3 minute read

Adrian Oros: Strategia de Gestionare a Apei trebuie fundamentatå pânå la finalul lui octombrie

EVENIMENTELE S|PT|M+NII

Adrian Oros> Strategia de Gestionare a Apei trebuie fundamentat\ pân\ la finalul lui octombrie

Strategia de Gestionare a Apei trebuie fundamentatå pânå la finalul lunii octombrie ¿i apoi trimiså la Comisia Europeanå, a declarat ministrul agriculturii, Adrian Oros.

“Pânå la finele lunii octombrie, trebuie så fundamentåm foarte bine acest program (Strategia de Gestionare a Apei - n. r.), så-l trimitem la Comisie, pentru cå doar a¿a vom primi ace¿ti bani, iar pânå în 2023 trebuie contractate toate lucrårile, deschise toate ¿antierele, pentru cå pânå în 2026 trebuie cheltui¡i to¡i ace¿ti bani.

Må gândesc foarte serios la capacitatea administrativå pe care o are acum statul român de a gestiona un asemenea program, dar ¿i la capacitatea de execu¡ie care existå acum în ¡arå, în a¿a fel încât dacå la finele lui octombrie vom ob¡ine acei bani så-l ¿i finalizåm ¿i banii respectivi så-i cheltuim cât mai cu folos”, a spus Oros.

El a afirmat cå programul va fi finan - ¡at prin Programul Na¡ional de Relan - sare Economicå ¿i Cre¿terea Re zi - lien¡ei cu peste 6 miliarde de euro.

“Trebuie så copiem ¿i noi modelul altor ¡åri unde dintotdeauna resursele de apå au fost mai parcimonioase, dar totu¿i au reu¿it, fiind nevoi¡i, så facå în a¿a fel încât så gestioneze inteligent aceastå resurså ¿i så aibå produc¡ii comparabile cu cele pe care le avem ¿i noi în anii în care plouå. Nu ¿tim ce se va întâmpla peste un an, nu ¿tim ce se va întâmpla peste doi ani, peste 10 ani ¿i nu cred cå ar trebui så mai ståm pasivi, så råmânem o agriculturå meteodependentå. Sunt fermieri care au fåcut acest lucru pe banii lor ¿i ¿i-au rezolvat, ca så zic a¿a, aceastå problemå, dar sunt suprafe¡e întinse agricole unde fie nu au fost niciodatå sisteme de iriga¡ii ¿i acum sunt necesare, fie acestea au fost, dar în timp au fost depreciate”.

“Solu¡ia realistå nu constå în a da în fiecare an sute de mi lioane de euro despågubiri, ci de a investi consistent, într-un timp rezonabil, ¿ase sau ¿apte ani, astfel încât toatå infrastructura de gestionare a apei, care include sistemele de desecare, de drenaj, prevenirea de¿ertificårii, programul antigrindinå care trebuie så se încheie cât mai curând ¿i så cuprindå toatå suprafa¡a ¡årii", a subliniat ministrul.

Discu¡ii în Parlament despre pu¡uri Ervin Molnar, directorul Adminis - tra¡iei Na¡ionale Apele Române, a fost invitat la Comisia pentru Agri - culturå a Camerei Deputa¡ilor, pentru a discuta despre posibilitatea legife - rårii folosirii apei din pu¡uri forate în pânza freaticå, în scopul irigårii, de cåtre fermierii care nu au posibilitå¡i de aduc¡iune a apelor de suprafa¡å. “Am våzut ferme în Buzåu unde porumbul este irigat prin picurare ¿i aveau 15 t/ha, spre deosebire de 3-4 t/ha, acolo unde nu e irigat. Într-unul din cazuri, apa e luatå din pu¡uri forate”, spune Alexandru Stånescu, pre¿edintele Comisiei.

Schimburile de terenuri ar putea fi permise Comisia pentru Agriculturå a Ca - merei Deputa¡ilor a adoptat douå amendamente la Codul Civil, vizând arenda. Amendamentele a¿teaptå de ceva vreme avizul Comisiei Juridice, pentru a intra în dezbaterea plenului, a precizat Alexandru Såtescu, pre - ¿edintele Comisiei. Primul amendament vizeazå durata contractului de arendå, aceasta urmând så fie de minim 7 ani. A doua modificare ar permite schimburile de terenuri agricole între fermieri. În prezent, aceste schimburi sunt oficial interzise, fiind conside - rate o formå de subarendare.

Evolu¡ia istoricå a pre¡urilor în anii seceto¿i Nicolae Sitaru cumpårå grâu cu 0,8 lei/kg ¿i este mul¡umit dacå îl va vinde cu 1 leu/kg. Crede înså cå pre¡ul s-ar putea duce chiar mai sus. “În ultimii 20 de ani, când au fost perioade de secetå, s-a ajuns la 1,2 lei/kg”, remarcå fermierul. Porumbul este acum în jur de 70 bani ¿i de-a lungul timpului a fost ¿i 1-1,5 lei/kg când oferta a fost reduså, din cauza secetei. Floarea-soarelui este acum 1,6-1,65 lei/kg, dar în anii seceto¿i a ajuns ¿i la 2 lei/kg.

This article is from: