Newsletter septembrie by Alexandra Maftei

Newsletter Cognosis ~Septembrie 2013 ~ 1

Cum să-ţi dai seama dacă emoţia negativă este rea

Te-ai întrebat vreodată de ce atunci când tu te simți „nașpa”, acest fapt te blochează, iar când altcineva se simte „nașpa”, acest fapt îl motivează? Ți-ai pus întrebarea de ce pe unii „necazul” îi doboară, iar pe alții îi ridică? Eu m-am gândit și am ajuns la o posibilă explicație. E doar una, sunt sigur că tema e foarte complexă și există multe ipoteze ce trebuie testate pe diferite eșantioane. Asum că nu-ți place să trăiești o emoție, dar te-ai întrebat vreodată dacă orice emoție negativă e rea? Emoție negativă care să facă bine? Stop, stop, stop. Cum putem defini o emoție negativă, o definiție dată de noi... o stare subiectivă neplăcută (foooarte simplificat :D ). Acum, o emoție rea... ce înseamnă? Hai să o numim altfel, o emoție dezadaptativă. Adică, o emoție care ne împiedică să ne adaptăm în mod optim cerințelor mediului în care trăim. Iar mediul, poate să difere mult de la o persoană la alta. O emoție adaptativă este, prin contrast, o emoție ce ne facilitează adaptarea la mediu. Bun, hai să aflăm când o emoție e adaptativă și când e dezadaptativă. O emoție negativă e dezadaptativă atunci când: -

Produce o stare puternică de disconfort psihic/distres

Te împinge spre comportamente contrar propriilor interese

Te blochează din a lucra la propriile obiective

Prin contrast, o emoție negativă adaptativă e cea care: -

Îți semnalează că ceva e în neregulă

Te împinge spre dezvoltare personală

Nu e un obstacol în atingerea propriilor obiective

O emoție nu „trebuie” schimbată doar dacă e rea, ci ar fi bine să o schimbăm atunci când e dezadaptativă. Când suferi o pierdere, e în regulă și sănătos să te simți prost, dacă observi că acest lucru îți semnalează că ceva e în neregulă și e timpul să faci altceva, dacă te motivează să mergi mai departe și nu e un obstacol în atingerea propriilor obiective. Atunci acea emoție negativă nu trebuie schimbată pentru că te ajută! Însă, când suferi o pierdere, nu e deloc sănătos să nu mai poți face nimic altceva sau să simți emoția ca fiind insuportabil;, atunci e momentul să schimbi puțin „lentila” prin care vezi situația, pentru a înlocui emoția dezadaptativă cu una adaptativă. Pe scurt: dacă emoția e insuportabilă/foarte neplăcută și te blochează să ajungi acolo unde dorești, probabil că e dezadaptativă și ar fi bine s-o schimbi. Dacă emoția îți arată că ceva trebuie făcut altfel, însă te motivează să mergi mai departe fără să-ți producă un distres insuportabil, probabil că e adaptativă și nu e nevoie s-o schimbi. (chiar dacă e negativă) În final, ține minte că nimic nu trebuie cu necesitate și dacă am avea așteptări mai flexibile de la noi, de la ceilalți și de la viață, probabil că am fi mai fericiți. Pe curând, Cristi Pavel

P.S. Dacă ți-am stârnit interesul legat de emoții adaptative/dezadaptative, îți recomand o carte ce vorbește scurt și concis despre subiect: Ghid de terapie rațional emotivă și comportamentală – Windy Dryden, Raymond DiGiuseppe. 3

Test drive în ,,papucii”... ALTORA Acum o săptămână şi ceva eram la un client, unde derulam un Program de Comunicare şi Vânzare. Programul are componente de training pentru obţinerea de abilităţi şi componente de coaching pentru a putea susţine echipa de vânzători să facă faţă condiţiilor de piaţă actuale.

