Capitolul 14 Lucrarea îngerilor la Botezul lui Isus si în Pustie

Botezul lui Isus

Când Isus a venit să fie botezat, Ioan a recunoscut în El o curăție de caracter pe care nu o mai văzuse la nici un om.... Când Isus a cerut să fie botezat, Ioan s-a dat înapoi, exclamând: „Eu am nevoie să fiu botezat de Tine și Tu vii la mine?” Cu autoritate hotărâtă, însă blândă, Isus a răspuns: „Lasă-Mă acum; căci așa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit”. Și Ioan, supunându-se, L-a condus pe Mântuitorul în Iordan și L-a scufundat în apă. „Și îndată ce a ieșit din apă”, Isus „a văzut cerurile deschise și Duhul lui Dumnezeu coborând în chip de porumbel asupra Lui.” The Desire of Ages, 110, 111. {AÎ 168.1}

Îngeri cerești priveau cu interes sporit scena botezului lui Isus și, dacă ar fi putut fi deschiși ochii celor care priveau, ei ar fi putut vedea oștirea cerească, înconjurând pe Fiul lui Dumnezeu când Se pleca pe malurile Iordanului. The Youth’s Instructor, 23 iunie, 1892. {AÎ 168.2}

Privirea Mântuitorului pare că pătrunde cerul când Acesta Își revarsă sufletul în rugăciune. El știe bine cum păcatul a împietrit inimile oamenilor și cât de greu este ca ei să înțeleagă misiunea Lui și să accepte darul mântuirii. El cere fierbinte Tatălui putere pentru a birui necredința lor, pentru a sfărâma jugul cu care Satana i-a înrobit și pentru a învinge pe nimicitor în dreptul lor. El cere mărturia ca Dumnezeu să accepte umanitatea în persoana Fiului Său. {AÎ 169.1}

Îngerii nu ascultaseră niciodată înainte o astfel de rugăciune. Ei sunt gata să ducă la Comandantul lor iubit un mesaj de asigurare și mângâiere. Dar nu, Însuși Tatăl va răspunde cererii Fiului Său. Razele slavei Sale pornesc direct de la tron. Cerurile sunt deschise și deasupra capului Mântuitorului coboară ceva, ca un chip de porumbel, din cea mai curată, lumină emblema potrivită Lui, cel blând și smerit.... {AÎ 169.2}

Oamenii stăteau în liniște și Îl priveau pe Isus. Chipul Său a fost scăldat în lumina care înconjoară pururi tronul lui Dumnezeu. Fața Lui, îndreptată în sus, a fost acoperită de slavă așa cum nu mai văzuseră niciodată fața vreunui om. Din cerul deschis s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” The Desire of Ages, 111, 112. {AÎ 169.3}

Domnul promisese că-i va da lui Ioan un semn prin care să poată cunoaște că El este Mesia, iar acum, când Isus ieșea din apă, semnul făgăduit a fost dat; căci el a văzut cerurile deschise, iar Duhul lui Dumnezeu, în chip de porumbel de un aur strălucitor, planând asupra capului lui Hristos, și din cer s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” The Youth’s Instructor, 23 iunie, 1892. {AÎ 169.4}

Din marea mulțime prezentă la Iordan, doar puțini în afară de Ioan au putut înțelege viziunea cerească. The Desire of Ages, 112. {AÎ 170.1}

La botezul Mântuitorului, Satana era printre martori. El a văzut slava Tatălui umbrinduși Fiul. El a auzit vocea lui Iehova dând mărturie despre divinitatea lui Isus. Încă de la păcatul lui Adam, neamul omenesc nu mai putea comunica direct cu Dumnezeu; legătura dintre cer și pământ era prin Hristos; însă acum, când Isus a venit „într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (Romani 8, 3), Însuși Tatăl a vorbit. Înainte, El comunicase cu omenirea prin Hristos; acum, El a comunicat cu omenirea în Hristos. Satana sperase că oroarea lui Dumnezeu față de păcat va aduce o despărțire veșnică între cer și pământ. Însă acum era vădit că legătura dintre Dumnezeu și om fusese refăcută. The Desire of Ages, 116. {AÎ 170.2}

Satana a putut vedea prin umanitatea Sa [a lui Hristos] slava și curăția Aceluia alături de care stătuse în curțile cerești. S-a desfășurat acolo în fața ispititorului un tablou a ceea ce fusese el atunci, un heruvim ocrotitor, care poseda frumusețe și sfințenie. Bible Echo, 23 iulie, 1900. {AÎ 170.3}

Întreita ispitire a lui Hristos în pustie

Satana declarase îngerilor asociați lui că Îl va birui pe Hristos la capitolul poftă. El spera să câștige biruință asupra Lui în slăbiciunea Lui. The Signs of the Times, 4 aprilie, 1900. {AÎ 170.4}

