Print Brochure - City Opera

Page 1

CIT Y O

A

R E P

|O

ra d

ea 2

017



CITY OPERA | Oradea 2017 operă | musical | muzică de film


Pornim la drum cu planuri mari și de lungă durată. Nădăjduim să găsim drumul bun pentru scopul pe care ni l-am propus, unul îndrăzneț, dar de bun augur și absolut necesar pentru dezvoltarea urbei noastre. Dorim o viață muzicală de clasă care să fie apreciată de public. Dorim un public educat, pretențios care să știe aprecia sau critica obiectiv performanțele artistice la care aspirăm. În felul acesta, împreună, noi și publicul nostru dorim să construim Oradea culturală, muzicală, așa cum se cuvine, raportat la istoria acestui oraș și la valorile care au luminat drumul pe care, iată, acum pășim spre viitor. Dorim o tradiție mereu încărcată de prospețime și valoare!

Ovidiu Niculaş Director Artistic ProArt Oradea


PROART ȘI IUBIREA PENTRU FRUMOS Peste 20 de ani de activitate Sute de programe și concerte 18 turnee europene, 3 turnee în Statele Unite ale Americii, festivaluri, concursuri


DESPRE PROART Deo Gloria și-a început existența în primăvara anului 1993 la inițiativa dirijorului Ovidiu Niculaș. Au urmat concerte, programe muzicale, turnee, festivaluri, traduceri și editare de partituri, înregistrări audio și video. În anul 1994, a luat ființă Fundația DEO GLORIA din nevoia de a susține și administra proiectele corului. Corul DEO GLORIA a susținut concerte în cadrul celor 18 turnee în România, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Austria, Germania, Franța, Belgia, Italia, Elveția. Au urmat în ultimii ani 3 turnee în Statele Unite ale Americii, ultimul încheiat în septembrie 2016. Orchestra DEO GLORIA a însoțit corul în câteva ocazii speciale la aceste concerte și turnee. În anul 2015 s-a constituit departamentul ProArt, un brand nou DEO GLORIA. ProArt are trei direcții de activitate: ProART National Symphony O orchestră alcătuită din tineri muzicieni formați în școlile naționale de muzică, dar și din profesioniști cu experiență concertistică de valoare. A colaborat adesea cu Filarmonica de Stat Oradea în realizarea unor diverse evenimente culturale și corporate. ProART Strings Quartet Un cvartet de coarde format din tineri talentați capabili de performanțe artistice deosebite, pregătiți pentru concerte, festivaluri, concursuri internaționale, producții muzicale pentru diverse ocazii și evenimente culturale, religioase, cât și pentru corporații. ProART Academy Școala de muzică se adresează copiilor, tinerilor, dar și adulților care doresc să studieze muzica în timpul liber. Profesorii au experiență și rezultate optime în predare, dar și o activitate concertistică continuă, ceea ce garantează eficiență și rezultate maxime în predare, precum și un model veritabil pentru viitorul muzician, atât în studiu, cât și în performanțe.


OVIDIU NICULAȘ Dirijor de cor și orchestră, Ovidiu Niculaș a absolvit Universitatea Emanuel Oradea - specializarea muzică bisericească și Facultatea de Muzică a Universității de Stat Oradea - specializarea pedagogie muzicală. A urmat apoi un master în stilistică dirijorală la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj Napoca. Din anul 1994 este director al Fundației Deo Gloria din Oradea, fundație întemeiată din dorința de a pregăti tineri muzicieni pentru corurile bisericești, de a oferi modele repertoriale și interpretative veritabile și sustenabile pentru corurile de amatori și, nu în ultimul rând, pentru a crea muzică pentru suflet, o muzică care să înalțe, să înnobileze. În toți acești ani a dirijat și a condus Corul și Orchestra Deo Gloria. A dirijat ansamblu coral și a predat la specializarea pedagogie muzicală a Universității Emanuel Oradea. Artist liric și membru în Consiliul Artistic al Filarmonicii de Stat Oradea, Ovidiu Niculaș a organizat participarea corului Filarmonicii Orădene în Turneul maestrului Ennio Morricone ”50 Years of Music” în calitate de șef al secției cor. A fost un turneu european de mare succes în care timp de o lună, corul a cântat alături de orchestra Filarmonicii din Praga în săli cu peste 10.000 de spectatori, fiind dirijați chiar de compozitor. Maestrul Morricone a scris coloana sonoră a peste 500 de filme, opere ale unor mari regizori, filme în care au jucat actori celebri cum sunt J. P. Belmondo, Clint Eastwood, Alain Delon, Jean Gabin, Lino Ventura, Robert De Niro, Harrison Ford, Monica Belluci etc. Activitatea și succesul lui Ennio Morricone este confirmat și de mai multe premii internaționale printre care și două premii Oscar.


