Occidentul romanesc nr 31

occidentul romanesc

www.occidentul-romanesc.com Publicaţie lunară în limba română - ediţia de Spania Ziar

GRATUIT Anul III - Nr. 31 / 24 pagini 1-30 septembrie 2013

Occidentul Românesc este o publicaţie independentă. Nu are niciun fel de afiliere politică sau religioasă!

SPANIA: NUMĂR RECORD DE 34 MILIOANE TURIŞTI STRĂINI ÎN PRIMELE ŞAPTE LUNI

Ediţia tipărită a publicaţiei în limba română Occidentul românesc pentru septembrie 2013 a fost realizată cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni.

„Spania a fost vizitată în perioada ianuarie-iulie a acestui an de 34 milioane de turişti străini, cu 3,9% În România, de la 1 august 2013 m ed i erea est e mai mulţi decât în perioada similară a anului trecut şi totodată un nou maxim istoric...” ob l i gat ori e

„ Şedinţele de informare asupra avantajelor medierii sunt obligatorii, de la 1 august 2013, înainte de tranşarea unei dispute în instanţă...”

Pagina 04 Industriile Spaniei şi Italiei îşi revin datorită exporturilor „Activitatea industriei spaniole

a crescut în august 2013 pentru prima dată în ultimii doi ani, în timp ce producţia uzinelor italiene a accelerat la cel mai rapid ritm din ultimele 28 de luni, semn că două dintre ţările europene cel mai dur lovite...”

Pagina 08

Interviu cu Zvetlana Preoteasa, director general al Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni „Guvernul Ponta este primul guvern din 1990 care a considerat necesară ...”

Pagina 12

Pagina 08

Ion Purice a devenit erou în Italia, după ce a salvat o fetiţă rănită într-un accident „Românul şi-a oprit TIR-ul transversal pe autostradă, astfel încât să împiedice alte maşini să lovească...”

Pagina 23

02

Adrese şi informaţii utile

SEPTEMBRIE 2013

REPREZENTAREA DIPLOMATICĂ A ROMÂNIEI ÎN REGATUL SPANIEI Ambasada României •Avenida de Alfonso XIII nr. 157, Madrid 28016. •Telefoane pentru relaţii publice : 0034913501881, 913597623, 913504436, 913454553, 914137412, 914137425.

Consulatul General al României la Madrid •Avda. Cardenal Herrera Oria nr.134, Madrid 28034. •Program: luni-vineri: 09:00-15:00 depunerea actelor, 15:00-17:00 eliberarea actelor.

•Tel.: 0034-917344004, 917345667, 917340182 şi 917342993. Fax: 0034-914165025. •E-mail: secretariado@consuladoderumania.e.telefonica. net. Site: http://madrid.mae.ro/ Consulatul General al României la Barcelona •C/San Juan de la Salle 35 bis, Barcelona 08022, Intrare public: Alcoy 22. •Tel.: 0034-934341108, 934341139. Fax: 0034-934341109. E-mail: consuladogeneralenbarcelo@ telefonica.net.

Site: http://www.barcelona.mae.ro/ •Jurisdicţie: Cataluña (Barcelona, Girona, Lleída, Tarragona), Insulele Baleare.

Consulatul General al României la Sevilla •Calle Nicaragua nr. 18, Sevilla 41012. •Tel.: 0034-954624070, 954240967, 954233243, 954625372, 954230947, 954620746, 954624053.

Fax: 954627108. E-mail: secretariat@ cgrosevilla.e.telefonica.net. Site: http://www. sevilla.mae.ro. •Jurisdicţie: Andalucía (Huelva, Cádiz, Málaga, Sevilla, Córdoba, Jaén, Granada, Almería), Murcia, Ceuta, Melilla.

Consulatul General al României la Bilbao •Plaza Circular, nr.4, Bilbao 48001. •Email: cgrumaniabilbao@telefonica.net. Fax: 944245405. •Program: luni-joi: 09:30-13:30 depunerea documentelor, 15:00-17:00 eliberarea documentelor; vineri: solicitările şi eliberările de documente se fac numai cu programare prealabilă.

•Pentru situaţii de urgenţă (decese, accidente de muncă sau circulaţie): telefon: 608 956 278 •Jurisdicţie: Comunităţile Autonome Ţara Bascilor, Navarra, La Rioja, Asturias, Cantabria, Galicia.

Consulatul Romaniei la Castellón de la Plana •Av. Valencia s/n, esquina Rambla de la Viuda

FONDATORI: Kasandra Kalmann-Năsăudean Florin Valentin Barbu DIRECTOR EXECUTIV: Michael Harrison Cronkite (CA-USA) DIRECTOR COMERCIAL: Răzvan M. Ionescu (Spania) REDACTOR ŞEF: Kasandra Kalmann-Năsăudean REDACTOR ŞEF ADJUNCT: Gabriela C. Sonnenberg (Spania) MANAGER PROIECT: Eduard Rudolf Roth (Baleares)

12006, Castellón de la Plana •Tel. 964.216.172; 964.206.764 • Fax 964.257.053, E-mail: secretariat@consulatcastellon.e.telefonica.net •(informatii consulare): info@consulatcastellon.e. telefonica.net • Program de lucru cu publicul: luni-joi 9:00-14:00 (primire acte) 15:30-16:30 (eliberare documente), vineri 9:00-12:00 (primire acte) 12:00-13:00 (eliberare documente) Consulatul României la Zaragoza •C/Camino de Las Torres nr. 24 (intrarea prin spatele clădirii, fostul sediu al INEM), Zaragoza 50008.

•E-mail: secretariat@crozaragoza.e.telefonica. net, Tel.: 976481429, fax. 976481779. •Program: luni-vineri: 09:00-14:00 depunerea documentelor, 16:30-17:00 eliberarea documentelor. •Jurisdicţie: Comunitatea Autonomă ARAGON (Provinciile Zaragoza, Huesca şi Teruel) Consulatul României la Ciudad Real •Calle Mata nr.37, Ciudad Real 13004. •Tel.: 0034-926251751. E-mail: cruciudadreal@ telefonica.net. •Jurisdicţie: Castilla-La Mancha (Toledo, Ciudad Real, Albacete, Cuenca şi Guadalajara), Extremadura (Caceres şi Badajoz).

Viceconsulatul României la Almeria •Carretera Huércal de Almería, nr. 46, Almería 04009. •Tel.: 0034-950625963, 0034-950624769.

Fax: 0034-950145217. E-mail: almeria@ viceconsulat.e.telefonica.net. •Program: luni-joi: 09:00-14:00 depunerea documentelor, 16:3017:00 eliberarea documentelor. Vinerea - activitate de asistenţă în teritoriu, vizite la penitenciare, oficierea de căsătorii la misiune şi alte servicii, pe bază de programare. •Pentru situaţii de urgenţă (decese, accidente de muncă sau circulaţie), telefon: 0034-682733408.

Consulatul onorific al României la Murcia •Avenida de los Rectores, nr.3, Edificio Paraninfo 30100. •Tel.: 968 879 567. Fax: 968 879 568. •Email: consuladomurcia@xplorasolutions.com.

Consulatul onorific al României la Pamplona •Calle Cortes de Navarra nr.5, 5D, Pamplona 31002, Comunitatea Forala Navarra. •Tel.: 948203200. Fax: 948220512.

SENIOR EDITOR: Dan Caragea (Portugalia) EDITORI: Andrei Bodea K. Varble (CA/USA) Dan Luca (Bruxelles) Irina G. Şova (CA/USA) Lucian Oprea (Colorado) Marian Petruţa (Illinois/USA) Puşa Roth (Bucureşti) Tudor Petrut (CA/USA) REDACTORI: Andra M. Gutierréz (Benidorm) Elisabeta Iosif (Bucureşti) Mircea Fluieraş (Malága) Oana Moşniagu (Madrid) Sebastian Rus (Boston/USA) Tiberiu Grădişteanu (Timişoara)

Timeea Opreanu (Cluj-Napoca) Vasile Mureşan (Illinois/USA) Zoe Stoleru (Valencia) Redactor investigaţii - Cristian Ioanovics Guitars (Barcelona) SPECIALIŞTI: Corina S. Hudgens – Medic terapeut Jeni Chiriac – Psiholog Marius Vili Sarbu – Avocat CONTACT: redactia@occidentul-romanesc.com publicitate@occidentul-romanesc.com www.occidentul-romanesc.com Tipărit la IMCODAVILA S.A. Depósito Legal: TO-607-2011 ISSN 2069 – 8801

„Găina năsăudeană”, purtată cu fală la Madrid

Sâmbătă seară, 7 septembrie, a.c., s-a desfăşurat cel de al doilea atelier din cadrul proiectului „Folclor, tradiţii şi obiceiuri româneşti”, proiect prezentat de Asociaţia România şi finanţat de DPRRP. Atelierul „Obiceiuri de nuntă” a fost organizat, coordonat şi prezentat de Ica Tomi.

La eveniment au participat români rezidenţi în Torrejón de Ardóz, Móstoles, Arganda del Rey, Madrid şi Coslada, care au venit îmbrăcaţi în frumoase costume populare româneşti.

Evenimentul a fost deschis de către Miguel Fonda Ştefănescu - preşedinte FEDROM Spania, care a subliniat din nou, importanţa păstrării limbii române şi a tradiţiilor şi datinilor strămoşeşti în comunităţile româneşti din străinătate, recitînd la final o poezie. În prima parte a atelierului a fost prezentată desfăşurarea nunţii tradiţionale din zona Bistriţa-Năsăud, moment în care a intervenit prin intermediul internetului Ionela Iacob, etnolog, care a prezentat riturile de trecere. După această prezentare, s-a vizionat „Nunta năsăudeană”, o filmare trimisă de Alexandru Pugna şi realizată

Ediţia tipărită şi on-line pentru luna septembrie 2013 a publicaţiei în limba română Occidentul Românesc a fost finalizată şi cu sprijinul companiei Jett Media Group din Statele Unite, Fundación „Mujeres Exitosas” – Spania şi S.C. Edstein S.R.L. Braşov.

de televiziunea română, producător Elise Stan. În timpul evenimentului, Eugenia Mateescu, îmbrăcată într-un valoros costum popular din Oltenia, Mariana Mihăilă, Alexandru Fusea, Marin Mateescu, Emilia şi mulţi alţii, au împărtăşit din experienţa lor celor prezenţi, diverse momente din obiceiurile şi tradiţiile de nuntă româneşti. Un moment deosebit care a încântat invitaţii, a fost momentul „Jocului găinii cu strigături” realizat de Lucia Iacob. Găina prezentată a fost împodobită tradiţional, ca la Salva, judeţul BistriţaNăsăud, iar în rolul nănaşului a fost preşedintele FEDROM, Miguel Fonda Ştefănescu care, conform tradiţiei a plătit găina.

Alături de invitaţi, au mai fost prezenţi echipa de voluntari din FEDROM, care a ajutat la buna desfăşurare a atelierului. Printre aceştia: Iulia Giurumescu care a tradus invitaţilor spanioli toate aspectele evenimentului, Cecilia Limona, Ela Stîngă, Nina Vasile, Esteban Navarro, Marius Vili Sârbu vicepreşedinte FEDROM, Raquel Viejobueno, poetă.

Evenimentul s-a desfăşurat întro atmosferă caldă, de prietenie şi încântare. Unii au fost impresionaţi de frumoasele noastre

tradiţii populare iar alţii şi-au amintit şi au retrăit cu emoţie şi dor, acele momente extraordinare trăite la nunta lor sau a rudelor şi prietenilor de acasă: Când ospăţul este în toi, când limbile încep să se dezlege şi cântecele de nuntă se revarsă ca un izvor nesecat, apare socăciţa, cu poalele prinse-n brâu, aducând pe o tavă tradiţionala găină de nuntă, pregătită cu „zgardă din pancove, verdeaţă, cipce colorate şi ţâglare-n gură”.

Găinile, deşi sunt daruri pentru nănaşi din partea gazdelor, sunt oferite contra cost. În timp ce se aduc găinile, socăciţele strigă „hori” specifice, numite „strigături la găină”: „Faceţi-mi şi mie larg/ Să pot sări de pe prag,/ Să pot sări mintenaş/ Cu găina la nănaş./ Faceţi-mi cărare lată, /Că-s cu sumna sufulcată/ Şi cu găina-nstruţată,/ Cu găina ce’ciuclată,/ Nu să dă fără de plată...”

Cuvânt înainte

Kasandra Kalmann-Năsăudean

- Redactor şef Occidentul Românesc În România ultimilor opt ani, au domnit hoţia, minciuna, şpaga şi teroarea. În toate domeniile. Grupuri de personaje aflate în diverse funcţii ale statului au reuşit să-şi construiască prin falsitate şi furt adevărate imperii financiare. Ceea ce se întâmplă în „ţara de... poveste” este foarte limpede. Pentru toată lumea. Şi pentru părinţii copilului sfâşiat de câinii maidanezi şi pentru tinerii de modă nouă ce protestează în Bucureşti. Să nu ne mai prefacem că nu ştim, că nu vedem, că nu simţim. Tot poporul român a înţeles foarte clar faptul că tot ce mişcă-n România se învârte în jurul unui singur personaj care deţine puterea absolută în româneasca ţară... Un personaj pentru care nu există limite în niciun fel de situaţie. Un personaj pentru care nu există credinţă, nu există Dumnezeu, nu există legi, nu există onoare sau demnitate. Doar minciună, hoţie, putere şi bani. Să fim realişti şi conştienţi de toate acestea şi mai ales de faptul că anume personaje cocoţate în cele mai înalte funcţii ale magistraturii au decis în urmă cu un an, că votul democratic a 7,4 milioane de români pentru demiterea preşe-

dintelui „ţării de... poveste”, nu contează. Aceste personaje care ar fi trebuit să fie alese dintre cei mai de seamă înţelepţi ai ţării, cu multă educaţie, profesionalism şi experienţă în domeniu, s-au dovedit a fi doar nişte politruci slugarnici, neprofesionişti, unii dintre ei cu trecut comunist şi infracţional care răspund doar la anumite comenzi. Nici celui care ştie doar să dea ordine, nici celor care-au ignorat România prin decizia lor, nu le pasă de români ci doar de propriul lor interes. „Câştigătorul” referendumului din vara anului trecut s-a întors la palat împreună cu toate slugile sale iar românii sunt anchetaţi şi astăzi pentru că au fost la vot. Despre ce vorbim? Toate eforturile de-a se instala real democraţia, libertatea, cinstea, binele şi valoarea în toate domeniile din România s-au distrus prin metodele securiste-comuniste ordonate de către acest personaj şi de către slugile care îi îndeplinesc poruncile fără să clintească.

Proteste ca-n occident...

Ce văd astăzi în România nu poate decât să-mi producă o perpetuă stare de rău. Câteva mii de oameni blochează centrul capitalei pentru ceva în care, cică, ar crede deşi multora dintre ei nu le este prea clar în ce anume. Cei mai mulţi dintre protestatarii acestor zile împotriva proiectului de minerit de la Roşia Montană sunt tineri, socializează pe Facebook şi se inflamează uşor la orice ţine de ecologie, corporaţii asupritoare şi aparate de stat care îşi impun brutal politicile publice. Este o mulţime pestriţă, îmbrăcată cu gusturi şi obiceiuri care nu au nicio legătură cu masele. Pe mulţi dintre ei dacă îi iei la bani mărunţi despre Roşia Montană o vor lua pe arătură sau se vor bâlbâi, derapând în teorii comuniste, anti-capitaliste, conspiraţioniste sau în filozofii socio-politice care au mai multă legătură cu cărţile pe care le-au

SEPTEMBRIE 2013

03

O Românie de... poveste

citit, decât cu realitatea politică, economică şi cu cea de la Roşia Montană.

La protestele tinerilor de modă nouă se bea bere şi se cântă la tot felul de instrumente exotice. Se dansează. Se bate în asfalt cu petul de plastic, plin cu pietre ca să se facă zgomotul mai mare. Cică aşa au văzut ei că se protestează în occident...

Da, adevărat, doar că în occident oamenii au drepturi, au legi pe care le respectă, au infrastructură şi o viaţă socială demnă. Ştiu când şi cum să protesteze şi pentru ce anume. Şi trăiesc în viitor. Din toate punctele de vedere şi pe toate planurile. La o distanţă de zeci şi zeci de ani faţă de aşa zişii protestatari din aceste zile de pe străzile Bucureştiului. Este trist că publicaţii care s-au hrănit cu bani grei din publicitatea de la Roşia Montană Gold Corporation, - atunci când criza din presă durea al dracului de rău -, acum nu dau importanţă subiectului iar jurnaliştii se transformă în activişti, umflând proporţiile mişcării anti-Roşia Montană, doar pentru că loveşte în guvernul USL sau pentru că le serveşte convingerilor lor ecologiste.

Mă mir, ca mulţi alţii, de ce ies tocmai acum aceşti oameni în stradă împotriva unui proiect ce dăinuie de peste 13 ani şi nu au ieşit în stradă pentru a-l contesta în fiecare an sau în cazuri mult mai concrete de abuzuri morale ale clasei politice, de cazuri de corupţie sau de fraudă majore, dovedite de justiţie.

Ba chiar mă mir de ce nu iese nimeni în stradă când un copil din Bucureşti moare ucis de câinii maidanezi ce mişună peste tot în capitala europeană în timp ce Primăria Capitalei şi Parlamentul României au avut,

în ultimii opt ani, mai multă grijă de câini decât de oameni.

Poate pentru că indignarea împotriva proiectului de minerit de la Roşia Montană a pornit de la diverse ong-uri care au primit sponsorizări grase pentru a face tămbălău şi care au ştiut să vorbească pe limba acestor tineri, nu în lozinci politice şi în clişee tehnice.

A înnebunit lupul Ori de câte ori s-a vorbit pe un ton războinic despre câinii comunitari, am fost dintre cei care susţineau că vina nu îi aparţine în exclusivitate animalului care devine uneori agresiv, ci omului. Am avut câini, îmi plac câinii şi consider că avem de învăţat unele lucruri de la aceste animale.

Când însă un câine fără stăpân sfâşie un copil, aşa cum s-a întâmplat recent în Bucureşti, îngăduinţa faţă de haitele ce-şi fac veacul pe străzile oraşului sucombă. A căuta motivele şi împrejurările în care s-a produs această dramă reprezintă un demers inutil. Acelor părinţi nu le va reda copilul descoperirea rădăcinilor agresive ale maidanezului, aşa că, nişte măsuri de prevenire a unei astfel de nenorociri i-ar fi putut scuti pe specialiştii lui peşte de corvoada dibuirii carenţelor temperamentale ale câinelui ucigaş. Am umblat destul de mult prin străinătate, dar n-am văzut nicăieri un câine maidanez nici în buricul târgului, nici la periferie. De haite, nici nu se pune problema...

Carevasăzică, nu-i o minune, o chestiune imposibilă debarasarea spaţiului public de maidanezii care devin, uneori, agresivi. Se invocă de multe ori argumentul suprem: nu sunt bani pentru amenajarea unor spaţii în care să fie adunaţi câinii vagabonzi. Ciudat.

Bine că sunt bani pentru terenuri de sport în pantă, pentru piscine închise înainte de inaugurare, pentru despăgubiri dubioase, aducătoare de parandărăt, pentru ajutoare oferite celor din Republica Moldova.

Pentru că nu sunt bani pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari, mulţi copii, femei, adulţi, riscă zi de zi să ajungă la spital, iar dacă nu sunt foarte norocoşi, la morgă. S-a adus în discuţie de nenumărate ori sterilizarea, o metodă care nu ar rezolva problema imediat, dar ar conduce către o îndreptare a situaţiei, în timp. N-am înţeles exact care-i şpilul cu crotalierea: ne încălzeşte cu ceva dacă îngrăşăm statisticile care vorbesc despre creşterea sau menţinerea numărului de câini fără stăpân? Nu. Realitatea e mai importantă decât statisticile sforăitoare, cu atât mai mult, cu cât realitatea aceasta îşi poate înfige colţii în fiecare dintre noi. Mânia oamenilor în faţa unei nenorociri precum cea despre care vorbeam se îndreaptă spre câinele vagabond, fie el agresiv ori ba. În fond, nu ai de unde să ştii dacă dulăul care vine în fugă spre tine vrea să se joace sau să te atace. În mod normal, principalii vinovaţi pentru aceste situaţii sunt cei care nu fac nimic, de ani buni, pentru rezolvarea situaţiei. Desigur, câinele e şi el vinovat pentru situaţiile însângerate, însă e un animal, fără judecată. A preveni manifestările agresive ale câinelui stă în puterea omului, care, înzestrat fiind cu judecată, poate găsi soluţii. Totul e să se dorească aşa ceva. Într-o ţară normală, civilizată, primarul în a cărui sector s-ar fi întâmplat ceea ce se întâmplă în România cu maidanezii ar fi răspuns penal pentru moartea unui copil

atacat de câini fără stăpân, legea obligându-i pe toţi cei răspunzători să plătească milioane de euro pentru o astfel de tragedie. Dar nu în ţara de... poveste unde există legi dar nu se respectă în niciun fel de situaţie.

Tărăboiul acesta al milei care e prezent acum în toată mass-media românească e absurd. Problema a încetat de mult să mai fie una de opţiune afectivă, de împărţire a oamenilor în cruzi şi miloşi - e o problemă pur şi simplu tehnică, socială. În acţiunea socială, conceptul de milă e inoperant: aici au sens doar priorităţile, abordate în ordine. Întrucât administraţiile locale anterioare şi-au dovedit indolenţa şi neputinţa şi în acest domeniu, numărul câinilor fără stăpân din Bucureşti a depăşit 100.000 şi creşte cu 15% pe an. Situaţia e la fel de gravă şi în alte oraşe ale ţării. Anual, zeci de mii de oameni, între care mulţi copii, sunt muşcaţi de aceste patrupede. Nu mai poţi ieşi noaptea pe stradă, ba nici chiar ziua, prin locuri mai neumblate, fără un par în mână. Măsuri ca punerea câinilor în ţarcuri sau castrarea lor ar fi fost suficiente dacă se aplicau cu opt-zece ani în urmă. Acum e prea târziu: numărul imens deja existent, rata teribilă de înmulţire, capacităţile limitate de hrănire sau „procesare” a lor fac inevitabilă eliminarea fizică a acestor animale. Şi ca să umpli ţara cu târle de câini, animale complet neproductive, cărora le dai de mâncare în condiţiile în care statul n-are bani să hrănească bolnavii din spitale, înseamnă să transformi mila în crimă. În consecinţă, lucrurile sunt cât se poate de clare: avem de ales între oameni şi câini. Restul e... de poveste.

04

De interes

SEPTEMBRIE 2013

Perioada muncită legal în străinătate ajută la pensie

Unul dintre drepturile pe care le are un român care munceşte legal în străinătate este acela de a-şi creşte pensia cu ajutorul cotizaţiei plătite pe parcursul perioadei petrecute în afara ţării. Lucrătorii români care muncesc într-un stat al Uniunii Europene (UE) sau într-o regiune din Spaţiul Economic European (SEE) trebuie să ştie că, începând cu 1 ianuarie 2007, ţara noastră este obligată să aplice prevederile regulamentelor comunitare în domeniul securităţii sociale.

Reprezentanţii Ministerului Muncii susţin că persoanele care au desfăşurat activităţi profesionale în România şi în alte ţări membre pot solicita acordarea dreptului la pensie atât potrivit legislaţiei în vigoare la noi, cât şi conform legislaţiei din cealaltă ţară implicată.

Până la 30 aprilie 2010, în relaţiile dintre ţările membre s-au aplicat prevederile Regulamentelor (CEE) nr.1.408/71 şi 574/72.

Cele două acte normative au fost înlocuite începând cu 1 mai 2010, de Regulamentele (CE) nr. 883/2004 şi 987/2009. În relaţia cu statele din SEE şi cu Elveţia se aplică tot dispoziţii-

le Regulamentelor (CEE) nr.1.408/71 şi 574/72.

Primează legislaţia naţională în materie Legislaţia în vigoare la noi prevede că stagiul de cotizare pentru obţinerea drepturilor de pensie, în cazul lucrătorilor migranţi, se calculează prin însumarea perioadelor de asigurare realizate în România cu cele de asigurare cumulate în alte state membre în care persoana respectivă a muncit.

Aceste perioade de cotizare trebuie confirmate de instituţiile competente ale ţărilor în care salariatul a fost încadrat cu un contract de muncă. Drepturile la pensia comunitară sunt calculate proporţional cu perioadele de asigurare realizate în fiecare stat membru implicat, cu respectarea principiului pro rata temporis. În cazul persoanelor stabilite pe teritoriul altor state membre, cererea de acordare a pensiei se depune la instituţia de asigurări sociale de la locul unde are reşedinţa permanentă.

De aici se vor face toate demersurile către autorităţile competente din România sau din alte regiuni din spaţiul comunitar pentru obţinerea tuturor informaţiilor.

Nu este necesară deplasarea solicitantului pentru strângerea datelor. Cererea va fi însoţită de toate documentele prevăzute de legislaţia română în vederea acordării drepturilor de pensie; vor fi prezentate, obligatoriu, actele din care să rezulte perioadele de activitate din România (carnetul de muncă sau adeverinţe eliberate, în condiţiile legii, de foştii angajatori din România, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001).

Dovada vechimii în muncă realizată de foştii asiguraţi ai sistemului de asigurări sociale din România până la data de 1 aprilie 2001, dată de la care evidenţa perioadelor de asigurare în sistemul public de pensii este deţinută, în format electronic, de casele teritoriale de pensii, se face cu ajutorul carnetului de asigurări sociale, carnetului de muncă, sau cu alte acte prevăzute de lege.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, în cazul în care solicitantul nu este în posesia acestor documente, este necesar să se adreseze, în nume propriu, foştilor angajatori sau deţinători de fonduri arhivistice, în vederea obţinerii lor.

După ce instituţiile competente ale statelor membre implicate îşi comunică, prin intermediul formularelor standard de legătură, toate informaţiile necesare, acestea vor emite decizii proprii privind admiterea sau respingerea cererii de pensionare, decizii pe care le vor comunica persoanei interesate şi/sau celeilalte/ celorlalte instituţii competente.

Nu este necesar ca solicitantul să îndeplinească simultan condiţiile necesare deschiderii drepturilor de pensie în toate statele membre implicate, drepturile de pensie fiind acordate cu respectarea prevederilor legislaţiilor naţionale în materie.

