Migrant in Romania nr. 25

Ministerul Afacerilor Interne

Uniunea Europeană

Migrant în România Inspectoratul General pentru Imigrări

Direcţia Schengen

Proiect finanţat de Uniunea Europeană

nr. 25 / 2015

www.migrant.ro

Migranții față în față cu parlamentarii de Cluj pagina 4 Zâmbetul este transcultural pagina Migrant în România - nr. 25, 2015 1 20 Migrația va fi o prioritate în Europa până în 2020! pagina 28

editorial Revista Migrant în România este editată de Institutul Intercultural Timișoara (coordonator)

în colaborare cu Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului și Integrare Socială București, Centrul pentru Resurse Civice Constanța și Liga Apărării Drepturilor Omului Cluj Bd. 16 Decembrie 1989, nr. 8, 300173 Timișoara Tel./Fax: 0256 498 457 E-mail: iit@intercultural.ro Site: www.intercultural.ro

Acest număr este realizat în cadrul proiectului „Migrant în România interculturală“. Contract nr. ref.: IF 11.01/04.01/2013, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul General „Solidaritatea şi gestiunea fluxurilor migratorii“, gestionat în România de Inspectoratul General pentru Imigrări.

Revista este disponibilă şi online la www.migrant.ro.

Exemplare tipărite pot fi comandate la Institutul Intercultural Timişoara

2

Migrant în România - nr. 25, 2015

Comitetul de redacţie:

Oana Bajka, Oana Neştian Sandu, Călin Rus, Romina Matei, Mbela Nzuzi, Daniela Cervinschi.

Grafica: Codruţ Radu Contact: redactie@migrant.ro

Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor revine în exclusivitate autorilor. Aceştia păstrează drepturile de autor pentru articolele publicate.

Comitetul de redacţie primeşte propuneri de contribuţii la Revista „Migrant în România“.

Detalii pe coperta 3 sau la www.migrant.ro

Problema demografică O colegă le semnala participanților la un curs de orientare culturală despre România o exprimare frecvent întâlnită la noi, ce poate genera neînțelegere: spunem „am o problemă”, atunci când de fapt vrem să spunem că avem ceva de făcut. Titlul de mai sus nu face parte din această categorie de exprimări ci chiar vrea să semnaleze o reală problemă.

Două studii publicate în martie 2015 oferă argumente solide cu privire la riscurile semnificative pe care le prezintă pentru România și pentru Uniunea Europeană în general evoluția demografică prognozată pentru următoarele câteva decenii.

Unul dintre studii, publicat de o cunoscută fundație germană, continuă o serie de analize ce s-au succedat în special după anul 2000. Studiul arată că în Germania, la fel ca și în alte țări din „vechea Europă”, combinația dintre natalitatea foarte redusă și creșterea duratei vieții generează o populație îmbătrânită și o societate ce nu își poate menține nivelul actual de dezvoltare fără acceptarea de imigranți din afara Uniunii Europene. Mai mult, dacă în următorii câțiva ani atractivitatea Germaniei face ca numărul celor care se stabilesc aici să fie suficient pentru menținerea echilibrului demografic, după 2020 va fi necesară o politică de atragere în fiecare an, până în 2050, a cel puțin 500.000 de persoane din țări ne-membre UE în

plus față de fluxul natural actual.

Cel de-al doilea studiu, realizat de Banca Mondială și Centrul pentru Studierea Politicilor Europene, în cadrul președinției letone a UE, trage un semnal de alarmă cu privire la îmbătrânirea populației și reducerea numărului persoanelor apte de muncă din cauza efectului cumulat al unei natalități scăzute și al emigrației în țările ce au aderat la UE după 2004.

Concluzia studiului este că toate aceste țări, inclusiv România, trebuie să ia măsuri de reformare a sistemului de pensii, de stimulare a creșterii naturale a populației dar și privitoare la migrație, astfel încât să restabilească și ele echilibrul demografic. Obiectivul este deci menținerea numărului populației cât mai aproape de cifrele actuale și asigurarea unui echilibru între copii, persoane active și pensionari. Dacă ținem cont de datele recensământului din 2011 și de cele publicate periodic de Institutul Național de Statistică și EUROSTAT, rezultă clar că, inclusiv în cazul în care se adoptă măsuri de stimulare semnificativă a natalității sau de încurajare a revenirii în țară a unui număr cât mai mare de cetățeni români stabiliți în prezent în alte țări UE, echilibrul nu poate fi asigurat fără imigrație. În anii următori România trebuie așadar să elaboreze și să implementeze o politică eficientă și coerentă de

Călin Rus

Director Institutul Intercultural Timişoara

stimulare a imigrației, iar aceasta nu poate proveni decât din afara UE. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, va fi problematică menținerea tendinței de apropiere a nivelului de trai de media UE. Acest demers va fi însă deosebit de dificil, având în vedere că potențialii migranți vor avea de ales între România și țări ca Germania, Italia, Spania, sau chiar țări mai dezvoltate din Europa Centrală. Să începem deci să reflectăm cum vom putea atrage migranți și ce motive le vom oferi să aleagă să trăiască în România. Argumente viabile în acest sens pot fi oferite cel mai bine de cei care au făcut deja acest pas, alegând România drept noua lor țară.

Migrant în România - nr. 25, 2015

3

eveniment

Migranții faţă în faţă cu parlamentarii de Cluj Ana Luduşan

Liga Apărării Drepturilor Omului, LADO

Comunităţile de străini proveniţi din ţări din afara Uniunii Europene au devenit tot mai active în spaţiul public din Cluj-Napoca. Dacă în 2010, când au început să se implementeze primele proiecte de integrare ale resortisanţilor ţărilor terţe finanţate din Fondul European de Integrare, prin Direcţia Schengen din cadrul Ministerului de Interne, comunităţile de străini erau timide şi complet izolate de restul populaţiei majoritare, în 2015 ele au o voce pregnantă în spaţiul public şi lideri care se implică activ în problemele municipalităţii de reşedinţă dar şi în problemele majore ale propriilor lor comunităţi. Aşa s-a întâmplat vineri, 20 februarie 2015, între orele 11:00-13:00, în Sala de Şedinţe a Consiliului Judeţean Cluj unde a avut loc o dezbatere publică la care au participat peste 40 de cetăţeni străini din ţări precum: Pakistan, India, Burundi, Palestina, Maroc, Tunisia, Ecuador, Peru, Cuba, Columbia, Ucraina, Republica Moldova, cetăţeni români şi parlamentari de Cluj.

Scopul acestei dezbateri publice a fost obţinerea sprijinului parlamentarilor clujeni privind preluarea unor iniţiative

4

Migrant în România - nr. 25, 2015

legislative din următoarele domenii:  Eficientizarea exerciţiului Administraţiei Publice Locale prin modificarea Legii nr. 215/2001 privind definirea mai exactă a rolului şi a responsabilităţilor Administratorului Public sau în limbaj uzual a City managerului.  Propuneri pentru modificarea Constituţiei României.  Pachet de ameliorare legislativă în domeniul migraţiei.

La dezbatere au participat un număr de 55 cetăţeni, străini şi români, iar dintre parlamentarii de Cluj au fost prezenţi: deputat CRISTEA AURELIA (PSD), deputat ITU CORNEL (PSD), deputat ZLATI RADU (PNL), senator NICOARĂ MARIUS-PETRE (PNL), senator LÁSZLÓ ATTILA (UDMR), deputat Steluta Cataniciu - prin consilierul juridic, deputatul Elena Ceusan Uioreanu - prin consilierul juridic, primarul municipiului Gherla - SABO MARIUS CALIN. Consiliul Judeţean Cluj a fost reprezentat de vicepreşedinţii: VÁKÁR ISTVÁN şi IOAN OLELEU dar şi de către directori şi şefi de departamente.

Vákár Istvan ocupă în prezent funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj.

Domnul Iosif Pop, membru fondator al Consiliului Civic Cluj, a moderat această dezbatere publică.

Toate propunerile legislative au fost dezbătute pe larg de către participanţi şi parlamentari. Propunerile venite dinspre participanţi vizau o împărţire a puterii între politicieni şi cetăţeni, propunerile venite dinspre majoritatea parlamentarilor vizau o monopolizare a puterii în mâna politicienilor.

Această dezbatere publică a fost o oglindă a felului în care se face politică în România dar şi o breşă făcută de societatea civilă, inclusiv a reprezentanţilor comunităţilor de străini

din ţări din afara Uniunii Europene în mentalitatea politicienilor. Această breşă spune clar că politicienii nu pot ignora vocea cetăţenilor, că aceştia devin tot mai conştienţi de puterea şi de importanţa soluţiilor propuse în vederea elaborării unor politici publice mai bune sau în elaborarea unor legi care se răsfrâng asupra vieţii lor de zi cu zi. La această constatare a ajuns şi Pascal Fesneau, Consul Onorific al Franţei la Cluj care a spus: „Această dezbatere cu participanţi atât de diferiţi şi de numeroşi arată că între politicieni şi cetăţeni, mai ales tineri, există un dialog, ceea ce este un lucru remarcabil. În privinţa dezbaterii pe propunerea de ameliorare legislativă privind city managerul, ea dovedeşte că atât România cât şi Franţa au nevoie să schimbe felul în care percep puterea.

În Europa există state care văd puterea într-un anumit fel, iar altele în alt fel. De exemplu în România, dar şi în Franţa politicienii spun: «Eu conduc, eu fac, eu mă implic» iar cetăţeanul este un factor pasiv. Ţările nordice au altă viziune despre putere, acolo primarul cedează uşor unele prerogative către cetăţeni”.

Domnul Consul este de părere că viitorul ne îndreaptă spre acea viziune despre putere în care politicianul împarte puterea cu cetăţeanul, îl consultă foarte des şi îşi reformulează poziţia în funcţie de nevoile şi sugestiile venite dinspre cetăţeni.

Pachetul de ameliorare legislativă din domeniul migraţiei a fost prezentat de Ana Luduşan, preşedintă a Ligii Apărării Drepturilor Omului, filiala Cluj, care a arătat că cele 4 propuneri

lucrează pe două obiective majore şi anume: Dreptul fiecărui cetăţean al planetei să trăiască şi să muncească în ţara în care doreşte şi respectiv: Obiectivul de integrare al României în spaţiul Schengen. Cele două obiective sunt strâns legate între ele prin faptul că migraţia este un fenomen global şi ea nu poate fi oprită ci doar bine administrată de guvernele ţărilor care primesc migranţi. Cele patru propuneri au fost elaborate in cadrul implementării proiectului „Migrant în România Interculturală” de către Institutul Intercultural Timişoara în parteneriat cu Liga Apărării Drepturilor Omului, filiala Cluj, Asociaţia ADIS București și Centrul pentru Resurse Civice Constanţa. Acest proiect face parte dintre proiectele finanţate din Fondul european pentru integrarea

resortisanţilor ţărilor terţe, administrat în România de Inspectoratul General pentru Imigrări. Scopul propunerilor legislative este acela al facilitării integrării migranţilor în România ca ţară de graniţă a Uniunii Europene prin legi bune atât pentru migranţi cât şi pentru România.

Propunerea 1 vizează modificarea legislativă referitoare la exercitarea meseriei de medic şi de către cetăţenii străini, mai ales a absolvenţilor de medicină a facultăţilor din România. În acest fel se respectă un drept fundamental al străinului, absolvent de medicină în România şi se acoperă deficitul de cadre medicale din România.

Propunerea 2 se referă la informarea cetăţenilor în legătură cu cadrul juridic in vigoare. Propunerea vizează instituirea unei Baze de date a legislaţiei naţionale din România, disponibilă gratuit, online şi actualizată la zi.

Propunerea 3 vizează simplificarea procedurilor pentru desfăşurarea activităţilor comerciale pentru străini prin modificarea alin. 3 al art. 55 al OUG nr. 194/2002.

Propunerea 4 prevede informatizarea Administraţiei Publice în raport cu solicitările cetăţenilor. Se propune studiul modelului estonian bazat pe două cerinţe esenţiale: - un registru naţional (denumit baza de date a populaţiei), care prevede un singur identificator unic pentru toţi cetăţenii şi rezidenţii, - cărţi de identitate care oferă asigurarea identităţii (certifică identitatea pentru accesarea serviciilor electronice) şi semnătură electronică.

La finalul discuţiilor privind proiectele din domeniul migraţiei, deputații Aurelia Cristea şi Radu Zlati şi-au declarat disponibilitatea aprofundării şi promovării acestor propuneri de ameliorare legislativă.

Migrant în România - nr. 25, 2015

5

proiect

Soluții durabile la „criza refugiaților“ aplicate în România Oana Taloș

Asociația Serviciul APEL

Pe măsură ce numărul persoanelor nevoite să-și părăsească țara de origine a crescut de-a lungul timpului din motive variate, fie ele sociale, politice sau legate de catastrofe naturale, organizațiile umanitare internaționale au încercat să găsească diverse soluții durabile la ceea ce a ajuns să se numească „criza refugiaților”. Inițial, taberele de refugiați au fost concepute doar ca soluții temporare la diversele fluxuri de persoane care treceau granițele internaționale. În momentul în care însă s-a realizat că aceste persoane nu se vor putea întoarce în țara de origine deoarece siguranța personală încă le era periclitată, alte potențiale rezolvări ale problemei au început să fie dezvoltate.

