St95 mai 2014 by Catalin Daniel Ciolca

mai 2014

Culorile tăcerii Vladimir Putin iubește simfonia După Hollywood... Potopul Semnul uitat De ce este religia plină de reguli? R E V I S TĂ D E A N A L I Z Ă Ș I O P I N I E C R E Ș T I N Ă

MAI 2014

U N D E L E G R AV I TAŢ I O N A L E Ș I I N F L AŢ I A D E C E R T I T U D I N I

MONTAJ COVERS.indd 1

25/04/14 01:34

MONTAJ COVERS.indd 2

25/04/14 01:25

Editorial

„D voltare din istoria speciei noastre“, concluziona reflexiv Steven Pinker, autorul

eclinul violenței ar putea fi cea mai semnificativă și cea mai puțin apreciată dez-

DE NOREL IACOB

O lume mai sigură Nu știm sigur pentru cât timp

cărții The Better Angels of Our Nature (2011). Bănuiala psihologului de la Universitatea Harvard era că devenim mai deștepți, ceea ce ne face mai puțin violenți. Concluzia lui Pinker, și a multor alți cercetători care îi împărtășesc opinia, este bazată pe statistici care arată, de pildă, că, în prezent, numai 10% dintre morțile violente, la nivel global, sunt provocate de conflictele armate.1 Ceea ce înseamnă în jur de 55.000 de victime anual, adică aproximativ jumătate din media anilor 1990, o treime din media anuală a perioadei Războiului Rece sau o sutime din media înregistrată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pinker afirmă că tendința nu e recentă, numărul victimelor conflictelor armate scăzând, conform calculelor sale, de peste 1.000 de ori față de începutul civilizației umane.

ar ar putea oare doar evoluția numărului victimelor să ne ofere imaginea reală cu privire la cât de sigură este lumea în care trăim? Numărul victimelor reprezintă un set de date, care, în sens relativ, poate sugera, într-adevăr, o lume mai sigură – mor mai puțini oameni în războaie. Dar, în sens absolut, discuția despre nivelul siguranței globale e mult mai complexă. Într-o imagine mai largă, chiar dacă numărul victimelor a scăzut, numărul conflictelor între state a crescut în medie cu 2% pe an, în perioada 1870-2001.2 Și probabil că ar fi crescut și mai mult dacă superputerea americană nu și-ar fi asumat, cu scopul apărării propriilor interese, rolul de pacificator global. Ceea ce pune totul într-o cu totul altă lumină. Așadar, nu devenim mai puțin agresivi sau mai puțin conflictuali, ci, dimpotrivă, tendința consolidată pe termen lung ne spune că ne angajăm într-un număr mai mare de amenințări și conflicte. În acest context, numărul mai mic al victimelor de război ne spune mai degrabă că, în general, în prezent, nu mai este nevoie de confruntări masive pentru ca un război să poată fi câștigat. Diferențele între combatanți, la nivelul tehnicii de luptă, poate tranșa conflictul în zile, după cum s-a întâmplat în războiul ruso-georgian, în 2008. Iar ironia este că tocmai dezvoltarea economică a statelor lumii, despre care se presupunea că va face războaiele mai puțin de dorit, le-au făcut în realitate mai ușor de susținut financiar. „Avem mai multe războaie, nu pentru că le vrem, ci pentru că putem“3, afirma revelator profesorul Mark Harrison, de la Universitatea Warwick. Aceasta este, poate, cea mai simplă și, totodată, semnificativă explicație a ceea ce se întâmplă în prezent în estul Europei.

u foarte puțin timp în urmă, aproape nimeni nu se gândea că pacea europeană și regulile ei stabilite după Războiul Rece pot fi, atât de brusc și atât de serios, puse sub semnul întrebării. Dar într-o lume până nu de mult dominată autoritar de pacificatorul american, Rusia lui Putin devine, așa cum am mai scris cu câteva luni în urmă, un challenger din ce în ce mai îndrăzneț, mai agresiv și mai arbitrar. Pentru că poate. Nu suntem deci mai puțin conflictuali și lumea nu este mai sigură decât, cel mult, temporar. Potențial și paradoxal însă, trăim într-o lume mai nesigură decât oricând, în condițiile în care challengeri ai actualului status-quo, precum Rusia sau China, devin tot mai puternici, iar armele nucleare, deși nefolosite în ultimii aproape 70 de ani, pot schimba într-o clipă statisticile despre numărul victimelor de război și imaginea noastră despre cât de sigură este lumea în care trăim. 1. „Nine out of ten violent deaths occur outside conﬂicts“, www.genevadeclaration.org, 27 octombrie 2011. 2. Kathryn Hadley, „Alarming increase in wars“, www.historytoday.com, 12 iulie 2011. 3. Ibidem.

1 01 Editorial.indd 1

28/04/14 14:40

Retrospectiva lunii aprilie

16 FLORIN GHEŢU

Undele gravitaționale și inflația de certitudini

ELIZA BERZESCU

Culorile tăcerii

Director: Teodor Huţanu Redactor-şef: Norel Iacob Colegiul de redacţie: Robert Ancuceanu, Eliza Berzescu, Adrian Bocăneanu, Nicu Butoi, Irina Cristescu, Alina Kartman, Andreea Irimia, Florin Lăiu, Corina Matei, Adrian Neagu, Marius Necula, Denisa Stamate Corectură: Emanuela Jalbă-Șoimaru, Lavinia Goran Graphic Designer: Cătălin Ciolca Contact: Revista Semnele timpului Str. Cernica nr. 101, Pantelimon Tel: 021 323 0020/Fax: 323 0040 redactie@semneletimpului.ro www.semneletimpului.ro Abonamente se pot face oricând în cursul anului pentru 6 luni (30 lei) sau 12 luni (60 lei). Tel: 021 323 0020 (interior 207) abonamente@viatasisanatate.ro Serie nouă | ISSN 1224-7561 Nr. 05/2014 | Volumul 25, nr. 194. Revista apare în limba engleză din 1840. În limba română a apărut între 1908 și 1942. Seria nouă a fost începută în 1990. © Semnele timpului, 2014. Preţ: 6 lei Textele biblice sunt redate din ediţia D. Cornilescu a Bibliei în limba română.

ALINA KARTMAN

După Hollywood... Potopul

Culorile tăcerii Vladimir Putin iubește simfonia După Hollywood... Potopul Semnul uitat De ce este religia plină de reguli? R E V I S TĂ D E A N A L I Z Ă Ș I O P I N I E C R E Ș T I N Ă

MAI 2014

ADRIAN BOCĂNEANU

U N D E L E G R AV I TAŢ I O N A L E Ș I I N F L AŢ I A D E C E R T I T U D I N I

LLecții ții dde viață, i ță îîn ffața ț morții

50 NICU BUTOI

De ce este religia plină de reguli? S E M N E L E T I M P U LU I

02-03 Sumar.indd 2

25/04/14 01:32

22 E C H I PA S E M N E L E T I M P U LU I

DENISA STAMATE Redactor

FLORENTIN LEHACI

Vladimir Putin iubește simfonia

35 DENISA STAMATE

Un vulcan numit credință

ADRIAN NEAGU

SSemnull uitat it t

56 ANDREEA IRIMIA

Salvarea de la capătul suliței 02-03 Sumar.indd 3

unt aproape trei decenii de când m-am întâmplat pe pământul acesta și, după ce am deschis ochii minţii, am descoperit două cuvinte care mă descriu cel mai bine: mereu îndrăgostită. De cuvinte și de oameni. Mai întâi, a fost scrisul. Am scris versuri, proză, jumătăţi de rând sau zeci de pagini, dar am luat scrisul în serios abia când eram studentă în anul al II-lea la Facultatea de Litere. Atunci am decis să mă înscriu și la Jurnalism – căutarea mea după cuvânt căpăta un sens. După absolvire, am lucrat în varii domenii, dar m-am întors mereu la pasiunea mea, într-un colţ de internet, pe blogul personal. Apoi, a fost iubirea de oameni. În ultimii 9 ani, predând limba engleză, am cunoscut oameni și povești care au compus pagini frumoase. Și, într-o zi, notițele mele m-au adus în mijlocul echipei de redactori de la Semnele timpului. Revista a fost și încă este o provocare la înălţimea căreia continui să mă ridic pe vârfuri și pentru care sunt recunoscătoare zilnic. Un loc în care am învăţat că, atunci când scriu, e important să-mi folosesc mai degrabă inima decât mâna dreaptă. Ceea ce mă bucură este că în mijlocul echipei ST am rămas aceeași mereu îndrăgostită, dar ceva mai atentă, mai vie și un strop mai prezentă în mijlocul semnelor unui timp tot mai puţin răbdător cu oamenii.

3 25/04/14 01:33

RETROSPECTIVĂ

Andreea Irimia

Retrospectiva lunii

n luna aprilie, la nivel politic, atenția s-a concentrat pe acțiunile Rusiei și pe detensionarea situației est-europene, dar și pe alegerile prezidențiale din Afganistan sau pe cele locale din Turcia, nelipsite de confl icte. Luna s-a remarcat prin dezastre naturale în America de Sud și în Statele Unite. Semnificative au fost și protestele din câteva state europene, motivate de măsurile de austeritate. Acțiunile lui Putin de acaparare a influenței în partea estică a Europei au ținut în tensiune Ucraina, fostele state sovietice, dar și marile puteri. Pe 6 aprilie, separatiști ucraineni proruși au preluat mai multe clădiri oficiale din estul Ucrainei. Pe 24 aprilie au fost ucise cinci persoane în confl ictul dintre insurgenți și ucrainenii loiali autorităților. Pe 1 aprilie, NATO a suspendat relațiile cu Rusia, ca o măsură de sancționare a deciziei provocatoare a lui Putin de a menține trupele rusești la granița cu Ucraina. De cealaltă parte a baricadei, Rusia a reacționat mult mai concret la adresa europenilor: prețul la gaze a crescut succesiv pe parcursul lunii, ajungând să fie cu peste 70% mai mare. Președintele Siriei, Bashar al-Assad, s-a declarat mulțumit de această ipostază în care sunt puse marile puteri, în special Statele Unite.

Pe 2 aprilie, în cadrul unei întâlniri cu o delegație rusă, acesta l-a felicitat pe Putin pentru restabilirea unei „lumi multipolare“. Partidul premierului islamo-conservator, Recep Erdogan, a câștigat detașat alegerile locale din Turcia de pe 1 aprilie, considerate elocvente pentru primele alegeri prezidențiale democratice care vor avea loc la vară. Peste 2.000 de persoane au participat la un miting de protest în care au denunțat nereguli la numărarea voturilor. În Afganistan, alegerile prezidențiale de pe 5 aprilie erau așezate sub amenințarea violențelor talibane. În ciuda temerilor, mai mult de jumătate din populația afgană a ieșit la vot, care s-a desfășurat fără probleme. Președintele Barack Obama, dar și reprezentanți ONU și NATO au salutat procesul electiv lipsit de violențe. Anunțarea noului președinte va avea loc pe 12mai.

DEZASTRE NATURALE ȘI UMANE La începutul lunii, America de Sud a fost zguduită de cutremure de intensitate mare, cea mai afectată țară fi ind Chile. Pe 1 aprilie a avut loc primul cutremur, cu magnitudinea de 8,2 grade, urmat de alte două, de 7,8 și, respectiv, de 6,1grade pe scara Richter. Alerte de tsunami au fost emise în Chile, Ecuador, Peru și Honduras.

S E M N E L E T I M P U LU I

04-05 Retrospectiva2.indd 4

25/04/14 01:35

Pe 16 aprilie, un feribot s-a scufundat în largul coastelor Coreei de Sud. 171 de persoane s-au înecat și alte 132 au fost date dispărute.

APRILIE Cutremurele s-au soldat doar cu cinci morți, asta datorită gestionării corecte a situației din partea autorităților chiliene. Efectele cutremurelor din Chile s-au resimțit și de cealaltă parte a Pacificului, în Japonia, unde a fost emisă, de asemenea, avertizare de tsunami. Cutremure cu magnitudini peste medie au avut loc pe parcursul întregii luni în Coreea de Nord, China, insulele Solomon, Panama, Mexic sau în largul Mării Egee. Nici Statele Unite nu au fost ferite de catastrofe naturale. Pe 22martie, o alunecare de teren din apropierea orașului Oso, din statul Washington, a dus la distrugerea unei suprafețe de peste 2 km2. Bilanțul victimelor s-a ridicat la 41de persoane decedate și la două date dispărute. Pe 16aprilie, un feribot s-a scufundat în largul coastelor Coreei de Sud. Acesta transporta 477 de persoane, majoritatea elevi. Dintre aceștia, 171 s-au înecat și alți 132 au fost dați dispăruți. Accidentul s-a produs din cauza unor nereguli ale vasului trecute cu vederea de proprietari.

PROTESTE EUROPENE Pe 4 aprilie, în cadrul unor proteste la Bruxelles, peste 52.000 de persoane din 21 de țări au denunțat austeritatea și au cerut o Europă „mai socială“.

Cu o zi înainte, pe 3 aprilie, mii de oameni au ieșit în stradă în cadrul unor manifestații care au avut loc în 50 de orașe ale Spaniei. Aceștia au acuzat conducătorii europeni că iau măsuri care nu fac altceva decât să adâncească criza. Proteste similare au avut loc în Grecia pe 9 aprilie, când a fost întreruptă o mare parte din activitatea sectorului public. Protestele a peste 20.000 de greci s-au desfășurat înainte de vizita cancelarului Angela Merkel în Grecia.

PREMIUL ȘI EVENIMENTUL LUNII Cotidianele The Guardian și Washington Post au câștigat, pe 15 aprilie, premiul Pulitzer pentru publicarea secretelor dezvăluite de Edward Snowden despre programele de spionaj ale Agenției Naționale americane pentru Securitate. Efortul ziariștilor a fost catalogat drept „un exemplu distins de serviciu public meritoriu“. Pe 23 și 24 aprilie a avut loc netMundial, un eveniment organizat în Brazilia, cu scopul de a stabili principiile de guvernanță pentru toți actorii internetului. Inițiativa a urmărit împărțirea controlului în ceea ce privește normele și protocoalele webului, deținute până acum doar de americani. La acest eveniment în premieră au participat reprezentanți din 87 de state, institute tehnice, actori privați și ONG-uri. 5

04-05 Retrospectiva2.indd 5

25/04/14 01:35

06-07 Reclama Site.indd 6

25/04/14 00:35

06-07 Reclama Site.indd 7

25/04/14 00:35

ȘTIINŢĂ

Florin Gheţu

UNDELE

GRAVITAŢIONALE ȘI INFLAŢIA DE CERTITUDINI Pe 17 martie 2014, blogul de știinţă și tehnologie al prestigiosului ziar The New Yorker anunţa: „O revoluţie știinţiﬁcă ne permite să vedem până la începuturile timpului.“ Lawrence M. Krauss, ﬁzician renumit și autorul cărţii Un univers din nimic: de ce există ceva în loc să nu existe nimic, comenta în articolul său știrea care a făcut înconjurul lumii, anunţând un moment de referinţă în istoria știinţei.

Telescopul și complexul de cercetare sunt localizate la doar un kilometru de Polul Sud geograﬁc.

Aprovizionarea și legătura cu restul lumii se face numai pe calea aerului, cu avioane special echipate.

S E M N E L E T I M P U LU I

08-15 Florin Ghetu.indd 8

25/04/14 13:11

Soarele polar apune ĂŽn spatele telescopului BICEP2 (ĂŽn prim plan).

9 08-15 Florin Ghetu.indd 9

25/04/14 13:11

echipă de cercetători, astrofi zicieni și fi zicieni, în cadrul unui experiment numit BICEP2 (Background Imaging of Cosmic Extragalactic Polarization 2), desfășurat la un observator astronomic de la Polul Sud, pe parcursul a nouă ani, a raportat că a descoperit pentru prima dată urme de netăgăduit ale unui fenomen mult căutat în astrofi zică: undele gravitaționale. Mai mult decât atât, s-a anunțat că metoda prin care a fost făcută descoperirea a adus confi rmări importante în modelul teoretic al cosmologiei Big Bang și va permite investigarea experimentală a primelor momente de după această explozie primordială – momentul creației, pentru astrofi zica modernă.

Dacă ne imaginăm spaţiul și timpul ca pe suprafaţa unui ocean, undele gravitaţionale pot ﬁ nu găsești undele vizualizate ca ﬁind Când gravitaționale... valuri în ocean. Dacă ne imaginăm spațiul și timpul Undele ca pe suprafața unui ocean, undele gravitaţionale au gravitaționale pot fi vizualizate ca fiind în acel ocean. Mai precis, undele fost pentru prima valuri gravitaționale sunt ondulații teoretidată prezise în zate ale spațiu-timpului, care au fost 1916, de Albert pentru prima dată prezise în 1916, de Einstein, în baza Albert Einstein, în baza teoriei generale a relativității. teoriei generale a La fel ca în cazul undelor electromagrelativităţii. netice, produse de oscilația unei sarcini

Cercetător, inspectând partea climatizată a telescopului.

electrice, se consideră că oscilația suficient de puternică a unui obiect masiv ar trebui să producă unde gravitaționale, care să transporte energia sub formă de energie gravitațională. Observarea experimentală directă 1 a undelor gravitaționale este un țel științific intens urmărit în ultimele decenii, prin experimente de interferometrie extrem de precise, în laboratoare complexe și costisitoare precum LIGO (Laser Interferometer GravitaționalWave Observatory, în SUA) sau VIRGO (ce ține de Observatorul Gravitațional European). Aceste experimente urmăresc să măsoare efectul minuscul pe care o undă gravitațională ar trebui să îl aibă asupra spectrului unui fascicul laser

S E M N E L E T I M P U LU I

08-15 Florin Ghetu.indd 10

25/04/14 13:11

foarte lung, în momentul trecerii undei prin spațiul detectorului. Până acum, aceste eforturi nu au fost încununate de succes, din motive întemeiate: forța gravitațională este, de departe, cea mai slabă dintre cele patru forțe fundamentale cunoscute, de 1027 de ori mai slabă decât următoarea în listă, „forța slabă“. Prin urmare, și undele gravitaționale prezise de teorie sunt extrem de slabe și greu de observat. De exemplu, dacă luăm în calcul interacțiunea gravitațională dintre Pământ și Soare, efectul pierderii de energie prin undele gravitaționale generate ar trebui să ducă la micșorarea orbitei Pământului cu 3.5x10 -20 m pe an, ceea ce reprezintă aproximativ 1/300 din diametrul unui atom de hidrogen.2 Efectul este deci complet neglijabil pentru planeta noastră pentru mult timp de acum înainte, dar se consideră că acest lucru nu este valabil și pentru alte interacțiuni cosmice imaginate. Așadar, ce surse de unde gravitaționale detectabile ar putea să existe în univers? Se crede că supernovele și contopirea de sisteme binare de corpuri cerești exotice (cum ar fi stele neutronice, magnetari, găuri negre etc.) sunt două dintre evenimentele cosmice care pot produce unde gravitaționale suficient de energetice, încât să fie detectabile de pe pământ. Faptul că cele mai sensibile experimente de interferometrie efectuate până acum nu au reușit să găsească încă astfel de unde este curios pentru cercetători, deoarece precizia aparatelor atinge limita la care ele ar trebui să fie capabile să detecteze respectivele unde. Lipsa descoperirii a pus o presiune importantă pe teoreticieni și a ridicat probleme pentru una dintre teoriile considerate de cel mai mare succes în astrofi zică: teoria relativității generale a lui Albert Einstein.

