Migrant in Romania Revista Nr. 24

Ministerul Afacerilor Interne

UNIUNEA EUROPEANĂ

Migrant în România Inspectoratul General pentru Imigrări

Direcţia Schengen

Proiect finanţat de Uniunea Europeană

nr. 24 / 2015

www. migrant.ro

COM’ON Cluj-Napoca pagina 6

Medierea interculturală pagina 14

O problemă a migranților în România: șocul cultural

Migrant în România - nr. 24, 2015

pagina 28

1

EDITORIAL Revista Migrant în România este editată de Institutul Intercultural Timișoara (coordonator)

în colaborare cu Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului și Integrare Socială București, Centrul pentru Resurse Civice Constanța și Liga Apărării Drepturilor Omului Cluj Bd. 16 Decembrie 1989, nr. 8, 300173 Timișoara Tel./Fax: 0256 498 457 E-mail: iit@intercultural.ro Site: www.intercultural.ro

Fotografia de pe copertă a fost realizată de Ferdinando, un tânăr migrant, într‑un proiect despre care puteți citi la paginile 16-17

Acest număr este realizat în cadrul proiectului „Migrant în România interculturală“. Contract nr. ref.: IF 11.01/04.01/2013, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul General „Solidaritatea şi gestiunea fluxurilor migratorii“, gestionat în România de Inspectoratul General pentru Imigrări.

Revista este disponibilă şi online la www.migrant.ro.

Exemplare tipărite pot fi comandate la Institutul Intercultural Timişoara

2

Migrant în România - nr. 24, 2015

Comitetul de redacţie:

Oana Bajka, Oana Neştian Sandu, Călin Rus, Romina Matei, Mbela Nzuzi, Daniela Cervinschi.

Grafica: Codruţ Radu Contact: redactie@migrant.ro

Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor revine în exclusivitate autorilor. Aceştia păstrează drepturile de autor pentru articolele publicate.

Comitetul de redacţie primeşte propuneri de contribuţii la Revista „Migrant în România“.

Detalii pe coperta 3 sau la www.migrant.ro

Je suis Ahmed Inițial, în perioada când peste un milion și jumătate de cetățeni, precedați, la ceva distanță, de câteva zeci de șefi de state, mărșăluiau în Paris purtând pancarte cu textul „Je suis Charlie”, am prevăzut acest articol ca un omagiu pentru Ahmed Merabet, polițistul ucis în atacul asupra săptămânalului satiric francez Chalie Hebdo.

Nu pentru a-l prezenta ca pe un erou ci ca pe o persoană obișnuită aflată la datorie și pusă fără voia sa într-o situație limită. Ahmed Merabet știa, atunci când și-a ales această meserie, că viața îi poate fi pusă în pericol și a considerat normal să asigure protecția unor persoane cu care, probabil, în calitate de francez musulman, nu era de acord.

Aflând titlul editorialului, colegul meu Eugen Gherga a remarcat prompt că în această poveste sunt doi Ahmed. Pe lângă Ahmed, polițistul victimă a teroriștilor, s-a remarcat în acele zile și primarul musulman al Rotterdamului, Ahmed Aboutaleb. În cadrul unei intervenții în direct la televiziune, reflectată uneori incorect de presa scrisă, acesta s-a adresat „musulmanilor cărora nu le place libertatea”, invitându-i „să-și facă bagajele și să plece” din Europa. El și-a arătat frustrarea legată de faptul că din cauza unui mic număr de teroriști „toți musulmanii bine intenționați de aici vor fi priviți ciudat acum”. Ahmed Aboutaleb a făcut și în trecut declarații similare, îndemnând musulmanii din țara sa să evite izolarea și să accepte elemente ale modului de viață occidental, fără însă ca acest lucru să însemne renunțarea la identitatea,

cultura sau religia lor. El însuși este nu doar politician ci și traducător în limba olandeză al celui mai important poet contemporan de limba arabă, Adonis.

