Newsletter iunie by Alexandra Maftei

Newsletter Cognosis ~Iunie 2013 ~

Noutăți în psihologie

6 iunie, 2013 – Utilizarea Facebook-ului poate afecta relațiile de cuplu

Noile rețele sociale, printre care Facebook, MySpace sau Google+, oferă o nouă dinamică interacțiunilor sociale, și anume modul în care oamenii formează și mențin relații. Deși facilitează comunicarea, conform ultimelor studii, acestea au și efecte adverse asupra relațiilor de cuplu. Tocmai utilizarea unei rețele sociale predispune individul la noi conflicte în relația de cuplu, ce pot degenera în infidelitate emoțională sau sexuală, desparțiri sau divorțuri. Un studiu realizat de Russel Clayton, Alexander Nagurney și Jessica R. Smith a vizat chestionarea a unor utilizatori de Facebook, cu vârsta între 18 și 82 de ani. Principalele teme abordate au fost frecvența și durata utilizării Facebook-ului și prezența conflictelor în cuplu datorate Facebook-ului. Rezulatele indica că o utilizare frecventă a Facebook-ului a unui individ aflat într-o relație de cuplu, sporește șansele ca acesta să monitorizeze în mod exigent activitatea partenerului, ducând la sentimente de gelozie, care la randul lor pot provoca conflicte legate de foștii parteneri. Deasemenea utilizarea Facebook-ului sporește interacțiunea cu alte persoane, printre care foștii parteneri, rezultând în infidelitate emoțională sau fizică. Printre altele, cele spuse mai sus, afectează mai des și cu un impact mai mare relațiile aflate în stadiu incipient și care nu s-au maturizat. Cercetatorii recomandă astfel limitarea folosirii Facebook-ului pentru evitarea conflictului în relațiile abia formate, neconsolidate și în care partenerii înca încearca să se cunoască.

10 iunie, 2013 – Factorii de risc în conduita suicidară În conduita suicidară mai susceptibili sunt bărbații tineri, singuri și cu un nivel scăzut de educație și femeile cu o afecțiune psihica și fără un loc de muncă. Analiza generală a datelor indică că rata sinuciderii în cazul bărbaților este de trei ori mai mare decât în cazul femeilor. Cercetatorii de la Universitatea Lund, din Suedia, împreuna cu cei de la Universitatea Stanford au realizat un studiu asupra factorilor de risc pentru sinucidere incluzând persoane ce sufera de depresie, anxietate, BCOP (bronhopneumopatia obstructivă cronică), astm, pacienți internați, cât și externați, luând în calcul și unii factori sociali. Populația utilizată a fost șapte milioane de adulți din Suedia, observați între 2001 și 2008, dintre care 8,721 s-au sinucis. Studiul relevă că 29.5% dintre femeile și 21.7% dintre barbații care s-au sinucis au fost la medic în cele două săptamâni dinaintea sinuciderii și 57.1% dintre femei și 44.9% dintre bărbați au fost la medic în perioada de 13 săptămâni dinaintea sinuciderii.

În urma cercetarii, cei mai importanți factori de risc s-au dovedit a fi: depresia (32%), anxietatea (15%), BCOP (3.05%), astmul (2.25%), divorțul (2.25%), cancerul (1.72%) și infarctul (1.67%).

11 iunie, 2013 – Narcisismul si rețelele de socilizare Conform unui studiu realizat de Universitatea din Michigan, platformele ca Facebook si Twitter alimentează vanitatea crescânda a culturii noastre. Cercetarea realizată de Elliot Panek, Yioryos Nardis și Sara Konrath a vizat într-o primă parte chestionarea a 486 de studenți, dintre care trei sferturi erau femei, în legatură cu utilizarea rețelelor de socializare și completarea unui test de personalitate privind nivelul unor trăsături narcisitice, incluzând exhibiționismul, exploatarea, superioritatea, autoritatea și independența. A doua fază a presupus completarea unui chestionar online de către 93 de adulți, dintre care, din nou majoritatea erau femei. Studiul indică în cazul indivizilor cu scoruri ridicate la unele tipuri de narcisism o corelație pozitivă cu frecvența postărilor, diferențiindu-se o preferința pentru postarile pe Twitter, în cazul tinerilor, și schimbarea status-ului pe Facebook, în cazul adulților. Rezulatele, însa, nu indica o corelație semnificativă între narcisism și frecvența utilizării rețelelor de socializare. Diferența dintre cele doua grupuri cercetate este dată de nivelul stimei de sine, auto-prezentare și identitatea socială. Tinerii încearcă să se afirme, lărgindu-și cercurile sociale și să-și propage opiniile despre o varietate de teme și probleme. Adulții, în schimb, și-au consolidat deja imaginea de sine și identiatea sociala, așa că folosesc platformele de socializare pentru a primi aprobarea celor deja aflați în cercurile lor sociale.

