St107 mai 2015

mai 2015

Confuziile vânătorilor de monștri Cui aparţine Ucraina?

Războiul lor și războiul meu Dragostea și frigul cosmic Simularea evoluţiei R E V I S TĂ D E A N A L I Z Ă Ș I O P I N I E C R E Ș T I N Ă

MAI 2015

fabrici de ură MONTAJ COVERS.indd 1

28/04/15 12:42

O REVISTĂ BUNĂ ESTE CA O FABULĂ. ÎŢI IA PUŢIN LA CITIT, ÎŢI DĂ MULT DE GÂNDIT.

MONTAJ COVERS.indd COVERS.indd 22 MONTAJ

28/04/15 13:29 12:43 26/03/14

Abonează-te la revista 60 lei: 11 ediţii lunare a 56 de pagini. 1 ediţie specială a 96 de pagini.

021 323 0020. redactie@semneletimpului.ro

01 Reclama.indd 1

02/12/14 21:20

I-am putea privi în ochi?

Editorial

•

Norel Iacob

Pe 24 aprilie, armenii au comemorat un secol de la genocidul comis de ultimul califat istoric – Imperiul Otoman. În timp ce Turcia refuză și astăzi cu obstinaţie să-și recunoască vinovăţia, autointitulatul califat Stat Islamic arată că ultimii 100 de ani nu au fost suficienţi pentru schimbarea unor mentalităţi morbide.

C

u 100 de ani în urmă, turcii musulmani au exterminat mai mult de 1,5 milioane de armeni, asirieni și greci de pe teritoriul imperiului, care aveau în comun, înainte de orice, religia creștină. Deși genocidul nu poate fi exclusiv explicat prin cauze religioase, totuși rădăcinile lui sunt înfipte în doctrinele islamice.

Decretul islamic (fatwa) din noiembrie 1914, care cerea și justifica genocidul, conținea îndemnuri care sunt în prezent cuprinse în doctrina islamică intitulată „Credincioșie și vrăjmășie“ (Al-Wala’ wa’l-Bara’) – subliniază autorul de origine egipteană Raymond Ibrahim. Puțin cunoscută publicului creștin, această doctrină îi cere bunului musulman să nu accepte nimic din ceea ce este în afara islamului, să nu fie loial niciunei persoane necredincioase, ci, dimpotrivă, să o urască, inclusiv dacă aceasta este propria soție. Orice relaxare a acestei doctrine ar fi cauza primară a problemelor musulmanilor sau cel puțin așa crede Ayman al-Zawahiri, actualul lider al-Qaeda. Zawahiri ar fi fost, cu siguranță, un otoman entuziasmat de șansa exterminării armenilor. La fel, și membrii grupărilor Stat Islamic, al-Qaeda, Boko Haram și al-Shabaab.

A

semănarea dintre acțiunile califatului otoman de acum un secol și cele ale autoproclamatului califat islamic actual sau ale celorlalte organizații islamiste este frapantă. Înainte de orice, atât otomanii care i-au masacrat pe armeni, cât și teroriștii islamiști de astăzi interpretează radical doctrina islamică, iar ura îndreptată împotriva necredincioșilor, care dă naștere dorinței de a-i extermina, face parte din miezul acestei interpretări. În al doilea rând, în toate cazurile este prezentă dorința de răzbunare. După cum Imperiul Otoman vedea în epurarea armenilor un act de răzbunare împotriva Antantei (Franța, Rusia și Anglia), al-Qaeda sau

02-03 Editorial.indd 2

28/04/15 13:23

gruparea Stat Islamic vede în propriile acte de teroare o formă de răzbunare împotriva amestecului american în problemele țărilor musulmane. În al treilea rând, în acest tip de represalii, contextul devine adesea pretextul. Strategia Turciei, care insistă că uciderea armenilor nu a fost genocid, ci o consecință implacabilă a războiului, este aceeași și în prezent – creștinii din Irak, din Siria și din Libia sunt uciși de forțe jihadiste care au găsit un pretext în contextul războaielor din țările lor. În al patrulea rând, mentalitatea comună este demonstrată până la nivel de detalii – de pildă creștinii capturați de SI sunt vânduți ca sclavi pe câțiva dolari, în aceeași manieră în care, în urmă cu un secol, femeile armene erau vândute ca sclave sexuale pentru sume foarte mici.

Probabil cea mai importantă dintre paralele este însă cea creată de cuvintele din 1918 ale președintelui american Theodore Roosevelt: „Eșecul de a ne ocupa într-o manieră radicală de oroarea turcă înseamnă că toate discursurile despre pacea viitoare a lumii sunt un nonsens malițios.“ Înlocuiți cuvântul „turcă“ cu „islamică“ și veți descoperi cea mai aprigă și des întâlnită critică adusă puterilor occidentale, de la care se așteaptă o strategie eficientă de combatere a acțiunilor SI.

Î

n timp ce Occidentul încă încearcă să explice aparenta sa pasivitate, conform organizației Open Doors în fiecare zi, în medie, 10 creștini sunt uciși din pricina credinței lor, 7 biserici creștine sunt distruse cu sau fără credincioși în ele și alte 25 de acte de violență au loc în diverse părți ale lumii, în special în țări musulmane – bătăi, răpiri, violuri, arestări, căsătorii forțate etc. În total, la nivel global, conform aceleiași surse, circa 100 de milioane de creștini sunt expuși zilnic pericolului de a fi persecutați într-o manieră sau alta. Totuși acești oameni continuă să meargă la bisericile lor, să-și studieze Biblia și să-și mărturisească credința, pe deplin conștienți că aceste decizii îi pot costa viața. În cele mai multe cazuri, noii convertiți au luat hotărârea să devină creștini pe deplin pregătiți să renunțe la orice, chiar și la propria viață, iar unii dintre ei s-au botezat nu doar gândindu-se că vor fi persecutați, ci în ciuda persecuției pe care deja o îndurau. În Occident, persecuția asupra creștinilor se rezumă la anumite forme subtile de discriminare, la nuanțele fine ale conf lictului cu ateismul militant sau la discreditarea pe care o societate secularizată le-o rezervă celor care își exprimă public convingerea că Biblia dezaprobă practica homosexuală, avortul, relativismul moral sau corectitudinea politică. Rezultatul ironic este că frica noastră de a ne pierde reputația sau respectul este mai mare decât teama fraților noștri din Orient de a-și pierde viața. De aceea, în fiecare zi de închinare, ei merg la biserică, în cele 25 de țări cele mai periculoase ale lumii pentru creștini, conștienți că aceasta i-ar putea costa viața. În aceleași zile, la câteva mii de kilometri distanță, noi, o largă majoritate, ne petrecem timpul în fel și chip, oricum, numai într-o activitate legată de biserică nu.

Dacă, într-una dintre aceste zile, spațiul s-ar comprima și i-am întâlni, în drumul lor spre biserica vizibilă sau clandestină, pe creștinii din Irak, din Siria, din Libia, din Egipt sau din Kenya, ne-ar fi probabil greu să ne găsim cuvintele potrivite. Dar poate am realiza că, mai mult decât teama de moarte, pe ei i-ar descuraja abandonul nostru.

02-03 Editorial.indd 3

28/04/15 13:23

6

8

Retrospectiva lunii aprilie

Confuziile vânătorilor de monștri

ANDREI GEANTĂ

ANDREEA IRIMIA

Director: Marius Munteanu Redactor-şef: Norel Iacob Colegiul de redacţie: Robert Ancuceanu, Eliza Berzescu, Adrian Bocăneanu, Nicu Butoi, Laura Gavrilă, Andrei Geantă, Florin Gheţu, Andreea Irimia, Alina Kartman, Florin Lăiu, Florentin Lehaci, Corina Matei, Adrian Neagu, Marius Necula Corectură: Delia Mirela Buciuman, Emanuela Jalbă-Șoimaru Graphic designer: Cătălin Ciolca Contact: Revista Semnele timpului Str. Cernica nr. 101, Pantelimon Tel: 021 323 0020/Fax: 323 0040 redactie@semneletimpului.ro www.semneletimpului.ro Abonamente se pot face oricând în cursul anului, pentru 6 luni (30 lei) sau 12 luni (60 lei).

Tel: 021 323 0020 (interior 207) abonamente@viatasisanatate.ro Serie nouă | ISSN 1224-7561 Nr. 5/2015 | Volumul 27, nr. 205.

Revista apare în limba engleză din 1840. În limba română a apărut între 1908 și 1942. Seria nouă a fost începută în 1990. © Semnele timpului, 2015.

20

ALINA KARTMAN

Fabrici de ură

Preţ: 6 lei Textele biblice sunt redate din ediţia D. Cornilescu a Bibliei în limba română.

Confuziile vânătorilor de monștri Cui aparţine Ucraina?

Războiul lor și războiul meu Dragostea și frigul cosmic Simularea evoluţiei R E V I S TĂ D E A N A L I Z Ă Ș I O P I N I E C R E Ș T I N Ă

MAI 2015

32

CORINA MATEI

Dragostea și frigul cosmic

fabrici de ură

52

ADRIAN BOCĂNEANU

4

S E M N E L E T I M P U LU I

04-05 Sumar.indd 4

Mama, copilul cu dizabilități și Dumnezeu 28/04/15 13:56

14

LAURA GAVRILĂ

Cui aparține Ucraina?

ASTRID T. DAULIA DINESCU Editor website

E

56

ram la vârsta grădiniţei când am descoperit un nou „joc“, ce m-a captivat încă de la început: descifrarea semnelor care se așezau atât de frumos pe filele cărţilor. Mi-aduc cu drag aminte de anii copilăriei, de obiceiul de a petrece câteva minute înainte de culcare citind și de vizitele la librării numai pentru a răsfoi unele cărţi sau a le simţi mirosul. Încă mă fascinează mirosul cărţilor, noi sau vechi, pe care nu le-aș schimba pentru nimic în lume cu vreo piesă a tehnologiei moderne.

Ceea ce a început ca un joc s-a transformat cu timpul într-o pasiune pentru citit, pentru învăţat, pentru cuvânt. De mai bine de doi ani, alături de echipa Semnele timpului încerc să transmit și altora ce am descoperit. Fiecare zi, fiecare articol reprezintă o nouă provocare, ce nu întotdeauna îmi aduce bucuria și satisfacţia așteptată, însă mereu îmi predă o nouă lecţie. E ușor să scrii pentru tine, dar nu e la fel de simplu să scrii pentru alţii, pe înţelesul lor, pentru sufletul lor. E ușor să vezi lumea prin ochii tăi, dar nu e la fel de simplu să încerci să o vezi, să o înţelegi și prin ai altora. În urmă cu 18 ani, m-am stabilit împreună cu familia pe meleaguri iberice. M-am format ca fi lolog, în domeniul limbilor străine − traducere și interpretariat. Printre celelalte lucruri care îmi umplu viaţa, care îi dau contur și o colorează, se află și alte pasiuni, precum călătoriile și natura, muzica, gătitul, puzzle-urile, handmade-ul și altele care mă fac să cred că e prea puţin o viaţă pentru a face tot ce aș putea și ce mi-aș dori. Dar cea mai mare dintre pasiuni este familia mea, persoanele dragi pe care le am mereu aproape de sufletul meu, oriunde s-ar afla, și care în mod sigur sunt singurul tezaur pe care îl am.

Deschizătorii de drumuri

5

26 ELIZA BERZESCU

Războiul lor și războiul meu

38

FLORIN GHEŢU

Simularea evoluției

46

NICU BUTOI

Mie îmi vorbește Dumnezeu?

ANDREEA IRIMIA

04-05 Sumar.indd 5

E C H I PA S E M N E L E T I M P U LU I

28/04/15 13:56

R E T R O S P E C T I VĂ

Andreea Irimia

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,9 grade pe scara Richter, a avut loc pe 25 aprilie în apropiere de Kathmandu, capitala Nepalului, provocând victime și pagube importante. În primele trei zile bilanțul era de peste 4.000 de persoane ucise și alte peste 8.000 rănite.

RETROSPECTIVA lunii APRILIE

L

una aprilie a fost marcată de accidente și dezastre naturale care au cauzat ravagii și au produs un număr mare de victime.

Anunțuri importante au fost făcute în lumea politică, iar atenția s-a concentrat înspre SUA, unde câțiva dintre aspiranții la postul de președinte și-au anunțat oficial candidatura. Confl ictul nu a lipsit nici el, cel mai nou fi ind cel din Yemen, unde, ca și în alte cazuri, civilii au avut cel mai mult de suferit.

Dezastre naturale și accidente de proporții Pe 27 martie, autoritățile chiliene au anunțat moartea a șapte persoane și dispariția multor altora în urma celor mai devastatoare inundații care au avut loc în ultimii 80 de ani în țara

6

sud-americană. Tot în Chile, pe 23 aprilie, vulcanul Calbuco a erupt pentru prima dată în ultimii 43 de ani, iar violența erupției a determinat evacuarea populației pe o rază de 20 de kilometri.

La începutul lunii aprilie, locuitorii din sudul Siberiei s-au confruntat cu peste 100 de incendii de mare întindere, care au devastat peste 100.000 de hectare. Totul a început de la câteva incendii declanșate intenționat de fermieri, pentru arderea vegetației, care au scăpat de sub control. Pe 13aprilie, autoritățile au anunțat că 23 de persoane au murit, aproximativ 900 au fost rănite, iar peste 5.000 au fost nevoite să-și părăsească locuințele.

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,9 grade pe scara Richter, a avut loc pe 25 aprilie în apropiere de Kathmandu, capitala Nepalului,

S E M N E L E T I M P U LU I

06-07 Retro.indd 6

28/04/15 13:25

provocând victime și pagube importante. În primele trei zile bilanțul era de peste 4.000 de persoane ucise și alte peste 8.000 rănite.

Atenția Europei s-a concentrat asupra naufragierii unui vas cu imigranți în Marea Mediterană pe 19aprilie. La bord erau 700 sau, după mărturiile unora dintre supraviețuitori, 950 de oameni, dintre care 40 de copii și 200 de femei. Un summit al Uniunii Europene a fost convocat de premierul italian Matteo Renzi, îngrijorat de criza migrației din sudul Europei, care se acutizează.

Atacuri armate în Yemen și Kenya Arabia Saudită a lansat pe 26 martie, în Yemen, operațiunea „Furtuna determinării“ care are ca scop apărarea actualului președinte, Abd Rabbuh Mansur Hadi. Acesta este amenințat de milițiile șiite susținute de Iran, care avansează spre sudul țării. La raidurile aeriene participă și avioane din Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Kuwait, Qatar, Iordania, Maroc și Sudan. Pe 24 aprilie s-au implicat și SUA, prin blocarea accesului navelor iraniene către coasta yemenită care urmau să aprovizioneze cu armament insurgenții șiiți.

Pe 3 aprilie, oficiali ONU anunțau moartea a peste 500 de persoane în Yemen, majoritatea civili, de la începutul conflictului. Alte 100.000 de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele. În nordul Kenyei, organizația islamistă al-Shabaab a ucis 148 de studenți pe 2 aprilie. Militanții au ales ca victime doar studenți creștini, aproximativ 500 de studenți musulmani reușind să scape de sângerosul atac. La slujba din Vinerea Mare, pe 4 aprilie, papa Francisc a vorbit despre acești martiri și a condamnat „tăcerea complice“ a comunității internaționale privind uciderea lor.

Evenimente în planul politic Pe scena politică din Franța, fostul președinte Nicolas Sarkozy a câștigat incontestabil alegerile regionale care au avut loc pe 29 martie, opțiune care le-a oferit victoria partidelor de dreapta și i-a asigurat lui Sarkozy o poziție favorabilă la alegerile din 2017. Franța este, de altfel, într-o stare de tensiune din cauza măsurilor de austeritate luate de guvernul socialist. Mai multe proteste au avut loc în Paris și în alte orașe mari pe 9 aprilie, la acestea participând 300.000 de oameni.

În SUA a început lansarea candidaturilor la alegerile prezindențiale din toamna lui 2016. Pe 7 aprilie, Paul Rand și-a anunțat oficial candidatura, iar pe 12 aprilie mult așteptatul anunț oficial a fost făcut și de Hillary Clinton.

Cei cinci suspecți arestați în cazul asasinării lui Boris Nemțov, opozant rus, au fost inculpați pentru „omor la comandă“, a anunțat pe 1 aprilie o instanță din Moscova. O altă decizie juridică a fost dată în Egipt, unde fostul președinte Mohamed Morsi a primit, pe 21 aprilie, o sentință de 20 de ani pentru că a dat ordin să se intervină împotriva protestatarilor adunați în fața palatului prezidențial în decembrie 2012.

Războiul cibernetic se intensifică Pe 31 martie, serviciile britanice de informații au anunțat că sunt într-o „cursă a înarmării tehnologice“ din cauza amenințărilor reprezentate de „partea întunecată a globalizării“.

La doar o zi distanță, pe 1aprilie, președintele Barack Obama a anunțat autorizarea unui program sever de sancțiuni la adresa persoanelor, companiilor și guvernelor care „se angajează în activități rău intenționate în domeniul cibernetic“. Pe 8 aprilie, oficiali americani au anunțat că hackeri ruși au penetrat părți sensibile ale sistemului informatic de la Casa Albă.

Nici Franța nu a scăpat de atacuri, televiziunea TV5Monde fi ind piratată pe 8 aprilie de persoane care au pretins că fac parte din gruparea Stat Islamic. Postul de televiziune a fost împiedicat să emită, toate site-urile acestuia fi ind controlate timp de câteva ore de pirații online.

Recordurile inedite ale lunii Pe 17aprilie, Japonia a anunțat depășirea recordului de viteză al trenului său Maglev, cu propulsie bazată pe levitația magnetică, stabilit în urmă cu 12 ani. În doar patru zile a fost depășit recordul de 590 de kilometri pe oră, noul record fi ind de 603 kilometri pe oră.

La Londra au fost furate bijuterii și pietre prețioase a căror valoare depășește 200 de milioane de lire sterline. Furtul, cel mai mare care a avut loc vreodată în capitala Regatului Unit, s-a petrecut în vacanța de Paște și a fost anunțat de autorități pe 8 aprilie.

7

06-07 Retro.indd 7

28/04/15 13:25

SOCIAL

Andrei Geantă

CONFUZIILE VÂNĂTORILOR DE MONȘTRI 08-13 Andrei Geanta.indd 8

28/04/15 12:37

Atacul condus de membri al-Shabaab asupra Universităţii Garissa, din Kenya, soldat cu 148 de morţi, sau recenta ucidere a 30 de creștini etiopieni de către gruparea Stat Islamic, ultimele din seria atrocităţilor inimaginabile comise de organizaţiile teroriste, provoacă noi luări de poziţie împotriva fundamentalismului religios, în special islamic, și a legăturii sale cu terorismul. Nu e oare pertinent ca discuţia să fie lărgită pentru a aduce sub lumina reflectoarelor și fundamentalismul religios creștin?

M

asacrul, catalogat de ONU drept genocid, a peste 1.000 de palestinieni în tabăra Sabra și Shatila din Beirut, comis în perioada 16-18 septembrie 1982 de către milițiile phalangiste, alcătuite predominant din creștini libanezi; genocidul din Rwanda (aprilie-iulie 1994), comis de creștini Hutu care au exterminat peste 800.000 de creștini Tutsi, și povestea șocantă a părintelui catolic Athanase Seromba, care a ordonat personal demolarea cu buldozerele a bisericii sale în care adunase peste 2.000 de refugiați, cărora le promisese siguranța, și care personal i-a împușcat pe cei câțiva supraviețuitori care încercau să scape dintre dărâmături1 − sunt

08-13 Andrei Geanta.indd 9

28/04/15 12:37

1. Athanase Seromba a fost condamnat la închisoare pe viață pe 12 martie 2008.

2. Alessandro Bruno, „Terrorism and Fundamentalism Are Not Exclusive to Islam“, 17 apr.

2015, geopoliticalmonitor.com 3. Lord Resistance Army (LRA).

4. „90 per cent of people in LRA areas of Congo still live in fear of their safety, new Oxfam survey reveals“, 28 iul. 2011, oxfam. org/en/ 5. Philip Pullella, „Pope says it is wrong to equate Islam with violence“, 30 nov.

2014, reuters.com 6. James Peron, „No Cake for You! Fundamentalist Cake Warriors on the Loose“, 28 ian. 2015, huffingtonpost.com 7. Cameron Joseph, „Ben Carson pulls crowd to its feet“, 24 ian.

2015, thehill.com 8. Kerry-Anne, „The Pope Has A Message For Christian Fundamentalists: You’re No Better Than ISIS“, 3 dec.

