Numarul 12 Revista A.V.A by Netca Malina

Fondator: Mălina Netcă Redactor șef- adjunct: Anca Șerpe Maya Ianolia Liliana Mandu Corectori: D. Moise Ioneta Almăjanu-Anton Denisa Balosin Promovare: Adrian Dragomir Laura Hozoc Design: Anna E. Puiu Fotografi: Lavinia Humeniuc Alexandra Horheana Sergiu Pruteanu

Vrei să ne împărtășești poeziile tale?

Îți place să pictezi?

Ai o colecție pe care vrei să o arăți? netca.malina@gmail.com [ Nu ne rezervăm dreptul de autor asupra materialelor primite. Fiecare colaborator are dreptul de a folosi atât numele său sau un pseudonim. Revista A.V.A nu va răspunde de materialele ce se dovedesc a fi plagiate. Autorul în cauză va oferi explicații, el fiind singurul răspunzător. ]

Colaboratori Lăcrămioara Maftei, Pașcani Liliana Mandu, București Roxana Andrei Sofia Lungu Marian Hotca, Baia Mare Dorina Neculce, Iași Dragoș Niculescu, București Mihaela Oancea, București Darie Lăzărescu, Brăila Dana Popa, Londra Liliana Terziu Boian, Drăgănești – Olt Zamfira Costan, Aiud Florin Mihai Donțu, Timișoara Stejărel Ionescu, Timișoara Marius Robu, Craiova Adrian Sărmășan, Turda Ștefan Alexandru Ciobanu, București Elena Stan, Vălenii de munte ( Prahova ) Nicolette Orghidan, Brăila Mircea Toma, București Lavinia Stoica, Reșița Mihăiță Macoveanu, Slobozia Maya Ianolia, Craiova Florina Dinu, Slatina – Olt Mihaela Neacșu, București Doroteea Bora, Oradea Roxana Codin, București Cosmin Pincu, Oravița Horga Mihai, Roman Nazarel Lucaci, Iași Evolette Ennyus, Târgu Jiu Ionuț Caragea, Oradea

Vocea A.V.A - 5

Aleg să fiu nu doar să exist – 5

De vorbă cu... – 8 Doine pământești – 12

Mai vreau doar o secundă – 12 Mi-e frică – 12 Poezie pentru furnici – 12 Adiacente – 12 Viitorul anterior – 13 Dor de zori – 13

Decupaj – 16 Meteahnă – 17 ***- 15 Pensionarii - 17 Poezii bilingve – 18 Bianco/ Alb – 18 Seguir/ Urmează-ți – 18 Elle/ Ea – 19 Faralla de cristalo/ Fluturele de cristal – 19

Micii colecționari – 20 Proză scurtă – 22

Madlenă – 14 Iubitul meu – 14 Jocuri sentimentale – 14 Cucii mei – 14 Aș vrea... – 15 Toaca Tatei – 15 Simțământul ceasului întors – 15 The gun loves me back – 16

Despre moarte- povestire în 3D – 22 Noaptea de la Noapte – 22 Zile de iarnă – 24 Cascada – 24

Recenzii – 25 Gânduri pentru toți - 28 Despre fericire – 28 Îngerul copilăriei mele – 29

Am un nimic, un nimic atât de mic – 30 Gânduri – 31

Comorile noastre literare – 32 Iosif Naghiu – 32

Alecu Russo – 33

Dependent de artă – 35

Subsecțiune: Creația – calea sufletului – 35

Blog, blogger, blogging – 37 Film vs. Carte – 38 Hoțul de cărți – 38

Epigrame și fabule – 42 Epigrame – 42

Iepurașul și ministrul – 43

Județele României - centre culturale – 44 Bistrița Năsăud - 44

Lansare de carte – 45 Impresii de lectură – 46 În vizită pe la.... – 47 Subsecțiune Curiozități geografice – 47

Un tânăr, o experiență, un succes – 49 STUDENTFEST – literatură – 49

Recomandări – 51

Evenimente – 51 Pagina/BlogCarte - 53

Aleg să fiu nu doar să exist! Viaţa este un dar oferit de Dumnezeu fiecăruia dintre noi. Doar El alege cine să existe pe această lume. Ne dă viaţă, ne dă suflet şi trup, dar de noi şi de părinţii noştri depinde ceea ce suntem de-a lungul vieţii. Aud deseori expresia: „Nu are cei şapte ani de acasă” !... Ce înseamnă asta? Până la şapte ani părinţii sunt cei ce educă copilul, îl ghidează şi-l modelează pe calea vieţii, îi deschide şi-i pregăteşte aripile pentru zborul decisiv din viaţa sa. Odată cu „luarea zbo-rului” de lângă părinţi, noi suntem răspunzători de faptele şi de deciziile noastre. Nu este suficient să exişti, trebuie să fii şi important în viaţă! Trebuie să te faci remarcat prin dibăcia mâinilor tale, ale gândurilor tale şi cel mai important ale faptelor tale! A fi o umbră care acoperă pământul este ruşinos. Nu poţi trăi o viaţă doar pentru a mânca sau a dormi. Omul este dator lui Dumnezeu să lupte cu toate forţele sale pentru a trece prin valurile înspumate ale vieţii. A fi înseamnă a exista, dar a exista nu înseamnă că eşti cu adevărat în viaţa cuiva! Nu înseamnă că iubeşti, nu înseamnă că simţi viaţa cu bune şi cu rele, nu înseamnă că dăruieşti vise şi clădeşti speranţe. Pentru a putea face toate acestea trebuie să fii prezent cu trup, dar mai ales cu suflet în mijlocul vieţii. Trebuie să-ţi faci idealuri şi să încerci să le atingi bifându-le mereu pe cele realizate. „Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi pune în traistă”! Exact... El ne dăruieşte viaţa, ne dă posibilitatea să existăm, noi trebuie să facem să fim! A fi cu adevărat înseamnă a trăi cu adevărat!

Lăcrămioara Maftei, Pașcani

Fiecare răsărit al vieţii ce aduce pe lume un alt zâmbet cu faţă de copil este o continuare a existenţei vieţii pe acest pământ. La început micul bobocel abia ivit în lujer îşi duce existenţa prin artă de-a fi a celorlalţi din jur, care-l hrănesc cu căldură, umezindu-l cu stropi de rouă, spre a-i întări rădăcinile . Traseul micului bobocel este vegheat îndeaproape de ochi grijulii, care-i vor sădi în suflet puritatea celor şapte ani de-acasă şi învăţăturile morale după care se va ghida în viaţă. Mai departe drumul sau va fi mereu spre ascensiune, cunoaştere şi desăvârşire . Formarea reprezintă o etapă necesară şi primordială pentru însuşirea cunoștințelor necesare ce-i vor ghida paşii în viaţă, şi astfel bobocelul mic de floare încetul cu încetul va ajunge la rândul sau: o floare menită şi pregătită să facă piept vântului, căldurii, frigului şi ploii. Mică floare îşi va deschide petalele cu mirare în tainul răsăritului descoperind orizonturi noi ce se vedeau altfel prin proprii săi ochi. Începe traseul şi muncă cu sine însuşi înspre desăvârşirea cunoştinţelor dobândite, e timpul că existenţa să prindă un nou contur, aceea de-a fi . Este oare vreo diferenţa între cele două valenţe: a fi şi a exista? Pentru că în definitiv ele pun baza pe însăşi viaţă omului. Dar şi un copac „este” şi poate mâine îl doboară un vânt, azi răsare o floare, iar mâine moare şi poate nu va şti nimeni vreodată că acel copac sau floare au făcut parte dintr-un decor ce ne-a fost dat pentru a ne însufleţi privirile . Tocmai de aceea alegerea de-a fi şi nu doar a există ne aparţine, îmi aparţine! Dacă este să vorbesc puţin şi din punctul meu de vedere personal ca o mică paranteză la această analogie generală aş putea spune că: Iubesc să fiu eu! Mă simt bine în pielea mea şi iau decizii în funcţie de felul cum mă simt. Dacă decizia pe care am luat-o nu este cea mai bună pentru mine sau pentru cei din jurul meu, îmi asum responsabilitatea faptelor, iar greşelile se transformă în învăţături care mă vor căli şi mai mult în faţă provocărilor vieţii . Iubesc să fiu eu pentru că am curajul, inocenţa şi puritatea începutului, doresc să amprentez în mod unic şi personal fiecare etapă a vieţii prin propriile mele gesturi, acţiuni, cuvinte, care mai târziu să lase o aromă plăcută în amintirea celor din jurul meu Îmi place să mă trezesc în fiecare dimineaţă în corpul

meu, cu sufletul meu pur şi încerc să văd cu sufletul, toate minunăţiile vieţii. Îmi place să zâmbesc atunci când sufletul meu îmi

zâmbeşte şi accept să fiu tristă atunci când ego-ul meu nu este satisfăcut. De aceea îmi place să transcend totul cu sufletul, prin sufletul pur, inocent şi plin de iubire. Tocmai de aceea spun şi afirm că putem fi orice ne dorim să fim , toate astea cu răbdare şi perseverenţă. Suntem creatorii propriilor gânduri, conturăm propriile vise şi ardem dorinţe în suflet, le putem însufleţi prin voinţă, creativitate şi încăpăţânarea de-a le defini că scopuri atinse. Cea mai importantă persoană din viaţă ta poţi fi tu însuţi, prin preţuirea şi respectul ce ţi-l acorzi ţie că persoană se va reflectă fericirea semenilor tăi pe carei preţuieşti mai mult decât pe ţine. În definitiv nimeni nu trăieşti mâine, toţi trăim azi iar alegerea între a fi şi a există ne aparţine. Floarea însă a învăţat de-a lungul traseului sau câteva lucruri utile care-i ghidează pe mai departe drumul până la finalul apusului sau şi anume că : „Trăieşte în armonie cu Creaţia! Trăieşte în armonie cu ţine însuţi! Păstrează-ţi inima deschisă, mereu deschisă! Zâmbeşte atunci când inima îţi zâmbeşte! Simte când inima îşi măreşte bătăile.. Respiră conştient şi simte-ţi respirația! ...Iubeşte când inima ta iubeşte! Fii fericit atunci când în fiinţă ta inundă fericirea! Revarsă-ţi compasiunea asupra fiinţelor umane! Dăruieşte iubire, fericire, zâmbete fără să te aştepţi să primeşti înapoi! Fii TU! ‘’ Liliana Mandu, București

Am cunoscut un om minunat care a primit puteri din credința în Dumnezeu și de la oamenii care nu l-au judecat după aparențe și după neputințele cu care a venit pe lume. Este Marius Giradă.

Încheiam primul interviu, în 2013:

Ana: Înţeleg şi văd bucuria şi fericirea biruinţei tale în luminiţele din priviri. Ce-ţi doreşti în acest moment? Marius: Să mai vii, când mai timp. Am revenit la începutul acestui an, să-l revăd și să aflu planurile de viitor. I-am oferit una dintre cărțile mele și o antologie a cenaclului ”Lira 21”, iar din partea colegilor de cenaclu dragostea și aprecierea lor. Din interviul acordat de Marius cu mare bucurie, am învățat o lecție de viață impresionantă, am aflat o poveste... adevărată. Ana Maria Gîbu : Bună Marius, te rog să vorbeşti cititorilor Revistei A.V.A despre tine. A.M.G. :Am înțeles că, în ciuda dificultăților pe care le întâmpini zi de zi, tu continui să citești și să scrii. Ce scrii acum? Marius Giradă: Ca să răspund la această întrebare trebuie să precizez mai întâi că Dumnzeu ocupă cel mai important loc în viaţa mea și, studiind religia ortodoxă din care fac parte, mi-a apărut dorinţa de-a scrie. Să vă spun ce am scris până acum. Am 31 de poezii, majoritatea religioase, iar restul despre viaţa de zi cu zi, adunate în cartea ”Viața românilor și credința lor”. A urmat ”Şcoala săptămânii patimilor”, volum conceput pe texte din Sfânta Scriptură, urmate de câte un comentariu și de câte o rugăciune, la finalul fiecărui capitol, compuse de mine. Acum citesc despre Istoria Ținutului Dorohoi. A.M.G.: Ce înseamnă pentru tine acest mod de a te exprima?