12, iunie 2013 – Fundamentele evoluționiste ale produselor culturale contemporane

Evoluția ne-a condiționat să fim mai receptivi la un anume pattern universal al unor narațiuni din produsele culturale. Conform profesorului Gad Saad, de la Universitate Concordia, din Canada succesul filmelor din ultimii ani, care se învart în jurul acelorași teme: bătălii grandioase, rivalități între familii, acte eroice, relații romantice tumultoase, se bazeaza pe consumatorismul evoluționist. Profesorul afirmă că: ”Nevoia umana de a consuma își are baza într-un patrimoniu biologic comun fundamentat pe patru factori darwinieini principali: supraviețuire, reproducere, selecție și altruism reciproc. Aceste forțe evoluționiste fundamentale manipulează narațiunile create de producătorii de filme sau compozitori.” Atenția cade spre versurile cântecelor pop, în care se scot în evidență statutul financiar și dorința de a gasi un partener, la care se adaugă focalizarea, în proproție de 90% a acestora, pe atribute sexuale universal dezirabile la potențiali partenteri. Bărbații își etalează bogația și statutul prin promovarea unor branduri de renume, în timp ce femeile își pun în valoare corpul atractiv și dorința unui partener cu un statut social superior. În viziunea lui Saad ”romanele de dragoste, cântecele pop și firul narativ al filmelor întotdeauna abordează temele darwiniene ale supraviețuirii (accidente, mortalitate), reproducere (agresiuni sexuale, distrugerea reputației), selecției (interacțiunea dintre părinte și copil) și acte de altruism (încercări eroice de a salva viața unui necunoscut). Concluzionând evoluția își pune amprenta asupra noastră de la mâncarea pe care o consumăm, până la hainele pe care le cumpărăm.

Paul Păduraru 5

Bibliotecă, distrageri, concentrarea rezistă

Ești la bibliotecă. Nu contează că e sesiune sau nu, încă. Te-ai gândit că vrei să te pregătești din timp și să nu mai lași pe ultima sută de metri. Te-ai săturat să „uiți” multe după examen. Acum vrei să rămână acolo mult timp ca să poți folosi cunoștințele așa că ți-ai impus să treci zilnic (aproape) pe la bibliotecă, să zicem. Ți-ai propus pentru azi să citești un capitol la materia x. Timp de lucru, aproximativ 3 ore. Ai ajuns, te-ai așezat, ți-ai aranjat strategic cartea în partea stângă, caietul de notițe în partea dreaptă, două pixuri (să te asiguri că nu vei întâmpina „probleme tehnice”), un creion și o radieră. Te-ai așezat la un birou. Te uiți în jur, numai cărți și oameni concentrați, dornici de cunoaștere. Bun. Acum e timpul să te apuci de citit. Începi, citești jumătate de pagină și cineva intră. Rapid îți muți privirea și verifici cine e. Revii la citit, trece pagina și cineva din fața ta scapă cartea pe jos. Rapid uiți de ceea ce făceai și cartea căzută îți atrage atenția. E legată de un subiect care te intresează, începi să te cufunzi în amintiri. Apoi te uiți pe ceas și vezi c-au trecut 20 de minute și tu ai citit 3 pagini... cam puțin. Știi că în ritmul acesta nu vei termina planul pentru ziua de azi. Bun. Ce s-a întâmplat? De ce nu ți-ai menținut constantă atenția pe ceea ce ți-ai propus, pe citit? Pur și simplu ți-a fost distrasă. Sunt mai mulți factori implicați, însă, 2 asupra cărora mă voi opri acum sunt următorii: •