2014, addictinginfo.org

10

episoadele evocate de Alessandro Bruno, editor la publicația Geopolitical Monitor2. „Armata de Rezistență a Domnului“ (LRA)3, o mișcare de gherilă din Uganda, formată din creștini și condusă de Joseph Kony, autoproclamat drept purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu și medium al Duhului Sfânt, este un alt exemplu în acest sens. Potrivit lui Kony, scopul declarat al LRA este acela de a lupta împotriva islamului și de a stabili în Uganda o conducere teocratică bazată pe cele Zece Porunci. De fapt gruparea este acuzată de încălcarea, la scară largă, a drepturilor omului, inclusiv de crimă, răpire, mutilare, exploatare sexuală a copiilor și forțarea acestora să participe la ostilități. Între septembrie 2008 și iulie 2011, potrivit unor rapoarte oficiale, se estimează că „gruparea a ucis peste 2.300 de oameni, a răpit peste 3.000 și a determinat refugierea a peste 400.000 în Congo, în Sudanul de Sud și în Republica Centrafricană“4 .

Probabil că la acest tip de comportament, determinat printre altele și de fundamentalismul religios, se referea papa Francisc atunci când, la întoarcerea din vizita efectuată în Turcia în noiembrie anul trecut, atrăgea atenția asupra faptului că nu poți judeca o întreagă religie pe baza comportamentului unei minorități: „Nu poți spune asta (referitor la musulmani, n.r.), cum nu poți spune, de asemenea, că toți creștinii sunt fundamentaliști.

Avem și noi partea noastră în privința lor.

Toate religiile au aceste mici grupări.“5 Până aici, relația dintre activitățile teroriste și fundamentalismul religios văzut ca extremism, fanatism, radicalism este relativ simplă și aplicabilă, așa cum spunea papa, tuturor religiilor, inclusiv creștinismului.

Fundamentalismul, ca problemă de conștiință Dificultatea apare atunci când, urmărind uzanța sintagmei „fundamentalism creștin“ atât în literatura de specialitate, cât și în vorbirea curentă, descoperim un sens oarecum diferit de cel enunțat mai sus.

De exemplu, subiectul care a generat în ultima perioadă cele mai aprinse dezbateri și a polarizat poate cel mai mult societatea americană este cel al drepturilor comunității homosexualilor, subiect adus recent în atenția opiniei publice prin două cazuri, deja celebre: cel al florăresei din Washington care, în urma refuzului de a-și oferi serviciile pentru o nuntă gay, s-a ales cu o amendă de 1.000 de dolari și cel al cofetarului din Colorado care, refuzând pregătirea tortului pentru nunta unui cuplu gay, a fost găsit și el vinovat. Ambele persoane, precum și toți cei care le-au susținut poziția de a nu accepta, din motive de conștiință, cererile celor două cupluri gay, au fost numite – ați ghicit – fundamentaliste6.

Poate că printre cei mai cunoscuți susținători ai dreptului de a refuza prestarea unor servicii care intră în confl ict cu propriile principii morale, fi ind așadar într-un fel fundamentaliști, se numără și dr. Ben Carson, renumitul neurochirurg pediatru și potențial candidat la președinția SUA, care, făcând referire la acest ultim caz, declara: „Am o problemă atunci când oamenii încearcă să forțeze alți oameni să acționeze împotriva propriilor convingeri, spunând: «Mă discriminează!». Astfel ei ar putea merge altundeva să cumpere un tort, dar nu, hai să dau în judecată cofetarul pentru că eu vreau ca el să ne facă tortul, chiar dacă el nu crede în el (în ce înseamnă tortul, n.r.).“7

Riscurile confuziei Pornind de la această accepțiune diferită a sintagmei „fundamentalism creștin“, mesajul papei, legat de prezența fundamentaliștilor și în creștinism, a fost interpretat de unii într-o manieră diferită: „Papa le-a oferit liberalilor un cadou de Crăciun mai devreme, săptămâna aceasta, în timpul zborului dinspre Turcia, trasând o paralelă între creștinii fundamentaliști și grupările teroriste islamice precum Stat Islamic.“8

S E M N E L E T I M P U LU I

08-13 Andrei Geanta.indd 10

28/04/15 12:37

Adăugând acestei perspective și poziția doctorului Kathleen Taylor – cercetătoare la Oxford în neuroștiințe, potrivit căreia, în viitor, fundamentalismul religios ar putea fi tratat ca boală psihică, adică „faptul că cineva a devenit radicalizant în ideologia unui cult ar putea să nu mai fie privit ca o alegere a voinței libere, ci ca o formă de tulburare mintală“9 –, devine clară nevoia imperativă a înțelegerii coerente a fundamentalismului creștin și a riscurilor enorme care pot deriva din lipsa unei asemenea înțelegeri.

Istoricul conceptului de fundamentalism Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, creștinismul a ajuns să fie asaltat de câteva provocări majore, necunoscute până atunci. Pe de o parte, evoluția darwiniană combătea creaționismul fi at, iar evoluția socială, promovată de Herbert Spencer, elimina înțelegerea tradițională asupra păcatului și depravării naturii umane.

Pe de altă parte, dezvoltarea metodei istorico-critice de interpretare a cărților biblice ducea la reconsiderarea totală a inspirației și autorității Bibliei. Ca răspuns la aceste provocări, s-au născut două concepții radical diferite, menite să ofere soluții creștinismului aflat în criză: modernismul și fundamentalismul.

Modernismul teologic Modernismul susținea salvarea creștinismului prin ajustarea teologiei creștine, astfel încât ea să fie compatibilă cu tendința de negare a supranaturalului, care modela din ce în ce mai mult gândirea, viața și imaginea despre lume a clasei intelectuale10. Acesta mai propunea adoptarea metodelor înaltei critici în abordarea și interpretarea Bibliei, revizuirea tuturor doctrinelor de bază în acord cu descoperirile științifice și relativizarea oricărui crez. De asemenea, accentua nevoia transformării în același sens a vieții creștine, atât practice, cât și de cult.

Fundamentalismul teologic Fundamentalismul s-a născut ca o reacție în fața modernismului. Termenul a fost folosit pentru prima dată de către editorul Curtis Lee Laws pentru a-i desemna pe conservatorii evanghelici protestanți care susțineau principiile expuse în The Fundamentals: A Testimony to the Truth (1910-1915; „Principii fundamentale: O mărturie asupra adevărului“). Această serie de 12 volume ataca teoriile moderniste ale criticii Bibliei și reafi rma atât infailibilitatea Bibliei ca autoritate în materie de credință și morală, cât și inerența ei ca autoritate în orice domeniu, inclusiv în istorie și știință. Doctrinele de bază considerate fundamente defi nitive erau cinci la număr: (1) inerența Bibliei; (2) istoricitatea relatărilor ei, inclusiv a creației, a potopului, a exodului și a minunilor lui Iisus; (3) nașterea din fecioară; (4) jertfa ispășitoare a lui Christos pe cruce; (5) învierea fi zică a Domnului Iisus și revenirea Sa într-o formă de asemenea fi zică. În ceea ce privește stilul de viață, fundamentaliștii accentuau importanța preceptelor morale ale Bibliei, în special a celor Zece Porunci, precum și abținerea de la consumul băuturilor alcoolice, de la fumat, dans ori mersul la teatru11. În cea mai mare parte a secolului al XX-lea, fundamentalismul creștin nu a fost o mișcare politică. Până în anii ’70, cei mai mulți creștini fundamentaliști evitau scena politică, pe care o considerau un domeniu păcătos și controlat de către cei neconvertiți 12. Concepția premilenială, potrivit căreia Christos urma să revină pentru ca abia apoi să instaureze împărăția Sa de o mie de ani, i-a făcut să nu caute modelarea statului sau a societății în acord cu preceptele biblice. Chiar și cei activi politic au fost preocupați mai degrabă de subiecte morale și practice, precum avortul, rugăciunea în școlile publice, homosexualitatea sau predarea evoluționismului în școlile publice, decât de transformarea Statelor Unite într-o teocrație creștină.

„Faptul că cineva a devenit radicalizant în ideologia unui cult ar putea să nu mai fie privit ca o alegere a voinței libere, ci ca o formă de tulburare mintală.“ Dr. Kathleen Taylor

9. Meredith Bennett-Smith, „Kathleen Taylor, Neuroscientist, Says Religious Fundamentalism Could Be Treated As A Mental Illness“, 31 mai 2013, huffingtonpost.com Dr. Taylor include între afecțiunile mintale tratabile în viitor atât islamismul radical, cât și convingerea că a-ți bate copilul este ceva acceptabil.

10. R. Albert Mohler, Jr., „What Makes Evangelicalism Evangelical?“, 6 sept. 2011, christianpost.com 11. Ernest R. Sandeen, „Christian fundamentalism“, accesat 25 apr. 2015, britannica.com 12. Henry Munson, „Fundamentalism“, accesat 25 apr.

2015, britannica. com

C O N F U Z I I L E VÂ N ĂTO R I LO R D E M O N Ș T R I

08-13 Andrei Geanta.indd 11

11

28/04/15 12:37

Fundamentalismul islamic vs fundamentalismul creștin

13. Martin Kramer, „Coming to Terms: Fundamentalists or Islamists?“, Middle East Quarterly, vol.

10, nr. 2, primăvară 2003, p. 65-77, meforum.org 14. Concise Oxford Dictionary of Current English, ed. a 8-a, Clarendon Press, Oxford, 1990, p. 477, 628.

15. Bernard Lewis, The Political Language of Islam, University of Chicago Press, Chicago, 1988, p. 117.

16. Khaled Abou el Fadl, The Great Theft: Wrestling Islam from the Extremists, Harper, San Francisco 2005, p. 19.

17. Eli Berman, Hamas, Taliban and the Jewish Underground: An Economist’s View of Radical Religious Militias, University of California National Bureau of Economic Research, San Diego, 2003, p. 5.

18. Doctorul Shipman a fost condamnat pe viață în anul 2000.

Un raport oficial ulterior a evidențiat uciderea unui număr cuprins între 215 și 260 de persoane în cei 23 de ani ai săi de activitate.

12

Dacă termenul „fundamentalism“ a pătruns în limba engleză în anul 1922, defi nind strict o mișcare teologică protestantă conservatoare, conceptul de fundamentalism islamic a apărut abia 50 de ani mai târziu când, în timpul crizei ostaticilor din Iran (19791980), în încercarea de a face cunoscută audienței vestice ideologia ayatolahului Khomeini, mass-media a descris-o ca fi ind „o versiune fundamentalistă a islamului“13. De atunci, uzitarea termenului „fundamentalist“ în legătură cu islamul s-a extins atât de rapid, încât, în 1990, Concise Oxford English Dictionary îl definea nu doar ca pe „o păstrare strictă a credinței tradiționale protestante“, ci și ca pe „păstrarea strictă a unor doctrine străvechi sau fundamentale ale oricărei religii, în special ale islamului“14.

Deși răspândirea pe scară largă a sintagmei „fundamentalism islamic“ este o realitate ce nu poate fi ignorată, introducerea ei, potrivit lui Bernard Lewis, proeminent istoric al islamului, rămâne un fapt regretabil, ce poate duce în eroare întrucât, spre deosebire de creștinism, teologii musulmani nu au avut niciodată o abordare modernistă, sceptică, a Coranului. De aici, concluzionează el, „toți musulmanii, în atitudinea lor față de textul Coranului, sunt, în principiu, cel puțin fundamentaliști“15. Împărtășind aceeași perspectivă, Khaled Abou El Fadl, profesor la UCLA, afi rmă că „mulți musulmani liberali, progresiști sau moderați s-ar descrie pe ei înșiși drept fundamentaliști fără a se gândi o clipă la conotațiile negative pe care le-ar presupune asta“16, iar Eli Berman, profesor de economie la Universitatea Statului California din San Diego, susține ca „islamism radical“ ar fi o sintagmă mai bună pentru a numi cele mai multe mișcări de după 1920, începând cu Frăția Musulmană, întrucât aceste mișcări „practică un extremism fără precedent și, prin urmare, nu pot fi

asimilate unei întoarceri la fundamentele istorice“17.

Așadar fundamentalismul creștin s-a născut ca un curent teologic gata să lupte pentru conservarea doctrinelor creștine considerate fundamentale, sub atacurile evoluționismului, ale secularismului și ale teologiei liberale. Însă această luptă nu a fost niciodată înțeleasă de către inițiatorii ei ca implicând violență fi zică.

Prin contrast, însăși ideea de fundamentalism islamic, exprimată mai corect prin islamism radical, s-a născut pe fondul violențelor și a continuat să fie utilizată pentru a descrie acțiunile violente ale unei minorități musulmane.

Fundamentalismul creștin și violența Nu trebuie totuși negat faptul că, de-a lungul timpului, au existat anumiți indivizi din rândul fundamentaliștilor creștini care, radicalizându-se, au comis acte de violență, chiar crime motivate religios, în special asupra medicilor sau a instituțiilor sanitare care operau avorturi. De notorietate sunt cazuri precum cel al dr. George Tiller, împușcat mortal de către Scott Roeder pe 31 mai 2009; cel al dr. John Britton și al bodyguardului său, James Barrett, împușcați mortal de către Paul Jennings Hill pe 29 iulie 1994, și cazul recepționerelor Shannon Lowney și Lee Ann Nichols, împușcate tot mortal de către John C. Salvi tot în anul 1994, la Clinica de Planificare Familială din Brookline, Massachusetts.

Ar fi însă o exagerare și o greșeală, așa cum afi rma papa Francisc, să judecăm o întreagă comunitate pe baza comportamentului unor indivizi și să conchidem, astfel, că o caracteristică a acelei comunități, în speță a fundamentalismului creștin, este violența. Ar fi ca și cum, citând cazul dr. Harold Shipman, care a fost găsit vinovat pentru uciderea a 15 dintre pacienții săi 18, am ajunge la concluzia că medicina convențională este periculoasă și, prin urmare, ar trebui evitată.

S E M N E L E T I M P U LU I

08-13 Andrei Geanta.indd 12

28/04/15 12:37

De altfel un exemplu clasic folosit împotriva înțelegerii fundamentalismului creștin drept un curent agresiv sau cel puțin militant este comunitatea Amish. Autorii cărții The Psychology of Religious Fundamentalism („Psihologia fundamentalismului religios“) susțin faptul că „tendința către introversiune“ (în opoziție cu cea către controversă) a adepților Amish, supunerea și introspecția lor susțin teza potrivit căreia fundamentaliștii nu sunt, în mod necesar, militanți. Dar, evaluându-i din perspectiva relației lor cu textul sacru, ei sunt cu adevărat fundamentaliști.

Autorii conchid prin a afi rma faptul că „fundamentalismul (creștin, n.r.) nu are de-a face cu ferocitatea. El privește relația cu scripturile sacre și cu percepția adevărurilor absolute.“19

Evaluare Fără îndoială, fundamentalismul creștin actual ar trebui să-și revizuiască unele poziții și să încerce eliminarea altora,

cum ar fi: predispoziția de a crede că tot ceea ce este nou este, în mod necesar, și rău sau tendința de a idealiza trecutul; lipsa unei exegeze biblice care să țină seama de caracterul dinamic al inspirației; posibilele tendințe antiintelectualiste; o anumită rigiditate uneori nejustificată, precum și dezvoltarea unei ramuri militante politic.

Cu toate acestea, niciuna dintre problemele enumerate mai sus și nici toate luate la un loc nu vor putea justifica vreodată echivalarea celor două curente – fundamentalismul islamic și fundamentalismul creștin – chiar dacă, printr-o alegere nefericită, ele poartă astăzi același nume.

Iar dacă termenii, vrem sau nu, vor rămâne aceeași pentru totdeauna, înțelegerea noastră cu privire la sensul lor va trebui acordată cu realitatea, pentru a nu-l confunda vreodată pe Ben Carson cu Boko Haram sau pe creștinii îmbrăcați în portocaliu cu ucigașii lor; altfel spus, pentru a nu deveni noi înșine victimele confuziei vânătorilor de monștri.

19. Ralph W. Hood, Peter C. Hill și Willian Paul Williamson, The Psychology of Religious Fundamentalism, New York, Guilford Press, 2005, p. 135.

C O N F U Z I I L E VÂ N ĂTO R I LO R D E M O N Ș T R I

08-13 Andrei Geanta.indd 13

13

28/04/15 12:37

Politic

•

Laura Gavrilă

Imaginile crimelor îngrozitoare din Ucraina1 fac greu de crezut că această ţară a trăit vreodată vremuri mai grele.

Dar le-a trăit. Și nu demult, la începutul anilor 1930. O analiză a acelor vremuri trezește sentimentul unui déjà-vu și actualizează întrebarea: În ce măsură se va repeta istoria?

14-19 Laura.indd 14

28/04/15 12:38

CUI APARȚINE UCRAINA? S

ituarea strategică a Ucrainei și resursele naturale bogate au trezit mereu interesul marilor puteri concurente. De-a lungul istoriei, Ucraina a fost văzută ca un „coș cu pâine al Europei“, pe care îl voia toată lumea.

Haosul ucrainean actual, ce poartă semnătura lui Vladimir Putin, nu e, din păcate, o noutate. Cu aproximativ 80 de ani în urmă, un alt lider absolutist rus intervenea în istoria Ucrainei: Iosif Vissarionovici Stalin. „Opera“ lui Stalin a fost o golire sinistră a coșului de pâine: Holodomorul („moartea prin înfometare“, în limba ucraineană) a curmat viața a milioane de ucraineni.

Un pas înapoi, doi pași înainte Începutul Holodomorului trebuie căutat în Revoluția Bolșevică, din 1917. Sătulă de 250 de ani de ocupație țaristă, Ucraina a făcut pasul spre independență, însă după ani de război și revoluții, în 1922, a sfârșit asimilată de Uniunea Sovietică. Sovieticii au introdus o politică de promovare a reprezentanților națiunii și ai minorităților naționale în funcții de conducere, ca să câștige simpatia populației – un pas înapoi, care pregătea doi pași înainte.

O altă concesie, în contrast cu ateismul promovat și implementat în restul statelor din blocul sovietic, a fost că Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene i s-a permis să-și desfășoare în continuare slujbele, însă, după aproape un deceniu, BOAU a fost dizolvată. Paul Robert Magocsi consemnează în cartea A History of Ukraine (O istorie a Ucrainei) că, în următorii opt ani, doi mitropoliți, 26 de episcopi și 1.150 de preoți au fost arestați și trimiși în lagăre. În prezent, în regiunile de est ale Ucrainei, cu precădere în Donețk, Biserica Ortodoxă a făcut din orice alt grup religios inamicul Republicii Populare Donețk. Clădirea martorilor lui Iehova, cât și biserica baptistă au fost percheziționate și vandalizate vara trecută, iar liderii catolici și protestanți au fost arestați de rebeli înarmați 2. În Ucraina începutului de secol, încurajat și de sistemul educațional în limba ucraineană, procesul de ucrainizare a creat un context nemaipomenit pentru o renaștere culturală, dar și pentru trezirea unei conștiințe naționale. Ca replică, a urmat o politică masivă de rusificare a Ucrainei3. În aceeași perioadă, Stalin a introdus politica de colectivizare și planul cincinal. Zeci de mii de activiști ruși 4 au fost trimiși în Ucraina pentru a „asigura“ înscrierea tuturor gospodăriilor în colhozuri. Practic, terenurile, uneltele și vitele le-au fost confiscate. Și în cadrul actualului confl ict, o parte din rebelii proruși din Ucraina sunt veniți din Rusia, recrutați prin internet.

EuroMaidanul din 1930 Strategia și tactica rusească din 1930 sunt foarte similare cu acelea la care asistăm astăzi. Colectivizarea sistematică a țării și închiderea bisericii din anii 1930

15

14-19 Laura.indd 15

28/04/15 12:38

au stârnit cele mai mari revolte țărănești din istoria Ucrainei, primele având loc în luna februarie a anului 1930. Grupuri a câte 300-500 de țărani înarmați cu bâte, furci, topoare și puști rudimentare au atacat grănicerii de la hotarele regiunii Șepetivka5. În doar câteva săptămâni, țăranii înarmați au preluat 16 raioane din zona graniței, au dizolvat majoritatea colhozurilor și au început să îi ucidă pe membrii partidului și pe agitatorii sovietici6.

Pe 19 martie 1930, Vsevolod Balitski, șeful poliției secrete din Ucraina, scria: „Tovarășul Leplevski tocmai m-a informat că Stalin propune adoptarea unor măsuri mai agresive în raionul Tulcinski și, cu privire la revoltele de acolo, a subliniat să nu mai țin discursuri și să trec la acțiune...“7 Iar acțiunile nu au ezitat să apară.

