Occidentul romanesc supliment de craciun by Occidentul Romanesc

occidentul romanesc

www.occidentul-romanesc.com Publicaţie lunară în limba română - ediţia de Spania Ziar

GRATUIT Anul III - 16 pagini Supliment 2013

Occidentul Românesc este o publicaţie independentă. Nu are niciun fel de aﬁliere politică sau religioasă!

SUPLIMENT SPECIAL DE CRĂCIUN AL EDIŢIEI TIPĂRITE - OCCIDENTUL ROMÂNESC/DECEMBRIE 2013

CRĂCIUN CU AROMĂ DE BRAD ŞI GUST DE... COPILĂRIE „Români stabiliţi departe de casă, care au reuşit să se integreze cu succes într-o societate modernă, normală şi democratică, într-o ţară de adopţie care nu-i a lor...”

Pagina 08-09

Cerul şi pământul „Cerul şi pământul,/Cerul şi pământul, În cântec răsună./Îngeri şi oameni, Îngeri şi oameni,/Cântă împreună. Hristos se naşte,/Domnul coboară Îngerii-i cântă,/Magii îl adoară, Păstori aleargă,/Ieslea-nconjoară, Mari minuni se întâmplară...” Pagina 02

Dor de părinţi

„Şi totuşi, mult mai greu decât ce e, E ce va ﬁ, în ziua neciteaţă, Când ajungând la optsprezece ani Vom ﬁ zvârliţi şi mai străini în viaţă. Şi-atunci când vom avea şi noi copii, Vor şti ce-i mamă şi vor şti ce-i tată Vor şti căldura casei părinteşti Care ne-a fost de mici copii furată....” Pagina 15

Colinde

SUPLIMENT 2013

Aseară pe-nserate Aseară pe-nserate Fecioara Maria În Viﬂaim cetate Călătorind sosea.

Şi între dobitoace Pe fânul cel uscat Născut-a Preacurata Un mare Împărat.

S-aude glas spre seară, Al clopotelor cânt, Că vine, vine iară, Iisus pe-acest pământ.

Şi ﬁind obosită Sălaş îşi căuta, Şi-n Viﬂaimul mare Nimenea n-o primea.

Fiul începe-a plânge Maria-l mângâia O, nu plânge Iisuse Că tu cunoşti lumea.

El vine-n haină albă De îngeraşi purtat Să spele lumea-ntreagă De rău şi de păcat.

Atunci Sfânta Fecioară Din Viﬂaim ieşea, Şi-n câmp într-o poiată, Acolo s-aşeza.

Că lumea asta mare Prin tine s-a zidit Prin tine şi prin Tatăl Şi Dumnezeu cel Sfânt.

De-atunci în orice casă S-aud colindători, Colinda lor duioasă Răsună până-n zori.

Florile dalbe

Cerul şi pământul Cerul şi pământul, Cerul şi pământul, În cântec răsună. Îngeri şi oameni, Îngeri şi oameni, Cântă împreună. Hristos se naşte, Domnul coboară Îngerii-i cântă, Magii îl adoară Păstori aleargă, Ieslea-nconjoară, Mari minuni se întâmplară. În Viflaim azi, E mare minune. Vergură curată, Fiu născut în lume. Hristos se naşte, Domnul coboară Îngerii-i cântă, Magii îl adoară Păstori aleargă, Ieslea-nconjoară, Mari minuni se întâmplară.

Scoală gazdă din pătuţ Florile dalbe, Şi ne dă un colăcuţ Florile, florile dalbe.

Pe când sită-o căpătat Florile dalbe, Covata i s-o crăpat Florile, florile dalbe.

Că mămuca n-o făcut Florile dalbe, Sită deasă n-o avut Florile, florile dalbe.

Când covata o lipit Florile dalbe, Cuptorul nu s-o urnit Florile, florile dalbe.

Când cuptorul o pornit Florile dalbe, Anul Nou o şi zânit Florile, florile dalbe, Florile, florïle dalbe.

La Mulţi Ani!

Din cer cuvântul, Din cer cuvântul, În trup se arată. Noaptea din lume Zi se face îndată. Hristos se naşte, Domnul coboară Îngerii-i cântă, Magii îl adoară Păstori aleargă, Ieslea-nconjoară, Mari minuni se întâmplară. Din răsărit vin, Din răsărit vin, Magi cu bucurie. Cu dar de smirnă, Cu dar de smirnă, Aur şi tămâie. Hristos se naşte, Domnul coboară Îngerii-i cântă, Magii îl adoară Păstori aleargă, Ieslea-nconjoară, Mari minuni se întâmplară.