Şedinţele de informare asupra avantajelor medierii sunt obligatorii, de la 1 august 2013, înainte de tranşarea unei dispute în instanţă, în cauzele care privesc litigiile de muncă, divorţurile, partajul de bunuri comune, malpraxisul, drepturile consumatorilor şi unele acţiuni penale. Începând cu 1 august 2013, o parte din acţiunile civile şi penale vor fi respinse de către instanţele de judecată dacă părţile nu vor trece, înainte de începerea procesului, printr-o şedinţă obligatorie de informare asupra avantajelor medierii.

Potrivit articolului 2 alineatul 1 indice 2 al Legii nr.

192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, „instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop”, pentru unele litigii.

Totodată, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 4/2013, aceste prevederi se aplică numai proceselor începute după data de 1 august 2013. Şedinţa de informare în care mediatorul le explică părţilor avantajele medierii este gratuită, însă procedura de mediere este taxată de către mediatori. Tarifele practicate diferă în funcţie de natura şi complexitatea litigiului. Procedura de informare privind medierea nu poate depăşi 15 zile.

Dovada participării la şedinţa de informare se face printr-un certificat eliberat de mediator, în timp ce, dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei sau nu se prezintă la dată fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care va fi depus la dosa-

Topul celor mai competitive ţări din lume Raportul Competitivităţii Globale 2013-2014, prezentat de Forumul Economic Mondial (WEF), aduce o veste bună pentru România. Ţara noastră a reuşit să urce două poziţii comparativ cu anul trecut, ocupând locul 76. Potrivit informaţiilor date publicităţii de WEF, România a obţinut, pe o scară de la unu la şapte, un scor general de 4,13 puncte (în creştere faţă de 4,07 puncte anul trecut).

Topul celor mai competitive state din lume este condus de Elveţia, care de cinci ani îşi păstrează poziţia de lider, în raportul actual având un scor de 5,67 puncte. Locul secund a revenit Singapore (5,61 puncte), iar poziţia a treia este ocupată de Finlanda (5,54 puncte).

Pe locul patru este Germania (5,51 puncte), iar pe cinci SUA

(5,48). Clasamentul continuă cu Suedia-locul 6 (5,48 puncte), Hong-Kong-locul 7 (5,47 puncte), Olanda-locul 8 (5,42 puncte), Japonia-locul 9 (5,40 puncte) şi Marea Britanie- locul 10 (5,37 puncte).

Aşa cum am mai spus România se află în cea de a doua jumătate a clasamentului. Ţara noastră a fost depăşită de state precum Polonia (locul 42), Cehia (46), Ungaria (63) şi Croaţia (75). În schimb, a devansat Slovacia (78), Republica Moldova (89) şi Grecia (91).

Analiştii WEF notează faptul că Indonezia a înregistrat una din cele mai mari creşteri în acest an urcând 12 poziţii până pe locul 38. În schimb, unele din statele din Orientul Mijlociu au înregistrat cele

În România, de la 1 august 2013 medierea este obligatorie rul instanţei.”Dacă în urma şedinţei de informare părţile sunt de acord să soluţioneze litigiul prin mediere, se va încheia un contract de mediere şi se va stabili o dată la care va avea loc şedinţa de mediere. În unele cazuri, pentru soluţionarea litigiului, pot avea loc mai multe şedinţe, discuţiile mediatorului putându-se desfăşura şi cu fiecare parte în sesiuni separate. Dacă părţile se înţeleg asupre rezolvării litigiului, se încheie un acord de mediere, care va fi înaintat instanţei de judecată, pentru încuviinţare. Instanţa de judecată va pronunţa o hotărâre judecătorească, numită «de expedient», care va consfinţi înţelegerea părţilor concretizată în acordul de mediere”, explică avocatul Roxana Horga, mediator autorizat.

Potrivit mediatorului Gabriela Gyongy Mihuţ, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Mediere, medierea poate dura între două şi şase săptămâni, în funcţie de complexitatea cauzei şi de sediul părţilor. Ea mai arată că la această perioadă se adaugă între trei zile şi două săptămâni, pentru validarea hotărârii.

Potrivit articolului 60 indice 1 din Legea 192/2006, cu modificările şi completările ulterioare, părţile sau partea interesată trebuie să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în cazul mai multor tipuri de litigii: în domeniul protecţiei consumatorilor; în materia dreptului familiei, în domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate; în cazurile de malpraxis, în litigiile de muncă, în litigii-

le civile a căror valoare este sub 50.000 de lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la alte proceduri prevăzute de lege.

De asemenea, în materie penală, procedura de informare este obligatorie în cazul „infracţiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima îşi exprimă consimţământul de a participa la şedinţa de informare împreună cu făptuitorul”. Printre infracţiunile care pot ajunge la mediere se numără, astfel, lovirea, ameninţarea, dar şi violul.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Mediere consideră că, după 1 august 2013, „apetitul” pentru mediere va fi în creştere. „Noua creştere substanţială a taxelor de timbru, precum şi termenele îndelungate în instanţe fac ca apetitul justiţiabililor pentru mediere să crească (...) În plus, clienţii care participă la mediere economisesc până la 90-95% din costurile unui proces”, a arătat Gabriela Gyongy Mihuţ.

mai mari scăderi, de exemplu Egiptul a pierdut 11 locuri până pe poziţia 118 în timp ce Iranul a pierdut 16 locuri până la poziţia 82. Raportul a fost realizat pe baza intervievării a 15.000 de directori de companii din 144 de ţări.

Analiştii susţin că din acest raport se desprind trei mesaje cheie. Primul este acela că stimularea inovaţiei duce la creşterea competitivităţii şi la creşterea economică şi asta o demostrază cele 5 state din top: Elveţia, Singapore, Germania, Finlanda şi SUA. Al doilea mesaj: De asemenea, s-a constatat o îndepărtare de politicile de tip „pompier” practicate în primii ani de criză, ceea ce a dus la evitarea multor situaţii de risc care ar fi putut apărea în ultimul an.

Multe state europene şi-au restructurat semnificativ economiile, ceea ce a fost esen-

ţial. “Desigur că mai sunt restructurări de făcut şi nu doar în Europa pentru a menţine ritmul de creştere”, spun analiştii. Un al treilea mesaj pe care specialiştii îl transmit este acela că ţările trebuie să se axeze pe cooperarea la nivel de lideri în fiecare societate: guverne, mediu de afaceri şi societate civilă.”Doar lucrând împreună ca o echipă putem aduce economia mondială înapoi pe linia de plutire”, concluzionează Jennifer Blanke, economist-şef în cadrul Forumul Economic Mondial. *** Materiale realizate de Raluca Teodorescu – Analist Economico-Financiar Sursa: The World Economic Forum, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Business Media

06

Părinţi şi copii

SEPTEMBRIE 2013

Prof. Irina Georgescu Şova - Hayward/California Nu este suficient ca un părinte să îşi trimită cu conştiinciozitate copilul la şcoală în fiecare zi pentru ca aceasta să aibă succes. Implicarea părinţilor în educaţia copilului, la şcoală şi acasă, are un impact semnificativ asupra succesului copilului şi a vieţii sale, în general. Conform cercetărilor, copiii unor părinţi implicaţi: absentează mai rar; se comportă mai bine; au performanţe şcolare mai bune; acced la nivele mai înalte de educaţie.

Cercetările arată că un mediu familial care încurajează învăţarea este mai important decât venitul părinţilor, nivelul educaţional sau background-ul cultural. Implicându-se activ în educaţia copiilor lor, părinţii le transmit acestora un mesaj important: că sunt interesaţi de activităţile copiilor, iar şcoala este importantă.

Există câteva modalităţi concrete prin care părinţii se pot implica în educaţia copiilor lor.

Acasă: citiţi copilului dumneavoastră, discutaţi cu

copilul cărţile şi poveştile pe care i le citiţi, ajutaţi-l pe copil să îşi organizeze timpul, limitaţi privitul la televizor în serile din cursul săptămânii, discutaţi în fiecare zi cu copilul despre ceea ce s-a întâmplat la şcoală, verificaţi-i temele de casă în fiecare seară.

La şcoală: Întâlniţi-vă cu învăţătoarea pentru a discuta despre cum şi când este nevoie de ajutorul dumneavoastră, în funcţie şi de interesele pe care le aveţi. Oferiţi-vă voluntar. Părinţii pot: să ajute în sala de curs, să desfăşoare activităţi individuale cu copiii (de exemplu, să citească), să ajute copiii cu nevoi educaţionale speciale, să ajute desfăşurarea activităţilor în diferite laboratoare (informatică, ştiinţe, ateliere de teatru sau alte arte), să însoţească elevii în excursii, să antreneze echipele de sport ale şcolii, să vorbească elevilor despre cariera lor sau despre experienţele profesionale, să ajute la scrierea unor articole despre şcoală.

Toate aceste activităţi reprezintă o oportunitate pentru părinţi de a interacţiona cu personalul şcolii şi cu ceilalţi părinţi. Astfel ei pot afla informaţii despre activităţile zilnice şi despre climatul şcolii, ceea ce îi ajută să înţeleagă cum este şcoala unde învaţă copilul lor. În ceea ce priveşte propriul copil, părintele poate astfel să îl ajute în activităţile şcolare, dar, în acelaşi timp, creează un context adecvat pentru discutarea unor probleme delicate şi serveşte ca model de comportament responsabil.

Una dintre problemele cele

Copilul meu a furat: cum reacţionez?

Modul în care părinţii reacţionează după ce copilul a furat un obiect, poate să fie distructiv (în mod paradoxal chiar să încurajeze comportamentul) sau poate să fie productiv, în sensul că ajută copilul să facă diferenţa dintre bine şi rău. Copiii trebuie să înţeleagă nu numai care sunt aşteptările adultului în ceea ce priveşte onestitatea, ci şi de ce este aceasta importantă. ”Am găsit un joc video în dulapul fiului meu de 12 ani şi ştiu că nu este al lui. Sunt absolut sigură că l-a furat din magazin atunci când a fost la cumpărături împreună cu bunicii. Are tot ce-şi doreşte, nu pot înţelege de ce fură. Nu-mi vine să cred că am crescut un cleptoman. Nu ştiu ce să fac...”

Comportamentul capabil să zdruncine chiar şi pe cei mai calmi părinţi este descoperirea faptului că propriul copil a furat

un obiect. Furtul este un comportament des întâlnit în rândul copiilor, în special în rândul copiilor mici care manifestă un ”sentiment” al proprietăţii extrem de fragil. Abia în perioada 5-7 ani, copiii pot înţelege faptul că furtul este un comportament negativ. Odată ce copilul înţelege că furtul încălcă drepturile cuiva şi că pot exsita consecinţe serioase, abia atunci el poate percepe acest comportament într-un mod diferit. Un lucru este sigur: copiii de toate vârstele trebuie să înţeleagă că luarea unui obiect fără a cere permisiunea reprezintă un lucru rău şi că pot exista consecinţe grave ale acestui fapt.

Patru paşi pentru stoparea acestui comportament Aceleaşi reguli de bază se aplică pentru furt, indiferent dacă copilul dumneavoastră este mic sau mare. Aceşti patru paşi vă vor ajuta să modificaţi acest comportament.

Pasul 1. În mod calm confruntăm şi evaluăm intenţia copilului Primul pas presupune crearea cadrului în care comportamentul a apărut: Ce s-a

Implicarea părinţilor Succesul şcolar al copiilor

mai frecvente care îi preocupă pe părinţii copiilor şi care, întradevăr, are influenţă pe termen lung asupra parcursului şcolar al copilului, este interesul pentru lectură. Un astfel de interes poate fi cultivat prin acţiuni susţinute, încă de la vârste fragede ale copilului, când părintele îi poate citi cu voce tare. Cu cât vei fi mai entuziasmat când vei citi, cu atât copilul va fi mai încântat.

Cel mai important este să ţi seama de ritmul copilului şi să te asiguri că se distrează.

Atunci când citeşti: urmăreşte cu degetul pe carte pe măsură ce citeşti; foloseşte voci special şi diferite pentru personaje, precum şi interjecţii, citeşte cu intonaţie. Aceasta îl va ajuta pe copil să devină mai interesat de poveste; opreşte-te şi uitaţi-vă la ilustraţii. Faceţi legătura dintre ilustraţii şi ceea ce citeşti. Cerei copilului să povestească ce se întâmplă în ilustraţii; invită-l pe copil să ţi se alăture când se repetă o anumită frază în poveste; fă legătura între evenimentele din poveste şi evenimente similar din viaţa lui; dacă copilul te întreabă ceva, opreşte-te şi răspunde-i la întrebare. Povestea ar putea fi pentru copil un context să îşi exprime gândurile şi să îşi rezolve propriile sale probleme; continuă să-i citeşti copilului şi după ce el învaţă să citească. În felul acesta copilul poate asculta şi înţelege povestiri mai dificile decât cele permise de capacita-

tea lui de a citi.

Odată ce copilul învaţă să citească el-însuşi, pune-l să îţi citească cu voce tare. Aceasta va întări încrederea lui în abilitatea sa de a citi, şi, în general, de a dobândi noi abilităţi. Dacă copilul îţi cere ajutor la citirea unui cuvânt, răspunde-i imediat, astfel încât să nu piardă sensul poveştii. Nu îl forţa să repete şi el cuvântul respectiv, dar lasă-l să o facă dacă acest lucru vine din propria iniţiativă. Dacă copilul înlocuieşte un cuvânt cu un altul, nu îl corecta dacă sensul este acelaşi. Dacă înlocuirea schimbă sensul (de exemplu, înlocuieşte ”lac” cu ”loc”), roagă-l să citească propoziţia de la început pentru că nu eşti sigur ca ai înţeles bine. Fii atent la semnele de oboseală ale copilului şi opreşte activitatea la cel mai mic semn de oboseală sau frustrare. Dar cel mai important este să îl lauzi cât mai mult pe copil. Astfel, nu numai că el va învăţa să citească, dar o va face cu plăcere şi va fi motivat să citească din ce în ce mai mult. În concluzie, există câteva sfaturi concrete pe care părintele este bine să le aibă în minte: • stabileşte-ţi în fiecare zi o perioadă de timp când citeşti cu copilul tău; • cei mai mulţi copii preferă să li se citească seara, la culcare; • lasă cărţi în camera copilului pentru ca el să le poată

răsfoi şi singur; • creează-i un fel de colţ de lectură, cu un raft de cărţi şi un fotoliu confortabil; • citeşte-i cărţi care să îi facă plăcere, ori de câte ori o cere, chiar dacă ajunge să le înveţe pe de rost; • îl poţi lăsa apoi pe copil

zentate de litere, focusânduse pe legătura dintre cuvântul scris şi pronunţat. Majoritatea învăţătorilor folosesc o combinaţie a acestor metode, dar e bine ca părintele să fie conştient de ele.

A-l forţa pe copil să înveţe să citească mai devreme poate reprezenta ulterior un obstacol care stă în calea interesului său de a citi întrucât este frustrant pentru copil. Or, copiii cărora le place să înveţe, au cele mai mari şanse de

că continue propoziţiile sau să recitaţi pe rând din carte.

Majoritatea copiilor învaţă să citească la şcoală, pe la 6-7 ani. O modalitate de învăţare pune accent pe recunoaşterea cuvântului şi a sensului lui în funcţie de contextul în care este folosit. O altă modalitate este învăţarea şi decodarea sunetelor repre-

succes în şcoală. Iar interesul pentru lectură nu trebuie forţat, ci trebuie sprijinit cu răbdare, în timp, cu atât mai mult cu cât cititul este o abilitate esenţială pentru întreg procesul de învăţare. De aceea, plăcerea de a citi se construieşte împreună, de către părinte cu copilul său, prin joc şi alte activităţi distractive.

întâmplat? Unde şi când s-a întâmplat? Cu cine era copilul în acel moment? Ce l-a determinat să fure? Din păcate întrebarea directă ”De ce ai furat, mă? De ce?” nu prea este de mare folos.

Cea mai bună abordare este ca părintele să relateze cum a descoperit obiectul respectiv şi să descrie ce simte în legătură cu asta. Iată un exemplu: ”Mihai, am fost foarte tristă şi furioasă în momentul în care am găsit în dulapul tău un joc video care nu-ţi aparţine. Cum a ajuns acolo?”. Dacă nu primiţi un răspuns, veţi întreba: ”L-ai luat tu?”

Două lucruri sunt importante de reţinut. În primul rând, nu reacţiona exagerat. Cu siguranţă veţi fi furios şi frustrat, însă trebuie să rămâneţi calm/ă. În al doilea rând, nu eticheta copilul – hoţ, furăcios, pungaş etc. şi nu-l acuzaţi de furt. Acuzaţiile rareori rezolvă ceva şi, mai mult decât atât, copilul este ”încurajat” să mintă pentru a evita pedeapsa. Acceptaţi că aveţi o problemă şi încercaţi să o rezolvaţi împreună.

Pasul 2. Specificaţi de ce furtul este un comportament greşit Exprimaţi-vă aşteptările în legătură cu onestitatea. Copilul trebuie să înţeleagă motivele pentru care furtul este un comportament greşit şi în ce mod

încalcă valoriile morale ale familiei. Fiţi scurt/ă şi prezentaţi numai argumentele pentru care acest comportament este greşit: ”Să iei un lucru care nu-ţi aparţine este o faptă greşită. Noi nu luăm lucrurile care nu sunt ale noastre. Trebuie să avem încredere unii în alţii. Mă aştept ca tu să ceri permisiunea ori de câte ori doreşti să împrumuţi ceva ce nu-ţi aparţine”.

Reţineţi, copii mici cu greu fac diferenţa între a lua şi a împrumuta, de aceea poate e nevoie să le explicaţi aceste concepte înainte. Dacă copilul dumneavoastră este mai mare, puteţi discuta cu acesta posibilele consecinţe ce pot decurge în urma unui astfel de comportament greşit, cum ar fi pierderea prietenilor, reputaţie nedorită, pierderea încrederii acordate de cei din jur, posibile probleme cu legea etc. Informaţi copilul că anumite persoane pot manifesta o lipsă totală de toleranţă în astfel de situaţii şi că pot chema poliţia chiar dacă returnează obiectul luat.

O singură discuţie pe această temă nu este de ajuns pentru a produce o schimbare comportamentală pe termen lung. Planificaţi discuţii pe tema onestităţii şi pentru săptămânile următoare, astfel încât copilul să înţeleagă bine care sunt aşteptările dumneavoastră dar mai ales

să asimileze această virtute în comportamentul său de zi cu zi.

Pasul 3. Reflectarea asupra impactului În general, copiii nu se gândesc la efectele produse de acest comportament asupra celorlalte persoane, de aceea este importantă experimentarea perspectivei celuilat, să realizeze cât de supărător este să-ţi fie luat un lucru care este al tău.

Dacă copilul dumneavoastră este mic puteţi face lucru prin jocul de rol utilizând jucăria lui preferată. După ce ”aţi luat” jucăria, întrebaţi, ”Cum te-ai simţi dacă cineva ţi-ar fura jucăria?

Ar fi corect?”. În situaţia în care copilul este mai mare, puteţi întreba: ”Imaginează-ţi că eşti Ionuţ şi tocmai ai constatat că banii din buzunarul hăinuţei au dispărut. Cum te-ai simţi? Ce ai vrea să-i spui persoanei care ţi i-a luat?”

Pasul 4. Restituirea obiectului – ”îndreptarea faptei” Copilul trebuie să înţeleagă de ce furtul este un comportament greşit şi ce trebuie făcut pentru a ”îndrepta” un astfel de comportament. Cea mai bună consecinţă (”pedeapsă”) este să-i cerem copilului să restituie obiectul luat şi să-şi ceară scuze.

Funcţionează şi mai bine dacă îl însoţiţi. Dacă copilul a luat un obiect din magazin, informaţi

proprietarii despre cele întâmplate şi despre ceea ce urmează să faceţi, astfel vă asiguraţi că restituirea va decurge conform planului. În cazul în care obiectul este stricat şi nu mai poate fi returnat, copilul va plăti costul acelui obiect. Într-o primă etapă s-ar putea să fiţi nevoit/ă, să plătiţi dumneavoastră costul acelui obiect, dar, ulterior, copilul va fi făcut responsabil pentru achitarea datoriei din banii lui de buzunar sau prin îndeplinirea unor sarcini suplimentare în casă.

ATENŢIE: Informaţi-vă înainte de a acţiona dacă politica magazinului prevede intervenţia poliţiei pentru orice caz de furt.

Apoi acţionaţi în conformitate cu cea mai bună soluţie descoperită de dumneavoastră în acel moment.

08

Spania

SEPTEMBRIE 2013

Spania: Număr record de 34 milioane turişti străini în primele şapte luni

Spania a fost vizitată în perioada ianuarie-iulie a acestui an de 34 milioane de turişti străini, cu 3,9% mai mulţi decât în perioada similară a anului trecut şi totodată un nou maxim istoric, arată cifrele publicate joi de Ministerul spaniol al Industriei, Energiei şi Turismului, transmite EFE. Cifra înregistrată în primele şapte luni ale acestui an este cu 400.000 de turişti mai mare decât precedentul record, înregistrat în primele şapte luni din 2008, când 33,6 milioane de turişti străini au vizitat Spania. În ceea ce priveşte doar luna iulie 2013, un număr de 7,8 mili-

oane de turişti străini au vizitat Spania, în creştere cu 321.000 de persoane sau 2,9% comparativ cu luna iulie 2012.

Cele mai mari creşteri procentuale s-au înregistrat în cazul turiştilor proveniţi din ţările nordice (Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia) precum şi din Marea Britanie şi Rusia, în timp ce în termeni absoluţi cei mai numeroşi turişti străini în Spania au fost britanici, germanii şi francezii.

Catalonia (nord-estul Spaniei) a fost principala destinaţie turistică spaniolă în luna iulie, cu 8,8 milioane turişti străini, urmată de insulele Baleare, cu

6,2 milioane turişti, insulele Canare, cu 5,8 milioane turişti, şi regiunea Andaluzia cu 4,4 milioane turişti străini.

Turismul este un sector cheie al economiei spaniole, fiind responsabil pentru aproximativ 11% din Produsul Intern Brut.

Creşterea numărului de turişti, care a venit într-o perioadă în care pieţele rivale Egipt şi Turcia au fost afectate de tensiuni politice, este o veste bună pentru Spania, ţară a cărei economie s-a contractat timp de doi ani consecutivi, iar datele oficiale arată că rata şomajului a atins nivelul de 26,26% în al doilea trimestru.

Posibile semne de stabilizare în Spania: Şomajul scade uşor pentru a şasea lună consecutiv Numărul şomerilor înregistraţi din Spania a scăzut în luna august cu 31 de persoane faţă de luna anterioară, astfel că cifrele se menţin la un nivel stabil - 4.698.783 de şomeri, potrivit datelor furnizate marţi de Ministerul spaniol al Muncii şi Asigurărilor Sociale.

Autorităţile spaniole privesc cu optimism aceste noi date lunare ale şomajului, întrucât este primul an - din anul 2000 -, în care în luna august scade numărul şomerilor.

Luna august 2013 este a şasea luna consecutivă în care numărul şomerilor înregistraţi în Spania a înregistrat scăderi. În iulie, rata şomajului a scăzut cu 1,4%, în special datorită sezonului turistic solid, care a stimulat angajările sezoniere.

Datele lunii iulie veneau după publicarea unui studiu al Institutului spaniol de Statistică - INE - care anunţă că rata şomajului era de 26,3% în trimestrul doi din 2013, numărul total al persoanelor fără un loc de muncă ajungând la 6 milioane.

Activitatea industriei spaniole a crescut în august pentru prima dată în ultimii doi ani, în timp ce producţia uzinelor italiene a accelerat la cel mai rapid ritm din ultimele 28 de luni, semn că două dintre ţările europene cel mai dur lovite de criză îşi revin şi întăresc economia zonei euro, principala piaţă pentru exporturile României.

Creşterea producţiei industriei italiene a accelerat propulsată de creşterea comenzilor noi pe fondul majorării substanţiale a exporturilor, se arată într-o analiză a firmei britanice de cercetare Markit Economics, scrie Bloomberg. În Spania, îmbunătăţirea activităţii industriei întăreşte ideea promovată de premierul Mariano Rajoy că exporturile vor ajuta economia să iasă anul acesta din recesiune. „Privind înainte, speranţa pentru producătorii industriali este ca actuala îmbunătăţire a încrederii în majoritatea ţărilor din zona euro să încurajeze afacerile să investească mai mult şi consumatorii să cheltuiească mai mult, în special pe bunuri destinate unei folosinţe îndelungate“, consideră Howard Archer, economist-şef specializat pe Europa la IHS Global Insight.

La nivelul zonei euro, indicatorii Markit arată o producţie industrială mai mare decât s-a anticipat. Semnalele încurajatoare au început să se înmulţească de

Industriile Spaniei şi Italiei îşi revin datorită exporturilor când economia uniunii monetare a revenit pe creştere, în al doilea trimestru, după cea mai lungă recesiune din istorie. Încrederea în economie a urcat în august la maximul ultimilor doi ani. Indicele Europe 600 al acţiunilor companiilor europene a câştigat 5% în valoare în ultimele două luni, iar euro s-a apreciat cu 1,8% în raport cu dolarul. „Încurajator este mai ales faptul că revenirea este la scară largă, indicele PMI (al optimismului directorilor de achiziţii – n.r.) crescând în toate statele cu excepţia Franţei“, notează

Chris Williamson, economistşef al Markit. El a subliniat că în Germania, Olanda, Austria, Spania şi Italia producţia industrială creşte cu cel mai rapid ritm din ultimii cel puţin doi ani, în timp ce în Grecia scăderea a încetinit substanţial.

Optimismul este întărit, printre altele, de rezultatele MercedesBenz, care ocupă locul trei în topul mondial al producătorilor de autovehicule de lux. Acesta a produs în prima jumătate a anului mai multe maşini ca niciodată pentru a acoperi cererea pentru noile modele compact şi de SUV-uri.

Barcelona: Din octombrie Parcul Guell va putea fi vizitat în schimbul unei taxe de intrare Una dintre atracţiile turistice de top din Barcelona, Parcul Guell, unde pot fi admirate mai multe dintre lucrările arhitectului de geniu Antonio Gaudi, va putea fi vizitată din luna octombrie a acestui an în schimbul unei taxe de intrare de 8 euro. În ultimul secol, intrarea a fost liberă în faimosul parc din Barcelona, dar acest lucru se va schimba de la 1 Octombrie, scrie Daily Mail. Decizia autorităţilor spaniole vine ca o măsură de a proteja atracţiile parcului de actele de vanda-

lism care au afectat multe din exponate de-a lungul anilor.

De asemenea, pe lângă taxa de 8 euro, numărul de turişti care vor putea vizita în fiecare zi parcul va fi limitat la 800. Astfel se doreşte să fie prezervată una dintre atracţiile turistice incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Decizia autorităţilor spaniole a iscat discuţii pro şi contra introducerii taxei.

