Numarul 8 Revista A.V.A by Netca Malina

„ Cultura este singurul mijloc de afirmare, şi în faţa omenirii de astăzi, şi în faţa istoriei de mâine. ” Mircea Eliade

Cuprins Vocea A.V.A 9 Adevăr dureros sau minciună frumoasă

Interviu - Ștefan Doru Dăncuș

De vorbă cu… 12 Doine Pământeși 16

Fără timp 17 Rătăcire 17 Focul 17 Războinica după copil 18 Vânt de toamnă 18 Mult mai puțin decât puțin mai mult 19 Baloane de săpun 19 Domnișoara Pogany 19 Călător al umbrei 19 Chemare 20 Telefon de la Dumnezeu 20 Petru tine 20 Pantum de toamnă 21 Lumină 21 Vine un timp 21 Stelele nu cad din cer 22 Împăratul de ceară 22 Privesc prin geana verii cu regret 22 Câte uși ! 23 El Maximo 24 Oglinda 24 Curcubeul 24 Despre tipologiile lui Don Quijote 24 Din cântecul satului 24 Copacul cu poezie în frunze 25 Liniște în genunchi 25 Așa se întâmplă 25

Dependent de artă... 26 Poezia și muzica fac parte din viața mea

Proză scurtă 31

Teiul 32

Fântâna 33

Film vs. Carte 34

Interviu cu un vampir 35

Gânduri pe alese 39 O zi din viața unui meloman din sec. XXI 40 Cine suntem? 41 Gând 11 – viața mea 41 Sunt aici 42

Micii colecționari 43 Recenzii 46

Solstice 47

Comorile noastre literare 48

Mihail Sadoveanu 49 C.S. Lewis 50

Un tânăr, o experiență, un succes Scânteia care a aprins flacăra

Epigramă 55 Județele României – centre de cultură 57 Arad – județ cultural 58

Impresii. Critici. Lansări de carte

Lansare de carte 60 Colocviului Naţional Zilele Poeziei “Iustin Panţa” 61 Adelina Dozescu 63

Blog, Blogger, Blogging 64 De ce am început un blog?

În vizită pe la... 66

În vizită la Cluj 67

Întrebarea lunii 70 Ce reprezintă Revista A.V.A pentru voi?

Recomandări 73 Evenimente 74 Blog-uri 75

Redacția Revistei A.V.A Fondator și Redactor - Șef

Mălina Adina Netcă, Timișoara

Corector Texte

Denisa Ecaterina Balosin, Timișoara Ioneta Almăjanu, Timisoara D. Moise, Buzău

Redactori Adjuncți

Maya Ianolia, Craiova Anca Șerpe, Alba Iulia

Promovare și imagine

Dragomir Adrian, Câmpina

Design

Anna E. Puiu, Timișoara

Fotograf

Alexanra Fulga, Iași Lavinia Humeniuc, Timișoara

Revista A.V.A își propune să promoveze cultura într-o formă transparentă. Astfel, colaboratorii revistei au dreptul să-și foloseasca atât numele real sau pseudonimul. În cazul în care o anumită creatie literară sau artistică se dovedește a fi plagiată, Revista A.V.A nu se face responsabilă de acest lucru. Persoana în cauză urmând să răspundă personal oricărui fel de acuzații i se aduc.

Colaboratori: Liliana Mandu, București Maftei Lăcrămioara, Iași Ștefan Doru Dăncuș, Târgoviște Bodi Silviu, Oțelu Roșu Cornelia Romașcu, Tulcea Cucu Ana- Maria, Roman Andrei - Radu Popa, București Elena Lavinia Niculicea, Babeni ( Vâlcea ) Marius Robu, Craiova Ioana AnaMaria Pop, Baia Mare Iuliana Elena Păun, Constanța Ovidiu Vasile, Cluj Camelia Lungu, Cernavodă Monica Berceanu, București Necșoi Stelian, Pitești Elena Valeria Ciura, Ocna Dej ( Cluj ) Florin Donțu, Timișoara Ella Cernat, Ploiești Sandu Cătinean, Bonţida Bogdana Elena Simionescu, Pitești Gabriela Ana Bălan, Bârlad Renate Müller, Germania

Aga Lucia-Selenity, Brașov Lucian Victor Bota, UK-Bristol Ștefan Alexandru Ciobanu, București Georgeta Grosescu, Câmpina Mihăiță Macoveanu, Slobozia Mariana Suciu, Belgia Geo Galetaru, Dudeștii Noi Ana Maria Gîbu, Botoșani Simona Antonescu Mircea Toma, București Oana Heller, Cluj Maria- Roxana Bischin, Sibiu Radu Cîrstea ( Autor complicat ), București Florinda Dinu, Slatina Ileana Sprinciană, Adjud Corina Chirilă, București Andreea Pop, Lăpuș Alexandru Belciu, Brașov Viorel Marele, Roman Mălina Prunduș, Cluj Diana Adriana Matei, Ploiești Adelina Dozescu, Lugoj Alexandra Ghiță, Norvegia

Revista A.V.A anunţă, o dată cu venirea iernii, şi primul său concurs de poezie ! Concursul se desfăşoară in perioada 21 noiembrie – 15 decembrie şi are ca temă „ Poezia de iarnă ” , o temă frumoasă cu care dorim să întâmpinăm iarna așa cum se cuvine. Poeziile le puteți trimite pe adresa de e-mail netca.malina@gmail.com până pe 15 decembrie inclusiv. Câștigătorii vor fi aleși de către un juriu și vor fi anunțați in numărul 9 al Revistei.

Premii: Diplome și Cărți pentru primele 3 locuri

Juriu: Netcă Adina Mălina ( redactor și fondator Revista A.V.A ) Iustina Țalea ( adm. Pagina Momente în viață ) Moise D. ( adm. Pagina Naivul )

Vreau să precizez faptul că toate poeziile înscrise în concurs vor apărea într-un supliment special dedicat Sărbătorilor de iarnă apărut alături de Revista A.V.A !

IMPORTANT : LA ACEST CONCURS NU VOR

PUTEA PARTICIPA MEMBRII PRINCIPALI AI ECHIPEI A.V.A ( redactorii șefi/ adjuncți , cei ce se ocupă de promovare și design și nici corectorii textelor )

Adevăr durero frum Adică minte-mă frumos să nu sufăr prea mult dar, când voi afla adevărul în toată goliciunea lui , mă voi da cu capul de pereţi? Din punctul meu de vedere, lucrurile stau cam aşa (şi o voi lua cu începutul) : cu toţii suntem oameni, avem un suflet, o conştiinţă (unii mai mult sau mai puţin), avem un drum în viaţă, o cruce de dus şi atunci stau şi mă întreb: ce rezolvăm cu minciuna, ce rezolvăm dacă zugrăvim adevărul într-o cu totul altă lumină? Acest lucru ne scuteşte mai mult de suferinţă în sine ? La un moment dat, pentru că există mereu acest moment dat, lucrurile pot lua o întorsătură proastă , iar acea minciună ticluită atât de frumos ,să se întoarcă împotriva noastră. Ştiu, pe vremea copilăriei, cu toţii eram experţi la alcătuit minciuni nevinovate în faţa părinţilor atunci când

făceam multe năzbâtii, la alţii acest lucru s-a perpetuat de-a lungul anilor devenind un stil de viaţă; unii consideră minciuna un al doilea as în mânecă numai că stau eu acum şi mă întreb ... minciuna nu are picioare scurte? Cei care şi-au creat un ideal în viaţa lor de zi cu zi, însuşindu-şi arta minciunilor frumoase, sunt, după părerea mea,oameni fără conştiinţă sau scrupule. Poţi evita un adevăr dureros sau poţi amâna momentul dezvăluirii unui adevăr prin omitere ,însă nu poţi trăi la nesfârşit în întunericul sumbru al minciunii; altminteri ajungi să te identifici cu el ajungi să confuzi chiar tu însuşi lucrurile ajungi să te îneci în propriile-ţi minciuni . Un adevăr, oricât de dureros, doare mai puţin dacă este spus atunci când se produce

actul în sine. Un adevăr te scuteşte de suferinţe pe termen lung, îţi poate deschide ochii asupra realităţilor vieţii, călindute de răutăţile celor din jur, te poate pune în gardă atunci când persoane terţe doresc să-ţi schimbe şi să-ţi influenţeze personalitatea prin negativismul minciunilor cu care doresc a te înconjura . Să încercăm să facem un exerciţiu imaginar! închipuiţi-vă o balanţă: pe un taler stă adevărul, pe un alt taler stă minciuna, în ce parte credeţi că se va înclină balanţa? Ce e mai uşor: un adevăr dureros sau o minciună frumoasă? Desigur, ne-am putea răspunde şi astfel: adevărul fiind dureros trage mai mult la cântar, iar minciuna frumoasă este mai uşoară prin faptul că este frumoasă ... nu ar fi un răspuns tocmai greşit... dar, orice lucru, oricât de frumos, devine urât prin

os sau minciună moasă ? natura cuvântului precedat; or, nu văd cum o minciună poate fi tocmai frumoasă ... şi nu văd cum un adevăr poate deveni atât de dureros dacă este spus la timp . Ştiţi ce le lipseşte acelor oameni care nu spun adevărul...? După părerea mea, le lipseşte curajul şi responsabilitatea, sunt oameni de-o laşitate incomensurabilă ! Liliana Mandu, București

De multe ori suntem puşi în situaţia de a alege între cele două posibilităţi : de a spune un adevăr dureros sau o minciună frumoasă. Mulţi sunt aceia care preferă a doua variantă motivând că îl protejează pe interlocutor, dar este total greşit ! Cum poţi să te uiţi în ochii omului, să-i zâmbeşti frumos şi să-i spui că de fapt “laptele e negru” când tu ştii că el este alb...Spunând aest lucru nu faci decât să te minţi pe tine însuţi, să îţi spui chiar

ţie o minciună frumoasă. Adevărul spus clar şi răspicat va fi întotdeauna o virtute a omului. Prin acest lucru se va câştiga respectul de sine şi respectul celorlalţi faţă de tine. O minciună spusă în mod repetat va atrage o altă minciună, şi o altă minciună, atrăgându-te astfel într-un labirint al falsităţii şi al controversei umane. Minciuna frumoasă nu înseamnă decât minţirea propriului “Eu”, privirea în oglinda sufletului de unde va reflecta carac-

terul duplicitar al omului. Un adevăr dureros va durea o perioadă: o zi, o lună, un an, dar va trece şi omul îşi va da seama de ceea ce se întâmplă de fapt cu el. Mai bine să mi se poarte pică o lună sau un an decât să fiu urâtă o viaţă după ce îi voi spune omului o minciună frumoasă ce ulterior va fi deconspirată ! Adevărul este ca uleiul, mereu iese la suprafaţă ! Lăcrămioara Maftei, Iași

Ștefan Doru Dăncuș Reporter: Ne puteți spune câteva cuvinte

Ștefan Doru Dăncuș s-a născut la 4 august 1968 in loc. Ieud jud. despre dumneavoastră? Maramureș și a debutat in anul Ștefan D. Dăncuș: Sunt scriitor, conduc GRUP MEDIA SINGUR în general și editura SIN- 1996 cu volumul „ Dormi în pace Doamne! Antidiavolul.” - poezie GUR în special. eseu.

Reporter: Ce vă inspiră să scrieți? Ș.D. Dăncuș: Nu am surse de inspirație

pe care le-aș putea cataloga. Poate este vorba de diverse evenimente care mi se întâmplă, poate de momente mai aparte.

Reporter: Cât de mult înseamnă pentru

Scriitor de poezie și proză, în prezent Ștefan Doru Dăncus este directorul editurii Singur, fondatorul Revistei Sigur- revistă de cultură, civilizație și atitudine morală dar are sub tutela sa și Grupul Media Singur.

dumneavoastră lectura? Ș.D. Dăncuș: Prin natura mea sunt un om al cărților. Înafara cărților care apar la editura mea, primesc și cărți ale prietenilor sau ale unor autori pe care nu-i cunosc. Chiar dacă cititul n-ar fi una din marile mele pasiuni, ar fi o obligație morală față de cei care mi le trimit. Uneori, când timpul îmi permite, mai scriu și despre cărțile primite.

