The Equal Rights Review, ediţia a V-a by Promo-LEX Association

The Equal Rights Review Promovarea egalităţii ca un drept fundamental al omului şi un principiu de bază al justiţiei sociale

În această ediţie:

Legea Egalităţii din 2010 din Marea Britanie Islamul şi Homosexualitatea Reforma Constituţională şi Egalitatea în Kenya Mărturiile unui Apărător al Drepturilor Omului din China Legea Egalităţii în UE şi SUA

Uniunea Europeană

Acest proiect este finanţat de Uniunea Europeană. Proiectul este implementat de către Asociaţia Promo-LEX în parteneriat cu Equal Rights Trust. Opiniile exprimate în această publicaţie nu reflectă în mod obligatoriu opinia Comisiei Europene

Publicaţie semestrială Equal Rights Trust

Ediţia a cincea (2010)

Sumar 3

Editorial

Modelul Kenyan de Abordare Integrată a Egalităţii

Bob Hepple

Sue Ashtiany

Noua Lege Unică a Egalităţii din Marea Britanie

Muhsin Hendricks

Textele Islamice: O Sursă pentru Acceptarea Persoanelor Queer în Curentul Majoritar al Societăţii Musulmane

Jim Fitzgerald

Calea Spre Egalitate? Dreptul la Egalitate în Noua Constituţie din Kenya

Interviu ERT cu Mumbi Ngugi, Fundaţia pentru Albinism din Africa Răsăriteană

ARTICOLE

SPECIAL

68 84

MĂRTURIE 93

Wan Yanhai

Legea privind Egalitatea din 2010: Concepte-Cheie

Abilitarea Grupurilor Dezavantajate din Kenya prin Combaterea Discriminării şi Promovarea Egalităţii Raport: Primul An de Proiect

Interviu ERT cu David Kuria, Preşedintele Coaliţiei Gaylor şi Lesbienelor din Kenya Plecarea Mea din China: Mărturiile unui Apărător al Drepturilor Omului

INTERVIU 101

Perspective Comparate Asupra Egalităţii – O Viziune din Statele Unite şi Uniunea Europeană: ERT discută cu Catharine MacKinnon şi Miguel Poiares Maduro

107 Jarlath Clifford

Activităţi de Advocacy ale Equal Rights Trust

ACTIVITĂŢI

Informaţie cu Privire la Proiectele Curente ale ERT Itinerar de Lucru ERT: Ianuarie-Iunie 2010

Redactor-şef: Dimitrina Petrova Redactor-şef adjunct: Jarlath Cliford Design şi machetare: Dafina Gueorguieva © August 2010 Equal Rights Trust Tipar în Regatul Unit de către Prontaprint Bayswater ISSN: 1757-1650 The Equal Rights Review este o publicaţie semestrială editată de Equal Rights Trust. Opiniile exprimate de autorii articolelor nu reflectă în mod necesar punctul de vedere al Equal Rights Trust. Toate drepturile rezervate. Nici o parte a prezentei publicaţii nu poate fi tradusă, reprodusă, stocată într-un sistem de păstrare a informaţiei sau transmisă în nici o formă, fără acordul în scris al Equal Rights Trust sau a unei licenţe pentru copiere limitată din partea Copyright Licensing Agency Ltd., Regatul Unit, sau a Copyright Clearance Center, SUA. Susţineţi cauza egalităţii drepturilor Equal Rights Trust este o instituţie filantropică ce există din suportul public. Pentru a face o donaţie online, vă rugăm să vizitaţi www.equalrightstrust.org, sau să expediaţi un cec la adresa de mai jos. Pentru donaţii prin transfer bancar, numărul contului Equal Rights Trust la Banca Coutts (UK) este: 07130988; IBAN GB43COUT18000207130988; Adresa băncii: Coutts & Co., 440 Strand, Londra WC2R 0QS Equal Rights Trust Charles House Suites N3-N6, Etaj 4 375 Kensington High Street Londra W14 8QH Regatul Unit Tel.: +44 (0)207 471 5562 Fax: +44 (0)207 471 5563 info@equalrightstrust.org www.equalrightstrust.org Equal Rights Trust este înfiinţată în Anglia sub formă de companie limitată prin garanţie şi înregistrată în calitate de instituţie filantropică. Codul companiei 5559173. Codul instituţiei filantropice 1113288.

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Editorial Modelul Kenyan de Abordare Integrată a Egalităţii Această ediţie a The Equal Rights Review este dedicată ultimelor evoluţii în problematica egalităţii din Kenya, acolo unde Equal Rights Trust (ERT) şi partenerii săi promovează o reformă legislativă care să cuprindă toate aspectele egalităţii. Equal Rights Trust caută să îşi atingă scopurile tratând lucrurile dintr-o perspectivă unică asupra egalităţii, concept exprimat în Declaraţia principiilor egalităţii din 2008. Am luat această decizie netradiţională de a dedica numărul de faţă egalităţii într-o ţară anume, şi nu unei tematici aparte din domeniul egalităţii, în încercarea de a demonstra cum funcţionează abordarea respectivă la nivel naţional şi cum avantajele teoretice, bine fundamentate, ale cadrului unic se pot traduce în activităţi practice de proiect.

Cadrul unic (integrat) cu privire la egalitate reprezintă o abordare holistică cu ajutorul căreia, pe lângă faptul că se ţine cont de specificul multiplelor forme de egalitate şi tipuri de discriminare, se urmăreşte implementarea mai eficientă a dreptului la egalitate prin fortificarea tuturor aspectelor comune acestei diversităţi de forme şi tipuri. Cadrul unic înglobează: a) tipurile de inegalităţi pe criterii de rasă, religie, origine etnică, dizabilitate, orientare sexuală şi identitate de gen;

b) tipurile de inegalităţi în diferite sfere ale vieţii – administrarea justiţiei, angajarea în câmpul muncii, învăţământ, furnizarea de bunuri şi servicii etc. Cadrul unic rezolvă tensiunile şi disensiunile dintre principiile internaţionale în domeniul drepturilor omului şi abordările dreptului la egalitate asupra nediscriminării. De asemenea, acesta cuprinde şi eforturile progresive în a elimina discordanţele dintre abordările juridice în reducerea inegalităţilor legate de statutul persoanei, pe de o parte, şi a dezavantajelor socio-economice, pe de alta.

Fiind o organizaţie cu sediul în Marea Britanie, ERT este încurajată de recentele evoluţii interne. Mă refer la Legea privind egalitatea din 2010, adoptată în luna aprilie după 14 ani de campanie promovată de experţi şi susţinători ai drepturilor omului şi dreptului la egalitate. Legea privind egalitatea micşorează distanţa dintre starea actuală a lucrurilor în Marea Britanie şi valorile consfinţite în Declaraţia principiilor egalităţii. În această ediţie, profesorul Sir Bob Hepple, avocat în Consiliul Reginei, analizează noua lege, făcând o retrospectivă a generaţiilor anterioare de legi referitoare la egalitate, arătând felul în care conceptele-cheie din domeniu au căpătat încetul

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

cu încetul formă datorită jurisprudenţei, împinse de necesităţile reale şi stringente ale grupurilor defavorizate. Înţelepciunea acestei perspective istorice conţine totuşi un semnal de alarmă. Dacă Marii Britanii i-a luat zeci de ani să ajungă la versiunea de azi a unei legislaţii moderne şi progresive în domeniul egalităţii, şi asta într-o societate care nu tolerează discrepanţele mari între o lege şi implementarea ei, de ce ar trebui să credem că acest proces va dura mai puţin în Kenya sau în oricare altă ţară? Şi chiar dacă statul kenyan va adopta o lege a egalităţii la fel de bună ca şi cea britanică, ce impact ar putea avea aceasta asupra vieţilor oamenilor? Kenya deţine deja o seamă de fragmente destul de consistente din mozaicul, încă inexistent, al legislaţiei cu privire la egalitate. În caz că reuşeşte să strângă laolaltă acest mozaic, există certitudinea că legea respectivă se va traduce în politici şi în acţiuni practice?

Posibil, perspectiva unică cu privire la egalitate, folosită cu simţ şi în mod strategic, poate servi drept catalizator şi accelerator în dezvoltarea unui regim egalitar complex în mai multe state. Sunt şi exemple pozitive în acest sens. În noile state membre ale Uniunii Europene, de exemplu, Bulgaria sau Ungaria, unde abordarea unică a fost adoptată odată cu directivele comunitare privind egalitatea, progresul spre implementarea efectivă a dreptului la egalitate s-a realizat mai rapid decât dacă aceste ţări ar fi reprodus fazele îndelungate de dezvoltare a dreptului la egalitate din Marea Britanie. Se pare că multe state ale lumii, în special Kenya, ar avea de câştigat dacă ar pune The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

conceptul unui regim egalitar integrat la bazele reformei în domeniu, în loc să ajungă la un asemenea regim asamblând fragmente care nu se potrivesc, învârtindu-le în aşa fel încât să pice bine în mereu schimbătorul joc de puzzle de punere a semnului egalităţii între justiţie şi egalitate. Într-adevăr, Kenya a parcurs o cale destul de lungă spre un model fragmentat şi peticit de prevederi în domeniul nediscriminării. Însă cu cât mai devreme acestea vor fi integrate şi îmbunătăţite, cu atât mai bine pentru toţi. În plus, vremurile traversate de Kenya sînt prielnice acestei schimbări.

ERT nu şi-ar fi putut dori un moment mai propice decât acesta pentru a lucra în Kenya alături de partenerii săi – Comisia pentru Drepturile Omului din Kenya şi FIDA. Ca urmare a unui proces general şi aprofundat de revizuire constituţională, poporul kenyan a spus „da” unei noi Constituţii în cadrul unui referendum. Pe parcursul ultimului an, activitatea de advocacy a ERT şi a partenerilor săi a avansat pas cu pas pe fundalul acestor evoluţii, fiind impulsionată de briza acelui sentiment pro-reformist resimţit aproape peste tot. În cadrul proiectului nostru curent, pe marginea căruia vom prezenta un raport în rubrica Special a acestei ediţii, am pledat pentru o reformă legislativă atotcuprinzătoare în domeniul egalităţii şi nediscriminării, consolidând capacităţile societăţii civile de a modela schimbările. Barbara Cohen, consultant ERT, expert superior în domeniul discriminării, şi jurista kenyană Jacqueline Mogeni au oferit training-uri pentru câteva grupuri de reprezentanţi ai societăţii civile din

mai multe oraşe din Kenya. Proiectul întruneşte, în cadrul multiplelor iniţiative, reprezentanţi ai diverselor segmente ale populaţiei dezavantajate: femei ce promovează agende şi revendicări specifice, minorităţi etnice şi religioase, persoane LGBT şi persoane cu dizabilităţi, inclusiv cu afecţiuni stigmatizante precum albinismul. Grupurile sunt încurajate să identifice arii de interes comun şi să elaboreze o agendă comună pentru reforme legale şi de politici. În cazul persoanelor LGBT, după cum mărturiseşte David Kuria, preşedintele Coaliţiei Gaylor şi Lesbienelor din Kenya, în interviul publicat în acest număr, procesul a decurs adesea destul de anevoios. Dar în acelaşi timp, proiectele de acest fel, care tind spre egalitate utilizând o perspectivă unică, au fost privite ca deosebit de benefice tocmai de grupurile cele mai marginalizate. Problemele legate de orientarea sexuală, inclusiv persecutarea neîncetată a homosexualilor, au fost aduse în centrul dezbaterilor şi nu mai pot fi ignorate. Astăzi, aceasta nu mai este doar o chestiune de pe agenda LGBT, ci o îngrijorare legitimă şi urgentă pentru toate organizaţiile care pretind că promovează egalitatea în Kenya. Perspectiva unică joacă, indubitabil, un rol important în atingerea acestui

scop. ERT va continua să susţină aceste schimbări progresive prin derularea a două sau trei proiecte care sunt astăzi în fază incipientă.

În ediţia precedentă a The Equal Rights Review, Wan Yanhai, cel mai important promotor al dreptului la sănătate din China şi unul dintre semnatarii iniţiali ai Declaraţiei principiilor egalităţii, a descris acţiunile sale de promovare a egalităţii drepturilor persoanelor cu HIV/ SIDA, hepatită şi alte afecţiuni incapacitante din China. În acest număr, el ne povesteşte despre ultima perioadă a activităţii sale şi despre tentativele, soldate cu succes, de a o sista. Wan a fost forţat să părăsească China, deoarece autorităţile au decis să folosească fonduri considerabile din bugetul public pentru a suprima organizaţiile independente din domeniul drepturilor omului, făcând imposibilă viaţa şi activitatea lui Wan în China. ERT îşi exprimă solidaritatea cu Wan Yanhai şi colegii săi şi le doreşte să găsească puteri să promoveze şi în continuare drepturile omului, iar într-o bună zi, în viitorul nu foarte îndepărtat, atunci când se vor reîntoarce în patrie, să fie întîmpinaţi cu braţele deschise. Dimitrina Petrova

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

The Equal Rights Review, EdiĹŁia a cincea (2010)

ARTICOLE

„Eficientizarea şi extinderea obligaţiilor din sectorul public în domeniul egalităţii, precum şi a prevederilor ce permit acţiunea pozitivă, stau la baza noii abordări faţă de egalitatea de transformare.” Bob Hepple

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

The Equal Rights Review, EdiĹŁia a cincea (2010)

Noua Lege Unică a Egalităţii din Marea Britanie Bob Hepple1 Introducere Legea privind egalitatea din 2010 este una dintre ultimele iniţiative adoptate sub un Guvern laburist, al cărui mandat s-a încheiat în mai 2010. A fost rezultatul a 14 ani de campanie promovată de experţi în domeniul egalităţii şi de organizaţii pentru drepturile omului. Remarcabil este faptul că, în cele din urmă, mai multe partide şi-au arătat sprijinul faţă de majoritatea prevederilor Legii, iar noul Guvern de coaliţie dintre conservatori şi liberal-democraţi s-a angajat să realizeze implementarea treptată a acesteia începând cu octombrie 2010. Legea are efect în Marea Britanie (Anglia, Ţara Galilor şi Scoţia), dar nu şi în Irlanda de Nord, care şi-a transferat competenţele în domeniu puterii centrale, fiind, pare-se, determinată să îşi păstreze legislaţia privind nediscriminarea, de altfel destul de pestriţă, în detrimentul unui act unic, din cauza neînţelegerilor legate de partajarea puterii în guvernul regiunii respective. Cu toate acestea, trebuie să menţionăm că, din 1989, Irlanda de Nord a fost o deschizătoare de drumuri în lupta contra inegalităţilor, metodele utilizate regăsindu-se parţial în Legea aplicată în Marea Britanie. Unele aspecte ale Legii pot servi drept model pentru alte ţări:

• adoptarea unui cadru unitar şi integrat în domeniu, de al cărui control este responsabilă o comisie unică; • definirea mai clară a discriminării, hărţuirii şi victimizării şi aplicarea acestor definiţii

în cazul tuturor criteriilor protejate de lege; • investirea autorităţilor publice cu obligaţii pozitive în vederea promovării egalităţii pentru toate criteriile protejate; • extinderea cadrului de aplicare a acţiunii pozitive; • obligarea autorităţilor publice de a acorda atenţia cuvenită dezavantajelor socialeconomice în procesul de luare a deciziilor strategice.

Desigur, modelele legale nu pot fi transplantate pur şi simplu dintr-o entitate juridică în alta. Trebuie să se ia în calcul circumstanţele istorice, politice şi social-economice în care s-a dezvoltat şi a fost aplicată legislaţia în domeniul egalităţii. Astfel, acest articol intenţionează se explice condiţiile istorice şi contextul Legii, să îi examineze conţinutul prin prisma standardelor Declaraţiei principiilor egalităţii (în continuare, Declaraţia) lansată de Equal Rights Trust, care reprezintă „un consens moral şi profesional între experţi în drepturile omului şi în domeniul egalităţii.”2 Se va vedea că, în pofida caracterului său încurajator, între Lege şi viziunea Declaraţiei există disparităţi importante. 1. Cinci generaţii de legislaţie

Legea privind egalitatea din 2010 face parte din a cincea generaţie de legislaţie în domeniul egalităţii. Acest tip de legislaţie socială nu se încadrează în tagma „darurilor” oferite de nişte conducători iluminaţi, ci este, mai The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

degrabă, rezultatul confruntărilor între diferite grupuri de interese şi ideologii concurente. După cum a zis Abrams, „un anumit grup de oameni poate obţine ceva nu în măsura în care alege să obţină acest lucru, ci în măsura în care poate să oblige sau să convingă alte grupuri să-l lase să-l obţină.”3

Prima generaţie de legislaţie din Marea Britanie s-a bazat pe noţiunea formală de egalitate – semenii trebuie trataţi la fel. Legea privind relaţiile rasiale (1965) a fost adoptată ca răspuns al unui Guvern laburist la eforturile mai multor organizaţii, inclusiv Mişcarea pentru Libertate în Colonii şi Campania împotriva Discriminării Rasiale, de a combate discriminarea imigranţilor din Caraibe şi India, un fenomen răspândit în acea vreme. Legea a constituit un fel de quid pro quo pentru Legea privind imigranţii Commonwealth-ului (1962), care înăsprise condiţiile de imigrare pentru persoanele de culoare. Chiar dacă proteja de discriminare rasială, documentul se limita la spaţii publice, cum ar fi localurile publice sau hotelurile. S-a format şi un Colegiu pentru Relaţii Rasiale care investiga plângeri prin intermediul unor comitete de conciliere. Dacă nu se ajungea la conciliere, iar discriminarea risca să se perpetueze, Colegiul putea referi cazul Procurorului General.

A doua generaţie a fost reprezentată de Legea privind relaţiile rasiale din 1968 – un document bazat şi el pe concepţia formală a egalităţii. Deşi limitat la discriminare rasială directă, aplicabilitatea documentului se extindea asupra angajării în câmpul muncii, sectorului locativ şi sectorului bunurilor şi serviciilor. Controlul se executa în continuare prin intermediul comitetelor de conciliere locale, la care se adăugau organizaţii voluntare formate în 40 de sectoare ale economiei, iar dacă nu se ajungea la conciliere, Colegiul pentru Relaţii Rasiale putea iniţia o acţiune în instanţă. Promotorii reformei au reuşit să

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

creeze suficientă presiune politică pentru această nouă Lege prin comandarea a două studii: primul – despre proporţiile discriminării rasiale (a cărei existenţă era negată de multă lume) şi cel de-al doilea – despre legislaţia anti-discriminare din Statele Unite şi Canada. Secretarul laburist pentru afaceri interne Roy Jenkins, al cărui consilier special a fost Anthony Lester (care a devenit Lord Lester QC, primul preşedinte al Equal Rights Trust), a promovat documentul în Parlament, însă iarăşi a apărut un quid pro quo sub forma Legii privind imigranţii Commonwealthului din 1968, o lege restrictivă, care urma să limiteze influxul de refugiaţi din Africa de Est şi Asia.

A treia generaţie a debutat odată cu extinderea legislaţiei în problema discriminării pe criteriul de gen (Legea salarizării egale din 1970 şi Legea privind discriminarea pe bază de sex din 1975 (SDA)) – o reuşită pentru care sindicatele şi mişcările feministe, dar şi Partidul Laburist şi cel Liberal, au dus o luptă îndelungată. Noutatea Legii din 1975, adoptată de un Guvern laburist, a constat în introducerea conceptului de discriminare indirectă sau discriminare cu efecte adverse (împrumutat din SUA) şi a prevederilor ce permiteau acţiunea pozitivă. Acesta a constituit începutul unei tranziţii de la egalitate formală la egalitate reală. Mai mult, s-a introdus dreptul individual de a cere despăgubiri pentru discriminare ilegală în instanţe industriale (ulterior denumite tribunale ale muncii). De asemenea, a fost creată Comisia pentru Egalitatea Şanselor (EOC), abilitată cu exercitarea unui control strategic asupra executării Legii şi cu oferirea de asistenţă persoanelor fizice. Un model similar a fost urmat şi în cazul Legii privind relaţiile rasiale din 1976, adoptată intenţionat mai târziu decât SDA, pentru că drepturile femeilor se considerau a fi un

subiect mai popular decât drepturile minorităţilor etnice. Astfel, a fost creată Comisia pentru Egalitate Rasială (CRE), care urma să înlocuiască Colegiul pentru Relaţii Rasiale şi Comisia pentru Relaţii Comunitare (CRC). SDA a intrat în vigoare la scurt timp după ce Regatul Unit a aderat la Comunitatea Economică Europeană (CEE) în baza Tratatului de la Roma, care a formulat principiul salarizării egale pentru femei şi bărbaţi, după care au fost lansate directivele privind egalitatea de şanse. Evoluţia radicală a dreptului european în domeniul egalităţii sexelor s-a datorat unor speţe aduse de EOC în atenţia Curţii Europene de Justiţie (CEJ). Un alt pas înainte spre egalitatea reală a constat în adoptarea Legii privind discriminarea pe bază de dizabilitate din 1995 (DDA). Organizaţiile specializate în promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, al căror activism politic lua proporţii, cereau „drepturi, nu milostenie”. Persoanele cu dizabilităţi considerau abordarea ce avea la bază conceptul de stat al bunăstării ca fiind paternalistă şi opresivă faţă de ele. Adoptată chiar în timpul unui mandat conservator, Legea din 1995 a stabilit dreptul individual la tratament egal pentru persoanele cu dizabilităţi. S-a recunoscut faptul că discriminarea pe bază de dizabilitate este asimetrică şi, prin urmare, măsurile adoptate în vederea atingerii unei egalităţi reale au inclus obligaţia de a face adaptări rezonabile pentru persoanele cu dizabilităţi. Din anul 2000, a început să funcţioneze o Comisie pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (DRC).

A patra generaţie s-a născut din Articolul 13 al Tratatului de la Amsterdam (1997), care vine cu un şir de instrumente de implementare, cum ar fi Directiva raselor4 şi Directivacadru în domeniul angajării5 (care se referă la vârstă, dizabilitate, religie şi orientare sexuală), iar ulterior Directiva privind tratamentul egal6 (care se referă la gen). Presiunile în Marea Britanie creşteau şi vizau extinderea le-

gislaţiei anti-discriminare prin cuprinderea de noi elemente din cadrul grupurilor LGBT, a grupurilor religioase, în special musulmanii, şi a grupurilor preocupate de discriminarea pe bază de vârstă. Însă fără directivele de implementare ale Articolului 13, este puţin probabil ca vreun act intern să fi fost aprobat la acea vreme. Perioada 2003-2007 a fost marcată de adoptarea unui şir de documente de implementare a directivelor. Guvernul a ales să facă asta prin intermediul actelor normative, şi nu a legilor, rezultatul fiind limitarea actelor britanice la prevederile directivelor. Spre exemplu, regulamentele privind vârsta, religia şi orientarea sexuală au trebuit să fie limitate la domeniul angajării şi domeniile conexe, acestea înscriindu-se în aria de aplicare a Directivei-cadru. În pofida acestor deficienţe, generaţia de legi inspirată de UE a constituit începutul a ceea ce numim egalitate extinsă. A cincea generaţie continuă tranziţia spre egalitate extinsă şi pune începutul unei perioade pe care o numim egalitate de transformare. Aceasta a fost influenţată de activişti catolici americani şi irlandezi care doreau să promoveze reprezentarea echitabilă în Irlanda de Nord în baza modelelor americane. Legea nord-irlandeză cu privire la angajarea echitabilă în câmpul muncii (1989) a stabilit obligaţiuni pozitive pentru o participare echitabilă la angajare în cadrul anumitor companii atât pentru comunităţile catolice cât şi pentru cele protestante, ceea ce a îmbunătăţit esenţial angajarea echitabilă a reprezentanţilor acestor comunităţi, fără necesitatea de a recurge la anumite cote.7 Legea Irlandei de Nord din 1998 (care urma să implementeze Acordul de la Belfast (din Vinerea Mare)) a continuat să impună autorităţilor publice obligaţii pozitive privind acordarea atenţiei cuvenite necesităţii de a promova egalitatea şanselor cu referire nu numai la comunităţile protestante şi catolice, ci şi la categoriile de The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

populaţie discriminate pe criteriul de: vârstă, dizabilitate, origine etnică, religie, gen, statut civil şi orientare sexuală. Cu alte cuvinte, instituţiile publice erau obligate să incorporeze principiul egalităţii în exerciţiul tuturor funcţiilor. În anul 2000, această abordare a traversat Marea Irlandeză şi a ajuns în Britania, după ce o anchetă pe marginea morţii unui adolescent de culoare, Stephen Lawrence, a confirmat prezenţa „rasismului instituţional” în cadrul Poliţiei Metropolitane.8 Completările la Legea privind relaţiile rasiale nu doar au extins aria de aplicare a legislaţiei anti-discriminare asupra poliţiei şi instituţiilor similare, ci şi au introdus obligaţii generale şi specifice privind egalitatea în sectorul public.9 Obligaţii pozitive similare în sectorul public au fost introduse ulterior cu privire la dizabilităţi, în 200510, şi la gen, în 200711. 2. Campania pentru o Lege Unică şi o Comisie Unică

Către anul 1997, când a fost ales Guvernul laburist Blair, criticile faţă de legislaţia antidiscriminare au ajuns să se înmulţească, calificând-o drept învechită, fragmentată, lipsită de coerenţă, insuficientă, inaccesibilă şi, în unele cazuri, neinteligibilă. La scurt timp după alegerile din 1997, Lordul Lester şi subsemnatul am adunat un grup de specialişti în domeniul drepturilor omului sub auspiciul organizaţiilor Justice şi Runnymede Trust,12 care a formulat principalele reforme necesare la acel moment. După alegeri, ne-am întâlnit cu Secretarul pentru afaceri interne, laburistul Jack Straw, şi am propus noului Guvern să revizuiască legislaţia şi practicile anti-discriminare. Acesta ne-a spus că Guvernul are de făcut multe în alte domenii, însă s-a arătat înţelegător şi a susţinut cererea noastră către organizaţiile finanţatoare pentru a realiza un studiu independent de un an (The Cambridge Review).13 Preluând studii de caz speciale din Marea Britanie, Irlanda de Nord şi SUA, am The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

examinat comportamentul angajatorilor şi al altor actori în regimuri juridice diferite. Am intervievat persoane şi organizaţii responsabile de aplicarea legii în domeniu şi am organizat consultaţii publice extinse. Raportul nostru a propus adoptarea unei Legi unice privind egalitatea, care să introducă o abordare unitară sau integrată, bazată pe principii clare, pentru toate criteriile protejate. De asemenea, am pledat pentru formarea unei Comisii unice. Am formulat recomandări detaliate privind discriminarea, hărţuirea şi acţiunea pozitivă, am propus obligarea instituţiilor publice să promoveze egalitatea, obligarea tuturor angajatorilor mari, inclusiv din sectorul privat, să întreprindă măsuri de revizuire pentru a asigura echitatea salarială, şi condiţionarea contractelor, a subvenţiilor cu angajamentul de a promova egalitatea. Alte recomandări vizau mărirea eficienţei procedurilor şi instrumentelor de aplicare a legii.

Raportul a fost primit cu destulă bunăvoinţă de Guvernul laburist, însă acţiuni concrete nu au urmat, cu excepţia formării, în octombrie 2007, a unei agenţii unice – Comisia pentru Egalitate şi Drepturile Omului (EHRC), care a înlocuit prin absorbţie comisiile existente, acoperind toate formele de discriminare. Pentru a stimula reforma, în anul 2003 Lordul Lester, membru liberal-democrat al Camerei superioare, a propus un proiect individual de lege. Proiectul a trecut toate etapele în Camera Lorzilor, având suportul mai multor programe, iar peste 200 de membri ai Camerei Comunelor au semnat o moţiune solicitând Guvernului să îl susţină. În platforma sa electorală pentru alegerile din 2005, Guvernul laburist a urmat exemplul Liberal-Democraţilor şi a promis sprijin pentru un asemenea proiect, însă au mai trebuit să treacă încă doi ani ca acesta să publice un Studiu privind egalităţile,14 în care se examinau proporţiile discriminării, şi să prezinte o recenzie a legislaţiei în domeniul discrimină-

rii cu propuneri pentru o lege unică privind egalitatea.15 În consultări au fost implicate peste 4 mii de persoane şi organizaţii.16 După un şir de „starturi false, anunţuri deşarte şi tergiversări”,17 proiectul Legii privind egalitatea a fost în sfârşit prezentat, în aprilie 2009, de către Harriet Harman, Ministru pentru Egalitate şi Problemele Femeilor. Partidul Conservator, care susţinea principiile de bază ale proiectului, s-a opus totuşi anumitor prevederi pe motiv că ar fi „inaplicabile şi excesiv de birocratice”, precum şi „nerezonabil de împovărătoare” pentru mediul de afaceri în vremuri de recesiune.18 Liberal-Democraţii au sprijinit proiectul, considerând, totodată, că nu este destul de progresist în ceea ce priveşte egalitatea salarială.19 Proiectul a fost rezultatul unor analize şi dezbateri intense în Camera Comunelor pe parcursul unui an, impulsionate şi de organizaţii în domeniul drepturilor omului şi egalităţilor, care au prezentat probe Comitetului pentru Proiecte de Legi Publice şi informaţii detaliate parlamentarilor. Dezbaterile ar fi putut dura şi mai mult, însă atunci când proiectul a ajuns în Camera superioară, Lordul Lester şi-a convins colegii să dea dovadă de cumpătare şi să asigure adoptarea documentului înainte de alegerile care urmau să aibă loc în mai 2010. Proiectul a primit avizul regal la 8 aprilie 2010, cu puţin timp înainte de dizolvarea Parlamentului. 3. Perspectiva unitară

Scopul fundamental al Legii privind egalitatea din 2010 este de a armoniza, simplifica şi moderniza legislaţia în domeniu. De fapt, Legea expune câteva principii formulate în Declaraţie, în special dreptul la egalitate al tuturor fiinţelor umane (principiul 1), protecţia egală în faţa discriminării indiferent de criteriile în cauză (principiul 6) şi obligaţia statelor să confere „eficacitate deplină” dreptului la egalitate în toate activităţile statului

(principiul 11).20 Nu trebuie să existe nicio ierarhie a egalităţii. Această regulă trebuie să fie aplicată pentru toate categoriile, în afară de cazurile când există o justificare solidă pentru o excepţie. Într-o mare măsură, Legea atinge acest scop, cu toate că unele excepţii legate de anumite categorii rămân a fi controversate: de exemplu, păstrarea limitei de vârstă de pensionare, de 65 de ani21 (deşi Guvernul de coaliţie a promis să o elimine treptat), excluderea de sub protecţie a unor decizii discriminatorii cu privire la imigrare22 şi limitarea protecţiei în faţa hărţuirii pe motive de religie, convingeri sau orientare sexuală, în domeniul angajării şi în domenii conexe.23 La sigur, disputele vor continua la periferii, în special acolo unde principiul egalităţii trebuie să se împace cu libertatea religiei şi libertatea de exprimare, dar, în general, autorii au reuşit să limiteze excepţiile destul de bine.

Judecătorilor li s-a dat dreptul de a decide dacă discriminarea indirectă, pe orice motiv, şi discriminarea directă pe bază de vârstă sau asociată cu dizabilitatea este sau nu justificată ca fiind „proporţională cu scopul legitim urmărit.”24 Acest lucru le va permite să pună în balanţă valori aparent contradictorii, pe bază de dovezi, ca să decidă dacă o dispoziţie, un criteriu sau o practică este adecvată şi necesară. În realitate, judecătorii britanici se arată tot mai conştienţi de faptul că nu trebuie să existe nicio ierarhie a egalităţii. De exemplu, într-un caz recent în care un angajat la o firmă specializată în consiliere de cuplu a fost concediat pentru că refuza să consulte cupluri de acelaşi sex, motivul fiind anumite convingeri creştine, judecătorul John Laws, refuzând dreptul la recurs în privinţa unei decizii care a găsit concedierea ca fiind nedreaptă, a subliniat că protecţia prin lege a dreptului de a avea şi exprima o convingere nu înseamna că trebuie să se dea prioritate conţinutului şi esenţei acelei conThe Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

vingeri atunci când ea este incompatibilă cu principiul egalităţii.25

Legea din 2010 înlocuieşte nouă documente juridice majore26 şi are drept scop să asigure aplicarea integrală a patru directive comunitare de bază.27 Dar cât de mult poate o Lege unică a egalităţii „simplifica” un domeniu atât de vast cum este cel al dreptului şi cât de accesibil îl poate face? Proiectul de lege al Lordului Lester din 2003 conţinea 94 de clauze şi 8 anexe, desfăşurate pe 111 pagini. Noua Lege are 218 secţiuni, grupate în 16 părţi, plus 28 de anexe, expuse pe 239 de pagini, la care se vor adăuga acte normative detaliate şi instrucţiuni pentru utilizare practică. Pentru comparaţie, Legea olandeză privind tratamentul egal din 1994 are doar 35 de secţiuni, iar Legea suedeză privind discriminarea din 2008 are 71 de secţiuni. Legea din Marea Britanie, ca şi cea din Irlanda, reflectă convenţiile diferite de redactare a legilor în sistemul de drept comun anglo-saxon şi cel de drept civil „continental”. În limitele acestor convenţii, autorii britanici au oferit un model ce ar putea influenţa şi alte entităţi care aplică sistemul dreptului jurisprudenţei. Legea vine cu un set foarte util de note explicative, care face limbajul umflat al legilor mai pe înţelesul cititorului de rând. Instrucţiuni şi coduri de practici urmează a fi lansate de EHRC. Totuşi, atunci când se va dori iniţierea unei acţiuni în instanţă, în multe cazuri va fi necesară asistenţa juridică a unui profesionist. 4. Clarificarea definiţiilor discriminării, hărţuirii şi victimizării şi aplicarea lor în cazul tuturor criteriilor protejate

Principiul 4 al Declaraţiei stipulează că „dreptul de a nu fi discriminat este un drept de sine stătător, fundamental, subsumat dreptului la egalitate”, iar Principiul 5 conţine o definiţie a discriminării. În linii mari, Legea din Marea Britanie este compatibilă cu aceste principii. The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

În acelaşi timp, spre deosebire de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi majoritatea instrumentelor internaţionale, aceasta nu lasă uşi deschise în definirea categoriilor care beneficiază de protecţie. Legea vizează doar opt criterii din cele enumerate în Principiul 5. Acestea sunt: vârsta, dizabilitatea, schimbarea identităţii de gen (care este teoretic o noţiune mai îngustă decât identitatea de gen), căsătoria şi concubinajul, graviditatea şi maternitatea, rasa (care include culoarea, naţionalitatea şi originea naţională sau etnică; castele ar putea fi introduse mai târziu prin intermediul actelor normative), religia şi convingerile, sexul (bărbat sau femeie) şi orientarea sexuală. Legea nu menţionează provenienţa (cu toate că noţiunea de provenienţă etnică se include în „originea etnică”), limba, opinia politică sau de alt gen (o „convingere” trebuie să fie de natură filozofică şi nu pur şi simplu politică), locul naşterii, apartenenţa socială, statutul economic, starea de sănătate, predispunerea la maladii genetice şi de altă natură. Noua definiţie a discriminării directe este în acelaşi timp destul de largă ca să includă şi discriminarea bazată pe percepţii, deseori false, ca, de exemplu, discriminarea unei persoane despre care se crede că ar fi HIV-pozitivă, când, de fapt, nu este. Guvernul a refuzat să ofere protecţie specială îngrijitorilor, argumentând că un asemenea „statut” nu există şi că ei sunt mai bine protejaţi de alt gen de legi, cum ar fi cele care le permit să îşi ia liber de la locul de muncă sau să obţină un program flexibil de muncă. În acelaşi timp, este protejată asocierea cu persoanele care întrunesc unul sau mai multe criterii protejate (de exemplu, asocierea cu o minoritate naţională). Legea pune în aplicare o decizie a CEJ care spune că de protecţie trebuie să beneficieze şi persoana supusă unui tratament mai puţin favorabil din cauza dizabilităţii sau vârstei persoanei pe care o îngrijeşte.28 Este important să înţelegem situaţia

îngrijitorilor. S-a estimat că o jumătate din femei, către vârsta de 59 de ani, vor deveni îngrijitoare; îngrijitorii au mai puţine şanse să fie încadraţi în muncă plătită şi în sistemul educaţional în comparaţie cu populaţia generală; iar ocupaţia de îngrijitor amplifică inegalităţile de gen, pentru că are un impact disproporţionat asupra femeilor.29

Legea tratează doar parţial problema pe care Principiul 12 al Declaraţiei o numeşte „discriminare multiplă”, adică discriminare bazată pe mai multe temeiuri.30 Legea prevede dreptul de a cere revendicări în cazul în care, în temeiul unei combinaţii din două criterii protejate, o persoană tratează altă persoană mai puţin favorabil decât tratează, sau i-ar trata, pe alţii care nu întrunesc niciunul dintre respectivele criterii.31 Limitarea la două temeiuri a fost un compromis pe care l-au făcut miniştrii egalităţii din Guvern drept răspuns la obiecţiile lobby-ştilor din domeniul afacerilor, susţinuţi de miniştrii de profil, care s-au opus tuturor prevederilor privind discriminarea multiplă. Noua prevedere permite doar o combinaţie din două componente de discriminare directă, o combinaţie dintre o discriminare directă şi una indirectă nefiind admisibilă. Astfel, dacă unei femei i se refuză un program flexibil şi ea va formula o acuzaţie de discriminare indirectă pe motiv de gen şi alta de discriminare directă pe motiv de dizabilitate, atunci ea nu le va putea combina într-o singură reclamaţie, pe motiv că nu ar fi clar care dintre formele de discriminare reclamate este cauza tratamentului nefavorabil. Şi în acest caz, argumentul a fost că prevederea ar fi „nerezonabil de împovărătoare” pentru mediul de afaceri.

Principiul 5 spune că „discriminarea directă poate fi permisă doar în situaţii excepţionale, când poate fi justificată pe baza unor criterii strict definite.” Legea nu permite o justificare pentru discriminare directă, decât în ca-

zul discriminării pe bază de vârstă. În acest caz, sarcina probei cade în seama reclamatului, care trebuie să dovedească faptul că discriminarea este „proporţională cu scopul legitim urmărit”. De exemplu, politicile care acordă anumite beneficii în virtutea unor factori obiectivi (cum ar fi bursele de studii) pentru o anumită vârstă pot fi justificate, în funcţie de circumstanţe. Însă generalizările şi prejudecăţile în legătură cu vârsta nu trebuie acceptate fără vreun temei just.

Definiţia discriminării pe motiv de dizabilitate diferă esenţial de cele pentru alte criterii protejate.32 Aceasta reprezintă, în esenţă, o aplicare a Principiului 2: “Tratamentul egal, ca un aspect al egalităţii, nu este echivalent cu tratamentul identic.” Legislaţia nu cere ca persoanele cu dizabilităţi să fie tratate exact în acelaşi fel ca şi persoanele fără dizabilităţi. Legea recunoaşte nevoile speciale ale persoanelor cu dizabilităţi. Tratamentul mai favorabil faţă de persoanele cu dizabilităţi este permis, iar o nouă prevedere îmbunătăţeşte protecţia celor tratate nefavorabil din cauza „unei consecinţe care reiese” din handicapul lor.33 Astfel, o persoană cu dizabilităţi de vedere căreia nu i se permite să intre cu un câine însoţitor într-un restaurant nu este obligată să demonstreze că a fost tratată mai puţin favorabil decât alţi posesori de câini. Legea lasă o cale de justificare în legătură cu această formă de discriminare, prin intermediul testului de proporţionalitate. De exemplu, administratorul unui local care dă afară o persoană ce a manifestat un comportament violent, apărut drept consecinţă a handicapului său, are posibilitatea să demonstreze că aceasta a fost o măsură proporţională unui scop legitim, şi anume cel de a proteja alţi clienţi.

De asemenea, ca şi în legile precedente, se stipulează obligaţia de a face adaptări rezonabile pentru o persoană cu dizabilităţi.34 Astfel a

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

fost atins scopul Principiului 13 al Declaraţiei: „Pentru a realiza egalitate deplină şi efectivă, organizaţiile din sectorul public şi din cel privat pot fi obligate să ofere adaptări rezonabile persoanelor cu diferite capacităţi, asociate cu unul sau mai multe criterii interzise.” Cu toate că Legea nu este tocmai consecventă în ceea ce priveşte adaptările rezonabile, obligând, de exemplu, o persoană cu dizabilităţi să demonstreze prezenţa unui “dezavantaj substanţial”35, este necesar a consulta nu mai puţin de şase anexe ale Legii pentru a stabili circumstanţele exacte din care ar reieşi obligaţia de a face adaptări rezonabile. De exemplu, cerinţele privind diferitele tipuri de vehicule utilizate în transportul public. În linii mari, cerinţele sunt de două feluri: reactive, ceea ce înseamnă că ele sunt activate ca reacţie la cazurile în care o prevedere, un criteriu sau o practică dezavantajează substanţial o anumită persoană cu dizabilităţi – de exemplu, atunci când un candidat la angajare are nevoi speciale şi anticipative, impunând măsuri proactive pentru a face disponibile anumite servicii – de exemplu, de la administratorul unui complex comercial important se aşteaptă să instaleze uşi şi lifturi adaptate pentru scaunele cu rotile.

Noua Lege, care implementează Directiva-cadru în domeniul angajării 2000/78/EC, aplică şi conceptul discriminării indirecte faţă de dizabilitate.36 Acest lucru va încuraja, probabil, prestatorii de servicii să identifice şi să elimine din timp barierele pentru persoanele cu dizabilităţi. Legile precedente s-au axat doar pe oferirea de soluţii individuale pentru probleme individuale. Noua Lege oferă o definiţie unică, uniformă pentru hărţuirea ilegală, care este mai largă decât definiţiile din legislaţia UE. Legislaţia britanică vehiculează cu trei tipuri de hărţuire. Primul tip este formulat în termeni similari cu definiţia dată în Principiul 5 al Declaraţiei.

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Acesta se referă la comportamentul nedorit în raport cu un criteriu protejat, al cărui scop sau efect este violarea demnităţii persoanei sau crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensiv.37 Al doilea tip se referă la un comportament de natură sexuală sau legat de schimbarea identităţii de gen, al cărui scop sau efect este similar celui din primul tip de hărţuire.38 Al treilea tip se referă la tratamentul mai puţin favorabil aplicat faţă de persoanele care fie au respins, fie au acceptat un comportament de natură sexuală sau legat de schimbarea identităţii de gen. În mod paradoxal, Legea exclude hărţuirea pe criteriu de religie sau credinţă, de orientare sexuală, cât şi în sfera furnizării de servicii, exercitării funcţiilor publice, precum şi concesiunea, administrarea şi arendarea imobilelor. În esenţă, interzicerea hărţuirii pe criteriu de religie sau credinţă, orientare sexuală se limitează doar la locul de muncă.39 Această limitare alimentează anumite îngrijorări privind libertatea religiei şi libertatea expresiei, care sunt protejate de articolele 9 şi 10 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. De exemplu, s-a exprimat îngrijorarea că o caricatură „ofensatoare” pentru unii musulmani sau un creştin pledând împotriva homosexualităţii într-un fel considerat „ofensator” pentru gay şi lesbiene ar fi hărţuire. Aceste îngrijorări puteau fi potolite, probabil, prin aplicarea unei definiţii conjunctive a hărţuirii, după modelul legislaţiei UE, în domenii nelegate de locul de muncă (adică în cazurile unde se atestă atât o violare a demnităţii, cât şi un comportament ofensiv în mod obiectiv), şi nu o definiţie disjunctivă, care este preferată în legislaţia britanică în domeniul muncii. Aplicarea definiţiilor Declaraţiei faţă de comportamentul verbal nu înseamnă neapărat neglijarea altor drepturi fundamentale cum ar fi dreptul la religie şi dreptul la exprimare. Trebuie găsit un echilibru fin, pe când legea britanică mai rămâne încă prea permisivă în ceea ce priveşte hărţuirea verbală a gaylor şi

lesbienelor – o problemă deosebit de serioasă în instituţiile de învăţământ.