… cauți abordări alternative În acest context a intervenit efortul de a demonstra existența undelor gravitaționale pe alte căi decât observarea

lor directă. În căutarea de surse suficient de puternice de unde gravitaționale care să fie cumva detectabile, cercetătorii și-au îndreptat atenția către ceea ce se crede că este cel mai energetic eveniment din istoria universului: explozia primordială, sau Big Bangul. Nimeni nu se așteaptă să detecteze undele gravitaționale care ar fi fost generate de Big Bang pentru că evenimentul se consideră că a avut loc cu 14 miliarde de ani în urmă, dar se pot căuta urmele pe care le-ar fi putut lăsa astfel de unde gravitaționale puternice, urme care să fie vizibile și azi. Cercetătorii din cadrul programului BICEP2 au avut ideea de a studia radiația de fond a universului (Cosmic Microwave Background Radiation sau CMB), deoarece se consideră că aceasta este o rămășiță directă a Big Bangului, vizibilă și azi în univers. Conform teoriei, radiația de fond a universului a fost creată la sfârșitul unei perioade foarte scurte, violente și insuficient explicate, numită inflație, care trebuie să fi avut loc la doar 10 -35 de secunde după Big Bang, când chiar spațiul însuși se crede că s-a „întins“ cu o rapiditate greu de imaginat. Teoriile matematice care încearcă să modeleze inflația prezic că, în timpul fenomenului ca atare, trebuie să fi fost generate unde gravitaționale extrem de puternice, iar acestea i-ar fi putut imprima radiației de fond a universului anumite tipare de polarizare a luminii care să fie observabile în prezent. Aceste posibile tipare de polarizare a radiației de fond se datorează însă nu doar teoriei relativității, de la care s-a pornit inițial în căutarea undelor gravitaționale, ci, în primul rând, unor efecte cuantice care se crede că au acționat doar în acele condiții extreme ale inflației, condiții care azi nu pot fi reproduse sau măcar explicate suficient. Trebuie subliniat încă o dată că, dacă experimentele de interferometrie amintite inițial sunt abordări directe pentru detectarea unor unde care se propagă acum prin spațiul nostru, căutarea efectelor undelor gravitaționale în polarizarea

1. Există anumite dovezi indirecte pentru undele gravitaționale. În 1993, a fost acordat Premiul Nobel pentru Fizică pentru observarea unor efecte ce pot ﬁ puse pe seama undelor gravitaționale în interacțiunea dintre două corpuri cerești exotice, considerate a ﬁ un pulsar și o stea neutronică în orbită foarte strânsă. 2. http:// en.wikipedia.org/ wiki/Gravitational_ wave: Orbital decay from gravitational radiation

U N D E L E G R AV I TAŢ I O N A L E Ș I I N F L AŢ I A D E C E R T I T U D I N I

08-15 Florin Ghetu.indd 11

11 25/04/14 13:11

radiației de fond a universului este, prin excelență, un demers de cercetare istorică în astrofi zică: un exercițiu indirect, statistic, de interpretare a unui „obiect“ ce se consideră extrem de vechi (radiația de fond a universului), pentru a scoate în evidență urmele unor factori ce se crede că au acționat la momentul formării sale.

Experimentul... Suntem pregătiți, acum, să evaluăm ce anume a descoperit echipa BICEP2. Dacă, într-o noapte înstelată, am putea să privim cerul cu ochiul liber în lungimea de undă a microundelor, am observa radiația de fond a universului ca pe o luminescență palidă și destul de uniformă a întregului cer. Dar, dacă am privi mai atent, am vedea că există mici variații în intensitatea și polarizarea acestei lumini pe harta cerului, iar aceste variații pot fi măsurate și analizate. După nouă ani de măsurători extrem de fi ne asupra hărții radiației de fond vizibile pe cerul nostru, analiza statistică a polarizării acestei radiații a indicat o corelație cu un tipar de polarizare care, conform teoriei, ar fi putut fi produs de undele gravitaționale primordiale din momentul numit inflație. În termeni statistici, valoarea R a corelării este de 0,22, unde valoarea R=0 ar indica lipsa unei corelări și valoarea R=1 ar indica o corelare completă. În esență, aceasta este descoperirea: R=0,22! După ani de muncă intensă, cercetătorii implicați au anunțat cu bucurie, în conferința de presă aferentă, că au găsit dovezi importante pentru inflație și că au cartografiat chiar urmele undelor gravitaționale primordiale de pe cerul nostru. Știrea a fost rapid preluată de presa din întreaga lume, iar articolele de știință popularizată au început să apară din abundență...

... și euforia care l-a însoțit Unul dintre motivele pentru care această știre a fost receptată cu atât de mult entuziasm în comunitatea științifică este că

ea diminuează puțin din eșecul detectării directe a undelor gravitaționale ce ar trebui să se propage acum prin spațiu. Cel mai important motiv este însă că descoperirea de la Polul Sud aduce o confi rmare foarte necesară pentru teoria inflației, având în vedere lista destul de săracă de dovezi existente până în prezent. De asemenea, descoperirea promite o nouă pistă de investigare a primelor momente de după Big Bang prin studierea efectelor undelor gravitaționale generate atunci. Ca să evaluăm corect situația, trebuie spus totuși că, deși corelarea găsită de BICEP2 este mai bună decât se așteptau cercetătorii, vorbim de un factor de corelare mic, în valoare absolută, pentru niște măsurători extrem de sensibile, care nu au fost confi rmate încă de niciun alt experiment independent. În plus, așa cum am menționat deja, descoperirea este, în principal, rezultatul unei analize statistice asupra unui fenomen istoric, și nu rezultatul unei observări directe asupra unui fenomen actual.

Precauție, scepticism... și îndoială Presupusele urme ale undelor gravitaționale primordiale au menirea să adauge o cărămidă esențială în construcția teoretică a paradigmei naturaliste, într-unul din punctele în care ea este mai slabă, și anume în ceea ce privește teoria inflației de după Big Bang. Puțini dintre cititorii articolelor de popularizare a științei știu însă cât de lung, anevoios și complex este șirul de interpretări, presupuneri și constrângeri care leagă observația palpabilă, și anume „R=0,22“, de anunțul din conferința de presă: „Descoperirea undelor gravitaționale și dovedirea inflației“. Tocmai de aceea, acest articol prezintă teoria din spatele experimentului cu un grad asumat de precauție și scepticism. Există motive să luăm în considerare și o doză de sănătoasă îndoială, care este întotdeauna bine-venită în știință. Și, în cazul de față, o îndoială justificată

S E M N E L E T I M P U LU I

08-15 Florin Ghetu.indd 12

25/04/14 13:11

de problemele cu care se confruntă susținerea teoretică de care depinde această descoperire și în care ea se integrează. Este, poate, uimitor de știut că, în ciuda entuziasmului și a certitudinii cu care sunt anunțate noi descoperiri, până în prezent, prin cosmologia Big Bang, avem o teorie care pretinde că explică un neimpresionant 5% din univers, cam cât reprezintă ceea ce putem observa, de fapt; restul este materie întunecată, în proporție de 23%, și energie întunecată, în proporție de 72% . O privire de ansamblu asupra istoriei universului și câteva dintre principalele puncte slabe ale acestei perspective apar în caseta alăturată. Așadar, indiferent de veridicitatea fizică a acestei descoperiri, pentru omul de rând care privește din afara specializărilor științifice este legitimă întrebarea: Ce face ca lungul șir de supoziții, necunoscute și interpretări netestabile care transformă „R=0,22“ în „unde gravitaționale“ și „inflații cosmice“ să devină „certitudine“ pentru oamenii de știință din întreaga lume? Acolo unde instrumentele noastre pot să facă măsurători, de multe ori rezultatele sunt în contradicție cu predicțiile teoretice: galaxiile se rotesc prea repede, stelele se depărtează între ele accelerat, și nu frânat, cometele se pare că nu conțin apă, iar planetele arată interacțiuni complexe, neanticipate, cu mediul sistemului solar. Acestea sunt doar câteva dintre misterele unui domeniu fascinant, astronomia, mistere care, prin măsurători și experimentare directă, intră în contradicție cu teoria. De ce, atunci, acea parte a astronomiei care se ocupă, în principal, cu evenimente puțin testabile și aflate aproape în afara razei de acțiune a experimentelor este îmbrăcată în atâta certitudine? Sunt mulți oameni care susțin că ipoteza unei explozii primordiale necesită și o cauză primordială, și anume Dumnezeu. Sunt, de asemenea, mulți cercetători care consideră că nevoia de o cauză inițială este iluzorie, deoarece orice cauză își cere cauza și, în concluzie,

Reprezentare graﬁcă a proaspăt descoperitului tipar de polarizare a luminii (magnitudinile sunt exagerate intenţionat pentru claritate). Cu roșu este reprezentată polarizarea în sensul acelor de ceasornic, iar cu albastru cea în sens opus acelor de ceasornic.

Presupusele urme ale undelor gravitaţionale primordiale au menirea să adauge o cărămidă esenţială în construcţia teoretică a paradigmei naturaliste, întrunul din punctele în care ea este mai slabă, și anume în ceea ce privește teoria inﬂaţiei de după Big Bang.

U N D E L E G R AV I TAŢ I O N A L E Ș I I N F L AŢ I A D E C E R T I T U D I N I

08-15 Florin Ghetu.indd 13

13 25/04/14 13:11

aceștia nu sunt deranjați de ideea unui univers spontan apărut prin propria-i acțiune. Cert este că, prin cosmologia Big Bang, omul este, pentru prima dată, într-adevăr liber și dezlegat să creadă ce vrea și să nu mai fie în mod necesar tributar nevoii de un Creator. Cosmologia Big Bang nu Îl exclude în mod direct pe Dumnezeu, ca posibil Creator al universului, ci doar Îl face nenecesar pentru cei care aleg această cale. E numai firească, în acest context, nevoia de certitudini cu care este abordată această teorie, dincolo de toate defectele, slăbiciunile și lipsurile ei. În același timp, se pare că îndoiala și scepticismul sunt cu atât mai neglijabile, cu cât obiectul de studiu este mai îndepărtat în timp, spațiu și acces pentru experimentarea directă. Paradigma naturalistă are, pentru omul modern și însetat de certitudini, o putere de seducție ce cu greu poate fi subestimată. Această abordare grandioasă promite o explicație pentru orice, de la începuturile universului și dezvoltarea sa ulterioară, de la începuturile vieții și dezvoltarea ei ulterioară și până la semnificația vieții și destinul universului: o privire de ansamblu peste zeci de miliarde de ani, pe care omul atât de minuscul în timp și spațiu o percepe ca dându-i însemnătatea și semnificația necesare pentru propria existență. Există multe semne de întrebare legate de acest eșafodaj teoretic pe care omul se străduiește cu migală să-l creeze, dar seducția ideii că într-o zi vom fi capabili să explicăm totul fără să avem nevoie de Dumnezeu este mai mare decât semnele de întrebare. Este revelator, în acest sens, modul în care Lawrence M. Krauss își încheia articolul din The New Yorker: „Pentru unii oameni, posibilitatea ca legile fizicii să ilumineze chiar și creația universului nostru, fără nevoia unei intervenții supranaturale sau a unui scop, este de-a dreptul terifiantă. Dar anunțul de luni [anunțul BICEP2 – n.red.] poate fi posibilul început al unei noi ere, când chiar și astfel de întrebări existențiale la nivel cosmic devin accesibile experimental.“

• Acum aproximativ 14 miliarde de ani, din „nimic“ a explodat „ceva“ (Big Bang). Trecând peste dificultăţile evidente de a concepe naturalist nașterea a ceva din nimic, principalul motiv care a dus la propunerea acestei ipoteze a fost observaţia astronomului american Edwin Hubble, în anii 1930, că obiectele cerești par a se depărta de noi. Considerând că Pământul nu este totuși centrul universului, rezultă că tendinţa de îndepărtare este generalizată printre toate obiectele cerești. Considerând, în plus, și că această dinamică a fost dintotdeauna așa, rezultă că, la un moment dat, toată materia universului a fost concentrată într-un singur loc, și de aici teoria unei explozii primordiale. Dar chiar și dacă observaţia îndepărtării aparente a corpurilor cerești faţă de noi nu are alte explicaţii, este extrapolarea ei peste miliarde de ani, până la un moment primordial, absolut necesară? • Într-o infimă fracţiune, după Big Bang, spaţiul s-a extins exponenţial și a uniformizat distribuţia materiei: aceasta este „inflaţia“ care a produs radiaţia de fond a universului. Nu se știe exact de ce sau prin ce proces fizic s-a întâmplat acest lucru. Se știe doar că, fără respectivul episod inflaţionist din prima secundă a universului, nu se poate explica distribuţia relativ uniformă a materiei în univers. • La 380.000 de ani după explozie, universul s-a răcit suficient pentru a deveni transparent pentru lumina și, implicit, pentru radiaţia de fond a universului. La acest moment din timp, universul este format doar din hidrogen, cel mai simplu element chimic posibil. • Primele stele se formează la aproximativ 400 de milioane de ani după Big Bang și continuă să se formeze într-un ritm frenetic până în ziua de astăzi. Miliarde de galaxii vor da naștere, fiecare în parte, la miliarde de stele, se crede, prin acumularea gravitaţională a gazului și a prafului cosmic, deși procesul prin care un nor globular de gaz și praf poate da naștere la o stea este un subiect încă intens dezbătut în astrofizică. • Existenţa acestor reactoare termonucleare naturale, numite stele, rezultă în producerea, în nucleele stelare, de elemente chimice mai grele decât hidrogenul, dar nu mai grele decât fierul. Elementele mai grele

S E M N E L E T I M P U LU I

08-15 Florin Ghetu.indd 14

25/04/14 13:11

Istoria timpului de la înălțimea astrofizicii moderne

decât fierul sunt produse doar în explozii stelare și supernove și sunt împrăștiate în spaţiu, urmând să participe la formarea altor stele și planete, și așa mai departe. Aceasta este teoria evoluţiei chimice prin care este explicată prezenţa elementelor chimice, altele decât hidrogenul, în univers. • Deoarece profilurile de rotaţie ale galaxiilor, obţinute prin observaţii astronomice directe, nu corespund cu predicţiile teoriei gravitaţiei, se consideră că peste 23% din univers este format din „materie întunecată“, nedetectată în niciun alt fel până acum decât ca ingredient lipsă, fără de care nu poate fi explicată rotaţia observată a galaxiilor. • Aceeași îndepărtare a obiectelor cerești, care a dus la propunerea Big Bangului, mai relevă o surpriză: tendinţa de separare se pare că se accelerează în loc să încetinească! Acest fapt nu poate fi explicat decât prin a considera că 72% din univers este reprezentat de „energie întunecată“, nedetectată în niciun fel

până acum decât ca ingredient lipsă fără de care tendinţa de depărtare accelerată a corpurilor cerești nu poate fi explicată. • Pe una dintre planetele care gravitează în jurul unei oarecare stele din univers, la aproximativ 12 miliarde de ani de la Big Bang, în condiţii chimice și energetice neclare, apare prima celulă vie din componente chimice ne-vii. Începe evoluţia biologică, totul în ciuda oricărui calcul probabilistic, care arată că atât apariţia spontană a vieţii, cât și evoluţia prin selecţie naturală sunt imposibilităţi matematice.* • Cu circa 200.000 de ani în urmă, la 14 miliarde de ani de la Big Bang, pe această planetă se consideră că apare viaţa inteligentă, adică noi, oamenii. Aceștia, în ultimele 2-3 milenii, se dezvoltă spectaculos din punct de vedere tehnologic și, în ultimele câteva zeci de ani, ajung capabili să detecteze și să înţeleagă semnele lăsate de fenomene ce s-au petrecut în primele momente ale universului.

*. În 1966, la Institutul Wistar, Philadelphia, SUA, în cadrul a ceea ce a rămas cunoscut ca Simpozionul Wistar, un grup de matematicieni renumiți au provocat comunitatea biologilor evoluționiști, exprimându-și îndoielile cu privire la teoria evoluției (neodarwinism) din punctul de vedere al teoriei probabilității. Simpliﬁcând, concluzia generală a fost clară: evoluția prin selecție naturală, conform teoriei neodarwiniene, propune probabilități care sunt, pur și simplu, imposibil de susținut cantitativ, matematic.

U N D E L E G R AV I TAŢ I O N A L E Ș I I N F L AŢ I A D E C E R T I T U D I N I

08-15 Florin Ghetu.indd 15

15 25/04/14 13:11

SOCIAL

Eliza Berzescu

Culorile

TÄ&#x201A;CERII 16-21 Eliza.indd 16

25/04/14 00:37

Culorile curcubeului, care în Biblie sunt pecetea păcii dintre Dumnezeu și om, au devenit, în doar câţiva ani, simbolul unui conﬂict ideologic între oameni, într-o societate în care „axa rușinii“ se învârte după cum dictează agenda publică.

titudinile tradiționale cu privire la teme precum sexualitatea sunt scoase în afara dezbaterii publice de către o nouă formă de cenzură liberală, care le permite doar opiniilor sterile să se facă auzite, avertiza lordul Neuberger, președintele Curții Supreme a Marii Britanii, în fața membrilor Camerei Comunelor. „Așa cum s-a văzut de mai multe ori, libertatea de a vorbi inofensiv nu este una care să merite efortul“, conchidea el.1 Poziția sa a venit în urma unei serii de cazuri din Marea Britanie, în care creștini au fost penalizați sau dați afară de la locul de muncă pentru că și-au exprimat părerea conform căreia căsătoria ar trebui să fie între un bărbat și o femeie. Un bărbat din Trafford, Greater Manchester, a fost disponibilizat după ce a scris pe contul său privat de Facebook că i se pare că aceste cununii gay în biserici înseamnă deja „un pas prea departe“. Într-un alt caz, Gary McFarlane, care lucra pe postul de consilier pentru cupluri, a fost dat afară după ce a menționat că ar putea avea o problemă de conștiință în a face terapie sexuală cuplurilor gay. Dar cel mai recent caz care arată, poate cel mai clar, că avertizările lordului Neuberger sunt pertinente și justificate este cel al lui Brendan Eich, care, după doar două săptămâni petrecute în postul de CEO al Organizației nonprofit Mozilla (producătoarea motorului de căutare Firefox), și-a dat demisia din cauza presiunii exercitate asupra sa din pricina faptului că nu este de acord cu căsătoriile homosexuale. Acest caz, intrat în atenția presei internaționale și analizat atât de susținători ai căsătoriilor gay, cât și de opozanți, este primul de un așa calibru și creează un precedent. De asemenea, constituie ilustrarea perfectă a tipului de situație de care vorbea lordul Neuberger. Lui Brendan Eich i s-a dat dreptul să aibă o părere, dar una sterilă, iar acest drept nu a meritat efortul de a lupta pentru el. Așadar, a urmat o demisie care nu arată doar felul în care presiunea socială lucrează împotriva valorilor tradiționale, ci și modul cum ea încurajează cenzura liberală.