Pe 25 martie, Grigori Ordzhonikidze, comisar pentru inspecția muncitorilor țărani din URSS, nota: „Revolta a fost reprimată prin forță, cu mitraliere și în unele locuri cu artilerie...“ Cu toate acestea, în aprilie a avut loc o nouă insurecție, la scară mai largă, în Dnipropetrovsk8. În total, într-o perioadă scurtă de timp, au avut

16

loc 2.945 de revolte țărănești pe întreg teritoriul Ucrainei și, în consecință, în septembrie 1930 nu mai existau decât 26,6% din colhozuri9. Victoria a fost însă efemeră, 150.000 de culaci (chiaburi, fermieri înstăriți, considerați inamici ai poporului) fi ind deportați și alți 170.000, condamnați pentru „crime împotriva statului“10.

Schimbarea strategiei Conducerea bolșevică a învățat din acest eșec al colectivizării și a implementat o nouă strategie în 1931. Fermierii privați aveau să fie singurii plătitori de taxe, iar cei care se înscriau sau rămâneau în colhozuri urmau să primească subvenții. În scurt timp, majoritatea țăranilor s-au reîntors în sistemul colectiv. Oricine se opunea procesului de colectivizare primea automat eticheta de culac, indiferent de avere. Colectivele s-au transformat încet-încet în lagăre de muncă.

Când, în 1932, statul nu a putut colecta decât 4,3 milioane de tone de cereale, față de 7,2 milioane de tone în 1931, diferența a fost suficient de mare ca să reprezinte o problemă economică pentru Uniunea Sovietică. În consecință, rațiile

S E M N E L E T I M P U LU I

14-19 Laura.indd 16

28/04/15 12:38

ucrainenilor au fost tăiate și a fost mărit procentul cotizației. Orice faptă de ascundere de cereale era calificată, printr-o nouă lege, drept furt și pedepsită cu moartea sau cu privarea de libertate pentru 10 ani11.

Până la sfârșitul anului 1932, s-au implementat și alte sancțiuni în satele considerate neproductive: oprirea aprovizionării cu bunuri alimentare, interzicerea oricărei forme de comerț și confiscarea oricăror alimente sau resurse bănești găsite la percheziții12. Țăranii au rămas fără mâncare și fără semințe pentru plantare. În acest context, în ianuarie 1933, au început să apară primele rapoarte de malnutriție și moarte prin înfometare în masă. Un jurnalist britanic, care a documentat foametea din Ucraina, a descris situația din zona rurală a Ucrainei în termeni înfiorători: „nu exista pâine, mulți dintre copii aveau burțile umflate, aproape toți caii și toate vacile muriseră și chiar oamenii mureau“13. În plus, s-a dezvoltat un sistem de spionaj și hărțuire, care a distrus orice simț al comunității.

Dacă foametea a distrus rezistența fi zică, izolarea a anihilat orice urmă de rezistență a spiritului.

Negarea sovietică și propaganda Într-o asemănare flagrantă cu ceea ce se întâmplă în prezent, guvernul sovietic a negat vehement că foametea din Ucraina a fost generată artificial de regimul sovietic, iar jurnaliștii străini au fost împiedicați să călătorească în zonă 14. De altfel, au fost interzise și călătoriile din Ucraina și din unele regiuni ale Donului, pentru a împiedica răspândirea informațiilor despre foamete.

Negarea a fost răspândită de propaganda sovietică și susținută de unii jurnaliști occidentali. Și astăzi există jurnaliști care fac propagandă rusă prin articole care pun la îndoială autenticitatea EuroMaidanului, susținând că acesta a fost, de fapt, o lovitură de stat orchestrată de SUA 15.

Cu toate că foametea din Ucraina a fost destul de bine documentată de jurnalistul Gareth Jones, primul care a publicat existența Holodomorului, realitatea acesteia a fost disputată ani la rând. A fost chiar considerată propagandă nazistă pentru a justifica o invazie germană 16. După șapte decenii de la moartea lui Hitler, Rusia blamează din nou, în fața propriei populații, propaganda nazistă, în contextul actualelor ei divergențe C U I A PA R Ţ I N E U C R A I N A ?

14-19 Laura.indd 17

17

28/04/15 12:38

cu Uniunea Europeană și cu SUA pe marginea implicării din Ucraina.

Abia după 75 de ani, Parlamentul European a adoptat o moțiune care recunoaște Holodomorul ca o crimă împotriva umanității.

Eliminarea naționalismului din Ucraina Dincolo de eliminarea populației din zona rurală, colectivizarea și industrializarea Ucrainei au avut un scop și un efect secundar: o campanie împotriva „deviației“ naționalismului ucrainean. Primul val de „purificare“ a avut loc între 1929 și 1934, țintind direct elita politică și culturală. Odată cu oprirea ucrainizării și cu înlocuirea acesteia cu rusificarea, aproximativ 80% din elita culturală – intelectuali, scriitori, artiști și cler – a fost executată sau închisă 17. Iar conducerea politică a fost înlocuită cu cadre trimise din Rusia. Într-o scrisoare către Kaganovici, responsabil cu implementarea politicii de colectivizare, scrisă pe 11 august 1932, Stalin își exprima îngrijorarea că naționaliștii ucraineni acționează împreună cu spionii polonezi pentru a separa Ucraina de Uniunea Sovietică. „Dacă nu rezolvăm situația din Ucraina, riscăm să o pierdem.“18 Scrisoarea a inițiat instalarea lui Balickij în funcția de șef al Poliției Secrete, ceea ce a dus la un val de arestări și execuții. Steve Komarnyckyj, în cadrul unei conferințe ținute la Cambridge în 2009, îl cita pe un lider comunist din regiunea Harkiv: „Foametea din Ucraina a fost indusă pentru a micșora numărul de ucraineni, pentru a înlocui morții cu oameni din alte părți ale URSS-ului și astfel a ucide chiar și cel mai infi m gând de independență a Ucrainei.“19

Déjà-vu Aplicând acest fi ltru istoric, putem citi diferit evenimentele actuale din Ucraina. În martie 2012, Uniunea Europeană a inițiat un acord de asociere cu Ucraina, acesta urmând să fie ratificat doar dacă Ucraina rezolva problemele cu privire la „deteriorarea democrației și a statului de drept“ (închiderea Iuliei Timoșenko și a lui Iuri Lutsenko). Ucraina a început să ia măsuri pentru a emite legile necesare.

Pavlo Klimkin, unul dintre negociatorii ucraineni pentru acordul de asociere, scria: „Rușii pur și simplu nu au crezut că se poate

18

adeveri (ratificarea acordului, n.r.). Nu au crezut în capacitatea noastră de a negocia un acord bun și nu au crezut în determinarea noastră de a implementa acest acord.“20 În consecință, la jumătatea lunii august 2013, Rusia a schimbat legile vamale cu privire la importul din Ucraina, astfel încât toate importurile din Ucraina au fost oprite, ca un început de război comercial, pentru a preveni semnarea acordului cu UE. Exporturile din Ucraina au scăzut cu 1,4 miliarde de dolari. Forțat de noul context, pe 21noiembrie, guvernul ucrainean a suspendat pregătirile pentru semnarea acordului, motivat de scăderea producției industriale și de deteriorarea relațiilor cu țările din CSI. În cursul nopții de 21noiembrie 2013, a început un protest spontan în Kiev împotriva conducerii țării. Revoltați de faptul că șansa la predictibilitate birocratică și normalitate se îndepărta tot mai mult, ucrainenii au profitat de inerția evenimentelor pentru a-și schimba situația.

Yaroslav Hrytsak, istoric ucrainean, scria: „Este o revoluție a tinerilor educați, oameni activi în social media, mobili, dintre care 90% sunt absolvenți de facultate, dar care nu au viitor.“21 Au urmat violențe. La sfârșitul lunii noiembrie, revoluționarii au cerut formarea unui comitet care să comunice cu comunitatea europeană, să solicite demisia președintelui Ianukovici și să facă apel la sistarea represiunilor politice asupra activiștilor EuroMaidanului22. Răspunsul primit a fost dispersarea forțată a protestatarilor în noaptea de 30 noiembrie. A doua zi însă, manifestanții au reocupat piața. Ciocnirile cu autoritățile au continuat de-a lungul lunilor decembrie și ianuarie și s-au soldat cu 100 de morți din rândul protestatarilor.

Pe 22 februarie 2014, protestatarii Maidanului au obținut două victorii: Iulia Timoșenko a fost eliberată și președintele Ianukovici a părăsit capitala. În plus, Rada Supremă a Ucrainei a abrogat legea privind bazele politicii de stat în domeniul lingvistic, ce conferea limbii ruse statut de limbă regională. Prin această acțiune, Ucraina își recâștiga puțin din spiritul național clădit în anii 1920 și zdrobit brutal în anii 1930. Însă tocmai pe seama acestei victorii se poate pune declanșarea crizei din Crimeea și, implicit, a confl ictelor dintre grupările rusofone și grupurile de ucraineni și tătari crimeeni care

S E M N E L E T I M P U LU I

14-19 Laura.indd 18

28/04/15 12:38

au sprijinit EuroMaidanul. Ce a urmat s-a desfășurat rapid, fără o replică relevantă din partea comunității internaționale. Începând cu 23 februarie 2014, Rusia a mobilizat forțe de intervenție la frontierele Ucrainei. Două zile mai târziu, sute de militanți proruși s-au adunat în fața Parlamentului Republicii Autonome Crimeea, din Simferopol, pentru a cere respingerea puterii de la Kiev. Pe 27 februarie, steagul rus a fost arborat după ce un grup de persoane înarmate au ocupat sediul Parlamentului și al Guvernului din Crimeea. În aceeași noapte, aeroporturile din Crimeea au fost ocupate de persoane înarmate, cel mai probabil soldați ruși fără însemne23. Pe 1 martie, președintele Vladimir Putin a obținut în unanimitate permisiunea camerei superioare a Parlamentului Federației Ruse pentru a utiliza forțele armate pe teritoriul Ucrainei. La doar 10 zile distanță, Parlamentul din Crimeea a adoptat o declarație de independență față de Ucraina. În cele din urmă, pe 18 martie 2014, Crimeea a fost anexată de către Rusia. În urma anexării, tătarii crimeeni care s-au opus conducerii ruse au fost persecutați, au fost impuse legi de restricționare a libertății cuvântului și autoritatea Bisericii Patriarhatului Ortodox Kiev a fost anulată 24. Agenți ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei au făcut raiduri în casele tătarilor sub pretextul „suspiciunii de activitate teroristă“25.

Pentru guvernul rus, oamenii au fost dintotdeauna consumabile, materie primă pentru implementarea planurilor sale. Raportul ONU din noiembrie 2014 consemnează multe cazuri de abuz asupra drepturilor umane: tortură, detenții arbitrare, execuții, muncă forțată, violență sexuală și distrugere de proprietăți26.

O altă consecință a anexării a fost devalorizarea monedei și, prin extensie, a prețurilor.

După instalarea autorității ruse, salariile au fost micșorate cu 30-70%. De asemenea, turismul, industria principală a Crimeei, a scăzut cu 50%.

Chiar și producția agricolă a fost influențată de anexare – Canalul de Nord al Crimeei fi ind închis, recolta de orez a fost pierdută și cele de porumb și de soia au fost grav afectate. În aceeași perioadă cu anexarea Crimeei și influențat de evenimentele ce aveau loc acolo, consiliul oblastului Donețk a votat pentru un referendum în care să fie decis viitorul acestuia.

Pe 3 martie 2014, mai multe persoane au năvălit în clădirea administrativă a Donețkului fluturând steaguri ruse fără vreo împotrivire din partea poliției. În scurt timp, Donețkul, autointitulat Republica Populară Donețk, a devenit unul dintre centrele confl ictului prorus din Ucraina.

Epilog și privire înainte Apelul la istorie ne deschide perspective noi, dar ne pune de asemenea în fața a trei întrebări cruciale pe acest subiect: Se va sfârși oare actuala situație din Ucraina cu o înfrângere a naționalismului ucrainean și cu o nouă victorie a propagandei ruse, exact ca în istorie? Vor interveni membrii comunității internaționale mai eficient, astfel încât Ucraina să ajungă în cele din urmă cu adevărat în mâinile ucrainenilor? Și câți ani vor trece până când istoria va dezvălui fără putință de tăgadă vina Rusiei în conflictul din Ucraina?

1. Tineri de 20 de ani care caută mâinile camarazilor printre ruinele aeroportului din Donețk.

2. Sabra Ayres, „In rebel-held Donetsk, religious intolerance grows“, 17 mar.

2015, america.aljazeera.com 3. Stanislav Kulchytsky, „Why the deadly famine occured, or comprehending the Ukrainian Holodomor”, 24 nov. 2011, day.kiev.ua 4. „Ukraine crisis: «We recruit volunteer fighters from Russia»“, 23 iun. 2014, bbc.com 5. ЦДАГОУ. – Ф. 1. – Оп. 20. – Спр. 3184. – Арк. 95.

6. ЦДАГОУ. – Ф. 1. – Оп. 20. – Спр. 3154. – Арк. 11.

7. ЦДАГОУ. – Ф. 1. – Оп. 20. – Спр. 3154. – Арк. 11.

8. Даниленко В.М. Антирадянське повстання селян в Україні напередодні

голодомору / В.М. Даниленко // Павлоградське повстання 1930 р.: Документи і матеріали / Упоряд. В. М. Даниленко. – К., 2009. – С. 13–27.

9. ЦДАГОУ. – Ф. 1. – Оп. 20. – Спр. 3153. – Арк. 72.

10. ЦДАГОУ. – Ф. 1. – Оп. 20. – Спр. 6390. – Арк. 135.

11. Andrew Gregorovich, „Genocide in Ukraine 1933” (discurs), partea a 4-a „How Did Stalin Organize the Genocide?”, accesat 27 apr. 2015, faminegenocide.com 12. „Translation of Grain Problem – Revelations form the Russian Archives” (Biblioteca Congresului American), accesat 27 apr. 2015, loc.gov 13. Margaret Siriol Colley, More Than a Grain of Truth; The Biography of Gareth Richard Vaughan Jones, Nottingham, 2005.

14. R.W. Davies, Stephen G. Wheatcroft, The Years of Hunger: Soviet Agriculture, 1931-1933 (The Industrialization of Soviet Russia), Palgrave Macmillan, 2004, p. 487.

15. „«No to the Nazi coup d’etat in Ukraie!» Rome protesters rally against fascism“, 17 mai 2014, rt.com 16. Douglas Tottle, Fraud, Famine and Fascism: The Ukrainian Genocide Myth from Hitler to Harvard, accesat 26 apr. 2015, rationalrevolution.net 17. Stepan Andriyovich Kryzhanivsky, art. „Ukraine” – „Ukraine in the interwar period”, accesat 27 apr. 2015, britannica.com 18. Steve Komarnycyj, „Dancing with Stalin” (discurs, Universitatea Cambridge, 6 febr. 2009), holodomor.org.uk 19. Ibidem.

20. Brian Boneer, Oksana Grytsenko, „Klimkin: Russia trying to force renegotiation of Minsk deals“, 18 ian. 2015, kyivpost.com 21. „EuroMaidan rallies in Ukraine - Nov. 26 coverage”, 12:24 p.m., 28 nov.

2013, kyivpost.com 22. „EuroMaidan rallies in Ukraine - Nov. 27 [28, 29] coverage”, kyivpost.com 23. „Conflict fears rise after pro-Russian gunmen seize Crimean parliament”, 28 febr. 2014, theguardian.com 24. Ilya Somin, „Russian government agency reveals fraudulent nature of the Crimean referendum results“, 6 mai 2014, washingtonpost.com 25. Alexander Winning, „Crimean Tatars commemorate Soviet deportation despite ban“, 18 mai 2014, reuters.com 26. Robert Evans, „Ukraine death toll rises to more than 4,300 despite ceasefire: U.N.“ 21 nov. 2014, reuters.com

C U I A PA R Ţ I N E U C R A I N A ?

14-19 Laura.indd 19

19

28/04/15 12:38

Politic

•

Alina Kartman

Prima victimă, în orice război, este adevărul. Iar conflictul ucrainean nu face excepţie de la regulă. Minciunile care le sunt servite deopotrivă ucrainenilor și rușilor alimentează fiecare tabără cu ură infinită faţă de cealaltă.

20-25 Alina Kartman.indd 20

28/04/15 12:39

FABRICI DE URĂ Î

n luna martie, când producătorul auto Opel a anunțat că se retrage de pe piața din Rusia1, presa rusă a salutat plecarea „companiei care a colaborat cu Hitler“2 drept o bine-venită oportunitate de creștere a vânzărilor autohtonei Lada3. La 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, singurii care aud încă pași de naziști sunt rușii. Ca într-un continuum istoric – în care prezentul este îmbibat cu trecut – naziștii, fasciștii, ultranaționaliștii au fost înviați și îmbrânciți pe scena mediatică, pentru că liderii de la Kremlin vor ca oamenilor să nu le fie zdruncinată cumva încrederea în mama-Rusie, după decizia majoră a celor de la Opel 4 , despre care se știe că nu va fi singulară pe piață5.

Apelul Rusiei la arsenalul emoțional al celei de-a doua conflagrații mondiale nu este, nici pe departe, un incident izolat. În contextul inflamării situației din Ucraina, rușii au demonstrat cu vârf și îndesat abilități uimitoare de mânuire a celei mai vechi și mai josnice arme de distrugere în masă: propaganda.

Războiul informației Un copil a fost crucificat de naziști6; polițiști ucraineni din Kiev, îmbrăcați în uniforme cu zvastică, cer sângele nou-născuților ruși7; soldații ucraineni primesc pământ și câte doi sclavi ruși ca recompensă pentru excelența în serviciul militar8; soldații ucraineni prăjesc și consumă carnea prizonierilor ruși9; un soldat ucrainean de culoare s-a îmbătat și a început să danseze pe tanc și să țintească cu arma oamenii de pe stradă 10; o unitate a juntei ucrainene a violat în grup o bătrână, după care i-au închis vaginul cu spumă poliuretanică 11.

Pe lângă faptul că sunt grobiene și halucinante, toate aceste afirmații au numeroase alte caracteristici în comun care vorbesc despre existența unui veritabil atac mediatic, folosit de Rusia ca o prelungire a brațului său militar. Unele caracteristici comune sunt mai evidente, cum ar fi faptul că, deși niciuna nu este verificabilă, toate aceste așa-zise știri au fost diseminate în presa rusă pe post de informații sigure și reale. Alte caracteristici sunt mai puțin bătătoare la ochi, cum ar fi faptul că toate aceste știri inventate au drept ţintă un public necritic, needucat, care crede orbește tot ce se spune la televizor. Însă cel mai puternic și cel mai eficient element comun este faptul că toate victimizează la maximum etnicii ruși din Ucraina, în timp ce demonizează guvernul și armata ucraineană. Această ultimă caracteristică își dovedește importanța atunci când este corelată cu alte ipostaze în care Rusia pozează drept martir, atitudine de altfel crucială pentru modul în care Rusia a ales să lupte în Ucraina.

Biata Rusie Unul dintre cei mai mari specialiști contemporani în istoria Europei de Est, profesorul Timothy Snyder, de la Universitatea Yale, spune12 că Rusia a adoptat o strategie inversată a războiului asimetric (reverse asymmetrical warfare, engl.). Această strategie presupune o inovație contraintuitivă adusă războiului asimetric. Dacă războiul asimetric legitimează adoptarea unor tactici nelegitime, chiar ilegale de către armata mai slabă, războiul asimetric invers presupune ca armata mai puternică să se dea drept slabă, pentru a putea face apel la tactici de gherilă. Portretizând ucrainenii ca pe o satană și dându-se drept salvatorul dornic de sprijin, Rusia

20-25 Alina Kartman.indd 21

28/04/15 12:39

pozează în partea mai slabă a confl ictului și își legitimează în ochii populației apelul la tactici îndoielnice.

Concret, spune profesorul menţionat, acest lucru s-a întâmplat când Rusia a intrat cu tancurile în Crimeea. Atunci liderii de la Kremlin au pretins că nu au niciun fel de responsabilitate pentru eveniment și că acesta ar fi fost orchestrat de rebeli și civili interni, organizați singuri cu arme și muniție. Surprinzător, lumea a trecut rapid cu vederea faptul că presupușii rebeli localnici aveau totuși arme prea avansate pentru a și le procura singuri și este puțin probabil să își fi comandat toți, simultan, mii de uniforme identice, nemarcate.

Stratagema a servit însă Rusiei, preocupate să sublinieze încă o dată că nu este angajată într-un război imperialist, împotriva Ucrainei, ci, din contră, că luptă împotriva „imperialismului american“ și împotriva Europei „decadente“.

