REVISTA SIMPOZIONULUI NAŢIONAL

REVISTA SIMPOZIONULUI NAŢIONAL

OCTAVIAN GOGA SAU ECOUL CÂNTECULUI PĂTIMIRII NOASTRE ÎN MILENIUL III

EDIŢIA A VIII-A, APRILIE 2017, SIBIU

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEŢEAN SIBIU ASOCIAŢIUNEA TRANSILVANĂ PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ŞI CULTURA POPORULUI ROMÂN - ASTRA SIBIU UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU COLEGIUL NAŢIONAL „OCTAVIAN GOGA” SIBIU

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III ediţia a VIII-a

Revista Simpozionului Naţional

aprilie 2017 Sibiu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ”Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III”

Coordonator: Prof. dr. Lidia Carmen PIRCĂ 2017, Sibiu

ISSN 2067 – 922X

© Lidia Carmen PIRCĂ

Coperta: Sergiu Octavian CĂRATĂ Tehnoredactarea: Prof. Felicia PĂTCAȘ Corectare și tehnoredactare: Ramona SCHIAU

OCTAVIAN GOGA „poetul pătimirii noastre”

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Argument Concursul Național “Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III”, ediția a VIII-a, 2017, cuprins în CAEN, Domeniul V. Cultural artistic: Literatură, poziția 19, organizat de Colegiul Național “Octavian Goga” din Sibiu, în parteneriat cu Asociațiunea ASTRA Sibiu, Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu, Casa Corpului Didactic și Biblioteca Astra Sibiu sub egida MENCS, are ca scop aniversarea celor 136 de ani (1 aprilie 1881) de la venirea pe lume a poetului răzvrătitul călător al nopții, al lacrimei și suferinței.

Scopul acestui concurs este de a invita tinerii din secolul XXI să descifreze sensurile și semnificațiile operei lui Octavian Goga, conștientizând că numai cartea, cu îndemnurile și povețele ei încuiate între slovele mărunte, e arma vieții noastre (O.G.) și ne poate ajuta să păstrăm sensibilitatea și armonia interumană.

Ediția din anul acesta se bucură de o participare impresionantă de elevi de gimnaziu și de liceu din 32 de județe din țară, care au încercat să aducă în actualitate opera lui O. Goga într-un context cultural total diferit de cel al secolului trecut, dar și să-și exerseze talentul creativ sau de traducător în limbi tot mai variate.

Regăsirea timbrului ecoului cântecului pătimirii noastre nu este doar un exercițiu creativ, ci o urzeală poetică rațională, migăloasă în care condeiul tânărului contemporan se racordează la lira înstrunată odinioară de poet prin care cânta pentru toate neamurile și toate vremurile.

Coordonator, prof. dr. PIRCĂ Lidia Carmen

5

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

6

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Secțiunea critică literară Premiul I IMAGINI ALE SOCIETĂŢII ROMÂNEŞTI ÎN PUBLICISTICA LUI OCTAVIAN GOGA Nuţoiu Maria-Denisa Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig, Sibiu Prof. Din Petre Activitatea publicistică începută la ziarul Tribuna din Sibiu şi continuată la revista Luceafărul, ziarele Tribuna şi Românul de la Arad, Ţara noastră, Epoca şi Viaţa românească reprezintă un teritoriu important al operei lui Goga. Publicistul este un produs spiritual al Transilvaniei de la sfârşitul secolului al XIX-lea, provincie integrată Imperiului Austro-Ungar, cu o clasă mijlocie dezvoltată, cu o viaţă spirituală ancorată în tradiţionalismul şi conservatorismul rustic, organic.

Concepţia romantismului despre misiunea socială şi naţională a scriitorului, primeşte un caracter şi mai dinamic prin temperamentul intelectualului transilvănean, dar şi prin dificultatea contextului istoric. Mesager al răzvrătirii ardelene, Octavian Goga îşi păstrează întreaga tonalitate mesianică în publicistica sa politică.

Ameninţată de secole existenţa naţională s-a consolidat prin mesianismul transilvănean promovat de ilustru poet. „Caracteristică şi impresionantă prin energie neşovăitoare a tonului, această convingere mesianică se identifică cu întreaga mişcare de redeşteptare a energiei naţionale de la începutul veacului nostru; tonul bardului ardelean este încă şi mai apostolic decât cel al profetului bucureştean, ton în care intră şi uitare de sine, dar şi conştiinţa fermă de a fi reprezentativ, în care intră mai ales vigoarea şi autoritatea crescută din împrejurările excepţionale ale locului”1.

Angajarea politică a poetului este un reper important în funcţie de care Octavian Goga va realiza judecăţi de valoare, fiind vehement 7

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

cu personalităţile care se pretau la compromisuri politice. Adeziunea la un partid şi efortul pentru democratizarea vieţii politice devin constante în activitatea publicistică. Sentimentele filohabsburgice 2 nutrite de Ioan Slavici sunt tratate sever de poet . Activităţii lui Vasile Mangra, de a adopta programul guvernamental maghiar în anii 1910 – 1911 i s-a asociat şi Ioan Slavici. Reacţia lui Goga faţă de oportunismul lui Slavici este necruţătoare. „Cine e domnul Slavici, dacă nu cântăreaţa măiastră, care ne-a legănat tinereţele cu farmecul ei şi pe care o întîlnim acum la bătrâneţe într-o tovărăşie dezonorantă, cu glasul spart şi cu vraja pierdută, încercând un cântec obscen? Cine e, dacă nu umbra vulgară a unui vis frumos, care e trimisă să ne fure comoara amintirilor curate?

Spunea cu atâta dreptate prietenul meu, că nimeni n-are dreptul să fure frumosul din sufletul nostru şi că nu sunt mai mari criminali, decât acei care ne omoară credinţa. De aceste crime se face vinovat acum d. Ioan Slavici. Stai şi judeci. Cum? Va să zică, nu mai este nicio linie de consecvenţă în sufletul oamenilor noştri, nu se mai găsesc bătrâneţe curate în ceata asta măruntă? E un blestem nou, ca bătrânii, înainte de a muri, să-şi îngroape cinstea? Şi-a batjocorit Mangra părul cărunt, acum trebuie să facem îngropare nouă? Stăm cu inima supusă de jale, ne frământăm de durere şi 3 răspundem: trebuie.......” .

După eşecul campaniei militare din anul 1916 şi duritatea păcii de la Bucureşti, realizarea Marii Unirii a fost un dar pe care istoria îl făcea românilor. Surpriza fericită a actului unirii a determinat ca responsabilitatea pentru pierderile materiale şi umane ale războiului să fie identificate nu în erorile echipelor guvernamentale, ci numai în 4 superioritatea copleşitoare a adversarului Observator fin al mentalităţilor sociale, poetul constata că România traversează o criză a valorilor morale. Octavian Goga regretă diminuarea profilului moral şi degradarea continuă a valorilor tradiţionale. În concepţia sa, elementele burgheze optează în favoarea politicii cu scopul îmbogăţirii rapide şi nu ca pe un apostolat capabil să moralizeze viaţa publică. Politica de obţinere a unor avantaje strategice pe termen redus în detrimentul principiilor politice a fost dezavuată cu vehemenţă de Goga. „S-ar părea că România Nouă, cu toate vâltorile ei grozave din care a ieşit, s-a transformat peste noapte într-un laborator al aventurierilor, că cinstea şi idealul au murit pe 8

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

câmpul de bătaie şi că ce-a rămas în urmă nu e decât masa inertă şi şleahta cioclilor gata să-i facă din cadavre piedestalul bucuriei lor frivole.

Care să fie explicaţia acestei penibile prăvăliri morale, care e resortul ascuns al unei caste întregi de delincvenţi? Fără îndoială războiul a zguduit psihologia omenirii şi-a azvârlit un val de cras pozitivism, menit să schimbe pentru moment valorile moştenite. O filosofie a clipei, pripită şi brutală a luat locului acordului cu eternitatea. Viaţa scăpată din tranşee se trăieşte repede, ca subt umbra veşnicei ameninţări şi de aceea hedonismul cu toate tranzacţiile de conştiinţă a ajuns la ordinea zilei. În toate părţile resimte continentul această năvală exasperată spre acaparare materială. În străinătate însă, societatea constituită reacţionează cu tărie, echilibrul se păstrează, tradiţiile îl restabilesc şi ordinea morală se ridică triumfătoare. La noi împotrivirea pare tot mai slabă, mediul ambiant începe să fie el însuşi supus şi terorizat de biruitorii păcatului. Vor fi multe motivele dărăpănării: spoiala de civilizaţie, originea străină a multora, sălbăticia politicianismului”5.

Mesianismul, ca o componentă a gândirii sale politice, se reflectă în jurul marilor evenimente istorice, fiind universul de speranțe și de idealitate pe care îl implică orice mutație istorică în sensibilitatea românească, mai ales când ea este generată de perioade de așteptări, marcate de drame individuale sau colective.

Dimensiunea mesianică a personalității lui Goga se exprimă cel mai adesea prin preocuparea exclusivă pentru destinul Ardealului și critica acerbă a realităților contemporane. Profilul său de fin observator al societăţii româneşti sesizează deteriorarea situaţiei materiale a românilor, creşterea numărului falimentelor, sărăcirea treptată a ţărănimii, criza morală care imprimă disperare şi insecuritate sensibilităţii colective, instalarea unui spirit de dezagregare generală a administraţiei şi a aparatului funcţionăresc şi absenţa coeziunii naţionale în faţa dificultăţilor generate de criza economică. În concepţia sa, soluţia era lichidarea crizei morale a societăţii, care se insinuează treptat la nivelul mentalităţii colective româneşti. „Cântăriţi apoi efectele grozave ale sărăciei din ţară, ca să înţelegeţi cum ruina materială ţine pas cu deficitul moral al societăţii noastre. Ţărănimea e la sapă de lemn, azvârlită în ghearele cămătarilor. După batjocura cu preţul cerealelor a venit prăvălirea preţului pământului. Din toate regiunile se ridică 9

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

protestarea sumbră a satelor exploatate la urnă şi părăsite apoi de potentaţii zilei. La oraşe secătuirea industriei şi mizeria funcţionarilor au devenit insuportabile. Falimentele se ţin lanţ, poverile fiscale înspăimântă populaţia. Pretutindeni un criticism amar şi-a făcut loc în suflete, accidentele de deznădejde se ivesc, ca 6 în pragul unei perioade de destrămare generală” .

Viziunea aceasta sumbră exemplifică percepţia lucidă a alterării sentimentului naţional şi patriotic, fragilitatea vieţii politice româneşti, a unei guvernări incompetente de către Partidul Naţional Ţărănesc, a inabilităţii în actul guvernării a lui Iuliu Maniu, devalorizarea treptată a modelului democraţiei parlamentare şi simpatia corpului electoral românesc pentru ideologiile totalitare şi colportarea sentimentului de insecuritate la nivelul sensibilităţii colective. În percepţia lui Octavian Goga pentru toate aceste argumente ale dezagregării coeziunii naţionale culpabili sunt Partidul Naţional Ţărănesc şi Iuliu Maniu. „La această derută sufletească şi materială se adaugă frivolitatea jocului, politic, pe urma căruia neam ales azi cu o reală înduşmănire între provincii. Regionalismul dlui Iuliu Maniu adus la guvern a dat naştere unei protestări regionale a vechiului Regat, care ia proporţii şi creşte zilnic. Oricine trece cu ochii deschişi prin Bucureşti şi pipăie pulsul conştiinţei obşteşti simte imediat, nu că s-a făcut o răceală împrejurul „fraţilor de dincolo”, dar că încep ieşirile violente care aţâţă mulţimea.

Acum, într-o atmosferă de zbiciuire nebună a tuturor instinctelor tulburi, se răscoleşte mulţimea prin mai multe rânduri de alegeri. Milioanele de oameni sunt smulse zvârcolirea lor surdă şi sunt învălmăşite pe toată întinderea ţării, ca să se agite şi mai mult, şi din această unanimă dezlănţuire să se dospească revolta... Nu s-a gândit nimeni din cei sus-puşi, oricare ar fi fotoliul lor de mare răspundere, - nu s-a gândit că în tensiunea actuală învolburarea maselor e un rău sfetnic? Ştie cineva unde se opreşte catastrofa şi îşi dă seama că jacheta d-lui Iuliu Maniu nu ne poate salva din primejdie când s-a pornit judecata cea de pe urmă”7. În continuare, poetul realizează o radiografie morală şi psihologică a societăţii româneşti sintetizând schimbările care s-au produs în perioada imediat următoare a Primului Război Mondial. În concepţia lui Lucian Boia, Primul Război Mondial a favorizat accesul umanităţii în era democratică, în planul reprezentărilor sociale şi al legitimării puterii. Schimbarea şi democraţia sunt valori 10

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

care tind să domine mentalităţile8. În aceeaşi manieră, Ortega y Gasset admitea existenţa a trei principii care au influenţat destinul omului şi i-au modelat profilul socio-cultural: democraţia liberală, experimentul ştiinţific şi industrializarea. Omul rezultat din aceste influenţe este tentat să introducă o nouă ordine care nu este conformă cu cea tradiţională. Ca urmare a pulverizării mentalităţilor tradiţionale, noul individ se caracterizează prin libera expansiune a aspiraţiilor sale vitale şi ingratitudinea faţă de tot ceea ce i-a favorizat existenţa9. Pornind de la aceste premise radiografia poetului exprimă cu acuitate noile impulsuri sesizate în mentalul colectiv românesc. „Priviţi împrejur şi veţi vedea că nu mai suntem cei de ieri. Cu deosebire nu, dincolo de spuma uşoară a oraşelor, în pătura milioanelor de la ţară. Un spirit de independenţă mişcă rândurile ţărăneşti, o conştiinţă a propriei valori cu nelipsitele nuanţe de exagerare pe alocurea. Mulţimea rurală ni se arătă ca după un botez nou de conştiinţă. Este o elasticitate neobişnuită în porniri, o strălucire mai vie în ochi, o undă de îndrăzneală şi un criticism mai ales, care bate la toate porţile. Pretutindeni, până în cel mai îndepărtat cătun, s-a revărsat acest recent fluid nervos, au năvălit întrebările......Cine suntem? Câţi suntem? Ce ni se dă? Cine ne dă? Care-i dreptul nostru?”10.

La finalul acestui studiu am considerat că se impune formularea următoarelor concluzii: Personalitatea lui Octavian Goga nu poate fi percepută în integralitatea ei fără a cunoaşte publicistica sa. Prin tematica sociopolitică şi culturală dezbătută, prin forţa emoţională ce emană din opiniile sale, publicistica lui Goga se situează din punct de vedere axiologic la acelaşi nivel cu a lui Mihai Eminescu. În articolele sale Goga este dominat de convingerea că realizarea ideii naţionale va determina consolidarea instituţională, economică şi culturală a României. Realităţile noului stat românesc impuneau extirparea abuzurilor şi a nedreptăţilor, demagogia şi afacerismul veros şi impunerea unei noi table de valori morale şi spirituale.

Bibliografie 1 Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, vol. II, Editura Minerva, Bucureşti, 1981, pag. 16-17.

11

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

2

Ioan Slavici, Închisorile mele, Editura Alfa, Bucureşti,1996, p. 16; Mircea Bălan, Istoria trădării la români, Editura Eurostampa, Timişoara, 2002, pag. 335.

3 Octavian Goga, Pagini publicistice, Ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Silvia Urdea, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1981, pag. 125 – 126.

4 Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999, pag. 245.

5 Octavian Goga, op. cit., pag. 228 – 229.

6 Ibidem, pag. 261.

7 Ibidem, pag. 261-262.

8 Lucian Boia, Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reprezentări, Editura Humanitas, Bucureşti, 2014, pag.107.

9 Ortega y Gasset, Revolta maselor, traducere de Coman Lupu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, pag. 82-84.

10 Octavian Goga, Mustul care fierbe, Ediţie îngrijită, prefaţă şi notă bibliografică de Teodor Vârgolici, Editura Scripta, Bucureşti, 1992, pag.

271.

RENUNŢAREA LA PROPRIUL EU – CĂLĂTORIE ÎN VIS Cicur Oana Colegiul Naţional ,,Octavian Goga” Sibiu Prof. dr. Pircă Lidia Visul, ca expresie a căutărilor firii umane, surprinde fiinţa însetată de cunoaştere, eliberată din lăcaşul trupului, ce o leagă de cruda realitate şi se îndreaptă spre un spaţiu celest, care să-i stăpânească nevoia de absolut. Noaptea, moment tainic, timpul în care trăirile se intensifică, iar prin vis lumea umană se metaforizează, sugerează eliberarea eului, transformându-se în confidentă, într-un refugiu. Drumul pe care îl întreprinde călătorul, ce ajungând pe o treaptă deasupra spiritului, explorează o lume necunoscută, particularizată de propriile trăiri, are drept concluzie o renegarea a sinelui. După o traumă ce a declanşat pătrunderea în spaţiul oniric, fiinţei i se creează, cu sau fără voia sa, o nouă identitate, adevărata esenţă resimţindu-se prin nostalgia pierderii unui ideal.

12

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Poeziile ,,Despărţire” şi ,,Oaspe vechi”, creaţii ce ,,cântă un inefabil de origine metafizică” (George Călinescu) ale unui poet transilvănean – Octavian Goga – se remarcă prin profunzimea sentimentelor de melancolie şi tristeţe tainică, esenţa divină coborându-se pe pământ cu ajutorul nopţii individualizate de prezenţa lunii. Amintirea, ce accentuează viaţa aflată într-o continuă reconfigurare, este creionată de îmbinarea temelor trecerii ireversibile şi insesizabile a timpului, temei creaţiei, jocului, naturii, a condiţiei omului în Univers, cât şi a motivelor lunii, oglinzii, stelelor, a visului – privit ca o formă de evadare din contingent. (Aşa cum afirma Borges, lucrurile sunt incomparabile, astfel încât nu o să comparăm cele două creaţii lirice, ci doar o să trasăm paralele şi puncte de legătură între ideile poetice desprinse). În primul rând, somnul, visul ilustrează calea spre cunoaşterea absolută, o retragere în sine, rampa de lansare fiind misterul nopţii.

Dacă în poezia ,,Despărţire”, momentul nocturn are la bază căutarea unui nou rost al vieţii după rănirea sufletului, în cea de-a doua poezie, poetul i se adresează în mod direct nopţii în care găseşte sprijin. ,,Cetăţile de stele” sunt o parte a sufletului ce găseşte în lumina lor primordială esenţa divinului, moartea fiind privită ca o nouă condiţie a firii. Durerea despărţirii e atât de mare, încât ,,moare (…)/ Şi înţelesul tainic al cântecelor”. Cântecele pot reprezenta metafora creaţiei, al cărei sens nu poate fi desluşit de o inimă rătăcită. Stelele, cuie bătute tainic pe bolta cerească, îşi pierd strălucirea în faţa durerii sufletului creatorului; însuşi Luceafărul, primul între ele, cu ,,Lumina lui bolnavă” se zbate între viaţă şi moarte, Universul simţind acut neliniştea eului liric. În celălalt text, noaptea este sacralizată (,,Tu, sfântă, minunată noapte”) şi ilustrează un refugiu pentru omul ,,uitat şi singur”. Se creează o lume ideală, cromaticul de alb şi argintiu sugerând lumina, strălucirea ilustră a nopţii. Adresarea directă, alături de folosirea pronumelor de persoana I ( - mi, mă) şi a verbelor de persoana a II-a (ai fost, vedeai), trădează nevoia e exteriorizare a fiinţei ale căror zile ,,mureau în umbră”. Astfel, viaţa simbolizată de umbră, reprezintă imaginea lucrurilor ireale, trecătoare şi schimbătoare. Stelele, creionând planul cosmic, sunt legate de o ,,punte argintată” de fereastra eului poetic, legătură ce prefigurează dorinţa arzătoare de eliberare, de biruinţă asupra condiţiei de muritor. Ideea de frământare 13

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

a visului este evidenţiată de versul ,,Când visuri îmi goneau odihna cu-nfrigurarea lor eternă”, esenţa visării spărgând barierele mimesisului. În acest fel, omul transcende şi îşi depăşeşte aparentele bariere în calea desăvârşirii, explorând vastul infinit al reveriei.

Ambele poezii prezintă într-o manieră originală motivul lunii. În ,,Despărţire”, se prefigurează ,,ruperea” razelor de lună, o sfidare a naturii îngenuncheată în faţa trăirilor puternice, în timp ce, în ,,Oaspe vechi”, luna, selene, este ,,podoabă”, ,,stăpână blândă” a cărei magie se răsfrânge în ,,ciobul de oglindă”. Imaginea relativă şi trecătoare, duplicarea vizuală a realităţii este reprezentată de oglinda ce zugrăveşte ,,o lume-ntreagă închisă”. Această uniune lună-oglindă, mă duce cu gândul la o metaforă persană - ,,luna este oglinda timpului”. Gingăşia, fragilitatea corpului ceresc este comparată cu timpul a cărui dimensiune este eternitatea. Apoi, poetul Banchs percepe oglinda ca pe un ,,clar de lună în penumbră”, metaforă ce sintetizează divinul acestei legături prezente şi în lirica lui Octavian Goga. În al doilea rând, vraja firii se transformă, prinde aripi şi zboară spre un alt nucleu al sinelui. Gândul uman atinge sfios perioada copilăriei, marcată fiind de joc şi de râul nesfârşit de creaţie ce se revarsă pentru a împrospăta viaţa. Întâia poezie prezintă dorinţa omului de a-şi depăşi condiţia prin intermediul durerii pe care acesta o resimte acut. Găina, a cărei moarte ne trimite cu gândul la tragic, şi luceafărul, simbol al omului de geniu ce îşi pierde strălucirea, anticipează transformarea naturii confidentă omului. Aceasta, percepe dureros pierderea, ruptura sufletului. ,,Zvonul de pădure” sugerează ideea de şoapte, de murmur, freamăt, ce simbolizează misterul; până şi fluturii, caracterizaţi prin libertate şi spirit ludic, şi trandafirii – cea mai nobilă şi puternică floare – se lasă pradă morţii. Eul liric îşi găseşte refugiul în creaţie: ,,Din mintea-ntunecată fug grabnic, rândurirânduri”. Jocul este evidenţiat de personificarea ,, neguri jucăuşe”, somnul tainic şi noaptea trimiţând fiinţa, cu ajutorul forţelor unui copil, în depărtatul tărâm al visului. În poezia ,,Oaspe vechi”, oglinda sfidează pe ,,cel mai fascinant dintre jocuri şi jucării” – timpul (Simona Popescu), făcând legătura între un trecut şi un prezent relativ. Prezenţa copilului ilustrează speranţă, alinare, ludicul fiind scos în evidenţă de comparaţia ,,ochii vineţi, senini ca rostul unei glume”. Se prezintă 14

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

curiozitatea nesfârşită, specifică vârstei copilăriei, epitetul ,,căutarea lui cuminte” susţinând afirmaţia de mai sus, dar prefigurând şi dorinţa de a descoperi un sine autentic. Aventura spiritului, ce îşi are locaşul în trupul îmbătrânit - ,,firele cărunte”, se bazează şi pe tema creaţiei, acelaşi zvon, dar acum de frunze, marcând misterul.

Poveştile, ,,cântecul de ţară” – ce ilustrează intenţia de a se întoarce la origini, ,,feţi şi cosânzene”, toate făcând parte din câmpul lexical al creaţiei, alături de busuiocul şi sânzienele – legături ale naturii cu tradiţia, creionează minunea apărută în viaţa fiinţei. Un ,,oaspe vechi”, un musafir ce se doreşte a fi veşnic, copilăria, răsfaţă, dar şi amăgeşte sufletul îndurerat al eului poetic. Astfel, timpul devine preţios, se transformă într-o mare lipicioasă în care ai vrea să înaintezi cu greu.

De asemenea, renegarea sinelui este susţinută de trecerea graţioasă de la un timp verbal la altul şi de transfigurarea perspectivelor. Poezia, a cărei titlu este alcătuit dintr-un substantiv comun nearticulat, debutează cu adverbul de timp ,,Azi’’, timpul prezent sugerând o concretizare, o intensificare a sentimentului, aducând totodată ideea de actualitatea. Este folosită persoana I (a pronumelui şi adjectivului pronominal: - mi, mele, meu), până în momentul în care sufletul uman transcende şi pătrunde în lumea onirică - ,,a viselor cenuşe”. Cenuşa sugerează arderea amintirilor, dorinţa de a scăpa de identitatea rănită. Prin urmare, poetul jonglează cu cuvintele folosind un aparent ton impersonal, trădat de pronumele (îl, - l, el) şi verbele (îngenunche, zgribură) de persoana a III-a.

Dualitatea umană îl doboară pe eul liric transformat, acesta ajungând să cerşească lumina, divinul. Finalul textului aduce folosirea persoanei I - ,,domniţa mea bălaie”, esenţa vieţii fiinţei fiind o creatură sacralizată. Astfel, adevăratul eu rămâne conştient de transformarea sa în alt eu, invocând totuşi absolutul. În acelaşi timp, jocul registrelor stilistice din final, poate ilustra şi detaşarea totală de eul rănit, sufletul simţind compasiune pentru ceea ce a fost.

Cealaltă creaţie este particularizată de folosirea imperfectului, un timp al rememorării (mureau, vedeai, iveai, cobora). Adverbul relativ când creionează un moment tainic în care fiinţa s-a lăsat copleşită de forţa nopţii, acţiunea putând fi repetată. Eul poetic este puternic răvăşit de trecerea ireversibilă a timpului - ,,Cum trece vremea ne-ndurată”, fiind supărat pe soarta ce s-a jucat cu propria-i viaţă. Apoi, se trece la o acţiune prezenţă, ,,Azi”, eul creator 15

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

contemplând asupra noţiunii de ,,fugit irreparabile tempus” şi asupra copilului din sufletul său, care nu îl mai recunoaşte. Apelativul ,,sărmanul” ilustrează sentimentul de maternitate faţă de copilul care a fost. Fiinţa tânjeşte după copilăria senină, fără griji, aşteptând ca pe o ultimă speranţă vizita sa, punctele de suspensie zugrăvind ezitarea creată de intensitatea stărilor de melancolie. În concluzie, poeziile ,,Despărţire” şi ,,Oaspe vechi” de Octavian Goga aduc în prim plan ideea de frământare a raţiunii pentru dobândirea cunoaşterii căii de integrare în absolut, susţinută de o adâncă nostalgie în faţa neputinţei de a opri timpul, intrarea în spaţiul oniric prefigurând eliberarea sufletului.

AŞTEPTARE (FRAGMENT) Bădăruţă Haşigan Ionuţ Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Prof. Vișan Ramona Poezia „Așteptare” are un farmec straniu. Sentimentul și sensul așteptării sunt circumscrise experienței poetului în sfera tradiției ortodoxe româneşti. Simbolul credinței este gândul mărturisirii în așteptarea mântuirii. În spațiul așteptării și al deschiderii spre revelația divină atmosfera solemn-liturgică a poeziei, filtrată stilistic și filosofic, devine o meditație intimă ce creează auditoriului emoție și tensiune. Nivelul lexical al limbajului poetic, sensul ortodox al termenilor și metaforele de origine religioasă sunt înţelese fară a face apel la o hermeneutică specială, fiind aproape nefirești prin simplitate.

Goga își asumă tradiția, „patima, „clipa”, „drumul vieţii”, experimentând „volbura nebună” a agresivităţii mentale într-o notă tragică, dezlănţuind toate energiile într-o nefirească dezordine.

Poetul nu e interesat de misterul divin. El crede în divinitate. Nu există luptă între credință și necredință. Nu există o criză mistică sau spirituală, ci doar durerea chinuitoare de așteptare a divinității într-o stare de revoltă și neliniște exprimată compozițional și structural de simetria incipitului și finalului prin versul scurt, puternic si 16

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

focalizator: „-Nu vine…”. Așteptare culpabilă? Așteptare vigilentă?, Așteptare resemnată? Așteptare inutilă? Întrebările așteaptă un răspuns, iar viziunile fragmentate ale structurii intime umane își găsesc loc în cugetare.

Poetul- profet înţelege arta ca „un duhovnic implacabil” pe drumul vieții, drum al unui creştin conştient de misiunea sa.

Experienţa personală e parte a luptei omului cu răul în contextul slăbiciunilor și dificultăților umane. Prezenţa elementului religios în poezie are o funcţie strict estetică şi nicidecum una gnoseologică.

Impactul de început al poeziei e puternic, dar surprinzător în vulnerabilitatea sa, asimilând şi trasfigurând aşteptarea prin negaţia verbului „a veni”, în varianta „nu vine…”. Există, trebuie să existe o urmă de speranţă în aşteptarea care merită traită chiar în spaţiul sufletesc bântuit de sentimentul de nesiguranţă şi neîncredere.

Suferinţa, în accepţiunea lui Cioran, face să trăieşti timpul în detaliu.

Răscolitoare e descoperirea, încă de la începutul poeziei, că „sau deşteptat toţi demonii”, aruncaţi „în volbura nebună”. Actul poetic e o transfigurare a suferinţei, a trăirii şi aşteptării personale, parte dintr-o sensibilitate de tip romantic.

Eul poetic îşi recapătă memoria afectivă prin apel la bogăţia sprituală a originilor, dar recuperarea lor şi pacea începuturilor e distrusă de „negru stol” prin alunecarea sufletului mutilat în haos.

Starea de disconfort se transformă în disperare atunci când agresiunea demonilor, prin „râs prelung”, cucereşte adâncul fiinţei sale. Odată localizate în „mintea” poetului, forţele demonice „dănţuiesc în goană”, într-un dinamism malefic, de acţiune a jocului perfid. Lupta interioară şi istovitoare creează instabilitate poetului, devenind astfel vulnerabil în faţa demonilor care rup calea de comunicare cu Dumnezeu şi unde legile rezonanţei se prăbuşesc.

Demonii se răspândesc, contaminând „fruntea bolnavă” şi „inima” poetului, făcându-l incapabil să lupte. Demonii pot să fie înşelaţi, dar frământarea inutilă a minţii poetului îl face să-şi trăiască propria dramă ca un învins, abandonând lupta. Mai poate fi aşteptarea reconfortantă şi posibil metamorfozatoare spre „uitarea absolută”.

Poziţia relativă a poetului se năruie treptat şi devine amărăciune disperată când sunt sfărâmate icoanele, „icoană de icoană”. Revigorarea energiilor spirituale prin icoană, obiect liturgic creştin, reflectă esenţa eternă şi infinită care „va mântui lumea” cum zicea Dostoievski.

17

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

În teoria privind existenţa răului, Andrei Pleşu spune că „răul” e fragmentar, parte în ansamblul unitar cu „binele”, unde căutarea lui Dumnezeu e singura realitate capabilă să pună ordine în haos. În poezia „Aşteptare” nu avem „inducţia angelică”, ci doar „seducţia diavolească”, „brutală”. Ipostazierea demonilor, „întunecând pământul” „seamănă pierzarea din aripă”, creează un „rău substanţial”, amplificat de absenţa binelui. Răul, continuă Pleşu, contrazice atributele fundamentale ale lui Dumnezeu, autorul întrebându-se „dacă există rău ce face Dumnezeu?”. Dumnezeu, în ochii lui Goga nu are transcedentalul. Planul terestru, uman nu se raportează la transcendental, ci transcendenţa se integrează în realităţile umane. Problema complexă, cel puţin la nivel teoretic, l-a făcut pe Cioran să se exprime în stilul caracteristic „Doamne, fără tine sunt nebun şi cu tine înnebunesc”.

Un alt simbol puternic în poezie este „templul sfânt al vieţii”, simbol al universului şi al puterii creatoare. Aruncat de pe aripa templului, disoluţia sufletului e iremediabilă. Când omul se îndepărtează de Dumnezeu îşi pierde aripile, dar apropierea de el îl face să şi le recapete.

Ultima încercare a rezistenţei umanului se prăbuşeşte atunci când „chipurile dragi” memoriei poetului dispar în „volbura nebună” a neantului, iar luminile lor „văduvesc pereţii”, întunecându-i.

Memoria, locul intim al inimii şi al minţii, exclude din viaţa poetului chipurile pline de iubire, prin participarea acestuia neputincioasă „clipă după clipă” la viaţa care i se risipeşte. Dihotomia păgân - sfânt îşi pierde valoarea când ei „vin tot mai mulţi” şi transformă totul în ruină. „Vântul”, din secvenţa finală a poeziei, amplifică flăcările distructive, focul fiind un instrument al demiurgului, dar şi al demonului. Funcţia focului care arde fără să consume excluzând pentru totdeauna regenerarea, aminteşte de balaurul cu limbi de otravă din basmele populare româneşti. Fiara cumplită, neîmblânzită şi sălbatică distruge cu „patimă” viaţa, iar „patima” arde ca focul.

Demersul distuctiv se încheie prin blestem, ca formă de păgânism,cu caracter pronunţat ritualic care depărtează de ideea de mântuire şi credinţa „Şi blestemând îmi strigă din ruine: Nu vine!...”. El care a aşteptat o viaţă întreagă nu mai are nimic de aşteptat. „Nu vine!...” e verdictul devastator al speranţei prăbusite în absolutul aşteptării care a degradat definitiv fiinţa poetului „ plecat fără adresă”…

18

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Bibliografie  Antonescu Romulus, Dicţionar de simboluri şi credinţe tradiţionale româneşti, Ediţia digitală, 2016  Bălan I. Dodu, Octavian Goga, Bucureşti, Editura Tineretului, 1966  Cioran Emil, Lacrimi şi sfinţi, Bucureşti, Humanitas, 2008  Goga Octavian, Poezii, Corint, 2017  Pleşu Andrei, Despre îngeri, Bucureşti, Humanitas, 2003

MIRAJUL DIN ZARIŞTE Bratu Teodora Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Prof. dr. Pircă Lidia Sunt poeți în preajma cărora, fără să vrei, ajungi într-o lume necunoscută, o lume ce pare de poveste și pe care o poți accesa numai prin emoții și sentimente. O astfel de lume au creat de-a lungul timpului Octavian Goga și Lucian Blaga. Chiar dacă sunt multe note distinctive între operele lor, există și puncte comune ce rezultă din faptul că sursa de inspirația este aceeași: existența poporului român.

Apariția poeziei lui Octavian Goga la începutul secolului XX aduce o notă plină de vigoare în atmosfera devitalizată de epigonii eminescieni, cu mici crâmpeie de lumină datorate lui Vlahuță și Panait Cerna, în luciul mat al sămănătorismului idilizant și sentimental marca Șt. O. Iosif și în culorile efeminate de nuanțele de estetizare simbolistă.

Viziunea nouă a poetului ardelean decurge din programul politic al unei arte militante, conștientă de misiunea sa socială și națională. În confesiunea sa din „Fragmente autobiografice” poetul afirmă că „literatura trebuie să izbucnească local, vulcanic, din rărunchii unui popor, căci numai atunci își are valoarea ei”.

Zgomotul rural, ce răzbate cu putere din poezia sa, poartă amprenta unui timbru propriu, inconfundabil. Plusul de voință ce îl diferențiază net de viziunile poetice specifice vremii îl face parte integrantă din istoria poeziei și a neamului românesc.

19

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

Odată cu dezvăluirea imaginii țăranului oprimat poetul aduce în prim plan viziunea funciar tragică a asprelor suferințe: „Eu am văzut în țăran un om chinuit al pământului”. Născut, după propria mărturisire, „într-o vreme când principiul național domina toate fluctuațiile sufletului românesc”, destinului său de poet i-a fost dat să evolueze în consonanță cu ideea națională, înțeleasă ca un „comandament etic și estetic”. În acest sens, în poezia „Un om” este sintetizat sfârșitul dramatic al țăranului care întreaga viață a muncit ca un rob slujind pământurile străinilor, pentru ca la finalul vieții tot ceea ce a agonisit să fie lacrimi și durere: „Azi nu mai e îngust bordeiul/ Să-ncapă jalea ta amară (…) Frânturi din rostul tău pe lume/ Cum doi băieți ți-s slugi , departe/ O fată-i moartă de rușine/ Nevasta ta - de supărare”.

Prin articularea nehotărâtă a substantivului „om”, titlul simbolizează identificarea țăranului și truditorului de rând cu destinul unui popor întreg și prefigurează, în același timp, cu o tentă de ironie amară, indiferența și cruzimea vieții, a destinului de care „omul„ se lovește permanent în calea sa, până la final: „Un popă-n grabnice tropare/ Te va petrece dimineață/ Și poate nimeni nu va plânge/ Plecarea asta din viață”.

Alcătuită din nouă octete, creația lirică de mai sus, debutează cu o formulă de adio, ca un epitaf pentru prieteni credincioși, simbolul morții regăsindu-se în fundalul întregii scene, fără însă să o întunece, căpătând chiar valențe pozitive în deplin contrast cu durerea vieții: „Rămas bun, biete mâni de trudă/ Atâta vreme – mpovărate/ Ce stați pe pieptul slab acum/ Întâia dată – ncrucișate”.

Astfel, în cadrul acestei adresări directe, monologul liric se refugiază la nivelul „mâinilor trudite”, acestea valorificând elementul reprezentativ al omului necunoscut, reprezentativ pentru un popor întreg. Adverbul de timp „atâta (vreme)” și numeralul „întâia (dată)” subliniază curajul și puterea de a înfrunta vitregia sorții de-a lungul întregii existențe, numai moartea punând capăt acestei lupte continue.

Tema morții este prezentă în poezia lui O. Goga ca modalitate de izbăvire din capcana unei existențe tragice: „Închișii ochi n-or să mai știe/ Și nu s-or tulbura de jale/ Când cai străini vor paște iarba”.

Deznădejdea este înfrântă însă definitiv de aspirația către Divinitate, ca o garanție a izbăvirii prin înfăptuirea implacabilă a dreptății: „La 20

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

judecata cea din urmă/ Tu vei găsi socoată dreaptă/ Vor odihni a tale moaște”.

Lirica măștilor proiectează la nivelul discursului liric ipostazele eului liric prin prisma unei „babe milostive” și a sapei, care este personificată: „De-ar știi vorbi surata bună/ Amar te-ar prohodi la groapă”.

Prezența unei bătrâne străine la căpătâiul mortului ilustrează singurătatea și izolarea față de orice bucurie a vieții. Rolul femeii este de a imortaliza cursul tragic existențial al celui dus de pe lumea aceasta, deplângându-i totodată soarta cea tristă: „Îi tremură durerean gene/ Și – ncepe-a plânge, biata babă/ Vai de norocul tău, vecine,/ De ce-ai mai fost pe lumea asta?”

Prin personificarea sapei se evidențiază legătura puternică dintre sufletul țăranului și pământul pe care trudește întreaga viață: „Doar glia neagră și mănoasă/ Atât de bine te cunoaște (…) O viață ntreag -am fost tovarăși/ În ploi și-n arșiță de soare”. Cu toate acestea, țăranul harnic, biruitor la sfârșitul vremurilor, apare într-o lumină tristă, ca „o slugă credincioasă” a cărei visuri au murit „în sufletul de- odinioară”, o slugă care n-a săpat nicicând propria „moșie”. Strălucirea sapei este prezentată în finalul poeziei ca simbol al sufletului trist ce și-a recăpătat libertatea în brațele morții: „Sclipirea mea spune rușinea/ Și jalea care mă purta”. În plus, această unealtă de lucru este văzută la nivel artistic ca o „armă” pe care țăranul român o va folosi în continuare împotriva vitregiei sorții.

Dacă în viziunea lui Octavian Goga satul este prezentat prin prisma destinului tragic al țăranului legat de glia străbună, împletit cu destinul neamului, la Lucian Blaga satul apare ca modalitate de întregire spirituală, o realitate transcendentalizată în mod voluntar, după cum apare în poezia „Sufletul satului”.

Istoricii literari au ezitat să-l fixeze pe Lucian Blaga ca poet fie printre tradiționaliști, fie printre moderniști, deoarece poezia lui a dovedit putința de a fi modernă, sincronică și universală, rămânând însă în același timp ancorată în valorile unei spiritualități autentice. Începând cu volumul „În marea trecere”, poezia lui Blaga va fi de aici înainte una adresată, și nu iubitei, ca în primele versuri, ci omului, cu care se aseamănă sau se deosebește prin destin. În mijlocul resemnării și al sfâșierilor lăuntrice este descoperită totuși o realitate în stare să satisfacă exigențele spiritului: 21

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

cosmosul expresionist este refăcut de Blaga în spațiul satului românesc.