Astfel, Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), principala instituție internațională creată cu scopul de a asigura protecția refugiaților, a propus, și ulterior implementat, trei soluții considerate durabile la această criză a refugiaților. În primul rând, a susținut procesul de integrare locală a refugiaților în țara gazdă pe considerentul că această primă țară de azil ar putea să le fie o nouă casă în care aceștia să trăiască în pace și demnitate.

Apoi, în cazurile în care întoarcerea acasă este posibilă din punctul de vedere al siguranței refugiaților și aceștia își doresc să se întoarcă în țara de origine, UNHCR a considerat că repatrierea voluntară asistată reprezintă

6

Migrant în România - nr. 25, 2015

și ea o soluție durabilă viabilă. Iar, în final, când nici integrarea locală, nici repatrierea nu sunt posibile pentru refugiați, UNHCR a dezvoltat o a treia soluție, cea a relocării într-o țară terță capabilă să ofere protecția și stabilitatea necesare unei vieți pașnice și împlinite. În iunie 2014, România a avut șansa de a se confrunta în mod direct cu două dintre aceste soluții durabile și provocările pe care le ridică implementarea lor la nivel local, în momentul în care a ales să participe în procesul de relocare din Turcia a 40 de refugiați irakieni. Refugiații irakieni sunt printre grupurile de refugiați cele mai reprezentative ca număr în Turcia. Conform statisticilor UNHCR, în anul 2013 se aflau în Turcia peste 9.000 de refugiați irakieni. Aceste persoane întâmpină dificultăți în ceea ce priveşte întoarcerea acasă de bunăvoie în condiții de demnitate și siguranță, precum și în a beneficia de protecție și oportunități de integrare de lungă durată în Turcia. În acest context, singura soluție durabilă pentru mulți dintre aceștia este relocarea pe teritoriul unui alt stat care le poate acorda protecție, rezidență permanentă și acces la aceleași drepturi și obligații ca pentru propriii cetățeni. Odată sosiți în această țară terță, refugiații se confruntă din nou cu problema integrării, văzută ca soluție durabilă pentru persoanele refugiate. În România, pentru a facilita acest proces deseori greoi pentru nou-veniți, s-au creat și implementat două proiecte în acest sens - întrucât pentru o mai ușoară gestionare a cazurilor individuale, la sosirea în țară, refugiații relocați au fost împărțiți în două grupuri, unul la Timișoara, iar celalalt la București - unul pentru grupul din Timișoara, iar celălalt pentru cel din București.

Așadar, cum se consideră, la nivel local și practic, că ar trebui să decurgă procesul de integrare a refugiaților relocați în România? Pentru a răspunde la această întrebare în mod concret, să luăm în considerare cazul proiectului din Timișoara adresat acestora.

Proiectul se numește chiar „Facilitarea integrării și dezvoltarea deprinderilor pentru o viață independentă a persoanelor refugiate, relocate în Timișoara, prin crearea unei rețele de suport local” și este implementat de AIDRom – Asociația Ecumenică a Bisericilor din România în parteneriat cu Asociația Serviciul APEL, ambele organizații non-guvernamentale cu o istorie considerabilă în lumea proiectelor sociale. Pentru a-și atinge scopul declarat și anume acela de a acorda servicii complexe de consiliere și asistență socio-economică, în vederea facilitării integrării refugiaților relocați în Timișoara, proiectul a fost conceput cu o durată de un an, perioadă de asistență considerată suficientă pentru a face primii pași în vederea integrării locale. În acest an de „inițiere” a grupului în lumea românească, s-a considerat că este necesară orientarea demersurilor în trei direcții. Astfel, în primul rând, s-a urmărit satisfacerea nevoilor de bază precum cazarea, asistența materială, acomodarea culturală și oferirea de cursuri de limba română. În al doilea rând, s-a considerat importantă crearea unei rețele de suport local în care să fie implicați principalii actori care contribuie la integrarea acestor persoane. Iar în final, dar nu mai puțin important, s-a considerat esențială facilitarea accesului pe piața muncii, reorientarea profesională prin participarea la cursuri vocaționale, consilierea juridică, precum și asistența în vederea întemeierii unor afaceri sau micro-întreprinderi.

Principalul pas pentru a acoperi această arie avută în vedere în cadrul proiectului și a facilita într-adevăr integrarea grupului sosit din Irak - via Turcia - o constituie însă cursurile de limba română. Cunoașterea limbii țării gazdă reprezintă o etapă esențială în procesul integrării. Având în vedere acest lucru, cursurile de limba română din cadrul proiectului au fost concepute pentru a oferi informații practice și utile, astfel încât un adult activ sau un copil să poată asimila și folosi rapid și eficient cele învățate. Abordarea cursurilor se face cu simplitate și naturalețe, folosind tehnici speciale de predare și învățare a limbii române pentru adulți și copii migranți, de către profesori pregătiți prin programul de formare de formatori inițiat în anul 2010 de Institutul Intercultural Timișoara și Universitatea de Vest.

Lecțiile sunt însoțite de explicații strict necesare și de numeroase exerciții, la început mai simple, apoi mai elaborate, astfel încât explorând spațiul cultural românesc, beneficiarul reușește să-l compare cu propria cultură.

Pentru a facilita această înțelegere a noii culturi din care fac parte, refugiații relocați pot participa în cadrul proiectului și la diferite activități culturale care urmăresc nu doar un scop informativ și de aclimatizare, ci și unul recreativ sau ludic. Cu același motiv și având în vedere faptul că procesul migrației forțate este deseori unul traumatizant pentru mulți dintre cei implicați, proiectul a prevăzut și ședințe de consiliere psihologică și terapie prin artă, adresate în mod deosebit minorilor.

Trecând la partea mai pragmatică a procesului de integrare, s-au avut în vedere în acest sens diverse demersuri practice, precum: asigurarea accesului la locuinţe prin subvenționarea plății chiriilor, înscrierea la școală sau grădiniță pentru minori, la cursuri vocaționale pentru adulți sau la Programul „A doua șansă” în cazul persoanelor din grup care nu au reușit să părăsească țara de origine cu diplomele de studii. În plus, a fost prevăzută înscrierea acestora în sistemul medical național prin alegerea unui medic de familie, asistență în vederea obținerii asigurărilor medicale, precum și un buget intern care, deși limitat, suplimentează asistența medicală obținută de la stat pentru tratamente. De asemenea, întrucât persoanele relocate nu dispun de o sursă de venit în momentul sosirii în România, s-a considerat necesară și alocarea unei asistențe materiale pentru fiecare persoană în vederea achiziționării de alimente. Ca soluție durabilă și după terminarea proiectului la această problemă a lipsei veniturilor a fost prevăzută și acordarea de asistență în identificarea unui loc de muncă prin suport în elaborarea unui CV, identificarea unui loc de muncă, on-line și prin agenții de recrutare, precum și medierea cu angajatorul. În concluzie, deși există țări în Europa care aplică aceste soluții durabile la „criza refugiaților” la un nivel mai amplu, există însă altele care o fac și mai slab decât în cazul descris mai sus. Iar pentru România, o țară încă ieșită oarecum recent dintr-o lungă perioadă restrictivă atât politic, cât și social și economic, s-ar putea spune că eforturile depuse în vederea implementării acestor soluții durabile sunt demne de apreciat.

Migrant în România - nr. 25, 2015

7

proiect

Toate drumurile celor valoroşi duc spre România Povestea unui om care

Mă întreb uneori dacă şi cei din jurul meu au trăit vreodată experienţa de a fi întâlnit persoane care să transmită atât de multă energie pozitivă la prima vedere încât să se întrebe „Ce are acest om atât de special şi cum reuşeşte să-i facă pe ceilalţi să se simtă mai bine chiar dacă nu-i doare nimic?”. Probabil că una dintre ştiinţele vieţii are o explicaţie pentru asta, nu am verificat încă vreun document de specialitate ca să aflu un răspuns. Am ales însă să scriu despre asta deoarece, recent, am întâlnit o astfel de persoană, cu totul deosebită care, pe lângă numeroasele calităţi umane pe care le emană, e un exemplu de ambiţie, perseverenţă şi succes într-o ţară străină, între oameni care l-ar fi putut întâmpina mai călduros decât au făcut-o dar pentru care, cu toate acestea, a rămas să lucreze.

E vorba de medicul specialist neurolog Dr. Ritesh Seewooram care a decis să lase în urmă frumoasa insulă Mauritius şi să descopere România cu tot ceea ce îi poate ea oferi: experienţe de viaţă interesante, persoane diverse, o carieră profesională de apreciat, o familie frumoasă. Mergând pe principiul „nimic nu e întâmplător” sau „totul se întâmplă cu un scop, exact atunci când trebuie să se întâmple”, se pare că toate drumurile lui Ritesh au dus spre ţara noastră, şi bine au făcut, aş adăuga eu. Îşi dorea mult să studieze medicina însă în Mauritius, în anul 2000, nu existau facultăţi pe acest domeniu.

Aşadar a ales o zonă caldă din sudul Franţei ca destinaţie pentru studii. După câteva luni acolo, după discuţii serioase cu propria-i persoană despre care îşi aminteşte râzând („ţin minte cum stăteam pe o canapea extensibilă în studio-ul pe care l-am închiriat, cu bagajul lângă mine, şi mă gândeam: ce caut eu aici, singur?

8

Migrant în România - nr. 25, 2015

Ionela Răcătău LADO Filiala Cluj

M-am pornit şi eu la drum, aşa, singur…”) şi o serie de examene care nu-i asigurau un loc la facultatea dorită, a încercat un alt traseu profesional, nesatisfăcător: „N-am vrut să plec din Franţa. Prima dată am zis că mă înscriu la altceva şi m-am înscris la contabilitate dar până la urmă m-am întors acasă, în Mauritius. M-am tot gândit dacă am făcut bine sau nu dar acum sunt de părere că nu trebuie să mă mai gândesc la ce-am făcut în trecut pentru că nu pot schimba nimic, oricum. Aşa că dacă pe moment am ales ce-am ales, înseamnă că m-am gândit bine.” Şi a ales apoi să vină în România, să se reconstruiască pe el însuşi în funcţie de noile coordonate pe care le avea şi să-şi încerce din nou şansa cu facultatea de medicină.

Aşadar, în 2001, cu toate că „despre România nu ştiam mare lucru, ştiam de Steaua Bucureşti că a câştigat Liga Campionilor in ’86”, prin intermediul unui amic care era deja la studii aici şi al unui medic din Mauriţius care îşi făcuse studiile în ţara noastră, s-a înscris la UMF

Cluj. Unul dintre motivele pentru care a ales acest oraş denotă un nivel ridicat de maturitate la o vârstă încă fragedă - 20 de ani - şi o disponibilitate ridicată de a se integra şi dezvolta într-un stat semnificativ diferit celui din care provenea: „Am ales Cluj atât pentru că facultatea avea secţie cu predare în limba engleză, dar mai ales pentru că aici nu erau foarte multe persoane din Maurițius. Majoritatea erau la studii în Oradea sau în alte oraşe. Eu ştiam că vreau să văd cum e cultura românească iar dacă stăteam printre cei de-acasă nu aveam cum să descopăr România aşa cum ar fi trebuit”. Şi a descoperit-o, la început într-o manieră despre care povesteşte cald şi amuzat: „Cum m-a primit România?

Am ajuns cu avionul în Bucureşti, la vamă, alături de trei colegi de-ai mei, unde am întâlnit un domn care m-a întrebat fără ezitare dacă am vreun cadou pentru vamă ca să nu deschidă bagajul şi să facă mizerie.

Apoi, un amic din Maurițius care studia în Bucureşti ne-a luat de la aeroport şi ne-a dus la un hotel. În timpul nopţii, au venit nişte oameni şi ne-au bătut la uşă ca să ne întrebe dacă nu ne trebuie fete. În cealaltă zi am luat trenul spre Cluj. Aveam bagaje cu toţii, aşadar am cumpărat toate cele 6 locuri dintr-un compartiment tip cuşetă ca să stăm doar noi trei, să nu deranjăm pe nimeni. Când a venit controlorul ne-a spus că avem prea multe bagaje iar ca să ne lase să le ţinem, ne-a cerut bani.”

