Fondator: Mălina Netcă Redactor șef- adjunct: Anca Șerpe Maya Ianolia Liliana Mandu Corectori: D. Moise Ioneta Almăjanu-Anton Denisa Balosin Promovare: Adrian Dragomir Laura Hozoc Design: Anna E. Puiu Fotografi: Lavinia Humeniuc Alexandra Horheana Sergiu Pruteanu
Vrei să-ți expui creațiile?
Sau să câștigi cartea Vrei să preferată? citești cele mai interesante interviuri?
[ Nu ne rezervăm dreptul de autor asupra materialelor primite. Fiecare colaborator are dreptul de a folosi atât numele său sau un pseudonim. Revista A.V.A nu va răspunde de materialele ce se dovedesc a fi plagiate. Autorul în cauză va oferi explicații, el fiind singurul răspunzător. ]
COLABORATORI Lăcrămioara Maftei, Pașcani Mihai Rujoiu, Bănești Lucia Barbu Monika Toth, Covasna Camelia Boldu, București Nicolae vălăreanu Sârbu Mihai Popescu Claudia Topa, Botoșani Marian Hotca, Baia Mare Flori Gomboș Ioana Alexandra Nencu, Bucecea Mircea Toma, București Marius Robu, Craiova Luca Cipolla, Italia Mihai Olteanu, Roman Mihai Toma, București Elena Buldum, Spania Roxana Codin, București Mihaela Neacșu, Zerind Marius Mig, Constanța Constantin Fritz, Duisburg Mihaela Ciubotariu, Botoșani ISSN 2344 - 32XX ISSN-L 2344- 32XX
Pentru că se aproprie anotimpul poveștilor și a viselor ce devin realitate, anotimpul copilăriei și a speranței, Revista A.V.A s-a gândit să aducă un strop de copilărie și culoare în viața unor copilași. Așa începem campania „ Dăruiește o carte! Începe o poveste” Campania constă în donarea cărților care v-au marcat copilăria unor copii ce sunt nerăbdători să călătorească în lumea poveștilor. Strângem cărți de poezii, fabule, basme; fie noi sau deja folosite cu scopul de a începe o poveste alături de ei! Dacă doriți să le umpleți lumea de povești așteptăm să ne contactați pentru a ne trimite cărțile pe adresa netca.malina@gmail.com pentru a stabili toate detaliile. Vă așteptăm cu drag să pășim în lumea basmelor alături de acești micuți. DĂRUIEȘTE O CARTE! ÎNCEPE O POVESTE!
Vocea A.V.A. – 6 De vorbă cu... – 8 Doine pământești – 16
Iubește – 18 Umbra iubirii – 18 Ce-a mai rămas – 18 Iubite – 18 Plânge cerul – 19 Cu mere coapte sub lună – 19 Agonie – 19 *** – 20 Desene în cretă– 20 Nu-i nimic – 20 E Toamna – 20 Vis de rugină– 21 Vis cu cuc - 21 Gânduri alcoolice - 21 Suntem singuri în boală/ Si e soli nella malattia - 22
CUPR
Dependent Zâmbește și d Micii colec Proză sc
Borcanele di
Recenz Statui imp Film vs c Un tânăr, o expe –
RINS
t de artă– 23 descoperă – 26 cționari – 27 curtă – 29
in debara– 26
zie – 30 pozante – 33 carte – 36 eriență, un succes 42
Județele României, centre culturale – 44 Comorile noastre literare – 45 Creația - calea sufletului 47 „ Caragialisme contimporane ” – 49 Lansare de carte – 51 În memoriam– 54 Arta cinematografiei - 56 Cuvântul oglinda sufletului- 58
Vocea A.V.A
Superstiția între mit și realitate
“Credeţi în superstiţii ?”, este una dintre întrebările pe care le primesc frecvent. De fapt ce sunt superstiţiile ? Sunt evenimente care se petrec în viaţa noastră iar noi am fost mereu tentaţi să le dăm o explicaţie mai…ciudată, să zic aşa. De cele mai multe ori am auzit aceste explicaţii stranii de la bunicii noştri, de la oamenii satului, de la cei ce trăiesc prin aceste evenimente. Aceste superstiţii s-au născut la sat şi tot aici au luat şi amploare, fiind transmise din tată în fiu în toate colţurile lumii, mai ales de către cei ce cred în ele. Unele sunt, într-adevăr mituri, dar altele chiar se adeveresc Am şi eu câteva supersiţii în care cred şi odată ce cred în ele subconştientul meu lucrează atât de bine încât se întâmplă exact ce mă aştept. Una dintre supersiţiile în care cred cu ardoare este aceea cu găleata goală. Deci, dacă plec la un drum important, cu realizări mari, mă rog la Dumnezeu să nu-mi iese cineva în cale cu găleata goală pentru că sunt sigură că-mi va merge rău…Am preluat această superstiţie de la bunica mea, în anii copilăriei, şi am dus-o până în ziua de astăzi, fiindu-mi un ghid în rezolvarea unei probleme. Este ca un talisman pentru mine….şi culmea este că mă şi influenţează foarte mult. Eu cred că atunci când crezi cu ardoare în ceva anume se îndeplineşte ! Sunt foarte mulţi oameni care cred în superstiţia pisicii negre sau a preotului întâlnit în cale. Nu ştiu…nu cred în aşa ceva, dar am întâlnit multă lume care o dată ce le-a ieşit pisica în cale, şi dacă mai este şi neagră, se întorc din drum. Multe dintre aceste superstiţii sunt într-adevăr un mit, dar multi oameni cred în ele şi acest lucru le transformă în realitate. Cred că totul pleacă tot de la creier, psihicul este cel care ne gestioneză sau nu trăirile, simţurile şi de ce nu şi crezul.
Revista A.V.A / 6
Vocea A.V.A
Nu văd nimic rău în a crede în astfel de mituri…odată ce inima îţi spune că este bine sau nu este bine să faci acel lucru. Chiar şi marii cărturari ai noştri credeau în astfel de mituri. Să nu uităm de Ion Creangă, cu pupăza lui, de marele scriitor, Marin Preda, şi mulţi alţi naratori ai literaturii noastre care au scris despre aceste mituri, exprimându-şi trăirea şi simţirea acestor evenimente. Până la urmă şi viaţa….este un mit sau o realitate pe care o percepem fiecare după percepţia noastră ? Lăcrămioara Maftei, Pașcani
Revista A.V.A / 7
De vorbă cu...
Eu sunt Yannis Ștefănuț, Un baiat zic eu drăguț. Îmi place să pozez, Cu muzica cochetez. Azi mă simt puțin cam mic, Însă când voi crește un pic Voi cânta, voi prezenta, Teatru sigur voi juca, Scena e plăcerea mea. Mama mea m-a învățat Să nu uit ce-i important. Să visez și să-mi doresc Și eu sigur reușesc. Primul pas e să-ți dorești Pasul doi...mai și muncești. Pasul trei să nu cedezi Pasul patru ...Tu să crezi. Si cu toate astea respectate, Orice vis...poate deveni, realitate!
Revista A.V.A / 8
De vorbă cu...
„ Visați și credeți în visele voastre. Eu am crezut și mi s-au îndeplinit.” Revista A.V.A / 9
De vorbă cu...
Reporter: Bună Yannis te rog frumos să le vorbești cititorilor Revistei A.V.A puțin despre tine Yannis: Bună ziua. Numele meu este Yannis. Am 6 ani și sunt din orașul Iași. Despre mine aș putea să vă povestesc foarte multe chiar dacă sunt mic. Dar mai bine citiți poezia scrisă de mam mea care mă descrie perfect.
Reporter: Acum aș vrea te rog să ne povestești cum a început cariera ta actoricească?
Yannis: Acum un an de zile am avut șansa să fiu remarcat de Vlad Baba, un actor, prezentator și fondator a proiectului Școala de Televiziune și film Just Smile din Iași. Mi-au propus să fiu imaginea acestei școli alături de alți copii foarte talentați din domeniul muzică și teatru. Aici am trecut la treabă și am participat la foarte multe evenimente organizate în oraș și bineînțeles la emisiuni. Am urmat cursurile Școlii și astfel am jucat în scenete,am prezentat momente,chiar și evenimente importante. Am jucat roluri în multe din proiectele desfășurate în oraș. De exemplu anul trecut pe toată perioada sărbătorilor de iarnă am fost spiridușul lui Moș Crăciun .Eu oricum sunt un cadou a lui Moș Crăciun pentru părinții mei, pentru care Moș Crăciun există, pentru că el m-a dăruit pe 25 decembrie, în prima zi de Crăciun. Și ca să revin la rolul de Spiriduș, vreau să vă spun că acest rol l-am jucat câteva zile, în scenete, evenimente, deschiderea Crăciunului în Palas Iași, activități cu copii, concerte la care am prezentat, împărțirea cadourilor, etc. Mereu mi-a plăcut să recit poezii, să interpretez roluri, să prezint evenimente, să vorbesc și să mă aflu pe scenă și să primesc apaluze. Cariera mea actoricească a început în ziua când am participat
Revista A.V.A / 10
De vorbă cu...
la îndrumarea echipei Școlii de Televiziune Just Smile și în special a lui Vlad Baba cel care m-a susținut, m-a învățat și mi-a dat șansa să îmi pun în valoare talentele, la preselecția Next Star cu un moment de teatru. Trecerea peste preselecții și tot ce a urmat a dat startul micuței mele cariere actoricești.
Reporter: Din câte am înțeles ai luat contact de mic
cu scenă. Vrei te rog să ne povestești cum a fost primul contact cu microfonul?
