Document N.casso by CDI SHP

Autorii își asumă responsabilitatea pentru materialele publicate, în ceea ce privește originalitatea și conținutul.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României Nicolae Casso, filozoful din Chișcăreni/ Ignatiuc Viorica, Petrișor Minodora Editura Casa Corpului Didactic Prahova, 2017 ISBN 978-606-8752-77-8 3

Parteneriat educaţional şi de colaborare pentru Simpozionul cu participare internațională NICOLAE CASSO, FILOZOFUL DIN CHIŞCĂRENI 15 Ianuarie 2018 Parteneri la nivel național: 1. Colegiul „Spiru Haret” Ploieşti, unitate iniţiatoare şi coordonatoare. Director profesor Mihai Sandu, coordonator documentarist Minodora Petrişor; 2. Inspectoratul Şcolar Prahova, Inspector general profesor Nicolae Angelescu, reprezentant inspectorat profesor Cristina Petre; 3. Casa Corpului Didactic Prahova, Director profesor Maria Cazacu, coordonator Mihaela Niculescu.

Parteneri la nivel international: 1. Direcția Educaţie, raionul Sângerei, Republica Moldova. Şef de direcție profesor Mariana Calin; 2. Centrul de Orientare și Promovare Europeană „Dialog”, Chişcăreni, Republica Moldova, Director profesor Viorica Ignatiuc, reprezentant profesor Nadejda Spînu; 3. Liceul teoretic „Nicolae Casso” Chişcăreni, Republica Moldova. Director profesor Galina Barbacari reprezentant profesor Viorica Ignatiuc; 4. Liceul teoretic „Mihai Eminescu” Sângerei, raionul Sângerei, Republica Moldova. Reprezentant profesor Maria Druga; 5. Liceul Teoretic ,,Alexandru Agapie”, Pepeni, raionul Sângerei, reprezentant profesor Viorica Vulpe; 6. Liceul Teoretic „Luceafarul”, Biruința, raionul Sậngerei, reprezentant profesor Aliona Moroşan; 7. Şcoala Gimnazială Ciuciuieni, Director profesor Angela Albu, reprezentant profesor Tatiana Morozov

Comitet de evaluare: 1. Cristina Petre, profesor, Inspectorat Şcolar Județean Prahova; 2. Mariana Calin, profesor, Direcția Educație raionul Sângerei, Republica Moldova; 3. Viorica Ignatiuc, profesor, Liceul Teoretic „Nicolae Casso”, Chişcăreni Republica Moldova; 4

4. Bîlgă Gheorghe, profesor, Colegiul „Spiru Haret” Ploiești, Prahova, Romậnia;

Comitet de coordonare: 1. Galina Barbacari, profesor, director Liceul Teoretic „Nicolae Casso”; Chișcăreni, raionul Sângerei, Republica Moldova; 2. Viorica Ignatiuc, profesor Liceul Teoretic „Nicolae Casso”, Chișcăreni, raionul Sângerei, Republica Moldova; 3. Minodora Petrișor, documentarist Colegiul Spiru Haret, Ploiești, Prahova, România; 4. Mihaela Niculescu, bibliotecar Casa Corpului Didactic, Ploieşti, judeţul Prahova, România. Comitet de organizare: 1. Nicolae Angelescu, profesor, inspector general, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Prahova, România; 2. Cristina Petre, profesor, inspector, Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, România; 3. Mariana Cazacu, profesor, director, CCD Prahova, România; 4. Mihai Sandu, profesor, director, Colegiul „Spiru Haret” Ploiești, Prahova, România; 5. Viorica Ignatiuc, profesor, Liceul teoretic „Nicolae Casso” Chişcăreni, raionul Sângerei, Republica Moldova; 6. Nadejda Spînu, profesor, Liceul teoretic „Nicolae Casso” Chişcăreni, raionul Sângerei, Republica Moldova; 7. Aurica Şuiu, profesor, Liceul teoretic „Nicolae Casso” Chişcăreni, raionul Sângerei, Republica Moldova; 8. Raisa Prisăcaru – Pupăză, profesor, Liceul teoretic „Nicolae Casso” Chişcăreni, raionul Sângerei, Republica Moldova; 9. Valentina Secureanu, profesor, Liceul teoretic „Nicolae Casso” Chişcăreni, raionul Sângerei, Republica Moldova; 10. Silvia Ţurcanu, primar, comuna Chişcăreni, raionul Sângerei, Republica Moldova; 11. Irina Iliaș, profesor, Colegiul „Spiru Haret” Ploiești, Prahova, România; 12. Mirela Popa, profesor, Colegiul „Spiru Haret” Ploiești, Prahova, România; 13. Adriana Vlad, profesor, Colegiul „Spiru Haret” Ploiești, Prahova, România; 14. Radu Nicoleta, profesor, Colegiul „Spiru Haret” Ploiești, Prahova, România; 15. Bîgiu Răzvan - Cristian, profesor Colegiul „Spiru Haret”, Ploiești, Prahova, România.

Cuprins Cuvânt de început ...................................................................................................................... 7 Stimate cititor! Primar Silvia Țurcanu .................................................................................................... 9 Nicolae Casso şi epoca sa Prof. Cristina Petre, Documentarist Minodora Petrişor ............................................... 13 Nicolae Casso - eroul zilei de ieri, de azi și de mâine Prof. Viorica Ignatiuc................................................................................................... 16 Dragostea pentru oameni – cea dintâi religie a lui Nicolae Casso Prof. Angela Albu ........................................................................................................ 19 Repere din istoria Basarabiei (1812-1918) Prof. Gheorghe Bîlgă ................................................................................................... 23 Nicolae Casso - bastion al conștiinței de neam în Basarabia țaristă Prof. Tatiana Morozov ................................................................................................. 41 Nicolae Casso. Neînduplecat adversar al jugului rusesc în Basarabia Prof. Răzvan-Cristian Bîgiu, ........................................................................................ 45 Nicolae Casso - filantrop și promotor al idealurilor naționale în Basarabia în secol al XIX-lea Prof. Viorica Vulpe ...................................................................................................... 49 Nicolae Casso -susținător al culturii naționale Prof. Nicoleta Radu ...................................................................................................... 54 Nicolae Casso - cunoscător al culturii universale și promotor al culturii naționale Prof. Aliona Moroșan................................................................................................... 57 Nicolae Casso - activitatea filantropică a unui mare român Prof. Laura Pandelache ................................................................................................ 61 NICOLAE CASSO revine ACASĂ Prof. Nadejda Spînu ..................................................................................................... 64 Nicolae Casso – în fruntea mișcării naționale din Basarabia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea Prof. Maria Druga ........................................................................................................ 68 Nicolae Casso - povață și sprijin celor sărmani și obidiți Prof. Raisa Prisăcaru - Pupăză ..................................................................................... 73 La răscruce de ani Prof. Ana Blașco .......................................................................................................... 77 O moștenire de vis Prof. Galina Cumpătă................................................................................................... 80 Omul binefacerilor revenit acasă Bibliotecar Maria Munteanu ........................................................................................ 82 Filozoful de la Chișcăreni (Nicolae Casso) Prof. Valentina Secureanu ........................................................................................... 85 Nicolae Casso în amintirea sătenilor Prof. Nicolae Spînu ...................................................................................................... 97 Descoperirea universului lui Casso Prof. Viorica Ignatiuc................................................................................................. 100 ANEXE .................................................................................................................................. 102 6

Cuvânt de început Evocarea personalității lui Nicolae Casso reprezintă un eveniment de seamă pentru cultura românească. Pentru a marca acest moment, s-a luat iniţiativa organizării Simpozionului internaţional cu tema: Nicolae Casso, filozoful din Chișcăreni, în data de 15 ianuarie 2018, de Ziua Culturii Naționale. Chemarea a găsit ecou în rândul cadrelor didactice,care au redactat materiale pe această temă, în vederea prezentării şi publicării acestora. Volumul de față izvorăște dintr-o firească și legitimă necesitate de a aduce în prim-plan viața și realizările unei personalități de excepție din istoria și viața publică basarabeană, filozof cu vocație, cunoscător a șapte limbi, creator de școli românești, intelectual cu har: Nicolae Casso. Din poziția sa de coordonator al mișcării de eliberare națională din Basarabia secolului al XIX- lea acesta a devenit și un simbol al localității Chișcăreni. Respectul pentru lucrul bine făcut, viziunea clară și realistă privind păstrarea învățământului românesc, necesitatea orientării școlii spre nevoile concrete ale țării în domeniul economic, al vieții sociale și culturale în limba română, domn bun cu țăranii, toate acestea i-au adus în plus numele de „filozoful din Chișcăreni”. Prezenta lucrare reuneşte 20 de studii, articole şi referate elaborate de cadre didactice din întreg spaţiul românesc. Acestea abordează o problematică menită să realizeze o imagine de ansamblu a epocii Casso şi să pună în lumină uriaşa personalitate a lui Nicolae Casso. Un număr de autori evocă, în articolele lor, diverse aspecte ale dezvoltării culturale, susţinute financiar de Casso, precum: şcoli, manuale, tineri trimişi să studieze la Iași sau în străinătate. Strădaniile sale au determinat dezvoltarea învăţământului, dar şi redactarea manualelor în limba română. Sunt reliefate aspecte care vizează şi alte direcţii din activitatea lui Nicolae Casso, precum construirea unor școli sau spitale. N-au fost trecute cu vederea nici contribuțiile sale la evoluția politicii interne din acea vreme. În mod firesc, textele reunite în cadrul lucrării sunt de întindere și valoare inegală, fiecare autor propunând spre publicare ceea ce a considerat reprezentativ pentru preocupările sale științifice. Dorința noastră de a duce la bun sfârșit acest proiect a fost animată, în primul rând, de respectul și întreaga considerație față de cel căruia îi este închinat volumul – vizionarul Nicolae Casso, precum și de sincere sentimente de prețuire și gratitudine față de autorii articolelor. Tabloul acestei epoci de strălucire a spiritului românesc este completat cu evocarea teatrală a omului, diplomatului şi filozofului care rămâne în istorie ca un „simbol la curajului, demnității adevărului și acțiunii”. Culegerea de faţă reprezintă, simbolic, un omagiu adus lui Nicolae Casso, iar paginile, scrise cu drag de cadre didactice, se constituie în florile recunoştinţei fără de sfârşit faţă de personalitatea complexă a acestuia. Din această perspectivă, 7

prin apariţia acestei cărţi în format electronic, organizatorii şi participanţii la simpozion își propun și un act de cultură. Totodată, activitatea lui Nicolae Casso a fost şi va fi permanent un model şi un îndemn la unitate pentru românii de pretutindeni, cu atât mai mult cu cât acest volum vine într-un an aniversar, anul centenarului Unirii Basarabiei cu România, dorință neîmplinită a filozofului basarabean, ceea ce transformă demersul de față în semnul de recunoștință pe care i-o aducem: „La trecutu-ți mare, mare viitor!” În final, gândul nostru se îndreaptă cu drag către toţi elevii, cadrele didactice şi iubitorii de istorie, cărora li se adresează această carte, pe care le-o recomandăm cu deosebită căldură şi le dorim lectură plăcută. Rămân de actualitate astfel cuvintele cronicarului Miron Costin: „Căci nu este alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor”.

Prof Cristina Petre, inspector ISJ Prahova Prof Viorica Ignatiuc, Liceul Nicolae Casso Chișcăreni, Republica Moldova

Stimate cititor! Primar Silvia Țurcanu

Chișcăreni, raionul Sângerei, Republica Moldova Din cununa Timpului coboară peste satul Chișcăreni o vârstă destul de onorabilă - mai mult de 4 secole şi jumătate de la prima atestare documentară. Este mult? Este puțin? Probabil, este atât cât a vrut Dumnezeu să fie, deoarece anume El a binecuvântat această palmă de pământ, cu oameni tot unul ca unul: harnici, gospodari, mărinimoși. Prin multe i-a fost dat satului Chișcăreni să treacă: război, foame, ocupație forțată, deportări, colectivizare etc. ... Bătrânul Redi... Râul Ciuluc...Strămoșii noștri … De-ar avea grai să le spună pe toate câte au fost ... Dar, în ciuda tuturor vitregiilor timpuluI, satul a rezistat, căci dârji și de neclintiți i-au fost feciorii. Aidoma unui părinte grijuliu, satul și-a petrecut și așteaptat copiii cu care se mândrește. Acest sat a născut și educat OAMENI cu merite deosebite, ale căror nume sunt cunoscute atât în țară, cât și peste hotarele ei. Agronomi, ingineri, profesori, juriști, cântăreți, medici, oameni de știință, oameni de afaceri, plugari – oameni de omenie - sunt averea cea mai de preț a satului nostru. Sunt primar la al patrulea mandat și totdeauna am pus preț pe Oamenii de valoare ai acestei vetre. Scopul administrației publice locale este de a ridica nivelul de trai al locuitorilor, de a ridica nivelul de educație al populației, inclusiv prin studierea și păstrarea identității naționale. Majoritatea populației, care azi sunt adulți nu au studiat istoria adevărată a acestui pământ, mulți dintre ei vorbesc o limbă cu multe rusizme. Și în orice activitate pe care o inițiem în localitățile noastre avem scopul de a cultiva dragostea faţă acest petec de pământ, care este BAȘTINA, față de credință, față de limba română. Reîntoarcerea la tradiții și obiceiuri, la istoria corectă constituie un omagiu adus înaintașilor noștri, care au făurit destinul acestui pământ. Protejarea, conservarea, şi transmiterea patrimoniului cultural către generaţiile viitoare defineşte un popor şi reprezintă una din atribuţiile de baza ale administraţiei locale. Dacă am vorbi despre partrimoniul arheologic, aș dori că în acestă carte să fie înveșnicită informația despre faptul, că pe teritoriul comunei Chișcăreni au fost depistate cele mai vechi așezări omenești din Moldova, care numară mai mult de 6.000 ani. Atașez o mică informație publicată de către arheologul Stanislav Țărnă: „S-au încheiat cercetările preventive de pe situl Nicolaevca V, comuna Chişcăreni, raionul Sângerei. Pentru validarea unei scanări geomagnetice realizate mai demult, au fost deschise trei secţiuni peste trei tipuri de anomalii, interpretate de noi ca fiind resturi de la un bordei precucutenian, o locuinţă de suprafaţă din aceeaşi etapă şi o locuinţă lungă a 9

culturii neolitice liniare. Toate secţiunile au confirmat perfect rezultatele scanării şi interpretarea prealabilă a acesteia, făcută de noi anul trecut. Săpătura a furnizat [un] numeros material (vase intregibile, plastică, unelte din piatră); au fost colectate şi diverse probe pentru un spectru larg de analize (C14, chimico-spectrală, arheozoologică, palinologie, fitoliti etc.). La lucrările şantierului au participat colegi din Polonia (Universitatea Rzeszow), Republica Moldova (Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei şi Academia de Ştiinţe a Moldovei) şi România (Muzeul Judeţean Botoşani), studenţi de la Universitatea Regensburg (Germania) şi Universitatea de Stat a Rusiei de la Moscova, precum şi voluntari din Chişcăreni. Le mulţumesc mult tuturor participanţilor pentru munca depusă! Rezultatele sunt mult peste aşteptările noastre. Două secţiuni au fost conservate pentru anul viitor, urmând a fi extinse pentru a cerceta integral locuinţa neolitică şi cea precucuteniană. Cercetarile au avut loc cu sprijinul administraţiei raionului Singerei şi primariei comunei Chişcăreni, pe care îi mulţumim şi pe această cale”. Avem în teritoriu meșteri populari în mai multe domenii, cum ar fi neîntrecutele meșterițe la țesutul covorului moldovenesc (Baltag Ioana, Grosu Elena, Golban Ștefania), împletitul în fibre vegetale (Raisa Bejenari), confecționarea obiectelor din tinichea – frații Sacara Nicolae, Ion și Mihail. Considerăm că, dacă în aproape toate domeniile politicilor publice sunt necesare alocări financiare consistente, în ceea ce priveşte păstrarea, conservarea şi transmiterea valorilor patrimoniului cultural, mai ales cel imaterial, autorităţile locate din Chişcăreni pot avea un aport mult mai mare. În acest sens, conducerea primăriei Chişcăreni a acordat şi acordă, în continuare, o importanţă deosebită susţinerii creaţiei populare şi tehnicilor tradiţionale. Sunt promovaţi artiştii populari creatori de costume populare: doamnele Maria Grosu, Svetlana Bordan și Ana Zadnipru. Minunatele ii şi cămăşi bărbăteşti populare brodate de aceşti meşteri populari satisfac nevoia de frumos şi le întâlnim atât la ansamblurile populare cât şi pe persone publice. O altă preocupare a autorităţii publice locale o constituie sprijinirea colectivelor de artişti amatori: Ansamblul folcloric - model „Chișcăreanca” și ansamblul de bărbați „Moștenitorii”, conduse de d-na Zinaida Darie, conducător muzical domnul Sergiu Mereuță, ansamblul „Țărancuța”, condus de d-na Efimia Andronic, ansamblurile „Opincuța”, „Haiducii” și „Floricica”, conduse de d-na Angela Placinta. Din surse proprii sau prin contribuţie privată s-a finanţat participarea la concursuri atât în Republica Moldova cît şi în afara graniţelor. Teatrul popular constituie o altă componentă a patrimoniului cultural imaterial care este susţinută şi promovată de către autorităţile locale. Acum, în Chișcăreni, activează Teatrul poetic „Pelerinii iubirii” și Teatrul dramatic „Vasile Alecsandri”, conduse de doamna Valentina Secureanu.

Pe lîngă piesele de teatru noi sau clasice, artiștii locali culeg piese muzicale arhaice, dansuri populare autentice, colinde, urături, studiază diferite obiceiuri de la bătrânii satului, ca mai apoi, să le lase moștenire generațiilor, care vin. În ceea ce priveşte patrimoniul cultural material, parcul castelului lui Nicolae Casso este una din preocupările noastre. Din bătrâni cunoaștem că boierul Cașu (Nicolae Casso) avea un parc foarte frumos în mijlocul satului Chișcăreni, nu departe de castelul său. Pe cînd eram copii, în acest parc erau copaci bătrîni, viguroși. Cărarea din mijlocul parcului era sădită cu tufari de măslin. Din spusele bunicilor, în parc erau mulți trandafiri, diferite flori, care înfloreau în toate perioadele anului. Acest parc se află în mahalaua satului „Grădina boierească”. În mijlocul parcului pe timpul comuniștilor a fost instalat bustul lui Lenin. Cînd primar a devenit d-l Tcaciuc Nicanor, el a dorit să renoveze acest parc. A mutat grădinile gospodarilor, mărind suprafață parcului. A avut un proiect al parcului foarte îndrăzneț, dar din cauza insuficienței de resurse financiare nu la putut duce la bun sfârșit. În anii 90‫ ׳‬bustul lui Lenin a fost scos din parc. Parcul a fost sădit cu arbori mai tineri, cu brazi, molizi, mesteceni. Pentru a putea finanţa lucrările de reabilitare a parcului, administraţia locală a folosit politica paşilor mărunţi. În acest sens a creionat şi aplicat proiecte de mici dimensiuni care au vizat părţi ale lucrărilor de ansamblu. Tinerii din Chișcăreni au colectat donații de la cetățeni, de la agenți economici și, în anul 2014, au instalat 15 bănci și urne în acest parc. La 6 martie 2016 în fața primăriei a fost instalat bustul lui Nicolae Casso. Pentru noi, chișcărenenii, acesta a fost un cadou foarte scump și dorit, donat de către Societatea Cultural Istorică „Mihai Viteazul”, condusă de domnul Mircea Cosma din Ploiești. Și Nicolae Casso ne inspiră zilnic la fapte frumoase, la studierea istoriei poporului nostru, la păstrarea tradițiilor și obiceiurilor. Cînd satul Chișcăreni a fost selectat de către PNUD în proiectul „Migrație și Dezvoltare Locală”, băștinașii au fost acei care au selectat proiectul, care poate fi implementat în satul Chișcăreni. Și după numărarea voturilor oferite de cetățeni, proiectul legat de reabilitarea parcului a luat cele mai multe voturi. La sfîrșitul anului 2016 am început a colecta contribuția pentru acest proiect şi, în primăvara anului 2017 am început reabilitarea parcului cu frumosul nume de „Grădină boierească”. Acest proiect a fost implementat de către AO „BaștinaChișcăreni” în partenereat cu primăria comunei Chișcăreni cu susținerea financiară a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova din banii Guvernului Elveției, cu contribuția cetățenilor, a fraților din localitatea Drajna, judeţul Prahova, România (localitate înfrățită cu Chișcărenii), a APL. Grantul obținut de noi a fost de 20.000 dolari. Condiția era de a acumula contribuție în mărime de cel puțin 20% de la APL, cetățeni, alți finanțatori. De la localnici în total s-au colectat 103.252 lei, de la Drajna Prahova – 82.500 lei, 11

PNUD- 386.000 lei și restul de la APL. În total au fost investiți în reabilitarea parcului peste 655 mii lei. Ce s-a făcut din acești bani? S-au cheltuit banii pentru: - pavaj aleea centrală 149.000 lei - iluminare parc 131.350 lei - teren joc și fitness 152.200 lei - securitate video 47 500 lei - trotuar cu piatra de Cosăuți 57.650 lei - reparația capitală gard spre grădiniță 27.900 lei - intrarea confecționată din piatră de Cosăuți 47.790 lei - băncile și urnele 41.680 lei În total 655.070 lei. În parc au fost sădiți arbori și arbuști decorativi, s-au plantat bulbi de flori. În mijlocul parcului a fost inaugurat bustul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Suntem siguri, că vor mai apărea și busturile altor personalități de vază. Mulțumim tuturor acelora, care au contribuit la implementarea proiectului prin surse financiare, prin muncă de voluntariat, prin oferirea experienței și expertizei! Prin implementarea acestui proiect noi am dovedit că prin unire putem schimba viață în satele noastre!

Nicolae Casso şi epoca sa Prof. Petre Cristina

Inspectoratul Școlar Județean Prahova Documentarist Minodora Petrişor Colegiul „Spiru Haret” Ploiești, Prahova, Romania Abrégé: Dans une période boulversée dans toute l’Europe, la Bessarabie connaît tous ces changements politiques, administratifs et juridiques. Nicolae Casso, l’un des représentants importants de la Bessarabie à l’époque, a pleinement contribué à la préservation et à la continuité du roumanisme. C’est un visionnaire dont les idées restent encore vives aujourd’hui. Mots clés: patriote, nationaliste, tsarisme, convictions politiques, réformes administratives et juridiques, éducation, moldaves, Bessarabie, Prout

Nicolae Casso a trăit între anii 1839 – 1906, timp în care viaţa socială, politică şi economică a Basarabiei a cunoscut importante schimbări. Originea sa era românească. Bunicul său Constantin Casso era un aromân din Pind şi a venit în Moldova în anul 1793, împreună cu Mihail Şuţu, domn al Moldovei între anii 1793 – 1795 (a doua sa domnie). Pentru serviciile aduse domniei, Constantin Casso a primit de la Alexandru Şuţu rangul boieresc de vel serdar. Ascensiunea socială şi economică a lui Constantin Casso a fost continuată de fiul acestuia, Ştefan Casso, care a fost distins de către domnitorul Moldovei, Alexandru Șuțu (1801-1802), cu rangul boieresc de vel căminar. După ruperea Basarabiei din trupul Moldovei, în anul 1812, Ştefan Casso a rămas în Basarabia deoarece aici îşi avea proprietăţile şi, în plus, statutul său social a fost recunoscut de către stapânirea rusă, dovadă fiind faptul că Adunarea Dvorească a Basarabiei i-a acordat, la 18 iulie 1816, diploma de nobil1. La 10 mai 1839 s-a născut Ştefan Nicolae Casso, în satul Ciutuleşti, judeţul Soroca, din părinţi „nobili ereditari”. Nu avem multe date asupra familiei sale, dar se cunoaşte cu certitudine despre existenţa unui frate al său, Aristide Ştefan Casso, care i-a împărtăşi îndeaproape ideile patriotice. Tatăl său, Ştefan Casso, a fost preocupat de a asigura copiilor săi o educaţie temeinică, dar şi de a păstra vie conştiinţa de neam şi limba românească. Nicolae Casso făcea parte din a doua generaţie a boierimii moldovene din Basarabia, după anexarea acesteia de către Rusia. Părinţii generaţiei sale vorbeau româneşte în casele lor şi aveau vii şi puternice amintiri despre întreaga Moldovă, iar în viaţa socială şi culturală erau încă prezente obiceiurile, tradiţiile şi vechile datini strămoşeşti. În acest cadru familial şi comunitar, cu puternice caracteristici româneşti, a crescut şi şi-a format convingerile politice Nicolae Casso. A urmat 1

Pelivan, Ion – Nicolae Ştefan Casso, Tipografia ziarului „Universul”, Bucureşti, 1942, pp. 11 – 12.

cursurile liceului Richelieu din Odessa, atât cursul secundar cât şi cel univeritar, secţia juridică, absolvindu-l în anul 1859. A urmat apoi, la Paris, cursurile facultaţii de medicină, fără a le finaliza. Avea o solidă cultură fiind preocupat, în permanenţă, de a-şi îmbogăţi cunoaşterea. A reuşit să înveţe 7 limbi străine printre care: greaca, latina, franceza, germana, ebraica etc. Presupunem că el cunoştea limba rusă, dar este o certitudine că nu a vorbit-o niciodată. Generaţia tinerilor intelectuali moldoveni din care făcea parte Nicolae Casso era puternic influenţată de marile evenimente politice care aveau loc atât în spaţiul românesc, cât şi în cel rusesc la jumătatea secolului al XIX-lea. La 24 ianuarie 1859 se înfăptuise Unirea Moldovei cu Ţara Românească, iar actul politic în sine, de o importanţă excepţională pentru destinul neamului românesc, precum şi reformele înfăptuite de Alexandru Ioan Cuza, mai ales reforma agrară, erau cunoscute de tinerii intelectuali moldoveni din Basarabia şi au avut o mare influenţă asupra acestora. Conform unor documente oficiale ruse, prin activitatea și convingerile politice ale tinerilor intelectuali moldoveni se contura pericolul apariţiei, în Basarabia, a unui curent naţionalist care viza „renaşterea naţiei moldoveneşti în Basarabia”2 În deceniul şapte al secolului al XIX-lea, ţarul Alexandru II, a iniţiat o serie de reforme sociale, administrative şi judecătoreşti în imperiul ţarist. Realizarea acestor reforme era cerută de criza generală în care se afla imperiul rus. Numeroasele revolte ţărăneşti (137 de cazuri între anii 1851 - 1851), înfrângerea militară a Rusiei în războiul Crimeii (1853 - 1855), puternica revoltă poloneză reprimată violent de ruşi abia în anul 1863, au fost doar o parte din cauzele care au impus cu necesitate profunde schimbări în funcţionarea statului rus3. În acest context de schimbare socială şi politică, activitatea intelectualilor moldoveni precum: Nicolae Casso, Mihail V. Stroescu, Alexandru Cotruţă, Ioan şi Constantin Cristi, Carol Cotruţă, Constantin Kazimir şi fiul4 s.a., dedicată renaşterii şi întăririi spiritului naţional românesc din Basarabia a putut să se desfăşoare cu mai multă eficienţă. Deşi introducerea reformelor inițiate de guvernul imperial de la Sankt Petersburg s-a făcut în Basarabia cu o anumită întârtiere, reforma ţărănească din anul 1868, cea a zemstelor în anul 1869, în acelaşi an cu cea judecătorească5, acestea au avut o serie de rezultate directe precum: înfiinţarea unei întregi reţele şcolare cu predare în limba moldovenească, construirea şi înfiinţarea de dispensare, de spitale, de puncte agronomice, reorganizarea justiţiei şi intrarea în structurile adminnistrative locale și în sistemul judecătoresc a unor intelectuali moldoveni. Chiar dacă şcolile moldoveneşti cu predare în limba română au avut o

Pelivan, Ion – op. cit., pp. 27 – 28. Boldur, Alexandru – Istoria Basarabiei, ediţia a doua, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 1992, pp. 354 - 358 4 Poştarenco, Dinu – O istorie a Basarabiei în date şi documente, 1821 – 1940, Editura Cartier, Chişinău, 1998, pp. 116 – 119. 5 Boldur, Alexandru – op. cit., pp. 359 - 360 2 3

durată scurtă de funcţionare-unele surse indică anii 1870 - 18756, impactul lor cultural şi social a fost major pentru că au contribuit la conservarea sentimentului naţional în satele româneşti din Basarabia. Reformele au răspuns parţial revendicărilor sociale din Basarabia, au dus la o întărire a spiritului naţional, şi la încetinirea, întro oarecare măsură, a procesului de rusificare. După asasinarea ţarului Alexandru II, imperiul ţarist a cunoscut, sub conducerea ţarului Alexandru III, o reîntoarcere la regimul autoritar, acest ţar fiind cunoscut ca un adversar al oricărei schimbări înnoitoare în structura constituţională. Viaţa socială, politică, economică şi culturală a Basarabiei a fost profund afectată de regimul autoritar introdus de ţarul Alexandru III. Acest fapt s-a concretizat prin intensificarea procesului de rusificare, înlocuirea fruntașilor moldoveni din funcțiile publice, și promovarea funcționarilor de altă etnie, mai ales ruși, acțiuni care au avut ca efect direct o mai mare familiarizare a populaţiei moldoveneşti cu instituţiile ruse şi cu spiritul public al Rusiei. Modificările aduse în domeniile învăţământului, organizarea zemstvelor, a justiţiei şi a administraţiei au dus la îndepărtarea din funcţiile publice din Basarabia a fruntaşilor moldoveni şi înlocuirea lor cu alogeni, ostili a tot ceea ce era românesc în spaţiu dintre Prut şi Nistru. Succinta retrospectivă asupra epocii frământate în care a trăit şi şi-a desfăşurat activitatea politică şi administrativă Nicolae Casso ne permite să înţelegem şi mai profund valoarea deosebită a acţiunilor sale pe plan obştesc, dar şi idealismul şi mărinimia lui. Viaţa şi faptele lui Nicolae Casso rămân ca o exemplară lecţie de patriotism pentru generaţiile viitoare Bibliografie: 1. 2. 3.

Boldur, Alexandru – Istoria Basarabiei, Ediţia a doua, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 1992 Pelivan, Ion – Nicolae Ştefan Casso, Tipografia ziarului „Universul”, Bucureşti, 1942 Poştarenco, Dinu – O istorie a Basarabiei în date şi documente, 1821 – 1940, Editura Cartier, Chişinău, 1998, pp. 116 – 119.

Pelivan, Ion – op. cit., p. 31. Dinu Poştarenco afirmă că, după anul 1867, limba moldovenească a fost suprimată în şcolile din Basarabia (Poştarenco, Dinu – op. cit., p. 117.) 6

Nicolae Casso - eroul zilei de ieri, de azi și de mâine Prof. Viorica Ignatiuc Liceul Teoretic Nicolae Casso, Chișcăreni, raionul Sângerei, Republica Moldova Résumé: Nicholas Casso est la personnalité clé qui relie la génération Bessarabienne au milieu du XIXe siècle à nous qui vivons au début du XXIe siècle. Nous sommes ses disciples et nous devons continuer son travail de promotion du roumain, de l'amour de la nation et de la langue roumaine. Mots clés: Lilas, Mouvement de Nicolae Casso, Chiscareni, Romanisme

... Dacă ar putea liliacul să vorbească! Bătrânele tufe de liliac, de pe movila lui Nicolae Casso din Chișcăreni, stau de strajă. Da, anume de strajă!!! De mai bine de un secol şi jumătate își rânduiesc anii pe o frumoasă și falnică movilă, înălțată de Nicu Cașu, în mijlocul unui frumos parc. Aceste tufe de liliac le-au văzut și simțit pe toate aici: și privirile îndrăgostite de frumos, ale Smarandei și ale lui Nicolae Casso, și mâinile grădinarului belgian care, în fiecare dimineață de mai tăia, grijuliu, buchetele de liliac și le punea, la loc de cinste în salon, pe terasă și în bibliotecă. Erau încântați să admire această minune - o movilă de culoare mov - și foarte deșii oaspeți ai castelului din Chișcăreni: juriști, medici, boieri din alte regiuni ale Basarabiei, frați de idei. Nu mai puțin, erau minunați de această frumusețe țăranii care împreună cu boierul Cașu, prin pricepută lui dirijare, au făcut din această bucată de pământ un colţ de Rai. Era o adevărată încântare să te plimbi, pe cărările în serpentine, până pe platoul din vârful movilei și, de acolo, să admiri o panoramă extraordinară asupra Rediului și a căsuțelor mici, cu pereți din lut și acoperișuri din paie, de la poalele „muntelui” din Chișcăreni. De pe această înălţime, fericirea lui Nicolae cunoştea dimensiuni neobişnuite: aici, pe movilă, i se părea că nimeni nu-i poate impune hotar pentru a-l despărți de frații lui de peste Prut. Aici el, gândurile și le transforma în păsări și le trimitea la frații lui de sânge și de limbă. Și, oricine i-ar fi vizitat castelul, obligatoriu urca până în sus și trăia exact aceleași simțiri. Liliacul, dacă ar putea vorbi, ar spune despre frământările lui Casso, acolo sus, pe movilă: - Ce să fac ca să-mi ajut poporul să scape de asuprirea țaristă? - Cine ar putea să mă ajute să încep o luptă de eliberare națională aici, în Basarabia? - Ce aș putea să fac pentru poporul acesta, necăjit de soartă, din Basarabia, pentru ca să nu-și uite limba strămoșească, tradițiile și datinile? - Cum să-i fac pe cei care ne „ocârmuiesc” acum să înțeleagă că nu vom renunța la luptă niciodată? 16

Vedea liliacul toate frământările tânărului Casso, nu-l putea ajuta, dar simțea și vedea în stăpânul său o putere imensă de luptă și de implicare. Au urmat apoi, ani de muncă în toate domeniile, s-a implicat, cât a putut, în ușurarea vieții poporului său: Judecător de pace, președintele Zemstvei Bălți… În anul 1904, Nicolae Casso trece la cele veșnice. Bolșevicii, care vin la putere în toamna anului 1917, se străduiesc să șteargă, ca un burete, urmele de-o viață a patriotului, luptătorului pentru dreptate, apărătorului de neam și de limbă Nicolae Casso. Primul lucru care-l fac – incendiază frumosul castel din Chișcăreni, despre care Pan Halippa spunea că „este cel frumos castel din Basarabia”. Apoi, liliacul a fost martorul celor două războaie, a supraviețuit perioadei comuniste, până în ’91. Era deznădăjduit când vedea cum, din memoria chișcărenenilor, se șterge, foarte insistent, orice ar fi legat de numele Casso. Dar, cum se zice la români: Nu mor caii când vor câinii!!! Odată cu mișcarea de eliberare națională din anii ’90, la Chișcăreni apare o pleiadă de aprigi luptători pentru valorile naționale, pentru idealurile românești. Acești oameni extraordinari reînvie în mintea și în inima localnicilor importanța și valoarea personalității lui Nicolae Casso. Un merit aparte îl are Domnul Nicolae Spînu, directorul Școlii medii, apoi a Liceului Teoretic „Nicolae Casso”, primul dintre chișcăreneni, care a încercat să șteargă praful uitării și nepăsării de pe numele marelui Nicolae Casso. Pe parcursul ultimilor 20 ani, numele lui Nicolae Casso a redevenit un nume notoriu. Au contribuit la aceasta un număr mare de personalități din satul Chișcăreni, care prin acțiunile și activitățile lor, foarte complexe, au făcut ca acest nume de legendă – Nicolae Casso - să răzbească spre lumină. Numele lor trebuie să rămână în istorie: Nicolae Spînu, Silvia Țurcanu, Maricica Borșci, Nadejda Spînu, Valentina Secureanu, Raisa și Sofronie Pupăză, Zinaida Darie, Sergiu Mereuță, Galina Barbacari, Leonid Bețivu, Aurica Șuiu, Ana Blașco, Timofei Prisacari, Vera Buțco, Elena Rusu, Nadejda Ciugureanu, Maria Munteanu, întregul colectiv didactic, care a activat în liceu în perioada 1997 – 2017, localnici din sat, care și-au adus contribuția la revenirea ACASA a numelui lui Nicolae Casso. Publicația, pe care o țineți în mână, nu este o lucrare simpla. Este o Odă, întârziată, adusă celui căruia i se mai spunea, cu un secol și jumătate în urmă, Filozoful din Chișcăreni. Această carte este un amalgam de simțiri și emoții, stări și trăiri deosebite, frumoase, toate fiindu-i dedicate lui, dragului nostru Nicolae Casso, cel care a luptat pentru drepturile basarabenilor la limbă română și cultură națională, pentru dreptul copiilor la educație în limba maternă, pentru Unirea Basarabiei cu Regatul României. Liliacul acum este mai liniștit. De când am reînviat numele lui Casso, liliacul ne dăruiește, în fiecare primăvară, parcă, mai multe flori mirositoare ca răsplată pentru că păstrăm vie memoria întemeietorului acestui loc cu o importanța majoră în educația, cultura 17

și istoria națională. Fiindcă în timpul vieții lui Nicolae Casso numele de Chișcăreni simboliza locul unde valorile naționale sunt la ele ACASĂ. Ne bucură, foarte mult, faptul că astăzi, la Chișcăreni, tot ceea ce este autentic, național, românesc continuă să fie acasă. Aici se vorbește și se învață românește, istoria care se studiază este cea a românilor, se cântă și se doinește românește. Iia care o purtăm se aseamănă, și ea, cu cea de pe celălalt mal al Prutului. Sunt sigură, că Nicolae Casso, din ceruri, este mândru pentru semințele românismului, pe care le-a semănat la Chișcăreni. Doar o singură durere mai continuăm să avem, ca și pe timpul lui Casso – hotarul nedrept dintre frați.

