Numărul 11 A.V.A ( Agenda Valorilor Actuale ) by Netca Malina

Fondator: Mălina Netcă Redactor șef- adjunct: Anca Șerpe Maya Ianolia Liliana Mandu

Colaboratori

Lăcrămioara Maftei, Pașcani Cristi Martin, București Chirițescu Adriana, București Ștefania Dobre, Craiova Cosmin Pincu, Oravița Promovare: Iceangel Heart, Petroșani Adrian Dragomir Laura Hozoc Evolette Ennyus, Târgu Jiu Mihaela Anca Farcaș, Timișoara Design: Rucsandra Tudoran, Cluj Anna E. Puiu Zamfira Costan, Aiud Fotografi: Daniela Dumitrescu, Vaslui Lavinia Humeniuc Eleodor Dinu, Măiag- Gorj Alexandra Horheana Dana Criste Sergiu Pruteanu Lusiana Drăgușin, Slatina – Olt Marius Cucoș Lupul Alb, Hunedoara Vrei să ne Bianca Buta Ruxandra Bohat, Ploiești împărtășești Marius Robu, Craiova poeziile tale? Îți place să Mihai Horga, Roman David Țuț, Timișoara pictezi? Marian Hotca, Baia Mare Monika Toth, Covasna Dana Popa, Londra Aurelia Șerbănică, Cluj Tirchineci Adrian Camelia Lungu, Cernavodă Elena Stan, Vălenii de munte, Prahova Nicolette Orghidan, Brăila Bianca Călin, Grecia Maya Ianolia, Craiova netca.malina@gmail.com Mihăiță Macoveanu, Slobozia Laura Florina Pătrășcan, Focșani [ Nu ne rezervăm dreptul de autor asupra mate- Lucian Pintilie, București rialelor primite. Florina Dinu, Slatina Fiecare colaborator are dreptul de a folosi atât Caraș Ionuț, Iași numele său sau un pseudonim. Carina Mihăilă, Bărticești Elena Beatrice Hasna, Târgu Jiu Revista A.V.A nu va răspunde de materialele ce se dovedesc a fi plagiate. Autorul în cauză va Ciubotariu Mihaela, Botoșani Badea Bianca, București oferi explicații, el fiind singurul răspunzător. ] Nazarel Lucaci, Iași Raluca Pavel, București Corectori: D. Moise Ioneta Almăjanu-Anton Denisa Balosin

Ai o colecție pe care vrei să o arăți?

Cuprins Vocea A.V.A – 5

Iubirea între sublim și ideal – 5

De vorbă cu... – 9

Doine pământești – 14 Zâmbet – 14 Conștiința – 14 *** - 14 Iubire – 14 Dans în doi – 15 Falsă exaltare – 15 Alerg după fluturi – 15 Nisip – 15 În palma ta – 16 Craterul de șampanie – 16 Dorințe – 16 Pictează-mă – 17 Dihotomia umbrei – 17 O singură poezie – 17 Umbra – 18 Cai de cursă lungă – 18 Trup de lacrimă de suflet – 18 La semafor – 18 Cuvintele – 19 Observație – 19 Îngeri de plastic – 19 O idee – 20 Doi în unul – 20 Bocet de Acasă – 20 Poveste – 21 Curgă cerul peste ... – 21

Micii colecționari – 22

O lume suprarealistă în Photoshop - 22

Cuprins Proză – 24

Despre moarte, povestire în 3D – 24 O mână, o privire – 25

Recenzie – 26 Bully – 26

Comorile noastre literare – 29 Mircea Eliade – 29 Nikolai Gogol – 30

Gânduri pe alese – 31

Începuturi – 31 Îngerul copilăriei mele – 32 Ce este o carte bună? – 33 Scrisoare deschisă – 34 Gânduri – 35

Dependent de artă – 36 Un tânăr, o experiență, un succes – 37 Experiențe de la Next Star – 37

Viața bate filmul – 41 Blog, blogger, blogging – 43 Județele României – centru culturale – 44 Epigrame și fabule – 45 Fabula Motanul conducător – 45 Epigrame - 46

Lansare de carte – 47

Locul unde îngerii ațipesc – 47

În vizită pe la... – 48 Recomandări – 50 Evenimente – 50 Blog, Pagina, Site – 52

Iubirea

între sublim și ideal Iubirea...

un sentiment sau doar un cuvânt rostit cu tot mai multă uşurinţă? Eu cred că în zilele noastre a devenit mai mult o vorbă, un cuvânt pe care-l rosteşti pentru a da sens unei relaţii... fie ea de orice fel. Nu se mai simte, nu se mai doreşte să se simtă rostirea cuvântului “iubire”. Mă uitam la un film foarte vechi a cărui temă era iubirea. Erau două personaje principale: o femeie şi un bărbat care s-au plăcut la prima vedere. S-au îndrăgostit şi au încercat să-şi facă cunoscută iubirea reciprocă prin fapte, nu neapărat prin vorbe. Au ajuns la finalul filmului ca unul să renunţe la viaţa sa pentru celălalt. Frumos, nu ? Câţi dintre noi mai facem asta în zilele noastre? Din păcate suntem foarte puţini... iubirea nu mai există. Iubirea este o formă de aţi exprima sentimentul, trăirea şi de ce nu plăcerea faţă de o persoană şi nu numai. Nu este totul să-i spui „te iubesc”. Aceste două cuvinte pot pecetlui sentimentul de iubire, nicidecum nu pot începe o relaţie. Sunt şi persoane care ştiu într-adevăr ce înseamnă iubirea! Au trăit-o, au simţit-o, au suferit pentru ea şi au păstrat-o în sufletele lor toată viaţa. Iubirea te face să zâmbeşti, îţi luminează chipul şi-ţi aşterne în suflet fericire. Cel ce nu iubeşte poate spune că nu a trăit niciodată! Este păcat să te foloseşti de acest cuvânt fără a-l simţi, fără aţi putea dărui acel fior pe care doar iubirea îl poate da. Iubirea nu te poate face egoist dacă o simţi cu adevărat, dacă îi înţelegi regulile şi îi respecţi dorinţele. Atunci când iubeşti respecţi şi eşti respectat, fără scuze şi fără minciuni. Mulţi compară iubirea cu dragostea... total greşit! Dragostea este altceva, iubirea este totul în viaţă! Iubirea deschide suflete şi de multe ori vindecă răni sufleteşti. Iubiţi-vă şi iubiţi, iubirea este esenţa vieţii!

Lăcrămioara Maftei, Pașcani

Sublimul este partea ce nu poate fi explicată, dar cu toate acestea ştim că el există. Face parte din viaţă noastră de zi cu zi, poate înflori între petalele unei flori, în privirea unui răsărit, îl putem găsi în zâmbetul angelic al unui copil, în zborul fluturilor primăvărateci sau în gesturile de bunătate făcute către cei din jurul nostru, sublimul poate îmbracă diferite nuanţe şi

forme, însă toate au un singur numitor comun şi anume: IUBIREA! Iubirea este stratul ce îmbracă toate formele, reprezintă practic puntea ce leagă cele două forme: sublimul şi idealul. Ce reprezintă de fapt idealul pentru mulţi dintre noi? Practic tocmai dorinţa de-a transpune sublimul în real că stare permanentă, cimentând aceste forme cu frumuseţea sentimentelor adevărate.

A iubi este însăşi legea vieţii, una din cele mai frumoase acţiuni săvârşite de omenire. Să privim pe cei din jur cu iubire, ascultându-i cu blândeţe, vorbindu-le cu dragoste! Iubind pe cineva, ajungem să trăim viaţă celuilalt,

dacă deschiderea şi abandonarea totală se face cu sufletul deschis. Sublimul se atinge doar atunci când se instalează uitarea de sine, învăţând a dărui înainte de toate fără a gândi nici o clipă la momentul recompensei, ajungi a te

desăvârşi prin idealul iubirii, tot astfel vei primii înmiit suma gesturilor tale. În momentul în care grijă faţă de nevoile celui de lângă ţine, întrece cu mult grijă faţă de nevoile personale, atunci viaţă ta capătă o dimensiune sublimă . Multe suflete rătăcite nutresc dorinţa de-a atinge sublimul prin iubire, punându-şi întrebarea eternă: Există dragoste adevărată şi cum ajung la ea? Da, există cu un minim de efort, acela de-a privi în tine, pentru că iubirea este deja acolo, adormită, uitată... nu există reţete magice ale iubirii, mulţi le-au căutat, însă toate concluziile ne conduc înspre un singur numitor comun şi anume: dăruirea de sine, abandonul total, sinceritatea, comunicarea... acestea sunt de fapt adevărurile care întregesc şi reunesc cele trei cuvinte magice: IUBIRE, SUBLIM ŞI IDEAL! Până aici am trasat în linii mari tematică acestui subiect însă în rândurile ce urmează veţi putea parcurge o dezvăluire mult mai personală a propriului meu suflet. Îmi bate ceva în suflet, e ceva mai dulce că muzică, e mai fluidă că un picur de miere, e doar o trecere sau

doar o părere, nu ştiu cât dor de poezie are în fiecare fibră, trăieşte cu toată fiinţă fiecare părticică din mine ,mă arde în timp infinit şi nevoia de ea a devenit trecerea mea de zi cu zi, pasul meu hotărât cu care păşesc fiecare părticică a vieţii, inima mea o cânta cu toate vasele vascularizate la maxim, sufletul meu o adoră cu tot dorul pământului, fiinţă mea tresare la atingerea ei, corzile mele vocale o strigă în toate cântările pământului, ochii mei o privesc cu nesaţ zi şi noapte... Ea e minunea ce mi s-a cuibărit în suflet, luminându-mi viaţa şi zilele în care pluteam într-un întuneric nud. Ea este esenţă care m-a resuscitat, readucându-mă la viaţă, căci fără de ea... trăiam şi nu trăiam, mă ştiam şi nu mă ştiam... respiram şi parcă îmi era otravă fiecare respiraţie , muream în mine zi de zi câte puţin, uitând să mai pictez zâmbete pe cer! EA m-a învăţat din nou să trăiesc, m-a învăţat din nou să respir zâmbind la fiecare expirație şi tot ea mi-a reaprins în suflet dorinţa de-a mă dăruii cu toată fiinţă, fără să îmi pun întrebarea... de ce?

Nu ştiu de aţi ghicit, dar vorbeam despre IUBIRE! Şi dacă aţi ghicit, mă bucur cu toată inima, pentru că iubirea, face din neoameni, oameni... iubirea înmoaie orice inima, oricât de crudă ar fi, ea... iubirea este cel mai de preţ şi cel mai înălţător sentiment ce îl străbate omul încă de la naştere şi până la moarte! Iubirile au trasee diferite, însă întotdeauna se întorc în sufletul nostru ! Liliana Mandu, București

„ A iubi înseamnă a locui într-o altă inimă fără să te simţi niciodată străin de tine, înseamnă să ţi se deschidă-n gând şi în suflet ferestrele lui Dumnezeu. ” Gabriel Petru Băetan

Reporter: Bună ziua. vă rog frumos să ne spuneți câteva lucruri despre dumneavoastră ? Cristi Martin: Sunt actor și artist plastic. Joc în show-ul de televiziune „Serviciul Român de Comedie” și în serialul „Spitalul de demență”, difuzate de ProTV. Presupun că majoritatea oamenilor, dacă au auzit de mine, au auzit că sunt „Nebunul cu halatul”, personajul pe care l-am jucat acum mulți ani într-o celebră reclamă românească. Am jucat și joc și teatru, iar dintre spectacolele cele mai cunoscute aș menționa rolurile din „Da-naidele”, în regia lui Silviu Purcărete, montare de notorietate internațională, precum și din „Ivan Turbincă”, după Ion Creangă, „Proștii sub clar de lună”, după Teodor Mazilu, “O noapte furtunoasă - viceversa”, o adaptare după I. L. Caragiale. Am realizat și prezentat emisiunile „Echipa Verde” și „Pe ce dăm banii”, difuzate cu mare succes de public de Televiziunea Română.