REDESCOPERĂ FRUMUSEȚEA MUZICII CLASICE, A OPEREI


Frumusețea muzicii clasice, a operei, constă în capacitatea de a transmite o întreagă galerie de emoții într-un mod unic. Influența muzicii clasice se regăsește în multe din stilurile muzicale actuale precum jazz, rock sau pop. Provoacă imaginația și facilitează introspecția. E un eveniment de petrecere a timpului într-un mod elevat atât pentru prieteni, cât și pentru familie.

Muzica clasică - Este relaxantă şi ne încântă simţurile. - Face apel la simțul nostru de armonie și ordine. - Este internațională, absorbind influențe din diverse culturi și cucerind oameni din întreaga lume – este o limbă universală de care dispunem.

„Muzica este graiul sufletului. Ea stârnește în noi, nu instinctele, ci gândurile cele mai profunde.”

Ludwig van Beethoven


5 MAI 2017

Cetatea Oradea, Oradea, ora 20:30

REPERTORIU ȘI SOLIȘTI Arii, duete, cvartete celebre din opere de Mozart, Verdi, Puccini, Rossini etc. Fragmente din musical-uri care au cucerit scene ale lumii: “Phantom of The Opera” – Andrew Lloyd Webber, “Les Misérables“ – Claude-Michael Schonberg etc. Muzică de film


Laura Bretan s-a născut în Chicago în aprilie 2002, într-o famile româno-americană. Încurajată de mama sa, Laura a început să cânte muzică creștină la doar 4 ani. La 5 ani a început să cânte la pian. Laura este o fetiță normală de 14 ani, care nu doar știe să cânte, ci știe și să se bucure de copilărie jucându-se pe afară cu ceilalți copii. Studiază muzica, merge la biserică. Îi place să citească, să călătorească și să îi ajute pe alții, donându-și câștigurile Fundației „A Safe Heaven”.

EDUCAȚIE A început pregătirea vocală în iulie 2015 cu mezzosoprana Nicoleta Roman, artist liric la „Chicago Symphony Orchestra”.

COMPETIȚII A participat și a câștigat în multe concursuri și competiții. - Locul 1 - „Românii au talent”, dedicat bunicului ei - Finalistă - „America’s Got Talent”, 2016 - Premiul „The Voice of An Angel” - din partea Fundației „A Safe Haven”, 2016 - Premiul de Excelență „Pro Patria” - festival internațional, Roma, Italia, 2016

CONCERTE, RECITALURI ȘI APARIȚII MEDIA

LAURA BRETAN

- Apariții televizate: NBC, CBS, Windy City Live, WGN, WCIU etc. - Apariții în presă: Today's Show, People Magazine, CNN , Country Living, NBC online, Chicago etc. - Invitată să cânte cu Andre Rieu și la mai multe televiziuni în SUA, Europa și China - 3 noiembrie 2016 - concert alături de David Foster pentru FDIF Gala, Beverly Hills - 4 noiembrie 2016 - concert la Gala aniversară „Project Harmony”, la Opera Omaha - 24 noiembrie 2016 - cântă la „McDonalds Thanksgiving Parade Downtown”, Chicago - Decembrie 2016 - joacă în spectacolul caritabil „Star of Hope”, ajutând copii orfani și bolnavi din România - Februarie 2017 - concert de gală pentru „Lakeland Hospitals”, alături de Jay Leno și Trisha Yearwood - 4 martie 2017 - concertează în „Night Among The Stars“ Gala, la „University of Chicago Cancer Research” - Februarie 2017 – apare în primetime la o emisiune în Germania, invitată special ca artist la „VOICE Junior Romania” - Martie 2017 - concert la deschiderea unui spital, Chicago - 2017 - planifică un turneu mare în Australia și Noua Zeelandă - Adesea invitată de fundații, spitale, echipe sportive sau universități să cânte imnul național


EDUCAȚIE Baritonul Geani Brad este absolvent al secţiei de canto a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, unde a fost îndrumat în arta cântului vocal de către Alexandru Fărcaş şi Gheorghe Mogoşan (1997-2002), şi ulterior, pe parcursul studiilor de masterat, de către tenorul Marius Vlad Budoiu (2002-2004). Mai târziu a continuat să se perfecţioneze la Köln, cu Eda Moser şi la Zürich, cu tenorul de naţionalitate română, Ion Buzea.

