Noiembrie 2012

Page 1



facebook.com/profilcultural

Editorial

LAURENŢIU STRĂUŢ

Director editorial

CONCERT ROGER WATERS ÎN ROMÂNIA CU SUPERPRODUCȚIA THE WALL

pg. 17 Veșmintele indiferenței

PROGRAMUL EDUCAŢIONAL AL MUZEULUI DE ISTORIE NATURALĂ

pg. 6

APLICAŢII PENTRU SMARTPHONE ÎN COMPLEXUL NAŢIONAL MUZEUL ASTRA

pg. 7

1925 DE MINUTE DE SPECTACOL ÎN NOIEMBRIE LA TNRS

pg. 9

INTERVIU CU COREGRAFUL ANDREI LITVINOV

pg. 12

DON QUIJOTE SE ÎNTOARCE LA SIBIU

pg. 13

RECOMANDĂRI LITERARE

pg. 18

EDITOR:

Str. Giuseppe Garibaldi, nr. 11 Sibiu, Romania Tel: 0730488347

DIRECTOR EDITORIAL Laurenţiu Străuţ REDACTOR - ŞEF - Florina Badea ART-DIRECTOR - Adrian Oprea REDACTORI - Bogdan Feldman, Dana Mondoc, Oana Munteanu COLABORATORI - Teodora Cîrciumaru, Roxana Pepelea

În urmă cu vreo 10 ani, pentru o scurtă perioadă, am lucrat în comerț. Ca orice lucru nou acest fapt a adăugat ceva la experiența mea de viață. Însă cel mai important lucru pe care l-am învățat atunci este acela de a nu spune ”nu” atunci când te afli în postura de a oferi servicii. Comerciantul trebuie să îl convingă pe client de valoarea altui produs astfel încât acesta să renunțe la prima dorință. Extrapolând puțin această experiență din mediul de afaceri în cel cultural aș putea spune că dacă unui artist i se cere a anumită abordare, în ruptul capului nu trebuie să spună nu. Valoarea lui în acest caz va sta în puterea de a face în așa fel încât să nu se dorească acest lucru. Din păcate în România aroganța unor ”vedete” pe care le promovează TV-ul depășesc de multe ori valoarea în sine a artistului, acesta îmbrăcând veșmintele indiferenței, pe care apoi pe afișează ostentativ pe ecran. Aici e vorba însă de o cultură de masă...sau poate e prea pretențios să o numesc totuși cultură...

INSTITUŢII PARTENERE Casa de Cultură a Municipiului Sibiu , Teatrul de Balet Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu, Muzeul Naţional Brukenthal, Teatrul Naţional Radu Stanca,Biblioteca Astra, Teatrul Gong, CNM Astra, Centrul Cultural German Sibiu

numarul 47 II noiembrie 2012


Depeche Mode concertează anul viitor pe Arena Națională!

Despre artă şi război Expoziţia: Despre artă şi război Artist: Ilie Mitrea Locul de desfăşurare: Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal Durata: 30.10 – 16.11.2012 Curator: Alexandru Sonoc Lucrările acestui proiect expoziţional sunt realizate pe fondul unui plan de cercetare despre artă şi război. Plan care stă la baza tezei de doctorat „Artă şi Război” susţinută de artist. Teza îşi propune să prezinte opere de artă care au fost realizate ca elogii aduse victoriilor obţinute de soldaţi. Prin acest fapt se urmăreşte fuziunea şi influenţa dintre lumea războiului şi lumea artistică, astfel armata şi conducătorul acesteia sunt percepuţi ca artişti, iar artistul ca o armată. Lucrările prezentate în acest proiect expoziţional aduc un elogiu a ceea ce se numeşte „soldat”. Proiectul s-a contura în urma înţelegeri vieţii ca un război continuu purtat de om. Suntem născuţi din război şi trăim în război. Astfel deducem că termenul război nu se limitează doar la a descrie conflictul dintre două state, popoare sau rase umane, el având în structura sa şi însemne ale spiritualităţii. Pentru a exista conflict este nevoie de cel puţin două părţi, un ideal şi un scop.

Depeche Mode, trupa care a redefinit sunetul muzicii de-a lungul timpului, va porni într-un nou turneu european, cu o producție impresionantă, anunțându-se astfel a fi evenimentul muzical al anului 2013! Turneul va debuta pe data de 7 mai cu un show în aer liber, în parcul Hayarkon din Tel Aviv. Concertul de la București va avea loc pe 15 mai 2013 și se va desfășura pe Arena Națională. În ”Tour of the Universe” din 20092010, Depeche Mode a susținut 142 de concerte, înregistrând vânzări record cu cele peste 2,5 milioane de bilete. Celebrând mai mult de trei decenii în industria muzicală, cu peste 100 milioane de albume vândute în toata lumea, Depeche Mode și-a petrecut mare parte a acestui an lucrând la cel de-al 13-lea material discografic. Lansarea albumului este programată pentru primăvara anului viitor, succedand Sound Of The Universe din 2009. “Sunt extrem de entuziasmat în privința lansării unui nou album și sunt nerăbdător să încep turneul!” a declarat Dave Gahan. De-a lungul carierei trupa a primit cinci nominalizări la premiile Grammy, două nominalizări la MTV Video Music Awards și șase nominalizări la MTV Europe Music Awards, câștigând în anul 2006 la categoria Best Group. Biletele pentru concertul de la bucurești au prețurile cuprinse între 135 și 435 lei, în funcție de distanța față de scenă: cele fără loc, în categoria Gazon A și B, sunt 245 lei, respectiv 135 lei, în timp de locurile pe scaune vor costa 145, 170, 200, 240, 275, 320, și 435 lei.

S-au pus în vânzare biletele pentru concertul Rammstein Pe 1 noiembrie, de la ora 10.00, s-au pus în vânzare biletele la unul dintre cele mai așteptate show-uri ale anului viitor. Rammstein se întoarce în România în data de 29 iulie 2013, în cadrul Rock The City, festivalul care adună laolaltă cele mai mari nume ale rock-ului mondial. Festivalul Rock the City 2013 va avea loc în 27 si 28 iulie, la Romexpo, Bucureşti. După prima apariție la București (Sonisphere 2010), trupa germană tanz-metal a câștigat și mai mulți fani în România, pentru că după un concert Rammstein povestești zile în șir despre cum a fost și încerci să fredonezi muzica germanilor timp de câteva săptămâni. Impactul este atât de puternic pentru că Rammstein este o îmbinare perfectă de muzică, energie, forță și spectacol. Catalogată ca una dintre cele mai mari trupe de show din lume (a atras atenția chiar marilor regizori de film ai lumii, care au implicat trupa în diverse proiecte), Rammstein atrage atât prin formă, cât și prin conținut. În afară de variatele efecte pirotehnice, elemente de recuzită mereu surprinzătoare, măștile cu diferite conotații, plecările prin mulțime și atmosfera incredibilă, un show Rammstein aduce publicul foarte aproape de trupă, făcându-l, practic, parte în spectacol.