Yannis: Am luat contactul cu scenă de la vârsta de 3 ani deoarece de atunci fac parte din Agenția FirstModels din Iași condusă de Alina Nechifor. În această agenție am câștigat de două ori concursul de Mister Piticot organizat anual, am participat la numeroase prezentări de modă în cadrul unor evenimente sau emisiuni. Eu mă simt foarte bine pe scenă. Îmi place să fiu apaludat. Îmi place să văd oamenii zâmbind . În agenție practic am crescut pe scenă. Când eram bebe ai mei părinți nu puteau să meargă cu mine liniștiți la o aniversare deoarece dacă acolo se afla un microfon, eu trebuia să pun stăpânire pe el, să fie al meu. Când am început să merg la ziua de naștere a colegilor de grădiniță pentru mama era un mare stres faptul că știa că acolo va fi un microfon și eu va trebui să înțeleg că nu este ziua mea si că acel microfon nu mi aparține. Nu știu cum dar mereu am reușit să fac eu rost de acel microfon și să mă ocup de atmosferă. Primul microfon l-am primit la vârstă de 1 an, îl păstrez și acum. Și cum să nu-mi placă aplauzele dacă de la un an apăsam pe un buton la microfonul meu atunci de jucărie și după ce gânguream ceva, auzeam aplauze din microfon. Spuneam poezii, cântam , imitam diverse personaje și apoi savuram aplauzele. Însă pe o scenă adevărată când primeam un microfon, cu
Revista A.V.A / 11
De vorbă cu...
greu îl înapoiam. Îmi amintesc că la Concursul de Mister Piticot organizat de Agenție am luat microfonul din mâna prezentatorului pentru că altfel nu se putea. Microfonul mi-a plăcut de mic, iar acum îmi doresc un microfon de ureche și am avut șansa să pot folosi unul de 1 Iunie când am prezentat o ediție specială a emisiunii Deschis la Distracție, dedicată copiilor. Mulțumesc Vlad Baba pentru surpriza cu microfonul. Microfonul va face parte din viața mea. Și pentru că tot îmi plac accesoriile, sper că într-o zi microfonul să facă parte din accesoriile pe care le voi purta în fiecare zi cu mare drag. că îmi place să fiu Reporter: Tu elegant și îmi plac ai o mare pasiune: accesoriile au dus colecționezi papiola dorința mea de ane, care este cel avea cât mai multe mai drag papion al papioane. Mereu tău și de ce? îmi place să le aleg ,să le asortez. Invitat fiind în Yannis: Paemisiunea Desiunea mea pentru schis la Distracție papioane a venit de prezentată de Vlad la faptul că-mi place Baba, cu o prezensă fiu fashion, de tare de modă Firstmic mi-a plăcut să Models Kids pentru mă îmbrac elegant ca un bărbățel. Activitățile mele în modeling și în evenimentele Școlii De televiziune și faptul
designerul Cătălin Botezatu, am avut șansa să fiu ales de producători să port un
Revista A.V.A / 12
De vorbă cu... dialog cu Bote (a cărui fan oricum eram ).Bineînțeles că nu m-am putut abține să nu-l rog să-mi facă un ,,papion cu culorile curcubeului,, deoarece pentru colecția mea ar fi fost o comoară acest papion. Și cum mami mereu mă învață că trebuie să sper, să visez, să-mi doresc , așa am și făcut. Și iată că la un an de zile distanță am trăit bucuria de a primi papionul mult dorit și așteptat în cadrul Emisiunii Next Star, unde Cătălin Botezatu mi-a dăruit cel mai frumos papion din colecția mea. Îi mulțumesc din suflet pentru surpriză și vedeți că de și a durat un an ,dorința s-a îndeplinit. Nu am să uit niciodată acel moment când am primit papionul de la Cătălin Botezatu, a fost că într-o poveste și așa va fi mereu. Deci cred că se înțelege care papion este pentru mine cel mai drag, pentru că are o poveste. Însă după primirea papionului multicolor de la Cătălin, echipa Next Star în Marea Finală mi-a făcut o altă superbă surpriză și ,,Jobenul Fermecat i-a adus lui Yannis un cadou de neuitat,, Momentul în care Dan Negru a adus jobenul pe scenă și mi-a sugerat să trag de acel capăt și am văzut că o mulțime da papioane superbe și cool cum vin spre mine, îmi venea să fug de bucurie, să trag și să nu mă opresc prea curând. Cred că s-a văzut și la tv cum mi-am luat treaba în serios cu papionele. Acele papione primite în finală îmi vor aminti mereu de frumoasele momente petrecute acolo și acum am o colecție de papoioane doar de la Next Star. Toată lumea vrea să le vadă, merg la prezentări de modă, merg la emisuni și toți mă întreabă dacă sunt papioanele de la Next Star. Am fani care-mi cer să le trimit poze cu paionele la gât, adică câte o poză cu fiecare. Mamă mea a zis că va păstra aceste papione și după ce le voi purta cu mândrie, le voi dărui copiilor mei. Eu nu am doar o colecție de papioane,eu
Revista A.V.A / 13
De vorbă cu...
am cele mai frumoase papioane pentru că sunt prețioase , pline de amintiri, de lacrimi de bucurie, încărcate cu multă energie pozitivă și -mi amintesc de oameni minunați.
Reporter: Eu am aflat despre tine din cadrul emisiunii Next Star. Cum ți s-a părut această experiență?
Yannis: Această experiență a fost atât de frumoasă, eu încă sunt mic și nu am atâtea cuvinte în vocabularul meu pentru a putea descrie acest moment. Orice copil care privește această emisiune visează cât de puțin ca într-o zi poate va fi și el acolo. Și eu am visat și visul meu a devenit realitate. Am visat să-l cunosc pe Negru și să vorbesc puțin mai mult decât el, am visat să-I spun lui Connecter că sunt fanul lui, am visat să-i zic lui Pepe că știu să-i fredonez refrenuri, am visat să-i arăt lui Vasile ce actor bun pot fi, am visat să-i spun lui Maria că bunicul meu o iubește și este fanul ei. Am visat să urc pe scenă aceia și să-mi spun numele. Chiar dacă a trecut ceva timp, nici acum nu-mi vine să cred că am fost acolo. Nu pot să cred că am avut șansa să joc alături de Răzvan de la Neatza și de marele Claudiu Bleont. Nu pot să cred că am avut lavalieră, că m-a pupat Lora, că am stat la biroul lui Capatos. Nu POT SĂ CRED că am avut șansa să evoluez lângă atâția copii talentați. Această experiență mi-a umplut sufletul de bucurie și mi-a încărcat bateriile pentru mulți ani de acum încolo. Le mulțumesc că există . Mulțumesc Next Star că existați. Mulțumesc ! Mulțumesc echipei. Afost cea mai tare experiență de până acum și va rămâne cea mai frumoasă și deosebită, pentru că va fi mereu prima experiență . Când voi crește mare îmi voi aminti de începuturi, îmi voi aminti de startul meu în lumea artistică și cred eu că e un start deosebit. Deci Next Star estea cea mai tare, cea mai cool, cea mai frumoasă, cea mai puternică, cea mai superbă, cea mai valoroasă experiență. Reporter: Cum te-a schimbat participarea la această emisiune? Ce efect a avut asupra ta? Yannis: Când eram în fața televizorului acasă și vedeam copii care câștigă că plâng, nu înțelegeam nimic și o întrebam pe mama
Revista A.V.A / 14
De vorbă cu...
de ce plâng. Ea îmi explica că plâng de bucurie. În mintea mea nu , chiar nu înțelegeam cum vine asta în loc să te bucuri plângi. Chiar nu eram de acord, pentru că nu mi se părea normal. În seara în care am câștigat ediția a zecea a emisiunii Next Star am început să plâng de și zâmbeam cu toată forța. Nu mă puteam controla. Atunci am înțeles, am trăit pentru prima dată acest sentiment, am plâns de bucurie . Am plâns, de ai mei părinți încontinuu vroiau să se asigure că e de bucurie, pentru că și ei trăiau pentru prima dată alături de mine această experiență. M-AM maturizat la Next Star. Am învățat foarte multe lucruri noi. Am descoperit trăiri și sentimente noi. Am învățat ce înseamnă să muncești și să-ți dorești. Am descoperit că pe cât sunt de cool și de dezinvolt, tot pe atât de sensibil și iubitor. Am plâns după oamenii de acolo și după atmosferă aceea. Participarea la Next Star mi-a adus foarte multe beneficii. Am reușit să am proprii mei fani, care-mi scriu pe facebook și mă susțin cu mesaje foarte frumoase. Am o chitară cu cele mai tari autografe la care nu visam eu prea curând. Am cunoscut foarte multe vedete pe care le admiram și spreram că într-o zi să le pot vedea. Am câștigat un trofeu, un telefon , o diplomă și multe ,
Revista A.V.A / 15
De vorbă cu...
multe papioane. Am petrecut niște zile superbe în care s-au legat prietenii. Am propriile mele filmulețe pe youtube și o scenetă cu peste 80.000 vizualizări. AM cele mai frumoase fotografii. Am în fiecare zi parte de un moment în care cineva mă cunoaște și mă oprește să mă felicite. Participarea la Next Star m-a maturizat. Am învățat să am răbdare cu fiecare fan și să-I mulțumesc. Am învățat ce înseamnă să păstrezi un secret. Am învățat să dau autografe.. Nu m-a schimbat într-un anume fel participarea, doar mi-a dat încredere în mine, curaj, putere. M-a făcut să mă simt mândru de mine și să lupt să ajung acolo unde-mi doresc. Tot ce s-a întâmplat a avut un efect pozitiv și mă repet mi-am încărcat bateriile pentru mulți ani de acum încolo. Faptul că oamenii te remarcă, te admiră, te felicită nu poate decât să te facă fericit. Pe mine experiența Nexts Star m-a făcut cel mai fericit
Reporter: Cum ți se pare viața de artist?
Yannis: Pentru mine viața
de artist este foarte frumoasă. Îmi place scena. Publicul. Îmi place ce mi se întâmplă. Îmi place când văd că ceilalți se amuză sau sunt impresionați. Cred eu că m-am adaptat la multe situații dificile pentru un copil și am demonstrat că atunci când îți place ceva reușești. Viața de artist are multe momente de punctualitate, de răbdare, de rapiditate, de adaptare, de improvizare de ..... deci nu este chiar foarte ușor dar nu vreau să renunț. Însă știu și încep să înțeleg că ce este mai greu este și mai frumos.
Revista A.V.A / 16
De vorbă cu...
Reporter: Ce alte pasiuni mai ai înafară de teatru?
Yannis: Modellingul și muzică
îmi plac foarte mult. Îmi place să merg cu bicicletă. Îmi place să mă distrez cu prietenii și să fac mereu atmosferă la petrecerile lor(showmen. În acest moment spun că atunci când voi crește mare mă voi face cântăreț, manechin , actor și prezentator tv. Reporter: Care sunt planurile tale de viitor? Yannis: Voi continua cu modellingul, teatru. Vreau și-mi doresc să mă apuc de muzică pentru că este o mare dorință de a mea să cânt . În viitor mă voi ocupa și de școală, pentru că am început clasă zero. Dar pe plan artistic voi continua să fac teatru, modelling și muzică. Scena e plăcerea mea.
Reporter: Te rog frumos să adresezi un mesaj cititorilor noștri.
Yannis: Yannis vă mulțumește pentru că i-ați citit primul lui in-
terviu într-o revistă scrisă și vă așteaptă pe facebookul Yannis să ne împrietenim.Vă promit că o să mai auziți de mine pentru că ,,cine muncește ,reușește ”. Vă îmbrățișez și stați pe aproape, în curând am câteva surprize pentru voi.