Hristos se naşte, Hristos se naşte, Veniţi la-nchinare. Cu vesel cântec, Cu vesel cântec, Veselă cântare. Hristos se naşte, Domnul coboară Îngerii-i cântă, Magii îl adoară Păstori aleargă, Ieslea-nconjoară, Mari minuni se întâmplară.

Cuvânt înainte

SUPLIMENT 2013

Blue Air

Dor

SUPLIMENT 2013

Dor de tata... (Marin Sorescu) Când sunt copiii noştri mici Noi pentru ei suntem TĂTICI Ce gingaş e, şi sună bine TĂTICULE, mi-e dor de tine!

Rugă pentru părinţi (Adrian Păunescu) Enigmatici şi cuminţi, Terminându-şi rostul lor, Lângă noi se sting şi mor, Dragii noştri, dragi părinţi. Cheamă-i Doamne înapoi Că şi-aşa au dus-o prost, Şi fă-i tineri cum au fost, Fă-i mai tineri decât noi. Pentru cei ce ne-au făcut Dă un ordin, dă ceva Să-i mai poţi întârzia Să o ia de la început. Au plătit cu viaţa lor Ale fiilor erori, Doamne fă-i nemuritori Pe părinţii care mor. Ia priviţi-i cum se duc, Ia priviţi-i cum se sting, Lumânări în cuib de cuc, Parcă tac, şi parcă ning. Plini de boli şi suferinţi Ne întoarcem în pământ, Cât mai suntem, cât mai sunt, Mângâiaţi-i pe părinţi. E pământul tot mai greu, Despărţirea-i tot mai grea, Sărut-mâna, tatăl meu, Sărut-mâna, mama mea. Dar de ce priviţi aşa, Fata mea şi fiul meu, Eu sunt cel ce va urma Dragii mei mă duc şi eu. Sărut-mâna, tatăl meu, Sărut-mâna, mama mea. Rămas bun, băiatul meu, Rămas bun, fetiţa mea, Tatăl meu, băiatul meu, Mama mea, fetiţa mea.

Dar cresc, nu le mai eşti pe plac Din TATA, tu, devii BABAC, Şi vorba sună trist şi gol BABACULE, mai dă-mi un pol! Dar viaţa e un foc de paie Şi vrei, nu vrei, ajungi TATAIE Iar vorba ta, în râs e luată TATAIE, ia mai las-o baltă! Şi-n anii care-ţi mai rămân Te vor numi doar ĂL BĂTRÂN Şi vorba lor te năuceşte BĂTRÂNE, ce-ţi mai trebuieşte? Copile, tu să ai ştiinţă Am fost un tată cu credinţă, Şi din puţin, de-a fost să fie Eu am răbdat, şi ţi-am dat ţie. Dar fă-mi, te rog, o bucurie La cimitir, de vii la mine Să-mi zici ca în copilărie: TĂTICULE, mi-e dor de tine!

Crﾄツiun Fericit!

SUPLIMENT 2013

Dor de casă

Crăciun cu aromă de brad şi gust de... copilărie

Mulţi dintre noi simţim nevoia unor schimbări cu privire la modul în care sunt priviţi românii din afara graniţelor ţării, atât cei care se luptă pentru a se integra în ţările de adopţie, cât şi cei din ţară care speră la întoarcearea unui apropiat de-al său peste ani şi ani... Suntem în căutarea unor profesionişti pe care încercăm să-i găsim de multe ori prea departe, deşi, câteodată, ei sunt atât de aproape de noi. Mulţi români din străinătate, fie

că trăiesc pe continentul american sau în Europa, constituie adevărate modele de reuşită profesională şi conduită morală. Sunt adevăraţi profesionişti în diverse domenii, studenţi ai celor mai prestigioase universităţi, muncitori calificaţi sau muncitori necalificaţi, fiecare cu povestea sa de succes personală, de natură să inspire şi alţi conaţionali. La sugestia unor cititori fideli publicaţiei Occidentul Românesc, ne-am propus să descoperim ce au de împărtăşit din propria experienţă românii de succes din străinătate dar şi cei din ţara de adopţie a concetăţenilor noştri. Astfel că, atât antreprenorii şi managerii americani, spanioli sau englezi cât şi cei români ne-au mărturisit faptul că afacerile se construiesc cu multă muncă şi pasiune, cu o echipă de profesionişti care ştiu ce înseamnă calitatea serviciilor în toate domeniile de activitate. Românii din afara ţării, caută o viaţă mai bună, un loc de muncă care să le dea şansa respectului de sine sau doresc să arate lumii un talent pe care îl ştiu doar cei apropiaţi lor. Oricare ar fi motivul pentru care românii din străinătate aleg să trăiască departe de cei dragi, oricare ar fi drumul pe care îl aleg sau succesul pe care au reuşit să îl obţină, un lucru îi uneşte pe toţi: dorul de... acasă.