4


5

Baletul pe gheață din St. Petersburg vine la Sibiu În perioada 15-19 ianuarie 2013, Diesel Events va aduce pe scenele celor mai mari oraşe din ţară, într-un turneu naţional, cea mai faimoasă trupă de balet pe gheaţă din lume, “Saint Petersburg State Ballet On Ice”. Spectacolul de la Sibiu este programat în data de 18 ianuarie 2013. Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din St.Petersburg/Rusia este considerată una dintre bijuteriile Rusiei. Într-un decor feeric creat pe gheaţă adevărată, celebrii balerinii-patinatori ruşi vor interpreta, în premieră, la Sibiu, pe data de 18 ianuarie la Sala Transilvania. Biletele se pot procura din incinta complexului comercial Carrefour (culoar) și de la secretariatul Salii Transilvania începând cu data de 15 noiembrie 2012.


6

Powered by the Owl! Programul educaţional al Muzeului de Istorie Naturală în anul şcolar 2012-2013

În anul şcolar 2012/2013, Muzeul de Istorie Naturală din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu aduce în atenţia instituţiilor de învăţământ o nouă ofertă de activităţi din sfera educaţiei muzeale, desfăşurate sub titlul generic Powered by the Owl, continuând o tradiţie neîntreruptă din anul 2008. An de an, propunerile noastre doresc să vină pe de o parte în întâmpinarea cadrelor didactice din judeţul Sibiu, oferindu-le teme educaţionale legate de tematica şcolară dar şi teme care vin în completarea programei şcolare, precum şi în întâmpinarea elevilor, cărora le creăm un cadru informal de învăţare îndeosebi cu privire la educaţia pentru mediu. De aceea, prin specificul său, Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu doreşte să fie un factor social activ în conştientizarea comunităţii locale cu privire la mediu. Astfel, prin implicarea sa activă în procesul de învăţare, muzeul poate influenţa comunitatea în conştientizarea valorilor patrimoniului natural, în demersurile de conservare şi protejare a

acestuia. Prin participarea elevilor la activităţile de educaţie pentru mediu înconjurător desfăşurate în muzeul nostru (dar şi din alte instituţii, ONGuri etc.), putem determina şi influenţa formarea de indivizi cu un comportament corespunzător faţă de mediu. Programul educaţional al Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu în anul şcolar 2012-2013 este structurat pe categorii de vârstă, respectiv este împărţit după ciclul primar (clasele I-IV), ciclul gimnazial (clasele V-VIII) şi liceu (clasele IX-XII). Programul cuprinde vizite ghidate în cadrul expoziţiei permanente a muzeului dar şi proiecte tematice. Dintre acestea, se vor desfăşura următoarele proiecte: Clubul Bufniţei: cu ajutorul unui îndrumar special creat pentru elevii din clasele I-VI care vor participa în acest proiect, vor avea posibilitatea să parcurgă expoziţia de bază a muzeului prin completarea fişelor de lucru ale îndrumarului, având posibilitatea astfel să îşi fixeze mult mai bine cunoştinţele noi asimilate. Acest proiect se va desfăşura începând cu semestrul doi al anului şcolar 2012-2013. Ora de cunoaştere a naturii (Natur Kundestunde): prin intermediul unor ateliere creative în limba germană, copiii din clasele I-IV vor putea învăţa lucruri noi despre natură. Proiectul se desfăşoară pe parcur-

sul întregului an şcolar 2012-2013. Spectacolul Vieţii - Natura: doreşte să ofere elevilor prin intermediul filmelor documentare posibilitatea de a viziona şi participa la spectacolul naturii, de a descoperii şi cunoaşte frumuseţile ei şi nu în ultimul rând de a petrece timpul liber într-un mod plăcut, instructiv. Acest proiect este destinat atât elevilor din ciclul primar dar şi celor din ciclul gimnazial şi liceal. În cadrul proiectului, elevii mai mari vor fi implicaţi, pe lângă simpla vizionare a filmelor documentare, şi în prezentarea noţiunilor învăţate în urma vizualizării documentarelor prin realizarea pe baza acestora de prezentări PowerPoint, planşe, desene. Perioada de desfăşurare a proiectului va fi cuprinsă între lunile: Ianuarie – Iunie 2013. Pentru mai multe detalii cu privire la desfăşurarea programului educaţional şi a vizitelor puteţi accesa site-ul Muzeului Naţional Brukenthal http:// www.brukenthalmuseum.ro/educatie/ şi blogul Muzeului de Istorie Naturală pagina de educaţie: http://brukenthalnaturale.wordpress.com/educatie/. Muzeografi Gabriela Cuzepan şi Ana-Maria Mesaroş


7

Aplicaţii pentru smartphone în Complexul Naţional Muzeul Astra Pentru a se adapta nevoilor vizitatorilor, Complexul Naţional Muzeul Astra, împreună cu partenerul sau Neoma Solutions, a dezvoltat o alternativă la ghidajul clasic. Încă din data de 1 octombrie 2012, cei care vizitează Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului) pot observa pe fiecare obiectiv un cod QR (Quick Response).