Revista A.V.A / 17
Doine pămân tești CE-A MAI RĂMAS?
IUBEŞTE Iubeşte în viaţă ca un foc Şi nu te ascunde în regrete, Căci buzelor de nu le dai sărut În timp ele vor muri de sete. Iubeşte chiar de e păcat Şi nu te uita veşnic înapoi, Căcă vei rămâne cu privitul Cuprins de dor în ochii goi. Iubeşte zi,iubeşte noapte Şi nu te rătăci în trecut, Căcă doar o viaţă ai şi scurtă Şi nu ai nimic de pierdut. Iubeşte de când florile răsar Şi până dă zăpada pură, Căcă altfel vei rămâne crud În scoarţa care naşte zgură. Iubeşte tandru pân la moarte Şi vei avea plăceri de vis, Când noaptea va stinge lumina Te vei retrage la un colţ din paradis. Mihai Rujoiu,Bănești
Umbra iubirii umbra iubirii este leacul meu după fiecare clipă grea
Se scurge timpul în clepsidră, Ucide visuri rătăcite, În dor de tine mă întreb: Ce-a mai rămas din NOI iubite ? Într-un abis de-nsingurare, Se-aşterne-a veşniciei clipă, A marilor promisiuni De care am făcut risipă. Se scurge timpul în secunde, Prin amintirile din ploi, Şi te întreb acum iubite: A mai rămas ceva din NOI ? Ne-am despuiat de sentimente, Şi am rămas în suflet goi, Şi te întreb acum retoric: Oare ce-a mai rămas din NOI ? Nimicul se aşază-n fapte, Spălăm trecutul de noroi, S-a scurs tot timpul din clepsidră, Şi a rămas NIMIC din NOI !!! Lucia Barbu
Iubite m-auzi bate lipsa de iubire ca un clopot spart din turnul cetății am vrut să tac să-mi continui versul dar îmi e frig în pădurea cuvintelor
Monika, Toth, Covasna
Revista A.V.A / 18
Doine pămân tești Cu mere coapte sub lună Plânge cerul Plânge cerul, plâng și nori, când se duc încet cocori... plânge în zbor și sufletul, când îmi piere zâmbetul.... Plânge dorul, plânge visul, Răscolindu-mi paradisul… Plânge încet și inima, Rezonând în ton cu a ta. Plânge soarele și marea, Când îți soarbe sărutarea, Plânge în colț pe undeva, Chiar și amintirea ta. Plânge luna, plâng și stele, Clipind timid printre gene Plâng și eu și sufletul În adierea vântului.
Nu era nimic rotund şi clar, se întrezărea doar o undă de lumină căzută pe faţa oglinzii în care liniile aspre se estompau. Se săpa o fântâna adâncă şi pură prin care iubirea urcă înaltul spre buzele setoase şi moi. Totul capătă forme şi se atinge conturul cu mere coapte sub lună până la sânii unei femei. Eram într-un snop de îmbrăţişări în tandre dimineţi topite-n lumină, cristale de rouă, magnezii. Pe unde soarele răsare lăsând umbre lungi şi tăioase, respiram aromele proaspete în care încăpeam ca în viaţă. Nicolae Vălăreanu Sârbu
Camelia Boldu, București
Agonie Tu nu știi cum e să mori pentru celălalt Să te oferi trup și suflet până la ultima respirație Să simți că nu mai poți și totuși să continui Puțin câte puțin să mori încet atât de încet încât Ți-ar mai rămâne timp să te și întrebi dacă Nu cumva deja ai murit dându-ți ultima întrebare… George Gâtlan București
Revista A.V.A / 19
Doine pămân tești NU-I NIMIC Nu-i nimic. Atât a fost: o clipă fugară încremenită în tăcere, un bulgăre rostogolit în iluzii şi mistere. Nu-i nimic. Dacă sufletul se stinge în urma veşniciei, deopotrivă toate pier şi viaţa va fi ca un ecou istovit pe degetul mic.
*** Şopteşte-mi de primăvară, cu pleoape grele de rouă şi buzele înmugurind a floare de cais. Spune-mi ...aşa cum ştii doar tu, în taina nopţilor de mai, tânjind după zborul înmiresmat de mierea trecerii noastre între două lumi. Răscoleşte-mi tăcerile hibernale cu mătăsuri de verde crud. În nomada noastră trăire, şopteşte-mi ...ca şi cum n-ar mai fi altă primăvară. Claudia Topa, Botoșani
Desene în cretă Și era o mare gri de ciment... un copil,înger venit de nicăieri, a început să deseneze pe o parte din ciment și se făcu vară, desenele dansau nevăzute într-o lume reală, sub soarele de vară... Și mult au dansat desenele în marea gri,umbrită de fantasme triste, dar se-ntunecară și ele... Și se porniră un vifor nebun și-o furtună și dându-și ultima suflare desenele se scurseră încet și dispărură... Și toată creta colorată fu înghițită de ploaia de vară...
Flori Gomboș
E TOAMNĂ... E toamnă și florile dorm În căușul pomilor. Se-nfioară visând iubirea albinelor . E toamnă și florile dorm … Mircea Toma, București
Mihai Popescu
Revista A.V.A / 19
Doine pămân tești Gânduri alcoolice Doar cerul mai știe să-mi umple paharul Golit de buze-nsetate. Azi, gustul nu-și mai simte amarul Uscat de priviri inundate.
Vis de rugină La templul florilor albastre eu am sădit lumina stelelor apuse-n funinginea boltelor sângerânde. Înalt eram ca Sfinxul sub sabia de cenușă când colindam haotic cosmosul de petale... și le sorbeam mireasma din neguri roșii de lumină, dar azi când sunt o sabie oțelită în oglindirea florilor de seară mi-e frică și de ploaia ce-o să cadă pe vise de rugină. Marian Hotca, Baia Mare
VIS CU CUC O pasăre s-a speriat de mine Şi-a vrut să zboare noaptea prin copaci Dar negura i-a stat în cale bine Şi liniştea i-a spus te rog să taci! N-a mai suflat. Şi-o fi adus aminte De ce-a visat şi s-o fi sinucis
Doar toamna m-așteaptă la marginea serii, Chiar dacă-i bolnavă de dor Îmi trimit umbra, cu-amintirile verii, Spunându-i s-adie ușor. Doar noaptea-mi răsare soarele meu Chiar dacă-i ascuns printre nori, El știe, din gânduri, s-alunge, mereu Spinii, înlocuindu-i cu flori. Doar clipele-mi respiră durerea, Injectându-mi visuri prin gânduri, Tu n-ai aflat că te strigă tăcerea Din adâncuri uitate, din rânduri... Doar eu mai pot să-mi vindec beția, Provocată de aerul rece, Al cuvintelor, ce-mi inundă hârtia, Rugând norii veniți, să plece. Ioana Alexandra Nencu, Bucecea
Dar cum tăcu cum se făcu cuvinte Care pe limba cucului s-au scris La fel zbură iubirea mea cuminte De parcă fu şi pasăre şi vis. Marius Robu, Craiova
Revista A.V.A / 20
Doine pămân tești
Poezii bilingve Suntem singuri în boală
Si è soli nella malattia Soli si è nella malattia, c’è chi si diletta nel conto alla rovescia, chi scommette o fugge, chi interpreta e sottolinea, chi traduce e racconta, novelli redattori.. e Dio veglia dall’alto, sereno nel patto siglato dall’uomo, la morte che poi non esiste, solo un nome e banale etichetta da secoli applicata sul diario del tempo e quello dello spazio.
Singuri suntem în boală, cine se delectează cu numărătoarea inversă, cine pariază ori fuge, cine interpretează și subliniază, cine traduce și povestește, proaspeţi redactori.. și Dumnezeu veghează din înălțime, senin în pactul parafat de om, moartea apoi ce nu există, doar un nume și o etichetă banală de secole aplicată pe jurnalul timpului și cel al spațiului.
Luca Cipolla, Italia
Revista A.V.A / 21
Dependent de artă...
Comori făcute de mânuțe pricepute Se spune că toate lucrurile frumoase pe care un om le înfăptuiește au loc pentru că acel om are un suflet bun..și drept să vă zic Maria are cel mai bun și mai frumos suflet pentru că toate lucrurile care ies mâna ei sunt pur și simplu adorabile. Pe Maria, din păcate, nu am avut ocazia să o cunosc decât prin intermediul facebookului dar nu pot spune decât că m-am îndrăgostit de ceea ce face și o admir pentru răbdarea și perseverența de care dă dovadă atunci când primește o comandă de la un client. Lucrurile făcute de Maria au o notă de originalitate, de unic, de eleganță; sunt lucruri de care nu ai vrea să te desparți tocmai pentru că știi că sunt făcute special pentru tine. Am întâlnit în micul ei atelier online lucrușoare atât pentru prichindei cât și pentru oameni mari, de la
Revista A.V.A / 22
Dependent de artă... accesorii ( coliere, brățări etc. ) până la hăinuțe și papucei de casa; Maria face de toate. Dacă cumva se întâmplă se am vreo idee și Maria nu are acel produs făcut deja, nu-mi fac probleme căci știu că pentru ea e o provocare să-și pună imaginația la încercare. Oamenii deobicei sunt pasionați de ceea ce fac dar ea, cred că este unul dintre acei oameni care chiar își iubesc munca și asta se vede; se vede în mod în care comunică cu clienții, modul în care lucrează, crează.
În încheiere o voi lăsa pe Maria să ne răspundă
la 5 întrebări despre dependența ei în ceea ce privește handmade-ul:
1. Cum a început această pasiune? 2. Te-ai gândit vreodată să ieși din mediul online și să-ți deschizi un magazin al tău? 3. Care este cheia pentru a reuși să ajungi acolo unde îți dorești? 4. Poți să ne spui povestea primei tale bijuterii create? 5. Dacă ar fi să-ți caracterizezi produsele în cateva cuvinte care ar fi acelea?