Actorul Cristi Martin sau „ nebunul cu halatul ” din celebra reclamă românească, s-a născut la București pe data de 16 Iunie 1972. Este cunoscut datorita rolurilor pe care le-a jucat în cele două seriale de comedie „ Serviciul Român de Comedie” și „ Spitalul de demență”.

Cel mai recent proiect artistic este trupa mea de improvizație, Grupa Mică, fiindcă improvizația este o mai veche pasiune a mea. Improvizația face parte din genurile de teatru, și aș putea spune – cred că fără să greșesc – că e chiar mai dificil, fiindcă totul este creat de improvizatori pe scenă, în fața publicului, pe teme pe care spectatorii le propun actorilor, de fiecare dată altele, după reguli și ca la carte.

Și pictez pe sticlă, mai ales pe pahare, dar și icoane, și alte genuri de lucrări. Întreaga mea colecție de pahare pictate poate fi văzută pe pagina de Facebook dedicată.

Reporter: Sunteți un actor foarte cunoscut. Ne puteți spune cum vi se pare această meserie? Cristi Martin: Sunt doar un actor care încearcă să-și facă treaba cât mai profesionist și să aducă publicul în povestea în care joacă... Cât despre actorie, aș spune că e o meserie duală – adică și frumoasă, și ingrată, și aducătoare de satisfacții, dar și consumatoare nervos (pentru că trebuie să intri permanent în pielea unor personaje, cu caractere diferite, iar la televiziune asta se întâmplă de mai multe ori într-o singură zi de filmare), e și plină de recompense, dar și riscantă – din toate punctele de vedere.

Reporter: Ce înseamnă a fi artist în ziua de astăzi?

Cristi Martin: Cred că a putea fi artist – adică, mai ales în zilele noastre, a-ți “permite” să fii artist – reprezintă, în esență, o mare libertate: de viață, de gândire, de acțiune, de concept, de expresie și așa mai departe. Eu, personal, deși am avut în tinerețe o încercare de a mă îndrepta spre o meserie din domeniul economiei, nu cred că aș fi rezistat să fac efectiv așa ceva. Trebuie să fii croit pentru asta, iar “croiala” mea era, clar, pentru o altfel de meserie, una artistică. 10

Sigur, și noi artiștii plătim facturi, ne facem fișe fiscale și așa mai departe – adică vreau să spun că nu suntem rupți de realitate și de societatea în care trăim. Sigur, în ultimii ani, siguranța financiară adusă de viața de artist nu mai seamănă cu minima certitudine a anilor trecuți, ci e o continuă luptă, dar e și aici ceva bun: faptul că sunt permanent nevoit să mă re-gândesc, să-mi reconfigurez resursele, să mă gândesc cum să-mi îmbunătățesc proiectele, ce altele să fac și așa mai departe. Și, ca să fiu cinstit, am și mult noroc!

Reporter: Eu v-am cunoscut pe

Facebook, împărtășind un alt fel de artă. Ne puteți spune câteva lucruri despre aceasta?

Cristi Martin: Da, este vorba despre pictura pe pahare. O numesc așa pentru că e vorba exact de asta: eu nu decorez pahare, ci le pictez. Anul trecut am lansat colecția numită Martin Art. Prefer pictura pe pahare și în special pe pahare negre, pentru că așa lucrările capătă un aer deosebit, rasat, și mă ajută să realizez niște compoziții deosebite. Mă joc cu temele pe care le abordez, am și din cele mai sofisticate și elegante, dar și multe ludice. Toate spun o poveste – ceea ce e cel mai important, cred, pentru că le transformă în picturi, cum spuneam.

„ Îmi trăiesc timpul după propria minte. ”

Am seturi care celebrează femininul în esența sa, unele care onoreaza dragostea, altele sunt un omagiu adus meseriei de actor, altele sunt decorative și așa mai departe. Cert e că toate au povestea lor și încerc să o transmit pe un spațiu minuscul, dar, în același timp, extrem de ofertant. Multe dintre seturi le decorez, pe lângă pictură, cu foiță de aur de 22 de carate sau cu cristale Swarovski. Lucrez în culori speciale, rezistente la transfer, iar tehnicile pe care le folosesc sunt adesea create de mine ad hoc. De aceea, paharele pot fi folosite efectiv, fiind mult mai mult decât obiecte de decor. Colecția este compusă din seturi pentru vin sau apă, pocaluri pentru vin, pahare de cocktail, pentru ceaiuri reci de vară și din alte obiecte – precum vaze sau carafe. Și sunt foarte bucuros și mândru că multe dintre lucrările mele au ajuns la iubitori de artă din diferite țări.

Reporter: De ce tocmai pictura pe sticlă (pahare), când mulți preferă pânza și hârtia? Cristi Martin: Îmi place mult mai mult sticla. Am pictat și pe pânză și carton, dar se pare că sticla mi-e prietena cea mai bună, pentru că mi se pare extrem de ofertantă, pot “ieși” niște lucrări foarte frumoase, sensibile, pline de forță, dar și de candoare. Iar paharele... pentru că sunt obiecte speciale, de regulă nu sunt de decor, dar transformarea lor, abordarea în altă manieră îmi provoacă inspirația și creativitatea.

Reporter: E un mod de a vă recrea, bănuiesc. Ce simțiți când luați pensula în mână? E un sentiment comparabil?

Cristi Martin: Sunt nerăbdător să văd ce-o să iasă la final, pentru că de cele mai

multe ori pornesc de la o idee generală despre ce vreau să fac pe un pahar sau pe un set, însă niciodată nu știu exact de la început cum o să arate. 12

Dacă vă referiți la o comparație cu actoria, atunci pot să spun că la actorie nu mi-e frică niciodată că o să mă murdăresc de vopsea! Glumesc, desigur ( zâmbește ). E tot o muncă de creație, dar aici altele sunt aspectele pe care le am în minte. Rolurile au alte caracteristici și alte emoții decât transmite pictura mea.

cum e și principalul meu fan, în același timp. Deci n-am fost în situații limită, din fericire, dar cred că, în principiu, criticile constructive au rolul lor pozitiv în viața unui artist.

Reporter: Ce părere aveți despre tinerii din ziua de azi, mai sunt orientati spre cultură? Reporter: Pasiunea dumneavoastră aduce și beneficii materiale. Credeți că a Cristi Martin: Bineînțeles, ba chiar fi artist e un stil de viață? din ce în ce mai mult, după cum văd, ceea ce e o bucurie. Desigur, însă, că reperele Cristi Martin: Da, e un stil de lor s-au schimbat - și e și normal – dar viață, dar nu la partea materială se referă eu unul, ca de modă veche ce sunt, mi-aș acest răspuns. Pot să spun că, până acum, dori foarte mult să nu se ducă înspre deam reinvestit cam totul în materiale și rizoriu, înspre ceea ce e “spectacolul” lipsit unelte de lucru, pentru că numai așa pot de substanță, care oferă numai “hăhăiala” să progresez. Pe de altă parte, în “ideea” imediată (la propriu și la figurat) și atât. de artist mă simt în pielea mea, chiar dacă Asta e valabil indiferent de domeniul artisunele dintre planurile și proiectele la care tic – teatru, cinema, muzică sau orice altlucrez în prezent se desprind de zona asta. ceva. Reporter: Cu siguranță ați întâlnit Reporter: Vă rog frumos să transmiteți și dvs. foarte mulți critici, ce v-a îndemun mesaj celor ce citesc Revista A.V.A nat să continuați? Cristi Martin: Mă bucur că, prin acest Cristi Martin: Se pare că sunt un interviu, pot fi aproape de această comumare norocos, pentru că, până acum, în nitate de oameni interesați de artă și mă afară de anii de început, în care mă dezbucur că sunt în număr atât de mare încât voltam ca actor, nimeni nu m-a criticat în a fost necesară o revistă special pentru ei! față – sau cel puțin eu n-am auzit! Mă rog, Vă mulțumesc! cu excepția soției mele, care e criticul meu personal și foarte hotărât, dacă e cazul, așa

Conștiința

Zâmbet.. Ca o perdea fină din brumă, am adunat multe..din vise... Aștern pe ochii tăi dorințe,să nu mai vezi bine cu ei.. Zâmbet dulce,provocat de inima ta.. O zi de poveste..în ceea de ieri Tăcută aprob,cu ochii mister.. Mulțumesc cu gândul..pentru ce nu ai habar.. Mulțumesc în șoaptă că m-ai făcut să zâmbesc.. Mulțumesc că exiști..în munți și tăceri.. Asemeni unui brad..de mult înghețat.. Cum ramura e verde,pe timp de îngheț Așa tu rămâi..un suflet măreț. Zâmbet malefic..nu-i loc între noi... Zâmbet curat..e ce am păstrat.

Iubire

Chirițescu Adriana, București

Ștefania Dobre, Craiova

***

Minciuni și suflete pierdute, În umbra gândurilor mute Speranțe, vise, gânduri seci Uitate-n sufletele reci.

Nici nu mai știu când ai plecat Sau, poate, n-ai ajuns destul Încât să-mi crească dor în pat Și-o lebădă pe abajur,

Dorințe în apus lăsate, Cântece de mult uitate, Iubiri de-o viața sau de-o vară Aștept în minte să-mi apară.

Prezentul, dacă-l bei la fel Ca mine, nebriștit și slut, Ori ți se pare puțintel Mai dulce ca un atribut.

Tu și eu, noi doi, pierduți Ca doi îndragostiți,tăcuți În așternut de valuri calde Lăsăm iubirea să ne scalde.

Fiindcă astea nu le știu Nici nu-mi tresalt-un papagal Și pot dormi fără pustiu De clormetan, căci mi-e egal.

Iceangel Heart, Petroșani

Imagini fugitive, momente pierdute, secunde răzvrătite, țesute-n plăcere mă oglindesc, mă urmăresc, mă dușmănesc, mă răscolesc. Vreau să le dau de cap, dar îmi vine să crăp. Vreau să le ucid, dar în mine mă-nchid și tot așa fără scăpare conștiința-n mine ia amploare și niciodată nu glumește și-n păcate mă oglindește de mă urmărește, mă dușmăneste, mă răscolește…

Cosmin Pincu, Oravița

Dans in doi

Falsă exaltare

Balul a început în tăcere cu oamenii ce dansează pe când braţele-mi cu emoţie te aşteaptă

După-amiază de ianuarie pătată de ploaia gri Şi izolare existenţială în murmurul picurilor... Sunt captivă în lumina inestetică, Paralizând în nesiguranţa clipei prezente.

am fost chemaţi pe ring mai târziu dar în zadar

Unde eşti , tu, falsă exaltare? Până şi a ta iluzie s-a dispersat... Am rămas din nou în solitudinea cotidiană, Rememorând episoadele atemporalităţii. Mihaela Anca Farcaș, Timișoara

Mă vei regăsi printre aştrii tăcuţi ce vor lumina pământul când vom dansa în sfârşit spre infinit

Alerg după fluturi

Evolette Ennyus, Târgu Jiu

Nisip ca un lanţ marea piciorul îl căuta unduind suvenir scoicile se agăţau de trup împodobind ochiul soarelui iriza gândurile evocând fiinţa jocul inimii rostul cerului lumii goliciunea umbrei adâncul tăcerii firul de nisip răsărit sub pleoape m-a înghiţit Zamfira

Costan, Aiud

în sânul tău se cuibăresc toate omizile din lume noapte – perdea de stele prinse-n părul meu roșcat ca niște flori ce tremură de frig în câmp, iarna când ele dispar ți-am rupt din carne bucăți de sticlă ce-ți stingeau mai demult votca din sânge și se îmbătau și ele din vinul băut cu o noapte înainte la un majorat sau pe canapeaua unei curve ce suge pula pentru 10 lei. iubitule, ți-am lăsat sufletul (și tu ai venit acasă fără nimic) l-ai pierdut prin nu-știu-ce bordel așa se face că rămâi cu omizile-n sân, iar eu încă alerg după fluturi. Rucsandra Tudoran, Cluj

ÎN PALMA TA

Craterul cu șampanie

Am așezat sufletul meu În palma ta de cititor. Tu l-ai citit cu ochiul minții Și-ai devenit judecător.