Poliția gândurilor Demisia lui Eich a venit pe fondul discuțiilor născute de gestul său de a dona 1.000 de dolari, în 2008, în sprijinul unei campanii de susținere a Amendamentului 8, care interzicea căsătoriile homosexuale în statul California. La momentul donației, făcută în nume personal, opinia lui Eich era în acord cu opinia majorității populației care a votat la referendumul privind interzicerea căsătoriilor între persoanele de același sex. În schimb, în anul 2013, 61% dintre californieni aprobau căsătoriile homosexuale, conform datelor înregistrate de Field Poll, corporație independentă care funcționează din 19472. Astfel, la doar șase ani distanță, părerea

1. John Bingham, Christopher Hope, „People cannot debate traditional issues because of liberal «censoriousness», says Lord Neuberger“, www. telegraph.co.uk, 13 martie 2014. 2. www.ﬁeld.com

17 16-21 Eliza.indd 17

25/04/14 00:37

Mass-media Spirala tăcerii inﬂuențează percepția individului cu privire la ponderea opiniilor (ce este majoritar și ce este minoritar) și cu privire la ce poate ﬁ spus în public fără riscul sancțiunii colective.

a. Elisabeth Noelle-Neumann, „The Spiral of Silence: Public Opinion-Our Social Skin“, Chicago: The University of Chicago Press, 1984, p. 7. b. Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu, „Mass-media și societatea“, București, comunicare.ro, 2003, p. 255.

Procesul prin care o opinie minoritară privind o normă morală devine una majoritară este neschimbat în istorie. Istoricul Alexis de Tocqueville vorbește despre perioada în care, în Franţa, era la modă dispreţul pentru învăţăturile bisericii. În cartea sa, din 1856, despre istoria Revoluţiei Franceze, Tocqueville scria că „aceia care păstrau încă respectul pentru învăţăturile acestei biserici începeau să se teamă că sunt singurii care mai au această atitudine și, fiindu-le frică de izolare mai mult decât de eroare, susţineau că împărtășesc sentimentele majorităţii. Astfel încât ceea ce era doar opinia unei minorităţi a naţiunii franceze începea să fie considerată voinţa tuturor.“a Acest proces este cunoscut astăzi drept „spirala tăcerii“. Elisabeth NoelleNeumann, care a fost directoare a Institutului de Demoscopie din Allensbach (omologul Institutului Gallup din America), a publicat teoria în 1974, într-un articol intitulat „The Spiral of Silence, a Theory of Public Opinion“. În mare măsură, articolul respectiv teoretizează observaţiile lui Tocqueville. Teoria „spiralei tăcerii“ afirmă că opinia publică se formează pe baza observării și evaluării de către indivizi a mediului social, a modului în care se grupează punctele de vedere în opinie majoritară și minoritară. Reacţiile la acest climat modelează comportamentul și duc fie la o mai mare încredere în faptul de a vorbi public, fie, dimpotrivă, la tăcere. Oamenii care împărtășesc punctul de vedere dominant (prezentat și susţinut de mass-media) vorbesc despre el, îl susţin public, în timp ce aceia care au o opinie diferită păstrează tăcerea de teama de a nu fi izolaţi sau sancţionaţi în mod public. Un plus al teoriei lui Neumann faţă de observaţiile lui Tocqueville se regăsește în analiza rolului predominant al mass-mediei (în special al televiziunii) în accelerarea formării spiralei tăcerii. În primul rând, prin repetiţie, mass-media sădește în mintea receptorului stereotipuri care alterează percepţia realităţii. În al doilea rând, prin selecţia subiectelor, mass-media stabilește ce este important și setează agenda publică. În al treilea rând, mass-media influenţează percepţia individului cu privire la ponderea opiniilor (ce este majoritar și ce este minoritar) și cu privire la ce poate fi spus în public fără riscul sancţiunii colective. b

S E M N E L E T I M P U LU I

16-21 Eliza.indd 18

25/04/14 00:37

lui Eich, care a rămas constantă, este contraculturală și trebuie eliminată. Așa se face că Eich nu poate să conducă o companie globală de IT, pentru că are un dosar „pătat“. Deodată, a fi împotriva căsătoriilor homosexuale a devenit oarecum echivalent cu a avea un antecedent penal, ambele putându-te împiedica să fi i numit într-o funcție, indiferent de calificările și expertiza profesională (Eich este cofondator al Mozilla și inventatorul limbajului Javascript).

La tribunal Opinia publică are prerogativele unui adevărat tribunal public, care emite sentințe și ne face să ne conformăm opiniilor și comportamentelor dominante.3 Se aplică și în cazul demisiei lui Eich, în care susținătorii ambelor tabere și-au publicat în presă argumentele pro și contra privind felul în care Eich a fost încolțit de comitetul de conducere (la presiunea angajaților și a clienților nemulțumiți de numirea sa ca director) și forțat să își dea demisia. Singura modalitate în care Eich și-ar fi putut păstra funcția ar fi fost să recunoască în public că în 2008 a greșit și că, la fel ca în cazul președintelui Obama, înțelegerea sa privind căsătoriile gay „a evoluat“, astfel încât acum își dă seama de eroarea și oroarea căilor sale. Pentru că Eich nu a făcut acest lucru, el a fost sancționat public și izolat. Însă nu a fost pedepsit numai el, ci și activiștii progay care i-au luat apărarea, dându-și seama de catastrofa unei astfel de constrângeri. „Va fi acum obligat să umble pe străzi rușinat?“ întreba Andrew Sullivan, referindu-se la Eich. Andrew Sullivan, homosexual, este unul dintre cei mai citiți bloggeri din SUA și una dintre cele mai cunoscute voci în favoarea drepturilor homosexualilor, cu mare priză la politicieni, chiar și la președinte. „Întregul episod m-a dezgustat și ar trebui să dezguste pe oricine vrea să trăiască într-o societate tolerantă și diversă. Dacă asta înseamnă mișcarea gay azi – să ne hăituim oponenții cu un fanatism care e

mai degrabă caracteristic dreptei religioase – atunci nu vă bazați pe mine. Dacă începem să intimidăm discursul liber al altora, nu suntem cu nimic mai buni decât persoanele antigay, care au făcut asta înaintea noastră“, a scris el pe blog.4 Sullivan și alți activiști progay, care au criticat felul în care a fost tratat Eich, au fost făcuți una cu pământul de către jurnaliști homosexuali sau progay, deziluzionați sau chiar șocați că o asemenea victorie poate fi desfi ințată chiar de către apărătorii cauzei. „Standardele în societate evoluează și cazul Mozilla ne spune că suntem la începutul unei epoci în care figurile publice nu mai pot să vorbească împotriva homosexualilor și să fie tratate cu respect, cu atât mai puțin să fie păstrate ca lideri și reprezentanți ai unor organizații majore. Acesta este un aspect pozitiv și, cu cât toată lumea înțelege mai bine acest lucru, cu atât mai repede vom putea să ne trăim liniștiți viețile“, scria J. Bryan Lowder, editor gay al revistei Slate.5 Demisia lui Eich a fost o ocazie care demonstrează nu doar că am ajuns în etapa de pedepsire publică a celor care nu vor să renunțe la ideile lor morale sau religioase, ci și că nici măcar conservatorii progay sau homosexualii conservatori nu mai sunt agreați. Victoria trebuie să fie sonoră, iar înfrângerea celor care au altă părere trebuie să fie totală. După cum punctează și jurnalistul Tim Teeman, „axa rușinii din jurul homosexualității s-a rotit, de la cei care sunt homosexuali la cei care sunt antigay“6.

Toți într-o oală Presa și majoritatea activiștilor progay îi pun într-o singură oală pe toți cei care nu gândesc ca ei. Cine nu este pentru căsătoriile homosexuale este homofob și bigot și nu poate fi acceptat în societate, la fel cum nu pot fi acceptați nici indivizii cu o gândire rasistă. Comparația este sonoră și are greutatea istoriei pătate de sângele negrilor, însă nu este corectă. A fi împotriva căsătoriilor homosexuale înseamnă

Presa și majoritatea activiștilor progay îi pun într-o singură oală pe toți cei care nu gândesc ca ei. Cine nu este pentru căsătoriile homosexuale este homofob și bigot și nu poate ﬁ acceptat în societate, la fel cum nu pot ﬁ acceptați nici indivizii cu o gândire rasistă.

3. E. NoelleNeumann, op.cit., p. 64. 4. Andrew Sullivan, „The Hounding Of A Heretic“, www. dish.andrew sullivan.com, 3 aprilie 2014. 5. J. Bryan Lowder, „No, It’s Not Too Soon to Condemn Public Figures for Being Anti-Gay“, www.slate.com, 7 aprilie 2014. 6. Tim Teeman, „In Gay Rights Fights, Bullies Love to Play the Victim“, www. thedailybeast.com, 4 aprilie 2014.

C U LO R I L E TĂ C E R I I

16-21 Eliza.indd 19

19 25/04/14 00:37

Poziția împotriva căsătoriilor gay nu are nicio legătură cu ideea că homosexualii ar ﬁ inferiori, așa cum erau considerați negrii în timpul sclavagismului.

7. „Brendan Eich Steps Down as Mozilla CEO“, blog. mozilla.org, 3 aprilie 2014.

a te opune unei practici, nu înseamnă a fi homofob sau a urî o clasă de oameni (homofobia poate fi, într-adevăr, comparată cu rasismul). Opoziția vizavi de căsătoriile homosexuale are de-a face mai mult cu opiniile religioase și cu o definire a căsătoriei care ia în calcul funcția ei de procreare. Poziția împotriva căsătoriilor gay nu are nicio legătură cu ideea că homosexualii ar fi inferiori, așa cum erau considerați negrii în timpul sclavagismului.

Standarde duble În teorie, fiecare om are drepturi egale și toate trebuie respectate simultan, însă în practică se vede că libertatea și egalitatea se împacă mai greu. Standardele duble sunt evidente și în cazul lui Eich. Compania a dat o declarație publică după demisie, care este deopotrivă ilogică și constituie și un exemplu clasic pentru aceste practici. „Mozilla crede atât în egalitate, cât și în libertatea de exprimare. Egalitatea este necesară pentru un discurs semnificativ și ai nevoie de libertate de exprimare pentru a lupta pentru egalitate. Câteodată însă poate fi greu să îți dai seama cum să lupți pentru amândouă în același timp“, scrie pe site-ul lor oficial.7 Se pare că aceasta a fost una dintre ocaziile în care cei implicați nu și-au dat seama și au optat pentru egalitate, în detrimentul libertății de exprimare. Declarația continuă cu o promisiune: „Primim cu bucurie contribuția oricui, indiferent de vârstă, cultură, etnie, sex, identitate de gen, limbă, rasă, orientare sexuală, locație geografică sau orientare religioasă. Mozilla sprijină egalitatea pentru toți.“ Cum se potrivește asta cu demisia forțată a unui angajat tocmai din cauza opiniilor sale religioase? Nu se potrivește nicicum, iar cei care îl acuză pe Eich că ar fi putut să devină intolerant din cauza convingerilor sale îi fac proces de intenție, deși au la dispoziție dovezi contrare. Timp de 15 ani, de când a cofondat Mozilla, Eich nu a vorbit despre părerile sale, pentru că nu considera că sunt relevante la locul de muncă. S-a exprimat în momentul în care

și-a dat seama că oamenii sunt deranjați că a preluat conducerea companiei. Iar când a făcut-o, a promis egalitate înainte de toate, cooperare cu comunitățile și aliații LGBT, pentru a înțelege ce trebuie să facă Mozilla mai bine ca să-i sprijine, angajament personal pentru politicile antidiscriminare și angajament personal de a găsi

S E M N E L E T I M P U LU I

16-21 Eliza.indd 20

25/04/14 00:37

În teorie, ﬁecare om are drepturi egale și toate trebuie respectate simultan, însă în practică se vede că libertatea și egalitatea se împacă mai greu.

După doar două săptămâni de la această declarație, el a fost forțat să demisioneze. Nu pentru intoleranță, pentru că nu a practicat-o, ci strict pentru convingerile sale. Prin demisia sa, compania transmite că, în realitate, nu va angaja în poziții de leadership pe cineva care expune public o viziune creștină sau musulmană, de pildă, cu privire la căsătoriile homosexuale.

Liberalii, „în exaltarea lor că, în sfârșit, dețin puterea, au uitat ce înseamnă liberalismul.“ William Saletan

Uitarea care ne omoară

noi inițiative pentru a ajunge la cei care se simt excluși sau care au fost marginalizați. „Știu că unii dintre voi sunt sceptici și că vorbele, singure, nu vor schimba nimic. Nu pot decât să vă rog să îmi dați răgaz să arăt, nu să spun; între timp, îmi exprim părerea de rău pentru că v-am rănit“, a declarat Eich.8

„Speranța mea este aceea că libertatea și democrația pot fi păstrate înainte ca una să o distrugă pe cealaltă.“9 Această afirmație este la fel de valabilă astăzi ca în 1955, când Walter Lippmann a scris-o într-o serie de eseuri reunite sub titlul „Public Philosophy“. Interpretarea politologului asupra opiniei publice a avut și are în continuare un impact neîntrecut de alte lucrări, dovadă că și, zeci de ani mai târziu, scrierile sale sunt folosite pentru interpretarea evenimentelor actuale. Nu este de mirare că în societate funcționează un asemenea mecanism precum „spirala tăcerii“, când raționamentele democrației se aplică cu preferințe. Până nu de mult, socialii conservatori erau cei care susțineau că oamenii ar trebui să poată fi concediați pe baza valorilor și standardelor clienților, partenerilor sau comunității deservite. Acum liberalii susțin asta, deoarece „în exaltarea lor că, în sfârșit, dețin puterea, au uitat ce înseamnă liberalismul“10. În amnezia subită a liberalilor, oameni precum Eich trebuie să sufere, pentru că nu au uitat ce presupune democrația. Și trebuie să sufere pentru că ei gândesc diferit, pentru că își exercită dreptul legal de a milita pentru o cauză ce ține de propria conștiință, în timp ce nu au făcut nimic ilegal și nu au discriminat pe nimeni. Dacă militanții progay au libertatea de a le face proces de intenție celor care îndrăznesc să li se mai opună, și aceștia din urmă trebuie să aibă libertatea de a se apăra, de a lupta și de a denunța public presiunea dictatorială la care sunt supuși.

8. www. brendaneich. com/2014/03/ inclusiveness-atmozilla 9. Walter Lippmann, „The Public Philosophy“, Boston, Little Brown, 1955, p. 19. 10. William Saletan, „Brendan Eich and the New Moral Majority“,www. slate.com, 7 aprilie 2014.

C U LO R I L E TĂ C E R I I

16-21 Eliza.indd 21

21 25/04/14 00:37

POLITIC

Florentin Lehaci

S E M N E L E T I M P U LU I

22-27 Florentin Lehaci.indd 22

25/04/14 00:37

Vladimir Putin iubește simfonia Pentru unii, ascensiunea lui Vladimir Putin pe scena internaţională nu poate ﬁ decât fascinantă. Ce i-a propulsat pe Putin și pe „mama Rusia“ într-o poziţie care le permite să joace tare? Nu puţini cred în rolul tandemului dintre președinte și un personaj despre care nu ar trebui să se vorbească în termeni politici: patriarhul Kiril. Rusia prospectează vechea dogmă a simfoniei bizantine.1

reședintele Putin a declarat, în mai multe rânduri, că vede în biserică un „partener natural“ al puterii politice. Declarațiile sale au trecut relativ neobservate la momentul emiterii lor. Făceau parte dintr-o retorică destul de familiară spațiului răsăritean. Odată cu invadarea Crimeei însă, întrebările conexe mecanismului care a condus la revigorarea Rusiei au reapărut în dezbaterile publice. Iar biserica nu lipsește din ecuația puterii – Putin vede în biserică singura instituție capabilă să umple vidul moral creat după prăbușirea fostei Uniuni Sovietice, iar biserica vede în Putin „un miracol al lui Dumnezeu“.2 Ce gen de construcție politico-religioasă se înfi ripă în fostul spațiu comunist dominat mulți ani de ateism?

Păcatul protestului Pussy Riot Numeroase voci s-au făcut auzite când membre ale grupului protestatar Pussy Riot au fost condamnate la doi ani de închisoare. Dincolo de maniera de manifestare aleasă, trebuie spus că protestul membrelor grupului punk era îndreptat exact împotriva mariajului dintre stat și biserică, cu efecte nocive asupra democraţiei. Patriarhul Kiril nu a ezitat să solicite condamnarea fetelor. Una dintre componentele grupului a afirmat, la începutul procesului: „Credeam că Biserica îi iubește pe toţi copiii ei, dar se pare că nu îi iubește decât pe acei copii care îl iubesc pe Putin.“* * Alissa de Carbonnel, „Russia’s «Pussy Riot» on trial for cathedral protest“, www.in.reuters.com, 31 iulie 2012.

1. Formula adoptată în relația dintre stat și biserică este „dogma simfoniei“, care se regăsește pretutindeni în spațiul creștinismului răsăritean. De aici se alimentează acum și forța Rusiei. 2. Gleb Bryanski, „Russian patriarch calls Putin era «miracle of God»“, www.uk.reuters. com, 8 februarie 2012.

23 22-27 Florentin Lehaci.indd 23

25/04/14 00:37

Este drept, marile ciocniri biserică- stat au fost evitate. Cele două săbii au fost așezate în aceeași teacă. Însă cu ce preț?

3. Michael Cipriano, „Power of religion: With Putin’s help, Russian church grows as political force“, www. foxnews.com, 16 iulie 2013. 4. John Anderson, „Putin and the Russian Orthodox Church: Asymmetric Symphonia“, Journal of International Affairs, vol. 61, nr. 1, pe www. thefreelibrary.com 5. IPS Laurențiu, „Alegerea și întronizarea Preafericitului Părinte Patriarh Kiril ca cel de-al XVI-lea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse“, Revista Teologica, nr.1/2009, p.255262 și www.revistateologica.ro

Un mariaj din interes? Pare bizar ca un fost agent KGB, care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale într-un stat polițienesc nonreligios comunist, să formeze o alianță cu biserica. Să fie doar interes politic sau și convingere personală? Evidențele istorice permit formularea unui răspuns favorabil în ambele direcții. Cel mai probabil, există și o motivație personală a lui Putin în apropierea sa de biserică. Se știe că purta o cruce chiar în timp ce era ofițer KGB. A fost botezat pe ascuns. A fost văzut de multe ori în biserică după prăbușirea URSS. Sunt aspecte care vorbesc despre percepția președintelui cu privire la religie. O percepție în care, cred unii, misticismul naționalist își joacă rolul său. El vede în biserică o parte componentă a Rusiei. „El crede cu tărie în «mama Rusia» așa cum crede și în biserică“, e de părere Dale Herspring, profesor de științe politice la Universitatea de Stat din Kansas.3 Ceea ce se întâmplă însă, până la urmă, cu Putin este că între convingerea sa personală și cea politică nu par să existe fisuri. Cele două se confundă. Mândria moștenirii slave, de factură ortodoxă, constituie substratul mobilizator. Acesta este și motivul pentru care relația dintre biserică și stat este construită pe o fundație comună. Istoricul John Anderson consideră că președintele este dispus chiar să îi acorde ortodoxiei o poziție de primus inter

pares atât timp cât liderii ei joacă rolul pe care îl solicită Rusia. Partea problematică este că Putin reprezintă partenerul dominant în această relație. Pentru biserică, ideală ar fi dogma simfoniei, ceea ce presupune ca biserica și statul să lucreze în armonie perfectă. În realitate însă, asistăm la o simfonie asimetrică.4

Prima mișcare De mai mulți ani, are loc o consolidare a legăturilor între statul rus și Biserica Ortodoxă Rusă, condusă de patriarhul Kiril începând din 2009. Chiar a doua zi după intronizarea sa, Întâistătătorul bisericii ruse a anunțat că vrea să își bazeze relațiile cu statul pe conceptul bizantin de „simfonie“. În discursul festiv și-a exprimat convingerea că exemplul „simfoniei“ este indispensabil în construirea relației dintre biserică și stat. „Nu-și poate imagina cineva cerul fără pământ, nici pământul fără cer“5, și-a expus patriarhul, într-o formulă plastică, concepția potrivit căreia cele două instituții nu pot avea o existență inseparabilă. Ulterior, susținerea de care a beneficiat Putin din partea patriarhului a fost extrem de vizibilă în timpul campaniei electorale, atunci când actualul președinte era încă prim-ministru. Cu respectiva ocazie, Putin a primit cuvinte de laudă de la patriarhul Kiril al Moscovei și al întregii Rusii. Parteneriatul între cei doi începuse sub auspicii electorale.