Satana știa că ori învinge, ori va fi învins. Era prea mult în joc în acel conflict, ca să încredințeze acea sarcină îngerilor asociați lui. El personal trebuia să conducă acel război. The Desire of Ages, 116. {AÎ 171.1}

În timp ce se afla în pustie, Domnul Hristos a postit, însă El a fost insensibil la foame.... El a petrecut timpul, în rugăciune fierbinte, doar cu Dumnezeu. Era ca și cum era în prezența Tatălui Său.... Gândul luptei care se afla în fața Sa L-a făcut să uite de orice altceva și sufletul Lui era hrănit cu pâinea vieții.... În cei căzuți și ispitiți, El a văzut sfărâmarea puterii lui Satana. El Însuși S-a văzut vindecând pe bolnavi, mângâind pe cei fără speranță, înveselind pe cei deznădăjduiți și predicând Evanghelia celor săraci făcând lucrarea pe care Dumnezeu a plănuit-o pentru El; și El nu a simțit nici o senzație de foame până când nu au trecut cele patruzeci de zile de post. {AÎ 171.2}

Viziunea a trecut, și acum, fiind puternic înfometat, natura umană a lui Hristos cerea hrană. Acum era ocazia lui Satana de a-L asalta. El s-a hotărât să se înfățișeze în fața Lui ca unul din îngerii de lumină, care Îi apăruseră lui Hristos în viziunea Sa. Manuscript Releases 21:8, 9. {AÎ 171.3}

Deodată apare un înger în fața Lui [a lui Hristos], în aparență unul din îngerii pe care îi văzuse nu de mult.... Cuvintele din ceruri „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” răsunau încă în urechile lui Satana. Însă el era hotărât să Îl facă pe Hristos să nu se încreadă în această mărturie. Manuscript Releases 21:9. {AÎ 171.4}

Satana a apărut înaintea Lui [a lui Hristos] ... ca un înger frumos din ceruri, susținând că are însărcinarea din partea lui Dumnezeu să declare sfârșitul postului Mântuitorului.

The Review and Herald, 14 ianuarie, 1909. {AÎ 171.5}

El [Satana] I-a spus Mântuitorului că nu mai trebuie să postească, că lunga Lui abstinență a fost acceptată de Tatăl, că mersese destul de departe și că El era liber să facă o minune în favoarea Lui. The Signs of the Times, 29 iulie, 1889. {AÎ 172.1}

Crezând că înveșmântat asemenea unui înger nu va fi detectat, el [Satana] simula acum că pune la îndoială divinitatea lui Hristos. The Spirit of Prophecy 2:91. {AÎ 172.2}

Prima ispitire

Satana raționa cu Hristos în acest fel: dacă cele rostite după botezul Său erau cuvintele lui Dumnezeu, că El este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu, atunci El nu ar trebui să simtă senzația de foame; El putea să îi dea lui dovezi ale divinității Sale, arătându-i puterea Sa, transformând pietrele din acea pustie deșartă în pâine. Redemption Or The First Advent Of Christ With His Life And Ministry, 48. {AÎ 172.3}

Satana îi spusese lui Hristos că El trebuia doar să-și așeze picioarele pe cărarea pătată de sânge, nu să meargă pe ea. Ca și Avraam, El a fost încercat ca să arate ascultare desăvârșită.Aspus,deasemenea,căelafostîngerulcareaopritmânaluiAvraamridicată ca să-l omoare pe Isaac, iar acum a venit ca să-I salveze viața [a lui Hristos]; că nu este necesar ca El să îndure foamea dureroasă și moartea prin înfometare; că el Îl va ajuta să ducă o parte din lucrare în planul de mântuire. The Review and Herald, 4 august, 1874. {AÎ 172.4}

El [Satana] I-a atras atunci atenția lui Hristos la înfățișarea lui atrăgătoare, fiind îmbrăcat în lumină și puternic în tărie. El pretindea că este un mesager direct de la tronul cerului și a declarat că are dreptul să Îi ceară lui Hristos dovezi ale faptului că este Fiul lui Dumnezeu. The Review and Herald, 4 august, 1874. {AÎ 173.1}

După cuvintele sale [ale lui Satana], ... nu după înfățișare, l-a recunoscut Mântuitorul pe vrăjmașul.... The Review and Herald, 22 iulie, 1909. {AÎ 173.2}

