St54 decembrie 2010

În 2010, ți-am oferit 9 ediții lunare, 1 număr de sănătate, 2 ediții speciale despre viața lui Iisus. Am fi putut scrie o enciclopedie de peste 650 de pagini cu cele mai importante evenimente și subiecte ale anului.

Pentru 2011, ți-am pregătit mai mult!

Abonează-te! Gândește mai departe.

Tel. 021 323 00 20 (interior 107) / email: redactie@semneletimpului.ro

Editorial

M

Cr`ciunul, red

agia este visul omului matur, zâna, spiriduşul sau Moş Crăciunul celor care au nevoie să li se întâmple lucruri extra-ordinare pentru a le spori pofta de viaţă. Măcar o dată, fiecare a nutrit speranţa de a se îndrăgosti inexplicabil sau imposibil de anticipat, în situaţii rupte din cărţi sau din filme.

Crăciunului modern i s-a adăugat cu atât de mult succes această nouă semnificaţie, încât ea pare să devină amprenta sărbătorii. Eşti îmbiat să accepţi gândul că ţi se poate întâmpla şi ţie, să fii dispus, odată cu eroul din filme, să cauţi, să vezi lucruri speciale, situaţii magice, detalii şi ocazii inexplicabile, sentimente aparte. Pentru cei care primesc oferta, magia Crăciunului înseamnă emoţie, anticipare şi vis.

Unii îi spun miracol, mai aproape de limbajul acceptabil pentru un bun creştin. Dar semnificaţiile nu diferă mult. Să fii mai bun, să asişti la miracolul transformării oamenilor de Crăciun înseamnă, de fapt, aceeaşi căutare a copilului din noi după un tărâm al frumuseţii, al purităţii. Pentru toţi aceştia, magia sau miracolul Crăciunului este magia propriului vis.

Dar acest vis al frumuseţii şi al purităţii este mai întâi visul lui Dumnezeu şi tocmai de aceea L-a trimis pe Fiul Său între oameni. De ce atunci, de naşterea Domnului, nu visăm la visul Lui, nu sperăm în promisiunile Lui, ci doar într-o frântură de magie? Magia propriului vis nu Crăciun magic, seară magică, atingere magică, poate fi esenţa Crăciunului.

iubire magică – oamenii vorbesc despre magie când sunt atinşi de emoţii speciale pe care nu pot sau, mai degrabă, nu vor să le explice. „Adu puţină magie în viaţa ta“ – e dictonul ce rezonează fenomenal de bine cu aşteptările unei întregi generaţii.

M

agia Crăciunului este şi magia memoriei.

Oameni, locuri, cuvinte, gesturi, emoţii, pentru care în restul anului nu avem la fel de mult timp şi loc, revin în memo­

de Norel Iacob ria noastră în preajma Crăciunului.

Cei care vin din satele autentice româneşti, încă păstrate în aerul curat al luncilor şi în atmosfera tradiţiilor populare ţinute cu sfinţenie de bătrâni evlavioşi, nu au cum să-şi şteargă din memorie imagini inegalabile: liniştea necutremurată a serii de iarnă, pâcla de fum din coşurile gospodarilor preocupaţi de pregătiri, obrazul roşu şi rece al colindătorilor care intră în casă cu mirosul zăpezii, cozonacul şi bucatele consacrate, dar mai ales bucuria autentică, simplitatea şi seriozitatea duhovnicească a bătrânilor care nu spun „Christos S-a născut“, ci „Christos Se naşte“.

Oraşul împodobit, orăşelul copiilor – acolo unde acesta este o tradiţie –, bâlciul, bradul, colindele româneşti sau nu, atmosfera specială din familie, slujba ortodoxă sau catolică de Crăciun, programele de naşterea Domnului din bisericile protestante, fiecare dintre aceste imagini reprezintă tot atâţia oameni cu memorii afective diferite, dar pentru care finalul de an oferă ocazia potrivită reîntoarcerii în timp.

2 N u m a r sp e ci a l

decembrie 2010

us la esen]` Din păcate, de sărbători, doar pentru unii memoria dezmorţeşte cele mai intime şi plăcute gânduri şi sentimente. Pentru ceilalţi, memoria nu este magie, ci coşmar. De aceea, nici magia memoriei nu poate fi esenţa Crăciunului.

C

a să descoperim esenţa Crăciunului, trebuie mai întâi să ne întrebăm de ce oare este nevoie de un timp special pentru speranţă, de ce este greu să visăm şi să căutăm miracolul pe tot parcursul anului. Într-o lume în care bunătatea de Crăciun riscă să devină o consolare amăgitoare pentru lipsa de speranţă şi altruism din tot restul anului, naşterea lui Iisus aduce cu sine tabloul unei lumi complet diferite. În culori simple, în tuşe clare, în mesaje uşor de descifrat, naşterea lui Iisus nu vorbeşte despre magie sau miracol, ci despre o altă lume. O lume în care liniştea, credinţa, sensul şi consecvenţa sunt dimensiunile unei schimbări permanentizate.

Esenţa Crăciunului are de-a face cu liniştea. Într-o lume agitată, e nevoie de liniştea nopţii din Betleem, de liniştea din sufletul celor care ştiu să aştepte. „Dacă aş putea prescrie un singur remediu pentru toate bolile lumii moderne, aş prescrie liniştea. Chiar Cuvântul lui Dumnezeu dacă ar fi proclamat, nu l-ar auzi nimeni; este prea mult zgomot. De aceea, faceţi linişte.“ (Kierkegaard) Esenţa Crăciunului are de-a face cu credinţa. O demonstrează păstorii de pe dealurile Betleemului.

Oameni simpli, muncitori, cinstiţi, care stau sub cerul liber şi veghează în puterea nopţii. Păstorii sunt oameni care îi pot auzi pe îngeri şi care nu-şi găsesc raţiuni pentru a întârzia să acţioneze.

Convingerile, fie ele false (Marx) sau sfinte (Christos), schimbă lumea. Nu pentru moment, ci în profunzime. Credinţa nu are de-a face doar cu un timp anume al anului.

Esenţa Crăciunului are de-a face cu sensul. Magii au ceva de spus despre sens. „Magii au mers să I se închine la fel ca păstorii. De aceea sunt înţelepţi“ – spunea teologul Peter Kreeft. „Nu pentru că au ştiut să-L găsească, ci pentru că au ştiut finalul, nu pentru că şi-au ridicat capul spre stele, ci pentru că şi-au plecat genunchiul înaintea Pruncului.“ Esenţa Crăciunului are de-a face cu consecvenţa. Iosif din Nazaret oferă lecţia supremei semnificaţii a consecvenţei. Consecvenţa lui Iosif L-a salvat pe Iisus, şi astfel lumea. Ascultarea lui de îngerul Domnului şi asumarea răspunderii pentru familia sa sunt mijloacele elementare prin care Iosif dejoacă planurile regelui Irod, inspirat de diavol să ucidă Pruncul. „Înlăturaţi-i pe toţi câştigătorii Premiului Nobel şi umanitatea va supravieţui. Dar daţi la o parte ascultarea de Dumnezeu şi loialitatea faţă de familie şi chiar cu un milion de câştigători ai Premiului Nobel, umanitatea este condamnată la dispariţie.“1

S

ă-i dăm Crăciunului mai multă linişte şi el ne va descoperi lucruri la care nu ne-am gândit. Să-i dăm un strop de credinţă şi Îl vom găsi pe Dumnezeu. Să-i căutăm sensul şi el ne va descoperi Crucea. Să-i dăm voie să rămână cu noi dincolo de decembrie şi el ne va da înţelepciunea de a trăi altfel. Să-i dăm voie lui Dumnezeu să viseze pentru noi şi vom primi binecuvântarea de a trăi, în lumina Ieslei şi a Crucii, o viaţă care schimbă gustul lumii şi duce mai departe lumina în locurile umbrite de tristeţe.

1. Peter Kreeft, „The Meaning of Christmas: Look Deeper“, National Catholic Register, decembrie 1986.

N a ste r ea lu i I i su s 3

Sumar 6

Minunea apariției lui Mesía

Florin Lăiu

Diferit de toţi marii fondatori de religii, Iisus din Nazaret este unic în viaţă şi moarte, în natură şi caracter.

6

13 Martorii nașterii

Îngerul Gabriel, un mesager în ocazii importante Unul dintre cei mai cunoscuţi îngeri din religia iudeo-creştină, Gabriel (al cărui nume înseamnă „Dumnezeu este puterea mea“) este menţionat atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament.

14 Martorii nașterii Iosif şi Maria

Tatăl pământean al Fiului lui Dumnezeu a fost tâmplarul Iosif, un om simplu, umil, în ciuda faptului că descindea dintr-o familie regală.

16

EmanuEL

Laurențiu Ionescu

„De aceea Însuşi Stăpânul vă va da un semn. Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi îi va pune numele Emanuel.“(Isaia 7:14)

20 Martorii nașterii

Păstorii de la Betleem Singurul evanghelist care aminteşte prezenţa păstorilor din Betleem la evenimentul naşterii lui Iisus Christos este Luca (2:8-20).

21 Martorii nașterii Magii

„Trei crai de la Răsărit / Cu steaua-au călătorit / Şi pe cale cum mergeau / Steaua ’nainte vedeau.“ Sunt versurile cu care debutează un cunoscut colind românesc.

22

Născut din Fecioară

Marius Necula

Larry King, celebrul realizator de la CNN, întrebat într-o ocazie pe cine ar dori să intervieveze dintre celebrele personaje ale istoriei, a răspuns prompt: „pe Iisus Christos“, de la care ar vrea să ştie dacă într-adevăr S-a născut dintr-o fecioară.

28

Iosif din Nazaret

Ion Buciuman

S-a căsătorit cu o femeie însărcinată şi a acceptat responsabilitatea creşterii şi educării unui Fiu care îi era, prin actul creator al facerii lumii, Tată.

4 N u m a r sp e ci a l

54 32

Staulul cu gratii

George Uba

La fiecare sfârşit de an, o cenzură ocultă trece sub tăcere adevăratele semnificaţii ale evenimentului care a împărţit istoria în două: naşterea lui Iisus.

36 Martorii nașterii Irod cel Mare

Sfânta Scriptură relatează că Iisus S-a născut în ţinutul Iudeii. Evanghelistul Matei notează că, la data aceea, Iudeea era condusă de Irod cel Mare.

37 Martorii nașterii Simeon şi Ana

La 40 de zile de la naştere, pruncul Iisus a fost dus la Templu pentru a fi închinat Domnului. Acolo, familia a fost întâmpinată de două personaje venerabile, de factură profetică, oameni cu așteptări mesianice, Simeon şi Ana.

32

decembrie 2010

44

Semnele

timpului

gândește mai departe

Director Teodor Huțanu Redactor-șef Norel Iacob Secretar de redacție Florin Bică Colegiul de redacție Ion Buciuman, Marius Creța, Ecaterina Didițel, Alina Kartman, Florin Lăiu, Cristina Modoran, Marius Necula, Christian Sălcianu Corectură Delia Gherman

38

Un Crăciun cu sens

22

Alina Kartman

Risipa financiară și extravaganța nu sunt niciodată atât de stridente ca în preajma Crăciunului. Realitatea contrastează cu tradiția unei sărbători a căldurii sufletești, a generozității și a solidarității creștine.

44

Christian Sălcianu

Spărgătorii de mituri: Crăciunul

A aduce Crăciunul pe agenda spărgătorilor de mituri e o misiune deopotrivă ingrată și provocatoare.

50

Bianca Timşa-Stoicescu

Colindul, între închinare, socializare şi superstiţie Cuvântul „colinde“ poate fi asociat mai multor imagini, în funcţie de experienţa vieţii cuiva.

54

Florin Bică

Născut la Betleem, adoptat de Hollywood

Grafică și tehnoredactare Cătălin Ciolca Editor web Alina Kartman Brand manager Christian Sălcianu Contact Revista Semnele timpului Str. Labirint Nr. 116, București Tel: 021 323 0020/Fax: 323 0040 redactie@semneletimpului.ro www.semneletimpului.ro Abonamente se pot face oricând în cursul anului pentru 6 luni (24 lei) sau 12 luni (48 lei).

Tel: 021 323 0020 (interior 107) abonamente@viatasisanatate.ro Nr. 12/2010 | Volumul 21, nr. 153 Serie nouă | ISSN 1453-7060 Revista apare în limba engleză din 1840. În limba română a apărut între 1908 și 1942. Seria nouă a fost începută în 1990.

Născut de o fecioară, ţinta conspiraţiilor celor mai înalţi oficiali, ucis prin răstignire şi înviat după trei zile – Iisus Christos stă în centrul celui mai fabulos scenariu căzut vreodată în mâna realizatorilor de film.

61 Citate 64

44

Denisa Tutunaru

În căutarea lui Iisus, astăzi

Sunt un mag al secolului al XXI-lea și mi-a venit vremea să Îl găsesc pe Iisus. Mi-am început cercetarea pe Google, dar motorul de căutare e confuz la un subiect atât de complex.

© Semnele timpului, 2010 Textele biblice sunt redate din ediția NTR a Bibliei în limba română.

N a ste r ea lu i I i su s 5

Semnele timpului

Diferit de toţi marii fondatori de religii, Iisus din Nazaret este unic în viaţă şi moarte, în natură şi caracter. Numai cercetătorii superficiali Îl pot considera doar un înţelept popular, un mare profet, un geniu revoluţionar moral. Iisus este diferit de toţi, chiar şi prin naşterea Sa. de Florin Lăiu

Minunea apariţiei lui

6 N u m a r sp e ci a l

Primul an după cucerirea Babilonului de către mezi și perși.

530 î.Ch.

Profetul Mica (Miheia) a prevăzut locul în care Marele Rege avea să Se nască.

538 î.Ch.

720 î.Ch.

Mesí Profetul Daniel a prevăzut în cartea sa timpul nașterii lui Iisus.

decembrie 2010

În căutarea unei minuni pentru mine

Profeţiile arhaice despre Mântuitorul prevedeau că El Se va naşte dintre urmaşii lui Avraam (Geneza 22:18).

Iisus a fost botezat de către Ioan în apa Iordanului.

31 d.Ch.

Primul edict pentru reconstrucția zidului Ierusalimului sub Artaxerxes I.

Nöel, Nöel, cu 700 de ani înainte de vreme

27 d.Ch.

457 î.Ch.

a

C

ititorul se va gândi probabil imediat la concepţia virginală, la vizita magilor şi a păstorilor; şi ar avea dreptate. Dar aceste semne şi minuni sunt limitate ca posibilitate de verificare. Concepţia virginală a fost un semn, dar, într-un anumit sens, doar pentru Maria. Ea singură ştia acest fapt; alţii, începând cu logodnicul Iosif, au trebuit să accepte, mai devreme sau mai târziu, prin credinţă.

Steaua a fost văzută şi înţeleasă doar de magi. Îngerii au fost văzuţi doar de păstori. Simeon şi Ana au recunoscut Copilul doar pentru că erau profeţi. Dar locuitorii târgului în care Iisus a copilărit, şi mulţi dintre contemporanii Săi, nu au văzut în El decât un tânăr sărac şi înţelept. Iisus, cu toate minunile Lui, care aproape au intrat în legendă, a fost văzut în timpul vieţii doar de câteva sute de mii de oameni. Martorii morţii Sale au fost câteva sute, iar la învierea Sa au fost prezenţi cel puţin o sută de necredincioşi, care însă au uitat totul după ce au fost şperţuiţi. Iar după 65 de ani, toţi martorii s-au stins din viaţă.

A rămas mărturia scrisă, a cărei valoare depăşeşte experienţa unui singur martor, oricare ar fi el. Şi, pe lângă mărturia unică a evangheliştilor apostolici, avem o mărturie a preştiinţei divine – profeţiile ebraice –, care Îl văzuseră pe Mesía1 cu multe secole înainte de a Se naşte.

Există multe profeţii privitoare la Mesía. Unii sunt impresionaţi de unele 1. Pentru cine încă nu Maşíah (evreprofeţii mesianice, alţii, de altele. În fine, ştie, ieşte) sau Christós există şi ignoranţi de bunăvoie, care nu (greceşte) înseamnă Domnului“ sunt impresio­naţi de niciuna. O incursi- „Unsul şi este titlul regal al une atentă în profeţiile privitoare la locul Domnitorului aşteptat din dinastia davişi timpul apariţiei lui Mesía le poate dică, Mântuitor al schimba perspectiva. lui Israel şi al lumii. În teologia creştină, titlul se aplică lui Iisus din Nazaret. În iudaismul ortodox, acest titlu se aplică regilor iudei şi în special regelui Mesía care încă este aşteptat.

Iisus este răstignit pe Dealul Căpățânii sau Golgota.

N a ste r ea lu i I i su s 7

Semnele timpului | decembrie 2010

Apoi a fost precizat Israel (Num. 24:17), din care mai târziu a fost indicată ginta lui Iuda (Gen. 49:10) şi, după mai multe secole, „casa lui David“ (2 Samuel 7:16; 3. Se mai numea şi 23:3-5). Au apărut apoi descrieri preEfrata (Gen. 35:19), dominant tipologice ale caracterului şi pentru că aparţinea unui clan şi activităţii mesianice, în cărţile Psalmilor unui district cu ace(Psalmi 2; 22; 45; 110 etc.). laşi nume.

Cu circa 720 de ani înainte de naşterea lui Mesía, profetul Mica (Miheia) a prevăzut locul în care Marele Rege avea să Se nască. Traduse după textul ebraic tradiţional, versurile au următoarea formă: 2. În sensul de apariţii în ajutorul lui Israel, de expediţii militare (cf. Mica 1:3; 5:4, 5).

„O, tu, Bet Léhem, ceată de Efrată, din miile lui Iuda mic popor, din tine-Mi va ieşi Cel zis odată să fie-n Israel Stăpânitor.

Dar ale Lui iviri2 sunt de demult, din veacurile timpului cărunt.“ (Mica 5:1, traducerea redactorului) Această profeţie este citată liber de către rabinii care îi răspund regelui Irod (Matei 2:6), indicând „Betleemul din ţara lui Iuda“ ca echivalent pentru „Bet-Léhem, Efrata“. Această precizare a profeţiei, referitoare la Betleemul din Iudeea3, este importantă, deoarece mai exista un Bet-Léhem în Galileea, în ţara lui Zabulon (Iosua 19:15). Primul dintre ele a fost, într-adevăr, locul naşterii lui Iisus (cf. Luca 2:4, 15; Ioan 7:41, 42).

Betleem – între lacrimi, colinde şi prigoană

Astăzi, localitatea (Bait Lahm) se află pe teritoriu palestinian. A fost locuită de creştini în epoca bizantină, apoi cucerită pe rând de samariteni, arabi, cruciaţi, ma­meluci, otomani, britanici, iordanieni, israelieni, iar din 1995, a fost cedată palestinienilor. Locul este astăzi fără importanţă cu adevărat duhovnicească, biserica şi obiectele „sfinte“ de acolo sunt mult mai târzii decât vechiul staul, care cu siguranţă s-a prăpădit cu mult înainte ca vreun credincios să bage de seamă. Dar locul are o mare importanţă economică (turistică), sporită şi de prezenţa mormântului tradiţional al Rahelei.

Betleemul, numit la origine Bit Lahmi (cunoscut de pe la 1440 î.Ch.), apoi Beth Léhem, a fost redat în greaca Evangheliei sub forma Betleem, care mai târziu s-a pronunţat Vithleem, de unde provin variantele româneşti Vicleim, Viflaim şi altele, prin colindele noastre. Numele 8 N u m a r sp e ci a l

cetăţii înseamnă „casă pentru cereale“ (hambar) sau „templul lui Laham“, zeu canaanit.

Numele nu are importanţă profetică, aşa cum cred unii.

Ceea ce are importanţă profetică, tipologică, este faptul că Betleemul a fost locul în care s-a născut şi a copilărit David, ciobănaşul uns rege, care a fost urât de moarte şi persecutat mulţi ani înainte de a fi încoronat. Aceasta avea să fie şi soarta lui Mesía, într-o mult mai mare măsură, atât în ceea ce priveşte suferinţele, cât şi coroana. De aceea Iisus S-a născut în Betleemul din Iudeea, aşa cum învaţă Evanghelia. Iar cei cărora îngerii le-au dat această veste au fost ciobanii Betleemului.