Satul, în poezia lui Lucian Blaga, reprezintă un spațiu prezentat în mod abstract, investit cu atributele unui „spațiu securizant și intim” (Ion Pop). El se situează în veșnicie, care nu mai e avânt ci încetinire a ritmului existenței: „Aici orice gând e mai încet,/ Şi inima- ți zvâcnește mai rar,/ Ca și cum nu ți- ar bate în piept,/ Ci adânc în pământ undeva”.

Astfel, în poezia „Sufletul satului”, cadru rural apare ca o realitate a unui alt tărâm, descoperit târziu, după aprige confruntări în conștiință. Cadrul său cuprinde semne evidente ale morții: „dacă ți-ai sângerat picioarele/ te așezi pe un podmol de lut” (ca o nălucă desprinsă de suportul ei concret), imaginea lui se asociază cu aceea a „ierbii tăiate” (simbol mascat al jertfirii discrete a vieții) și cu „mormintele”. „Zariștea cosmică” s-a schimbat aici în „cădere de fum din streșini de paie”, „cerul e scund”, doar mormintele sunt „înalte” și toate ale satului sunt legate prin misterul morții.

Poetul se apleacă să-l descifreze străbătut de înfiorări, ca și cum ar călca pe alt tărâm, nu în realitate, ci în poveste. Acceptarea mitului, a „lumii poveste” (George Gană) trebuie înțeleasă ca o acceptare dureroasă, o soluție ultimă din partea poetului, a cărui principală țintă fusese afirmarea unui eu individual, la modul cel mai modern. Cufundarea de bună voie într-un univers învăluit în „fum”, lume de pâclă magică, nu se petrece spontan și cu entuziasm, ci ca o încetinire a cugetului și a glasului, strigăt altădată al sângelui, ca o întoarcere într-o mare seară cosmică („Uite, e seară”), ocrotită de o penumbră a „conștiinței anonime”. În poezia de față, satul e prezent ca „suflet”, în sensul expresionist, așa cum o arată și titlul. Pentru poetul expresionist realitatea nu e un peisaj, ci stare sufletească, emoție, sentiment.

Tudor Vianu descrie expresionismul ca fiind „voluntar, crescut prin fermentul reflecțiunii, simbolic” (Fragmente moderne).

La fel satul, ca paleativ al setei de „absolut” este un „suflet”, iar apropierea de „sufletul satului” are loc printr-un adevărat ritual confesional („Copilo, pune-ți mâinile pe genunchii mei” – este gestul tipic al confesiunii religioase, de la care se așteaptă „mântuirea” păcătosului) prin care are loc împărtășirea uneia dintre taine: „Eu cred că veșnicia s-a născut la sat”, altfel spus , nemurirea, eternitatea, s-a refugiat în lucruri mărunte, în „mirosul sfios de iarbă tăiată”, în 22

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

„căderea de fum din streșini de paie”, în „joc de iezi pe morminte înalte”.

La nivelul celor două poezii comentate, temele comune prezentate, anume moartea și timpul sunt conturate din perspective opuse, dar ambele idealiste: în viziunea lui Goga moartea apare ca spațiu de izbăvire a durerilor, în timp ce la Blaga aceasta este un tărâm situat în veșnicie, ca spațiu de împlinire sufletească, ”securizant și intim”.

Modernismul în poezia ”Sufletul satului” este evidențiat de tehnica ingambamentului, dar și de cele paisprezece versuri asimetrice, organizate într-o singură strofă. În poezia lui Octavian Goga cele nouă octete prezintă o rimă imperfectă, iar ritmul trohaic. În ceea ce are mai durabil și mai profund poezia lui Goga, dar și cea a lui Blaga, descinde din zona plutonicului eminescian, de unde ”auzi eterna lumilor durere”.

Premiul II MIHAI EMINESCU ÎN VIZIUNEA LUI OCTAVIAN GOGA Frătean Denisa Colegiul Național „Octavian Goga”, Sibiu Prof. Stoian Achim Privind retrospectiv, observăm că Octavian Goga s-a înscris într-un continuum temporal, pătrunzând în sfera eternului prin versurile pe care le-a creat. A intrigat, a frapat, a conturat idei care sau materializat. El a fost cel care, inspirat de „Odă în mentrul antic” a lui Eminescu, în mod metaforic, a ars in flăcări, pe rug, s-a mistuit pe propriul vis, a pus patos în operele sale, trasmiţând mesaje de care a fost convis, în care a crezut. El nu a fost doar un poet mesianic, ci a fost şi cel care, prin discursurile şi articolele sale, a dat viaţă universului eminescian, divinizându-l.

Pentru el, Eminescu era întruchiparea unui adevărat model, a unui călăuzitor, fiind cel care a luptat pentru idealul naţional. Atât Goga, cât şi Eminescu, au apărat patria prin poezie, prin cuvânt, au 23

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

redefinit Dacia felix, construind propriul Eden ipotetic. Într-un univers în care valorile umane nu mai reprezintă o alegere, mai există oare salvare prin creaţie?

Un răspuns îl oferă Ioana Em. Petrescu care, în lucrarea sa „Eminescu-modele cosmologice în viziune poetică” a definit cele trei vârste ale istoriei naţionale în concepţia lui Eminescu: vârsta de dinaintea istoriei, cea a Daciei mitice, vârsta eroică a statului natural şi vârsta contemporană, resimţită ca un timp de criză, un timp al înstrăinării de istorie. Asupra ultimelor două vârste ne vom abate cu precădere privirea, evidenţiind perspectiva lui Octavian Goga asupra creaţiilor eminesciene în care accentul este pus pe decăderea generaţiilor actuale, raportat la vârsta mitului în care Dacia era modelul eternei glorii, nepurtând în sine germenii distrugerii, moartea ei venind din afară, adusă de civilizaţia „istorică” triumfătoare a Romei.

Din această perspectivă, datorită atitudinilor xenofobe ale lui Eminescu, datorită spiritului patriotic, el şi-a câştigat toată admiraţia în ochii lui Octavian Goga, amândoi fervenți apărători ai patriotismului. Acesta, în „Pânze de paianjeni” a prezentat opera eminesciană ca fiind temelia societăţii româneşti, o revitalizare a concepţiei asupra timpului şi valorilor umane, o reformă şi o redefinire asupra sursei adevărului „Din scrisul său s-a închegat mai întâi doctrina naţionalismului organic, care a îndrumat întreaga ideologiei vremii, şi al cărei rezultat e România de astăzi”, „Poezia lui Eminescu, cum s-a mai spus de atâtea ori, e cel dintâi capitol din literatura românească ridicat la culmile producţiei universale”, „Astăzi personalitatea lui Eminescu e centrul de greutate al ideologiei naţionale care ne ţine în picioare”.

Octavian Goga, printr-un limbaj aparent ingenuu, dar încărcat de semnificaţii, s-a ascuns în umbra poetului romantic, luminând-o.

El a ridicat operele lui Eminescu la nivelul unor standarde valorice, ale unor modele pentru generaţiile viitoare „Gândurile i s-au topit pretutindeni ca un fluid înviorător şi ni s-au prefăcut în sânge”, „Eminescu e o incarnaţie specifică a solului, scrisul lui o concentrată otravă crescută aici, un fel de haşiş românesc, pe care organismul străin îl refuză”.

Geniul, însă, a fost întotdeauna criticat de către cei din jur care nu au reuşit să-l înţeleagă pe deplin, încercând astfel să-i nimicească valoarea creatoare. Dintr-un sentiment de inferioritate, de angoasă, 24

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

„străiniii” au purtat o luptă împotriva tuturor valorilor autentic româneşti, încercând să le îngroape, să le ascundă, dar la noi natura vorbeşte. Codrul şopteşte zilnic valoarea incontestabilă a celor doi poeţi, valoare ce nu poate fi negată, la fel cum identitatea regelui Midas, secretul acestuia nu a putut fi ascuns „După triumful categoric al maestrului în cerebralitatea ţării, ei au tăcut, îmbufnaţi la început, ca mai târziu să ridice cuvântul cu oarecare timiditate şi să devie în sfârşit detractori de-a binelea”.

Cu deplină recunoştinţă, în cuvântarea „Monumentul lui Mihai Eminescu” rostită la Sân Nicolaul Mare, Goga oferă o definiţie succintă a lui Eminescu, dar aceasta reprezintă chintesenţa operei şi personalităţii poetului „ Nu e însă numai codificatorul limbii literare.

Eminescu e mai mult: e părintele ideologiei naţionale moderne în evoluţia noastră. E cel dintâi român al cărui creştet primeşte binecuvântarea din cer, dar ale cărui picioare sunt înfipte până în glezne în pământul strămoșesc. Mai mult ca oricare altul, el a crezut în neam, l-a simțit în adâncime, l-a înțeles în misiunea lui istorică”.

Oare Goga nu a înțeles frământările neamului la fel ca idolul multor generații? Nu a fost el cel care, dintr-un sentiment de nemulțumire, de revoltă, a cerut Divinității o schimbare în societatea românească prin Marea Unire? Cu siguranta Goga a resimțit la fel de acut nevoia de împlinire sub pulsația naționalismului, a empatizat cu românii, astfel discursul său laudativ are menirea de a-l înălța și pe el în sufletul și conștiința noastră. El a recunoscut adevăratele valori, dedicând o parte din timpul său afirmării gloriei eterne. În acest discurs, ideea centrală se focalizează pe monumentul ridicat în Banat în cinstea poetului național, acoperindu-se astfel dimensiunea spațială. Poetul s-a născut la Botoșani, iar chipul de bronz i-a fost înălțat în partea opusă a țării, dovada a faptului că spiritul nu are granițe, că valoarea străbate timpul și spațiul, România primind astfel epitropia unei mari valori. În această vreme de restriște, de invazii, „când piroane străine ni se bat in carne și mulți venetici se împart încă pe cămașa acestui biet popor”, Eminescu, spune Goga, reprezintă odihnă pentru suflet „De aceea ați avut o intuiție fericită când vi l-ați decretat ca paznic suprem al sufletelor voastre și l-ați turnat în bronz”. În acest discurs poate fi observată o trecere de la patriotism spre naționalism, perceput de mulți contemporani ca fiind unul excesiv. Interpretarea noastră îi va surprinde astfel pe exegeții operelor poeților, dar dihotomia opiniilor 25

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

este necesară pentru a oferi o imagine exhaustivă, infailibilă asupra personalității celor doi. În subsidiar, în cadrul dezvoltării poeziei românești, Octavian Goga este continuator al lui Eminescu, fiind amândoi exponenți ai poporului, intuind valoarea poetică a doinei, a cântecului de jale care devine o utopie a lor. Mentalitățile și menirea comună pot fi puse în evidență prin paralela între operele „Noi” de Octavian Goga și „Doină” de Mihai Eminescu. Aceste opere sunt o înrâurire a spiritelor apolinice, încercând să prezinte într-o manieră elegiacă prezentul decăzut în comparație cu trecutul glorios „La noi sunt cântece și flori/ Și lacrimi multe, multe” (Noi), „De la Nistru pân' la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate” (Doina). Motivul codrului apare la ambii poeți ca un element ce salvează sufletele oamenilor înrobiți de blestemul și păcatul ce s-a abătut asupra lor„Iar codrii ce-nfrăţiţi cu noi” (Noi), „Codrul-frate cu românul”(Doina). Speranţa, invocarea eroilor antici şi spiritul critic reprezintă elemente unificatoare ale celor două doine care străbat spiritul românesc, fiind ecoul suferinţei acestora. Ambii scriitori versați ajung la concluzia că străinii trebuie înlăturaţi de pe teritoriul sacru al României, fiindcă ei nu fac altceva decât să profaneze ceea ce alţii au clădit cu preţul propriei vieţi.

Concluzionând, consider că Octavian Goga, prin creaţiile sale, a păstrat viu spiritul eminescian în conştiinţa contemporanilor.

Invocându-l, a chemat autoritatea-i supremă asupra spaţiului mitic, liricizându-l. El a apoteozat trecutul nostru idilic, precum Cicero prin discursurile sale, gloria Romei.

Datorită acestui fapt, continuând jocul identităților, pot afirma că pentru mine Octavian Goga reprezintă o metamorfoză de secol XX a filosofului antic, spiritul viu al acestuia, o personalitate care a reuşit să se eternizeze prin discursurile sale a căror funcţie a fost definită anterior: probare, delectare, flectere.

Discursurile sale nu au ca scop doar reliefarea unor realităţi aplecate pe decorul hibrid alb-negru, ci satirizarea şi îndreptarea practicilor care nu fac altceva decât să distrugă ceea ce istoria a clădit frumos, să nimicească vitejia românilor, nobleţea lor. Octavian Goga spune că prin natura noastră am fost meniţi să fim nişte învingători, nişte continuatori ai spiritului războinic al dacilor… El însușii a fost o expresie vie a puterii creatoare.

26

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

FRAGMENTE AUTOBIOGRAFICE – ESCALE ÎN TIMP ŞI VIAŢĂ Popa Laura Colegiul Naţional „ Octavian Goga” Sibiu Prof. Vişan Ramona Octavian Goga, socotit „întâiul mare poet din epoca modernă”, după Eminescu şi Macedonski, scriitor naţional totodată, a fost o personalitate marcantă a literaturii transilvănene de la începutul secolului XX. Ca mulţi alţi mari scriitori, Octavian Goga, pe lângă cariera de scriitor, a avut şi o evidentă înclinaţie spre explicitarea sa ca artist, a propriei scriituri. Tocmai de aceea, în Fragmente autobiografice, principalele teme sunt creaţia şi interioritatea, autorul fiind atras de subteranele propriei fiinţe, în care memoria şi imaginaţia se amestecă necontenit, dar şi de clarificarea identităţii sale artistice.

Fragmentele autobiografice aparţin sferei documentului, fiind totodată literatură, şi se remarcă prin accentul care se mută pe confesiune, pe experienţă, pe autenticitate. Acest tip de scriitură a fost numit de cercetători literatură de frontieră cu o condiţie – hibriditatea, nu ca un „compromis între fantezie şi rama pe care o creează faptul autentic sau legea ştiinţifică, ci ca potenţare reciprocă”. Această formă a scrisului autobiografic reprezintă o înregistrare regulată a activităţilor şi reflecţiilor scriitorului, „un fel de anatomie sufletească şi intelectuală” ( Octavian Goga), dar şi un mod de oglindire a propriei personalităţi.

Cât de autobiografică este scriitura biografică? Cu alte cuvinte, cât din ceea ce se prezintă cititorului este cu adevărat un document credibil şi cât este scriitură şi cum ajunge aceasta să invadeze autobiografia, preluându-i procedeele şi mimându-i contururile?

Imaginarul Fragmentelor autobiografice constituie o formă de explorare a identităţii autorului, tocmai de aceea un motiv recurent la Octavian Goga este cel legat de cunoaşterea sinelui. Acest act al încercării de cunoaştere a sinelui este important pentru că el confirmă conştiinţa de sine, conştiinţa identitară. Astfel, în 1932 autorul mărturisea: „Părinţii mei: unul de la munte, altul de la şes. De aici 27

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

dualitatea sufletului meu: muntele, prin psihologia lui, e contactul cu realitatea, tendinţa spre acţiune. Câmpia dimpotrivă: orizontul larg, avântul blând al nostalgiei. Aceste două elemente congenitale s-au transmis intact sufletului meu. S-au alăturat fără să se îmbine. Iată explicaţia celor două îndeletniciri ale vieţei mele: politica şi literatura”.

Fragmentele autobiografice prezintă o cronică a unor evenimente individuale şi supraindividuale („M-am născut acum vreo cincizeci de ani şi câteva luni, într-un sat de lângă Sibiu, Răşinari. La poalele Carpaţilor. Cel mai interesant amănunt din istoria satului meu: n-a făcut niciodată parte din iobăgia din trecut.

Era una din acele comune pe care stăpânirea ungurească le numea „fundus regius”, iar în vechile noastre zapise „slobod, crăiesc sat”.

Răşinarii prezentau tocmai din acest motiv o puritate de rasă absolută. 6000 de suflete, 6000 de români. Trei străini: jandarmii !”), un mod de conservare a memoriei, Goga mărturisind că din timpul copilăriei i-a rămas întipărit în minte satul „aşa cum era el atunci. Cu toate că numai până la vârsta de nouă ani am stat propriu zis la Răşinari şi cu toate că viaţa mea nu era aceea a unui ţăran. Şi dinspre tată şi dinspre mamă sunt coborâtorul unui neam de cărturari”.

Confesiunea devine astfel instrument al cunoaşterii de sine, călătorie de explorare a trecutului personal şi supraindividual - conturând un autoportret în mişcare, niciodată definitiv - laborator de creaţie, loc în care se exercită plăcerea de a scrie. Ea rămâne o poartă a sufletului, o sempiternă integrare a amintirilor, a unor paradisuri pierdute, în sensibilitatea sau gândirea clipei prezente – fie atunci când sunt scrise, citite sau recitite. Viaţa îi oferă scriitorului un material brut, util şi, pentru ca aceasta să capete mişcare, e nevoie doar de un echilibru al interiorului cu exteriorul, de o dispoziţie, de ştiinţă.

Viaţa este pentru Goga şi cultură sau în primul rând cultură, iar în Fragmentele autobiografice acestea două sunt inseparabile, convingere indusă poetului în familie încă din copilărie: „Străbunicul meu, care a murit la 1812 şi care se numea Preacucernicul protopop Sava de la Răşinari, a lăsat în urma lui foarte multe scrieri.[...]. Parte din aceste manuscrise se găsesc azi în muzeul de la Petrograd; altele la d. Weygand din Lipsca; unele le-a trecut d. Iorga la Academia Română. Aici se află o foarte frumoasă copie după «Învăţăturile lui Neagoe Basarab». Una singură se mai află azi în posesia mea”. În 28

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

altă mărturisire, legată însă de acelaşi subiect, Goga spunea: „Am avut din primii ani ai copilăriei sub ochi baladele lui Uhland. În bunele traduceri germane am citit cele mai de seamă opere din literatura universală şi, începând cu Goethe şi cu Schiller, toată literatura germană a veacului trecut, cât şi aceea a scriitorilor germani de până la 1914. Niciuna nu mi-a pricinuit însă o aşa numită criză de conştiinţă” precum o carte, despre care scriitorul mărturiseşte că l-a „zguduit mai mult decât oricare alta”. Se referea la capodopera lui Dostoievski, Raskolnikoff, pe care a descoperit-o când avea doar douăzeci de ani: „Atmosfera de sumbru messianism din această magnifică capodoperă rusă şi-a înfipt adânc ghearele în sufletul meu. Aproape un an de zile am fost ca bolnav. Ajunsesem să mă conving că va trebui să las cartea, să mă întorc la ţară şi să mă însor cu o fată de acolo. Copilul ieşit din această uniune avea să fie apoi Messia Ardealului!”. Se remarcă în aceste mărturisiri acelaşi suflu mesianic impetuos regăsit şi în creaţia artistică, aceeaşi retorică sublimă, făcută din cuvinte profetice, festive, scoase din ceasloave vechi.

Sensibilitatea unor gânduri, însemnarea unor mişcări zilnice reprezintă pentru Goga viaţă. Prezentarea propriei creaţii, a unei cărţi, a unei frânturi de realitate literară este pentru el cultură. De aceea, evenimentul crucial din viaţa artistului este scrisul, cu tot ceea ce presupune acesta: aventura gândurilor şi cuvintelor, capacitatea de a oglindi oameni şi fapte, de a imagina o altă lume ca spaţiu arhetipal, al originii, învestit cu conotaţii edenice în condiţiile unei realităţi politice nefavorabile: dominaţia austro-ungară, izolarea Transilvaniei de Vechiul Regat. Prezentul este asociat de Goga unui pământ asuprit, în care oamenii nu se pot bucura liberi de frumuseţile firii. De aceea, evenimentele exterioare îşi regăsesc resort în interioritatea artistului, fiind consemnate în scris. Iată ce afirma scriitorul încă din perioada studenţiei: „Eram vreo 300 de studenţi la Budapesta. Între 20 şi 23 de ani. Adunaţi la învăţătură, ne-am dat seama că aşa cum urmăm cursurile universitare, eram chemaţi să devenim un fel de ieniceri ai culturii străine odată înapoiaţi pe meleagurile noastre. Am dejucat intenţiile celor care căutau desnaţionalizarea Ardealului, prin noi, fiii ardelenilor. Crezul nostru literar se vede din titlu: Luceafărul, adică Eminescu”.

Notaţia cotidiană măruntă devine în acest context majoră; ea consemnează, cu precizie matematică, viziunea artistului asupra 29

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

lumii, geneza operelor, fixând locul scriitorului în contextul vremii sale: „Pe vremea aceea, atmosfera literară de la noi era sub influenţa lui Eminescu şi a epigonilor lui; era o atmosferă de universală plângere; [...] nu citeai decât poezii de renunţare, nu auzeai decât această tânguire în surdină, era resemnarea braţelor încrucişate.

Aceasta nu putea să cadreze cu sentimentele pe care le aveam; îmi ziceam: cum se poate ca un popor nou, tânăr, aproape la începutul civilizaţiei lui, la 20 de ani după emanciparea de sub turci, să se prezinte cu ochii plânşi pe arena istoriei universale? Şi îmi ziceam: această discordare nu poate fi decât un fenomen pur individual. Pe mine, ca scriitor, [...] nu mă interesează individualul, ci vreau să redau expresia mulţimii, vâltoarea sufletească a poporului din care fac parte”.

Autorul va consemna în fragmentele sale autobiografice şi evoluţia propriei creaţii, în cele mai mici amănunte, ipostaziindu-se astfel drept un grefier al acesteia: „…poezia mea Oltul, am scris-o cu mult înainte de-a vedea frumosul râu românesc, şi anume în ţară, la Călimăneşti. Era iarnă. Am stat acolo o lună de zile pentru a-mi pune la punct o lucrare literară. Îmi amintesc un peisaj: munţii înhorbotaţi în zăpadă, Oltul isbucnind pătimaş din strânsoarea vremelnică a gheţii. Pe şoseaua troienită, un popă călare… Clăcaşii am scris-o într-o grădină a Charlottenburgului…”. Nu rămâne neexplicat nici contextul social, istoric sau politic care a inspirat creaţia sa artistică.

Goga face frecvent confesiuni legate de circumstanţele în care a creat, evidenţiind în subsidiar sentimentele care l-au călăuzit în artă: „Atmosfera timpului ...era aceea a celei mai sălbatece persecuţii a românilor din Transilvania. O opresiune, ramificându-se până în cele mai mici îndeletniciri ale vieţei de la ţară. Ea trezea fireşte proteste, revoltă. Eu m-am născut cu pumnii strânşi. Sufletul meu s-a hrănit din primul moment din şi pentru revoltă. E cel mai puternic sentiment ce m-a călăuzit”.

Deşi şi-a făcut un adevărat crez artistic din cenzura propriilor trăiri, deşi şi-a contopit viaţa şi opera cu destinul poporului său, Octavian Goga şi-a îngăduit în Fragmentele autobiografice să privească introspectiv şi retrospectiv pentru a înfăţişa intimitatea resorturilor sale sufleteşti, făcând astfel confesiuni de atelier: „Mă uit în conştiinţa mea: Am privirea slobodă. Întreg patrimoniul neamului îl văd înainte, Ardealul, Vechiul Regat, Bucovina, Basarabia...

30

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Întreagă clădirea măreaţă a unităţii noastre naţionale - subt temeliile ei sunt zidite şi visurile mele de demult”.( Octavian Goga) Atât prin ideile şi sentimentele cărora le dă glas, cât şi prin soluţiile expresive reflectate atât în opera artistică, dar şi în cea memorialistică, Goga rămâne unul dintre creatorii reprezentativi ai literaturii române de la începutul secolului XX, o verigă în lanţul ce uneşte pe Coşbuc cu Blaga, dar şi pe Eminescu cu Arghezi.

BIBLIOGRAFIE Goga, O., Fragmente autobiografice, volumul Discursuri, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1942; Iosifescu, S., Sintezele zilelor noastre în Literatura de frontieră, Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1971; Mihăieş, M., De veghe în oglindă, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2005;

Premiul III IMAGINEA INTELECTUALULUI RURAL: DĂSCĂLIȚA Zodian Bianca Colegiul Național ,,Vasile Alecsandri”, Bacău Prof. Casian Alina Poet local și național totodată, Octavian Goga se simte legat de țara lui originară, circumscrisă geografic satelor Rășinari, Crăciunel, Mărginimea Sibiului, dar configurând laolaltă Ardealul întreg. În țara poeziei lui Goga, timpul semnificativ este trecutul, mereu actualizat prin tăria cuvântului pilduitor; prezentul constituie o așteptare, un răgaz spiritual de smerenie și rugăciune pentru împlinirea dorinței celei mai fierbinți a românilor ardeleni - reîntregirea Neamului și a Țării; viitorul - ca în Biblie - reprezintă o înviere din mândria apuselor vremi de libertate și de unitate națională. Dar slobozenia atrage atenția scriitorul protestatar conaționalilor săi - nu vine de la sine, eliberarea din umilință și din robie trebuie provocată printr-un efort colectiv, chiar printr-o revoltă susținută de toată suflarea 31

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

Ardealului ,,înstrăinat” de matca lui primordială. Într-o asemenea țară, care a trecut în poezie împreună cu natura, cu oamenii, cu istoria și cu legendele ei, intelectualul rural (Dascălul, Apostolul, Dăscălița) nu poate fi decât un apostol și un predicator care strânge seară de seară poporul în jurul său pentru a-l îndemna mereu pe calea spiritului.

Poetul o evocă și o elogiază pe tânăra învățătoare Dăscălița, adresându-i-se direct: ,,tu-mi răsai în zare”, ,,copil blajin”, ,,sfielnică, bălaie dăscăliță”, ,,fecioară”, ,,frumoasă domnișoară”. În cele șase strofe ale poeziei, verbele sunt utilizate la timpul prezent al indicativului, pentru a arăta cât de actuale sunt sentimentele eului liric față de o ipostază de prim rang din viața satului românesc: ,,răsai”, ,,ești”, ,,ascunzi”, ,,trimiți”, ,,auzi”, ,,stai” etc. Poetul - ca fiecare dintre noi - încă mai păstrează în inimă și în minte imaginea învățătoarei, a celei care ne învață tainele scrisului, ale cititului, ale adunării și ale scăderii.

Poetul realizează, cu dragoste și duioșie, portretul fizic al dăscăliței: ,,bălaie”, ,,strălucirea ochilor tăi limpezi”, ,,frunte de zăpadă”, ,,mâini frumoase”, ,,frumoasă domnișoară”. Toate aceste elemente conturează o imagine de o rară sensibilitate și puritate.

Ochii sunt, în lumea imaginarului mito-poetic, simbolul cunoașterii, asociați și cu lumina divină. Fruntea este simbolul gândirii, al demnității, al nobleții sufletului, este locul concentrării maxime a energiei psihice. Mâinile sunt aici simbol al comunicării și înțelepciunii; limbajul mâinilor (gestica) e folosit în toate civilizațiile lumii. Se observă că, în viziunea eului poetic și a colectivității, dăscălița este un model de puritate suflească și de înțelepciune. Prin exclamația ,,Ce mâini frumoase are domnișoara!”, poetul își exprimă admirația pentru idealul de frumusețe feminină reprezentat de tânăra dăscăliță. În ochii tinerelor de la sat deprinse cu munca fizică, cu truda la câmp, mâinile învățătoarei devin un ideal poate niciodată atins ,,Și fetele își șopotesc în taină”.

După ce concentrează toată atenția pe figura luminoasă a dăscăliței, poetul îi realizează portretul moral. În mod direct, eul liric o caracterizează: ,,Copil blajin”, ,,cuminte prea devreme”, ,,Sfielnică”, ,,soră cu sfiala”. În mod indirect, din fapte, atitudini, gesturi, deducem că ,,domnișoara” este un model de cumințenie, de bun-simț, de generozitate, de duioșie, în ciuda tinereții sale: ,,Pe buza ta n-a tremurat ispită”, ,,E scrisă parcă-n zâmbetele tale/ Seninătatea 32

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

slovei din scriptură”, ,,Vorba ta domoală și cuminte”. Ea este și un model de înțelepciune îndrăgit și apreciat de săteni: ,,Și mână nu-i atâtea știutoare”, ,,Moșnegi, ceteți ai cărților din strană,/ Din graiul tău culeg învățătură”, ,,Și fete vin, să le-nflorești altița,/ La pragul tău e plină ulicioara”. În conștiința celor cu care intră în contact, dăscălița este și modelul omului care își face datoria ,,grijind copiii altor mame”, chiar cu prețul sacrificării propriilor idealuri ,,Cununa ta de zile și de visuri/ Au împletit-o rele ursitoare”, ,,Iar căpătâiul somnului tău vitreg/ De-un vis deșert zadarnic se-nfioară.”, ,,Și-un gând răzleț îți înfierbântă tâmpla,/ Cu tine-adoarme-o dulce, sfântă frică.”. În descrierea beletristică, poetul folosește cuvinte din sfera sacrului: ,,muceniță”, ,,sfântă (frică)”. Astfel, dăscălița este sanctificată în ochii sătenilor. Generozitatea și disponibilitatea sa sufletească nu rămân fără ecou în sufletele celor care o cunosc, ea devenind aproape o sfântă.

Poetul conturează un cadru trist, dominat de melancolie atunci când evocă figura dăscăliței: ,,Când tremurându-și jalea și sfiala,/ Un cânt pribeag îmbrățișează firea,/ Și-un trandafir crescut în umbră moare,/ Și soare nu-i să-i plângă risipirea”; ,,Sfios, amurgul toamnei mohorâte/Își mișcă-ncet podoaba lui bolnavă,/ Ca din cădelniți fumul de tămâie,/Prelung se zbate frunza din dumbravă”. Pe acest fundal se proiectează ,,povestea” frumoasei domnișoare ce i-a luminat - poate copilăria și adolescența eului liric. Bun psiholog și pedagog, dovedind o dragoste maternă față de cei pe care îi îndrumă, un om de o moralitate desăvârșită, dăscălița este învățătorul ideal pentru fiecare dintre noi.

BIBLIOGRAFIE: Evseev Ivan- Dicționar de simboluri, București, Editura VOX, 2007, p.293, p.253, p.153; Goga Octavian- Poezii, București, Editura Jurnalul Național, 2010, pp.59-60; Simion Eugen(coordonator), Rogalski Florina, Cristea-Enache Daniel, Mazilu Dan Horia, Limba și literatura română.Manual pentru clasa a XI-a, București, Editura Corint, 2008, pp.171-174.

33

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

OCTAVIAN GOGA, ÎNTRE SUFERINȚĂ ȘI TĂGADĂ Podină Ionuț Seminarul Teologic Liceal Sf. Iosif Mărturisitorul Baia Mare Prof. Gavriș Andreea Raluca Respins cu virulență sau adorat cu frenezie de cercuri largi de cititori și critici deopotrivă, O. Goga a suscitat nu doar interesul contemporanilor, ci stârnește un val larg de aprecieri și în zilele noastre. Opera acestui meșteșugar al cuvântului este expresia vieții sale exterioare, drama lui fiind transpusă întocmai în poezie căci sufletul său a fost mereu învolburat de apele neputinței.

Marile drame interioare provin din dragostea pentru universul rural, din lupta tot mai suținută pentru drepturile naționale și sociale ale românilor ardeleni, lucru care generează neliniștea ce prinde ființă într-un suflet angelic.

Goga rămâne figura emblematică a sensibilității ce alternează cu stările dinamice și convulsive. Atmosefera creată iese din lumea senzațiilor și imaginilor, iar repetarea indefinită este expresia unei nevoi de a apăra țăranul român, căci Ardealul lui Goga e un tărâm mitic, asemănător cu Moldova lui Cantemir sau a lui Sadoveanu, cu Dacia mirifică a lui Eminescu, fiind însă o țară încătușată, un eden captiv, după cum declară I.D.Bălan.

Pentru el, realitatea se depărtează tot mai mult, tristețea, singurătatea, suavitatea și moartea se alătură cu impulsurile negative, între care revolta și jalea sunt dimensiunile sale predilecte, dublate de o nesfârșită dorință de reliefare a frumosului din sfera ruralului, adâncind și mai tare drama din conștiința sa.

Mediul rural românesc, suferința celor mulți sau peisajele solare sunt principalele surse de inspirație pentru cel ce avea să fie înaintașul mulțimii, după cum însuși poetul afirmă: Eu, grație structurii mele sufletești, am crezut întotdeauna că scriitorul trebuie să fie un luptător, un deschizător de drumuri, un mare pedagos al neamului din care face parte, care filtrează durerile poporului prin sufletul său și se transformă într-o trâmbiță de alarmă. Astfel, e lesne de înțeles că în cazul operei semnate de către Goga, avem a face cu „creatorul” care se înfățișa drept exponent al colectivului.

34

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Poet al căutărilor și neîmplinirilor, Goga a atins în operele sale cele două corzi sensibile ale ființei umane: dragostea și moartea.

Poetul surprinde realitățile rurale în cheie tragică, spre deosebire de cel cu care adesea e asemănat la o lectură superficială, de către cititori, G. Coșbuc. Astfel, jalea metafizică, plânsul sau lacrima sunt doar câteva aspecte de o importanță covârșitoare în opera marelui tribun al literaturii.

Figurile centrale ale lumii satului, sunt aduse în poeziile sale în prim plan: preotul, dăscălița sau învățătorul fiind doar cateva din reperele poetului. Natură personală, subiectivă și revoluționară, Goga a redat nu doar aspectele vieții rurale care ar fi putut înduioșa sau indigna ci, ajutat de un limbaj novator, a avut un succes răsunător, datorat, în mare parte, frumuseții artistice și stilului său unic.

Poet al revoluției naționale, numit de însuși G. Ibrăileanu, Goga reușește să imprime satului o notă aparte. Tonul profetic, mesianismul, acestea izbutesc de la început în poezia rășinăreanului Goga, cel care înalță cântarea pătimirii noastre și cade în genunchi în fața lui Dumnezeu, după cum afirmă E. Lovinescu.

Goga versifică un inefabil de origine metafizică, o jale de popor străvechi îmbătrânit în experiența crudă a vieții, evocând prin imagini stări afective, idei și realități concrete. Refuzând toate excesele vremii, autorul poeziilor pentru cei din lumea rurală, O Goga, a știut să evite dilema unui patriotism dus la extrem, rămânând credincios sie însuși, sustrăgându-se pericolului imitației și găsinduși un drum propriu. Așadar, originalitatea organică a poeziei lui Goga a luat ființă, vădit, într-un mecanism propriu.

Pentru a conchide, putem afirma că poezia lui Goga, este una care exprimă „răul existenţei” într-o lume ale cărei antagonisme înstrăinează omul de natură, societate şi de el însuşi, înăbuşind dorinţele şi bucuriile vitale şi spirituale ale personalităţii umane.

Astfel, aceeaşi formulă poetică a fost în chip şi mai mistuitor poezia căutării formulei de viaţă capabile să redea frumuseţile firii prin intermediul cuvintelor considerate la acea vreme zdrobitoare și deci „nedemne” de a-şi găsi locul într-un limbaj poetic.

BIBLIOGRAFIE: Mircea Goga, Mesianismul lui Octavian Goga, București, Ed. Niculescu, 2008.

35

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

CREAŢIA LUI OCTAVIAN GOGA Vacarciuc Mihail Colegiul Tehnic Comunicații „N.V. Karpen” Bacău Prof. Ciorcilă Elena Poezia de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea nu poate fi încadrată într-un curent literar, nu se subordonează unei singure formule estetice, ci reflectă o serie de prelungiri ale romantismului și clasicismului.

Octavian Goga se naște la 1 aprilie 1881 în satul Rășinari, lângă Sibiu, în familia preotului ortodox Iosif Goga și al soției sale, învățătoarea Aurelia.

Poetul își face intrarea în lirica românească într-o perioadă de și acute prefaceri. Sfârșitul de veac adusese confruntarea tot mai susținută a unui lirism pașoptist tradițional cu noile curente inovatoare moderniste, venite din direcția simbolistă și parnasiană.

Octavian Goga reprezintă pentru poezia românească și mai ales pentru cea transilvăneană, momentul depășirii imasului epigonic post-eminescian și o nouă ridicare a liricii românești la condiția sa majoră, superioară, printr-o redimensionare și organizare a spațiului autohton. Astfel, elegia erotică eminesciană este convertită în cea națională. Acesta este sensul noii mutații făurite de Goga în lirismul național. Și ca poet, Goga înseamnă mult mai mult decât ceea ce se crede îndeobște.F recvent e numit poetul pătimirii noastre, fapt ce corespunde adevărului până în momentul când se confruntă această metaforă critică cu realitatea mult mai complexă a epocii.

A scris o serie de poeme care l-au consacrat ca poet social.

Desprinderea de mediul familial, de cel al satului, a constituit un prim element de criză pentru Octavian Goga. Al doilea element de criză, care marchează adânc personalitatea poetului, este condiția de fiu al unei națiuni asuprite și private de drepturi naționale. Eu devine astfel noi, iar propria confesiune, mărturia tragică a unei întregi colectivități, a unui întreg popor. Poezia devine astfel supapa prin care se varsă plânsul său interior, deznădejdea sa organică, jalea și bocetul sufletului său ultragiat. Într-adevar, se simte în poezia sa un 36

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

aer hieratic și îmbolnăvit, o angoasă nelămurită, care-l mistuie pe dinăuntru, o paloare de amurguri învinețite. Cu el, poezia transilvăneană devine rugăciune, autentic discurs liric. El revendică astfel un spațiu poetic nou structurat în jurul eului subiectiv, modalitate artistică pe care a numit-o autobiografism tragic. El face din universul autobiografic al existenței sale un univers mai larg, populat cu figurile centrale ale satului, figuri familiare copilăriei și adolescenței sale.

Pentru noi, încercarea de evocare lirică a satului și a figurilor ei reprezentative se constituie ca o parte dintr-o autobigrafie lirică de tip romantic care are drept fundal sentimental satul, păstrător al tradițiilor neamului, locul de origine, rezervor de mari energii.

Sentimentul unei masive depozitări în propriul lui suflet, a lumii, cu evenimentele și protagoniștii ei, l-a condus pe Goga la înțelegerea și acceptarea menirii lui exponențiale. Mesianismul, în concepția lui Goga e determinat istoric, poate fi motivat logic, ca explozie a unor acumulări de durată.P oetul însuși se autocaracteriză metaforic ca lacrimă târzie/ din plânsul unei mii de ani.

Goga e în același timp un mare creator de atmosferă. Deși legată de un context istoric sau social precis, poezia capătă dintr-o dată un aer de generalitate, de tipicitate aparte, care-i acordă înțelesuri general valabile. Se poate astfel observa că ruralitatea poetului nu ascunde în sine nimic sămănătorist. Satul nu e văzut ca un cadru al rostuirii gospodărești, ci ca o țară în miniatură care permite celui reîntors în mijlocul colectivității o împlinre în plan etic.

Sămănătorismul lui Goga este astfel mai mult o imitație, o etichetă a criticii obtuze care n-a reușit să pătrundă cu antene sensibile în intimitatea laboratorului de creație al acestui poet, pentru care ruralitatea nu se confundă întotdeauna cu țărănimea.

Satul poetului, supus unor determinări social-istorice, devine terenul desfășurării unor acute conflicte sociale, a unor puternice încleștări de clasă. Goga este prin excelență un poet al tăranului revoltat și nemulțumit de propria sa condiție asuprită.C osmosul țărănesc pe care îl creează Goga presupune, după cum se observă, o ambianță armonioasă între om și natură, între om și pământul care l-a generat. E un fel de determinism geografic cum îl numește poetul, un fel de nostalgie al obârșiei. Pământul și codrul, ca și în cazul lui Eminescu, atributele unei ambianțe geografice protectoare.

37

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

Simbolismul lui Goga nu e un accident, ci o continuare pe alte planuri a elogiului primitivității și rusticității, o respingere a urâtului citadin, a torturii fizice și psihice pe care acesta i-o provoacă omului de la țară.