Acesta este un cod bi-dimensional / cod matrice creat în 1994 de compania japoneză Denso Wave. Având capacitate de stocare de zeci de ori mai mare decât codurile clasice de bare şi fiind extrem de uşor de citit, codurile QR au deschis o nouă cale de transmitere şi recepţionare a datelor offline într-un mod rapid şi facil. Prin intermediul lor, un loc din lumea reală poate fi conectat cu o locaţie din lumea virtuală. Cu o simplă scanare ce durează mai puţin de o secundă se poate obţine pe telefonul mobil o foarte mare varietate de informaţii şi servicii. Orice posesor de

smartphone care vizitează Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului poate accesa informaţiile aferente monumentelor expuse, printr-o simplă scanare a codurilor QR., care îi va direcţiona către pagina de internet optimizată pentru dispozitivele mobile. Pe lângă informaţii specifice bilingve (în romană şi engleză), vizitatorii au la dispoziție şi un link către site-ul principal, unde se află datele complete, dar şi locaţia originală şi cea actuală a monumentului. Astfel, informaţiile pot fi actualizate extrem de uşor, fără costuri, iar în viitorul apropiat vor putea fi asociate diverse pagini pentru a alcătui trasee tematice sau concursuri gen ,,căutare de comori”. Floarea mobilierului pictat săsesc. Unde se află acum? Muzeul de Etnografie Săsească „Emil Sigerus” din cadrul Complexului Naţional Muzeal ASTRA găzduieşte o expoziţie fotografică ce face parte din proiectul educaţional Floarea mobilierului pictat săsesc. Unde se află acum? Expoziţia va putea fi vizitată până la data de 25 noiembrie 2012. Proiectul educaţional iniţiat în anul 2012 de către Complexului Naţional Muzeal ASTRA, Muzeul de Etnografie Săsească „Emil Sigerus”, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, abordează tema mobilierului pictat săsesc dintr-o perspectivă inedită, educaţională.

,,Caută”, ,,descoperă”, ,,cunoaşte” sunt cuvintele cheie ale proiectului. Elevii din câteva şcoli sibiene au fost iniţiaţi în arta fotografică şi îndemnaţi să realizeze o cercetare pentru aflarea deţinătorilor de piese de mobilier săsesc pictat în rândul prietenilor de familie, a cunoştinţelor şi a rudelor. ,,Implicarea elevilor din şcolile sibiene în această căutare a avut un rol esenţial, asigurându-le beneficii educaţionale deosebite. A fost o şansă unică pentru ei să descopere vechi piese de mobilier pictat rămase în case după plecarea saşilor în Germania sau rătăcite în şurile şi podurile bunicilor, ale vecinilor sau rudelor. Activitatea elevilor constituie o parte importantă a proiectului prin participarea la atelierul de pictură pe lemn, organizarea unei expoziţii fotografice şi editarea unei broşuri”, declară coordonatorul proiectului, muzeograful Simona Malearov.


8

Fuzjko Hemming în concert la Sibiu Filarmonica de Stat Sibiu în colaborare cu Ambasada Japoniei organizează marţi, 6 noiembrie 2012 la Sala Thalia din Sibiu, recitalul de pian al solistei Ingrid Fuzjko Hemming. Programul recitalului cuprinde compoziţii semnate de S.Rachmaninov, M.P.Mussorgsky, F.Chopin şi F.Liszt.

Născută la Berlin dintr-o mamă japoneză şi un tată de origine rusosuedeză, Ingrid Fuzjko Hemming s-a remarcat de la o vârstă fragedă drept un talent muzical prodigios. Crescută într-o familie cu preocupări artistice (mama-pianistă şi tatăl-arhitect), începe de la 10 ani să ia lecţii de pian cu Leonid Kreutzer, cel care i-a prezis o strălucită carieră pianistică. După perioada de studenţie de la Universitatea Naţională de Muzică şi Arte Frumoase din Tokyo, obţine mai multe premii în cadrul unor importante competiţii organizate în Japonia sub egida NHK Mainichi şi Cultural Radio Broadcasting Inc. La 28 de ani revine în oraşul natal, Berlin, unde va absolvi Institutul de Muzică, iar mai apoi se mută la Viena,

unde studiază sub îndrumarea lui Paul Badura-Skoda şi colaborează cu Bruno Maderna şi Leonard Bernstein. În urma unei răceli puternice, îşi pierde parţial auzul. Ingrid Fuzjko Hemming participă la prestigioase festivaluri internaţionale şi apare în mod regulat pe scenele de concert din întreaga lume la invitaţia unor cunoscute orchestre simfonice. Anul 2006 marchează apariţii împreună cu Orchestra Filarmonică din Slovenia şi cu Filarmonica din Moscova. În luna septembrie concertează alături de Royal Philharmonic Orchestra la Londra, iar în decembrie, alături de Cvartetul Artis la Salle Gaveau din Paris. În februarie 2007 susţine un turneu în trei mari oraşe americane şi apare pe scena de la Carnegie Hall. În perioada aprilie-iulie 2007 pe agenda sa figurează mai multe concerte cu Janacek Philharmonic Orchestra, Bari Concert Society Orchestra, Orchestra de cameră din Lituania, Orchestra Radiodifuziunii din Spania, etc. Colaborează cu violoniştii Alexandre Da Costa şi Laurent Korcia. În luna septembrie 2010 este invitată la Festivalul Chopin de la Varşovia unde cântă în faţa a numeroase personalităţi. În martie 2012 recitalul pe care-l susţine la Londra se bucură de un record de audienţă, acesta fiind preluat de către BBC.

Fuzjko Hemming se implică activ şi în acţiuni filantropice, participând anual la numeroase concerte de caritate, desfăşurând în acelaşi timp o neobosită activitate în domeniul protecţiei animalelor, de care se simte foarte legată afectiv.


9

foto: Paul Băilă

1925 de minute de spectacol în noiembrie pe scena TNRS Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă în luna noiembrie douăzeci şi trei de reprezentaţii ce vor avea loc în patru spaţii de joc diferite din oraş. Agenda de evenimente a lunii propune un program bogat şi provocator prin poveştile şi perspectivele propuse asupra lumii din jurul nostru, oferind o alternativă bună de petrecere a timpului liber atât pentru sibieni, cât şi pentru turişti.

Daniel Bucher, Natalie Sigg şi Ali Deac ce au ales să prezinte miercuri, 7 noiembrie, ora 19:00, spectacolul „Piatra lui Ossi / Ossi’s Stein” de Frieder Schuller. Seria premierelor continuă vineri, 9 noiembrie, ora 21:00, la Sala CAVAS, cu one woman showul „Sabotaj din iubire” după Amelie Nothomb, al actriţei Anca Pitaru şi se va încheia joi, 29 noiembrie, ora 21:00, tot la Sala CAVAS, cu spectacolul „Puţină rugină” de Valentin Nicolau. Luna noiembrie marchează, de asemenea, ultima reprezentaţie din acest an a mega-producţiei „Faust” în regia lui Silviu Purcărete. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 10 noiembrie, ora 19:00, la Hala Balanţa. Cu siguranţă că unul dintre cele mai aşteptate spectacole ale acestei luni va fi „Vremea dragostei, vremea morţii” în regia lui Radu Alexandru Nica, ce va fi reluat sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 19:00, după mai bine de un an.