O schimbare binevenită introdusă de noua Lege este faptul că victimizarea nu mai este privită ca o specie de discriminare. Potrivit legilor anterioare, o persoană care acuză victimizare trebuia să stabilească un caz în care altcineva nu ar fi fost tratat nefavorabil în circumstanţe comparabile. Acum nu mai e nevoie de cazuri pentru comparaţie. Se consideră victimizare atunci când o persoană este supusă unui rău din cauza că întreprinde o „acţiune protejată”, de exemplu, iniţiază o acţiune legală în conformitate cu Legea sau depune mărturii de bună credinţă.40 5. Extinderea obligaţiilor pozitive pentru promovarea egalităţii

Viziunea unei egalităţi atotcuprinzătoare este incorporată în extinderea a ceea ce astăzi a devenit o obligaţie unică şi generală în domeniul public faţă de toate criteriile protejate. Cum s-a menţionat mai sus, obligaţiile publice anterioare în domeniul egalităţii se aplicau doar faţă de rasă, sex şi dizabilitate, şi acolo unde existau diferenţe între ele. Acum obligaţia unică se aplică şi faţă de vârstă, schimbarea identităţii de gen, graviditate şi maternitate, religie şi convingere, orientarea sexuală.41 Această obligaţie are trei elemente:

• eliminarea discriminării, hărţuirii, victimizării şi oricăror alte forme de comportament interzise de lege; • promovarea egalităţii de şanse între persoanele care întrunesc un criteriu relevant şi persoanele care nu îl întrunesc; • cultivarea bunelor relaţii între persoanele care întrunesc un criteriu relevant şi persoanele care nu îl întrunesc.42

Această obligaţie generală se pune în seama

majorităţii autorităţilor centrale şi locale, autorităţilor în domeniul sănătăţii, instituţiilor de învăţământ şi poliţiei. De exemplu, urmând această obligaţie, administraţia locală ar putea finanţa un azil pentru femei de culoare care devin victime ale violenţei în familie, cu scopul de a promova egalitatea şanselor pentru femei şi, în special, pentru a satisface necesităţile diferite ale femeilor din grupuri diferite. De asemenea, autorităţile locale ar putea direcţiona serviciile consiliului local spre necesităţile persoanelor în etate, iar o instituţie de învăţământ şi-ar putea revizui politicile anti-hărţuire pentru a preveni comportamentele homofobe.43 În plus, după consultările de rigoare, un minister poate introduce regulamente prin care să impună însărcinări specifice unor instituţii publice, împuternicindu-le să implementeze mai eficient obligaţia publică în domeniul egalităţii. Probabil, cele mai importante însărcinări specifice ar fi din categoria celor care se înscriu în regimul legal de achiziţii publice al UE, de exemplu, în procesul de achiziţie a bunurilor şi serviciilor de la firme private. Aceste însărcinări pot permite structurilor publice să condiţioneze contractele cu sectorul privat de obligativitate a asigurării egalităţii şanselor. Obligaţia consolidată şi extinsă a sectorului public în domeniul egalităţii este compatibilă cu Principiul 11 al Declaraţiei, care cere statelor semnatare să „ia măsurile necesare pentru a conferi eficacitate deplină dreptului la egalitate în toate activităţile statului” şi, în special, să „promoveze egalitatea în toate politicile şi programele relevante”, precum şi să „ia măsuri adecvate pentru a se asigura că toate autorităţile şi instituţiile publice acţionează în conformitate cu dreptul la egalitate.” Cu toate acestea, există anumite deficienţe. În primul rând, ca şi în legile precedente, obligaţia generală constă în „acordarea consideraţiei cuvenite necesităţii” de a atinge

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

cele trei obiective menţionate mai sus. Deşi există anumite clarificări în privinţa acestei sintagme (de exemplu, ea ar putea însemna aplicarea unui tratament mai favorabil faţă de unele persoane în cazurile permise de Lege), această formulare a încurajat apariţia unei abordări gen „listă de bifat”, în care se acordă mai multă atenţie procedurii decât rezultatului. Astfel, este suficient ca autoritatea respectivă să ia în considerare efectele legate de egalitate şi să meargă mai departe, fără a realiza o mai bună reprezentare. Ar fi mai potrivit ca sintagma „consideraţie cuvenită” să fie înlocuită cu obligaţia de a „face paşii necesari şi corespunzători pentru o realizare progresivă a egalităţii.”44

A doua deficienţă se referă la limitele de aplicare. De exemplu, obligaţia nu se aplică faţă de criteriul de vârstă în atribuţii legate de instituţii de învăţământ şi instituţiile rezidenţiale pentru copii; la fel, copiii sunt privaţi de protecţie împotriva discriminării pe motiv de vârstă, ceea ce, se pare, este în contradicţie cu prevederile Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului, care recunoaşte dreptul copiilor de a fi protejaţi împotriva tratamentului inegal şi a discriminării. Un alt exemplu: obligaţia sectorului public nu se aplică faţă de atribuţiile legate de imigrare – un domeniu unde discriminarea este endemică – în ceea ce priveşte un şir de criterii protejate: vârsta, rasa (cu excepţia faptului că se aplică faţă de culoare), religia şi credinţa. În al treilea rând, obligaţia sectorului public în domeniul egalităţii nu produce niciun drept civil care să fie investit cu formulă executorie.45 Pentru a se obţine executarea, trebuie să se recurgă la contencios. Astfel, dacă o administraţie publică locală decide să oprească finanţarea unui azil pentru femei, o femeie nu ar putea să dea în judecată consiliul local direct. Acţiunea în contencios poate fi iniţiată de orice persoană sau organizaţie cu interes suficient (inclusiv EHRC) şi poaThe Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

te duce la anularea unei decizii, însă în rare cazuri se vor adjudeca şi compensaţii. Mai mult decât atât, temeiurile în care se poate solicita o revizuire în contencios sunt limitate.46 Modalitatea obişnuită în care se poate obţine executarea unei obligaţii publice ar fi prin emiterea de către EHRC a unei înştiinţări prin care să se solicite respectarea legii; dacă respectiva autoritate nu se supune, EHRC poate apela la instanţă. 6. Extinderea cadrului de aplicare a acţiunii pozitive Principiul 3 al Declaraţiei stipulează:

“Pentru a fi eficient, dreptul la egalitate necesită acţiune pozitivă. Acţiunea pozitivă, ce include un şir de măsuri legislative, administrative şi de politici pentru a depăşi dezavantajele din trecut şi pentru a accelera progresul spre egalitate al unor grupuri specifice, este un element necesar în cadrul dreptului la egalitate.”

Standardele internaţionale în domeniul drepturilor omului consideră că măsurile de acţiune pozitivă sunt permise dacă ele sunt necesare, adecvate şi limitate în timp.47 Noua Lege conţine trei prevederi, în mare parte noi, care par a fi în concordanţă cu aceste principii.

Prima: Secţiunea 158 prevede că Legea nu interzice întreprinderea oricărei acţiuni care ar constitui o cale proporţională de realizare a unuia dintre următoarele trei scopuri:

• abilitarea sau încurajarea persoanelor care întrunesc un criteriu protejat de a depăşi sau de a minimiza un dezavantaj legat de criteriul respectiv; • satisfacerea nevoilor persoanelor ce întrunesc un criteriu protejat, care sunt diferite de nevoile altor persoane; • abilitarea sau încurajarea persoanelor

care întrunesc un criteriu protejat de a fi implicate într-o activitate unde participarea lor este dispropoţionat de mică.

De exemplu, diverse măsuri, inclusiv cursuri de instruire, pot fi îndreptate spre anumite grupuri dezavantajate, pentru a le ajuta să găsească locuri de muncă sau să obţină acces la servicii medicale. Legile anterioare permiteau acţiunea pozitivă, însă abordarea era diferită pentru diferite criterii protejate. Noua secţiune aduce mai multă consecvenţă şi extinde cercul măsurilor permise până la nivelul legislaţiei UE. Şi se aplică tuturor criteriilor protejate.

În al doilea rând, Secţiunea 159 a Legii permite unui angajator să ia în considerare un criteriu protejat atunci când decide pe cine să angajeze sau să promoveze în situaţii de „baraj”. Acest lucru se poate face doar în cazurile în care persoanele cu un criteriu protejat suportă un dezavantaj legat de criteriul respectiv sau participarea lor într-o activitate este disproporţionat de mică. De exemplu, un corp de poliţie care recrutează o persoană dintr-o minoritate etnică, cu o reprezentare disproporţionat de mică, poate da preferinţă anume acestui candidat. În acelaşi timp, candidaţii trebuie să aibă calificări egale pentru a fi angajaţi sau promovaţi, meritele celorlalţi candidaţi fiind luate şi ele în consideraţie. Angajatorul nu trebuie să aibă o politică de aplicare a unui tratament mai favorabil faţă de persoanele care întrunesc un criteriu protejat în detrimentul celorlalţi, acţiunea pozitivă urmînd a fi o cale proporţională de realizare a unuia dintre scopurile menţionate mai sus.

În al treilea rând, Secţiunea 104 permite partidelor politice înregistrate să ia măsuri în legătură cu numirea candidaţilor din rândul persoanelor subreprezentate şi care întrunesc unele criterii protejate în funcţii

elective, cum ar fi membri ai Parlamentului sau consilieri locali. Aceasta poate include liste de candidaţi de un singur gen. Un partid nu poate nominaliza doar candidaţi negri sau asiatici, însă poate rezerva locuri pe liste electorale pentru persoane cu anumite criterii protejate, cum ar fi rasa sau dizabilitatea. 7. Obligaţia autorităţilor publice de a acorda atenţia cuvenită dezavantajelor social-economice

În cele din urmă, trebuie să menţionăm şi noua prevedere controversată care obligă unele autorităţi publice să acorde atenţia cuvenită, în procesul de luare a deciziilor de natură strategică, oportunităţii de a merge pe calea care ar reduce inegalităţile survenite din dezavantajul social-economic al acestei decizii.48 Scopul declarat al acestei obligaţii este de “a reduce discrepanţa dintre bogaţi şi săraci” şi de a asigura “că organele publice acordă atenţie în mod sistematic şi strategic persoanelor sărace şi vădit dezavantajate.”49 S-au propus câteva exemple: alocarea resurselor financiare de către o autoritate medicală pentru anumite zone geografice cu cele mai proaste cifre în domeniul sănătăţii; sau încurajarea de către o agenţie de dezvoltare regională a investiţiilor în zonele dezavantajate; sau luarea de măsuri de către autorităţile locale în domeniul educaţiei în vederea asigurării de şanse mai bune pentru copiii din zonele dezavantajate de a-şi face studiile la şcoala dorită. Consilierul General al Maiestăţii Sale (Vera Baird, membră a Parlamentului) a declarat – în termeni similari cu Principiul 14 al Declaraţiei – că “sărăcia şi neputinţa îngreunează lupta cu discriminarea, iar discriminarea poate, fără îndoială, genera sărăcie şi neputinţă.”50 Această prevedere a fost respinsă de Partidul Conservator, pe acel timp de opoziţie, pe motiv că “remediile şi capacităţile de a preîntâmpina discriminarea The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

diferă de soluţiile disponibile pentru dezavantajele social-economice.”51

Este puţin probabil ca această obligaţie să fie implementată de noul Guvern de coaliţie. Chiar de ar fi implementată în forma sa actuală, aceasta nu ar acorda persoanelor fizice niciun drept de a întreprinde o acţiune legală, pe motiv că există piedici extraordinare în calea revizuirii în contencios a utilizării abuzive a puterilor discreţionare de către organele publice. Cu toate acestea, în pofida faptului că rămâne deocamdată a fi doar o aspiraţie, această prevedere ne reaminteşte că dezavantajul social este o problemă complexă, multidimensională, cu numeroase cauze care nu se limitează la discriminare. Aici includem şi lipsa de oportunităţi pentru persoanele sărace de a munci, de a căpăta cunoştinţe şi calificare, lipsirea de copilărie, dezmembrarea familiilor, inegalităţi în accesul la serviciile medicale şi accesul deficient la locuinţe sociale. Problema pe termen lung este cum să dezvoltăm drepturile social-economice prin intermediul dreptului egalităţii. Concluzii

Legea este o mare realizare pentru mişcarea pro drepturi la egalitate. Pe parcursul ultimilor 45 de ani, lupta pentru egalitate din Marea Britanie a dus la recunoaşterea treptată a drepturilor legitime ale unui cerc mai larg de grupuri dezavantajate şi la dezvoltarea legislaţiei, de la egalitate formală la egalitate reală, care să abordeze nu doar cazuri individuale de discriminare, hărţuire şi victimizare, ci şi forme mai subtile de discriminare indirectă. De asemenea, s-a recunoscut că tratamentul egal nu înseamnă tratament identic, iar egalitatea deplină şi eficientă impune necesitatea de a face adaptări. Cea de-a cincea generaţie de acte legislative, reprezentată de Legea privind egalitatea din

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

2010, merge şi mai departe. În primul rând, ea se bazează pe principiul că egalitatea este un drept fundamental, inalienabil al omului şi că nu poate exista nicio ierarhie a egalităţii. Cu toate că prestaţia sa iniţială a dezamăgit, Comisia pentru Egalitate şi Drepturile Omului are potenţialul să pledeze cu voce tare din numele tuturor grupurilor dezavantajate, urmând un principiu atotcuprinzător al egalităţii în loc să reprezinte interese divizate. În al doilea rând, Legea recunoaşte faptul că membrii grupurilor dezavantajate nu vor avea şanse egale în viaţă decât dacă instituţiile vor lua măsuri proactive pentru a asigura egalitatea. Eficientizarea şi extinderea obligaţiilor din sectorul public în domeniul egalităţii, precum şi a prevederilor ce permit acţiunea pozitivă, stau la baza noii abordări faţă de egalitatea de transformare.

Din păcate, mai rămân lacune majore. În special, în Lege nu se regăsesc propunerile făcute de Cambridge Review şi numeroşi experţi, care au recomandat ca fiecare angajator cu 10 sau mai mulţi angajaţi să întreprindă periodic controale de echitate salarială cu scopul de a determina dacă membrii grupurilor dezavantajate se bucură, sau au şanse să se bucure în continuare, de participare echitabilă şi salarizare egală pentru un volum egal de muncă, precum şi să ia măsuri pozitive pentru a atinge aceste scopuri. În acest sens, legislaţia britanică rămâne cu mult în urmă faţă de astfel de ţări ca Africa de Sud sau Canada şi nu este în concordanţă cu Declaraţia.52 În virtutea faptului că mai mult de 80 la sută din lucrători sunt angajaţi în sectorul privat şi că prestarea serviciilor publice se transferă tot mai mult şi mai mult către companiile private, există riscul ca obligaţiile pozitive să fie marginalizate şi să devină ineficiente. Cu alte cuvinte, noua Lege nu este încă sfârşitul luptei pentru egalitate, ci un important nou început.

1 Profesorul Sir Bob Hepple, Avocat Regal (QC), este preşedintele Consiliului Equal Rights Trust, Emeritus Master al Colegiului Clare şi Profesor Emerit de drept la Universitatea Cambridge. Acest articol anticipează cartea sa intitulată Equality: the New Legal Framework (Egalitatea: noul cadru legal), care va fi publicată în curând la editura Hart Publishing. 2 Declaraţia principiilor egalităţii, publicată de Equal Rights Trust, Londra, octombrie 2008, p. 2.

3 Philip Abrams, Historical Sociology, Sheptom Mallet, Open Books, 1982, p. 15. 4 Directiva Consiliului 2000/43/EC din 29 iunie 2000 pentru implementarea principiului de tratament a persoanelor, indiferent de originea rasială sau etnică [2000] OJ L180/22. 5 Directiva Consiliului 2000/78/EC din 27 noiembrie 2000 privind stabilirea unui cadru general pentru egalitatea de tratament în domeniul angajării [2000] OJ L303/16 6 Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformă) [2006] OJ L204/23. 7 McCrudden C., Muttarak R., Hamill H., Heath A., Acţiunea afirmativă fără cote în Irlanda de Nord, The Equal Rights Review, Volumul 4, 2009, pp. 7-14. 8 Vezi Ancheta Stephen Lawrence: Raport pe marginea Anchetei, de Sir William Macpherson de Cluny, Stationery Office, februarie 1999. 9 Secţiunea 71 a Legii privind relaţiile rasiale (completată) din 2000.

10 Secţiunea 49A a Legii privind discriminarea pe bază de dizabilitate 2005. 11 Obligaţii pozitive cu privire la gen în sectorul public au fost introduse prin secţiunile 84 şi 85 ale Legii privind egalitatea din 2006 şi au intrat în vigoare în anul 2007. 12 Hepple B., Lester A., Ellis E., Rose D., Singh R., Perfecţionarea Legii privind egalitatea: Opţiuni, Justice şi Runnymede Trust, 1997. 13 Hepple B., Coussey M., Choudhury T., Egalitatea: un nou cadru: raportul studiului independent privind aplicarea legislaţiei anti-discriminare în Regatul Unit, Oxford, Hart Publishing, 2000. 14 Departamentul pentru Comunităţi şi Autorităţi Locale, Echitate şi libertate. Raportul final al Studiului privind egalităţile, februarie 2007. 15 Departamentul pentru Comunităţi şi Autorităţi Locale, Recenzia legislaţiei în domeniul discriminării: un cadru pentru echitate. Propuneri pentru o lege unică privind egalitatea în Marea Britanie, iunie 2007. 16 Proiectul de lege privind egalitatea – Răspunsul Guvernului la consultări, Cm 7454, 2008.

17 Dezbateri în Camera Comunelor, 11 mai 2009, cl. 565-7. Theresa May, membră a Parlamentului din partea Partidului Conservator, care a devenit ulterior Secretar pentru afaceri interne în Guvernul de coaliţie. 18 Dezbateri în Camera Comunelor, 11 mai 2009, cl. 565-7 – Theresa May. 19 Afirmaţia aparţine lui Lynn Featherstone, parlamentar liberal-democrat, care a devenit mai târziu Ministru de Stat pentru Femei şi Egalităţi în Guvernul de coaliţie. 20 Vezi nota 2, pp. 5, 8 şi 9. 21 Anexa 9, Partea 2. 22 Anexa 3, Partea 4. 23 Secţiunea 29 (8).

24 Secţiunea 13 (2) şi Secţiunea 15 a Legii. 25 McFarlane v Relate Avon Ltd [2010] EWCA CivB1, 29 aprilie 2010. 26 Legea salarizării egale din 1970, Legea privind discriminarea pe bază de gen din 1975, Legea privind relaţiile rasiale din 1976, Legea privind discriminarea pe bază de dizabilitate din 1995, Regulamentul privind egalitatea în angajare (referitor la religie şi convingeri) din 2003, Regulamentul privind egalitatea în angajare (referitor la orientarea sexuală) din 2003, Regulamentul privind egalitatea în angajare (referitor la vârstă) din 2006, Legea privind egalitatea din 2006, Partea 2 , Regulamentul (referitor la orientarea sexuală) Legii privind egalitatea din 2007.

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

27 Directiva Consiliului 2000/43/EC pentru implementarea principiului de tratament a persoanelor, indiferent de originea rasială sau etnică (Directiva Raselor), vezi nota 4; Directiva Consiliului 2000/78/EC privind stabilirea unui cadru general pentru egalitatea de tratament în domeniul angajării (Directiva-cadru în domeniul angajării), vezi mai sus, nota 5; Directiva Consiliului 2004/113/EC din 13 decembrie 2004 de aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii [2004] OJ L373/37 (Directiva modificată privind tratamentul egal); Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi celui al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformă) (Directiva reformată privind tratamentul egal), vezi nota 6. Relevant este şi articolul 157 al Tratatului privind funcţionarea UE. La fel, s-a luat în consideraţie şi noul proiect de Directivă (iulie 2008) privind discriminarea pe bază de dizabilitate, religie şi convingere, orientare sexuală şi vârstă, în accesul la bunuri şi servicii, locuinţă, educaţie, protecţie socială şi avantaje sociale. 28 Coleman v Attridge Law [2008] ECR I-5603.

29 National Equality Panel, Anatomia inegalităţilor economice în Regatul Unit, Londra, Oficiul Guvernamental pentru Egalităţi, 2010, pp. 238-9. 30 Pentru o analiză detaliată vezi,Uccellari P., Discriminarea multiplă: cum legea poate reflecta realitatea, The Equal Rights Review, Volumul 1, 008, pp. 24-49. 31 Secţiunea 14. 32 Secţiunea 15. 33 Secţiunea 15 (1)(a). 34 Secţiunea 20. 35 Secţiunea 20 (3). 36 Secţiunea 19. 37 Secţiunea 26 (1). 38 Secţiunea 26 (2). 39 Secţiunea 26 (3). 40 Secţiunea 27.

41 Căsătoria şi concubinajul nu au fost incluse în legătură cu cel de-al doilea şi cel de-al treilea element. S-a prezumat că acest subiect va fi mai bine tratat în combinaţie cu alte forme. 42 Secţiunea 149.

43 Aceste exemple sunt luate din Nota explicativă, par. 492. 44 Propunerea aparţine Comitetului parlamentar comun pentru drepturile omului, sesiunea 26-a, 2008-9, par. 263. 45 Secţiunea 156.

46 Vezi Anexa 18. 47 Vezi, de exemplu, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, Comentariu General 18: Nediscriminarea, 1994, U.N. Doc. HRI/GEN/1/Rev.1 at 26, par. 13; Articolul 4(1) al Convenţiei ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor; Articolul 1(4) al Convenţiei ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială; Cazul Lingvisticii Belgiene (1979-80) 1 EHRR 252 (Articolul 14 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului). 48 Secţiunea 1.

49 Dezbateri în Camera Lorzilor, 15 decembrie 2009, col. 1407. 50 Comitetul pentru proiecte de legi publice (Proiectul Legii privind egalitatea), şedinţa a VI-a, 11 iunie 2009, col. 156. Principiul 14 al declaraţiei spune: “De vreme ce sărăcia ar putea fi atât o cauză cât şi o consecinţă a discriminării, măsurile de reducere a sărăciei ar trebui coordonate cu măsurile de combatere a discriminării, urmărind egalitatea deplină şi efectivă.” 51 Comitetul pentru proiecte de legi publice (Proiectul Legii privind egalitatea), şedinţa a V-a, 11 iunie 2009, col. 129. 52 În special, cu Principiul 3 (Acţiunea pozitivă), şi Principiul 11 (Transpunerea dreptului la egalitate). The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Legea privind Egalitatea din 2010: Concepte-Cheie Sue Ashtiany1 Iată că s-a întâmplat. În ultimele zile ale Guvernului laburist, al cărui mandat a expirat în aprilie 2010, Parlamentul a reuşit să aprobe Legea privind egalitatea şi s-o înregistreze oficial. Aceasta nu înseamnă neapărat că va intra în vigoare întregul act: noul Guvern de coaliţie a lăsat să se înţeleagă că nu agreează unele aspecte, cum ar fi obligativitatea companiilor de a prezenta dări de seamă în privinţa diferenţelor salariale între genuri. Însă, se pare, o bună parte din Lege va intra în vigoare către octombrie 2010 sau aprilie 2011.

O precursoare a acestui imens act legislativ a fost Cartea Albă guvernamentală din 2008, intitulată Cadru pentru un viitor mai echitabil.2 Exprimând convingerea Guvernului laburist că egalitatea este „necesară” pentru indivizi, societate şi economie, acest document avea scopul de a face ordine în legislaţia din domeniu, care se constituia din 9 documente legislative majore,3 în jur de 100 de dispoziţii de reglementare şi mai mult de 2500 de pagini de instrucţiuni şi coduri practice, precum şi de a o consolida. Cartea Albă a identificat lacunele existente în legislaţie. Diferenţa salarială între genuri a fost estimată la 12,6%, probabilitatea persoanelor cu dizabilităţi de a fi încadrate în câmpul muncii era de 2,5 ori mai mică, probabilitatea reprezentanţilor minorităţilor etnice de a-şi găsi un loc de muncă era cu 15,5% mai mică decât a semenilor lor „albi”, 62% din persoanele cu vârsta de peste 50 de ani se simţeau discriminate pe piaţa muncii, 60% din elevii gay şi lesbiene se confruntau cu hărţuieli homofobe – astfel,

atingerea scopurilor în domeniul egalităţii impunea necesitatea de a intensifica eforturile. Cartea Albă, intitulată Noi oportunităţi şi publicată în ianuarie 2009, a însărcinat guvernul să examineze necesitatea de a introduce legi care ar trata dezavantajele sociale generate de inegalităţile social-economice.4 Astfel, prin această Lege nu s-a urmărit doar reafirmarea, clarificarea şi armonizarea legislaţiei, ci şi stabilirea mai multor împuterniciri şi responsabilităţi în vederea asigurării unui nivel mai mare de egalitate.

Legea are dimensiuni apreciabile: 218 Secţiuni şi 28 de Anexe. Aceasta creează un cadru unitar bazat pe concepte-cheie, care este aplicat în întregul document. Multe din cele 28 de Anexe conţin prevederi importante de fond care acoperă chestiuni specifice. În plus, ea include şi un Ghid de instrucţiuni de 215 pagini, a cărui menire este de a ajuta utilizatorii să „navigheze” prin Lege. Ghidul nu are forţă juridică. Primul Ordin de intrare în vigoare a împuternicit Comisia pentru Egalitate şi Drepturile Omului să adopte Coduri de practici derivate din Lege, care nu au puterea unei legi, însă care pot fi luate în consideraţie în instanţă pentru a se stabili dacă legea a fost respectată.

Una dintre cele mai interesante şi de perspectivă îmbunătăţiri este noua obligaţie publică de a acorda atenţia cuvenită dezavantajelor social-economice în procesul de luare a deciziilor în domeniul de exercitare a funcţiilor publice.5 Această obligaţie se referă doar la organele administrative principale şi

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

la structurile de bază ale guvernului, de aceea există dubii în privinţa punerii ei în aplicare de către noul Guvern, pe motiv că Partidul Conservator nu o susţine.

Legea stabileşte conceptele-cheie, care se aplică uniform faţă de structurile de stat, comerciale şi organizaţiile societăţii civile. În afară de câteva excepţii ce ţin de securitatea naţională şi de unele spaţii completamente private, nimic nu se exclude în principiu din sfera de aplicare a Legii privind egalitatea. Sunt opt „criterii protejate”: vârsta, dizabilitatea, schimbarea identităţii de gen, căsătoria şi concubinajul, rasa (există influenţă pentru a se introduce şi „casta”), religia sau credinţa, genul şi orientarea sexuală.6 De asemenea, Legea oferă protecţie împotriva discriminării pe motiv de graviditate sau maternitate, însă această categorie se consideră diferită de alte criterii protejate pentru că protecţia derivă dintr-o bază legală separată din legislaţia UE. De exemplu, o prevedere oferă protecţie mamelor care alăptează în public7, iar alta – permite un tratament mai favorabil faţă de femeile gravide şi cele în concediu de maternitate în comparaţie cu bărbaţii.8 Însă nu se oferă protecţie şi împotriva discriminării indirecte.9

În plus, Legea oferă protecţie împotriva discriminării pe bază de „criterii duble”, în cazurile când discriminarea este legată nu doar de un singur criteriu.10 Astfel, o femeie de origine asiatică care nu poate demonstra că a fost discriminată fie ca femeie, fie ca asiatică, poate demonstra că suferă de discriminare pentru că este şi femeie, şi asiatică. Această discriminare pe criterii duble este gândită pentru a uşura efortul „minorităţilor din cadrul minorităţilor” de a înainta revendicări. Două observaţii: în primul rând, prevederea s-ar putea să nu intre în vigoare – ea a fost subiectul unor îngrijorări privind complexitatea litigiilor. În al doilea rând, chiar dacă The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

intră în vigoare, există posibilitatea soldării eventualelor litigii cu repercusiuni neprevăzute. Multe persoane care întrunesc un criteriu protejat întrunesc şi altul. De aceea, ar fi fost o dovadă de iresponsabilitate din partea unui avocat ce susţine interesul suprem al clientului său să nu invoce discriminarea dublă în toate cazurile de acest fel.

Există mai multe forme de comportament interzis. Discriminarea indirectă reprezintă acum un comportament mai puţin favorabil „din cauza” unui criteriu protejat (CP).11 Formula din definiţia veche era „pe temeiul” unui CP.12 Deşi nu s-a avut în vedere nicio schimbare de esenţă, aceste două concepte nu sunt neapărat contigue şi s-ar putea presupune că formula „din cauza” reprezintă o încercare de a stabili un raport de cauzalitate între tratament şi discriminare.13 Legislaţia în domeniul egalităţii este, în principiu, binară, astfel că tratamentul preferenţial al unui gen, al unei religii, etc. este interzis, cu excepţia unor circumstanţe foarte limitate. Cu toate acestea, nu există interdicţie pentru un tratament mai favorabil faţă de persoanele cu dizabilităţi în comparaţie cu alţii; iar justificarea discriminării directe „din cauza” vârstei este posibilă cu condiţia că măsura este proporţională scopului legitim urmărit ("PROMALA").14 Protecţia împotriva „discriminării prin asociere” a fost extinsă asupra tuturor CP. Astfel, dacă A este supus discriminării nu din cauza statutului său, ci din cauza unui CP întrunit de cineva suficient de apropiat, A are dreptul să înainteze revendicări chiar dacă acestea nu sunt bazate pe propriul statut. De asemenea, Legea clarifică şi extinde, după cum se poate demonstra, prevederile legate de discriminarea indirectă în cazurile în care aplicarea unei prevederi, a unui criteriu sau a unei practici are, sau ar putea avea, un efect negativ. În mod expres se includ cazurile le-

gate de dizabilitate, iar sfera de aplicare este acum mai largă, pentru că se iau în considerare şi cazurile de discriminare anticipată, adică acolo unde detrimentul încă nu a fost resimţit de către reclamant. Apărarea PROMALA este valabilă şi aici.15

O schimbare importantă de concept se regăseşte în dispoziţiile privind hărţuirea şi victimizarea, care sunt plasate în secţiuni distincte, aparte de „discriminare”, întrucât acestea nu necesită existenţa unui caz pentru comparaţie, fie real sau ipotetic.

Dispoziţiile privind hărţuirea sunt consolidate şi extinse. Potrivit Legii, orice comportament nedorit „în raport” cu un CP, al cărui scop sau efect este violarea demnităţii persoanei sau crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensiv, este interzis.16 Criteriile de stabilire nu sunt legate de persoană şi sunt mai extinse decât până acum. „În raport” este, eventual, un termen foarte larg. Ca şi până acum, hărţuirea include şi hărţuirea sexuală, adică un „comportament de natură sexuală”17, precum şi comportamentul „legat” de sex sau de schimbarea identităţii de gen, care reiese din refuzul sau acceptarea unui anumit comportament.18 Pentru a stabili dacă un anumit comportament are efectul menţionat, trebuie să se ia în considerare următoarele aspecte: a) percepţia reclamantului; b) alte circumstanţe ale cazului; c) faptul dacă este rezonabil ca acel comportament să aibă acel efect.19

Acest test de stabilire a criteriilor este, probabil, mai solid decât cel existent.

Dispoziţiile privind victimizarea au suferit o modificare radicală. Victimizarea are loc

atunci când reclamantul este supus unor măsuri cu caracter de răzbunare pentru întreprinderea unei acţiuni în legătură cu Legea (o „acţiune protejată”). Noile prevederi nu mai obligă reclamanţii să demonstreze că ei au fost supuşi unui tratament „mai puţin favorabil” în comparaţie cu alţii care nu au întreprins o acţiune protejată. În schimb, acum se prevede că victimizarea are loc atunci când A îl supune pe B unui rău pentru că B întreprinde o acţiune protejată sau A crede că B a întreprins sau poate întreprinde o acţiune protejată.20 Astfel că nu există necesitatea de a identifica un caz, adevărat sau real, pentru comparaţie. Acţiunile protejate sunt definite larg, însemnând orice acţiune în conformitate sau în referinţă cu Legea, subliniindu-se, totodată, că persoanele juridice nu pot invoca victimizarea.

Secţiunile 108-112 cuprind un şir de prevederi privind discriminarea secundară importante şi, într-o oarecare măsură, noi. Acestea se referă printre altele la situaţii specifice cu implicarea mai multor subiecţi ce cauzează discriminarea. Secţiunea 108 se referă la relaţiile care s-au stins. Ea oferă protecţie împotriva discriminării, hărţuirii şi victimizării ilegale care reies sau sunt în legătură cu o asociere anterioară, cum ar fi angajarea. Aceasta înseamnă că, fără nicio limitare în timp, o persoană trebuie să fie protejată de acţiuni cu caracter de răzbunare care sunt în strânsă legătură cu o relaţie precedentă. În plus, obligaţia de a face adaptări rezonabile pentru persoanele cu dizabilităţi va rămâne şi după stingerea relaţiei dacă dezavantajul persistă, iar relaţia este percepută ca existentă în continuare.21

Secţiunea 109 înlocuieşte prevederile similare din legile anterioare. Scopul ei este să stabilească răspunderea juridică a angajatorilor şi directorilor pentru acţiuni pe care le au sub control. Cu excepţia infracţiunilor unde

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

există răspundere în lipsa vinovăţiei, angajatorul sau directorul se poate apăra dacă demonstrează că a făcut „toţi paşii rezonabili”.

Secţiunea 110 este nouă. Aceasta prevede că angajatul (sau agentul) este personal responsabil pentru acţiuni considerate ilegale în temeiul Legii, dacă nu poate demonstra că a acţionat rezonabil în baza declaraţiei angajatorului/directorului precum că acţiunea nu ar constitui o abatere. Se introduce o nouă infracţiune care stabileşte răspunderea pentru facerea declaraţiei în cauză „în mod intenţionat sau cu neglijenţă”, care atrage după sine o amendă ce nu depăşeşte nivelul 5 pe scara standard (în prezent ₤5000).22 Potrivit Secţiunii 111, este ilegal ca A să îl facă, instruiască sau influenţeze, direct sau indirect, pe B să comită o acţiune ilegală faţă de C, cu condiţia că A are posibilitatea de a comite o acţiune considerată ilegală în temeiul Legii: şi B, şi C pot aduce acuzaţii.

Potrivit Secţiunii 112, este de asemenea ilegal să ajuţi pe altcineva să săvârşească o abatere de la lege. Există exonerare în cazul în care acţiunea se bazează în mod rezonabil pe declaraţia celuilalt şi se constituie o infracţiune dacă declaraţia în cauză este făcută în mod deliberat sau cu neglijenţă. Aceste prevederi secundare se aplică în toate situaţiile şi nu sunt limitate doar la domeniul muncii, oferind, împreună cu prevederile de bază, un cadru de protecţie cât se poate de cuprinzător.

Legea aduce schimbări semnificative în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi. În primul rând, în afară de protecţia împotriva discriminării directe, Legea oferă protecţie împotriva discriminării indirecte pe motiv de dizabilitate.23 În plus, Legea prevede o posibilitate mai uşoară pentru o persoană cu dizabilităţi să demonstreze prezenţa discriminării ilegale în alte circumstanţe. Astfel, există The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

o nouă prevedere care spune că tratamentul nefavorabil faţă de o persoană cu dizabilităţi care nu se înscrie în principiul PROMALA şi care apare „din cauza unui lucru ce reiese din handicapul lui B” constituie discriminare ilegală. Prevederea nu se aplică dacă A poate demonstra că el/ea nu a ştiut şi nu „avea de unde să ştie” că B are un handicap.24 Dispoziţia este menită să elimine problemele create de decizia din 2008 a Camerei Lorzilor pe cauza Malcolm v Lewisham.25 Instanţa a dispus că pentru a stabili dacă o persoană cu dizabilităţi a fost discriminată pe motiv „legat de dizabilitate”, ea trebuia comparată cu cineva faţă de care era aplicabil acelaşi motiv, însă nelegat de dizabilitate. De exemplu, dacă un nevăzător dorea să intre într-un restaurant cu câinele său ghid, faptul că asemenea câini sunt strâns asociaţi cu orbia nu era relevant: important era felul în care se comporta restaurantul faţă de alte persoane care doreau să intre în el cu câinii lor de companie. În sfârşit, Legea interzice întrebări legate de sănătate în procesul premergător angajării în câmpul muncii, cu excepţia cazurilor când acestea sunt menite să faciliteze procesul de selectare, sau când ele sunt legate de un element inerent al postului, sau în scopuri legate de managementul diversităţii.26 Iar obligaţia de a face adaptări rezonabile este revizuită în adâncime, devenind mai clară şi mai efectivă. Obligaţia se constituie acum din trei cerinţe: • în cazul în care o prevedere, un criteriu sau o practică pune o persoană cu dizabilităţi într-o situaţie defavorabilă substanţială, trebuie să se întreprindă măsuri rezonabile pentru a evita dezavantajul; • în cazul în care o trăsătură fizică (definită larg) pune o persoană cu dizabilităţi într-o situaţie defavorabilă substanţială, trebuie să se întreprindă măsuri rezonabile pentru a evita dezavantajul;

• în cazul în care, dacă nu s-ar oferi ajutor auxiliar, o persoană cu dizabilităţi s-ar afla într-o situaţie defavorabilă substanţială, trebuie să se întreprindă măsuri rezonabile pentru a-i oferi ajutor auxiliar.27

Există dispoziţii noi privind acţiunea pozitivă, precum şi excepţii noi şi revizuite.28 Dispoziţia generală privind acţiunea pozitivă se aplică în toate situaţiile la locul de muncă şi în afara lui. Dacă A crede în mod rezonabil că:

• persoanele care întrunesc un CP se află într-o situaţie defavorabilă legată de criteriul respectiv;

• persoanele care întrunesc un CP au nevoi care diferă de nevoile altor persoane; sau

• implicarea persoanelor care întrunesc un CP într-o activitate este disproporţionat de mică, atunci acea persoană sau un organ poate întreprinde orice acţiune care nu reprezintă discriminare directă/indirectă şi este o măsură proporţională atingerii unuia dintre următoarele scopuri:

• abilitarea sau încurajarea persoanelor ce întrunesc CP respectiv să depăşească sau să minimizeze acel dezavantaj; • satisfacerea acelor nevoi; ori • abilitarea sau încurajarea persoanelor ce întrunesc CP respectiv să participe în acea activitate.

Acestea sunt doar dispoziţii permisive, însă există şi o obligaţie pozitivă ca organele publice să elimine dezavantajele şi să promoveze egalitatea. Prin urmare, credem că existenţa atribuţiilor în combinaţie cu obligaţia poate duce la schimbări mai dinamice decât până acum. Mai există dispoziţii specifice care permit recrutarea sau promovarea unei persoane în egală măsură calificată, în situ-

aţia în care persoanele cu CP respectiv sunt dezavantajate sau slab reprezentate, cu excepţia cazurilor când lipseşte o politică generală de favorizare a acestor persoane.

În sfârşit, cât priveşte excepţiile, o excepţie generală vizează cerinţele ocupaţionale (CO), a căror aplicare se încadrează în principiul PROMALA, iar persoana faţă de care se aplică fie că nu întruneşte CO, fie că există motive întemeiate să se creadă că nu le întruneşte. Excepţia e valabilă pentru toate CP. 29

Există şi excepţii specifice privind religia. Unele excepţii pentru anumite CP sunt permise în cazul angajărilor efectuate „pentru necesităţile” religiilor organizate.30 Aceste persoane trebuie să accepte principiul supunerii, adică să se supună doctrinei religiei respective, precum şi principiului de neintrare în conflict, cu alte cuvinte, de a nu intra în conflict cu convingerile puternice împărtăşite de un număr semnificativ de credincioşi. Astfel, o biserică poate specifica că nu va accepta un preot de sex feminin sau unul care s-a recăsătorit nefiind văduv. În plus, mai există şi o altă CO legată de convingerile religioase, care are „grijă” de „etosul” unei organizaţii. În aceste cazuri, împărtăşirea unei convingeri religioase poate fi o CO, dacă aplicarea cerinţei se încadrează în principiul PROMALA, iar persoana faţă de care este aplicată nu împărtăşeşte convingerea respectivă sau există motive întemeiate să se creadă acest lucru.31

În afară de cazurile enumerate, unicele excepţii de alt gen se referă la discriminarea pe motiv de vârstă.32 Acestea variază de la permiterea unei limite de vârstă prestabilite pentru pensionare până la prevederi legate de vârstă în schemele de pensii şi limite minime de salarizare pentru anumite vârste. Legea privind egalitatea din 2010 reprezintă The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

o reformă absolută şi, eventual, de mare influenţă a dreptului egalităţii în Marea Brita-

nie. Aşteptăm cu nerăbdare să vedem cum va fi pusă ea în aplicare în lunile ce urmează.

1 Membru al Consiliului Equal Rights Trust; Ambasadorul Guvernului pentru Diversitate în Funcţii Publice; vicepreşedinte al Industrial Law Society; fost Comisar pentru egalitatea de şanse. 2 Prezentată în iunie 2008, Cm 7431.

3 Legea salarizării egale din 1970, Legea privind discriminarea pe bază de gen din 1975, Legea privind relaţiile rasiale din 1976, Legea privind discriminarea pe bază de dizabilitate din 1995, Regulamentul privind egalitatea în angajare (referitor la religie şi convingeri) din 2003, Regulamentul privind egalitatea în angajare (referitor la orientarea sexuală) din 2003, Regulamentul privind egalitatea în angajare (referitor la vârstă) din 2006, Partea 2 a Legii privind egalitatea din 2006, Regulamentul (referitor la orientarea sexuală) al Legii privind egalitatea din 2007. 4 Noi oportunităţi: şanse egale pentru viitor, prezentată Parlamentului de către Ministrul de Cabinet cu împuternicirea Maiestăţii Sale, ianuarie 2009. 5 Secţiunea 1 a Legii privind egalitatea din 2010. 6 Secţiunea 4. 7 Secţiunea 13 (6) (a). 8 Secţiunea 18. 9 Secţiunea 19 (3).

10 Secţiunea 14. 11 Secţiunea 13. 12 Vezi, de exemplu, Secţiunea 1 al Legii privind discriminarea pe bază de gen din 1975 sau secţiunea 1 al Legii relaţiilor rasiale din 1976. 13 Vezi, de exemplu, decizia Camerei Lorzilor pe cauza Shamoon v Northern Ireland Constabulary [2003] UKHL 11. 14 Secţiunea 13 (2) a Legii privind egalitatea din 2010. 15 Secţiunea 19. 16 Secţiunea 26 (1). 17 Secţiunea 26 (2). 18 Secţiunea 26 (3). 19 Secţiunea 26 (4).

20 Secţiunea 27. 21 Secţiunea 108 (4). 22 Secţiunea 110 (4) şi (5).

23 Secţiunea 19. 24 Secţiunea 15. 25 Malcolm v Lewisham [2008] UKHL 43. Camera Lorzilor a fost instanţa supremă a Regatului Unit până în decembrie 2009, când a apărut Curtea Supremă. 26 Secţiunea 60. 27 Secţiunea 20. 28 Vezi secţiunile 158 şi 159. 29 Vezi Anexa 9, partea 1.

30 Vezi Anexa 3, partea 7, sub-anexa 29. 31 Anexa 9, Partea 1, sub-anexa 3. 32 Vezi, de exemplu, secţiunea 197. The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Textele Islamice: O Sursă pentru Acceptarea Persoanelor Queer* în Curentul Majoritar al Societăţii Musulmane Muhsin Hendricks1 1. Introducere Musulmanii queer2 se confruntă cu o multitudine de probleme, una dintre care este respingerea. Aceasta se datorează faptului că în islam homosexualitatea este considerată a fi un mare păcat, care, conform legii Shariah, este pedepsit cu moartea.3 Interacţionând cu comunitatea musulmană din Cape Town, Inner Circle4 a constatat că majoritatea persoanelor care au o atitudine agresivă faţă de musulmanii queer reacţionează astfel din cauza fricii şi a ignoranţei faţă de problemele cu care se confruntă aceştia.

Până în prezent s-au făcut mai multe tentative de a aborda problema homosexualităţii în contextul islamului şi de a scoate în evidenţă homoerotismul întâlnit în comunităţile islamice.5 Literatura existentă însă a tratat insuficient acest subiect din perspectivă teologică, o perspectivă necesară, deoarece majoritatea beneficiarilor care apelează la ajutorul Inner Circle6 caută un răspuns teologic pentru incapacitatea de a reconcilia credinţa lor cu sexualitatea lor.

Scott Siraj al-Haqq Kugle6 reflectează asupra acestei necesităţi în cartea sa Homosexuali-

tatea în islam7, propunându-şi să abordeze subiectul din punct de vedere teologic. Dar, fiind o lucrare academică, ea nu oferă răspunsuri accesibile pentru musulmanii de rând. De aceea, prezentul articol este tocmai o încercare de a satisface această necesitate.