Revista A.V.A / 23
Dependent de artă... 1. Dintotdeauna mi-a plăcut să creez,însă mi-am descoperit acest hobby acum 3 ani, când aveam doar 15 ani și fiindcă eram pasionată de pictură și desen, m-am gândit că nu strică să fac și altceva care să îmi aducă și bani în plus de buzunar.În timpul liber îmi plăcea să
pictez, de aceea am făcut câteva tablouri pe care le-am agățat în casă dar la fel de mult îmi plăcea să fac decorațiuni pentru propriul cămin. De la ghirlande și coronițe de Crăciun, la vase și cutii pictate, am luat decizia de a încerca să confecționez și bijuterii, transformând acest hobby într-un job ideal în care mă ajută și mă susține și mama. 2.M-am gândit, însă cred am ajuns în punctul în care cumpărăturile online au devenit mai la îndemână, tocmai pentru simplul fapt că nu este nevoie să ieși din casă pentru a găsi ceva de care ai nevoie sau pur și simplu pentru un cadou. Astfel te poți consulta cu prietenii, familia, poți face comparații în propria intimitate și la orice oră. De aceea, pentru moment consider mediul online este mai avantajos din aceste puncte de vedere,însă pentru persoanele doritoare de plimbări în aer liber și cărora le placă să admire handmade-urile în realitate, târgurile sunt perfecte. 3.Cred că nu numai la mine, ci la toate per-
soanele din lumea asta, cheia succesului este dragostea față de ceea ce faci, perseverență și muncă asiduă. Atunci când te lași copleșit mult prea mult de sentimente și de presiunile din exterior, riști să eșuezi,de aceea am preferat mereu sărăcia decât regretul faptului că nu am făcut ce mi-a plăcut. Să ai vise veșnic indiferent de vârstă,să îți dorești să poți și să faci mai mult, să ai răbdare și să fii curios, toate astea sunt lucruri simple pentru care garantez .
Revista A.V.A / 24
Dependent de artă... 4. Prima bijuterie creată de mine a fost din câte îmi aduc aminte, o broșa din lut polimeric sub formă de oiță la care m-am chinuit destul de mult și pe care după câteva ore, am reușit să o finalizez. Faptul că era vară și ploua, a fost perfect pentru mine și tocmai de aceea, de atunci și până astăzi lucrez cel mai bine în astfel de momente. 5. Hm,dacă ar fi să îmi caracterizez produsele în câteva cuvinte,cred că acelea ar fi „Hard is not impossible”
Revista A.V.A / 25
Zâmbește și descoperă - Cum se simte noul tău frățior? - Bine, dar mă tem că mama vrea să-l dea. - De ce spui asta? - În fiecare zi îl pune pe cântar
-
- Nepoate, ține minte, femeile sunt ca merele, - Copile, de ce plângi? Un copil mi-a furat alea frumoase nu sunt bune iar alea bune nu sunt frumoase! plăcintaaaa! Nepotul: - A fost cu intenție? - Bunicule, dar nu se întâmplă să fie și bune și - Nuuuu, cu brânză..... frumoase? Bunicul: - Nepoate, la mere se întâmplă!!!...
-Copii, pentru că ați fost așa de cuminți, azi o să vă duc la cofetărie să vedeti cum mănâncă lumea prăjituri
Descoperă că...
Furnicile nu dorm niciodată. Cu toate acestea, în zorii zilei, furnicile se întind asemenea oamenilor pentru a se dezmorți. Cimpanzeii și coțofenele sunt singurele animale care iși pot recunoaște imaginea într-o oglindă. Irlanda este singura țară europeană în care nu există șerpi. Pentru fiecare om de pe Terra există circa 200 de milioane de insecte. Numai termitele ne depășesc într-un raport de 10 la 1.
Revista A.V.A / 26
Micii colecționari
Pictând
M I H A I
O L T E A N U
Revista A.V.A / 27
Micii colecționari
tomnatic
Revista A.V.A / 28
Proză scurtă
Borcanele din Debara Pe timpul verii țin borcanele în debara. Toamna, spre sfârșitul lui octombrie, le scot, le spăl, le usuc, adică le fac funcționale . Vorba aia, toamna se numara borcanele ! Apoi le sortez : ăsta e potrivit pentru castraveciori , ăsta pentru varza roșie împănată cu conopidă, ăsta pentru gogoșari, ăsta pentru amintiri … Dau o raită prin piață ca să mă lămuresc cam care sunt prețurile. Mă întorc acasă și trag concluziile: asta îmi permit, asta, nu ! În final, pun câte o eticheta pe borcane: “ aici am vrut să conserv…” Bag borcanele etichetate înapoi în debara. Singurul rămas pe masă e cel pentru amintiri. Pe el am cu ce să-l umplu. Odata plin , îi fac loc în frigider. Știu că amintirile sunt perisabile. Nu vreau să mă intoxic cu amintiri expirate. Ne auzim, sper, toamna viitoare… Mihai Toma, București
Revista A.V.A / 29
Recenzie
De ceva timp mi-am spus că am luat o pauză prea mare de la citit, așa că am început să răsfoiesc cărțile din nou, însă de data aceasta mi-am propus să vă las și vouă un pic din ele.
Romanul ”Intimidare” scris de Penelope Douglas ne prezintă viața unei fete pe nume Tatum care ajunge să își vadă cel mai bun prieten din copilărie cum se transformă în ultimul om peste care și-ar dori să dea. Când am deschis cartea și am citit primele pagini, am dat peste un băiat care este chiar josnic în fapte. El nu face decât să o rănească pe Tatum și să o umilească în cele mai urâte moduri posibile, așadar, primul gând pe care l-am avut, a fost: o nu, nu el. Nu vă spun mai multe, vă las pe voi să descoperiți povestea dintre ei. Ce mi-a plăcut: Din clipa în care am deschis cartea nu am mai putut să o las din mână. Îmi venea să citesc încontinuu, am citit chiar și la lumina telefonului în miez de
Revista A.V.A / 30
Recenzie
noapte. Mi-a plăcut cum au fost descrise și prezentate personajele principale Ce nu mi-a plăcut: Finalul se lasă cam mult aștepat. Paradoxal, Jared o iubește pe Tatum dar totuși se transformă în cel mai mare coșmar al ei doar pentru ca să își descarce furia pe cineva, mi se pare un pic tras de fir. Nu cred că poți răni timp de câțiva ani o persoană pe care se presupune că o ții doar pentru tine și o consideri a ta. Ce mi-ar fi plăcut să găsesc: Mai multe citate. Să fie pus mai mult accent pe unele sentimente și scoase unele dialoguri, chestii care nu își aveau rostul.
”Să-ți îngădui să fii vulnerabilă, nu este întotdeauna o dovadă de slăbiciune. Câteodată poate fi o decizie conștientă, ca să ajuți cealaltă persoană să iasă de sub carapace.” Revista A.V.A / 31
Recenzie
”Dacă te prefaci că nu-ți pasă, nu înseamnă că te eliberezi”
Ce aș putea reține și învăța din această carte? Dacă oamenii la care ții și de la care ai așteptări îți întorc spatele tu ar trebui să continui să-i tratezi cu iubire, pentru că undeva în ei mai există speranță, pentru că ei sunt doar răniți și nu pierduți. Oricât de rău ar fi totul, poți continua să mergi mai departe. Notă: 4/5
Lavinia Humeniuc, Timișoara
Revista A.V.A / 32
Statui impozante
Fecioara Maria Binecuvântata Fecioară Maria, Regina Cerurilor (Queen of Heaven,Regina Coeli) și altele. Așa încep și rugăciunile mele, cu Troparul Macii Domnului:
“Cuvine-se să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată, și maica Dumnezeului nostru, ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut. Pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.” Am fost atrasă spre lucrările teologice de mic copil și cu rugăciunea în sân la tot pasul. Așa am moștenit de la bunii și străbunii mei, și tatăl îmi povestea de rugăciunile bunicului către Maica Domnului să protejeze familia, localitatea și oamenii, în biserica lui Hristos. Peste tot rugăciunea m-a urmat, nuj am reușit nimic în viață, fără credință sau rugăciune. Oriunde m-au purtat pașii am vărsat lacrimi către Maica Prea Curată și m-a ajutat întotdeauna. Multe din scrierile mele sunt inspirate din viziuni unde cred cu tărie că sunt venite de la cel de Sus Atotputernic, ce mă veghează cu lumina Sfântă și mă apără de rele. După un atent studiu am descoperit că numele Sfintei Marii în alte limbi vorbite înseamnă ”copil nedorit”, pentru alții înseamnă ” amărăciune. La fel și cuvântul folosit MARIA, în alte țări: În latina târzie se pronunță Maria, în siriană Mart Maryam, în etiopiană Māryām, în greaca Septuagintei Μαριάμ, Mariam, sau Μαρία, în arabă Miryam sauMaryam, în ebraică Miryam . Cuvântul Maria, este în general considerat ca fiind originar din limba ebraică și ar proveni din Maryam cu varianta Miryam, numele surorii mai mari a lui Moise. Este un nume compus din două elemente, mar însemnând picătură și yâm însemnând mare. Sfântul Ieronim declara că Maria înseamnă Stilla Maris, “picătură din mare”. De aici provine titlul “Steaua Mării” și cântecul Ave, maris stella, “Bucură-te, o, stea a mării”. Savanții numesc că Maryam nu este un cuvânt de origine ebraică, ci egipteană și datează din timpul captivității evreilor în pământul faraonilor. Din cele două origini ar însemna
Revista A.V.A / 33
Statui impozante “a iubi, a alege pe cineva”. În transcriere grecească cuvântul a devenit Mariamne, însemnând “aleasă, iubită de Amon”. Pentru creștini, cuvântul Maria, după transcrierea ebraică, și Mariana, după transcrierea grecească, înseamnă “aleasă, iubită de Dumnezeu”. Maica Domnului sau Fecioara Maria (din ebraică Miryam); n. Sepphoris sau Ierusalim - d. Ierusalim sau Efes) a fost, conform scrierilor Noului Testament, mama lui Iisus din Nazaret. Conform protoevangheliei după Iacob, Fecioara Maria a fost fiica lui Ioachim și Ana. Conform Noului Testament, în momentul conceperii lui Iisus Hristos, fapt ce i-a fost revelat de Arhanghelul Gabriel, ea era logodnica luiIosif din Nazaret. În tradiția creștină (ortodoxă, catolică, anglicană și luterană) precum și în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii și nașterii lui Iisus. Bisericile ortodoxe și cele grecocatolice o sărbătoresc: -Adunarea [credincioșilor în cinstea] Preasfintei Fecioare, Născătoare de Dumnezeu pe 26 decembrie -Acoperământul Maicii Domnului pe 1 octombrie -Izvorul Tămăduirii în Vinerea luminată, adică vineri în Săptămâna luminată, de după Paști
Revista A.V.A / 34
Statui impozante
spun, și cred că îmi îmbrățișați -Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfân- sentimentul meu, a scris un poem foarte frumos,se numește... ta Ana pe 9 decembrie -Punerea în raclă a cinstitului veșmânt al Maicii Domnului la 2 iulie -Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului la 31 august. În România Sfânta Maria este sărbătorită la tot pasul, se povestește că la Miercurea Ciuc, mai precis în Șumuleu Ciuc, s-a construit o mănăstrire în stil gotic, în prima jumătate a secolului XV, de către călugurii anglicani. Biserica veche a fost incendiată de tătari, în 1661, dar ca prin minune au rămas neatinse statuia Fecioarei și altarul Sfântului Anton. Încet-încet, statuii îi sunt atribuite puteri tămăduitoare și tot mai multe persoane vin la Șumuleu pentru a-i cere ajutorul. Deasemenea aici de aproape 450 ani, în preajma Rusaliilor Catolice, acest loc devine centrul spiritual al credincioșilor care vin să se roage la statuia Sfintei Fecioare în cel mai mare pelerinaj catolic din Europa Centrală și de Est. Ar fi multe de spus despre Pururea Fercioară Maria, numele ei răsună în biserica lui Hristos, și milioane de credincioși îi aduce închinăciune și mare Slavă. Chiar și poetul nostru național Mihai Eminescu, cum îmi place mie să-i
RUGĂCIUNE
MIHAI EMINESCU
Noi ce din mila Sfântului Facem umbră pământului, Rugămu-ne’ndurărilor, Luceafărului mărilor. Ascultă-a nostre plângeri, Regină peste îngeri; Din neguri te arată, Lumină dulce, clară, O, Maică Preacurată Şi pururea Fecioară, Marie! Crăiasă alegându-te, Îngenunchem rugându-te Înalţă-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie. Fii scut de întărire Şi zid de mântuire. Privirea-ţi adorată Asupră-ne coboară, O, Maică Preacurată Şi pururea fecioară, Marie!