Cu un repertoriu de spectacole impresionant, Teatrul Naţional din Sibiu prezintă în luna noiembrie patru producţii noi. Prima premieră a lunii va avea loc chiar pe 1 noiembrie când Laura Maria Ilea urcă pe scenă într-un one woman show intitulat „Şi ne făceam că plouă. Şi ploua. Neîntrerupt.” după texte de Matei Florian. Spectacolul va avea loc la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor începând cu ora 19:00. Cea de-a doua premieră a lunii are loc la Secţia Germană şi este un proiect al actorilor Wolfgang Kandler, Daniel Plier,

Platonov, cea mai nouă montare a regizorului Alexandru Dabija! O piesă pasională, riscantă, tributară tradiţiei histrionice a melodramei, într-o formulă ce anticipează marea contribuţie a lui Cehov la literatura dramatică mondială, amestecul său inconfundabil de comedie şi dramă. Scrisă în 1880, când Cehov avea numai 20 de ani, piesa oferă un tablou al decadenţei societăţii ruseşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Adaptarea scenică a lui Alexandru Dabija reduce aglomeraţia

de incidente, maturând textul la o variantă cât se poate de savuroasă, cât se poate de cinică şi epurată până la măduvă. Suntem la domeniul Voiniţev, un loc vesel, un loc de refugiu al personajelor, tineri intelectuali, incapabili de a se mobiliza, care nu se mai tolerează şi care beau cot la cot cu părinţii şi creditorii lor. O noapte de beţie rusească, cu femei, jurăminte şi regrete, peste care curg fluvii de alcool şi cinism. Piesa este o petrecere fără sfârşit, o confruntare între om şi natura sa, o invitaţie la dezordine. Platonov este învăţătorul satului, renunţând odată, demult, la viaţa de student, la idealuri şi la dragoste, înlocuind toate acestea cu multă plictiseală, fiind totodată iritat de lipsa de sens a vieţii sale. În acest timp, prietenii săi beau cu dârzenie şi îşi deplâng idealurile trecătoare, iar căsnicia sa cu materna Saşa, femeie cu frică de Dumnezeu, devine din ce în ce mai puţin reală în ochii săi. Ce este real, ce nu este real, ce este serios, ce este frivol, ce fel de viaţă trăim sunt întrebările cu care se joacă acest spectacol. Următoarea reprezentație a spectacolului va avea loc vineri, 23 noiembrie, ora 19:00, la sala Teatrul Naţional „Radu Stanca”. Biletele pentru spectacolele lunii noiembrie au fost puse în vânzare la Agenţia Teatrală din bd. Nicolae Bălcescu nr. 17 şi online pe eventim.ro. Preţul unui bilet variază între 5 şi 30 de lei, în funcţie de spectacol şi locul în sală.


7 - 11 NOIEMBRIE

FESTIVAL Ars Hungarica Diverse locaţii

evenimentele

7 & 8 NOIEMBRIE

BALET

DON QUIJOTE Casa de Cultură a Sindicatelor, ora 19.00

DIN 24 NOIEMBRIE

TÂRG

DE CRĂCIUN Piața Mare


15 NOIEMBRIE

CONCERT

Ovi & Paula Seling Oldies Pub, ora 21.00

e lunii noiembrie

20 & 21 NOIEMBRIE

BALET

Frumoasa din pădurea adormită Casa de Cultură a Sindicatelor, ora 19.00

22 NOIEMBRIE

CONCERT

Tudor Gheorghe Casa de Cultură a Sindicatelor, ora 19.00

23 NOIEMBRIE

TEATRU

Platonov Teatrul Naţional Radu Stanca, ora 19.00


12

Andrei Litvinov: “Baletul clasic rămâne etalon pentru arta coregrafică” În 20 şi 21 noiembrie Teatrul de Balet Sibiu va prezenta publicului sibian cea mai recentă producţie: baletul “Frumoasa din pădurea adormită”. Sfârşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie a găsit trupa de balet sibiană în sala de repetiţii alături de coregraful rus Andrei Litvinov. Vă propun să ne întorcem în timp în urmă cu mai bine de două decenii. Atunci aţi debutat în lumea dansului. Ce vă mai amintiţi din acel moment? Ce a fost greu, ce a fost uşor? Este o amintire care continuă şi în prezent. Dacă vreţi aş putea compara baletul cu alpinismul. Când vrei să ajungi la un anumit nivel, să ajungi undeva sus trebuie să munceşti foarte mult. Este destul de greu fiindcă este o muncă pe care trebuie să o faci în fiecare zi. Dar, ca în orice alt domeniu, atunci când obţii ceea ce ţi-ai propus, toată această muncă se transformă în ceva plăcut.

Ce spectacol v-a marcat iremediabil, vă întreb din punct de vedere al interpretului? Vă daţi seama că în cei peste 25 de ani de balet am dansat aproape toate rolurile din repertoriul de balet clasic. Îmi amintesc, şi rămâne unul din preferatele mele, primul spectacol “Giselle” în care am jucat. A fost greu însă a rămas o amintire frumoasă. Dansul clasic este unul riguros, pe când dansul modern eliberează spiritul dansatorului. Ce transformări a suferit baletul în ultimii ani? Cum vedeţi dvs evoluţia baletului? Fiecare spectacol de performanţă are gradul lui de complexitate şi este mai mult sau mai puţin interesant. Succesul depinde de cât de mult şi cât bine pregătiţi fizic, spiritual şi emoţional sunt dansatorii. La asta se adaugă bineînţeles şi cât de bine a fost pus în scenă de către coregraf rolul pe care îl dansezi. Evoluţia baletului este un lucru care trebui analizat de fiecare iubitor al dansului în parte. Este ceva relativ care ţine de modul cum apreciează fiecare dansul în general. În artă şi în balet au existat de-a lungul anilor noi stiluri şi direcţii, cu public şi criticii care au avut păreri diverse. Ce v-a determinat să alegeţi baletul “Frumoasa din Pădurea Adormită”

pentru această colaborare cu Teatrul de Balet din Sibiu? Aşa cum arată istoria baletul clasic rămâne etalon pentru arta coregrafică. Şi lucrul acesta se întâmplă de mai multe decenii. Este principalul motiv pentru care am decis să pun în scenă la Sibiu o versiune clasică a baletului “Frumoasa din pădurea adormită”. Care sunt aşteptările şi care sunt temerile legate de această premieră? Sibiul are o companie de balet cu dansatori tineri însă foarte talentaţi. Nu fiecare teatru se poate mândri cu dansatori atât de talentaţi. Am fost foarte mulţumit să colaborez cu ei şi sper ca premiera spectacolului, care va avea loc pe 20 noiembrie, va bucura nu doar publicul, ci şi dansatorii. Andrei Litvinov este laureat al International Ballet Competition Romania (1996), Grigorovich IBC (2000), Danovsky şi premiul Diagelev. Este director artistic al Chisinau State Opera and Ballet Theatre. A fost nominalizat pentru titlul de “Artist al Poporului”. Laurenţiu Străuţ contact@profilcultural.ro