Atenție – capacitatea de focalizare pe un obiect de interes

•

Inhibiție – capacitatea de ignorare a distractorilor

Acești factori sunt fac parte din așa numitele funcții executive. Funcții mentale care ne permit să facem orice fel de activitate specific umană, adică, activitate voluntară, îndreptată spre atingerea unui scop, CONȘTIENTĂ. Fără atenție, nu poți face mai nimic, pentru că vei fi tot timpul distras de la sarcina propusă și vei fi un fel de corabie care e dusă în toate părțile de orice vânt care adie. Atât atenția cât și inhibiția, se susțin reciproc, lucrează oarecum în tandem. Atenția te ajută să te focalizezi direct iar inhibiția de ajută să rămâi focalizat. De ce ai vrea să-ți exersezi aceste funcții? Pentru că îți va crește eficiența. Vei putea desfășura orice activitate mai concentrat și implicit, mai eficient. Cum poți face aceste lucruri? 3 pași (frumoși): 1. Rezistă și repetă E nevoie de disciplină, mai ales la început. Când ți-ai propus să citești un capitol, fii conștient și amintește-ți de faptul că vei fi mulțumit de tine dacă-l ver termina la sfârșitul zilei. Când apare un distractor (orice îți distrage atenția de la ceea ce ți-ai propus să faci), impune-ți să te întorci imediat la ceea ce făceai. Astfel te asiguri că nu te pierzi în gânduri și apoi te trezești că au trecut 30 de minute de visare. Rezistă, sună simplu. Eu cred că noi cunoaștem soluțiile la multe dintre problemele noastre, numai că ni se par prea simple și refuzăm să le implementăm. Ne așteptăm ca soluția să fie ceva „magic”, ceva „revoluționar” (de aceea se folosește adesea acest cuvânt în teleshopping), și refuzăm să testăm soluțiile simple (care de multe ori sunt foarte eficiente) pe care le avem. De aceea îți spun să nu te descurajezi și să încerci.

Legat de repetiție, repetiția duce la automatizarea acestor funcții. Ce înseamnă automatizare? •

Înseamnă că vei ajunge să-ți păstrezi atenția constant fără prea mult efort, fără să te gândești că trebuie să faci ceva anume, să „curgă” de la sine. Mersul pe jos e un comportament automatizat, pentru că-l faci fără efort mental, nu te gândești când trebuie să muți fiecare picior în parte și-l faci bine.

Când vei repeta suficient de des, vei ajunge să te concentrezi bine și destul de ușor, astfel încât să poți învăța și în medii mai gălăgioase. 2. Pomodoro Acesta e doar un nume pompos (vorbeam de nevoia de a primi soluții miraculoase) pentru strategia de a munci în cicluri și a lua pauze. Foarte simplu, îți stabilești un interval de timp în care să fii 100% concetrat și un interval de timp în care să fii 100% în pauză și să faci tot ceea ce vrei. Un exemplu ar fi: 50 e minute de concetrare și 10 de pauză. Îți poți fixa o alarmă (care să vibreze, dacă ești la bibliotecă), pe telefon, ca să nu fie nevoie să te uiți tot timpul pe ceas cât mai ai până la pauză. 50 de minute ești concentrat iar 10 minute te relaxezi sau faci orice vrei în afară de muncă. Vorbești la telefon, mănânci, te plimbi, etc. 3. Recompensă Un curent destul de solid, din punct de vedere al susținerii cu dovezi științifice, este curentul behaviorist. Ei bine, o idee importantă din acest curent spune că recompensarea unui comportament dezirabil duce la întărirea frecvenței de apariție a acestuia. Concret: cu cât te recompensezi după ce faci ceva, cu atât vei avea șanse mai mari să faci mai mult din acel ceva. Așa funcționează psihicul nostru și al animalelor. Vezi exemplul dresajului.

Așadar, dacă în pauze îți oferi o recompensă (ex. o buncată de ciocolată, un ceai cald, orice îți aduce plăcere), vei avea șanse mai mari să-ți implementezi obiceiul de a munci concentrat decât dacă n-ai face astfel. Acum că ai citit aceste rânduri, te-ai gândit cum te-ar putea ajuta? Nu ar fi frumos să: •

Să fii foarte eficient și să termini de cele mai multe ori la timp ceea ce ți-ai propus?

•

Pentru că ești eficient, ai mai mult timp liber să faci lucrurile care-ți plac?