Cei care nu sunt de acord cu această măsură spun că Parcul Guell aparţine municipalităţii şi că, spre deosebire de catedrale şi de muzee ar trebui să

lase accesul liber. Bineînţeles, reprezentanţii agenţiilor de turism salută această iniţiativă. „Sincer, turismul este cam singura industrie care mai funcţionează la acest moment în Spania, aşa că nu este de mirare că autorităţile încearcă să scoată pe orice cale bani de la turişti“, a declarat spaniolul Xavier Fernandez, consultant în turism. Indiferent de controversele din jurul acestei hotărâri, autorităţile spaniole sunt convinse că taxa nu va scădea interesul turiştilor dornici să viziteze Parcul Guell.

România Anul şcolar 2013-2014: Cursuri din 16 septembrie, semestre egale, vacanţa de iarnă nu mai este intersemestrială Elevii se întorc la şcoală pe data de 16 septembrie. Anul şcolar 2013-2014 va avea 36 de săptămâni de cursuri şi se va încheia pe data de 20 iunie 2014. Vacanţa de iarnă nu mai este vacanţă intersemestrială, astfel că semestrul I va continua până pe data de 1 februarie 2014, potrivit Ministerului Educaţiei.

CALENDAR ŞCOLAR 2013-2014: Semestrul I • Cursuri – luni, 16 septembrie 2013 – vineri, 20 decembrie 2013 (În perioada 2 - 10 noiembrie 2013, clasele din învă-

ţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă) • Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 21 decembrie 2013 – duminică, 5 ianuarie 2014 • Cursuri – luni, 6 ianuarie 2014 – vineri, 31 ianuarie 2014 • Vacanţa intersemestrială – sâmbătă, 1 februarie 2014 – duminică, 9 februarie 2014 Semestrul al II-lea • Cursuri – luni, 10 februarie 2014 – vineri, 11 aprilie 2014 • Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 12 aprilie 2014 – marţi, 22 aprilie 2014 • Cursuri – miercuri, 23 aprilie

Sorin Oprescu propune referendum local privind eutanasierea câinilor vagabonzi Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi săşi anunţe bunica.

Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, a declarat medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de muşcături de câini. „Voi face exact ceea ce vrea populaţia” Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat miercuri că municipalitatea va organiza un referendum local privind eutanasierea câinilor vagabonzi şi va face, legat de această problemă, „exact ceea ce vrea populaţia”, precizând că a convocat o şedinţă de îndată a CGMB pentru 6 septembrie.

Oprescu a arătat că, potrivit Legii referendumului nr.

3/2000, „obiectul şi data referendumului local se stabilesc şi se aduc la cunoştinţă publică cu cel puţin 20 de zile înainte de ziua desfăşurării acestuia”, iar „referendumul local se poate organiza într-o singură zi, care poate fi numai duminica”

(articolul 16).

Astfel, referendumul local ar putea avea loc în ultima duminică din luna septembrie sau în prima duminică din octombrie.

Oprescu a precizat că, în vederea organizării referendumului, a convocat pentru vineri, la ora 12.00, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), în şedinţă de îndată. „Problemele de interes deosebit din unităţile administrativ-teritoriale şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor pot fi supuse, în condiţiile prezentei legi, aprobării locuitorilor, prin referendum local”, potrivit articolului 13 din Legea referendumului.

Potrivit edilului-şef al Capitalei, referendumul va avea o singură întrebare, respectiv „Sunteţi de acord cu măsura radicală (eutanasierea câinilor fără stăpân - n.r.)?”.

Sorin Oprescu a mai spus că, dacă bucureştenii se vor pronunţa la referendum pentru eutanasierea câinilor vagabonzi, atunci el va putea „pune presiune” pe parlamentari, în vederea adoptării unui act normativ „cum vrea poporul”, legat de această problemă. Întrebat cum va vota la referendum, primarul general nu a dorit să răspundă, rezumându-se să spună că va vota. El a adăugat că va spune cum a votat după referendum.

2014 – vineri, 20 iunie 2014 • Vacanţa de vară – sâmbătă, 21 iunie 2014 – duminică, 14 septembrie 2014 Tezele din semestrul întâi al anului şcolar 2013-2014 vor fi susţinute, de regulă, până la 20 decembrie 2013, iar cele din semestrul al doilea, până în 23 mai 2014. În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar.

Câteva sute de persoane, în majoritate tineri, s-au adunat şi miercuri seară, pentru a patra zi consecutiv, în Capitală, la fântâna de la Universitate, pentru a protesta faţă de proiectul minier de la Roşia Montană.

Protestatarii, care au ocupat trotuarul de la fântână şi sunt încadraţi de jandarmi, scandează, fluieră şi agită steaguri şi cartoane cu mesaje de protest.

O parte a lor fac zgomot cu pet-uri în care au băgat pietricele, bat din palme şi la tobe africane.

Un tânăr cu o portavoce le-a mulţumit pentru prezenţă celor veniţi la protest şi a anunţat că, şi în seara de miercuri, vor avea loc ateliere de discuţii privind proiectul minier şi campania „Salvaţi Roşia Montană”.

El a mai arătat că protestatarii doresc retragerea proiectului de lege ce reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, anularea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România şi introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul Unesco.

Participanţii l-au aprobat şi au scandat „Uniţi, salvăm Roşia Montană”, „ Solidaritate”, „Cinste roşienilor”, Zi de zi aici vom fi”, „Vrem cultură, nu cianură” şi „PDL şi USL, aceeaşi mizerie”.

Printre mesajele afişate la protest se numără „După mină, potopul”, „Premierul zice da, deputatul zice nu, doctorul ce zice?”, „Ei, aur! Noi, cianură!”, „Arab Spring, Turkish Summer, Romanian Autumn”, „Ăsta e doar preambulul, vă aşteaptă Istanbulul” şi „GREBLA de PLUMB e în FIREA cianurii”.

Protestele de la Bucureşti, alături de manifestări similare

Anul şcolar 2013-2014 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare.

Prin excepţie de la această regulă, se stabilesc următoarele: • pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 37 de săptămâni din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat.

Cursurile claselor terminale se încheie în data de 30 mai 2014; • pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 13 iunie 2014; • pentru clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ, în vigoare.

• pentru clasele din învăţământul profesional cu durata de 2

SEPTEMBRIE 2013

ani, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare; • pentru învăţământul special clasele a IX-a - a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 181 de zile; • stagiile de pregătire practică pentru care au optat absolvenţii ciclului inferior al liceului, filiera tehnologică, cuprind

09

720 de ore care se desfăşoară în perioada propusă de unitatea de învăţământ organizatoare şi aprobată de inspectoratul şcolar, conform structurii anului şcolar, cu respectarea vacanţelor; • pentru învăţământul postliceal (şcoală postliceală şi şcoală de maiştri), durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ, în vigoare.

Câteva sute de oameni manifestează la Universitate împotriva proiectului de la Roşia Montană desfăşurate duminică în alte oraşe din ţară, au început după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul urmând să fie transmis Parlamentului spre adoptare.

La protestele de duminică, luni şi marţi, o parte a manifestanţilor au blocat temporar traficul pe bulevardele Regina Elisabeta şi Nicolae Bălcescu şi, respectiv, Calea Victoriei.

Exploatarea minieră ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal

va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.

Compania Roşia Montană Gold Corporation deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi

1.600 de tone de argint.

Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern şi prezentată ca proiect de „exploatare cu noi standarde de mediu” de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul.

Compania Gabriel Resources deţine în prezent 80,69% din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest.

10

Lansare de carte

SEPTEMBRIE 2013

• În 1912 s-au stabilit pe Valea Mureşului, aproape de Arad.

Erau tineri, medici amândoi şi aveau lumea la picioare. Şi-au dedicat viaţa salvând şi îngrijind oameni atât în cele două războaie mondiale cât şi în viaţa de zi cu zi, găsind timp să-şi educe cei doi copii după cele mai sănătoase principii de viaţă. Au fost respectaţi şi iubiţi. Pentru dăruirea lor, pentru profesionalismul lor, pentru seriozitatea şi cinstea de care au dat dovadă în fiecare clipă a vieţii.

• Ajungând la putere, comuniştii le-au furat dreptul de-a mai profesa, bunurile şi identitatea oferindu-le două locuri de muncă la un C.A.P.: şofer pe camionul care aparţinuse famliei şi femeie de serviciu.

Au fost umiliţi, batjocoriţi şi denigraţi de o gaşcă de derbedei inculţi, proveniţi din prostimea săracă şi transformaţi peste noapte în ofiţeri de securitate şi mari activişti de partid.

• Batjocura şi umilinţa au îndurat-o şi cei doi copii, şi copiii acestora. Zeci de ani, trei generaţii de oameni au îndurat şi suportat talpa grea şi necruţătoare a comuniştilor.

Zeci şi zeci de ani, bunicii, părinţii şi nepoţii, toţi laolaltă, au fost urmăriţi de securitatea comunistă.

După mai bine de 65 de ani, descendenţii acestei familii reuşesc să facă lumină şi să recupereze identităţile furate de către cea mai josnică şi mai mizerabilă clasă politică.

Destine distruse de comunişti (Fragment) „În perioada 1947-1964, întreaga ţară devenise o adevărată închisoare. În 1948 a fost înfiinţată Securitatea, a cărei misiune era să apere, prin teroare, conducerea comunistă şi să-i distrugă pe toţi cei care s-ar fi opus acesteia. Mai întîi, Securitatea i-a trimis în închisoare pe foştii oameni politici şi pe marii intelectuali ai ţării.

(Mulţi au murit în penitenciare cum ar fi cele de la Sighet, Aiud, Gherla şi multe altele.)

Aici, erau supuşi unui regim de exterminare: înfometaţi, torturaţi, puşi la muncă forţată. În închisori au fost trimişi foşti ofiţeri, preoţi, ţărani, studenţi şi chiar elevi de liceu.

Securitatea avea pretutindeni informatori, adică persoane care colaborau de bunăvoie sau erau constrînse, prin şantaj. Dacă vorbeai împotriva regimului, puteai fi arestat şi condamnat la închisoare.

Ofiţerii Securităţii puteau împuşca oameni pe loc, fără judecată; aşa au sfîrşit mulţi ţărani care s-au opus, nevrînd să li se ia pământul pentru a fi înfiinţate ferme colective de stat (Cooperative Agricole de Producţie). În 1948, a avut loc naţionali-

zarea: toate fabricile, magazinele, restaurantele, hotelurile etc. au devenit proprietatea statului. Autoturismele nu puteau fi deţinute decât de instituţii. Locuinţele celor consideraţi „duşmani ai poporului“ au fost confiscate. Proprietarii lor au fost evacuaţi, bibliotecile le-au fost arse în curte şi au fost trimişi să locuiască în spaţii insalubre. În cele mai frumoase imobile s-au mutat liderii comunişti (aşa-numita „nomenclatură“, lacomă să-şi savureze privilegiile). Represiunea a avut multe forme: la facultate nu puteau fi primiţi decît cei cu „origine socială sănătoasă“ – adică copiii de muncitori şi de ţărani săraci.

Religia era interzisă în şcoli, iar mersul la biserică nu era bine văzut de noii diriguitori.

Liderul comunist al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej, a decretat eliberarea deţinuţilor politici în 1964. Politica regimului s-a schimbat, urmând o perioadă de relativă liberalizare şi de emancipare de sub controlul sovietic. Nicolae Ceauşescu – ajuns la putere în 1965 – a continuat această politică. Perioada 1964-1971 a adus mari speranţe şi optimism. Au fost recuperate valorile culturale româneşti, au fost reeditate cărţile autorilor interzişi în anii ’50, scriitorii şi artiştii români au putut crea mult mai liber. A avut loc o deschidere către Occident, fiind publicate numeroase traduceri. Şi copiii au beneficiat de această deschidere: la chioşcurile de ziare putea fi cumpărată celebra revistă franceză de benzi desenate Pif, pe care o aşteptam cu nesaţ în fiecare săptămînă. În şcoli, limba rusă a fost eliminată, după ce, în anii precedenţi, fusese materie obligatorie.

Nivelul de trai al populaţiei a crescut semnificativ. Magazinele alimentare erau bine aprovizionate. În 1967, americanii au deschis la noi o fabrică Pepsi-Cola, singura din ţările comuniste. Maşinile puteau fi proprietate personală – aşa a apărut Dacia, o replică a mărcii franceze Renault.

Oamenii erau mai bine îmbrăcaţi, tinerele purtau fustă mini, după moda occidentală. Au apărut şi blugii, dar nu puteau fi cumpăraţi din magazine, ci doar de la cei care îi procurau din Iugoslavia sau dacă aveai rude în străinătate. Şi acum îmi amintesc prima mea pereche de blugi, prin 1978, marca Wrangler. Filozoful francez Régis Debray spunea că în ţările comuniste, blugii şi muzica rock au fost mai puternice decât armata sovietică. Şi la noi au apărut formaţii rock – Phoenix, de exemplu. Totuşi, tinerii nu aveau voie să poarte plete, ca şi cum acestea erau un pericol pentru regim. Miliţienii aveau obiceiul să îi tun-

Destine distruse de comunişti

dă pe cei prinşi pe stradă. Unii profesori îţi măsurau părul cu liniarul şi te trimiteau la tuns.

Revenind la muzică, erau obişnuite petrecerile (sau „ceaiurile“) unde adolescenţii ascultau formaţiile apusene de succes. Vinilurile ajungeau foarte repede în România, le aduceau piloţii Tarom sau marinarii; erau copiate imediat pe bandă de magnetofon şi se răspândeau cu o viteză extraordinară. În 1971, Ceauşescu a făcut o vizită în China şi în Coreea de Nord, şi a fost impresionat de spectacolele grandioase de pe stadioane, prin care erau adulaţi conducătorii acestor ţări. La întoarcere, a considerat că s-a mers prea departe cu liberalizarea şi a propus ca, de atunci înainte, ştiinţa, arta, literatura să fie atent supravegheate de către partid, pentru a nu promova idei dăunătoare regimului. Presa şi Televiziunea au devenit strict cenzurate, fiind obligate să-l proslăvească pe Ceauşescu şi pe soţia sa, Elena. Cultul personalităţii a început să se amplifice treptat, după alegerea lui ca preşedinte, în 1974, pe lângă funcţia sa de secretar general al PCR. A fost inaugurat Festivalul „Cântarea României“, în cadrul căruia se desfăşura propaganda comunistă. Pe stadioane erau organizate şi spectacole cu mii de figuranţi – mai ales elevi, care, după săptămâni istovitoare de repetiţii, dansau, alcătuiau lozinci cu trupurile lor şi cântau ode „conducătorilor iubiţi“. Cei mai oropsiţi erau bucureştenii, cei din provincie participau doar la marele miting, în momentul în care

„Marele Conducător“ venea în vizite de lucru.

Securitatea s-a adaptat la noile realităţi. Oficial, nu mai existau deţinuţi politici, cei care criticau regimul sau pe Ceauşescu erau declaraţi bolnavi psihic şi izolaţi în spitalele de psihiatrie. Populaţia era supravegheată prin reţeaua de informatori (erau recrutaţi chiar şi elevi de liceu), iar opozanţii erau ascultaţi cu microfoane ascunse în casă. O adevărată obsesie a noastră era că Securitatea ne urmăreşte pe toţi, cu ajutorul turnătorilor, şi că ne ascultă telefoanele.

Aproximativ până în 1982, nivelul de trai era suportabil. Însă anii acestei prosperităţi relative aveau să se încheie în momentul în care Ceauşescu decide să şteargă imensa datorie externă a României. Spre a susţine programul de industrializare masivă, Ceauşescu împrumutase miliarde de dolari de la băncile occidentale, pentru a construi întreprinderi de industrie grea, mari consumatoare de energie şi ineficiente în plan economic. Pentru a plăti datoria externă, au fost introduse măsuri de austeritate de neimaginat. Totul mergea la export: alimente, petrol, energia electrică. Regimul n-a ţinut deloc seama de nevoile populaţiei care a început să trăiască la limita subzistenţei.

Magazinele alimentare au început să se golească. Pe rafturi se găseau doar borcane cu tocană de legume, creveţi vietnamezi şi şampanie. Alimentele de bază au fost raţionalizate, vândute numai pe cartelă.

Cartela era un fel de bon cu pătrăţele, îl decupa vânzătorul

de la Alimentara unde erai înscris pe o listă. Raţia prevedea o jumătate de franzelă pe zi şi un kg de zahăr, un litru de ulei, un kg de carne, o jumătate de pachet de unt şi cinci ouă pe lună. Ca să cumperi lapte, trebuia să te aşezi la rând de la 3 noaptea. Uneori, alimentele se vindeau „la liber“ – de obicei, la uşa din dos a magazinului, unde se formau cozi imense şi oamenii se îmbulzeau.

Pentru a economisi valuta, Ceauşescu nu mai importa cafea naturală, aceasta fiind înlocuită cu ovăz prăjit – cel căruia îi spuneam „nechezol“ (ovăzul este hrană pentru cai).

Portocalele şi bananele erau importate numai de Anul Nou şi trebuia să ai noroc ca ele să nu se termine chiar înainte să ajungi şi tu în faţă, după ce ai stat câteva ore la coadă. Lipsurile erau de tot felul: nu se găsea tot timpul hârtie igienică! Nu se găseau băuturi alcoolice (în afara şampaniei), lenjerie intimă, lame de ras. Şi benzina era raţionalizată: lunar, aveai dreptul la doar 20 de litri. Ca să pleci la drum lung, trebuia să o ai pusă deoparte şi să o transporţi în canistre, în portbagaj, pentru că benzinăriile din alte judeţe nu aveau voie să vîndă decît 10 litri şi doar dacă stăteai la cozi interminabile. Au fost impuse restricţii şi la circulaţia maşinilor: într-o duminică puteau ieşi doar maşinile cu număr par, iar în cealaltă, cele cu număr impar. În apartamente, apa caldă curgea doar două ore, de două ori pe săptămînă, iar în ultimele ierni ale regimului comunist, caloriferele erau îngheţate. Ziua, gazele aveau

o presiune atât de mică, încât gospodinele găteau noaptea, când presiunea era suficientă.

Curentul electric se întrerupea deseori, mai ales seara. Făcusem rost de un felinar cu petrol, dar acesta scotea un fum îngrozitor. Începînd cu 1985, TVR1 emitea doar două ore, între 20-22, difuzînd aproape în exclusivitate emisiuni dedicate lui Ceauşescu şi soţiei sale. Cine putea se uita la posturi bulgare, maghiare sau iugoslave, prinse cu antene confecţionate artizanal.

Dacă ar fi să rezum într-un singur cuvânt lumea de atunci, aş spune că totul era gri. Cel mai grav era, însă, faptul că nu ne dădeam seama că e atât de gri...”

Destine distruse de comunişti: o carte de 608 pagini de documente, declaraţii şi istorie. Patru ani de muncă a doi jurnalişti şi a unui redactor de investigaţii. 608 pagini cutremurătore despre viaţa a trei generaţii, victime a unui regim diabolic ale cărui metehne le mai întâlnim şi astăzi... Carte editată în limba română, engleză şi germană.

• Autor: Kasandra Kalmann Năsăudean • Coautori: Michael Harrison Cronkite şi Cristian Ioanovics Guitars • Traducere şi corectură: Corina H. Simonescu şi Krista Fluieraş • Lansarea cărţii va avea loc pe data de 16 noiembrie 2013 în Benidorm/Spania şi 14 decembrie 2013, în Sacramento/California.

Un material realizat de Andra G. Mateescu

Educaţie şi cultură

Dan Caragea - Critic literar Portugalia

Iată continuarea discursului lui Tândală, din Negruzzi: „Nu da împrumut ca să nu-ţi faci duşmani. Dă-ţi, popo, pintenii, şi bate iapa cu călcâiele; ş-apoi, prinde orbul, scoate-i ochii. Nu te bucura la câştiguri mici, pentru că c-un rac tot sărac, c-un pitic, tot calic; dar când îmbli cu miere, linge-ţi degitele. Primeşte orice-ţi vor da. Calul de dar nu se caută-n gură; şi cine n-are ochi negri, sărută şi albaştri. Când vei voi să te apuci de ceva, prinde iepurele cu carul. Mâţa cu clopot nu prinde şoareci. Nu te-ngriji cum o s-o scoţi în capăt. Nevoia învaţă pre cărăuş, şi cine are barbă are şi pieptene.

Nu te amesteca în intrigi.

Nici pre dracul să vezi, nici cruce să-ţi faci. Nici lupul pre bălaia, nici bălaia pre lup. Ia-ţi catrafusele, şi fugi ca dracul de tămâie.

Nu te-ncrede în caracte-

Puşa Roth - Bucureşti Format la şcoala simbolismului francez, George Bacovia, este autorul unor volume de versuri şi proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, folosind poezia simbolistă drept pretext, pentru a crea o poezie metafizică, cu nuanţe expresioniste sau existenţialiste. Referindu-se la creaţia sa, George Călinescu afirma că „poetul este deci nu un simplu liric, ci un ilustrator al propriei sale lumi, un creator de contururi şi gesturi proprii”. Deşi la început a fost considerat de critica literară ca poet minor, Bacovia va cunoaşte treptat o receptare favorabilă, fiind considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi simbolişti români.

Revenind la biografia autorului, se ştie că în anul 1914 se internează la sanatoriul de boli nervoase al doctorului Mărgăritărescu din Bucureşti.

Poetul este preocupat de tipărirea volumului „Plumb”. În publicaţia „Seara“ au apărut în acest răstimp poeziile „Nervi de toamnă”, „Nocturnă” şi „Romanţă”, iar „Noua revistă română“ i-a publicat „Plumb de toamnă”, „În grădină, „În parc”, „Oh, amurguri”, „Plumb de iarnă”. În „Ilustraţiunea naţională“ apare „Serenada muncitorului” (cu titlul „Serenada”). Revista „Versuri şi proză” îi publică poeziile „Altfel”, Fanfara” (cu titlul „Fanfara militară”), „Amurg de iarnă” (cu titlul „Plumb de

SEPTEMBRIE 2013

Vorbe de duh şi de luare-aminte (IV)

rul omului în slujbă. El este o brânză bună în burduh de câine.

Făgăduieşte multe, dar să deie Dumnezeu, mamă, să fiu eu fată! Nu gândi c-o să scapi de dânsul. Banul rău nu se pierde, şi are ac pentru cojocul tău, nici socoti că s-a îndrepta; calul bătrân nu mai învaţă a juca. Când nu-i în slujbă, e omul cel mai de treabă, dar posteşte robul lui Dumnezeu, că n-are ce mânca; şi câte spune sunt o frumoasă poveste, dar mare minciună, căci minciuna boierească trece în Ţara Ungurească. Caută să-ţi fie supuşii vrednici, ca să nu zică lumea că cum e turcul, e şi pistolul. Dă-le pildă bună, pentru că peştele de la cap se-mpute.

Nu fii falnic, nici face din ţânţar armăsar. În urma războiului, mulţi voinici s-arată. Vulpea dacă n-ajunge, zice că pute.

Să nu fii din cei carii zic: lasămă să te las, şi ia-l de pe mine că-l omor. Nu te certa cu cei ce ştiu mai multe decât tine. Haide, tată, să-ţi arăt pre mama.

Nu îmbla cu c... în două luntri, nici te mândri, căci mândrului îi stă Dumnezeu împotrivă.

Nu te năcăji pre soartă.

Norocul cine-l ştie? Fă-mă prooroc, să te fac bogat. Beţivului şi dracul îi iese cu oca nainte; însă vremea le îndreaptă toa-

te. Vremea vinde lemnele, şi nevoia le cumpără. Tu fierbe mazirea şi taci. Joacă ursul la cumătrul, poate a juca şi la tine.

Nu te mânia pre lume. Se mânie văcarul pre sat; satul nu ştie nimic. Umileşte-te. Capul plecat nu-l taie sabia. Cine se înalţă se smereşte; şi dacă ajunge cuţitul la os, şi petreci ca câinele-n car, trăieşte ca viermele în rădăcina hreanului, până va veni vremea că cui pre cui să scoată. Nu fii obraznic...

Vor crede c-ai p... tot butuci, şi-i da piste un omuşor care ţ-a face coastele pântece.

De te vor pofti la masă, tu nu te trage sub masă; dar nu fii supărător, c-or zice că: mart din post nu mai lipseşte. De vei păgubi în vreo neguţitorie, să-ţi fie de învăţătură, ca altă dată să nu te mai apuci de ea. O dată vede naşul p... finului; iar de vei câştiga, nu te mai apuca şi de altele, căci cine sare garduri multe, îi dă câte un par în c... şi ulciorul nu merge de multe ori la apă. Când ţi s-or aprinde căl-

câiele, însoară-te păn-a nu îmbătrâni, căci însuratul de tânăr şi mâncarea de dimineaţă n-au greş; şi bătrânul amorezat e ca chiroşca cu păsat. Fă cunoştinţă cu fata; n-o lua numai pe auzite, pentru că nu se mănâncă tot ce zboară, şi se-ntâmplă de departe trandafir, şi de aproape borş cu ştir. Vezi cum a fost maică-sa, căci pe unde a sărit capra, mai presus a să sară iada.

De-i videa-o că nu vra să plămădească şi toată ziua cerne, cercetează-ţi casa, pentru că bătaia e din rai. Fii român verde şi rupe mâţa în două. Bate şeaua, să-nţeleagă iapa, căci femeia-i dracul; şede în deal şi prăvale carul în vale; dar nu întinde aţa să se rupă. Gospodăria să-ţi fie măsurată, căci la gospodina bună, mulţi voinici s-adună; şi de-i şi păţi ceva, numai tu să ştii unde te strânge ciubota.