Islamul, textele sale sfinte şi legitimitatea lor au devenit subiect de dezbatere în Occident în special după 11 septembrie 2001. Acest fapt, în combinaţie cu eforturile internaţionale ale sectorului queer de revendicare a drepturilor omului, au creat presiuni pentru ca liderii musulmanilor ortodocşi să îşi apere textele religioase şi să îşi declare în public poziţia faţă de formele de sexualitate ce nu se încadrează în structura heteronormativă. Aceste evenimente au impulsionat reapariţia gândirii musulmane progresiste. Ca urmare, în ultimul deceniu, observăm că tot mai mulţi indivizi şi organizaţii musulmane progresiste reiniţiază discursul privind islamul, diversitatea sexuală şi de gen. Activitatea academică, cum este cea a lui Scott Siraj al-Haqq Kugle şi Kecia Ali,8 a fost posibilă datorită renaşterii gândirii musulmane progresiste pe marginea homosexualităţii şi eticii sexuale în islam.

* Nota traducătorului: în engleză queer [kwiə] are mai multe sensuri: ciudat, straniu, dar şi homosexual, inclusiv cu conotatii obscene. După cum se va vedea din primele note ale autorului, în ultimele decenii minorităţile sexuale la care se referă acest cuvânt s-au străduit să îi redea „demnitatea”, minimizându-i încărcătura peiorativă. Dar, întrucât în societatea noastră această schimbare nu s-a produs, ar fi cel mai corect să se păstreze cuvântul englezesc netradus.

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

“Spune: «A venit adevărul şi a pierit minciuna, pentru că minciuna prin natura sa e sortită să piară!».”9

În islam există convingerea că traiectoria de limpezire a lucrurilor este un proces universal, în care adevărul se afirmă deasupra minciunii. Cei care se cred custozi ai adevărului încearcă să îşi justifice şi să îşi apere poziţia ca şi când acesta ar fi adevărul absolut, până în momentul în care li se oferă o informaţie nouă, obligându-i să îşi schimbe atitudinea. Musulmanii tradiţionalişti deseori îşi fundamentează poziţia de blam faţă de homosexuali folosind versete din Coran10 şi hadithuri.11. Cu toate că islamul, prin însăşi esenţa sa, pledează pentru pace în toate sferele vieţii, mulţi musulmani queer luptă să găsească pace într-o reprezentare a islamului care îi exclude. Acest lucru insuflă frecvent sentimente de alienare faţă de comunităţile lor şi de respingere de către Dumnezeu, prieteni şi familie. Studiile întreprinse de Inner Circle au arătat că pentru mulţi musulmani queer, sexul ocazional, abuzul de alcool şi de substanţe, tentativele de suicid şi apostazia au devenit unicele soluţii în rezolvarea dilemei dintre islam şi sexualitatea lor.12

Articolul de faţă încearcă să demonstreze că islamul, în esenţa sa, nu condamnă intimitatea sexuală non-heterosexuală şi că, de fapt, aceasta face parte dintr-un plan divin. Islamul, în adevărata sa semnificaţie de pace şi justeţe, acceptă orientarea sexuală a individului ca pe un element inerent al organizării sale biologice şi psihologice. Kecia Ali opinează că interzicerea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în islam nu se trage din Coran, ci din construcţia juridică a căsătoriei şi din faptul că relaţiile sexuale sunt „genderizate” şi ierarhice.13 Însă studiile sale nu se axează pe textele coranice care pot fi interpretate în favoarea căsătoriilor non-heterosexuale. De The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

aceea, ne-am propus să scoatem în evidenţă câteva versete şi să prezentăm interpretările lor pozitive.

Coranul, datorită formei sale poetice de exprimare, lasă loc de numeroase interpretări şi subînţelesuri, concepute în mod divin pentru a adăposti descoperiri ştiinţifice care duc la dezvoltare umană şi la diversitate în cadrul umanităţii. Musulmanii care se limitează la o singură interpretare sau se opun interpretărilor diferite inhibează potenţialul Coranului de a promova dezvoltarea socială şi spirituală.

Coranul (39:55) spune clar că musulmanii trebuie să extragă, din multiplele interpretări, interpretarea care produce cel mai mare beneficiu. Dacă sfaturile divine sunt ignorate, iar interpretările sunt făcute fără judecată sau se bazează pe motivaţii personale, aceasta poate cauza un rău atât personal cât şi social.

“Noi i-am trimis pe trimişii Noştri cu semnele cele limpezi, am făcut să pogoare cu ei Scriptura şi Balanţa, pentru ca oamenii să fie cu dreptate...”14

Acest articol explorează interpretările alternative ale textelor sacre, dezvoltându-le potenţialul pentru a reafirma caracterul atotcuprinzător la Coranului, care promovează egalitatea şi libertatea alegerii. Toţi musulmanii sunt de acord că nicio altă normă juridică, extrapolată din surse secundare, nu poate contrazice Coranul. Astfel, atragem atenţia la unele contradicţii găsite în sursele normative secundare, inclusiv normele hadith, care contravin Coranului în chestiuni legate de homosexualitate şi pedepsele publice pentru infracţiuni sexuale. De asemenea, se pun la îndoială normele legii Shariah, care prevăd răspundere penală pentru homosexualitate şi se demonstrează că aceste norme nu sunt

compatibile cu învăţăturile Coranului.

Hadith-urile au fost culese în a doua jumătate a secolului al II-lea de la începutul islamului. Dezvoltarea lor târzie ca sursă a legii islamice se datorează interdicţiei Profetului Mohamed (pfe)15 de a le aduna. Mai multe culegeri de texte hadith mărturisesc despre aceste interdicţii.16 Însoţitorii şi adepţii Profetului (pfe), cum ar fi primii patru Califi17 – Abu Bakr, Umar, Uthman şi Ali, precum şi scribul personal, Zaid bin Thaabit, au refuzat să noteze spusele Profetului (pfe), supunându-se poruncii acestuia. În secolul al II-lea AH,18 Califul Umar Ibn Abdul-Aziz a emis un ordin prin care a permis fixarea în scris a hadith-urilor, în speranţa de a curma falsurile răspândite în legătură cu Profetul Mohamed (pfe). Deşi părea a fi o practică nobilă la acea vreme, datorită complexităţii sale, culegerile de texte hadith au fost şi mai sunt o provocare pentru majoritatea musulmanilor progresişti şi pentru gândirea islamică progresistă de astăzi.

Textele hadith conţin numeroase contradicţii, multe fapte fiind prezentate distorsionat. În calitate de sursă credibilă şi definitivă a legii islamice ele sunt extrem de problematice. Nu e de mirare că infracţiunile comise din ură împotriva homosexualilor, inclusiv justificarea execuţiei lor, se trag, în mare parte, din hadith-uri. Cu toate acestea, ele reprezintă o curioasă oglindă retrovizoare ce reflectă istoria islamului, mentalitatea musulmanilor timpurii şi tipurile de lideri care au plămădit faţa islamului. Iată de ce, nu m-aş grăbi să rebutez totalmente această sursă, mulţi oameni de ştiinţă progresişti musulmani sunt de acord că textele hadith care nu intră în conflict cu învăţăturile Coranului servesc drept un supliment util la versetele coranice. Inner Circle a remarcat că printre liderii re-

ligioşi musulmani s-a încetăţenit convingere că homosexualitatea a fost şi este un fenomen străin de lumea islamică. Acolo unde el totuşi apare, acesta reprezintă fie o idee importată din Occident, fie este practicat de musulmani ignoranţi şi needucaţi:

„Homosexualitatea este o tulburare morală. Este o boală morală, un păcat, o pervertire… Nimeni nu se naşte homosexual, la fel cum nimeni nu se naşte hoţ, mincinos sau ucigaş. Oamenii dobândesc aceste deprinderi vicioase din cauza lipsei unei îndrumări şi educaţii corespunzătoare.”19

Acest articol demonstrează inconsistenţa raţionamentului de mai sus, arătând că relaţiile sexuale între bărbaţi au existat şi în timpul Profetului Mohamed (pfe), şi în epoca de aur (primele două secole de existenţă a islamului). Se confirmă, de asemenea, că actuala interpretare a istoriei cu Sodoma şi Gomora este rezultatul vicios al influenţei percepţiilor patriarhale privind masculinitatea.

În afară de şcoala Hanafi20, există unanimitate printre cărturarii sunniţi şi şiiţi din curentele majoritare privind faptul că homosexualitatea este un act de adulter pasibil de pedepse Hadd.21 De asemenea, există unanimitate privind faptul că acest păcat se pedepseşte cu moartea. Unica diferenţă vizează forma de execuţie pentru care pledează învăţaţii. Autorul însă vine cu argumentul că pedepsele de genul uciderii cu pietre nu este un concept coranic şi că, de fapt, Coranul pune un mare preţ pe viaţă. De remarcat că islamul nu este o credinţă omogenă. Cu toate că bazele islamului derivate din Coran rămân neschimbate, diversitatea culturilor şi a coordonatelor geografice ale lumii islamice a cauzat variate manifestări şi percepţii referitoare la această religie.

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Potrivit crezului islamic, Coranul este singura carte din istorie care nu a suferit modificări în ultimii 1400 de ani. Spre deosebire de textele hadith, care au o istorie complicată şi, uneori, trezesc dubii în ceea ce priveşte culegerea lor, Coranul, după cum crede majoritatea musulmanilor, este cuvântul direct al lui Dumnezeu revelat lui Mohamed (pfe). 2. „Cel mai bun din ce vi s-a revelat”

„Şi urmaţi cea mai bună [învăţătură] din celea ce v-au fost vouă trimise de către Domnul vostru, înainte de a veni la voi osânda pe neaşteptate, fără ca voi să băgaţi de seamă.”22

Nu cred că ar trebui să căutăm scuze pentru faptul că în Coran sunt versete care l-au descumpănit chiar şi pe Profetul Mohamed (pfe). În timp ce litera Coranului îi oferă soţului opţiuni vaste pentru a-i găsi ac de cojoc unei soţii neascultătoare, de la dojană până la bătaie, Profetul (pfe) nu a recurs niciodată la această ultimă soluţie. Şi cu toate că asemenea versete ar putea părea criticilor Coranului ca fiind problematice, ele ascund multă înţelepciune, ce necesită a fi descoperită.

Musulmanii abordează Coranul ca oameni cu diferite temperamente şi viziuni asupra lumii, modelate de propriile experienţe. În pofida multiplelor interpretări revelate într-un verset coranic sau altul, musulmanii deseori le acceptă doar pe cele observabile prin prisma experienţelor personale. Trebuie să luăm aminte că unul dintre scopurile descoperirii revelaţiilor din Coran este de a face comunităţile să fie funcţionale. Or, exercitarea măsurilor extreme pentru problemele sociale nu contribuie la crearea unor comunităţi funcţionale, dimpotrivă, ar putea crea tensiuni sociale. Pentru ca omenirea să înflorească, Coranul prezintă extreme polarizate ca pe un criteriu ce vine să le amintească oamenilor să

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

analizeze, să cântărească şi să păstreze ordinea lucrurilor într-un echilibru. Însă aceste extreme nu reprezintă permisiunea divină de a se deda pornirilor injuste.

„Şi din fiecare lucru Noi am creat câte o pereche (în contrast).”23

Anume prin contrast ajungem să apreciem lucrurile bune în viaţă. Preţuim lumina doar după ce am cunoscut întunericul. La fel, preţuim dragostea şi dreptatea după ce am aflat care e gustul respingerii şi nedreptăţii. Precum se vede clar din următoarele versete, Coranul pune mare valoare pe egalitate, justiţie şi salvarea vieţii.

„Şi aveţi în această lege pavăză pentru viaţă, o, cei dăruiţi cu minte, şi poate că vă veţi feri.”24

„O, voi cei care credeţi! Fiţi statornici faţă de Allah şi martori drepţi, şi să nu vă împingă ura împotriva unui neam să nu fiţi drepţi! Fiţi drepţi, căci aceasta este mai aproape de evlavie. Şi fiţi cu frică de Allah, căci Allah este Bine Ştiutor a ceea ce faceţi voi!”25

„Şi ce este cu voi de nu luptaţi pe calea lui Allah, şi pentru bărbaţii, femeile şi copiii slabi care zic: «Doamne! Scoate-ne pe noi din cetatea asta cu neam de asupritori şi dă-ne nouă din partea Ta un ocrotitor, şi dă-ne nouă din partea Ta un ajutor! ».”26

Tradiţional, concepţiile patriarhale despre genuri şi masculinitate reprezintă un motiv istoric esenţial pentru care femeile şi bărbaţii efeminaţi au fost marginalizaţi şi respinşi în diferite societăţi. Prin ataşamentul său faţă de principiile echităţii şi justiţiei, Coranul spune cât se poate de clar că nu oferă justificare pentru puterea masculină asupra acto-

rilor mai slabi din societate. Istoria islamului abundă de exemple de emancipare a oamenilor din sclavie, de dezvoltare socială a femeii şi de grijă pentru cei mai vulnerabili, inclusiv orfani, ceea ce corespundere învăţămintelor Profetului Mohamed (pfe) – cei vulnerabili şi discriminaţi trebuie protejaţi. Pare evident că, dacă homosexualitatea, ca orientare sexuală şi identitate, ar fi fost o problemă socială serioasă în timpul Profetului Mohamed (pfe), el ar fi pledat pentru drepturile homosexualilor.

Coranul a fost revelat unei societăţi arabe patriarhale şi afectate de şovinism masculin din secolul al VII-lea e.n . Astfel, acesta se adresa în principal bărbaţilor aristocraţi, care erau responsabili de situaţia infernală a femeilor şi bărbaţilor efeminaţi din născare. Pe parcursul a douăzeci şi trei de ani, Profetul Mohamed (pfe) a reuşit să ridice statutul femeilor şi să pună bazele unei egalităţi gender mai bune. Mulţi musulmani cred greşit că procesul început de Profet (pfe) a fost definitiv. Acest lucru a suprimat iniţiativele Profetului (pfe) de a eleva şi menţine statutul femeii şi al minorităţilor sexuale pe parcursul evoluţiei noastre.

Majoritatea istoricilor islamişti cad de acord în privinţa faptului că Ijtihad-ul,27 cândva de mare valoare pentru musulmani şi un proces important în atingerea unei comunităţi funcţionale, a fost pierdut în folosul controlului religios şi al agendei politice. Ijtihad-ul mai era practicat în secolul al X-lea e.n. Către secolul al XII-lea, majoritatea autorităţilor sunnite au declarat că uşile Ijtihad-ului sunt închise. Elementele minoritare continuau să discute şi să susţină Ijtihad-ul, însă efectul era minim. Taqleed-ul28 a înlocuit Ijtihad-ul, devenind un mijloc de control al liberalismului religios.Învăţaţii musulmani cu viziuni progresiste sunt de părerea că islamul nu poate reacţiona în deplină măsură la mul-

te dintre problemele sociale contemporane tocmai pentru că uşile Ijtihad-ului au fost închise. Raţionamentul independent promovat de principiul Ijtihad, care permite o mai clară analiză a relaţiei dintre islam şi homosexualitate, a fost pe larg utilizat, pentru a trage unele din concluzii acestui articol.

3. Liberul arbitru şi libertatea de exprimare Versetele 2:208 şi 2:256 din Coran spun următoarele:

„O, voi, cei care credeţi! Intraţi în Islam cu toată inima şi nu urmaţi paşii celui viclean, căci el vă este duşman învederat!”29

„Nu este silire la credinţă! Limpede este deosebirea dintre calea cea dreaptă şi rătăcire, iar acela care se leapădă de rău şi crede în Allah, acela s-a prins de cea mai trainică toartă care nu se sparge niciodată. Şi Allah este Cel care aude totul, Atotştiutor.”30

Cu toate că aceste două versete încurajează, în general, oamenii să îmbrăţişeze credinţa şi să respingă necredinţa, ele subliniază şi faptul că sistemul islamic nu poate fi impus nimănui. În acelaşi timp, nimeni nu trebuie să adopte islamul fără tragere de inimă. Islamul, prin urmare, oferă oamenilor libertatea de a alege cum să îşi trăiască viaţa, însă această libertate nu este nemărginită.

„Iar dacă te învinuiesc pe tine de minciună, atunci spune: «A mea este fapta mea şi a voastră este fapta voastră! Voi nu sunteţi răspunzători de ceea ce fac eu, iar eu nu sunt răspunzător de ceea ce faceţi voi!».”31

Asumarea responsabilităţii pentru acţiunile proprii precedă liberul arbitru şi libertatea de exprimare dăruită musulmanilor în Coran. Acest principiu investeşte musulmanii The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

cu responsabilitate şi le oferă celor care au convingeri diferite libertatea de a-şi exprima dezacordul în mod responsabil. În esenţă, acest edict coranic promovează o înţelegere şi o apreciere mai sănătoasă, mai tolerantă a celorlalţi.

îndrumare lumii moderne:

„Spune: «O, voi, necredincioşilor! Eu nu preţuiesc ceea ce preţuiţi voi; şi nici voi nu preţuiţi ceea ce preţuiesc eu; nici închinarea mea nu este asemeni închinării voastre; nici închinarea voastră nu este asemeni închinării mele. Prin urmare, voi aveţi calea voastră şi eu pe a mea!».”32

Prin urmare, musulmanii au misiunea dificilă de a demonstra umanităţii că islamul este un bun model de depăşire a problemelor sociale actuale fără a recurge la forţă. Mai există şi necesitatea de a analiza şi a ţine cont de alte provocări: (i) Cum poate fi islamul efectiv într-o eră informaţională avansată din punct de vedre tehnologic, de vreme ce există rezistenţă faţă de transformare din partea liderilor islamului? (ii) Ce răspunsuri va oferi islamul la întrebările legate de gen, diversitatea sexuală şi libertatea alegerii religioase fără a se abate de la normele sale fundamentale? (iii) Repetă oare musulmanii greşelile şi fricile adversarilor lor din trecut din tribul Quraish în ceea ce priveşte schimbarea?

Şi versetele 109:1-6 din Coran recunosc libertatea convingerilor şi credinţei:

Profetul Mohamed (pfe) a fost persecutat de regimul Quraish33 la începutul misiunii sale, negându-i-se libertatea de exprimare şi credinţă. Anume Coranul l-a investit cu libertatea de a-şi răspândi credinţa şi de a utiliza mijloace prin care să îşi împlinească viziunea. Cei care i s-au alăturat credinţei sale, au făcut-o din liber arbitru şi în pofida persecutărilor pe care le-au îndurat. Ar fi o nesinceritate pentru orice musulman să ignore faptul că islamul s-a născut datorită unei lupte similare pentru libertatea de exprimare. Întradevăr, să negi altora drepturile şi libertăţile care l-au ajutat pe Profet (pfe) să îşi realizeze misiunea ar fi în contradicţie cu învăţăturile sale. Dumnezeu i-a dat poruncă Profetului Mohamed (pfe) să nu aplice forţa în realizarea misiunii sale:

„Noi ştim bine ce spun ei. Tu nu eşti pus siluitor peste ei. Şi îndeamnă-i prin Coran pe acei care se tem de Mine.”34

De asemenea, musulmanii cred că ei sunt poporul pe care Dumnezeu l-a ales să ofere The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

„Voi sunteţi cel mai bun popor care s-a ivit pentru oameni. Voi porunciţi ceea ce este drept şi opriţi ceea ce este nedrept şi credeţi în Allah. Dacă oamenii Scripturii ar fi crezut (în acest mesaj) ar fi fost bine pentru ei. Printre ei sunt şi credincioşi, dar cei mai mulţi dintre ei sunt nelegiuiţi.”35

4. Coranul şi diversitatea

„Şi printre semnele Lui sunt crearea cerurilor şi a pământului şi deosebirea limbilor voastre şi culorilor voastre: întru aceasta sunt semne pentru cei care ştiu.”36

„O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o femeie şi v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi. Pentru Allah, cel mai cinstit dintre voi este cel mai evlavios dintre voi. Cu adevărat, Allah este Atoateştiutor, Bineştiutor.”37

Coranul ilustrează diversitatea naturii fiinţelor umane pentru a o pune în contrast cu unicitatea lui Dumnezeu. Limba, cultura, rasa şi etnia erau elemente evidente de

diversitate cu care se confruntau arabii secolului al VII-lea. Însă diversitatea lumii de astăzi este mult mai vastă. Astfel, diversitatea este un fenomen conceput în mod divin, care provoacă omenirea să urmeze o traiectorie de unificare.

„Mărire Celui care le-a creat pe toate perechi diferite, din ceea ce face pământul să crească şi din ei înşişi, şi din cele pe care ei nu le cunosc!”38

Oamenii de ştiinţă, în general, şi psihologii, în special, sunt de acord că homosexualitatea a existat din timpuri imemoriale şi se întâlneşte în natură atât în lumea animală cât şi în cea vegetală.39 Argumentul adus de unii musulmani tradiţionalişti e că, spre deosebire de animale şi plante, oamenii au capacitatea de a face alegeri. Să îţi urmezi poftele sexuale reprezintă o alegere care trebuie disociată de identitatea unei persoane:

“Homosexualitatea ca şi predispoziţie poate fi disociată de identitatea omului dacă acesta alege să se lepede de această predispoziţie.”40

În pofida disponibilităţii asistenţei psihologice pentru comportament social compulsiv, majoritatea psihologilor consideră că homosexualitatea nu este o patologie şi deci nu poate fi tratată. Un studiu efectuat de Asociaţia Naţională pentru Cercetare şi Terapie a Homosexualităţii (NARTH) nu a fost în stare să demonstreze că aşa-numita terapie reparativă a homosexualităţii ar avea succes. Studiul a arătat că doar 34,3% din cei 882 de bărbaţi implicaţi în cercetare au demonstrat anumite schimbări în ceea ce priveşte preferinţele sexuale ca urmare a tratamentului. Însă constatările studiului rămân a fi discutabile, inclusiv pentru că efectele pe termen lung ale unui asemenea tratament nu au fost luate în calcul.41

De asemenea, majoritatea oamenilor de ştiinţă sunt de acord cu faptul că homosexualitatea este inofensivă şi nu constituie un pericol pentru omenire. În schimb, tehnicile utilizate pentru a „trata” homosexualitatea, cum ar fi terapia reparativă sau cea prin aversiune, cauzează daune serioase „pacientului”.42 Astfel se poate concluziona că homosexualitatea nu constituie o daună sau o ameninţare pentru omenire, că este un factor de diversificare conceput în mod divin şi firesc, care sfidează frica oamenilor de cei diferiţi.

O parte din musulmanii tradiţionalişti au o altă poziţie faţă de homosexualitate, insistând că trebuie urât păcatul, şi nu păcătosul. Această abordare tratează homosexualitatea nu ca pe o orientare sexuală, ci, mai degrabă, ca pe un act sexual care implică penetrare anală. Iată de ce unii afirmă că este acceptabil ca cineva să simtă atracţie faţă de o persoană de acelaşi sex, însă este păcat să dai curs acestei atracţii.

De-a lungul istoriei, toate civilizaţiile şi culturile au admis discriminare pe bază de sex şi orientare sexuală. Religiile patriarhale, operând deseori cu relaţia biserică-stat, au exercitat o mare influenţă în justificarea şi susţinerea acestei discriminări, prin tălmăcirea conservatoare a versetelor scripturale echivoce. Aş vrea să prezint câteva exemple în care versetele coranice legate de sex şi comportament sexual au fost utilizate pentru a justifica condamnarea homosexualităţii. 5. Homosexualitatea ce nu se regăseşte în Coran

Astfel de termeni ca „homosexualitate”, „bisexualitate” şi „heterosexualitate”, utilizaţi de societatea modernă pentru a clasifica sexualitatea umană, nu sunt folosiţi în Coran. Cu toate acestea, tematica sexualităţii, inclusiv limitele şi interdicţiile sexuale, se regăseşte The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

des în Coran. Acesta se adresează unui public heterosexual, spunând foarte puţine despre sexul non-heterosexual. Însă este important să recunoaştem că acest lucru nu implică în mod automat o condamnare a fenomenului din urmă. De cele mai dese ori, tradiţionaliştii justifică condamnarea generală a homosexualităţii făcând referire la pilda Profetului Lot (pfe), descrisă în Biblie şi Coran, care trage o paralelă între perversităţile sexuale ale poporului său şi homosexualitatea.

Pentru a aprecia cum se cuvine această frumoasă pildă coranică, trebuie să luăm în consideraţie mediul social în care a fost povestită.

„Oare voi vă apropiaţi de bărbaţi şi pândiţi la drum şi în adunarea voastră săvârşiţi faptă urâtă?. Răspunsul neamului său nu a fost altul decât acesta: "Fă-ne să vină osânda lui Allah, dacă tu eşti unul dintre cei care spun adevărul.”43

„El i-a prevenit despre pedeapsa Noastră, dar ei s-au îndoit de prevenirile lui. Ei l-au ademenit în privinţa oaspeţilor săi, însă Noi le-am luat vederea. Gustaţi chinul Meu după prevenirile Mele!.”44

Sodoma a fost fără îndoială cel mai bogat oraş din valea biblică Sidim, din Babilon. Potrivit versetului 15:16 din Coran, oraşul era amplasat în imediata vecinătate a drumului de negoţ cunoscut astăzi ca artera Arava. Descoperirile arheologice şi utilizarea istorică a arterei confirmă că neguţătorii făceau deseori comerţ cu Sodoma, circulând dintr-un capăt al drumului în altul. Cunoscută pentru comodităţile şi amplasarea sa propice de-a lungul arterei comerciale, cetatea Sodomei reprezenta un punct necesar de odină pentru drumeţi. The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Profetul Avraam (pfe), unchiul Profetului Lot (pfe), a enunţat legea divină a cinstirii oaspeţilor şi a străinilor, astfel că locuitorii Sodomei erau obligaţi să ofere adăpost drumeţilor. Din cauza naturii meschine a conducătorilor aristocraţi ai Sodomei şi Gomorei, aceştia refuzau să împartă resursele şi spaţiul cu străinii. Ei îşi construiau grădini luxoase ferite de ochii lumii, pentru a se deda plăcerilor şi a se înfrupta din ceea ce Sodoma avea mai bun, în timp ce oamenii simpli şi străinii erau supuşi tratamentelor dure atât sociale cât şi economice. Iosif Flavius, un istoric evreu, a scris:

„În vremea aceea sodomiţii, mândri de bogăţia şi mulţimea banilor lor, erau sfidători faţă de oameni şi lipsiţi de evlavie faţă de Dumnezeu; astfel, nu-şi mai aminteau de binefacerile aduse de El, îşi urau oaspeţii şi dispreţuiau legăturile cu ceilalţi. Mâniat de aceste purtări, Domnul a hotărât să pedepsească trufia acestora şi nu numai să le dărâme oraşul, ci să le pustiască şi ţinutul, încât să nu mai răsară niciodată din el o plantă sau un fruct.”45

Nu ar fi corect să izolăm sexul între bărbaţi ca fiind singura cauză a distrugerii Sodomei. În acelaşi timp, practicile sexuale ale Babilonului antic nu trebuie privite separat de credinţele idolatre şi dorinţa liderilor patriarhali de a-şi afirma puterea şi dominarea. Deseori, sexul în condiţii represive şi în societăţi bazate pe exploatare era pentru bărbaţii patriarhali şovini o modalitate de a-şi afirma dominarea. Sexul fără consimţământ, care echivalează cu violul, este, mai degrabă, legat de necesitatea de a domina decât de gratificarea sexuală. În cazul Sodomei, victime nu erau doar fetele virgine, ci şi tinerii, care erau forţaţi să facă sex cu preoţii din temple, ca parte a ritualurilor lor idolatre. Potrivit Coranului, Sodoma a fost primul stat în care s-a comis crima de a

supune bărbaţii vulnerabili la relaţii sexuale forţate cu nobilimea.

Prostituţia sacră era un prinos adus zeilor. Fiecare tată din Babilon era obligat să îşi ducă fiicele virgine la Templul lui Istar. Virginele erau forţate să facă sex cu străinii în semn de omagiu adus zeiţei Istar, pentru ca virginele să fie purificate şi pregătite către căsătorie. Profetul Lot (pfe) a sfidat acest obicei, amânând în mod repetat ritualul atunci când dregătorii veneau la casa lui pentru a-i duce fetele la templu. Numai într-un moment de cruntă disperare, ca ultimă soluţie, el şi-a oferit fiicele aristocraţilor pentru a-şi proteja oaspeţii, care s-au dovedit a fi îngerii Domnului, trimişi către el pentru a-i vesti inevitabila distrugere a cetăţilor. El le-a spus, cu durere în inimă, că poate în această situaţie disperată fiicele lui ar fi mai potrivite pentru ritualurile lor decât siluirea îngerilor Domnului.46 Iată ce povesteşte istoricul grec Herodot:

„Dintre toate obiceiurile câte le au babilonienii, cel mai ruşinos este acesta: fiecare femeie din ţinut, o dată în viaţa ei, trebuie să stea în templu şi să se dea unui bărbat străin (...) Bărbaţii treceau şi îşi făceau alegerea. Suma de bani nu avea însemnătate. Femeia nu putea să refuze, căci ar fi fost un păcat, banii fiind sfinţiţi de acest act.”47

Istar era zeitatea principală a dragostei şi războiul. Prostituţia ritualică era săvârşită în numele ei. În Cipru, unde Istar era cunoscută cu numele de Afrodita, obiceiul dicta femeilor nemăritate să se prostitueze la templul zeiţei şi să cedeze câştigul în favoarea zeiţei. Şi în Templul lui Istar din Babilon, toate femeile, indiferent de provenienţa lor socială, deveneau prostituate cel puţin o dată în viaţa lor.48

Acest lucru arată că relaţiile sexuale repro-

babile între locuitorii Sodomei şi Gomorei, ele fiind principalele două oraşe ale Mesopotamiei antice, nu se întâmplau doar între bărbaţi. Prin urmare, ar fi incorect să tragem concluzia că oraşele au fost distruse în principal din cauza homosexualităţii. Pe parcursul celor şaptezeci de versete ale pildei din Coran nu se găseşte nicio aluzie la orientarea sexuală sau la faptul că bărbaţii aristocraţi în cauză ar fi întreţinut relaţii sexuale consensuale unul cu altul. Mai degrabă, formulările dure din Coran sugerează că acele acte erau bazate pe abuz, şi nu pe consensualitate, atât în relaţiile heterosexuale cât şi în cele homosexuale.

De fapt, dacă e să privim pilda în ansamblul ei, se poate deduce că distrugerea Sodomei şi a Gomorei s-a datorat altor factori, inclusiv:

1. Locuitorii Sodomei nu erau monoteişti, iar credinţele lor idolatre generau pofte sexuale, injustiţie socială şi economică. 2. Lipsa de ospitalitate faţă de străini şi oaspeţi confirmă discriminarea socială şi xenofobia.

3. Jafurile la drumul mare sunt o dovadă a rapacităţii lor şi a lipsei de respect faţă de străini. 4. Gratificarea sexuală era pentru locuitorii Sodomei un fel de a-şi demonstra puterea. 5. Legile şi practicile injuste erau concepute pentru a servi interesele elitelor patriarhale.

Astfel, se poate conchide că pilda lui Lot din Coran nu poate fi utilizată ca o acuzare generală a homosexualităţii. Dimpotrivă, acest lucru ar fi în contradicţie cu multe versete din Coran care promovează principiul unităţii în cadrul diversităţii umane. Mai mult, calea spirituală spre a-l cunoaşte pe Creator neceThe Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

sită acceptarea totală a diversităţii, fără a-i judeca pe alţii. Asta nu înseamnă că homosexualitatea, ca orientare şi manifestare, trebuie să existe într-un vacuum social sau moral. Se doreşte doar demonstrarea netemeiniciei convingerii că pilda Profetului Lot (pfe) ar condamna homosexualitatea. Recenta analiză a lui Scott Siraj al-Haqq Kugle enunţă concluzii similare: pilda Profetului Lot (pfe) din Coran nu sugerează că relaţiile homosexuale consensuale ar fi un păcat.49

În afară de pilda lui Lot (pfe), pentru a justifica respingerea homosexualităţii, învăţaţii musulmani tradiţionalişti au invocat şi alte versete din Coran.

„Împotriva acelora care preacurvesc dintre muierile voastre, chemaţi să facă mărturie patru dintre voi. Iar de au mărturisit, atunci ţineţi-le închise în case până la moarte sau Allah va porunci pentru ele altă cale.”50 “Pe cei doi dintre voi care preacurvesc între ei, pedepsiţi-i cu asprime. Dar dacă ei se căiesc şi se îndreaptă, atunci lăsaţi-i în pace, căci Allah rămâne Primitor al căinţei şi Îndurător.”51

Ambiguitatea acestor versete zdruncină orice concluzie că ele s-ar referi la păcate sexuale săvârşite de homosexuali. În fapt, ar fi mai logic ca aceste versete să se refere la un spectru mai larg de forme de indecenţă publică, indiferent de gen şi orientare sexuală. Cuvântul arab „faahishah” folosit în versetele de mai sus este tradus aici ca „preacurvie”, în sens larg el însemnând „indecenţă publică”. Acest termen poate fi folosit pentru a descrie mai multe acte cu caracter ruşinos sau sexual, care , pentru a fi dovedite, necesită patru martori. Pragul înalt necesar pentru a demonstra vina şi a pedepsi asemenea cazuri serveşte mai degrabă ca un mijloc de a preveni acuzaţiile false şi făcute la întâmplare. The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

6. Recunoaşterea ne-heterosexualilor de către Coran „Spune: «Fiecare purcede după orânduiala lui, însă Domnul vostru ştie mai bine cine este mai bine călăuzit pe drum».”52

Versetul 17:84 este o declaraţie profundă divină care recunoaşte un înţeles mai adânc al diversităţii, dincolo de religie, rasă sau sex. Orientarea sexuală se regăseşte tocmai în acest sens larg al diversităţii şi, deseori, astfel de fenomene ne fac să ne temem de trăsăturile deosebite ale „altor” oameni, despre care ştim foarte puţin. Acest verset se adresează naturii noastre interioare, îndemnându-ne să fim sinceri cu noi şi să revenim la miezul fiinţei noastre spirituale. Versetul pune judecata în mâinile Domnului şi confirmă divina intenţie de a dărui liberul arbitru.

„Şi spune dreptcredincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor, să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară, şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor. Şi să nu-şi arate frumuseţea lor decât înaintea soţilor sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau a fiilor lor, sau a fiilor soţilor lor, sau a fraţilor lor, sau a fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor, sau a acelora pe care le stăpânesc mâinile lor drepte, sau a adepţilor (lui Mohamed) care nu au dorinţă pentru femei, sau a copiilor mici care nu ştiu ce e goliciunea femeilor.”53

Versetul 24:31 din Coran poate fi interpretat de mulţi occidentali ca fiind o impunere a femeilor să fie modeste, refuzându-le astfel dreptul de a alege ele însele modestia. Însă acest verset a fost unul extrem de eliberator pentru femei în perioada apariţiei islamului, atunci când ele erau privite ca simple sclave sexuale. Plecându-şi privirile şi îmbrăcând o piesă în plus în public, femeile îşi demon-

strau dorinţa de a fi apreciate nu doar pentru aspectul lor fizic. Această demonstraţie îşi pierde sensul în faţa acelor bărbaţi care „nu au dorinţă pentru femei” şi nu constituie niciun pericol pentru ele. O astfel de categorie de bărbaţi ar fi acei care nu au o înclinaţie naturală pentru femei. În acest mod Coranul arată clar că o astfel de categorie de bărbaţi există în societate. „Cât despre femeile care nu nădăjduiesc la căsătorie, nu este nici un păcat dacă ele îşi scot vălurile, însă fără a dori să-şi arate podoabele. Dar dacă se reţin, e şi mai bine pentru ele. Şi Allah este Cel care Aude Totul şi Bineştiutor.”54

Există mai multe categorii de femei care nu caută să se mărite. Fără îndoială, există printre aceste categorii şi femei care nu simt atracţie sexuală faţă de bărbaţi. Rabi’a Al-Adawiyyah, o sfântă dintre musulmanii Sufi, a refuzat să se căsătorească. Cu toate că această alegere putea să nu fi fost legată de orientarea sa sexuală, ea totuşi a sfidat o normă socială – căsătoria era considerată de musulmanii tradiţionalişti ca fiind o poruncă lăsată de profeţi. Dar refuzul ei putea fi atribuit experienţelor sale anterioare cu bărbaţii. La o vârstă fragedă, Rabi’a fusese răpită şi vândută unui bogat proprietar de sclavi. Serviciile ei în slujba stăpânului includeau şi favoruri sexuale împotriva voinţei sale. Acest lucru, aşa cum putem observa şi astăzi în cazul multor femei abuzate, ar fi putut să aibă un impact psihologic foarte puternic asupra relaţiilor ei cu bărbaţii. Cu toate că nobilul Coran vorbeşte în mare parte, şi cu bună dreptate, despre heterosexuali, el nu ignoră în totalitate diversitatea continuumului sexual. Dacă ar fi existat un caz legat de homosexualitate care ar fi necesitat o opinie juridică din partea Profetu-

lui (pfe), Coranul ar fi menţionat acest fapt. Însă Profetul (pfe) avea rareori contacte cu mukhannathun (bărbaţii efeminaţi) într-o societate hetero-normativă ca acea din Medina. Cel mai des reproşurile sale împotriva unor reprezentanţi ai acestei categorii erau legate de comportamentul lor, şi nu de orientarea lor sexuală. 7. Homosexualitatea şi învăţăturile Profetului (hadith)

Hadith-urile conţin numeroase mărturii în care se spune că Profetul Mohamed (pfe) interzicea înscrierea obiceiurilor sale de teamă ca acestea să nu fie, primo, venerate mai mult decât Coranul şi, secundo, falsificate. Trebuie, totodată, să remarcăm că în prezent islamul este într-o mare măsură influenţat de obiceiuri, în comparaţie cu nobilul Coran. Cum s-a menţionat mai sus, obiceiurile culese în timpul vieţii Profetului Mohamed (pfe) au fost aruncate la coş din porunca sa, ca să reapară la suprafaţă în ultimii ani ai secolului următor după moartea sa. Faptul că aceste obiceiuri au fost culese din surse secundare, trecând printr-un proces eliminatoriu, ridică întrebări serioase nu doar în privinţa validităţii lor, ci şi în privinţa tălmăcirii hadith-urilor.

Acest articol nu îşi propune să se aventureze în reflecţii pe marginea textelor hadith, dar trebuie să remarcăm că Imamul Bukhari (265 AH), principalul contribuitor la culegerea de hadith-uri autentice, a declarat că a selectat doar 7300 din 600 de mii de relatări, suspectând că restul fuseseră falsificate.55 Simplul fapt că putea să existe un număr enorm de hadith-uri false pune la îndoială autenticitatea textelor hadith rămase. Spre deosebire de Coran, hadith-urile conţin numeroase contradicţii privind păcatele trupeşti, una dintre aceste fiind extrem de bătătoare la ochi.

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

O relatare de Abdullah ibn Abbas afirmă:

„Profetul Mohamed (pfe) a spus: «Dacă vreunul se împreunează cu un animal, ucideţi-i pe amândoi». Eu (Ikrimah) i-am spus lui (Ibn Abbas): «Ce vină are animalul?». Şi el a răspuns: «Eu cred că el (Profetul) s-ar împotrivi ca cineva să se atingă de carnea acelui dobitoc după asemenea scârnăvie».”56

Într-o relatare ulterioară, Abdullah ibn Abbas afirmă: „Nu este nici o osândă impusă pentru acela care se împreunează cu un animal.”57

Contradicţia vădită dintre relatări, care au fost culese şi povestite de aceeaşi persoană şi înscrise una după alta în acelaşi volum de culegeri, ilustrează natura problematică a textelor hadith. Consolează faptul că în culegerile hadith ale imamilor Bukhari şi Muslim, considerate de musulmani ca fiind cele mai autentice culegeri din cele şase compilaţii populare existente), lipsesc referinţe la homosexualitate. Mai mult, niciun text hadith nu relatează despre vreun caz real în care Profetul Mohamed (pfe) să fi poruncit uciderea homosexualilor. Celelalte patru culegeri autentice de texte hadith relatează totuşi despre condamnarea, în diferite forme, de către Profet a „obiceiului poporului lui Lot”, în principal prin porunca de a „ucide şi pe partenerul activ, şi pe cel pasiv.” Însă, ţinând cont de portretul formidabil al Profetului Mohamed (pfe) descris în Coran, este de necrezut că el ar fi putut da asemenea porunci tranşante.58 8. Homosexualitatea din jurul Profetului Mohamed (pfe)

S-a atestat că travestiţii şi bărbaţii efeminaţi au existat în oraşul Medina la vremea când Profetul Mohamed (pfe) s-a mutat aici penThe Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

tru a-l transforma în centrul islamului. Aceşti bărbaţi erau numiţi mukhannathun,59 având trăsături similare cu travestiţii şi gayi efeminaţi de astăzi, dar nu numai. Potrivit lui Everett Rowson, nu toţi aceşti bărbaţi erau persoane transgen sau fuseseră castraţi. Ei aveau influenţă în lumea poeziei şi muzicii şi puteau fi identificaţi în societate datorită portului lor special. Este curios să remarcăm dualitatea relatărilor despre atitudinea Profetului Mohamed (pfe) faţă de aceşti bărbaţi.60

„A'isha ne-a povestit cum un mukhannath obişnuia să vină la nevestele Apostolului Domnului (pfe) şi ele nu găseau nimic rău în vizita lui, privindu-l ca pe un bărbat fără de pofte trupeşti. Apostolul Domnului (pfe) a venit într-o zi în timp ce el şedea cu câteva neveste de-ale lui, iar acesta (mukhannathul) descria trăsăturile trupului unei gospodine, spunând: «Când vine ea din faţă, patru falduri apar pe trupul ei,61 iar când se întoarce cu spatele, faldurile se înmulţesc până la opt». Atunci Apostolul Domnului (pfe) a spus: «Văd că el e ştiutor de aceste lucruri. Nu-l lăsaţi, aşadar, să intre». Şi ea (A'isha) a spus: «De atunci ele au început să-şi pună vălurile de faţă cu el».”62 Această relatare hadith este des utilizată de învăţaţii musulmani tradiţionalişti pentru a justifica dispreţul faţă de bărbaţii efeminaţi şi transsexuali, fiind adusă drept dovadă că musulmanii nu ar trebui să îi lese pe aceştia în casele lor. Însă această relatare spune clar că Profetul Mohamed (pfe) nu avea nimic împotriva faptului ca persoanele mukhannath să lucreze pentru nevestele lui în timp ce ele erau dezvelite. Reproşul său faţă de un mukhannath anume nu înseamnă condamnarea tuturor mukhannathun şi nici nu avea legătură cu orientarea lui sexuală. Reproşul Profetului a fost, mai degrabă, o reacţie la acţiunile lui în situaţia dată.

Culegerea de texte hadith a lui Abu Dawud conţine încă o relatare curioasă. Ea spune:

„Un mukhannath, care îşi vopsise mâinile şi picioarele cu vopsea henna, a fost adus în faţa Profetului Mohamed (pfe). El a întrebat: «Ce are acesta de arată aşa?». Lui i s-a spus: «O, Apostol al Domnului, el vrea să se asemene cu femeile». Şi el a poruncit să i se aducă ocară. Şi ei au spus: «O, Apostol al Domnului, oare să nu-l ucidem?». El a răspuns: «Mi s-a oprit să-i ucid pe acei care se roagă».”63

Iarăşi, putem întrevedea în acest hadith mai multe interpretări, însă el ar trebui citit în lumina conceptului coranic ce ne spune că viaţa este sacră.64 Răspunsul final al Profetului Mohamed (pfe) în această istorisire demonstrează ataşamentul faţă de principiul dat. Mai multe tematici ies la suprafaţă atunci când punem cap la cap mai multe relatări similare care vizează mukhannathun. Una dintre aceste tematici este prioritatea pe care o acordă Profetul Mohamed (pfe) justiţiei sociale şi moralităţii publice faţă de viaţa privată şi orientarea sexuală a individului. Homosexualitatea feminină nu este menţionată în Coran, fiind pomenită doar pe alocuri în unele texte hadith. Acest lucru se datorează atitudinilor patriarhale faţă de masculinitate şi feminitate, unde cea din urmă este inferioară primei. Legea islamică este aproape în exclusivitate patriarhală în influenţă şi interpretare. Masculinitatea şi felul în care aceasta a fost percepută, chiar înainte de apariţia islamului, au modelat modul în care astăzi musulmanii se privesc pe ei înşişi şi percep feminitatea. Blamului faţă de homosexualitatea masculină i se acordă mai multă atenţie datorită faptului că actul sexual între doi bărbaţi ar afecta direct masculinitatea bărbatului. Şi în timp ce homosexualitatea era acceptată social, ea era acceptată doar în măsura

în care masculinitatea bărbatului nu avea de suferit. Cu alte cuvinte, atunci când bărbatul este cel care penetrează, şi nu cel care este penetrat. În aceste condiţii sociale, este de înţeles de ce homosexualitatea feminină este considerată mai puţin problematică. Relaţiile sexuale între femei erau lipsite de interes, întrucât acestea nu implică penetrare, iar actul sexual între un bărbat şi un grup de femei se considera a fi prolific. Iată de ce găsim în legea islamică atât de puţine despre homosexualitatea feminină.

