stagiunea 2012/2013
manager Ada Hausvater
adaptare de
‚ Alexander Hausvater
după Liviu Rebreanu
Motto:
Nu m-ai fi căutat dacă nu m-ai fi găsit. Sf. Augustin, Confesiuni
Mie din tot ce-am scris până acum, Adam şi Eva mi-e cartea cea mai dragă. Poate pentru că într-însa e mai multă speranţă, dacă nu chiar mângâiere, pentru că într-însa viaţa omului e deasupra începutului şi sfârşitului pământesc, în sfârşit, pentru că Adam şi Eva e cartea iluziilor eterne... Liviu Rebreanu, Mărturisiri
Întâlniri esenţiale
- convorbire cu Alexander Hausvater -
Recitindu-l pe Rebreanu Nu opera lui Rebreanu în general, ci acest roman anume, Adam și Eva, vorbește în mod direct despre călătoria prin timp, prin spațiu, prin istorie și prin geografie ca necesitate, ca latură esențială a naturii umane. Suntem între cele două războaie mondiale, în „les années folles”, cum îi numim acum: amintirea morții e încă foarte prezentă, la fel și gândul că prieteni, că membri ai familiei au murit și că noi, cei rămași, nu ne-am realizat. Faptul că noi, în prezența atât de acută a morții, nu ne-am împlinit, a determinat mulți artiști, mulți intelectuali să reflecteze asupra nevoii esențiale a omului de a trece dincolo de limitele lui, dincolo de conturul lui fizic, anatomic, dincolo de destinul lui și să trăiască, să aibă experiențe în lumi diferite, în postúri diferite. Nu vorbim despre teoriile transmigrației sufletului, nu vorbim despre budism; vorbim despre necesitatea absolută a unei generații care și-a pierdut părinții și prietenii în primul război mondial- părinți a căror generație, pe de altă parte, a făcut posibil războiul - să trăiască altceva, să trăiască în alte forme, să trăiască esențial, în alte naturi și în alte circumstanțe. Așa că eu consider că Adam și Eva este una dintre acele cărți importante în memoria unei generații, ca Siddharta, sau ca proza lui Boris Vian în anii 50, și Coelho astăzi… Fiecare astfel de scriitor reprezintă o necesitate a timpului său. Faptul că Rebreanu nu este un star al literaturii universale mă surprinde și observ faptul că fenomenul literaturii românești în străinătate îl lasă în umbră pe Rebreanu ca autor al romanului Adam și Eva. Întâlnirea cu Rebreanu nu e o coincidență, ci o întâlnire spirituală și emotivă. Sper ca spectacolul să-i facă pe spectatori să citească și să recitească Adam și Eva.
Povestindu-l pe Rebreanu Adaptarea mea pentru scenă simplifică poveștile, dându-le acel „a fost odată ca niciodată”. Romanul acesta atât de complex este încă o dată o dovadă a unei literaturi uluitoare, care înseamnă materialul prim ideal pentru adaptări de scenă. El spune povestea profesorului Toma Novac, apreciat la Universitatea București, împlinit, care a vizitat lumea, moștenitor al întreprinderilor Novac, un om ce are totul, dar care sufletește aspiră la depășirea limitelor și normelor, anticipând o iubire peste timp și spațiu pentru care va trebui să plătească cu viața. Gândul că poți să întâlnești o altă persoană și împreună cu ea să iubești, să comunici, să ajungi până la esența vieții, dă o turnură semnificativă destinului. In acest spectacol iubirea nu are o formă recognoscibilă sau dacă da, atunci e cea a comunicării copilărești, a jocului. Nu are forma pasională din povestea Medeei și a lui Iason, de pildă. Este capacitatea de a continua un joc etern ce nu se va finaliza niciodată. Are uneori forma sărutului, sau a îmbrățișării cîteodată, dar mai mult decît atât, are forma unui zîmbet care spune „îmi face plăcere să fiu cu tine. Nu să fiu în tine, sau lîngă tine, nu să fiu soția ta, ci să fiu cu tine, să ne jucăm de-a Mesopotamia, de-a Egipt, de-a Roma. Și din joaca asta să înțelegem ceva despre noi”. Nu pasiunea din romanele lui Stendhal sau ale lui Dumas; iubirea este capacitatea omului de a dialoga și de a continua jocul dincolo de sfârșit, dincolo de sentința unui tiran - același, orice costum ar purta.