Cu toate aceste fluctuații, restul poeziei lui Octavian Goga în literatura română de la începutul secolului al XX lea este de neînlocuit. Aducând în poezia noastră un veritabil suflu inovator și îndemn la acțiune pentru slujirea unor idei și năzuințe nobile ale poporului nostru, el a impus dintr-o dată în atenția publicului larg o umanitate nouă a satului, cu o viață bogată și sugestivă, într-o expresie plină de forță și măreție tragică, de vibrantă și răscolitoare confesiune. Prin aceasta poetul și-a cucerit dreptul la marea și binemeritata cinste de care se bucură azi.

AGONIE Bleaja Sebastian Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Prof. Verdeș Luca Laura Opera „Agonie”, de Octavian Goga, reprezintă un naufragiu interior al eului poetic. Acesta ajunge să își petreacă ultima clipă de existență ,contemplându-și propria agonie și singurătate, trăind o moarte lucidă ca un vis. Căderea sentimentală a eului poetic sugerează sănătatea psihică imperfectă a acestuia ce ajunge să îi influențeze și sănătatea somatică.

Titlul este elementul care anticipează tema textului, acesta fiind un substantiv comun ce reprezintă starea sufletească dominantă și motivul literar al operei, înstrăinarea și pierderea spațiului natal ce determină pierderea speranței . În prima strofa, autorul ne prezintă sufletul lui, acesta este comparat cu o „casă solitară”. Poetul conștientizează apropierea morții, un om care de odinioară avea un chip „senin” dar care „a început să moară”, moartea acestuia fiind morală datorită evenimentelor succesive pe care le trăiește și care duc la dezrădăcinare, la pierderea spațiului natal. Acesta se găsește în casa 38

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

solitară, un tablou ce evidențiază pierderea speranței cât și singurătatea profundă a eului poetic ce ia forma unei stări acute de disperare. În cea de-a doua strofă, autorul începe să caute motivul decăderii sufletești începând „Demult...Demult...Din cea dintâi clipită”. În aceste versuri sunt surprinse casa și „vatra” din copilăria acestuia, locul din care a fost „smuls”. Acest comportament cauzat de înstrăinare reprezintă începutul morții care este trăit ca un vis lucid. Poetul continuă prin a-și prezenta existența în locurile ‚neștiute”, în țările străine, unde legea era înfăptuită de „guri necunoscute”. Pe parcursul timpului, „avutul” a fost risipit pe „cale”, iar sfaturile nu au mai fost ascultate de nimeni. Până și tradițiile din zona natală l-au abandonat „Te-au părăsit și zmeii și cosânzenele”, eul poetic devenind al nimănui, nemaiavând unde să se întoarcă. Înstrăinarea se realizează treptat. Dacă la început durerea desprinderii de spațiul natal își găsește o alinare în spațiile necunoscute, străine, mai târziu, uitarea va declanșa dorința de a recupera trecutul, identitatea națională și spirituală, fericirea prin întoarcerea la spațiul matrice. În continuare, eul poetic realizează că momentul morții a venit și nu mai are nicio speranță, pentru că străinii i-au invadat locul copilăriei. Astfel, casa de odinioară, care era locul cu cea mai mare valoare sentimentală, a fost luată. Privindu-și ograda în ruină, acesta își pierde speranța si își confesează ultima dorință, dorința de moarte, pentru că se simte străin în propria lui casă.

Concluzionând, tema poeziei este pierderea tradiției, înstrăinarea și dezrădăcinarea ființei umane care conduc la moarte, o moarte în agonie.

BIBLIOGRAFIE: Mircea Popa „Octavian Goga Poezii Antologie și postfața”, București, Editura Minerva, 1972 pg. 119-120

39

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

Premiul Special OCTAVIAN GOGA - LA VOIX DU PEUPLE Luca Denisa-Ştefania Collège National d’Informatique „Spiru Haret” Suceava Prof. Mihoc Aura S’il faut citer ce qui me touche chez les poètes, je dirai que c’est un exercice impossible et tout à fait incomplet ou plutôt impossible à mettre en évidence par la plume. Cependant, je pourrais énumérer par exemple la diversité de leur création poétique, leur passion pour l’exploration de l’inconnu qui les ramène à assimiler l’écriture à la quête d’eux-mêmes. S’il faut parler de l’intérêt que je porte aux poètes, à la poésie, je ne réfléchirai pas longtemps. Et pour continuer mon introspection, il sera temps de se demander quel est l’écrivain qui suscite de l’intérêt. L’impacte des écrivains sur l’humanité s’est fait ressenti depuis toujours. Si quelqu’un ose me poser cette question : «Les jeunes, lisent-ils la poésie ?» je répondrais : «oui» ! Ils la lisent encore. « A-t-elle la même magie qu’à l’époque ?» Certainement pas. Mais les mots ont un pouvoir qui nous transforme, qui nous rend meilleurs.

Attirée dès petite par la beauté, la musicalité de la poésie roumaine, l’envie de lire était affaire d’imagination et d’enthousiasme de ma part. Nos écrivains roumains, mis au service de la création sont devenus la voix du peuple. Je l’ai compris plus tard quand une immense joie avait envahi mon esprit; la lecture des poésies me rendait heureuse. Alors, j’ai continué à lire : Eminescu, Arghezi, Bacovia, Goga…. La multitude de poèmes qui abordent une variété de thèmes : l’amour, la nature, les papillons, les fleurs, les saisons, la guerre, touchent la sensibilité humaine qui se replie envers soi-même. L’analyse du texte poétique a rendu possible des pistes inexplorables et inimaginables. La quête humaine a dépassé les barrières de l’imagination. Voilà, assez de raisons qui me poussent à faire de la lecture, mon but à venir.

Si je choisissais un homme de lettres qui avait transposé grâce aux mots le tumultueux des paysans roumains, mon option s’arrêterait certainement à Octavian Goga, un écrivain qui a agi tout 40

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

au long de sa vie, de sa carrière, comme un écrivain engagé. Sa voix résonne même aujourd’hui, c’est la voix d’un peuple qui a dû payer au prix fort la volonté de liberté au long de l’histoire.

Né en 1881 à Rășinari, à ce moment-là sous occupation austrohongroise, il a suivi le chemin d’Eminescu, en donnant au peuple roumain le droit de s’exprimer par la doïna, en gardant vives les traditions des Roumains de souche. Si l’on reflète, même son lieu de naissance – Rășinari - le rend soldat dans le combat pour l’unification du peuple en lui ouvrant les yeux pour lui inculquer le désir de l’union. Paradoxalement, si l’on reflète à sa date de naissance 1er avril (poisson d’avril) on peut déduire que celle-là n’est pas en concordance avec sa personnalité profonde, sérieuse et impliquée.

L’idée d’un nationalisme pur l’a suivi de plus près. C’est elle qui lui a donné une volonté surnaturelle d’assumer beaucoup de risques, y compris la mort. En émigrant en France, Goga a été le témoin du Conseil national de l’Unité Roumaine qui a eu comme but le fait de regagner le territoire de Transylvanie.

Rentré dans un pays réintégré, il a mené une vie politique active sans négliger la création littéraire. Tous les événements de sa vie se sont retrouvés dans son œuvre, représentant un point de départ pour son génie artistique.

Faisant partie d’une fa mille religieuse, il a employé dans ses poésies des mots et des métaphores qui invoquaient la divinité: « prière », « encens », et qui sont propres aux Roumains. Depuis toujours, le peuple roumain a montré sa religiosité. En appréciant le travail des gens simples, il a dédié une partie de son œuvre à la réalité rurale de ces temps-là, créant des portraits mémorables comme l’ « Apôtre », le « chantre », le « violoneux ».

La poésie « l’Apôtre » ne reflète pas seulement l’image d’un homme modeste mais aussi l’image de son père qui se veut un combattant pour les droits du peuple de la Transylvanie. Une des caractéristiques de son œuvre est le fait qu’on remarque l’utilisation des pronoms personnels comme „je” et „nous” ce qui veut qu’il fait référence à tous: le „moi” devient le „nous” et celui-là implique implicitement même le lecteur.

L’amour a représenté un thème, un mythe qui entre dans l’ethnogenèse du peuple roumain (le Voleur) ; Goga est celui qui l’a développé grâce à son écriture dédiée à l’être aimé. Goga embrasse 41

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

son origine dace, un exemple serait la poésie „Le Sang” où ce liquide indispensable à la vie est vu comme un poison, un blasphème.

La dépression et les moments de tristesse sont vus par l’écrivain comme une „nuit”. Dans cette poésie on y rencontre des éléments qui tiennent du religieux. Le silence de son âme est vu comme une mort, comme un enterrement auquel officie un „prêtre avec sa barbe sainte officie la Liturgie. On le voit plus près de Dieu, dans „le Prophète” „par ma voix parlait le Christ”. Dans la poésie avec titre homonyme, l’auteur voit l’être humain comme un „charbon”: „Pense que nous avons brûlé nous-aussi”. Il a tracé ainsi à l’aide d’un charbon l’idée d’unité nationale. «Sais que mon rêve sauvage s’est allumé encore une fois en eux». L’élément naturel « la nuit» est une énigme que l’être humain ne pourra jamais la déchiffrer. L’auteur parle directement à la nuit, en lui disant d’aimer les eaux, la terre, même s’il reste seul «aucune étoile ne voit ma solitude». L’écrivain attend avec impatience le moment de passer l’au-delà ce qui renvoie à ses poésies religieuses (Prière).

La beauté de son pays est mise en évidence par l’invocation de certains éléments naturels comme la mer (Mare aeternum) ce qui reflète la période passée à Dobrogea et il s’y est retrouvé.

Si l’on regarde les points cardinaux on peut remarquer le fait que cet écrivain anticipe la grande union dans ses poésies qui traitent des régions qui peuvent former la grande Roumanie. «Ceahlăul» représente la Moldavie, «Oltul», l’Olténie, la Mer, «Dobrogea» et les poésies dont le thème est „le village” représentent la Transylvanie.

Le respect pour nos ancêtres et nos traditions est concentré dans la poésie „Les vieux” ou son désir de retrouver ses racines est très accentué. Dans la poésie „Une larme”, on observe le mode dans lequel Goga met l’accent sur les sentiments plus que sur les choses éphémères. „De tous les trésors/ Je te demanderais une seule larme”.

Pareil au peuple roumain, Goga était un superstitieux, dans „Un moment” on peut y voir sa foi au destin, à l’amour à la première vue: „L’ombre nous dévoilait la malchance…un seul moment suffisait pour que l’amour renaisse”.

D’un côté, plein d’optimisme, de l’autre côté rétrospectif, Goga a inclus dans ses œuvres des sentiments qui troublent tout homme et ainsi, il se fait la porte parole, le messager du peuple.

«Le loup» est ressemblé aux cris du peuple qui a un seul désir : l’unité. Sauvage mais d’un courage extrême, il peut 42

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

ressembler au peuple roumain qui demande un pays à soi. Cet animal peut comprendre la souffrance des Roumains.

«Je sais un conte» montre son amour envers le peuple, les coutumes propres aux Roumains. Transmis d’une génération à l’autre le «conte» transpose l’idée d’appartenance à une telle culture.

Mené par l’idée que le peuple roumain est le meilleur, cet écrivain ne se laisse pas envahi par l’idée de l’Occident, «Cinquecento» en est la preuve.

«Quitté», «Sans pays», «l’Etrange», «Retrouvé» et «Loin», voilà quelques exemples qui expriment le pouvoir de son mot. Ses mots coulent, ses idées s’enchaînent, le rythme s’accroît, la rime jaillit. Une immense joie envahit mon esprit. Les paroles se tissent, elles trahissent l’émotion. Quelque soit le sens, le mot prend ses ailes. Le vol est beau et Goga m’aide à suivre la bonne direction : toujours droit, tout haut, très haut. Et voilà comment cet écrivain m’a poussé à faire de la lecture une habitude passionnante.

43

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul

Secțiunea lirică - gimnaziu Premiul I POEZIA GRAMATICII Subţirelu Iulia Colegiul Național „Mircea Cel Bătrân” Rm. Vâlcea Prof. dr. Oprea Geanina Hai cu mine-n colectiv!

Doar un adjectiv frumos Face-un substantiv pompos!

Dacă-am dispărea în noapte, Virgula şi punctul mic, Revoluție am face: Nu s-ar mai citi nimic!

Şi-uite aşa... e zarvă mare!

Dau din mâini şi din picioare Bastonaşe ridicate, pălării prea aruncate, Virgule gâdilătoare.

Ce să fie? Ce să fie oare?

Revoluție spontană!

Strigă-un subiect soprană.

Ce să ințelegi, măi, frate: Liniuțe, dialoguri, exclamații, întrebări!

Grijă mare toți când scrieți, Nu planați cu capu-n nori!

Avem moduri, avem timpuri, Acțuni şi stări descriem, Iaca, am căzut pe gânduri…

Verbe, verbe… săltărețe când le scriem!

Gata! Linişte! Ajunge!

Fiecare-i important, Fiecare-i concertant!

Fără voi chiar n-am vorbi Poate doar am gângăvi...

Fără mine, zău, de ştii: Ce e noapte, ce e zi, Ce vă doare, ce mâncați, Când şi unde vă jucați.

Substantiv mă cheamă, zău!

Am şi gen, chiar număr am Când şi când sunt epicen Mă declin, sunt prețios…

Mă compar, sunt grațios…

Ce vorbeşti, măi, substantiv?

Adunați-vă-n puteri Şi-nvățați-i pe şcolari De ce nu, chiar oameni mari: A te exprima corect, nu e greu…

E ELOCVENT !!!

44

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

ETERNITATE Spineanu Miruna-Teodora Palatul Copiilor Timișoara Prof. Spineanu Claudia-Ileana Poetule, spre tine-ndrept un gând acum, Tu ești un cântec lin șoptit pe drum, Ești zâmbet prins în curcubeu, stingher, Ești pasăre-agonizând între pământ și cer.

Tu te-ai născut cu aripi mult prea grele Ai vrut să zbori atât de sus cu ele, Prin cântec și cuvânt te-ai înălțat Spre cerul ce mereu te-a fascinat.

Aripile de aur te-au durut nespus Aspră povară pentru sufletu-ți răpus De răutatea lumii și singurătate, În geniul tău tu ai găsit eternitate.

GLOBURI DE CULOARE Listrat Antonia Școala Gimnazială „George Topârceanu” București Prof. Hagiu Monica Fructele au inimă de ceas, Ticăie seminţe fără glas.

Primăvara-apar ciorchini de floare Dar se transformă-n globuri de culoare.

Vara sunt verzi și amare, Dar, ajutate de soare,

45

Spre toamnă se coc ușor Și capătă culoarea lor.

Prune mov, roșii cireșe, Pere aurii, măceșe, Timpul frumos le pictează Prin căldură colorează.

Premiul II PARFUM DE PRIMĂVARĂ Thomits Patricia Școala Gimnazială „Regele Ferdinand” Sibiu Prof. Fulga Iulia Primăvară, dulce doamnă, Cu parfumuri-mbietoare Raze palide de soare Se trezesc, din nou, la viaţă.

Curcubeul face punte, Dintr-o zare-n altă zareEl răsare peste munte, Cufundându-se în mare.

O magnolia visătoare Îmi surâde melancolic Cu petalele-i duioase Mă îmbie iar, narcotic.

Anotimpul prospeţimii Se revarsă-n armonie Fluturii tresaltă-n valsuri Lumea-ntreagă e IUBIRE!

Minuni dalbe se aştern Pe covorul dezgolit O albină cercetează Reînvie, suspinând.

REÎNTREGIREA SINELUI Proteasa Cătălina Alexandra Colegiul Național „Mircea Cel Bătrân” Rm. Vâlcea Prof. dr. Oprea Geanina pe tine... şi străbate diferite cărări şi ascunde-ţi visele în mări Departe, înecate,

E prea târziu să te gândeşti la noi şi prea devreme să te gândeşti la mine, Dar poţi pleca în călătorii să te cunoşti, Că poate aşa te vei întâlni 46

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III pe diferite alei şi ascunde aici tot ce vrei În pământ, îngropate, Ca să le regăseşti culcate. Şi când termini de ascuns sau găsit Nu uita să te întorci cu bine, şi, chiar dacă, probabil, ai uitat de noi Eu tot o să mă regăsesc în tine...

Să stea în nisip, toate. şi mergi pe diferie poteci şi ascunde-ţi şoaptele în veci În timp, aruncate, Să adoarmă în linişte, poate şi aleargă pe diferite câmpii şi ascunde-ţi gândurile în colivii În siguranţă, amestecate, Să se schimbe, abandonate şi hoinăreşte

PRINTRE GRATII Mîrza Andra C.N. ,,Alexandru Ioan Cuza”, Ploiești Prof. Rădulescu Cătălina cine mai are sevă în sânge mie îmi curge balast din inimă căci suntem cavouri și viața respiră afară iar cuiele sunt dureroase când ne batem hărți de marco polo pe capacul sicriului deschis

ni s-a prăfuit seva din vene pereții se strâng și cadranul ceasului spart începe să o ia înapoi zidește-mă manole poate o să-ți răsar primăvara căci moartea clocotește-n pereți și-ncep să cred că sunt doar o grindă în celula lor

47

Premiul III FLOAREA TATII Bacriu Iuliana Maria Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu Prof. Rusu Anca Stau și ascult cu respect sfaturile tale, Venite din batrâni pe lunga a lor cale.

Puterile tale în mine germinară Și mândră sunt de tine, de brazda milenară.

Mă-ndrepți și vreau ca tine azi să fiu, Bună și curată din urma ta încet să viu Și te urmez că ești exemplul meu Sunt umbra ta-n tăcere, așa voi fi mereu.

Mă-nveți să știu s-ascult și să privesc Ș-atunci când lovituri din greu primesc Să știu să tac, doar când este cazul Să știu să-ntorc sau un obrazul.

Să fii și pentru mine puternic și mereu Pe umăru-ți mă sprijin la bine și la greu Să știu că poți să-mi fii aproape Pe drumul ce-mi ascunde suișuri și hârtoape.

Tu vrei s-ajung să pot să zbor mai sus decât tine Mă pregătești să fiu în vârf, rândul când îmi vine Tu nu vezi în mine pe fata ta cea mică, Tu știi ce greutate poate duce o furnică.

48

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

ŞOAPTE TÂRZII… Zaharia Denis Andrei Şcoala Gimnazială Nr. 3 Drobeta Turnu Severin, Mehedinți Prof. Manu Ionica Cutreierând prin amintiri, Prin murmur răstignit de lacrimi, Rostesc fără să vreau ceva, Oftând din greu… ce patimi!

Privesc în urmă, nu regret, Un vis frumos a fost, un nor…

Din care am sorbit doar eu, Căci ţi-am fost dor trecător.

Chiar dacă uneori greşesc, Iar viaţa îmi este sumbră, Cărările îmi sunt deşert Şi viaţa îmi este umbră.

Acum când toate-s amintiri, Apăsător şi trist, privesc în şoaptă, Privind în golul întunecat de gânduri, Zâmbind, mă rătăcesc prin viaţă…

Îmi joc destinul, schimonosit de vrajă Topit de umbra nopţiilor târzii Aş vrea să te revăd, tot timpul fată, Nestingherit în viaţă să-mi revii!

PĂDUREA TRISTĂ Ţari Maria Alexandra Şcoala Gimnazială ,,Ioan Murariu” Cristineşti, Dorohoi,Botoșani Prof. Enache Adriana Arşiţa necruţătoare chiar din zori, Izgonit-a zâmbetul din flori, Aerul fierbinte sădeşte uscăciune, Vuietul pădurii înalţă rugăciune.

Frunzele cu foşnet de-ngropare, De vânt mânate pe cărare, Au lăsat omizile flămânde Atârnând pe crengi uscate, hâde.

Rozătoarele cu respiraţia greoaie

Nu au lacrimi ca să ceară ploaie.

Iertare ca să-i cer aş vrea, Pădurii pentru încercarea grea.

Căci natura toată fost-a pârjolită, Pentru-a lumii viaţă rătăcită, Fără rugăciune în vrajbă şi ură Pentru noi, făptura îndură.

49

Secțiunea lirică - liceu Premiul I DACĂ AI FI O PASĂRE… Răduț Ștefania-Alexandra Colegiul Național Bănățean, Timișoara Prof. Popescu-Okoveczky Dorina nu stai pe gânduri și porneștiprin păduri înmiresmate, câmpuri cu flori și mirifice cascade, s-atingi vârfurile munților, la capătul lumilor și să vrei să nu te-oprești, toată viața să calatorești.

Dacă într-o zi normală te-ai trezi că poți zbura, ce ai face prima oară?

Ai rămane pe pământsau te-ai lăsa purtat de vânt?

Să plutești peste oceane, peste țări, peste hotare, nu-ți surâde ție oare?

Dar să vezi nemaivăzutul, ce omului e interzis, definiția raiului, al lumii paradis?

Unde natura cântă odată cu al păsărilor tril și animalele ascultă, intrând și ele în cadril.

Așadar, desprinde-ți rădăcinile măcar pentru un moment și ai încedere, nu te vei prăbuși, iar atunci când simți că te apropii de pământ, la prima rafală de vânt, vei zbura de faptvei fi ceea ce niciodată nu ai fost cu adevărat: o pasăre, o ființă liberă careîn toată viața ei cea scurtăvede mai mult decât un om al cărui suflet îi este strâns ancorat de-al atașărilor uscat.

Nu ai tu dorința oare?

Să te desprinzi de tot și toate?

Să-ți fie casă, bolta cea albastră, iar tu să fii un simplu trecător care numai la ivirea lunii te oprești și poposești, iar la răsăritul soarelui, 50

POVESTEA PANDOREI ÎN VERSURI Căzan Denisa Ioana Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu Prof. dr. Pircă Lidia După cum v-am spus, tot ce oamenii urau: Cruzime, durere, îngrijorare, aroganță, Dar, cumva, în fund era și speranță.

Se spunea odată De-o preafrumoasă fată, Că Pandora se numea, Și din zei* ea provenea.

Toate darurile le avea Și oricine-o cunoștea, Căci doar zeii ei i-au dat Ce alți oameni doar au visat.

Și fata cutia a primit Și așa i s-a poruncit: "Cutia asta o vei da Celui cu care te vei mărita".

Frumoasă, deșteaptă, curajoasă, Puternică și ambițioasă, Plină de calități, nu și defecte Ceea ce pe Zeus imediat îl fierbe.

"Zeus sunt eu!

Iar Pandora va fi a lui Prometeu***", Dar asta nu s-a întâmplat Și până la urma Pandora cu Epimeteu**** s-a măritat.

Enervat pe ceilalți zei De ce au făcut ei, Imediat l-a chemat Pe Hefaistos**, al său băiat.

Însă și așa zeul suprem era mulțumit Că cineva să deschidă cutia tot s-a găsit. Și așa s-a întâmplat De a ieșit tot răul blestemat.

"Fiule, mă voi răzbuna Și tu mă vei ajuta.

Hefaistos, îmi vei construi Un cufăr ce «Cutia Padorei» se va numi!"

Iar la final, când doar speranța se mai găsea Epimeteu, speriat, cutia închidea. Și așa doar speranța a mai rămas. Închisă până în al 21-lea ceas.

Și imediat cum porunci Hefaistos și făuri O cutie în care Zeus băga Tot ce pe lumea asta se ura. Și astfel în ea se aflau 51

Astfel, trebuie să învățăm să ne creăm singuri speranța și să deschidem noi înșine cutia Pandorei pentru a doua oară, chiar dacă uneori ne pare imposibil! *zei greci, din mitologia greacă **fiul lui Zeus, zeul meșteșugului *** titanul care a creeat omul **** fratele lui Prometeu

TĂCERE Farmatu Teona Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț Prof. Baluș Alina îmi scrii în minte aripi stoarse între ceruri miros de cafea stinsă tămăduitor de-amar.

azi ne șoptim furtuni tăcute, mâine, în murmur - abur de uitare, va mai găsi o inimă, doar una, glasul iubirii deșertate...

vorbim în alb și răsuflăm culori, și ne suspină vorbe făr’ de răsărit.

CĂLĂUZĂ CĂTRE LIBERTATE Teodorescu Roxana-Elena Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău Prof. Casian Alina Liniște, calm, singurătate, izolare Simți cum frica se află-n survolare Căci întunericul nu-i veșnica scăpare Iar speranța cere o dificilă adaptare.

52

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III Din diavoli veșnic negri cu ochi de rubin Oglinzi ce se comportă precum un asasin Și vor să-ți pangărească sufletul virgin Dar care este, totodată, un suflu libertin...

Potop abundent de coșmaruri și lacrimi Ca ale sfinților neindurătoare patimi Ce vor deveni călăuzitoare faruri Iar tu vei răzbi, exact ca un tsunami.

Greșelile să-ți fie povețe, iar mintea limpede Caută intrerupătorul pentru a aprinde Becul inteligenței, ce la rândul său cuprinde Idei și concepții nemaiîntâlnite.

Premiul II NOSTALGIA POETULUI Filip Bettina Liceul Teoretic ,,Constantin Noica”, Sibiu Prof. Dobrotă Petrina Scrie totul începe atunci când gândeşti fără interdicţii şi dacă vorbim despre imaginaţie ne gândim la frumuseţea poeziei.

Nu-i aşa că arta e visul tău neîmplinit?

Nimic nu s-a schimbat, doar timpul care trece pe lângă tine uitarea care şterge lacrimile din trecut înainte ca visele frumoase să devină coşmaruri te depărtezi de uşa încuiată fără regrete.

Nu căuta acceptarea în altă parte.

Nu te uita în jur priveşte prin tine şi găseşte răspunsuri, uită-te spre răsărit şi nu mai complica lucrurile simple, încă un pas lângă zidul cetăţii, ascultă ecoul timpului care a sfărâmat cărămizile.

Azi eşti aici şi nu e prea târziu ca să îţi aduci aminte: poetul e efemer, iar arta lui nemuritoare.

53

ACUARELĂ DE IARNĂ Nagy Andrei Mihail Școala Centrală, Bucureşti Prof. Scarlat Mădălina Am încercat să te pictez, dar m-am murdărit.

Am încercat să scriu pe mâna ta eternitate, să pictez pe al tău suflet numele meu, întipărind în mintea ta oglinda ochilor mei şi pe buzele tale miliarde de emoții. Și am încercat să fac un joc de cuvinte din privirile ochilor tăi, dar mai mult mă îmbătam de plăcere, decât să te scriu pe foi. Și buzele-mi coborau pe a ta piele, pictându-ți cu degetul numele pe coapsa ta şi scriam poeme cu sufletul pe gâtul tău, şi-ți simțeam ridurile feței când zâmbeai, făcându-mă să zâmbesc la rândul meu. Și am mai vrut să scriu viitorul nostru, dar tu nu voiai să te murdăresc, şi m-am murdărit pe mine, dar am rămas fără cerneala... şi m-am zgâriat.

LUMINA Müler Renata Liceul ,, Regina Maria” Dorohoi, Botoșani Prof. Foca Alina E îmbibat văzduhul de toamnă și de amurg.

Ea-n apa liniștită și mută se răsfrânge, Cu razele-i subțiri în aur o preface, Și apoi tiptil se agață de-o salcie ce plânge.

54

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Se întinde peste brazii învăluiți în umbre Și peste munți înalți cu frunți de ger albite, Inundă câmpi cu maci, păduri întunecate, Și mângâie mări vechi, cu ape învolburate.

Creează mari fantasme în ochi de visători Și luminează chipuri de gânduri chinuite.

Prin mici unghere ascunse, în grabă se strecoară Și picură speranță în inimi obosite.

Apoi se pierde în cer, îmbrățișând pământul, Își lasă sărutarea pe lumea etern grăbită, Și-n raze aurite dispare în nadir Ca un fior în zarea de toamnă-ngălbenită. În urma-i e tăcere și-un rece întuneric Doar luna îngândurată de norii grei se frânge, Își picură argintul în apa liniștită Și mângâie în noapte o salcie ce plânge.

NUMAI CU TINE… Durac Gină Liceul Tehnologic Special „Drobeta”, Mehedinți Prof. Borugă Ionela Sunt uneori o umbră prin milenii, Iar alteori, scânteia din chibrit Sunt câteodată praful pe hârtie, Exist şi mă întorc în infinit.

Sunt lacrima ce-ţi curge printre gene, Ce se topeşte îndată în ascuns, Sunt clipa ce se întoarce în secundă, Sunt aburul ce se ridică tot în sus!

Exist şi trec prin spaţii neumblate, Căci sunt ascuns de Cel ce m-a creat Curând în taină, cerul voi străbate Sunt lut, sunt abur, dar El nu m-a uitat!

Lucrat ca lutul în chivotul de pământ Exist în rana celui de pe cruce

55

În lacrima ce a curs în Gheţimani, şi…

Mai exist şi-n picurii de sânge.

Aş vrea să stau astăzi încă o dată, La poala crucii Tale şi să plâng, Isuse drag, mi-ai dăruit tot cerul Şi te aştept să vii… curând!

Iar dacă într-o zi, ochii mei senchid, Nu voi uita neegalatul vis, Eu ştiu, mă voi trezi în ţara lui Isus Chiar dacă mor, continui să exist…!

Premiul III FRÂNTURI DE ADOLESCENȚĂ Fekete Ionuț Liceul Tehnologic de Transporturi, Ploiești, Prahova Prof. Răducea Mihaela Adolescent, nu mi-am învins sfiala, Şi prea puţine clipe-au fost cristaluri Lucind în şirul anilor la baluri, Înveşmântând cu vlaga vârstei sala.

Când buchiseam să rup frânturi din maluri, Nu se umplea cu roade scumpe cala, Şi-ncătuşat eram mai mult de fala De-a fi mai bun pe scenă ca în valuri.

Dascăli pedanţi şi prea rigizi cu-acela Ce se căznea să iasă la liman, Nu sprijineau cu învoieli nacela...

Mi-am risipit puterile în van, S-a prăbusit în şovăială schela, Şi-abia târziu a mai trecut un an...

56

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

PRESENTIMENT Petre Oana Liceul Tehnologic Nr.1, Mărăcineni, Argeș Prof. Tudor Ramona Visez în nuanțe de albastru și verde.

Visez fără umbre, și pete, și nori o lume întreagă de lumini și culoare, o lume de roze, parfum și cocori. Îmi bântuie gândurile câmpii înflorite, pictate de macii ce sângeră-n zori, și mări înspumate, și limpezi izvoare, și triluri de păsări ce zboară spre zări. În zarea albastră visez curcubeie, și-o ploaie de vară ce scaldă-n culori pădurea ce cântă vrăjită sub stele.

Dar visul se curmă de-un plânset ce vine din sfere înalte, departe de nori.

E glasul naturii ce simte că moare, căci toamna iar vine cu pasu-i ușor...

57

GÂNDURI SPARTE Voicu Andreea Monica Colegiul Național „Gib Mihăescu” Drăgășani Prof. Radu Mihaela Suspină vântul în firida crăpată Ușor – ușor și ușa e aflată.

Trec pragul șubred cu-n fior În casa în care am fost odor.

Liniștea surdă-mi zgârie cordul Nu mai are cine să-mi dea acordul Să ies pe uliță la joacă Până ce întuneric începe să se facă.

Mirosul de cozonaci e doar o dulce amintire Ce s-a-ntâmplat cu casa în care-am trăit prima iubire?

Masa-i încă scrijelită cu litere stângace Mă tem de-o ating că-n praf se preface.

Soba ce mă ardea cu căldura-i dogorindă E acum doar un morman de cărămidă Rece ca noaptea și prăfuită dens Ce-au pățit lucrurile ce purtau atâta sens?

Nu mai e nici pisica care să doarmă pe plită, Nici bunicul cel drag și bunica iubită…

E pustiu, e liniște de mormânt Oare totul e acum frânt?

Leagănul în care citeam povești nemuritoare E șubred, grădinița are încuietoare…

Cireșul ce-mi ținea umbră pe vară E acum doar o trupină de povară.

Lacrima-mi cade, se scurge pe obraz Nici să faci haz de necaz…

Dară cum când e un strat gros de uitare Pe locul ce-l numeam casa cea mare?

58

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Secțiunea epică - gimnaziu Premiul I MUMA Câmpanu Elena Diana Școala Centrală Bucureşti Prof. Scarlat Mădălina În copilărie aveam o tradiţie împreună cu mama. Făcând legătură cu prezentul, îmi dau seama că de pe atunci eram reticentă faţă de taică-miu. Ştiam mereu când trebuie să plece la ţară pentru că înainte cu o săptămână se certa mereu cu mama. Acum, la vârsta tumultoasei mele adolescenţe, nu-mi mai spuneau. Certurile aveau loc când eram plecată la liceu şi, cum majoritatea timpului îl petreceam acolo, mă trezeam cu un telefon în dimineaţa următoare sau seara, când mama credea că e de cuviinţă să-mi spună unde este tata. Îşi pierduseră încrederea în mine, dar ce mă deranja cu adevărat era că nu ştiam de asta pentru a putea să pierd timpul prin Regie sau pe dealul din Politehnică sau să nu-mi mai fac întregul ritual (şerveţele umede, mâncare+guma, parfum pe haine şi în păr) pentru a nu mai mirosi a ţigări. Dar asta e altă poveste despre care nu ştiu dacă am chef să vă spun. În fiecare seară, cât timp era plecat, dormeam cu mama în patul mare din lemn maro. Acolo erau, de fapt, două bucăţi ale copilăriei mele, patul fratelui meu ce într-o vreme era suprapus peste patul meu. În primii mei ani de viaţă, acolo am avut primele vedenii, primele voci abstracte pe care nu puteam să mi le explic.

Eram mereu emoţionată când intram în camera mamei (o consideram camera mamei, nu a părinţilor), dormeam pe muchia patului pentru că, din ce aflam dimineaţa, mă foiam şi o deranjam. Şi pentru mintea mea de copil era greu de înţeles un asemenea gând, s-o deranjez pe mama, pe mama care a doua zi se ducea la muncă ca sămi aducă bomboane. Mama lucra pentru bomboane, nu pentru bani.

59

Îmi era greu să adorm, treceau ore uitându-mă la lumina chioară ce intra pe fereastra deasupra uşii.

Mereu făceam o conexiune, banală pot spune, dar care-mi sacada respiraţia. Uneori ne ţineam de mână, alteori îşi punea palma grea şi muncită pe pieptul meu. Nu ne culcam niciodată cu distanţă între noi. Şi oricât încercam să nu o deranjez, simţeam până la urmă mâini negre ce mă chemau spre centrul patului. Ne înghesuiam unantr-alta pentru a ne încălzi, eram o formă ambiguă în mijlocul cearşafurilor albe ce miroseau a tata pe partea dreaptă, miros de bărbat şi oboseală, şi a mama pe partea stângă, mireasmă dulce de femeie frumoasă şi cremă de mâini şi de picioare şi de corp şi de toate.

N-am simţit niciodată acele mirosuri contopite, era într-un fel ca-n relaţia lor. Îi vedeam comozi unul cu celălalt, sătui de ei înşişi şi prea speriaţi pentru a se aventura în fiinţa altei persoane.

Acum nu mai sunt emoţionată. Deschid uşa fără urmă de expresie, ştiu ce voi găsi în patul mare şi greu, o femeie distrusă de proprie-i gânduri. În viitor nu voi mai deschide uşa, voi şti că acolo stă doar un pat ce va fi din ce în ce mai greu în anii trecuţi...

EXPLORAREA ARHIPELAGULUI PRIMĂVERII Borger Cezara Școala Gimnazială „Radu Selejan” Sibiu Prof. Coroian Anamaria Pe șesul unde va domni glasul holdelor de aur, vrăjitorulinvadat de mărgăritarele amplificate de curcubeul viitoarelor rozeîmpletește visele somnoroase, alintate de darul bisilabic al primăverii. E minunat că el a reușit să stingă flacăra înghețată a iernii. Imaginea aceea îmi deschide larg întreg universul, pentru că reușesc în sfârșit să întâlnesc primăvara, care din fluier începe a-și „povesti dorul“ îmbibat în ritmuri abstracte, gravurate încă de absența florilor, dar de prezența lor pe retina amintirii.

60

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III Dintr-odată, pe oceanul albastru precum „comoara lacrimilor noastre”, apar păsările... păsările care aduc cântecul pe plaiurile duioase ale patriei. Într-un moment de voită neatenție constructivă, bolta și-a cernut năframa și pe pământ răsar micuțele balerine, fără de care inimile imaculate și pompate de sângelele argintiu al frumuseții nu ar zbura. Chiar și codrul cu părul împletit de măiestrele păsări, dar încă încâlcit de adierea din amintire a iernii, râde, râde cu scoarța până la urechi pentru că a venit primăvara. Un fluturaș, cusut cu mărgăritare înghețate, atârnate de un miracol călător care plutește spre galaxii neîmpodobite de nimeni altcineva decât de el însuși... fluturașul... s-a așezat grațios pe pleata codrului. Mica vietate își aranjează tacticos trena și începe să împrăștie valsuri grațioase, scufundate de cântecul arzător al scânteii încă reci.

Natura emană viziuni ascunse, lovite de miliarde de sunete diferit atașate unul de celălalt, dar care răsună atât de grațios.

Sunetele sunt fragmentate în capitole variate de lumini și sunete magistrale ale vietăților epice! Cântecul acesta abstract este completat de ciripitul atât de concret al păsărelelor indus într-o impermeabilă cosiță, transbordată într-un portativ al valsului naturii.

Toate aceste culori și sunete creează pleata Zânei Primăverii care transcrie o potecă pe plaiurile amorțite, amplificate de rogvaivul culorilor. Iar pe câmpie se zăresc micuțele mărgele pictate de piticele dansatoare care sunt chiar... buburuzele, care atunci când le vedem inofensiva culoare, ne transportă spre sentimente de fericire absolută, transferată spre emoția atașată de o bucurie nesfârșită!

Pretutindeni, o mireasmă navighează prin atmosferă, oferind parfum locurilor prin care trece, încercând să ne ofere un miros de neuitat, care, speră ea că va rămâne mereu integrat în memoria noastră! Dar din acea mireamă se întrupau de fapt gingașele mărgăritare, florile, care purtau fiecare câte o rochie îngropată de culori nedescoperite și parcă neștiute de ochiul creator al Primăverii.

Un sunet ciudat tulbură simfonia ... Ce ar putea fi? ...se aude un sunet îngropat de miracolele primăvăratice!

Un ghiocel plânge ... este singur-singurel precum o poveste fără sfârșit. E supărat pentru că este singurul stăpân fără de culoare.

Zâna Primăvară îi spune că sufletul lui este plin de culoare pentru că doar atunci când el pictează fericire și încântare pe pământ, susurul lui prinde contur, aflându-se că primăvara începe să-și croiască drumul! Că doar nu degeaba este vestitorul primăverii!

61

În apropiere, izvorul clipește chicotind în valuri, dorind să șteargă pata nostalgică a fericirii ghiocelului, înotând spre mireasma dansatoare a florilor ce încet-încet se croiesc din amintire pretutindeni în jurul nostru. Iar mândrul Soare zboară, dansând pe culmile ascunse de curcubeul atașat de viziunea arzătoare a norilor viteji.

Totul este implantat și cântat în paragrafe diferite, dar care unindu-se creează basmul fermecat, fără de care colinele necunoscute de privirea scânteietoare a cititorului și a Omului nu ar cânta și fără de care lumea primăverii nu ar dansa. Această Zână legendară mi-a provocat sentimente diverse care patinează în sufletul meu: fericirea este perechea neștiută a emoției, iar gingășia este, de ce nu, partenera veseliei, dar toate adunate la un loc mă duc cu gândul că ceva, ceva anume se schimbase...dar ce? Încercând să mă uit împrejur cu portretul minții bine conturat, zâmbesc și apoi râd tare, în hohote chiar, aflând vestea că primăvara lui Goga...și a noastră, a tuturor, a venit... E primăvară! „Și-n ochiul vostru-i primăvară./ Blând tainele vi le desface/ Din sânu-i milostiva glie,/ Căci toată floarea vă cunoaște/ Și toată frunza ei vă știe.”