De fapt, evenimentele din ianuarie au scos în evidență și alți Ahmed. De exemplu, colegul nostru jurnalistul Ahmed Jaber, s-a remarcat în acele zile prin intervenții în mass-media în care a promovat o înțelegere mai nuanțată a problematicii spațiului arabomusulman și a relațiilor acestuia cu spațiul occidental, depășind opozițiile simpliste și generalizările și încercând înțelegerea cauzelor fenomenelor actuale. Alți doi jurnaliști cu numele Ahmed au ocupat de asemenea, la scurt timp după evenimentele din Paris, un loc important în presa internațională: Ahmed Maher și Ahmed Douma, veterani ai mișcării pentru democrație din Piața Tahrir, au fost condamnați la închisoare pentru protestele referitoare la limitarea libertății de exprimare în Egipt.

A fost însă și cazul lui Ahmed, un elev de 8 ani din Nisa, anchetat de poliție și acuzat de apologia terorismului pentru că a refuzat să-și asume mesajul „Je suis Charlie” și că, după spusele unor colegi, ar fi declarat că este de acord cu ce au făcut teroriștii.

Ahmed, polițistul, jurnalistul, mediatorul intercultural, primarul, traducătorul dar și elevul aflat sub presiunea uneori contradictorie a unor mesaje venite din mediul familial și din școală, sunt parte integrantă a Europei zilelor noastre și arată că antagonizările reducționiste sunt lipsite de sens, dar și că educația și mass-media trebuie să se adapteze acestei realități.

Călin Rus

Director Institutul Intercultural Timişoara

Migrant în România - nr. 24, 2015

3

INTERVIU Anul 2015 aduce municipiului Cluj-Napoca cel mai important eveniment european care vizează tinerii şi care durează nici mai mult, nici mai puțin de 365 de zile – este vorba de Capitala Europeană de Tineret, titlu de care orașul Cluj-Napoca se va bucura un an întreg, începând cu 1 ianuarie 2015. Noi considerăm că acesta este evenimentul european al deceniului în România, deoarece matematic vorbind, după ce Sibiul a fost Capitala Culturală Europeană în 2007, România nu va mai avea onoarea să mai poarte un titlu de o asemenea amploare în următorii cel puțin 5 ani. În acest număr v-am pregătit un interviu cu Mihai Floran, Directorul Departamentului de Relații Internaționale a Federației SHARE – federație care se ocupă de implementarea Capitalei Europene de Tineret, Cluj-Napoca 2015.

Mihai Floran „Trăim într-o lume fără bariere”

Ce reprezintă Capitala Europeană a Tineretului? Cine decide care oraş primeşte titlul? „Capitala Europeană a Tineretului” este un titlu acordat unui oraș european pentru perioada de un an, timp în care acesta are posibilitatea de a prezenta, printr-un program multilateral, elementele legate de viaţa şi dezvoltarea tineretului din perspectivă culturală, socială, politică și economică.

Inițiativa încurajează punerea în aplicare a unor idei noi şi a proiectelor inovatoare, în ceea ce privește participarea activă a tinerilor în societate și încearcă să prezinte un model pentru dezvoltarea în continuare a politicilor pentru tineret în alte municipalități europene.

Titlul este oferit de către Forumul European al Tineretului, o platformă de aproximativ 100 de organizaţii internaţionale de tineret şi consilii naţionale ale tineretului, în urma

4

Migrant în România - nr. 24, 2015

de implementarea şi gestionarea programului Capitalei Europene a Tineretului, Cluj-Napoca 2015.

Consideri că titlul de Capitală Europeană a Tineretului reprezintă un motiv ca tinerii să devină mai activi în societate şi vocea lor să fie auzită? unui proces care durează aproape un an şi în urma deliberărilor unui juriu internaţional.

Titlul de capitală are ca scop consolidarea relațiilor dintre instituțiile europene și cele de la nivel local, promovarea participării tinerilor la nivel local, prin aplicarea obiectivelor europene comune în ceea ce privește politica în domeniul tineretului.

Mai mult, Capitala Europeană a Tineretului va spori ideea de cetățenie europeană, complementară cetăţeniei locale, naționale și de altă natură.

Salonic (Grecia) a fost Capitala Europeană a Tineretului 2014. ClujNapoca (România) este Capitala Europeană a Tineretului 2015, Ganja (Azerbaidjan) va fi în 2016 și Varna (Bulgaria) în 2017.