O poveste, un spectacol Cînd vreau să spun o poveste, mă întreb adesea pe ce anume vreau să pun accentul: pe povestea în sine sau pe felul în care este povestită? Câteodată ne uităm la un spectacol doar pentru unul din aceste aspecte. În Adam și Eva e foarte important să le îmbinăm pe amândouă, deoarece crâmpeie din aceste lumi ne fac să înțelegem că nu putem fi noi înșine decât în acel loc în care ne pierdem vechea formă, pentru ca astfel să putem căpăta una nouă. Spectacolul se bazează pe sugestie. Nici o scenă nu începe, nici o scenă nu se termină, realitățile se combină ca și cum ar fi sparte, câteodată din perspectiva omului conștient că totul se întâmplă între ora 7 și ora 7 și un minut... Când faci un spectacol de teatru bazat pe un roman știi că, oricare ar fi situația, ești un trădător, fiindcă, pe de-o parte, nu poți să aduci totalitatea unui roman în scenă, iar pe de altă parte, adaptarea în sine trebuie să fie și ea originală, creativă. E o situație foarte interesantă. Rebreanu, însă, îți dă această posibilitate pentru că romanul lui are un anumit simț al matematicii – cele șapte faze ale transmigrației sufletului, ora șapte, a șaptea zi… Este ciclul existenței - călătoria e posibilă deci. Întrebarea e dacă vrei, dacă ai curajul să-ți asumi chestia asta. Un bărbat și o femeie, cei „meniți” unul altuia, pot să se găsească în viața asta? Eu sunt absolut sigur că ei se întâlnesc. Bărbatul ideal, cel sortit, a ajuns în fața retinei tale într-o zi, dar tu erai prea ocupată, sau prea înfricoșată și nu ai trecut strada până la el. Nu ai riscat. Dar el era acolo. Pentru Rebreanu, riscul înseamnă moartea. Trebuie să riști tot și să începi de la zero. De dincolo de zero. Eu consider că cea mai mare calitate umană este curajul, capacitatea de a risca. Vrem să fim iubiți, dar creativitatea costă. Vorbim astăzi despre mari artiști, îi adulăm, dar ei nu știu, și nu vor ști niciodată. Van Gogh, Gauguin, de pildă, au lăsat totul în urmă. Dacă ar fi rămas în vechile lor vieți, ar fi fost poate soți buni și buni cetățeni, dar cine și i-ar mai fi amintit azi? Ei au făcut călătoria…
Despre supravieţuire și alte alegeri Instinctul de supraviețuire este un instinct cu care te naști. În unele societăți chiar ești învățat asta. Ileana și Toma ar fi putut supraviețui cu ușurință, dar ei au decis ca niciodată să nu-și plătească supraviețuirea cu demnitatea iubirii lor. A consemnat C.P.
Moartea și viața, după adevăr, nu se pot deosebi; Moartea, așa cum o știu cei mulți, este o poartă tainică ce duce spre nimic sau un Dincolo necunoscut. Desăvârșitul trece prin ea și e ca și cum n-ar fi trecut nici un prag. Lao-Tse, Tao-Te-King (Cartea despre Cale și Virtute)
Imaginea este semn. Secvență după secvență, o călătorie prin timp și prin spațiu se construiește. Ca un joc, un caleidoscop, o aminitre inconstantă, dar mereu prezentă. Ca un zîmbet ce persistă după ce lacrimile s-au uscat. Adam și Eva: nu o poveste de iubire, ci una a devenirii, a împlinirii. Am învățat să abstractizăm, să numărăm și să încărcăm numărul cu semnificații, cu simboluri. Și totuși, tânjim după Unu. După Adam Kadmon, omul primordial. Concret, nu metaforic. Ne trădează gesturile de zi cu zi, curiozitatea, necesitatea de a trece mereu dincolo de acum și aici, de a ne desăvârși în întâlnirea cu o altă ființă, data viitoare, altundeva... Trăim cu credința că esența și existența lucrurilor sunt identice, după cum postulează renascentistul Pico della Mirandola; învățăm să parcurgem distanța incomensurabilă dintre timpul obiectiv și cel subiectiv; ne punem speranța în nebănuitele dimensiuni ale spațiului. E o călătorie pe care, într-o viață sau în șapte, trebuie s-o facem cu toții: la capătul ei se află conștiința. Codruța Popov
Toate câte la fel au fost ori încă dăinuiesc pe globul ăsta sau pe-oricare altul, Toate ce-n viață sunt, și-n moarte, tot ce e al trecutului, prezentului, viitorului, Adânca potrivire împletește toate, pe toate-ntotdeauna le-a împletit, Și pe vecie le va toarce, strângându-le, înlănțuindu-le-mpreună. Walt Whitman, Noaptea singur pe plajă