Cum vremurile sunt tulburi, pe parcursul primelor zile oamenii au povestit despre contexte de comunicare cu unii colegi din firmă, sau legat de aspecte de relaţionare în familie şi bineînţeles, tone de poveşti în procesul de vânzare, în care sunt implicaţi zilnic cu clienţii lor. Ce să mai...diversitatea de comunicare uriaşă, subiectele generoase, exemplele nenumărate, că doar una dintre Premisele NLP spune că

NU PUTEM SĂ NU COMUNICĂM

Deci comunicăm cu o mulţime de oameni... Bun, ne ţinem gura închisă, ne abţinem la orice gest, mormăială şi grimasă de care suntem conştienţi, DAR corpul urlă de gesturi, posturi, grimase şi să nu mai punem la socoteală că ne trădează ochii, roşeaţa din obrajii bucălaţi şi transpiraţia. Şi multe altele... Ce e esenţial e că suntem fiinţe sociale şi chiar NU PUTEM SĂ NU COMUNICĂM.

Cum se face acum: Şi atunci am luat cazul concret al comunicării cu un client, iar dialogul a fost ceva de genul: -Când găseşti un client nou şi obţii o întâlnire, cum te pregăteşti? -Păi...văd ce am pe stoc, mai arunc o privire pe produsele ce nu le vând uzual şi am fugit. Alt coleg zice: -Caut şi iau date din net, sau sun cunoştinţe comune cu clientul cerând referinţe. -Woauu... super, zic. Şi ce faci cu ele? 4

-Când povestim mai strecor câte o informaţie să vadă omul că mi-am făcut temele. -Dar în ,,papucii clientului” te pui? -Cum adică? Nu m-am gândit niciodată cu adevărat la asta... ...şi ne-am apucat să le povestim că una dintre cele mai valoroase metode de a-ţi mări succesul în vânzare este să intri efectiv în ,,pielea” clientului şi să sesizezi ce Comportamente, Abilităţi, Convingeri şi Valori, Priorităţi are omul. De fapt, toate lucrurile pe care le face, pentru cine le face şi cui îşi aduce el contribuţia, mai presus de nevoile şi dorinţele lui personale. Că doar nu stă toată ziua şi te aşteptă pe tine să-i vinzi tu ceva –TU, Vânzătorul, fiind preocuparea lui esenţială ☺

Şi uite cum altfel se poate face:

1. Stabileşte o poziţie pe podea, în care TU eşti în pielea ta şi priveşti lumea prin ochii tăi. Stând în această poziţie fă un „inventar” al propriei tale experienţe legate de mediul în care te manifeşti, gânduri, credinţe, valori, percepţia de sine, sensul propriei misiuni în viaţă şi a viziunii tale asupra existenţei în general. 2. Stabileşte apoi o poziţie diferită în care TU intri în ,,papucii” clientului, colegului de birou, şefului, mamei, prietenului şi oricărei alte persoane pe care vrei să o înţelegi mai bine şi cu care vrei să ai o comunicare şi înţelegere excepţionale. Şi acum, în poziţia acestei persoane, privind ,,prin ochii lui”, cu atât de mult informaţii la dispoziţie, adresează-ţi următoarele întrebări: a. Unde şi când te manifeşti? Cine se află în preajmă? b. Ce comportamente şi acţiuni manifeşti în acest mediu? c. Care sunt abilităţile sau capacităţile de care ai nevoie pentru a te manifesta şi opera efectiv în acest mediu? d. Ce convingeri şi valori sunt cele mai importante pentru tine în aceste împrejurări? Ce priorităţi şi premise majore ai în legătură cu acţiunile tale? e. Care este percepţia despre misiunea ta şi despre tine însuţi/însăţi? f. Cine şi ce altceva este mai important pentru scopul şi misiunea ta? Pentru cine sau pentru ce acţionezi şi exişti?

Şi reţine răspunsurile. Şi mai ales în partea 2-a vei vedea că răspunsurile la întrebări sunt în zona de convingeri, sentiment de identitate şi contribuţie la familie, sau alte grupuri cu adevărat importante pentru persoană. Vei descoperi că orice om are o viaţă întregă derulată, până te-a întâlnit pe tine, interlcutorul lui, sau măcar o dimineaţă plină de emoţii, gânduri ghidate de propriile lui convingeri şi valori şi de percepţia lui despre sine şi viaţă.