Excelenţa...

În plină criză economică, un român stabilit în Spania a sﬁdat orice vremuri vitrege şi a pus bazele unui brand de specialităţi româneşti în ţara lui Cervantes: Carmangeria Românească. După ce a tatonat mult timp piaţa, acesta a inaugurat prima fabrică de mezeluri tradiţionale din capitala comunităţii autonome Aragón: Zaragoza. Dând dovadă de un spirit de afaceri deosebit, a introdus în prezentarea fabricii două elemente esenţiale: carnea obţinută numai din abatoarele specializate din Spania şi reţetele tradiţionale româneşti de odinioară păstrate cu grijă din generaţie în generaţie. Mi-am dorit să realizez un amplu reportaj cu proprietarul fabricii de mezeluri dar acesta mi-a mărturisit faptul că nu-i face plăcere

să... iasă în faţă, înţelegând că modestia şi simplitatea îl caracterizează. L-am întrebat totuşi care este secretul succesului său şi, mi-a răspuns simplu: Excelenţa! „Fiecare antreprenor aﬂat la început de drum trebuie să îşi propună să atingă excelenţa în tot ceea ce face şi să îşi atragă lângă el doar oameni care au aceeaşi viziune, aceleaşi principii. În firmă, noi suntem ca un vapor care se îndreaptă către Insulele Baleare iar toţi cei care s-au îmbarcat trebuie săşi dorească să ajungă în Baleare. Vor ﬁ şi unii care vor la Făurei... însă e greu să le mai schimbi oamenilor destinaţia după ce s-au urcat. Aşadar, luaţi lângă voi doar oameni cu acceaşi viziune, acei oameni care îşi doresc excelenţa, profesionalismul,valoarea, calitatea în tot ceea ce fac...”

Preparatele bunicilor realizate cu profesionalism

„Vârful de lance” în fabrica de mezeluri din Zaragoza este şeful de producţie, Ştefan Marin. Ne-am cunoscut de Ziua Naţională a României în Alcalá de Henares şi am reuşit să obţin informaţii importante pentru cititorii publicaţiei noastre, pentru consumatorii produselor Carmangeria Românească din Spania. Din discuţiile purtate cu acesta, mi-am dat seama că şeful său nu exagerase cu nimic când mi-a vorbit despre profesionalism, spirit de echipă, valoare şi servicii de calitate, despre excelenţă. De la Ştefan Marin am aﬂat faptul că mezelurile sunt preparate din carne proaspătă obţinută numai în abatoarele spaniole moderne, autorizate după standardele europene iar produsele Carmangeria Românească conţin carne 100%, fără soia sau înlocuitori. Pentru fabricarea acestora se respectă cu stricteţe normele de igienă şi siguranţă în conformitate cu cerinţele UE iar ﬁrma garantează prospeţimea şi calitatea produselor oferite clienţilor săi. Mezelurile Carmangeria Românească sunt obţinute după reţete proprii sau gândite după cerinţele clienţilor. Fabrica este una modernă, conform standardelor europene, respectă

Dor de casă

toate normele de igienă, siguranţă şi calitate a produselor. În piaţa veche din Alcalá de Henares, românii s-au întâlnit pe 1 Decembrie săşi dea mâna unii cu alţii într-o horă a unirii, având ocazia să admire standul de prezentare a produselor tradiţionale româneşti realizate după reţete... de acasă şi să savureze din produsele proaspete Carmangeria Românească, produse care ne-au amintit tuturor de Crăciunul de basm cu aromă de brad şi gust de copilărie... din casele bunicilor şi a străbunicilor noştri. Ştefan Marin a ţinut să mai precizeze şi un aspect foarte important pentru clienţii produselor tradiţionale Carmangeria Românească: bonul de

casă eliberat la vânzare în magazinele proprii! Acesta conţine toate elementele şi toate informaţiile necesare clientului. De la numele ﬁrmei producătoare, la datele magazinului, denumirea produsului cumpărat, ziua şi ora, telefon de contact, astfel că, oricând, clientul se poate informa despre produsul cumpărat şi provenienţa acestuia.