Aș fi murit inutil de plâns dacă, deși sunt greu inflamabil, treceam pragul zilei pe pereții căreia scântei oarbe se cățărau să dea zădărniciei autografe ghiorțăind a foame de glorie. În biserica de peste craterul cu șampanie din pleavă de cuvinte ostile paharului meu însetat de bună cuviință sunt așteptat de moaștele viitorului pe care mi-l închin smereniei.

L-ai ridicat ușor spre cer Și i-ai privit astfel durerea Nespusă nicicând în cuvinte, Soră fiindu-i tăcerea. Apoi l-ai spart în cioburi mici Și-ai așteptat să strălucească. Eu,însă,mai aștept și-acum Că sufletu’-mi să se lipească. Eu am încremenit în timp Și stau în negrul nepătruns Să văd dacă sufletu’-mi trist În inimă el ți-a ajuns. Daniela Dumitrescu, Vaslui

Eleodor Dinu,Măiag - Gorj

DORINTE

Astazi povestea vietii , cu degetele-o scriu , Fiindca mai traiesc si-n lume ma simt bine ..., Vreau sa indrept spre tine intreaga bucurie , Sa scriu ce-mi place mie , caci inca ma simt vie ! Dorinta care geme , in sufletul prea mare..., Nu va fi aplanata ...de gelozia lumii , De ce sa-ngrop cu mine ,in locul de uitare , Cuvintele ascunse..., prin adanci buzunare ?! Vine sfarsitul meu..., vine sfarsitul lumii... Si poate ca prin moarte , avea-vom alt noroc , Dar , pana atunci mi-e bine si-am sa impart cu tine ... Dorintele-mi fierbinti si sufletu-mi de foc...!

Dana Criste

Pictează-mă

Dihotomia umbrei

…undeva departe fericită într-un infinit de culoare, nu vreau umbre, doar eu creata de mâna ta subţire, mai departe, du-mă mai departe, desculţă păşind pe hârtie lasă vântul să adie, lasă-l te rog o clipă, aruncă un fior, lasă să curgă din cer panglici de mătase, suprinde-mă aşa cum sunt nici o picatură de culoare în plus, lasă timpul să treacă printre maci, culorile vibrează, se strâmbă de durere, prea multe vise de copilă, mai picură nişte lumină acordă nuanţele şi conturează-mi trupul, nu vreau să mă recunoască nimeni doar tu să ştii că-s eu. Ce picură? Nu plânge, sunt fericită... sunt fericită!

După un colț, acolo am să mă ascund, Dar să știi că te voi privi din umbră, Rezemat de un trunchi de copac scund, Nu mă găsești, aceași soartă sumbră. Și te voi aștepta cale de mii de lacrimi, Cu felul meu de-a fi de spiriduș ghiduș, Ce-ți îndulcește clipa, și strugurii de-s acri, Prin simpla lui prezență, și limbă ca arcuș. Iar la sfârșit de așteptare, de nu vei fi venit, Voi porni în marș spre Rubicon. Cu pași mânați de demnitate, într-un mod nedefinit, Pe șa de vise pisate, sus pe stalion. Marius Cucoș

Lusiana Drăgușin, Slatina- Olt

O singură poezie Repetăm aceeaşi dramă, personaje creionate. Tragica noastră menire, sunt iluzii într-o carte. Ne iubim ca-ntr-o piesă, personaje într-un amor. Inimile noastre sunt, pulsuri roşii în decor.

Obosiţi de nemurire, tragedia ne pătrunde. Profunzimea dintre noi, sunt tăcerile fecunde. Încă-o dramă, tristul rol... ne leagă pe veşnicie. Două inimi sfâşiate, din aceiaşi poezie. Lupul Alb, Hunedoara

Umbra Jocul dragostei te prinde În vâltoarea să înfometată. Îți oprește cursul searbăd Și de multe ori necesar , al vieții , Gonește setea ta de absolut Și te târăște într`un loc fantomă Undeva unde copacii înfloresc În fiecare dimineață , Unde zborul păsărilor E purtat ; doar pe aripi de vânt , Unde noaptea nu pătrunde Decât o dată la o veșnicie ... Și așa , fără să bagi de seamă Veșnicia`ți trece , Iar particula ta indivizibilă de tandrețe Se descompune mereu ,tot mai mult Până când , pulberea ei fină Se cerne peste paradisul sufletului tău Și ; fără prezent , fără viitor Rămâi propria ta umbră ... Bianca Buta

CAI DE CURSĂ LUNGĂ Sentimentele - cai de cursă lungă Galopează nebune Tropăie și nechează albind în spumă de mare Rapindu-mă din coloana de oameni Pregătiți de ascensiunea promisă cândva Și-au părăsit jurnalele în care au locuit ani Tapetate cu iluzii fotografiate fugar Sentimentele metamorfozate în căi hăcuiesc stelar Timpul trecător că un fluture de o zi Spre pășunea unei diversități înverzită timpuriu Unde bătrânețea cască de-și trosnește fălcile Amăgită de grîul neobosit al lucidității Ruxandra Bohat Ploiești

TRUP DE LACRIMĂ DE SUFLET Femeia, trup de suflet are, Bărbatul, sufletul de trup. Femeia-i floarea de la floare, Bărbatul e tulpina care Plânge, de florile se rup... Femeia, trup de suflet are, Bărbatul, sufletul de trup. Marius Robu, Craiova

La Semafor Mi-ai apărut la capătul de zebră Înconștientă cât ești de superbă Fragilă, sperioasă, ca un pui Mitraliind cu tocurile-cui Asfaltul, ce s-așterne la picioare, Umbrit și rușinat de-a ta spendoare Ce i s-arată ca un paradis Privind în sus, secretul interzis... Corabie cu pânzele în vânt Ți-e mersul tineresc, plin de avânt Tentantă ești vederii, ca un sfârc Periculoasă poate, ca un smârc Cum iarba-nțeapă neaua, cu săgeți Ghicesc ascunse, vagi intimități Trădate de rochița diafană Ce îți dezbracă trupul de liană Dar vraja s-a topit,altu-i decorul Parșiv cameleon e semaforul... Mihai Horga, Roman

Cuvintele

Îngeri de plastic

Sunt slabe cuvintele Nepotrivite grele dureroase Se ascund când tăcerea răsare De la marginea zării alambicat topizate

Vreau să deşurubez îngerii de plastic în seara aceasta mitologică.

Dispar Sub tăcerea palatină Se îneacă cuvintele slabe Nici cele grase frumos frezate Nu străbat câmpiile papilare Întunericul le-nghite Pe-o scară de sunete Dispar Doar gândurile întemnițate Mai păstrează suspinul cuvintelor pierdute Către mâini trimit sudoarea ultimelor gesturi Înrobite neliniștite Palmele trădează haosul tăcerii.

Cu aripile lor de nailon vreau să escavez în adâncimea eternului artificial. Le smulg şi ochii radianţi să pot elucida parodia sentimentelor amorfe; lira le-o rup în două: o parte o topesc în furnalele sufletului şi-o fac amnezie eratică... şi cealaltă parte o fierb în oala de inox metamorfozând-o în muzică angelică. Aureola. Mama ei de aureolă! o ţin în mâna cu care scriu poemul sideral. Poate-mi va radia scrisul drăcesc! căci de la atâta tehnologie agasantă am ajuns să smulg litere din cuvintele anacronice şi am făcut doar stihuri larvare ce urlau amar... în universuri artificiale. Marian Hotca, Baia Mare

David Țuț, Timișoara

Uite

Observație

uite, de speranţă seminţe de flori uscate aşteaptă nerăbdătoare ploaia

Pământul e bolnav. umanitatea a murit Monika Toth, Covasna

O idee...

Bocet de Acasă…

Azi în gândul meu pustiu O secundă se opri Și popas ea își făcu În pustiul inimii.

O, maică! Cum te-ai dus de-acasă! Te-ai dus și ne-ai lăsat Să ruginim, Batrâni,pe prispa Unde nu de mult, În brațe mă rugai Să te mai țin!

Și încet ea răscoli Amintiri și gânduri multe Și secundă dispăru În nostalgia clipelor trecute. Și tot stând și tot gândind Un minut de nostalgie A făcut ca zâmbetul În poem să se prescrie Dana Popa, Londra

Doi în unul Am în sufet numai iubire Amândoi ne iubim și lumea ne știe Tu mă adori mai presus de orice Și eu te iubesc că mă faci să zâmbesc. Oricât ar încerca lumea să ne despartă Nu ar putea nici într-o viață Iubirea dintre noi e atât de mare Încât într-o zi vom ajunge la soare Vom fi mereu numai doi in unu’ Și știu că și după ce ne vom spune “DA” La fel vom zâmbi și ne vom iubi Pentru că iubirea noastră-i cât lumea de mare. Aurelia Șerbănică, Cluj

Urmând un vis Și obligat de soartă, Te-ai dus, încrezător , În calea ta... Precum o frunza verde, Condamnată, Să moară lent, La rădăcina sa. Te-ai dus.. Nu te-am oprit copile, În urma ta am plâns Cât pentru-n râu! Și fiecare zi, fără de tine, M-a dus aproape de sicriu! Poate bucatele-s Mai bune-n țări străine! Dar laptele de mamă te-a făcut, Să crești ca brazii, falnic, Sus pe munte, Și un coltuc de pâine Ce-am avut! Cât mi-am dorit, Să pot să-mi cresc nepoții! Români adevărați,

În limba lor! Și-acum când am ajuns În umbra morții, Îi văd străini De Daci, strabunii lor! Copilul mamii! Mi te-ai dus Pribeag pe la străini, Și poate mor, Și n-ai să fii În brațe să mă ții ! Dar orice-ar fi… Și dincolo de moarte, Voi aștepta în fiecare zi, Să treci, de te-oi întoarce, S-o vezi pe maica ta, La cimitir. Cu ochi carunți, Ce-aduc a-mbălsămare , De-atâta zare-n calea lor, Cu setea zilelor în așteptare, Te chem pruncuț, Mai strig-odată,MAMĂ , Până mor! Tirchineci Adrian

Poveste Cărări de flori şi de lumină Ţi se aştern azi la picior Tu vino, dacă vrei, iubito, Colo în vale la izvor!