CARIERA MUZICALĂ Între anii 2007-2011 a activat în străinătate la Staatstheater Kassel, după care s-a îndreptat înspre o carieră de liber profesionist pe diferite scene ale lumii, precum: Bühnen der Stadt Gera, Theater Brügge, Staatstheater Kassel, Volkstheater Rostock, Südthüringesches Staatstheater Meinigen, Théâtre de Saint-Quentin Paris, Cocertgebow Amsterdam, Conservatorio di musica G. Verdi Milano, Teatro Massimo Palermo, Ostia Antica Roma, Teatrul Principal din Palma de Mallorca şi, în Elveţia, la Baden, Biel, Burgdorf, Geneva, Lausanne, Lugano, Neuchâtel, Zürich, Solothurn şi St. Gallen. Din anul 2002 a devenit angajat al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca.

COMPETIŢII

GEANI BRAD Bariton

- Premiul „Jeunesses Musicales” - concursul „Sabin Drăgoi”, Arad (1997) - Premiul III - concursul „Nicolae Bretan”, Cluj-Napoca (2000) - Premiul pentru tineret - concursul „Haricleea Darclée”, Brăila (2001) - Premiul „Young Contemporary Interprets” - Opera Golden People, Cluj-Napoca (2003) - Premiul „Nachwuchspreis al Staatstheater Kassel” (2008)


EDUCAȚIE - Universitatea British Columbia, diplomă de master în operă, Bursa Ben Heppner - Universitatea British Columbia, diplomă de licență în operă - Profesoara actuală: Prof. Dr. Dozent Lavinia Cherecheş, Akademie für Künste, Berlin

ROLURI ÎN OPERĂ

DIANA OROS WILDER Soprană

- Hanna Glawari - „Die Lustige Witwe”, Vancouver Symphony Orchestra - Contessa Almaviva - „Le Nozze di Figaro”, Teatrul Regina Maria Oradea, România - Contessa Almaviva - „Le Nozze di Figaro”, Severočeske Divadlo, Cehia - Contessa Almaviva - „Le Nozze di Figaro”, University of British Columbia, Canada - Donna Elvira - „Don Giovanni”, Severočeske Divadlo, Cehia - Papagena - „Die Zauberflöte”, University of British Columbia, Canada - Venus - „Orphée aux Enfers”, University of British Columbia, Canada - Mimi - „La Bohème”, Opera Royale Los Angeles, SUA - Larina - „Yevgeniy Onegin”, Severočeske Divadlo, Cehia - Violetta Valéry - „La Traviata”, Opera Royale Los Angeles, SUA - Violetta Valéry - „La Traviata”, Opera Festival di Tuscia, Italia

COMPETIȚII - Locul I - „Vancouver Kiwanis Singing” - Competition - la categoria Operă și Lied


EDUCAȚIE - Conservatorul Național de Muzică din Mexic - a studiat violoncel, saxofon, dirijat și canto, cu Francisco Araiza, Irma Gonzalez - București - a studiat cu Ludovic Spiess și Cornel Stavru, Viorica Cortez, Ion Piso, Ionel Pantea, Eduard Tumagian, Nelly Miricioiu, Kaludi Kaludov, Sorina Munteanu și alții - Bursă - Societatea Internațională a Valorilor Artei Mexicane lucrează cu maeștrii Renata Scotto, Enrique Patrón, Teresa Rodriguez, Nico Castel, Denise Massé, Joan Dornemann - Bursă - the Portland Opera Performance Institute - a studiat cu Tito Capobianco, Justino Diaz, Shirley Verret, Daniel Orlando, David Lofton - Academia alla Scala - a studiat cu Dante Mazzola, Enza Ferrari, Umberto Finazzi, Marco Gandini

