Accent Basarabean nr. 11 by puiu puiu

ACCENT CUPRINS 3

BASARABEAN

Ce fac universităţile clujene pentru încurajarea imigranţilor non-UE să urmeze facultăţi, masterate şi doctorate în ClujNapoca? ... Daniela Cervinschi

Gânduri, probleme, dezbateri, studenţi şi profesori... Carolina Sclifos

Experienţa mea în Business Ladies Club şi lansarea pe drumul succesului... Cleopatra Coman

Romania through my eyes... Assad Akram

Why Romania?... Antonio Millan Life in Romania as a Mexican... David Reyes

My life in Romania... Karen Lopez

EVS:Programul prin care poţi fi voluntar în orice ţară UE!... Adriana Solovei

Student Show... Alina Panico

În straie populare la Oaşa ... Mihaela Muntean

24 de ore pentru un student... Irina Cojocaru

De la Idei la Proiecte... Vica Mazilu BeePeople.ro, site-ul clujean care promovează voluntariatul... Iulia Taras,

Studentă la medicină, la Chişinău şi Târgu Mureş... Dorina Samson

Deşteaptă-te Române... Otilia Barbuta ,

Despre Dragoste şi alte nebunii partea 2 ~ Listă de philii sănătoase şi înspăimântătoare Corina Donica

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără griji ... Du Golub

1 Aprilie când lăsăm grijile la o parte... Diana Toma

Revista Accent Basarabean este supliment al revistei Migrant în România realizată în cadrul proiectului Migrant în România Interculturală, coordonat de Institutul Intercultural Timișoara în parteneriat cu Liga Apărării Drepturilor Omului, filiala Cluj, Asociația Centrul pentru Resurse Civice, Asociația pentru Apărarea Drepturilor și Integrare Socială, finanțat de Uniunea Europeană prin programul General Solidaritatea și Gestiunea Fluxurilor Migratorii. Fondul European de Integrare a Resortisanților Țărilor Terțe.

REDACŢIA Coordonator Daniela Cervinschi (LADO Cluj) Redactor Şef Corina Donica Redactor Șef Adjunct Adriana Solovei Editor Şef

Cătălina Ababei

COLABORATORI

Assad Akram Jose Antonio Rodriguez Millan Karen Lopez David Reyes Alina Panico Cleopatra Coman Mihaela Muntean Otilia Bărbuţă Carolina Sclifos Dorina Samson Irina Cojocaru Iulia Taraş Vica Mazilu Diana Toma Du Golub

Revista Accent Basarabean este editată de Liga Apărării Drepturilor Omului Filiala Cluj

ISSN2247-9260

Ce fac universităţile clujene pentru încurajarea imigranţilor non-UE să urmeze facultăţi, masterate şi doctorate în Cluj-Napoca? Liga Apărării Drepturilor Omului, LADO Filiala Cluj a organizat în data de 14 Martie 2013 la Casa de Cultură a Studenţilor un seminar local care a tratat tema dreptului la educaţie a imigranţilor non-UE. Seminarul face parte din cadrul proiectului Migrant în România Interculturală

implementat de Institutul Intercultural Timişoara în parteneriat cu Liga Apărării Drepturilor Omului, filiala Cluj, Centrul pentru Resurse Civice Constanta, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor şi Integrare Socială Bucureşti. Invitaţii speciali ai evenimentului au fost reprezentanţii instituţiilor de învăţământ cheie din oraşul Cluj-Napoca precum: responsabilul privind relaţia cu studenţii străini – Anca Filipovici şi responsabilul privind relaţia cu ţările francofone – Valentina Gîdea, reprezentând Centrul de Cooperări Internaţionale (CCI) din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai (UBB), Delia Flanja – secretar la Biroul de Relaţii Internaţionale al Facultăţii de Studii Europene din cadrul aceleiași universități şi responsabilul privind relaţia cu studenţii străini din cadrul Universităţii de Farmacie şi Medicină (UMF) „Iuliu Haţieganu” – Dr. CosminPuia. Au participat în jur de 37 persoane din rândul comunităţilor de străini de la Cluj precum: Palestina, Pakistan, Mexic, Ecuador, Cuba, Peru, Ghana, şi nu în ultimul rând, studenţi din Republica Moldova. Mediatorii interculturali au realizat o radiografie a problemelor întâmpinate de comunităţile pe care le reprezintă şi au fost expuse în cadrul seminarului şi discutate. Mediatorul intercultural pentru comunitatea latino-americană, Alex Jacho, a subliniat faptul că sunt câţiva tineri din Mexic, Ecuador şi Columbia care studiază în România în baza unei burse acordate de statul român prin Ministerul Afacerilor Externe şi sunt tineri care studiază la taxă în universităţile clujene. Statutul studenţilor non-comunitari este cât de cât clar, însă statutul membrilor de familie este neclar în ceea ce priveşte dreptul la educaţie. Un cetăţean nonUE membru de familie al unui cetăţean român, deţinător al unui permis de şedere în acest scop conform legislaţiei are drepturi asemănătoare cetăţeanului român, însă în realitate nu se întâmplă aşa. Deşi în privinţa angajării cu un

astfel de permis de şedere cetăţeanul străin poate fi încadrat în muncă precum un cetăţean român, înscrierea la studii prin admitere la un loc bugetar nu este posibilă. Alex Jacho a luat legătura şi cu Ministerul Afacerilor Externe pentru a afla dacă există posibilitatea de a beneficia de o bursă din cele oferite anual cetăţenilor non-UE, însă a primit un răspuns negativ. Membrii de familie nu pot aplica pentru acele burse. Taxele de şcolarizare sunt foarte mari pentru membrii de familie, care deseori sunt nevoiţi să treacă printr-un amplu proces de adaptare şi să depindă de susţinerea financiară a par -tenerului până reuşesc să îşi găsească un loc de muncă. Din experienţa personală a mediatorului, lui Alex Jacho i-a fost solicitată suma de 3000 de euro pentru înscrierea la un program de studii din cadrul UBB. Concluziile mediatorului s-au centrat pe clarificarea dreptului la educaţie pentru membrii de familie şi micşorarea taxelor de şcolarizare. Mediatorul pentru comunitatea cetăţenilor Republicii Moldova a adus în discuţie următoarele probleme cu care s-au confruntat de-a lungul anilor precum: studenţilor basarabeni bursieri ai statului român li se eliberează un singur permis de şedere gratuit pentru întreaga perioadă a studiilor. Însă aceştia în funcţie de locurile în cămine alocate facultăţilor şi în funcţie de medie sunt mutaţi în fiecare an în camere diferite sau cămine diferite. Astfel că sunt obligaţi să îşi modifice permisele de şedere din cauză că adresa care e trecută pe permisul de şedere nu mai corespunde cu adresa actuală a studentului. Conform legii, cetăţeanul străin trebuie să raporteze Serviciului pentru Imigrări schimbarea reşedinţei şi trebuie să plătescă pentru un nou permis de şedere cu adresa actuală. Astfel că, din cauză că numărul camerei nu mai corespunde cu cel trecut pe permisul de şedere, studenţii bursieri trebuie să îşi schimbe permisul de şedere, însă de această dată eliberarea permisului nou nu mai este gratuită. O altă problemă întâmpinată de studenţii basarabeni este tranzitivitatea drepturilor de la statutul de student etnic roman bursier la redobândirea cetăţeniei române. Studenţii basarabeni care obţin un buletin românesc îşi pierd statutul de bursier al statului român şi sunt trecuţi în regim cu taxa. Însă dacă studentul basarabean

care şi-a obţinut buletinul românesc are o medie destul de mare care să îi permită să aplice pentru bursă, în acest caz, facultăţile nu recunosc dreptul respectiv.

La această problemă, Ana Filipovici, reprezentantul CCI a replicat că a primit sesizări din partea secretariatelor facultăţilor şi că în urma consultărilor ce vor avea loc va fi capabilă să dea un răspuns clar la această problemă. Mediatorul a atenţionat reprezentantul CCI că informaţiile de pe website-ul acestora în privinţa studenţilor basararabeni este învechită şi că ar fi bine să dezvolte o colaborare cu Grupul de Iniţiativă Basarabeană care obţine aceste informaţii într-un timp foarte scurt. A atras atenţia asupra faptului că există deficienţe de comunicare între CCI şi facultăţi în privinţa transmiterii ordinelor de la Minister pentru studenţii basarabeni. A dat exemplul Facultăţii de Studii Economice la care niciodată nu ajung în timp ordinele, studenţii fiind sfătuiţi să se adreseze direct CCI-ului. Reprezentantul CCI-ului în relaţia cu studenţii străini, Anca Filipovici, a precizat că este mai mult decât binevenită colaborarea cu Grupul de Iniţiativă Basarabenă, mai ales că acum se află într-un proces de reconfigurare a imaginii şi conţinutului website-ului şi va primi cu bucurie informaţiile actualizate. Anca Filipovici a mai adăugat că Universi-

tatea ‘‘Babeş-Bolyai’’ oferă programe de orientare pentru studenţii străini şi programe de tutoriat, nu în ultimul rând, cursuri pregătitoare de limba română gratuite pentru studenţii străini bursieri. Taxele de şcolarizare sunt în jurul a 220 - 330 de euro pe lună. Cuantumul taxelor de şcolarizare sunt propuse de către Ministerul Educaţiei, iar în cadrul acestui cuantum facultăţile îşi pot stabili taxele, astfel că intervenţia pentru micşorarea taxelor ar trebui făcută la Minister Educaţiei. Ana Filipovici a mai menţionat că anul trecut au aplicat 20 de studenţi din Pakistan pentru un program de studiu şi au fost selectaţi, însă doar doi au obţinut viza pentru România. În cadrul UBB există o reglementare conform căreia taxele de şcolarizare rămân fixe pentru perioada studiilor, nu se pot schimba de la un la altul, aceiaşi reglementare există şi în cadrul UMF, conform declaraţiilor domnului dr. Puia. Dr. Cosmin Puia, responsabilul privind relaţia cu studenţii străini, UMF Cluj, a declarat că prin admitere străinii pot avea acces la o bursă începând din anul

II de facultate după criterii meritocratice, trebuie să obţină cel puţin nota 8. Există şi sistem de burse care acoperă jumătate din cuantumul taxei de şcolarizare şi este valabil şi pentru studenţii străini. Dr. Cosmin Puia nu este de acord su sistemul de selecţie, cine plăteşte este admis, care conform acestuia, datează încă din tipurile ceauşiste, ci crede că în cadrul UMF ar trebui să existe doar sistemul bazat pe admitere, examene. În ceea ce priveşte obţinerea certificatelor de conformitate pentru studenţii de la UMF, dr. Puia a recunoscut că există probleme în relaţionarea UMF-ului cu Direcţia de Sănătate Publică, instituţia care colectează aplicaţiile pentru aceste certificate apoi le trimite spre Ministerul Sănătăţii. Seminarul a pus bazele unei colaborări mai intense între LADO Cluj şi reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie şi ai Centrului de Cooperări Internaţionale din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai”.Concluziile seminarului vor fi transpuse în propuneri de regulamente şi politici, iar LADO Cluj va susține propunerile de intervenţii pe lângă instituţii. www.ladocluj.ro

Gânduri, probleme, dezbateri, studenti , si , profesori – toate la un singur Seminar!