Vom bea din apa lui curată Si ne-om iubi ca doi copii. Cuvinte ne vom spune-n şoaptă Şi fericiţi noi vom trăi. La căpătâi să îţi pun pernă, Din stelele ce ne privesc Iubito, să te simt alături O viaţă-ntreagă îmi doresc! Prin iarba moale-nrourată Să ne plimbăm cu paşi desculţi. Vom fi curaţi ca altădată Când ne scăldau sfinţii părinţi. Din ale nuferilor cupe Albă caleaşcă de cleştar Voi face şi, pe sus, iubito, Te voi purta către altar. Şi o cunună de mireasă Voi împleti din flori de crin Iar codrul verde de mătase Va fi al nostru drag cămin. Trei păsări albe, guralive, Vor pune pe umerii tăi Un voal din pânza cea mai fină Ţesută din puf şi scântei. Din curcubeu, un mândru leagăn Am să îţi fac, să te alint La capete voi prinde ramuri Unduitoare de măslin. Din soare voi lua inelul Ce ţi-l voi pune-n inelar

O perlă am să fur din lacul Cu apa de argint, cleştar. La malul mării prin nisip Noi vom culege albe creste A valurilor, din alt timp, Căci toate-au fost doar o poveste! Camelia Lungu, Cernavodă

Curgă cerul peste... Ciori aburinde îmbăiate în petrol zburând peste bogați și sărmani. Unii se vaită de lipsuriâ alții de fericire, Iar unii își rup sufletul gonind spre fericire. Flori și arbori sufletești Comorile toate strânse în privirile adormite croind mușuroaie pe străzile metropolei, ieri muzeu. M-a adormit cerul curgând cu minte peste copii. Zăboviți, pășiți, zăboviți! Mălina Netcă, Timișoara

O lume suprarealis

stă în Photoshop

Ionuț Caraș

Despre moarte povestire în 3D

Muncă în zadar, deoarece încăpăţânata nu stătuse degeaba cu bigudiurile în cap. - Ai venit, neruşinato? Ia-ţi dracului coroana înapoi, că mi-ai făcut numai rele! Ţi s-a părut că stăpânesc o grădină prea mare şi m-ai dat în judecată intrând în spatele casei peste mine, deşi de patru ani partea ta de teren a rămas nelucrată. Am vechime la tribunal din cauza ta. De ce nu mă aude nimeni? De ce nu iese piaza asta rea din curtea mea? Costel mă plânge sincer, în hohote. Nu mai are la cine se împrumuta. El şi cei care m-au ajutat la muncă plâng mai mult decât băiatul meu vitreg! Şi ăştia întârzie. Vreau să mă văd mai repede în pământ lângă omul meu. Eu l-am îngrijit, iar dacă m-am iubit cu altul nu s-a făcut gaură în cer. Bine că se vor îmbarca toţi în maşini, să nu se mai uite tot satul la câţiva bărzăuni care vin după mine! Ruşine, ruşine să le fie! La câţi morţi am fost eu! A, cei după care am fost au murit! Acum îmi dau seama. La înmormântare nu este ca la nuntă! Până la urmă, înmormântarea tot se va face! A sosit timpul. Oamenii importanţi au venit, moarta va fi scoasă pe masă în curte, se va face slujba, apoi plecarea spre cele veşnice. Băiatul plânge cu sughiţuri. Cineva spune să se aducă oţetul. - Nu vă alarmaţi, oameni buni, că nu leşină! Păcat că nu mai are cine-i creşte porcul şi viţelul, iar găinile şi raţele va trebui să le taie! Lixandre, mamă, nu juca teatru prost! Până acum ai glumit cu oamenii, ai mâncat cu ei...Dacă mă uit bine, eu plec pe ultimul drum înconjurată de străin. Rudele mele nu au fost anunţate sau nu au vrut să vină! - Oameni buni, puneţi-i capacul, spune sora cea mare a Norei!

- Mulţumesc! Te-ai gândit bine, dragă şi-aşa au spus toţi că sunt de nerecunoscut, slabă, verde, cu nasul mare şi miros îngrozitor. Dar sufletului meu nu-i puteţi pune capacul. Bine că ai încetat, Lixandre că erai penibil! Costele, vezi că ai probleme, ai plâns prea mult, ajunge! Nu am mai avut timp să-ţi las ceva, deşi văd acum că ai fi meritat. Doar tu mângâi capacul rece şi lucios şi vorbeşti cu mine! Eu zic să plecăm, oameni buni! Vă rog să nu claxonaţi prea mult, că nu-mi place circul, fie el chiar şi la înmormântare. Până la urmă este mai bine să pleci discret. Într-un sfert de oră suntem la cimitir, în altul va fi pământ peste mine! Marcele, a fost frumos necrologul. Te-ai descurcat mai bine ca pastorul care a vorbit despre rugăciune la înmormântare. Drept este că ai alergat mult pentru mine şi îţi mulţumesc. Sper ca şi la înmormântarea ta să fie cineva activ şi energic... Eşti un tată bun, şi pentru copilul tău şi pentru copilul altuia, pe care-l creşti! Ţi-a făcut mai multe probleme copilul cel străin, iar tu ai grijă mare şi de copii lui acum. Când se îmbolnăvesc îi duci cu maşina la spital, le iei medicamente din banii tăi, îi aprovizionezi cu tot ce le trebuie. Oameni buni, iubiţi, distraţivă, faceţi ordine în viaţă, că moartea tot vine! Nici haine elegante nu am avut, nici de plimbat nu m-am plimbat, am muncit ca robul pe dealurile astea! - Nu i-am făcut niciun pod din scânduri mamei, îi explică Lixandru unei bătrâne. - La ce-mi trebuie pod? Am intrat deja în putrefacţie. Vreau să plecaţi acasă şi să mă lăsaţi liniştită! .... Va urma .... Elena Stan, Vălenii de munte, Prahova

O mână, o privire Prinde fructul, îl privește, îl depărtează, îl apropie, apoi îl așează la loc. Se depărtează puțin, apoi se-ntoarce și ia fructul în mână. Îl privește o clipă, apoi așa, ca din întâmplare întreabă: -Da’ mai mari n-aveți? -Da’ nu-s destul de mari, mamaie? Îl iei ca să-l mănânci, sau să-l pui în vitrină? Îl așează la loc și se depărtează. Face câțiva pași și se-apropie de altă tarabă. Ia fructul și-l privește depărtându-l ușor. -Auzi, îl iei ca să-l mănânci sau să-l pictezi? -Da’ nu-i prea mic? -La prețu’ ăsta? Fugi de-aici! Un’ mai vezi așa mari la prețu’ ăsta? Se depărtează tăcută strângând într-o mână o plasă veche, decolorată în care se conturează forma unei mici franzele. Dă roată tarabelor, privește mai de-aproape, mai de departe marfa neâncumetându-se să ceară. -Auzi, mamaie, ai mai fost pe-aici. Ți-am spus că n-am mai mari Se depărtează tremurând, speriată de vocea ușor baritonală a vânzătorului Încearcă să grăbească pasul, dar calea-i este tăiată de doi copilandrii care se hârjonesc. Se oprește. Mă opresc și eu. Se sprijină de colțul unei tarabe, apoi încearcă să apuce un fruct căzut lângă ea. -Lasă-l acolo că-l ridic eu, spuse autoritar precupeața. -Cu cât dai kilu’? Vrei să cumperi, sau...numai așa, mă-ntrebi? -Cumpăr, cumpăr, da’ cu cât îl dai? -15 îi kilu’ Iei mai mult, mai scad. Dă din cap și se întoarce. M-apropii de vânzătoare și-o rog: -Cântărește-mi terog, două kilograme.

-De-astea mari, da? -Da, da, îi răspund absent urmărind trenciul vișiniu care se depărta încet. Iau repede plasa cu mere și grăbesc pasul. O ajung. Încet, îi pun mâna pe umăr: -Doamnă, v-ați uitat plasa lângă tarabă. Mă privește mirată, cu ochii umezi și, clipind des, încearcă ă se opună: -Nu, nu, nu-i a mea,...nu, nu... -Ba da. Ați uitat-o lângă standul cu mere, ia amintiți-vă! Îi pun plasa cu cele două kilograme de mere în mână și-o iau la fugă fără să mă mai uit înapoi. Alerg, alerg așa cum n-am mai făcut-o din adolescență, din anii în care... Ajung târziu acasă, iar mama grijulie mă și ia în primire: -Doamne, ce m-ai speriat! Unde ai întârziat? Te-a căutat Victor. -Știi, m-am întâlnit cu d-na D, ți-o amintești, nu? Profesoara mea de limba română. Era la cumpărături prin piață. -Te-a recunoscut? -O, da, am sporovăit de una, de alta... -O fi în vârstă acum. Și cu pensia aia a lor de nimic...Măcar de i-ar fi trăit băiatul acela pe care-l înfiase... -Lasă, mamă, nu te mai gândi acum. O duce bine, nu știu de ce te amărăști tu? Intru în baie și mă privesc în oglindă: parcă nu-i chipul meu, încerc să-mi descopăr obrajii, buzele, dar îmi apar degetele doamnei D, sucind și răsucind mărul, apropiindu-l, depărtându-l, așezându-l la loc, luând altul, trecându-l dintr-o mână-ntr-alta, depărtându-se și iar apropiindu-se, privind fructele, luând...și... Nicolette Orghidan, Brăila 25

„ Bully ” este o carte despre care am auzit multe lucruri. E una dintre cărțile alea care se lansează, au un moment mort în care nimeni nu le citește, apoi un blogger influent și faimos o citește și o adoră, o recomandă, și toată lumea o citește, iar cartea are un succes răsunător. Am avut noroc și am prins cartea gratis o zi, pe Amazon. Am cumpărat-o cu mult entuziasm, pentru că vroiam foarte mult să o citesc. Mi-a luat ceva să mă apuc să o citesc, dar am reușit, în sfârșit, într-o zi de toamnă, să mă apuc de ea. Eram în drum spre conservator, mă plictiseam, și mi-am deschis Kindle-ul de pe telefon. Aveam de ales din 1.000 și ceva de cărți, dar am ales „ Bully ” , pentru că în momentul ăla m-a atras cel mai tare. Ei bine, imediat după ce m-am apucat de citit, m-am îndrăgostit de carte. Am știut de la început că va fi o carte bună, care îmi va plăcea. Dar nu am avut dreptate. „ Bullya ” nu a fost numai o carte bună. „ Bully ” a fost o cartea genială. Și nu, nu mi-a plăcut. Am adorat-o. „ Bully ”s-a clasat pe locul 9 în topul meu cu cele mai bune cărți citite în 2013. Chiar dacă am citit cartea asta în cam…două luni, nu e pentru că nu mi-a plăcut. Dimpotrivă. Mi-a plăcut atât de mult, dar din păcate aveam alte cărți pe care trebuia să le citesc. Iar o parte din creierul meu era probabil conștientă de faptul că asta e o carte pe care trebuie să o citesc în mult timp, să o savurez cu adevărat și să nu o citesc în doar 2 zile, cum fac deobicei. Așa că da, am citit-o în cam două luni.

