Occidentul romanesc nr 32

occidentul romanesc

www.occidentul-romanesc.com Publicaţie lunară în limba română - ediţia de Spania Ziar

GRATUIT Anul III - Nr. 32 / 24 pagini 1-31 octombrie 2013

Occidentul Românesc este o publicaţie independentă. Nu are niciun fel de afiliere politică sau religioasă!

IARNA IN OCTOMBRIE

Inundaţii, persoane rănite, maşini avariate, copaci căzuţi, trafic de coşmar, drumuri închise, zăpadă, viscol şi căi ferate blocate

Ediţia tipărită / octombrie 2013 a publicaţiei în limba română Occidentul românesc a fost realizată cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe - Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni.

O nouă lege pentru părinţii care pleacă la muncă în străinătate

„Ploile din ultimele zile au făcut ravagii în România, mai multe zone fiind inundate, iar porturile de la „ Copiii minori nu mai au Marea Neagră au fost închise. De asemenea, căderile de zăpadă au provocat închiderea...” voie să fie lăsaţi în grija

oricui, după plecarea părinţilor la muncă î n străinătate...”

Pagina 04 SUA: Peste 800.000 de funcţionari sunt trimişi în concediu fără plată „Este prima dată în ultimii a p ro a p e 1 8 a n i c â n d Guvernul SUA îşi opreşte parţial activitatea. Statul federal american a intrat în „şomaj tehnic”, după ce...”

Pagina 08 E u g e n Te o d o r o v i c i : România are de cheltuit 2,1 miliarde de euro pe POS DRU în 2014, sumă extrem de ridicată „Dorim ca toate proiectele depuse să fie evaluate şi semnate contracte de...”

Pagina 09

Pagina 23

Craiova: Festivalul internaţional de poezie „Mihai Eminescu“ „Dan Caragea, profesor universitar şi scriitor, a tradus „Luceafărul“ în limba portugheză şi a intrat în posesia premiului...”

Pagina 23

02

Adrese şi informaţii utile

OCTOMBRIE 2013

REPREZENTAREA DIPLOMATICĂ A ROMÂNIEI ÎN REGATUL SPANIEI Ambasada României •Avenida de Alfonso XIII nr. 157, Madrid 28016. •Telefoane pentru relaţii publice : 0034913501881, 913597623, 913504436, 913454553, 914137412, 914137425.

Consulatul General al României la Madrid •Avda. Cardenal Herrera Oria nr.134, Madrid 28034. •Program: luni-vineri: 09:00-15:00 depunerea actelor, 15:00-17:00 eliberarea actelor.

•Tel.: 0034-917344004, 917345667, 917340182 şi 917342993. Fax: 0034-914165025. •E-mail: secretariado@consuladoderumania.e.telefonica. net. Site: http://madrid.mae.ro/ Consulatul General al României la Barcelona •C/San Juan de la Salle 35 bis, Barcelona 08022, Intrare public: Alcoy 22. •Tel.: 0034-934341108, 934341139. Fax: 0034-934341109. E-mail: consuladogeneralenbarcelo@ telefonica.net.

Site: http://www.barcelona.mae.ro/ •Jurisdicţie: Cataluña (Barcelona, Girona, Lleída, Tarragona), Insulele Baleare.

Consulatul General al României la Sevilla •Calle Nicaragua nr. 18, Sevilla 41012. •Tel.: 0034-954624070, 954240967, 954233243, 954625372, 954230947, 954620746, 954624053.

Fax: 954627108. E-mail: secretariat@ cgrosevilla.e.telefonica.net. Site: http://www. sevilla.mae.ro. •Jurisdicţie: Andalucía (Huelva, Cádiz, Málaga, Sevilla, Córdoba, Jaén, Granada, Almería), Murcia, Ceuta, Melilla.

Consulatul General al României la Bilbao •Plaza Circular, nr.4, Bilbao 48001. •Email: cgrumaniabilbao@telefonica.net. Fax: 944245405. •Program: luni-joi: 09:30-13:30 depunerea documentelor, 15:00-17:00 eliberarea documentelor; vineri: solicitările şi eliberările de documente se fac numai cu programare prealabilă.

•Pentru situaţii de urgenţă (decese, accidente de muncă sau circulaţie): telefon: 608 956 278 •Jurisdicţie: Comunităţile Autonome Ţara Bascilor, Navarra, La Rioja, Asturias, Cantabria, Galicia.

Consulatul Romaniei la Castellón de la Plana •Av. Valencia s/n, esquina Rambla de la Viuda

FONDATORI: Kasandra Kalmann-Năsăudean Florin Valentin Barbu DIRECTOR EXECUTIV: Michael Harrison Cronkite (CA-USA) DIRECTOR COMERCIAL: Răzvan M. Ionescu (Spania) REDACTOR ŞEF: Kasandra Kalmann-Năsăudean REDACTOR ŞEF ADJUNCT: Gabriela C. Sonnenberg (Spania) REDACTOR MADRID: Oana Moşniagu

12006, Castellón de la Plana •Tel. 964.216.172; 964.206.764 • Fax 964.257.053, E-mail: secretariat@consulatcastellon.e.telefonica.net •(informatii consulare): info@consulatcastellon.e. telefonica.net • Program de lucru cu publicul: luni-joi 9:00-14:00 (primire acte) 15:30-16:30 (eliberare documente), vineri 9:00-12:00 (primire acte) 12:00-13:00 (eliberare documente) Consulatul României la Zaragoza •C/Camino de Las Torres nr. 24 (intrarea prin spatele clădirii, fostul sediu al INEM), Zaragoza 50008.

•E-mail: secretariat@crozaragoza.e.telefonica. net, Tel.: 976481429, fax. 976481779. •Program: luni-vineri: 09:00-14:00 depunerea documentelor, 16:30-17:00 eliberarea documentelor. •Jurisdicţie: Comunitatea Autonomă ARAGON (Provinciile Zaragoza, Huesca şi Teruel) Consulatul României la Ciudad Real •Calle Mata nr.37, Ciudad Real 13004. •Tel.: 0034-926251751. E-mail: cruciudadreal@ telefonica.net. •Jurisdicţie: Castilla-La Mancha (Toledo, Ciudad Real, Albacete, Cuenca şi Guadalajara), Extremadura (Caceres şi Badajoz).

Viceconsulatul României la Almeria •Carretera Huércal de Almería, nr. 46, Almería 04009. •Tel.: 0034-950625963, 0034-950624769.

Fax: 0034-950145217. E-mail: almeria@ viceconsulat.e.telefonica.net. •Program: luni-joi: 09:00-14:00 depunerea documentelor, 16:3017:00 eliberarea documentelor. Vinerea - activitate de asistenţă în teritoriu, vizite la penitenciare, oficierea de căsătorii la misiune şi alte servicii, pe bază de programare. •Pentru situaţii de urgenţă (decese, accidente de muncă sau circulaţie), telefon: 0034-682733408.

Consulatul onorific al României la Murcia •Avenida de los Rectores, nr.3, Edificio Paraninfo 30100. •Tel.: 968 879 567. Fax: 968 879 568. •Email: consuladomurcia@xplorasolutions.com.

Consulatul onorific al României la Pamplona •Calle Cortes de Navarra nr.5, 5D, Pamplona 31002, Comunitatea Forala Navarra. •Tel.: 948203200. Fax: 948220512.

MANAGER PROIECT: Eduard Rudolf Roth (Baleares) SENIOR EDITOR: Puşa Roth (Bucureşti) Dan Caragea (Portugalia) COLABORATORI: Andrei Bodea K. Varble (CA/USA) Dan Luca (Bruxelles) Irina G. Şova (CA/USA) Lucian Oprea (Colorado) Marian Petruţa (Illinois/USA) Tudor Petrut (CA/USA) Andra M. Gutierréz (Benidorm) Elisabeta Iosif (Bucureşti) Mircea Fluieraş (Malága) Sebastian Rus (Boston/USA) Tiberiu Grădişteanu (Timişoara)

Timeea Opreanu (Cluj-Napoca) Vasile Mureşan (Illinois/USA) Zoe Stoleru (Valencia) Redactor investigaţii - Cristian Ioanovics Guitars (Barcelona) SPECIALIŞTI: Corina S. Hudgens – Medic terapeut Jeni Chiriac – Psiholog Marius Vili Sarbu – Avocat CONTACT: redactia@occidentul-romanesc.com publicitate@occidentul-romanesc.com www.occidentul-romanesc.com Tipărit la IMCODAVILA S.A. Depósito Legal: TO-607-2011 ISSN 2069 – 8801

Madrid: Împlinirea a 95 de ani de la apariţia volumului de poezie „Poemele luminii” şi dezvelirea bustului lui Lucian Blaga Federaţia Asociaţiilor Româneşti din Spania - FEDROM şi Asociaţia Culturală „Juan Ramón Jiménez y Lucian Blaga” au organizat o conferinţă la sediul FEDROM din Calle Wad Ras nr. 19 – Madrid. În cadrul evenimentului s-a comemorat împlinirea a 95 de ani de la apariţia volumului de poezie „Poemele luminii” de Lucian Blaga şi s-a dezvelit un bust al poetului, realizat de către cunoscutul sculptor şi ceramist, Cristian Sergiu Ianza.

Evenimentul face parte din proiectul: „Biblioteca Lucian Blaga din Madrid - Receptacul de sinergii creatoare şi culturale româneşti pe teritoriul spaniol”, proiect finanţat de Departamentul politici pentru românii de pretutindeni.

La conferinţă au participat invitaţi din cadrul MAE – Departamentul politici pentru relaţia cu românii de pretutindeni: Alina Hagima – Director general DPRRP şi Mioara Bogdan – Director DPC, Ilie Bănică din partea Ambasadei României în Spania, directorul Bibliotecii Judeţene Alba Iulia – Mioara Pop, Ion Bodea din cadrul CJ Alba, Prof. Matei Drîmbărean şi Vasile Moga, Pablo Gómez-Taviradin din cadrul Departamentului pentru Imigrare Madrid, Luis María Compés Rebato – preşedinta Asociaţiei Scriitorilor din M adrid ( A s ociación d e Escritores de Madrid), Carmen Hernández-Pinzón – nepoata poetului spaniol Juan Ramón Jiménez laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1956 şi mulţi alţi invitaţi din comunitatea românească din Madrid, din mediul asociativ şi mass-media. În deschiderea evenimentului, preşedintele FEDROM - Miguel Fonda Ştefănescu a prezentat aspectele importante ale conferinţei, subliniind faptul că Biblioteca Lucian Blaga din Madrid are o mare importanţă pentru românii din comunitate, iar comemorarea poetului în cadrul evenimentului organizat, contribuie la păstrarea culturii româneşti, amintind că: „Alături de Tudor Arghezi, Lucian Blaga este cea mai complexă personalitate poetică din perioada interbelică. Reprezintă un cazsingular în literatura română, prin faptul că personalitatea

sa poetică este dublată de una filozofică. Ca orice mare scriitor se ridică deasupra curentelor literare, ilustrând bipolaritatea culturală, fiind, deopotrivă, tradiţionalist şi modernist.”

Despre împlinirea a 95 de ani de la apariţia volumului de poezie „Poemele luminii” aparţinând poetului Lucian Blaga, Mioara Pop – directorul Bibliotecii Lucian Blaga din Alba Iulia, a menţionat în discursul său că: „Poemele luminii” este primul volum de versuri aparţinând lui Lucian Blaga, apărut în anul 1919 la Biroul de imprimate „Cosînzeana” din Sibiu, volum care s-a bucurat de un succes răsunător. De asemenea, Mioara Pop a amintit şi despre faptul că: “în anul 1956 Lucian Blaga a fost propus de Rosa del Conte şi de criticul Basil Munteanu, pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Autorităţile comuniste nu au sprijinit în niciun fel aceste gesturi, pentru că Blaga era considerat un filosof idealist, iar poeziile lui au fost interzise până la ediţia din 1962 îngrijită de George Ivaşcu.”

Un alt moment important

al evenimentului desfăşurat în cadrul FEDROM, a fost dezvelirea bustului poetului Lucian Blaga realizat de artistul Cristian Sergiu Ianza.

George Vinţan, preşedintele Asociaţiei Culturale „Juan Ramón Jiménez y Lucian Blaga” şi Gelu Vlaşin, scriitor, vicepreşedinte FEDROM, în intervenţiile lor, au mulţumit participanţilor şi invitaţilor pentru contribuţia adusă la buna desfăşurare a conferinţei.

La final, Alina Hagima - Director general DPRRP, a declarat printre altele: „Ne bucurăm să participăm la astfel de evenimente. Suntem alături de comunitatea românească din Spania şi apreciem iniţiativa unor astfel de acţiuni, pentru că sunt acţiuni menite să promoveze valorile culturale româneşti, acţiuni care cresc vizibilitatea României în străinătate şi aduc un plus de valoare culturii noastre.

Cu siguranţă o să participăm şi la alte evenimente de acest gen pentru că dorim să existe proiecte viabile pe termen lung care să vină în sprijinul comunităţilor româneşti din Spania şi din întreaga lume.” *** Redacţia Occidentul Românesc

Cuvânt înainte

Nimic personal, sunt doar afaceri...

Kasandra Kalmann-Năsăudean

- Redactor şef Occidentul Românesc Românilor nu le-a fost prea bine niciodată. Marile imperii, vecinii sau prietenii din afară, dar şi cozile de topor din interiorul ţării le-au creat multe greutăţi şi necazuri. Nici astăzi, în contextul în care omenirea a intrat întro perpetuă mişcare şi mai ales schimbare, România nu se poate bucura de prea multe împliniri.

Se tot spune că ne-am avea pe bune cu americanii,

numai că umbrelele lor protectoare întârzie mereu să apară. Evident, din interese doar pentru ei, nu şi pentru noi, mai ales că până la ei, braţul atotputernic al UE ne obligă şi ne stânjeneşte în astfel de interese. Cât despre prietenii de la Răsărit, neîndoielnic că încă ne stau în coastă, iar tensionatele relaţii bilaterale, ne fac să înţelegem că ei încă sunt şefii, trăgându-ne adesea basca pe ochi cu mâna altora.

Altfel spus, este aproape imposibil să le propui acestora o deschidere a relaţiei de colaborare în condiţiile în care, guvernatorul de la Cotroceni, vanitos din fire, se doreşte a fi un mare băgător de seamă prin zonele estice reci şi fierbinţi geo-strategice, în toate domeniile şi instituţiile...

Aşa că, România şi românii au fost şi rămân frustraţii cu speranţele năruite şi

buzunarele tot mai goale. Şi atunci, în astfel de vremuri, ce ne afectează grav interesele? Băgătorii de seamă...

Cine sunt băgătorii de seamă? Nişte indivizi care se ţin scai de oricine le iese în cale, sunt cei care le ştiu pe toate, care au relaţii peste tot şi pot face orice...

Sunt mereu cu gura mare şi revendicativi, sunt buricul pământului, sunt atotştiutori, sunt speculativi, sunt tupeişti, sunt egocentrici, sunt distructivi. Repetenţi la cultură generală, dezintegraţi din punct de vedere social, cititori doar de anunţuri de mică publiciate sau privitori încrâncenaţi ai scandalurilor televizate.

Ciupesc câte un cuvânt de ici şi de colo şi cârpesc câte o propoziţie cu care să impresioneze şi nu suportă nici un dialog în care să nu fie tonul principal.

Cam aceasta ar fi o definiţie ad-hoc a românului de profesie... băgător de seamă. Într-o lume în degringoladă şi descompunere, în care biblioteca este dominată de sala de fitness, oamenii ştiu tot mai puţin şi vorbesc tot mai mult.

Societatea românească este bulversată de informaţii contradictorii, de manipulări vizibile din avion, de prostie metamorfozată peste noapte în religie, de ipocrizie de doi lei transformată în show-business. Societatea românească este îngropată în instituţii care se calcă în picioare unele pe altele, de o hârţogărie sub care se ascund interese personale meschine şi bine definite, de legi, modificări, completări, contracte, adiţionale, ordonanţe care apar şi dispar, care se aplică şi nu se aplică. Şi în tot acest vârtej, bântuit de analfabeţi îmbogăţiţi pe bază de tupeu şi aritmetică, fără efort, se descurcă cine şi cum poate. Şi în absurda nebunie care ne înconjoară, toţi ştiu totul, despre absolut orice. Şi aceasta pentru că vorbele sunt gratuite. Nu costă bani. Vorba americanilor: „nimic personal, sunt doar afaceri...”.

OCTOMBRIE 2013

03

Lupta vieţii Copiii nu-nţeleg ce vor: A plânge-i cuminţia lor.

Dar lucrul cel mai laş în lume E un bărbat tânguitor.

Nimic nu-i mai de râs ca plânsul În ochii unui luptator.

O luptă-i viaţa, deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Eşti un nemernic Când n-ai un ţel hotărâtor.

Tu-i ai pe-ai tai! De n-ai pe nimeni, Te lupţi pe seama tuturor.

E tragedie nălţătoare Când, biruiţi, oştenii mor.

Dar sunt eroi de epopee Când braţul li-e biruitor.

Comediant e cel ce plânge, Şi-i un neom, că-i dezertor.

Oricare-ar fi sfârşitul luptei, Să stai luptând, căci eşti dator.

Trăiesc acei ce vreau să lupte, Iar cei fricoşi se plâng şi mor.

De-i vezi murind, să-i laşi să moară, Căci moartea e menirea lor...

04

De interes

OCTOMBRIE 2013

O nouă lege pentru părinţii care pleacă la muncă în străinătate Află cu cât vor fi amendaţi dacă nu o respectă!

Copiii minori nu mai au voie să fie lăsaţi în grija oricui, după plecarea părinţilor la muncă în străinătate. Aceasta, pentru că deputaţii au adoptat un nou proiect de lege care să asigure protecţia celor mici.

De cele mai multe ori, părinţii nu se sinchisesc să anunţe plecarea la muncă în străinătate, fie că se hotărăsc într-o perioadă foarte scurtă de timp, fie primesc ofertă un contract pentru o perioadă limitată.

Astfel, copiii sunt nevoiţi să rămână în grija bunicilor sau chiar a vecinilor, nefiind îngri-

jiţi corespunzător. Acest lucru i-a determinat pe parlamentari să adopte un proiect de lege care vizează protecţia şi promovarea drepturilor celor mici. Mai exact, părinţii sau tutorele care urmează să plece în străinătate sunt obligaţi să notifice intenţia serviciului public de asistenţă socială la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi ţara. Şi nu doar atât. În mod obligatoriu, aceştia vor fi nevoiţi să desemneze şi o persoană în grija căreia rămâne cel mic pe toată perioada absenţei lor.

Aceasta, la rândul ei, trebuie să facă parte din familia extinsă, să aibă minimum 18 ani şi să îndeplinească condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare creşterii şi îngrijirii unui copil.

Noile obligaţii îi vor sancţiona pe părinţii care nu le vor respecta cu amenzi între 500 şi 1000 de lei. Proiectul de lege a fost aprobat în urmă cu câteva zile de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 322 de voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere.

06

En español

OCTOMBRIE 2013

Un incómodo silencio se cierne sobre la conversación cuando un rumano confiesa ser rumano. Son unos segundos en los que su interlocutor repasa en su cabeza los referentes que tiene sobre esta nacionalidad. “Ah, pues no lo pareces”, se decide a contestar después de haberle comparado con los gitanos rumanos que roban cobre, con las prostitutas rumanas de la calle Montera o con sus proxenetas igualmente rumanos que juegan a las maquinitas en el local contiguo. En muchos casos la conversación sigue con un

marroquí (87.077), y en su afán de integrarse renuncian a tanto de su propia cultura que dejan de ser completamente rumanos sin llegar a ser del todo españoles: son rumañoles.

En el número 19 de la calle Wad-Ras, al norte de la capital, el último sábado de agosto fue una tarde bulliciosa. Ante la sede de la Federación de Asociaciones Rumanas de España fuma un hombre ataviado con una camisa blanca, de mangas abullonadas y coloridos bordados. Dentro hay más mujeres con trajes tradi-

“pues yo tenía una asistenta rumana que…”.

Los rumanos son mendicidad, son mafia y son prostitución. Sí, reconocen, pero reivindican que son eso y mucho más. El estereotipo de la delincuencia pende sobre los 220.641 ciudadanos rumanos que, según el censo, residen en la Comunidad de Madrid. Son el colectivo de extranjeros más numeroso seguido, de lejos, por el

cionales, comida y bebida de su país. Está a punto de empezar un taller de folclore, tradiciones y costumbres rumanas. Han venido compatriotas desde Coslada o Alcalá de Henares para sentirse un poco más cerca de casa con el relato etnográfico que hace Ica Tomi.

Está nerviosa y sonriente.

Ha venido mucha gente. Pocos saben lo que ha luchado para estar ante ellos. Tiene

‘Rumañoles’ en Madrid 49 años y llegó a Madrid con 40. “Muchos de los rumanos que emigran cargan con una decepción o un fracaso”, cuenta Tomi con amargura.

Su empresa de explotación maderera quebró y, para sacar adelante a su familia, vino a España y se puso a trabajar en la limpieza. “Fue una experiencia muy dura.

Pasas de un estatus social a otro, no hablas el idioma y a nadie le importa como seas o lo que pienses”, recuerda Tomi. “Pero prefiero que hablemos de mi proyecto”, intenta cambiar de tema de conversación.

Y con razón, porque representa su regreso a la superficie. De joven se apasionó por la etnología y el folclore de su país, después vino el episodio de la empresa, más tarde el de la limpieza y ahora ha conseguido financiación para volver a hacer lo que le gusta. “El proyecto lo hice para la gente mayor pero también para sus hijos que han nacido aquí. Muchos, para integrarse en la escuela, se niegan a hablar rumano en casa. Quería que conocieran la cultura de la que proceden”.

El dinero lo pone el Departamento de los rumanos residentes en el extranjero que depende del Ministerio de Asuntos Exteriores de este país que

entró en la Unión Europea en el año 2007. Se ocupa de los cerca de tres millones de conciudadanos que se han marchado a vivir al extranjero, especialmente desde la caída del comunismo en 1989. „Nuestro objetivo es que los rumanos no pierdan su identidad a pesar de vivir

http://ccaa.elpais.com/ccaa/2013/09/08/ madrid/1378656667_361180.html

Madrid: Se cumplen 95 años desde la aparición del volumen de poemas “Poemas de la luz” y desde la inauguración del busto de LucianBlaga La Federación de Asociaciones Rumanas en España- FEDROM y La Asociación cultural „Juan Ramón Jiménez y Lucían Blaga” han organizado el viernes, 27 de septiembre, una conferencia en la sede de FEDROM, situada en la Calle Wad Ras nr. 19 Madrid. Durante el evento se

conmemoró el cumplimiento de 95 años desde la aparición del volumen de poemas „Poemas de la luz” de Lucían Blaga y se descubrió un busto del poeta, realizado por el conocido escultor y ceramista, Cristian Sergio Ianza. El evento pertenece al proyecto: „La biblioteca Lucían Blaga de Madrid - El receptáculo de la sinergia creadora y cultural rumana en el territorio español”, proyecto financiado por el Departamento político para los rumanos de todos lados.

En la conferencia participaron invitados de MAE - el Departamento político para la relación con los rumanos de todos lados: Alina Hagima - Director general

DPRRP y Mioara Bogdan - Director DPC, Ilie Bănica por parte de la Embajada rumana en España, el director de la Biblioteca Municipal Alba Iulia - Mioara Pop, Ion Bodea desde CJ Alba, Prof.

Matei Drîmbărean y Vasile Moga, Pablo Gómez- Tavira desde el Departamento por la Inmigración Madrid, Luis María Compés Rebato - la presidenta de la Asociación de Escritores de Madrid, Carmen Hernández- Pinzón la nieta del poeta español Juan Ramón Jiménez, laureado del Premio Nobel de la Literatura en 1956 y muchos otros invitados de la comunidad rumana de Madrid, del medio asociativo y mass-media.

En la apertura del evento,

en el extranjero”, explica por teléfono desde Bucarest el secretario de estado responsable de este departamento, Stejarel Olaru. Pero añade que „lo más importante es que se integren en la sociedad en la que viven”, y para ello trabajan conjuntamente con las autoridades locales.

el presidente FEDROM Miguel Fonda Ştefănescu ha presentado los aspectos importantes de la conferencia, subrayando el hecho de que la biblioteca Lucían Blaga de Madrid tiene una gran importancia para los rumanos de la comunidad y la conmemoración del poeta dentro del evento organizado contribuye en la conservación de la cultura rumana, recordando que: „Al lado de Tudor Arghezi, Lucían Blaga es la personalidad poética más compleja de la época interbélica. Representa un caso singular en la literatura rumana, por el hecho de que su personalidad poética esta doblada por una filosófica. Como cualquier gran escritor se laza por enci-

ma de los movimientos literarios, ilustrando la bipolaridad cultural, tradicionalista y modernista al mismo tiempo.”

Sobre la celebración de los 95 años desde la aparición del volumen „Poemas de la luz” perteneciendo al poeta Lucían Blaga, Mioara Pop - director de la Biblioteca Lucían Blaga de Alba Iulia, ha mencionado en su discurso que: „Poemas de la luz” es el primer volumen de versos perteneciendo a Lucían Blaga, sacado en el año 1919 en la Oficina de impresas „Cosînzeana” de Sibiu,

“Hay mafias originarias de Europa del Este que dan muy mala imagen, pero la mayoría de los rumanos que viven en Madrid tienen niveles de integración muy buenos”, explica el director general de Inmigración, Pablo Gómez-Tavira. Para llegar a esta conclusión se miden factores como el empleo, el mestizaje o la convivencia, y según los barómetros regionales, el 63% de los ciudadanos rumanos tienen trabajo frente al 28% que están desempleados. “Otro dato llamativo es que el desempleo es mayor entre los hombres que entre las mujeres”, señala el responsable, y aduce que la razón puede ser porque los hombres que trabajaban en la construcción todavía no han conseguido reciclarse.

En el distrito centro están censados 55.400 ciudadanos rumanos aunque donde son más visibles es en la corona este de la región, entre Alcalá de Henares (21.867), Coslada (18.602), Arganda del Rey (12.442) o Torrejón de Ardoz (10.727). “El municipio de Coslada es un ejemplo emblemático de buena convivencia. Allí vive el 8,86% de los rumanos de la comunidad y no hay graves problemas de convivencia, más bien al contrario”, cuenta Gómez-Tavira. volumen que tuvo un éxito sonante. Mioara Pop recordó también sobre el hecho, que: „en el año 1956 Lucían Blaga había sido propuesto para recibir el premio Nobel de la Literatura. Las autoridades comunistas no apoyaron de ninguna manera estos gestos, porque Blaga estaba considerado un filosofa idealista, y sus poemas habían sido prohibidas hasta la edición del 1962, cuidada por George Ivascu.” *** Traducción: Oana Mosniagu.