Cu plăcere și interes am participat la organizarea celui deal doilea seminar local sub genericul ,,Ce fac universitățile clujene pentru încurajarea imigranților non-UE să urmeze facultăți, mastere și doctorate în Cluj-Napoca”, organizat de Liga Apărării Drepturilor Omului (LADO), în data de 14 martie 2013. Promovarea drepturilor omului este misiunea esențială a LADO, iar programele pe imigrație constituie un capitol important datorită proiectelor promovate în acest domeniu. Anume cu acest scop s-a și organizat acest eveniment ,la care au fost prezenți atât membrii societății academice din Cluj-Napoca: Dr. Puia – șef al Departamentului Studenți Internaționali din cadrul UMF ,,Iuliu Hațieganu”, Anca Filipovici, Valentina Gîdea – reprezentanți ai Centrului de Cooperări Internaționale, și Delia Flanja – secretar al Biroului Relații Internaționale al Facultății de Studii Europene din cadrul Universității ,,Babeș Bolyai”, precum și mediatorii culturali ai comunităților de studenți străini din Pakistan, Ecuador și Republica Moldova, etc. Cu siguranţă observăm că societatea se confruntă mereu cu un amalgam de probleme, mai ales în așa numita epocă a globalizării. Cooperarea și interacțiunea presupune un beneficiu, totodată și o înțelegere mutuală, respectiv cedare și adaptare după bune discuții și negocieri. Conform acestui principiu a derulat și Seminarul Local II. Studenții au prezentat problemele cu care le confruntă la admitere sau în timpul studiilor, a urmat o dezbatere a acestora, iar invitații au încercat să ofere un răspuns sau cel puțin perspective de soluționare. Odată ce UBB și UMF oferă o gamă variată de specializări pentru studenții non-comunitari, putem menționa că integrarea acestora în societatea română reprezintă o prioritate, asftel și receptivitatea

sau soluționarea problemelor studentului face mai atractiv, dar și dezvoltă mediul universitar din Cluj-Napoca. Binevenită a fost și prezentarea Facultății de Studii Europene, care dispune de o ofertă de 10 mastere, precum și linii de studiu în engleză și germană. Problemele expuse de studenți au constituit teme ce țin de taxele de studii, admitere, cazare, deschiderea vizei sau sumele necesare pentru permisul de ședere. Un caz deosebit a fost discuția ce privește problema prezentată de Alex Jacho, mediatorul cultural al comunității latino-americane din ClujNapoca. Deși este căsătorit cu un cetăţean român, din cauza faptului că nici Ministerul de Externe al României nu definește clar în ce categorie se încadrează, sunt nevoiți să achite cca 3000 euro anual, taxă pentru străini. Este de apreciat faptul că invitații au notat cele discutate, cu promisiunea de a lua în considerare doleanțele studenților, astfel rezumându-se faptul că este primordială comunicarea și stabilirea unui dialog permanent între părțile implicate, adeverindu-se astfel miza acestui seminar. În concluzie, nu scăpăm niciodată de probleme, de nevoi și de alte inconveniențe, căci viața e în plină perfecționare și ascensiune, totuși depinde de noi cum promovăm drepturile proprii, ce modalități de cooperare aplicăm și de definirea clară a scopurilor noastre. Consimțirea îmi spune că trebuie să purcedem spre un scop nobil, anume promovarea drepturilor omului, iar alături de LADO cred că materializarea acestui scop e posibilă! Carolina Sclifos

Experiența mea în Business

Pasiunea pentru antreprenoriat a început încă dinainte să aleg să urmez facultatea de Business din cadrul UBB. Odată cu acest vis împlinit, pe zi ce trece mi se năşteau în gând zeci de idei care mai de care mai îndrăzneţe. Multe dintre ele am încercat să le concretizez şi în mare măsură am reuşit, poate şi datorită ambiţiei de a-mi demonstra că nimic nu e imposibil şi că pot să mă eliberez de gândurile preconcepute, orice formă de mediocritate şi alte “lanţuri” care mă ţineau în sfera mea de confort cu care eram atât de obişnuită şi în care mă simţeam prea bine, însă neîmplinită. Aşadar, decizia de a căuta toate oportunităţile posibile de dezvoltare personală de care m-aş fi putut bucura aici, în Cluj, mai mult decât în oraşul meu mic de munte, a fost una luată la momentul potrivit. Aş putea spune că a fost o decizie de moment şi am hotărât că nu pot să mai pierd timpul şi vreau să îmi autodepăşesc situaţia “default” în care m-ar fi adus viaţa. Ȋn Business Ladies Club mi-am dorit să intru încă de când am văzut afişul lipit pe holul căminului în care trăiesc de doi ani. Eram încântată că cineva s-a gândit să creeze un spaţiu ideal de dezvoltare personală pe partea antreprenoriatului şi cred că cel mai important lucru a fost că toata aceasta dezvoltare se făcea prin ochi de femeie. Ochi de femeie care văd toate detaliile, toate posibilităţile, toate ideile care strălucesc mai frumos decât în orice altceva s-ar reflecta. După ce am aflat că valorile acestui club elitist din care am onoarea să fac parte încă de la înfiinţare sunt în concordanţă cu ale mele, după ce am văzut că demnitatea, integritatea şi profesionalismul sunt ţinte care m-au adus acolo, că obiectivul principal a fost dezvoltarea personală şi profesională, iar din punctul meu de vedere autoeducaţia şi educaţia nonformală, am zis cu zâmbetul pe buze că am făcut o alegere bună. Obiectivele

Ladies Club

și lansarea pe drumul succesului

Business Ladies Club în mare parte organizarea de traininguri, conferinţe, seminarii, dezbateri şi activităţi specifice mediului business, crearea unor parteneriate de lungă durată şi menţinerea acestora, prin intermediul cărora se va facilita accesul tinerelor în mediul business din România, implementarea unor proiecte în vederea dobândirii experienţei profesionale a tinerelor şi prezentarea unor modele de succes cu scopul identificării şi conturării unei imagini proprii a viitoarei femei în afaceri. Fiecare întâlnire cu echipa a fost una productivă, fiecare eveniment organizat de Business Ladies Club a fost o nouă treaptă pe calea mea către succes. Fiecare cuvânt spus de doamnele antreprenoare alese pe sprânceană să ne împărtăşească povestea lor mi-a umplut mintea de sclipire şi am plecat de fiecare dată cu privirea ridicată către cer, gândindu-mă că astăzi am devenit mai înţeleaptă, mai conştientă de ceea ce pot şi mai motivată să îmi duc visele până la capăt. Ultimul eveniment la care am participat, organizat de Business Ladies Club a fost “Lady today, business lady tomorrow”, poate cel mai frumos şi inspiraţional eveniment al primăverii 2013 la care am participat. Bine pus la punct, ca de altfel toate organizările echipei BLC, a fost exact scânteia care a făcut ca mintea mea să se aprindă. De idei şi vise noi, tot mai înălţătoare. Speach-urile doamnelor invitate, atmosfera intimă creată, toate detaliile bine gândite, momentele motivaţionale create de fete au fost deliciul serii. Am învăţat multe şi de la echipa de conducere BLC, fete extraordinare, motivate şi perseverente, de la care ai cu siguranţă multe de luat ca model: de feminitate, corectitudine, omenie, profesionalism, implicare, dar mai ales de pasiune în muncă. Oricât aş încerca să redau în cuvinte cât de bine mă simt făcând parte din acest club, nu aş reuşi, dar aş putea spune că

uneori sunt copleşită. Ȋn sensul bun. BLC a reuşit să îmi dezvolte nişte abilităţi de care nu credeam să fiu în stare. Am învăţat să vorbesc şi să gândesc liber, miam dezvoltat calităţile de antreprenoare şi datorită încrederii în mine şi în forţele mele am reuşit să îmi pun în practică un vis mai vechi de-al meu, acela de a-mi dezvolta propiul blog, în care să îmi aştern în fiecare zi gânduri şi momente ce merită ţinute minte pentru eternitate. Aşa s-a născut Passion for Stylish Life. com, blogul meu personal pe care îl dezvolt de doi ani de zile, un blog de lifestyle, condimentat puţin şi cu o secţiune de gânduri “business”. Cu ajutorul lui am descoperit noua faţă a vieţii me, pe care mi-am ales-o atunci când am decis că schimbarea începe din interiorul meu. Cu ajutorul echipei BLC, a oportunităţilor care mi le oferă şi a blogului pe care îl dezvolt încontinuu am reuşit să mă dezvolt mai bine decât m-aş fi gândit acum trei ani că aş putea să o fac. Am cunoscut oameni, experienţe, gânduri şi idei noi, calităţi şi aptitudini noi pe care nu ştiam că le posed, dar mai ales, satisfacţia cea mai mare a fost atunci cand am început să văd că visele chiar mi se împlinesc şi am reuşit să îmi demonstrez că nimic, dar absolut nimic nu este imposibil. La final, cu atâtea oportunităţi de dezvoltare în jur şi după fiecare zi marcată în calendar ca fiind o nouă zi în care am învăţat de la cei mai buni, tot ceea ce am în minte la final de zi când mă pun în pat este faptul că ”Tu singur eşti responsabil de cariera pe care o ai sau nu”. Business Ladies Club pot spune că a fost unul dintre cele mai bune lucruri făcute într-o friguroasă zi de martie 2012. Pentru că într-adevăr, aşa cum zicea Larisa Petrini – o minunată doamnă de afaceri, modelul meu de succes – “disciplina înseamnă libertate”. Cleopatra Coman