Am devorat, adorat și iarăși devorat fiecare cuvințel din „ Bully ”. E una dintre cărțile alea geniale la care nu le poți găsi nici o greșeală, nici un lucru care să nu îți placă. E o carte, după părerea mea, perfectă. Sinceră să fiu, mi-a plăcut tot la ea. Nu am avut nicio nemulțumire de data asta. Și să știți, sunt foarte greu de mulțumit în ultima vreme. Caut cărți care să fie scrise bine, să nu fie grăbite, să fie captivante, cu eroine deștepte și descurcărețe, cu un protagonist care să nu fie un idiot manipulativ și o poveste originală. Am cam descris „ Bully ” „ Bully ” vine cu o poveste extrem de originală: doi adolescenți, care odată au fost cei mai buni prieteni, acum se urăsc și nu știu cum să își facă viața mai amară

Numai că această carte nu e numai asta: o poveste bună. „ Bully ” e o lecție de viață, e o lecție despre cum să iubești necondiționat, despre cum să faci față cu propriile sentimente și despre cum să ții piept celor mai urâte situații. Am găsit în „ Bully ” eroină mea preferată. Tate are numai 18 ani, dar e un adevărat badass, care știe să se impună, e deșteaptă, descurcăreață și înfiptă. Nu acceptă să își bată alții joc de ea și știe să se apere.Tate este, fără doar și poate, una dintre eroinele mele preferate.Tipa e deșteaptă, înfiptă, nu e ipocrită, spune exact ce trebuie, când trebuie, nu acceptă să își bată lumea joc de ea și știe să se impună. Ah, au fost unele scene când pur și simplu vroiam să o îmbrățișez! Am adorat felul în care se impunea și felul în care îi făcea față lui Jared. Cred că e prima carte în care personajul principal nu se sfiește să spună ce trebuie, chiar dacă îi rănește pe cei din jur. Dar nu cred că pot să o descriu pe Tate. Trebuie să citiți și să o cunoașteți personal. La început, Jared mi s-a părut un nenorocit. Și chiar așa era. Un nenorocit sexy, ce-i drept, dar tot un nenorocit. Dar odată ce începi să vezi fărâme din sufletul lui și autoarea îți dezvăluie părți din povestea lui, începi să înțelegi de ce e un așa nenorocit. Și da, într-un final am înțeles de unde vine ura lui față de Tate. Și am înțeles și cât de mult o iubește. La final, ajungi să închizi cartea și să îți dai seama că Jared e, de fapt, un tip de notă 10, dar pe care viață l-a distrus și l-a făcut să fie dur. Da, mi-a plăcut de el. Mult. Foarte mult. La fel de mult mi-a plăcut și de Madoc. Extrem de amuzant! Sunt extrem de

bucuroasă că autoarea ne-a pregătit o continuare cu el și abia aștept să o citesc! În schimb, am displăcut-o profund pe K.C., care e o trădătoare, o falsă și o prietenă extrem de proastă. Bine, nici nu aș putea-o numi prietenă, pentru că nu e. Nu îmi dau seamă de ce a iertat-o Tate, pentru că eu nu aș fi făcut-o. În mai puține cuvinte, personajele sunt foarte bine conturate și extrem de complexe. Penelope excelează la capitolul personaje. E foarte ușor să te atașezi de Tate și de Jared și ajungi să îi iubești ca și cuplu. Bravo, Penelope, pentru aceste personaje extrem de bine create! Ritmul cărții e genial. Nu au existat momente de plictiseală, iar cartea nu mi-a dat nici un sentiment că ar fi grăbită. A avut un ritm numai bun să te țină în suspans. Un alt lucru pe care l-am adorat. „ Bully ” m-a ținut mereu trează, mereu în suspans, fără să mă plictisesc nici un pic. În timp ce citeam „ Bully ”, aveam impresia că mă uit la un film. Penelope are un stil extrem de plăcut de a te face să îți formezi o imagine clară a scenelor în cap, iar la un moment dat vei avea impresia că te uiți la un film. O chestie pe care rar o întâlnești și pe care puțini autori reușesc să o facă. Ei bine, Penelope a reușit. Și asta m-a făcut să îmi dau seama că dacă „ Bully ”ar fi ecranizată, ar ieși un film de milioane. .Are subiectul potrivit, povestea care o face originală, personajele care fac un film numai bun de trecut la „ preferate ”, și o atmosferă mătura, dramatică, dar totuși amuzantă.

„ Bully ” are un pic de orice gen posibil: romance, dramă, comedie, thriller și new adult. Și totuși, reușește să păstreze o inocență care te va face să zâmbești. Da, între Tate și Jared e o tensiune sexuală pe care o poți tăia cu un cuțit. Cu toate astea, nu aș descrie „ Bully ” ca pe o carte erotică. Chiar dacă autoarea s-a folosit de câteva clichee și scene clicheice, nu e o carte comună. Penelope a știut cum să le folosească în așa fel încât să nu îți dea senzația de carte banală. Genial lucru. Penelope Douglas este e autoare extrem de talentată. Îmi pare rău că mi-a luat atât de mult timp să citesc cartea, dar sunt bucuroasă că am făcut-o într-un final. Stilul ei de a scrie mi s-a părut genial. Elegant, liniștit, dar totuși nebunesc, captivant și foarte cursiv. Da, cu siguranță voi citi și alte cărți de-ale lui Penelope. În concluzie, „ Bully ” e o carte genială. O recomand tuturor fanilor YA și NA. Nu, de fapt, o recomand tuturor, fie că sunteți fani YA sau fantasy. Veți găsi o poveste extrem de captivantă și de originală și o poveste de dragoste care vă va face să zâmbiți, dar și să plângeți dacă sunteți mai sensibili. Eu nu am plâns, dar cred că cineva care e mai sensibil decât mine ar putea să plângă la cartea asta fără probleme. Bianca Călin, Grecia

Mircea Eliade Filozof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor.

Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate.

13 martie 1907 22 aprilie 1986 Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Omul este în căutarea propriilor sale forțe ascunse, este instrumentul acestor forțe pe care nu le poate controla. Această filozofie personală este exprimată de Mircea Eliade atât în nuvele memorabile, cum ar fi La țigănci (1959), cât și în romanul Noaptea de Sânziene (1971).

„ A evita ridicolul însemna a refuza singura şansa de nemurire. ” M. Eliade

Nikolai Gogol Gogol s-a afirmat ca un scriitor care urmărește să redea adevărul vieții, smulgând fără cruțare vălul somptuos de pe societatea nobiliaro-birocratică a timpului său. Bielinski a menționat, drept calitate principală a creației lui Gogol, „fidelitatea sa extraordinară față de realitate” , realismul său încă în 1835, Bielinski scria, în legătură cu nuvelele publicate în Arabescuri (Nevski Prospekt și Însemnările unui nebun), că “scena pe care se desfășoară acțiunea se lărgește și, fără ca autorul să părăsească iubita și minunata lui Ucraina, el caută de astă dată poezia în moravurile clasei mijlocii din Rusia. Și, dumnezeule, ce poezie adâncă și puternică descoperă el aici!” (Eusebiu Camilar)

31 martie 1809 - 4 martie 1852

„ Pe lume există o mulţime de lucruri de neînţeles chiar şi pentru mintea cea mai cuprinzătoare. ” Gogol Influența lui Gogol asupra literaturii ruse a fost imensă — a remarcat Bielinski în 1847 — Pe drumul arătat de el, s-au avântat nu numai toate tinerele talente, ci și unii scriitori, care se bucurau deja de un renume, au pășit pe această cale, părăsind-o pe cea dinainte..

Sursa: wikipedia.org

Începuturi Sentimentele nu le poţi arunca cât colo când te saturi de ele. Nu poţi să oferi la nesfârşit fără ca inima să fie sătulă să pompeze în vene iubire. Nu poţi iubi singur, nu poţi iubi pentru doi. Nu poţi aduce zâmbete unde este nevoie de lacrimi cum nu poţi trimite ploaia peste un sat inundat. Încă doare, probabil am ieşit prea devreme din sala goală de spital unde căldura insuportabilă şi mirosul de vechi planează batjocoritor. Sigur nu sunt complet vindecată de durerile trecutului. Acele amintiri chinuitoare care au încercat să mă otrăvească în seara aceea rece de iunie în care tot universul mi-a devenit potrivnic. Voi pleca la drum, singură, cum am fost de atât de multe ori. Îmi voi aduna tot curajul de care dispun şi voi cere ceea ce îmi aparţine de drept. Voi lua rucsacul vechi de drumeţii şi-l voi umple cu cele necesare pentru drum. Două cărţi cumpărate la început de an şi care încă zac în cutiile însemnate strategic cu sigla firmei de curierat, le voi rupe însetată de lectură cartonul care nu le permite

să respire şi le voi pune cu grijă în rucsacul bătrân. Apoi, voi deschide larg frigiderul şi voi lua cele patru tablete de ciocolată amăruie în care au fost îmbălsămate bucăţi de alune de pădure şi le voi pune peste cele două cărţi. Un cartuş nedesfăcut de ţigări va zâmbi ademenitor de pe masa din sufragerie. Niciodată nu am fumat mult, în general doar de supărare sau în momente de dezamăgire. Acum ele îmi vor fi tovarăşe de drum iar fumul lor îmi va străbate cald gâtul intrând ameninţător până în plămâni, înnegrindu-i. În cele din urmă, acestora li se vor adăuga agenda aceea plină de însemnări în ceasuri târzii din noapte, un pix şi gândurile pline de speranţă că sentimentele mele vor vrea să revină acasă. Pe drumuri reci şi necunoscute voi păşi cu încredere, culegând fiecare gând bun şi povaţa spusă de cei care vor avea răbdare să mă asculte si sa-mi îndrume pașii spre reușită. Şi într-o zi, mă voi întoarce acasă, îmbrăţişată de toată frumuseţea întâlnită pe drum. Maya Ianolia, Craiova

Îngerul copilăriei mele Aici, la marginea oraşului Slobozia, undeva pe partea stânga, în drum spre staţiunea Amara, lângă Penitenciarul de maximă siguranţă, se întindea o mare grădină de legume, pepeni, cultură de porumb şi alte cele. Alături era şi o crescătorie de porci şi alte orătănii, situate toate în imediată vecinătate a caii ferate, care ducea la capitală şi care era practic singura noastră legătură cu lumea din exterior, dacă nu aveai picioare de elefant şi nervi de oţel. Tataia administra aceste locuri care aparţineau de vestitul Restaurant Hotel Privighetoarea. Dar, ce ştiam eu de aşa ceva, când, eram atât de ocupat să mă feresc de valul de pupături şi de alintul tuturor femeilor care lucrau în cadrul exploataţiei. Nu vă închipuiţi ce chin era, când, mă sufocau cu drăgălăşenia lor, dar până la urmă ce puteam face, m-au păsat ca pe o jucărie de la una la alta, până când şi-au desăvârşit opera. Fiind perioadă caldă, stăteam cu tataia într-o baracă din tablă, similară celor care încă mai există, în şantierele de construcţii şi vă rog să mă credeţi, mai bine nici nu se putea. Omul acesta mă iubea, atât de mult, încât, deasupra patului improvizase un sistem, ca un cort dintr-un cearceaf alb imaculat, pentru a mă proteja de ţânţarii care slavă Domnului erau mai mulţi pe centimetru pătrat, decât oxigen. În fiecare dimineaţă, mă trezeam răsfăţat, întrucât însuşi domnul Iulică,

directorul complexului ne aducea mâncare aleasă şi îmi aduc aminte că de fiecare data îl trăgeam de cravată şi îl întrebam dacă nu are ceva bănuţi rătăciţi prin buzunare şi pentru mine. Ei, asta nu prea îmi ieşea, decât la zi de sărbătoare şi cam atât, dar ce nu am să uit e faptul că, fiind copil, am prins şi eu bucurie la ceva ce îmi aducea, în fiecare zi, de la restaurant. Pe vremea aceea era la mare căutare sticla de Pepsi, o licoare al cărei gust mă fascinează şi în prezent. Ce credeţi, voi, e uşor să strângi sub salteaua patului zeci de sticle de suc? Nu e, va spun eu, întrucât, vestea s-a dus repede şi de fiecare dată la mine la uşă se strângeau muncitorii, ca la cantină pentru a se răcori. Nu eram băiat rău, dar nici nu puteam renunţa la colecţia mea, strânsă numai eu ştiu cum. Mă mai eschivam şi eu, că nu mai am, că mai am una şi uite aşa de fiecare dată aveam salteaua doldora de sucul magic. O doamnă, să intre sub pielea mea, mi-a promis că a doua zi o aduce pe fetiţa dumneaei, să se joace cu mine, numai că doreşte, desigur, o sticlă de Pepsi, v-aţi prins. Vă daţi seama, din sărăcia mea, n-am stat prea mult pe gânduri şi m-am conformat situaţiei, că, doar, nu se întâmpla mereu să cunosc alţii, ca mine. În ziua ce a urmat, mă trezesc ca de fiecare data şi aud voce de copiliţă. Măi să fie, îmi spun eu, e pe bune. .... Va urma .... Mihăiță Macoveanu, Slobozia