Reporter: Considerați că tinerii din ziua de azi iubesc la fel de mult

cărțile?

Ș.D. Dăncuș: Desigur – cu toate că unele au prețuri exorbitante și nu își

pot permite procurarea lor. Singura modalitate de a putea citi ceea ce vrei rămâne tot internetul – unde apar deseori pdf-uri ale acestora.

Reporter: V-ați gândit vreodată să renuntați la a scrie datorită criticilor? Ș.D. Dăncuș: N-am scris niciodată pentru critica literară. Am scris pentru

oameni în general. Faptul că am intrat și în ”colimatorul” criticii se datorează în cea mai mare măsură calității literare a scrisului meu.

Reporter: Cum ați caracteriza un “scriitor” ? Ș.D. Dăncuș: Hm. Cred că scriitori sunt aceia pe care lipsa acestui element

vital numit ”cuvânt” îi poate duce la dispariția fizică. Iau în calcul alcoolul, tutunul, cafeaua sau, mai nou, chiar drogurile – care pot duce la scrierea unor opere geniale dar și viața lor aventuroasă

„ Ștefan Doru Dăncuș aduce mai mult a scriitor american. ” (Alexandru Petria) Reporter: În opinia dumneavoastră a fi artist e un mod de viață? Ș.D. Dăncuș: Evident. Nu pot uita lehamitea cu care lucram în anii comunis-

mului și în primii ani ai ”democrației”. Nu-mi ardea deloc de serviciu. Cum terminam, cum eram la bibliotecă, la cenacluri sau pur și simplu mă întâlneam cu alți amici – scriitori în devenire. Cu timpul, cel puțin pentru mine, lucrurile s-au schimbat. Am lăsat baltă ”serviciul” unde timpul îmi era balizat de ore fixe și după o vreme în care am făcut presă, am reușit să fac activă formula de lucru ce-mi convenea – GRUP MEDIA SINGUR.

Reporter: Urmăriți de cele mai multe ori mulțumirea sinelui sau mulțumirea celor din jur?

Ș.D. Dăncuș: Ambele. Am făcut greșeala de a iubi aproapele mai mult decât

pe mine însumi iar societatea m-a sancționat brutal. Nu poți da oamenilor mai mult decât ceea ce-ți prisosește. Numai Isus Hristos a putut dar noi nu avem căderea de-a ne compara cu El.

Reporter: Ne puteți spune mai multe despre Revista Singur? Ce anume

urmărește aceasta?

Ș.D. Dăncuș: Revista SINGUR are pe frontispiciu un text excelent al lui I.

Creangă: ” Iubite cetitoriu, multe prostii ăi fi citit, de când ești. Cetește, rogu-te, și ceste și, unde-i vedè că nu-ți vin la socoteală, iè pana în mână și dă și tu altceva mai bun la ivală, căci eu atâta m-am priceput și atâta am făcut”. Un fel de a spune:dacă nu vă place cum scriem noi, scrieți voi. Totuși, am urmărit în primul rând promovarea valorilor tinere, lucru din ce în ce mai absent din paginile revistelor ”consacrate”. N-am exclus publicarea autorilor mai în vârstă ci am încercat să încurajăm generația care ne va urma.

Reporter: Vă rog să adresați un mesaj tinerilor care citesc aceasta revista: Ș.D. Dăncuș: Revista SINGUR este deschisă tuturor. Există o selecție a ma-

terialelor publicate, selecție care se face urmărind ce apare pe www.revistasingur.ro, site-ul nostru interactiv. Chiar dacă un autor nu este publicat – i se spune și de ce, i se recomandă cărți și în plus poate beneficia de opinia cititorilor de pe site.

„ Nu pot rata acest spectacol, nu-mi permit (neavând televizor, radio şi necumpărând ziare) absenţa, cu ce mi-aş umple timpul? Ah, ce-mi place să fiu SINGUR! ” ( Ștefan Doru Dăncuș)

Fără timp...

Lasă-mi un timp,un ceas stricat Și dă-mi o oră de iubire De lângă mine să nu fi plecat Să ne-adorăm în neștire,

Lasă-mi în vise un sărut Și-o șoaptă de iubire Să o țin minte cât mai mult Când nu ești lângă mine.

Dăruie-mi iubirea ta, Strop cu strop ,la nesfârșit, Să fiu mereu în preajmă ta, Un ceas stricat...un infinit.

Lasă-mi în scris de dor Pe-o frunză,uscată,cenușie, Cât de mult mă dorești acum Și plin ești de iubire.

Silviu Bodi, Oțelu Roșu

RĂTĂCIRE

Focul

Plecasem demult (de ce-aș mai fi rămas?) Plecasem către nicăieri Mă chemase un glas. Pășeam numărând amintiri Că pe mătănii, Spre mântuire Și presăram vise Să nu mă rătăcesc pe drumul spre noi. Tu m-ai strigat mai apoi Însă fără ecou. N-am auzit glasul tău Doar, pașii mei șovăielnici Căutau cărarea spre Cornelia Romașcu, ÎNAPOI

Eternitatea se sparge în picături mici, Iar eu am prins una. Aş vrea să o împărţim amândoi, Să bem din ea şi să ardem împreună, Să alcătuim acelaşi foc care urcă spre cer, Acoperind frigul, Să se mire vazduhul Că trupurile noastre unite au atins nepătrunsul, Că buzele noastre sunt ca două făclii ce ard vesnic, Să te topesti, Tu, cel cu ochii de plumb.... Ana - Maria Cucu, Roman Tulcea

războinica după copil Mamă, tata de ce a plecat fără palton uite încă miroase orizontul a el gulerul se mișcă și mânecile la fel poate că îi e frig poate că plânge mamă tu nu trebuie să plângi am auzit afară pași miroase a fum de țigară și a pielea tatălui calul nechează câinele latră ușa rămâne închisă Mamă, spune-mi o poveste de război tata are o pușcă un pistol o fotografie undeva tranșeele sunt prea mari pentru morți dar tata tata le evită sare peste ele învinge sârma durerea bocancii obuzele rănile vine acasă mâine poimâine răspoimâine nu e așa nu e așa mamă? Mamă, au trecut luni întregi

și nu au mai venit scrisori lungi mirosind a moarte porți doliu ai ochii întunecați poate că tata s-a luat la luptă cu dumnezeu l-a învins și acum se întoarce cu steaguri în spate parcă aud vocea lui tu zici că e iarăși vântul eu sper mamă eu sper în viață. Andrei - Radu Popa, București

Vânt de toamnă Sufletul dezbrăcat în frunzişul iubirii de vântul furios ce frânge crengile moi, trunchiul scrijelit de timp, tainic labirint. În mine se cuibăreşte pasărea dorului, se înfruptă animalic din iluzia dulce a dragostei – floare albă legănată de vântul... durerii. Elena Lavinia Niculicea, Babeni ( Vâlcea )

MULT MAI PUȚIN DECÂT PUȚIN Călător al umbrei MAI MULT Nu mai am niciun gând, Niciun vers nu mai scriu, În uitare, curând O să mor, o să fiu. Într-un pumn o să strâng Tot ce am din ce nu-i Și-o să-i râd și-o să-i plâng Orișicui, nimănui. Lasă-mă să te las, Plec puțin și revin, Că-s plecat și-am rămas Prea demult, prea puțin! Marius Robu, Craiova

Ascultă-le ! arborilor plânsul Vezi ! cum lacrimi galbene de frunze îngheață pe luciul apei Uită ! că fluturii nu mai vin să se adape Iartă ! cântatul păsărilor de la masa tăcerii plăteșt-te-ți ! trecerea pe sub poarta sărutului Ridică-te și umblă ! pe coloana infinitului, până la capăt Găsește ! pacea și ad-o lumii, gata sfințită Ovidiu Vasile, Cluj

Baloane de săpun

Domnișoara Pogany

Mă uit din când în când Peste umărul stâng Ca să opresc cu privirea Valul pornit înspre țărm Respir adesea secunde Transformate-n cenușă Pentru a simiți din nou uimirea Ascunsă-n baloanele de săpun.

Numai iubirea nu moare nu erodează Rămâne atent nemișcată pe soclu. Echilibrul ochilor mari, domnișoară, împietrit în bronz, în marmură albă cioplit, așteaptă în oasele mâinilor subțiri să tresară.

Ioana AnaMaria Pop, Baia Mare

Iuliana Elena Păun, Constanța

CHEMARE

Telefon de la Dumnezeu

Un vânt uşor de primăvară Ne cheamă-n mijloc de zăvoi Sa colindăm desculţi prin iarbă De mână-ndrăgostiţi noi doi.

m-a sunat Dumnezeu din spatele crucii cu voce arzând a pălincă de prune m-a întrebat unde-I e locul în cimitirul ăsta de zugravi şi care e drumul către Iad.

Să alergăm, să prindem zarea Nemarginită de smarald, S-atingem locul unde marea Mai primeneşte câte-un val!

mi-a citit din Apocalipsă exact partea lipsă omenirii s-a spânzurat apoi cu bucata de linte şi a încheiat trântind telefonul a moarte.

Aripi să prindem ca doi fluturi Şi să zburam spre-ntinse lunci, Florilor să le dăm săruturi, Să chicotim cu glas de prunci.

M-a sunat Dumnezeu să-mi spună Că unde miroase a beţie nu se face ţuică Şi unde se vede albastrul nu se beau culori. Monica Berceanu, București

pentru tine

Să ne scăldăm în apa rece A unui pârâiaş domol Ce curge-aşa cum vremea trece Sau cum zboară în larg, un stol.

am să mă nasc din răsărit arzând de soare că să te văd cum încă tu mă mai visezi, și zâmbetul păstrat pe chip încă de-aseară să mi-l închid în ochi și să te veghez.

Să desenăm pe bolta clară O inimă bătând uşor, Iubirile noastre să zboare Unite-ntr-un inel, în zbor!

am să fiu vântul care zburdă-n nori , că să mă ascund după ureche să îți simt parfumul , să mă înalț spre cer, plin de fiori să te ascult cum ți-ascunzi gândul .

Camelia Lungu, Cernavodă

Necșoi Stelian, Pitești

Pantum de toamnă Ochiul celest şi-a-mprumutat rubinul Raiului de pe costişă, la cules, Sub gene-i strecurat tot vinul Şi-aşteaptă pâinea coaptă-n ţest.

I-am smuls plăceri din ancestrale vremi Fastuosului regal al toamnei, dar ceresc Şi-aşteaptă pâinea coaptă-n ţest Aceia care vin aici fără să-i chemi.

Fastuosului regal al toamnei, dar ceresc, Îi schimbă noaptea aromită din preaplinul Şi-aşteaptă pâinea coaptă-n ţest Raiului de pe costişă, la cules, I-am smuls plăceri din ancestrale vremi- Ochiul celest şi-a-mprumutat rubinul. Din bobul cu migală des ales Elena Valeria Ciura, Ocna Dej (Cluj) Un îngeresc nectar pentru boemi.

Lumină

VINE UN TIMP

Cineva a venit şi-a băut lumina din lumânări de s-a pus bezna, iar noi, speriaţi, am pipăit nevăzutul ca pe o icoană rece şi-am învăţat să facem lumină.

Vine un timp când învățăm Să plutim peste gânduri, Învățăm să dormim în visul din vis. Vine o vreme în care Învățăm să iubim Tăcerea gândului, Șoapta ierbii, Să stăm întinși în lumină Atingând nemărginirea. Vine o vreme în care Învingem visul Spre a ne naște din nou Mai vii și mai drepți În lumina enternei dimineți.

Florin Donțu, Timișoara

Ella Cernat, Ploiești

Stelele nu cad din cer... Stelele nu cad din cer Geaba-ntidem seara mâna Chiar de ești stăpânul lumii Nu vei apuca nici una. Inima nu te ascultă Geaba-i spui să se oprească Chiar de-i piere de durere Ea vrea numai să iubească. Visele sunt numai vise Geaba-n mreje ne apucă Când se face dimineață Toate pier, ca o nălucă.