Romania through my eyes My name is Assad Akram and I arrived in Romania on 3rd October 2011. I came here on a Romanian Government funded scholarship, in order to study Master in Banking and Capital Market. One of my first impressions of Romania was the incredibly pessimistic view of everyday Romanians about foreign students. I was, and still am, asked this question “why did you choose Romania to study?”. I still struggle to answer this question, as I had thought they would be delighted to see me here. But the dilemma continues… When I was about to leave my country a quick conversation with an acquaintance left me pondering. He told me that Romania and Romanians are known for their underhand tactics and advised me to keep my personal belongings close to me at all times. I was so worried that I kept all my money in my socks. As I left passport control in Bucharest I was picked up by a friend and this calmed me down. One of the first things he asked me was the reason I chose this country. I told him I came here to study. After that I took a train to Cluj-Napoca. On my arrival here, I realized that what my friend had told me about the Romanian people and their underhand tactics was not completely true. There might be some people who do this but not everybody is the same. Even when I was out in the city at 1 AM, I did not come across with any undesired experiences and I did not feel threatened. Cluj-Napoca is a fascinating and beautiful city in the Transylvania region of Romania. It is surrounded by mountains. I like this city very much and even though I have visited some other cities, Cluj is the most beautiful city ever seen by me. Roma-

nian people are very friendly, cooperative, problem-solving, encouraging, hardworking and caring. The weather tends to be cold in the winter and quite warm in the summer but Ȋmi place vremea aici mult! Romanian food is very delicious, especially prăjitura (cake), which I like it very much. I talked to Romanian people asking about their life, and most of them are not satisfied nor happy about it, due to low salaries and high inflation. In my first year here I took Romanian language course as a preparatory year. I enjoyed learning Romanian and the teaching staff was very cooperative and supportive. However, I initially had difficulties with pronouncing some Romanian words but I have overcome that. During the Romanian Language course one of my friends asked me why I hadn’t applied for PhD as I already had a Masters in commerce. He suggested talking about it with the Ministry of Education Romania. I tried to make it possible. I went to the Ministry of Education Bucharest with all my documents, including my Supervisor‘s letter for PhD, to ask whether I could apply for PhD or not. They told me that they would review my case and send it for approval to the Ministry of Foreign Affairs Romania. I submitted all my documents there. Later on I remained in contact with MECTS to ask whether they got approval to study Doctorate on scholarship. I didn’t get any response. On 10th June 2012 I gave all my exams of Romanian Language Course. After that I went back to Pakistan for summer vacations. I thought that it would be fine for me to be with my father, as he was ill. I called MECTS from Pakistan many times to ask about PhD approval. Unfortunately nobody responded to my calls.

When I arrived in Romania after the holidays, I went to MECTS Bucharest in person and they gave me the Acceptance letter for PhD. Receiving that letter was the happiest moment of my life. Next day I went to my University in Cluj with Letter of Acceptance for PhD but the officials told me that I couldn’t get admission in PhD as I didn’t appear in the Admission Exams, irrespective of the fact that I had the Letter of Acceptance. I spoke to them that I didn’t know about the test before and I don’t want to lose this opportunity. I told I was ready to give the Admission test now. They responded that the due date had passed and they couldn’t arrange a test for a single person. That was very disappointing for me. Then I got admission in Master’s degree. Now I am studying Masters in banking and capital market at FSEGA. But I am still struggling to materialize my dream for PhD. I have contacted some organizations, including LADO, to help me resolve this matter and make it possible to study PhD on scholarship next year. I hope for a better future! A month after my return to Romania, I was suddenly informed about my Father’s death. That weakened me and put me in a deep sorrow. I could not even attend my father’ funeral and related customs. It was a very difficult situation for me to be far away from my family at that time. After my fathers’ death it became difficult for me to continue my studies, as he was the only one who was financially supporting me. Some of my friends gave me the courage and strength to continue my study in spite of all these troubles and difficulties. One of my friends, ALI SHAH, who is working with NGO LADO as a Pakistan mediator spoke to me about the financial Assistance for foreigners. He took me to the LADO office in

Cluj. A lady named Daniela interviewed me about my financial background, my family and scholarship matters. She was very friendly and cooperative with me. They helped me in buying some necessary items of life like food, clothes, and shoes. I am really thankful to them, especially to LADO, for helping me in this hard time. I am hopeful to get their help in future also. I think this is a good initiative given to deserving foreign students studying in Romania. I acknowledge and appreciate the efforts of the LADO organization for conducting seminars that have elaborated and enlightened different issues for foreigners related to health, education, immigration etc. Financial assistance should be increased quantitatively and given on yearly basis to deserving and competent students who are studying on Romanian Govt. scholarships, because monthly stipend is not enough to meet all the needs. It is difficult to get a job as a foreign student, because as a student you can work up to 4 hours, but it is very hard to find a part-time job for 4 hours. Secondly you must know the Romanian language if you want to work. In the end, I would like to add that I have enjoyed all my experiences and the people that I have come across here in Romania have been quite wonderful. I hope that my PhD problem will be solved efficiently with the same Letter of Acceptance that I currently have. I would recommend Romania as a study destination to all future aspiring students. In the time spent here I have been told countless times that “This is Romania” and now I finally understand that “This is Romania”.

Assad Akram

Why Romania?

This is the first question I got when my family and friends learned about my travel as an exchange student to Romania. Even now, one and a half year later, some people (old and new friends) still ask me the same thing, and I still answer it with another question: Why not? Ok, to be completely honest, at the beginning of this experience I knew only a few things about this country, like Dracula and his castle, Nadia Comaneci and her perfect score at the Olympics, the freezing weather and almost nothing about the Romanian language. Now, after some time living in Cluj, I can tell that Dracula is in fact really popular and his castle is not as close to Cluj as I had assumed, Nadia Comaneci still has her perfect score at the Olympics, the part about the freezing weather is true – but when the winter is over and the sun is back, the weather is pretty nice – and as to the Romanian language, let´s say I am now able to speak it (though not perfectly) and understand it. My experience of adaptation to the student life in Romania was not that hard and I think that’s because Romania and Mexico are similar in some aspects: we share languages that come from Latin, and the telenovelas (soup operas) are very popular in both countries. Oh well, some things were more difficult than others, the big change for me was the weather, because I was not used to live in a city where the temperature during

winter is below 0º C. Besides the freezing cold, the adaptation was not so hard, at the beginning I was worried about the language, but the cool thing is that the Romanian people is very talented in learning other languages and almost everybody speaks English and even Spanish, that making the things easier for me. Moreover, Cluj, as a multicultural city, is pretty friendly with the foreigner students, and it is really easy to live here. When I came here the first time, the first impression I got of this city wasn’t so good, I arrived by train in a cold and windy night, and the train station zone is not the prettiest zone in Cluj. I felt pretty scared and I went to the first hotel I saw and waited for the morning. The next day my perception was changed, I went to the school to complete my enrolment process and I began to see and to learn more about the city. I have to say that during the first month I was kind of bored, because I grew up in a place with over 8 million people and Cluj is quieter than Mexico City. Still, in some time I got used to the rhythm of the city. I like being student here, so when someone asks me why I chose to come here, I answer almost the same every time: the school is okay here, the city is cool and friendly with the people, I can find good and cheap beer anywhere, I´ve made good friends, so why not?