Minunea apariţiei lui Mesía - În căutarea unei minuni pentru mine

şi şaizeci şi două de săptămâni.“ Aceasta este o formă poeti­că de a spune 69 de săptămâni. În acelaşi timp, conţine un cod de cronologie apoca­liptică, descifrat cu Nu există nicio profeţie directă cu pricheia clasică din Scriptură (Numeri 14:34; Ezra 4:6), vire la momentul naşterii lui Mesía. care arată că în cod profetic o zi apoca­liptică simboli­ Totuşi, există în cartea biblică a lui Daniel zează un an. Exprimarea din profeţie subliniază, de fapt, o profeţie spectaculoasă despre timpul că întreaga perioadă a celor „70 de săptămâni“, adică 490 apariţiei Sale publi­ce, de ani (cf. v. 24), e formată când Iisus avea să fie din jubilee (perioade de făcut cunoscut popo­ câte 7 × 7 ani), care la rânNu există nicio profeţie rului evreu. Ştiind că, dul lor sunt formate din directă cu privire la modupă legile israelite, septenale (săptămâni de mentul naşterii lui Mesía. ani, cf. Levitic 25). cineva trebuia să aibă cel puţin 30 de ani împliniţi Două sărbători imporTotuşi, există în cartea bipentru a ocupa o funcţie tante pentru israeliţi sunt blică a lui Daniel o profeţie implicit menţionate în în stat sau la Templu şi că Iisus a împlinit această spectaculoasă despre tim- profeţie: anul sabatic şi condiţie (Luca 3:23), anul jubiliar. În fiecare pul apariţiei Sale publice, trebuie scăzuţi 30 de ani al şaptelea an, numit de la momentul prevăzut când Iisus avea să fie făcut an sabatic după modelul pentru apariţia Lui săptămânii de zile, sclavii cunoscut poporului evreu. publică, pentru a şti data israeliţi trebuiau eliberaţi, aproximativă a naşterii. iar ogoarele lăsate neculTimpul proclamării lui Christos, tivate, ca să se „odihnească“, să nu al descoperirii Lui înaintea poporului se epuizeze. Jubileul se sărbătoarea o dată la 49 de ani, iudeu, a fost momentul botezului4 Său în al 50-lea an, care era totodată primul din perioada la Iordan, când Ioan Botezătorul L-a următoare. Această sărbătoare extraordinară prevedea prezentat mulţimilor adunate. Profeţia întoarcerea gratuită la primii proprietari a tuturor bunurilui Daniel este, de fapt, o revelaţie a lui lor înstrăinate (pământuri şi case, Levitic 25:23). Anul al Gabriel (Daniel 9:21) – acelaşi înger 49-lea fiind an sabatic, iar al 50-lea fiind 4. Este ştiut că în al Domnului care avea să anunţe atât jubiliar, efectul ideii de eliberare şi ressecolele II-III şi în unele locuri chiar naşterea lui Ioan Botezătorul, cât şi pe cea taurare se cumulează. Dar profeţia lui mai târziu, Biserica a lui Iisus (Luca 1:19, 26). Ea a fost scrisă Daniel nu se referă doar la 7 ani sau la Răsăriteană obişnuia să sărbătoîn cuvintele următoare: 7 × 7 ani, ci la o perioadă de 70 × 7 ani, rească Naşterea adică un megajubileu – singurul cunosDomnului pe data „De la porunca de-a reda şi-a rezidi cut în Scriptură, reprezentând şi numărul Botezului, stabilită convenţional Ierusalimul, maxim, simbolic, de ocazii până la care la 6 ianuarie. De altfel şi pentru creşpân’ la Mesía-Domnitor, Iisus a extins iertarea (Matei 18:22). tin, adevărata naşvor trece şapte săptămâni5 şi Profeţia a fost făcută în primul an tere, adică naşterea din Dumnezeu şaize’ş’două; de după cucerirea Babilonului de către („din apă şi din – În grele vremi se vor reface piaţă şi mezi şi perşi (Daniel 9:1; cf. 5:30-31), Duh“), coincide cu botezul. for judecător.“ adică în 538 î.Ch. Îngerul spune că (Daniel 9:25, trad. red.) perioada menţionată de profeţie trebuie 5. Vezi studiile care conectează anii calculată începând cu edictul care avea sabatici şi jubiliari Aritmetica profeţiei să legalizeze restituirea şi reconstrucţia la cele 70 de săptămâni: http://www.

Stihul al treilea din textul tradus mai Ierusalimului, în alte cuvinte, restaurapickle-publishing. sus se armonizează cu Septuaginta şi cu rea civilă (politică) a iudeilor, după exicom/papers/sabbatical-years.htm#9 traduce­rile ortodoxe. „Şapte săptămâni lul babilonic.

Timpul naşterii, arătat cu 530 de ani înainte

N a ste r ea lu i I i su s 9

Semnele timpului | decembrie 2010

Patru firmane, trei şahi, două restaurări şi un start cronologic Biblia vorbeşte despre patru edicte persane privitoare la reconstrucţia Ierusalimului: două privitoare la Templu şi la restaurarea cultului iudaic (Cirus al II-lea, 538-536 î.Ch.; Darius I, 519 î.Ch.) şi două privi­toare la restaurarea civilă şi reconstrucţia zidului Ierusalimului (Artaxerxes I, 457 î.Ch.; Artaxerxes I, 444 î.Ch.)6.

Primele două edicte nu ne interesează aici, deoarece nu au menţionat şi nu au provocat rezidirea Ierusalimului. Dintre cele 6. Cele patru date două care rămân, ale lui Artaxerxes, sunt: anul întâi al din anii 457 şi 444, primul este mai lui Cirus (Ezra 1:14), anul al doicuprinzător şi avem dovezi că iudeii au lea al lui Darius început reconstrucţia zidului înainte Histaspe (Ezra 5:6; 6:1-15; Hagai 2:10), de anul 444 (vezi Ezra 4). Edictul din anul al şaptelea 444 a fost doar o permisiune ulterioară al lui Artaxerxes Longimanus (Ezra (Ezra 4:21) pentru reluarea lucrărilor, 7:7, 12), anul al care fuseseră oprite (Ezra 4:23), deoa­ douăzecilea al lui Artaxerxes rece parte din lucru fusese distrus de (Neemia 2:1-5). opoziţia violentă a vecinilor (Neemia 7. Soluţia aceasta 1:1-4). Despre aceste necazuri vorexcepţională bea ultimul vers al strofei profeţiei: „În se găseşte în teza doctorală grele vremi se vor reface piaţă şi for a lui Brempong judecător.“ Owusu-Antwi, The Chronology of Daniel „Forul judecător“ menţionat în 9:24-27, Berrien profeţie se referă la judecătoria, sau Springs, MI, ATS, 1995, p 149-159. divanul, cetăţilor antice evreieşti, care funcţiona în locul cel mai larg al cetăţii, 8. A se compara cu versiunea sinodală numit rehob, de obicei în zona porţii, (Galaction: numit de greci agorá (piaţă) şi de 1 Ezdra), care este mai corectă aici romani forum (târg). În textul ebraic, decât versiunea expresia este rehob we-harutz, adică Cornilescu. „piaţă şi....?“. Harutz este tradus divers, 9. În zonă izbucniseră revolte antiper- ca „ziduri“ (LXX), „şanţuri de apărare“, sane. Şahinşahul îl „canale“, „gropi“ (CNS), când, de simpatiza pe Ezra fapt, în acest loc înseamnă „hotărâre şi pe iudei, dar se temea de satrapii judecătorească“, aşa cum este în Ioel şi guvernatorii lui.

4:147.

Observaţi în Ezra 4:7-16 atitudinea Această traducere este deosebit de ostilă a guvernatorilor şi atitudinea des- importantă, pentru că dintre toate tul de blândă a lui decretele persane date în favoarea iudeArtaxerxe faţă de ilor, doar cel din anul al şaptelea al lui iudei, pe care nu-i pedepseşte pentru Artaxerxes (457 î.Ch.) menţionează reconstrucţia zidurestabilirea sistemului judiciar iudaic lui şi cărora le promite o posibilă relu(Ezra 7:25, 26). Acelaşi document are a lucrărilor (Ezra menţionează că preotul-cărturar Ezra, 4:17-22).

10 N u m a r sp e ci a l

prin decret imperial, a fost însărcinat să „caute binele Iudeii şi Ierusalimului“ (1 Ezra8 7:14), că putea folosi unele sume de bani după cum credea că este mai bine în vederea acestui proiect (Ezra 7:18) şi că toate lucrările acestea erau scutite de taxe (v. 24).

Deşi rezidirea cetăţii nu este menţiona­tă în mod expres, posibil din motive diplomatice9, aceste exprimări transparente şi generoase sunt suficiente ca să înţele­ gem că Ezra a demarat lucrările în virtu­tea acestui document imperial. Entuzias­ mul manifestat de el este elocvent (Ezra 7:6b, 27, 28).

Steaua profeţiei şi Soarele creştinismului

O altă dovadă în favoarea alegerii anului 457 î.Ch. ca punct valid de plecare al profeției este restaurarea ciclului anilor sabatici (Neemia 10:31), care depindea de restaurarea învăţământului Legii lui Moise şi a judecătoriilor civile. Docu­men­ tele antice menţionează ca ani sabatici anii 162, 135 şi 37 î.Ch., precum şi anii 41/42, 47/48 şi 55/56 d.Ch., ceea ce confirmă că anul 34 (sfârşitul celor 70 de

Minunea apariţiei lui Mesía - În căutarea unei minuni pentru mine

săptămâni) a fost tot un an sabatic şi, prin urmare, întreaga perioadă, divizibilă cu şapte, începe cu restaurarea legilor care reglementau10 relaţiile social-economice. În ciuda raţionamentelor complicate pentru cititorii neavizați şi în ciuda nevoii de aproximare11, o asemenea precizie este strălucită.

Dar cu atât mai strălucită este prezicerea răsăritului Soarelui creştinătăţii şi al lumii. Perioada de 69 de „săptămâni“ (69 × 7) după decretul restaurării civile (457 î.Ch.) înseamnă 483 de ani, din care, scăzându-i pe cei 457 de dinaintea erei creştine, ajungem la anul 2712 d.Ch., când, potrivit profeţiei, ar fi trebuit să apară în public Mesía Conducătorul. Numărând înapoi 30-31 de ani, vârsta maturităţii şi a începutului misiunii lui Iisus, ajungem la anii –4 sau –3 (4 sau 5 î.e.n.). Există interpretări ortodoxe şi protestante13 actuale care se apropie mult de aceasta.

Nu trebuie uitat că, pe vremea lui Iisus, oamenii aveau diferite sisteme de calculare a timpului. Cu siguranţă, nimeni nu s-a gândit atunci, văzând Pruncul Sfânt în iesle, că lumea întreagă va socoti cândva timpul după naşterea Lui. La

patru secole după naşterea lui Christos, când a fost inventată era creştină de către cunoscutul călugăr dobrogean Dionisie Exiguus, calculul a fost greşit cu cel puţin 4 ani14. Aşadar, profeţia lui Daniel cere ca dată a apariţiei publi­ce a lui Iisus anul 27 al erei creştine şi o dată a naşterii Sale cu 30-31 de ani înainte. Împlinirea profeţiei este sprijinită şi de o dată menţionată de Ioan (2:20). La primul Paşte de după botezul lui Iisus, trecuseră 46 de ani de când Irod cel Mare, pe la anul 19 î.Ch., începuse restaurarea Templului, ceea ce înseamnă că acel Paşte de după botez a avut loc probabil în primăvara anului 28 d.Ch. Data confirmă împlinirea profeţiei.

10. Deşi ciclul jubiliar se întemeia pe ciclul septenalelor, scrierile iudaice susţin că, „după Ezra“, anul jubiliar nu a mai fost ţinut, din motive pragmatice. Interesant este că şi profeţia lui Daniel menţionează doar un prim jubileu: 457-408 (407 î.Ch.).

11. Din cauza diferenţelor calendaristice este posibil ca datele obţinute să aibă o eroare de +/-1.

12. Orice adunări şi scăderi care implică date din ambele ere dau erori de 1 unitate, din cauză că în cronologia istorică nu există un an corespunzător lui zero. De aceea, datele istorice de dinaintea erei creştine trebuie transformate mai întâi în numere matematice (e.g., anul 457 î.Ch. = – 456 [minus 456]).

13. Vezi A. P. Lopuhin, Istoria biblică, Vechiul Testament, trad. de Nicodim, Patriarhul României, tomul IV, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti 1945, p. 277-278. Data este comentată pozitiv şi de F. E. Gaebelein, The Expositor’s Bible Commentary, vol. 7, Zondervan, Grand Rapids, MI, 1985, p. 114; Henry Halley, Manual biblic, trad. Doru Motz, Door of Hope, 1983, p. 349.

14. Ştiind că Irod, în timpul căruia S-a născut Iisus, murise în luna aprilie a anului 4 î.Ch. (Cf. Encyclopedia Britannica, articolul „Herod the Great“. Vezi şi Horia Matei, op. cit. p. 371), naşterea Domnului a avut loc, cel mai probabil, în toamna anului 5 î.e.n.

N a ste r ea lu i I i su s 11

Semnele timpului | decembrie 2010

Istorie şi Biblie Luca (3:1, 23) arată că data la care Christos a fost proclamat de Ioan Botezătorul era al 15-lea an al lui Tiberius, ceea ce după un calcul brut ar însemna anul 28-29 (din toamnă în toamnă), foarte aproape de anul 27 d.Ch. – an cerut de profeţie. Studii cronologice şi calendaristice mai aprofundate pot duce la rezultate mai precise, dar pentru o previziune făcută cu secole înaintea evenimentului, eroarea de +/–1 este neglijabilă.

Tiberius a început să domnească din luna august anul 14 d.Ch., iar anii de domnie erau calculaţi în mod Tiberius

inclusiv pe vremea aceea în provinciile orientale, ceea ce înseamnă că primul an de domnie începea chiar cu accesiunea la tron. În acelaşi timp, anii de domnie se numărau ca ani întregi, anul iudaic civil fiind din toamnă în toamnă (septembrie/octombrie), ceea ce este în acord cu metoda siriană de calcul pe care trebuie s-o fi folosit Lucaa. Aceasta înseamnă că, după calculul lui Luca, primul an al lui Tiberius este format doar din cele circa 2 luni până la începutul noului an, în octombrie anul 14, la care adăugăm 13 ani plini (oct. 14 – oct. 27), totalizând astfel 14 ani de domnie, până în toamna lui 27. Odată cu anul nou în octombrie 27 se intră în al 15-lea an al lui Tiberius, după calculul lui Luca. Acesta este exact momentul botezului lui Iisus, la vârsta de aproximativ 30 de ani.

Există şi o altă posibilitate de ajustare a datei.

Anumiţi autori susţin, pe temeiuri numismatice, că Tiberius poate să fi fost coregent cu Augustus timp de circa 2 ani, ceea ce înseamnă că anul al 15-lea din Luca 3 ar fi anul 26-27, nu 28-29. a. Cf. Raymond E. Brown, The Jerome Bible Commentary, Englewood Cliffs, NJ, Prentice Hall, 1968 [Logos Library System 2.1, 1997]

12 N u m a r sp e ci a l

Minunea pentru mine

În concluzie, profeţia lui Gabriel ne conduce direct la anul proclamării lui Christos (27-28 d.Ch.), la aproape 31 de ani de la naşterea Sa (5 î.Ch.), care este astfel atestată istoric de Evanghelii. Luna şi ziua naşterii Lui nu le ştim. La 25 decembrie era sărbătoarea romană a solstiţiului de iarnă (Ziua Naşterii Soarelui Învingător), pe care creştinii au transformat-o în Ziua Naşterii lui Christos, Soarele Dreptăţii, făcând din ea sărbătoare imperială, sfântă şi obligatorie.

Nu ştim ziua şi luna naşterii Lui, avem cu aproximaţie anul. Totuşi profeţia este uluitor de exactă. Cu aproximativ 720 de ani înainte a fost precizat locul naşterii Lui, Betleem, deşi părinţii Săi

Cu aproximativ 720 de ani înainte, a fost precizat locul exact al naşterii Lui, Betleem, deşi părinţii Săi erau din Nazaretul Galileii.

Cu aproximativ 530 de ani înainte, a fost prezis timpul apariţiei (27 e.n.) şi, implicit, al naşterii Lui (5 î.e.n.). erau din Nazaretul Galileii. Cu aproxima­ tiv 530 de ani înainte, a fost precizat timpul apariţiei Lui (27 e.n.) şi, implicit, al naşterii Lui (5 î.e.n.), deşi multă lume încă aşteaptă să vină un mântuitor mai convenabil.

Mintea care a prevăzut locul şi timpul naşterii Mântuitorului a ştiut dinainte, de asemenea, locul şi timpul naşterii noastre, în aşteptarea mântuirii. Acela care este din veci, care Îşi are viaţa în afara spaţiului şi timpului, privind simultan în trecut, prezent şi viitor, S-a coborât, în spaţiu şi timp, la locul şi timpul potrivite, pentru a Se dărui pe Sine – Iisus Christos, singura noastră speranţă.

M a rto r i i n a ste r i i Îngerul Gabriel

decembrie 2010

un mesager în ocazii importante

Unul dintre cei mai cunoscuţi îngeri din religia iudeo-creştină, Gabriel (al cărui nume înseamnă „Dumnezeu e puterea mea“) este menţionat atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament.

Vechiul Testament: Gabriel este cel care i s-a arătat profetului Daniel pentru a-i explica semnificaţia viziunilor primite. „În timp ce eu, Daniel, aveam viziunea aceasta şi căutam s-o înţeleg, iată că cineva, care era la înfăţişare ca un om, a apărut stând în picioare în faţa mea. Am auzit un glas de om venind din mijlocul râului Ulai care striga şi zicea astfel: «Gabriele, fă-l să înţeleagă această viziune!»“ (Daniel 8:15, 16; a se vedea şi Daniel 9:20, 21). Interpreţii Cabalei îl identifică pe Gabriel şi în persoana omului din viziunea descrisă în capitolul 10 al cărţii Daniel: „Mi-am ridicat privirea, m-am uitat şi iată că acolo era un bărbat îmbrăcat în in şi încins la coapse cu un brâu de aur de Ufaz. Trupul lui era ca hrisolitul, faţa lui – ca strălucirea fulge­ rului, ochii lui – ca torţele de foc, mâinile şi picioarele lui – ca luciul bronzului lustruit, iar glasul său – ca vuietul mulţimii“ (Daniel 10:5, 6).

Noul Testament: După o jumătate de mileniu, Gabriel reapare în relatarea biblică, în prezenţa

fecioarei Maria, pe care o anunţă că a fost aleasă să-I dea naştere Fiului lui Dumnezeu (Luca 1:26-35). Tot el i se arătase anterior preotului Zaharia, anunţându-l că va avea un fiu (Luca 1:11-20), care urma să devină cunoscut ca Ioan Botezătorul. Îngerul i s-a prezentat lui Zaharia prin cuvintele: „Eu sunt Gabriel, cel care stă în prezenţa lui Dumnezeu“ (Luca 1:19).

Ca ambasador al lui Dumnezeu între oameni, îngerul Gabriel este reprezentat adesea în arta creştină, în special în picturile cu tema Bunei Vestiri. Dacă în picturile timpurii, Gabriel apare ca personaj maiestuos, având uneori sceptru şi coroană, începând din secolul al XIV-lea, rolurile se inversează într-o oarecare măsură.

Maria devine figura centrală, proeminentă. În astfel de reprezentări, Gabriel are în mână, în unele cazuri, un crin, simbol al purităţii fecioarei, iar în alte cazuri, un pergament cu mesajul pe care trebuia să i-l transmită Mariei.

Papa Pius al XII-lea l-a declarat pe îngerul Gabriel, în 1951, patronul celor care lucrează în domeniul telecomunicaţiilor. Tradiţional, Gabriel este patronul celor care duc mesaje, al celor care lucrează în serviciile poştale, al diplomaţilor etc.

Gabriel este un personaj important şi în religia islamică. Profetul Mahomed a pretins că acesta i-ar fi dictat Coranul, sură cu sură. Musulmanii cred că Gabriel este patronul adevărului şi îl numesc Djibril.

Ioana d’Arc a susţinut, la rândul său, că Gabriel i s-a arătat şi a încurajat-o să îl susţină pe regele Franţei.

Diverse scrieri apocrife şi legende creştine îl prezintă pe Gabriel și în alte ipostaze: îngerul care păzea Grădina Edenului (Geneza 3:24); unul dintre cei patru îngeri care stau lângă tronul lui Dumnezeu; unul dintre cei care au distrus Sodoma şi Gomora etc. Alte tradiţii îl identifică drept îngerul care i-a anunţat pe păstorii din preajma Betleemului că S-a născut Christos (Luca 2:8-12) sau drept îngerul care a stat alături de Iisus în Grădina Ghetsemani, în noaptea arestării Lui (Luca 22:43).

N a ste r ea lu i I i su s 13

M a rto r i i n a ste r i i

Semnele timpului | decembrie 2010

Sfânt” (Matei 1:21), tâmplarul nazarinean L-a crezut pe cuvânt şi a mers înainte în ciuda raţiunii umane, asemănându-se în acest detaliu cu patriarhul Avraam, care a acceptat să-şi sacrifice fiul atunci când Dumnezeu i-a cerut-o, deşi nu înţelegea raţiunea unui astfel de gest. Pe parcursul relatării, cititorii identifică mai multe situaţii de criză care apar în viaţa lui Iosif: sarcina fecioarei, lipsa unui loc potrivit pentru ca Maria să nască Pruncul, intenţia lui Irod de a-L ucide pe Iisus, anii petrecuţi în exil, în Egipt. În toate aceste situaţii, Iosif apare ca un personaj tăcut, gata să îşi împlinească menirea.

