Organizarea şi desfăşurarea întrunirilor: Ghid privind aspecte legislative

Organizarea şi Desfăşurarea Întrunirilor - Aspecte Legislative - Ghid Autori: Alexandru Postica, Vasile Spinei, Serghei Ostaf

Asociaţia Promo-LEX

str. Dumitru Rîşcanu, 11/41, Chişinău, Moldova Tel./fax: +373 22/ 450024. gsm: +373/ 69070800 E-mail: promolex@yahoo.com Url: www.promolex.md Pentru corespondenţă: C.P. 89, MD-2012 Chişinău, Moldova

Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CREDO) str. Alexandru Hasdeu 95 “A”, MD2005 Chişinău, Moldova Tel.: +373 22/ 212816; 278482. Fax: +373 22/ 225257; E-mail: credo@credo.md Url: www.credo.md

Centrul “Acces-info”

str. V. Alecsandri 13, bir. 26, MD-2009 Chişinău, Moldova Tel./fax: +373 22/ 28-13-94. Gsm: +373/ 69167820 E-mail: accesinfo1@yahoo.com Url: www.acces-info.org.md

Procesare computerizată: Ion Madiudin (0 691 70303)

Se distribuie gratuit Descrierea CIP a camerei Naţionale a Cărţii Postica , Alexandru Organizarea şi Desfăşurarea Întrunirilor : Aspecte legislative : Ghid / Alexandru Postica, Vasile Spinei, Serghei Ostaf ; Asoc. Promo-Lex, Centru de Resurse pentru Drepturile Omului (CREDO), Centrul “Acces-Info”. - Ch. : Depol Promo SRL, 2008 - 88p. tir. 400exp.

Apare cu sprijinul financ. al Agenţiei Suedeze de Dezvoltare şi Coop. Intern.

(Sida) şi al Fundaţiei Soros Moldova (FSM) ISBN 978-9975-4029-0-3 CZU 342.729 P87

C h i ş i n ă u - 2008

Publicaţia apare graţie sprijinului financiar al Agenţeiei Suedeze de Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi al Fundaţiei Soros-Moldova (FSM).

Punctele de vedere şi opiniile exprimate in Ghid aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat opinia finanţatorului şi nu pot fi interpretate sub nici o formă în acest sens.

Cuprins Aspecte generale.................................................................................. 1 1. Care sînt prevederile-cheie cu privire la dreptul libertăţii întrunirilor, incluse în actele organismelor internaţionale?

2. Care este corelaţia dintre libertatea întrunirilor paşnice şi libertatea de exprimare?

3. Ce se prevede la capitolul interzicerea discriminării în raport cu exercitarea libertăţii de întrunire?

4. Care sînt noţiunile de reper date de organismele internaţionale pentru definirea întrunirilor?

5. Care sînt principiile internaţionale cu privire la asigurarea aplicării uniforme a libertăţii întrunirilor ?

Aspecte practice.................................................................................... 11 1. Care sînt normele constituţionale ce garantează libertatea exprimării şi libertatea întrunirilor?

2. Care este scopul Legii privind întrunirile?

3. Care este obiectul Legii?

4. Care este semnificaţia definiţiilor întrunirii din Lege?

5. Care sînt principiile stipulate în Lege?

6. Unde pot fi desfăşurate întrunirile?

7. Cine poate fi organizator al întrunirii?

8. Cine poate să participe la întrunire?

9. Ce echipamente tehnice pot fi utilizate pentru desfăşurarea întrunirilor?

10. Cum trebuie să procedeze persoana care intenţionează să desfăşoare o întrunire?

11. Care sînt condiţiile de înregistrare a cererii?

12. Cum se procedează în cazul întrunirilor cu un număr redus de participanţi?

13. Autoritatea publică este obligată să asigure anumite servicii solicitate de către organizatori?

14. Cum se procedează atunci cînd mai multe persoane solicită organizarea unor întruniri simultane în acelaşi loc?

15. Cum se procedează în cazurile cînd organul abilitat şi organizatorii întrunirilor nu ajung la un numitor comun?

16. Ce acte sînt necesare în cazul întrunirii spontane?

17. Care întruniri pot fi interzise?

18. Autoritatea administraţiei publice are dreptul să contesteze desfăşurarea întrunirilor spontane?

19. Autorităţile publice, pot elimina elementele ilicite a unei întruniri?

20. Autoritatea administraţiei publice poate recomanda organizatorilor schimbarea condiţiilor de desfăşurare a întrunirii?

21. Care sînt condiţiile de desfăşurare a întrunirilor?

22. În timpul întrunirilor sînt permise înregistrările?

23. Care sînt competenţele organizatorilor?

24. Care sînt obligaţiile participanţilor la întrunire?

25. Ce se întîmplă în cazul încalcării ordinii publice?

26. Care sînt condiţiile pentru sistarea imediată a întrunirii?

27. Care sînt condiţiile de dispersare a participanţilor la întrunire?

28. Ce răspundere poartă organizatorii şi participanţii la întrunire?

Proceduri judiciare............................................................................... 29 1. Cine poate interzice desfăşurarea unei întruniri?

2. Cine are dreptul să conteste hotărîrea judecătorească?

3. În ce constă principiul egalităţii în faţa legii şi a justiţiei?

4. Care sunt posibilităţile de a se apăra de imixtiunea nejustificată a autorităţilor în dreptul la libertatea întrunirii.

5. Care sînt cerinţele faţă de forma şi conţinutul cererii de chemare în judecată?

6. Cine trebuie să semneze cererea?

7. Ce documente se anexează în mod obligatoriu la cerere?

8. Cum se procedează în cazurile cînd cererea nu este completă?

9. Cum se procedează în cazurile cînd lichidarea imediată a neajunsurilor este imposibilă?

10. În ce cazuri judecătorul poate refuza primirea cererii de chemare în judecată?

11. În ce cazuri judecătorul poate restitui cererea?

12. În ce cazuri judecătorul poate să nu dea curs cererii de chemare în judecată?

13. Care sînt condiţiile de judecare a pricinii de interzicere a petrecerii unei întruniri?

14. Ce acte sînt îndeplinite de judecător la etapa de pregătire a cauzei?

15. Care este denumirea părţilor în procesul judiciar?

16. Care sunt drepturile cele mai importante ale părţilor în proces?

17. Sînt prevăzute sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiilor procedurale?

18. Care sînt normele de comportament, special prevăzute, la şedinţa de judecată?

19. Care e modalitatea utilizării mijloacelor tehnice în cadrul şedinţelor de judecată?

20. În ce cazuri şedinţele de judecată pot fi închise?

21. Care este procedura de examinare în cazul şedinţelor secrete?

22. În ce constă principiul nemijlocirii şi oralităţii în dezbaterile judiciare?

23. Care este modalitatea comunicării actelor de procedură?

24. Cum se procedează în cazul amînării judecării cauzei?

25. Ce este citaţia şi cum se înfăptuieşte înştiinţarea judiciară?

26. Care este modalitatea înmînării citaţiei?

27. Care persoane nu pot fi audiate ca martori în judecată?

28. Care sînt regulile de prezentare a înregistrărilor audio-video?

29. Care este modalitatea reproducerii înregistrărilor audio-video?

30. Este asigurată păstrarea şi restituirea suporturilor înregistrărilor audio-video?

31. Este obligatorie încheierea procesului verbal?

32. Care e modalitatea încheierii procesului verbal?

33. Suportul înregistrării audio se anexează la procesul-verbal?

34. Participanţii la proces pot solicita instanţei să dea citire unor părţi din procesul verbal?

35. Cum se procedează atunci cînd participantul la proces nu poate veni la şedinţă?

36. Care este procedura examinării pricinii în fond?

37. Care sînt condiţiile de audiere a martorilor?

38. Cînd se cercetează probele?

39. Cînd se consideră finalizată examinarea pricinii?

40. Ce sînt susţinerile orale?

41. Cum se desfăşoară deliberările?

42. Cine poate lua parte la deliberare?

43. Care este procedura consemnării rezultatului deliberării?

44. În ce constă hotărîrea judecătorească?

45. Care este componenţa hotărîrii?

46. Cum se procedează atunci cînd hotărîrea trebuie redactată?

47. În ce cazuri se emit hotărîri suplimentare?

48. Cum se procedează atunci cînd sînt necesare explicaţii suplimentare?

49. Care hotărîri sînt definitive şi care sînt irevocabile?

50. Dacă hotărîrea este irevocabilă, se poate înainta o nouă cerere de chemare în judecată?

51. În ce termen sînt expediate copiile de pe hotărîrea judecătorească?

Mecanisme naţionale de apărare a dreptului la întrunire.......................................................................... 63 1. Care sînt sancţiunile prevăzute de Codul cu privire la contravenţiile administrative?

2. Care sînt normele de bază privind apărarea drepturilor personal nepatrimoniale printre care şi dreptul la întruniri, prevăzute de Codul civil?

3. Care sînt sancţiunile în domeniul întrunirilor, prevăzute de Codul penal?

Sesizarea Curţii Europene pentru Drepturile Omului......... 72 1. Ce este Curtea Europeană a Drepturilor Omului?

2. În ce măsură judecătorii de la CEDO sînt independenţi faţă de statele de care au fost desemnaţi?

3. Care sînt atribuţiile CEDO? 4. Cînd poate fi sesizată Curtea Europeană a Drepturilor Omului?

5. Petiţionarul trebuie să fie în mod obligatoriu cetăţean al unui statmembru al Consiliului Europei?

6. Cine poate depune cerere la CEDO? 7. Există condiţii prealabile care trebuie îndeplinite în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale?

8. Cine este pîrîtul în cauzele expediate Curţii Europene?

9. Cum poate fi sesizată CEDO? 10. Care sînt cazurile-cheie, cu titlu de precedent, examinate de către Curtea Europeană?

Aspecte generale 1. Care sînt prevederile-cheie cu privire la dreptul libertăţii întrunirilor, stipulate în actele organismelor internaţionale?

Actele internaţionale principale sînt: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (adoptată şi proclamată de Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluţia nr. 217 A (III) din 10 decembrie 1948 la New York. Republica Moldova a aderat la Declaraţie prin Hotărîrea Parlamentului nr. 217-XII din 28.07.90, publicată în ediţia oficială “Tratate internaţionale”, 1998, volumul 1, pag. 11), prevede în art. 20: 1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire şi de asociere paşnică.

2. Nimeni nu poate fi silit să facă parte dintr-o asociaţie.”

Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 la New York. Intrat în vigoare la 23 martie 1976. Ratificat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 217-XII din 28.07.90. În -1-

vigoare pentru Republica Moldova din 26 aprilie 1993. Publicat în ediţia oficială „Tratate internaţionale”, 1998, volumul 1, pag.30.) consacră întrunirilor art. 21: “Dreptul la întrunire paşnică este recunoscut. Exercitarea acestui drept nu poate fi supusă decît restricţiilor conforme cu legea şi necesare într-o societate democratică, în interesul securităţii naţionale, al securităţii publice, al ordinii publice ori pentru a ocroti sănătatea sau moralitatea publică sau drepturile şi libertăţile altora.”

Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950. A intrat în vigoare la 3 septembrie 1953. În vigoare pentru Republica Moldova din 1 februarie 1998. Publicată în ediţia oficială „Tratate internaţionale”, 1998, volumul 1, pag.341) stipulează în art. 11: 1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrîngeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea -2-

infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora.

Prezentul articol nu interzice ca restrîngeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.”