Rusia și dogma simfoniei bizantine Modelul simfoniei bizantine a fost adoptat, exploatat și, în final, modificat încă din momentul creștinării tuturor rușilor. De exemplu, Ivan cel Groaznic a a marcat pe termen lung asimetria simfoniei: măceluri în numele credinţei, ideea mandatului mesianic de a răspândi ortodoxia în toată lumea. Iar Petru cel Mareb a transformat în mod efectiv Biserica Ortodoxă într-un departament de stat, biserica fiind privită ca un pilon al statului. Cezaropapismul și-a găsit noi modalităţi de exprimare prin ţarii ruși. Rezultatul? O biserică strict subordonată unui ţar ajuns lider absolut. Moscova a devenit a treia Romă, iar Rusia, centrul lumii creștine, consecinţe inevitabile ale unui imaginar teologico-politic întreţinut cu participarea bisericii. a. Ivan al IV-lea (1530-1584), primul cneaz al Moscovei care și-a luat numele de țar. b. Unul dintre cei mai importanți țari ai Rusiei (1682-1725).

S E M N E L E T I M P U LU I

22-27 Florentin Lehaci.indd 24

25/04/14 00:37

Două săbii, o singură teacă Istoria nu favorizează deloc opțiunea patriarhului Kiril. Cronicile arată că statul a folosit în general religia ca pe un instrument de guvernare. Aura mesianică pe care țarii ruși și-au arogat-o nu s-a limitat doar la binecuvântarea bisericii, ci și la supunerea ei. Ecoul pe termen lung al simfoniei a fost că biserica a învățat să cocheteze cu orice formulă politică posibilă. Este drept, marile ciocniri bisericăstat au fost evitate. Cele două săbii au fost așezate în aceeași teacă. Însă cu ce preț? O autonomie pierdută și o percepție imperialistă despre misiunea bisericii. Aceeași întrebare o ridică Forbes într-un articol care anticipa, încă din 2009 (la instalarea patriarhului Kiril), care va fi efectul simfoniei. În opinia jurnalistului David Satter, instituirea lui Kiril ca noul patriarh urma să însemne o accentuare a subordonării bisericii în fața regimului Putin. Mai mult decât atât, era de așteptat ca biserica să devină un susținător și mai puternic al unei ideologii autoritare și antioccidentale.6 Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă Rusă susține, astăzi, un regim cu accente similare celui instituit de basileii de la Constantinopol. Poate că nu întâmplător, vulturul bicefal al stemei bizantine (simbol al puterii împărțite între stat și biserică) poate fi întâlnit și astăzi pe stema Federației Ruse. Alianța dintre tron și altar continuă cu succes.

Un refren de bază în Rusia La prima vedere, ar părea că rușii nu sunt conectați la viața religioasă. Din punct de vedere statistic, nu mai mult de 10% din populația rusă participă cu regularitate la activități religioase. Deși procentul rușilor care se consideră creștini ortodocși a ajuns până la 72% din populație, potrivit unei analize a Pew Research (față de 31%, cât se înregistra 6. David Satter, „Putin Runs The Russian State And The Russian Church Too“, www.forbes.com, 20 februarie 2009.

VLADIMIR PUTIN IUBEȘTE SIMFONIA

22-27 Florentin Lehaci.indd 25

25 25/04/14 00:37

în 1991), angajamentul religios rămâne totuși modest. Practic, rușii s-au întors la religie, dar nu și la biserică.7 Se confi rmă, astfel, că ortodoxia reprezintă mai degrabă o formă de identitate colectivă, nu de trăire religioasă. În aceste condiții, legătura tradițională dintre tron și altar își găsește susținere în așteptările unei populații pentru care națiunea și religia se contopesc. Practic, creștinismul rus a fost gândit în termenii identității naționale, iar mistica naționalistă construită pe doctrina simfoniei a avut un rol important în evoluția istorică a Rusiei. Autocratismul țarilor s-a construit pe aceeași mistică. Drept urmare, caracterul mesianic al ortodoxiei s-a împletit cu tendințele imperialiste ale Rusiei. Cuvintele patriarhului Kiril ilustrează această simbioză: „Noi nu vom fi de acord niciodată cu cei care vor să vadă o Rusie fără ruși, lipsită de chipul său național și religios…“8 Strategia Bisericii Ortodoxe e simplă: naționalismul trebuie atașat bisericii, cu alte cuvinte, un naționalism rusesc autentic poate fi doar ortodox. Se conturează, astfel, o partitură complexă, dar cu o temă centrală, pe care o fredonează și populația.

Coiful alb din spatele armatei Poate fi încadrat episodul Crimeea în aceeași logică politică și teologică? Poziționarea patriarhului Kiril ne ajută să găsim un răspuns. În primul rând, intenția de dominație a Patriarhiei Moscovei asupra populației ortodoxe din fostul spațiu sovietic nu a încetat niciodată. Nu întâmplător – este de părere șeful Departamentului pentru relații între biserică și societate al Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, Vsevolod Chaplin – mulți privesc astăzi Rusia ca pe o apărătoare a idealurilor creștine și a 7. Pew Research, „Russians Return to Religion, But Not to Church“, www.pewforum.org, 10 februarie 2014. 8. Citat de Dorian Furtună, „Rusia: între Islamul fundamentalist și ortodoxia naționalistă“, www. adevarul.ro, 1 aprilie 2014. 9. Interfax, „Russia is fated to become center of Christian world – priest“, www.interfax-religion.com, 1 iulie 2013.

S E M N E L E T I M P U LU I

22-27 Florentin Lehaci.indd 26

25/04/14 00:37

moralei tradiționale, fi ind singurul centru autentic al lumii creștine.9 Această orientare se circumscrie, de fapt, unei vechi tradiții a ortodoxiei rusești de asumare a rolului de protectoare a tuturor ortodocșilor. În fapt, prin această retorică, ortodoxia a devenit unul dintre elementele intangibile care au generat expansionismul rus și continuă să o facă și în prezent.10 Putin îi apără pe rușii de pretutindeni. Kiril și-a asumat aceeași țintă cu ortodocșii. O dovadă concretă în acest sens este ședința din 19 martie 2014, ocazie ce i-a prilejuit Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse posibilitatea să adopte o declarație în legătură cu situația din Ucraina: „Misiunea Bisericii e să tindă spre pace pe pământul popoarelor Sfintei Rusii...“11Nu a fost rostit niciun cuvânt prin care să fie condamnată agresiunea rusă asupra Crimeei. Apelul la refacerea „Rusiei istorice“ dezvăluie un indiciu semnificativ cu privire la maniera în care s-a poziționat Patriarhia față de acest diferend. Nu este prima oară când tăcerea Patriarhiei ridică suspiciuni. La fel de tăcută a fost și în privința corupției generalizate din Rusia sau a intervenției militare din Cecenia. În schimb, nu de puține ori s-a pronunțat în probleme care țin de funcționarea statului rus. Aceste piruete politice ale patriarhului Kiril generează critici chiar și în interiorul spațiului ortodox. De exemplu, renumitul călugăr basarabean Savatie Baștovoi nu ezită să lanseze un apel pentru oprirea patriarhului Kiril: „Coiful său alb, cu cele

două aripi care preînchipuie nevinovăția Strategia îngerească, au ajuns să fluture ca niște Bisericii steaguri de luptă.“12 Ortodoxe

Un avertisment Cu siguranță că și acest episod va trece. Ca multe altele. Iar istoria va prezenta agresiunea asupra Crimeii ca fi ind doar unul dintre multele episoade similare. Ceea ce rămâne ar putea fi o construcție politico-religioasă pe care unii să o vadă ca pe o cheie a succesului, ignorând notele disonante ale partiturii. (Oricât de surprinzător pare, majoritatea americanilor îl consideră pe Putin mai puternic decât Obama.13) Ori de câte ori biserica și statul își întind reciproc mâna, simfonii sumbre sunt pe cale să se nască. Avertismentul rămâne valabil atâta timp cât dorința de putere nu cunoaște limite și câtă vreme maselor le place piesa. Nu doar Rusia pravoslavnică este expusă riscului, ci și orice țară în care se estompează granițele dintre biserică și stat. Și la noi există voci care afi rmă fără rezerve că „salvarea României ar putea fi revenirea la simfonia bizantină: biserica și statul în unitate armonică. Farul călăuzitor ar fi atunci Biserica Ortodoxă și legile ei morale.“14 În istorie, surprizele se pot ține lanț. Mai ales atunci când, sub imperiul unei crize, evenimentele se precipită și diverse interpretări simfonice se întrezăresc avantajoase la orizont. Partitura ar putea fi atât de atrăgătoare, încât să se ignore că dincolo de aranjamentul muzical ca atare se ascund sunete de sirenă.

Lecția pe care nu o învățăm suficient niciodată Ferma animalelor a lui Orwell ar fi o bună ilustrare a modului în care, pentru realizarea unei construcţii autoritare, sunt necesare două ingrediente: cineva însetat de putere și o mare mulţime pregătită să i-o ofere. Credulitatea, loialitatea și hărnicia maselor i-au oferit lui Orwell prilejul de a ilustra cum cazurile de oprimare își au originea nu numai în tactica oprimanţilor, ci și în naivitatea oprimaţilor. Iar atunci când în ecuaţie intervine și religia, afinitatea maselor faţă de noul sistem mesianic sporește semnificativ. Cine ar fi crezut că în ţara lui Goethe s-ar fi putut naște cele mai mari atrocităţi din istoria omenirii? Și că protestanţi și catolici deopotrivă ar putea încheia un pact cu Diavolul, devenit peste noapte salvatorul naţiei?

e simplă: naționalismul trebuie atașat bisericii, cu alte cuvinte, un naționalism rusesc autentic poate ﬁ doar ortodox.

10. Mara Kozelsky, „Don’t underestimate importance of religion for understanding Russia’s actions in Crimea“, www. washingtonpost. com, 13 martie 2014. 11. Marcel Răduț, „Declarația Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse - Împotriva vărsărilor de sânge, dar fără condamnarea intervenției militare a trupelor lui Putin“, http:// adevarul.ro, 24 martie 2014. 12. Savatie Baștovoi, „Opriți-l pe Patriarh!“, www. barikada.md, 2 martie 2014. 13. Paul Bedard, „Poll: Vladimir Putin is stronger than President Obama“, www. washington examiner.com, 13 martie 2014 14. „Modelul bizantin“, Lumea credinței, anul V, nr. 11 (52) noiembrie 2007.

VLADIMIR PUTIN IUBEȘTE SIMFONIA

22-27 Florentin Lehaci.indd 27

27 25/04/14 00:38

CULTURÄ&#x201A;

Alina Kartman

S E M N E L E T I M P U LU I

28-34 Alina Kartman.indd 28

25/04/14 00:39

POTOPUL

HOLLYWOOD...

DUPĂ

28-34 Alina Kartman.indd 29

25/04/14 00:39

Preotul torturat de datoria celibatului, călugăriţa fascistă, predicatorul care își urlă mesajul în faţa unei audienţe blocate într-o transă de aminuri, telenovela din corul gospel, misionarul gay, nevestele mormonului. Orice notă peiorativă a portretului hollywoodian al creștinismului este incidentală și pur întâmplătoare. Oare?

tim că distanțarea de realitate e licență artistică la Hollywood. Dar, întotdeauna când e vorba de religie, întrebarea e cât de legitime sunt aceste licențe. În proaspăta narațiune eco-biblică „Noe“, spectatorii deduc, din primul minut al peliculei, că nu privesc o redare a istoriei biblice. Filmul începe cu o rememorare a căderii în păcat și a crimei lui Cain... cu niște modificări. Discriminând jertfa lui Cain, Dumnezeu apare drept Acela care creează contextul pentru crimă și Se arată mai nemilos față de Cain decât niște îngeri pe care îi și pedepsește pentru mila lor. Replica din debutul fi lmului („La început nu era nimic“), care înlocuiește versetul de început al Bibliei („La început, Dumnezeu a făcut...“) prioritizează din start agenda valorică a peliculei. Cum reproșa scenaristul creștin Brian Godawa1, aceasta este marcată de stilul postmodern în care „ne jucăm de-a Dumnezeu și schimbăm sensul textelor pentru a-l potrivi agendei noastre“. Godawa își explică această predilecție prin tendința pstmodernă de „a crede că limbajul creează realitatea. Prin urmare, [ei cred că] e OK să «faci Biblia să spună ceea ce vrei tu să spună». Este un nonsens narcisist“, a mai spus Godawa, înainte de a califica fi lmul drept „o risipă de 150 de milioane de dolari, neinteresantă și nebiblică“.

E vreo problemă cu licențele artistice?

Creștini și necreștini, deopotrivă, s-au întrebat dacă este chiar așa o mare problemă că fi lmul nu respectă narațiunea din cartea Geneza. De pildă, criticul de fi lm Justin Chang scria, pentru revista Variety, că, în ciuda inadvertențelor biblice, „Noe“ oferă o viziune „îndrăzneață și singulară a epocii Vechiului Testament“, evitând îmbâcseala pioasă care caracterizează, în opinia lui, majoritatea producțiilor creștine. Până la urmă, câștigul, sugerează Chang, constă în faptul că, după ce văd fi lmul, oamenii își pun întrebări.2 Iar aceasta nu este o simplă speculație. Proprietarii YouVersion, cea mai populară aplicație de tip Biblia pentru mobil, au anunțat că, „după premiera fi lmului, citirea pasajului din Geneza 6 a crescut cu 300% în SUA și cu 245% la nivel global“. Cei de la Bible Gateway (platforma multilinguală care oferă Biblia online) au raportat și ei o creștere de 223% a citirii Bibliei. În plus, vicepreședintele Societății Biblice Americane a făcut un sondaj pe Facebook, în cadrul căruia 87% dintre respondenți au declarat că au citit povestea din Biblie în urma discuțiilor iscate după premiera fi lmului.3 Totuși este cel puțin ciudat să aplaudăm ca un mare câștig invitația la interogație făcută de un fi lm care a țintit, de la bun început, un public creștin, despre care sondajele arată că se aștepta să vadă o redare artistică a istoriei biblice.4

2014 – anul filmelor biblice În anticiparea premierei de la finalul lunii martie, „Noe“ fusese inclus pe lista fi lmelor care i-au determinat pe unii să numească anul 2014 drept „anul producțiilor cinematografice creștine“5. Sunt așteptate, anul acesta, premierele fi lmelor „Exodul“ (care beneficiază de aportul unor nume mari, precum Christian Bale – Moise – și Sigourney Weaver – soția faraonului), „Împărați și regi“ (o peliculă despre viața lui Moise, în regia lui Ang Lee, cel care a regizat „Viața lui Pi“) și „Învierea“ (povestea unui soldat roman trimis să investigheze învierea lui Christos)6. Tendința pare să se fi născut odată cu succesul fulminant de anul trecut al mini-seriei „The Bible“. Deși serialul a fost acuzat, la rândul său, de „conținut nebiblic“, nu mai puțin de 13,1 milioane de telespectatori i-au urmărit premiera pe History Channel7, iar la fi nal serialul îi adusese canalului History o audiență de nu mai puțin de

S E M N E L E T I M P U LU I

28-34 Alina Kartman.indd 30

25/04/14 00:39

Noe – scurtă recenzie a reacțiilor

Primit ca o naraţiune eco-biblică, filmul „Noe“ a generat un adevărat val de critici. Creștinii conservatori au criticat producătorii a, producătorii s-au certat cu regizorul b, iar regizorul s-a detașat explicit de originea creștină a poveștii c, declarând că „Noe“ este „cel mai nebiblic film biblic care a fost făcut vreodată“. „Două ore de brambureală conceptuală“, sintetiza Neta Alexander, editorialist la publicaţia iudaică Haaretzd, dar „nu suficient de proastă cât să devină un film-cult“e. a. Asociația National Religious Broadcasters a cerut studiourilor Paramount să anexeze o justificare la începutul filmului, potrivit căreia acesta este „inspirat din povestea lui Noe“. b. Lucas Shaw, „Darren Aronofsky Knew Nothing About Paramount’s Last-Minute «Noah» Changes (Exclusive)“, The Wrap, thewrap.com, 5 martie 2014. c. Tad Friend, „Heavy Weather“, The New Yorker, newyorker.com, 17 martie 2014. d. Neta Alexander, „Even God couldn’t save the Hollywood version of Noah“, Haaretz, haaretz.com, 30 martie 2014. e. Un „film-cult“ este o peliculă care, deși nu a avut succes la scară largă, a reușit să adune în jurul ei un grup semnificativ de fani devotați.

95 de milioane de telespectatori. Motiv pentru care realizatorii și-au propus să lanseze și o adaptare pentru marele ecran, pelicula „Son of God“ (Fiul lui Dumnezeu). Despre această adaptare se vorbește însă că reinterpretează Biblia pentru „a fi pe placul oamenilor de pretutindeni și de orice religie sau de nicio religie, cu grija ca studiourile să nu dea chix la box office“8. De ce? Pentru că de calibrarea aceasta depind profituri mai mari decât ne imaginăm, iar asta îi motivează pe cei de la Hollywood, potrivit analistului box office Paul Degarabedian, să migreze spre genul respectiv de subiecte. „Cred că asta e principala lor prioritate acum“, scria analistul menționat pentru hollywood.com: „Aceea că, dacă realizează bine fi lme biblice, ele ar putea deveni foarte profitabile.“9 Publicul Hollywoodului este și secularizat, și religios, iar împăcarea celor două tabere e

complicată, în plus, de faptul că Hollywoodul ajunge la un public global, ceea ce înseamnă că religioșii nu sunt un bloc compact, ci se împart în spectatori care practică religii foarte diferite una de cealaltă. Autorul american Toby Miller, care semnează cartea Global Hollywood 2, confi rma10 că împăcarea categoriilor de public este vitală pentru succes: „E o chestiune crucială atunci când vine vorba de vânzările de peste ocean: Cât de creștin poți să fi i în fi lm? Cât de centrat pe Vechiul Testament îți poți permite să fi i?“.

