6 minute read
Adevărul despre Îngeri
și că, în virtutea sentinței divine, ea trebuia să moară. Ca răspuns, ea l-a îndemnat să mănânce și el, repetându-i cuvintele șarpelui, și anume că nu vor muri. Eva a susținut că acest lucru trebuie să fie adevărat, din moment ce nu simțea nici o dovadă a neplăcerii lui Dumnezeu.... {AÎ 57.1}
Adam a înțeles că tovarășa lui a călcat porunca lui Dumnezeu și nu a ținut seama de unica interdicție care le fusese pusă ca test al credincioșiei și dragostei lor. În mintea lui era o luptă teribilă. A plâns cu amar că o lăsase pe Eva să se îndepărteze de el. Dar acum fapta era comisă; trebuia să fie despărțit de cea a cărei companie fusese bucuria lui. Cum ar fi suportat aceasta? S-a hotărât să-i împărtășească soarta. La urma urmei, s-a gândit el, oare nu e posibil să fie adevărate cuvintele șarpelui cel înțelept? Eva era în fața lui, la fel de frumoasă și, în aparență, la fel de inocentă ca înaintea acestui act al neascultării. Ea a exprimat o și mai mare dragoste pentru el decât înainte. Nu vedea la ea nici un semn al morții și s-a decis să înfrunte consecințele. A luat fructul și l-a mâncat repede. {AÎ 57.2}
După păcătuire, Adam și-a închipuit la început că trece într-o stare mai înaltă a existenței. Însă curând, gândul păcatului său l-a umplut de groază. Aerul, care până atunci avusese o temperatură blândă și uniformă, părea că îngheață perechea vinovată. Dragostea și pacea lor s-au dus și în locul acestora au avut simțământul păcatului, al spaimei față de viitor, al goliciunii sufletești. Patriarchs and Prophets, 56, 57. {AÎ 58.1}
Satana tresălta datorită succesului său. El o ispitise pe femeie ca să nu aibă încredere în Dumnezeu, să pună la îndoială înțelepciunea Sa și să caute să pătrundă în planurile Lui atotînțelepte. Și prin ea, el a provocat și înfrângerea lui Adam, care, datorită iubirii sale pentru Eva, nu s-a supus poruncii lui Dumnezeu și a căzut împreună cu ea. The Spirit of Prophecy 1:42. {AÎ 58.2}
Satana, îngerul căzut, declarase că nici un om nu poate ține Legea lui Dumnezeu și el arăta spre neascultarea lui Adam, ca dovadă a faptului că declarația lui fusese adevărată.
The Signs of the Times, 10 aprilie, 1893. {AÎ 58.3}
Satana ... se fălea cu îngâmfare că lumea pe care o crease Dumnezeu era în stăpânirea lui. Învingându-l pe Adam, monarhul lumii, câștigase neamul omenesc ca suspus al său, iar acum trebuia să intre în posesia Edenului și să facă din acesta cartierul său general.
Aici urma să-și stabilească tronul și să fie regele lumii. The Review and Herald, 24 februarie, 1874. {AÎ 58.4}
Adevărul despre Îngeri
Sfatul păcii
Vestea căderii omului s-a răspândit în ceruri toate harpele au amuțit. Îngerii și-au aruncat coroanele de pe cap de durere. Tot cerul era în mișcare. The Spirit of Prophecy
1:42. {AÎ 59.1} S-a ținut un consiliu pentru a se decide ce trebuie făcut cu perechea vinovată. Spiritual Gifts 3:44. {AÎ 59.2}
Îngrijorarea îngerilor părea să fie tot mai mare, în timp ce Domnul Isus discuta cu Tatăl Său. De trei ori, El a fost învăluit în lumina plină de slavă din jurul Tatălui, iar a treia oară când a ieșit de la Tatăl, Persoana Lui a putut fi văzută.... Atunci El a făcut cunoscut oștirii îngerești că s-a întocmit o cale de scăpare pentru omul pierdut. Le-a spus că a stăruit de Tatăl Său și S-a oferit să-și dea viața ca preț de răscumpărare, luând sentința morții asupra Sa, pentru ca prin El omul să poată găsi iertare.... {AÎ 59.3}
La început, îngerii nu s-au putut bucura; căci Comandantul lor nu le-a ascuns nimic, ci le-a deschis în față planul de mântuire. Domnul Isus le-a spus că El ... avea să părăsească toată slava Sa din ceruri, că avea să meargă pe pământ ca om, să se umilească și că, în cele din urmă, după ce Își va îndeplini misiunea de învățător, avea să fie dat în mâinile oamenilor și să îndure aproape toate cruzimile și suferințele pe care Satana și îngerii lui îi puteau inspira pe oameni să le facă; că avea să moară de cea mai crudă moarte, atârnat între cer și pământ, ca un păcătos vinovat; că avea să sufere ore îngrozitoare de agonie, la care nici măcar îngerii nu puteau privi, ci aveau să-și acopere fețele spre a nu vedea.... {AÎ 59.4} Îngerii s-au prosternat înaintea Lui. Ei și-au oferit viața lor. Domnul Isus a spus că prin moartea Sa avea să-i salveze pe mulți; că moartea unui înger nu putea plăti ceea ce se datora. Doar viața Lui putea fi acceptată de Tatăl, ca preț de răscumpărare pentru om. Early Writings, 149, 150. {AÎ 60.1}
Îngerii s-au temut că ei [Adam și Eva] aveau să pună mâna și să mănânce din pomul vieții și să fie păcătoși nemuritori. Însă Dumnezeu a spus că îi va alunga pe cei ce au păcătuit din grădină. De îndată, îngerii au primit însărcinarea de a păzi drumul spre pomul vieții. Spiritual Gifts 1:22. {AÎ 60.2}
Îngerii care au fost rânduiți să-l păzească pe Adam în căminul său din Eden înainte de păcătuirea sa și izgonirea sa din Paradis au fost rânduiți acum să păzească porțile Paradisului și drumul spre pomul vieții. The Review and Herald, 24 februarie, 1874. {AÎ 60.3}
Când și-au dat seama cât de înălțată și sacră este Legea lui Dumnezeu, a cărei încălcare făcea necesar un sacrificiu atât de costisitor pentru a-i salva pe ei și urmașii lor de la ruină totală, Adam și Eva au cerut stăruitor să moară ei sau să fie lăsați ei și urmașii lor să îndure pedeapsa pentru călcarea lor de Lege, iar preaiubitul Fiu al lui Dumnezeu să nu facă acest mare sacrificiu.... {AÎ 60.4}
Adam a fost informat că viața unui înger nu putea plăti pentru păcat. Legea lui Iehova, temeliaguvernăriiSale încerurișipepământ,eratotatâtdesfântăcașiDumnezeuÎnsuși; și din acest motiv, viața unui înger nu putea fi acceptată ca jertfă pentru călcarea Legii....