•

Ai mai mult control asupra lucrurilor la care te gândești care te ajută să ai mai mult control asupra emoțiilor pe care le simți (implicit, să te simți bine mai des)?

•

Etc

Tu alegi. Cheia e la tine.

Mulțumesc, Cristi Pavel

Sfaturi pentru părinţii de copii cu autism

Am ales să scriu despre acest subiect din motive de relevanţă personală, dar şi din dorinţa de a transmite un mesaj persoanelor care au nevoie de îndrumări, sfaturi sau idei despre cum să facă faţă încercărilor pe care autismul le aşează în calea lor. Mă adresez în special părinţilor sau persoanelor care cunosc cazuri de familii cu copii autişti şi care pot contribui la dezvoltarea acestor copii. Cu toţii am auzit despre autism. Dacă întrebaţi, fiecare dintre noi, indiferent de domeniul de interes, poate atribui acestei tulburări măcar o caracteristică. Unii vor şti că nu este o boală psihică, ci neurologică, sau că este asociată cu retardul mintal. Alţii vor face referiri la caracteristicile socio-psihice, cum ar fi lipsa contactului vizual, a limbajului ori al interesului pentru orice activitate. Cei în mai multă cunoştinţă de cauză vor şti despre programele terapeutice aflate în slujba copiilor cu autism. Părinţii care suspectează prezenţa autismului la copiii lor vor face un puzzle din aceste informaţii şi, astfel, vor crea tabloul general al unui diagnostic crunt. Evoluţia sau involuţia bolii va fi, de cele mai multe ori, datorată modului de reacţionare şi acţionare a acestora după depistarea simptomelor. Iată, deci, o listă de sugestii şi recomandări pentru părinţii care se confruntă cu această problemă, întrucât de cele mai multe ori sunt principalii factori ce pot veni in ajutorul copiilor lor.

Ce să faci? •

Informează-te! Caută, citeşte de la surse specializate toate informaţiile legate de autism. Şi formele sale. Nu ezita să contactezi alţi părinţi care au trecut prin aceleaşi experienţe. Cu cât vei fi mai informat, cu atât vei şti mai bine cum să procedezi mai departe.

•

Solicită ajutor terapeutic! După ce te-ai documentat suficient, fă pasul cel mare şi integrează copilul într-o formă de terapie potrivită necesităţilor sale. Cu cât terapia începe

mai devreme, cu atât şansele la o recuperare mai accentuată cresc. De altfel, nu toţi copiii cu autism prezintă aceleaşi caracteristici, ceea ce uneori înseamnă că un fel de program terapeutic poate să funcţioneze la un copil, iar pentru altul să nu corespundă nevoilor. Observă-i comportamentul, reacţiile, plusurile şi minusurile şi vei şti spre ce să te îndrepţi. •

Implică-te în terapie! Este important ca părintele să îşi însuşească şi rolul terapeutului de acasă, respectând regulile, activităţile sau orarul pe care specialiştii le recomandă. Altfel, o discontinuitate poate crea asupra copilului o stare de confuzie care nu poate fi decât negativă în procesul de recuperare.

•

Copilul meu este normal! Asta trebuie să ştii şi să îţi spui continuu. Acceptă-l, bucură-te de acele mici lucruri care îi oferă unicitate şi iubeşte-l necondiţionat.

Ce să nu faci? •

Nu te lăsa înşelat de aparenţe! Copiii cu autism pot sau nu să aibă contact vizual, pot fi distructivi şi autodistructivi sau nu. În fapt, există tot atâtea forme de manifestare câţi sunt şi copii. Vei fi tentat să consideri că dacă îi lipsesc anumite caracteristici, înseamnă că nu este afectat. Varietatea manifestărilor îţi sugerează, defapt, măsura în care forma de autism este uşoară sau mai severă.