Jose Antonio Rodriguez Millan

Life in Romania as a Mexican Traditions and people change between these two countries, but I have never felt so welcome in another foreign country as I feel here in Romania. Every day since I got here, when people discover that I am foreign, they offer their help to me on anything I need. Some others start speaking the little Spanish they know because of “telenovelas” and the fact that they know

some Spanish makes me feel good. But the biggest change and shock for me was the weather, as I come from Acapulco, a port with summer all year long, the feeling of walking on snow was something new for me. Fortunately, it wasn’t hard for me to adapt to this weather, which is still weird for me, coming from a really warm city. In my school I’ve met both Romanian

and foreign students and we’ve been hanging out for these past months and I can say that I really like the cultural differences we all have. That makes us know a little more about how other people think and see the world. Of the 5 months I have been living here, I don’t regret it at all, and I am sure it will continue the same way. David Reyes

My life in Romania It’s an interesting thing to travel. It has definitely opened me up to a wide range of ideas, people and experiences (however cliché that may sound). Within the last 6 months I’ve spent time in Denmark, Germany, and now, Romania—each country unique in its own way. It’s inevitable to gather any “more of the same” when you move from country to country. While some countries may hold many similarities, the differences far outweigh them. It’s also inevitable to shake that blended feeling of curiosity and awkward estrangement when you arrive to the next destination. But, what ultimately convinces me whether I want to stay or move on to the next country is how quickly I’m able to assimilate. Interestingly enough, assimilating isn’t learning how to act and behave like a local, but rather learning to apply your past experiences as a local by finding the similarities within the cultures.

one literal meaning and a more obscure usage. I, also, very recently attended a baptism and dinner celebration where traditional Romanian food was served and gypsy music played. Had there been Mexican food and a Mariachi instead, those would have been the only noticeable differences. I danced, I ate, I danced, I drank pálinka, then danced some more. I had been to a few family baptisms before, and this one was just as enjoyable, possibly even more thanks to the alcohol proof in pálinka, which incidentally is that much better than tequila. Overall, my experience in Romania has been nothing short of lovely – lovely places, lovely people, lovely experiences. I’m hoping to stay some time here. Now that spring is here, I can’t wait for summer, and I’m just all that much more excited! Karen Lopez

Essentially, this is the answer to the question I so often hear: Why Romania? First off, why not Romania? With its many beautiful castles and unique architecture, not to mention the wonderful scenery and people, Romania is a spectacular country. Coming from Phoenix, Arizona, I get the opportunity to admire and really appreciate my everyday strolls about the city. The rolling hills backdrop contrasts significantly to that of the cacti and desert. A few weeks ago I accompanied my flat mate to her family village, Budureaca. Apart from taking in the incredible countryside, I was introduced to true Romanian culture. I use the word true only because sometimes, in Cluj, with the many foreign students and expats living here, cultures tend to overlap one another. So, to have been able to travel outside of the city and experience the simplicities of rural life was amazing! I ate the entire weekend I was there—everything from Zacuscă to placintă pe plită with cartofi şi brânză. I learned to speak Romanian (okay, maybe just a few words), not only because English was difficult to understand, but also because it seemed more appropriate to speak in the country’s native language. But most of all, I bonded with my flat mate’s parents and grandparents. Which brings me to my original point of assimilation: conjoining the known to the unknown. I was born into a Mexican family. I was raised in a very traditional way. I even watched Mexican telenovelas growing up. When I came to Romania, one of the very first things that I noticed was the prevalence of tradition within society. When I asked Romanians about their mannerisms and attitudes, almost always would I receive an answer that had to do with tradition. Some of these mannerisms I could connect with on a personal level—crossing oneself when approaching a church, for example, is a common practice amongst Catholics in Mexico. Other times, I merely had to understand the underlying meaning of rituals to find a similar ritual in my own culture. And then I saw a rerun episode of Esmeralda on television one night, and I realized just how alike Mexican culture and Romanian culture are. I can’t help but ask myself if this is the reason why I am able to so comfortably fit into this country’s scene. Even the language isn’t so difficult to pick up; it helps that Spanish is also Latin based. But I’ve come to develop quite a few meaningful and genuine relationships with Romanians, and the gaps between are quite small. Just last night, my flat mate and I laughed at some frequently used Romanian phrases such as “ai de puii mei” and “pana mea”, and I was reminded of phrases like “¡Aguas!” and “¡Hay, que oso!” in Spanish that hold

EVS: Programul prin care poți fi voluntar în orice ţară UE! Voluntariatul a fost dintotdeauna un aspect prioritar abordat de Uniunea Europeană, în politicile sale de tineret. Anul 2011 a fost declarat de Comisia Europeană „Anul voluntariatului”, fiind implementate numeroase acţiuni, inclusiv în România, pentru promovarea şi răspândirea acestui fenomen, mai ales printre tineri. Unul dintre cele mai importante programe care sprijină voluntariatul pe continentul european, în acest moment, este European Voluntary Service (EVS). EVS este un program finanţat de Comisia Europeană, în cadrul programului Youth in Action dedicat oricărui tânăr, cu vârsta cuprinsă între 18-30 de ani, cetăţean al unei ţări membre UE, obţinând astfel oportunitatea de a merge într-un stagiu de voluntariat, de la o lună până la un an, în orice altă ţară UE sau stat partener. EVS a fost lansat în anul 1996, de atunci aproximativ 50.000 de tineri au participat ca voluntari în cadrul proiectului. Este acţiunea cu bugetul cel mai mare din cadrul programului Youth in Action. Numai în 2011 bugetul total alocat pentru EVS a fost de 45 de milioane de euro, dintre care 2.5 milioane pentru România. Munca desfăşurată de către participanţi în cadrul proiectului este voluntară şi neplătită, şi acoperă diverse domenii: artă şi cultură, educaţie, mediu, asistenţă socială, comunicare, sport etc. Un aspect important este faptul că programul asigură cazarea, mâncarea, cheltuielile de transport, precum şi o sumă de bani de cheltuială lunară (mărimea depinde de ţara în care mergi) pe toata durata de timp în care voluntarul se află în ţara respectivă (maxim 1 an). Sponsorizarea este oferită de UE, prin intermediul Agenţiei Naţionale - instituţie prezentă în fiecare stat membru UE. Pentru un proiect EVS este nevoie de 3 părţi:

• participantul • organizaţia de trimitere • organizaţia gazdă Persoana care a decis că vrea să devină voluntar într-un proiect EVS trebuie să urmeze câţiva paşi: 1) contactarea unei organizaţii de trimitere acreditate. În Cluj, există mai multe organizaţii acreditate pentru trimiterea, dar şi primirea voluntarilor, printre acestea numărându-se: Centrul de Voluntariat Cluj Napoca, Asociaţia Suport for Youth Development etc 2) stabilirea unui parteneriat între organizaţia de trimitere şi organizaţia gazdă, şi scrierea propriu-zisă a proiectului de voluntariat; 3) trimiterea proiectului pentru acreditare până la deadline-ul prestabilit (1 februarie, 1 mai şi 1 august pentru 2013) către Agenţia Naţională. Dacă proiectul este acceptat, atunci primeşte sponsorizarea necesară pentru acoperirea cheltuielilor de transport, mâncare, cazare şi banii de cheltuială. De detaliile logistice ale plecării voluntarului, precum biletele de călătorie sau cazare au grijă organizaţiile partenere care se ocupă de proiect. Voluntarul va urma câteva cursuri de pregătire pentru stagiul său, atât înainte de plecare, cât şi atunci când ajunge în ţara gazdă. De asemenea, va putea beneficia de cursuri gratuite de limbă, dacă nu cunoaşte limba vorbită în ţara în care merge. Conform unui sondaj Eurobarometru efectuat în mai 2011 - peste jumătate dintre tinerii europeni, mai exact- 53% şi-ar dori să lucreze cel puţin pentru o perioadă limitată de timp într-un alt stat european (în România, procentajul doritorilor de a merge într-un alt stat european este de 73%). Totuşi, numai 14% dintre tinerii europeni au beneficiat de o asemenea oportunitate (10% dintre tinerii din România), diferenţa fiind atât de mare în principal din considerente financiare. În acest sens, EVS este un pro-

gram care se adresează multor tineri, dar fiind faptul că asigură cea mai mare parte din cheltuieli şi oferă posibilitatea de a cunoaşte o nouă ţară. Studiile mai arată că tinerii care își desfășoară o parte a studiilor sau formării profesionale în afara țării lor de origine își îmbunătățesc capacitatea de inserție profesională și au mai multe șanse să lucreze în străinătate mai târziu. Angajatorii pun mare preț pe competențele pe care le acumulează aceștia, precum capacitatea de a vorbi o limbă străină, adaptabilitatea și competențele interpersonale. Așadar, EVS-ul este un proiect de tradiție și este o opțiune ce merită a fi luată în calcul de orice tânăr care dorește să descopere o nouă cultură, să-și dezvolte numeroase calități și abilități, prin implicarea în acțiuni de voluntariat. Adriana Solovei

Proiect Student Show Studenție, studenție... cea mai dulce nebunie! Cam așa e caracterizată de obicei această frumoasă perioadă din viața unui tânăr, fără prea multe obligații, distracție și câteodată școală. Ei bine, atunci e nevoie de cineva care să arate și alte momente din acest timp, poate mai șlefuite, poate chiar așa cum sunt ele, dar să rămână în amintire. Noi am fost cei care au încercat să arătăm cum este marcată studenția de experiențe, diverse activități și oameni memorabili. Ce ne-a determinat să facem acest pas? Dorința de cunoaștere, spiritul de echipă, oameni creativi și activități interactive. De ce am avut nevoie? Mult curaj, ambiție, să ne dăm seama ca suntem diferiți, entuziasm, putere de muncă, dorința de cunoaștere, un bagaj de lectură și energie. Așa a luat naștere proiectul Student Show sub egida domnului Florin Nechita, lector, univ.dr., la facultatea de

Sociologie și Comunicare, fără de care nu era posibilă derularea acestui frumos proiect. Într-un timp relativ scurt, am reușit să concepem o emisiune pilot, cot la cot cu opt oameni frumoși, visători și ambițioși, cu care am participat la concursul pentru desemnarea echipei ce va realiza o emisiune studențească la postul de televiziune Nova TV. Emoțiile au fost mari, pentru că și concurența era peste așteptările noastre, aveam în față o adevărată provocare. La concurs s-au înscris cinci echipe, în final am rămas doar trei, dintre care două au fost învingătoare. Vestea cea mare ne-a fost dată chiar în ziua concursului: urma să desfășurăm propria noastră emisiune „cu și despre studenți”. Au urmat pregătiri, certuri zi de zi, nopți nedormite și acele cunoscute încercări de a schimba lumea mass-mediei peste noapte. Tocmai de aici pornim în periplul de care vorbeam. Descopeream televiziunea pas cu pas. Învățam totul, de la cum să-ţi construiești textul pe hârtie, până la cum se face albul la cameră și cum se potrivesc luminile. Am fost și

cameraman, și reporter, și prezentator şi din toate am învățat și îmi sunt aproape. Totuşi, am rămas la ultima poziție, cea de prezentator, în care contează „să treci sticla”, pentru că nu există o formulă magică să te facă de mâine să fii telegenic și să reușești să transmiți mesajul dorit. Este ceva cu care te naști sau nu. De asemenea, meseria de jurnalist în direct este foarte dură și te consumă. Suntem cu toții conștienți că avem multe de învățat și ne aflăm abia la început de drum. Misiunea noastră este de a împărtăși tuturor din experiența studenților brașoveni, din timpul lor liber, cursuri și seminarii, viața în cămin, din activitățile ce le desfășoară și evenimentele ce au loc aici, la Brașov. Emisiunea poate fi urmărită de studenți, profesori din întreaga țară, în fiecare miercuri, de la 18.10, în direct, pe postul local Nova TV și online pe novapress.ro. Și ca să închei cum se cuvine, vă mai spun doar atât: Acestea au fost informațiile, la revedere!

