Grădina de tir_Oravița

Page 1

Analiză urbană și microintervenții în ansamblul urban Oravița - Grădina de Tir


Analiză urbană și microintervenţii în ansamblul urban Oraviţa

GRĂDINA DE TIR

Green buffer zone

CS-II-m-B-11157 – Ansamblu vilă oficiali – Piața Ferdinand, nr. 9 CS-II-m-B-11157.1 – Vilă oficiali, azi Ocolul Silvic CS-II-m-B-11157.2 – Grădina de Tir

Grădina de Tir

Date istorice Ansamblul Grădinii de Tir a fost amenajat la inițiativa Reuniunii Burgheze de Tir, ca loc de recreere, oferind suport pentru o gamă vastă de activități precum tir, spectacole, serbări, manifestări cu coruri și fanfare etc. Ansamblul a fost proiectat de arhitectul Ioan Bibel, acesta fiind și cel care a donat grădina către Asociația de Tir, în 4 august 1872. În perioada interbelică aici au loc numeroase montări de spectacole de teatru și muzicale pentru o elită restrânsă. Într-unul dintre saloane funcționa și un restaurant pe perioada sezonului cald, de asemenea pentru un public restrâns, accesul fiind pe bază de legitimații. În intervalul 1944-1948, unul dintre corpuri a fost amenajat ca restaurant cu popicărie, acestea funcționând până în 1969 respectiv 1970. În perioada 1948-1962 a funcționat un grup de sedii și birouri ale Sindicatelor din silvicultură și învățământ, iar în intervalul 1962-1979 au fost amenajate spații și birouri pentru Consiliul Orășenesc al Sporturilor de Masă. Din anul 1990 și până în prezent, Grădina de Tir este sediul Ocolului Silvic Oravița.

Green buffer zone

Din punct de vedere urbanistic, ansamblul de află în zona forestieră protejată, fiind interzise despăduriri ori intervenții agresive în peisaj.

Hartă de încadrare zonală sc 1:3000

Specificul zonal Ansamblul se află într-o zonă foarte bună a orașului, completând o direcție transversală importantă din oraș, împreună cu primăria Oravița, Parcul Central și Liceul Teoretic “General Dragalina”. Parcela nu este delimitată prin intervenții umane, ci mai de grabă prin intermediul peisajului în care este integrat ansamblul. Acest lucru face foarte prezent elementul surpriză raportat la acces, deoarece de la nivelul străzii principale ansamblul nu este deloc vizibil, datorită difetenței mare de nivel dintre cota străzii și cota terenului pe care e amplasat ansamblul. Grădina de Tir descrie foarte bine tipologia clădirilor ce sunt în legătură strânsă cu peisajul, contopindu-se cu acesta și este unul dintre punctele importante care oferă perspective de ansamblu asupra orașului. Ansamblul Grădinii de Tir este unul dintre obiectivele importante ale orașului, fiind diferit de toate celelalte spații publice din oraș, însă acest lucru nu este valorificat deloc, clădirile fiind lăsate să se degradeze și utilizate ca spații de depozitare.

Primăria Oravița

Parcul Central

Liceul Teoretic General Dragalina

Proiectul este unul dintre cele aflate pe lista Primăriei în ceea ce privește viitoarele intervenții, deci va oferi o bază importantă pentru un viitor proiect real. Hartă de încadrare zonală sc 1:2500

Grădina de Tir

Hartă de încadrare zon


nală sc 1:3500

Barajul Mare

Clădirea AFP

Policlinica Montană

Grădina de Tir

Grădina de Tir este unul dintre obiectivele propuse în prima fază a proiectului, ca făcând parte dintr-o serie de trasee turistice ce vizează atât obiectivele principale din oraș, cât și anumite rute și puncte cheie care funcționează împreună pentru a oferi o înțelegere cât mai bună a specificului orașului și arhitecturii acestuia. Ansamblul reprezintă un punct cheie al parcursului turistic, având diferite roluri în cadrul acestuia: - unul dintre spațiile culturale importante din oraș (actualmente nu este utilizabil) - punct de belvedere spre oraș - unul dintre spațiile ce conectează cele două maluri verzi ale orașului, completând singura direcție transversală ce leagă malurile