2. Care este corelaţia dintre libertatea întrunirilor paşnice şi libertatea de exprimare?

Libertatea întrunirilor este considerată drept forma instituţională a libertăţii de exprimare. Întrunirile paşnice pot servi mai multor scopuri inclusiv (nu şi exclusiv) expresiei opiniilor şi apărării intereselor comune, celebrării, comemorării, pichetării şi protestului. Libertatea întrunirii paşnice poate avea o semnificaţie simbolică şi instrumentală şi poate constitui o conexiune importantă în susţinerea şi dezvoltarea culturii şi în conservarea identităţilor minoritare. Libertatea întrunirii este de o importanţă fundamentală pentru dezvoltarea personală, demnitatea şi împlinirea fiecărui individ precum şi pentru progresul şi bunăstarea societăţii. Libertatea întrunirilor este de asemenea recunoscută drept una din premisele unei democraţii funcţionale. Facilitarea participării la întrunirile paşnice – împreună cu organizarea alegerilor în conformi-3-

tate cu standardele internaţionale – contribuie la garantarea tuturor membrilor societăţii a posibilităţii de a-şi exprima opiniile comune. În acest caz, libertatea întrunirii paşnice constituie o formă de democraţie directă. Ea facilitează dialogul din interiorul societăţii civile, precum şi între societatea civilă, liderii politici şi guvern. Printr-o acoperire mediatică potrivită întrunirile publice comunică cu întreaga lume, iar în ţările în care mijloacele de informare sînt limitate sau restricţionate, libertatea întrunirii este vitală pentru cei care doresc să atragă atenţia asupra chestiunilor locale.

3. Ce se prevede la capitolul interzicerea discriminării în raport cu exercitarea libertăţii de întrunire?

Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului în articolul 14 prevede expres că: “Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionala sau socială, apartenenţă la o minoritate naţionala, avere, naştere sau orice altă situaţie...”

-4-

4. Care sînt noţiunile de reper date de organismele internaţionale pentru definirea întrunirilor?

Conform Direcţiilor Oficiului pentru Instiţiile Democratice şi Drepturile Omului cu privire la libertatea întrunirilor paşnice, recomandate de Comisia de la Veneţia ca principii directorii pentru statele membre ale Consiliului Europei, o întrunire înseamnă prezenţa intenţionată şi temporară a unui număr de indivizi într-un loc public care nu este o clădire sau o structură în scopuri de exprimare comune.

Această definiţie nu trebuie interpretată astfel încît să prevină extinderea protecţiei asupra altor genuri de întruniri, cum ar fi întrunirile desfăşurate în spaţii sau structuri cu proprietate publică sau privată. În timp ce toate tipurile de întruniri paşnice merită să fie protejate, întrunirile publice care au loc în spaţiu public care nu reprezintă clădiri sau structuri provoacă chestiuni regulatorii deosebite şi din acest considerent reprezintă subiectul acestor Direcţii.

Doar întrunirile paşnice sînt protejate. O întrunire trebuie considerată paşnică dacă organizatorii acesteia au intenţii paşnice. Interpretarea termenului ”paşnic” urmează să includă comportamentul care ar putea irita sau ofensa persoanele care se opun ideilor sau pretenţiilor pe care aceasta încearcă să le promoveze şi chiar comportamentul care -5-

deliberat blochează, împiedică sau obstrucţionează activităţile terţelor părţi.

Există: întruniri spontane, întruniri cu participarea redusă, întruniri simultane. Întruniri spontane. Legea trebuie să ofere explicit excepţii de la obligativitatea unei notificări prealabile în cazul în care prezentarea unei notificări prealabile este impracticabilă. Chiar dacă nu există temeiuri rezonabile pentru a motiva eşecul de prezentare a unei notificări prealabile, autorităţile trebuie să protejeze şi să asigure orice întrunire spontană atît timp cît natura acesteia este paşnică.

Organizatorii care ignoră sau refuză să se conformeze unor cerinţe valide de notificare prealabilă pot fi ulterior acţionaţi în instanţă. Întruniri simultane. Toate persoanele şi grupurile au un drept egal să fie prezente în locurile publice pentru a-şi exprima opiniile. De aceea, persoanele au dreptul să se adune împotriva unei demonstraţii pentru a-şi exprima dezacordul cu opiniile exprimate într-o altă întrunire publică. La asemenea ocazii, coincidenţa de timp şi de loc a celor două întruniri este probabil o parte esenţială a mesajului exprimat de către a doua întrunire. Întrunirile spontane asociate trebuie să fie facilitate pentru a avea loc pe cît este posibil în raza de viziune şi auzire a -6-

ţintei lor şi atîta timp cît ele nu interferează fizic cu cealaltă întrunire.

5. Care sînt principiile internaţionale cu privire la asigurarea aplicării uniforme a libertăţii întrunirilor?

Oficiul pentru Instituţiile Democratice şi Drepturile Omului stabileşte următoarele principii: Principiul 1. Prezumţia în favoarea desfăşurării întrunirilor. În calitate de drept fundamental şi de bază, libertatea întrunirilor paşnice trebuie în măsura posibilităţilor să fie exercitată fără reglementări. Orice lucru care nu este în mod expres interzis prin lege trebuie presupus a fi permis şi cei care doresc să se întrunească nu trebuie să obţină o permisiune pentru a realiza acest lucru. Prezumţia în favoarea desfăşurării întrunirilor trebuie clar şi explicit stabilită prin lege.

Principiul 2. Datoria Statului de a proteja întrunirile paşnice. Este responsabilitatea Statului să pună în aplicare mecanisme şi proceduri adecvate pentru a se asigura că libertatea este exercitată în mod practic şi nu este subiectul unor reglementări birocratice ne-obligatorii.

Principiul 3. Legitimitatea. Orice restricţie impusă trebuie să aibă o bază formală în cadrul legii. Legea -7-

în sine trebuie să fie compatibilă cu legislaţia internaţională cu privire la drepturile omului şi trebuie să fie suficient de precisă pentru ca un individ să poată aprecia dacă comportamentul său va contravine sau nu cu legea şi care ar putea fi consecinţele unei asemenea imixtiuni.

Principiul 4. Proporţionalitatea. Oricare restricţii impuse libertăţii întrunirilor trebuie să fie proporţională. Trebuie acordată preferinţă celor mai puţin restrictive măsuri, pe care le urmăresc autorităţile, pentru realizarea legitimităţii obiectivelor. Dispersarea întrunirilor poate fi doar o măsură de ultimă ocazie. Din această cauză, principiul de proporţionalitate solicită ca autorităţile să nu impună restricţii de rutină, care ar dăuna fundamental caracterului evenimentului, cum ar fi trasarea marşurilor prin spaţii mai puţin centrale ale oraşului. Aplicarea de acoperire a restricţiilor legale tinde să fie supra-inclusivă şi prin aceasta eşuează testul proporţionalităţii pentru că nu au fost luate în calcul circumstanţele specifice ale cazului.

Principiul 5. Administrarea corectă. Publicul trebuie să cunoască care organism este responsabil de luarea deciziilor în reglementarea libertăţii întrunirilor şi acest lucru trebuie clar expus prin lege.

Autoritatea de reglementare trebuie să se asigure că publicul larg are accesul adecvat la informaţii -8-

veridice şi să opereze într-o manieră accesibilă şi transparentă.

Principiul 6. Nediscriminarea. a. Libertatea întrunirilor paşnice urmează să fie exercitată în mod egal de toate persoanele. În reglementarea libertăţii întrunirilor, autorităţile relevante nu trebuie să discrimineze contra oricărui individ sau grup în baza oricărui motiv cum ar fi rasa, culoarea, genul, limba, religia, opiniile politice sau de altă natură, originea naţională sau socială, proprietatea, statutul la naştere sau de alt gen. Libertatea de a organiza sau de a participa la întruniri publice trebuie acordată atît indivizilor cît şi instituţiilor; membrilor grupurilor minoritare sau indigene; atît naţionalilor cît şi non-naţionalilor (inclusiv persoane fără cetăţenie, refugiaţi, cetăţeni străini, solicitanţi de azil, migranţi şi turişti); atît bărbaţilor cît şi femeilor, şi persoanelor care nu sînt în deplină capacitate legală, inclusiv peroane cu boli mintale.

c. Libertatea întrunirilor personalului poliţiei sau forţelor armate nu trebuie limitat decît în cazul în care motivul limitării este în relaţie directă cu responsabilităţile de serviciu ale acestora şi doar în scopul absolutei necesităţi în lumina considerentelor datoriilor profesionale.

b. Legea trebuie să recunoască dreptul copilului de a participa şi organiza o întrunire paşnică. Cu respectiva atenţie asupra capacităţilor evolutive ale copilului, dreptul copiilor de a organiza o întrunire poate fi subiectul unor restricţii cum ar fi vîrsta minimă a organizatorilor sau cerinţa obţinerii acordului părinţilor sau a tutorilor.

-9-

- 10 -

Aspecte practice 1. Care sînt normele constituţionale ce garantează libertatea exprimării şi libertatea întrunirilor?

Constituţia Republicii Moldova (adoptată la 29.07.94, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 18.08.94) stipulează: Articolul 32. Libertatea opiniei şi a exprimării (1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil.

(2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.

(3) Sînt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional.

- 11 -

Articolul 40. Libertatea întrunirilor Mitingurile, demonstraţiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sînt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.

2. Care este scopul Legii privind întrunirile?

Legea are drept scop garantarea exercitării de oricare persoană a libertăţii întrunirilor în modul prevăzut de Constituţia Republicii Moldova şi de actele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Legea dată a fost adoptată pentru a se conforma la obligaţiunea din Planul de acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova, care prevede aducerea legislaţiei naţionale la standardele Uniunii Europene. Legea a fost elaborată cu participarea unor reprezentanţi ai societăţii civile din Republica Moldova.

3. Care este obiectul Legii?

Legea reglementează modul de organizare şi de desfăşurare a întrunirilor în afara clădirilor. Nu sînt supuse prevederilor prezentei legi organizarea şi desfăşurarea întrunirilor cu caracter religios, sub formă de oficiere a unor servicii divine, sau a altor - 12 -

manifestări tradiţionale; manifestărilor sportive, cultural-artistice şi a altor activităţi de divertisment; acţiunilor cu caracter comercial.

4. Care este semnificaţia definiţiei întrunirii din Lege? Întrunire reprezintă prezenţă temporară şi intenţionată a unui grup de persoane, aflate împreună cu scopul exprimării unor idei sau atitudini. Întrunirile se pot desfăşura într-un singur loc sau prin deplasarea participanţilor, inclusiv prin combinarea staţionării cu deplasarea pe un anumit traseu.

Legea prevede 3 situaţii specifice de desfăşurare a întrunirilor publice. Întrunire cu un număr redus de participanţi - întrunire la care iau parte cel mult 50 de persoane. Întrunire spontană - întrunire ale cărei iniţiere şi desfăşurare reprezintă un răspuns direct şi imediat la evenimentele din societate şi care, din punctul de vedere al participanţilor la aceasta, nu poate fi amînată, motiv pentru care procedura ordinară de notificare nu este posibilă.

Aceste situaţii specifice sunt incluse în legislaţie pentru a facilita realizarea întrunirilor publice. Întrunirile spontane acomodează dreptul persoanelor de a demonstra în public în cazul situaţiilor care provoacă o reacţie imediată şi urgentă, în aceste situaţii obligarea organizatorilor de a se conforma la proceduri care durează în timp chiar şi cîteva zile ar reprezenta o restricţie şi nu facilitarea întrunirilor. Întrunirile simultane se referă la contrademonstraţii, întruniri paralele care au loc în acelaşi loc şi timp cu întrunirea principală. Aceasta definiţie permite facilitarea desfăşurării acestor întruniri, astfel încît societatea poate afla mai multe puncte de vedere.

5. Care sînt principiile stipulate în Lege?

Articolul 4 al Legii prevede cîteva principii de bază în realizarea libertăţii de întrunire: a) proporţionalitatea, conform căreia, la aplicarea oricărei restricţii libertăţii întrunirilor, autorităţile publice trebuie să respecte echilibrul dintre necesitatea unei astfel de restricţii într-o societate democratică şi exercitarea dreptului la întrunire;

Întruniri simultane - întruniri care se desfăşoară în acelaşi loc şi în acelaşi timp, care pot avea sau nu aceleaşi motive sau scopuri, ai căror organizatori pot avea opinii similare, diferite sau contradictorii.

b) nediscriminarea, conform căreia dreptul la întrunire este garantat tuturor persoanelor, indiferent de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă

- 13 -

- 14 -

politică, de avere, de origine socială sau de oricare alt criteriu; c) legalitatea, conform căreia drept temeiuri justificative pentru interzicerea întrunirii sau pentru limitarea în orice fel a libertăţii întrunirilor pot servi doar prevederile legale, fără ca autorităţile publice să poată pune în discuţie oportunitatea unei întruniri; d) prezumţia în favoarea desfăşurării întrunirilor, conform căreia, la examinarea declaraţiei prealabile privind desfăşurarea unei întruniri, orice dubiu va fi interpretat de către autorităţile publice în favoarea exercitării dreptului la întrunire.