Revista A.V.A / 35
Elena Buldum, Spania
Film vs. Carte
“… atunci când suntem împreună totul este posibil ” Această poveste mi-a transmis o emoție puternică ,demnă de respect încă de când m-am conectat cu ea. Mulți dintre voi sunt sigură că, o cunoașteți fiind una dintre faimoasele scrieri a lui Nicholas Sparks, un autor plin de romantism,un autor ce mie îmi este foarte drag. Înainte să cunoașteți adevărul din spatele celor două personaje principale ați putea spune că este doar o poveste tipică de dragoste,dar nu este numai atât. Așa că îmi face mare plăcere să vi-l prezint pe John Tyree.
John este un caracter puternic ,răzvrătit dar și sensibil în același timp. El locuiește doar cu tatăl său ,un om tăcut (așa cum crede personajul nostru) și colecționar de monede care ajunge să se ocupe numai de acest lucru. Neștiind care este locul său în această lume,John renunță la școală și decide să se înroleze în armată. Simte că ,dedicându-se țării are pentru ce să trăiască. Nu se așteaptă ,că după puțin timp va întâlni adevărata iubire, pe Savannah.
„Nu-mi vine să cred că te-am cunoscut abia ieri, adăugă ea. Mi se pare că te știu de mai multă vreme.”
Caracterul feminin principal ,Savannah este sufletistă, plină de principii, săritoare, vrând să-i ajute pe cei din jurul său. O studentă sosită în vacanță atunci când are loc prima lor întâlnire. Ajuns la douăzeci și trei de ani și aflat în permisie, destinul face ca John să salveze geanta în care se află „toată viața” Savanei ,exact cum ea însăși menționează. Fata îl invită să se alăture colegilor săi ,urmând să
Revista A.V.A / 36
Film vs. Carte
aibă loc o mică petrecere acolo unde locuiește. La început John decide să refuze,dar apoi acceptă. De aici urmând să prindă rădăcini relația lor.
“Sunt aici pentru că aici vreau să fiu” “Faptul că te-am cunoscut a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Am ezitat,știind că ,dacă mă opresc nu voi mai fi niciodată în stare să spun asta cuiva. Te iubesc i-am șoptit.” Din acea seară se văd și în următoarele zile, Savannah având șansa să-i cunoască tatăl. Ea descoperă că ,acesta este închis în el suferind de sindromul Asperger. Îi împărtășește acest lucru lui John
,însă el nu vede adevărata problemă. Are loc o ceartă între ei doi ,dar John nu rezistă și îi lasă un bilet pe care scrie „Te iubesc ”. Două cuvinte pline de sentimente ce îi aduc din
Revista A.V.A / 37
Film vs. Carte
nou împreună, mai puternici, prețuindu-și iubirea. Doar două săptămâni au petrecut împreună, însă pentru ei a fost ca și când ar fi petrecut doi ani sau mult mai mulți. Câteodată îți trebuie ani să poți iubi câteva clipe ,însă îți trebuie acele clipe pentru a ți le aminti în următori ani. Așa a fost și în cazul lor,au avut nevoie de clipe pentru a răbda în urma despărțiri ce a avut loc. Savannah urma să își continue studiile iar John să se reîntoarcă în armată. Dragostea lor ținea de mii de kilometri distanță și de scrisori. Asta a fost tot ce au avut în timpul în care au fost despărțiți. Și să nu uităm de afecțiunea ce și-o purtau unul față de celălalt. Exact cum șiau promis au scris tot ce li se întâmpla pe parcursul timpului în care nu erau împreună. John se descurca foarte bine în armată iar Savannah a avut ideea în a construi un adăpost pentru copii cu autism în care să implice și caii,a vrut să facă asta mai ales că îl îndrăgea mult pe
când ea s-a întors și el era încă în armată.
Revista A.V.A / 38
fiul celui mai bun prieten al ei,Tim. La vizitat de asemenea și pe tatăl lui John atunci
Film vs. Carte
„ Iar când buzele mele le-au întâlnit pe ale ei ,am știut că puteam să trăiesc o sută de ani și să vizitez toate țările din lume ,dar nimic nu se va compara vreodată cu acel unic moment când am sărutat-o pentru prima oară pe fata visurilor mele și am știut că dragostea mea va dura o veșnicie.”
La întoarcerea lui John din armată Savannah a vrut să-i cunoască părinți , l-au invitat și pe tatăl eroului din poveste ,însă acesta nu a reacționat tocmai bine. Deși a decis că se va retrage din armata John nu a mai putut face asta. Tragedia din 11 septembrie îl face să simtă că trebuie să fie alături de camarazi lui ,așa că decide să se mai înroleze pentru încă doi ani,fiind trimis pe fronturile din Irak. Este un moment de cumpăna în relația dintre el și Svannah. După ce s-a reîntors în armată și-au împărtășit zilele ,timpul petrecut departe unul celălalt pe hârtie. Însă ,nimic nu mai era la fel. Scrisorile Savanei erau din ce în ce mai rare ,John așteptând cu nerăbdare să citească fiecare cuvânt al ei. Ultima scrisoare e fost cea nimicitoare.
Savannah decide să înceapă o nouă relație cu prietenul său Tim, John reacționează peste măsură când primește vestea arzând toate scrisorile primite până în momentul de față. El nu știe că Savannah nu a încetat să-l iubească ci face asta doar pentru al ajuta pe Tim care s-a îmbolnăvit de cancer. Totul i-a o întorsătură de proporții atunci când John Tyree este împușcat în război. Cu toate că slujba sa în a servi țara a luat sfârșit ,el nu vrea să
Revista A.V.A / 39
Film vs. Carte
fie eliberat. Se încăpățânează să continue ce a început. Primește o informație că tatăl său a căzut la pat și din pricina asta se hotărăște să se întoarcă. Îl vizitează la spital unde îi citește scrisoarea pe care i-a scris-o,îi mulțumește că l-a crescut așa cum a știut el mai bine de unul singur. Unul dintre cele mai emoționante momente din punctul meu de vedere. La scurt timp tatăl său se stinge din viață. O nouă întâlnire are loc dintre John și Savannah ,exact la locul pe care ea l-a construit pentru copii cu nevoi speciale. El află că s-a căsătorit cu Tim ,apoi se duc împreună să-l viziteze la spital. Tim are nevoie de mulți bani pentru a se recupera , iar John face un gest incredibil și plin de bunătate ,vinde colecția de monede a tatălui său și îi donează acestuia bani în anonimat . Regăsirea dintre ei este extrem de emoționantă ,dându-și seama că dragostea lor nu s-a pierdut chiar și cu trecerea anilor. Este încă acolo. După cinci ani, John se află tot în armată și atunci când se aștepta mai puțin primește o nouă scrisoare de la Savannah. Ea îi povestește tot ce s-a întâmplat în acel timp ,de donația surprinzătoare pe care Tim a primit-o după plecarea lui și că se simte mult mai bine. Știe tot ce a pierdut ,dar e mulțumită de puținul timp în care s-au putut vedea ,în care s-au iubit .Pentru ea a fost adevărat. Sfârșitul a fost unul melancolic ,emoționant ,m-a impresionat până la lacrimi. Chiar dacă sunt departe unul de celălalt ei privesc luna așa cum au făcut-o prima oară când au fost împreună. Nu contează unde vor fi ,ce vor face aceea va fi legătura lor. Razele luni îi va călăuzi ,îi va aduce din nou împreună chiar dacă numai pentru câteva …clipe.
“… așa vreau să îmi amintesc timpul petrecut cu tine.Ca o lumină albă și pură,care îți taie răsuflarea când o privești.”