Premiul II PARFUM DE ALTĂDATĂ Vîrtejanu Elena Daniela Școala Centrală Bucureşti Prof. Scarlat Mădălina Aveam o mașină. Nu mergeam prea des cu ea. Dar îmi plăcea să merg cu ea când conducea mama și mergeam departe. Noaptea îmi faceam griji, căci mă gândeam că poate era obosită și nu conducea cu plăcere. Îmi plăcea să văd cum, în viteză, fiecare neon galben al felinarelor lumina pentru câteva secunde toată mașina, apoi se făcea iarăși întuneric, apoi iar lumină galbenă... Preferam să mă întind pe bancheta din spate, să urmăresc linii ale stâlpilor de telegraf, crengi, 62

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III ferestre de la blocuri prea înalte, să ghicesc unde ne aflam și cât mai aveam până acasă.

Amintiri, memorii, suveniruri, cântece, râsete, aplauze, priviri, bănuiesc că s-ar lega strâns de ceea ce am simțit numai o singură dată. Am închis ochii și sunt iarăși pe canapea la desene sau stau iarăși pieptănând păpușa. Nimic diferit. Păpușa mai este. Eu nu mai sunt. Aud guguștiucul și este decembrie. Îl aud de la sfârșitul toamnei și îl ascult cu atenție și dor. Bătea vântul tăios de început de iarnă, iar frunzele, puţine rămase, cădeau lent, supuse. Stăteam sau traversam curtea și mă gândeam la copiii care aşteaptă un moş cărunţit.... S-au dus lunile de toamnă, cu rațe pe lac, ploi mocănești, ceață sau soare...

Am avut o vestuță roșie căreia îi încheiam în fiecare dimineață nasturii rotunzi și mici, am avut răbdarea de a sta așteptând să îi dau mamei agrafele și elasticele la sfârșitul fiecărei pieptănături, apoi treceam pragul casei și mergeam la școala care avea în față plantați cei mai frumoși plopi și unde doamna Elena urma să țină lecții. La ora de pictură, îmi amintesc de Eugenia cea blonda, cu părul lung și strâns în două codițe împletite. Avea ochii albaştri, iar cu acei ochi fixa de fiecare dată atât de atent peisajul pe care îl picta, ținând în degete pensula cu care onduia linii fine, purtând mânecile de la cămașă suflecate până la cot...

Am un zâmbet. Nu îl mai folosesc atât de des ca atunci. În sufletul meu se petreceau atâtea schimbări, încât nu mai îmi permiteam să le ascult și trăiam imun, după un ritm impus poate numai e mine numai din dorința de a nu eșua, chiar dacă erau momente când numai asta îmi doream. Îmi reconstitui viața din amintiri. Astăzi, fiecare stradă vorbește de parcă nu ne-am vedea prima oară. Încă mă stăpânesc deși, nu vreau. Vorbesc atâtea și nu stau să le ascult, căci parcă aș fugi să ajung „acolo” la timp căci „timpul” nu stă pe loc și n-are leac.

Astăzi am iubit.

63

CAVALERUL OM ȘI BALAURUL Panait Maria-Emilia Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” Drăgăşani, Vâlcea Prof. Mărgăritescu Camelia Demult, pe când creaturile fabuloase încă mai trăiau printre oameni, exista o împărăție a zânelor condusă de un împărat bătrân, foarte bătrân, a cărui stăpânire se întindea până la granița cu lumea reală, el stăpânea lumea cealaltă.

Pe vremea aceea, oamenii se aflau sub stăpânirea zânelor, abia fuseseră creați și vai, avea atâtea de învățat despre lume! Trăiau în pace și aveau cu toții un trai liniștit și prosper, dar într-o zi a venit la palat un supus, care părea că ar fi mai bătrân decât împăratul însuși.

- Măria Ta! Mare necaz s-a abătut asupra noastră!

- Ce vorbești, bătrâne? Noi trăim liniștiți de atâta amar de veacuri, cum să se abată chiar acum, în ultimii ani de viață ai mei, o nenorocire asupra noastră?

- Împărate, ieri a venit la fântână un flăcău, un om și a cerut să bea apă, dar noi l-am refuzat, am zis că apa aceea e doar pentru zâne, noi avem nevoie de ea la fel cum și ei au nevoie de apa lor. El nu a vrut să înțeleagă, a zis că vrea să fie mereu tânăr, dar noi am tot insistat, i-am zis: ,,Băiete, și noi îmbătrânim, apa asta nu te întinerește, poate te-ar face să îmbătrânești mai greu.” Ei, atât i-a fost de ajuns și imediat s-a înroșit la față, sângele îi clocotea în vene. S-a prefăcut în balaur în câteva clipe, apoi și-a vârât capul în fântână și a sorbit apa dintr-o înghițitură. Nu a mai rămas nimic.

- Așa ceva nu se poate! Împăratul a sărit din scaun de furie.

Noi i-am luat pe oameni în grijă, dar tocmai ei ne trădează! Să se dea sfoară în țară: vreau să fie adus acel ticălos în fața mea și să îl pedepsesc! Cine mi-l va aduce o va primi pe fiica mea de soție.

S-a dus vestea de isprava acelui om și zânele au început să îi privească pe oameni cu dispreț, așa creaturi tinere, care aveau încă atâtea de învățat au comis o faptă atât de rea, știind totuși ce făceau.

Mulți viteji s-au arătat dinaintea împăratului și s-au oferit să plece în căutarea balaurului fioros, mai ales când recompensa era tocmai mâna fiicei împăratului, o fată de toată frumusețea.

64

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III Într-o zi, a venit la curte un cavaler care purta o armură strălucitoare care răspândea o lumină aproape la fel de puternică precum cea a soarelui. El ceru să îl vadă pe împărat.

- Măria Ta, am venit aici ca să îți cer permisiunea de a pleca în călătorie să răpun balaurul acela.

- Fiule, poporul nostru are nevoie de apa aceea, așa este, dar atâția viteji au plecat în căutarea lui, pe tărâmul acela sălbatic, pământul. E doar pustiu cât vezi cu ochii și nu ai ști de unde să începi căutarea.

- Împărate, lasă-mă să merg în căutarea lui! Dacă nu o să îl găsesc, Măria Ta nu o să pierzi nimic, nu știi cine sunt, coiful de la armura asta îmi ascunde fața, deci nu știi pe care supus credincios o să îl pierzi. Tu să îmi dai doar cel mai dârz unicorn și o să plec în căutarea nelegiuitului. Zis și făcut, împăratul s-a învoit. Tânărul a primit calul și a plecat în galop până la marginea împărăției unde s-a întâlnit cu o bătrână vrăjitoare care l-a oprit: - Băiete, pe drumul ce ai apucat nu o să ajungi nicăieri.

- Voi vrăjitorii, voi sunteți numai zâne ale întunericului, nu am încredere în tine.

- Cum să nu, trebuie să ai încredere, altfel fratele tău te va nimici. Voi, oamenii, sunteți ranchiunoși, ura asta între frați nu face bine pentru voi. Zânele nu au cum să vă schimbe, mereu o să rămâneți așa.

- Cum de ai știut că sunt om?

- Văd totul și aud totul. Pot să te ajut. Dacă tu chiar vrei să nimicești fiara ce a pus stăpânire pe sufletul fratelui tău ai nevoie de o sabie care să radieze de lumină.

- Dacă ar fi așa, ceilalți de ce nu au reușit? Nu li te-ai arătat?

- Nu au vrut să îmi dea nimic la schimb. Dar tu o să îmi dai, tu ai un suflet bun, tu nu mai ești ca fratele tău. Armura ta e vrăjită și te împiedică să te prefaci în balaur, e făcută de meșterul Benau, abundă de magie! Tânărul se învoi, le socotea pe zâne niște binefăcători, pentru ca la începuturile existenței oamenilor, i-au luat în grijă, așa că voia să îi ajute. Îi dădu vrăjitoarei coiful, iar ea pe loc îl prefăcu într-un pocal.

- Taie cornul animalului acesta care te însoțește, e plin de magie, e arma cea mai potrivită, îi va străpunge inima. Când te întorci, vreau să îmi aduci apă de-a zânelor în pocal.

65

- Nu pot să îi fac așa ceva. Nu pot să îi tăi cornul, dacă fac asta va muri. Nu voia nici să îi dea unei vrăjitoare apa care abundă de viață a zânelor, nu era un lucru corect, era o zână a întunericului, cine știe ce vrăji malefice ar fi făcut dacă iar fi căzut apa în mână. Își continuă drumul, iar ceea ce văzu pe drum îl făcu să se îndoiască de ce se zicea pe lumea cealaltă, cum că pământul era un pustiu. Drumul pe care călătorea trecea printr-un codru la care ajunse în asfințit, păsările tot mai cântau cu glas vioi, iar animale pașnice fugeau din calea lui.

Văzu o vulpe în mijlocul drumului, avea o rană îngrozitoare la picior, dar se opri să o bandajeze, era o persoană blândă, miloasă. În semn de mulțumire, vulpea îi spuse : ,,Când ai nevoie de mine, doar să te gândești la mine și voi veni cu siguranță.''

Mai târziu, se întâlni cu niște vulturi flămânzi, așa că împărți cu ei pâinea pe care o avea la el. ,,Omule, îți mulțumim. Când vei avea nevoie de noi, îndreptă-ți ochii spre cer și doar să strigi să venim și imediat vom ajunge acolo unde ești.''

A mai mers ce a mers și a văzut un urs ce căuta să ia mierea din stupul unor albine. A scos sabia și s-a luptat vitejește cu ursul, dar numai cât să îl sperie și să lase albinele în pace. Albinele i-au zis că atunci când va avea nevoie de ajutorul lor, doar să se uite la o floare și să se gândească la ele, că vor veni imediat.

Plecă mai departe, mulțumit de sine că făcuse bine acelor creaturi încă necunoscute atât oamenilor cât și zânelor. Tocmai în acel codru văzu o căsuță din lemn, dar care nu avea ușă și nici acoperiș. Curios se opri să o cerceteze, și află că acolo trăia o ființă umană.

- Cine ești? Se auzi o voce de fată de pe partea cealaltă a zidului.

- Știi ceva de balaurul acela?

- Tu ești viteazule? Deci chiar ai venit să omori balaurul!

- Cine ești tu?

- Vrăjitoarea pe care ai văzut-o mai devreme în pădure.

Balaurul m-a blestemat ziua să umble în chip de bătrână, iar noaptea mă schimb și devin cine am fost.

- Dar tot vrăjitoare ești!

- Da. Eu l-am ajutat pe balaur să devină cine este, și dacă a luat apa are să devină nemuritor.

- Atunci de ce te-a blestemat?

66

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III - Am vrut să fur din apa pe care a adus-o de pe lumea cealaltă... sunt așa de mulţi, mulţi ani.

- Cum așa? Asta s-a întâmplat acum câteva săptămâni.

- Nu e așa, în lumea aceea timpul trece mai greu. Sunt așa de 100 de ani. Am așteptat să vină cineva să îl oprească, dar toți ceilalți nu au vrut să mă ajute.

Nu termină bine de spus acele cuvinte, că balaurul, cum ajunse acolo, se și năpusti asupra lui. Omul se avântă plin de curaj în luptă, dar pe măsură ce timpul trecea, părea că este sortit pieirii. Se gândi la vulpea pe care o ajutase, și în clipa aceea o mulțime de vulpi se năpustiră asupra balaurului. Acea vulpe se părea că era regele lor.

Dar balaurul era foarte puternic, iar ei aveau nevoie de ajutor, așa că privi o floare ce se găsea pe potecă și se gândi la albine care imediat apărură și se alăturară vulpilor. Părea că erau gata să îl pună la pământ, dar asta nu era tot, de asemenea trebuia să redea apa zânelor, iar din fericire, balaurul nu o înghițise pe toată, o parte din ea era în niște oale mari. Chemă vulturii care le ridicară pe rând și le aduseră înapoi zânelor.

Omul se năpusti asupra balaurului, gata să îl înjunghie cu sabia chiar în inimă, dar unicornul îl dădu la o parte și își înfipse cornul în inima monstrului care redeveni cel ce era odată. Atâta bucurie era că în sfârșit blestemul se rupse, nu e vorbă amândoi fuseseră blestemați chiar de la naștere să devină niște balauri, chiar de acea vrăjitoare care voise de la bun început să pună mâna pe apa zânelor. S-au îndreptat către împărăția din lumea de dincolo unde au fost primiți cu bucurie. Împăratul știa despre isprava tânărului, fiindcă aflase despre ea de la vulturii care au adus apa, dar a fost surprins să afle că tânărul acela curajos era de fapt om. Cu toate acestea, și-a respectat promisiunea de a-l căsători pe tânăr cu fiica sa. Fratele lui, cel ce fusese balaur și-a cerut iertare, iar împăratul l-a iertat, pentru că știa că balaurul era cel care îl controla. Cât despre vrăjitoare, ea a fost aruncată în temniță pentru relele pe care le-a făcut.

- Datorită ție mi-am dat seama că oamenii sunt ființe bune, de asta le-am luat sub aripa noastră, ca să le ocrotim.

- Măria Ta, atâta timp cât veți trăi alături de oameni nu veți trăi în pace. Ei nu vor înceta niciodată să se urască, de aceea avem nevoie de un loc în care să trăim. Locul acela este Pământul.

Poate că acel om era tânăr, dar împăratul considera că vorbele lui erau pline de înțelepciune, așa că, după nunta omului și a fiicei 67

împăratului care a ținut o săptămână, oamenii s-au mutat pe Pământ.

Au creat o cetate, în care, în ciuda firii certărețe a oamenilor, au trăit în pace, fericiți până la adânci bătrâneți înconjurați de prosperitate și bunăstare.

DULCE VISARE Muntean Diana Ana Școala Gimnazială Rășinari, Sibiu prof. Secu Daniela Maria A sosit mult dorita vacanță de vară, numită de toți copiii dulce visare. Pe cer soarele, globul de raze aurii înveselea ziua fiecăruia.

Boabele coapte și macii însângerați îmbrăcau câmpul într-o mireasmă îmbietoare!

Plecasem prin pădurea de basm, numită de mine către leagănul copilăriei mele, la casa bunicilor. Aproape ajunsă la acel loc, observ că se așterne pânza întunericului. Dorul nestins al bunicilor mă încălzește de fiecare dată. Ceea ce simțeam era ceva de nedescris, era mirific! Eram prinsă într-un univers al iubirii...

A doua zi , pe la ora amiezii, stăteam întinsă și priveam îndelung bolta azurie. Zumzetul de albine, bogăția de culori, surâsul cristalin al izvoarelor mă încântau! Deodată, pe marea cea albastră a cerului își face apariția un nor cenușiu ce se modelează în diferite forme. Închid ochii și cufundată în visare, văd uriașul nor apropiinduse. Se mărește, se mărește mușcând tot mai mult din seninul cerului.

Mireasma florilor, pâlpâitul aripilor, cântecul vesel toate aceste lucruri se cufundară într-o tăcere adâncă... Uriașul nor înghite azurul, apoi se frânge într-o mulțime de lacrimi... Stropii de ploaie păreau șiruri cristaline șesute prin văzduh. O voce caldă venită de nicăieri îmi șopti ,,BINE AI VENIT ÎN ÎMPĂRĂȚIA CERULUI!” Mă simțeam nevăzătoare , tremuram , simțeam că nu pot deschide ochii...că nu pot respira... Însă curiozitatea învinse teama... Eram cu adevărat în împărăția cerului! Era uimitor! Eram prinsă într-o dulce visare... Priveam în jos la creația lui Dumnezeu. Oamenii, boabe 68

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III mărunte, neastâmpărate se agitau pe pământul învăluit în umeda-i catifea. Soarele dogoritor ca o mină de aur încălzea vatra strămoșească. Norii erau prinși într-un joc de copii. Totul era de neînchipuit! Peisajele erau extraordinare, nu îmi venea să cred ce vedeam cu ochii! Păsările, săgeți repezi zburdau de fericire... Era pentru mine cel dintâi rai!

Totul era perfect, însă lipsea ceva... Mă gândeam, zăna albă și luminoasă, ziua era pe sfârșite, cu pașii repezi pânza întunericului se așternea. Mă apăsa dorul nestins și dragostea bunicilor... Ei erau aceea creație divină, ce îmi oferea sprijin și alinare. Totul era inundat într-o tăcere adâncă. Am închis ochii cu gândul la bunica care mereu îmi citea povești înainte de culcare sau la bunicul care mereu mă lăsa să mă joc în barba lui... adoram aceste lucruri, am învățat că cu cât îi apreciam mai mult cu atât îmbătrâneau mai încet... Lumina soarelui mă trezii, lângă mine se afla o pasăre...ne-am împrietenit și am rugato să mă ducă la bunicii mei, fiindcă îmi lipseau foarte mult. Pasărea a acceptat să mă ducă la bunicii mei, cetatea sufletului. Pâlpâirea aripilor ei mă făceua să pătrund într-un vis plutitor... de pe aripile păsării am văzut ceea ce nimeni nu a mai văzut... frumusețea macilor însângerați, împărăției florilor, a spicelor de grâu, a zumzetului de albine, a cireșelor coapte aceste lucruri erau bogățiile verii...am admirat cu multă atenție totul. Dintr-o dată ne cufundam într-o lumină orbitoare. Închid ochii și simt cum îmi mângâie fața stropii cerniți de nori.

Am deschis ochii. De sus ploaia deasă și măruntă a început să curgă. Am intrat repede în casa bunicilor. Bunicii, întinsa mare a sufletului cald mă îmbrățișează cu dracoste. Bunica este curiosă de cele întâmplate... Îi povesteam cu sclipire în ochii toate aventurile petrecute în ÎMPĂRĂȚIA CERULUI! Nu o să uit niciodată această aventură!

69

Premiul III PEISAJ MARIN Thomits Patricia Şcoala Gimnazială ,,Regele Ferdinad” Sibiu Prof. Fulga Iulia Stăteam şi priveam infinitul orizont, mângâiat de sublimul ocean. Peisajul mă sorbea într-o eternite necunoscută. Eram cuprinsă de nemărginita iubire a apei. Mă cufundam odată cu zeităţile oceanului. Lamantinele îmi şopteau şi îmi fredonau însăşi cursul vieţii, secându-mă de amintiri. Marea lovea faleza, aducând la mal o mulţime de alge şi scoici multicolore, ce străluceau în aerul parfumat adus de briză. O barcă veche şi ruptă, părea un imens ochi de rechin, ce îmi şoptea parcă o poveste de mult timp pierdută în adâncuri, plină de aventură şi mister. Vuietul mării, strigătul pescăruşului în zbor, mirosul puternic de sare şi mâl mă purtau spre depărtările sufletului, spre o lagună fascinană, învăluită de cântecul melancolic al uimitoarelor sirene.

Privirea valurilor mă învăluia în suferinţa minţii. Mă înfruptam din scoicile delicioase, admiram coralii cu esenţa lor magnifică de curcubeu, în timp ce bancurile de peşti îşi continuau spectacolele în sincron. Culoarea oceanului reflecta razele asfinţitului, lăsând căldura sa să se dizolve în valuri. Meduzele ajustau peisajul marin cu o tentă puternică de fosforescent. Rapizi şi graţioşi, pescăruşii brăzdau cerul descriind curbe dintre cele mai fantastice, plonjând în mare pentru a se reîntoarce apoi frenetic spre albastrul infinit, spre eterna libertate. Totul era învăluit într-o tăcere nestingherită.

Covorul de nisip era parcă scurs dintr-o clepsidră, fiind fin şi de o strălucie aurie. Deodată, cu aripile delicate şi desprinsă parcă dintr-un vis, o pasare brăzdează cerul alburiu asemeni unei săgeţi oţelite, ce caută o ţintă în imensitatea celestă. Mă identificam cu ea, cu pasărea descătuşată, gata să frângă zările şi să străpungă tainele abisului. Apele oceanului se izbeau de stâncile falnice şi obosite. În depărtare se zărea portul, care îşi ducea viaţa forfotind, vapoarele intrând şi ieşind, călătorii îmbarcaţi şi pregătiţi de o nouă aventură, fluturând într-un amestec de fericre şi tristeţe eşarfele în 70

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III vânt. Soarele de sus, din iatacul lui, veghea ca un rege malul stâncos şi fâşia de plajă. Turnul plajei luminos şi zvelt îşi proiecta silueta pe nisipul încins, semănând parcă cu o imensă piesă de şah. Peisajul mării captase rama unui tablou de galerie, atârnâd pe un perete luminous şi strălucitor. Binecuvântat e ochiul ce îl privea cu o sete nestăpânită. Acest peisaj m-a făcut să-mi eliberez atât mintea cât şi sufletul secetat de iubire.

SARAH ȘI CĂLĂTORIA PE TĂRÂMUL CĂRȚILOR Ichim Daria Şcoala Gimnazială „Iulia Haşdeu” Galați Prof. Ichim Oana Sarah este o fetiţă bogată şi foarte alintată, cu părul lung, auriu şi ochii mari, albaştri, pătrunzătri, mereu cochetă în hăinuţele ei viu colorate, o adevărată prinţesă. Numai că, la şcoală, era bătaia de joc a colegilor ei. Nu ştia să citească şi toate cărţile care le primea cadou le rupea, iar din foile lor făcea avioane de hartie. Bunica sa îi citea povești în fiecare seară şi îi spunea cu vocea blândă: - Citeşte, draga mea nepoată! Descoperă taina înţelpciunii şi nu mai rupe cărţile!!! Uite, a mia oară, îţi ofer o carte cu zâne şi prinţese.

Sarah se ridică supărată de lângă bunica şi aleargă spre camera ei. Furioasă,cu ochii bulbucaţi şi părul vâlvoi, rupe cartea cu mânie şi o aruncă, foaie cu foaie, în focul ce ardea cu putere.

- La ce bun să citeşti?? Dacă eşti bogat trebuie doar să te joci, să mănânci şi să dormi, aşa cum fac prinţesele. Alţii trebuie să citească pentru tine!

Deodată focul s-a stins, iar în cameră s-a făcut întuneric. Fata, speriată şi nedumerită, a alergat spre pat şi a luat în mână o pernă. Nu înţelegea ce se întâmplase. Lumina slabă a lunii, ce intra pe fereastră, o făcu pe fetiţa să zărească, în şemineu, cartea perfect întreagă, parcă neatinsă de flăcările ce o înconjurau.

- Ce s-a întâmplat? De ce nu a ars cartea?

- Puterea lecturii şi a poveştilor este mai puternică decât focul!

71

- Dar cine vorbeşte? întreabă Sarah speriată.

- Sunt o zână din cartea cu poveşti. De ce ai aruncat-o în foc? Şi cărţile au viaţă, ca şi tine!

- Mie nu-mi place să citesc! Nu-mi plac poveştile!

- Ia-mă de mână, fetiţă necugetată! În acestă seară vei face o călătorie de neuitat!

Mai mult de spaimă, fetiţa făcu exact ce-i propuse zâna, şi o apucă pe aceasta de mână, iar ca prin minune, dispărură din cameră, ca într-un vis. Când s-a dezmeticit, se afla deja într-o grădină plină cu flori.

- Unde suntem ??

- Am ajuns pe Tărâmul Cărţilor. Aici locuiesc toate personajele din basme.

Sarah nu-şi mai putea lua ochii de la frumuseţile acestui ţinut.

Palatul de cleştar se înălţa mândru spre cerul senin, florile zâmbeau la Domnul Soare, care le lumina petalele viu colorate. În apele limpezi ca lacrima înotau sirene şi peştişori aurii, Făt-Frumos se lupta cu zmeii, Albă-ca-Zăpada cânta cu vocea-i suavă pentru toţi cei şapte pitici, Cenuşăreasa îşi recuperase abii pantofi, Scufiţa Roşie era prietenă cu lupul şi toate personajele, prinţi, prinţese, zâne şi vrăjitoare trăiau într-o armonie deplină.

- Zână bună, eu nu cunosc pe nimeni de aici!

- Ce zici să te întorci acasă, să iei o carte din biblioteca bunicii tale, să o răsfoieşti, să o citeşti şi cu fie carte citită vei descoperi o nouă lume şi multe din personajele întâlnite aici.

Zâna face o vrajă şi iat-o pe Sarah în faţa şemineului cu o carte în mână, îmbrăcată cu o rochiţă lungă de prinţesă şi o cunună de flori pe cap.

- Bunică dragă, de astăzi voi învăţa, voi citi şi nu voi mai distruge nici o carte!!

Din acea seară, biblioteca bunicii a devenit locul preferat al fetei şi, una câte una, cărţile îşi făceau loc, de pe rafturile prăfuite, în mâinile mici, care le răsfoia cu drag.

72

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Secțiunea epică - liceu Premiul I EROARE Kudo Naomi Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău Prof. Casian Alina Eu sunt, poate, o eroare... jumătate incompletă, asemeni unei formule neterminate. Când îmi pun o întrebare, dă cu virgulă și perioada apare când e greu. Eu sunt, poate, PI... oricum ar fi, eu nu îmi găsesc locul, pentru că lumea caută perfecțiunea, iar eu nu mă încadrez.

Eu sunt, poate, o eroare... încurc lumea și încetinesc ritmul.

Zâmbesc la gândul că sunt o eroare! Dintr-o eroare s-au născut toate, la fel și iubirea mea pentru tine.

Of! Atâtea calcule, dă cu virgulă la toate! Știu că eu, tu și această poveste a noastră suntem o eroare. A fost o eroare, căci noi, de la polii opuși, nici nu ne vorbeam. Lucrurile ce se mișcau firesc, sau dat peste cap și noi am ajuns față în față. Eroare peste eroare, așa a mers de atunci. Dintr-o simplă eroare, a apărut o întreagă ecuație în care eu, tu și povestea noastră dau acum cu perioadă.

Iubirea asta e o eroare fără sfârșit căreia nu mai încerc să-i caut soluția...

73

O ALTĂ POVESTE A LUI HARAP-ALB Matei Alex Colegiul Național „Frații Buzești” Craiova, Dolj Prof. Căpățînă Irina Acum, cică – să îmi cadă în cap tavanul dacă mint, era un mare barosan, un boss cum nu vezi la orice colţ de cartier, un miliardar care, din dorinţa de a se piti de mafioţi, şi-a schimbat numele şi îşi zice „Craiu”. Într-o zi Craiu’ se uita el pe Facebook pe la ce mai posta fratele său de cruce, poreclit „Verde ca banii”, pe scurt, „Verde”. Şi vede Craiu’câte poze sunt postate de Verde cu fetele sale şi se gândeşte că, dacă ar avea şi el aşa copii, nu i-ar mai fi rușine să ridice ochi din monitor. Şi dintr-o dată, o idee îi trăzneşte din marea sa gândire. „O să trimit câte un pierde-vară de al meu să se ducă la vila din Târgovişte a lui frate-miu, să se întâlnească şi el cu verişoarele lui, că ochi în ochi nu s-au văzut şi de cât să moară ca fraieru’ că nu le-a cunoscut, mai bine să mai iasă şi el din casă.”

Se duce Craiu’ peste fiii săi şi îi prinde la PS4, jucând FIFA 17.

- Unde e mă, chiştocu’ de fiu-miu? întrebă mâhnit.

- Se joacă League of Legends, tată, că cică vrea să avanseze în rank, răspunse fiul cel mare vizibil deranjat..

Auzind gălăgia, fiul cel mic coboară imediat.Tatăl îi aliniază pe toţi şi le spune ce sarcină au de îndeplinit.

- Băieţii mei, zise Craiu’ cu o oarecare tristeţe, v-aş trimite pe toţi deodată la Târgovişte, dar nu am decât un BMW şi pe celălalte maşini nici să nu vă gândiţi să puneţi mâna, că acum vă îndoi.

BMW-ul pentru mine e o rablă şi nu ţin aşa mult la el. Care se bagă?

- Şezi blând, tată, zise fiul cel mare poreclit Bicepsul groazei.

Mă bag în maşină, pun Google Maps şi ajung mai repede decât număr banii.

Pe drum, însă Biceps, ajungând pe un pod, dă de un inspector ANAF. - Vai, da-mi-aş palme! Dacă mă ia ăsta la întrebări de unde am maşina şi tot aurul de pe mine, am intrat în belea.

74

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III Speriat de ce s-ar fi putut întâmpla, fiul cel mai mare dădu cu spatele şi renunţă. Aşa se întâmplă şi cu fiul mijlociu. Tatăl, disperat că nu ştie ce să facă, începe să plângă. Dar fiul cel mic se oferă în ajutor.

- Pleacă, mă, de aici! Ce să faci tu, pitic de grădină? Îţi dau un dos de palmă, te-am făcut praf. Du-te şi te culcă.

Fiul iese în curte şi se apucă să ceară păreri de la prieteni. Nu prea găseşte soluţii, dar apelează la SIRI. - SIRI, cum să fac să trec de anafistul ăla şi să fac pe plac lu’ tata?

- E foarte simplu. Iei de la tac-tu’ hainele de pe când era vânzător de butelii, cuţitele cu care tăia duşmanii şi euroii, că nu se ştie peste ce dai. Şi încă ceva. Ia maşina a mai proastă şi mai veche din garaj.

Zis şi făcut. Puţin cam trist la volanul Trabantului, piticotul ajunge și el la pod.

- Bună ziua, şefu! Auziţi, uitaţi aici o mică atenţie pentru dvs.

Munciţi din greu şi, na, să fie acolo.

- Bravo, fiule, zise tatăl mândru, deconspirându-și identitatea.

Vezi, de bună seamă, că era agent sub acoperire.Nu ai uitat ce te-am învăţat. Mita rezolvă totul, dacă știi când și cui s-o dai!. Acum, hai, pleacă de aici. Şi... fără Pokemon Go! - Bine, tată, dar îmi faceam şi eu Charizard. Şi mergând el pe drum, dă la un moment dat de un autostopist.

- Bade, să-ţi dea Dumnezeu sănătate! Du-mă şi pe mine până la Cireşeni, că tare mai e mult.

- Nu ştiu, bre. Îmi pare rău, dar nu pot. Hai, lasă, că te-o lua cineva...

Mai conduce el aşa, şi la un moment dat, vede un bărbat plin de aur şi cu nişte ochelari de soare 100% originali.

- Boss, te-ai pierdut? Nu-i panică, man, te duc eu unde trebuie.

Iartă maşina, că atât am putut lua şi eu.

- Ooo, mersi mult! Cireşeni e destinaţia.Stă acolo mama mea şi, na, o mai vizitez cât se mai poate.

- Fericit că a găsit un tovarăş de drum, fiul cel mic începe să cânte. Misteriosul din maşină îl roagă să intre în pădure că tare vrea să se uşureze niţel. Fiul cel mic iese şi el, doar că într-o clipită se trezeşte cu pistolul la tâmplă.

75

- Scuze, frate, dar am şi eu planuri. Dar dacă eşti sluga mea, te las în viaţă.

- Bine, bine! Decât înapoi acasă, la coșmarul de frate-su, mai bine cu ăsta cu Ray Ban originali.

- Pupă ghiulul şi hai să mergem! De acum te vei numi HarapAlb. Când ajung la vila din Târgovişte, duşmanului i se descleștează limba și prinde a vorbi mai ceva ca Mircea Badea.

- Am ajuns, unchiule. Frumoase turnuleţe ţi-ai pus. Ce-aş vrea şi eu din astea. În fine, unde sunt fetele? Să le cunosc şi eu mai bine.

Apropo asta e sluga mea, Harap-Alb. El o să stea afară.

- Bine, nepoate! Dar să ştii că fetele mele sunt pe afară. Vin şi ele de la bronzat.....

***** Dau să întind mâna, să fac cunoștință cu ele. Când colo, mă lovesc de atingerea aspră a denimului... Tata stă amenințător deasupra mea, cu un ochi pe ceas și cu unul pe odrasla leneșă și îndărătnică. Pe repede înainte, gândurile se derulează amețitor: e luni, e târziu – nu pot decât deduce din ochii lui taică-meu – la prima oră am lucrare. Dintr-o dată, îmi dau seama cât de plictisitor trebuie să fie pentru profa de română să citească an de an aceleași lucruri despre basmul lui Creangă. Îmi place profa, e de treabă...Măcar atâta lucru pot face și eu. Azi o să-i povestesc visul meu....

Premiul II MARGINALII LA CĂLDURA SORBITELOR CAFELE! Gândilă Ecaterina Colegiul Tehnic ,,Cibinium” Sibiu Prof. Curelea Daniela Privesc o casă expusă aici la marginea timpului. Gânduri şi trăiri mi se-nfiripă printre cuvinte, atunci când surprind aceşti ochi tăcuţi.Clipite ninse înfrigurate, nevăzute, dar totuşi simţite atunci 76

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III când păşesc respirând aerul acesta, pândind apusul, să văd, pe aceste maluri de ape, cum mai trece încă o zi. Un alt spaţiu nevăzut mănfioară, mă atrage, determinându-mă să înţeleg, sau cel puţin să încerc aceasta, unde sunt acum, unde …

Timpul acesta este în mine spaţiul acestui cuvânt pe care îl scriu zgribulit sub această plapumă a hârtiei. Scriere pe care o rătăcesc prin periplurile propriilor gânduri, de câteva zile fără să ştiu de ce !

Expusele marginalii, conferă astăzi un sens la căldura sorbitelor cafele. Oamenii aparte, care nu cunosc din bucuriile timpului, decât povara nebunelor secunde înnecate zilnic în aceste cuvinte. Întregul unui timp, prin care existenţa lor se varsă oarecum înafară, l-am surprins cândva static, existând un timp printre ei, sorbind existenţa printr-o cană cu cafea, totul picurându-mi în sânge litania asumată din care am înţeles într-un târziu că timpul meu şi al lumii toate este în schimbare, esenţă larvară a acestui nevăzut discurs fiind alchimia unui răspuns, din care umbrele lumii desprind din noi, zi după zi, file de amintire … expuse cu atenţie prin marginalii şi cuvinte trăite astăzi la căldura sorbitelor cafele ! … **** … aş începe chiar cu întrebarea de ce suntem singuri astăzi? tocmai acum, când autostrăzile digitale ale internetului interconexionează oameni situaţi în faţa propriilor P.C. la mii şi zeci de mii de kilometri; astăzi când comunicarea cunoaşte un apogeu prin canalele media, deloc puţine, prin care se exprimă, formatând şi deformând sensuri şi opinii; rostul însuşi al existenţei fiind scos actualmente la mezat; fiind traficat fără jenă şi grobian, diferind sumele, locurile şi oamenii, degenerându-se însăşi temeiurile existenţei, în numele generic de globalizare, malaxor concitadin care ne macină fiinţa, depunând în hăurile virtuale însăşi viaţa proprie a celor care se străduiesc să mai respire timp şi existenţă …

77

CURIOZITATE FATALĂ Tara Teodora Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Prof. dr. Pircă Lidia Într-o zi înnorată de sâmbătă eram cu clasa în excursie la Muzeul de Artă.

Eram pe un coridor îngust, singură. M-am despărțit de grup deoarece un tablou mă intrigase. Era una dintre picturile despre care știu doar cei foarte buni în acest domeniu. Tabloul îmi captase atenția prin faptul că nu vedeam nicio legătură între titlu și conținut. Pictura era aproape în întregime neagră cu excepția unor zone neclare de un gri fantomatic. Titlul era “Încerci?”

Nu era precizat autorul și nici data la care a fost creat.

Mi-am apropiat fața de tablou când ... am avut impresia că ... s-a mișcat pânza. M-am dat înapoi speriată. Evaluam situația: știam că eram așteptată poate chiar căutată de colegi, dar știam și că dacă plecam acum nu aveam să aflu niciodată care era taina picturii. Am decis ce aveam să fac și ... am întins mâna hotărâtă și am atins tabloul. Într-o fracțiune de secundă pânza s-a transformat într-un vârtej și m-a tras repede în interiorul ei.

Simțeam că stau întinsă pe pământ tare și rece. Am deschis încet ochii ... și i-am închis repede când am văzut întunericul. Mi-am făcut curaj, am deschis iarăși ochii și m-am ridicat în picioare. Miam dat repede seama că sunt în locul reprezentat de tablou. Pictura era un portal. Realizând aceasta, mi-am întors panicată capul în toate direcțiile, niciun tablou, sau cel puțin nu puteam să văd vreunul în bezna aceea. Panica creștea în mine, când, mi-am spus în gând „Așa nu voi rezolva nimic.”

M-am liniștit și am încercat să disting ceva în întuneric. Știam că nu era beznă totală fiindcă văzusem zonele gri ale tabloului, totuși nu era nicio sursă de lumină suficient de aproape pentru a vedea ceva. Nu puteam distinge nimic.

Am început să șovăi prin întuneric. După o vreme am zărit o sursă de lumină slabă de culoare gri. M-am apropiat repede, dar când am ajuns la doi pași de zona respectivă, mi-a înghețat sângele în vene deoarece sursa luminii erau niște oase care se mișcau, se uneau între ele și se depărtau.

78

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III Am privit în jur, iar în aceași direcție mai era o zonă luminoasă. M-am apropiat cu grijă de data aceasta. Era același tip de sursă. În depărtare se zăreau tot mai multe astfel de petice. Preferam oasele fluorescente decât bezna de până acum, așa că am pornit spre lumina fantomatică.

Când am ajuns în zona cu cea mai mare concentrație de oase luminoase am văzut că eram pe malul unui râu negru, lat și lung cât cuprindeam cu ochiii, iar de data aceasta vedeam foarte departe deoarece ambele maluri erau pline de oase fluorescente.

Văzând aceasta, un gând mă fulgeră, iar în depărtare venind încoace, era ultima dovadă de care aveam nevoie pentru a-mi confirma ipoteza: eram în Duat, lumea magiei și a morții în credința egipteană. „Dovada” era Barca Solară a zeului Ra, iar râul era Râul Nopții. Barca venea cu viteză, dar mintea mea încetinise.

Când barca era aproape de a fi în dreptul meu, am luat o decizie într-o fracțiune de secundă, agățându-mă disperată de singura mea speranță de a ieși din Duat: am sărit în râu în dreptul bărcii zeului șoim.

Când am deschis ochiii, eram din nou în fața tabloului din Muzeul de Artă. Nu știam dacă ce s-a întâmplat era real sau visasem, dar după ce am stat pe gânduri am observat o schimbare: titlul tabloului se preschimbase în „La fix”, iar acum apăreau autorul și data realizării: „Tara Teodora” și “12.11.2016”.

Am privit înmărmurită, dar după câteva secunde autorul și data au dispărut, iar titlul a redevenit ceea ce era înainte de a intra în tablou, ... pregătit ... să atragă următorul curios în Duat.

Am contemplat puțin aceasta, dar fiindcă mi-am adus aminte că nu am venit singură la muzeu, am luat-o la goană spre ieșire lăsând tabloul singur ... până va mai cuteza cineva să-l atingă.

79

Premiul III RESPIRAȚIILE ȘI EXIGENȚELE UNEI DUPĂ-AMIEZI Drăghiță Sonia Liceul Tehnologic ,,Avram Iancu” Sibiu Prof. Curelea Dragoș Privire într-o carte pe calculatorul personal De câteva zile mă prefac că lecturez o carte postată pe Internet. Mă terifiază gândul că printr-o simplă apăsare pe tasta deleate se pot şterge mii de gânduri, de idei. În fond, mii de pagini de trăire, adică de simţire zi de zi, de existenţă. O carte palpabilă este astăzi într-un anume fel, o asceză, un efort de aşteptare. Și dacă mă gândesc bine, o lectură, devine o căutare a unor gânduri, care nu mai merită a fii căutate într-o bibliotecă. Sau poate nu mai avem timp, ar spune-o unii mai fugitivi și superficiali prin paginile gândirilor proprii. Mai rapizi, către, orice, ar zice ei, către ... nicăieri și niciunde, consider eu. Şi mă rog ne întrebăm de ce să mai mergem până la bibliotecă, nu se transformă această cetate a gândirii, asemenea oricărei cetăţi a timpului într-un muzeu. O carte citită într-o bibliotecă este pentru absurda zodie a Internetului o chestiune inutilă şi de neconceput. Idei germinative gata elaborate în succedaneuri de rictusuri şi fracţionări ale gândului trăit. Asemenea mâncării semi-preparate şi încălzite la un colţ de stardă, pseudo-cultura gândurilor gata formatate şi livrate pentru a devenii humusul prielnic al unei noi generaţii educate parcă din faşă în cultul abramburit al gândului estompat în puseuri de lectură frântă şi lacunară. O degenerare continuă şi voită parcă a vocabularului aflat în uz, reduce dimensiunea propriu-zisă a gândului exprimat prin maleficitatea deleate-ului în progresie până la stadiul ultim şi degradant de stereotipiuri repetative la infinit.