Crăciun cu aromă de brad...

Printre standurile prezente de Ziua Naţioanlă a României în piaţa veche din Alcalá de Henares, cel realizat de Carmangeria Românească a atras privirile tuturor celor prezenţi, inclusiv a ambasadorului român în Spania, Ion Vîlcu, care, a ţinut să felicite

echipa prezentă de la fabrica de mezeluri româneşti din Zaragoza. Produsele, aranjate în coşuri împletite din nuiele, covoarele tărăneşti ţesute şi costumele populare tradiţionale au reamintit ﬁecărui român care a vizitat standul, de Crăciunul petrecut în copilărie alături de familie, bunici şi prieteni. Printre produsele Carmangeria Românească, conaţionalii

noştri au avut ocazia să regăsească cârnaţii proaspeţi de casă, tobă, caltaboş sau slăninuţă afumată - produse pregătite după reţete autentice păstrate cu multă grijă şi drag, pastramă de oaie, curcan sau pui, salamuri diverse realizate după reţete proprii şi cu condimente de cea mai bună calitate. Un altfel de prezentare, un altfel de produse pregătite

SUPLIMENT 2013

de o echipă de profesionişti pentru care normele de igienă, siguranţa şi respectarea calităţii produselor, a prospeţimii lor, sunt primordiale. Un grup de români care, deşi departe de casă au reuşit să se integreze cu succes într-o societate modernă, normală şi democratică, într-o ţară de adopţie care nu-i a lor, într-o ţară în care legile şi oamenii se

respectă. A fost greu, a fost uşor?! Magazinele Carmangeria Românească şi produsele cu aceeaşi marcă sunt dovada clară a unui comerţ occidental care oferă clienţilor săi siguranţă, prospeţime şi garantează calitatea produselor. Redacţia Occidentul Românesc

Poveşti

SUPLIMENT 2013

Era un ger grozav afară. Ningea mocnit şi începuse a se înnopta: era Ajunul Anului Nou. Pe frigul şi pe întunericul acela, mergea pe stradă o biată fetiţă cu capul şi cu picioarele goale. Când plecase de-acasă, avusese nişte papucei de pâslă, dar nu-i fuseseră de prea mare ajutor. Papucii îi erau prea mari; mama ei aproape că îi rupsese de atâta purtat şi erau şi aşa prea largi pentru dânsa. Astfel că, pe unul mititica îl pierdu grăbinduse să treacă o stradă, unde era cât pe ce să fie strivită între două trăsuri grăbite. Iar pe celălalt i-l luase un băiat, care zicea că vrea să îşi facă din el un leagăn pentru copilul lui, când o fi să aibă şi el unul. Aşa că de atunci fetiţa merse în picioarele goale, iar acestea îi deveniseră din cauza frigului roşii-vinete. În şortul ei vechi, micuţa ţinea strâns un vârf de cutii de chibrituri şi mai avea şi în mână o cutie. Fusese o zi rea pentru dânsa, pentru că nimeni nu îi cumpărase nimic până la acea oră târzie. Astfel că n-avea niciun bănuţ. Şi îi era tare foame, şi îi era nespus de frig! Biata fetiţă! Fulgii de zăpadă cădeau pe părul ei lung şi bălai, care i se

încreţea frumos pe lângă ceafă, dar nu se gândea ea acum la părul ei creţ. Luminile străluceau la ferestre, miros de fripturi se răspândea în stradă, căci era Ajunul Anului Nou. Iată la ce se gândea ea! Într-un sfârşit, nu mai fu în stare să meargă. Se opri şi se ghemui într-un colţ, aflat între două case, din care una ieşea în stradă mai mult decât cealaltă. Şi cu toate că îşi strânse picioruşele sub dânsa, frigul o pătrundea din ce în ce mai mult. Dar nu îi venea să se ducă acasă! Dacă ar fi adus înapoi toate chibriturile, şi niciun bănuţ, tatăl ei ar fi bătut-o straşnic pentru asta. Şi-apoi, ce, acasă la ea nu era la fel de frig? Ai ei locuiau sub un acoperiş prin care vântul sufla în voie, cu toate că îi fuseseră astupate crăpăturile cele mari cu paie şi cu zdrenţe, în repetate rânduri. Mânuţele fetei erau aproape îngheţate de frig. “Un chibrit aprins le-ar putea face bine”, gândi micuţa. Ah, dacă ar îndrăzni să scoată unul, numai unul, din cutie, să-l zgârie de zid şi săşi încălzească degeţelele! Fetiţa nu mai răbdă, aşa că scoase unul şi hârş! Cum mai trosni, şi cum se mai aprinse! Chi-