13

Don Quijote se întoarce la Sibiu Neobositul luptător cu morile de vânt, Don Quijote se întoarce în această lună la Sibiu. Nu oricum și nu oriunde. Se întoarce alături de credinciosul său scutier, Sancho Panza, cu o poveste de dragoste în pași de dans și cu o exuberantă fiesta spaniolă, plină de ritm, culoare și sangre caliente. Și nu oriunde, ci doar pe scena Teatrului de Balet Sibiu. Astfel alege teatrul sibian de balet să deschidă stagiunea 2012 – 2013, cu spectacolul plin de umor „Don Quijote“, care după succesul înregistrat în rândul publicului în stagiunea trecută.

Program plin de evenimente, până la sfârşitul anului După cele două reluări ale spectacolului “Don Quijote”, programul Teatrului de Balet Sibiu continuă cu premiera baletului clasic “Frumoasa din pădurea adormită” în data de 21 noiembrie, şase reprezentaţii ale spectacolului “Spărgătorul de nuci”, dintre care trei, la matineu, în datele de 4, 5 şi 6 decembrie și trei seara de la ora 19:00, în aceleași zile şi o Gală de Balet, programată pentru data de 12 decembrie. Trei din cele şase reprezentaţii ale spectacolului “Spărgătorul de nuci” programate pentru datele de 4, 5 şi 6 decembrie, sunt gândite special pentru copii şi vor avea loc, în fiecare zi din cele mai sus amintite, de la ora 11:00 dimineaţa. Spectacolul va fi nu doar adaptat pe înţelesul celor mici, dar va avea şi o durată mai scurtă şi va fi însoţit de poveste, pentru ca astfel totul să prindă sens şi pentru cei mici.

“Don Quijote” este un spectacol de balet clasic scris de Miguel de Cervantes. Coregrafia originală este semnată de Marius Petipa şi Alexander Gorsky, după muzica lui Ludwig Minkus. Adaptarea coregrafică este semnată de Mihai Babușka, regia de Ovidiu Dragoman, scenografia de Alin Gavrilă, iar costumele de Rodica Kabdebo.

Baletul sibian în Europa şi peste ocean Teatrul de Balet Sibiu continuă colaborarea cu “Central Florida Ballet” din Statele Unite ale Americii şi în această stagiune, compania sibiană şi cea americană, prezentând împreună publicului american spectacolul “Spărgătorul de nuci”. Turneul va începe în data de 14 decembrie și se va termina în prima zi de Crăciun, pe 25 decembrie. Începutul

anului 2013, îi va găsi pe balerinii Teatrului de Balet Sibiu, în Italia, unde din 3 ianuarie și până în data de 3 februarie 2013, este programat un turneu, în cadrul căruia vor fi prezentate publicului italian trei dintre spectacolele teatrului sibian: “Romeo şi Julieta”, “Frumoasa din pădurea adormită” şi “Spărgătorul de nuci”. Teatrul de Balet Sibiu a luat fiinţă în anul 2008 fiind constituit oficial din Corpul de Balet al Casei de Cultură a Municipiului Sibiu, instituţie subordonată Consiliului Local al Municipiului Sibiu, ceea ce îl face o companie unică în felul ei în România. Instituţia este condusă de Ovidiu Dragoman şi numără în componenţa sa douăzeci si doi de balerini, zece băieţi şi douăsprezece fete, dansatori din toate colţurile lumii, din Noua Zeelandă, Japonia, Statele Unite ale Americii şi bineînţeles România, parte dintre ei membri ai ansamblului încă din 2008. Biletele pentru toate spectacolele Teatrului de Balet Sibiu sunt puse în vânzare la Casa de Cultură a Sindicatelor şi pot fi cumpărate, de luni până vineri, între orele 10:00 – 16:00, din secretariatul instituţiei. Costul unui bilet întreg este de 10 lei, respectiv 5 lei – bilet redus pentru elevi, studenţi şi pensionari. Florina Badea contact@profilcultural.ro


14

Păpuşa – simbol al corpului uman în arta spectacolului Secţia germană a Teatrului pentru Copii şi Tineret Gong a participat în perioada 15 19 octombrie a.c. la Festivalul Internaţional al Teatrelor de păpuşi şi Marionete „PUCK”, Cluj Napoca, de unde actorii sibieni s-au întors cu o diplomă pentru mânuirea personajului Pinocchio. Pe scena celei de a XI-a ediţii a Festivalului „Puck” au urcat 15 trupe profesioniste, reprezentând renumite şcoli de păpuşărie din ţară şi din străinătate, care au prezentat în faţa publicului şi a juriului cele mai reuşite producţii ale lor. Spectacolul realizat de Lilly Krauss-Kalmar, în maniera tradiţională a teatrului cu păpuşi, povesteşte aventurile lui Pinocchio, o marionetă care a prins viaţă, şi ale tatălui său, un tâmplar sărac pe nume Gepetto. Pe scena Teatrului GONG Pinocchio este jucat în variantă bilingvă, de actorii secţiei