Mai multă înţelegere şi claritate Şi acum, ia toată această înţelegere adâncă asupra omului cu care vei interacţiona şi REintra în ,,pielea” TA, având o percepţie enorm îmbogăţită asupra lui.

Vezi cum e, ascultă-ţi gândurile şi ia seama la sentimentele ce te încearcă.

Cum ai interacţiona, relaţiona, comunica ACUM, având această puternică experienţă? Şi nu contează dacă îţi plac sau nu papucii lui ☺ TOTUL stă în alegerea ta de a înţelege oamenii pentru ca mesajul tău să ţină seama de ceea ce pe EL îl face individual şi valoros pentru tine.

TEST DRIVE PLĂCUT, ȊN PAPUCI DE ORICE ,,MARCĂ” DORIŢI.

Vă pup de nu vă vedeţi,

Al vostru Cristi(an) Nicolae

Teme fundamentale în psihologie

Omul este în permanenţă însoțit de nevoia de cunoaștere a celuilalt sau cunoașterea de sine, impuse de relațiile interpersonale, nevoia de asigurarea eficienței activității sau de seducătoarea sondare a propriului destin. Din aceste rațiuni s-a dezvoltat știința cunoscută ca psihologie, care de la bazele ei în 1879 și până acum a dat naștere unui bogat volum de cunoștințe și unui vast aparat metodologic. Diversitatea ei poate deveni o provocare chiar și pentru un inițiat, dar totul poate fi redus la șapte teme fundamentale, împarțite în două grupuri: primele trei fac referire la psihologie ca modalitate de gândire și domeniu de studiu, iar restul cuprind generalizări asupra obiectului de studiu al psihologiei: comportamentul și substratul proceselor cognitive și fiziologice ce-l însoțesc.

1. Psihologia este empirică Toata lumea încearcă să înţeleagă comportamentul uman și toți avem propriile teorii, răspunsuri și întrebări asupra cauzelor și efectelor succesului sau insuccesului nostru sau al altora, asupra alegerilor și relațiilor etc. Altfel spus, toți suntem instruiți în psihologia bunului simț. Diferența critică între psihologia noastră și psihologia științifică constă în metoda de abordare a celei din urmă, prin observații riguroase, teste standardizate și teorii cu validitate predictivă.

2. Psihologia are o diversitate teoretică Teoria se definește ca ansamblu de ipoteze, legi și concepte organizate într-un sistem logic care descriu și explică un domeniu al realității obiective sau al conștiinței sociale. O teorie reunește observații fără legătură între ele și încearcă să le explice, nefiind surprinzătoare existența mai multor teorii explicative pentru același fenomen. Disputa dintre teorii poate genera noi modele de abordare și noi căi de cercetare, iar explicarea aceluiași fenomen din

mai multe perspective facilitează o mai bună înţelegere, astfel diversitate teoretică trebuie privită nu ca o slăbiciune, ci un punct forte al psihologiei.

3. Psihologia evoluează într-un context socio-istoric Dezvoltarea societății influențează evoluția psihologiei și la rândul său progresul în psihologie își lasă amprenta asupra societății prin curente, problemele dezbătute și valorile promovate.

4. Comportamentul este determinat de cauze multiple Comportamenul este determinat de o rețea de factori cognitivi, fiziologici, motivaționali ș.a., astfel se promovează ideea că procesele comportamentale sunt complexe și în general au cauze multifactoriale.

5. Comportamentul este conturat de cultura noastră Factorii culturali ca tradițiile, credințele, valorile, normele, instituțiile și alte produse ale comunității

influențează

procesele

psihologice 8

și

distorsionează

interpretările

comportamentelor din diferite culturi. Studiile transculturale evidențiază atât variațiile culturale, cât și similaritățile comportamentului.

6. Atât ereditatea, cât și mediul influențează comportamentul Peste un secol de cercetări au scos la iveală că atât genetica, cât și experiența influențează inteligența, temperamentul, personalitatea și predispoziția pentru unele tulburări psihologice ale unui individ.