Revista A.V.A / 40
Film vs. Carte
Filmul mi-a plăcut enorm, este unul dintre preferatele mele. Nu am avut cum sămi stăpânesc lacrimile atunci când am făcut cunoștință cu el. Întâlnim actori precum Channing Tatum în rolul lui John, Amanda Seyfried în cel al Savanei pe care eu îi apreciez mult , s-au potrivit perfect pentru a da viață acestor caractere impresionante. Este romantic ,dramatic ,plin de stări sufletești. Ne ține cu sufletul la gură ,ne transmite dăruire ,iubire dincolo de limite .Și ne învață că timpul nu poate opri o dragoste adevărată ,el nu este un inamic. Am văzut filmul înainte să citesc cartea ,chiar el m-a făcut să vreau să cunosc și povestea din spatele literelor. Îl consider măreț ,o poveste interpretată așa cum se cuvinte .A redat trăirile autorului din
toate punctele de vedere ,transmițând celui ce l-a vizualizat nu doar simple imagini ci emoție. O emoție pură ,plină de sacrificiu ,farmec și nu în ultimul rând de IUBIRE. Dacă ar fi să compar cartea cu filmul nu știu să pot spune, care mi-a plăcut mai mult, deoarece ambele m-au marcat în egală măsură. Altă dată aș fi spus cartea fără să stau pe gânduri, însă acum chiar nu pot alege. Nu este din pricina că ,am văzut filmul înainte și m-am atașat de el foarte tare este din simplul fapt că, amândouă mi-au transmit ceva puternic și asta e tot ce contează. Recomand cu căldură tuturor să citească cartea și să vizualizeze filmul este o poveste ce are multe de spus ,o poveste tulburător de frumoasă… ce îți mișcă sufletul. Roxana Codin, București
Revista A.V.A / 41
Un tânăr, o experiență, un succes
Imposibilul se transformă-n posibil Dacă lucrurile materiale ar fi succesul unei vieți împlinite, viața s-ar conjuga și ea la perfect simplu, am consuma o fericire efemeră, în balanta cu ceea ce ne este stropit de la divinitate. Sunt momente în viața noastră în care ne închipuim că suntem singuri, dar avem un creator care nu ne părăsește, iar atunci când suntem din ce în ce mai nerecunoscatori, el ne poartă în brațe, fără să știm. Iar atunci când îndrăznim să mai “cerșim”, el ne aruncă fericirea pe obraji. Chiar daca în viața noastră nu am avut parte de nicun vis împlinit, nu trebuie să ucidem idea de a renunța la a visa, așa cum suntem îndemnați de Radu Gyr, să îndrăznim și să visăm, căci … “Cele mai mari înfrângeri sunt renunțările la vis”. Viața este un cumul de vise. Realizabile sau irealizabile, visele trebuie să existe pentru că altfel simțim că trăim, este suportul nostru de a spera și de a nu trece neobservați în această lume, de a lăsa ceva în urma noastră. Eu nu mi-am știut visul, eram prăbușit într-o viață fără sens, avem principii, dar nu aveam piesa de bază care sa ma definească și care să mă salte spre o dorință. Asa cum primului i-a fost dată femeia, așa și eu am sperat că într-o zi cineva să vibreze la atingerea mea. Dacă
aș putea să definesc femeia, în viziunea mea este o ființă cazută din bucuria naturii și atinsă de o simplitate feminină care te deloghează de la tot ce vezi în jurul tău, iar dacă îți dă sufletul să îl atingi, să il păstrezi până în clipa amurgului vieții. Acum doi ani stăteam într-o cameră de cămin și nu știam ce înseamnă să îți urmezi un vis, să te ții de el și să perseverezi oricât de multe obstacole întalnesti în cale. Pierdeam timp spre folosul meu într-o cămăruță zgomotoasă. Și parcă totuși, nimic nu este întâmplător. Auzisem și eu de o emisiune muzicala, mi-am zis că, “ce se întâmplă dacă arunc o privire?”. Pe scenă defilau tot felul de concurenti mai puțini talentați, dar care credeau în visul lor și erau acolo pentru că dorința de a crede în visul tău este mai puternică decât momentul în care ai putea să te faci de râs. După o serie de concurenți încrezători, dar fără talent muzical, apare pe scena o fată cu pălărie roșie, D.. Urma să aud o versiune a piesei “Timpul” a Paulei Seling. Ce urma avea să mă poarte pe un tărâm de vis frumos, o voce mă facea să mă simt plin de vibrații. Am rămas fără cuvinte, parcă piesa asta era compusă pentru ea. Îmi este greu să îmi relatez stările, mă uitam la colegul de lângă mine și îi
Revista A.V.A / 42
Un tânăr, o experiență, un succes
spuneam: “măi, dacă mă întâlnesc cu fata aceasta o să fiu cel mai fericit om”. După interpretarea piesei “Timpul”, mă simțeam alt om, cei din jurul ei de asemenea, simțeau cum o bucurie curge în sufletul lor la auzul acestui cântec, cu efect de medicament. Acea voce timorata ucidea refuzul juriului și trecea în etapa următoare. De-acum visul meu era să o întalnesc, dar împins de gânduri care nu erau pentru mine, mă tot gândeam ce să vorbească ea cu mine. Au fost multe zile în care ma mâncau degetele să scriu, am renunțat, dar dorința și visul de a mă vedea cu ea erau mai puternice, așa încât i-am scris. Am lasat “sufletul” să scrie și i-am spus că o plac. Fără cuvinte, după ceva timp îmi răspunde și mă întreabă în ce sens o plac. Așa cum pământul caută razele de soare, așa și eu mi-am scos sufletul la bataie într-o necunoscută și am știut că în toate sensurile o plac. Mă mai lasa un timp și imi raspunde din nou, aveam o zi dificilă atunci, și a ieșit soarele dintre nori pentru mine. După tatonări pe un “timp” de trei ore, îmi lasă numarul de telefon, toate astea la două zile după ziua mea. O sun, aștept să o aud, iar după un timp totul mi se confirmă în lăuntrul meu, era ea așa cum a fost la emisiune, acea voce. Eram rupt de realitate, nu știu cum s-a putut întâmpla și de ce tocmai eu. A trebuit să mai aștept un “timp” să o văd,
și acea zi venise, când s-a dat jos din tren ma uitam la ea și căutam să văd dacă sunt căzut din vis în vis, era ea, o puteai atinge, era la fel, acea fata optimistă cu zambetul pe buze care trăiește să aducă bucurie celor din jurul ei. Cred că sunt așa de multe de relatat, și cred că am doar fericire în ochi, suntem de puțin timp împreuna, dar parcă ne cunoaștem de o viață, avem multe lucruri în comun. În seara asta, după doi ani ea a mai doborât înca odată scena la aceeasi emisiune, alături de alți doi copii. Pot să afirm că și acum, în seara asta după ce am văzut emisiunea și scriu, mă simt la fel ca în urmă cu doi ani, aceleași emoții, aceleași trăiri și aceleași sentimente. Toate neajunsurile mele au căzut în fața ei. Într-un timp rapid am învățat multe lucruri de la ea, pe care le ignoram. Dar cel mai mult am învățat că pentru a deveni oameni frumoși și plăcuți trebuie să dăruim, și în acea dăruire să mai luăm și noi ce apucăm. Și am mai învățat că un om care pare imperfect din punct de vedere vizual, Dumnezeu a fost mult mai generos și l-a îmbogățit cu multe alte calități, iar cea mai frumoasă este aceea de a-i face pe cei din jurul tău fericiți, prin ceea ce le dăruiești. Pot să spun că orice lucru imposibil poate să devină posibil lănsâd “timpul” ca să îți dovedească că un vis poate să fie trăit și în realitate! Alex Belciu, București
Revista A.V.A / 43
Județele României - centre culturale
CĂLĂRAȘI
Lacul Valea Roșie Muzeul Gheorghe Tattarescu Grădina Zoologică Crucea de Leac din Coslogeni Palatul Prefecturii Turnul de apă Catedrala Sf. Nicolae Monumentul Vulturului Primăria
Muzeul Dunării de Jos Monumentul soldaților Căpitănia Portuară Cazarma Pompierilor Biserica Alexe Ostroavele de pe Dunăre Parcul municipal Păcuiul de Soare Mănăstirea Sf. Gheorghe
Revista A.V.A / 44
Comorile noastre literare
Zaharia Stancu a fost un scri-
itor român, poet, romancier, prozator, director de teatru, jurnalist și publicist, academician, laureat al Premiului Herder. Zaharia Stancu și-a început cariera literară ca gazetar și poet liric, a devenit un militant activ de stânga, romancier angajat după război, în primii ani ai puterii populare.
5 octombrie 1902 - 5 decembrie 1974 Romanul său Desculț (1948) a fost masiv promovat în perioada comunistă, fiind cel mai tradus roman al unui autor de expresie română și parcurgând globul „în sandale de aur”, după cum îi plăcea autorului să spună. A fost tradus în 24 de limbi până în 1988, printre altele, existând o traducere și în limba japoneză
„ Toţi oamenii ştiau atunci că moartea nu alege. Ştiam şi eu. Dar mai ştiam că pe unii moartea îi ocoleşte un timp. ”
Sursa inf. www. wikipedia.org
Revista A.V.A / 45
Comorile noastre literare
Cella Serghi a fost o scriitoare,
publicistă și traducătoare română, una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice..
A debutat cu romanul Pânza de păianjen, fiind susținută de scriitori faimoși ai epocii, ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian și Camil Petrescu. În anul 1977 a publicat la editura Cartea Românească un volum autobiografic intitulat Pe firul de păianjen al memoriei. 22 octombrie 1907 - 19 septembrie 1992 În afara creației originale, Cella Serghi este și o bună traducătoare, oprindu-se însă la lucrări care se circumscriu temperamentului său artistic (“Vă place Brahms ?” de Francoise Sagan și “Casa de hârtie” de Francoise Mallet-Joris).
„ Dacă joci la loterie, poţi să câştigi sau să pierzi. Dar dacă nu joci... Mi se pare că ai atât de puţin acum, că nu ai ce pierde jucând. Deci, trebuie să încerci! ”
Revista A.V.A / 46
Creația - Calea Sufletului
ARTĂ ŞI POLITICĂ Arta şi politica sunt două domenii care ar trebui să fie vesnic paralele din simplu motiv că ultima ar mudări-o pe prima, mai ales în aceste vremuri pline de dejecții. Într-o emisiune a TVR-ului, nu contează numele ei, oricum în acest context nu merita să-l ţin minte şi nici să-l menţionez, nişte domni au luat la măcelarit opera şi omul SABIN BĂLAŞA. Au ţinut morţiş să pomeneasca cât mai amplu despre portretele făcute soţilor Ceauşescu si doar în treacăt despre celelalte picturi remarcabile ale marelui pictor. Şi m-am intrebat cu firească revoltă de ce se pune accentul pe tema picturii şi nu pe maniera in care a fost făcută.Acest Dali de Oltenia,stăpân absolut al albastrului, ne-a daruit puritatea formei in cele mai frumoase ipostaze, aducându-ne aminte ca suntem fiinţe de lumină si că femeia este nebanuita calea spre împlinire a băarbatului. Iată ce afirma maestrul într-un interviu acordat revistei TANGOU: ,, Adevăratul bărbat iubește femeia, apreciază femeia, elogiază femeia. Un bărbat adevărat știe că femeia este un subiect al visării. Eu cred ca boul nu visează. Eu cred că taurul visează, armăsarul visează. Femeia nu este un obiect de consum așa cum cred unii. Ești beteag dacă te gândești la ea ca la un obiect de consum. Pentru mine e totuna dacă pictez o regină sau o curvă. Ele sînt egale în fața naturii, care nu ține seama de rang și nu face nedreptăți. O regină și o prostituată la fel au trăsăturile, iar eu nu țin seama de rang, elogiez frumusețea feminină de oriunde ar veni ea. De mic am văzut frumusețea femeii și sensul naturii, dar niciodată separat de restul frumuseților lumii. De aceea, în pictura mea, apar alături un arbore, o frunză, un deal, o femeie... Goala, firește, pentru că Dumnezeu nu s-a preocupat de confecții... De mic le desenam goale, că erau frumoase ,, Cu mulţi ani în urmă am avut ocazia si mai ales imensa și nesperata bucurie să-l cunosc personal şi chiar să iau câteva lecţii de pictură de la domnia sa. Privindu-mi schiţa unei ilustraţii ce o făcusem unei coperţi de carte, i-am trezit interesul şi aşa am ajuns sa-i fiu elevă pentru un timp, destul de scurt, din nefericire. Cel mai frumos omagiu care cred eu ca i s-a adus maestrului Bălaşa şi la care
Revista A.V.A / 47
Creația - Calea Sufletului am asistat emoţionată, a fost gestul unui om simplu de la ţară, venit la nunta nepoatei lui in Bucureşti şi care dând cu ochii de pictura murală NUNTA COSMICĂ, şi-a făcut cu evlavie semnul crucii. Eseist, prozator,regizor de film de pictură animată, el a amprentat trecerea prin această viaţă lăsîndu-ne nouă bogaţia complexităţii sale artistice. Sabin Bălaşa ( 17 iunie 1932, Dobriceni, Olt – 1 aprilie 2008, Bucureşti) a fost un pictor român, autor şi regizor de filme de pictură animată, cât şi scriitor. Absolvent în 1955 al Institutului de Artă Nicolae Grigorescu Bucureşti.