De la reverență la condescendență E limpede că Hollywoodul nu se mai poate raporta la creștinism ca pe vremuri. În anii ’50-’60, peliculele religioase erau mai degrabă descrieri epice decât introspecții spirituale, așa cum apar azi. Filmul „The Ten Commandments“ D U PĂ H O L LY W O O D. . . P OTO P U L

28-34 Alina Kartman.indd 31

31 25/04/14 00:39

„Cele Zece Porunci“, 1956. Regia: Cecil DeMille.

„Patimile lui Christos“, 2004. Regia: Mel Gibson.

Deși Hollywoodul pare să primească cu braţele deschise pe oricine, de orice religie, așa cum remarca autoarea Andra Gault, divertismentul produs îi îmbrăţișează mai ales pe cei care nu sunt religioși sau care critică religia. La acuzele că portretul creștinului livrat de Hollywood schimbă percepţia despre creștinism, răspunsul este aproape automat, de fiecare dată: „Până la urmă, sunt doar filme, nu? Doar știm că sunt ficţiune, iar creștinii nu sunt neapărat ca-n filme...“ Știm și nu știm.

„Fiul lui Dumnezeu“, 2014. Regia: Christopher Spencer.

S E M N E L E T I M P U LU I

28-34 Alina Kartman.indd 32

25/04/14 00:39

(Cele Zece Porunci, 1956), cu Charlton Heston în rolul lui Moise, este considerat o capodoperă a regizorului Cecil DeMille și una dintre realizările de vârf ale Hollywoodului. După el au urmat alte producții apreciate de publicul general, dar prețuite în mod special de creștini: „Ben Hur“ (1959), „King of Kings“ (1961), „The Robe“ (1953) și „The Greatest Story Ever Told“ (1965). Stale Unite au trecut, începând cu anii ’70, printr-o schimbare socială care s-a reflectat însă și în lucrările cinematografice. Codul Hays, o convenție folosită pentru cotarea „morală“ a fi lmelor, între anii ’30 și ’60, a fost înlocuit cu sistemul de notare care este în vigoare și astăzi și care plasează interdicțiile pe vârste. În aceeași perioadă, toate fi lmele produse la Hollywood treceau mai întâi prin fi ltrul Legiunii Naționale pentru Decență, care recenza și cota fi lmele, distribuind evaluarea către părinții catolici. Protestanții evaluau și ei prin intermediul Biroului pentru Filme. Însă, odată cu revoluția culturală a anilor ’70, Legiunea a pierdut din influență, iar Biroul a fost desfi ințat cu totul. Proaspăt descoperita libertate a generat un val de producții nu doar nebiblice, ci chiar anticreștine. Explozia de creații cinematografice care satirizează implicit sau explicit diverse stereotipii ale lumii creștine i-a determinat pe unii să acuze Hollywoodul că ar încerca deliberat să distrugă creștinismul. „Începând cu anii ’70, modul în care Hollywoodul s-a raportat la creștini a fost numai cu puțin mai amabil decât modul în care alQaeda se raportează la evrei“, scria conservatorul american Don Feder pe site-ul personal.11 „S-au dus zilele în care preoții erau portretizați ca fiind buni, rabinii, înțelepți și misionarii, perseverenți. Locul lor a fost luat de o galerie de preoți pofticioși, călugărițe sadice, pastori pervertiți, teleevangheliști șarlatani, ca să nu mai vorbim de creștinii obișnuiți (catolici sau evanghelici), descriși fie ca superstițioși, duși cu pluta, ipocriți răuvoitori, ori ambele“, nota Feder.

Plătești și primești Succesul înregistrat în anul 2004 de „Patimile lui Christos“ a venit, prin urmare, ca o surpriză de proporții. Una care a generat un profit total de 600 milioane de dolari. Ca să răzbată la Hollywood, pelicula regizată de Mel Gibson a avut însă nevoie de doi piloni: a fost fi nanțată

în întregime de Gibson și promovată printr-un marketing intensiv, care nu s-a sfi it să facă apel la personalitatea cunoscutului actor. După experimentul „Patimilor“, și alți producători au prins curajul de a investi în proiecte cu o componentă religioasă pozitivă, deși acestea au continuat să fie percepute drept riscante fi nanciar. A însemnat asta că producătorii de la Hollywood și-au schimbat mentalitatea? Nici vorbă. În toamna anului în care a avut premiera „Patimilor“, apărea în cinematografe și „Saved!“, o parodie care mustea de ironie la adresa celor mai cunoscute stereotipuri privind viața evanghelicilor americani. Intriga fi lmului este construită în jurul unor liceeni de la o școală creștină care, în ciuda intențiilor lor bune, ajung să fie priviți de colegii lor „mai sfi nți“ drept paria. Spectatorului nu i se oferă altă posibilitate decât să empatizeze cu renegații și să deteste creștinii ipocriți și ridicoli. N-a fost „Saved!“ o piatră de hotar în satira anticreștină și nici evanghelicii, singura țintă. De fapt, global vorbind, catolicii ar fi, potrivit autorului Peter Dans, cea mai ridiculizată confesiune creștină. Într-o analiză a 200 de fi lme cu referiri creștine12, Dans afi rmă că, în ultimii 50 de ani13, fi lmele au portretizat credincioșii catolici într-o manieră, cu precădere, ostilă. De amintit în sensul acesta sunt fi lme precum „The Order“ (2003), în care este vorba despre un ordin secret și corupt al Bisericii Catolice, „Stigmata“ (1999), care descrie Biserica Catolică drept o instituție ce încearcă să ascundă adevăratele Scripturi, „The Magdalene Sisters“ (2003), care spune povestea unor călugărițe cu un comportament fascist, „Doubt“ (2008), despre un călugăr catolic care încearcă să mușamalizeze un caz de abuz sexual, ori „The Da Vinci Code“ (2006), în care este vorba de o societate secretă care ascunde lumii faptul că Iisus ar fi avut un copil, sau „Angels and Demons“ (2009), în care cardinalul Patrick McKenna încearcă să arunce în aer Vaticanul. Nici mormonii nu au scăpat. Potrivit unei declarații oficiale a organizației mondiale a Bisericii Mormone14, atunci când apar referiri la ei în fi lme, mormonii sunt descriși, de cele mai multe ori, prin apelul la „glume despre poligamie, pentru un amuzament ieft in sau [la stereotipul] «la modă» azi – misionarii mormoni gay“. D U PĂ H O L LY W O O D. . . P OTO P U L

28-34 Alina Kartman.indd 33

33 25/04/14 00:39

Ca privitori, suntem modelaţi de ceea ce vedem, fie că ne convine sau nu să o recunoaștem, fiindcă orice film are o profundă încărcătură filosofică și ideologică.

Deși Hollywoodul pare să primească cu brațele deschise pe oricine, de orice religie, așa cum remarca autoarea Andra Gault15, divertismentul produs îi îmbrățișează mai ales pe cei care nu sunt religioși sau care critică religia. La acuzele că portretul creștinului livrat de Hollywood schimbă percepția despre creștinism, răspunsul este aproape automat, de fiecare dată: „Până la urmă, sunt doar fi lme, nu? 16 Doar știm că sunt ficțiune, iar creștinii nu sunt neapărat ca-n fi lme...“ Știm și nu știm. Criticul de fi lm Michael Medved denunța, în Hollywood vs America, „ipocrizia faptului că cineaștii proclamă că fi lmele nu influențează credințele sau comportamentul [spectatorilor], în timp ce pretind milioane de dolari pentru a face publicitate sau pentru a plasa produse în fi lme și primesc premii și prestigiu pentru promovarea unor agende trendy 17 în fi lmele lor.“18

Utopia imperialismului cultural american Hollywoodul este recunoscut19 ca parte a arsenalului de colonizare culturală a Statelor Unite.20 Filmele produse acolo sunt transmise (cu puține excepții) în întreaga lume, diseminând, odată cu pelicula, și seturi de valori. Dacă îl dezasamblăm însă, vedem că acest arsenal nici nu cuprinde, în fapt, valorile culturale ale americanilor. America rămâne, în continuare, o națiune predominant creștină, în ciuda a ceea ce pare ea a fi prin lentilele de la Hollywood. Filmele nu sunt fidele, așa cum s-a văzut, adevărului faptic, ci adevărului subiectiv – cel al trăirii artistice – al cineaștilor. Mai pragmatic însă,

adevărul hollywoodian este dictat de un mix de interese fi nanciare greu de cuprins întru totul. Sunt grupuri de lobby care investesc bani grei pentru a putea să profite de mașinăria de fi lme, ca să își transmită mesajele și să influențeze opinia publică în direcția intereselor lor. Sunt grupuri care urmăresc obiective economice, și atunci profită de artiști cu priză la public (naturală sau potențată de PR) pentru a-și maximiza profiturile. Ecuația se complică, fi indcă aceste grupuri nu lucrează separat, ci într-o mare salată culturală, ceea ce face tot mai dificilă sarcina publicului de a diferenția valoarea de nonvaloare. Ca privitori, suntem modelați de ceea ce vedem, fie că ne convine sau nu să o recunoaștem, fi indcă orice fi lm are o profundă încărcătură fi losofică și ideologică. Iar noi, ca fi ințe sociale, ne raportăm și învățăm ceva, conștient și inconștient, din tot ceea ce vedem. Mecanismul prin care Hollywoodul ne influențează gândirea e prea asemănător cu teoria conspirației: o mână de oameni ne servesc arbitrar un conținut chestionabil, care devine, în timp, modul nostru de a gândi. Ciudată formă de (ne)libertate. 1. Scott Kaufman, „Russell Crowe film «Noah» edited to appease Christians upset by «historical inaccuracies»“, The Raw Story, rawstory.com, 6 martie 2014. 2. Justin Chang, „REARVIEW: He who has ears to hear, let him buy a ticket to Darren Aronofsky’s extraordinary movie“, Variety, variety.com, 31 martie 2014. 3. Phil Cooke, „The Data is in: Noah Is Driving People to the Bible“, Christian Post, http://blogs.christianpost.com, 3 aprilie 2014. 4. Morgan Lee, „Hollywood Bible Films Must Strictly Adhere to Scripture, Demand Majority of Christians in New Poll“, Christian Post Reporter, christianpost.com, 6 aprilie 2014. 5. Hollie McKay, „Is 2014 the year of the Christian film?“, FoxNews, foxnews. com, 11 aprilie 2014. 6. ST, „2014 – anul filmelor religioase“, www.semneletimpului.ro, 28 decembrie 2014. 7. ST, „Documentarul «The Bible»: pe cât de aplaudat, pe atât de contestat“, semneletimpului.ro, 23 martie 2013. 8. ST, „Hollywoodul, anticreștin sau doar proprofit?“, semneletimpului.ro, 26 martie 2014. 9. Ibidem. 10. Tom Brook, „Hollywood seeks divine inspiration with biblical epics“, BBC, bbc.com, 2 mai 2013. 11. www.donfeder.com 12. Peter Dans, Christians in the Movies: A Century of Saints and Sinners, Rowman & Littlefield Publishers, 2011. 13. Cartea a fost publicată prima dată în 2008. 14. The Baron of Deseret, „Notes From April 2006 General Conference — Saturday“, http://baronofdeseret.typepad.com, 4 aprilie 2006. 15. Andra Gault, The Hypocrisy of Hollywood: How the People in Hollywood Hurt the Causes They Try To Champion, FeedBrewer, 2011. 16. Emilee Rauschenberger, „It’s Only a Movie – Right? Deconstructing Cultural Imperialism. Examining the Mechanisms Behind U.S. Domination of the Global Cultural Trade“, http://politics.as.nyu.edu 17. Vezi GLAAD (Gay & Lesbian Alliance Against Defamation), organizație neguvernamentală al cărei scop declarat este promovarea unei imagini pozitive a homosexualilor în media. 18. Michael Medved apud Brian Godawa, „Hollywood Worldviews: Watching Films with Wisdom & Discernment“, Intervarsity Pr, 2002. 19. Tyler Cowen, „Why Hollywood Rules the World, and Whether We Should Care“, George Mason University, http://culturalpolicy.uchicago.edu, 2001. 20. Herbert Schiller, „Communication and cultural domination“, International Arts and Sciences Press, New York, 1976.

S E M N E L E T I M P U LU I

28-34 Alina Kartman.indd 34

25/04/14 00:39

Denisa Stamate

SOCIAL

Un vulcan numit CREDINȚĂ

35-37 Denisa.indd 35

25/04/14 13:09

Istoria începe în urmă cu 25 de ani, de la un accident nefericit, provocat de o glumă. Începe cu optimismul, curajul, puterea și credinţa molipsitoare ale unui om ajuns în scaunul cu rotile și continuă cu povestea de viaţă a circa 3.000 de beneﬁciari ai proiectelor demarate de Aurel Burcea.

e 5 septembrie 1986 era vreme bună de mers la bâlci și apa caldă în ștrand. Aurel stătea pe marginea bazinului pe care îl credea foarte adânc. Provocat de un băiat pe care îl cunoscuse atunci, Aurel a sărit în apa care nu trecea de genunchi. Într-o fracțiune de secundă, un fior i-a străfulgerat întregul corp și a rămas paralizat de la gât în jos. După mutări din spital în spital, după o operație fără șanse de reușită și după câteva momente critice în care șansele de supraviețuire i-au fost puse sub semnul întrebării, Aurel a aflat că-și va trăi restul vieții ca o persoană cu dizabilități. După ani de revoltă, întrebări fără răspuns, izolare, răutate intenționată, depresie, și gânduri de sinucidere, Aurel a descoperit că nu Dumnezeu este de vină pentru accidentul său, ba, dimpotrivă, că Dumnezeu îl iubește și că este singurul care îl privește fără superioritate sau dispreț. Din acel moment, a devenit țelul său să-și împărtășească descoperirea altor persoane cu dizabilități. Sub presiunea unui vulcan de motivație și credință, gata să erupă înăuntrul său, Aurel a decis, în 2010, să lanseze revista Împreună1, o publicație pentru nevoile celor asemenea lui, cu sfaturile unor specialiști în drept, medicină, psihologie, consiliere religioasă, dar și cu materiale semnate de cititori. Revista, pe care Aurel a început să o editeze folosindu-se de încheietura degetului mic, are acum 20 de pagini și ajunge la 2.800 de persoane în fiecare lună. Când o răsfoiești, descoperi acolo mai mult decât informație, descoperi prima pilulă dintr-un tratament eficient împotriva lipsei de entuziasm sau împotriva depresiei, chiar și pentru cei fi zic sănătoși. Cu timpul, în sufletul cititorilor a încolțit natural dorința de a se cunoaște personal – deși obstacolele, în asemenea cazuri, sunt mai mari

decât își poate imagina o persoană aptă din punct de vedere fi zic: de la lipsa posibilității de a se deplasa și tendința de a se jena să mai iasă în public, până la lipsa rampelor de acces în diferite locații. Obstacolele au fost depășite treptat, mai întâi de 25 de persoane care au participat la prima întâlnire, pe 18 aprilie 2010, când Aurel și pastorul George Uba au demarat proiectul „Ridică-te și umblă“. Din timiditate dublată de perseverență s-a născut asociația omonimă2, o mână de oameni cu dizabilități locomotorii sau cu deficiențe de vedere ale căror vieți sunt legate indisolubil de prietenie, suferință, speranță, credință și dragoste. Este locul unde cei singuri, descurajați, neputincioși, cu dizabilități locomotorii și de vedere, pot să se întâlnească, să formeze o familie și să desfășoare activități împreună. Cu ajutorul voluntarilor, cei de la aso-ciație au reușit să organizeze o tabără (în septembrie 2012) și un concert caritabil în București (în noiembrie 2013). De asemenea, cei care L-au descoperit în mod personal pe Dumnezeu au format o biserică aconfesională, care funcționează din luna octombrie 2011. În mod impresionant, proiectul, care urmărește acum șansa de a căpăta dimensiuni europene, și-a propus pregătirea celor cu dizabilități pentru a deveni consilieri spirituali, care să-i asiste și să-i salveze pe cei care simt că și-au pierdut sensul în viață și sunt tulburați de gânduri suicidare. Nevăzătorii vor să le vorbească celor ce văd despre optimism și speranță. Dependenții de scaun cu rotile sau bastoane vor să ajungă în spitale pentru a le vorbi celor cu sau fără dizabilități fi zice despre depășirea crizelor psihologice și a blocajelor mintale. Foștii singuratici și depresivi vor să aducă încurajare și sprijin celor care cred că au ajuns la capătul puterilor. „Ridică-te și umblă“ reușește nu doar să corecteze imaginea de sine a persoanelor cu

S E M N E L E T I M P U LU I

35-37 Denisa.indd 36

25/04/14 13:09

dizabilități și percepția lor publică, dar reușește să transforme persoane cu minusuri fi zice, ușor de discriminat, în persoane apte și capabile să vadă imaginea de ansamblu și să o transmită celor care ar fi perfect capabili să o vadă, dar eșuează. Aceasta este povestea cu fi nal fericit a celor mai mulți dintre voluntarii sau persoanele care intră în contact cu membrii Asociației „Ridică-te și umblă“. Aceasta a fost și povestea lui Cătălin Țapu, care a vrut să îi ajute pe cei cu dizabilități, dar care a sfârșit prin a fi ajutat mai mult decât spera. „Doamne, mai bine eram orb fi zic decât spiritual“3, exclama el în urma unei întâlniri cu o bătrânică oarbă, care l-a învățat ce înseamnă

să vezi prin ochii credinței. „Degeaba vezi, dacă spiritual nu vezi. Degeaba știi, dacă nu spui. Degeaba iubești, dacă nu o arăți prin fapte“, conchide Cătălin. Este lecția pe care a învățat-o direct de la cei pe care se pregătise să îi ajute. Și este exact năzuința cu care Aurel a pornit la drum în urmă cu mulți ani, una care acum se dezvoltă frumos în viața a mii de oameni.

1. www.ridicatesiumbla.ro/index.php/revista-impreuna 2. În prezent, asociația are 7 filiale și centrul din București, numără peste 550 de membri și peste 200 de voluntari. Inițiativa de extindere are în atenție încă cel puțin 15 filiale, care urmează să fie deschise în orașele cele mai importante din țară. 3. Emisiunea „Nu ești singur“, difuzată la Radio Vocea Speranței, http://rvs.ro/ emisiuni/nu-esti-singur, 24 decembrie 2011.

U N V U LC A N N U M I T C R E D I N ŢĂ

35-37 Denisa.indd 37

37 25/04/14 13:09

LUNA MAI ÎN ISTORIE

Adrian Neagu

n ziua de 19 mai 1780 un fenomen straniu a transformat o dimineață însorită într-o noapte neașteptată. Evenimentul, cunoscut până astăzi ca „Ziua întunecată“, a fost privit de contemporani ca un semn al judecații divine și de sceptici, ca un mijloc de a ridiculiza așteptările apocaliptice. Oamenii de știință continuă să dezbată cauzele fi zice ale fenomenului și, în ciuda unor progrese uimitoare făcute în ultimii ani în descifrarea amănuntelor acelei zile, există încă întrebări fără răspuns. Creștinii care au legat multă vreme evenimentul de predicțiile apocaliptice ale Scripturii devin tot mai rezervați în afi rmații categorice, căutând o justificare teologică pentru un sfârșit al lumii care pare că nu mai vrea să vină și pe care dezastrele naturale îl prevestesc de prea multe veacuri. Astăzi, la aproape trei secole de la eveniment, ne întrebăm, pe bună dreptate, ce a fost „Ziua întunecată“ din 19 mai 1780 și în ce fel dezastrele naturale, explicabile sau inexplicabile, sunt un indicator corect al apocalipsei lui Iisus Christos?