08

Externe

OCTOMBRIE 2013

SUA: 800.000 de funcţionari sunt trimişi în concediu fără plată

Americanii au privit, noaptea trecută, la eşecul „colosal” al Congresului, care va costa economia SUA aproximativ 1 miliard de dolari pe săptămână.

Peste 800.000 de funcţionari americani sunt trimişi în concediu fără plată începând de marţi dimineaţă, relatează CNN. Este prima dată în ultimii aproape 18 ani când Guvernul SUA îşi opreşte parţial activitatea. Cel din urmă blocaj a durat 21 de zile, potrivit aceleiaşi surse.

AFP scrie, marţi, că statul federal american a intrat în „şomaj tehnic”, după ce cele două camere ale Congresului nu au reuşit să ajungă la un acord privind bugetul. Prin urmare,

Casa Albă a dispus cu puţin timp înainte de miezul nopţii ca agenţiile federale să declanşeze oprirea parţială a activităţilor lor, măsură pentru care erau pregătite.

Mărul discordiei între cele două Camere ale Congresului este reforma sistemului de sănătate promovată de preşedintele Barack Obama, denumit planul „Obamacare”.

Nu se ştie pentru cât timp cei peste 800.000 de funcţionari americani nu vor lucra şi nu vor fi plătiţi, mai scrie CNN. În tot acest timp, cei 533 de membri ai Congresului se vor bucura în continuare de salarii.

Barack Obama a încercat o ultimă intervenţie luni, atrăgând

Parisul, ostil faţă de intrarea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen Parisul şi-a reafirmat ostilitatea faţă de intrarea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen în actualele condiţii de control la frontierele externe ale celor două ţări, a declarat ministrul francez de Externe Laurent Fabius, relatează postul France Inter în pagina electronică. În plină polemică asupra dificultăţilor de intergrare a romilor în Franţa, şeful diplomaţiei franceze a făcut totuşi o distincţie între situaţia romilor şi problema unei aderări la spaţiul de liberă circulaţie.

Decizia cu privire la o eventuală intrare a României şi Bulgariei în cadrul acestui grup de 26 de ţări (22 state membre UE plus Elveţia, Liechtenstein, Norvegia şi Islanda) urmează să fie tranşată la sfârşitul lui 2013, a subliniat Fabuis. În opinia şefului diplomaţiei franceze, aderarea la Schenghen a acestor două state membre ale Uniunii Europene

(UE) - vizate de restricţii pe piaţa muncii în UE care vor fi anulate pe 1 ianuarie 2014 - va însemna că imigranţi provenind din ţări din afara Uniunii ar putea să pătrundă în mod liber pe teritoriul european, trecând pe teritoriul celor două ţări. „Există o problemă, pentru că trebuie să fim siguri că Bulgaria şi România vor avea mijloacele de verificare”, a argumentat Fabius. „Pentru moment, îmi pare că nu sunt îndeplinite condiţiile”, a subliniat el. Fabius apreciază că adoptarea unei decizii până la sfârşitul anului privind aderarea celor două state la Spaţiul Schengen pare, astfel, „foarte dificilă” în condiţiile actuale, o opinie împărtăşită de imensa majoritate a ţărilor din acest spaţiu, este el de părere. „Dacă nu intervine o schimbare a condiţiilor, nu suntem favorabili” aderării, a adăugat

atenţia că o paralizie a statului federal ar avea „consecinţe economice extrem de reale pentru oameni în viaţa de zi cu zi şi pe mai departe”. „Au făcut-o cu adevărat”, a scris Obama într-o postare pe Twitter la puţin timp după miezul nopţii.

De la Departamentul Apărării la Agenţia de protecţie a mediului, toate serviciile federale sunt obligate să-şi reducă imediat efectivele la minimul vital, în unele cazuri la doar 5% din personal. Securitatea naţională şi serviciile esenţiale sunt exceptate. Preşedintele a promulgat, luni seara, o lege care le garantează militarilor că vor fi plătiţi la timp indiferent ce s-ar întâmpla. şeful diplomaţiei franceze.

Laurent Fabius a depus un efort să evite atât polemica declanşată în cadrul majorităţii aflate la putere şi a Guvernului francez de politica de desfiinţare a taberelor ilegale dusă de ministrul de Interne Manuel Valls, cât şi declaraţiile recente ale acestuia cu privire la dificultăţile de integrare ale romilor. „Coerenţa nu este interzisă”, a spus el, admiţând totodată faptul că taberele ilegale ale romilor ridică „dificultăţi enorme” - „deoarece există dificultăţi sociale, pentru că există copii care fură, etc.”, a subliniat el. Şeful diplomaţiei franceze a insistat de asemenea asupra faptului că UE acordă fonduri României pentru integrarea romilor, dar că aceste fonduri nu sunt utilizate, recunoscând în acelai timp că acest reproş ar trebui să fie adresat şi altor ţări. „Sunt eforturi de făcut”, a adăugat Fabius, potrivit căruia Bucureştiul ar fi dispus să trimită poliţişti suplimentari în Franţa şi care cere ca tinerii hoţi români să nu fie eliberaţi imediat.

Cel puţin 208 de persoane şiau pierdut viaţa în puternicul cutremur de pământ care a lovit provincia pakistaneză Baluchistan (sud-vest) marţi după-amiază, relatează miercuri agenţia de presă Xinhua, citând un oficial local. Jan Muhammad Buledi, un purtător de cuvânt al guvernului regional din Baluchistan, a indicat că numai 145 de oameni şi-au pierdut viaţa în Awaran, zona cea mai afectată de cutremur şi situată în apropiere de epicentrul seismului, alţi 55 de morţi înregistrându-se la Mashkai şi încă opt la Turbat.

Aproximativ 395 de persoane au fost rănite în urma cutremurului de pământ în această provincie izolată de la graniţa cu Iranul, după cum au informat media locale, citate de Xinhua.

Acelaşi bilanţ este difuzat de agenţia de presă britanică Reuters. În acelaşi timp, un nou bilanţ provizoriu al victimelor puternicului seism din Pakistan, difuzat de France Presse consemnează, miercuri dimineaţă, 173 de morţi şi mai multe sute de răniţi.

Seismul cu magnitudinea de 7,7, produs la aproximativ 66 km nord-est de oraşul Awaran, în provincia Baluchistan (sudvest), a distrus mai multe case

Peste 200 de persoane au murit în urma cutremurului din Pakistan din lut şi a fost resimţit în întreaga Asie de Sud, mai cu seamă în ţările vecine India şi Iran.

Seismul a condus la apariţia unei mici insule pe coasta pakistaneză din Marea Arabiei, după cum au relatat canalul de televiziune local Geo News, Reuters şi AFP. Baluchistan este cea mai vastă provincie din Pakistan,

dar cea mai puţin populată şi cea mai săracă, însă al cărei sol abundă în hidrocarburi şi minereuri. Această provincie este teatrul unor violenţe împotriva minorităţii musulmane şiite, al atacurilor talibanilor şi ciocnirilor dintre rebelii secesionişti şi Armata de eliberare din Baluchistan cu forţele guvernamentale.

Kremlin: “Nu putem coopera cu americanii în domeniul apărării antirachetă” Rusia şi SUA cooperează foarte bine într-o serie de domenii, cum ar fi, de exemplu, „neproliferarea armelor de distrugere în masă”, a declarat şeful Administraţiei de la Kremlin, Serghei Ivanov, într-un interviu pentru mass media ruseşti. „În ceea ce priveşte apărarea antirachetă, nu putem coopera, deoarece ei au propriile lor interese, iar noi le avem pe ale noastre. Oricare ar fi relaţia noastră, nu putem sări peste acest lucru. Cât priveşte relaţiile interstatale, noi ne apărăm interesele noastre, ei şi le apără pe ale lor; e ceva normal” a declarat şeful Administraţiei Prezidenţiale a Rusiei, citat de gazeta.ru.

Inspectorii Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice au intrat în Siria Inspectorii internaţionali care urmează să lanseze operaţiunea de distrugere a armelor chimice siriene au intrat marţi în Siria pe la punctul de frontieră Masnaa, venind din Liban, a constatat un fotograf al AFP. Aceşti inspectori ai Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice (OIAC), însărcinaţi

cu aplicarea unei rezoluţii a ONU privind distrugerea arsenalului chimic sirian, au intrat în ţară la bordul a circa 20 de vehicule de teren.

Autorităţile siriene au furnizat la 19 septembrie o listă cu locurile de producţie şi stocare a armelor chimice, care urmează să fie inspectate în termen de

30 de zile, în cadrul unui acord ruso-american ce prevede dezarmarea chimică a Siriei până la mijlocul anului 2014.

Este vorba de una dintre cele mai ambiţioase şi periculoase operaţiuni de dezarmare încercate vreodată, comentează AFP. Astfel de operaţiuni au mai fost întreprinse în Irak şi în Libia, însă niciodată în plin război, adaugă sursa citată, care semnalează că Siria se adânceşte pe zi ce trece într-un conflict soldat cu peste 110.000 de morţi în 30 de luni.

România

OCTOMBRIE 2013

09

ISU Bucureşti: Trei persoane rănite, 61 de maşini avariate şi 125 de copaci căzuţi în Capitală, în zece ore Trei persoane au fost rănite, 61 de autoturisme au fost avariate şi 125 de copaci au fost doborâţi de vântul puternic, marţi, în Bucureşti, în zece ore fiind înregistrate 155 de incidente, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, a de-

clarat că cele 155 de incidente au fost înregistrate între orele 5.00 şi 15.00.

Potrivit lui Daniel Vasile, trei persoane au fost rănite după ce au fost lovite de crengi smulse de vânt. Este vorba despre o femeie rănită în timp ce se afla în zona Piaţa Presei Libere, un bărbat rănit pe Bulevardul Ion Mihalache şi un tânăr de 17 ani

care a fost accidentat pe strada Cetatea de Baltă şi transportat la Spitalul Universitar. În cele zece ore, au fost primite sesizări privind 125 de copaci doborâţi de vânt, 61 de maşini avariate şi nouă elemente de acoperiş desprinse. De asemenea, au fost semnalate opt panouri publicitare doborâte de vânt,

Antonescu: Ne propunem ca până la finele lunii decembrie să adoptăm în Senat proiectul de revizuire

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi, că România va trebui să absoarbă aproximativ 2,1 miliarde de euro pe POS DRU, în 2014, dacă se va aplica regula N+3. „Sunt câteva aspecte care ne dau speranţe că România nu va pierde bani în 2013, dar va trebui să continuăm aceste eforturi, pentru că anul viitor suma este destul de mare. După aplicarea regulii N+3, o sumă de aproximativ 600 de milioane de euro a fost mutată pe 2014, ceea ce face ca suma să se ridice undeva la 2,1 miliarde de euro pe POS DRU, sumă ce trebuie cheltuită până la sfârşitului anului viitor”, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Fondurilor Europene. El a adăugat că suma este „extrem de ridicată” şi „va obliga autorităţile române la foarte multe acţiuni de simplificare şi de schimbare a sistemului.

Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European a votat, la 24 septembrie, în favoarea propunerii Comisiei Europene de aplicare a regulii N+3 pentru România şi Slovacia. Documentul prevede că România va mai avea la dispoziţie încă un an pentru a cheltui fondurile europene

alocate pentru 2011 si 2012. În cazul aplicării regulii N+3, Bucureştiul va putea cheltui fondurile europene alocate pentru anul 2011 până la 31 decembrie 2014, iar pe cele alocate pentru 2012 până la 31 decembrie 2015.

Eugen Teodorovici a precizat că, anul acesta, autorităţile au luat mai multe măsuri pentru a remedia deficienţele care au dus în trecut la aplicarea unor corecţii financiare de către Comisia Europeană. Printre măsurile luate, oficialul a enumerat modificarea mecanismului decontării cererilor de plată pentru beneficiarii privaţi şi publici şi scutirea de penalităţi şi dobânzi în situaţiile în care statul întârzie plăţile către beneficiarii fondurilor europene.

Totodadă, timpul de rambursare a cererilor de plată a fost redus de la 45 la 20 de zile.

Ministrul a subliniat că „POS DRU este programul care a suportat din partea Comisiei Europene corecţiile financiare cele mai ridicate. Până în prezent corecţiile s-au ridicat la 300 de milioane de euro, din cauza deficienţelor din sistemul creat în anii trecuţi, sistem care din păcate a lăsat loc de foarte multe sincope în implementare”, a spus Teodorovici.

Acesta a punctat faptul că, de la deblocarea programului, în februarie 2013, suma absorbită s-a dublat. „De la începutul lunii februarie, atunci când CE a reluat plăţile către România şi când suma era de aproximativ 400 de milioane de euro, sumele s-au dublat ajungând la peste 850 de milioane de euro, la nivelul săptămânii trecute.

Rata de absorbţie curentă s-a dublat faţă de sfârşitul anului 2012, la aproape 25% în prezent”, a precizat ministrul Fondurilor Europene.

Oficialul român şi-a exprimat speranţa că, până la sfârşitul lunii octombrie, vor fi semnate mai multe contracte de finanţare. „În lunile iulie şi august au fost lansate o serie de cereri de proiecte în valoare de peste un miliarde de euro. Vrem ca această sumă să se regăsească în contracte de finanţare până la finalul acestei luni. Vrem ca toate proiectele depuse să fie evaluate şi semnate contracte de finanţare cu acei beneficiari care au obţinut punctajul minim, conform Ghidului beneficiarului”, a precizat Eugen Teodorovici.

Totodată, ministrul a spus că cei care vor semna aceste contracte vor beneficia de „reguli

şapte acumulări de apă, şase străzi inundate şi trei stâlpi căzuţi.

Majoritatea solicitărilor la ISU Bucureşti au fost pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe carosabil, pe autoturisme sau pe locuinţe.

Intervenţiile de lungă durată au fost cele pentru scoaterea apei acumulate în subsolu-

rile locuinţelor sau pe carosabil, în mai multe zone din Capitală, printre care Şoseaua Antiaeriană, strada Jiului, strada Dumitru Brumărescu, Drumul Între Tarlale şi Bulevardrul Poligrafiei.

Capitala şi judeţele Ilfov,

Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa sunt de luni, ora 21.00 până miercuri, la ora 02.00, sub cod portocaliu de ploi, fiind prognozate precipitaţii de până la 80 de litri pe metru pătrat.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat în prima şedinţă a sesiunii de toamnă, că una dintre priorităţile legislative importante ale acestei Camere este adoptarea „cel târziu în luna decembrie” a propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei. „Sesiunea parlamentară din septembrie 2013 se prefigurează a fi o sesiune parlamentară extrem de importantă sub aspectul deciziilor politice, în primul rând în plan legislativ”, a spus el.

Antonescu a menţionat că în actuala sesiune parlamentară Comisia specială comună a celor două Camere ale Parlamentului referitoare la revizuirea Constituţiei îşi va continua activitatea pentru a elabora, în baza observaţiilor emise de Consiliul Legislativ, forma definitivă a propunerii

de revizuire a Constituţiei, care, potrivit normelor procedurale constituţionale, va fi transmisă Curţii Constituţionale în vederea avizării. „Ulterior, după publicarea în Monitorul Oficial, dorim ca propunerea legislativă să intre în dezbaterea Senatului, iar până la finele lunii decembrie să o putem adopta şi să o transmitem Camerei Deputaţilor”, a spus acesta.

Pe de altă parte, el s-a referit şi la diversele observaţii apărute în spaţiul public privind procesul de revizuire a Constituţiei, inclusiv cele privind conţinutul propriu-zis al primei forme a propunerii de revizuire a Constituţiei „faţă de care s-a spus că nu corespunde rigorilor, că are o redactare defectuoasă”. „Le răspund acestor critici menţionând că un astfel de proiect nu poate mulţumi lumea ştiinţifică în întregul ei atâta

timp cât aceasta însăşi nu are o opinie şi o voce unitară. (...)

Vom ţine însă cont, în elaborarea unei propuneri de revizuire a Constituţiei, de observaţiile şi opiniile formulate de acele instituţii publice care au competenţe în formularea unui aviz legal”, a dat asigurări preşedintele Senatului.

Crin Antonescu a subliniat că „modificarea Constituţiei este un obiectiv politic, extrem de important pentru USL, dar înainte de orice pentru România”. „Acest proces se va finaliza atunci când vom identifica şi soluţiona legislativ toate problemele pe care le presupune actuala Constituţie şi atunci când prezenţa la un vot, la referendum, legat de Constituţie, să aibă premisa garanţiei că acest vot va avea un sens şi va fi respectat”, a subliniat preşedintele Senatului.

Teodorovici: România are de cheltuit 2,1 miliarde de euro pe POS DRU în 2014, sumă extrem de ridicată noi de achiziţie publică, o abordare mult mai facilă, mult mai transparentă şi mult mai uşor de implementat astfel încât fac-

turile să vină mult mai simplu la decontare”.

Referitor la problema TVA, Eugen Teodorovici a promis

că „va fi reglementată în foarte scurt timp”, în prezent existând discuţii în acest sens cu autorităţile de la Bruxelles.

10

Opinii

OCTOMBRIE 2013

Gabriela Căluţiu Sonnenberg Benissa - Spania

Pe data de 31 August a acestui an, pentru întâia dată în istoria poporului nostru am sărbătorit Ziua Limbii Române, ocazie festivă confirmată şi aprobată prin acte oficiale de către Guvernul României. Lipsită de conotaţii politice, religioase sau rasiste, limba are enormul merit de a ne aduna pe toţi sub un acoperiş comun, oferindu-ne un „acasă” imaginar, oriunde ne-am afla în lume. Iată că totuşi există un lucru asupra căruia cădem cu toţii de acord, fără duşmănii ieftine: vorbim, scriem, socotim şi visăm la unison, româneşte!

Mai nou, de când cu globalizarea, răsar teorii noi despre limba pe care o vom vorbi cu toţii într-un viitor previzibil.

Deunăzi mi-a picat în mână un articol în care se afirma că aşa-zisele limbi-pitice ale planetei - adică cele vorbite de comunităţi mai reduse decât 10.000 de persoane - sunt pe cale de dispariţie. Dar noi, în calitate, sau mai bine zis în cantitate de români, n-avem probleme, că doar suntem peste (de) milioane! Nu încă, aş adăuga eu, dar mai bine-mi înghit limba...

Concret, la fiecare două săptămâni, se stinge din viaţă una din limbile vorbite pe Pământ. Pentru început doar cele pitice, dar le vine lor rândul şi celorlalte. Cel puţin aşa reiese din calculul statistic. Lingvişti sprinteni aleargă cu casetofoanele prin jungle, tundre, taigale şi pampasuri încercând să înregistreze măcar ultimele cuvinte ale câte unui supravieţuitor purtător de limbă în curs de dispariţie.

Să râdem sau să plângem?

Avem de-a face cu un efect neaşteptat al globalizării. Mor limbile, oameni buni! Ne piere graiul! Ce să mai întoarcem vorba în gură: ni se ia piuitul! Închid ochii şi deja văd ca prin vis cum un pitic lingvistic micmic, căruia pe frunte îi e scris „ROMÂN”, fuge mâncând pământul, de frică să nu-l prindă acuşica monstrul globalizării şi să-l înfulece cu silabe cu tot... Bătu-l-ar vina, să-l bată, de monstru ce este el!

Nu cumva ne temem de globalizare cam aşa cum s-au temut muncitorii din fabrici când s-au inventat maşinile electrice?

Fireşte, mă sperie gândul că într-o bună zi aş putea scrie articolul de faţă - prin care comunic părerea mea despre lume, Dumneavoastră, cititorii mei deloc pitici, capabili să descifraţi limba română – iar Dumneavoastră, în loc să-mi trimiteţi aprecieri sau înjurături, după cum vă place, v-aţi dovedi incapabili să-l înţelegeţi, din simplul motiv că nu stăpâniţi acest idiom rar. Din păcate, dacă e să judecăm pe linia studiului menţionat anterior, atunci - o tu, destin implacabil - mai devreme sau mai târziu ne va suna şi nouă ceasul. Pardon, nu nouă ci limbii noastre. Dar ce mai contează, de bine ce se spune că ne definim ca oameni prin limba maternă?!

Păi să nu mă enervez? Uşurel! Cum Doamne iartă-mă să accept că aşa, netam-nesam, de prietenoşi şi ospitalieri ce suntem noi românii, în loc să ne perpetuăm întru eternitate, vom fi eliminaţi tocmai pentru că suntem flexibili şi nu ne supărăm dacă ne taie cineva de la cuvânt. Din câte puţin de lapon, japonez şi arab, cu un român pus ca moţ, se naşte omul nou, cetăţeanul unilingvistic?! De parcă n-am avea şi noi un cuvânt de spus în tot calculul ăsta!

Hai să calculăm repejor, până nu ne piticim şi noi limbistic (pardon, am vrut să spun lingvistic): dacă pe lume se vorbesc între 6.000 şi 10.000 de limbi, iar ele au dobândit prostul obicei de a sucomba cu regularitate la fiecare două săptamâni, înseamnă că mor

Sărbătoare Limbii Române şi trauma... lambda “Revăd din nou poiana primei amintiri – Copilul care am fost eu spre mine vine, Vorbeşte rar muşcându-şi buzele subţiri... Îmi placi. Dar eu am să devin mai bun ca tine...”

(Nicolae Labiş - Poiana primei amintiri, Lupta cu inerţia) două limbi pe lună, 24 pe an, 240 în zece ani, 2400 într-un secol, extrapolat sunt 24.000 într-un mileniu. Şi nu orice mileniu, ci mileniul trei, cel pe care abia l-am început şi de care suntem aşa de mândri, pentru că avem multe planuri cu el. Cum 24.000 de limbi nu există pe Terra nici măcar dacă numărăm cu mare bunăvoinţă dialectele locale la grămadă, reiese că în scenariul cel mai optimist, undeva după anul 300 al mileniului prezent se vor termina limbile şi vom rămâne cu una. Din simplul motiv că e limba cea mai răspandită pe Pământ, vom vorbi

nei, fiecare dintre noi va putea trăi până la o sută de ani. Copiii nepoţilor noştri vor putea fi fără probleme martori oculari ai secolului al patrulea. Să susţinem în continuare că nu ne pasă, sau să începem acum să ne punem întrebări?

Chiar aşa să fie? Să se ajungă până acolo încât pasărea născută într-o limbă să nu mai aibă şansa de a muri pe limba ei? Aşa de repede să se mişte totul, încât să încapă într-o viaţă de om? Să te naşti cu nas vulturesc tip caucazian şi să mori în piele galbenă şi cu ochii migdalaţi? Darwin s-ar cruci de aşa razantă evoluţie!

alunec instantaneu într-un dialect atroce pe care nu ţin minte să-l fi vorbit decât eventual la bunici în vacanţele de la ţară.Deşi ştiu încă din clipa în care deschid gura că aş face mai bine să tac, din lipsă de exerciţiu emit instantaneu sunete, cuvinte, fraze şi idei ciudate care se revarsă din mine în cascade şi despre care n-aş fi crezut în ruptul capului că-mi sunt proprii. Mă ia gura pe dinainte şi mă ambalez, spun lucruri pe care le ţineam doar pentru mine, întreb fără reţineri detalii intime care în ţară mi-ar fi fost tabu, articulez regionalisme pe care nici

cu toţii fluent dialectul mandarin, recunoscut drept limbă oficială în China, Taivan şi în alte câteva state asiatice. E adevărat, asta n-am spus-o eu, ci se afirmă în studii serioase!

Vă sperie perspectiva asta sau, mai rău, vă lasă cumva indiferenţi? Sunt mulţi cei care vor zice că puţin le pasă ce limbă se va vorbi în anul 2400 pe Terra, câtă vreme nu vor mai apuca ei înşişi vremurile acelea. Conform mottoului: „după mine, potopul”.

Dar mai e chiar aşa de mult până atunci? Dacă e să ne luăm după progresul medici-

Chinezii fac deja presiuni asupra partenerilor lor de afaceri să renunţe la engleză şi să înveţe limba chineză. Nimic de zis, chiar dacă va fi foarte greu de realizat. Dar şi de-ar fi să se ajungă acolo, una e limba în care negociem şi alta e cea pe care o vorbim acasă.

Dacă va fi să uităm vreodată ceva din babilonul lingvistic care ni se învârte prin cap, nu limba natală va fi cea dintâi sacrificată.

Aceiaşi sau poate alţi cercetători lingvişti, la fel de capabili, au făcut o descoperire stupefiantă: fenomenul lamda. El desemnează o formă mai specială de amnezie: persoanele afectate de ea uită limbile vorbite recent dar, în mod suprinzător, vorbesc cu acurateţe întâia limbă pe care au învăţat-o în copilărie. Cum copilăria mea a înflorit sub soarele concomitent al dialectelor ardelenesc şi săsesc, asezonate cu uşoare accente maghiare, nu mă miră că întâmpin frecvent probleme când e să caut cuvântul potrivit în română, franceză, germană, engleză sau spaniolă.

Trăind în străinătate, dacă întâlnesc întâmplător un român,

nu ştiam că le stăpânesc, cad în limba copiilor, gesticulez exagerat sau destăinui drame ale unei presupuse însingurări care, vezi Doamne, mi-ar da târcoale. Într-un cuvânt, ofer un spectacol uluitor. Toate astea doar ca să mă fac mai interesantă şi ca să menţin trează atenţia interlocutorului? Dar atunci aş şti şi eu!

De ce, în faţa unui om pe care nu l-am văzut în viaţa mea dar care se întâmplă să-mi înţeleagă limba, nu perorez decât în sofisticata limbă academică pe care am stăpânit-o cândva?

Doar pentru că întâmplarea mi l-a scos în cale într-o ţară străină? Să fie chiar aşa de importanţi primii şapte ani de acasă încât să nu mai pot vorbi decât ţărăneşte? Sau poate doar am îmbătrânit eu mai repede decât mă aşteptam, atinsă de un Alzheimer prematur? În paranteză fie spus, dacă vreau să mă dau mare, pot căuta în manualele de matematică de liceu, cum se scrie lamda într-o singură literă grecească. Dar câţi dintre cititori vor mai şti cum se citeşte? Apare evident că, în cazul limbii grece antice, au trecut mai mult decât cele două săp-

tămâni reglementare necesare dispariţiei unei limbi pe cale de uitare... Nu-mi mai amintesc „hieroglifa” pentru lamda şi asta mi se întâmplă tocmai din cauză că sufăr de sindromul care-i poartă numele.

Bănuiala mea e că, în asemenea situaţii, limba nu e altceva decât un robinet care deschide cutia Pandorrei. Odată cu ea se trezesc sentimente amorţite, amintiri intime şi senzaţii cărora le ducem dorul.