Din punct de vedere al degradărilor, se remarcă în special cele de la nivelul fațadelor, datorate apelor de capilaritate. De asemenea, stratul de suprafață al tâmplăriilor de lemn este deteriorat în proporție mare. Învelitorile sunt și ele degradate, permițând infiltrarea apei, ori nu sunt cele originale. Sistemul structural al corpului D este grav avariat, pereții longitudinali ai clădirii având înclinație spre exterior. Închiderile sunt de asemenea într-un stadiu avansat de degradare, sticla de la ferestre fiind în proporție mare spartă. Sistemul structural al șarpantei a fost înlocuit ulterior și s-au realizat intervenții de consolidare a clădirii, neadecvate din punct de vedere stilistic. De asemenea, corpul C se află într-un stadiu avansat de degradare, atât la nivelul fațadelor, cât și din punct de vedere structural, iar învelitoarea prezintă zone lipsă ce au permis infiltrarea apei și dereriorarea sistemului structural al șarpantei. Fațada NE se află în stadiul cel mai avansat de degradare, datorită proximității vegetației. Aici, tencuiala este exfoliată pe arii extinse, se observă apa ascensională și eflorescențe, iar în anumite zone este expusă zidăria. Acest proces a determinat absorbirea umidității în pereți și accelerarea procesului de degradare. Detaliile de lemn de la nivelul fațadei și al cornișei prezintă exfolieri ale stratului de vopsea și necesită recondiționare. Învelitoarea a fost adăugată ulterior și prezintă atât porțiuni lipsă cât și deteriorări ale stratului de protecție și prezența agenților biologici.

FAȚADĂ N-V -- CARTARE DEGRADĂRI -- SC. 1:100

LEGENDĂ - CARTARE DEGRADĂRI Tencuială căzută, rezultând elementelor structurale de lemn

în

expunerea

Umiditate și degradare a vopselei la cornișă, tâmplării, elemente structurale

Tencuială căzută, rezultând în expunerea zidăriei de cărămidă Exfolierea straturilor de protecție a tencuielii sau ornamentelor

FAȚADĂ N-E -- CARTARE DEGRADĂRI -- SC. 1:100

Agenți biologici (mușchi, plante crescute în soclu sau zidărie) Depuneri minerale pe tencuială (praf, cenușă sau pigmenți spălați pe fațadă)

Sfărâmarea, ciobirea sau uzura suprafețelor de marmură

Obiecte străine inserate în fațadă, atârnate sau prinse prin găurire în tencuială Adăuări de materiale de fațadă nespecifice sistemului constructiv sau consolidări locale urgente

Sticlă spartă

FAȚADĂ S-V -- CARTARE DEGRADĂRI -- SC. 1:100



Festivalul Internațional “Zilele Muzicii la Oravița” Grădina de Tir este unul dintre locurile în care are loc festivalul “Zilele Muzicii la Oravița”, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de au loc în Oraș. Festivalul este organizat de Asociația Culturală Kratima, având-o ca și coordonatoare pe Manuela Iana – Mihăilescu, actualmente conferenţiar universitar la catedra de pian a Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi Vicepreşedinte al Asociaţiei Culturale Kratima. Festivalul este unul de anvergură internațională, având invitați din Elveția, Unaria, Franța, România, Italia și Austria.

În anul 2016, festivalul s-a aflat la cea de-a 9-a ediție, iar în ultimii 3 ani, una dintre locațiile festivalului este Grădina de Tir, locația principală fiind Teatrul Mihai Eminescu. Acest lucru se datorează coordonatoarei festivalului care a descoperit ansamblul și i-a văzut potențialul în acest sens. În urma unor discuții cu dna. Iana - Mihăilescu, aceasta povestea cu entuziasm și fascinație despre locul pe care il numea magic și cu o acustică fascinantă datorită peisajului bogat în care se află amplasat. Gestul dnei. Iana - Mihăilescu este unul de importanță ridicată, deoarece nu doar că îi face pe locuitorii orașului să constientizeze potențialul și frumusețea acestui loc, dar trage un semnal de alarmă și către autorități în acest sens. Concertele ce au avut lor la Grădina de Tir sunt concerte de percuție, clarinet și vioară. Peretele de vegetație joacă un rol foarte important în ceea ce privește calitatea acusticii spațiului.