M.G.: Scrisul este singurul mod de a-mi exprima starea sufletească, de a spune celor din

jur cum văd eu viaţa din care, în ciuda problemelor pe care mi le-a dat, eu pot să iau partea frumoasă care arată lucrarea Lui Dumnezeu şi veşnicia Sa la care toţi nădăjduim. Prin scris vă spun celor care doriți să mă ascultați, ce vreau, ce simt, ce vreau să fac, de ce am nevoie, este mijlocul prin care comunic. A.M.G. : Vorbești tot mai mult despre artă, despre artiști, fie ei poeți, cântăreți, dansatori, pictori... Consideri că a fi artist este un mod de viață? M.G. : Îmi plac cântăreții, ascult muzică mai tot timpul; îmi plac pictorii, dar cel mai mult îmi plac poeții. O parte din răspuns îl găsești după prima întrebare, acolo unde spuneam că prin scris pot să-mi exprim trăirile proprii, pot să vă arăt cunoştinţile pe care le acumulez. Mai ales că acum sunt elev în clasa a VII-a. Cât despre partea materială, nu se pune problema, nu pentru asta scriu, ci scriu pentru că îmi place, că sunt foarte curios totdeauna când ajung la finalul unei lucrări, să văd cum iese. Și asta aflu de la voi, prietenii și cititorii mei. Atunci sunt foarte fericit!

“Puterile omului singur sunt foarte slabe” Nicolae Bălcescu.

A.M.G.:Cum este văzută lumea în creațiile tale? M.G.: De mic mi-a plăcut viaţa așa cum este ea în realitate. Îmi amintesc bine că după

revoluţie fratele meu mă certa că nu stau cu el la desene animate fantastice, deoarece pe mine mă atrageau emisiunile care prezentau realitatea: filme, documentare, chiar emisiunile de politică etc. Așa că tot ceea ce eu scriu este din viaţa de zi cu zi, cu bune și cu rele.

A.M.G.: Care sunt visele tale în ceea ce privește poezia? Ce îți dorești pentru anul 2014? M.G.: Niciodată poezia n-a reprezentat un scop, acela de a scoate neapărat o carte, ci am

scris când am simţit eu nevoia. Cartea de poezii, despre care ți-am spus și în primul interviu, am scris-o în 15 ani. Pentru 2014 ...(stă puțin pe gânduri, mă privește lung...) am alte proiecte, unul dintre ele foarte important. A.M.G. : Îmi vei povesti și despre celelalte proiecte, imediat. Știu tot de la tine și din cele citite pe blog și în presa locală, despre greutățile pe care a trebuit să le depășești în acest drum și totuși ai mers mai departe. Ce te-a determinat să nu renunți? M.G.: Nădejdea că voi reuşi. Și în mare parte am reușit! Tu ce crezi, Ana!

A.M.G. : Ai reușit! Și mă bucură mult orice izbândă a ta!

Spune-mi, te rog, cum ai caracteriza tu un artist?

M.G. : Un om care a hotărăt să se exprime prin talentul cu care l-a înzestrat Dumnezeu, să spună lumii ceea ce simte. A.M.G.: Marius, ce părere ai tu despre tinerii din ziua de azi, mai sunt ei deschiși spre cultură? M.G.: Din păcate nu! Dar nu toți. Sunt tineri talentați în toate domeniile artei, dar aceștia sunt puțini și parcă nu prea sunt luați în seamă. Greșesc, Ana? Iar cei mai mulți au o cultură făcută de ei pe care eu unul nu o accept.

A.M.G.: Aminteai mai sus de niște proiecte pentru 2014. Despre ce este vorba? M.G. : A, da! Îmi place să vorbesc despre aceste proiecte și mă bucur mult că pot să ți

le împărtășesc și ție. În primul rând îmi doresc să fiu sănătos, eu și familia mea. În al doilea rând vreau să termin cât mai bine clasa a VII-a și să încep clasa a VIII-a. Așa cum îți spuneam în celălalt interviu, am obținut aprobare să fac doi ani în unul. Dar cel mai important proiect pentru anul 2014 este legat de o campanie pe care doresc să o realizez cu ajutorul prietenilor și a tuturor celor care pot contribui la realizarea acestui proiect. Uite, Ana despre ce este vorba: prin luna noiembrie, cred, am văzut la televizor o emisiune despre o fată cu probleme de sănătate similare cu ale mele, care scrie la PC ca şi mine, cu nasul. Ea dorea să-și instaleze un lift în scara blocului, pentru a urca şi a coborâ scările mai uşor. Atunci mi-a venit și mie ideea să fac şi eu o campanie pentru a-mi instala un asemenea lift. De fapt acest lift este ca o platformă care se montează pe balustrada de pe scară şi prin acţionare eletronică urci şi cobori. Acesta este noul meu proiect pentru 2014.

A.M.G. Sper să reușești. Este un proiect care ar rezolva o problemă , dar și o dorință

a ta, aceea de a deveni cât mai independent. Te rog, să adresezi un mesaj tinerilor din ziua de azi și celor care citesc revista noastră. M.G. : În primul rând, să creadă în adevăratele valori creştine şi tradiţionale şi în al doi-lea rând, chiar dacă o persoană în fotoliu rulant are mişcări involuntare şi tulburări de limbaj, să înțeleagă că și aceasta gândeşte şi simte normal. Iar pe tine Ana, te rog să mai vii! A.M.G. Mulțumesc, Marius! Îți doresc sănătate, spor la scris, succes în noul an școlar , ca elev în clasa a VIII-a și îndeplinirea tuturor dorințelor.

Mai vreau doar o secundă Mai vreau doar o secundă, O clipă de iubire, Și timpul să-mi răspundă, Ce-nseamnă nemurire? Mai vreau doar o secundă, Spre soare să privesc, În mare,când se-afundă, Să-i strig cât îl iubesc. Mai vreau doar o secundă, Să pot a-i șopti mării, Iubirea mea profundă, Pe mal, așteptând zorii. Mai vreau doar o secundă Pentru un ultim vers, Când totul se scufundă, Să zbor spre Univers.

Roxana Andrei

MI-E FRICĂ

Adiacente te simt mai liber mai gol ca păsările cerului de vară întinzându-ți brațele nepieritoare coboară coboară cu inima bătută-n cuie iei forma urmelor bătrâne lumina demult nu te mai caută -trecutul e un cântecși tude-a pururea bărbat de-a pururea liber deasupra mărilor tai trupul apei în felii de sânge abia curat abia adevărat-robule cu trup de foc apărător al zâmbetului meu desprins buzelor de piatră nici nu ai mai putea să -ți interzici Întoarcerile

Astăzi îmi este frică De un cuvânt: iubire! Pentru că mulți îl strigă... ...dar nu le stă în fire! Și ieri frică mi-a fost, Dar “azi” e mai aproape! Ei știu că are-un rost? Mai bine-l spui... în șoapte! E mult zgomot, mi-e frică, De patimi, de orgolii. Deșertăciuni...ce strică! Ce lasă loc doar bolii...

Dorina Neculce, Iași

Poezie pentru furnici În cavouri de furnici clipele neesențiale zboară ca și licurici într-un timp agale. Și suspină sub pământ cântul moale de sirenă, sobru fără de cuvânt palid ca o euglenă. Sunt o piatră dedublată în abisul sufletesc, poezie reciclată într-un aparat lumesc. Sacii eu îi car în spate, grei de somn și fantezie și cu tropi de albe șoapte ca să-ți fac o poezie. Marian Hotca, Baia Mare

............................................... De mâine n-aș mai vrea Să am această frică! IUBIREA-e salvarea! Ce nu omoară, ne ridică!

Sofia Lungu

Viitorul anterior

Dor de zori...

Acum, cînd între noi e-un mare gol, toţi morţii mei îmi vin să mi se-nchine, ca să le dau lor focul de pistol şi să trăiesc cum pot fără de tine.

Neastâmpărat, Gândul bricolează Pe grumazul răzorului golaş. Cu surtucul găurit De dor de zori şi de-amiaz’, Îşi urlă târziul prin măceşi. Rămâne în picioare Şi-şi face cărare spre coastă, Într-o încercare neistovită De a cuprinde veşnicia-n braţe. Plonjează-ntr-o căpiţă Scormonind cu sete După ziua cu flori de câmp Împletite-n cosiţele fecioarelor Ce săltau jucăuşe prin crângul străbun. Glas de mierle, apoi răcoare-agasantă... Asfinţitul trosneşte prin oase Cu glas de clavir şi gene-chiparoase... Gândul învechit, străin de bolta nopţii, Se-ntoarce sfârşit în odaia Unde, din unghere, zoreşte amintirea, Pe chip c-o mască veneţiană. Mâine nu mai e zidit în el, Iar ieri e prea slăbit Pentru iureşul amintirii de azi. Doar grădina, redată-n acuarelă, E pusă la dospit pân’ dimineaţa...

Nu reuşesc s-adorm decît sedat, din cauza a ce a fost să fie, şi-aşa, gîndind, alunec dintr-o dat’ şi mă trezesc umplînd iar o hîrtie. Mă mişc spre mîine parcă înapoi, e ca şi cum posed comenzi schimbate, tot trag de unul singur spre-amîndoi, cu fiecare ceas mă-mping în spate. Şi, cînd ajung în mîinele-anterior, te simt trăind cum o făceai odată; în viaţa ta am fost un biet actor, jucînd o partitură demodată. Ai dispărut în vidul timp “nicicînd” şi te-ai retras în spaţiul orb “niciunde”, deşi din minte-am să te pierd curînd, de propriul suflet nu mă pot ascunde. Şi, totuşi, fără tine mi-este greu, de tine-aud că vieţuieşti mecanic, ce soartă ne-a mai dat şi Dumnezeu, să ne-ntîlnim pe-un vas numit “Titanic”!

Mihaela Oancea, București

Ba uneori chiar simt statuia mea cum spre statuia ta parcurge-asfaltul, însă ninsori, sub chip de om de nea, te pierd, în albul bruştei ierni, spre altul. Mi-e camera rezervă de spital, tu vei rămîne boala mea cea gravă; îţi scriu ca drog, deci, te iubesc fatal şi, sub erupţii, mă transform în lavă.

Dragoș Niculescu, București

Madlenă

Jocuri sentimentale

De ce îmi tot spui doamnă că îmbătrâneşti? îmi tot repeţi că se lasă seara şi uite ce frumos clipeşte ochiul roşcat al sticlei de whisky iar ţigara mea desenează prin aer vieţi scurtate de licurici contururi obscene de cantaride/ dar de ce doamnă? îmi strecor şarpele mâinii pe sub voalul turcoaz/ ceva fierbinte împrimăvărează margini ruine paragini o madlenă străluce în abisul paharului/ picioarele noastre fac bruderschaftul etern

în fiecare zi cu febrilitatea viselor mă alungi într-un apus himeric departe de tine seninul cerului se înlănțuie în fuiorul norilor învăluind nestatornicia clipelor cu amintiri și nostalgii

Darie Lăzărescu, Brăila

Iubitul meu

periodic îmi jefuiești cireșii înfloriți din suflet încingând hore ancestrale peste oboseala jocurilor sentimental-letargice unde mă trimite uneori țesătura nopților peste care ninge cu gene de lumină iubitul meu din îndepărtatul nord nu mă lovi în catifeaua nopților verii indiene cu gerul întroienitelor zăpezi nu răstigni pe crucea iertărilor cotidiene gândul nevinovat al iubirii Liliana Terziu Boian,

Iubitul meu în vers îl scriu În fiecare zi-i cu mine, Renaște-n fiecare strofă, Din gândul blând și din iubire. Iubitul meu, e veșnic poezie, E susurul din strofa scrisă-ncet, Va dăinui spre nemurire, Ca versul transformat în poezie. Iubitul meu, e fiecare strofă Ce gândul zi de zi brăzdează, Apoi în grația sublimă Din pix pe foaie, lin se așează. Dana Popa, Londra

Cucii mei

Drăgănești - Olt

cucii mei de nesomn... cum să vă definesc pe coordonatele deșarte ale convulsiilor nocturne? cum să vă frâng aripa în cascada repetabilității spaimelor și angoaselor? în maldărele de gânduri reziduale penele sure urcă coboară purtând fiori de rece metalic până în automatismul inimii. stop!