Dacă ai averi și faimă Geaba ești stăpân sau vraci Vine vremea să-nchizi ochii Și-n pământ să te prefaci. Stelele nu cad din cer Geaba mă tot mint într-una Dar cât voi cânta din liră Tot voi spune...că vreau una... Sandu Cătinean, Bonţida

Împăratul de ceară

Mi s-a topit imperiul Sub braţul lung al secetei lui Dumnezeu O scară de oţel privesc prin geana verii cu regret Pe care îmi urc iluziile la cer Şi un pumn de piuneze colorate chinezeşti Atât au mai rămas din el. privesc prin geana verii cu regret spre toamna aurie După milenii un negustor ce se apropie încet Îmi vinde sufletul la întâmplare purtând în păr coroană arămie De cealaltă parte a iluziei păşeşte încărcată-n rod şi bucurii Pe un colţ de clipă dar şi cu ploi şi ceaţă Moartea lipeşte pliante cu frunze veşteştede şi ruginii Cu chipul meu de împărat de ceară ne readuce griul iar în viaţă Dator către cerescul fisc iar vântul bate-n geamuri şi pereţi A mia oară suflând cu frig în dimineţi Renate Müller, Germania

Şi zeii mi se închină sub aripă Şi eu împart popoarelor cioburi de clipă

Gabriela Ana Bălan, Bârlad

Câte uşi ...!! Intri într-un bloc ...câte uşi !! Stau şi mă întreb în curiozitatea gândurilor , Oare ce oameni , au cheile lor ? Oare ei la ce alte uşi bat ?? Urc şi cobor scările , nu ştiu la care să bat . Să bat la uşa din lemn , atât de simplă , Dar dacă oamenii din spatele ei sunt foarte complicaţi ?? Poate ea se va deschide uşor , însă ei să nu se “ deschidă “ nici măcar un milimetru ! Fug şi mă îndrept cam nedumerită , spre uşa din stejar . Ce impozantă este !!! Parcă ar fi un “ academician “ gânditor în lăuntrul tăcerii sufletului ! Convinsă fiind , să bat ...au ieşit doi oameni , am crezut că sunt copii , Dar ce să vă spun , când m-au văzut , mi-au vorbit tăios . M-am uitat cu sufletul prins în pionezele privirilor lor , Atunci am observat că şi ochiul uşi mă privea arogant . Câte uşi ...totuşi la care să bat ?? Aş bate la toate dintr-odată , să scap mai repede , dar nu pot . Am văzut o uşă , îmi râdea , dar înăuntru auzeam jale . Nu ştiu , nu ştiu unde să bat . “ Bate să ţi se deschidă ! “ Da , bat , dar nu ştiu uşa ... Unele se deschid , dar nici nu apuc să fac un pas , că se inchid repede . Îmi inchid toate speranţele , parcă mi le ţin prizoniere în celula aşteptării şi a răbdării. Altele se deschid , dar nu este ce caut ... Nu , nu mai bat ... am răbdare să întâlnesc uşa deschisă... Câte uşi ! Nu am timp , să bat la toate !! Omule drag , uşile închise sunt precum norocul negăsit ! Cine nu îşi “ deschide “ oportunităţi rămâne “ uşă “ închisă . Să nu ne fim “uşi “ închise ,dar nici altora să nu le fim !! Bogdana Elena Simionescu, Pitești

EL MAXIMO Ce frumos mai cântă cu arcușul pe razele sale ca un virtuoz plin de sine și înfumurat El Maximo... iar alaiul cu bule de foc îl fac să pară un zeu. acolo sus, în ceruri albastre…

Oglinda

Curcubeul

mângâierea chipului pierdut în palmele apei

în ecouri de lumină norii fac dansul ploii și pe ce râde un curcubeu

mângâierea sufletului cuprins în pântecele cerului

Ce frumos mai cânți tu, Soare!

Lucian Victor Bota, UK - Bristol

Aga Lucia-Selenity, Brașov

despre tipologiile lui don quijote

Din cântecul satului

apropiindu-se de morile tăcute şi masive don quijote iese în fugă din don quijote din armură care iese din don quijote de pe cal care iese din don quijote care bea ceai pe şa care iese din don quijote care visează care iese din don quijote căruia îi bate inima

E iarba de coasă-n grădini Herghelii de raze fug înspre nori Drumurile sunt pline de pelerini Călătorind în căruțele cu flori

sancho panza îi urmează ducând gânditor cei şase cai de acelaşi căpăstru Ștefan Alexandru Ciobanu, București

Caii pur sânge bat din picior Potcoava lumii se schimbă-n inele Flutură coamele galbene de grâu Și intră-n galop în lanuri de stele Georgeta Grosescu, Câmpina

Copacul cu poezie în frunze S-a coborât liniştea de cu seară, Ultimul zgomot stă să moară. M-aşez ca un culegător de muze, Lângă copacul cu poezie în frunze. Îmi vin în minte, inspirată clipă, Revărsări de frumos, nu pot face risipă. Au încolţit în gând, curată armonie, Catrene din nimic pentru o veşnicie.

Am tot ce-şi poate dori creatorul, Am luna pe cer, am vise, am dorul. Înflorită-n uman ca esenţe divine, Inspir natura ce-mi trece prin vine. Găsesc fericirea în lucruri mărunte, Ca vulturul liber peste apa de munte. Unde izvorăşte împlinirea-n cuvânt, Am prins şi eu rădăcini în pământ. Mihăită Macoveanu, Slobozia

LINIȘTE ÎN GENUNCHI Doar pianul se-aude în tăceri înconjurând ruguri arzânde de suflet. Liniștea cade în genunchi în fața cuvintelor nerostite și ele coboară de pe buzele care au uitat să le nască în sufletul în care răsăritul va rămâne veșnic doar o șoaptă scrisă pe valuri și purtată spre țărmuri unde ochi pierduți își caută împlinirea în noian de întrebări lovind cu putere la poarta iubirii din suflet. Mariana Suciu,

AŞA SE ÎNTÂMPLĂ Da, sigur, aşa se întâmplă cu tine, Vine toamna şi te ia în braţe, Te duce acolo şi te pune-n cuvânt. Vine pata aceea de catifea, vine Pleoapa fardată dinspre ploile fierbinţi Şi atunci spunem: da, sigur, aşa Se întâmplă cu noi când vine toamna Şi ne lasă oglinzi aurii la picioare. Geo Galetaru, Dudeștii Noi

Belgia

Poezia şi muzica fac parte din viaţa mea Acum câţiva ani, dacă m-ar fi întrebat cineva care este instrumentul meu preferat, cu siguranţă aş fi răspuns pianul. Atunci cunoşteam doar vocea plăpândă şi preţioasă a clapelor, fie ele negre sau albe. Pianul mi se părea superior oricărui instrument, orice melodie îmi părea mult mai frumoasă cântată la pian. Nu am avut un pian , aşa că am apelat la sora lui mai mică, orga. De fiecare dată când mă aşez la orgă şi cânt, mă simt mai liniştită, mai relaxată, trăiesc intens melodiile şi, uneori, compun versuri pe loc pentru anumite melodii. Orga mi-a dat de-a lungul anilor o mulţime de posibilităţi de a cânta o piesă, mi-a fost alături când am suferit, şi-a lăsat clapele strivite sub degetele mele neîndemânatice şi au cântat alături de mine în momentele fericite. Orga, prima mea alegere, m-a făcut să înţeleg că nu toate instrumentele sunt la fel, m-a învăţat că niciun alt instrument nu

poate fi la fel de preţios, de melodios şi de fin ca şi ea şi m-a lăsat să mă conving singură pe parcursul acestor ani. Orga clasică se folosea, cred că se mai foloseşte, în biserici, sunetul său propagându-se mai întâi în tuburile metalice, apoi răsună în aer şi, de obicei, melodiile sunt stranii. Orga mi-a oferit multe posibilităţi de realizare a melodiilor, diverse stiluri, ritmuri, etc. Pot spune că, în situaţii speciale, orga poate înlocui orice instrument. Aşadar, pot să „ascund partiturile în pământ”: spirala din templu se destramă în pânza cerului jumătate din umbră a risipit mireasma din stele pe crengile apusului întinse peste pianul din grădină mâini cu cireşe nasc armonii

în fiecare frunză şuvoaie de timp dau năvală recompun simfonia (ascund partiturile în pământ- Ana Maria Gîbu) Un alt instrument care m-a fascinat muţi ani a fost toba. Poate şi pentru faptul că fratele meu mai mic cânta la tobă. Era neobişnuit pentru o fată să-i placă toba sau bateria, însă eu nu am ţinut cont de acest lucru. Cu toate că nu am recunoscut niciodată, toba m-a atras de mică, cam de la 3 ani. M-am gândit de multe ori, chiar şi acum îmi mai pun astfel de întrebări, ce-ar fi muzica fără ritm, fără baterie, fără acea nebunie specifică ei. Într-un fel, bateria este sursa de energie a oricărei melodii, inima care bate în corpul fiecărui iubi-

dorinţă. Nu aveam chitară, atunci. Bucuria mea a fost foarte mare când am primit-o în dar de la o familie

tor de muzică. Dar acum rămân la stadiul de admiratoare a acestui instrument, las în seama băieţilor să mânuiască beţele tobei. Deşi absolvisem Şcoala Populară de Arte, secţiunea orgă, deşi cântam ca solistă a grupului “Voces” de la 7 ani, dorinţa mea era să cânt şi la chitară. De foarte multe ori visam cu ochii deschişi şi trăiam aievea aceste vise, cum ar fi să am o chitară, să învăţ să cânt la la fel ca şi profesorii mei; cum ar fi să mă aflu pe scenă doar eu şi chitara mea şi să cânt o piesă, două, trei...să mă întorc pentru un bis!!! Ţin minte foarte bine aceste momente şi mi-i foarte drag să mi le amintesc. Sunt motivele care îmi dau forţa necesară de a-mi îndeplini această

de prieteni din Canada. Este vorba despre poetul George Filip și soția sa, Maria. Împlisem 14 ani. Condiţia era

să învăţ foarte repede să cânt şi să trimit rezultatul muncii drept mulţumire... Aşa am făcut primul pas în lumea plină de frumuseţe şi mistere a chitarei. Imediat m-am înscris la cercul de muzica folk din clubul copiilor Dorohoi şi aşa am început cunoaşterea abc-ului corzilor chitarei. Îmi doream însă să descifrez tainele acestui instrument mai repede, aşa că din vara anului 2012 iau ore cu unul din idolii mei. Chitara mi-a deschis poarta şi ochii spre un alt colţ al muzicii, mai frumos. Am cunoscut durerea şi munca şi aspiraţia la perfecţiune, am realizat că stăpânirea unui instrument nu este atât de uşoară şi am învăţat că mereu se poate mai mult şi mai bine, că mereu va exista cineva pe care va trebui să-l depăşesc, să muncesc mai mult. Muzica, în general, nu trebuie numai cântată, strigată sau ascultată. Muzica trebuie SIMŢITĂ în tot corpul ca o vibraţie care-ţi face “pielea de găină”, care te face să sari de pe scaun şi să dansezi, ori să cânţi. Eu: “cânt melodii fără cuvinte în ritmul neliniştii din partitura vieţii” (am visele în backing voices-Ana Maria Gîbu) Fiecare oră de chitară are frumuseţea ei. Nimic nu mi se pare greu

şi nici complicat. Nici degetele nu mă mai dor, sau nu mai simt durerea, vrăjită fiind de fiecare dată de game şi acorduri care îmi învăluie mintea şi sufletul. Încerc şi mă bucur enorm când reuşesc să îmi fac singură acorduri pentru anumite cântece. Îmi doresc foarte mult să-mi compun muzică pe versuri proprii. Drumul este lung, dar ştiu şi simt că voi ajunge şi acolo. Când găsesc versuri care îmi plac în mintea mea, acum, se adună acorduri, se formează poveşti care nu-mi dau pace, mă determină să pun mâna pe chitară şi să pun în practică ceea ce sufletul îmi dictează. De ce ? Simplu! Pentru că, în acest moment, chitara mea nu este doar un simplu instrument muzical, reprezintă o parte din mine, este o continuare a mea. Mă simt minunat când am chitara alături. Mă ajută să păstrez amestecate printre sunete metaforele din versuri neciopârţite, iar mesajul cântecelor să ajungă la inima celor care ascultă curat şi înălţător. Muzica folk, în care chitara este regină, nu este o muzică dansantă, mai degrabă una veselă sau misterioasă, care te îndeamnă s-o cânţi, să baţi din palme, ori să te mişti uşor în ritmul ei. Dar nu orice melodie cântată la chitară poate fi încadrată în secţiunea folk. Cine ar putea trăi fără chitara electrică?