Cuplul Iosif şi Maria şi-a asumat sarcina de a contribui, prin atitudinea de supunere faţă de voia lui Dumnezeu, la salvarea omenirii din starea de păcat în care a ajuns prin neascultarea cuplului Adam şi Eva. De altfel, fecioara Maria a Tatăl pământean al Fiului lui Dumfost comparată de unii dintre scrii­torii nezeu a fost tâmplarul Iosif, un om creştini ai primelor secole (Iustin simplu, umil, în ciuda faptului că Martirul, Irineu, Tertullian) cu prima femeie creată de Dumnezeu, Eva. descindea dintr-o familie regală.

Contrastul dintre atitudinea cuplului primordial şi aceea a familiei pruncului n naraţiunile despre activitatea mesianică a lui Iisus, Iisus a fost evidenţiată în calendarul Iosif este absent, însă în naraţiunile despre naştemedieval prin comemorarea lui Adam şi rea Pruncului divin, el este unul dintre personajele a Evei în ziua de 24 decembrie, în timp principale. Dumnezeu îi vorbeşte prin vise şi îl călăuce naşterea lui Iisus era celebrată pe zeşte pas cu pas, semn al relaţiei speciale pe care acest 25 decembrie. bărbat evreu o avea cu Divinitatea. Caracterul lui este Tradiţional, Iosif şi Maria sunt cunosevidenţiat şi de atitudinea adoptată atunci când a sus- cuţi sub numele de „Sfânta Familie”. Una pectat-o pe logodnica sa de infidelitate. Iosif nu s-a dintre cele mai frumoase reprezentări lăsat pradă resentimentelor şi nu s-a gândit la răzbuartistice ale Sfintei Familii îi aparţine nare, deşi legea iudaică îi permitea satisfacţia pedepsirii pictorului Rembrandt von Rijn – „Sfânta celei pe care o suspecta de trădare. Legea enunţată în Familie cu îngeri” (1645). Cu Scripturile Deuteronom 22:20, 21 poruncea lapidarea celei care îşi în mână, fecioara veghează Pruncul care pierdea fecioria în afara relaţiei de căsătorie. Execuţia doarme. Undeva, în fundal, se distinge se făcea, conform legii, la uşa tatălui fetei. Iosif nu a silueta lui Iosif, care taie lemne. Este imaintenţionat să îi facă rău Mariei şi, de aceea, „şi-a proginea unei familii obişnuite. Totuşi, Iosif, pus s-o părăsească pe ascuns” (Matei 1:19).

Maria şi Pruncul alcătuiesc prin origine, Când îngerul Domnului i-a spus lui Iosif că sarcina fapte şi menire o familie unică în şi pencare „s-a conceput în ea [în Maria] este de la Duhul tru istoria omenirii.

Iosif şi Maria

Î

14 N u m a r sp e ci a l

începe să

trăiești 21 Ianuarie - 13 Februarie 2011

w w w

. i

n c e p e

s

a

t

r a i e s t i

.

r o

Semnele timpului

„De aceea Însuşi Stăpânul vă va da un semn. Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi îi va pune numele Emanuel.“(Isaia 7:14) de Laurenţiu Ionescu

EmanuE L

a opt secole după ce profetul Isaia a notat aceste cuvinte, evanghelistul Matei a scris despre naşterea lui Iisus Christos şi a citat profeţia lui Isaia, afirmând că aceasta s-a împlinit în persoana lui Iisus (Matei 1:22, 23). Născut în Betleemul din Iudeea, Iisus era acel „Emanuel“ anunţat cu sute de ani înainte. De ce a fost profetizat chiar şi numele?

Golirea numelor de semnificaţie În societatea modernă, numele sunt simple etichete care permit identificarea. Rareori mai au vreo semnificaţie izolate de persoana pe care o desemnează.

Apelative precum „Ciobanu“, „Grecu“, „Lupu“, „Croitoru“ se nasc tot mai rar. Este

preferată standardizarea, naturalizarea sau chiar „naţionalizarea“ numelor. Aşa s-a născut sufixul „escu“. Deşi pentru cititorul obişnuit, acesta e doar un capitol de comedie, pentru lingvişti este un indiciu al transformărilor prin care trec cuvintele de-a lungul timpului. Ceea ce astăzi este un sufix banal era, în trecut, un sufix latin – iscus – care avea sens pentru vorbitorii de atunci. În multe culturi străvechi, precum şi în diferite culturi contemporane, numele au semnificaţie. Ele sunt o descriere a realităţii. În Occident, această tradiţie aproape că a dispărut. Nume ca „Faţăpalidă“ sau „Ochi-de-vultur“

Teologie şi revelaţie în onoma 16 N u m a r sp e ci a l

decembrie 2010

EL par stranii şi uneori provoacă zâmbete. În urmă cu două sau trei milenii, nume precum Natanael, Bogdan, Theodor, Fiodor, Diodatus, Diodor sau Tudor nu erau altceva decât cuvinte-nume care exprimau aceeaşi idee: „darul lui Dumnezeu“. În trecut, numele aveau sens chiar şi în lumea occidentală.

Cultura onomastică în Orientul antic Apropiat

Fenomenul semanticii incluse în numele din Orientul antic Apropiat poate fi observat cu uşurinţă în textele care au supravieţuit timpului. Fie că este vorba despre numele faraonilor egipteni (Ramses = „Ra l-a modelat“), ale

împăraţilor Babilonului (Belşaţar = „Bel să-l apere pe împărat“), ale împăraţilor asirieni (Sargon = „singurul împărat“) sau despre numele ebraice (Avraam = „tatăl multor popoare“), se constată că în Orientul Apropiat numele aveau rolul de a comunica un mesaj.

Istoria şi gândirea lumii orientale antice nu pot fi înţelese corect dacă sunt separate de semnificaţiile numelor personajelor, zeităţilor şi ale localităţilor timpului. Faptul poate fi observat şi în cărţile Vechiului Testament, în care numele indică şi explică identitatea persoanei. Fiica faraonului i-a dat un nume copilului găsit între trestii: „i-a pus numele Moise1, deoarece l-a scos din apă“ (Exodul 2:10). Abigail i-a spus lui David: „nu-ţi pune mintea cu acel om rău, care este Nabal, pentru că aşa cum îi este numele, aşa este şi el. Nabal îi este numele şi nebunia se ţine de el“ (1 Samuel 25:25). Schimbarea numelui este, în cărţile Vechiului Testament, un eveniment important, întrucât numele implică sensuri explicite: Avram („părinte preaînalt“) devine Avraam („tatăl multor neamuri“), Iacov („cel care înşală“) devine Israel („luptător cu Dumnezeu“). Se observă că onomastica biblică are conotaţii teologice profunde, indicând caracterul moral/ imoral al unei persoane, planul pe care Dumnezeu îl are pentru cineva sau modul în care El a intervenit în viaţa unui om.

Divinitatea şi numele teofore Importanţa numelor lui Dumnezeu este foarte clară în textul Vechiului Testament. Naraţiunea care descrie întâlnirea dintre Moise şi Dumnezeu se 1. Moise = scos

stica Orientului Antic Apropiat

N a ste r ea lu i I i su s 17

Semnele timpului | decembrie 2010

concentrează în jurul numelui Său. El îi descoperă lui Moise numele Său: YHWH. Tetragrama, sau cele patru litere – YHWH, comunică ideea de existenţă transpusă într-o formulă aproape intraductibilă, adică un nume – „Eu Sunt Cel Ce Sunt“. Numele divin comunică o teologie: „Eu sunt Domnul; acesta este Numele Meu! Nu-Mi voi da slava altuia şi nici lauda cuvenită Mie, idolilor!“ (Isaia 42:8). Numele lui Dumnezeu este o reprezentare a lui Dumnezeu Însuşi: „Numele Domnului este un turn tare; cel drept fuge în el şi este protejat“ (Proverbele 18:10).

Relaţia omului cu Dumnezeu este reflectată în numele teofore, adică acele nume care conţin părţi provenite din prescurtarea numelui lui Dumnezeu. Ele nu indică o predilecţie culturală pentru o anumită divinitate, ci sunt formulări semantice care transmit adevăruri teologice. Numele Isaia înseamnă „YHWH este mântuire“, Ilie (sau Eliahu) înseamnă „YHWH este dumnezeul meu“, Ezechia înseamnă „Dumnezeu este tare“, Elişama înseamnă „Dumnezeu aude“, Eliezer înseamnă „Dumnezeu este ajutorul meu“. Simpla menţionare a acestor traduceri este suficientă pentru a observa conotaţiile profund spirituale ale numelor din Biblie.

Procesul revelaţiei şi numele divine În contextul cultural antic nu se poate face abstracţie de legătura strânsă dintre nume şi teologie. Însuşi textul biblic pare să impună această perspectivă. Dumnezeu Se „descoperă“ prin numele pe care Şi le alege. Acest lucru i-a fost indicat clar lui Moise, căruia Dumnezeu i-a spus: „Eu M-am descoperit lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov ca Dumnezeul Atotputernic, dar cu Numele de «Domnul» nu le-am fost cunoscut“ (Exodul 6:3).

Cercetătorul atent al numelor divine revelate în Sfânta Scriptură poate observa că unele dintre acestea indică distanţa, depărtarea, maiestatea lui Dumnezeu,

18 N u m a r sp e ci a l

în timp ce altele indică apropierea Sa faţă de lume. Sunt cele două aspecte ale naturii divine, numite în teologie „transcendenţă“ şi „imanenţă“. Dumnezeu spune despre Sine: „Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, nu şi un Dumnezeu de departe?“ (Ieremia 23:23). Revelaţia înseamnă o deplasare în lumea cunoaş­terii dinspre „departe“ spre „aproape“. Apropierea presupune descoperirea unor dimensiuni nebănuite ale Fiinţei divine. Acest proces nu implică o deplasare dinspre om spre Dumnezeu, ci o apropiere a lui Dumnezeu faţă de fiinţa umană.

Această revelaţie prin apropierea de om este exprimată printr-un nume: Emanuel (Immanu-El = „cu noi este Dumnezeu“). În limbajul biblic, această apropiere este descrisă în metaforele întrupării: „Pâinea care se coboară din cer“ şi „Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi.“ Emanuel nu este doar un nume sau o etichetă. Emanuel înseamnă un pas nou în lumea cunoaşterii, înseamnă că Dumnezeu este atât de aproape, încât omul îl poate vedea, auzi şi pipăi (1 Ioan 1:1).

Semnele timpului

certifice mărturia îngerului: un prunc, nişte scutece şi o iesle. Păstorii umili au plecat imediat spre Betleem, unde L-au găsit pe Iisus, împreună cu părinţii Săi, într-un staul. Iisus Şi-a început viaţa pământească printre animale (conform unor cercetători ai Bibliei, au fost doar oi, nu şi alte animale, aşa cum sugerează picturile de inspiraţie biblică). Două dintre cele mai cunoscute metafore fac referire la Iisus ca Miel (Ioan 1:29) şi păstor (Ioan 10:14).

Păstorii au fost primii martori ai venirii pe lume a Fiului lui Dumnezeu, vizita lor la staul precedând sosirea magilor. Ei au fost supranumiţi „primii evanghelişti ai erei creştine“, deoarece „au făcut cunoscut ceea ce li se spusese despre Acest Copil“ (Luca 2:17). Comentatorii Bibliei au văzut în faptul că nişte păstori anonimi au avut favoarea de a fi anunţaţi despre naşterea Fiului divin o dovadă a harului lui Dumnezeu faţă de oamenii simpli, faţă de cei săraci şi neînsemnaţi.

Păstorii au şi o valoare simbolică în cadrul istoriei biblice. Prezenţa lor aminteşte de regele David, care a fost Singurul evanghelist care aminteşte păstor înainte de încoronare şi care prezenţa păstorilor din Betleem la marchează un punct de referinţă în evenimentul naşterii lui Iisus Christos linia genealogică a lui Mesia (Matei 1:1este Luca (2:8-20). Era ceva obişnuit 17), Iisus fiind numit şi „Fiul lui David“.

Păstorul lumii – Christos – Se naşte în ca păstorii să stea afară, pe câmp, în preajma păstorilor pentru a-Și împlini acea perioadă a anului, după cum menirea şi pentru a fi confirmat ca Rege relatează Sfânta Scriptură. al lumii.

Turiştii care vizitează Ţara Sfântă in culegerea ebraică Mişna reiese că turmele au posibilitatea de a vedea în preajma de lângă Betleem nu erau unele oarecare, aici Betleemului mai multe locuri considerate, fiind crescuţi mieii care urmau să fie sacrificaţi la tradiţional, drept câmpul unde s-au aflat Templul de la Ierusalim, aflat la doar câţiva kilometri păstorii în noaptea naşterii lui Iisus. distanţă. Legătura dintre aceste turme și rolul sacrificial Scena adorării lui Iisus de către al Mântuitorului Iisus, „Mielul lui Dumnezeu, care înde- păstori a fost evocată adeseori în arta de părtează păcatul lumii“ (Ioan 1:29), este evidentă. inspiraţie creştină, fiind valorificată de Vestea naşterii Mântuitorului le-a fost adusă artişti ca Andrea Mantegna (1451-1453), păstorilor de un mesager ceresc, al cărui nume nu este El Greco (1541-1614) sau Guido Reni amintit, şi a fost însoţită de un semn întreit, care să (1630-1642).

Păstorii de la Betleem

D

20 N u m a r sp e ci a l

M a rto r i i n a ste r i i

decembrie 2010

Magii

cunoştinţelor lor profetice. Lipsa acestor detalii a dus la diverse speculaţii. În arta creştină timpurie, se regăsesc imagini cu doi, trei sau patru magi. Tradiţiile răsăritene menţionează chiar şi doisprezece magi. În secolul al VI-lea, s-a conturat în creştinismul occidental ideea „Trei crai de la Răsărit / Cu că numărul magilor ar fi fost de trei, judecând după steaua-au călătorit / Şi pe darurilor pe care I le-au oferit pruncului Iisus: cale cum mergeau / Steaua numărul aur, tămâie şi smirnă. ’nainte vedeau.“ Sunt verMonahul benedictin Beda, în 735 d.Ch., a nomina­ lizat magii în opera sa Excerpta et Collectanea. Unul surile cu care debutează un dintre ei s-ar fi numit Melchior, fiind rege al Arabiei. cunoscut colind românesc. Întrucât era cel mai vârstnic dintre magi, avea părul Identitatea şi numărul şi barba albe. Aurul pe care I l-a oferit lui Iisus acestor crai, numiţi şi magi, simbolizează caracterul regal al nou-născutului. Despre Gaşpar s-a spus că ar fi fost tânărul rege imberb al au stârnit imaginaţia şi au născut numeroase legende. Tarsului. El I-a oferit Pruncului tămâie, simbol al spiritualităţii, evocând rolul Său de Mare-Preot. Al treilea mag, Baltazar, era, în opinia Sfântului Beda, un uvântul „mag“ provine din vechiul rege al Etiopiei. El era de vârstă mijlocie şi i-a oferit termen grecesc magos şi din vechiul Mântuitorului smirnă, ca simbol al sacrificiului, dar şi al cuvânt persan magu, ambii termeni faptului că El avea să-i vindece pe mulţi. desemnând o clasă specială de învăţaţi din Mai multe legende creştine susţin că, după întoarcerea Orient, cu multiple preocupări: preoţie, în locurile lor natale, magii ar fi răspândit vestea naşterii cercetare, astronomie, astrologie, interpre- Mântuitorului. Ei s-au dedicat binefacerilor, fiind tare de vise, filosofie etc. botezaţi mai târziu de apostolul Toma. Ulterior, conMatei este singurul evanghelist care form tradiţiei neverificabile, au devenit preoţi şi episcopi. menţionează pelerinajul magilor ocaziPelerinajul magilor este o temă întâlnită frecvent în onat de naşterea pruncului Iisus (Matei catacombele romane. De asemenea, artişti ca Diego 2:1-12). Conduşi de „steaua lui Iacov“ Velázquez (1599-1660), Sandro Botticelli (1445-1510) (Numeri 24:17), ei au călătorit spre sau Leonardo da Vinci (1452-1519) au realizat opere Ierusalim, unde au cerut informaţii memorabile pe baza acestui episod biblic. Călătoria despre naşterea noului rege al iudeilor. magilor evidenţiază rolul credinţei active, iar faptul că Regele Irod cel Mare, aflând de la preoţi nişte păgâni au fost printre primii care I s-au închinat lui şi cărturari că Mesia trebuia să Se nască Iisus subliniază caracterul universal al Evangheliei. în Betleem, i-a chemat pe magi la o între­ vedere secretă, rugându-i să-i dea şi lui de ştire unde se află nou-născutul, pentru a merge să I se închine. Intenţia nedeclarată a lui Irod era aceea de a-L ucide pe prunc.

Magii L-au găsit pe Iisus, I-au oferit daru­rile lor şi apoi s-au întors pe alt drum, fiind înştiinţaţi de Dumnezeu printr-un vis „să nu se mai întoarcă pe la Irod“ (Matei 2:12).

Biblia nu le menţionează numele, naţionalitatea sau numărul, nici sursa

C

N a ste r ea lu i I i su s 21

Semnele timpului

Larry King, celebrul realizator de la CNN, întrebat într-o ocazie pe cine ar dori să intervieveze dintre celebrele personaje ale istoriei, a răspuns prompt: „pe Iisus Christos“, de la care ar vrea să ştie dacă într-adevăr S-a născut dintr-o fecioară. „Pentru mine, răspunsul la această întrebare ar elucida întreaga istorie“1 – preciza Larry King.

F

ără îndoială, naşterea dintr-o fecioară ră­mâne unul dintre cele mai controversate aspecte ale vieţii lui Iisus. Naşterea Sa este subiect de polemică pentru opozanţii creştinismului, fie ei evrei, filosofi şi cărturari păgâni, fie raţionalişti umanişti sau atei.

Naşterea lui Iisus Christos din fecioară este negată nu doar de către scepticii şi criticii fenomenului religios, ci chiar de către unii teologi. În încercarea de a armoniza gândirea anti-supranaturalistă cu învăţătura Bisericii privitoare la Christos, teologii modernişti pretind că în Antichitate oamenii aveau o concepţie mitică asupra lumii. În schimb, spun aceştia, astăzi este necesară „demitizarea“ scrierilor biblice, pentru a crea o credinţă modernă, eliberată de miracole şi de toate vestigiile unei gândiri preştiinţifice. În acest sens, naşterea din fecioară este mai degrabă o figură de stil, cea mai la îndemână metodă prin care anticii creditau superioritatea ieşită din comun a unei anumite personalităţi.

O altă explicaţie a naşterii din fecioară, propusă de critici, este ipoteza unui „mesia din flori“. Preluând din Talmud şi din unele povestiri ebraice o informaţie obscură despre un anume Ieşua ben Pantera, unii cri­ tici şi teologi liberali consideră că Iisus, 1. Mark Driscoll şi fiul Mariei, l-a avut ca tată pe un oare­ Gerry Breshears, Vitange Jesus, care Pantera, soldat în armata romană.

Crossway Books, Povestea este destul de veche, deoarece 2008, p. 90

Origen, prin 178 d.Ch., citându-l pe oponentul său Celsus, face trimitere la acelaşi scenariu. Această teorie a fost reînviată de Marcello Craveri, care, în 1966, publica La vita di Gesù (Viaţa lui Iisus) şi pretindea că l-a descoperit chiar pe adevăratul tată al lui Iisus: Tiberius Iulius Abdes Pantera. Teoria se baza pe descoperirea în 1859, în timpul lucră­ rilor la o cale ferată din Bingerbrück, Germania, a unei pietre funerare pe care era trecut următorul text în limba latină: Tib(erius) Iul(ius) Abdes Pantera

Tiberius Iulius Abdes Pantera

Sidonia ann(orum) LXII

din Sidon, de 62 de ani,

stipen(diorum) XXXX miles exs(ignifer?

a slujit 40 ani, fost purtător de steag

coh(orte) I sagittariorum

aici este depus

Legătura între Tiberius Iulius Abdes Pantera şi Maria se bazează pe o mulţime de supoziţii care nu au cum să fie demonstrate. În primul rând, declaraţia lui Celsus că un anume Pantera ar fi tatăl lui Iisus nu poate fi probată. Celsus nu aduce

Fecioa Născut

22 N u m a r sp e ci a l

din

decembrie 2010

„Nu cred în naşterea din fecioară şi sper că nimeni dintre dumneavoastră nu crede.“ Harry Emerson Fosdick (1878-1969), pastor american de orientare liberală

ră

de Marius Necula

N a ste r ea lu i I i su s 23

Semnele timpului | decembrie 2010

argumente, ci doar pretinde că a auzit povestea aceasta de la un evreu. Nu există niciun indiciu că acest soldat din armata romană s-ar fi întâlnit vreodată cu Maria.

Criticii creştinilor din primele secole aruncau tot felul de acuze la adresa creştinilor (cum ar fi canibalismul sau incestul), care s-au dovedit a fi false şi rău intenţionate.