Dragostea pentru oameni – cea dintâi religie a lui Nicolae Casso Prof. Angela Albu Manager școlar Gimnaziul Ciuciuieni, s. Ciuciuieni, raionul Sậngerei, Republica Moldova Résumé: Dans cet article on parle de Nicolae Casso – un révolutionnaire roumain – bessarabien qui est né dans une famille de boiar de la Bessarabie. Etabli à Chișcăreni, il contribue à l'augmentation du niveau, de vie des pauvres. L'auteur décrit l'amour de Casso pour les homes, qui se manifeste par son souci pour la santé des paysans pauvres, la fondation des écoles, le soutien des familles. Mots clés: Nicolae Casso, Chişcăreni, poporanisme, école.

Din amintirile cercetătorilor vieții și activității lui Nicolae Casso se constată că Marele patriot, numit și „filozoful din Chișcăreni”, a avut o atitudine înțeleaptă față de viață și o dragoste nemărginită pentru oameni. Chiar dacă a deținut posturi onorifice și a fost în serviciul statului, o bună parte din viață el șia închinat-o nevoilor țărănimii moldovenești, necăjită și oropsită de soartă, căutând să trezească oamenilor nu numai conștiința națională dar și să ridice cultura, nivelul de viață și să dezvolte economia în spațiul basarabean. După cum mărturisesc contemporanii lui Nicolae Casso, pe lângă faptul că era un mare naționalist, Casso a fost un mare democrat și un mare poporanist, poporanismul fiind un curent social născut în anii 1870 în publicistica rusă. Însuși cuvântul „poporanism”, fiind un sinonim al cuvântului democrație, ar însemna interes pentru popor. După expresia sociologului rus N. C. Mihailovschi, „boierii ce se căiesc, își închină apoi toată viața lor pentru a ispăși vina seculară față de țărani”. Se cunoaște că sub influența poporanismului se găseau mulți intelectuali basarabeni din acea perioadă, dar se exclude ideea conform căreia și Nicolae Casso ar fi fost influențat de poporanismul rusesc. Motivul pentru care el a avut un interes deosebit pentru poporul său este considerat faptul că, fie a fost influențat de curentele democratice din Apus, fie acest interes și această grijă deriva din naționalismul înflăcărat pe care îl purta în suflet. În extrasul din revista „Viața Basarabiei” nr. 5-6 din lunile mai-iunie, anul 1942 cu titlul „Nicolae Ștefan Casso”, se menționează că Nicolae Casso „iubea foarte mult poporul de jos, care în permanență venea la el după sfaturi”; că „Nicolae Casso se purta cu el cum se poartă o bună dădacă cu copiii”; că „el îi învăța cum să-și caute dreptatea” și că „pentru a scrie jalbele țăranilor” către autorităţile respective, Nicolae Casso întreținea un om special”. Ca deputat în Zemstvă, el susținea pretutindeni interesele mazâlilor, ale răzeșilor și ale țăranilor. „Pentru ei, ușile casei sale erau deschise și că el îi ajuta nu numai cu sfatul, ci și cu mijloace bănești”. 19

„Ca președinte al Congresului judecătorilor de pace, Nicolae Casso a fost drept în sentințele sale” și atunci când era cazul, dădea preferință celor slabi față de cei puternici și celor săraci față de cei bogați”. Cu țăranii de pe moșiile sale Nicolae Casso se purta „ca un adevărat părinte”. Pe cei tineri și săraci îi ajuta cu bani, le dăruia câte o pereche de boi, câte o vacă, iar celor sinistrați, care aveau de suferit în urma unor incendii sau inundații, le repara casele și acareturile de pe lângă casă. Țăranii erau ajutați și la nunți, și în caz de moarte. Tinerilor însurăței, Nicolae Casso, le dăruia vite, unelte de gosodărie și chiar case și pământ, iar țăranii îl răsplăteau cu încredere, cerândui sfatul „cuconului Nicolai, dacă fata cutare ar fi bine să se mărite cu flăcăul cutare, sau flăcăul cutare să ia pe fata cutare”. Foarte interesante detalii cu privire la activitatea lui Nicolae Casso în folosul oamenilor oferă doctorul Calistrat Hîncu. Hîncu afirma: „Casso, aflând că eu stăpânesc bine limba moldovenească m-a angajat ca medic al casei sale, plătindu-mă peste măsură de darnic și, după părerea mea, mai presus de munca și experiența mea”. El adeverește că Casso se îngrijea permanent de sănătatea țăranilor, iar cele mai bune spitale, și anume cele din Bălți și Flămînzeni, au fost construite cu ajutorul lui, acesta cheltuind din punga proprie 19.000 de ruble în acest scop. Casso a fost în permanență preocupat de combaterea bolilor și epidemiilor din Chișcăreni și din satele din împrejurime. În cazul când cineva se îmbolnăvea, el imediat trimitea doctorul casei sale, pe Calistrat Hîncu, care era șef al spitalului din Bălți, pentru a acorda ajutorul necesar bolnavilor. Pentru fiecare vizită la bolnavi doctorul era plătit de către Casso. La îngrijirea bolnavilor el nu făcea nici o deosebire între oameni, chiar dacă unii erau de altă religie sau de altă naționalitate, astfel și evreii și rușii erau îngrijiți la fel ca și moldovenii. Bolnavii care nu puteau fi îngrijiți și lecuiți acasă sau la spitalele din Flămînzeni și Bălți, erau trimiși de Nicolae Casso, pe cheltuială proprie, la doctorii și spitalele din Chișinău, Odesa sau Iași. O grijă deosebită Casso o purta și pentru țăranii care aveau copii cu probleme în dezvoltarea fizică a organismului, ei fiind trimiși la tratament la Odesa, unde Casso avea arendat o parte a unui liman situat lângă mare (lacurile cu nămol). Studiind cu mare interes viața și activitatea „gânditorului din Chișcăreni”, am constatat că Nicolae Casso a fost preocupat nu doar de sănătatea oamenilor, dar și de „școlirea” acestora. Prin urmare, școli moldovenești au fost înființate, cu suportul său financiar, pe toate moșiile sale. Una din primele școli, înființate de Casso, în contradicție cu legile ruse, a fost școala primară din Chișcăreni, unde învățau cam vreo sută de băieți și fete. În această școală au predat învățători invitați de la Iași. Elevii, în afară de faptul că învățau să citească și să scrie în română cu litere latine, primeau și multe cunoștințe agricole și gospodărești. Cu părere de rău, activitatea acestor școli a fost de scurtă durată (1870 – 1875), fiind închise de autoritățile ruse. Adversarii lui Nicolae Casso îl învinuiau că dânsul se opunea la dezvoltarea școlilor primare din judeţul Bălți, adevărul însă era că N. Casso se împotrivea învățământului în limba rusă. După desființarea școlilor 20

moldovenești deschise de către dânsul, el într-adevăr „a devenit foarte sceptic față de învățământul primar rusesc din Basarabia, pe care îl considera ca instrument pentru deznaționalizarea moldovenilor”. În pofida faptului că școlile deschise de Casso, cu predare în română, au fost închise, la curtea lui Nicolae și a Smarandei Casso „școlirea” copiilor proveniți din familiile de țărani a continuat și după anul 1875. Din spusele contemporanilor acestuia se cunoaște că atunci „... când Smaranda Casso își făcea dimineața plimbarea obișnuită în parc, ea se așeza pe o bancă rustică, fiind totdeauna înconjurată și însoțită de copiii din sat. Ea le preda alfabetul românesc, îi învăța să scrie și să citească, le povestea legende și povești vechi de-ale patriei de peste Prut”. Dragostea și grija pentru oameni și în același timp milostenia pentru cei mai nevoiași, mai triști și mai necăjiți dintre țărani a fost prezentă pe toate segmentele vieții și activității „filozofului din Chișcăreni”. Spre exemplu, în fiecare an, de Crăciun și de Paști, Nicolae Casso trimitea la o mulțime de săraci, pachete și coșuri cu unt, brânză, făină, ouă, păsări, vin și alte produse de pe moșiile sale. Tot la aceste sărbători creștine, țăranii din satele din împrejurimi veneau la curte împreună cu flăcăiii și fetele lor să „hiritisească pe cuconu Nicolai și cucoana Smaranda” cu sfintele sărbători. Nu lipseau de la sărbători nici lăutarii, sub muzica cărora se întindeau horele și sârbele la care participau și „boerul și cucoana”. Aceste amintiri, descrise de contemporanii săi, confirmă că la curtea lui Nicolae Casso se perpetuau datinele și obiceiurile vechi moldovenești, se prețuiau valorile naționale, precum limba, tricolorul, costumul național, muzica populară românească și toate astea în pofida regimului țarist instaurat. Studiind biografie și activitate a lui Nicolae Casso, eu am fost marcată și am rămas impresionată de bunătatea și milostenia pe care a avut-o el pentru oameni, pentru țăranii nevoiași, pentru bolnavi, pentru săraci. În acest context notez mai jos și unele amintiri despre Casso lăsate de contemporanii lui. Judecătorul de pace Mihail Șerban, originar din regiunea Stolnicenilor (Bălți) scria într-o scrisoare trimisă în februarie 1923 autorului studiului despre Casso „Viața Basarabiei” publicat în anul 1942: „Răposatul Nicolae Casso este cea mai frumoasă amintire a tinereței mele. El a fost cel mai bun dintre oamenii acelui timp”. A. N. Krupenski, mareșal al nobilimii basarabene scria, în anul 1926, despre Nicolae Casso „Copii nu a avut. Toată viața a fost un românofil pasionat, un poporanist și un dușman înverșunat absolut a tot ce era rusesc. A întemeiat școli românești pe moșiile sale. ... Făcea mult bine pentru țărani și se bucura din partea lor de un mare respect. A fost un om de o cinste „cristalină”. Olga Crușevan a comunicat următoarele „Biserica veche din lemn din Chișcăreni, construită înainte de răpirea Basarabiei (1812) în stil moldovenesc, era gata să se prăbușească de vechime. Pentru a nu fi înlocuită prin alta de piatră în stil rusesc, N. Casso a reparat-o fundamental, pe cont propriu, schimbând toate 21

piesele ei putrezite cu altele noi, fără ca biserica să piardă ceva din caracterul stilului ei moldovenesc”. Despre Nicolae Casso nu s-a scris mult, dar ceea ce a fost scris este suficient pentru a putea conchide, cu certitudine, că a fost o personalitate de valoare, a fost nu doar un gânditor, dar și un mare promotor al culturii moldovenești, un mare patriot și un om pentru care dragostea și grija pentru alți oameni a fost cea dintâi religie. Bibliografie: 1. „Nicolae Ștefan Casso”, Extras din revista „Viața Basarabiei” nr. 56 din lunile mai-iunie, anul 1942, Tipografia ziarului „Universul”, str. Brezoianu, 23-25-București; 2. Nicolae Casso, Wikipedia, https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Casso; 3. În culisele istoriei „Un patriot dintr-un alt veac”, http://www.timpul.md/articol/un-patriot-dintr-un-alt-veac-97093.html;

Repere din istoria Basarabiei (1812-1918) Prof. Gheorghe Bîlgă Colegiul „Spiru Haret” Ploiești, Prahova, Romania Abrégé: L’étude comprend des aspects concernant l’histoire de la Bessarabie entre 1812-1918, structurés en chapitres. L’origine du toponyme Bessarabie met en évidence deux théories : la première porte sur la situation des migrants cumaniens dans cet espace, nommés bessermens par des sources polonaises (prononciation băsărăban), la deuxième sur l’expansion de l’autorité des Basarabe sur le territoire entre Dnistr et Danube, situation à l’origine du toponyme. Le deuxième chapitre, Les premises de l’annexion de la Bessarabie, porte sur la politique russe d’annexer certains territoires roumains pour pouvoir contrôler les bouches du Danube. Le chapitre suivant, La domination russe en Bessarabie, présente les étapes principales parcourues par les autorités russes en vue d’intégrer totalement la Bessarabie à l’État russe. Les Roumains ont resisté à ces démarches et, dans un contexte international favorable, ils réalisent l’idéal des patriotes moldaves, l’Union avec la Roumanie en 1918. Le dernier chapitre est un hommage à Nicolae Casso, l’un des plus grands patriotes roumains de la Bessarabie occupée, surnommé le philosophe de Chişcăreni. Mots clés: Bessarabie, toponyme, inclusion, autorités, intégration, union, patriotisme

Basarabia (provincie istorică românească, parte integrantă a Moldovei, situată pe teritoriul dintre Nistru, Prut, Dunăre și Marea Neagră) - un cuvânt greu încercat de istorie în ultimele două secole, un cuvânt care naşte speranță şi vise, disperare şi alinare, desconsiderare şi revoltă. Mulți dintre cei pentru care acest cuvânt este un strigăt, pe fondul acalmiei identitare, privesc cu mare surprindere şi durere spre cei pentru care Basarabia este o problemă în plus, o problemă care deranjează, o chestiune care nu îi priveşte şi care, oricum, e departe … Optimismul exagerat, pesimismul nefondat sau indolența nefirească sunt cauzate de ignoranța sau slaba cunoaştere a ceea ce a fost Basarabia şi a felului în care istoria spațiului pruto-nistrean în secolele XIX-XX a marcat evoluția populației acestei zone. Ne propunem, ca prin acest articol să extindem orizontul cunoașterii noastre pentru a descoperi unele răspunsuri la ceea ce s-a întâmplat, se întâmplă şi, de ce nu, la ceea ce s-ar putea întâmpla în spațiul de la est de Prut; să alinăm din durerea trăită de românii basarabeni, ca urmare a ignoranței unei părți a românilor de dincoace de Prut; și să reamintim unele fapte ale unui mare român basarabean, Nicolae Casso (supranumit și „filosoful de la Chișcăreni”), în speranța continuării, măcar în parte, a exemplului său de patriotism. Basarabia este o parte a spațiului național românesc care, astăzi, sub aspect politico-statal, se identifică în mare parte cu Republica Moldova. Acesteia din urmă îi lipsesc, însă, partea de sud (județele Cetatea Albă şi Ismail) şi partea de nord a Basarabiei (o parte a județului Hotin), încorporate Ucrainei în anul 1940, având în plus alipită Transnistria actuală. *Originea toponimului Basarabia. 23

De-a lungul istoriei, fruntariile geografice ale acestei regiuni au variat sensibil, stabilizându-se definitiv la începutul secolului al XIX-lea, în urma anexării zonei dintre Prut şi Nistru de către Imperiul rus. Totuşi, denumirea Basarabia este mult mai veche, fiind legată, potrivit unor cercetători, de aşezarea pe teritoriul românesc, la mijlocul secolului al XI-lea, a migratorilor cumani. În cronicile poloneze, cumanii sunt numiți bersabeni, bersabensi, bersabeis, bersabis, sarsabis, sau bessarabis. Aceşti termeni reprezintă o modificare neînsemnată a numelui popular de besermen, dat de polonezi popoarelor mahomedane şi în special cumanilor (în pronunțarea lor bäsärbän). Zona, în care cumanii şi-au instalat efectiv statalitatea, a căpătat denumirea de „Basarabia” şi privea doar regiunea dintre Nistru şi Dunăre (vezi harta lui Georg Reichersdorffer, din 1541). Potrivit opiniei mai multor istorici români (Nicolae Iorga, Şerban Papacostea, Victor Spinei, Neagu Djuvara ş. a.), o statalitate cumană (Cumania sau Cumania Neagră) a existat mai bine de un secol în zona Basarabiei istorice şi în teritoriile care ulterior vor deveni parte a principatului Muntenia. Slăbirea autorității mongolilor, către sfârşitul secolului al XIII-lea, a permis românilor de la est de Carpați să se unifice în cadrul a două state - Valahia (numită într-o primă perioadă şi Țara lui Basarab, după numele dinastiei întemeietoare a Basarabilor) şi Moldova. În anul 1345, în urma victoriei repurtate de trupele valaho-maghiare în luptele împotriva tătarilor, întreaga regiune danubiană, până la Cetatea Albă - inclusiv, a fost trecută sub autoritatea lui Basarab I (1310?-1352). De extinderea autorității Basarabilor asupra teritoriului dintre Nistru şi Dunăre, leagă alți cercetători originea toponimului. Probabil, încă din anul 1387 Basarabia a intrat în componența Țării Moldovei, deoarece domnitorul Petru I Muşat aducea omagiu şi devenea vasal al regelui Poloniei, împreună cu poporul şi țara noastră, cetățile Moldovei şi celelalte domenii. În orice caz, Roman I Muşat (13911394) se putea intitula Domn al întregii Țări a Moldovei, din munte până în țărmul mării. La 1484, turcii au ocupat cetățile Chilia şi Cetatea Albă, Basarabia rămânând, până la războiul din 1806-1812, sub administrația otomanilor, cărora li se vor alătura mai târziu tătarii din Crimeea. Din acest motiv, pe harta folosită de negustorul francez Motiel în timpul călătoriilor sale în Turcia (1580-1582), precum şi pe harta geografului italian Sansone (1641) în locul toponimului „Basarabia” apare „Tartaria”7. *Premisele anexării Basarabiei. Articolul XVI al tratatului de pace de la Kuciuk-Kainargi (1774) introducea pentru prima dată în istoria actelor internaționale semnate de Rusia, ideea că sudestul Moldovei, adică „Basarabia”, nu constituia o parte integrantă a teritoriului acesteia, ci o „provincie” separată, al cărei statut viitor forma o problemă ce aparținea domeniului strict al raporturilor ruso-turce8. 7

Ștefan Purici, Istoria Basarabiei - Note de curs, Editura Semne, București, 2011, p. 9-10.

Pentru cadrul general al problemei, vezi Veniamin Ciobanu, Problema Basarabiei în contextul chestiunii orientale (1774-1812), în Basarabia. Dilemele identității, ed. Flavius Solomon, Al. Zub, Iași, 2001, p. 135-145.

Moldova era exclusă din orice combinație în domeniu. Această intenție a Rusiei fusese sesizată de cercurile conducătoare moldave încă din anul 1770, care au încercat să o contracareze, solicitând țarinei Ecaterinei a II-a (1762-1796), în memoriul din același an, ca, în cazul când teritoriul cuprins între Nistru și Dunăre avea să fie eliberat, acela să nu fie constituit într-o „posesiune separată, ci să fie realipit „pe veci” Moldovei9. Primul pas pe calea consacrării ideii existenței unei provincii distincte, cu numele de „Basarabia”, aflată sub suzeranitate otomană, fusese făcut. Demersul era motivat, așa cum avea să demonstreze evoluția politicii rusești, de un calcul simplu. Dacă Rusia nu-și putea adjudeca întreg teritoriul Principatelor Române, sau măcar al uneia dintre ele, pentru a-și asigura controlul total asupra gurilor Dunării, atunci se putea obține cel puțin acea porțiune de teren care s-o facă riverană Dunării. În perspectiva dobândirii gurilor Dunării, ideea că „Basarabia” constituia o provincie separată de Moldova trebuia reconfirmată. În consecință, articolul IV al tratatului de pace ruso-turc, încheiat la Iași în anul 1791, specifica în mod expres, că Rusia restituia Porții otomane nu numai Moldova și Țara Românească, ci și „Basarabia” cu cetățile Bender, Akkerman (Cetatea Albă), Chilia, Ismail, precum și toate celelalte așezări existente în acea „provincie10. Războiul ruso-turc (1806-1812) s-a desfășurat într-un context internațional aparte, deoarece Napoleon Bonaparte ajunsese să domine întreaga Europă, cu excepția Marii Britanii. Tratativele de pace dintre otomani și ruși au fost influențate de iminenta campanie franceză împotriva Rusiei. Constrâns de această situație, țarul Alexandru I i-a comunicat, în secret, negociatorului rus la tratativele de pace cu otomanii, Kutuzov, dispoziția sa de a accepta, în caz de forță majoră, drept frontieră Prutul, până la vărsarea în Dunăre. Ceea ce a și obținut prin Tratatul de la București din mai 181211. Rusia realiza astfel secularul program de stăpânire a căilor de acces la cele două mări (Marea Baltică și Marea Neagră) de care depindea dezvoltarea sa economica și impunerea ca mare putere europeană. Pacea de la București a produs o mare indignare la Poartă (unii negociatori otomani fiind chiar executați în noiembrie 1812), deoarece conjunctura părea favorabilă otomanilor în contextul campaniei antirusești a lui Napoleon Bonaparte. Protestele românilor au fost zadarnice, căci ocupanții n-au ținut seama de opoziția lor. Foarte grăitoare în privința pierderilor suferite prin amputarea Moldovei este și cunoscuta jalbă înaintată domnului Scarlat Callimachi, la 2 octombrie 1812, de marii boieri divaniți și episcopul Hușilor. Din întregimea Moldovei lipsesc șase ținuturi ... tot câmpul și inima țării. Precizând ce anume produse se scoteau din

Academia Română, Istoria românilor, vol. VI, Editura Enciclopedică, București, 2002, p. 698. Dimitrie A. Sturdza, C. Colescu-Vartic, Acte și documente relative la istoria renașterii României, I. 1391-1844, București, 1900, p. 131. 11 Dimitrie A. Sturdza, C. Colescu-Vartic, Acte și documente relative la istoria renașterii României, I. 1391-1844, București, 1900, p. 296-302. 9

pământul provinciei cedate, boierii arătau că din cele 200.000 „stambol-kile”12 de grâu datorate Porții, numai 80.000 se scoteau din pământul Moldoviei, iar restul de 120.000 din cel al Basarabiei. Înainte pentru împărați de la 35.000 până la 40.000 de oi și din cele rămase abia să fie o sumă de alte 40.000. Din ocalele de unt destinate bucătăriei împărătești, în număr de 300.000, se scoteau din provincia cedată 140.000. În jalbă se mai arăta că lăcuitorii Moldovei, când era toată țara împreună, erau socotiți la 120.000 birnici, cu scutiți, iar acum rămân în toată partea Moldovei a stăpânirii Înălțimii Tale la 60.000 iar nu mai mult13. Roadele și bogățiile provinciei erau cunoscute de ruși. Încă de la anul 1799 călătorul Pavel Iovanovici Sumarokov descria Basarabia ca un pământ al făgăduinței. Suprafața era cea mai roditoare, iar numeroasele pășuni ating o așa înălțime încât turmele ascunse în ele nu se mai văd. Așezarea locuitorilor este fără asemănare. Are o mulțime de fructe, păsări și felurite feluri de pește14. Locuitorii Moldovei au fost cuprinși de o mare tristețe atunci când a sosit momentul executării tratatului, în care noul hotar stabilit prin Pacea de la București urma să împartă în două Moldova de-a lungul râului Prut. Frații s-au desparțit, unii au rămas pe loc, iar alții au fost nevoiți să treacă dincolo. *Stăpânirea Basarabiei de către Rusia. Anexată de Rusia în anul 1812, Basarabia a fost supusă inițial, în primele decenii, unei perioade de tranziție în vederea treptatei ei integrări în Rusia. Autoritățile țariste, din considerente bine conturate, au desfășurat la început o politică moderată, respectând specificul etnic al provinciei, limba, tradițiile și obiceiurile locale, drepturile și privilegiile stărilor sociale. Basarabiei i s-a acordat titlul de oblastie15, fiindu-i păstrată împărțirea administrativă anterioară anexării, în cele 12 ținuturi: Greceni, Codru, Hotărniceni, Orhei, Soroca, Hotin, Tighina (Bender), Cetatea Albă (Akkerman), Chilia, Căușani, Reni (Tomorova) și Ismail. La rândul lor, ținuturile (districte) au fost divizate în ocoale sau plase, ce reuneau mai multe sate. Mai mult, structura administrației moldovene a fost introdusă și în teritoriul fostelor raiale turcești16, anexate și ele. Căutând să menajeze susceptibilitățile moldovenilor și să facă din Basarabia un punct de atracție pentru românii din Principate, țarul Alexandru I a numit ca guvernator civil al provinciei pe Scarlat Sturdza, mare boier emigrat și naturalizat în Rusia, general în armata rusă și fost membru al delegației ruse la tratativele de pace de la București. Sturdza a fost ajutat în conducerea oblastiei numai de boieri pământeni, reuniți într-un sfat obștesc, Turc. istambol-kilé, chilă de Stambul; bg. stamboliĭa, sac de ovăs). Est. Baniță. – Și stambol, n., pl. oale = 12 ocale, apud https://dexonline.ro/definitie/stambol. 13 Academia Română, Istoria românilor, vol. VI, Editura Enciclopedică, București, 2002, p. 708. 14 Academia Română, Istoria românilor, vol. VI, Editura Enciclopedică, București, 2002, p. 709. 15 Subdiviziune administrativă în unele țări. Traducerea cea mai apropiată de sensul slav ar fi regiune sau provincie, apud https://ro.wikipedia.org/wiki/Oblast. 16 În Moldova, în afara Bugeacului, turcii deţineau raialele Chilia, Cetatea Albă, Hotin, Bender (Tighina), apud http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Raialele_turce%C5%9Fti, accesat la data de 03.12.2017. 12

asemănător ca mod de funcționare Divanului domnesc de la Iași. El a numit ca ispravnici ai ocoalelor pe reprezentanții boierimii rămasă în Basarabia, cu înclinații rusofile, din familiile Balș, Catargi, Ghica, Krupenski, Vârnav ș.a. Ispravnicii aveau în subordine pe ocolași și pe vornici sau staroști la cârmuirea satelor. Actele erau scrise în românește, iar judecățile se făceau după pravilele cunoscute în Principatul de peste Prut17. Guvernarea lui Scarlat Sturdza a fost scurtă din cauza bătrâneții și bolii, dându-și demisia în 1813. În locul său țarul l-a numit guvernator general pe Jan Festus (Ivan Markovici) Harting, olandez însurat cu fiica marelui logofăt Grigorie Sturdza din Moldova, preluând și cârmuirea civilă. Dată fiind originea sa, se considera că va fi ușor acceptat de populația majoritar românească, însă el a dezamăgit-o, contribuind activ la rusificarea provinciei. Țarul, iritat de politica de vânzare a funcțiilor promovată de Harting, îl revocă în anul 1816, promițând prin ucazul18 din același an statornicirea conducerii oblastii anexate după vechile ei drepturi și obiceiuri19. Administrația civilă a fost supusă autorității guvernatorului general militar care rezida la Tighina, iar după emiterea ucazului din anul 1818, la Chișinău, noua capitală a provinciei. Noul ucaz, promulgat de către țar (Așezământul obrazovaniei oblastiei Basarabiei), a fost un adevărat act fundamental, care situa Basarabia (în cuprinsul imperiului) alături de Polonia, Finlanda și Georgia, care primiseră, la rându-le, reglementări similare. Potrivit acestuia, puterea era concentrată în mâna guvernatorului civil, asistat de un Consiliu Suprem alcătuit din 11 persoane (cinci numite de la centru, ceilalți șase provenind din rândurile boierimii băștinașe), cu prerogative legislative, executive și judecătorești. Oblastia suferea o nouă împărțire administrativă, având doar șase județe: Hotin, Bălți, Orhei, Bender (Tighina), Akkerman (Cetatea Albă) și Ismail, cu orașele de reședință: Hotin, Bălți, Chișinău, Bender, Akkerman și Ismail. La cârma lor se afla câte un căpitan ispravnic și patru asesori sau comisari, și erau organizate pe ocoale, conduse de ocolași, reunind aglomerări de sate având în frunte câte un vornic, toate funcțiile fiind eligibile20. Regimul moderat de autonomie a suferit o diminuare serioasă în anul 1820 atunci când a fost înlocuit rezidentul Bahmetev cu generalul Ivan Nikitici Inzov, fost curator al coloniilor bulgare din Ucraina. Componența Înaltului Sfat a fost schimbată în favoarea centrului, care deținea de acum majoritatea, votul președintelui având caracter de veto. Moartea țarului Alexandru I (1801-1825) a pus capăt erei liberale. Noul țar, Nicolae I (1825-1855), a impus un regim de restricții politice, de opresiune și chiar de exterminare națională. În anul 1828 ucazul a fost abrogat, fiind înlocuit cu așazisul Regulament al lui Voronțov, promulgat de țar în februarie 1829. Autonomia a fost desființată, iar întreaga putere a fost trecută guvernatorului general. Deținerea I. Nistor, Istoria Basarabiei, București, 1991, p. 180. 1.Decret al autorității ruse. - 2.Mandat despotic, decizie care nu admite discuție. Rus. ukaz (Tiktin). Sec. XVIII, apud https://dexonline.ro/definitie/ucaz. 19 Pavel Gore, Anexarea Basarabiei. Schiță istorică, Chișinău, 1992, p. 21. 20 Academia Română, Istoria românilor, vol. VI, Editura Enciclopedică, București, 2002, p. 713. 17 18

slujbelor în administrație era condiționată de cunoașterea limbii ruse, limba română fiind înlăturată din efectuarea actelor publice. Basarabia avea să fie administrată, în continuare, la fel ca guberniile21 Rusiei. Dimensiunile Basarabiei au fost reduse în anul 1856, când, prin Tratatul de la Paris, Rusia a fost obligată să restituie Moldovei județele din sud Cahul, Bolgrad și Ismail. De altfel, în partea română se depuseseră încercări în timpul Războiului Crimeii (1853-1856) și a negocierilor de pace pentru a se obține o restituire integrală a Basarabiei. Dezbătută de diplomați în cadrul comisiilor de delimitare a granițelor, înfățișată de români cercurilor politice, prin numeroase intervenții și memorii, problema a fost comentată larg în presa europeană, însă fără succes22. Obiectivul europenilor a fost doar îndepărtarea Rusiei de gurile Dunării și nu problema Basarabiei, drept urmare, doar cele trei județe au fost reintegrate Moldovei. Deși înfrântă în anul 1856, Rusia și-a recăpătat repede pozițiile pierdute prin modificarea raportului de forțe pe plan european. Înfrângera Revoluției polone în 1863 și a Franței în războiul cu Prusia din anul 1870, sprijinul acordat de Rusia Germaniei pentru realizarea unității politice, i-au restabilit pozițiile. Participarea la Alianța celor trei împărați (1873), alături de Austro-Ungaria și Gemania, războiul câștigat împotriva Imperiului otoman (1877-1878), i-au consolidat forța militară și influența politică, ceea ce a avut consecințe și asupra exercitării dominației ei asupra teritoriului dintre Prut și Nistru. În tratativele desfășurate în deceniul al optulea pentru pregătirea războiului cu Imperiul otoman, o nouă revizuire a Tratatului de la Paris și „reparația” cuvenită Rusiei cu privire la teritoriul Basarabiei au ocupat un loc important. Pentru a îndepărta piedicile și a elimina rezistența scontată a României, situată acum pe alte poziții politice, Rusia trebuia să asigure „liniștea” în Basarabia. Trebuia asigurat un control politic absolut, prin întreruperea totală a legăturilor provinciei cu restul spațiului românesc. Teritoriul sud-basarabean, aflat sub jurisdicția statului român din anul 1856, a fost supus unei propagande masive antiromânești în favoarea reintegrării în Basarabia (Rusia). Rusificarea drastică a întregii Basarabii și integrarea completă în structurile Imperiului au fost consecințe ale acestei stări de lucruri. În răstimpul celor trei decenii (VI-VIII), Basarabia s-a găsit sub autoritatea guvernatorului general al Novorosiei, care era și namestnic23 al Basarabiei, unde funcționa și un guvernator civil. Ca guvernatori generali, s-au succedat contele Mihail S. Voronțov, din 1823 până în 1856, generalul Nicolae N. Annencov, generalul Alexandru Gr. Stroganov și generalul Pavel E. Kotzebue, până în 1874 În limba rusă губе́рния, a fost subdiviziunea administrativă, cea mai importantă a Imperiului Rus. Gubernia poate fi asemănată într-o oarecare măsură cu guvernoratul sau provincia. Gubernia era condusă de un gubernator (губернатор), cuvânt împrumutat probabil din limba latină (gubernator), apud https://ro.wikipedia.org/wiki/Gubernie. 22 Paul Cernovodeanu, Basarabia. Drama unei provincii istorice românești în context politic internațional, 1806-1920, București, 1993, p.64-84. 23 Locțiitor sau reprezentant al unui funcționar într-o funcție importantă (laică sau bisericească); mandatar, apud https://dexonline.ro/definitie/namestnic. 21