•

Nu te abate de la indicaţiile terapeutului! Cu cât comportamentul faţă de copil este mai constant, cu atât progresul va fi mai vizibil. Acest lucru presupune o adaptare la indicaţiile psihologului. De multe ori, vei fi tentat să consideri că ştii mai bine ce are 11

nevoie copilul tău, ceea ce nu este întotdeauna greşit. Însă, pentru a nu întrerupe programul, sunt recomandate comunicarea şi compromisul reciproc între părinte şi terapeut. •

Rămâi optimist, dar cu măsură! Unele persoane au tendinţa să considere că manifestările autismului vor dispărea treptat, odată cu vârsta şi implicarea familiei, negând astfel necesitatea unei intervenţii terapeutice. Este adevărat că susţinerea familiei are un impact benefic major, dar rar se întâmplă să fie de ajuns. Nu trebuie să uităm că cei care suferă autism sunt oameni care au nevoie vitală de

afecţiune, armonie şi susţinere constantă. Cu cât le oferim mai mult, cu atât ne vor deschide la rândul lor poarta spre universul lor, ca în final aceste lumi să se împletească într-un tablou mai puţin abstract.

Simona Bănică

Schizofrenii şi criminalitatea

Schizofrenia este o tulburare psihotică, caracterizată atât prin simptome pozitive cât şi negative. Este o tulburare care se remite, însă nu se tratează. Genetic: Schizofrenia este ereditară. Dacă un frate geamăn are schizofrenie, celălalt geamăn are 50% şanse să prezinte şi el, această tulburare. Ȋnsă dacă schizofrenia ar fi apărut doar pe bază genetică, atunci ambii gemeni ar fi avut această tulburare.

Structura chimică a creierului: Neurotransmiţătorii joacă un rol important. Sunt studii care arată că structura cerebrală a unui schizofren este diferită de cea a unui om sănătos.

Mediul: Unele studii au luat ca şi cauze ale dezvoltării schizofreniei, abuzul în copilărie, evenimente traumatizante şi negative. De asemenea, s-au luat în calcul şi complicaţiile ce pot interveni în perioada prenatală, cum ar fi o infecţie sau malnutriţia. Schizofrenia este o tulburare ce durează cel puţin 6 luni şi include cel puţin o lună de simptome ale fazei active (halucinaţii, idei delirante). Halucinaţiile pot surveni în orice modalitate senzorială, dar cele auditive sunt de departe cele mai frecvente şi mai caracteristice pentru schizofreni. Limbajul indivizilor cu schizofrenie poate fi organizat în diverse moduri. Persoana poate “aluneca” de la un subiect la altul; mai rar, limbajul poate fi dezorganizat atât de sever, încât devine aproape incomprehensibil. Una din cele mai cunoscute clinici de psihiatrie este cea de la Iaşi, clinica Socola – spitalul cu cei mai periculoşi oameni din Moldova, mai exact cei de la secţia Grajduri. Aici sunt închişi şi sedaţi oamenii cei mai periculoşi din cinci judeţe ale Moldovei. Cei mai mulţi au ucis când aveau halucinaţii, pentru a „înlătura răul” – „Am omorât-o ca să înlătur răul din ea. Am încercat să scap de A.M. şi am dus-o la soacra mea, însă aceasta nu a vrut să o ţină. Am dus-o la orfelinat, dar a plecat de acolo. Nu ştiam cum să îndepărtez răul din ea, aşa că am băgat-o în cadă şi am ţinut-o cu capul sub apă, până a încetat să se mai zbată. Am scos-o din apă şi am aruncat-o la subsol” (schizofren, vârsta de 50 de ani). Schizofrenul ucide fără să se enerveze. Având un nivel

de inteligenţă peste medie, ei pot ucide cu sânge rece şi fără să afişeze vreo emoţie care să ofere vreun indiciu asupra faptei ce vor să o săvârşească. Poate argumenta o crimă pe baza faptului că acea persoană a zâmbit când a trecut pe lângă el. La schizofreni, halucinaţiile auditive sunt mai frecvente decât cele vizuale ( un bolnav şi-a băgat capul în butoiul cu apă, din curte, pentru a nu mai auzi vocile care îi comentau orice gest. De multe ori 50 % din vină, aparţine victimei şi nu agresorului, atunci când bolnavul psihic este provocat şi tachinat, în condiţiile în care cei care îl irită ar trebui să-l lase în pace. De aceea, familia trebuie să fie extrem de atentă cu bolnavii psihic, nu trebuie să îi irite sau streseze. Dacă schizofrenii îşi amintesc ceea ce au facut, epilepticii nu-şi amintesc faptele pe care le-au comis. Crizele epilepticilor încep să se manifeste atunci când bolnavul este obosit sau stresat. Modul în care ucid este extrem de brutal, în momentul în care apare criza, lovesc până se „descarcă” nervos. Un pacient, care plecase spre Iaşi, cât a mers pe drum, a scos cuţitul din buzunar şi l-a înfipt în opt persoane, iar una din victime a decedat. Epilepticii sunt foarte periculoşi pentru că stările lor de confuzie pot dura de la câteva minute la câteva ore sau chiar zile, timp în care distrug şi ucid. Spre deosebire de schizofren, epilepticul se enervează, iar reacţiile lui îl pot preveni pe cel din faţa lui, cu privire la un viitor comportament agresiv. Schizofrenia poate fi ţinută sub control cu medicamentaţie şi psihoterapie. Pentru majoritatea schizofrenilor, medicamentaţia este un mod foarte eficient în controlarea simptomelor. Medicamentele reduc o parte din simptome, precum halucinaţiile şi ideile delirante. Acestea acţionează prin blocarea anumitor substanţe chimice din creier. Ȋn majoritatea cazurilor, administrarea medicamentelor pe o perioadă mai mare de timp este o parte esenţială în controlarea schizofreniei.