Naşterea Sa a fost ţinta aluziilor ironice încă din tim­pul vieţii Lui pe Pământ, după cum relatează evanghelistul Ioan: „Ei I-au zis: «Noi nu suntem copii născuţi din adulter; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.»“ (Ioan 8:41). Teoria naşterii din adulter e posibil să fi fost lansată de evrei exact ca o replică dată afirmaţiilor lui Iisus că Îl are ca tată pe Dumnezeu. Cel mai probabil, auzindu-i pe creştini vorbind despre Iisus ca despre „fiul fecioarei“ (parthenos, în limba greacă înseamnă „fecioară“), evreii au folosit un joc de cuvinte batjocoritor, numindu-L ben ha-Pantera (fiul lui Pantera).

Preexistenţa lui Mesia Naşterea lui Iisus a fost profetizată de Vechiul Testa­ ment. Cele patru Evanghelii canonice subliniază la uni­ son împlinirea aşteptărilor mesianice în persoana lui Iisus din Nazaret. Un pasaj important, citat în Evan­ ghelia lui Matei, este cel din Isaia 7:14 – „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi îi va pune numele Emanuel.“ Profeţia vizează un context istoric imediat, dar, în acelaşi timp, având în vedere pasajele următoare, înţelegem că promisiunea naşterii unui fiu nu îl priveşte strict pe regele Ahaz, ci are în vedere (şi) o împlinire mesianică: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, iar autoritatea va sta pe umerii Săi! Va fi numit: «Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Tată veşnic, Prinţ al păcii.» Autoritatea Sa va creşte neîncetat şi va fi o pace fără sfârşit pentru tronul lui David şi împărăţia Sa. El o va întemeia şi o va întări prin judecată şi dreptate, de acum şi pe vecie“ (Isaia 9:6, 7). În lumina pasajului lui Isaia, dar şi a celui din Mica 5:2, preexistenţa lui Mesia era subînţeleasă în contextul iudaic. „Când a început crearea lumii, Mesia exista, deoa­rece Dumnezeu a ţinut seama de el, înainte ca lumea să fie creată“ (Pesikta Rab., 152 b)2.

Citarea pasajului din Isaia de către Matei nu are ca scop să demonstreze că Maria era fecioară (lucru amintit explicit în relatarea evanghelică), ci să arate că Iisus este Mesia cel aşteptat, adică „Dumnezeu cu noi“, sau Dumnezeu întrupat. Cuvântul 2. A. Cohen, Talmudul, ebra­ic almah (tradus cu „fecioară“ în Bucureşti, Hasefer, 2000, p. 457 pasa­jul din Isaia 7:14) apare doar de 24 N u m a r sp e ci a l

9 ori în tot Vechiul Testament, dar niciodată cu sensul indubitabil de fecioară/virgină. De aceea, traducătorii preferă să îl redea prin substantivul „tânără“ (căsătorită sau nu). Dacă autorul biblic ar fi intenţionat transmiterea ideii categorice de naştere din fecioară, cu siguranţă că ar fi fost mult mai potrivit termenul ebraic specific pentru fecioară, bethulah, adică o femeie care nu a avut niciodată relaţii sexuale cu un bărbat.

Contextul imediat al pasajului din Isaia 7:14 pune accentul pe naştere în sine şi nicidecum pe maniera în care se va rea­ liza, şi anume dacă va fi copilul născut de o fecioară sau de o tânără deja căsătorită.

Este naşterea din fecioară un mit păgân? În contextul ebraic, Mesia nu era aşteptat să se nască dintr-o fecioară. Nici măcar în comunitatea esenienilor, care era pe deplin orientată escatologic şi privea oarecum cu reţinere căsătoria şi actul

Născut din fecioară

sexual, nu se regăseşte ideea unui Mesia încercând să-i curme viaţa încă din pruncie, dar, protejat născut dintr-o fecioară. de zeul Ahura Mazda, va supravieţui. Spre deosebire de Criticii naşterii din fecioară consideră pretinsa origine zoroastriană a ideii naşterii din fecioară, că aici avem de-a face cu un caz clasic scrierile zoroastriene antice spun că profetul s-a născut de sincretism. Se presupune că păgânii în urma relaţiilor conjugale normale dintre părinţi, convertiţi la creştinism I-au atribuit lui demonii încercând să prevină conceperea lui. O tradiţie Iisus ceea ce era îndeobşte mult mai târzie pretinde, întâlnit la eroi şi semizei, în schimb, că mama lui adică o naştere miracu­ Există diferenţe majore Zoroastru, Dughdova, era loasă. Teoria nu stă în între mitologiile păgâne, virgină, zămislirea lui fiind picioare, pentru că e foarte dintr-o sclipire de lumină. greu de explicat cum ar care prezintă în general Greci şi romani: fi acceptat creştinii evrei naşterea unui anume erou Ulterior, motivul naşterii ideea naşterii miraculoa­se, în urma unirii sexuale marilor eroi ca rezultat dacă ea aparţinea unei al relaţiilor dintre zei şi comunităţi de creştini din- dintre zeităţi şi femei, şi re- oameni apare la greci şi tre neamuri. De asemenea, latările Evangheliilor, care romani. Spre deosebire de cum putea ideea aceasta să mesopotamieni şi egipteni, fie acceptată atât de tim- descriu actul conceperii povestirile greco-romane puriu, încât să fie inclusă lui Iisus ca fiind rezultatul sunt destul de romanţate, şi în Evanghelii, adică încă unei intervenţii supranatu- naşterea copilului fiind în din timpul vieţii discipogenere rodul unei iubiri lilor lui Iisus? De fapt, isto- rale a Duhului Sfânt. pasionale dintre zeu şi o ria arată că naşterea din frumoasă pământeancă. fecioară nu este o secvenţă mitologică. Spre exemplu, Zeus se îndrăgosteşte de Danae şi intră Mesopotamieni şi egipteni: În mitoîn iatacul fetei sub forma unei ploi de aur. Din dragostea logia mesopotamiană şi în cea egipteană lui cu Danae se naşte Perseus. Un alt erou, Heracle – întâlnim două feluri de naşteri miracu­ numit de către romani Hercules – este fiul lui Zeus şi loase: cea a zeilor şi cea a împăraţilor al Alcmenei. Pentru a se împreuna cu Alcmene, Zeus ar consideraţi semizei (precum faraonii) fi luat înfăţişarea soţului ei, Amphitryon, care era plecat – adică rodul unirii dintre un zeu şi o la război. Cezar Augustus pretindea că s-ar fi născut în fiinţă umană. În niciuna dintre cele două urma relaţiei dintre un zeu (care a luat chip de şarpe) şi situaţii nu se punctează în mod special mama sa, Olimpia. virginitatea mamei.

Există diferenţe majore între mitologiile păgâne, care Indieni: În unele curente hinduse, prezintă în general naşterea unui anume erou în urma Krişna s-a născut dintr-o fecioară ca unirii sexuale dintre zeităţi şi femei, pe de o parte, şi încarnare a lui Vişnu – considerat Fiinţa relatările Evan­gheliilor, pe de altă parte, care descriu Supremă. Dar tot hinduismul susţine actul conceperii lui Iisus ca fiind rezultatul unei că Vişnu s-a încarnat ca peşte, broască intervenţii supranaturale a Duhului Sfânt. Primele sunt ţestoasă ori leu. poveşti despre concubinajul dintre zeităţi şi oameni, Perşi: Despre naşterea lui Zoroastru total diferite de relatarea biblică. „Prăpastia larg deschisă se spune că ar fi fost prevestită, demonii dintre aceste mituri păgâne ale promiscuităţii politeis­te şi monoteismul măreţ al naşterii din fecioară a lui Iisus este prea mare ca să poată fi trecută cu 3. Dale Moody, „Virgin Birth“, vederea în urma unei cercetări atente.“3 Dictionary of the Asemănările sunt prea puţine, iar Bible, ed. George Buttrick, New York, diferenţele sunt prea mari. Maria nu Abingdon, 1962, apare deci în ipostaza unei fete seduse de vol. 4, p. 791

N a ste r ea lu i I i su s 25

Semnele timpului | decembrie 2010

Textul evanghelic „Iată însă cum a avut loc naşterea lui Isus Christos: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif, dar înainte ca ei să locuiască împreună, ea a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif însă, soţul ei, era un om drept şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii. De aceea el şi-a propus s-o părăsească pe ascuns. Dar în timp ce se gândea el la aceste lucruri, iată că un înger al Domnului i s-a arătat în vis şi i-a zis: «Iosif, fiu al lui David, nu te teme s-o iei pe Maria de soţie, căci ce s-a conceput în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Iisus, pentru că El Îşi va mântui poporul de păcatele lui!» Toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească ceea ce a spus Domnul prin profetul, care zice: «Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi Îi vor pune numele Emanuel», nume care, tradus, înseamnă «Dumnezeu este cu noi». Când Iosif s-a trezit din somn, a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului. El a luat-o de soţie, dar n-a cunoscut-o până când ea nu a dat naştere unui Fiu. Şi el I-a pus numele Iisus.“ Evanghelia după Matei, capitolul 1:18-25 (Noua traducere în limba română)

divinitate, ci a unei umile slujitoare care primeşte vestea cu supunere şi credincioşie.

Ce spun Evangheliile?

Prin prisma Evangheliilor (Matei, capitolul 1 şi Luca 1 şi 2), naşterea lui Iisus din fecioară este o consecinţă a planului divin ca El să vină în lumea noastră ca Fiu de Dumnezeu. De altfel, accentul nu cade atât de mult pe naşterea din fecioară, cât pe zămislirea miraculoasă „de la Duhul Sfânt“. În prologul Evangheliei sale, Ioan confirmă originea supranaturală a lui Iisus Christos: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El şi niciun lucru care a fost făcut n-a fost făcut fără El. [...] Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi, iar noi am privit slava Lui, o slavă ca a Singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr“ (Ioan 1:1-3, 14). Cu siguranţă că naşterea Fiului lui Dumnezeu se putea produce şi într-un context domestic 26 N u m a r sp e ci a l

Născut din fecioară

obişnuit, dar contestarea originii divine ar fi fost mult mai aprigă. Naşterea din fecioară evidenţiază caracterul supranatural al lui Iisus. El nu este un simplu om, nici un simplu rabin carismatic. El a venit în lumea aceasta din afara ei, într-o manieră care să nu lase dubii asupra originii Sale.

Naşterea lui Iisus din fecioară dovedeşte, înainte de toate, că Iisus a fost om. Faptul are implicaţii asupra înţelegerii dimensiunii umane a vieţii lui Iisus. Ispitele şi patimile au fost reale pentru El, aşa cum pot fi pentru orice fiinţă umană. De asemenea, naşterea din fecioară

Naşterea din fecioară indică spre vechea promisiune mesianică din Geneza 3:15. Dumnezeu făgăduise că „sămânţa femeii“, nu a bărbatului, va zdrobi capul şarpelui (adică îl va înfrânge pe Satana). Îi conferă lui Iisus un statut de unicitate. El este singurul din istoria omenirii care a venit pe lume în acest fel. Naşterea Sa unică este, într-un anumit sens, prefaţa unei vieţi unice, a unui destin unic. Iisus a venit pe lume ca nimeni altul, a trăit şi a murit ca nimeni altul.

Apoi, naşterea din fecioară indică spre vechea promisiune mesianică din Geneza 3:15. Dumnezeu făgăduise că „sămânţa femeii“, nu a bărbatului, va zdrobi capul şarpelui (adică îl va înfrânge pe Satana). Naşterea din fecioară a confirmat împlinirea acestei promisiuni. Iisus era Mesia care trebuia să Îl înfrângă pe potrivnicul lui Dumnezeu.

Apropiaţii credeau că Iisus este „fiul tâmplarului“, însă El a recunoscut o singură paternitate în dreptul Său – Tatăl ceresc.

Doctrina naşterii din fecioară are implicaţii asupra doctrinelor despre întruparea lui Christos şi despre divinitatea Sa. Nu este un moft teologic, ci urmarea firească a recunoaşterii originii divine a lui Iisus. Negarea naşterii din fecioară înseamnă negarea divinităţii lui Iisus. Dacă ar fi fost doar produsul unirii sexuale normale dintre un bărbat şi o femeie, Iisus ar fi fost cel mult un om divinizat, nicicum Dumnezeu întrupat. Dar, dacă S-a născut dintr-o fecioară, faptul acesta elucidează într-adevăr întreaga istorie, „fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“ (Ioan 3:16).

N a ste r ea lu i I i su s 27

Semnele timpului | decembrie 2010

Iosif

Nazare din

I

osif din Nazaret a fost fie unul dintre titanii credinţei în Dumnezeu, fie cel mai naiv dintre bărbaţii care au trăit vreodată pe Pământ. Sunt singurele răspunsuri posibile în faţa unei situaţii inedite: un bărbat care acceptă ideea că sarcina logodnicei sale, cu care nu a întreţinut relaţii sexuale, este rodul intervenţiei unei Fiinţe de dincolo de hotarele cognoscibilului uman. Iosif nu trebuie confundat însă cu un supererou care nu simte nimic, imbatabil în faţa oricăror provocări. Dimpotrivă, a fost doar un bărbat care a ales, în ciuda dificultăţilor pe care le-a întâmpinat, să aibă încredere în Dumnezeu şi să Îi împlinească voia.

Frământările omului Iosif şi succesele sale în credinţă au fost explorate şi de realizatorii filmului Joseph of Nazareth (Italia, 1999, cu Tobias Moretti în rolul titular). „Filmul surprinde bine umanitatea unui bărbat care a fost nevoit să se confrunte cu cele mai mari taine ale întrupării, cu concepţia de natură divină a lui Iisus şi cu naşterea din fecioară“1 – observa autorul Carl Olson.

Două vieţi schimbate de un vis Este fascinantă similitudinea dintre viaţa patriarhului Iosif (prezentată în cartea Geneza) şi viaţa tâmplarului Iosif. Ambii s-au remarcat prin curajul şi puterea de a trăi prin credinţa în Dumnezeu şi prin încrederea că visele lor au fost revelaţii divine. Patriarhul Iosif, fiul lui Iacov, a fost onorat încă din copilărie prin descoperirea divină care i-a indicat drumul pe care Dumnezeu avea să-l conducă în viaţă. Familia i-a tratat cu indiferenţă visele, considerându-le fantezii adolescentine. Însă viaţa patriarhului, trăită prin credinţa în Dumnezeu, nu a dezminţit visul care i-a fost 1. w ww.ignatius.com 28 N u m a r sp e ci a l

2010 Iosif din Nazaret, soţul fecioarei şidecembrie părintele Fiului

et

călăuză în mijlocul circumstanţelor dificile şi sinuoase. Prin descifrarea viselor faraonului, lui Iosif i s-a deschis uşa spre cele mai înalte trepte ale regatului egiptean.

Iosif din Nazaret se afla într-un moment dificil când a aflat că logodnica lui este însărcinată. Hotărârea de a o abandona în mod tacit nu a fost un act de îndoială faţă de puritatea morală a Mariei, ci mai degrabă rezultatul confuziei în care se afla. Dumnezeu i-a vorbit prin intermediul unui vis şi i-a încredinţat una dintre cele mai dificile misiuni date vreodată oamenilor: aceea de a fi ocrotitorul mamei Fiului lui Dumnezeu şi educatorul Celui care urma să devină Învăţătorul oamenilor şi Răscumpărătorul lumii. Plecarea şi întoarcerea sa din Egipt, pentru a-i proteja pe Maria şi pe Iisus de mânia lui Irod cel Mare, au fost coordonate tot prin vise trimise de Providenţa divină.

Departe de casă, patriarhul Iosif s-a distins în Egiptul păgân ca un bărbat de o morală absolut remarcabilă. În faţa avansurilor stăpânei lui, Iosif s-a raportat la Dumnezeu reconfirmându-şi convingerile şi conduita de o excepţională puritate sufletească. Pentru numele Dumnezeului său şi-a păstrat el abstinenţa strictă.

Dintr-o perspectivă diferită şi în condiţii distincte, Iosif din Nazaret a decis să rămână abstinent din punct de vedere sexual, ca formă a respectu­lui său pentru Dumnezeu şi faţă de misiunea unică şi supremă pe care Maria, soţia sa, a primit-o din partea Lui. Biblia spune că Iosif „nu a cunoscut-o pe Maria“, în sensul relaţiei sexuale, până când aceasta nu L-a născut pe Iisus. În ciuda faptului că artiştii l-au reprezentat în picturi ca un bărbat foarte bătrân, pentru a sugera că Iosif, de fapt, nici nu mai putea să aibă o viaţă sexuală normală, adevărul este că abstinenţa lui, la fel ca şi aceea a omonimului său din Egipt, a fost un mod de a-L onora pe Dumnezeu.

Soţul fecioarei şi părintele Fiului S-a căsătorit cu o femeie însărcinată şi a acceptat responsabilitatea creşterii şi educării unui Fiu care îi era, prin actul creator al facerii lumii, Tată. O misiune plină de riscuri şi provocări pentru un dulgher neînsemnat din Nazaret, care a atras în mod irezistibil atenţia, curiozitatea şi respectul posterităţii. de Ion Buciuman N a ste r ea lu i I i su s 29

Semnele timpului | decembrie 2010

Un custode al tainei evlaviei

În calitate de soţ al Mariei, Iosif a fost martor ocular şi, de cele mai multe ori, singurul care a luat cunoştinţă în mod nemijlocit de elemente şi detalii ale desfăşurării şi dezvăluirii tainei răscumpărării. El a fost primul care a ţinut în braţele sale Copilul de parte bărbătească în care urmau să fie binecuvântate şi restatornicite toate popoarele Pământului. În calitate de tată adoptiv, căruia îi fusese încredinţată responsabilitatea îngrijirii lui Iisus, Iosif a înţeles să urmeze procedurile de uzanţă, ducându-L pe întâiul născut al Mariei la Templu, cu toate accesoriile şi jertfele de rigoare şi înscriindu-L în registrul stării civile exact cu numele descoperit de îngerul lui Dumnezeu. Preotul de serviciu la Templu a notat în dreptul tatălui lui Iisus numele lui Iosif, lucru confirmat de Evanghelii când, mai târziu, Iisus este prezentat drept fiul lui Iosif (Matei 1:1-17; Luca 3:23).

Iosif a avut rolul şi responsabilitatea de a lua cele mai bune decizii în îndeplinirea chemării sale de tată al fami­ liei sfinte. Când s-a reîntors în ţară, după exilul din Egipt, intenţia lui a fost aceea de a se aşeza în Betleemul din Iudeea, dar observând că Arhelau, fiul lui Irod, avea sub control Iudeea, a apreciat că e mai înţelept, pentru siguranţa Copilului, să se restabilească în Nazaretul Galileii. În mijlocul populaţiei pestriţe de acolo era mai uşor să treacă neobservat de ochiul celor care puteau încerca să-L omoare pe Cel considerat un pericol pentru casa lui Irod.

Din casa lui Iosif în Casa Tatălui Când s-a împlinit vremea să fie confirmat ca „Fiu al Legii“ (Luca 4:41-52), Iisus a mers împreună cu familia Sa la Templul din Ierusalim, pentru prima dată după înregistrarea şi circumciderea Sa ca prunc. Iosif şi Maria au neglijat pentru câteva momente misiunea specială pe care o aveau, și anume de a oferi îngrijire permanentă şi ocrotire Copilului divin. L-au pier2. Irénée Henri dut şi L-au căutat trei zile. Din fericire, Dalmais, Aimé Georges Martimort, Copilul rămăsese în „Casa Tatălui Său“.

Pierre Jounel, The Momentul a marcat primul pas liturgy and time, al înstrăinării lui Iisus de căminul p. 143 părintesc. Crescut în Nazaret, Iisus 3. Phyllis G. Jestice, era destinat unei misiuni ale cărei simHoly people of the world: a crossboluri erau vizibile, de ani de zile, în cultural encyclopeTemplul din Ierusalim. Misiunea lui dia, vol. III, 2004, p. 446 Iosif ca părinte pământesc se apropia 30 N u m a r sp e ci a l

de încheiere. Începând de atunci, Iosif s-a pregătit să Îi returneze lui Dumnezeu ceea ce îi fusese încredinţat pentru o vreme. Misiunea sa de soţ al fecioarei şi de părinte al Fiului lui Dumnezeu se apropia de încheiere. Posteritatea îşi aminteşte cu un respect care a ajuns chiar la veneraţie, despre Iosif, omul care a fost cel mai aproape de Iisus, în zilele prunciei şi copilăriei Lui, şi care a înţeles cel mai bine, alături de Maria, dragostea şi interesul lui Dumnezeu pentru refacerea demnităţii umane şi pentru salvarea omului.

Titluri, roluri şi onoruri post-mortem

Scriitorii creştini au arătat un interes continuu faţă de rolul tâmplarului Iosif în istoria salvării omului din păcat.

O dovedesc, de pildă, scrierile apocrife Protoevanghelia lui Iacov (seco­lul al II-lea) şi Pseudo-Matei (secolul al VIIIlea sau al IX-lea). În jurul anului 800 d.Ch., scriitorii şi teologii creştini îl menţionează pe Iosif ca Nutritor Domini2, adică îngrijitor şi educator al Domnului.

Era normal ca, în paralel cu dezvoltarea interesului pentru fecioara Maria, şi soţul ei, Iosif, să primească o atenţie mai mare. Astfel, nu a trecut mult până când numele lui a fost notat3 în calendarele bisericeşti.