7. Cunoașterea lumii înconjurătoare de către om este foarte subiectivă Procesăm în mod activ stimulii, îndreptându-ne atenția spre unii stimuli și ignorându-i complet pe alții, astfel avem tendința de a vedea ceea ce vrem să vedem sau ceea ce ne așteptăm să vedem. Cele șapte teme sunt menite să aducă o anumită claritate în abordarea psihologiei și încurajează o abordare critică și lipsită de fixațiile paradigmelor. Pentru mai multe informații citiți Psychology: Themes and Variations de Wayne Weiten.

Paul Păduraru

Tortura psihologică

De ce tortură? Când? Cui? Intenția de a provoca o durere, o suferință puternică fizică și psihică, cu scopul de a pedepsi, de a intimida sau de a obține informații de la o persoană, nedorindu-se uciderea, motivul principal fiind cel de a-i distruge personalitatea victimei, se numește tortură. Deseori, se mai aplică tortura psihologică pentru răzbunare, pentru a se crea teroare și frică. Pentru că metodele de tortură fizică și psihologică sunt destul de asemănătoare, iar cele mai multe tehnici urmăresc prelungirea agoniei, intensificarea fricii, printre cele mai folosite tehnici de tortură fizică se găsește bătaia, șocul electric, arsuri, extensii ale membrelor.Metodele psihologice de tortură includ izolarea, amenințarea, umilința, falsa execuție sau chiar mărturia la tortura altora. Problemele somatice și psihologice grave

sunt

rezultatul

victimele

pot

avea

probleme

memorie

torturii, coșmaruri, sau

concentrare, se pot reintegra foarte greu în familie și societate, fiind foarte dificil să poată avea din nou încredere în persoane, chiar în rude sau prieteni. Multe victime sunt diagnosticate cu Sindromul de Stres Post Traumatic (PTSD) care poate avea ca simptome: • Insomnii, coșmaruri; • Stări de anxietate grave; • Retrăirea evenimentelor, pierderi ale memoriei; • Depresie, amintiri obsesive;

Alte sentimente și emoții declanșate de umilința la care sunt supuse victimele sunt cele de vinovație sau rușine, sentimentul de trădare de sine, prieteni, toate acestea fiind însă normale ca răspuns la tratamente inumane. Ca victimă, persoana poate fi oricare, dar cele mai frecvente cazuri sunt întâlnite la politicieni, liderilor diferitelor organizații, jurnaliști, persoane arestate, dar nu numai...chiar și copii pot fi victime secundare, atunci cand părinții sunt supuși, astfel spus, chair și cei apropiați victimelor sunt afectați, întreaga societate, aici în mod special utilizarea torturii având ca scop transmiterea unui mesaj celor implicați în politică, de ordin social sau religios. Amintim câteva exemple din cele mai șocante tehnici de tortură psihologică, primul fiind experimentul unui colonel, Cameron care a fost plătit pentru a resofta mințile unor persoane de care nu se îngrijea nimeni. Câteva din mărturiile acestuia surprind detalii precum „După îngurgitare LSD-ului, pacienții dau dovadă de o lipsă spontană de interes pentru mediul înconjurător. Comportamentul agresiv și interferent încetează aproape complet. Ei rămân tăcuți, nemișcați...unii prezintă o pigmentare albastră la nivelul feței și al antebrațelor”. Programul continua cu alternarea rapidă a dușurilor reci și fierbinți, electroșocuri de peste 150 de volți, spălare a creierului prin repetarea constantă a unor mesaje. Acest program de depersonalizare și destructurare a ființei pus de cale de C.I.A s-a întâlnit și în lagărelele comuniste, iar la noi în România au fost cunoscute drept programe de reeducare în penitenciarele din Rahova și Pitești. Persoanele supuse unui astfel de tratament devin în timp ființe ușor de manipulat, golite de sens. Picătura chinezească este un alt exemplu de tortură psihologică gravă, tehnica presupune ca apa să curgă în picături pe fruntea unei persoane, ducând treptat la nebunie, datorită intervalului foarte scurt de timp în care apa curge foarte încet și puțin, combinat cu imobilitatea victimei. Torturile cu specific chinezesc aveau ca scop inducerea psihozei, și au fost intens folosite până în secolul al XX-lea.