când funcția încetează, fiind înlocuită prin cea de guvernator general al Odessei24. Funcția de guvernator civil a fost deținută în același răstimp de: generalul Pavel Iv. Feodorov, de generalul I. Ilinschi (până în 1857), de generalul Fanton de Verrayon, de generalul I.E. Gangardt și de Nicolae Ign. Șebeko25. După retrocedarea sudului Basarabiei către Moldova (1856) s-au înființat în provincie șapte județe26. Procesul de integrare a Basarabiei în structurile Imperiului rus s-a încheiat în jurul anului 1870-1871. În perioada istorică ce corespunde sfârșitul secolului al XIX-lea și a primelor decenii ale celui următor, procesele anterioare s-au intensificat. După războiul din 1877-1878, ca urmare a reanexării la Rusia a celor trei județe din sudul Basarabiei, relațiile Rusiei cu România s-au tensionat, iar opresiunea națională în Basarabia s-a accentuat. *Unirea cu România. În urma Revoluției ruse din februarie 1917 și a căderii țarismului, mișcarea de eliberare națională a românilor basarabeni s-a intensificat, prin diferite forme de organizare și clarificare, în etape, a obiectivelor. La sfârșitul lui martie și începutul lui aprilie se înființa la Chișinău, în jurul redacției gazetei „Cuvânt Moldovenesc”, Partidul Național Moldovenesc, care avea în frunte un comitet compus din Vasile Stroescu, Pavel Gore, Pan. Halippa, Onisifor Ghibu ș.a. În programul partidului se sublinia necesitatea unei autonomii largi a Basarabiei, a dobândirii drepturilor cetățenești și a drepturilor naționale pentru moldovenii basarabeni; toate legile care priveau viața internă să fie întocmite de Dieta provincială (Sfatul Țării), învățământ și slijbă religioasă în limba română, reformă agrară etc. Mișcarea de emancipare națională era susținută de largi categorii socioprofesionale: intelectuali, militari, țărani, meseriași, studenți. Începând cu aprilie 1917, în centrele urbane basarabene s-a trecut la organizarea unor întruniri unde se discuta despre atitutinea ce trebuia adoptată în noul context determinat de Revoluția rusă. Ideile fundamentale erau obținerea autonomiei, menținerea ordinii, alegerea unor organe reprezentative ale populației românești, înfătuirea reformelor economico-sociale. Delegații cooperativelor sătești au solicitat autonomia administrativă, economică, școlară și religioasă pentru Basarabia. În aprilie 1917, la Odesa, s-au întrunit peste 10.000 de militari români, profesori, preoți și studenți, adunare unde s-a hotărât formarea cohortelor ostășești pentru menținerea ordinii publice tulburată de militarii ruși. Congresul preoțimii organizat la Chișinău, tot în aprilie, a solicitat formarea unui Înalt for cu atribuții legislative și executive. Dascălii basarabeni cereau introducerea alfabetului latin în școală. Dacă în primăvara anului 1917 predomina ideea de autonomie a Basarabiei în cadrul statului federativ rus, atitudinea fiind determinată de teama față de Rusia, ca și de urmările în planul mentalității produsă de îndelungata stăpânire țaristă, treptat, sub impulsul unui puternic proces de redeștepatare națională a devenit Alexandru V. Boldur, Istoria Basarabiei, 3, Chișinău, 1940, p. 86-89. Nicolae Ciachir, Basarabia sub stăpânire țaristă (1812-1917), București, 1992, p. 55. 26 Alexandru V. Boldur, Istoria Basarabiei, 3, Chișinău, 1940, p. 124. 24 25

predominantă aspirația unirii cu România. Poetul Alexei Mateevici, polemizând cu unii învățători deznaționalizați, preciza în cuvântul său: Da, suntem moldoveni, fii ai Vechii Moldave, însă facem parte din marele popor român, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. Frații noștri din Bucovina, Transilvania și Macedonia își zic români. Așa trebuie să facem și noi27. Teofil Iancu, membru în delegația Partidului Național Moldovenesc, participantă la Congresul Popoarelor din Rusia, desfășurat la Kiev, în septembrie 1917, afirma: Mulți ați auzit de moldoveni, dar puțini cred că știți că națiunea moldovenească nu există. Numele Moldova, moldoveni este numai teritorial, dar nu național, iar dacă noi numim moldovenești cuvintele și organizațiile noastre, facem asta numai din punct de vedere tactic, fiindcă cuvântul român sună prea aspru la urechile vrăjmașilor noștri, de care avem foarte mulți, ca și dumneavoastră, și el servește de a ne acuza pe noi de separatiști28. În toamna anului 1917 anarhia cuprindea tot mai mult Basarabia. Inițiativa a fost preluată de militari, convocându-se Congresul Soldaților Moldoveni, care a proclamat autonomia Basarabiei și a hotărât alegera unei adunări reprezentative numită Sfatul Țării, pentru administrarea treburilor Basarabiei autonome până la întrunirea Constituantei aleasă prin vot universal, egal, direct și secret. În decembrie 1917, Sfatul Țării (din 150 de deputați, 105 erau români, ceilalți erau dintre minorități), prezidat de Ion Inculeț, a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Puterea executivă era încredințată Consiliului Directorilor, condus de Petru Erhan. În fața dezordinelor provocate de soldații ruși care se retrăgeau de pe front (au existat chiar atacuri deschise împotriva autorităților noii Republici Democratice), Consiliul Director de la Chișinău a cerut ajutorul guvernului de la Iași. Răspunzând acestei solicitări, armata română a intrat în Basarabia, punându-se la dispoziția Sfatului Țării. Reacția guvernului bolșevic de la Petrograd, care nu mai ținea seama acum de lozinca autodeterminării până la despărțirea de stat, s-a concretizat prin ruperea relațiilor diplomatice cu România și confiscarea tezaurului aflat la Moscova. Guvernul bolșevic se angaja a-l conserva și a-l remite în mâinile poporului român29. La 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării a proclamat (nu întâmplător la această dată) cu unanimitate de voturi independența Republicii Moldovenești față de Rusia. Consiliul Director se dizolva, puterea executivă trecând asupra Consiliului de Miniștri, în frunte cu Daniel Ciugureanu, președinte al Republicii rămânând Ion Inculeț. Pentru toată lumea, în contextul desfășurării evenimentelor Primului Război Mondial, era evident că Republica Moldovenească nu putea să rămână independentă. Imperialismul bolșevic ar fi fost o amenințare perpetuă pentru Republica Moldovenească, după cum Ucraina, stat independent, ar fi prezentat același pericol pentru Basarabia30. Populația era pregătită pentru unirea cu România, Iurie Colesnic, Sfatul Țării. Enciclopedie, Chișinău, 1998, p. 14. Academia Română, Istoria românilor, vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, București, 2003, p. 482. 29 Academia Română, Istoria românilor, vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, București, 2003, p. 485. 30 Șt. Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu și documente cu privire la mișcarea națională din Basarabia în anii 1917-1918, Chișinău, 1993, p. 67-68. 27 28

așteptîndu-se doar momentul oportun. La întrunirile avute cu factorii politici de la Iași, delegații basarabeni, în mod deosebit președintele Inculeț și premierul Ciugureanu, au fost informați, o dată în plus, depre pretențiile Ucrainei de a „reprezenta” interesele Basarabiei la tratativele31 de la București și asupra poziției guvernului român (o poziție ușor ezitantă a generalului Al. Averescu, în condițiile complicate ale momentului). La 5 martie 1918, Al. Marghiloman este numit prim-ministru. Formarea acestui nou guvern a provocat o oarecare îngrijorare printre fruntașii politici basarabeni, fiind cunoscută poziția Partidului Conservator în problema reformelor înscrise în Constituție. Însă poziția regelui Ferdinand a avut menirea de a împrăștia neliniștile din rândul țărănimii (a celei din Basarabia în special) în legătură cu poziția statului român în problema împroprietăririi32. În Basarabia, curentul care cerea unirea era de nestăvilit. Tot mai multe organizații, comitete, adunări, delegații se pronunțau în acest sens. În după-amiaza zilei de 27 martie 1918, a avut loc ședința Sfatului Țării, care va adopta hotărârea de unire. Ședința a fost deschisă de Ion Inculeț, declarând între altele: Ședința de astăzi, domnilor deputați, va fi o ședință istorică pentru națiunea noastră, pentru poporul nostru. Noi trebuie să depunem toată silințele ca să reușim cu cinste în acest moment istoric. A urmat la cuvânt Al. Marghiloman, care, în numele guvernului român, a făcut o declarație de respectare a drepturilor și libertăților câștigate, urmând ca Sfatul Țării să se ocupe în continuare de rezolvarea chestiunii agrare potrivit cu vrerile poporului. Declarația de unire se încheia cu cuvintele: Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea și totdeauna!33 Liderii mişcării româneşti au demonstrat multă luciditate şi pragmatism. Au luat în calcul toate circumstanţele în care se afla Basarabia şi nu au forţat nota şi au promovat o politică atentă, circumspectă. Nu au ars etapele, dar au realizat toate obiectivele în linie ascendentă. *Conștiința națională a românilor basarabeni. Studiu de caz: Nicolae Casso. Românismul Basarabiei a fost întotdeauna un fapt evident. Niciun observator sau istoric obiectiv nu a încercat să nege cumva existenţa sa. Singurele care l-au negat au fost istoriografia sovietică şi cea românească din perioada ocupaţiei sovietice şi a comunizării. În rest, după cum s-a văzut, imensa majoritate a istoricilor care se respectau, români, ruşi sau străini, nu s-au sfiit să recunoască acest fapt, care este cel mai mare adevăr spus vreodată. Basarabia a fost smulsă Este vorba de tratativele pentru Pacea de la Buftea București, semnată de România la 24 aprilie/7 mai 1918, cu Imperiul German, Austro-Ungar, Turcia și Bulgaria, în decursul Primului Război Mondial. Tratatul preliminar de pace a fost semnat la Buftea, de unde numele de Pacea de la Buftea-București, apud http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Pacea_de_la_Buftea . 32 I. Agrigoroaiei, Unirea Basarabiei cu România în presa vremii. Un studiu de caz: ziarul „Mișcarea” (Iași 1918), Iași, 1999, p. 40-41, apud Academia Română, Istoria românilor, vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, București, 2003, p. 489. 33 Academia Română, Istoria românilor, vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, București, 2003, p. 491. 31

Moldovei chiar în momentul când se deştepta conştiinţa naţională a poporului nostru, deşteptare la care a contribuit cu siguranţă şi actul răpirii acestei bogate regiuni de către un presupus, până atunci, aliat şi „protector” al nostru. De altfel, este cunoscut faptul că secolul al XIX-lea (secolul naţionalităţilor) a asistat la apariţia a numeroase state naţionale în Europa şi a dat o lovitură mortală imperiilor care se mai străduiau să le domine. Secolul al XIX-lea a fost era revoluţiilor de redeşteptare naţională, iar în tabloul lor general s-a încadrat şi mişcarea poporului român. Nici românii basarabeni, deşi aparent izolaţi de fraţii lor din dreapta Prutului, nu puteau rămâne însă indiferenţi faţă de aceste mişcări naţionale ale popoarelor europene: polonezi, germani, italieni, români; de asemenea, au avut un puternic ecou marile revoluţii (cea de la 1848 ocupă un loc central), care au zdruncinat vechile imperii. Din punct de vedere naţional, geografic, istoric sau economic, basarabenii s-au încadrat în naţiunea română, având întotdeauna legături de neînvins cu ceilalţi români, legături de limbă, de origine, tradiţii sau obiceiuri. Francezul H. Desprez remarca deja în 1848: Basarabenii, deşi înlănţuiţi de Rusia pe bază de cucerire, şi lipsiţi cum sunt de instituţiile care le fuseseră garantate la anexare, iau parte activă la opera literară a moldo-valahilor şi transilvănenilor şi, oricât de severă este rezerva impusă cuvântului într-o ţară sub un astfel de guvernământ, ei ştiu încă să mai slujească ideea comună şi prin cultul pacific al limbii naţionale şi prin studiul tradiţiilor34. Conştiinţa naţională era întreţinută în primul rând de marile personalităţi culturale ale românilor basarabeni. Alexandru Haşdeu a ţinut la 25 iulie 1837 un discurs la şcoala din Hotin, adresându-se către ucenicii şcolii ţinutului Hotinului, ruşi şi români, acei care au săvârşit cursul învăţăturilor rânduite la această şcoală, având apoi a trece la gimnaziul din Chişinău. El se adresa mai ales fiilor Moldovei, care erau mai aproape, mai de rudă inimii sale, povăţuindu-i să-şi iubească ţara şi limba strămoşească35. Cu cât procesul de rusificare în Basarabia era mai prezent, cu atât se evidenția mai puternic o conștiință națională românească. Semnalul a fost dat odată cu Unirea Principatelor din anul 1859. Constituirea statului naţional român modern prin unirea Moldovei cu Muntenia a fost un punct de sprijin pentru toţi românii asupriţi, care au găsit la fraţii lor liberi refugiu şi ospitalitate. Prin formarea nucleului statului român se deschideau perspectivele unirii întregului popor. Imediat după dubla sa alegere, la Iaşi şi Bucureşti, Alexandru Ioan Cuza, vizitând judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail, dădea la 19/31 octombrie 1859 o Proclamaţie către locuitorii din Basarabia, în care se arăta: Locuitori din Basarabia, venim printre voi ca domn şi ca părinte, ca să vă aducem bucurie şi vindecarea rănilor de care aţi pătimit până acum. Din ziua în care partea Basarabiei locuită de voi s-a lipit de vechea ei tulpină, ea s-a împărtăşit de toate bântuielile şi nevoile ce de mai mulţi ani au năvălit în această Ţară a Moldovei, atât de bună şi frumoasă! Însă şi pentru noi, ca şi pentru 34 35

Cornelia Bodea, Basarabia, Bucovina şi generaţia de la 1848, în „Magazin istoric”, nr. 3/1992, p. 30. Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991, p. 252.

toţi, va răsări în curând ziua dreptăţii, după multele nedreptăţi despre care aţi avut a vă plânge … Patria noastră a intrat pe o cale de îmbunătăţiri care vor revărsa asupra tuturor fiilor ei, fără osebire. Nu trebuie însă a pierde din vedere că bunurile cu greu se adună şi că numai prin înţelepciune şi răbdare vom putea dobândi împlinirea dorinţelor noastre36. Entuziasmul unioniştilor din Principatele Unite se transmite, ca prin fir electric şi intelectualilor moldoveni din Basarabia. În afară de o serie întreagă de chestiuni identice cu acele din Rusia Centrală, provocate de „marile reforme eliberatoare”, în cercurile intelectualilor moldoveni din Basarabia se ridică şi se discută cu multă pasiune şi chestiuni de interes pur local, ca limba moldovenească în şcoală, administraţie, justiţie şi biserică, împroprietărirea ţăranilor, etc. Printre eroii principali ai mişcării naţionale româneşti a Basarabiei, istoria păstrează figuri proeminente de buni patrioţi. Una dintre acestea este Nicolae Casso. Patriotismul vieții sale este surprins cel mai bine în scurtul rezumat al modului cum îl vedeau cei care l-au cunoscut. Ele sunt selectate din lucrarea Ioan Pelivan - Istoric al mișcării de eliberare națională din Basarabia, ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, bibliografie şi indice de nume de Ion Constantin, Ion Negrei şi Gheorghe Negru, apărută la București în 2012: Ilie D. Todorovschi (fost, sub regimul ţarist, judecător de pace la Foleşti şi preşedinte al Congresului judecătoresc din Bălţi, iar sub regimul românesc consilier la Curtea de Apel din Chişinău), mărturisea că N. Casso a fost un duşman înverşunat a tot ce este rusesc, că el totdeauna vorbea moldoveneşte, afară de cazuri oficiale, că el a fost un mare naţionalist moldovean şi căuta să grupeze în jurul său oameni cu aceleaşi concepţii. Avocatul Stanislav Kamenski afirma că N. Casso evita societatea aristrocraţiei locale rusificate, că el a fost un moldovan adevărat şi poporanist, că a luptat pentru predare în şcolile primare în limba moldovenească şi a deschis pe cont propriu o şcoală moldovenească la Chişcăreni; că a fost foarte cult, fiind franţuz după cultură, iar moldovean după suflet şi că credea în viitorul liber al poporului românesc. Porfirie Fală atesta că N. Casso osândea tâlhăria şi minciuna; nu credea în cultura rusă; îi considera pe ruşi drept sălbatici şi avea convingerea că ruşii cu mintea lor au să se prăpădească. Alexandru N. Krupenski constata că N. Casso a fost duşman înverşunat a tot ce e rusesc; a fost un pasionat românofil şi poporanist; făcea mult bine ţăranilor; totdeauna era în opoziţie cu guvernul; a fost un om de o cinste cristalină; a învăţat pe nepoatele sale Donici, fiicele lui Donici, să urască tot ce e rusesc; şi pe ruşi îi considera ca pe o rasă interioară şi mârşavă. Hristofor I. Clipa îl considera pe N. Casso ca pe un duşman al birocraţiei şi cinovnicimei ruse şi al guvernului rus. Inginerul A. D. Rozenbaum spunea că N. Casso a lucrat pentru binele obştesc absolut dezinteresat şi a fost cu un cap mai sus decât mulţi activişti contemporani, cari s-au distins pe tărâmul Zemstvei. Mihail Şerban îl considera pe N. Casso ca pe cea mai frumoasă amintire a tinereţei sale şi cel mai bun dintre Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Bucureşti, 1983, p. 401, apud https://istoriabasarabiei.wordpress.com/category/istoria-basarabiei/ . 36

oamenii acelui timp. E. S. Kenigşatz mărturisea că apariţia pe scena vieţii locale a lui Nicolae Stepanovici Casso, persoană cu concepţii occidentale ... a creat o epocă întreagă. Figura lui impunătoare, vocea puternică şi pătrunzătoare, precum şi lupta hotărâtă contra bunului plac administrativ, au unit în jurul său un grup întreg de activişti locali, care toţi s-au ridicat pentru apărarea intereselor populaţiei băştinaşe, precum şi a tradiţiilor locale. Energic, cu o rară capacitate de muncă, el transforma cuvântul în faptă ... Castelul lui N. Casso din Chişcăreni, spaţios şi mobilat frumos, cu o bogată bibliotecă, cu rari opere de artă, a deschis larg uşile sale şi acolo s-a stabilit lozinca zilei:«Unirea basarabenilor la muncă pentru Basarabia!» Dr. C. P. Hâncu i-a făcut lui N. Casso următoarea caracterizare: N. Casso, după structura minţii sale, a fost un idealist şi nu optimist: după concepţiile sale, filosof; după convingerile politice - occidental (zapadnic). Faţă de cei egali cu el, precum şi faţă de cei inferiori, el era suflet deschis dragoste şi mângâiere, iar faţă de cei de sus - închis, rezervă ierarhică, suspiciune şi oficialitate. Același dr. C. Hâncu mai afirma că N. Casso niciodată nu a vroit să primească decoraţii ce i le oferea guvernul rus. N. Casso a avut curajul să intre membru în societatea Junimea de la Iaşi, să ajute această societate şi să-i cumpere o tipografie. În fine, Nicolae N. Gafenco era de părere că figura lui Nicolae Stepanovici Casso şi viaţa lui constituie în istoria Basarabiei o pagină întreagă, originală şi excepţională. În galeria portretelor basarabene din trecut, zice Gafenco, portretul lui Casso este unul din cele mai originale şi mai strălucitoare, cari sunt create dintr-o singură bucată. Dincolo de patriotismul de care a dat dovadă acest român basarabean, faptele sale caritabile și modul cum se comporta cu semenii săi (indiferent de clasa socială) impresionează profund. Prezentăm câteva aspecte din viața acestui mare OM, preluate din aceeași lucrare. Asupra originii etnice a familiei sale sunt păreri diferite: că ar fi de obârșie grecească (el și tatăl său știau și vorbeau grecește, de aici și această variantă), sau veche familie românească transilvăneană, Cașu. Însă N. Casso afirma că este de origine română, mărturisire susținută cu atâta îndârjire, încât ar fi replicat unui moșier grec: Dacă aş şti că am în mine ceva grecesc, aş tăia şi aş arunca la câini. Mama, Ruxandra, era fata serdarului Panait Leonard şi a Ecaterinei Cuca din Iaşi. Dar oricare ar fi fost originea etnică a familiei Casso, doi reprezentanţi ai ei merită toată recunoştinţa noastră a românilor. Primul (în ordine cronologică) reprezentant e Nicolae Ştefan Casso. Al doilea e nepotul său Leon Aristide Casso, prea cunoscutul savant, fost profesor la Universităţile din Dorpat, Harcov şi Moscova şi fost ministru de Instrucţie Publică al ţarului Nicolae II. Din punct de vedere românesc, Leon A. Casso (1865-1914) merită recunoștința noastră pentru următoarele trei lucrări, extrem de interesante, care privesc Basarabia: Dreptul bizantin în Basarabia (Moscova, 1907); Rusia la Dunăre şi organizarea Oblastei Basarabiei (Moscova, 1913); Petre Manega, uitatul codificator al dreptului basarabean (Petersburg, Revista Ministerului de Instrucţie Publică din 1914). Nicolae Casso s-a născut la 10 mai 1839 în satul Ciutuleşti, judeţul Soroca, din nobili hereditari. Și-a făcut studiile la liceul Richelieu din Odessa, secţia juridică, 34

liceul acesta cuprinzând, în afară de cursul secundar, şi pe cel universitar, şi că a terminat cursurile complete, ca dovadă slujind atestatul din 30 iunie 1859 cu nr. 69. A urmat facultatea de medicină la Paris, pe care însă nu a terminat-o. Cunoştea 7 limbi, chiar și ebraica. Cultura căpătată în liceu şi-a completat-o atât prin autocultivare, mulţumită bogatei sale biblioteci, cât şi prin desele călătorii în străinătate. A. D Rosenbaum, care în calitate de inginer al Zemstvei Bălţi şi de supraveghetor al construcţiilor zemstviale din judeţ, venea destul de des în contact cu N. Casso, mărturisea că l-a auzit pe acesta exprimând idei adânc filozofice care îl arătau ca pe un om foarte citit şi cu o cultură vastă..., că el avea cunoştinţe enciclopedice şi că era cu un cap întreg mai sus decât mulţi activişti ce s-au distins pe terenul Zemstvei de pe atunci. Olga I. Cruşevan afirma că N. Casso primea la conacul său din Chişcăreni, de două ori pe săptămână, diferite reviste străine, literare, filosofice, artistice şi că se interesa foarte mult de ştiinţa inginerească, de arhitectură, de industria casnică, de agricultură etc. Iar doctorul C. P. Hâncu adauga că la Casso puteai găsi multe gazete, reviste şi cărţi în toate limbile, afară de cea rusă. Din statul de serviciu al lui N. Casso reiese că a moştenit de la părintele său moşia Chişcărenii de 9.000 desetine37 de pământ, care moşie însă avea în realitate, după cum se vede din actul de ipotecă din 21 martie 1903, suprafaţa de 9.351 desetine. Soţia sa Smaranda i-a adus ca zestre, moşiile Boldureştii şi Brătulenii din judeţul Chişinău, prima în suprafaţă de 2.600 desetine, iar a doua de 3.600, în total 6.200 desetine. Moldoveanca Smaranda Dim. Bantâş (n. 1846), fata lui Dimitrie Ion Bantâş, fost mareşal al nobilimii din judeţele Chişinău-Orhei în 1863-1865, şi sora lui Gheorghe Dim. Bantâş, fost şi el mareşal al nobilimii din judeţul Bălţi în anii 1884-1888, a fost o soție devotată. Cucoana Smaranda, după mărturia lui P. Fală şi C. Krupoviatkin, toată viaţa ei s-a ocupat cu îngrijirea şi lecuirea copiilor de ţărani. Când Smaranda Casso, zice dna Cruşevan, îşi făcea dimineaţa plimbarea obişnuită în parc şi când apoi se oprea şi se azeza pe o bancă rustică, ea totdeauna era înconjurată şi însoţită de copii de sat. Ea le preda alfabetul românesc, îi învăţa să scrie şi să citească, le spunea poveşti şi legende vechi de-ale patriei de peste Prut. Cât priveşte conacul său din Chişcăreni, după afirmarea lui E. Kenigşatz, era o mare casă - un castel, ospitalier, frumos mobilat, cu o bogată bibliotecă. Castel în care se păstrau rare opere de artă şi o galerie de tablouri. În privinţa conacului, construit după planul cunoscutului arhitect din Chişinău Bernardazzi - bătrânul, avem o interesantă mărturie a dnei Olga Cruşevan, care povesteşte, că N. Casso şia clădit conacul după modelul „Chateaux sur Loire”. Acest conac a fost un fel de muzeu, în care se adunau obiecte preţioase şi autentice franceze de la Renaissance până la Empire, obiecte care se raportau la tot ce privea interiorul. Florile, mărturiseşte tot dna Cruşevan, erau un obiect de cult al lui Nicolae şi al Smarandei Casso. Aşezarea buchetelor de flori aduse dimineaţa la conac de grădinarul belgian, alcătuia un adevărat ritual. În conac, spune d-na O. Cruşevan, se procopseau o serie de babe exotice, legate la cap de modă, cu nume neaoşe româneşti: Zamfira, Zoiţa, 37

Desetina = 2 400 st. p. = circa 1 ha. 925 mp.

etc., care scărmănau lâna, torceau fuioare şi care sunau a pământ vechi românesc... Iar bucătarul Vasile, adus de peste Prut, excela în feluri de mâncăruri moldoveneşti. Iar una din minunile conacului din Chişcăreni era parcul. Răposatul S. V. Kamenski, care de multe ori vizitase acest conac, afirma că minunatul palat avea un parc şi o livadă de 56 desetine. Pentru înfiinţarea parcului, N. Casso a adus pomi seculari din pădure, iar pentru plantarea lor a pus să se sape gropi uriaşe. Astfel, zice dna Cruşevan, ca prin minune s-a ridicat la Chişcăreni această seigneurie adevărată. În mijlocul parcului, N. Casso a ridicat o movilă înaltă, spre vârful căreia ducea un drum în serpentină. În vârful movilei, pe micul platou, fură instalate mai multe bănci şi o masă. De pe acest platou, ca şi de pe vârful masivului Măgura ce se află în apropierea Chişcărenilor, N. Casso, în ceasuri de amărăciune şi de nostalgie, avea obiceiul să-şi îndrepte privirile şi gândul spre Iaşi, vechea şi scumpa lui capitală a Moldovei, parcă ar fi vrut să ceară de la rudele şi prietenii de acolo ajutor şi încurajare, iar în schimb să le împărtăşească. Castelul lui Casso din Chişcăreni, spaţios şi mobilat frumos, cu o bogată bibliotecă, cu rare opere de artă, şi-a deschis larg uşile şi acolo s-a stabilit lozinca zilei: Unirea basarabenilor la muncă pentru Basarabia. Primul post ce i s-a încredinţat lui N. Casso a fost dregătoria de asesor la Tribunalul Regional Iaşi (Bălţi) - Soroca, în care a funcţionat de la 1860 până la 1863 şi pentru care a fost ales de nobilimea judeţelor Iaşi şi Soroca. În anul 1862 îl găsim director onorific (pociotnîi smotriteli) al Şcolii Judeţene nr. 2 din Chişinău, iar de la 1863 până la 1865 - deputat în Comisia pentru orânduirea prestaţiilor în Oblastia Basarabiei. În a treia şedinţă a primei adunări generale a Zemstvei judeţene Iaşi (Bălţi), din 4 octombrie 1869, N. Casso este ales judecător de pace onorific. În acelaşi post este reales în 1873, 1881, 1884, 1887 şi 1890. În Adunarea judecătorilor de pace şi a judecătorilor de pace onorifici din 28 octombrie 1884, este ales preşedinte al Congresului judecătorilor de pace din judeţul Bălţi. La acelaşi post este reales la 21 octombrie 1887. În 1888 N. Casso este ales mareşal al nobilimii din judeţul Bălţi pentru o perioadă de trei ani. Această alegere se repetă încă de două ori: în 1891 şi 1894. Astfel în fruntea nobilimii bălţene N. Casso rămâne din 1888 până la 1896. Apariţia pe scena vieţii locale a lui Nicolae Stepanovici Casso, persoană cu concepţii occidentale (zapadnik), supranumit filosoful de la Chişcăreni, a creat o epocă întreagă. Figura lui impunătoare, vocea puternică şi pătrunzătoare şi lupta hotărâtă contra bunului plac administrativ, au unit în jurul său un grup întreg de activişti locali, care toţi s-au ridicat pentru apărarea intereselor populaţiei băştinaşe, precum şi a tradiţiilor locale. Filipicile lui înflăcărate, rostite în adunările nobilimii şi ale Zemstvei, îndreptate contra încercărilor guvernamentale de a împiedica pe basarabeni să activeze pe terenul şcolar, administrativ şi judecătoresc în Basarabia, au fost luate în consideraţie de denunţuri speciale adresate Centrului. Energic şi cu o rară capacitate de muncă, el transforma cuvântul în fapte şi dacă de pe atunci numărul şcolilor şi ale punctelor agronomice au sporit mult, aceasta e marele merit a lui N. Casso. O deosebită atenţie din partea sa a fost îndreptată spre chestiile 36

spitaliceşti. Spitalul central din Bălţi, care era în acelaşi timp şi clinică, construit de el după modelele din Occident, a fost o adevărată binefacere pentru regiune. O bună parte din viaţa sa el şi-a închinat-o nevoilor ţărănimii moldovene, năcăjită şi oropsită de soartă, căutând nu numai să o deştepte naţionaliceşte, ci şi să o ridice şi culturaliceşte şi economiceşte. Inginerul A. D. Rozenbaum mărturiseşte că N. Casso iubea foarte mult poporul de jos, care în permanenţă venea la el după sfaturi; că N. Casso se purta cu el cum se poartă o bună dădacă cu copii; că el descurca micile neînţelegeri şi certuri între consătenii săi; îi învăţa cum trebuie săşi caute dreptatea, etc. În Zemstvă totdeauna intervenea pentru dezvoltarea medicinii zemstviale, pentru deschiderea în judeţ a cât mai multe dispensare şi spitale pentru populaţia rurală. Iar doctorul C. P. Hâncu adaugă că pentru a scrie jalbele ţăranilor către autorităţile respective, N. Casso întreţinea un om special. Avocatul Stanislav V. Kamenski spune că N. Casso era poporanist (narodnic) şi moldovan adevărat... Ca deputat (glasnîi) în Zemstvă, sprijinindu-se pe simpatiile mazâlilor, răzăşilor şi ţăranilor, el pretutindeni susţinea interesele lor. Pentru ei, uşile casei sale erau deschise şi el îi ajuta nu numai cu sfatul, ci şi cu mijloace băneşti. Fiind ales mareşal al noblimii, el a străruit să sporească numărul şcolilor în judeţ şi a construit spitale model la Bălţi şi Flămânzeni, plătind pentru aceste construcţii zeci de mii de ruble din mijloacele sale proprii... Ca preşedinte al Congresului judecătorilor de pace, continuă Stanislav Kamenski, N. Casso a fost drept în sentinţele sale şi totdeauna, când era cazul, dădea preferinţă celor slabi faţă de cei puternici şi celor săraci faţă de cei bogaţi. Judecătorul C. Krupoviatkin mărturiseşte că ograda lui N. Casso totdeauna era plină de ţărani şi răzeşi, veniţi din toate colţurile Basarabiei să-i ceară sfaturi. Foarte interesante detalii, privitor la activitatea lui N. Casso în folosul obştesc şi mai ales în folosul celor mulţi şi obijduiţi, ne dă doctorul C. P. Hâncu. El adevereşte că cele mai bune spitale, şi anume cele din Bălţi şi Flămânzeni, au fost construite cu ajutorul lui N. Casso, care primise mandat de la Adunarea Zemstvei să conducă personal construcţiile acestor două spitale. Pentru construcţia spitalului din Bălţi, N. Casso, care nu avea încredere în inginerii şi arhitecţii ruşi şi care era un admirator al Occidentului civilizat, a comandat planurile nu unui arhitect rus, ci unui arhitect german, anume Nis din Drezda. În iulie 1889 s-a început construcţia corpului principal al spitalului. Când spitalul a fost gata, Chiriac V. Leonard, rivalul lui N. Casso, în calitate de preşedinte al Comisiei de supraveghere a construcţiei, l-a vizitat în prezenţa doctorului C. P. Hâncu, a cercetat în mod amănunţit construcţia, a admirat-o, găsind că totul e făcut solid, cinstit şi ieftin şi s-a exprimat că spitalul este cel mai bun din toată Basarabia. Adunarea generală a Zemstvei, cerând lui N. Casso justificarea tuturor cheltuielilor, el prezintă actele justificative, din care reiese că peste suma aprobată de Adunarea precedentă pentru construcţia spitalului, N. Casso a cheltuit din punga sa proprie încă 19.000 de ruble. La şcoala sa moldovenească din Chişcăreni, N. Casso avea vreo sută de elevi şi eleve. Dintre aceştia el a ales vreo 30 pe care i-a trimis, pe socoteala lui, săşi continue studiile la şcolile ţinutale şi secundare, iar dintr-aceşti 30 s-au dovedit 37

capabili pentru şcolile superioare numai şapte. Aceşti şapte, întâi şi-au făcut studiile la liceul din Iaşi, apoi au fost trimişi la Universitatea din Paris. N. Casso se îngrijea foarte mult de combaterea bolilor şi epidemiilor din Chişcăreni şi din alte sate din împrejurime. Dacă acolo cineva se îmbolnăvea, el imediat trimitea pe doctorul casei sale Calistrat Hâncu, care era şi şeful Spitalului Bălţi. Acestuia îi plătea pentru fiecare vizită la bolnavi. În îngrijirea bolnavilor, N. Casso nu făcea nicio deosebire de religie sau naţionalitate. Evreii şi ruşii erau îngrijiţi la fel ca şi moldovenii. Adeseori, spune Dr. Hâncu, ţăranii abuzau de bunătatea lui N. Casso, rugând să fie chemat doctorul pentru orice fleac. Bolnavii care nu puteau fi îngrijiţi şi lecuiţi acasă la ei, sau în spitalele judeţului, erau trimişi de N. Casso, pe contul lui propriu, cu un conducător special, la doctorii şi spitalele din Chişinău, Odesa sau de cele mai multe ori la Iaşi (la Spitalul Sf. Spiridon). Cu ţăranii de pe moşiile sale N. Casso se purta ca un adevărat părinte. Pe cei tineri şi săraci îi ajuta cu bani, le dăruia câte o pereche de boi, câte o vacă. Celor sinistraţi, în urma unei inundaţii sau unui incendiu, le refăcea sau le repara casele şi acaretele. De asemeni, îi ajuta la nunţi şi în caz de moarte. Pe tinerii însurăţei săraci, îi înzestra nu numai cu vite şi unelte de gospodărie, ci şi cu case şi chiar cu pământ. Dacă cineva se plângea că are vreo nevoie sau vreun necaz, i se răspundea: Du-te la Caşu şi el te va ajuta (Dr. C. Hâncu). Câtă încredere aveau ţăranii în N. Casso, se vede din faptul că ei, înainte de căsătoria flăcăilor sau a fetelor lor, se adresau lui cuconu Neculai, cerându-i sfatul, dacă ar fi bine ca fata cutare să se mărite cu flăcăul cutare, sau flăcăul cutare să ia pe fata cutare. Şi cum zicea cuconu Neculai, era sfânt (C. Krupoviatkin). De Crăciun şi Paşte, N. Casso în fiecare an trimitea la o mulţime de funcţionari săraci, pachete şi coşuri de unt, brânză, făină, ouă, păsări, vin şi alte produse de pe moşiile sale. Tot de aceste sărbători, ţăranii din satele din împrejurime veneau la curte împreună cu flăcăii şi fetele lor să hiritisească pe cuconu Neculai şi pe cucoana Smaranda cu Sfintele Sărbători. Totodată apăreau în curte lăutarii şi îndată horele şi sârbele, la care luau parte boieru şi cucoana. După afirmaţia dnei O. Cruşevan, N. Casso avea în permanenţă în faţa ochilor săi simbolul Statului Român - tricolorul; ţinea la stilul vechi moldovenesc al bisericilor şi la costumele noastre; încuraja muzica naţională română şi pe propagandiştii ei. Iar Smaranda Casso se ocupa şi de folclorul românesc, adică de manifestările artistice şi în genere spirituale ale poporului nostru. Activitatea neobosită a lui N. Casso, ca poporanist, filantrop şi naţionalistunionist, ne dă dreptul să afirmăm cu toată convingerea că el s-a ridicat cu mult deasupra mediului intelectualilor moldoveni contemporani, cum se ridică înalţii şi viguroşii seminceri deasupra tinerelor odrasle ale pădurii de stejar. Ca poporanist, el a stăruit prin toate mijloacele să ridice masele ţărăneşti moldoveneşti la o treaptă culturală şi economică mai înaltă. Ca naţionalist, el a luptat toată viaţa să deştepte conştiinţa naţională a acestor mase. Ca filantrop, el a căutat să ajute pe ţăranii şi intelectualii moldoveni lipsiţi de mijloace, purtând grija celor bolnavi şi în suferinţă. Ca unionist, N. Casso visa, - cum zice guvernatorul general Kotzebue din Odesa, să restabilească naţia moldovenească în Basarabia, pentru Unirea ei cu Moldova. 38