Dominicanul Iacobus de Voragine (1229-1298) a scris o carte cu legende despre vieţile sfinţilor, în care a popularizat tradiţia că Iosif ar fi fost ales să devină soţul Mariei după ce o voce din cer le-a cerut mai multor candidaţi să depună ramuri pe altar. Ramul lui Iosif ar fi înflorit şi un porumbel ar fi fost văzut zburând pe deasupra lui. Evident, legenda nu are niciun suport în textul biblic. Aproximativ în

Iosif din Nazaret, soţul fecioarei şi părintele Fiului

„Iosif“ este unul dintre cele mai populare toponime din lume. Coloniştii spanioli le-au dat acest nume mai multor teritorii şi oraşe, iar înaltul său patronaj este invocat de metropole precum New York-ul sau de ţări precum China, Canada, Coreea, Mexic, Austria, Belgia, Croaţia, Peru şi Vietnam. Un număr de Biserici de primă importanţă şi mărime îşi leagă numele de acest sfânt. Catedrala Metropolitană „Sfântul Iosif“ din Montreal se situează pe locul imediat următor ca mărime, după Basilica „Sfântul Petru“ din Roma. Seria poate continua cu Catedrala Metropolitană din San José sau cea din Porto Alegre, Brazilia. Nu în ultimul rând, şi Catedrala Romano-Catolică din Bucureşti poartă acest nume.

aceeaşi perioadă, Toma D’Aquino4 (12241274) i-a dedicat lui Iosif un număr impresionant de pagini şi i-a atribuit un rol important în evenimentul întrupării lui Iisus Christos. Scriitorii medievali5 îl vor consacra pe Iosif pe deplin ca patron spiritual şi ocrotitor al Bisericii, alături de fecioara Maria. Iosif a fost canonizat în anul 1642, iar credincioşii au fost încurajaţi să şi-l atribuie ca protector.

Interesul Bisericii faţă de virtuţile morale ale lui Iosif a crescut constant până în contemporaneitate. Vaticanul i-a acordat

titlul de Redemptori Custos (Îngrijitor al Răscumpă­rătorului) şi l-a transformat 4. Thomas Aquinas, The childhood of totodată într-un simbol al rezistenţei Christ, Roland Potter, faţă de comunism şi protector6 al tinere- 2006, p. 110-120 tului faţă de corupţia morală. În lucrările 5. John Carmi teologice mai recente, Iosif continuă să Parsons, Bonnie Wheeler, Medieval fie o sursă nelimitată de interes şi de mothering, 1999, inspiraţie. Papa Ioan Paul al II-lea7, pre- p. 107 cum şi Marc Oullet, un important cardi- 6. John Saward, Cradle nal romano-catolic din Canada, au con- of redeeming love: theology of the tinuat prin scrierile lor tradiţia milenară the Christmas mystery, a interesului pentru persoana, rolul 2002, p. 230 şi implicaţiile de importanţă majoră 7. John Paul II, pe care le-a avut Iosif ca soţ al Mariei Redemptoris Custos, 8 Apostolic Exortation, şi ca părinte pământesc al Fiului lui 15 august 1989 Dumnezeu. arc Ouellet, Divine Începând din 1955, iosifologia a deve- 8. Mlikeness: toward a nit una dintre cele mai populare ramuri Trinitarian anthropology of the family, ale teologiei catolice, viaţa şi faptele lui p. 102 Iosif fiind subiectul de studiu a nume­ Perrotta, roase instituţii catolice. Moartea lui Iosif 9. Louise „Patron of a «Happy în braţele Mariei şi ale lui Iisus este pre­ Death»“, http:// zentată ca exemplu de moarte fericită spre wau.org care ar putea aspira orice om. Iosif este astfel recomandat şi ca patron al morţii fericite9.

Papa Pius al XII-lea a decretat, în 1955, ziua de 1 mai drept „Ziua Sfân­tu­lui Iosif Muncitorul“, pentru a le oferi socialiştilor catolici, în persoana lui Iosif, un model de muncitor şi un patron al oamenilor muncii. A fost momentul de apogeu al unei istorii de repetate invocări ale numelui şi calităţilor personale ale lui Iosif, soţul fecioarei Maria şi tatăl adoptiv al lui Iisus din Nazaret.

Istoria nu i-a reţinut numele pentru lucrările sale de tâmplărie, ci datorită rolului unic pe care l-a avut în viaţa Mântuito­rului lumii.

N a ste r ea lu i I i su s 31

Semnele timpului | decembrie 2010

Staulul cu gratii La fiecare sfârşit de an, o cenzură ocultă trece sub tăcere adevăratele semnifi

de George Uba 32 N u m a r sp e ci a l

Staulul cu gratii

S

ub haina de sărbătoare a Crăciunului, celebrarea naşterii Pruncului s-a metamorfozat cultural într-o vacanţă de voie bună. S-a păstrat motivul religios, dar s-a pierdut înţelesul spiritual. Neîncrederea în caracterul autentic al episodului naşterii lui Christos este ilustrată de dialogul dintr-un serial de televiziune din anii ’80 intitulat Thirtysomething (Treizeci şi ceva). Hope, o femeie creştină, se ceartă cu soţul ei evreu, Michael, în legătură cu veridicitatea sărbătorilor. „Eu nu ştiu de ce-ţi mai baţi capul cu Hanuka!“ – îi spune ea. „Doar nu crezi că o mână de evrei au reuşit să ţină la distanţă o mare armată, cu câteva lămpi de ulei care ardeau miraculos încontinuu!“ Michael sare ca ars şi îi replică: „Ei, nu mai spune! Şi Crăciunul e mai plauzibil, nu? Doar nu-ţi închipui că un înger i s-a arătat unei fete şi ea a rămas însărcinată, fără să fi cunoscut vreodată

nevoia imperioasă de a-I permite Pruncului divin să locuiască în inima omului. Rezultatul este restaurarea chipului lui Dumnezeu în om – scopul pentru care Iisus a venit în lumea noastră, intersectând natura păcătoasă a omului cu natura Sa sfântă. Deşi acest deziderat ceresc este recunoscut în mod festiv la fiecare sfârşit de decembrie, creştinii, în mare parte, recoltează un gol sufletesc imens prin inadecvarea faţă de copilul Iisus. Este un para­dox care cere să fie descifrat.

O naştere întemniţată La Oratoriul „Sfântul Iosif “, din Montreal, este amenajat un stand dedicat naşterii Domnului. Pot fi văzute aici zeci de reprezentări, de diferite mărimi, din diferite materiale, în interpretări diferite şi în maniere artistice captivante. Este un travaliu creator unic şi impresionant. Artistic şi declarativ, creştinătatea doreşte să convingă în fiecare an că deschide cu reverenţă uşa staulului din Betleem pentru a saluta venirea pruncului Iisus în lume şi misiunea Sa de a aduce „pace pe pământ printre oamenii plăcuţi Lui“. Cu toate că lumea creştină decretează un timp special în care se opreşte pentru aniversarea naşterii lui Iisus, creştinii au tot mai puţin timp

caţii ale evenimentului care a împărţit istoria în două: naşterea lui Iisus. vreun bărbat, apoi a călătorit călare până la Betleem, a rămas peste noapte într-un grajd şi a născut un copil… tocmai pe Mântuitorul lumii!“ Aluziile la caracterul imaginar al evenimentului de la Betleem sunt capabile să nască reacţii aprige şi imediate din partea lumii creştine. Teologii sunt gata să iasă din şomajul tehnic şi să umple pagini întregi pentru a distruge din rădăcină ofensa nebiblică. Sub pana febrilă a auto­rilor creştini, staulul se descoperă mai feeric, Pruncul apare mai veridic, steaua străluceşte mai intens, păstorii sunt idilici, iar magii din îndepărtatul Orient trădează parcă mai mult mister şi generozitate.

Sărbătorile sunt memoriile noastre culminante. Ele cheamă la reanalizarea scopului vieţii. Naşterea Mântuitorului, spun teologii, defineşte identitatea spirituală a fiinţei umane prin însăşi

pentru nevoile lor sufleteşti şi pentru nevoile altora. În ciuda eforturilor creatoare dedicate Solului venit cu o veste bună din cer, creaţia lui Dumnezeu – omul – este, pe zi ce trece, mai deteriorată şi mai departe de original.

Mesajul spiritual al Crăciunului este acela că, aşa cum a venit în staul, Iisus trebuie să Se nască şi în inimi­le oamenilor. Dar în realitate, potrivit Scripturii, inima rămâne „nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea“ (Ieremia 17:9, Cornilescu). Mai mult chiar, inima „naşte vânt“ (vezi Isaia 26:18). Cauza eşecului spiritual este sărbătoarea de dragul sărbătorii. În orice Biserică creştină există invariabil acele momente de reflexie în care sunt admise câteva aspecte: reverenţa faţă de pruncul Iisus este tot mai formală; timpul rezervat sărbătorii e dedicat cu precădere omului însuşi; creaţiile religioase pe această temă sunt doar expresii ale afirmării umane, iar declararea unei intenţii de schimbare prin locuirea lui Iisus în inimă este o simplă afirmaţie a bunelor intenţii fără putere. Centrarea pe Iisus şi contemplarea Lui sunt înlocuite de centrarea pe sărbătoare pentru propria plăcere. În inimile oamenilor se aud zăvoare grele trăgându-se şi închizând Pruncul în iesle.

N a ste r ea lu i I i su s 33

Semnele timpului | decembrie 2010

Teologia esenţială a naşterii lui Iisus

Maria, mama lui Iisus, a aflat prin revelaţie că va naşte un Fiu, pe Emanuel, adică pe „Dumnezeu cu noi“.

Păstorii de lângă Betleem au primit direct de la mesagerii cereşti vestea că li S-a născut un Mântuitor, care este Christos. Cu ocazia botezului şi, mai târziu, cu prilejul schimbării la faţă, Tatăl ceresc a afirmat divinitatea Fiului Său în auzul mai multor martori umani. Preoţii şi fariseii L-au acuzat, la rândul lor, pe Iisus că S-a autoproclamat Fiu al Tatălui ceresc, făcându-Se asemenea Lui. Fiul lui Dumnezeu a renunţat de bunăvoie la privile­ giile statutului Său divin şi a ales să Se subordoneze Tatălui, adoptând o postură umilă, de muritor de rând. Iisus a renunţat la atributele Sale care nu îi pot fi transmise omului: omnipotenţa, omniprezenţa şi omniscienţa. El Şi-a asumat dependenţa şi umilinţa pentru a veni în ajutorul oamenilor. I-a slujit şi le-a oferit posibilitatea de a trăi o viaţă neprihănită, aşa cum a trăit El. În Epistola apostolului Pavel către Filipeni (2:5-7) este descrisă întreaga măreţie a renunţării de sine: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Christos Iisus: El, măcar că avea natura lui Dumnezeu, n-a considerat că a fi una cu Dumnezeu este un lucru de apucat, ci S-a dezbrăcat de Sine, luând natura unui rob şi devenind asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om.“ Mărturia acestei atitudini a lui Iisus îl provoacă pe 34 N u m a r sp e ci a l

om să-I încredinţeze lui Dumnezeu, în mod absolut, conducerea vieţii. Declaraţia omului că se descurcă singur într-un domeniu care, de altfel, nu-i aparţine – schimbarea vieţii – este tema principală a eşecului uman. Întruparea Fiului lui Dumnezeu este baza renaşterii umane. Este un fapt greu de acceptat de către om, pentru că acceptarea intrării pruncului Iisus în spaţiul uman distrus de păcat înseamnă acceptarea refacerii plenare pe plan fizic, spiritual şi intelectual. Înseamnă reinvestirea vieţii lui Dumnezeu în viaţa oamenilor, întruparea caracterului Său în sufletul uman, care presupune renunţarea la răzvrătire şi la refuzul de a coopera cu Iisus. Naşterea lui Iisus nu este o simplă vizită. Iisus nu este doar un musafir care urmează să plece după o vreme. El a venit ca să rămână şi să schimbe realitatea în profunzimea ei.

Semnificaţii „scandaloase“ Dumnezeu ar putea să fie criticat cu uşurinţă pentru că a ales nişte păstori anonimi cărora să le descopere intrarea Fiului Său în ambianţa neprietenoasă a

Staulul cu gratii

pământenilor. Spectacolul uimitor de pe dealurile Betleemului a fost văzut de un public atât de restrâns şi atât de puţin select. Într-un sens, omenirea a pierdut descrierea cea mai artistică şi eseul cel mai inspirat, prin lipsa oamenilor cultivaţi de la spectacolul atât de uimitor de pe dealu­ rile Betleemului. Niciun compozitor nu a fost să surprindă arpegiile îngereşti şi niciun pictor nu a gustat lumina unică în revărsarea din acea seară. Singurii martori au fost doar câţiva păstori, incapabili să transpună ceea ce au văzut, în versuri sau în alte acte creatoare. Dumnezeu a sacrificat profesionalismul relatării artistice a creatorilor plini de ei pentru prezenţa umilă a unor păstori nedemni de performanţe evocatoare, dar demni prin credinţa lor în Mesia „ce va să vie“ sub ochii lor.

Ruşinea împrejurărilor naşterii a fost o altă componentă care a produs alergie şi scandal în lumea oamenilor „morali“.

Autorul creştin Philip Yancey observa acest lucru: „Nouă luni de explicaţii je­nante, iminenţa unui scandal plutind în aer – se pare că Dumnezeu a pregătit împrejurările cele mai umilitoare cu putinţă pentru intrarea Sa în lume. (...)

Sarcina Mariei, în condiţiile vitrege de la un tată necunoscut, ar reprezenta un caz clar recomandat pentru avort, iar spusele ei, potrivit cărora concepţia s-ar fi realizat ca rezultat al intervenţiei Duhului Sfânt, ar trimite-o urgent într-o clinică de psihi­ atrie, confirmând necesitatea întreruperii sarcinii.“1 Revoltătoare este vulnerabilitatea Dumnezeirii care Se lasă în bătaia voinţei umane de a face cu Dumnezeu orice îi trece prin minte: de la defăimare şi injurii, până la persecuţie şi crimă. Uimitor este faptul că Iisus continuă să-Şi expună vulnerabilitatea şi astăzi: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aşa unora dintre cei mai neînsemnaţi dintre aceşti fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut“ (Matei 25:40).

Acest aparent dezavantaj va fi etalonul de

1. Philip Yancey, Isus evaluare la judecată, prin ceea ce I-am pe care nu L-am făcut sau nu I-am făcut lui Iisus. cunoscut, Kerigma, p. 32 Probabil cea mai acută şi mai tensionată caracteristică a naşterii 2. Ibidem., p. 43 Mântuitorului este împotrivirea şi răzvrătirea umană. Felicitările de Crăciun, colindele suave, decorurile mirifice, darurile şi privirile scăldate în sărbătoare, toate sunt sfâşiate de o luptă crâncenă, de o mare luptă pentru eliminarea Salvatorului din inimi­le oamenilor. În spatele a tot ce este spectacol festiv, „Apocalipsa 12 trage cortina pentru a ne permite să aruncăm o privire asupra Betleemului real, aşa cum trebuie să fi arătat el din acel loc mult mai îndepărtat decât Andromeda: naşterea din perspectiva lumii îngerilor.“2 Ultima carte a Bibliei descrie imaginea unui balaur uriaş care se ghemuieşte hulpav la picioarele unei femei sfinte, aşteptând cu înfrigurare să-i devoreze copilul de-ndată ce acesta se va naşte. În ultima clipă, ca într-un film cu suspans paroxistic, nou-născutul este dus la loc sigur, femeia fuge în pustie, iar apoi începe un război care cuprinde întreg universul. Şi totul – generat de o naş­tere supranaturală, într-un staul, într-un loc neînsemnat istoric şi geografic.

Neînsemnat poate părea oricare pământean, cu istoria şi geografia lui sufletească, aflat în bătaia celui mai cumplit conflict – acela dintre Dumnezeu şi împotrivitorul Său. Dar pentru oricare dintre aceşti neînsemnaţi există speranţă. Cel care îşi va striga nevoia sufletului va ocaziona naşterea Mântuitorului în inima lui, oricât de întunecată ar fi noaptea necredinţei.

N a ste r ea lu i I i su s 35

Semnele timpului

Irod cel Mare Sfânta Scriptură relatează că Iisus S-a născut în ţinutul Iudeii. Evanghelistul Matei notează că, la data aceea, Iudeea era condusă de Irod cel Mare.

A

cesta şi-a început domnia peste iudei la vârsta de 22 de ani, în anul 37 î.Ch., reuşind să-şi învingă rivalii cu sprijin de la Roma. „Irod“ nu a fost prenumele unei anumite persoane, ci mai degrabă un nume de familie sau un supranume pe care l-au purtat mai multe generaţii din familia Irodienilor.

La origine, Irod nu era evreu, ci idumeu, adică un urmaş al edomiţilor. Tatăl său a fost Antipater Idumeul. Din acest motiv, el a fost considerat mereu un străin, iar faptul că a oferit diverse donaţii cultelor păgâne i-a iritat pe supuşii evrei.

Irod s-a remarcat printr-o politică de succes şi printr-o activitate bogată în domeniul construc­ ţiilor. În timpul domniei sale, au fost construi­te portul şi oraşul Cezareea, oraşul Tiberiada, numeroase temple păgâne, edificii publice, insta­laţii militare, fortificaţii ş.a.m.d. Samaria a fost rezidită şi numită Sebaste. Irod s-a remarcat însă, în mod special, prin restaurarea Templului de la Ierusalim. De asemenea, în timpul domniei lui, comerţul şi economia au 36 N u m a r sp e ci a l

înflorit. În pofida intrigilor numeroase de la curtea sa, domnia lui Irod cel Mare a fost caracterizată de un climat general de pace.

Au existat presupuneri că proiectul său de restaurare a Templului a avut în spate intenţia ascunsă de a pune mâna pe listele cu genealogii, în special genealogiile familiilor preoţeşti, ca să îl descopere şi să îl distrugă pe mult aşteptatul Mesia. Deşi nu există dovezi clare în acest sens, uciderea pruncilor din Betleem şi împrejurimile lui – eveniment înregistrat în Matei 2:16-18 – trădează teama lui Irod că ar putea fi detronat de un rival cu origine evreiască. Tradiţiile vorbesc despre masacrarea a 14.000 de copii.

Sângerosul eveniment este comemorat în Biserica Catolică în data de 28 decem­ brie, iar în Biserica Ortodoxă, în data de 29 decembrie.

Caracterul lui Irod cel Mare sugerat de episodul uciderii pruncilor este confirmat şi de alte detalii istorice. Irod a avut nouă sau zece soţii. Se pare că şi-a condamnat la moarte chiar soţia favorită, Mariamne, din cauza unei simple suspiciuni, precum şi pe fiul acesteia, Aristobulus. Cu doar cinci zile înainte de a muri, aflat pe patul de moarte, Irod a poruncit moartea fiului său Antipater. „E mai bine să fii porcul lui Irod, decât fiul lui“ – l-a ironizat chiar împăratul Augustus.

M a rto r i i n a ste r i i

decembrie 2010

Simeon şi Ana

La 40 de zile de la naştere, pruncul Iisus a fost dus la Templu pentru a fi închinat Domnului.

A

colo, familia a fost întâmpinată de două personaje venerabile, de factură profetică, oameni cu așteptări mesianice, Simeon şi Ana, care au salutat sosirea Mântuitorului.

Despre Simeon, evanghelistul Luca notează că „era drept şi evlavios. El aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era peste el“ (Luca 2:25). Simeon aştepta venirea lui Mesia, iar Duhul Sfânt îi descoperise că nu va închide ochii înainte de a-L vedea pe Fiul lui Dumnezeu.

Simeon a luat în braţe Pruncul şi a rostit proslăvirea cunoscută sub numele de Nunc dimittis: „Acum, Stăpâne, eliberează-l pe robul Tău în pace, după cuvântul Tău, căci ochii mei au văzut mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor o lumină care să slujească celorlalte neamuri drept revelaţie, iar poporului Tău, Israel, drept glorie!“ (Luca 2:29-32). După această rugăciune profetică, Simeon a anunţat suferinţele lui Iisus, anticipând şi încercările sufleteşti ale Mariei. În aceeaşi ocazie, a fost prezentă la Templu şi profetesa Ana, al doilea martor care L-a recunoscut pe Mesia.

Evanghelistul Luca notează câteva informaţii despre această profetesă. Ana era o văduvă care trăise cu bărbatul ei timp de şapte ani. Ea era fiica lui Fanuel din tribul lui Aşer. La data la care pruncul Iisus a fost adus de părinţii Săi la Templu, Ana era în vârstă de 84 de ani şi „nu se îndepărta de la Templu, slujind zi şi noapte prin post şi rugăciune“ (Luca

2:37). La fel ca bătrânul Simeon, Ana avea darul profetic. Mai mult decât a fi un simplu martor ocular, Ana a fost conştientă de importanţa sosirii Mântuitorului.

Ea L-a văzut pe Mesia, L-a recunoscut şi a devenit unul dintre primii martori care au propovăduit că Iisus este Răscumpărătorul lumii: „Şi a început să-I mulţumească lui Dumnezeu şi să le vorbească despre El tuturor celor ce aşteptau răscumpărarea Ierusalimului“ (Luca 2:38).