Aceste principii oferă un cadru general pentru interpretarea prevederilor concrete ale legii, susţin interpretarea normelor şi situaţiilor care nu îşi găsesc o reglementare exactă şi exhaustivă în lege.

6. Unde pot fi desfăşurate întrunirile?

Legea prevede că întrunirile se pot desfăşura în orice loc deschis publicului în afara clădirilor sau în afara altor spaţii închise accesului liber. Nu există limitări, locuri preferate sau recomandate pentru desfăşurarea întrunirilor. Doar organizatorul determină locul întrunirii.

- 15 -

În cazul desfăşurării unor acţiuni oficiale sau a unor lucrări de reparaţie, autoritatea administraţiei publice locale, la cererea autorităţilor interesate, poate declara închise temporar accesului publicului anumite locuri care, în mod obişnuit, sînt deschise accesului nelimitat al tuturor persoanelor. Aceasta restricţie poate fi aplicată doar pe motive solide reale şi doar pentru o perioadă limitată de timp, îndată ce motivul de restricţionare dispare de facto, dispare şi necesitatea restricţiei. Decizia prin care se va interzice desfăşurarea întrunirii trebuie să fie făcută publică şi să fie accesibilă tuturor.

7. Cine poate fi organizator al întrunirii?

Organizatori ai întrunirilor pot fi persoane fizice cu capacitate deplină de exerciţiu, grupuri de persoane, precum şi persoane juridice. Nu este necesar de satisfăcut cerinţa cetăţeniei, reşedinţei sau alte cerinţe.

Legislaţia permite şi minorilor care au împlinit vîrsta de 14 ani, precum şi persoanele declarate incapabile, să organizeze întruniri doar împreună cu o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu.

8. Cine poate să participe la întrunire?

Oricine este liber să participe activ sau să asiste la - 16 -

o întrunire, inclusiv minorii şi persoanele cu capacitatea limitată.

Nimeni nu poate fi obligat să participe sau să asiste la o întrunire.

9. Ce echipamente tehnice pot fi utilizate pentru desfăşurarea întrunirilor?

Legislaţia permite că în timpul desfăşurării întrunirilor pot fi utilizate orice mijloace grafice sau sonore de exprimare a unor idei sau atitudini, echipament special de amplificare a sunetului şi alte obiecte specifice întrunirilor.

Pentru desfăşurarea întrunirilor pot fi montate construcţii temporare. În acest caz, organizatorul ia măsurile necesare pentru a nu crea inconvenienţe disproporţionate participanţilor sau trecătorilor şi pentru a nu provoca pagube mediului ambiant, precum şi asigură demontarea acestora imediat după încheierea întrunirii.

10. Cum trebuie să procedeze persoana care intenţionează să desfăşoare o întrunire?

traţiei publice locale din unitatea administrativteritorială respectivă cu cel puţin 5 zile înainte de data desfăşurării întrunirii. În declaraţia prealabilă se indică numele sau (în cazul unei persoane juridice) denumirea organizatorului, datele de contact ale organizatorului, scopul întrunirii, locul, data, ora începerii şi durata întrunirii, traseele întrunirii (după caz), forma de desfăşurare a întrunirii, numărul aproximativ de participanţi, serviciile solicitate din partea autorităţii administraţiei publice locale. Nu există vreo declaraţie tip care urmează a fi îndeplinită de organizator, această urmează a fi efectuată în formă liberă.

11. Care sînt condiţiile de înregistrare a cererii?

Conform articolului 10, autoritatea administraţiei publice locale înregistrează declaraţia prealabilă şi eliberează organizatorului o copie ştampilată a acesteia, care trebuie să conţină numărul, data şi ora de înregistrare a declaraţiei.

Conform articolului 10, orice persoană care intenţionează să desfăşoare o întrunire notifică în scris, printr-o declaraţie prealabilă, autoritatea adminis-

Indiferent dacă declaraţia cuprinde toate elementele mai sus menţionate sau nu, persoana responsabilă din cadrul Primăriei este obligată să înregistreze declaraţia. În cazul în care responsabilul refuză

- 17 -

- 18 -

înregistrarea acesteia, organizatorul întocmeşte un act în prezenţa a cel puţin doi martori pentru a certifica faptul refuzului declaraţiei. Eventual, această probă va fi temei atît pentru a acţiona în justiţie autoritatea pentru refuzul de a înregistra cererea cît şi a demonstra că obligaţiunea de notificaea a fost satisfăcută.

12. Cum se procedează în cazul întrunirilor cu un număr redus de participanţi?

Articolul 12 prevede că nu este obligatoriu de a notifica autoritatea administraţiei publice locale prin declaraţie prealabilă în cazul întrunirilor cu un număr mai mic decît 50 de persoane. Dacă organizatorii unei astfel de întruniri solicită anumite servicii din partea autorităţii administraţiei publice locale sau doresc să monteze construcţii temporare, ei depun în acest sens o declaraţie prealabilă în scris, cu cel puţin o zi lucrătoare înainte de data desfăşurării întrunirii.

Organizatorului îi revine misiunea de a face calculul aproximativ al participanţilor, dacă el consideră că la întrunire nu vor veni mai mulţi decît 50 de persoane, atunci procedura notificării nu este obligatorie. Însuşi faptul că pe parcursul desfăşurării întrunirii la participanţi se alătură mai multe - 19 -

persoane, nu este temei de a sista întrunirea sau de a atrage la răspundere organizatorul.

13. Autoritatea publică este obligată să asigure anumite servicii solicitate de către organizatori?

Articolul 20 prevede că autorităţile publice vor întreprinde acţiunile necesare pentru asigurarea serviciilor solicitate de către organizator, care sînt în mod obişnuit prestate prin intermediul organelor din subordine şi al întreprinderilor pe care le administrează. Autoritatea publică nu este în drept să perceapă careva taxe pentru aceste servicii.

Prin sintagma serviciilor solicitate gratuite, se va subînţelege doar serviciile care în mod normal urmau să fie efectuate de către autoritate indiferent dacă se produce sau nu întrunirea. Autoritatea nu va fi ţinută să presteze serviciile gratuit care în mod normal se prestează contra plată.

14. Cum se procedează atunci cînd mai multe persoane solicită organizarea unor întruniri simultane în acelaşi loc?

Articolul 11 prevede că dacă mai mulţi solicitanţi au depus declaraţii prealabile cu privire la organi- 20 -

zarea unor întruniri în acelaşi loc şi în acelaşi timp, organul abilitat al autorităţii administraţiei publice locale organizează o şedinţă, cu participarea tuturor solicitanţilor, pentru a găsi soluţia potrivită privind desfăşurarea tuturor întrunirilor simultane. Ţinînd cont de locul desfăşurării şi de numărul preconizat de participanţi la întrunire, participanţii la şedinţă ajung la concluzia că este posibilă desfăşurarea tuturor întrunirilor simultane, se vor da recomandări organizatorilor cu privire la repartizarea spaţiului din locul de organizare a întrunirilor, precum şi indicaţii organelor de poliţie privind menţinerea ordinii publice.

15. Cum se procedează în cazurile cînd organul abilitat şi organizatorii întrunirilor nu ajung la un numitor comun?

Articolul 11 prevede că în cazul în care, în urma discuţiilor dintre organul abilitat şi organizatorii întrunirilor, se ajunge la concluzia că nu este posibilă desfăşurarea tuturor întrunirilor simultane declarate în locul solicitat şi cu numărul preconizat de participanţi, organul în cauză propune organizatorilor modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşurare a întrunirilor. Această propunere se face oral în cadrul şedinţei pentru organizatorii prezenţi şi se - 21 -

trimite în scris, în cel mult 24 de ore de la încheierea şedinţei, celor care nu au participat la ea. În cazul în care, în urma discuţiilor nici unul dintre solicitanţi nu acceptă să modifice ora, locul sau forma de desfăşurare a întrunirii, prioritate la desfăşurarea întrunirii are organizatorul care a depus primul declaraţia prealabilă.

16. Ce acte sînt necesare în cazul întrunirii spontane? În cazul întrunirii spontane, notificarea este admisă şi fără respectarea formei scrise sau a termenului prevăzut la art.10 alin.(1), fiind suficientă furnizarea informaţiei cu privire la locul, data, ora, scopul şi organizatorul întrunirii, precum şi cu privire la serviciile solicitate din partea autorităţii administraţiei publice locale. Organizatorul exercită dreptul la întrunire menţionat la alin.(1) cu bună-credinţă şi informează autoritatea administraţiei publice locale despre intenţia de a desfăşura întrunirea de îndată ce această intenţie este cunoscută, pentru a facilita acordarea serviciilor solicitate din partea autorităţii administraţiei publice locale.

17. Care întruniri pot fi interzise?

Sînt interzise întrunirile prin care se urmăreşte: în- 22 -

demnarea la război de agresiune, la ură naţională, rasială, etnică sau religioasă; incitarea la discriminare sau violenţă publică; subminarea securităţii naţionale sau a integrităţii teritoriale a ţării, săvîrşirea infracţiunilor, încălcarea ordinii publice sau organizarea tulburărilor în masă, încălcarea moralităţii publice, a drepturilor şi a libertăţilor altor persoane ori punerea în pericol a vieţii sau a sănătăţii acestora.

19. Autorităţile publice, pot elimina elementele ilicite a unei întruniri?

Dacă deţine probe concludente că întrunirea urmează să se desfăşoare cu încălcarea prevederilor Legii, autoritatea administraţiei publice locale poate iniţia o procedură judiciară, prin care să ceară interzicerea întrunirii sau modificarea, după caz, a orei, a locului sau a formei de desfăşurare a acesteia. Intentarea acţiunii nu suspendă dreptul de a desfăşura întrunirea.

20. Autoritatea administraţiei publice poate recomanda organizatorilor schimbarea condiţiilor de desfăşurare a întrunirii?

18. Autoritatea administraţiei publice are dreptul să contesteze desfăşurarea întrunirilor spontane?

Numai autoritatea administraţiei publice locale poate iniţia proceduri judiciare pentru a contesta condiţiile de desfăşurare a întrunirii spontane.

La examinarea unei declaraţii prealabile sau a unei cereri, precum şi la asigurarea ordinii publice în timpul desfăşurării întrunirii, autorităţile publice vor acţiona astfel încît să elimine doar elementele ilicite ale întrunirii, garantînd, pe cît este posibil, dreptul la întrunire.

Dacă consideră necesar pentru asigurarea desfăşurării în mod paşnic a întrunirii, autoritatea administraţiei publice locale poate recomanda organizatorilor modificarea condiţiilor de desfăşurare a întrunirii declarate privind ora, locul sau forma de desfăşurare a întrunirii. Decizia finală cu privire la modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşurare a întrunirii îi aparţine organizatorului.

21. Care sînt condiţiile de desfăşurare a întrunirilor? Întrunirile se desfăşoară numai în mod paşnic. Organizatorul trebuie să asigure accesul în clădirile din imediata apropiere a locului de desfăşurare a

- 23 -

- 24 -

întrunirii. În timpul întrunirilor este interzisă deţinerea de arme, de explozive, de orice substanţe interzise sau alte obiecte ce pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor. În timpul întrunirilor desfăşurate între orele 23.00 şi 7.00 este interzisă utilizarea mijloacelor sonore şi a echipamentului de amplificare a sunetului.

Organizatorul poate să creeze un aparat propriu de menţinere a ordinii în timpul desfăşurării întrunirii, ai cărui membri vor purta însemne distinctive pentru a fi uşor identificaţi.

22. În timpul întrunirilor sînt permise înregistrările?

Participanţii la întrunire au următoarele obligaţii: să respecte legislaţia, ordinea publică şi cererile legitime ale organizatorului; să se abţină de la acţiuni care pot împiedica desfăşurarea întrunirii şi de la incitarea la astfel de acţiuni; să părăsească întrunirea la cererea organizatorului şi/sau a reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale ori a organului de poliţie, dacă comite acţiuni interzise prin Lege.