Aşa că să mă scutească oamenii de ştiinţă care o privesc izolat, ca pe un obiect de studiu şi care îndrăznesc să afirme cu toată seriozitatea că limba natală ar fi perfect interşanjabilă cu altele la fel de bune. Nu zic că n-ar fi bune şi frumoase şi altele, dar dacă nu sună şi înăuntru, la nimic nu le-a folosit. Rămân acolo pe post de instrumente de comunicare.Atât!

Noroc că trauma lamda afectează numai indivizi şi nu şi naţiuni întregi. Ce ne-am face dacă, la nivel de popor, nu neam mai aminti decât binecunoscutele parole dacice, de tip barză, varză, viezure, brad?!

Să ne ferească Zamolxe! Privit din perspectiva asta, nu strică să stăpâneşti cât mai bine şi limbi străine care te îmbogăţesc spiritual şi dau culoare fondului pe care îl porţi ca bază. Cu condiţia să nu se confunde între ele. Eternul conflict dintre fond şi formă, formulat de data asta întro manieră mai originală: în fond, fiecare dintre noi ştie pe ce limbă visează sau calculează mental, dar viaţa între străini e şi ea o formă de asimilare lingvistică. Până la un punct, ori vrem ori nu vrem. Nu degeaba se zice că ne îmbogăţim cu încă o personalitate la fiecare limbă vorbită. Totul e să nu alunecăm în paranoia de atâta dedublare şi să uităm cu care din ele ne identificăm.

Haideţi aşadar să nu intrăm în panică. Omenirea are mult prea multă imaginaţie pentru a se reduce în viitor la un singur limbaj de comunicare. O probă a imaginaţiei ei debordante e însuşi faptul că nişte cercetători şi-au putut închipui o aşa ghiduşă teorie. Sau poate că au vrut doar să ne îndemne în maniera lor seacă să ne păzim limba şi s-avem grijă să nu ne-o muşcăm...

Educaţie şi cultură

Dan Caragea - Critic literar Portugalia

„Acarul Păun” În multe situaţii o persoană nevinovată ajunge să plătească pentru o faptă pe care nu a comis-o. Acarul Ion Păun nu este un personaj de ficţiune populară sau literară. Iată povestea, bine documentată, relatată cu farmec de Costin Tuchilă pe blogul „Liber să spun”: „Expresia «acarul Păun» este binecunoscută, folosită frecvent cu sensul de „ţap ispăşitor”, în contextul în care adevăraţii vinovaţi pentru o faptă gravă scapă nepedepsiţi sau cu pedepse minime, în schimb este pedepsită sever fie o persoană nevinovată, fie una care are o vină mai mică. I se asociază şi alt context semantic – aproape subînţeles: neavând relaţii sau vreo funcţie importantă, respectivul trage ponoasele pentru ceilalţi, uneori în mod dramatic.

Puţini mai ştiu astăzi pro-

Puşa Roth - Bucureşti „Mişcarea literară”, săptămânal condus de Liviu Rebreanu, publică un articol de Adrian Maniu, în care considera creaţia bacoviană „o poezie nouă, frământată din personalitate şi deznădejde, lipsită de zgura oricăror ambiţii şi deşertăciuni”. Societatea Scriitorilor Români acordă lui G. Bacovia primul său premiu de 10.000 lei, cu care îşi va edita culegerea „Scântei galbene”, la tipografia „Minerva”. În anul 1926 „Ateneul cultural“, scos la Bacău în anul 1925, împreună cu fostul său coleg de şcoală Grigore Tăbăcaru, revistă care va apărea până în anul 1928, îi va publica poeziile „Nervi de primăvară”, „Poveste”, „Scântei galbene”, „Umbra” şi poemele în proză „Când cad frunzele”, „Nuvela din trecut”, „Cântec târziu”. În această perioadă, George Bacovia este profesor de desen şi caligrafie la Şcoala normală de băieţi din Bacău. Agatha Grigorescu editează pe cheltuiala ei, la tipografia „Lupta“ din Bucureşti, volumul de poeme în proză reunite sub titlul „Bucăţi de noapte”, volum ce va atrage atenţia lui Perpessicius care se va exprima sincer, de două ori pe marginea lui. „Ironie, simbol, ecouri enigmatice, un amestec bizar de atitudine, melodrama şi pantomimă şi, mai presus de toate, o artă a poeziei, o cizelare a frazei şi periodului, atâtea însuşiri care fac din Bucăţi de noapte, în ciuda proporţiilor liliputane, o realitate fundamentală”. Referindu-se la volumul „Scântei galbene” Perpessicius

OCTOMBRIE 2013

Vorbe de duh şi de luare-aminte (V)

venienţa exactă a expresiei, complexul de factori care au făcut-o să intre în vocabularul curent al limbii române de peste opt decenii. Mulţi bănuiesc o întâmplare legată de calea ferată, ceea ce este real, dar detaliile rămân obscure.

«Acarul Păun» nu e o legendă, este chiar numele lucrătorului feroviar implicat în cumplitul accident din 2 iulie 1923, din gara Vintileanca (astăzi Săhăteni), în apropiere de Mizil. A fost una dintre catastrofele din istoria Căilor Ferate Române, datorată unui lanţ de erori umane dar şi stării proaste a infrastructurii feroviare din acei ani, pe care presa o semnala. Lingvistic vorbind, rolul presei în lansarea expresiei a fost, se pare, substanţial, pentru că, după sinistra ciocnire din staţia Vintileanca, apăreau atunci, o dată în plus, problemele tehnice ale căilor de rulare şi mai ales ale instalaţiilor aferente.

Omul se numea Ion Păun, era din comuna Jugureni (Prahova) şi lucra ca acar în staţia Vintileanca. În ziua de 2 iulie 1923 era în serviciu la cabina nr. 1 (intrarea în staţie dinspre Mizil) şi a

fost găsit principalul vinovat de accidentul în care au murit 75 de oameni, iar peste 200 au fost răniţi, mulţi dintre ei, grav. Condamnat la ani grei de închisoare, a fost eliberat în 1934 şi a murit, în vârstă de 54 de ani, la puţin timp după ce a ieşit din puşcărie. Din derularea faptelor se poate observa că acarul a avut partea lui de vină, numai că nu era singurul vinovat şi nu numai el trebuia să primească pedeapsa cu închisoarea. Dar el a fost până la urmă „ţapul ispăşitor”, fiind cel mai umil dintre toţi şi, în ciuda scandalului de presă, motivat de altfel, şi a pledoariei avocatului, a încasat o pedeapsă drastică.”

(Puteţi citi continuarea pe http://libersaspun.3netmedia. ro/cultura/acarul-paun/) Şi Costin Tuchilă conchide: „Scandalul a fost unul de proporţii. Numărul de morţi şi răniţi era într-adevăr foarte mare iar împrejurările în care

s-a produs catastrofa, aproape neverosimile. Confirmarea arestării acarului Ion Păun, omul cel mai căutat, a venit de la Tribunalul Buzău în 9 august 1923. În pledoaria sa din 23 august 1923, avocatul acarului a demonstrat cu acte că sărmanul lucrător făcuse demersurile necesare pentru înlocuirea macazului defect: un raport către superiori prin care arăta că acest macaz de la cabina nr. 1 prezintă grad ridicat de uzură şi se poate oricând bloca. Nu-l ascultase însă nimeni, pe cine interesa raportul unui biet acar dintr-o biată gară de sat… A fost însă suficient pentru ca presa să explodeze şi să ceară achitarea nefericitului. Zadarnic. El a fost cel condamnat, în timp ce şeful gării şi impiegatul au scăpat doar cu destituirea. Cât despre mecanicul Pacificului, arestat în grabă, în primul moment, dar nevinovat şi desigur eliberat, ne putem imagina

notează că simplitatea cu care „Bacovia sugerează un peisagiu, o dezvoltare sufletească, o nevroză, o senzaţie geologică, misterioasă prin însăşi depistarea ei, ne dă măsura acestui mare artist ”.

(Opere, 2, p. 196). În „Viaţa literară” (an. II, nr. 53) apare interviul „De vorbă cu G. Bacovia”, acordat lui I. Valerian.

La data de 28 iunie 1928, G. Bacovia se căsătoreşte, la Bucureşti, cu Agatha Grigorescu. În prima lună după căsătorie locuiesc în casa fratelui său, Constantin, aflată în Cotroceni, după care se mută într-o mansardă mobilată. Nemulţumit de situaţia în care se aflau dar şi pentru faptul că Liviu Rebreanu, în ciuda eforturilor depuse, nu i-a putut obţine decât un post de copist clasa a III-a la Ministerul Artelor, în direcţia condusă de Ion Minulescu, îi provoacă o nouă criză de nervi şi este internat în clinica doctorului Marinescu. Referindu-se la poezia lui George Bacovia în volumul „Opere şi autori” (Editura Ancora, Bucureşti), criticul Pompiliu Constantinescu, o caracterizează astfel: „O gangrenă a universului îi otrăveşte şi-i roade fiinţa, o solitudine maniacală îl împinge la un solilocviu pe muche de cuţit, între luciditate şi demenţă; ca şi pe marii romantici, amorul şi moartea îl obsedează, dar fără patetism retoric, fără elanuri zgomotoase spre fericire şi fără filosofare grandilocventă (…). Eul bacovian răsuceşte un tragic, obsedant scâncet… materia în dezagregare are un fel de conştiinţă de sine, vizibilă în însuşi propriul ei proces de dezatomizare“. În luna iunie a anului 1929, G. St. Cazacu editează, împreună cu G. Bacovia, stabilit la Bucureşti, revista „Orizonturi noi” (seria a II-a), unde va pu-

blica câteva pagini de proză, „Cântec târziu”, poezia „Cu voi…”, sub titlul „Vobiscum”, un medalion Macedonski („Un poet al frumosului”), precum şi o recenzie despre versurile lui G. St. Cazacu, reeditată ulterior drept prefaţă la volumul acestuia, intitulat „Calea Sângelui”. În „Revista scriitoarelor şi scriitorilor români“ (nr. 3, din luna martie), Mihail Sebastian susţinea că lirica lui G. Bacovia e „singura dramă sinceră pe care poezia noastră, de la Eminescu încoace, o cuprinde”. La recomandarea lui Eugen Lovinescu, care-l invitase pe poet la cenaclul său, însă fără succes, Editura „Ancora” tipăreşte într-un singur volum, „Plumb” (ediţia a III-a) şi „Scântei galbene” (ediţia a II-a), cu un tiraj de 300 exemplare. „Curentul“ publică în patru foiletoane, „Cântec târziu”. În cuvântul introductiv, Cezar P etrescu îl situează pe G. Bacovia în imediata apropiere a lui Tudor Arghezi. Graţie eforturilor lui Liviu Rebreanu, Bacovia e numit în postul de referent la Direcţia Cultura Poporului, de curând înfiinţată în Ministerul Artelor.

Editura revistei „Orizonturi noi” tipăreşte volumul „Cu voi…” într-un tiraj de 3000 exemplare.

Volumul a aşteptat doi ani de zile pentru a fi publicat la Editura „Cartea Românească. Poetul citeşte versuri la o sezătoare a Ateneului „Nicolae Iorga”, iar Eugen Jebeleanu, care se afla printre ascultatori, avea să scrie în „Rampa” din 31 decembrie 1931 articolul „Bacovia, cântăreţ proletar”, fiind profund impresionat de creaţia „acestui om mărunt cu vocea vaiet şi ochii abisuri“.

Anul următor,1932, Societatea Scriitorilor Români îi stabileşte o pensie lunară de 1000 lei, majorată în anul 1940 la 2000 lei lunar. În 1933 Agatha

Grigorescu construieşte la Bucureşti, pe terenul propriu, locuinţa familiei, care a devenit mai târziu muzeu memorial. În 1934, Paul Zarifopol îi propune publicarea unei antologii lirice la Editura Fundaţiei pentru literatură şi artă. Volumul apare sub titlul „Poezii”, îngrijit şi prefaţat de Adrian Maniu.

Alături de Tudor Arghezi, este distins cu premiul naţional de poezie. Şerban Cioculescu publică în „Adevărul” din 23 aprilie (p. 1–2) o cronică referitoare la volumul „Poezii”: „Poetul Plumbului a fost primul emiţător al unui suflet autentic, pe o singură coardă, cu vibraţii adânci şi joase, strecurate în versurile poeţilor tineri de după război”. În anul 1936 apare volumul „Comedii în fond”, în colecţia „Biblioteca pentru toţi” (Editura „Alcalay”, Bucureşti).

Anul următor, 1937, Bacovia este prezent cu poezia „Lacustră” în antologia „Poezia românească de la origine până în zilele noastre (1673-1937)” de Gh. Cardas, aparută la Institutul de arte grafice „Tiparul universitar”. În articolul „G. Bacovia”apărut în 1938 şi reluat în „Pagini de critică literară”, Editura Fundaţiei pentru literatură şi artă, B., 1938, p. 42-45, Vladimir Streinu făcea referire la volumul „Comedii în fond”: „Umanitatea gânditoare se anulează la acest poet în simple acte de adaptare, ca în ordinea vegetală sau, cel mai adesea, ca în fenomene de geotropism ale universului inert. Drumul său pleacă din conştiinţă şi, trecând prin organic, pătrunde adânc în anorganic, a cărui viaţă dreaptă o trăieşte. Direcţia coborâtoare către primordialitate îl obligă să încalce limita exterioară a prăbuşirii sufleteşti”. În „Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941),

prin ce frământări a trecut.

Pentru că întotdeauna un asemenea om, primul care înţelege cum s-a produs carnagiul când coboara de pe locomotivă, alături de fochist, îşi poate pune problema dacă nu cumva mai era ceva de făcut, dacă nu putea evita, printr-o minune, dezastrul, fie şi cu o şansă de unu la mie.” „A descoperit America” Folosim această expresie când dorim să spunem că s-a realizat un lucru remarcabil, cu totul neobişnuit. Expresia se referă, desigur, la marea descoperire a lui Cristofor Columb, în 1493, cu consecinţe enorme pentru Coroana Spaniei care va deveni una din marile puteri maritime ale secolului al XVIlea, alături de Portugalia şi, ulterior, de Olanda.

Expresia însă se foloseşte astăzimai mult cu intenţie ironică, la forma negativă: „N-a descoperit (el) America!”. Ne referim, astfel, la persoana care

11

nu este nici pe departe strălucită, care, chiar dacă s-a străduit, nu a reuşit să obţină un rezultat pentru care să merite admiraţia şi recunoaşterea celor din jurul ei. În Amintiri din copilărie şi adolescenţă, Garabet Ibrăileanu spune: „Cugetările erau relative la Dumnezeu, la materie, la spirit, la socialism, la amor, la prietenie etc. De obicei descopeream America, căci spuneam lucruri spuse de mult de alţii, dar eu le spuneam de la mine, nu le citisem încă aiurea şi acesta e un merit oarecare. Era în aceste cugetări pătrundere şi logică. Pentru vârsta de 18 ani însemnau ceva.” „A se duce pe Apa Sâmbetei” O veche credinţă spune că Sâmbăta era un râu ale cărui ape se vărsau în Infern. Întreaga săptămână apele clocoteau, doar sâmbăta, de unde şi numele, acestea se domoleau şi râul putea fi trecut. În limba noastră, când ceva „se duce pe apa Sâmbetei” înseamnă că s-a pierdut sau s-a distrus iremediabil. Zice Creangă, în Ivan Turbincă: „De-acum du-te pe apa sâmbetei! Şi să ieşi din raclă când te-a scoate bunica din groapă.”

GEORGE BACOVIA (Partea a III-a)

de George Călinescu, poezia lui G. Bacovia este considerată ca un document al „manierismului patetic”. Editura Fundaţiilor pentru literatură încheie un contract cu G. Bacovia, în 1942, în vederea tipăririi unui volum de „Opere” în colecţia ediţiilor definitive. G. Bacovia este numit bibliotecar la Ministerul Minelor şi Petrolului, în anul 1945. Anul următor este numit consilier la Ministerul Artelor, care îi conferă premiul pentru poezie. Tot acum apare volumul „Stanţe burgheze”. În 1947, postul pe care îl ocupă poetul la Ministerul Artelor este desfiinţat. Urmează o perioadă dificilă, 1948–1954, pentru că poezia lui cade în dizgraţie, iar el este considerat „decadent“.

Totuşi, în anul 1955 Consiliul de Miniştri îi acordă o pensie de onoare de 2000 lei lunar. În anul1956, A. E. Baconsky publică un studiu în două numere din revista „Steaua“, de fapt o pledoarie pentru „valorificarea deplină a liricii bacoviene”, publicându-i-se poeziile „Cogisto” şi „În iarnă”. În preajma celui de-al doilea

Congres al Uniunii Scriitorilor îi apare volumul „Poezii”, prefaţat de Eugen Jebeleanu. În luna septembrie i se decernează Ordinul Muncii clasa I. Revista „Contemporanul” şi ziarul „România liberă” publică articole omagiale consacrate poetului. În „Flacara” din 1 noiembrie acordă un interviu lui Cicerone Theodorescu. Revista „Muzica” îi dedică un număr cuprinzând un grupaj de lieduri pe versurile sale. La 14 decembrie e sărbătorit la Casa scriitorilor „Mihail Sadoveanu” în prezenţa lui Tudor Arghezi. În numărul 1 din ianuarie 1957 „Viaţa românească îi publică poezia „Doina”, iar „Viaţa studenţească” piesa „De-aş fi artist”.

Bolnav fiind, poetul alcătuieşte sumarul unei noi editii, mai ample, „Poezii”, însă volumul va apărea postum, prefaţat de Eugen Jebeleanu. În dimineaţa zilei de 22 mai 1957, George Bacovia părăşeşte această lume, lăsând în urmă o operă singulară prin tematica abordată.

Voi încheia biografia marelui poet simbolist cu poezia „Note de toamnă”:

„În toamna violetă, compozitori celebri / Au aranjat un vast concert... / Pe galbene alei, poeţii trişti declamă lungi poeme - / E-o toamnă, ca întotdeauna, când totul geme, / Frumos, şi inert.

Pe străzi elegante, ca o părere, / Femeia modernă a trecut, şi revine: / Tot haosul e-o veselie de eter. Şi, dacă se zguduie oraşul, / Şi creierul rămâne pierdut; / Şi, dacă munca trosneşte din braţe, din piatră, din fier, - / Mulţimea anonimă se va avea în vedere / Tot, ce-mi trebuie să am, pot să cer.

Parfum... incendiu violet, şi becurile-aprinse, / Amurgul licăreşte pe-oraşul de vitrine - / Pierdut, mă duc şi eu, cu braţele învinse, / Plângând, / Şi fredonând, / Gândindu-mă la mine”.

12

Istorie

OCTOMBRIE 2013

Republica Bănăţeană Clarificarea unui concept Un aspect foarte puţin cunoscut şi cercetat al trecutului nostru l-a constituit scurta existenţă a Republicii Bănăţene, apărută la sfârşitul primului război mondial, în momentul dezmembrării Imperiului austro-ungar. Istoriografia ulterioară fie a ignorat complet subiectul, fie, când l-a amintit, l-a prezentat în culori defavorabile.

De aceea, lămurirea apariţiei şi a existenţei acestei republici în perioada foarte tulbure a anilor 1918-1919 este o problemă dificilă.

Vom încerca să o facem pe baza puţinelor date deţinute, încercând să evităm cât mai mult aprecierile altor istorici, făcute din motive lesne de înţeles. Cu cât este cunoscut mai bine adevărul, cu atât va fi ulterior mai greu de combătut.

ori chiar în dezacord. Socialdemocraţii au organizat o serie de manifestaţii de stradă în Timişoara, cu orientare antiguvernamentală, la 20, 26, 27 şi 28 octombrie 1918.

La ultima dintre acestea, Otto Roth a cerut bănăţenilor să-şi ia soarta în propriile mâini, iar P.S.D. din Timişoara să ducă tratative directe cu Antanta. El făcea parte din conducerea P.S.D. din Ungaria, fiind în contact permanent cu Consiliul Naţional Maghiar şi cu guvernul instituit de acesta la Budapesta. În contextul apropierii trupelor Antantei, el a acţionat, cu acordul social-democraţilor de la Budapesta, în vederea declarării Banatului drept provincie autonomă în cadrul Ungariei.

De ce a fost proclamată Republica Bănăţeană la

Prima problemă: de ce a fost proclamată o republică într-o regiune fără tradiţie în acest sens până atunci?

Răspunsul trebuie căutat în amploarea pe care o luase la sfârşitul războiului mişcarea social-democrată bănăţeană, bazată pe existenţa unui proletariat destul de numeros în oraşele regiunii, pe atunci puternic dezvoltată industrial. Din 1905, Partidul Social Democrat din Ungaria avea şi o secţie românească, însă aceasta era destul de slabă. Cea mai puternică organizaţie social-democrată bănăţeană era cea maghiarogermană, condusă de avocatul dr. Otto Roth. (1) Acesta era considerat, chiar în paginile aceleiaşi lucrări, fie evreu, fie german, (2) însă acţiunile sale aveau să fie de multe ori mai apropiate de interesele ungurilor decât de cele ale germanilor bănăţeni, cu care a fost une-

31 octombrie 1918? Cu o zi înainte, Roth a participat la o întâlnire cu conducerea P.S.D. din Ungaria la Budapesta. La aceeaşi întâlnire a fost prezent şi locotenent-colonelul Albert Bartha, şeful statului major al comandamentului militar din Timişoara. Reveniţi seara la Timişoara, ei s-au întâlnit cu conducătorii maghiari din oraş, cu prefectul oraşului şi cu conducerea organizaţiei locale a P.S.D. Acolo s-a decis proclamarea a doua zi a republicii autonome bănăţene, condusă de un organ democratic intitulat “Sfatul poporului”.

Din acesta urmau să facă parte reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor şi ai tuturor păturilor sociale bănăţene.

Acest organism urma să reprezinte Banatul pe lângă Antantă, în momentul în care trupele ei ar fi pătruns pe teritoriul regiunii.

În noaptea de 30-31 octombrie 1918, la Budapesta a avut loc “revoluţia crizantemelor”, în urma căreia puterea a fost preluată de Consiliul Naţional Maghiar. În dimineaţa de 31 octombrie, conducătorul comitatului Timiş, primcomitele Kőrösy, a primit o telegramă din partea acestuia, care cerea ca administraţia locală să îi recunoască autoritatea. În vederea înfiinţării Consiliului Naţional local, primcomitele a convocat o întrunire la primărie la ora 10, la care au luat parte şi social-democratul Otto Roth, şi liderul local al Partidului Radical (guvernamental), dr. Jakobi Kálmán.

Aceştia au hotărât convocarea la ora 16 a consiliului orăşenesc, în vederea constituirii Consiliului Naţional Maghiar local. Tot la ora 10 a început demonstraţia muncitorimii social-democrate, preponderent maghiarogermană, din Timişoara. În piaţa primăriei, Otto Roth a anunţat participanţilor răsturnarea vechiului guvern de la Budapesta şi sfârşitul războiului mondial, declarând că se ataşează politicii noului guvern maghiar, condus de contele Károlyi. Tot atunci, el a proclamat înfiinţarea Republicii Bănăţene. După terminarea manifestaţiei, Roth s-a deplasat la Cazinoul militar, situat în aceeaşi piaţă a oraşului, pentru a anunţa proclamarea republicii ofiţerilor austroungari aflaţi acolo.

Generalul Hordt, comandantul garnizoanei şi al corpului de armată austro-ungar din Timişoara, a anunţat întrunirea tuturor ofiţerilor la ora 11 în sala mare a Cazinoului militar pentru a li se face comunicări importante. La acea adunare, el a citit telegrama împăratului Carol, prin care era recunoscută prăbuşirea monarhiei dualiste şi li se dădea tuturor militarilor dezlegarea de jurământul depus faţă de aceasta. Fiecare popor era îndemnat să-şi constituie câte un comitet naţional, conform propriilor aspiraţii. În continuare, Otto Roth le-a anunţat proclamarea Republicii Bănăţene. A replicat căpitanul Aurel Cosma, preşedintele organizaţiei comitatense Timiş a

Partidului Naţional Român.

El a cerut ca românii să îşi ia în mâini propria lor soartă, somându-i pe ofiţerii de naţionalitate română să îl urmeze şi încheind cu “Trăiască România Mare!” (3). În consecinţă, ofiţerii români au părăsit Cazinoul militar, deplasându-se în sala mică a restaurantului “Kronprinz” din apropiere. Acolo au constituit Consiliul Naţional Militar Român, primul de pe teritoriul Banatului şi Transilvaniei. Ei au adoptat şi o proclamaţie, declarând că se subordonează Marelui Sfat Naţional Român, dar că vor contribui la păstrarea ordinii şi a liniştii interne. Tot atunci s-au constituit consiliile german şi sârbesc. În acest timp, în sala de şedinţe a primăriei era constituit Sfatul poporului, care i-a desemnat pe lt.-col. Bartha drept comisar militar, iar pe Otto Roth comisar civil al Banatului. La ora 13, din balconul primăriei, aceştia au comunicat populaţiei Timişoarei hotărârile luate. S-a ţinut apoi o adunare a consiliului municipal, în care s-a hotărât ca Sfatul poporului să fie subordonat Consiliului Naţional Maghiar din Budapesta.

La 9 noiembrie, Bartha va fi numit în funcţia de comisar al guvernului maghiar pentru Banat, în urma noii deplasări acolo a lui Roth.

Cei doi comisari ai Sfatului poporului au preluat conducerea militară şi civilă întâi a Timişoarei, apoi a întregului Banat. Lt. col. Bartha a preluat comandamentul garnizoanei de la generalul Hordt, iar Roth administra provincia din sediul primăriei Timişoarei. Chiar în 31 octombrie l-a convocat acolo şi pe Aurel Cosma, căruia Roth şi Bartha i-au cerut sprijinul ca şi românii să se alăture Sfatului poporului. Cosma le-a făcut cunoscută amintita rezoluţie a ofiţerilor români.