Nu te apuca s-o păzeşti; mai lesne poţi păzi un cârd de iepuri; şi măcar că găina bătrână face zeamă bună, fereşte-te de babe. Baba bătrână nu se teme

iarnă”), iar în „Absolutio” apare „Plumb de iarnă”. Spre finalul anului 1914, Bacovia revine la Bacău unde este vizitat de Alexandru Macedonski. Anul următor (1915) scoate revista „Orizonturi noi” împreună cu Ion Iordăchescu, un fost coleg, funcţionar la prefectura din Bacău (care semna versuri sub numele de Ion Amaru) şi cu Smil Kraus. Revista a avut o existenţă scurtă, au apărut doar trei numere, din cauza lipsei de fonduri. Poetul publică în „Cronica Moldovei” poeziile „Nervi de primăvară” şi „Nocturnă”, iar în revista „Facla“ apare un articol semnat de Alexandru Macedonski despre poezia bacoviană. Aurel Savela publică în „Cronica Moldovei” un alt articol dedicat creaţiei bacoviene, şi tot aici îi apare şi poezia „Marş funebru” (cu titlul „Interior trist”). În „Flacara” apar „ Note de primăvară”, „Note de toamnă”, „Vobiscum” precum şi poemele în proză „Amăgire” şi „Pe gânduri”. În această perioadă o cunoaşte pe viitoarea sa soţie, Agatha Grigorescu. Datorită recomandării lui C. Banu către I.G. Duca, ministrul instructiunii publice, la data de 16 iunie poetul este angajat la Direcţia Învaţământului Secundar şi Superior din minister, copist clasa a III-a. O lună mai târziu, în iulie apare volumul „Plumb”, cu un tiraj de 500 exemplare. În acelaşi an au apărut volumele : „Poezii” de Octavian Goga, „Amăgiri” de Ion Pillat şi „Parodii originale” de G. Topârceanu. Fiind o perioadă dificilă istoric, primul război mondial, autorul este mobilizat şi în luna octombrie, împreună cu alţi funcţionari, este trimis să însoţească arhiva ministerului în refugiu la Iaşi.

În 1916 în „Noua revistă română” (an. XVII, nr. 23. 24-31 ianuarie, p. 342), la rubrica „Însemnări“ apare un articol semnat de N. Davidescu: despre poezia bacoviană: „Bacovia e, înainte de toate, sincer. Poezia lui nu ţinteşte niciodată un anumit efect literar; totdeauna însă ea aduce cu sine, fără să-şi dea socoteala, unul.

Aceste flori cresc tocmai din lipsă de preocupaţii mărunte cu care Bacovia se mulţumeşte să se analizeze şi să-şi noteze, scurt, precis, cu nervii strânşi într-o înnăscută încordare, impresiile.” Tot acum apare o recenzie la volumul „Plumb” în „Cronica“ (nr. II, 57, 13 martie). Autorul ei este Ion Vinea.

Colaborează la „Literatorul” (serie nouă) şi în 1918 apare poezia „Nocturn” dar şi poemul în proză „În zadar” (cu titlul Van). „Cartea vremii”, îi tipăreşte „Poemă finală”, iar în anul următor, 1919, apare poezia „Vânt”. În anul1920 este desemnat şef de birou clasa a III-a la Ministerul Muncii, iar anul următor este avansat şef de birou clasa I, dar din cauza unei eczeme care îl va chinui doi ani de zile este nevoit să-şi dea demisia din funcţie.

Revista „Ideea europeană” îi publică poezia „Sânge, plumb, toamnă”, iar „Cuvântul liber” îi tipăreşte poezia „Amurg” şi poemul în proză „Valuri”. În cea de-a doua ediţie a antologiei lui Ion Pillat „Poezia toamnei”, G. Bacovia figurează cu poeziile: „Alean”, „Amurg”, „Note de toamnă”(cu titlul Fiori), „Nervi de toamnă”, „Note de toamnă”, „Pastel”, „Toamna” . „Lirica lui G. Bacovia a avut darul să lase o dâră grea asupra poeziei de după război. În vremea când simbolismul era acaparat de sonoritatea facilă

şi de strălucirile false ale lui Ion Minulescu, pe atunci foarte tânărul poet Ion Pillat strângea în volumul Plumb (1916) versurile profund originale bacoviene. Mai deloc citit sau numai de poeţi, volumul sortit unei străbateri încete, subterane, avea să se infiltreze în sensibilitatea generaţiei următoare, până la saturaţie. G. Bacovia aducea o notă nouă lirismului de acum douăzeci de ani. O notă elementară, de dezagregare sufletească, de descompunere, impusă simplu, fireşte, cu un caracter de fatalitate. Poemele bacoviene, scurte, statice, descriptive, fără mijloace plastice deosebite, operau asupra poeţilor prin obsesie, adică ele creau o atmosferă sugestivă, de o putere neobişnuită. Bacovia cânta pe o coardă unică un cântec simplu de jale, a anotimpului, a intemperiei, a monotoniei provinciale, a marasmului prevestitor de moarte, cântec monocord, care, descompus artistic în notele componente, poate nu rezista, dar care luat ca atare, cu o consimţită pasivitate, iscă stări sufleteşti echivalente […]

Bacovia nu propune un ideal de artă sau un ideal etic; el este cel ce este, identic cu sine şi neasemănător cu nimeni şi, fără a chema pe cineva după sine, a modificat sensibilitatea contemporană prin simplul fapt al existenţei sale.” (Şerban Cioculescu, G. Bacovia: Poezii, în Adevărul, XLVIII, 15 492, 23 aprilie 1934; reprodus în Şerban Cioculescu, Aspecte literare contemporane [1942], ediţia a II-a, Editura Minerva, Bucureşti, 1972, pp. 136-l40). În anul 1922 apare în revista „Flacăra“ poezia „Plumb de iarnă”, iar „Gândirea” îi publica „Frig”. George Bacovia revine la Bacău, unde află de

de vorba groasă. Lumea piere, baba se peaptănă. În sfârşit, mângâie-te la necazuri, gândind că sacul şi-a găsit petecul, şi roagă-te zi şi noapte să-ţi deie Dumnezeu mintea moldovanului - cea de pe urmă.”

Avea încă multe de spus moş Tândală, când a luat seama că nu-l asculta nime, căci noi cu toţii adormisem şi horăiam. Aşadar făcu şi el ca noi.”

A freca menta Expresia înseamnă astăzi „a nu face nimic”, „a pierde timpul”, dar, după cum povesteşte cineva, pe un blog, sensul originar era cu totul altul. „De fapt, încă din Grecia Antică, exista obiceiul ca masa pe care se servea mâncarea să fie frecată cu frunze de mentă pentru a-i da un miros plăcut şi, probabil, pentru a respecta niscaiva ritualuri precreştine. Răspândirea grecilor în Balcani, mai ales în perioada secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, a dus acest obicei şi în alte regiuni, inclusiv în Bucureşti şi

11

chiar în Tulcea, unde au existat în permanenţă comunităţi puternice ale acestei etnii. Familiile înstărite de români, în permanenţă amatoare de rafinamente şi etichete de comportament în societate, au adoptat cu iuţeală acest obicei de a freca masa cu frunze de mentă, care să dea un miros plăcut încăperii şi senzaţia de răcoare pe timpul caniculei verii.

Din acest moment, începe modificarea înţelesului expresiei prin faptul că mulţi slujitori de casă preferau frecatul meselor cu mentă, ore în şir, în locul muncilor grele precum tăiatul lemnelor, căratul apei etc. De aici şi nemulţumirea stăpânilor gospodăriilor vizavi de slujitorii care se fofilau de la muncile adevărate, preferând să frece mesele cu mentă cât era ziulica de mare. De aici şi până la transformarea unei activităţi domestice oneste într-una depreciativă, distanţa a fost extrem de mică. (…) Exprimarea „a freca menta„ a persistat însă sub forma ei colorată, specific balcanică, cu înţelesul de a trage chiulul de la muncă, dar, odată cu scurgerea anilor, prea puţini îşi mai aduci aminte sau mai ştiu adevăratul sens al acestor cuvinte.”

GEORGE BACOVIA (II) logodna Agathei Grigorescu cu un ofiţer. Anul următor se întoarce la Bucureşti, iar Agatha Grigorescu, care rupsese logodna, îi promite că se vor căsători după ce-şi va termina studiile.

Pentru volumul „Plumb” ministrul Cultelor şi Artelor, Constantin Banu (19.01.192230.10.1923),din guvernul Ion I.C. Brătianu (19.01.1922 – 27.03.1926) îi acordă un premiu de 5000 lei. Acest premiu deschide calea comentariilor favorabile asupra creaţiei bacoviene. Cezar Petrescu retipăreşte în „Gândirea“ un amplu grupaj de poezii, însoţit de o prezentare succintă, sub pseudonimul Darie.

Criticul Eugen Lovinescu considera poezia lui Bacovia „ expresia celei mai elementare stări sufleteşti; e poezia cinesteziei imobile, încropite, care nu se intelectualizează, nu se spiritualizează, nu se raţionalizează; cinestezie profund animalică; secreţiune a unui organism bolnav, după cum igrasia e lacrima zidurilor umede; cinestezie ce nu se diferenţiază de natura putredă de toamnă, de ploi şi de zăpadă, cu care se contopeşte.

O astfel de dispoziţie sufletească e prin esenţa muzicală; i s-ar putea tăgădui interesul, nu i se poate tăgădui realitatea primară; în ea e poate cea dintâi licărire de conştiinţă a materiei ce se însufleţeşte”. (E.Lovinescu, Poezia nouă, în Critice, Editura Ancora, Bucureşti, 1923; reprodus în E. Lovinescu, Opere, vol. IX, ediţie îngrijită de Maria Simionescu şi Alexandru

George, note de Alexandru George, Editura Minerva, Bucureşti, 1992, pp. 320-323). În publicaţia „Cugetul românesc” poetul e prezent cu poeziile „Dimineaţa”, „Gol”, „Nervi de toamnă”, precum şi cu trei poeme în proză, „În cafeu”, „Ninsoare”, „Târziu”. În 1924, poetul obţine un loc de suplinitor la catedra de desen şi caligrafie a Şcolii Comerciale de băieţi din Bacău. Participă la Piatra-Neamţ la o sezătoare literară, alături de Mihail Sadoveanu, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, George Topârceanu, Ion Marin Sadoveanu. Revista „Omul liber“ prezintă poezia „Serenada muncitorului”, apărută cu titlul „Serenada” şi un articol de Ion Pas (semnat p. a. s.), în care se pune acentul pe „gestul de revoltă surprinzător, brutal” al poetului contra „răului” social.

La rugămintea profesorului Bogdan-Duică de la Facultatea de Filologie din Cluj, care avea de gând să comenteze împreună cu studenţii poezia lui Bacovia şi apoi să scoată o nouă ediţie, poetul trimite, prin fratele său Constantin, un manuscris cu piese din „Plumb”, „Scântei galbene” şi volumul inedit pe atunci „Cu voi…”. BogdanDuică va face în anul următor, la seminar, analiza liricii bacoviene însă nu va reuşi să scoată volumul promis. Manuscrisele au rămas în posesia bibliotecii Facultăţii de Filologie din Cluj. Dar la Râmnicu-Sărat apare o nouă ediţie a volumului „Plumb”, cu un tiraj redus.

12

Interviu

SEPTEMBRIE 2013

Interviu cu

Zvetlana Preoteasa,

director general al Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni Elena Bogdan: Ce consideraţi că reprezintă pentru românii din străinătate Institutul Eudoxiu Hurmuzachi?

Zvetlana Preoteasa: Guvernul Ponta este primul guvern din 1990 care a considerat necesară înfiinţarea postului de Ministru delegat pentru românii de Pretutindeni, subordonându-i şi organizând astfel întreaga activitate pentru problematica

Naţionale, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Culturii.

De asemenea, este pentru prima oară când românii din comunităţile româneşti din Europa şi din întreaga lume pot să îşi diversifice activitatea culturală, socială şi spirituală, prin colaborarea cu IEH şi implicarea directă a acestuia.

românilor din afara graniţelor.

Astfel, Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutitndeni se ocupă de tot ceea ce înseamnă finanţare pentru asociaţiile româneşti din afara graniţelor, Institutul Cultural Român asigură diplomaţia culturală şi face cunoscute lumii valorile culturale româneşti, iar Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni este singura instituţie care are drept obiective păstrarea limbii, culturii şi identităţii naţionale a românilor din comunităţile româneşti din străinătate, în special în rândul celor din jurul României, cunoscute sub numele de comunităţi istorice.

Având aceste obiective stabilite prin lege, IEH colaborează cu toate ministerele care sprijină prin politicile lor cetăţenii românii din afara ţării, respectiv Ministerul Afacerilor Externe, din care de fapt IEH face parte, Ministerul Educaţiei

Elena Bogdan: Ce implică pentru viitorul institutului să fiţi directorul acestuia? Dar pentru dumneavoastră?

Zvetlana Preoteasa: Atunci când am fost numită ca Director General al IEH de către Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, domnul Cristian David, cred că s-a avut în vedere activitatea mea de peste 20 de ani la catedră, sunt profesor, precum şi experienţa pe care am dobândit-o în management, ca urmare a faptului că am fost Secretar de Stat pentru învăţământul preuniversitar în guvernul Tăriceanu. Trebuie să menţionez că în perioada în care am fost Secretar de Stat pentru învăţământul preuniversitar, împreună cu Ministrul de atunci al Educaţiei, domnul Cristian Adomniţei şi Ministrul de atunci al Administraţiei şi Internelor, domnul Cristian David, actual Ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, am pus bazele

şi am înfiinţat LCCR (Proiect privind predarea cursului de Limbă, cultură şi civilizaţie românească), deschizând astfel primele şcoli cu predare în limba română din Italia, Spania şi Belgia, care se bucură de un succes extraordinar în rândul românilor de acolo.Mergând pe aceeaşi direcţie, unul dintre obiectivele mele ca director general al IEH este deschiderea de şcoli româneşti acolo unde nu există deocamdată, fie prin asociaţiile de români, fie prin biserică.

De asemenea, sunt preocupată de susţinerea actualelor şcoli româneşti prin cursurile de pregătire pentru cadrele noastre didactice şi prin trimiterea de materiale didactice elevilor români.

O a treia direcţie în care intenţionez să acţionez este promovarea valorilor culturale în comunităţi, lansarea şi sprijinirea tinerilor artişti români care trăiesc departe de ţară.

E.B.: Care sunt proiectele importante în care sunteţi implicaţi ca instituţie şi care credeţi că este impactul pe care acestea îl vor avea în viaţa culturală a românilor din afara graniţelor?

Z.P.: Din luna aprilie şi până în prezent, am lansat două proiecte pe care noi le considerăm de succes. Primul este “Basm românesc”, ce constă în crearea unui basm românesc din texte, elaborate succesiv, de către elevii şcolilor cu predare în limba română din întreaga lume.

Proiectul a demarat de Ziua Internaţională a Copilului, 1 iunie 2013, prin redactarea primei pagini a basmului cu contribuţia elevilor de la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, a fost completat până în prezent de elevi din şcoli cu predare în limba română din Spania, Italia, Serbia, Ucraina şi urmează să fie continuat în următoarele

săptămâni de copiii din Belgia şi Ungaria. Finalul povestirii va fi realizat de către elevii Palatului Copiilor din Chişinău. Fiecare ţară a ilustrat propria contribuţie printr-un desen sugestiv.

Basmul ilustrat realizat va fi publicat sub egida IEH. Lansarea acestuia va avea loc de Ziua Internaţională a Copilului, 1 iunie 2014, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti.

Basmul editat va fi distribuit în şcolile cu predare în limba română din comunităţile româneşti.

Proiectul va continua, în anul următor lansării basmului editat, prin realizarea unei benzi desenate a basmului de către elevii şcolilor cu predare în limba română şi prin constituirea grupurilor de mesageri ai basmului românesc la nivelul fiecărei şcoli.

Al doilea proiect derulat de către IEH, „Sâptămâna Educaţiei, Culturii şi Spiritualităţii româneşti”, s-a desfăşurat la Mangalia în perioada 05-11 august, în parteneriat cu Departamentul Politici pentru Relaţia cu

Proiectul s-a adresat cu preponderenţă profesorilor de limbă română, istoria românilor şi geografia României din Republica Moldova, Spania, Italia, Ucraina şi Ungaria, precum şi studenţilor bursieri ai statului român din Republica Moldova. În cadrul proiectului ne-am bucurat de lectori de marcă din domeniile amintite, decani de facultăţi, Arhiepiscopul Tomisului, precum şi de prezenţa domnului Cristian David, Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni.

E.B.: Aveţi planuri pentru promovarea limbii şi culturii române în lume, nu doar în rândul românilor de pretutindeni?

Z.P.: De promovarea limbii şi culturii româneşti în lume, cu alte cuvinte de aducerea în faţa cetăţenilor străini de artă românească, se ocupă Institutul Cultural Român.

Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de pretutindeni are în vedere sprijinirea etnicilor şi cetăţenilor români, precum şi păstrarea limbii şi culturii naţionale în familiile

Românii de Pretutindeni.

Acesta a constat în dezbateri şi seminarii pe teme educaţionale, culturale şi spirituale româneşti. Cele 7 zile ale proiectului au fost dedicate Limbii Române, Istoriei şi Civilizaţiei Româneşti, Geografiei României, Artei Româneşti, Cărţii Româneşti şi Spiritualitaţii Româneşti.

şi comunităţile lor.

E.B.: Care sunt proiectele institutului prin care doriţi să-i implicaţi pe românii stabiliţi în Spania?

Z.P.: Suntem în faza de pregătire a unui calendar cultural pentru anul 2014, prin care să fie evidenţiate toate sărbătorile comunităţilor româneşti, sărbători care

formează profilul fiecărei comunităţi şi o evidenţiază printre celelalte comunităţi, adică unitate în diversitate. Împreună cu Institutul Limbii Române dorim să realizăm cât de curând o întâlnire a profesorilor de limba română la nivel european, care să includă, bineînţeles, şi pe cei din Spania.

E.B.: În ce măsură primiţi spijin din partea autorităţilor de la Bucureşti?

Z.P.: IEH se bucură de sprijin necondiţionat atât din partea ministrului delegat pentru Românii de Pretutindeni, domnul Cristian David, cât şi din partea întregului Guvern, pentru a-şi atinge obiectivele pentru care a fost înfiinţat.

Nimic nu se poate face fragmentat, lucru care s-a înţeles de către acest Guvern, iar domnul Ministru Cristian David a strâns laolaltă, întrun comitet, reprezentanţi ai ORS, ICR, DRP şi IEH, astfel încât, prin colaborare şi comunicare, instituţiile implicate să poată cu adevărat sprijini şi apăra cetăţenii români din afara ţării.

E.B.: Ce gânduri doriţi să transmiteţi românilor de pretutindeni prin intermediul publicaţiei în limba româană Occidentul Românesc?

Z.P.: Pentru că tocmai a fost ziua limbii române, aş vrea să le spun tuturor că a fi român nu reprezintă un complex, ci reprezintă mândria de a vorbi aceeaşi limbă, de a avea aceleaşi trăsături naţionale cu George Enescu, cu Emil Cioran, cu Maia Morgenstern, cu Nadia Comăneci, cu Ilie Năstase etc. Sărbătorind limba română, omagiem tot ceea ce ne defineşte: trecut, cultură, familie, locuri natale.

De aceea, Nichita Stănescu spunea:„Limba română este patria mea”. La mulţi ani limbii române, la mulţi ani poporului român!

Interviu realizat de Elena Bogdan

Interviu „Un univers distinct, original ne întâmpină în desenele lui Eduard Rudolf Roth, a cărui imaginaţie surprinde adesea prin combinarea neaşteptată de forme, obiecte, volume, spaţii devenite metafore plastice. Ca într-un poem, ideile se ascund şi se revelează, parcurg un metabolism uneori la limita oniricului, dar păstrând întotdeauna coerenţă imagistică şi un echilibru compoziţional încântătoare.”

- Costin Tuchilă

Rudy Roth este un tânăr artist român, rezident în Palma de Mallorca - Spania, care îşi defineşte arta ca pe o invitaţie de a căuta inefabilul în energiile creative ale imaginaţiei inconştiente. Grafica sa, articulată în arhitecturi şi geometrii contradictorii, afirmă el, i-a fost înnodată caligrafic de degete de o lumină lipsită de contururi, ale cărei umbre s-au suprapus peste trecerea timpului.

Doctorand în Relaţii i n t e r n a ţ i o n a l e , absolvent a două programe masterale, unul al Universităţii Bucureşti

şi un altul al University of Kent at Canterbury, Rudy Roth (pseudonimul literar al lui Eduard Rudolf Roth) a activat ca jurnalist radio (Radio România) mai bine de 13 ani, iar din anul 2005, este consultant pentru dezvoltare şi optimizare afaceri, manager de proiect, formator şi web-designer. Însă doar prin grafică, pictură sau poezie îşi regăseşte vocaţia infinitului. Între 30 septembrie şi 19 octombrie 2013, 50 dintre lucrările sale vor fi expuse la Biblioteca Metropolitană Bucureşti în cadrul expoziţiei intitulate La déesse du temps perdu (Zeiţa timpului pierdut). Vernisajul va avea loc marţi, 1 octombrie 2013, la ora 17:30, în Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii, cu participarea extraordinară a actorului Dorel Vişan. Cei prezenţi vor putea asculta un microrecital de harpă celtică al Roxanei Moişanu şi o prezentare critică a cunoscutului critic şi om de radio Costin Tuchilă.

Reporter: Există un timp anume, atunci când fiecare realizează că poate face altceva, în cazul dumneavoastră, grafică. Când aţi început să desenaţi, ţinând cont de formaţia dumneavoastră, de celelalte preocupări ?

Rudy Roth: Cred că primele urme cât de cât semnificative ale paşilor mei pe drumul plin de sinuozităţi al artei grafice

SEPTEMBRIE 2013

13

Timpul şi lumina împart o singură umbră Rudy Roth se regăsesc cândva prin gimnaziu. Ţin minte că atunci am participat la mai multe concursuri de pictură pentru copii, iar toată lumea se aştepta să dau un sens pasiunii mele pentru desen. Aveau să treacă însă mai bine de 15 ani, până când – în timpul stagiului masteral de la Bruxelles –, mâinile mele să mai rupă din nou imagini din textura infinitului. Acolo, în ploioasa capitală a Regatului Belgiei şi în câteva scurte interludii prin Bucureşti, Timişoara şi Paris s-au născut cele mai multe dintre schiţele acestea, care parcă moştenesc ceva din conturul translucid al neliniştilor mele.

Reporter: Aţi debutat cu grafică de carte la volumul de poezii „Paşii profetului” de Lucian Blaga, la invitaţia Editurii Ars Longa din Iaşi, volum prezentat la Festivalul „Lucian Blaga” de la Alba Iulia în anul 2008. Cum aţi relaţionat cu universul blagian, cu nebănuitele lui trepte ?

Rudy Roth: Expresionismul lui Blaga este covârşitor. Fertil, inundat de simboluri, plin de vibraţii, însă covârşitor.

Fără doar şi poate, nu pot spune că m-am simţit confortabil, întâlnirea cu versurile blagiene a fost extrem de puternică. Iar aceasta se aşeza peste asimetria inerentă a începutului. Dacă ar fi să primesc invitaţia acum, cred că aş încerca să-l tălmăcesc pe Blaga în alte umbre decât am făcut-o atunci. Aş lasa misticismul la nivelul unei simple sugestii, mai degrabă, decât la nivelul unei dimensiuni dominante…

Reporter: A urmat volumul „Lauda somnului”, tot de Lucian Blaga, în care cântă exuberanţa vieţii terestre, deşi poezia lui este un mister.

(Lucian Blaga a fost numit de Pompliu Constantinescu „poet al misterului”). Cum aţi dezlegat, din punct de vedere grafic, această filosofie a misterului?

Rudy Roth: Lauda somnului, apărut în 2010, m-a găsit într-o altă etapă a experimentelor mele grafice.

Deja creionul meu începuse să sondeze tonuri mai subtile, am reuşit să pun grafica în acord cu estetica expresionistă. Efectul vizibil

Reporter: O altă treaptă în timpul devenirii a fost întâlnirea cu poezia maestrului Mircea Albulescu din volumul „Ultimele noduri”. Cum aţi gândit această împletire de idei grafice cu cele po-

a constat într-o trecere de la un simbolism articulat într-o manieră destul de primitivă la un imaginar tributar unei spiritualităţi ancestrale, de la interpretări ale misterului la geometrii contradictorii care sfidează raţiunea.

etice, ţinând cont de apelul definitiv sau definitoriu al poetului?

Rudy Roth: Aşa cum am spus-o de fiecare dată, întâlnirea artistică cu Maestrul, cu bunul meu, Mircea Albulescu, a fost ca o duminică. Alături

de acest pescar de suflete care înnoadă linişte din năvoadele timpului, mi-am purtat, aidoma unui copil, nostalgia unei mirări clandestine. Despre schiţele astea am spus dintotdeauna că am senzaţia că numi aparţin. Ca şi cum ceva, cumva, undeva ar fi făcut ca mâinile mele să le transpună pe hârtie şi doar atât. Cred că răspunsul se află în seva creaţiei din Ultimele noduri.

Reporter: „La déesse du temps perdu” („Zeiţa timpului pierdut”), titlul expoziţiei din octombrie 2013, de la Bucureşti, nu ne conduce oare spre timpul iubirii?

Rudy Roth: Desigur. Cineva m-a întrebat de curând dacă, în arta mea, măsor iubirea cu timpul. Am răspuns că ştiu să măsor femeia doar cu timpul iubirii... Un timp al iubirii, născut într-o joi când destinul, sătul să îmi tot înghesuie cioburi din suflet prin vitralii cu geometrii contradictorii, mi-a tatuat visul infinitului pe pleoape.

Iar în numele acestui vis, accept ca timpul să-mi îndese sub unghii aşchii de tăceri şi iubire… *** Interviu realizat de Occidentul Românesc

14

Diaspora

SEPTEMBRIE 2013 paradoxal, “procedura macro” de relaţionare naţionaleuropean este în mare majoritate un algoritm tehnic.

II. Resura umană alocată

Dan Luca - Bruxelles Bruxelles-ul este capitala de facto a Uniunii Europene.

Vrem, nu vrem, peste 75% din legislaţia aplicată în România îşi are originea la Bruxelles.

La aceasta se adaugă miliardele de euro care sunt destinate României şi care au nevoie de o accesare cu impact pentru cetăţenii şi pentru comunităţile în care trăiesc. Există o dinamică contemporană la nivelul UE – se discută reforma instituţiilor europene şi noile competenţe.

România trebuie să fie activă în acest mecanism de poziţionare.

Statul Român al următorilor 5-10 ani trebuie regândit, iar dacă reuşim să ne folosim optim resursele, vom juca un rol important în Europa! “Filonul românesc˝ actual nu poate produce rezultate performante în actuala stare de fapt. Acum, la nici un an de alegerile europene, avem nevoie de o dezbatere pragmatică, despre dezvoltarea capacităţii României de a influenţa politica europeană. Şi pentru că de fiecare dată când avem alegeri europene ajungem tot la discuţii cu iz naţional, propun încă de acum 10 teme europene concrete pentru campania care precede alegerile europene din 25 mai 2014.

I. Program guvernamental “Experţi pentru o Românie europeană”

Fără îndoială există la nivelul României o problemă de resursă umană alocată, de finanţare a acestui sistem de „calibrare fină a României la Uniunea Europeană”.