Zamfira Costan, Aiud

Toaca tatei

Aş vrea...

a venit aseară tata din căsuţa de sub glie ca să bată iarăşi toaca aşa, cum numai el ştie,

Aş vrea, dar mă tem că prin cuvinte nu aş putea niciodată reda adevărul, să scriu despre nimic şi despre tot, realitatea îmi pecetluieşte buzele, iar cuvintele le umple doar cu plumb.

era umbră în mantia ce-o purta pân la pământ şi avea cu el veşnicia cerul, acoperământ, era seara de Înviere când tata toaca bătea mie îmi da mângâiere pe cer, strălucea o stea, îngerii purtau pe mâini coroniţele de măr Iisus împărţea la pâini celor ce mergeau spre cer, toaca tatei se auzea până în noapte târziu eu, am adormit pe-o stea nu ştiu dacă tata-i viu, s-a făcut iar dimineaţă toaca tatei s-a oprit totul a revenit la viaţă atunci când eu m-am trezit. Stejărel Ionescu, Timișoara

Aş vrea, dar nu ştiu cum fiindcă sunt mic, să spun că am auzit cântecul cocorilor alabaştri, să spun ce aude unicornul, dar nu pot oricât aş vrea. Aş putea, dar nu ştiu încă, să scriu despre pulsaţiile neantului ce mişcă clopotele adormite. Aş vrea, dar mă tem că prin cuvinte nu aş putea înţelege niciodată, să vă vorbesc despre aerul dintre cuvinte.

Florin Mihai Donțu, Timișoara

SIMȚĂMÂNTUL CEASULUI ÎNTORS Eu simt c-au revenit în mine Aceleași păsări ce se duc În calde țări, când iarna vine. Mă simt întors precum un cuc.

Aș vrea să cânt, însă mă tem Să nu mă spurc: sunt negustat. Aș vrea pe nume să mă chem, Dar numele mi l-am uitat. Eu simt c-am revenit în mine, Dar nu mă recunosc deloc; Am pene gri în loc de tine Și-n locul gurii simt un cioc.

Marius Robu, Craiova

The gun loves me back

Decupaj

ne despart picăturile de sânge nenorocitele de picături de sânge care curg la chiuvetă noaptea trecem zilnic pe sub cer ne ținem de mână prin milioane de volți de iubire și timp

Respir liber azi , mai mult decât ieri . Rostul vine probabil marți sau vineri. Paradisul accidentat mă fascinează la fel că ziua de mâine . Viața fără încetare este un multiplu ce ne aparține, un fel de extraordinar cu peceți și culori, prinse-n credințe. Măruntul glorios al fiecăruia întinde întâmplarea, silabisind lumina din har. Simplă minune și mărul și taina , margini de frumuseți, prinse-n cristale nespuse. Nestăvilit ,iureșul de amănunte curge în grilajele rațiunii mele, fără încetare. Trecerea de gri înseamnă să slujești aerul neîngrădit ,divinul asediu. Dincolo de iubirea-mi toată, există o mașină cu aburi, care trece pe sub balcoanele cântarului, împărțind flori și redute. Adânci ape își trec neliniștea în propria lor goliciune . Perfecțiunea clipei e dilatată în raza mea de soare. Vibrez și mă caut , peste ostrovul din orizont. Dorința mi-e oarbă dar vie , precum curba ce luminează tărâmul tău sălbatic, susținut de horele geamătului fericit. Acel petic de soare și tu cu limpedea pedeapsă învelită de jos , învingeți frumos virusul bun, transformând stăpânirea supremă în ....cântec .

o luăm fiecare în direcții opuse vâslind cu mâinile printre pescărușii înghețați la dracu’! la dracu’! la dracu’! la dracu’! iar am să mă învârt autist în stația de metrou am să tremur am să îndrug vorbe de cazon iar nu o să știu ce e cu mine săptămâni întregi într-o secundă iar o să vină el nu iubito! nu mai vreau! iar o să vină el și o să-mi pună pistolul pe masă ploile se apropie mă vor acoperi cu avalanșe de nămol de broaște și pietre vor veni femei siameze să mă dezgroape cântecele lor îmi vor speria viermii mă vor scoate dintre rădăcini mă vor spăla îmi vor șterge rănile cu țâțele îmi vor scoate mâlul din gât cu gândul la tine mă ghemuiesc în cutia strâmtă seara ascult cum se pornește viscolul cum se întorc stăpânii acasă uriașii din povestea lui jack tremur apoi încep șoaptele și tremur iar

Ștefan Alexandru Ciobanu, București

Adrian Sărmășan, Turda

Meteahnă

PENSIONARII

Zilele tale sunt asemeni vântului, copile, Te mişti apatic ca o armonie aruncată-n noapte Prin vene ţi se-ncheag-o simfonie moartă şi uzată. Ochii tăi sunt asemeni florilor de crin, copile, Împrăştie miresme ce sfâşie muţenii şi priviri În lumina efemeră a întâmplărilor. Gesturile tale sunt asemeni păpădiilor, copile, Urmând un drum blazat al soarelui sau un destin Pe- un câmp uitat de universul dragostei. Poemele tale sunt asemeni petalelor ucise, copile, Ce tremură-n magia unor cuvinte care stau de veghe Când silueta poetului mimeaza un fluture. Vârful limbii tale e plin cu venin, copile, Emană un adânc nedesluşit şi rece Al unei metehne, închise în tine, pe viaţă.

Noi suntem masa de manevră. Suntem votanții națiunii! Noi suntem roata de rezervă La care apelează unii. Cu noi, puterea își impune Votul, la patru ani o dată. Deși avem înțelepciune Tot ne mai păcălim o dată. Suntem bătrâni, avem defecte Poate că vă împiedicăm, Dar am mers pe-ale vieții trepte, Experiență noi avem! O vorbă veche parcă spune Să-ți cumperi de nu ai bătrâni! Mai putem face fapte bune, Deci nu ne tratați ca pe câini. E luptă între generații: Nesiguranță, stres, nevoi. Dar, hai să ne avem ca frații Că veți îmbătrâni și voi.

Roxana Alexandra Călin, Buzău

***

Horga Mihai, Roman

Mi-e dor sa mai purced, ca ieri, Sub patrafirul glasului tău cald Și să-mi brodezi în suflet primăveri Din țara cavalerului Arald. Un foileton să-mi scrie ochii tăi Și să mă țâpe vreo doi metri-n rai Aș provoca și cei mai aprigi zmei La tarantella florilor de mai. Dar nu mai suntem megieși acum, Și-argintul lunii nu ne mai adună Și nu mă arde-n talpă nici un drum Și nu mai am motive: noapte bună! Cosmin Pincu, Oravița

Poezii bilingve Bianco

Alb

Ed oggi l’apparenza non assorbe le distanze, sei un intercalare, croce su un prato, bimbo tra gli uomini, il silenzio statico dell’illusione, stupore. E ti dicevan bravo ma la tempesta non si placa e il tuo bracciale a pois oggi ha macchie che nessuno monda, senza igiene un mondo ti riduce a schermo, acqua di ristagno d’una vedovella

Şi azi aparența nu absoarbe distanțele, ești o intercalare, cruce pe o pajiște, copil printre bărbați, tăcerea statică a iluziei, uluire. Şi-ți spuneau bravo ci tempesta nu se potolește și brățara ta cu buline azi are pete pe care nimeni nu le curăță, fără igienă o lume te reduce la ecran, la apa stătătoare de o vedovella.

Luca Cipolla, Italia

SEGUIR

SĂ-ȚI URMEZI

Seguir sempre el camí que has de seguir i el destí et donà, no el que uns altres seguiren abans, escoltar la teua pròpia música no la que uns altres escoltaren abans, passar en la vida només pel teu carrer no pel que uns altres passaren abans, només així un home de veres seràs!

Să-ți urmezi mereu calea ce ai de urmat și destinul ți-a dat, nu ceea ce alții-nainte au urmat, să-ți asculți propria-ți muzică nu ce alții-nainte au ascultat, să pășești in viață doar pe strada ta nu pe ceea ce alții-nainte au urmat, doar așa vei fi un om adevărat!

Nikola Popescu

Elle

Elle est un ange tombé du ciel, Elle est si douce, si belle, Mais elle est seule, elle n’a rien, Sauf son âme plein de peine.

E un înger din cer picat, Ea e blândă, frumoasă, Singură, cu un suflet curat, Dar cu o viaţă dureroasă.

Elle marche perdue dans ses pensées, Avec les pieds nus sur la terre, On la critique trop, c’est vrai ; Personne ne l’aime, sauf sa mère.

Merge pierdută printre gânduri, Merge desculţă pe pământ, Mereu o criticau pe vremuri ; De nimeni nu-i iubită, crut.

Elle est une pauvre fille, Elle est une paysanne Avec une triste vie. Une fille pieuse, croyante.

Ea e o fată sfioasă, O fată de la ţară, O fată credincioasă, E o tristeţe aşa rară... Lidia Caciora, Craiova

Fluturele de cristal

Farfalla de cristallo

Nu o lăsa să plece Ea nu crede în a doua şansă Nu se va întoarce Ştie să zboare E un fluture cu aripi de cristal Pentru ea nu există încă o floare Noaptea adoarme pe o lacrimă Dimineaţa dispare Rămâne o picătură de nectar Ia-o în braţe Azi eşti petală De piatră din apă curată E ultimul ei avatar

Non lasciarla andare via Ella non crede in una seconda possibilita Non tornera a volare E una farfalla con ali di cridtallo Per lei non esiste ancora un fiore La notte dorme sopra una lacrima La mettina scompare Resta un pizzico di corolla Prendilo in braccio Oggi e un petalo Di pietra di aqua pulita E’ il suo ultimo avatar

Gabriela Ana Bălan, Bârlad

â&#x20AC;&#x17E;Thanks for the interest of my work with different arts. I am in advertising and make it as fun and therapy. I love it. I started doing this work in early 2013 with a personal page (Victor Nunes) and in January 2014, created the Victor Nunes faces, which in less than a month, has reached the 10,000 mark tanned! â&#x20AC;? Victor Nunes Faces

Victor Nu

unes Faces

Despre moarte povestire în 3D ...continuare...

- Uitaţi-vă, lume bună, pantofii lui tata sunt întregi şi fâşii din costumul de haine! Dinţii la fel. - Măi, Lixandre, dantura lui bună stă în pământ, iar eu am dat o căciulă de bani şi am stat ore întregi să mă chinuiască dentistul, să am şi eu dinţi, spune Marcel. Dreptate-i asta? - Vedeţi, lume bună, lui tată-su i-a făcut pod din scânduri de stejar, iar mie nu! Tot mamă vitregă mă consideră şi în ultimul ceas. Dar nu are importanţă. Nu vă faceţi pod! Este oribil să găseşti crâmpeie dintr-un om, să nu putrezească omogen! Nu vreau să mai găsiţi nimic din trupul meu! Bateţi capacul în cuie! Sufletul a scăpat, a zburat, s-a mântuit. - Măcar de-şi mântuia sufletul, spune cel care a cenzurat necrologul. Dar a făcut de toate şi nu cred că o primeşte Dumnezeu! - Măi, nenorocitule, ce păcat că nu pot să mai scot limba la tine şi să-ţi arăt un semn! Ce-ţi pasă ţie ce am făcut şi cum am trăit? De ce te bagi între mine şi Dumnezeu? Hai, Costele, fii bărbat! Nu poţi să stai toată noaptea cu mine. Îmi pare rău că nu am nimic să-ţi dau! Ai fi meritat să-ţi dau tot ce am avut, că tu m-ai plâns sincer! Ce muzică sinistră! Bolovani peste cutia din lemn, într-o groapă...Vă mulţumesc că aţi venit, oameni buni! Sper că aţi învăţat de la mine lecţia vieţii, că nu vă veţi irosi clipele efemere de fericire, că vă veţi uita în toate părţile când intraţi cu un bărbat străin pe vâlcele şi că nu vă veţi băga niciodată între Dumnezeu şi sufletul pe care Acesta îl iartă după ce îl judecă!!! Elena Stan, Vălenii de munte ( Prahova )