Maftei Vacaru Alexandra

Pornografie, violenţă şi femei

Opinia publică nu ține pasul cu progresul tehnologic, astfel pornografia rămâne un taboo, chiar și în domeniul psihologiei, prin numarul redus de articole pe acestă temă. Mediile tradiționale și new media oferă un acces aproape nelimitat pentru informații despre sex, chiar și în mod nevoit, fiind aproape agresați de spam-urile cu link-uri și oferte. Datorită răspândirii enorme a televiziunii și internetului, și în consecință a pornografiei, trăim într-un “secol al pornografiei”, un secol în care femeia deține rolul principal. În majoritatea materialului video pornografic personajul feminin este starul, fiind în lumina reflectoarelor, lăsându-i pe ceilalți actori ca figuranți. Încurajarea protagonistelor feminine creeaza ceea ce se cheamă “cultul pornstar-ului”, o problema serioasă ce transformă femeile în simple obiecte ale atracției și plăcerii. Toate acestea au un efect profund asupra consumatorilor, aceștia uitând ceea ce sunt femeile cu adevarat, ființe umane cu sentimente.

Principalele cercetări pe aceasta temă tratează modul în care pornografia afectează percepția asupra femeii și cu o mai mare predilecție, efectul pornografiei asupra comportamentului agresiv. Un prim studiu vizează efectele materialului erotic în facilitarea comportamentului agresiv împotriva femeilor. Cerecetătorii Donnerstein, Edward, and John Hallam au examinat efectele unei stimulari erotice intense asupra agresiunii împortiva femeilor. Într-o prima fază, 60 16

de bărbați au fost enervați de un complice, femeie sau barbat, al experimentatorilor, ca mai apoi în prima condiție să vizioneze un film erotic, în a doua condiție un film agresiv și în a treia condiție nici un film. A doua fază a experimentului a presupus oferirea subiecților două ocazii de a agresa complicele. Rezultatele relevă o creștere a agresivității atât în cazul celor care au vizionat un film erotic, cât și în cazul celor care au vizionat un film agresiv, în ambele ocazii oferite, deși cei care au vizionat filmul erotic au fost mai agresivi față de femei la cele două oportunități. Explicația dată de cercetatori este acea că anumiți stimuli erotici declanșează un mecanism de dezinhibiție a comportamentului agresiv. Colaborarea dintre Doug McKenzie-Mohr și Mark P. Zanna privește tratarea femeii ca un obiect sexual de către un bărbat care a urmarit un material cu conținut porongrafic. Într-un design experimental 2x2, 60 de bărbați, jumatate cu scheme de gen si jumatate fără, au urmărit un film erotic sau un video de control, ca mai apoi să fie interveviați de un asistent în cercetare de gen feminin. Analiza interviului indică că bărbații cu scheme de gen care au vizionat materialul pornografic au fost mult mai motivați sexual decât cei aflați în celelalte condiții experimentale, deasemenea într-o proba de memorie susținută dupa interviu, dintre informațiile pe care aceștia și le-au amintit 79% descriau caracteristici fizice ale experimentatorului, în comparație cu 49% în restul condițiilor. Cercetarea realizată de Mike Allen, Dave D’Alessio și Keri Brezgel presupune o metaanaliza a efectelor expunerii la pornografie asupra comporatmentului agresiv. Printre variabilele luate în calcul au fost nivelul excitării sexuale, nivelul furiei anterioare, tipul pornografiei, genul subiectului,

genul țintei agresiunii și modul de prezentare al materialului pornografic).