Odată ajuns în Cluj, când lucrurile ar fi trebuit să se liniştească şi să intre pe făgaşul normal, s-a lovit de noi greutăţi, unele dureroase, dar peste care a reuşit să treacă şi să preia învăţăminte pozitive care să-l ajute să devină mai bun, mai tolerant, mai puternic, mai complex: „Am ajuns în România chiar după atentatele din 11 septembrie iar oamenii se uitau la noi şi ne

lucrează pentru oameni

spuneau «terorişti» sau «cioară» pe stradă. Şi erau tineri, nu neapărat persoane în vârstă. M-a deranjat foarte mult, voiam să plec dar după ce am stat un an în Franţa şi nu am progresat, mi-am zis că dacă tot am venit aici, să fac un efort. În primele 2-3 luni vorbeam cu părinţii mei şi le spuneam că eu vreau să plec, de câteva ori le-am zis lucrul ăsta, că nu pot să stau nicicum. Dar până la urmă mi-am văzut de treabă: ştiam că trebuie să merg la cursuri, mergeam la cursuri; îmi mai găseam câte ceva de lucru, mergeam la fotbal. Cred că încă se mai întoarce lumea pe stradă după mine dar acum oamenii sunt obişnuiţi să vadă străini. Dacă se întâmplă să se mai întoarcă şi să mai comenteze cineva, eu m-am obişnuit şi nici nu mă uit.” La reticenţa şi răutatea pe care le resimţea din partea localnicilor, s-a mai adăugat

faptul că funcţionarii publici nu vorbeau o limbă străină, că nu cunoşteau prea bine legislaţia privind imigranţii, că toată partea birocratică era lentă şi greoaie. Acum însă, spune Ritesh, „lucrurile s-au schimbat în bine, nici nu se poate compara situația din 2001 cu cea de-acum. Există un pic de ordine și altfel merg lucrurile acum, s-au schimbat în bine.”

Fiind deja obişnuit să se descurce singur şi să-şi deschidă portiţe acolo unde toate zidurile păreau închise, sigilate şi greu de ocolit, următorul pas pe care era esenţial să-l parcurgă pentru a-şi uşura şederea aici a fost învăţarea limbii române la un nivel avansat: „Aveam la facultate ore de limba română o dată pe săptămână dar am învăţat-o mai mult singur. Mi-am cumpărat o carte, mă uitam la emisiuni,

citeam, mă uitam la filme, la desene animate. Am văzut multe desene animate”, îşi aminteşte Ritesh cu zâmbetul pe buze.

Drept urmare, acum poate fi de-a dreptul invidiat pentru calitatea şi diversitatea vocabularului, pentru nuanţele verbale pe care le foloseşte atunci când face glume, pentru pronunţia impecabilă şi pentru flexibilitatea în exprimare. A ales să se specializeze pe neurologie, care l-a atras mult încă din timpul facultăţii. A fost apoi acceptat într-un program de studii clinice în care lucrează şi în prezent şi despre care vorbeşte cu un entuziasm molipsitor şi cu o pasiune rar întâlnită. În paralel colaborează cu diverse clinici, cabinete şi cu un spital local unde oferă consultaţii de specialitate persoanelor care l-au etichetat negativ la venirea lui în România dar care, pe de altă parte, l-au ajutat poate să devină ceea ce este acum: o persoană caldă, echilibrată, pozitivă, organizată, foarte modestă, iar lista calităţilor ar putea continua. Este căsătorit cu o româncă iar împreună au un băieţel care îi luminează faţa de fiecare dată când vorbeşte despre el.

Iar acum, după 14 ani în România, afirmă senin: „Îmi place ceea ce fac aici şi mă descurc. Poate că şi în altă ţară aş putea face ceea ce fac aici, poate că aş putea face asta mult mai bine, dar mie îmi place aici.”

Iar acum revin la întrebarea mea de la începutul articolului: „Ce are acest om atât de special şi cum reuşeşte să-i facă pe ceilalţi să se simtă mai bine chiar dacă nu-i doare nimic?” Cred că răspunsul e următorul: e OM iar asta e cea mai mare calitate a lui. E un EXEMPLU și radiază asta. E un MEDIC valoros şi nu doar pentru oamenii bolnavi. E Ritesh Seewooram, pe care toate drumurile l-au adus în România.

Migrant în România - nr. 25, 2015

9

interviu

Elana Andrews: „România este țara mea și simt că așa a fost mereu!“

Bianca Marcu

boală, ca o tumoare pe față, aproape toți o au acum. Este cel mai cunoscut lucru despre Australia, avem animale destule și aproape toate sunt periculoase. Șerpi, păianjeni mari, veninoși, rechini. Avem multe animale periculoase, în afară de canguri, dar și ei pot ataca uneori.

Povestește-ne, te rugăm, despre copilăria ta.

Când aveam cinci ani, eram în clasa pregătitoare cum e la voi și mama prietenei mele era profesoară de pian.

Prietena mea voia să facă lecții de pian dar mama ei a spus că nu poate să facă lecțiile doar cu ea pentru că nu o s-o asculte, pentru că era „mama”, așa că i-a spus prietenei mele să găsească pe cineva cu care să învețe împreună și ea m-a ales pe mine. Așa am ajuns să facem amăndouă lecții. Îmi plăcea foarte mult să cânt la pian și încă de la vârsta de șase ani am știut ceea ce aveam să devin când voi fi mare: profesoară ! Și chiar i-am zis mamei mele lucrul ăsta atunci. Ea acum îmi zice: „Uite! Uite! Așa ai zis la șase ani! Și acum chiar așa ești!” Am făcut și ceva sport în școală, dar am fost mai ocupată cu muzica. N-am mers mult la petreceri... am fost mai studioasă.

Am avut note bune tot timpul.

Adina Grigore

Interviu realizat în cadrul programului de practică pe care Adina și Bianca, studente la Facultatea de Sociologie din cadrul Universității Transilvania, l-au derulat la Centrul de Informare și Consiliere pentru Străini Brașov în vara anului 2014.

Pentru început, spune‑ne, te rugăm, câteva cuvinte despre tine.

Cum erau părinții tăi?

Sunt Elana, am 31 de ani, sunt profesoară de muzică și asta am fost toată viața. Sunt din Australia și acum doi ani m-am mutat în România.

Cum sunt ţara și locul în care te-ai născut?

Sunt din Australia, mai exact din Tasmania, o insulă a Australiei. Toată lumea se gândește că în Australia este foarte cald, dar în Tasmania nu e așa, e un pic mai temperat, un pic mai frig.

Iarna e urât pentru că e frig și plouă tot timpul. De asta nu merg acasă când e vară în România, pentru că atunci când e vară în România, în Austalia e cel

10 Migrant în România - nr. 25, 2015

mai urât anotimp, nu-mi place deloc.

M-am născut într-un oraș care se numește Launceston și e un pic mai micuț decât Brașovul. Apoi am locuit și în sat, dar cand am mai crescut mama a decis să ne mutăm iar la oraș.

Cum e zona rurală în Austalia?

E ca aici, multă verdeață, doar că avem mai multe garduri, deci nu sunt

casele așa risipite. Ceva diferit de România este că avem „eucaliptus”, care te ajută dacă ai o răceală și inspiri aroma eucaliptului. Noi nu avem pădure, avem „bush” plin cu „eucalyptus”.

Umblă diavolii tasmanieni pe acolo?

Nu mai sunt mulți în momentul de față… sunt pe cale de dispariție. Au și o

Tatăl meu a murit când aveam opsprezece ani. Era un om foarte puternic, foarte încăpățânat, dar si eu sunt. Eu sunt născută în aceeași dată ca și el și tot timpul am avut ziua împreună și nu mi-a plăcut deloc. Mama mea este jurnalistă și este foarte cunoscută în orașul nostru, Launceston. Scrie pentru un ziar în orașul nostru, cel mai mare ziar și face multe lucruri, cunoaște mulți oameni și mulți o cunosc pe ea. Când eu am ajuns să am profesia mea, dacă aveam ședință cu cineva și intram și spuneam: „Bună ziua, sunt Elana Andrews!”, ei spuneau „Ooo, tu ești fiica lui Alison!” Apoi, după zece-

unsprezece ani de când am început să lucrez, a fost pentru prima dată când am intrat și cineva i-a zis mamei mele: „Ooo, tu ești mama Elanei!”

Ce îți amintești cel mai bine despre surorile tale?

Eu sunt cea mai mare dintre surori și am avut grijă de surorile mele mai mici. Țin minte că atunci când eu am primit primul mobil eram în clasa a șaptea, dar sora mea mijlocie l-a primit pe al ei în clasa a cincea, iar sora mea mai mică a primit primul ei mobil când era în clasa întai sau a doua. Așa e cu frații. Țin minte că atunci când s-a întâmplat am fost foarte nervoasă și i-am zis mamei: „Dar de ce? Eu a trebuit să aștept până aproape de clase a șaptea! Nu e egal!”

Iți amintești vreo legendă, poveste sau cântec despre persoane, locuri și evenimente din comunitatea ta?

Da, avem o fântână arteziană întrun parc în orașul nostru și e foarte elegantă, e pictată, e din piatră și are o linie… e foarte, foarte elegantă și nu mai e nimic în oraș de felul ăsta, nu e în stilul orașului deloc și toată lumea vine să o vadă, deși avem multe locuri frumoase în oraș. Dar, fântâna asta nu ar fi trebui să fie în orașul nostru. Orașul se numește Launceston și în Anglia e încă un oraș care se numește la fel. Și în 1800 și ceva, când a fost făcută fântâna în Italia, ea trebuia să ajungă de fapt în Anglia, dar cine a scris adresa a greșit destinația sau nu a pus-o clar și în loc să ajungă fântâna în Anglia a ajuns la noi. Și nu știu cum că din Italia până-n Anglia e aproape, dar nu, fântâna a ajuns în Launceston Australia.

Când a ajuns oamenii de la noi au zis: „Hmmm. Ok, dacă zicem ceva poate o să trebuiască să plătim noi, deci mai bine nu zicem nimic și o să o punem acolo unde o să facem un parc frumos”.

Nu știu exact ce s-a întâmplat apoi, dar

fântâna a rămas iar locuitorii orașului din Anglia știu și ei această poveste.

Dacă ar fi sa-ți imaginezi viața ca pe o carte, iar etapele vieții ca pe niște capitole, ce titlu ai da copilariei tale?

Dacă zic în engleză o să zic „O fată pock”. „Pock” e cineva care e foarte studioasă, chiar prea mult și e o elevă despre care colegii de clasă mereu zic: „uite ce face ea , mereu e studioasă și nu merge nicăieri să se distreze.” Dar n-am avut ce sa fac... așa eram... am vrut note bune.

Ce tradiții respecți și astăzi deși ești departe de casă?

Nimic (râde) Nu avem. Pentru Australia nu sunt. Suntem o țară amestecată și nu avem ceva specific Australiei, toate sunt luate din altă parte.

Ce te-a determinat să iei decizia de a pleca din țara ta? A fost o decizie grea?

A fost o decizie mare, nu chiar grea pentru că am știut. Am venit pentru prima dată în România în 2003 și am făcut voluntariat intr-o casă de copii pentru 6-7 saptămâni. Am venit in România pentru că îmi place să călătoresc dar nu vreau sa fiu turist.

Nu-mi place sa merg undeva doar să fac poze și după aceea să plec în altă parte.

Dacă sunt undeva, vreau să fiu înăuntru, să văd cum e, să simt că sunt în comunitate. Am vrut să vin în Europa, am pus pe google „voluntariat în Europa” și am ales România pentru că atunci când a fost revoluția aici aveam 7 ani și țin minte cum am văzut la televizor copiii cum stăteau foarte mulți în cameră și în paturi. Am ținut minte asta până la 19-20 de ani, când am simțit „uite, am o conexiune cu România și merg acolo”. Aproape imediat după ce am venit, în două-trei zile, am simțit Migrant în România - nr. 25, 2015

11

interviu

că aici e locul meu. Nu pot să explic de ce, nici acum, dar simt că e casa mea, e unde trebuie să fiu eu. Acasă e unde am crescut, acolo nu simt că nu e locul meu, dar nici nu simt că este. E locul meu pentru că e familia mea acolo și stiu toate lucrurile, e limba mea, dar aici simt că e locul meu… de care aparțin.

Unde ai facut voluntariat?

Este un ONG în Săcele, FAST, care lucrează cu copiii romi, face case pentru familii și are programe de educație. Ultima călătorie am facut-o cu corul meu, aici, să cunoască și ei locul unde o să fiu eu. Când am venit cu ei am căutat unde putem cânta și am facut în Săcele spectacol și așa i-am cunoscut. Când am venit prima dată, nu aveam nici unde să stau. Mă gândeam să stau într-un hotel, dar urma să fiu singură, iar eu trebuia să stau cu oamenii și ei m-au primit acolo și astfel cunoșteam și oameni în același timp și puteam să am o comunitate.

Care au fost cele mai semnificative schimbări prin care ai trecut de la venirea ta aici?

Să nu fiu în apă! Să nu fiu lângă mare. Pot să zic că și familia, dar de mare îmi este mai dor. Vorbesc cu mama mea, cred că mai mult acum decât când eram în Australia,

12 Migrant în România - nr. 25, 2015

pentru că acum trebuie să îmi fac timp să vorbesc cu ea.

Crezi că ai învățat ceva nou de când ai venit aici?

Cum să nu! Da, să încerc să fiu mai deschisă. De exemplu, în Australia nu mi-am cunoscut vecinii deloc și am stat în aceeași casă zece ani. Să învăț o limbă nouă, nici nu am crezut că pot să o fac. Am început de trei ori să învăț germana și nu am reușit. Sunt foarte surprinsă de mine că am putut să învăț limba română. Am învățat să mănânc orice și să fac față în ceva complet diferit. Am stat vara cu o familie din Săcele, mai în afară de Săcele, fără apă și cand am fost în Australia și le-am zis că poți să stai vara fără apă, nu le venea sa creadă.