CARIERA MUZICALĂ A cântat în Mexic, SUA, Spaina, Italia, sub conducerea unor dirijori ca Maestros Placido Domingo, Enrique Patrón, Alfredo Silipigni, Enrique Ricci, Cristian Mandeal, Christian Badea. - Locul I - Competiția Națională a Cântăreților “Carlo Morelli”, 2003 - Cântă la Opera Națională din București din 2004, unde și-a făcut debutul european cu „La Traviata” - Colaborează cu Opera Națională din Chișinău (Republica Moldova), Opera na Zamku in Szczecin (Polonia), Orchestra Radio București, Filarmonica George Enescu și multe altele - Concerte: „Requiem” (Verdi), „Requiem” (Mozart), „Stabat Mater” (Rossini), „The Seasons” (Haydn)

ROLURI ÎN OPERĂ

HECTOR LOPEZ MENDOZA Tenor

- Bizet: Don José („Carmen”) - Puccini: Rodolfo („La bohème”), Pinkerton („Madama Butterfly“), Mario Cavaradossi („Tosca”), Calaf („Turandot“), Luigi („Il tabarro”) - Verdi: Alfredo Germont („La Traviata”), Foresto („Attila”), Jacopo Foscari („I due Foscari”), Zamoro („Alzira”), Il Duca di mantova („Rigoletto”), Carlo („I masnadieri”), McDuff („Macbeth”), Riccardo („Un ballo in maschera”), Ismaele („Nabucco”), Manrico („Il trovatore”), Ernani („Ernani”) - Boito: Faust („Mefistofele”) - Donizetti: Edgardo di Ravenswood („Lucia di Lammermoor”), Nemorino („L’elisir d’amore”), Roberto („Roberto Deveraux”) - Gounod: Faust („Faust”), Roméo („Roméo et Juliette”) - Giordano: Andrea Chénier („Andrea Chénier”) - Tchaikovsky: Lensky („Eugine Onegin”) - Delibes: Gérald („Lakmé”) - Berlioz: Faust („La damnation de Faust”)


OPERĂ ÎN AER LIBER Următorul eveniment City Opera

“NABUCCO”, DE GIUSEPPE VERDI


Giuseppe (Fortunino Francesco) Verdi (09/10 octombrie 1813, Le Roncole, ducatul Parma – 27 ianuarie 1901, Milano, Italia), celebru compozitor romantic italian, a fost unul dintre cei mai influenţi compozitori ai secolului XIX. “Nabucco” (prescurtarea de la Nabucodonosor) a reprezentat primul său mare triumf, fiind urmată de o altă operă devenită extrem de cunoscută, “Lombarzii” (I Lombardi alla Prima Crociata, 1843). “Nabucco” este o operă în patru acte ce are la bază libretul italian redactat de Temistocle Solera, inspirat din povestea biblică. Este, din punct de vedere cronologic, a treia operă verdiană, considerată drept cea care a statornicit reputaţia sa de compozitor. “Nabucco” urmăreşte calvarul evreilor sub domnia regelui babilonian Nabucadneţar (Nabucodonosor). Evenimentele istorice sunt folosite ca fundal pentru un complot politic şi romantic. Premiera a avut loc pe 9 martie 1842, la Scala din Milano, sub numele original de Nabucodonosor. Opera începe în vechiul Ierusalim unde regele Nabucco al Babilonului, a cărui fată Fenena a fost luată ostatică de evrei, invadează și jefuiește Templul. Numită de Nabucco Regent al Ierusalimului și îndragostită de evreul Ismaele, Fenena se convertește la iudaism și îi eliberează pe sclavii iudei. Sclava Abigaille, care pretinde că este sora prințesei, îl iubește și ea la rându-i pe Ismaele. Așa că, pune la cale un plan pentru a-l azvârli în temniță pe Nabucco și a fura coroana Ierusalimului pentru ea. În celula sa, Nabucco visează că Fenena este aproape de execuție, dar reușește să evadeze la timp pentru a o salva și a se converti la rândul său la iudaism. În final, Abigaille, neputând suporta vinovăția, se otrăvește.

„Cariera mea a început într-adevăr cu <Nabucco>.”