Bartha i-a solicitat cooperarea în interesul asigurării aprovizionării cu alimente şi cu cele necesare pentru menţinerea ordinii publice şi apărării avutului public şi particular. Cosma a răspuns că, deşi românii aveau alte aspiraţii naţionale, vor colabora la menţinerea ordinii şi liniştii publice. (4) Aprovizionarea cu alimente a Timişoarei era făcută cu sprijinul satelor din preajmă, dintre care multe aveau şi populaţie românească. Atitudinea acesteia era destul de nesigură, ea fiind, ca şi restul populaţiei Banatului, extrem de derutată de evenimentele produse la finalul războiului şi îndemnată de conducătorii

săi militari şi politici să se orienteze către România vecină. Tot la 31 octombrie a avut loc la Lugoj o adunare a muncitorilor şi soldaţilor, care a respins Republica Bănăţeană. Organizatorul acesteia a fost ardeleanul Valeriu Branişte, proaspăt eliberat din închisoare, unde ajunsese sub acuzaţia de spionaj în favoarea României. În consecinţă, conducerea noii Republici a declarat starea de asediu prin ordinul din 4 noiembrie adresat celor trei comitate bănăţene. Cu asigurarea ordinii şi liniştii republicane a fost însărcinat liderul sindical Koloman Müller, măsura fiind îndreptată împotriva consiliilor şi diferitelor gărzi naţionale. (5) O demonstraţie a românilor a avut loc la Timişoara chiar în seara de 31 octombrie, cu participarea ţăranilor din vecinătate şi a unor locuitori din cartierele Fabric, Maiere şi Mehala. Aceasta a fost replica faţă de crearea gărzii republicane după modelul celei de la Budapesta, formată din locuitori unguri şi din soldaţi întorşi de pe front. La ora 17, Aurel Cosma a convocat o nouă întrunire a membrilor Consiliului Militar Român în sala restaurantului “Kronprinz”. El a propus transformarea Consiliului Militar în Consiliu Naţional Român, care să îşi extindă autoritatea şi asupra civililor.

Au fost prin urmare cooptaţi în conducere civili precum avocaţii Pompiliu Ciobanu, Ion Doboşan şi Gheorghe Adam, protopopul Ion Oprea sau comerciantul Dimitrie Blaj. S-a hotărât şi crearea gărzilor naţionale româneşti în toate localităţile. Atât Consiliul Naţional Român, cât şi gărzile nou create, vor colabora cu cele similare ale germanilor, sârbilor şi maghiarilor pentru menţinerea ordinii şi a pazei avutului public şi personal. (6) În alte localităţi industriale bănăţene, unde ponderea populaţiei o deţineau g e r m a n i i şi m a g h i a r i i , proclamarea Republicii Bănăţene a fost întâmpinată cu bucurie. În cazul Reşiţei, aceasta s-a întâmplat la 1 noiembrie 1918: de pe balconul Casei Markovsky, conducătorii muncitorilor social-democraţi au anunţat populaţiei adunate în piaţă că războiul a luat sfârşit, Imperiul austro-ungar s-a prăbuşit şi a fost instaurată republica. (7) Proclamarea Republicii Bănăţene, conform unui martor ocular, a fost primită la Reşiţa “cu cel mai mare entuziasm.” (8) În consecinţă, au fost înfiinţate Consiliul Naţional şi o gardă

menită să menţină ordinea publică şi protecţia localităţii în faţa pericolului de jaf, întrucât vechea poliţie şi jandarmerie dispăruseră. În minele şi fabricile bănăţene a fost introdusă ziua de lucru de opt ore. Pe când în diversele localităţi se creau Consilii Naţionale şi gărzi naţionale înarmate ale etniilor bănăţene, în oraşe şi în localităţile industriale au fost create Consilii muncitoreşti şi gărzi muncitoreşti. Această măsură luată de conducerea Republicii Bănăţene a fost pusă în aplicare de Koloman Müller şi Traian Novac, membri liberali de stânga ai Sfatului poporului de la Timişoara. Însă, fără a se sfătui cu conducătorii germani şi români ai mişcării muncitoreşti din zona montanistică bănăţeană, Otto Roth l-a numit pe muncitorul maghiar reşiţean Szabó Lajos drept locţiitor al comisarului guvernamental pentru regiunea St.E.G.-ului. (9) Pe când în satele româneşti şi sârbeşti au fost destituiţi primarii şi notarii unguri, în localităţile industriale Reşiţa şi Steierdorf - Anina administraţia a rămas neschimbată, ea conlucrând cu Consiliile naţionale şi cu Consiliile muncitoreşti.

(10) Starea de confuzie existentă atunci în Banat era amplificată de existenţa în regiune a mai multor etnii, pe care conducătorii lor le orientau în direcţii diferite. Pe când conducătorii românilor, sârbilor şi ungurilor îşi îndemnau concetăţenii să se orienteze către unirea Banatului cu statele respective, cu care acesta se învecinează, iar conducerea Republicii Bănăţene se străduia să menţină o unitate dincolo de apartenenţa etnică a locuitorilor, cel mai bine poate fi urmărită starea de confuzie în cazul populaţiei germane, care era singura naţionalitate importantă fără un stat de aceeaşi origine în vecinătate.

De aceea, tendinţele din sânul ei au îmbrăcat formele cele mai diverse.

Consiliul Militar Şvăbesc a fost înfiinţat tot la 31 octombrie 1918, sub conducerea colonelului Adalbert Fuchs.

La 3 noiembrie a avut loc la Timişoara o adunare a şvabilor, în vederea alegerii Consiliului Naţional. Au participat intelectuali, meseriaşi, comercianţi şi ţărani, muncitorii fiind orientaţi către social-democraţie. Adunarea, condusă de avocatul Gaspar Muth, a ales reprezentanţi în Sfatul poporului. Prelatul Franz Blaskovitz s-a pronunţat în favoarea menţinerii Banatului în

Istorie componenţa Ungariei, cu respectarea libertăţii culturale pentru naţionalităţile sale. În primele zile ale lunii noiembrie au fost create Consilii Naţionale Şvăbeşti în localităţile bănăţene. (11) În rândurile germanilor începeau să se profileze mai multe tendinţe. Unii fruntaşi, precum Josef Striegl, Rudolf Brandsch şi Johann Rösser, acceptau ideea unei apropieri de români, pe când alţii, ca Gaspar Muth sau Franz Blaskovitz, erau favorabili Republicii Bănăţene. Ei sperau, în acord cu ministrul naţionalităţilor din guvernul de la Budapesta, Jászi Oszkár, că Ungaria se va transforma într-un stat cantonal federativ, după modelul unei “Elveţii Danubiene”.

(12) La 8 decembrie 1918, la Timişoara a avut loc o mare întrunire a germanilor, participând reprezentanţi ai 138 de Consilii Naţionale Şvăbeşti din întregul Banat.

Cu acea ocazie a fost adoptat “Manifestul şvăbesc”, care cerea ca Banatul să nu fie divizat de către Conferinţa de pace, să i se acorde o “autonomie suverană”, iar apartenenţa sa viitoare să fie hotărâtă printr-un plebiscit.

De asemenea, erau cerute drepturi de ordin naţional şi cultural. (13) După adunarea românilor de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, o parte a şvabilor au adoptat o atitudine favorabilă acestora. Este vorba, pe lângă Brandsch şi Rösser, de poetul Viktor Orendi-Homenau, poreclit în epocă “Romenau” tocmai din acest motiv. O altă grupare, cuprinzându-i în special pe şvabii din comitatul Torontal, se orienta către unirea Banatului cu Serbia.

Principalul lor lider era Reinhold Heegn din Vârşeţ. Între timp fusese încheiat la Belgrad, la 13 noiembrie 1918, armistiţiul între Antanta şi Ungaria, conform căruia armata maghiară urma să evacueze teritoriul de la sud de Mureş, care va fi ocupat de trupele aliate. Totuşi, Ungaria urma să deţină autoritatea civilă asupra teritoriului respectiv. Cum prevederile armistiţiului vizau direct şi Banatul, aflat la sud de Mureş, trupele sârbeşti, acţionând în numele Antantei şi dorind să pună celelalte state în faţa unui fapt împlinit, au ocupat în scurt timp întreaga regiune. Deja la 9 noiembrie ele ocupaseră Biserica Albă, unde au instalat o administraţie sârbească. În zilele următoare au fost ocupate şi oraşele Lugoj şi Timişoara, până în 20 noiembrie fiind atinsă întreaga linie a Mureşului, în-

tre Lipova şi Seghedin.

Otto Roth şi celelalte autorităţi de la Timişoara au organizat o primire prietenească armatei sârbe, privită ca o aliată. Ei se gândeau acum la obţinerea în timp a independenţei pentru Republica Bănăţeană sub egida Antantei. (14) Aproape în acelaşi timp, la 16 noiembrie, Ungaria se declara Republică independentă, mai târziu aşadar decât Banatul. Comisarul militar al Banatului, Albert Bartha, a fost numit ministru în guvernul de la Budapesta. În 13-15 noiembrie, după încheierea armistiţiului de la Belgrad, se desfăşuraseră la Arad negocierile între ministrul maghiar Jászi Oszkár şi o delegaţie a Comitetului Naţional Român Central, căruia îi erau subordonate inclusiv Consiliile Naţionale Româneşti bănăţene. Negocierile au eşuat. Din Banat au luat parte dr. Aurel Cosma şi dr. Sebastian Brânduşa din partea Consiliului Naţional Român din Timiş, dar şi Otto Roth, din partea Sfatului poporului bănăţean şi Josef Gabriel, Josef Striegl şi dr. Franz Neff din partea Consiliului Naţional al Şvabilor. Înainte de intrarea trupelor sârbeşti în Timişoara, lt. col. Bartha i-a convocat, la 10 noiembrie, pe toţi ofiţerii fostei armate imperiale la o adunare în sala de festivităţi a cercului militar din oraş.

El le-a adus la cunoştinţă că toţi ofiţerii care făceau parte din Consiliul Militar de pe lângă Sfatul poporului erau demobilizaţi, acesta dizolvându-se. Autoritatea militară urma să fie preluată de Garda poporului. La 15 noiembrie, sârbii ocupau Timişoara, primarul Josef Gemml predându-le în mod oficial oraşul. Cu această ocazie, Aurel Cosma a luat cuvântul, cerând ca românii din Banat să fie protejaţi de autorităţile de ocupaţie.

Sârbii, conform armistiţiului încheiat, au preluat numai administraţia militară a Banatului, numindu-l ca şef al garnizoanei pe colonelul Petar Savatić. Armata sârbă a dizolvat la 17 noiembrie Garda civilă care menţinuse până atunci ordinea, această atribuţie trecând acum în seama poliţiei şi a militarilor sârbi. În aceeaşi zi au fost desfiinţate toate gărzile naţionale existente în teritoriu.

Administraţia civilă a rămas în subordinea autorităţilor maghiare. S-a încheiat o înţelegere cu armata sârbă ca Sfatul poporului să continue să existe şi din 20 noiembrie să exercite puterea civilă în regiune. Întreţinerea trupe-

lor sârbeşti revenea în sarcina Sfatului, iar controlul aprovizionării acestora era făcut de Consiliul Naţional Sârbesc din Banat, care coopera strâns cu armata de ocupaţie. (15) În acest fel, Republica Bănăţeană a continuat să existe sub ocupaţia sârbească, nefiind desfiinţată odată cu instaurarea acesteia, aşa cum susţin majoritatea lucrărilor care o menţionează.

Delegaţia Sfatului poporului condusă de Jakobi Kálmán s-a deplasat la Budapesta pentru a obţine aprobarea înţelegerii şi pentru a obţine autonomia Banatului în cadrul Ungariei. Chiar la 20 noiembrie guvernul maghiar a numit noua conducere administrativă a Banatului, compusă din: comisarul guvernului maghiar pentru întregul Banat, dr. Otto Roth; prefectul comitatului Timiş, Tőkés Imre; prefectul oraşului Timişoara, dr. Jakobi Kálmán. Imediat, noua conducere a desfiinţat Garda civilă, înfiinţând Poliţia civilă. Cu timpul, în funcţiile oficiale aveau să fie numiţi o serie de membri ai Consiliului Naţional Sârbesc din Banat. Consiliile naţionale româneşti au activat în clandestinitate, trimiţându-şi în secret delegaţii la adunarea de la Alba Iulia. Unul dintre cei mai importanţi, episcopul de Caransebeş, ardeleanul Miron Cristea, a fost reţinut de trupele sârbeşti o zi şi o noapte în gara Bouţari.

El a fost unul dintre vicepreşedinţii adunării de la 1 decembrie.

Aproape în acelaşi timp au avut loc adunarea sârbilor de la Novi Sad (25 noiembrie 1918) şi adunarea românilor de la Alba Iulia (1 decembrie 1918), care au proclamat alipirea Banatului la Serbia, respectiv la România. Trebuie menţionat că ambele aceste adunări, care luau decizii în privinţa Banatului, s-au ţinut în afara regiunii despre care discutau şi, chiar dacă la ele au participat delegaţi sârbi bănăţeni, respectiv români bănăţeni, o adevărată consultare a voinţei populaţiei Banatului în întregul ei nu s-a făcut în niciun fel în acel moment. Românii reprezentau numai 37,42% din populaţia regiunii atunci, iar sârbii 17,97%, cele două naţiuni având interese divergente (deşi nici în cadrul lor nu a avut loc un proces de consultare a tuturor locuitorilor). Ceilalţi 44,61% dintre bănăţeni, fiind de alte etnii, nici nu au fost întrebaţi. De aceea, se poate spune acum foarte limpede că în anii cruciali 1919-1920, când

soarta viitoare a bănăţenilor a fost decisă la Conferinţa de pace, nimeni nu a cerut în niciun fel părerea lor înşişi asupra viitorului lor.

Nu a avut loc nicio adunare a reprezentanţilor tuturor bănăţenilor, indiferent de etnie, care să proclame opinia acestora, niciun plebiscit sau referendum.

Participanţii la Conferinţa de pace au împărţit Banatul după propriile lor interese, distrugând unitatea sa economică şi echilibrul etnic.

De asemenea, ca o chestiune de drept internaţional, trebuie subliniat faptul că în momentul desfăşurării adunărilor naţionale de la Novi Sad şi Alba Iulia, Republica Bănăţeană fusese instaurată şi exista, chiar în condiţiile ocupaţiei sârbeşti. Ea nu a fost desfiinţată la 15 noiembrie, cum mint numeroase surse de informare, ci era în fiinţă şi la 25 noiembrie, şi la 1 decembrie 1918.

Este drept că după această din urmă dată, fruntaşii românilor au fost persecutaţi de autorităţile sârbeşti pentru că participaseră la adunarea de la Alba Iulia, unii fiind deportaţi în lagăre de pe teritoriul Serbiei. Între aceştia s-a aflat şi tatăl tenorului Traian Grozăvescu care, din cauza maltratărilor la care a fost supus, a murit la puţin timp după eliberare. (16) Iniţial, comandanţii armatei franceze nu au intervenit în Banatul ocupat de sârbi, aceştia fiindu-le aliaţi. Dar de la sfârşitul lunii noiembrie 1918 francezii au început să treacă Dunărea, iar la 2 decembrie a ajuns la Timişoara o divizie colonială, condusă de generalul Gambetta. Şi ea a fost bine primită de conducerea Republicii.

Francezii exercitau un control asupra comportamentului trupelor sârbeşti din Banat, împotriva cărora mai ales românii făceau tot mai multe reclamaţii. (17) Tot în decembrie a sosit pentru informare generalul Berthelot.

Ca efect al acestei vizite, la 16 ianuarie 1919 primul ministru Georges Clemenceau îi scria lui Berthelot că “nu am ezitat, pentru a evita să sacrificăm drepturile etnografice ale românilor, să determinăm retragerea trupelor sârbeşti, care în decursul operaţiunilor au ocupat Banatul, şi să le înlocuim în partea centrală cu trupele generalului Henrys, cu aceeaşi rezervă a hotărârilor finale ale Conferinţei de pace.” (18) În prima etapă, trupele sârbeşti au evacuat Banatul de răsărit, Caraş-Severinul, locul lor fiind luat de cele

OCTOMBRIE 2013 franceze. La 27 ianuarie 1919 Divizia 11 colonială a generalului Léon Farret a ocupat oraşele Lugoj şi Caransebeş, fiind întâmpinate cu bucurie de români.

De asemenea, au intrat şi în oraşul Vârşeţ, care mai târziu, la Conferinţa de pace, avea să fie atribuit din nou sârbilor. Armata sârbească rămânea însă provizoriu în zona centrală a Banatului, inclusiv în Timişoara. Tot în ianuarie se deschidea şi Conferinţa de pace de la Paris. La 19 februarie a sosit de acolo o comisie de informare condusă de americanul Goodwin. La Timişoara, el a discutat cu generalul Farret, cu generalul sârb Grujić şi cu episcopul Letić, iar în sala mare a Palatului Lloyd i-a primit în audienţă pe toţi fruntaşii naţionalităţilor din Banat. În urma acestei vizite, la 20 februarie armata de ocupaţie sârbească a hotărât să preia şi administraţia civilă a Banatului. În numele guvernului de la Belgrad, dr.

Martin Filipon a anunţat toate instituţiile publice din Timişoara că va prelua administraţia teritoriului comitatului Timiş. A fost dizolvat Consiliul Naţional Sârbesc, iar a doua zi şi cele ale celorlalte naţionalităţi bănăţene. A fost desfiinţat şi Comisariatul maghiar al Banatului, care îl avea în frunte pe Otto Roth.

La 21 februarie 1919 a fost i n st a u r a t ă a d m i n i st r a ţ i a civilă sârbească în comitatul Timiş, comite suprem fiind numit Martin Filipon. Prefect al oraşului Timişoara a fost inginerul Reinhold Heegn, iar căpitan suprem orăşenesc dr. M. Jivanovici.

Radu Păiuşan concluziona la aceasta: “Deci, din acest moment, a încetat dualitatea administraţiei în Banat, atât administraţia militară, cât şi cea civilă intrând în competenţa guvernului de la Belgrad. Începând Conferinţa păcii de la Paris, iar Ungaria nemaifiind un partener de discuţie pentru Belgrad, din cauza situaţiei sale clare de ţară învinsă, guvernul de la Belgrad nu a mai considerat necesar să menţină administraţia maghiară, chiar şi numai nominală, asupra Banatului.” (19) Referitor la încheierea existenţei Republicii Bănăţene, Georg Hromadka menţiona: “Fără a aştepta vreo hotărâre a puterilor învingătoare, ocupanţii sârbi ai Banatului instaurează o administraţie civilă. Ei îi arestează pe conducătorii «Republicii Autonome Bănăţene». Dr. Otto Roth scapă de arestare, cerând protecţia francezilor.

13

Nici măcar patru luni nu a durat existenţa în umbră a «Republicii Bănăţene»”. (20) În replică faţă de intenţia sârbilor de a anexa Banatul, sindicatele din regiune au organizat o grevă generală de protest.

Evenimentele ulterioare, culminând cu decizia Conferinţei de pace de la Paris din 13 iunie 1919 de a împărţi Banatul între România şi Serbia (comunicată oficial la 30 iunie) şi cu Tratatul de la Sèvres din 10 august 1920, care stabilea în mod precis traseul noii frontiere, au avut consecinţe nefaste asupra locuitorilor regiunii, amintite şi de Constantin Kiriţescu: “Banatul era o regiune unitară, un tot indivizibil, o provincie aşa fel constituită geograficeşte încât a tăia o parte dintr-însul înseamnă a stăvili şi a compromite viaţa economică pentru fiecare parte. Regiunea muntoasă de est, minieră şi industrială, se completează în mod armonic cu regiunea şesului Tisei, din partea de vest, agricolă. Cele două regiuni îşi furnizează reciproc ceea ce-i lipseşte celeilalte. Orice linie trasă spre a despărţi cele două regiuni ar fi o linie arbitrară care, tăind liniile principale de comunicaţie, atât cele ferate, cât şi cele navigabile, ar paraliza viaţa economică a ţării.”

(21) Trebuie să precizăm în final că, spre cinstea regimului românesc de atunci, unii importanţi opozanţi ai unirii Banatului cu România, precum Otto Roth sau Gaspar Muth, au putut activa fără nicio oprelişte în întreaga perioadă interbelică la Timişoara şi nu au fost niciodată traşi la răspundere pentru opiniile lor din anii 1918-1919. În scurt timp, după doitrei ani, alte personalităţi bănăţene importante, precum Sever Bocu sau Traian Vuia, au început să exprime regrete profunde legat de cele întâmplate şi de tragedia produsă regiunii lor. Însă atunci era deja prea târziu, iar faptele fuseseră consumate. Unitatea Banatului a fost distrusă în 1919 şi nu a mai fost niciodată refăcută după acest moment.

Un material realizat de Mircea Rusnac - Istoric Mircea Rusnac s-a născut la 23 iulie 1971, în Reşiţa (jud.

Caraş-Severin).

Este licenţiat al Facultăţii de istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1995) şi doctor al aceleiaşi instituţii (2001), cu lucrarea „Războiul civil din Spania (1936-1939). Atitudinea oficială şi oficioasă a României”.

14

Diaspora

OCTOMBRIE 2013

Dan Luca - Bruxelles Dezbaterea din aceste zile de la Bruxelles este axată mult pe perspectivele perioadei 2014 – 2019. Deja se discută intens despre posibilele priorităţi ale viitoarei Comisii Europene şi a celor aleşi în Parlamentul European în mai 2014. Industria apare constant pe agendă, printr-un unghi al relansării sau reinventării industriei în Uniunea Europeană.

Sectorul auto este asociat de

Radu Golban - Bucureşti Rezultatele alegerilor din Germania sunt un triumf pentru Angela Merkel. Pentru majoritatea absolută în Bundestag mai avea nevoie doar de un singur loc. În această situaţie, partenerii de coaliţie nu pot fi decât Verzii sau social - democraţii. Dar ce mai contează în Europa cine a câştigat alegerile la Berlin? Subiectul „Europa” a fost atât de neglijat mai de toate partidele în timpul campaniei electorale, prin însuşi faptul că nici măcar 2% din programul lor politic nu viza Uniunea Europeană, încât am putea fi tentaţi să credem că Germania şi-a pierdut ambiţiile în Europa. Este adevărat, şi Europa a răsuflat uşurată pentru o perioadă în privinţa corsetului impus de Berlin şi a unei lecţii continue în bunele intenţii ale integrării. Pe cât este Germania de implicată mereu în societatea civilă şi politică europeană - în afară de cele două războaie mondiale - fie prin sprijinul lui Franco în războiul civil spaniol, fie prin a obliga România să cedeze Ardealul pentru o

multe ori cu puterea economică a Germaniei, dar este şi un punct forte al României contemporane. Să încercăm să creionăm poziţionările sectoriale pe acest sector pentru a înţelege mai bine ce carte poate să joace ţara noastră. Dacia, o emblemă a industriei româneşti, a aniversat recent 45 de ani de existenţă şi o găsim reprezentată la Bruxelles prin asocierea Renault – Nissan – Dacia.

Biroul Bruxelles are în jur de

opt persoane în permanenţă la Bruxelles, până acum câteva luni din echipa făcând parte şi o româncă (acum ea este la sediul Nissan de la Barcelona).

Pentru industria auto europeană principala formă de relaţionare cu decidenţii politici ai Bruxelles-ului european este ACEA – Asociaţia Europeană a Producătorilor de Maşini, din care fac parte şi BMW, şi Renault, şi Fiat, dar şi alte mărci binecunoscute. Care este rolul acestei asociaţii? Să ne imaginăm că oamenii de la, să zicem, Mercedes, doresc să-i explice Comisiei Europene părerea lor despre propunerile legislative pentru dezvoltarea siguranţei rutiere. După aceea vin delegaţii Volvo să-i explice Comisiei versiunea lor, iar întro săptămână sosesc şi cei de la Fiat cu acelaşi subiect. E prea complicat şi ineficient, iar prin urmare se recomandă “coagularea grupurilor industriale” în asociaţii europene (grupuri de interese), cu Adunări Generale anuale ale membrilor, Grupuri de lucru sectoriale şi, pe cât posibil, Secretariat permanent în Bruxelles. Astfel se pot prezenta “opinii comune ale industriei

Viitorul industriei auto româneşti trece prin Bruxelles despre acel subiect”. Asociaţia îşi exprimă foarte vizibil opinia despre subiectul menţionat, în numele sectorului pe care este împuternicit să îl reprezinte, conform statutului organizaţiei. Desigur atingerea compromisului în aceste forumuri “interne” de dezbatere nu este un lucru uşor. Să nu uităm că, în ciuda faptului că stau la aceeaşi masă a negocierilor, cei care formează asociaţia sunt în competiţie comercială permanentă, iar cei care lucrează în vânzările de automobile ştiu bine ce înseamnă asta.

Un exemplu şi mai concret Angela Merkel a impus acum câteva luni statelor UE un obiectiv pentru 2020, acela ca valoarea emisiilor poluante să nu depăşească 95g/km. Reacţia marilor producători de maşini

nu a întârziat să apară, costurile pentru producători crescând în aceste condiţii considerabil. O opoziţie puternică a manifestat Mercedes, BMW şi Audi care au cerut renegocierea acordului european. Un alt pachet legislativ, dezbătut anul trecut, a fost taxarea energiei, care la finalul discuţiilor a “produs” un preţ avantajos la motorina pentru industria de autovehicule.

România, ca parte a Uniunii Europene, are, şi mai mult decât înainte, şansa unei noi dinamici, a unei noi perspective, a unei noi poziţionări, a unei noi dimensionări – una europeană, în sens asumat. De astă-dată, şansa unui actor mai implicat pe scena evenimentelor mondiale, nu doar aceea de observator mai degrabă – la nivel politic, social, cultural, economic.

Tr i u m f u l d o a m n e i Merkel şi ipocrizia integrării strategie de Pax Germanica, fie prin debutul suveran imediat după reunificare în dezbinarea Iugoslaviei, sau chiar prin finanţarea politicienilor din ţările de la periferie prin diferite fundaţii politice germane, pe atât de puţin ar spune Berlinul lucrurilor pe nume. În buna tradiţie a lui Bismarck, Germania trebuie, la nivel declarativ, mereu să nege interesul de hegemonie în Europa.

Germania este dominată de două perspective: pe de o parte, de câţiva eurosceptici, din partidul „Alternativă pentru Germania”, cei care văd mereu aceeaşi problemă pentru ţară în moneda unică şi solicită o dizolvare a uniunii monetare, care nici măcar nu au intrat în parlament, şi pe cealaltă parte, de perspectiva susţinută de cancelar în vederea păstrării euro. După Merkel, reţeta pentru depăşirea crizei în celelalte ţări ale zonei euro este modelul german: dacă acestea sunt la fel de harnice şi modeste precum Germania, ar avea şi ele succes. Puterea relativă a economiei germane pare a fi un argument puternic - în comparaţie cu alte

ţări dezvoltate, şi desigur, în comparaţie cu zona euro.

Din păcate, Germania a greşit în această analiză a economiei europene. Succesul Germaniei este ca urmare a impulsului uniunii monetare, dar şi a crizei din ţările de la periferia Europei. Fără o restructurare a cadrului instituţional şi o realiniere a economiei germane, nici euro şi nici Uniunea Europeană nu vor putea supravieţui pe termen lung.

Să rememorăm nişte date: chiar înprimii ani ai uniunii monetare, Germania se afla într-o recesiune severă şi a fost considerată „omul bolnaval Europei”. Ea a depăşit această recesiune cu sprijinul Băncii Centrale Europene printr-o rată redusă a dobânzii cheie şi prin creşterea substanţială a exporturilor în ţările UE. Excedentele de cont curent al Germaniei se oglindesc perfect în deficitele de cont curent ale celorlalte state de la periferia Uniunii.