Fetiţa cu chibrituri Un basm de Christian Andersen britul ardea întocmai ca o lumânărică! Micuţa ţinu mânuţa deasupra flăcării, ca să şi-o încălzească. Ce lumină ciudată!… Dintr-o dată, fetiţei i se păru că stă lângă o sobă mare de fier, care avea deasupra un capac lucios de aramă. Înăuntrul sobiţei, focul ardea mocnit şi era atât de cald acolo. “Dar oare ce să fie asta?” îşi zise în sinea ei fetiţa. Apoi îşi întinse numaidecât picioruşele, ca să şi le încălzească şi pe dânsele. Dar flacăra lumânării nu ţinu o veşnicie. Se stinse şi odată cu ea pieri şi soba. Fetiţa rămase cu rămăşiţa de chibrit ars în mână… “Hârş!” aprinse de îndată un alt chibrit, care străluci, făcând ca zidu în care bătea lumina să devină străveziu, ca o pânză subţire. Atunci fetiţa putu vedea până întro odaie unde era întinsă o masă acoperită cu o faţă de masă albă, pe care sclipeau porţelanuri fine. În mijlocul mesei fetiţa văzu o gâscă

friptă, umplută cu prune şi cu mere ce, răspândea un miros atât de plăcut. Şi,

în spinare până la biata fetiţă. Cum însă se stinsese şi al doilea chibrit, fetiţa

ştiu că n-o să te mai văd. Ai să pieri şi tu din faţa ochilor mei, ca soba de

lucru de necrezut, deodată gâsca sări de pe masă şi veni cu furculiţa şi cuţitul

nu mai văzu dinainte decât zidul rece şi gros al casei. Îndrăzni să mai aprindă încă unul… Şi, deodată, se văzu şezând sub un pom frumos de Crăciun. Acesta era cu mult mai mare şi cu mult mai frumos împodobit decât văzuse ea pe fereastră, la negustorul cel bogat. Mii de lumânărele ardeau pe crengile lui verzi, şi poze de tot felul, precum cele ce împodobesc ferestrele prăvăliilor, păreau că îi zâmbesc. Fetiţa îşi ridică amândouă mâinile spre brad, dar se stinse şi al treilea chibrit. Iar lumânărelele din pomul ei de Crăciun prinseră a se înălţa din ce în ce mai sus. Şi se înălţară, şi se tot înălţară, până când, deodată, micuţa văzu că luminiţele acelea deveniseră stele. Una dintre ele căzu şi lăsă o dungă mare de foc pe cer. “A murit cineva” gândi micuţa, amintindu-şi că bunica ei, care fusese foarte bună cu dânsa, dar care nu mai trăia acum, obişnuia să-i spună adesea: “Când cade o stea, un suflet se înalţă la Dumnezeu”. Fetiţa mai trase încă un chibrit pe zid şi, dintr-odată, se făcu o lumină mare, în mijlocul căreia stătea bunica ei, în picioare. Era nespus de strălucitoare şi o privea pe fetiţă cu blândeţe şi duioşie! - B u n ic ă d ra g ă , strig ă fe tiţa , ia -m ă c u tin e ! Când s-o stinge chibritul,

fier, ca gâsca friptă, ca frumosul pom de Crăciun… Acestea fiind zise, fetiţa aprinse cât putu de repede toate chibriturile ce îi mai rămăseseră în cutie, căci îşi dorea mult ca bunicuţa ei să nu plece de lângă dânsa. Dintr-odată însă se făcu o lumină puternică, de parcă ar fi fost ziuă. Niciodată bunica ei nu fusese atât de frumoasă ori de mare! Ea se apropie de fetiţă şi-o îmbrăţişă. Apoi, ţinânduse strâns una de cealaltă, zburară împreună, vesele, în strălucirea aceea de sus. Acolo unde nu mai era nici frig, nici foame, nici supărare. Acolo unde era doar Dumnezeu. Când se lumină de ziuă, în colţul dintre cele două case, fetiţa zăcea cu obrajii roşii, cu zâmbetul încremenit pe buze… Era moartă! Moartă de frig, în cea din urmă noapte a anului. Prima zi a Anului Nou o găsi acolo, îngheţată, cu grămăjoara ei de cutii cu chibrituri, din care o cutie fusese arsă în întregime. “Sărmana, a murit de frig!” zise un trecător. “A vrut să se încălzească” îşi dădu cu părerea un altul. Dar niciunul dintre aceştia nu bănuia ce minuni văzuse fetiţa înainte de a pleca din această lume. Ori în ce strălucire intrase împreună cu bunicuţa ei în împărăţia cerurilor, tocmai în noaptea de Anul Nou!