Scopul luptei ar fi restaurarea dreptului etnicilor ruși din Ucraina de a se alipi teritorial de Rusia, ca urmare a apartenenței lor culturale. În optica rusă, religia etnicilor, limba pe care o vorbesc, istoria pe care o au și voința lor, toate legitimează recuperarea teritorială. Așa au legitimat anexarea Crimeei anul trecut.

22

Incorectitudini politice Chiar și în prezent, presa națională rusă vorbește despre războiul din Ucraina în termenii unei „intervenții“, care a avut drept scop eliberarea etnicilor oprimați de guvernul kievean. Dacă vorbește totuși despre „război“, mass-media de stat din Rusia folosește sintagma „război civil“, pentru a se dezice de orice responsabilitate privind haosul actual din Ucraina. Rușii par să sară peste un aspect semnificativ: granițele internaționale nu se stabilesc pe criterii culturale, ci pe criterii politice. Așa funcționează lumea astăzi. Altfel, dacă țările s-ar contura pe baza culturii popoarelor, Marea Britanie de exemplu ar putea pretinde teritorii din SUA. Sună ridicol când problema este pusă așa, însă când Rusia are aceeași pretenție, lucrurile nu se mai văd la fel de clar. Iar asta, grație propagandei.

Manipulare stratificată Exemplele de știri delirante, asemenea celor amintite mai sus, reprezintă doar una dintre categoriile propagandistice practicate la ora actuală de presa rusă. Ele s-ar putea încadra la propaganda de școală veche, cea unidirecțională: presa fabrică informații, pe care apoi le diseminează.

Tipul de propagandă și efectele ei se rafi nează

S E M N E L E T I M P U LU I

20-25 Alina Kartman.indd 22

28/04/15 12:39

însă proporțional cu educația publicului căruia îi este adresată. Dacă la oamenii needucați prinde minciuna, pentru cei educați este nevoie de altceva. Mai precis, de propagandă postmodernă.

Propaganda postmodernă profită din plin de neîncrederea în metanarațiuni, care îi caracterizează pe intelectualii momentului, și se hrănește din aviditatea lor de perspectivism și de multitudine a opțiunilor. Televiziunea Russia Today este un trend-setter în acest sens. Talkshow-urile sale, cu adresabilitate internațională, fi ind în limba engleză, reunesc deseori în platou o diversitate de experți, care discută teorii diferite, poate chiar contradictorii, legate de un eveniment. Spre deosebire de televiziunile care practică propaganda unidirecțională, prezentând numai opinia pe care doresc să o inoculeze și argumentele care o susțin, Russia Today strecoară printre invitați experți cu orice fel de opinii, inclusiv experți care interpretează adecvat actualitatea. Însă, amestecându-i cu experți care vehiculează informații false, le neutralizează complet impactul. Cum? Agasând telespectatorul. Bombardat cu multitudinea de opinii, acesta nici nu va ști cu adevărat ce s-a întâmplat și nici nu va mai fi motivat să afle, fi indcă dezgustul față de abordarea haotică îl va determina

să trivializeze evenimentul – explică profesorul Snyder.

Propaganda care se adresează celor cu spirit critic nu convinge în mod necesar, însă cu certitudine obosește. De aceea interpretările false sunt eficiente chiar și aici, în cazul intelectualilor, nu pentru că aceștia le-ar crede, ci pentru că, dacă sunt suficient de multe, ele îl îndepărtează de interpretările prioritare.

Inconsecvențe trădătoare Pe observatorul care nu obosește, îl așteaptă stupoarea constatării că propaganda rusă nu este doar greșită moral, ci și contradictorie din punct de vedere logic. Sursele ruse susțin simultan și A, și nonA în multiple chestiuni politice care privesc, în defi nitiv, identitatea națională a Ucrainei.

Astfel este tipic pentru propaganda prorusă să circule mesaje de tipul „nu există stat ucrainean“ (argumentat pe baza faptului că independența Ucrainei este relativ recentă și obținută în urma unui proces dificil și catalogat uneori drept confuz13) simultan cu mesaje de tipul „statul ucrainean este represiv“ (făcându-se trimitere la diverse acțiuni ale guvernului ucrainean14). În timp ce spune că „nu există o națiune FA B R I C I D E U R Ă

20-25 Alina Kartman.indd 23

23

28/04/15 12:39

„Putin – ocupant“ – demonstrație de protest în fața ambasadei Ucrainei la Berlin, împotriva intervenției ruse în peninsula Crimeea.

ucraineană“15, propaganda prorusă îi acuză pe ucraineni că sunt ultranaționaliști16. Apoi, deși neagă că ar exista o limbă ucraineană (pentru că asta ar însemna recunoașterea unei identități naționale ucrainene17), prorușii acuză „ucrainizarea“ forțată a etnicilor ruși, „obligați să vorbească ucraineana“18.

Peste toate aceste contradicții tronează însă suprema inconsecvență a luptei împotriva fascismului19. Ca parte a operațiunii de război informațional psihologic, așa cum îl numea The Guardian20, media rusă descrie constant criza din Ucraina ca un rezultat al instigării conduse de guvernul ucrainean, de factură „fascistă“, „neonazistă“, „ultranaționalistă“. Publicului rusofon îi este amintit în repetate rânduri pericolul inimaginabil al fascismului care pulsează în inima guvernului ucrainean. Această amenințare trebuie eliminată, spun rușii, pentru ca tot ei să se poată ocupa de protejarea poporului în fața „depravării“ europene21. Însă în timp ce își îndreaptă arătătorul de la o mână spre „fasciștii“ ucraineni, rușii le întind mâna cealaltă, în semn de cordialitate, partidelor europene de dreapta – urmașe ale fasciștilor –, fiindcă rezonează cu discursul lor antieuropean22.

Urechile ruse surzesc însă brusc la elementele

24

ultranaționaliste, totalitariste și xenofobe vehiculate în cadrul acelorași discursuri.

Oricum, dacă argumentul curent nu convinge, tot mai rămâne faptul că însăși ideologia mult-visatei Uniuni Eurasiatice are la bază nu una, ci două ideologii totalitariste: fascismul și stalinismul. Politologul Alexandr Dughin, artizanul ideologiei eurasiatice, propunea, încă din 2001, realizarea „bolșevismului național“. Deloc întâmplător, același Dughin a susținut deschis, ani de zile, divizarea și colonizarea Ucrainei, propunând eliminarea „idioților“ din Ucraina și subliniind că „genocidul asupra acestor cretini este necesar și inevitabil“23.

Amenințarea ne-realității Ar fi o capcană să își imagineze cineva că, în tot acest timp, presa ucraineană a consemnat onest și imparțial situația în care se află țara. Totuși, deși există informații despre materiale jurnalistice fabricate de ucraineni în scop propagandistic24, acestea sunt mult mai puține decât cele diseminate de ruși, iar limbajul lor negativ este și el restrâns, comparativ cu acela al televiziunilor ruse de stat25.

Mai mult, dacă propaganda rusă a fost una proactivă, axată pe generarea abundentă de

S E M N E L E T I M P U LU I

20-25 Alina Kartman.indd 24

28/04/15 12:39

„Prima dată Crimeea, apoi Europa? Europa, trezește-te!“ – demonstrație de protest în fața ambasadei Ucrainei la Berlin, împotriva intervenției ruse în peninsula Crimeea.

mesaje de inf luență, propaganda ucraineană s-a bazat mai degrabă pe reactivitate, guvernul limitând drastic cantitatea de informație ajunsă la public și chiar cenzurând în bloc televiziunile ruse – fapt pentru care a fost admonestat la nivel internațional. Organizația Reporteri fără Frontiere a condamnat crearea Ministerului ucrainean al Informațiilor, apreciind că „într-o societate democratică,

mass-media nu ar trebui reglementată de guvern“26.

Lăsând la o parte intențiile manipulatoare ale ambelor părți, balanța nedreptății învinuiește Rusia, fi indcă, dacă înlăturăm minciunile, imaginea cu care rămânem este aceea a unui stat autoritar invadând arbitrar o democrație. Iar aceasta nu este tocmai o veste bună, pentru secolul al XXI-lea.

1. Germain Moyon cu Simon Morgan, „GM’s Opel unit leaves Russian market“, AFP, 18 mar. 2015, news.yahoo.com/general-motors-opel-unit-sayswithdraw-russian-market-133032232.html 2. Igor Fiodorov, „Компания, которая сотрудничала с Гитлером, сворачивает производство автомобилей в России“, BK55.ru, 19 mar. 2015, http://bk55.ru/news/article/48268/ 3. Jack Stubbs, „Lada maker’s hopes rise as rival flees Russian car market“, 19 mar. 2015, reuters.com 4. În realitate, compania pleacă fiindcă puterea de cumpărare a rușilor s-a prăbușit odată cu rubla, sub presiunea sancțiunilor internaționale pe care Rusia și le-a atras din pricina acțiunilor sale în Ucraina. Pe acest fond, fără perspective de redresare nici chiar pe termen lung, General Motors (care deține Opel) a considerat că nu se mai justifică prezența locală a unei fabrici afiliate.

5. Neil Winton, „Car sales in Russia could dive nearly 30% in 2015“, 9 apr.

2015, detroitnews.com 6. Татьяна Грынина, „Ukrainian Nazi atrocities. Punishers crucified year-old boy“, 12 iul. 2014, https://youtu.be/xlHcz9wWoK0 7. Жора Бой, „Российское Зомби ТВ: „Украинские власти приказали солдатам АТО согреваться кровью русских младенцев“, 9 dec. 2014, https://youtu.be/KHDAOoHFriU 8. карл вон, „ОРТ -УКРАИНСКИМ ВОЕННОСЛУЖАЩИМ ОБЕЩАЛИ ЗЕМЛЮ И 2 РАБА“, 4 nov. 2014, https://youtu.be/LeUG03_V-tQ 9. Anubis Anubisovich, „Это не бред - это Российское ТВ: Бандеры „поджаривали“ русских людей и их ели!“, 19 mai 2014, https://youtu.be/Wu1zFSdFSeA 10. „„Едет БТР по улице и на нем танцуют пьяные негры“ - новый „хит“ от LifeNews“, 17 febr. 2015, http://gazeta.ua 11. Соборна Україна, „МАРАЗМЫ: Украинские каратели изнасиловали пенсионерку“, 23 nov. 2014, https://youtu.be/j-WJSWVeJnA

12. În cadrul evenimentului Chicago Humanities Festival, din noiembrie 2014 (youtu.be/eKFObB6_naw).

13. Orlando Figes, „Is There One Ukraine? The Problem With Ukrainian Nationalism“, 16 dec. 2013, foreignaffairs.com 14. „ Kiev orders crackdown on Ukrainian providers broadcasting Russian TV channels“, 19 aug. 2014, rt.com 15. „Putin: „Ukraine is not even a Nation“, 10 apr. 2008, chernobylee.com 16. „Russia to seek Hague tribunal trial of Ukrainian ultranationalists – report“, 16 apr. 2014, rt.com 17. Britt Peterson, „The long war over the Ukrainian language“, 16 mar. 2014, bostonglobe.com 18. Kristina Rus, „Crimeans Protest Forced Ukrainization — In 1993“, 4 mar.

2015, russia-insider.com 19. Timothy Snyder, „Fascism, Russia, and Ukraine“, 20 mar. 2014, nybooks. com 20. Peter Pomerantsev, „Inside the Kremlin’s hall of mirrors“, 11 apr. 2015, theguardian.com 21. Ca o paranteză, Rusia exploatează la maximum xenofobia autohtonă îndreptată împotriva comunității LGBT, asociind deseori Europa de Vest cu homosexualitatea.

22. Shane Croucher, „Syriza and the Kremlin: Alexis Tsipras and Vladimir Putin are new best friends“, 28 ian. 2015, ibtimes.co.uk 23. Mykola Riabchuk, „On the ’Wrong’ and ’Right’ Ukrainians“, mar. 2014, aspeninstitute.cz 24. „Ukrainian site Censor.net published edited photo of a Russian soldier“, 30 iul. 2014, StopFake.org 25. „Ukraine conflict: Turning up the TV heat“,10 aug. 2014, bbc.com 26. „RWB opposes creation of information ministry“, 2 dec. 2014, en.rfs.org

FA B R I C I D E U R Ă

20-25 Alina Kartman.indd 25

25

28/04/15 12:39

Politic

•

Eliza Berzescu

Acest articol reprezintă o compilaţie de fapte și situaţii reale. Centrală este experienţa unui soldat care a activat în armata ucraineană timp de un an, din care, mai mult de şase luni, pe front. În text au fost inserate informaţii primite de la alte patru persoane intervievate. Relaţiile dintre personaje nu sunt reale, exceptând-o pe cea dintre soldat și iubita lui. Detaliile exacte despre acţiunile și datele personale ale intervievaţilor nu pot fi dezvăluite.

26-31 Eliza.indd 26

28/04/15 12:39

RĂZBOIUL LOR ȘI RĂZBOIUL MEU A

m vorbit cu iubita mea zilnic cât am fost pe front și i-am spus lucrurile pe care credeam că trebuie să le audă. De când m-am întors acasă, parcă nu îi mai pot spune nimic. Nu am fost niciodată așa de naiv încât să cred că războiul nu o să lase urme asupra noastră, dar nu am anticipat nici pe departe numărul și adâncimea lor. Mi-a fost foarte greu, dar voiam să știe, să mă știe așa cum eram după război. Înainte de toate astea urmăream presa, așa că sentimentul că știu ce se întâmplă m-a făcut să mă simt pregătit pentru orice. Am văzut fi lme despre război, făcute tocmai ca să arate că „viața bate fi lmul“, și am rămas cu impresia că am înțeles, dar nu înțelesesem, de fapt, nimic. Îmi aduc aminte de primele discuții pe care le-am avut despre tancurile rusești care ar fi trecut peste graniță și de zvonurile că o să fi m chemați în armată. Mă întreb câți le-au crezut atunci... Acum mi se pare că totul s-a petrecut prea repede și nu am știut, de fapt, niciodată la ce să ne așteptăm.

Nu o să uit niciodată dimineața în care m-au sunat să mă prezint la controlul medical. Nici măcar nu primisem citația înainte. Nu am înțeles ce se întâmplă. Am crezut că e vorba doar de o formalitate, ceva pentru evidență. Știam atâția băieți care se duseseră, după care le-au dat drumul. Speram să scap într-o oră, pentru că la 10 aveam o întâlnire la birou cu un client. La 10 însă eram la prietena mea la serviciu, cu rucsacul în spate. Nu am avut decât vreo 15 minute să îmi iau la revedere de la ai mei și să încerc să-i liniștesc. Dar când am ajuns la ea și am văzut-o cu lacrimi în ochi, am simțit că mi se rupe inima. Atunci cred că am realizat pentru prima dată ce urmează să se întâmple și, recunosc, mi-a fost frică. Înainte să conștientizez faptul că s-ar putea să îmi pierd propria viață, mi-am dat seama că s-ar putea să o pierd pe ea și aceasta a fost prima frică cu care am intrat în război. În locul în care ne-au trimis pentru antrenamente era o confuzie generală. Totul era atât de diferit față de ce ne imaginaserăm, încât ni se părea că nu e real. Stăteam câte 30-40 de băieți într-un cort vechi de armată și dormeam pe niște saltele improvizate la fața locului, din paie. Fiecare saltea era pusă pe o stinghie de lemn. Arăta de parcă dormeam pe niște raft uri instalate în cort.

Niciodată nu știam ce urmează să facem, pentru că nici liderii noștri nu știau. Nu exista un sistem pus la punct, două săptămâni am stat într-un loc, o săptămână în altul, după cum primeau ordine superiorii noștri. Făceam ce ni se spunea, învățam să folosim armele, mâncam cartofi i, cerealele și conservele pe care le primeam, dar eram ca niște roboți. Fiecare era cu mintea în altă parte. Unii, niște teribiliști care credeau că nu mai au nimic de pierdut acasă, abia așteptau să omoare niște ruși.

Mulți de acolo erau însă băieți de treabă, care se gândeau la soțiile și copiii pe care

26-31 Eliza.indd 27

28/04/15 12:39

îi lăsaseră acasă. Eu mă gândeam la iubita mea și îi mulțumeam în gând pentru cutia de bomboane pe care mi-a dat-o când am plecat.

Cred că toți am sperat până în ultimul moment că, după antrenament, ne vor trimite acasă.

Nimeni nu voia să fie acolo, dar știam toți că este o alegere între armată și închisoare.

Unii au avut o șansă nesperată. Am un prieten care a reușit să obțină cetățenia în altă țară, chiar înainte să-i vină citația acasă. Am vorbit de curând cu el. E bine. Chiar dacă e printre străini și familia lui e încă aici, nu se plânge. Deja și-a făcut prieteni și, după ce îi sunt eliberate documentele, familia o să-l urmeze cel mai probabil.

Dar vorbeam cu mama lui și plângea din pricina situației în care am ajuns, obligați să ne părăsim țara și părinții ca să avem șansa unei vieți normale. De când m-am întors, am văzut și eu că oricine are posibilitatea să plece, pleacă, inclusiv

28

cei care au fost la revoluție pe Maidan. Fug și spre Rusia, cei care au rude acolo. Și din armată se fuge, chiar de la vârf, pentru că rușii îi plătesc bine pe dezertori. Nu pot să-i judec...

Eu am luptat pentru că nu am avut alternativă.

Nu am luptat pentru guvern, am luptat pentru supraviețuirea mea și a oamenilor care și-au pus încrederea în mine. La început, totul e atât de ireal! După care oamenii încep să moară pe lângă tine și realizezi că trebuie să te aperi, trebuie să tragi și tu și trebuie să tragi ca să omori. Aș vrea să pot explica cumva ca să înțelegeți, dar nu cred că pot... nu există cuvinte care să explice ce am văzut și ce am făcut. Mă simțeam ca un animal aruncat într-un râu tulbure. Nu aveam decât un scop, să găsesc o gură de aer, să supraviețuiesc secundă după secundă. Nu a fost niciodată vorba de război și de politică, în realitate e ceva personal, când e vorba de propria ta viață. Și doar după

S E M N E L E T I M P U LU I

26-31 Eliza.indd 28

28/04/15 12:39

ce te dezmeticești, după ce reușești să deschizi ochii și să îți descleștezi dinții, când începi să te uiți în jur, abia atunci începi să te simți responsabil și pentru ceilalți. Iar eu am fost responsabil pentru băieții mei, cu care am rămas împreună până la sfârșit.

Moartea ne-a educat. În primele schimburi de focuri, au murit mulți, și soldați, și comandanți.

Trebuia să luptăm împotriva unor arme de care nu mai auziserăm și pe care nu le mai văzuserăm niciodată în acțiune. Nu îmi imaginam ce putere de distrugere au unele dintre ele. Nu se compară lupta pe care o poartă rușii cu lupta noastră. Mii de oameni au murit doar cât am stat eu pe front.

Poroșenko1 vorbește „oficial“ de vreo 6.000 de morți dintre ai noștri. Rușii vorbesc deja despre vreo 50.0002. Toți băieții mei știau cine e mai aproape de realitate. În fi nal, am avut noroc.

Am avut în subordine băieți loiali, deștepți și

educați, în care am putut să am încredere. Am rămas împreună, grupul nostru mic, până la fi nal. Întotdeauna am avut grijă unul de altul și, împreună, am trecut mai ușor prin toate. Există putere în unitate.

Comandanții au încercat să scoată de la noi cât mai mult și să împingă cât mai mult limitele, chiar dacă asta însemna să ajungem carne de tun. Când ne-au trimis acolo unde ardea focul mai tare, în apropiere de Donețk, eram doar vreo 70 de oameni, cu tot cu voluntari.

Abia atunci am înțeles ce înseamnă cu adevărat războiul. Atunci am simțit cu adevărat că e real, că nu e un fi lm, nu e joacă, nu există a doua șansă, nu există repaos, nu există fairplay, asta e tot și acesta poate fi și sfârșitul. Mergi pe stradă și într-o secundă poți să salvezi o viață sau poți să ți-o pierzi pe a ta, iar asta e în afara controlului tău. Tensiunea te face să tremuri din R Ă Z B O I U L LO R Ș I R Ă Z B O I U L M E U

26-31 Eliza.indd 29

29

28/04/15 12:39

toate încheieturile, îți schimbă fața, îți ascute pomeții, ochii îți fulgeră dintr-o parte într-alta în timp ce gloanțele șuieră, bombele explodează și oamenii țipă. Auzi tirul artileriei și știi că în câteva secunde ajung și proiectilele. Unii soldați paralizează de frică și stau cu ochii închiși. Alții se aruncă în primul șanț, acoperindu-și capul cu mâinile. După cinci minute, respirația ţi se stabilizează și tremuratul se domolește, devin rezonabile. Frica începe să se disipeze. Încep evaluarea și acțiunea. Unii sunt răniți, alții sunt morți, iar alții sunt pe moarte. Toți sunt acoperiți din cap până-n picioare de praf... și sânge.