Într-adevăr, din cercetările ce s-au făcut asupra vieţii şi activităţii lui N. Casso, reiese că a fost o fiinţă multilaterală şi a avut o mulţime de calităţi mari. A fost cult. A fost bun şi drept. A avut orizonturi largi. Şi-a creat planuri de activitate extrem de curajoase. Şi-a iubit poporul. A fost milos faţă de animale. A admirat natura şi îndeosebi florile. I-a plăcut muzica, în special cea naţională. Dar mai presus de toate, a fost un patriot desăvârşit, intransigent şi neîntrecut. A visat unirea Basarabiei cu România. A muncit pentru realizarea acestui vis. Pentru el şi-a riscat libertatea şi viaţa. În 1896, N. Casso retăgându-se din fruntea nobilimii judeţene a Bălţilor, în locul său este ales acest rusnac Kişinski, venetic, fost cornet în garda imperială. La sfâşitul vieţei (zice Stanislav V. Kamenski), N. Casso nu a mai putut suporta desfiinţarea instituţiei judecătorilor de pace, nici tendinţa crescândă de rusificare şi a plecat pentru restul vieţii la Paris, unde a şi murit, însă, până la moarte nu a întrerupt legătura cu ţara sa natală. Acelaşi lucru îl confirmă şi Ilie D. Todorovschi care mărturiseşte că odată cu introducerea în Basarabia a instituţiei Zemschie Nacialnichi (1892), N. Casso a început să se răcească pentru activitatea obştească, iar de la 1896 s-a retras cu totul din viaţa publică. Durerea naţionaliştilor moldoveni trebuie să fi fost nemărginită, când în Basarabia, la posturile de comandă, în locul fruntaşilor băştinaşi: Râşcanu, Brăescu, Dimitriu, Chiruş, Başotă, Sturdza, Balş, Catargi, Casso etc., apar renegaţii şi veneticii ca Krupenski, Kişinski, Ianuşevici (armean), Dolivo-Dobrovolschi (polon), Pleşkov (rus), Derojinschi, Iaroşevici, Sviatopolk-Mirski, Pisarjevski, Olşevschi, Brjozovschi, Dobrogaev (rus), Lalevici (rus), Poncet (francez) etc., etc., care susţinând în provincia noastră politica centrului de deznaţionalizare şi rusificare, nici nu vroiau să audă de suferinţele, interesele şi aspiraţiunile naţionale ale moldovenimii băştinaşe. Din nefericire, durerea aceasta n-a fost vindecată nici până astăzi.

Bibliografie 1. -***Academia Română, Istoria românilor, vol. VI, vol. VII, tom I, tom II, Editura Enciclopedică, București, 2002, 2003. 2. -***Basarabia. Dilemele identității, ed. Flavius Solomon, Al. Zub, Iași, 2001 3. -Boldur V. Alexandru, Istoria Basarabiei, 3, Chișinău, 1940 4. -Cernovodeanu Paul, Basarabia. Drama unei provincii istorice românești în context politic internațional, 1806-1920, București, 1993. 5. -Ciachir Nicolae, Basarabia sub stăpânire țaristă (1812-1917), București, 1992. 6. -Ciobanu Șt., Unirea Basarabiei. Studiu și documente cu privire la mișcarea națională din Basarabia în anii 1917-1918, Chișinău, 1993. 7. -Colesnic Iurie, Sfatul Țării. Enciclopedie, Chișinău, 1998. 8. -Gore Pavel, Anexarea Basarabiei. Schiță istorică, Chișinău, 1992. 9. -Nistor I., Istoria Basarabiei, București, 1991. 39

10. -Purici Ștefan, Istoria Basarabiei - Note de curs, Editura Semne, București, 2011. 11. -Sturdza A. Dimitrie, Colescu-Vartic C., Acte și documente relative la istoria renașterii României, I. 1391-1844, București, 1900. 1- -„Magazin istoric” nr. 3/1992. 1. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/, accesat la data de 30.11.2017. 2. https://dexonline.ro, accesat la data de 30.11.2017. 3. -https://istoriabasarabiei.wordpress.com/category/istoria-basarabiei/, accesat la data de 10.11.2017. 4. -https://ro.wikipedia.org., accesat la data de 30.11.2017 . 5. -http://www.timpul.md/articol/un-patriot-dintr-un-alt-veac-97093.html, accesat la data de 10.11.2017.

Nicolae Casso - bastion al conștiinței de neam în Basarabia țaristă Prof. Morozov Tatiana Gimnaziul Ciuciuieni, satul Ciuciuieni, raion Sậngerei, Republica Moldova Résumé: Nicolae Casso fait partie de l’intellectualité de Bessarabie qui a tenu la flamme du roumanisme brillante pendant la domination tsariste. Le nationaliste et l’unioniste de Chișcăreni a toujours encouragé l’idée de retrouver l’identité territoriale , de garder la culture et l’amour pour sa nation par des actions concrètes , des actions dignes d’un Homme qui a lutté contre le régime qui avait dénationalisé sa Patrie. Mots clés: Nicolae Casso, Chişcăreni, poporanisme, école.

Nicolae Casso este, întâi de toate, o personalitate de excepție, rarisimă în societatea basarabeană de la sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX și nu numai, care manifesta o rebeliune pronunțată față de regimul țarist, relevabilă, azi, în dreapta cumpănă a românității și conștiinței naționale. Faptele atribuite lui N. Casso și activitatea lui naționalistă, menționată de intelectualii timpului, îl așează în galeria personalităților notorii din spațiul basarabean. Născut din nobili ereditari, a continuat tradițiile familiei, impunânduse prin verticalitate și grijă pentru posteritate. Timpul nu i-a știrbit nimic din monumentalitate, din acea ,,figură impunătoare, voce puternică și pătrunzătoare și nici din lupta hotărâtă contra bunului plac administrativ” despre care vorbea Ioan Pelivan. Energic și cu o rară capacitate de muncă, transforma ideile și aspirațiile în realizări. A putut să unească în jurul său un grup întreg de activiști locali, care s-au ridicat pentru apărarea intereselor populației băștinașe, precum și a tradițiilor locale. Văzut foarte rău de stăpânirea rusă, continua să fie lider al mișcării naționale din Basarabia, militant pentru unitatea națională. Bătrânii intelectuali bălțeni își aminteau și povesteau cu multă considerațiune diferite episoade din viața ,,naționalistului Nicolae Casso, rusofob și separatist”. Astfel, doctorul C. P. Hâncu menționa că ,,la Casso puteai găsi multe gazete, reviste și cărți în toate limbile, în afară de cea rusă” sau, alte informații relevante: ,,Casso era o persoană cu concepții occidentale care a creat o epocă întreagă”. In anul 1859 îl regăsim în ,,partida moldovenească, fiind membru al Partidului Național Moldovenesc, care a susținut Unirea din 5-24 ianuarie 185938. Fiind la începutul activității sale pe tărâm obștesc, absolvent al Liceului Richelieu din Odesa, la numai 20 de ani Casso era puternic influențat de două evenimente: Unirea Moldovei cu Muntenia și de marea mișcare din Rusia Centrală, cunoscută sub numele de mișcarea eliberatoare. 38

Viața Basarabiei, nr. 5-6, p. 26

Sub influența acestor două mari curente se afla tineretul intelectual din Basarabia, care reprezenta abia a doua generație a moldovenimei basarabene de la anexarea provinciei dintre Prut și Nistru la Imperiul Rus. A încercat, în anul 1863, să provoace o răscoală în Basarabia pentru a scăpa de ocupația rusească, ori ,,dezlipirea Basarabiei de Rusia, zice N. N. Gafenco, fost Consilier de Apel din Varșovia, și reîntoarcerea ei la România a fost visul tainic al vieții lui întregi”39. Sub influența Revoluției poloneze din anul 1863, după cum subliniază N. N. Gafenco, dar poate și incitat de mințile agere ale polonezilor refugiați în Basarabia, Casso, în vârstă de numai 24 de ani, se aprinde de ,,focul tineresc al sentimentului național moldovenesc și cugetă și el la o asemenea revoluție în Basarabia contra regimului rusesc pe care îl ura așa de mult. El începe a organiza în taină câteva cete a câte o sută de mazili și răzeși, pe care îi avea ca partizani, și trimite la Iași o delegație cu misiunea de a căpăta arme necesare pentru începerea rebeliunii. Dar Mihail Kogălniceanu îl convige de imposibilitatea realizării ideii de revoluție și îl sfătuie să aștepte pentru acest scop timpuri mai favorabile”40. Eșecul rebeliunii l-a făcut pe Casso să-și manifeste întrun chip mai pașnic năzuințele, mai potolit, dar nu l-au părăsit ,,până la scândura sicriului lui și au fost gândurile lui ascunse și permanente”41. Continuă să fie în fruntea Partidului Național Moldovenesc, partid de opoziție, de rând cu frații Alexandru și Carol Cotruță, Ioan și Constantin Cristi, fratele său, Aristid Casso, Constantin Cazimir și fiul său, P. C. Cazimir - student, fapt confirmat și de Guvernatorul General al Novorusiei și al Basarabiei, P. E. Kotzebue: ,,Am primit o informație precum că nobilimea basarabeană, pregătindu-se de redactarea unei adrese către Împăratul Rusiei cu privire la evenimentele din Polonia, este împiedicată de opoziția boierilor care visează să restabilească nația moldovenească în Basarabia, în vederea apropierii împrejurărilor care ar da dreptul națiunii de a cere Unirea cu Moldova”42. Același P. E. Kotzebue, la 21 martie 1864, menționa că ,,tinerii din Chișinău, moldoveni din familii bune au legături cu Iașii și Bucureștii, pentru Unirea Basarabiei cu Principatele Române”43. În afară de adresele oficiale și secrete, naționalismul lui N.Casso se mai poate constata și din alte documente și fapte. În ,,Amintirile din Junimea”, Iacob Negruzzi scria că, găsindu-se atunci prin Iași Nicu Cassu, proprietar bogat în Basarabia și nepot al lui Pogor ,,se hotărî să pue principalul capital pentru cumpărarea tipografiei lui Cozadin și să o lese în întrebuințarea Junimei” (p.76). Într-o ciornă a veniturilor ,,Junimei,, din anii 1865-1866, găsim înscris cu mâna lui Titu Maiorescu pe N. Casso cu ,,donația de 108 ruble”44. Mai mult chiar, el se N.N. Gafenco - Trecutul Basarabiei. Nicolae Stepanovici Casso., Chișinău, 1926, p. 2 Idem, p. 2 41 Ibidem 42 Viața Basarabiei, 1942, nr. 5-6, p. 26 43 Idem, p. 26 44 Revista Convorbiri literare, 1. V. 1938, p.10 39 40

regăsește printre membrii societății literare ,,Junimea”, la pag. 89, la nr. 28 pomenit de Sever Zotta în cartea sa ,, La centenarul lui Vasile Alecsandri 18211921”, (Iași, 1921). Nicolae Casso avea 26 de ani când a intrat în ,,Junimea, in anul 1865. Putea oare N. Casso, dacă nu ar fi fost naționalist, să facă parte dintr-o societate, chiar și literară, din acele timpuri, știind că acest lucru este interzis fără avizul autorităților ruse? La începutul anilor 1870, N. Casso apare în pleiada oamenilor noi, cu inițiativă, care renunța la cariera ademenitoare ce se deschide înaintea lor și se consacră cu tot sufletul intereselor locale ale ținutului. În amintirile sale, avocatul E. S. Kenigșatz, care era și prieten al familiei Casso, scria că ,,numele acestor basarabeni este strâns legat de tot ce a făcut zemstva locală în județ, mai ales, de dezvoltarea diverselor instituții culturale în această parte a Basarabiei”. ,,Trăsătura caracteristică a acestor activiști energici și luminați - continuă E. S. Kenigșatz - a fost deosebita atenție pentru vechile deprinderi ale populației băștinașe”. Se urmărea păstrarea tradițiilor naționale. În saloane răsuna graiul moldovenesc, iar în sânul țărănimii s-au menținut ,,obiceiurile pământului, consfințite în așezămintele judecătorești”. În conacul de la Chișcăreni, spune doamna O. Crușevan, ,,se pricopseau o serie de babe exotice, cu nume neaoșe românești: Zamfira, Zoița, ... cari scărmănau lână, torceau fuioare și cari sunau a pământ vechi românesc”. În lupta pentru deșteptarea conștiinței naționale la moldoveni, N. Casso era întotdeauna secondat de soția sa, ,,Cucoana Smaranda”45. Ea le preda copiilor din sat alfabetul românesc, îi învăța să scrie și să citească, le spunea povești și legende ,,vechi de-ale patriei de peste Prut”46. Într-un salon zis ,,oval” al Castelului de la Chișcăreni, salon mobilat în stil rococo, ,,fiecare scaun, fiecare fotel și canapea erau tapițate cu mătase din 3 culori discrete: roșu, galben și albastru, ceia ce reprezenta culorile naționale românești”47. Nicolae Casso avea în permanență în fața ochilor săi simbolul Statului Român - tricolorul; ținea la stilul vechi moldovenesc al bisericilor și la costumele naționale, încuraja muzica națională românească și pe promotorii ei. În casa lui Casso, nu se vorbea rusește, se evita societatea rușilor și a rusificaților. Astfel N. Casso ,,boicota limba poporului cari ținea în robie pe moldoveni, pe cari vroia să-i facă ruși cu de-a sila; boicota limba cinovnicilor venetici cari nu-i scoteau pe moldoveni din ,,baranî” și din „cap-de-bou”48. Un rol aparte îl avea movila ridicată în mijlocul parcului. Eu o văd ca un simbol al dârzeniei și singularității lui Casso în lupta cu regimul țarist. În ceasuri de amărăciune și nostalgie, avea obiceiul să-și îndrepte privirile spre Iași, vechea și scumpa lui capitală, parcă ar fi vrut să ceară ajutor și încurajare de la rudele și

Pelivan, Ioan - Revista Viața Basarabiei, p. 32 Idem, p. 32 47 Ibidem, p. 41. 48 Viața Basarabiei, p. 38 45 46

prietenii de acolo, iar în schimb să le împărtășească suferințele fraților basarabeni, ce zac în robia muscălească. Nicolae Casso a fost un dușman desăvârșit a tot ce era rusesc, niciodată nu a vrut să primească decorațiile pe care i le oferea guvernul rus. Totdeauna a fost în opoziție fățișă cu guvernul. Cu toate acestea, a fost de câteva ori, câte trei ani, mareșal al nobilimii din județul Bălți. Toată viața sa, a rămas consecvent cu concepțiile sale anti-ruse și separatiste. Avea mulți prieteni, adepți, susținători, atât în intelectualitatea națională, pe mulți dintre ei i-a promovat personal, cât și în rândurile mazililor și a răzeșilor, care îl adorau pe Nicolae Casso și puteau ușor fi răsculați împotriva jugului moscovit. Ca dovadă sunt răscoalele contra autorităților ruse a răzeșilor și mazililor din anii: 1867, 1903, 1907 în satele, unele sunt în apropiere de satul meu, Mîndrești, Dereneu, Cornești. Nicolae Casso nu era o figură comună, o persoană de rând, ci una care se ridică cu mult peste capetele contemporanilor săi. Toate loviturile, insultele și necazurile, le suporta cu stoicism. Era conștient de faptul că, în condițiile vieții politice de atunci, nici nu putea fi altfel și că fără jertfe nu se poate atinge niciun ideal și nu se poate înfăptui nicio idee. Se zice că urmașii, dacă vor, te scot din praf și te pun la vedere, dacă nu, atunci rămâi în neștire. Aprecieri pentru megieșii și prietenii mei de la Liceul Teoretic ,,N. Casso”, din satul Chișcăreni, cât și pentru partenerii din România pentru că le reușește acum să materializeze năzuințele și aspirațiile înaintașului, naționalistului și unionistului Nicolae Casso, bastion al conștiinței naționale. Bibliografie: 1. Extras din Revista Viața Basarabiei, nr. 5-6. Mai-iunie 1942. Tipografia Ziarului Universul. Str. Berzoianu, 23-25, București 2. E. S. Kenigșatz. Ce îmi mai aduc aminte eu despre N.Casso, Chișinău, 1926 (Manuscris) 3. N. N. Gafenco. Trecutul Basarabiei. Nicolae Stepanovici Casso, Chișinău, 1926 4. Dr C. P. Hâncu: ,Din amintirile mele despre viața lui Casso, Bălți, 1920

Nicolae Casso. Neînduplecat adversar al jugului rusesc în Basarabia Prof. Răzvan-Cristian Bîgiu, Colegiul Spiru Haret, Ploiesti, Prahova, Romania Abrégé La libération de la Bessarabie du joug ottoman par la Russie tsariste en 1812, comme la rupture de cette région de la Principauté de la Moldavie a été présentée par l’historiographie russe et celle prétendue moldave (soviétique), a déclanché le mouvement national roumain de résistance dans le cadre duquel Nicolae Casso, le philosophe de Chişcăreni, s’est remarqué. Mots clés: Nicolae Casso, Bessarabie, Bălti, Chişcăreni

„Eliberarea” Basarabiei de sub jugul otoman de Rusia Țaristă, în anul 1812, așa cum a fost prezentată ruperea acestei regiuni din trupul Principatului Moldovei în istoriografia rusă și în cea așa-zis moldovenească (sovietică), a stârnit inevitabil în rândul unei părți a elitei locale o rezistență mai puțin manifestă în fața autorității centrale, dar activă la nivel local, în teritoriu. Intențiile noii cârmuiri în Basarabia sunt evidente și reies încă din Tratatul de la București încheiat între Rusia și Turcia la 16/28 mai 1812. Exodul care a urmat, reglementat prin tratatul sus menționat, a depășit așteptările noii administrații a Basarabiei, uimind prin faptul că era preferat în continuare jugul turcesc. Conform documentului „supușii otomani care, după declanșarea războiului au rămas în partea de teritoriu cedat acum Rusiei, sau care au venit acolo în cursul ostilităților, se vor putea retrage în țările Sublimei Porți, cu familiile și bunurile lor, și vor putea să se stabilească acolo pentru totdeauna, fără ca cineva să-i poată împiedica în vreun fel. Ei vor fi, de asemenea, liberi să-și vândă bunurile oricăruia dintre locuitorii din partea locului și vor putea să emigreze în statele otomane, cu ceea ce le va conveni să ducă cu ei” 49. De unde această deschidere a ocupantului? Evident că regimul țarist, exponențial pentru absolutismul monarhic din secolul al XIX-lea, fondator al Sfintei Alianțe, nu-și imagina o deschidere spre liberalism, ci marșa hotărât spre consolidarea și protejarea statu-quo-ului. Așadar, evenimentele pot fi interpretate ținând cont de politica viitoare a Rusiei în noua provincie. Era de preferat ca populația Basarabiei să fie curățată de acele segmente care aveau legături cu spațiul românesc, de pe malulul drept al Prutului și care puteau reprezenta un obstacol în calea rusificării și asimilării autohtonilor, în vederea topirii acestui teritoriu în imensul imperiu rus.

Oncescu, Iulian - Texte și documente privind istoria modernă a românilor (1774-1918), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2011, p. 51. 49

Dintre cei care au rămas în Basarabia să lupte pentru cauza românismului a fost și Nicolae Casso, cunoscut sub titulatura de „filosoful din Chișcăreni”. Familia Casso a jucat un rol important după anexarea din anul 1812, reprezentând un obstacol în calea rusificării Basarabiei, deoarece membrii ei, oameni nobili, inteligenți și altruiști au înțeles menirea istorică pe care destinul le-o consacrase. Asumarea acestei misiuni reiese și din actele pe care Ștefan Casso le înainta, în anul 1826, Adunării Deputaților Nobilimii din Basarabia pentru a obține confirmarea titlului de nobil50. Cu recunoașterea titlului nobiliar, membrii familiei Casso intră în rândul zemstvei51 din Bălți, fapt care le va conferi o poziție din care vor alimenta mișcarea națională românească din Basarabia, care avea printre obiective păstrarea limbii române sau dezvoltarea culturii naționale. Această mișcare națională se va organiza sub forma „partidei moldovenești”, reunea elitele românești din provincie și va avea ca suport social nobilii, clericii, răzeșii, mazilii52 și țăranii autohtoni. Ea va fi condusă de cel mai marcant membru al familiei Casso, Nicolae, sub a cărui oblăduire mișcarea va susține interesele politice, economice și naționale ale Basarabiei în cadrul Imperiului Rus, precum finanțarea în domeniul învățământului, economiei, culturii sau căilor de comunicații. În acest sens, pentru susținerea mișcării, Nicolae Casso va elabora proiectul unei reviste românești, respins însă de autorități, în anul 186353. Totodată, pentru a-și coordona acțiunile cu gruparea naționalistă a nobililor moldoveni, Nicolae Casso este implicat și în Partidul boieresc moldovenesc, fondat la sfârșitul anilor ‘60 ai secolulul al XIX-lea, și care, încurajat de acțiunile revoltei poloneze din anul 186354, „visează să restabilească națiunea moldovenească în Basarabia, în vederea împrejurărilor ce ar da națiunii dreptul de a cere unirea cu Moldova”55. În acest sens, Nicolae Casso va începe să organizeze în taină, cete de mazili și răzeși cu scopul înlăturării dominației rusești și pentru a căror înarmare se încearcă atragerea sprijinului României. Primul ministru, Mihail Kogălniceanu va convinge însă delegația basarabeană de inoportunitatea acțiunii, din cauza circumstanțelor internaționale nefavorabile56. Alte acțiuni întreprinse de partida moldovenească, menite să emancipeze națiunea română din Basarabia și care merită a fi enumerate aici sunt cele care revendicau dreptul poporului de a utiliza limba maternă, limba moldovalahă așa Cojocari, Elena – „Familia Casso – Dreptul la noblețe”, în Studii de arhondologie și genealogie, Academia de Științe a Moldovei, vol. 1, Chișinău, 2014, p.150. 51 formă de guvernare locală instituită în timpul reformelor liberale din Imperiul Rus. 52 boieri rămași fără funcție, sărăciți cu timpul. 53 Purici, Ștefan Istoria Basarabiei, Editura Semne, București, 2011, p. 130. 54 Începută ca un protest spontan al unor tineri polonezi împotriva înrolării în Armata Imperială Rusă, cărora li s-au alăturat mai apoi ofițeri și oameni politici polonezi, revolta a fost înfrântă, dar a provocat abolirea de către țar a iobăgiei, dând pământ cu valoare scăzută țăranilor și eliminând privilegiile clasei nobiliare. 55 Varta, Ion - „Politica țaristă de deznaționalizare și asimilare” în Românism, 26 august 2009. 56 Purici, Ștefan - op. cit., p. 130. 50

cum apare în documentele vremii, în justiție pentru persoanele care nu cunoșteau limba rusă (1863) sau în cadrul adunărilor nobilimii și a zemstvei (1883). Răspunsul autorităților ruse la aceste solicitări a fost unul negativ, categoric, mai ales după aducerea pe tronul României a principelui Carol, după obținerea independenței de stat și proclamarea Regatului României. În acest sens, sfârșitul secolului al XIX-lea este marcat de o accelerare a rusificării provinciei, pe de o parte, iar pe de altă parte, drept răspuns, de creșterea sentimentelor antirusești și a simpatiei față de România. În anchetele autorităților țariste, care analizau starea de spirit a populației din județele Bălți și Orhei, se consemna existența „unor reprezentanți ai intelectualității moldovenești care locuind permanent în Rusia și profitând de acest fapt înclină mai mult spre țara vecină România”. Un generator de antipatie față de ruși este văzut și Nicolae Casso, despre care aflăm că „deși locuia în Rusia se uita peste Prut”57. A susținut financiar școala românească din Chișcăreni unde învățau cam vreo sută de baieți și fete de săteni 58, iar ulterior a suportat cheltuielile a 30 dintre aceștia care au urmat cursurile liceale, apoi au continuat studiile la Iași, Paris. Totodată a înființat cinci școli românești, unde se pare că au fost invitați să predea și învățători din Iași. Și pentru că aceste acțiuni „nu erau orientate spre atingerea scopului statului“, școlile vor fi închise după câțiva ani de funcționare59. Înțelegând interesul acestei măsuri luate de autoritățile școlare țariste și fiind conștient de miza pe care o reprezenta învățământul în limba maternă, Nicolae Casso va acționa în consecință și se va opune dezvoltării și înmulțirii școlilor primare în județul Bălți cu predare în limba rusă, deoarece vedea acest tip de învățământul ca pe un instrument pentru deznaționalizarea moldovenilor60. Trecând în revistă o atât de mică parte din activitatea patriotică a lui Nicolae Casso, totuși putem să înțelegem mai bine de ce românismul în Basarabia a putut să supraviețuiască, în ciuda politicii atât de represive a ocupantului țarist și mai apoi sovietic. Nicolae Casso este astfel, acel arhetip legendar, model de luptă pentru un ideal, după care s-au călăuzit și se inspiră și astăzi toți acei care, români fiind, simțind românește, n-au liniște până când Basarabia nu se reîntoarce la mama sa, România. Bibliografie: 1). Coadă, Ludmila - Manifestarea elementului național în zemstva basarabeană, în Tyragetia, vol. I, nr. 2, Chișinău, 2007.

Ibidem, Op. cit., p. 133. Pelivan, Ioan - Istoric al mișcării de eliberare națională din Basarabia, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2012, p. 271. 59 Coada, Ludmila - Manifestarea elementului național în zemstva basarabeană, în Tyragetia, vol. I, nr. 2, Chișinău, 2007, p. 230. 60 Pelivan, Ioan - Op. cit., p. 273. 58

2). Cojocari, Elena - Familia Casso – Dreptul la noblețe, în Studii de arhondologie și genealogie, Academia de Științe a Moldovei, vol. 1, Chișinău, 2014. 3). Oncescu, Iulian - Texte și documente privind istoria modernă a românilor (1774-1918), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2011. 4). Pelivan, Ioan - Istoric al mișcării de eliberare națională din Basarabia, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2012. 5). Purici, Ștefan - Istoria Basarabiei, Editura Semne, București, 2011. 6). Varta, Ion - Politica țaristă de deznaționalizare și asimilare în Românism, 26 august 2009.

Nicolae Casso - filantrop și promotor al idealurilor naționale în Basarabia în secol al XIX-lea Prof. Viorica Vulpe Liceul Teoretic „Alexandru Agapie”, Pepeni, raionul Sângerei, Republica Moldova „Deslipirea Basarabiei de Rusia, reîntoarcerea ei la România, a fost visul tainic al vieții lui întregi. Prin viața lui Casso, ca un fir puternic și neîntrerupt, trece lupta lui dârză contra politicii de rusificare a Basarabiei și pentru reîntoarcerea ei la situația politică din trecut, sub sceptrul României”.

N. N. Gafenco Abrégé: Son nom ne peut pas être oublié, c’est un nom de légende, d’une personnalité notoire de notre peuple. Il n’a pas réussi à vivre les émotions du rêve accompli des BasarabiansL’Union avec la mère patrie le 27 mars 1018, mais il demeure un symbole de la dignité nationale pour ses successeurs. Mots clés: Nicolae Casso, Bessarabie, madame Smaranda, Zemstvo, Chişcăreni

Nicolae Casso – ,,filosoful din Chișcăreni”, filantrop și mareșal al ținutului Bălți, rămâne a fi unul din principalii promotori ai mișcării naționale din Basarabia din sec. al XIX-lea. A fost numit și ,,naționalist”, rusofob sau separatist61, deoarece era profund nemultumit de politica agresivă de rusificare şi desnaţionalizare implementată de către autorităţile ţariste, Nicolae Casso a nutrit un imens dispreţ şi a dezaprobat constant practicile barbare de asimilare forţată a românilor basarabeni de către ruși. S-a născut la 10 mai 1839 în satul Ciutulești, judeţul Soroca. A făcut studii la Liceul Richelieu din Odesa, la secțiunea juridică care cumula cursul școlii medii și cel universitar. A absolvit studiile la 30 iunie 1859 și a plecat la Paris unde s-a înscris la Facultatea de Medicină, dar aceste studii n-au avut finalitate. A fost un autodidact în sensul că n-a încetat pe tot parcursul vieții să studieze și să-și desăvârșească cunoștințele având predilecție pentru limbile străine cunoscând șapte dintre ele, inclusiv ebraica. A ocupat diverse funcții de răspundere: asesor la Tribunalul Regional Iași (Bălți-Soroca) (1860-1863), director onorific al Școlii Județene nr. 2 din Chișinău (1862), deputat în Comisia pentru orânduirea prestațiilor (1863-1865), judecător de pace onorific (1869, 1873, 1881, 1884, 1887, 1890), mareșal al nobilimii din judeţul Bălți (18881896). 61

Pelivan, Ion – Nicolae Ștefan Casso, Extras din revista Viața Basarabiei, nr. 5-6 din mai-iunie 1942, pag. 9

Unul din argumentele în favoarea afirmaţiei că a fost ,,filantrop”, este că a reparat pe cont propriu, vechea biserică de lemn din satul Chișcăreni, construită mult înainte de anul 1812, înlocuind toate piesele putrede cu piese noi, fără a deteriora clădirea, păstrând caracterul și stilul acesteia. A insistat să păstreze elementele de arhitectură moldovenească și nu a permis ca vechiul lăcăş de cult să fie înlocuit cu unul din piatră, construit în stil rusesc. Nicolae Casso înțelegea că muzica este un mijloc de propogandă națională și proteja lăutarii români. Acest lucru l-a practicat cu ,,lăutarul Lemiș, vestit prin scripca lui fermecătoare, fără care nu se desfășura nici un botez, nici o nuntă, nici o onomastică și în genere nici o petrecere în familiile boierilor moldoveni, mai ales celor din nordul Basarabiei”62. L-a lansat și pe Jean Gulescu, care a cântat în saloanele mondene din Petersburg, în fața înalților demnitari ruși. Aceste afirmaţii stau mărturie a respectului pentru valorile naționale românești şi demonstrează acţiunile constante de promovare a acestora întro etapă a istoriei noastre, lucruri rareori întâlnite pe meleagurile basarabene. Pe parcursul vieții a acordat mare atenție nevoilor țăranilor basarabeni, contribuind la trezirea conștiinței naționale, la evoluția culturală, dar și economică a populației din teritoriu. Inginerul A. D. Rozenbaum, mărturisea: ,,Nicolae Casso iubea foarte mult poporul de jos, care în permanență venea la el după sfaturi”, ,,se purta cu ei cum se poartă o dădacă cu copii”, ,,descurca micile neînțelegeri și certuri dintre consătenii săi, îi învăța cum să caute dreptatea”63. A prețuit și respectat munca țăranilor, multora dintre aceștia le-a purtat de grijă „ca un adevărat părinte”. În fiecare an, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și de Paști, trimitea familiilor sărace colete cu merinde cultivate pe moșiile sale sau fabricate din acestea. Țăranii, la rândul lor, veneau „la curte să hiritisească pe conu Neculae și pe coana Smaranda” cu prilejul sfintelor sărbători. P. Fala și C. Crupoviatchin menționează că „coana Smaranda” s-a ocupat toată viața ei de îngrijirea și tratarea copiilor de țărani și că boierii Casso erau respectați de tăranii ce munceau pe moșiile lor64. Proprietarul a aproximativ 12.000 de hectare de pământ, Nicolae Casso a construit spitale în Bălți şi în localitatea Flămînzeni, pe care le-a înzestrat după cerinţele occidentale, a înfiinţat în satul în care s-a stabilit, în Chișcăreni, o şcoală profesională cu predare în limba română, fiind recunoscut ca filantrop şi apărător de seama al românității în Basarabia65. Nicolae Casso împreună cu alți tineri basarabeni (C. Leonard, C. Moruzi etc.), luptau împotriva cinovnicimii ruse, venetice, care căuta să ,,introducă viața locală în cadrele generale ale vieții statului rus, nu numai în administrație, scoală

Pelivan, Ion, Op. cit, p. 41 Idem, p. 22 64 https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Casso 65 https://glasul.info/2017/05/26/nicolae-casso-unul-dintre-cei-mai-aprigi-nationalisti-romani-dinbasarabia-revine- pe-plaiurile-sale-natale/ 63

ci și chiar biserică”66. Ei se stăruiau să convingă țăranii că toată mizeria se datorează regimului absolutist și despotismul țarilor ruși. Fiind influențat de revoluția din Polonia de la 1863 și a ideilor polonezilor refugiați din Polonia în Basarabia. Casso la vârsta de doar 24 ani, cugetă și el asupra unei asemenea revoluție în Basarabia, fiind orientată împotriva regimului rusesc pe care îl ura destul de mult. Începe a organiza, în taină, cete a câte o sută de mazili și răzeși pe care îi avea ca partizani și trimite o delegație secretă la Iași, cu misiunea de a obține arme necesare pentru a iniția rebeliunea67. Nu a fost realizat planul deoarece M. Kogălniceanu a reușit să convingă membrii delegației despre imposibilitatea realizării ideii din cauza situației nefavorabile atât în Basarabia, cât și în România. El, îndemnându-i să aștepte un moment mai potrivit. Cu toate că a eșuat planul lui Nicolae Casso, totuși rămâne până la sfîrșitul vieții sale ,,dușman neînduplicat”68 al regimului rus și doar schimbă metodele de luptă conform circumstanțelor. Datorită efortului depus și a ideilor sale naționaliste, Nicolae Casso a încercat să scape de regimul rusesc, identificând persoane și chiar unele modalități eliminare a acestuia. Însă din cauza inexistenței condițiilor favorabile, planul său va fi realizat cu câteva decenii mai târziu. În Zemstvă, Nicolae Casso, avea un rol de „dictator”. Ion Pelivan spunea despre Casso:,,A fost un om de o cinste cristalină”69.. Elita basarabeană din perioada 1880-1890 era împărțită în două tabere: - cea românească și cea rusească. În fruntea taberei românești era N. Casso, care apăra interesele răzeșilor, mazililor și țăranilor, iar Chiriac V. Leonard - era liderul taberei rusești și se sprijinea pe proprietarii înstăriți sau venetici, pe cinovnicimea rusă și rusificată70. Lupta dintre cele două tabere se manifesta îndeosebi în cadrul Adunărilor Zemstvei care, în acel moment, era formata din 36 deputați: 10 din partea țăranilor (aleși din fiecare voloste) și 26 proprietari, reprezentanți ai clerului, învățământului şi a primăriei orașului Bălți). În majoritatea cazurilor, țăranii îl susțineau pe Nicolae Casso. La votarea proiectelor, hotărârilor sau chiar la alegerea judecătorilor, Nicolae Casso practica un truc, care era cunoscut și aplicat de deputații partizani. Adică, atunci ,,când dorea să aleagă candidatul sau să voteze decizia, scotea batista albă din buzunar”, ceea ce însemna că toți partizanii lui trebuia să dea candidatului bile albe. Dacă nu era de acord cu candidatul propus sau decizia care urma să fie adoptată, Nicolae Casso își netezea barba neagră, semn că partizanii trebuiau să acorde bile negre. A fost o tactică, praticată de Casso care a contribuit la rezolvarea problemelor cu care se confruntau basarabenii, contribuind parțial la scăderea influenței regimului rus.