Orice persoană poate să facă înregistrări audio şi/ sau video ale întrunirilor. Ridicarea mijloacelor tehnice, precum şi a înregistrărilor audio şi/sau video ale întrunirilor, este posibilă numai în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Accesul presei la întruniri este asigurat de către organizatorul întrunirii şi de autorităţile publice.

23. Care sînt competenţele organizatorilor?

Organizatorul întrunirii trebuie să desfăşoare întrunirea doar în forma, în locul şi în termenul indicate în declaraţia prealabilă şi să nu admită abateri semnificative de la acestea. Urmează să desemneze un coordonator al întrunirii şi să comunice, în timp util, autorităţii administraţiei publice locale numele acestuia.

- 25 -

24. Care sînt obligaţiile participanţilor la întrunire?

25. Ce se întîmplă în cazul încalcării ordinii publice?

Dacă în timpul desfăşurării întrunirii unii participanţi încalcă ordinea publică sau comit acţiuni interzise prin Lege, organizatorul, în caz de necesitate împreună cu poliţia, îi va îndepărta pe aceştia.

Autoritatea administraţiei publice locale în scopul menţinerii ordinii publice poate să interzică, pe durata întrunirii, comercializarea şi consumarea bău- 26 -

turilor alcoolice în locul de desfăşurare a întrunirii şi/sau în imediata apropiere a acestuia.

26. Care sînt condiţiile pentru sistarea imediată a întrunirii?

Dacă în timpul desfăşurării întrunirii au loc acţiuni prin care se încalcă grav prevederile art.8, reprezentantul autorităţii administraţiei publice locale va cere organizatorului sistarea imediată a întrunirii. Aceasta este o măsură excepţională, ce poate fi folosită doar dacă alte măsuri nu sînt suficiente pentru asigurarea desfăşurării întrunirii în mod legal.

Dacă organizatorul întrunirii nu se supune cererii reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale sau nu reuşeşte sistarea întrunirii, reprezentantul în cauză va cere dispersarea participanţilor.

27. Care sînt condiţiile de dispersare a participanţilor la întrunire? În cazul în care, după cererea reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale, participanţii la întrunire nu părăsesc locul întrunirii, poliţia va avertiza participanţii asupra posibilităţii aplicării mijloacelor speciale şi a dispersării forţate a întrunirii, acordînd un termen rezonabil conformării acestei cereri, după care va repeta cererea de dispersa- 27 -

re a participanţilor. În cazul în care, după cererea repetată de dispersare, participanţii la întrunire nu părăsesc locul întrunirii, la solicitarea reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale, poliţia va întreprinde măsurile legale pentru dispersarea întrunirii.

Dacă întrunirea este dispersată forţat organul de poliţie trebuie să întocmească un proces-verbal, în care indică motivul şi temeiul dispersării. Acest proces verbal poate fi obţinut de către organizator şi poate fi folosit ulterior ca probă în cadrul unui proces judiciar.

28. Ce răspundere poartă organizatorii şi participanţii la întrunire?

Organizatorul poate fi tras la răspundere administrativă pentru desfăşurarea întrunirii fără depunerea declaraţiei prealabile în modul stabilit de prezenta lege sau pentru desfăşurarea întrunirii contrar prevederilor declaraţiei. Participanţii răspund, după caz, civil, administrativ sau penal pentru acţiunile lor, în conformitate cu legea.

Organizatorul poartă răspundere pentru acţiunile participanţilor doar dacă în instanţa de judecată se dovedeşte că participanţii au acţionat la chemarea sau instigarea organizatorului.

- 28 -

Proceduri judiciare

2. Cine are dreptul să conteste hotărîrea judecătorească?

1. Cine poate interzice desfăşurarea unei întruniri?

Oricare dintre părţi este în drept să conteste, în cel mult 3 zile de la data pronunţării, hotărîrea judecătorească adoptată în condiţiile menţionate mai sus.

Primăria şi organul de poliţie nu pot interzice desfăşurarea unei întruniri, această prerogativă o are doar instanţa de judecată.

3. În ce constă principiul egalităţii în faţa legii şi a justiţiei?

Cererea de chemare în judecată cu privire la interzicerea sau modificare, după caz, a orei, a locului sau a formei de desfăşurare a întrunirii se depune de către autoritatea publică locală (Primărie) în instanţa de drept comun (Judecătorie). Lista temeiurilor este exhaustivă şi este prevăzută expres de Legea cu privire la întruniri (vezi întrebarea nr. 17 cap. II).

Primăria trebuie să prezinte probe pertinente că organizatorii sau participanţii vor desfăşura întrunirea contrar exigenţelor stabilite de Lege.

Justiţia se înfăptuieşte pe principiul egalităţii tuturor persoanelor, independent de cetăţenie, rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, serviciu, domiciliu, loc de naştere, precum şi al egalităţii tuturor organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, subordonare, sediu şi de alte circumstanţe.

Instanţa de judecată poate adopta una din următoarele hotărîri: interzicerea întrunirii declarate ori modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşurare a întrunirii sau menţinerea dreptului de a desfăşura întrunirea.

Părţile, alţi participanţi la proces au dreptul să fie asistaţi în judecată de către un avocat ales ori numit de instanţă. Caracterul obligatoriu al prezentării avocatului îl poartă mai ales acuzaţiile de ordin penal şi contravenţional. Statul este obligat să asigure în cauzele penale un avocat care acordă asistenţă juridica garantată de stat în cazul în care persoana nu dispune de mijloace băneşti. Asistenţa judiciară poate fi acordată în orice instanţă de judecată şi în orice fază a procesului.

- 29 -

- 30 -

Instanţa de judecată trebuie să adopte o hotărîre în cel mult 3 zile de la data depunerii cererii.

4. Care sunt posibilităţile de a se apăra de imixtiunea nejustificată a autorităţilor în dreptul la libertatea întrunirii.

Oricine are dreptul să conteste acţiunile sau inacţiunile autorităţilor publice (Primărie sau organ de poliţie) în instanţa de judecată. În conformitate cu prevederile legislaţiei civile partea vătămată de acţiunile sau inacţiunile organelor publice are dreptul să se adreseze cu o cerere de chemare în judecată cu privire la restituirea prejudiciilor materiale şi morale.

5. Care sînt cerinţele faţă de forma şi conţinutul cererii de chemare în judecată?

Dacă autorităţile publice consideră că întrunirea nu poate avea loc din motive legal întemeiate poate să se adreseze instanţei de judecată. În cazul în care organizatorul sau participantul la întrunire consideră că a fost comis un abuz în privinţa sa din partea autorităţilor publice locale sau a poliţiei acesta poate să se adreseze organului ierarhic superior sau direct în instanţa de judecată. Pentru unele litigii (contencios adminstrativ) sunt prevăzute căi extrajudiciare de soluţionare a litigiului.

- 31 -

În toate cauzele cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă următoarele date: • instanţa căreia îi este adresată; • numele sau denumirea reclamantului, domiciliul ori sediul lui; dacă reclamantul este o persoană juridică, datele bancare, codul fiscal, numele reprezentantului şi adresa lui, în cazul în care cererea se depune de reprezentant; • numele sau denumirea pîrîtului, domiciliul ori sediul lui; • esenţa încălcării sau a pericolului de încălcare a drepturilor, libertăţilor sau intereselor legitime ale reclamantului, pretenţiile lui; • circumstanţele de fapt şi de drept pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile, demonstrarea probelor care confirmă circumstanţele; • pretenţiile reclamantului către pîrît; • documentele anexate la cerere.

Cererea de chemare în judecată poate cuprinde şi alte date, importante pentru soluţionarea pricinii, precum şi demersurile reclamantului.

6. Cine trebuie să semneze cererea?

Cererea trebuie să fie semnată de primarul localităţii sau de o persoană împuternicită prin procură, unde va fi indicat expres dreptul de a depune o cerere de chemare în judecată. În cazul organiza- 32 -

torilor sau participanţilor cererea va fi semnată de persoanele lezate în drepturi sau de reprezentanţii acestora în bază de procură.

7. Ce documente se anexează în mod obligatoriu la cerere?

La cererea de chemare în judecată se va anexa în mod obligatoriu: • copiile de pe cererea de chemare în judecată şi de pe înscrisuri, certificate în modul stabilit, într-un număr egal cu numărul de pîrîţi şi de intervenienţi, dacă ei nu dispun de aceste acte, plus un rînd de copii pentru instanţă. Dacă înscrisurile sînt făcute într-o limbă străină, instanţa poate dispune prezentarea traducerii lor în modul stabilit de lege; • documentele care certifică circumstanţele pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile şi copiile de pe aceste documente pentru pîrîţi şi intervenienţi, dacă aceştia nu dispun de ele; • procura sau un alt document ce legalizează împuternicirile reprezentantului.

prevăzute de lege. În caz contrar, reclamantul trebuie să facă imediat completările sau modificările cerute ori să depună copii de pe cerere şi copii autentificate de pe înscrisurile pe care îşi întemeiază pretenţiile.

9. Cum se procedează în cazurile cînd lichidarea imediată a neajunsurilor este imposibilă?

Atunci cînd lichidarea imediată a neajunsurilor nu este posibilă, cererea se consemnează în registrul de intrare a documentelor, iar reclamantului i se va acorda un termen pentru a aduce cererea în conformitate cu cerinţele prevăzute de lege. Dacă cererea a fost primită prin poştă, reclamantului i se vor comunica în scris neajunsurile şi menţiunea că acestea urmează să fie lichidate în interiorul termenului acordat.

10. În ce cazuri judecătorul poate refuza primirea cererii de chemare în judecată?

La primirea cererii de chemare în judecată, judecătorul va verifica dacă cererea întruneşte exigenţele

Judecătorul poate refuza primirea cererii de chemare în judecată numai în cazurile cînd: • cererea este depusă de un organ, organizaţie sau o persoană în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor fără să le delege dreptul adresării în

- 33 -

- 34 -

8. Cum se procedează în cazurile cînd cererea nu este completă?

judecată în acest scop; • acţiunea este intentată împotriva unei persoane juridice lichidate deja.

11. În ce cazuri judecătorul poate restitui cererea?

Judecătorul poate restitui cererea de chemare în judecată, dacă: • instanţa nu este competentă să judece pricina; • cererea nu este semnată ori este semnată de o persoană neîmputernicită de a o semna ori este semnată fără a se indica funcţia semnatarului; • cererea a fost depusă în numele persoanei interesate de către o persoană neîmputernicită de a porni şi a susţine procesul; • la aceeaşi instanţă sau la o alta, se află în judecată un litigiu între aceleaşi părţi, asupra aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri; • reclamantul îşi retrage cererea înainte de emiterea încheierii privind intentarea procesului.

12. În ce cazuri judecătorul poate să nu dea curs cererii de chemare în judecată?

Judecătorul poate să nu dea curs cererii de chemare în judecată, dacă: • constată că cererea a fost depusă în judecată - 35 -

fără a se respecta condiţiile prevăzute pentru forma şi conţinutul cererii de chemare în judecată, judecătorul emite, în cel mult 7 zile de la depunerea cererii, o încheiere pentru a nu se da curs cererii, comunicînd persoanei care a depus cererea acest fapt de încălcare şi acordîndu-i un termen rezonabil pentru lichidarea neajunsurilor.

• persoana care a depus cererea îndeplineşte în termen toate cerinţele enumerate în încheierea judecătorului, cererea se consideră depusă la data prezentării iniţiale în judecată. În caz contrar, ea nu se consideră depusă şi, împreună cu actele anulate, se restituie reclamantului.

13. Care sînt condiţiile de judecare a pricinii de interzicere a petrecerii unei întruniri?

Judecarea acestor pricini are loc în şedinţă de judecată cu înştiinţarea obligatorie a participanţilor la proces despre locul, data şi ora şedinţei. Preşedintele şedinţei dispune ca rolul să fie afişat în incinta instanţei, în loc public. În cadrul examinării pricinii în fond, preşedintele şedinţei este obligat să creeze condiţii pentru ca participanţii la proces să-şi expună considerentele referitor la circumstanţele de fapt şi de drept ale pricinii, să facă completări şi să prezinte probe în condiţiile legii.