Versetul coranic 4:15 citat mai sus este utilizat de către unii învăţaţi musulmani tradiţionalişti pentru a se referi la homosexualitatea feminină. Însă majoritatea musulmanilor progresişti nu sunt de acord, considerând că versetul trebuie interpretat astfel încât să includă toate formele de indecenţă sexuală, care se manifestă public şi pentru care sunt necesari patru martori. Până la urmă, există doar un singur hadith, narat în culegerea lui Al-Tabarani65, care se referă direct la lesbianism. Acesta relatează că Profetul Mohamed (pfe) ar fi afirmat că lesbianismul reprezintă o formă de adulter. Iarăşi, acest hadith, ca şi multe altele discutate mai sus, care au speculat pe marginea condamnării homosexualităţii în islam, are o autenticitate dubioasă, iar faptul că formularea lui este atât de explicită, întăreşte impresia că până şi sexualitatea femeilor şi percepţiile legate de această sexualitate au fost controlate de bărbaţi.

Subiectele centrale din Coran, cum ar fi justiţia socială, echitatea de gen, incluziunea diferitelor credinţe, diversitatea umanităţii, pilda profetică şi milostenia Domnului, par să nu permită respingerea persoanelor de diferite orientări sexuale care au avut un rol important în multe civilizaţii. Ţinând cont de contribuţia homosexualilor şi a persoanelor transgen la dezvoltarea omenirii, ar fi greşit şi contrar principiilor fundamentale ale Co-

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

ranului să catalogăm aceste categorii de persoane drept păgubitoare pentru instituţiile sociale, cum ar fi căsătoria, familia şi egalitatea socială în general. Există, cu siguranţă, multiple cazuri în istoria islamului care demonstrează contribuţia homosexualilor şi a persoanelor transgen în arte, amuzament sau politică. Prezenţa lor a fost simţită de mulţi, chiar înainte de apariţia islamului, în timpul dinastiilor Umayyad66 şi Abbasid,67 dar şi după moartea Profetului (pfe), ei rămânând a fi simţiţi, respectaţi şi bineveniţi şi astăzi. 9. Execuţia homosexualilor în numele Coranului

În legea Shariah, homosexualitatea este o crimă pasibilă de pedepse Hadd, fiind inclusă în aceeaşi categorie de crime cu adulterul. În conformitate cu legea Shariah, homosexualitatea se pedepseşte cu moartea, existând, totodată, diferenţe de opinie în privinţa metodei de execuţie. Această viziune este împărtăşită de majoritatea şcolilor islamului din lumea sunnită şi cea şiită.68 Uciderea cu pietre se justifică prin faptul că, pentru distrugerea cetăţilor Sodoma şi Gomora, Domnul a folosit pucioasă**. Aş vrea aici să examinez conceptul uciderii cu pietre pentru adulter şi, ţinând cont de principiul islamic că legea Shariah nu poate veni în contradicţie cu dispoziţiile Coranului, să demonstrez că pedeapsa cu moartea pentru orice păcat sexual nu e un concept coranic. Uciderea homosexualilor ar fi, de asemenea, contrar islamului.

Dar înainte de a face acest lucru, ar fi logic să identificăm poziţia Coranului privind sacralitatea vieţii. Diferite afirmaţii coranice privite în ansamblu subliniază poziţia promotoare de viaţă a Coranului.

„Şi aveţi în legea egalităţii pavăză pentru viaţă, o, cei dăruiţi cu minte, şi poate că vă veţi feri.”69

„De aceea am prescris Noi pentru fiii lui Israel că cel care ucide un suflet nevinovat de uciderea altui suflet sau de o altă stricăciune pe pământ, este ca şi când i-ar ucide pe toţi oamenii, iar cel care lasă în viaţă un suflet este ca şi cum i-ar lăsa în viaţă pe toţi oamenii. Trimişii Noştri au venit la ei cu semne învederate şi totuşi iată că mulţi dintre ei săvârşesc silnicii pe pământ şi după aceasta.”70

„Spune: «Veniţi să vă citesc ceea ce Domnul vostru v-a oprit [cu adevărat]: Să nu-l asemănaţi pe El cu nimic; să fiţi buni cu părinţii; să nu-i omorâţi pe copiii voştri de teama sărăciei, căci Noi vă vom da cele de trai atât vouă cât şi lor; nu vă apropiaţi de cele ruşinoase, nici de cele care se văd, nici de cele care sunt ascunse; nu ucideţi sufletul pe care l-a oprit Allah, decât pe drept. Acestea vi le-a poruncit [Allah]; poate că voi veţi pricepe!».”71 „Şi nu luaţi sufletul pe care Allah l-a socotit oprit, decât pe drept! Dacă cineva a fost omorât pe nedrept, atunci dăm Noi putere celui mai înrudit cu el, însă acesta să nu se întreacă în omor, căci el este ajutat [de lege].”72

Astfel, în cadrul continuumului coranic privind pedepsele pentru păcate trupeşti se disting cel puţin trei niveluri – şi niciunul dintre ele nu dictează pedeapsa cu moartea. La primul nivel, cel personal, cei care săvârşesc un păcat şi cer iertare Domnului, o vor găsi, alături de un loc în ceruri:

„(Iertarea şi Raiul sunt pentru cei) ... care, dacă au săvârşit o faptă josnică sau au

** Nota traducătorului: pucioasa, care se găseşte în natură în diferiţi compuşi, arată,de obicei, ca nişte pietricele de culoare gălbuie. The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

fost nedrepţi cu propriile lor suflete, îşi aduc aminte de [măreţia lui]Allah şi cer iertare pentru păcatele lor, şi care nu persistă cu bună ştiinţă în ceea ce săvârşesc.”73 La cel de-al doilea nivel, unde există cel puţin patru martori care să confirme fapta săvârşită, pedeapsa depinde de gravitatea faptei şi este la discreţia judecătorului:

„Pe cei doi dintre voi care preacurvesc între ei, pedepsiţi-i cu asprime. Dar dacă ei se căiesc şi se îndreaptă, atunci lăsaţi-i în pace, căci Allah rămâne Primitor al căinţei şi Îndurător.”75

Al treilea, cel mai sever nivel, stabileşte limitele pedepselor pentru păcatele trupeşti:

„Şi nu vă apropiaţi de zina, căci ea este o josnicie şi drum rău este ea!”77 76

„Pe femeia şi bărbatul care au săvârşit zina, biciuiţi-i pe fiecare cu câte o sută de lovituri. Şi să nu vă apuce mila de ei în împlinirea legii lui Allah, dacă voi credeţi în Allah şi în Ziua de Apoi. Iar un grup de dreptcredincioşi să fie martori în pedepsirea lor.”78

Potrivit sistemului coranic al echităţii şi învăţăturilor profetice privind cumpătarea, de fiecare dată trebuie să se caute echilibrul între extremităţile care se regăsesc în Coran. Cu toate că se practică legea talionului, ochi pentru ochi, în cazul răzbunării, Coranul favorizează indulgenţa.79 Învăţaţii musulmani ar fi de acord că o sută de lovituri cu biciul nu este o măsură definitivă, pentru că numărul loviturilor poate varia în funcţie de gravitatea infracţiunii. Şi statutul persoanei influen-

ţează pedeapsa stipulată în sentinţă:

„O, voi soţii ale Profetului! Aceea dintre voi care va săvârşi o faptă ruşinoasă va avea parte de chin ce i se va spori îndoit, căci aceasta este pentru Allah un lucru uşor.”80

„Acela dintre voi care nu are mijloacele necesare să se însoare cu femei dreptcredincioase slobode, poate să-şi ia de nevastă una din fetele voastre credincioase aflate sub dreapta voastră, căci Allah cunoaşte prea bine credinţa voastră, căci sunteţi şi unii şi alţii de aceeaşi religie. Luaţi-le de neveste cu voia stăpânilor lor şi daţi-le zestrea lor, după cuviinţă. Dar ele să fie virtuoase, să nu fie destrăbălate şi să nu fi avut ibovnici. Iar dacă s-au măritat şi apoi preacurvesc, atunci să primească jumătate din pedeapsa cuvenită femeilor slobode. Aceasta este îngăduită pentru acela care se teme de păcat. Dar mai bine este să vă stăpâniţi, căci Allah este Iertător, Îndurător.”81

Termenul de „ucidere cu pietre” (Rajm)82 nu apare în Coran. Găsim în istoria islamului mai multe încercări de a demonstra că un astfel de verset fusese totuşi revelat lui Mohamed (pfe), însă ulterior fu pierdut ori abrogat. De exemplu, unele texte hadith relatează următoarele:

„Şi Umar a spus: «Mă tem că după ce-a trecut atâta vreme, lumea va spune: „Noi nu găsim aceste slove despre Rajm (uciderea cu pietre) în Cartea Sfântă” şi de aceea ei pot greşi, lăsând în urmă porunca pe care Allah a destăinuit-o. Luaţi aminte! Eu mărturisesc că pedeapsa Rajm trebuie dată celui care, după ce s-a însurat, preacurveşte, atunci când aceasta se dovedeşte cu martori, ori prin plod nelegiuit, ori prin destăinuire». Sufyan a adăugat: «Eu am să iau aminte de această slovă în chipul acesta». Şi Umar a spus: «Neîndoios că Apostolul lui Allah a întrebuinţat pedeapsa Rajm, iar noi am făcut asemenea«»».”83 The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Mai mult decât atât, în Sunan Ibn Majah se zice precum că soţia Profetului Mohamed (pfe), Ayesha, ar fi spus: „Când a pogorât slova despre Rajm, aceasta a fost scrisă pe o foaie de hârtie care a fost pusă la păstrare sub perna mea. Când a răposat Profetul Mohamed (pfe), o capră a mâncat hârtia în timp ce noi îl boceam.”84

Aceste relatări hadith vin în contradicţie cu versetul 2:106 din Coran:

„Noi nu anulăm niciun verset şi nu-l facem uitat, ci aducem altul mai bun decât el sau asemenea lui: Nu ştii că Allah este cu putere peste toate?”85

Dacă aceste relatări hadith sunt doar două dintre miile de falsificaţii identificate de Imamul Bukhari, atunci putem presupune că exista o încercare deliberată de a păstra şi perpetua practica de ucidere cu pietre în calitate de pedeapsă supremă. Dacă acest lucru este adevărat, atunci e aplicabil următorul verset: „Dar printre oameni sunt şi unii care cumpără poveşti (hadith) deşarte, pentru a rătăci cu ele (oamenii) de la calea lui Allah şi pentru a o lua în derâdere: aceia vor avea parte de osândă înjositoare.”86

Se pare că nu există susţinere în Coran pentru conceptul uciderii cu pietre. Cei care justifică aplicarea acestei pedepse faţă de persoanele care comit păcatul adulterului, o fac în contradicţie directă cu versetele 33:30 şi 4:25 din Coran. Ambele versete descriu scenarii în care pedepsele prescrise pentru femeile măritate pot fi înjumătăţite sau, dimpotrivă, dublate. Şi în timp ce e posibil să dublezi sau să înjumătăţeşti numărul de lovituri cu biciul administrate unei persoane, atunci natura absolută a pedepsei cu moartea face imposibilă dublarea sau înjumătăţirea pedepsei The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

prescrise de Coran.

Concluzii şi recomandări Musulmanii ar cădea de acord că Nobilul Coran are o menire socială, dar şi individuală. Coranul reprezintă un mijloc de a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi un set de criterii pentru a discerne între ce e potrivit şi ce e distructiv pentru societate. Astfel, Coranul trebuie aplicat în construirea unei societăţi sănătoase, unde fiecare ar fi liber să aleagă precum a intenţionat Domnul şi, în acelaşi timp, ar coexista în armonie cu ceilalţi. Musulmanilor nu li se cere să îşi asume povara responsabilităţii pentru problemele din întreaga lume însă, potrivit Coranului, ei au fost aleşi să devină comunitatea care să asigure funcţionalitatea societăţii prin încurajarea a ceea ce e bun şi descurajarea a ceea ce e nedrept.87

Iranul este un exemplu relevant de stat islamic al cărui regim nu funcţionează în interesul superior al cetăţenilor şi societăţii sale. Exodul iranienilor înspre Vest, cauzat de probleme ireconciliabile cu religia, cum ar fi căsătoriile forţate, orientarea sexuală şi pedepsele Hadd, a pus la îndoială modelul islamic din Iran. Statul iranian nu şi-a „purificat” societatea de aşa-numitul viciu al homosexualităţii, nici nu şi-a ajutat cetăţenii să îi găsească mântuirea, executându-i. Este evident că menirea Coranului nu se regăseşte în această societate sau în alte state islamiste.

Singura concluzie care poate fi trasă de aici e că există o altă faţă a islamului, diferită de cea promovată de Coran, care s-a impus prin aplicarea surselor islamice secundare. Islamul cu care avem de a face astăzi se pare că este un islam care a uzurpat puterea religioasă pentru atingerea scopurilor politice. Această stare de lucruri are un impact enorm asupra vieţilor musulmanilor, cărora le este frică să îşi exprime nemulţumirea în legătură

cu unele laturi ale islamului, mai ales că religia ca atare dictează credincioşilor să urmeze orbeşte şi să se supună autorităţilor.

Acest articol a căutat să demonstreze că manifestările sexuale sunt pasibile de pedeapsă doar atunci când o manifestare evident privată a intimităţii sexuale devine publică prin mărturia a cel puţin patru oameni. Menirea acestei reguli este de a proteja persoanele de acuzaţii false de indecenţă publică. În prezent, există multe instituţii care emit fatwa (hotărâri religioase) pe marginea unor chestiuni private, cum ar fi masturbarea, relaţiile sexuale cu concubinul şi contracepţia, şi pe care mulţi musulmani progresişti au început să le pună la îndoială.

Natura poetică a Coranului permite interpretarea acestuia în multiple feluri, în funcţie de personalitatea şi predispoziţiile celui care îl interpretează. Însă libertatea interpretării pe care ne-o permite această carte nobilă nu înseamnă că putem desconsidera diversitatea şi abuza de libertatea alegerii, de dreptul la viaţă şi de libertatea de a contribui la dezvoltare asociate cu diversitatea.

Islamul va continua să se dezvolte ca stil de viaţă pentru sute de milioane de oameni de pe întregul glob. Fiind una dintre cele mai influente religii ale lumii, polarizarea discuţiilor privind orientarea sexuală şi sfidarea directă a islamului ar crea şi mai multă opoziţie în cadrul lumii islamice. În acelaşi timp, este important că se promovează organizaţii care contribuie la dezvoltarea gândirii islamice progresiste – de exemplu, Inner Circle din Africa de Sud, Sisters in Islam din Indonezia, Muslims for Progressive Values din SUA – organizaţii care într-adevăr au capacitatea de a oferi o înţelegere alternativă a unui islam ce preţuieşte drepturile omului şi care furnizează platforme valoroase pentru lansarea acestui proces.

Unii musulmani consideră că tot ce vine din Occident este un şiretlic îndreptat spre distrugerea islamului. Chiar şi un lucru util pentru umanitate poate fi criticat pentru simplul motiv că e de provenienţă occidentală. Aceste acuzaţii ar putea fi diminuate prin intensificarea dialogului dintre musulmanii din Vest şi musulmanii din alte părţi ale lumii, ceea ce ar permite mai multor proiecte de promovare a drepturilor LGBT să capete legitimitate în lumea musulmană. Este, de asemenea, important ca ne-musulmanii să se alieze cu musulmanii în iniţiative sociale comune.

Studiile efectuate de Inner Circle şi interpretările alternative ale Coranului reprezintă o metodă prin care autorităţile musulmane ar putea revizui poziţia islamului faţă de chestiuni legate de orientarea sexuală şi identitatea de gen, pentru a contribui la crearea unei lumi islamice egale şi funcţionale. Este imperios necesar ca finanţatorii care încearcă să promoveze transformarea în cadrul comunităţilor musulmane să ajute organizaţiile musulmane progresiste să îşi facă publice şi să îşi impărtăşească viziunile celor care nu au acces la interpretări alternative ale islamului.

Alte religii, inclusiv creştinismul şi iudaismul, au probleme similare cu acceptarea homosexualităţii şi nu este de mirare că instituţiile ecleziastice progresiste din cadrul acestor religii au ajuns la concluzii similare cu cele ale Inner Circle şi ale altor organizaţii ce promovează drepturile musulmanilor queer. O voce interconfesională, care ar crea un dialog în scopul promovării interpretărilor religioase progresiste în domeniul orientării sexuale şi identităţii de gen, ar putea avea un impact mai puternic în acest proces de transformare. În acelaşi timp, organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului trebuie să colaboreze cu musulmanii progresişti, care sunt deschişi şi sensibili la probleme privind drepturile The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

omului. Formarea coaliţiilor cu feministele musulmane care se simt marginalizate la fel ca şi musulmanii queer ar permite amplificarea vocii musulmane progresiste şi demascarea vocii destructive.

Multe organizaţii musulmane conservatoare din Occident sunt selective în activitatea lor legată de drepturile omului, evitând tematicile de genul homosexualităţii, sexului protejat şi avortului. Organizaţiile în cauză ar trebui cooptate să accepte dezbaterile publice şi convinse să îşi revizuiască poziţia, dar şi consecinţele acesteia faţă de drepturile omului.

Este important să se reţină că musulmanii nu se opun raţiunii, logicii, dovezilor ştiinţifice (inclusiv biologice) şi istorice. De fapt, musulmanii chiar se mândresc cu convingerea că ştiinţa continuă să demonstreze autenticitatea Coranului. În ultimii cinci ani, contactele Inner Circle cu liderii religioşi musulmani au relevat faptul că în argumentele lor privind homosexualitatea se întrezăreşte multă ignoranţă. Astfel, este imperios necesar să li se aducă la cunoştinţă dovezi convingătoare privind natura homosexualităţii şi psihologia care stă în spatele acestei orientări sexuale.

1 Imamul Muhsin Hendricks este directorul Inner Circle, o organizaţie de promovare a musulmanilor queer cu sediul la Cape Town, Africa de Sud. Constituită în 2006, organizaţia Inner Circle oferă sprijin musulmanilor queer din ţară şi de peste hotare, implementând un şir de programe de abilitare a acestora şi a comunităţilor din care fac parte. De asemenea, organizaţia este gazda unui eveniment numit Annual International Retreat, care întruneşte activişti musulmani queer din diferite organizaţii din întreaga lume. 2 Termenul „queer” este unul controversat, pentru că poate fi considerat de multă lume ca fiind batjocoritor şi denigrator. Însă pe parcursul secolului al XX-lea acesta a suferit modificări esenţiale. Multe persoane LGBT au reafirmat termenul ca pe un instrument de autoabilitare şi l-au adoptat în sensul în care înseamnă o orientare sexuală, identitate de gen sau expresie de gen care nu se conformează structurii heteronormative (n.t. – sub. şi adj.).

3 Shariah este un cod de legi derivat din Coran şi din învăţăturile şi pildele din viaţa lui Mohamed. Legea Shariah a fost elaborată prin consens de către învăţaţii musulmani timpurii. Legea islamică este sursa dreptului tuturor ţărilor arabe şi musulmane. 4 Vezi nota 1.

5 Vezi Murry S. şi Roscoe W., Homosexualitatea islamică: cultură, istorie şi literatură, New York University Press, 1997; vezi, de asemenea, Wright Jr. J. W. şi Rowson E. K. (Eds.), Homoerotismul în literatura arabă clasică, Columbia University Press, New York, 1997.

6 Scott Siraj al-Haqq Kugle este primul musulman care a scris pe larg despre homosexualitate şi identitate transgen în islam; este om de ştiinţă şi cercetător independent specializat pe studii islamice, predă la Swarthmore College, Pennsylvania, şi la Universitatea din Cape Town.

7 Kugle S., Homosexualitatea în islam: reflecţii critice despre musulmanii gay, lesbiene şi transgen, Oneworld Publications, 2010.

8 Vezi, de exemplu, Ali K., Etica sexuală şi islamul: reflecţii feministe pe marginea Coranului, hadith-urilor şi jurisprudenţei, Oneworld, Oxford, 2006. Kecia Ali predă ştiinţe religioase la Universitatea din Boston. Anterior ea a efectuat activităţi de cercetare ştiinţifică şi de predare la Brandeis University şi Harvard Divinity School. The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

9 Coranul, 17:81.

10 Coranul este cartea sacră care cuprinde revelaţiile făcute de Dumnezeu Profetului Mohamed. Cartea este sursa primară a normelor juridice pe care se bazează legea Shariah.

11 Hadith-urile sunt naraţiuni orale ce reprezintă relatări ale faptelor şi vorbelor Profetului Mohamed care au fost ulterior codificate. Musulmanii tratează textele hadith ca pe o sursă secundară ce completează Coranul.

12 Studiul a fost efectuat de Core Krystal (Cape Town), ca urmare a necesităţii identificate de Inner Circle de a stabili atitudinile comunităţii musulmane locale faţă de homosexualitate, practicile sexuale şi HIV. Vezi, de asemenea, şi Kugle S., Homosexualitatea în islam: reflecţii critice despre musulmanii gay, lesbiene şi transgen, vezi nota 7. 13 Vezi nota 8.

14 Coranul, 57:25.

15 Pfe este o abreviere de la „pacea fie cu el”, utilizată împreună cu numele Profeţilor islamului în semn de respect. 16 Al-Khatib Al-Baghdadi, Taqyid al Ilm, pp. 29-44.

17 Cuvântul „calif” provine de la cuvântul arab „khalīfah”, care înseamnă „şef de stat”, „succesor” sau „reprezentant”. De asemenea, reprezintă titlul liderului unei comunităţi islamice guvernate după legea Shariah. Liderii timpurii ai naţiunii musulmane de după moartea Profetului Mohamed se numeau „Khalifah rasullallah” – succesorii politici ai mesagerului lui Dumnezeu (adică Mohamed).

18 AH e o abreviere de la „Anno Hegirae”. Hegirae sau Hijrah este evenimentul care reprezintă mutarea Profetului şi a discipolilor săi de la Mecca la Medina. Acest eveniment a pus începutul calendarului islamic, echivalent cu 622 d.Ch. 19 Vezi Robinson B.A., Islamul şi homosexualitatea: toate punctele de vedere, text disponibil la: http://www.religioustolerance.org/hom_isla.htm, 16 noiembrie 2002. 20 Una dintre cele patru mari şcoli filozofice ale islamului sunnit, concepută de Imamul Abu Hanifa (150 AH).

21 Hadd, însemnând limită, se referă, de obicei, la o categorie de pedepse stabilite pentru anumite crime care încalcă „legile lui Dumnezeu”. Acestea includ furtul, păcatele trupeşti, consumul de alcool şi apostazia. 22 Coranul, 39:55. 23 Coranul, 51:49. 24 Coranul, 2:179. 25 Coranul, 5:8.

26 Coranul, 4:75.

27 Ijtihad înseamnă raţionament independent – efortul de a deriva o normă divină din Coran şi hadith-uri fără a te baza pe concepţiile altor învăţaţi.

28 Taqleed înseamnă imitare – acceptarea necondiţionată a unui precedent juridic. Este opusul raţionamentului individual (Ijtihad). 29 Coranul, 2:208. 30 Coranul, 2:256. 31 Coranul, 10:41.

32 Coranul, 109:1-6.

33 Tribul Quraish a fost un trib dominant în Arabia secolului al VII-lea, pe timpul Profetului Mohamed şi înainte de apariţia islamului. 34 Coranul, 50:45.

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

35 Coranul, 3:110. 36 Coranul, 30:22. 37 Coranul, 49:13. 38 Coranul, 36:36.

39 Soble A. şi Power N., Filosofia sexului: concepţii contemporane, ediţia a cincea, Rowman & Littlefield, 2008, pp. 11-12. 40 Alexander S. A., Homosexualitatea, Burhanol Islam, volumul 35, aprilie 2000.

41 Nicolosi J., Byrd D., Potts R. W., Chestionare retrospective ale schimbărilor de orientare sexuală, Psychological Reports, Volume 86, June 2000, pp. 1071-1088. 42 Lamberg L., Gay is Okay with APA, Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane, volumul 280, 1998, pp. 497-499. 43 Coranul, 29:29.

44 Coranul, 54:36-37.

45 Antichităţi Iudaice, 1:194-195, text disponibil la: http://www.hup.harvard.edu/features/kugbib/ chapter.html

46 Coranul, 11:78.

47 Dening S., Mitologia sexului, Macmillan General Reference, 1996.

48 Harding, E., Misterele femeilor: antice şi moderne, Perennial Library, New York, 1976. 49 Vezi nota 7.

50 Coranul, 4:15. 51 Coranul, 4:16.

52 Coranul, 17:84. 53 Coranul, 24:31. 54 Coranul, 24:60.

55 Ahmad N., Islamul coranic şi non-coranic, ediţia a doua, Vanguard, 1997. 56 Dawood, Sunan Abu Dawud, Cartea 38, 4449.

57 Ibid., 4450.

58 Alte culegeri hadith considerate drept secundare conţin detalii suplimentare. Unele spun că relaţiile sexuale între femei constituie un păcat trupesc. Altele declară că uniunea unui bărbat cu un tânăr reprezintă o formă satanică de dominare. Altele exprimă diferite opinii privind forma potrivită de pedeapsă pentru sodomie, precum şi presupuse cazuri (deşi reciproc contradictorii) de executare a făptaşilor de către primii Califi, începând cu Abu Bakr. Totuşi, trebuie de remarcat că naratorii acestor hadith-uri sunt fie dubioşi, fie puţin cunoscuţi, iar făptaşii sunt de fiecare dată anonimi. 59 Mukhannathun, însemnând „asemănători femeilor”, este termenul clasic arab atribuit persoanelor care astăzi ar fi numite „femei transgen”, într-o slabă diferenţiere de eunuci. Hadith-urile fac referiri dese la aceste persoane. În afara contextului religios, aceste persoane sunt strâns asociate cu domeniul muzicii şi amuzamentului.

60 Rowson E. K., Efeminaţii din Medina timpurie, Journal of the American Oriental Society, volumul 111, nr. 4, 1991, pp. 671-693. 61 În secolul al VII-lea, arabii considerau că femeile pline sunt atrăgătoare. Faldurile de grăsime ce apăreau pe corp stârneau pofte carnale, grăsimea femeilor deşertului fiind considerată drept semn al sănătăţii. 62 Abu Dawud, Adab, Nr. 4928, 4:282.

63 Ibid.

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

64 Coranul, 2:179.

65 Abu al-Qasim Sulaiman ibn Ahmad ibn Al-Tabarani (360 AH). Este autorul numeroaselor relatări hadith.

66 Umayyazii, în frunte cu Abu Sufyan, a fost o familie de neguţători din tribul Quraish stabilită la Mecca. La început, ei s-au împotrivit islamului, dar s-au convertit în cele din urmă în anul 627 e.n., devenind ulterior importanţi dregători în subordinea lui Mohamed şi a succesorilor lui imediaţi. După uciderea lui Uthman, s-a dezlănţuit un război civil şi cu toate că Ali şi-a adjudecat prima victorie, în cele din urmă fiul lui Abu Sufyan, Mu'awiyah, pe atunci guvernatorul Siriei, a ieşit învingător, devenind primul calif din dinastia Umayyad.

67 Umayyazii erau consideraţi prea laici, ceea ce a dus la revolte majore în Siria, Irak şi Khorasan (745-746 e.n.). În 749 e.n., Abu al-'Abbas as-Saffah a fost uns calif, devenind primul calif din dinastia Abbasid. 68 Peters R., Crimă şi pedeapsă în legea islamică, Cambridge University Press, Cambridge, 2006, p. 61. 69 Coranul, 2:179. 70 Coranul, 5:32.

71 Coranul, 6:151. 72 Coranul, 17:33. 73 Coranul, 3:135. 74 Coranul, 4:15. 75 Coranul, 4:16.

76 Zina este un termen folosit în islamul tradiţionalist pentru a desemna relaţii sexuale extramaritale sau premaritale, pentru care pedeapsa e uciderea cu pietre sau o sută de lovituri cu biciul. Musulmanii progresişti preferă să definească zina ca relaţii sexuale cu cineva din afara unei relaţii de durată. 77 Coranul, 17:32. 78 Coranul, 24:2. 79 Coranul, 5:45.

80 Coranul, 33:30. 81 Coranul, 4:25.

82 Rajm, adică uciderea cu pietre, este o pedeapsă prescrisă pentru bărbaţii şi femeile căsătorite care se fac vinovaţi de adulter, în cazul în care vina se stabileşte prin dovezi, prin mărturie sau prin existenţa gravidităţii. Însă acest termen nu se regăseşte în Coran şi deci această practică este justificată de surse secundare ale islamului. 83 Al-Bukhari, Sahih Al-Bukhari, Volumul 8, Cartea 82, n.816. 84 Ibn Majah, Sunan Ibn Majah, Volumul 2, p. 39. 85 Coranul, 2:106. 86 Coranul, 31:6.

87 Coranul, 3:110.

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

The Equal Rights Review, EdiĹŁia a cincea (2010)

SPECIAL

„Îi vom încuraja pe membrii noştri să voteze pentru adoptarea proiectului, pentru că, la moment, acesta ar fi pasul corect pentru Kenya. Este adevărat că nu toate interesele noastre sunt reprezentate prin proiect şi că, în anumite cazuri, se observă eforturi intenţionate de a ne exclude: de exemplu, în prevederile privind căsătoria. Dar comunitatea LGBT va beneficia de pe urma unei ţări stabile şi prospere, iar proiectul noii Constituţii reprezintă fundamentul unei astfel de ţări.” David Kuria, Preşedintele Coaliţiei Gaylor şi Lesbienelor din Kenya

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

The Equal Rights Review, EdiĹŁia a cincea (2010)

Calea Spre Egalitate? Dreptul la Egalitate în Noua Constituţie din Kenya Jim Fitzgerald1

La 4 august 2010, cetăţenii Kenyei au votat – cu un scor de 67% la 31% – pentru adoptarea unei noi Constituţii. După mai bine de 20 de ani de dezbateri, în cadrul procesului de revizuire constituţională desfăşurat pe parcursul ultimilor 3 ani, s-au abordat probleme complexe şi controversate privind guvernarea, descentralizarea şi separarea puterilor în stat. În acest sens, Constituţia a inclus o Declaraţie a drepturilor* îmbunătăţită semnificativ, care ar putea reprezenta un pas concret spre o mai bună protecţie a dreptului la egalitate şi nediscriminare în Kenya.

Constituţia precedentă a intrat în vigoare în decembrie 1964, odată cu proclamarea independenţei Kenyei. În decursul unui an de la adoptare, aceasta a fost modificată cu scopul de a elimina funcţia de Prim-Ministru în favoarea funcţiei de Preşedinte. Amendamentele ulterioare operate în timpul mandatului Preşedintelui Daniel Arap Moi au dus la centralizarea puterii în mâinile preşedintelui şi la instaurarea unei guvernări monopartide.

La modul serios, demersurile pentru o reformă constituţională2 au început în anul 1997, odată cu adoptarea Legii privind Comisia pentru revizuirea Constituţiei kenyene. Comisia, în frunte cu reputatul expert în materie de drept constituţional Yash Ghai, a elaborat

un proiect care a fost prezentat la Conferinţa de revizuire constituţională de la Bomas din 2003. Acest proces a dus la apariţia a trei proiecte: proiectul iniţial prezentat la Conferinţă, proiectul elaborat în cadrul Conferinţei (proiectul Bomas) şi un proiect revizuit, produs de Ministrul Justiţiei (proiectul Wako). În cele din urmă, proiectul Wako a fost supus unui referendum în anul 2005, fiind respins cu votul a 58% din alegători.

Procesul actual de revizuire a început după protestele violente postelectorale din 2007, soldate cu 1133 de morţi şi 3561 de răniţi, după ce susţinătorii a două cele mai mari partide au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de rezultatele unor alegeri considerate fraudate.3 Revizuirea a fost lansată în cadrul procesului de Dialog şi Reconciliere Naţională din Kenya (KNDR), instituit pentru a depăşi violenţa şi instabilitatea. Cadrul KNDR a identificat patru domenii prioritare pentru eliminarea cauzelor crizei:

• Agenda 1: intervenţie imediată pentru a opri violenţa şi a restabili drepturile şi libertăţile; • Agenda 2: intervenţie imediată pentru a depăşi criza umanitară şi a promova reconcilierea; • Agenda 3: depăşirea crizei politice; şi

* Nota traducătorului: Declaraţia Drepturilor (Bill of Rights) este compartimentul Constituţiei kenyene dedicat drepturilor de bază politice, civile, economice şi sociale.

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

A copy of «The Choice in the Referendum» pamphlet produced by the Kenyan Asian Forum and Consortiun for the Empowerment and Development of Marginalized Communities.

• Agenda 4: rezolvarea problemelor pe termen lung, inclusiv prin reforme constituţionale şi juridice.4

În contextul Agendei 4, a fost adoptată Legea privind revizuirea Constituţiei Kenyei din 2008, în care s-a descris detaliat procedura de elaborare, redactare şi adoptare a unei noi Constituţii. La 17 noiembrie 2009, Comitetul de Experţi a prezentat pentru consultaţii publice un Proiect armonizat al Constituţiei. Consultaţiile s-au soldat cu aproape 40 de mii de răspunsuri, conţinând estimativ *

Nota traducătorului: Organul legislativ kenyan

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

1,7 milioane de recomandări concrete.5 La 7 ianuarie, Comitetul de Experţi a transmis proiectul revizuit Comisiei Parlamentare Speciale (PSC), care urma să îl examineze şi să găsească consens în privinţa chestiunilor controversate. La 2 februarie PSC a prezentat recomandările sale Comitetului de Experţi, iar la 21 februarie Comitetul a prezentat o variantă finală a proiectului Adunării Generale*. La 6 mai 2010, după dezbateri în Adunarea Generală, a fost publicată varianta finală a Constituţiei, propusă de către Ministrul Justiţiei,

Scopul acestui articol este de a examina unele modalităţi prin care noua Constituţie ar putea îmbunătăţi protecţia împotriva discriminării şi promova egalitatea de gen. 1. Viziunea generală a egalităţii

Angajamentul faţă de principiile egalităţii şi nediscriminării străbate ca un fir roşu toată Constituţia, fiind dictat, cel puţin parţial, de

dorinţa de a neutraliza tensiunile etnice şi regionale, care au avut un rol decisiv şi atât de distrugător în timpul evenimentelor postelectorale violente din 2007. Constituţia reflectă o convingere împărtăşită de mulţi: garanţiile egalităţii, partajării echitabile a resurselor şi echilibrului puterii în stat reprezintă cea mai bună soluţie de reducere a influenţei factorului etnic asupra procesului de luare a deciziilor politice şi, respectiv, de garantare a unui viitor paşnic pentru toată ţara. Astfel, preambulul Constituţiei recunoaşte valoarea egală a „diversităţii etnice, culturale şi religioase” a Kenyei şi a „determinării de a trăi în pace şi unitate”, egalitatea fiind enumerată printre cele şase valori fundamentale pe care trebuie să se bazeze actul de guvernare.8

A poster produced by the Committee of Experts on Constitutional Review as part the civic education campaign on the referendum process.

Cu toate că noua Constituţie prezintă mai multe probleme serioase în ceea ce priveşte atingerea egalităţii în Kenya – inclusiv definiţia dreptului la viaţă, care conţine sintagma „viaţa începe odată cu conceperea”6 şi interzicerea avorturilor în toate cazurile cu excepţia celor de urgenţă,7 documentul constituie, fără îndoială, o schimbare esenţială spre bine.

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Aceste expresii de valori obţin forţă juridică în Articolul 10, care enumeră echitatea, justiţia socială, egalitatea, nediscriminarea şi „protecţia celor marginalizaţi” printre valorile naţionale şi principiile de guvernare care trebuie utilizate în aplicarea şi interpretarea Constituţiei şi a altor legi, precum şi în elaborarea şi implementarea politicilor naţionale.9 De asemenea, acest fapt este subliniat în Articolul 20 (4)(a), care menţionează egalitatea şi echitatea drept valori ce trebuie promovate în interpretarea Declaraţiei drepturilor, precum şi în Articolului 21 (3), care obligă autorităţile statului să ţină cont de necesităţile grupurilor vulnerabile din societate.

Astfel, putem deduce că redactorii Constituţiei au considerat că egalitatea, protecţia grupurilor vulnerabile de discriminare şi respectarea diversităţii etnice, religioase, culturale şi lingvistice reprezintă principii fundamentale care trebuie luate în calcul în interpretarea Declaraţiei drepturilor, în special, şi a Constituţiei, în general. Aceste prevederi sunt în contrast cu cele din Constituţia precedentă, care prezintă dreptul la nediscriminare – aşa cum se va vedea mai jos – în definiţii negative, în special prin referire la neaplicarea lui. Şi într-adevăr, însuşi faptul că s-au discutat principiile de reper ale noii Constituţii a fost salutat de cei care considerau că documentul anterior se axa mai mult pe stabilirea mecanismelor de guvernare şi mai puţin pe exprimarea viziunii sau principiilor de guvernare.10 2. Dreptul la egalitate şi nediscriminare

Dreptul la egalitate şi nediscriminare în formula Articolului 27 al noii Constituţii reprezintă o îmbunătăţire substanţială faţă de formula din Articolul 82 al Constituţiei precedente. Articolul începe prin a oferi o garanţie a egalităţii faţă de lege, a protecţiei şi beneficiului legii,11 o garanţie care lipsea în The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Constituţia precedentă. În alineatul următor, egalitatea se defineşte prin „beneficierea deplină şi egală” de toate drepturile şi libertăţile.12 Aceste prevederi importante oferă protecţie în plus faţă de discriminare, într-o măsură mai mare decât alineatul 4 al aceluiaşi articol.

Noua Constituţie lărgeşte semnificativ lista „de temeiuri protejate” în comparaţie cu legea fundamentală precedentă: Articolul 27 (4) interzice discriminarea în baza unei liste extinse de temeiuri specifice: „rasă, sex, graviditate, stare civile, stare de sănătate, origine socială sau etnică, culoare, vârstă, dizabilitate, religie, conştiinţă, credinţă/ convingeri, cultură, port, limbă sau naştere”. Această listă oferă protecţie substanţial îmbunătăţită pentru femei, care pot beneficia de protecţie pe temei de graviditate sau stare civilă. În plus, se interzice discriminarea pe motiv de dizabilitate sau vârstă, aceste două criterii lipsind în Constituţia precedentă.13

De remarcat faptul că lista nu include nici orientarea sexuală, nici identitatea de gen, două chestiuni extrem de sensibile într-o ţară în care manifestările homosexuale rămân a fi în afara legii. Coaliţia Gaylor şi Lesbienelor din Kenya (GALCK) a criticat în acest sens Proiectul armonizat al Constituţiei, difuzând în decembrie 2009 o declaraţie în care a făcut apel ca aceste temeiuri să fie recunoscute, iar protecţia minorităţilor sexuale să fie inclusă printre împuternicirile Comisiei pentru Egalitate şi Drepturile Omului, care urmează a fi instituită conform Constituţiei.14

Discriminarea persoanelor LGBT rămâne a fi o problemă serioasă în Kenya. Relaţiile sexuale între bărbaţi sunt considerate ilegale, iar homosexualii se plâng că sunt hărţuiţi de poliţie, în special prin şantaj şi extorsiune de bani. Recent, în februarie 2010, mai mulţi lucrători din domeniul sănătăţii sexuale şi

bărbaţi suspectaţi că ar fi homosexuali au fost atacaţi de un grup de locuitori ai oraşului Mombasa, fiind ulterior reţinuţi, chipurile pentru propria lor siguranţă.15

De asemenea, Articolul 27 (4) nu oferă expres protecţie faţă de discriminare pe motiv de albinism, ceea ce a trezit îngrijorarea celor care pledează pentru o mai mare protecţie a persoanelor cu albinism. Doamna Mumbi Ngugi (Fundaţia pentru Albinism din Africa Răsăriteană) consideră că în Constituţie ar fi trebuit să se includă expres temeiul „moştenirii genetice”, ce ar acoperi persoanele cu albinism, care, potrivit ei, suferă de discriminare în câmpul muncii şi în educaţie şi cărora li se neagă dreptul la adaptare rezonabilă în legătură cu problemele lor de vedere.16

Cu toate acestea, este clar că lista de criterii protejate care se conţine în noua Constituţie este mai degrabă indicativă decât exhaustivă, începând cu fraza „Statul nu va admite discriminare directă sau indirectă pe orice motiv, inclusiv…”. Acest fapt permite a iniţia acţiuni de judecată de către cei care suferă de discriminare pe motive neenumerate expres în Articolul 27 (4), o posibilitate confirmată de semnificaţia cuvântului „inclusiv” explicată în Articolul 259 (4)(b).17 Însă secţiunea nu stabileşte niciun mecanism-test de includere a noilor criterii, aşa cum s-a procedat, bunăoară, în legislaţia Sud-Africană18 şi cum s-a stabilit ca fiind o practică bună în Declaraţia principiilor egalităţii.19 Aşadar, rămâne de văzut cât de progresistă va fi justiţia în interpretarea acestei prevederi. Reprezentanţii societăţii civile şi-au exprimat deja îngrijorarea privind capacitatea şi dispoziţia judecătorilor de a pronunţa hotărâri progresiste fără existenţa unui reper de acest fel. Noua Constituţie, la fel ca şi cea veche, interzice discriminarea directă şi cea indirectă, deşi documentul nu conţine nicio definiţie a

acestor termeni. Constituţia nu acoperă segregarea, hărţuirea sau victimizarea, în pofida faptului că aceste forme de discriminare sunt incluse în alte legi kenyene care reglementează sfere specifice ale vieţii.20 Articolul 27 (5) extinde interzicerea discriminării atât asupra persoanelor fizice cât şi a celor juridice.21

Articolul 27 (6) instituie obligaţia acţiunii afirmative, un concept care este explicat în Articolul 260 în felul următor: „[…] Statul va întreprinde măsuri legislative şi de alt gen, care includ, dar nu se limitează la, programe de acţiune afirmativă şi politici menite să redreseze orice dezavantaj suferit de persoane sau grupuri de persoane ca rezultat al discriminării din trecut.” Aceasta reprezintă o îmbunătăţire substanţială faţă de Constituţia precedentă, care nu face nicio referire la măsuri de acţiune pozitivă sau afirmativă. Şi cu toate că unele legi au introdus ulterior acţiunea afirmativă în anumite domenii22, extinderea acţiunii afirmative asupra tuturor domeniilor vieţii datorită Articolului 27 (6) reprezintă o importantă lărgire a sferei de aplicare a acestui concept. Partea 3 a Declaraţiei drepturilor din cadrul noii Constituţii impune anumite cerinţe legate de acţiunea afirmativă asupra statului în raport cu unele categorii, inclusiv tineretul şi grupurile marginalizate.23 3. Eliminarea excepţiilor

Probabil, cea mai importantă schimbare introdusă de noua Constituţie este produsă de o excludere, şi nu de o includere. Abordarea dreptului la egalitate şi nediscriminare din Articolul 27 diferă de cea din Articolul 82, echivalentul său din Constituţia precedentă, care i-a oferit definiţii negative, descriindu-i sfera de aplicare în termeni de excepţii şi limitări. Astfel, Articolul 27 nu reproduce Articolul 82 (4), care prevede exThe Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

cepţii esenţiale pentru aplicarea dreptului la nediscriminare,limitându-l la patru domenii importante. La o examinare mai îndeaproape, apar şi mai multe motive pentru îngrijorare, dacă e să analizăm impactul general, dar şi consecinţele limitării aplicării legii în fiecare caz în parte.