Am învățat să fac față în orice situație.

Cum a fost primită familia ta aici?

Mama a venit o dată și i-a placut mult, în special pentru că a vazut unde sunt eu și s-a bucurat. „Acum înțeleg de ce stai tu aici”, mi-a zis după trei zile, și asta e bine. Ei nu-i place că sunt aici, că sunt departe, dar îi place că sunt bucuroasă.

Care-i primul cuvânt careți vine în gând atunci cand auzi cuvântul „muncă”?

Muzică!

Din punctul tău de vedere, România este o țară în care străinii se pot integra ușor?

Pentru mine nu a fost ușor, dar nici chiar atât de greu. Depinde de persoană.

Dacă sunt deschis să îmbrătișez cultura unde sunt, dacă și cultura este deschisă să mă îmbrătișeze, e mult mai ușor.

Dar dacă nu vreau cu adevărat să fiu aici sau am inima în altă parte, ca mulți străini, e mai greu. Dar nu e doar în România, e același lucru oriunde. Eu am noroc pentru că sunt unde vreau sa fiu, dar mulți străini vin pentru muncă sau să studieze sau pentru căsătorie. E mai greu când unul dintre soți nu e din România, e venit doar pentru că are iubirea aici, dar inima îi este în altă țară.

Te vezi trăind aici până la adânci bătrâneți?

Da! Eu și România acum suntem același lucru. Nu simt că România este ceva străin. Si acum 2-3 zile mă gândeam când am plecat de la muncă „Cum era daca făceam așa în Australia?” și nu mai țineam minte cum e în Australia. În capul meu acum e România complet. Am conversațiile în capul meu, cu mama și mă gândesc ce trebuie să îi zic, dar zic în română și după aceea mă gândesc că dacă îi zic în română, nu o să înțeleagă. Deci, România este țara mea și simt că așa a fost mereu!

Douglas Howey:

„Ar fi plăcut dacă oamenii nu ar ști că nu sunt român“ Interviu realizat în cadrul programului de practică pe care Bogdan și Diana, studenți la Facultatea de Sociologie din cadrul Universității Transilvania, l-au derulat la Centrul de Informare și Consiliere pentru Străini Brașov în vara anului 2014.

Bogdan Ştiuriuc

Pentru început, spuneţi‑ne câteva cuvinte despre dumneavoastră.

Am fost născut în statul Kansas, în mijlocul Stetelor Unite ale Americii. Nu avem lacuri, nu avem munţi, nu avem mare, avem porumb, atât. Dar este un stat mare şi frumos, acolo am crescut.

Când eram copil, bunicul meu patern a făcut arborele genealogic al familiei noastre și a descoperit

Diana Caliu

că noi suntem rude cu a treia persoană din Anglia care a tradus Biblia din latină în engleză.

Tătăl meu a lucrat cam 30 de ani la o fabrică care face „Oreo”. Dacă ai mâncat Oreo ai mâncat ceva făcut de tatăl meu, el a creat 5 reţete, având 5 diplome ce le atestă. Acum este pensionar şi face consultanță unor companii. Mama mea a fost asistentă medicală iar în prezent e pensionară și ea. După ce părinții mei au divorțat, tatăl meu s-a

recăsătorit şi am două mame: mama mea vitregă m-a crescut de la 8 ani.

Am 45 de ani şi sunt căsătorit cu o româncă. Avem trei fete, de 16 ani, 14 ani şi respectiv 2 ani.

Fetele mi-au zis că am învăţat de la tata să consiliez. Dau sfaturi fetelor mele iar ele au observat că sunt bune şi le ajută. Asta am moştenit de la tata, el este un om care nu își arată emoţiile şi e foarte inteligent. Mama mea vitregă şi cea naturală sunt foarte emoţionale, de la ele am învăţat să iubesc oamenii, să am pasiune pentru oameni, să vorbesc cu ei, să fiu creativ.

Povestiţi-ne despre copilăria dumneavoastră. Cum era când eraţi copil? În ’87 am terminat liceul, nu am intrat la facultate pentru că am vrut să fiu pilot şi am fost convins de cineva din armată că pot să intru direct la şcoala de zbor. Am dat un examen, la Migrant în România - nr. 25, 2015

13

interviu care am luat aproape nota maximă, şi am intrat în şcoala de zbor. La antrenamente eram unul dintre cei mai tineri. Alţii terminaseră o facultate dar pe mine m-au lăsat să intru datorită notei de la examen. A fost o chestiune de notorietate, am fost foarte mândru că aveam 18 ani şi eram la şcoala de zbor, însă profesorii au realizat că nu sunt destul de matur să zbor şi m-au dat afară din şcoală. Am făcut multe prostii, eram interesat de fete, de bere. E ciudat că mi-am realizat visul de a zbura dar l-am pierdut din cauza prostiei.

M-am întors din armată, acasă, foarte trist. Nu aveam nici un scop în viaţă. Apoi, în ’89 am auzit de Revoluţia din România. În aceeași perioadă se întâmpla ceva şi cu viaţa mea. Eu fusesem crescut luteran. În ’88, înainte de revoluţie, un verişor al meu şi-a schimbat religia, a devenit baptist. Membrii familiei mi-au zis că el „este foarte deştept, merge la Stanford University cu bursă, a fost cel mai inteligent băiat de la el din şcoală”, dar toți erau foarte triști din cauză că el devenise baptist. Cu ocazia unei mese în familie am discutat cu el şi atunci am aflat pentru prima dată ce spune Biblia despre viaţa mea. Era baptist de 6 luni şi a ştiut tot ce l-am întrebat: despre dinozauri, spaţiu, despre istorie, despre revoluţie, despre tot ce l-am întrebat a găsit răspunsul în Biblie. Atunci am fost convins că trebuie să mă întorc la Dumnezeu.

Prin biserica baptistă am cunoscut pe cineva care povestea că România este acum o țară deschisă și putem veni să povestim la oameni despre Iisus fără probleme. Astfel am hotărât şi eu să vin. Am venit prima dată în România în noiembrie ’90. Eram doar un tânăr care dorea să împartă Biblia. Omul care conducea echipa m-a pus într-o biserică să predic. Niciodată nu predicasem şi am zis că nu vorbesc româna iar el a zis că nu este nicio problemă, fata asta vorbeşte engleză destul de bine şi mergi cu ea la o biserică în sat. Mai târziu, ea a devenit soţia mea. Acasă am un ziar naţional în care scrie că am fost primul american care s-a căsătorit cu o româncă în Caraş-Severin.

Dacă ar fi să vă imaginaţi viaţa ca pe o carte iar etapele vieţii ca pe nişte capitole, ce titlu aţi da copilăriei dumneavoastră?

Am fost cam rebel, probabil „Rebellion”.

14 Migrant în România - nr. 25, 2015

Ce sărbători, tradiţii, ritualuri culturale sau familiale sunt importante în viaţa dumneavoastră?

pentru mine, căci acolo toată lumea este foarte politicoasă în trafic.

Pentru mine nu sunt foarte importante sărbătorile, dar pentru soţie toate sunt importante. Soţiei îi place să sărbătorească şi sărbătoriile americane şi cele româneşti.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră a fi imigrant?

Pentru mine din ce am învăţat, a fi imigrant înseamnă să te adaptezi, să te comporţi ca oamenii de lângă tine.

Să spui „eu trebuie să mă schimb”. Am învaţat că dacă românii fac ceva diferit decât mine nu înseamnă că nu e corect, ci că este diferit! Eu încerc să fiu ca oamenii de aici, ca românii. Ar fi plăcut pentru mine dacă oamenii nu ar şti că eu nu sunt român. Ăsta ar fi visul meu!

Ce influenţe culturale sunt importante pentru dumneavoastră astăzi?

Aici, în România, am învăţat să fiu mai deschis cu oamenii. Îmi place cultura românească pentru că în America dacă doresc să stau de vorbă cu oamenii trebuie să fac o programare, inclusiv cu prietenii, îi sun ca să ne vedem la un meci, tot timpul este o discuţie importantă şi nu merg niciodată să bat direct la uşă, nu poţi să mergi la un prieten fără să îl anunţi cu o săptămână sau două zile înainte. Nu zic că nu e posibil, dar nu e normal. Aici, sun un prieten, îl întreb ce face şi ne întâlnim la o cafea. Acolo nu se poate aşa ceva. Asta îmi place aici în România.

Din punctul dumneavoastră de vedere, Romania este o ţară în care străinii se pot integra uşor?

Eu zic că nu prea, la început e foarte greu. Acum 2 ani nu era scris nimic ce trebuie să faci, în afară de limba română.

Dacă mergi la Serviciul pentru Imigrări este mult scris pe geam şi când mergi la ghişeu îţi vorbesc urât: „De ce eşti aici ?

Ce vrei ? De ce nu ai acte?”. Eu le-am spus că nu am ştiut, am căutat pe internet şi ce am găsit am adus iar ei au zis „Nu ai nevoie de asta, nici de asta, asta e bună.”

Am mers, am luat actele şi m-am întors la Imigrări, unde era altă persoană, care zicea că „Nu ai nevoie de asta, ci de altceva…”. De multe ori am păţit aşa. Pentru cine vine din afară şi nu are răbdare e foarte greu. Nu doar la Imigrări ci şi la Poliţie. Dacă îmi cumpăr o maşină durează 10 luni până o înmatriculez.

Poate s-a schimbat, e o chestiune de birocraţie, dar în societate, cu oamenii, cu cultura, e uşor. Asta este experienţa mea.

De ce aţi ales ţara asta ca ţară pentru a migra ?

Sunt îndrăgostit de România aşa de mult că m-am căsătorit cu o româncă.

V-aţi simţit vreodată discriminat?

Douglas Howey și soția sa la Halloween 2014 (jucător de bassebal și cowgirl)

Cum descrieţi relaţia dumneavoastră cu familia?

Suntem bine, ne iubim, facem lucruri împreună: în fiecare seară cinăm împreună. Ziua fetele merg la şcoală, eu studiez, lucrez, merg la întâlniri, soţia cu bebeluşul. După-masa ne întâlnim toţi acasă şi luăm masa împreună. În weekend-uri mergem la film, mergem undeva prin ţară, aşa trăim. Și discutăm despre tot.

Vă amintiţi vreo legendă, poveste sau un cântec despre persoane, locuri şi evenimente din comunitatea dumneavoastră? În zona mea, de unde am venit, l-am avut pe Jesse James, dacă îl ştiţi. Jesse James, haiduc din Wild Wild West, ştiți?

Jesse James a fost un haiduc care jefuia trenuri, bănci, tot. E foarte cunoscut acolo şi toată lumea spune că e verișor cu Jesse James. Eu unul nu am zis asta niciodată dar am mulţi prieteni care spun că „Unchiul meu a fost verişor cu el”, „Bunicul

meu a fost frate cu bunica lui” sau ceva aşa. Tot timpul spun asta, a fost un om foarte rău, dar toată lumea spune aşa.

Apoi, chiar în oraşul meu a crescut președintele Henry Truman, cel în mandatul căruia s-a făcut bomba atomică pentru Japonia.

Eu am frecventat liceul Henry Truman, „Truman Highschool”. El s-a și pensionat în orașul meu. O vedeam tot timpul pe soţia lui în oraş. Președintele a murit când eram foarte mic, nu l-am văzut pe el, dar pe soţia și fiica lui le vedeam pe stradă.

Alte lucruri interesante din zona mea… Walt Disney l-a desenat pentru prima dată pe Mickey Mouse în oraşul nostru. Amelia Earhart, prima aviatoare care a zburat peste Oceanul Atlantic, a crescut în oraşul din care e familia mamei mele, Atchinson, Kansas. Oraşul este foarte mic, este cam ca Zărneştiul.

Mama mea a frecventat același liceu ca Amelia Earhart, dar nu în acelaşi timp.

Ce v-a determinat să luaţi decizia să plecaţi din ţara natală?

Am venit să împărtășesc ce am învăţat eu. Când am venit prima dată în Romania, mi-a stricat inima, am vazut ceva, nu ştiu cum să zic, ceva s-a schimbat în inima mea. M-am îndrăgostit de România şi nu pot să zic de ce, căci din anumite puncte de vedere, de comportamente de viaţă a fost mai dificil aici. Soţia mea mi-a spus că sunt mai român decât ea. Eu zic invers, că soţia mea este mai americană decât mine.

Care sunt cele mai semnificative schimbări prin care aţi trecut de la venirea în România?

Sunt câteva lucruri pe care nu pot să le am aici, mancare de care îmi este dor din când în când, de exemplu mâncarea mexicană. Asta a fost o schimbare, dar este o chestie de cultură, de fapt nu îmi este dor de nimic de acolo. Trebuie să mă întorc din când în când în America şi familia mea vrea să meagă cu mine iar eu nu vreau să merg deloc.