O zi cum nu a mai fost alta 1. William Gordon, History of the Rise, Progress, and Establishment of the Independence of U.S.A., vol. 3, Londra, 1788 p. 367.

După o iarnă grea, cu multă gheață și ger, primăvara anului 1780 constituia o binecuvântare mult așteptată pentru locuitorii Americii de Nord. Chiar dacă, pentru câteva zile, soarele fusese roșiatic și cerul părea uneori gălbui, oamenii nu anticipau nimic deosebit.

Era o dimineață de vineri, când soarele s-a arătat strălucitor la orizont, oferind generos speranța unei noi zile senine. Dar, curând, norii au acoperit cerul și, încet-încet, ziua a început să se transforme în noapte. Profesorul Samuel Williams, de la Universitatea Cambridge din Massachusetts, povestește că totul a început pe la ora 10 dimineața și a durat până la mijlocul nopții următoare. Din descrierile contemporanilor reiese că întunericul a fost suficient de mare ca oamenii să aprindă lămpile, păsările să meargă la cuiburi, cocoșii să cânte, vitele să se retragă în staule și liliecii să zboare. Întunericul s-a mai risipit puțin spre seară, dar a fost urmat de o noapte neobișnuit de neagră, în care, pentru prima dată, bezna părea venită din plăgile egiptene, iar lumina, fără niciun efect. Pastorul și istoricul William Gordon, unul dintre contemporanii evenimentului, spune că „întinderea acestei întunecimi a fost extraordinară. A fost observată în est până la Falmouth, către vest a ajuns până în cea mai îndepărtată zonă din Connecticut și până în Albany. Spre sud a fost observată de-a lungul coastei, iar spre nord, cât țin coloniile americane.“1 Descrierile martorilor oculari transmit emoția întâlnirii cu un eveniment

S E M N E L E T I M P U LU I

38-43 Adi Neagu.indd 38

25/04/14 01:39

SEMNUL UITAT 38-43 Adi Neagu.indd 39

25/04/14 01:39

„Întunericul nopții care a urmat a fost așa de gros, cum nu s-a mai observat de când atotputernicul fiat a dat naștere luminii...“ Dr. Samuel Tenney

2. Timothy Dwight, în Connecticut Historical Collectons, ediţia a doua (1836), compilată de John Warner Barber, p. 403, citat în http://en.wikiquote. org/wiki/New_ England%27s_ Dark_Day 3. Dr. Samuel Tenney, un martor ocular al evenimentului, în Collections of the Massachusetts Historical Society, vol. 1 (1792), p. 97. 4. Ea apare totuși în cartea lui William Gordon și în Memoirs of American Academy of Art and Sciences, vol. 1, p. 234, tipărit în 1785.

unic, sunt scrise parcă pe nerăsuflate, cu uimire și reverență, și reușesc să transmită nu doar câteva informații, ci și starea de spirit a celor ce au trăit atunci. „Ziua de 19 mai 1780 a fost o zi deosebită. Luminile au fost aprinse în multe case, vrăbiile au tăcut și păsările de curte au mers la culcare. Parlamentul din Connecticut era în sesiune la Hartford. Opinia generală care s-a răspândit printre cei prezenți era că se apropie ziua judecății.“2 „Întunericul nopții care a urmat a fost așa de gros, cum nu s-a mai observat de când atotputernicul fi at a dat naștere luminii... Nu m-am putut abține să nu mă gândesc, în acel moment, că întunericul n-ar fi putut să fie mai dens nici chiar dacă toate corpurile luminoase din univers ar fi fost învăluite de perdele de nepătruns sau și-ar fi încetat existența.“3 Martorii își mai amintesc că abia după miezul nopții luna a devenit vizibilă pe cer, dar era uriașă și sângerie. Când, pe 20 mai, a răsărit din nou soarele, oamenii au răsuflat ușurați, ca la întâlnirea cu un prieten vechi, pe care nu sperai să îl mai vezi vreodată. Sâmbătă și duminică, bisericile au fost pline și predicile pastorilor au avut același subiect. Toți au văzut în evenimentul pe care îl trăiseră împlinirea exactă a cuvintelor lui Iisus din Evanghelie: „... soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei“ (Marcu 13:24). Impactul a fost cu atât mai mare, cu cât, cu doar 25 de ani înainte, în 1755, un cutremur devastator lovise Portugalia și Spania.

Ce s-a întâmplat pe 19 mai? E greu de dat o explicație care să răspundă tuturor întrebărilor. Astronomii sunt aproape siguri că nu a fost vorba despre o eclipsă sau de un alt corp ceresc care să ascundă soarele. Ultima eclipsă totală fusese pe 4 mai 1780, iar întunericul provocat de ea nu depășise un minut și jumătate. Cercetătorii au scos din calcul și ipoteza unei furtuni de nisip sau a unei

erupții vulcanice. Cea mai plauzibilă explicație a venit din partea profesorilor de la Univerisitatea din Missouri, care au studiat inelele copacilor din pădurile canadiene, postulând că un mare incendiu a avut loc aici în primăvara anului 1780. Fumul, împreună cu ceața și condițiile atmosferice de atunci au făcut ca 13 state americane să fie cufundate în întuneric. Explicația este astăzi acceptată ca fi ind cea mai verosimilă dintre toate încercările de până acum. Lipsa unor mijloace de comunicare moderne și emoțiile puternice i-ar fi făcut pe locuitorii de atunci ai Americii să ignore acestă ipoteză 4 . Nu este clar totuși cum a izbucnit și cum s-a răspândit focul primăvara, după un șir de zile ploioase și după o iarnă deosebit de geroasă, și, de ce de atunci și până astăzi, fenomenul nu s-a mai repetat cu aceeași intensitate și în alte părți unde au mai fost incendii de proporţii în pădure.

A fost ziua de 19 mai un semn al sfârșitului? An de an, pe 19 mai, lumea își amintește de „Ziua întunecată“ și de emoțiile unor oameni care, asemenea nouă, considerau că dreptul la lumină este înscris în genele lor. Creștinii nu pot trece indiferenți pe lângă acest moment al istoriei și nici fără să se întrebe dacă toate catastrofele naturale, explicabile sau mai puțin explicabile, pot sau nu pot să fie considerate semne

S E M N E L E T I M P U LU I

38-43 Adi Neagu.indd 40

25/04/14 01:39

ale unui sfârșit iminent al lumii noastre. Ce a vrut Iisus să spună în Evanghelii și în Apocalipsa despre sfârșitul lumii și despre semnele care vor preceda acest eveniment culminant al istoriei? Pentru a răspunde la acestă întrebare trebuie să lămurim pe scurt câteva aspecte care țin de rostul și rolul semnelor în identificarea timpului sfârșitului din perspectiva Bibliei. George Eldon Ladd, renumit profesor de teologie la Seminarul Teologic Fuller din Pasadena, California, observa corect că „«Predica de pe Muntele Măslinilor»5 nu descrie niciun semn prin care să se poată calcula sfârșitul“6. Iisus Hristos nu intenționează să ofere aici date precise, pe baza cărora credincioșii să identifice timpul exact al unor evenimente viitoare, ci mai degrabă să le întărească convingerea că acestea duc spre un fi nal sigur al istoriei. Veți auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă îspăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, și o împărăție, împotriva altei împărății și, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete și ciume. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiți chinuiți și vă vor omorî; veți fi urâți de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci, mulți vor cădea, se vor vinde unii pe alții și se vor urî unii pe alții. Se vor scula mulți proroci

mincinoși și vor înșela pe mulți. Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci. Dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit. Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul (...) Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Îndată după acele zile de necaz soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, și puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului... (Matei 24: 6-14, 28-30). Semnele de care pomenește Iisus în Matei 24 nu sunt importante pentru că sunt inexplicabile. Dimpotrivă, ele sunt pe înțelesul omului și multe dintre ele sunt generate de om. Semnele timpului din predica lui Iisus sunt importante pentru că arată direcția în care merge istoria, și fiecare generație are nevoie de această confi rmare profetică. „Credincioșii din fiecare perioadă a istoriei au nevoie să vadă semnele Adventului pentru a experimenta și consolida certitudinea și iminența venirii lui Christos.“7

Semnificații istorico-profetice ale „Zilei întunecate“ Locul și rolul „Zilei întunecate“ este atât de special în interpretarea istorico-profetică a evenimentelor din lumea noastră tocmai pentru că el este așezat de Biblie într-un context unic.

5. Redat în Evanghelia după Matei la capitolul 24 și în Marcu, capitolul 13. 6. George Ledd, Prezența viitorului, Cartea Creștină, Oradea, 1997, p. 285. 7. Samuele Bacchiocchi, The Advent Hope for Human Hopelessness, Biblical Perspectives, Berrien Springs, MI, 2001, p. 95.

S E M N U L U I TAT

38-43 Adi Neagu.indd 41

41 25/04/14 01:39

Teologii istoriciști văd în șirul acesta de evenimente, care a debutat cu marele cutremur din Lisabona, din 1755, urmat de „Ziua întunecată” din 1780 și de ploaia de meteoriți din 1833, împlinirea exactă a textului Scripturii.

„Soarele întunecat“, în Biblie Imaginea „soarelui întunecat“, în context escatologic, apare în Noul Testament de mai multe ori. Este prezisă de Iisus pe Muntele Măslinilor, în Matei 24 și Marcu 13, este întâlnită cu ocazia răstignirii Sale, în Matei 27, este amintită de Petru în Faptele apostolilor, capitolul 2, și reluată de Ioan în Apocalipsa, capitolul 6. Despre acest din urmă pasaj, în comentariul său la cartea Apocalipsei, dr. Ranco Stefanovic, profesor de Noul Testament la Universitatea Andrews din Michigan, spune că „împlinirea istorică a acestui fenomen a fost datată de savanţii istoriciști pe 19 mai 1780, când a fost observat în estul New Yorkului și în sudul Noii Anglii”.* * Ranco Stefanovic, Revelation of Jesus Christ, Andrews University Press, MI, 2002, p. 243.

Astfel, în textul Evangheliilor el apare de fiecare dată ca având loc „îndată după acele zile de necaz“, sau „după necazul acesta“, ceea ce arată că „Ziua întunecată“ va reprezenta o delimitare clară a unor perioade istorice specifice. Dacă importanța celorlalte semne profetice stă în repetarea lor tot mai frecventă și cu atât mai extinsă, cu cât istoria lumii se apropie de fi nal, „Ziua întunecată“ este unică, marcând trecerea de la „zilele de necaz“ la perioada premergătoare venirii „Fiului omului“. Biblia este clară în privința aceasta. Războaiele, bolile și catastrofele naturale nu sunt decât „începutul durerilor“ și, asemenea vulturilor care se strâng deasupra prăzii, ele arată că lumea noastră se zbate între viață și moarte. Cu cât vulturii sunt mai mulți și se rotesc mai ameninţători pe cer, cu atât este mai previzibilă

soarta celui de jos. Tocmai de aceea, frecvența, intensitatea și întinderea acestor semne catastrofice vestesc neîndoios drumul istoriei acestui pământ. Dar „soarele întunecat“ reprezintă mai mult decât atât. El arată sfârșitul unei perioade de „întuneric“ și de „sânge“, dar și începutul ultimei bucăți de drum. Întunericul apare la sfârșitul unui Ev Mediu „întunecat“ și „sângeros“, în care orice răbufnire de lumină era urmată de o beznă și mai adâncă, în care realitățile păreau confuze și orice pas înainte era un posibil pas în gol. În Apocalipsa 6, „soarele întunecat“ este însoţit de un mare cutremur de pământ și de o ploaie de meteoriți. Tocmai de aceea, teologii istoriciști văd în șirul acesta de evenimente, care a debutat cu marele cutremur din Lisabona, din 1755, urmat de „Ziua întunecată“ din 1780 și de ploaia

S E M N E L E T I M P U LU I

38-43 Adi Neagu.indd 42

25/04/14 01:39

de meteoriți din 1833, împlinirea exactă a textului Scripturii, prin care se marca sfârșitul ultimelor perioade profetice fi xe, după care, conform Apocalipsei, „nu va mai fi nicio zăbavă“ (Apocalipsa 10:6). Chiar dacă nu putem detalia aici toate argumentele acestei interpretări, care pornește de la profeția din cartea lui Daniel, capitolele 7-9, și din Apocalipsa 12, observăm corespondența uimitoare între prevestirile biblice și apariția lor istorică.

Mai vine? Poate că povestea unei zile întunecate de acum peste două sute de ani pare irelevantă pentru secolul al XXI-lea. Și totuși, căutarea noastră după un sens trebuie să ne conducă la Acela ce este sensul acestei istorii. Spre deosebire de alte profeții sau de alţi profeți coborâți din Antichitate, Biblia este uimitor de clară și de precisă. Limbajul, ușor de înțeles și de copii, nu ascunde informații criptice, fiind, pentru fiecare om, „pâinea cea de toate zilele“ (Matei 6:11). O triplă profeție, împlinită cu exactitate după mai bine de 1700 de ani, este o garanție de autenticitate, atât pentru pasajul în care apare, cât și pentru cartea respectivă în întregime. Explicația științifică a fenomenului nu micșorează valoarea evenimentului prezis, ci ne aduce aminte că este Cineva care ține în mână legile fizicii și ale chimiei și stăpânește

peste ele. „Ziua întunecată“ din 19 mai 1780 ne amintește că există Cineva care nu doar că știe cum funcționează natura, dar și guvernează peste ea și va veni într-o zi să le ceară socoteală celor ce se cred stăpâni peste cer și peste pământ. Pe de altă parte, răspunsul oamenilor vremii la apariția „Zilei întunecate“ confirmă celebra zicală că pe un vapor care se scufundă nu există atei. Dar mă întreb de ce să strigăm la Dumnezeu doar când se-ntunecă cerul sau când ne lovesc apele. El este, deopotrivă, Dumnezeul zilelor senine și liniștite. Nu degeaba omul înțelept își face vara sania cu care va înfrunta troienele iernii ce pare încă departe. „Ziua întunecată“ este un hotar dinspre ieri spre mâine, după ea nu mai există în Scriptură profeții care să cuprindă perioade lungi de timp până la împlinirea lor, ci doar așteptarea fi nalității acestei istorii. Cu alte cuvinte, vorbim despre ultima sută de metri. Iar acest eveniment, în necunoscutul drumului nostru, e semnul că mergem în direcția în care am pornit, e garanția că tot ceea ce s-a spus despre acest drum urmează să se deschidă în fața noastră. Înțelegerea corectă a locului și rolului semnelor escatologice îi poate da creștinismului de azi putere și viziune. „O biserică cu adevărat biblică va construi pentru generațiile viitoare și totuși se va ruga întotdeauna cu fervoare: «Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Amin, vino, Doamne Isuse!»“8 Apocalipsa și semnele care o preced nu sunt, în viziune biblică, catastrofice decât pentru cei ce resping insistent solia harului mântuitor. Pentru cei credincioși, ele anunță bucuria unei zile așteptate de-o viață. Dumnezeu nu sperie lumea ca să o câștige. Biblia încurajează acest mod de a privi istoria, arătând adeseori că Apocalipsa este despre Iisus, despre dragostea și despre dreptatea Sa. Când creștinismul de azi va înțelege acest lucru, atunci nu îi va mai rămâne altceva decât să facă ce a zis Iisus – să fie gata!

„Ziua întunecată“ este un hotar dinspre ieri spre mâine, după ea nu mai există în Scriptură profeții care să cuprindă perioade lungi de timp până la împlinirea lor, ci doar așteptarea ﬁnalității acestei istorii.

8. Ladd, p. 296.

S E M N U L U I TAT

38-43 Adi Neagu.indd 43

43 25/04/14 01:39

INTERVIU

Adrian Bocăneanu

Lecţii de viaţă, în faţa morţii Îl cunosc pe Bryan Craig de peste douăzeci de ani: scriitor și conferenţiar reputat în domeniul vieţii de familie, inteligent, sistematic, cumpătat în manifestări și ﬁn când folosește umorul.

ând l-am întâlnit, trecuseră doar trei luni de când Maaike, cea care i-a fost soție timp de aproape cincizeci de ani, fusese răpusă de cancer. M-am întrebat dacă ar fi potrivit să îl rog să vorbească despre o pierdere atât de mare și atât de recentă. Răspunsul la frământările mele îl veți descoperi în interviul care urmează. Dar răspunsul este și într-un e-mail primit nu de mult de la Bryan, în care îmi vorbește despre locurile în care merge pentru a-i ajuta pe oameni să înțeleagă și să răspundă la pierderi, doliu, moarte. Răspunsul ca atare va consta în modul în care vom gândi după întâlnirea în scris cu Bryan Craig.

A.B.: De câteva decenii se caută o înțelegere mai bună a modului în care oamenii răspund la pierderi și tragedii personale. S-au formulat teorii și modele generale de răspuns. Alți cercetători spun că oamenii se deosebesc mult unii față de alții când suferă diferite pierderi. B.C.: O autoritate recunoscută pe tema pierderii și durerii, J. William Worden, a pus sub semnul întrebării etapele distincte care fuseseră teoretizate de Elisabeth Kübler-Ross. A.B.: Negarea, revolta și celelalte. B.C.: Da, mânia, negocierea, depresia, acceptarea. Cercetarea ei s-a făcut pe pacienți aflați în

S E M N E L E T I M P U LU I

44-49 Andrei Bocaneanu.indd 44

25/04/14 00:42

stadii terminale. Etapele observate astfel au fost apoi generalizate. Totuși, ea însăși spusese: „Nu există o pierdere standard, nici moduri standard în care e de așteptat să procesăm pierderea.“ Procesul parcurs de fiecare în parte este unic și diferit. Worden a afi rmat că există patru dimensiuni ale procesării pierderii. Mai întâi trebuie să o acceptăm. Dacă ești în stare de șoc și negi, e dificil să ajungi să primești realitatea ca atare. Abia după ce accepți că s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat… Și eu mi-am pierdut soția cu trei luni în urmă. Mi-a fost greu să accept realitatea pierderii. M-am simțit ca încremenit săptămâni întregi. Nu știam cum să tratez această realitate. Mi-am tot repetat în minte: „Știu că s-a dus și că nu se va mai întoarce.“ Însă, la nivel emoțional, nu era deloc așa. Îi simțeam prezența. Chiar mă pomeneam discutând cu ea, după care realizam că nu mai este. Cred că, atunci când ajungem să acceptăm ce s-a întâmplat și faptul că nu putem schimba nimic, trebuie să procesăm toate lucrurile despre care am vorbit, toate emoțiile, toate sentimentele pe care le avem. Apoi, de-a lungul procesului în cauză, cel mai important lucru este să poți vorbi despre experiența ta. Într-un fel, faptul acesta normalizează experiența. După ce am procesat pierderea, trebuie să începem să ne adaptăm la lume, așa cum este ea fără prezența celeilalte persoane. Și acesta este un demers dificil, deoarece presupune dezvoltarea unor noi moduri de gândire, a unor amintiri noi, precum și a felului în care vom trăi mai departe. Așa ajungem la al patrulea aspect, la începerea unei vieți noi. A.B.: Asta nu înseamnă ruperea de amintirile din trecut legate de persoana decedată, nu? B.C.: Acestea se păstrează, dar se formează și amintiri noi. Trebuie să spun, din proprie experiență, că predasem cursuri despre pierdere și durere, precum și despre alte experiențe emoționale, ca parte a profesiei mele. Teoria e frumoasă, dar, când o trăiești în viața ta, e o experiență mult mai intensă... Eu cred că factorul cel mai important, atunci când întâmpini o pierdere, este dat de simțul apartenenței la o comunitate, de legăturile cu alți

Eu cred că factorul cel mai important, atunci când întâmpini o pierdere, este dat de simţul apartenenţei la o comunitate, de legăturile cu alţi oameni. oameni. Asta înseamnă să beneficiezi de ajutor, și atunci procesezi mai bine ceea ce ți se întâmplă. A.B.: Ne defi nim și ne înțelegem mai bine pe noi înșine prin ochii celorlalți. B.C.: Așa este, când discutăm, ne influențăm reciproc. Trebuie să vă spun că, în cei doi ani în care soția mea s-a luptat cu cancerul pancreatic, lucrul cel mai important a fost sprijinul imens pe care l-am primit din partea celor din jur. Am fost binecuvântați să avem rude apropiate, mulți prieteni buni, să aparținem unei comunități religioase care ne-a ajutat foarte mult. Avem prieteni ca dumneavoastră peste tot în lume, oameni cu care am păstrat legătura, care ne-au ajutat și s-au rugat pentru noi. În perioada în care a fost în spital, soția mea a fost vizitată de foarte multe persoane. A fost o experiență reală și am simțit că nu suntem singuri, că facem parte dintr-o rețea de susținere, care ne-a sprijinit și ne-a încurajat în acele momente de necaz și zbucium. A.B.: În momentele obișnuite nu suntem conștienți de iubirea celorlalți, dar, în mijlocul problemelor, ne dăm seama cât de prețioși suntem pentru unii dintre oamenii care ne înconjoară. B.C.: Așa este. O mare parte din cariera mea am fost pastor și terapeut și am vorbit cu oamenii despre relații, despre valoarea unei comunități. Am ajuns să apreciez însă mai mult asemenea lucruri în momentele de necaz prin care am trecut. Aș vrea să extrapolez, afi rmând că mesajul Bibliei este o adevărată salvare a celor îndoliați: „Dumnezeu e adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește în nevoi.“ Ceea ce e adevărat și în cazul meu. Am descoperit cum credința în Dumnezeu, în prezența Sa și în făgăduințele Sale pentru viața noastră m-a L E C Ţ I I D E V I AŢĂ , Î N FAŢA M O R Ţ I I

44-49 Andrei Bocaneanu.indd 45

45 25/04/14 00:42

Adrian Bocăneanu, Bryan și Maaike Craig în studioul Speranța TV

întărit, în special faptul că El este prezent și că Îi pasă. Am trecut acum la un nivel personal. Soția mea, Maaike, a fost o persoană realistă. Accepta lucrurile ca atare. La un moment dat, am trăit în mod anticipat pierderea care avea să survină. A fost o discuție dificilă, dar am descoperit astfel cât de important este să gândești pozitiv. Dumnezeu face parte din comunitatea noastră. Au fost momente când oamenii i-au spus că se rugau pentru o minune. Am întrebat-o odată: „Tu ce părere ai despre asta? “. Ea mi-a spus: „Nu aștept o minune. E ceva în mine care îmi spune că ar fi ceva arogant din partea mea să-I cer așa ceva lui Dumnezeu, când alte mii au cerut și nu au primit nimic. Nu mi se pare o cerere justă.“ A adăugat: „Eu am trăit deja o minune, minunea harului lui Dumnezeu în viața mea.“ Simțământul prezenței, al promisiunii, al acceptării Lui au ajutat-o să accepte realitatea situației prin care trecea, chiar dacă a fost dezamăgită puternic că viața avea să i se încheie la 69 de ani, când spera să trăiască mai mult, să-și crească nepoții și să se bucure de existență.

Am avut o viață minunată împreună. Însă sentimentul prezenței, al promisiunii pe care ne-o face Dumnezeu e o realitate foarte importantă. Dumnezeu este real, este prezent și Lui Îi pasă de noi, iar viața noastră este în siguranță în mâinile Sale. A.B.: Sunt impresionat și recunoscător că vorbiți atât de deschis. Credeți că, înainte de a ne confrunta cu cea mai dureroasă pierdere, am putea să identificăm ce reacții avem la pierderi, pentru ca, atunci când aceasta se produce ca atare, să nu fi m luați prin surprindere? B.C.: Este o întrebare interesantă. Presupun că, asemenea multor experiențe emoționale din viață, nimeni nu ne poate învăța suficient cum să reacționăm la mânie, la stres, la confl icte, la lucrurile importante cu care ne confruntăm și care au un impact negativ asupra noastră. Cred că modul în care tratăm viața ne pregătește de fapt. Ceea ce crezi despre tine și despre propria existență va influența modul în care ajungi să reacționezi la pierdere. Dacă ești o persoană

S E M N E L E T I M P U LU I

44-49 Andrei Bocaneanu.indd 46

25/04/14 00:42

narcisistă, care își arogă tot felul de drepturi, s-ar putea să crezi că viața îți datorează ceva. O asemenea atitudine nu va fi de folos când survine o pierdere și se produce o reacție emoțională puternică. Cred că o imagine sănătoasă de sine ne oferă puterea și resursele necesare. În momentul pierderii, facem apel la resursele pe care le avem: personale, sociale, relaționale, atunci intră în joc întreaga capacitate de a comunica, cunoașterea de sine, capacitatea de a fi conștienți de propriile reacții emoționale, de modul în care tratăm confl ictele și dificultățile, de felul cum rezolvăm problemele. Toate acestea sunt capacități învățate. Sunt competențe pe care le deprindem. A.B.: E foarte important că sunt capacități învățate. Așadar, nu suntem prizonierii temperamentului nostru, ai educației primite, ai modului în care alții ne-au tratat în copilărie etc. B.C.: Sunt competențe care se deprind. Într-o anumită măsură, trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a ne învăța pe noi înșine metode noi, reacții noi, pentru ca, atunci când apar pierderi neprevăzute, să nu ne pomenim nepregătiți, nici să nu ne lăsăm purtați de valul emoțiilor, reacțiilor și gândurilor necontrolate. Dacă suntem conștienți de propria personalitate, putem recunoaște ce fel de competențe trebuie să dezvoltăm pentru a reacționa pozitiv. Multe persoane, dacă reușesc să facă acest lucru, devin mai puternice și învață, din necazuri și din probleme, de ce anume au nevoie în viața lor, pentru personalitatea lor, și care sunt competențele necesare pentru a-și face existența mai plăcută. Mulți spun că o încercare sau un necaz i-a făcut mai puternici. Asta, pentru că au fost provocați să se analizeze și să dezvolte modalități noi prin care să trateze reacțiile emoționale legate de pierdere, precum și mesajele pe care și le transmit singuri, viziunea despre sine și despre lume sau despre Dumnezeu. Felul cum ne trăim viața va influența modul în care întâmpinăm moartea. A.B.: În timp ce ne sfătuiți să ne consolidăm gândirea rațională, înțeleg că ne sugerați și să le permitem emoțiilor să se manifeste, L E C Ţ I I D E V I AŢĂ , Î N FAŢA M O R Ţ I I

44-49 Andrei Bocaneanu.indd 47

47 25/04/14 00:42

Cu cât ne cunoaștem mai profund, cu cât avem o viziune mai realistă asupra lumii în care trăim, cu atât mai bine putem trata pierderea atunci când ea survine. Nu spun că e ușor. Modul în care ne tratăm emoţiile constituie cheia pentru felul în care reacţionăm la pierdere.

să-și îndeplinească rolul lor. Dumnezeu ne-a înzestrat cu emoții și avem nevoie de ele. B.C.: E adevărat. Cu cât ne cunoaștem mai profund, cu cât avem o viziune mai realistă asupra lumii în care trăim, cu atât mai bine putem trata pierderea atunci când ea survine. Nu spun că e ușor. În viață, dezvoltăm relații foarte puternice cu persoanele și lucrurile importante pentru noi. Când pierdem ceva sau pe cineva, e imposibil să nu avem un răspuns emoțional puternic. Modul în care ne tratăm emoțiile constituie cheia pentru felul în care reacționăm la pierdere. A.B.: Soția dumneavoastră a fost operată și s-a bucurat de încă doi ani de viață. Cum au fost aceștia? B.C.: Au fost minunați, pentru că am putut face mai multe lucruri. Ne-am bucurat foarte mult de acest timp. Am amintiri foarte plăcute. De fapt, nu prea avem amintiri neplăcute din toți cei cincizeci de ani petrecuți împreună. Avem amintiri foarte frumoase, care constituie resurse foarte bune la care fac apel în aceste momente. Pentru ea a fost dificil să aibă un timp cu totul bun, deși nu a privit boala ca pe o condamnare la moarte, care o pândea la tot pasul. Ce am învățat de la ea în contextul acestei experiențe este că a ales să privească viața ca pe un pahar pe jumătate plin, nu pe jumătate gol. Multe persoane i-au admirat curajul și perspectiva pozitivă. A.B.: Știu că sunt multe cercetări care arată că, atunci când gândim pozitiv, tindem să ne evaluăm mult mai bine. B.C.: Când ne confruntăm cu cancerul, de exemplu, și avem o atitudine pozitivă, aceasta generează și o energie pozitivă în interiorul nostru. Chiar cu o lună înainte ca soția mea să moară, am făcut o excursie de 12 zile pe canale, în locurile ei natale din Frizia, în nordul Olandei. Mi-a spus că a fost cel mai frumos concediu pe care l-am avut. A fost minunat. Cred că spiritul ei pozitiv a ajutat-o foarte mult. A ales să se concentreze asupra unor asemenea lucruri. Părerea noastră despre noi înșine și despre realitate este foarte importantă atunci când ne confruntăm cu probleme. Dacă le permitem să ne învingă, atunci asta vor face, ne vor doborî.

S E M N E L E T I M P U LU I

44-49 Andrei Bocaneanu.indd 48

25/04/14 00:42

A.B.: În această perioadă ați fost atras mai mult decât înainte de anumite personaje biblice care au cunoscut durerea, separarea sau pierderea? B.C.: Am reflectat asupra unuia sau a două personaje. Experiențele regelui David i-au produs sentimente și reacții foarte puternice față de pierderile pe care le-a suferit și față de lucrurile pe care le-a făcut. A suferit puternic din cauza pierderilor. M-am gândit și la Moise. Mânia l-a doborât de mai multe ori. A pierdut și intrarea în Țara Făgăduinței. Am avut de învățat din modul în care a reușit să se împace cu gândul acesta. Prin faptul că Îl cunoștea pe Dumnezeu, Moise a putut accepta pierderea, pe care o considera ca fi ind reală. Ultimul capitol din cartea Deuteronomul este impresionant. E atât de mișcător. A fost o experiență a morții doar între Moise și Dumnezeu, care i-a împlinit nevoile, l-a mângâiat. De fapt, Dumnezeu l-a și înmormântat. A.B.: Cred că aceste experiențe nu vor să ne spună doar ceea ce face Dumnezeu în situații excepționale. Cred că sunt experiențe umane tipice. B.C.: Am învățat foarte multe și de la apostolul Pavel. A avut ceea ce el a numit un ghimpe în carnea sa. S-a rugat mult și face referire de patru-cinci ori la această problemă. I-a cerut Domnului să-i rezolve problema, dar nu s-a întâmplat așa. Dumnezeu i-a spus că trebuie să trăiască cu acea suferință, însă l-a asigurat de prezența Lui alături de el. A.B.: Cred că e ceea ce putem numi „dragoste severă“. B.C.: Da. A.B.: A fost bine pentru dumneavoastră să primiți multă încurajare, dragoste și rugăciuni. Dar mulți simt că sunt lăsați să sufere singuri. B.C.: În timp ce vorbeați, îmi imaginam o persoană singură. Când soția mea era la spital, mi-am dat seama că acolo sunt și oameni care nu primesc vizite. E o experiență de singurătate copleșitoare. Îmi imaginez tristețea ruperii legăturii cu colectivitatea. E o

pierdere agravată. Nu numai că respectiva persoană își încheie viața, ci își mai și dă seama, în acele momente dificile, cât de singură este. Ar fi minunat ca o comunitate religioasă să adopte o persoană într-o asemenea situație. Însă, când te afl i în contextul respectiv, credința chiar contează, încrederea în Dumnezeu și conștientizarea prezenței Lui. Pentru mine și soția mea, înțelegerea puterii și a prezenței lui Dumnezeu în viața noastră a fost o realitate. Faptul că am știut că ceea ce spune și promite va și împlini ne-a adus o mângâiere în plus. Aș vrea să spun ceva ce nu are legătură directă cu persoanele singure despre care vorbeați, însă soția mea a spus că a văzut chipul lui Iisus în cei care au venit s-o viziteze. A fost o experiență puternică. Uneori, realitatea puterii și a prezenței lui Iisus în salon poate fi percepută prin ochii sufletului. A.B.: Vă adresez o ultimă întrebare. E foarte dificil să suferi sau să vezi că se apropie moartea când știi că ai trăit o viață corectă și te-ai străduit să faci tot ce ai putut mai bine. Dar e și mai greu să știi că ți se apropie moartea când ți-ai atras-o singur. Știi că ai trăit nepotrivit și acum a venit vremea să suporți consecințele, fără să mai poți face nimic. Ce mesaj le-ați transmite celor care simt asta? B.C.: Dumnezeu, prin harul Său, îmi spune că pot avea pace și pot găsi mângâiere în faptul că El îmi acoperă viața și mă acceptă așa cum sunt, datorită harului și bunătății Lui. Consider că mesajul creștin este foarte puternic și se adresează nevoilor mele. Mai ales în momentele când stau în fața morții și mă confrunt cu propria viață, privesc în urmă la greșelile făcute, văd că n-am fost niciodată perfect. Pacea vine doar prin harul lui Dumnezeu. Vindecarea se produce atunci când ne deschidem față de ceilalți și față de Dumnezeu și primim harul pe care El ni l-a oferit. Cred că doar atunci putem accepta că totul e bine. A.B.: Vă mulțumesc foarte mult pentru generozitatea cu care mi-ați permis să intru pe un teren atât de intim. Conversația noastră mi-a făcut bine și m-a îmbogățit. L E C Ţ I I D E V I AŢĂ , Î N FAŢA M O R Ţ I I

44-49 Andrei Bocaneanu.indd 49

49 25/04/14 00:42

Nicu Butoi

BIBLIE

Nu avem nicio problemă în a mânca o pâine pentru care nu am semănat, nu am secerat și pe care nu am copt-o noi. Avem însă o problemă foarte mare când este vorba să primim o mântuire pe care nu „am lucrat-o“ și nu „am săvârșit-o“ noi. Tocmai de aceea, în mod tragic, religiile sunt atât de pline de reguli.

DE CE ESTE

RELIGIA D

upă cum spațiul are „oroare“ de vid, firea omenească are oroare de a i se spune ce să facă și ce să nu facă sau, în anumite cazuri, că totul e deja făcut. E destul să-i interzici unui copil un anumit lucru, că, îndată, se va simți irezistibil atras să facă tocmai lucrul respectiv. Și e destul să i se ceară să facă ceva anume, că, deodată, se naște în el o rezistență inexplicabilă. Dar cel mai tragic pentru un copil este ca, atunci când dorește să facă el singur ceva, să i se spună că totul e făcut deja. Și nu doar copiii se comportă așa, ci și adulții în general. Cu două mari excepții: supraviețuirea – când instantaneu ne descoperim disponibilitatea maximă de a asculta, când orice „trebuie să faci“ sau orice „trebuie să

S E M N E L E T I M P U LU I

50-55 Nicu Butoi.indd 50

28/04/14 09:56

PLINĂ DE

REGULI? nu faci“ devin sfaturi deosebit de prețioase și înfrâng automat impulsul aroganței; și a doua, mântuirea sau salvarea sufletului – când omul nici măcar nu mai are răbdare să asculte, ci preia inițiativa și întreabă, plin de voință și bunăvoință: „Ce să fac ca să fiu mântuit?“. S-ar părea că omul este cu adevărat gata de orice pentru mântuirea sa. Asta este însă doar o aparență. Natura noastră rebelă se manifestă și în domeniul mântuirii. De fapt, mai ales în acest domeniu. În ciuda aparentei deschideri cu care omul se interesează de mântuirea lui, în mod surprinzător și absurd, în același timp, se naște în el o deplorabilă și rebelă rezistență în fața răspunsului lui Dumnezeu.

51 50-55 Nicu Butoi.indd 51

28/04/14 09:56

„S-ar putea să încerci mult prea din greu să faci ceea ce numai Dumnezeu poate face.“ William W. Prescott

RĂTĂCIŢI ÎN NOAPTEA SPIRITULUI

ăsim această rezistență a omului față de oferta mântuirii exprimată foarte bine de dialogul Domnului Iisus cu un grup reprezentativ de iudei, în contextul minunii înmulțirii pâinilor. Un băiețel anonim avea la el cinci pâini și doi pești. A fost destul ca acestea să fie așezate în mâinile lui Iisus și cinci mii de bărbați (la care s-au adăugat femeile și copiii) au primit mâncare din belșug în ziua aceea. Iisus a luat pâinile, a mulțumit lui Dumnezeu, le-a împărțit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărțit celor ce ședeau jos; de asemenea, le-a dat și din pești cât au voit. După ce s-au săturat, Iisus a zis ucenicilor Săi: „Strângeți firimiturile care au rămas ca să nu se piardă nimic.“ Le-au adunat deci și au umplut douăsprezece coșuri cu firimiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toți.1 Reacția celor care trăiseră minunea respectivă a fost neîntârziată și oamenii au demonstrat clar că înțeleseseră bine mesajul minunii: nu despre pâinea de orz era vorba acolo, ci despre Pâinea Vieții. Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Iisus, ziceau: „Cu adevărat, Acesta este Prorocul cel așteptat în lume.“2 A doua zi, aceiași oameni au revenit în locul în care văzuseră și trăiseră acel mare semn al mesianității lui Iisus. Aparentul lor interes pentru Iisus ascundea, de fapt, ascundea un deplorabil scop mercantil: Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâinile acelea și v-ați săturat.3 Cuvintele lui Iisus subliniază schimbarea gândurilor lor, survenită într-o singură zi, ca o tristă confi rmare a oftării lui Moise: O! de ar rămâne ei cu aceeași inimă ca să se teamă de Mine și să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiți pe vecie, ei și copiii lor!4 Ciudată mutație! În doar o zi și o noapte, ceea ce este pieritor – pâinea de orz – luase locul Celui Nepieritor – Pâinea Vieții. Rugăciunea: „Doamne, dă-ne totdeauna

această Pâine“5 nu mai avea niciun sens pentru ei. „Mâncarea cea nepieritoare“, cel mai de preț Dar al lui Dumnezeu, se pierduse în noaptea spiritului în care se cufundaseră din nou.