Ce este o carte bună? Ce este o carte bună? Nimeni nu poate defini exact o carte fie bună, fie rea, deoarece noi, gândind diferit, avem și idei diferite. Fiecare își spune opinia, bazându-se pe ceea ce îl atrage mai mult. Poți alege o carte după copertă, după rezumat, la recomandarea unui prieten, care îți garantează că acea carte este ”bună”, dar numai după ce o termini poți spune cu toată convingerea dacă acel volum ți-a plăcut sau... nu. Ce ne face însă să apreciem o carte? Sinceră să fiu, cărțile mele preferate și-au croit drumul spre inima mea prin intermediul mai multor vrăji... O carte te poate fermeca prin stilul autorului de a scrie. Eu, de exemplu, îi apreciez mult pe George Călinescu, Marin Preda, R. R. Martin, Stephenie Meyer, S. Collins, Dostoievski... Oh, nu cred că pot termina... Apreciez faptul că ei descriu foarte bine lumea ficțională, săpând adânc în mintea personajelor. Cum să nu te îndrăgostești de o carte care te face să crezi că participi la acțiune, care să te facă să crezi că trăiești evenimentele odată cu personajele. Cărțile bune sunt cele de care te desparți cel mai greu... Vrei să le termini mai repede, dar imediat ce o faci le simți deja lipsa... O carte care te farmecă trebuie să aibă în compoziția ei magică doi stropi suspans, o linguriță de dragoste și un fir de acțiune de cea mai bună calitate.

ATENȚIE: după ce citești o astfel de carte s-ar putea să cazi într-o mare depresie... De ce? Cum de ce? O să o plângi mereu: ”De ce s-a terminat? Cum pot trăi fără ea?”. Bineînțeles, pentru toată lumea vor exista și cărți care nu s-au lipit de inima lor. ”Ceva lipsea” sau, pur și simplu, nu îți plăcea cum era scrisă, avea acțiune superficială sau urma același scenariu ca al mai multor cărți pe care le-ai citit... Și eu am lecturat astfel de volume, și am chiar și în bibliotecă: știm cu toții faptul că volumele bune se sprijină pe cărțile mai puțin bune. Oamenii învață, uneori, din greșeli: la fel și scriitorii, la fel și tu. Astfel, viitorii autori vor ști cum să scrie și cum să nu scrie, încercând să se depărteze de marile greșeli pe care le-au întâlnit. O carte bună este, în concluzie, un tărâm vrăjit care te învață ca un părinte bun cum se ”construiește” o carte și în care întâlnești tot felul de personaje care te lasă să le citești gândurile, să le afli secretele. Un volum bun te învață să... trăiești. Laura Florina Pătrășcan, Focșani

Scrisoare deschisă Dintr-un colţ al camerei mele stau şi privesc spre nicăieri, îmi strâng genunchii la piept şi îţi scriu aceste rânduri. O nouă filă dintr-un jurnal, numit generic şi poate chiar prea banal “Viaţă”. Şi-mi cer iertare dacă genunchii nu mă mai ascultă, dacă bătăile proprii inimi nu mi le mai pot controla, dacă vocea îmi tremură de emoţii, dacă ochii mi se umezesc, nu sunt decât lacrimi ce anunţă împăcarea propriului suflet cu trecutul şi bucuria momentului prezent. De-aş putea să-ţi arăt cum îmi treci prin vene şi prin fiecare por al pielii mele, zi de zi, moment de moment... Şi dacă ai putea să te vezi cu ochii mei, să te priveşti prin mine, poate că totul ar căpăta un sens şi o logică, dar vezi tu...e prea târziu acum pentru explicaţii. Tu eşti aici, în braţele mele te cuprind, tu te pierzi, iar eu mă regăsesc . Ştiai că mi-ai readus zâmbetul în suflet când nici nu mai speram? Mergând mână de mână cu tine pot spune că zbor şi plutesc către o altă lume, o destinaţie necunoscută, dar ştiu că fiece zi trăită alături de tine va fi o bucurie, o binecuvântare, un balsam cu parfum de primăvară pentru sufletul meu mult prea încercat. 34

În miez de noapte cu lună plină, degetele mele se unesc cu ale tale, buzele mele se ating de ale tale, îţi urez bun venit, în braţele mele să te cuprind. Ce bine că eşti, doar tu mă poţi salva într-un moment când îmi pierdusem speranţa, când totul era monoton ai apărut pentru a aduce bucurie, fericire şi mulţumire în sufletele noastre. Ai venit şi asta e tot ce contează, căci în tot acest timp te-am aşteptat cu nerăbdare şi braţele larg deschise ... De-aş putea să-ţi arăt cum îmi curgi prin vene, cu fiecare bătaie a inimii mele, cu fiecare suflare tu eşti în mine, în fiecare dimineaţă şi în fiecare noapte. Ne privim în ochi şi îmbrăţişaţi, cu vocea tremurândă îţi mulţumesc pentru fiecare zâmbet şi fiecare sărut, pentru fiecare îmbrăţişare, pentru fiecare clipă trăită alături de tine. Lucian Pintilie, București

Gânduri GÂND I Când visele se prăbuşesc ca un castel din cărţi de joc, la o atingere greşită, când lumea pe care o cunoşti de-o viaţă îţi pare necunoscută, rece şi străină... o vorbă dulce părintească şi o strângere la piept ca-n anii copilăriei sunt singurele ce-ţi dau poftă de viaţă, poftă de a opri timpul în loc pentru a savura din plin momentul.

GÂND 2 Sătul de atâţia prieteni cu două feţe, de atâtea bătăi luate peste faţă de la vânt, de atâtea zile în care ploaia te-a scuipat din senin, cazi pe gânduri, noaptea înainte de culcare şi te întrebi: „ce-i frumos în viaţa mea?”... Poate nu ştii să te bucuri de nimicuri şi să iei din nimic – totul, dar viaţa, sănătatea şi ziua de mâine sunt motive de bucurie, motive să te simţi iubit şi protejat de Cer, de Cel de Sus.

GÂND 4 Natura este ca o femeie nehotărâtă şi în acelaşi timp şireată, este mereu imprevizibilă, pusă pe fapte mari, cu zâmbetul dulce scăldat în lacrimi amare sau de fericire şi încheiat de urlete şi ţipete, dar în ciuda tuturor fenomenelor surpriză , ploaia este singura realitate oferită de natură...

GÂND 5 De multe ori am auzit enunţul: „Citeşte printre rânduri!”, dar ce să văd, ce să citesc, dungi palide fără pic de culoare ori de viaţă? Însă nu este aşa, „printre rânduri” se ascunde esenţa textului, se află tărâmul realului, locul unde se împleteşte adevărul cu imaginarul, ceea ce este scris cu ceea ce este vis; cu ajutorul său, textul este mai uşor de lecturat şi elementele ce-i dau unicitate rămân impregnate în minte, ca un tatuaj color pe cord. Florina Dinu, Slatina

Fotograful român suprarealist Caraș Ionuț este un tip originar din Iași care încearcă să își creeze propria sa lume cu ajutorul manipulării fotografice și a aparatului foto. Pasionat de desen, grafică, 3D și limbaj de programare Ionuț se oprește asupra fotografiei pe care o exploatează intens. Este fotograf de evenimente de meserie, dar în timpul liber caută să surprindă cadre ce l-ar putea ajuta la construirea propriei sale lumi. Ionuț mărturisește că își petrecea o mare parte a timpului urmărind fotografii de pe site-urile străine și admirând acele cadre minunate; i se părea perfect și își dorea și el ca, într-o bună zi să obțină aceleași rezultate. Imaginile pe care el le redă cu ajutorul manipulării fotografice nu sunt altceva decât cadre statice care prin viață în mâinile sale.

Lucrează de mai bine de 10 ani în Photoshop dar pașii pe care îi urmează în lucrările sale sunt mereu diferiți. Ionuț povestește că începe de la o idee dar aproape întotdeauna sfârșește cu alta. Ca și inspirație, Ionuț poate spune ca sunt vorba de mai mulți factori: fotografiile făcute, starea sa de spirit, o anumită imagine văzută pe un site etc.

care creează o lume tă în Photoshop Fiecare lucrare de-a fotografului reprezintă o poveste pe care privitorul o poate percepe așa cum a vrut el: „deseori îmi plac cele care au doua înțelesuri, cum de altfel îmi mai place să pun titluri cu doua înțelesuri, să las loc și de replică.” ( mărturisește într-un interviu acordat pe metropotam.ro ) De mai bine de 5 ani acesta postează pe site-urile din afară unde este foarte apreciat. E recunoscut publicului pentru imaginile impresionante și a muncit foarte mult sa ajungă atât de sus, însă o conștient că mai are mult de muncă și nu se va opri aici. Ionuț are și un vis: își dorește să ajungă într-o bună zi în cartea recordurilor datorită numărului mare de lucrări pe care îl face și muncește foarte mult pentru asta:

„ dacă se va întâmpla vreodată așa ceva, aș putea să aștept și o viață de om, important este să vină acel moment.” În afară de asta mai dorește să ajungă sub aripa unei companii pentru a putea face coperți pentru cărți deoarece îi este foarte greu să caute client zilnic. Pe site-ul lui Ionuț puteți găsi și tutoriale făcute de acesta de la A la Z. Aceste tutoriale conțin fișiere video care oferă atât explicațiile dorite pentru a obține rezultatul dorit cât și produsul final.

Site: http://www.carasdesign.com Pagină de facebook: https://www. facebook.com/pages/Caras-Ionut/290831840964612 37

Carina Mihăilă Carina sau „Mirunica” este o fetiță tare veselă. Având doar 11 anișori, ea este deja o minunată actriță pe scena românească. Adoră muzica, dansul dar spune că cea mai mare iubire a ei este și va rămâne teatrul. „ Bună mă numesc Carina Mihăilă ,am 11 ani sunt din Bărticești , com Botești Jud. Neamț. Fac naveta de 3 ori pe săptămână spre Roman unde iau lecții de canto teatru și dans. Am început cu dansul acum 3 ani , de acum 2 ani am început cato iar în urmă cu un an m-am apucat de lecțiile de teatru. Am început să particip la festivaluri naționale și internaționale cu muzica. Am obținut numeroase premii cum ar fi : Locul 2 Ghiocelul de Argint- Bârlad ; locul 3 la Festivalul Ministar Roman ; locul 3 Stea printre Stele Bacău ; mențiune Constelația Necunoscută, Vaslui; mențiune la Festivalul Hermanstadtfest-Sibiu ; locul 2 la Festivalul Vlahia -Moieciul de sus Brașov ; mențiune MusicForKids, Festival Internațional; premiul 3 Ghiocelul de Argint Bârlad 2013 și premii speciale. La dans am obținut cu trupa Sweet locurile 3 în trei festivaluri Ministar , Neghiniță și Olimpiada Copiilor. Cel mai de suflet însă îmi este teatrul chiar dacă m-am apucat mai târziu , acesta îmi era în sânge încă de la grădiniță căci primeam rolurile cele mai poznașe și eram foarte admirată pentru cum jucam. Am par-

ticipat după prima lună de cursuri la teatru’ la primul festival în acest domeniu și am obținut locul 1 cu multe felicitări și diplome pentru cea mai bună atitudine scenic. Acesta a fost festivalul Ministar Român , a urmat festivalul Neghiniță Bacău - locul 1 2012, Festivalul Vânători Neamț locul 1 2013, la Festivalul Național Pitești am obținut locul 2, la Olimpiada Copiilor, Piatra Neamț tot locul 2 ,la Festivalul Neghiniță Bacău 2013, locul 1 , iar la concursul organizat de Preafericitul Daniel “ Bucuria de a fi creștin “ am obținut la secțiunea teatru locul 1 la faza de Protopopiat , locul 1 pe Eparhie , locul 1 pe Patriarhie și asta a fost pe 21 mai 2013.