Am învăţat să conduc mai agresiv aici, ha ha ha! Asta a fost o schimbare

Când descoperă că sunt străin, oamenii sunt foarte deschişi cu mine, foarte prietenoşi. Ce este ciudat e că din când în când am auzit de la ei că sunt nebun, că „De ce ai venit aici? Știi că toată lumea vrea să plece şi tu ai venit aici!” Eu zic că mai nebun sunt să rămân undeva unde nu este un loc pentru mine, decât să merg undeva unde oamenii consideră că este nebunie, că pentru mine asta e casa mea!

În ce domeniu lucraţi acum?

Acum sunt plătit de Biserica din SUA care m-a trimis aici. Primesc un salariu acolo şi lucrez aici. De fapt acum fac o societate. Eu, soţia mea și încă o persoană facem o societate în care îi ajutăm pe oameni în trei feluri: fie fizic, cu probleme cotidiene (sănătate, muncă), fie prin educație (să creştem nivelul de educaţie pentru dezvoltare personală), fie la nivel spiritual. Sprijinim oamenii să devină personalități mai complete din punct de vedere spiritual, mental şi fizic.

Ce este important pentru dumneavoastră în profesia pe care o practicaţi?

Eu am satisfacţie dacă găsesc un om într-o stare rea şi după un an, doi ani sau după mai mult timp el este într-o stare mai bună şi știe să trăiască mai bine decât înainte să mă fi întâlnit cu el. Asta produce satisfacţie în mine, dacă oamenii cresc.

Migrant în România - nr. 25, 2015

15

interviu

Despre sarmale, ciorbe, tacos și pozole* Interviu cu o migrantă din Mexic în România Pentru început te rog spunene câteva cuvinte despre tine. Din ce țară ești?

limbii române, însă nu pretind să fiu la nivelul unui vorbitor nativ!

Din punctul tău de vedere, România și țara ta au lucruri în comun?

Mă numesc Lourdes Mendez, m-am născut în Ciudad de Mexico și tot acolo mi-am făcut toate studiile, desăvârșite cu licența în Stomatologie obținută în cadrul Universității Naționale Autonome din Mexico (UNAM), una dintre cele mai prestigioase universități din America Latină și chiar din lume (între primele 100, conform diferitor statistici). Sunt foarte mândră să fiu absolventă a acestei Universități, pentru că în Mexic este mai mult decât o instituție de învățământ, este o cultură.

Eu cred că sunt foarte multe lucruri comune pe care le au românii și mexicanii: ambele nații pun accent foarte mare pe familie, suntem naționaliști ambii și ne plac petrecerile (românilor le place țuica/ pălinca, mexicanilor ne place tequila/ mezcal). Ritmul de viață este și el foarte asemănător: nici românii și nici mexicanii nu sunt foarte organizați, punctuali sau cu un simț civic foarte dezvoltat (la capitolul curățenie stradală mai avem de învățat ambii)!

De ce ai venit în România și de cât timp ești aici?

În prezent tu muncești? A fost ușor sau dificil să profesezi meseria ta în România?

Am ajuns pentru prima oară în România acum aproape 8 ani, în vacanță, să cunosc iarna de aici și zăpada pe care noi, mexicanii din capitală, nu o vedem decât la televizor.

Am venit la invitația unui prieten român pe care îl cunoscusem în Mexico City. De fapt, eram un pic mai mult decât prieteni și după o perioadă în care am locuit împreună în Mexic, am decis să ne mutăm în România. Asta s-a întâmplat în noiembrie 2010 și de atunci, cu mici intermitențe (vacanțe) locuiesc aici, adică de ceva mai mult de 4 ani.

Pentru tine a fost ușor să te integrezi în România? Care au fost principalele obstacole?

Principalul obstacol aș putea spune că este limba română, pe care încă nu o vorbesc perfect, dar în același timp nu a afectat foarte mult procesul de integrare deoarece

Sunt medic stomatolog și sunt în proces de omologare a titlului obținut în Mexic. Este un proces un pic mai dificil din cauza normelor Uniunii Europene, eu fiind cetățean non-european, dar și din cauza birocrației, cu care sunt însă obișnuită.

Cum ți se pare atitudinea românilor față de lumea din America Latină? aproape toți românii înțeleg spaniola, majoritatea o vorbesc, iar dacă există un procent mic care nu se regăsește în categoriile menționate, cu siguranță aceștia pot comunica în engleză.

Una dintre surprizele plăcute cu care m-am întâlnit aici a fost atitudinea extrem de prietenoasă a românilor atunci când aud că vin din Mexic și

această atitudine m-a făcut să mă simt acceptată. Un fenomen asemănător se întâmplă și în Mexic (malinchisimo - mexicanii sunt predispuși să interacționeze mai bine cu un cetățean străin decât cu un compatriot).

Părerea mea este că vorbești foarte bine românește și știu

* Pozole este un fel de mâncare din Mexic. Este un gen de ciorbă în care ingredientele principale sunt boabe de porumb, carne de porc sau de pui și ardei iuți; iar tacos este principalul fel de mâncare din Mexic. Se poate pregăti din orice fel de carne, pește sau legume, împachetate într-o lipie de porumb sau tortilla. Se servește cu sos picant. Ceapa și pătrunjelul sunt folosite ca garnitură

16 Migrant în România - nr. 25, 2015

că nu ai făcut niciun curs de limba română. Cum ai reușit să te descurci atât de bine?

Nu am făcut niciun curs de limba română, însă trăind aici de 4 ani am ajuns să învăț îndeajuns de bine pentru a mă putea face înțeleasă și pentru a putea înțelege la rândul meu un român. Am reușit să învăț foarte multe cuvinte de la televizor, un avantaj fiind subtitrarea filmelor și nu dublarea lor. Încă am probleme cu sunetele specifice

Românii sunt în general deschiși și prietenoși și, spun eu, beneficiază de o cultură generală bine pusă la punct.

Vei găsi subiecte comune de discuție cu un român despre istoria, muzica, tradițiile, cinematografia, sportul sau literatura spațiului latino-american.

Ca latino-american vei fi surprins să găsești oameni în estul Europei care să fie pasionați și să știe destule despre America Latină. Este un teritoriu pe care majoritatea românilor visează să-l cunoască, dacă nu au făcut-o deja.

Realizat de

Nidia Galicia Bretón Mora

Mediator intercultural

Care sunt tradițiile românești care îți plac mai mult? Îmi plac foarte mult Colindele de Crăciun și am putut să le ascult și să văd tradițiile legate de Sărbătorile de iarnă în Bucovina.

După părerea ta, comunitatea din America Latină, mai specific cea din țara ta, este bine integrată în România?

Comunitatea mexicanilor din România este destul de restrânsă numeric, din cauza distanței care separă cele două țări, însă este foarte activă și vizibilă pentru că noi, mexicanii, ne adaptăm foarte repede oricărei culturi.

Vrei să mai adaugi ceva?

Nu pot să nu fiu sinceră până la capăt și să nu spun că, deși ciorba de văcuță și sarmalele mă încântă, nimic nu se compară cu o porție de pozole și câțiva tacos!

Migrant în România - nr. 25, 2015

17

interviu

Drumul spre succes

Interviu cu dr. oftamolog

Soufiane Khabir din Maroc fiind considerată o țară exotică și misterioasă oarecum pentru români.

Pentru început vă rog să vă prezentaţi.

A fost greu să învăţaţi limba română?

Mă numesc Soufiane Khabir, sunt cetățean marocan, medic rezident în anul II, specializarea Oftalmologie în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei din Constanța.

Nu a fost greu dar nici cel mai ușor lucru. Cred că o mare parte de ajutor în procesul de învățare al limbii române mi-a fost acordat și de necesitatea de a o cunoaște: colegi, prieteni, studiile, totul era în limba română și atunci, cu ajutorul cursului urmat, dar și datorită interacțiunii cu oamenii din jurul meu, procesul a fost mai rapid decât mă așteptam.

Puteţi să îmi spuneţi când şi de ce aţi venit în România şi cum vă simțiți în această ţară?

Visul meu a fost sa studiez medicina iar acest vis m-a purtat în România începând cu anul 2004. Bineînțeles că nu știam de la început care va fi specializarea pe care o voi alege, deși pe lista mea de atunci se afla și Oftalmologia, pe lângă Ginecologie și Chirurgie Pediatrică. Începutul nu a fost ușor! Necunoscând limba romană și conștientizând cât de importantă este limba romană pentru studiile ce urmau și totodată pentru o comunicare cât mai reușită în relația medic-pacient, am urmat cursul pregătitor de limba și literatură română.

Acomodarea s-a realizat treptat, întrun mod firesc, datorită oamenilor de care am fost înconjurat, aceștia ajutându-mă să mă simt binevenit.

Dvs. şi familia dvs. vă simţiţi integraţi în societatea română?

Da, cu siguranță da! Dacă a fi integrat într-o societate înseamnă să ai prieteni apropiați cu care să petreci timpul liber, să ai un serviciu într-o instituție în plină ascensiune, să petreci concedii pe meleagurile românești și să te bucuri de frumusețea lor, să cunoști și să fii alături de oamenii locului de fiecare dată când ei au ceva important de celebrat, atunci pot spune cu ușurință că integrarea mea în societatea românească este realizată.

Există asemănări între Maroc şi România?

Cum s-au derulat studiile universitare în România şi ce v-a determinat să rămâneți în România odată terminate studiile?

Primii doi ani au fost cei mai grei, prin prisma lacunelor pe care le aveam, lingvistic vorbind, dar și atunci colegii mei mi-au sărit în ajutor de fiecare dată când aveam nevoie. Studiile universitare au fost pe toată durata lor o adevărată experiență de viață, având ca profesori oameni excepționali, cu un stil didactic desăvârșit, săli de laboratoare bine

18 Migrant în România - nr. 25, 2015

Ounouna Fouad

Mediator intercultural

Una din principalele asemănări dintre România și Maroc este ospitalitatea locuitorilor și gândirea liberă a acestora. dotate, acces nelimitat la informație și studiu. După încheierea anilor de studiu, în anul 2011, decizia de a rămâne în România a fost ceva natural, deoarece acomodarea mea cu oamenii și locurile de aici devenise completă, născându-se și dorința de a finaliza și studiile postuniversitare în România.

Spuneţi-ne câteva aspecte pe care

le consideraţi importante în procesul integrării în România. Care au fost principalele dificultăţi, dar şi aspectele care v-au facilitat integrarea?

Cel mai important factor de integrare în orice țară, nu doar în România, este limba oficială, așa cum am menționat și mai sus. Odată învățată aceasta, totul devine mult mai

ușor. Apoi, cunoașterea obiceiurilor și tradițiilor locale este importantă pentru o integrare cât mai reușită în comunitate. Mă așteptam să fiu privit diferit din cauza religiei mele, dar aceasta nu a fost o problema.

Dimpotrivă, am fost și sunt mereu întrebat despre obiceiurile musulmane și despre locul de unde vin, Marocul

Care sunt sfaturile dvs. pentru imigranţii din România?

Sfatul cel mai de preț pe care îl pot da migranților este acela să fie deschiși către oameni și obiceiuri noi.

De asemenea, foarte important este să respecte religia țării gazdă, legile ei și implicit oamenii care îi înconjoară.

Ce v-a convins să alegeți această țară pentru a studia și a profesa? Știind dinainte că în România imigranții nu sunt discriminați, că această țară este o țară cu vederi largi, cu școli bine clasate ca nivel didactic, alegerea României mi s-a părut o decizie foarte bună pentru a învăța și pentru a profesa.

Vă rog, un gând pentru cititorii revistei noastre. În primul rând vreau să vă mulțumesc pentru ocazia pe care mi-ați oferit-o. Recunosc că am avut emoții pe tot parcursul interviului. Le transmit cititorilor dumneavoastră să continue să vă citească, având multe informații de aflat, oameni importanți pentru comunitatea noastră de cunoscut, schimburi de experiențe și povești de viață.

Vă mulţumesc pentru timpul acordat şi pentru răspunsurile dvs. şi vă doresc succes pentru proiectele dvs. din viitor.

Migrant în România - nr. 25, 2015

19

interviu Doamna Ritu Cazacu a venit în România în urmă cu 15 ani, la îndemnul soțului ei de origine română și de atunci face carieră aici.

Deși în India a lucrat în marketing, în România a ales domeniul educației.

Consideră că România este o țară primitoare, în care s-a simțit ca acasă, motiv pentru care a decis să se stabilească pe termen lung, întemeindu-și o familie și dezvoltânduse profesional.

Dorește să mulțumească pentru primirea de care a avut parte în România prin participarea la schimbările de care societatea românească are nevoie: domeniul educațional.

Zâmbetul este transcultural Cum v-ați adaptat la societatea românească?

Pot spune că nu am simțit foarte mult această adaptare. Clima a reprezentat o schimbare drastică.

Deși vin din nordul Indiei, unde temperaturile pot fi și mai scăzute, m-am obișnuit destul de greu la temperaturile negative de aici. Nu am avut timp să mă gândesc prea mult la această adaptare pentru că am început să lucrez la două luni după ce am venit în România, pe lângă faptul că am trei copii. Așa că această adaptare a venit de la sine.