Când ne trimiteau în câte o misiune de unde știam că o să mă întorc doar cu jumătate dintre băieți, refuzam să merg și insistam să ne trimită întăriri, trupe speciale. În regiunea în care am fost, și zilele, și nopțile erau periculoase, iar atacurile păreau să dureze o veșnicie. Fiecare zi și fiecare noapte erau un câștig în adevăratul sens

30

al cuvântului. De fiecare dată când ne-am întors cu toții din vreo misiune am simțit că s-a produs un miracol. Știți cine sunt cei care mor primii pe câmpul de luptă? Cei care abia așteaptă să omoare pe cineva. Noi am încercat întotdeauna să ne comportăm omenește, să fi m de ajutor. Când am ajuns în regiune, am încercat să le arătăm oamenilor că nu suntem barbari și nu suntem naziștii descriși de propaganda rusă. Oamenii au fost șocați că ne comportăm frumos cu ei, în timp ce rușii și cecenii care luptau acolo erau niște brute, alcoolici și drogați cărora li s-au pus arme în mână ca să provoace daune cât mai mari. Simt că umanitatea ne-a ținut cumva în viață. Există până la urmă și ceva pozitiv de învățat în tot războiul ăsta.

Când m-am întors acasă, am găsit o lume care, într-un sens, era mai bună, mai umană. Avem niște prieteni care trebuie să se descurce cu

S E M N E L E T I M P U LU I

26-31 Eliza.indd 30

28/04/15 12:39

patru copii. Uneori nu au bani nici pentru pâine, dar întotdeauna primesc ajutor de undeva și, când au ceva în plus, dau și la alții. Vor să plece din țară. Când ai un băiat care peste doi ani va avea vârsta necesară pentru a pleca la război, ce altceva poți să faci?

De multe ori mă gândesc dacă nu se va alege praful și de planurile mele cu firma de producție.

Acum, că sunt înapoi acasă, simt mai mult ca niciodată sentimentul urgenței, nevoia de a nu mai pierde nici măcar un minut. Prețurile au crescut exorbitant. Am venit înapoi acasă și am găsit prețul unui kilogram de portocale de trei ori mai mare ca înainte. Un alt prieten, care are o afacere cu importuri, mi-a spus că a trebuit să își reducă profitul la doar 10% ca să nu dea faliment. Dar nu afacerea e cel mai important lucru pentru mine acum. Vreau să fac ceva care să conteze cu adevărat. Nu mai vreau să mă întorc niciodată pe front, dar vreau să îi ajut pe cei care sunt afectați de război.

Iau tratament, dar nu mă ajută în timpul nopților... sunt lucruri pe care le-am văzut și pe care le-am făcut pe care nu le pot uita și nu le pot schimba. Iubita mea este motivul pentru care sunt în viață. Când am plecat era liberă să ia orice decizie, însă ea a promis să mă aștepte.

Cât se poate de realist și de obiectiv, pot să spun că asta m-a ținut în viață. În cele mai dificile momente, ea era acolo, în fața ochilor mei. Și m-am încăpățânat să supraviețuiesc pentru că ea era acolo. Războiul înseamnă disperare și speranță în același timp. Dacă, în momentul de față, viața mea este un război, este pentru că am adus înapoi cu mine disperarea, dar iubita mea este în continuare speranța care mă duce mai departe.

1. Olena Goncharova, „At least 1,638 soldiers killed in Russia’s war against Ukraine“, 6 mar. 2015, kyivpost.com 2. „50,000 casualties in Ukraine? German intel calls Kiev’s 6k toll ‘not credible’“, 8 febr. 2015, rt.com

R Ă Z B O I U L LO R Ș I R Ă Z B O I U L M E U

26-31 Eliza.indd 31

31

28/04/15 12:39

Corina Matei

Christopher Hitchens (grafică de Surian Soosay)

RELIGIE

32-37 Corina Matei.indd 32

28/04/15 12:40

Dragostea și frigul cosmic

„Ni se tot spune că religia, indiferent de imperfecţiunile ei, măcar insuflă moralitate.

Există dovezi concludente, de oriunde, că se întâmplă contrariul, de fapt credinţa determinându-i pe oameni să fie mai răi, mai egoiști și, poate mai presus de toate, mai proști.”1 (Christopher Hitchens2)

S

ub impresia acestei luări de poziție dure, am căutat și am descoperit pe internet sursa de informare a unei majorități (modul expeditiv al internetului de a prezenta și a trata subiectele e deja un dat, suntem nevoiți să-l luăm ca atare). E vorba de o întreagă pleiadă de lideri de opinie cu formulări în același spirit. Ceea ce am remarcat însă treptat, în cazul mai multora dintre ele, este că, deși aparțin unor celebrități, au un numitor comun surprinzător.

Cultura citatelor militante Să revenim la opinia lui Hitchens, cea cu care debutează acest articol. Din păcate,

sub haina unei aparente gândiri critice, renumitul polemist formulează o simplă insultă. Pomenește despre „dovezi concludente“, ceea ce ar presupune că face apel la cercetări, sondaje, statistici care să confi rme, cu măsurători și date, ceea ce afi rmă el... Numai că lucrul acesta este practic imposibil, pentru că astfel de sondaje ar face referire, poate, la nivelul de educație, la statutul social al credincioșilor comparativ cu ateii, nu la... „prostie versus deșteptăciune“ – termeni neprofesionali, colocviali și tendențioși.

Așadar, pe de o parte, o impresie subiectivă se prezintă drept opinie întemeiată. Totuși ea pare la fel de „întemeiată“ precum aceea că „blondele sunt proaste“, fără a se sugera vreo conexiune logică între caracteristicile menționate.

Pe de altă parte, autorul face confuzie între doi termeni distincți: în timp ce se referă, de fapt, la credința religioasă a contemporanilor americani, cei pe care i-a putut observa, vorbește despre „religie“ în totalitate, fără vreo nuanțare.

Practic, pentru Hitchens, orice fenomen religios – de la politeismul antic la orientările spiritualiste New Age, de la budism la neoprotestantism, catolicism sau cultul Baha’i – are același rezultat.

Ce să înțeleagă din ce spune Hitchens un ortodox, un boșiman, un mormon sau

1. http://www. goodreads.com/ quotes/tag/ morality-withoutreligion 2. 1949-2011, critic literar și jurnalist american de origine britanică, ateu, militant umanist, de orientare politică stânga radicală.

33

32-37 Corina Matei.indd 33

28/04/15 12:40

Se știe că empatia atinge gradul ei cel mai înalt în cazul dragostei dintre oameni. Așadar, dacă cei ce au credinţă vor încerca să o împărtășească semenilor lor din dragoste, aceasta e singura motivaţie sănătoasă, bună, benefică.

Sigur, chiar și dragostea aceasta poate fi respinsă, dar ea nu rămâne fără un efect în lume, nu se consumă în van. Ea nu se va pierde în frigul cosmic cu cât e mai puternică, mai fierbinte, mai vie. Dacă dragoste va fi, nimicul nu va mai fi...

32-37 Corina Matei.indd 34

28/04/15 12:40

un musulman, dacă nu o simplă insultă?

Ar fi greu de imaginat cum o asemenea declarație ar urmări să ajute la clarificarea controverselor din aria religioasă, la stabilirea dialogului între culturi, la diminuarea agresivității față de cei ce gândesc diferit de tine.

Blocarea într-o asemenea raportare la credința religioasă denotă, din păcate, necunoașterea complexității acestui areal al vieții multora dintre semeni. E o cantonare în opinii simplificatoare, cum sunau cele din copilărie: „Credința e pentru băbuțe bisericoase“, „Biblia au scris-o niște pescari“, „Regele David a fost un simplu cioban“ etc. Și, dacă ne raportăm la valorile umanismului ce ni se propune ca alternativă, devine inacceptabil ca un umanist să eticheteze miliarde de semeni drept egoiști, răi și proști tocmai fi indcă au o credință religioasă. În cazul ăsta, despre ce umanism e vorba?

Pe de altă parte, răutatea și egoismul sunt defecte ce țin de morală, vicii de caracter; în schimb, a fi lipsit de inteligență (stupid, în engleză) ține de o înzestrare genetică de care omul nu se poate face vinovat, așa cum nu e vinovat pentru faptul de a fi scund sau nevăzător. A asocia prostia (și nu ignoranța) cu defectele de caracter denotă superficialitate. În general, când asculți discursul unui credincios, din el se conturează imaginea unui Dumnezeu bun, milos, îndelung răbdător, pur, care iubește întreaga lume atât de mult, „că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică“ (Ioan 3:16).

Atunci când asculți discursul unui ateu, acesta pare să vorbească adesea despre o cu totul altă entitate: una necruțătoare, nepăsătoare față de soarta oamenilor, care pedepsește sau recompensează arbitrar. Sigur că oricine ar respinge asemenea entitate. Dar oare cel care se războiește cu ea este, cu adevărat, ateu? Sau e un credincios contestatar? Desigur, ateul poate aduce și argumentul că Dumnezeu ar putea fi bun, dar că nu există, de fapt.

Însă ce noimă ar avea să postulezi calități ale unor entități nonexistente?

Pare stranie atitudinea militanților împotriva credinței religioase care pun un patos negativ în declarațiile lor.

Firesc ar fi ca, dacă au convingerea că Dumnezeu nu există, să fie doar gânditori la rece, raționali; nu să ironizeze ceea ce semenii lor prețuiesc din tot sufletul și cunosc altfel. E ca și cum ai încerca să-i ponegrești cuiva părinții pe care el îi iubește și îi respectă, doar pentru că tu ai altă imagine despre ei. Nu poți pretinde că o faci spre binele lui, că-l trezești la realitate, când tu opui percepția ta exterioară percepției lui din interior, la care tu nu ai acces. Când e vorba de percepții și convingeri subiective, în care sunt implicate și afecte, duelul nu are sens, nu pot exista câștigători și perdanți.

Apelul la demnitatea umană „Eu sunt un umanist, ceea ce înseamnă, parțial, că am încercat să mă comport decent fără a aștepta recompense sau pedepse după ce voi muri.“3 (Kurt Vonnegut4) „Comportamentul etic al unui om ar trebui să fie bazat în mod eficace pe empatie, pe educație, pe legături și nevoi sociale; nu e necesară nicio bază religioasă. Omul ar fi cu adevărat într-o situație jalnică dacă ar trebui să fie înfrânat prin teama de pedeapsă și prin speranța recompensei după moarte.“5 (Albert Einstein6) Într-adevăr, nu recompensele sau pedepsele trebuie să îi anime pe credincioși în a trăi o viață frumoasă și bună, pentru că aceasta ar însemna dresaj. Așa ceva nu este educație morală, iar cel dresat nu este o fi ință liberă. Însă Biblia subliniază – în Vechiul Testament, prin prima poruncă a Decalogului7, și în Noul Testament, prin porunca formulată de Iisus Christos8 – că legea aceasta morală este una a libertății și a iubirii. E o lege ce poate fi respectată sau respinsă tocmai pentru că suntem fi ințe libere. Cei care aleg să o respecte, o fac din iubire și

3. Kurt Vonnegut, God Bless You, Dr. Kevorkian, Seven Stories Press, New York, Londra, Toronto, 1999, p. 9.

4. 1922-2007, scriitor și jurnalist american, luptător în al Doilea Război Mondial.

5. Albert Einstein, „Religion and Science“, New York Times Magazine, 9 nov.1930, p. 3, 4, apud Alice Calaprice, The Expanded Quotable Einstein, Princeton University Press, Princeton, 2000, p. 216.

6. 1879-1955, fizician german de etnie evreiască, emigrat în SUA, cel mai influent specialist în fizică teoretică.

7. „Eu sunt Domnul, Dumnezeu tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei“ (Exodul 20:2).

8. „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiţi și voi unii pe alţii” (Ioan 13:34).

DRAGOSTEA ȘI FRIGUL COSMIC

32-37 Corina Matei.indd 35

35

28/04/15 12:40

DE CE ESTE ATÂT DE RĂSPÂNDITĂ SUPERFICIALITATEA ÎN ABORDAREA SUBIECTELOR LEGATE DE RELIGIE ȘI CREDINŢĂ?

Labirintul și harta

Nimeni nu are acces nemijlocit la o realitate ultimă, incontestabilă.

Fiecare om își formează o imagine asupra lumii înconjurătoare în funcție de mulți factori: cunoștințele acuPrimul motiv e că, tematica fiind complexă și de larg mulate, educația primită, interes, se caută sinteze, simboluri, trofee de gândire prefabricată, care se decupează din context și se pun cultura de proveniență, la rever, pentru a legitima viziunea proprie despre preferințele și alegerile lume și viaţă. Al doilea motiv e că logicienii ne arată că proprii etc. Fiecare om „argumentul autorităţii” este un fals argument. Adică nu este o lume în sine. Cu pripoţi susţine că o afirmaţie e adevărată doar pentru că vire la transcendență, nu îi aparţine faimosului X, cu autoritatea lui recunoscută, pot fi făcute demonstrații dar nu pe domeniul în cauză. Poţi găsi alţi faimoși Y, Z, W care să afirme contrariul. De asemenea, nici criteriul științifice nici pencantitativist nu e relevant; adevărul nu dispare sau apatru a dovedi, nici penre în funcţie de numărul celor care îl susţin. tru a infi rma existența lui Dumnezeu. Există pentru că primesc iubire, nu din teama și experiențe personale ce nu pot fi de pedeapsă sau din urmărirea recom- împărtășite, dovedite, pentru că nu se penselor. O astfel de raportare ar fi cu supun legilor științifice. Unele sunt adevărat naivă și chiar meschină, însă nu numite „miracole“. Așa cum ne învățau pe aceasta o promovează morala creștină. manualele de fi losofie, legile obiective ale Credincioșii declară că răsplata supremă naturii și ale societății, cunoscute parțial e chiar apropierea de Dumnezeu. De de noi, nu pot atesta miracolele; legile aceea ei tind fi resc spre a se apropia de sunt raporturi, esențiale, necesare, geneEl și a-L cunoaște. Căci nu se poate să-L rale, repetabile și relativ stabile între două sau mai multe fenomene. Miracolele nu cunoști și să nu-L iubești, spun ei.

Nu e corect a pune în antiteză, așa cum se repetă, nu sunt predictibile, sunt rare, sugerează Vonnegut și Einstein, demni- sunt... întâmplări miraculoase după o tatea atee ce ar veni doar din conștiință, logică a Cerului, dar care nu te pot lăsa de o parte, și atitudinea „jalnică“ de a indiferent. Nu le înțelegi, dar le constați fi moral doar pentru a primi răsplata și te schimbă fundamental, dacă le-ai divină, de cealaltă parte. E o falsă pro- trăit. Și atunci, cu ce drept să fie socotiți cei blemă. Da, ar fi jalnică o asemenea atitudine morală, ar fi egoistă, însă nu aceasta ce cred în El mai prejos de cei ce nu cred? este miza purtării bune a creștinului în Doar pentru că nu le pot exporta altora lume, ci dragostea față de Dumnezeu și experiența lor? Unui ateu nu i se cere să dovedească inexistența lui Dumnezeu. față de semeni (vezi Matei 22:35-40).

Numitorul comun al opiniilor citate Chiar dacă ar încerca, nu ar reuși. Dar dezvăluie aceeași raportare copilărească, dacă un credincios autentic încearcă simplificatoare la morala iudeo-creștină. să aducă „probe“ pentru credința lui?

Li se poate întâmpla și personalităților Probele lui ar fi: schimbările benefice complexe, cu competență excelentă în gândire și în simțire; o mai mare desîn unele domenii. Dar aceasta nu le chidere pentru a-și ajuta semenii, pentru îndreptățește să se pronunțe acolo unde binele lor; seninătate; optimism; atenu se pricep și nu au cunoștințe. Am nuarea unor defecte și dispariția unor putut observa în opiniile lor dovezi de vicii; faptele bune care vin de la sine, neforțat; respectul pentru oricine ca superficialitate în cunoașterea Bibliei.

36

S E M N E L E T I M P U LU I

32-37 Corina Matei.indd 36

28/04/15 12:40

pentru un posibil frate etc. Mai presus de toate, apare un „motor“ în plus, cel mai performant în viața de zi cu zi: dragostea de semeni născută din dragostea de Dumnezeu.

Dar oare acestea vor fi vreodată concludente și măsurabile ca într-un experiment de laborator? Suntem cu toții pe terenul subiectivității, al impresiilor și trăirilor care ne compun, într-o anumită măsură, și convingerile raționale. Și totuși suntem înclinați să credem fără demonstrații o explicație a psihologului pentru îmbunătățirea personalității cuiva, dar explicația teologului sau a eticianului creștin o privim cu reținere.

Ne afl ăm în lume ca într-un complex labirint, fiecare pe câte o poziție. Unii susțin că există o perspectivă de sus care cuprinde ansamblul, o noimă a labirintului, un creator și o ieșire spre o lume mai bună. Alții susțin că acestea nu există, ci totul este la întâmplare; că oamenii au creat labirintul, că sunt mai multe ieșiri, că fiecare își face drumul și ieșirea după cum alege, în schimbare sau în stagnare, că dincolo de labirint nu mai e nimic etc. Putem întrezări un dramatism al destinelor noastre; deși mulți sunt indiferenți la traseul propriu sau al altora, unii totuși încearcă să le arate companionilor „harta“ lor. E preferabil să crezi într-o hartă, o ordine și un creator, decât în pura întâmplare. Aceasta e reacția previzibilă a conștiinței care caută sensul lumii. Este o percepție care îți dă calm, încredere, elan pentru a merge mai departe. Cealaltă – perspectiva purei întâmplări și a lipsei de sens – te poate conduce la neliniște și disperare. Lucrurile trebuie privite luând în seamă și atitudinile afective, pentru că ele ating miezul viziunii oricărui om despre sensul vieții lui.

Cineva ar putea replica: „De ce să crezi în «harta» labirintului doar pentru că e preferabil? Adică să te amăgești? Mai bine aleg luciditatea rece și dură!“ Într-adevăr, apare o dificultate în a-l convinge pe acest om că nu e doar o alegere

liniștitoare a conștiinței și a afectelor.

Argumente există, chiar și dovezi există, dar ele au un caracter puternic personal.

Uneori, ele pot fi împărtășite și găsesc rezonanță în conștiința și în sufletul celuilalt, alteori nu. Cert este că această credință presupune experiențe personale de interacțiune cu Creatorul. Nu poți decât să-l îndemni pe semen să caute acele experiențe. În ele sunt elemente comune ce pot fi identificate și împărtășite, ceea ce întărește convingerea în existența Creatorului. Ele țin atât de gândire, de viziune, de cunoaștere, de fapte, cât și de sentiment. Așadar o raportare rece, ca de laborator, nu va fi o soluție. Nici o raportare care e rațional-afectivă, dar negativă, de dispreț, zeflemea, provocare, sarcasm etc.

Toate acestea sunt rezultatul experienței personale, desigur, pentru că nimeni nu poate mărturisi, în ultimă instanță, cu maximă deschidere și sinceritate, decât din experiența personală.

Dar antropologii spun că „orice om este unic, în anumite privințe; în altele este asemănător unora; iar în altele este asemănător cu toți oamenii“9. Pe aceste asemănări ne putem baza pentru a ne împărtăși convingerile, valorile, sentimentele, experiențele. Dintre ele, cea mai nobilă este empatia. În această privință, Einstein a intuit care e liantul miraculos care îi face pe oameni să se înțeleagă cel mai bine, mai profund, fără efort, uneori instantaneu.

Se știe că empatia atinge gradul ei cel mai înalt în cazul dragostei dintre oameni. Așadar, dacă cei ce au credință vor încerca să o împărtășească semenilor lor din dragoste, aceasta e singura motivație sănătoasă, bună, benefică.

Aceasta înseamnă să fi i de bunăcredință, bine intenționat. Sigur, chiar și dragostea aceasta poate fi respinsă, dar ea nu rămâne fără un efect în lume, nu se consumă în van. Ea nu se va pierde în frigul cosmic cu cât e mai puternică, mai fierbinte, mai vie. Dacă dragoste va fi, nimicul nu va mai fi ...

E preferabil să crezi într-o hartă, o ordine și un creator, decât în pura întâmplare.