Paragraful 82 (4)(a) instituia o excepţie pentru toate legile aplicabile faţă de necetăţeni. Această excepţie este deosebit de semnificativă în lumina dificultăţilor cu care se confruntau unele categorii de persoane – de exemplu, nubienii kenyeni – în efortul de a dobândi cetăţenia kenyană. Circa 100 de mii de nubieni kenyeni sunt practic apatrizi din cauza discriminării cu care se confruntă în accesul la cetăţenie, inclusiv refuzul arbitrar şi amânări repetate în asigurarea cu acte de identitate.24 Datorită acestei situaţii, nubienii kenyeni întâlnesc probleme serioase în achiziţia de pământ şi a altor proprietăţi, în angajare în câmpul muncii şi în accesul la serviciile publice. Şi cu toate că potrivit Legii cetăţeniei (1963) aceste persoane au tot dreptul la cetăţenie, fiind locuitori naturalizaţi ai Kenyei, obstacolele practice legate de obţinerea dreptului de proprietate asupra pământului, a dovezii reşedinţei, a unui loc de muncă permanent şi a actelor de identitate, cum ar fi paşapoartele, acest drept le este deseori negat.25 Eliminarea excepţiei date, împreună cu modificările progresiste la legislaţia ce reglementează dobândirea cetăţeniei introduse în Capitolul 3 al noii Constituţii, va ameliora situaţia, deşi unii reprezentanţi ai acestei categorii vor continua să aibă dificultăţi în obţinerea cetăţeniei.26 Paragraful 82 (4)(b) al Constituţiei din 1964 excludea toate aspectele de drept personal, cum ar fi „adopţia, căsătoria, divorţul, înmormântarea, transmiterea proprietăţii după moarte”, iar paragraful 82 (4)(c) scutea toate sistemele de drept cutumiar de aplicarea

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

acestei secţiuni. Aceste dispoziţii au avut un impact semnificativ în limitarea drepturilor femeilor, mai cu seamă ale celor din zonele rurale sau izolate ale ţării, acolo unde probabilitatea de a aplica anume sistemele tradiţionale de drept şi justiţie este mare. Dreptul de proprietate asupra pământului al femeilor este, de obicei, garantat de relaţiile matrimoniale, iar în multe localităţi rurale moartea soţului, separarea sau divorţul le poate pune într-o situaţie vulnerabilă. Astfel, pentru multe femei, inegalitatea în domeniile guvernate de dreptul personal şi dreptul cutumiar stau la baza dezavantajului pe care îl riscă. Viziunile tradiţionale privind rolul femeilor în căsătorie şi inabilitatea lor de a moşteni bunuri sunt, de regulă, suficiente pentru a le condamna la relaţii de aservire pe viaţă.27 Extinderea sferei de aplicare a dreptului la nediscriminare asupra acestor domenii ale dreptului ar putea avea un impact semnificativ asupra drepturilor femeilor din localităţile rurale şi a dezavantajelor cu care se confruntă.

În acelaşi timp, în Articolul 2 (4) al noii Constituţii, redactorii au mers şi mai departe în a stabili supremaţia Constituţiei şi a drepturilor incluse asupra sistemelor de drept cutumiar. Articolul 2 (4) stipulează expres că “orice lege, inclusiv cutumă, care este incompatibilă cu prezenta Constituţie este neavenită în măsura incompatibilităţii […]”. Această dispoziţie, împreună cu eliminarea excepţiilor respective din Articolul 82 (4)(b) şi (c), oferă o oportunitate reală de a extinde protecţia în faţa discriminării asupra domeniilor de importanţă crucială pentru femei.

Paragraful 82 (4)(d) al Constituţiei vechi prevedea o excepţie universală, care excludea discriminarea în cazurile în care aceasta era „justificabilă în mod rezonabil într-o societate democratică”. Cu toate că Articolul 27 nu conţine o astfel de excepţie legată de dreptul

la egalitate şi nediscriminare, Articolul 24 al noii Constituţii instituie o limitare de interes public aplicabilă pentru aproape toate drepturile ce se conţin în Declaraţie.28 Ea este formulată în felul următor:

„Niciun drept sau nicio libertate fundamentală din Declaraţia drepturilor nu va fi limitat/ă decât prin lege şi doar în măsura în care limitarea este rezonabilă şi justificabilă într-o societate democratică bazată pe demnitatea umană, egalitate şi libertate […].”29

Această prevedere merită a fi analizată în contextul dreptului la egalitate şi nediscriminare din două perspective. În primul rând, limitarea nu poate fi considerată caracteristică dreptului inclus în Articolul 27, ea constituind o limitare a cărei aplicabilitate este în mod intenţionat restrânsă. Şi într-adevăr, Articolul 24 (2) şi (3) stipulează exigenţe amănunţite faţă de stat, persoane sau legislaţie, pentru a asigura justificarea limitării unei libertăţi. În al doilea rând, demnitatea, egalitatea şi libertatea sunt stipulate ca fiind valori indispensabile pentru o societate democratică, crescând şansele ca impactul unei excepţii asupra egalităţii să fie unul dintre factorii principali în justificarea acesteia. 4. Drepturi speciale pentru grupurile vulnerabile

Pe lângă protecţia generală în faţa discriminării prevăzută de Articolul 27, Partea 3 a Declaraţiei drepturilor stipulează protecţie specială pentru anumite categorii de persoane, inclusiv vulnerabile, cu scopul de a asigura „o mai mare certitudine în privinţa aplicării acestor drepturi şi libertăţi fundamentale faţă de anumite grupuri de persoane”.30 Această parte se referă la aplicarea drepturilor faţă de copii, persoane cu dizabilităţi, tineri, „minorităţi şi grupuri marginalizate” şi persoane în vârstă.

Articolele 53, 55 şi 57 prevăd drepturi speciale pentru copii, tineri şi, respectiv, persoane în etate. Articolul 260 defineşte copiii ca persoanele cu vârsta de până la 18 ani, tinerii – cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani şi persoanele în etate – cu vârsta de peste 60 de ani. Aceste articole prevăd un şir de drepturi speciale pentru fiecare categorie în parte, inclusiv garanţii pentru dreptul de a avea acces la educaţie (copii şi tineri), acces la locuri de muncă (tineri) şi dreptul de a primi îngrijire şi asistenţă adecvată din partea familiei şi a statului (persoane în etate) – garanţii ce reprezintă un bonus binevenit la protecţia în faţa discriminării prevăzută de Articolul 27 şi ar trebui să constituie o platformă utilă pentru asigurarea participării egale pentru fiecare grup în domeniile respective.

Articolul 54 se axează pe drepturile persoanelor cu dizabilităţi, iar alineatul 1 al acestuia prevede un şir de drepturi speciale, inclusiv dreptul de a fi tratat cu demnitate şi respect. Dizabilitatea este definită în Articolul 260 ca o stare ce include un handicap fizic, senzorial, mental, psihologic sau de alt gen, care afectează „capacitatea persoanei de a efectua activităţi obişnuite de zi cu zi”. Şirul afecţiunilor catalogate drept forme de dizabilitate este în câştig în comparaţie cu lista inclusă în Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, însă referirea la „capacitatea de a efectua activităţi obişnuite de zi cu zi” ar putea îngusta definiţia în comparaţie cu cea din Convenţie, care cuprinde „participarea deplină şi efectivă în societate în condiţii de egalitate cu ceilalţi”.31

Articolul 54 prevede drepturi speciale privind accesul în instituţii de învăţământ, instituţii publice, transport şi accesul la informaţie.32 De asemenea, se stipulează dreptul de a folosi limbajul mimico-gestual, limbajul Braille şi alte căi de comunicare, precum şi materiale sau dispozitive menite pentru a The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

depăşi constrângerile legate de dizabilitate.33 În noua Constituţie există şi alte prevederi care obligă statul să promoveze limbajul mimico-gestual kenyan, limbajul Braille şi „alte formate şi tehnologii de comunicare accesibile persoanelor cu dizabilităţi”.34 Articolul 54 confirmă obligaţia acestuia de a asigura implementarea progresivă a principiului conform căruia persoanele cu dizabilităţi trebuie să ocupe cinci procente din funcţiile publice numite şi alese.35 Aceste dispoziţii reprezintă o îmbunătăţire substanţială faţă de Constituţia precedentă, care nu recunoştea dizabilitatea ca pe un temei de discriminare. Drepturile speciale vin să întărească protecţia garantată în Legea privind persoanele cu dizabilităţi, care interzice discriminarea directă în: câmpul muncii, învăţământ, sănătate, accesibilitate şi mobilitate, edificiile publice, transportul public, sporturi şi agrement, secţiile de votare, procesul de votare, şi prevede obligaţii de adaptări rezonabile la locul de muncă, în instituţiile de învăţământ şi în edificiile publice.36 Articolul 56 prevede drepturi şi protecţie adiţionale pentru „minorităţi şi grupurile marginalizate”, o clasificare ce cuprinde, eventual, toate persoanele ce riscă să fie discriminate. Termenul de „minoritate” nu este explicat în Constituţie, însă cel de „grupuri marginalizate” este definit în Articolul 260 ca fiind toate persoanele dezavantajate de discriminare pe unul sau mai multe temeiuri stipulate în Articolul 27 (4).37 Articolul obligă statul să întreprindă măsuri – inclusiv de acţiune afirmativă – pentru a asigura participarea acestor categorii la guvernare, educaţie şi muncă, precum şi accesul lor la apă, servicii medicale şi infrastructură, şi pentru a le ajuta să îşi dezvolte valorile culturale, limba şi obiceiurile. Astfel, acest articol garantează importante drepturi adiţionale în legătură cu toate temeiurile interzise şi poate deveni un ghid util în interpretarea

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Articolului 27 (6) în domenii mai particulare ale vieţii.

Partea 3 însă nu prevede drepturi speciale şi pentru „comunităţile marginalizate”, o categorie definită în Articolul 260 ca incluzând comunităţile mici, patriarhale, indigene sau pastorale.38 Această categorie nu se regăseşte nici în lista de temeiuri protejate din Articolul 27, cu toate că majoritatea formelor de discriminare împotriva lor ar putea fi legate de un temei protejat în mod expres (rasa, originea socială sau etnică, cultura şi limba – toate enumerate în Articolul 27).

De remarcat lipsa unei secţiuni dedicate drepturilor femeilor în Partea 3 a Declaraţiei drepturilor, deşi acest fapt se poate datora locului special pe care îl ocupă egalitatea de gen mai departe în Constituţie. Articolul 27 (3) prevede o garanţie largă a tratamentului egal al femeilor şi bărbaţilor, „inclusiv dreptul la şanse egale în activităţi politice, economice, culturale şi sociale”. De altfel, egalităţii de gen i se acordă o atenţie sporită în noua Constituţie: bărbaţii şi femeile sunt egalaţi în drepturi atât în timpul căsătoriei cât şi după destrămarea ei;39 egalitatea între părinţii şi sóţii de sexe diferite este garantată la dobândirea cetăţeniei prin naştere şi căsătorie;40 iar „eliminarea discriminării de gen în legile, obiceiurile şi practicile” privind relaţiile funciare este inclusă ca unul dintre principiile de bază ale politicii funciare.41 Cum s-a menţionat mai sus, supremaţia Constituţiei, în formula Articolului 2, în special supremaţia acesteia în raport cu dreptul cutumei, va extinde semnificativ dreptul la nediscriminare într-un şir de domenii ale dreptului care reglementează relaţiile personale, matrimoniale şi patrimoniale.42 De asemenea, noua Constituţie instituie garanţii substanţiale cu scopul de a spori reprezentarea femeilor în viaţa publică. Articolul

27 (8) obligă statul să întreprindă măsuri pentru a se asigura ca „nu mai mult de două treimi din membrii unui organ ales sau numit” să fie persoane de acelaşi sex. Alte dispoziţii rezervă loc pentru femei în Adunarea Generală, Senat* şi Adunările Districtuale.43 Aceste dispoziţii ar trebui să aibă un efect pozitiv substanţial asupra reprezentării femeilor şi rolului lor în procesul de luare a deciziilor la toate nivelurile de guvernare. 5. Diversitatea etnică, religioasă şi culturală

În Kenya locuiesc peste 40 de grupuri etnice şi triburi, inclusiv Kikuyu (22%), Luhya (14%), Luo (13%), Kalenjin (12%), Kiisi (11%), Kamba (6%), Meru (6%) şi Maasai (1%),44 etnia, tribul şi regiunea continuând să aibă un rol decisiv şi, totodată, dezbinător în politica naţională. Precum remarcă Yash Ghai şi Jill Cottrell Ghai într-un articol recent ce compară noua Constituţie cu cea veche:

“Politica noastră s-a transformat, în mare parte, într-o politică a etniilor. Politicienii găsesc că, dacă speculezi problema etniilor, prin aţâţarea sentimentelor de loialitate etnică, pe de o parte, şi a animozităţilor etnice, pe de alta, e uşor să atragi adepţi. [… ]Ei promit tribului lor dezvoltare şi alte beneficii în schimbul voturilor […] Politica etniilor a influenţat atitudinea cetăţenilor faţă de instituţiile de stat, prin divizarea lor în „ale noastre” şi „ale duşmanilor”. De aceea, lipsa încrederii în guvernare este omniprezentă.”45

Rolul jucat de identitatea etno-regională în escaladarea manifestărilor violente postelectorale din 2007 a constat în identificarea unei reglementări care ar satisface îngrijoră-

rile diferitelor grupuri etnice, fără a agrava însă tensiunile etnice, ceea ce a prezentat o chestiune primordială pentru Procesul de Dialog şi Reconciliere Naţională din Kenya şi, respectiv, pentru procesul de revizuire constituţională.46 De aceea, regăsim în noua Constituţie mai multe încercări de a identifica o reglementare echitabilă care să împace diferite grupuri etno-regionale, în particular dispoziţii privind reprezentarea, descentralizarea şi accesul la resurse. Acest fapt explică şi importanţa atribuită interzicerii discursului motivat de ură: Articolul 33 limitează libertatea expresiei, specificând că această libertate nu include discursul motivat de ură şi „chemarea la ură care constituie incitare etnică, denigrarea altora sau incitarea la violenţă împotriva lor”.47

Importanţa de a recunoaşte diversitatea culturală, etnică şi religioasă din Kenya este reflectată în Preambulul noii Constituţii şi pe parcursul Capitolului 2, care prezintă principiile fundamentale ale republicii. Angajamentul de a recunoaşte diversitatea şi, în acelaşi timp, de a păstra unitatea se regăseşte şi în compartimentul dedicat limbilor, care recunoaşte două limbi oficiale (kiswahili şi engleza), însă obligă statul să promoveze şi să protejeze „diversitatea limbilor popoarelor Kenyei”.48 Prevederea privind religia stipulează că nu există nicio religie de stat.49 De asemenea, noua Constituţie recunoaşte importanţa patrimoniului cultural divers al Kenyei, iarăşi subliniind unitatea naţională şi diversitatea.50 În privinţa reprezentării, noua Constituţie cere tuturor partidelor politice să poarte un caracter naţional, specificând că partidele nu pot fi constituite în baza unor criterii religi-

* Senatul este camera superioară a parlamentului kenyan, care abia urmează a fi stabilit, aşa cum prevede noua Constituţie

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

oase, lingvistice, etnice, de gen sau regionale şi nu au dreptul „să se antreneze în pledoarii ale urii motivate de oricare din aceste temeiuri”.51 Limitările potenţiale impuse de această dispoziţie minorităţilor etnice care simt că interesele lor nu pot fi reprezentate de un partid mai generalist găsesc o oarecare mângâiere în Articolul 100 (d) şi (e), care cere Parlamentului să adopte legi ce ar promova reprezentarea minorităţilor etnice şi comunităţile marginalizate, cu toate că rămâne de văzut cât de funcţionale şi aplicabile în practică vor fi aceste cerinţe.52 Parlamentul este, de asemenea, obligat să adopte legi pentru a asigura reflectarea la nivel de district a diversităţii culturale şi comunitare şi implementarea mecanismelor de protecţie a minorităţilor din cadrul districtelor.53

Transferul de puteri către administraţiile districtuale este perceput ca o importantă măsură de asigurare a distribuirii echitabile a resurselor în ţară şi de reducere a rolului dezbinării etno-regionale în politica naţională. Potrivit noii Constituţii, puterea de stat este exercitată atât la nivel central cât şi la nivel de district.54 Legea fundamentală stabileşte 47 de districte cu un grad de autonomie mare, cu scopul de a „promova unitatea naţională prin recunoaşterea diversităţii” şi de a asigura partajarea echitabilă a resurselor.55 Structura districtelor reproduce la scară mai mică structura puterii centrale, având un corp legislativ compus din reprezentanţi ai circumscripţiilor electorale, un Guvernator executiv şi un comitet executiv.56 Districtele sunt împuternicite cu un şir larg de competenţe,57 deşi nu se poate afirma categoric că aceste competenţe sunt suficient reglementate de guvernul central şi efectiv exercitate la nivel local. Cel mai important e că noua Constituţie prevede un şir de garanţii pentru ca districtele

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

să fie asigurate cu suficiente resurse pentru a fi capabile de a-şi exercita puterea. Articolul 202 stipulează că venitul va fi împărţit echitabil între guvernul central şi administraţiile districtuale, iar Articolul 203 stabileşte o listă amănunţită de criterii pentru determinarea acestor proporţii echitabile, inclusiv asigurarea administraţiilor districtuale cu suficiente resurse pentru exercitarea adecvată a funcţiilor lor, inegalităţile economice în cadrul şi între districte, precum şi necesitatea de a prevedea acţiuni afirmative pentru zonele şi categoriile dezavantajate.58 Articolul 203 (2) prevede o garanţie minimă potrivit căreia 15% din venitul anual la bugetul central trebuie alocate administraţiilor districtuale. Recunoscând diferenţele dintre districte în prestarea serviciilor de primă necesitate, noua Constituţie stabileşte un Fond de egalizare pentru a accelera progresul şi atingerea egalităţii în zonele marginalizate. În Fond, înfiinţat pe o durată de douăzeci de ani de la intrarea în vigoare a Constituţiei, cu o posibilă prelungire în cazul în care se găseşte sprijinul a jumătate din membrii Adunării Naţionale şi jumătate din membrii Senatului59, sunt transferate 0,5% din venitul naţional anual.

Accesul echitabil la resurse, servicii publice şi infrastructură este un subiect foarte controversat în Kenya, luând în considerare rolul pe care l-a avut patronajul regional în politică. Din acest motiv, Fondul de egalizare este un pas înainte deosebit de important, mai cu seamă pentru cele mai marginalizate regiuni ale ţării. Articolul 6 (3) prevede căi de îmbunătăţire a accesului acestor zone şi comunităţi prin instituirea unei obligaţii a statului de a asigura acces adecvat la serviciile publice guvernamentale pe întreg teritoriul ţării. Mai mult, accesul echitabil la pământ este pus în capul listei principiilor politicii funciare.60

6. Stabilirea unei Comisii de reglementare în domeniu În termeni practici, una dintre cele mai importante schimbări introduse de noua Constituţie se conţine în Articolul 59, care prevede înfiinţarea Comisiei Naţionale pentru Drepturile Omului şi Egalitate (KNHREC), aceasta urmând să înlocuiască Comisia Naţională pentru Drepturile Omului şi Comisia Naţională pentru Genuri şi Dezvoltare.61 Rămâne de văzut dacă legea privind formarea Comisiei unificate va dispune şi dizolvarea Comisiei pentru Coeziune şi Integrare şi a Consiliului pentru Persoanele cu Dizabilităţi, ambele recent formate, astfel încât noul organ să se poată ocupa eficient de toate aspectele în domeniul egalităţii şi nediscriminării. Guvernul este obligat să propună un act legislativ care să asigure crearea Comisiei timp de un an de la adoptarea Constituţiei.62

Articolul 59 (2) prevede o listă largă de atribuţii pentru KNHREC, inclusiv promovarea drepturilor omului şi egalităţii de gen, monitorizarea, sesizarea şi funcţia de a primi şi a investiga plângerile cetăţenilor, a iniţia investigaţii proprii şi a activa în calitate de „organ principal al statului în asigurarea conformării cu obligaţiile şi tratatele privind drepturile omului”. Atribuţiile KNHREC coincid, în mare măsură, cu cele ale actualei Comisii Naţionale pentru Drepturile Omului,63 dar sunt cu mult mai largi decât cele ale Comisiei Naţionale pentru Genuri şi Dezvoltare, care este în esenţă un organ consultativ, fără competenţe investigative.64 Mai rămân îngrijorări în legătură cu lipsa unor menţiuni referitoare la soarta de mai departe a Comisiei Naţionale pentru Coeziune şi Integrare, creată în 2008, şi a Consiliului pentru Persoanele cu Dizabilităţi, precum şi cu lipsa de claritate privind rolul noii Comisii în aplicarea dreptului la egalitate şi nediscri-

minare. În pofida referirii la egalitate în denumirea Comisiei, Articolul 59 (2) acoperă doar parţial subiectul, cu excepţia referirii specifice la egalitatea de gen în paragraful (b). Niciun alt temei al discriminării nu se menţionează direct, iar atribuţiile Comisiei sunt legate mai în toate cazurile de drepturile omului, şi mai puţin de egalitate. Astfel, rolul KNHREC în promovarea şi implementarea dreptului la egalitate şi nediscriminare urmează a fi definit în legea privind crearea Comisiei. 7. Probleme

În pofida îmbunătăţirilor reale în ceea ce priveşte dreptul la egalitate şi nediscriminare introduse de noua Constituţie, o serie de aspecte rămân a fi destul de problematice. Vom menţiona, în primul rând, trecerea cu vederea a problemei discriminării persoanelor LGBT, precum şi mai multe prevederi care permit în continuare discriminarea femeilor.

În afară de faptul că orientarea sexuală nu se recunoaşte ca fiind un temei interzis de discriminare, definiţia „căsătoriei” în Articolul 45, care reglementează viaţa de familie, este formulată în felul următor: „Fiecare adult are dreptul să se căsătorească cu o persoană de sex opus”,65 astfel negându-se legitimitatea căsătoriilor civile între persoane de acelaşi sex. Mai mult, în pofida angajamentului general faţă de principiul egalităţii integrat în preambul şi în articolele interpretative, legea nu schimbă practic cu nimic situaţia privind criminalizarea relaţiilor consensuale între bărbaţi.66

După cum s-a menţionat mai sus, dreptul la viaţă stipulează că viaţa începe odată cu conceperea, iar avorturile sunt permise doar în cazuri de urgenţă medicală. Această prevedere nu pleacă departe de la definiţiile Codului Penal din 196367, în pofida statisticilor care The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

arată că în Kenya, din cauza avorturilor nesigure, mor anual circa 300 mii de femei.68 Şi cu toate că noua Constituţie nu urmează să producă modificări în legislaţia din domeniu, această prevedere a stârnit spiritele în societatea kenyană, în special în sânul bisericii, avorturile devenind mobilul unei campanii de protest.69

Un alt motiv de îngrijorare este stabilirea, conform Articolului 170, a judecătoriilor Kadhi, cu jurisdicţie asupra chestiunilor legate de „statutul personal, căsătorie, divorţ sau moştenire” în procesele în care toate părţile implicate sunt de religie musulmană. Îngrijorările sunt dictate de faptul că femeile pot fi constrânse să se adreseze acestor instanţe, unele studii arătând că hotărârile emise de Kadhi discriminează femeile în soluţionarea chestiunilor de drept matrimonial.70

Îngrijorarea privind hotărârile potenţial discriminatorii emise de aceste instanţe este accentuată de prevederea conţinută în Articolul 24 conform căreia dreptul la egalitate şi discriminare va fi restrâns „în proporţie strict necesară pentru aplicarea legii musulmane în instanţele Kadhi”71. Concluzii

Dincolo de aceste şi de alte probleme deloc de neglijat, noua Constituţie cuprinde o mulţime de dispoziţii progresiste în ceea ce priveşte dreptul la egalitate şi nediscriminare, dar nu oferă răspunsuri la toate întrebările. Mai degrabă, ea „ascunde” o întrebare şi anume: Cum va folosi societatea kenyană acest document pentru a asigura o mai mare egalitate în practică?

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Noua Constituţie prezintă un şir de oportunităţi care, pentru a atinge un progres real, trebuie valorificate. Trebuie iniţiate campanii de informare publică, pentru a aduce la cunoştinţă femeilor că ele au dreptul constituţional la nediscriminare, care poate fi utilizat, de exemplu, pentru a contesta împărţirea bunurilor familiei după moartea tatălui. Trebuie iniţiate acţiuni legale strategice în lupta contra discriminării persoanelor LGBT, pentru a obţine prin intermediul instanţelor recunoaşterea orientării sexuale şi a identităţii de gen ca temeiuri protejate. De asemenea, trebuie iniţiate activităţi de instruire destinate studenţilor facultăţilor de drept, juriştilor şi judecătorilor, pentru a-i ajuta să înţeleagă cum să interpreteze şi să aplice noile prevederi, în spiritul intenţiei redactorilor Constituţiei şi de o manieră echitabilă şi consecventă.

Însă, probabil, cea mai mare oportunitate apărută odată cu adoptarea Constituţiei reprezintă şi cea mai mare provocare. Constituţia din 2010 oferă o bază solidă pentru dreptul la egalitate şi nediscriminare într-o Kenye a secolului al XXI-lea. Cu toate acestea, ea este – de nevoie – săracă în detalii. Pentru a înrădăcina cu adevărat dreptul la egalitate şi nediscriminare, sunt necesare legi anti-discriminare cuprinzătoare şi o jurisprudenţă progresistă, care ar oferi termenii şi conceptele-cheie, detalii privind dreptul la nediscriminare în diferite domenii ale vieţii, ar institui obligaţii specifice pentru guvern şi alte sectoare, ar stabili competenţele Comisiei Naţionale pentru Drepturile Omului şi Egalitate. Noua Constituţie reprezintă un pas important, dar, în acelaşi timp, doar un prim pas.

1 Jim Fitzgerald – Ofiţer pentru advocacy şi comunicare la Equal Rights Trust, responsabil de proiectul Trustului din Kenya, intitulat Abilitarea grupurilor dezavantajate din Kenya prin combaterea discriminării şi promovarea egalităţii.

2 Pentru mai multe detalii privind istoria evoluţiei procesului constituţional din Kenya a se vedea: Comitetul de Experţi pentru Revizuirea Constituţională, Raportul preliminar al Comitetului de experţi lansat la publicarea Proiectului armonizat de Constituţie, noiembrie 2009, disponibil la: http://www.coekenya.go.ke/ images/stories/Resources/preliminary_report.pdf. 3 Procesul de Dialog şi Reconciliere Naţională din Kenya, Raportul Comisiei pentru investigarea evenimentelor postelectorale violente, octombrie 2008-februarie 2008, disponibil la: http://www.dialoguekenya.org/docs/PEVReport1.pdf.

4 Procesul de dialog şi reconciliere naţională din Kenya, Agenda adnotată a Procesului de dialog şi reconciliere naţională din Kenya, februarie 2008, disponibil la: http://www.dialoguekenya.org/docs/Signed_Annotated_Agenda_Feb1st.pdf.

5 Comitetul de experţi pentru revizuirea constituţională, Raportul Comitetului de experţi publicat la prezentarea Proiectului revizuit şi armonizat al Constituţiei către Comisia parlamentară specială pentru revizuire constituţională, ianuarie 2010, disponibil la: http://www.coekenya.go.ke/images/stories/Resources/Final_Report_on_the_Reviewd_Draft.pdf. 6 Constituţia Kenyei, art. 26 (2). 7 Ibid., Articolul 26 (4). 8 Ibid., Preambulul.

9 Ibid., Articolul 10 (2) (b).

10 Ghai Y.şi Cottrell Ghai J., Alegerea referendumului: analiză comparată a noii Constituţii şi a Constituţiei actuale, iulie 2010, p. 3. 11 Constituţia Kenyei, Articolul 27 (1). 12 Ibid., Articolul 27 (2).

13 Articolul 82 (3) al Constituţiei kenyene din 1963 spune: „În secţiunea de faţă termenul „discriminatoriu” se referă la tratamentul diferit aplicat faţă de diferite persoane şi legat, în întregime sau în principal, de trăsăturile respective de rasă, trib, origine sau alte criterii de provenienţă, opinii politice, culoare, credinţă sau sex”.

14 Coaliţia Gaylor şi Lesbienelor din Kenya, Memorandum în atenţia Comitetului de experţi pentru reforma constituţională, 11 decembrie 2009, disponibil la: http://galck.org/index.php?option=com_content&view=article&id=50:c onst&catid=18:constitu tion&Itemid=18. 15 Human Rights Watch, Opriţi Campania Anti-Gay, februarie 2010, disponibil la: http://www.hrw.org/en/ news/2010/02/17/kenya-halt-anti-gay-campaign. 16 Equal Rights Trust, Interviu cu Mumbi Ngugi, 18 iulie 2010.

17 Constituţia Kenyei, Articolul 259 (4)(b) spune: „cuvântul „inclusiv” se va interpreta ca „include, dar nu se limitează la...’” 18 Legea privind promovarea egalităţii şi prevenirii discriminării injuste din 2000, Articolul 1 (xxii)(b).

19 The Equal Rights Trust, Declaraţia principiilor egalităţii, Londra 2008, Principiul 5, p. 6.

20 Legea privind coeziunea şi integrarea naţională din 2008 interzice segregarea, hărţuirea şi victimizarea. Legea privind infracţiunile sexuale prevede pedepse pentru hărţuire sexuală. 21 Constituţia Kenyei, Articolul 260.

22 Inclusiv Legea cu privire la persoanele cu dizabilităţi din 2003, Legea privind coeziunea şi integrarea naţională The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

din 2008 şi Legea cu privire la angajarea în câmpul muncii din 2007.

23 Constituţia Kenyei, Partea 3 a Declaraţiei drepturilor, art. 52-57. Aceste drepturi sunt analizate în capitolul Drepturi speciale pentru grupurile vulnerabile. 24 Hussein A., Nubienii kenyeni: înfruntând apatridia, Forced Migration Review, Vol. 32, aprilie 2009, pp. 19-20.

25 Pentru mai multe detalii despre situaţia nubienilor apatrizi din Kenya a se vedea: Equal Rights Trust, Detenţia, discriminarea şi necesitatea de a fi protejaţi a apatrizilor, Londra, 2010, pp. 75-76.

26 Potrivit Articolului 15 (2) al Constituţiei kenyene, persoanele care au „locuit legitim” o perioadă neîntreruptă de şapte ani pe teritoriul ţării pot solicita să fie înregistrate drept cetăţeni, o cerinţă care îi poate scuti pe nubienii din Kenya şi pe alţii de procedura de dobândire a cetăţeniei. 27 Pentru mai multe detalii despre drepturile patrimoniale şi sărăcia femeilor a se vedea: Njoki Wamai E., Femeile şi sărăcia (drepturi patrimoniale), African Women’s Rights Observatory (AWRO), 2008, disponibil la: http://awro.uneca. org/downloads/Women%20Land%20Rights%20and%20Poverty%20%20in%20kenya%20policy%20issue.doc.

28 Articolul 25 al Constituţiei kenyene prevede că dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentelor şi pedepselor crude, inumane şi degradante, robiei şi servituţii, dreptul la un proces echitabil şi la habeas corpus nu pot fi limitate. 29 Constituţia Kenyei, Articolul 24 (1). 30 Ibid., Articolul 52 (2).

31 Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, Articolul 1.

32 Constituţia Kenyei, Articolul 54 (1) (c) şi (d). 33 Ibid., Articolul 54 (1) (e) şi (f).

34 Ibid., Articolul 3 (b).

35 Ibid., Articolul 54 (2).

36 Legea privind persoanele cu dizabilităţi, 14/2003.

37 Articolul 260 al Constituţiei Kenyei prevede: „ ... un grup marginalizat înseamnă un grup de persoane care au fost sau sunt dezavantajaţi de discriminare pe unul sau mai multe temeiuri stipulate în Articolul 27 (4)”. 38 Ibid.

39 Constituţia Kenyei, Articolul 45 (3). 40 Ibid., Articolul 14 (1) şi 15 (1).

41 Ibid., Articolul 60 (1) (f).

42 Ibid., Articolul 2 (4).

43 Ibid., Articolele 97 (1) (b), 98 (1) (b) şi 177 (1) (b).

44 Toate statisticile sunt preluate din CIA World Fact Book, 2009, disponibilă la: https://www.cia.gov/library/ publications/the-world-factbook/geos/ke.html. 45 A se vedea nota 10, p. 6.

46 A se vedea, de exemplu, Proiectul de monitorizare a Procesului de dialog şi reconciliere naţională din Kenya, Contextul proiectului şi rezumatul constatărilor, 2009, disponibil la: http://www.dialoguekenya.org/docs/project%20 context%20and%20summary%20 of%20findings.pdf. 47 Constituţia Kenyei, Articolul 33 (2) (c) şi (d). 48 Ibid., Articolul 7 (3) (b).

49 Ibid., Articolul 8.

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

50 Ibid., Articolul 11 (2).

51 Ibid., Articolul 91 (2) (a).

52 Anexa 5 a Constituţiei Kenyei stipulează că asemenea legi trebuie adoptate în decursul a 5 ani de la intrarea în vigoare a Constituţiei. 53 Constituţia Kenyei, Articolul 197 (2). 54 Ibid., Articolul 1 (4).

55 Ibid., Articolul 174 (b) şi (g).

56 Ibid., Capitolul 11, Partea 2.

57 Ibid., Anexa 4, Partea 2.

58 Ibid., Articolul 203 (1)(d), (g) şi (h).

59 Ibid., Articolul 204.

60 Ibid., Articolul 60 (1) (a).

61 Anexa 6, Articolul 26 al Constituţiei Kenyei prevede că membrii Comisiei Naţionale pentru Drepturile Omului şi ai Comisiei Naţionale pentru Genuri şi Dezvoltare vor deveni membri ai Comisiei unificate create conform Articolului 59. 62 Constituţia Kenyei, Anexa 5.

63 Legea cu privire la Comisia Naţională pentru Drepturile Omului din 2002, Articolul 16 (1).

64 Legea 13/2003 privind Comisia Naţională pentru Genuri şi Dezvoltare, Articolul 6.

65 Constituţia Kenyei, Articolul 45 (2).

66 Codul Penal din 1963, articolele 162, 163 şi 165.

67 Codul Penal din 1963, articolele 158, 159 şi 160 interzic „achiziţia avortării” de către femeia gravidă sau de către oricare altă persoană. Articolul 240 prevede o excepţie pe motiv de sănătate.

68 Federaţia Femeilor Avocate, Raportul din Umbră la Rapoartele 5 şi 6 ale Guvernului Kenyei, pe marginea Convenţiei internaţionale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare a femeilor, 2007, p.22, disponibil la: http:// www.iwraw-ap.org/resources/pdf/Kenya%20SR%20final.pdf

69 A se vedea, de exemplu, Poghisio S., Constituţia are prea multe defecte pentru a rezista la proba timpului, The Nation, 17 iulie 2010, p. 13.

70 A se vedea nota 10, p. 9: „ problemele care pot apărea sunt favorizarea tatălui la stabilirea custodiei (asupra copiilor minori în caz de divorţ)... limitarea pensiei alimentare şi diferenţele în proporţiile moştenirii dintre femei şi bărbaţi, aşa cum se prevede în legea musulmană”. 71 Constituţia Kenyei, Articolul 24 (4).

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Abilitarea Grupurilor Dezavantajate din Kenya prin Combaterea Discriminării şi Promovarea Egalităţii Raport: Primul An de Proiect

În iulie 2009, Equal Rights Trust (ERT) a iniţiat în Kenya proiectul Abilitarea grupurilor dezavantajate prin combaterea discriminării şi promovarea egalităţii, cu o durată de doi ani. Proiectul este finanţat de Departamentul pentru Dezvoltare Internaţională (DFID) prin intermediul organizaţiei sale Civil Society Challenge Fund, care urmăreşte consolidarea capacităţilor organizaţiilor societăţii civile (OSC) în ţările în curs de dezvoltare, prin parteneriate cu organizaţiile ce au sediul în Regatul Unit. ERT colaborează în cadrul proiectului cu două organizaţii partenere locale: Federaţia Femeilor Juriste (FIDA), o asociaţie naţională de femei avocate şi juriste care desfăşoară un şir de activităţi de advocacy, instruiri şi consultanţă juridică pentru femei, şi Comisia Kenyană pentru Drepturile Omului (KHRC), cea mai importantă organizaţie neguvernamentală din domeniul drepturilor omului din Kenya. Scopul proiectului este de a abilita organizaţiile societăţii civile kenyene (OSC) să devină actori-cheie în construirea unui regim antidiscriminare în ţară. ERT şi partenerii săi colaborează într-un şir de activităţi în vederea susţinerii societăţii civile din Kenya să elaboreze, redacteze şi promoveze adoptarea unei legislaţii anti-discriminare cuprinzătoare. În realizarea acestui scop general, partenerii au mai multe obiective şi scopuri complementaThe Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

re, inclusiv dezvoltarea cunoştinţelor de specialitate în domeniul dreptului la protecţie împotriva discriminării printre membrii societăţii civile, sensibilizarea actorilor politici şi a altor actori privind prevalenţa discriminării şi promovarea colaborării şi cooperării între OSC. Informaţie de fond şi context

În planificarea proiectului, ERT şi partenerii săi au încercat să valorifice rezultatele unei iniţiative a societăţii civile de a promova, în anul 2009, un proiect de Lege privind egalitatea de şanse. Proiectul a fost rezultatul activităţii unui grup de lucru juridic, format în anul 1993 cu scopul de a revizui legislaţia în domeniul gender, care a recomandat adoptarea unor legi pentru a pune în practică dispoziţiile constituţionale privind egalitatea şi pentru a iniţia măsuri de acţiune afirmativă. Ulterior, în anul 2001, un grup de organizaţii ale societăţii civile a redactat un proiect de Lege privind egalitatea de şanse. Acest proiect nu a avansat prea mult, ciocnindu-se de protestele liderilor creştini şi musulmani, care l-au criticat ca fiind „bazat pe valori occidentale”. Însă Comisia Kenyană pentru Reforme Juridice (KLRC) a preluat proiectul, operând câteva modificări, inclusiv în titlu, transformându-l în proiectul de Lege privind egalitatea de şanse.

Joc Interactiv din cadrul trainingului ERT, Nairobi 2010 The Equal Rights Review, EdiĹŁia a cincea (2010)

În anul 2008, a fost format Comitetul pentru Tratament Egal, cu scopul de a facilita discuţiile pe marginea proiectului. În perioada februarie-decembrie 2008, Comitetul, constituit dintr-o alianţă largă de organizaţii ale societăţii civile, s-a întrunit lunar. Însă întrunirile s-au întrerupt în 2009, în timp ce membrii Comitetului pentru Tratament Egal erau în aşteptarea unui răspuns din partea Comisiei Naţionale pentru Drepturile Omului şi a Comisiei pentru Reforme Juridice privind soarta de mai departe a proiectului. Proiectul a fost unul din cele patru „proiecte gender” prezentate Ministrului responsabil de domeniul gender, protecţiei copilului şi dezvoltării sociale, în vederea depunerii ulterioare spre examinare Cabinetului. Din cele patru „proiecte gender” – proiectul de Lege privind protecţia familiei, 2007; proiectul de Lege privind bunurile matrimoniale, 2007; proiectul de Lege privind căsătoria, 2007; proiectul de Lege privind egalitatea de şanse – doar ultimul nu a fost prezentat Cabinetului.

Proiectul ERT a fost lansat pe fundalul unui proces de revizuire constituţională iniţiat printr-un act al Parlamentului în 2008.1 În noiembrie 2009, la şase luni după startul proiectului ERT, Comitetul de Experţi a publicat Proiectul armonizat al Constituţiei. Proiectul Constituţiei a fost supus consultărilor publice, revizuit ad-hoc de un Comitet Parlamentar Special şi dezbătut în legislativ, după care, la 6 mai 2010, a fost publicat varianta finală. La 4 august 2010, cetăţenii Kenyei au votat în cadrul unui referendum în favoarea adoptării noii Constituţii. Studiul de documentare şi Auditul juridic

Partenerii au demarat proiectul (septembrie 2009) prin acţiuni de documentare, cu scopul de a clarifica conjunctura în care urmau să aibă loc activităţile de proiect. Acest proces a dus la elaborarea a două documente: Auditul actelor legislative privind egalitatea şi nediscriminarea şi Studiul de documentare

Barbara Cohen, Consultant ERT, formator în cadrul trainingului, Nairobi, Ianuarie 2010 The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

a atitudinilor şi competenţei societăţii civile, a rolului şi atitudinilor altor actori-cheie. Auditul juridic a confirmat supoziţia ERT şi a partenerilor săi că legislaţia anti-discriminare din Kenya este subdezvoltată şi că este mult loc pentru reforme juridice. Potrivit acestui studiu, cu toate că în unele acte legislative – cum ar fi Legea coeziunii şi integrării naţionale, Legea privind angajarea în câmpul muncii şi Legea privind persoanele cu dizabilităţi – există măsuri solide de protecţie, persistă totuşi şi un şir de lacune şi incongruenţe. În special, este vorba de excepţii serioase de la dreptul constituţional la nediscriminare, existenţa în continuare a unor dispoziţii discriminatorii cu privire la cetăţenie, succesiune şi sexualitate, precum şi lipsa protecţiei în domenii importante cum ar fi sănătatea şi învăţământul. Această stare de lucruri a subliniat şi mai mult necesitatea introducerii unei legislaţii anti-discriminare comprehensive. Studiul de documentare a identificat un număr mare de organizaţii care au fost implicate în elaborarea şi promovarea proiectului de Lege privind egalitatea de şanse, în perioada 2005-2007. Studiul a mai indicat şi asupra a trei probleme interdependente: • lipsa cunoştinţelor privind conţinutul proiectului; • lipsa informaţiei despre procesul de elaborare, finalizare şi prezentare a proiectului în atenţia Cabinetului, chiar şi printre actorii-cheie; • neimplicarea unor actori importanţi în procesul de elaborare a proiectului. Pe lângă faptul că a identificat această „lacună de cunoştinţe”, Studiul de documentare a mai oferit explicaţii cu privire la motivele eşuării încercărilor de a asigura adoptarea proiectului de lege. Constatarea cea mai importantă în acest sens a fost următoarea: membrii

Comitetului pentru Tratament Egal nu manifestau devotamentul necesar asigurării unui angajament organizaţional constant. Această lipsă de sprijin la nivel superior a dus la ”furnizarea” a prea puţine resurse umane, financiare şi organizaţionale întru susţinerea eforturilor de advocacy, situaţia fiind înrăutăţită şi de un nivel înalt de fluctuaţie a cadrelor în cadrul unor organizaţii importante. Prima masă rotundă – ianuarie 2010

Analizând constatările Studiului de documentare în privinţa necesităţilor societăţii civile, partenerii au convocat, în ianuarie 2010, o masă rotundă la Nairobi, pentru a discuta provocările, priorităţile şi oportunităţile reformei juridice în domeniul egalităţii. Se intenţiona ca masa rotundă să constituie o oportunitate de a angaja reprezentanţiicheie ai societăţii civile, actorii politici şi guvernamentali în discuţii despre necesitatea reformelor legislative pentru îmbunătăţirea protecţiei împotriva discriminării în Kenya şi despre rolul participanţilor în realizarea acestei reforme. Se intenţiona ca acest eveniment să devină prima piatră la temelia unei coaliţii largi de actori, care ar coopera în acest sens, evitând, astfel, obstacolele pe care le întâmpinase proiectul de Lege privind egalitatea de şanse. Masa rotundă a întrunit peste 30 de participanţi din 15 organizaţii, inclusiv reprezentanţi ai Comisiei pentru Reforme Juridice, ai Comisiei Parlamentare pentru Şanse Egale şi ai unui şir de organizaţii ale societăţii civile. Evenimentul urmărea patru obiective majore:

1. dezvoltarea unei înţelegeri comune despre eficienţa legilor existente în combaterea discriminării în Kenya;

2. discutarea potenţialului iniţiativelor legislative (inclusiv Proiectul armonizat al Constituţiei, proiectele de legi în domeniul The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

gender şi proiectul de Lege privind egalitatea de şanse) în combaterea discriminării în Kenya;

3. identificarea necesităţilor reformei legislative în domeniul egalităţii şi atingerea consensului asupra priorităţilor;

4. identificarea oportunităţilor reformei legislative în domeniul egalităţii.

În prima şedinţă, Tom Kagwe, vice-director executiv al KHRC, a prezentat un raport care oferea o privire de ansamblu asupra cadrului legislativ kenyan privind discriminarea. Având la bază constatările Auditului juridic, dl Kagwe s-a referit, printre altele, la obligaţiile asumate de Kenya prin tratatele internaţionale, la dreptul la nediscriminare din Constituţie, la legile specifice şi prevederile anti-discriminare din alte domenii ale legislaţiei, dar şi la legile şi actele normative discriminatorii.