Alina Panico

În straie populare, la Oasa , În weekendul 16-17 martie, Asociația Basarabenilor din Sibiu a organizat o excursie la mănăstirea Oașa, în județul Alba. Ideea de a descoperi și alte laturi ale vieții, total diferite de cea cotidiană s-a copt preț de câteva săptămâni, până când a ajuns să prindă viață. Așa s-a ajuns ca în dimineața de sâmbătă, un grup de 19 tineri de la Sibiu să treacă porțile mănăstirii. Situată pe malul lacului de acumulare Oașa, mănăstirea oferă o oază de liniște profundă, de care se poate bucura fiecare călător care trece pe-acolo. Priveliștea este pur și simplu mirifică – jur împrejur vezi natura în toată splendoarea ei, iar vârful Șureanu, lacul și brazii care împânzesc regiunea completează un peisaj nemaivăzut. Ușile sunt deschise pentru fiecare persoană care ajunge pe-acolo, iar gazdele sunt foarte primitoare. Ajunși la mănăstire, după ce au luat masa împreună cu călugării și cu ceilalți oaspeți, toată lumea a urcat pe munte. Vârful Fetița, situat la 1696 m altitudine a constituit punctul spre care se îndreptau gazdele și veneticii. Urcarea a fost foarte grea, în condițiile în care tinerii noștri nu erau tocmai pregătiți fizic pentru o asemenea provocare. Cu toate acestea, nimeni nu s-a desprins de grup ca să renunțe la obiectivul propus. Impresionant a fost faptul că în fața grupului mergeau călugării și făceau urme prin zăpadă, care pe alocuri ajungea până la genunchi. Erau scene parcă desprinse dintr-un film românesc văzut cu ceva timp în urmă. Ajunși pe vârful muntelui, tinerii au fost răsplătiți cu mere și biscuiți. În frigul aprig și vântul care vuia sus, toți au găsit puterea să cânte muzică patriotică, înghețați, dar și uimiți de priveliștea care se vedea în larg.

Oașa este o mănăstire de călugări. Cu ceva timp în urmă aceasta era mănăstire de măicuțe, însă din cauza iernilor aspre și a condițiilor grele de acolo, lăcașul a fost părăsit. Din 2000, la Oașa s-a instalat o obște de călugări. Fiecare din ei are un rol aparte în viața de mănăstire, cu atribuții bine determinate. La mănăstirea Oașa slujește și un călugăr basarabean. Anume el a fost cel care a întâmpinat binevoitor grupul de la Sibiu și i-a cazat așa cum se cuvine – fetele cu fetele și băieții cu băieții. Tinerii au avut șansa să experimenteze cu adevărat viața de mănăstire. După fiecare masă, fetele ajutau la spălatul vaselor și la aranjarea mesei pentru ziua următoare, băieții ajutau la alte treburi necesare. Basarabenii au asistat la slujbele care s-au ținut conform orarului. Ceea ce este specific mănăstirii Oașa este faptul că veneticii pot să îmbrace straie populare puse la dispoziția lor și să asiste la slujbe îmbrăcați în port tradițional. Nu încape îndoială că elevii și studenții de la Sibiu nu au spus nu unei asemenea experiențe. Impresionați de tot ce au văzut și trăit la mănăstire, tinerii au revenit în oraș cu multe lucruri de povestit colegilor lor, și bineîțeles cu sute de poze care redau o parte din ceea ce s-a întămplat preț de 2 zile. Asociația Basarabenilor din Sibiu aduce sincere mulțumiri călugărilor de la Oașa pentru ospitalitate și bunăvoință, precum și domnului Valeriu Leapciu pentru asigurarea contactului cu gazdele.

Mihaela Muntean

24 de ore pentru un student

“Viaţa noastră este rezultatul alegerilor pe care le facem. A da vina pe cei din jur, pe mediu, pe ceilalţi factori exteriori, înseamnă a da acestor lucruri puterea de a ne controla.” (Ste phen R.Covey) Viața de student presupune să te dedici, să conștientizezi cursul zilei, să ieși din tipare, să-ți depășești limitele, iar cel mai important e ca în această perioadă să reușești să înveți managementul timpului. Organizarea timpului presupune alegerea de a-ți determina prioritățile stabilite în acord cu pasiunile şi domeniile tale de interes, obiectivele. Alegerea de a te cunoaște mai bine, de a investi atât timpul și energia, cât și finanțele în acele domenii și activități care crezi că îți vor oferi mai multe cunoștințe și experiență. Alegerea de a stabili anumite relații cu oamenii din jurul tău. „Arta” studentului presupune buna combinație dintre distracție și învățare. De câte ori am auzit “Nu am timp” spus de un student atunci când trebuie să aleagă între unele activități, ieșiri, evenimente, cafele. Nu există “Nu am timp “, pentru că timpul există, trebuie doar folosit eficient. În viața unui student 24 de ore reflectă uneori o veșnicie alteori o clipă, cel mai des întâlnind acestă clipă înainte de un examen. Dacă nu am reușit să ne stăpânim aptitudinea de a organiza timpul eficient înainte de facultate, atunci trebuie să ne dăm seama că e momentul să o facem acum. Pentru că aceasta ne va ajuta la crearea propriei imagini, să devenim mai responsabili și organizați. Managementul timpului începe cu managementul propriei persoane și anume cunoașterea de sine, cunoașterea propriilor însușiri, trăsături care definesc personalitatea noastră. Îți propunem câteva sfaturi pentru un management al timpului eficace: 1. Planifică-ți ziua Planificarea înseamnă stabilirea obiectivelor pe un anumit timp bine determinat. Îți planifici ziua cu o seară înainte, îți stabilești task-urile, îți ierarhizezi cele mai importante, apoi mai puțin importante activități, iar lucrurile de îndeplinit să fie măsurabile în timp. Trebuie să fii realist! Încearcă! Pentru a reduce șansele de a uita anumite responsabilități, sarcini de îndeplinit, poți chiar să-ți faci o listă, care te va ajuta să-ți creezi o imagine a ceea ce “trebuie de făcut”. Să nu uităm că dimineața avem cea mai mare cantitate de energie și tot dimineața creierul este cel mai activ, astfel în prima parte a

zilei poți să te concentrezi pe cele mai importante și grele sarcini. Angajează-te și concentrează-te asupra momentelor care sunt esențiale pentru succes. Regula de aur: ”Nu lasă pe mâine ceea ce poți face astăzi!” 2. Măsoară-ți progresele Ai îndeplinit acele activități propuse? Trebuie să-ți rezervi și timp pentru a analiza și măsura ziua scrisă pe hârtie. Să-ți înregistrezi progresele este la fel de important precum stabilirea priorităților. Lucrurile care îți provoacă temere sau care îți displac trebuie plasate în prim plan, ele necesită o concentrare mai reliefată. La îndeplinirea celui mai dificil sau neplăcut lucru din listă să nu uiți să te premiezi, să te alinți, pentru că prin asta te motivezi și te autoapreciezi. 3. Cunoaște puterea “Nu-ului” Pe parcursul zilei, pe lângă faptul că avem anumite sarcini de realizat, ne vin în cale și altele neplanificate. Alegerea de a accepta ori refuza este în mâinile noastre. Să nu uităm ce avem stabilit deja și că nu trebuie să încălcăm regula de aur, astfel chiar dacă acceptăm unele dintre ele trebuie să analizăm dacă sunt compatibile cu responsabilităţile şi timpul nostru. Trebuie să nu uităm că avem puterea de a refuza și să o folosim în momentele de alegere. 4. Rezervă timp pentru tine Ia timp să te relaxezi și să te odihnești. Nu uita să te răsfeți, adună momente în care ai sta la taifas cu propia-ți persoană, în care ai schimba vorbe la un ceai cu persoane dragi și chiar dacă sună mai puțin posibil, fă o pauză a gîndurilor, nu te gândi la nimic. Ai nevoie de acest timp pentru a-ți reîncărca bateriile, pentru a prinde forțe, pentru a fi motivat să duci și celelalte sarcini la bun sfârșit, pentru a acumula energie. Respectă aceste reguli și vei vedea că nu vei mai auzi ”Nu am timp”, vei deveni o persoană organizată și mai productivă, atât pe plan profesional, cât și în viața de zi cu zi. Evaluează în mod constant unde te găsești, pe ce treaptă ești spre realizarea țelului, care trebuie să fie împărțit în obiective clare și realiste. Sărbătorește fiecare succes, fiecare reușită. Identifică greutățile și obstacolele și focalizează-ţi atenția asupra lor. Ești tânăr și ambițios. În această cursă a vieții trebuie să fii tu învingătorul! Nu renunța! Irina Cojocaru, Craiova