- 36 -

În acest scop, judecătorul trebuie, după caz, să elucideze împreună cu participanţii la proces circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii şi să cerceteze probele din dosar.

14. Ce acte sînt îndeplinite de judecător la etapa de pregătire a cauzei? În cadrul etapei de pregătire a cauzei pentru judecare, judecătorul, printre celelalte acte, va îndeplini actele de pregătire specifice acestor cauze: va soluţiona problema atragerii în proces a persoanelor ale căror drepturi ar fi putut să fie încălcate.

15. Care este denumirea părţilor în procesul judiciar? În litigiile cu privire la interzicerea întrunirilor Primăria va deţine calitatea de reclamant, iar organizatorul – calitatea procesuală de pîrît. În cazul în care organizatorul sau participanţii contestă acţiunile autorităţilor sau solicită încasarea oricăror prejudicii calitatea acestora va fi de reclamant, iar a autorităţii de pîrît.

Calitatea de intervenient poate fi atribuită de către instanţa de judecată, sau reclamantul în cererea sa adresată instanţei de judecată poate să o indice. In- 37 -

tervenient principal este persoana care formulează pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului iar intervenient accesoriu este orice persoană drepturile căreia ar putea fi influienţate prin hotărîrea judecatărească.

16. Care sunt drepturile cele mai importante ale părţilor în proces?

Părţile dispun de mai multe drepturi, inclusiv: • să ia cunoştinţă de materialele dosarului; • să facă extrase şi copii de pe ele, să solicite recuzări; • să prezinte probe şi să participe la cercetarea lor; • să pună întrebări altor participanţi la proces, martorilor, experţilor şi specialiştilor; • să formuleze cereri, să reclame probe, să dea instanţei explicaţii orale şi scrise; • să expună argumente şi considerente asupra problemelor care apar în dezbaterile judiciare, să înainteze obiecţii împotriva demersurilor, argumentelor şi considerentelor celorlalţi participanţi; • să modifice temeiul sau obiectul acţiunii, să mărească ori să reducă cuantumul pretenţiilor în acţiune, ori să renunţe la acţiune; • să atace actele judiciare şi să-şi exercite toate - 38 -

drepturile procedurale acordate de legislaţia procedurală civilă.

Toţi participanţii la proces se bucură de drepturi procesuale egale şi au obligaţii procesuale egale, cu unele excepţii stabilite de lege în dependenţă de poziţia pe care o ocupă în proces.

17. Sînt prevăzute sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiilor procedurale?

Toţi participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă.

18. Care sînt normele de comportament, special prevăzute, la şedinţa de judecată?

picioare. Excepţii se fac numai cu încuviinţarea preşedintelui şedinţei. Dezbaterea judiciară a pricinii se desfăşoară în condiţii de activitate normală şi de securitate a participanţilor la proces.

19. Care e modalitatea utilizării mijloacelor tehnice în cadrul şedinţelor de judecată?

Pentru documentarea lucrărilor şedinţei de judecată şi conservarea probelor, instanţa judecătorească poate utiliza orice mijloc tehnic în conformitate cu legislaţia. Înregistrarea audio-video, fotografierea, utilizarea altor mijloace tehnice pot fi admise numai de preşedintele şedinţei de judecată şi numai la deschiderea şedinţei şi pronunţarea hotărîrii.

20. În ce cazuri şedinţele de judecată pot fi închise?

Atunci cînd judecătorii intră în sala de şedinţe sau se retrag în camera de deliberare, cînd se dă citire hotărîrii judecătoreşti sau încheierii judecătoreşti, cei prezenţi se ridică în picioare. Participanţii la proces, martorii, experţii, specialiştii şi interpreţii se adresează judecătorului cu formula “Onorată instanţă”, depun depoziţii şi dau explicaţii stînd în

În toate instanţele, şedinţele de judecată sînt publice. În şedinţa de judecată nu se admit minorii de pînă la vîrsta de 16 ani dacă nu sînt citaţi în calitate de participant la proces sau de martor. Pot avea loc şedinţe închise numai în scopul protejării informaţiei ce constituie secret de stat, taină comercială ori a unei alte informaţii a cărei divulgare este interzisă prin lege. Instanţa de judecată poate dispune judecarea pricinii în şedinţă secretă pentru a preveni di-

- 39 -

- 40 -

vulgarea unor informaţii care se referă la aspectele intime ale vieţii, care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională ori la alte circumstanţe care ar putea prejudicia interesele participanţilor la proces, ordinea publică sau moralitatea.

21. Care este procedura de examinare în cazul şedinţelor secrete? Şedinţa poate fi declarată secretă pentru întregul proces sau numai pentru efectuarea unor anumite acte procedurale.

Privitor la examinarea pricinii în şedinţă secretă, instanţa judecătorească emite o încheiere motivată. Şedinţa secretă se desfăşoară în prezenţa participanţilor la proces, iar în caz de necesitate la ea asistă de asemenea martorul, expertul, specialistul şi interpretul.

Instanţa judecătorească ia măsurile de rigoare în vederea păstrării secretului de stat, tainei comerciale, informaţiei despre viaţa intimă a persoanei.

Participanţii la proces şi alte persoane care asistă la actele procesuale în cadrul cărora pot fi divulgate date ce constituie astfel de secrete sînt somaţi de răspundere în cazul divulgării lor.

- 41 -

Judecarea pricinii în şedinţă secretă se efectuează cu respectarea tuturor regulilor de procedură civilă sau penală, după caz.

Hotărîrile şedinţei secrete se pronunţă public. Însuşi faptul că şedinţa a fost dusă secret nu înseamnă că şi hotărîrea urmează să fie emisă cu uşile închise.

22. În ce constă principiul nemijlocirii şi oralităţii în dezbaterile judiciare?

Instanţa trebuie să cerceteze direct şi nemijlocit probele, să asculte explicaţiile părţilor şi intervenienţilor, depoziţiile martorilor, concluziile expertului, consultaţiile şi explicaţiile specialistului, să ia cunoştinţă de înscrisuri, să cerceteze probele materiale, să audieze înregistrările audio şi să vizioneze înregistrările video, să emită hotărîrea numai în temeiul circumstanţelor constatate şi al probelor cercetate şi verificate în şedinţă de judecată.

Dezbaterile judiciare se desfăşoară oral şi în faţa aceluiaşi complet de judecată. În cazul înlocuirii unui judecător în timpul judecării pricinii, dezbaterile se reiau de la început.

- 42 -

23. Care este modalitatea comunicării actelor de procedură?

25. Ce este citaţia şi cum se înfăptuieşte înştiinţarea judiciară?

Cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanţilor la proces şi persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui, precum şi prin delegaţie judiciară.

Instanţa înştiinţează prin citaţie participanţii la proces, martorii, experţii, specialiştii şi interpreţii privitor la locul, data şi ora şedinţei de judecată sau la locul, data şi ora efectuării unor acte de procedură.

Citaţiile şi înştiinţările se înmînează participanţilor la proces, martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor astfel încît aceştia să se poată pregăti de proces şi să se prezinte la timp în faţa instanţei.

Prezentarea părţii în instanţă, în persoană sau prin reprezentant, acoperă orice viciu de înmînare a citaţiei. Partea însă este în drept să ceară amînarea procesului dacă citaţia nu i s-a înmînat în termen.

Dacă i se cere să îndeplinească pentru o altă instanţă procedura de comunicare, instanţa solicitată este obligată să ia de îndată măsurile necesare, conform legii, şi să trimită instanţei solicitante dovezile de îndeplinire a procedurii cerute.

24. Cum se procedează în cazul amînării judecării cauzei? În cazul amînării judecării cauzei, nu este necesară citarea participanţilor la proces prezenţi la şedinţă.

Participanţii la proces, care au fost citaţi şi nu au participat la şedinţa de judecată la care a fost amînată judecarea cauzei vor putea invoca lipsa citării ulterioare numai în cazul în care vor demonstra că au fost în imposibilitatea de a cunoaşte data judecării cauzei.

- 43 -

Citaţia sau înştiinţarea se trimite la adresa menţionată de parte sau de un alt participant la proces.

Dacă persoana nu locuieşte la adresa comunicată instanţei, citaţia sau înştiinţarea poate fi trimisă la locul ei de muncă sau la locul unde se află.

26. Care este modalitatea înmînării citaţiei?

Citaţia sau înştiinţarea adresată persoanei fizice se înmînează personal contra semnătură pe cotor.

Citaţia sau înştiinţarea adresată unei organizaţii se înmînează persoanei cu funcţie de răspundere respective contra semnătură pe cotor sau, în cazul - 44 -

absenţei acesteia, se înmînează în acelaşi mod unui alt angajat, considerîndu-se recepţionată de organizaţie. Dacă nu îl va găsi pe destinatar la domiciliu sau la locul de muncă, persoana împuternicită să înmîneze citaţia sau înştiinţarea o va înmîna unuia dintre membrii adulţi ai familiei care locuieşte împreună cu destinatarul şi care şi-a dat acordul să o primească, iar în lipsa acestora, o va remite organizaţiei de exploatare a locuinţelor, primăriei satului (comunei) ori administraţiei de la locul lui de muncă. Persoana care a primit citaţia sau înştiinţarea este obligată să indice pe cotor numele şi raporturile sale de rudenie cu destinatarul sau funcţia sa.

Totodată, ea este obligată să o înmîneze destinatarului cît mai curînd posibil. În cazul absenţei temporare a destinatarului, persoana care urmează să înmîneze citaţia sau înştiinţarea notează pe cotor locul în care acesta s-a deplasat şi ziua cînd urmează să revină. Dacă locul de aflare a destinatarului nu este cunoscut, faptul se consemnează în citaţie sau înştiinţare, precum şi sursa de informaţie, data şi ora.

27. Care persoane nu pot fi audiate ca martori în judecată?

martori: a) persoanele care, din cauza vîrstei fragede ori a handicapului lor fizic sau mental, nu sînt în stare să înţeleagă just faptele şi să depună asupra lor mărturii veridice; b) slujitorii cultelor, medicii, avocaţii, notarii şi orice alte persoane pe care legea le obligă să păstreze secretul informaţiei confidenţiale primite în exerciţiul funcţiunii; c) funcţionarii publici şi foştii funcţionari publici, asupra datelor ce constituie secret ocrotit de lege care le-au parvenit în această calitate, dacă nu au fost degrevaţi, în modul stabilit, de obligaţia păstrării lui; d) persoanele care, în virtutea funcţiei profesionale, au participat la pregătirea, executarea sau răspîndirea publicaţiilor periodice, emisiunilor televizate sau radiodifuzate referitor la personalitatea autorului, executorului sau alcătuitorului de materiale ori documente, la informaţia parvenită de la aceştia în legătură cu activitatea lor, dacă materialele şi documentele sînt destinate redacţiei; e) judecătorii, referitor la problemele apărute în dezbaterea circumstanţelor pricinii în camera de deliberare la pronunţarea hotărîrii sau sentinţei.

Nu pot fi citaţi în judecată şi audiaţi în calitate de - 45 -

- 46 -

28. Care sînt regulile de prezentare a înregistrărilor audio-video?

30. Este asigurată păstrarea şi restituirea suporturilor înregistrărilor audio-video?

Persoana care prezintă o înregistrare audio-video pe un suport electronic sau de altă natură ori solicită reclamarea unor astfel de înregistrări este obligată să indice persoana care a efectuat înregistrarea, timpul şi condiţiile înregistrării.

Suporturile înregistrărilor audio-video se păstrează în instanţă judecătorească, însoţite de un registru special. Instanţa ia măsuri pentru păstrarea lor intactă.

Nu poate servi ca probă înregistrarea audio-video camuflată, dacă nu este permisă prin lege.

29. Care este modalitatea reproducerii înregistrărilor audio-video?

Reproducerea înregistrărilor audio-video are loc în sala de şedinţe sau în o altă încăpere special amenajată, consemnîndu-se în procesul-verbal al şedinţei de judecată semnele distinctive ale surselor de probă reproductivă şi data reproducerii. După aceasta, instanţa judecătorească audiază explicaţiile participanţilor la proces. Reproducerea înregistrării audio-video poate fi repetată în întregime sau parţial. Pentru elucidarea unor date din înregistrările audio-video, instanţa judecătorească poate antrena în proces un specialist sau, după caz, poate dispune efectuarea unei expertize.