Ruga mea, dorința mea fierbinte e să trecem împreună peste pragul acestei vieți. E o dorință ce n-o să piară niciodată de pe pământ. O să sălășluiască în sufletul fiecărei soții care iubește, până la sfârșitul timpurilor (...) Ruga asta este și ea nemuritoare și o să dăinuie cât o să dăinuie stirpea mea. Sunt prima soție. Și în ultima soție o să mă repet. Mark Twain, Jurnalul lui Adam și al Evei
Pretextul romanului Adam şi Eva e o scenă trăită prin septembrie 1918, la Iaşi. Pe strada Lăpuşneanu, pe o răpăială de ploaie, am întâlnit o femeie cu umbrelă. Din depărtare m-au uimit ochii ei verzi, mari, parcă speriaţi, care mă priveau cu o mirare ce simţeam că trebuie să fie şi în ochii mei. Femeia mi se părea cunoscută, deşi îmi dădeam perfect seama că n-am mai văzut-o niciodată. Din toată înfaţişarea ei înţelegeam că şi ea avea aceeaşi impresie. Am trecut privindu-ne cu bucurie şi curiozitate, ca şi când ne-am fi revăzut după o vreme îndelungată. Nu ne-am oprit însă, deşi am fi dorit amândoi. Umbrela îi alunecase într-o parte. Din figura ei totuşi n-am reţinut decât ochii şi mai mult privirea. După ce am făcut câţiva paşi, mi-a părut rău că nu mam oprit şi am întors capul. Făcuse şi ea aceeaşi mişcare, îndemnată, desigur, de acelaşi imbold. Pe urmă a dispărut pentru totdeauna... Aceasta este scena. Era primul caz pentru mine de acel déjà vu, despre care vorbesc teosofii şi toţi adepţii mistici ai reîncarnării. Mă simţeam fericit şi mişcat. Până ce am ajuns acasă, în str. Păcurari, am şi botezat-o pe necunoscuta mea cu un nume romanţios, iar din întâlnirea cu ea am turnat repede o nuvelă cu o reîncarnare cam ciudată, fiindcă întrebuinţasem o viziune avută cu mulţi ani înainte, tocmai prin clasa a cincea de liceu, adică la vârsta critică a primelor efuziuni erotice. Liviu Rebreanu, Mărturisiri
Un singur gest ca un trăsnet pe neașteptate venit și împlinit deodată. O dată. O singură dată. Apoi cel trăsnit ars pân-la capăt. Cenușa cântă: M-am întors printre cei vii. Gheorghe Drumaru, Gesturi simple
DISTRIBUȚIA
Toma Ileana Tudor Aleman Infirmiera Femeia în negru Inspectorul Petrescu Dr. Filostrat Doamna Brebenaru Poplinski Neferura Jurnalistul Dragomir Brebenaru Pacienți Decor Costume Muzica Light design Video design Coregrafie
IONUȚ CARAS RAMONA DUMITREAN ION RIZEA ANA MARIA COJOCARU MARA OPRIȘ COLIN BUZOIANU CLAUDIU DOGARU LAURA AVARVARI VICTOR MANOVICI ALINA ILEA MATEI CHIOARIU BOGDAN SPIRIDON ANDREEA BREABĂNU, ISA BERGER, FLAVIUS RETEA, IONUȚ IOVA ADRIAN DAMIAN ALINA LĂȚAN ADRIAN ENESCU LUCIAN MOGA LUCIAN MATEI ANDREA GAVRILIU
Asistent de regie Marius Lupoianu
Un spectacol de ALEXANDER HAUSVATER
durata spectacolului 1h45, fără pauză locația Sala 2 data premierei 28.11.2012
Regia tehnică Sufleor / Regizor de culise Sonorizare Lumini Video Secretariat literar Ticketing Coordonator tehnic Șef producție Recuzită Costume Coafură Machiaj Tehnic Personal de sală
Redactor foto grafica & dtp tipograf
Anna Ilyes Iudita Reinhardt Sebastian Hamburger Gerhard Crăciuni, Alexandru Stănescu, Adrian Stănescu, Laurențiu Marin, Ilie Mateescu, Grațian Popp, Cosmin Pătru, Alexandru Stănescu, Costinel Purcaru, Molnar Iosif, Mircea Chinezon Flavius Marușca Codruța Popov Maria Manolache ing. Horațiu Nica ing. Radu Berzescu Alin Tofan, Mariana Doboșan, Iulia Doboșan, Cătălin Miculescu Monica Grand, Lorena Caldeș, Marilena Suciu, Neli Gerstenengst, Maria Aluas Dana Genig, Miriam Eunice Tamaș Gabriela Strugaru, Lucia Moise Toth Iosif, Marius Crăciunesc, Pataki Gheorghe, Daniel Galetar, Ioan Ilia, Mircea Ghindăoanu, Gothard Sandor, Mircea Drăgan, Gelu Lepa, Marius Hoduț, Traian Oneț, Vasile Iuga, Varga Desideriu, Ioan Bârzovan, Cristian Cristea, Mihai Ninel, Nicolae Lăcătuș, Dorin Nica, Szabo Zoltan, Sorin Cebuc, Iosif Balasz Niculina Morar, Maria Manolache, Carmen Trifan, Ciprian Cojocaru, Bogdan Socaciu, Gabriel Cozma, Ciprian Prune, Monica Morar, Monica Purcaru, Daniel Pascu, Ciprian Ursu Codruța Popov Adrian Pîclișan popljubo Carla Stiassny tipar tntm 2012 Redactorul caietului program mulțumește Alinei George pentru ajutorul acordat.
www.tntimisoara.com
Teatrul Național este o instituție publică subvenționată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național