De la Idei la Proiecte

În 2010 mi-a venit ideea de a scrie un proiect social pentru Colonița, o suburbie a Chișinăului. Pentru că nu aveam experiență în acest domeniu am început să mă informez, să citesc pe internet despre tot felul de proiecte. M-am abonat la portale care oferă informații actualizate despre finanțări pentru ONG-uri. Am văzut anunțul Ambasadei SUA în Moldova, care avea un program de granturi pentru susținerea democrației (Democracy Grants Program). Am discutat cu președintele Asociației Obștești (A.O.) în care activam despre ideea unui proiect de dezvoltare civică și a mass-mediei în satul nostru și am decis să scriem acest proiect. A durat până am așezat cap la cap ideile, până am formulat și structurat conținutul proiectului și am elaborat bugetul. Aveam o echipă relativ mică de voluntari, dar cu ambiție și dorință de a schimba spre bine viața din localitate ne-am mobilizat. După ce am expediat proiectul către Ambasada SUA, a urmat o perioadă de tăcere, în care nici nu speram să fie acceptat, însă bucuria a fost pe măsură când am fost anunțați că ni se va oferi grantul la care am aplicat. Durata proiectului era de 1 an, scopul căruia era dezvoltarea și educarea unei culturi civice orientate spre o societate democratică, precum și dezvoltarea mass-mediei independente, fără cenzură și constrângeri politice. În cadrul proiectului “Dezvoltarea culturii civice și mass-

media în mediul rural” au fost organizate o serie de activități educaționale, precum și dezbateri publice. În cadrul trainingurilor și atelierelor de lucru au participat tineri din localitate, fiind analizate teme de actualitate și elaborate propuneri de dezvoltare a personalității, dar și a localității. În paralel cu activitățile practice pe care le desfășuram am lucrat și la editarea ziarului și actualizarea paginii web a satului, unde am reflectat, într-un mod democratic și transparent, activitatea autorităților locale. Proiectul a fost o provocare pentru noi, nu a fost ușor să-l implementăm, pentru că nu am avut mare experiență, am făcut și anumite greșeli, dar am învățat din ele. Totul se învață, ce nu știi tu, știe Google! Nu cred că am destulă experiență ca să dau sfaturi utile, însă recomand celor care vor să schimbe viața, care au idei de afaceri sau de ordin social să aibă curajul să scrie proiecte, dacă nu e acceptat nu vă pierdeți speranța, mai lucrați la proiect și încercați din nou! Pentru cei curioși să vadă cum arată portalul informativ astăzi: www.colonita.eu Vica Mazilu

â BeePeople.ro, site-ul clujean care promoveaza voluntariatul

Site-ul BeePeople.ro, promotor al proiectelor de voluntariat din ClujNapoca şi nu numai, a luat fiinţă în 15 noiembrie 2012 ca parte a unui proiect universitar. Studenţii departamentului de Jurnalism al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai” au avut ca temă semestrială constituirea unui site web, precum şi gestionarea acestuia. Scopul final al acestui exerciţiu era să aplicăm prin intermediul site-ului anumite concepte teoretice explicate la curs şi să convingem cât mai mulţi oameni să viziteze site-ul nostru, principalele atuuri fiind materialele jurnalistice de calitate, organizarea logică şi aspectul acestuia. Chiar dacă am întâmpinat şi greutăţi, ne-am decis că acest proiect merită continuat. Feedback-ul pozitiv şi aprecierile

venite din partea oamenilor interesaţi de proiecte de voluntariat ne-au deschis apetitul de a face ceva care contează pentru comunitatea în care trăim şi studiem. BeePeople conţine informaţii despre organizaţiile non-guvernamentale din Cluj-Napoca, dar şi din ţară şi străinătate, despre posibilităţile pe care le au tinerii de a se implica în aceste organizaţii sau proiecte. Ştirile sunt o parte însemnată a acestui proiect şi le acordăm atenţie deosebită pentru că sunt primele care informează repede, clar şi concis cititorul despre cea mai nouă oportunitate pentru cariera şi viitorul său. De asemenea, site-ul are interviuri cu personalităţi ale acestui domeniu şi reprezentanţi de top ale organizaţiilor, numite de noi „ BeeInterviu”, precum şi interviuri acordate de tinerii care au decis să devină voluntari, sub denumirea de „Portret de voluntar”.

Fotografiile, sub forma galeriilor foto sau a fotoreportajelor, ocupă şi ele un loc important în componenţa site-ului. Site-ul BeePeople conţine şi diferite topuri, preluate de pe site-uri oficiale sau autorizate şi transformate în aşa fel încât să fie interesante pentru publicul nostru cititor. Am decis să numim acest proiect „BeePeople” pentru că voluntariatul este un fenomen care presupune integrarea într-un grup organizat și activ, iar acest lucru ne-a dus imediat cu gândul la comunitatea albinelor – harnice, organizate, active și mereu lucrând în „echipă”. Ca noutate, anul acesta BeePeople a devenit partener media în diverse proiecte de voluntariat, astfel încât cititorii au acces la informaţii de calitate şi în timp real. Iulia Taraș

â â â Studenta la medicina, la Chisinau si , , Târgu Mures, Fiecare din noi doreşte să-şi petreacă timpul construind un vis, perfecţionându-şi aptitudinile într-un domeniu pe care să-l reprezinte şi unde să se simtă util şi acceptat. Aceasta era şi este dorinţa mea: am încercat să-mi găsesc pasiunea, lucrul pe care să îl fac şi să îmi aducă plăcere toată viaţa. Nici până în ziua de azi nu am reuşit să îmi realizez complet dorinţa şi desigur mai am un drum lung înainte. Am la bază Liceul de Arte Plastice, însă din nefericire în ultimii ani de liceu o boală incurabilă a răpit profesorul care m-a inspirat, mi-am pierdut interesul şi am devenit apatică. Ȋn una din zile mi-am recăpătat scopul, am găsit inspiraţie în anatomia plastică şi, prin vizita Universităţii de Medicină, discuţii

cu oameni ce deja studiau acolo, am hotărât să mă implic în medicină. Am vrut să găsesc şi să văd noi idei, să îmi lărgesc viziunea asupra lumii, să descopăr omul nu doar ca o imagine artistică, dar ca o fiinţă echilibrată din punct de vedere fiziologic, chimic. Sigur că şi astăzi folosesc vizualul: deseori desenez pacienţii, fiecare cu fizionomia şi atitudinea faţă de boală. Ȋn anul 2008 am fost admisă la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, facultatea de Sănătate Publică. Totuși, anul următor, dat fiind faptul că au intervenit unele modificări în studiile de acasă, mi-am propus ferm sa încerc România, dorind să studiez medicina generală, care mi-ar fi oferit un spectru mai larg de posibilităţi în alegerea specializării. Ȋn final am fost admisă la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş. Astfel, la începutul anului doi de studii acasă, a intervenit momentul decisiv. Să rămân sau să plec? Îmi dedicasem deja un an studiilor și multă lume m-a criticat pentru alegerea făcută, totuși, am riscat, m-am aventurat și am mers la studii la Târgu Mureș. Anul făcut la Chișinău mi-a servit drept un bun antrenament pentru ceea a urmat. Dacă ar fi să fac o comparație între cele două universități, pot menționa că ambele facultăți la care am studiat au sisteme proprii cu avantaje și dezavantaje, asemănări dar și diferențe. Ȋn primul rând modul de aplicare pentru a fi acceptat este diferit, în Chişinău depunem dosar, pe când în

Târgu Mureş se organizează sesiune de admitere. Pe parcursul semestrului în Chişinău eram verificaţi la fiecare curs, ceea ce însemna un efort mai mare, dar și garanția că la final materia era mai ușor reţinută. În schimb nu se ofereau atât de multe șanse pentru restanțe. La Chișinău, acestea se desfășurau pe parcursul semestrului, iar la Târgu Mureş există o perioadă specială pentru restanţe, cu trei şanse din care două sunt contra cost. Ȋn Târgu Mureș studentul are un program mai lejer cu mai mult timp liber, dar și cu mai multă responsabilitate. La Chişinău eram mult mai stresată şi era o mare dezamăgire să pici la un examen. Ce panică şi şoc crea o restanţă! Aici statutul de student basarabean îmi permite să fiu mult mai relaxată. Uneori îmi lipseşte competiţia ce-i drept, pentru că nu pot să concurez pentru bursele de studiu, în schimb aici eu pot să aleg ce să fac cu timpul meu, asumândumi consecinţele. La început mi s-a părut ciudat faptul că aici nu se oferă cărţi pe parcursul întregului an sau pe cicluri ca la Chişinau, dar acum am ajuns să colecționez cărţi de specialitate, din proprie inițiativă. Seria maghiară a fost ceva nou pentru mine, fiindcă laboratoarele le facem împreună, iar cursurile separat. S-au scos la iveală diferite prejudecăţi, mici conflicte de idei legate de limbă între cele două grupuri. Totuşi, în faţa pacientului am lucrat împreună și așa cum mulţi pacienţi nu cunosc limba română, colegii mei au fost mereu dispuşi să mă ajute cu traducerea. Niciodată nu am fost tratată ca un străin, dar am fost atenţionată asu-

pra limbajului şi greşelilor de exprimare, ceea ce m-a ajutat să progresez. Descoperirea de noi oameni, cu idei contradictorii, mă bucură, experienţele ce le împart cu mine mă ajută să devin ceva mai bună. Sunt convinsă că sunt mulți studenți care au avut de parcurs o cale similară, de a începe din nou, de a creşte, de a se depăşi. Bineînțeles, alegerea este dificilă. Trebuie să dezvoltăm ceea ce avem, acceptând atât aspectele pozitive, cât şi pe cele negative sau să căutăm ceva mai bun – noi şanse, noi oportunități, noi experienţe. Oricare ar fi alegerea, important este să nu ne delăsăm niciodată în plasa monotoniei și să ne placă cu adevărat ceea ce facem!