Alte metode de tortură asemănătoare: tortura cu apă, victima fiind stropită cu apă fierbinte și rece în mod alternativ, tortura medievală cu apă, ce presupune blocarea căilor respiratorii și inducerea unei țevi în gură pentru a înghiți apă, fără a se îneca, până la umplerea stomacului; cura cu apă, cazanul cu apă și scufundarea, victima era lăsată să se înece ca mai apoi să fie resuscitată pentru a se continua tortura. Majoritatea acestor tehnici presupun suferință severă, fără a lăsa urme vizibile pe victimele lor, însă efectele psihologice trăite mai apoi sunt de nedescris, victima crezând că este executată, fapt care intensifică puterea torturii, experimentând frica morții. Cât despre formele de tortură fizică din evul mediu și epoca contemporană, care presupun tehnici și instrumente ingenioase, dar pe atât de macabre și de sinistre, nu putem discuta despre efecte psihologice, deoarece în urma suferinței...majoritatea victimelor mureau. Cum putem reabilita victimele? În lume există aproximativ 200 de centre specializate, similare cu RCTV Memoria, unde psihologii, medicii și asistenții sociali activează, oferindule asistență, îngrijire medicală pentru a ajuta reintegrarea victimei în viața normală trăită înainte.

Șuhani Georgeta

Fost-a SDV-ul, urmează SDI-ul!

Ȋn perioada 12-18 august a avut loc Cluj cea de-a VII-a ediţie a Şcolii de Vară Cognosis. O experienţă inedită, atât din perspectiva organizatorică cât şi cea de boboc aflat la prima interacţiune cu tot ceea ce înseamnă atmosfera SDV – pe de o parte informaţie de calitate şi diversă, venită din partea unor oameni profesionişti, iar pe de altă parte, distracţie, voie bună şi jocuri, provocările şi bineînţeles nelipsitele seri cu Ninu şi a lui chitară...Momente frumoase alături de oameni frumoşi.

~ Şcoala de Iarnă Cognosis se află anul acesta la cea de-a II-a ediţie. Aceasta păstrează acelaşi obiectiv ca şi cea de vară, însă prezintă un modul de dezvoltare prin terapie de o durată mai redusă. Prima ediţie a avut loc la Timişoara şi a cuprins o varietate de forme ale psihoterapiei, venind în sprijinul studenţilor şi nu numai, cu informaţii despre tehnicile şi principiile terapiei în care vor să se specializeze, ce presupune interacţiunea cu un client (“pacient”). Toţi formatorii care susţin workshop-urile din cadrul SDI-ului sunt acreditaţi COPSI.

Mai multe informaţii, atât despre perioada în care va avea loc cât şi locaţie, vor apărea în următoarele luni. Until then

Maftei Alexandra

Chiar ne automanipulăm aşa de uşor?

Astăzi am să îţi vorbesc despre o teorie care a fost introdusă de către Leon Festinger în anul 1957 şi explica modul în care găsim justificări în orice decizie care se află în contradicţie cu atitudinea, credinţa noastră, aceasta este teoria disonanţei cognitive. Disonanţa cognitivă reprezintă o stare de tensiune care apare ori de câte ori o persoană are în acelaşi timp două opinii care nu numai că nu se susţin una pe alta, dar se exclud. Astfel, când o persoană este forţată să facă ceva ce nu vrea să facă, disonanţa se creează între percepţiile lor (nu vreau să fac asta!) şi comportamentul lor (am făcut asta!). Forţarea propriilor limite apare în momentul în care acţionează în ciuda faptului că acea acţiune nu se conformează percepţiilor sale. Comportamentul nu mai poate fi schimbat deoarece deja aparţine trecutului, aşa că disonanţa va fi redusă prin reevaluarea atitudinii asupra a ceea ce au făcut. De asemenea, procesul disonanţei cognitive are în vedere întreruperea proceselor cognitive naturale. Ȋi permitem răspunsului nostru să se formeze şi îl avem în vedere cât se poate de clar. Apoi avem în vedere ce altă informaţie este disponibilă, dar încă nu a fost folosită. Important este să ne întrebăm ce impact pot avea aceste lucruri asupra soluţiilor pe care le căutăm. Totodata, ne putem întreba ce anume ar determina ca soluţiile găsite de noi să eşueze. Astfel, disonanţa cognitivă devine un mecanism destul de puternic în luarea decizilor sau găsirea noilor soluţii pornind de la ideea că lumea este într-o continuă schimbare. Acest fenomen a fost studiat prima dată pe o secta care considera că pamantul va fi distrus de o inundaţie şi pe efectele asupra membrilor sectei când observau că acest lucru nu se va întâmpla. Ȋn timp ce membri care nu se dedicau în totalitate acestei cauze au recunoscut că rezultatul a fost acela de a se face de râs, cei mai înfocaţi 15