Pelivan, Ion – Op. cit., pag. 21 Idem, p. 33 68 Ibidem 69 Colesnic, Iurie - ,Un patriot dintr-un alt veac, Timpul din 10 sept. 2016. 70 Pelivan Ion - Nicolae Ștefan Casso, Extras din revista ,,Viața Basarabiei”, nr. 5-6 din mai-iunie 1942, pag. 35 66

Un alt argument că a fost ,,naționalist”, este faptul că Nicolae Casso evita nu numai societatea rușilor, dar și persoanele de origine românească care vorbeau limba rusă71. Dacă cineva îndrăznea să vorbească în casa lui rusește, considera acest fapt ca o insultă personală. A apreciat și a promovat valorile naționale. Întrun salon al Castelului din Chișcăreni, fiecare piesă de mobilier, era tapițate din 3 culori discrete: roșu, galben și albastru72, reprezentând culorile naționale românești. Un al argument în favoarea că a fost un mare patriot și naționalist a fost că Casso, păstra în Castelul din Chișcăreni costume naționale românești, majoritatea fiind specifice diverselor categorii sociale existente în perioada dată în Basarabia și caracteristice chiar Chișcăreniului. Aceste lucruri relatează despre faptul că a fost un mare pomotor și păstrător de obiceiuri și tradiții ale neamului, dar şi despre idealul său de a-și vedea neamul întregit. Boierii Cristi şi Casso au cerut şi autorizaţia de a scoate o revistă, respinsă şi ea. În corespondenţa secretă a autorităţilor ruseşti se spunea că ideea unirii Basarabiei cu România a renăscut din 1856, datorită zvonurilor care se răspândeau, precum că Rusia va ceda Basarabia, iar reforma judecătorească realizată în Rusia nu a fost extinsă şi în Basarabia. Însă baronul Velio a liniştit spiritele, scriind că partidul românofil exista într-adevăr, dar că „se compune în cea mai mare parte din visători tineri.”73 În anul 1863 moșierul Gheorghe Gore a cerut autorizație pentru editarea unui ziar românesc. În 1865, boierul Nicolae Casso voia să aducă la Chișinău o tipografie românească, pe care o cumpărase la Paris74. Aceste încercări ale lui Nicolae Casso, dar și a compatrioților săi, care adesea se încheiau cu insucces, demonstrează faptul că înțelegea fenomenul trezirii conștiinței naționale rămânea un process inevitabil și putea fi ralizat doar acționând împreună cu alte personalități. Alexandru N. Krupenski, unul dintre ultimii mareșali ai nobilimii basarabene (1908-1912) oponent convins al activităților și orientării politice a lui N. Casso, în 17 ianuarie 1926, într-un răvaș adresat din Paris lui Pan V. Sinadino l-a caracterizat astfel: „Toată viața a fost un românofil pasionat, un poporanist și un dușman înverșunat absolut a tot ce era rusesc. A plecat în popor, a întemeiat școli românești pe moșiile sale, între altele și la Chișcăreni... făcea mult bine pentru țărani și se bucura din partea lor de un mare respect. Totdeauna a fost în opoziție fățișă cu guvernul. Cu toate acestea, a fost de câteva ori, câte trei ani, mareșal al județului Bălți.”75 În activitatea antițaristă, promovată cu multă perseverență, era urmat și susținut nu numai de prieteni, ci și de răzeși, mazili, fruntași ai nobilimii, intelectuali basarabeni. Printre ei au fost: Ion Gh. Catargi, Al. Matei Cotruță, Ion V. Cristi, Gh. D. Bantâș, Pavel V. Dicescu, Gh. N. Donici, E.T. Crușovan etc. Pelivan, Ion – Op. cit., p. 38 Idem – p. 41 73 Boldur, Alexandru - Istoria Basarabiei, vol. III, Chișinău, 1940, pag. 98 74 Ibidem 75 Colesnic, Iurie - ,Un patriot dintr-un alt veac, Timpul din 10 sept. 2016. 71 72

Peste ani, neputând îndura discriminările administrației ruse, crescânda tendința de rusificare și nejustificată desființare a instituției judecătorilor de pace, s-a retras la Castelul de la Chișcăreni, unde deseori ieșea, chiar și pe timp de vară, îmbrăcat într -o blană din piei de lup și privea cu nesaț, de pe o movilă ridicată de țărani, spre malurile de dincolo de Prut. După anul 1896 se retrage treptat din viața publică. Motive serioase erau două: înaintarea în vârstă și șubrezirea sănătății. Pe de altă parte administrația țaristă a înăsprit la maximum legislația pentru a preveni și a curma orice aspirație națională. Nicolae Casso avea probleme de sănătate: astm, dureri cardiace, de ficat și insomnie. La sfatul medicilor a plecat în anul 1903 să se trateze la Paris, unde într-adevăr la început s-a simțit mai bine, dar în anul următor, 1904, s-a stins subit din viață. Prin acțiunile și ideile sale, Nicolae Casso, a reușit nu numai să realizeze lucruri frumoase și mărețe în Chișcăreni, ci și în Basarabia. A reușit să-i ajute pe oamenii simpli, oferindu-le căldură și dragoste. A îndemnat mereu pe românii basarabeni la răspândirea ideilor naționale. A urcat cu câteva trepte mai sus față de alți contemporani ai săi basarabeni, care nu au promovat naționalismul sau unionismul în perioada dată, ceea ce l-a caracterizat. Și-a iubit nemul și a luptat pentru unificarea lui. Numele Lui, nu poate fi dat uitării, rămâne a fi nume de legendă, personalitate notorie a neamului nostru. Nu a ajuns la 27 martie 1918, pentru a trăi emoțiile visului împlinit a basarabenilor: Unirea cu patria mamă – România, dar rămâne a fi un etalon al demnității naționale pentru urmași. A plecat în vecie, pentru ca mulți din basarabeni să creadă că doar a ieșit, pentru a reveni… Bibliografie 1. Pelivan, Ion - Nicolae Ștefan Casso, Extras din revista ,,Viața Basarabiei”, nr. 5-6 din mai-iunie 1942 2. Colesnic, Iurie - ,Un patriot dintr-un alt veac, Timpul din 10 sept. 2016. 3. Rusnac, Mircea,- Presa în Basarabia Ţaristă (1812 - 1918) 4. Boldur Alexandru - Istoria Basarabiei, vol. III, Chișinău, 1940 Surse: 1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Casso 2. http://istoria.md/articol/454/Presa_%C3%AEn_Basarabia_%C5%A2ar ist%C4%83 3. https://glasul.info/2017/05/26/nicolae-casso-unul-dintre-cei-mai-apriginationalisti- romani-din-basarabia-revine-pe-plaiurile-sale-natale/

Nicolae Casso -susținător al culturii naționale Prof. Nicoleta Radu Colegiul Spiru Haret, Ploiești, Prahova, Romania

Abrégé Nicolae Casso a été le représentant important d’une génération de patriotes intellectuels de la Bessarabie à la fin du XIXe siecle et au début du XXe. Son patriotisme s’est traduit par son soutien à la culture, tel que l’esprit du temps l’imposait. Influencé par les courants de l’époque „Le Poporanisme” et „Le Junimisme”, il a mis en pratique ces idées pour aider son peuple. Mots clés: poporanisme, junimisme, école, soutien, modernisation

Nicolae Casso reprezintă o personalitate de seamă a generației de intelectuali și de patrioți basarabeni de la cumpăna secolelor al XIX-lea și al XX-lea. Nicolae Ștefan Casso, fiul lui căminarului Ștefănache Casso, s-a născut în anul 1839 în satul Ciutulești, județul Soroca. Studiile și le-a făcut la Colegiul Richelieu din Odessa și apoi le-a continuat la Paris, unde a urmat cursurile Facultății de Medicină. Nicolae Casso s-a stabilit în satul Chișcăreni, județul Bălți, unde se afla una dintre proprietățile sale. Documentele vremii confirmă că acesta avea o avere considerabilă (aproximativ 12.000 de hectare de pământ). Pe moșia sa de la Chișcăreni și-a construit un conac după modelul celor de pe Valea Loirei. Acest conac avea un parc și o livadă de 56 desetine. A avut numeroase funcții de-a lungul timpului: asesor la Tribunalul Regional Bălți la care a lucrat între 1860 – 1863, director onorific al Școlii numărul 2 din Chișinău, iar între anii 1863 – 1865 a fost deputat în Comisia pentru orânduirea prestațiilor în Oblastia Basarabiilor. În anul 1869 a fost ales judecător de pace onorific de către Adunarea Generală a Zemstvei județene Iași (Bălți). În aceeași funcție a fost reales în mai multe rânduri: 1873, 1881, 1884, 1887, 1890. În anul 1888 Nicolae Casso a fost ales mareșal al nobilimii din Județul Bălți pentru o perioadă de trei ani. Apoi va fi reales în această funcție, în care va rămâne până în anul 1896.

Lăsând la o parte aceste aspecte legate de funcțiile publice ale acestei mari personalități basarabene, aș dori să reliefez un aspect interesant și anume contribuția sa la dezvoltarea culturii basarabene și românești a acelei perioade. Nicolae Casso s-a încadrat în curentul poporanist al epocii, curent care acapara o parte a publicisticii din Rusia acelei perioade. Susținătorii acestui curent erau grupați în jurul revistei „Russkoe Bogatstvo” și erau îndrumați de către sociologul N. C. Mihailovski. Acest curent era caracterizat de idei profund altruiste, adepții lui încercau să studieze poporul și să se apropie de el. De asemenea, încercau să convingă poporul că sursa tuturor relelor este absolutismul și despotismul țarilor. Curentul poporanist a fost în primul rând un fenomen social și politic și doar în mică măsură un curent literar, promovând sentimental de simpatie și datorie față de țărănime, față de situația ei materială precară. Una dintre dorințele poporanismului a fost emanciparea țăranului și promovarea culturii la sate. În spiritual acestor idei, completate și de naționalismul lui, Nicolae Casso a început un program practic de susținere a poporului. Astfel el a plătit din propriile fonduri o persoană care să scrie jalbele țăranilor către autorități. Există numeroase mărturii ale faptului că îi sprijinea pe cei care îi solicitau ajutorul. Avocatul Stanislav Kamenski amintea că Nicolae Casso, în calitate de mareșal al nobilimii „s-a străduit să sporească numărul școlilor din județ și a construit spitale model la Bălți și Flămânzeni, contribuind şi el pentru aceste construcții zeci de mii de ruble din mijloacele sale proprii”. Alte dovezi ale acțiunilor sale în favoarea poporului au fost sentințele pe care el le-a dat ca președinte al Congresului judecătorilor de pace: „El dădea preferință celor slabi față de cei puternici și celor săraci față de cei bogați”, după cum mărturisea același contemporan, Kamenski. Nicolae Casso a fost desemnat de Adunarea Zemstvei să se ocupe de construirea a două spitale, la Bălți și la Flămânzeni. Nicolae Casso, om cultivat și plimbat prin Occident, a preferat să folosească material și specialiști din Occident, mai ales din Germania. Când lucrările au fost finalizate Nicolae Casso a trebuit să justifice fondurile în fața Zemstvei. Atunci s-a constatat că el a cheltuit din propriul buzunar aproape 19.000 de ruble pentru ca cele două construcții să fie așa cum trebuia. La vremea accea spitalul de la Bălți era cel mai modern din toată Basarabia. Ridicarea culturală a poporului era un alt obiectiv al curentului poporanist. Nici aici Nicolae Casso nu a rămas mai prejos. Datorită lui, din cei aproximativ o sută de elevi și eleve de la școala din Chișcăreni, treizeci au fost trimiși pe cheltuiala lui să îşi continue studiile mai departe, iar din cei treizeci, șapte au urmat studii superioare la Paris. Doi dintre ai au fost pictorul Roșcovanu și sculptorul Landovski. Unuia dintre cei susținuți de el, Sergiu Rădăuțanu, i-a oferit o moșie, căci nu a avut moștenitori direcți, de 500 de desetine, în apropiere de Chișcăreni și l-a însărcinat cu conducerea moșiilor sale. O altă latură a acțiunilor sale poporaniste sau pur și simplu umane a fost îngrijirea bolnavilor, mai ales a copiilor suferinzi. Astfel toți cei bolnavi din zona 55

Chișcăreni erau trimiși la medicul personal Calistrat Hâncu, sau la spitalul din Iași pe cheltuiala sa, iar copiii suferinzi erau trimiși pentru tratament la lacurile de nămol de la Odessa. Curentul junimist a reprezentat un alt reper față de care poate fi reliefată personalitatea lui Nicolae Casso. Nu sunt doar legăturile de familie cele care l-au îndemnat să se aproie de acest curent, căci Casso era nepot al lui Vasile Pogor. Junimismul cultiva literatura populară, impunea realismul ca formulă estetică necesară. De asemenea, s-au subordonat culturii naționale, continuându-i pe pașoptiști, dar s-au situat și pe pozițiile evoluționismului englez. „Prelecțiunile populare”, o serie de conferințe pe teme culturale, cu un profund sens pedagogic, arătau clar că junimiștii au văzut în educarea poporului, în sensul de atunci, mijlocul principal de adaptare la standardele occidentale. Acestea sunt suficiente argumente pentru a atrage sprijinul unui om de cultură naționalist, dar și modern cum era Nicolae Casso. Așa cum reiese și din „Amintirile din Junimea” ale lui Iacob Negruzzi, Nicolae Casso a fost cel care a cumpărat pentru Junimea o tipografie, lăsând-o spre folosința acestei societăți. Acest gest a fost urmat de altele. Astfel, într-o ciornă a lui Titu Maiorescu despre veniturile Junimii în 1865 – 1866 apare o notă referitoare la o donație a lui Casso de 108 ruble pentru societate. La vârsta de 26 de ani a intrat în societatea Junimea, așa cum o dovedește Sever Zotta în cartea „La centenarul lui Vasile Alecsandri”, Iași, 1921. Nicolae Casso apare și pe una din stampele de la Academia Română în care sunt reprezentați cei 41 de membri ai societății Junimea din 1873. Pe lângă cele menționate mai pot fi amintite cele 5 școli înființate de Nicolae Casso, dar și repararea în întregime a bisericii din Chișcăreni, păstrându-i în întregime stilul moldovenesc. Nicolae Casso a fost un mare filantrop, apărător al drepturilor românilor și un om al timpului său.

Nicolae Casso - cunoscător al culturii universale și promotor al culturii naționale Prof. Aliona Moroșan Liceul „Luceafărul”, Biruința, raionul Sậngerei, Republica Moldova Abrégé: Chişcăreni, du département de Sângerei, a ses fils dont il est fier à tout moment et partout. Le premier c’est Nicolae Casso, un érudit, une personnalité qui valorisait la culture universelle et qui avait généreusement pour but la promotion de celle autochtone. Mots clés: Nicolae Casso, Bessarabie, Chişcăreni, le massif de Măgura, Dorpat, Aristide Casso.

Mergem prin timp așa cum suntem deprinși a merge pe un drum, când mai viguroși, când mai grăbiți sau mai obosiți peste măsură. Și rar cineva dintre noi are curajul să se oprească măcar pentru o clipă pentru a se dumeri încotro mergem. Unii au curajul să-și facă notițe și să le pună la judecata contemporanilor şi chiar a urmaşilor. Multe sate basarabene se pot mândri că din mahalalele strâmte ori din curțile boierești au pornit în lume vlăstari viguroși care au înveșnicit numele în cartea conștiinței umane76. Chișcăreniul, din raionul Sângerei, își are fiii săi cu care se va putea mândri oricînd și oriunde: primul în această listă este Nicolae Casso – un om erudit care cunoștea și aprecia cultura universală, iar pe cea autohtonă o promova cu mare drag. Din amintirile cercetătorilor vieții și activității sale se poate deduce că, după absolvirea liceului Richelieu, N. Casso a urmat facultatea de medicină la Paris, pe care însă nu a terminat-o; că el cunoștea 7 limbi (printre care şi ebraica) și că moravul căpătat în liceu a căutat să-l completeze atât prin autocultivare, datorită bogatei sale biblioteci, cât și prin desele călătorii în străinătate77. A.D. Rosenbaum care, în calitate de inginer al Zemstvei Bălți și de supraveghetor al construcțiilor Zemstviale din județe, avea destul de des contacte cu N. Casso, ne mărturisește că el „l-a auzit pe acesta exprimând idei filosofice cari îl arătau ca pe un om foarte citit și cu o cultură vastă ..., că el avea cunoștințe enciclopedice și că era cu un cap întreg mai sus decât mulți activiști ce s-au distins pe terenul Zemstvei de pe atunci”78. D-na Olga I. Crușevan afirma că N. Casso primea la conacul său din Chișcăreni, de două ori pe săptămână, diferite reviste străine, literare, filosofice, artistice și că se interesa foarte mult de știința inginerească, de arhitectură, de Colesnic, Iurie - Basarabia necunoscută, editura UNIVERSITAS, Chișinău, 1993 Kamenschi, S. V - Despre N.S. Casso, Bălți, 1921. Hristofor Clipa: Amintiri despre N.S.Casso, Florești, 1921. 78 Rosenbaum, A. D. - Amintiri despre N. Casso, Bălți, 1920 76 77

industria casnică, de agricultură etc. Doctorul C.P. Hâncu adaugă că la Casso puteai găsi „multe gazete, reviste și cărți în toate limbile, afară de cea rusă”. Reţinerea pentru limbă și tot ce era legat de Rusia i se trăgea încă din timpul studenției sale la Dorpat, unde colegii săi georgieni și poloni se mândreau cu personalități de vază ale popoarelor sale, dar ei, moldovenii, nici nu-și cunoșteau istoria. Această ură s-a infiltrat adânc în sufletul tânărului Casso și l-a însoțit până la moarte. Era o fire romantică; îi placeau călătoriile. Prefera să se plimbe pe străzile Parisului chiar în zilele Comunei, atunci când aflarea în stradă era riscantă, culegând aplauzele pline de admirație ale francezilor. Fiind un colecționar pasionat, el aduna tot felul de obiecte vechi, prețioase – începând cu timbrele și terminând cu tablourile lui Velasquez și Makovski. E. S. Kenigșatz afirma despre conacul din Chișcăreni că era o mare casă – un castel, ospitalier, frumos mobilat, cu o bogată bibliotecă – .... „castel în care se păstrau rare opere de artă” și o „galerie de tablouri”. D-na Olga Crușevan povestește că „N. Casso și-a clădit conacul după modelul „Chateaux sur Loire”. Acest conac a fost un fel de muzeu, în care se adunau obiecte prețioase și autentice franceze de la Renaissance până la Empire, obiecte care se raportau la tot ce privea interiorul”. Cu toate acestea, era îndrăgostit de locurile natale. Răposatul S.V. Kamenschi, care de multe ori vizitase acest conac, afirma că „minunatul palat” avea un parc și o livadă de 56 desetine. Pentru înființarea parcului, N. Casso a adus pomi seculari din pădure. În mijlocul parcului, a ridicat o movilă înaltă, spre vârful căreia ducea un drum în serpantină. În vârful movilei, pe un mic platou, fuseseră instalate mai multe bănci și o masă. De pe acest platou, ca și de pe vârful masivului Măgura, ce se afla în apropiere de Chișcăreni, Nicolae Casso, în momente de amărăciune și de nostalgie, avea obiceiul să-și îndrepte privirea și gândul spre Iași – vechea și scumpa lui capitală a Moldovei. Parcă ar fi vrut să ceară de la rudele și prietenii de acolo ajutor și încurajare, iar în schimb să le împărtășească suferințele fraților basarabeni, ce zac în robia muscălească. A reparat, pe cheltuiala sa, vechea biserică de lemn din satul Chișcăreni, construită mult înainte de anul 1812, păstrând caracterul și stilul acesteia. A insistat să păstreze elementele de arhitectură moldovenească și nu a permis ca vechiul lăcaș de cult să fie înlocuit cu unul din piatră, construit în stil rusesc. O valoare aparte pentru Nicolae Casso erau oamenii. Educaţia tinerei generaţii era scopul lui primordial. El nu era omul care să se mulțumească cu modesta activitate la „Junimea” din Iași. El ardea de dorință să activeze pe terenul național în Basarabia. Toți contemporanii care au cunoscut activitatea sa mărturisesc, în unanimitate, că N. Casso, pe cheltuiala sa proprie, în contradicție cu legile ruse în vigoare, a înființat la Chișcăreni o școală primară moldovenească, unde învățau cam vreo sută de băieți și fete de săteni. 58

A. N. Krupensci, care a fost mareșal al Basarabiei şi era căsătorit cu nepoata lui N. Casso, fata lui Aristide Casso – Eufrosinia, afirmă că școli moldovenești au fost înființate de N. Casso, pe toate moșiile sale. D-na Olga I. Crușevan afirmă că în total au fost înființate de N. Casso 5 școli primare moldovenești. Ca învățător la școală din Chișcăreni, după mărturia d-nei Eufrosina I. Rădăuțanu, născută Balâc, a funcționat un oarecare Butovici79. Alții, însă, afirmă că acolo au predat și învățători invitați de la Iași 80. În școala aceasta N. Casso stăruia să se dea elevilor și elevelor, în afară de meșteșugul de a citi și a scrie românește, cu litere latine, cât mai multe cunoștințe agricole și gospodărești81. Când anume au luat ființă aceste școli, nu am putut stabili. Socotind însă după vârsta d-nei Rădăuțeanu, care și ea a învățat la școala moldovenească a lui N. Casso din Chișcăreni, putem prespune că aceste școli au putut funcționa între anii 1870 și 1875. Aşa sau altfel, ele au funcționat doi ani de zile și apoi au fost închise de autoritățile școlare ruse. D-na E. Rădăuțeanu, fiica preotului din Chișcăreni – Ion Balâc82, își amintește că, în afară de Serghei Rădăuțeanu, viitorul ei soț, băiat de mazâl din satul Flămânzeni, judeţul Bălți, în școala moldovenească din Chișcăreni a mai învățat și Varvara Badima, mama cunoscutului doctor din Chișinău – Derevenco. Serghei Rădăuțeanu a fost trimis de N. Casso să-și continue studiile la liceul din Iași, apoi la Facultatea de drept din Paris. D-na E. Rădăuțeanu, după propria ei mărturisire, a prins deosebită dragoste de literatura și istoria română numai sub influența lui Casso. Dânsa, femeie în vârstă, ne-a declamat într-o seară la Chișinău o serie de poezii din V. Alecsandri, M. Eminescu etc. Cât a fost de mare influența românească a lui N. Casso asupra familiei Rădăuțeanu, se poate vedea din faptul că d-na E. Rădăuțeanu, după moartea prematură a soțului ei, a pus în 1906 să i se graveze pe placa de marmură neagră de pe mormântul din ograda bisericii vechi din Chișcăreni, următoarele versuri de M. Eminescu: „ ... Și dacă norii deși se duc De iese 'n luciu luna, E ca aminte să-mi aduc De tine 'ntodeauna...” Adversarii lui N. Casso îl învinuiau că dânsul se opunea dezvoltării și înmulțirii școlilor primare din județul Bălți. Adevărul însă e că N. Casso se împotrivea nu învățământului primar în general, ci învățământului în limba rusă. După desființarea școlilor lui moldovenești, el, într-adevăr, a devenit foarte sceptic față de învățământul primar rusesc în Basarabia, pe care îl considera ca instrument pentru deznaționalizarea moldovenilor83. 79

Despre familia Bantâș vezi în Arhivele Statului, Chișinău, secția nobilimii, dosarul 57, 1839. Clipa, Hristofor - Amintiri despre N.Casso, Florești 1921 81 Teodorovschi, Ilie D. - N.S.Casso Chișinău 1923 82 7 Pr. Mihailovici, Paul - Fapte trecute și basarabeni uitați, Chișinău, 1938 83 Dr. Hîncu, Crupoveanschin, Teodorovschi, Nicolae Gafenco. - Trecutul Basarabiei, Chișinau, 1938 80

Datinele și obiceiurile vechi moldovenești erau respectate cu sfințenie în casa lui N. Casso. „În conac, spune d-na O. Crușevan, se procopseau o serie de „babe exotice”, legate la cap „de modă”, cu nume neaoșe românești: Zamfira, Zoița etc., care scărmânau lâna, torceau fuioare și care sunau a pământ românesc... Iar bucătarul Vasile, adus de peste Prut, excela în feluri de mâncări moldovenești ...” Tot d-na O. Crușevan povestește că soții Casso admirau și încurajau vechea industrie moldovenească a covoarelor. Ei au studiat diverse mozaicuri din bisericile din Florența și au comandat după aceste mozaicuri, o serie de „izvoade”. După aceste izvoade, țărăncile moldovence de pe moșiile soților Casso au creat covoare superbe, minuni ca execuție și colorit. În lupta sa pentru deșteptarea conștiinței naționale la moldoveni, N. Casso era totdeauna secondat și ajutat în totul de soția sa „Cucoana Smaranda”. Când Smaranda Casso, zice d-na O. Crușevan, își facea dimineața plimbarea obișnuită în parc și când apoi se oprea și se așeza pe o bancă rustică, ea totdeauna era înconjurată „și însoțită de copiii din sat. Ea le preda alfabetul românesc, îi învăța să scrie și să citească, le spunea povești și legende vechi deale patriei de peste Prut...”. De Crăciun și Paști, N. Casso, în fiecare an, trimitea la o mulțime de funcționari săraci, pachete și coșuri de unt, brânză, făină, ouă, păsări, vin și alte produse de pe moșiile sale. Tot cu ocazia acestor sărbători, țăranii din satele din împrejurime veneau „la curte” împreună cu flăcăii și fetele lor să hirtisească pe „cuconu Neculai și pe cucuoana Smaranda” cu Sfintele Sărbători. Totodată, apăreau „în curte” lăutarii și îndată se întindeau horele și sârbele, la care luau parte „boierul și cucuoana”. Complexitatea personalităţii lui Nicolae Casso este într-atât de evidentă, încât este extrem de dificil de a o aduna în câteva pagini. Cert este faptul că acest om a fost promotorul limbii, tradiţiilor, culturii, specificului românesc, care a avut atât de mult de suferit în ultimele veacuri şi decenii. Presupunem că multe lucruri mai urmează a fi descoperite şi, poate, ele vor favoriza trezirea conştiinţei noastre naţionale aflate astăzi într-o criză profundă, într-o prăpastie numită prea-frumos – SCENĂ POLITICĂ.