Noaptea de la Noapte …Nouăsprezece, douăzeci, douăzeci și una, douăzeci și două. De ce-mi ieșiseră aseară douăzeci și patru? Am greșit, dar când? M-am obișnuit să le văd pe toate, doar le număr de-atâtea nopți, le știu la fiecare locul, atât cât pot să mă orientez prin dreptunghiul acesta pe care-l am în față și știu că două dintre ele luminează mai intens, dar oare să fi greșit? Ia să vedem, să mai încerc, oricum n-am ce pierde. Deci: trei în dreapta și cu două mai jos puțin, cinci și cu șase în stânga, unsprezece și cu…Of, iar a-nceput copila asta să tușească. Au adus-o de câteva zile și nu tușea, iar acum…Și dacă n-ar bate atât de tare vântul! Mișcă mult creanga din fața ferestrei și acoperă tot, mă încurcă și uite, iar trebuie s-o iau de la capăt. De ce am văzut ieri douăzeci și patru? Așa…deci hai să mai încerc…trei și cu patru, șapte și cu două, uite, acolo, puțin mai jos, nouă, și cu… -Hai, întoarce-te puțin, așa, da, stai așa că n-o să te mai doară!... Iar venit speriata asta și-mi tulbură numărătoarea! Și doar i-a spus Mira că mi-am terminat antibioticele, pe ce lume o fi trăind?! Nu mai fac de trei zile febră, dar se

pare că i-a rămas întipărit numărul patului meu și-n miez de noapte îmi tulbură mie gândurile. Bine c-a stins lumina și-a plecat! Da, deci șaptesprezece acolo-n dreapta și cu două mai jos…De ce a spus că-mi mai recoltează mâine puțin sânge? Da’ de ce m-oi mai fi gândind eu la asta? Acum se luminează și nu știu unde am greșit cu adevărat și când? Uite că a mai stat puțin vântul și nu mai mișcă atât de tare creanga din fața ferestrei. Numai de n-ar apărea vreun nor, că atunci…trebuie să aștept să vină noaptea de la noapte! Nu, nu mă plictisesc noaptea, uite, mai număr, mă mai gândesc, dar nu pot, tot nu pot să dorm. Oare ce copac o fi aici? Nu-mi dau seama după frunzele astea puține care abia se mai țin, cu disperare se țin de creangă. Nu se lasă sau n-o lasă? Întinzi mâna unei lumi și ea ți-o prinde sau refuză să ți-o atingă. Ramura asta are un braț… Oare prinde frunza? Și dacă o prinde, cât timp poate s-o țină așa? Tot cade până la urmă, de ce s-o mai chinuie în bătaia vântului? Este ea viață? Și oare unde este viață în camera asta în care mă aflu de…Oare de câte zile mă aflu aici? Nu știu când și cine m-a adus. Of, dacă m-aș putea întoarce puțin! Parcă nu-i piciorul meu, iar mâna, mâna asta inertă e atât de grea! De ce am văzut ieri douăzeci și patru, iar azi douăzeci și două? Am numărat de trei, patru ori, am fost oare ieri mai obosită sau azi nu sunt în apele mele? Și de ce să nu fiu? Doar mi-a spus că peste câteva zile mă poate lua acasă, de ce să nu fiu? M-am obișnuit, uite că m-am obișnuit să-mi treacă zilele, nopțile în acest pat în care mă aflu de …Nu, nu știu de când sunt aici și nimeni nu-mi spune nimic; mi-au spus însă că pot să mănânc singură acum și mi-au scos sonda, dar nimeni nu-mi spune de când sunt aici? Și de ce vine Mihai în fiecare zi? Mă fac uneori că nu-l văd, se agită în jurul meu, îmi ridică perna, îmi șterge ochii, fruntea, îmi spală mâinile…Ieri s-a apucat să mă pieptene. -Îl purtați așa, parcă, nu? Așa-l țin eu minte. Da, minte de copil, ce să-i mai spun? Îmi ridicase ușurel părul și-ncercase să mi-l prindă așa cum

îl purtam acum…Ia să văd: oare ce serie o fi fost Mihai de mă ține minte cu pieptănătura asta? Da, demult nu m-am mai pieptănat așa! I-aș fi cerut o oglindă…De când nu m-am mai privit într-o oglindă, dar ce să văd? -Tot, tot, nu așa! Mă forțează să mănânc, se supără, se face că pleacă, apoi se-ntoarce, îmi așează perna și-mi prinde mâinile între ale sale. -De ce nu vreți să-mi vorbiți? Doar un cuvânt din multele pe care mi le-ați spus de-atâtea ori. Am fost și sunt cuminte de ce mă pedepsiți cu-această îndelungată tăcere? Dar nu-nțelege nimic băiatul acesta? Doar am auzit într-una din zile când doctorul Streza îi spunea: ,,Răbdare, trebuie să aveți multă răbdare. Ce-a fost mai rău a trecut, acum totul cu răbdare.” -Puțin ceai, mai vreți puțin ceai? Îl privesc și mă sperii, tresar când văd lingurița îndreptată spre mine, metalul rece atingându-mi buzele. Refuz; întorc în partea opusă capul și închid ochii. Să prelungesc ce? Și de ce? Cât poate rezista o jumătate de om fără grai? Nicolette Orghidan, Brăila

Zile de iarnă 25 decembrie , seara . Stau lipit de fotoliu . Fumez . Cioburi de gânduri . Masa e plină de farfurii și pahare . Pe ea tronează o lumânare roșie , aprinsă . Pereții galbeni . Brad verde , sclipind albastru . Globuri albastre . Pe hol , lângă ușă , o pungă de plastic . În ea un șir de covrigi uscați , câteva nuci și o portocală . Nimeni nu-i dă atenție . Îmi rotesc privirea prin cameră . Umbre în jurul mesei . Miros de mâncare . Nu mi-e foame . Înfașc un pahar . Beau alb . Alcoolul îmi sparge lumina dinăuntru . Zâmbesc strâmb . Zâmbesc tâmp .

26 decembrie , dimineața . Ea nu e aici .

O canapea nouă . Pe ea doarme un pui de pernă . Poartă urmele a două lacrimi ce se caută .

Cascada Două râuri se îndreptau , către stâncă de pe care se prăvălea cascadă . Fiecare purta pe unde propiul trecut. Trecuseră lin prin locuri liniștite sau se zbătuseră înspumate în cleștele stâncilor ce le stătuseră în cale . Se întâlniră învolvurate , și își împletiră undele , făcând împreună ultimii păși dinaintea cascadei . Căzând în hăul de dedesupt , se zbătuseră îmbrățișate , speriate , întrebându-se ce va fi . Ajunse la poalele muntelui se linstira , curgând lin spre răsărit , zâmbind soarelui . Împletite valuri... Mircea Toma, București

Anul trecut, prin aprilie, am citit și eu, după luni de amânare, prima carte din seria „ Shatter me ” adică „ Shatter me ”. Și am adorato. A fost una dintre cărțile mele preferate. Deși mi-am promis că până la sfârșitul verii voi citi toată seria (sau cărțile care erau apărute atunci), am citit continuarea cărții, „ Destroy me ”, deabia acum două săptămâni. Adică după 8 luni de la momentul când am pus „ Shatter me ” pe raftul electronic cu cărți citite. Dacă nuvela „ Destroy me ” mi-a plăcut la nebunie și am citit-o într-o răsuflare, cartea „ Unravel me ”, care într-adevăr continuă aventurile lui Juliette, mi-a plăcut de 10 ori mai mult. Sunt în timpul tezelor și a examenelor și, cu toate astea, am terminat „ Unravel me” în… 4 zile. Deși am zis că nu voi citi cărțile foarte repede, cu teze cu tot, nu m-am putut abține și am citit-o în doar 4 zile. Nu m-am putut abține să nu pun mâinile pe Kindle și să încep să citesc, oricât de mult aș fi încercat. „ Unravel me ”este o continuare perfectă. Vă spun sincer că, oricât de mult aș fi încercat să citesc cartea cu un ochi critic și să analizez detaliile tehnice, nu am putut. Am fost atât de vrăjită de frumusețea cărții ăsteia și de carte în sine, încât nu am putut citi în felul în care citesc deobicei când plănuiesc o recenzie. De data asta, m-am lăsat pradă cărții și am fost luată de „ cartea ” (și de val!) și de, pur și simplu, frumusețea ei. Asta e genul de carte care nu îți dă pace. Te obsedează, simți că îți pierzi mințile, nu o poți lăsa din mână, nu știi cum să citești mai repede și totuși mai rar, și te învăluie cu totul. Îți ocupă toată mintea, toate viața, și nu te poți gândi la nimic altceva în afară de carte. E, pur și simplu, senzațională! Nu puteam să cer o continuare mai bună!

Când am început cartea, am fost conștientă că voi fi uimită și probabil traumatizată, extrem de geloasă și extrem de surprinsă și de „ speechles ”. Nu mi-e ușor să scriu recenzia asta … nu îmi găsesc cuvintele, nu știu ce să zic, am multe de zis și totuși mult prea puține. Simt multe pentru cartea asta, dar extrem de greu de povestit. Am în minte idei și în inimă multe sentimente pentru cartea asta și vreau să povestesc

toate trăirile pe care le-am avut în timp ce citeam „ Unravel me ”, dar îmi este imposibil. Nu știu cât de coerentă va fi recenzia asta și nu știu cât de bună. Sunt sigură că o voi urî, pentru că nu va reprezenta nici 1% din tot ce am eu în minte și în suflet pentru cartea și pentru seria asta. „ Unravel me ” m-a lăsat cu un sentiment de gelozie, de nostalgie, de traumă, într-un fel. Sunt uimită, sunt fericită și totuși tristă, sunt copleșită și aș vrea să uit tot ce am citit și să citesc din nou. Aș vrea să pot descoperi cărțile astea din nou și din nou, uitând totul după câteva săptămâni. Din păcate, asta nu se poate, iar eu rămân aici, complet uimită și „ awestruck ”. Povestea lui Juliette devine din ce în ce mai intensă pe măsură ce citești. Este o atmosferă încărcată, tristă, dramatică, o atmosferă care mie, personal, îmi dă impresia de război. E o atmosferă atât de bine conturată și scoasă în relief, încât poți, practic, să auzi bombele, să miroși praful produs de exploziile acestora și să simți teroarea pe care au simțit-o protagoniștii pe câmpul de luptă.E exact că și cum ai trăi tot ce trăiește Juliette. Tahereh Mafi a reușit imposibilul … a reușit să creeze o atmosferă și o poveste atât de speciale și are un mod de a te face să te atașezi de protagonistă și de poveste, încât am simțit totul pe pielea ta. Tahereh Mafi m-a luat din lumea mea și m-a adus în lumea ei. Nu m-am simțit niciodată atât de implicată într-o poveste.

Am trăit totul pe pielea mea … fiecare trăire a lui Juliette, fiecare sentiment, fiecare gând.. totul. Am stat cu sufletul la gură, în așteptarea verdictului (sau a verdictelor), am luptat cu protagoniștii pe câmpul de război, l-am confruntat pe Warner și l-am privit în ochi pe James. Totul a fost extrem de real pentru mine. Ador cărțile care reușesc să mă transpună în lumea lor! În volumul 2 al seriei „ Shatter me ”, ne sunt dezvăluite multe secrete și ne sunt date răspunsurile la multe întrebări pe care le-am avut citind primul volum. Dar sunt și foarte multe surprize și multe întorsături de situație, la care chiar nu mă așteptam! Tahereh Mafi ne-a pregătit foarte multe surprize, la care sunt sigură că nu s-a așteptat nimeni. Eu, cel puțin, nu m-am așteptat nici la jumătate din toate lucrurile care s-au întâmplat în „ Unravel me ”. Adică, bun, eram sigură că vor fi multe întorsături de situație, dar nu chiar atât de multe, și nici chiar atât de drastice! Dar nu mă plâng! Toate aceste intrigi, secrete și întorsături de situație, fac din cartea asta un roman extrem de captivant și de intrigant. Adrenalina a fost la cote maxime, iar respirația mi-a fost tăiată de multe ori. Dar asta nu numai din cauza întorsăturilor de situație, ci și din cauza acțiunii! Există extreeeeem de multă acțiune în cartea asta. Și când zic acțiune, mă refer la genul de acțiune pe care o vezi în filmele cu război. Well, tehnic, cam e un război în cartea asta… Stilul lui Tahereh nu a lipsit nici de data asta. Scrisul ei e la fel de magic, de captivant, de nebunesc, frumos, liric, și hipnotic ca oricând. Metoforele pe care le folosește sunt geniale! GE-NI-ALE! Sunt atât de geloasă pe talentul ei și pe abilitățile ei de autor! Mi-ar