Rezulatele indică că imageria erotică reduce comportamentul agresiv, expunerea la material pornografic nonviolent crește agresivitatea și că prezentarea de activități sexuale violente din mass-media generează mai multa agresivitate decât prezentarea de activități sexuale nonviolente. După cum se vede, pornografia joacă un rol important în relațiile umane, influentând modul în care ne percepem și ne raportam la partenerii noștri sexuali. Impactul acesteia pornește cu distrugerea relațiilor prin dezumanizarea individului și reducrea capacitații de a iubi și atinge

apogeul cu îndeplinirea unor fantezii sexuale deviante prin victimizarea altora, incluzând copii și animalele. Pentru soluționarea acestei probleme trebuie să avem în vedere cea mai susceptibilă categorie de consumatori, cea a adolescenților, problema punându-se în împiedicarea formării la aceștia o credință distorsionată asupra oamenilor, relațiilor și sexului. Metoda cea mai eficientă este aceea de a oferi acestora modele și exemple din viața reală, a unor oameni care înteleg și se ocupa în mod responsabil de sexualitatea lor.

Ursz Roxana

Despre proiecte…

Eu am început să învăţ ce înseamnă un proiect în ASPSE, asociaţia mea mamă, aşa cum frumos spune Christine Kropf, mai vechii Federaţiei Cognosis. Intram în 2010 în ASPSE şi la adunări şi şedinţe ne tot povesteau oamenii despre proiecte, despre cum nu dormeau ei nopţile pentru că lucrau la nu-ştiu-ce proiect. Şi nu am înţeles până nu am fost şi eu parte a unuia. Primul proiect în care am vrut să mă implic a fost On Therapy, un proiect de tradiţie al ASPSE. Coordonatoarea mea de atunci îmi spune şi acum : îmi amintesc cum ai venit tu pregatită la prima şedinţă cu research-ul pe terapeuţi, deja făcut. Am învăţat în acel an de organizare, mai mult decât terapie, am învăţat ce înseamnă să ai etape de pregătire a unui proiect, ce înseamnă instrumente de project management – basics. A venit apoi greul, la coordonare, când visam instrumente de project management şi le vedeam ca piatră de temelie a proiectului. Şi sunt. Sunt acele cărămizi fără de care structura nu ar sta în picioare, nu ar avea cursivitate şi poate nu ar ieşi aşa cum proiectele în ASPSE ies. Am mers apoi în Cognosis, un pas mai sus în asociaţiile studenţeşti, un pas mai jos în organizarea de proiecte. Sau cel puţin aceea era, pe atunci, impresia mea. Veneam dintr-o organizaţie în care structura e la mare preţ şi apreciam asta, mă învăţase şi pe mine să fiu organizată în gândire, să văd etapele clar, să caut detaliile şi să le dau importanţă. Am învăţat însă, în Cognosis, pe măsură ce organizam Şcoala de Vară Cognosis în 2011 sau poate, după organizarea ei, că veselia şi prietenia dintr-un grup de organizatori face cât 10 instrumente de proiect – că poţi să faci lucrurile să meargă chiar dacă nu ai task-urile delegate pe echipe diferite, că dacă îţi place cu adevarat proiectul vei lucra cât mai organizat la el şi îţi vei da şi sufletul să fie bine. Acum, nu stiu cum e la voi în asociaţie. Şi nici nu am să vă spun cum e bine. E bine cum vă place vouă. Pentru mine, experienţele astea mi-au arătat ce ştiu şi ce îmi place să fac. Mi-au arătat că produsul organizaţiilor studenteşti, organizaţiile noastre, este de cele mai multe ori, proiectul. Oricum am parcurge drumul organizării lui, bucuria de a participa la crearea acestui produs e o cerinţă a priori. Cu Gantt, fără Gantt, cu analize de nevoi sau fără, dar mereu cu

gândul la ce vă doriţi de la proiect şi la ce aveţi de făcut pentru a vă îndeplini dorinţele, implicaţivă cu drag şi bucuraţi-vă de reuşite ! Despre proiecte, mereu cu drag, Andra D.