Tatăl nu putea desființa sau schimba nici măcar un singur precept al Legii Sale pentru a veni în întâmpinarea omului în starea sa căzută. Însă Fiul lui Dumnezeu, care, la unison cu Tatăl îl crease pe om, putea face ispășire pentru om, care era acceptată de Dumnezeu....
Când Adam, în conformitate cu instrucțiunile speciale ale lui Dumnezeu, a adus o jertfă pentru păcat, a participat la cea mai dureroasă ceremonie de până atunci. Mâna sa a trebuit să se ridice pentru a lua viața, pe care numai Dumnezeu o putea da, aducând astfel o jertfă pentru păcat. A fost pentru prima dată când a văzut moarte. Și cum privea la victima însângerată care se zbătea în agonia morții, prin credință, L-a văzut, în viitor, pe Fiul lui Dumnezeu, pe care Îl prefigura această jertfă. The Spirit of Prophecy 1:5053. {AÎ 61.1}
Adam și Eva izgoniți din Eden
Ei [Adam și Eva] au fost informați că își vor pierde căminul din Eden.... Nu era sigur pentru ei să rămână în grădina Edenului, pentru ca nu cumva, în starea lor de păcat, să aibă acces la pomul vieții. The Spirit of Prophecy 1:44. {AÎ 61.2}
Ei [Adam și Eva] au implorat cu stăruință să poată rămâne în căminul inocenței și bucuriei lor. Au mărturisit că și-au pierdut orice drept în acel lăcaș fericit, dar s-au angajat ca în viitor să acorde o ascultare strictă față de Dumnezeu. Li s-a spus că natura lor a devenit prea stricată prin păcat; că li s-a micșorat puterea de a se împotrivi răului și au deschis calea ca Satana să aibă mai ușor acces la ei. În inocența lor, ei au cedat ispitei; iar acum, în această stare de vinovăție conștientă, aveau să aibă mai puțină putere de a-și menține integritatea. {AÎ 61.3}
În umilință și cu tristețe de nedescris, ei și-au luat rămas bun de la căminul lor cel frumos și s-au dus să locuiască pe pământ, asupra căruia zăcea blestemul păcatului. Patriarchs and Prophets, 61. {AÎ 62.1}
Adevărul despre Îngeri
Îngeri sfinți au fost trimiși să alunge perechea neascultătoare din grădină, în timp ce alți îngeri păzeau drumul la pomul vieții. Fiecare dintre acești îngeri puternici aveau în mâna dreaptă o sabie învăpăiată. Spiritual Gifts 3:45. {AÎ 62.2}
Îngeri puternici, cu raze de lumină, ce reprezentau săbiile înfocate care erau îndreptate în toate direcțiile, au fost așezați ca santinele, pentru a păzi drumul spre pomul vieții de apropierea lui Satana și a perechii vinovate. The Review and Herald, 24 februarie, 1874. {AÎ 62.3}
Planul bine studiat al lui Satana a fost ca Adam și Eva să nu asculte de Dumnezeu, să aibă parte de dezaprobarea Lui și apoi să ia din pomul vieții, ca să poată perpetua o viață de păcat. Însă îngeri sfinți au fost trimiși să le împiedice drumul la pomul vieții. În jurul acestor îngeri luminau raze de lumină în toate direcțiile, ceea ce dădea înfățișarea de săbii învăpăiate. The Spirit of Prophecy 1:44. {AÎ 62.4}
După cădere, Satana a poruncit îngerilor săi să facă toate eforturile cu putință pentru a încuraja credința în nemurirea naturală a omului; și dacă aveau să-i determine pe oameni să accepte această eroare, ei aveau să-i facă să tragă concluzia că păcătosul va trăi în nenorocire veșnică. The Spirit of Prophecy 4:354. {AÎ 62.5}