Ce-ar mai face iubitorii de rock dacă în locul ultra-cunoscutei chitări electrice s-ar afla chitara clasică? Ei bine, cu siguranţă s-ar reveni la moda „flower power” şi rock-erii ar dispărea. Dar NU! Chitara electrică are farmecul ei, are magiea ei specifică şi o frumuseţe aparte. Şi este una dintre cele mai populare chitări. Acum merg braţ la braţ cu chitara. Mai caut şi încerc să descopăr alte mistere şi frumuseţi pe care le ascunde pentru a fi căutate de cei care doresc să trăiască în lumea ei. Eu sunt unul dintre aceştia. Nu pot lăsa neamintit un alt instrument pe care-l avem toţi: vocea. Noi, oamenii, mereu căutam ceva ce să fie “sub nasul nostru”, sau să facă parte din noi. Vocea este instrumentul cel mai complex, încât poate imita orice instrument, pe când celelalte instrumente nu vor putea niciodată să imite vocea umană. Vocea şi darul de a o folosi în muzică le-am primit de la

Dumnezeu. Ceea ce ţine de mine este să ştiu cum să o folosesc, s-o lucrez, să o întreţin şi să-i dau frâu liber pentru a încânta pe cei care mă ascultă. când vreau să plâng de fericire las regatul din cufăr deschis non stop admir arta mâzgăliturilor pe obrajii păpuşilor îţi fac dintr-un ochi (celălalt îl găseşti în buzunarul stâng de la pantalonii asimetrici) şi cânt pot să mă trag de şireturi cu ursuleţi într-o ureche ei nu ştiu de tomberoane sunt din alt paradis pe ultimul raft găseşti nevoia de mirare este cu autoservire şi gratis (cântec pentru inima vârstelor, Ana Maria Gîbu)

Teiul Continuare....

An de an, una dintre crengi are o soartă vitregită. De la bucătăria de la etajul cinci, cineva aruncă asupra teiului apă cu detergent sau doar fierbinte, continuând apucături de mahala pe care traiul într-o vecinătate civilizată nu a reuşit să le niveleze nici după atâtea zeci de ani. Primăvara, plin de speranţă, teiul îşi înverzeşte şi creanga vizată cu aceeaşi încredere ca şi pe toate celelalte. O vreme, cât frunzele sunt încă mici, apa otrăvită nu le atinge, iar creanga rămâne verde şi frumos îmbrăcată. Apoi însă, pe măsură ce frunzele se lăţesc, stropii înspumaţi sau clocotiţi se opresc pe ele, sar dintr-una în alta, lăsându-le nedumerite şi îndurerate. Vara, creanga aceasta a teiului este golaşă. Doar câte o frunză atinsă de cancerul detergentului, îngălbenită urât, nu cald ca toamna, se încăpăţânează să rămână prinsă de copac, şi se clatină amărâtă ori de cate ori blestemul cade asupra ei. Chiar şi creanga rămasă goală este contorsionată într-o durere mută. În ultima vară, o căţeluşă vagaboandă a fătat în spatele blocului, sub tei, şapte căţei. Imediat, în jurul lor au apărut toţi copiii blocului. În plină vacanţă de vară, fără ocupaţie şi veşnic în căutare de aventuri, ceata de copii a adoptat căţeii încă fără ochi şi, pentru tot restul verii, i-au făcut părtaşi la o telenovelă canină care se desfăşura zgomotos sub tei. Au

adus cutii de carton şi haine vechi şi le-au confecţionat, cu mare larmă, adăposturi prăfuite şi mizere. Au adus o masă veche, găsită cine ştie pe unde, şi un scaun cu un picior lipsă, şi şi-au închipuit un birou de declarat căţei. Le-au pus nume şi i-au inventariat de două ori pe zi: dimineaţa şi seara. S-au apucat să-i dreseze. Au vrut să le dea să mănânce hrană de pisici, pentru că asta era tot ce putuseră fura de pe acasă. Îi cărau în braţe, îi trăgeau de cozi, le puneau funde la urechi şi îi pulverizau cu prafuri contra căpuşelor – şi acela şterpelit de pe la părinţi. Colţul răsuna de glasurile entuziaste ale copiilor. Teiul le apăra joaca de soarele de vară. Crengile teiului nu au toate aceeaşi varstă. Între toate, una trăieşte mai repede. În fiecare toamnă, o creangă îngălbeneşte complet, înaintea tuturor celorlalte. Teiul verde are o fundă galbenă în plete. Porumbeii pereche, vrăbiuţele nestatornice, ciorile bătrâne ca vremea, oamenii de toate felurile, câinii vagabonzi, copiii blocului, balcoanele printre care îşi strecoară copacul crengile, când înfrunzeşte – acestea toate sunt ale teiului. Peste toate, el stăpâneşte în tăcere, cu înţelepciunea celui care îşi cunoaşte puterea, fără să fie tentat să o demonstreze cuiva. Suntem ai teiului, cu toate vieţile noastre mărunte. Simona Antonescu

Fântâna Pe drumul sinuos înainta un bărbat . Ucat , gârbovit , sprijinit într-un baston . În zare se profila cumpăna unei fântâni . Într-un târziu , ajuns lângă fântână , bărbatul văzu că lipsea ciutura . Privi în adâncul fântânii . Apa, de neatins, lucea ademenitoare... bărbatul se lăsa să lunece lângă fântână . Mai pe seară , de bărbat se apropie o femeie frumoasă . Se așeza lângă el , punând alături o ciutură . Apoi îl întrebă : - Ți-e sete ? Fântâna e a mea . - Da , îmi este sete, răspunse bărbatul . După câteva momente , timp în care femeia îl studie cu atenție , legă ciutura , scoase apa și-i dădu să bea. - Bea încet , bea pe îndelete ...E prima și ultima oară când îți voi da să bei din fântână mea . Bărbatul bău . .......................................................................................................................... Apusul îi părăsi , alungat de noapte . Continuau să stea alături . Tăceau . Bărbatul știa . Femaia știa . Ciutura se sparse . Mircea Toma, București

Interviu cu un vampir Cronicile Vampirilor de Anne Rice (doisprezece volume) şi Dracula lui Bram Stoker sunt singurele cărţi cu vampiri care, după părerea mea, merită să fie citite. Nu am citit la viaţa mea alte cărţi cu vampiri şi nici nu sunt interesată: mă gândesc că treisprezece cărţi de acest gen are quite enough in a lifetime. Interviu cu un vampir este volumul întâi al Cronicilor Vampirilor şi a fost lansată în 1976. Această carte este un fel de incipit, un punct de start, unde, probabil, nici autoarea nu îşi cunoştea prea

bine personajele sau nu ştia exact ce doreşte să spună. Asta nu înseamnă că este o carte proastă sau lipsită de substanţă, însă este eclipsată de volumele următoare. În această carte, Louis, un vampir originar din Louisiana, îi acordă unui tânăr jurnalist un interviu pe parcursul căruia îi relatează acestuia viaţa – şi viaţa sa de după moarte. În timpul vieţii Louis era moştenitorul unei plantaţii din Loisiana, iar faptul că a fost transformat în vampir de către Lestat are mare legătură cu statutul său social, deocarece Lestat avea nevoie de o persoană înstărită pe care să o poată manipula în avantajul lui. Astfel, l-a transformat pe Louis în vampir şi l-a ţinut legat de el aproape 200 de ani prin minciuni, jumătăţi de adevăruri şi insulte. Personajele sunt prezentate din perspectiva lui Louis, prin urmare nu se poate face în acest moment (volumul 1 din 12) o părere pertinetă despre ele, Louis fiind subiectiv, fiind îndurerat şi având 35

motive să îi privească într-o lumină negativă pe Lestat şi pe Armand, însă, chiar şi din această perspectivă singulară asupra personajelor, acestea apar ca pregante, memorabile. Anne Rice l-a ales foarte bine pe Louis, dându-i lui „glas” primul, adică prezentând mai întâi povestea lui. Astfel, Lestat, copilul teribilist al lui Anne Rice, cel pe care toată lumea ştie că autoarea îl adoră, este prezentat ca un personaj misterios, arogant, superfical, dispreţuitor, care ţine la secretele sale, lucru care îi face pe unii cititori să-şi dorească să afle povestea lui (prezentată în Vampirul Lestat), iar pe alţii să deteste un personaj care va apărea în cel puţin 10 alte cărţi.

Cel mai remarcabil personaj din interviu cu un Vampir este Claudia, o biată fetiţă orfană, transformată în vampir la vârsta de şase ani de către Lestat, care, simţind că Louis vrea să îl abandoneze, se foloseşte de fetiţă pentru a-l mainipula pe Louis să rămână alături de ei (folosind strategia nevestei care nu vrea să fie părăsită aşa că face un copil). Claudia, însă, în ciuda trupşorului ei ca de păpuşă de porțelan şi a rochiţelor de copil în care este îmbrăcată, creşte în acel corp pentru totdeauna înghețat 36

în timp, devenind o femeie nefericită blocată într-un trup nepotrivit în care se simte neputincioasă și neînțeleasă.Din punct de vedere literar nu prea pot să mă pronunţ. Eu sunt familiarizată cu felul în care se exprimă Anne Rice în limba ei nativă – limba engleză – deoarece am citit câteva cărţi de-ale ei în varianta originală, dar Interviu am citit-o în limba română. Când am citit-o pentru prima oară (la 14 ani), pentru că nu aveam termen de coparaţie, nu mi-am dat seama de

acest lucru, însă recitind-o, am sesizat nişte discrepanţe între calitatea literară a cărţilor netraduse şi traducerile în limba română. Pot doar să spun că traducerea exemplarului meu (Interviu cu un vampir / Anne Rice; trad: Anca Nistor – Bucureşti: RAO International Publishing Company 2006) lasă de dorit, iar eu simt că această calitate îndoielnică a traducerii dăunează lecturii. Pe lângă traducerea simplistă şi în cuvinte sărăcăcioase, un alt minus al ediţiei mele a cărţii îl reprezintă structurarea textului şi paginaţia: nu pot să îmi dau seama ce a fost în mintea traducătorului când s-a decis să recurgă la această „tehincă” prin care a făcut terci regulile ortografice a două limbi. Mă refer la faptul că se păstrează, într-un text în limba română, anumite chestii din structura

limbii engleze. Acest lucru nu doar că îngreunează lectura şi zăpăceşte cititorii români, dar îi şi derutează pe aceea obişnuiţi cu cărţile în engleză: nu foloseşte decât rareori linia de dialog ca marcaj al unei replici, de cele mai multe ori folosindu-se ghilimelele, însă sunt îngrămădite câte două sau chiar trei perechi de replici aparţinând mai multor personaje întrun alineat (în mod corect, în limba engleză o replică a unui alt personaj stă într-un alineat nou). Nu mă îndoiesc că, în varianta originală, cartea este foate bună şi plină de expresii demne de Anne Rice – scriitoarea supranumită Regina Vampirilor – însă această traducere face a mockery of her talent. Celor care citesc această ediţie a cărţii le recomand să aibă răbdare cu redactarea pe alocuri haotică, căci această carte, volum introductiv al Cronicilor Vampirilor, merită să fie citit. În această carte găsim mai puţine referinţe istorice sau culturale decât în celelalte volume şi mai puţine probleme existenţiale ascunse sub această aură de vampirism, însă personajele care sunt abia sciţate aici vor fi dezvoltate cu desăvârşire în volumele următoare, purtându-ne cu ele prin secole de artă, de eleganță şi de tristeţe. Coperta versiunii românești, este, ca întotdeauna, îngrozitoare. Nu îi judec chiar de loc pe cei care își aleg lecturile după coperți, iar eu, când recomand o carte de Anne Rice îi spun de obicei omului „știu că are o copertă groaznică, dar citește-o”. 37

Interviu cu un vampir a fost ecranizat în 1994 şi i-a avut ca protagonişti pe Brad Pitt – Loius, Tom Cruise – Lestat şi Kristen Dunst – Claudia, Antono Banderas – Armand. Se spune că Anne Rice a fost nemulţumită iniţial de Tom Cruise în rolul lui Lestat, însă mie interpretarea lui mi-a părut fidelă personajului (până să văd filmul citisem vreo 4 volume din Cronici).

După ce am văut însă filmul Interviu cu un Vampir am dezvoltat o antipatie plină de dezgust faţă de Anonio Banderas cel care l-a interpretat atât de nepotrivit şi de dezgustător pe Armand (Armand sau Amadeo este un băiat de 15-16 ani, frumos ca o fată, cu bucle arămii… şi nu un tip de 30 şi ceva de ani, slinos şi urât). Filmul a fost ok, drăguțel, dar nu aș putea să spun că este un film nu știu cât de strălucit. Este un film de vizionat într-o seară ploioasă, dar nu te solicită intelectual nu știu cât. Oana Heller, Cluj Articol apărut și pe: http://bibliocarti.com/

O zi din viața unui meloman din sec. XXI Nu ne plac toate brandurile de top 10 din orice domeniu- vestimentar, accesorii, gastronomie? Da şi nu, răspunsurile sunt atât de împărţite, mai ales că apare o stare de suprasaturaţie. Cum adică? Da! Suprasaturaţie de toate acele siluete umane transformate în corpuri vide, fără minte, fără emoţii, fără trăiri, fără conştiinţe. În criza suprasaturaţiei de ceea ce îi oferă radiourile şi MTV-urile cu acea sparkle of glamour, mulţi melomani de secol XXI au început să caute un alt fel de muzică, formată din mai multe genuri, fiindcă astăzi nu mai poţi asculta doar un anumit gen, totuşi, avem de unde alege: rock, tango clasic, tango narcotic, stilul romantic, clasic, stilul psihedelic mai nou, existenţialism, tot ce vrem, dar numai să alegem ceva cât mai aproape de autentiticitatea muzicii. Un meloman ascultă şi ceea ce este comercial, şi ceea ce este vechi, de demult, ca să spunem aşa; un meloman pasionat de a căuta artisticul în muzică, şi nu kitsch-ul, va găsi mereu combinaţii surprinzătoare, însă, se va feri de a asculta ceea ce este prea frivol, prea aseptic, prea comercializat, prea glamour. De exemplu, Gwen Stefani este comercială, însă, anumite melodii de-ale dânsei chiar invită la un moment poetic, de reflecţie- Early Winter ar putea fi o metaforă la prea-târziul ce se resimte adesea în relaţiile interumane. Clipul nu este deloc unul cu încărcătură de kitsch şi de glamour, ci este un clip realizat cu bun simţ, cât mai aproape de autenticitatea emoţiilor. Emoţiile redate prin imagine şi cuvinte sunt cele care fac din melodie o

artă. O melodie cu un clip frumos realizat este şi cea a lui Celine Dion, Immensité, pe care l-am putea numi un poem asupra vieţii cântat de o voce excepţională. Din pasiune pentru Les fleurs du mal ale lui Baudelaire, care stau pe noptiera unui meloman de secol XXI, acest personaj eclectic ascultă şi una din melodiile Sarei Brightman, intitulată eponim. Simbolurile visate cândva de simbolişti, sunt retrezite la viaţă prin stilul de gotic metal simfonic/ symphonic and gothic metal, de care Sarah şi alţi colegi de breaslă nu se feresc a-l folosi. Într-adevăr, goticul simfonic este pentru melomanii cu conştiinţe mărite şi cu un simţ al valorii etice ridicat. Nu poate fi perceput la adevărata sa valoare de cineva care îşi îneacă amarul în vreo băutură spirtoasă într-un club glamour cu melodii glamour. Melodia Sarei, care începe cu Is it you I kept thinking of?, are un incipit deschis, dar subtil şi gradat care face trecerea spre refrenul cântat cu intensitate. Să ne gândim că poate, acest cântec ne aduce aminte de Baudelaire, de Emmanuele Swedenborg, Stéphane Mallarmé; acustica s-ar potrivi ca o mănuşă decorurilor din piesele de teatru expresioniste cu referire la tema iubirii. Goticul simfonic se foloseşte de simboluri, avem nevoie de simboluri fiindcă, nu-i aşa, ducem o existenţă simbolică, la limita dintre sacru şi profan. Maria- Roxana Bischin, Sibiu

....Va urma....

Cine suntem? În majoritatea dimineților nu mă pot ridica din trecut ca să traversez prezentul. Nu cred că m-am gândit prea mult să traversez. Sunt atât de greu, atât de plin de gunoi, încât obosesc doar când mă gândesc să mă ridic. Acum învăț să zac în propria baltă de sânge. Sângele e dulce și de asta rămân. Sângele mă agită constant și vrea să îi vorbesc tot timpul, așa că mă trezește de fiecare dată când liniștea îl sperie. Mereu mă întreb de unde atâta sânge. Nici măcar

nu m-am putut ridica să vin să-ți cer din sângele tău. Știu că avem aceeași grupă. am intuit asta fără să gust. când știi dinainte, devine puțin probabil să mergi înainte. Dacă îți imaginezi dinainte cum va arăta „înainte”, cu siguranță rămâi fix acolo unde ești. Doar un punct fix. Nicidecum stabil. Cum să fii stabil când nici măcar nu poți reprezenta granița propriilor tale zile… Radu Cîrstea ( Autor complicat ), Bucuresti

Gând 11 - viața mea Multă cerneală s-a aşternut în manuscrise pentru conturarea vieţii; viaţa de zi cu zi sau chiar viaţa de după moarte... Azi, în tărâmul dintre zi şi noapte, stau şi-mi caut cuvintele potrivite pentru a defini viaţa mea: nu am prea multe de spus despre ea căci am doar douăzeci de ani, şi pot spune că din acest moment încep să trăiesc adevărata viaţă, adevăratul sentiment de a ştii să fac diferenţa dintre dorinţă şi vis, imaginar şi real. În anii ce-au apus în stelele de pe cer, am avut parte de o copilărie fericită lângă bunici, la ţară; am ştiut să mă bucur de fiecare răsărit de Soare şi să-I mulţumesc Cerului pentru tot ce am; am cules dragostea celor din jur din care mi-am croit sfaturi pentru viitor; am alergat desculţă prin trifoi şi iarbă şi miam găsit prieteni de nădejde cu care să

schimb lumea, în jucării. Cum după Soare vine furtuna, anii au trecut, iar eu am început să vad şi partea mai puţin bună a vieţii: de multe ori am primit palme peste chip de la vânt, de multe ori ploaia m-a „scuipat” şi totodată am simţit cum prietenii din jur se transformă în duşmani, atacându-mă ori de câte ori au ocazia şi pot. Singura alinare în acele clipe grele am găsit-o la mami, sfaturile sale pline de bunătate şi strângerea la pieptul său, urmată de o sărutare pe frunte, m-au ajutat mereu să trec mai uşor peste obstacolele vieţii. Cu toate astea nu mă plâng, sunt fericită că văd lumina zilei, am părinţi minunaţi şi un papagal, Timmy, ce-mi alungă tristeţea de pe chim, înlocuind-o cu zâmbete în fiecare clipă. Preţuieşte viaţa şi priveşte-i doar partea bună !!!

41 Florina Dinu, Slatina

Sunt aici Mi-ai dăruit atât de mult încât sufletul meu a rămas închis într-o cameră în sufletul tău când ai plecat! Aseară, te-ai întors din călătorie şi ai intrat în cămară. M-ai regăsit ghemuit într-un colţ ... ţi-ai rotit privirea, parcă în căutare de ceva. Te urmăream în tăcere, cu teamă, să nu te supăr că am rămas în camera aceea întunecoasă. Niciun muşchi de pe faţă nu trăda ceea ce gândeai...aşteptai tu, aşteptam eu. Fiecare aştepta ca unul dintre noi să spună un cuvânt, primul cuvânt după atâta timp de tăcere apăsătoare. Deodată ţi-ai fixat privirea într-un punct de pe peretele din spatele meu. O umbră de speranţă a început să îmi strângă încet sufletul când te-ai îndreptat către mine. Am aşteptat în tăcere să te apropii. Erai atât de aproape că reuşeam să simt în nări parfumul cu adieri de frezie amestecat cu dulceagul tău miros de transpiraţie. Oh, mirosul acela m-a aruncat în trecut, între amintiri! Acum miroseai din nou a prezent, dar, de ce miroseai din nou aşa dulceag? Te-ai oprit exact in faţa mea şi aproape am sărit să te cuprind în braţe, dar ţi-am văzut chipul ! Acum reuşeam să disting chipul tău . Aveai ochii micşoraţi, buzele subţiate şi împinse către afară, exact ca atunci când îmi spuneai că ceva te nemulţumeşte. Privirea ta ţintuia un punct. Fără să vreau am întors privirea să văd la ce

priveai în acel mod şi ...am văzut . Da, priveai fix locul acela unde în întuneric zgârâiasem cu unghia numele tău şi cuvântul ,,te iubesc”. Ai închis o clipă ochii şi un suspin uşor a şuierat pe lângă mine. Aşteptam să spui un cuvânt, unul măcar, dar te-ai întors rapid şi ai ieşit din cameră ca şi cum nu m-ai fi văzut. Şocul a fost atât de brusc încât târziu, nu reţin cât, am rămas cu privirea pierduta în urma ta, am simțit frigul și am înțeles c ai plecat ...iar Apoi am observat că uşa cămării a rămas deschisă! O rază de lumină mă îndemna să ies, parcă, să te urmez, dar privirea aceea a ta mă reţinea în loc! Îmi era teamă că odată dincolo de uşa camerei te vei reîntoarce şi ai s-o închizi în urma ta. Nu ştiam dacă să te urmez sau nu şi într-un final teama că nu te voi mai putea revedea m-a făcut să iau decizia: rămân mai bine ghemuit în colţul acela întunecos din sufletul tău. Poate de data asta nu m-ai observat şi te vei reîntoarce altă dată când va fi mai multă lumină în camera aceasta în care m-ai ascuns. E noapte şi eu nu ştiu dacă să dorm sau nu ...şi dacă te reîntorci cu vreun strop de lumină să vezi mai bine ce e scris pe perete? Eu te aştept oricum .... SUNT AICI !! Ileana Sprinceană, Adjud

Dansul ielelor pe câmpul de grâu

Curcubeul

Floare albastră

Povestea iubi 44

din privire

itei lui Eminescu

Pasiune și dorință

Nebuloasa Orion

Corina Chirilă, București 45

Atunci când atât lumea viilor cât şi cea a morţilor se destramă, cineva trebuie să fie responsabil. Piper este o adolescentă obişnuită care înfruntă temperaturile ridicate alături de o mamă super-protectivă şi de Chloe, cea mai bună prietenă posibilă. Nu are voie să iasă în locuri publice sau să se întâlnească cu băieţi, iar mama ei îşi face mari planuri, privind viitorul împreună şi sufocând-o efectiv. Dar atunci când doi tipi incredibil de atrăgători îşi doresc subit să fie alături de Piper până la sfârşitul veacurilor, apar îndoielile. Totuşi, lucrurile încep să iasă la iveală în ziua în care soarta nu şi-a urmat drumul stabilit... Există fiinţe superioare oamenilor, asta e sigur. Că e vorba de Dumnezeu,că sunt zei sau pur şi simplu nişte genii, ele fac lucrurile să meargă, având grijă şi de sufletele morţilor. De aceea, totul se întâmplă cu un motiv. Adică, de unde ştim noi că Apocalipsa nu a fost pe punctul de a se declanşa în 2012, dar cineva a oprit-o?(via 9gag) Ei bine, tot aşa stau lucrurile şi în Solstice: zeităţile sunt reale şi au motivele lor de a prăji planeta.

