Adevărul despre Îngeri

Plăgile asupra Egiptului

Moise și Aaron au fost reprezentanții lui Dumnezeu în fața unui împărat obraznic și sfidător și a unor preoți nepocăiți, împietriți în răzvrătire, care s-au aliat cu îngerii cei răi. Faraon și mai marii Egiptului nu erau în necunoștință de cauză cu privire la guvernarea înțeleaptă a lui Dumnezeu. O lumină strălucitoare lumina prin veacuri, arătând spre Dumnezeu, spre guvernarea Lui dreaptă și spre cerințele Legii Sale. Iosif și copiii lui Israel din Egipt le făcuseră cunoscută cunoștința de Dumnezeu. Chiar după ce poporul lui Israel a fost adus în robia egiptenilor, nu toți erau priviți ca sclavi. Mulți erau așezați în poziții importante și aceștia erau martori pentru Dumnezeu. The Youth’s Instructor, 8 aprilie 1897. {AÎ 91.2}

Satana ... știa foarte bine că Moise fusese ales de Dumnezeu pentru a rupe jugul robiei ce-i apăsa pe copiii lui Israel.... El s-a consultat cu îngerii lui în vederea îndeplinirii unei lucrări care să aibă un dublu scop: 1. Să distrugă influența lucrării făcute de Dumnezeu prin slujitorul Său Moise, lucrând prin agenții săi, contrafăcând astfel lucrarea autentică a lui Dumnezeu. 2. Să exercite influență prin lucrarea sa, făcută prin intermediul vrăjitorilor, care avea să continue de-a lungul veacurilor și să distrugă în mintea multora credința adevărată în minunile puternice și lucrările îndeplinite de Domnul Hristos când El avea să vină în această lume. Testimonies for the Church 1:291. {AÎ 92.1}

Moise și Aaron au intrat în coridoarele casei regale a împăratului Egiptului.... Acolo, înaintea monarhului celei mai puternice împărății care exista atunci, stăteau cei doi reprezentanți ai neamului înrobit, pentru a repeta porunca de la Dumnezeu în vederea eliberării lui Israel. Împăratul a cerut o minune, ca dovadă a trimiterii lor divine.... Aaron a luat acum toiagul și l-a aruncat înaintea lui Faraon. Acesta s-a făcut șarpe. Împăratul a trimis după „înțelepți și vrăjitori” care „și-au aruncat și ei toiegele lor și s-au făcut șerpi; însă toiagul lui Aaron a înghițit toiegele lor”.... {AÎ 92.2}

În realitate, vrăjitorii nu au făcut ca toiegele lor să se prefacă în șerpi; ci prin magie, înfăptuită de marele înșelător, ei au putut da această iluzie. Nu era în puterea lui Satana să transforme toiegele în șerpi vii. Prințul răului, deși poseda toată înțelepciunea și puterea unui înger căzut, nu avea puterea de a crea sau de a da viață; aceasta este o prerogativă ce aparține numai lui Dumnezeu. {AÎ 92.3}

Satana a făcut însă tot ce i-a stat în putere, el a înfăptuit o contrafacere. Pentru ochii oamenilor, toiegele au fost schimbate în șerpi.... Nimic din înfățișarea acestora nu se deosebea de șarpele făcut de Moise. Deși Domnul făcuse ca șarpele real să-i înghită pe cei falși, chiar și acest lucru a fost privit de Faraon nu ca o lucrare a puterii lui Dumnezeu, ci ca rezultat a unei magii superioare celei a slujitorilor săi. {AÎ 93.1}

Faraon dorea să-și justifice încăpățânarea împotrivindu-se poruncii divine și, prin aceasta, el căuta un pretext ca să nesocotească minunile pe care Dumnezeu le făcuse prin Moise. Satana i-a dat exact ce voia. Prin lucrarea pe care a făcut-o prin vrăjitori, el a făcut să apară înaintea egiptenilor că Moise și Aaron erau doar niște magicieni și vrăjitori și că solia pe care o aduseseră nu putea să pretindă că vine din partea unei ființe superioare. În felul acesta, prin contrafacerea sa, Satana și-a atins scopul de a-i încăpățâna pe egipteni în răzvrătirea lor și de a-l face pe Faraon să-și împietrească inima și să nu se lase înduplecat.