Participanţii au discutat pe marginea acestei prezentări şi au căzut de acord că discriminarea reprezintă o problemă majoră în Kenya, care stă la baza multor altor probleme sociale serioase, inclusiv sărăcia şi tensiunile politice. De asemenea, participanţii au căzut de acord că incongruenţa legilor, aplicarea lor nesatisfăcătoare, lipsa de consens privind conceptele-cheie (cum ar fi adaptările rezonabile) şi ceea ce ar trebui să se considere temeiuri de discriminare au contribuit la o slabă protecţie împotriva discriminării. Participaţii au fost de părere că, în pofida diversităţii de remedii şi mecanisme de aplicare pe care le au la dispoziţie victimele discriminării, protecţiile legale sunt, în mare parte, ineficiente. S-a convenit asupra necesităţii elaborării unei legislaţii cuprinzătoare în domeniul anti-discriminării în Kenya, care să conţină concepte juridice şi definiţii clare şi să prevadă remedii solide şi eficiente. De

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

asemenea, participanţii au convenit asupra necesităţii de a crea un grup de lucru care să promoveze cele discutate în cadrul mesei rotunde, să elaboreze propuneri de politici şi modificări la proiectul de Lege privind egalitatea de şanse. În următoarea sesiune, Hilary Muthui, ofiţer de programe FIDA, a prezentat un raport asupra recentelor evoluţii în materie de legislaţie şi politici şi a perspectivelor de dezvoltare. Discutând pe marginea acestui raport, participanţii au căzut de acord că se reliefează două oportunităţi fundamentale: procesul de revizuire constituţională şi proiectul de Lege privind egalitatea de şanse; că procesul de revizuire constituţională prezintă anumite pericole imediate, dar şi o oportunitate majoră de realizare a reformei juridice. S-a ajuns la concluzia că dreptul la şanse egale şi nediscriminare incorporat în proiectul de Constituţie propus de Comitetul de Experţi este dezvoltat destul de bine, iar toate încercările existente de a modifica garanţiile constituţionale privind egalitatea trebuie contracarate. S-a convenit că proiectul de Lege privind Oportunităţile Egale trebuie să stea la baza oricăror propuneri legislative noi şi că decizia Cabinetului de a nu da curs proiectului constituia o oportunitate excelentă pentru societatea civilă de a examina, revizui şi propune din nou proiectul spre aprobare. În cadrul sesiunii finale din ziua întâi, participanţii au fost invitaţi să se implice într-o discuţie, „la o masă rotundă” şi să prezinte exemple concrete de discriminare cu care s-au confruntat ei sau alte categorii vulnerabile. Discuţiile au acoperit o listă mare de temeiuri de discriminare şi o gamă vastă de domenii ale vieţii, inclusiv angajarea în câmpul muncii, învăţământul, cetăţenia, accesul la servicii şi justiţia penală. S-a convenit ca organizatorii să utilizeze rezultatele acestei

sesiuni pentru a trasa direcţiile principale ale discuţiilor din ziua a doua asupra legislaţiei anti-discriminare, a necesităţilor şi priorităţilor în diferite domenii ale vieţii. Ziua a doua a început cu o sesiune care s-a axat pe identificarea necesităţilor specifice în ceea ce priveşte protecţia împotriva discriminării. Organizatorii au rezumat rezultatele discuţiilor din cadrul sesiunii finale din ziua precedentă şi au utilizat constatările pentru a compila o listă formată din nouă domenii ale vieţii pe care participanţii le-au identificat ca fiind afectate de discriminare (justiţia penală, drepturile de proprietate, politica şi funcţiile publice, accesul la justiţie, angajarea în câmpul muncii, poliţia, serviciile de sănătate, cetăţenia şi învăţământul). Participanţii au fost rugaţi să formeze grupuri şi să examineze fiecare dintre domeniile identificate, analizând cât mai multe exemple de discriminare şi selectând câte o problemă care să fie investigată ulterior. Fiecare grup a fost rugat să identifice prevederile legale existente în problema respectivă şi să recomande măsuri de soluţionare a problemei. Sesiunea finală a mesei rotunde a implicat elaborarea unui plan de acţiuni pentru toate organizaţiile participante. S-a convenit ca organizaţiile participante să continue colaborarea în cadrul unei coaliţii neoficiale, pentru a obţine îmbunătăţirea legislaţiei anti-discriminare. S-a mai convenit să se formeze un grup de lucru care să revizuiască proiectul de Lege privind egalitatea de şanse, să întreprindă o vizită de studiu în Regatul Unit şi să supravegheze elaborarea detaliată a unei legislaţii cuprinzătoare în domeniul anti-discriminării. În lumina caracterului imediat al procesului de revizuire constituţională, s-a convenit, de asemenea, să se purceadă neîntârziat la activităţi de advocacy, pentru a salvgarda prevederile în domeniul egalităţii incorporate în proiectul Constituţiei. Astfel,

a fost emis un comunicat comun din partea KHRC, FIDA şi ERT. Participanţii au hotărât ca FIDA şi KHRC să stabilească şi să menţină legături cu mass-media şi Comitetul parlamentar pentru şanse egale. Instruire privind conceptele-cheie ale legislaţiei anti-discriminare

După masa rotundă, partenerii au organizat un curs de instruire de două zile pentru membrii celor peste 20 de OSC din Nairobi, în intenţia de a-i învăţa să aplice prevederile juridice şi conceptele nediscriminării în activităţile lor de advocacy şi de sensibilizare a opiniei publice. Au urmat alte două cursuri de instruire (martie 2010), organizate pentru reprezentanţii OSC din oraşele Kisumu şi Mombasa şi din împrejurimile acestora, astfel numărul OSC beneficiare de instruire ridicându-se la 60. Atelierele de instruire au antrenat un număr mare de participanţi – colaboratori ai ONG-urilor, jurişti, activişti din domeniul drepturilor omului şi reprezentanţi ai organelor guvernamentale, reprezentând un spectru larg de organizaţii, inclusiv Coaliţia Gaylor şi Lesbienelor din Kenya, Iniţiativa Tomorrow’s Child şi Societatea Juridică a Kenyei.

Formatorii Barbara Cohen, consultant ERT în cadrul proiectului, şi Jacqueline Mogeni, consultant kenyan angajat prin intermediul FIDA, pentru a-i familiariza pe reprezentanţii OSC cu conceptele-cheie privind anti-discriminarea, au folosit drept bază pentru cursuri Declaraţia principiilor egalităţii2. Subiectele tratate în cadrul cursurilor au inclus: definiţiile juridice ale discriminării, analiza conceptelor „discriminare directă” şi „ discriminare indirectă”, hărţuirea, victimizarea, adaptările rezonabile, acţiunea pozitivă, excepţiile, accesul la justiţie, sarcina probei şi remediile disponibile. The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Implicarea actorilor În perioada ianuarie-mai 2010, partenerii de proiect ai ERT au avut un şir de întâlniri cu actorii principali, cu scopul de a consolida realizările primei mese rotunde din cadrul proiectului. Reprezentanţii FIDA şi KHRC s-au întâlnit cu deputatul Mohammed Affey, preşedintele proaspătului format Comitet pentru Şanse Egale, şi cu alţi membri ai acestei structuri. Aceştia au declarat că reforma juridică în domeniul egalităţii reprezintă una dintre priorităţile lor strategice, exprimânduşi dorinţa de a colabora strâns cu organizaţiile implicate în iniţiativă. Grupul s-a întâlnit şi cu Nancy Baraza, vice-preşedinta Comisiei pentru Reforme Juridice, care a promis sprijinul comisiei şi şi-a exprimat dorinţa de a coopera cu OSC în procesul de revizuire a proiectului de Lege privind egalitatea de şanse. Vizita de studiu în Regatul Unit

Participanţii la masa rotundă din ianuarie 2010 au convenit asupra formării unui grup de lucru care să elaboreze conceptele-cheie ale unei legislaţii cuprinzătoare în domeniul anti-discriminării şi o strategie pentru soluţionarea situaţiilor dificile. Grupul de lucru a întreprins o vizită de studiu în Regatul Unit (mai 2010), cu scopul de a se întâlni cu mai mulţi experţi în domeniul egalităţii şi de a lua cunoştinţă de modul în care au fost soluţionate unele situaţii dificile în Regatul Unit şi în alte jurisdicţii. Grupul s-a întâlnit cu experţi reputaţi în domeniu, inclusiv cu avocaţii Maiestăţii Sale, profesorul Sir Bob Hepple, lordul Lester de Herne Hill şi Karon Monaghan, precum şi cu reprezentanţii Comisiei pentru Egalitate şi Drepturile Omului, ai Direcţiei Guvernului pentru Egalitate şi ai Forului pentru Egalitate şi Diversitate. Grupul s-a mai întâlnit şi cu expertul în probleme juridice legate de dizabilitate, Caroline Gooding, şi cu reprezentanţii Stonewall, cea mai importanThe Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

tă organizaţie din domeniul drepturilor LGB din Regatul Unit, pentru a discuta evoluţiile legislaţiei britanice în domeniile respective.

Scopul acestei vizite a fost următorul: generarea de către grupul de lucru a unor recomandări pentru coaliţia lărgită de OSC în cinci domenii majore, în vederea elaborării unei legislaţii cuprinzătoare în domeniul anti-discriminării: structura legislativă; temeiurile (de discriminare); comportamentele interzise; sfera de aplicare materială; aplicarea şi instituţiile responsabile. Persoanele şi organizaţiile cu care s-a întâlnit grupul au fost rugate să îşi expună opiniile pe marginea acestor subiecte. Pentru comparaţie, participanţilor li s-au oferit exemple din Canada, Africa de Sud, Australia şi Regatul Unit, arătându-se în ce mod au fost soluţionate aspectele controversate sau complexe în jurisdicţiile respective. În încheierea vizitei de studiu, grupul de lucru s-a întrunit pentru a decide ce recomandări se vor face în fiecare domeniu aparte. S-a convenit asupra unei recomandări generale: trebuie să existe o Lege cu privire la antidiscriminare unică şi cuprinzătoare, care să stabilească atât elementele de fond cât şi elementele legislative necesare pentru crearea Comisiei Naţionale pentru Drepturile Omului şi Egalitate, după cum prevede proiectul noii Constituţii. Prevederile acestui proiect de lege, în eventualitatea unor contradicţii sau incompatibilităţi, ar trebui să primeze asupra dispoziţiilor oricăror altor legi ce ţin de interzicerea discriminării şi promovarea egalităţii.

În ceea ce priveşte temeiurile protejate, grupul a decis că proiectul de lege ar trebui să preia lista de temeiuri incorporate în proiectul noii Constituţii, analizând oportunitatea de a adăuga la această listă şi temeiul „moştenirii genetice”, pentru a oferi protecţie

împotriva discriminării persoanelor cu albinism. Grupul a căzut de acord asupra faptului că lista ar trebui să rămână „deschisă”, cu stabilirea unui mecanism-test pentru admiterea noilor temeiuri, în baza Principiului 5 al Declaraţiei principiilor egalităţii. De asemenea, grupul a stabilit că orice lege nouă trebuie să interzică discriminarea directă şi indirectă, discriminarea multiplă, hărţuirea, victimizarea şi nerespectarea obligaţiei de a face adaptări rezonabile, aceste concepte urmând a fi definite în proiectul de lege şi să se includă în legislaţia kenyană, acolo unde e posibil, definiţii ale comportamentelor interzise. S-a mai recomandat ca acţiunea pozitivă să fie permisă în proiectul de lege şi ca excepţiile să fie limitate, iar excluderile cu caracter general, de genul celor identificate în Constituţia actuală, să fie evitate.

În privinţa remediilor, grupul a ajuns la concluzia că orice lege nouă trebuie să utilizeze o combinaţie de remedii civile şi penale, ultimele fiind aplicabile în cazul unor infracţiuni grave şi în caz de recidivă. S-a recomandat ca proiectul de lege să prevadă instituirea unei Comisii unice, unificate pentru Drepturile Omului şi Egalitate, după cum prevede Art. 59 al proiectului noii Constituţii.

Grupul de lucru a remarcat importanţa implicării coaliţiei lărgite în elaborarea conţinutului proiectului de lege, înainte ca să se meargă mai departe, şi necesitatea organizării unui atelier de lucru în Nairobi pentru alcătuirea unei „hărţi legislative” detaliate, care să prezinte conţinutul proiectului de lege. De asemenea, grupul a recomandat atragerea, cât mai curând posibil, a actorilor-cheie, inclusiv a Comisiei Kenyene pentru Drepturile Omului, a Comisiei pentru Genuri şi Dezvoltare, a Consiliului pentru Persoanele cu Dizabilităţi, a Comitetului parlamentar pentru Şanse Egale.

„Harta legislativă” La mijlocul lunii iulie 2010, partenerii au desfăşurat, pentru reprezentanţii societăţii civile şi pentru alţi actori, a doua masă rotundă cu scopul de a discuta recomandările formulate de către grupul de lucru şi de a întreprinde următorii paşi în vederea elaborării unei „hărţi legislative” pentru proiectul Legii cu privire la anti-discriminare. Participarea la eveniment a fost considerabilă, fiind atestată prezenţa reprezentanţilor din peste 20 de organizaţii, inclusiv Comisia pentru Genuri şi Dezvoltare şi Consiliul pentru Persoanele cu Dizabilităţi, dar şi a reprezentanţilor unui număr mare de organizaţii ale societăţii civile.

În debutul atelierului, în cuvântul său inaugural, Tom Kagwe, reprezentant KHRC şi membru al grupului de lucru, s-a referit la vizita de studiu în Regatul Unit, la procesul de elaborare a recomandărilor de către grupul de lucru şi la conjunctura de politici în care s-a desfăşurat acest proces, cu un accent special pe referendumul constituţional ce urma să aibă loc. Cea de-a doua prezentare, ţinută de dna Nancy Baraza, vice-preşedintă a Comisiei pentru Reforme Juridice, a cuprins o analiză critică a proiectului de Lege privind egalitatea de şanse, vorbitoarea reiterând îndemnul Comisiei către societatea civilă de a veni cu îmbunătăţiri pentru proiectul de lege. În următoarea sesiune, membrii grupului de lucru au prezentat recomandările pentru fiecare din cele cinci domenii de studiu acoperite în cadrul vizitei în Regatul Unit. Fiecare set de recomandări a fost supus dezbaterilor, fiind efectuate unele modificări de esenţă. S-a convenit ca recomandările revizuite să stea la baza „hărţii legislative”. În cea de-a treia sesiune, participanţii au format patru grupuri, pentru a discuta mai detaliat elementele legii. Trei grupuri au dezbătut

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

probleme de conţinut (excepţii, acţiunea afirmativă, stabilirea unui organ de control), iar cel de-al patrulea grup a discutat probleme legate de strategii şi tactici advocacy. Fiecare grup a fost rugat să prezinte recomandări, care au fost discutate ulterior.

Grupul care s-a ocupat de excepţii a propus ca punctul de pornire al oricărei legi să fie interzicerea tuturor formelor de discriminare, adică limitarea excepţiilor. S-a ajuns la concluzia că orice excepţie care permite discriminarea în baza unuia sau mai multor temeiuri trebuie să fie rezonabilă şi justificabilă, ceea ce înseamnă că trebuie să se demonstreze că respectiva excepţie este necesară pentru atingerea unui scop legitim şi că nu există nicio alternativă care să fie mai puţin discriminatorie.

Grupul care a examinat acţiunea afirmativă a stabilit că proiectul de lege trebuie să permită acţiunea afirmativă şi să fixeze anumite principii. Astfel, dispoziţiile privind acţiunea afirmativă trebuie să fie clare, orientate şi specifice; trebuie să fie supuse revizuirilor periodice pentru evaluarea impactului lor; trebuie concepute astfel încât să elimine dezavantajele din trecut şi să faciliteze progresul spre egalitate; nu trebuie să dezavantajeze alte categorii în mod disproporţionat; trebuie să fie orientate către acele domenii ale vieţii în care participarea categoriilor dezavantajate este scăzută; trebuie să fie utilizate pentru satisfacerea nevoilor speciale ale categoriilor dezavantajate. S-a stabilit că acţiunea afirmativă trebuie să devină o obligaţie pentru toate structurile de stat şi că proiectul de lege trebuie să încurajeze aplicarea acesteia de către toate organizaţiile nestatale. Grupul care a discutat despre crearea unui organ independent, specializat în domeniul egalităţii, a formulat recomandări detaliate. S-a stabilit că proiectul de lege trebuie să preThe Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

vadă instituirea unei Comisii Naţionalepentru Drepturile Omului şi Egalitate, independente şi bine finanţate, după cum se stipulează în proiectul noii Constituţii, iar competenţele şi funcţiile sale să fie clar definite. Grupul a mai propus ca această Comisie să aibă dreptul de a examina plângeri ce ţin de discriminare sau de încălcări ale drepturilor omului, să iniţieze investigaţii, să formuleze constatări şi să dispună acţiuni de remediere, întrunind, astfel, competenţele unei instanţe. S-a stabilit că respectiva Comisie trebuie să beneficieze de o bună finanţare, să aibă suficiente mijloace pentru a fi în stare să funcţioneze eficient la nivel local, iar alocările trebuie să constituie un procent anume din bugetul naţional, nefiind lăsate la discreţia guvernului sau a vreunui minister.

După aprobarea recomandărilor celor trei grupuri de lucru, s-a purces la discutarea altor chestiuni importante pentru elaborarea unui proiect cuprinzător al Legii cu privire la anti-discriminare. Astfel, s-a stabilit că proiectul de lege trebuie să acopere toate domeniile vieţii reglementate de lege în sfera privată şi cea publică, sarcina probei trebuie pusă în seama reclamatului din momentul stabilirii unui caz de discriminare prima facie şi trebuie prevăzute remedii civile, care să fie eficiente, proporţionate şi cu efect de descurajare.

Cel de-al patrulea grup, care a discutat chestiuni de strategie, a recomandat patru direcţii de lucru. Astfel, s-a stabilit că partenerii trebuie să lucreze pentru a institui o coaliţie largă care să sprijine adoptarea unui proiect de lege cuprinzător în domeniul anti-discriminării. Aici trebuie implicaţi un şir de actori ai societăţii civile, eventual şi sindicatele, instituţiile academice etc. Pentru a realiza acest lucru, s-a recomandat să se elaboreze un set de principii de bază, care să exprime poziţia participanţilor la masa rotundă privind ne-

cesitatea proiectului de lege, şi să se atragă sprijinul potenţialilor aliaţi.

S-a căzut de acord că partenerii trebuie să înţeleagă care ar fi rolul şi atitudinea potenţialilor actori în promovarea proiectului de lege. Astfel, s-a decis că este necesară elaborarea unei „cartograme a actorilor”, pentru a identifica eventualii aliaţi, oponenţi, parteneri, reprezentanţi şi factori de decizie. Participanţii au stabilit că trebuie întreprinse încercări de a atrage în activităţi guvernul, comisiile şi alte structuri de stat şi de a asigura implicarea societăţii civile în procesul de influenţare prin lobbysm a parlamentarilor, ori de câte ori apare ocazia.

Măsurile propuse au fost aprobate, iar KHRC, FIDA şi ERT au planificat colaborarea comună. Următorii paşi

Primul an de implementare a proiectului ERT în Kenya a depăşit orice aşteptări, atât datorită activităţilor întreprinse în colaborare cu partenerii trustului, cât şi graţie factorilor de conjunctură extrem de favorabili. Procesul de revizuire constituţională şi campania pentru promovarea referendumului au ani-

mat dorinţa de reformă în rândul societăţii civile, al parlamentarilor şi publicului larg. ERT şi partenerii săi au reuşit să profite de această oportunitate, lucrând împreună cu societatea civilă întru reanimarea procesului muribund din jurul proiectului de Lege privind egalitatea de şanse. Ce e şi mai important, noua Constituţie, adoptată în august 2010, oferă mai multe oportunităţi pentru a promova o legislaţie cuprinzătoare în domeniul anti-discriminării în cadrul agendei legislative ulterioare.

Pe parcursul ultimului an al proiectului, partenerii îşi propun să muncească în direcţia creării unei coaliţii largi de organizaţii ale societăţii civile, sindicate, instituţii academice şi organizaţii de dezvoltare, care ar realiza activităţi de lobby pentru promovarea unei legislaţii cuprinzătoare în domeniul anti-discriminării în Kenya. În acelaşi timp, „harta legislativă”, elaborată ca urmare a vizitei de studiu în Regatul Unit, şi rezultatele mesei rotunde ulterioare vor fi cizelate pentru a fi puse la baza unei colaborări directe cu guvernul, parlamentarii şi organizaţiile quasi-statale. Sperăm că proiectul de Lege va fi publicat până la finele lui 2010, iar eforturile spre adoptarea sa vor cunoaşte o etapă avansată.

1 Pentru mai multe detalii privind procesul de revizuire constituţională din Kenya, a se vedea în acest număr: Fitzgerald J., Calea spre egalitate. Dreptul la egalitate în noua Constituţie din Kenya. 2 Equal Rights Trust, Declaraţia Principiilor Egalităţii, Londra 2008, este disponobilă aici: http://www. equalrightstrust.org/ertdocumentbank/Pages%20from%20Declaration%20perfect%20principle.pdf

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Interviu ERT cu Mumbi Ngugi, Director Executiv al Fundaţiei pentru Albinism din Africa Răsăriteană

1. Ne puteţi relata câte ceva despre discriminare din experienţa personală? Nu cred că pot trece anumite situaţii la categoria discriminare în sensul în care aceasta este definită de lege.

Dacă e să vorbim despre şcoală, principalul impediment pe care am avut a-l suporta a fost eşecul de a recunoaşte şi, în consecinţă, de a face adaptările rezonabile de rigoare pentru problemele mele de vedere, care însoţesc, de obicei, albinismul. În opinia mea, felul în care sistemul nostru abordează această problemă este discriminatoriu în sine. Statul plasează copiii cu albinism în şcoli pentru orbi, obligându-i să studieze limbajul Braille. Credeţimă, e mai bine să nu mergi deloc la o astfel de şcoală.

În ceea ce priveşte angajarea în câmpul muncii, am impresia, dar nu pot afirma cu siguranţă, că am fost şi aici discriminată. În pofida unei pregătiri bune, mi-a fost foarte dificil să îmi găsesc de lucru. Din numeroasele slujbe pentru care am aplicat după absolvirea facultăţii, dar înainte de a decide să practic avocatura privată, am reuşit să obţin doar una. În practica mea, am avut ocazia să mă întreb dacă nu cumva unele atitudini negative cu care m-am confruntat în instanţa de judecată sau în relaţiile cu funcţionarii au fost cauzate sau influenţate de anumite percepţii faţă de starea mea şi, respectiv, faţă de aptitudinile mele. Dar, iarăşi, îmi este greu să afirm cu toată certitudinea. Cred că sfidările The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

sociale – atunci când eşti numit în diferite feluri, când oamenii se zgâiesc la tine, când te confrunţi cu anumite superstiţii şi concepţii greşite – reprezintă problema cea mai mare. Anume aceste momente ne dezvăluie modul în care ne privesc şi ne judecă aptitudinile potenţialii angajatori. 2. Experienţele Dvs. sunt caracteristice pentru oamenii cu albinism din Kenya sau sunt mai serioase decât cazurile de discriminare cu care se confruntă alţii?

De fapt, cred că experienţele mele de discriminare sunt mai puţin serioase decât experienţele pe care le-au avut majoritatea persoanelor cu albinism. Ambianţa în care am crescut, şcolile pe care le-am frecventat, pregătirea mea profesională m-au ajutat să am o viaţă mai uşoară decât aş fi avut-o în alte condiţii. De asemenea, aceasta se datorează şi faptului că profesez într-un domeniu în care am izbutit să mă integrez în pofida stării mele. Cred că persoanele cu albinism care au reuşit să obţină o educaţie temeinică, o pregătire profesională corespunzătoare şi o slujbă bună se confruntă, probabil, cu mai puţină discriminare şi cu mai puţine tratamente nefavorabile decât ceilalţi, graţie climatului în care activează.

3. Numiţi cele mai mari provocări pe care trebuie să le înfrunte persoanele cu albinism din Kenya. Care sunt cele mai dese forme de discriminare cu care se confruntă aceştia?

Photo credits: Mumbi Ngugi

Însuşi albinismul constituie o provocare considerabilă – problemele de vedere limitează capacităţile persoanei cu albinism, iar fotosensibilitatea reprezintă un risc major pentru sănătate, dacă respectiva persoană are de lucrat în plin soare –, însă cea mai mare provocare constă în izolarea şi excluderea socială cu care se confruntă această categorie de persoane.

Albinismul este o afecţiune „neînţeleasă” în majoritatea comunităţilor noastre, fiind catalogat drept un fel de vrajă care îţi dă puteri supranaturale (de exemplu, se crede că albinoşii sunt nemuritori) sau rezultatul infidelităţii mamei. Oamenii se tem că albinismul este contagios, de aceea mulţi se feresc să contacteze cu astfel de persoane. Şi desigur, în special atunci când e vorba de acces la educaţie sau de angajare în câmpul muncii, aceste temeri şi concepţii greşite se traduc în discriminare.

Din cauza concepţiei greşite precum că toţi oamenii cu albinism ar fi orbi, majoritatea copiilor cu albinism, probabil 90 la sută, sunt obligaţi să frecventeze şcoli pentru nevăzători. În aceste şcoli ei sunt impuşi să studieze în limbajul Braille, dar pentru că pot vedea, deşi nu la fel de bine ca oamenii fără probleme de vedere, ei au tendinţa de a avea performanţe mai slabe, chiar în comparaţie cu colegii lor orbi. Asta înseamnă că accesul lor la studii universitare este limitat, iar în absenţa calificărilor profesionale, le este limitat şi accesul în câmpul muncii.

Photo credits: Mumbi Ngugi

Percepţiile negative limitează şi mai mult accesul la angajare. Cu toate că niciun angajator nu îţi va spune în faţă că nu ai obţinut slujba din cauza caracteristicii tale genetice, rămâi cu impresie că, de fapt, acesta este adevăratul motiv.

4. Ce V-a motivat să Vă implicaţi în activităţi de protecţie a oamenilor cu albinism? S-a întâmplat ceva anume în viaţa Dvs. care a constituit un imbold sau e ceea ce aţi dorit să faceţi dintotdeauna? Am simţit nevoia de a exprima emoţiile şi îngrijorările persoanelor cu albinism de pe când eram copil, pentru a mă asigura că provocările cu care mă confruntam la şcoală – problemele cu ochii şi inabilitatea de a veThe Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

dea ce scrie pe tablă, arsurile solare, insultele străinilor – nu vor continua să afecteze şi alţi tineri cu albinism.

Dar ceea ce m-a impulsionat cu adevărat să mă implic a fost imaginea negativă construită în jurul albinismului de mass-media. Acestea prezentau doar cazuri disperate ale unor oameni cu albinism de la marginea societăţii, arşi de soare şi cu toate şansele de a face cancer, cu vederea slabă, fără educaţie şi fără de lucru. Am crezut mereu că este imperios necesar a prezenta lucrurile dintr-o perspectivă diferită, atât de dragul persoanelor, în special al copiilor cu albinism, cât şi de dragul părinţilor lor şi al societăţii în general. Participarea plenară în societate a persoanelor cu albinism avea să fie imposibilă atâta timp cât albinismul era perceput prin prisma acestor concepţii eronate şi a dispreţului. În acelaşi timp, din discuţiile cu mama mea, am ajuns să înţeleg ce stigmat social, infinit de greu, erau nevoite să poarte femeile, care, chiar dacă nu erau părăsite de soţi, aveau parte de tratamente ce le făceau viaţa foarte amară. 5. Ne puteţi spune câte ceva despre Fundaţia pentru Albinism din Africa Răsăriteană şi despre modul în care funcţionează aceasta?

Am creat Fundaţia pentru Albinism din Africa Răsăriteană (AFEA) în anul 2008 cu intenţia de a sensibiliza opinia publică faţă de problemele pe care le întâmpină persoanele cu albinism din regiune. Având sediul în Kenya, împărtăşim, totodată, convingerea că provocările cu care se confruntă kenyenii sunt similare cu cele întâlnite în toată regiunea şi că ar fi mai eficient, pe termen lung, să promovăm programe care să aducă schimbări în întreaga regiune.

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Printre membrii AFEA se numără persoane cu albinism, părinţi ai copiilor cu albinism, dar şi prieteni din diverse sectoare, care sunt interesaţi în rezolvarea problemelor cu care se confruntă aceste persoane. Din cauza insuficienţei de resurse, avem un secretariat redus, doi angajaţi de bază, voluntari şi persoane de contact în diferite zone ale Kenyei. 6. Care sunt priorităţile curente în materie de advocacy şi cum se descurcă organizaţia în realizarea acestor obiective într-un climat nu tocmai favorabil?

Acţiunile noastre s-au axat, în principal, pe activităţi de educaţie publică şi de sensibilizare în privinţa albinismului, orientate către persoanele cu albinism, părinţii lor şi societate în general. Scopul campaniilor de sensibilizare este de a demistifica albinismul şi de a reduce izolarea şi excluderea socială cu care se confruntă persoanele în cauză. De asemenea, am stabilit contacte cu factori de decizie din domeniul sănătăţii şi cel al învăţământului, încurajându-i să promoveze politici care ar facilita accesul persoanelor cu albinism la sănătate şi educaţie. În acest scop, am desfăşurat campanii de educare în instituţii publice, inclusiv în şcoli şi spitale, organizând acolo unde se ivea ocazia evenimente publice, de genul zilelor porţilor deschise, pentru a sensibiliza publicul faţă de albinism. În plus, am căutat să implicăm şi instituţii de stat importante, cum ar fi Ministerele Sănătăţii, Educaţiei, Tineretului, Serviciilor pentru Copii şi Genuri şi Securităţii Interne. Organizăm trimestrial întruniri pentru persoanele cu albinism şi părinţii copiilor cu albinism, unde participanţii pot discuta problemele pe care le au. Scopul este de a crea un grup de sprijin alcătuit din persoane cu

Photo credits: Mumbi Ngugi

albinism mai în vârstă, care să îi tuteleze şi să îi încurajeze pe copiii şi tinerii cu albinism.

7. Numiţi cea mai mare provocare cu care vă confruntaţi ca organizaţie. Mobilizarea resurselor s-a dovedit a fi cea mai mare provocare, în special din cauza că există o înţelegere foarte limitată a albinismului. Să îi faci pe decidenţii organizaţiilor finanţatoare să înţeleagă că persoanele cu albinism se confruntă cu probleme insurmontabile, care le limitează enorm drepturile fundamentale, nu e o misiune din cele mai uşoare. Astfel, provocarea constă în a plasa problemele albinismului în cadrul discursului despre drepturile omului din Kenya. Cu toate că problemele legate de accesul la educaţie, sănătate, angajare şi acceptarea socială

a persoanelor cu albinism reprezintă în mod clar probleme ce ţin de drepturile omului, majoritatea instituţiilor nu văd albinismul ca pe o nevoie specială ce merită atenţie. În plus, faptul că persoanele cu albinism reprezintă o minoritate înseamnă că satisfacerea nevoilor lor materiale – cum ar fi loţiunile împotriva arsurilor solare – nu este percepută ca fiind o chestiune convingătoare, instituţiile care acceptă să ne primească în audienţă fiind puţine.

Majoritatea instituţiilor – în mod greşit, cred eu – nu văd albinismul ca pe o chestiune ce s-ar încadra în domeniul lor de interese. Şi într-adevăr, problemele legate de albinism reprezintă o noutate – înainte ca uciderea albinoşilor în Tanzania să răbufnească în presă în 2007, interesul sau îngri-

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

jorarea vizavi de persoanele cu albinism era nesemnificativ/ă.

8. În ce măsură sunteţi sprijiniţi sau cooperaţi cu a) organizaţiile pentru drepturile omului şi b) alte organizaţii ce protejează categoriile discriminate, cum ar fi cele de femei?

sebite – vederea slabă, însă nu într-atât încât să necesite utilizarea limbajului Braille, dar nici într-atât de bună încât să se înscrie în categoria „normală” – nu sunt luate în seamă. Acest fapt mai semnifică că alte probleme de sănătate de care suferă aceştia – în special fotosensibilitatea, care poate duce la cancer de piele – dar şi stigmatizarea socială la care sunt expuşi, nu preocupă pe nimeni în Guvern. În consecinţă, nu există statistici privind numărul şi situaţia celor născuţi cu albinism şi deci nici politici pentru a le satisface nevoile speciale. Modificările de politici care să recunoască persoanele cu albinism ca pe o categorie cu nevoi speciale, includerea în legi, cum ar fi Legea privind persoanele cu dizabilităţi, precum şi interzicerea discriminării pe temei de moştenire genetică ar putea avea un impact major asupra oamenilor cu albinism, pentru că aceste măsuri i-ar plasa în sfera de acţiune a radarului legii. Astăzi, persoanele cu albinism sunt invizibile.

Ne bucurăm de ceva sprijin din partea unor organizaţii din domeniile drepturilor omului, protecţiei femeilor şi a persoanelor cu dizabilităţi, printre care Federaţia Femeilor Juriste, Fundaţia Urgent Action, Fundaţia Ford, Comisia Naţională Kenyană pentru Drepturile Omului, Societatea Kenyană a Nevăzătorilor şi Centrul African Braille. În majoritatea cazurilor, acest sprijin se limitează la participare în cadrul activităţilor noastre, cum ar fi zilele porţilor deschise şi forumurile consultative pe probleme de drepturi ale omului, care afectează în mod direct persoanele cu albinism. Până acum, nicio organizaţie nu a inclus încălcarea drepturilor persoanelor cu albinism în vreun proiect, în măsura în care Comisia Naţională Kenyană pentru Drepturile Omului a acordat atenţie, bunăoară, drepturilor LGBT şi chestiunilor de sănătate reproductivă. Iarăşi, acest lucru se poate datora înţelegerii şi recunoaşterii limitate a problemelor cu care se confruntă persoanele cu albinism, fapt ce subliniază necesitatea ca AFEA să vorbească tare despre aceste probleme.

10. Kenya se apropie de finele unui proces de revizuire constituţională, urmând ca un proiect de Constituţie să fie supus referendumului la începutul lui august. Articolul 27 (dreptul la nediscriminare) din noua Constituţie nu interzice expres discriminarea pe motiv de albinism sau de moştenire genetică, un punct nevralgic pentru voi. Însă, întrucât lista nu este exhaustivă, există oportunitatea de a merge cu aceste temeiuri în instanţă. Credeţi că acest fapt constituie o posibilitate de a spori protecţia persoanelor cu albinism?

În prezent, politicile şi practicile guvernamentale plasează oamenii cu albinism în categoria celor cu dizabilităţi de vedere. Acest fapt înseamnă că problemele lor vizuale deo-

Dispoziţiile anti-discriminare din noua Constituţie reprezintă pentru noi, probabil, cea mai mare oportunitate ivită vreodată de a spori protecţia persoanelor cu diferenţe genetice de genul albinismului şi de a rezolva problemele cu care se confruntă ele. Am putea, de exemplu, să iniţiem acţiuni juridice împotriva regulamentelor din învăţământ

9. În opinia Dv., care ar fi modificarea cea mai importantă, cu un impact substanţial asupra vieţilor persoanelor cu albinism, în legislaţia kenyană sau în politicile guvernamentale? De ce?

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

care nu prevăd adaptări rezonabile pentru copiii cu albinism şi îi impun să înveţe Braille. Recunoaşterea constituţională a dreptului la sănătate ne oferă oportunitatea să reclamăm eşecul Guvernului de a oferi protecţie pentru piele persoanelor cu albinism şi îngrijire pentru piele celor care au făcut cancer.

11. Oamenii cu albinism din ţara vecină Tanzania sunt expuşi unui pericol extrem de mare din cauza superstiţiilor răspândite printre unele categorii de populaţie. Nu vă temeţi că un asemenea pericol ar putea apărea şi în Kenya? La început, eram foarte îngrijorată că ucide-

rile ar putea deveni o practică şi aici, pentru că multe din miturile şi superstiţiile legate de albinism pe care le au tanzanienii există şi la noi. Dar sunt încurajată de faptul că, cel puţin din câte cunosc, în doi ani de la apariţia ştirilor despre uciderile din Tanzania, a fost omorât un singur kenyan cu albinism. Persoana ucisă a fost răpită dintr-o localitate kenyană de frontieră, iar omorul a fost comis peste graniţă, în Tanzania. De aceea, sper că, în pofida existenţei unor superstiţii similare în Kenya, acestea nu se vor solda cu ucideri de felul celor care au avut loc în Tanzania şi Burundi.

A consemnat pentru ERT: Jim Fitzgerald

Acest interviu a fost realizat în iulie 2010, în ajunul referendumului pentru o nouă Constituţie în Kenya.

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Interviu ERT cu David Kuria, Preşedintele Coaliţiei Gaylor şi Lesbienelor din Kenya (GALCK) 1. Puteţi să ne vorbiţi puţin despre experienţele Dvs. personale în privinţa discriminării? Experienţele mele sunt multe şi diferite. Înainte de a deveni un activist în domeniu, am fost angajat la Catholic University (Universitatea Catolică). Nu am fost demis din funcţia deţinută din cauza că sunt gay, pur şi simplu atmosfera de lucru a devenit atât de dificilă, încât am simţit că trebuie să demisionez. Kenyenilor le este greu să discrimineze direct o persoană, de aceea ei preferă să o excludă din cercul lor social, astfel încât aceasta să se simtă un paria între ceilalţi.

Această tendinţă de excluziune a dominat chiar şi în cercul activiştilor pentru drepturile omului. Am participat la câteva şedinţe – inclusiv una găzduită de Comisia Kenyană pentru Drepturile Omului (KHRC) şi ERT – în cadrul căreia, deşi toţi erau amabili în sala de conferinţe, foarte puţini s-au încumetat să se aşeze lângă mine în timpul întrunirilor informale, cum ar fi pauzele de ceai sau mesele. Se creează impresia că lumea nu crede că noi am putea avea opinii politice, sociale sau religioase, ori poate oamenilor le este frică să fie văzuţi lângă noi, pentru a nu fi consideraţi LGBT. Dat fiind faptul că particip la multe întruniri în domeniul sănătăţii sau al drepturilor omului, reuşesc să fac uz de această excludere într-un mod pozitiv.

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

2. Experienţele Dvs. sunt tipice pentru persoanele LGBT din Kenya sunt mai grave ori mai puţin grave decât formele de discriminare suferite de alţii? Pe lângă acest tratament de paria, există un şir de forme de discriminare mai directe, aplicate zi de zi, mai ales în privinţa persoanelor LGBT care trăiesc în localităţi sau în cartiere sărace. Etichetările sunt cele mai agresive, pedominând folosirea peiorativă a cuvântului shoga, care înseamnă „gay” în swahili. Acest abuz verbal se întâlneşte şi în zonele mai prospere, dar aici este spus mai des din spate, decât deschis în faţă.

Refuzul de a presta servicii, în special medicale, este o altă problemă. O infirmieră din Spitalul Kenyatta a chemat alte şase infirmiere să examineze un pacient căruia, la acel moment, îi administra tratament. Pacientul a fost forţat să povestească în repetate rânduri cum s-a infectat şi de ce a intrat în relaţii cu alţi bărbaţi. Sau... Una dintre angajatele noastre de la GALCK a fost impusă să asculte predica religioasă a unui doctor din Spitalul Mater, chiar dacă avea febră foarte mare. Deşi susţinea că are dureri groaznice şi că are nevoie de tratament, medicul i-a spus că nu-i va acorda asistenţă medicală până nu va promite să se schimbe. Spitalul Mater, care se află nu departe de oficiile GALCK, este o instituţie privată, cu preţuri înalte. De aceea,

Photo credits: GALCK

David Kuria, first on the left, with colleagues from GALCK.

am presupus că, de vreme ce plătim pentru serviciile oferite, nu vom fi discriminaţi sau, cel puţin, nu într-un mod atât de deschis. Am adus în acelaşi spital o persoană intersex, după ce aceasta şi-a pierdut cunoştinţa în oficiu. În starea sa de inconştienţă şi din cauza hainelor pe care le purta, se putea observa că este o persoană intersex, iar medicul care o examina punea întrebări insensibile de genul „E bărbat sau femeie?”. Aşa s-a întâmplat că, deşi familia a crescut persoana respectivă ca pe o fată, în perioada pubertăţii aceasta s-a identificat ca bărbat, iar la vârsta de 21 de ani, familia, dându-şi seama că este bărbat, a forţat-o să treacă prin circumcizia tradiţională şi apoi a abandonat-o La momentul când am adus-o la spital, circumcizia nu se vindecase încă. Sângera şi, totodată, avea şi menstruaţie. Era îngrozitor de anemică, iar

tot ce dorea să afle medicul era dacă este bărbat sau femeie şi de ce aducem numai cazuri stranii la spital. Această întâmplare mi-a lăsat o amprentă profundă în suflet.

3. Numiţi cele mai mari provocări la care sunt supuse persoanele LGBT din Kenya. Care sunt cele mai frecvente forme de discriminare cu care se confruntă persoanele LGBT? În afară de refuzul de a presta servicii, există şi un risc persistent al violenţei fizice. Mulţi sunt bătuţi. Dat fiind faptul că, de regulă, poliţia reacţionează la atacurile fizice, agresorii planifică totul astfel încât să se spele pe mâini. Ei provoacă persoana să facă o greşeală, care apoi devine motivul instigator al violenţei lor împotriva acestei persoane. GALCK The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

oferă instruire pentru securitate şi, ca rezultat, numărul acestor cazuri scade, dar cei care nu au trecut prin astfel de instruiri, mai sunt păscuţi de pericolul violenţei fizice.

Întrucât sunt criminalizate, persoanele LGBT sunt adesea forţate de către colaboratorii organelor de drept să îşi dovedească nevinovăţia, şi nu invers, cum ar trebui să fie – astfel încât sarcina probei este întotdeauna a persoanei LGBT. Dat fiind faptul că legea îi împuterniceşte pe poliţişti să aresteze o persoană dacă există suspiciunea că ea ar avea intenţii infracţionale, persoanele LGBT sunt ţinte uşoare. Această formă de hărţuire din partea poliţiei este foarte răspândită. Recent, o persoană transgen a fost arestată, la ora 9 seara, în timp ce aştepta un matatu (mijloc de transport public din Kenya) pentru a merge la serviciu în schimbul de noapte. A fost arestată împreună cu alţi oameni, dar ceilalţi au fost eliberaţi în scurt timp. Ea şi-a petrecut ultimele trei săptămâni fiind cercetată în stare de arest, până când am apelat la un examen medical care a arătat că ar avea o „dereglare a identităţii de gen”.

4. Ce v-a făcut să lucraţi în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor LGBT? A existat un eveniment anume ce a avut un rol de catalizator sau este vorba de ceva ce v-aţi dorit întotdeauna să faceţi? Am avut o poziţie didactică la Colegiul Tanza al Universităţii Catolice, care îmi plăcea foarte mult. Faptul că mi-a fost restrânsă oportunitatea de a preda, m-a afectat enorm. Dar şi mai grav a fost modul în care s-a procedat: în loc să fiu demis, Colegiul a „cedat” orele mele altcuiva. Acest fapt m-a făcut să mă gândesc să devin un activist în domeniu. Eram deja implicat în campania împotriva sărăciei, aşa încât schimbarea era una destul de firească. Sentimentul izolării, al marginalizării – cu care mă obişnuisem deja – mi-a creat acea The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

stare care m-a ajutat să mă determin. Desigur, la sfârşitul anilor 1990-începutul anilor 2000, comunităţile LGBT din Europa, dar şi din alte părţi, înregistrau succese importante în activitatea lor, ceea ce însemna că schimbarea este posibilă şi în Kenya. Această stare de fapt a servit ca un alt catalizator.

5. Aţi putea să ne descrieţi succint structura şi activitatea Coaliţiei Gaylor şi Lesbienelor din Kenya? Coaliţia Gaylor şi Lesbienelor din Kenya (GALCK), înregistrată sub denumirea de Kenya Gay and Lesbian Trust, a fost fondată în mai 2006. GALCK funcţionează ca o organizaţieumbrelă a şase organizaţii LGBT: Minority Women in Action (Femeile Minoritare în Acţiune, MWA), Ishtar MSM, Transgender Education and Advocacy (Educaţie şi Advocacy Transgen, TEA), G-Kenya Trust, Artists for Recognition and Acceptace (Artiştii pentru Recunoaştere şi Acceptare, AFRA) şi PEMA Kenya din Mombasa. Alte grupuri, ale căror cereri de aderare sunt examinate la moment, includ Men Against Aids Group (Bărbaţii împotriva SIDA) din Kisumu şi Kisumu Initiative for Positive Living (Iniţiativa pentru Viaţă Pozitivă din Kisumu). GALCK are drept misiune coordonarea şi consolidarea capacităţii organizaţiilor membre. Noi reprezentăm vocea naţională a agendei de advocacy a LGBT. Prin funcţia noastră de coordonare, reunim toate grupurile membre pentru o acţiune comună în domeniile de interes comun.