Cine poate aplica pentru a obţine acest titlu şi care este procesul de aplicare pentru titlul Capitala Europeană a Tineretului?

Orice municipalitate din statele membre ale Consiliului Europei sau semnatare ale Convenţiei Culturale Europene poate depune candidatura pentru a deveni Capitala Europeană a Tineretului. Următorul apel de participare va fi lansat în decembrie 2014 pentru titlul de capitală în 2018.

Capitalele sunt alese cu trei ani înainte pentru a avea destul timp pentru pregătirile necesare. Primul termen limită este de obicei în

ianuarie-februarie, apoi juriul va avea o consultare online. Lista scurtă cu oraşele rămase în cursă se publică de regulă în aprilie, urmând ca finaliştii să aibă timp până în iunie să îşi dezvolte candidatura şi să o îmbunătăţească. În august, juriul face o serie de recomandări pe baza candidaturilor şi totodată se primesc recomandări din partea unui „focus grup” format din tineri. În octombrie, este al treilea termen-limită când oraşele finaliste predau candidatura finală. Juriul se reuneşte de regulă în noiembrie pentru decizia finală, iar Capitala Europeană a Tineretului este anunţată oficial la sfârşitul lui noiembrie.

Cine se ocupă de implementarea Capitalei Europene a Tineretului în Cluj-Napoca?

Trebuie să clarificăm faptul că titlul de capitală este al oraşului, deci acesta aparţine Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca. După câştigarea titlului, s-a decis înfiinţarea unei Federaţii care să gestioneze implementarea proiectului şi să strângă un număr cât mai mare de organizaţii de şi pentru tineret din municipiu. Astfel, în 2013 a fost înfiinţată independent de municipalitate Federaţia SHARE Cluj-Napoca, o federaţie care reuneşte astăzi 36 de organizaţii şi care a încheiat un acord de parteneriat prin care a fost însărcinată să se ocupe

Fără îndoială. Titlul de Capitală Europeană a Tineretului reprezintă de fapt oportunitatea, el nu aduce cu el finanţarea sau vizibilitatea pe care titlul de Capitală Culturală Europeană le aduce, însă aduce oportunitatea pentru tineri să se alăture unii altora, să îşi unească eforturile pentru a face ceva pentru comunitatea din care provin şi pentru ceilalţi.

Titlul atrage activitatea tinerilor şi a întregii comunităţi datorită faptului că pentru a putea organiza ceva, acei tineri vor avea nevoie de susţinerea oraşului, a companiilor, a diverselor instituţii etc. Iar când reuşesc să atragă de partea lor aceste forţe, vocea lor devine auzită. Astfel, este o oportunitate pentru tineri să devină activi şi pentru autorităţi să îi asculte pe tineri.

Cum rămâne cu migranţii şi persoanele care provin din ţările terţe şi nu din statele europene? Cum se pot ei implica în Capitala Europeană a Tineretului Cluj 2015?

Chiar dacă titlul este unul „european”, pentru Cluj-Napoca am considerat extrem de important să trecem graniţele Europei şi să fim deschişi cu adevărat întregii lumi. De altfel, programul nostru internaţional se numeşte „SHARE European, SHARE International” tocmai pentru a arăta că, european sau nu, ClujNapoca este un oraş internaţional, multicultural, multietnic. Noi invităm

toţi migranţii şi toate comunităţile prezente la Cluj-Napoca să se implice în programul capitalei. În această idee, am intrat deja în contact cu mare parte dintre aceste comunităţi şi încercăm împreună cu ele să integrăm programe şi activităţi în programul general al capitalei. Aceasta este o muncă în curs şi urmează să dezvoltăm mai mult această latură în următoarea perioadă.

De ce consideri că tinerii migranţi trebuie să fie implicaţi în societate?

