Unde se afl\ [i încotro se îndreapt\ agricultura noastr\

Lucrarea ¿tiin¡ificå “Unde se aflå ¿i încotro se îndreaptå agricultura României 1991 - 2007 - 2023”, coordonatå de academicianul Ion Påun Otiman, deplânge într-un fel lipsa unei strategii coerente de dezvoltare, în timp ce ne propune ¿i o eventualå solu¡ie de corec¡ie a viitorului.

Scriså de un colectiv de speciali¿ti din cadrul Academiei Române ¿i al Universitå¡ii de ªtiin¡ele Vie¡ii, cum îi spune acum la USAMV TImi¿oara, car tea apårutå sub bagheta lui Ion Påun Otiman este o analizå a agriculturii realizatå în douå etape distincte din perioada post decembrie 1989.

Prima etapå începe în controversatul an 1991, când a fost promulgatå ¿i a început så fie aplicatå legea numårul 18 din 1991, a¿a-zisa lege de “repara¡ie agricolå”.

În prefa¡a cår¡ii, chiar Valeriu Tabårå, pre¿edintele ASAS, låmure¿te cå de fapt aceastå lege a fost o încercare nereu¿itå de reformå agrarå. Doar cå efectele negative ale neclaritå¡ilor pe care le-a provocat se manifestå ¿i aståzi ¿i, probabil, se vor resim¡i mult timp de acum încolo.

Etapa a doua începe cu anul aderårii la Uniunea Europeanå, 2007. Totu¿i, cred cercetåtorii Academiei, anul 2007 ar fi trebuit så reprezinte pentru agriculturå cotirea spre progres. A¿a o fi, dupå trei cicluri financiare de câte

¿apte ani de Politicå Agricolå Comunå a Uniunii Europene?

Atunci, în 2007, agricultura ¿i produc¡ia agroalimentarå a României au fost puternic marcate de regulile productivitå¡ii cantitative ¿i calitative ale Uniunii.

Adicå ne-au impus så respectåm cu aten¡ie norme considerate de UE esen¡iale atât în agriculturå, cât ¿i în produc¡ia de bunuri agroalimentare.

Profesorul Tabårå atrage aten¡ia cå aici trebuie remarcat un aspect comentat atât de fermieri ¿i de simpli cetå¡eni, cât ¿i de deciden¡ii politici. Este vorba de faptul cå agricultura româneascå reprezintå un sector nefunc¡ional, care î¿i desfå¿oarå activitatea la întâmplare, haotic, fårå o strategie na¡ionalå.

Activitatea este gestionatå dupå decizii ale momentului, fårå a exista o viziune clarå de viitor asupra realizårii unor obiective precise pe termen mediu ¿i lung, ¿i o strategie na¡ionalå bine definitå ¿i acceptatå în plan politic ¿i legislativ.

Din påcate, lipsa unui fir ro¿u de direc¡ionare a politicilor agricole române¿ti se simte de la un capåt la altul atât din etapa de tranzi¡ie de la etatism la economie de pia¡å, în perioada 19912007, cât ¿i în perioada 2007 - 2023, când agricultura, ca ¿i economia în întregul ei î¿i desfå¿oarå activitatea în cadrul reglementat al Uniunii Europene, mai explicå Valeriu Tabårå în prefa¡a lucrårii.

Modul de finan¡are a agriculturii este depå¿it ¥n carte apare ¿i Dimitrie Muscå, în calitate de doctor în agriculturå ¿i de practician cu experien¡å, fondator al Combinatului Agroindustrial Curtici. ¥n articolul cu titlul “O ¡arå cu douå sau mai multe agriculturi”, Muscå face o criticå a situa¡iei actuale.

Dupå 33 de ani de tranzi¡ie ¿i reforme ¿i dupå 15 ani de aplicare a Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene, în România existå douå mari tipuri de agriculturå, iar în jurul lor graviteazå alte câteva mai nesemnificative, observå Dimitrie Muscå, reluând o temå dragå lui Adrian Nåstase (a scris în 2005 despre cele douå Românii care convie¡uiesc în aceea¿i ¡arå).

Aståzi, spune Muscå, agriculturile noaste sunt tratate extrem de diferit de înal¡ii demnitari politici din ¡arå, dar ¿i de UE, care elaboreazå ¿i aplicå politicile de dezvoltare a spa¡iului rural românesc. Muscå este de pårere cå, în ceea ce prive¿te marea agriculturå rezultatå în urma reformei agrare produse prin aplicarea legii fondului funciar, sunt multe probleme de îndreptat pentru a råspunde cerin¡ei de hranå ¿i a asigura din produc¡ia alimentarå întregul necesar de alimente pentru consumatorii interni.

În cazul agriculturii mari, ca efect al aplicårii legilor privatizårii fostelor IASuri ¿i CAP-uri ¿i al sus¡inerii financiare diferen¡iate, au apårut douå tipuri distincte de exploata¡ii agricole ¿i agroalimentare.

Primele societå¡i agricole s-au axat numai pe produc¡ia vegetalå, în spe¡å pe cereale ¿i pe oleaginoase, a¿adar materii prime agricole.