Protagonista care nu este cine de care se îndrăgostesc subit doi tipi fermecători şi absolut perfecţi nu e chiar aşa de creativă. Ceea ce îi dă acestei cărţi reputaţia deawesome este continuarea: originală, captivantă, cuprinzând tone de sentimente printre care şi dragostea adevărată. Ador să regăsesc această emoţie prin rândurile unui roman: se pare că aproape toţi autorii se pricep să o descrie superb, aducând numeroase steluţe aurii operei lor. Andreea Pop, Lăpuș

Mihail Sadoveanu A fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este considerat unul dintre cei mai importanți prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea. Debutează în revista bucureșteană Dracu în 1897. În 1928 publica povestirea Hanul Ancuței, aparținând perioadei de maturitate a scriitorului, fiind un volum de 9 povestiri, o imbinatie ideala a genului epic și liric.

5 noiembrie 1880 - 19 octombrie 1961

În anul 1955, scriitorului i se conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste. Mihail Sadoveanu a primit Premiul Lenin pentru Pace în 1961

“ Ștefan cel Mare al literaturii românești. ” ( Geo Bogza )

Opere importante: - Neamul Șoimăreștilor -Hanu - Ancuței - Baltagul - Nopțile de Sânziene - Frații Jderi 49

Clive Staples Lewis Nume scris mai ales sub forma C. S. Lewis, a fost un scriitor și cadru universitar de origine irlandeză, cunoscut pentru scrierile sale despre literatura medievală, apologiile creștine, lucrările de critică și romanele de ficțiune, în special ciclul narativ pentru copii Cronicile din Narnia. Lewis a fost bun prieten cu John Ronald Reuel Tolkien, autorul celebrului roman Stăpânul inelelor. Amândoi au fost profesori de literatură la Universitatea din Oxford și sufletul grupului literar the Inklings.

28 noiembrie 1898 - 22 noiembrie 1963

“ Prietenia nu este necesară , asemeni filozofiei sau artei... Ea nu are o valoare de supraviețuire ; mai curând , este unul din acele lucruri care dau valoare supraviețuirii. ” (C.S. Lewis)

Pe lângă Cronicile din Narnia, cunoscută este și Trilogia Spațială : Departe de planeta tăcută (Out of the Silent Planet), Perelandra și Hidoasa fortăreață (That Hideous Strength) 50

Sursa informațiilor: wikipedia.org

Scânteia care aprinde flacăra Se întâmplă ca în viața noastră să fim martorii unei nunți unde prietenii de suflet își unesc destinele, iar prezența ta fizică la unirea aceastor destine nu poate să fie alta decât „ merg sigur, vreau să fiu și eu acolo ”. Pentru mine nunta reprezintă împlinirea sentimentului numit iubire, spre desăvârșirea ei în anii ce purced de la căderea inelului pe deget și luptă cu viața care nu are o altă cale de întoarcere decât împreună. Da împreună, în toate momentele, de veselie sau de tristețe, de sănătate sau de boală, peste tot, doar NOI.Despre povestea lor de iubire nu aș putea să mă pronunț, probabil un alt scriitor o să se ocupe de acest proces de iubire, e rândul meu să intru în rolul principal, să scriu tot ce a fost real, tot ce am simțit, toate emoțiile, toate stările, toate eforturile. Un tânăr de 25 ani își face simțită prezența la mărturia celor doi, felicitându-i pe miri, dar și pe toți cei participanți la eveniment. Totul decurge ușor ca și un pârâiaș care se scurge fără nicio piedică în cursul său, dar o mână firavă și finuță mi se întinde spre a mea palmă, ca și o stâncă lucioasă peste care izvorul trece, îmi ridic ochii și îmi străpunge privirea ochii ei împodobiți de părul creț. Privirea și ținuta ei de mare finețe m-au făcut îndrăzneț. Momentul scurt, dar prea intens, încât dacă știai ce să faci, făceai multe, însă era peste măsura asimilațiilor 52

sentimentale din acea clipă. Cu adâncă respirație pierdută în acel aer îmi caut locul și mă rezum la locul stabilit cu mult înainte. A trecut peste mine o oră de la această nuntă, la un moment dat îmi întorc capul să văd ce face mirele. Ups! ea discută cu mirele. Învins de orice teamă am vrut să fiu aproape de ea, am vrut măcar să o aud vorbind, să văd dacă cuvintele noastre pot găsi o intersecție armonioasă, dar prea puțin cinci minute să ne descopere vreo cale. După discuția din nou scurtă și din nou nerefuzat simt că e momentul să mai încerc, dar poate mai târziu. Oarecum lipsit de curaj și de faptul că era și cu mama sa prezentă în sală, acel târziu se încheie, rămâne un loc liber lângă ea. Cu oarecare teamă mă așez lângă ea, dar se pare că mama ei acordă o gândire libertină fiicei, ceea ce este de apreciat. Fiind foarte curios din fire, chiar dacă sunt aprins la față nu îmi lipsește curajul de a pune întrebări, spre surprinderea mea nu o deranjează lucrul aceasta. Cu gândul la privitorii din sală care puteau să îmi observe fiecare gest pe care îl făceam, eu continuam să fiu tot acel optimist ca și la început. O întreb dacă mai există „viata” după nuntă. Nu înțelege la ce mă refer, așa încât urmează să mă explic, am întrebat-o dacă mai putem ține legătura. Îmi zice că mai vorbim pe Face-

book. Totuși m-am grăbit puțin și i-am cerut numărul de telefon. Gândul îmi spunea, cu siguranță că nu mi-l dă. -Negociem cu o poezie până dimineață? Nu primesc niciun răspuns și în acel moment îmi dau seama că trebuie să plec la locul meu la fel de optimist. Toți cei care priveau de la mese și care au tras cu ochiul la frumoasa prezență feminină și la mine, băiatul care încerca să obțină mai mult decât o discuție pe Facebook, credeau probabil că am obținut destul de multe de la o fată pentru o seară de nuntă, dar cu toate astea crește în mine optimismul și mă gândesc chiar și la o poezie. Îmi dau totuși seama că versurile mele nu pot exprima multe. Cei din jurul meu mă încurajează să o invit la dans, dar îmi dau seamă că deja acest lucru a devenit banal pentru toată lumea. Eu trebuie și trebuia să fiu diferit, să fiu așa cum sunt de cele mai multe ori, cu o imaginație bogată, din nimic să creez ceva fabulos. Și ghici ce? Mireasa îmi spune că avem și tort. Practic ea era cea care îmi transmitea cuvântul cheie pentru care eu urma să o uimesc pe fata care mi-a rămas în minte de la prima privire. „Mamă!!! Tort.” Ce puteam face cu o bucată de tort? Mă plimb prin jur și văd trandafiri. Toate aceste lucruri se corelau. Dar cum să fac să iau câțiva trandafirii fără să fiu văzut. Singurul moment putea să fie atunci când se stinge lumina pentru tort. Discut cu mireasa să nu se supere că voi lua 3 tradafiri din aranjamentul sălii. Apoi merg la ospătar să vorbesc

cu el să îl rog ca prima bucată din tort să îmi fie adusă mie și să fie cât pentru doi. Totul este stabilit. Simțim prezența tortului, luminile se sting, iar eu încep să fug cu pași neurmariti la trandafiri, bucătarul îmi aduce prima bucată. Caut cea mai mare farfurie, în bucata de tort înfig un trandafir roșu, și lângă bucata de prăjitură, pe două șervețele semnate cu mesaje din partea mea, alți doi trandafiri. Asortez totul, văd că la masă e doar mamă ei, fug repede cu farfuria și o pun în locul cuvenit. Nu am apucat să observ nici măcar reacția celor din jur, dar simțeam că totul decurge bine. Între timp apare și ea și se așează la masă. În acel moment mi-ar fi plăcut să fiu o musculiță și să-i văd reacția, dar nu îmi rămâne decât sentimentul că am făcut ce trebuia. Implicat ca momentul să iasă bine, observ fără să acord prea multă atenție că în jurul ei micul meu gest este fotografiat. Ajung din nou în colțul meu, toți mă întrebă ce se întâmplă, de ce nu merg să o invit la un dans, ce am de gând să fac, dar împins de același instinct, trebuie să îmi aștept momentul, cine știe cât puteam să aștept, însă mi-am spus că finalul nunții este al meu! Ea se ridică de la masă. Deși putea să se îndrepte către o altă masă simțeam că vine la mine. Sigur vine să îmi mulțumească, dar vine la mine și îmi lasă urme de buza pe un obraz, urme care am simțit că au depășit undele unui pupic amical. Parcă eram în altă lume, în care nu-i vedeam pe cei din jur, mai mult îmi acordă și un dans, nu sunt plimbăreț pe scenă, dar parcă 53

în acel moment am știut că trebuie să fac ceva, trebuie să fiu la înălțimea ei. Deși trece foarte repede îmi recunoaște că gestul meu a fost foarte drăguț și că nu a mai întâlnit așa ceva. Dansul se încheie și din nou ajung la locul meu, cu răsplata optimismului meu, dar simt că am o obligație față de mama ei, pentru comportamentul exemplar. Fără nici o teamă merg sprea mama ei să fac cunoștință cu ea. Din fericire am și din partea ei deschidere, mici cuvinte dar de bun augur și din nou ajung în colțul meu. Dar stai, asta e limita mea sau mai trebuie să fac ceva? Dacă ai făcut o fiică fericită trebuie să faci și o mamă fericită. Așadar mama ei trebuia să plece cu un trandafir acasă și mi-am permis din nou să mai iau un trandafir. Cum să fac să nu mă vadă mamă ei? Ei bine, cel mai bun moment era atunci când a dat plicul cu bani, nuntașilor. Vine și momentul meu, iau trandafirul și îmi mut locul la o masă ce stă în fața ușii de la ieșire din local. Mama și fiica își îndreaptă pașii spre ieșire, dar în același timp și spre mine, mă ridic de la masă cu trandafirul în mână și închei totul cu dăruirea unui trandafir mamei care mi-a dat șansa să

mă duc să interacționez cu fiica ei. Totul se încheie cu un sincer : PE CURÂND ! Asta fost tot ce ființa mea a trăit, o seară de maximă intensitate ce a depășit orice decor, orice influență a fost învinsă de optimismul meu plus șansa de a vedea putință mea dacă se poate spune așa. Nu știu ce o să se întâmple cu mine și cu ea de acum încolo, dar are toată deschiderea mea, chiar dacă nu ajungem într-un consens. Eu rămân cu același optimism că din nimic am făcut ceva special, și am făcut asta ascultându-mi instinctele. Mă bucur că, cei din jurul meu la urmă au fost și ei uimiți și au gustat din asta, unii dintre ei exclamând că nu au văzut asta decât în filme, dar filmul a fost o poveste care s-a scris în realitate. Cu același entuziasm o să încerc să contunui povestea, atât cât îmi oferă disponibilitate și promit că dacă se ajunge departe totul o să fie scris de mine pe foaie. Mulțumesc celor care au fost alături de mine, fetei cu părul creț care nu m-a alungat și mamei care m-a suportat și a luat parte la trăirile mele, dar nu ultimul rând lui Dumnezeu că îngăduit asta. Alexandru Belciu, Brașov

Pentru fotografii accesați: http://ncmphoto.wordpress.com/

Din ziua când l-a părăsit nevasta El bea ca să-şi stingă amarul Dar nu-şi dă seama că de fapt năpasta, Constă în faptul c-a-ndrăgit paharul. Doamne, vreau noroc cu sacul Scoate-mi un bărbat în cale, Chiar de-o fi urât ca dracul Dar... să aibă-n cont parale. Ne-am pus toţi speranţa-n tine Şi-am ajuns flămânzi şi goi Sperând că ne-o fi mai bine Doar....în viaţa de apoi. Pe facebook când postezi câte-o prostie Şi prietenii dau like oricum o fi, Făcându-o doar din pură curtoazie, De ai talent sau nu, n-ai să poţi şti...