Este clar că inerţia sistemică nu duce la o rezolvare a problemelor actuale pe care le are România cu Uniunea Europeană. Trebuie intervenit rapid, organic, pentru ca actualele tendinţe să fie corectate. Soluţia propusă este lansarea cât mai rapidă a unui program guvernamental “Experţi pentru o Românie europeană” de consolidare pe două paliere (naţional şi local) a expertizei tehnice europene din România.

Voinţa politică este importantă, dar trebuie sprijinită de o puternică componentă tehnică, necesitând expertize multiple în anumite sectoare specifice (legislaţie, social, sector de afaceri, politici sectoriale, comunicare, etc).

Nu trebuie blamată o persoană anume, un partid politic şi nici măcar instituţiile statului pentru nerealizarea perfectă a acestui obiectiv. Deşi este

Pentru racordarea ţării la UE avem nevoie de aproximativ 5.000 de români la Bruxelles şi 25.000 de persoane în România implicate în mod real în mecanismul comunitar. În prezent avem doar vreo 2.500 la Bruxelles şi maxim 10.000 în Bucureşti (în special în sectorul public). România este o „mină” de resursă cu potenţial enorm pentru a forma fibra de care e nevoie pentru o reprezentare adecvată la nivel european.

Este un paradox, avem în România vreo 25 de mastere în domeniul studiilor europene, iar 95% din absolvenţi nu îşi găsesc de lucru relaţionat cu diploma obţinută. Trebuie gândită o strategie pe acest palier, de a coordona cererea şi oferta în domeniul expertizei europene. Pe lângă tinerii valoroşi care s-au pregătit în ţară, să nu uităm nici de resursa umană care s-a format la şcoli în străinătate, mult mai obişnuită cu sistemul de lucru internaţional, şi care poate fi atrasă prin programe şi iniţiative bine puse la punct.

III. Colaborarea şi comunicarea permanentă cu români din Bruxelles-ul European

Racordarea unei ţări de peste 20 de milioane de locuitori la o structură de 500 de milioane, precum Uniunea Europeană, nu este un lucru uşor. Trebuie însă alocată o resursă umană corespunzatoare, fără a subestima acest mecanism. Noi mizăm prea mult doar pe cei 100 de diplomaţi din Reprezentanţa Permanentă de la Bruxelles şi anumiţi eurodeputati, miniştri şi experţi tehnici din ministere. În prezent avem însă vreo 2.500 români care lucrează în mediul european de la Bruxelles, foarte mulţi dintre aceştia derulându-şi activitatea în cadrul Comisiei Europene. Iar aceşti 2.500 de români din Bruxelles trebuie puşi în valoare în avantajul reciproc. Să nu uităm ei sunt acolo fiindcă România este membră a UE, chiar dacă în prezent nu reprezintă România. Clădirea unei punţi de legătură între funcţionarii europeni de la Bruxelles şi Guvernul României este o prioritate europeană pentru România şi eu am semnalat-o de câţiva ani. Am identificat acei 9 directori din Comisia Europeană care sunt de naţionalitate română şi cei 42 de şefi de unitate români şi am început deja demersurile la nivel de Guvern pentru a organiza o întâlnire a premierului cu aceştia. Cel mai probabil întâlnirea va avea loc în luna octombrie, la Bucureşti.

Deci mergem foarte mult pe

modelul francez şi german, bineînţeles sunt ţări mai vechi în UE, care invită funcţionarii de rang superior din Comisie în special la o întâlnire tehnică cu reprezentanţii guvernului pentru a prezenta priorităţile ţării respective în anul următor. Este o chestie normală şi sper ca România să poată realiza această întâlnire în octombrie anul acesta şi mi-aş dori ca după aceea s-o instituţionalizăm şi s-o avem în fiecare an.

IV. Sectorul privat consolidare federaţiilor sectoriale româneşti în Bruxelles E foarte important ca România să aibă o poziţionare structurată şi sectorială la Bruxelles. Există 3.000 de federaţii industriale care sunt prezente în Bruxelles-ul european. Structurile naţionale româneşti sunt membre ale acestor federaţii europene în majoritatea cazurilor, dar nu sunt active. Activitatea şi relaţionarea cu structura europeană trebuie făcută în mod constant şi sustenabil. Trebuie ca aceste federaţii să urmărească agenda publică europeană, să se implice, să aibă o opinie, să culeagă informaţia din teritoriu, din România, pentru a o transmite în mod coagulat la Bruxelles. Lipsa specialiştilor de politici sectoriale în domeniul european, lipsa unei prezenţe industriale româneşti integrate în federaţiile europene şi statulul de nou membru UE pentru România fac ca nici un român să nu ocupe o astfel de poziţie de vârf în Bruxelles-ul european. Cum să avem influenţă în grupurile industriale reprezentate la Bruxelles?

V. Opinia României pe dosare legislative sectoriale

Uniunea Europeană nu înseamnă doar „temele mari” ale politicii externe. Pentru cetăţeanul de rând importantă este calitatea alimentelor, calitatea apei, siguranţa lifturilor din clădiri, etc. Toate acestea sunt legate de legislaţia europeană. Aceasta trebuie însă anticipată, discutată şi la nivel naţional cu toţi actorii implicaţi. Sunt 3-4.000 de dosare active la Bruxelles, şi 100 de conferinţe pe zi, care nasc dezbateri, coaliţii, iniţiative şi implicit legislaţie.

România a fost prea mult oscilantă, nesigură şi nesustenabilă. Sistemul românesc are nevoie de expertiza tehnică pentru anticipare şi susţinerea pragmatică a intereselor naţionale.

VI. Poziţionarea la nivel de vârf în Uniunea Europeană de după alegerile europene

Anul 2013 este un an prelectoral la nivel european şi este important să organizăm România pentru următorul mandat al Parlamentului European şi

10 idei concrete pentru o Românie europeană al Comisiei Europene. Ce portofolii sunt cruciale pentru România? Unde este important să avem români în Cabinetele de Comisari?

Avem schimbări la vârf şi în Parlamentul European, dar şi la nivelul Consiliului - cu oportunităţi de a avea români în jurul noilor lideri. Cine sunt românii care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate pentru a lucra în aceste Cabinete? Trebuie urmărit calendarul numirilor şi stabilit procedura de sprijin acordat românilor cu şanse de inserţie. Doar prin enumerarea ascestor intrebari ne dam seama de necesitatea unei colaborari între Statul Român şi românii din Bruxelles. Încă de acum trebuie să gândim profilul viitorului comisar european român, dar şi ce politicieni români pot să conducă comisiile strategice din cadrul Parlamentului European. Trebuie să sensibilizăm factorii de putere de la nivel naţional pentru a nu ne trezi că trocurile politice locale împing spre Bruxelles politicieni care nu pot să fie operaţionali în mediul intercultural al afacerilor europene.

VII. România intră puternic în dezbaterea despre viitorul instituţiilor europene Traversăm o perioadă în care dezbaterile legate de viitorul Uniunii Europene devin un subiect fierbinte, atât la Bruxelles, cât şi în alte capitale europene. România este unul dintre cele 25 de state membre UE care au decis să semneze Tratatul Fiscal. Unde se plasează însă România în dezbaterea despre viitorul instituţiilor europene şi al Uniunii Europene în general? Care este rolul cheie al României în acest proces de transformare, ce am putea câştiga şi care ar putea fi pierderile? Ce idei, ce bune practici ar putea sugera România pentru ameliorarea arhitecturii instituţionale şi a funcţionarii UE? Ce dificultăţi a întâmpinat în scurta perioadă de 6 ani de membership? Ce soluţii ar fi pentru surmontarea lor?

Cât poate influenţa interesul românesc dezbaterea despre viitorul Europei? Cum şi în ce mod? Care este acest interes în context european?

Acestea sunt doar câteva întrebări care suscită interesul unei dezbateri la nivel intern în contextul descris anterior.

Vocea României trebuie să

fie remarcată şi ascultată de către partenerii de dialog, să fie un stat activ în procesul de reformă a instituţiilor UE. Este important ca România să aibă un profil articulat şi la nivelul UE, aşa cum are deja la nivelul NATO. Coerenţă, predictibilitate, de asta are nevoie România raportându-ne la activitatea sa din Uniunea Europeană. Pentru atingerea acestor obiective e nevoie de input academic, e vorba de a implica în timp stakeholderii români, atât pe cei din ţară, dar şi pe cei din mediul capitalei Europei.

România trebuie să îşi stabilească un punct de minim şi unul de maxim în dezbaterea despre viitorul instituţiilor europene. Există riscul ca o şovăială politică sau dezinteres să ducă la autoexcluderea României din dezbatere.

România trebuie să-şi ia rolul în serios!

VIII. Pregătirea Preşedenţiei româneşti a UE

România urmează să îşi înceapă mandatul Presedentiei UE în a doua jumătate a anului 2019. Spre deosebire de strategiile naţionale româneşti, unde se fac cu greu planuri pe un an, la Bruxelles se gândeşte pe termen cel puţin mediu. Aşadar, pentru a ne plia pe metodele de lucru europene, ar trebui să începem deja pregătirile pentru a ne îndeplini sarcinile în 2019.

Avem încă 6 ani la dispoziţie să arătăm partenerilor noştri şi să ne demonstrăm nouă înşine că sîntem foarte buni ca idei, proiecte şi management al carmei clubului comunitar.

Poate ar fi util să recapitulăm şi să analizăm cei 6 ani de când am devenit parte a Uniunii Europene. Practic, coincidenţa face să ne situăm undeva la jumătatea distanţei dintre cele două evenimente – aderarea şi începerea mandatului Preşedinţiei UE.

IX. Platforme locale europene – conceptul Casei Europei dezvoltat la nivel local în România

Construcţia Uniunii Europene are nevoie de suportul şi implicarea activă a cetăţenilor.

Reducerea distanţei dintre problemele cotidiene şi dezbaterea politică europeană este necesară atingerii acestui obiectiv. Europa este un proiect economic, social, politic şi cultural. Conceptul Casei Europei implică găsirea metodelor de articulare a identităţii naţionale cu cea europeană, proiectarea unui sistem în care atât comunita-

tea locală, cât şi cea regională îşi au locul în amfiteatrul european. Implicarea întregii comunităţi locale este decisivă în succesul proiectului.

Responsabilitatea revine nu doar instituţiilor locale, ci şi sectorului industrial, academic, neguvernamental, precum şi mass media. Dezvoltând platformele locale cu iz european putem sprijini şi proiectul deschiderii birourilor regiunilor românesti în capitala Europei, un proiect pe care România l-a început, dar care necesită încă sustenabilitate în abordare.

X. Eurodeputatul – liderul procesului de integrare a României în UE

Eurodeputatul este reprezentantul vocii cetăţeanului.

Rolul acestuia nu trebuie să se mărginească în a activa în anumite comisii parlamentare, iar în week-end în a explica cetăţenilor de pe sticla televizorului activitatea Parlamentului European.

Parlamentarul european este liantul între Guvern şi Parlamentul României facilitând întelegerea mai bună a iniţiativele de la nivel comunitar.

Este persoana care comunică permanent cu sectorul de afaceri şi societatea civilă organizată pentru a simţi în mod real pulsul cetăţeanului. Avem o echipă europarlamentară echilibrată, avem periodic nevoie însă şi de suflu nou, de oameni conectaţi atât la realitatea de la Bruxelles cât şi la cea din România.

Această „dublă pălărie”, precum şi complementaritea necesară între voinţa politică şi expertiza tehnică, face ca influenţa la Bruxelles să fie maximă, căci am avea oameni care să vorbească şi româna şi „bruxelleza”.

Dan LUCA este Doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, fondator în 2003 al Clubului “România-UE” Bruxelles.

Are 41 de ani şi îşi desfăşoară activitatea la Bruxelles din 1997. Este autorul a 3 cărţi despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european şi dilemele comunicării. Este profesor la universităţi din Bruxelles, Gorizia (Italia), Bucureşti şi Cluj. În 2008, inspirat şi sprijinit de social-democraţii germani, socialiştii francezi şi laburiştii britanici, a înfiinţat la Bruxelles prima filială din afara teritoriului României a unui partid politic român – PSD Bruxelles.

Diaspora

SEPTEMBRIE 2013

Costurile de emigrare în SUA ale jurnalistei Corina Drăgotescu vor fi plătite din bani publici Simona M. Botezan Director Adjunct - Publicaţia Mioriţa - CA/USA http://ziarulmiorita.net/

Consulul General al României la Los Angeles, Eugen Chivu, a declarat pentru ziarul Mioriţa USA, că jurnalista Corina Drăgotescu va fi ataşat de presă al Consulatului, începând de la 1 septembrie 2013. Din discuţia cu domnul Consul General reiese că postul este nou creat, iar salariul jurnalistei va fi plătit din bani publici. Corina Drăgotescu va începe munca direct cu o pauză, pentru că urmează Labor Day weekend.

Ce datorii au de achitat contribuabilii şi statul român faţă de Corina Drăgotescu, o jurnalistă controversată, care şi-a anunţat intenţia de emigrare în octombrie 2012, într-un reality show lacrimogen la TV? Potrivit declaraţiilor ei din 2012, soţul a caştigat la DV Lottery, iar motivul emigrării este fiica lor, care studiază fashion & modeling la UC Riverside din Long Beach, CA. Dar despe facultăţile de ”maioneză cu ciuperci” din SUA discutăm altadată. „Plec pentru un viitor mai bun pentru fata mea.

M-am dus în America foarte des, de 12 ani merg de două ori pe an, cel puţin. Am văzut cum este să trăieşti într-o ţară în care vin oameni din toate locurile şi în care toleranţa înseamnă ceva. Aveam nişte vise, am trăit 20 de ani să-mi ating acele vise. După 30 de ani de muncă mă aşteaptă un anunţ al unui alt ‚domn Boc’ care să-mi spună: nu avem bani să vă plătim pensia. Preferi să te duci în afară, unde munceşti 10 - 15 ani, dacă Dumnezeu îmi dă sănătate, îţi depui bani de pensie sau pentru viitorul copilului şi reuşeşti să-i oferi o viaţă normală familiei pe care o ai. Pornesc la un alt drum”, a declarat ziarista în 5 octombrie 2012, la RTV. Este normal ca familia Drăgotescu să-şi susţină unicul copil. Nu este normal să uzeze de metode de parvenire dâmboviţene pentru a obţine o sursă de venit în SUA. Românii din America şi-au câştigat

respectul pentru că s-au integrat în societetate prin forţe proprii (fără proptele de la Bucureşti), respectând legislaţia şi valorile ţării adoptive.

Drăgotescu vine in SUA cu balcanisme, a renunţat deja la obiectivele declarate anul trecut (corespondent RTV; şcoală de nutriţie în California), iar acum are ambiţia “să aibă grijă de românii-americani”.

Numai că românii-americani nu au nevoie de grija dumneaei pentru că se descurcă foarte bine singuri, unii de zeci de ani, alţii de 3-4 generaţii. În calitate de angajată MAE, Corina Drăgotescu nu va presta servicii pentru SUA, deci nu va avea dreptul la ajutor social sau pensie din partea statului american, ci va depinde tot de “un domn Boc”. Metodele dâmboviţene de parvenire nu dau roade în administraţia publică sau în firmele private americane, dar pot să infecteze uşor orice bucată de pământ românesc - misiunile diplomatice ale României din străinatate sunt “pământ românesc”.

Corina Drăgotescu s-a lansat în presă imediat după Revoluţia din 1989, iar de-a lungul timpului şi-a exprimat sprijinul pentru Ion Iliescu, echipa lui neo-comunistă şi alţii. În iunie 1990, Corina Drăgotescu era de partea minerilor, care băteau studenţii din Piaţa Universităţii şi susţinea că “minerii au făcut bine că au distrus jumătatea putredă a mărului”. Ca o nostalgică veritabilă, în anii ’90, Corina Drăgotescu a deţinut brandul comunist “Scânteia”. „Procedura de achiziţionare a mărcii «Scânteia» a fost demarată la începutul anului 2007, şi la sfârşitul lunii martie 2008, am intrat în posesia brand-ului. Deţin dreptul de proprietate asupra tuturor domeniilor, mai puţin Imobiliar şi IT. Pot să spun că plănuiesc să lansez un produs de informaţii pe zona de Internet, şi anume un site. Am două domenii înregistrate deja - www. scanteiaonline.ro şi www. ziarul-scanteia.ro. Ambele domenii sunt înregistrate pe numele Magdalena Gabriela Bolintineanu, asistenta consilierei mele. E un proiect. Nu ştiu dacă voi rămâne cu forma aceasta, cu linia gândită acum

un an şi jumătate în urmă”, a declarat Corina Drăgotescu. (sursa: Mediafax) O parte dintre românii din SUA - pe care ea declară că vine să-i ajute - au emigrat din cauza mineriadelor, securiştilor, comuniştilor, corupţiei şi parveniţilor plătiţi din bani publici. Deci, românii din SUA nu au nevoie de ajutorul Corinei şi al altora ca ea.

Cei care au ajuns în SUA înainte de 1989 - oameni cărora li s-au confiscat averile, li s-a retras cetăţenia română şi nu mai aşteaptă pensii sau ajutoare din România - nu au motive sa agreeze opiniile doamnei Drăgotescu, care a susţinut adesea că “statul român are, deci statul trebuie să ne dea” şi a muncit “pe brânci” pentru a stoarce cât de mulţi bani a putut de la statul român. Ştiaţi că a divorţat de soţ ca să primească o locuinţă de la stat şi apoi s-a recăsătorit cu “biletul ei câştigător” la DV Lottery?

Presupun că şi pentru postul din LA a transpirat în acelaşi fel greţos - s-a mutat din trust în trust şi a cântat “imnuri” celor care au plătit-o mai mult.

Ca urmare, nu sunt prea mulţi români din SUA care au nevoie de sprijinul Corinei, în afară de familia şi prietenii ei.

Unul dintre rolurile misiunilor diplomatice româneşti din străinatate este acela de a acorda sprijin cetăţenilor români aflaţi în dificultate într-o ţară străină. Dar ajutorul nu constă în angajarea la consulat sau ambasadă pentru românii incapabili să-şi gasească un loc în societatea americană. Ca urmare, decizia Bucureştiului de a-i oferi o sursă de venit Corinei Drăgotescu la Los Angeles, nu putea veni decât ca o rasplată pentru servicii politice murdare, făcute unui papiţoi sus pus, lipsit de educaţie şi bun simţ. Pe langă salariul în lei şi indemnizaţia în valută - potrivit legii - Corina Drăgotescu va avea dreptul la o indemnizaţie de instalare, sporuri, premii şi beneficii; o indemnizaţie pentru soţul ei (dacă acesta nu va fi încadrat în muncă în SUA); indemnizaţie pentru cumpărarea unor efecte personale şi o sumă care va acoperi o parte din taxele de studii ale fiicei ei. Pe scurt - contribuabilii români vor suporta costurile emigrării Corinei în SUA, demenţial! Detalii despre salariile diplomaţilor, aici: http://www.realitatea.net/ afla-care-e-salariul-mediu-lamae-si-cat-castiga-diplomatiiromani_1049475.html http://www.dreptonline.ro/ legislatie/lege_ modificare_ salarizare_misiuni_

consulare_334_2007.php http://lege5.ro/Gratuit/ gu3domjt/legea-nr-4952004-privind-salarizareasi-alte-drepturi-banesti-alepersonalului-din-administratiacentrala-a-ministeruluiafacerilor-externe-si-de-lamisiunile-diplomatice-oficiileconsulare-si-instit Ghidul Viitorului Diplomat, pagina 11: “dacă visezi să devii membru al Corpului diplomatic şi consular al României, trebuie să ocupi o funcţie publică, să nu fii membru al unui partid politic, să cunoşti cel puţin o limbă străină, să fi absolvit Academia Diplomatică său să fi promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României (organizat potrivit regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere în Ministerul Afacerilor Externe) şi nu în ultimul rând să ai o stare de sănătate corespunzătoare, atestată de Ministerul Afacerilor Externe.

Concursurile de admitere în Corpul diplomatic şi consular se organizează pentru funcţiile diplomatice său consulare vacante. Dacă ar fi să întrebăm un specialist în acest domeniu, ar declara că sociabilitatea, lucrul în echipă, ţinuta vestimentară, spiritul analitic şi capacitatea de sinteză, flexibilitatea, rigurozitatea şi, nu în ultimul rând, loialitatea sunt printre calităţile care nu ar trebui să-i lipsească unui diplomat.” http://csd. aser.ro/files/2012/01/GhidulViitorului-Diplomat.pdf Aha, deci loialitatea faţă de anumite grupuri de interese o recomandă pe Corina Drăgotescu pentru un post în diplomaţie! Încă n-am auzit-o vorbind în engleză, dar va primi un spor pentru limbi străine. Academia Diplomatică nu a absolvit-o, vechime în MAE nu are. Oare a câştigat un concurs? Când? Cine au fost contracandidaţii ei, cine a declarat-o admisă şi a decis angajarea ei în LA? Corina Drăgotescu, bolnavă de cancer cu câţiva ani în urmă, are o stare de sănatate perfectă aşa cum prevede legislaţia?

Cine a decis că e necesar acest post la Los Angeles pentru ca Drăgotescu are treburi personale acolo? Presupn că a transpirat “pe brânci” pentru acest post, în stilul ei caracteristic de oportunistă. Manierele “elegante” ale jurnalistei le cunoaştem din apariţiile ei televizate - de exemplu din altercaţia cu Andreea Pora (Revista 22) în direct la Realitatea TV, în 2010.

Doamna Drăgotescu ne-a transmis că vrea să vorbească

cu directorul ziarului Mioriţa USA, după ce vine la post.

Sunt curioasă pe ce ton şi ce are de gând să ne ofere ca să nu mai scriem adevărul despre ea? O admir pentru ambiţia cu care încercă să implementeze în SUA sistemul mizerabil de pile, cunoştinţe şi relaţii cu care a făcut carieră în România. Numai că integrarea în SUA nu este similară cu integrarea în Consulatul din LA, iar aceasta este o altă lecţie pe care o are de învăţat. Gogoşile “dinozaurilor” din mass media românească - categorie căreia aparţine Corina, nu valorează nici cât o ceapă degerată în societatea americană. În curând s-ar putea să auzim că a arestat-o poliţia pentru că a încercat să dea şpagă undeva.

De ani de zile singurul „refren” pe care-l auzim la misiunile diplomatice româneşti din SUA este “nu avem bani”. Din cauza lipsei de fonduri misiunile diplomatice funcţionează cu personal redus. În ultimii ani s-a discutat varianta angajării part time a unor români din comunitate, o soluţie care ar reduce cheltuielile MAE prin eliminarea costurilor de relocare, transport, şi întreţinere pentru familiile diplomaţilor trimişi temporar la post în SUA. La Ambasada României din Washington DC - principala misiune diplomatică a

15

României în SUA, nu s-a zugrăvit interiorul de mai mulţi ani. Instalaţiile de încălzire şi răcire sunt vechi şi nu mai fac faţă necesităţilor. Clădirea Ambasadei, cumpărată de Regina Maria în anul 1926, necesită renovări pentru care nu sunt alocate suficiente fonduri.

Ambasada nu mai are bucătar de vreo 7-8 ani; pentru recepţii şi evenimente este nevoită să apeleze la firme de catering şi la improvizaţii. Personalul diplomatic şterge praful, dă cu mopul şi curăţă băile de la locul de muncă, pentru că ambasada nu are fonduri să angajeze o firmă de curaţenie sau o femeie de serviciu permanent.

Prosperitatea unei ţări se vede la Washington DC şi după acest criteriu - clădirile şi posibilităţile ambasadelor. Bine că MAE a gasit resurse ca să-i platească un salariu Corinei Drăgotescu, pentru a tăia frunze la câini în Consulatul din LA! Sper că vom primi fotografii cu Corina, când va fi rândul ei la curăţenie în clădirea Consulatului. Sau va fi generoasă şi va plăti din propriul ei salariu o femeie de serviciu la Consulat? În concluzie, cei care aţi plecat din România pentru că vaţi săturat de corupţie, nepotisme, parveniţi şi relaţiile lor - vizitaţi Consulatul General al României din Los Angeles după 1 septembrie 2013 şi căutaţi-o pe Corina. Va fi benefic - salvaţi bani! Vă veţi aminti de ce aţi plecat din ţară; vă va trece repede dorul de casă şi cheful de a vizita România, deci nu veţi mai cheltui bani pentru biletele de avion şi cadouri pentru România.

Mulţumim mult pentru ajutor, Corina!

16

SEPTEMBRIE 2013

Frumuseţile României

Fostul port al Timişoarei Explorarea la pas a Timişoarei ar putea începe foarte bine cu cartierul Iosefin, întins în sud-vestul oraşului, între gară şi podul Traian dinspre cartierul Cetate. Întemeiat după 1744 ca sat de colonişti germani aşezat pe ambele părţi ale Begăi, Iosefin se numea pe atunci Josephstadt, după numele împăratului austriac Iosif al II-lea sub a cărui domnie a fost înfiinţat. În sec. 19 Iosefin s-a bucurat de avânt economic şi

ordinului Notre Dame, biserica Notre Dame fiind chiar în spatele liceului meu. Ceva mai încolo este Piaţa Mocioni numită adesea doar „Sinaia”, unde se vede Biserica Ortodoxă construită în 1936, cu o arhitectură inspirată de cea a Sfintei Sofia; după care urmează Piaţa Maria, numită aşa după Monumentul Fecioarei Maria, ridicat pe locul unde legenda locală spune că a fost schingiuit până la moarte Gheorghe Doja.

Piaţa Victoriei, sanctuarul timişorean al secesiunii vieneze Dincolo de podul Traian începe cartierul Cetate, cel mai vechi nucleu urban al Timişoarei. La dreapta podului se vede Catedrala ortodoxă, ridicată între 1936 şi 1946 în stil predominant moldovenesc şi ctitorită de regele Mihai, iar la stânga se profilează silueta zveltă a Bisericii Ordinului Piarist, flancată de clădirile în stil secesionist care au aparţinut aceluiaşi ordin şi care constituiau Liceul Piarist. La nord de Catedrala ortodoxă se întin-

prosperitate: aici se afla gara oraşului şi portul Timişoarei (să nu uităm că pe atunci Bega era canal fluvial navigabil cu legătură către Tisa şi Dunăre), alături de mai multe mori şi fabrici. Aşa că Iosefinul de azi este dominat de edificii baroce, la care se adaugă, ca peste tot în Timişoara, edificii ridicate în stilul secesiunii vieneze.

Străbătând Iosefin de la gară spre centru vei remarca întâi Casa cu Ancoră, construită în 1755 pe locul primei căpitanii a Portului Timişoara; apoi Biserica Romano-Catolică din Iosefin, construită în 1774, în stil baroc; după aceasta se profilează silueta elegantă a Bisericii Notre Dame: da, Timişoara are şi o biserică Notre Dame, care a fost ridicată la finalul sec. 19 şi aparţinea Mănăstirii călugăriţelor din ordinul Notre Dame; când eram liceean în Timişoara habar nu aveam că şi clădirea frumoasă în care învăţam aparţinuse tot

de Piaţa Victoriei continuată de Piaţa Operei, dominată de atâtea palate în stilul Wiener Seccession încât recent scriam că este un sanctuar secesionist în toată puterea cuvântului; iar cele mai multe din clădirile frumoase de aici sunt proiectate de arhitectul László Székely, căruia Timişoara îi datorează foarte mult din chipul ei de astăzi: în Piaţa Victoriei el a proiectat Palatul Dauerbach, Palatul Hilt & Vogel, Palatul Széchényi şi Palatul Neuhausz, iar Palatului Weiss i-a reproiectat frontonul, în Piaţa Operei a proiectat Hotelul Timişoara, iar la sud de Piaţa Victoriei tot el a proiectat Liceul Piarist.

După ce te vei delecta cu atmosfera secesiunii vieneze din Piaţa Victoriei şi Piaţa Operei trebuie să te abaţi puţin la dreapta, ca să vezi şi Castelul Huniade, ridicat de faimosul Iancu de Hunedoara (Ioan Huniade) în anii 1443-1448 pe locul palatului regal construit

Prof. Tiberiu Grădişteanu - Lugoj/Timiş

după 1307 de regele maghiar Carol Robert de Anjou; probabil cea mai veche clădire din Timişoara, castelul a cunoscut în timp un şir lung de transformări şi a fost pe rând reşedinţa regală a lui Carol Robert în perioada 1316-1323, reşedinţa lui Iancu de Hunedoara după 1443-1448, reşedinţa beilor turci care au condus paşalâcul Timişoarei după 1552, cazarmă de artilerie, arsenal şi depozit după cucerirea Timişoarei de austrieci în 1716; astăzi aici este Muzeul Banatului.

Piaţa Libertăţii: ultima dovadă a Timişoarei otomane Aflată ceva mai la nord de Piaţa Operei, Piaţa Libertăţii era înainte de 1716 un bazar turcesc, pe care austriecii l-au dărâmat pentru a face loc Pieţei Paradei, numită şi Piaţa Prinţului Eugen în onoarea generalului Eugen de Savoia care a readus Timişoara în lumea creştină. Aici se aflau sediile administraţiei militare a armatei austriece din Banat, şi tot aici s-a ridicat în 1731 şi Primăria germană sau Primăria veche, unul dintre edificiilesimbol ale Timişoarei; în faţa Primăriei se ridică statuia Sf. Ioan Nepomuk, în amintirea victimelor epidemiei de ciumă din 1762-1763, iar pe zidul Primăriei, în drepta intrării, poţi vedea ultima dovadă a ocupaţiei turceşti în Timişoara: o inscripţie în alfabetul arab rămasă din Timişoara otomană a anului 1643.

Dacă te abaţi puţin la stânga de Piaţa Libertăţii vei vedea Sinagoga din Cetate, ridicată în 1865, ale cărei motive decorative maure sigur merită un mic ocol, în timp ce la dreapta pieţei este micuţa Piaţă Sf. Gheorghe, care se zice că ar fi cea mai veche din oraş; iar tot în Cetate, în partea de est a acesteia, se află şi ultima parte a cetăţii din Timişoara care a supravieţuit până astăzi: Bastionul Theresia, care adăposteşte câteva baruri, restaurante şi săli de expoziţii şi participă din plin la viaţa zgomotoasă a Timişoarei de astăzi.

Piaţa Unirii: Timişoara habsburgică Însă locul în care Mica Vienă îşi arată cel mai limpede chipul baroc cu trăsături vieneze este Piaţa Unirii, aflată tot în cartierul Cetate, ceva mai la nord de Piaţa Libertăţii; din start îmi recunosc subiectivitatea vis-à-vis de Piaţa Unirii, care îmi place la nebunie şi pe care o consider una dintre cele mai frumoase pieţe pe care leam văzut în călătoriile mele prin Europa. Şi dacă într-adevăr Timişoarei îi este caracteristic aerul mic burghez central-european, aşa cum se spune, atunci nu există niciun loc mai nimerit să savurezi pe îndelete acest aer decât Piaţa Unirii, la vreuna din terasele pieţei, cu o cafea sau o bere în faţă.

Iniţial se numea Piaţa Losonczy, în amintirea comitelui care a condus apărarea Timişoarei în faţa turcilor în 1552, pe care otomanii l-au

Timişoara Marea mea dragoste ucis după cucerirea cetăţii. Clădirea dominantă în Piaţa Unirii este Catedrala romano-catolică Sf. Gheorghe, construită în stil baroc între 1736 şi 1774 şi numită de timişoreni pur şi simplu Domul; am auzit că Domul are o acustică excelentă care o califică pentru nişte concerte de orgă de nota 12, şi datorită lui pieţei i s-a spus multă vreme Piaţa Domului; apoi vei remarca silueta elegantă a Palatului Baroc, ridicat în 1733 şi refăcut în 1886, în care azi se află Muzeul de Artă, având alături casele Brück şi Emmer în stil secesionist, proiectate de acelaşi demiurg timişorean László Székely la începutul sec. 20; pe partea opusă Domului sunt Palatul eparhiei sârbeşti (“Vicariatul”) construit în 1747 şi Catedrala ortodoxă sârbă, iar în mijlocul pieţei sunt un mic izvor cu apă potabilă şi Monumentul Sfintei Treimi, ridicat ca mulţumire de supravieţuitorii epidemiei de ciumă din 1738-1739.

Cartierul Fabric: colonia şvabă a Timişoarei Despre cartierul Fabric se spune că prin sec. 18-19 arăta ca o Veneţie în miniatură: era împânzit de mici canale navigabile racordate la Bega, mori de apă şi poduri, iar coloniştii şvabi stabiliţi în Fabric în număr mare ridicaseră aici împunătoare clădiri în stil baroc, ateliere de meşteşugari şi fabrici de toate felurile; iar numele cartierului ar veni chiar de la fabricile sale. Recunosc, cât am fost liceean în Timişoara nu îmi amintesc să fi trecut vreodată prin Fabric, iar recent când l-am văzut atât de ferm recomandat de ghid am crezut că este vorba de o supraevaluare turistică, şi am fost tentat să îl las deoparte: aş fi greşit, pentru că Fabric chiar merită văzut...

Intrarea în Fabric se face pe fotogenicul pod Decebal, ridicat în 1908, dincolo de care se vede una dintre clădirilesimbol ale Timişoarei: Baile Neptun, edificiu construit în 1914 în stil secesionist sub bagheta magică a aceluiaşi arhitect László Székely care a proiectat cea mai mare parte a edificiilor din Piaţa Victoria; dincolo de pod se întinde un bulevard flancat de construcţii baroce, cu un aer cât se poate de germanic: ordnung und disziplin pare a fi mesajul în piatră lăsat de coloniştii şvabi de acum două-trei secole turiştilor de astăzi. Apoi se vede pe dreapta silueta graţioasă a Sinagogii din Fabric, ridicată în 1899, după care urmează Piaţa Romanilor cu frumoasa Biserică romanocatolică Millenium, ridicată între 1896 şi 1901 pentru a comemora exact un mileniu de la

sosirea maghiarilor în Panonia; ceva mai încolo este o altă clădire-simbol a Timişoarei, numită Casa de raport a municipiului, ridicată în stil secesionist de acelaşi demiurg timişorean László Székely în 1910; iar dincolo de ea se întinde Piaţa Traian, inima cartierului Fabric: construită în 1740 ca replică la scară mai mică a Pieţei Domului, Piaţa Traian este dominată de Biserica ortodoxă Sf. Gheorghe, ridicată în 1748, care aparţine azi doar comunităţii sârbe; aşa întinsă, monumentală şi teutonică arată grozav, să recunoaştem…

felul acela lacom şi tiranic în care se pricepe el să te facă să uiţi de acasă; iar acum câţiva ani devenisem atât de străin de Timişoara încât ajuns acolo cu probleme profesionale, nu am vizitat nimic altceva în oraş decât hotelul, restaurantul la care am mâncat şi sediul instituţiei la care venisem. Este adevărat, nu prea am avut nici timp ca să revăd oraşul în care fusesem liceean, dar nici nu am încercat vreo clipă să fac asta; m-am purtat exact aşa cum te porţi cu cineva foarte drag de care nu ai fi vrut să te desparţi vreodată: am jucat din prima până în ulti-

Liceean de Timişoara Atunci când am ajuns ca student la Bucureşti şi eram întrebat de unde sunt vă zic sincer că nu spuneam mai niciodată că sunt din Lugoj - dar am terminat liceul în Timişoara -, ci simplu, că sunt din Timişoara; se ştie, amintirile de licean sunt printre cele mai dragi amintiri din viaţa unui om, iar ale mele sunt ale unui liceean de Timişoara, de la Liceul de Filologie-Istorie.

Apoi Bucureştiul a început să mă acapareze tot mai mult, în

ma clipă acolo rolul indiferentului, ca şi cum Timişoara nu ar fi pentru mine decât o deplasare de serviciu şi nimic altceva.

Există însă un avantaj clar în faptul că astăzi nu mai am mai nimic în comun cu Timişoara, şi o revăd doar ca un simplu călător: o văd cu ochi limpezi, detaşat, la adevărata ei frumuseţe; aşa că pot spune liniştit, pe cuvânt, că Timişoara este unul dintre oraşele minunate din acest colţ al Europei şi, nici vorbă să îmi fie indiferentă…

Vacanţe

SEPTEMBRIE 2013

17

Málaga,

citadela maură a lui Picasso Când ajungi în Málaga este foarte tentant să faci ca mai toată lumea şi să treci mai departe spre staţiunile însorite de pe Costa del Sol ori spre Sevilla, capitala Andaluziei.

Málaga e cunoscută nu ca o atracţie turistică în sine, ci ca al doilea centru urban din Andaluzia, având al doilea port maritim din toată peninsula iberică şi un aeroport măricel ce uneşte staţiunile de pe Costa del Sol cu o puzderie de oraşe ale Europei. La fel am făcut şi eu când am ajuns prima dată în Málaga: plaja nu se numără printre pasiunile mele, aşa că am luat trenul spre Sevilla, nerăbdătoare să prind începutul faimoasei Feria de Abril, una din cele mai mari fieste ale Spaniei. Însă la întoarcerea din Sevilla în Málaga m-am decis să-i dau o şansă şi să explorez faţa mai puţin cunoscută a acestui oraş mare şi aglomerat, înainte de-a urca în avion înapoi spre casă. Nu regret deloc, şi iată de ce…

Malaka, Mālaqah, Málaga: o poveste cu acelaşi nume La prima vedere Málaga e dezamăgitoare pentru turistul dornic de imagini andaluze autentice. Capitala Costei del Sol e dominată de clădiri moderne înalte şi monotone, îmbrăcate în combinaţia clasică de sticlă, oţel şi beton şi aducând suspect de mult cu blocurile comuniste de acasă, şi nici măcar Plaza de Toros (arena de coride), marea, palmierii şi portul nu reuşesc să şteargă complet gândul frustrant că ar fi bine să mergi mai departe spre alte locuri, mai puţin moderne. Colac peste pupăză, numele oraşului se pronunţă într-un mod neaşteptat şi ciudat pentru vorbitorii limbii române, cu accent pe prima silabă, nu pe a doua cum ştim noi, ca după absolvirea facultăţii de telenovele.

Nu dispera, totuşi, pentru că în partea de est a oraşului, la mică distanţă de port, se află Casco historico, cartierul istoric. Aici este vechiul nucleu maur al Málagăi, cu vestigii rămase în picioare de mai bine de un mileniu, din perioada în care Spania aparţinea lumii islamice şi era condusă de arabii şi maurii veniţi de peste mare, din nordul Africii.

Málaga este un oraş foarte vechi, înfiinţat de coloniştii fenicieni din cetatea Tyr (din Libanul de astăzi) în anul 770 înainte de Christos. Pe atunci se numea Malaka, cuvânt ce însemna în limba feniciană sare. Lângă portul din Malaka feniciană se punea peşte la

sărat, peştele sărat fiind unul din alimentele de bază ale marinarilor din acele vremuri. După ce a trecut prin multe stăpâniri cu care renunţ să vă chinui de această dată (cartaginezi, romani, vizigoţi şi bizantini) Málaga a ajuns sub papucul frumos împodobit al arabilor din Califatul de Córdoba, sub numele de Mālaqah, pentru a trece mai departe în mâinile dinastiilor maure venite din Africa, iar în 1057 Mālaqah a fost cucerită de regişorii mauri din Granada vecină, fiind unul dintre ultimele locuri în care maurii au reuşit să se menţină în Spania: învecinatele Ronda şi Marbella au fost cucerite de spanioli în 1485, Málaga în 1487, după un asediu eroic de 4 luni, iar Guadix şi Almeria în 1489, în fine, Granada, capitala emiratului şi ultimul bastion maur în peninsula iberică, a căzut în 1492, iar odată cu ea a luat sfârşit şi Reconquista, după mai bine de şapte secole şi jumătate de lupte între spanioli şi mauri.

Esenţial în această poveste este faptul că Málaga a cunoscut o foarte lungă stăpânire maură, astfel că, inevitabil, în topul atracţiilor din Málaga vei găsi vestigii maure, Alcazaba de Málaga şi Castillo de Gibralfaro. La ele se adaugă catedrala şi câteva muzee, din care cele mai cunoscute sunt Casa Natal de Picasso (unde s-a născut pictorul) şi Palacio de Buenavista, în care se află muzeul dedicat aceluiaşi Picasso. Însă Picasso e atât de cunoscut de-a lungul şi de-a latul lumii încât sigur nu are nevoie de pledoaria mea. Ceea ce nu se poate spune şi despre vestigiile maure din Málaga, care mi-au picat cu tronc şi despre care am de gând să povestesc azi.

Alcazaba de Málaga: să vezi, şi să tot vezi…

Alcazaba de Málaga este un palat fortificat construit în sec. 11 de dinastia maură a hammudizilor, şi se pare că este cea mai bine conservată alcazaba din Spania. Spun aceasta pentru că alcazaba nu este un nume propriu, ci înseamnă citadelă, cetate sau fortificaţie urbană, iar în Spania există o mulţime de asemenea alcazaba, din care o bună parte sunt împrăştiate chiar prin Andaluzia. Numele de alcazaba vine din limba arabă, unde al-qasbah însemna chiar citadelă, cea mai mare parte din aceste alcazaba fiind ridicate de mauri în perioada în care ei stăpâneau Spania.

Alcazaba de Málaga înseamnă un labirint complicat compus din două rânduri de ziduri, porţi, turnuri, grădini cu fântâni, curţi interioare şi clădiri maure, întinse pe un deal în centrul oraşului vechi şi cu o vedere perfectă către portul acestuia, pentru a zări orice potenţial inamic ce ar fi venit dinspre mare. Cele mai vechi construcţii din Alcazaba se pare că au fost ridicate prin sec. 8, când maurii deja cuceriseră Málaga şi cea mai mare parte a Spaniei. Aproape de intrarea în Alcazaba sunt ruinele unui străvechi amfiteatru roman rămas din secolul 1 înainte de Christos, în curs de restaurare, din care maurii au luat pietre pentru a-şi construi clădirile lor câteva secole mai târziu, iar ridicarea edificiilor din Alcazaba s-a făcut treptat în timp, cele mai noi fiind de prin sec. 14.

Inima Alcazabei de Málaga este Cuartos de Granada,

unde se afla locuinţa conducătorilor mauri din Málaga.

Ea este una dintre cele trei patios (curţi interioare) în stil andaluz construite în sec. 1114 pentru a despărţi clădirile şi anexele palatului maur aflat în mijlocul celui de-al doilea rând de ziduri. Iar tavanele, pereţii şi arcadele clădirilor palatului maur, fabulos împodobite în stil maur îţi vor lua ochii. aşa cum atunci nu mă mai săturam să le admir, acum nu mă mai satur să admir fotografiile lor şi pot spune cu mâna pe inimă că nu mi s-a mai întâmplat niciodată să fiu aşa încântată de nişte fotografii înfăţişând pereţi. Dar ce pereţi...

Castillo de Gibralfaro, Stânca Luminii Pe lângă zidurile Alcazabei urcă o alee către Castillo de Gibralfaro, o fortificaţie maură ridicată la începutul sec.

14 (pe nişte ruine feniciene cu mai bine de un mileniu mai vechi), de către Yusuf I, regele maur de Granada. Înălţimea pe care e castelul maur se numeşte Monte Gibralfaro şi este un pinten al Montes de

Málaga, un masiv muntos făcând parte din lanţul de munţi numit Cordillera Penibética.

Numele de Gibralfaro nu are nicio legătură cu Gibraltarul aflat nu departe de Málaga, ci vine tot de la fenicieni, pentru care Jbel-Faro însemna Stânca Luminii. Sus în castelul maur se află un parador, adică un hotelaş de lux, şi un loc de belvedere cu cea mai bună privelişte asupra oraşului Málaga, până hăt departe.

Dacă te întorci din Gibralfaro

în Alcazaba vei găsi, la mică distanţă de aceasta, Catedrala din Málaga, ridicată în sec.

16, după ce deja Málaga devenise un oraş creştin. Din motive neclare turnul ei estic nu a mai fost terminat, astfel încât Catedrala s-a ales cu porecla La Manquita, adică Cea cu o singură mână (sau Ciunga, fără nicio aluzie la guma de mestecat), însă unicul turn al Catedralei o face uşor de recunoscut în mijlocul

celorlalte clădiri din Málaga.

Iar Casco historico (incluzând şi un vechi cartier evreiesc) din Málaga are străzi pitoreşti cu clădiri având balcoanele cu fier forjat şi ferestrele cu chenar tipice oraşelor din Andaluzia. Sunt frumoase, nimic de zis, însă din punctul meu de vedere campioana la acest capitol ar trebui să rămână Córdoba ori Granada.

La mică distanţă de Málaga se află Ronda, oraşul rupt în două de ditamai prăpastia, care ar trebui să poată fi vizitat din Málaga într-o călătorie lejeră de o zi. Ronda este cel mai cunoscut dintre aşa-zisele Pueblos Blancos, oraşele albe ale Andaluziei, care împânzesc întreg ţinutul Serranía de Ronda şi oferă peisaje rurale andaluze care de care mai spectaculoase. Mai cunoscute dintre aceste Pueblos Blancos sunt Grazalema, Zahara de la Sierra şi Setenil, dar pe lângă ele mai sunt destule, pe alese.

Relativ, aproape de Málaga se află şi Gibraltar, înspre sudvest, iar Marbella şi celelalte staţiuni de pe Costa del Sol sunt cel mai uşor de atins din Málaga. Există trenuri din Málaga spre Sevilla şi Córdoba (cu cel de Sevilla am mers eu, e drum de cel mult două ore şi jumătate), însă nu există tren direct şi din Málaga spre Granada, deşi aceasta e mai aproape decât primele două. Oricum, toate distanţele pe care nu le aco-

peră trenul se acoperă uşor cu autobuzele locale.

Málaga are trei sărbători mari şi late care merită osteneala călătorului venit de peste mări şi ţări: Semana Santa de Málaga, cu fastuoase procesiuni religioase ce se ţin în Săptămâna de dinainte de Paştele catolic (însă nu uita că o Semana Santa şi mai impresionantă se celebrează în Sevilla), Feria de Málaga în august, cu tot tacâmul andaluz, adică vin, tapas, cântece şi dansuri flamenco plus coride (însă în mod sigur e întrecută de Feria de Abril din Sevilla, pentru care pot depune mărturie) şi Festivalul de Film din Málaga în aprilie, cel mai important festival al lumii dedicat numai filmelor spaniole. Aceasta o însemna oare, şi telenovele, au ba? Va fi treaba voastră să aflaţi, când o să ajungeţi pe acolo cu prima ocazie.

Iar ultima sărbătoare din Málaga se poate ţine în absolut orice zi a anului şi se numeşte vin de Málaga: roşu, dulce şi “tunat” (sau fortifiat, în limbaj de specialitate) cu brandy, precum vinurile de Porto, de Jerez din vestul Andaluziei, de Madeira sau de Marsala din Sicilia, este genul de vin pe care ori îl placi din prima, ori nu îl placi deloc.

Ori-ori, nuanţe intermediare nu cred să existe, sincer...

Material realizat de Kasandra Kalmann-Năsăudean

18

En español

SEPTEMBRIE 2013

El tiempo y la luz comparten una sola sombra -

Exposición grafica firmada Rudy Roth “Un universo diferente, original, nos da la bienvenida en los dibujos de Eduard Rudolf Roth, cuya imaginación sorprende a menudo por la combinación inesperada de formas, objetos, volúmenes, espacios, convertidos en metáforas plásticas. Como en un poema, las ideas se esconden y se revelan, traspasan un metabolismo casi onírico a veces, pero conservando siempre una coherencia de la imagen y un equilibrio de composición encantadoras.” – Costin Tuchilă Rudy Roth es un joven artista rumano, residente en Palma de Mallorca – España, que define su arte como una invi-

en la Universidad de Bucarest y otro, en University of Kent de Cantebury, Rudy Roth (el pseudonimo literario de

tación para buscar lo inefable en las energías creativas de la imaginación inconsciente. Su gráfica, articulada en arquitecturas y geometrías contradictorias, según él, le ha sido anudada caligráficamente a los dedos, por una luz falta de contornos, cuyas sombras se han sobrepuesto al paso del tiempo.

Doctor en Relaciones Internacionales, graduado en dos programas de máster, uno

Eduard Rudolf Roth), ha trabajado como locutor de radio (Radio Rumania) más de 13 años, y a partir de 2005 es consultor para el desarrollo y optimización de negocios, gerente de proyecto, formador y diseñador web. Pero sólo a través de la gráfica, la pintura o la poesía, reencuentra la vocación del infinito.

Durante 30 septiembre y 19 de octubre 2013, 50 de sus obras serán expuestas en la

Biblioteca Metropolitana de Bucarest, en la exposición intitulada La déesse du temps perdu (La diosa del tiempo perdido). La apertura tendra lugar el martes, 1 de octubre 2013, a las 17:30 h, en la sala “Mircea Eliade” de la Biblioteca, con la par-

ticipación extraordinaria del actor Dorel Visan. Los presentes podrán escuchar el recital de arpa celta de Roxana Moisanu, y una presentación critica del conocido hombre de radio y crítico, Costin Tuchila.

Traducción: Oana Moşniagu

Călător în Spania

Gabriela Căluţiu Sonnenberg - Benisa/Spania

Feria de Sanfermin se deosebeşte fundamental de Feria de Abril, celebrată la Sevillia: aici nu se pune preţ pe apartenenţa la o pătură socială priviliegiată, ci dimpotrivă, se caută înfrăţirea cu toată lumea, fără restricţii sau discriminări. În nicio altă arenă taurină nu se consumă atâta alcool ca la Pamplona. Aici coridele sunt organizate de „Casa de la Misericordia”, o instituţie de binefacere, care împarte săracilor carnea taurilor sacrificaţi şi finanţează din profit un cămin de bătrâni. În Pamplona, aproape o jumătate de milion de oameni aleargă cu taurii pe străzi; de trei ori mai mult decât populaţia oraşului (180.000) dansează şi petrece pe străzi, făcând din noapte zi. Turiştii prezenţi au citit de bună seamă romanul Fiesta al lui Hemingway sau au vizionat măcar ecranizarea sa, cu Ava Gardner în rolul principal.

E fapt incontestabil că Sanfermin este o sărbătoare a bărbăţiei, chiar dacă nu e o noutate să vezi şi femei alergând printre tauri. Tumultul interior este enorm, inima bate să sară din piept, corpul îşi mobilizează toate rezervele, părul se face măciucă, pielea de găină. Alergaţi de tauri, sub tropăitul lor asurzitor, cu mirosul de jivină în nări, simţind suflarea lor fierbinte în ceafă, amatorii de senzaţii tari par suspen-

daţi între spaţiu şi timp, între viaţă şi moarte. Toate detaliile supărătoare ale cotidianului anost se topesc sub imperiul acelei clipe magice, mistice, extatice. Pentru unii dintre ei, encierros sunt un drog, evenimentul cel mai preţios al anului. Atracţia lor irezistibilă îi smulge de lânga mama sau soţia iubitoare, de lângă copiii care-şi contemplă îngroziţi taţii, rugându-se să scape nevătămaţi.

Unii aleargă pe ascuns. Cursele – las carreras – sunt iuţi şi periculoase; localnicii experimentaţi ştiu cum să evite învălmăşeala şi să se refugieze în ultimul moment, dar veneticii neştiutori – patas sau descerebrados, cum îi supranumesc pamplonezii pe candidaţii involuntari la sinucidere - sunt surprinşi adesea pe picior greşit. Poate şi pentru că tind să se ridice imediat după ce sunt aruncaţi la pământ, încercând să fugă mai departe, în loc să rămână culcaţi, nemişcaţi. Îndeosebi americanii şi australienii deţin recordul la accidentări. Cu toate acestea, e un adevărat miracol că se înregistrează relativ puţine incidente grave şi extrem de rare cazuri mortale.

Taurii sunt programaţi genetic să evite îmbulzeala, fiind mereu în căutarea unui „tunel” prin care întrevăd drumul spre libertate.

Majoritatea izbiturilor sunt provocate însă de colegii din plutonul de co-alergători.

Doar trei la sută din răni sunt provocate de coarne şi în doar zece la sută din cazuri sunt implicaţi patrupezii.

Sunt dramatice momentelele în care taurul se clatină, încercând să decidă direcţia în care s-o ia, nehotărât în faţa „vitejilor” înarmaţi conform regulamentului cu nimic mai mult decât un simplu ziar.

Pe care dintre ei să se prăvălească? În astfel de clipe, se-ntâmplă ca unul sau altul dintre combatanţi să se piar-

dă cu firea, trăgându-şi vecinul în faţă, pe post de scut uman. Homo hominis taurus est.