Crﾄツiun Fericit!

SUPLIMENT 2013

Diaspora

SUPLIMENT 2013

Vavila Popovici - Carolina de Nord/USA

Cu mii de ani în urmă, în aşa numită Epoca de piatră, strămoşii noştri europeni trăiau din vânat sau lucrau pământul. Metalele încă nu fuseseră descoperite, prin urmare, oamenii lucrau folosind unelte de piatră, de unde şi-a luat denumirea epoca respectivă. Femeile şi bărbaţii din acea Epocă nu aveau bancnotele şi monedele pe care le utilizăm noi în prezent, dar făceau schimb de bunuri de valoare între ei, schimb care purta numele de troc. Când oamenii au învăţat să prelucreze metalele, schimburile au devenit mai uşoare, întrucât metalele, precum aurul, argintul, cositorul şi ﬁerul, reprezentau o valoare pentru toată lumea. Schimbai ceva pentru o anumită cantitate de metal, iar ulterior, puteai să foloseşti părţi din metal pentru a-ţi plăti dările. Era o posibilitate de schimb, de măsură a valorii. Primele monede, convenabile prin faptul că puteau ﬁ repede manevrate – numărare în loc de cântărire -, au apărut în Asia Mică, în sec. VII î. H., dintr-un aliaj de aur şi argint, iar Grecii antici au preluat rapid conceptul şi au început să fabrice monede de argint

şi de bronz, bronz mai târziu numai din metale preţioase argint şi aur, ele prezentând încredere şi devenind un „mijloc de schimb” eficient. Se foloseau totuşi şi metale nepreţioase, cuprul şi aliajele sale (cuprul cu staniu denumit bronz şi cupru cu zincul denumit alamă), care aveau o valoare mai mică, necesară tranzacţiilor comerciale zilnice. Banii, deci au apărut ca o necesitate a practicării comerţului, ei reprezentând valoarea muncii. Cuvântului „monedă” provine de la primul loc unde se producea fabricarea lor în Roma Antică, numit „Templul Iunonei Moneta”. Mai târziu s-au deschis şi alte monetării şi monedele romane au fost acceptate pentru schimburi în toată Europa, din Insulele Britanice până în Turcia. Când Imperiul Roman a început să se destrame şi au apărut naţiunile în Europa, fiecare ţară a preluat şi menţinut controlul asupra propriului sistem monetar. Până nu demult banii existau exclusiv sub forma monedelor - bani metalici -, o monedă conţinând o cantitate exactă de metal, precum aur sau argint, cu valoare cunoscută. Pe măsură ce comerţul s-a intensificat şi era nevoie de tot mai mulţi bani ca mediu de schimb, băncile şi guvernele au început să emită bancnote - bani de hârtie - cu valoare nominală mai mare. Bancnotele nu conţin valoarea pe care o reprezintă, dar, emitentul unei bancnote garantează valoarea acesteia. De fapt banii în sine sunt aproape nimic, o hârtie inscripţionată dar care reprezintă un acord de încredere între stat şi cetăţenii lui, între agenţii economici externi şi cei interni, între ţările

care colaborează economic la toate nivelurile, iar statul garantează bancnotele ca fiind purtătoare ale muncii pe întreg teritoriul ţării şi nu numai. Banii folosiţi în comerţ au o valoare clară, recunoscută de toată lumea, sau mai bine spus: „Banul vorbeşte în limba înţeleasă de toate naţiunile”. Aceasta fiind pe scurt istoria banilor, să vedem ce a ajuns să reprezinte banii în zilele noastre. Şi fiindcă ne găsim în pragul Sărbătorilor Crăciunului şi Anului Nou, ne dăm seama, mai bine ca oricând, că fără bani nu se poate trăi, nu se poate intra şi ieşi din această perioadă. Dacă pofta sexuală şi cea a mâncării este intermitentă, pofta banului a devenit permanentă. Trăim într-o societate unde banii sunt la mare valoare, de fapt trăim într-o lume unde banii dau valoarea oricărui lucru. În societatea noastră pluteşte ideea că banii deschid orice uşă şi pot cumpăra totul, că banul ar fi un paşaport pentru lumea bunăstării şi a fericirii. Iubirea de bani a luat amploare, a devenit „drogul” societăţii în care trăim şi nu ne dăm seama că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor. Vedem cu ochii noştri şi auzim cu urechile noastre atâtea cazuri în care banii nu aduc fericirea. Unii se exprimă cinic: „Banii n-aduc fericirea, ci numărul lor!” Cineva chiar a glumit pe socoteala acestei maxime, dându-şi cu părerea: „Cine a spus că banii nu aduc fericirea înseamnă că nu a ştiut unde să meargă să facă cumpărături!?” Sigur că se poate glosa îndelung pe tema banilor care pot dezvolta pe lângă rarele calităţi întâlnite la oameni –