Ce vi s-a părut diferit comparativ cu țara dvs. de origine?

Au fost diferențe la nivel profesional. În zona la business erau foarte puțini oameni care vorbeau engleză și nu erau foarte conectați cu ceea ce se întâmpla la nivel global. Acum situația este complet diferită, este mult mai bine. Mâncarea mi s-a părut complet diferită, pentru că noi nu mâncăm atât de multă carne, însă eu mănânc orice, așa că nu am avut probleme.

Care a fost cel mai frumos loc din România pe care l-ați vizitat?

Sunt numeroase locuri frumoase în România, însă cel mai bine m-am simțit la Lacul Sfânta Ana. De asemenea îmi place în Delta Dunării, unde ne petrecem în fiecare an o parte din concediu. Mi-a plăcut foarte mult și la Bâlea Lac.

De ce ați ales să veniți în România?

Principalul motiv a fost căsătoria cu soțul meu care este român. Deși inițial ne stabiliserăm în India de ceva timp, soțul meu a venit cu ideea să ne mutăm în România ca o încercare, să vedem cum ne vom simți. De atunci am rămas aici, deși mergem destul de des și în India. Suntem oarecum și aici și acolo.

Cum se vede România prin ochii dvs.?

Din punctul meu de vedere, România este o țară primitoare, cu oameni calzi care sunt gazde bune.

20 Migrant în România - nr. 25, 2015

Cum vi se pare atitudinea românilor față de migranți?

În general oamenii sunt deschiși, cel puțin eu nu am simțit niciodată că sunt respinsă, că ei nu vor să știe despre India. De fapt oamenii de aici știu foarte multe despre India. Cumva India și România au o istorie comună.

Unul dintre cei mai importanți scriitori români, Mircea Eliade, a povestit despre cultura din India și despre oamenii de acolo. Cred că există o legătură undeva la nivel subtil între India și România.

Am simțit asta la nivel personal.

Personal n-am simțit niciodată că sunt migrant și nu m-am simțit vreodată respinsă. Deși au fost momente ciudate am simțit bunăvoință în atitudinea oamenilor. La scurt timp după ce am venit în România am mers în Piața Obor la cumpărături, iar când am intrat acolo s-a oprit toată mișcarea

și toți oamenii mă priveau. Mi-au adus apoi un scaun pe care l-au pus în mijlocul pieței și mă întrebau foarte mirați: Ești indiancă, chiar din India?

Oamenii făcuseră cerc în jurul meu și mă ascultau. Asta se întâmpla prin 1998.

Cum a apărut ideea înființării Centrului de pregătire BAC? Consider că cel mai important domeniu de investiție în dezvoltarea unei țări este educația. Am simțit că am ceva de oferit în acest domeniu și pornind de la rezultatele nu tocmai bune la examenul de bacalaureat mi-a venit ideea înființării acestui Centru de pregătire.

Care au fost rezultatele activității Centrului?

Rezultatele activității Centrului sunt rezultatele elevilor pe care îl pregătim. Aceștia au o rată a promovabilității de 98% la bacalaureat.

Care este cea mai mare satisfacţie a dvs. în calitate de fondator al Centrului?

Cea mai mare satisfacție este schimbarea elevilor cu care lucrăm.

Când vin la noi, cei mai mulți dintre copii nu au încredere în ei, nici părinții nu mai au încredere în ei. Și pleacă de la noi pe picioarele lor, încrezători în propriile forțe.

Aceasta este adevărata satisfacție.

Intenționați să continuați extinderea Centrului în anii următori? În prezent ne-am extins activitatea în patru centre în toată țara: două centre în București, unul la Iași și unul la Brașov. Am primit de curând aprobarea unui proiect prin care dorim să extindem aceste centre și la nivel rural, ceea ce reprezintă o adevărată provocare. Consider că acestea sunt cu mult mai necesare în mediul rural, pentru că acolo promovabilitatea scăzută are și alte cauze, precum lipsa

Realizat de

Ioana Caramet

Asociația pentru Apărarea Drepturilor și Integrare Socială (ADIS)

resurselor sau dezinteresul profesorilor.

Cum vedeți viitorul dvs. în România?

Văd viitorul meu ca fiind foarte frumos, cu multe reușite, îmi voi continua munca. Și pentru că zilnic vin în contact cu mulți copii talentați, care vor să facă ceva pentru țara lor, cred în viitorul României.

În încheiere, vă rugăm să transmiteți un mesaj cititorilor revistei „Migrant în România”.

Eu cred că în contextul globalizării din ultima perioadă nu există migranți.

Oamenii sunt de fapt la fel. Dacă zâmbești, oamenii îți vor zâmbi înapoi.

Dacă îi zâmbești unui chinez, el nu îți va zâmbi în chineză, ci îți va zâmbi din suflet. Există anumite lucruri care sparg aceste bariere legate de cultură și limbă, și ține de noi să le facem zilnic. Eu nu sunt genul de om care dă vina pe alții sau pe sistem. Cred că fiecare ar trebui să-și facă datoria în locul unde este pus. Făcând asta zi de zi, vom deveni un întreg și sistemul se va schimba în timp. Cred că ar fi util să facem lucruri practice pentru noi și pentru ceilalți și să nu ne mai pierdem timpul căutând vinovați.

Migrant în România - nr. 25, 2015

21

sport

interviu

Sport pentru prietenie Continuăm seria materialelor despre persoane valoroase din comunitățile de migranți, care îi inspiră pe alții și se lasă inspirați la rândul lor, cu Mohamad Ankar, un spirit tânăr care a decis să încurajeze sportul în rândul copiilor din familii timișorene arabe sau mixte.

Acum un an a apărut ideea înființării unei echipe de sport pentru comunitatea arabă din Timișoara.

Un grup de prieteni, foști elevi la școala arabă, acum transferați la școli diferite, se afla în dificultate: ar fi dorit să-și păstreze legăturile de prietenie jucând fotbal prin parcurile publice dar acolo trebuia mereu să-și aștepte rândul între alți jucători și apoi să se grăbească pentru a face loc următorilor. În plus, nu aveau un antrenor, o persoană care să se ocupe de ei și să îi ajute din punct de vedere sportiv. „Și deci mi-a trecut prin cap ideea de a-i aduce într-un singur loc pentru a putea să își desfășoare activitatea sportivă într-un mod relaxat și practic.

Deoarece este foarte important pentru ei să facă sport și în același timp să își păstreze principiile legate de cultura arabă și islamică și de asemenea să-și păstreze relațiile de prietenie și fraternitate.” spune Mohamad Ankar.

Planurile de viitor sunt ambițioase și pozitive: să înființeze o asociație sportivă și să crească numărul orelor de antrenament vara și în timpul vacanțelor școlare. Astfel, jucătorii își vor păstra și un nivel de educație ridicat. Un alt vis este formarea unei

Mediator intercultural

Interlocutorul meu este domnul Amar Bechnak, medic din Bucureşti, care a avut amabilitatea de a-mi acorda un interviu.

Au început să închirieze terenuri private într-o singură zi din săptămână și să joace meciuri cu alte echipe, formate din jucători români. Așa, sportul a ajuns să realizeze un mix între culturi.

Acum sunt în echipă 30 de băieți cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani.

Vin și trei fete la antrenamente, Mohamad speră ca numărul lor să crească și să poată înființa și o echipă de fotbal pentru fete.

Realizat de

Ameen Ahmed

Rima Tayara

Mediator intercultural

echipe de baschet și participarea la meciuri inter-județene, în care pot cunoaște și alți jucători și echipe.

Atmosfera caldă și prietenoasă din echipă este benefică tuturor.

Prietenia lor e atât de strânsă, încât zilele de naștere ale jucătorilor se sărbătoresc tot în echipă, sub organizarea antrenorului lor.

Pentru început vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră.

Sunt medic stomatolog specialist în ortodonţie şi sunt doctorand în domeniu, am studiat la Universitatea de Medicină Carol Davila din Bucureşti, promoţia 1996-1997.

De când locuiţi în România şi care au fost primele impresii sau primele experienţe în România?

Am venit în România în 1990 şi la început am avut şi impresii bune şi unele negative referitoare la situaţia hranei, a alimentaţiei de atunci.

Cum aţi reuşit să depăşiţi dificultăţile educaţiei în altă limbă decât limba natală?

Mi-a fost foarte uşor să învăţ limba română şi am avut aproape tot timpul nota 10, probabil că mi-a fost mai uşoară atingerea scopului de a învăţa limba română datorită faptului că ştiam limba engleză.

Care a fost prima impresie despre poporul român şi care este impresia dumneavoastră de acum?

Prima mea impresie despre poporul român nu s-a schimbat. În ochii mei poporul român este un popor foarte prietenos şi ospitalier, iubeşte străinii şi îi ajută dacă poate în orice domeniu.

Dumneavoastră vorbiţi foarte bine româneşte, care este secretul succesului în învăţarea unei limbi străine?

Dacă vrei să înveţi o limbă străină, poţi! Important este să vrei s-o înveţi.

Din punctul dumneavoastră de vedere ce sfat poate fi dat migranţilor şi străinilor din România?

22 Migrant în România - nr. 25, 2015

Amar Bechnak, un medic dedicat Dacă iubesc România restul este uşor, înseamnă că respect Constituţia ţării, legile ei, oamenii şi lucrez şi ajut ţara dacă pot, cum am făcut eu, am lucrat la Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi (CNRR), unde am ajutat la traducere și interpretare pentru comunicarea cu diferite instituţii de stat.

Am oferit refugiaţilor ajutor în domeniul meu (stomatologie) cu multe servicii gratuite, consultaţii, extracţii, obturaţii etc.

Dumneavoastră v-aţi integrat foarte bine în societatea românească. Care sunt elementele importante care v-au ajutat la integrare?

M-au ajutat la integrare educaţia mea şi cei şapte ani de acasă, cum se spune şi nu în ultimul rând religia mea care mă îndeamnă la a cunoaşte oameni noi şi a le respecta obiceiurile, tradiţiile şi religiile.

Care sunt din punctul dumneavoastră de vedere elementele negative care conduc la probleme în integrarea străinilor?

Necunoaşterea limbii respective este pe primul plan, apoi, la fel, educaţia fiecăruia şi lipsa de încredere în cei de alături şi lipsa de încredere a celor de alături în tine.

Care credeţi că sunt satisfacţiile, avantajele vieţii în România?

Traiul paşnic, traiul prietenos, traiul decent care oferă o viaţă decentă şi respect pentru fiecare om. Alte avantaje ale vieţii în România sunt: gradul înalt de învăţământ şi profesori capabili, cu experienţă, un bun nivel de sănătate (spitale multiple şi doctori buni în fiecare domeniu) şi nu în ultimul rând siguranţa naţională, poliţia vigilentă şi armata expertă.

În această ordine de idei aş vrea să transmiteţi cititorilor revistei „Migrant în România” care credeţi care sunt satisfacţiile, avantajele activităţii dumneavoastră profesionale în România?

Satisfacţia vieţii mele profesionale este că eu particip la sănătatea oamenilor prin activitatea mea în domeniul stomatologic, dar şi prin a-i învăţa şi sfătui cum să aibă grijă de dantura lor.

Poate aţi aflat din discuţiile cu alţi străini că există proiectul unei federaţii a asociaţiilor migranţilor din România. Care credeţi că ar trebui să fie prioritatea unei astfel de federaţii? În primul rând trebuie să respecte Constituţia ţării, apoi să aibă ca priorităţi să rezolve problemele pe care le pot întâmpina străinii din România şi să-i ajute să se integreze în societatea românească mai uşor.

Migrant în România - nr. 25, 2015

23

interviu

proiect

Dr. Mohamad M. Awwad:

Cuvântul „străin“ nu există în DEX-ul meu

Amjad Alaoui Soulimani

Mediator intercultural

Vă rog să ne spuneți câte ceva despre dumneavoastră.

Mă numesc Mohamad M. Awwad, sunt cetățean român de origine palestiniană și sunt medic absolvent al Universității de Medicină și Farmacie din Iași.

Când ați venit în România? În octombrie 1981. Am făcut această alegere imediat după ce am luat bacalaureatul în Kuweit, țara unde m-am născut. De ce România? Pur și simplu, când am fost mic m-a fascinat Nadia Comăneci, având în vedere că îmi plăcea sportul și îl practicam.

De ce Iași?

Am făcut anul pregătitor la Bacău.

Mi-a plăcut Moldova și din acest motiv am ales Iași-ul. Am avut și mulți verișori care studiau la Politehnica Iași, apoi ne-au vizitat în Bacău studenți din anii mai mari, am vizitat și eu orașul Iași, m-au fascinat monumentele culturale și frumusețea orașului... nu mai spun de oameni.

Ați avut dificultăți legate de limba română?

24 Migrant în România - nr. 25, 2015

Orice limbă nouă se consideră o dificultate, suntem nevoiți să comunicăm între noi ca oameni. Nu vreau să mă laud dar după 3 luni de învățat gramatica am început să mă descurc. În general îmi place literatura, acest lucru m-a ajutat ca după 2 ani să încep să scriu poezii și piese de teatru în limba română și stau mărturie spectacolele prezentate publicului român în serbările noastre naționale. Sfatul meu pentru migranți este să încerce să învețe corect limba română, s-o învețe la școală și s-o practice în stradă și nu invers...