Aceasta e reacția previzibilă a conștiinței care caută sensul lumii. Este o percepție care îți dă calm, încredere, elan pentru a merge mai departe.

Cealaltă – perspectiva purei întâmplări și a lipsei de sens – te poate conduce la neliniște și disperare.

9. C. Kluckhohn, H. A. Murray, apud Mona Mamulea, motto la Dialectica închiderii și deschiderii în cultura română modernă, Editura Academiei Române, București, 2007.

DRAGOSTEA ȘI FRIGUL COSMIC

32-37 Corina Matei.indd 37

37

28/04/15 12:40

Ș T I I N ȚĂ

Florin Gheţu

SIMULAREA

EVOLUȚIEI Atunci când un proces se presupune că este prea lent sau nepractic pentru a fi verificat experimental, știinţa simulării este o unealtă valoroasă pentru a-i verifica validitatea. Evoluţia vieţii este, prin excelenţă, un astfel de proces: prea lent pentru observaţii directe concludente și prea vast în timp pentru o abordare empirică practică.

Poate fi evoluţia simulată? Dacă da, cu ce rezultate?

Particule, structură moleculară, compuși genetici și chimici.

38-45 Ghetu.indd 38

O simulare a analizei unui avion într-un tunel aerodinamic.

28/04/15 12:41

38-45 Ghetu.indd 39

28/04/15 12:41

A

Odată cu creșterea exponenţială a puterii de calcul disponibile, simulările au dobândit o imensă capacitate de modelare și predicţie. Întrebarea dacă nu cumva și procesele evoluţiei ar putea fi simulate devine cât se poate de legitimă.

stăzi, simulările pe calculator ale unor procese prea scump sau dificil de recreat în realitate sunt cât se poate de comune în știință și în inginerie. În universul virtual al computerelor, caracteristicile dinamice ale avioanelor se cunosc cu mult înainte ca primul prototip fizic să existe, rezistența construcțiilor la cutremure poate fi determinată fără a pune în pericol vieți sau proprietăți și chiar bombe atomice pot fi detonate în voie de marile puteri ocolind moratoriul global asupra testelor nucleare reale.

Odată cu creșterea exponențială a puterii de calcul disponibile, simulările au dobândit o imensă capacitate de modelare și predicție. Întrebarea dacă nu cumva și procesele evoluției ar putea fi simulate devine cât se poate de legitimă.

Supercalculatoarele de azi ar trebui să fie capabile să comprime milioanele de ani de evoluție în zile sau chiar ore, măcar pentru modele de organisme simple, unicelulare, cu reproducere asexuată, cum ar fi bacteriile. Dacă evoluția vieții este un fenomen real, care se petrece într-un timp vast prin presiuni selective asupra mutațiilor spontane de la nivelul codului genetic, atunci ar trebui ca trăsăturile generale ale acestui proces să fie deja destul de ușor de simulat. Într-adevăr principiile „de bază“ ale evoluției sunt simplu de exprimat: mutații aleatorii și presiuni selective asupra unei populații de coduri genetice care se autoreproduc, adică o populație de organisme, din perspectiva unui informatician.

Perspectiva de a aduce confi rmări importante teoriei evoluției prin simulări a atras deja o masă critică de cercetători, iar domeniul este în plin avânt.

Frecvent apar noi și noi rezultate care, aparent, confi rmă teoria și o îmbogățesc. În cele ce urmează vom detalia niște linii directoare în care aceste rezultate pot fi înțelese și interpretate.

Gradualism teleologic O iteraţie a programului Weasel (nevăstuică), cu 100 de rezultate per generare.

40

În cartea Ceasornicarul orb, biologul evoluționist și ateu militant Richard Dawkins a fost printre primii care a

S E M N E L E T I M P U LU I

38-45 Ghetu.indd 40

28/04/15 12:41

propus câteva „jocuri“ simple de simulări evoluționiste. Mai întâi, Dawkins prezintă un joc de cuvinte implementat pe calculator în care se pornește de la un șir de litere la întâmplare și se urmărește „evoluarea“ unor generații succesive ale acestui șir, până la o propoziție-țintă din Shakespeare: „Me thinks it is like a weasel.“ În cadrul fiecărei „generații“ a șirului se produc un număr oarecare de șiruri succesoare, aproape identice cu cel de referinţă, doar cu mici modificări aleatorii, menite a simula mutațiile. Dintre acestea, calculatorul selectează automat șirul cel mai asemănător cu propoziția din Shakespeare, pentru a fi generația următoare a șirului. La un calcul simplu, un program de calculator care ar căuta „Me thinks it is like a weasel“ prin combinații de litere la întâmplare ar avea o șansă din 1040 de succes. Acesta este un număr atât de infi m, încât probabil că miliarde de ani nu ar fi suficienţi, indiferent cât de puternic ar fi calculatorul. Totuși oare din câte generații de propoziții reușește strategia evoluționistă a programului lui Dawkins să evolueze „Me thinks it is like a weasel“ dintr-o adunătură de litere fără sens? Răspunsul este surprinzător și remarcabil în același timp: în general e nevoie de doar 40-60 de generații!

Un al doilea exemplu adus de Dawkins este un program care simulează evoluția unor figurine, numite de el „biomorfe“.

O „biomorfă“ este o figură geometrică formată din segmente simple și guvernată de niște parametri bine stabiliți.

La fel ca în cazul anterior, o biomorfă a unei generații va da naștere la câteva biomorfe-fi ice, variind aleatoriu, câte puțin, parametrii de control și simulând astfel mutații aleatorii. Spre deosebire de exemplul precedent însă, nu un calculator selectează biomorfa ce va merge la generația următoare, ci utilizatorul uman are acest rol. În acest fel, experimentul este ghidat la fiecare pas de „selecția artificială“ a omului. Folosind acest proces, Dawkins a reușit să obțină biomorfe care să semene vag cu copaci, broscuțe sau

insecte. Iar numărul necesar de generații a fost, iarăși, surprinzător de mic.

Aceste rezultate par a aduce confirmări impresionante pentru puterea presiunilor selective de a învinge probabilități aparent de netrecut și de a direcționa un proces aleatoriu spre o țintă prestabilită. La o privire mai atentă însă, se observă că practic aceste simulări simple nu fac decât să arate că procese aleatorii pot fi constrânse prin presiuni selective puternice și „inteligente“ pentru a ajunge la o țintă dinainte stabilită. Dar cât de „naturale“ sunt constrângerile este o cu totul altă discuție. De fapt gradul mic de mutații permis și presiunea selectivă neverosimil de mare sunt cum nu se poate mai nenaturale din perspectivă evoluționistă și reprezintă cheia acestui succes aparent și facil, dar foarte înșelător. În plus evoluția naturală presupune și insistă că nu are un scop prestabilit spre care tinde, așa că aceste constrângeri sunt de două ori nenaturale. Acestea sunt două obiecții majore aduse validității acestui tip de simulări: 1)Faptul că sunt teleologice, adică urmăresc un scop dinainte stabilit, caracteristică pe care evoluția naturală nu o poate avea. În plus acest aspect influențează subtil, dar decisiv și timpul scurt în care este atins scopul prin presiuni selective: un proces fără scop precis ar avea mult mai multe șanse să caute „orbește“ printre forme neinteresante decât un proces constrâns spre un scop precis.

2) Faptul că presiunile selective și ratele de mutații folosite sunt complet neverosimile în raport cu orice scenariu natural imaginabil. Practic, poți să obții cu destulă ușurință nu doar o biomorfă cu o palidă asemănare de insectă, ci chiar un elefant destul de detaliat, dacă factorii aleatori și selecția „naturală“ sunt constrânși artificial și aprioric pe un drum îngust și gradual de la insectă la elefant.

Deși comunitatea științifică evoluționistă nu denunță în general aceste simulări ale lui Dawkins ca fi ind greșite sau nereprezentative, ele sunt totuși considerate mai mult didactice și ilustrative S I M U L A R E A E V O LU Ţ I E I

38-45 Ghetu.indd 41

41 28/04/15 12:41

pentru „ce ar putea face“ evoluția. Ele nu sunt considerate sub nicio formă simulări serioase. Există și simulări care aspiră la acest titlu și de ele ne vom ocupa în continuare.

Algoritmi genetici

1. D. Dennett, în Encyclopedia of Evolution (ed.

Pagel, M.) E83– E92, (Oxford Univ.

Press, New York, 2002).

42

Printre primele aplicații ale principiilor evoluției în informatică s-a numărat și un tip mai camuflat de abordări simulative, numite generic „algoritmi genetici“.

Pentru o anumită problemă dată, strategia acestui tip de algoritmi este aceea de a porni de la o „populație“ inițială de soluții neoptime, poate chiar la întâmplare, și de a evolua această populație către un optim cât mai bun, adică spre un grad de adaptare cât mai mare. La un moment dat, soluțiile din populație pot suferi mutații, recombinări sau pot „muri“, totul sub direcționarea unei selecții naturale simulate, în funcție de gradul de adaptare calculat pentru fiecare. Aceste abordări au generat mare entuziasm în anii ’90, când domeniul s-a dezvoltat cel mai puternic.

Odată cu dezvoltarea explozivă a informaticii, tot mai multe probleme reale pe care calculatoarele trebuiau să le rezolve se arătau nerezolvabile prin metode clasice, analitice. Pentru acestea se căutau soluții tot mai sofisticate, dar aproximative, nu neapărat optime, și care să poată fi obținute de un calculator într-un timp rezonabil.

Algoritmii genetici promiteau enorm: dacă natura și evoluția au fost capabile să găsească atât de multe soluții eficiente în problemele extrem de dificile ale complexității funcționale a vieții, de ce aceleași principii evoluționiste nu ar merge aplicate și la căutarea de soluții la probleme informatice reale și mult mai simple? Cu atât mai mult cu cât un calculator poate fi oricât de rapid și nu este tributar unor procese biologice lente de milioane și milioane de ani. Însă unde s-a ajuns, în virtutea acestor speranțe, astăzi, câteva decenii mai târziu? Cu toate că și informatica, și puterea de calcul a calculatoarelor au avansat enorm de atunci, algoritmii genetici au rămas doar un domeniu marginal

și fără însemnătate în peisajul informaticii moderne. Caracterul lor promiţător nu s-a materializat, și aceasta datorită unei dinamici de maximă generalitate, căreia nu i se poate scăpa: într-o problemă dată, algoritmii genetici erau propuși pentru a ocoli căutarea de soluții analitice clasice și greu sau imposibil de găsit. Dar, cu cât populațiile de soluții erau lăsate mai libere de constrângeri pentru a evolua, cu atât acestea tindeau să nu conveargă spre niciun optim interesant, ci să varieze la întâmplare la nesfârșit. În schimb, cu cât erau mai constrânși parametrii de mutații, recombinările și mai ales funcția de evaluare a gradului de succes a unei soluții, cu atât mai „folositor“ devenea procesul evoluției populației. Dar, din păcate, constrângerea eficientă a acestor parametri nu însemna decât găsirea de modalități tot mai detaliate de rezolvare aproximativă a problemei pe căi clasice, așa că abordarea evolutivă își pierdea din rațiunea de a fi.

Așa cum am văzut și în cazurile simulărilor lui Dawkins, este relativ ușor de evoluat la soluții interesante, dar doar dacă în prealabil se constrânge puternic spațiul în care mutaţiile și selecția naturală pot să se joace.

Viața digitală Dar poate că avem pretenții prea mari ca principiile evolutive să facă pentru informatică măcar o fracțiune din ceea ce se presupune că au făcut pentru viața biologică.

Poate că, dintr-un motiv încă necunoscut, evoluția nu se aplică prea bine la probleme informatice și algoritmi genetici. Se pune însă întrebarea dacă prin simulări evolutive putem observa măcar câteva aspecte generale, cum ar fi complexificarea informației în pași graduali. Acest lucru ar trebui să se poată observa, pentru că, după cum subliniază și renumitul biolog evoluționist ateu Daniel Dennett, „evoluția se va întâmpla oricând și oriunde se întâlnesc trei condiții: multiplicare, variație (mutație) și selecție diferențiată (competiție)“1. Și, pentru a face lucrurile cât mai simple, în continuare nu ne vom ocupa de chestiunile mai dificile ale simulărilor, ce țin de genetica populațiilor

S E M N E L E T I M P U LU I

38-45 Ghetu.indd 42

28/04/15 12:41

sau de simulările evoluției a diverse organe, sisteme biologice sau chiar ecosisteme.

Nu ne vom ocupa nici măcar de problema simulării evoluției vieții multicelulare sau a organismelor cu reproducere sexuată. Ne vom ocupa doar de cele mai simple imaginabil entități informaționale evoluabile, și anume bucăți mici de programe de calculator, formate din instrucțiuni bine definite, ce se pot multiplica prin copiere simplă, pot suferi mutații și pot executa funcții.

Acesta este domeniul numit astăzi informal „viață digitală“ sau „viață artificială“. Există deja un întreg ecosistem de platforme soft ware care își propun să susțină experimente de evoluție a acestor programe, numite „entități de viață artifi cială“2. Ne vom concentra doar pe cel mai folosit și mai dezvoltat dintre aceste pachete soft ware, și anume Avida3.

Captură de ecran a programului Avida.

Avida Creat inițial în 1993 de profesorul de informatică Charles Ofria și de echipa sa de la Universitatea Statului Michigan, Avida este o platformă soft ware dedicată simulării organismelor digitale: acele mici programe, formate din instrucțiuni simple, care se supun celor trei reguli ale lui Dennett. Un organism în Avida este un set de instrucțiuni ce se execută secvențial și circular, fiecare putând fi executat în funcție de acumularea a suficiente unități de energie, care se traduc în timp disponibil pe procesor. Programele din populație se află în competiție pentru această resursă fi nită – timpul de procesor –, pe care o câștigă proporțional cu lungimea lor. În plus, timpul de procesor poate fi câștigat din abundență și prin efectuarea de operații complexe (formate din mai multe instrucțiuni primare), cu recompense fi xe, predefinite. Programele nu știu să execute astfel de operații complexe la început, dar acesta este și scopul, ca până la urmă programele să se schimbe și să evolueze spontan, sub presiunea selectivă a timpului de acces la procesor. Una dintre instrucțiuni este și cea de înmulțire, iar

Creat iniţial în 1993 de profesorul de informatică Charles Ofria și de echipa sa de la Universitatea Statului Michigan, Avida este o platformă software dedicată simulării organismelor digitale: acele mici programe, formate din instrucţiuni simple, care se supun celor trei reguli ale lui Dennett.

2. http:// en.wikipedia.org/ wiki/Artificial_life 3. http:// en.wikipedia.org/ wiki/Avida

S I M U L A R E A E V O LU Ţ I E I

38-45 Ghetu.indd 43

43 28/04/15 12:41

Avida este momentan unealta cel mai bine dezvoltată și des folosită în domeniul vieții digitale și implementează corect principiile generale ale evoluției, lăsând însă suficiente opțiuni și pentru ample calibrări umane.

4. R. Lenski, C. Ofria, R. Pennock, C. Adami, „The evolutionary origin of complex features“, Nature 8 (May 2003); vol.

423 nr. 6936, p. 139-144.

44

aceasta se face prin duplicare simplă, proces în care o proporție predefi nită de instrucțiuni suferă mutații la întâmplare.

Astfel o întreagă populație evoluează în direcția acaparării a cât mai mult timp de procesor și a executării propriului program, cât mai complex, pentru cât mai mult timp. Avida este momentan unealta cel mai bine dezvoltată și des folosită în domeniul vieții digitale și implementează corect principiile generale ale evoluției, lăsând însă suficiente opțiuni și pentru ample calibrări umane.

Complexificarea informației Celebrul biolog evoluționist Richard Lenski, a cărui cercetare în evoluția pe termen lung a bacteriilor E.coli am prezentat-o într-un articol precedent, a arătat un interes special pentru simulările cu Avida. Într-un articol publicat în 2003 în revista Nature, împreună cu Ofria și colaboratorii4 , el descrie un experiment conceput pentru a înțelege dacă Avida poate oferi exemple de complexificare a informației funcționale prin evoluție.

Scopul ultim al experimentului a fost obținerea, prin evoluție, a programului care să implementeze operatorul „egal“, notat „EQU“, între două șiruri de byți.

Operatorul EQU admite oricare două șiruri de byți (formate din 0 și 1) ca intrare și întoarce „adevărat“ sau „fals“, după cum cele două șiruri sunt egale, byte cu byte, sau nu. Deși pare o operație banală intuitiv, din punct de vedere logic aceasta presupune un minimum de cinci instrucțiuni elementare pentru șirurile de byți. EQU poate fi obținut și mai complicat, dar nu mai simplu de atât. Lenski și colaboratorii au pornit de la o populație de programe formate fiecare dintr-o înșiruire la întâmplare de instrucțiuni logice de 26 de tipuri, în total. Au mai defi nit și o serie de recompense sub formă de timpi de procesor pentru 9 operații complexe intermediare, pe care programele puteau să le evolueze.

Timpul de procesor oferit ca recompensă creștea în funcție de complexitatea

operației, culminând cu EQU, care avea cea mai mare recompensă.

Cercetătorii au dat drumul la simulare și au așteptat să vadă ce se va întâmpla. Va fi operatorul EQU descoperit evolutiv de organismele artificiale din computer sau nu? Câteva mii de generații mai târziu, adică după numai câteva secunde, răspunsul era clar: nu numai că EQU a fost găsit de „avidieni“, dar a fost găsit chiar de o multitudine dintre organismele simulate. Analizându-li-se „istoria evolutivă“, s-a observat în plus că, așa cum prezicea teoria evoluției, mai întâi au fost descoperite funcții simple cu recompense mai mici, pentru ca apoi, în salturi mai degrabă mari, funcțiile complexe să fie și ele construite din cele simple precedente, culminând cu EQU. Funcțiile simple aveau așadar un rol fundamental în descoperirea funcțiilor complicate, iar evoluția din computer folosea structuri și funcții gata disponibile pentru a crea structuri și funcții noi, exact cum se presupune că se întâmplă și în evoluția biologică. S-a observat de asemenea că dacă se rulează simularea fără recompense pentru funcțiile simple, atunci nici funcțiile complicate, EQU în particular, nu mai evoluau. Funcțiile EQU rezultate erau implementate, în general, diferit între „avidieni“, împlinind astfel și așteptarea evoluționistă că pot exista multiple drumuri de transformare care duc spre același loc și nu drumurile contează pentru a ajunge la destinație, ci presiunea selectivă, care se descurcă cu ce are la dispoziție la fiecare moment dat.

Este această simulare riguroasă în sfârșit o dovadă concludentă pentru validarea modelului evoluționist? Până acum am văzut cum exemplele precedente de evoluție simulată nu reușeau să convingă din cauza faptului că erau evident teleologice (aveau un scop predefi nit) și erau puternic constrânse. Putem să remarcăm că și în acest caz evoluția simulată este teleologică, autorii alegând un set rigid de 9 operații complexe pentru a fi recompensate, una dintre ele

S E M N E L E T I M P U LU I

38-45 Ghetu.indd 44

28/04/15 12:41

fi ind și punctul culminant al întregului experiment. În realitate, organismele digitale nu au avut libertatea decât de a urmări acest set de țeluri predefi nite: în lipsa unui peisaj de recompense mult mai vast și complex decât strict țelurile urmărite, faptul teleologic în sine constrânge destul de puternic experimentul pentru a obține rezultatele dorite într-un mod facil și nerealist. Dar există un aspect mai subtil de constrângere implicită în modelul acesta de experiment: o mutație este văzută ca schimbarea unei instrucțiuni fundamentale în altă instrucțiune fundamentală din cele 26, în cadrul codului unui program. Dar în oricare dintre cele 26 de cazuri, ceva care avea un sens se transformă în altceva tot cu sens, în limbajul informatic al programului. În realitatea biologică însă, lucrurile sunt departe de a sta asemănător: atunci când ceva „cu sens“ biologic se transformă prin mutație în altceva, acel altceva, covârșitor de probabil, nu va avea niciun sens biologic, deoarece mutațiile sunt în cea mai mare parte detrimentale... într-un fel în care simularea din Avida eșuează complet să „simuleze“. Și chiar dacă toate aceste argumente nu ar fi valide și EQU ar fi într-adevăr un exemplu legitim de informație complexificată funcțional prin evoluție, până la urmă vorbim despre un operator banal după orice standarde am judeca. În plus, dacă EQU este legitim evolutiv, atunci unde sunt exemplele adiționale de funcții tot mai complexe, cu adevărat impresionante, care să fi fost create evolutiv prin Avida în ultimii 12 ani5 – un timp enorm în informatică – în care nu s-a întâmplat mare lucru.