Banii şi viaţa „Dacă banul pentru dumneavoastră este speranţa de independenţă, nu va fi niciodată el. Singura siguranţă pe care un om o va avea în această lume este o rezervă de cunoştinţe, experienţa şi capacitatea.” - Henry Ford de recompensă dreaptă pentru o muncă depusă, de cadouri pentru membrii familiei sau pentru prieteni la anumite ocazii, diferite acte de caritate - şi cele mai urâte trăsături ale caracterului precum lăcomia, egoismul, parvenitismul, înşelăciunea, minciuna, furtul etc. Cu banii obţinuţi prin efort şi muncă poţi să-ţi cumperi o casă, dar nu poţi să-ţi faci cu ei un cămin fericit, poţi să-ţi cumperi o maşină pentru a fi de folos timpului tău, dar nu poţi avea siguranţa vieţii cu ea, poţi să-ţi cumperi medicamentele cele mai scumpe, dar nu şi sănătatea, poţi cumpăra haine scumpe, mobilă frumoasă, dar nu poţi împodobi casa sufletului, poţi aduce la masa ta sute de oameni, dar nu şi prietenii adevăraţi, poţi să faci tranzacţii cu oameni, dar nu poţi avea totodată respectul şi mulţumirea lor, ş.a.m.d. Se întâmplă foarte des ca omul cu bani mulţi să nu mai gândească normal, gândirea să-i fie pervertită şi în acest caz, după spusele lui R. W. Emerson, omul „este mai atent la banii lui decât la principiile sale”; conştiinţa este învăluită şi acel „tribunal al omului” de care vorbea Kant, cu adevărat omul nu-l mai simte. Şi totuşi astăzi, oamenii consideră că banii sunt foarte importanţi! Încetul cu încetul s-a împământenit ideea că „banul, pilele şi relaţiile” te fac om, îţi asigură succesul în viaţă, te fac fericit şi politicienii de vârf cultivă, pe ascuns de cele mai multe ori, acest mijloc de îmbogăţire. Aproape nimeni nu mai face nici un gest - intervenţie (pilă) – fără să fie răsplătit cu bani, ceea ce nu corespunde cu firea românului - miloasă, ajutătoare, generoasă, corectă. Şi în lipsa unor legi clare şi morale care să pună stavilă acestui comportament, s-a ajuns la fenomenul corupţiei abatere de la moralitate, de la cinste, la depravarea propriului eu. S-a ivit un apetit deosebit pentru a da şi a lua, aşa zisa şpagă. Fenomenul corupţiei avea şi are şi astăzi multe aspecte, de la „banii în plic”, trafic de influenţă, primirea de bunuri necuvenite, la devalizarea de bănci şi comisioane tulburătoare. El se întâlneşte la multe niveluri şi ceea ce este revoltător, este „acoperirea” furtului; cei corupţi se acoperă unii pe alţii, conducătorii ascund „petele negre” ale societăţii şi inegalităţile grave

ivite prin fenomenul corupţiei. Ori, în democraţie aşa ceva nu este permis, conducerea politică din democraţie trebuie să respecte anumite reguli şi principii de bază sănătoase ale societăţii, cerinţele morale adresându-se „tuturor oamenilor, în orice moment şi în orice condiţii” ale vieţii. Unii spun pe drept că degeaba ai bani dacă nu ai şi relaţii, ﬁindcă atunci nu prea ştii sau nu prea poţi să faci ceva cu ei. De multe ori ca să rezol-