Dorina Samson 15

Deșteaptă-te, Române! Am venit în România cu senzația că vin acasă și am fost primită extraodinar de frumos, dar ca un străin. Textul va fi supus unor critici riguroase pentru că abordez, poate, prea puțin delicat, un subiect controversat, atât de flexibil în percepțiile celor din stânga și din dreapta Prutului. Dar cum se-ntâmplă că Prutul liniștit, purtător de datini și tradiții românești să fie un gard țepos care desparte o națiune românească pur și simplu în 2 țări, cică pe alocuri tare asemănătoare? Mai au oare vreo importanță ori relevanță contrazicerile precum că românii din România au avut mai mult de suferit din cauza rușilor sovietici decât românii din bucățica aruncată ba încolo ba încoace cu numele Basarabia? Lucru care nu ar fi obiectiv în fața datelor istorice, a căror validitate nu poate fi sigur verificată. Cum rămâne cu românii basarabeni care fugeau în România ca să nu se afle printre miile deportați în pământurile aride, neprielnice pentru viaţă ale Siberiei? Oamenii care au avut de suferit și plâns au dezvoltat o emotivitate inteligentă mult mai frumos pronunțată, căci au fost românii basarabeni ce atâta au vorbit, au scris, au cântat despre bucata de pământ orfană, tot așa cum și acum vorbesc eu, româncă basarabeancă despre dincolo şi dincoace de Prut. Și în timp ce în dreapta Prutului părinții s-au bătut pentru dreptul de a vorbi românește, au visat la un 1 Decembrie 1918, stânga Prutului încetul cu încetul a dat uitării originalul sentiment al patriotismului. Am greșit cu toții, dar astăzi ne-am ales cu un cotidian mult mai rușinos decât am crezut vreodată! Am fost prin Moldova românească, Muntenia, partea ardelenească și peste tot am fost primită cu brațele deschise, peste tot am cunoscut oameni măreți, inimoși cu care am avut și am relații prietenești respectuoase. Dar am fost primită frumos ca un individ străin, făcându-se aluzie la proveniența mea ori la alte detalii poate plictisitoare. Am crescut ascultând cuvintele lui Păunescu, doinele Doinei și ale lui Ion Aldea Teodorovici, poveștile părinților despre cum se furișau să citească românește, despre cum erau persecutați de poliție când cântau românește, cum s-au luptat pentru redobândirea identității, cum s-au luptat împotriva spălării de creier a rușilor.

Am crescut cu duhul viu al junimii, pașoptiștilor, dornică de luptă pentru întregirea națiunii românești, pentru România Mare. Am crescut într-o familie în care nicio generație nu s-a îndoit de faptul că suntem români, fie români basarabeni, fie moldoveni, dar toți făcuți de o mamă. Iar la 19 ani după ce spiritul mi-e crestat cu sloganul „România și Republica Moldova e națiunea românească”, de sărbătoriri cu lacrimi în ochi a zilei de 1 Decembrie, am ajuns în România să fiu întrebată „Ce limbă se vorbește la voi în Republica Moldova?”, ”De unde știi să vorbești așa bine românește?”. Am ajuns să întreb pe mulți ”Te-ai gândit măcar vreo dată la o posibilitate de realizare a unirii între România și Republica Moldova?” și să aud de la tot aceia mulți ”Nu, niciodată”. Păi bine frate, să răspund la întrebările date, în Republica Moldova se vorbeste românește, se citește Eminescu, Creangă, Blaga, Cioran și de toate, știu să vorbesc pentru că e limba mea – comoara-mi. Nu se judecă după analfabeți, peste tot sunt săraci care nu au parte de carte. Nu se judecă după stereotipuri, dacă vrei să judeci dreptate. Pentru ce au plâns bunicii, părinții, profesorii, generații, dacă am ajuns acasă să fiu întrebată, lăudată cu mirare că vorbesc românește. Dacă românii basarabeni sunt la curent cu actualitatea Românească, cum se face că românilor, mai mult generației mele, nici să nu le pese să știe ce limbă se vorbește în Basarabia?! Suntem în doliu, dragi frați. Se stinge națiunea românească în ignoranță, egoism. Se uită valorile, datinile, istoria. Plâng în sicrie Alexandru Lăpușneanu, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Alexandru Ioan Cuza și tot restul tezaurului culturii noastre. Unde să viseze românii basarabeni la unire? Am ajuns în fața incredibilului murdar al denaturării culturii în abisul ignoranței: la ce bun rusul să recunoască că sunt român, când nu o mai fac în conștiință nici măcar românii. Vin români acasă și sunt descurajați. Românii spun despre români: „Fii frate cu oricine – numai nu cu mine, dacă nu vrei să mă respecți și să dai dovadă de bun-simț, de omenie.” Românii spun despre români: ”Moldovenii sunt țărani retardați. În Cluj jumătate din prostituate sunt studente din Rep.

Moldova”. Românii spun despre români lucruri oribile, dureroase, nu pentru ceea ce spun, dar pentru că spun despre ei înşişi de fapt, lucruri de o prostie în fața căreia nu se poate închide ochii. ”Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte…”! E timpul să luăm lopeți să dezgropăm istorie, datini, valori, cultura de altă dată. Am fost frumoși, am fost o Românie Mare, am fost 3 principate românești. Până în 1812 acel pământ dintre Prut și Nistru a fost jumătate din Țara Moldovenească. Apoi rupt a fost de tirani. Ca peste mai mult de 100 de ani să fie eliberat și să sărbătoarească întreaga națiune românească unirea! Apoi au fost 22 ani de pace sufletească, ca mai apoi încă 49 de chin pentru românii basarabeni dezlipiți de România Mamă. Dar oare într-o istorie de la Burebista încoace, în peste 2100 ani de dezvoltare a națiunii române, să aibă cei 150 ani pătați de probleme diplomatice, de ocupație rusească, o pondere atât de mare în definirea contemporană a unui neam românesc? Să spună 150 de ani din 2100 că nu suntem un popor, că nu suntem cu toții: moldovenii, ardelenii, oltenii, maramureșenii, basarabenii, muntenii, bănăţenii, dobrogenii, crișanii, bucovinenii, laolaltă români?! Am greșit cu toții, dar astăzi ne-am ales cu un cotidian mult mai rușinos decât am crezut vreo dată! Cum se întâmplă că atunci când perturbate de despotism, de destructurare, națiunile române încearcă cu disperare să-și restabilească apartenența la neam, dar neamul nu le mai recunoaște? Avem nevoie de o educație patriotică, care totuși în regiunile românești uitate de România cunoaște o oarecare manifestare, pentru că ne moare neamul, suntem lipiți de „riscul destructurării naţiunii române, risc pe care unii nu-l înţeleg, iar alţii îl doresc.” Rușine că plâng în sicrie Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Alexandru Ioan Cuza, Creangă, Eminescu… Am venit în România cu senzația că vin acasă și am fost primită extraodinar de frumos, dar ca un străin.

Otilia Bărbuţă

Despre Dragoste şi alte nebunii partea 2 ~ Listă de philii sănătoase şi înspăimântătoare Aşa cum am promis în numărul trecut, continuăm lista de mici slăbiciuni pentru obiecte, locuri sau obiceiuri mai mult sau mai puţin îngrijorătoare. Curaj, la ce numai nu se gândeşte omul! •kainofilia – dragostea de noutate şi inovaţie, secretul evoluţiei societăţii şi motivul pentru care nu mai locuim în peşteri •katagelofilia – preferinţa de a fi ridiculizat şi luat în derâdere. Motivul pentru care unii şi-au păstrat totuşi mentalitatea de om al peşterilor •kleptofilie – acum toţi hoţii de buzunare şi funcţionarii corupţi au o scuză: nu este lipsă de moral, e doar plăcerea de a lua ce nu-i al tău! •lachanofilia – pasiunea pentru legume, fie ele consumate sau admirate •logizomechanofilia – ceva care nici n-am spune că poartă un nume: ataşamentul exagerat faţă de computere. Ȋntâlnit probabil la oricine din ţările dezvoltate, îndeosebi la studenţii plictisiţi de cursuri. •lutrafilia – din toate animalele globului, aceasta este pasiunea pentru vidre. Ain’t it sweet? •macrofilia – mai mult decât dragostea de lucruri mari (winkwink), macrofilii preferă persoanele mult superioare lor ca înălţime şi au fantezii de a se micşora în faţa partenerilor săi. Unde-i poţiunea de micşorat a Alicei când ai nevoie de ea? •maieusiofilia – e atracţia pentru femei însărcinate sau, în ceea ce priveşte sexul frumos, plăcerea de a fi gravidă •melissofilia – dragostea pentru albinuţe. Nu se menţionează dacă şi pentru muşcăturile lor •menofilia – şi dacă tot e mare grădina Domnului, aflaţi că aceasta este patima pentru menstruaţie, tampoane însângerate şi alte lucruri atractive de genul. •microfilia – pentru că şi lucrurilor mărunte trebuie dată o şansă! •micofilia – yummy yum, ciuperci! (de pădure, nu vă gândiţi la altceva) •necrofilia – cadavre, cimitire, descompunere: cum să nu te excite? •nosocomefilia – închipuiţi-vă că există oameni excitaţi de spitale şi mediu medical (asistentele sexy nu cred că intră în această categorie) •nudofilia – căci da, dacă-ţi place goliciunea, nu eşti normal, eşti nudofil! Iar dacă-ţi displace, probabil eşti considerat nudofob •obesofilia – doar şi abonaţii la hamburgeri trebuie să aibă viaţă privată •oenofilia – în sfârşit o dragoste sănătoasă şi savuroasă: pentru vinuri •oneirogmofilia – you ready, boys? E plăcerea de a avea vise umede •pedofilia – nu doar copiii, ci şi păpuşile atrag oamenii cu această parafilie •papafilia – pentru toţi cei care consideră ca Papa de la Roma e sexy (and he knows it) •partenofilia – atracţia sexuală pentru virgine sau fete tinere •peccatofilia – încântarea de a păcătui sau chiar a face crime •penterofilia – când soacra îţi place mai mult decât nevasta •phalofilia – ştiind că vine de la „falus”, vă las să deduceţi