Aplicaţia şi descăcarea unui potop neînţeles şi contradictoriu de cuvinte, determină pe calea facilă a interconectării solitare, fie ea şi în reţea, diminuarea formelor limbajului uman activ, atât ca expresie, precum şi ca lucrare a gândului şi facultăţii de a citii şi a vorbii. Cimitire de idei, rămân în urma noastră definitiv inactive. în unica bandă a timpului, efectiv reală. Mausoleuri ale gândului 80

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III sucombat în dimensiuni virtuale, prin care moartea fecundată a unor gânduri situate la antipodul cunoaşterii active, determină virtual, apariţia unor noi şi de neînţeles arhitecturi, transportate în firavul şi tot mai sărăcăciosul limbaj obsesiv al comunicării pe un messenger concitadin.

Este tot ce pot să-ţi spun Banală zicere şi totuşi aşa simt … astăzi şi aşa este și acum când scriu aceste rânduri. În timp ce chipul tău se estompează parcă tot mai mult în gândurile ce aparţin inimii trupului meu. Mă înlănţuie din amintiri imaginea unei oglinzi care radia nespus doar bunătate şi trăire.

Dar timpul necuvintelor iroseşte în noi sentimentele intense.

Le toceşte şi le iartă. Le estompează și le uită, depunându-le în necuprins. Ba chiar mai mult, le iartă. Iartă-mă, pentru că fericirea şi nefericirea s-au împletit activ în fiinţa mea atunci, dând naştere în ziua care nu am mai fost, unor simfonii de neînţeles, nici chiar pentru mine, cea care am fost autoarea lor. Ştiam pe acel peron uitat, că vei pleca. Cât de actual îmi pare Octavian Paler, cu fragementele sale descrise în ,,Viața pe un perion de gară”.

Simţeam că fără tine timpul meu se va transforma, în eternitate. Dar eram conştientă că dispărea prin absenţa ta povara unor respiraţii rătăcite într-un sărut pe chipul tău. Oglinda mă transformă astăzi fără să vreau într-o carte deschisă, din care mărturiile se preling greu, curgând într-un cuvânt. Amintirea privirii tale surprinde doar riduri peste fruntea mea şi tăcerea din gândurile ființei mele. ... peste o filă de amintiri și gânduri Un chip bizar uitat de mine peste cerul nevăzut al răsuflărilor şlefuite de neaua ce se cerne cu ani şi cuvinte peste timpul acesta.

Imagini derulate peste o filă din albumul cu amintiri ce curge din caleidoscop. Frânturi ce aleargă, derulându-se privite în oglinda rătăcită cu întrebări, printre anii propriilor zile. Imagini multiforme, policrome şi-n viteză ce-am trăit atunci printre convivii nesperatelor priviri. O amintire care se pierde pe un îngeţat peron de oraş micuţ, printre cuvinte spuse-n pripă, în pasul fulguit cu gânduri al unei inime de iarnă. Estompat, printr-un carusel întins către palmele mele se frânge cuvântul la un colţ desprins din matinala trăire a unei senzaţii. Am surprins în genele mele avide, acest timp absorbit nefiresc alături de fiinţa propriilor memorii ce aleargă pe şinele unui 81

tren desprins din noaptea luminii care se stinge-n palmele mele sărutate acum. Şoapte stilizate într-un baroc stârnit cu patimă şi atitudine peste acest strâmt perete al ideii repercutate într-o cafea aromată. Ochi înviaţi în mine de-un talentat pictor post-renascentist, un chip înviat în şoapte de un alt gând. Tu aşternut printre cuvinte, peste o filă mare din memorii şi trăire prin ţara unui alt timp.

IUBIRE ... ÎN LUNA LUI MARTE Pasăre Irina Liceul Tehnologic Transporturi Auto Craiova, Dolj Prof. Vînătoru Mariana Motto: „Nu știu unde duce drumul meu, dar merg mai bine când te țin de mână”- Alfred de Musset

Priveau amândoi asfinţitul ce îşi îmbina armonios culorile, unindu-se cu marea. Soarele împungea cerul cu ultimele lui raze.

Marea liniştită îi privea şi le dăruia acele scoici în care poate îşi vor scrie şi ei destinul. Nisipul fierbinte încă mai strălucea, adunându-şi perlele sidefii într-un colier preţios.

Soarele, ce abia se mai zărea, se oglindea în părul blond şi buclucaş al fetei. Ochii ei, albaştri, îl tulburau pe îndrăgostit.

Profunzimea şi lumina lor copleşitoare îl lăsau fără glas, dar în inima lui îi dădeau putere. Erau acel întreg, acel tot, acea carte în care se scria . Ea -Venus şi el -Apollo făureau acea dragoste ce adevăraţii zei nu o făuriseră încă. Acea dragoste fără limite şi obstacole, ce nu are moarte.

El, omul care aduce soarele, o priveşte cu pasiune, iar ea, fata din poveşti, copleşită de ochii de văpăi ai iubitului, se scufundă în privirea lui mai glorios decât Titanicul.Se iubesc mult, mai mult decât mintea omului poate să înţeleagă, mai mult decât sufletul poate să simtă. Pentru ei există doar noţiunea „a fi” iubire.

Ei nu percep ideea despărţirii şi a destrămării iubirii ca norii spulberaţi de vânt. Timpul stă în loc, se opreşte, iar ceasornicul nu 82

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III mai bate, iubirea şi fericirea se joacă în voie. Pasiunea este totul, este focul inimii, candela veşnic aprinsă în colţul sufletului.

Iubirea lor se proiectează în Univers, iar ei plutesc deasupra tuturor, întâlnindu-se acolo unde lumina Soarelui se răsfrânge, formând cuplul ideal, în Galaxia Dragostei.

Izvorul vieţii ne îmbrăţişează visul şi ne oferă speranţa răsăritului cu raze sclipitoare ce ne vor lumina calea, ne vor îmbăta cu aroma fericirii, ne vor purta pe aripi plutitoare. Acel izvor este sentimentul fără de care viaţa ar deveni cer înnorat ce va dezlănţui furtuna sălbatică fără sfârşit. Suspinul singurătăţii ne va stinge zâmbetul precum o flacără se stinge în adâncul mării. Valurile acelei mări născute din lacrimile fierbinţi de tristeţe ne vor îneca inima întro pustietate , departe … de fericire.

Fericirea este starea împlinirii sufleteşti, este iubire, bucuria lucrului simplu, mirosul cafelei proaspete, bucuria răsăritului, dor de lume, de viaţă … Izvorul fericirii este acest sentiment aflat într-un imposibil greu de învins. În viaţă căutăm împlinirea sufletească şi o găsim abia când timpul nostru deja se va fi scurs. Sau … alteori fericirea se află lângă noi, pluteşte şi ne îmbrăţişează privirile. Noi trebuie doar să cucerim această redută..

Iubind, simţi adierea vântului ca un element viu, revigorant al trupului, vezi lumina blândă a amurgului ca fiind «lumea» ta.

Iubirea te atinge cu fluturarea aripilor ei de mătase, dă splendoare şi strălucire vieţii, te adăposteşte sub mantia sfântă a sa, dezvăluindu-ţi frumuseţea lumii. Atunci cuvintele-ţi sunt răpite, doar jarul din inimă mai poate fi o chemare spre absolut. Inima are temeiurile ei, căci comite o crimă frumoasă, îndrăzneşte să sfideze raţiunea, să se lase pradă unei iubiri. Perechea ei devine infinitul magic pe care ea o îmbrăţişează cu pasiunea cu care valul îmbrăţişează ţărmul. Iubirea devine sanctuarul viselor, unde inima celui ce iubeşte clădeşte uitare de marmură, îmboldit cu petale de trandafir şi aşteaptă clipa nesfârşitului…

Se întâmplă uneori să te pierzi în drumul spre acest sanctuar al inimii tale, iar atunci iubirea va îngheţa şi se va topi, stropii săi vor deveni picături de amar într-o cupă a cărei licoare suntem siliţi s-o bem. Atunci dragostea va dăinui în suflet «dureros de dulce» pentru că mângâierea rămâne fără glas, fără înfăţişare, rămâne o amintire pierdută… Lupta cu propria persoană, zbuciumul inimii, gândurile întunecate ale nopţii sunt dezlănţuite de inima nestăpânită ce se 83

crede pierdută de iubirea ei… Atunci îţi vei da seama cât de dor îţi este de acea aripă a iubirii ostenite de visele nemuritoare, de picătura dragostei ce o vei resorbi, pentru că îţi vei da seama că iubirea este mai puternică decât timpul, că absenţa fiinţei iubite nu slăbeşte, ci sporeşte dragostea şi dragostea înfruntă destinul, barierele timpului şi ale imposibilului.

Ciudatele cărări ale dragostei nu pot fi spulberate, căci nimeni nu poate păşi pe drumul vieţii, singur, fără iubirea ce animă sufletul omului singuratic şi-l face fericit, scoțându-l din neant.

SANCTUARUL COPILĂRIEI Voicu Andreea Monica Colegiul Național „Gib Mihăescu” Drăgășani, Vâlcea Prof. Radu Mihaela Îl priveam înmărmurită de cuvintele pe care le scosese pe gură în urmă cu câteva secunde. Nu-mi puteam crede urechilor că îl auzisem spunând așa ceva. Tocmai el… El, care promisese că va avea grijă de mine și de locul acesta câte zile va avea… nu avea cum să fie același el. Stătea acum cu spatele la mine, în semi-întuneric și privea în depărtare pe fereastră. Am văzut peste umărul lui cum fulgii cădeau domol. Ninsoarea începuse iar.

- Alexander… i-am rostit numele încet, el ignorându-mă.

Alexander! Am țipat. Cum poți să spui așa ceva? Cum poți să faci așa ceva? Tocmai tu…care ai… M-am oprit. M-am pierdut când s-a întors la mine fără nici o expresie.

- Da, Ema? Ce am făcut? Mă chestionă fără umbră de rușine.

L-am analizat din cap până în picioare. Nu făcea nimic altceva decât să stea acolo și să mă privească ca și cum aș fi spus ceva nebunesc. Chipul lipsit de expresie era îndreptat în direcția mea în așteptarea unui răspuns. Chiar voia un răspuns?! Știa prea bine ce făcuse, eram sigură.

M-am întors pe călcâie și am fugit, lăsând în urmă oftatul lui dezaprobator. Carevasă 84

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III zică acum avea pretenția ca eu să fiu înțelegătoare la faptele sale. Propriul frate… își încălcase promisiunea. Era singura persoană care nu mă mințise. Era… Cum putea să uite totul nu înțelegeam. Nu concepeam cum omul care trăise aici cu mine voia să părăsească locul acesta și să îl distrugă. Nu putea să facă asta!

Am căzut obosită în leagănul acoperit de zăpadă. Era rece și ușor alunecos. Era exact ca și Alex. Deloc surprinzător. Mi-am cuprins corpul cu mâinile din cauza frigului. Materialul subțire al bluzei nu mă apăra de viscol și paltonul îl lăsasem în casă. Casa…

Am ridicat capul către casa veche ce se înfățișa ochilor mei obosiți. Rezista sub stratul gros de omăt și acum. Streașina avea o podoabă lungă de țurțuri lucitori și ascuțiți. Cât îmi plăcea să-i dărâm cu coada măturii când eram copil! Alergam apoi prin zăpadă în picioarele goale până la casa din vale, casa mică a bunicilor și bunica mă certa. ” Ai să răcești, Ema!” îmi spunea ea. ” Las-o dacă-i place, dar să nu vină apoi cu degetele amorțite la noi. Îi tot spun că tatei i-au căzut în război de la frig, dar nu ascultă…” mă apăra bunicul.

Mi-am simțit colțurile gurii ridicându-se și o lacrimă caldă alunecând pe obraz. Mi-e atât de dor de bunica și de bunicul! Cine să mai strige acum la mine că am ieșit desculță din casă? Cine să-mi mai spună povești despre străbunicul și cât de viteaz a fost să plece să lupte în război? Casa e atât de pustie fără ei. E goală și rece. Nu mai are cine să facă focul, nu mai e bunica să aprindă focul în vatră ca să coacă dovleac.

Am privit împrejur tristă. Tot satul e aproape pustiu. Bătrânii s-au dus, copiii ca mine au plecat în țări străine. Cei ce au rămas sunt acum închiși la căldură, cu o cană de ceai de tei lângă sobă. Poate câțiva nepoței au venit să petreacă sărbătorile cu bunicii. La țară e mereu liniște. Cei care făceau gălăgie când eram eu copilă ori au îmbătrânit ori n-au mai pus de mult piciorul aici.

Mi-am cuprins iarăși corpul cu mâinile din cauza frigului. Am lăsat capul jos și mi-am privit picioarele desculțe. Am lovit puternic zăpada cu călcâiul, dar eram prea amorțită ca să simt durerea. Sau poate locul acesta nu era capabil să-mi provoace durere. Cum putea leagănul copilăriei să-mi ofere altceva în afară de protecție nemărginită și iubire necondiționată?

85

Ceva cald mi-a acoperit spatele și am simțit presiune pe umeri.

Am tresărit când la picioarele mele a căzut o pereche de cizme. Am ridicat privirea și l-am văzut cu Alex întorcându-mi spate-le ca să privească în zare.

- Încă nu ai scăpat de obiceiul acesta. Ai să răcești într-o zi poate ai să te înveți minte. Mă apostrofă cu o notă gravă de obiectivitate.

Am pufnit dezaprobator și mi-am încălțat cizmele, apoi mi-am încheiat paltonul. Am împins cu tocurile în pământ făcând leagănul să se miște. Mă legănam în voie privindu-l cum stă în fața mea nemișcat. În ultimul timp era ceva tipic pentru el. Devenise lipsit de emoții și parcă suferea de amnezie. Oare chiar putea să uite toate câte se întâmplaseră?

- Îți mai aduci aminte cum obișnuiam să ne petrecem sărbătorile când eram copii? Glasul său de bariton mă trezi din reverie.

- Când m-ai chemat aici chiar credeam că vrei să petrecem sărbătorile ca atunci. Am pufnit acid. Trebuia să mă aștept să mă înjunghii pe la spate mișelește. L-am atacat.

- Să te înjunghii pe la spate? Mișelește? Ema, te rog! Ești surioara mea, nu aș putea face așa ceva. Doar gândul că tu mă crezi în stare de așa ceva… se opri.

- Ai chemat un notar și ai fost la birou pentru cadastru, Alex!

Tu chiar vrei să te rupi de locul acesta și să mă iei și pe mine cu tine?

Așa ceva chiar nu am să-ți permit! Am izbucnit ridicându-mă din leagăn.

- Hai să intrăm. O să discutăm la un ceai. Oftă și o luă înainte, eu urmându-l nedumerită, dar ascultătoare.

Am intrat în bucătărie unde așteptau pe masă două căni cu ceai fierbinte din care ieșeau aburi și motanul alb care le dădea ocol curios. Alex s-a îndreptat spre motan cu gândul să-l dea jos de pe masă, dar s-a oprit privindu-mă peste umăr. M-am încruntat la el și a ocolit masa așezându-se pe un scaun. M-am așezat și eu și pisoiul a venit spre mine și s-a cuibărit în poala mea. Alex a tras o cană cu ceai mai aproape de el și a luat o înghițitură. Mi-am luat și eu cana mea lângă mine și am așteptat. Îmi mișcam mâna ritmic pe spatele motanului care începuse să toarcă și îl priveam circumspectă pe fratele meu. În scurtul timp în care fusesem afară el făcuse un ceai și pesemne aprinsese și focul 86

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III căci se auzeau lemnele trosnind în sobă. Am căutat ceasul cu privirea și am calculat lipsa mea din încăpere. Stătusem afară aproximativ jumătate de oră, timp în care el făcuse un ceai, aprinsese focul, adusese motanul aici și venise după mine, în cele din urmă.

- Acum ne putem continua discuția?

- Oh, sigur… Nu m-ai lăsat să termin. Cum îți spuneam, am sunat un notar și am fost la un birou pentru cadastru…

- Mi-ai spus deja asta. L-am întrerupt nepoliticoasă. Dar nu mi-ai spus motivul pe care l-am intuit singură, mulțumesc! Nu o să te las să vinzi locul acesta, Alex. Niciodată! Am bătut cu pumnul în masă făcând motanul să tresară.

- Tu chiar ții la pisica aia. A râs. Poate chiar mai mult ca la mine. Nu pot să cred că încă îl păstrezi sau că l-ai adus aici.

- Nu o să renunț la el! În plus, e și casa copilăriei lui. Și nu schimba subiectul, tinere!

- Sunt mai mare ca tine cu trei ani. Ținu el să-mi reamintească.

Cât despre notar… făcu o pauză care mă irita la culme. Am sunat pentru că vreau să-mi vând apartamentul și să mă mut din oraș. Mă lămuri el.

- Poftim? Cuvintele lui m-au lăsat mută. Vrei să spui că nu aveai de gând să … îl priveam de parcă era o stafie.

- Să vând casa? Nicicum! Ema, nu aș face așa ceva. Aici am învățat să vorbesc, să merg, aici te-au adus mama și tata… Locul acesta e totul pentru mine.

Am tăcut și am sorbit din ceaiul care între timp se mai răcise.

Până la urmă eu îl judecasem greșit. Doar vremea e rece, nu și el.

Toate amintirile noastre, fiecare vacanță de vară sau de iarnă, toate poznele făcute cu prietenii, juliturile, căzăturile, poveștile bunicului și sfaturile bunicii. Nu a uitat nimic.

M-am ridicat și l-am tras după mine fără nici un cuvânt.

Ajunși în vechea mea cameră i-am dat drumul la încheietură și am deschis ușa dulapului. Am scotocit printre haine vechi, cuverturi și pungi cu ghemele din care împletea bunica până ce am dat de ceea ce căutam. Am scos cu grijă caietul și m-am așezat pe pat alături de Alex. I-am întins albumul cu fotografii și acesta l-a deschis zâmbind.

A oftat zgomotos când pe prima pagină a dat de o fotografie a motanului cocoțat în vârful mesei de Crăciun, neștiind din ce să guste prima dată. Am chicotit amuzată de reacția și pisicul a întins lăbuța atingând fotografia. S-a retras cuminte văzând că nu e rost de nimic 87

de mâncare pentru el, iar eu am dat pagina. Albumul era plin de fotografii cu copii fericiți care se jucau. Într-una erau doi copii care se dădeau cu sania și zâmbeau. În alta aceeași copii făceau un om de zăpadă, urma una în care se băteau cu bulgări. Copiii erau atât de fericiți și așa roșii în obraji că păreau rupți din povești. După alte câteva pagini s-a zărit o fotografie în care cei doi copii apăreau alături de bunici. Fetița cu părul negru desprins ce-i cădea în valuri pe umeri stătea lângă băiețelul cu zâmbet dulce, de-a dreapta și de-a stânga lor fiind bunicii. Erau toți în jurul unei mesei pline cu cozonaci. Era masa de Crăciun. Fiecare poză era unică, deși în toate apăreau acei copii cu zâmbetul mare și sincer.

Erau atât de fericiți să fie acolo!

Mi-am ridicat privirea către Alex. Zâmbea într-una. Zâmbea ca atunci când eram copii, ca atunci când bunicul ne povestea ceva sau când bunica venea la noi cu ceva bun. Arăta ca un copil fericit.

Oare așa eram și eu? Cred că da. Cred că… oricât de rece ar fi iarna, e de fapt cel mai cald anotimp. Iarna ne aduce împreună, adună familii și răspândește iubire, iar iubirea e căldură. Iubirea ne încălzește indiferent de vreme și iubirea vine din copilărie.

88

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Traduceri din limba germană - gimnaziu Premiul I LIEDER IV Lomnașan Carolin Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”Sibiu Prof. Trifu Andreea Falls der Wind an dir vorbeiweht, meine bittere Lebensgeschichte trägt, hoffe ich, dass das Leid dich nicht bewegt, Sein Tadel dich nicht schmerzt.

Nicht deine Schuld... so ist es geschrieben Die Regel, unglücklicherweise: Der giftige Kuss der Reife Tötet alle Rosen leise...

Und wer wäre nicht enttäuscht ein getrocknetes Blatt zu sehen, wenn die Wälder um uns herum lauschen Und im Sonnenaufgang lachen?...

Premiul II VERLASSEN Dobre Flavius Daniel Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu prof. Man Monica-Elena Es sterben viele Reihen von Augenblicken, Und niemand klopft an mein Tor Wenn das Wetter auf mein Gemüt Seine raue und tote Asche streut.

89

Es kommen Wolken mit der Nacht auf den Schultern Und diese schluckt mich, die Dumme, Und der kalte Wind kommt, der Heide, Um mir der Träume Flügel zu brechen.

Es gibt keinen Strahl, der mir die Stirn streichelt, Der langsam von den Sternen auf mich niederfällt...

Wird er noch jemals erhellen, Der Altar meiner Anbetungen?

Die Eiche meiner vielen Hoffnungen Wirft ihre toten Blätter ab...

Oh,weh! Du bist so wunderschön Und du bist mir so fern...

90

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Traduceri din limba germană - liceu Bilingv Premiul I MANCHMAL IN MICH Văduva Ioana-Alexandra Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” Bucureşti Prof. Mihai Nicoleta Manchmal in mich fühl ich: es dunkelt, Aus unerlebten Zeiten wollen Nebel mich fangen, Unbekannte Geschreie und Lieder und Geflüster, Bei mir zu Haus‘ erscheinen.

Manchmal in mich sind Bauer mit grauen Lederjacken Und Witze und Anreize und was noch weiß das Dorf, Sie mischen sich zusammen und schwärmen durch den Hof Um ihren Rat zu sagen.

Manchmal in mich läβt sich die tiefe Stille nieder, Es riecht nach Pfefferminze und Blüten von Jasmin, Während der eine Pfarrer, mit andächtigem Barte, Dient eine Liturgie.

91

Limba maternă Premiul I DEIN SCHWEIGEN Pascu Julia Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu Prof. Trifu Andreea Erinnerst dich noch an die erste Nacht, So nass und blau. Die alte UhrIn ihrem schaurigen Frieden Sprach einzig unser Schweigen nur.

Seitdem sind viele Nächte vergangen, Alle Nächte mit Flüstern und Schwur.

Aus allem was wir einander sagten, An wenig kann ich mich erinnern nur.

Aber bis zum allerletzten Tag Zauberhaft wird sie mir bleiben Und erinnern werde ich mich ewig Die erste Nacht mit deinem Schweigen.

Limba modernă Premiul I ALTE Cicur Oana Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu Prof. Maier Nicoleta Warum habt ihr mich fortgebracht?

Mich von daheim vertrieben?

Besser blieb´ ich Pflug, Bei der Sens´ geblieben.

92

Knab´ beim wär´

ich

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III Viel Enkel hättest heute auch, Die dich nun Opa nennen, Welch´ Märchen würdest ihnen heut´ Vom roten Kaiser erzählen...

Dann irrte ich nicht mehr herum, Auf soviel einsam´ Pfaden, Und hättet auch am Hofe nun, Stütze in Altersjahren.

Vergeht ihr armen Alten so, Betet zur sel´gen Jungfrau fein, Über´m Gebetbuch Mutter weint Und Vater weint in sich hinein...

Ich hätte mich verehelicht, Nach meinem Dienst im Heere.

Hätte ein Haus, wie alle auch, Das Dorf mich heute ehre!

Premiul II WEIHNACHTSMANN Catană Victor Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Prof. Minea Ana Maria Liebe Kinder in dem Land, Ihr fragt euch ,wieso er kann, Der Weihnachtsmann, vom Himmel droben, Alles-alles wissen kann...

Das macht er so, - sag ich es euch: In der Nacht, im schneiend’ Winter, Schickt er je ein Engelchen, Euch vom Fenster her zu wachen.

Die Engel sehen dann hinein, Sehen und geben’s weiter zu dem Weihnachtsmann, Dort im Himmel, auf sein Altan, Ein groβes Buch er auf die Knie hat.

93

Mit einer silbernen Stift, er schreibt, Jedes Kind auf und sein Benehmen, Und darum weiβ der Weihnachtsmann, Dass er immer gewitzt da bleibt.

Premiul III DER WOLF Diaconescu Codruța Veronica Colegiul Național „Elena Cuza“ Craiova Dolj Prof. Cristea Camelia Ich hab’ dich gehört, wie du in weiter Ferne johltest Indem du den verschneiten Wald erschrecktest Du, alter Wolf mit dem erschöpften Mund, Ewiger Flüchtling verstorbener Felder Ich hab’ dich gehört, wie du in weiter Ferne johltest.

Ich hab’ dich gehört und in den schweren Zeiten, Die mich mit rasenden Stürmen verjagen Hab’ ich deinen Bruderruf verstanden Und ich hab’ verstanden, dass in der sternenlosen Nacht Du meinen Träumen der Gefährte bist.

Du, unbesänftigtes Raubtier, nur du Du rufst der Wüste dein hungriges Leiden zu Und der auf verjagten Hunden lauernd Durch dichten Wald seinen einsamen Haẞ führt Du verstehst eine heimatlose Seele ...

94

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Traduceri din limba maghiară - liceu Premiul I VÁRAKOZÁS Ferencz Izabella ColegiulNațional“Octavian Goga” Sibiu Prof. Benedek Edith Háromrózsaegypohárban, Háromrózsavirágzik, Tiszták, mint a gyöngyök.

Tegnapfölöslegesenvártak Hogymegérintsdőketkezeiddel…

Vártaktéged, a szegényvirágok, Azénnémacsöndemben, S azizgalomtólmegsárgulva, Mindannyiszormegrázkodtak Ahányszoregylépésthallottak a kaputól.

Azáprilisililaalkony Befészkelt a házamba, Amikor a leveleklassan-lassan, Mint kisgyermeknekkönnye, Hullottakperegveazasztalra.

95

EGY PILLANAT Ferencz Tünde Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Prof. Benedek Edith Alighogy megláttuk egymást újra S most ismét elválaszt a hullám Árnyékban követett a sorstalanság Mindig, mikor átölelted nyakam.

De a mi néma újra-találkozásunk Elég volt ahhoz, hogy megszülessen Egy egész életre szóló értelem Egyetlen pillanat rebbenésében. Úgy tűnt, hogy a nyílt tengeren A sötét éjszakába merülve Látok a villámló fényben Egy süllyedő csónakot.

Premiul II ALKONYAT Molnos Ibolya Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Prof. Benedek Edith S a vörös szivárványsugarai utoljára Csókot vetnek egy fehér kopjafára.

Eltűnik…Szinte észrevétlenül, S árnyak veszik át a hatalmat, Míg a tóból megjelenő holddal

Vasárnap. Senki sincs az úton S a megkövült esti csöndben Csodálom a fenkölt parkot, S az oltári orchidea csokrot.

S látom virágok szirmain rezdülő, Már aludni készülő napot.

96

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III Mi, mint Megtörik a koromsötét éjszaka. hősei.

S e hideg fényben a pálmák alatt Hallgatjuk kettesben a csend dalait,

valamely

ballada

EGY KÖNYCSEPP Nica Julia Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Prof. Benedek Edith Ha va’ egyszer szétosztanád A te gazdagságodat, Csak egy könycseppedet kérném Nem más ajándékodat.

Egy csepp lelket adnál nekem Mi belőled emelkedik, Mert az igazgyöngyöket is A tenger mélyében lelik.

97

Traduceri din limba franceză - gimnaziu Premiul I LE NOËL DES ENFANTS Goglinache Ovidiu Andrei Şcoala Gimnazială Mihai Viteazul Brăila Prof. Necula Silvia Voient et disent – et le Père tient Juste là- haut, dans son habitation, Sur ses genoux, un grand bouquin.

Chers enfants de ce pays, Vous vous étonnez qu’on ose Père Noël de là, du ciel En détail, il sait toute chose….

Tiens, on vous dit comment Par neige, en nuit d’hiver, Il envoie un ange notamment, À vos fenêtres vous épier…

D’une plume d’argent il considère Quel enfant et quelles manières Et ainsi le sait, le Père, Très malin depuis des ères.

Les anges regardent dans la maison,

Premiul II LA MER MORTE Prială Johanna-Esther Colegiul Naţional ,,I.C.Brătianu” Haţeg Prof. Neiconi Elduţa-Liliana Les marins disent que dans la Mer Morte L’eau est veuve à vie, depuis l’ancien temps, Aucune trace d’âme les vagues ne portent, Et sur la Mer Morte personne ne pagaie.

98

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III Le ciel de la Palestine, disent les marins, Agite sur les rives un baldaquin de brouillard, Le sable ignorant le but du printemps, L’eau sans voix dort dans les vagues muettes.

Les oiseaux voyageurs la contournant éternellement, Leurs errances nomades ne la touchent pas en chemin, Par-dessus la Mer Morte, s’il a réussi à voler, L’albatros tombe, étranglé par les brumes.

Aucun chant ne résonne, aucun murmure ne s’entend, Des cimetières d’eau, voilà son onde saumâtre, Qu’elle ait un jour pleuré, ou crié dans la nuit Concernant la Mer Morte personne ne le sait.

Quelle triste histoire, disent les marins, Je n’y crois pas, peut-être, à ces mots, Mais, avec ce pauvre esprit dans la douleur de la passion, Je pense à toi et je comprends l’histoire…

COUCHER DU SOLEIL Marcu Ruxandra Şc. Gimnazială “Alexandru cel Bun” Bacău Prof. Dumitrașcu Elena Sofica Dimanche. Il n’y a personne sur l’allée, Et dans la pétrifiée paix vespérale, L’ancien parc me semble une cathédrale, Son autel, une couche d’orchidées.

Fondue dans la douce piété des fleurs, En bas, le soleil cesse de s’arrêter, Les derniers rouges arcs-en-ciel S’encrassent sur la croix blanche sépulcrale.

Il se couche puis,…..en douceur une par une, Les ombres viennent tomber sur les arbres, Jusqu’à plus tard quand la lune se lève.

Sa froide lumière baignant les paumes, Quand nous, comme deux héros d’une balade, Savourons l’immense chanson du silence.

99

Premiul III CRÉPUSCULE Crăciun Cosmina Mihaela Şcoala Gimnazială Mihai Viteazul Brăila Prof. Necula Silvia Dimanche. Personne n’est sur le sentier Et dans la paix pétrifiée, Le vieux parc une cathédrale paraît, Son autel, une couche d’orchidées, Baigné dans la douce timidité des fleurs, Le soleil s’est arrêté à y rester, Les derniers rouges arcs- en-ciel Disparaissent sur une blanche croix sépulcrale Puis il se couche…Lentement, une par une, Les ombres viennent tomber sur les arbres, Et la lune apparaît plus tard du lac.

Sa froide lumière baigne les palmiers Quand nous, comme deux héros d’une ballade, Nous respirons l’énorme chanson du silence.

UNE LARME Aionițoaie Ana-Maria Școala Gimnazială „Alecu Russo” Iași Prof. Durdureanu Irina S’il venait une fois le temps De partager toutes tes richesses, De tous tes beaux cadeaux, Je ne voudrais qu’une larme pleine de tendresse.

Tu me donnerais ainsi un peu de ton âme Qui vient de grandes profondeurs, Parce que seulement du fond de la mer On pêche des perles en leur belle grandeur.

100

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Traduceri din limba franceză - liceu Premiul I LE CŒUR Anghel Andreea Liceul Teoretic „Sfânta Maria” Galaţi Prof. Codrescu Mihaela Pauvre cœur malade, Aubergiste de campagne, Qui peut encore se rappeler Le nombre de voyageurs chez toi hebergés ?

Tu n’avais pas de verrouille aux portes, Pas de prix exagérés, Tu les as bien servis Avec des boissons alcoolisées.

Comme ils venaient dans la nuit Se sentant chez toi à l’aise, Des voyageurs perdus dans ce monde, Tellement drôles, mais de rétribution mauvaise...

Ils se sont reposés chez toi, Et t’as tout gaspillé pour ceux-ci, Tu leur as offert à manger et à boire Jusqu’à la perte de tes économies.

Aujourd’hui tu es sans argent et appauvri Ton epoux, l’aubergiste, sur le point de mourir, Qui passe encore chez vous, Aubergiste de campagne?

101

AU LOIN Tiliță Lavinia Collège Technique „Gheorghe Balș” Adjud, Vrancea Prof. Mustață Nicoleta Là-haut, vois-tu la lune Sertie de l’horizon?

Son argent borde aussi Le seuil de ma maison.

Le front lourd de pensées Sur tes genoux, ma mère, Je voudrais écouter L’air doux, une prière.

Et je ne sais pourquoi Ainsi je m’abandonne À la douleur profonde De cette nuit d’automne.

Qu’elle embrasse mon front, Pauvre mère, en silence, Dans mes cheveux d’argent Qu’elle lise alors ma chance.

Comme si j’entendais Pleurer au loin les feuilles Tombant et murmurer Une chanson de deuil.

Serrant contre son sein Ma tête avec douceur Qu’au bord de ses cils tremble Un pleur d’espoir, sauveur.

Sa tristesse pénètre Mon cœur, cruelle, sauvage, Et je voudrais rentrer Chez moi, dans mon village.

Que cette larme tombe Sur ma tête blessée, Un feu qui ferait fondre La neige froide, glacée.

Premiul II A LA NUIT TOMBANTE Jâtaru Elena-Laura Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Galaţi Prof. Todoran Adina Le ciel s’est habillé de noir Pareil à une mère attristée, Le tournesol dans les champs

Baisse son front préoccupé.

L’horizon bruine son argent 102

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III Las, le moulin s’est arrêté, L’eau dort tranquille, Appuyé sur ses coudes s’endort Un berger allongé sur son capuchon

Sur les avoines d’or, Fatigué, ses ailes bat Comme un rêve errant, un étourneau.

Le bois endort ses chanteurs Dort le roseau malade Deux petites belettes dorment Sous un sillon de regain.

Le ciel et la terre dorment Dans une douce embrassade Seulement la source tressaute encore Comme le sein d’une innocente.

LE SANS PAYS Ignat Andreea Colegiul Național Pedagogic „Ştefan cel Mare” Bacău Prof. Munteanu Monica C’est moi le sans pays Une goutte de feu soufflée au vent, Un serf errant délivré du fer, Le plus pauvre sur la terre.

C’est moi le prince de croyance nouvelle, Un pauvre fou qu’une étoile aveugle, Moi j’ai erré pour vous dire Les histoires de mon pays.

C’est moi, une larme tardive, Des pleurs de mille ans, C’est moi qui naît dans le rêve Aux cheminées des orphelins,

C’est moi le reproche au vol Venu des terres sans voix, Et d’un monde mourant, C’est moi le cri restant.

C’est moi le soupir pleurant, Là-haut, dans mon village C’est moi le cri souillé du sang Des veuves habitant Ardeal.

C’est moi le messager de l’amour La haine à la conquête rêvant, Des malédictions au fond de l’âme Héritier de mes parents.

103

MARE AETERNUM Frătean Denisa Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu Prof. Istrate-Mateescu Mirela Mer éternelle, comme naguère, Sans bornes et sans silence, Pleine de questions et d’impatience Aujourd’hui, à ton bord, ma fuite adhère.

Eau et lumière tressautent et me caressent Mais ton miroir me donne des frémissements Et les cicatrices me font mal profondément Dans de vieilles flammes qui joignent ma sagesse.

Petit à petit, je le sens tout renaître Aux sons des grandes fanfares, il semble, Notre grand empire oublié et inerte.

Et je ne sais plus ce qui me semble difficile: Les conseils de ton infini, si amples, Ou les mystères de mes abysses.

Premiul III ABANDONNÉS Humă Sabrina Liceul „Alexandru Vlahuţă” Şendriceni, Botoşani Prof. Dănilă Adina Sur la dalle en pierre La flamme de la bougie est éteinte Les pauvres vieux gens Restent encore, negligés, près de lʼâtre 104

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III La lune passe le hangar du prêtre En éclairant le veranda La pipe du vieux ne flambe pas La vieille femme a négligé son tortis.

Seulement tard, quand vivement Les chiens des voisins aboient, Les vieux gens sursautent, se regardent Et tous les deux se lamentent.

Quelle tristesse ils vivaient!

Deux fils ils avaient...

Lʼun est mort lʼautomne passé Lʼautre, avec les messieurs il passait.

LETTRE Popescu Mirela Gabriela Colegiul National „Elena Cuza” Craiova Prof. Corbeanu Liana Tu vois le temps passer, Et tu es toujours loin…

J’ai pensé maintenant T’envoyer une carte.

Le géranium a fleuri Dans notre jardin, Et il est tellement rouge!

Le coquelicot, sous la fenêtre…

Les terres de la vallée Toutes sont ensemencées Et la marraine t’envoie Ses vœux de bonne santé Une autre nouvelle encore.

Tu la connais, peut-être?

Dans une semaine On marie notre sœur, Fleurette!

Papa est parti acheter…

Maman coud enfermée?

Et elle pleure, la pauvre, Que tu n’es pas là…

Moi, plongée dans mes pensées, Je me faufile dans la cour, Et j’y pleure, en cachette, Pour qu’elle ne me voie pas…

Qu’ils restent déserts Les pays étrangers…

On se prépare pour les noces Et ton absence nous est atroce…

105

LE CHÊNE Mocanu Alexandru- Ionuț Liceul Tehnologic „George Bibescu” Craiova Prof. Duican Lucia Au sommet dʼune colline, au milieu de la neige, Vieux solitaire, le chêne garde ferme, Sous sa voûte les corbeaux sʼendorment Quand lʼombre du soir commence son manège.

Tout autour le vide, le froid, la peur…

La sérénade des loups sinistres, Dans la nuit, de temps en temps lui montre Qu’au loin la haine est vive encore.

Silencieux et doux il se porte bien, Dans la tempête et le désastre Là, où la malédiction de ses racines le tient.

Tout sagement, affrontant son destin, Enveloppé de la cape de lʼorgueil, Il reste figé : il rêve le printemps…

IL ÉTAIT UNE FOIS Moraru Alina Elena Colegiul Naţional „Ion Creanga” București Prof. Dumitrescu Laurențiu Des apparitions d’autrefois se détournent dans du rêve: Tu te souviens, il y avait les acacias en fleur Et tout le village était habillé en tenue de fête, Quand tu es partie, la plus belle fille.

Comme le gouffre inattendu t’a englouti, Combien tu as perdu dans son onde coupable!...

106

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III Aujourd’hui, quand je te vois adorée par le monde, J’ai pitié aujourd’hui, et il m’a fait du mal beaucoup.

Je rêve de voir ta vie sortie De la foule obscure de l’oubli: Il était une fois une fille saine, Avec une pensée sereine, propre comme un corail, Qui s’est endormie avec les coudes sur la table Après la lecture du premier roman.

107

Traduceri din limba spaniolă Premiul I UNA LAGRIMA Pițică Giulia Ramona Andreea Colegiul Național „Elena Cuza” Craiova Prof. Mitruț Monica Si algún día tuvieras que compartir Tus riquezas, De todo lo que tienes Te pediría una lágrima que me dieras.

Con ella me darías un pedazo de tu alma Que brota de lo más recóndito de mí, Ya que de las aguas más profundas del mar Se pescan las perlas.

Premiul II LA SANGRE Dinuţ Elena–Alexandra Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu Prof. Colpoș Codruța Tú, sublevado diluvio de sangre, que truenas turbio por las venas, y en la llama que no se apaga eres eternamente mi dueño.

Tú, maldición sin tiempo, en mi fuga sin parar, con tu misterio me aterrorizas...

108

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III ¿Qué tormenta espantosa, qué sufrimiento sin medida, y de la antigüedad que pecados encierras en todas tus gotas? ¿De cuál grito de llamada, de cuál temblor de lucha, de cuál profundidad sale tu palpitación continua?

Probablemente siglos derritieron del odio el huracán de lava, y en tus gotas me concibió un viejo, fuerte veneno...

O puede que la lágrima que la vacía Te ha dejado como herencia sagrada su dolor sin sentido.

Por eso sin parar llevo conmigo tus cantos, y mi alma está perdida en el caos el mismo grito entiende.

Tú, eternamente sediento y ansioso, yo, eterno aprendiz, yo grito al mundo tu dolor...

Hoy viajero sin país, soñando una nueva mañana, como un caminante en la Sahara escucho tu eterno consejo...

La carga de los difíciles problemas, que me molestan hoy en el camino, no es la ola de mis pensamientos, es la ley de tus caminos...