germane şi române : Angela Páskuy, Claudia Stühler, Jenö Major, Adrian Prohaska (Secţia Germană), Daniela Dragomir şi Monica Baldea (Secţia Română). Scenografia este semnată de Anca Dumitru Chirulescu, de la Animafilm România. Ilustraţia muzicală aparţine lui Peter Manzur, încă de la prima punere în scenă a spectacolului, în anii `70. Cunoaştem cu toţii povestea lui Pinocchio, păpuşa de lemn cu suflet bun… Neascultător fiind a trecut prin multe peripeţii şi greutăţi până a învăţat valoarea prieteniei şi sentimentul de iubire părintească. Pentru toate faptele rele Pinocchio a fost pedepsit, iar pentru cele bune a primit răsplata meritată. Să nu-l uităm pe greieraşul vorbitor care i-a fost tot timpul un bun sfătuitor, o adevărată a doua conştiinţă care veghează şi asupra voastră, dragi copii, şi vă îndeamnă să fiţi buni şi ascultători. Pentru faptul că Pinochhio sa dovedit până la urmă a fi curajos, sincer şi bineînţeles cuminte greieraşul îl transformă într-un băiat adevărat. Mesajul lui Pinocchio pentru cei mici este acela că atunci când copiii ascultă de părinţi aduc veselia şi fericirea în sânul familiilor lor. Arta animaţiei nu este destinată numai copiilor, ea este o formă de exprimare artistică foarte veche, folosită de aproximativ 30.000

de ani în urmă. Se ştie că teatrul de păpuşi nu s-a adresat micilor spectatori până în secolul al XIX-lea, iar la originea lui această artă nu era un divertisment sau o activitate educativă, ci o artă sacră, un rit magic sau un teatru satiric. Teatrul de animaţie este un teren propice pentru toate fanteziile posibile. Coordonatele lui sunt inovaţia continuă, imaginaţia fără hotare, experimentul tehnic neostenit. Păpuşile pot ajunge acolo unde omul nu poate şi se teme să ajungă, ea poate zbura, muri, învia. Păpuşa este o generalizare plastică a unei fiinţe vii. Păpuşi pe mână (pe degete), păpuşi bi-ba-bo, păpuşi de tip Wayang, păpuşi tip Bunraku, marionete, statuete şi obiecte, păpuşi cu mimică, păpuşi compuse şi siluete pentru teatrul de umbre. Fiecare păpuşă enunţată determină un stil al montării, al mişcării, al dramaturgiei. Sunt confecţionate din cele mai diverse materiale (fire de metal, trestie împletită, cablu electric, materiale plastice, burete, textile, piele, cauciuc, celuloid, spirale de oţel, hârtie, lemn) reprezintă oameni, animale, obiecte sau se reprezintă pur şi simplu pe sine. Prinse în acţiuni neaşteptate, evoluând în spaţii sau pe suprafeţe plane, în cele mai variate geometrii scenice şi animate cu sensibilitate de mâna artistului sau de maşinării ciudate, păpuşile oglindesc


15

în felul lor realitatea şi aspiraţiile omului. Nici un spectacol nu va fi identic cu altul, iar antrenamentul actorilor păpuşari va consta nu doar în deprinderea unor tehnici de creaţie ci, mai ales, în formarea unor mecanisme psihice, aproape necondiţionate, care să-i permită realizarea unor performanţe scenice. Corpul actorului trebuie să fie antrenat, să fie în măsură să depăşească limitele în condiţii speciale de efort şi stres. Spectacolul de teatru de animaţie trebuie să fie o construcţie armonioasă, în care toate elementele limbajului scenic păpuşăresc să coexiste. Aceste elemente se împart în elemente paraverbale (păpuşile/marionetele şi sistemul de mânuire, elemente de comunicare non-verbală, decorurile, acţiunile şi situaţiile, timpul) şi elemente verbale (interpretarea vorbită a textului scris, integrarea textului vorbit). Păpuşa trebuie să exprime şi să susţină o idee, devenind ea însăşi simbol. În realizarea unui spectacol cu păpuşi se porneşte de la o idee-temă. Sub supravegherea atentă a regizorului, actorul începe să studieze gestul şi vorbirea expresivă în raport cu păpuşa personaj, în raport cu stilul textului şi tema spectacolului. Mişcarea păpuşii se realizează în raport cu datele personajului văzut atât din punct psihologic cât şi dramatic. Se urmăreşte expresivitatea păpuşii prin mişcarea mâinilor, picioare-

lor şi a trupului în raport cu mişcarea expresivă a capului. Păpuşa trebuie să interacţioneze atât cu obiectele de pe scenă cât şi cu publicul. Jocul actorului trebuie să fie natural şi motivat. El trebuie să fie atent ca întâmplările scenice ale personajului, să se integreze în materialul teatral. Coloana sonoră şi eclerajul contribuie la reuşita spectacolului. E de la sine înţeles că nimeni nu poate fi păpuşar fără să fie în acelaşi timp şi actor, deoarece în spatele jocului îl găsim pe omul-animator. Actorul şi omul-animator se deosebesc doar prin intermediul mijloacelor de exprimare. Unealta actorului este propriul său corp, faţa, vocea iar unealta păpuşarului este păpuşa. Mânuitorul acţionează asupra păpuşii, ascunzându-se în spatele ei, de aici rezultă comunicarea vie, plină de emoţii. Dacă considerăm aceste păpuşi imagini ale oamenilor sau ale altor fiinţe, drept un fel de mască a întregului corp, pe care păpuşarul nu o poartă direct ci o ţine mai mult sau mai puţin departe de el, ne-am apropia de unul din acele puncte de hotar la care arta dramatică şi cea păpuşărească trec una într-alta. Păpuşa sau un orice alt obiect animat, în decursul spectacolului poate fi metamorfozat, transformat în orice personaj sub un aspect metaforic sau simbolic. A anima un obiect nu înseamnă doar „a mişca” ci şi „a da su-

flet”, iar a insufla suflet într-un obiect, nu înseamnă a face o copie perfectă a realului. Artistul, prin animarea păpuşii, îi dă viaţă. Păpuşa este capabilă să exprime toate sentimentele umane (dragoste, veselie, durere, compasiune, ură, mânie, ironie, sarcasm), să transmită emoţii, gânduri şi să comunice cu publicul. Păpuşa la început este produsul imaginaţiei dar odată creată devine metaforă, simbol al corpului uman. Imaginaţia funcţionează prin relaţia dintre actor şi obiectul pe care îl zugrăveşte, prin relaţia spectatorului şi a obiectului zugrăvit şi totodată prin relaţia actorului cu publicul. Viaţa păpuşii depinde de mişcările păpuşarului şi de interacţiunea cu publicul, căci spectatorul cu ajutorul imaginaţiei „o vede”, „o aduce” în viaţă. Păpuşa devine în timp copilul de suflet al oricărui păpuşar. Chiar şi în timpul liber, „relaţia actor-păpuşă” nu dispare, păpuşarul continuă să îi vorbească şi să o mânuiască chiar şi în singurătatea casei, cu multă dragoste. Franciska – Elvira COMAN