Giuseppe Verdi


PREFERINȚE, PRACTICI ȘI TENDINȚE CULTURALE ÎN ROMÂNIA


Importanța culturii și a educației în societate Cultura reprezintă motorul prin care un popor evoluează, dar și măsura acestei evoluții. Cultura reprezintă un element determinant al calităţii vieții unei comunităţi. Prin cultură, învățam arta frumosului și ne dezvoltăm creativitatea, imaginația. Cultura șlefuiește caracterul, lărgește orizontul de cunoștințe și stimulează dezvoltarea armonioasă dintre trup și suflet. Nu în ultimul rând, după cum afirma și Andre Malraux, cultura este suma tuturor formelor de artă, de iubire şi de gândire, care, pe parcursul secolelor, l-au ajutat pe om să fie tot mai puţin înrobit.

„Cultura înlătură naivitatea, iar învăţătura alungă ignoranţa.”

George Coşbuc


Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, „Barometrul de Consum Cultural 2015. Preferințe, practici, tendințe”, 2016 Cel mai important și mai amplu studiu de acest tip din România Barometrul de Consum Cultural prezintă statistici la zi despre sectoarele culturale și creative, ia pulsul vitalității culturale în spațiul public și spațiul domestic, identifică profiluri de consumatori / vizitatori / audiențe și oferă informații esențiale pentru proiectele de dezvoltare locală prin cultură. Barometrul de Consum Cultural 2015 reflectă realitatea culturală a societății românești de astăzi, o realitate în cifre și procente, nevoalată, bazată pe analize temeinice din ultimul an: - 89% din populația României nu a mers niciodată la operă și operetă - 64% din populația României nu a vizitat niciodată muzee și expoziții - 82% din populația României nu a mers niciodată la bibliotecă - 65% din populația României nu a mers niciodată la teatru

„Cultura este importantă deoarece îţi permite să alegi ce să faci în viaţă şi să realizezi acel lucru. Este baza tuturor lucrurilor. Muzica este importantă deoarece îţi deschide mintea. Mi-a plăcut foarte mult când am mers la un concert cu mama mea. Am simţit că particip la ceva important şi magic.”

Copil italian vorbind despre fericire (Raport ”Eradicarea sărăciei educaţionale şi materiale în rândul copiilor din Europa”, Salvaţi Copiii, 2016)


IMPLICĂ-TE ALĂTURI DE NOI! Experiență excepțională, iar brand-ul dvs. este prezent aici. Fiecare eveniment oferă o experiență. Oamenii recunosc și își vor aminti că brandul dvs. le-a oferit o seară memorabilă savurând capodopere ale muzicii clasice, de operă sau de film în aer liber. Impactul asupra comunității. Fiecare eveniment duce la creșterea economică, dezvoltarea orașului. Fiind vizibil, brandul dvs. va fi asociat cu dezvoltarea economică și sprijinirea comunității, ceea ce va avea un impact puternic asupra viitorilor potențiali consumatori. Îmbunătățirea imaginii companiei dvs./ modelarea atitudinilor de consum. Adesea companiile caută să îmbunătățească modul în care sunt percepute de către publicul lor țintă. Sponsorizarea de evenimente poate modela atitudinile de cumpărare și genera reacții pozitive vizavi de brandul dvs. Publicitate pozitivă/ vizibilitate sporită. Publicitatea pozitivă ajută la crearea de vizibilitate sporită a produselor/ serviciilor companiei dvs. Contribuiți la revigorarea vieții culturale din Oradea. Știați că... Oradea este singurul oraș din România care face parte - din anul 2012 - din rețeaua internațională a orașelor Art Nouveau și este orașul din România care are cele mai multe clădiri în stil Secession? În perioada interbelică era supranumit "micul Paris de pe Crișul Repede". Devenim parte a unei tendințe internaționale care este în continuă creștere.

Ovidiu NICULAȘ DIRECTOR ARTISTIC

0757 565 870 ovidiu.niculas@yahoo.com


ÎMPREUNĂ PUTEM REDA FRUMUSEȚEA ȘI STRĂLUCIREA CULTURALĂ DE ODINIOARĂ ORADEA, DIN NOU MICUL PARIS!


EVENIMENT ORGANIZAT DE

SPONSORI

PARTENERI

PARTENERI OSPITALITATE

PARTENERI MEDIA



DESIGN GRAFIC | Maria Lucian | 0740 943 298

cityopera.ro Oradea City Opera academiaproart.ro


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.