Mesajul ei Îl plasează pe Iisus în contextul aşteptărilor escatologice evreieşti. „Ana ne învaţă că, indiferent cât de mult am îmbă­ trâ­nit, nu trebuie să renunţăm vreodată la umblarea noastră alături de Dumnezeu“1 – scria autoarea creştină Christin Ditchfield.

Exemple ale unei vieţuiri curate şi reprezentanţi ai unei teologii care Îl avea în centru pe Mesia, Simeon şi Ana au reuşit să vadă ceea ce alţii nu au putut: mântuirea aşteptată de secole. Astfel, ei pot fi consideraţi prototipul omului spiritual, conectat la realităţile cereşti şi pregătit să vadă 1. Christin Ditchfield, Three Wise modul în care Dumnezeu Se implică în The Women, Crossway istoria lumii.

Books, 2005, p. 61

N a ste r ea lu i I i su s 37

Semnele timpului

Un

Crăciun cu sens

Risipa financiară și extravaganța nu sunt niciodată atât de stridente ca în preajma Crăciunului. Realitatea contrastează cu tradiția unei sărbători a căldurii sufletești, a generozității și a solidarității creștine. de Alina Kartman 38 N u m a r sp e ci a l

decembrie 2010

C

răciunul este o cheltuială financiară și, în același timp, o cheltuială sufletească. Şi în vremuri de criză chiar, sezonul cheltuielilor durează mai mult decât sărbătoarea propriu-zisă.

Aproximativ 20% dintre vânzările retailerilor din Statele Unite1 sunt înregistrate de Crăciun.

Poate că economic cel puțin, știrea aceasta ar fi pozitivă, dacă nu s-ar preciza și că la final de an 14% dintre americani au rate neachitate de la Crăciunul trecut.

Capcana cheltuielilor îi prinde și pe alții, nu doar pe americani. Grupul de consultanță Capgemini estima în toamna acestui an că englezii vor cheltui doar online 6,4 miliarde de lire2 pentru cumpărăturile de sărbători. Volumul vânzărilor prin Internet va crește Crăciunul acesta cu 16% față de anul trecut.

Industria online con­firmă creșterea și semnalează un nou curent: devansarea perioadei de cumpărături. Potrivit unui comu­nicat de presă emis de GiftsGuideUK. com3, 1 din 4 clienți ai magazinului au început cumpărăturile de Crăciun încă din luna noiembrie. Peste 75% dintre aceștia au explicat decizia de a cumpăra devreme prin dorința de a prinde reducerile de început de sezon (early-bird).

Crăciunul rămâne perioada celor mai febrile vânzări, deși economiștii recunosc efectul recesiunii asupra vânzărilor de sărbători. O analiză Deloitte4 relevă că, începând cu anul 2008, cheltuielile generale de Crăciun au intrat pe o pantă descendentă, ajungând la un nivel cu până

la 30% mai scăzut față de anul de referință.

Conform estimărilor Deloitte, în 2010 oamenii vor cheltui cu 10% mai puțin decât în 2009.

Sărbători de lux Ofertele extravagante de Crăciun nu vor lipsi totuși nici anul acesta. Pentru cei care respectă tradiția Adventului5, Porsche a pregătit un calen­dar special. Construit din aluminiu mat și măsurând aproape 2 metri înălțime, calendarul de lux ascunde în spatele datelor surprize precum un yacht, un set de mo­bilă pentru bucătărie, un ceas din aur roșu și o pereche de ochelari cu rame de aur de 18 carate, un set de geamantane și o pereche de pantofi sport Bounce, toate purtând semnătura Porsche Design6. Prețul total al acestor surprize este de un milion de dolari.

Pentru cei străini de sărbătoarea Adventului, cadourile de lux vin sub alte forme și chiar mai scumpe. Clive Christian Calendarul a creat o ediție limitată Porsche a parfumului Imperial Majesty, al cărui flacon este realizat din cristal de Baccarat și este deco­ rat cu un diamant de 5 carate, fixat pe un inel din aur de 18 carate. Și-l pot 1. „The Holiday and Christmas Season”, National Mail Order Association, www.nmoa. org 2. Mark Potter, „Online Christmas sales seen up 16 percent - study“, www.reuters. com, 19 octombrie 2010 3. Paul Smith, „Christmas Shoppers Starting Early According To GiftsGuideUK.com Poll“, www.cisionwire.com, 8 noiembrie 2010 4. „Christmas spending down 10.6% - survey”, www.rte.ie, 9 noiembrie 2010 5. Datină catolică, sărbătorită în zilele de dinaintea Crăciunului. De Advent, catolicii folosesc un calendar special, pregătind daruri pentru fiecare zi premergătoare Crăciunului.

6. „Porsche advent calendar on sale for $1million includes yacht and watch”, Metro. co.uk, 26 septembrie 2010

N a ste r ea lu i I i su s 39

Semnele timpului | decembrie 2010

permite doar cei care pot plăti pentru el 215.000 de dolari. Nu-i nimic dacă pentru unii ar putea părea un cadou ieftin. Designerul Peter Aloisson a creat iPhone-ul Kings Button, în care sunt încrustate 138 de diamante, care costă 1.790.000 de dolari.

Nesfintele tradiții ale excesului Ofertele de lux sunt, pentru „cei puțini“, într-ade­văr departe de sărbătoarea omului obișnuit. Excesul însă nu.

Bilanțul românilor care au necesitat spitalizare după îmbuibarea cu bucate tra­diționale este nelipsit din presă de sărbători.

La fel stau lucrurile și cu tradiționala contabilizare a victimelor lui Bahus sau a trecătorilor răniți de vreo bombă artizanală pentru Revelion. În mare, acestea sunt elementele care, completate cu beculețe multicolore, alcătuiesc peisajul românesc de sărbători.

Nemulțumiți de starea de fapt, liderii religioși s-au plâns că sărbătoarea Crăciunului și-a pierdut profunzimea de altădată și că dimensiunea ei economică a devenit predo­ minantă. Patriarhul Daniel, de pildă, spunea anul trecut de Crăciun că, deși „în această perioadă a Sărbătorii Naşterii Domnului auzim colinde multe şi frumoase despre Moş Crăciun, mai nou apare în societate şi un fel de Moş Crăciun secularizat şi comercial, simbol al consumismului şi al materialismului individualist.“ Papa Benedict al XVI-lea condamna, într-un discurs similar ținut în 2007, „mentalitatea materialistă“ demonstrată prin „modul în care este trăit și perceput azi Crăciunul“. Și protestanții au considerat că e nevoie de o schimbare a modului 40 N u m a r sp e ci a l

în care ţin Crăciunul. În anul 2005, câteva megabiserici protestante din Statele Unite au fost închise de sărbători, pentru a permite personalului bisericesc să petreacă sărbătorile alături de familie. Decizia lor a stârnit însă critici, în parte fiindcă anul acela Crăciunul era într-o zi de duminică – ceea ce a însemnat anularea a două slujbe.

Crăciunul interzis Discuțiile despre consumerism și secularizarea Crăciunului au însă o istorie mai lungă.

Pe parcursul tradiției Crăciunului, au existat mai multe perioade și culturi în care oamenii s-au plâns că sărbătoarea a devenit un monument de extravaganță seculară, opus scopului inițial. În secolul al XVII-lea, preotul puritan Cotton Mather a ținut un discurs faimos împotriva sărbătorii devenite o ocazie de „distracție nebună“, „mese lungi“ și „băut mult“, potrivite închinării la „Saturn sau Bahus“. Nimic nou sub soare, exceptând faptul că discursul preotului s-a reflectat în legislația care a interzis sărbătorirea Crăciunului. Interdicția a fost în vigoare în statul american Boston între 1659 și 1681. Nici după renunțarea la interdicție problema nu a luat sfârșit. După numeroase apeluri în instanță, în 1789 Congresul a convenit ca sărbătoarea să fie ținută din nou. Totuși, Crăciunul a fost declarat sărbătoare federală abia în 1870. În același secol, al XVII-lea, Oliver Cromwell și Parlamentul englez au interzis sărbătorirea Crăciunului în Anglia, tot din pricina seculari­ zării sărbătorii creștine. Acestui motiv i se adăuga și sorgintea numelui „Christmas“ („mesa lui

Un Crăciun cu sens

Christos“ – n.r.), care le amintea protestanților englezi de un trecut catolic pe care l-ar fi dorit uitat. Între 1642 și 1660, în Anglia a fost ilegală sărbătorirea Crăciunului cu slujbe sau evenimente seculare.

Trecutul adus în prezent Vizibil în istorie este faptul că, în ciuda încercărilor de a înăbuși tradiția Crăciunului, aceasta a supraviețuit, cu tot cu bunele și relele adunate de-a lungul timpului. Secularizarea nu a reușit să înghită cu totul sărbătoarea, însă a micșorat nivelul impac­ tului ei spiritual.

Diverse încercări contemporane de a reface spiritul autentic al Cră­ ciu­nului mizează pe recon­stituirea relevanței lui pentru prezent. O modalitate a fost, anul acesta, adaptarea la limbajul Internetului a istoriei nașterii Mântui­ torului. Așa se face că, începând cu 1 decembrie, istoria nașterii a fost reconstruită din mesaje de 140 de litere, postate zilnic pe Twitter. Share Creative, o companie de design publicitar din Marea Britanie, a colaborat cu Alianţa Evanghelică pentru a produce o campanie social media având în centru evenimentul din spatele Crăciunului.

Iosif, Maria, păstorii, magii de la Răsărit şi regele Irod au fost personajele biblice care au postat update-uri zilnice pe Twitter. Huw Tyler de la Share Creative a explicat că organizatorii campaniei au dorit să spună „povestea Crăciunului într-un fel nu doar accesibil, ci şi distractiv şi relevant pentru generaţia Internet.“ Este adevărat. Prin originalitate și curaj,

campania reușește să împrospăteze istoria nașterii lui Iisus. Nu poate însă suplini lipsa acelui Crăciun cald și plin de sens a cărui amintire sau măcar intuiție o au cei mai mulți creștini.

Unde e Crăciunul de altădată?

Interesant este că fiecare generație la rândul ei a resimțit cumva pierderea adevăratului Crăciun.

Crăciunul românesc se stinge de dorul mirosului de cozonac cald și scorțișoară, al colacilor care îmbelșugau masa, al căldurii toropitoare din vreo casă bătrânească în care nu există timp. Câți nu-și răscolesc amintirile pentru a găsi măcar un strop din speranța care impregna sărbătoarea copilăriei? Și parcă n-o mai găsesc...

Gândind însă la rece, pierderea adevăratului Crăciun a afectat mai toate culturile creștine, dar fenomenul este și un refren atemporal, pentru care pare să nu existe soluție. Mulți vor fi de acord că impunerea exte­ rioară a unui comportament de Crăciun nu va da rezultate, oricât de bine intenționați ar fi cei care ar orchestra o astfel de reformă. Privind fie și numai la experiența legii emise pe vremea purita­ni­ lor, este evident că seculari­ zarea nu se înlătură prin edicte. Alții vor privi la so­luții de tipul celei propuse de Share Creative și vor considera că ele riscă să bagatelizeze grandoa­ rea naşterii Salvatorului lumii. Impasul persistă.

Prin urmare, încă se vorbește despre aceeași problemă a desacralizării sărbătorii sfinte.

Minunea sensului Pe lângă adevăratele semnificații și origini, Crăciunul comercial pierde și bucuria simplă a

N a ste r ea lu i I i su s 41

Semnele timpului | decembrie 2010

timpului petrecut împreună cu cei dragi. Filmele cu tematică de Crăciun, în ciuda scenariului suav, accentuează insatisfacția multora legată de modul în care își petrec Crăciunul. Explicația stă în faptul că filmele sunt adesea o oglindă îngustă, în reflexia căreia nu se regăsește aproape nimeni, dar pe care toți și-o doresc și o acceptă ca standard. Problema e că familia perfectă care zâmbește la fiecare final fericit al unui film de Crăciun, înconjurată de cadouri și de o aură de fericire, este la fel de falsă ca barba Moșilor din magazine. În schimb, pe mulți, ideea de a pe-trece Crăciunul în familie îi face la fel de fericiți ca un sejur de iarnă într-o carceră.

Câteva elemente pot face ca sărbătorirea împreună cu ceilalți să nu fie o datorie neplăcută, ci să capete sens și să ofere împlinire sufletească.

Identificarea deza­măgirilor trăite de obicei de sărbători. Uneori oamenii asociază Crăciunul cu o „suferință tradițională“.

Prin urmare, detestă sărbătoarea fiindcă știu că în această perioadă suferă. În multe cazuri, oamenii nu pot identifica precis motivul durerii lor și, în consecință, le este greu să găsească un remediu pentru ea. Ei permanentizează astfel starea negativă. Înțelegerea faptului că oamenii pot dezamăgi, dar că acesta nu este în mod necesar un final de drum pentru relație. Cel mai adesea, dezamăgirile de Crăciun au ca nucleu relațiile.

Pentru unii, Crăciunul este un moment în care sunt nevoiți să se confrunte cu dezamăgirea că persoanele apropiate nu îi înțeleg, nu îi respectă, nu îi iubesc așa cum și-ar dori. Prin suma circumstanțelor specifice, Crăciunul pune sub 42 N u m a r sp e ci a l

reflector problemele deja existente în relații. Iar răspunsul la acestea nu vine strict în perioada Crăciunului, deși sărbătorile pot fi un pretext pentru o investiție de durată în relațiile cu cei din jur.

Renunțarea la așteptările prea înalte este un alt ingredient al sărbătorilor reușite. Așteptări nerealiste în privința cadourilor, dorințe artificiale inspirate din filme, sloganuri de sărbători care proclamă schimbări pozitive instant, toate pot provoca frustrare dacă sunt asimilate ca fragmente ale realității.

Cel mai adesea schimbarea cere timp și efort, nu se întâmplă peste noapte, fie ea și noaptea de Ajun. Deși amin­tirea valorii spirituale a Cră­ ciunului de altădată poate să fie de folos, este nevoie de mai mult. Pentru ca reforma să dureze și să nu fie afectată de circumstanțe, ea trebuie să capete un sens. Dacă imaginea Fiului lui Dumnezeu vulnerabil, așezat într-o iesle ar captiva mințile creștinilor mai mult decât listele interminabile de cadouri și dacă preocuparea de a înțelege și a trăi exemplul Lui s-ar permanentiza, atunci schimbarea ar avea șanse reale să se facă simțită cu adevărat.

Christos-copil, în mâinile unei fecioare, este o imagine puternică. Venirea lui Christos pe Pământ, în chip de om, vorbește despre valoarea inestimabilă pe care Cerul o socotește în dreptul oamenilor. Oamenii uită. De aceea este nevoie ca întruparea lui Christos și istoria salvării omenirii să fie reamintite constant. Fără discursuri pompoase, pentru că nașterea Domnului trebuie să rămână o sărbătoare care transformă din interior.

Semnele timpului

A aduce Crăciunul pe agenda spărgătorilor de mituri e o misiune deopotrivă ingrată și provocatoare – sacrilegiu gratuit, păgânism curat, pentru cei care consideră din start că a pune sub semnul întrebării Crăciunul e un indiciu de înclinație ateistă sau conspiraționistă; analiză onestă, necesară și creștinească, pentru cei interesați de eliminarea contrafacerilor și eliberarea de prejudecăți.

de Christian Sălcianu 44 N u m a r sp e ci a l

decembrie 2010

Z

iua de 25 decembrie a schimbat istorii, a născut emoții, a transformat vieți. Odată cu nașterea lui Isaac Newton (25 dec.

1642), lumea avea să gândească altfel. Odată cu moartea lui Charlie Chaplin (25 dec. 1977), lumea avea să râdă mai puțin. Prin execuția soților Ceau­ șescu, de Crăciun, în 1989, românii scăpau de coșmarul dictaturii. În 1991, Mihail Gorbaciov alegea aceeași zi a Cră­ ciunului pentru ruperea Cortinei de Fier, prin demisia sa din funcția de președinte al URSS. Peste ani, evenimentele rămân simple date calendaristice, sărăcite de emoție pentru generațiile care nu le-au trăit.

Nașterea lui Iisus, cu plusuri și minusuri

Evenimentul nașterii lui Iisus rămâne și după două mii de ani generator de emoție, nu doar un reper istoric al erei. Cum altfel s-ar justifica faptul că de Crăciun oamenii planifică, și mulți reușesc, să fie mai buni cu aproapele lor.

Nicio campanie ONU sau UNICEF nu alimentează atâta motivație și emanație de iubire ca timpul asociat cu nașterea Fiului lui Dumnezeu. Altruismul de decembrie își poate trage sevele din surse multiple, dar filonul creștin e de departe dominanta. Păgâni, atei, secularizați, oamenii știu și simt că ceva bun se întâmplă dinspre creștini cu ocazia Crăciunului. Influența e pur și simplu irezistibilă și molipsitoare. În același timp, Crăciunul este ocazia în care Însuși Christos e foarte ușor pierdut din vedere. De la an la an, pare că personajul principal se vede tot mai puțin în tabloul general și e dat la schimb pe o beteală, un brad, un covrig sau pe un Moș Crăciun lapon cu asistente relativ sumar înfășate. Pentru unii, este o imixtiune periculoasă a tradițiilor nebiblice în creștinismul Scripturii. Pentru alții, e o mânjitură vulgară, dublată de

Mituri de(spre) Crăciun n Iisus Christos S-a născut pe 25 decembrie. n Nu contează că la originea Crăciunului stă o sărbătoare păgână, din moment ce aceasta a fost „botezată“ de Biserică și adoptată de creștini. n Creștinii au sărbătorit dintotdeauna Crăciunul. n Crăciunul e doar o sărbătoare seculară care nu are nimic de-a face cu nașterea lui Christos. n De Crăciun, ești mai bun.

consumerism, care face ca Iisus Christos să fie cumpărat și apoi sărbătorit, paradoxal, fără El. Crăciunul este, din această perspectivă, o sărbătoare creștină (cu accent pe sărbătoare, nu pe creștină).

Aglomerat de mituri, distorsionat de traducerea lui în și din diferite culturi, exploatat la preț de sărbătoare seculară, Crăciunul – ca sărbătoare a nașterii lui Iisus – merită evaluat biblic.

„Astăzi (25 decembrie) S-a născut Christos...“

În nicio pagină a Bibliei nu e notată data calendaristică sau ziua din săptămână a nașterii lui Iisus. Învierea Sa a avut loc duminica, moartea Sa – vinerea, cina cea de taină – joi seara. Dar ziua nașterii ne e necunoscută.

Enciclopedia Catolică1 recunoaște: „Cu privire la data nașterii lui Christos, Evangheliile nu ne oferă niciun indiciu.“ Marile Biserici creștine sărbătoresc unitar nașterea lui Iisus pe 25 decembrie, chiar dacă în calendarul catolic și în cel ortodox sunt în date diferite Paștele, Rusaliile sau posturile. De ce Paștele e sărbătorit duminica, indiferent de ziua calendaristică, în timp ce Crăciunul are dată fixă, indiferent de ziua din săptămână? Greu de crezut că s-ar ști data nașterii, dar nu și data morții lui Iisus. Greu de demonstrat că în privința nașterii Sale este importantă data calendaristică, iar pentru înviere ar conta doar ziua din săptămână. Suntem atât de obișnuiți cu formula aceasta (Paștele – duminica, iar Crăciunul – pe 25), încât nu ne mai punem problema incoerenței metodei de calcul pentru cele două zile.

Evident, trebuie căutată o altă rațiune pentru datarea nașterii lui Iisus, în afara Scripturii.

S-a născut totuși cineva pe 25 decembrie?

Istoricul Earle E. Cairns a explicat contextul religios al lumii antice la

1. E nciclopedia Catolică, articolul „Christmas“, www. newadvent.org

N a ste r ea lu i I i su s 45

Semnele timpului | decembrie 2010

apariția creștinismului. „Mitraismul, importat din Persia, se bucura de o deosebită popularitate printre soldații Im­periului Roman. Această religie avea o festivitate în decembrie, când adepții ei se închinau în sanctuare unui salvator născut miraculos – zeului Mitra.“2 Pentru păgâni, solstițiul de iarnă reprezenta punctul de minim în evoluția anuală a astrului central. Dar, mai mult decât o simplă observație astronomică, scrie Alexander Hislop în cartea The Two Babylons, ziua de 25 decembrie, „care la Roma era păzită ca ziua în care zeul victorios reapărea pe Pământ, era aniversarea Natalis Invicti Solis, «Nașterea Soarelui Invincibil».“3 Mircea Eliade confirmă faptul că împăratul roman Aurelian (270-275) a introdus cu succes cultul lui Sol Invictus. Una dintre măsurile luate a fost aceea că „s-a fixat data aniversară a lui Deus Sol Invictus la 25 decembrie, «ziua nașterii» tuturor zeităților solare orientale.“4 În acest context mitologic putem presupune că, de fapt, nu s-a născut nimeni pe 25 decembrie.

Cum a ajuns Iisus să fie sărbătorit de ziua unui zeu păgân?