De fapt există și o altă explicație, care ține de o dinamică a probabilităților și a entropiei informaționale: În termeni cât mai simpli, atunci când un agent acționează aleatoriu asupra unui sistem organizat, precum o fac mutațiile la întâmplare în biologia adevărată sau în cazul avidienilor, probabilitatea ca nivelul de organizare a sistemului să scadă (adică

să se strice) crește exponențial cu gradul său de organizare. Cu alte cuvinte, cu cât un mecanism este mai complex, cu atât este mai probabil ca o acțiune la întâmplare asupra lui să-i defecteze din funcții.

Viceversa este, de asemenea, valabilă: cu cât un mecanism este mai simplu, cu atât există mai multe șanse ca, prin acțiune la întâmplare și pur noroc, nu numai să NU se strice mecanismul acesta simplu, ci și să devină puțin mai bun. Dacă punem aceste două observații cap la cap, este numai de așteptat ca, prin procese evolutive bazate pe mutații la întâmplare, să putem produce anumite mecanisme simple, dar cu cât încercăm să le complexificăm în continuare prin mutații la întâmplare este de așteptat să ne izbim de un zid de imposibilitate. Aceasta pentru că, pe măsură ce creștem gradul de complexitate al mecanismului, pentru următoarele acțiuni la întâmplare crește exponențial probabilitatea de a se strica mecanismul și scade probabilitatea de a-l îmbunătăți. Așadar ar fi teoretic posibil ca operatori simpli precum EQU să fie obținuți prin procese evolutive și, în același timp, este perfect explicabil de ce ultimii 12ani nu au produs rezultate mai complexe de atât: este în afara puterii evoluției a produce altceva decât cele mai simple mecanisme!

Cu cât un mecanism este mai simplu, cu atât există mai multe șanse ca, prin acțiune la întâmplare și pur noroc, nu numai să NU se strice mecanismul acesta simplu, ci şi să devină puțin mai bun.

Concluzii Simulările discutate sunt teleologice, deci se bazează pe existența unui scop fi nal al evoluției, iar acest fapt este neconform cu teoria evoluției și totodată este sursa de constrângeri nerealiste a procesului simulat. În plus moderarea selecției naturale/artificiale și a mutațiilor aleatorii acționează ca niveluri adiționale de constrângere a simulării pe un drum, în realitate, foarte îngust. În aceste condiții nu este nici surprinzătoare, nici meritorie obținerea unor rezultate aparent conforme cu așteptările evoluționiste.

Simulările de fapt nu au succes decât în măsura în care constrângerile implicite și explicite sub care operează presupun și ghidează de la bun început evoluția.

5. Rezultate recente indică evoluția primelor rudimente de memorie și inteligență în organismele simulate. Acestea sunt discutabile, dar sunt dincolo de scopul acestui articol. În orice caz, vorbim tot de funcții simple, rudimentare.

S I M U L A R E A E V O LU Ţ I E I

38-45 Ghetu.indd 45

45 28/04/15 12:41

RELIGIE

Nicu Butoi

Mie îmi vorbește

DUMNEZEU? Mai vorbește Dumnezeu ca în timpurile biblice?

Aș putea să-L întreb pe Dumnezeu cu privire la situaţia mea particulară?

D M

acă, după cum spune El Însuși, „eram gata să răspund celor ce nu întrebau de Mine, eram gata să fiu găsit de cei ce nu Mă căutau. Am zis: «Iată-Mă, iată-Mă!» către un neam care nu chema Numele Meu“1, cu atât mai mult le răspunde El celor care Îl caută. Cu alte cuvinte, răspunsul este hotărât afi rmativ, din moment ce mărturisim și credem într-un Dumnezeu viu și lucrător.

ADEVĂRATA ÎNTREBARE

area întrebare însă nu este dacă Dumnezeu vorbește sau nu vorbește. Acesta este domeniul Său exclusiv. Marea întrebare este: Vrei cu adevărat să auzi glasul lui Dumnezeu? Dacă-L vei auzi, îl vei asculta și urma? A dori cu adevărat să auzi glasul lui Dumnezeu nu este o formă de curiozitate sau de fantezie, ci o acceptare a faptului că omul trăiește „cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu“2. Nu este vorba despre o simplă atitudine față de revelația Sa, ci o decizie care include predarea propriei ființe și a planurilor personale în mâna Lui. Nu înseamnă să te aștepți doar la un „da“ sau la un „nu“, ci la orice răspuns.

Curăția inimii cu care trebuie căutat cuvântul Domnului exclude tentativa de a-L face pe Dumnezeu complice la planul și intenția noastră. Marea făgăduință a lui Dumnezeu este că inima curată nu numai că-L va auzi, dar Îl va și vedea pe Dumnezeu: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea

46

46-51 Butoi.indd 46

28/04/15 12:41

pe Dumnezeu.“3 Nu doar că Îl vor vedea față în față cândva, ci Îl vor vedea în mersul vieții pe acest pământ, în experiența proprie de viață.

„VĂ ÎNȘELAŢI SINGURI“

A

dori cu adevărat să auzi cuvântul Domnului înseamnă profunda și curata dispoziție nu numai de a auzi acest cuvânt, ci și de a-l adopta. În cartea prorocului Ieremia întâlnim o astfel de situație: „Toate căpeteniile oștilor, Iohanan, fiul lui Careah, Iezania, fiul lui Hosea, și tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare, au înaintat și au zis prorocului Ieremia: «Fie bine primită înaintea ta rugămintea noastră! Mijlocește pentru noi la Domnul, Dumnezeul tău, pentru toţi cei ce au mai rămas, căci eram mulţi, dar am mai rămas numai un mic număr, cum bine vezi tu însuţi cu ochii tăi. Binevoiască Domnul, Dumnezeul tău, să ne arate drumul pe care trebuie să mergem și să ne spună ce avem de făcut!»“4 Părea o cerere sinceră, o hotărâre statornică de a împlini ceea ce Dumnezeu le va descoperi și, ca urmare, Ieremia se angajează să Îl caute pe Domnul și cuvântul Lui în această situație dramatică. După zece zile de consacrare, Ieremia vine înaintea întregului popor și a conducătorilor și proclamă cuvântul Domnului, iar reacția negativă a poporului arată că oamenii aveau de fapt un plan și cereau descoperirea cuvântului Domnului ca pe o confi rmare a acestui plan.

Ce face, de fapt, omul care practică acest fel de relație cu revelația? Ieremia le atrage atenția oamenilor cu planuri ascunse: „Căci vă înșelaţi singuri, dacă

47

46-51 Butoi.indd 47

28/04/15 12:41

m-aţi trimis la Domnul, Dumnezeul vostru, zicând: «Mijlocește pentru noi la Domnul, Dumnezeul nostru, fă-ne cunoscut tot ce va spune Domnul, Dumnezeul nostru, și vom face!» Eu v-am spus astăzi; dar voi n-ascultaţi glasul Domnului, Dumnezeului vostru, nici tot ce m-a însărcinat El să vă spun.“5 Concluzia și atitudinea celor care au spus că vor să audă cuvintele Domnului, dar care aveau de fapt propriul plan, este tragică: „Când a isprăvit Ieremia de spus întregului popor toate cuvintele Domnului, Dumnezeului lor, toate cuvintele pe care-l însărcinase Domnul Dumnezeul lor să le spună, Azaria, fiul lui Hosea, Iohanan, fiul lui Careah, și toţi oamenii aceia îngâmfaţi au zis lui Ieremia: «Minţi! Nu Domnul, Dumnezeul nostru, te-a însărcinat să ne spui: ‘Nu vă duceţi în Egipt ca să locuiţi acolo pentru o vreme!’»“6

FACTORUL AGRAVANT

Î

n fiecare caz de împotrivire sau de negare a cuvântului revelat, un anume element agravează situația, în cazul de față, prejudecata.

Ei au respins descoperirea cuvântului din cauza suspiciunilor pe care le aveau: „Ci Baruc, fiul lui Neriia, te aţâţă împotriva noastră, ca să ne dai în mâinile caldeenilor să ne omoare sau să ne ducă robi la Babilon!“7 Este cazul să ne întrebăm lucid: E ceva în viața noastră care riscă să compromită puterea și autoritatea cuvântului descoperit al lui Dumnezeu? Domnul nu va avea nicio problemă să ne vorbească pe înțeles, dar noi ne vom lovi totdeauna de propriul spirit de împotrivire și de respingere a Cuvântului Său și de tendința aproape irezistibilă de a opune descoperirii lui Dumnezeu planul pe care ni l-am creat noi.

Bogatul din pilda lui Iisus îi cere lui Avraam să trimită pe cineva dintre cei morți la frații lui, pentru ca ei să fie avertizați și să se pocăiască. Avraam refuză, afi rmând supremația Scripturilor în materie de credință: „Avraam a răspuns: «Au pe Moise și pe proroci; să asculte de ei.»“8 Omul insistă pentru o revelație specială pe care el o consideră superioară Scripturilor, dar Avraam refuză să cedeze unui fals: „Dacă nu ascultă pe Moise și pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.“9

48

IEȘIREA DIN LABIRINT

C

um va vorbi Dumnezeu unei nesfârșite varietăți de oameni și de situații?

Răspunsul este simplu: „Dumnezeu vorbește însă când într-un fel, când într-altul.“ Problema constă în faptul că „omul nu ia seama“10. Întotdeauna, fără excepție, Dumnezeu va comunica astfel încât mesajul Lui să fie bine înțeles. Uneori va vorbi din mijlocul furtunii, alteori prin vise sau vedenii11, va vorbi ca un susur blând (cum i-a vorbit lui Ilie), va vorbi direct sau prin soli12, printr-o predică sau în inimă și în minte13.

Mi s-a întâmplat în gara din Bistrița, unde așteptam trenul de București citind și scriind.

La un moment dat, mi-am dat seama că în mintea mea stăruia un gând, ca un nor mic și singuratic pe cer: „Mergi pe peronul al treilea al gării“, gară care era în lucrări de reamenajare.

Am trecut peste șase linii ferate cu două valize de cărți, am mers acolo unde am fost îndemnat și am stat pe colțul unei bucăți de beton până când, spre seară, o elevă, exact în fața mea, a pășit ca în gol și a căzut de pe scara vagonului încă în mișcare. Am prins-o fulgerător, înainte să o prindă roțile trenului, care continua să intre ușor în gară. Din locul unde a căzut ea, vagonul a mai mers unsprezece metri. Am ajutat-o încet să se ridice de jos. Era buimăcită, cu genunchii însângerați, cu ochelarii groși săriți de pe ochi și cu lucrurile pe care le-a avut în brațe împrăștiate peste tot. Repeta mereu: „Am crezut că a oprit…, am crezut că a oprit…“ Colegele au venit degrabă în jurul ei și au început să o scuture de praf, să îi aranjeze părul și hainele. I-am spus că Dumnezeu o iubește și mi-am luat la revedere de la grupul lor, în timp ce fetele coborau spre pasajul subteran. Trenul a plecat și gara era din nou pustie, dar așa de diferită pentru mine: „Cât de înfricoșat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!“14 Trăgând cele două valize peste linii, m-am întors lângă clădirea gării și am înțeles că gândul din mintea mea venise de la Cel ce zice: „Izbăvește pe cei târâţi la moarte și scapă pe cei ce sunt aproape să fie junghiaţi.“15 Este adevărat că nu întotdeauna poți spune cu certitudine că glasul conștiinței sau un anume gând sau îndemn este glasul lui Dumnezeu, dar, așa

S E M N E L E T I M P U LU I

46-51 Butoi.indd 48

28/04/15 12:41

cum ne-a învățat Domnul că vom cunoaște după roade, atunci când vezi roadele glasului conștiinței tale înțelegi limpede originea respectivului glas.

„VORBEȘTE, DOAMNE!“

A

cestea sunt celebrele cuvinte, inspirate de preotul Eli, spuse de copilul profet Samuel atunci când Domnul i-a vorbit 16. Sunt cel puțin două lecții mari care se desprind din acest atât de semnificativ episod.

Prima mare lecție este că Domnul i Se poate descoperi cuiva indiferent de nivelul lui de cunoaștere și de recunoaștere a Cuvântului Său. Samuel primește mesajul, dar nu Îl cunoaște pe Cel care este Autorul acestui mesaj. Orbul este vindecat, dar nu Îl cunoaște pe Cel care l-a vindecat: „Isus a auzit că l-au dat afară; și, când l-a găsit, i-a zis: «Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?» El a răspuns: «Și cine este, Doamne, ca să cred în El?»“17 Aici găsim o mare încurajare: nu trebuie să ajungem la un anumit nivel de înțelegere sau inițiere ca să putem auzi glasul Domnului. El i Se va descoperi fiecăruia, acolo unde se afl ă și în condiția în care se găsește, dacă își dorește și crede cu adevărat acest lucru. Așa se explică ceea ce Domnul spune prin Maleahi: „Căci de la răsăritul soarelui până la asfi nţit, Numele Meu este mare între neamuri și pretutindeni se arde tămâie în cinstea Numelui Meu și se aduc daruri de mâncare curate; căci mare este Numele Meu între neamuri, zice Domnul oștirilor.“18 Așa se face că „Vor veni de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi și vor ședea la masă în Împărăţia lui Dumnezeu.“19 A doua mare lecție este aceea că e posibil ca sfatul de a asculta vocea lui Dumnezeu să vină de la cineva care nu trăiește cuvântul pe care-l prezintă, cum era cazul lui Eli. Necredincioșia învățătorului nu va face cu niciun chip Cuvântul în sine mai puțin adevărat: „Atunci Isus, pe când cuvânta gloatelor și ucenicilor Săi, a zis: «Cărturarii și fariseii șed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le și faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac.“20

MĂRTURIE CONCERTATĂ

P

rintr-un singur punct pot trece o infinitate de drepte în diferite direcții.

De aceea mărturia despre natura revelației și a mesajului trebuie luată din mai multe surse: „Planurile nu izbutesc când lipsește o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici.“21 Alături de Biblie avem mărturia naturii, a experienței personale, a istoriei, sfatul celor onești și cu experiență și, nu în ultimul rând, avem conștiința noastră. Totuși discernerea glasului și a voii lui Dumnezeu în domeniul spiritual ar fi de neconceput fără mărturia Duhului Sfânt: „Dar omul fi resc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; și nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește.“22 A încredința identificarea glasului lui Dumnezeu unui singur mijloc este mai mult decât riscant. Simpla deschidere a Bibliei, tragerea unui bilețel sau sfătuirea cu o persoană aflată sub influența ta sau sub influența emoției ignoră bogăția de multe alte mijloace pe care le-a lăsat Dumnezeu spre confi rmarea sau infi rmarea descoperirii. Aceasta înseamnă nu a-L consulta pe Domnul, ci a-I trasa un drum Celui Atotputernic și a încerca să-L constrângem să ne răspundă pe calea stabilită de noi. Și mai primejdios este când cineva are pretenția și infatuarea unei revelații nemijlocite și independente de toți ceilalți oameni ai lui Dumnezeu și de toate mijloacele de recunoaștere pe care le-a pus El la dispoziția noastră. Poate a scăpat observației faptul că destinatarul revelației divine nu este la singular, ci la plural: „Nu, Domnul, Dumnezeu nu face nimic fără să-Și descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.“23

GIMNASTICĂ LA BARĂ

C

ondiția capitală și eliminatorie a gimnasticii la bară nu este conținutul exercițiului, ci echilibrul. Cel mai sofisticat spectacol poate degenera în ridicol dacă gimnasta își pierde echilibrul.

Trăim aceeași experiență în ceea ce privește recunoașterea glasului lui Dumnezeu. Cele mai bune intenții și cele mai alese planuri se grăbesc spre eșec dacă nu este păstrat echilibrul între diversele posibilități.

MIE ÎMI VORBEȘTE DUMNEZEU?

46-51 Butoi.indd 49

49

28/04/15 12:41

De-a lungul timpului, lucrul cel mai greu pentru mine nu a fost identificarea voii lui Dumnezeu într-o anumită situație, ci a fost găsirea acelei stări de echilibru, de neînclinare într-o parte sau în alta, ci doar spre Dumnezeu, starea în care să pot auzi și vedea limpede și liber glasul Lui. Îmi place să observ frunza de plop atunci când vântul s-a liniștit complet.

Cu și pentru această stare am de luptat în rugăciune. Fiecare pas și act al vieții constituie un fel de intersecție complicată: „Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.“24 Nu trăiesc experiența păcii sufletești până nu găsesc acea stare de eliberare de orice înclinație spre pozitiv sau negativ și până nu îmi fi xez privirile inimii nu asupra perspectivei, ci asupra Celui care deține adevărul despre acea perspectivă. Aceasta este adevărata luptă pe care trebuie s-o purtăm atunci când cerem și ne rugăm pentru descoperirea voinței lui Dumnezeu, și voința Lui este ca noi să fi m binecuvântați și să fi m o binecuvântare. Acesta este criteriul voinței lui Dumnezeu, și în fața acestui criteriu trebuie să venim cu inima neîmpărțită, după cum ne îndeamnă Iacov: „Apropiaţi-vă de Dumnezeu, și El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoșilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!“25 Prezența sau acțiunea prejudecății sau a mentalității învechite și nerealiste, după „chipul veacului acestuia“, inima împărțită între voința omului și voința lui Dumnezeu, acestea și altele alături de ele vor compromite revelația Duhului și puterea evidențelor. Este o uriașă diferență între a vedea lucrurile printr-o „maramă“ obscură sau într-o oglindă oxidată ori a le vedea „cu fața descoperită“26. Este același fel de diferență ca în căutarea voii lui Dumnezeu „de silă“, „de ochii lumii“, sau „din toată inima“.

Poate am o anumită dorință personală.

Pot să vin cu ea înaintea Domnului? Absolut.

Dumnezeu iubește inițiativa sfi nțită și binecuvântată în viață și o încurajează: „Domnul să-ţi fie desfătarea, și El îţi va da tot ce-ţi dorește inima.“27 De unde știu că ceea ce îmi doresc eu este bine sau nu? Tocmai din faptul că Domnul îți este desfătarea, adică plăcerea și bucuria vieții tale, tot ce vei face și vei dori să faci va fi în acord cu voința Sa. Această stare de lucruri va curăți cugetul de „faptele moarte“ și îl va încuraja spre

50

„faptele neprihănite ale sfi nților“28. Aceasta este armonia muzicii înălțătoare și vindecătoare dintre modul în care Îl privim pe Domnul și ce ne dorește inima. Aceasta este echivalentul îndemnului: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus.“29 De aceea Pavel insistă pentru „înnoirea minții“30 prin procesul de admirare a chipului Său31.

IGNORARE

E

xistă vreo situație în care suntem înclinați să nu căutăm și să nu ținem seama de voia lui Dumnezeu? Da, atunci când știm că ceea ce dorim sau intenționăm să facem este în conflict cu voința expresă a lui Dumnezeu. Moise nu Îl consultă pe Domnul în fața stâncii, pentru că este grăbit, neînduplecat și prea hotărât să lovească. Purtarea lui se numește, în termenii lui Dumnezeu, „n-aţi crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi“32. Din poziția lor de conducători, exemplul lui Moise și al lui Aaron de a acționa „înaintea copiilor lui Israel“ fără să consulte voia lui Dumnezeu este așa de grav, încât Domnul spune: „Nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau.“33 Viața lui David este asociată aproape în totul cu marea și frumoasa lui grijă de a-L întreba pe Domnul. Spun „aproape în totul“ pentru că această grijă lipsește din episodul cu Batșeba și această lipsă este, de fapt, singura explicație pentru acea tristă pagină din viața împăratului.

Așadar poate lua omul hotărâri fără Dumnezeu?

Da, poate, dar va fi vai de el: „Vai – zice Domnul – de copiii răzvrătiţi, care iau hotărâri fără Mine, fac legăminte care nu vin din Duhul Meu și îngrămădesc astfel păcat peste păcat!“34 Și tocmai ca să fie evitat acel „vai“ dorește Dumnezeu să ne descopere voia Lui. Care este semnul după care pot să merg înainte cu gândul sau planul meu ori trebuie să mă opresc? Este pacea sau lipsa ei, fiindcă „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii (confuziei, conform KJV), ci al păcii…“35 Cunoașterea voii lui Dumnezeu „nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă“36. Ea se întemeiază nu pe abilitate, nici pe statutul cuiva, ci pe făgăduința cea bună a Dumnezeului nostru: „Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: «Iată drumul, mergeţi pe el!», când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.“37

S E M N E L E T I M P U LU I

46-51 Butoi.indd 50

28/04/15 12:41

1. Isaia 65:1. 2. Matei 4:4. 3. Matei 5:8.

4. Ieremia 42:1-3. 5. Ieremia 42:20-21, subl. ad. 6. Ieremia 43:1-3, subl. ad.

7. Ieremia 43:1-3. 8. Luca 16:29, subl. ad. 9. Luca 16: 31. 10. Iov 33:14.

11. Iov 33:15. 12. Psalmi 104:4.

13. Evrei 8:10. 14. Geneza 28:17.

15. Proverbe 24:11. 16. 1 Samuel, capitolul 3. 17. Ioan 9:35-36.

18. Maleahi 1:11. 19. Luca 13:29.

20. Matei 23:1-3. 21. Proverbe 15:22.

22. 1 Corinteni 2:14. 23. Amos 3:7, subl. ad. 24. Proverbe 16:25. 25. Iacov 4:8.