“Dacå gândim cu referire la necesitatea de a produce valoarea adåugatå în ¡arå, aici întâlnim marea deficien¡å a acestora, deoarece gradul de procesare internå a materiilor prime agricole, cereale ¿i oleaginoase, este extrem de redus. Aceste materii prime valoroase au luat calea exportului, cu toate consecin¡ele economice negative ce le produce acest tip de agriculturå care acoperå peste jumåtate din suprafa¡a arabilå la ¡årii”.

Cel de-al doilea tip de exploata¡ii sunt societå¡ile agroalimentare mari in- tegrate, cum este cazul Combinatului Agroindustrial Curtici pe care îl conduce. Dar, spune Muscå, sunt prea pu¡ine de acest fel în România, fårå så for¡eze concluzia cå de fapt avem prea pu¡ini Muscå în agriculturå. ªi modul de finan¡are a agriculturii este depå¿it, acuzå Muscå. El este de pårere cå actualul sistem financiar de sus¡inere bazat pe SAPS sau BISS nu mai este aplicabil, deoarece nu stimuleazå performan¡a, a¿a cum cere Planul Na¡ional Strategic.

Sigur cå ridicå în slåvi calea intensificårii prin procesare internå, producere ¿i comercializare directå a alimentelor cåtre consumatorii.

De aceea este imperios necesarå schimbarea Politicii Agricole Comune de sus¡inere a exploata¡iilor agricole în func¡ie de cât produc ¿i valorificå pe pia¡å, ¿i nu în func¡ie de cât påmânt lucreazå.

“Explica¡ia este simplå. De ce så acceptåm în continuare ca aceea¿i sumå, de 100 euro pe hectar plå¡i directe pe suprafa¡å, så încaseze prin APIA ¿i exploata¡ia agricolå care produce 3.000 kg de hectare de grâu ¿i exploata¡ia care produce 8.000 kg pe hectar?”.

Dimitrie Muscå explicå mai detaliat în carte: “100 euro pe ha încaseazå ¿i societatea care produce valoare de 5.000 lei pe hectar ¿i cea care ruleazå produse de 2.000 lei pe hectar. Så-mi explice mie, producåtor agricol, cum stimuleazå performan¡a cerutå de PNS actualå PAC, men¡inând acela¿i sistem de finan¡are prin pilonul 1?”.

¥n opinia lui Dimitrie Muscå, ¿i chiar a autorilor studiului, cåci altfel nu l-ar fi publicat, Politica Agricolå europeanå, ¿i cu atât mai mult cea româneascå, nu stimuleazå ¿i nu sus¡ine performan¡å pe întreaga filierå agroalimentarå, începând cu produc¡ia de porumb ¿i încheind cu produsele alimentare finite oferite consumatorilor...!”

Solu¡ia, schimbarea modului de acordare a subven¡iilor. O tezå pe care, fårå nicio legåturå cu mediul academic sau autorii cår¡ii, o sus¡inea în Profitul Agricol ¿i Ovidiu Oni¿or, fermier cu

1.500 de hectare ¿i câteva sute de vaci de lapte în Cluj.

Ion Påun Otiman spune cå ideea de a publica o asemenea lucrare ¿tiin¡ificå i-a venit în urma unei statistici care l-a fåcut så î¿i punå întrebarea: “Unde se aflå ¿i încotro se îndreaptå agricultura României, dupå o perioadå de peste 30 de ani de tranzi¡ie ¿i de reforme mai mult sau mai pu¡in reu¿ite?”

O altå întrebare ridicatå a fost: “Cum e posibil ca o ¡arå ca România, care are al doilea poten¡ial agricol al Europei, dupå Fran¡a, så importe produse agricole ¿i chiar ro¿ii, când ai un program Tomata în desfå¿urare de Ministerul Agriculturii?”

Mai mult, pe perioada aplicårii programului Tomata, în loc så scadå contribu¡ia importurilor ¿i så producem noi ro¿ii pentru necesarul intern, chiar cresc importurile.

Otiman este de pårere cå situa¡ia este mult mai gravå, de aceea a insistat så publice acest subiect, la care så contribuie mai mul¡i speciali¿ti din agriculturå.

“1 milion de vaci au dispårut de la aderarea României la UE, iar consecin¡ele se våd. Importåm masiv fructe ¿i carne de pasåre, de¿i avem o industrie avicolå foarte bine dezvoltatå. Nu mai vorbesc de carne de porc, pe care o importåm în cea mai mare parte, în condi¡iile în care exportåm milioane de tone de porumb”.

“Dacå nu ar fi existat fermele de subzisten¡å ¿i semisubzisten¡å, România ar fi intrat într-o crizå alimentarå extraordinarå, iar partea de economie agrarå comercialå, care înseamnå cheltuielile din produc¡ie agroalimentarå internå, continuå så se men¡inå la un nivel insuficient de dezvoltare. Aici avem mari probleme, fiindcå nu se produc acele produse care se cautå pe pia¡a internå ¿i se preferå importul”, a conchis academicianul Ion Påun Otiman.