Una este să te exprimi corect, în scris și verbal, și alta să înveți o limbă străină din stradă. E vorba de o diferență de cultură, de recepție și percepție. Când românul vede că încerci să vorbești corect, te va ajuta, apoi vei arăta respect față de popor și societatea care te-a primit și vei dovedi că și cu a doua mamă trebuie să comunici.

Ce studii ați făcut? Ce specializare?

Medicina generală la UMF în Iași, apoi oftalmologie tot în Iași. Am rămas ca să-mi termin specializarea în Iași pentru că dascălii mei în oftalmologie au fost și sunt oameni renumiți pe plan național și internațional: regretatul profesor P. Petre Vancea și domnul profesor Dorin Chiseliță, la care se adaugă și colectivul minunat al clinicii I Oftalmologie – Sf. Spiridon – Iași.

De ce ați ales această specializare și nu alta, mai ușoară?

Medicina este o profesie umană, nu contează ce specializare alegi, țelul este să ajuți oamenii și să le alini durerea și suferința. Oftalmologia mi-a plăcut de mic – un unchi al meu a fost medic oftalmolog. Apoi, ochii sunt un dar divin de valoare și cred că întunericul ne face să apreciem acest dar.

Unde profesați?

Acum lucrezi ca medic la Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui.

Ce v-a plăcut în România?

Multe... Oamenii, natura, cultura, literatura... Când mă duc în mediul rural, acolo mă simt în largul meu, acolo găsesc bun simț, simplitate și respect față de sine.

Cum vă simțiți printre români?

OM. Nu am complexe legate de cuvântul „străin”, acest cuvânt nu există în DEXul meu personal. Mă bazez pe caracterul meu de om și pe faptul că trăiesc printre oameni. Chiar dacă unele persoane încearcă să pună accent pe acest cuvânt, pentru mine personal totul este legat de educația spirituală și socială pe care le-am acumulat din islam, de acasă și din pregătirea mea intelectuală, culturală și profesională. Oare dacă pun accent pe acest termen poate să aibă pacientul încredere în mine ca medic?

A fost greu să vă integrați în România?

Nu, niciodată nu am încercat să transform societatea după mine, nici oamenii. Cel mai important lucru este

să fii elastic, flexibil și politicos.

Respectul pentru propria ta persoană va face ca oamenii să îți fie loiali.

Respect, respect și respect!

Ce sfat aveți pentru migranții care abia au venit în România?

Să aibă încredere în caracterul uman nativ pe care îl are acest popor deosebit.

România va fi țara lor adoptivă, o a doua casă și o a doua mamă. Cine nu își poate respecta țara, casa și mama?

Participarea civică și politică a tinerilor migranți Proiectul ACCESS Participarea mea în cadrul proiectului internațional ACCESS a fost una întâmplătoare, dar pe care nu o regret. Participarea mi-a adus satisfacții, dar m-a și făcut să reflectez asupra unor teme la care nu mă mai gândisem.

Proiectul ACCESS este co-finanțat de Comisia Europeană și implementat de Organizația Internațională pentru Migrație în colaborare cu organizații de tineret și parteneri instituționali din Republica Cehă, Finlanda, Franța, România și Spania. În rolul meu de Peer Adviser am avut două sarcini importante. În primul rând, să îmi formez o echipă de cinci studenți voluntari prin care să încurajez și împuternicesc tinerii migranți să se implice mai mult în viața comunității în care studiază și locuiesc. În al doilea rând, să realizez interviuri cu oficialitățile unuia dintre orașele participante în proiect despre politicile de tineret și analizez datele obținute. În Cluj au fost selectați alți 3 Peer Adviseri: Alex Jacho, Ali Shah și Natalia Ermicioi.

Primăria Municipiului Cluj-Napoca a fost un partener activ în proiect iar Ana Ludușan, președinte al LADO Filiala Cluj, a fost trainer pentru grupele de tineri ale fiecărui Peer Adviser.

Proiectul pentru mine a însemnat o călătorie frumoasă, la propriu și la figurat. Am avut ocazia să vizităm

Parlamentarium la Bruxelles, unde am participat la un exercițiu despre procesul de decizie în cadrul UE, apoi am fost formați de către trainerul Romina Matei, manager de proiecte la Institutul Intercultural Timișoara.

Am avut ocazia să vizitez Praga și să o cunosc nu doar turistic ci și din perspectiva politicilor de tineret. Una dintre acțiunile proiectului ACCESS a fost și analiza politicilor de tineret din cele 5 țări participante. Am aflat că în Praga există parlamente ale tinerilor în școli, există centre comunitare unde pot veni tinerii, dar și mamele cu copii, că nu există activități special destinate tinerilor migranți, aceștia nu sunt o populația considerată diferită. Atunci când sunt realizate politicile de tineret sunt avute în vedere toate categoriile de tineri și nu se face o distincție clară între tânăr migrant și tânăr ceh. În Praga în anul 2014 erau înregistrați 451923 străini din Ucraina, Rusia și Vietnam. Praga are și o strategie de integrare a străinilor și planuri de acțiune. Ce mi s-a părut interesant a fost și că, în sectorul 14 al capitalei Praga, primăria este un actor important în competiția pe fondurile UE privind integrarea migranților.

Primăria are și câteva proiecte câștigate din Fondul European de Integrare. Unul dintre ele este Emergency project, prin

Daniela Cervinschi LADO Cluj

care sunt acordate granturi școlilor, care organizează la rândul lor cursuri de limba cehă pentru elevii străini și diverse activități recreative și culturale.

Pe lângă această experiență internațională am fost martorul evoluției spectaculoase a celor doi mediatori interculturali de la Cluj, Alex Jacho și Ali Shah, care au fost și Peer Adviseri în proiect. Alex a reușit organizarea evenimentului intitulat Zilele pentru eliminarea Discriminării la Cluj, cu finanțare din cadrul proiectului ACCES. Alex a organizat tot evenimentul, de la A la Z, ne-a surprins pe toți cu meticulozitatea și dorința lui de implicare. Ali Shah a fost și el la înălțime, organizând împreună cu un club de afaceri indiano-pakistanez acțiuni filantropice pentru copii din orfelinatele din Cluj-Napoca.

După cum am menționat la începutul articolului, proiectul mi-a dat de gândit. Și anume, că deseori în documentele oficiale migranții sunt portretizați ca fiind cei care trebuie a fi integrați, niște victime, veriga slabă în țările de destinație. Dar nu este așa, avem destule exemple de migranți, care dacă au rămas fără un loc de muncă, și l-au creat singuri, tineri care au făcut voluntariat și implicat în toate formele participării civice, tineri care au luptat pentru drepturile lor.

Migrant în România - nr. 25, 2015

25

eveniment

proiect

Conferință științifică internațională privind migrația În perioada 12 – 13 martie 2015 a avut loc la București cea de-a doua conferinţă internaţională din cadrul proiectului Centru de Documentare și Cercetare în Domeniul Integrării Imigranților (CDCDI). Evenimentul s-a intitulat „Challenges Ahead: Integration of Migrants on the European Labour Market“ și a reunit aproximativ 100 de participanți din mediul academic, instituții publice și societatea civilă. Evenimentul a fost organizat de Asociația Română pentru Promovarea Sănătății, în parteneriat cu Fundația pentru o Societate Deschisă.

Organizatorii au pornit de la constatarea faptului că, având în vedere că, în ultimele două decenii, statele europene au dezvoltat politici de admisie din ce în ce mai selective, atât educația cât și competențele migranților reprezintă factori importanți pentru succesul integrării în țara de destinație. „Capitalul uman” își găsește relativ ușor un loc pe piața forței de muncă dar imigranții cu înaltă calificare trebuie să concureze cu lucrători nativi pentru locurile de muncă asociate unui statut social înalt, ceea ce ridică semne de întrebare asupra șanselor reale ale acestora de a obține respectivele posturi. Conferința și-a propus să provoace discuții în jurul unor întrebări precum: Ce se întâmplă cu muncitorii necalificați? Cum răspund aceștia la nevoile și cerințele pieței muncii? Care este viitorul lor în țara de destinație?

Există un echilibru între migrație și mobilitate în cadrul UE? Care sunt perspectivele, atât pentru cetățenii mobili, cât și pentru imigranți în țările de destinație? Diversitatea experienței participanților și perspectiva comparativă pe care conferința a oferit-o prin prezența unor participanți

26 Migrant în România - nr. 25, 2015

din afara Europei au reprezentant câteva dintre punctele tari ale evenimentului.

Prezentările unor specialiști cunoscuți la nivel internaţional din Germania, Italia, Olanda și Belgia au abordat din perspectivă multidisciplinară efectele migrației și mobilității asupra pieței muncii europene și au provocat participanții la dezbateri, care au continuat dincolo de sesiunile în plen, în cadrul celor patru ateliere tematice.

Succesul evenimentului s-a datorat atât calității prezentărilor în plen cât și sesiunilor tematice.

Acestea au inclus prezentarea și discutarea unor lucrări provenite de la o varietate de discipline, inclusiv antropologie, sociologie, psihologie, istorie, având ca autori atât cercetători, cât și practicieni din instituții publice sau din societatea civilă.

Cele opt ateliere tematice s-au referit la următoarele subiecte: l Implicarea societății civile în susținerea integrării economice a migranților, inclusiv antreprenoriatul și susținerea meseriilor tradiționale; l Inegalități și discriminare la angajare, cu accent pe factorii individuali și contextuali ce generează vulnerabilitate la discriminare, precum și pe eficacitatea diferitelor tipuri de măsuri anti-discriminare

luate la nivel local sau național; l Indicatori, politici și practici de măsurare a accesului migranților pe piața muncii, inclusiv analiza efectelor cadrului legislativ european și național; l Impactul educației asupra integrării profesionale a migranților din prima și a doua generație, inclusiv integrarea școlară a copiilor migranți și perspectivele de angajare ale imigranților care finalizează studiile în UE; l Provocările mobilității în interiorul UE pentru piețele muncii din diferite state membre; l Discursul public și impactul acestuia asupra integrării imigranților, inclusiv reflectarea problematicii migrației în discursul politic, mai ales în contextul efectelor crizei economice; l Profilul imigranților din Europa, cu focalizare pe analize aprofundate ale poveștilor de viață, nevoilor și profilului celor care vin în Europa pentru a munci; l Impactul migrației asupra țărilor de origine și de destinație, din punct de vedere economic, social, cultural, politic, precum și analiza practicilor care maximizează efectele pozitive ale migrației forței de muncă.

Rezumatele lucrărilor și prezentările vor fi postate pe website-ul www.cdcdi.ro.

Proiect european privind participarea migranților Consiliul Național Român pentru Refugiați este partener în cadrul unui proiect transnațional, co-finanțat de Comisia Europeană, care își propune să analizeze și să promoveze politicile și practicile referitoare la participarea migranților în Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Polonia, Letonia, Lituania, Bulgaria și România, precum și la nivelul Uniunii Europene, al Consiliului Europei și al structurilor ONU. Sunt avute în vedere trei dimensiuni ale participării:  Participarea la viața politică, inclusiv dreptul de vot și dreptul de a candida la diferite funcții, precum și implicarea în partide politice;  Implicarea în diferite structuri consultative;  Participarea civică la nivel local, în diferite organizații ale migranților și în diferite structuri și acțiuni ale societății civile.

Pe site-ul proiectului, www.migrantparticipation.eu, sunt disponibile informații și rapoarte cu privire la aceste aspecte ale participării migranților în țările vizate. Astfel, sunt prezentate situații în care structuri consultative

ale migranților sunt recunoscute oficial cu acest statut de către autorități și permit reprezentarea legitimă și transparentă a intereselor migranților, dezbateri publice ce au loc în unele țări pe tema introducerii dreptului de vot pentru rezidenții cetățeni ai altor țări, sau exemple de inițiative civice ale migranților și organizațiilor acestora.

Informațiile privind situația din România urmează a fi completate în perioada următoare, primele rapoarte făcând referire la date și informații disponibile pe portalul www.migrant.ro. Rapoartele arată că România are serioase deficiențe, atât la capitolul participare politică, cât și la cel referitor la implicarea în structuri consultative recunoscute oficial. Cu toate acestea, există și aspecte pozitive. Astfel, așa cum a fost menționat în diferite articole din numere anterioare ale revistei noastre, și activitățile proiectului „Migrant în România Interculturală” urmăresc promovarea și susținerea participării migranților la viața publică din România. Între contribuțiile la promovarea participării la nivel local și

național putem menționa: - seminariile locale organizate cu regularitate încă din 2009 în București, Constanța,ClujNapoca, Iași și Timișoara, orașele ce concentrează marea majoritate a migranților în România; - grupurile de lucru mixte, constituite în aceste cinci orașe din mediatori interculturali migranți, reprezentanți ai instituțiilor publice din diferite domenii și reprezentanți ai societății civile; - rețeaua națională a mediatorilor interculturali; - formularea în fiecare an, pe baza consultărilor realizate la nivel local și național, a unui set de propuneri de îmbunătățire a politicilor publice naționale și înaintarea acestora către instituțiile responsabile.