participanţi au reinterpretat evenimentele în favoarea lor, considerând că pământul nu a fost distus datorită credinţei lor puternice. Să luăm un alt exemplu. Fumătorii sunt informaţi prin numeroase canale mass-media sau mai evident, chiar pe pachetele de ţigări, că viciul lor îi apropie de deces sau de un risc crescut pentru cancer pulmonar, dar renunţarea la fumat este dificilă. Ȋn anul 1964 s-a realizat un studiu pe fumători şi nefumători care a constat într-o singură întrebare adresată subiecţilor: “credeţi că într-adevăr fumatul poate duce la cancer pulmonar?” Ȋn timp ce doar 10% dintre nefumători s-au îndoit de adevărul teoriei, 40% dintre fumători aveau dubii, fapt ce arată că aceştia din urmă au ales să rezolve conflictul lăuntric prin contestarea pretenţiilor cercetătorilor care avertizează asupra riscurilor implicate de fumat.

Ȋn concluzie, putem spune printr-o singură propoziţie semnificaţia conceptului de disonanţă cognitivă şi ar suna în felul următor: “Tendinţa omului de a nivela conflictele interioare duce adeseori la automanipulare şi la acceptarea unor opinii complet iraţionale”. Teoria disonanţei cognitive a lui Festinger mai relevă un aspect important: ne indică de ce nu suntem în stare să învăţăm din propriile greşeli, pentru că de multe ori ne transformăm greşelile în acte virtuoase ori măcar acceptabile.

Andrei Solomon

Ham, ham…

În timp ce mintea mea căuta un subiect bun pentru articol, am realizat că răspunsul stătea în faţa mea de cateva zile încoace. Luna septembrie este cea a vocii populaţiei româneşti, voce care creşte tot mai mult în intensitate. De fapt, greşesc. Ca să mă corectez, voi spune că sunt două voci, la fel de puternice, însă care strigă mesaje diferite. Se întâmplă astăzi, când oamenii se împart (sau au fost împărţiţi de media) în cele două grupuri – pro şi contra eutanasierii. Nu mi-am dorit să exprim public direcţia spre care mă îndrept, însă m-am gândit că ar trebui să existe studii referitoare la diferenţele psihologice interumane care conduc la atitudini diferite cu privire la acest subiect. Am căutat şi am gasit! Lewis Petrinovich, un cercetător de la Universitatea din California, a dorit să studieze câteva aspecte legate de bunul simţ comun al oamenilor. Mai exact, a vrut să constate dacă diferenţelele între genul şi personalitatea - emoţională sau raţională - a persoanelor conduc la acţiuni diferite atunci când se confruntă cu luarea de decizii morale. Mulţi dintre noi probabil am auzit de „Problema Tramvaiului”, iar dacă nu, este vorba de o dilemă celebră ce pune următoarea întrebare: Ce ai salva de la moarte? Un singur om sau cinci oameni? Nişte cercetători americani au creat un experiment virtual, în care subiecţilor li se prezenta situaţia în care un tramvai necontrolat risca să se îndrepte mortal spre cinci oameni. Prin urmare, subiectul avea posibilitatea de a devia tramvaiul spre o altă rută, dar care ducea la moartea unui singur om. Rezultatele au confirmat ceea ce psihologul a preconizat, reieşind ca 90% dintre subiecţi au ales să devieze tramvaiul. Folosindu-se de principiile acestui studiu, Petrinovich a pus în aplicare propriile scenarii, dintre care unul viza legătura între oameni şi animale. Unul dintre scenarii punea subiectul în poziţia de alege să devieze tramvaiul sau nu. Diferenţa consta în faptul că în loc de cinci oameni, la destinaţie se aflau ultimele cinci gorile din lume, iar dacă era deviat, tramvaiul putea ucide un om. După sute de scenarii