26. 2 Corinteni 3:18. 27. Psalmi 37:4.

28. Apocalipsa 19:8. 29. Filipeni 2:5.

30. Romani 12:2. 31. 2 Corinteni 3:18.

32. Numeri 20:12. 33. Idem. 34. Isaia 30:1. 35. 1 Corinteni 14:33. 36. Romani 9:16. 37. Isaia 30:21.

46-51 Butoi.indd 51

28/04/15 12:41

INTERVIU

Adrian Bocăneanu

Mama, COPILUL cu DIZABILITĂŢI și Dumnezeu Dr. Denise Dunzweiller, de la Universitatea Walla Walla, din nord-vestul Statelor Unite, s-a afirmat ca promotor pasionat al educaţiei incluzive, termen tehnic pentru sisteme de învăţământ care îi educă pe copiii cu deficienţe printre ceilalţi copii, în școli obișnuite, nu în clase speciale. Interesul pentru educaţia incluzivă nu a avut, totuși, un punct de plecare teoretic sau filosofic, ci unul cât se poate de personal. Într-un fel, totul a pornit de la fiul dumneavoastră.

Așa este, de la Seth. Când s-a născut, a durat prea mult până a sosit doctorul. Eram în La Sierra, California. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru spitalul Universității Loma Linda. A fost trimis un elicopter la spitalul aflat în apropiere de La Sierra. Seth a fost luat și dus la secția de neonatologie a spitalului Universității Loma Linda.

Nu era o malformație ereditară.

A fost un accident. A suferit de lipsă de oxigen pentru că doctorul a sosit mai târziu.

Până a venit el, Seth a înghițit niște secreții numite meconiu. Plămânii lui s-au umplut și n-a mai putut respira. A făcut icter, avea convulsii. Au fost chemați paramedicii de la Loma Linda. Au reușit să-l resusciteze și să-l ducă la Loma Linda. A stat acolo cam trei săptămâni. Era într-o stare critică. Nu știam dacă o să supraviețuiască. După trei săptămâni, mi s-a spus că putem să-l luăm acasă.

Am învățat la spital cum să-l îngrijim. I se administra fenobarbital pentru convulsii.

Avea insuficiență respiratorie. A trebuit să învățăm multe lucruri. Doctorii ne-au spus că nu va putea merge la școală, nu va putea traversa strada de unul singur. Când avea doar trei săptămâni, ne-au spus toate aceste lucruri teribile. Eram șocată ca proaspătă mamă și proaspătă profesoară. În plus, eram de curând și credincioasă. Am fost copleșită. După ce s-a născut Seth, viața mi s-a schimbat în foarte multe feluri. Pe parcursul primilor cinci ani ai lui Seth, soțul m-a părăsit, am divorțat. Am trăit șase ani ca într-un pustiu. Mă simțeam înstrăinată de prieteni, de biserică, inclusiv de Dumnezeu. Timp de cinci-șase ani, nu am comunicat nici cu biserica, nici cu Dumnezeu.

După aceea, Dumnezeu a scos în calea mea un pastor. Când Seth avea zece ani, am început iar să frecventăm biserica Santa Rosa. N-am avut un motiv anume. Am simțit că trebuie să merg la biserică. Am vorbit cu pastorul. Eu eram retrasă, stăteam într-un colț și nu-mi doream decât să ies cât mai repede cu fiul meu. El m-a întrebat ce m-a adus la

52

52-55 Bocaneanu-4pag.indd 52

28/04/15 11:09

biserică. I-am răspuns că habar n-aveam. I-am spus că părăsisem biserica de vreo cinci ani și că rătăcisem prin deșert. I-am repetat că nu știu de ce am venit și că s-ar putea să nu mai vin săptămâna următoare. El mi-a spus că știe de ce am venit. Mi-a spus că avuseseră o săptămână de rugăciune continuă tocmai pentru cei care părăsiseră biserica în toată regiunea de nord a Californiei. Se rugaseră ca acele persoane să se întoarcă în biserica lor. Am fost uimită! A fost începutul reluării relației mele cu Dumnezeu.

Am urmat studii biblice timp de două săptămâni cu un pastor invitat în biserica noastră. Motivul a fost că Seth văzuse o agendă cu peisaje frumoase din Țara Sfântă.

A vrut să participe în fiecare seară ca să poată primi acea agendă la fi nalul celor două săptămâni. S-au făcut mai multe apeluri. După ultimul apel, m-am așezat și am deschis ochii. Când m-am uitat, fiul meu era în față. El s-a botezat la 14 ani, iar eu m-am rebotezat. De atunci încoace, Dumnezeu este totul pentru mine și pentru Seth.

Să ne întoarcem la timpul prezent.

Seth are acum 36 de ani. E foarte chipeș. Traversează singur strada și poate să facă multe alte lucruri. Doctorii s-au înșelat. Totul se datorează prezenței lui Dumnezeu în viața lui. Dumnezeu l-a transformat așa cum doctorii nu credeau că va fi posibil.

Ei au judecat prin prisma altor copii pe care îi trataseră. Încă nu scrie foarte bine, nici nu citește prea mult. Însă folosește calculatorul și citește cărți mai mici. A avut diverse locuri de muncă. A lucrat în restaurante fast-food. A lucrat și pentru o companie care expedia covoare în diverse locuri din lume. În prezent, se instruiește în producția de îmbrăcăminte la o școală unde lucrează împreună cu persoane care au suferit leziuni grave ale creierului. Seth are și el aceeași problemă. Însă el poate să mă sune la telefon și putem vorbi. Conversăm și pe Skype. Schiază pe pârtie. Îi plac mult sporturile. Călărește, joacă baschet, înoată pe sub apă. Are o viață minunată.

E foarte aventuros!

Da, da. Învață bine din interacțiunea cu mediul. L-am luat peste tot cu mine când m-am mutat.

53

52-55 Bocaneanu-4pag.indd 53

28/04/15 11:09

E o fi re optimistă? E fericit?

Absolut. Știe să se bucure de viață. El încă locuiește în Tennessee, unde l-am lăsat.

N-am stat departe de el decât atunci când a trebuit să plec să lucrez în Filipine. N-am vrut să-l scot din zona lui de confort, de la școală, de la serviciu, de lângă cei pe care îi iubea. Doi tineri, care sunt ca și cum ar fi copiii mei, ca o soră și un frate pentru Seth, locuiesc împreună cu el de cinci ani. A făcut lucruri uimitoare de când am plecat.

Faptul că are o „soră“ și un „frate“ alături de el, și nu doar o mamă, l-a făcut să devină mai independent. Este activ în biserică.

Să discutăm mai pe larg conceptul de educație incluzivă.

Profesorii trebuie să fie instruiți cum să le predea tuturor elevilor din clasă. Dacă sunt elevi cu dificultăți de învățare, profesorul trebuie să știe cum să lucreze cu ei. Dacă sunt elevi supradotați, profesorul trebuie să știe cum să lucreze și cu ei.

Așadar cuprindeți ambele extreme. Și pe toți ceilalți. Profesorul trebuie să poată împlini nevoile tuturor elevilor din clasă.

Ideea este de a renunța la predarea în clase speciale pentru elevii cu dizabilități și de a-i integra în clase „normale“?

Exact. Cercetările ne-au arătat și continuă să ne arate că elevii cu nevoi speciale care urmează cursurile într-o clasă obișnuită fac progrese mai mari în ce privește socializarea și schimbările comportamentale și au rezultate comparabile cu ceilalți în plan școlar. Dacă îi luăm și îi trimitem într-o clasă specială, ei învață să interacționeze cu alte persoane cu alte nevoi speciale. Învață comportamentele lor, dar nu învață nimic care să-i pregătească pentru lumea reală. Și elevii „normali“ au de câștigat. Învață să-i accepte pe cei care sunt diferiți de ei. Manifestă mai multă compasiune și devin mai competenți. E important și să știi cum să te porți.

Nu e suficient să fi i milos. E necesar și să fi i informat.

Performanțele lor școlare cresc și ele. Explicația este că ei le predau colegilor lor ceea ce ei știu deja. Când le predau colegilor, informațiile sunt actualizate cu ușurință.

52-55 Bocaneanu-4pag.indd 54

Ați avut un rol-cheie în adoptarea acestui concept de către sistemul educațional adventist.

Am făcut parte dintr-o comisie de 13 persoane care a lucrat doi ani și a conceput un program de incluziune. Îl puteți găsi pe internet sau în multe alte locuri. În același timp, acest tip de educație se răspândește tot mai mult în Statele Unite. Școlile publice au început să fie interesate de educația incluzivă nu pentru că e cea mai bună metodă, nici pentru că așa e creștinește. Iisus ne învață să-i includem pe toți și să-i acceptăm pe toți. El n-a exclus pe nimeni de la educația Sa creștină. Dar motivația autorităților este banul.

Educația specială este foarte scumpă în Statele Unite. Educatorii speciali sunt tot mai greu de găsit, deoarece sarcina lor este foarte dificilă.

Mulți sunt epuizați și renunţă.

Eu nu lucrez în educație, dar am impresia că școlile publice moderne au fost gândite ca o bandă de asamblare. Poate am folosit o expresie cam dură. Parcă ar avea de-a face cu componente standardizate care trebuie să fie asamblate într-o manieră standardizată.

Produsul fi nal trebuie să fie standardizat.

Aveți perfectă dreptate. Școlile au luat fi ință în era industrializării. Ați exprimat foarte bine care a fost ideea. Au fost adoptate proceduri specifice industrializării. Luăm elementele astea și obținem un anumit produs fi nal. Cam așa a fost sistemul de învățământ foarte multă vreme.

A fost o mare luptă ca sistemul educațional să accepte o schimbare. Este contra curentului.

Iisus a făcut același lucru.

Poate că unii dintre cei care ne urmăresc au copii cu dizabilități. Din experiența dumneavoastră – ați fost șocată, îndurerată, treptat ați acceptat realitatea și ați găsit resurse –, ați vrea să vă adresați părinților cu copii cu deficiențe?

Nu m-am gândit la această oportunitate. Aș avea multe să le spun. În primul rând, iubiți-L pe Dumnezeu. Având dragostea lui Dumnezeu, puteți face orice. Absolut orice.

Acesta trebuie să fie numărul unu pentru toată viața. Dacă ai o relație cu Dumnezeu, poți trăi mai ușor cu un copil cu dizabilități. În al doilea rând, iubiți-vă copilul indiferent de situație. Copiii sunt copii. Unii copii pe care

28/04/15 11:09

îi numim „normali“ nu sunt niciodată normali.

Nu prea știm sigur ce înseamnă „normal“. Fie că aveți un copil cu dizabilități, fie un copil dotat sau un copil cu probleme de comportament, trebuie să-l iubiți necondiționat. S-ar putea să nu vă placă ceea ce face uneori și trebuie să învățați diferența dintre cine este și ceea ce face. Însă trebuie să-l iubiți tot timpul așa cum este. Dumnezeu vă va da puterea să faceți acest lucru. Eu am învățat că trebuie să mă educ mai bine. Eu aveam nevoie să înțeleg cine era acea mogâldeață. Era foarte diferit de orice alt copil pe care îl știusem.

E important să studiem. E bine să aveți un prieten, un grup de prieteni și o carte din care să citiți. Dacă aveți prieteni care s-au confruntat cu aceeași problemă, dacă citiți despre astfel de experiențe, vă va fi mai ușor, pentru că veți constata că nu sunteți singurii în așa situație.

Eu m-am simțit foarte singură în primii șase ani din viața fiului meu. Credeam că niciun cunoscut nu mă înțelege. Ne acceptau pe mine și pe fiul meu, dar erau foarte distanți. Nu ne înțelegeau și nu puteam apela la ajutorul lor. E bine să găsiți pe cineva.

Vă recomand să studiați despre dizabilitatea pe care o are copilul. În felul acesta, veți putea să-l ajutați pe copil când e acasă. Dacă aveți un copil într-o școală specială, discutați cu educatorul, cum lucrează cu el, care este evoluția copilului, ce puteți lucra acasă cu el. Îi înțeleg foarte bine pe părinți. E o aventură minunată să crești un copil cu dizabilități.

Viața mea s-a schimbat total. Privind în urmă, după 36 de ani, nu mi-aș dori să fi fost altfel. Fac exact ceea ce ar trebui să fac, sunt exact unde ar trebui să fiu. Pot spune același lucru și despre Seth. Totul se datorează lui Dumnezeu, care m-a iubit în momentele dificile, care m-a ajutat să urmez niște studii și să învăţ. Eu încerc să fac același lucru pentru Seth. Povestea vieții mele este una fericită.

Dacă m-ați fi întrebat acum 25-30 de ani, aș fi avut o altă părere.

Timpul schimbă perspectiva.

Cu siguranță. La fel face și dragostea.

Mi-ați trezit interesul. Poate într-o zi o să merg în Tennessee, la Southern Adventist

52-55 Bocaneanu-4pag.indd 55

University, ca să-l intervievez pe Seth și să aud și versiunea lui.

Ar fi extraordinar.

Să schimbăm puțin direcția. Când ne-ați povestit drumul dumneavoastră în viață, ați spus că v-ați simțit foarte singură pentru o vreme. Adevărul este că nu știm cum să ne purtăm cu părinții care au astfel de probleme.

Ne-ar plăcea să facem ceva pentru ei. Însă ne simțim neputincioși. Ce ar trebui să facem?

E o întrebare excelentă. În primul rând, trebuie să încurajăm aceste familii. Putem întâlni astfel de persoane la biserică, probabil ascunse într-un colț. E bine să le salutăm și să le arătăm iubire în biserică, deși poate că au un copil care aleargă de nebun sau zace absent într-un scaun cu rotile. În primul rând, trebuie să-i iubim pe acei părinți. Să-i invităm și la noi acasă. Trebuie să fi m conștienți că se vor petrece niște schimbări în familia noastră pe care nu le-am mai trăit. Însă trebuie să ne apropiem de astfel de familii, care se simt foarte izolate. Trebuie să le facem să se simtă ca acasă. Când le invităm la noi, trebuie să o facem de mai multe ori. Eu refuzam primele patru-cinci invitații. Trebuie să le fi m alături, să discutăm cu ele, să le întrebăm despre copilul lor, să afl ăm ce dizabilitate are. E bine să ne documentăm și să afl ăm mai multe lucruri ca să le împărtășim familiei.

Regula de bază este împrietenirea.

Vom avea prieteni diferiți de toți ceilalți. În primul rând, ei sunt oameni. Copiii cu dizabilități sunt în primul rând copii. Dizabilitatea nu eclipsează faptul că sunt copii. Îi apreciam pe cei care veneau și mă întrebau despre Seth. Dacă sunteți la un eveniment social unde participă și o familie cu un copil cu dizabilități, fiți prietenoși așa cum ați fi cu oricine altcineva. Faceți cunoștință, prezentați-vă, întrebați-i despre întreaga lor familie, despre viața lor – așa cum faceți dumneavoastră cu mine chiar acum.

Oamenii se simt bine să vorbească, le face bine să se audă spunând ceea ce gândesc și simt. Mai întâi trebuie să capete încredere ca să-și exprime sentimentele. Lucrul acesta necesită timp.

Trebuie să îi iubim și să recunoaștem că sunt oameni, mai presus de orice.

Vă mulțumesc foarte mult!

28/04/15 11:09

I N S P I R AȚ I O N A L

Andreea Irimia

Deschizătorii de drumuri Un fost drogat şi o femeie cu un trecut întunecat nu sunt tocmai genul de persoane pe care să le admiri. Evgheni şi Svetlana Isaev au demonstrat însă că trecutul nu împiedică pe nimeni să îşi schimbe complet viaţa şi să devină mândria unei naţiuni.

D

istracţia era singurul scop al lui Evgheni. Viaţa și-o irosea printre petreceri, prieteni dubioși și heroină. La doar 19 ani, a aflat în cel mai dur mod care e consecinţa distracţiei lui. Credea că are pneumonie când s-a internat în spital cu febră mare, dar analizele au arătat că era infectat cu HIV. Svetlana nu a consumat droguri niciodată, nici nu a avut probleme cu alcoolul, iar colegiul l-a terminat cu note foarte bune. Pe parcurs însă, lucrurile au luat-o la vale și tinerețea nu i-a fost nici frumoasă, nici liniștită. Într-un centru de dezintoxicare creștin, unde a fost primit în ciuda bolii sale, Evgheni a cunoscut Biblia. A început să-L caute pe Dumnezeu, simțind că de la El ar putea primi pacea și vindecarea sufletească. Inima i-a fost cuprinsă de dragostea divină și a început o viață nouă. Pe Svetlana a întâlnit-o la biserică, dar ideea unei căsătorii era exclusă de toți cei din jur, din pricina bolii lui.

Nu doar că riscul era foarte mare ca ea să se îmbolnăvească, dar și copiii lor ar fi putut avea de suferit. Au făcut însă pasul înainte, convinși că Dumnezeu nu i-a adus întâmplător împreună.

La doar o zi după nuntă, Svetlana a fost dată afară de la locul de muncă, o cafenea, pentru că managerul aflase că soțul ei era infectat cu HIV. Câteva luni mai târziu, familia lor a fost supusă unui test mult mai greu. Fericirea de a aștepta două gemene sănătoase le-a fost umbrită de moartea la naștere a uneia dintre ele.

Lunga perioadă petrecută în spital i-a dat Svetlanei ocazia de a întâlni tot felul de cazuri, unele mai triste decât altele. Acolo a văzut o mamă seropozitivă și pe bebelușul ei, infectat și el, care urma să fie dat spre adopție. A aflat apoi că în Ucraina nicio familie nu adoptase vreodată un copil infectat cu HIV. A discutat cu Evgheni și împreună au decis să adopte un băiețel seropozitiv.

Gestul lor era unic în Ucraina. La scurt timp, au adoptat un alt băiețel, infectat și el, care îi implora să îl ia din orfelinat. Familia Isaev era acum completă sau, cel puțin, așa credeau Svetlana și Evgheni. Nu au putut totuși să spună „nu“ atunci când au fost rugați să adopte alte două surori seropozitive. De-a lungul timpului, familia s-a mărit mai mult. Astăzi, numără nu mai puțin de 11 copii: două fete biologice, ambele sănătoase, și nouă copii seropozitivi adoptați. În aprilie 2012, familia Isaev a primit premiul Mândria Națiunii, în cadrul unei gale televizate care adună anual cei mai importanți oameni din Ucraina. Povestea lor impresionantă a motivat și alte familii să le urmeze exemplul. Chiar dacă nu mulți au curajul lor, de a lua copii infectați cu HIV, numărul adopțiilor a crescut în Ucraina. În 2014, confl ictul din estul ţării i-a afectat teribil. Casa din Donețk pe care reușiseră să o cumpere pentru copiii lor cu ajutorul donaţiilor a fost bombardată și distrusă în întregime. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Și, o dată în plus, familia Isaev a trebuit să o ia pe drumul greu, de la capăt. Nu le este deloc ușor, dar se au unii pe alţii. Și, mai presus de toate, au încrederea că Dumnezeu este mereu prezent în viaţa lor.

56

S E M N E L E T I M P U LU I

56 Inspirational.indd 56

28/04/15 12:42

O REVISTĂ BUNĂ ESTE CA O FABULĂ. ÎŢI IA PUŢIN LA CITIT, ÎŢI DĂ MULT DE GÂNDIT.

MONTAJ COVERS.indd COVERS.indd 22 MONTAJ

28/04/15 13:29 12:43 26/03/14

mai 2015

Confuziile vânătorilor de monștri Cui aparţine Ucraina?

Războiul lor și războiul meu Dragostea și frigul cosmic Simularea evoluţiei R E V I S TĂ D E A N A L I Z Ă Ș I O P I N I E C R E Ș T I N Ă

MAI 2015

fabrici de ură MONTAJ COVERS.indd 1

28/04/15 12:42