Fără o monedă comună nici nu s-ar fi intrat într-un ciclu economic periculos, pentru că deficitele din Spania ar fi slăbit peseta iar excedentele ger-

mane ar fi scumpit marca germană. Însă faptul că salariile germane au crescut mai încet decât preţurile în zona euro a ieftinit considerabil exporturile germane. În timp ce Berlinul apela la prudenţa sindicatelor, le recomanda celorlalte ţări din UE salarii la nivel german.

Deghizat în apel social, a dori partenerului tău scumpirea producţiei şi a exporturilor sale poate fi considerat culmea ipocriziei integrării.

Pentru populaţia germană, excedentele comerciale au însă doar beneficii limitate.

Germania trebuie să-şi pună întrebarea ce aduce încasări de peste hotare propriei populaţii. În cazul în care nu se reflectă în investiţii de viitor şi un nivel mai ridicat de venituri sau consum şi continuă să finanţeze deficite de cont curent ale altor state, aceste exporturi vor slăbi în cele din urmă economia naţională.

Acest dezechilibru economic extern este, de asemenea, problema de bază persistentă pentru ţările de la periferie: ele nu se mai pot folosi de deprecierea nominală (cea a monedei). Le rămâne doar aşa-numita depreciere reală,

de exemplu, prin reducerea salariilor. Având în vedere criza economică predominantă şi datoriile mari din sectorul privat în aceste ţări, reţeta germană duce la creşterea instabilităţii sociale şi politice.

Atât timp cât Germania nu îşi revizuieşte modelul propriu de creştere economică bazat pe exporturi, este greu de crezut că criza monedei euro va fi rezolvată. Ori se introduce un mecanism de compensare pentru ţările aflate în criză, ori aceste ţări vor căuta, renunţând la moneda comună, să atingă o creştere a exporturilor prin deprecierea unei noi monede naţionale. Atunci când pentru regiuni sau zone cu rate de dezvoltare foarte diferite dispare supapa devalorizării monetare iar mobilitatea forţei de muncă, precum este şi cazul în Europa, este

Dan LUCA este Doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, fondator în 2003 al Clubului “RomâniaUE” Bruxelles. Are 41 de ani şi îşi desfăşoară activitatea la Bruxelles din 1997.

Este autorul a 3 cărţi despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european şi dilemele comunicării. Este profesor la universităţi din Bruxelles, Gorizia (Italia), Bucureşti şi Cluj. În 2008, inspirat şi sprijinit de social-democraţii germani, socialiştii francezi şi laburiştii britanici, a înfiinţat la Bruxelles prima filială din afara teritoriului României a unui partid politic român – PSD Bruxelles.

destul de limitată, sunt necesare plăţi compensatorii pentru a menţine integritatea unei uniuni monetare. Acest lucru este valabil şi pentru Uniunea Monetară SUA sau Elveţia, în cazul în care există astfel de mecanisme.

Trist este însă că atât timp cât partidele din Germania vând propriilor cetăţeni această reţetă toxică a modelului german pentru Europa, iar aceştia le asigură şi un succes electoral, şansele să se schimbe ceva sunt foarte slabe. Şansele ar fi mai mari în cazul în care partidul doamnei Merkel ar intra într-o coaliţie cu Verzii: ambii au acceptat după Fukushima că Germania trebuie să renunţe la energia nucleară, firesc însă nu şi la curentul electric, necesar pentru industrie. De aici până la a înţelege că şi motorul economic german este tot unul electric mai este doar un singur pas. Atât timp cât Germania trăieşte în primul rând din exporturile în UE, ar face bine să-şi cunoască vulnerabilităţile, înţelegând că o piaţă liberă azi este, şi mâine nu mai este.

Da, în concluzie este un motor economic de tip „electric” şi ecologic, care odată scos din priză se opreşte.

Diaspora

Tudor Petruţ: Mă mândresc că sunt român de fiecare dată Vă spune ceva numele Tudor Petruţ? Câteva puncte de reper în caz că memoria vă joacă feste: el este nepotul faimosului actor Emanoil Petruţ, alături de care a evoluat întrun rol secundar în filmul „Femeia din Ursa Mare”, în anul 1982. Tot el, Tudor Petruţ, a dat lovitura pe piaţa cinematografiei româneşti cu rolul lui Şerban, în filmul „Liceenii”, alături de Ştefan Bănică Jr. şi Oana Sârbu, un film care a făcut furori la vremea respectivă şi continuă, chiar şi în ziua de azi, să atragă noi fani din rândul noii generaţii.

Am avut plăcerea să stau de vorba cu vecinul meu de Stat (California), Tudor Petruţ, care sălăşluieşte de peste 20 de ani în Los Angeles. Iată ce a ieşit în urma discuţiei mele prieteneşti cu simpaticul „Peggy”, pardon,Tudor Petruţ…

Viorel Vintilă: Dă-mi voie să fac un salt în timp şi să mă opresc la momentul “Liceenii”, anul 1987. Ce a însemnat pentru tine acest film în care ai interpretat rolul lui Şerban? Îi mai porţi ranchiună lui Mihai (Ştefan Bănică) pentru că ţi-a suflat-o (în film, bineînţeles) pe Dana (Oana Sârbu)?

Tudor Petruţ: De fapt, cu Ştefan Bănică jr. am fost şi suntem ca fraţii, deci din partea mea să le ia dânsul pe toate (râde), mai ales că le şi cântă, le şi dansează… Fără ranchiună, ci cu amintiri plăcute şi împliniri profesionale, “Liceenii” ne-a lansat pe noi toţi, tineri pe-atunci, şi ne-a oferit oportunităţi. Prin film şi personajul “Şerban” am călătorit mult prin întreaga ţară, am cunoscut o mulţime de oameni, am ascultat poveştile lor.

Am învăţat cum să ne păstrăm omenia şi să fim vedete cu modestie şi înţelepciune, o lecţie de viaţă care ne-a marcat. Până şi acum, după atâţia ani, încă mai cunosc români stabiliţi în California care vorbesc cu drag despre filmul adolescenţei lor. Cum i-a marcat pozitiv, cum le-a dat un pic de speranţă că încă e loc pentru dragoste şi tinereţe zvăpăiată în România anilor optzeci. Pentru noi,

emoţiile lor, spectatorilor de atunci, înseamnă totul.

Viorel Vintilă: Derulăm puţin filmul vieţii şi ne oprim la momentul 1990. Anul în care ai luat decizia să emigrezi în SUA. De ce această hotărâre şi care a fost primul tău impact cu America? Ca o paranteză îţi spun, eu când am ajuns în 1995 în Miami, FL, toată lumea era aşa de zâmbitoare, mai ales feţele tinere, încât eu credeam că sex-appeal-ul meu era cauza; realitatea însă avea să fie diferită. În fapt, aşa salută americanii, printr-un smile protocolar. La tine cum a fost?

Tudor Petruţ: M-am căsătorit cu o americancă şi s-a născut Alexandru. Am hotărât împreună că este mai bine pentru copil să crească în SUA, mai ales în perioada de tranziţie prin care trecea societatea est-europeană a vremii. Apoi s-a născut Ştefan, cimentând americanizarea mea, ca părinte responsabil. Chiar dacă am divorţat, am rămas alături de băieţi. În primul rând pentru că vorbeam limba, şi pentru că eram familiar cu cultura americană din cauza filmelor vizionate, impactul cu ţara tuturor posibilităţilor a fost destul de uşor. În primii ani am învăţat multe, şi nu numai despre America. A fost ca şi cum am mai absolvit o facultate.

Viorel Vintilă: Ce ai făcut după ce ai ajuns în SUA? Ai încercat lozul cel norocos pe la Hollywood să-ţi urmezi cariera de actor? Care a fost primul tău job în State?

Tudor Petruţ: După ce am lucrat la “Bram Stocker’s Dracula” al legendarului Francis Coppola am crezut că Hollywood este uşor de cucerit. Am montat un spectacol de teatru în Los Angeles. Am semnat cu un agent literar pentru cele câteva scenarii de film pe care le-am scris dintr-o suflare (după ce au gestat ani la rând în memorie). Am revenit în ţară, unde ca regizor de teatru am montat două muzicaluri şi alte cinci spectacole diferite în doi ani. Până când am realizat că înainte de gloria artistică, din ce în mai înde-

părtată de realitate, trebuie să supravieţuiesc în California.

Am început ca suplinitor, am absolvit a doua specializare la California State University at Long Beach (alma mater a lui Steven Spielberg), de profesor de algebră, şi de un deceniu predau la un liceu local. Stabilitatea unei slujbe bine plătite, cu program flexibil, m-a ajutat nu numai să mă realizez financiar, ci mi-a oferit timpul şi energia să mă ocup de cariera mea. Cu paşi mărunţi să îmi încerc din nou norocul în îmbietoarea junglă hollywoodiană.

Viorel Vintilă: Ce fac cei doi copii ai tăi? Poate vreunul dintre ei te va răzbuna şi va da lovitura la Hollywood. Au înclinaţii actoriceşti?

Tudor Petruţ: Alexandru a absolvit universitatea şi a început să facă primele demersuri pentru a deveni un sports agent, impresar pentru sportivi de performanţă, pasiunea lui. În primul rând vrea să reprezinte jucători de fotbal american, şi apoi hocheişti. Dar în timpul perioadei de asistenţă, va lucra cu actriţe, actori şi cântăreţi. Cât despre Ştefan, după ce a terminat liceul s-a înscris la colegiu şi studiază marketing. Nici gând să aibă de-a face cu lumea filmului, deşi nu se ştie. El este foarte implicat în industria de automobile, şi e un mare fan al emisiunilor “Top Gear”. Ştiu că undeva în visurile lui şi-ar dori să fie moderator la variantă americană.

Viorel Vintilă: Cum ţi se pare comunitatea românească din SUA? În opinia mea, românii încă sunt dominaţi de sindromul “capra vecinului” şi la nivel de solidaritate, tot în opinia mea, jucăm în ligi inferioare. Încă. Tu, ce părere ai?

Tudor Petruţ: Viaţa comunitară românească e din ce în ce mai efervesentă, mai ales după infuzia de tineri specialişti din ultimul deceniu. În bună tradiţie însă, românii sunt împărţiţi în biserici şi bisericuţe. Mulţi dintre intelectualii români, artişti plastici, scriitori, profesori universitari, s-au impus în viaţa cultural artistică locală.

Din păcate încă nu au recunoaşterea şi respectul necesar din partea conaţionalilor. Cred că asta trebuie să învăţam în primul rând, cum să ne promovăm valorile, cel puţin aici în California unde nu avem suportul pe care românii newyorkezi, de exemplu, îl au de la Institutul Cultural Român.

Sunt asociaţii de români care încearcă să coordoneze viaţa comunitară. Din păcate nu prea sunt milionari de origi-

ne română, şi chiar dacă sunt mulţi români realizaţi care donează, majoritatea fundaţiilor şi asociaţilor suferă din lipsă de fonduri. Ducem lipsă de filantropi.

Viorel Vintilă: Care sunt hobby-urile tale? Ce îţi place să faci în timpul liber?

Tudor Petruţ: Mi-ar plăcea să am timp liber. Din cauza distanţelor, îmi petrec mult timp în maşină, ascultând comentarii politice, emisiunile mele preferate. Vizionăm câteva filme pe săptămână, ca să vedem ce se produce, ce se vinde. La televizor nu mă prea uit, decât la fotbal, înregistrez Premiere League şi Il Calcio.

Merg la meciurile de hochei ale echipei locale Anaheim Ducks destul de des. Citesc ziarul în fiecare zi. Citesc câte un roman în paralel cu o carte de istorie, speculaţie sau politică. Mi-e greu să mă strâng de pe drumuri ca să scriu. Am patru scenarii neterminate şi un serial TV. Iar dacă îmi doresc ceva în timpul liber, este să joc fotbal mai des. Cu toate că îmbătrânesc, mai pot trage câte un şut la vinclu!

Viorel Vintilă: Te-ai mai întoarce în România să locuieşti definitiv? Şi argumentează-mi, te rog, răspunsul tău.

Tudor Petruţ: Am realizat la un moment dat, cu tristeţe, un adevăr fundamental. După douăzeci de ani în care am trăit intens în California, am călătorit extensiv în America de Nord, am votat pro sau contra în diversele alegeri, m-am văzut la televizor pe mai toate canalele. Una peste alta sunt american, localnic cum ar veni, un alt emigrant care a avut noroc pe pământul făgăduinţei. Vorbim cu toţii româneşte, eu scriu, citesc şi înregistrez radio în româneşte, îmi reprezint ţara natală cu cinste şi onoare. Mă prezint ca român oriunde am ocazia.

Mă mândresc ca român de fiecare dată. Dar casa mea şi soţia mea şi copiii mei şi verii mei sunt aici. Şi părinţii mei, Sanda şi George, ne vizitează cât se poate de des. România este marea mea dragoste. Şi, ca în viaţă şi nu ca în film, am pierdut şansa să fiu alături veşnic de marea mea dragoste.

Viorel Vintilă: Recent, ai dat lovitura cu Peggy... Apari pe cele mai cunoscute posturi TV în reclame pentru o importantă companie de Credit Card, este vorba de Discover?

Eu, unul, o găsesc foarte funny şi cred că are mare succes la public şi dovada cea mai bună este că această reclamă a fost aleasă în “Top 10 Commercials of 2010″! Cum ai obţinut acest rol?

Tudor Petruţ: N-am crezut niciodată că o să ajung în reclame, şi nu m-a preocupat cariera mea actoricească. E plin şi prea-plin şi supra-plin de actori şi aspiranţi în Hollywood.

Am fost curios, evident, de viaţa actoricească din cetatea filmului. Printr-un complex

OCTOMBRIE 2013

de împrejurări, pentru că se căutau est-europeni cu accent exotic, am fost invitat la proba de filmare. M-am hotărât să mă prezint numai ca să văd cum funcţionează sistemul. Echipa de la Discover Marketing, de la celebra Martin Agency şi de la casa de producţie Harvest Films m-a încurajat, m-a îndrumat, şi m-a ales. Aşa s-a născut “Peggy”. Mă bucur că este o campanie de succes. Am revenit pe platourile de filmare şi am învăţat foarte multe despre sistem. Despre Hollywood în general. “Peggy” este foarte popular, şi sunt fericit de fiecare dată când lumea mă opreşte oriunde aş fi pentru poze sau autograf. Reclamele au prins, şi personajul este agreat.

Viorel Vintilă: Cu ce te ocupi în prezent? Ai ceva propuneri de la Hollywood? Care este ocupaţia ta de bază?

Tudor Petruţ: Mă prezint cu bucurie în fiecare dimineaţă la liceu. Sunt fericit când elevii noştri absolvesc şi îşi iau zborul în viaţă. După şcoală alerg la probele de filmare, acum că tot am această oportunitate.

Am mai făcut câte un rolişor prin seriale de televiziune.

Prin “Peggy” am şansa să cunosc lumea cinematografică, să încerc ceva serios. Ca orice actor, sper să prind un rol în film. Sunt unul dintre acei norocoşi pentru care porţile s-au deschis un pic. Dar sunt suficient de realist că este suficient de greu, în cetatea filmului, să susţii o carieră. Aşa cum am spus mereu, Hollywood este un animal aproape imposibil de domesticit. Asta este şi atracţia, farmecul nespus al uzinei de vise.

Viorel Vintilă: Ce proiecte de viitor ai?

Tudor Petruţ: Pentru că sunt, totuşi, regizor de meserie, încerc pe toate fronturile posibile să întru în producţie cu unul

15

din scenariile pe care le-am scris. Parcurs sinuos şi plin de capcane. De fapt, toate coşmarurile mele de Hollywood sunt legate de scenarii. De film. Şi totuşi cel mai mult mi-e dor de scena de teatru. Din păcate, în capitala filmului, teatrul este ca o rudă săracă. Nu are impact.

Viorel Vintilă: La final, te rog transmite un mesaj pentru toţi românii, dar în special pentru cei mai tineri care acum fac cunoştinţă cu filmul “Liceenii” şi care te regăsesc în acel film de mare succes, care încă atrage noi fani, iată, şi după 25 de ani.

Tudor Petruţ: Fără spectatorii noştri de toate vârstele, iubitori şi cunoscători, “Liceenii” nu ar fi fost niciodată un film de succes pentru atâta vreme. Lor trebuie să le fim recunoscători pentru realizările noastre. Iar pentru mai tinerii noştri români din toate colţurile lumii, trebuie să menţionez că prin efort şi cu sudoare, cu puterea de a trece peste momentele grele, cu o fărâmă de noroc, avem o şansă să ne împlinim până şi cele mai imposibile vise. Indiferent de domeniu. Dacă cineva crede că poate ajunge la televizor în America, mulţi din jur zâmbesc condescendent. Eu mă văd la televizor în America şi râd sănătos. Atât le doresc tuturor: să meargă înainte!

Viorel Vintilă: Mulţumesc mult pentru acest interviu şi îţi doresc multă noroc şi un rol în filme alături de George Clooney, Brad Pitt sau Julia Roberts.

Tudor Petruţ: Îmi place că ai ales numai celebri actori din generaţia mea. Concurenţă grea, foarte grea! (râde) Un material realizat de Viorel Vintilă - Freelance Journalist/California, USA

16

Juridic

OCTOMBRIE 2013

GHID PRACTIC JURIDIC

“PAREJA DE HECHO “

Marius Vili Sârbu - Avocat/Spania

“PAREJA DE HECHO “ în traducere juridică, înseamnă uniune stabilă între doi oameni care trăiesc împreună în afara căsătoriei.

Sinonimele şi termenii pe care îi putem folosi pentru această expresie sunt: parteneriat, concubinaj, uniune paramatrimonialăşi coexistenţă a partenerilor.

Se recunoaşte existenţa unui „parteneriat / concubinaj” în următoarele situaţii: o uniune între două persoane, fie de natură heterosexuală sau homosexuală, o relaţie deschisă în care cei doi se comport în faţa altora ca şi cum ar fi căsătpriţi, nu sunt legaţi prin căsătorie dar au o viaţă stabilă şi de durată.

Existenţa unor interese comune în dezvoltarea vieţii de familie Deşi se cere ca această uniune să aibă o anumită stabilitate, legislaţia nu stabileşte un anumit termen ca să o acrediteze. Există unele referinţe în Legea spaniolă de închiriere a imobilelor, lege prin care dacă abordăm capitolul de subrogare în contractele de închiriere, se stabileşte că poate fi disponibil ca subrogare partenerul/partenera, concubinul/concubina, cu condiţia ca această coabitare (uniune) să aibă o durată de cel puţin 2 ani.

Legislaţia de închiriere a fost prima lege din Spania, care a echivalat cuplurile homosexuale şi heterosexuale cu privire la drepturi de subrogare ale cuplului.

Printre altele, se poate dovedi existenţa unui cuplu oficial (pareja de hecho) cu următoarele documente şi probe:

• Declaraţiile făcute în faţa unui notar - acreditează existenţa cuplului din data semnării declaraţiilor, unde cele două părţi au convenit asupra relaţiilor economice de cuplu, situaţie care va reglementa relaţia în timpul de coabitare ca cele luate în caz de ruptură.

• Contractele private între parteneri care au un domeniu similar cu stipulări anterioare.

• Contractele bancare, contracte de deschidere de conturi curente, carduri de credit abonamente etc.

Demonstrabile, pot fi recunoscute ca probe de viaţă şi patrimoniu comun.

• Contracte cu terţe părţi, cum ar fi închirieri apartament, vânzări de bunuri etc., demonstrează existenţa unei vieţi comune şi o prevedere de bunuri bunuri în comun • Înregistrarea (empadronamiento) la acelaşi domiciliu, servesc pentru a demonstra coexistenţa cuplului în aceeaşi gospodărie • Asigurările sociale şi desemnarea unuia dintre partener în calitate de beneficiar • Martori - terţe persoane care pot testifica existenţa cuplului • Existenţa copiilor în comun şi livretul de familie eliberat de Registrul Civil • Registrul de “Uniones de Hecho“ poate acredita convieţuirea de la data înregistrării acesteia Situaţiile pe care cei doi concubini le pot lua în calcul în privinţa cuplului, sunt variate, ei putând semna sau un acord în scris care să stabilescă tipul de relaţii economice care vor guverna relaţia de coexistenţă. În orice caz, este mult mai recomandabil să ceară sfatul unui avocat în funcţie de particularitatea pe care o poate prezenta fiecare caz.

Concubinii pot conveni în mod liber asupra sistemului economic prin care doresc să guverneze relaţia lor, fără a se aplica în mod

automat regimurilor economice proprii relaţiilor maritale, cum ar fi conjugal, proprietatea separată sau cota. Astfel, partenerii/concubinii pot face acorduri pe care le consideră adecvate pentru a gestiona bunurile pe care le au sau dobândesc în timpul convieţuirii lor. În cadrul acestor acorduri poate fi pactat regimul comunităţii de bunuri şi ceea ce au stabilit cu privire la relaţiile lor economice, acorduri care nu numai că îi afectează în mod direct, ci şi pe moştenitorii lor. În cazul în care se va pacta regimul echivalent societăţii de bunuri în comun: Bunurile dobândite de către oricare dintre concubini în timpul de coexistenţă se consideră că sunt comune şi dacă concubinajul se va rupe va fi jumătate dintre ele sau valoarea lor la fiecare dintre membrii cuplului.

Locuinţa, deşi achiziţionată exclusiv de către unul dintre concubini, nu poate să fie disponibilă fără consimţământul partenerului sau fără autorizarea judiciară pentru perioada de coexistenţă. În această perioadă există obligaţia partenerilor de a împărţi bunurile alimentare, iar bunurile dobândite în comun vor fi supuse împarţelii la sfârşitul concubinajului când unul dintre cei doi parteneri poate solicita celuilalt o pensie compensatorie datorită îngrijirii atât a partenerului cât şi a domiciliului pe timpul concubinajului. În aceste cazuri, se poate considera regimul matrimonial aplicabil echivalent, astfel încât concubinii/ parteneri, trebuie să dovedească drepturile lor la fiecare unul dintre aceste bunuri care alcătuiesc patrimoniul comun.

Cu privire la proprietăţile care sunt înregistrate în numele doar a unui dintre parteneri, şi în care celălalt partener nu apare ca titular, acesta va trebui să exercite acţiuni

legale pentru a fi recunoscut statutul lor în calitate de coproprietar.

Acest lucru implică faptul că va fi necesar pentru a dovedi că a existat concubinajul, că modul lor de a acţiona a fost tipic unei căsătorii, şi ca aceste bunuri au fost achiziţionate de comun acord pentru a beneficia de ele. În acest caz se va face dovada retribuţiilor primite de fiecare dintre concubini până în momentul finalizării concubinajului.

“Concubinajul”, se poate termina în oricare dintre următoarele cauze: • La moartea unuia dintre concubini • De comun acord între părţi • Decizia unilaterală a uneia dintre aceştia sau abandonul locuinţei în comun • Concubinii pot lichida regimul lor economic de comun acord sau în mod contencios În primul caz, ar fi trei moduri: Verbal, în cazul în care nu există proprietate comună Prin act sub semnătură privată, dacă se doreşte acest lucru Prin semnatură publică în cazul în care regimul economic convenit de la bun început a figurat ca document notarial.

Cu toate acestea, în cazul în care cuplul nu ajunge la un acord economic la terminarea concubinajului, vor trebui să meargă la tribunal. În aceste cazuri, este necesar să se demonstreze, în primul rând, că acest concubinaj a existat în realitate, că durata sa a fost guvernat de un sistem economic particular, ca acest concubinaj s-a terminat şi prin urmare, poate fi declarat finalizat regimul economic şi să fie închis cu alocarea corespunzătoare a bunurilor pentru fiecare dintre parteneri. Este întotdeauna recomandabil să se obţină sfatul unui avocat cu privire la posibilitatea de a iniţia acţiuni legale adecvate, după particularitatea fiecarui caz.

Cele mai multe dintre problemele care apar de multe ori la termina-

rea concubinajului este locuinţa care poate fi o locuinţă cumpărată în comun sau există un contract de închiriere. În cazul proprietăţii deţinute de unul dintre parteneri se pot distinge diferite situaţii: Proprietatea a fost dobândită înainte de căsătorie, casa este considerată ca un bun propiu a aceluia care a achiziţionat-o înainte de concubinaj fără ca cealaltă parte săpoată dobândi drept asupra acesteia. Utilizarea casei corespunde pe durata concubinajului ambilor parteneri, iar dacă există oruptură a acestei relaţii, este normal să o folosească proprietarul său. În mod excepţional este posibil ca, prin hotărâre judecătorească, utilizarea şi exploatarea proprietăţii să-i revină concubinului –care nu este proprietar dar rămâne cu custodia copiilor pe cara aceştia doi îi au în comun. În aceste cazuri, partenerul care îi are în custodie beneficiază de utilizarea şi exploatarea proprietăţii, şi poate rămâne în această situatie până când copiii vor fi majori sau obţin independenţă economică, după care utilizarea propietăţii va fi restituită proprietarului. În acest timp, proprietarul nu poate vinde sau închiria locuinţa cu excepţia cazului în care există un acord prealabil cu partenerul. În cazul în care proprietatea a fost dobândită în timpul concubinajului, din nou, trebuie să distingem două cazuri : Dacă ar fi fost pentru unul din concubini, cu banii lui şi pentru el: în acest caz, ca şi în cele în care a fost achiziţionat înainte de concubinaj, se presupune că aparţine exclusiv proprietarului. În cazul în care a fost achiziţionat de către unul dintre concubini, dar pentru folosirea acesteia de amandoi, pentru a considera locuinţa ca un bun comun, este necesar ca acordul dintre concubini să fie menţionat în Actul de vânzare –cumpărare, în caz contrar se va presupune că aparţine exclusiv celui înregistrat ca proprietar în cartea funciară.

Proprietatea a fost achiziţiona-

tă de către cei doi concubini: în aceste cazuri, ambii membri ai cuplului sunt proprietarii locuinţei, a bunului în comun în părţi egale aşa cum se va menţiona în Actul de vânzare-cumpărare unde se menţionează ce cotă din imobil le revine fiecărei părţi.