109

Premiul III LORELEY Ivan Andra Maria Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu Prof. Filip Mihaela Yo no sé que puede ser Que siempre sueña en los oídos Con su eterna melancolía Un cuento de hadas de los viejos días.

Se oscura y sin previo aviso, Las aguas del Rin fluyen suavemente, Y crecen los picos de las montañas El mar está brillando en el crepúsculo.

En la roca un rostro de mujer Aparece de la suave niebla, Su pulsera de oro brilla, Ella se peina el pelo cantando.

Ella está peinando su pelo y canta Una canción de hechizo de ella; ¡Te encanta y te asusta La canción de la bella mujer!

El pescador, loco, viene rápido Con su barco pequeño, fue, Ni olas, ni rocas no ve, El busca solo arriba.

El remolino lo golpea de la cuesta Puntiaguda, y muere ahogado: Loreley hizo esto Con su verso encantado.

SIN PATRIA Ardeleanu Daniel Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești, Bacău Prof. Miloiu Raluca-Ioana Del llorar de miles de años, Soy un hombre sin patria, Una gota de fuego llevada por el viento, Soy el sueño que renace En el hogar de los huérfanos.

Un esclavo callejero escapado de la Soy una moraleja errante bestia, Que viene de tierras sin voz, El más probe de la Tierra.

Y de un mundo que muere Yo soy un mago de la nueva ley, Un pobre loco, cegado por una Soy el grito que quedó. estrella, Yo soy el suspiro que llora Que me hizo perderme para traeros Allí, en mi pueblo de la colina, Los cuentos de mi país.

Soy el grito cubierto en sangre De las viudas de Ardeal.

Yo soy una lagrima atrasada,

110

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III Soy el mensajero del amor y el odio, Un aspirante de la victoria, Que lleva maldiciones en su paladar, Cómo herencia de sus parientes.

Yo me desgarré desde las tumbas, De críptas húmedas y frías, Donde los recuerdos Guardan un eterno pensamiento.

Y con el escalofrío que tienen A aquellos que confían en sus hermanos,

Lloré por todos a sus puertas El dolor de los muertos olvidados.

Hoy siento cómo la noche baja Sobre mi mañana de ayer, Cómo mi canto se cubre En la manta del silencio eterno...

Y entre vosotros me llevo mi cargo Salpicado de risas y barro, Porque por temor os digo de aquel que pierde su país Para pedirlo de

111

Traduceri din limba engleză - gimnaziu Premiul I ONCE UPON A TIME….

Teodoreci Gabriela Şcoala Gimnazială Dîrmăneşti Argeş Prof. Bedereagă Andreea Shadows in my mind as bees Do you remember the flowering trees, And the small village celebrating all When you have gone, the sweetest girl How were you swallowed by its wave How were you lost in its parade.

Everyone cherish you today Not proud, but hurt with you I stay I see your dream put on a tray With forgiveness all along the way Once upon a time….there was a lady With childish dreams which hurt her badly When sleeping with the elbows on the table After the reading of my only editable…

ROSES Bultean Iulia Colegiul Național „I.C.Brătianu” Hațeg, Hunedoara Prof. Basarabă Daniela Inconsolable sick flowers, You, white and yellow roses, About which nature’s cruel destiny Wrote a pathetic story.

112

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III How you startle when you’ve been followed, With hungry eyes by heathen thought, And how many passions thrill your Innocent frail body.

Black sins sleep in the chest That were shadowed by the cruel destiny And for you to be ashamed of shyness God didn’t concede.

Premiul II SUNSET Covaciu Maria Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad Prof. Nistora Agneta Sunday. There’s no one on the alley, In the utmost peace of evening, Altars made of orchids sleeping, Make the old park seem an abbey.

Above the shy flower heads, The sun has stopped down low, Its last ray of reddish rainbow Over a white cross spreads.

It sets … Slowly, as they awake, Shadows fall down on trees, ‘Till, late, the Moon sets from the lake.

The cold light huggs the palm trees While, two heroes from a ballad, In the song of silence we freeze.

113

YOUR SILENCE Păceană Andreea Monica Şcoala Gimnazialã Ostroveni, Dolj Prof. Ilie Camelia Do you remember the very first night?

A night so humid and so blue, In it’s shivering peace Where only our silence was talking.

Since then so many nights have passed, Nights of whispers and of words Out of the secret talks we had There’s nothing I remember of.

But until the very last moment Charming they will always be And it’s always going to speak to me Your silence from the very first night.

A TEAR Bîrză Ana-Maria Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu Prof. Banea Izabella

If you would once share The richness that you have From all your gifts I would ask for a tear.

You would then give me a drop of soul That glimpses from the heartsprings ‘Cause only from the depth of the sea Pearls are fished.

114

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Premiul III LETTER Blendea Emilia Școala Gimnazială „Badea Cîrțan” Cîrțișoara, Sibiu Prof. Albean Teodora You see, how time passes And you, still away I was thinking now To send you a book.

Father's gone with fairs Mother is sitting and sewing And the poor, is crying, That you're not at home.

The Geranium flower has bloomed In our garden And it’s so red The poppy from our window

I, gone with my thoughts, In the evening I pass trough the yard I secretly cry there, Not to be seen.

The layers in the meadow All are seeded And your godmother tells you Good health.

The wilderness beats them Those foreign countries…

We are getting ready for the wedding And we are thinking of you….

And there's news Do you really know pop?

Next a week we Marry Florea

COAL Bocan Carina-Maria Șc.Gimnazială „Aron Densusianu” Hațeg, Hunedoara Prof. Muntean Iuliana When coal burns in your fireplace In the evenings of late and empty years to come, When you sit on the stone planch Remember that we’ve once burnt too…

115

And when sparks will startle From the ember eyes Remember that my wild dream Lit once more in the coal.

ON THE SHORE Vaicăr Mădălin Ionuț Şcoala Gimnazialã Ostroveni, Dolj Prof. Ilie Camelia Great mistress of the waters, We have met today again, Me, with my thoughts never bounded, Thou, with your unbounded plain.

Called by secret summons, let us Look each other in the face, Thou, the queen of eternal time, And me, a drop of life- stray.

When I see thee, my mind totters Seized with terror and distress; I feel thy domain increasing While my boundaries wax less.

Thou let loose thy vast expanses To keep under and undo…

My whole being; and thy breakers Laugh at my feeble canoe.

Thou defeat'st me without struggling, O, unvanquishable sea, Those that cross thy waters tremble And apologize to thee.

116

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III To thy deep I say this prayer And to thy white – crested wave: Do knowledge me for ever Thy disciple and thy slave.

Let me, lost upon your border Inthe distance look to look ...

In thy boundless azure waters I shall read as in a book…

IN THE EVENING Călugăru Cristiana Şcoala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu Prof. Rusu Anca Blue sky’s bride Dims her face in the water The wave startles at her spell And shudders the sand.

Litter grains of dew Settle on vast meadow stole In the hand of the heaven, Father Sifts the pure chrism...

In slow rumor the unwell reed Embraces the water Two fireflies light up their shyness In the latter grass shelter.

The chop can be heard, in a hurry As it is stroken by a pecker...

The lambs rest in the grass And so do the brass bells.

Slowly proceeds the splinter voice Of the bell tower on the hill To tell the world the mourning Of the forsaken Transylvania.

117

Traduceri din limba engleză - liceu Premiul I THE RING DANCE OF THE WAVES Juravle Forentina Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava Prof. Arotăriței Monica-Petruta I My old faithful poison, ever wand'ring woe, Let us build our dwelling on the ocean strand; Little cares the inland if amok we go!

Waves are sympathetic, waves will understand.

Presently the twilight is made a recorder, Ripple talks to ripple and gives full account, My unwritten ballad overflows each border, Falls down with the billow, with the billow mounts.

How the sea–vales deepen under the wind's plough, What reverberations to my voice reply!

What ravines are moulded by the breakers! How, When the earth keeps silent, do the waters cry!

The tremendous whirlwinds in my heart of hearts Reach the very bottom of each liquid pit And unbridled passion sweepingly imparts Its contagious fever to their infinite…

Born in the commotion of the sky–blue main, Music bands of magic stir the evening quiet; In the night stray lightning and thick - falling rain Dash against the windows to announce our riot.

118

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III A great song arises, a song bold and proud, And the sea is dancing your grim ring-dance Waters claim you firmly, waves acclaim you loud, My old faitful poison, ever wand'ring woe.

II The water's heated breath has never Been so oppressive as to-night; As in the saga of a skald, From nowhere the black fogs alight.

The mighty thunder – chorded ocean No longer waves its greenish crests; All gods of Scandinavian seas Keep vigil now and not one rests.

In the slow rhythms of the sea-drops Old tales are brought to life anew; A far –off wailing gushes forth And draws nigh to be listened to.

Like the whole Nature it now drowses And can be hardly heard belowA song from Aeolian harp, Mysterious and full of woe.

And as I fling myself about, I fancy I should understand That the eternal sea has halted To hear Death walking on the land.

119

A TEAR Căţea Andreea Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea Prof. Toma Mihaela If it were for you to share All the treasures you possess From all your gifts I will only ask for a tear.

This way you give me a bit of soul, Which rises from deep underground, As precious pearls are to be found Only in the depth of the sea.

Premiul II ABANDONED Boariu Diana Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Prof. Silaghi Gabriela Many strings of moments die, And nobody knocks on my door When the time lays on my soul Its rough and deadly ash.

Clouds bring the night on their shoulders, And the dark swallows me all, And the wind comes with its sins, To tear down all my dreams’ wings.

There is no ray to caress my forehead, Slowly returning from the stars...

Will it ever shine again The altar of my prayers?

The oak of my many beliefs Is shaking away its dead leaves...

Oh, you are just so beautiful, And so far away from me...

120

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

A ROSE IS DYING Costache Diana Colegiul Naţional ,,B.P.Hasdeu” Buzău Prof. Marinescu Rocsana A rose overwhelmed with grief is ill, And in the vase is slowly dying Dropping petals on the window sill As though it was silently crying.

Tormented is the wretched flower Withering away with mute passion Like a virgin, who with fear would cower, Feeling something in her heart might happen, It is writhing in agony and by tomorrow All the fragrant petals will have shed The garden another rose will bestow On my lovely lady’s hands.

And little by little the old pot By other flowers will be filled Like old dreams that back to life are brought And smiling for a moment they disappear.

“ALONE” Moza Oana Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu Prof. Săvescu Georgiana Sickened by so many longings, Today the basil in the window dies.

Gone it is, to distant lands Its luck, my luck.

And barren now my garden is As the poppy fades in tears,

Widowed by golden butterflies And by your hand, poor him.

Serene bearers of worries, Where are ye, hazel eyes?

Filled with weeds The four paths lie.

121

Premiul III NIGHT Ungureanu Andreea Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamț Prof. Secară Ana-Irina Boundless vault of night Open your secret book And listen to the voice Of my helpless empty struggle.

I hope your mercy will not die out Seeing these two trembling hands Unite their worthlessness In token of prayer and forgiveness.

Today your precious stones nails Should be taken out from your girdle ’Cause the stars’ eyes are torturing me And their mourning hurts me badly.

Today any drop of light Coming down from your blushing face Shows me a brand new cross.

I see them all in a line…and I am shaking And every instant turns into A small piece that snatched As from a song of destruction.

I feel my mind digging up its corpses Falling down at every grave And the despair of the eternal passage Lies heavy on my eyelid.

When you light up in thousands flames The proof of my sincere love Shivering deep down in the ground My eyes are wiping at this sight.

The memory comes back 122

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III And from its cursed mirror The purpose of the lost things comes to life And I am listening to once upon a time story…

A whole world was spreading The rich treasure of secrets in front of me Its eternal earthquake was shaking Under my fevered temple.

A passion had enslaved my eyes With its pagan shine And was fiercely dragging me Out of the ground realm.

I was feeling the shiver of getting in love The huge silent embrace When earth and sky vault kiss At late summer twilight.

And it seemed that in the dew powder Shining in small pieces in the field Destiny offers a wedding gift To my despair.

I built my shrine in the clouds And my heart, the humble slave, Kneeled down in humiliation Was sacrificing its pure jewel Today it isn’t here any longer…And this really hurts me When the spell of the clear rays Light up a watching candle Inside a church in ruins …

Today my lightnings are off And all my smiles are dead And never shall the sand bear any fruit From my humble wilderness.

In a chain of mist and forgetfulness Would I lock away my sadness …

Boundless vault of night Put on your dark coat!

123

Throw away your shadow veil Over all the charms of nature And bury into the depths of sea All temptations of getting in love.

On the dew sparks And in the snowy flower fields A heavy dark like the veil of death Shall peace bring the sleep.

When the voice of the dead youth And of the feverish dreams Wandering, restless, Knocks at the soul’s gate I, deeply covered in darkness, Shall lock up the gate So as no star shall see My empty loneliness.

LORELEY Corbea Ioana Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu” Buzău Prof. Mioara Alina Heine I wonder what it could be That singing in my ear, The same old melancoly Of a timeless fairytale, I hear.

Suddenly, it’s getting dark, The Rhine waters flow smoothly, The more the mountain tops grow In the twilight, more brilliantly.

On the cliff, a kind female face rises Out of darkness, on the horizons, With her gold bracelet sparkling While combing her hair, singing.

She’s combing her hair

Performing an enchantment of hers; It delights and frightens you, I swear That beautiful lady’s music, outdoors!

The mad fisherman rushes, In his small boat he has gone, Neither rock nor waves he sees, He looks up to the sky alone.

The whirl smashes him on the rocky cliffs, He drawns and dies: Loreley did this With her enchanted tunes.

124

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

AUTUMN Morari Briana Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Suceava Prof. Pădurari Oana The shingle on our house It is madly grabbing.

The old nut trees are bending Beneath the godless blast, A little lark is crying 'Cause he feels attacked.

I can hear him crying And I feel a tear, Little callow lark, The same story here.

A silvery rime mantle Has glamorized my garden, The thyme's dry roots Fell like a heavy burden.

Up above the forest Black livid clouds appear, The corn is sadly shivering I can hear it near.

From the north horizon The cruel wind is coming,

Premiul special СЛЕЗА Lupașcu Dumitrița Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Если когда-нибудь захоящь Богаство мы своё делить Из всех подарков что имеищь отел слезу я попросить.

Ты одал бы кусочек сердца Чмо я добуду с глубины Ведь только с морского Ловятся жемчужины.

125

Lucrări care merită apreciate

POEZIE Tâlvan Sînziana Colegiul Național “Octavian Goga”, Sibiu Prof. dr. Pircă Lidia Dar dându-şi jos falsul color e prea înspăimântator.

Ea era roșie, el roşcat.

El cu căciulă, ea colorat O viață-ntreaga s-au plimbat, El roșu-ascuns, ea alterat.

Oricat de mult s-ar fi căutat, nu se găseau cu-adevărat.

Și totuși, fără curaj, Vor ramane in miraj: că sunt singuri, pustiiți, defecți sau chiar părăsiți.

Unul cu altul au trecut, Dar parca niciunul n-a vrut, sau poate-au vrut, dar n-au ştiut Să fie ca la început.

Datori sunt măcar să vadă, Să se plimbe-n lumea-ntreagă.

Să-şi dea seama cine sunt Și ce au ei de facut.

Cândva prin fulger separați, prin Zeus ei înstrăinați, Acum privesc înspăimântați Cu ochii chiar înlăcrimați.

Să se-mbrace-n roșu-aprins să-l umbrească pe Olimp, Căci mai dulce ca ambrozia Noi găsim doar poezia.

126

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

STINS Molnos Ibolya Colegiul Naţional „Octavian Goga”, Sibiu Prof. Vișan Ramona Stau în lumina becului...

La tine îmi fuge gândul, La amintirile noastre Și la timpul, prea scurt, poate.

Dar nu mă gândesc la regretele rămase, Ci la timpul, care a fost prea scurt, poate.

Nu pot să nu mă gândesc La durerile ce mă sfârșesc... În timp ce ne sărutam, Tu aveai ochii deschiși larg.

De ce erau deschiși larg?

Am încercat să te fac să simți, Ce Luceafărul n-a izbutit, Dar în timp ce eu ardeam, Tu erai ca gheața.

De ce erai ca gheața?

Priveam luna și stelele strălucitoare, Pe când ție-ți păreau toate a fi pale,

Acum stau în întuneric, În acest loc singuratic, Niciodată n-o să mai cred, Că iubirea poate fi un miracol etern.

ÎN OASE Lăzăriciu Paula Liceul Teoretic „Constantin Noica”, Sibiu Prof. Dobrotă Petrina zile de iarnă târzie. simt frig, în oase, în suflet, în carne. mă desprind de tot ce mă face fericită tot ce mă face să plâng. sunt un pahar gol lăsat pe masa rotundă din barul de la colțul străzii cu becuri sparte. vreau singurătate şi independență de femeie matură.

127

după atâția ani aceleaşi cearcăne & mâini reci. am lăsat furia şi regretele, am alergat într-o nouă încăpere cu perne colorate, vise. mă prefac om nou, copil nou-născut într-o lume perfectă. te-am scos din viață şi am început să trăiesc. de fapt, sunt pe moarte. era uşor să-ți văd oasele ieşite din trupul vinovat şi sângele cum pătează strada pe care locuiai. mila nu-mi schimbă ura.

COPILĂRIA, CUFĂR DIAMANTIN DIVIN Nicula Marco Colegiul Tehnic „A. T. Laurian” Agnita, Sibiu Prof. dr. Lorinczi Maria Daniela Floarea tinereții îți deschide pântecul pentru a mă lăsa să sorb diamantul copilăriei ștergându-mi fața amară M-a-mbrăcat în haină de fericire, M-a uns cu credință – esență de nemurire M-a spălat cu speranță divină Mi-a încuiat iubirea în suflet.

Dumnezeu mă poartă în fiecare zi, din copilăria mea cu înțelepciune pe aripile heruvimilor și a serafimilor, iar eu îl port cu credință în adâncul sufletului.

128

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

A PLECAT BUNICU’ Șeican Teodora Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu Prof. Silea Camelia - Azi a plecat bunicu’ Duios mama mi-a spus.

- Unde-a plecat bunicu’?

Spre Țara cea de sus.

S-au stins dureri și lacrimi Iubirea le-a ascuns; Scăpați suntem de patimi, La toate-avem răspuns.

E Țara cea frumoasă Unde-i senin mereu, Unde Iisus ni-e casă Acolo-i Dumnezeu.

- Dormi liniștit, bunicu’!

Eu nu te voi uita Și într-o zi spre stele Și eu mă voi-nălța.

MELANCOLIE Muntianu Mara Şcoala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu Prof. Bersan Ana Fără urmă, fără ţel, Gândul meu pierdut aleargă La întrecere cu el, Şi se pierde-n zarea largă...

Ca un val de cer senin Prins în volbura nomadă Curge vântul cristalin Pe câmpia de zăpadă

129

GARA FERMECATĂ Nicoară Theodor Şcoala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu Prof. Bersan Ana Pierdută-n negura maruntă A pădurii infinite Îşi accepta durerea-i cruntă Şi iesirea şi-o pierdu…

Foşniri de frunze rupte-n vânt Făr` popas ea continuă Poteca să o termine

Drumu-i lung pân` la iertare Şi cărări întunecate, Ale minţii fumurii O-nfioară şi-o golesc

Soarele pălea, C-o sclipire caldă, palidă Si ea nu mulţumea, Ş-atunci luna urca timidă Cu cuţitul înfipt, În propria minte adâncit, Labirintul continuă, Şi ieşirea ba

Soarele clipeşte însă Lumina-i de asemenea pe cer, Şi-i arată o cărare Stinsă…

Singură-n pădurea deasă Trăia-n propria ei cascadă Ce nu se termina vreodată Că sfârşitul, începea

Inima şi-o încălzi, Speranţa ce puţin mai stătea Lumină ce lumină Dar cum să străpungă negură Pierdută fata regretă Vagonul ce plecă

O vibraţie ce-i cântă O simfonie misterioasă O ajută şi-o motivă S-ajungă la capăt Pas cu pas,

130

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

DRUM SPRE INFINIT… Anghelescu Anamaria C.N. „Mircea Cel Bătrân” Rm. Vâlcea Prof. dr. Oprea Geanina pe pielea palidă…

Cum lăsăm și atingerile tandre să ne dea fiori.

Părul lung să imite mișcarea valurilor, Iar apusul să ne trimită o scrisoare… de adio…

Acum că suntem toţi aici Și apa ne încălzește picioarele reci…

Vom dedica eternitatea razelor de soare, Ascultând surâsul vântului. Și vom lăsa…

Poate… insectele să se joace

TIMPUL...

Hoinoaia Lavinia Colegiul Național „Mircea Cel Bătrân” Rm. Vâlcea Prof. dr. Oprea Geanina Şi câte piese de teatru am jucat… Şi ce regizor bun am avut…

Unde sunt acele momente?

Nu mai sunt.

Nu mai sunt o păpuşă, Nu mai las timpul să se joace cu mine!

Acum mă joc eu cu el.

Cert e că nu ştiu să fiu regizor în locul lui...

Nu ştiu să jonglez cu orele, Mă pierd numărând minutele, Alerg să aflu zilele, Dar ele nu au sfârşit.

Am crescut…

Trebuia să fie diferit, 131

Aşa am crezut.

Nu pot fi regizor, dar nici nu vreau să renunţ.

Vreau din nou copilăria! Nu am fost gata!

O vreau!

Dar n-o mai pot avea…

O COMOARĂ...

Saroşi Robert Colegiul Național „Mircea Cel Bătrân” Rm. Vâlcea Prof. dr. Oprea Geanina de lacrimi, Lângă un copac de plânsete Comoara noastră stă ascunsă, Gata să fie pătrunsă. Şi, totuşi, cu ce folos o luăm ? să ne găsim sfârşitul?

Vrei să mori, tu, eternă Moarte?

Vrei să fii din nou ce-ai fost odată?...

Sub un cer cu lună plină, am să scriu şi am să cânt cu vină.

Hai cu mine, Moarte, s-alergăm!

Să căutăm ce noi, oamenii, visăm.

Prin foc şi gheaţă noi vom trece, Sper că nu ţi-e frică, deoarece va fi destul de rece iar speranţa-mi e destul de mică.

Sub un izvor

132

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

DOR ŞI DOARE Popescu Maria Colegiul Național „Mircea Cel Bătrân” Rm. Vâlcea Prof. dr. Oprea Geanina Secundele paralizau atunci când ochii ni se întâlneau verdele devenea sălbatic, dar noi plimbam proaspetele memorii pe valurile îmbătrânite ale timpului, săpând neştiute sărutări în locuri ştiute doar de noi Clipe furate şi nelipsite cuvinte scrise cu buzele pe pielea ta.

Dorul se rosteşte acum printre dinţi, scrâşnind peste întâmplări, cu lacrimi ştergând…

ETENA REFORMĂ, UN DISCURS ATÂT DE ABSURD – PRINTRE POLICROMIILE CUVINTELOR NEZISE! Mărginean Alexandra Liceul Tehnolgic ,,Avram Iancu” Sibiu Prof. Dragoș Curelea Da, ascultam deunăzi la televizor despre reformare.

Reformarea unui sistem care asuprește oamenii, sistemul penitenciar. În fond reformarea ... a orice din spațiul existenței noastre cotidiene. Și atunci, m-am întrebat, nu doar retoric, oare nu, de mai bine de douăzeci și ceva de ani auzim despre despre reformă. Suntem de mai bine de două decenii aagasați continuu, ca să nu spun spălați pe creier de o propagandă care nu este a noastră, de rostul și necesitatea reformei. Dar oare așa să fie ? !

Acest termen, atât de des vehiculat în actualitate, încât i-am pierdut demult şi sensul şi fără îndoială noima şi rostul. Reforma ?!... consider că este un mare balon de săpun, pe care, inepţii sfertodocţi ai zilelor noastre, îl gonfleză, îl umle cu false idei, cu sferturi de argumente, cu motivații superioare, venite de nu știu unde. Acești 133

indivizi, analiști buni la toate și în fond la nimic anume, de mai bine de douăzeci de ani, golește noțiune de reformă de orice fel de rost și noimă. Ce reformă este aceasta, care afectează socialul, periclitează biologicul, destucturează educația, îmbolnăvește sănătatea, pulverizează autoritatea ... personal şi colectiv, dă peste cap rosturile fiinţei noastre, nepunând nimic în loc, fiincă ... și acesta este adevărul, nu are ce. Unde putem vorbi mai bine despre o istorie aberantă a noţiunii în sine de mai bine de două veacuri în modernitatea românească, decât în însăşi discursivitatea ideii de reformă. Două veacuri scurse în sensul reformării şi totuşi, reforma reală lipseşte.

Oameni vechi, inepţi slugarnici ai mitomaniei şi ipocriziei de odinioară, incapabili de reformă, cu măşti noi pe sufletele lor goale, sunt astăzi promotorii înflăcăraţi ai reformei, aşa cum acum mai bine de 6 decenii, poate ei, dar cu siguranţă părinţii acestora susţineau idealul omului nou comunist. Nu există reformă, atâta vreme cât în mai toate structurile deconcertatelor locale sunt pe funcţii oamenii vechi, sau oricum, cei tributari vechilor mentaluri. Nu vrem să vedem, că noţiunea reformei este paharul golit de sens al întregii noastre modernităţi! Noi ti-nerii, dorim în fond, progresul și evoluția lumii noastre, însă, mai mult ca oricând, constatăm că alta este situația, mergând de la discursul găunos, fal și demagogic al lumii noastre politice și juridice și mergând până la tensiunea mereu exacerbată a dialogului pe facebook.

Reforma nu este alceva decât o întoarcere sfredelitoare în şi pe loc. Pasul înainte, pe un nivel următor, nefiind astfel făcut, capabilitatea latentă a progresului, frângându-se astfel, tocmai atunci când se impune elanul spre un alt nivel. Vorbim despre reformă, neînţelegându-i rostul, iar analişti de dată mai recentă, politrucii albaştrii ai unui capitalism feroce, de teama ca stăpânii lor să nu piardă frâiele puterii şi ale controlului, ne îndoctrinează novator în sensul reducţionist al reformei ... adică al păşirii în loc. Aberanţă discursivă, mitologizată exponenţial şi fără rost, reforma este cuvântul de ordine al incompetenţei tuturor acelora care ar trebui să diriguiască exerciţiul puterii în folosul nostru al tuturor, al celor care suportăm reforma şi efectele sale deloc benefice. Mască care ne ţine în loc, abătându-ne zilnic atenţia de la o agendă cotidiană nefastă, acolo unde plătim de două ori un banal serviciu medical, odată de pe statul de plată, odată cu banii jos.

134

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III Efectul provizoratului manifest în actul managementului acestei naţiuni ce se doreşte a fi europene, fiind devastator şi real obiectivat în lipsa de politici, de strategii clare şi aplicabile în mai toate domeniile activităţii umane generatoare de plus valoare.

Reformă a socialului care ne afectează şcoala, sănătatea, viaţa, sufletul, adică însăşi esenţa noastră vitală, generând o excrescenţă a incompetenţei şi servilismului, care periclitează direcţiile de evoluţie ulterioară a lumii româneşti. Reforma – dinamică a unei birocraţii stufoase într-un hăţiş de treburi din care izvoresc rutina, stresul, cramponarea şi imobilismul; mă rog, unii cu erudite pretenţii, întemeiate numai pe aer, adică bluff, ar spune eficienţă, competenţă, capabilitate. Numai vorbe goale, lipsite de consistenţă şi coerenţa sensurilor.

Dar oare eficienţa unui demers, indiferent care, nu este rutină sublimată prin profesionalizarea conformităţii ? Nu este masca celor care trec drept novatori, dar care nu cunosc deloc realitatea în care există, riscând prin implicare, însăşi existenţa sferelor valorice. O educaţie, în care o clasă întreagă, scrie la examenul de bacalaureat, acelaşi nume pe foaia tip de examinare, toţi, ar trebui să ne dea de gândit, nu asupra viitorului şcolii, care dealtfel trece şi suportă cu stoicism mai toate efectele nefaste ale reformei, ci asupra viitorului unei naţiunei decadente, a unei naţiuni care se transformă treptat, sociologic vorbind, în populaţii cu interese diferite şi mereu contradictorii, uneori ireconciliabile.

Reforma, este masca pretenţioasă a neputinţelor grosiere a celor care ne managerizează atât de incompetent şi cu crasă ineficienţă, şi viaţa şi interesele şi perspectivele. Oare de ce atunci când trebuie păşit spre nivelul următor pe drumul progresului, se răscoleşte neputinţa, provocându-se din noi ideea de necesitate a reformei. Cine şi de ce are interesul să ne împiedice să păşim înainte? Rostul reformei, este rostul statului pe loc.

Efort dus din plin de împăunaţii noii epoci, pentru a da un sens şi a justifica, nesemnificativul. Oare nu putem, suntem rău intenţionaţi, sau nu vrem să înţelegem faptul că evoluţia fiinţei şi a gândirii acesteia, nu mai poate fi încadrată în limitările înguste ale acelora care gestionează atât de penibil această clipă din viaţa noastră, care nu se mai întoarce.

135

În fond, reforma nu rotire într-un loc; - dar aprofundare ?

Aceasta este însă o modernitatea românească, deloc !

înseamnă progres, ci o absurdă şi inutilă nu de aici se generează noţiunea de altă discuţie reflexivă. Iar noi, parcă în păşim anevoie înainte ... sau nu păşim

INSTANTANEU Gândilă Gabriela Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu Prof. Vișan Ramona Camera întunecată şi răcoroasă în care se afla de mai bine de 3 luni era la fel de goală ca şi privirea ei. Lacrimile îi curgeau pe obrajii palizi în timp ce mintea îi era plină de amintiri. Dorea să evadeze, dar ştia că e imposibil şi că în fiecare zi speranţa ei de a revedea lumina soarelui era tot mai mică. Iubea natura şi plimbările lungi prin pădure, dar acum singurele plimbări pe care le făcea erau pe coridoarele neînsufleţite cu ziduri gri ce duceau spre cantină. Asta devenise ea, un prizonier. Prizoniera propriilor vise.

Privirea îi era blocată pe pereţii scrijeliți cu un pix stricat găsit într-o seară. Se gândea cum tot planul său se năruise din cauza neatenţiei de care a dat dovadă în acea seară. Blocată în gânduri, tresări când uşa metalică se deschise. Ofiţerul împinse trupul unui tânăr în interiorul celulei şi o închise la loc.

-Tu ai desenat toate astea?... De când eşti aici?... întrebă tânărul cu un accent diferit față de toate pe care le auzise ea până acum.

-Da. Nu e mare lucru, răspunse ea la prima întrebare evitând-o intenţionat pe cea de a doua.

-Eu sunt Alex, spuse băiatul încercând să fie prietenos.

-Yue! îi spuse fata cu timiditate. Şi aş spune bine ai venit, dar nu e nici locul, nici momentul potrivit. *** 136

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III Zilele treceau, iar cei doi tineri deveneau tot mai apropiaţi.

Yue nu mai avusese un coşmar de câteva săptămâni bune, iar incidentele la cantină au încetat după... evenimentele nefericite din ziua transferului lui Alex. Iarna a trecut şi primăvara i-a luat locul.

Astăzi fusese prima zi în care, după mai bine de o jumătate de an, Yue a zărit lumina soarelui. Prizonierilor le-a fost permisă ieşirea în curtea închisorii. Văzând gazonul, s-a întins pe suprafaţa liniştitoare a ierbii. Pe Alex îl bufnise râsul la reacţia micuţei chinezoaice, dar apoi i-a urmat exemplul.

-Nu eşti în toate minţile! declară băiatul printre hohote de râs.

-Haide! Tu nu ai mai făcut niciodată asta până acum? întrebă Yue chicotind.

-Ba da, dar aici rişti să fii împuşcat doar pentru că respiri, răspuse Alex de data aceasta serios.

Aerul răcoros de dimineaţă şi gazonul proaspăt tuns o făceau pe micuţa chinezoaică să tremure şi, totuşi, un zâmbet plin de bucurie i se putea citi pe faţă. În ochii ei se reflectau norii pufoşi ce străbăteau cerul. Privea atent cum formaţiunile albe ca spuma laptelui se deplasau pe bolta albastră.

-Te-ai gândit vreodată cum ar fi să poţi pluti liber fără să te oprească cineva?

-Da, aş zbura înapoi acasă fără să privesc înapoi! mărturisi Alex.

Zâmbetul de pe chipul fetei dispăru şi un nod i se aşeză în gât.

O durere insuportabilă îi presa inima. Băiatul realiză schimbarea ei bruscă, însă era prea târziu. Yue se ridică ca o tornadă şi o zbughi spre intrarea metalică. Dorea să stea singură, doar ea şi gândurile ei.

Nu ştia de ce, dar cuvintele acelea îi reapăreau la nesfârşit în minte. Îşi închise ochii şi îi văzu chipul zâmbindu-i, apoi îl văzu ieşind pe uşa celulei fără a se mai întoarce. Gândul că ar putea pleca, că nu l-ar mai vedea niciodată părea cel mai întunecat coşmar, cea mai îngrozitoare soartă pe care ar ar fi putut să o aibă. După un timp, Alex apăru în dreptul gratiilor însoţit de un gardian. Uşa se deschise şi tânărul intră. Trupul fără vlagă al băiatului se aşeză în dreptul fetei care părea că doarme. Acesta o mângâie pe creştet încercând să o trezească, dar era în zadar. Fata era mai mult moartă decât vie. Strigă disperat după un doctor. Medicii erau îngroziţi de starea în care era.

O serie de analize amănunţite urmau să fie făcute pentru a explica ce s-a întâmplat cu Yue. 137

În tot acest timp Alex fu nedeslipit de scaunul din sala de aşteptare a spitalului. Acesta se gândea doar la ea şi la vestea bună pe care era pregătit să i-o dea. El fusese eliberat, dar bucuria acestei veşti fu umbrită de sănătatea fetei cu ochi albaştri. Cum e posibil să intri în comă aşa brusc?! În ultimele două luni tot universul lui gravitase în jurul unei chinezoaice cu cei mai superbi ochi pe care îi văzuse vreodată, dar acum universul său nu mai avea soarele alături de care să conviețuiască.

Alex păși încet în încăperea albă ce mirosea puternic a dezinfectant. Se aşeză pe marginea patului şi îi mângâie faţa grijuliu.

Era palidă şi se puteau observa urme de lacrimi uscate pe obrajii ei.

-Yue, ştiu că te-a rănit ceea ce am spus de dimineaţă, în curte.

Nu am vrut să îţi dau impresia că te-aş lăsa în iadul acesta, dar când am spus că m-aş întoarce acasă mă refeream la faptul că aş părăsi Rusia fără regrete. Acum realizez că aş avea totuşi un regret, acela că te-aş putea pierde. Când am intrat în celulă și am văzut că nu răspunzi, ceva din mine... a murit. În ultimele două luni, viaţa mea a prins culoare după o lungă perioadă de întuneric. Nu ştiu cum aş putea să zâmbesc fără să văd chipul palid sau ochii de un albastru electrizant de care m-am îndrăgostit. Te rog, am nevoie de tine! rosti tânărul cu emoţie şi lacrimi fierbinţi îi alunecau pe faţă.

-Nu te voi părăsi! se auzi slab vocea fetei.

Alex tresări. Un zâmbet îl întâmpină când privi chipul lui Zue. O îmbrăţişă cu grijă. O linişte sufletească îşi găsi locul în sufletul băiatului. Fragila fiinţă la care ţinea enorm îşi revenise în braţele sale şi asta îl făcu să zâmbească şi mai larg. Yue fu cuprinsă de un val imens de bucurie. Era acolo, lângă ea. *** Soarele se ivea deasupra crestelor şi pătrundea în încăperea frumos mobilată, ajungând la şuviţele negre răvăşite pe aşternuturile albe ale patului. Mobila de culoarea mahonului era în contrast cu pereţii albi pictaţi în modele multicolore. Draperiile violet, frumos dantelete, încercau în zadar să respingă lumina solară. Un scâncet indignat se auzi în întreaga încăpere. Un altul îl urmă când cineva dădu la o parte draperiile şi razele soarelui pătrunseră în dormitor.

-La mulţi ani, pitic! o şoaptă lină se auzi ca prin vis.

Yue deschise larg ochii şi îi zâmbi celui ce o îmbrăţişa. Acesta se desprinse din îmbrăţişare şi o sărută grijuliu pe frunte, apoi se întoarse luând o tavă din lemn. Mirosul de ciocolată caldă şi 138

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III scorţisoară umpleau camera şi răsfaţau simţurile tinerei. Yue privea uimită la micul dejun, dar zâmbetul îi pieri. Amintirea ultimei sale aniversări încă o bântuia. Alex realiză schimbarea bruscă a iubitei lui şi îi mângâie tandru obrazul.

-Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat atunci! Aş fi vrut să fi fost acolo, să îţi fiu alături! îi spuse presându-şi pentru a doua oară în acea dimineaţă buzele de fruntea tinerei.

-Nu ai fost tu de vină pentru masacrul acela! Să ştii că e mai bine că nu ai fost prezent… Nu mă privi aşa! Dacă ai fi fost acolo, acum probabil ai fi fost lângă scumpii mei părinţi. Şi aşa cele mai importante persoane din viaţa mea ar fi fost moarte din cauza mea! spuse îndurerată.

Fiecare zgomot, fiecare ţipăt, fiecare glonţ era prospăt în mintea ei… Toate acestea se petrecuseră fix de aniversarea ei de 17 ani. Încă nu îşi putea ierta faptul că i-a condamnat pe toţi acei oameni la care ţinea atât la durere, suferinţă, moarte. Cum ar fi putut să-şi ierte una ca asta? Din cauza ei, părinţii ei erau printre cei drepţi, prietenii ei o urau, un singur lucru a ieşit bine în toată aceasta ecuaţie întortocheat de dureroasă, Alex. Dacă toată nenorocirea aceea nu s-ar fi întâmplat, atunci ea nu l-ar fi găsit nicioadată. Nu ar fi găsit fericirea, pentru că el era fericirea ei. El putea doar cu o privire să îi aşeze un zâmbet pe faţă, cu o îmbrăţişare să îi oprească lacrimile, doar el reuşea să îi aducă liniştea. Aşa cum după ploaie apare curcubeul, aşa cum după o zi agitată vine o noapte liniştită, aşa şi viaţa ne dăruieşte un lucru bun după o întâmplare grea...

RĂZBOI PE ASFALT Ghirbomean Teodor-Samuel Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu Prof. Dobrotă Petrina Viața este plictisitoare. Monotonă. Viața este foarte plictisitoare. Te naști, inocent, neștiutor, crești, vezi necazul și stricăciunea acestei lumi, dai pe la școală, liceu, facultate, ești trântit într-un birou și cum te-ai născut așa te și stingi.

139

Viața este nedescris de plictisitoare. Cel puțin, asta zice Mark Ryden.

Mark Ryden nu este un băiat special. Nu are multe lucruri care să îl definească înafară de pielea lui deschisă la culoare, în contrast cu îmbrăcămintea veșnic închisă, statura slăbănoagă și perechea de căști pline de Metal. Fața acestuia, deși obișnuită, ascunde amintiri dureroase, lucruri pe care nimeni nu vrea să le experimenteze. Un lucru care l-a lăsat pe Mark în grija unchiului său, Jacob. El nu are gânduri sinucigașe. Știe că acest lucru este o prostie și cine îmbrățișează această activitate unică nu le are pe toate. Totul este la fel, nimic nu e diferit. Mark știe acest lucru, dar însă mai știe ceva. Știe că în curând lucrurile se vor schimba.

S-a sunat, în sfârșit, dar lui Mark nu îi păsă de asta. Abia aștepta să vâre căștile în urechi pentru drumul greu spre casă. Avea un week-end întreg la dispoziție și știa deja cum îl va petrece: la masă, în pat și la calculator. Cu gândul fixat pe muzica din căști, și mersul rapid, pe ritmul melodiei, ajunse acasă în câteva momente.

Deschise ușa încet și se uită în jur.

Tăcere. În câteva secunde își trânti ghiozdanul pe jos, aleatoriu, și urcă în camera lui. Aprinse calculatorul, dar nu trecu mult timp că, așa cum îl aprinse, așa îl și opri. Nu era timpul potrivit. Se aruncă în patul său. Adormi cu un gând: Care e rostul?

