiștii au descoperit că părinții copiilor cu anxietate de separare au și ei, la rândul lor, același gen de temeri, uneori neconștientizate. De multe ori, anxietatea copilului poate dispărea dacă cea a părintelui este recunoscută și tratată.
cred că micuțul este bolnav, fără să își imagineze că problema este, până la urmă, una de relaționare între ei, ca adulți, și copil.
SEMNE CĂ SE TEME
AM CRESCUT, DAR TOT NE TEMEM!
Copiii cu anxietate de separare sunt adesea sensibili și dependenți. Ei se tem să umble singuri prin casă și au un comportament „adeziv“, urmărindu-i pe părinți ca niște umbre și stând „lipiți de fusta mamei“. Micuții refuză să meargă la culcare
Deși apare, de regulă, în prima copilărie, anxietatea de separare poate persista și la vârste mai mari. Copiii anxioși nu se simt bine în locuri străine și se tem de călătorii. Ei refuză să meargă în excursii și tabere, departe de părinți. Prichindeii sunt timizi
PAS CU PAS Dacă doriţi ca micuţul dvs. să devină un puști spontan și fără temeri, cultivaţi-i încă de mic independenţa și ajutaţi-l să capete autonomie în ceea ce face. Dacă plănuiţi să vă reluaţi munca și să îl lăsaţi pe copil cu o bonă sau cu un membru al familiei, trebuie să îl obișnuiţi cu această despărţire pas cu pas. ➜ Pentru început, lăsaţi-l pe micuţ în grija unui alt membru al familie, cu care este deja obișnuit și nu pentru mult timp ➜ Plecaţi de acasă luându-vă „la revedere“ și spunându-i micuţului că vă veţi întoarce repede. Nu prelungiţi mult momentul despărţirii! În acest fel, copilul va învăţa că, chiar dacă plecaţi, cu siguranţă vă și întoarceţi. ➜ Nu vă furișaţi pe usă pentru ca micuţul să nu vă vadă. El își poate da seama că lisiţi și nu va ști ce se întâmplă, iar teama va fi mult amplificată. ➜ Nu prelungiţi și nu amplificaţi momentul despărţirii! dacă veţi trata plecarea dvs. ca pe ceva firesc, copilul vă va imita. ➜ Dacă aţi decis să angajaţi o bonă, invitaţi-o în casă alături de dvs. și lăsaţi-o să se joace cu copilul. În felul acesta, el se va obișnui cu noua persoană din familie și nu va mai fi o străină pentru prichindel.
Anxietatea de separare apare prima dată în jurul vârstei de 6-7 luni, dar cele mai mari probleme pentru micuț apar în intervalul 12-18 luni și pot insista ca un membru al familiei să stea alături de ei până când adorm. De multe ori au coșmaruri noapte, în urma cărora ei vor adormi doar lângă unul dintre părinți. Se pot trezi în mijlocul nopții și atunci își fac drum până la patul părinților sau fraților mai mari. Dacă bebelușul își petrece o mare parte din timp alături de o bonă, iar părinții observă că, după mai mult timp, este agitat și plânge, poate că bona respectivă nu este cea mai potrivită persoană pentru copilul. În acest caz, ar fi bine să caute pe altcineva, care să știe să „intre pe sub pielea“ micuțului . Copiii cu anxietate de separare sunt considerați, de multe ori, ca fiind pretențioși si insistenți, având permanent nevoie de atenție. Toate aceste cereri ale copilului pot deveni, în timp, o sursă de frustrare pentru întreaga familie. Părinții ajung să se îndoiască de capacitățile lor de a-l educa sau
în relațiile cu alți copii și nu vor să se ducă la grădiniță sau la școală, ajungându-se uneori la evitare școlară. La aceasta se poate adăuga și o teamă foarte puternică față de examinări și evaluări. Micuții se pot plânge de faptul că „nimeni nu-i iubește și nu are grijă de ei“ și pot deveni furioși, lovind cu pumnii în părinte sau în persoana care forțează separarea. Simptomele somatice sunt mult mai dramatice la cei mici, aceștia plângându-se de dureri de cap și având manifestări digestive de tipul greței, vărsăturilor, durerilor abdominale și diareei. Toate aceste semne apar când separarea este anticipată și trebuie tratate cu seriozitate. Copiii nu sunt capricioși sau răsfățați, ci au o problemă reală: ei nu suportă ideea de a rămâne singuri. La acești micuți se asociază adesea și alte temeri: de întuneric, de animale, de hoți de copii.
Uneori, teama excesivă de a fi departe de părinți a fost generată sau accentuată de experiențe traumatizante din viața micuțului. O spitalizare prelungită, o boală cronică sau conflicte între părinți pot sensibiliza copilul. De asemenea, un stres obișnuit din viața familiei poate avea un răsunet puternic în viața interioară a unui copil cu o sensibilitate puțin mai mare. Dacă considerați că teama pe care o manifestă micuțul dvs. legată de separarea de părinți este de o durată sau intensitate prea mare, este bine să consultați un medic specialist în psihiatrie infantilă sau un psiholog. ✿ Consultant: Dr. Ana Maria Iordache Medic specialist psihiatru și psihoterapeut Clinica Mindcare, tel. 021.230.58.60
Ioana Visul Copiilor 3/2008 27