6. Care sunt priorităţile Dvs. curente în domeniul advocacy şi cum acţionează organizaţia Dvs. pentru a le îndeplini întrun context atât de dificil?

HIV rămâne a fi o problemă majoră pentru o parte semnificativă a organizaţiilor noastre

membre. Lipsa programelor în domeniu finanţate de stat cauzează mari îngrijorări. O direcţia a activităţii noastre presupune stabilirea unui parteneriat dintre GALCK şi guvern în prestarea serviciilor de sănătate, dar, la moment, acest parteneriat se limitează la planul strategic HIV. Deşi ne dăm seama că recunoaşterea drept parteneri este un mare succes pentru o ţară africană, credem că anume serviciile oferite oamenilor vor face adevărata diferenţă. Aceasta este o prioritate majoră pentru anul curent.

De asemenea, colaborăm şi cu un grup de ONG-uri kenyene cu o specializare mai largă, condus de Comisia Kenyană pentru Drepturile Omului, ajutat prin contribuţia de expert a Comisiei Naţionale Kenyene pentru Drepturilor Omului, în domeniul reformei legislative, mai ales în scopul decriminalizării. Deşi tratăm acest subiect ca unul ce trebuie soluţionat urgent, ne dăm seama că acest proiect ar putea să foarte mult timp. Către mijlocul lunii octombrie, sperăm să avem un plan bine definit de acţiuni pentru promovarea reformei legislative.

A treia prioritate a noastră este asigurarea unei acoperiri naţionale a GALCK. În prezent, susţinem grupurile de iniţiativă din întreaga ţară, mai ales din orăşelele regionale, pentru ca acestea să se organizeze şi, posibil, să creeze grupuri regionale, care să poată servi drept centre pentru comunităţile LGBT din regiuni. Până acum am avut succese importante în acest plan: oraşe precum Nakuru – care este un câmp de luptă a politicii kenyene – au devenit chiar mai deschise decât Nairobi şi Mombasa. 7. Numiţi cele mai mari provocări cu care vă confruntaţi ca organizaţie.

Cea mai mare provocare este incriminarea. În măsura în care LGBT rămâne a fi un grup

criminalizat prin lege, existenţa noastră ţine, în mare parte, de discreţia puterii. Chiar dacă unii jurişti din domeniul drepturilor omului din Kenya probează argumentat că legea nu a dus la pedepse reuşite, mulţi membri ai comunităţii noastre trăiesc cu frica de a fi arestaţi, hărţuiţi sau şantajaţi de poliţie.

HIV este o provocare majoră, ce nu poate fi soluţionată atâta timp cât persistă stigmatizarea şi discriminarea persoanelor LGBT. Pentru a aborda problemele stigmatizării şi discriminării avem nevoie de spaţiu, care nu este posibil în condiţiile criminalizării. În Zimbabwe, activiştii GALZ au fost arestaţi, fiind acuzaţi de posesie de materiale pornografice, în timp ce aceştia aveau la ei doar materiale informaţionale privind sexul protejat. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Senegal. Decriminalizarea este o condiţie necesară comunităţii noastre, atât pentru abordarea încălcărilor drepturilor omului cât şi pentru asigurarea accesului la serviciile de sănătate. 8. De ce nivel de susţinere sau de cooperare se bucură GALCK din partea a) organizaţiilor din domeniul drepturilor omului; şi b) altor organizaţii care lucrează pentru protecţia grupurilor discriminate, cum ar fi cele de femei? Unele organizaţii progresiste din domeniul drepturilor omului, precum KHRC, ne susţin foarte mult. Ne bizuim pe ei atunci când avem de înfruntat situaţii dificile cu poliţia. Tot împreună cu ei am organizat şi forumuri de educaţie comunitară. Există şi alte organizaţii care s-au alăturat eforturilor de decriminalizare, precum CREAW şi UHAI.

The Urgent Action Fund (Fondul pentru Acţiune Urgentă) este, probabil, unica organizaţie de femei care ne susţine destul de mult. Există însă şi organizaţii de femei care au o atitudine ostilă, chiar şi în domeniile ce ţin The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

de femeile lesbiene, bisexuale şi transgen. Federaţia Femeilor Juriste, de exemplu, nici nu se „atinge” de un caz de viol, dacă victima e lesbiană – un lucru cu adevărat şocant pentru noi.

În ceea ce priveşte subiectele ce ţin de sănătate, mai ales HIV, deşi sunt afectaţi în special bărbaţii care fac sex cu alţi bărbaţi (MSM), pentru a preîntâmpina victimizarea socială, mecanismul de prevenire şi protecţie constă în abordare, inclusiv a relaţiilor heterosexuale, adesea multiple şi simultane. Refuzul organizaţiilor de femei de a vedea elementele comune cu propria lor marginalizare – în acest context, a heterosexualităţii forţate – este copleşitor. 9. Ce schimbare în legislaţie sau în politicile guvernamentale ar avea cel mai mare impact asupra vieţilor persoanelor LGBT? De ce?

La moment, HIV este problema majoră, din cauza ratei de infectare în creştere, în contextul unei prevalenţe deja înalte. În Mombasa, de exemplu, oamenii mai cred că raportul sexual anal – indiferent de gen – este sigur, şi nu există vreun program ajustat pentru a le oferi informaţii corecte. Un astfel de pas ar fi perceput drept încurajare a homosexualităţii, ceea ce reprezintă un act criminal.

Decriminalizarea ar fi extrem de utilă în crearea oportunităţii de a acoperi această lacună de sistem. După decriminalizare, următoarea prioritate ar fi implementarea unei legi eficiente în domeniul egalităţii şi nediscriminării, care ar servi drept fundament pentru elaborarea unor legi şi politici pozitive şi ocrotitoare pentru comunitatea LGBT din Kenya. 10. Kenya este aproape de finalizarea unui proces de reformă constituţională, iar proiectul noii Constituţii va fi supus

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

referendumului la începutul lunii august. GALCK s-a pronunţat activ împotriva deciziei de a exclude orientarea sexuală şi identitatea de gen din lista criteriilor interzise de discriminare prevăzute în Articolul 27 (dreptul la nediscriminare) al proiectului de Constituţie. Totuşi, dat fiind faptul că lista nu este exhaustivă, aceasta permite a contesta în judecată discriminarea pe criteriile incluse. GALCK îşi va încuraja membrii şi susţinătorii să voteze pentru sau împotriva noii Constituţii? De ce? Constituţia propusă este mult mai bună decât cea în vigoare, mai ales capitolul ce reglementează drepturile fundamentale. Îi vom încuraja pe membrii noştri să voteze pentru adoptarea proiectului, pentru că, la moment, acesta ar fi pasul corect pentru Kenya. Este adevărat că nu toate interesele noastre sunt reprezentate prin proiect şi că, în anumite cazuri, se observă eforturi intenţionate de a ne exclude: de exemplu, în prevederile privind căsătoria. Dar comunitatea LGBT va beneficia de pe urma unei ţări stabile şi prospere, iar proiectul noii Constituţii reprezintă fundamentul unei astfel de ţări.

11. Gayi şi lesbienele se confruntă cu o discriminare gravă în ţara vecină, Uganda, în care, la moment, Parlamentul dezbate proiectul Legii împotriva homosexualităţii, care ar putea interzice activităţile de advocacy pentru drepturile LGBT şi introduce pedeapsa capitală pentru „homosexualitate agravată”. Întrevedeţi vreun risc ca o astfel de discriminare explicită să poată lua amploare în Kenya? Proiectul de lege ugandez a mers prea departe. În opinia mea, societatea internaţională nu va tolera ca o astfel de lege să vadă lumina zilei. Mai mult ca atât, probabil, chiar şi cei mai conservatori actori ai guvernului nostru

au remarcat în ce mod a fost constrâns Guvernul Ugandei să cedeze poziţii în privinţa proiectului de lege. Acestea fiind spuse, continuăm să-l vedem pe onorabilul William Ruto, deputat din partea regiunii Eldoret, făcând ameninţări extrem de homofobe şi scăpând

cu mâinile curate. El se bucură de susţinerea Bisericii, precum se bucură de susţinerea ei şi alţi deputaţi – de exemplu, vicepreşedintele, onorabilul Kalonzo Musyoka – astfel încât nu este întru totul imposibil să vedem un proiect de lege similar propus şi în Kenya. Intervievator din partea ERT: Jim Fitzgerald

Acest interviu a fost desfăşurat în iulie 2010, în perioada campaniei electorale pentru referendumul de adoptare a noii Constituţii kenyene.

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

The Equal Rights Review, EdiĹŁia a cincea (2010)

MĂRTURIE

„Primăvara anului 2010 a fost o perioadă deosebit de grea pentru ONG-urile chineze, în general, şi pentru Aizhixing şi mine, în particular. Multe organizaţii au fost supuse unor controale nejustificate, fiindu-le suspendate activităţile. Ulterior, acestea au fost reluate şi desfăşurate în condiţii foarte periculoase.” Wan Yanhai Directorul în exil al Institutului Aizhixing din Beijing The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

The Equal Rights Review, EdiĹŁia a cincea (2010)

Plecarea Mea din China: Mărturiile Unui Apărător al Drepturilor Omului Wan Yanhai1

Pe 6 mai 2010, Wan Yanhai, unul dintre cei mai proeminenţi activiști chinezi din domeniul HIV/SIDA, a părăsit China pentru a pleca în Statele Unite1. Timp de 20 de ani, Wan a promovat drepturile persoanelor cu HIV/SIDA și ale altor grupuri vulnerabile supuse stigmatizării și discriminării. Lucrând în condiţii de hărţuire, intimidare și ameninţare cu violenţă constantă din partea autorităţilor, Wan și organizaţia pe care o conducea, Institutul Aizhixing din Beijing, au muncit cu mult curaj pentru a spori conștientizarea, la nivel naţional și internaţional, a problemei HIV/SIDA în China și pentru a combate discriminarea, inegalitatea și abuzurile împotriva drepturilor omului la care sunt supuși cei asociaţi cu HIV/SIDA2. Începând cu anul 2007, Wan cooperează cu ERT. El a luat parte la elaborarea Declaraţiei principiilor egalităţii și se numără printre semnatarii ei iniţiali. Publicăm aici mărturiile oferite de el pentru ERT privind experienţa care l-a făcut să fugă din ţara sa de baștină.

În seara zilei de 30 aprilie 2010, eu şi familia mea am ajuns în Hong Kong. La o săptămână, pe 6 mai, seara târziu, am părăsit Hong Kongul, luând direcţia Statelor Unite. Jurnaliştii şi-au dat seama că plecăm în SUA şi că nu ne vom mai întoarce în China numai atunci când efectiv părăseam Hong Kong-ul. Anume atunci plecarea noastră din China a devenit ştire.

În săptămânile ce au precedat plecarea, eu şi soţia mea am luat-o pe fiica noastră de patru ani din Beijing şi ne-am deplasat cu trenul la Tianjin. De acolo am luat avionul spre Guangzhou, la 25 aprilie, duminică seara. Am părăsit Beijing-ul la doar trei ore după ce fiica noastră a fost externată din spital; se îmbolnăvise şi a stat internată timp de 3 zile. Ne simţeam vinovaţi şi ne temeam pentru sănătatea ei,

dar nu am avut de ales. Nu ştiam exact unde vom merge. Eu şi soţia mea aveam vize SUA, dar fiica noastră nu; eu aveam viză Schengen3, iar soţia şi fiica nu o aveau. Toate aceste opţiuni depindeau şi de faptul dacă ni se va permite sau nu să părăsim ţara. Însă, până la urmă, se pare că guvernul însuşi m-a presat să plec. Mă numesc Wan Yanhai, sunt fondatorul şi directorul Institutului Aizhixing din Beijing. Motivele pentru care mi-am părăsit ţara de baştină au o istorie lungă. Un climat de hărţuire

Institutul Aizhixing (Aizhixing) a fost fondat în 1994, numindu-se iniţial Proiectul de Acţiuni Aizhi din Beijing. Institutul este cel mai mare ONG independent care activează în domeniul HIV/SIDA, al sănătăţii şi al drepturilor The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

În aprilie 1994, la puţin timp după ce am anunţat lansarea Proiectului de Acţiuni Aizhi, Ministerul Securităţii Publice i-a interzis presei să reflecte activităţile noastre.

omului din China. Acesta lucrează cu o gamă vastă de grupuri vulnerabile: comunităţi LGBT, migranţi, minorităţi etnice, lucrători din industria sexuală, utilizatori de droguri, persoane ce suferă de hemofilie, persoane infectate cu HIV/SIDA şi tineri. Fiind cel mai mare ONG naţional din domeniu, Institutul cooperează anual cu circa 40 de grupuri din întreaga Chină. Aceste grupuri lucrează prin şi pentru comunităţile vulnerabile în probleme de sănătate şi drepturile omului.

Începând cu anul 1994, Institutul, dar şi eu în particular, am fost supuşi unor hărţuiri şi intimidări grave din partea autorităţilor. Odată cu progresele înregistrate de Institut, au început să mi se încalce mai multe drepturi şi libertăţi fundamentale. Pe parcursul anilor '90, am figurat în lista neagră a Departamentului de Propagandă al Partidului Comunist. The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

În perioada august-septembrie 2002, am fost reţinut, timp de patru săptămâni, de Departamentul Securităţii de Stat, pentru rolul pe care l-am avut în investigarea şi demascarea scandalului legat de sânge din provincia Henan4. Altă dată, la sfârşitul lui noiembrie 2006, am fost arestat, pentru trei zile, de Secţia Securitate Naţională a Biroului Municipal al Securităţii Publice din Beijing, pentru participare la o şedinţă privind compensarea daunelor suferite de către persoanele infectate cu HIV şi hepatita C, prin transfuzii de sânge sau prin folosirea preparatelor din sânge, din întreaga ţară. După aceasta, am fost impus să „particip” la întruniri săptămânale cu poliţiştii din cadrul Secţiei Securitate Naţională. Am fost reţinut şi cu alte trei ocazii, inclusiv pentru o perioadă de două zile, la 27 decembrie 2007, când un alt activist HIV/SIDA, Hu Jia, a fost arestat oficial.

Hărţuirile, intimidările şi ameninţările atingeau apogeul în perioadele când China devenea centrul atenţiei internaţionale. Cu o lună înainte de demararea Jocurilor Olimpice din 2008 şi de aniversarea a 60 de ani a Republicii Populare Chineze (2009), Aizhixing a fost nevoit să îşi suspende activităţile. Am prezis atunci că guvernul va recurge la o supraveghere şi la un control riguros şi sever înainte de aceste două evenimente. În acelaşi timp, eram îngrijoraţi de faptul că hărţuirile şi violenţa din partea poliţiei s-ar putea intensifica. Fiindu-mi teamă pentru propria siguranţă, am părăsit Beijing-ul cu o lună înainte de începerea celor două evenimente. În pofida acestor pauze în activitatea noastră, în perioadele amintite mai sus, organizaţia a avut experienţa unor întreruperi forţate

şi intimidări mult mai grave. În septembrie 2008, Aizhixing a recepţionat un avertisment de începere a investigaţiilor fiscale din partea Oficiului Fiscal Local al Sectorului Haidan din Beijing. Ca urmare, am dat publicităţii această ştire, am făcut o declaraţie publică şi am organizat o întrunire a ONG-urilor, pentru a analiza opţiunile pe care le aveam în privinţa acestei hărţuiri intenţionate. Timp de o lună, am adunat şi am emis autorităţilor documentele şi informaţiile solicitate în cadrul investigaţiei. După jumătate de an, Oficiul Fiscal a anunţat că nu a depistat pe conturile noastre încălcări financiare. Cu toate acestea, în iunie 2009, banca a încetat să primească transferurile făcute de donatorii noştri de peste hotare. A fost nevoie de încă o lună de eforturi şi muncă intensivă pentru a convinge banca să îşi reconsidere poziţia şi să accepte donaţiile străine făcute pe numele Aizhixing.

În 2009, câteva ONG-uri din domeniul asistenţei juridice şi companii juridice au fost şi ele investigate de Oficiul Fiscal, unele dintre ele fiind, în consecinţă, amendate dur. Povara impusă de aceste penalităţi financiare nu a fost doar una administrativă. O dovadă dureroasă a acestui fapt este cazul organizaţiei pentru asistenţă juridică Iniţiativa Constituţională (Gongmeng), care a fost închisă, iar liderul ei – arestat şi deţinut timp de patru săptămâni.

Presiunile şi hărţuirile au continuat şi în 2010. Din ianuarie până în aprilie 2010, activităţile Aizhixing au fost supuse în mod arbitrar unui control strict din partea a zece agenţii guvernamentale de nivel naţional şi local, inclusiv Departamentul de Securitate, Departamentul de Propagandă, Departamentul de Pompieri, Biroul Administrării Comunitare şi Departamentul Fiscal. Timp de două luni, Aizhixing a planificat şi a pregătit evenimentul prevăzut pentru aniver-

sare a 16 ani de la fondarea sa, care trebuia să aibă loc la 17 ianuarie 2010. Cu toate acestea, la 14 ianuarie 2010, Oficiul Securităţii Publice din Beijing a emis un ordin prin care ne cerea contramandarea acestuia. Unicul motiv invocat de autorităţi a fost participarea invitaţilor din partea ambasadelor străine şi a activiştilor pentru drepturile omului.

La 3 martie 2010, poliţia a interzis desfăşurarea unei întruniri organizate de Aizhixing privind dreptul la asistenţă medicală al lucrătorilor din industria sexuală,. În ziua următoare, Departamentul de Propagandă al Comitetului Central al Partidului Comunist a emis un ordin secret prin care a interzis mass-media să facă referinţă la Aizhixing sau la mine personal. În această perioadă, poliţia supraveghea constant activităţile mele, iar în faţa apartamentului meu, timp de două săptămâni, am tot văzut parcată o maşină a poliţiei.

La 18 martie 2010, Filiala Haidan a Biroului de Industrie şi Comerţ din Beijing a întreprins o vizită la oficiul Aizhixing, pentru a efectua inspecţia anuală a “Companiei de Informare şi Consiliere Zhiaixing din Beijing” (denumirea oficială a Institutului Aizhixing). Au fost făcute poze şi înregistrări, iar o copie a “Întrebărilor Frecvente din Domeniul Juridic pentru Utilizatorii de Droguri” a fost luată drept dovadă pentru a demonstra că operăm sub denumirea de “Institutul Aizhixing din Beijing”. Ne-a fost prezentată o declaraţie în scris, în care se indica faptul că Institutul Aizhixing nu este înregistrat oficial, fiindcă, deşi funcţionăm şi oferim servicii publicului sub denumirea de “Institutul Aizhixing din Beijing”, aceasta nu este denumirea noastră oficială. La acel moment, ne temeam foarte mult că vom fi închişi, fiindcă acelaşi lucru se întâmplase în 2009 cu o altă organizaţie de asistenţă juridică. The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Experienţele prin care a trecut Aizhixing, dar şi eu personal, sunt indicatori elocvenţi ai unor discriminări, hărţuiri şi persecuţii mult mai ample la care sunt supuse în mod regulat ONG-urile societăţii civile din China. Cu toate acestea, primăvara anului 2010 a fost o perioadă deosebit de grea pentru ONG-urile chineze, în general, şi pentru Aizhixing şi mine, în particular. Multe organizaţii au fost supuse unor controale nejustificate, fiindu-le suspendate activităţile. Ulterior, acestea au fost reluate şi desfăşurate în condiţii foarte periculoase.

Un document emis de Administraţia de Stat pentru Schimb Extern, intrat în vigoare la 1 martie 2010, cerea tuturor companiilor din ţară care primeau sau solicitau donaţii de la agenţiile internaţionale non-profit să posede contracte şi alte documente de proiect autentificate notarial. Cu toate acestea, oficiile notariale nu cunoşteau care este procedura unei asemenea autentificări. În consecinţă, multe ONG-uri interne, inclusiv Aizhixing, nu au putut primi suport fiunanciar de peste hotare, iar unele organizaţii au trebuit să îşi suspende activitatea.

În acelaşi timp, autorităţile au ales drept ţintă ONG-urile şi apărătorii drepturilor omului din sectorul educaţional. La începutul anului 2010, Ministerul Educaţiei a dat ordin instituţiilor de învăţământ superior să nu permită “organizaţiilor pentru drepturi”, precum Oxfam Hong Kong, să recruteze voluntari din campusurile universitare. La sfârşitul lunii martie 2010, Universitatea din Beijing a pus capăt relaţiilor sale cu Clinica Juridică a Universităţii din Beijing şi cu Institutul de Cercetări pentru Femei.

Evenimente similare s-au întîmplat şi în sectorul mass-media. În a doua jumătate a lunii martie 2010, au fost închise paginile web NGO Development şi Ехchange. The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Decizia de a părăsi China În marite 2010, atunci când cele două departamente guvernamentale au venit să investigheze activitatea Aizhixing, am înţeles că traiul meu în China se apropie de sfârşit, că trebuie să găsesc un alt loc de unde să pot duce lupta. La 25 martie 2010, Oficiul Local Fiscal din Beijing a trimis un grup de inspectori la Aizhixing pentru a transmite un “avertisment de inspecţie fiscală”. La acel moment, eu, reprezentantul legal al organizaţiei, mă aflam în Indonezia, la o conferinţa internaţională în domeniul drepturilor omului, iar contabilul institutului lipsea şi el. După mai multe negocieri, inspectorii au fost de acord să revină la 6 aprilie pentru a aduce documentele. Aceasta a fost a doua oară într-un an şi jumătate când Aizhixing a fost inspectat fiscal.

La 30 martie 2010, tocmai citeam o prelegere în cadrul unui program de studii gender în Guangzhou, când discursul meu a fost întrerupt de poliţie. În dimineaţa următoare, poliţia din Guangzhou m-a sunat la hotel, iar după aceasta mi-a bătut la uşă. Aceasta a fost prima oară în viaţă când am fost vizitat de poliţie în timp ce eram într-un hotel şi prima oară când am fost căutat de poliţie în afara Beijing-ului. Poliţiştii mi-au ordonat să nu aduc activităţile Aizhixing în Guangzhou şi că fiecare prelegere pe care o voi avea în universităţi trebuie să fie coordonată în prealabil cu poliţia. În acea după-amiază, universităţile din Guangzhou au primit de la poliţie notificări prin care li se ordona să nu mă mai invite în calitate de lector.

Atunci când, împreună cu famiia, am hotărât să plecăm, eu am decis să nu apelez la ambasada SUA din China. Am planificat iniţial să vizităm Europa, în mijlocul lunii aprilie, dat fiind faptul că am fost invitat la un atelier organizat în Olanda. Dar au apărut complicaţii cu cererea de viză a fiicei mele şi a trebuit să

ne schimbăm planurile. Atunci, împreună cu soţia, am decis că trebuie să merg în Europa de unul singur. Dar nici această opţiune nu a avut sorţi de izbândă din cauza cenuşei vulcanice care a dus la amânarea zborurilor în Europa în acel mijloc de aprilie.

În săptămânile dinaintea plecării din China, am fost supuşi de câteva ori hărţuirii şi intimidării din partea autorităţilor guvernamentale. Poliţia mi-a vizitat apartamentul şi m-a apelat de zeci de ori la numărul de mobil, dar, mai ales, pe 23 aprilie. Mi-au vizitat apartamentul şi reprezentanţii Departamentului de Pompieri, şi cei ai Oficiului Administrării Comunitare, fără a fi chemaţi, pe motiv de prevenire a incendiilor.

La 22 aprilie, în timp ce aşteptam în aeroportul din Tianjin cursa spre Guangzhou, am scris pe reţeaua proprie de site-uri, o notă despre recentele evenimente şi experienţele resimţite. Aşteptam încă în aeroport, când am primit un apel de la soţie, care mi-a spus că fiica noastră s-a îmbolnăvit. M-am întors în Beijing imediat. În acea seară fiica a fost internată la spital.

Când fiica mea a fost externată, am plecat împreună în Guangzhou, ajungând acolo în seara zilei de 25 aprilie. Nu ştiam exact unde să mergem. M-am gândit să plecăm în ziua următoare la Hong Kong. Dar eram obosiţi şi ne simţeam prost în climatul fierbinte şi umed. Ajungând în Guangzhou, ne-am simţit cu toţii mai relaxaţi. Eram susţinuţi de prieteni, iar eu am avut posibilitatea să comunic cu prietenii mei de peste hotare, cerându-le ajutor. Planul nostru era să plecăm la Hong Kong, iar de acolo la Bangkok. Dar am avut noroc, fiindcă prietenul care ne găzduia în Guangzhou fusese vizitat de câţiva reprezentanţi ai ambasadei SUA şi am avut şansa să le cerem susţinere în obţinerea vizei pentru fiica noas-

tră. Pe 30 aprilie, am mers la oficiul consular al SUA şi cererea de viză a fiicei a fost satisfăcută, dar trebuia să aşteptăm până pe data de 6 mai, pentru a putrea lua paşaportul.

Pe 6 mai, în primele ore ale dimineţii, soţia mea s-a întors în Guangzhou şi a luat paşaportul. Când m-a anunţat că a trecut punctul de control la frontiera dintre China şi Hong Kong, am început să fac ultimele pregătiri pentru a obţine bilete spre SUA. În timp ce sunam la agenţia de turism, jurnalistul care tocmai îmi lua un interviu şi-a dat seama că “evadam” din ţară. El ne-a urmat în SUA şi a adus în vizorul presei internaţionale ştirea despre “evadarea” noastră5. Viitorul

Institutul Aizhixing mai funcţionează încă, dar viitorul îi rămâne incert. Din ce în ce mai multe agenţii guvernamentale verifică şi investighează nu doar activitatea Aizhixing, ci şi a companiilor care sunt asociate cu acesta. O editură care a produs materiale educaţionale pentru Aizhixing este acum supusă investigaţiilor. Continuă şi hărţuirea angajaţilor Aizhixing. Recent, la 7 iulie 2010, un coleg de-al meu a fost citat de Poliţia de Securitate Internă a Chinei pentru proiecţia în oficiul nostru a unui film documentar la tema infectării cu SIDA6. Din ce în ce mai mulţi colaboratori se gândesc să plece.

Fiind deja de mult timp un activist în domeniul asistenţei grupurilor vulnerabile, aş dori să îmi împărtăşesc experienţa proaspeţilor activişti din domeniul societăţii civile şi din cel al drepturilor omului din China. Sper să îmi continui munca, prin a organiza şi institui servicii şi resurse peste hotarele Chinei, cu care să susţinem diverse grupuri din societatea civilă în general, dar cu un accent particular pe susţinerea apărătorilor drepturilor omului şi pe dezvoltarea domeniului

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

drepturilor omului în China. Şi, desigur, voi continua să sprijin activitatea Institutului Ai-

zhixing din Beijing şi a ONG-urilor din domeniul HIV/SIDA din China.

1 Vezi Branigan, T., HIV/AIDS activist flees China for US / Un activist din domeniul HIV/SIDA părăseşte China pentru Statele Unite, Guardian Unlimited, 10 mai 2010, disponibil la: http://www.guardian.co.uk/world/2010/may/10/ aids-activist-flees-china-america. 2 Vezi Yanhai, W., Ran, H., Ran, G., Arnade, L., Discrimination against People with HIV/AIDS in China /Discriminarea persoanelor cu HIV/SIDA în China, The Equal Rights Review, Volumul 4, 2009, p. 15-25. 3 Viza Schengen permite deţinătorului să intre şi să călătorească liber pe teritoriul a 25 de state europene.

4 Vezi Reuters, Reuters Profiles “AIDS Village” in China’s Henan Province/ Profilurile Reuters: “Satul SIDA” în provincia Henan din China, 15 martie 2004, disponibil la http://www.thebody.com/content/world/art10302.html 5 Vezi, nota 1.

6 Vezi Amnesty International, China Must Halt Harassment and Censorship of HIV/AIDS Activists / China trebuie să înceteze hărţuirea şi cenzura în privinţa activiştilor HIV/SIDA, 9 iulie 2010, disponibil la: http://www.amnesty.org/ en/news-and-updates/china-must-halt-harassment-and-censorship-hivaids-activists-2010-07-09 The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Interviu

„În opinia mea, dacă se adoptă o abordare corectă a discriminării – adică în termeni substanţiali, îndreptaţi împotriva ierarhiilor bazate pe rasă, sex sau vârstă, de exemplu, şi nu prin impunerea similitudinii sau pedepsirii diferenţelor, ceea ce prevede abordarea aristoteliană, aplicată ca standard în SUA şi UE – nu există vreo distincţie dintre acţiune pozitivă/ afirmativă şi nediscriminare. În ambele cazuri se promovează egalitatea.” Catharine MacKinnon

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

100

The Equal Rights Review, EdiĹŁia a cincea (2010)

101

Perspective comparate asupra egalităţii – o viziune din Statele Unite şi Uniunea Europeană

Scopul, domeniul de aplicare şi abordarea dreptului la şanse egale adesea diferă de la o jurisdicţie la alta. Totuşi, reacţiile la problemele inegalităţii sunt dispersate, majoritatea ţărilor lumii, aproximativ 80%, neavând stipulate expres în actele lor a unui drept special la şanse egale. Uniunea Europeană şi Statele Unite reprezintă două sisteme care au adoptat tradiţional nişte abordări juridice specifice de combatere a discriminării şi de reducere a inegalităţii. ERT a discutat cu Prof. Catharine MacKinnon, Profesor de Drept la University of Michigan, şi Prof. Miguel Poiares Maduro, Profesor de Drept la European University Institute, pe marginea aspectelor juridice şi practice ale egalităţii în SUA şi Uniunea Europeană, precum şi a perspectivelor de dezvoltare a ambelor jurisdicţii.

ERT: Care sunt acele mobile practice care contribuie cel mai mult la dezvoltarea legislaţiei, a politicilor şi practicilor în domeniul egalităţii în SUA? Este vorba despre litigii, comisiile pentru egalitate, iniţiativele societăţii civile, ale politicienilor sau despre altceva? Catharine MacKinnon: Cei mai importanţi actori care contribuie la dezvoltarea în direcţia egalităţii, atât în aspect practic cât şi legislativ, sunt adesea cei discriminaţi în modul cel mai grav. Urmează ceilalţi factori, menţinuţi adesea timp de decenii sau chiar de secole, în funcţie de cât de privaţi de putere şi de statut sunt cei marginalizaţi şi ce rol în inegalitatea acestora o au cei ce se bucură de putere şi cât

de inconştient îşi asumă acest rol. Mass-media, care controlează ceea ce constituie cunoaşterea în societăţile dezvoltate, ar trebui să fie incluse în lista dumneavoastră. ERT: Dar în UE?

Miguel Poiares Maduro: Toţi aceşti actori joacă un anumit rol, dar o fac în diferite etape şi prin diferite instituţii. După părerea mea, măsura în care aceştia şi alţi actori propulsează dreptul şi politicile în domeniul egalităţii depinde de diferitele contexte instituţionale, precum şi de costurile informaţionale şi de tranzacţie ale participării în aceste domenii. The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

102

În ceea ce priveşte litigiile, de exemplu, un rol important începe a fi jucat de comisiile pentru egalitate, ceea ce este firesc, de vreme ce costurile litigiilor şi riscurile în acest domeniu juridic adesea sunt foarte mari pentru reclamanţii individuali şi îi pot face să renunţe la iniţierea unor procese de judecată.

Un alt aspect important de luat în consideraţie este măsura în care domeniul egalităţii a fost europenizat, ceea ce face ca actorii sociali să îşi transpună acţiunile de pe plan naţional pe cel european. Echilibrul de puteri dintre diferiţi actori la nivel naţional poate acţiona în favoarea europenizării acestor chestiuni, fapt ce nu poate rămâne fără consecinţe. Actorii care eşuează în promovarea anumitor politici la nivel naţional sunt tentaţi să creeze coaliţii la nivel european, pentru a le promova pe acest plan. Rolul jucat de diferiţi actori nu este acelaşi la nivel naţional şi la cel european, iar deplasarea de la primul nivel la cel de-al doilea poate conduce la schimbarea balanţei de puteri dintre actorii în cauză.

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Încerc să scot în evidenţă acele variabile care pot determina rolul diferiţilor actori în dreptul şi politicile de egalitate la nivelul UE şi unele dintre consecinţele acestuia. Cu toate acestea, nu sunt destul de versat pentru a spune care sunt actorii care propulsează dreptul şi politicile în domeniul egalităţii la nivel european. Dar pot spune altceva. Iniţial, forţa motrice principală din spatele dreptului la şanse egale la nivel european era promovarea pieţei comune (astfel încât să prevină distorsionarea concurenţei), dar odată ce nediscriminarea, chiar şi din acest considerent, s-a transformat într-o componentă a discursului juridic al Uniunii Europene (la acel moment, Comunitatea Economică Europeană), aceasta a devenit autonomă şi a evoluat treptat într-o politică europeană plenipotenţiară. Discursul politic şi juridic asupra egalităţii (sau mai bine zis, asupra nediscriminării) s-a transpus, din mai multe motive, pe plan european şi nu mai este funcţional pentru piaţa internă. Pe de o parte, această stare de fapt reprezintă rezultatul acţiunilor întreprinse de către unii dintre actori, iar pe de alta, are impact asupra acţiunilor actorilor respectivi.

103

ERT: Care sunt lecţiile cheie privind dreptul la şanse egale în UE pe care le poate învăţa SUA şi viceversa? Catharine MacKinnon: SUA poate învăţa de la UE că, dacă începi printr-un angajament juridic substanţial în domeniul egalităţii de gen, ai mai mulţi sorţi de izbândă în această direcţie. Pe de altă parte, UE ar putea trage aceleaşi învăţăminte din anumite prevederi legale din SUA privind egalitatea rasială.

ERT: Dacă aţi avea posibilitatea să schimbaţi un aspect al legilor privind egalitatea din SUA, care ar fi acesta şi de ce? Catharine MacKinnon: Trebuie să ratificăm Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor fără nicio rezervă. Femeile din SUA au nevoie de drepturile prevăzute de acest act, altfel dreptul SUA, dar şi noi înşine suntem puşi la zid. De asemenea, dacă ne punem în rând cu lumea, ne mai „împrospătăm” puţin. ERT: Dar în UE?

Miguel Poiares Maduro: În opinia mea, vorbind în termeni generali, avem nevoie de o teorie mai bine articulată şi mai sofisticată a nediscriminării. Resursele judiciare sunt limitate. Instanţele nu vor putea fi implicate în toate chestiunile ce ţin de discriminare, astfel încât acestea vor trebui să elaboreze criterii pentru diferite niveluri ale cercetării judiciare atît în acţiunile publice cât şi în cele private. Pasul respectiv va constitui o evoluţie judiciară, nu şi una legislativă. Dar pentru aceasta va trebui să reflectăm asupra domeniilor care pot avea mai multă utilitate în analiza posibilelor acţiuni discriminatorii. Altfel, ele nu vor fi în stare să înfăptuiască tot ce ne-am dori noi.

ERT: Care este următoarea chestiune importantă din domeniul egalităţii pe care UE va trebui s-o abordeze? Este Uniunea pregătită să o facă? Miguel Poiares Maduro: Eu cred că noi, cei din UE, ducem lipsa unei dimensiuni a discursului privind egalitatea – şi anume a celei care se referă la justiţia distributivă. UE deţine în prezent o legislaţie anti-discriminare bine dezvoltată, dar refuză să abordeze chestiunile celeilalte dimensiuni a egalităţii – justiţia distributivă. Însă poate exista o Uniune Europeană din ce în ce mai majoritară, a cărei politici produc efecte din ce în ce mai redistributive, fără criterii pentru justiţia distributivă?

ERT: Care ar fi următoarea chestiune importantă pe care va trebui s-o abordeze SUA în domeniul egalităţii? Prostituţia şi traficul de persoane în scop de exploatare prin prostituţie, inclusiv cel intern, trebuie să fie abordate urgent. Întrebarea dacă SUA dispune de instrumentele atitudinale necesare pentru a face acest lucru rămâne una deschisă, dată fiind forţa lobbyului în interesul proxeneţilor şi a celor ce parazitează pe contul acestuia în toate sferele sociale. Dar aspectele menţionate sunt mai mult politice decât juridice.

ERT: Astăzi, mulţi dintre noi trăiesc în societăţi privilegiate, ce dispun de resurse abundente, constituite, în mare, cu preţul unor perioade îndelungate de discriminare acută a altora. Necesită oare interpretarea dumneavoastră a discriminării şi abordarea nedreptăţilor din trecut acţiuni pozitive/afirmative? În ce măsură ar trebui utilizat dreptul la şanse egale în aceste scopuri?

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

104

Miguel Poiares Maduro: Părerea mea e că acţiunile pozitive/afirmative sunt justificate pentru distrugerea dependenţelor discriminatorii şi eliminarea inegalităţilor structurale, dar nu şi pentru compensare în grup. Nu văd nici un motiv juridic pentru care un individ dintr-un grup ce a beneficiat în trecut de pe urma discriminării altora să fie discriminat cu scopul de a favoriza un alt individ care “aparţine” unui grup ce a suferit de pe urma acestei discriminări istorice. Discriminarea în trecut nu justifică discriminarea în prezent dintre indivizi care nu au beneficiat sau nu au fost supuşi unei astfel de discriminări. O atare situaţie doar ar consolida acea logică de “grup” care a fundamentat discriminarea pentru o perioadă atât de îndelungată de timp.

Pe de altă parte, cred că multe dintre practicile noastre sociale mai comportă elemente discriminatorii şi că acţiunea afirmativă poate contribui la restructurarea practicilor respective şi a acţiunilor discriminatorii inerente acestora (chiar dacă discriminarea nu este intenţionată). Nu întotdeauna e uşor să trasezi această linie în realitate, ceea ce

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

nu înseamnă că nu este important să se ţină cont de diferenţa normativă majoră dintre cele două situaţii.

Catharine MacKinnon: Cei mai mulţi dintre “noi” trăiesc în societăţi neprivilegiate, în timp ce în societăţile privilegiate ”era” discriminării acute încă nu a luat sfârşit şi această discriminare nu este îndreptată doar împotriva “altora”. De fapt, noţiunile de acţiune pozitivă în Europa şi de acţiune afirmativă în SUA nu semnifică acelaşi lucru, chiar dacă esenţa le este aceeaşi. Avem astăzi legi împotriva inegalităţii pentru că aceasta există şi trebuie să fie oprită, iar consecinţele sale – schimbate. În opinia mea, dacă se adoptă o abordare corectă a discriminării – adică în termeni substanţiali, îndreptaţi împotriva ierarhiilor bazate pe rasă, sex sau vârstă, de exemplu, şi nu prin impunerea similitudinii sau pedepsirii diferenţelor, ceea ce prevede abordarea aristoteliană, aplicată ca standard în SUA şi UE – nu există vreo distincţie dintre acţiune pozitivă/afirmativă şi nediscriminare. În ambele cazuri se promovează egalitatea. Intervievatori din partea ERT: Jarlath Clifford şi Amal De Chickera

105

ACTIVITĂŢI

■

Activităţi de Advocacy ale Equal Rights Trust

■

Informaţie cu Privire la Proiectele Curente ale ERT

■

Itinerar de Lucru ERT: Ianuarie-Iunie 2010

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

106

The Equal Rights Review, EdiĹŁia a cincea (2010)

107

Activităţi de Advocacy ale ERT Jarlath Clifford1

De la publicarea volumului 4 al Equal Rights Review (decembrie 2009), ERT a continuat să lucreze pentru a demasca formele de discriminare la scară globală şi a combate inegalitatea şi discriminarea atât la nivel naţional cât şi la cel internaţional. O componentă majoră a activităţilor de advocacy ale ERT a fost promovarea Declaraţiei principiilor egalităţii prin utilizarea Principiilor ca bază pentru aprecierea evoluţiilor din domeniul legislativ şi judiciar. Vă prezentăm mai jos un scurt sumar al celor mai importante activităţi de advocacy ale ERT. ERT face apel la Guvernul Malaysiei să ofere reşedinţă poporului Rohingya

La 5 ianuarie 2010, ERT a făcut un apel la Guvernul Malaysiei să ofere domiciliu legal celor aproximativ 30000 de refugiaţi apatrizi Rohingya care locuiesc în ţară. În baza studiului publicat în raportul său Prinși într-un cerc al refugiului: apatrizii Rohingya în Malaysia2, ERT a apreciat măsurile întreprinse recent de Guvern în vederea îmbunătăţirii regimului de imigrare, dar a invocat necesitatea continuării schimbărilor, prin revizuirea politicilor curente care îi tratează pe Rohingya drept imigranţi ilegali.

ERT a adunat în raport mărturii directe ale reprezentanţilor poporului Rohingya care au fost supuși aresturilor arbitrare, detenţiei, violenţei, șantajului, traficului de fiinţe umane și muncii forţate în Malaysia. Pentru prima oară raportul a revelat anumite modele ale circulaţiei poporului Rohingya prin Asia de Sud-Est, oferind o perspectivă fără precedent asupra ciclului de refugiere, detenţie și deportare care afectează zeci de mii de Rohingya din regiune. Conform constatărilor făcute de ERT:

• în Malaysia locuiesc circa 2500032000 de etnici Rohingya, numărul celor aflaţi în detenţie variind de la 97 la 115 persoane; • o combinaţie de factori – aceeaşi religie, prosperitatea economică şi oportunitatea de a obţine cel puţin acte de identitate de bază – atrag mii de Rohingya în Malaysia, în pofida faptului că sunt expuşi riscului de a fi arestaţi şi deportaţi; • refugiaţii Rohingya arestaţi în Malaysia sunt adesea închişi pentru câteva luni şi ţinuţi în condiţii inadecvate, având acces limitat la serviciile medicale. Cei condamnaţi pentru infracţiuni de imigrare pot fi pedepsiţi cu până la 4 luni de închisoare şi cu pedeapsă corporală, practicată legal în Malaysia; • până nu demult, autorităţile de imigrare ale Malaysiei practicau şi vinderea persoanelor deportate traficanţilor de fiinţe umane, la graniţa cu Thailanda. Ulterior, traficanţii fie estorcau de la familiile victimelor bani pentru a le elibera şi a le transporta ilegal înapoi în Malaysia, fie le vindeau în calitate de sclavi pentru a fi exploataţi pe nave de pescuit sau pe plantaţii. ERT a făcut apel la autorităţile malaieze să recunoască statutul unic al Rohingya de re-

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

108

fugiaţi apatrizi şi să le formalizeze poziţia de rezidenţi recunoscuţi ai ţării. De asemenea, ERT a recomandat Guvernului:

• să investigheze comportamentul autorităţilor de imigrare ale Malaysiei în privinţa refugiaţilor Rohingya; • să stabilească proceduri clare de determinare a statului de refugiat şi apatrid; • să înceteze arestarea Rohingya şi a altor refugiaţi, atunci când deportarea nu este posibilă; • să istituie o politică oficială îndreptată spre minimalizarea deportării reprezentanţilor Rohingya în Thailanda; şi • să interzică biciuirea ca formă de pedeapsă, inclusiv în privinţa deţinuţilor ce au comis încălcări legate de imigrare.

ERT solicită Preşedintelui Obama eliberarea celor 103 potenţiali apatrizi, deţinuţi în Guantanamo La 19 ianuarie, ERT a făcut apel la Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, să dispună eliberarea (autorizată de la Guantanamo Bay) a celor 103 potenţiali apatrizi, care însă au rămas în detenţie din motiv că repatrierea lor nu era posibilă.

În decembrie 2009, Robert Gates, Secretarul SUA pentru apărare, a confirmat faptul că a fost autorizată eliberarea din Guantanamo a 116 deţinuţi. Din momentul acestui anunţ, au fost eliberaţi doar 13 deţinuţi. Aproape toţi cei 103 rămaşi – mai mult de jumătate din numărul total de deţinuţi de la Guantanamo – sunt apatrizi, adică nu au o naţionalitate/cetăţenie efectivă fie din cauza că ţara lor de origine refuză să-i recunoască, fie deoarece îngrijorările privind siguranţa lor sau alte consideraţiuni de securitate fac imposibilă repatrierea lor. În cazul reîntoarcerii în ţara de origine, ca rezultat al asocierii cu Guantanamo, mulţi erau supuşi riscului de The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

a fi arestaţi, torturaţi sau abuzaţi în alt mod. Grupul includea potenţiali apatrizi din Algeria, Azerbaidjan, China, Cisiordania, Egipt, Kuweit, Libia, Arabia Saudită, Siria, Tadjikistan, Tunisia, Uzbekistan şi Yemen.