Creștinismul a început ca o sectă iudaică, fiind apoi persecutată de romani. După câteva secole, în care a dovedit că e o forță invincibilă, creștinismul a fost adoptat ca religie de stat de împăratul Constantin cel Mare. Ținta sa a devenit stârpirea păgânismului din imperiu.

Istoricul Edward Gibbon notează că „slujitorii Bisericii Catolice au imitat modelul profan pe care căutau să-l distrugă. Cei mai respectabili episcopi au crezut că țăranii ignoranți vor 2. Earle E. Cairns, Creștinismul de-a renunța cu bucurie la superstițiile lungul secolelor, păgânismului dacă vor găsi echivalențe, Oradea, Ed. Cartea creștină, 1997, p. 31 compensări, în sânul creștinismului.“5 Mircea Eliade remarcă tendința 3. Disponibil, online la http://philolomanifestă a Bisericii din primele secole gos.org. de „asimilare și revalorizare a simbolis4. Mircea Eliade, melor și scenariilor mitologice de oriIstoria credințelor gine biblică, orientală sau păgână.“6 Au și ideilor religioase, Chișinău, Ed. urmat asocierea, echivalarea, suprapuUniversitas, 1992, nerea. Un exemplu plastic este oferit vol. II, p. 356, 387 de Sf. Ciprian Cartaginezul: „Oh, ce 5. Edward Gibbon, Istoria declinului și a minunat a lucrat Providența, că în ziua prăbușirii Imperiului în care Soarele s-a născut... Christos și Roman, disponiEl se naște.“ bilă online la www. ccel.org Au fost însă și părinți ai Bisericii care au înfierat imixtiunea. Tertulian a spus 6. Mircea Eliade, op. cit., p. 396 răspicat că Soarele nu e Dumnezeul 46 N u m a r sp e ci a l

creștinilor, iar Augustin a denunțat ca eretică identificarea lui Christos cu Soarele. Totuși, Sf. Ioan Gură de Aur confirmă paradigma sugerată de Eliade: „Dar și Domnul nostru s-a născut în luna decembrie... Ei o numesc «Nașterea celui Invincibil». Cine e invincibil dacă nu Domnul nostru? Sau, dacă ei spun că e nașterea Soarelui, El e Soarele Neprihănirii.“

Spărgătorii de mituri: Crăciunul

Crăciunul – o sărbătoare (ne)cunoscută Bisericii

Enciclopedia Catolică și ea concluzionează astfel: „Cunoscuta sărbătoare solară Natalis Invicti, celebrată pe 25 decembrie, e responsabilă pentru datarea noastră din decembrie.“

„Opinia generală a liturgiștilor și istoricilor apuseni e că ziua de naștere a zeului Mitra ar fi fost astfel înlocuită cu ziua de naștere a Mântuitorului“7 – scrie pr. prof. Ene Braniște pe un important site ortodox. Enciclopedia Catolică și ea concluzionează astfel: „Cunoscuta sărbătoare solară Natalis Invicti, celebrată pe 25 decembrie, e responsabilă pentru datarea noastră din decembrie.“

În timp ce în secolele trecute diferite confesiuni creștine au denunțat sărbătoarea ca instituție catolică sau chiar păgână cu totul, Biserica primelor secole nu a recunoscut-o, iar cea apostolică nu o amintește absolut deloc. În Biblie nu apare menționat nimic cu privire la aniversarea nașterii lui Iisus, deși e clar că Scriptura8 o consideră un eveniment de mare importanță. Biserica primară nu i-a asociat nașterii Mântuitorului nicio sărbătoare. Doar două au fost sărbătorile Bisericii: Sabatul zilei de odihnă și cina cea de taină. Prima a fost instituită de Dumnezeu la Creație și confirmată în cele Zece Porunci, a doua a fost instituită de Iisus, care Şi-a îndemnat discipolii: „Să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.“ Practica a fost confirmată de apostolul Pavel, care le scria creștinilor: „ Căci ori de câte ori mâncaţi această pâine şi beţi acest pahar, vestiţi moartea Domnului, până va veni El“ (1 Corinteni 11:26).

Enciclopedia Catolică admite că sărbătoarea Crăciunului „nu a fost între primele sărbători ale Bisericii. Irineu și Tertulian o omit din listele lor de sărbători; Origen, raportându-se probabil la criticabila decizie imperială Natalitia, afirmă că în Scripturi numai păcătoșii9, nu sfinții, își sărbătoresc zilele de naștere; Arnobius ridiculiza «aniversările cu ocazia nașterii» zeilor.“10 Crăciunul a intrat oficial în Biserică în secolul al IV-lea, după cum notează Cairns: „Crăciunul a fost adoptat ca sărbătoare creștină în jurul anului 350.“11

Creștinism și păgânism în sărbătoarea Crăciunului

Ce criterii avem în vedere când stabilim dacă o sărbătoare este creștină sau păgână, 7. „Crăciunul religioasă sau seculară: personaje sărbă- – Nașterea www. torite, mod contemporan de manifestare, Domnului“, crestinortodox.ro rădăcini istorice și tradiții care însoțesc alateni 4:4; Ioan sărbătoarea, manieră în care e adoptată 8. G1:14; 1 Ioan 4:9 sau impusă societății, identitatea sau 9. Sf. Ioan Botezătorul majoritatea celor care sărbătoresc? a fost decapitat cu ocazia aniversării Din perspectiva celor care văd lui Irod.

Crăciunul ca pe o sărbătoare creștină, 10. Enciclopedia datele sunt clare și nenegociabile: se Catolică, articolul aniversează nașterea lui Iisus Christos, „Christmas“, www. întemeietorul creștinismului; punct fun- newadvent.org damental și final pentru orice polemică. 11. Earle E. Cairns, op. cit., p. 113 Pentru cei care văd imixtiuni păgâne,

N a ste r ea lu i I i su s 47

Semnele timpului | decembrie 2010

Crăciunul pare a fi un fel de Halloween antic ce treptat și-a pierdut conotațiile păgâne și a fost botezat în Biserică, în societate.

Enciclopedia Catolică recunoaște că „a avut loc un «botez» deliberat și legitim al sărbătorii păgâne“, dar tot aici se insistă că „nu ar trebui să fie presupus nimic mai mult decât transferul datei.“ Și Cairns susține că „a fost adoptat ca sărbătoare creștină […] fiind curățat de elementele lui păgâne.“12 Nu toți au fost atât de ușor convinși.

Oliver Cromwell lua poziție împotriva „tradițiilor păgânești“ cum ar fi colindele și pomii împodobiți. Printr-o decizie oficială a Parlamentului englez, din 1644, Crăciunul a fost interzis, iar unele practici sau produse specifice au fost condamnate ca „păgânești“13. „E una dintre cele mai mari absurdități de sub cer să cred că există vreun dram de religie în păzirea Crăciunului“ – susținea, la rândul lui, Spurgeon. Peste Ocean, Beecher denunța sărbătoarea ca pe o instituție romano-catolică și mărturisea: „Pentru mine, Crăciunul e o zi străină și voi muri crezând așa.“ Practic, până la jumătatea secolului al XVIII-lea, în America, puritanii, baptiștii, quakerii, prezbiterienii, calviniștii manifestau aversiune față de 12. Ibidem sărbătoare, pe care o denunțau ca „blas13. E nciclopedia femie păgână“.

Catolică, articolul Nu putem nega evidențele care țin „Christmas“, www. newadvent.org de ADN-ul sărbătorii: data la care se 48 N u m a r sp e ci a l

serbează este ziua de naștere a unui zeu păgân; tradițiile și obiceiurile solare asociate țin de culturile păgâne ale popoarelor lumii, și nu de tradiția iudeocreștină; nu există niciun reper biblic pentru aniversarea nașterii lui Iisus.

Nu putem nega nici mutațiile contemporane: pom de iarnă, globuri, beteală, Moș Crăciun cu reni, superpromoții, hiperoferte, consumerism; practic un Crăciun cu 0% Christos. Crăciunul este, de altfel, singura sărbătoare care a depășit cadrul Bisericii, fiind adoptată chiar și în civilizațiile care nu au nimic de-a face cu creștinismul. În Statele Unite, 84% dintre necreștini aniversează Crăciunul. În Japonia, unde creștinii reprezintă

Spărgătorii de mituri: Crăciunul

sub 1% din populație, Crăciunul este o ocazie generală de socializare și oferit cadouri. În multe țări ale lumii, Crăciunul reprezintă singura sărbătoare atât religioasă, cât și civilă. Ateul militant P. Z. Meyers spunea: „Serbez Crăciunul, împodobesc bradul. E o sărbătoare seculară.“ În concluzie, Crăciunul are la bază o sărbătoare păgână, care a fost adoptată în creștinism după o asanare discutabilă.

Azi e suspectată de mutații seculare, purtând numele lui Christos și nimic mai mult.

Adevăratul mit de spulberat

Păgână sau creștină, atee sau secularizată, lumea apreciază sărbătoarea Crăciunului. Oamenii vor să trăiască într-o lume mai bună – ca în ajun de Crăciun –, dar, dacă e posibil, fără Christosul Bibliei.

Aceasta nu este o ipoteză, ci un fapt al anului 2010.

A vorbi despre Cuvântul care S-a făcut trup sau despre zămislirea în pântecele unei fecioare e peste poate pentru mulți.

Acceptabil de Crăciun, în ton de colind, discursul e anacronic, când se revine la criza din viața reală. Paradoxal, conform observației teologului Raoul Dederen, „pentru o mentalitate modernizată, secularizată, pozitivistă, care și-a pierdut capacitatea de a se minuna, preexistența lui Christos, întruparea Sa și nașterea din fecioară par a fi toate doar mituri pe care o minte educată nu le poate accepta.“14 În aceste condiții, miturile Crăciunului sunt importante, dar nu punctul final.

Mize relativ minore, ele par a fi de interes cel mult într-o dispută de teologi începători. În realitate, tema actuală, centrală, este mitul omului fericit și bun fără Dumnezeu. Mitul omului care de Crăciun este mai bun prin el însuși, care se poate schimba cu de la sine putere și voință. Mitul omului care devine liber și trăiește cu adevărat atunci când este

14. Raoul Dederen, eliberat de... religia Celui născut în Handbook of Betleem.

SDA Theology, Review and Herald, În iarna lui 1914, 100.000 de miliHagerstown, 2000, tari împărțeau linia frontului în Belgia. p. 163 În seara de Ajun, soldații germani au încetat focul. Au început să împodobească tranșeele cu lumânări și să cânte colinde creștine. După clipe de uimire, în tranșeele lor, englezii au început să facă același lucru. În scurt timp, pe pământul nimănui, unde peste zi se murea sălbatic, acum se schimbau cadouri, se îmbrățișau inamici, se trăia pacea. Armistițiul de Crăciun a rămas în istorie ca un eveniment unic, o dovadă a hidoșeniei războiului, a normalității păcii.

Pentru beligeranți, rememorarea nașterii lui Iisus nu era un mit, indiferent de țara, cultura sau Biserica lor, ci o realitate. Pentru ei, miturile asociate Crăciunului nu aveau atunci nicio valoare. Fără să știe, erau ade­vărații spărgători de mituri din lume.

N a ste r ea lu i I i su s 49

Semnele timpului

Colindul, Cuvântul „colinde“ poate fi asociat mai multor imagini, în funcţie de experienţa vieţii cuiva: colindători care cutreieră comunitatea locală, folclorişti care adună creaţii populare, oameni care manifestă reverenţă faţă de naşterea Fiului lui Dumnezeu.

de Bianca Timşa-Stoicescu

între închinare, sociali

50 N u m a r sp e ci a l

decembrie 2010

I

maginea clasică a copiilor sau a adulţilor colindători este primul tablou evocat de cuvântul „colinde“. Exuberanţi, colindătorii vin la uşi sau la porţi pentru a ura de bine gazdelor, în schimbul unor fructe, covrigi şi ceva bani. Unii văd în colinde argumentul ideal pentru a acuza o exploatare speculativă. Evident, spun ei, ţinta e sensibilitatea umană atinsă prin melodii şi versuri cu o singură intenţie, aceea de a le asigura un câştig colindătorilor.

O credinţă populară vecină superstiţiei este aceea conform căreia, la început de an, trebuie să fii „urat“, adică să ţi se spună de bine. O alta avertizează că tot anul viitor îţi va merge în funcţie de cum te porţi la finalul anului în curs. Beneficiind de pe urma superstiţiilor, există colindători care adună bani frumoşi prin intonarea colindelor. Dimensiunea de troc, de tipul „eu îţi cânt să-ţi meargă bine, tu mă plăteşti să fac un ciubuc“, trădează un act comercial care n-are nicio legătură cu spiritul creştinismului.

Specialiştii folclorişti sunt de acord că, la bază, colindul avea o funcţie rituală, de urare pentru fertilitate, rodire, belşug.

Obiceiul era practicat fie la începutul anului agrar (venirea primăverii), fie la sfârşitul lui (la culegerea recoltei, toamna). În civilizaţiile precreştine, scopul predominant al colindelor era acela de alungare a spiritelor rele şi de reîntâlnire cu cei plecaţi pe tărâmul celălalt. Din această perspectivă, colindele de iarnă moştenesc funcţii ale sărbătorilor păgâne, Saturnaliile, Calendele lui Ianuarie sau Dies Solis Invincti. Pentru cel care reuşeşte să se desprindă de colajul acesta ciudat de manipulare emoţională şi ames­ tec de creştinism şi păgânism, e facilă observaţia că, pentru societatea noastră, colindele au lăsat în urmă semnificaţia

Dumitru Georgescu Kiriac (1866-1928) a fost un cunoscut folclorist român care a studiat la Conservatorul din Bucureşti şi la cel din Paris.

Compozitor, profesor şi dirijor, Georgescu Kiriac a valorificat folclorul românesc, prelucrările pe care le-a făcut unor teme folclorice păstrând ceva din specificul muzicii bizantine.

O activitate bogată a desfăşurat şi folcloristul Tiberiu Brediceanu (1877-1968), care a cules peste 2.000 de melodii populare, inclusiv cântece cu tematică creştină.

Anton Pann (d. 1854), important muzician al primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, a fost profesor de muzică religioasă şi folclorist, precum şi autorul tratatului muzical Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti.

iniţială. Aspectele originale s-au conservat doar ca elemente de atmosferă sărbătorească, de ceremonie, de petreceri şi urări, în care spiritualitatea autentică se simte stingheră.

Colindul din tezaurul popular Specialişti în domeniu din întreaga lume afirmă că „niciun alt popor din lume nu posedă o colecţie mai frumoasă şi mai variată de colinde precum poporul român.“1 Cele mai cunoscute colinde din România au fost popularizate prin munca unor inimoşi oameni de cultură şi spiritualitate. Printre culegătorii de folclor autentic, cei care au scos la iveală superbe colinde care vorbesc despre scenele naşterii Domnului se numără Dumitru Georgescu Kiriac (O, ce veste minunată), Tiberiu Brediceanu (Iată, vin colindători) şi Anton Pann (Trei crai de la Răsărit).

Importante pentru înţelegerea tradiţiei creştine a poporului român, cântecele pe care le-au adunat în timp folcloriştii ascund însă în rima, ritmul şi măsura lor şi numeroase tradiţii necreştine. Colindatul cu măşti – Capra, Cerbul, Ursul, Căiuţii – sunt exemple în acest sens. Colindătorii deghizaţi în costume viu colorate, purtând măşti de animale, nu seamănă nici cu magii, nici cu păstorii veniţi să I se închine pruncului Iisus.

Astfel, în unele colinde, graniţa dintre 1. Frumoase colinde şi tematica biblică şi obiceiuri de sorginte obiceiuri de Crăciun, Editura Porţile păgână este subţire şi trecută foarte uşor. Iaşi, Orientului, 1993, Consecinţa poate fi interpretarea falsă a p. 47

zare şi superstiţie

N a ste r ea lu i I i su s 51

Semnele timpului | decembrie 2010

semnificaţiei unuia dintre cele mai importante momente ale istoriei lumii – naşterea Mântuitorului.

Colindul, ca închinare Cea mai complexă imagine a colindului, însă, nu ţine nici de manifestările mercantile moderne, nici de rădăcinile culturale. Ci de evenimentul în sine care stă la baza sărbătorii, naşterea Fiului lui Dumnezeu. Colindul este cântecul în care, cu reverenţă şi mulţumire, omul se raportează la Dumnezeu şi la Cel dintâi născut din El. Este practic ocazia unei închinări reale faţă de Cel care a venit printre oameni pentru a-i mântui.

A intona sau a asculta colinde poate fi un gest de închinare, de redescoperire a iubirii lui Dumnezeu. O dovedesc trei dintre cele mai cunoscute colinde la nivel mondial, cu rădăcini în creştinism.

Joy to the World (Vă bucuraţi, Iisus e Domn), pe o muzică bănuită a purta semnătura lui Händel, are cuvinte compuse de teologul Isaac Watts. Textul este o parafrază a Psalmului 98. Interpretat şi de vedete ca grupul Boney M. sau Whitney Houston, colindul era credi­ tat, la finalul secolului al XX-lea, drept cel mai publicat imn de Crăciun din America. În 1979, peste 1.387 de colecţii de imnuri bisericeşti includeau Joy to the World.

Hark! The Herald Angels Sing (Auzi îngerii în cor) a fost scris de Charles Wesley, fratele întemeietorului Bisericii Metodiste. Deşi Wesley a scris 6.000 de imnuri, Hark! The Herald Angels Sing a devenit cel mai cunoscut imn al său. Pe melodia compusă ulterior de Felix Mendelssohn Bartholdy, colindul a devenit unul dintre cele patru mari imnuri anglicane. Interpretat şi de Frank Sinatra sau Mariah Carey, în 1979 Hark! The Herald Angels Sing era prezent în peste 974 de colecţii de imnuri bisericeşti.

Stille Nacht, Heilige Nacht (Noapte de vis/O, Betleem) are versurile preotului catolic Joseph Mohr şi muzica organistului Franz Xaver Gruber. Se spune că a fost singurul colind cântat împreună de ambele tabere în timpul Armistiţiului de Crăciun, din Primul Război Superior colindelor omeneşti, imnul îngerilor pe câmpul Betleemului a concentrat în el cele două dimensiuni ale vieţii umane: adorarea lui Dumnezeu şi pacea între oameni. „Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudându-L pe Dumnezeu şi zicând: «Slavă lui Dumnezeu în înălţimi şi pace pe pământ, între oamenii peste care se odihneşte bunăvoinţa Lui!»“ (Luca 2:13, 14)

52 N u m a r sp e ci a l

Mondial, în timp ce, la radio, europeni şi americani ascultau cu emoţie colindul cântat în limba germană de Ernestine Schumann-Heink. Silent Night, în limba engleză, sau O, Betleem, în varianta românească, este poate cel mai prolific colind, circulând în peste 300 de variante şi fiind tradus în 130 de limbi din întreaga lume.

Psalmii din Vechiul Testament sunt exemplul cel mai concret că, încă din cele mai vechi timpuri, versul şi muzica au fost împletite în actul închinării şi glorificării lui Dumnezeu. Momentele majore ale istoriei biblice au fost marcate prin cântec.

Moise şi evreii scăpaţi din robia Egiptului şi trecuţi prin Marea Roşie I-au cântat Domnului (Exodul 15:1). Judecătorii Debora şi Barac L-au lăudat prin cântec pe Dumnezeul care le-a oferit victoria împotriva canaaniţilor ( Judecători 5), iar înţeleptul rege Solomon a compus 1.005 imnuri (1 Împăraţi 4:32). Imnurile de laudă nu umplu doar Pământul, ci şi cerurile (Apocalipsa 15:3).

Naşterea, viaţa şi jertfa lui Christos sunt evenimente care inspiră şi care merită cântate iar şi iar. Dar cântecele despre naşterea miraculoasă nu trebuie înlocuite de cântece despre iubire şi fami­ lie, nici de cântece care au doar o valoare culturală. Nu pentru că iubirea şi familia n-ar fi importante, ci pentru că izvorul lor este tocmai Pruncul din iesle, iar fericirea adevărată vine din cunoaşterea acestui Prunc. Autenticul şi singurul punct de reper al adevăratului Crăciun este Copilul născut într-un grajd, nu bradul, nici globurile colorate. Întruparea Fiului lui Dumnezeu merită să fie refrenul gândurilor noastre.

Semnele timpului

Betleem, Născut la

Născut de o fecioară, crescut în condiţii umile cu o demnitate fenomenală, sărac întreaga viaţă, dar dorit ca împărat de mii de oameni, vestit pentru vindecarea bolnavilor şi învierea morţilor, ţinta conspiraţiilor celor mai înalţi oficiali, ucis prin răstignire şi înviat după trei zile – Iisus Christos stă în centrul celui mai fabulos scenariu căzut vreodată în mâna realizatorilor de film.

P

rezentarea istoriilor biblice prin intermediul filmului este tot atât de veche ca filmul însuşi. Primul film despre patimile şi răstignirea lui Christos a fost realizat în 1897, la New York – The Passion Play. „Unii dintre realizatorii de filme mute, precum şi numeroşi pastori şi preoţi credeau că filmele bazate pe istoria Bibliei ar putea să ridice uşor un 1. Colleen McDannel, pod de legătură peste prăpastia dintre „Why the Movies? industria divertismentului şi devoţiunea Why Religion“ în Catholics in the creştină“1 – notează Colleen McDannell, Movies, Oxford profesoară de istorie la Universitatea din University Press, 2008, p. 8 Utah.