- 47 -

După ce hotărîrea judecătorească devine irevocabilă, suporturile înregistrărilor audio-video pot fi restituite persoanei care le-a prezentat. În cazuri excepţionale, instanţa le poate restitui printr-o încheiere şi pînă la data devenirii irevocabile a hotărîrii.

31. Este obligatorie încheierea procesului verbal?

Pentru fiecare şedinţă de judecată în primă instanţă şi în instanţă de apel, precum şi pentru fiecare act de procedură îndeplinit în afara şedinţei (audierea martorului la locul aflării lui, cercetarea înscrisurilor şi altor probe materiale la locul de aflare sau păstrare etc.), se încheie proces-verbal. În procesul-verbal al şedinţei de judecată sau al actului de procedură îndeplinit în afara şedinţei de judecată se indică momentele esenţiale ale dezbaterii pricinii sau ale efectuării actului procedural. În - 48 -

procesul-verbal al şedinţei se indică: a) locul, data şi ora deschiderii, data încheierii şedinţei de judecată; b) instanţa care judecă pricina, numele membrilor completului de judecată şi al grefierului; c) pricina; d) prezenţa participanţilor la proces, a reprezentanţilor, a martorilor, experţilor, specialiştilor şi a interpreţilor; e) faptul că instanţa a explicat drepturile şi obligaţiile procedurale participanţilor la proces, reprezentanţilor, experţilor, specialiştilor şi interpreţilor; f) dispoziţiile preşedintelui şedinţei de judecată şi încheierile pronunţate de instanţă fără retragere în camera de deliberare; g) declaraţiile, demersurile şi explicaţiile participanţilor la proces şi ale reprezentanţilor lor; h) depoziţiile martorilor, explicaţiile orale ale experţilor asupra raportului de expertiză, explicaţiile şi consultaţiile specialiştilor; i) faptul că s-a dat citire înscrisurilor, datele examinării la faţa locului a probelor materiale, că s-au ascultat şi vizionat înregistrările audio-video; j) raporturile reprezentanţilor autorităţilor publice; k) conţinutul susţinerilor orale; l) faptul că s-a dat citire hotărîrii şi încheierilor, că s-a explicat cuprinsul hotărîrii şi al încheierilor

pronunţate de instanţă, că s-au dat lămuriri asupra căilor şi termenului de atac al lor; m) faptul că instanţa a explicat participanţilor la proces dreptul lor de a lua cunoştinţă de procesulverbal al şedinţei de judecată şi de a formula observaţii asupra acestuia; n) data încheierii definitive a procesului-verbal.

- 49 -

- 50 -

32. Care e modalitatea încheierii procesului verbal?

Procesul-verbal se încheie de grefier în şedinţă de judecată sau la efectuarea actului de procedură în afara şedinţei. Procesul-verbal se încheie în scris (de mînă sau dactilografiat). Pentru a asigura plenitudinea procesului-verbal, instanţa poate utiliza mijloace de înregistrare audio şi alte mijloace tehnice.

Participanţii la proces şi reprezentanţii lor au dreptul să ia cunoştinţă de procesul-verbal al şedinţei de judecată şi, în decursul a 5 zile de la data semnării acestuia, să prezinte în scris observaţii asupra lui, indicînd inexactităţile şi motivele pentru care îl consideră incomplet.

Procesul-verbal se semnează de preşedintele şedinţei şi de grefier. Modificările, rectificările şi completările procesului-verbal se menţionează în el şi se certifică de preşedinte şi grefier prin semnătură.

33. Suportul înregistrării audio se anexează la procesul-verbal?

Utilizarea mijloacelor de înregistrare audio sau a altor mijloace tehnice de fixare a mersului şedinţei de judecată se consemnează în procesul-verbal.

Suportul înregistrării audio se anexează la procesul-verbal al şedinţei de judecată.

34. Participanţii la proces pot solicita instanţei să dea citire unor părţi din procesul verbal?

Participanţii la proces şi reprezentanţii lor pot solicita instanţei să dea citire unor părţi din procesulverbal ori să consemneze în procesul-verbal unele circumstanţe pe care le consideră esenţiale în soluţionarea pricinii.

35. Cum se procedează atunci cînd participantul la proces nu poate veni la şedinţă?

Participanţii la proces sînt obligaţi să comunice din timp instanţei judecătoreşti motivul imposibilităţii de a se prezenta în şedinţă de judecată şi să prezinte probele care dovedesc motivul. În cazul neprezentării în şedinţă de judecată a unui participant la - 51 -

proces despre a cărui citare legală nu există date, procesul se amînă. Dacă instanţei judecătoreşti nu i s-a comunicat motivul neprezentării în şedinţă de judecată a participantului la proces citat legal sau dacă instanţa consideră neîntemeiat motivul neprezentării, pricina se examinează în absenţa acestuia.

Părţile au dreptul să solicite instanţei judecătoreşti examinarea pricinii în lipsa lor şi remiterea copiei de pe hotărîre. Dacă partea solicită să-şi dovedească pretenţiile sau obiecţiile prin ascultarea celeilalte părţi, instanţa cere să se prezinte personal în faţa judecăţii. Dacă reclamantul, înştiinţat legal despre locul, data şi ora şedinţei, nu s-a prezentat în judecată şi nu a comunicat instanţei motivul neprezentării sau dacă motivele sunt considerate de instanţă ca fiind neîntemeiate, sau dacă reclamantul nu a solicitat examinarea pricinii în lipsa sa, iar pîrîtul nu cere soluţionarea pricinii în fond, instanţa scoate cererea de pe rol dacă prin acest act procedural nu se încalcă dreptul altor participanţi la proces. În cazul neprezentării pîrîtului care a fost înştiinţat legal despre locul, data şi ora şedinţei de judecată sau dacă pîrîtul nu a solicitat examinarea pricinii în lipsa sa, instanţa o examinează în lipsa acestuia.

- 52 -

36. Care este procedura examinării pricinii în fond? În cadrul examinării pricinii în fond, preşedintele şedinţei este obligat să creeze condiţii pentru ca participanţii la proces să-şi expună considerentele referitor la circumstanţele de fapt şi de drept ale pricinii, să facă completări şi să prezinte probe în condiţiile legii.

şi pună reciproc întrebări. Judecătorii au dreptul să pună participanţilor la proces întrebări în orice moment al explicaţiilor acestora. Preşedintele şedinţei poate acorda de mai multe ori cuvînt părţilor, după caz.

37. Care sînt condiţiile de audiere a martorilor?

Judecarea pricinii în fond începe cu un raport asupra pricinii, prezentat de preşedintele şedinţei sau de un judecător. După aceasta, preşedintele clarifică dacă reclamantul îşi susţine pretenţiile, dacă pîrîtul recunoaşte pretenţiile reclamantului şi dacă părţile doresc să încheie procesul cu o tranzacţie.

După prezentarea raportului asupra pricinii, instanţa judecătorească ascultă explicaţiile reclamantului şi ale intervenientului care participă din partea reclamantului, ale pîrîtului şi ale intervenientului care participă din partea pîrîtului, precum şi ale celorlalţi participanţi la proces. Primii care dau explicaţii sînt: împuterniciţii autorităţilor publice, ai organelor şi organizaţiilor. Participanţii la proces au dreptul să-

Înainte de a audia martorul, preşedintele şedinţei de judecată stabileşte identitatea acestuia, îi explică drepturile şi obligaţiile, îl somează asupra răspunderii penale pe care o atrage refuzul de a depune mărturie şi depunerea cu bună ştiinţă a unor mărturii mincinoase. Martorul semnează declaraţia privind cunoaşterea obligaţiilor şi răspunderii lui.

Declaraţia semnată se anexează la procesul-verbal al şedinţei. Condiţiile de audiere a martorilor sînt următoarele: • fiecare martor este audiat separat; • preşedintele şedinţei constată atitudinea martorului faţă de participanţii la proces, îi propune să comunice instanţei tot ceea ce cunoaşte personal despre subiectul audierii; • martorului i se pot pune întrebări cu permisiunea preşedintelui şedinţei de judecată. Prima care pune întrebări este persoana la a cărei cerere a fost citat martorul şi reprezentantul acesteia, urmează

- 53 -

- 54 -

În acest scop, judecătorul trebuie, după caz, să elucideze împreună cu participanţii la proces circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii şi să cerceteze probele din dosar.

ceilalţi participanţi la proces şi reprezentanţii lor.

Judecătorul are dreptul să pună întrebări martorului în orice moment al audierii lui; • instanţa judecătorească poate audia din nou martorul, după caz, în aceeaşi şedinţă sau în şedinţa următoare, poate face confruntarea martorilor pentru a se clarifica asupra depoziţiilor contradictorii ale acestora; • în cazul în care constată că întrebarea adresată martorului de către un participant la proces este ofensatoare sau tinde să dovedească un fapt ce nu se referă la pricină, instanţa judecătorească nu o va încuviinţa. La cererea participantului, instanţa emite o încheiere asupra întrebării, precum şi asupra motivului respingerii ei; • martorul audiat rămîne în sala de şedinţă pînă la încheierea dezbaterilor judiciare dacă instanţa nu va permite retragerea lui din sală; • depoziţiile martorului se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată de către grefier şi se semnează pe fiecare pagină şi la sfîrşitul lor de preşedintele şedinţei, de grefier şi de martor, după ce acesta din urmă ia cunoştinţă de ele. Nedorinţa sau imposibilitatea martorului de a semna se consemnează în procesul-verbal.

- 55 -

38. Cînd se cercetează probele?

Probele materiale se cercetează de instanţa judecătorească şi se prezintă spre examinare participanţilor la proces şi reprezentanţilor lor, precum şi experţilor, specialiştilor şi martorilor, după caz.

Persoanele cărora li s-au prezentat probe materiale pot atrage atenţia instanţei judecătoreşti asupra circumstanţelor aferente actului cercetării.

39. Cînd se consideră finalizată examinarea pricinii?

După examinarea tuturor probelor, preşedintele şedinţei de judecată precizează dacă participanţii la proces şi reprezentanţii acestora solicită completarea materialelor din dosar. Dacă nu se fac astfel de cereri, preşedintele declară finalizarea examinării pricinii, instanţa trecînd la susţineri orale.

40. Ce sînt susţinerile orale?

Susţinerile orale constau în luările de cuvînt ale participanţilor la proces. În susţinerile orale, primii care iau cuvînt sînt reclamantul şi reprezentantul lui, urmează pîrîtul şi reprezentantul lui. Intervenientul principal şi reprezentantul lui iau cuvînt după ce au vorbit părţile şi reprezentanţii lor. Intervenientul accesoriu şi reprezentantul lui iau cuvînt după - 56 -

reclamant sau pîrît din a cărui parte intervenientul participă în proces.

După susţinerile orale, fiecare participant are dreptul la replică asupra celor expuse în susţineri.

41. Cum se desfăşoară deliberările?

După încheierea susţinerilor orale, completul de judecată se retrage în camera de deliberare pentru adoptarea hotărîrii, fapt despre care preşedintele şedinţei de judecată îi anunţă pe cei prezenţi în sala de şedinţe. Din motive întemeiate, deliberările şi pronunţarea hotărîrii pot fi amînate cu cel mult 10 zile. În unele cazuri, se poate adopta numai dispozitivul hotărîrii, redactarea hotărîrii motivate amînîndu-se pe acelaşi termen.

După semnarea hotărîrii, completul de judecată revine în sala de şedinţe, unde preşedintele sau unul dintre judecători dă citire hotărîrii judecătoreşti.

După aceasta, preşedintele şedinţei lămureşte procedura şi termenul de atac împotriva hotărîrii.

42. Cine poate lua parte la deliberare?

La deliberare iau parte numai judecătorii în faţa cărora a avut loc judecarea cauzei. Completul de judecată deliberează în secret. Divulgarea deliberărilor - 57 -

este interzisă. Completul de judecată deliberează, sub conducerea preşedintelui şedinţei, toate problemele prevăzute de lege care urmează să fie soluţionate, apreciază probele, determină circumstanţele şi caracterul raportului juridic dintre părţi, legea aplicabilă soluţionării pricinii şi admiterea acţiunii.