Satana spera, de asemenea, să slăbească credința lui Moise și a lui Aaron în originea divină a misiunii lor. Patriarchs and Prophets, 263, 264. {AÎ 93.2}

Când se făceau minuni înaintea împăratului, Satana le contrafăcea influența și îl împiedica pe Faraon să recunoască supremația lui Dumnezeu și să asculte de porunca Lui. Satana și-a folosit toată puterea pentru a contraface lucrarea lui Dumnezeu și a se împotrivi voințeiLui.Singurulrezultat afostacelacă s-apregătit caleapentru manifestări și mai mari ale puterii și slavei divine și de a face și mai vădit, atât pentru israeliți, cât și pentru tot Egiptul, existența și suveranitatea adevăratului și viului Dumnezeu. Patriarchs and Prophets, 334. {AÎ 93.3}

Furtuna [a șaptea plagă] a venit a doua zi așa cum fusese prezis tunete și grindină amestecată cu foc și a distrus aproape toată iarba, a frânt toți copacii și a lovit oamenii și animalele. Până acum, nu fuseseră atinse viețile egiptenilor, însă acum moartea și pustiirea au rămas în urma îngerului nimicitor. Numai ținutul Gosen a fost cruțat. The Signs of the Times 18 martie, 1880. {AÎ 94.1}

Domnul a datprin Moiseinstrucțiuni copiilorluiIsrael,legatedeplecarealor din Egipt și în special cu privire la apărarea în fața judecății ce avea să vină. Fiecare familie, singură sau împreună cu altele, trebuia să junghie un miel sau un ied „fără cusur” și cu un mănunchi de isop să stropească „cei doi stâlpi ai ușii și pragul de sus al casei”, astfel încât îngerul nimicitor, care avea să vină la miezul nopții, să nu intre în acea locuință.... {AÎ 94.2}

Domnul spusese: „Voi trece prin țara Egiptului în această noapte și voi lovi pe toți întâii născuți ai țării.... Iar sângele trebuie să fie pentru voi un semn asupra caselor în care vă aflați; și când voi vedea sângele, voi trece mai departe și plaga nu vă va atinge și nu vă va nimici.” Patriarchs and Prophets, 274. {AÎ 94.3}

Copiii lui Israel au urmat îndrumările date lor de Dumnezeu; și în timp ce îngerul morții trecea din casă în casă printre egipteni, ei toți erau gata pregătiți pentru călătorie. The Spirit of Prophecy 1:204. {AÎ 94.4}

La miezul nopții, aproape toate casele egiptenilor au fost trezite din somn de strigăte de durere. Se temeau că vor muri cu toții. Ei și-au amintit de strigătele de jale și durere, auzite de la evrei datorită decretului inuman al împăratului cel tiran de a-i ucide pe toți pruncii lor de parte bărbătească de îndată ce s-au născut. Egiptenii nu au putut vedea îngerul însărcinat cu răzbunarea care a pătruns în fiecare casă și a lovit cu moartea, însă ei știau că Dumnezeul evreilor îi făcuse să sufere același chin pe care ei îl produseseră acestora. The Youth’s Instructor, 1 mai, 1873. {AÎ 94.5}

Hristos, Conducătorul invizibil

În Egipt s-a răspândit vestea că poporul Israel ... se grăbea spre Marea Roșie.... Faraon și-a adunat forțele ... [și], însoțit de oamenii mari ai regatului său, s-a așezat în fruntea armatei atacatoare. {AÎ 95.1}

Evreii tăbărâseră lângă mare.... Deodată, ei au văzut la distanță armuri strălucitoare și care de luptă în mișcare, ce indicau avangarda unei mari oștiri.... Spaima a umplut inimile lui Israel. Unii au strigat către Domnul, însă cei mai mulți au alergat la Moise cu plângerile lor.... Răspunsul său calm și plin de siguranță către popor a fost: „Nu vă temeți, stați liniștiți și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul”.... {AÎ 95.2}

Minunatul stâlp de nor fusese urmat ca semn de la Dumnezeu pentru a merge înainte; însă acum ei se întrebau între ei dacă acesta nu prezicea cumva o mare nenorocire; căci nui condusese acesta pe partea care nu trebuia a muntelui, de unde nu aveau scăpare? În felul acesta, îngerul lui Dumnezeu s-a înfățișat în mintea lor confuză ca un vestitor de nenorocire. {AÎ 95.3}

Însă acum, când oștirea egipteană se apropia de ei, așteptându-se să facă din ei o pradă ușoară, stâlpul de nor s-a ridicat maiestuos spre ceruri, a trecut deasupra israeliților și a coborât între ei și armatele egiptenilor. Un zid de întuneric s-a pus între urmăritori și urmăriți. Egiptenii nu mai puteau vedea tabăra evreilor și au fost obligați să se oprească.

Însă pe măsură ce întunericul nopții se adâncea, zidul de nor a devenit o lumină mare pentru evrei, inundându-le întreaga tabără cu o strălucire ca în timpul zilei. {AÎ 95.4}