depozit lemne E

depozitare

acces pietonal

C

B

A

sediu Ocolul Silvic

depozitare restaurant

depozitare popicărie

acces auto

D

Secțiune amfiteatru și teatru de vară -- sc 1:100 cinematograf și teatru de vară

amfiteatru

Plan de situație existent

E

C

B

A

D

Plan de situație - demolări și intervenții noi

spațiu tehnic E

extensie scenă

acces pietonal

C

B

A

sediu asoc. cult. co-working

spațiu multif. pavilion

existent

acces auto D

cinematograf și teatru de vară amfiteatru

demolat propus spre restaurare propus spre demolare intervenții propuse

Plan de situație - propus

Plan de situație -- sc 1:250


Proiectul urmărește reabilitarea ansamblului de clădiri și a zonei amfiteatrului, în scopul creeri unui ansamblu cultural vibrant care să satisfacă necesitățile comunității în ceea ce privește activitățile culturale și recreaționale. Astfel, din punct de vedere funcțional se revine la scopul inițial al zonei, acela de spațiu de recreere. Această strategie are la bază lipsa unui spațiu cultural de dimensiuni mari, în care să se poată desfășura diferite activități atât la interior cât și în aer liber, singurul spațiu de acest fel fiind Teatrul Mihai Eminescu, care însă nu satisface toate nevoile comunității și dezvoltării orașului și împrejurimilor acestuia din punct de vedere cultural. Un alt argument este aprecierea pe care persoane din exterior o manifestă față de această zonă și inițiativele pe care acestea le au (festivalul Zilele Muzicii la Oravița) și de asemenea potențialul zonei din punct de vedere acustic.

4210 mp

S teren POT

12.04%

CUT

0.16 507.26 mp

S constr clădiri

452 mp

S constr amfiteatru S constr scenă

58 mp

S constr parcare

85 mp

S constr desf clădiri + terasă + amfiteatru S constr desf clădiri

679.49 mp

S util

411.17 mp 6.25

H cornișă max

+5.32

+7.41

limită sit strategic

+3.43

acces pietonal

+6.21

acces auto

+7.95 +6.25

2150 mp

+3.85

+4.05

+3.85


co-working


teatru de vară


Axonometrie - situație existentă

Axonometrie - intervenții noi

înlocuirea învelitorii actuale cu tablă titan zinc

detașarea acoperișului de planul fațadei vechi articularea celor două volume

preluarea unghiului acoperișului ce acoper balconul clădirii A

35°

Perspectivă - concept volumetric


Axonometrie - demolări

Axonometrie - situație propusă

articularea celor două volume și evidențierea zonei în care e amplasată scena zonă proiecții

perete fundal ce face legătura între pavilion și corpul clădirii alăturate

preluarea elementelor de fațadă ale corpului B și utilizarea acestora cu scop structural -- preluarea ritmului și a contravântuirilor

conectarea pavilionului, a corpurilor B și C și a zonei de mini-amfiteatru prin intermediul planului de călcare


Plan situație existentă

Plan demolare

Plan intervenții



tencuială exterioară culoare albă

învelitoare tablă titan zinc învelitoare tablă titan zinc

Fațadă S-V -- scara 1:100

zid de sprijin - piatră naturală

învelitoare tablă titan zinc tencuială exterioară culoare albă

Fațadă N-E -- scara 1:100

plă


fațadă lemn existentă învelitoare țiglă solzi

ăci mozaic alb

învelitoare tablă titan zinc

învelitoare țiglă solzi structură de lemn vopsit alb

tencuială exterioară culoare albă

învelitoare țiglă solzi învelitoare tablă titan zinc

învelitoare tablă titan zinc


Secțiune longitudinală AA -- sc 1:100

învelitoare tablă titan zinc

tencuială exterioară culoare albă tencuială exterioară culoare albă învelitoare tablă titan zinc

Fațadă N-V -- scara 1:100


zid de sprijin - piatră naturală

structură de lemn vopsit alb

plantare carpen - ca background natural al scenei și îmbunătățirea acusticii amfiteatru natural - locurile de stat -- gabioane de piatră scenă - structură și finisaj de lemn










Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.