Viorel Marele, Roman 56

Arad - județ cultural În Câmpia înaltă a Aradului, la 30 de km de Munţii Zarând,în extremitatea vestică a României este situat Aradul. De la est la vest este udat de râul Mureş, in zona Pădurice, un lac natural. Principalele atracții turistice sunt: Cetatea de piatră Șiria ( 1331), cu statut de cetate regală. Printre ocupanții ei s-au numărat Iancu de Hunedoara, regele Sigismund de Luxemburg, despotul sârb George Brâncovici, Matei Corvin, familia Báthory. Cetatea de piatră Șoimoș ( 1278 ) - Lipova Fortăreața Tauț (sec XII )-ruine Cetatea Aradului, singura cetate din Transilvania, construită în stil Vauban, păstrată intactă, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea Castelul Csernovics din Șimand Castelul Dietrich-Sukowski din Pâncota Biblioteca Judeteana A.D. Xenopol Biserica de lemn Biserica Evanghelica Luterana - Biserica Rosie Casa cu lacat Catedrala Ortodoxa Sf. Ioan Botezatorul Catedrala Romano-Catolica

Colectia teatru-muzica-cinematograf (Colectia Iosif Sarbut) Complexul Muzeal Arad Monumentul Sfantului John Nepomuk Muzeul de Arta Palatul Cultural Piata Avram lancu Sursa informațiilor: Teatrul vechi wikipedia.org

Lansare de carte Să zicem că până acum “Ştefănuţ lingea un geam pe-un Chip de nasturi” ca să provoc la duel punctul de legătură dintre două lumi paralele cu esenţa lui Ştefănuţ căruia nu-i mai plăceau dropsurile din vis găsindu-şi refugiul între buzele cu “ochii de cenuşiu” şi “de-a v-ati ascunselea-n tiptil” – două subiecte-ntr-un puzzle de subiecte cu mereu aceeaşi temă permanentă – timpul trece… Şi-am ajuns cumva înapoi că vremurile dulci pe-ale tinereţii valuri se zaharisesc în spuma mării marei apuneri , iar Ştefănuţ nu mai este puştiul ochilor de geam din care-şi bea setea c-o milă de pahar mimat pe buze.

Lingând un geam pe-un chip de nasturi este ca şi când ai şterge un infinit de ploi de pe chipul unui anti-chip fără ca ploaia să se fi pronunţat. Întruchiparea nasturilor cu muza de porţelan emană o energie latentă activată, însă, într-un Ştefan… doar dacă nu va face umbră pe vitrină în continuare pentru a-mi confirma utopia “chiar şi/ pe condeiul /cu hârtia lui/ îi leagă un/ cupidon al creaţiei/ încărcat de săgeţi/ cu sudoare şi/ un felinar care /abia pâlpâie” (Chip de nasturi)

Diana Adriana Matei, Ploiești 60

Colocviului Naţional Zilele Poeziei “Iustin Panţa” Pentru iubitorii de poezie, zilele de 8 și 9 noiembrie 2013 au fost marcante prin organizarea ediției a XII–a a Colocviului Naţional Zilele Poeziei “Iustin Panţa”. Orașul Sibiu, semnificativ centru cultural, a devenit febril și nerăbdător să găzduiască acest eveniment dedicat poeziei contemporane, în cadrul căruia s-au desfăşurat recitaluri ale unor nume vibrante în poezie precum şi o serie de lansări de carte şi discuţii despre amprenta personalității creative a lui Iustin Panţa. Festivalul din acest an a debutat la biblioteca Astra printr-o dezbatere intitulată “Iustin Panţa şi poezia contemporană”, care i-a avut ca moderatori pe Claudiu Komartin, Ion Mureşan și Aurel Pantea. Concursul “Iustin Panţa” pentru debut a fost câștigat de către Krista Szöcs,

cu volumul “Cu genunchii la gură” (Editura Charmides, 2012), premiul fiind înmânat de către Rita Chirian și Ion Mureșan. În cea de-a doua zi, programul festivalului a numărat mai multe activităţi, printre care și lansarea revistei Euphorion, prezentată de către Dumitru Chioaru şi Ioan Radu Văcărescu. Lansarea revistei a fost urmată de cinci lansări de carte. Cei care au venit să ne dăruiasca din ultimele lor creații sunt Mircea Braga cu titlurile “Rătăcind prin canon” şi “La originile aventurii metodologice moderne”, Rodica Braga cu cartea “Umbra din cuvânt”, Claudiu Komartin cu volumul “Cobalt”, Nicolae Suciu cu cartea “Fascinantul corn de vânătoare”, Dragoş Varga cu volum “Colocviale. Perspective critice şi estetice”.

Momentul care a încununat evenimentul a fost recitalul de poezie, moderat de Ioan Radu Văcărescu, care și-a adunat invitații la teatrul Gong. Recitalul a început cu poezia lui Iustin Panţa, recitată cu emoție și sensibilitate de câtre actriţa Lericle Bucholtzer. Poeţii prezenţi precum Rodica Braga, Daniel Coman, Rita Chirian, Gabriela Gârlonța, Claudiu Komartin, Krista Szöcs, Vlad Pojoga, Aurel Pantea, George Precup, Cătălina Stanislav, Sinziana Sipos, Anca-Elena Șerpe, Virgil Todeasă, Ioan Radu Văcărescu și mulți alții, au încântat auditoriul oprind parcă timpul în numele poeziei. Iustin Panța a fost și este “poetul cu farmec discret” care va rămâne ca o ancoră în literatura română. Și “ce frumos arde focul tau” în inima poeziei, Iustin Panța,...acum și întotdeauna... “Dupa ce am mai pus câteva lemne pe focul din sobă, Ce frumos arde focul tau, a spus ea. Am stat un timp şi am vorbit despre lucruri simple. Dar cuvintele, Ce frumos arde focul tău, tonul vocii, gestul sapiențial şi blând al capului, mai ales pronumele „tău” toate astea au ramas: liniştea şi simpli-

tatea adâncă a lucrurilor; iarăşi: numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodata. Este scena care a provocat peste alte câteva saptamâni, întâmplarea face să locuieşti chiar în piațeta unde se instalează parcul de distracții al copiilor, s-au montat mecanismele - maşinuțe electrice, cutia cu maneta, caruselul - o femeie frumoasă din metal, cu mâinile ridicate, de fusta căreia sunt prinse băncuțele unde se aşează copiii ca să fie rotiți în cercuri suitoare/coborâtoare. Doar ca motorul caruselului nu funcționează, femeia mecanică stă imobilă şi cu fața-i enormă priveşte fix spre fereastra ta, într-o noapte, deschizând-o, ai fost copleşit, ca sub o stare de hipnoză, de imobilitatea chipului şi privirii ei, de atunci nu mai aeriseşti dimineața, nu mai priveşti seara pe geam - ştii ca ea continuă să te priveasca ast timp întâmplarea dintr-o noapte, în cartierul meu de la marginea oraşului când o pană de curent ne-a lăsat în întuneric, singuri, în camera strâmtă. Nu aveam la îndemâna decât jarul țigarii şi brusc am simțit nevoia să-i văd fața. Şi atunci i-am purtat țigara în jurul

chipului figura ei era, cufundata în fumul şi lumina aproape inexistente ale țigării, doar un halou, fața ei mai reprezenta doar privirea, Cred că suntem prieteni acum, i-am spus în camera din cartierul de la marginea oraşului, era replica mea la, „ Ce frumos arde focul tău. ” Anca Șerpe, Alba Iulia

Adelina Dozescu - Dincolo de mine, sunt eu ! Adelina Dozescu s-a născut nãscut la 9 iunie 1990, la Lugoj. A absolvit Liceul Teoretic „Vlad Țepesº“ din Timișoara și Facultatea de Sociologie și Psihologie,secțiunea Psihologie, UVT, Timișoara. . Scrie (se scrie) de la 11 ani. A fost publicată în revistele: Poezia, Oglinda literară, Convorbiri literare,Luceafărul, Fereastra , Dacia Literară, Cafeneaua literară, Confluente, Almanahul literar, Banat, Orient latin, Columna 2000, Noua Câmpina, Singur,Familia,Vatra etc A făcut parte din juriul Festivalului National Agatha Grigorescu ,editia a-III-a,2009 alături de Adrian Păunescu , Aida Hancer, Emil Proscan, Constantin Ciubotariu, Nicolae Pogonaru A obținut peste 50 premii literare. Femeia Cratițã se cãsãtorește cu domnul Card Iubirea lor stã în sticle de bulion, Curge în pahare de 100 ml. Lipsitã de picanterii, madam se deseneazã cu frunze de pãtrunjel, Are o privire piperatã și buzele sãrate Domnul Card dã ordine în funcție de cotațiile bursiere, Își lasã haina în coș, Așteaptã prânzul dupã un ceas elvețian Care îi programeazã privirea Copiii lor penduleazã între mângâieri delicate și inimi triunghiulare Își fac mustãți din pãtrunjel, Se joacã de-a șefii E noapte, femeia Cratițã trage perdeaua.

De ce am început să scriu un blog? Adevărul e că nu m-am gândit niciodată la întrebarea „De ce am început să scriu un blog?”. Am scrisul în sânge, cel puțin așa îmi place să cred, căci am crescut cu pixul și jurnalul în mână, scriind fiecare pas pe care l-am făcut în viață de teamă ca am să-l uit. În paginile jurnalelor mi-am adăpostit fiecare gând, teamă, idee, vis, etc., dar, când am ajuns la facultate, mi-a fost mult mai greu să-mi ascund regretele în acele caiete mâzgălite. Ani de zile m-am plimbat plictisit în interiorul minții mele, căutând o liniște adâncă ce mi-ar fi putut distruge gândurile repetative și figurinele de ceară a celor ce mi-au marcat schimbarea timpurie. Abia mai târziu aveam să înțeleg că, pentru a mă cunoaște, pentru a mă dezlipi de fantome și regrete, misiunea mea era de a accepta trecutul și a trăi cu prezentul - așa cum e, iar scrisul m-a ajutat să ating cu degetele acea stare în care mă simt complet. Dar pentru a îmbrățișa cu adevărat acea stare, ultimul pas ar fi adunarea tuturor gândurilor pe care le am și așezarea lor într-o copertă groasă, numindu-mi creația o carte. WaitingToBeOpen.blogspot.ro este mai mult decât un blog. Reprezintă modul prin care mă detașez de lume și devin altcineva, un om care trăiește și comunică prin scris nu doar viața sa, ci și viața celor ce i s-au destăinuit cândva. Am reușit să cuprind atâtea vieți printre paginile virtuale, încât sentimentele pe care le transmit sunt năucitoare, rod foile în timp ce scriu, ard sufletul atunci când te înduri să citești, iar viața nu mai doare, pentru o vreme. Începutul a fost unul timid, anonim, jonglând cu sentimente și cuvinte. Am legat cu timpul poezii, apoi am început să cochetez cu proza scurtă. Astăzi, încerc să scriu din ce în ce mai mult, să aduc lumii o altfel de literatură și, de ce nu, să șochez prin exprimarea rece, dureros de incisivă și impersonală a realității văzută prin colțul ridicat al unei cortine peticite de atâtea spectacole sumbre date cu casa plină. Blogul mă ajută să comunic cu publicul, să îl înțeleg și să vibrez o dată cu el, să cunosc oameni cu aceleași temeri ca și mine, aceleași trăiri și sentimente, deoarece, la urma urmei, nu suntem chiar așa de diferiți, căci cu toții cerșim vise de pomană, sperând să găsim acea persoană care să ne spună că suntem „altfel”. Desigur, scriind și despre tabuuri, sunt criticată dur și m-am blocat de nenumărate ori, dar mereu am revenit în fața paginii de Word și încep din nou să scriu, mai aprins, mai încrezătoare, lăsând pasiunea să-mi curgă prin degete direct pe tastatură. Mulțumesc Revistei A.V.A și vă aștept pe toți să îmi/vă răsfoiți viața prinsă între paginile blogului meu. Alexandra Ghiță, Norvegia 65