SOLUŢIA LUI IISUS

n fața celei mai dezastruoase tranzacții pe care o poate face fi ința umană, Iisus lasă durerea iubirii să strige: Lucrați nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viață veșnică și pe care vi-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică Însuși Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.6 În cuvintele lui Iisus apar un „să nu faci“ și un „să faci“. Ele nu ar constitui o problemă când e vorba de a fi salvat. Dar este o expresie acolo care atinge nervul descoperit al eului nostru: „... vi-o va da Fiul omului.“ Natura noastră ar prefera „o mâncare nepieritoare“ pentru care lucrează ea însăși, nu una care îi este oferită gratis. Mândria aceasta sinucigașă nu iubește relația dintre „a da“ și „a primi“. Ea iubește verbul „a face“ și substantivul „merit“, ea preferă cuvântul „plată“, nu cuvântul „dar“. De aceea, omul continuă să întrebe: „Ce să facem ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?“7. (Este ca și cum Lazăr ar întreba din mormântul lui: „Ce să fac ca să înviez? înviez?“.) “.) Iisus le-a răspuns că nu este nimic de făcut, pentru că tot ce se așteaptă de la ei este să creadă și să primească ceea ce a facut Dumnezeu pentru ei. Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El.“8

REZISTENŢI LA SOLUŢIA LUI IISUS

e semn faci Tu deci“, I-au zis ei, „ca să-l vedem și să credem în Tine? Ce lucrezi Tu?“9 Întrebarea ascultătorilor lui Iisus este uluitoare. Încă nu se stinsese ecoul minunii din ziua precedentă și acum cereau un alt semn, ca și cum nu ar fi văzut niciunul! Cu doar o zi înainte, ei mâncaseră pâine și pește și afi rmaseră: „Cu adevărat, Acesta este Prorocul cel așteptat în lume!“. Explicația acestei stări de lucruri poate fi găsită tot în cuvintele lui Iisus. Ascultătorii Săi experimentau un blocaj al credinței, pentru că li se oferea o mântuire pe care nu o „lucraseră“ și nu o „săvârșiseră“ ei. Iar ineditul soluției lui Iisus era prea diferit și tulburător pentru a fi primit.

„

S E M N E L E T I M P U LU I

50-55 Nicu Butoi.indd 52

28/04/14 09:56

Ascultătorii lui Iisus nu aveau nicio problemă cu ideea de „a face“ sau „a nu face“ un lucru anume în vederea obținerii mântuirii. Și ei, și noi suntem, în realitate, gata pentru orice, oricât, oriunde și oricând, atât timp cât noi suntem cei care trebuie „să săvârșim“ lucrarea. Avem însă o insurmontabilă problemă cu implicațiile expresiilor biblice prin care este descrisă mântuirea: „făcută deja“, „dar“, „înainte de veșnicii“, „darul fără plată“ și, iarăși, „fără bani și fără plată“. Într-o inimă care simte și gândește astfel nu este niciun loc pentru Iisus. O asemenea persoană vrea și se crede în stare „să săvârșească“ ea însăși lucrările lui Dumnezeu și de aceea nu are nevoie să primească ceva dăruit. Teologul și autorul Lee Strobel arată diferența dintre imaginea „fiului risipitor“ în hinduism, în contrast cu creștinismul. În hinduism, fiul risipitor trebuie să treacă prin nesfârșite procese de întelepțire și curățire înainte de a fi primit înapoi de tatăl său, pe când Iisus spune că fiul risipitor este iubit și restaurat pe deplin și necondiționat în numele iubirii tatălui. El arată, în mod unic, că „în centrul celei mai frumoase istorii spuse vreodată“ nu este fiul risipitor, ci Tatăl. O asemenea perspectivă nu este ușor de înțeles pentru mentalitatea fi rească.

ÎN LOCUL LUI DUMNEZEU

imic nu ar putea fi mai clar cu privire la totala inadecvare și neputință a omului de a se mântui pe sine decât cuvintele Domnului: Ucenicii au rămas și mai uimiți și au zis unii către alții: „Cine poate atunci să fie mântuit?“ Iisus S-a uitat țintă la ei și le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputință la oameni, dar nu la Dumnezeu, pentru că toate lucrurile sunt cu putință la Dumnezeu.“10 O mântuire bazată pe ceea ce fac sau „săvârșesc“ eu pentru Dumnezeu și o mântuire bazată pe ceea ce El a făcut și „a săvârșit“ pentru 11 mine11 sunt două lucruri care se exclud reciproc. Încercarea de le amesteca este inutilă și produce un rezultat dizgrațios. O imagine biblică șocantă, prezentată în Apocalipsa, ilustrează caracterul unui asemenea amestec. Chiar dacă „femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură și stacojiu“, chiar dacă „era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare“ și chiar dacă „ținea în mână un potir de aur“, totuși conținutul acestui potir nu înseamnă altceva

în ochii lui Dumnezeu decât „spurcăciuni“ și „necurății.“12

AȘA CUM SUNT

n privința mântuirii, Pavel afi rmă clar această exclusivitate reciprocă: Și dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Și dacă este prin fapte, nu mai este prin har, altminteri, fapta n-ar mai fi faptă.13 Acesta este cel mai puternic argument în favoarea validității îndemnului biblic ca orice om să vină la Dumnezeu așa cum este. Păgânismul prevede o lungă și complicată lucrare de schimbare și transformare înainte ca omul să poată să se înfățișeze înaintea zeității. Prin contrast, Dumnezeul pe care ni-L descoperă Iisus nu cere transformarea noastră înainte de întâlnirea cu El. Dimpotrivă, El cere inima noastră, așa cum este ea, ca s-o vindece și s-o mântuiască. O ilustrare specială a acestui principiu al lucrării mântuitoare a harului se regăsește în imaginea biblică a zidirii altarului. Piatra folosită pentru construirea unui altar pe care I se ofereau jertfe lui Dumnezeu trebuia adusă acolo „așa cum era“, neatinsă, fără niciun fel de transformare. Încercarea de a o ciopli cu dalta înainte de a o aduce la altar era considerată de către Dumnezeu „pângărire“. Dacă-Mi vei ridica un altar de piatră, să nu-l zidești din pietre cioplite, căci, cum îți vei pune dalta în piatră, o vei pângări.14 A sta înaintea lui Dumnezeu pe stânca Iisus Christos, pe de-o parte, și, pe de altă parte, a încerca să cioplești inima ta de piatră cu propria daltă înseamnă un paradox. Cioplirea cu dalta, care simbolizează încercarea omului de a se curăți și a se sfinți pe sine prin „să faci“ sau „să nu faci“, conduce la alt rezultat: El... (Aaron) a bătut aurul cu dalta și a făcut un vițel turnat 15. Dacă respingi harul și darul lui Dumnezeu și dacă încerci să vii înaintea Lui pe baza meritelor a ceea ce „faci“ sau „nu faci“, atunci poți să te uiți în oglindă și să spui: Israele! Iată dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului. 16

MECANISMUL LUI „SĂ (NU) FACI“

na dintre cele mai nesuferite, mai denunțate și mai combătute porunci ale lui Dumnezeu este porunca odihnei Sabatului. Stai și te gândești ce

DE CE ESTE RELIGIA PLINĂ DE REGULI?

50-55 Nicu Butoi.indd 53

53 28/04/14 09:56

fel de om trebuie să fie acela care, într-o lume așa de obosită și chinuită, refuză, batjocorește sau denunță invitația la odihnă, la refacere și rezidire sulfetească. Nimeni altul decât omul care nu poate suporta două lucruri cu privire la Sabat. În primul rând, omul nu suportă faptul că Sabatul nu este un moment de aducere-aminte a lucrării omului pentru Dumnezeu, ci este un moment de aducereaminte a lucrării lui Dumnezeu pentru om. Le-am dat și Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine și ei, pentru ca să știe că Eu sunt Domnul care-i sfințesc.17 Al doilea obstacol, legat de primul, reiese din următoarele cuvinte ale Bibliei: Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar

în ziua a șaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o.18 „Să nu faci nicio lucrare“ sunt cuvinte care descriu o grea ispită pentru om, tocmai pentru că omul ar vrea să facă, „să săvârșească“, să contribuie, să facă ceva pentru a se salva. Gândiți-vă la poporul Israel în fața Mării Roșii, cu armata egipteană în spate, cu munții în dreapta și în stânga și cu marea în față și, cel mai groaznic, cu porunca: „... dar voi stați liniștiți.“19 Trebuie că în acele momente, israeliții simțeau ceea ce descria altădată Iov: Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mâinile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?20 Dezideratul nobil de „a săvârși“ este o binecuvântare pentru om și omenire în această lume, dar mântuirea este dintr-o altă lume. În acest domeniu, încercarea omului de „a contribui“ devine, conform Apocalipsei, „o spurcăciune și o necurăție“.

S E M N E L E T I M P U LU I

50-55 Nicu Butoi.indd 54

28/04/14 09:56

Din acest motiv, omul fi resc are aversiune față de Sabatul care prevede „să nu faci nicio lucrare“, ci să intri în „odihna lui Dumnezeu“, nu a ta. Într-adevăr, omul caută și dorește odihna, dar nu acest fel de odihnă. El vrea să-și găsească odihna în ceea ce face el pentru Dumnezeu, nu în ceea ce a făcut Dumnezeu pentru el. 21 Lui nu îi place să i se spună: „Eu vă voi da odihnă“22, pentru că el vrea să intre în odihna propriilor merite, nu în odihna lui Dumnezeu, oferită fără merit, în dar, în Christos Iisus, care a spus: „Eu vă voi da odihna.“ De aceea, în nebunia lui, omul a făcut chiar și din acceptarea odihnei lui Dumnezeu o faptă a lui însuși, pe baza căreia își atribuie merite și îi judecă pe alții.

CU FRICA ÎN OASE

mântuire întemeiată pe „să faci“ sau „să nu faci“ este mult mai de dorit pentru omul firesc decât mântuirea oferită în dar, prin harul care este în Christos Iisus. Un prieten cu educație superioară mă sfătuia, la un moment dat: „Așa este, dar să nu predici aceste lucruri, fiindcă ele îi vor predispune pe oameni la păcat.“ Ioan însă nu ia in considerare acest „risc“, fiindcă Duhul Sfânt, care îl inspira, confirma că „oricine are nădejdea aceasta în El se curățește, după cum El este curat“23. Adică nu numai că cineva care se încrede în harul lui Dumnezeu nu păcătuiește, ci mai mult, el se „curățește după cum El Insuși este curat“! „Ba nu așa, ci omului trebuie să-i bagi frica în oase!“ mi-a spus un alt prieten. Ellen White, una dintre cele mai prolifice scriitoare ale epocii moderne, răspunde acestui argument astfel: „O supunere forțată față de voința Tatălui va produce caracterul unui rebel.“24 Istoria a demonstrat acest lucru. În spatele unora dintre cele mai odioase crime împotriva umanității a stat tocmai acest fel de supunere forțată. Dumnezeu nu dorește ca omul să fie un robot care „să facă“ sau „să nu facă“ un anumit lucru. El dorește să discernem și, mai ales, să facem totul cu bucurie și de plăcere: „Fiule, dă-Mi inima ta și să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele.“25

NU E PREA PUŢIN?

n nou-născut banalul icter funcționarea Doctorul i-a

a fost diagnosticat cu postnatal provocat de anormală a ficatului. explicat mamei atât

primejdia bolii netratate, cât și tratamentul ușor și sigur. Era vorba doar de simpla expunere a nou-născutului la o lumină specială, care urma să ajute ficatul să funcționeze normal din nou. Mama a ascultat cu atenție, apoi a întrebat îngrijorată: „Domnule doctor, nu credeți că tratamentul este mult prea simplu? În fața unei așa amenințări, doar să expui copilul la o simplă lumină? Nu credeți că boala necesită o intervenție mult mai agresivă, niște medicamente foarte puternice sau o intervenție chirurgicală sau chiar un transplant de ficat? Nu vă temeți că, prin acest tratament atât de simplu, boala se va agrava și va duce, în fi nal, la moartea copilului meu? “ „Nu“, i-a răspuns calm doctorul, „nu am de ce să mă tem de aceste produse ale imaginației tale, fi indcă știu din experiență că astfel de lucruri nu sunt adevărate. De fapt, tu nu ai o problemă cu boala sau cu tratamentul, tu ai o problemă cu doctorul. Tu nu ai încredere în mine. Te sfătuiesc să iei mâna de pe viața copilului și să-mi încredințezi mie acestă viață amenințată. Nu încerca să faci ceea ce numai doctorul poate face. Nici nu încerca să mă ajuți, fi indcă ajutorul tău, în acest caz, nu va fi în favoarea copilului. Ai încredere în cunoștințele mele și în îndelungata mea experiență. Ai încredere in inima mea, fi indcă eu iubesc viața acestui copil ca pe viața mea. Milioane de copii au fost salvați prin același tratament, care nu a dat greș niciodată. Și copilul tău va fi salvat.“ Mama și-a ridicat privirea de la copilul îngalbenit și și-a îndreptat-o spre fața doctorului. Pe chipul acela jertfitor, ea a descoperit compasiune, dragoste, hotărâre și siguranță... Instinctiv, și-a întins mâinile și a așezat copilul în brațele deschise ale doctorului. Cu voce tremurândă și cu lacrimi în ochi i-a spus: „Domnule doctor, tratați-l și salvați-l, vă rog, pe copilul meu, cu Lumina de care ați vorbit!“ 1. Ioan 6:11-13 2. Ioan 6:14 3. Ioan 6:26 4. Deuteronomul 5:29 5. Ioan.6:34 6. Ioan 6:27 7. Matei 11:6 8. Ioan 6:28 9. Ioan 6:30 10. Marcu 10:26, 27 11. Galateni 3:9, 10 12. Apocalipsa 17:4 13. Romani 11:6 14. Exodul 20:25 15. Exodul 32:4

16. Ibidem 17. Ezechiel 20:12 18. Exodul 20:10, 11 19. Exodul 14:14 20. Iov 30:24 21. Vezi rugăciunea fariseului din Luca 18:11, 12. Acolo nu este nimic din ceea ce a făcut Dumnezeu pentru el, ci numai ceea ce a făcut el pentru Dumnezeu. 22. Matei 11:28 23. 1 Ioan 3:3 24. Ellen G. White, Să-L cunosc pe El, p. 120. 25. Proverbele 23:26

DE CE ESTE RELIGIA PLINĂ DE REGULI?

50-55 Nicu Butoi.indd 55

55 28/04/14 09:56

INSPIRAŢIONAL

Andreea Irimia

Salvarea de la capătul suliței Sunt oameni care impresionează prin felul în care pun viața altora mai presus de a lor. Ca misionarii care s-au lăsat uciși pentru salvarea unor sălbatici.

Visul lor comun era să ducă Evanghelia până la marginile pământului. Pe la începutul anilor 1950, tinerii Jim Elliot, Pete Fleming, Ed McCully, Nate Saint și Roger Youderian se aflau cu familiile în America de Sud și lucrau în cadrul unor misiuni creștine. În curând avea să-i unească un vis extrem de periculos. Evanghelizarea triburilor Waorani a fost ideea lui Jim Elliot. Membrii tribului respectiv nu trăiau, în medie, mai mult de 25 de ani din cauza omorurilor și niciun străin nu le supraviețuise, de la conchistadori și până la misionarii iezuiți. Dar, tocmai de aceea, Elliot credea că ei au cea mai mare nevoie de mesajul Evangheliei. Cei cinci au învățat dialectul Waorani și apoi au survolat așezările sălbaticilor, transmițând mesaje de prietenie și oferind cadouri. În urma răspunsurilor încurajatoare, pe 3 ianuarie 1956, au aterizat pe plaja râului Curaray și și-au așezat tabăra acolo. Trei zile mai târziu au venit primii vizitatori – o fată și un băiat, împreună cu însoțitoarea lor, conform obiceiului tribului. O intrigă legată de relația celor doi, care au plecat de la întâlnirea cu misionarii fără însoțitoarea lor, a generat furia fratelui mai mare al fetei. De frica acestuia, băiatul a mințit că au fugit fără însoțitoare din pricină că i-au atacat misionarii. Era duminică și misionarii organizau un serviciu divin când au văzut al doilea grup. Extrem de bucuroși, și-au anunțat soțiile prin stația avionului și au ieșit în întâmpinarea indigenilor când, din tufi șuri, o suliță a fost înfiptă în spatele lui Nate. Prăbușindu-se la pământ, a scos arma de la brâu, dar a tras doar în aer, ca să-i sperie pe atacatori. Roger s-a îndreptat spre stația avionului, dar a fost ucis și el. În câteva clipe, și ceilalți trei au fost uciși cu sulițe și macete. Sălbaticii le-au aruncat trupurile în râu și au distrus avionul. Întorși în tabără însă, ucigașii erau tulburați. Străinii aveau arme, puteau să-i ucidă. De ce nu o făcuseră? Răspunsul le-a fost dat doi ani mai târziu, când văduva lui Jim, Elisabeth, împreună cu fi ica ei de trei ani, s-a întors în tabăra Waorani. Sora lui Nate, Rachel, rămăsese să locuiască în apropierea tribului după moartea fratelui ei. Tocmai terminase traducerea Noului Testament în dialectul Waorani, convinsă că Dumnezeu are un plan pentru salvarea sălbaticilor. Cele două femei au fost acceptate de indigeni, uimiți și ei de curajul lor. În timp ce îi ajuta cu diferite probleme medicale, Elisabeth a fost surprinsă, la rândul ei, să descopere la aceștia gesturi de bunătate și generozitate. Waorani erau pregătiți, în sfârșit, să audă Evanghelia. Când Elisabeth le povestea despre Cel care a murit pentru ca alții să trăiască, ucigașii se gândeau la misionarii uciși. Știau că muriseră pentru ca ei să trăiască. Credința în jertfa mântuitoare a lui Christos i-a transformat. Nouă ani mai târziu, fiul lui Nate, Steve, a vrut să fie botezat de ucigașii tatălui său, acum prietenii lui. O dovadă cutremurătoare a puterii de transformare a Evangheliei. În jurnalul găsit pe malul râului Curaray, Jim Elliot scria: „Când vine vremea să mori, ai grijă să nu mai ai altceva de făcut decât să mori.“ Cel mai probabil, el nu s-a gândit, atunci când a scris aceste cuvinte, că moartea sa și a prietenilor lui nu avea să fie doar ultimul lucru pe care-l mai făceau, ci și cel mai important pentru atingerea visului lor drag: să ducă vestea salvării la niște oameni fără viitor.

S E M N E L E T I M P U LU I

56 Inspirational.indd 56

25/04/14 00:43

MONTAJ COVERS.indd 2

25/04/14 01:25

mai 2014

Culorile tăcerii Vladimir Putin iubește simfonia După Hollywood... Potopul Semnul uitat De ce este religia plină de reguli? R E V I S TĂ D E A N A L I Z Ă Ș I O P I N I E C R E Ș T I N Ă

MAI 2014

U N D E L E G R AV I TAŢ I O N A L E Ș I I N F L AŢ I A D E C E R T I T U D I N I

MONTAJ COVERS.indd 1

25/04/14 01:34