Luând natura omului, Hristos nu era egal în înfățișare cu îngerii cerului, însă aceasta eraunadinumilințelenecesare,pecareElle-a acceptatdebunăvoieatuncicândadevenit Mântuitorul omului. Satana susținea că, dacă El era într-adevăr Fiul lui Dumnezeu, ar trebui să-i dea o dovadă a rangului Său înalt. El sugera că Dumnezeu nu și-ar lăsa Fiul întro stare atât de deplorabilă. El a spus că unul din îngerii din ceruri a fost exilat pe pământ și că, după înfățișarea pe care o avea, era mai degrabă acel înger căzut decât Regele cerului. El a atras atenția la înfățișarea lui frumoasă, fiind îmbrăcat în lumină și putere și, într-un mod jignitor, a pus în contrast slava lui cu starea nenorocită în care Se afla Hristos. The Spirit of Prophecy 2:91. {AÎ 173.3}

A doua ispitire

„Apoi, diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streașina templului și I-a spus: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: «El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta și ei Te vor lua pe mâini ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră.»” The Desire of Ages, 124. {AÎ 173.4}

Satana, pentru a-și manifesta puterea, L-a dus pe Isus la Ierusalim și L-a pus pe streașina templului. Spiritual Gifts 1:32. {AÎ 174.1}

El [Satana] i-a cerut din nou lui Hristos, dacă era într-adevăr Fiului lui Dumnezeu, săi dovedească acest lucru, aruncându-Se de la înălțimea aceea amețitoare, unde Îl așezase el. Satana i-a sugerat lui Hristos să-și arate încrederea în grija protectoare a Tatălui Său, aruncându-Se jos de pe templu. La prima lui ispitire, în ce privește pofta, Satana încercase să insinueze îndoieli cu privire la dragostea și grija lui Dumnezeu pentru Hristos, ca Fiu al Său, prezentându-I situația în care Se afla și foamea Sa, ca dovadă a faptului că El nu era în grațiile lui Dumnezeu. Dar nu a avut succes. Apoi, a încercat să tragă foloase de pe urma credinței și încrederii desăvârșite, pe care Hristos o arătase în Tatăl Lui ceresc, îndemnându-L la încumetare. „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: «El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta și ei Te vor lua pe mâini ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră».” The Review and Herald, 18 august, 1874. {AÎ 174.2}

Vrăjmașul cel viclean prezintă cuvinte care au ieșit din gura lui Dumnezeu. Pare încă un înger de lumină și arată că el cunoaște Scripturile și înțelege importanța a ceea ce este scris. Așa cum Isus folosise înainte Cuvântul lui Dumnezeu pentru a susține credința, ispititorul îl folosește acum pentru a-și susține înșelătoria. {AÎ 174.3}

El susține că doar a vrut să pună la încercare fidelitatea lui Isus, iar acum îi laudă poziția neclintită. Deoarece Mântuitorul a dovedit încredere în Dumnezeu, Satana Îl îndeamnă săi mai dea totuși o dovadă a credinței Sale. {AÎ 175.1}

Însă din nou ispita este începută cu insinuarea neîncrederii. „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu”. Hristos a fost ispitit să dea răspuns la acel „dacă”, însă El S-a abținut de la cea mai mică urmă de acceptare a îndoielii. El nu avea să-și pună în pericol viața pentru ai da dovezi lui Satana. The Desire of Ages, 124. {AÎ 175.2}

Când a citat făgăduința „El a poruncit îngerilor Săi să vegheze asupra Ta”, Satana a omis cuvintele „ca să Te păzească în toate căile Tale”; adică în toate căile lui Dumnezeu. Isus a refuzat să Se abată de pe cărarea ascultării. În timp ce manifesta încredere desăvârșită în Tatăl Său, doar nu avea să Se așeze, fără să I Se poruncească acest lucru, într-o situație care să facă necesară intervenția Tatălui Său pentru a-L scăpa de la moarte.

El nu avea să forțeze Providența să vină în ajutorul Lui, căci, dacă făcea astfel, nu ar mai fi dat omului un exemplu de încredere și supunere. The Signs of the Times, 10 decembrie, 1902. {AÎ 175.3}

Dacă Isus S-ar fi aruncat de pe streașină, acest lucru nu ar fi adus slavă Tatălui Său; căci nimeni n-ar fi fost martor la acea scenă în afară de Satana și îngerii lui Dumnezeu.

Și ar fi însemnat să-L ispitească pe Domnul, ca să-și arate puterea în fața vrăjmașului Său înverșunat. Ar fi însemnat să coboare la nivelul aceluia pe care Isus a venit ca să-l biruiască. Spiritual Gifts 1:33. {AÎ 175.4}

A treia ispitire

Isus a fost biruitor și în a doua ispită, iar acum Satana se manifestă în adevăratul său caracter. Însă el nu se înfățișează ca un monstru hidos, cu copite despicate și aripi. El este un înger puternic, deși este căzut. El se pretinde a fi conducătorul rebeliunii și dumnezeul acestei lumi. {AÎ 175.5}