mă apreciază și sunt invitată la foarte multe emisiuni chiar și la acte de caritate. La Next Star a fost o experiență unică căci am avut șansa să întâlnesc oameni deosebiți care m-au apreciat la justa mea valoare ceea ce mie îmi dă putere și curaj să cred în talentul meu și să merg cât mai departe. Am participat și la emisiunea specială de Crăciun unde am jucat pentru cazuri sociale, din cele 2 ediții ale Next Star am fost aleși în jur de 20 de copii care am participat la acest eveniment! Aici am jucat cu Cosmin Selesii, la fel un om deosebit care mi-a apreciat calitățile. Am fost singurul copil de la Next Star invitat la emisiunea Revelionul Starurilor de pe Antena 1 unde am jucat cu Anca Turcasiu, să descoperim personajul de sub mască. Toată această experiență acumulată îmi dă un imbold să merg cât mai departe căci locul meu este în teatru și sper că nu îi voi Cea mai mare realizare în teatru am dezamăgi pe cei care au încredere în mine! Eu cred avut-o odată cu preselecțiile Next Star când că orice copil poate fi special în felul său. Dar fără am fost aleasă și propusă pentru a participa la muncă și voință, sacrificiu și ajutorul celor din jur această emisiune în ediția a 6-a. A fost un suc- care mă susțin, nu pot răzbi. ces căci am avut un rol care mi s-a potrivit, un După cele relatate cred că în spatele acespartener pe măsură, pe domnul Valentin Te- tor realizări se află multă muncă și timp și plăcere. odosiu și cu piesa Miruna și Doamni Încurajez toți copii care au o anumită înclinație, Doamni AM LUAT TROFEUL EDIȚIEI A să-și urmeze talentul și să facă ceea ce le place cel 6-A, având șansa să particip în Marea Finală. mai mult, să nu abandoneze atunci când le este greu Atât în ediția a 6-a cât și în Marea Finală am sau când sunt obosiți, căci rezultatele ce le obțin pe avut parte de o concurență acerbă, căci toți co- urmă, îți încununează munca și te fac cel mai fericit piii au fost buni dar șansa mea mi-a surâs mie. om! Imensă mi-a fost bucuria când am fost strigată în Top 3 în Marea Finală. Am luat locul 2 ceea ce pentru mine a însemnat foarte mult căci toți copiii au fost deosebiți. În Marea Finală l-am avut ca partener tot pe marele maestru Valentin Teodosiu cu care am jucat Julieta de Bărticești, o altă reușită. În urma apariției de la Next star mi-am făcut foarte mulți prieteni, sunt recunoscută pe oriunde mă duc, lumea

Elena Beatrice Hasna

„ Mă numesc Elena Hasna , am aproape 13 ani , sunt din Târgu Jiu. Sunt în zodia berbec și ador să cânt. Iubesc să cânt pentru că așa mă simt fericită și liniștită. Am participat la foarte multe concursuri. Urmează să scot un album pe care se va găsi și piesa mea proprie. Experiența Next Star a fost cea mai frumoasă de până acum. Am întâlnit oameni minunați și nu putea fi mai bine . NEXT STAR a fost cel mai greu , dar și cel mai important concurs pentru mine. Am văzut talente excelente și un juriu extraordinar . M-am simțit cel mai bine la Next Star. Vreau să continui cu muzica și să merg la o școală de muzică unde să pot învăța multe lucruri minunate despre această artă minunată. ”

Gânduri răzlete - episodul 1 Cum o fi arătând Dumnezeu timpul care condiţionează tot, ca un redutabil dirijor are când s-a hotărât să ne facă pe noi rolul principal în vieţile noastre în astă lume. O întrebare îmi ,oamenii, după chipul şi asemănarea încolţeşte în minte imediat : timpul este tot creaţia lui Dumsa? Se plictisea poate și şi-a încercat nezeu? Cu noi, e clar că El a vrut să ne facă spre a-şi pune în creativitatea, dând viaţă bobului de valoare creativitatea ,dar cu timpul, cum a procedat ? lumină, unei bucăţi de lut? Viaţa, Ne-a aruncat în perioade diferite în acestă lume nu acest lucru atât de măreţ firav dar prea primitoare, în care fiecare individ după modul de fortotodată atât de preţios, în mâinile mare ca om după principii impuse de părinţi şi şcoală, ne-a lui Dumnezeu poate a fost un joc. A urmărit evoluţia şi a profitat de fiecare lucru pe care îl adulăsat oamenilor....creaţia lui, măreaţă cem îmbogăţind vremurile, dar ce vină au avut oamenii care iubirea. Chiar el este iubirea, deci s-a s-au născut pe vremea lui Ştefan cel Mare? Erau rupţi de tehnologie şi singura lor bucurie era trailăsat pe el în mâna oamenilor, mai frumos de atât nu cred că se poate. ul simplu pentru care au dus nenumărate războaie cu turcii şi A sădit iubire în sufletul nostru şi invaziile lor nesfârşite. aşa s-a asigurat că suntem asemeni Continui să cred în simplitatea vieţii şi o spun cu mâna Lui. Momentul unic este acela când pe inima: înaintaşii noştrii erau cu mult mai fericiţi că noi cei bobul de lumină devine viaţă. Pare de acum şi asta pentru că nu ştiau ce înseamnă stresul ... stres un stereotip viaţa noastră, a fiecăruia,care se datorează printre altele evoluţiei atât de rapide, atât dar totuşi e unic...tot atâtea poveşti din punct de vedere al tehnologiei cât şi din punct de vedere câţi oameni, tot atâtea destine câte al ritmului de viaţă care a devenit din ce în ce mai alert. persoane, tot atâtea iubiri şi îm Contrastul şi întrebările existenţiale par parcă pliniri. Din bobul de lumină născuţi desprinse din pelicula unui film, însă oricum şi oricare ar fi ne trezim căutând căldură maternă, ele vremurile ,atât cele apuse cât şi cele existente, cu toţii sunprimele clipe de viaţă sunt un mister. Aş dori enorm să ştiu ce am simţit când am ţâşnit în lume din căldura pântecelui matern. Probabil am debutat în lume cu un fel de nelinişte şi o frică de necunoscut ce a pus stăpânire pe trupul firav şi fără apărare, dar căldură braţelor unice ale mamei, au asigurat drumul cel bun şi de aici începe filmul...filmul vieţii fiecăruia dintre noi, drama, comedie sau horror, depinde. Aici intră în horă ceva foarte relativ şi 41 foarte necesar, inamicul invizibil,

tem poprii actori ai vieţii noastre, o viaţă ce poate atinge cuantumul de cinci stele sau poate pluti între un azi şi un mâine, provizoriu. Suntem adaptabili din naştere şi devenim creativi pe măsură trecerii timpului, când deplinătatea capacităţilor mintale atinge maximul raportului dintre: inteligenţă, creativitate , adaptabilitate şi nu în cele din urmă, sponteneitatea care ne ajută în situaţii cheie, exact ca la actorii ce-şi uită replica şi trebuie să improvizeze cu stil şi tact . Timpul târâie cu el către apusul vieţii, iarna, în care viscolul şi ninsoarea din noi s-ar putea să rămână fără ecou ,dacă în viaţa asta nu am făcut nimic notabil. Per total pare cam trist, însă destinul poate fi nemilos sau poate prea prietenos cu noi, dar cert este că orice început are şi sfârşit ,deşi acest lucru doare uneori. Însă, ar trebui să ne întoarcem la primii ani din viaţă când curba ascendentă este vizibilă şi urmează să parcurgem drumul destul de lung şi chinuitor al formării caracterelor, copilăria este cea mai frumoasă vârstă din viaţa unui om şi ea poate îmbrăca diferite forme. Aici se prefigurează viaţa că fiind calmă ,liniştită, culminând la unii cu maturitatea creaţiei, dar pentru alţii, copilăria poate fi un coşmar al vieţii şi aici ne vine a ne întreba: cu ce au greşit ei,copii fără părinţi şi fără copilărie? Din copilărie se dă startul individului de mai târziu, căldura familiei sau lipsa ei, modul în care suntem educaţi sau lipsa educaţiei, grija faţă de ziua de mâine sau lejeritatea acestei zile ne formează că oameni, ne ajută să vedem lumea aşa cum e, să o percepem diferit dar totuşi cu un punct comun, iar scara valorică ar trebui să debuteze cu existenţa în viaţa tuturor, a Creatorului, care nu ştim încă dacă din plictiseală sau joacă ne-a creat. Dacă ne-a creat cu un scop şi este de-acord cu viaţa pe care-o ducem, curată sau nu, după plecarea noastră poate îşi va cere scuze că ne-a făcut să trecem prin infernul vieţii. Ciubotariu Mihaela, Botosani

Dacă voi înceta vreodată să scriu, atunci voi înceta să și vorbesc. E pierdere de timp să ai un blog, zic unii. E pierdere de experiență să nu ai blog, zic eu. De cinci ani îmi tot înșir gânduri pe Nymphetamine și când privesc înapoi pot doar să mă întreb unde s-a dus atât amar de vreme. A început cu o idee Hai să ne facem blog! și a ajuns un lucru de care nu mă pot lipsi. E ca o dependeță să scrii. Odată ce întrii în această lume, cu greu mai poți să ieși. Spun asta cu convingere deși nu puțini sunt cei ce-și abandonează blogurile. Dar cei care fac asta, nu sunt pregătiți pentru această lume încă de la începuturi. Nu e ușor să menții un blog. Necesită atenție, timp, dedicare, meditație. Nu e ușor nici să interacționezi cu alți bloggeri. Deși pare simplu la prima vedere, nu totul constă într-un like și uneori un comentariu. Un blog reprezintă o oglindă către ființa din spatele monitorului, iar să citești în sufletul cuiva poate fi înspăimântător câteodată. Două persoane care își citesc reciproc blogul, deși nu au vorbit personal niciodată, pot fi considerați prieteni apropiați. În cazul meu întotdeauna a fost așa, astfel nu îmi explic de ce pot discuta lucruri cu un blogger pe care nu le-aș putea menționa cuiva din afara acestei lumi. E o lume în care ai parte de înțelegere oricare ți-ar fi acțiunile. Nu m-am simțit niciodată judecată pentru ceea ce am ales să scriu pe blog. Mă mai apuc uneori să citesc ce am scris în trecut și simt că descopăr o ființă nouă printre acele rânduri. Mi-e greu să cred că le-am scris chiar eu, mi-e imposibil să regăsesc în unele cuvinte stinse de timp persoana ce am fost eu odată. M-am schimbat atât de mult și odată cu mine s-a schimbat și blogul. De la o tânără visătoare în pragul adolescenței, la o persoană ce-și atribuie calitatea de om matur – de la un simplu spațiu virtual cu însemnări puerile, la o parte din suflet plină de fărâme din omul ce am devenit. Aici a ajuns blogul meu în prezent. Ce se va alege de el, doar Dumnezeu știe. Eu, însă, nu prevăd nicio clipă viitoare în care mă voi opri din a face ceea ce îmi place. Dacă voi înceta vreodată să scriu, atunci voi înceta să și vorbesc. Bianca Badea, București