16

BONNIE TYLER concert la București! Celebra cântăreață Bonnie Tyler va concerta în România, anul acesta, pe 8 decembrie! Concertul este organizat de Project Events și va avea loc la Sala Palatului din București. Bonnie Tyler (născută Gaynor Hopkins Sullivan pe 8 iunie 1951) este o cântăreață britanică de origine galeză, cunoscută pe plan mondial datorită hiturilor sale din anii ‘70 și ‘80: „It’s a Heartache”, „Holding Out for a Hero” și „Total Eclipse of the Heart”. Artista s-a născut într-un orășel galez de lângă Swansea, muzica reprezentând dintotdeauna o piatră de temelie a familiei Hopkins. Bonnie își amintește cum se adunau toți vecinii pentru a o asculta pe mama ei, iubitoare a muzicii de operă, cântând în casă. Ca adolescentă, Gaynor nota versurile cântecelor pe care tatăl sau le înregistra pe magnetofon, apoi stătea în fața oglinzii și le cânta pe cele care îi plăceau cel mai mult. Într-o noapte, vânătorul de talente de la Chappell Music, Roger Bell, a văzut prestația de scenă a viitoarei artiste și a plecat direct la Londra pentru a le spune producătorilor Ronnie Scott

și Steve Wolve despre vocea fantastică pe care o descoperise în Swansea. A fost realizat un demo, s-au semnat contractele, iar ei au născocit un nou nume – se născuse Bonnie Tyler! În anul 1976, a fost supusă unei operații pe corzile vocale în urma căreia ar fi trebuit să-i fie înlăturați câțiva noduli. Succesul operației a fost parțial, pentru că după intervenția chirurgului, Bonnie a căpătat o răgușeala în voce care avea să-i aduca însă, un succes nesperat! În același an, albumul de debut al lui Bonnie, „The World Starts Tonight”, s-a bucurat de aprecierea criticilor, asigurându-i o reputație solidă și promițătoare pentru o nouă cântăreață și a intrat în topurile din toata Europa. Dar singleul pentru viitorul album, „It’s a Heartache”, a depășit cu bariera sunetului. Piesa a ocupat poziții de top în foarte multe țări europene și, cel mai important, a aterizat pe locul 3 în Billboard Hot 100. Cântecul, unul dintre cele mai mari hit-uri ale anului 1978, a câștigat și aurul în Topul American de Muzică Country. Doi ani mai târziu, cariera lui Bonnie atinge noi culmi, odată cu lansarea piesei „Total Eclipse of the Heart” și a intrat în manualele de muzică drept singura artistă galeză ce a ajuns pe locul 1 atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite. Albumul Faster Than the Speed of Night - pe care se aflau „Total Eclipse…“, piesa cu numele albumu-

lui și „Have You Ever Seen the Rain” a devenit primul album al unei soliste ce a intrat pe locul 1 in clasamentele britanice, câștigând două nominalizări la Grammy în America. Vedeta deține numeroase premii, nominalizări Grammy, distincții și discuri de platină. Numele ei se regăsește chiar și în Guiness Book datorită meritului de a fi prima artistă care are un album ce a intrat direct pe locul întâi în clasamentul britanic! Pe parcursul carierei sale fenomenale, a avut întotdeauna grijă ca mulțimea de fani să se bucure mereu de capacitatea ei neîndoielnică de a produce hit după hit. Bonnie Tyler poseda o carieră ce se întinde pe mai mult de un sfert de secol și și-a câștigat reputația ca fiind una dintre cele mai mari artiste pe care le-a avut vreodata Marea Britanie! Concertul „BONNIE TYLER Greatest Hits” va avea loc la Sala Palatului din Bucuresti pe data de 8 Decembrie 2012 si este un eveniment organizat de Project Events in colaborare cu European Event Service. Biletele pot fi achiziționate din Magazinele Flanco și Diverta. Cei ce doresc sa comande biletele online, o pot face de pe BILETOO.ro, BLT.ro, BILET.ro, BILETE. ro si MYTICKET.ro. Prețurile biletelor au valori cuprinse între 50 și 300 lei.


17

Concert Roger Waters în România cu superproducția The Wall Roger Waters, membru fondator al legendarei trupe Pink Floyd, aduce în România cea mai spectaculoasă producție muzicală a momentului – showul The Wall! Evenimentul va avea loc pe 28 august 2013, în Piața Constituției, fiind organizat de Emagic. Fanii Pink Floyd, una dintre cele mai iubite trupe rock din istoria muzicii, vor avea în sfârșit ocazia să vadă live la București super-producția inspirată de cel de-al 11-lea album al trupei, The Wall. Show-ul este combinația perfectă de muzică live, proiecții impresionante, efecte vizuale uimitoare și decoruri grandioase, toate reunite într-o construcție colosală, concepută sub forma celebrului zid. Spectacolul reia povestea lui Pink, personajul principal al albumului, întreaga punere în scenă având suportul noii tehnologii. Fanii vor putea asista nu doar la un simplu concert, ci la o producție multidimensională fabuloasă despre care întreaga presă internațională vorbește

la superlativ. Primul turneu The Wall a început pe 15 septembrie 2010 la Toronto în Canada și a continuat cu în America de Nord, Europa, Australia și America de Sud. A înregistrat numeroase recorduri de audiență: 192 de concerte și peste 3,3 milioane de spectatori, devenind rapid unul dintre cele mai de succes turnee din istorie. Turneul început acum 2 ani a reprezentat prima interpretare integrală din ultimii 20 de ani a pieselor albumului The Wall de către unul dintre membrii Pink Floyd. Ultima era tot a lui Roger Waters, la Berlin în 21 iulie 1990. Cea de-a doua serie de concerte europene din 2013 va include 18 locații în aer liber, printre care și Piața Constituției. Locația este singura din țară capabilă să găzduiască o asemenea desfășurare de forțe. Însusi autorul proiectului se declară impresionat de noile dimensiuni ale set-up-ului: “Sunt extrem de încantat de faptul ca producția The Wall se reîntoarce în Europa. O să fie distractiv pentru toți cei prezenți. Am reproiectat întregul concept The Wall special pentru locațiile în aer liber. Va fi impresionant pentru că implică mult mai multă mișcare, acțiune, dramă și suspans comparativ cu show-urile ce au loc în săli acoperite. Zidul este mult mai mare, întreaga construcție de altfel este mult mai amplă, astfel încât să ofere tuturor spectato-