ERT a întreprins un studiu, care a fost publicat în raportul intitulat De la cubanezii din Mariel la deţinuţii din Guantanamo: apatrizii deţinuţi sub autoritatea SUA3. Acest raport conţine o investigaţie detaliată a situaţiei persoanelor apatride aflate în detenţia SUA. În raport, ERT a făcut apel la Barack Obama să marcheze aniversarea promisiunii sale de a închide Guantanamo Bay (22 ianuarie 2010) prin a ordona eliberarea imediată a tuturor deţinuţilor autorizaţi pentru eliberare pe teritoriul SUA. Din ianuarie 2010, evoluţiile au confirmat validitatea poziţiei adoptate de ERT, demostrând că lipsa unei cetăţenii efective rămâne a fi o problemă neabordată, care se află în centrul politicilor de securitate şi de detenţie pe motiv de imigrare ale SUA. ERT recomandă Moldovei să modifice clauza constituţională privind egalitatea

La 27 ianuarie 2010, ERT a depus o opinie de expert în atenţia d-lui Mihai Ghimpu, Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova şi Preşedintele Comisiei pentru reforma constituţională din Republica Moldova, argumentând că prevederile Articolului 16 (egalitatea în drepturi) al Constituţiei Republicii Moldova nu corespund standardelor internaţionale din domeniul drepturilor omului4.

La data de 1 decembrie 2009, printr-un decret prezidenţial, a fost instituită Comisia pentru reforma constituţională. Comisia a fost însărcinată să analizeze nevoia unei reforme constituţionale, să facă propuneri Parlamentului privind reformele necesare şi să elaboreze modificări la Constituţie. La 11 ianuarie 2010, Comisiei i s-a cerut să între-

109

prindă o analiză a conţinutului Constituţiei, adoptate la 29 iulie 1994, în lumina contextului constituţional internaţional şi comparat, în scopul identificării lacunelor din sistemul constituţional în vigoare.

ERT a mai făcut o serie de recomandări în vederea modificării unor prevederi care ar reflecta mai bine angajamentul Republicii Moldova pentru respectarea drepturilor omului. ERT a scos în evidenţă faptul că, în redacţia actuală, Articolul 16 al Constituţiei contravine dreptului internaţional, prin limitarea domeniului de aplicare a dreptului la egalitate în faţa legii la „cetăţenii Republicii Moldova”, excluzând astfel ne-cetăţenii. S-a remarcat, de asemenea, că lista criteriilor, discriminarea în baza cărora este interzisă în condiţiile Articolului 16 (2), este prea îngustă pentru a corespunde obligaţiilor internaţionale asumate de Republica Moldova.

ERT a solicitat Preşedintelui interimar Mihai Ghimpu să abordeze aceste aspecte şi să propună modificări constituţionale prin care să se asigure corespunderea dreptului la şanse egale, consfinţit în Constituţia Republicii Moldova, standardelor dreptului internaţional.

La 5 mai 2010, ERT a depus opiniile şi recomandările respective şi Comitetului ONU pentru Drepturile Sociale, Economice şi Culturale, pentru ca acest aspect să fie luat în consideraţie în evaluarea celui de-al doilea raport periodic al Republicii Moldova. ERT se alătură apelului ONG-urilor de frunte din Kenya ca la baza noii Constituţii să fie pus principiul egalităţii

La 29 ianuarie 2009, ERT s-a alăturat Comisiei Kenyene pentru Drepturile Omului (KHRC) şi Federaţiei Femeilor Juriste din Kenya (FIDA) în apelul lor către parlamentarii kenyeni de a pune dreptul la egalitate şi nediscriminare

la baza noii Constituţii a ţării5. Cele trei organizaţii au emis o declaraţie comună în contextul unor temeri că organul împuternicit să soluţioneze controversele din proiectul Constituţiei, Comitetul Ales al Parlamentarilor (PSC), căutând să ajungă la un compromis cu criticile conservatoare, ar putea exclude sau modifica prevederile de bază privind egalitatea din proiectul armonizat al Constituţiei. În aceeaşi zi, PSC şi-a publicat raportul şi l-a transmis Comitetului de Experţi, care îl va reexamina înainte de a propune proiectul final pentru dezbateri în Parlament.

Declaraţia a fost emisă ca urmare a unei mese rotunde de succes desfăşurate în Nairobi la începutul lunii, cu participarea organizaţiilor din domeniul drepturilor omului, a politicienilor şi oficialilor, având drept subiect priorităţile şi oportunităţile unei reforme legislative în domeniul nediscriminării. Masa rotundă a fost prima activitate organizată în cadrul proiectului ERT din Kenya cu o durată de doi ani Abilitarea grupurilor dezavantajate prin combaterea discriminări şi promovarea egalităţii, care prevede şi o instruire a ONG-urilor privind legislaţia anti-discriminare, elaborarea de acte normative şi crearea unei strategii comune de advocacy.

În timpul mesei rotunde participanţii au convenit asupra necesităţii de a menţine prevederile îmbunătăţite privind egalitatea şi nediscriminarea în proiectul Constituţiei şi de a implementa o legislaţie complexă, care să asigure aplicarea dreptului la nediscriminare. Participanţii au mai convenit să coopereze pentru a implementa strategia comună de advocacy (bazată pe 5 componente majore), în scopul de a spori nivelul de conştientizare de către populaţie a diferitelor forme de discriminare şi a necesităţii unei legislaţii antidiscriminare cât mai complexe. La data de 6 mai 2010, Ministrul Justiţiei a

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

110

publicat Propunerea de Constituţie a Kenyei, care a păstrat prevederile, îmbunătăţite semnificativ, privind dreptul la egalitate şi nediscriminare ce fuseseră incluse în Proiectul armonizat în noiembrie 20096.

ERT susţine societatea civilă din Albania în efortul de a promova o Lege specială împotriva discriminării

La 4 februarie 2010, Parlamentul Albaniei a adoptat Legea nr. 10 221 privind protecţia împotriva discriminării. Aceasta a fost promulgată de către Preşedintele Albaniei, Bamir Topi, la 24 februarie 2010.

În octombrie şi decembrie 2009, ERT a oferit susţinere şi consultanţă privind dreptul la şanse egale sub aspect internaţional şi comparativ unui grup de ONG-uri albaneze, care au muncit neostenit la elaborarea legii şi la asigurarea adoptării sale. În particular, ERT a oferit suport şi îndrumare în privinţa următoarelor aspecte: • definiţiile legale conţinute în proiectul de lege; • înţelesul şi domeniul de aplicare a noţiunii de „tratament diferit justificat”; • domeniul de aplicare a „interzicerii discriminării la etapa de angajare la serviciu”; • domeniul de aplicare a interzicerii discriminării în cazul „companiilor comerciale”; • mandatul şi funcţiile Oficiului Comisarului pentru Protecţie împotriva Discriminării şi obligaţiile acestuia în privinţa „dreptului de petiţionare”; • procedura de adresare în instanţa de judecată.

Intrarea în vigoare a legii a constituit un progres semnificativ în domeniul egalităţii şi nediscriminării în Albania. Aceasta a instituit o bază juridică solidă pentru garantarea drepThe Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

tului la egalitate şi nediscriminare. Cele mai remarcabile elemente ale noii legi7 includ: 1. Scopul

Articolul 2 stabileşte că scopul legii este de a asigura dreptul fiecărei persoane la egalitate în faţa legii şi la protecţie egală din partea legii. Se pune accent pe importanţa promovării egalităţii de şanse şi pe asigurarea participării depline a fiecărei persoane în viaţa publică. Articolul prevede că legea este destinată asigurării unei protecţii efective nu doar de discriminare, ci şi de orice formă de comportament care încurajează discriminarea. 2. Definiţii

2.1. Criterii de discriminare interzise Articolul 1 interzice discriminarea în bază de gen, rasă, culoare, etnie, orientare sexuală, identitate de gen, limbă, convingeri politice, convingeri religioase, convingeri filozofice, statut economic, statut social, nivel de educaţie, sarcină, statut de părinte, responsabilitate părintească, vârstă, stare familială sau căsătorie, statut civil, reşedinţă, stare a sănătăţii, predispoziţie genetică dizabilitate, asociere la un anumit grup sau orice alt criteriu. 2.2. Forme de discriminare

Articolul 5 stabileşte o interdicţie generală a discriminării în baza tuturor criteriilor enumerate în Articolul 1 şi prevede că refuzul de a opera ajustări şi modificări pentru integrarea persoanelor cu dizabilităţi constituie discriminare.

Articolul 3 prevede câteva definiţii detaliate ale formelor de discriminare interzise prin lege. Formele de discriminare interzise includ: discriminarea directă şi indirectă, dis-

111

criminarea prin asociere, hărţuirea, ordinul sau indicaţia de a discrimina şi victimizarea.

Definiţiile formelor de discriminare conţinute în lege par a corespunde, în mare măsură, Directivelor Uniunii Europene şi bunelor practici din domeniu. Cu toate acestea, definiţia „discriminării directe” în textul legii nu permite expres utilizarea criteriilor ipotetice de comparaţie, care este autorizată expres în definiţia „discriminării directe” prevăzută în dreptul Uniunii Europene – de exemplu, Articolul 2 (2) (a) al Directivei Consiliului 2000/43/EC (privind egalitatea rasială). Astfel, aceasta rămâne a fi o provocare pentru instanţe – de a interpreta în mod progresiv Articolul 3 (2) şi de a permite utilizarea criteriilor de comparaţie ipotetice, pentru a asigura corespunderea legii cu legislaţia UE.

Un avantaj remarcabil al legii albaneze îl reprezintă faptul că aceasta extinde domeniul de protecţie împotriva discriminării peste limitele protecţiei oferite de legislaţia UE sub două aspecte. În primul rând, legea accentuează că refuzul acomodării rezonabile constituie discriminare în condiţiile Articolului 3(7). Această abordare este supusă unor dezbateri de către statele membre ale UE în procesul de negociere a unei noi Directive europene privind egalitatea. În al doilea rând, Articolul 3(4) se bazează pe Jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, dezvoltată în cauza Coleman c. Attridge Law şi Steve Law (Cauza C-303/06), stipulând expres că „discriminarea pe criteriul asocierii” este interzisă. 3. Domenii în care este interzisă discriminarea

Legea are un domeniu larg de aplicare. După cum s-a menţionat mai sus, Articolul 2 prevede că scopul legii este de a asigura dreptul fiecărei persoane la: a) egalitate în faţa legii şi

protecţie egală din partea legii; b) oportunităţi şi posibilităţi egale de a exercita drepturi şi libertăţi şi de a participa în viaţa publică; şi c) protecţie efectivă împotriva discriminării şi oricărei forme de comportament care încurajează discriminarea. Acest domeniu larg de aplicare este complementat prin accentuarea sferelor în care discriminarea predomină în mod special, precum angajarea în câmpul muncii, educaţia şi accesul la servicii şi bunuri (inclusiv locuinţă şi sănătate).

În ceea ce priveşte angajarea în câmpul muncii, Articolul 12 prevede interzicerea în domeniul angajării a oricăror distincţii, limitări sau excluderi bazate pe oricare dintre criteriile protejate. Acestea includ orice tratament nefavorabil ce ţine de oportunităţile de angajare, recrutarea personalului şi tratamentul angajaţilor la locul de muncă. Articolul 12(2) stipulează că toate tipurile de hărţuire, inclusiv hărţuirea sexuală, sunt interzise la locul de muncă. Articolul 13 instituie un şir de obligaţii pozitive ale angajatorilor, pentru a încuraja aplicarea principiului egalităţii şi a facilita promovarea acestuia la locul de muncă. Articolul prevede obligaţia angajatorilor de a investiga, în termen de o lună de la recepţionare, orice reclamaţii făcute de angajaţii lor privind discriminarea.

Articolul 17 stabileşte domeniul de aplicare a interzicerii discriminării în sectorul educaţional. Conform acestuia, discriminarea este interzisă în următoarele sfere: înfiinţarea instituţiilor de învăţământ publice şi private; finanţarea instituţiilor de învăţământ publice; conţinutul principiilor şi criteriilor activităţii educaţionale, inclusiv didactice; tratamentul faţă de studenţi/elevi, inclusiv la admitere, evaluare, exmatriculare sau în privinţa disciplinei. Refuzul accesului într-o instituţie de învăţământ în baza unui criteriu interzis The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

112

este, de asemenea, scos în afara legii printr-o dispoziţie specială (Articolul 17(2)).

În condiţiile Articolului 20, interzicerea discriminării în sfera bunurilor şi serviciilor include domenii precum: asigurarea cu locuinţă, serviciile medicale, serviciile bancare, locurile de agrement şi transportul. Legea prevede că nimeni nu poate refuza unei persoane un bun sau un serviciu în baza vreunui criteriu stabilit în Articolul 1, şi nici nu poate oferi aceste bunuri sau servicii într-un mod diferit decât cel în care le oferă publicului în general. Legea se aplică oricărei persoane fizice şi juridice care oferă bunuri şi servicii publicului. 4. Acţiunea pozitivă şi obligaţiile pozitive

Articolul 11 permite acţiunea pozitivă, pe care o defineşte ca „o măsură temporară particulară, având scopul de a accelera stabilirea reală a egalităţii”. Articolul specifică că această măsură trebuie să fie suspendată imediat ce se realizează egalitatea.

Pe lângă aceasta, Articolul 14 impune anumite obligaţiuni pozitive Consiliului de Miniştri, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Şanselor Egale şi Ministerului Afacerilor Interne. Fiecărui minister îi revine obligaţia generală de a întreprinde măsuri de natură pozitivă pentru a combate discriminarea în privinţa dreptului la angajare. Mai mult ca atât, articolul prescrie două măsuri specifice pentru îndeplinirea acestei obligaţii generale: • sporirea nivelului de conştientizare al angajaţilor şi angajatorilor privind Legea nr. 10 221, inclusiv prin informarea despre prevederile acesteia; • instituirea unor politici speciale şi temporare în baza caracteristicilor menţionate în Articolul 1, cu scopul încurajării egalităţii, mai ales între bărbaţi şi femei, precum şi între persoanele fără deficienţe şi cele re-

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

strânse în abilităţi; • la capitolul educaţie, articolele 18 şi 19 impun obligaţiuni specifice Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei şi administraţiei instituţiilor de învăţământ de a combate discriminarea prin întreprinderea unor măsuri pozitive în scopul sporirii nivelului de conştientizare privind prevederile legii în sistemul educaţional. Articolul 18 stipulează că Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei trebuie, inter alia, să întreprindă măsuri în scopul:

• includerii conceptelor şi acţiunilor destinate eliminării comportamentelor discriminatorii din programele de studii; • educării întregii populaţii, în special prin întreprinderea de măsuri în favoarea femeilor şi fetelor, minorităţilor, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi a persoanelor care sunt supuse sau pot fi supuse într-o măsură mai mare discriminării pe criteriile menţionate în Articolul 1 al legii; • respectării şi asigurării dreptului la educaţie în limbile minorităţilor, precum şi într-o formulă convenabilă persoanelor cu abilităţi limitate. 5. Implementarea

5.1. Comisarul pentru Protecţie împotriva Discriminării În conformitate cu Articolul 13 al Directivei Consiliului 2000/43 cu privire la implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de originea rasială sau etnică, care cere statelor să desemneze un organ sau mai multe organe pentru promovarea tratamentului egal, articolele 21 şi 33 ale legii stabilesc structura, mandatul şi împuternicirile Comisarului pentru Protecţie împotriva Discriminării (Comisarul), o persoană juridică independentă, care se supune doar Constituţiei şi legislaţiei. Comisarul este ales de Guvern şi are un mandat de 5 ani.

113

Comisarului îi este încredinţată monitorizarea implementării legii şi propunerea spre aprobare a actelor legislative noi sau a modificărilor la legislaţia în vigoare. Comisarul trebuie să ofere informaţii privind dreptul la şanse egale, să îşi asume un rol activ în monitorizarea implementării legislaţiei din domeniu, precum şi să facă recomandări pentru reforma legislativă. De asemenea, Comisarul este responsabil de informarea corespunzătoare a tuturor persoanelor şi instituţiilor privind dreptul lor la protecţie împotriva discriminării şi remediile legale de care dispun în acest sens.

Comisarul este împuternicit să examineze plângerile persoanelor sau ale grupurilor de persoane care susţin că sunt victime ale discriminării. Dacă se constată o încălcare a legii, Comisarul este împuternicit să aplice sancţiuni administrative în privinţa persoanelor fizice sau juridice culpabile. 5.2 Implementarea de către instanţele de judecată

În condiţiile Articolului 34, cazurile de discriminare pot fi reclamate în instanţele de drept civil în mod alternativ depunerii unei plângeri Comisarului. Astfel de cauze se supun unui termen de prescripţie de cinci ani din momentul producerii cazului de discriminare reclamat sau de trei ani din momentul în care părţii vătămate i-a devenit cunoscut faptul discriminării.

Cerinţele procesuale privind sarcina probei sunt explicate în Articolul 36(6), care prevede:

„După ce reclamantul depune probele pe care se bazează cererea sa şi în baza căreia curtea poate să prezume existenţa comportamentului discriminatoriu, pârâtul este obligat să

demonstreze că faptele invocate nu constituie discriminare în condiţiile prezentei legi.”

ERT oferă susţinere în argumentarea juridică pentru apărarea bărbaţilor persecutaţi în Malawi prin legile anti-sodomie La 6 aprilie 2010, ERT a depus un comentariu juridic Centrului pentru Dezvoltarea Poporului (CEDEP), o organizaţie malawiană din domeniul drepturilor omului, care finanţa apărarea în procesul învinuiţilor Tiwonge Chimbalanga şi Stephen Monjeza, pentru a susţine cauza acestora în instanţă.

La data de 28 decembrie 2009, lui Tiwonge Chimbalanga şi Stephen Monjeza li s-au adus învinuiri de „practici nenaturale şi indecenţă gravă” în organizarea unei ceremonii tradiţionale de căsătorie civilă în Malawi. Învinuiţii erau judecaţi în baza articolelor 153 şi 156 ale Codului Penal.

ERT a argumentat că orice aplicare a acestor prevederi ale Codului Penal pentru persecutarea homosexualilor sau a presupuşilor homosexuali constituie tratament discriminatoriu pe criteriu de orientare sexuală, care contravine interdicţiei discriminării, garantate prin Articolul 20(1) al Constituţiei Malawi.

În comentariile sale, ERT a arătat că articolele 153 şi 156 ale Codului Penal, în baza cărora sunt judecaţi domnii Chimbalanga, Monjeza şi alţii, contravin: 1. Constituţiei Republicii Malawi, în particular Articolului 20 (dreptul la egalitate);

2. Obligaţiilor internaţionale asumate de Malawi, în particular prevederilor Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, Pactului Internaţional cu privire la The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

114

Drepturile Economice, Sociale şi Culturale şi Convenţiei Internaţionale cu privire la Drepturile Copiilor.

ERT cheamă la respectarea egalităţii şanselor LGBT cu ocazia Zilei Internaţionale împotriva Homofobiei şi Transfobiei Pe 17 mai 2010, cu ocazia Zilei Internaţionale împotriva Homofobiei şi Transfobiei, ERT a făcut apel la toate statele să abroge legile care perpetuează discriminarea LGBT, pre-

cum şi la organizaţiile din domeniul drepturilor omului să includă egalitatea şanselor LGBT în lista lor de priorităţi strategice.

ERT s-a alineat genericului din acest an a Zilei Internaţionale – Demascarea şi opunerea faţă de impactul discursurilor religioase fundamentaliste şi susţinerea promovării mesajelor care contribuie la incluziune, toleranţă şi pace – prin elaborarea unei declaraţii privind combaterea barierelor motivate de religie faţă de diversitatea sexuală şi drepturile LGBT8.

Jarlath Clifford este ofiţer pentru probleme juridice la The Equal Rights Trust.

2 The Equal Rights Trust, Prinşi într-un cerc al refugiului: apatrizii Rohingya în Malaysia, ianuarie 2010, disponibil pe: http://www.equalrightstrust.org/ertdocumentbank/ERTMalaysiaReportFinal.pdf 3 The Equal Rights Trust, De la cubanezii din Mariel la deţinuţii din Guantanamo: apatrizii deţinuţi sub autoritatea SUA, ianuarie 2010, disponibil pe: http://www.equalrightstrust.org/ertdocumentbank/Statelessness_in_ USA_17_Jan.pdf

4 Textul mesajului ERT către Mihai Ghimpu, Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, este disponibil pe: http://www.equalrightstrust.org/ertdocumentbank/ERT%20Expert%20Opinion%20to%20Moldova%20on%20 Article%2016%20English.pdf

5 Textul apelului comun este disponibil pe: http://www.equalrightstrust.org/ertdocumentbank/Communique_ on_Kenyan_Constitution.pdf 6 Pentru mai multe informaţii privind activităţile ulterioare ale ERT şi impactul advocacy vezi rubrica Special a acestei ediţii. 7 Textul Legii nr. 10 221 privind protecţia de la discriminare este disponibil pe: http://www.equalrightstrust. org/ertdocumentbank/Microsoft%20Word%20-%20English%20NDL.pdf 8

Vezi declaraţia ERT pe http://www.equalrightstrust.org/newsstory17may2010/index.htm

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

115

Informaţii cu Privire la Proiectele Curente ale ERT

Proiectul "Discriminarea în organele de drept şi decesele în detenţie" Lansat în anul 2007, proiectul are trei obiective de bază: (i) de a sistematiza cunoştinţele existente în domeniul conexiunii dintre decesele în detenţie şi politicile sau comportamentele discriminatorii ale organelor de drept; (ii) de a promova înţelegerea globală a interdependenţei dintre decesele în locurile de detenţie şi discriminarea; şi (iii) de a elabora şi promova noi instrumente de advocacy care să completeze tehnicile şi standardele de investigare existente.

La pregătirea materialelor pentru publicaţie, ERT a colaborat cu mai mulţi cercetători din Nigeria, India şi SUA . Aceste materiale vor acoperi lacunele din publicaţiile şi analizele privind eventualele conexiuni dintre morţile în detenţie, identitatea celor care decedează şi egalitatea şi discriminarea – inclusiv discriminarea din partea organelor de drept. Publicaţiile vor demonstra că acel cadru analitic al discriminării şi egalităţii îi poate ajuta pe autorii de politici şi legislatori, pe practicieni şi promotori ai drepturilor omului să identifice schimbările care vor contribui mai eficient la prevenirea deceselor în locurile de detenţie. Lucrările se vor axa pe modele ale încălcărilor drepturilor omului în Nigeria şi SUA, în care vulnerabilitatea victimelor este condiţionată de combinarea criteriilor de rasă, statut socio-economic, naţionalitate şi sănătate mintală.

În prima jumătate a anului 2010, ERT a utilizat experienţa de lucru acumulată în cadrul acestui proiect pentru a elabora următorii paşi în domeniul torturii şi tratamentelor crude, inumane sau degradate bazate pe discriminare. Lecţiile învăţate sunt transferate către proiectele în curs de elaborare, inclusiv în India, Moldova, Nigeria şi Yemen. Proiectul "Detenţia persoanelor apatride"

Proiectul dat a demarat în luna mai 2008, cu scopul de a consolida măsurile de protecţie a persoanelor apatride care se află în detenţie condiţionată, cel puţin parţial, de statutul lor de apatrizi, precum şi de a asigura exercitarea fără discriminare de către aceştia a dreptului de a fi eliberaţi din detenţia arbitrară. Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi alte organizaţii şi-au exprimat convingerea că statutul de apatrid nu trebuie să constituie un motiv pentru deţinerea persoanelor apatride. Dacă nu există o alternativă detenţiei, durata ei maximă trebuie să fie specificată, în baza unor criterii definite îngust şi strict. Cu toate acestea, principiul dat nu s-a regăsit în standardele sau în practica internaţională ori naţională. Progresul în această direcţie este împiedicat de lipsa informaţiilor privind cazurile de detenţie a persoanelor apatride, inclusiv a celei prelungite sau cu termen nedefinit. Vedeţi mai jos activităţile ERT din cadrul acestui proiect, realizate ulterior publicării Volumului 4 al ERR (decembrie 2009). The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

116

Anul a început cu publicarea a două rapoarte de ţară bazate pe cercetările ERT: 1. Prinşi într-un cerc al refugiului: apatrizii Rohingya în Malaysia, 5 ianuarie 2010;

2. De la cubanezii din Mariel la deţinuţii din Guantanamo: apatrizii deţinuţi sub autoritatea SUA, 19 ianuarie 2010.

Pe parcursul acestei perioade de raportare, a fost elaborat raportul final al proiectului, fiind supus mai multor etape de redactare şi revizuire de către experţi. Ulterior unui proces de revizuire internă, raportul a fost transmis spre examinare unui grup de experţi din mai multe domenii: cetăţenie şi apatrizi, dreptul refugiaţilor, egalitate, nediscriminare şi drepturile omului, precum şi al detenţiei. După aceasta, a urmat o altă etapă de revizuire şi redactare, cu scopul finalizării raportului şi publicării lui în iulie 2010. În luna iulie 2010, ERT a publicat un raport de 300 de pagini, intitulat O anomalie nedezlegată: detenţia, discriminarea şi nevoia de protecţie a persoanelor apatride. Raportul este disponibil şi online pe site-ul ERT.

În perioada ianuarie-iunie 2010, colaboratorii proiectului ERT au participat şi au contribuit la mai multe activităţi conexe. La data de 18 aprilie 2010, Amal De Chickera, cercetătorul principal şi coordonatorul de proiect, a desfăşurat la Universitatea din Oxford, în cadrul Cursului Scurt al Centrului de Studii privind Refugiaţii, un seminar la tema detenţiei persoanelor apatride. Pe 28-29 mai, Amal De Chickera şi Stefanie Grant, consultantul principal al proiectului, au participat la întrunirea grupului de experţi ai UNHCR privind conceptul de „apatrid” în condiţiile dreptului internaţional. Întrunirea, care a avut loc în Palermo, Italia, s-a axat pe definirea statului de jure şi de facto al apatrizilor. La 15 iunie The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

2010, Amal De Chickera a ţinut un discurs în cadrul expoziţiei de fotografii a UNHCR cu genericul Trăind în tăcere: refugiaţii Rohingya în Bangladesh, desfăşurată la Londra. De asemenea, la 30 iunie 2010, el a participat şi la consultările anuale dintre UNHCR şi ONGuri la Geneva, în calitate de raportor în cadrul sesiunii privind situaţia apatrizilor. ERT a mai participat la Forul cu privire la detenţie al organizaţiilor din Regatul Unit care lucrează în domeniul imigranţilor deţinuţi, cu scopul de a-şi continua activităţile de advocacy în domeniul persoanelor apatride aflate în detenţie pe motiv de imigrare în Regatul Unit. Proiectul "Promovarea implementării mai eficiente a Legii cu privire la nediscriminare în India"

Proiectul a fost lansat în mai 2009, cu suportul Biroului de Relaţii Externe al Regatului Unit, în parteneriat cu Reţeaua Juridică a Drepturilor Omului din Delhi (HRLN). Proiectul va fi activ până în martie 2011, iar scopul său este de a consolida capacităţile ONG-urilor şi ale juriştilor în implementarea legislaţiei şi a politicilor privind egalitatea şi nediscriminarea în India, prin promovarea standardelor şi a bunelor practici naţionale, regionale şi internaţionale.

ERT şi HRLN au continuat lucrul asupra unui manual cuprinzător pentru asistenţii juridici şi juriştii din domeniul drepturilor omului, ce se axează pe legislaţia din domeniul egalităţii şi nediscriminării din India, prezentată din perspectivă internaţională şi comparativă. La aceeaşi temă vor fi desfăşurate şi o serie de sesiuni de instruire, cu participarea juriştilor şi a activiştilor. Un grup de cercetători elaborează secţiunile privind discriminarea în bază de gen, dizabilitate şi orientare sexuală. Primele variante ale secţiunilor date au fost deja primite şi sunt supuse unei redactări interne. A demarat lucrul şi la elaborarea

117

capitolelor privind discriminarea în bază de rasă/etnie, religie şi castă.

La 12 şi 13 decembrie 2009, a avut loc primul dintre cele două ateliere planificate, despre care am vorbit într-un material separat în Volumul 4 al The Equal Rights Review. Cel de-al doilea atelier – în curs de pregătire – va avea loc între 20 şi 21 noiembrie 2010, la Delhi. Acesta se va axa pe pregătirea mai multor judecători şi jurişti din India privind egalitatea în drepturi, implementarea legislaţiei din domeniu, discriminarea în bază de rasă şi etnie, discriminarea în bază de religie şi convingeri şi discriminarea în bază de castă.

Proiectul "Abilitarea grupurilor dezavantajate din Kenya prin combaterea discriminării şi promovarea egalităţii"

Proiectul a demarat în iulie 2009, cu scopul de a consolida capacităţile organizaţiilor societăţii civile din Kenya în a-şi asuma un rolcheie în constituirea unui regim naţional anti-discriminare. ERT, în comun cu două organizaţii partenere din regiune, implementează un şir de activităţi îndreptate către promovarea adoptării unei legislaţii cuprinzătoare în domeniul anti-discriminării, inclusiv elaborarea unei legi anti-discriminare şi adoptarea unei strategii comune de lobby.

Relatarea detaliată a activităţilor proiectului o puteţi găsi la rubrica Special a acestui număr al The Equal Rights Review. Proiectul "Promovarea drepturilor LGBT într-un cadru unificat al egalităţii"

Proiectul a început în luna octombrie 2009. Bazându-se pe cadrul conceptual al Declaraţiei principiilor egalităţii, scopul proiectului este de a elabora un studiu care să cartografieze diversele abordări, existente şi posibile, în promovarea drepturilor LGBT, mai ales

în ţările cu o cultură islamică pronunţată, în baza cadrului integrat al drepturilor privind egalitatea. Proiectul va rezulta într-un studiu care va analiza următoarele aspecte:

1. Există avantaje în aplicarea unei viziuni unificate asupra egalităţii în procesul de apărare a drepturilor LGBT? 2. Dacă răspunsul la întrebarea de mai sus este pozitiv, sunt oare relevante aceste avantaje în cazul ţărilor islamice sau al altor ţări (în special africane) în care există o rezistenţă puternică la abordarea din perspectiva drepturilor liberale?

3. În mai 2010 a fost finalizat un studiu ce examinează (i) provocările cu care se confruntă eforturile LGBT; (ii) apărarea drepturilor LGBT prin principiile islamice; (iii) strategiile juridice de protejare a drepturilor LGBT, folosind Declaraţia principiilor egalităţii şi principiile islamice progresiste; şi (iv) strategiile politice şi practice pentru protejarea drepturilor LGBT, folosind Declaraţia principiilor egalităţii şi principiile islamice progresiste. La moment, studiul este revizuit de către experţi. Proiectul "Malaysia: abilitarea societăţii civile în combaterea discriminării prin advocacy şi litigare colectivă"

Proiectul a demarat în martie 2010, cu susţinerea Comisiei Europene, în parteneriat cu ONG-ul Tenaganita din Malaysia. Proiectul va dura până în luna septembrie 2011, având scopul de a consolida rolul societăţii civile malaieze în implementarea prevederilor Constituţiei Federale privind egalitatea şi anti-discriminarea, în concordanţă cu legislaţia internaţională. Proiectul are două obiective strategice specifice: The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

118

1. de a spori capacitatea organizaţiilor societăţii civile şi a altor profesionişti, pentru a îmbunătăţi procesul de implementare a dreptului la egalitate şi nediscriminare în condiţiile Constituţiei Federale şi de a constitui un regim naţional anti-discriminare prin intermediul litigării şi al activităţilor de advocacy cu caracter public;

2. de a crea un cadru instituţional pentru dialog în rândul societăţii civile şi pentru intervenţie strategică în domeniile egalităţii şi discriminării prin constituirea unui For pentru Egalitate.

De la lansarea proiectului, echipa de implementare a executat un studiu iniţial, elaborând un chestionar privind legislaţia şi politicile de egalitate şi diseminându-l în rândul organizaţiilor societăţii civile din Malaysia. Activităţile de constituire a Forului pentru Egalitate – cel de-al doilea obiectiv strategic al proiectului – sunt în curs de derulare. Pe parcursul celor 18 luni de implementare, în cadrul proiectului:

• va fi publicată o analiză a jurisprudenţei naţionale din domeniile egalităţii şi nediscriminării; • va fi constituit un for pentru egalitate, care se va întruni o dată la două luni; • va fi desfăşurat un atelier de instruire intensivă privind legislaţia din domeniul egalităţii şi nediscriminării; • se va interveni în cauzele de litigare strategică ce implică dreptul la egalitate şi nediscriminare; • va fi organizată o masă rotundă cu organizaţiile societăţii civile, actorii guvernamentali, reprezentanţii justiţiei şi ai procuraturii despre situaţia legislativă curentă la capitolul egalităţii în Malaysia.

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

Proiectul "Consolidarea protecţiei juridice şi sporirea nivelului de conştientizare cu privire la aplicarea relelor tratamente pe motiv de discriminare în Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană" Proiectul a început în martie 2010, cu susţinerea Comisiei Europene, în parteneriat cu ONG-ul Promo-LEX din Moldova. Scopul acestui proiect, cu durata de 18 luni, este de a contribui la consolidarea protecţiei juridice faţă de aplicarea relelor tratamente pe motiv de discriminare şi sporirea nivelului de conştientizare a actorilor implicaţi privind aplicarea relelor tratamente pe motiv de discriminare. Proiectul urmăreşte 8 obiective strategice specifice: 1. de a dezvolta parteneriate-cheie de litigare cu alte ONG-uri naţionale specializate în promovarea respectării drepturilor grupurilor vulnerabile;

2. de a spori aplicarea principiilor internaţionale din domeniul drepturilor omului cu privire la interzicerea relelor tratamente şi a nediscriminării în procesele de judecată naţionale; 3. de a oferi reprezentare juridică în faţa instanţelor naţionale şi internaţionale victimelor relelor tratamente pe motiv de discriminare;

4. de a oferi asistenţă partenerilor locali în cauzele de judecată; 5. de a întreprinde eforturi de consolidare a abilităţilor juridice în scopul dezvoltării cunoştinţelor şi conştientizării de către actorii societăţii civile a naturii şi întinderii relelor tratamente pe motiv de discriminare;

119

6. de a stabili un dialog cu partenerii şi instituţiile-cheie din stat; 7. de a contribui la publicarea The Equal Rights Review; 8. de a produce şi a disemina un raport privind aplicarea relelor tratamente pe motiv de discriminare în Republica Moldova, inclusiv regiunea Transnistreană.

Scopul proiectului este de a atinge aceste obiective prin următoarele activităţi: (i) identificarea şi dezvoltarea cazurilor de litigare strategică; (ii) publicarea unui raport privind aplicarea relelor tratamente pe motiv de discriminare în Republica Moldova, inclusiv regiunea Transnistreană; (iii) traducerea şi diseminarea The Equal Rights Review în

rândul actorilor relevanţi din Republica Moldova; şi (iv) întreprinderea unor activităţi de advocacy, inclusiv adresare de scrisori de îngrijorare organelor de drept şi autorităţilor locale, care să susţină persoanele ce cer investigarea cazurilor presupuse de aplicare a relelor tratamente pe motiv de discriminare.

Începând cu luna martie 2010, a fost constituită o reţea de monitorizare. De asemenea, ERT a desfăşurat, la începutul lunii august, în Chişinău, un curs de instruire în domeniul relelor tratamente pe motiv de discriminare. În cadrul cursului au fost instruiţi 25 de apărători ai drepturilor omului asupra temelor care se află la intersecţia dreptului la egalitate de şanse şi a dreptului de a nu fi torturat sau supus altor rele tratamente.

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

120

Itinerar de Lucru al Equal Rights Trust: Ianuarie-Iunie 2010

5 ianuarie 2010: Publicarea raportului Prinşi într-un cerc al refugiului: apatrizii Rohingya în Malaysia. În raport, ERT a făcut un apel la Guvernul Malaysiei să ofere domiciliu legal celor aproximativ 30000 de refugiaţi apatrizi Rohingya care locuiesc în ţară.

19 ianuarie 2010: Publicarea raportului De la cubanezii din Mariel la deţinuţii din Guantanamo: apatrizii deţinuţi sub autoritatea SUA. Raportul făcea apel la Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, să dispună eliberarea (autorizată şi de la Guantanamo Bay) a celor 103 potenţiali apatrizi, care însă au rămas în detenţie din motiv că repatrierea lor nu era posibilă.

25-30 ianuarie 2010: Organizarea în Nairobi a unei mese rotunde de două zile cu participarea societăţii civile, a politicienilor şi factorilor de decizie din instituţiile de bază din Kenya, având ca subiect priorităţile şi oportunităţile unei reforme legislative în domeniul egalităţii, precum şi desfăşurarea unei instruiri privind legislaţia şi conceptele anti-discriminare pentru angajaţii organizaţiilor societăţii civile din Kenya.

1-2 februarie 2010: Participarea în calitate de expert în definirea mandatului expertului independent al ONU în domeniul drepturilor culturale numit recent, precum şi prezentarea publicaţiei Identităţi culturale diverse: provocări în calea integrării drepturilor culturale în politici şi practici în cadrul unei întruniri organizate la Geneva de Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului. The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

4 martie 2010: Participarea la masa rotundă Integrarea gender, orientarea sexuală şi identitatea de gen, organizată la Bruxelles de ILGA-Europe.

11-16 martie 2010: Desfăşurarea instruirilor privind legislaţia şi conceptele anti-discriminare pentru angajaţii organizaţiilor locale ale societăţii civile din Mombasa şi Kisumu, Kenya.

13 martie 2010: Desfăşurarea unei prelegeri la tema Islamul, egalitatea şi drepturile omului: aplicarea principiilor egalităţii în ţările musulmane în cadrul conferinţei Islamul şi drepturile omului organizate de Institutul Al-Mahdi în Birmingham, Marea Britanie.

18 aprilie 2010: Organizarea la Universitatea din Oxford a unei sesiuni la tema detenţiei persoanelor apatride, în cadrul Cursului Scurt al Centrului de Studii privind Refugiaţii.

17-21 mai 2010: Găzduirea unei vizite de studiu a unui grup de lucru format din şase jurişti şi activişti din domeniul drepturilor omului din Kenya, în scopul unui schimb de cunoştinţe privind dezvoltarea unui sistem legislativ anti-discriminare din perspectiva comparativă şi iniţierea procesului de elaborare a schemei legislative a unei eventuale legi kenyene în domeniul anti-discriminare.

18-20 mai 2010: Participarea la Întrunirea Globală a Liderilor LGBT, organizată la Berlin, Germania, de Arcus Foundation.

121

27 mai 2010: Organizarea de către Prof. Theodore Shaw, Londra, cu suportul Institutului pentru Drepturile Omului din cadrul University College London, a unei prelegeri publice la tema Va face ceva Obama pentru egalitate? 28-29 mai 2010: Participarea la întrunirea grupului de experţi ai UNHCR privind conceptul de apatrid în condiţiile dreptului internaţional (Prato, Italia).

31 mai 2010: Prezentarea raportului Religia şi sănătatea în Uniunea Europeană: politici şi tendinţe în cadrul sesiunii organizate de Reţeaua Fundaţiilor Europene cu genericul Religia şi democraţia în Europa – pluralitatea religioasă şi implicaţiile pentru coeziunea socială (Bruxelles, Belgia).

15 iunie 2010: Ţinerea unui discurs în cadrul expoziţiei de fotografii a UNHCR cu genericul Trăind în tăcere: refugiaţii Rohingya în Bangladesh, desfăşurată la Londra.

17 iunie 2010: Desfăşurarea unei prelegeri la tema Problemele egalităţii şi diversităţii la locul de muncă, în cadrul unui simpozion organizat de Oxford Brookes University, (Oxford).

29 iunie-1 iulie 2010: Participarea la consultările anuale dintre UNHCR şi ONG-uri, desfăşurate la Geneva, ERT având rolul de raportor în cadrul sesiunii privind situaţia apatrizilor.

**** ERATĂ Articolul “Acţiunea afirmativă fără cote în Irlanda de Nord” publicat în Volumul 4 al The Equal Rights Review, a citat incorect drept unici autori pe Christopher McCrudden, Raya Muttarak, şi Anthony Heath. De fapt, autorii articolului sunt Christopher McCrudden, Raya Muttarak, Heather Hamil şi Anthony Heath. The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

122

Informaţii pentru Autori

La moment, The Equal Rights Review se află în proces de restructurare. Începând cu volumul 6, publicaţia va avea un Consiliu Editorial şi va stabili mecanisme de evaluare internă a articolelor trimise pentru publicare. Equal Rights Trust invită autorii să îşi depună articolele originale, nepublicate anterior, pentru ediţiile următoare ale The Equal Rights Review. Suntem deschişi pentru autorii preocupaţi de orice aspect al dreptului, politicilor sau practicii în domeniul egalităţii. Încurajăm depunerea articolelor care examinează egalitatea în contextul unor teme intersectoriale, precum şi a celor ce examinează dreptul, politicile sau practica în domeniul egalităţii din perspectivă internaţională, regională sau naţională. În particular, sunt binevenite articolele bazate pe cercetări originale curente sau realizate în trecut în orice domeniu ce are legătură cu egalitatea. Procesul de evaluare internă Înainte de a fi acceptat pentru publicare, fiecare articol va fi supus unei revizuiri. Ne propunem să analizăm articolele şi să venim cu comentarii pentru autori cât de curând posibil.

Modalitatea de depunere a articolelor şi de obţinere a informaţiilor necesare Articolele trebuie transmise printr-un ataşament email în format Microsoft Word la adresa: info@equalrightstrust.org Pentru mai multe informaţii privind depunerea articolelor, scrieţi la adresa: nicola.simpson@equalrightstrust.org

Ghid de depunere a articolelor: • Articolele trebuie să reprezinte lucrări originale, nepublicate anterior. • Articolele trebuie să fie scrise în limba engleză britanică. • Articolele trebuie să conţină note de subsol. • Articolele trebuie să aibă un volum între 5000 şi 10000 de cuvinte. • Articolele trebuie să corespundă cerinţelor stilistice ale ERT, disponibile pe: http://www.equalrightstrust.org/ ertdocumentbank/ERR%20

The Equal Rights Review, Ediţia a cincea (2010)

The Equal Rights Review Equal Rights Trust (ERT) este o organizaţie internaţională independentă, scopul căreia este de a combate discriminarea şi de a promova egalitatea ca fiind un drept fundamental al omului şi un principiu de bază al justiţiei sociale. Creată ca o organizaţie de advocacy, centru de resusrse şi think tank, ERT îşi concentrează activitatea pe relaţia complexă şi complementară între diversele forme de discriminare, dezvoltând strategii pentru a traduce principiile egalităţii în viaţă. Preşedintele Consiliului: Bob Hepple Consiliul Director:

Sue Ashtiany ▪ Tapan Kumar Bose ▪ Shami Chakrabarti ▪ Claire L'Heureux-Dubé ▪ Gay McDougall ▪ Bob Niven ▪ Kate O'Regan ▪ Michael Rubenstein ▪ Theodore Shaw ▪ Sylvia Tamale

Preşedintele Fondator:

Anthony Lester

Director Executiv:

Dimitrina Petrova

Echipa:

Jarlath Clifford (Ofiţer pe problem juridice) ▪ Amal De Chickera (Consultant pe problem juridice) ▪ James Fitzgerald (Ofiţer pe Advocacy şi Comunicare) ▪ Nicola Simpson (Asistent) ▪ Serap Yildirim (Manager Financiar şi Administrativ)

Consultanţi:

David Baluarte ▪ Stefanie Grant ▪ Muhsin Hendricks ▪ Chris Lewa ▪ Sarah Kinyanjui ▪ Jacqueline Mogeni ▪ Elizabeth Mottershaw ▪ Grace Mumbi Ngugi ▪ Laban Osoro

Voluntari:

Jack Ashman ▪ Oliver Carter ▪ Bengi Cengiz ▪ Caterina Franchi▪ Isatou Alwar Graham ▪ Adinda Hassan ▪ Jorg Hoffman ▪ Neza Hren ▪ Vania Kaneva ▪ Courtney Keith ▪ Sian Lea ▪ Christine Liu ▪ Meghna Majumdar ▪ Roisin Murphy ▪ Gordon Nelson ▪ Federica Pantaleoni ▪ Nadia Rahman ▪ Kanishka Ratnapriya ▪ Ceilidh Robertson ▪ Virginie Semedo ▪ John Young

Donatori:

American Jewish World Service ▪ Arcus Foundation ▪ European Commission ▪ J. M. Kaplan Fund ▪ King Baudouin Foundation ▪ Oak Foundation ▪ Tides Foundation ▪ UK Department for International Development ▪ UK Foreign and Commonwealth Office