54 N u m a r sp e ci a l

În faţa filmelor biblice însă, de cele mai multe ori spectatorii rămân nemul­ţumiţi: unii pentru că filmul adaugă scene care nu sunt în Biblie, iar alţii pentru că filmul nu le-a oferit ceva nou.

Naşterea, ca poveste pe ecran

Povestea naşterii Domnului (The Nativity Story) este cel mai recent film mare realizat despre naşterea lui Iisus.

A fost lansat pe marile ecrane în 2006, fiind proiectat şi la Vatican în faţa a peste

decembrie 2010

Hollywood adoptat de

Istoria naşterii lui Iisus, prin lentila celei de-a şaptea arte de Florin Bică 7.000 de spectatori. Pentru prima dată în ultimii 50 de ani, un studio cu renume – New Line Cinema – a pus în joc un buget uriaş pentru a realiza un film biblic necomercial. Povestea naşterii Domnului nu a stârnit controverse ca Patimile lui Christos (The Passion of the Christ) şi astfel a pierdut din start şansa de a-şi asigura numărul de spectatori sau încasările reali­ zate de Patimile lui Mel Gibson.

După o documentare de 11 luni cu scopul păstrării acurateţei istorice, scena­ ristul Mike Rich a recunoscut că a fost intimidat de sarcina completării golurilor din Evanghelii. În condiţiile în care naşterea lui Iisus este prezentată succint în cărţile lui Matei şi Luca, „scopul meu a fost să mă asigur că toate acele scene [cele imaginate de scenarist – n.r.]

erau compatibile cu scrierile lui Matei şi Luca“2 – a declarat Rich. Catherine Hardwicke, regizoarea filmului, s-a străduit ca scenele filmate în Italia şi Maroc să corespundă textelor biblice, decorurile şi casele din Nazaret fiind reproduse astfel încât să reprezinte cât mai fidel cadrul istoriei originale.

Povestea naşterii Domnului urmăreşte călătoria lui Iosif şi a Mariei spre Betleem, în paralel fiind prezentate călătoria magilor şi planurile regelui Irod de a scăpa de un posibil rival la tron. Filmul accentuează mai degrabă detaliile umane ale poveştii naşterii lui Iisus, accentuând mai puţin latura supranaturală a evenimentului (vizitele îngerului, de exemplu). Maria (interpretată de Keisha Castle-Hughes) este o adolescentă frustrată de faptul că părinţii i-au aranjat o căsătorie cu un bărbat pe care abia îl cunoaşte. „Am vrut să o 2. Scott Ross şi văd pe Maria ca pe o adolescentă care nu Michele Wilson, Story Behind este desăvârşită în evlavie“ – a declarat „The the Nativity“, www.

Hardwicke. cbn.com

N a ste r ea lu i I i su s 55

Semnele timpului | decembrie 2010

O prestaţie apreciată de public a avut-o tânărul Oscar Isaac, în rolul lui Iosif. Descris laconic de evanghelistul Matei, prin adjectivul „drept“/„neprihănit“ (Matei 1:19), Iosif prinde viaţă ca personaj complex, soţ îngrijorat şi tată. „Fiecare replică a sa este consistentă şi indică dragostea lui pentru Maria“3 – nota Lori D’Augostine, în cronica realizată acestui film. Una dintre replicile memorabile ale lui Iosif este întrebarea retorică: „Cum să creşti un asemenea copil?“ Filmul abundă în aluzii la texte biblice care depăşesc cadrul restrâns al istoriei naşterii. Într-o secvenţă, Iosif striveşte capul unui şarpe – aluzie la textul din Geneza 3:15 –, iar imaginea frângerii pâinii sugerează jertfa lui Iisus de mai târziu. „Sper că, în anii următori, multe familii vor privi acest film în ajunul Crăciunului şi vor înţelege de ce este aşa de importantă această poveste“ – a declarat producătorul Marty Bowen.

a vieţii lui Iisus.“ O bună parte din succesul miniseriei i se datorează însă carismaticului interpret al lui Iisus, actorul Robert Powell. Filmul s-a bucurat de succes şi în România, în anii ’90 fiind difuzat în mod repetat în special în preajma sărbătorii Paştelui.

Viaţa familiei lui Iisus este completată, în scenariul scris de Zeffirelli şi Anthony Burgess, cu detalii numeroase nemenţio­ nate în Evanghelii. O parte din material se bazează pe legende târzii, în timp ce unele aspecte sunt pură ficţiune. Iosif este prezentat ca un om blând, care iubeşte copiii şi îi învaţă secretele tâmplăriei în micul său atelier din Nazaret. Maria (interpretată de Olivia Hussey) apare ca o persoană pioasă, fiind în opinia lui Evanghelia după Zeffirelli Humphries-Brooks „cea mai frumoasă Italianul Franco Zeffirelli „a consacrat în media Mamă a lui Iisus care a fost portretizată o nouă evanghelie, a cincea“4 – afirma Stephenson pe ecran“. Zeffirelli a inclus în film sec­ Humphries-Brooks, profesor de studii venţe cu logodna şi nunta lui Iosif şi a religioase. Se referea desigur la miniMariei şi a încercat să creioneze un tablou 3. Lori D’Augostine, seria de televiziune Iisus din Nazaret detaliat al comunităţii nazarinene, cris­ „«The Nativity» Bring Christ Back to (Jesus of Nazareth, 1977), o coproducţie talizată în jurul sinagogii locale. Detalii Christmas“, www. anglo-italiană de 6 ore şi 20 de minute, precum prezenţa Anei, mama Mariei, sau cbn.com care a devenit versiunea „canonică“ discuţia lui Iosif cu rabinul, în contextul 4. Stephenson sarcinii inexplicabile a Mariei, nu se Humphries-Brooks, cinematografică a vieţii lui Iisus. „Filmul Cinematic Savior. include… un volum mare de material regăsesc pe paginile Bibliei, însă îl ajută pe Hollywood’s Making explicativ şi interpretativ care leagă per- spectator să înţeleagă mai bine contextul, of the American Christ, Praeger fect scenele între ele. Acesta le lasă privi- dimensiunile sociale şi spirituale ale epiPublishers, 2006, torilor impresia că văd istoria completă sodului naşterii. p. 81

Iosif, ca personaj de film Unele filme îl omit pe Iosif ca personaj, asemenea evangheliştilor Ioan şi Marcu. Iosif lipseşte în special din acele filme care se îndepărtează mai mult de textul biblic (The Last Temptation şi Jesus of Montreal). În versiunea mai recentă, The Gospel of John (2003), care merge strict pe textul Evangheliei ioanine, Iosif nu apare, pentru că Ioan nu l-a menţionat. Filmul From the Manger to the Cross (1912) prezintă un Iosif preocupat de fiul său.

Totuşi, relaţia dintre Maria şi Iisus este observată mai îndeaproape, Iosif fiind mai degrabă un personaj de fundal.

Excepţie face filmul lui Pier Paolo Pasolini, în care atenţia se îndreaptă şi asupra relaţiei dintre Iosif şi Maria.

56 N u m a r sp e ci a l

Născut la Betleem, adoptat de Hollywood

Filmul bate Cartea

Oamenii cunosc detaliile majore ale vieţii lui Iisus mai degrabă din filme decât din Biblie sau din alte surse scrise.

Este opinia autoarei Adele Reinhartz, care predă cursuri de Noul Testament la Universitatea din Ottawa şi care a folosit filme la cursuri pentru a-i ajuta pe studenţi să înţeleagă că interpretarea Evangheliei apare şi în arte (în muzică, literatură sau film). În secolul al XXIlea, cultura generală se formează predominant prin privit şi mai puţin prin citit. Cărţile nu au dispărut, dar interesul publicului pentru lectură a scăzut, comparativ cu generaţiile anterioare.

Fenomenul lasă amprente în interiorul diverselor confesiuni creştine, tinerii preferând să vadă un film decât să citească o carte despre viaţa lui Iisus.

Astfel, producţiile cinematografice devin sursă de formare a culturii biblice. Filme precum The Ten Commandments (1956) şi The Greatest Story Ever Told (1965) au oferit imagini care au stat la baza construcţiilor mentale ale unor generaţii de spectatori, cu privire la istoria poporului evreu şi a creştinismului primar.

5. Shirley R. Steinberg, „Screening Jesus.

Hollywood and Christonormativity“ în Christotainment.

Selling Jesus through Popular Culture, Westview Press, 2009

Câte filme, atâţia Iisuşi

O parte dintre filmele cu subiecte bi-blice reflectă fundamentalismul creştin, fiind gândite şi create ca „să înveţe, să convertească, să reafirme credinţe şi să mântuiască“5 – după cum rezuma autoarea Shirley Ruth Steinberg, de la Universitatea McGill (Montreal). Dincolo de acestea totuşi, există o listă lungă de adaptări cinematografice ale vieţii lui Christos care se abat de la istoria biblică.

Actorii poartă costume specifice epocii, decorurile sunt realizate pe baza unei documentări

N a ste r ea lu i I i su s 57

Semnele timpului | decembrie 2010

serioase privind construcţiile vremii, iar scenele sunt filmate în peisaje din Orient. Spectatorul pasiv e determinat să creadă că detaliile corespund realităţii întru totul, deşi, adesea, filmele despre viaţa lui Iisus conţin evidente detalii fictive. Uneori, Iisus dobândeşte sub bagheta regizorală chipul unui om prea obişnuit, cu sentimente faţă de sexul opus (unii au explorat ideea relaţiei dintre Iisus şi Maria Magdalena), sau frustrat pentru că nu are libertatea unei vieţi personale, fiind destinat împotriva propriei voinţe unei cauze prea înalte (cazul filmului Ultima ispită a lui Christos – The Last Temptation of Christ, adaptat după romanul omonim al grecului Nikos Kazantzakis). Detaliile de acest gen nu numai că nu se regăsesc în textul biblic, dar contravin flagrant istoriei biblice.

Adaptările cinematografice, la fel ca picturile sau creaţiile literare, reflectă mentalităţi şi preocupări sociale ale perioadelor în care au fost realizate. Primele filme despre Iisus s-au limitat la reproducerea detaliilor din Evanghelii. În funcţie de schimbările sociale, biografiile cinematografice L-au interpretat pe Iisus adaptându-L idealurilor şi credinţelor timpului. Pier Paolo Pasolini a adus pe ecran un Iisus reformator (Il vangelo secondo Matteo, 1964), în timp ce Tim Rice şi Andrew

Lloyd Weber au stârnit reacţii adverse în lumea creştină cu muzicalul Jesus Christ Superstar (1973), cu un Iisus apropiat mai degrabă mişcării Woodstock decât portretului biblic.

Cine priveşte să înţeleagă!

Iisus este un personaj mult prea complex ca să poată fi descris de un singur biograf. O dovedesc cele patru Evanghelii incluse în canonul Noului Testament. Pe rând, Matei, Marcu, Luca şi Ioan au relatat viaţa lui Iisus din unghiuri de abordare diferite. Dacă Matei sau Marcu au vrut să evidenţieze natura Sa umană, Ioan a accentuat caracterul divin. Pentru Matei importante au fost discursurile şi predicile lui Iisus, în timp ce Marcu şi Luca au explorat în special dimensiunea activităţii Sale. Din acest punct de vedere, este de înţeles că fiecare dintre filmele despre viaţa lui Iisus le-a oferit spectatorilor o perspectivă unică, o interpretare

Detalii fictive în filmele despre Iisus

În The Greatest Story Ever Told, Max von Sydow (interpretul lui Iisus) recită capitolul 13 din epistola 1 Corinteni. Însă textul a fost scris de apostolul Pavel şi nu face parte din discursurile lui Iisus.

Producţia Jesus of Nazareth, a regizorului Franco Zeffirelli, îl aduce în scenă pe Zerah, cel care instrumentează din umbră arestarea şi condamnarea lui Iisus. Personajul nu este menţionat nici măcar o dată

58 N u m a r sp e ci a l

în Biblie. Iuda Iscarioteanul şi Baraba sunt liderii unui grup de activişti naţionalişti care vor să se folosească de Iisus pentru a promova interesele grupării pe care o conduc (în King of Kings).

Multe filme îşi caută sursa de inspiraţie în scrierile apocrife, în tradiţii şi legende creştine, în operele de artă (Pieta, a lui Michelangelo, sau Cina cea de taină, a lui Da

Vinci) şi chiar în alte filme pe aceeaşi temă. O secvenţă unică apare în Il vangelo secondo Matteo, unde, pe drumul de întoarcere din Egipt, familia lui Iisus se opreşte pe malul mării. Maria se odihneşte pe o pătură, în timp ce Iosif se plimbă pe plajă. Detaliile noi sunt preferate de realizatorii de filme pentru că atrag publicul.

Când Mel Gibson a lansat, în 2004, Patimile lui Christos, presa a scris despre dezbaterile dintre teologi creştini, evrei şi simpli cinefili cu privire la măsura în care transpunerea de pe ecran corespunde realităţii biblice şi istorice.

Chiar Papa Ioan Paul al II-lea a intervenit în dezbatere, punctând că „este exact cum a fost“.

Născut la Betleem, adoptat de Hollywood

personală, născută din viziunea regizorului şi din prestaţia actorilor.

Filmele sunt doar interpretări, aşa cum sunt şi picturile renascentiste, muzica marilor compozitori sau chiar tratatele voluminoase de teologie. Detaliile fictive ale scenariştilor pot face povestea mai uşor de urmărit sau au rolul de a reflecta probleme şi mentalităţi contemporane (Color of the Cross, din 2006, aduce înaintea spectatorilor un afro-Iisus interpretat de un actor de culoare, în timp ce The Messiah, din 2008, realizat în Iran, prezintă o perspectivă islamică asupra lui

Iisus). Dincolo de ceea ce se vede pe ecran, însă, sau de intenţia unor regizori de a reda cât mai fidel istoria (Mel Gibson a mers până acolo încât le-a cerut actorilor să înveţe replicile în limba aramaică), Evangheliile rămân singura sursă credibilă de informare despre viaţa lui Iisus Christos, patru cărţi pline de miez, de profun­ zime, de mesaj al speranţei. Deopotrivă, cine citeşte sau cine priveşte trebuie să înţeleagă. Un Iisus portretizat pe ecran poate să fie simpatic sau emoţionant, poate să rămână o amintire plăcută, poate să trezească interesul pentru a cunoaşte mai mult. Însă doar Iisus al Evangheliei poate să schimbe viaţa omului, dându-i sensuri noi, nebănuite, şi oferindu-i speranţa vieţii eterne.

The End.

N a ste r ea lu i I i su s 59

Citate

„Cuvântul care a găsit o locuinţă în pântecele Mariei vine şi bate cu o intensitate unică la inima fiecărei persoane...“

(Papa Ioan Paul al II-lea)

„Dacă ar fi să citim mâine în ziar că un izvor cu proprietăţi miraculoase s-a ivit în Betleemul din Palestina şi că oricine ar bea din acea apă se însănătoşeşte, ce de pelerinaje ar avea loc atunci la Betleem! «Doar acolo poate fi găsită vindecarea» – ar spune oamenii. Şi totuşi, acolo s-a întâmplat ceva mai mult decât atât; acolo s-a ivit un izvor divin şi oricine bea din el «în veac nu va gusta moartea».“

(Emil Brunner)

„E mult mai simplu să te zbaţi pentru achiziţionarea unui brad sau a unei reţete culinare specifice acestor sărbători, decât să te laşi pătruns de nevinovăţia Pruncului născut în ieslea Betleemului.“

(Ilie Trif)

„Cu siguranţă putem fi recunoscători pentru faptul că, după două mii de ani de la naşterea lui Iisus, atât de mulţi dintre noi pot să găsească inspiraţie în viaţa şi în mesajul Său şi să găsească în El o sursă de putere şi de curaj.“

(Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii)

„Dacă nu îmbrăţişăm doctrina naşterii din fecioară în pofida faptului că Biblia o susţine, atunci compromitem autoritatea Bibliei şi, în principiu, nu ar exista niciun motiv pentru care ar trebui să afirmăm celelalte învăţături ale ei. Astfel, respingerea naşterii din fecioară are implicaţii care depăşesc cu mult doctrina în sine.“

(Millard J. Erickson)

N a ste r ea lu i I i su s 61

Semnele timpului | decembrie 2010

„Spre deosebire de Fiul ei, care asuma în persoana Lui o dublă natură, umană şi divină, Maria are numai natura umană.

Este o femeie ca toate femeile de pe Pământ prin natura ei, dar a fost aleasă de Dumnezeu pentru a primi în pântecele ei Logosul întrupat. Lucrul acesta o face unică, dar nu trebuie să o îndepărteze de noi, scutind-o de toate ispitele şi slăbiciunile obişnuite ale omenirii.“

(Abatele Pierre)

„Nu cumva uităm adevărata semnificaţie a Crăciunului? Ştiţi voi... naşterea Moşului.“

(Bart Simpson, personaj de desene animate)

„Crăciun. Transcendentul se pierde în spatele unui orizont de mezeluri.“

(Valeriu Butulescu)

„Unii oameni de afaceri spun că acesta ar putea să fie cel mai grozav Crăciun care a fost vreodată. Eu am crezut întotdeauna că primul Crăciun a fost cel mai grozav.“

(Art Fettig)

„Sigur că au fost coruri de îngeri. Împăraţii au venit de departe pentru a I se închina. Dar adevărata poveste a Crăciunului este despre micime, umilinţă şi slujire... Haideţi să ne gândim să devenim anonimi şi să ne înghesuim în locuri strâmte, în vieţile acelora din jurul nostru care au mare nevoie să Îl cunoască pe acest Copil din Betleem, pe Iisus Christos.“

(Bob Snyder)

„Copilul din Betleem îndreaptă privirea noastră spre toţi copiii care suferă şi care sunt abuzaţi în lume, cei născuţi şi cei nenăscuţi.“

(Papa Benedict al XVI-lea)

62 N u m a r sp e ci a l

Citate

N a ste r ea lu i I i su s 63

Semnele timpului | decembrie 2010

Iisus, În căutarea lui

astAzi

de Denisa Tutunaru

Sunt un mag al secolului al XXI-lea și mi-a venit vremea să Îl găsesc pe Iisus. Mi-am început cercetarea pe Google, dar motorul de căutare e confuz la un subiect atât de complex.

D

in catastifele electronice răsar mulțime de Iisuși, cu tot felul de vestimentații confesionale și accente filosofice. Cei mai mulți pot fi comandați online în format audio sau video. Iar pentru plata online, se oferă bonus o vindecare, două sau ceva lecții de

yoga.

Diverși Iisuși, urmați corespunzător de ucenicii lor, oferă religii croite după tendințe, flexibile și comode, după pretențiile clienților. E lumea plină de Iisuși la plic, instanți, cu tot felul de arome: pace, iertare sau Rai. Eu nu asta caut. Mi s-a atras atenția că fac mofturi, că idealizez, că lumea a evoluat și că aș face bine să mă mulțumesc cu ce se găsește pe piață. Dar nu-mi dau girul de mag pe un kitsch cu aură de plastic. Eu caut un Iisus 100%, fără relativisme. În zilele când iau metroul, observ cu interes un tânăr subțirel împărțind mâncare celor zdrențăroși la portofel. „Frumos când cineva mai are timp și resurse pentru semenul său“ – mi-am zis. Eu n-am timp, nici chiar în preajma Crăciunului. Sunt mag în misiune. Dar după luni de zile de când Îl caut pe Iisus, întrebarea îmi stăruie obositor în minte: „Eu cui am să mă închin până la urmă?“ A sunat telefonul, sfârșindu-mi agonia semnelor de întrebare. Ioana m-a întrebat dacă pot să îi dau o mână 64 N u m a r sp e ci a l

de ajutor în vizita la azilul de bătrâni. Cei mai mulți dintre cei de acolo nu au pe nimeni de suflet și se bucură când trece cineva pe la ei să le aline singurătatea. Am dat răspunsul fără nicio ezitare: „Nu, sunt prea prinsă acum cu propriile căutări...“ Întoarsă la lectura instrucțiunilor de căutare a lui Iisus, am dat peste un paragraf nebăgat în seamă de carioca mea: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aşa unora dintre cei mai neînsemnaţi dintre aceşti fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut!“ Mi-au venit în minte imaginile din stația de metrou, oameni murdari, needucați, deprinși într-ale înjurăturilor mai ales, și apoi, bătrânii Ioanei, cei mai mulți senili, bolnavi, abia târându-și o zi după alta. „Și ei, și copiii orfani, și bolnavii muribunzi de pe paturile spitalelor, toți sunt dintre frații Tăi, Iisuse? Atât de mulți ei, așa de puțini noi… dar ei sunt familia Ta. Găsindu-i pe ei, eu Te pot găsi pe Tine.“ Mi-am luat aurul, tămâia și smirna, le-am împachetat în buzunarul de la piept și m-am grăbit spre stația de metrou...