De ce să mai trăiască? Cât timp va mai fi nevoit să plece la școală, să petreacă câteva ore într-o clasă împuțită și să se întoarcă în groapa asta de gunoi? Care e rostul acestei monotonii? Până când va fi nevoit să sufere în fiecare zi câte un Déjà vu?

Se întreba, dar nu avea răspuns...

Dintr-o dată simți că cineva sau ceva, îl chema pe nume. Nu era vocea groasă a lui Jacob. Era o voce liniștită, dar impunătoare. Se auzi din nou, și din nou. Ce este? Visa? Era realitate? Se decise să răspundă chemării.

- Hai aici! Deschide-ți ochii! Nu e timp de pierdut.

Făcuse cum i se zise, iar acesta se trezi în fața... Nimicului. Era întuneric. Beznă, nici un pic de speranță. Dintr-o dată, apăru în fața lui o lumină. Nu era o lumină caldă, blândă, ci una rece, aducătoare de dezastru.

- Sunt aici, răspunse. Cine ești?

- Nu știi cine sunt?

140

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III Mark era confuz. Avea o oarecare familiaritate cu acest „Cineva”.

- Eu sunt... Tu. Persoana ta. Omul dinăuntru, cel ce te definește, adevărata ta față... Subconștientul tău. Răspunse acesta.

- Ce dorești de la mine? Cu ce ți-am greșit? Mark spuse.

- Nimic, nu doresc nimic. Am venit să discut cu tine despre tine. M-ai neglijat toți acești ani. Mi-ai închis gura, m-ai amuțit. Nu mi-ai acordat destulă atenție. Destul timp. Acum e rândul meu să te pedepsesc.

- Orice ar fi, fă-o repede. M-am săturat de această lume.

- O... Dar nu este așa, spuse el. Îți voi oferi ceva. Un dar, dacă aș putea spune.

- Cum este asta o pedeapsă? Întrebă Mark, nedumerit.

- Este, și încă una teribil de bună! M-am decis deja. Nu mai este cale de întoarcere. Când te vei trezi, te vei simți diferit. Atât îți zic. Și cu acest cuvânt Mark se trezi din pat gâfâind și plin de sudoare. Ceasul electronic arătă ora 7:30 AM, sâmbătă dimineață.

Mark se îndreptă spre baie amețit și confuz.

- A fost doar un vis, afirmă el. Nu s-a întâmplat nimic. Sunt tot Mark Ryden, am tot 15 ani, și viața mea este aceeași.

Ignoră aceste sentimente și intră în bucătărie, cu gândul la micul dejun. Ca de obicei, aceasta era ocupată de Jacob, ‚,preaiubitul’’ său unchi. Duhoarea alcoolului și fumul țigaretelor se simțeau încă în aer, dar lui Mark nu îi păsă. Era pea obișnuit cu asta.

- Unde crezi că mergi, nemernicule? Se auzi vocea dură al unchiului.

- Mi-am pregătit un bol de cereale, știi, un mic dejun normal.

Fața lui Jacob indică un singur lucru. Acea nu era răspunsul corect, iar Mark știa asta.

Păcănelele. Jacob pierduse, din nou, toți banii economisiți, iar acum își găsăse pe cine să se răzbune. Mark. Oaia nevinovată în ghearele lupului. Nu era dispus să accepte pierdera ultimilor bani, așa că luase sticla de Beck’s în mână.

- Pleacă d-aici! Și cu aceste cuvinte aruncă spre el sticla pe jumătate plină spre băiat. Văzând pericolul acesta întinse mâna stângă, și cu cea dreaptă își acoperi ochii.

Nu se auzi nimic. Nici un sunet de sticlă spartă. Nici un geamăt de durere. Doar un zumzet ușor. Mark ridică privirea și văzu 141

sticla plutind în aer, la câțiva metri depărtare de el, la nivelul mâinii sale.

Jacob împietri. Nu îi veni să creadă. Copilul acesta... Era fiul unui demon?

Mark se uită la sticlă, apoi la unchiul său. Știa ce e de făcut.

Va șterge rânjetul de pe chipul acelui bețivan odată pentru totdeauna.

Cu o mișcare rapidă de mână, sticla zburase spre Jacob și se sparse în capul lui.

Cioburile nenumărate îi străpunse chipul, iar cu aceeași față înspăimântată, și cu țigara pe jumătate consumată căzu jos, într-un somn veșnic. Mark rămase mut. Nu îi veni să creadă ce făcuse.

Tocmai ucise un om, o ființă, ca mine și tine. Se îndreptă spre cadavrul fostului unchi al său și îl cercetă îndeaproape. Era mort de-a binelea, fără suflu, fără cuget. ,,Așa îi trebuie” auzi vocea din vis. ,,Nu, Mark?”

Nu era adevărat.

Nu putea concepe un asemenea lucru.

Sau oare, chiar asta era?

Acesta era lucrul pe care îl dorise pentru toată viața?

Asta era ,,Marea Shimbare”?

Miliarde de întrebări îi revărsau în minte, și toate aveau același răspuns. Da. Asta era schimbarea mult așteptată. Șansa de a lua monotonia fiecărei zile, a o arunca pe pământ și a o călca în picioare.

Acceptă acest destin. Cineva îi scrise deja povestea, el doar trebuia să o aplice. Era gata de acest lucru și dornic de a o continua. Își luă hanoracul negru de pe cuier, aruncă gluga pe cap, își încălță tenișii, conectă căștile în iPod și păși afară. Nu mai era cale de întoarcere acum. Își știa țelul și își cunoștea sfârșitul. Avea în gândul lui acțiuni teribile, și era gata să le aplice. Porni la drum, spre centrul orașului, și era mai mult decât pregătit să distrugă ceva.

Plecă din locuința unchiului său și se alăturase nebuniei.

Nimeni nu îl văzuse de atunci pe Mark Ryden, ucigătorul.

142

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

COPILĂRIA - NESTEMATA CERULUI Muntean Georgiana-Daniela Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian” Agnita, Sibiu Prof. dr. Lorinczi Maria Daniela Ridic privirea. Pleoapele grele, abia întredeschise, zăresc un soare, fără viață, spânzurat, care tronează peste marea cenușie. Un vânt pătrunzător mă înjunghie în spate, alunecându-mi pe trupul firav, tremur. Se încolăcește în jurul unor frunze amorțite, șoptindule un ultim omagiu. În jurul meu nu se zărea nici țipenie de om, doar niște vulturi de gheață care zburau neregulat, scoțând sunete de jale.

Umbrele tainice dansau un vals pe acorduri grave, poruncite de un neînchipuit. Totul era îmbrăcat în ceață și mister. În jurul meu se dădea un război între viață și moarte.

Cu pași nesiguri încep să cutreier codrul melancolic, ocolit de fericire. O haită de gânduri îmi invadează mintea... Unde sunt?

Privesc printre străjerii codrului care și-au început eternal somn. Dar deodată o lumină puternică... Încep să alerg cu speranță, lăsându-mi picioarele pradă spinilor. M-am apropiat. Dar ce să vezi? Era o nestemată a cerului care plutea deasupra pământului rece. Eram absorbită de cununa de lumină din jurul ei. Îmi era teamă să o ating.

Lângă nestemată erau așezați în linie câțiva copaci. Primul stejar purta o haină de smaralde, în jurul lui era un covor de un verde crud împodobit cu bănuți de păpădie, iar deasupra un nor care ii trimitea o sârmă de aur, gâdilindu-i crengile tinere. Acesta era special deoarece următorii își pierdeau din lumina smaraldelor. Cel de-al unsprezecelea nu avea nimic special, bijuteriile ce-l îmbrăcau odată erau pe jos, iar norul își trimitea picături de tristețe peste ele... Ce se întâmplă oare? Cu pași mărunți mă îndrept spre al doisprezecelea stejar. Lângă el era un râu tulbure și o copilă care ședea. O copilă cu trup firav ce privea spre bolta cenușie. În jurul ei dansau petale albrozii de cireș cu un vânt primăvăratic. Avea o rochiță albă și picioarele desculțe. Părul ei era negru, presărat cu praf de stele. O privesc nedumerită. Fără a se întoarce, îmi spune cu o voce dezamăgită: - Ești în lumea copilăriei tale...

- Lumea copilăriei? Tărâmul copilăriei ar trebui să fie unul de basm..., unul magic!

143

- Sunt doar la al doisprezecelea stejar de la steaua vieții ... și tu ai ales să nu mai topești ghețarii grijilor, ai ales să nu mai privești cioburile visării, gândurile sunt prea mature, nelăsându-mă să mă scald în râul ce era o dată limpede al imaginației... ....Vulturii de gheață reprezintă grijile pe care ți le faci de la o vârstă atât de fragedă. De ce vrei o lume abătută?

Vocea ei pare acum o simfonie de jale... Se întoarce spre mine privindu-mă atent și îmi șoptește: „Visează!''. Se ridică și mă ia de mână. Atingerile ei sunt atât de delicate, tandre!

- Știu că ești confuză... Dar sufletul tău încă trăiește pentru copilărie, iar încercând să te maturizezi de la o vârstă atât de fragedă... lumea copilăriei va muri. Maturitatea vine o dată cu vârsta .... Nu o grăbi! Închide ochii!

Deschid ochii încet și privesc cum natura a renăscut. O boltă albastră în care o minge de foc îți revarsă flăcările peste copacii abia treziți din veșnicul somn.

Vântul pătrunzător era înlocuit cu parfumul florilor inundându-mi gândurile. Lacul era acum limpede și curat.

- Lumea copilăriei va rămâne mereu așa dacă o trăiești la momentul potrivit. Chiar și în perioada maturității poți veni aici să privești frunzele copacului amintirilor.

O privesc cu un zâmbet cald. Își ia o floare de cireș din păr și mi-o întinde: - Floarea de cireș simbolizează efemeritatea vieții și frumusețea cu care poate fi trăită. Trăiește-ți viața cu gânduri pozitive, pline de speranță.

Mă trezesc ațintită de săgețile luminoase ale cerului, inundându-mi gândurile de lumină: fusesem în tărâmul de basm al copilăriei, unde am aflat că la orice vârstă poți visa, la orice vârstă te poți întoarce pe tărâmul copilăriei, admirând zestrea amintirilor.

144

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

DIN ADÂNCURI Lăzărescu Lorena Liceul Teoretic ,,Constantin Noica” Sibiu Prof. Dobrotă Petrina Îmi părea rău chiar şi să-i ating părul. Era atât de fragilă încât îmi imaginam că se sparge în strânsoarea brațelor mele. Îi sărut fruntea umedă, cu gust sărat, apoi îi mângâi buzele moi. Privirea ei azurie mă îmbată, iar glasul suav îmi gâdilă auzul. O strâng din ce în ce mai tare, lăsând-o fără aer pe mica ființă de lângă mine. Mâinile ei delicate îmi mângâie pieptul, după care mă împinge brusc. Din marea privirii ei se scurg grăbite două lacrimi, după care se aruncă printre valuri. Întind mâna cu speranța de a o prinde, dar e prea târziu. O strig. O strig de sute de ori, dar în zadar. Nu mă va auzi niciodată. Îi văd părul ruginiu, apoi o mică parte a cozii. Se pierde în valuri, luând cu ea tot sufletul meu.

- Nathan! Nathan, mă auzi?

Nu îmi dau seama ce se aude. Sunt multe voci suprapuse, multe sunete. Văd o lumină puternică, iar capul îmi e acaparat de o durere copleşitoare. Ceva parcă îmi pompează aer în plămâni, e prea înțepător. Unde mă aflu?

- Nathan, trezeşte-te! S-a trezit!

Sunt într-un spital. Văd o asistentă cum îmi îndepărtează masca de pe față. Aerul e mult mai blând, cu toate că încă simt acea înțepătură agonioasă. Încerc să mă ridic, dar o forță venită parcă de nicăieri îmi împinge corpul înapoi pe pat.

- Ai grijă! Of, cum de s-a ajuns la asta?

Nu îmi aminteam nimic. Nu ştiam numele celui care era lângă mine, până nici numele meu nu mi l-aş fi amintit dacă nu îl spunea el. Într-un final, acea forță se dă bătută și reușesc să mă ridic victorios. Bandajul îmi strângea capul puțin prea tare, iar aerul rece îmi înțepa pielea. Încep să tremur incontrolabil, până când străinul închide fereastra. Mă uit la el. Pare agitat, frecându-şi palmele în ritm alert.

- Eşti bine?

Dau afirmativ din cap şi îmi dreg vocea, dar nu reuşesc să scot niciun sunet. Întind mâna după paharul cu apa, dar nu ajung. Străinul 145

mi-l pune în mână şi îmi zâmbeşte. După ce beau cu poftă, reuşesc să îl întreb cine e.

- Sunt David. Nu mă recunoşti?

- Nu îmi amintesc nimic.

- Te-ai lovit prea tare la cap. Aşteaptă puţin. Îl privesc până se pierde după uşa albă. Dintr-o dată imaginea unei fete îmi apare ca un fulger în fața ochilor. Nu apuc să văd clar.

Abia îmi amintesc. Îmi întorc privirea asupra lui David care era însoțit de o domnişoară brunetă.

- Îmi pare rău să vă anunț, dar prietenul dumneavoastră a suferit o lovitură aproape fatală la nivelul craniului. Este posibil ca 50% din memoria sa, să se fi pierdut.

- Nu îl pot ajuta să îşi recapete memoria?

- Procesul poate dura câteva luni sau în cel mai rău caz, câțiva ani.

- Cum am ajuns aici?

- Of, Nathan, ai căzut de pe o stâncă în timpul unei cercetări!

După două zile de stat în acel spital, am fost externat. David îmi spusese că am ajuns acolo cu cinci săptămâni înainte să mă trezesc, iar pe parcurs am fost total inconştient. Îmi povestise că aveam o pasiune aproape nebunească pentru oceane şi misterele acestora. Peste o lună după externare, m-am acomodat cât de cât cu locul de muncă şi casa mea. Nu îmi aminteam foarte multe despre chimie, biologie, geografie sau fizică, dar se pare că acestea erau domeniile mele. Uşor, uşor începeam să îmi amintesc câte ceva legat de oceane, dar nu mai eram la fel de bun ca înainte. Mâine urma să merg împreună cu echipajul meu, de care habar nu aveam, sa explorăm o parte a Pacificului de Vest. Mă întind în pat şi las somnul să mă cuprindă.

- Hiden, vino!

Din nou nu ştiu unde mă aflu. Nu văd nimic clar, doar aud şoaptele unei femei pe fundal.

- Hiden, sunt aici! Îmi țin respirația. Abia acum realizez că sunt sub apă. Prin fața mea trece un trup mirific ce se unduieşte, sfârşindu-se cu o coadă verzuie. Îmi întorc capul spre ea, dar dispare. E linişte. Încerc să mă întorc, dar apa e mult mai puternică decât mine. Reuşesc să întorc decât capul. Nu era nimic în afară de albastrul marin. Închid ochii şi de îndată simt o mână catifelată cum îmi mângâie fața. Îmi despart 146

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III încet pleoapele, iar zâmbetul îmi piere de pe buze. Încerc să țip, dar tot ce pot face e să inhalez apă. Creatura înfiorătoare din fața mea mă strânge cu ghearele de gât, până simt că cedez. Bestia începe să țipe, un țipăt gros, un țipăt familiar.

- O, Doamne! O, Doamne, ce e cu mine? Înghit lacom fiecare gură de aer. Nu mai suport aceste coşmaruri. Închid alarma ceasului ce se pretinde a fi țipătul năucitor. Într-un final, mă liniştesc. Îmi fac repede duş, iar în cincisprezece minute sunt gata să plec.

Echipajul meu era format numai din bărbați, cu care trebuia să fac iar cunoştință. Am urcat împreună pe barca întinsă şi am pornit în larg. Pe parcursul drumului am ațipit. Când am ajuns, aparatura deja era montată.

- Domnule Hiden, mă bucur nespus că sunteți bine, ați avut parte de un somn profund.

Bărbatul îmi zâmbea. Se pare că mai aveam un nume. Acelaşi nume pe care bestia îl striga.

- Da, mulțumesc. Încep să îmi revin.

- Cât mai repede, sper. Avem mare nevoie de abilitățile dumneavoastră de cercetare. În ciuda vârstei, sunteți foarte experimentat.

Nu îmi amintesc ce vârstă aveam. Cred ca 28 sau 29. Oh, trebuie neapărat să îmi revin!

Mă apropii de marginea bărcii şi privesc apa verzuie.

Dispozitivele înregistraseră acum o săptămână nişte zgomote ciudate ce nu se asociau cu glasul vreunei vietăți acvatice descoperite până acum.

Priveam intens apa. Ceva mă ducea cu gândul la acea fată. Încep să îmi amintesc mai bine imaginea ei. Avea parul blond. Ba nu! Un blond roşcat, un fel de ruginiu, iar ochii… acei ochi fermecători albaştri. Cine e ea? De unde o cunosc? Îmi întind mâna spre apă, atingând cu degetele suprafața umedă. Simt cum bara metalică a bărcii îmi presează stomacul, dar continui să mângâi apa.

E atât de frumos cum micile valuri se îndepărtează de degetele mele, pierind in depărtare.

Culoarea apei începe să se modifice. Îmi ridic puțin capul când observ un obiect solid ce îmi atinge mâna, sau mai bine zis, observ o altă mână. Tensiunea îmi creşte de spaimă, dar nu scot niciun sunet.

Mâna iese din apă, alunecând în sus pe mâna mea. E ea. Îi văd 147

creştetul capului, apoi fața frumoasă cum iese din apă. Nu îmi vine să cred că e adevărată.

- Hai cu mine, Hiden!

Surâde, după care se ascunde în apă. Rămân blocat preț de câteva secunde, iar apoi încep să o caut cu mâinile. Unde e? De ce nu se întoarce? Sunt sigur că nu visez. Apa începe să se liniştească. A dispărut. Când dau să îmi retrag mâinile, ceva se apropie iar. Inima începe să îmi bată tare, iar zâmbetul mi se înseninează pe față. Aştept acea mână fragilă, dar nu apare. Adâncesc mâna în apă căutând-o, dar sentimentul de spaimă mă cuprinde din nou. O mână hidoasă mă prinde, înfigându-si ghearele în carnea mea. Nu are cum să fie tot ea.

Are pielea cenuşie. Îi văd fața, iar ochii îi sunt lipsiti de viață. Încep să urlu de spaimă, dar mă trage după ea. Nu reuşesc să iau aer. Mă zbat în căutare de aer, dar e prea târziu. Reuşesc să deschid ochii, iar atunci o vad pe ea... acea frumoasă sirenă. Nu mai simt nimic.

Corpul îmi amorțeşte.

- Eşti al meu, Hiden!

TĂRÂMUL PRIMĂVERII Dordea Alexia-Medeea Şcoala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu Prof. Silea Camelia În căutarea prinţesei inimii, Făt-Frumos a ajuns în tărâmul Primăverii. În tărâmul Primăverii, soarele cu dinţi se oglindște în lacul din mijlocul dumbrăvioarei cu iarba bombonificată, copăcei de acadele, cascade de ciocolată amară şi pietricele de caramel . În căsuţele de turtă dulce locuiesc zânele, fiecare zână în căsuţa ei. Zâna Rază de Soare are cea mai puternică magie şi este cea care ne orbeste cu frumuseţea ei. Aceasta trăieşte în dumbrăvioară, nu în oraş, ca restul zânelor. Zâna Adiere de Vânt, Zâna Norişor Dulce, Zâna Vată de Zahăr şi Zâna Lumina Stelelor sunt ajutoarele Zânei Rază de Soare şi acestea aranjează vremea. Zâna Adiere de Vânt poartă o rochie lungă, cenuşie şi are părul buclat, lung şi brunet. Zâna Norişor Dulce 148

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III poartă o fustiţă drăguţă, albăşi are părul blond, prins în codiţe cu fundiţe, Zâna Lumina Stelelor are o rochiţa cu sclipici auriu, care străluceşte în lumina lunii şi are părul prins într-o pleată lungă, făcută din părul ei alb, iar Zâna Vată de Zahăr are ochii ca de sticlă, părul cafeniu şi poartă o rochie splendidă, albă ca neaua . În drumul său prin miraculoasa lume, Făt-Frumos este surprins să vadă că ajutoarele Zânei Rază de Soare scot dintr-o traistă magică, toate bucuriile primăverii. Florile lunii martie îşi întorc obrazul spre călătorul curios, copacii înmuguriţi îşi întind trosnind crengile înverzite, albinele roiesc gălăgioase, vesele că au ieşit din somnul iernii. Fluturii dansatori şi păsările cântătoare se fac văzute din traista magicăşi se grăbesc să se înalţe spre văzduhul însorit. Câtă magie se deschidea în faţa ochilor lui Făt-Frumos!

Cu greu, Făt-Frumos se îndepărtează de tărâmul Primăverii, spre tărâmul Verii, în căutarea iubirii sperate.

LEGENDA PRIMĂVERII Aruncutean Şerban Şcoala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu Prof. Zotică Laura Cu mii de ani în urmă, pe tărâmuri îndepărtate, era o ţară cotropită de iarnă. De când era această ţară, doar zăpadă şi gheaţă se găsea. Tot timpul era frig. Oamenii erau foarte săraci şi foarte mulţi mureau de boli şi tristeţe.

La marginea oraşului Vifor trăia un băiat sărac numit Ghiocel.

Tatăl lui a murit când era el mic, iar mama lui, Primăvara, era bolnavă. Singurul lucru care o mai putea ajuta era căldura şi o atmosferă proaspătă. Ghiocel făcea tot ce putea pentru mama lui, dar Primăvara rămânea în pat suferind.

Băiatul s-a hotârât să pornească la drum pentru a distruge veşnica iarnă şi pentru a face ca în ţară să apară căldura şi fericirea.

Nu avea haine potivite pentru zăpadă aşa că a plecat în hainele pe care le purta.

149

Era pe drum de o zi şi mergea fără oprire. Ştia că în mijlocul Pădurii Bătrâne exista un brad înţelept care trăia de la începutul veacurilor. După încă câteva zile grele de mers, Ghiocel a ajuns la brad. Băiatul i-a spus de ce a venit şi l-a întrebat cum ar putea să înfăptuiască ceea ce voia. Bradul i-a spus : - Băiete, mulţi oameni au încercat să distrugă iarna dar nici unul nu a reusit. Nu are rost să mai încerci.

- Nu am întrebat cât de greu este, ci cum pot să duc la bun sfârşit ceea ce am început.

- Dacă războinicii nu au putut, cum ai putea tu, un biet băiat plăpând? Mai bine pleacă!

- Toate suferinţele, toate aceste zile în care nu am mâncat şi tot frigul pe care l-am îndurat au fost pentru a-mi spune să plec?! Nu vreau să-mi pierd mama aşa cum l-am pierdut şi pe tata!

- Văd că eşti un băiat bun. Îţi voi spune secretul, dar ai grijă.

Găseşte mărţişorul şi du-l la Muntele Speranţei. Acolo trebuie să-l spargi şi să-l arunci pe zăpadă.

- Unde pot găsi mărţişorul?

- El se află în ciocul unei rândunici de argint. Problema este că ea nu stă decât la căldură, iar în ţara noastră nu o poţi găsi.

- Mulţumesc! Rămâi cu bine!

Ghiocel porni iarăşi la drum. Mergea către Muntele Speranţei, cu toate că nu avea mărţişorul. Tot ce-i mai rămăsese era o speranţă.

Surprins, a găsit rândunica pe vârful muntelui. Ea venise pentru că fusese chemată de căldura sufletească şi marea iubire a băiatului pentru mama sa. Înfrigurat, cu o voce stinsă, Ghiocel i-a cerut mărţişorul, iar rândunica i l-a dat. Apoi, Ghiocel l-a spart şi a aruncat bucăţile pe zăpadă. Obosit, îngheţat şi înfometat, băiatul şi-a dat ultima suflare şi a căzut. A rezistat până când şi-a dus la îndeplinire visul de a-şi ajuta mama. Dintr-o dată, totul a început să înverzească şi să înflorească.

Soarele a trimis o ploaie de raze călduroase care au înviat firele de iarbă şi întreaga natură. Oamenii şi-au pus bucăţelele de mărţişor în piept şi au sărbătorit fericiţi venirea noului anotimp. Ei l-au numit Primăvara, în amintirea mamei lui Ghiocel, pentru care băiatul şi-a dat viaţa. În locul lui a crescut o floare plăpândă, cu petale albe.

Oamenii au numit-o Ghiocel. Încă de la sfârşitul iernii, Ghiocel străpunge zăpada şi iese pentru a-şi întâmpina mama, Primăvara.

150

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

MAMA Pitariu Sarah Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu Prof. Zotică Laura Pe malul lacului bătea o adiere ușoară și răcoritoare. Vântul îmi mângâia părul castaniu care se revărsa peste umeri într-un șuvoi de bucle. Ochii îmi erau duși departe la lebedele care înotau în pace pe lacul lucios ca o oglindă albastră. Freamătul aripilor albe ca lâna curată, chemau tot mai multe lebede. Pe ici, pe colo niște nuferi singuratici se iveau plutind pe întinderea de cristal. Mirosul puternic de rășină și de flori de nufăr, mă emoționa și îmi tăia respirația.

Priveam în jurul meu la copacii falnici și masivi care împresurau lacul și îl protejau de vizitatori. Eu eram prima persoană care am ajuns în locul acela. Am fost ghidată înspre lac de un future albastru care îmi stârnise amintiri din copilărie și care îmi mai apăruse în vise de multe ori. Când l-am văzut prima oară, m-am gândit la giuvaierul de la gâtul mamei care era o piatră de safir. Îmi venea să plâng pentru că mama…nu mai era, dar m-am uitat în zare și încercam să mă stăpânesc. Doar o lacrimă mai îndârjită a reușit să răzbată și să se prelingă pe obrajii mei roșii de emoție. Dorința de ami aminti de mama mi-a dat putere să alerg cu viteză după future și să nu îl las să îmi scape cu niciun chip. Fugeam prin pădure, ca atunci când eram mică și trebuia să o prind pe mama care alerga prin câmpul cu flori. Părul ei de culoarea alunii prăjite care se unduia în suflarea vântului, era mai des și mai ondulat decât al meu. Ochii ei cafenii, străluceau în lumina zilei și-mi promiteau iubire eternă. De fiecare dată când cădeam, mama mă ridica si mă alinta în brațele ei calde. Mirosul ei de levănțică îl simțeam aievea. Zâmbetul ei era cel mai frumos lucru pe care îl puteai vedea când te trezeai dimineața, și care avea puterea de a schimba orice tristețe în bucurie. Glasul ei dulce întrecea cântul privighetorii și bătaia inimii ei îmi înființa ritmul vieții mele…

Am tot fugit și parcă alergam în neant…parcă fugeam de amintirile mele. În final, am ajuns la lacul din mijlocul pădurii, dar 151

între timp se întunecase. Soarele s-a stins încetul cu încetul pe bolta cerului, lăsând catifeaua nopții să cadă în falduri groase. M-am așezat pe un butuc de copac, în apropierea lacului și am început să plâng. De data asta am lăsat lacrimile să curgă în voie pe obrajii-mi catifelati. Știam adevărul…mama nu va mai veni niciodată, dar nu puteam să accept realitatea crudă. Eram supărată pe soartă. Nu înțelegeam de ce toate mi se întâmplă mie și nu înțelegeam de ce mama m-a părăsit, doar mi-a jurat iubire veșnică… Toate gândurile de răzvrătire îmi străpungeau inima și nimic nu mă putea face să mă împac cu adevărul. Mama…nu mai era. În timp ce plângeam, mi-am ridicat ochii și am observat că fluturele cel albastru a dispărut. Golul din sufletul meu s-a mărit și mai mult. Ultima dată când l-am văzut era deasupra lacului ca de sticlă. Dintr-o dată am observat că lacul s-a luminat. Apa liniștită de odinioară a început să se tulbure și în mijlocul acesteia a apărut o fantasmă luminoasă care se îndrepta spre mine. Teama a început să crească înăuntrul meu și aerul părea să se răcească. Mi-am șters în grabă lacrimile ca să pot vedea ce se întampla…era mama. S-a apropiat încet de mine și subit, lumina cu care era înconjurată a dispărut. Era exact așa cum am văzut-o ultima dată…era neschimbată.

Brațele ei calde și mătăsoase îmi mângâiau capul și mă cuprindeau într-o mulțime de îmbrățișări de dragoste. Mă simțeam ca atunci când eram doar o fetiță și mă lăsam răsfățată de brațele calde ale mamei. Lacrimile si tristețea din sufletul meu care îmi îmbătrâneau sufletul au dispărut încetul cu încetul. Am adormit.

Dimineața, când m-am trezit, mama nu mai era acolo. Stăteam tot așezată pe bușteanul de lângă lac și lebedele erau tot acolo, dar eu nu mai eram la fel. Simțeam prezența mamei în tot: în bătaia vântului, în sălciile plângătoare de pe marginea lacului, în razele de soare și în clinchetul apei. În seara aceea i-am promis mamei că nu o voi uita niciodată și știam că așa va fi pentru că mama...acum era în sufletul meu.

152

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

FEREASTRA PRIMĂVERII Bacriu Iuliana Maria Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu Prof. Rusu Anca Primăvara m-a invadat cu dragoste… m-a căutat și între două explozii de ploi cu ropot și m-a invitat să mă joc cu ea.

Dans și pasiune.

Petalele se prefac în stropi și cad ca și lacrimile iernii alungate.

Ropotele... cad repetitiv, ca niște note pe portativ, dintr-o gamă nedefinită. Fluturii cuprind aceste note și le aud culoarea de curcubeu. Închid ochii, să aud muzica culorii ca „două culori ce nu sau văzut niciodată”, cum ar zice Nichita Stănescu.

Sunetele de culoare ale primăverii. Culori ce inventează simfonia perechilor.

Primăvara e dirijor... și-au înnebunit salcâmii și odată cu ei și liliacul… Ziua începe cu odă pentru roua dimineții… nestăpânită, nedefinită…

Seara cântă și Luna. Cântecul ei face stelele să cadă, e o ploaie de stele… un tango al stelelor cu cerul...

Dirijorul acceptă tacit și lasă orchestra liberă. Fiecare cântă o compoziție nescrisă până atunci. Diapazonul este micul clopoțel.

Din când în când soarele amețit de atâta zbor și agitație cheamă norii în ajutor să le dea timp de odihnă. Norii înțeleg, și îi știu șiretlicul. Dar până la urmă totul e iertat.

Petalele au invadat toate clipele. Secundele se măsoară în petale și fericire. Toate secundele au parfum…

Timpul, s-a tranformat în buchete de flori. Timpul s-a transformat în petale. Timpul s-a transformat în parfum. Timpul s-a adunat în cuiburi. Timpul primăverii ne-a transformat sufletele în suflete de copil.

Nu lăsați clepsidra timpului să ducă primăvara!

153

EU…ÎN VIITOR Mardale Maria Ecaterina Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu prof. Bratu Luiza Stăteam liniștită pe banca mea din curte. Știu, este un început banal, dar povestea pe care am să v-o spun este absolut uimitoare.

Am auzit cum mama mi-a zis să-l găsesc pe fratele meu și să-l aduc în casă, așa că m-am îndreptat către tobogan, acolo unde fratele meu se joacă de obicei. Ajunsă acolo, nu am găsit pe nimeni, ci am văzut o lumină orbitoare strălucind de sub tobogan. Deși înfricoșată, mi-am făcut curaj și am pășit către lumină. Am realizat că arată ca un portal din filmele science-fiction.

Fără să știu cum, am fost absorbită ... și am ajuns într-o sală de clasă. Nimeni, nici copiii, nici profesoara nu mi-au aruncat vreo privire. Mergând către profesoară pentru a o întreba unde mă aflu, trecând prin dreptul unui geam, am observat uimită că nu îmi zăream reflexia. Am încercat să mă uit la mâna mea, însă nici pe aceasta nu o puteam vedea. Am încercat chiar să ating un copil aflat în bancă, dar nu am reușit.

Eram o fantomă!

Mă întrebam dacă visez, dar țineam foarte bine minte cum am fost absorbită de lumină. Am ajuns să ˮparticip la oră ˮ și am constatat că profesoara era grozavă.

De când s-a terminat ora, am urmărit-o. Toată lumea o striga ˮdoamna Mardaleˮ sau ˮdoamna Mariaˮ. Eram șocată! Acesta este de fapt, numele meu.

M-am uitat la trăsăturile ei, asemănarea cu mine era izbitoare.

O, Doamne! Am pornit într-o călătorie prin viitor din momentul în care am fost înghițită de acel portal. Voi fi profesoară!

Ce tare!

Dar, totuși cum mă voi putea întoarce acasă?!?

Primul gând care mi-a trecut prin cap a fost să mă urmăresc, să-mi văd locuința mea din viitor. M-am urmărit și chiar am ajuns la viitoarea mea casă. Arată minunat.

Cu toate acestea eu îmi doream să mă întorc în casa mea din prezent. Am început să plâng, crezând că voi rămâne blocată în viitor 154

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III pentru totdeauna, dar ridicându-mi capul, am văzut că eram la mine în curte ... în curtea mea din prezent. Îmi venea să strig de fericire: Dar până acum nu știam ... acțiunile trecute sau viitoare se repetă la nesfârșit, ca atunci când călătorești, de exemplu, în trecut, acțiunea să se desfășoare încă?

O LUNGĂ PERIPEŢIE.....

Lungu Petru Școala Gimnazială Rășinari, Sibiu Prof. Secu Daniela Maria Au început luptele între Imperiul Raian şi Focusalia. Am fost luat din sânul familiei şi am fost dus în armata Imperiului Raian.

Acasă eram obişnuit să mănânc când doream şi cât vroiam, dar acum totul s-a schimbat. Ni se oferea doar o masă pe zi, dar şi aceasta foarte puţină. Aşa că eu cu mai mulţi tovarăşi de vârsta mea, am început să ne revoltăm. Când a auzit împăratul de revolta noastră, ca pedeapsă am fost băgaţi în arena cu lei să ne luptăm până la moarte. S-a dat drumul primului leu, dar noi aveam un plan. Înainte să fim băgaţi în arenă tovarăşul meu a spus : - Să stăm ca într-un mare cerc aşa nu ne vor putea ataca pe la spate!

Iar cu toţii am fost de acord dând din cap. Când se apropia de noi vreun leu ,,jap’’ câte o sabie în cap, iar leul cădea la pământ. Tot aşa până când am omorât toţi lei leii. Mulţimea striga să fim eliberaţi, dar împăratul nu dorea pe motiv că l-am trădat. El spunea: - Nu, trădătorii trebuie să moară !

Dar în timp ce împăratul era preocupat să se certe cu mulţimea, am spus tovarăşilor mei : - Vom sări în mulţime unul câte unul în aşa fel încât să nu fim observaţi. Şi din nou cu toţii au fost de acord, dând din cap. Apoi am adăugat: - Eu voi rămâne ultimul, din cauza mea suntem aici! Apoi, unul câte unul din arenă.

155

Mulţimea pe lângă care am ieşit nu a spus nimic, deoarece ştiau că suntem nevinovați. Un om bun ne-a ajutat să ne cumpărăm o barcă şi cele de trebuinţă pentru a pleca fiecare la famiile lor. Într-o noapte am plecat. Eram mai siguri că nu ne va observa nimeni. Neam luat rămas bun şi am plecat. Urmau alte peripeţii. Am mers, am mers, pe marea de opal, cănd prietenoasă, când vrăjmașă, dar la un moment dat ne-am lovit de ceva. Nu ştim de ce, deoarece era un întuneric total, iar noi nu aveam doar cinci lămpaşe. Aşa că am mers cu toţi, să vedem ce s-a întâmplat. Am ajuns pe o insulă. Eram singuri. Am hotărât să facem focul şi să ne culcăm. A doua zi, ne-am trezit dis-de-dimineaţă şi ne-am apucat să reparăm barca. După o săptămână şi o zi am plecat din nou pe mare cu forţe proaspete. Unul din tovarăşii noştri a zis într-o zi : - Eu vreau să mă răzbun!

Dar cu toţii l-am convins că răzbunarea nu e bună....aduce ghinion.... După câteva zile, l-am lăsat pe un tovarăş acasă, după trei zile pe altul, dar după ce a plecat al treilea tovarăş, din nou acel tovarăşi a spus că vrea să se răzbune şi iarăşi noi l-am convins să termine cu acea idee stupidă. După plecarea altor trei tovarăş au ajuns la famiile lor şi din nou acel tovarăş a spus că vrea să se răzbune şi deoarece ne era frică să nu fim prinşi, l-am lăsat la primul port. Dar pentru a se descurca i-am lăsat câţiva bănuţi. După trei zile de navigat, am ajuns acasă, dar nu îmi găseam locul. Îmi era frică ca nu cumva tovarăşul meu să se ducă la Imperiul Raian să le spună unde sunt. Într-o seară am auzit pe cineva la geam, aşa că am ieşit să văd cine este. Era tovarăşul meu care mi-a şoptit cu glas de criminal: - Mă voi răzbuna pe tine şi pe ceilalţi tovarăşi deoarece m-aţi lăsat în port !

Spre norocul meu, în timp ce el vorbea, cineva a tras in el cu o săgeată. Acesta a căzut la pământ şi a murit. M-am întristat ca am pierdut un tovarăş, dar m-am şi bucurat că am scăpat de fricile mele!

156

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

METAMORFOZE Trihenea Dragoş Şcoala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu Prof. Bersan Ana Baba iarnă cu trena ei albă și pufoasă și-a strâns toate bogățiile în traista sa fermecată și a plecat peste dealuri și munți să-și pună bagajul adăpost până anul viitor. În locul ei a sosit Zâna primăvară îmbrăcată în rochia ei multicoloră împrăștind din trena lungă și strălucitoare, frunze verzi si crude, flori înmiresmate și firele de iarbă proaspătă. Din buzunare largi a scos albastrul senin cu care a picat cerul, iar din borurile pălăriei a intins săgeți luminoase călduroase punând in mijlocul bolții cerești soarele strălucitor.

Picurii de lumină s-au revărsat peste tot îmbrăcând natura în straie de sărbătoare.

Pomii asemeni unor case primitoare și-au deschis ferestrele și au lăsat să iese frunze și flori care au răspândit un miros îmbietor.

Peste toată această natură înfloritoare zboară fluturi gingași, păsări jucăușe și ca spectacolul să fie complet se aude și eu o orchestră cu trilurile, zumzetul și muzica ei magnifică. Totul e lumină, totul e culoare, veselie și frumusețe.

Firavul ghiocel cu hăinuța lui imaculată și-a scos trimid clopoțelul și un clinchet cristalin vestește toată această bucurie și frumusețe.

Micii pui de pasăre s-au așezat comod în cuiburile lor călduroase și așteaptă cu nerăbdare prima lecție de zbor.

Harnice albine au ieșit din stup cu aripile pregătite și zboara din floare în floare pentru a culege nectarul dulce și parfumat.

Tabloul primăverii este un tablou pictat de mâna sensibilă a unui pictor renumit în care avem culori vesele, copaci zâmbitori, flori prietenoase, lumină dumnezeiască și o căldură plăcută. Oamenii harnici au ieșit și ei în natura înfloritoare pentru a întregii acest tablou. Cu inima deschisă și cu sufletul bucuros lucrează in livezi și grădini adăugând și în tot acest peisaj puțină viață și frumusețe.

Liniștea se așterne doar când regele zilei,soarele, se duce la culcare făcând loc sorei sale, luna. Aceasta înconjurată de prietenele ei de nădejde, stelele, îmbracă bolta cerească în pijamaua nopții punând 157

stăpânirea peste întreaga natură pe care o liniștește și odihnește până a doua zi.

Este o binecuvântare acest anotimp care vine după iarnă lungă și friguroasă și care ne pregătește pentru vara călduroasă.

Tot acum avem parte și de o serie de bucurii cum ar fi împletirea roșului cu alb care alcătuiesc magicul mărțișor, ziua specială de 8 Martie în care aducem un omagiu femeilor de pretutindeni și bineînțeles sărbătoarea creștină de Paști, când fiecare creștin primește lumina sfântă și tradiționalul ou roșu.

Să ne bucurăm așadar de toate aceste lucruri și să nu uităm niciodată că primăvara trebuie sa o avem mereu în suflet.