Nicolae Casso - activitatea filantropică a unui mare român Prof. Laura Pandelache Colegiul National „I. L. Caragiale”, Ploiești, Prahova, Romania Abrégé Les recherches sur la vie et l’activité de Nicolae Ştefan Casso révèlent à la posterité une personnalité complexe avec des qualités rares, un intellectuel, un philanthrope et un bon patriote, prêt à se sacrifier pour l’esprit roumain, dans le contexte d’une Bessarabie soumise à une politique russe forcée. Toute son activité publique, ses actions philanthropiques, culturelles et politiques ont suivi la réalisation de son grand rêve: l’Union de la Bessarabie avec la Roumanie. Mots clés: nationalisme, russification, philanthropie, zemstvo, union

Nicolae Ștefan Casso s-a născut la 10 mai 1839 în satul Ciutulești din județul Soroca, ca descendent al unei vechi familii boierești. În privința originii etnice a familiei Casso, există opinii diferite. Constantin Burileanu, fost consul general român la Ianina, în Grecia, afirmă că familia Casso este originară din Epir, comuna Negades, grecizată alături de alte comune românești la începutul secolului al XIX-lea, în timpul lui Ali Pașa84 Alte puncte de vedere plasează începuturile familiei Casso în Transilvania, de unde căminarul Ștefănache Casso, tatăl lui Nicolae Casso, ar fi trecut în Moldova. De altfel, originea română este asumată de însuși Nicolae Casso, care repudiază orice referiri la o eventuală apartenență grecească. Soția lui Nicolae Casso, Smaranda Bantâș, provenea dintr-o veche familie de boieri moldoveni înrudită cu neamul Cantemir, Bașotă și Bantâș-Kamenski, stabiliți odată cu Dimitrie Cantemir în Rusia, în anul 1711. Tatăl ei, Dimitrie Ion Bantâș, a fost mareșalul nobilimii din județele Chișinău – Orhei. După mama Anastasia Pogor, Smaranda se înrudea cu Vasile V. Pogor, unul dintre fondatorii societății „Junimea”. Nicolae Casso a studiat la secțiunea juridică a Liceului Richelieu din Odessa care cumula cursul școlii medii și pe cel universitar. După terminarea studiilor, la 30 iunie 1859, s- a înscris la Facultatea de Medicină, din Paris, pe care însă nu a finalizat-o. A manifestat predilecție pentru limbile străine, cunoscând șapte dintre ele, inclusiv ebraica. Fiind un autodidact, el și-a consolidat cunoștințele dobîndite în liceu pe tot parcursul vieții, prin desele călătorii în străinătate și prin studiul bogatei biblioteci pe care o deținea în conacul de la Chișcăreni. În planul vieții publice s-a remarcat ca asesor la Tribunalul Regional Iași (1860-1863), director onorific al Școlii Județene Nr. 2 din Chișinău (1862), deputat în Comisia pentru orânduirea prestațiilor (1863-1865), judecător de pace

Constantin, I., Negrei, I., Negru, Gh. (2012). Ioan Pelivan istoric al mişcării de eliberare naţională din Basarabia, Bucureşti: Editura Biblioteca Bucureştilor, p. 253 84

onorific (1869, 1873, 1881, 1884, 1887, 1890), mareșal al nobilimii județului Bălți, 1888-189685. Vector al mișcării de eliberare națională din Basarabia, Nicolae Casso este cunoscut și pentru bogata sa activitate filantropică. Ca lider informal al Zemstvei din Bălți, contribuie direct la construirea a două spitale, unul în Bălți, altul la Flămânzeni. Pentru spitalul din centrul județean el comandă proiectul în Germania, arhitectului Nis, din Dresda. Ridicarea celor două spitale a fost susținută financiar din fondurile Zemstvei, ale mânăstirilor „închinate”, dar și prin contribuția lui Casso cu 19.000 de ruble, din fondurile proprii. Nicolae Casso s-a preocupat în mod constant de îmbunătățirea stării de sănătate a locuitorilor din Chișcăreni și din satele învecinate. Atunci când cineva se îmbolnăvea, el îl trimitea pe Calistrat Hâncu, medicul său personal și șeful spitalului din Bălți, pe care îl plătea pentru fiecare vizită făcută bolnavilor. În îngrijirea acestora, N. Casso nu făcea deosebire de naționalitate sau religie, rușii și evreii fiind îngrijiți ca și moldovenii. Bolnavii care nu puteau fi tratați în unitățile sanitare locale, erau trimiși pe cheltuiala filantropului, cu un însoțitor special, la doctorii și spitalele din Iași, Chișinău sau Odessa. O bună parte a vieții, Casso și-a dedicat-o nevoilor țărănimii moldovene, pe care a încercat să o ridice economic și cultural, dar să o și responsabilizeze cu privire la drepturile sale naționale. Ca deputat în Zemstvă a susținut interesele mazililor, răzeșilor și țăranilor, consiliindu-i și sprijinindu-i financiar. A insistat pentru deschiderea, în județ, a cât mai multor dispensare și spitale destinate populației rurale și, conform afirmațiilor doctorului Hâncu, întreținea un om special „pentru a scrie jalbele țăranilor către autorități”86. Cu țăranii de pe moșiile sale el se purta ca un adevărat părinte. Pe cei tineri și săraci îi ajuta cu bani, le dăruia câte o vacă sau o pereche de boi. Celor sinistrați în urma inundațiilor sau incendiilor, le repara sau le reconstruia casa și celelalte anexe din gospodărie. Evenimentele speciale, precum nunțile sau înmormântările, reprezentau, de asemenea, preilejuri pentru Nicolae Casso de a-și ajuta semenii. Tinerilor însurăței le dăruia nu numai unelte și vite necesare în gospodarie, ci chiar case și pământ. La rândul lor, țăranii îl îndrăgeau și credeau orbește în sfaturile lui, dovadă că îl consultau inclusiv în privința persoanei pe care urmau să o ia în căsătorie. Casso se îngrijea totodată de buna dezvoltare și de sănătatea fizică a copiilor țăranilor săi. Pe cei mai firavi dintre ei îi trimitea la Odessa, unde avea arendată o bucată de mal aparținând unuia dintre limanele de lângă mare și unde aceștia puteau face și terapie cu nămol. La rândul ei, „cucoana Smaranda”, era cunoscută, spun apropiații familiei, pentru „îngrijirea și lecuirea copiilor de țărani” 87. Cu aceeași dăruire se ocupa Smaranda Casso de pregătirea intelectuală a copiilor sătenilor. Era un fapt obișnuit ca în timpul plimbărilor sale matinale, să se așeze 85

https://www.timpul.md/articol/un-patriot-dintr-un-alt-veac Constantin, I., Negrei, I., Negru, Gh. (2012) – Op. Cit., p. 264 87 Ibidem - Op. Cit., p. 267 86

pe bancă, înconjurată de copii, pe care îi învăța alfabetul românesc sau vechi povești și legende ale patriei de peste Prut. În ceea ce îl privește pe Nicolae Casso, este cu totul remarcabilă stăruința cu care a acționat pentru ridicarea culturală a semenilor săi. În totală contradicție cu legile rusești, a dat un exemplu în activitatea de deschidere a școlilor primare moldovenești. Prima dintre ele a fost deschisă chiar la Chișcăreni, pe cheltuiala sa, aici învățând în jur de o sută de băieți și fete de săteni. În această școală, Nicolae Casso insista ca elevii să deprindă nu doar meșteșugul de a citi și scrie românește cu litere latine, ci și cunoștințe agricole și gospodărești. Au urmat alte patru școli, copiii capabili fiind selectați și ajutați să își continue studiile. Un caz elocvent este cel al lui Sergiu Rădăuțanu, care a fost trimis să studieze liceul la Iași, apoi Facultatea de Drept din Paris. Când a revenit în țară, Casso l-a împroprietărit cu 500 de desetine de pământ. Acest Sergiu Rădăuțanu a avut un fiu, Ion, scriitor și profesor de limba franceză și un nepot, Sergiu Rădăuțanu, academician și fondator al Universității Tehnice din Moldova. Nicolae Casso iubea oamenii, animalele, florile, admira natura și muzica, îndeosebi pe cea națională, era profund atașat de valorile românești. Atunci când vechea biserică de lemn din Chișcăreni, construită în stil moldovenesc, înainte de anexarea Basarabiei de către Imperiul Țarist, risca să se năruie din cauza vechimii și să fie înlocuită cu o biserică rusească din piatră, Nicolae Casso a intervenit cu promptitudine. El a plătit repararea din temelii a locașului de cult, păstrând nealterat caracterul stilului său moldovenesc. După 1896 s-a retras treptat din viața publică, din cauza înaintării în vârstă și șubrezirii sănătății, dar și a dezlănțuirii, din partea autorităților țariste, a unei brutale politici de rusificare. S-a stins din viață în 1904, la Paris, în urma unor multiple probleme de sănătate, fiind înmormântat la cimitirul Père Lachais din capitala Franţei. Bibliografie 1. Constantin, I., Negrei, I., Negru, Gh. (2012) - Ioan Pelivan istoric al mişcării de eliberare naţională din Basarabia, Bucureşti, Editura Biblioteca Bucureştilor 2. Nistor, I. (1991) - Istoria Basarabiei, Bucureşti, Editura Humanitas 3.https://www.timpul.md/articol/un-patriot-dintr-un-alt-veac97093.html?action=print, accesat la 04.12.2107 4.http://www.istoria.md/articol/454/Presa_%C3%AEn_Basarabia_%C5 %A2arist%C4%83 accesat la 04.12.2017 5.http://ro.blastingnews.com/cultura/2016/12/alte-elemente-ale-mi-cariina-ionale-intre-prut-i-nistru-001361715.html, accesat la 04.12.2017

NICOLAE CASSO revine ACASĂ Prof. Nadejda Spînu Liceul Teoretic „Nicolae Casso”, Chișcăreni, raionul Sângerei, Republica Moldova Abrégé: Il y a peu de documents aujourd’hui qui offrent des informations sur la grande personnalité de Nicolae Casso. Cependant, grâce à l’effort des patriotes-promoteurs de l’amour pour leur peuple, leur pays et pour les gens illustres qui ont marqué l’histoire, beaucoup d’événements et des actes sont révélés. Mots clés: Nicolae Casso, Bessarabie, Bibliothèque Publique Sergiu Rădăuțeanu”, La Société Culturelle - Historique „Mihai Viteazul” Ploieşti

Cu siguranță că lucrurile frumoase care se întâmplă de-a lungul anilor au rădăcini viguroase, împlântate adânc în pămăntul pe care se așterne, ca printr-o minune, Țara mea frumoasă Moldova, satul meu de baștină cu nume Chișcăreni. Din seva acestui pămănt bogat, dar și din aceste rădăcini adănci, au crescut lăstari vigoroşi și noi nume notorii care au scris file de istorie. … Multe dintre aceste file au fost „rupte” intenționat. Astăzi încercăm să restabilim aceste file, una din ele fiind scrisă de Nicolae Casso, „filozoful din Chișcăreni” (numit boierul Cașu ). Basarabenii din toate timpurile au fost nişte patrioți adevărați, iubitori de Neam și Țară, capabili să creeze istorii şi mituri pe care să le savureze alte generaţii peste ani. Noi suntem una dintre aceste generații, cu care Timpul a fost indulgent și, atunci când am încercat să conturăm chipul lui Nicolae Casso, am descoperit multe informații surprinzătoare. Nicolae Casso s-a născut la 10 mai 1830, în satul Ciutulești, județul Soroca. A studiat la Colegiul Richelieu din Odessa și apoi în străinătate (la Paris), acordând prioritate culturii franceze și filozofiei. A deținut pe parcursul vieții sale mai multe funcții politice, a prețuit și respectat munca țăranilor. În satul în care a ales să trăiască (satul Chișcăreni, județul Bălți), a construit o școală profesională cu predare în limba română cu orientare spre idealurile educaționale promovate de J. J. Rouseau. Aici au învățat peste 100 de tineri care mai apoi și-au continuat studiile în instituțiile superioare din străinătate. A sprijinit și promovat oamenii de cultură, a reparat pe cont propriu vechea biserică de lemn din satul Chișcăreni, păstrând elemente de arhitectură moldovenească. Nicolae Casso, numit și ,,filozoful din Chișcăreni”, a ales să se stabilească în satul Chișcăreni într-un palat impunător. „Minunatul palat” avea un parc și o livadă de 56 desetine. Pentru înființarea parcului, Nicolae Casso a adus pomi seculari din pădure, iar pentru plantarea lor a pus să se sape gropi uriașe. „Astfel, zicea d-na Crușevan, ca prin minune s-a ridicat la Chișcăreni această seigneurie adevărată”. 64

În mijlocul parcului, Nicolae Casso a ridicat o movilă înaltă, spre vârful căreia ducea un drum în serpentină (O. Crușevan). În vârful movilei, pe micul platou, au fost instalate mai multe bănci și o masă. De pe acest platou, ca și de pe vârful masivului Măgura ce se află în apropierea Chișcărenilor, Nicolae Casso, în ceasuri de amărăciune și de nostalgie, avea obiceiul să-și îndrepte privirile și gândul spre Iași, vechea și scumpa lui capitală a Moldovei, parcă ar fi vrut să ceară de la rudele și prietenii de acolo ajutor și încurajare, „iar în schimb să le împărtășească suferințele fraților basarabeni, ce zac în robia muscălească88”. Din fericire, Movila lui Casso, cu miros de istorie și liliac, și astăzi se mai înalță maiestos în preajma liceului care îi poartă numele. Din întâmplare, casa părinților mei se află în imediata apropiere a fostei moșii a boierului Cașu. Astfel, împreună cu copiii din mahala am copilărit pe aceste locuri pline de istorie. Am umblat și noi peste ani, la furat cireșe și caise din Grădina Boierească … Din păcate, astăzi acea Grădină bogată și frumoasă nu mai există. Prea puține documente și informații despre Nicolae Casso, personalitate distinsă a poporului nostru, s-au mai păstrat până astăzi. Totuși, din insistența marilor patrioți, promotori ai dragostei față de poporul nostru, față de țară și de neam, față de oamenii iluștri care au făcut istoria, multe evenimente și fapte ies la iveală. Aici și-au adus contribuția Biblioteca Publică „Sergiu Rădăuțeanu” biserica „Sf. Nicolae” din localitate, Centrul de Orientare și Promovare Europeană „Dialog”, profesorii de la liceu, dar și prietenii noștri de peste Prut. Ideea revenirii lui Nicolae Casso ACASĂ a încolțit demult în inimile locuitorilor satului Chișcăreni. Dar acest eveniment de o mare importanță istorică a fost să aibă loc abia anul trecut. De fapt acest frumos eveniment a fost posibil datorită participării colaboratorilor COPE „Dialog” la lucrările Universității Populare „Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte, județul Prahova, România din urma cu 6 ani. Aici am avut marea onoare să ne cunoaștem mai îndeaproape frații noștri de peste Prut. OAMENI deosebiți, patrioți înflăcărați, promotori ai MARII UNIRI, Domnul Mircea Cosma, Președintele Consiliului Județean Prahova, Președinte al Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazul”, d-na Ludmila Sfârloagă, reprezentant al Guvernului în teritoriu, dl. Constantin Stere, responsabil Cultură Prahova, dl. Marin Văcărelu, directorul Căminului Cultural din localitatea Drajna, județul Prahova datorită căruia noi avem onoarea sa fim participanți ai Universității Populare „Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte, an de an, dna. Minodora Petrișor, documentarist Colegiul „Spiru Haret” Ploiești ... Datorită acestor oameni deosebiți visul nostru a devenit realitate. De mai bine de două decenii, Prahova este o prezenţă constantă prin mai multe acţiuni cultural-istorice desfăşurate în localităţile din stânga Prutului, semn că Prahova iubeşte, necondiţionat, Basarabia! În această perioadă s-au făcut Pelivan, Ion - ,,Nicolae Ștefan Casso” din cartea lui Gheorghe Bezviconi ,,Fapte trecute și basarabeni uitați”, Chișinău, 1992, pag. 256 - 257 88

importante donaţii de carte românească la Hânceşti, Copăceni, Sadova, Şipoteşti, Călăraşi, Comrat, iar la Călăraşi s-a dezvelit bustul marelui voievod Ştefan cel Mare, donaţie a Societăţii cultural-istorice Mihai Viteazul Ploieşti. Mai apoi a venit și rândul Chișcărenilor. Pe 5 martie, anul 2016, în fața clădirii Primăriei localității Chișcăreni, a fost dezvelit bustul filosofului și marelui patriot român Nicolae Casso. Bustul din bronz, a fost donat Primăriei Chişcăreni de Societatea Cultural Istorică „Mihai Viteazul” din Ploieşti şi este opera sculptorului ploiestean, George Dumitru. Este a 18-a donație de acest fel făcută pentru Republica Moldova. La festivitatea de dezvelire au participat: Valeriu Matei - directorul ICR Chişinău, Ion Bârsanu – reprezentantul Guvernului moldovean în teritoriu, Mircea Cosma, Ludmila Sfârloagă, Vasile Diaconu – primarul com. Măgurele – Prahova, Constantin Codreanu – B.U.N., George Simion – preşedintele platformei civice Acţiunea 2012, renumitul solist de muzică populară Ion Paladi, alte personalităţi, precum: Silvia Ţurcanu – primarul satului Chişcăreni, Marin Văcărelu – directorul Căminului cultural Drajna-Prahova, Mihai Bârsanu – vicepreşedintele raionului Sângerei, Maria Bajura – directorul Gimnaziului „Adrian Păunescu” Copăceni, Valentina Causceac – primarul com.Sângereii Silviu Tănase - redactorul-șef al ziarului TIMPUL, şi un numeros public. Președintelui Consiliului Județean Prahova, Micea Cosma, i-a fost acordat titlul de Cetățean de Onoare al localității. După momentul dezvelirii au fost depuse coroane şi jerbe de flori, după care cei prezenţi au încins tradiţionala Horă a Unirii. Cu acest prilej, Mircea Cosma, a acordat câte o plachetă comemorativă Nicolae Casso şi o Diplomă de Excelenţă următoarelor personalităţi: Valeriu Matei, Președintele Institutului Cultural Român din Chișinău, Republica Moldova, Silvia Ţurcanu, primar de Chișcăreni, Maria Bajura, directorul gimnaziului „Adrian Păunescu” Sậngerei şi Constantin Codreanu, Președintele blocului Unității Naționale din Republica Moldova. Constantin Codreanu a primit placheta „România 100” şi o diplomă de excelenţă, iar Ludmila Sfârloagă a primit o plachetă aniversară din partea Primăriei Chişcăreni. Din programul manifestării nu au lipsit discursurile patriotice, dar şi un încântător spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Chişcăreanca. Nicolae Casso a fost un mare revoluționar român din Basarabia, care în anul 1863 a încercat să provoace o răscoală împotriva ocupației rusești. El a fost membru al societății literare „Junimea”, preşedinte al judecătorilor de pace din judeţul Bălţi şi fost preşedinte al nobilimii basarabene din sec.al XIX-lea, deseori poreclit „filosoful din Chișcăreni”. Liceul din localitate, care îi poartă numele cu mândrie, este construit pe locul unde era Grădina Boierească a lui Nicolae Casso. În sfârșit, Nicolae Casso a revenit ACASĂ. Îl avem mereu în preajmă, îi simțim prezența în orice ne-am propune sa realizăm. Stă viguros în fața Primăriei, semnul distinctiv al administraţiei localității Chișcăreni, unde se desfășoară an de an diverse acțiuni cultural istorice și artistice. 66

De acum încolo va trăi intens în inimile tinerei generații carte ACUM îl pot cunoaște mai bine. Bibliografie: 1. Pelivan, Ion - ,,Nicolae Ștefan Casso” din cartea lui Gheorghe Bezviconi ,,Fapte trecute și basarabeni uitați”, Chișinău, 1992 2. Pelivan, Ion - Istoric al mişcării de eliberare naţională din Basarabia

Nicolae Casso – în fruntea mișcării naționale din Basarabia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea Prof. Maria Druga Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Sângerei, Republica Moldova Abrégé - Au manoir de Chişcăreni, Casso avait dressé une colline haute vers le sommet de laquelle un sentier menait en serpent. Là il y avait un plateau d’où Casso levait les yeux, dans ses moments de tristesse, pensant à Iassy, vieille et chère capitale de la Moldavie, comme s’il avait demandé appui et encouragement à ses parents et à ses amis, mais aussi comme s’il avait partagé les soffrances de ses frères de la Bessarabie tombés dans la servitude. Mots clés: Nicolae Casso, Bessarabie, Chişcăreni, colline, lassy, poporanisme, nationalisme.

Activitatea în zemstvă ca formă de rezistență împotriva rusificării și deznaționalizării. După înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii (1853-1856), Alexandru II a înfăptuit mai multe reforme modernizatoare. Una ditre ele a fost reforma administrativă, numită și reforma Zemstfelor. În Rusia a fost introdusă în anul 1864, iar în Basarabia în 1869. În atribuțiile zemstvei intra ridicarea nivelului de educaţie generală și sanitară a populației rurale. De asemenea, avea dreptul să aleagă pe judecătorii de pace, să numească pentru nevoile județului ingineri, medici, veterenari, agronomi, învățători. Prima adunare generală a Zemstvei Bălți a fost deschisă de Chiriac V. Leonard, Mareșalul județelor Bălți-Soroca în octombrie 1869. Președinte a fost ales același Chiriac V. Leonard. Până la deschiderea în Basarabia a instituției Zemstvo, aproape toate funcțiiile în stat în această provincie, ca justiția, administrația și școala, se aflau în mânile cinovnicilor ruși. Cu introducerea Zemstvei, situația s-a schimbat mult în favoarea elementului local moldovenesc și viața a cunoscut un ritm nou. Avocatul E. S. Kenigsatz descrie ,,atmosfera de înviorare” a vieții din Basarabia aducând dovezi din realitatea trăită de el. Kenigsatz afirmă că au apărut o pleiadă întreagă de oameni noi, cu largă inițiativă, care renunță la cariera ademenitoare și care se consacră cu tot sufletul ,,intereselor locale ale ținutului”. Rolul lui Casso în Zemstvă este mai cu seamă în dezvoltarea instituțiilor culturale. El ducea o luptă crâncenă împotriva administrației țariste care căuta să introducă în viața locală ,,cadre generale rusești nu numai în administrație, dar și în școală și biserică”. Kenigsatz scria că apariția pe scena vieții locale a lui Nicolae Stepanovici Casso, persoană cu concepții occidentale supranumit ,,filosoful de la Chișcăreni, „a creat o epocă întreagă”. Figura lui impunătoare, vocea puternică și lupta hotărâtă împotriva țarismului, au unit în jurul său un grup întreg de activiști locali, care s-au

ridicat pentru apărarea intereselor populației băștinașe, precum și a tradițiilor locale. A folosit tribuna Zemstvei pentru a contracara încercările cercurilor guvernamentale de a împiedica pe basarabeni să activeze pe ,,terenul școlar, administrativ și judecătoresc” în Basarabia. Aceste discursuri au fost luate în ,,considerație de către cei în drept, provocând o serie de denunțuri Centrului”. Numai mulțumită ,,puternicului bloc unit al luptătorilor locali din Zemstvă, precum și spiritului liberal al timpului, afacerea s-a terminat numai cu o corespondență agitată și o supraveghere sporită”. Marele merit a lui Nicolae Casso e sporirea numărului școlilor și punctelor agronomice. O deosebită atenție din partea sa a fost îndreptată spre ,,chestiile spitalicești”. Spitalul central din Bălți care era în același timp și clinică, a fost construit după modelele din Occident, fiind o adevărată binefacere pentru regiune. Se punea accent pe realizări concrete, urmărindu-se păstrarea tradițiilor moldovenești, s-au menținut ,,obiceiurile pământului” recunoscute și consfințite de ,,noile așezăminte judecătorești”. Concluzie: Activitatea lui Nicolae Casso în Zemstvă și a grupului din jurul său a constituit o formă de rezistență impotriva deznaționalizării țariste din a doua jumăatate a sec. XIX, stimulând speranța de scuturare a jugului străin. Poporanismul și naționalismul - motivație și îndemn de a ajuta țăranii în depășirea existenței create de țarism. Nicolae Casso avea o formare ideologică apropiată de concepția poporanistă. Nu se știe dacă Casso a fost influențat de poporanismul rusesc. Mai degrabă se datorează curentelor democratice din Apus, cu reprezentanții cărora el putea să facă cunoștință în desele sale călătorii prin străinătate. Totodată, naționalismul său poate fi o sursă a poporanismului. Marea majoritate a populației din Basarabia o constituiau țăranii. Acest lucru nu putea să nu fie sesizat de Casso care, o bună parte din viață și-a închinat-o nevoilor țărănimii moldovene. Prin aceste fapte este considerat poporanist - narodnic. Inginerul A.D. Rozenbaum mărturisește că N. Casso ,,iubea foarte mult poporul de jos, care în permanență venea la el după sfaturi,,.El îi învăța cum trebuie să-și caute dreptatea. În Zemstvă întotdeauna intervenea pentru dezvoltarea medicinei, pentru deschiderea în județ a cât mai multe dispensare și spitale pentru populația rurală. Doctorul C.P.Hâncu menționează că, Casso angajase un om special pentru a scrie jalbele țăranilor către autoritățile respective. Foarte interesante detalii cu privire la activitatea lui Casso în folosul obștii (celor mulți și obijduiți) tot de la doctorul C. P. Hâncu le aflăm. El spune, că cele mai bune spitale – din Flămânzeni și Bălți - au fost construite cu ajutorul lui N.Casso, acesta conducând personal construcția acestor două spitale. El a adus ingineri și arhitecți din Occident. Chiar și simpli zidari i-a adus din străinătate. Când spitalul a fost gata, Chiriac V. Leonard, rivalul lui N. Casso l-a vizitat, a cercetat în mod amănunțit construcția, a admirat-o, găsind că totul era făcut solid, cinstit și s-a 69

exprimat că ,,spitalul este cel mai bun din toată Basarabia”. Adunarea generală a Zemstvei, cerând lui N.Casso justificarea tuturor cheltuelilor, el prezentă actele justificative, din care reieşea că peste suma aprobată de Adunarea precedentă pentru construcția spitalului, N. Casso a cheltuit din punga sa proprie încă 19.000 de ruble. Avocatul Stanislav V. Kamenschi spune că N.Casso era ,,poporanist și moldovan adevărat”. Ca deputat în zemstvă el susținea interesele răzeșilor și țăranilor, iar ușile casei sale erau deschise ,,și el îi ajuta nu numai cu sfatul dar și cu mijloace bănești”. Ca președinte al Congresului judecătorilor de pace, N. Casso a fost drept în sentințele sale, și întotdeauna, când era cazul, dădea preferința celor ,,slabi față de cei puternici și cei săraci față de cei bogați”. Ion Pelivan acordă spațiu boierului Egor Kalmuțki cu moșia în Sângerei, tocmai pentru că, în opinia sa, era un personaj negativ, un antipod al boierului ,,luminat și filosof” Nicolae Casso. Ion Pelivan notează că Egor Kalmuțki era ,,un tânăr frumos, dar prea răsfățat și îndărătnic”. Tatăl său dorea să-l vadă pe fiul său însurat, iar acesta se opunea. Vasile Kalmuțki, sfătuit de N. Casso, a scris un testament prin care condiționa proprietatea asupra pământului de nașterea unui moștenitor. Reacția lui Egor Kalmuțki, când a aflat condițiile impuse de tatăl său este relatată de Gh. Bezviconi: ,,Furia lui Egor Kalmuțki, la deschiderea testamentului, era nemărginită...,, Potrivit lui Ion Pelivan, Egor Kalmuțki a avut o atutidine ostilă față de Nicolae Casso, pentru că el i-ar fi sugerat tatălui său felul în care să întocmească testamentul. Astfel istoricul relatează un caz de la adunarea Zemstvei din Bălți, când Egor Kalmuțki l-a atacat vehement pe N. Casso, învinuindu-l de cheltuieli publice exagerate în calitate de mandatar al Zemstvei, pentru construcția spitalului din Bălți. Casso însă ar fi ripostat că orice construcție de calitate costă scump, iar spitalul l-a făcut nu pentru sine, ci în beneficiul oamenilor sărmani, întrebându-l, totodată, ce a făcut acesta, personal, pentru oamenii nevoiași. Egor Kalmuțki a rămas fără replică. Putem concluziona că, apropierea lui Casso de țărani, de oamenii nevoiași și promovarea cauzei lor, este un exemplu de rezistență împotriva nedreptăților din societate susținute de administrația țaristă dar și de unii boieri autohtoni. Această poziție se definește ca poporanism său, în varianta lui Casso, – naționalism. Naționalist - unionismul o altă formă de luptă impotriva oprimării rusești. Începutul activității politice și sociale a lui Casso coincide cu evenimentul de Unire a Principatelor Române din anul 1859. Amintirile despre Moldova de peste Prut, acea parte care a fost ruptă din ,,trupul ei” încă nu disparuseră. Tinerii care-și făcuse studiile la Universitățile din Rusia erau în așteptarea marilor reforme sociale şi administrative care trebuiau să se introducă și în Basarabia. Tineretul discuta probleme politice, dar și locale cum ar fi: introducerea limbii moldovenești în școală, administrație, justiție, biserică. De asemenea, ei pledau pentru înființarea de școli primare, de spitale și dispensare. Tineretul intelectual moldovenesc se ocupa în 70

modul cel mai serios de înființarea la Chișinău a unei tipografii moldovenești, de scoaterea unui ziar moldovenesc, de publicarea unui ,,abecedar român,, și de tipărirea Istoriei românilor, de organizarea transportului de literatură. Așa a apărut în Basarabia curentului naționalist-unionist. În fruntea acestui curent, între alții, se afla și N. Casso. Aceasta este dovedită de documente oficiale ruse, unul dintre ele fiind o informație trimisă Guvernatorului din Chișinău de către Guvernatorul General al Novorosiei și al Basarabiei. Acesta scria că ,,partidul boierilor visează să restabilească nația moldovenească în Basarabia ... „care ar da dreptul a cere Unirea cu Moldova ...”. În fruntea acestui partid stau Al. Cotruță, fratele său Carol Cotruța, doi frați Casso, fii lui Ștefan Casso ... ”. Această informație corespundea adevărului, deoarece este confirmată întro adresă secretă a aceluiași Guvernator cu Antonovici, Guvernatorul Basarabiei. Primul îi comunică lui Antonovici că ,,tinerii din Chșinău din familii bune au legături cu Iaşii și Bucureștii, pentru Unirea Basarabiei cu Principatele”. Naționalismul lui Casso se poate desprinde și din alte documente. De exemplu, Iacob Negruzzi în ,,Amintirile din Junimea,, scrie că ,,Nicu Casso, proprietar bogat din Basarabia, se hotărî să puie principalul capital pentru cumpărarea tipografiei și să o lese în întrebuințarea ,,Junimei”. Nicolae Casso nu numai că a contribuit la activitatea în ,,Junime,, întrun mod anume, dar a făcut ceva mai mult, dovadă a naționalismului său. El a înființat la Chișcăreni o școală primară moldovenească, unde învățau vre-o sută de copii din sat. Această acțiune a sa contravenea legilor ruse în vigoare, dar Casso și-a asumat răspunderea. Asemenea școli au fost înființate pe toate moșiile lui, în total 5 școli primare moldovenești. La acele școli elevii învățau a scrie și să citească cu litere latine, dar acumulau și cunoștințe din domenul agricol și gospodăresc. Şcolile au funcționat doi ani de zile, apoi au fost închise de autoritățile școlare ruse. Impactul lor asupra unor elevi a fost definitoriu, pentru că ei și-au continuat studiile la Iași, apoi la Paris și alte universități – toți susținuți de Casso. Concluzii: Personalitatea lui Nicolae Casso este una proeminentă, având în vedere contribuția la mișcarea națională din Basarabia, în condițiile regimului polițienesc țarist. Este un exemplu de educare a personalității elevului în baza comportamentului unui om bogat, care nu și-a trădat națiunea în condiții vitrege. Dimpotrivă, a pus la dispoziție bani, resurse umane și competențele personale pentru cauza națională. Eu am pus în proiectarea de lungă durată, la clasa 11-a, o oră dedicată acestei personalități, din perspectiva istoriei locale. Elevii cercetează faptele lui Nicolae Casso, iar lucrarea lui Ion Pelivan ne este principalul reper. Bibliografie: 1. Ciobanu Vitalie, Munteanu Sergiu, - Sângerei, Istorie și actualitate, Chișinău, 2010 2. Chicuș Nicolae, Manual de istoria românilor, clasa 11, Litera, 2007 71

3. Moldovanu Ion, La Sângerei ne regăsim, Pagini de istorie și amintiri, Chișinău, 2014 4. Viața Basarabiei, Extras din revistă, Nr. 5-6, Casso Nicolae Ștefan, București 5. Universitatea Populară ,,Iosif Naniescu ,,Nicolae Casso-filosoful de la Chișcăreni, Sângerei, 2015

Nicolae Casso - povață și sprijin celor sărmani și obidiți Prof. Raisa Prisăcaru - Pupăză Liceul Teoretic „Nicolae Casso”, Chișcăreni, raionul Sângerei, RepublicaMoldova Abrégé: Boyard généreux, Nicolae Casso prend soin du combat des maladies et des épidémies abattues sur les paysans de Chişcăreni, mais aussi des environs. Si quelqu’un tombait malade, il faisait venir son propre médecin. Il soignait les malades, indépendamment de la nationalité ou de la religion. Mots clés: Nicolae Casso, Bessarabie, glasnîi, A.D. Rozenbaum, Chişcăreni,

Fac parte din generația ,,cravatelor roșii”, a generaţiei care s-a închinat multă vreme unui idol de pe Volga … dar, vorba poetului Grigore Vieru „Astăzi nimeni nu mă poate minte …” Adevărul, oricât de adânc ar fi ascuns, răzbește spre lumină. Spre lumină a răzbit, din adânc de vremuri și numele lui Nicolae Casso, care nu poate fi dat uitării. Despre N. Casso am aflat încă de pe când eram copilă, din povestirile mamei mele, Irina Prisăcaru, născută pe 1 decembrie 1918, care mi-a spus că străstrăbunelul meu, Vasile Prisăcaru, a fost vechil pe moșia boierului Cașu, căci așa-l rebotezase țăranii. Nu vreau să mă laud, dar, Conul Neculai, așa-i mai ziceau oamenii și ai casei, i-a dăruit înaintașului meu, când s-a însurat, cinci case și cinci fântâni, pentru hărnicie și spirit gospodăresc. Aceasta m-a și motivat, într-un fel, să aflu mai multe despre N. Casso, al cărui nume îl poartă liceul în care activez. Norocul mi-a surâs când d-na Viorica Ignatiuc, profesoară de istorie mi-a recomandat cartea ,,Fapte trecute şi basarabeni uitați”, de Gheorghe Bezviconi cu monografia lui Ion Pelivan, istoric al Eliberării Naționale din Basarabia. Din spusele mamei, dar şi din afirmațiile contemporanilor dar şi a inginerului A. D. Rozenbaum, am aflat că N. Casso ,,iubea foarte mult poporul de jos, care în permanență venea la el după sfaturi „ [...] că N. Casso se purta cu el cum se poartă o bună dădacă cu copiii”, că ,,el descurca micile neînțelegeri și certuri între consătenii săi, îi învăța cum trebuie să-și caute dreptatea” etc. Iar doctorul C. P. Hâncu adaugă că, ,,pentru a scrie jalbele țăranilor către autoritățile respective, N. Casso întreținea un om special”. Pentru a aduce lumina înțelepciunii, a științei de carte în casele țăranilor, în calitate de mareșal al nobilimii, a stăruit să sporească numărul școlilor în județ, plătind mii de ruble din mijloacele sale proprii. La Chişcăreni se află și azi clădirea primei școli (cu predare în limba română), în care erau înscriși vreo sută de elevi și eleve. Dintre aceștia el a ales vreo treizeci și i-a trimis pe cheltuiala lui să-și continue studiile la școlile ținutale și secundare. Dintre acești 30 s-au dovedit a fi capabili pentru școlile superioare numai șapte. Acești 7 întâi și-au făcut studiile la liceul din Iași, apoi la Paris. 73

Avocatul Stanislav Kamenski spunea că N. Casso ,,ca deputat (glasnîi) în Zemstvă, sprijinindu-se pe simpatiile mazâlilor, ale răzeșilor, ale țăranilor, pretutindeni susținea interesul lor. „Și nu doar atât. Pentru ei ușile casei sale erau deschise și el îi ajuta nu numai cu sfatul, ci și cu mijloace bănești. Nicolae Casso se îngrijea foarte mult de sănatatea celor nevoiași. În anul 1889 începe construcția corpului principal al spitalului din orașul Bălți, dar, înainte de aceasta trimite ,,tehnicul”, Zemstvei din oraşul Bălti, pe A. D. Rozenbaum, nu la Odessa, Moscova, Kiev sau Petersburg, ci la Viena, Paris și Berlin pentru studierea celor mai bune clădiri de spitale. Studierea durează mai bine de două luni de zile şi, fiindcă Zemstva nu prevăzuse fonduri pentru acoperirea cheltuielilor acestei călătorii de studiu, N. Casso o acoperă din mijloacele sale proprii. Chiar și zidarii pentru construcția spitalului, sunt aduși de el din străinătate. Când spitalul a fost gata, Chiriac V. Leonard, rivalul lui N. Casso, în calitate de președinte al Comisiei de supraveghere a construcției, l-a vizitat în prezența doctorului Hâncu, a cercetat în mod amănunțit construcția, a admirat-o, găsind-o că totul e făcut solid, cinstit și ieftin și s-a exprimat că ,,spitalul e cel mai bun din toată Basarabia”. Adunarea generală a Zemstvei, a cerut lui N. Casso justificarea tuturor cheltuielilor, el prezintă toate actele justificative, din care reiese că peste suma aprobată de adunarea precedentă pentru construcția spitalului, N. Casso a cheltuit din punga sa proprie încă 19.000 de ruble. Și nu doar atât. Boierul cu inimă mare se îngrijește foarte mult de combaterea bolilor și epidemiilor care se abăteau peste capul țăranilor din Chișcăreni, dar și din alte sate, din împrejurimi. Dacă cineva se îmbolnăvea, el imediat trimitea pe doctorul casei sale, Calistrat Hâncu, care era și Șeful spitalului din Bălți. Acestuia îi plătea pentru fiecare vizită la bolnavi. În îngrijirea bolnavilor, N. Casso nu făcea nicio deosebire de religie sau naționalitate. Evreii și rușii erau îngrijiți ca și moldovenii. Bolnavii care nu puteau fi îngrijiți și lecuiți acasă la el sau în spitalul județului, erau trimiși de N. Casso, pe contul lui propriu, cu un conducător special, la doctorii și spitalele din Chișinău, Odessa sau, de cele mai multe ori, la Iași, la spitalul ,,Sf. Spiridon”. De asemenea, N. Casso se îngrijea și de dezvoltarea normală, fizică a țăranilor. Pe copiii lor slabi fizicește îi trimitea la Odessa, unde el avea arendată o bucată de nămol al unuia din limanele de lângă mare (lacurile cu nămol). Şi nu doar atât. Mărinimia sufletului său nu putea să lase de izbeliște nici cânii pripășiti pe care îi hrănea, iar pe cei bolnavi îi lecuia. Astfel ograda conacului era invadată tot timpul de patrupezi. Cuconul Neculai, îmi povestea mama, se purta ca un adevărat părinte. Pe tinerii însurăței săraci îi ajuta cu bani, le dăruia câte o pereche de boi, câte o vacă, iar pe alții îi înzestra cu case și chiar cu pământ. Celor cărora li se întâmpla însă vreo nenorocire (incendiu, inundație), le refăcea sau le repara casele și acareturile. Pentru țăranii sărmani N. Casso era sprijin și povață. Chiar și atunci când trebuiau să-și căsătorească flăcăul sau fata, mergeau mai întâi la cuconul Neculai să ceară sfatul și ceea ce spunea dânsul era sfânt. 74