Portalul www.migrant.ro va continua să reflecteze activitățile realizate pe această temă atât în România cât și în alte țări, să susțină realizarea de analize comparative și să încurajeze inițiative care să aducă legislația și practicile din România cât mai aproape de cele mai avansate standarde europene în domeniu.

Migrant în România - nr. 25, 2015

27

eveniment

publicatii

Migrația va fi o prioritate în Europa până în 2020! (www.intercultural.ro). Această prezentare a fost posibilă datorită unei documentaţii relevante realizate de către consultantul Alexandru Ghiţă, aşa după cum se poate vedea în studiul Timișoara case study: A new approach to integrating non-EU migrants, publicat pe portalul Comisiei Europene (http://ec.europa.eu/).

Eugen Gherga

Institutul Intercultural Timișoara

„Migrația va fi o prioritate în Europa până în 2020!” a spus la Bruxelles în 5 martie 2015 directorul politic al DG Regio / Comisia Europeană, austriacul Rudolf Niessler. Afirmaţia a făcut parte din concluziile întrunirii pentru „Europa 2020”, susţinută în capitala Belgiei (şi totodată capitala Europei), la o zi după lansarea, tot la Bruxelles, de către Comisia Europeană, a Agendei Europene asupra Migraţiei. „Europa 2020” e sprijinită de guvernarea pe mai multe niveluri şi prin ciclul de finanţare structural 2014–2020, obiectivele sale strategice incluzând măsuri de incluziune socială.

O prezentare a unui proiect de succes, considerat un exemplu de bună practică la nivel european, a fost cea despre „Migrant în România interculturală” (www.migrant.ro), realizată în plenul european de către Romina Matei, manager de proiecte la Institutul Intercultural Timişoara

28 Migrant în România - nr. 25, 2015

În cadrul prezentării proiectului a fost subliniată contribuția semnificativă a rețelei de mediatori interculturali la succesul proiectului. Au fost discutate aspecte ce țin de implicarea autorităților publice în procesele de integrare socială, cât de importantă este implicarea autorităților publice și cine este responsabil/ă de rezultatele finale care se oglindesc în comunitate.

Conform bunei practici din cadrul proiectului, responsabilitatea este împărțită atunci când există un mecanism de consultare constant. În momentul în care actorii implicați își asumă părți din soluțiile găsite în vederea rezolvării problemelor, odată cu asumarea acestor soluții crește și nivelul de responsabilitate a celor implicați.

Un alt aspect discutat a fost sprijinul financiar oferit de Comisia Europeană în generarea unor astfel de inițiative.

Acest sprijin este esențial deoarece în multe situații este singura modalitate de susținere a unor astfel de proiecte.

Este important ca și fondurile europene să implice cât mai mult persoanele cărora le sunt destinate. A fost dat exemplul concret care se întâmplă în cadrul proiectului Migrant în România, și anume lucrul direct cu beneficiarii prin intermediul rețelei de mediatori interculturali. Chiar în momentul

prezentării proiectului în cadrul conferinței de la Bruxelles s-a păstrat o comunicare directă cu membrii rețelei de mediatori interculturali prin social media. De altfel, importanța unei consultări directe și constante prin intermediul noilor forme de comunicare (Facebook, Twitter etc.) a fost adusă în discuție în timpul conferinței.

Susținând acest aspect, Romina Matei a vorbit despre inițiativa lui Ali Shah, unul dintre mediatorii interculturali din România, de a coordona un grup de discuții pe Facebook care a ajuns la peste 500 membri și este un important forum de discuții și consultare pe probleme ale migranților din Cluj-Napoca: „Cluj Intercultural Awareness Organization (CIAO)”.

Exemplul proiectului din România a stârnit mult interes din partea participanților, aceștia considerând proiectul necesar și ușor de transferat. În vederea realizării unor schimburi de experiență cu alte regiuni din Europa s-au păstrat legături cu autorități locale din Grecia și Italia, acolo unde regiunile se confruntă cu un mare val de migrație.

O remarcă pertinentă a Rominei Matei în faţa celor peste o sută de delegaţi europeni de la întrunirea din 5 martie 2015 a fost reţinută şi în raportul oficial al evenimentului: „Lucrul împreună e mai plăcut”. Evenimentul a fost înregistrat video integral şi este disponibil pentru vizionare pe portalul Comisiei Europene.

Urmează ca activităţile proiectului să fie continuate atât în ţară – pentru anii ce vin, tot cu sprijinul Fondului European de Integrare – cât şi prin schimburi de experienţe în alte ţări.

Rețetarul Multiculturalitate în bucate Un adevărat ospăț multicultural și o delectare pentru trup și suflet!

Narcisa Alexe

Centrul Cultural Multifuncțional My Place se mândrește din 2013 cu o activitate bogată în evenimente și acțiuni culturale, recreaționale și educaționale care mai de care mai interesante și mai benefice pentru integrarea străinilor din România și pentru atingerea scopului proiectului - sprijinirea comunităţilor de străini, a resortisanţilor ţărilor terţe prin menținerea unui Centru Cultural Multifuncţional şi dezvoltarea în cadrul Centrului a unor activităţi sociale, recreative, educaţionale şi culturale care să faciliteze existenţa unui mediu adecvat pentru susţinerea activităţilor multiculturale şi interculturale, cu sprijinul şi implicarea directă a străinilor.

Așa a luat naștere Rețetarul Multiculturalitate în bucate de la Centrul Cultural Multifuncțional My Place.

Centrul My Place este un colț unic în București unde străinii se întâlnesc și găsesc un spațiu amenajat special pentru ei. Aici se împărtășesc povești de viață la o ceașcă de ceai, se deapănă amintiri și se construiesc vise. Obiceiurile culturale, tradițiile și datinile specifice diferitelor comunități de străini din București și nu numai, capătă viață și copleșesc toate simțurile.

Nu de puține ori la My Place s-a putut experimenta multiculturalitatea cu gust.

Fie la atelierele culinare, fie la evenimentele ocazionale, fie la aniversări sau petreceri multiculturale, nu au lipsit bucatele alese din diverse culturi și nici micile secrete și trucuri culinare care potențează savoarea, textura și pun în valoare influențele bucătăriilor

din țările de origine ale participanților.

Pe de o parte, Rețetarul este o scurtă incursiune către descoperirea deliciilor din lumea întreagă - bucate orientale, africane, arabe, asiatice, moldovenești, sud-americane și nord-americane, și pe de altă parte este o invitație la o altfel de multiculturalitate - un tărâm al mâncărurilor alese ce îmbină armonios gusturi, arome, oameni, obiceiuri și tradiții.

Rețetarul te îmbie să te lași purtat de vraja miresmelor și senzațiilor plăcute și să pășești în lumea pasiunii și a desfătării culinare multiculturale. Rețetele creează o lume încântătoare a gustului bun al mâncării „de acasă” de oriunde ai fi. „Alege cu poftă una dintre rețete noastre și află farmecul bucatelor cu iz sud și nord american, oriental, african, arab, asiatic sau moldovenesc. Rețetarul Multiculturalitate în bucate - Un adevărat ospăț multicultural și o delectare pentru trup și suflet!”, așa sună îndemnul către cititorii rețetarului Multiculturalitate în bucate.

Mâncarea este cea care aduce culturi împreună și acest lucru se întâmplă mai ales atunci când diverse arome și culturi diferite intră în contact. Tipurile de mâncare, felul în care sunt preparate și modul de servire, bunele maniere la masă sunt cea mai bună formă de expresie a culturii proprii popoarelor, familiilor și indivizilor.

Hrana este atât o sursă relevantă de semnificație, cât și o formă eficientă de comunicare, bazată pe numărul limitat al varietății de substanțe comestibile, practici,

Asociaţia Novapolis

credințe și norme care formează o rețea de sisteme interconectate foarte larg. Când diferite sfere culinare interacționează, experiențele legate de alimente evidențiază caracterul cultural al competențelor gastronomice, forțând indivizii să se angajeze în comunicarea exprimată prin mâncare.

Centrul Cultural Multifuncțional My Place își propune să creeze în continuare o astfel de punte de legătură între diferitele culturi, să ofere spațiul și atmosfera potrivite împrietenirii migranților și împărtășirii obiceiurilor și tradițiilor specifice fiecăruia pentru ca migranții să se poată simți ca la ei acasă, celebrând cultura proprie prin mâncare și prietenie.

Rețetarul Multiculturalitate în bucate a fost realizat în cadrul proiectului „My Place - Centrul Cultural Multifuncţional – o punte pentru integrarea RTT în România” (ref: IF/12.02-04.01/2013) cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări, al migranților, mediatorilor interculturali, voluntarilor și specialiștilor în domeniul migrației.

Rețetarul Multiculturalitate în bucate este disponibil online în limba română și în limba engleză la adresa: www. imyplace.ro sau pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/imyplace.

Poftă bună și succes la gătit!

Migrant în România - nr. 25, 2015

29

culinar

cuprins

Reţete din bucătăria lumii

Rima Tayara

Mediator intercultural

Sambusek - Aperitiv cald Ingrediente:

Mod de preparare

• 3 pahare de făină • 1 ou • puțină sare • 1/3 pahar de ulei • 3 sau 4 pahare de apă, în funcție de consistență.

Se frământă aluatul și se întinde cu sucitorul.

Se fac forme de cerc în aluat iar apoi se umplu aceste cerculețe cu un amestec de carne măcinată, ceapă, piper, sare și boia iute sau un amestec de telemea sărată cu mentă uscată și boia iute.

După ce se închid cerculețele umplute, se prăjesc în ulei.

Poftă bună!

Problema demografică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .3 Migranții faţă în faţă cu parlamentarii de Cluj . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .4 Soluții durabile la „criza refugiaților“ aplicate în România . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .6 Toate drumurile celor valoroşi duc spre România . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .8 „România este țara mea și simt că așa a fost mereu!“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10 „Ar fi plăcut dacă oamenii nu ar ști că nu sunt român“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13 Despre sarmale, ciorbe, tacos și pozole . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16 Drumul spre succes . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18 Zâmbetul este transcultural . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20 Sport pentru prietenie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22 Amar Bechnak, un medic dedicat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23 Cuvântul „străin“ nu există în DEX-ul meu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24 Participarea civică și politică a tinerilor migranți - Proiectul ACCESS . . . . . . . . . . . . . 25 Conferință științifică internațională privind migrația . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26 Proiect european privind participarea migranților . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27 Migrația va fi o prioritate în Europa până în 2020! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28 Rețetarul Multiculturalitate în bucate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29 Rețete din bucătăria lumii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30

Articole pentru revista Migrant în România

Institutul Intercultural Timişoara solicită contribuţii la revista Migrant în România.

Articolele trebuie să fie relevante pentru problematica integrării cetăţenilor din ţări ne-membre UE care locuiesc în România, să aibă între 3000 şi 10000 de caractere şi să fie redactate în limbile română, franceză, engleză sau spaniolă. Sunt acceptate texte ce descriu cazuri individuale, comunităţi, organizaţii, activităţi,

30 Migrant în România - nr. 25, 2015

interviuri sau mărturii personale, precum şi alte tipuri de texte.

Textele trebuie transmise de către autori, aceştia asumându-şi întreaga responsabilitate pentru conţinutul transmis. Autorii păstrează în totalitate drepturile asupra textului transmis, prin transmiterea lui permiţând însă Institutului Intercultural Timişoara să îl publice în revista Migrant în România şi pe site-ul www.migrant.ro.

Autorii trebuie să aibă vârsta de peste 18 ani şi să aibă o formă de şedere

legală în România, indiferent de cetăţenie. Transmiterea articolelor se va face exclusiv în format electronic (.rtf, .txt, .doc, .docx, .odt) pe adresa redactie@migrant.ro sau prin postare la secţiunea Contribuiţi la revistă de pe Forumul www.migrant.ro.

Comitetul de Redacţie al revistei va informa autorii ale căror texte vor fi publicate. Aceştia vor putea fi invitaţi să participe la acţiuni locale, naţionale sau internaţionale privind problematica migraţiei.

Migrant în România - nr. 25, 2015

31

 Publicaţie realizată în cadrul proiectului „Migrant în România interculturală“, finanţat prin Programul general „Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii“, Fondul european de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe - Programul anual 2013  Editor: Institutul Intercultural Timişoara  Data publicării: aprilie 2015  Adresa de sesizări: Institutul Intercultural Timișoara, Bd. 16 Decembrie 1989, nr. 8.

Tel/Fax: 0040.256.498.457; E-mail: redactie@migrant.ro; Web: www.migrant.ro  „Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene“ ISSN 2067 – 6565

Publicaţie finanţată de Uniunea Europeană prin „Fondul european de integrare - nr. 25, 2015 32 Migrant înaRomânia resortisanţilor ţărilor terţe“ în cadrul proiectului „Migrant în România interculturală“ coordonat de Institutul Intercultural Timişoara