semnificaţia •philematofilia – o pasiune comprehensibilă, cea pentru pupat •phallainofilia – dacă vidrele-s simpatice, ce, balenele-s mai prejos? •pornografofilia – no comment, just keep watchin’ •pirofilia – aidoma piesei de la Kings of Leon, este pasiunea pentru lucrurile cu foc! •ranofilia – oac, oac, ştiu că mă vrei! (dragostea pentru broscuţe) •rhypofilia – plăcerea de a defeca •scatofilia – în acelaşi registru, e patima pentru excrementele propriu-zise •selenofilia – Eminescu şi alţi romantici: dragostea pentru lună •sapiofilia – categoria în care se regăseşte şi subsemnata, e atracţia sexuală pentru intelectul unei persoane •sexofilia – he he •siderodromofilia – atracţia pentru căi ferate, trenuri şi călătoritul cu ele •somnefilia – o pasiune general împărtăşită, e dragostea pentru somn •tiranofilia – altfel nu se explică de ce unii oameni acceptă asuprirea şi surghiunul •thalassofilia – atracţia pentru mări şi oceane •teatrofilia – răspândită printre oamenii de cultură e desigur pasiunea pentru teatre •tomofilia – dragostea pentru intervenţii chirurgicale. Aici se includ şi dependenţii de operaţii estetice •toxofilia – nu contează dacă eu sunt cel otrăvit sau altcineva e victima, atâta vreme cât este otravă implicată! •uranofilia – atracţia pentru Rai. Unde anume trebuie să mergi să-ţi împlineşti această fantezie nu se menţionează. Probabil într-o livadă cu meri. Sau pe o plajă de nudişti. •vestifilia – dragostea de îmbrăcăminte. Nu mă întrebaţi unde e limita între normal şi patologic •vitricofilia – atracţia nesănătoasă pentru tatăl vitreg •xenoglosofilia – una dintre preferatele mele, e pasiunea pentru limbi străine •xenofilia – în acelaşi domeniu, e dragostea pentru străini •xirofilia – slăbiciunea pentru lame de ras. Folosite în scop pacifist, nădăjduiesc. •zelofilia – aparent există oameni pe care gelozia îi încântă şi stimulează •zoofilia – vidre, balene, păuni sau hamsteri – toate-s bune pentru oamenii din această categorie Iată că am ajuns la „z” şi cu asta am încheiat rezumatul bizareriilor umane. Al celor care pot fi consemnate, desigur, căci imaginaţia omului – din fericire sau nu – este nelimitată. Vă provoc acum să încercaţi să vă vedeţi de viaţa voastră fără a vă întreba câţi dintre cunoscuţi sunt meno- sau rhypofilici. Totuşi, mai important, găsiţi-vă la rându-vă pasiuni care să vă definească şi, cu puţin noroc, veţi găsi şi pe cineva cu care să le împărtăşiţi! Corina Donica

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără griji Ai 18 ani. Nimic nu te poate opri. Astea-s aparenţele. Dacă ai ajuns la această vârstă şi ai acest avânt, e bine. Iar de ai îmbătrânit nu-s de vină doar filosofia, banul sau trădarea. Tinereţea e o stare de spirit, nu o trăsătură a pielii catifelate şi zâmbetul până la urechi. Din moment ce ai avut de suferit şi ai creat un pact cu Joe Black să te ia tânăr cu sau fără urmaşi şi umbră lăsată pe pământ e bine.

Vezi, lucrurile nu sunt aşa cum le prezintă oamenii – complicate. Câteva reguli simple îţi vor permite să intri în sesiune încrezător, să savurezi două cireşe, atât singur cât şi cu cineva drag, să oferi locul din transport public unei persoane mai obosite ca tine, să fredonezi melodii populare printre prietenii tăi hip-hop-ări, şi multe alte chestii. Fiecare îşi identifică şi urmează principiile. Important e în multitudinea lor să găseşti ceea ce te face fericit. Apropo de fericirea ta – să nu acoperi soarele pentru altul care face plajă. Un bronz neuniform îl poate face nefericit. Cine spune că până la fericire e cale

lungă greşeşte amarnic. Menţinerea stării de fericire pe termen lung e cauzată de spiritul tânăr, nu de un congelator full de Magnum, întrebaţi-l pe Dalai Lama. Însă un spirit tânăr fără disciplină, echilibru, sete de cunoaştere şi autocunoaştere ia forma unui berbec ce se izbeşte frenetic de un munte. Atenţie sporită la echilibrul propriu şi la berbecii din jur! E de învăţat şi din greşelile altora. O multitudine de erori formează un sistem. Suntem de abia la începutul secolului XXI, dar deja avem un sistem cu rotiţe mercantile şi ulei stors din fiecare din, fie că e din domeniul voluntariatului, fie că este un CEO. Nu aţi văzut un CEO nefericit?! Sunt destui, poate chiar mai puţini decât cei ce aduc lumină în sufletele Africii. E o chestie de mascare a vieţii lor adevărate, informaţiile pentru publicul larg fiind uşor controlabile. Mulţi o fac după principiul motto-ului lui Ivar Kreuger: “Silence, more silence, and still more silence.” Să fii tânăr înseamnă şi să fii curios, să te miri atât de grandoarea unei construcţii titanice, cât şi de ingeniozitatea unui

smartphone. Dar să nu te opreşti doar la capitolul admiraţie ci să accepţi utilitatea, să studiezi principiile de funcţionare apoi să treci la o nouă minune. Prin 2007 am asistat la o remarcă ilariantă: un domn de 45 de ani îi relata unui interlocutor despre inutilitatea unui Iphone „Îţi dai seama?! Are un singur buton! ”. Un exemplu neîndoielnic deja de om bătrân. Un principiu care îl urmez şi vi-l recomand este SIBKIS (See it big, keep it simple). Te macină ceva şi nu poţi evita? Confruntă-te acum, deoarece lucrul lăsat pe mâine nu mai poate fi făcut poimâine şi e inutil ieri. Nu ai timp? Bea un energizant sau fură din somn, foloseşteţi resursele organismului la maxim posibil, nu te lăsa convins de astenia primăvăratică. Nu demisiona, e viaţa ta, nu organizaţia semenilor tăi. Ai observat vreo parţialitate în mesajul transmis? Crezi că e aer ce respiri? Morpheus către Corinteni 13, 1-13. Ai 38? Nu, ai 18!

Du Golub

â â– 1 Aprilie când lasam grijile deoparte!

Cred că fiecare dintre noi ne amintim cu drag zilele de 1 Aprilie: sunt zilele în care râdem cel mai mult, fie datorită glumelor pe care le-am făcut sau ne-au fost făcute, fie datorită glumelor auzite de la prietenii noștrii. Sunt de părere că Ziua Păcălelilor este ziua în care imaginația noastră lucrează la cote maxime! Și, ceea ce e și mai frumos este că nimeni nu se supără sau, cel puțin, nu ar trebui să se supere! (asta dacă glumele nu depășesc limita bunului simț, desigur!). Întrebare: Care este originea acestei zile? Răspuns: Se spune că 1 Aprilie are legătură cu schimbarea calendarului iulian în cel gregorian: în calendarul iulian, ziua Anului Nou era sărbătorită la 1 aprilie, însă calendarul gregorian a schimbat aceasta dată cu cea de 1 ianuarie, motiv pentru care unii, fiindu-le greu să se obișnuiască cu această schimbare, sărbătoreau în continuare noul an pe data de 1 aprilie, astfel că aceștia au ajuns să fie numiți ”nebuni de aprilie”. De Ziua Păcălelilor... ...în Franța, cel care devine victimă a păcălelilor este numit ”poisson d`Avril” (pește de aprilie). Acesta va trebui, conform tradiției, să poarte întreaga zi o hârtie prinsă cu un ac de gămălie, pe spate. Bucata de hârtie va trebui să fie decupată în formă de pește sau să aibă desenat un pește pe ea. Legătura zilei de 1 aprilie cu peștele se datorează faptului că în luna aprilie Soarele părăsește sem-

nul zodiacal al Peștilor. …în Anglia, Ziua Păcălelilor durează două zile, iar cei care sunt păcăliți sunt numiți ”noddy” și trebuie să poarte o coadă atașată pantalonilor sau fustei. …în Scoția, cel păcălit poartă denumirea de ”April qowk” sau ”April cuckoo” (cuc de aprilie) pentru că cucul este prima pasăre care vestește venirea primăverii. …în Spania, păcăliții primesc adjectivul de ”nătărăi”. …în Japonia, ziua de 1 aprilie este numită și ”Ziua păpușilor” sau ”Ziua bucuriei celor mici” motiv pentru care copiii primesc în dar păpuși. …în America Latină – Peru, Mexic și Columbia, Ziua Păcălelilor este sărbătorită la o altă dată, respectiv 28 Decembrie, sub denumirea de ”Dia de los inocentes” (Ziua celor naivi). În Romania, 1 Aprilie – Ziua Păcălelilor este sărbătorită încă din secolul al XIXlea și are în centrul atenției un personaj foarte cunoscut și îndrăgit pentru năzbâtiile sale, respectiv celebrul Păcală.

muntele Edgecumbe (Noua Zeelandă) se pregătește să erupă, asta după ce un nor uriaș de fum negru s-a ridicat deasupra muntelui. Oamenii au intrat în panică. Paza de coastă a fost alertată, astfel că un elicopter s-a îndreptat, de urgență, înspre locul respectiv pentru a studia vulcanul. Ceea ce le-a fost dat să descopere este uimitor: un morman uriaș de anvelope ardeau în vulcan, iar alături, un mesaj: PĂCĂLEALĂ DE 1 APRILIE! Persoana responsabilă de această păcăleală este un specialist în farse, pe numele lui Oliver ”Porky” Bickar, care a așteptat 3 ani să facă această glumă. Diana Toma

Gluma de 1 Aprilie care a făcut istorie! În data de 1 aprilie 1974 locuitorii insulei Alice au observat că vulcanul de pe