Children's Dream Magazine: Parenting event in City Mall

Page 1

Forum

Ne simţim bine împreună

Atelierul de creaţie

Jacques Salomé

în aprilie, în România

Cititoarele revistei Ioana Visul Copiilor s-au întâlnit în City Mall pentru a vorbi despre educația prin artă

J

oi, 29 februarie, câteva dintre mămicile cititoare ale revistei noastre s-au întâlnit în City Mall. tema a fost una deosebit de interesantă: cum putem dezvolta creativitatea copiilor noștri și care este locul artelor plastice în educația prichideilor. Specialiștii invitați la întâlnire au fost doamnele Maria Cioată, artist plastic, și Mona Ștefănescu, profesor și director al grădiniței Arcen-ciel din București (www.arc-en-ciel.ro). Chiar înainte mult de a fi împlinit 1 an, copilul este atras de culorile vii, de chipurile zâmbitoare, reacţionează la muzică, înveselindu-se sau întristându-se în funcţie de mesajul melodic. Pare devreme, dar, dacă ne gândim că toate acestea îl influenţează pe cel mic încă din perioada intrauterină, înţelegem cât de important este ca el să crească într-un mediu armonios. Mămicile prezente au aflat că desenul reprezintă o importantă formă de comunicare a copilului mic, chiar înainte de a începe să vorbească. După primele 12 luni, copilul începe să îşi coordoneze tot mai bine mişcările mici şi vom putea să ne jucăm cu el creând figurine prin ruperea hârtiei; apoi, prin mototolirea bucăţelelor de hârtie rupte obţinem mărgeluţe mai mari şi mai mici, pe care, le vom lipi, realizând adevărate tablouri, dacă utilizăm şi hârtie colorată. Din bucățelele de hartie colorată pe care copilul le rupe cu atât de multă plăcere se poate face un abajur pentru veioză. Din primul moment în care copilul începe să țină un creion în mână, creativitatea lui poate fi stimulată. Dacă micuțul va mâzgăli hârtia desenând, de exemplu, o pată de culoare, dvs. puteți completa „creația“ lui transformând-o într-un personaj având cap, mâini și picioare. Iar din lut se pot face clopoței și îngerași, pe care apoi prichindelul îi poate colora.

76 Ioana Visul Copiilor 4/2008

La o masă rotundă, mămicile au discutat, iar piticii au desenat cu drag

Cele două invitate au subliniat că, în copilărie, cel mai bine se învață prin joacă. Mămicile trebuie să creeze o poveste din absolut tot ce face copilul, iar acesta va fi captivat și va intra în joc. Prin joc, micuțul își poate dezvolta inteligența emoțională și socială, dar și abilitățile de care va avea nevoie în viață. Dacă sunt susținuți în tot ceea ce fac, cei mici își vor dezvolta trăsăturile înnăscute, iar dacă nu au talent pentru a deveni artiști, cu siguranță că pot deveni un iubitor de artă și va ști să aprecieze și interpreteze creațiile de valoare. ✿

Înscrieți-vă la întâlnirile noastre lunare! Trimiteți un e-mail cu subiectul „Forum“, în care să precizați numele și numărul dvs. de telefon, pe adresa redacției: visulcopiilor@burda.ro

Pe data de 10 aprilie 2008, la ora 18.00, Jacques Salomé se va întâlni cu cititoarele revistei Ioana Visul Copiilor pentru a demonstra ce înseamnă comunicarea relațională dintre părinți și copii

Jacques Salomé, psihosociolog francez, inventatorul metodei E.S.P.E.R.E.

În cadrul vizitei sale în România, psihosociologul francez Jacques Salomé se va întâlni cu mămicile pentru o discuție despre importanța stabilirii unei relații sănătoase, bazată pe înțelegere și iubire. Metoda sa, E.S.P.E.R.E. (Energie Specifică Pentru o Ecologie Relațională Esențială) este bazată pe concepte de tipul: ➜ Conștientizarea triangulării eu, celălalt și relația dintre noi ➜ Renunțarea la victimizare și la acuzații și responsabilizarea pentru propriile atitudini și comportamente

2 A fi astăzi părinții copiilor care vor deveni adulții de mâine. Jacques Salomé va sublinia funcțiile care trebuie să fie îndeplinite de părinți pentru a le oferi copiilor, în același timp, repere și o siguranță suficientă pentru a se putea descurca în lumea din jurul lor. Pentru înscrieri, trimiteți un e-mail cu subiectul „Jacques Salomé“ pe adresa visulcopiilor@burda.ro, în care să precizați numele și prenumele dvs. și numărul de telefon. Înscrierile se pot face și telefonic, la 021.312.26.36. Vă așteptăm! ✿

➜ Persoana și cum percepe ea ceea ce trăiește sunt mai importante decât incidentul redat ➜ Transmiterea către copil, dincolo de cunoaștere, a științei de a trăi În cadrul întâlnirii, vor fi abordate două teme de interes pentru părinți: 1 Câteva piedici de evitat în comunicarea cu copiii. Dincolo de bunăvoința și dragostea noastră pentru ei, am putea să învățăm să detectăm mai bine acele comportamente și atitudini prin care întreținem reacționalul, deși am vrea să fim mai relaționali.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.