să câştigi bani, este normal să nu doreşti a fi sărac, ci bogat, dar este cu totul altceva să ajungi să fii sclavul banului şi el să fie stăpânul tău. Biblia ne învaţă că „nu este greşit să fii bogat, dar este greşit să iubeşti banii”, adică să fii împătimit de ei, căci drumul Răului pe cât este de atrăgător, pe atât este de amăgitor şi distrugător! Goana după îmbogăţire este într-atât de seducătoare, încât nobleţea şi omenia dispar. Confucius care

vi o problemă nu-ţi sunt de ajuns banii, ci ai nevoie de o persoană sau de un grup de persoane cu putere de decizie care te-ar putea ajuta. Şi când zic asta nu mă gândesc la a face ceva ilegal sau la afaceri urâte, ci mă gândesc la lucruri simple care se pot ivi în viaţa oricui. Contează însă legalitatea şi felul relaţiilor. Când se plănuiesc afacerile urâte, acestea adună oamenii de calitate suﬂetească inferioară, se formează acele aşa zise „clanuri” (părţi mici ale societăţii uniţi de interese comune), sau organizaţii criminale cu activitate infracţională, în scopul obţinerii de venituri ilicite şi care distrug valoarea societăţii construită cu mari eforturi. O metodă practicată intens în zilele noastre este împrumutul sumelor mari de bani care creează adevărate „imperii” ale datoriilor şi al numărului de datornici. Oamenii harnici care recurg la împrumuturi (e dreptul lor!), prin muncă reuşesc să se achite onorabil de datorii, oamenii proﬁtori, leneşi şi păgubitori, dezechilibrează societatea prin aceste datorii, prin nemuncă şi necinste. Repercusiunile sunt de ordin economic şi politic ale ţării respective. Toţi se gândesc la bani şi la bunurile materiale, aleargă să obţină bani şi să aibă cât mai multe bunuri. Este normal să munceşti, este normal să vrei

a trăit într-o perioadă când ţara sa se afla într-o stare de declin social şi moral, spunea: ,,Virtutea omeniei este mai folositoare oamenilor decât apa şi focul; am văzut oameni care au murit pentru că au păşit în apă şi în foc; însă nu am văzut niciodată murind pentru că au păşit pe calea omeniei”. Uităm că nu luăm cu noi la plecare, nici banii, nici bunurile dobândite cu ei şi o dată plecaţi, nu ne mai întoarcem la ele. Ce frumos ne grăieşte Biblia!: „Nu vă strângeţi comori pe pământ unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina, şi unde hoţii nu le sapă şi nici nu le fură…” (Matei cap.6,19-21). Nu atât banii sunt problema, ci relaţia defectuoasă din viaţa noastră cu legile morale, cu Divinitatea, spre a înţelege bine rostul banilor, rostul vieţii şi a nu uita de comorile necesare sufletului nostru, pentru ca viaţa noastră să aibă valoare, prin acţiunile, faptele din timpul dăruit fiecăruia. Să ne amintim de frumoasa imagine invocată de Immanuel Kant: „cerul înstelat” – creaţia lui Dumnezeu (perfecţiunea) - şi „legea morală” – conţinutul sublim al creaţiei - care definesc, adică ar trebui să definească, frumuseţea vieţii noastre.

Urﾄビi

SUPLIMENT 2013

Urﾄビi

Dor

Dor de părinţi (Adrian Păunescu) Suntem nişte copii fără părinţi, Numai străini la fiece fereastră, Ni-i greu fără de voi, ni-i foarte greu, Dar vă iertăm de toată drama noastră. Că sunteţi bieţi părinţi fără copii, Ca nişte baci care-au fugit de turmă Şi-o să rămâneţi singuri, în străini, Şi mai orfani ca noi pâna la urmă. Dorul nu vă cheamă, Dorul nu se-arată, Pentru ce-aţi născut cândva? Fericire, mamă, Sănătate, tată, Cine-aţi fi, Oriunde v-aţi afla.

Şi-n lumea asta cu copii normali, E ca un handicap care ne doare, Să tot rămânem singuri pe pământ, Compătimiţi mereu de fiecare. Singurătate care ne-ai primit, Singurătate ce ne dai putere, Să-i ocroteşti pe cei ce ne-au uitat, Când vor veni bătrani şi îţi vor cere. Şi totuşi, mult mai greu decât ce e, E ce va fi, în ziua neciteaţă, Când ajungând la optsprezece ani Vom fi zvârliţi şi mai străini în viaţă. Şi-atunci când vom avea şi noi copii, Vor şti ce-i mamă şi vor şti ce-i tată Vor şti căldura casei părinteşti Care ne-a fost de mici copii furată.

SUPLIMENT 2013