Fii binecuvântată, primăvară luminoasă!

A CITI SAU SCRISOARE CĂTRE TINE Minea Teodora- Maria Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Prof. dr. Pircă Lidia Ahaa… Acum știu.

Mi-a fost foarte greu să-mi dau seama. Mult timp ai fost un mister pentru mie. Ce m-a ajutat să înțeleg? Greu de spus. Probabil instinctul, probabil lipsa de subiecte demne de a-mi obosi capul cu ele. Nu îmi pot explica fenomenul. Mi-a trebuit un curaj incredibil să încep să citesc. Să te citesc, mai bine spus. Când eram mică citeam tot ce prindeam la mână. Nori, frunze… Tot. Mai puțin pe tine. Erai mult prea complicat pentru mine. De fapt, nici nu credeam că poți fi citit. Credeam că tu doar ești. Nimic mai puțin. Eu te vedeam pur și transparent. Sincer.

Norii erau prietenii mei. Povesteam câte-n lună și în stele, cum ai zice tu, cu ei. Doar că ei erau nemărginiți. Ei acopereau luna și stelele. Nu mă săturam niciodată să stau de vorbă cu ei. Îi simțeam așa de aproape. Uneori mai plecau, dar eu nu mă supăram pe ei. Știam că se vor întoarce să-mi arate noi visuri, noi realități. Eu le spuneam cum văd eu lumea, prin ochii mei, iar ei îmi arătau cum vedeau ei lumea… Mi se părea că semănăm atât de mult. Și ei visau, 158

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III chiar mai mult decât mine. Uneori cred că ei trăiesc într-un vis. Îmi doream să fiu un nor…

Cu frunzele a fost mai diferit. Uitasem deja norii. Nu știu de ce. Credeam că am învățat toate tainele lor. Nu mă mai impresiona înălțimea, simțeam că nu mai am legătură cu ei. Eu nu mai visam atât. Și atunci am început să citesc frunzele. Îmi plăceau că erau mai aproape de mine. Nu trebuia să mă întind prea mult cu privirea, erau mai la îndemână. În ele simțeam viața. Prin nervurile alea, care credeam că sunt ca venele mamei, curgea ceva fascinant. Le puteam pipăi, erau vii. Am început să iubesc viața… Și totuși, frunzele erau schimbătoare. Cum se făcea mai frig, cum își schimbau culoarea.

Cum venea iarna grea, cum cădeau ca moarte. Nu știam ce-i aia moarte dar am fost dezamăgită când am văzut asta. Azi erau verzi, mâine erau ruginite, poimâine nu mai erau. Am început să-mi pun întrebări. De ce se tot schimbă? Aveam impresia că nici ele nu știau de ce.

Apoi ai apărut tu. Erai aproape, foarte aproape. Nici nu mai trebuia să mă chimui să te văd. Erai peste tot. Mi-ai invadat lumea.

Semănai foarte mult cu prietenii mei vechi, norii și frunzele, prieteni pe care m-ai făcut să-i uit. Nu am înțeles niciodată de ce nu te ai bine cu ei, că doar semănați. Oricum, uitasem deja visele, uitasem deja nervurile alea pline cu viață. Acum tu erai totul. Erai atât de tot încât mă înfricoșa gândul că ai puea să nu mai fii. Atunci am înțeles ce-i moartea. Aș fi vrut să nu știu nici până acum, dar asta era frica ta cea mai mare. Mi-ai zis că și mie ar trebui să-mi fie frică de așa ceva….

Atunci mi-ai trezit interesul. Atunci am zis că nu ești atât de pur precum credeam. Am început ușor și nesigur, ca orice ființă care descoperă un tărâm foarte ofertant, însă imprevizibil, să citesc. Să te citesc, mai bine spus. Ai ceva din firea norilor: încă mai visezi. Chiar dacă mai puțin. Mi-a plăcut asta. Însă ești foarte schimbător, asemenea frunzelor. Tot timpul m-am întrebat de ce. Cred că nici tu nu poți ști exact. Ai un caracter foarte ciudat. Mi-am dat sama că, de obicei, când spui ceva, tu gândești altceva. Poate pentru că nici tu nu știi exact ce vrei? Nici asta nu am înțeles. Ești foarte greu de citit. Nu m-aș sătura niciodată să te citesc, și să te răscitesc…

Ahaa… Acum știu. Ești om.

159

DINCOLO DE INFINIT Irimeaş Larisa Şcoala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu Prof. Bersan Ana Este primăvară. Razele blânde ale soarelui mângâie pământul amorţit după iarna cea grea. Un cap mic şi alb se iveşte din pământ.

El este primul semn că toată natura renaşte. Întâiul ciripit al păsărelelor aduce o cupolă de pace şi frumos. Este minunat! un tablou mirific pe care Dumnezeu l-a creat pentru noi. Doar El este lângă noi la bine şi la greu.

Când te trezeşti, gândeşte-te că urci treptele unei noi zile pe norii pufoşi cu piciorele golaşe într-o rochie cusută din dantelă, mai pură decât orice alături de Ea. Ea este Fecioara Maria care a suferit pentru noi, iar când cineva ne vrea răul, Ea ne acoperă cu veşmântul ei şi ne protejează mereu. Îngerul cu aripile imense ne deschide porţile raiului de unde apare un porumbel alb cu un fir de mărgăritar care, căzând în firavele mele palme, se transformă într-o minunată cunună cu flori pure prin mirosul lor unic. Unic ca şi noi, cum nu este om unul la fel ca altul, aşa nu sunt nici flori una la fel cu alta. nici măcar florile dudului care se vedeau în depărtare căzând rând pe rând duse de adierea lină a vântului ce le aduce pe pământul afânat. Încă din primul pas făcut simt cum grijile dispar şi o linişte profundă, plăcută, îmi invadează mintea, dar âncă un pas şi cad ântrun infinit negru ân care nu se mai vede nimic. Să fie doar o iluzie? O iluzie... cuvântul acesta âmi aduce aminte de oamenii falşi pe care iam întâlnit, dar de la care am avut atâtea de învăţat. Însă plutesc spre infinit unde nimeni nu este. Doar eu , eu cu mine însumi. Mă simt pierdută, dar Dumnezeu nu se îndură să mă piardă şi coboară scările din apă care se formează încetişor şi imi întinde mâna spunând: „Nu te teme!” Îmi întind mânuşiţa şi cu o putere nemărginită mă trage şi ajung în gradina Sa. Asta îmi aminteşte de Ioan care se afla într-o situaţie asemănătoare din care credea că nu va mai ieşi. Totuţi, totul revine la normal şi intru în grădină. Acolo sunt fel de fel de animale care convieţuiesc în armonie, fără certuri. Iarăşi mă gândesc de ce am plecat din lumea cu suspin...

160

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III Merg pe un deal unde se află un copac cu crengi mari, umbros, cu o inimă înăuntru. inima aceea este a oamenilor şi a animalelor, adică a tuturor, a NOASTRĂ. este o jumătate strălucitoare, iar cealaltă neagră, plină de păcate, ale oamenilor. ei cred că bogăţie stă în avuţie, nu în suflet. Of... şi asta nu o poţi schimba. Un instinct îmi spune să ating inima, iar altul să nu. Îmi iau inima-n dinţi şi pun mâna. O lumină orbitoare mă face să mă dărâm de pe picioare căzând în iarbă. Când deschid ochii, în faţa mea este un arbore impunător cu flori de mărgăritar din cristal care se împletesc perfect cu cele din petalele care cad încet. Fac doi paşi şi mă gândesc să mai ating o dată locul. Ştiu că nu se mai poate întâmpla nimic rău. Ei, na!

Mă simt azvârlită într-un fel de balon gigantic cu care mă îndepărtez de sol. Nu am nimic de făcut decât să privesc imensa bibliotecă care mi se întinde mai jos. Acesta este Raiul... Nu pot să cred! În acel copac sunt mii de cărţi, iar eu zbor într-un balon cu aer cald?! Se pare că da. Nu mai zăbovesc şi prind în mână prima carte pe care o zăresc, titlul ei mă pune pe gânduri: „Dincolo de infinit” Asta ce o mai fi? Deschid cartea şi, bum! mă trezesc în poveste. Aşadar să pornim spre infinit!

UNE LARME Morariu Timotei Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu Prof. Istrate-Mateescu Mirela Si un jour tu partageais Les richesses que tu détiens, De tous tes dons je souhaiterais Qu'une larme recevoir.

ne

Alors une goutte d'âme tu m'offrirais Née de tes profondeurs, Car les perles sont pêchées Seulement dans les grandes eaux…

161

PARIS Aiordăchioaie Ana Maria Liceul „Alexandru Vlahuţă” Şendriceni, Botoşani Prof. Dănilă Adina Paris, flamme magique, Comme nʼa jamais éclairé le ciel, Paris revit dans mon esprit Et dans ses froids je veux jouir Paris crie de joie et brille, Saisi dʼune nuée de passions,

Avec lʼagitation des boulevards Lʼimmense harpe dʼEol Le Paris de notre histoire, Prenant sa mystérieuse vague, Chantera à notre fenêtre Son grand chant nuptial.

SONNENUNTERGANG Feldara Teodora Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Prof. Minea Ana Maria Sontag. Niemand ist auf der Gasse, Und in versteinertem Abendfrieden, Scheint mir der uralte Park, ein Dom, Und sein Altar, ein Beet Orhideen.

Erweicht in sanftem Blumenscham, Hat – unten - die Sonne aufegehőrt zu stehen, Der letzte rote Regenbogenschein, Auf einem weißen Kreuz gebrochen sehen.

Geht unten dann ... langsam, immer der Reihe nach Die Schatten kommen, űber Bäum’ sie fallen, Bis spät, der Mond vom See, empore steigt.

Sein kaltes Licht badet die Palmen, Wenn wir, zwei Helden der Balladen, Das Riesenlied des Schweigens trinken.

162

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

EINE TRÄNE Diaconescu Codruța Veronica Colegiul Național „Elena Cuza“ Craiova, Dolj Prof. Cristea Camelia Würdest du einmal die Reichtümer Die du hast, aufteilen Würde ich dich um eine Träne bitten Von allen deinen Gaben.

Du gäbest mir dann einen Seelentropfen Der mir auftaucht von Tiefen, Weil nur von Meerestiefen Man Perlen fischen kann.

DIE ALTEN Tîlvan Denisa Sînziana Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Prof. Minea Ana Maria Warum habt ihr mich weggejagt?

Warum wurde ich vertieben?

Ich wär’ doch lieber Bauerssohn, Zum Grasschneiden geblieben.

Dann irre ich nicht wild herum, Auf so verschiedene Wege.

Dann hättet ihr, in eurem Hof, Eine Hilfe für eure alten Tage.

Ich hätte auch geheiratet, nachdem den Dienst des Königs ich beendete, Da wär ich heut’, wie all’, in meinem Haus Wie hätte mich da das Dorf gelobt ….

Und hättest wohl der Enkel viel, 163

Die gern dich “Opa” nannten, Und Märchen sagen, würdest du, Mit königlichen Helden.

Und so…vergeht nun eure Zeit, Die Heiligste anbetend, Und auf dem Buch die Mutter weint, und Vater leidet auch …geheim.

MEINE LIEDER Săcășan Larisa Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Prof. Minea Ana Maria Ich steig’ aus meiner Sternwelt raus, Und begleite euch, Seite für Seite, Euch, meine armen Lieder, Da es mir zu heulen kommt.

So viele schwer gezähmte Schreie, Vom Rhythmus, Klang und dem Gesetz, Ihr brechet euch eure braven Stimmen, Nur um im Rhein euer Platz ihr setzt.

Es ist mir Trauer jetzt, so wie dem Frühling Von Vögel, die im Käfig sind gefangen, Von Löwen, die im Schlaf Sahara träumend, Im Käfig der Manege...

Ich lass’ euch nun mit trauendem Gedanke, Und auch mit halb geschlossenem Auge, Muss ich gehn, ich geh’, im wunderbaren Lande Der ungesungenen Lieder...

164

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

WEIHNACHTSMANN Moisin Bogdan Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Prof. Minea Ana Maria Liebe Kinder dieses Landes, Ihr wundert euch wohl , wie das geht, Dass der Weihnachtsmann, im Himmel Alles weiβ, was einer anstellt.

Schaut nur wie – er Greis erzählt’s euch: Jeden Winter, nachts, durch Schnee.

Schickt er je ein Englein aus Um durchs Fenster sehn, im Haus.

Englein schauen dann ins Hause Sehn und sagen es dem Mann, Und dort oben im Himmelshofe Hält er ein groβes Buch aus Knie.

Und mit silberner Feder schreibt er: Welches Kind, mit welch Benehmen: Und daher weiβ er wohl alles Weil er schlau ist, sehr und sehr.

DEINE STILLE Salomiu Elena Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Prof. Minea Ana Maria Erinnerste du dich an unsere erste Nacht Eine feuchte und blaue ...

In ihrem erschreckenden Frieden, Sprach unser Schweigen nur...

165

Seither vergingen viele Nächte, Nur Nächte voller Flüstern und Worte Von dem, was wir gesprochen haben, An nichts kann ich mich erinnern...

Doch bis im letzten Augenblick, Wirst du mir doch bezaubernd bleiben Und zu mir wird für immer sprechen, Dein Schweigen aus der ersten Nacht...

TU SILENCIO Cojan Viorel Eduard Liceul Tehnologic Transcom Sibiu Prof. Bâja Maria Si tendrías una vez que recordarte De la noche azul y mojada.

Dentro de su paz temblante Nuestro silencio solamente hablaba.

Después, tantas noches pasaron Con palabras y susurros a llenar. ustedes.

166

De todo que juntos nos contamos De nada no puedo recordar, Pero hasta el último instante Me quedara la maravilla Hablándome por siempre De tu silencio de la noche primera

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

EL CORAZÓN Dinuţ Elena–Alexandra Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu Prof. Colpoș Codruța Pobre corazón enfermo, taberna en el camino de campo, ¿Quién recuerda?, ¿cuántos caminantes te han investigado?

todos dueños en tu casa, malos de pago, buenos broma...

de

Tú a todos les has dado dónde descansar, y parada en el camino, hasta que han derrochado el lleno de tus bodegas.

Tú no tenías cerrojo en la entrada, tampoco tesoro de la misma altura, y has honrado a cada uno con un vaso de bebida.

Hoy estás vacía y pobre, y tu taberna está muriendo ¿Quién cruzará tu umbral?, Taberna en el camino de campo...

Como venían en medio de la noche.

Viajeros temporales por el mundo,

LETTERA Lupașcu Dumitrița Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Guardo come fa passare il tempo, E tu, cosi lontano, E ora penso Di mandare un libro.

Strati dentro prato Tutti sono seminate E ti dice la madrina Buona salute!

E fiorito il geranio Nel nostro giardino, E cosi rosso Finestra di papavero.

E ancora una notizia, Tu lo sai, zio?

Tra una settimana Sposiamo Floare.

Il padre e andato a fiere,

167

La madre sta e cucia E tot piange, povera Perche non sei a casa Io, sto pensando Passo il giardino alla sera Piango nel mistero, Piango perche non voglio vedermi

Batterli deserto Quelli strani paesi...

Noi ci prepariamo per il matrimonio E pensiamo di te...

TU SILENCIO Dobrin Andreea Flavia Liceul Teoretic ,,Constantin Noica” Sibiu, Prof. Dobrotă Petrina Afiliados más que te importa primera noche, Una noche humeda, azul; En su paz horipilante Ella habló solamente nuestro silencio.

Desde tantas noche han pasad, Todas las noches con susurros y palabras.

De lo que estaba diciendo altares, Nada que no recuerdo.

Pero hasta el momento de partir Una licencia va con encanto Y hablando de mi para siempre El silencio de la noche primera.

168

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Cuprins Argument ............................................................................ 5 Secțiunea critică literară .................................................. 7 Premiul I ..................................................................................... 7 IMAGINI ALE SOCIETĂŢII ROMÂNEŞTI ÎN PUBLICISTICA LUI OCTAVIAN GOGA Nuţoiu Maria-Denisa ...................................................... 7 RENUNŢAREA LA PROPRIUL EU – CĂLĂTORIE ÎN VIS Cicur Oana ...................................................................... 12 AŞTEPTARE (FRAGMENT) Bădăruţă Haşigan Ionuţ ................................................ 16 MIRAJUL DIN ZARIŞTE Bratu Teodora ................................................................ 19 Premiul II................................................................................... 23 MIHAI EMINESCU ÎN VIZIUNEA LUI OCTAVIAN GOGA Frătean Denisa ................................................................ 23 FRAGMENTE AUTOBIOGRAFICE – ESCALE ÎN TIMP ŞI VIAŢĂ Popa Laura ..................................................................... 27 Premiul III ................................................................................. 31 IMAGINEA INTELECTUALULUI RURAL: DĂSCĂLIȚA Zodian Bianca ................................................................. 31 OCTAVIAN GOGA, ÎNTRE SUFERINȚĂ ȘI TĂGADĂ Podină Ionuț ................................................................... 34 CREAŢIA LUI OCTAVIAN GOGA Vacarciuc Mihail ............................................................ 36 AGONIE Bleaja Sebastian ............................................................. 38 169

Premiul Special .......................................................................... 40 OCTAVIAN GOGA - LA VOIX DU PEUPLE Luca Denisa-Ştefania ..................................................... 40

Secțiunea lirică - gimnaziu .............................................. 44 Premiul I .................................................................................... 44 POEZIA GRAMATICII Subţirelu Iulia ................................................................. 44 ETERNITATE Spineanu Miruna-Teodora ............................................ 45 GLOBURI DE CULOARE Listrat Antonia ............................................................... 45 Premiul II................................................................................... 46 PARFUM DE PRIMĂVARĂ Thomits Patricia ............................................................. 46 REÎNTREGIREA SINELUI Proteasa Cătălina Alexandra ........................................ 46 PRINTRE GRATII Mîrza Andra ................................................................... 47 Premiul III ................................................................................. 48 FLOAREA TATII Bacriu Iuliana Maria ..................................................... 48 ŞOAPTE TÂRZII… Zaharia Denis Andrei .................................................... 49 PĂDUREA TRISTĂ Ţari Maria Alexandra.................................................... 49

Secțiunea lirică - liceu ...................................................... 50 Premiul I .................................................................................... 50 DACĂ AI FI O PASĂRE… Răduț Ștefania-Alexandra ............................................. 50 POVESTEA PANDOREI ÎN VERSURI Căzan Denisa Ioana........................................................ 51 170

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III TĂCERE Farmatu Teona ............................................................... 52 CĂLĂUZĂ CĂTRE LIBERTATE Teodorescu Roxana-Elena ............................................. 52 Premiul II................................................................................... 53 NOSTALGIA POETULUI Filip Bettina .................................................................... 53 ACUARELĂ DE IARNĂ Nagy Andrei Mihail........................................................ 54 LUMINA Müler Renata .................................................................. 54 NUMAI CU TINE… Durac Gină ...................................................................... 55 Premiul III ................................................................................. 56 FRÂNTURI DE ADOLESCENȚĂ Fekete Ionuț .................................................................... 56 PRESENTIMENT Petre Oana ...................................................................... 57 GÂNDURI SPARTE Voicu Andreea Monica .................................................. 58

Secțiunea epică - gimnaziu .............................................. 59 Premiul I .................................................................................... 59 MUMA Câmpanu Elena Diana ................................................... 59 EXPLORAREA ARHIPELAGULUI PRIMĂVERII Borger Cezara................................................................. 60 Premiul II................................................................................... 62 PARFUM DE ALTĂDATĂ Vîrtejanu Elena Daniela ................................................ 62 CAVALERUL OM ȘI BALAURUL Panait Maria-Emilia ...................................................... 64 DULCE VISARE Muntean Diana Ana ....................................................... 68

171

Premiul III ................................................................................. 70 PEISAJ MARIN Thomits Patricia ............................................................. 70 SARAH ȘI CĂLĂTORIA PE TĂRÂMUL CĂRȚILOR Ichim Daria ..................................................................... 71

Secțiunea epică - liceu ...................................................... 73 Premiul I .................................................................................... 73 EROARE Kudo Naomi .................................................................... 73 O ALTĂ POVESTE A LUI HARAP-ALB Matei Alex ....................................................................... 74 Premiul II................................................................................... 76 MARGINALII LA CĂLDURA SORBITELOR CAFELE! Gândilă Ecaterina .......................................................... 76 CURIOZITATE FATALĂ Tara Teodora .................................................................. 78 Premiul III ................................................................................. 80 RESPIRAȚIILE ȘI EXIGENȚELE UNEI DUPĂ-AMIEZI Drăghiță Sonia ................................................................ 80 IUBIRE ... ÎN LUNA LUI MARTE Pasăre Irina..................................................................... 82 SANCTUARUL COPILĂRIEI Voicu Andreea Monica .................................................. 84

Traduceri din limba germană - gimnaziu ...................... 89 Premiul I .................................................................................... 89 LIEDER IV Lomnașan Carolin .......................................................... 89 Premiul II................................................................................... 89 VERLASSEN Dobre Flavius Daniel...................................................... 89

172

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Traduceri din limba germană - liceu.............................. 91 Bilingv ........................................................................................ 91 Premiul I .................................................................................... 91 MANCHMAL IN MICH Văduva Ioana-Alexandra .............................................. 91 Limba maternă........................................................................... 92 Premiul I .................................................................................... 92 DEIN SCHWEIGEN Pascu Julia ...................................................................... 92 Limba modernă .......................................................................... 92 Premiul I .................................................................................... 92 ALTE Cicur Oana ...................................................................... 92 Premiul II................................................................................... 93 WEIHNACHTSMANN Catană Victor ................................................................. 93 Premiul III ................................................................................. 94 DER WOLF Diaconescu Codruța Veronica....................................... 94

Traduceri din limba maghiară - liceu ............................ 95 Premiul I .................................................................................... 95 VÁRAKOZÁS Ferencz Izabella .............................................................. 95 EGY PILLANAT Ferencz Tünde ................................................................ 96 Premiul II................................................................................... 96 ALKONYAT Molnos Ibolya ................................................................. 96 EGY KÖNYCSEPP Nica Julia......................................................................... 97

173

Traduceri din limba franceză - gimnaziu ...................... 98 Premiul I .................................................................................... 98 LE NOËL DES ENFANTS Goglinache Ovidiu Andrei ............................................. 98 Premiul II................................................................................... 98 LA MER MORTE Prială Johanna-Esther ................................................... 98 COUCHER DU SOLEIL Marcu Ruxandra ............................................................ 99 Premiul III ................................................................................ 100 CRÉPUSCULE Crăciun Cosmina Mihaela ............................................ 100 UNE LARME Aionițoaie Ana-Maria ................................................... 100

Traduceri din limba franceză - liceu ............................. 101 Premiul I ................................................................................... 101 LE CŒUR Anghel Andreea ............................................................. 101 AU LOIN Tiliță Lavinia ................................................................. 102 Premiul II.................................................................................. 102 A LA NUIT TOMBANTE Jâtaru Elena-Laura ....................................................... 102 LE SANS PAYS Ignat Andreea ................................................................ 103 MARE AETERNUM Frătean Denisa ............................................................... 104 Premiul III ................................................................................ 104 ABANDONNÉS Humă Sabrina................................................................ 104 LETTRE Popescu Mirela Gabriela .............................................. 105 174

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III LE CHÊNE Mocanu Alexandru- Ionuț ............................................ 106 IL ÉTAIT UNE FOIS Moraru Alina Elena ...................................................... 106

Traduceri din limba spaniolă ......................................... 108 Premiul I ................................................................................... 108 UNA LAGRIMA Pițică Giulia Ramona Andreea .................................... 108 Premiul II.................................................................................. 108 LA SANGRE Dinuţ Elena–Alexandra ................................................ 108 Premiul III ................................................................................ 110 LORELEY Ivan Andra Maria ......................................................... 110 SIN PATRIA Ardeleanu Daniel ........................................................... 110

Traduceri din limba engleză - gimnaziu ....................... 112 Premiul I ................................................................................... 112 ONCE UPON A TIME….

Teodoreci Gabriela........................................................ 112 ROSES Bultean Iulia .................................................................. 112 Premiul II.................................................................................. 113 SUNSET Covaciu Maria ............................................................... 113 YOUR SILENCE Păceană Andreea Monica ............................................. 114 A TEAR Bîrză Ana-Maria ........................................................... 114 Premiul III ................................................................................ 115 LETTER Blendea Emilia ............................................................... 115 175

COAL Bocan Carina-Maria ..................................................... 115 ON THE SHORE Vaicăr Mădălin Ionuț ................................................... 116 IN THE EVENING Călugăru Cristiana........................................................ 117

Traduceri din limba engleză - liceu ............................... 118 Premiul I ................................................................................... 118 THE RING DANCE OF THE WAVES Juravle Forentina .......................................................... 118 A TEAR Căţea Andreea ............................................................... 120 Premiul II.................................................................................. 120 ABANDONED Boariu Diana .................................................................. 120 A ROSE IS DYING Costache Diana .............................................................. 121 “ALONE” Moza Oana ..................................................................... 121 Premiul III ................................................................................ 122 NIGHT Ungureanu Andreea ...................................................... 122 LORELEY Corbea Ioana ................................................................. 124 AUTUMN Morari Briana................................................................ 125 Premiul special ......................................................................... 125 СЛЕЗА Lupașcu Dumitrița ........................................................ 125

Lucrări care merită apreciate ........................................ 126 POEZIE Tâlvan Sînziana ............................................................. 126 176

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III STINS Molnos Ibolya ................................................................ 127 ÎN OASE Lăzăriciu Paula.............................................................. 127 COPILĂRIA, CUFĂR DIAMANTIN DIVIN Nicula Marco ................................................................. 128 A PLECAT BUNICU’ Șeican Teodora .............................................................. 129 MELANCOLIE Muntianu Mara ............................................................. 129 GARA FERMECATĂ Nicoară Theodor............................................................ 130 DRUM SPRE INFINIT… Anghelescu Anamaria ................................................... 131 TIMPUL...

Hoinoaia Lavinia ............................................................ 13 O COMOARĂ...

Saroşi Robert ................................................................. 132 DOR ŞI DOARE Popescu Maria ............................................................... 133 ETENA REFORMĂ, UN DISCURS ATÂT DE ABSURD – PRINTRE POLICROMIILE CUVINTELOR NEZISE! Mărginean Alexandra ................................................... 133 INSTANTANEU Gândilă Gabriela ........................................................... 136 RĂZBOI PE ASFALT Ghirbomean Teodor-Samuel ........................................ 139 COPILĂRIA - NESTEMATA CERULUI Muntean Georgiana-Daniela ........................................ 143 DIN ADÂNCURI Lăzărescu Lorena .......................................................... 145 TĂRÂMUL PRIMĂVERII Dordea Alexia-Medeea.................................................. 148 LEGENDA PRIMĂVERII Aruncutean Şerban ....................................................... 149 MAMA Pitariu Sarah.................................................................. 151 FEREASTRA PRIMĂVERII Bacriu Iuliana Maria .................................................... 153 177

EU…ÎN VIITOR Mardale Maria Ecaterina ............................................. 154 O LUNGĂ PERIPEŢIE....

Lungu Petru ................................................................... 155 METAMORFOZE Trihenea Dragoş ............................................................ 157 A CITI SAU SCRISOARE CĂTRE TINE Minea Teodora- Maria.................................................. 158 DINCOLO DE INFINIT Irimeaş Larisa................................................................ 160 UNE LARME Morariu Timotei ............................................................ 161 PARIS Aiordăchioaie Ana Maria ............................................. 162 SONNENUNTERGANG Feldara Teodora ............................................................ 162 EINE TRÄNE Diaconescu Codruța Veronica...................................... 163 DIE ALTEN Tîlvan Denisa Sînziana ................................................. 163 MEINE LIEDER Săcășan Larisa ............................................................... 164 WEIHNACHTSMANN Moisin Bogdan ............................................................... 165 DEINE STILLE Salomiu Elena ................................................................ 165 TU SILENCIO Cojan Viorel Eduard..................................................... 166 EL CORAZÓN Dinuţ Elena–Alexandra ................................................ 167 LETTERA Lupașcu Dumitrița ........................................................ 167 TU SILENCIO Dobrin Andreea Flavia ................................................. 168

178

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Premiile acordate Secțiunea critică literară PREMIUL I  Nuțoiu Maria-Denisa - Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig, Sibiu, prof. Din Petre  Cicur Oana - C.N. ,,Octavian Goga” Sibiu, prof.dr. Pircă Lidia  Bădăruţă Haşigan Ionuţ - C.N. „Octavian Goga” Sibiu, prof. Vișan Ramona  Bratu Teodora - C.N. „Octavian Goga” Sibiu, prof.dr. Pircă Lidia PREMIUL II  Frătean Denisa - C.N. ,,Octavian Goga” Sibiu, prof. Stoian Achim  Popa Laura - C.N. „Octavian Goga” Sibiu, prof. Vişan Ramona PREMIUL III  Zodian Bianca - C.N. ,,Vasile Alecsandri” Bacău, prof. Casian Alina  Podină Ionuț - Seminarul Teologic Liceal Sf. Iosif Mărturisitorul Baia Mare, prof. Gavriș Andreea Raluca  Vacarciuc Mihail-Colegiul Tehnic Comunicații “N.V. Karpen” Bacău, prof.Ciorcilă Elena  Bleaja Sebastian (gimnaziu) - C.N.„Octavian Goga” Sibiu, prof. Verdeș Luca Laura PREMIUL SPECIAL  Luca Denisa-Ştefania - Collège National d’Informatique „Spiru Haret” Suceava, prof. Mihoc Aura

Secțiunea lirică - gimnaziu PREMIUL I  Subţirelu Iulia - C.N. „Mircea Cel Bătrân” Rm. Vâlcea, prof.dr. Oprea Geanina  Spineanu Miruna Teodora - Palatul Copiilor Timișoara, prof. Spineanu Claudia  Listrat Antonia - Școala Gimnazială „George Topârceanu” București, prof. Hagiu Monica PREMIUL II  Thomits Patricia - Școala Gimnazială „Regele Ferdinand”, prof. Fulga Iulia

179

 Proteasa Cătălina Alexandra - C.N. „Mircea Cel Bătrân” Rm. Vâlcea,

prof.dr. Oprea Geanina  Mîrza Andra - C.N. ,,Alexandru Ioan Cuza” Ploiești, prof. Rădulescu Cătălina PREMIUL III  Bacriu Iuliana Maria - Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu, prof.

Rusu Anca  Zaharia Denis Andrei - Şcoala Gimnazială Nr.3 Drobeta Turnu Severin, Mehedinți, prof. Manu Ionica  Ţari Maria Alexandra - Şcoala Gimnazială ,,Ioan Murariu” Cristineşti, Dorohoi, Botoșani, prof. Enache Adriana

Secțiunea lirică - liceu PREMIUL I  Răduţ Ștefania-Alexandra – C.N. Bănăţean Timişoara, prof. PopescuOkoveczky Dorina  Căzan Ioana Denisa – C.N. „Octavian Goga” Sibiu, prof.dr. Pircă Lidia  Farmatu Teona - C.N. „Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț, prof. Baluș Alina  Teodorescu Roxana-Elena, C.N. „Vasile Alecsandri” Bacău, prof.

Casian Alina PREMIUL II  Filip Bettina – Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu, prof. Petrina Dobrotă  Nagy Andrei Mihail – Şcoala Centrală Bucureşti, prof. Scarlat Mădălina  Müler Renata – Liceul ,, Regina Maria” Dorohoi, Botoșani. prof. Foca Alina  Durac Gină - Liceul Tehnologic Special, Drobeta Turnu Severin, Mehedinți, prof. Borugă Ionela PREMIUL III  Fekete Ionuţ – Liceul Tehnologic de Transporturi Ploieşti, prof. Răducea Mihaela  Petre Oana – Liceul Tehnologic Nr.1 Mărăcineni, Argeş, prof. Tudor Ramona  Voicu Andreea Monica - C.N.„Gib Mihăescu” Drăgășani,Vâlcea, prof.Radu Mihaela

180

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III Secțiunea epică - gimnaziu PREMIUL I  Câmpanu Elena Diana - Școala Centrală Bucureşti, prof. Scarlat Mădălina  Borger Cezara - Școala Gimnazială „Radu Selejan” Sibiu, prof. Coroian Anamaria PREMIUL II  Vîrtejanu Elena Daniela - Școala Centrală Bucureşti, prof. Scarlat Mădălina  Panait Maria-Emilia - C.N. „Gib Mihăescu” Drăgăşani, Vâlcea. prof.

Mărgăritescu Camelia  Muntean Diana Ana - Școala Gimnazială Rășinari, Sibiu, prof. Secu Daniela Maria PREMIUL III  Thomits Patricia - Şcoala Gimnazială ,,Regele Ferdinad” Sibiu, prof.

Fulga Iulia  Voicu Andreea Monica - C.N. „Gib Mihăescu” Drăgășani, Vâlcea, prof.

Radu Mihaela  Ichim Daria - Școala Gimnazială „Iulia Hașdeu” Galați, prof. Ichim Cristina Oana

Secțiunea epică - liceu PREMIUL I  Kudo Naomi - C.N. „Vasile Alecsandri” Bacău, Prof. Casian Alina  Matei Alex - C.N. „Frații Buzești” Craiova, Dolj, prof. Căpățînă Irina PREMIUL II  Gândilă Ecaterina - Colegiul Tehnic ,,Cibinium” Sibiu, prof. Curelea Daniela  Tara Teodora - C.N. „Octavian Goga” Sibiu, prof. dr. Pircă Lidia PREMIUL III  Drăghiță Sonia - Liceul Tehnologic ,,Avram Iancu” Sibiu, prof. Curelea Dragoș  Pasăre Irina - Liceul Tehnologic Transporturi Auto Craiova, Dolj, prof.

Vînătoru Mariana

Traduceri în limba germană - gimnaziu PREMIUL I  Lomnăşan Carolin – C.N. „Samuel von Brukenthal” Sibiu, prof. Trifu Andreea

181

PREMIUL II  Dobre Flavius Daniel – C.N. „Octavian Goga” Sibiu, prof. Man Monica

Traduceri din limba germană - liceu Bilingv PREMIUL I  Văduva Ioana–Alexandra - C.N.Bilingv „George Coşbuc” Bucureşti, prof. Mihai Nicoleta

Limba maternă PREMIUL I  Pascu Julia – C.N. „Samuel von Brukenthal” Sibiu, prof. Trifu Andreea

lb.modernă PREMIUL I  Cicur Oana - C.N. „Octavian Goga” Sibiu, prof. Maier Nicoleta PREMIUL II  Cătană Victor- C.N. „Octavian Goga” Sibiu, prof. Minea Ana Maria PREMIUL III  Diaconescu Codruţa Veronica - C.N. „Elena Cuza” Craiova, Dolj, prof.

Cristea Camelia

Traduceri din limba maghiară - liceu PREMIUL I  Ferencz Izabella - C.N. „Octavian Goga” Sibiu, prof. Benedek Edith  Ferencz Tünde - C.N. „Octavian Goga” Sibiu, prof. Benedek Edith PREMIUL II  Molnos Ibolya - C.N. „Octavian Goga” Sibiu, prof. Benedek Edith  Nica Julia - C.N. „Octavian Goga” Sibiu, prof. Benedek Edith

Traduceri din limba franceză - gimnaziu PREMIUL I  Goglinache Ovidiu Andrei - Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Brăila, prof. Necula Silvia PREMIUL II  Prială Johanna Esther - C.N. ,,I.C.Brătianu” Haţeg, Hunedoara, prof.

Neiconi Elduţa-Liliana  Marcu Ruxandra – Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” Bacău, prof.

Dumitraşcu Elena

182

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III PREMIUL III  Crăciun Cosmina - Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Brăila, prof.

Necula Silvia  Aioniţoaie Ana-Maria – Șc.Gimnazială „Alecu Russo” Iași, prof.

Durdureanu Irina

Traduceri din limba franceză – liceu PREMIUL I  Anghel Andreea - Liceul Teoretic „Sfânta Maria” Galaţi, prof. Codrescu Mihaela  Tiliță Lavinia - Collège Technique “Gheorghe Balș” Adjud, Vrancea, prof. Mustață Nicoleta PREMIUL II  Jâtaru Elena-Laura - Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Galaţi, prof.

Todoran Adina  Ignat Andreea – C.N. Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău, prof.

Munteanu Monica  Frătean Denisa - C.N. „Octavian Goga” Sibiu, prof. Istrate-Mateescu Mirela PREMIUL III  Humă Sabrina – Liceul„Alexandru Vlahuţă” Şendriceni, Botoşani, prof.

Dănilă Adina  Popescu Mirela Gabriela - C.N. „Elena Cuza” Craiova, prof. Corbeanu Liana  Mocanu Alexandru-Ionuț - Liceul Tehnologic „George Bibescu”, Craiova, prof. Duican Lucia  Moraru Alina Elena - C.N. „Ion Creanga”, București, prof. Dumitrescu Laurențiu

Traduceri din limba spaniolă PREMIUL I  Pițică Giulia Ramona Andreea - C.N. „Elena Cuza” Craiova, prof.

Mitruț Monica PREMIUL II  Dinuţ Elena – Alexandra, C.N. „Octavian Goga” Sibiu, prof. Colpoș Codruța PREMIUL III  Ivan Andra Maria - C.N. Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu, prof. Filip Mihaela

183

 Ardeleanu Daniel - C.N. „Dimitrie Cantemir” Onești, Bacău, prof.

Miloiu Raluca-Ioana

Traduceri din limba engleză – gimnaziu PREMIUL I  Teodoreci Gabriela – Şc.Gimnazială Dîrmăneşti Argeş, prof. Bedereagă Andreea  Bultean Iulia - C.N. „I.C.Brătianu Hațeg, Hunedoara, prof. Basarabă Daniela PREMIUL II  Covaciu Maria - Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad, prof. Nistora Agneta  Pãceanã Andreea Monica - Şcoala Gimnazialã Ostroveni, Dolj, prof. Ilie Camelia  Bîrză Ana-Maria - Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu, prof.

Banea Izabella PREMIUL III  Blendea Emilia - Școala Gimnazială „Badea Cîrțan” Cîrțișoara, Sibiu, prof. Albean Teodora  Bocan Carina-Maria - Șc.Gimn. Aron Densusianu – Hațeg, Hunedoara, prof. Muntean Iuliana  Vaicăr Mădălin Ionuț - Şcoala Gimnazialã Ostroveni Dolj, prof. Ilie Camelia  Călugăru Cristiana - Şcoala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu, prof. Rusu Anca

Traduceri din limba engleză – liceu PREMIUL I  Juravle Forentina - C.N.„Mihai Eminescu” Suceava, prof.Arotaritei Monica-Petruta  Căţea Andreea - Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea, prof. Toma Mihaela PREMIUL II  Boariu Diana - C.N. „Octavian Goga” Sibiu, prof. Silaghi Gabriela  Costache Diana - C.N. ,,B.P.Hasdeu”, Buză, prof. Marinescu Rocsana  Moza Oana - C.N. „Octavian Goga” Sibiu, prof. Săvescu Georgiana

184

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III PREMIUL III  Ungureanu Andreea - Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” PiatraNeamț, prof. Secară Ana-Irina  Corbea Ioana - Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu” Buzău. prof.

Mioara Alina  Morari Briana - Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Suceava, prof. Pădurari Oana PREMIUL SPECIAL  Lupașcu Dumitrița - C.N. „Octavian Goga” Sibiu

185

COMISIA DE JURIZARE A LUCRĂRILOR: Prof. dr. Luiza Bratu Prof. Laura Luca Verdeș Prof. dr. Lidia Pircă Prof. Laura Radu Prof. Achim Stoian Prof. Ramona Vișan

Prof. Lucia Duican - Liceul Tehnologic „George Bibescu” Craiova Prof.dr. Geanina Oprea - C.N. „Mircea Cel Bătrân” Rm. Vâlcea Prof. Mirela Iancu – Inspector general adjunct I.S.J. Sibiu

Limbi moderne: Prof. Codruța Colpoș Prof. Monica Man Prof. Ana Maria Minea Prof. Nicoleta Maier Prof. Mirela Mateescu Prof. Georgiana Săvescu

186

„Adevăratele poezii încep acolo unde se termină pe hârtie“ Octavian Goga

issn 2067-922x