plăcea să pot scrie și eu așa, să am și eu nebunia asta naturală. Câteodată, stilul ei, în combinație cu metaforele pe care le folosește, sunt atât de frumoase încât e de necrezut. E greu să crezi că din capul unei femei,a unui om, poate ieși așa ceva. Tahereh Mafi a fost născută pentru asta și o știe. E clar că știe cum să scrie și cum să își farmece cititorii. Să nu uităm, totuși, de citatele extrem de frumoase și de adevărate pe care le-am găsit în „ Unravel me ”. Sunt atât de..de.. nu găsesc cuvintele potrivite! Am fost impresionată de cum s-a mulat Tahereh pe fiecare personaj. Talentul lui Mafi se poate vedea din felul în care folosește un stil de scriere diferit pentru fiecare personaj. Aș putea ghici extrem de ușor cine vorbește, doar din stilul pe care îl folosește. Genial lucru! Cât despre personaje si evoluția lor… ei bine, la partea asta am avut câteva nemulțumiri. Juliette. Haideți să începem cu ea. În prima parte a cărții, Juliette m-a călcat pe nervi! Se purta imatur, copilărește și nu putea înțelege că tot ce I se întâmplă este spre binele ei. Mi se părea că își bate joc de munca de ani întregi a zeci de oameni. Dacă în „Shatter me ”, nebunia ei mi-a plăcut, în „ Unravel me ” m-a obosit un pic. În special în prima parte a cărții. Așteptam să se întâmple ceva cu ea …să își revină și să termine cu prostiile. Din fericire, după jumătatea cărții, și-a revenit. A început să vorbească, să acționeze și să gândească. Adam. Ei bine, Adam nu m-a impresionat. Nu a avut nici replici geniale, nici acțiuni care să me dea pe spate, nici un spirit care să fie ieșit din comun. A fost de-a dreptul banal, spre deosebire de „ Shatter me ”, unde m-a cucerit din două cuvinte. Acum…nu. Ar fi trebuit să lupte mai mult pentru Juliette. Kenji.

Deși în „ Shatter me ”a fost un personaj vesel, puțin imatur, jucăuș și glumeț, în „ Unravel me ”, ne-a demonstrat că poate fi matur, un prieten bun, că poate gândi, lua decizii și că poate să fie un lider. M-a impresionat, sincer! Nu credeam că Kenji poate fi un personaj atât de puternic, atât de complex. S-a dezvoltat enorm de mult ca personaj și vă spun sincer că e unul dintre personajele mele preferate din carte. Warner… ei, aici e altă poveste! Warner e cu totul alt om față de „ Shatter me ”. În „ Unravel me ”, ne e dezvăluită o altă față a lui. Warner nu e un monstru. Citind cartea asta, am început să înțeleg ce se întâmplă cu Warner și de ce s-a comportat cum s-a compartat. Și nu e un monstru. Personal, îl consider un geniu. Mi-a plăcut extreme de mult grija lui față de Juliette, felul în care vorbește și gândește. A spus câteva lucruri care m-au dat pe spate! Da, pot spune cu mâna pe inimă că sunt Team Warner! He rocks! Scenele dinte Juliette și Warner au fost preferatele mele. Pur și simplu simți atracția și chimia dintre ei, și nu ai cum să nu îi placi! Da, cu siguranță, „ Unravel me ” este o continuare care merită citită. Da, „ Shatter me ” e seria mea preferată. Este perfectă, chiar și atunci când, tehnic , nu e. La seria asta am găsit tot ce am căutat vreodată la o carte: acțiune, dramă, romance, sci-fi, poveste spectaculoasă, personaje geniale, stil de scriere care să mă copleșească și o atmosferă pe cât de tensionată, pe atât de genială! .

Despre fericire

Fericirea este, pe cât de relativă, pe atât de intensă ca și stare emoțională, ea există peste tot, doar că noi nu vrem să o simțim. Ne place să ne pierdem în supărări pe care ni le provocăm cu toată voința noastră, în tristeți pe care le iubim, în dezamăgiri de care suntem dependenți, ne place la nebunie să ne plângem, pentru că este foarte ușor să ne autointitulăm “victime” și să ne înălțam statui-fantomă ca să avem parte de milă și compasiune, decât să plângem singuri, fără spectatori sau fani și apoi să găsim în noi puterea de a face minuni. Din păcate nu există ochelari speciali cu care să putem vedea fericirea, dar există ochiul inimii, pe care îl poate deschide oricine. Ne pierdem în lucruri materiale cu o valoare mult prea mică, chiar nulă deși prețul la propriu poate să fie unul foarte mare.Ne irosim timpul într-un mod care ne secătuiește sufletul și nu mai găsim răgaz pentru fericire! Mă uit pe stradă, în parc, la magazin și văd oameni care nu știu să zâmbească. Dacă ar exista această posibilitate, aș deschide o școală de zâmbete, fără taxă, dar e greu să predai o materie atât de simplă, unor oameni atât de complicați. Deși, aparent sunt sănătoși, ei sunt foarte bolnavi sufletește, iar boală este de fapt plăcerea autodistrugerii. Îi privesc, nu au nici un handicap fizic, respiră, se trezesc în fiecare dimineață cu soarele în ferestre, au familii, sau nu, au copii, părinți, prieteni, dar ei continuă să își deseneze fețele cu riduri profunde provocate de încruntări inutile. Nu pot să-i înțeleg și nici nu îmi bat capul, dar aș vrea să le arăt că au atâtea motive să fie fericiți.Fericirea nu înseamnă avere, fericirea nu este un lucru palpabil, ea este un sentiment, o trăire, pe care numai să vrei și o poți întâlni în fiecare zi. Este incredibil cum un om te poate face atât de fericit încât îți vine să zbieri în gura mare, să te audă întreaga planetă și ecoul glasului tău să îl audă chiar și surzii. Nu căuta fericirea în depărtări și în zare, căci ea, de cele mai multe ori, se așează lângă tine, îți face semne disperată, iar tu, te prezinți imun la toate acestea și în același timp prea vulnerabil la tot ceea ce ține de tristețe. Alege să fii fericit în fiecare zi doar pentru simplul fapt că ai primit cadou lumina zilei și oameni care îți pot umple inima de zâmbete și bucurii.Uită-te în jurul tău și în interiorul tău, acolo este fericirea! Lavinia Stoica, Reșița

Îngerul copilăriei mele Ce să fac, acum, că deodată nu mai eram aşa de curajos ca mai înainte. Nu vă imaginaţi, dar le-a luat ceva timp, s-au rugat şi au râs pe seama mea, să ies să o cunosc pe domnișoară de 5 ani. Parcă şi acum simt emoţia care m-a găsit, în ziua aceea, dar până la urmă m-am încumetat şi am făcut câţiva paşi timizi, afară din baracă. Să mă vedeţi, după o jumătate de oră, eram legat de ea, o ştiam de o viaţă, doar aşa începe fiecare relaţie serioasă, de prietenie. Cu noua mea colaboratoare, de nebunii, am început să batem câmpul, în lung şi-n lat, de parcă, nu mai exista oboseală şi nici plictiseală. Ajunşi, în lanul de porumb, prin care alergam ca apucaţii, auzim vocile unor oameni care se apropiau şi să vezi, atunci, fugă înapoi până la tataia care, de îndată, cum a aflat cele petrecute, a şi pornit în căutarea intruşilor. Nu peste prea mult timp, îl văd cum iese împreună cu doi deţinuţi, care fugiseră de la penitenciar, spun ei mânaţi de pofta de pepene verde, că doar aveau doi saci plini cu fructe alese. Tataia i-a iertat, era prea bun să facă altfel, chiar i-a invitat la masă, să se racoareasca cu cel mai mare pepene verde, pe care cei doi îl ţineau în braţe, să nu se spargă. Mai apoi, au fost preluaţi de paznicii închisorii, care îi căutau din zorii zilei. Eheee şi uite aşa am devenit noi doi, eu şi prietena mea, eroii zonei, însă asta nu avea să dureze prea mult timp, întrucât, domnişoara avea îndatoriri la oraş, cum ar fi să mai stea şi ea pe la casa ei. Nu vă puteţi imagina ce-am simţit în suflet, eu, când am rămas singur, doar cu ale mele. Pe vremea aceea, nici eu nu înţelegeam ce mi se întâmplă, dar îmi amintesc, că de fiecare dată, când, mama fetei îmi ieşea în cale, nu ratam

niciodată ocazia de a o ruga să îmi aducă, înapoi, fericirea ce o găsisem alături de fiica dânsei. Până la urmă, aşa e viaţa, am trecut şi de acest hop, dorul în timp s-a mai estompat, dar să vedeţi voi grozăvie, că asta nu-i nimic. Se face că, intr-o bună zi, era atât de frumos afară de-ţi venea să baţi pământul la picior de-a lungul său, şi tataia, îngerul copilăriei mele, mi-a zis aşa: Hai Mihăiţă, tataie, să mergem în oraş, că trebuie să mai luam câte ceva!... Vă daţi seama că eram în culmea fericirii, nu-mi era dor deloc de oraş, dar o plimbare era, mereu, binevenită şi mai ales că ştiam eu că trebuie să primesc şi ceva, că doar eram un copil, cuminte şi ascultător. Am plecat noi, eu cu tataia, împreuna cu un coleg de suferinţă, cunoscut drept nea Ion, care gestiona o staţie de pompare a apei din balta artificială care lega drumul nostru de civilizaţie, tocmai la oraş. În fine, veselie mare pe mine, realizaţi! ...Va urma... Mihăiță Mavoveanu, Slobozia

Am un nimic, un nimic atât de mic Sunt atât de săracă, atât de lipsită de tot ce te-ai fi așteptat să găsești când pașii tăi s-au oprit în fața mea. Tot ce am avut, înainte cu mult de a te fi întâlnit, am împărtășit celor ce au ajuns la mine înaintea ta, multora dintre aceia care au bătătorit aleile spre sufletul meu, înainte ca tu să te fi gândit măcar să încerci aceste alei pline de noroi și apă stătută. Nimeni nu a plecat fără să ia câte ceva. Nimeni nu a plecat din sufletul meu, fără o amintire, o fărâma din acel loc cald ce i-a găzduit cu grijă... Orice suflet rătăcit, care a poposit un timp în viața mea, are ceva care să-i amintească de mine în clipele când va fi singură sau va simți că pur și simplu nu are de ce se agăța. Am oferit vise, dovezi de iubire, speranțe, clipe de iubire, zâmbete dimineața în zori, o mână caldă pe obraz când le era greu. Fiecare om de al cărui destin m-am lovit, are tandrețe, părinții au energia mea, străinii bunătatea, colegii ajutorul, nefericiții zâmbete, priMaya Ianolia, Craiova

etenii acel umăr de care au nevoie pentru a se descărca. Nu as vrea sa te las pe dinafara, nu poți fi răzbunarea pe lumea care mi-a luat totul și nu a lăsat nimic! Nu poți sta în prag pentru totdeauna fără să-ți dau voie să arunci o privire măcar în acel loc care a mai rămas. Este devastat, în reparații capitale și neîngrijit. Nu știu dacă o sa îți placă, se pare că până acum nu a plăcut nimănui, de asta e tot ce mi-a rămas. E un lucru inutil și fără sens, de fapt, ce să faci tu cu el, la ce să-ți trebuiască? Poate doar te va încurca sau te vei împiedica de el în drumul tău prin restul vieții... însă dacă vrei, ia-l tu. E singurul lucru care mi-a mai rămas de oferit, dar pe care până acum nimeni nu l-a vrut, nimeni nu a dorit să-l primească! Eu țin la el, pentru ca este cea mai mare avuție a mea, așa murdar și răscolit cum este, însă este al meu și mă bucur că îl am și-l pot oferi, acum, cuiva care îl va aprecia, sunt sigură. Te-am întrebat, te mai întreb încă o dată, ești sigur că-l vrei? Este... sufletul meu... este singurul care mi-a mai rămas... însă nu știu daca îl vrei, este călcat în picioare și neîngrijit... este brăzdat de timp și de răutate, este cum l-au uitat atâția... este un nimic în comparație cu ce îți poate oferi oricine altcineva. Mai bine nu, nu-l lua, nu-ți îngreuna pașii pe drumul vieții pentru mine, nu merită osteneala...nu merit osteneala. Poate îl vei primi, dar, te rog, daca o faci fugi, pierdut în lume să te afli, departe de mine, de toata răutatea ce veghează umbra mea. ...Va urma...