Cu excepţia „poporului simplu”, partizan etern al luptelor cu tauri, corida a preocupat dintotdeauna atât străinii cât şi spaniolii, fiind un veşnic subiect controversat. Încă de pe vremea grecilor şi romanilor, învăţaţii şi clericii condamnau obiceiul barbar, atribuindu-i origini neclare, păgâne. În anul 1567, Papa Pius al V-lea a interzis tradiţionalele curse taurine duminicale, dar ingenioşii săi contemporani au găsit imediat o portiţă de scăpare, programând spectacolele lunea şi „inventând” astfel o nouă zi de sărbătoare. „Pe tot parcursul istoriei noastre, puţine sunt lucrurile care au reuşit să entuziasmeze şi să fericească naţiunea noastră în măsura în care a făcut-o această sărbătoare”, nota scriitorul José Ortega y Gasset, referindu-se la euforia trezită de apariţia primilor toreadori, la graniţa dintre secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea. Nici în secolelele

următoare, liderii naţiunii nu au reuşit să cadă la pace: în timp ce protagoniştii generaţiei de scriitori de la 1898 – Unamuno, Pío Baroja, Antonio Machado, Azorín – cultivau aversiunea faţă de coridă, în fruntea generaţiei

SEPTEMBRIE 2013

19

Fiesta total Partea a II-a

de aur din anul 1927 s-au situat Federico García Lorca şi Rafael Alberti, adepţi înflăcăraţi ai luptelor cu taurii.

A urmat epoca franchistă, care a stilizat corida ca pe un spectacol de fiesta naţio-

nal, dar a restrâns sărbătorile populare locale. Abia după moartea dictatorului Franco a revenit situaţia la normal. În 1862, autorului de basme Hans Christian Andersen i se face rău odată cu răpunerea primului taur în arena din Málaga; scriitorul este nevoit să părăsească tribuna după sacrificarea celui de-al cincelea din seria de doisprezece prevăzuţi în program. În schimb, mai târziu, poetul şi prozatorul Kurt Tucholsky comenta: „O barbarie. Dar dacă se ţine şi mâine, eu unul mă duc din nou.” Criticul de artă Théophile Gautier, la fel ca şi conaţionalul său, Alexandre Dumas considera lupta cu taurii drept „unul dintre spectacolele cele mai frumoase, pe care omul le poate imagina”, mărturisind că în momentul loviturii mortale de la final, când toa-

tă arena îşi ţine răsuflarea, a simţit emoţii care egalează tulburarea ocazionată de cele mai cutremurătoare drame shakesperiene. Astăzi, în Andaluzia, tot ce e legat de hăituirea bovinelor trezeşte reacţii contradictorii, de la entuziasm până la respingerea totală, într-un amestec de fascinaţie şi consternare.

Explicaţia supravieţuirii acestei tradiţii de-a lungul veacurilor, în ciuda numeroaselor încercări de a-i pune capăt, constă în inegalabila forţă de atracţie pe care o exercită acele momente de răvăşire emoţională exacerbată. Sentimentul atingerii morţii, presimţirea neantului şi efemerităţii existenţei, norocul de a scăpa de sub pericolul iminent, a doua şansă, încununată mai apoi de o renaştere aparent miraculoasă sunt câteva dintre elementele care creează emoţiile cele mai puternice. Nu doar jocul cu viaţa şi moartea sunt tipice pentru spanioli, ci însăşi respectul şi importanţa pe care o acordă sentimentelor adânci, acelor emociones fuertes care conferă existenţei un sens profund. „Rigiditatea şi incapacitatea de a simţi emoţie constituie pentru spanioli nenorocirea cea mai groaznică ce poate paşte un om”, scria cândva Gerald Brenan în The Face of Spain. Spania îi regizează morţii un spectacol multicolor: lupta cu taurii, un spectacol pe care îl exportă chiar şi prin fostele colonii de peste ocean (în Mexic, ele se numesc Pamplonadas).

Aşa cum o operă italiană îi zguduie pe unii, tot aşa fiorul estetic îi electrizează pe spectatorii luptelor taurine.

Cu toate acestea, nu se pune problema unei indiferenţe suverane a spaniolilor faţă de suferinţă, sânge şi moarte, aşa cum suspecta în mod eronat americanul Richard Ford. Nu uciderea taurului joacă rolul decisiv, ci momentul care precede moartea, secunda de dinainte de final. Ţelul spectacolului nu este să contempli luarea în coarne a unui mozo, ci să te abandonezi admiraţiei pentru talentul său inegalabil de se apropia de bestie până la limita supremei atingeri, rămânând, ca prin minune, nevătămat.

Aşa paradoxal cum sună, motivul pentru care spaniolii caută pericolul şi apropierea de moarte rezidă tocmai în pofta lor nestăvilită de viaţă.

Nu e obligatoriu să te simţi imortal atunci când te confrunţi cu un taur fioros, dar înseamnă enorm dacă poţi să simţi măcar pentru o clipă că trăieşti la intensitate maximă. Hemingway şi Spania se potrivesc de minune: eterna învecinare cu moartea, sentimentul existenţial, acea bănuială instinctivă că moartea ar fi singura certitudine, emoţiile puternice care o însoţesc au darul de a relativiza precaritatea grijilor „lumeşti”, diminuând importanţa lor şi ajutându-ne să gustăm din plin fiece clipă, ca pe un cadou divin. O incursiune în fiesta spaniolă este un pas pe calea depăşirii propriei noastre temeri de moarte, un miracol al renaşterii setei de a trăi. *** Sursa: „FIESTAS, Spanien im Festrausch”, autor Rolf Neuhaus, Verlag Winfried Jenior, Kassel, 1999

20

SEPTEMBRIE 2013

Prof. Andra Mateescu Gutiérrez - Benidorm/Spania

Legătura dintre tradiţie şi datini Sărbătorile creştine sunt mai totdeauna însoţite de frumoase şi uimitoare tradiţii şi datini, care sporesc farmecul şi însemnătatea acestor momente de popas duhovnicesc din viaţa Bisericii şi a credincioşilor. Contextul integrării lor în viaţa eclesială se leagă întotdeauna de dimensiunea profundă a ethosului nostru românesc.

Când vorbim despre „tradiţii“, trebuie precizat faptul că acest cuvânt are mai multe semnificaţii, care, din păcate, uneori se confundă. În limbajul teologic, cuvântul şi noţiunea de „tradiţie“ sau „Sfânta Tradiţie“, scris prin urmare cu majusculă şi care nu are plural, fiind unică, înseamnă acea cale de transmitere a Revelaţiei Divine sau a Descoperirii Dumnezeieşti, alături de Sfânta Scriptură. Ea mai poartă numele de Predanie, adică de transmitere a învăţăturilor, datinilor, practicilor şi creaţiilor spirituale şi materiale pe care le moştenim de la o generaţie la alta. Mai teologic, prin Sfânta Tradiţie sau Predanie se înţelege „totalitatea adevărurilor revelate, care nu se cuprind în Sfânta Scriptură, ci au fost predate prin viu grai de către Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli, fiind ulterior consemnate în scris şi păstrate de către Biserică până în zilele noastre“.

Cel de-al doilea sens al cuvântului şi noţiunii de „tradiţie“, scris cu literă mică şi care se foloseşte şi la plural, este cel obişnuit, cunoscut de toţi, adică ansamblu de concepţii, obiceiuri, datini şi de credinţe care se statornicesc, din punct de vedere istoric, în cadrul unor grupuri sociale sau naţionale şi care se transmit pin viu grai, din ge-

Tradiţii strămoşeşti neraţie în generaţie. În calendarul popular, luna septembrie face trecerea către toamnă, odată cu ziua de 1 septembrie, care, pe vremuri, reprezenta şi începutul anului bisericesc, fiind considerată luna în care oamenii încep să–şi îndrepte forţele către livezi şi către viţa–de– vie. Este timpul când, în drumul către Sfânta Marie Mică şi apoi către Drumul Crucii, se grupează o serie întreagă de activităţi prin care oamenii îşi depozitează în cămară proviziile pentru iarnă. De asemenea, toţi cei care nu au reuşit, peste vară, să îşi facă provizii de plante medicinale, mai au răgaz până la Sfânta Maria Mică, pentru că încă mai au leac în această perioadă, şi dacă ştii să le culegi vei avea beneficiul unei terapii tămăduitoare. Sfânta Maria Mică este ziua în care, în primul rând, se sărbătoresc toţi cei care poartă numele Fecioarei. Obiceiul spune că, în această zi, toţi cei ce poartă acest nume trebuie să facă o colivă de fructe. Această tradiţie se păstrează în zona Moldovei, în zonele viticole, dar şi în preajma Huşului.

Blidul în care ciorchinele se culege bob cu bob se duce ca ofrandă la biserică pentrubogăţie şi putere.

Calendar popular Poporul numeşte luna lui septembrie „răpciune”, înţelegînd prin aceasta începutul perioadei de timp rece, dar şi „viniceriu”, căci, la urma urmei, septembrie rămâne luna strugurilor. Sărbătorile tradiţionale ale lunii septembrie sunt: 1 septembrie: Simion Stâlpnicul Simion Stâlpnicul este cel care, în credinţa populară, susţine cerul şi pământul, stând într–un picior pe un stâlp înalt. El este patronul vânturilor şi poate produce cutremure. De aceea, ziua lui este foarte importantă, oamenii respectînd–o de frică să nu li se dărâme casele sau să nu li se înţepenească picioarele.

Fiind un vechi început de an bisericesc, cum era vremea în această zi, aşa urma să fie tot anul, iar dacă tuna, se credea că toamna va fi lungă.

8 septembrie: Sfânta Maria Mică De Sfânta Maria Mică pleacă păsările migratoare, în special rândunelele, iar lumea nu mai poartă pălărie, sărbătoarea anunţând sfârşitul verii şi începutul toamnei.

Tradiţii, datini şi obiceiuri în luna septembrie

14 septembrie: Ziua Crucii Fiind o sărbătoare foarte importantă, există obiceiul pomenirii morţilor, dându–se de pomană ulcele noi, pline cu miere sau apă curată, având legat un fir roşu de toartă şi un colac şi o luminare deasupra.

Toate vietăţile care au ieşit din pământ primăvara se întorc acolo în această zi, căci, dacă atunci pământul se deschidea, acum a sosit momentul să se închidă. Se crede că, înainte de a intra la loc, şerpii se adună pe un deal şi scuipă pe coada unuia dintre ei, făcînd astfel o mărgică, bună pentru vindecarea diferitelor boli. Şerpii care au muşcat oameni în cursul anului nu se mai pot întoarce în pământ, ci vor rămâne la suprafaţa acestuia, fiind condamnaţi la moarte.

Fiindcă acum se începe culesul viilor, ziua poartă şi denumirea de „Ostrovul viilor”.

Sfânta Maria Mică Naşterea Sfintei Marii, una dintre cele mai emblematice şi îndrăgite figuri feminine ale creştinităţii, este celebrată în calendarul creştin ortodox toamna, pe data de 8 septembrie. În calendarul arhaic, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului este cunoscută sub denumirea de Sfânta Maria Mică şi este echivalentă încheierii anotimpului de vară şi începutul celui tomnatic.

De acum încolo, frigul şi ploile se pot instala oricând, pământul îşi cere dreptul, iar lucrările de toamnă trebuie neapărat să fie întreprinse.

Insectele văzduhului şi ale pământului încep să se refugieze din calea frigului. Totodată, rândunelele îşi încep pelerinajul spre meleaguri de iernat, plecarea lor fiind considerată în tradiţia populară un indiciu al timpului propice începerii muncilor agricole de toamnă. Pentru un mai mare efect tămăduitor, este ideal ca adunarea şi colectarea plantelor medicinale să aibă loc până în sărbătoarea Sfintei Marii Mici. Oficial, după data de 8 septembrie, se dă startul culesului viilor şi al strângerii roadelor de orice fel.

Ziua Crucii Sărbătoarea Înălţarea Sfintei Cruci preacinsteşte descoperirea, pe Muntele Golgota, de către împărăteasa Elena, a crucii pe care a fost răstignit Iisus. În acelaşi timp, Ziua Crucii aminteşte de un mo-

ment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În ajunul luptei cu Maxenţiu, un persecutor al creştinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o impresionantă viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, însoţită de inscripţia „Prin acest semn vei învinge”! Şi a învins!

După izbândă, împăratul Constantin a trimis-o pe mama sa, Elena, să descopere crucea pe care a pătimit Mântuitorul Hristos.

La Ierusalim, aproape de Golgota, împărăteasa Elena a descoperit trei cruci identice: una pe care a pătimit Hristos şi două ale tâlharilor răstigniţi în aceeaşi zi cu Iisus. Împărăteasa era însă mâhnită că nu ştia care dintre cele trei cruci este sfinţita cruce căutată. Enigma a fost dezlegată de Macarie, Patriarhul Ierusalimului de atunci, în urma unei minuni.

Pentru că în localitate murise o tânără dintr-o familie aristocrată, patriarhul a apropiat fiecare cruce de fata moartă. Tânăra a înviat şi l-a lăudat pe Dumnezeu, când ierarhul a aşezat lângă ea crucea pe care a pătimit Iisus. Vestea s-a răspândit în tot ţinutul, iar biserica a devenit neîncăpătoare.Credincioşii şi-au exprimat dorinţa să vadă cinstita cruce, iar patriarhul Macarie a înălţat-o deasupra amvonului în Biserica Învierii din Ierusalim, în anul 335 d.H. în uralele entuziaste ale mulţimii.

De atunci, în fiecare an, la 14 septembrie este cinstită Ziua Înălţării Sfintei Cruci.

Datini şi obiceiuri Ziua Crucii, aşa cum se numeşte sărbătoarea în popor, este cinstită prin post şi praznice. Se posteşte pentru sănătatea familiei, pentru spor şi pentru bunăstarea gospodarilor. Credincioşii sfinţesc la biserică ulcele noi pline cu miere şi lapte; de toarta căniţelor ei leagă câte un fir de aţă roşie, iar fiecare cană este acoperită cu un colac. Toate aceste ofrande se dau de pomană săracilor, în memoria rudelor decedate.

De Ziua Crucii, în zonele viticole începe culesul viilor.

Se mai păstrează obiceiul ca preotul parohiei să sfinţească via şi butoaiele cu vin, pentru ca şi în anul viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată.

Doar strugurii din ultima tufă de vie nu trebuie culeşi; ei

sunt păstraţi ca ofrandă pentru păsările cerului şi de aceea se numesc în limbaj popular „Strugurii lui Dumnezeu”. În podgorii se fac focuri şi podgorenii sărbătoresc rodul noii recolte cu bucate alese, cu muzică şi băutură. În această zi se bat nucii.

Tot acum, se adună din păduri şi ramurile de alun. Tradiţia spune că atunci când sunt recoltate în Ziua Crucii, ramurile acestea primesc puteri miraculoase şi sunt unelte valoroase pentru fântânarii care vor să depisteze izvoarele subterane. În această zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror miez se aseamănă cu crucea. În tradiţia populară, frunzele şi florile de busuioc, mentă, maghiranul şi cimbrul sunt plante magice şi se sfinţesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce. Florile de busuioc sfinţit acum alină durerile, chiar şi migrenele puternice sau durerile de dinţi. În mediul ru-

cruciuliţă (chiar dacă este şi de carton) aduc belşug şi spor în muncă la fiecare.

La mulţi ani, Maria!

Deşi în fiecare anotimp calendarul ortodox are cel puţin o zi închinată Maicii Domnului, totuşi ziua în care se sărbătoreşte ziua numelui este 8 septembrie, de „Naşterea Maicii Domnului”. În această zi, creştinii fac amintirea momentului minunat din viaţa părinţilor Ioachim şi Ana, când Maria a venit pe lume, cu toate că cei doi erau trecuţi de vârsta a doua. În vechime, atât la evrei, cât şi la celelalte popoare, familiile care nu aveau copii erau considerate familii care purtau ghinion, iar participarea lor la viaţa socială, chiar şi la activităţile religioase, era privită cu suspiciune. Datorită credinţei, rugăciunilor şi a speranţei lor, Arhangelul Gavriil le-a adus vestea cea bună a naşterii Mariei, iar Ioachim şi Ana au devenit dintr-o familie

ral, cu crenguţe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune şi în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor.

De Ziua Crucii se pregăteşte „un leac” pentru pomii care nu mai rodesc: gospodarii atârnă de ramurile acestora cruci făcute din busuioc sfinţit la biserică şi curpeni (tulpini târâtoare de castraveţi şi de pepeni), sperând ca rodul să se adune şi în aceşti fructiferi neroditori.

Prognozele meteorologice din vechime pentru Ziua Crucii sunt verificate în timp: când cocorii se pregătesc de plecare este un semn că vremea se răceşte; dacă tună în această zi, va fi o toamnă lungă. În schimb, cârdul de ciori gălăgioase anunţă căderea brumei. Înainte de Ziua Crucii nu este bine să culegi fructele călinului, pentru că în ajunul sărbătorii va fi o noapte geroasă.

Această dată vesteşte că vara s-a sfârşit şi toamna îşi intră în drepturi. .

Monedele sfinţite azi, păstrate în portofel, alături de o

exclusă şi marginalizată, familia prin excelenţă şi model de dragoste şi dăruire. Pentru a înveşnici numele lor alături de copilul născut în chip minunat, Biserica a rânduit ca în prima zi după „Sfânta Marie Mică” să fie pomeniţi părinţii Ioachim şi Ana. Indiferent de occidentalizarea numelor copiilor şi nepoţilor noştri, numele Maria, Marian, Mariana, Mărioara, Măriuca şi Ana-Maria continuă să fie omniprezente în toate comunităţile urbane şi rurale. Cele mai multe sărbătorite poartă numele de Maria, Mariana, Maricica, Măriţa, Marinela sau Marina, iar sărbătoriţii sunt cunoscuţi de cei dragi cu numele de Marian, Marin. Tuturor, publicaţia Occidentul Românesc le doreşte să se bucure de frumoasele culori ruginii ale primelor zile de toamnă, să profite de ultimele raze dulci de soare, să deguste mustul cu gust de tămâioasă şi arome de chihlimbar, şi să ne amintim că nimic nu este mai frumos decât să le urăm celor dragi de ziua lor, eternul „La Mulţi Ani”!

Bucătăria de acasă

SEPTEMBRIE 2013

21

Supă cremă de roşii cu busuioc şi mentă

Ingrediente: • 6 roşii mari, bine coapte • 2 linguri pastă de tomate • 1 cartof mare • 1 ceapă mare • 3 căţei de usturoi • 3 linguri ulei de măsline • 1 ardei iute roşu (opţional) • 2 linguri busuioc tocat • 1 lingură mentă tocată • 1 linguriţă de zahăr • sare • piper proaspăt măcinat

• crutoane pentru servire • smântână dulce pentru servire/decor Preparare: Decojiţi roşiile şi tocaţi-le.

Curăţaţi cartoful şi tăiaţi-l cubuleţe.

Curăţaţi şi tocaţi ceapa şi usturoiul.

Scoateţi seminţele ardeiului şi tocaţi-l. Încingeţi uleiul într-o oală.

Adăugaţi şi sotaţi 30 de se-

cunde ceapa, usturoiul şi ardeiul iute.

Adăugaţi roşiile tocate şi pasta de tomate. Amestecaţi des.

Adăugaţi cartofii şi 1 litru de apă.

Cantitatea de apă adaugată depinde de cât de mari şi zemoase sunt roşiile dar şi de cât de concentrată este pasta de tomate.

Fierbeţi 35-40 de minute până

când cartofii au fiert bine.

Adăugaţi menta, busuiocul, zahărul, sare şi piper după gust. Lăsaţi să mai dea câteva clocote.

Pasaţi totul cu un blender sau robot de bucătărie şi, dacă doriţi, strecuraţi.

Supa de roşii cu busuioc şi mentă se serveşte fierbinte sau la temperatura camerei, decorată cu smântână dulce.

Pui cu păstăi şi ardei Limonadă cu pepene copt în sos de smântână verde

Ingrediente: • 1 pui mijlociu • 3 ardei copţi • 500 grame păstăi • 1 litru supă de pui sau legume • 300 ml smântână grasă • 1 ceapă mare • 3 căţei de usturoi • 1-2 linguri de făină • 2 foi de dafin • verdeaţă (mărar şi pătrunjel) • 3 linguri de ulei • 2 linguri de oţet • sare • piper Preparare: Curăţaţi ceapa şi tocaţi-o.

Curăţaţi şi tocaţi usturoiul.

Tăiaţi ardeii pătrăţele.

Curăţaţi şi tăiaţi fasolea.

Grijiţi bine puiul (tăiaţi excesul de piele, smulgeţi resturile de pene, puful, porţionţi-l, etc.). Încingeţi uleiul într-o cratiţă adâncă (preferabil de fontă – ceaun).

Adăugaţi şi sotaţi ceapa.

Adăugaţi bucăţile de pui şi rumeniţi-le pe ambele părţi.

Stingeţi cu supă.

Când dă în clocot, adăugaţi păstăile şi foile de dafin.

Fierbeţi 40 de minute la foc mediu.

Adăugaţi usturoiul, ardeiul

copt, oţetul.

Amestecaţi smântâna cu făina. Încorporaţi treptat supa de pe pui până realizaţi un liezon bine legat. Atenţie la cocoloaşe!

Turnaţi încet liezonul peste

pui.

Asezonaţi cu sare, piper şi oţet după gust până obţineţi un amestec dulce-acrişoraromat.

Adăugaţi verdeaţa tocată şi opriţi focul.

O băutură de vară, proaspătă şi dulce, cu efect răcoritor, limonada cu pepene verde este uşor de făcut în casă. Ca să obţineţi o bătură fină, fără pulpă, strecuraţi amestecul printr-o sită fină. Apoi, pentru cei care doresc, se poate decora paharul cu cubuleţe de pepene verde, din care aţi scos sâmburii.

Preparaţi această băutură pentru petreceri sau pentru a vă răcori în zilele toride de vară.

Tort delicios cu afine şi brânză de vaci Din iulie şi până în septembrie, în pieţe poţi găsi afine proaspete, delicioase şi extrem de sănătoase, pe care le poţi folosi la o mulţime de deserturi.

Ingrediente: • 13-15 buc. pişcoturi • 600 – 800 g afine • 600 g brânză dulce de vaci • 250 g iaurt de fructe (fructe

de pădure) • 5 linguri zahăr pudră • 250 ml frişcă • 2 pliculeţe gelatină • 1 pliculeţ jeleu • pentru însiropare: suc de afine, fructe de pădure, compot sau afinată Preparare: Spălăm şi curăţăm afinele (de

frunzuliţe, coji, etc.) şi le lăsăm la scurs. În cazul afinelor îngheţate, vom lăsa fructele într-o strecurătoare pentru a elimina apa şi sucul în exces.

Pregătirea cremei de brânză: omogenizăm brânza de vaci (scursă de zer) cu zahăr pudră şi iaurtul de fructe.

Adăugăm 2 pliculeţe de ge-

latină (pregătite după retetea de pe ambalaj) şi frişca bătută tare. În final adăugăm jumătate din cantitatea de afine, omogenizăm totul cu grijă, mişcări de jos în sus pentru a nu distruge fructele foarte mult.

Pregătim o tavă cu margine detaşabilă. Pişcoturile le vom înmuia în suc de fructe, compot sau afinată.

Deasupra pişcoturilor aşezate în tavă, punem toată cantitatea de cremă, deasupra afinele rămase şi jeleul (incolor) pregătit după reţeta de pe ambalaj.

Lăsăm tortul de brânză la rece, minim 6-8 ore sau peste noapte.

Ingrediente: • 700 g miez de pepene verde, fără sâmburi • 1 lămâie • 200 ml apă • 3-4 linguri de zahăr (după gust) • gheaţă pentru servire Preparare: Încălziţi apa într-o crăticioară. Adăugaţi zahărul. Amestecaţi până se topeşte şi lăsaţi să se răcească.

Extrageţi zeama de lămâie.

Scoateţi seminţele din pepene şi pasaţi miezul acestuia într-un blender.

Adăugaţi zeama de lămâie în sucul obţinut şi strecuraţil printr-o sită fină.

Amestecaţi sucul de pepene cu apa în care aţi topit zahărul.

Lăsaţi totul la rece până la servire.

Limonada cu pepene verde se serveşte rece, cu cuburi de gheaţă, decorată cu frunzuliţe de mentă sau busuioc.

Autor: Viorica Bădilă – Iernut/Mureş

22

Terapia verde

SEPTEMBRIE 2013

Panseluţa

Corina Simionescu Hudgens Medic terapeut – Norwich/Anglia Foto: Dan Gherman

Panseluţa este o floare pitică, extrem de gingaşă şi drăgălaşă.

Petalele au formă de inimă şi sunt divers colorate. Datorită formei sale, panseluţa este considerată floare dragostei. Legende străvechi spun că panseluţele au puterea de a vindeca o inimă frântă.

Bujoru l

Bujorii sunt printre cele mai frumoase plante spontane, cultivate pentru parfumul şi culorile irezistibile, dar şi pentru calităţile lor terapeutice. Da, bujorii sunt flori cu proprietăţi vindecă-

Adevărat sau nu, un lucru ştim sigur: şi Shakespeare a folosit suc de panseluţe pentru a unge ochii regine Titania, pentru ca aceasta să se îndrăgostească de prima persoană pe care o va întâlni.

Efecte vindecătoare Panseluţele (Violae Tricoloris Herba/Viola tricolor) sunt flori decorative care pot fi cultivate în glastră, dar mai ales în grădini, sub formă de răsaduri.

Puţini dintre noi ştim că panseluţa este înzestrată şi cu puteri tămăduitoare. Medicii naturişti folosesc părţile aerine ale acestei flori pentru a prepara diverse medicamente. Deşi nu există dovezi concludente asupra calităţilor terapeutice ale panselei,

aceasta este recomandată în numeroase afecţiuni.

• Reglează funcţia metabolismului • Ameliorează simptomele răcelii • Calmează tusea seacă • Reduce inflamaţiile • Tratează tenul gras, seboreic • Vindecă negii şi alte probleme ale pielii Beneficii pentru ten Panseluţa este una din cele mai fine flori. Acelaşi efect delicat îl are şi asupra pielii, când este folosită ca remediu naturist. Se recomandă în acest scop panseluţa sălbatică, cea cu flori de culoare galben şi mov.

• Revigorează tenul cu aspect îmbătrânit • Tratează tenul gras • Vindecă acneea • Calmează iritaţile şi alergiile

• Înlătură roşeaţa Infuzia combinată de panseluţa sălbatică este recomandată pentru remedierea acestor probleme de piele. Maceratul din panseluţă este indicat în acnee.

Se prepară din 3-4 linguriţe de floare uscată şi un litru de apă.

Se lasă la macerat o zi, apoi se filtrează. Planta rămasă se pune la fiert pentru 5 minute în jumătate de litru de apă. După răcire, cele două rezultate obţinute prin filtrare se amestecă şi se bea pe durata unei zile. Cura durează 30 de zile pentru curăţarea tenului. Acest tratament va reda elasticitatea, luminozitatea şi strălucirea pielii.

Cum se plantează panseluţele?