Fiecare problemă urmează să fie pusă astfel încît să se poată da un răspuns afirmativ sau negativ.

43. Care este procedura consemnării rezultatului deliberării?

Rezultatul deliberării se consemnează în hotărîrea integrală sau în dispozitivul ei, semnat de toţi judecătorii care au participat la deliberare, inclusiv de judecătorul care are opinie separată. Modificările operate în cuprinsul hotărîrii se consemnează mai sus de semnăturile judecătorilor. Hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărîrea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată. La deliberarea hotărîrii, instanţa judecătorească apreciază probele, determină circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinilor, care au fost sau nu stabilite, caracterul raportului juridic dintre părţi, legea aplicabilă soluţionării pricinii şi admisibilitatea acţiunii.

- 58 -

44. În ce constă hotărîrea judecătorească?

Hotărîrea judecătorească constă din partea introductivă, partea descriptivă, motivare şi dispozitiv. În partea introductivă se indică locul şi data adoptării, denumirea instanţei care o pronunţă, numele membrilor completului de judecată, al grefierului, al părţilor şi al celorlalţi participanţi la proces, al reprezentanţilor, obiectul litigiului şi pretenţia înaintată judecăţii, menţiunea despre caracterul public sau închis al şedinţei.

45. Care este componenţa hotărîrii? În partea descriptivă se indică pretenţiile reclamantului, obiecţiile pîrîtului şi explicaţiile celorlalţi participanţi la proces. În motivare se indică circumstanţele pricinii, constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa.

Dispozitivul cuprinde concluzia instanţei judecătoreşti privind admiterea sau respingerea integrală sau parţială a acţiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea şi termenul de atac al hotărîrii.

- 59 -

46. Cum se procedează atunci cînd hotărîrea trebuie redactată?

Hotărîrea se pronunţă imediat după dezbaterea pricinii.

Redactarea hotărîrii motivate poate fi amînată pe un termen de cel mult 15 zile, însă partea ei introductivă şi dispozitivul trebuie să fie comunicate de instanţă în aceeaşi şedinţă în care s-au încheiat dezbaterile judiciare.

47. În ce cazuri se emit hotărîri suplimentare?

Instanţa care a pronunţat hotărîrea poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să emită o hotărîre suplimentară dacă: • nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii în a cărei privinţă participanţii la proces au prezentat probe şi au dat explicaţii; • rezolvînd problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi remise sau acţiunile pe care pîrîtul trebuie să le îndeplinească; • nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la - 60 -

cheltuielile de judecată a căror compensare li se cu­ vine.

apel, în cazul în care apelul este respins; emise în apel prin care s-a rezolvat fondul cauzei.

Problema pronunţării unei hotărîri suplimentare poate fi pusă în termenul executării silite a hotărîrii.

Instanţa emite, după examinare în şedinţă de judecată, hotărîrea suplimentară, care poate fi atacată în ordinea stabilită de legislaţie.

Irevocabile sînt hotărîrile judecătoreşti emise în primă instanţă, după expirarea termenului de atac; emise în primă instanţă, atacate în apel sau recurs, după examinarea pricinii în recurs, în cazul în care recursul este respins; emise în recurs, prin care s-a rezolvat fondul cauzei.

48. Cum se procedează atunci cînd sînt necesare explicaţii suplimentare?

Dacă sînt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărîrii sau dacă hotărîrea cuprinde dispoziţii contradictorii, instanţa emitentă poate, la cererea participanţilor la proces sau a organului de executare a hotărîrii, să dea explicaţii asupra dispozitivului ori să omită dispoziţiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărîrii. Explicarea hotărîrii este admisibilă dacă nu a fost executată şi nu a expirat termenul de executare silită.

49. Care hotărîri sînt definitive şi care sînt irevocabile?

50. Dacă hotărîrea este irevocabilă, se poate înainta o nouă cerere de chemare în judecată?

După ce hotărîrea rămîne irevocabilă, părţile şi ceilalţi participanţi la proces, precum şi succesorii lor în drepturi, nu pot înainta o nouă cerere de chemare în judecată cu aceleaşi pretenţii şi în acelaşi temei, nici să contesteze în alt proces faptele şi raporturile juridice stabilite în hotărîrea judecătorească irevocabilă.

51. În ce termen sînt expediate copiile de pe hotărîrea judecătorească?

Definitive sînt hotărîrile judecătoreşti emise în primă instanţă fără drept de apel; emise în primă instanţă, supuse apelului, după examinarea pricinii în

Participanţilor la proces care nu s-au prezentat în şedinţă de judecată li se trimite copia de pe hotărîrea judecătorească în cel mult 7 zile de la emiterea hotărîrii motivate.

- 61 -

- 62 -

Mecanisme naţionale de apărare a dreptului la întrunire 1. Care sînt sancţiunile prevăzute de Codul cu privire la contravenţiile administrative?

Articolul 174/1. Încălcarea legislaţiei cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor Încălcarea termenului şi modului de examinare a declaraţiilor privind desfăşurarea întrunirilor atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la douăzeci la treizeci de unităţi convenţionale.

Organizarea şi desfăşurarea întrunirii fără avizarea primăriei sau fără autorizaţia ei, precum şi încălcarea condiţiilor (forma, locul, timpul) desfăşurării întrunirii, indicate în autorizaţie, - atrage după sine aplicarea unei amenzi organizatorilor (conducătorilor) întrunirii în mărime de la douăzeci şi cinci la cincizeci de unităţi convenţionale.

Neîndeplinirea de către organizatorul (conducătorul) întrunirii a obligaţiunilor prevăzute de lege - atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la douăzeci la treizeci de unităţi convenţionale.

- 63 -

Participarea activă la întrunirea desfăşurată în condiţiile alineatului doi din prezentul articol atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la zece la cincisprezece unităţi conven­ ţionale.

Participarea la întruniri a persoanelor care au asupra lor obiecte special adaptate sau ce pot fi utilizate pentru cauzarea leziunilor corporale sau daunelor materiale - atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la douăzeci şi cinci la cincizeci de unităţi convenţionale sau arest administrativ pe un termen de pînă la cincisprezece zile. Împiedicarea sub orice formă de către participanţii la întrunire a circulaţiei transportului în comun sau a funcţionării întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor - atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la douăzeci la cincizeci de unităţi convenţionale sau arest administrativ pe un termen de pînă la cincisprezece zile.

Antrenarea copiilor în întruniri, desfăşurate în condiţiile alineatului 2 din prezentul articol, - atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la zece la douăzeci de unităţi convenţionale.

- 64 -

2. Care sînt normele de bază privind apărarea drepturilor personal nepatrimoniale printre care şi dreptul la întruniri, prevăzute de Codul civil?

(3) Obligaţia de reparare a prejudiciului nu se naşte în măsura în care cel prejudiciat a omis, cu intenţie ori din culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mijloace legale.

Articolul 15. Apărarea drepturilor personale nepatrimoniale

(4) În cazul în care o autoritate publică are o obligaţie impusă de un act adoptat în scopul protecţiei contra riscului de producere a unui anumit fel de prejudiciu, ea răspunde pentru prejudiciul de acest fel cauzat sau nepreîntîmpinat prin neexecutarea obligaţiei, cu excepţia cazului cînd autoritatea publică demonstrează că a dat dovadă de diligenţă rezonabilă în executarea obligaţiei.

Drepturile personale nepatrimoniale şi alte valori nemateriale sînt apărate în cazurile şi în modul prevăzut de prezentul cod şi de alte legi, în limita în care folosirea modalităţilor de apărare a drepturilor civile reiese din esenţa dreptului încălcat şi din caracterul consecinţelor acestei încălcări.

Articolul 1404. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o autoritate publică sau de o persoană cu funcţie de răspundere (1) Prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau nesoluţionarea în termen legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcţie de răspundere din cadrul ei se repară integral de autoritatea publică. Persoana cu funcţie de răspundere va răspunde solidar în cazul intenţiei sau culpei grave.

(5) Autoritatea publică nu răspunde pentru prejudiciul cauzat prin adoptarea unui act normativ sau omisiunea de a-l adopta, sau prin omisiunea de a pune în aplicare o lege.

Articolul 1405. Răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată

(2) Persoanele fizice au dreptul să ceară repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile indicate la alin. (1).

(1) Prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, prin aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului,

- 65 -

- 66 -

muncii neremunerate în folosul comunităţii se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanelor de răspundere ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată.

(2) Statul se exonerează de răspundere în cazul cînd persoana vătămată a contribuit intenţionat şi benevol la producerea prejudiciului prin autodenunţ.

Articolul 1422. Reparaţia prejudiciului moral (1) În cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc.

(2) Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial.

de sancţiune administrativă a arestului, muncii neremunerate în folosul comunităţii şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Articolul 1423. Mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral (1) Mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate.

(2) Caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice le apreciază instanţa de judecată, luînd în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate.

Articolul 1424. Termenul de prescripţie

(3) Reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei autorului, faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate

(1) Acţiunea în reparare a prejudiciului se prescrie în termen de 3 ani începînd cu momentul în care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa prejudiciului şi persoana obligată să-l repare.

- 67 -

- 68 -

(2) În cazul în care persoana obligată să repare prejudiciul şi persoana prejudiciată negociază asupra prejudiciului care urmează să fie reparat, cursul prescripţiei se suspendă pînă cînd una din părţi nu va renunţa la negociere.

(3) În cazul în care persoana obligată să repare prejudiciul a dobîndit ceva, în urma faptei ilicite, din contul persoanei prejudiciate, prima este obligată, chiar şi după expirarea termenului de prescripţie, să restituie, în conformitate cu normele privind îmbogăţirea fără justă cauză, ceea ce a dobîndit.

3. Care sînt sancţiunile în domeniul întrunirilor, prevăzute de Codul penal?

Articolul 140. Propaganda războiului (1) Propaganda războiului, răspîndirea de informaţii tendenţioase ori inventate, instigatoare la război sau orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război, săvîrşite verbal, în scris, prin intermediul radioului, televiziunii, cinematografului sau prin alte mijloace, se pedepsesc cu amendă în mărime de pînă la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 8 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

- 69 -

(2) Săvîrşirea acţiunilor prevăzute la alin.(1) de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere se pedepseşte cu amendă de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 8 la 12 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

Articolul 184. Violarea dreptului la libertatea întrunirilor (1) Violarea dreptului la libertatea întrunirilor prin împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau oricărei alte întruniri ori a participării cetăţenilor la acestea fie prin constrîngerea lor la participare: a) săvîrşită de o persoană cu funcţie de răspun­ dere; b) săvîrşită de două sau mai multe persoane; c) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.

(2) Aceeaşi acţiune: a) săvîrşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte care au servit drept armă ori au fost special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii; - 70 -

b) însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate; c) soldată cu cauzarea de daune în proporţii mari; d) soldată cu alte urmări grave se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani.

Articolul 339. Uzurparea puterii de stat (1) Acţiunile săvîrşite în scopul uzurpării sau menţinerii forţate a puterii de stat cu încălcarea prevederilor Constituţiei Republicii Moldova se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.

(2) Aceleaşi acţiuni care au provocat: a) schimbarea prin violenţă a orînduirii constituţionale a Republicii Moldova; b) decesul unei persoane; c) alte urmări grave se pedepsesc cu închisoare de la 20 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

Articolul 340. Rebeliunea armată

Sesizarea Curţii Eur������������� opene pentru Drepturile Omulu�i 1. Ce este Curtea Europeană a Drepturilor Omului?

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) este o jurisdicţie internaţională cu sediul la Strasbourg, Franţa. Ea este alcătuită dintr-un număr de judecători egal cu cel al statelor membre ale Consiliului Europei, care au ratificat Convenţia europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, şi a Libertăţilor Fundamentale.

2. În ce măsură judecătorii de la CEDO sînt independenţi faţă de statele de care au fost desemnaţi?

Organizarea sau conducerea unei rebeliuni armate, precum şi participarea la ea, în scopul răsturnării sau schimbării prin violenţă a orînduirii constituţionale ori în scopul violării integrităţii teritoriale a Republicii Moldova se pedepsesc cu închisoare de la 16 la 25 de ani.