Gânduri GÂND 9

Vacanţa este soarele de după furtună, momentul când „manualele sunt puse pe foc” pentru a lăsa cale liberă altor activităţi mai Umblă vestea în toată ţara că pisica frumoase, mai plăcute ce ţin de personaliare nouă vieţi. Eu mă întreb, câte vieţi are tatea fiecăruia. Astfel s-a întâmplat şi-n acest un scriitor? Dânsul este vrăjitorul cuvinan, cu mine. Am trecut prin ciurul sufletului telor, tatăl metaforelor. Este ca o floare de mai multe jocuri ori activităţi de vacanţă şi primăvară ce plantează zâmbete pe chipul celor din jur, culege roua dimineţii din care- m-am oprit asupra câtorva: romane pentru şi croşetează drumul şi-i „albina” frumosului, citit, plecări din localitate pentru relaxare şi... jocuri pe calculator pentru amuzament. adună nectarul vieţii şi-l aşează pe hârtie, La început nu m-am aruncat cu ambele pictând o lume nouă, lumea sa. Prima viaţă se referă la persoana sa, cu picioare în „hora” jocurilor dar cu fiecare nivel trecut, cu fiecare „viaţă” primită în plus, bune şi cu rele, cu defecte şi calităţi; a doua viaţă se împleteşte cu activitate de scriitor şi... adrenalina şi dorinţa de a merge mai departe Credeţi că după plecarea în lumea celor m-au prins de mână, continuând „călătoria” sfinţi, viaţa unui maestru literar a luat sfârşit? în lumea jocurilor. A trecut o zi, două, ba chiar săptămâni şi cu fiecare moment scurs Ei bine, nu! Viaţa sa continua, maestrul este mai viu ca niciodată, căci trăieşte cu sufletul simţeam o chemare, simţeam o putere ce nu mă lăsa să părăsesc această lume. Am întrebat creaţiei sale, prin glasul cititorilor şi cu dragostea ţării în care a prins rădăcini. Deci câte în stânga şi-n dreapta; se pare că mulţi dintre adolescenţi suferă de această boală. În cele vieţi are un scriitor? din urmă, am vorbit şi cu mama. Răspunsul acesteia a fost mult prea diferit; în copilăria GÂND 10 ei nu exista calculator, internet ori telefon mobil, exista câmp cu verdeaţă unde se întâlneau copiii la joacă, cărţi în bibliotecă cu tărâmuri fermecate şi secrete ascunse şi oameni bătrâni, oamenii satului de la care aveai ce învăţa în fiecare clipă, orice. Am analizat cele două copilării, a mamei şi a mea, şi mi-am dat seama cu regret, că noi suntem izolaţi de adevărata copilărie, de adevărata bucurie ci trăim într-o lume computerizată, într-o lume falsă. Florina Dinu, Slatina - Olt

Iosif Naghiu A fost un dramaturg român. Absolvent al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, Naghiu a scris peste 20 de piese de teatru care au cunoscut montări scenice în țară și în străinătate si care au fost distinse cu numeroase premii, a scris scenarii de film (Luchian) și de televiziune (Capul de zimbru, după Vasile Voiculescu). Iosif Naghiu a debutat literar cu versuri în revista Luceafărul, o data cu poeții Nora Iuga, Constantin Abăluță, Adrian Păunescu, Gabriela Melinescu și Constanța Buzea. Tot în 1968, debutează cu teatru scurt în același teatru Luceafărul, piesa Celuloid fiind pusa ulterior în scenă la Teatrul Nottara, care-l avea director pe dramaturgul Horia Lovinescu.

11 martie 1932 - d. 2003

“ Nu poţi înainta în cultură dacă nu ai în urmă o gradină cu statui. ” Dramaturgul Iosif Naghiu a primit două premii ale Uniunii Scriitorilor la interval de 10 ani (1983 și 1993) și două premii ale Asociației Scriitorilor din București, tot la interval de 10 ani (1974 și 1984).

Sursa informațiilor

Alecu Russo A fost poet, prozator, eseist, memorialist și critic literar român (originar din Basarabia), ideolog al generației de la 1848. Este autorul volumului Cântarea României, tipărit anonim. Fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române.

17 martie 1819 - 5 februarie 1859

“ Oamenii aceştia fără copilărie n-au nici amintire, nici viitor; au numai prezent, dar un prezent material, fără farmec, cu totul pozitiv. “Fă cum au făcut şi părinţii tăi”, asta e fraza banală. ” Operă literară: Cântarea României (1850) Amintiri Iașii și locuitorii lui în 1840 Palatul lui Duca Vodă Decebal și Ștefan cel Mare Piatra Teiului Stânca Corbului

r: wikipedia.org

Creația - calea sufletuluiSubsecțiune

Începuturi Se spune că „la început era Cuvântul”, la mine au fost culorile, frumos așezate în cutia cu creioane aduse de bunicul meu intr-o seara. Așa s-au născut pe foaia de hârtie, timide, florile din grădina bunicii, apoi zânele și prințesele din basmele citite de mama în serile lungi de iarnă, când focul torcea ca o mâța leneșă și iarna întindea zăpezi curate și moi ca spuma laptelui. Sub biroul bunicului, pe foile ținute pe genunchi ,se nășteau povești fără cuvinte desenate de mâna mea de copil. Când terminam, îl trăgeam de pantaloni să-l atenționez și-l rugam să-mi dea notă. Firește că luam un zece mare și rotunjit ca o gogoașă din cele tăvălite bine prin zahăr. Anii au trecut și a venit și vremea să merg la școală. Aici locul creioanelor colorate l-au luat pensula și acuarele. Tare îmi mai plăcea să le amestec. Era aceeași bucurie ca cea a alergatului pe câmpul plin de maci din marginea pădurii. Acum zecele stătea frumos în carnetul de note căci tare mai eram iscusită în a lua culoarea și a o rostogoli prin lumini și umbre. Au urmat concursuri, premii și … drumuri care m-au dus departe de acel EU care mă făcea fericită. Îmi rămăseseră doar vizitele lungi și frecvente prin diverse galerii și expoziții de pictură, albume numeroase adunate și păstrate cu sfințenie in bibliotecă. Au urmat întâlniri care m-au marcat și mi-au redeschis izvorul ce cu bunăvoie mi-l secasem, crezând că mi-e de ajuns să privesc și setea-mi trece. Prima a fost cu pictorul Zamfir Dumitrescu și cu atelierul lui, prin anii 80. Era prima oara când mă aflam în preajma unui pictor de talia lui, eram prima oara in preajma creației, în mijlocul ei, cu tot cea ce înseamnă ea, de la mirosul de ulei până la patima culorii răvășită de imaginația artistului. În picturile lui am regăsit lumina difuză a după-amiezelor de vară în prag de toamnă și liniștea unei insule grecești adormită între valurile Mediteranei.

Scurta prezentare a pictorului Zamfir Dumitrescu

„ Pictorul Zamfir Dumitrescu s-a născut la 15 aprilie 1946, în Bucureşti. Este absolvent al Institutului de Arte Plastice ‘Nicolae Grigorescu’ din Bucureşti, promoţia 1970, la clasa profesorului Corneliu Baba; doctor în

‘Estetica Artelor Plastice’, Universitatea de Arte Bucureşti (2000).

Asistent universitar (1970-1978) şi lector universitar (1978-1987) la Institutul de Arte Plastice ‘Nicolae Grigorescu’ Bucureşti; conferenţiar universitar (1991-1993), profesor universitar doctor (1994-2000), conducător de doctorat (din 2001) la Universitatea de Arte Bucureşti. Decanul Facultăţii de Arte Plastice Bucureşti (2000-2004). Din 1975 şi până în prezent a avut o serie de expoziţii personale, în ţară şi în străinătate, expoziţii colective, de grup, participări internaţionale. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (din 1975) şi preşedintele Uniunii (2002-

2007).

A publicat volumele: ‘Structuri plastice Trandafirul din Arcadia

- structuri geometrice’ (1984), ‘Leonardo - Structuri geometrico-plastice’ (1988), ‘Ars Perspectivae’ (2002), ‘Caiete de perspectivă artistică’ (vol.I, 2004). Lucrarea maestrului Zamfir Dumitrescu ‘One dollar painting’ (dimensiuni 65x65cm), realizată în 1997 în ulei pe pânză a putut fi admirată alături de lucrarea lui Giovanni Bellini ‘Young Woman Doing her Hair’ începând din anul 2008 pe simezele mai multor importante muzee din SUA. După un periplu de trei ani prin muzeele americane, lucrarea urmează să fie expusă, începând cu luna mai 2011, la Galeria Dominus din Bucureşti. Distins cu Premiul pentru Pictură acordat de Uniunea Artiştilor Plastici (1974 - Piteşti şi 1978 Cluj); Premiul I la Balkan Artists’s International Competition Real Painting (Sofia, 2004). Lucrarea sa ‘Water stories’ (2008), expusă la începutul anului 2009, la expoziţia concurs ‘Transparenti Variazioni’ din Italia, organizată de Asociaţia Arianta Arte &Eventi din Veneţia, a obţinut, prin votul publicului, locul I. O altă lucrare ‘The Hands’ (‘Mâinile’ - o pictură de 32x32 cm, realizată în anul 2010, în ulei şi tehnică mixtă pe lemn) a fost selecţionată pentru Premiul Internaţional Tokio, ceremonia de premiere urmând să aibă loc în 25 . mai 2011 la Tokio. Este decorat cu Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Cavaler, conferit de preşedintele României (2002). ” Material furnizat de Agenția Natională de Presă Agerpres și citat de ArtSpirit.ro Mihaela Neacșu, București

Cuvintele-punți spre inimi Totul a început cu o vizită la Cluj. Era o zi anemică de primăvară. Două suflete. Un calculator. Dintr-o dată ochii adolescentei s-au oprit precum timpul dintre ani. O întrebare. O tăcere de o vară. Și un răspuns neașteptat. Curiozitatea fetei de 15 primăveri a deschis ușa unui tărâm bogat în lapte și miere. Acea zi. Acel moment. Acea fereastră care-a deschis cartea Ligiei. Acea trăire. Toate au rămas întipărite în inima adolescentei. Casa Ligiei era de un roz pal, plăcut. Literele erau porți spre inimi. Transparent. Diferit. Ajunsă acasă, după nopți de cugetare, se decise să clădească și ea un loc ce leagă inimi. Nu știa exact cum, dar o Voce îi spuse să o facă. Primul obstacol. Un nume. Privirea îi fusese atrasă de bolta înstelată. “Stele de argint”. Stătu

un moment. “Fii steaua care strălucește în orice vreme.” Zâmbi. Știa că făce ceea ce trebuie, dar ceea ce nu știa e că tocmai și-a pus sufletul pe tavă. Nu știa că vor fi lei. Nu știa că vor fi pietre. Așa că a început să scrie. Prima postare a fost grea. Primul comentariu a fost cel mai frumos cadou din ultima perioadă. Anii au trecut. Blogul a crescut. Au venit și prietenii. După flori vin însă și pietre. Cutremurul neanunțat era prea mare pentru ea. Așa că e renunțat. A făcut o pauză. Nu mai avea motive logice să meargă mai departe. Logica însă pălește în fața literelor. Literele erau o parte din ea. Nu putea să li se împotrivească. Frica era uriașul din țara leilor.

O voce: “Draga mea, te-am creat cu un scop. Am investit în tine. Nu îți fie frică! Ești fiică de Rege!” Un răspuns: “Atunci, voi scrie celor care au fost create pentru a fi un ajutor potrivit. Voi scrie inimilor de prințesă! ” De la acel răspuns au trecut aproape doi ani. Timpul s-a mai oprit de atunci doar pentru a-și încărca bateriile. Piedicile au fost un pas în față. Tânăra a înțeles că imaginația e darul lui Dumnezeu pentru ea prin care îi poate binecuvânta pe cei de lângă ea. A înțeles că blogul nu e doar un link. Blogăritul e o operație pe cord deschis. În lumea aceasta nu ai parte doar de primăveri senine, deoarece e nevoie de iernile lungi și geroase pentru descoperirea și îndepărtarea măștilor. Adolescenta de mai sus sunt eu. Aceasta este povestea blogului meu. Povestea mea. O poveste ce încă se scrie! Vă aștept să scriem împreună povești de aur demne de inimi alese!