Se pot planta seminţe de panseluţă primăvara devreme, pentru a avea flori în vară. Panseluţele

pentru casă se pun în glastre la o adâncime de 0,5 cm. După 8 săptămâni se pot replanta în grădină, la loc răcoros. Se va uda moderat şi se vor tăia vârfurile din când în când pentru a da altele noi. Când se plantează în grădină, panseluţele trebuie puse în pământ afinat şi nivelat. Seminţele se împrăştie şi se acoperă uşor cu un strat subţire

de pământ. Semănătura se va uda zilnic, până răsar plantele.

Se pot apoi replanta în grupuri mai mici sau mai mari.

Aceste informaţii au scop informativ, ele nu înlocuiesc recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu folosiţi aceste informaţii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament.

toare. Acum câteva mii de ani, chinezii foloseau rădăcina acestor flori superbe pentru prepararea unor medicamente cu efecte analgezice. De altfel, pentru China, bujorul este o floare naţională, care simbolizează vitalitate, prosperitare şi onoare.

De la bujorul de grădină (Paeonia officinalis) se folosesc atât florile, cât şi rădăcina. În ceea ce priveşte celelalte tipuri de bujori, fitoterapeuţii utilizează doar petalele, celelalte părţi ale plantei fiind toxice.

Bujorul de grădină, sau bujorul românesc sunt flori de o frumuseţe rară, ocrotite de lege.

Rădăcina bujorului de grădină

conţine uleiuri volatile şi substanţe cu efecte sedative şi antispastice excepţionale. Din acest motiv, această plantă a fost folosită multă vreme pentru tratarea bolilor de natură nervoasă: epilepsie, isterie, tuse sau convulsii apărute pe fond nervos. Ştiai că petalele bujorilor roz şi roşii erau pe vremuri folosite la colorarea şi aromatizarea ceaiurilor medicinale? Se adaugă de regulă în infuzii, pentru tratarea tuselor nervoase şi durerilor de piept. Tot din petalele de bujori se prepară astăzi produse dermatologice pentru tratarea pielii sensibile, iritate şi inflamate a capului.

Bujorul în fitoterapia modernă Astăzi, preparatele din rădăcină de bujor sunt recomandate numai ca adjuvant în tratarea unor afecţiuni articulare, de genul artritei, reumatismului sau gutei, precum şi în vindecarea tusei astmatice. Seminţele de bujor nu mai sunt momentan utilizate de medicii naturişti. În homeopatie, extractele pe bază de bujor sunt indicate în tratarea fisurilor anale, hemoroizilor, ulceraţiilor, abceselor şi escarelor.

Bujorii în tratamentul cancerului Cercetări recente în domeniu

au scos la iveală un alt efect miraculos al bujorilor: tratarea cancerului. Chinezii foloseau aceste plante ca tratament adjuvant pentru bolnavii de cancer, administrat în paralel cu metodele chimioterapeutice moderne. Acest leac anti-cancer este o combinaţie interesantă între practica orientală şi medicina occidentală de azi.

Preparatele pe bază de rădăcină de bujor au capacitatea de a reduce efectele secundare ale chimioterapiei în cazul bolnavilor de cancer: greaţă şi vărsături, crampe abdominale, diaree sau pierderea în greutate.

Precaţii şi contraindicaţii

Preparatele din petale şi rădăcină de bujor nu se administrează copiilor mici, pe perioada sarcinii şi a alăptării sau bolnavilor de atonie intestinală.

Atenţie! Petalele de bujor au un grad mic de toxicitate, de aceea se vor folosi în cantităţi mici, şi numai în amestec cu alte plante. Nu se va depăşi o linguriţă de petale în cazul ceaiurilor medicinale.

Aceste informaţii au scop informativ, ele nu înlocuiesc recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu folosiţi aceste informaţii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament.

constipaţie, diaree, dizinterie, gastroenterită sau dischinezie biliară. Ceaiul din petale de trandafir elimină greaţa, stimulează digestia şi tranzitul intestinal, contribuind la refacerea florei intestinale.

Se recomandă ceaiul de petale şi fructe de trandafir pentru tratarea infecţiilor urinare. Ceaiul de trandafir curăţă rinichii şi vezica urinară, prevenind infecţiile urinare. Mai mult, acest leac favorizează eliminarea pietrelor la rinichi prin deblocarea tractului urinar.

Mămicile care se află în perioada de alăptare se pot confrunta cu inflamaţii ale sânului. Ceaiul de petale de trandafir poate calma durerile provocate de mastită. Ceaiul de trandafir poate fi

băut şi pentru dereglările menstruale sau chiar infertilitate.

Uleiul din petale de trandafir poate fi folosit la masarea corpului, pentru regenerarea ţesuturilor şi catifelarea pielii. Uleiul de trandafiri este scump deoarece sunt necesare mii de flori de trandafir pentru a produce o sticluţă de ulei.

Pentru tenul uscat şi ridat, înroşit sau iritat, se poate folosi apa de trandafir.

Cum se culeg petalele de trandafir?

Se folosesc doar soiurile de trandafir dulce, utilizat de regulă pentru dulceaţă, cum este trandafirul Rosa Damascena sau Rugosa şi Centifolia. Se pot folosi atât petalele, cât şi bobocii uscaţi de trandafir. Se culeg bo-

boci şi petalele desfăcute dimineaţa, când natura e înrourată.

Florile de trandafir nu se spală, ci se lasă numai să se usuce bine roua, apoi se pun la uscat într-un săculeţ de pânză la loc întuncos, 7 zile. După ce s-au uscat, trandafirii se păstrează într-un borcan închis ermetic.

Cum se prepară ceaiul din petale de trandafir?

Ceaiul de trandafir se prepară dintr-o linguriţă de plantă la un pahar cu apă fierbinte (nu clocotită). Ceaiul se lasă la infuzat 5 minute şi se bea fără zahăr.

Ceai de trandafir – Precauţii şi contraindicaţii Nu este indicat persoanelor care au alergie la trandafir. Consumul excesiv de ceai de trandafir poate da arsuri la stomac. Nu se

asociază cu medicamente antiinflamatoare sau pentru subţierea sângelui.

Aceste informaţii au scop informativ, ele nu înlocuiesc recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu folosiţi aceste informaţii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament.

tere sexuală cauzată de un virus care provoacă erupţii ale unor vezicule mici dureroase pe zona genitală umplute cu lichid. Medicii au constatat că prin aplicarea cremei de gălbenele, semnele bolii sunt reduse şi erupţiile se retrag.

Recomandarea de a aplica crema de galbenele la nivelul organele genitale este una confirmată de mulţi specialişti.

Reţetă Cremă de Gălbenele cu untură Alifia de gălbenele se prepară simplu acasă. Ai nevoie de următoarele ingrediente: • 4 pumni de flori (opţional cu tot cu tulpini şi frunze, bine tocate înainte) • o jumătate de kg de untură de porc pură, nesărată (unt sau margarină)

Se topeşte untura pe foc şi când e pe punctul de fierbere, se adaugă gălbenelele.

Se lasă să fiarbă 2 minute, apoi se ia de pe foc şi se lasă la răcit până a doua zi.

Dimineaţa se pune din nou la topit şi se apoi se strecoară şi se depoziteată în cutii şi se închid ermetic.

Pentru efecte mai puternice, se strecoară câte o capsulă de Vitamina E în fiecare cutie, găurind capacul. Se omogenizează şi se dă la frigider.

Alifia de gălbenele se poate combina şi cu flori de muşeţel.

Se va aplica pe răni, varicelă, ulcer varicos, arsuri sau degerături, ciuperci la picioare, cicatrici, cancer mamar şi alte leziuni ale sânului sau inflamaţii reumatice.

O altă reţetă include şi ceară de albine. Se amestecă toate ingredientele, folosind o lingură de lemn, până când alifia se face maronie.

Se lasă apoi la macerat peste noapte şi dimineaţa se încălzeşte şi se filtrează printr-un tifon. Se păstrează în cutii la frigider. În orice caz, trebuie mai întâi testată reacţia alergică la acest produs. Înainte de utilizarea pe tot corpul, se recomandă un test simplu, care constă în aplicarea unguentului într-un punct mic al pielii de pe mână. După 8 ore se va observa dacă apar reacţii adverse. Reacţiile alergice la crema de gălbenele apar de obicei la persoanele alergice la plantele din familia margaretelor, cum este floarea-soarelui.

Petalele de trandafir

Trandafirii îmbogăţesc parcurile şi grădinile cu frumuseţea şi parfumul lor, dar dulceaţa petalelor lor conţin şi substanţe vindecătoare care pot fi folosite în bucătărie, în cosmetica bio şi în medicina naturistă. Petalele de trandafir, pline de vitaminele A, B, C, D şi E, calciu, fier, fosfor, zinc, fructoză, se dovedesc a fi leacuri fine pentru dureri de cap, depresii, anxietate sau afecţiuni digestive. Petalele pot fi consumate în dulceaţă sau şerbet, în ceaiuri sau siropuri.

Se recomandă infuzia de petale de trandafir pentru eliberarea căilor respiratorii, pentru tuse convulsivă şi crize de astm.

Se poate bea un sirop de petale

de trandafir pentru calmarea sistemului nervos central, pentru ameliorarea depresiei, apatiei, tulburărilor anxioase şi obsesive, surmenajului psihic şi fizic, insomniei şi lipsei de energie.

Se pot face şi inhalaţii cu aroma petalelor de trandafir în aromaterapie.

Datorită vitaminei C şi flavonoidelor, petalele de trandafir sunt antioxidanţi puternici pentru creşterea rezistenţei organismului. Se poate bea o cană de ceai de petale de trandafir în fiecare zi, pentru eliminarea toxinelor din corp şi întărirea funcţiei ficatului.

Se recomandă consumul de ceai de trandafir ca adjuvant în

Crema de Gălbenele

Gălbenelele sunt printre cele mai sigure plante medicinale. Florile de gălbenele pot fi folosite proaspete sau uscate, sub formă de praf sau cremă. Tinctura de gălbenele poate fi administrată intern, iar ceaiul de gălbenele atât intern, cât şi extern, aplicat

sub formă de comprese. Crema de gălbenele este făcută din petalele florii Calendula officinalis.

Unguentele de gălbenele comercializate astăzi conţin 2 până la 5 procente de extract de gălbenele.

Planta bolilor de piele Crema de galbenele este utilizată în principal pentru a trata iritaţii ale pielii, contuzii, arsuri şi răni deschise. Calendula stimulează circulaţia sângelui la nivelul ţesuturilor şi favorizează creşterea de noi capilare. Acestea îmbunătăţesc circulaţia şi măresc viteza de reparare a ţesuturilor afectate de rănile deschise, precum şi de leziunile ţesuturilor, de tipul arsurilor solare. Crema de gălbenele are un efect calmant asupra

pielii şi reduce semnificativ senzaţia de mâncărime sau durere.

Crema de gălbenele este de asemenea recomandată pentru tratarea degerăturilor minore.

Tratamentele cu radiaţii pentru cancer pot provoca pacienţilor leziuni şi dermatite. Medicii homeopaţi recomandă crema de gălbenele ca cel mai sigur remediu pentru calmarea şi vindecarea acestor afecţiuni ale pielii.

Unguentul de gălbenele are proprietăţi anti-inflamatorii remarcabile, şi de aceea este recomandată în cazul durerilor musculare, crampe sau entorse. Crema poate fi de asemenea utilizată pentru tratarea hemoroizilor.

Herpesul este o boală cu transmi-

Florile în tratamente naturiste

Mica publicitate Publicaţia Occidentul Românesc nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul anunţurilor de la mica publicitate comunicate la telefon sau prin e-mail! Singurii răspunzători sunt cei care le transmit redacţiei noastre spre publicare!

MUNCĂ - CERERI  Caut de muncă ca ajutor de mecanic auto, zugrav în construcţii, în comunitatea Madrid.

Am experienţă, sunt serios şi responsabil. Telefon: 698 522 009.  Doamnă, caut de muncă în curăţenie, îngrijit copii sau bătrâni în comunitatea Madrid.

Telefon: 698 522 009.  Doamnă responsabilă, caut de muncă ca internă sau externă în menaj sau îngrijire copii şi persoane în vârstă în comunitatea Madrid. Am experienţă în domeniu -pot demonstra-, şi gătesc foarte bine din bucătăria spaniolă. Telefon: 642 894 357.  Persoană serioasă, responsabilă, atentă, calmă şi înţelegătoare, curată şi sănătoasă, caut loc de muncă în menaj sau îngrijit persoane în vârstă, în comunitatea Madrid. Am împlinit 60 de ani. Telefon: 915 732 908 – Georgina.  Doamnă, 46 ani, educată, harnică, serioasă, cu acte în regulă, caut de muncă ca şi externă în comunitatea Madrid.

Am experienţă în menaj, curăţenie, îngrijirea copiilor şi a persoanelor în vărstă. Telefon: 602 538 831.  Muncitor responsabil, cu experienţă în instalări aer condiţionat -industrial, casnic, construcţii-, caut de muncă în domeniu. Posed carnet de conducere categoria B. Telefon: 634 649 931.  Şofer de TIR internaţional, cu experienţă, permis spaniol, categoria B, C, E, card CAP, tachograf, caut de muncă. Telefon: 653 426 503.  Bărbat, serios şi sănătos caut de muncă ca intern sau extern.

Am experienţă în curăţenie şi îngrijirea persoanelor în vârstă.

Mai multe detalii la telefon: 642 896 623.  Persoană de origine română, educată, harnică, serioasă, profesionistă în confecţii (cro-

itorie în serie), menaj, bucătărie, presopunctură şi masaj pentru doamne vârstnice, cu multiple abilităţi gospodăreşti, caut angajare într-un loc decent de muncă. Contact: n. negulescu@yahoo.com, sau telefon: 0040/764 441 369.  Tânăr cult, dinamic, serios, 24 ani, necăsătorit, cetăţenie română, expert operator calculator (servere dedicate, securitate online, baze de date, linux, windows server 2003-20072008, retelistică, marketing, limba engleză (expert - scris + vorbit), doresc loc de muncă convenabil, decent. Contact: 0040/760 090 463, sau darkston3e@yahoo. com  Doamnă serioasă, responsabilă, cu peste 12 ani experianţă ca şi internă, caut de muncă în Ciudad Real sau împrejurimi. Telefon: 642 627 835, 663 710 764.  Caut de muncă în construcţii ca şi peon, în Comunitatea Madrid. Solicit 650 euro/lună.

Mai multe informaţii la telefon: 642 731 407.  Doamnă serioasă şi responsabilă, caut de muncă, ca internă în zona Barcelona. Am documente legale de muncă, experienţă şi referinţe foarte bune. Telefon: 637 109 571.  Mecanic auto cu experienţă caut de muncă în domeniu sau în construcţii, agricultură, în orice zonă a Spaniei. Telefon: 642 762 009.  Caut de muncă în case, la curăţenie, îngrijit copii sau persoane în vârstă. Am referinţe bune, locuiesc în Albal/ Valencia. Mai multe detalii la telefon: 671 211 562.  Bucătar, cu 14 ani de experienţă în bucătăria românească şi spaniolă, sunt interesat pentru muncă în acest domeniu într-un restaurant cu bucătărie mixtă (spaniolă-românească) sau numai românească. Telefon: 673 145 467.  Tânără, 23 ani, caut de lucru în orice domeniu în zona Madrid, preferabil în Torrejón de Ardoz. Am terminat facultatea de Ştiinţe Economice, am experienţă în contabilitate, vânzări şi îngrijit copii. Vorbesc foarte bine spaniola, engleza şi franceza. Am acte în regulă. Mă puteţi contacta la telefon: 690 984 392 sau e-mail: freealltyme@yahoo.com

 Caut de muncă ca şi şofer profesionist în toată Spania.

Posed categoriile: A, B, C şi E. Telefon: 642 817 526.  Doamnă serioasă, 44 de ani, fără obligaţii, din provincia Madrid, caut de muncă în Spania ca şi internă. Am experienţă, carnet de conducere, drept de muncă, referinţe foarte bune. Telefon: 602 467 030.

MUNCĂ - OFERTE  Angajăm specialist în montat mobilă, în Sevilla. Telefon: 954 789 401, 625 315 359.  Angajăm autónomoscu maşină proprie, frigorifică, pentru repartizat produse alimentare în Barcelona. Telefon: 665 985 398, 609 081 158.  Angajăm ajutor de bucătar, serios, ordonat şi responsabil pentru un restaurant în Valencia. Informaţii la telefon: 666 853 958.  Firmă din Albacete, angajează electricieni, instalatori, zidari, zugravi, specialişti în acoperişuri şi fierărie. Mai multe detalii la telefon: 605 421 772, 924 682 483.  Angajăm persoane calificate în montat gresie şi faianţă, gips-carton, pladur, în Murcia.Informaţii la telefon: 635 628 578.  Angajăm în Murcia, zidar, zugrav, dispus a se deplasa pe tot teritoriul Spaniei. Telefon: 616 611 443.  Angajăm ospătar pentru sfârşit de săptămână în Gandia/ Valencia. Mai multe informaţii la telefon: 637 875 022.  Angajăm internă, serioasă şi responsabilă pentru a îngriji o persoană în vârstă, în comunitatea Madrid. Mai multe informaţii la telefon: 916 406 047, 609 747 012.  Angajăm internă în zona Aravaca-Madrid. Detalii la: 630 289 692.  Angajăm externă pentru a avea grijă de 3 copii, de luni până vineri între orele 16:30 – 20:30, în Boadilla del Monte/ Madrid. Mai multe detalii la telefon: 918 158 208.  Angajăm externă pentru curăţenie, călcat rufe şi îngrijit copii, de luni până vineri de la orele 18:00 la 21:00, în Hoyo de Manzanares/Madrid.

Telefon: 654 089 726.  Angajăm externă în Sant Andreu de la Barca/

Ion Purice a devenit erou în Italia, după ce a salvat o fetiţă rănită într-un accident

Un şofer de camion român, Ion Purice, a devenit erou în Italia, după ce, duminică, a protejat o fetiţă rănită întrun accident rutier produs pe

autostrada A4, oprindu-şi vehiculul transversal pe carosabil, pentru ca aceasta să nu fie lovită de alte maşini, relatează presa italiană.

Ion Purice are 29 de ani, este român de origine şi de trei ani locuieşte şi munceşte în Cuttack, în provincia Rovigo.

El este tatăl unui copil în vârstă de trei ani şi lucrează pentru Bieretti, o companie din Porto Viro care transpor-

tă produse alimentare. Duminică, în ziua accidentului, el transporta peşte de la Milano la Veneţia, pe autostrada A4, afirmă presa italiană.

Românul şi-a oprit TIR-ul transversal pe autostradă, astfel încât să împiedice alte maşini să lovească o fetiţă proiectată pe carosabil din maşina tatălui ei, după un accident. În prezent, micuţa Jihan, în vârstă de opt ani,

Barcelona, de luni până vineri între orele: 09:30 – 13:30.

Mai multe detalii la telefon: 635 614 246.  Angajăm internă între 3045 de ani pentru a avea grijă de o persoană de 81 de ani, în Mataró/Barcelona. Informaţii la telefon: 605 537 053.  Angajăm externă în Masquefa/Barcelona. Telefon: 692 865 471.  Angajăm externă pentru a avea grijă de copii în intervalul: 08:00 – 19:00 în Ciudad Real. Telefon: 635357409, 635 357 409.  Angajăm internă în provincia Alicante. Mai multe informaţii la telefon: 675 092 143. ÎNCHIRIERI  Închiriez o cameră în Parque Cataluña - Torrejón de Ardoz, pentru 1 persoană, într-un apartament liniştit, condiţii bune.

Preţ 180 euro, cu cheltuieli incluse. Ofer şi cer seriozitate.

Telefon: 642 894 357.  Închiriez ocameră în zona metro Pradillo (Móstoles). Apartamentul are 120mp, 4 camere, 2 băi, căldură de la comunidad, aragazul este pe butelie.Camera este separată de celelalte 3, are baie proprie, ideală pentru o pereche. Preţ 200 euro pe lună.

Persoanele interesate pentru vizitarea apartamentului sunt rugate să sune la numărul de telefon fix: 910161714 sau mobil: 660364862 – Stela.  Închiriez o cameră pentru o fată în zona Renfe Leganés Central. Preţ 150 euro, cheltuieli aparte. Mai multe informaţii puteţi obţine la telefon: 602 464 308.  Închiriez o cameră în Madrid, zona metro Marqués de Vadillo (distrito de Carabanchel) – L5, condiţii foarte bune. Telefon: 633 839 105.  Închiriez cameră de matrimoniu mare, în vilă, în Torrejón de Ardoz, de preferinţă pentru o persoană. Mai multe la telefon: 690 984 392.  Închiriez cameră în Torrejón de Ardoz pentru 1 sau 2 persoane, începând cu orice dată.

Condiţii foarte bune. Telefon: 662 456 050.

VÂNZĂRI AUTO  Vând Opel Vectra 1,9 CDTI, 163.000 km, culoarea azul marino, jante aliaj, stare este internată la terapie intensivă, la spitalul Papa Ioan al XXIII-lea din Bergamo.

După acest gest eroic, Purice şi-a reluat munca, în aceste zile el fiind în Germania, de unde urmează să se întoarcă joi seara. Numele lui a fost dezvăluit de angajator, Robertino Bonato pentru publicaţia La Voce di Rovigo. „Nu ştiu cine este acest şofer de camion: era tânăr şi slab.

A dispărut la scurt timp după ce m-a ajutat să îi salvez viaţa fiicei mele, dar mi-ar plăcea să îl văd ca să îi strâng mâna şi să îi mulţumesc”, afirmase anterior tatăl fetiţei.

SEPTEMBRIE 2013 perfectă, Madrid. Preţ 3.800 euro. Telefon: 666 115 989.  Vând Seat Ibiza Sport, 1,9DCI, an fabricaţie 2003, culoarea albă, preţ 2.500 euro negociabil, Coslada. Telefon: 657 037 495.  Schimb auto Kia din 2003 cu Volkswagen Golf4. Mai multe informaţii la telefon: 642 694 285.

VÂNZĂRI CASE ŞI TERENURI  Va n d t e r e n p e n t r u c o n st r u c ţ i i , c a să - v i l ă l a ieşirea din oraşul NegreştiVaslui, spre Siliştea pe partea dreaptă (DN 15), cu suprafaţa de 3.200 mp.Deschiderea la stradă este de 20 m. Preţ negociabil 7€/ mp.Telefon: 642960 470.  Vând casă aproape de Năvodari, la 3 km de plajă, cu parcelă de 1.444 mp. Preţ negociabil: 45.000 euro. Mai multe detalii la telefon: 642 267 439.  Vând urgent teren intravilan la 20 km de Brăila, în suprafaţă totală de 2.193 mp, cu proiect de construcţii şi toate avizele şi autorizaţiile necesare. Preţul este negociabil. Pentru mai multe informaţii sunaţi la telefon: 642 924 490.  Vând urgent casă în localitatea Şilindia, judeţul Arad, compusă din 2 corpuri,3 camere, bucătărie, loc pentru baie, alte anexe, gradină foarte mare, stare bună, zonă liniştită, disponibilă imediat. Preţ: 6300 euro. Mai multe relaţii la telefon: 0040/749 524 857 sau, între orele 20:30-23:30 la telefon: 642 211 857.  Vând teren intravilan cu suprafaţa de 1. 560 mp, deschidere la intrare de 15 m, cu cabană dotată cu apă potabilă şi curent electric, în zona Stadion din Alba Iulia. Preţul este negociabil. Pentru alte detalii sunaţi la telefon: 659 260 340.  Vând casă de 104 mp, cu teren de 100 mp în Robleda/ Salamanca. Casa trebuie reconstruită. Preţ 15. 000 euro.

Mai multe informaţii se pot obţine la telefon: 634 744 817, sau e-mail: gabyzeu@gmail. com  Vând apartament zonă centrală, în oraşul Azuga/

23

Prahova, cu suprafaţa de 60 mp.

Apartamentul are uşă dublă la intrare, pivniţă şi alte diverse îmbunătăţiri. Preţ neociabil.

Pentru informaţii suplimentare sunaţi la telefon: 659 343 884.  Vând apartament 2 camere în Câmpina/judeţul Prahova, 56 mp, semidecomandat, parcare, loc de joacă pentru copii, centrală proprie, balcon, zona liniştită. Preţ negociabil 32.500 euro. Mai multe informaţii la telefon: 647 046 542.  Vând casă din cărămidă la roşu situată la 9 km de metro militari Bucureşti, construită în anul 2012 (acoperiş Wetterbest) cu branşament electric, living, bucătărie, 3 dormitoare, 3 băi, teren 309 mp. Preţ: 49.000 euro, negociabil. Mai multe detalii la telefon: 642 866 955.

MATRIMONIALE  Bărbat ecuadorian, 43 de ani, cu situaţie economică stabilă, doresc să cunosc o doamnă/domnişoară sinceră şi comunicativă, pentru o relaţie serioasă. Telefon: 642 694 285.  Tânăr 38 de ani, prezentabil, sincer, din RivasVaciamadrid doresc să cunosc o domnişoară/doamnă pentru o relaţie serioasă. Telefon: 642 792 857.  Tânăr, 30 de ani, 1,65 m, 70 kg, serios şi fără obligaţii, din Valencia, caut o domnişoară/ doamnă de aceeaşi vârstă pentru o relaţie serioasă. Telefon: 602 152 142.

Anunţurile de mică publicitate sunt GRATUITE!

E-mail:

redactia@ occidentul-romanesc.com

Telefon:

637 998 036 642 298 948 (luni-vineri, 11:00–19:00)

Cea mai tare ştire: Lia Olguţa Vasilescu, primăriţa din Craiova, îi acuză pe „băieţi” că au plantat sub fereastra sa o maşină „ticsită cu tehnică de ascultare” Primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, scrie pe contul său de Facebook că RAT Craiova a ridicat din faţa Primăriei o maşină parcată ilegal care era „ticsită de tehnică de ascultare”. „E prea frumos să ţin pentru mine... Astăzi RAT Craiova şi Poliţia Locală au ridicat o maşină parcată ilegal, în faţa primăriei, sub fereastra mea. Şi... Era ticsită de tehnică de ascultare... Măi, băieţi, măi...

Nu v-am spus că am cameră

de luat vederi în birou? Vă dau eu caseta... Aşa cevaaaaaa?”, scrie Olguţa Vasilescu.

Ea a mai postat un comentariu pe acest subiect: „Întrebare întrebătoare pusă de toată presa... Ce credeţi că filează serviciile într-o ţară democratică?

Primăria sau magazinul de papiote de vis-à-vis? Cert e că aveam alte aşteptări de la baieţi... Aşaaaa de proooşti? Să te prindă RATU’?”.

Ruşine!!!