Acum, când am aflat atâtea lucruri frumoase pe care le-a făcut înaintașul nostru, mă întreb: „De ce i-au șters dușmanii numele de pe tabla istoriei? Nu cumva de teamă? „Bine-ar fi să-i ceară iertare și să-i urmeze faptele. Nicolae Casso se întoarce acasă Timpuri grele, de răstriște Au trecut peste-al meu neam Nici tu școală, nici tu carte, Vai de bietul chișcărean! Dar s-a găsit un suflet bun, Bun și cu dreptate, Care tare-și mai dorea Să-nvețe copiii carte. Era conu Nicolae, Om de viță-aleasă, Cunoscut și așteptat Cu drag în orice casă. A deschis o școală bună Cu predare în română Pe atunci o raritate Pentru alte sate. Era darnic și milos Pentru omul cel de jos. Și spitale-a construit Pentru omul necăjit. Dar diavolul roșu Nu l-a cruțat Tot ce-a zidit conul Nicolae A fost dărâmat. Și pe el l-au îngropat În adâncul pământului, Departe de lumea cuvântului. Dar nu mor caii când vor câiniiAceasta s-o știe neprietenii, străinii!! Nicolae Casso a înviat, Se întoarce în sat, Se întoarce acasă, Să stea cu sătenii la masă! Nicolae Casso-nume de legendă, Răzbate spre lumină, Spre lumina amintirii noastre, Sub bolți albastre. Să ne-ajute și de-acum înainte , 75

S-avem o viață mai plină. Bibliografie: 1. Pelivan, Ion - ,,Nicolae Ștefan Casso” din cartea lui Gheorghe Bezviconi ,,Fapte trecute și basarabeni uitați”

La răscruce de ani Prof. Ana Blașco Liceul Teoretic „Nicolae Casso”, Chișcăreni, Raionul Sângerei, Republica Moldova Abrégé: Notre peuple a une histoire peut-être un peu plus difficile que celle d’autres peuples, mais elle est liée à l’amour pour la vie. Le temps c’est les ruines et les bâtiments symbolisent les hommes. Chișcăreni paraît un village comme tous les villages, mais le temps et les gens le transforment de temps en temps. Mots clés: Nicolae Casso, boyard Cașu, Bessarabie, Chișcăreni

De-l întrebi dacă nu îi frig iarna, îţi răspunde: „Am cuşmă de omăt”. Del întrebi vara dacă nu îi este cald, îţi declară răspicat: „Am izvoare reci şi păduri răcoroase ce-mi potolesc setea şi-mi alină căldura”. De-l întrebi cum sunt oamenii aici, îţi spune:„Mândri”. De-l întrebi cum îl cheamă, îţi răspunde destoinic: „Chişcăreni”. Chișcărenii este un univers special pentru noi, localnicii, e un sat în care găsești modestia, frumosul, dar și veșnicia. Este locul unde toamna e toamnă, unde primăvara totul pare ca în poveste, căci păsările cu cântarea lor fermecătoare răspîndesc cele mai duioase melodii. Aici, seara, în adierea uşoară a vîntului zburdalnic, pădurea obosită, cu cântarea ei dulce și lină, povestește despre colțișoarele acestui sat minunat: ,,Sậngerei”, ,,Roșiori”, ,,Zimbroaia”, ,,Răzășeasca”. Ele sunt marcate de amprenta luptelor și ale oamenilor ce și-au purtat pașii pe aceste locuri, sunt pecetea strămoșilor noștri. Chișcărenii e un loc mic pe harta țării, dar unde istoria vorbește, nu se povestește, căci o poți găsi peste tot. Istoria adevărată. Această istorie veche se păstrează de sute de ani în foșnetul frunzelor de liliac ale movilei care străjuiește satul în tăcere, de acolo, de sus, pe buzele localnicilor care nu uită spusele strămoșilor, chiar și de văzduhul ce mai miroase a urme de bocanci străini. Sunt multe urme care reprezintă trecutul satului, amintiri care trădează durerea localnicilor. Neamul nostru are un trecut, poate, mai dificil decât al altor popoare, dar el e legat de dragostea de viață a poporului nostru. Timpul prin ruine, iar oamenii prin clădire. Chișcărenii pare a fi un sat ca toate satele. Doar timpul şi oamenii îl mai schimbă din cînd în cînd. Nimic neobişnuit, nimic distins. Totuşi nu e aşa cum pare. Trebuie doar să-i asculţi tăcerea şi-i vei auzi ţipătul. Degeaba încerc să reînviu trecutul, dacă nu aduc măcar unele scene din trecut. Ca prin vis îmi apare imaginea bunicii mele Mărioara, o femeie de o bunătate deosebită, care ne povestea când eram mici diferite întâmplări la care ea a fost martor ocular. Mă văd dusă de mâna ei pentru prima dată la școala rusă din localitate în care vara era organizată o tabăra de pioneri, în vecinătate cu movila 77

care atunci părea în ochii copilului un munte, cu școala de cărămidă roșie, cum îi zice satul. O şcoală veche din cărămizi care par a fi arse de timp și tăcere, dar care azi are o valoare incontestabilă pentru noi și chiar pentru poporul nostru. Din păcate, neavînd bani și fonduri, având probleme financiare, nu putem restabili şcoala care ar putea deveni un etalon al românismului şi un muzeu al trecutului istoric. Mai târziu aveam să aflu că au fost ridicate de boierul Cașu, cum îi ziceau sătenii. Și tocmai peste zeci de ani, cu părere de rău, am aflat că boierul a ridicat un castel de o frumusețe rară, cel mai frumos din Basarabia, dar din care nu a rămas nici o urmă, încât nu cunoaștem nici locul precis al edificiului. Oare cum i s-a ridicat mîna călăului să distrugă o construcție unică, de o frumusețe deosebită, un adevărat templu și s-o transforme în ruine? Când oamenii trec, știind intuitiv că prin această regiune a fost măreţul conac, simt o nostalgie, căci fantoma timpurilor trecute bântuie nu numai istoria, ci și satul întreg. Astăzi chișcărenenii sunt în căutarea adevărului istoric. Am privit cu mare jind imaginile conacurilor care, ca prin minune, s-au păstrat în Moldova. La noi însă au rămas doar amintirile strămoșilor în care adevărul se păstrează parcă într-un celofan, temându-se de uitare. Ion Dreglea, un locuitor al satului, își amintește de indignarea tatălui său care povestea despre cele trei zile şi trei nopți de groază în care a ars conacul și toate obiectele de artă care erau acolo. Flăcările roșii se ridicau până la cer, anume ele păreau a fi emblema regimului sovietic, umplând satul de miros înăbușitor. Erau vremuri grele, roșii devenise stăpânii ținutului, un călăreț ce vorbea o limbă străină neamului acesta țipa cît îl ținea gura:,,Svoboda!”, iar acest țipăt de „eliberare” se duse ca un ecou ce îi hipnotizase pe toți. Tot el povestea despre ostașii ruși veniți în sat în ’44 care - legau cotilocul de coarda podului în casa cea mare a localnicilor și aprindeau focul de jos, de pe podea, pentru a găti tot din carnea păsărilor pe care le prindeau prin ogrăzile oamenilor. Adunau și ouă de prin poiețile gospodarilor pentru a se hrăni. De asemenea, intrau în beciuri și, văzând butoaie pline cu vin, împușcau în ele pentru a-și umple vasele. Bunica mea Mărioara îmi spunea că una din cumnatele sale, indignându-se de faptele lor, le-a zis:,,Ce faci, măi băiete, am să te spun lui Gheorghe”, la care a urmat răspunsul:,,Molci, baba, budu streleati!”. Acești ostași nu se supuneau decât conducătorului, ei n-aveau ideea de umanitate, cumsecădenie sau bunătate. Ei erau un tipar perfect al oamenilor robotizați conform directivelor marxiste. Au făcut multe pagube, atât financiare, cât și omenești. Mulți oameni au fost victime. Însă, înainte de acest haos, ca și în toate poveștile, existase un subiect frumos, de care oamenii își aduc aminte cu o tristețe dulce. Unul din acești oameni este un bătrân de 89 de ani, Gheorghe Rusu, un povestitor minunat. El își amintește cu dragoste de bunelul său, Dumitru Rusu, care fiind orfan și îndemnat de localnici, s-a adresat boierului pentru a-l ajuta. A 78

fost cioban la stâna lui Casso, dar era un copil încă. Avea două surori mai mici care erau în grija lui. - Cucoane, am acasă două surori mai mici, n-au ce mînca, s-a adresat boierului. - Câți ani au? a fost întrebat. - Una șapte, iar alta patru ani. - Să le aduci cucoanei. Astfel fetele au crescut la conac, având grijă de florile de la curte. Când au crescut mari și s-au căsătorit, cucoana le-a înzestrat ca pe fetele ei. Una din ele s-a căsătorit cu Bălcăuțanu, vechilul moșiei. Într-o amiază de primăvară , Casso a venit la stână, iar băiatul s-a așezat împreună cu ciobanii la muls. - Da tu ce faci acolo, Dumitre? Ce fel de mulsoare faci? l-a întrebat boierul. - El mulge bine, e băiat de treabă, l-au lăudat bacii. Când a turnat laptele din găleată, Casso a a observat că mulsese tot atâta lapte ca şi ceilalți ciobani. Mai târziu Dumitru a avut grijă de pielicele, de imaș, de iernatul oilor, ca și ceilalți ciobani și și-a cumpărat, din banii acumulați, 250 de oi. Apoi și-a format o familie și si-a ridicat o casă încăpătoare mai sus de locul unde azi locuiește Nicu Munteanu. Aici a dăinuit și iubirea, acea iubire care te face să scrii poeme, să muți munți ... sau poate chiar și să-i creezi. Când era ziua soției lui Casso, Smaranda, acesta a plănuit un cadou care avea să fie simbolul dragostei celor doi peste decenii. Boierul Cașu i-a spus Smarandei că refuză să-i dăruiască ceva ordinar și trecător. Putea să-i cumpere diamante, ceea ce făcea, de fapt, de multe ori, sau săi facă rost de cele mai fine stofe. Totuși de data aceasta, Casso a hotărât să-i ridice o movilă. Și precum spuse el, ea avea să rămână mult timp ca simbol al dragostei lor. A fost călcată în picioare, lovită de fulgere, ploi puternice, ninsori glaciale, arsă de timpul indiferent, împărăginită, dar tot n-a căzut, fiindcă marile iubiri rezistă mereu. Într-adevăr, satul Chișcăreni nu pare cu nimic mai deosebit decât alte sate: niște pășuni pe care pasc vacile, oile, niște case, care mai mici, care mai spațioase, iar deasupra același cer. Nimic special, nimic impresionant. E important fapul că satul a supravieţuit prăpăstiilor oferite de timp. A supravieţuit și trădării şi uitării. Doar că aparențele uneori sunt înșelătoare, iar istoria mereu stă lăsată pe rafturile trecutului. Poate este timpul să suflăm praful de pe rafturile celea și să ne renaștem istoria cu întregul nostru popor. Faptul că avem o casă, un neam, o limbă şi o mulţime de obiceiuri de invidiat trebuie să devină o prioritate. Implicați în probleme financiare, nu trebuie să uităm de esențe. Acum, la răscruce de ani, nu ne vom schimba rădăcinile, dar ne putem crește crengile pentru a fi mai aproape de cer și Dumnezeu.

O moștenire de vis Prof. Galina Cumpătă Liceul Teoretic „Nicolae Casso”, Chișcăreni, Raionul Sângerei, Republica Moldovova Motto: ,,La urma urmei, măsura unei vieți nu este durata ei, ci moștenirea pe care o lasă în urmă” (Corrie Ten Boom) Abrégé: Nicolae Casso a fait ses études dans des institutions renommées du monde, tout en développant sa personnalité par l’autoformation et à travers ses voyages à l’étranger. Toutes ses qualités et compétences ont été une raison d’être nommé „le philosophe de Chișcăreni”. Mots clés: Nicolae Casso, Bessarabie, Chişcăreni, tertre, manoir

O moștenire de vis ne-a lăsat pe aceste meleaguri și Nicolae Ștefan Casso, omul care a tins să păstreze și să valorifice tot ce este mai scump și mai sfânt. Nicolae Casso rămâne o personalitatea de valoare a comunității noastre, dar și a întregului stat. El fiind unul dintre cei mai aprigi naționaliști români, a luptat necontenit, de-a lungul vieții sale, împotriva ocupației rusești din Basarabia. Astfel dezaproba practicile barbare de asimilare forțată a românilor basarabeni de către ruși. Mai mult decât atât, în acea perioadă a înființat o școală profesională cu predare în limba română. Chiar și la conacul său, din localitatea noastră - Chișcăreni, se vorbea numai în română. Cu toate acestea era un apărător renumit al românității în Basarabia, ceea ce ne îndeamnă și pe noi să păstrăm această tendință a sa, să-i moștenim sârguința de a fi român. Toate izvoarele istorice ne demonstrează inteligența sa înaltă, culturală și spirituală. Mulți din acele vremuri îl caracterizau drept o persoană cu ,,idei adânc filosofice, cu cunoștințe enciclopedice vaste, un om foarte citit și cu o cultură vastă…” deoarece și-a desfășurat studiile în renumite instituții din lume, dar în același timp și-a dezvoltat personalitatea prin autoformare și autocultivare, cât și prin numeroasele călătorii în străinătate. Toate calitățile și aptitudinile sale au fost un motiv, pentru cei ce-l cunoșteau, să-l numească ,,filosoful din Chișcăreni”. Era și un om cu suflet mare, care prețuia și respecta mult munca țăranilor, multora dintre aceștea le purta de grijă oricând aveau nevoie. Se implica financiar și la reparația bisericii din sat. O impresionantă valoare edificată de Nicolae Casso a fost și conacul din Chișcăreni, situat pe un deal din localitate. Îmi imaginez interiorul acestui palat cu numeroase încăperi spațioase și luminoase, cu mobilă prețioasă din lemn și tablouri de artă ale celor mai renumiți pictori. Din poze vedem că palatal era înfrumusețat cu minunate plante exotice de interior care îi dădeau un aspect viu și o priveliște senzațională, un spațiu armonios pentru meditație, dar și pentru lectură. Din mărturiile d-nei Crușevan aflăm că: ,,așezarea buchetelor de flori 80

aduse dimineața la conac de grădinarul belgian, alcătuia un adevărat ritual”. Aceasta ne demonstrează că Nicolae Casso avea o atitudine deosebită pentru plante. Chiar și parcul și livada din fața palatului aveau un aspect deosebit, care înfrumusețau întreaga grădină a conacului. Cea mai mare bogăție a parcului erau arborii seculari aduși din păduri. Este motivul pentru care parcul era considerat o minune a conacului. Impresionantă era și movila din mijlocul acestui parc, care a fost construită cu ajutorul țăranilor și amenajată cu o cărărușă în formă de serpentină. Pe vârful movilei, adesea, filosoful se retrăgea în clipele de amărăciune și nostalgie. Această vestigii am fi dorit să existe și până în zilele de astăzi, pentru a păstra și a transmite urmașilor noștri valorile prețioase ale strămoșilor, ale celui care a fost Nicolae Casso. Ceea ce am moștenit de la acest ,,filosof din Chișcăreni” este movila, care în fiecare primăvară ne ademenește prin mirosul răspândit de liliacul ce crește aici. Liliacul este planta ce înfrumusețează pe tot parcursul anului, în orice anotimp, movila. Această lucrare vie ne anunță că Nicolae Casso este mândru că păstrăm timp de secole această capodoperă, că această avere a rezistat timpului și nu a putut fi distrusă de nici-o putere, că investiția sa poate fi admirată și valorificată de multe generații. Astăzi, pe teritoriul parcului din grădina boierească, se înalță Liceul Teoretic ,,Nicolae Casso”. Liceul din localitate îi poartă cu mândrie numele, care va dăinui veșnic. Fiecare generație de elevi îl cunoaște pe cel care a fost Nicolae Casso, îi cunoaște calitățile, abilitățile și contribuția sa pe acest plai mioritic. Fiecare tânăr îi urmează calea și tinde să devină o personalitate publică, culturală și spirituală marcantă. Ne-am bucurat nespus de mult, în anul 2016, când pe meleagurile noastre a revenit acasă cel mai aprig nationalist roman, cel mai de seamă filantrop – Nicolae Casso. Bustul lui a fost amplasat în fața sediului Primăriei Chișcăreni. Astfel el va rămâne și în continuare să vegheze și să apere satul, țara, neamul. Versurile imprimate pe baza acestui bust îl caracterizează: ,,Porți nume de sfânt Și de vrednic erou, Ce vine din vremuri Ca un ecou. Casso Nicolae Fecior preaiubit De neam și de țară Prin fapte slăvit.”

Omul binefacerilor revenit acasă Bibliotecar Maria Munteanu Liceul Teoretic „Nicolae Casso”, Chișcăreni, Raionul Sângerei, Republica Moldova Motto: Peste o personalitate crivăţul nu trece. M. Eliade Abrégé: Nicolae Casso a été un idéaliste, un philosophe. Sa passion pour la philosophie lui a valu le surnom du „Philosophe de Chişcăreni”. Il a été instruit, généreux et justicier. Il aimait son peuple, c’était un bon patriote. Avec beaucoup d’énergie et une grande capacité de travail, il joignait les actes aux paroles. Mots clés: Nicolae Casso, Bessarabie, Bohătoaie, Bălţi, Chişcăreni

Când şcoala medie din Chişcăreni a primit statut de liceu cu numele lui Nicolae Casso, pas cu pas, elevi, învăţători, profesori, bibliotecari descopeream noi informaţii despre această personalitate istorică a Basarabiei secolului XIX. Vroiam cu toţii ca numele acestui patriot al neamului înscris şi în istoria satului Chişcăreni să fie cunoscut generaţiei tinere. Fiu al lui Ştefănache Casso şi soţia Ruxandra, fiica boierului Panait Leonard şi soţia acestuia, Ecaterina Cuca din Iaşi, Nicolae Casso, s-a născut la 10 mai 1839 în satul Ciutuleşti judeţul Soroca din Basarabia într-o familie de moldoveni. Cunoaştem că Nicolae Casso a făcut studii liceale curs secundar dar şi universitar, medicină la Paris, cunoştea şapte limbi, iar cultura sa căpătată în liceu, el a dezvoltat-o şi completat-o prin autocultivare, mulţumită bogatei sale biblioteci şi deselor călătorii în străinătate. A. Rozembaum, contemporanul lui N. Casso, inginer şi supraveghetor al constricţiilor din judeţul Bălţi mărturisea ,,că l-a auzit pe acesta exprimând idei adânc filosofice, care îl arătau ca pe un om foarte citit şi cu o cultură vastă, căci el avea cunoştinţe enciclopedice ...” S-a căsătorit Nicolae Casso cu moldoveanca Smaranda Dimitrie Bantâş (1846), pe linie maternă fiind nepoata lui Vasile V. Pogor, unul din întemeietorii Societăţii Junimea din Iaşi. Pe parcursul vieţii N. Casso a deţinut funcţii importante: a fost asesor la tribunalul Iaşi (Bălţi) – Soroca; director onorific al şcolii Nr. 2 din Chişinău; deputat în Comisia pentru orânduirea prestaţiilor de ocol în Basarabia. În anul 1869, numai la 30 de ani devine preşedinte al Congresului judecătorilor de ocol din ţinutul Bălţi; A fost membru al societăţii ,,Junimea”. Apariţia lui Nicolae Casso la moşia sa din Chişcăreni avea să influienţeze viaţa multor familii de ţărani şi nu numai. Conacul elaborat de arhitectul A. Bernadezzi şi construit în Chişcăreni, înfiinţarea unui parc şi o livadă de 56 de desetine, iar în mijloc vestita movilă Casso, pe atunci cu bănci şi o masă pe un platou în vârful movilei, locul de

meditaţie în ceasuri de amărăciune şi nostalgie a lui Casso au stat la baza a tot ce a creat în continuare Nicolae Casso prin aceste locuri; Proprietar a circa 12.000 hectare de pământ, moşie la Chişcăreni de 9.000 desetine, castelul spaţios şi mobilat frumos avea o bibliotecă bogată cu rare opere de artă ce îşi deschidea mereu larg uşile; A stăruit Nicolae Casso să sporescă numărul şcolilor în judeţ, iar în şcoala cu predare în limba moldovenească din Chişcăreni învăţau vreo sută de băieţi şi fete, pe unii din ei îi trimitea pe socoteala sa să-şi continuie studiile, şapte din ei au învăţat la Iaşi apoi la Paris. Unul din ei a fost Serghei Rădăuţanu. Dintre toţi bursierii săi, Serghei Rădăuţanu a primit şi o moşie de 500 desetine în Chişcăreni regiunea ,,Bohătoaie” (aşa e numită şi azi regiunea), iar la bătrâneţe Casso i-a încredinţat şi conducerea moşiilor sale; Energic şi cu o înaltă capacitate de muncă, N. Casso a transformat cuvântul în fapte. O bună parte din viaţa el şi-a închinat-o nevoilor ţărănimii necăjită şi oropsită de soartă, căutând să o ridice şi cultural şi economic; Biserica veche de lemn din Chişcăreni, construită în anul 1812, în stil moldovenesc, era gata să se prăbuşescă, dar ca să nu fie înlocuită cu alta de piatră în stil rusesc, Nicolae Casso a reparat-o, bineânţeles din veniturile sale; Fiind ales mareşal al nobilimii, el a mai construit spitale model la Bălţi şi Flămânzeni plătind pentru aceste construcţii zeci de mii de ruble şi completând sumele necesare şi cu bani din mijloacele sale proprii; În lupta sa pentru deşteptarea conştiinţei naţionale la moldoveni, Nicolae Casso era secondat şi ajutat întru totul de soţia sa ,,Cucoana Smaranda”, care era întotdeauna înconjurată de copii din sat, îi învăţa să scrie, şi să citească, le spunea poveşti şi legende vechi din Patria de peste Prut. Cu ţăranii de pe moşiie N. Casso se purta ca un adevărat părinte. Ajuta cu bani familiile tinere, le dăruia câte o pereche de boi, câte o vacă, pe cei bolnavi avea grijă să-i hrănească, să-i lecuiască, pe copiii slabi, cu probleme de sănătate îi trimitea la Odesa la mare. Împreună cu soţia sa, ,,Cucoana Smaranda” de sărbători trimiteau pachete şi coşuri cu produse de pe moşiile sale, nevoiaşilor. Din mărturisirile contemporanilor lui Nicolae Casso şi din cercetările care s-au făcut asupra vieţii sale, reiese că a fost un idealist, un filosof. Pasiunea sa pentru filosofie avea să-i aducă supranumele de „Filozoful de la Chişcăreni”. A fost cult, bun şi drept. Şi-a iubit poporul, a fost un patriot desăvârşit. Cunoaştem relatările consătenilor noştri Nicolae Russu, Irina Prisăcari, care au locuit în case dăruite de Nicolae Casso, rămase lor de la bunei şi străbunei, care l-au cunoscut personal şi le-au confirmat: ,,Boierul Neculai Caşu era un om foarte bun la suflet, îi ajuta foarte mult pe nevoiaşi, era foarte gospodăros, era un om cu inimă mare.” Despre ultimii ani de viaţă şi moartea lui N. Casso am aflat din cartea lui I. Pelivan. A suferit de mai multe boli: inimă, ficat, insomnie. În anul 1903 pleacă la Paris, iar în anul 1904 se stinge din viaţă. 83

Datorită meritelor sale şi în semn de recunoştinţă a fost înmormăntat la cimitirul ,,Pere Lachaise” din Paris. Rămăşiţele pământeşti ale Smarandei Casso au fost transportate la Paris şi înmormântată alături de ale soţului. Numele lui Nicolae Casso, scria o absolventă a liceului, nu poate fi dat uitării. El va rămâne în amintirea noastră ca nume de legendă, nume de istorie, personalitate notorie a neamului nostru, ce s-a reîntors acasă în ciuda tuturor vitregiilor timpului. Locuiesc în preajma movilei Casso. Parfumul îmbătător de liliac care a împânzit movila (nimic întăplător în viaţa aceasta, familia Casso avea cultul florilor) adie în fiecare primăvară parcă aducându-ne aminte de binefăcătorul neamului nostru - Nicolae Casso, iar bustul său şi-a găsit locul binemeritat în faţa Primăriei, în centrul satului Chişcăreni.

Filozoful de la Chișcăreni (Nicolae Casso) Piesă de teatru Prof. Valentina Secureanu Liceul Teoretic „Nicolae Casso” ,Chișcăreni, Raionul Sângerei, Republica Moldova Piesa de teatru ,,Filosoful de la Chișcăreni” (Nicolae Casso) este inspirată din monografia lui Ioan Pelivan ,,Nicolae Casso” și din istorisirile bunicului meu Ion Lavric, născut în 1905, și ale străbunicului Filip Vașchevici, născut în 1869 Motto: ,,Nimic nu dezvoltă conştiinţa naţională mai mult decât studiul istoriei naţionale!” (D. A. Sturdza)

Personaje: Nicolae Casso Smaranda Casso Mihai Eminescu Titu Maiorescu Vasile Pogor Zoe Pogor Iacob Negruzzi Un slujitor la Casa Pogor Sergiu Rădăuțanu Arheologul Vătaful Vasile Bălcăuțeanu Safta, fată în casă Un fecior boieresc, servitor, lacheu la conacul lui Casso Prima țărancă A doua țărancă A treia țărancă Zoița O țigancă Un grup de copii și tineri Țărani, copii, tineri Scena I Se trage cortina. Ciripit de păsări. Decorul reprezintă o livadă în floaregrădina boierească. Răsună ,, Doina oilor & Jocul ciobanilor”. De după cortină o voce recită: Eu cred că veșnicia s-a născut la sat, Iar Chișcăreni e rodul veșniciei, E vatra cea străbună, e satul așezat La temelia țării și a gliei. 85

Copile, vino iar în satul tău natal, S-auzi Ciulucul cum se zbate-n valuri, Pădurea-n Rediu cum cântă la caval Și păsările cum se-adună în alaiuri. Movila lui Casso se-nalță maiestos Și-o răstignire străjuiește zarea, Și toate-n Chișcăreni își au un rost, Aici găsești și pacea, și-alinarea Apare un grup gălăgios de copii cu trăistuțe pe umăr. Smărăndița: (Zbughind în scenă) Nu mă prindeți, nu mă prindeți… Grigore: (Încearcă să o prindă) Aha, te-am prins, te-am prins! (Ceilalți copii îi înconjoară, arătându-i cu degetul și rostind în cor): - Mirele și cu mireasa, mirele și cu mireasa!… Smărăndița: (Se preface că plânge.) Nu-i adevărat, nu-i adevărat! Am să vă spun domnului învățător! Ștefan: (O liniștește) Ei, lasă, nu plânge! Noi așa, șuguim. Dacă ne ești dragă! Smărăndița: (Triumfător) Și cucoanei Smaranda am să vă spun. Ștefan: Te rugăm să nu ne spui. Vezi cât e de bună cu noi și ne-a chemat în grădina boierească să ne mai povestească câte ceva din istoria țării și a satului. Nestor: Da, că tare frumos le mai spune. Anica: Dar iată și cucoana! (Apare cucoana Smaranda. Poartă o rochie de catifea cu trenă. Pe cap are o pălărioară elegantă. În mâna dreaptă duce un coș cu dulciuri.) Anica: Buna ziua, cucoană Smaranda. Copiii: (În cor) Buna ziua, buna ziua, cucoană. Smaranda: Buna ziua, dragii mei. Veniți mai aproape. De ce vă rușinați așa? Ia să văd ce ați mai învățat astăzi la școală? Vasile: Am învățat despre domnia lui Ștefan Cel Mare. Smaranda: Așa? Și ce anume ați învățat? Ileana: Că a apărat Țara Moldovei de unguri și de tătari. Smaranda: Bravo! Ei, vedeți, băieți, că și fetele pot învăța carte! Grigore: Cucoană, dar de ce se bătea Ștefan-Vodă cu ungurii și cu tătarii? Smaranda: El s-a bătut nu numai cu ungurii și cu tătarii. Mulți au fost cei care au jinduit bogățiile țării noastre: și leșii, și turcii, și hunii… Dar, ,,cum veniră, se făcură toți o apă și-un pământ”, vorba marelui nostru poet Mihai Eminescu. Dragii mei, trebuie să cunoaștem aceste lucruri, căci, dacă nu cunoaștem de unde venim, înseamnă că nu putem să prindem rădăcini și să fim statornici, ca strămoșii noștri. 86

Ștefan: Eu una n-o înțeleg: da’ de ce năvăleau toți asupra Moldovei? Smaranda: Pentru că, după cum a spus-o vestitul cronicar Grigore Ureche, ,,Moldova e așezată în calea tuturor răutăților”… Ei, dar pentru azi ajunge. Cred că ați obosit deja. Și ați și flămânzit după lecții. Iată, v-am adus niște turte dulci și bomboane. Să fiți sănătoși și să vă bucurați. Că se apropie Învierea Domnului! (Le împarte dulciuri.) Copiii: (Cu multă sfială) Mulțumim, mulțumim… Grigore: (Închinându-se și pregătindu-se de plecare) Rămâneți cu bine, cucoană Smaranda. Vom veni și mâine să ne povestiți, cum a apărut satul acesta al nostru pe fața pământului. Copiii: (depătându-se) Și despre Dragoș-Vodă și Ţara Moldovei să ne mai povestiți! - Și despre zimbri. - Și despre cățeaua Molda… Smaranda: (Îndreptându-se spre ieșire) Bine, bine, dragii mei. Să veniți, că eu vă aștept. Iar acum mergeți în pace pe la casele voastre și împărțiți și părinților din dulciuri. Eu mă duc să-mi iau rămas bun de la conu Nicolae, că pleacă la Iași. Vrea să facă o vizită rudelor de acolo. Scena a II-a Răsună muzica formației ,,Trei parale” - ,,Barbu lăutarul”. Salonul Casei Pogor din Iași. Mobilă de epocă. Draperii la geamuri. Vasile Pogor răsfoiește o carte. Titu Maiorescu face notițe într-o carte de conturi. Iacob Negruzzi se află în fața unui dulap, în care caută o carte. Slujitorul: Poetul Eminescu! Pogor: (Surprins, cu bucurie) Spune-i să intre. Eminescu: (Înclinând capul) Buna ziua, domnule Pogor. Domnule Maiorescu, domnule Negruzzi! Pogor: Domnule Eminescu, încântat să vă vedem. Cum de ați hotărît să treceți pe la noi? Eminescu: Am adus un manuscris domnului Maiorescu. (Îi întinde lui Maiorescu manuscrisul) Mi-ați scris că veniți la Iași pe câteva zile. Iată, v-am adus poemul, după cum am promis. Dumneavoastră cum o mai duceți? Maiorescu: Bine, mulțumesc. Acum ne pregătim de vizita lui Nicolae Casso. Acuși trebuie să sosească. Îl așteptăm din oră în oră. Eminescu: Nicolae Casso? Filosoful de la Chișcăreni? Atâtea am auzit vorbindu-se despre el, dar nu l-am văzut niciodată. Pogor: Tocmai de el e vorba. (Intră doamna Pogor.) Doamna Pogor: Da, filosoful de la Chișcăreni, dar și nepotul nostru. Eminescu: Așadar, vă vine nepot? 87

Zoe Pogor: Da, de la soră. De fapt, soția sa Smaranda, e nepoata conului Vasile de la soră. Așa că și Nicolae, la fel, ne vine nepot. Eminescu: Am auzit că e un mare filantrop. Aș vrea să-l cunosc. Pogor: Rămâneți la noi și o să-l cunoașteți. Eminescu: Chiar vă mulțumesc pentru invitație. Vreau să aflu cât mai multe despre el. Iacob Negruzzi: E foarte ocupat. De aceea vine atât de rar pe aici. Pogor: Da, ai dreptate. Ograda lui Nicolae totdeauna e plină de ţărani şi răzeşi, veniţi din toate colţurile Basarabiei să-i ceară sfaturi. El nu numai că-i îndrumă, dar le împarte și daruri, îndeosebi, bani. Titu Maiorescu: Iată și pe noi, junimiștii, cât ne-a ajutat! Tocmai răsfoiam Cartea de venituri a „Junimii“ din anii ’65‑66 și am găsit înscris cu mâna mea pe Nicolae Casso cu „donaţia de 108 ruble”. Eminescu: Dar de când e membru al ,,Junimii”? Vasile Pogor: Din ’65, adică de la vârsta de 26 de ani. Zoe Pogor: E un românofil pasionat. A întemeiat şcoli cu predare în limba română pe moşiile sale, între altele, şi la Chişcăreni... Face mult bine pentru ţărani şi se bucură din partea lor de un mare respect... Pogor: În schimb, nu-l prea respectă autoritățile țariste. Eminescu: E de la sine înțeles! Eh! Când o să ne simțim stăpâni în țara noastră? (Recită cu durere) ,,Din Hotin şi pân' la mare Vin muscalii de-a călare, De la mare la Hotin Mereu calea ne-o aţin…”(Mihai Eminescu, ,,Doina”) Am auzit și eu că, prin tot ce face Domnia Sa, luptă dârz împotriva politicii de rusificare a Basarabiei şi pentru reîntoarcerea ei sub sceptrul României. Pentru asta își riscă libertatea şi viaţa. Zoe Pogor: Totdeauna a fost în opoziţie făţişă cu guvernul. Cu toate acestea, a fost de câteva ori, câte trei ani, mareşal al judeţului Bălţi... Iacob Negruzzi: Ce mai! E un un om de o cinste cristalină. Eminescu: Povestiți, vă rog, povestiți. Am auzit că are un castel foarte mare. Zoe Pogor: E unic în Basarabia. În salonul oval, fiecare scaun, fotel şi canapea sunt tapiţate cu mătase din 3 culori discrete: roşu, galben şi albastru, ceea ce reprezintă culorile noastre naţionale româneşti. Are în permanență in fata ochilor simbolul Statului Român-tricolorul. Eminescu: Așa? Iacob Negruzzi: În acest salon are expuse cele mai frumoase costume: ţărăneşti, boiereşti şi chiar domneşti. 88