Bora Doroteea, Oradea.

“ Sufletele voastre vor fi în brațele mele. O culoare va fi atârnată pe umărul meu.Vă voi purta departe ușurel. “ Pot spune că, titlul m-a făcut să citesc această carte,are un nume deosebit pe cât și ea este atât de deosebită, i se potrivesc ca mănușă aceste cuvinte pline de explorare interioară și trăire. Din păcate am văzut filmul, înainte de a-mi procura cartea a fost pur și simplu o conexiune între mine și protagonistă , de nedescris...încât nu m-am putut abține să țin cartea în mână și totodată în suflet. Am văzut diferența pe parcurs ,ce înaintam cu fiecare pagină,detaliile te fac să o iubești și mai mult. Unele persoane spun că ,dacă au văzut filmul numai vor să citescă și cartea. Dar , îi contrazic filmul nu are același farmec , filmul nu te hrănește prin cuvinte. Acum am să încep să vă povestesc , despre Hoțul de cărți , scuturătoarea de cuvinte cum mai este numită Liesel Meminger

este o fetiță de 9 ani cu părul blond precum spicul de grâu , ne este prezentată călătorind cu trenul împreună cu mama și fratele ei mai mic, pentru a fi duși să locuiască cu o familie socială în afara orașului München. Tatăl lui Liesel dispăruse cu mult timp în urmă , deoarece familia lor era urmărită de un cuvânt tratat cu dispreț “comunist.” În prima parte a cărți descoperim tragedia trăită de Liesel și de mama sa dar și prima vizita a naratoarei noastre și anume Moartea. O observă pe fată și o urmărește în toate întâmplările ei ce vor urma. Povestea Hoțului de cărți fiindu-i specială din toate punctele de vedere. Fratele ei moare din cauza unei tuse abundente, fiind îngropat la câțiva kilometri depărtare, unde are loc și primul “furt” cartea salvată din zăpadă numindu-se “Manualul groparului”. Liesel ajunge pe strada Himmel, numărul 33 și este întâmpinată de o femeie pe nume Rosa Hubermann și de un bărbat Hans Hubermann, ei vor fi părinți săi sociali de acum încolo ,până la vârsta de 14 ani .Rosa Hubermann este femeia cu pumnul de fier, cuvintele sale preferate fiind “ Saumensch ,Saukerl =porc ,nenorocit” dar în adâncul sufletului o iubește pe Liesel încă de prima oară de cum o vede. Hans Hubermann , ne arată povestea sa , ne face să-l îndrăgim cu fiecare pagină citită , el este precum un acordeon ,asemanare găsită de Hoțul de cărți.. Liesel se face observată încă de la sosirea sa de un băiat cu părul ca lămâia pe nume Rudy Steiner , acesta devenind între timp prietenul său cel mai bun și “complicele” la furat , vrând cu

orice ocazie să primească un sărut de la fată. Prietenia lor este de apreciat , Rudy fiind în felul lui , alături de Liesel, la orice pas.

Hoțul de cărți își dobândește a doua carte din foc , din mormanul de cărți arse de germani, intitulată “ Ridicarea din umeri”.

“Cuvintele mâzgălite în timpul exercițiilor stăteau grandios pe pereții dinspre scări,nesigure,copilăroase și dulci.Priveau cu evreul și fata dormeau mână la umăr.”

Cartea devine și mai interesantă, când apare Max Vandenburg, evreul subjugat dar îndrăgit de protagonista noastră, “fratele său” pierdut dar și inspirația pentru a scrie. Max este într-o stare deplorabilă și este ascuns în subsolul familiei Humbermann , pentru a nu fi găsit de nemnți. Hans Humbermann cunoscându-l pe tatăl său în război. Liesel împrumută cărți de la soția primarului (o femeie de care va fi legată din pricina iubirii pentru lectură) , pentru a-i citi lui Max în timpul însănătoșiri sale. Înainte să plece , evreul îi dăruiește lui Liesel o carte schițată de el , cartea ei specială ,intitulată “ Scuturătoarea de cuvinte” . Fata o primește de la mama ei doar atunci când este pregatită. În acest timp,cu gândul la Max ea începe să scrie propria ei istorisire ce îi poartă chiar numele “Hoțul de cărți”.

“Putea mirosi paginilie.Aproape că putea să guste cuvintele în timp ce acestea se adunau în jurul ei.” Finalul este dramatic. Lacrimile nu au reușit să se stăpânească atunci când am ajuns la el. Ne arată moartea soților Hubermann , a lui Rudy Steiner și a familiei sale din pricina unor bombe atomice. Liesel fiind singura supraviețuitoare. Fata are însă și o bucurie printre toate acestea , reîntoarecerea lui Max. Atunci când îi sosește momentul , Liesel acum fiind o femeie în vârstă, se întâlnește cu Ingerul Morții dezvăluindu-i , că i-a citit povestea și a vrut să-i spună niște lucruri pe care ea le sția defapt, că apreciază frumuesțea. Dar Moartea nu a făcut decât un singur lucru, ne-a transmis această poveste mai departe nouă. Filmul m-a impresionat și el de asemenea până la lacrimi dar pot spune că, tot cartea se afla pe primul loc ,nu are cum altfel .Actrița ce o interpretează pe Liesel, Sophie Nelisse m-a făcut să o îndrăgesc încă din prima clipa, cu inocența ei , cu sufletul îngenucheat dar totuși zâmbitor, este minunată. Geoffrey Rush ce are rolul lui Hans Humbermann m-a făcut să-l descopar pe adevăratul papa Hans cu acordeonul lui ,cu grija sa pentru fata lui de suflet. Emily Watson cea care îi dă viață Rosei Hubermann, trăiește cu tărie caracterul femei , jucândul impecabil până în ultimul moment. Nico Liersch , micuțul Rudy Steiner , este o agitație de băiat , nu ai cum să nu-l placi ...prin el putem vedea copilaria cea de altă dată , jocul de fotbal , alergatul , acea senzație infinită.

Max Vandenburg îl are ca erou de caracter pe nimeni altul decât Ben Schnetzer, un actor cu adevărat formidabil ,arătându-ne povestea sa și stând cu cu noi până la sfârșit. Filmul ne transmite emoție până în măduva oaselor, ne arată realitatea Germaniei din timpul lui Hitler, ne face să fim și noi hoți de cărții odată cu Liesel. Este o metaforă pură a dragostei pentru cuvinte. Este realizat excelent bazându-se în mare pe subiect. Diferența dintre carte și film ar fi , detaliile dar unele mici întâmplări nerelatate. Pot spune din ce am observat cel mai mult , legătura fetei cu soția primarului în film este prezentată într-o altă manieră ,puțin mai diferită. Unele secvențe sunt decupate , fixându-se în cadrul scenelor de film. Este o capodoperă lăudabilă , l-aș revedea de nenumărate ori pentru că, o poveste ca cea Hoțului de cărți este unică. Acum vă las și pe voi să o descoperiți ,să o îmbrățișați atât în carte cât și în film , să-i vedeți felul său de a trăi, prin cuvinte. Roxana Codin, București

Unei casierițe cuceritoare: Venea la magazin adesea Un tânăr modest, frumușel, Iar casiera, din exces, Nu-i luară banii, ci pe el. Unui branconier prins: s-a dus la baltă sprintenel să branconeze, însă firește, căzu în plasă tocmai el și-acuma, tace ca un pește. Unui betiv certăreț Ițic să ştiti că-i bun băiat, însă nu-i prea talentat în arte,ci numai doar în ceartă şi în pahar. Unui ecomomist avansat in funcție Economist a fost se pare din prima zi de născare, numai c-acum s-a înecat cu osul care i s-a dat

IEPURAȘUL SI MINISTRUL De-ați auzit cumva , să știți, e-adevărat c-un iepuraș ajunse ministru la palat. Cu mult respect și suflet, în caldă omenie, Se ostenea, sărmanul, plăcut, la toți să fie, Dând deseori dovadă de multă-nteligență, Iar tot ce hotăra era plin de prudență. Dar,într-ozi, stupoare, duios, a constatat Că ursul, prim-ministru,pe el, s-a supărat. Mâhnit peste măsură, s-a hotărât să meargă La unchiu-său în codru,o vorbă,să culeagă Spre-a lui învățătură,căci nu înțelegea Cum să muncească-ncolo și care-i fapta rea. Acesta îl ascultă cu multă luare-aminte Si-i spune respicat precum un bun părinte: -De vrei să fii plăcut așa cum ți-o dorești, Ascunde-nțelepciunea pe care-o stăpânești, Ca-i supără enorm atunci când ei n-o au Si-ncearcă să lovească cu ce-I mai dur, pe șleau. Junele-l ascultă și-ncepe munca iar, Succesele,duium,în fața lui apar. Nazarel Lucaci, Iași

Bistrița Năsăud - județ cultural

Ruinele Cetăţii Ciceului Casa Argintarului, Bistriţa Turnul Dogarilor, Bistriţa Ruinele cetăţii Rodnei, Rodna Ruinele castrului roman Orheiu Bistriţei Clădirea Poştei Vechi, Bistriţa

Muzeul săsesc, Livezile Muzeul de Artă Comparată, Sângeorz-Băi Muzeul Casa Argintarului, Bistriţa Casa Memorială Andrei Mureşanu, Bistriţa Casa Memorială Liviu Rebreanu, Liviu Rebreanu Casa Memorială George Coşbuc, Coşbuc Casa Memorială Ion Pop-Reteganul, Reteag

Stânca Iedului-Bujdeie din Munții Rodnei Valea Repede din Muntii Călimani Râpa Verde Piatra Fântânele Vulcanii noroioâi de la Monor Zăvoaiele Borcutului Muntele de sare de la Sărățel Râpa cu păpuși

Sursa: viaromania.eu

Biserica Evanghelică din Bistriţa Biserica Ortodoxă, Bistriţa Cadedrala Ortodoxă, Bistriţa Biserica Greco-Catolică, Bistriţa Biserica Catolică, Bistriţa Biserica Reformată, Bistriţa

Nu am avut ocazia să citesc această carte, dar am citit primul volum al autorului „ Ocean de nimicuri ”, și am rămas impresionată de poezia lui Radu. Îmi place! E simplă, pătrunzătoare și plină de metafore. Pentru că eu nu pot spune prea multe despre acest volum ( decât că, sunt sigură că e cel puțin la fel de bun ca și primul ), las cuvintele Aurorei să vă convingă de calitatea poeziei autorului Radu Cîrstea Ratzone.

.„

..nu am citit decât pe cea cu titlul ” Sunt un gunoi, sunt un nimic”, o carte de poezii al cărui mesaj este transmis nu cu ajutorul figurilor de stil dulcege ci prin metafore cu înţeles profund, grav, zguduitor uneori. Dacă mintea nu-ţi este în stare să înţeleagă puterea cuvântului dincolo de sensul dat strict de DEX, şi nu-i poţi atribui sensuri date de tot cuvinte ce alcătuiesc câmpul semantic, atunci cititorule, nu deschide cartea fiindcă n-ai să înţelegi nimic. N-ai să înţelegi aşa cum mulţi n-au înţeles mesajul extraordinar al coperţii. Cred că mai inspirat de atât nici nu putea fi: cu barca în derivă plutind printre gunoaie, un om perfect vertical întoarce spatele nimicniciei şi îşi fixează reperul dincolo de gunoaie, chiar dacă cerul este sumbru, cenuşiu. Manşetele cămăşii îi sunt imaculate, semn că mâinile lui sunt curate. Poate este înfrânt, dar doborât, niciodată, ştiind că DACĂ “SUNT UN GUNOI, SUNT NIMIC!” ceea ce de fapt constituie esenţa poeziilor acestui volum. Este poziţia omului hotărât să meargă înainte, dincolo de ce se întâmplă. Vei găsi în poezie întreaga plajă a sentimentelor şi trăirilor umane, agresiv de reale . Este viaţa însăşi cu tot ce oferă pe plan emoţional frumos sau urât, trist sau optimist, urât sau frumos, dezamăgiri, împliniri sau speranţe. Şi chiar dacă predomină un oarecare pesimism , este că de fapt… aceasta este oglinda societăţii de azi. ”

http://aurorageorgescu.ro/

Am avut plăcerea de a fi fericita posesoare a unui volum de-al poetului Alexandru Florian Săraru, primul din seria Autodenunț poetic - Acum e rândul meu să plâng. Am citit cu drag fiecare poezie scrisă în această carte, iar la sfârșit, mi s-a părut a fi prea puține. Imaginile pe care poetul ni le transmite sunt frenetice si pline de sentimente. Metaforele și jocurile de cuvinte fac din poezia autorului o poezie plăcută urechii, ce poate fi citită cu ușurință. Nu cred că în acest volum este vreo poezie care să nu îmi placă. Deschid cartea întâmplator și parcă fiecare titlu e desprins dintr-un vers , iar totalitatea titlurilor întregesc o poezie.