Obsesia declarată a vieţii şi a artei lui Sabin Bălaşa a fost să iniţieze o mare renaştere artistică şi culturală. El a ales să fie renascentist, înţelegând că Renaşterea nu se consumă istoric într-o perioadă anume de reconsiderare a valorilor, ci însoţeşte, ca stare de spirit, demersul creatorului de cultură. Dincolo de valoarea intrinsecă a picturii sale, apreciată în întreaga lume cu atribute acordate doar capodoperelor, opera amplă a lui Sabin Bălaşa, care cuprinde, deopotrivă şi creaţia cinematografică (i s-au acordat prestigioase premii internaţionale pentru filmele de animaţie[necesită citare]), literară şi publicistică, îşi pune amprenta Mihaela Neacșu, Zerind inconfundabilă asupra epocii.
Sursa-wordpress.com/2009/06/17/sabin-balasapictor-roman-1932-2008/
Revista A.V.A / 48
„ Caragialisme contimporane ”
SCRISOARE DESCHISĂ (manifest caragialistic în contra cretinismului parental) -- amicului X, din urbea Y, intelectual de modă veche -15.09.2014 Bonjour, Stimabile și Onorabile! Iacătă că avuserăm iară BAC. Și încă unul de aceeași calitate josnică și îndoielnică. Și ne întrebăm cine este vinovatul?!... Păi cum, monșer? Că ți-o spui io numaidecât: NOI! Noi, ăștia de-i privim de pe margine și nu îndrăznim a face ceva întru a schimba această stare... Că vorbim, vorba ceea, de destinul acestei națiuni. Dar să ne întoarcem, revenind la BAC... Pedagojii dă şcoale nouă să fie vinovații pentru colapsul acestor ghenerățiuni de loaze? Prin slaba lor pregătire, din ce în ce mai imininche, am putea spune că da, au și ei partea lor de vină... Deși, dragul meu Amic, io îi văz prințipalii vinovați pe tutori. Căci ei sunt ceia carele îi modelează caracterul pupilului. Nu degeaba Mircea cel Bătrân (domnitor român, nu liceu sau stradă neasfaltată) și-a refuzat nepotul, pe Mihai Pătrașcu (mai târziu Mihai Viteazul, tot domnitor român, de asemenea nu liceu, și nici stradă), când acesta i-a cerut să-l ia la război, motivând că... îi lipsesc cei 7 ani de-acasă! M-oi întreba cum modelează părinții caracterul plozilor. Păi... cu bani, le cumpără fericirea; cu mașini scumpe le asigură statutul social; iar cu ”las’ să-l pupe Mamița” îl transformă într-un veritabil GOE modern, care, de altfel, nu a dispărut niciodată din peisagiu, ci doar s-a ascuns, timp de un secol, de ”colegul de compartiment” care a luptat mereu să îl combată. Dar de ce nu încearcă onorabilii parentali să îi cumpere un dram de minte?!... Şi zău că nu coastă mult! Doar... o Carte! Căci se mai trezise un june, deunăzi, când am criticat, la fel de incisiv, atât cretinismul acestor Bacalaureanzi, cât şi prostia Ministeriului Inculturii, să mă dojenească: “Băi, comunistule, cum îndrăznești să ne comentezi?” Răspunsul meu retoric a fost pe măsura întrebării: “Amice,
Revista A.V.A / 49
„ Caragialisme contimporane ”
ești idiot?! EU (și când spun ”eu”, mă refer la cele peste 90 de procente, ale generației din care fac parte, care au promovat acest test) mi-am câștigat dreptul de a comenta, prin simplul fapt că EU am învățat CARTE! EU, stimabilă Loază, mi-am câștigat dreptul de a-mi contrazice sau contracara dascălii pentru că EU am citit, nu i-am luat peste picior! EU nu i-am Bătut, ci i-am Combătut, prin intelectul pe care mi l-au modelat! EU am știu să ma și joc, să și citesc, să cunosc şi istoria străbunilor mei; Eu am învățat după Cărți, nu după manuale alternative sau tablete; EU am dat admitere la liceu, nu teste de incultură sau de inCapacitate. Apoi, au urmat cruciadele: în fiecare dimineață găseam pe pupitru Scrisoarea pierdută de musiu Tipătescu... era, zice-se, a treia; la prânz stăteam la taclale cu Moromete, care îmi istorisea povestea... Spânzuraților, sau, după toanele-i, îl bârfeam pe vecină-su, ION (ăla de era mai avid după avere chiar şi decât Bălosu); după-amiaza, studiam itinerariul eroic al Vitoriei, cea care ne releva (și revela, în egală măsură) transhumanța spirituală a poporului român; iar seara, obosit, dar nu plictisit, adormeam, cu Luceafărul luminândumi fereastra într-O noapte furtunoasă, în timp ce la căpătâi o Floarea albastră trona, măiastră, printre-atâtea Flori de mucigai... Și uite-așa, am trecut... BAC-ul! Și uite-așa, mi-am câștigat dreptul de a fi OM! Pe când tu, Loază, cu ce realizări intelectuale te lauzi? Căci, carevasăzică, dragul meu, ”Cultură Generală” nu este titlul unei emisiuni TV; ”Istorie” nu este traducerea albumului omonim al lui M.Jackson; iar ”Limba Română” este, din păcate, cea în care ai învățat tu să fii Tâmpit! Și motivul pentru care acest comunist îți mai sugerează din când în când să mai citești o carte, nu este pentru că el le-ar fi citit pe toate (deși ar face-o de-ar fi posibil), ci pentru că s-a săturat să-ți vadă prototipul cretinoid etalat cu aceeași fală augustă a cuceritorilor romani, și ridicat la rang de virtute, cu același triumf napoleonian... Am văzut cât de titanic ești, când, pus în fața acestui abis al vieții tale, Bacul, pe o ”Căldură mare” ai transpirat tot acel manelism infect cu care ți-ai hrănit intelectul! Și aș fi putut reduce tot acest manifest la doar trei cuvinte: Amice, ești Dobitoc!...” Cam atât am avut de spus despre această ruşine pe care acest popor o trăieşte (printre multe altele). Dar, încă mai sper în acele orizonturi la care visau Bălcescu, Goga, sau Nichita... Şi, hai aurevoire, monşer... Am fugit, că începe Şcoala... Marius Mig, Constanța
Revista A.V.A / 50
Lansare de carte
„ Dincolo de Tăcere”
Pe data de 19 Octombrie am avut deosebita onoare de a fi martora unui eveniment încărcat cu emoții și frumos. Pe această dată, într-o zi de Duminică poeta Andreea Muntean și-a făcut debutul literar lansând prima sa carte „ Dincolo de tăcere ”. Un eveniment ce pe mine m-a marcat din toate punctele de vedere; un eveniment la care au luat parte oameni deosebiți și frumoși care au făcut ca sufletul să vibreze timp de un ceas și încă un pic. Lansarea cărții a avut loc într-un cadru intim cu prieteni și familie, fiind plină de poezie și de muzică. Au răsunat vocile copiilor de la Incubatorul de arte precum și vocile celor care au recitat câteva dintre poeziile scriitoarei Andreea Monica Muntean. Mă bucur nespus că am putut să fiu martor al trecerii de la vis la realitate și că am cunoscut încă un suflet blând și iubitor de poezie. Îmi vor rămâne mereu în minte aceste cuvinte
și le voi da drept răspuns ori de câte ori cineva mă va întreba ce s-a ales cu poezia:
„ Dacă ți-ai frânt piciorul, mergi la medic; dar dacă ți-ai frânt inima mergi la poezie. ”
Revista A.V.A / 51
Lansare de carte
„ O carte în care cuvintele de ordine sunt: tăcerea – repetată de 40 de ori în cuprinsurile cărții, o poveste cu suflet – reiterat de 102 ori, dar și despre un gând (de fericire) – repetat de 115 ori, o câmpie întinsă, plină de verde în care timpul își aruncă secundele și clipele, în arhitecturi lirice ușor paradoxale. Lucrarea cuprinde atât poezii în română, cât și câteva poezii în limba engleză, sau mixtete, în care strofele și moto-urile bilingve se întrepătrund, generând asimptotice rezonanțe. Universul, între planurile căreia Andreea Muntean își înscrie versul calin, este cel al unei aparente tristeți, ce nu este altceva decât rezultatul unei stări meditative, în care gândul devine captiv în capcanele întrebărilor, căutând iluminarea prin scânteia divinului răspuns. Poeziile Andreei Muntean sunt precum piesele unui puzzle existențial, care aparent nu au legătură între ele, dar care se acordează încrucișat, precum corzile aceluiași instrument muzical - SUFLETUL. Moto-urile poeziilor sunt fie porțile de intrare în tăcutul templu al poeziei în sine, fie cheia cu care se descifrează misterul. Alteori aceste moto-uri nu au legătură directă cu versurile poeziilor, ci punctează adevăruri, parabole sau simple deducții logice, unele ”împrumutate”, altele purtând chiar semnătura autoarei. Versificația variată - alternant ri(t)mată/albă, rimele - moderne/ clasice, arareori tinzând spre monorime, alcătuiesc același univers mimetic, tăcut, separând realitatea de vis, zborul de prăbușire, credința de necredință, durerea de acerba dorință de înălțare înspre divin. În toată această construcție ușor ilogică, dar controlată, în care poezia curge în artezienele fântâni ale clipelor, tristețea incumbă uneori bucuria de a trăi, nostalgia se poate traduce prin speranță, cartea furnizând în genere optimism, culoare, forță, nevoie de reinventare. Altfel spus, nu atât lacrimi da
Revista A.V.A / 52