Utilizarea locuinţei de către concubini Utilizarea locuintei în timpul concubinajului aparţine ambilor parteneri şi a copiii care trăiesc cu cei doi, indiferent de cine este proprietarul acestora. În cazul în care se produce ruptura concubinajului, va beneficia de folosinţa acesteia în funcţie de comun acord sau autoritatea judiciară. În cazurile în care există copii in comun, utilizarea a locuinţei se acordă de către instanţa de judecată a minorilor şi , prin urmare partenerului responsabil de îngrijirea şi custodia lor, indiferent de cine este proprietarul casei . În cazurile în care exista copii dar un sunt rezultati din concubinaj, instanţa de judecată va examina ce interes merită mai multă protecţie, proprietarul sau concubinul cu responsabilităţi familiale. În cazul în care casa este inchiriata de concubini, pot exista urmatoarele următoarele ipoteze: Ambii parteneri au dreptul la contractul de închiriere. În caz de ruptură, acesta va fi convenit de către părţi sau, în caz contrar, celui care dispune de autoritatea judiciară, pentru a proteja interesul copiilor în comun sau a copiilor dacă există.

Doar un singur partener este proprietarul în contractul de închiriere; la ruperea concubinajului, Legea de închiriere a imobilelor dă posibilitatea de subrogare în contract, persoanei care trăieşte într-un concubinaj, în aceleaşi condiţii şi drepturi pe care le deţine propietarul, atâta timp cât relaţia de convieţuire a durat cel puţin doi ani sau există copii în comun.

Subrogarea trebuie notificată proprietarului. Pentru prima dată şi cu respect la subrogarea contractului, în Spania se recunosc drepturile cuplului şi efectiv existenţa unui concubinaj.

Părinţi şi copii care apasă la propriu pe umerii şi pe coloana micuţului. În sezonul rece, se mai adaugă şi povara hainelor groase şi a încălţărilor de vreme rea, aşa că trebuie respectate câteva reguli de bază.

Trebuie să aibă cel mult 15% din masa corporală Mărimea ghiozdanului trebuie să fie adaptată dimensiunilor şi formelor anatomice ale copilului. El nu trebuie să care mai mult de 10%-15% din greutatea sa, pentru a nu avea probleme cu spatele.

Alegeţi bretele căptuşite, pentru mai mult confort şi reglaţi-

le astfel încât să se potrivească umerilor şi să ţină copilul drept. Învăţaţi copilul să îşi aranjeze rechizitele în ghiozdan în aşa fel încât să repartizeze în mod egal greutatea acestora. Şcolarul trebuie să ducă ghiozdanul pe ambii umeri, nu doar pe unul singur, pentru a preveni deformarea coloanei vertebrale. Optaţi pentru cumpărarea apei plate în clasă, pentru a evita încărcarea bagajului zilnic cu cel puţin jumătate de litru de apă.

O soluţie ar fi alegerea unui ghiozdan troler, dar acesta va pune probleme la coborârea şi la urcarea scărilor şi a bordurilor şi la traversarea gropilor din asfalt. Copilul va fi nevoit să ridice de multe ori ghiozdanul de pe pământ până la

şcoală, iar coloana vertebrală va fi la fel de solicitată.

Nu ezitaţi să duceţi dumneavoastră ghiozdanul copilului ori de câte ori aveţi ocazia. Se poate considera acum un moft sau răsfăţ, dar pe viitor sigur nu va avea probleme cu spatele din acest motiv.

în familie. Aceştia trebuie învăţaţi să se aprecieze şi să se accepte aşa cum sunt - întrun cuvânt, să se simtă bine în pielea lor şi să ştie cum să se pună pe primul plan în relaţiile cu ceilalţi.

Am văzut o serie de tineri, adolescenţi şi adulţi, care nu au experimentat aceste sentimente niciodată şi le este foarte dificil să o facă, deoarece nu au încredere în ei, pentru că nimeni nu i-a învăţat.

Probabil că nici părinţii lor nu au experimentat vreodată asemenea trăiri.

Fiecare om trebuie să ştie ce vrea şi ce să-şi ofere Câteodată ajungem să ne întrebăm de ce adolescenţii, care aparent sunt liniştiţi şi învaţă bine, recurg în anumite momente la gesturi disperate. Este trist să auzi un adult care spune: „Eu nu mă iubesc, niciodată nu am făcut-o

şi nici nu mă respect, pentru că, dacă aş face aşa ceva, nu aş mai accepta să mă trateze aşa...”. Este o muncă titanică să reuşeşti să ajuţi un adult să realizeze şi să accepte aceste sentimente, deoarece omului îi este greu să se schimbe. Oricine, indiferent de vârstă, doreşte să fie apreciat, să fie iubit şi să obţină confirmarea pozitivă asupra realizărilor personale.

Dar cum poţi cere celor din jur să-ţi ofere atâtea când tu nu-ţi poţi oferi nimic? A şti ce să ceri şi a putea să spui „Nu” atunci când trebuie, nu înseamnă că eşti egoist sau rău (cum ar spune unii), ci pur şi simplu arată că ştii ce vrei şi că ştii ce să-ţi oferi. Atât timp cât ţie îţi este bine, le va fi şi celor din jurul tău! Aceasta ar trebui să ştim cu toţii încă din copilărie.

Ghiozdanul Pe lângă povara programului şi a regulilor şcolii, copilul se confruntă zilnic şi cu greutatea ghiozdanului. Încă din clasa I, elevii duc în spate zi de zi manuale, culegeri, caiete şi penare care mai de care mai grele şi mai voluminoase.

Unele şcoli pun la dispoziţia copiilor dulăpioare, unde pot depozita obiecte pentru activităţile practice, cum ar fi blocul de desen, borcănelul cu apă pentru pictură, acuarelele, lipiciul, foarfeca şi chiar pantofii sport. Chiar şi aşa, ghiozdanul cântăreşte cel puţin câteva kilograme, greutate

I ubirea şi respectul de sine Mulţi s-ar putea gândi că a se iubi şi a se respecta înseamnă să fii egoist, dar cum poţi oferi ceva celorlalţi dacă nu ştii să-ţi oferi în primul rând ţie? Ce înseamnă să te iubeşti şi să te respecţi? Înseamnă, în primul rând, să te accepţi aşa cum eşti, să te apreciezi, să te valorizezi, să ştii să te pui pe primul plan şi apoi să ţii cont de ceea ce doresc ceilalţi. Încrederea în propriile forţe se capătă acasă Copiii trebuie să înveţe de mici ce sunt iubirea şi respectul de sine şi o pot face numai

OCTOMBRIE 2013

17

Lăsaţi-le copilăria!

Cei mai frumoşi ani din viaţa unui individ sunt cei ai copilăriei. Într-o lume ideală, toţi copiii ar trebui să fie doriţi şi iubiţi de părinţi, să crească lipsiţi de griji, să aibă posibilitatea de a se juca, de a se bucura de tot ce-i înconjoară, de a învăţa şi de a se forma ca viitori adulţi. Dar cum nu trăim într-o lume ideală, suntem nevoiţi să acceptăm realitatea, care nu este întotdeauna conformă cu dorinţele noastre. Aceasta este total diferită, chiar crudă cu mulţi copii aduşi pe lume de oameni iresponsabili sau nepregătiţi pentru rolul de părinte.

Fratele cel mare Este dureros pentru un copil să ajungă la vârsta adultă şi să spună: „De la 6 ani eu nu am mai avut copilărie, pentru că a trebuit să-mi cresc fraţii”.

De ce? Adulţii aduc pe lume copii pentru a-i lăsa în grija primului născut? Nu cred că această răspundere enormă poate fi plasată în spatele unui copil care îşi doreşte şi el protecţie, atenţie şi timp pentru joacă. Am cunoscut câteva familii numeroase, în care părinţii îşi împovărau copiii mai mari cu creşterea şi îngrijirea celor mici, pretinzându-le să se poarte ca nişte adulţi. Aceşti părinţi nu au făcut decât să le fure copilăria micuţilor lor, transformându-i de timpuriu în adulţi. Pe lângă faptul că le transferaseră aceste responsabilităţi de creştere şi de educare a frăţiorilor mai mici, le

cereau şi socoteală dacă nu-şi îndeplineau corespunzător sarcinile.

Maturizarea timpurie sc hi m bă pe r so na l i t a t e a De obicei, orice tânăr îşi doreşte ca, la un moment dat, să devină independent, să ia decizii şi să-şi asume responsabilităţi, dar sunt şi adolescenţi care au trăit aceste experienţe nefericite din punctul lor de vedere şi, ajunşi la o vârstă frumoasă a tinereţii, spun clar şi răspicat că nu-şi mai doresc să-şi asume rolul de adult, căşi doresc să fie conduşi, că vor să se simtă copii, să se răsfeţe, să fie îngrijiţi.

Copilăria e cea mai frumoasă perioadă în viaţa unei persoane sau aşa ar trebui să fie şi, totodată, este cea mai importantă perioadă, deoarece atunci se formează viitorul adult. Ar fi ideal ca părinţii săşi asume responsabilităţile ce le revin o dată cu aducerea pe lume a copiilor şi să le ofere acestora acea copilărie mult visată şi dorită.

Cei mici au nevoie de iubire Am să pornesc de la câteva rânduri pe care le-am citit într-o carte: „Copiii vin pe lume având capacitatea de a-şi iubi părinţii, dar nu se pot iubi şi nici nu se pot ierta pe ei înşişi. Învaţă iubirea de sine după modul în care sunt trataţi de părinţi şi după felul în care aceştia reacţionează la greşelile lor. Astfel, ei vor avea o şansă mai mare să înveţe cel mai important lucru: capacitatea de a se iubi pe ei înşişi şi de a-şi accepta imperfecţiunile”. Din păcate, există familii ce aduc copii pe lume, ca apoi să le spună „Nu te iubesc”, „Nu te doresc” sau „Ai fost un accident”.

Istoria se poate repeta O situaţie în acest sens am întâlnit la o mămică în vârstă

de 37 de ani, care toată viaţa a fost respinsă de mama sa şi de familia acesteia. Fiul său, în vârstă de 8 ani, nu este dorit şi nici iubit de bunica maternă.

Cum să ştie să se iubească, să se ierte, să se preţuiască aceştia doi (mamă şi fiu), când întreaga familie îi batjocoreşte şi le răneşte sentimentele constant?! Această mămică este o femeie extraordinară, cu un suflet uriaş, care întotdeauna i-a ajutat pe cei din jur când a fost nevoie, dar cu lacrimi în ochi spune că nu se iubeşte şi în continuare nu caută decât atât - dragostea mamei sale. În calitate de mamă, ea îşi iubeşte foarte mult băieţelul şi încearcă să îi ofere tot ce ea nu a primit de la părinţii săi.

Nu faceţi diferenţe între copii

Copiii nu îşi aleg sexul la venirea pe lume, aşa că nu trebuie să fie iubiţi în funcţie de ceea ce a ales Dumnezeu să fie. În familia femeii despre care v-am povestit, fetele nu sunt acceptate, ba chiar sunt considerate nişte accidente nefericite ale naturii. Cu siguranţă, şi mama, şi bunica femeii au fost tratate la fel de familiile lor, iar acum îşi revarsă toate sentimentele negative asupra nepoţilor. Şi uite aşa istoria se repetă, din generaţie în generaţie, iar tinerele suflete venite pe lume suferă din cauza greşelilor părinţilor şi bunicilor lor.

Prof. Irina Georgescu Şova - Hayward/California

18

Frumuseţile României

OCTOMBRIE 2013

Prof. Tiberiu Grădişteanu - Lugoj/Timiş

Dacă ajungi prima oară în Cluj-Napoca, localnicii, binevoitori, dar şi iubitori ai urbei lor situate pe Râul Someş, te sfătuiesc plini de entuziasm să vizitezi neapărat şi Grădina Botanică. Într-adevăr, alături de Dealul Feleacului, ce îţi deschide o superbă panoramă asupra întregii cetăţi, Grădina Botanică „Alexandru Borza” a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a fost fondată în 1920, de profesorul al cărui nume îl poartă şi poate fi vizitată în orice anotimp. Întinsă pe o suprafaţă de aproape 14 hectare în partea sudică a oraşului, grădina este atât un spaţiu recreativ pentru clujeni şi pentru turişti, cât şi un spaţiu didactic pentru studenţii din cadrul universităţii clujene. Peste 10.000 specii de plante se orânduiesc frumos în mai multe sectoare:

ornamental, fitogeografic, sistematic, economic şi medicinal.

O atracţie constantă a acestui spaţiu aparte este grădina în stil japonez cu lacul şi cu chioşcul specifice, cu puntea curbată, ce face legătura între spaţii, toate acestea dând o notă exotică acestui colţ de grădină.

Interesantă este apoi şi grădina în stil roman, cu vestigii arheologice din vechea colonie romană Napoca, printre care o statuie a zeiţei Ceres.

Lotuşi amazonieni uriaşi Pe lângă pârâul numit şi „ţigănesc”, ce traversează grădina, sunt alei asfaltate, dar şi cărări montane pline de farmec natural. Poţi urca până la turnul de apă din extrema dreaptă, situat pe unul dintre cele mai înalte locuri ale grădinii, escaladarea treptelor turnului oferindu-ţi o frumoasă perspectivă asupra împrejurimilor. Bazinul ce deserveşte turnul de apă are o capacitate de 80.000 de litri.

De cealaltă parte a izvorului se află sera imensă, cu arbori tropicali, şi lacul plin de vegetaţie specifică mangrovelor şi locurilor mlăştinoase ale Terrei.

Aici se poate admira frumosul lotus amazonian cu frunze de peste 1,5 m diametru. Cocotieri, bananieri, palmieri, bambuşi şi copaci seculari din zone îndepărtate pot fi admiraţi în seră, turiştii având asigurate şi

Bucovina

Un tărâm încercat de istorie

Bucovina are o istorie bogată şi plină de momente măreţe. Vechiul teritoriu al dacilor liberi a cunoscut gloria în perioada medievală. Sub conducerea lui Ştefan cel Mare, Moldova a devenit un stat puternic şi respectat de vecini.

Luptele cu turcii aflaţi în plină expansiune nu au făcut decât să întărească statutul de putere regională. Din acesta perioadă

zbuciumată a secolelor al XVlea şi al XVI-lea au răzbit la noi adevărate comori de artă şi de arhitectură.

Bisericile pictate cu fresce exterioare reprezintă pentru Bucovina punctul culminant al expresiei de credinţă a locuitorilor acestei zone din nordul României.

Principala poartă de acces spre zona mânăstirilor

serviciile unui ghidaj profesionist. Flori ştiute sau necunoscute publicului larg se etalează în toată splendoarea în anotimpurile calde, iar copacii din zonele de foioase şi de conifere prin care zburdă veveriţe prietenoase sunt şi în zilele de toamnă târzie sau de iarnă atracţii deosebite pentru oricine este dornic să petreacă o zi liniştită în natură.

Adăpost pentru refugiaţii de război Când s-a fondat Universitatea Maghiară de la Cluj, în 1872, catedra de botanică a primit şi o vastă grădină, amenajată în parcul dăruit de contele Mikó Muzeului Naţional Ardelean. Deja se găsea în parcul amintit o imensă colecţie de arbori şi de arbuşti, astfel încât începutul era promiţător pentru formarea unei grădini botanice.

Fondurile iniţiale au fost modeste, motiv pentru care mai mult de trei sferturi din spaţiul grădinii au rămas neamenajate. În 1901, profesor doctor Aladár Richter a înzestrat grădina botanică şi cu o seră mai mare, ridicată în grădina externă, ce fusese lăsată în paragină. Pe neaşteptate, profesor Apathy şi-a ridicat în mijlocul grădinii botanice noul său institut de zoologie. Astfel, grădina botanică, sugrumată de Institutul de Chimie şi de Zoologie, departe

de institutul său botanic, nu mai putea deservi în mod serios ştiinţele botanice.

Directorul Richter a reuşit să convingă Guvernul de necesitatea salvării grădinii. Între 1910 şi 1912 s-a cumpărat, ca despăgubire pentru grădina muzeului, un teren excelent pentru o nouă grădină botanică.

Pe timpul Primului Război Mondial s-au cultivat aici zarzavat şi fructe pentru spitale, devenind pentru o vreme adăpost pentru refugiaţii maghiari

din 1916. După Marea Unire, când a fost naţionalizată, grădina botanică a fost amenajată şi deschisă publicului.

Cel mai mare ierbar din ţară Ierbarul grădinii botanice din Cluj-Napoca este cel mai mare din România, adăpostind peste 650.000 de eşantioane de plante din toate regiunile lumii, cu o valoare ştiinţifică deosebită, aflat mereu la dispoziţia studenţilor şi a cercetătorilor. În curtea grădinii botanice se află şi Institutul Botanic al Facultăţii

de Biologie şi Geologie, dar şi Muzeul Botanic, pasionaţii în domeniu având ocazia să vadă peste 7.000 de piese şi de exponate. Biblioteca de Botanică este adăpostită la parterul Institutului Botanic şi deţine materiale de la: Asociaţia Muzeului Ardelean, Biblioteca Institutului Botanic, Catedra de Botanică a Universităţii Clujene, precum şi din donaţii provenite de la o serie de oameni de ştiinţă clujeni, cum ar fi Alexandru Borza sau Onoriu Raţiu.

este Suceava. Aici există un aeroport internaţional şi un important nod feroviar. Pe şosea ajungem urmărind drumul european E85, iar mai apoi ramificaţiile acestuia către Transilvania şi Maramureş.

Voroneţ, Capela Sixtină a estului La Voroneţ, Ştefan cel Mare a ridicat cea mai valoroasă mânăstire a Moldovei.

Ridicată în doar trei luni şi trei săptămâni în anul 1488. Biserica nu a fost concepută cu o cameră a mormintelor, fapt ce indică caracterul său de monument memorial. Mânăstirea Voroneţ reprezintă una din primele construcţii ce edifică un stil arhitectural propriu moldovenesc, o sinteză a elementelor bizantine, gotice şi autohtone.

Pe peretele vestic a fost pictată celebra Judecată de Apoi, o compoziţie în cinci registre, unică în arta orientului creştin. Specialiştii consideră pictura ca fiind superioară celor de la Muntele Athos datorită efectelor decorative, policromiei şi compoziţiilor. Această lucrare a primit supranumele de Capela Sixtină a estului. Portretele filozofilor antici şi cele ce compun Arborele lui Ieseu de pe peretele sudic sunt de asemenea considerate capodopere. În apropierea mânăstirii declarate monument UNESCO, se găsesc numeroase pensiuni ce găzduiesc pe cei veniţi din lumea întreagă să se bucure de frumuseţea locurilor şi de bunătatea oamenilor.

Continuând spre vest pe

apa Sucevei, străbaţi un peisaj domol şi primitor. Satele se aliniază pe marginea vechiului drum de legătura între Moldova şi Transilvania. În timpul ocupaţiei austro-ungare a Bucovinei aici se afla graniţa cu Moldova. Localitatea Vama încă păstrează vie amintirea acelor vremuri.

Mânăstirea Moldoviţa Nu departe de Vama ajungem la mânăstirea Moldoviţa.

Situate în zone greu accesibile, în mijlocul pădurilor dese, la capătul drumurilor, mânăstirile fortificate aveau şi un rol militar, păzind drumurile de acces care nu erau supravegheate de cetăţi. Aspectul de fortificaţie al mânăstirii ne duce cu gândul la vremurile războinice ale evului mediu. Ca şi la Voroneţ, pictura s-a păstrat într-o stare excepţională, roşul este culoarea dominantă a picturii exterioare. Cea mai importantă este reprezentarea asediului Constatinopolului de la 1453 în care este prezentat asediul Turcilor. Pictorul a introdus şi elemente ce amintesc de asediul perşilor de la 626.

Fecioara Maria apară oraşul de atacul păgânilor. Această pictură s-a realizat în anii în care Moldova era în război cu turcii, ulterior această reprezentare nemaigăsindu-se în iconografe. O altă frescă valoroasă este aceea a “Vămilor Cerului”, o tradiţie românescă ce se regăseşte şi la alte mânăstiri. În drumul lor spre rai, sufletele trebuie să treacă cu ajutorul îngerilor mai multe vămi plătind diavolilor pentru greşelile omeneşti.

Există şi un vechi obicei de a arunca monezi în sicriul celui decedat, în râurile peste care trece cortegiul sau la răscrucile drumurilor.

Mănăstirea Suceviţa Mănăstirea Suceviţa este din punct de vedere cronologic cea mai nouă dintre mănăstirile pictate din Moldova. Mănăstirea are un aspect de fortăreaţă cu ziduri puternice. Din punct de vedere cromatic culoarea dominantă este verdele, pictură de influenţă rusească, foarte valoroasă şi se remarcă prin fineţea detaliilor. Cea mai importantă pictură este Scara Virtuţilor în care sunt reprezentaţi îngeri care ajută credincioşii să urce spre Rai, în timp ce diavolii încearcă să îi tragă spre Iad. Scena Judecăţii de Apoi a rămas neterminată datorită morţii pictorului care a căzut de pe schele. Complexul mănăstirii Suceviţa are o curte generoasă cu copaci bătrâni şi un umbrar în care măicuţele găsesc răgaz pentru a citi rugăciuni.

Nu departe de Suceviţa se găseşte satul Marginea, cel mai important centru de ceramică din Moldova, unde se produce ceramică neagră ce se regăseşte în toate gospodăriile din zonă. În ultimii ani meşterii populari s-au adaptat pieţei şi au început să producă diverse ornamente ceramice.

Mănăstirea Putna La Putna se află cea mai importantă mănăstire realizată de către Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei. Legenda spune că Ştefan a ales locul

altarului în locul unde săgeata sa s-a înfipt. Realizată ca necropolă domească, mănăstiriea este puternic fortificată pe toate laturile. Mănăstirea a fost distrusă în mai multe rânduri de oştile turceşti dar domnitorul a recostruit-o din temelie. Ştefan cel Mare a fost sanctificat de către Biserica Ortodoxă Română, iar într-un sondaj naţional a fost desemnat cel mai important român.

La 12 km de Suceava se află Mănăstirea Dragomirna, ridicată în anul 1602. Biserica este cea mai înaltă din Moldova. Cu 42 de metri înălţime şi o lăţime de doar 9,60 metri crează o puternică impresie de zvelteţe. În secolul 17 mănăstirea devine un important centru cultural. Aici au fost create texte religioase şi miniaturi.

Suceava – centru cultural şi istoric În 1388 Suceava devine prima capitală a Moldovei. Cetatea construită în secolul 15 are ziduri înalte de 10 metri şi groase de 2 metri. Cetatea rezistă în 1476 la asediul turcilor conduşi de Mohamed al II-lea, cuceritorul Constatinopolului. În prezent Suceava este capitala judeţului şi a regiunii din nordul Moldovei. Aici este principalul centru administrativ şi cultural al judeţului şi poarta de acces către ţinutul mănăstirilor.

Te invităm să vizitezi această minunată regiune a Bucovinei şi să revii ori de câte ori simţi nevoia să te întorci la valorile umane.

Grădina Botanică din Cluj, una dintre comorile Transilvaniei

Vacanţe

Veneţia

Iubire sau... dezamăgire Când spui Veneţia îţi imaginezi înainte de orice un oraş pe apă, străbătut de canale în toate direcţiile. Între Veneţia şi arterele sale acvatice există o asociere mentală atât de puternică încât este ceva obişnuit ca alte oraşe având canale să fie privite ca nişte Veneţii. Există în Europa câteva Veneţii ale nordului: Amsterdam, Bruges, Stockholm, Copenhaga, Sankt Petersburg, Hamburg şi Manchester. Veneţia are însă şi o parte dincolo de canale, deloc celebră şi puţin cunoscută de turişti, şi nu mă refer la oraşele Mestre, Carpenedo şi Marghera de pe coasta estică a lagunei, din aşa-numita Terraferma veneziană, ci la locuri aflate chiar în interiorul insulelor care compun Veneţia propriu-zisă, în care turiştii nu îşi prea dau osteneala să ajungă: pieţe întinse şi străduţe în al căror tablou fermecător lipsesc canalele, şi în care chiar ai putea uita că te afli în Veneţia.

Probabil că acestea sunt printre puţinele locuri ale Veneţiei în care sub tine ai pământ plămădit de natură şi nu uscat smuls lagunei de către veneţieni. Se ştie, Veneţia este dezvoltată pe nucleul unor mici insule în mijlocul lagunei, pe care în timp veneţienii le-au mărit şi le-au unit între ele prin construirea de clădiri pe piloni din lemn de zadă, o specie de conifere răspândită în munţii Alpi, nu departe de Veneţia.

Introduşi foarte aproape unul de altul în apa lagunei, în straturi alternative de fân şi nisip până ajungeau în argila de pe fundul lagunei, stâlpii de zadă au rezistat la putrezire datorită răşinilor pe care le conţin orice conifere şi a lipsei oxigenului din apă, aşa că în timp s-au pietrificat, formând -după acoperirea lor cu scânduri de lemn şi lespezi de piatră istriană-, fundaţia pentru o mare parte din ceea ce este azi Veneţia.

Nici nu ştiu cum să numesc această parte mai puţin ştiută a Veneţiei. Aş numi-o Veneţia terestră, dar aceste locuri sunt totuşi pe insulele Veneţiei, şi nu pe continent, cum ar sugera termenul, şi nu îi pot spune

nici Veneţia ascunsă, pentru că poate fi văzută de oricine are bunăvoinţa să caute puţin dincolo de prima imagine turistică, adică de canalele Veneţiei.

O găseşti uşor în vechile pieţe din interiorul insulelor Veneţiei numite campo în venexiàn, graiul local din Veneţia, aceste pieţe sunt împrăştiate prin toate cele şase sestieri (cartiere) ale Veneţiei. Mai cunoscute sunt Campo Santa Margherita şi Campo San Barnaba în cartierul Dorsoduro, Campo San Polo şi Campo San Rocco în cartierul San Polo, Campo San Giacomo dell`Orio în cartierul Santa Croce şi Campo San Stefano, Campo San Bartolomeo şi Campo Sant`Angelo în cartierul San Marco.

Dacă ajungi în Veneţia trebuie să ştii că poţi face şi plajă la mare, la doi paşi de ea, iar pentru aceasta e suficient să iei un vaporetto până în Lido, litoralul Veneţiei sau Venezia litorale. Lido este parte a comune di Venezia, desparte printr-un cordon lung de nisip laguna veneţiană de Marea Adriatică şi e atât de aproape de Veneţia încât merită să îţi iei cazare în Lido pentru a te bucura în tihnă şi de plajă, şi de Veneţia şi de celelalte locuri din lagună.

Iar Lido nu este neapărat cea mai frumoasă staţiune litorală a Italiei, dar într-o asemenea vecinătate binecuvântată multe se pot trece cu vederea.

Partea de nord a Lido este numită San Nicolo şi este un loc atât de liniştit încât treceau zeci de minute până să văd vreo mişcare pe stradă. Aici existau uriaşe fortificaţii care aveau rolul de a apăra intrarea dinspre mare în lagună, pe care le-am căutat ceva vreme până să înţeleg că marea atracţie din San Nicolo este chiar tihna mediteraneeană a locului. Ar mai fi de văzut biserica San Nicolo şi mânăstirea benedictină fondată în 1044, iar casele localnicilor sunt fermecătoare, încât nu am putut să nu mă întreb: oare cum o fi să locuieşti într-o casă micuţă şi cochetă pe malul lagunei, cu ochii către Veneţia şi la doi paşi de plaja din Lido?