Poezia domnului Alexandru este vie, este realistă: „ Am fost și geniu și paiață Am fost și soare, am fost și vânt. ” Cred că este imposibil să nu rămâi plăcut surprins de ceea ce îți transmite; să nu simți ceea ce a trăit autorul. El își pune viața în mâinile noastre, iar noi putem gusta din ea în voie.

Am înțeles că, în curând, va apărea un al doilea volum al autorului, pe care, pot spune, că îl aștept cu nerăbdare. Până atunci, însă, citesc și recitesc primul volum.

Curiozități geografice Subsecțiune

I. Prezentare generală

Muntele -I-

1. Definiţie

Este formă de relief neregulată ce se înalţă mult deasupra mediului înconjurator cu versanţi abrupţi, cu zone de vârf restrânse ca şi arie. Aceste formaţiuni geologice au înălţimea începând cu cca. 800 m . Se formează prin cutare, feliere, ridicarea scoarţei Pământului datorită mişcării plăcilor continentale, fie acumulărilor rocilor vulcanice la suprafaţă. Apar şi se reduc în altitudine , transformându-se în podişuri, în intervale mari de timp, cei mai tineri fiind lanţul muntos himalayan cu vârsta de 15 milioane de ani. Procesul prin care munţii se schimbă în altă formă de relief poate fi şi violent în câteva zile prin intermediul erupţiilor, aşa cum se şi formează.

II. Formă de relief- latura fizică 2. Tipuri de munţi , după formare şi elementul de transformare al Terrei

Importanţa muntelui pentru Pământ este una vitală. Acest fapt o demonstreză câteva cifre edificatoare : - Acoperă continentele în următoarele procende: 52% - Asia , 36 % - America de Nord, 25 -Europa, 22 % - America de Sud, 17 % - Autralia, 3 % - Africa, per ansamblu 22 % din

suprafaţa totală a Terrei ; - 1 din 10 oameni locuiesc în zone muntoase, denumuţi după regiune muntean (munteni) sau montaniard (montaniezi) ; - Fluviile şi râurile importante izvorăsc, respectiv sunt alimentate din surse montane ; - Mai mult de jumătate din umanitate depinde vital de apa montană ; Informaţiile de mai sus arată importanţa acestor formaţiuni geologice. Se referă la repartizarea şi revelarea rolului său în viaţa planetei cu ce implică

acest fapt. Modul de formare vorbeşte de un alt spectacol pe care doar natura îl poate oferi, arătând mai mult factorul său de transformare a reliefului. - Munţii de încreţire se formează acolo unde straturile cutate sunt împinse în sus de-a lungul marginii unei plăci continentale, a două plăci. Astfel s-au format lanţurile muntoase Himalaya, Alpii, fie Apalaşii; - Munţii bloc se formează prin deplasarea rocilor de-a lungul unei feli în scoarţa terestră. Sierra Nevada (California) , Grand Tetons (Wyoning) sunt produsul acestui proces de formare ; - Munţii vulcanici, formaţi în urma erupţiei vulcanice ca şi rezultat al eliberării unei mase masive de lavă în atmosferă. Exemple pot fi Etna, Krakatau, etc ; Cel mai spectaculos, respectiv cel ce modifică cel mai mult scoarţa terestră şi relieful este ultima categorie. Aceasta nu are procesul lent de naştere şi de coreziune, ci oferă una dintre cele mai violente manifestării ale naturii. Se cunoaşte modul în care aceste erupţii pot schimba, afecta în zonele locuite, fie când procesul se declanjează şi sunt oameni în larg. Antichitatea menţionează evenimente de această factură care au marcat omenirea. Vulcanul Etna din Muntii Vezuviu în urma ,,furiei” din 79 I. Hr. a distrus oraşul Pompei, respectiv alte trei orase ale Imperiului Roman. A avut urmări grave asupra imperiului, în special din punct de vedere economic. Urmările au fost cu un impact mai mic făcând comparaţie cu alte asemenea evenimente. Vulcanul Krakatau, situat în Indonezia, la 40 km. de Insula Sumatra, coasta de vest a insulei Java şi la 50 km. de strâmtoarea Sundra vorbeşte de două asemenea episoade la distanţă unul de altul mai mare de două milenii. Se apreciază faptul că în cu mii de ani în urmă, s-a format un munte cu formă conică, cu baza de aproximativ 6 km în diametru, cea mai mare parte fiind sub nivelul mării. Izvoarele japoneze descriu o erupție devastatoare a vulcanului , care ar avut loc în anul 416 î.Hr. şi după unii cercetători, a avut loc în 535 î.Hr. . A provocat explozie cu echivalentul detonării a 400 megatoane de TNT sau 20.000 de bombe ca cea de la Hiroshima. A spulberat muntele existent si a format o căldare submarină cu diametru de 7 km. , apărând 4 zone ce includ acelaţi număr de insule mici : Sertung în nord-vest, Lang și Polish Hat (sau Panjang) în nord-est și Rakata în sud-est. Activitatea vulcanică a zonei a ridicat la suprafața apei încă două vârfuri, Poeboewetan(Pubuuetan) și Danan, care s-au unit cu Rakata și au format o insulă denumită Krakatau cu dimensiunea de 5 km lățime și 9 km lungime.

....Va urma.... Evolette Ennyus, Târgu Jiu

Am avut plăcerea de a participa acum un an în cadrul StudentFest-ului, festival organizat de Osut-iștii Timișoreni, la câteva ateliere de poezie, desfășurate într-un cadru minunat, cu oameni frumoși și încărcați cu poezie. Trainer-ul și „ profesorul ” ce ne-a îndrumat a fost poetul Răzvan Țupa care a reușit vrând nevrând ( mai mult vrând! ) să schimbe câteva din perspectivele și orientările noastre, în ceea ce privește abordarea poeziei. Au fost câteva zile extraordinare, în care ne-am jucat cu poezia și metaforele; am învățat să facem poezii din „ nimic ” și am învățat unii de la alții. Pe lângă aceasta, am avut parte de distracție, mulți oameni noi, care, între timp, au devenit prieteni, seri de muzică și teatru. Invitat special a fost poetul Sorin Despot care a încercat să ne ajute sfătuindu-ne cum „să facem poezia mai bună ”, cum să lăsăm o amprentă asupra ei. Nu cred că cineva ar putea regreta o astfel de experiență, mai ales cineva care iubește poezia și dorește să-și petreacă timpul cu oameni care îi împărtășesc aceeași pasiune.

În cadrul StudentFest-ului, am avut ocazia să cunosc viitori poeți din toate colțurile țării, să pătrund în poezia lor și să încerc să le înțeleg felul în care abordau o anumită idee sau metaforă. Cu siguranță, nu am reușit să-i înțeleg pe toți. dar știu că am reușit să descopăr o multitudine de stiluri de a scrie, unele comune, altele mai puțin comune. Ce a adus splendoare, a fost faptul că, nedându-ne seama, am fost, oarecum influențați de celelalte stiluri, dar, în același timp, am reușit să ne definim, cât de cât, propriul nostru stil. Un alt lucru îmbucurător a fost că nu neam înțeles doar în poezie, ci și în viața de zi cu zi. Dovadă pentru care mai țin și acum legătura cu unii dintre ei. Poezia creează prietenii frumoase, pentru că, stând cu cineva câteva ore pe zi și ascultându-i gândurile, reușești să-l vezi cu alți ochi.

Am rămas cu amintiri plăcute de pe urma acestei experiențe și cu siguranță voi încerca să particip și în acest an. Mi-ar face mare plăcere să îmi întâlnesc prietenii de anul trecut dar să E imposibil să nu te năpădească nostalgiile cunosc și persoane doar privind pozele și citind câte o poezie. noi. Student Fest, vin cu drag și

anul acesta !!!

Evenimente

Dublă lansare de carte Miercuri 26 martie ora 19:00 Club A București „Sunt un gunoi, sunt un nimic.” și „ Muga Sutra ”

Din program:

Cenaclu literar Simpozion Č&#x2122;tiiČ&#x203A;ific Spectacol folcloric Ziua teatrului

Carte

Pagina Recomandăm pagina poetului Radu Cîrstea și totodată pagina volumului de poezii „ Sunt un gunoi, sunt un nimic ” - aici veți putea găsi mai multe detalii despre cum să cumpărați cartea și mai ales de unde. De asemenea puteți lua legătura cu autorul cărții pentru autografe. Link: https://www.facebook.com/raduratzone

Blog Recomandăm blog-ul colaboratorului nostru Marius, un blog plin cu poezie unde veți găsi versuri pe placul vostru. Link: http://3lyrics-kani.blogspot.ro/

~ Citate ~

„Delir cu tremurături de gînduri”

Sufletul – orga de lumini a trupului. * Cîteodată sufletele oamenilor se iubesc dincolo de dorinţele minţii şi ale cărnii. Atunci apare inexplicabilul iubirii şi tragedia destinului. * Sufletul omului nu are acoperiş durabil, trupul său este un strigăt la fereastra liniştitei absenţe, o bătaie de inimă la poarta infinităţii, o siluetă diformă la marginea apelor tulburi. * Nu este suficient să-mi intri în templul sufletului, fără să te rogi la icoanele părinţilor mei. * Sufletul meu îşi schimbă cămaşa de la o moarte la alta, scheletul rămîne acelaşi vestigiu al unei vieţi mult prea scurte. * Sufletul nostru venetic cerşeşte în haosul cărnii. * În acest univers datoria oamenilor este să-şi caute sufletul pereche, dar nu prin uzura relaţiilor ci prin revelaţia creaţiei artistice, singura care îi poate face compatibili cu cel mai înalt grad de înţelegere şi comunicare. * Cine îşi va mai aduce aminte de ultima suflare? Doar sufletul... ca pe un etern adio. * Sufletul – chipul nevăzut al lui Dumnezeu. Ionuț Caragea

23 aprilie Ziua Bibliotecarului Român

20- 21 aprilie Invierea Domnului

25 aprilie

Revoluția Garoafelor Roșii

Evenimente Luna Aprilie

9 aprilie Independența Georgiei

2 aprilie

Ziua Internațională a cărții ptr. copii și tineret

22 aprilie

Ziua Internațională a Pămâtului

8 aprilie

Ziua Mondială a Sănătății

Dragilor, vă mulțumim pentru întreaga voastra implicare, pentru susținerea voastră și pentru fiecare vorbă bună pe care ne-ați transmis-o. Am ajuns aici datorită vouă, celor care vă implicați zi de zi în alcătuirea Revistei noastre. E minunat ce am reușit să facem împreună până acum dar și ce vom face de acum înainte. Se anunță o multitudine de colaborări fructoase, parteneriate cu diverse organizații și multe alte proiecte. E minunat să avem doar oameni buni în jurul nostru și să știm ca putem găsi un sprijin în fiecare dintre voi. Cu drag și prietenie, Redacția Revistei A.V.A Nu vă faceti griji, toate materialele vor fi publicate! Nu ezităm, nu ignorăm pe nimeni. Fiecare are dreptul să se facă auzit și se va face. Așteptăm cu mare interes să vă alăturați echipei A.V.A , fie printr-un simplu gând, fie prin susținere sau chiar prin publicarea materialelor voastre în aceste pagini. În filele revistei e loc pentru toți. Suntem o familie și ne dorim ca și tu, stimate iubitor de frumos, să faci parte din ea. Familiile au menirea de a nu te face să te simți singur, asta facem și noi: încălzim și venim aproape de fiecare suflet în parte. Fă și tu asta ! Trimite materialele tale pe adresa netca.malina@gmail.com și încălzește un suflet.