rilor o experiență mult mai intensă. E drept, o astfel de producție nu ar fi fost posibilă acum 40 de ani, însă lucrurile s-au schimbat, tehnologia a avansat, iar acum putem face lucruri inimaginabile. Un astfel de spectacol trebuie văzut!”, a declarat Roger Waters. De-a lungul timpului, producția originală a celebrului album The Wall a fost pusă în scenă integral doar de 29 de ori în cadrul turneului de promovare susținut de Pink Floyd în 1980, și încă o dată în Germania, ca formă de sărbătorire a căderii zidului din Berlin, în fata a peste 200.000 de oameni. The Wall rămâne unul dintre cele mai emblematice albume din istoria muzicii, cu efecte profunde asupra culturii pop, rezonând cu multe generații de fani. Biletele pentru concertul Roger Waters și super-producția The Wall, ce va avea loc pe 28 august, se vor pune în vânzare online pe MyTicket.ro pe 16 noiembrie, ulterior fiind disponibile și în magazinele de specialitate. În prezent, Roger Waters lucrează la un album. Va fi primul după o pauză de 20 de ani, Amused to Death datând din 1992. Laurenţiu Străuţ contact@profilcultural.ro


Michael Farquhar Secretele monarhilor Ed. All

CONCURS

Trecând în revistă cinci secole de istorie britanică, Michael Farquhar ridică fără menajamente perdeaua somptuoasă care adăposteşte lunga poveste a monarhiei uneia dintre cele mai prestigioase ţări europene, aducând în prim-plan vieţile intime ale regilor şi reginelor, ale prinţilor şi prinţeselor. Dincolo de zvonuri maliţioase şi variante neoficiale, cititorul descoperă adevărul istoric: lupte acerbe pentru putere, persecuţii între fraţi de acelaşi sânge, regi afemeiaţi, incompetenţi sau nebuni, sarcini false, scandaluri, părinţi degeneraţi sau distanţi şi dezastruoase căsătorii aranjate. Istoricul Michael Farquhar dovedeşte pe deplin, folosindu-se de scrierile unor cronicari şi diplomaţi ai vremii, precum şi de corespondenţa intimă a protagoniştilor săi, că monarhii care au cârmuit Anglia au constituit rareori modele de comportament, atât în viaţa privată, cât şi în cea publică. Amestec de tragedie, comedie, poveşti amoroase şi incompetenţă Secretele monarhilor constituie o lucrare fascinantă şi spectaculoasă.

Un manuscris de demult cuprinde secretul vieţii noastre: Trăieşte clipa pentru a-ţi păstra sufletul viu! 14 iulie 1099, în ajunul bătăliei pentru Ierusalim, cruciaţii aşteaptă, dincolo de ziduri, zorile, când va începe asaltul. Locuitorii din Oraşul Sfânt – creştini, evrei şi musulmani – se adună spre a-l asculta pe grecul înţelept căruia îi zic Coptul. El nu le spune nimic despre bătălia iminentă, ci le vorbeşte despre învăţămintele desprinse din viaţa de toate zilele, din provocările şi greutăţile pe care fiecare trebuie să le înfrunte, despre credinţă şi puterea de a transforma înfrângerile în începuturi de drum. Adevărata înţelepciune provine din iubire, din clipele de suferinţă prin care trecem, dar şi din cele de glorie, din îngemănarea perpetuă a vieţii cu moartea. Manuscrisul găsit la Accra ne invită să medităm la cât de important este să-ţi trăieşti prezentul şi la principiile şi valorile umane. Fără ele, nimeni nu poate merge mai departe.

Paulo Coelho Manuscrisul găsit la Accra Ed. Humanitas

Trimite un mail cu menţiunea “pentru concurs APARIŢII EDITORIALE” până la data de 30 noiembrie 2012 la adresa contact@profilcultural.ro şi numeşte două apariții noi (2012) publicate de Editura Herald sau Editura ALL.

În Religii australiene Mircea Eliade oferă o critică explicită a “analfabetismului religios al atâtora dintre cei care scriu despre religiile primitive” şi argumentează în favoarea istoricităţii acestora, împotriva atât a evoluţioniştilor cât şi a decadentiştilor romantici, care văd dezvoltarea religiei ca pe o mişcare liniară de la simplu la complex, primii “în sus”, iar ultimii “în jos”. Aceste abordări, şi altele, sunt aplicate la datele despre religiile aborigenilor australieni - Zei Supremi, Eroi Culturali, rituri de iniţiere şi mortuare, vraci. Eliade manevrează sursele clasice cu judecata echilibrată a istoricului şi selectează aspectele valoroase ale celor mai bune autorităţi moderne, între care Berndt, Elkin, Stanner şi Petri. Utilizând aceste date, el se mişcă de la indiferenţă la ipoteză si detectează prezenţa anumitor tipare de ritual şi credinţă care apar în religiile de pe întreg continentul australian.

Prin tragere la sorţi vom oferi câte un exemplar din colecţiile editurilor All şi Herald.

Mircea Eliade Religii australiene Ed. Herald

O planetă se stinge, îndepărtându-se de stelele vecine și îndreptându-se spre teritoriul frigului, al întunericului și al morţii. Odată cu ea, vor pieri paisprezece orașe. Iar eroul, părăsit de iubită, nu mai găsește sensul vieţii. George R.R. Martin a scris un roman al dispariţiei și al temerilor. Un space-opera de neuitat, romanul de debut al lui George R.R. Martin înfăţișează o viziune provocatoare asupra nopţii eterne. În Lumina ce se stinge palpită o lume în care coabitează mai multe culturi, unde prada și vânătorul își schimbă adesea rolurile. Lumina ce se stinge dezvăluie o scriitură rafinată, pusă la lucru într-o ficţiune ce-și răsplătește cu asupra de măsură cititorul. „Lumina ce se stinge mi-a spulberat iluziile despre ce este și ce poate face ficţiunea, despre puterea imaginaţiei.“ (Michael Chabon)

George R.R. Martin Lumina ce se stinge Ed. Nemira




Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.