Partea de sud a Lido se numeşte Malamocco, iar din anul 740 aici şi-a avut sediul Deusdedit, unul dintre primii dogi ai Veneţiei. La fel ca şi Torcello, Malamocco a fost un centru urban înfloritor înainte de dezvoltarea nucleului urban al Veneţiei de azi, Rialto, până ce a fost distrus în anul 1106 de o furtună cu valuri gigantice.

Chioggia, o Veneţie în miniatură Chioggia se află în sudul lagunei veneţiene: un mic oraş de pescari care aduce mult cu o Veneţie în miniatură, deşi are nu doar canale ci şi străzi cu acces auto. Se vede clar că locuitorii din Chioggia încearcă din răsputeri să fure şi ei ceva din afluxul de turişti ai marelui său vecin, Veneţia, mai ales că partea dinspre litoral a Chioggiei, numită Sottomarina, are plaje la mare şi locuri de cazare berechet. Chioggia are şi câteva biserici vechi care merită văzute (din care Santa Maria este din 1110 şi a fost refăcută în 1623), însă atracţia ei principală este atmosfera pitorească de oraş provincial de pescari, cu oameni primitori şi simpatici. Şi uitasem să spun, imediat ce vei ajunge în Chioggia vei fi uimit de mirosul care trăzneşte în tot oraşul: Chioggia este un oraş de pescari, plin de ambarcaţii şi instalaţii pentru pescuit, aşa că întreaga Chioggia, de la un capăt la altul, miroase a... peşte!

Perioada de mare prosperitate a oraşului cu miros de peşte a fost prin sec. 16-17, deşi este de înţeles că cei de aici au trăit mereu la umbra marelui vecin, Veneţia, însă momentul de mare glorie al Chioggiei a fost prin 1378, când genovezii, eternii rivali ai veneţienilor, intraseră în lagună şi erau cât pe ce să cucerească Veneţia. Cei care au salvat atunci Veneţia au fost pescarii din Chioggia, care i-au momit pe genovezi în locuri ale lagunei cu ape foarte joase. Chioggienii aveau bărci cu fund plat aşa că s-au descurcat cu bine, în timp ce genovezii s-au împotmolit şi au fost învinşi.

Foarte probabil că există un vaporetto direct între Veneţia şi Chioggia, eu însă am ajuns aici din Lido: am luat un autobuz care a trecut prin Malamocco după care (la Alberoni, mi se pare) a fost urcat pe un feribot pentru a traversa o gură de ieşire a lagunei, apoi autobuzul ne-a lăsat într-o staţie de vaporetto care ne-a dus chiar până în Chioggia, aşa că deşi iniţial se anunţa un drum complicat, până la urmă s-a dovedit a fi cât se poate de simplu. Şi cum ziceam mai sus, ştiu din auzite că Malamocco, San Pietro in Volta şi Pellestrina merită şi ele o oprire.

Veneţia Veneţia şi laguna veneţiană mi-au plăcut la nebunie, aşa că am încercat să le cunosc cât

mai bine şi să nu mă opresc, în niciun caz, la atracţii turistice îndoielnice precum plimbarea în gondolă, iar cele câteva zile pe care le-am avut la dispoziţie pentru a înţelege Veneţia s-au dovedit un interval de timp mulţumitor. Se ştie, Veneţia se scufundă cu vreo 3,8 centimetri pe secol, ceea ce în timp poate produce un dezastru dacă se ia în calcul şi efectul negativ al solului moale din lagună. Scufundarea se pare că a fost provocată chiar de om în sec. 20, prin forarea de fântâni pentru extragerea apei necesare industriilor locale, iar golirea în acest mod a pungilor de apă din subsolul oraşului a dus la coborârea Veneţiei sub nivelul mării. În anii `60 săparea de fântâni a fost interzisă, dar răul este deja produs, iar Veneţia a fost nevoită să se resemneze cu inundaţii - numite Acqua Alta-, tot mai dese şi mai mari. Recordul a fost atins în noiembrie 1966, când oraşul a fost acoperit cu 194 de centimetri de apă. Îmi aduc aminte că la prima mea vizită în Veneţia, după inundaţiile din 2009, apa încă mai băltea prin unele colţuri din catedrala San Marco, deşi ne aflam în plin sezon turistic. Autorităţile au gândit drept plan de salvare „proiectul Mose“, care înseamnă amplasarea a 79 bariere de oţel pe fundul Mării Adriatice, ce urmează a fi ridicate în perioadele cu valuri mari. Un proiect foarte scump -4,7 miliarde de euro-, ce ar fi urmat să fie finalizat în 2014.

Problema sa cea mai mare este însă aceea că unii specialişti îi contestă utilitatea şi îl văd chiar dăunător Veneţiei.

Dar aceasta nu e tot. La scufundarea Veneţiei se adaugă problema veneţienilor, care sunt tot mai puţin dispuşi să locuiască în Veneţia. Astăzi Veneţia propriu-zisă mai are doar vreo 69.000 de locuitori, cel mai mare procent de pensionari din toată Italia şi un ritm de scădere a populaţiei cât se poate de clar. Tinerii veneţieni preferă tot mai mult să locuiască în Mestre sau Marghera, în Terraferma veneziană (adică pe continent), pentru a avea case mai ieftine, maşini la îndemână şi preţuri mai mici, şi pentru a scăpa de puhoiul de turişti, de igrasia omniprezentă, de mirosul lagunei şi de ţânţarii din timpul verii.

Aşa că, dacă priveşti cu atenţie prin Veneţia vei vedea cu dezamăgire nenumărate case ce arată nelocuite, părăsite sau chiar bântuite. Se adaugă tencuiala căzută ori coşcovită de pe multe din clădirile aflate în afara arterelor principale, cauzată de umiditatea ridicată a lagunei. Veneţia nu doar că se scufundă, ci e tot mai puţin locuită, iar clădirile sale se macină încet dar sigur din cauza vechimii, a umezelii şi a aerului salin al lagunei. Îmi amintesc că am apăsat cu degetul în zi-

OCTOMBRIE 2013

dul de cărămidă al unei clădiri neîngrijite şi am rămas uimită văzând că degetul meu a intrat în zid ca într-o brânză tare şi sfărâmicioasă. Chiar şi numai un asemenea zid îţi poate spune clar că Veneţia reală este în suferinţă... Eu sper că totul va fi bine şi că Veneţia va rămâne, cel puţin la fel de frumoasă ca azi, şi călătorilor din viitor.

Până atunci mi-ar place să ştiu că cine va vedea Veneţia va privi ceva mai atent către adevărata Veneţie, de dincolo de San Marco, Rialto, canale, gondole şi carnaval. Dacă o placi cu adevărat, cu siguranţă o placi cu tot cu defecte, nu-i aşa?

Iubire sau... dezamăgire Veneţia - o iubeşti sau nu, şi aceasta depinde foarte mult de starea de spirit în care te afli când o vizitezi, de persoana care te însoţeşte, de capacitatea de a vedea dincolo de aparenţe, de capacitatea de a te putea bucura de lucruri extrem de simple. Te vrăjeşte, te rupe de realitate, te aruncă într-un loc între apă şi pământ. O vei iubi cu toate culorile ei, cu lumina nepămînteană, pe care soarele o aruncă în încercarea disperată de a mai rămâne câteva secunde deasupra orizontului. O lumină tristă venită dintr-o frumuseţe disperat de năucitoare.

O vei iubi cu tot cu clădirile ei dărăpănate şi cu tencuiala căzută. Cine poate şti câtă dragoste şi disperare stau ascunse în zidurile oraşului. Ziduri atât de fragile în eternitatea lor.

Laguna veneţiană cu a sa culoare de smarald te va fermeca, iar licărul ei din zilele cu soare va fi doar pentru tine, dacă vei şti să-l vezi şi să-l descifrezi. Îţi va spune multe poveşti.

Răbdarea şi gentileţea persoanelor îmbrăcate în costume de

19

carnaval, care cu zâmbetul pe buze aşteaptă grupurile de turişti să facă fotografii cu ele, o vei admira.

Te vor copleşi porumbeii din piaţa San Marco în momentul în care vei arunca o mână de orez, strategic adus în geantă.

Vei simţi că trăieşti în momentul în care te vei aşeza într-o piaţetă mică, pe un scaun, la o masă, şi cu ochii închişi vei “privi” în soare. Iar patronul acelei mese, îţi va face cadou acel moment şi nu va veni să te întrebe ce doreşti să-ţi aducă.

Inima îţi va tresări la fiecare pas de copil, la fiecare râs, la fiecare privire.

Gondolierii puşi pe glume te vor distra şi vor face cu plăcere fotografii cu tine şi culmea, vor rămâne la fel de veseli, chiar şi atunci când le refuzi oferta pentru o plimbare cu gondola.

Zâmbetele prezente pe feţele oamenilor te vor încărca cu energie pentru mult timp.

Străduţele pe care te vei pierde, pentru că o vei face, te asigur, o să te farmece cu siguranţă. Vei fi copleşit de emoţii în momentul în care vei paşi pe Puntea Suspinelor, cu gândul la persoanele care, cu mult timp înaintea ta, vedeau pentru ultima dată frumuseţile acestei lumi.

Vei aprecia curtoazia şi gentileţea italienilor, şi eleganţa italiencelor. Moştenirea lăsată de Casanova bărbaţilor italieni, o vei descoperi în privirile lor cu un licăr secret.

Cu ochii aburiţi de o umbră de lacrimă, vei sta singur în turnul bisericii San Giorgio, la apus, şi vei avea senzaţia că eşti ultimul om pe pământ...Şi atunci, cum să nu iubeşti Veneţia?

Material realizat de Kasandra Kalmann-Năsăudean

20

OCTOMBRIE 2013

Prof. Andra Mateescu Gutiérrez - Benidorm/Spania

Cuvioasa Parascheva (în greacă Αγία Παρασκευή, „Sfânta Vineri”), cunoscută şi sub numele de Paraschiva, este o sfântă venerată în Biserica Ortodoxă Română şi în alte biserici de rit oriental, sfânta patroană (ocrotitoare) a Moldovei. Ziua ei de pomeni-

Tradiţii strămoşeşti re este 14 octombrie, zi care marchează şi mijlocul toamnei. În popor, Sfânta Parascheva e percepută ca fiind „mare la trup şi urâtă la chip”, dar cu un suflet bun, pentru că-i fereşte pe oameni de boli, grindină, trăsnet şi pe copii îi apară de deochi. De aici, de la această percepţie, i se mai spune şi Sfânta Vineri. În această zi fetele tinere trebuie să ţină Ziua Sfintei Parascheva, pentru a fi cinstite aşa cum a fost ea. La sate, se fac focuri în curte pentru a alunga spiritele rele.

Credincioşii care nu ajung la Iaşi merg la bisericile sau mănăstirile din apropiere să se roage pentru sănătate, bunul mers al vieţii şi pentru înlăturarea necazurilor, şi fac pomeni pentru morţii care nuşi găsesc liniştea, adică pentru

La 21 octombrie,

Arde alul îşi pră z nuie şt e sfinţii o c rotitor i

Transilvania îşi serbează sfinţii ocrotitori la 21 octombrie: Visarion Sarai, Sofronie şi Oprea Miclăuş, canonizaţi în 1955, şi preoţii Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, canonizaţi în 1992.

Aceştia au luptat împotriva impunerii cu forţa a confesiunii greco-catolice în Transilvania, când aceasta se afla sub dominaţie habsburgică. S-a ales ziua de 21 octombrie, deoarece la această dată s-a semnat falsul act de unire cu Biserica din Roma, în 1698, şi tot la 21 octombrie, dar în 1948, au revenit credincioşii greco-catolici la Biserica Ortodoxă.

Visarion Sarai, martirizat în închisoarea Kufstein În urma impunerii credinţei romano-catolice, tran-

silvănenii ştiutori de carte, preoţii şi călugării au pornit revolte, unele de mare amploare, în jurul anului 1744.

Cel mai influent a fost călugărul Visarion Sarai. Originar din Bosnia, în 1744 a trecut în Transilvania şi a pornit lupta pentru apărarea ortodoxiei, predicând în multe locuri şi însufleţindui pe români. A fost arestat şi dus la mai multe închisori, iar în final, în Munţii Tirolului, Austria, fiind martirizat în celebra închisoare Kufstein, unde a murit.

Oprea Miclăuş şi Moise, de trei ori la Viena Lupta a fost continuată de alţi români, printre care Nicolae Oprea Miclăuş, un cioban din Săliştea Sibiului, şi preotul Moise Măcinic.

Sfânta Parascheva, obiceiuri şi tradiţii aceia care au murit fără lumânare şi au fost îngropaţi fără preot. Gospodării care pot şi au cu ce, fac în această zi, masă mare, cu bucate alese să mănânce şi cei săraci, nu se servesc, însă, poame cu cruce, nuci şi castraveţi.

Se spune că aşa cum va fi ziua de 14 octombrie la fel va

fi şi Ziua Sfântului Dumitru, pe 26 octombrie, dar şi celelalte sărbători de peste an. Se mai spune că, dacă frunzele copacilor îngălbenesc şi cad repede, este semn că anul care vine va fi roditor.

De Sărbătoarea Sfintei Parascheva, ciobanii nu cioplesc nimic să nu le iasă

Acesta din urmă a fost arestat şi închis la Sibiu timp de 17 luni. La eliberare i s-a cerut să fie preot greco-catolic şi, refuzând, s-a refugiat în Banat, unde s-a întâlnit cu Oprea Miclăuş şi împreună au mers la Viena, cu plângerile ortodocşilor. La al treilea memoriu au fost arestaţi. Tot la Kufstein au fost duşi şi ei. Se ştie că în 1784, Stana, soţia lui Oprea, cerea împăratului Iosif al II-lea eliberarea soţului. I s-a spus că nu mai trăieşte!

Ioan din Galeş: „Nu-mi las credinţa” Preotul Ioan era din Galeş. Raportul episcopului de Muncaci îl prezenta, în 1746, drept potrivnic uniaţiei. În 1752, împreună cu alţi preoţi şi credincioşi, a plecat în Banat, pentru a-i da lui Oprea Miclăuş un memoriu al românilor adresat Curţii din Viena. A fost arestat şi dus la Graz. Din documente şi mărturii se ştie că în 1776 a fost vizitat de nişte negustori braşoveni, cărora le-a spus: „Mai bine voi muri aici decât să-mi las credinţa cea pravoslavnică”. Mutat la Kufstein, a murit după 1780.

Răscoala lui Sofronie de la Cioara Lupta şi rezistenţa contra catolicilor, care se impuneau cu forţa în Transilvania, au condus în final la răscoala în fruntea căreia s-a aflat călugărul preot Sofronie de la Cioara (azi Săliştea). Rămas văduv după 20 de ani, acesta s-a călugărit la Mănăstirea Cozia, după care s-a întors în satul natal, şi-a făcut „o ţâr de schit în mijlocul codrului”, unde se ruga lui Dumnezeu. În 1757, când schitul i-a fost dărâmat de autorităţi, a început să îndemne oamenii la revolta

împotriva credinţei grecocatolice. A fost dus la închisoarea de la Bobâlna, însă ţăranii din Zarand l-au eliberat. S-a retras în Apuseni, predicând peste tot dreapta credinţă. A fost rearestat şi apoi eliberat de 7.000 de ţărani! În 1760, Sofronie a convocat un Sinod, în care cerea episcop ortodox, restituirea bisericilor, eliberarea celor închişi şi respectarea libertăţii religioase. În urma mişcării antiuniaţiei, mulţi preoţi şi credincioşi au revenit la ortodoxie. Când trupele generalului Nicolae Adolf von Bukow aveau misiunea să restabilească ordinea în Transilvania, şi după ce românii au primit episcop ortodox, Sofronie s-a retras la Mănăstirea Robaia. Nu se ştie anul morţii sale.

Schituri ale mucenicilor din Ardeal Unul dintre lăcaşurile sfinte ce are hramul Sfinţilor martiri transilvani este Schitul Foltea, din judeţul Sibiu. Având unul dintre hramuri Sfântul Gheorghe, acest schit îl are ocrotitor şi pe Sfântul Mucenic Oprea din Sălişte, trăitor pe aceste locuri. Schitul este situat în comuna Sălişte, la 27 de kilometri de Sibiu, unde se ajunge urcând prin pădurea de la Sălişte, pe drumul forestier. La început, în secolul al XVII-lea, a fost un mic schit din lemn, numit astfel după numele Fântânii lui Foltea, care era probabil un boier din zonă. Trupele generalului Bukow au distrus schitul în 1761, dar a fost reclădit în 1923. În Sibiel se află şi schitul cu hramul Sfântul Ilie, construit probabil în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

mieii tărcaţi. Turmele de oi se pregătesc pentru iernat, se împlineşte sorocul ciobanilor, văcarilor şi pândarilor şi se fac angajări noi pentru anul care urmează. Berbecilor li se dă voie printre oi, pentru prăşilă. În multe zone din ţară se organizează iarmaroace de toamnă, unde se valorifică

produsele oilor. În dimineaţa zilei de 14 octombrie, ciobanii trebuie să verifice felul în care au dormit oile. Dacă stau grămadă, e semn că va fi iarnă grea, geroasă. Dacă sunt împrăştiate, iarna va fi blândă. Şi, dacă de Sfânta Parascheva nu plouă, atunci iarna va veni curând.

De Sfântul Dumitru

În credinţa populară, anul este împărţit în vară şi iarnă.

Dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. Există credinţa că în această zi, căldura intră în pământ şi gerul începe a-şi arăta colţii. Î n Aj u n u l să r b ă t o r i i Sfântului Dimitrie, se aprind focuri, peste care sar copiii pentru a fi sănătoşi tot anul.

Focul are şi menirea de a alunga fiarele şi de a încălzi morţii. După ce focul este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină, ca aceasta să primească putere de a rodi.

Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor.

Este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi aşează cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră.

Un alt mod de a afla cum va fi iarna, este să urmăreşti mersul oilor în dimineaţa sărbătorii Sfântului Dumitru. Dacă dimineaţa se va trezi întâi o oaie albă şi va pleca înspre sud,

iarna va fi grea; dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.

Ziua Sfântului Dumitru era şi o zi a soroacelor, se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor şi ciobani la Sân-George, de unde şi zicerea că „la Sân-George se încaieră câinii iar la Sâmedru se sfădesc stăpânii”.

De Sfântul Dumitru se tocmesc servitorii pentru diverse treburi şi se strică stânele. Ţăranii tund coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos. În anumite zone, ţăranii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul, folosit la Sfânta Împărtăşanie.

Alte credinţe în ziua Sfântului Dumitru: • dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă; • nu se piaptănă, că-i primejdios de lupi; • dacă luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele; • se face pomană grâu fiert cu unt, lapte sau brânză.

Reţetele Anei

Fursecuri cu stafide Sezonul rece este un excelent prilej de reunire în faţa unei ceşti cu cafea sau cu ceai. Căldura căminului şi a băuturii preferate poate fi completată de savoarea unei prăjituri de casă, care are avantajul că este pregătită din ingrediente sănătoase.

Ana Maria Cristescu - Málaga Ingrediente: • 2 ouă • 1 cană cu zahăr • 1 cană cu ulei • 2 1/2 căni cu făină • stafide, vanilie, coajă rasă de lămâie

Mod de preparare: Se bat ouăle, se adaugă zahărul şi se mai bate puţin. Se adaugă uleiul, vanilia şi coaja de lămâie în cantităţi mici şi apoi făina. Se pun stafidele şi se pregăteşte o tavă, acoperită cu hârtie pentru copt.

Se formează mici grămăjoare, de mărimea unei nuci, cu ajutorul unei linguriţe, care se pun în tavă, cu spaţii de 4 cm între ele. Se coc la foc potrivit, până când se rumenesc pe margini, în cuptorul încălzit la 190°C. Se îndepărtează de pe hârtia de copt cât timp sunt fierbinţi. Se pot păstra în cutie metalică, închisă etanş, timp de 14 zile.

21

Spaghete cu vinete crocante Vinetele, foarte bogate în vitaminele B şi C, fier şi calciu, sunt indicate şi acum, când se găsesc pe toate tarabele din pieţe, dar şi în perioada postului. Preparate cu roşii, ulei de măsline sau cu unele condimente exotice, acestea pot constitui un fel principal, o gustare sau chiar un desert.

Specialitate picantă cu ficăţei de pui Ingrediente: • 500 g ficăţei de pui • 1 ceapă roşie • 3 căţei de usturoi • 3-4 roşii • 1 lingură pastă de ardei • 1 ardei iute roşu • 100 ml ulei • sare, piper • 1 cartof, 5-7 păstăi de fasole verde Mod de preparare: ceapa şi usturoiul se toacă şi se călesc în uleiul încins până devin aurii, apoi se scot cu o spumieră într-un bol. În uleiul rămas se prăjeşte ficatul de pui, se scurge cel rămas în cratiţă şi se pune ceapa călită. Se adaugă roşiile tocate, pasta de ardei, sare şi piper după gust. Se lasă să fiarbă zece minute, se adaugă ardeiul iute tăiat felii potrivit de mari şi se fierb încă zece minute. Se servesc ca atare, cu legume fierte.

Ingrediente pentru blat: • 200 g biscuiţi • 150 g ciocolată • 50 g stafide • 2 linguri cu miere • 2 linguri cu zahăr brun • 100 g unt

OCTOMBRIE 2013

Prăjitură cu brânză şi zmeură Pentru cremă: • 600 g brânză dulce de vacă • 300 g smântână • 4 linguri cu miere • 4 linguri cu zahăr brun • 1 lămâie • 1 fiolă de esenţă de vanilie • 200 g zmeură • 2 pliculeţe cu gelatină Pentru ornat: • 300 g zmeură • un plic cu tort-jeleu roşu • 4 linguri cu zahăr

Mod de preparare: se mărunţesc bine biscuiţii, se rade ciocolata, se adaugă untul topit şi restul ingredientelor pentru blat şi se mixează bine. Se întinde compoziţia într-o formă detaşabilă şi se ţine la rece până se întăreşte. Pentru cremă se mixează brânza, smântâna, mierea, zahărul, zeama şi coaja de lămâie şi la final se pune gelatina (dizolvată în 100 ml apă, pe foc şi răcită). Se adaugă zmeura, se amestecă şi se toarnă peste blatul tare.

Se lasă la rece două ore, apoi se toarnă zmeura deasupra şi un strat uniform de tortjeleu. Se mai ţine o oră la frigider.

Ingrediente: • 1 vânătă mare • 2 ardei portocalii (curăţaţi şi tăiaţi fâşii) • 7 linguri cu ulei de măsline • 1 linguriţă cu oţet balsamic • 3 căţei de usturoi (tăiaţi mărunt) • 50 g de măsline verzi (tocate mărunt) • 4 linguri cu busuioc proaspăt (sau uscat) • sare, piper, 75 g de pesmet • 400 g de spaghete Mod de preparare: vânăta se spală, se înţeapă cu furculiţa şi se pune într-o tavă, la cuptor, timp de zece minute.

Ardeii se stropesc cu puţin ulei de măsline şi se adaugă la copt, lângă vânătă, pentru încă zece minute. După coacere, vânăta se taie în jumătate şi se scoate miezul, care se rupe fâşii. Se amestecă vânăta cu ardeii, măslinele, usturoiul, jumătate din uleiul rămas, busuiocul tocat, sare şi piper.

Pesmetul se rumeneşte împreună cu restul de ulei într-o tigaie şi se lasă să se răcească.

Spaghetele se fierb în apă cu 1 linguriţă cu sare, se scurg şi se adaugă la amestecul de legume pregătit. Înainte de servire se presară cu pesmet.

Supă de linte

Ingrediente: • 3 litri de apă • 150 g linte • 50 g morcov • 50 g ţelină • pătrunjel sau păstârnac • 1 linguriţă cu cimbru • 1 lingură cu ulei de măsline • 2 căţei de usturoi şi câteva frunze de ţelină Mod de preparare: se pune

apa la fiert şi, când clocoteşte, se pune lintea. Când lintea a fiert se ia oala de pe foc şi se adaugă zarzavatul dat pe răzătoare, uleiul, cimbrul, usturoiul pisat şi verdeaţa. Se lasă oala acoperită 15 minute. De preferat să se consume fără sare, iar la sfârşit se pot adăuga şi alte condimente sau zarzavaturi diverse, după gust.

22

Terapia verde

OCTOMBRIE 2013

Corina Simionescu Hudgens Medic terapeut – Norwich/Anglia Foto: Dan Gherman

Un condiment picant şi un ingredient excelent pentru o limonadă savuroasă, ghimbirul e recunoscut de asiatici din timpuri străvechi, pentru efectele sale medicale extraordinare. Acest produs e ideal în caz de febră, are efect puternic analgezic, consumat cu regularitate distruge paraziţii intestinali şi are efect de Viagra. În plus, dacă e consumat cu regularitate va ţine răcelile la distanţă.

Are acţiune expectorantă Ghimbirul are acţiune expec-

torantă, fiind benefic în caz de tuse, bronşită ori iritaţii ale gâtului. E util în caz de insomnie (deoarece conţine melatonină), are de 180 de ori mai multe enzime pentru digestia proteinelor decât papaya şi e recomandat persoanelor care suferă de afecţiuni parazitare.

Are efecte importante antiulcer şi protejează ficatul.

Diabeticii trebuie să-l bea sub formă de suc De exemplu, pentru afecţiunile biliare trebuie să se urmeze această reţetă: se amestecă două părţi de suc de ghimbir cu şapte părţi de lapte şi se fierb până scade conţinutul la jumătate, se îndulceşte şi se bea seara, înainte de culcare. Pentru a da rezultate trebuie repetat procedeul zilnic, cel puţin timp de o săptămână. În caz de diabet trebuie să se bea suc de ghimbir de două ori pe zi, iar pentru inflamaţiile gâtului, tuse sau laringită e suficient să mestecaţi bucăţi

Alunele de pădure Deşi deţin proprietăţi terapeutice valorificate din cele mai vechi timpuri, în prezent sunt puţini cei care cunosc calităţile vindecătoare ale alunelor.

Pe lângă savoarea binecunoscută a acestor fructe, alunele sunt preţioase prin conţinutul de vitamine şi minerale, proteine şi acizi graşi esenţiali.

Energizante de excepţie, alunele de pădure reglează ritmul cardiac şi elimină paraziţii intestinali.

Alunele de pădure sunt renumite pentru varietatea proprietăţilor terapeutice.