În vizită prin Cluj Mă plimb, fără ţintă precisă, pe străzile Clujului, singură şi cu capul în nori. Merg, stau, merg din nou, contemplu oraşul oraşelor – Clujul, bineînţeles, şi mă gândesc ce binecuvântaţi suntem noi, clujenii, de Dumnezeu. V-aţi pus vreodată întrebarea de unde ni se trage această mândrie, această ,,fală’’ de a fi clujean (născut sau adoptat de acest oraş)? Nu cred că există o explicaţie pentru faptul că scumpul şi mult iubitul nostru oraş este aşa… Poate este aşa, pentru ca aşa a fost încă de pe vremea romanilor, asa este acum, în prezent şi am nadejdea ca aşa o să fie şi peste 1000 de ani.Clujul e totul, e cel mai frumos oraş pe care îl are Transilvania sau mai bine spus România, e toată agitaţia de la 7,30 până la 8 dimineaţa din jurul şcolilor centrale, toată forfota ce parcă nu se mai termină niciodată de pe Eroilor, toată liniştea pe care o găseşti în Grădina Botanică sau chiar toată dragostea care pluteşte în aer în Parcul Central şi care este animată de suavele lebede de pe lacul Chios. Oraşul comoară este un punct de intersecţie între generaţii, mentalităţi şi culturi diferite. Astfel, în oraş găseşti de toate: de la absolut toate tipurile de mâncare, trecând foarte uşor de la mâncarea coreeana la varza a la Cluj, la absolut toate categoriile de oameni… Cu siguranţă şi tu ai un prieten român

– ungur –rrom cu care te înţelegi de minune şi cu care îţi pierzi majoritatea weekend-urilor pe Piezişa. În acest oraş găseşti atâta eleganţă, atâţia oameni frumoşi de la care ai doar de învăţat încât nu are cum să treacă o zi din viaţa ta petrecută în oraşul de pe Someş fără să schiţezi un zâmbet veridic. Este un oras sinonim, pentru mulţi, cu ,,acasa’’ sau – cel puţin – cu ,,oraşul studenţiei mele’’; este un oraş viu. Viu prin istoria sa zbuciumată, uneori chiar interzisa, dar care, totuşi, a avut incontestabil de spus un cuvânt în modul cum arată orasul acum (Piaţa Muzeului, Bastionul Croitorilor, Biserica Sf. Mihail, Catedrala Ortodoxă sunt doar cateva exemple), viu prin oamenii ,,faini’’ care – atunci când vine vorba să dea o mână de ajutor – nu se sfiesc şi cărora nu le este ruşine să mai facă încă 2 metri până la coşu` de gunoi. Este viu prin toate visurile care au prins aripi în acest oras – un spaţiu al tuturor posibilitaţilor; viu prin faptul că este un oraş atipic, din punctul meu de vedere, în comparaţie cu celelalte din România. Vă întrebaţi, poate, care este cartea de vizită a unui clujean atunci când trebuie să vorbească despre Clujul-ardelean. Poate că o să vă mire… dar nu numele facultaţii pe care a absolvit-o în Cluj, nu numele cluburilor pe care le frecventează cu prietenii înainte de bac sau în timpul sesiunilor o să îi 67

impresioneze pe ceilalţi oameni. Pe un clujean adevarat îl remarci dintr-o mulţime, pentru că nu se ruşinează să vorbească cu ,,no, amu`, fain, ioi, pote, stai o ţâră, servus, ui, aşe, ni, dara, ocoş etc.’’. Aşa că – dacă treci pe lângă un om care o să îţi spună ,,Ioi, servus, mă omule, ce fain că neam văzut amu, da’ hai no, mai stai o ţâră’’ o să iţi dai seama că acela este un clujean adevarat. Aceste cuvinte reprezintă pâinea ardelenească a Clujului, fără de care vocabularul nostru specific ar muri de foame. Totuşi, dacă tot se aproprie cu paşi repezi sărbătorile de iarnă, sărbători care ne cheamă pe toţi, tineri şi bătrâni, bogaţi sau mai puţin bogaţi, culţi sau mai puţin culţi să devenim din nou copii, să devenim mai buni, mai generoşi, mai solidari şi mai apropiaţi atât de sufletul nostru cât şi de sufletul celorlalţi, m-am gândit să aduc la lumină o clădire peste care, consider eu, s-a pus puţin praf, praful ipocriziei şi ignoranţei noastre. Majoritatea dintre noi trecem zilnic pe lângă Catedrala Ortodoxă care pentru mulţi reprezintă o gură de aer proaspăt pe care poţi să o iei dimineaţa, înainte să mergi la şcoală sau la serviciu, după-masă, când pentru a putea intra în catedrală trebuie să faci faţă atacurilor porumbeilor din Piaţa Avram Iancu sau seara, când luminiţele colorate reflectate de fântână ne dau o pace înterioară 68

specifică doar Clujului. Catedrala noastră ortodoxă este a treia ca mărime din ţară şi a fost ridicată la iniţiativa episcopului Nicolae Ivan din anul 1919, imediat după Marea Unire. A fost construită în perioada anilor 1920-1930 pe spaţiul parcului din faţa Teatrului Naţional. Poartă hramurile ,,Adormirea Maicii Domnului’’ şi ,,Buna vestire’’. Un detaliu pe care, poate, puţini dintre noi îl realizăm este faptul că a fost poziţionată în sens opus celorlate biserici care au altarul spre răsărit din cauza condiţiilor de urbanism. Această capodoperă a arhitecturii clujene este o sursă de căldură şi de linişte pentru toţi clujenii dar şi pentru turiştii oraşului, este locul în care poţi să vezi diferenţa dintre ceea ce eşti şi ceea ce eşti făcut să fii, este locul în care poţi să admiri frumosul din minusculele si rafinatele mozaicuri. Aici poţi să-ţi şlefuieşti convingerea, să-ţi căleşti personalitatea spunând o rugăciune pentru tine sau persoana iubită, sau, de ce nu, pentru toţi drumeţii vieţii. Dar nu doar ortodocşii sunt bine veniţi în acest spaţiu al cultivării sufletului ci toţi cei care doresc să se împărăşească de o vizită sau trăire specială. De exempul, dacă bine ţin minte, anul trecut la concertul de colinde a fost şi un cor catolic. De asemenea, la subsolul catedralei

se află un muzeu care este dovada vie a rădăcinilor noastre româneşti, aici existând numeroase icoane pictate pe lemn şi sticlă, obiecte de cult, potire, manuscrise liturgice din secolele XV-XIX şi tipărituri din secolele XVII-XIX ce provin din diferite centre tipografice româneşti. Tot la subsolul catedralei se află şi cripta ierarhilor care au scris o filă frumoasă în istoria oraşului nostru. Astfel, dacă simţi nevoia de înalt şi de frumos, catedrala este locul ideal. Dacă eşti în căutarea unei ,,guri de rai pe-un picior de plai’’ hai la Cluj, nu vei pleca nemulţumit, garantez universul liniştitor pe care numai sărbătorile clujene ştiu să-l deschidă! Marele nostru oraş– asemeni unei mari inimi- ce se întinde de la Feleac la Dâmbul Rotund înglobează în el toţi oamenii, toate moravurile şi obiceiurile locale, care – la randul lor – pulsează zilnic misterul oraşului-comoara. Un oraş miliardar din punct de vedere sentimental prin caldura, spontaneitatea şi calitatea sa. Oricine o sa vina vreodată în Cluj sigur o să rămână prins in mrejele sale, nemaidorind sa iasa din ele.

Sursa foto: google/images

Mălina Prunduș, Cluj

Faptul că știe să prețuiască omul și capacitățile lui creatoare, că investește în originalitate și creativitate! Elena Stan

Eu apreciez foarte mult faptul că indiferent dacă eşti cunoscut sau nu, aceşti oameni minunaţi au încredere în tine şi te promovează în această revistă minunată. Pentru mine a fost o mare surpriză să îmi văd scrierile aici !!! Este mare lucru să-ţi întindă cineva o mână pentru a te putea ridica pe Lăcrămioara Maftei culmile succesului ! Nicicând nu poți a spune... O da eu asta aș iubi, Când in revista A.V.A Găsești surprize mii și mii. De un poem citesc Zâmbesc sau lacrima îmi curge, Un gând sau poate o nuvelă Un interviu sau o poveste Sunt scrise cu iubire de cuvinte, Sunt scrise pentru mine,pentru tine, Din setea de iubire a cunoașterii interne. Ce aș putea iubi la A.V.A..? Dintr-o coperta în alta Sunt inimi ce bat în mii de cuvinte.. Sunt suflete pierdute in rânduri mărunte... E simplă dar frumoasă din inima îi scoasă... E... A.V.A revista sufletelor frumoase... Dana Popa

Apreciez munca depusă pentru a face cât mai cunoscută această minunată revistă,de a promova tinerele talente ,de a promova frumosul . Secțiunea “interviu cu...” este cea mai importantă pentru mine cel puțin Mult,mult succes pe mai departe ! Lucian Pintilie Apreciez tot ceea ce faceți, faptul că promovați fără a face diferențe, știți să apreciați valoarea celor scrise....admir toata munca voastră ,talentele ce le promovați atunci când poate nu mai sperau la nimic....și nu pot decât să vă salut din tot sufletul și să vă fac urarea- la mai mare!!! sunt cu voi dragii mei !!! Nicola Popescu Faptul ca aici întâlnim diversitatea, exprimarea mai multor persoane, mai multor idei care formează un tot unitar și care ne face să ne simțim speciali, mai speciali decât credem că suntem ! Eduard Nechifor

Apreciez AVA pentru cp promovează cultura, arta și cele mai frumoase deprinderi umane. Apreciez AVA pentru că promovează tinere speranțe ale acestei țări care investește prea puțin în oameni și cultură, pentru că pune in valoare acei scriitori care și-au publicat cărțile și le face cunoscute, pentru oricine este interesat sau curios. Apreciez AVA pentru că este tânără și se menține tânără, pentru că este exact așa cum ar trebui sa fim noi toți, iubitori de cultură, de frumos, tineri, Maya Ianolia indiferent de vârstă, buni si curați!

Evenimente Lansarea Antologiilor Editurii Națiunea, sâmbăta 23 noiembrie ora 13:00 la Târgul Internațional de Carte GAUDEAMUS

Detalii: http://photo-zu.blogspot.ro/2013/11/concursde-fotografie.html

Blog-uri, pagini, grupuri Totul despre Toate Blog-ul a apărut din dorința de a mediatiza și de a arăta lumii adevărul. Eu consider că spunerea adevarului este o ceea ce ar trebui să nu lipsească din comportamentul fiecăruia dintre noi ! Link: http://adevarul-la-iveala.blogspot.ro/

Lucian Pintilie E o pagină unde veți fi primiți cu brațele deschise, unde veți găsi siguranța unui suflet deschis în fața voastră, care a trăit ca și voi iubirea și a îndurat dezamăgiri. Link: https://www.facebook.com/pages/Lucian-Pintilie/387535154633617

Radio Enigma România Un post de radio cu muzică și emisiuni pentru toate gusturile și vârstele Link: http://radioenigmaromania.ro/

Vă mulțumim pentru tot sprijinul vostru ! Așteptăm părerile, criticile și sugestiile voastre pe adresa de e-mail netca.malina@gmail..com

De asemenea, dacă doriți să vă alăturați echipe A.V.A sau pur și simplu doriți să împărtășiți frumosul vostru cu noi așteptăm cu mare drag să ne scrieți. Cu toții sunteți bineveniți ! Revista A.V.A O revistă pentru toate Vârstele