ce urmăreau acelaşi principiu, cercetătorul a concluzionat că oamenii preţuiesc mai mult viaţa umană decât pe cea non-umană (90% dintre subiecţi au decis să salveze omul în detrimentul animalelor). Când intervin alţi factori... Un studiu recent realizat de către psihologul Richard Topolski şi echipa sa a dorit să aprofundeze măsura în care oamenii ajung să aleagă între a salva viaţa unei alte persoane sau viaţa unui animal. Din nou, a fost ales modelul problemei tramvaiului pentru a evidenţia deciziile luate. De data aceasta, cercetătorii au creat scenarii în care un autobuz se îndrepta în acelaşi timp spre un om şi spre un căţel, iar subiectul putea salva doar unul dintre ei. În scenariile create, omul care putea fi salvat a variat de la a fi turist din altă ţară, un concetăţean necunoscut, un văr îndepărtat, cel mai bun prieten, bunicul sau un frate/soră. Pe cealaltă parte, căţelul a fost fie animalul de companie a altcuiva, sau propriul căţel. Dacă studiul lui Petrinovich a concluzonat că oamenii sunt mai uniţi de propria specie, Topolski a descoperit că, în unele circumstanţe, suntem mult mai predispuşi să luăm decizii în favoarea animalelor şi în detrimentul nevoilor semenilor. 40% dintre cei care aveau de ales între salvarea turistului sau a propriului căţel au decis să salveze animalul. Aşadar, principalul factor care conduce la luarea unei decizii de a salva o viaţă este legătura cu acea persoană sau acel aimal. Dacă în pericol de moarte se află o rudă, este mult mai probabil să o salvezi decât dacă înlocul ei ar fi un străin.

Diferenţe în funcţie de gen? Studiul a arătat că decizia de a „condamna un om la moarte” este influenţată de genul subiectului. Femeile au fost mai predispuse să spună că şi-ar salva propriul animal în locul unui străin. Rămâne să ne întrebăm dacă aceasta se datorează diferenţelor dintre tipurile de gândire a bărbaţilor şi a femeilor.

Concluziile studiului Deşi acest studiu nu îşi doreşte să demonstreze că în viaţa reală acţiunile subiecţilor ar fi aceleaşi cu acţiunile din scenariile create, se poate totuşi vorbi despre o nuanţă atitudinală şi diferenţe în gândirea morală. De exemplu, profilul subiecţilor care aleg să salveze oameni renunţând chiar la propriul căţel este caracterizat de o gândire bazată pe argumentare logică, pe când cei care salvează animalul sunt ghidaţi mai mult de sentimente. Probabil că asta explică şi diferenţele dintre bărbaţi şi femei.

Revenind la problemele noastre... Pare a fi un lucru natural ca într-o dispută de asemenea amploare să existe atâtea păreri divergente între cei care sunt de acord cu eutanasierea şi cei care resping total această idee. Cert este că suntem diferiţi iar acest lucru poate fi un lucru benefic pentru noi. Tocmai aceste diferenţe ne asigură că în final, putem lua cele mai bune decizii. Cum ar fi o lume în care nu ar exista sentimente? Cum ar arăta această lume dacă am ne-am baza numai pe emoţii şi am lua decizii impulsive? Cu siguranţă, ori rece, ori haotică, dar probabil că nu una în care ai vrea să trăieşti.

Simona Bănică