Răspândiţi din Asia Mică şi până în Himalaya, alunii sunt din ce în ce mai prezenţi şi în Europa. Arbuştii de alun, cu aspectul lor de buchet, sunt răspândiţi mai ales în vestul Olteniei, dar pe alocuri îi întâlnim şi în sudul Banatului. În ultima vreme, după ce au ajuns cunoscute proprietăţile benefice ale acestora, alunele de pădure au devenit din ce în ce mai căutate. Aceste fructe oleaginoase sunt benefice în vindecarea a peste 30 de afecţiuni, întreaga plantă având proprietăţi medicinale: frunzele, mâţişorii şi fructele.

Conform unor recente cercetări, sunt folosite în diferite tratamente atât coaja, cât şi ramurile arbuştilor tineri.

Perfecte pentru persoanele anemice Aflându-ne la început de toamnă, trebuie să nu uităm faptul că medicii consideră că în acest anotimp, chiar şi alimentaţia oamenilor perfect sănătoşi trebuie să includă un număr scăzut de calorii şi un conţinut ridicat de vitamine, minerale şi antioxidanţi, ceea ce duce la un echilibru stabil al sistemului imunitar.

Alunele de pădure sunt re-

comandate în primul rând persoanelor anemice, dar şi copiilor cu probleme osoase, diabet sau tuberculoză. Datorită conţinutului bogat de magneziu, alunele sunt un tonic al sistemului nervos central. 100 de grame de alune pe zi, consumate timp de 30 de zile, contribuie la stagnarea procesului de rahitism, dar şi la eliminarea tulburărilor generate de perioada de pubertate.

Cresc puterea de concentrare Alunele se numără printre fructele cele mai consistente, consumul lor crescând puterea de concentrare şi de receptivitate. Miezul alunei este un aliment cu un bogat conţinut caloric. În compoziţia fructului predomină proteinele, acizii graşi esenţiali, vitaminele E, B9 şi C, alături de minerale cum ar fi potasiul (635 mg), fosforul (330 mg) şi calciul (225 mg), dar şi grăsimile uleioase (62%).

Vitaminele din complexul B, ce intră în compoziţia alunelor, contribuie la menţinerea tonusului muscular, uşurează activitatea tractului gastrointestinal, precum şi buna funcţionare a ficatului, a ochilor şi a pielii.

Pasta tonifică organismul

de ghimbir proaspăt, în timp ce persoanele răcite îl pot bea sub formă de ceai.

Vă scapă de dureri Ghimbirul e bun şi în caz de dureri. De exemplu, cele articulare şi musculare pot fi calmate dacă se aplică pe zona dureroasă pudră de ghimbir amestecată cu ulei de ricin.

Remediul e eficient şi în caz de dureri de stomac, când trebuie înghiţită jumătate de linguriţă cu amestec. Cine nu are la îndemână ulei de ricin poate tăia rădăcina pe jumătate, în lung, să o opărească puţin şi s-o aplice pe locul dureros, cu tăietura spre piele. Se ţine acolo atât timp cât suportă fiecare. În paralel cu acest remediu puteţi bea şi o infuzie de ghimbir, ce are rolul de a ameliora şi durerile date de reumatismul cronic.

Arde grăsimile Ghimbirul e utilizat de multe persoane în curele de slăbit, întrucât are capacitatea de a stimula metabolismul şi de

a arde grăsimile. Rădăcina poate fi folosită fie rasă (în salate ori limonade), fie sub formă de decoct. Se fierbe timp de 15 minute, după care se consumă lichidul, eventual îndulcit cu puţină miere. Rădăcina de ghimbir are doar 19 calorii/100 grame de produs, iar faptul că e picantă, la fel ca ardeiul iute, o face un aliat de nădejde în lupta cu kilogramele în plus.

Distruge bacteria Helicobacter pylori Se pare că ghimbirul inhibă înmulţirea cunoscutului Helicobacter pylori, bacteria asociată cu instalarea ulcerului sau chiar a cancerului de stomac şi colon. Potrivit unor studii, s-ar părea că ghimbirul este capabil să reducă riscul apariţiei cancerului ovarian cu peste 30%. Mai mult, produsul este indicat şi în cancerul de sân, unde se spune că ar inhiba invazia şi aglutinarea celulelor canceroase.

• Persoanele cu inflamaţii ale

Miezul de alune este indicat în alimentaţia copiilor, a adolescenţilor, sportivilor, bătrânilor, persoanelor anemice, tuberculoşilor, femeilor cu tulburări de menopauză, precum şi în cazuri de neurastenie, impotenţă, nefrite, colici nefritice sau viermi intestinali. Pentru tratarea acestor boli, dar şi pentru stoparea tulburărilor de ritm cardiac se recomandă un preparat tonic din alune în combinaţie cu busuioc şi miere - se iau 100 g de miez crud, la care se adaugă o lingură cu frunze de busuioc uscat, care în prealabil a fost mărunţit. Se macină totul cu ajutorul râşniţei de cafea, apoi se pune pulberea într-un bol şi se amestecă bine cu trei linguri cu miere polifloră. Se va obţine o pastă omogenă, ce se păstrează la frigider, întrun borcan închis. Din aceasta se ia câte o linguriţă, cu zece minute înainte de micul dejun, timp de două săptămâni.

Uleiul, ideal pentru îndepărtarea paraziţilor Pentru acest tratament este recomandat uleiul pur, şi nu cel rafinat de alune. Uleiul pur, presat la rece, este acel ulei care se obţine prin utilizarea unei tehnologii de producţie ce presupune folosirea unui regim termic redus. Uleiul extras din miezul proaspăt de alune este foarte gustos şi plăcut aromat, acesta fiind obţinut foarte simplu. Mai întâi se sparg şi se curăţă alunele de pădure. Pentru obţinerea uleiului, fructele proaspete se strivesc (manual sau mecanizat) şi se transformă într-o pastă. Aceasta trece printr-un proces de malaxare lent, care îi permite uleiului să se adune. Pentru a extrage uleiul, se aplică presiune asupra pastei, forţând eliminarea lichidului uleios. Uleiul de alune presat la rece se obţine doar din prima presare a respectivei

paste. După ce acesta a fost produs, el este filtrat de eventuale impurităţi, şi apoi este îmbuteliat în sticluţe relativ mici. Dacă alunele proaspete sau prăjite sunt de departe cele preferate de majoritatea dintre noi, există metode de tratament din vechime, prin care bolile pot fi stopate cu ajutorul unor cure cu un astfel de ulei obţinut din fructe proaspăt culese. Pentru evacuarea completă a intestinu-

lui şi eliminarea celui mai de temut parazit, tenia, se va lua o linguriţă din acest ulei în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, timp de 20 de zile. În urma extragerii uleiului de alune rămân nişte turtiţe care de obicei sunt folosite la obţinerea ciocolatei.

Calmează neplăcerile date de varice Frunzele de alun au proprietăţi tonifiante şi vasoconstrictoare şi pot fi folosite sub formă de infuzii sau cataplasme.

Infuzia se obţine prin turnarea a 250 ml de apă clocotită peste o linguriţă cu frunze proaspete sau uscate şi pentru un tratament complet se vor bea două căni pe zi, timp de două săptămâni. Compresele călduţe cu infuzie din frunze de alun calmează durerile provocate de varice.

• Ca medicament, alunele trebuie consumate crude, neprăjite şi nesărate!

Ghimbirul ţine răcelile la distanţă

stomacului e bine să consume ghimbir cu moderaţie sau deloc dacă le face rău, la fel şi femeile însărcinate - care pot folosi acest remediu contra greţurilor şi ameţelilor, dar nu în exces. Mai mult, persoane-

le cu pietre la fiere au interzis la acest aliment.

• Ghimbirul e ideal în caz de ameţeli ori stări de vomă, când o singură muşcătură din rădăcină, ca atare, poate rezolva problema rapid.

Scorţişoara Originară din Asia, scorţişoara este mai mult decât un simplu condiment utilizat în bucătărie, fiind folosită de mii de ani ca medicament. Printre beneficiile aduse sănătăţii se numără calmarea indigestiei, menţinerea unui nivel echilibrat de glucoză în sânge, prevenirea ulcerului gastric, a infecţiilor vaginale şi a afecţiunilor gingivale.

Vindecă artrita Specialiştii în domeniu recomandă scorţişoara ca un remediu excelent pentru bolnavii de artrită. Se amestecă o parte de miere cu două părţi de apă caldă şi se adaugă o linguriţă cu scorţişoară pudră. Se amestecă până se formează o pastă, ce se întinde pe partea dureroasă.

Dacă remediul este administrat cu regularitate, poate fi vindecată şi artrita cronică. Intern, se administrează o lingură cu miere în amestec cu o jumătate de linguriţă cu scorţişoară pudră înainte de micul dejun, timp de o săptămână. În cazul infecţiilor urinare se consumă un amestec din două linguri cu scorţişoară pudră cu o linguriţă cu miere şi un pahar cu apă caldă. Pentru durerile de dinţi se recomandă următorul tratament: se face o pastă dintro linguriţă cu scorţişoară pudră şi cinci linguriţe cu miere. Se aplică de trei ori pe zi pe dintele dureros.

Excelentă în tuse cronică Persoanelor care suferă de răceli li se recomandă o lingură cu miere călduţă combinată cu un sfert de linguriţă cu scorţişoară pudră timp de trei zile.

Remediul este excelent şi în

vindecarea tusei cronice, curăţând şi sinusurile.

Scorţişoara are totodată rolul de a preveni apariţia atacurilor de cord. Se consumă o pastă formată din miere şi scorţişoară pudră, la micul dejun. Pentru pierderea greutăţii în plus se bea în fiecare dimineaţă pe stomacul gol şi seara înainte de culcare miere şi scorţişoară pudră fierte într-o cană cu apă.

S-a dovedit ştiinţific că ceaiul cu miere şi scorţişoară, consumat cu regularitate, încetineşte efectele îmbătrânirii. Iată cum se prepară: se pun la fiert patru linguri cu miere, o lingură cu scorţişoară pudră şi trei căni cu apă. Se consumă un sfert de cană de trei ori pe zi.

Cei care au tendinţă spre calviţie pot aplica pe cap, înainte de baie, o pastă alcătuită din ulei de măsline fierbinte, o lingură cu miere şi o linguriţă cu scorţişoară pudră. Se lasă să acţioneze 15 minute, apoi se spală părul.

Coboară imediat nivelul colesterolului Pentru reducerea imediată a nivelului colesterolului sunt necesare două linguri cu miere şi trei linguriţe cu scorţişoară pudră, amestecate cu o jumătate de litru de ceai. Compoziţia se administrează de trei ori pe zi, nivelul colesterolului fiind redus într-un interval de doar două ore.

• consumată în cantităţi mari, scorţişoara afectează ficatul şi rinichii.

• pasta formată din trei linguri cu miere şi o linguriţă cu scorţişoară, aplicată seara peste coşuri, înlătură rapid acneea.

Mica publicitate Important pentru cititori!

• Vă rugăm să verificaţi textul anunţului şi numărul de telefon înainte de a fi trimis spre publicare redacţiei noastre!

• Publicaţia Occidentul Românesc nu îşi asumă răspunderea pentru numerele de telefon greşite sau conţinutul anunţurilor de la mica publicitate!

MUNCĂ - CERERI  Specialist, cu multă experienţă în toate tipurile de zugrăveli în interior-exterior, gresiefaianţă, ipsos, caut de muncă în Spania. De asemenea, am experienţă şi studii omologate în horticultură şi potenţial pentru grădinărit. Telefon: 635 999 648, 674 680 117.  Doamnă, 40 de ani, caut de muncă în comunitatea Madrid, în curăţenie, îngrijit copii sau persoane în vârstă. Am experienţă, sunt serioasă şi responsabilă şi realizez muncă de calitate. Mai multe informaţii la telefon: 642 805 264.  Domn serios, responsabil, 45 de ani, caut de muncă în comunitatea Madrid, ca şofer. Posed permis de conducere categoria: B, C, E, şi BTP. Telefon: 687 321 754.  Doamnă, caut de muncă în curăţenie sau îngrijit copii, în Ciudad Real. Telefon: 642 885 606.  Caut de muncă ca ajutor de mecanic auto, zugrav în construcţii, în comunitatea Madrid.

Am experienţă, sunt serios şi responsabil. Telefon: 698 522 009.  Doamnă, caut de muncă în curăţenie, îngrijit copii sau bătrâni în comunitatea Madrid.

Telefon: 698 522 009.  Doamnă responsabilă, caut de muncă ca internă sau externă în menaj sau îngrijire copii şi persoane în vârstă în comunitatea Madrid. Am experienţă în domeniu -pot demonstra-, şi gătesc foarte bine din bucătăria spaniolă. Telefon: 642 894 357.  Persoană serioasă, respon-

sabilă, atentă, calmă şi înţelegătoare, curată şi sănătoasă, caut loc de muncă în menaj sau îngrijit persoane în vârstă, în comunitatea Madrid. Am împlinit 60 de ani. Telefon: 915 732 908 – Georgina.  Doamnă, 46 ani, educată, harnică, serioasă, cu acte în regulă, caut de muncă ca şi externă în comunitatea Madrid.

Am experienţă în menaj, curăţenie, îngrijirea copiilor şi a persoanelor în vărstă. Telefon: 602 538 831.  Muncitor responsabil, cu experienţă în instalări aer condiţionat -industrial, casnic, construcţii-, caut de muncă în domeniu. Posed carnet de conducere categoria B. Telefon: 634 649 931.  Şofer de TIR internaţional, cu experienţă, permis spaniol, categoria B, C, E, card CAP, tachograf, caut de muncă. Telefon: 653 426 503.  Bărbat, serios şi sănătos caut de muncă ca intern sau extern.

Am experienţă în curăţenie şi îngrijirea persoanelor în vârstă.

Mai multe detalii la telefon: 642 896 623.  Persoană de origine română, educată, harnică, serioasă, profesionistă în confecţii (croitorie în serie), menaj, bucătărie, presopunctură şi masaj pentru doamne vârstnice, cu multiple abilităţi gospodăreşti, caut angajare într-un loc decent de muncă. Contact: n. negulescu@yahoo.com, sau telefon: 0040/764 441 369.  Tânăr cult, dinamic, serios, 24 ani, necăsătorit, cetăţenie română, expert operator calculator (servere dedicate, securitate online, baze de date, linux, windows server 2003-20072008, retelistică, marketing, limba engleză (expert - scris + vorbit), doresc loc de muncă convenabil, decent. Contact: 0040/760 090 463, sau darkston3e@yahoo. com  Doamnă serioasă, responsabilă, cu peste 12 ani experianţă ca şi internă, caut de muncă în Ciudad Real sau

împrejurimi. Telefon: 642 627 835, 663 710 764.  Caut de muncă în construcţii ca şi peon, în Comunitatea Madrid. Solicit 650 euro/lună.

Mai multe informaţii la telefon: 642 731 407.

MUNCĂ - OFERTE  Caut urgent, zidar profesionist, cu experienţă demonstrabilă în zidărie rustică, arcade şi coloane, pentru o lucrare în comunitatea Madrid.

Telefon: 600 721 808.  Angajăm internă cu experienţă şi cunoştinţe de limba germană, pentru a îngriji o persoană în vârstă, în Ibiza/ Insulele Baleare. Telefon: 686 543 300, 686 543 300.  Căutăm persoană să efectueze curăţenie într-un apartament care a fost reformat, în Getafe/Provincia Madrid.

Telefon: 602 330 491.  Angajăm persoană serioasă şi responsabilă pentru a îngriji o doamnă în vârstă, în Vigo / Provincia Pontevedra.

Telefon: 610 782 615.  Căutăm internă, cu rezidenţă şi drept de muncă în Spania, pentru curăţenie, gătit, călcat şi a avea grijă de casă în Bilbao/Provincia Vizcaya. Telefon: 670 960 075.  Angajăm internă cu experienţă, pentru a avea grijă de casă (curăţenie, călcat, cumpărături etc), de copii, de luni până sâmbătă la orele 14, în Las Rosas/Provincia Madrid.

Cunoştinţele despre bucătăria spaniolă şi carnetul de conducere vor conta la angajare.

Mai multe detalii la telefon: 696 993 311, 626 671 967.  Angajăm persoană serioasă pentru a avea grijă de casă şi fiica noastră. Important: cunoştinţe despre bucătăria spaniolă, călcat etc., în Madrid.

Telefon: 617 442 128.  Angajăm electrician cu experianţă demonstrabilă, în instalarea şi întreţinerea transformatoarelor de tensiune medie, reţele de joasă tensiune, pregătirea şi repararea de

Craiova: Festivalul internaţional de poezie „Mihai Eminescu“

La Muzeul de Artă din Craiova a avut loc prima ediţie a Festivalului Internaţional de poezie „Mihai Eminescu“. În cadrul primei zile a evenimentului a avut loc decernarea premiilor anuale ale Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu“.

Manifestarea a fost organizată de Fundaţia Europeană „Mihai Eminescu“ (Craiova) şi Academia Internaţională „Mihai Eminescu“ (Craiova), în parteneriat cu Primăria Craiova, Consiliul Judeţean şi Prefectura Dolj. Ion Deaconescu, preşedintele Academiei Internaţionale

„Mihai Eminescu“, a fost moderatorul evenimentului, el oferind totodată şi premiile Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu“, alături de Gaetano Longo şi Vincenzo Bianchi.

Decernarea premiilor s-a deschis cu Justo Jorge Padron, care a primit „Marele premiu pentru poezie“ şi o statuetă pe care i-a înmânat-o Vincenzo Bianchi. „Vreau să mulţumesc României, Craiovei şi bunului meu prieten, Ion Deaconescu, pe care îl cunosc de aproximtiv 30 de ani.

Pentru mine, poezia este un fior care cântă şi, înainte de toate, o metodă de a descoperi realitatea din interior“, a afirmat, cuprins de emoţie, Justo Jorge Padron.

Lista premiaţilor continuă cu Istvan Turczi (Ungaria), care a primit premiul special pentru poezie. Premiul pentru pro-

ză s-a acordat preşedintelui Fundaţiei Ibero - Americane, Theodoro Elssaca Aboid, născut în Santiago de Chile.

Premiul pentru istorie l-a primit Gheorghe Cojocaru, care, după cum afirma şi Ion Deaconescu: „Este cel mai bun istoric dintre poeţi“. Nicolae Vasilescu a obţinut premiul pentru excelenţă politică. Dan Caragea, profesor universitar şi scriitor, a revenit în Craiova după 40 de ani. Acesta a tradus „Luceafărul“ în limba portugheză şi a intrat în posesia premiului pentru traduceri. În cadrul decernării premiilor anuale ale Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu“ a fost premiat, pentru teatru, Ilie Gheorghe.

S-a acordat şi un premiu pentru debut, pe care l-a primit Constantin Romulus Preda.

demaroare, relee etc., în Santa Cruz de Tenerife. Mai multe informaţii la telefon: 922 245 171, 673 094 730.  Angajăm în San Agustín del Guadalix, bucătar cu experienţă demontrabilă în meniuri, raţii, deserturi etc., responsabil, curat, serios, organizat. De preferat, cu rezidenţă în San Agustín del Guadalix, Alcobendas, San Sebastián de los Reyes. Mai multe informaţii la telefon: 617 736 366.  Angajăm coafeză cu experienţă pentru sfârşit de săptămână, în Zaragoza. Telefon: 652 212 636.  Căutăm muncitori cu rezidenţă şi drept de muncă în Spania, pentru cules mandarine şi portocale în Valencia. Se efectuează contract de muncă pentru perioadă determinată, pentru care trebuie să prezentaţi copie după următoarele documente: NIE, paşaport sau carte de identitate, cont bancar. Mai multe informaţii la telefon: 673 485 837, 671 473 087. ÎNCHIRIERI  Închiriez o cameră pentru o doamnă/domnişoară în Torrejón de Ardóz (Zarzuela), cu orice dată a lunii în curs.

Condiţii avantajoase. Telefon: 662 456 050.  Familie tânără, închiriază o cameră mobilată pentru o fată, într-un apartament complet echipat şi utilat situat în Getafe (cartier Las Margaritas), Calle Nardo nr. 1, lângă universitate, începând cu data de 1 octombrie 2013. Preţ 150 euro + cheltuieli. Telefon: 642 788 218 sau 916 842 123.  Închiriez cameră în Vicalvaro pentru o fată, aproape de tren/metro. Preţ 170 euro. Mai multe informaţii la telefon: 642 838 417, 642 841 787.  Închiriez o cameră în Legazpi, aproape de linia de metro 3 şi 6, într-un apartament cu doar 2 persoane.

Condiţii bune, economice.

OCTOMBRIE 2013 Cer şi ofer seriozitate.

Telefon: 642 810 276.  Închiriez o cameră în Parque Cataluña - Torrejón de Ardoz, pentru 1 persoană, într-un apartament liniştit, condiţii bune.

Preţ 180 euro, cu cheltuieli incluse. Ofer şi cer seriozitate.

Telefon: 642 894 357.  Închiriez ocameră în zona metro Pradillo (Móstoles).

Apartamentul are 120mp, 4 camere, 2 băi, căldură de la comunidad, aragazul este pe butelie.Camera este separată de celelalte 3, are baie proprie, ideală pentru o pereche. Preţ 200 euro pe lună. Persoanele interesate pentru vizitarea apartamentului sunt rugate să sune la numărul de telefon fix: 910161714 sau mobil: 660 364 862 – Stela.  Închiriez o cameră pentru o fată în zona Renfe Leganés Central. Preţ 150 euro, cheltuieli aparte. Mai multe informaţii puteţi obţine la telefon: 602 464 308.  Închiriez o cameră în Madrid, zona metro Marqués de Vadillo (distrito de Carabanchel) – L5, condiţii foarte bune. Telefon: 633 839 105.

VÂNZĂRI AUTO  Vând Opel Vectra 1,9 CDTI, 163.000 km, culoarea azul marino, jante aliaj, stare perfectă, Madrid. Preţ 3.800 euro. Telefon: 666 115 989.

VÂNZĂRI CASE ŞI TERENURI  Vând apartament cu 2 camere în Negreşti/Vaslui, cu îmbunătăţiri. Preţ 15.000 euro. Detalii la telefon: 632 001 481.  Vând casă în Reşiţa compusă din 6 camere, 2 băi, încălzire centrală cu gaz, garaj, curte, anexe, 540 mp grădină. Mai multe detalii la telefon: 0040/744 615 904.  Vând casă în Brăila, zona Călăraşi 4, (lângă Şantierul Naval), an construcţie 2000, decomandată, 2 dormitoare, salon de 23 mp, 1 baie, bucătărie + anexă pentru gătit, debara, suprafaţă construită

I ARNA I N OC TOM B R IE

Inundaţii, persoane rănite, maşini avariate, copaci căzuţi, trafic de coşmar, drumuri închise, zăpadă, viscol şi căi ferate blocate Ploile din ultimele zile au făcut ravagii în România, mai multe zone fiind inundate, iar porturile de la Marea Neagră au fost închise. De asemenea, căderile de zăpadă au provocat închiderea mai multor drumuri naţionale din centrul ţării. În Capitală plouă de două zile încontinuu, iar pe lângă inundaţii, au apărut şi probleme în trafic. De asemenea, trei oameni au fost grav răniţi de copacii căzuţi, iar peste 75 de maşini au fost avariate. În zonele montane au început să cadă primii fulgi de nea care blochează circulaţia. În judeţul Harghita, traficul a fost îngreunat de cei 10 centimetri de zăpadă căzuţi pe carosabil, la fel şi în unele zone din Prahova.

Judeţul cel mai grav afectat de ninsori a fost însă Braşovul, unde copacii căzuţi pe liniile de cale ferată au provocat circulaţia trenurilor timp de mai multe ore, între Braşov şi Predeal.

1 octombrie a fost cea mai rece zi înregistrată în Bucureşti în ultimii 80 de ani, a declarat meteorologul de serviciu al ANM. „Nu este nimic extraordinar în faptul că a nins la munte. Ceea ce atrage atenţia asupra acestei perioade este temperatura foarte scăzută a aerului, sub media normală”, a precizat meteorologului ANM. Potrivit datelor ANM, statistic, ninge la Poiana Braşov pe 8 octombrie, la Timişoara pe 1 decembrie, iar la Bucureşti în 15 octombrie.

23

90 mp, suprafaţa totală 256 mp, garaj pentru 1 maşină, spaţiu garare în curtea din faţă, deschidere 9 m, loc pentru grădină în curtea din spate+2 anexe pentru animale sau depozitat, acoperiş tablă, construcţie bolţari, CT, gresie, faianţă, termopane, parchet, toate utilităţile. Telefon: 634 168 138.  Va n d t e r e n p e n t r u c o n st r u c ţ i i , c a să - v i l ă l a ieşirea din oraşul NegreştiVaslui, spre Siliştea pe partea dreaptă (DN 15), cu suprafaţa de 3.200 mp. Deschiderea la stradă este de 20 m. Preţ negociabil 7€/ mp.Telefon: 642960 470.

DIVERSE  Profesoară, 51 de ani, licenţiată, absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, cu experienţă de peste 20 de ani la catedră, predau limba franceză şi engleză şi ofer explicaţii în limba română şi/sau spaniolă, în Zaragoza/ oraş, pentru elevi cu vârste între 5 şi 18 ani. Preţul, în funcţie de nivelul solicitat de pregătire: 7- 10 euro/50 minute predare, iar pentru familiile cu resurse financiare minime, preţul este de 5 euro/50 minute predare.

Mai multe informaţii la: fr_english_2000@yahoo.es MATRIMONIALE  Tânăr, 29 de ani, doresc să cunosc o domnişoară de vârstă apropiată din comunitatea Madrid pentru o relaţie serioasă.

Telefon: 672 527 678.  Tânăr de 34 ani, fără vicii şi obligaţii, caut fată de vârstă apropiată pentru o relaţie stabilă. E-mail: birdalone23@ yahoo.es Anunţurile de mică publicitate sunt

GRATUITE!

E-mail: redactia@ occidentul-romanesc.com Telefon: 637 998 036, 642 298 948 (luni-vineri, 11:00–19:00) În perioada 1 - 7 octombrie, temperatura medie diurnă a aerului se va încadra în intervalul 2...13 grade Celsius în cea mai mare parte a ţării. Aceste valori sunt cu 1...6 grade mai scăzute în raport cu mediile multianuale.

Temperatura maximă a aerului se va situa între 6...16°C, la nivelul întregii ţări, iar temperatura minimă a aerului va fi cuprinsă între -3...9°C în majoritatea regiunilor. Cele mai scăzute valori (-6...-4°C) se vor înregistra în depresiuni, unde vor fi condiţii de producere a brumei. Începând cu 2 octombrie, vremea se va stabiliza sub aspectul precipitaţiilor, însă va continua să fie frig.