Lansare de carte torate suferinței, ci ochi înrourați de clipele fericite ale vieții, așa după cum însăși autoarea mărturisește: Este adevărat... eu sunt foarte optimistă.. cumva am reușit să descarc totul în poezii.. iar pentru viața reală să păstrez optimismul și speranța. La urma urmei, toate se întâmplă cu un scop… Lecturând atent poeziile, se poate intui erudiția autoarei, simțul său artistic extins, unele dintre poezii creînd veritabile tablouri, pe pânza cărora gândurile creează pixelii de culoare într-un spectru alchimic. Andreea Muntean face din penița sa - pictată cu fluturi și nori albaștri - când relaxată, când versatilă, un cer pe care aripi diafane formează adierile vântului și șoptesc pământului în picuri de ploi bogate. În această încrâncenată dorință de redescoperire, apare Ea – Iubirea, mai întâi sub forma unui vis frumos, mai apoi frântă în zbor de dorințe sau gânduri nespuse. O iubire intensă și marcantă, ce s-a volatilizat, închizând poarta, fără umbră de regret sau remușcare. O iubire căreia poeta i se adresează când tandru, când distant și rece, reverberând dureri și atingând sensibile amintiri. Dar, în orice prag de amurgire, acestei iubiri aproape uitate, îi ia locul cerul plin de stele, pădurile fermecate de vrajă, visele frumoase, cu alte cuvinte - dorința de renaștere, de a privi cu încredere spre viitor. Andreea Muntean are vârsta și puterea necesară însușirii acestui drept universal, acela de merge mai departe. DINCOLO DE TĂCERE reprezintă dorința febrilă a însingurării de a descoperi lumina, de a ajunge la poienile pline de soare ale poeziei, de a-și construi, din cioburile unei existențe anterioare, o nouă lume - o vază în care vor adăsta florile speranței. Pentru Andreea Muntean, efortul înseamnă mai mult decât rezultatul însuși, lacrima înseamnă mai mult decât bucuria, albastrul, nu atât culoarea cerului, cât nuanțele sufletului său, îndrăgostit de pace. O carte a unui tânăr cu potențial, care, cu trecerea timpului, va crește probându-și valoarea. Un vis ce a prins aripi, gata să se împlinească, să-și arate lumina și căldura și căruia îi dorim să confirme spusele marelui Brâncuși : Eu nu am căutat, în toată viaţa mea, decât esenţa zborului! Zborul - ce fericire!... ” Gheorghe A. STROIA Membru ARA Septembrie 2014
Revista A.V.A / 53
În memoriam
Pe domnul poet Lucaci Năzărel nu am avut ocazia să-l cunoscut decât prin prisma poeziilor și a fabulelor sale care au încântat și luminat de fiecare dată paginile Revistei noastre. A fost o minune faptul că a făcut parte din colectivul nostru de colaboratori și că am ajuns să-i citim minunatele creații care ne-au ajuns întotdeauna la suflet. Mi-ar fi plăcut să-l cunosc personal pentru că mereu va fi o onoare să cunosc un om înțelept în ale poeziei. Regretăm trecerea în neființă a minunatului poet și promitem că deși el nu mai este prezent fizic printre noi, poeziile domniei sale mereu vor avea locul lor aici, în Revistă, cât și în sufletele noastre.
„ A plecat un om de pe pământ un om și s-a născut în ceruri un poet. ” Revista A.V.A / 54
În memoriam
O floare O floare doar a mai rămas... o floare șade neclintită, prin fulgii reci fără de glas, peste grădină adormită. Și ca-ntr-un vis înșelător, îi privesc chipul îndurerat și văd în ea ambasador căldurilor ce au plecat. În inimă, simt un fior de moartea sa necruțătoare însă c-un glas convingător îi adresez caldă urare: „ Salut, prințesă prea iubită! prezența ta îmi dă speranță că dup-o iarnă urgisită vei reveni din nou la viață.” Din păcate singura consolare va fi înfruptarea sufletului cu poeziile sale, poezii care sper să fie citite cu drag, fără vreun regret sau vreo amărăciune căci cu siguranță poetul nostru drag ar fi trist să vadă că poeziile sale stârnesc șiroaie de lacrimi
Revista A.V.A / 55
Arta cinematografiei - 3 pași
Jersey, 27 decembrie Laurie Dickson, Elias Koopman, Herman Casler si Harry Marvin fondează The American Mutoscope Company, devenită ulterior (in 1899) The American Mutoscope and Biograph Company, prima companie producătoare și distribuitoare de filme cunoscută in istoria cinematografiei. Numele inițial al “firmei” desemna aparatul inventat si brevetat de Casler, cu ajutorul lui Dickson, care lucrase pentru Thomas Edison, respectiv mutoscopul, un dispozitiv asemanator kinetoscopului lui Edison (însă mai ieftin și mai simplu), folosit pentru vizionări individuale si funcționând pe același principiu al introducerii de monede. Și așa a început ”fenomenul” numit Cinematografie . Așa a început era filmelor mute, care a durat până în ani 1930. În această perioadă, filmele erau acompaniate de muzică live. În 1903, Edwin S. Porter din echipa lui Thomas Edison a îmbunătățit procesul de editare al filmelor, stabilind că unitatea de bază a filmului nu este scena, ca în teatru, ci cadrul. În 1908 existau deja 10.000 de cinematografe pe teritoriul SUA, industria începând să capete o structură clară de business ce încuraja consolidarea. Filmele nu depășeau încă 15 minute. Dar, în 1906, a fost proiectată și prima producție de 80 de minute, filmul aus
Revista A.V.A / 56
Arta cinematografiei - 3 pași pean, Hollywood-ul a devenit centrul cinematografei din întreaga lume: în anii 1920 producea deja 800 de filme anual, reprezentând 82% din tralian „The Story of the Kelly industria globală. Germania Gang”. Iar exemplul acesta a era considerată principalul fost urmat și de alți producătoi concurent al americanilor, în abia în 1911. Au urmat apoi timp ce mai proaspăta cinnumeroase lung-metraje euematografie rusă era mult mai ropene, precum Queen Elizabeth (Franța, 1912), Quo Vadis? inovativă. În această perioadă a luat naștere și filmul indian, (Italia, 1913) și Cabiria (Italia, în următoarea decadă fiind 1914). deja produse, în medie, 27 de Filmul a devenit o atracție filme pe an. pentru clasele de mijloc, fi În 1927, studiourile Warind recunoscut ca o adevărată ner Bros. încercau diverse formă de artă, având rolul său producții de film cu sunet, iar în cultura secolului 20. Dar clasele mai educate considerau până în 1929 mai toate filmele de la Hollywood aveau diacă filmul este doar pentru cei needucați, preferând să meargă loguri și muzică. Se spune că noutatea sunetului a fost fola teatru. În 1907, în Franța, arte atractivă pentru public, au luat naștere și așa numitele practic salvând industria cin„Films d’Art”, menite să aducă în sălile de cinema și clasele so- ematografiei de efectele crizei ciale superioare. Erau, de fapt, piese de teatru filmate și proiectate în sălile de cinema și nu au prins la public. Cum Primul Război Mondial a încetinit dezvoltarea acestei industrii pe continentul euro-
Revista A.V.A / 57
Arta cinematografiei - 3 pași
economice din anii 1930. În anii 1940, războiul și propaganda războiului erau principalele teme ale filmelor, ele coexistând cu ecranizări ale unor mari opere literare, precum Henry V al lui Shakespeare (1944) sau „A Canterbury Tale” (1944). După cel de-al Doilea Război Mondial, în anii 1950, televiziunea a devenit o amenințare pentru cinematografie. Numeroase săli de cinema au fost închise și, pentru a-și recăpăta spectatorii, producătorii au devenit inventivi și în ceea ce privește dimensiunile proiecțiilor, pe principiul „bigger is better”. Desigur nu se poate vorbi despre
filmul mut fără să amintim de Charlie Chaplin și de incalculabila sa contribuție la arta cinematografică. Dar despre el și despre cei ce au urmat veți citi mai mult în numerele viitoare. * Materiale preluate și prelucrate de pe internet
Constantin Fritz, Duisburg
Revista A.V.A / 58
Oglinda sufletului
Decadele literaturii românești de la începuturi și până în zilele noastre . Secolele 16-18 au văzut dezvoltarea culturii scrise. Acele lucrări, deși au o anume valoare estetică, nu pot fi considerate că lucrări literare propriu-zise. Sfârșitul secolului 18 și începutului secolului 19 constituie adevăratul început al literaturii române. A fost perioadă evoluției și eliberării universului structural specific literaturii de aria neomogenă și policromă ale scrierilor culturale anterioare. De altfel a fost o ruptură de lumea culturală anterioară, determinată de o schimbare radicală a societății românești.Prima jumătate a secolului 19 a fost timpul marilor proiecte pentru crearea unei lite-raturi naționale.A doua jumătate a secolului 19 a fost caracterizată prin salturi mari și de calitate în literatură. Perioadă dintre cele două războaie mondiale a fost caracterizată de mari efervescente. Poezia gravită în jurul mai multor modele mari: materialismul abstractului și înnobilarea expresiei sincere .Critică literară și eseurile au ținut pasul cu poezia și proză scrisă. “Proletcultismul” anilor 50 a lăsat puțin loc pentru literatură autentică, și chiar dacă a fost blamat în anii 60, nu a mai lăsat loc libertății creației în literatură. Literatura s-a bucurat de sprijinul financiar necesar fiind subvenționat de stat și în ciuda ori căror restricții ideologice, întreruperi că cele din anii 50 nu au mai fost posibile. Literatură autentică era foarte bine primită de cititori, care au identificat în ea simbolul atitudinii civice. Anii de după 1990 au fost o perioadă de “țeste” și de dificultăți generate de comutarea interesului cititorilor către lucrările literare că le-au fost înainte inaccesibile sau către mass-media. Mai mult, constrângerile culturii nesubvenționate în condițiile unei economii de piață incipiente a influențat publicarea cărților. Totuși criză nu a afectat și creația . Mihaela Ciubotariu, Botoșani
Revista A.V.A / 59