Eminescu: Dar de biserici are grijă? Căci biserica e mama poporului nostru! Zoe Pogor: Biserica veche de lemn din Chişcăreni a fost construită încă în 1780. Nepotul meu Nicolae a reparat-o fundamental, fără ca biserica să piardă ceva din caracterul stilului ei moldovenesc. Titu Maiorescu: Totdeauna îi protejează pe lăutarii români, în special pe cunoscutul lăutar Lemiş, vestit prin scripca lui fermecătoare. Vasile Pogor: Tot Nicolae l-a lansat şi pe vestitul lăutar Jean Gulescu. Iacob Negruzzi: N. Casso primește la conacul său din Chişcăreni, de două ori pe săptămână, diferite reviste străine, literare, filosofice, artistice scrise în toate limbile, în afară de cea rusă. Titu Maiorescu: Are cunoştinţe enciclopedice şi este cu un cap întreg mai sus decât toți înalții. Eminescu: Și de ce Casso? E grec? Zoe Pogor: Nici pe de parte. E român până în măduva oaselor. Este adevărat că ţăranii moldoveni îi zic „Cuconu Neculai Caşu”. Eminescu: Dar e adevărat că i-a făcut o vizită la moșie însuși țarul? Vasile Pogor: Ați auzit și Dumneavoastră despre aceasta?! Da, Nicolae a pregătit o revoluție, pentru a înfăptui Unirea cu Țara-Mamă, dar, din păcate, ministrul Kogălniceanu a convins delegațiunea secretă trimisă de Nicolae la Iași să se potolească și să aștepte vremuri mai favorabile. (Oftând) Acuma, cine știe când vor veni vremurile celea favorabile?! Eminescu: Dar țarul? Doamna Pogor: Țarul a venit, într-adevăr, la Chișcăreni, la moșia lui Nicolae, deghizat în haine de lipovan. A venit, chipurile, să cumpere vreo câteva desetine de pământ de la el, dar, de fapt, a vrut să se convingă de adevărata stare de lucruri din Basarabia. Nepotu-meu i-a ripostat tăios, zicându-i să se ducă de unde a venit, că el nu se ocupă de negustorie. Lipovanul a plecat tăcut. Mai apoi s-a aflat, că, ajungând la Bălți, la gară, s-a schimbat în haine împărătești și mulțimea care se afla acolo a început atunci a striga: ,,Trăiască țarul!” Drept că după acest caz Nicolae a avut de suferit mult de la autorități. Eminescu: (Impresionat de cele auzite) Da, e o personalitate foarte puternică…Și de ce Casso? E grec? Zoe Pogor: Nici pe de parte. E român până în măduva oaselor. Este adevărat că ţăranii moldoveni îi zic „Cuconu Neculai Caşu”. Slujitorul: Mareșalul Basarabiei de Nord, Filosoful de la Chișcăreni, domnul Nicolae Casso! Nicolae Casso:(E îmbrăcat în uniform de mareșal) Bine v-am găsit, domnii mei! Doamna Pogor: (Îi iese în întâmpinare) Vai, nepoate, ai sosit, în sfârșit! N. Casso: Ah, domnul Eminescu! Eminescu: Încântat să vă cunosc, domnule Casso! 89

Casso: Plăcerea e de partea mea, domnule Poet! Îmi aceptați invitația de a veni la conacul meu de la Chișcăreni? Eminescu: Vă mulțumesc mult. Tocmai am întrebat-o pe doamna Pogor, dacă sunteți fanariot de origine. Casso: Dacă aş şti, că am în mine ceva grecesc, aş tăia şi aş arunca la câini! Vasile Pogor: Bine ai venit, nepoate! (Îl îmbrățișează) Îți propunem de data aceasta să rămâi mai mult timp la noi, să te mai odihnești de treburile moșiei. Casso: Rămân la Iași, până închei negocierea tiparniței. Pogor: Vrei să cumperi o tiparniță, nepoate? Casso: Întocmai. Pogor: În ce scopuri? Casso: În scopuri nobile, sper, unchiule. Am hotărît să dăruiesc această tiparniță societății ,,Junimea”. Pogor: Extraordinar! Casso: Să aveți, domnule Eminescu, unde să vă tipăriți operele. Și dumneavoastră, și Alecsandri, și Creangă, și toți ceilalți, care trudiți la plămădirea acestei limbi dulci, ,,ca un fagure de miere”. Eminescu: Dar... m-ați lăsat fără grai! Casso: Las-să rămână eternității fapta aceasta! Poate peste o sută, peste o sută cincizeci, peste două sute de ani, își vor aminti de noi toți, cei, cărora nu ne-a fost indiferentă soarta celor mulți și obidiți, plânsul lor de viacuri. Poate măcar atunci vom scăpa de politica blestemată de deznaţionalizare forţată a Moldovei! Toți: Să dea Domnul! Casso: Așa să fie! Scena a III-a Conacul lui Nicolae Casso. Salonul oval. Pe fotolii sunt așternute stofe de culoare roșie, galbenă și albastră . Răsună „Doina din Ardeal”. Smaranda intră din stânga, Casso - din dreapta. Smaranda: (Intrând radioasă) Cum a fost călătoria de data aceasta, cucoane? Casso: (sărutându-i mâna) Bine, Smarando. Am avut o întâlnire cu Titu Maiorescu, cu moșul tău, Vasile Pogor. Am dăruit societății ,,Junimea” o tiparniță, să aibă unde-și tipări operele Eminescu, Creangă și Alecsandri. M-am hotărît să întrețin financiar ,,Junimea”. Tot ce facem, să facem în numele urmașilor noștri! Smaranda: Cu adevărat, așa să fie! Slujitorul: Cucoane, s-a întors de la Paris grupul de tineri pe care i-ai trimis să învețe. Casso: Așa? 90

Slujitorul: Printre ei e și Sergiu Rădăuțanu. Casso: Tare mi-i drag băiatul ista. Am să-l fac vechil. Merg să-i întâlnesc. Răsună ,,Imensitate” de Ion Aldea-Teodorovici. Smaranda: Salvarea noastră e în mâinile noastre. Neamul nostru românesc cu nimic nu este mai prejos decît alte neamuri. Refugiul e în carte, cât mai multă carte ... și în revenirea noastră acasă, lângă moșii și strămoșii noștri... Răsună clopotele la biserică. Smaranda iese în față. Aud respirația trecutului și simt că mă aflu la poalele istoriei, cu privirea ridicată spre cer, urmărind zborul diafan al unei păsări de nea. Ascult cum picură eternitatea... și simt cum sfințenia emană din ziduri. Cete de îngeri pogoară din cer, revărsând peste întreg pământul cântări de slavă, care sunt reluate cu pietate de corurile ce răzbesc din lăcaşurile sfinte: Slujnica: (Are un coș cu flori, aranjate cu mult gust) Cucoană, iată coșul cu flori pregătit de grădinarul belgian. Smaranda: (Continuând să mediteze și uitându-se lung spre coșul cu flori) Salvarea e în esența frumuseții create de Dumnezeu, e în carte…(Parcă abia atunci observând-o pe Safta) Dar tu, Safto, știi să citești? Safta: Nu știu, cucoană. Smaranda: Așa nu se poate. Ia hai cu mine în iatac să-ți arăt ce minune e cititul cărților. Revine Casso. E bucuros. Da, nu degeaba am trimis tinerii aceștia la Paris. A ieșit roadă bună din ei. Slujitorul: Cucoane, si-a anunțat sosirea un domn străin. Zice că este arheolog si vine de la Odessa. Casso: Spune-i sa intre. Arheologul: (Duce o valiză mică.) Zravstvuite. Casso: (Prefăcându-se că nu înțelege) Iertaţi-mă, vă rog, eu nu ştiu ruseşte. Domnia Voastră nu ştie româneşte? Arheologul: Niet. Casso: Parlez- vous français, messieu? Arheologul: Niet. Casso: Spic-inglis? Arheologul: Niet. Casso: Sprechen Sie deutsche, meine Herren? Arheologul: Niet. Casso: Nu? Nu cunoașteti nicio limbă, în afară de cea rusă? Ia vino încoace, Vasile, că tu ai făcut armata la muscali şi-mi vei tălmăci ce vrea străinul ista! Du-te cu el în salon cel mic și ceatără-l să vezi ce poftește Domnia sa. Dar să nu uiți să-l ospătezi, că a venit de departre. Vătaful: Bine. (Către arheolog) Poșli so mnoi. Pogovorim. (Iese însoțit de arheolog.) 91

Slujitorul: Au mai venit și niște țărani. Cu toții doresc să vă vorbească. Casso: Să intre. Apar mai mulți țărani, care se înghesuie la ușă. Prima țărancă (cu furca în brâu): Buna ziua la neavoastră. Cucoane, mii bolnav bărbatul. Are gălbănări. Casso: Într-o oră îți voi trimite doctorul meu. Prima țărancă: Of, mînțănim, cucoane! A doua țărancă: (E Însoțită de doi tineri.) Cucoane Neculai, nu ştiu ce să fac, să dau fata după a lui Costache Lungu ori nu? Casso: Da’ ție îți place fata, Ștefane? Ștefan: Îmi place. Casso: Da’ ție, Ileano, îți place băiatul? Ileana: (Rușinoasă) Tot îmi place. Casso: Da’ carte știți? Ileana: Ei, cunoaștem vreo două buchii. Casso: Așa nu merge. Să veniți joia la conac. Are să vă învețe cucoana Smaranda a scrie și a citi. Cât despre nuntă, ce să-ți spun, Frăsâno? Bună pereche au să fie! Să ştii că nu veți greşi! Poftim, luați punga asta cu bani și faceți o nuntă cu lăutari, ca la Chișcăreni! Și să nu uitați să mă chemați și pe mine la nuntă! Frăsâna: (Luând punga, și sărutându-i mâna) Mânțănim, mânțănim… Să-ți dea Domnul sănătate! Casso: (Către ceilalți țărani) Dar voi ce pricină aveți? A treia țărancă: (Însoțită de vreo trei copilași) Boierule, am rămas numai cu o văcuţă. Îmi mor copiii de foame. Nu avem cu ce ara pamântul. Casso: Iată, îți dăruiesc doi boi. Țăranca: Mulțumim, tătucuţă, mulțumim. Casso: Dar tu, Zoițo, chiar nu hrănești copiii aceștia ai tăi deloc? I-am văzut dăunăzi prin parc şi tare nu mi-a plăcut cum tușeau. Am să te trimit cu toţi șase la liman, pe două săptămâni. Lasă că am să am grijă și de hrană, și de adăpost. Am acolo vreo trei căsuțe. Să le spui și la a lui Ion Ciobanu, şi la a lui Timofte Varvariuc să se pregătească de drum, că îi trimit şi pe ei. Ai înţeles, Zoițo? Am să vă pun pe picioare pe toți! Zoița: (Plesnind din palme și ridicând mâinile de asupra capului) E-e-e! Mare bucurie pe capul nostru! Casso merge printre tărani şi le împarte bani. Ei se înclină respectuos. Bodaprosti, bodaprosti… Casso: Hai, veniţi mai aproape să primiți cu toţii câte un dar, cu ocazia sfintelor sărbatori de Paști. O tigancă: Cucoane, aurește-mi palma și mie și-ți voi spune cum va fi satul ista peste o sută de ani!

Casso: Poftim şi ţie, Zamfiro, un bănuț, dar ia de aici ghiocul tău, cât îi lucru cu cinste!.. Da’ cum va fi satul ista peste o sută de ani?! Ia, va fi un sat frumos, cu căpătâi, cu oameni unul ca unul… Țiganca: Suflă, cucoane, în ghiocul ista şi-ai să vezi că te-aşteaptă o cale lungă … Casso: Încă n-ai plecat? Fugi de aici cu vrăjitoriile tale! I-auzi! Cale lungă mă asteaptă. Pai, sigur, m-oi duce iar în Iașul meu drag, să-i revăd pe Eminescu și Greangă, că tare mi-i dor de ei… Hai, mai na-ți un galben şi du-te, de-ți hrănește ceaureii. Țiganca: Drum lung te așteaptă, cucoane… Casso: Încă n-ai plecat? Vataful: (Întorcându-se) Cucoane, rusul mi-a zis că a venit la noi de la Universitatea din Odessa și cere permisiunea să facă săpături subpământene, împreună cu niște studenți de ai lui, pe un deal la Roșiori, că a zis că, după unele semne, trebuie să se ascundă prin părțile noastre, urmele celei mai vechi civilizații din Europa. Casso: I-auzi și pe asta! Știința trebuie încurajată. Dă-le punga asta și să se apuce de lucru cu Doamne-ajută! Dar să mă țină la curent cu cercetările lor! Vătaful: Cucoane, în parc s-a adunat o haită întreagă de câini. Șed cuminți și așteaptă. Casso: Să le dea de mâncare! Vătaful: La toți? Sunt vreo câteva sute. Casso: Spune slujitorilor să-i hrănească pe toți! Vătaful: Dar nu este asta o risipă prea mare, cucoane? Casso: Fă precum ți-am spus! Și nu uita să pregătiți, pentru toți funcţionarii din sat, pachete şi coşuri de unt, brânză, făină, ouă, păsări, vin şi alte produse de pe moşiile mele. Pentru că vine Paștele și trebuie să fim cu toții mai buni!(Iese.) Scena a IV-a Același salon. Apar Eminescu și Rădăuțanu. Eminescu: Da, domnule Rădăuțanu, am rămas încântat de observatorul astronomic din preajma satului. Cine s-ar fi putut gândi că într-un sat, cum e Chișcăreniul, funcționează așa un dispozitiv de modern de studiere a corpurilor cerești. Chiar mă mir cât de vaste sunt cunoștințele domnului Casso și în domeniul astronomiei. Tocmai mi-am adus aminte de-o poezie de-a mea, (visător, recită): ,,La steaua care-a răsărit E-o cale-atât de lungă, Că mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă…”

Rădăuțanu: M-ați contaminat de morbul poeziei, domnule Eminescu, că tocmai aș vrea să recit și eu o strofă din poezia pe care ați publicat-o recent în ,,Convorbiri literare “. ,,Și dacă nori deşi se duc, De iese-n luciu luna, E ca aminte să-mi aduc De tine-ntotdeauna…” Poezia transmite atâta luminozitate, dar și atîta tristețe, în același timp! Eminescu: Mă bucur că v-a plăcut. Dar să revenim la domnul Casso. Mă uimește tot ce văd aici, la Chișcăreni. Și conacul acesta impunător! E mai degrabă un palat! Rădăuțanu: În privinţa conacului, pot să vă spun că e construit după proiectul cunoscutului arhitect din Chişinău, Bernardazzi. Domnul Nicolae l-a clădit după modelul „Chateaux sur Loire”. Conacul e un fel de muzeu, în care se adună obiecte preţioase şi autentice franceze de la Renaissance până la Empire. Eminescu: Am observat că palatal acesta minunat are și un parc, și o livadă. Rădăuțanu: Da, una din minunile conacului sunt, într-adevăr, parcul și grădina care ocupă un spațiu de 56 desetine. Pentru înfiinţarea parcului, domnul Nicolae a adus pomi seculari din pădure. Eminescu: Dar pentru ce a fost ridicată movila din centrul satului? Rădăuțanu: Păi, movila a fost ridicată, pentru ca, urcându-se pe ea, domnul Casso să se uite, prin binoclu, spre Iași. Parcă ar vrea să ceară de la voi ajutor şi încurajare și v-ar împărtăşi suferinţele noastre, a basarabenilor. Apare Nicolae Casso. Are două manuscrise în mână. Casso: Buna ziua și bine v-am găsit, domnii mei. Cum vă odihniți, domnule Eminescu? Eminescu: Mă simt excelent, domnule Casso. Vă mulțumesc pentru găzduire. Dumneavoastră ce ați mai reușit să faceți, de când nu ne-am mai văzut? Casso: Am reușit să redactez două scrieri de ale mele. Aș vrea să le public în timpul cel mai apropiat. Eminescu: Despre ce ați scris? Casso îi întinde manuscrisele. Casso: Sunt niște scrieri mai vechi, la care am revenit acum. Una se numește „Buna organizare administrativă” și cealaltă - „Afinitatea între arta italiană şi cea românească”. Eminescu: Minunat, mai aveți și alte scrieri? Casso: Da, mai am câteva, dar trebuie să le revăd. Eminescu: Dacă îmi permiteți, eu mă retrag să le studiez. Casso: Bine. Dar nu uitați, vă așteptăm la cină. Eminescu: Mulțumesc. (Iese.) 94

Casso: Iar tu, fiule, de ce ești așa de trist? Rădăuțanu: Cum să nu fiu trist, domnule Casso? Am discutat cu domnul Eminescu despre soarta învățământului din Basarabia și despre faptul că moldovenii sunt puși să învețe în limba rusâ. Casso: Din păcate, așa este. Dar să ne bucurăm că măcar la noi, la Chișcăreni, copiii învață în limba română. Și eu, tocmai despre școală vroiam săți vorbesc. Să mergem să-ți fac cunoștință cu un nou profesor de la școala noastră de meserii. Se numește... Munteanu și l-am adus din România. Îi dau casă și-l voi asigura cu toate condițiile de trai, numai să-i învețe pe copiii noștri carte bună. Să mergem. Rădăuțanu: (Bucuros) Să mergem. Ies ambii. Eminescu (revine): Da, am rămas profund impresionat de manuscrisele domnului Casso. Mă uimește cu cât discernământ a știut a arăta afinitățile dintre arta românească cu cea italienească. Ce mai, dacă suntem frați cu italienii, atunci ce să mai vorbim de basarabeni, care chiar sunt una cu noi – trup din trupul nostru. Se aşează la masa de scris. „Basarabia” este numele medieval al Ţărei Româneşti şi vine de la numele dinastiei Ţărei Româneşti, a Basarabilor”… Basarabia întreagă a fost a noastră, pe când Rusia nici nu se megieşa cu noi, Basarabia… (Se ridică de la masa de scris și se plimbă nervos prin salon) e pământ drept al nostru… cucerit cu plugul, apărat cu arma și a fost de la începutul veacului al patrusprezecelea (Ridică degetul arătător în sus.) încă şi până în veacul al nouăsprezecelea (Se așează la masă.) și până în viacul viacului”. (Autoritar și cu multă responsabilitate, muind pana în călimară) Am scris eu, Mihai Eminescu! (Semnează cu mult foc) (Mihai Eminescu – Opere) Actorii ies, pe rând, sub acordurile melodiei ,,Imensitate” de Ion AldeaTeodorovici. Mihai Eminescu recită: Suntem aici de milenii, Strămoșii ni-s veghe și scut, Ni-i vatra în inima țării Și-atîția feciori a născut! Legendă și vis se-ntretaie Se-ntoarce acuma din mit Întors e acuma din mit Feciorul Casso Nicolae Și chipu-i în bronz e cioplit...

Vor trece și alte milenii, Aici vom rămâne în veci! E vatră de dor Chișcărenii, E lacrima Țării întregi!

Nicolae Casso în amintirea sătenilor Prof. Nicolae Spînu Liceul Teoretic „Nicolae Casso”, Chișcăreni, raionul Sângerei, Republica Moldova

Abrégé: La mémoire collective garde son nom de brave et courageux combattant contre le chauvinisme velicorus. Pour son propre compte il a fondé l’école moldave et a payé des bourses d’études à Iassy et à Sorbonne pour les meilleurs apprenants. Ayant le pressentiment du désastre de 1917, il construit la colline. Tout cela nous a donné de l’élan à étudier sa biographie. À présent le lycée porte son nom. Nous en sommes fiers, mais nous avons également un grand devoir: réaliser son idéal, la Reunion du peuple roumain. Mots clés: combattant, nationaliste, philanthrope, colline, philosophe

Ce știam despre Conu Cașu, adică despre Nicolae Casso, la anii de copilărie și tinerețe? La școală nu i s-a pomenit numele niciodată. Cu toate că citisem aproape toate cărțile din biblioteca pentru copii, numele Casso nu l-am întâlnit nici într-o carte. Se vede că cineva a avut „mare grijă” ca acest nume, Casso, să fie radiat de peste tot. Doar mama își mai amintea câteodată despre povestirile bunicii sale, care fusese fată de casă pe lângă Coana Smaranda. Sau bunelul Petru, născut la 1893, cu care am păzit o harbuzărie în vara anului 1971 și, care, fiind copil, l-a cunoscut personal pe boierul Cașu, cum îi zicea el. Povestirile lui erau în deosebi despre cum tatăl său, străbunelul meu Nicolae, a câștigat bani grei, cărând pământ pentru a înălța movila. Și, despre cum Coana Smaranda îl făcea cu ou și cu oțet cu cele mai alese epitete basarabene pentru că cheltuia aiurea banii. Cașu o lua ușor la brațetă, o punea pe genunchii săi puternici și îi zicea: DOAMNA MEA, O SĂ VINĂ O ZI ȘI, DIN TOT CE AM AGONISIT: BIBLIOTECĂ, PIESE DE PORT POPULAR, COVOARE, TABLOURI, NU VA MAI RĂMÂNEA NIMIC, DAR MOVILA O SĂ RĂMÂNĂ ȘI O SĂ NE POMENEASCĂ OAMENII NUMELE. Și mai povestea frecvent bunicul, cum, pe la 1890, a fost primit Împăratul Nicolae al II la castelul din Chișcăreni (în mai multe variante am auzit legenda de la vreo 20 persoane diferite). Fiind țarevici încă (a fost încoronat la 1894) Nicolae al II călătorea prin imperiu, făcând cunoștință cu posesiunile acestuia. Ajungând în Basarabia, a hotărât să tragă la castelul lui Casso din Chișcăreni. Dar, se vede că se gândise el: Ia să-l iau peste picior pe Casso ăsta. Zis și făcut. A pus pe el un suman de lipovan (avem lipoveni în mai multe sate din raion și acuma) și s-a prezentat la boier: - Conu Casso, aș vrea să arendez vreo zece desetine de pământ pentru a cultiva harbuji (pepeni verzi) (lipovenii erau mari maeștri la cultura dată). - Nici o problemă cu pământul. Conform tradiției strămoșești, „parte dreaptă” și batem palma, a răspuns Casso. - Ba nu boiare, vreau pentru mine 60% din roadă ...

Nu dovedise să-și termine fraza că, Casso l-a apucat de umeri, l-a întors cu fața spre poartă și, cu cuvintele: - să nu te mai văd pe moșiile mele, i-a dat un șut în fund lipovanului, de mai că nu s-a dus de-a berbeleacul. Lipovanul s-a dus la unul Grigore, care avea unicul faieton din sat și l-a angajat să-l ducă până la gara din Cornești. Ajunși acolo, a scos 10 ruble de aur (o adevărată avere pe timpul acela), i le-a întins lui Grigore, zicându-i: - Când o să urc în vagon să strigi de trei ori „Trăiască împăratul Nicolai”. Surugiul s-a uitat la lipovan, apoi la bani, gândindu-se în mintea lui: - Oare ce l-o apucat pe lipovanul ăsta? Păi eu pentru banii ăștia strig și de o sută de ori tot ce o vrea el. A luat banii. Între timp, a sosit și trenul. Lipovanul a aruncat de pe umeri sumanul, rămânând în regaliile împărătești și a urcat în tren. Grigore a urlat cât îl țineau bojocii „Trăiască Împăratul Nicolai” până ce trenul a dispărut după copaci. Readucerea lui Nicolae Casso la locul binemeritat Cam astea-mi erau cunoștințele despre Casso până la începutul anilor ’90, când, la Congresul al II-lea al Intelectualității, d-l Valeriu Matei (în prezent academician, director al ICR), în discursul , a vorbit de Mareșalul Nobilimii de Nord, nobilul Casso Nicolae. A subliniat că, necătând la prigoana ohrancei țariste, nobilul Casso din Chișcăreni a sfidat toate poruncile cu privire la funcționarea limbii ruse în Basarabia (unde, chiar și slujbele la biserică trebuia să fie făcute în limba rusă) și a deschis o școală la Chișcăreni cu predare în limba română (lucru categoric interzis) în care au învățat mai mulți copii din Chișcăreni, Flămânzeni, Bursuceni etc. Printre aceștea și Sergiu Rădăuțanu, bunicul academicianului cu renume mondial, Sergiu Rădăuțanu. După congres l-am mai citit și pe Ioan Pelivan. Am adus toate acestea la cunoștința colegilor la un Consiliu profesoral. Imediat, d-na Valentina Secureanu a propus ca școlii noastre de cultură generală să i se atribuie numele „Nicolae Casso”. S-a votat unanim. Între timp, apăruse oportunitatea de a schimba statutul de școală de cultură generală în unul de Liceu Teoretic. Pentru aceasta am depus multe eforturi mai mulți ani de zile. Era nevoie de dat multe, multe explicații părinților (nu înțelegeau care-i rostul ca copiii lor să facă școală cu 2 ani mai mult), elevilor, colegilor, administrației locale și raionale. Pe deasupra, mai trebuia să avem cel puțin o promoție de bacalaureați. Anii treceau și, la guvernare ne-am pomenit cu comuniștii: la toate nivelele. Tocmai colegii mai mari ai acelora care l-au trimis în neant pe Casso. Dar, aveam nevoie de deciziile consiliului local și raional cu privire la reorganizarea instituției. Din fericire, nimeni nu m-a întrebat referitor la ce nume am dori să-i fie conferit noului liceu. Am adunat tot setul de acte necesare de a fi depuse la Ministerul Educației și am purces la drum. Doamna de la minister, înregistrîndu-le, mi-a zis: - Totul e în ordine, aveți actele necesare pentru înregistrare cu excepția celui referitor la numele liceului. - Ba da, zic eu, poftim decizia consiliului profesoral. S-a uitat la nume și a întrebat: - Da’ cine mai este și acest Casso? 98

- Păi, zic eu, e omul care a deschis prima școală din sat și îi întind foaia cu ștampila școlii. - Iată acuma dosarul este complet, a mai spus doamna. Peste vreo două săptămâni, primind decizia ministerului, mă duc la organele administrative locale și raionale să înregistrez statutul proaspăt primit. Majoritatea se uitau oarecum uimiți și întrebau: - Da cine mai este și acest Casso, de i-ați luat numele? Că nu prea am auzit de el! - De acum înnainte o să-l cunoașteți. Noi ne vom da toată străduința să fim demni de acest nume. Și nu numai cu vorba, dar și cu fapta. Numele lui va sta la loc de cinste, precum se cuvine unui mare patriot al neamului românesc.

Descoperirea universului lui Casso Prof. Viorica Ignatiuc Liceul Teoretic Nicolae Casso, Chișcăreni, raionul Sângerei, Republica Moldova Abrégé: Il y a un siècle, dans une localité de la Bessarabie, Chişcăreni, un château dont les contemporains de Casso faisaient l’éloge de sa beauté, était en cendres à cause des bolcheviques. Ceux nés après 1917 n’ont pas eu la chance de voir cette oeuvre architecturale. Pendant cent ans, aucune photographie de ce château n’a pas pu être vue. C’est au printemps de 2017 que les amis de Ploieşti réussissent à trouver quelques photos avec l’image de ce manoir bessarabien. Mots clés: photographie, Nicolae Casso, la vie de la Bessarabie, Chişcăreni, Pantelimon Halippa

Cu siguranță, pentru noi, chișcărenenii, dar și pentru toți românii, Nicolae Casso este mai mult decât un nume. Nicolae Casso este o epocă. El este un simbol al Curajului, Demnității, Adevărului și Acțiunii. Despre acest părinte al Chișcărenilor, Nicolae Casso, am aflat, cu părere de rău, foarte târziu. Nici nu-ți vine să crezi cât de adânc au reușit ruşii şi apoi comuniștii să acopere numele lui sub piatra uitării. Incredibil. Prin anul 2000 am ținut, pentru prima dată, în mâini cartea lui Ion Pelivan „Nicolae Ștefan Casso” și nu-mi venea să cred că în această carte este vorba despre o personalitate atât de importantă, care a trăit în Chișcăreni, satul meu de baștină. Acest om, care a pășit pe aceleași cărări ca și mine aici, în Chișcăreni, a fost o mare personalitate despre care scriu cărțile de istorie: coordonator al mișcării de eliberare națională din Basarabia secolului al XIX-lea, un prieten al țăranilor, un deschizător de drumuri pentru copii și tineri, un promotor al valorilor naționale românești prin deschiderea, pe moșia lui, a 5 școli cu predare în limba română, crearea unui muzeu, în castelul lui, în care erau expuse obiecte țesute și brodate de către meșterițele din Chișcăreni. Poliglot, cunoscător a 7 limbi, Nicolae Casso primea și citea reviste editate în diverse state din Occident. Influențat de prețioasele lucrări ale iluministului francez Jean-Jacques Rousseau despre revoluție, libertate, drepturi și educație, dar și de vizitele pe care le făcea în țările din vestul Europei, Nicolae Casso a decis să încerce să modernizeze Basarabia după modelul Occidentului. Își dădea seama că va avea să lupte cu autoritățile țariste care, bineînțeles, nu aveau niciun interes să „lumineze” această periferie uitată a imperiului. Pe parcurs, datorită insistenței și investițiilor făcute de marele patriot român, Chișcăreniul lui Casso devine un centru cultural al Basarabiei. Mari personalități ale guberniei, care împărtășeau aceleași idei revoluționare și naționaliste ca și Nicolae Casso, erau oaspeți tot mai frecvenți ai castelului de la Chișcăreni. Atât Ion Pelivan, în cartea sa „Nicolae Ștefan Casso”, cât și alți prieteni ai familiei Casso scriu despre frumusețea castelului și a grădinii boierești de la Chișcăreni. Gheorghe Baciu scrie în lucrarea sa „Orașul Bălți și oamenii” următoarele: ,,În satul Chișcăreni el şi-a construit un frumos castel, unde era vizitat des nu numai de personalităţi din judeţul Bălţi”. Bineînțeles că atât eu, cât și toți consătenii mei aveam 100

o explicabilă dorință de a vedea măcar o poză a acestui castel despre care Pantelimon Halippa scrie că „era cel mai frumos castel din Basarabia”. Surpriza cu pozele avea să vină într-o zi a toamnei anului 2017. S-au găsit, la Biblioteca Centrală Universitară București, mai multe informații despre Nicolae Casso la București sub forma revista „Viața Basarabiei”, editată în anul 1942, care, pe lângă lucrarea lui Ion Pelivan „Nicolae Ștefan Casso” mai conținea și câteva fotografii cu castelul lui Nicolae Casso. Fotografiile au fost făcute cunoscute elevilor și profesorilor de la Liceul teoretic „Nicolae Casso” din localitate. Uimirea tuturor celor care au văzut aceste fotografii era foarte mare, deoarece nimeni, niciodată, nu și-a închipuit că la Chișcăreni a existat așa ceva. Aceste imagini ne-au motivat să începem o campanie de colectare a informațiilor despre Casso de la cei mai în vârstă oameni din sat. Bineînțeles că acum nu mai este viu nimeni din cei care l-au cunoscut pe Nicolae Casso (a murit în 1904), dar oamenii mai în vârstă își mai amintesc câte ceva din povestirile bunicilor și străbunicilor lor. Astfel, am putut să identificăm, analizând fotografiile și relatările sătenilor mai în vârstă, aproximativ, locul amplasării castelului. Am aflat modul în care a fost distrus acest palat mare – prin incendiere de către bolșevici în perioada de haos de după noiembrie 1917. Am vizitat, împreună cu elevii din clasele gimnaziale și liceale, beciul lui Casso, care astăzi se găsește pe teritoriul unei fabrici de vinificație și este proprietate privată a unei persoane care nu este descendentă din Chișcăreni. Am vizitat, împreună cu elevii și profesorii, școlile din cărămidă roșie care au fost construite de Casso pentru copiii țăranilor de pe moșiile lui. Aceste școli au funcționat în perioada dintre anii 1860-1865 şi în aceste școli predarea se făcea în limba română de către învățători veniți de la Iași. Cu părere de rău, aceste clădiri, actualmente, se află într-o situație deplorabilă și este nevoie de o intervenție urgentă pentru a le salva. Directorul Institutului Cultural Român de la Chișinău, academicianul Valeriu Matei, când a vizitat aceste școli de la Chișcăreni, în luna mai 2016, în cadrul Cursurilor de Vară a Universității Populare „Iosif Naniescu”, dedicate personalității lui Nicolae Casso, a propus ca în aceste clădiri să fie creat Muzeul Rezistenței Școlii Basarabene în perioada țaristă. Dar, din lipsă de fonduri, nu putem iniția nici un proiect care ar salva din puținul care a mai rămas în Chișcăreni de la cel care a fost Lumina și Cartea Basarabiei – Nicolae Casso. Prin intermediul acestui articol, în numele locuitorilor din satul Chișcăreni, doresc să aduc sincere mulțumiri prietenilor noştri din Ploiești pentru contribuția imensă adusă la redescoperirea universului lui Casso aici, la Chișcăreni. Le mulțumim pentru organizarea Simpozionului internațional „Nicolae Casso- filozoful din Chișcăreni și pentru editarea acestei cărți electronice. În Anexe prezentăm copii după fotografiile inedite ale conacului lui Nicolae Ştefan Casso. Bibliografie: „Nicolae Ștefan Casso”, Extras din revista „Viața Basarabiei” nr. 5-6 din lunile mai-iunie, anul 1942, Tipografia ziarului „Universul”, str. Brezoianu, 23-25-București; Baciu Gh., - Orașul Bălți și oamenii lui, Chișinău, 2011

101

ANEXE

102

Fațada Castelului lui N.S. Casso din Chișcăreni

Un colțișor al bibliotecii din Castelul lui N. Casso din Chișcăreni 103

Scara interioară ce duce la etajul Castelului

Un colțișor al salonului din Castelul lui N. Casso din Chișcăreni

Castelul lui N. Casso din Chișcăreni

104

Clădirea școlii ctitorite de Nicolae Casso în Chișcăreni

Tufe de liliac secular pe domeniul Casso, și pe colina lui N. Casso

105

Vizită la școala ctitorită de Nicolae Casso în Chișcăreni

Casă construită de N.Casso pentru un vechil

Piatra funerară a lui N. Casso în Paris

Liceul N. Casso vedere de pe movila sa

106

107

108