SDI ~ Mythbuster

Am plecat spre acest SDI cu multe preconcepții si așteptări neconcordante, însă totul s-a întâmplat astfel încât aceste mituri să fie sparte. Totul a început bineînțeles în tren, cu alți prieteni, cu dorințe. Drumul s-a scurs și cu fiecare stație simțeam fiorii specifici, ai revederii cu prietenii ”terapeuți”, chiar dacă oboseala își făcea din ce în ce mai simțită prezența. Mi-am dat seama că nu este necesar să fii cu aceeași oameni pentru a simți euforia unui asemenea eveniment. Revederea în Timișoara cu organizatorii acestui proiect și cu vechile cunoștințe de la edițiile anterioare a avut un impact deosebit asupra mea, pentru că oamenii pe care îi întâlnești în aceste circumstanțe sunt oameni care contribuie semnificativ la dezvoltarea ta, aceștia reușesc mereu să creioneze cadrul prielnic legării unor prietenii de durată, prin care înveți, prin care crești și prin care primești un ajutor bineintenționat. Țin pe această cale să mulțumesc tuturor participanților, care s-au decis să-și fructifice potențialul și indirect să investească și în dezvoltarea altora. Am învățat astfel că pentru o dezvoltare armonioasă și deplină, ai nevoie și de ceilalți. Activitățile sociale au venit perfect în completarea workshopurilor, fie că au fost ieșiri în pub, în club, ieșire la bowling sau plimbare prin oraș, toate pentru mine au reprezentat momente de introiectare a cunoștințelor acumulate și de cugetare asupra vieții mele. Nu voi uita niciodata ieșirea din Scârț (și mai ales drumul spre cămin) de unde am plecat cu noi prieteni! Nici party-ul marca ASPTm, unde am învățat câteva lecții de viață (și de istorie)! Și cu siguranța nu voi uita jocul cu ”Corona” care a fost climaxul programului social. Par niște simple ieșiri, însă nimic nu se poate compara cu acea atmosferă de prietenie, de înțelegere și jovialitate. Acestea m-au învățat că o ieșire, o pauză, o activitate nu e niciodată doar atât, din fiecare putem învăța ceva și fiecare interacțiune și joc și-au pus amprenta asupra formării grupului. În ceea ce privește workshopul de Hipnoterapie Ericksoniană, cred că cu ajutorul terapeutelor am reușit să-mi dărâm cele mai multe mituri. Am venit acolo cu o imagine deformată asupra hipnozei și nu o înțelegeam nicidecum ca o metodă în psihologia clinică. Ei,

am reușit să trecem de etapa de ”hipnoză de spectacol” și să învățăm, descoperim, înțelegem elemente, metode, concepte pe care Erickson le promovează în hipnoterapie și pe care noi le putem utiliza foarte ușor și bine în procesul nostru de dezvoltare personală, ce poți și ce nu poți atinge printr-o transă hipnotică. A fost pentru fiecare dintre noi momente speciale, care au culminat cu ultima oră a workshopului, când Anca ne-a făcut un cadou foarte special care încă mi-a rămas proaspăt în memorie. Vreau să le mulțumesc Ancăi și Ile pentru aportul impresionant pe care l-au adus la dezvoltarea fiecăruia dintre noi. Tot ce s-a întâmplat acolo a fost atât de frumos încât nu am putut părăsi grupul sâmbătă așa cum plănuiam cu ceilalți, am preferat să mai petrec o noapte sdi-istică împreună cu timișorenii și o ieșeancă, lucru pe care nu-l voi regreta niciodată.

Toate momentele cu

participanții au rămas amintiri de valoare. Și a venit ziua plecării. Pot spune doar că astfel de proiecte sunt puternic îmbibate afectiv, iar plecările sunt, de regulă, momente speciale, când din spate te privesc prietenii și amintirile cu ei, îți răsună liniștea căminului, iar trenul anunță întoarcerea acasă. Cu ce am rămas eu după acest SDI? Păi... mulți, foarte mulți prieteni din toate colțurile țării, cu o nouă perspectivă asupra hipnozei și hipnoterapiei, cu noi strategii de dezvoltare personală, cu încredere în mine și cel mai mult...cu nostalgia momentelor petrecute cu acei oameni incredibil de speciali. Mircea Radu

Next in line: Şcoala de Vară Cognosis, 2013