Judecătorii îşi exercită mandatul la Curte cu titlul individual şi nu-şi reprezintă statul. Curtea este asigurată de o grefă alcătuită în esenţă din jurişti provenind din statele-membre (numiţi şi “referenţi”).

Aceştia, fiind totalmente independenţi de ţările lor de origine, nu reprezintă nici reclamanţii şi nici statele.

- 71 -

- 72 -

3. Care sînt atribuţiile CEDO? CEDO examinează cererile petiţionarilor pentru a stabili dacă Statele realizează corect Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Misiunea sa constă în verificarea respectării de către Statele semnatare a drepturilor şi garanţiilor prevăzute în acest document. Ea examinează plîngerile (numite „cereri”) depuse de către persoane fizice, juridice sau chiar şi de către state. Plîngerile trebuie să fie îndreptate exclusiv împotriva guvernului unui stat care a ratificat Convenţia. Atunci cînd Curtea constată că statul respectiv a încălcat unul sau mai multe drepturi şi garanţii, se adoptă o hotărîre obligatorie, care va trebui executată de către guvernul statului respectiv.

4. Cînd poate fi sesizată Curtea Europeană pentru Drepturile Omului?

Persoana care se consideră lezată într-un drept al său de către autorităţile naţionale, poate depune o cerere către Curtea Europeană în termen de 6 luni de la pronunţarea deciziei irevocabile.

5. Petiţionarul trebuie să fie în mod obligatoriu cetăţean al unui stat-membru al Consiliului Europei?

Petiţionarul nu trebuie să deţină în mod obligatoriu cetăţenia unuia din ţările membre al Consiliului Europei. Este suficient doar ca încălcarea invocată să fi fost comisă/admisă de către organele şi instanţele unui stat semnatar, în cadrul jurisdicţiei sale şi care ar corespunde în general cu teritoriul său.

6. Cine poate depune cerere la CEDO? Plîngerea/cererea poate fi depusă atît de către o persoană fizică cît şi juridică (întreprindere, asociaţie etc.). Petiţia se depune personal de către persoana care se consideră victimă directă a unei presupuse încălcări.

Nu puteţi depune o plîngere generală despre o lege sau o acţiune, de exemplu doar pentru faptul că vi se pare necorectă.

7. Există condiţii prealabile care trebuie îndeplinite în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale?

Petiţionarul trebuie să parcurgă toate instanţele naţionale de recurs, prevăzute de legislaţia naţională

- 73 -

- 74 -

pentru astfel de situaţii (de obicei se are în vedere un proces în faţa instanţelor judecătoreşti competente). Petiţionarul va încerca rezolvarea problemei sau remedierea situaţiei prin utilizarea corectă şi în termen a tuturor mijloacelor şi mecanismelor juridice aflate la dispoziţia sa, inclusiv prin epuizarea tuturor căilor de atac. Astfel, este necesar să demonstraţi că nu doar v-aţi adresat, ci şi faptul că în realitate aţi abordat problema în cadrul acestor proceduri şi aţi depus toate eforturile legale, aflate la dispoziţie pentru a vă apăra drepturile încălcate. În termen de 6 luni din momentul pronunţării deciziei interne definitive (sau din momentul în care aceasta vi s-a comunicat), se expediază o cerere Curţii Europene. Dacă plîngerea va fi depusă cu încălcarea acestui termen, Curtea Europeană nu o va examina.

8. Cine este pîrîtul în cauzele expediate Curţii Europene?

Petiţia poate fi depusă doar împotriva unui stat recunoscut oficial, care a semnat Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, membru al Consiliului Europei. Curtea nu examinează plîngeri împotriva persoanelor particulare sau a instituţiilor private, spre exemplu împotriva unei Primării sau a - 75 -

unor funcţionari din cadrul unui Minister. Curtea va examina doar comportamentul, acţiunile sau inacţiunile acestor autorităţi, cărora le-ar fi revenit obligaţia pozitivă de a depune toate eforturile legale de a apăra şi proteja drepturile omului.

9. Cum poate fi sesizată CEDO? Cererea urmează să fie îndeplinită pe baza unui formular tip, care poate fi acordat de Curte sau preluat de pe site-ul oficial al Curţii. Recomandăm să expediaţi o scrisoare recomandată cu aviz de recepţie prin care să invocaţi violările presupuse. Adresa este următoarea: Monsieur le Greffier de la Cour Europeene des Droits de L’ homme Counseil de L’Europe, F-67075, Strasbourg, CEDEX Informaţii suplimentare despre Curtea Europeană poate fi obţinută pe site-ul www.echr.coe.int

10. Care este rolul precedentelor anterioare a Curţii?

Curtea va examina cererea depusă bazîndu-se în mod special pe interpretarea pe care a dat-o prin prisma precedentelor sale.

- 76 -

Iată unele cazuri-cheie privind libertatea întrunirilor şi dreptul la protestul public:

organizatorii şi-au asumat un risc în desfăşurarea evenimentului fără prezumţia legalităţii.

Appleby şi alţii contra Marii Britanii (2003) (Cererea no. 44306/98)

Barankevich v Russia (2007) (Cererea no. 10519/03)

Curtea a decis că nu există un drept protejat la libera întrunire în cadrul unui centru comercial privat, chiar dacă acesta ar putea funcţiona drept spaţiu ”cvasi-public”.

Curtea a stabilit că a fost încălcat art. 11 pentru că autorităţile au restricţionat biserica Creştină Evangelică minoritară să organizeze un serviciu religios în spaţiu public şi doar într-un templu, sub pretext că se dorea schimbarea opiniei altora.

A.R.M. Chappell contra Marii Britanii (1987) 53 DR 241 (Cererea no. 12587/86)

Partidul Popular Creştin Democrat contra Moldovei (2006) (Cererea no. 28793/02)

Comisia a decis că în interesul siguranţei publice este necesar să fie închis un monument istoric şi a nu admite desfăşurarea unui festival şi a ceremoniei din cauza posibilităţii că festivalul va atrage grupuri de oameni care vor genera dezordine, după cum s-a întîmplat în trecut.

Curtea a decis ca a avut loc o violarea Articolului 11 după ce petiţionarului i s-a interzis desfăşurarea întrunirilor. Curtea a decis că eşecul de a se conforma tuturor elementelor legislaţiei, prezenţa copiilor la întrunire şi interpretarea cîntecelor uşor provocatoare de către oameni nu sînt un temei suficient pentru interzicerea întrunirilor partidului.

Bączkowski şi Alţii v Poloniei (2006) (Cererea no.

1543/06) Curtea a depistat o violare a Articolului 11 după ce autorităţile au interzis un număr de întrunirilor planificate de activişti ai minorităţilor sexuale. Chiar dacă evenimentul s-a desfăşurat conform planificării, iar interdicţiile au fost ulterior suspendate de către autorităţile locale, Curtea a specificat că - 77 -

Creştinii Contra Rasismului şi Fascismului (CARAF) contra Marii Britanii (Cererea no. 8440/78) Comisia a decis că nu a fost ”ne-iraţional” să fie interzisă procesiunile publice în Londra pentru o perioadă de două luni din cauza posibilei dezordini publice, avînd în vederea că ameninţarea venea din partea oponenţilor organizatorilor evenimentului.

- 78 -

Çiraklar contra Turciei (1998) (Cererea no.

19601/92)

Makhmudov conta Rusia (2007) (Cererea no.

35082/04)

Curtea a decis că a avut loc o violare a drepturilor petiţionarului la un proces corect pentru că acesta a fost judecat de o instanţă care includea un judecător militar, după ce a fost arestat pentru participarea la o demonstraţie ne-autorizată.

Curtea a stabilit încălcarea dreptului la libertatea întrunirilor drept rezultat al interzicerii desfăşurări acesteia pe motiv de pericol pentru posibilitatea acţiunilor teroriste violente. Curtea a stabilit că statul respondent nu a produs nici o probă precum că posibile violenţe ar fi putut realiza şi nici nu a impus limitări altor evenimente.

Djavit An contra Turciei (2003) CEDO 91 (Cererea no.

20652/92) Curtea a depistat o violare a Articolului 11 drept rezultat al refuzului prezentat petiţionarului în a i se permite să viziteze sau să traverseze ”zona-tampon” dintre Ciprul de nord şi de sud şi prin aceasta să poată participa la întîlniri ale turcilor şi grecilor ciprioţi, deoarece astfel de limitări nu erau prevăzute de lege.

Ezelin contra Franţei (1991) 14 REDO 362 (Cererea no. 11800/85) Petiţionarul (un jurist) a primit o preîntîmpinare de serviciu după ce a eşuat în a se disocia de incidentele contravenţionale care au avut loc în cadrul unei demonstraţii în care acesta a participat. Curtea a decis că deoarece petiţionarul s-a comportat într-o manieră paşnică pe parcursul întrunirii a avut loc o violare a Articolului 11.

- 79 -

Cisse contra Franţei (2002) (Cererea no. 51346/99) Curtea a decis că decizia de a încheia o demonstraţie a unui grup de migranţi ne-documentaţi într-o biserică contrazice drepturilor petiţionarului la libertatea întrunirilor, dar că acţiunile statului au fost dictate de lege, legitime şi ”necesare într-o societate democratică” datorită pericolului evident pentru sănătatea publică rezultat din condiţiile antisanitare din biserică după ocuparea acesteia timp de 2 luni.

Platforma Artze fur Lieben contra Austriei (1988) (Cererea no. 10126/82) Curtea a depistat că Statul are obligaţia pozitivă să permită ca o întrunire legitimă să se desfăşoare paşnic şi să protejeze demonstranţii contra violenţei oponenţilor. Cu toate acestea, nedepistînd vreo - 80 -

violare a Articolului 11 deoarece manifestanţii nu au adus la cunoştinţă autorităţilor despre schimbarea traseului doar în ultimul moment , iar acestea nu au reuşit să asigure pe deplin securitatea manifestanţilor.

Stankov şi Organizaţia Macedoniană Unită Ilinden contra Bulgariei (2001) (Cererea no. 29221/95 şi 29225/95) Curtea a depistat o violare a Articolului 11 după ce Statul a interzis în mod repetat întrunirile organizaţiei petiţionare. Curtea a depistat că temerile faţă de violenţe sau dezordine şi pericolul în adresa securităţii naţionale au fost exagerate sau în eventualitatea apariţiei puteau fi rezolvate prin judecată sau prin alte măsuri.

Steel şi alţii contra Marii Britanii (Cererea no.

24838/94) Curtea a făcut deosebire între petiţionarii care au încercat să întrerupă fizic activităţile altora şi prin aceasta au riscat să provoace un răspuns violent şi ceilalţi care au fost arestaţi în timp ce pichetau paşnic un eveniment public. În primul exemplu Curtea a stabilit că este rezonabil ca petiţionarii să fi fost arestaţi pentru a preveni posibilele dezordini; în al doilea a stabilit că a avut loc o violare a drepturilor protestatarilor conform Articolului 10 care se - 81 -

comportau paşnic şi nu ameninţau să provoace o reacţie ostilă.

Organizaţia Macedoneană Unită Ilinden şi Ivanov contra Bulgariei (2005) (Cererea no. 44079/98) Curtea a depistat o violare a Articolului 11 atît în faptul că autorităţile a împiedicat întrunirile planificate cît şi în faptul că autorităţile au eşuat să-şi menţină obligaţiile pozitive în a lua măsuri rezonabile şi corespunzătoare de a permite desfăşurarea paşnică a demonstraţiilor legitime în faţa activităţilor oponenţilor.

Ziliberberg contra Moldovei (2004, admisibilitatea) şi (2005) CEDO 51 (Cererea no. 61821/00) Petiţionarul a fost arestat şi penalizat pentru participarea la o demonstraţie ne-autorizată. Cu toate că acesta n-a participat activ la violenţele apărute Curtea a stabilit că Statul şi-a realizat justificat capacitatea de impunere a unei sancţiuni pentru participarea la o întrunire ilegală şi nu a existat nici o violare a Articolului 11.

Textul complet al acestor şi altor cazuri CEDO pot fi găsite la: http://www.echr.coe.int/ECHR/EN/Header/ Case-Law/HUDOC/HUDOC+database/ - 82 -