Bihor - județ cultural Cetatea Biharia Cetatea Oradea Palatul Vulturul Negru Palatul Apollo Palatul Copiilor Palatul Episcopal Ortodox Ruine Cazemate, Livada Ruine Cetatea Adrian Turnul Ciung Salonta Turn la Conac Castelul Balc Castelul Bathyanyi

Canalul Crișurilor Cascada Bohodei, Sâna de Vale Cascada Evantai, Padiș Cascada Moara Dracului Izbucul Topliței de Vida Izvorul păstrăvăriei Izvorul Minunilor, Stâna de Vale Lacul de acumulare Drăgan Biserica Sf. Mucenic Teodor Teatrul de Stat, Oradea Biserica Adormirea Maicii Domnului Peștera Ușilor Băile Felix Muzeul Memorial „ Iosif Vulcan ” Muzeul Țării Crișurilor Peștera Bătrânului Șuncuiuș Muzeul „ Ady Endre ” 44

Sursa: www..atractii-turistice. bihor.ro

MOTANUL JUDECĂTOR Cic-ar fi fost cândva departe-ntr-un oraș Un nemaipomenit de mândru motănaș, Pe care pisicimea a hotărît în cor Să-l pună cât mai iute distins judecător. Cum hotărârea luată,fu sfântă pentru toți: Băgă groaza în șmecheri, dar cel mai mult,în hoți. Prin fața lui, trecură atâtea fețe, fețe, Cu scopul de-a le da utilele povețe De care sufereau în neputința lor, De-a fi cinstiți, plăcuți în fața tuturor. Vă spun că a văzut mari belferi, deputați, Medici,revizori și mulți de-ai lor fârtați, Dar iată că-ntr-o zi,afost adus la el, Cu lanțuri la picioare și mâini, un șoricel. -Dom judecător, vorbi un politist, V-aduc la cunoștință un fapt grozav de trist: In fața dumneavoastră,se află un bandit, Care-a intrat,ast-noapte, în cunoscutul schit Cu gând să găurească sacii cu făină Si-acum, nu recunoaște, cu cinste, a sa vină. -Auzi? I-adevărat ce spune acest domn? Dar șoricelul tace,nu scoate-un singur ton. Hai chițăie ceva să știm a ta părere, Căci un răspuns găsesti,de vrei, și în tăcere. La noi, doar adevărul și- a lui sfântă dreptate In inimi sângerânde, cu-nflăcărare,bate. -Ai intrat în schit? -Da! La înviere După cum credința și legea o cere. -Dar despre sac ce știi? Unde-a fost ascuns? -Eu, însă,v-aș ruga,altețe prea înaltă, Să faceți, dacă vreți, aleasă judecată Si să-ntrebați acum pe domnul polițist De unde-mi știe gândul? O fi cumva el Crist? Judecătorul tace, ridică fruntea sus, Își drege puțin glasul :

-Mai ai ceva de spus? Dar astă iarnă-n post, ce-ai căutat în pod Si mă sfidai amarnic ca pe un om nerod? -Eu? Verificați…Desigur i-o greșeală Si nu pot fi pus tot în aceeași oală Cu-acei derbedei netrebnici care vor Ca să strice faima noastr-a tuturor. -Taci că adevărul,iată, l-am aflat Si vei fi la moarte crudă condamnat. Ne-ai surpat amarnic țara și poporul, Furându-I averea ,lovind viitorul…. Ultimul cuvânt… cum se înțelege. -Pentru toți aveți doar aceeași lege?

Epigrame Unei actrițe infidele soțului: Aseară-n teatru,ai jucat Rolul perfect,fără grimasă, Dar înțelege că-i păcat Să-l mai continui și acasă. Unui minciunos: Deși-i convins că e minciună Ceea ce-afirmă cu-atâta har, Se crede totuși sfânt,nu glumă, Când face bou dintr-un țânțar.

Nazarel Lucaci, Iași

Unora care frecventeaza restaurantele Pentru tot ce-au consumat îi costă suta exact, dar n-au observat că plata a inclus în ea şi data.

Lansare de carte Dincolo de cuvânt Când durerea ia forma cuvântului se nasc poemele. De fiecare dată când mor ca om, trăiesc prin poezie. Poezie despre cum ar trebui să arate realitatea din vis, despre distanța dintre zâmbet și moarte, despre ce are loc în timp ce trăim. Locul unde îngerii ațipesc este al treilea meu volum, după Sipetul din Călinești, poeme despre singurul Eden pe care îl pierdem și după versurile dedicate Străinului.

Este al treilea pas în formarea mea ca ființă artistică. Nu pot aduna și aduce decât mulțumiri pentru cei care m-au ghidat voit sau nu în această direcție, scriitorului Dumitru Velea, bunicilor Rodica și Radu Ilie, familiei, prietenilor, actriței Gina Kun și Asociației Let’s Act pentru dramatizarea poemelor mele (piesă ce poartă numele acestui volum) și celor ce, deși au aruncat în mine cu tot umanul din ei, mi-au învățat sufletul să cadă în picioare. Fără ființele din jurul meu nu aș fi reușit să aștern niciun rând, să urc și să cobor scările sufletului. Fiecare chip pe care mi-a fost dat să-l văd a scos emoția din mine, sub o formă sau alta. Acest volum este un amalgam de îngeri albi și negri, de dureri adunate și aruncate în litere, de dorințe ce încă își caută împlinirea. Un evantai de culori și nonculori, de patimi și arderi. Culori despre mama și tata, despre încrederea în iubire, nonculori despre frunze în deșert și resemnare, cu tot ce am rămas din lecții pe care le-am primit până acum. Scrisă în momente de luptă cu mine și cu sinele, în care doar versul îmi lua apărarea și mă domolea, Locul unde îngerii ațipesc a venit să astupe toate golurile, să oblojească toate cicatricile. În egală măsură, poezia mă reface pentru a mă ucide. Ce scriu înainte de a fi trăit, se întâmplă după. Ca un blestem al sorții, versul îmi este prieten și dușman. Îmi absoarbe trăirile și îmi prezice moartea. Dacă e să mor, prefer să o fac scriind. Raluca Pavel, București

Hai- hui ( Predeal -

Crucea Caraiman

Sfinx

Cascada Urlătoarea 48

Stațiune

prin munți - fotografie )

Castelul Peleș

xul

ea Bușteni

Valea Cerbului

Evenimente: Dragilor așa cum am promis surprizele au început să apară o dată cu apariția primului număr, însă nu ne-am oprit acolo și venim cu încă o surpriza pentru voi: Revista A.V.A în colaborare cu Asociația „Clubul Expresia Ideii” doresc să scoată o Antologie de texte ale tinerilor despre tineri. Menționez că textele pot fi atât poezii cât și texte în proză scurtă ( maxim 5-6 poezii ). Știu că avem multe persoane dornice care scriu foarte frumos așa că vă invit să trimiteți textele voastre pe adresa expresiaideii@yahoo.com până la sfârșitul lunii februarie. Persoanele care pot trimite trebuie să aibă vârsta maximă 30 de ani. Vă aștept cu drag pe toți. Eu cu siguranță voi scrie. Pentru mai multe detalii aștept să-mi scrieți.

Blog: Inimă Neagră este un blog cu și despre poezie. Un blog unde cuvintele se împletesc cu sentimentele poetului și transmit imagini copleșitoare. Link: http://inclocotrece.blogspot.ro/

Pagina: Se pare că întradevăr este luna iubirii, implicit a poeziei, așa că și aici vă recomandăm pagina poetului Alexandru Florian Săraru. O pagină plină cu poezie și culoare. Link: https://www.facebook.com/pages/AS/570207439734847

Blog: Un alt blog pe care vi-l recomandăm este blog-ul Ancăi Șerpe. Un blog care îmbină realitatea, duritatea și gingășia în poeme minunate, menite să încânte cititorul. Link: http://ancaserpe.blogspot.ro/ 52

~ Citate ~

„ Sindromul Nemuririi ”

Dacă-ţi cresc aripi, cei mai mulţi dintre oameni nu te vor învăţa să zbori cu ele. Unii ţi le vor rupe, alţii îţi vor spune să le ascunzi. Astfel le vei semăna mai bine, astfel vei deveni solidar cu neputinţa lor. * Discreţia este adeseori o invitaţie către spectaculozitate. * Cînd eşti dat afară din inima cuiva, doar cerul este suficient de încăpător pentru rătăcirea ta. Dar pentru că-ţi lipsesc aripile, lacrima este singurul cer care încearcă forma inimii. * Cei care sînt gata să dea timpul înapoi, pentru a corecta greşelile pe care le-au făcut, sînt ca nişte viteji care se arată după ce au pierdut adevăratul război, războiul cu viaţa şi cu timpul prezent. * Fericirea înseamnă să oferi un dar, să primeşti un dar, fără ca acel “dar” să fie o conjuncţie. * Chiar dacă ai sufletul ruinat, ţi-l mai poţi salva. Dar dacă e vîndut, nu-l mai poţi răscumpăra. * Haosul din jur este datorat celor care nu şi-au găsit liniştea interioară. Dacă vrei să schimbi lumea în bine, găseşte-ţi această linişte şi ajută-i şi pe alţii să o găsească. * Dăruieşte sufletului ceea ce îi aduce liniştea şi sufletul îţi va dărui răbdarea pentru a descoperi iubirea ce-ţi lipseşte. * Monolog hamletian rostit pe Facebook, în faţa unei imagini provocatoare: îmi place sau nu-mi place? * Sufletul aţîţă focul inimii, lacrima îl transformă-n cenuşă. Şi totuşi există unele suflete care ard atît de intens, precum vulcanii de pe fundul mărilor şi oceanelor. Ele se înălţă puţin cîte puţin pînă cînd ajung să triumfe deasupra tuturor lacrimilor, formînd o nouă insulă, iar uneori se încumetă să depăşească norii şi să vorbească pe limba lor de foc cu soarele şi celelalte stele. Ionuț Caragea 53

1 Martie

1 Martie s-a născut Ion Creangă

Mărțișor 27 Martie

Ziua Mondială a Teatrului Evenimente Luna Martie

21 Martie

Ziua Mondială Împotriva Discriminării Rasiale 8 Martie

Ziua Internațională a Femeii

20 Martie

Ziua Internțională a Francofoniei

16 Martie a murit Constantin Brâncuși

Dragilor, vă mulțumim pentru întreaga voastra implicare, pentru susținerea voastră și pentru fiecare vorbă bună pe care ne-ați transmis-o. Am ajuns aici datorită vouă, celor care vă implicați zi de zi în alcătuirea Revistei noastre. E minunat ce am reușit să facem împreună până acum dar și ce vom face de acum înainte. Se anunță o multitudine de colaborări fructoase, parteneriate cu diverse organizații și multe alte proiecte. E minunat să avem doar oameni buni în jurul nostru și să știm ca putem găsi un sprijin în fiecare dintre voi. Cu drag și prietenie, Redacția Revistei A.V.A

Nu vă faceti griji, toate materialele vor fi publicate! Nu ezităm, nu ignorăm pe nimeni. Fiecare are dreptul să se facă auzit și se va face. Așteptăm cu mare interes să vă alăturați echipei A.V.A , fie printr-un simplu gând, fie prin susținere sau chiar prin publicarea materialelor voastre în aceste pagini. În filele revistei e loc pentru toți. Suntem o familie și ne dorim ca și tu, stimate iubitor de frumos, să faci parte din ea. Familiile au menirea de a nu te face să te simți singur, asta facem și noi: încălzim și venim aproape de fiecare suflet în parte. Fă și tu asta ! Trimite materialele tale pe adresa netca.malina@gmail.com și încălzește un suflet.