Din punctul meu de vedere, trăim într-o lume fără bariere. Internetul şi reţeaua globală este cea care ne apropie şi ne permite astăzi să comunicăm, să participăm, să fim solidari. Migraţia provine din necesitatea oamenilor de a fi mobili, din necesitatea de a duce o viaţă mai bună. Cu toţii ar trebui să susţinem migraţia şi migranţii în mod special şi să trecem peste barierele culturale, lingvistice, de rasă. O lume ideală ar fi cea în care nu există bariere, nu există graniţe, nu există vize, nu există permise de muncă, ci fiecare persoană ar avea dreptul să îşi aleagă liber locul în care doreşte să trăiască, să studieze, să muncească sau să îşi întemeieze o familie. Şi aş merge mai departe; sigur, este datoria noastră să fim deschişi implicării tuturor în societate inclusiv a migranţilor, însă este şi datoria migranţilor să dorească să se implice în societate, să ia responsabilităţi civice şi să participe la viaţa comunităţii.

Sunt încurajaţi în mod mai deosebit tinerii migranţi să se implice în Capitala Europeană a Tineretului?

Absolut. Tinerii migranţi sunt încurajaţi să se implice în Capitala Europeană a Tineretului. Acest titlu

Natalia Ermicioi Federația SHARE

aparţine oraşului, acest titlu ne aparţine nouă tuturor, deci şi migranţilor. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre un titlu european, care dă o dimensiune mai mare decât cea locală. Un titlu care aduce Europa şi aduce întreaga lume în viaţa de zi cu zi de la Cluj-Napoca.

Consideri că titlul de Capitală Europeană a Tineretului reprezintă un motiv şi un context propice ca tinerii migranţi să se implice mai mult în societatea clujeană?

Acest titlu este motivul şi contextul propice pentru tinerii migranţi să se implice în societate şi în viaţa urbei.

Este momentul propice pentru ei şi pentru toţi tinerii să participe la evenimente dedicate lor, să ia parte la deciziile luate pentru ei, spre exemplu prin intermediul bugetării participative, să devină voluntari pentru a susţine evenimentele care urmează să fie organizate. Doresc să folosesc această oportunitate pentru a invita toţi tinerii migranţi să susţină Capitala Europeană a Tineretului Cluj-Napoca 2015 şi să se implice în societatea clujeană.

Mai multe informații pot fi obținute pe site-ul www.europeanyouthcapital.org.

Migrant în România - nr. 24, 2015

5

PROIECT

Syed Zulfiqar Ali Shah Mediator intercultural și Peer advisor

Petra Kadar

COM’ON Cluj-Napoca

Grupul PONT

Cluj-Napoca este Capitala Europeană a Tineretului în anul 2015.

Orașul este cunoscut ca „Matca” pentru migranți, are aerul cel mai curat dintre toate orașele europene și a dobândit titlul de cel mai prietenos oraș european pentru străini. Vă vom prezenta trei proiecte și activități majore, civice și pentru migranți, derulate la Cluj-Napoca, proiecte ce promovează adevărata esență a drepturilor omului în România și în Europa, pornind de la egalitate și justiție. Aceste proiecte reflectă una dintre cele mai frumoase maxime despre umanitate: „Dacă cineva nu este fratele tău în credință, el este fratele tău în Umanitate” [Imam Ali (as)].  Migrant în România Interculturală: Un proiect minunat prin care Institutul Intercultural Timișoara a construit, începând cu anul 2012, o rețea de 29 mediatori sociali interculturali în România, inclusiv în Cluj-Napoca.

Mediatorii interculturali oferă sprijin migranților din România în legătură cu serviciile sociale, medicale și de educație de care aceștia au nevoie, și

6

Migrant în România - nr. 24, 2015

de asemenea oferă informații despre legislația românească. Mediatorii acționează ca o punte între comunitățile lor și instituțiile publice din România.

Proiectul este co-finanţat de Comisia Europeană și implementat de Institutul Intercultural Timișoara în parteneriat cu alte organizații neguvernamentale.  ACCESS: Cetățenie activă: Creșterea participării politice a tinerilor migranți. Proiectul ACCESS își propune să susțină tinerii migranți pentru a deveni cetățeni mai activi din punct de vedere social și politic la nivel local, național și european, și pentru a deveni mai capabili să contribuie la formularea de politici prin participarea la consiliile de tineret locale, activități de lobby, furnizarea de feedback factorilor decizionali și implicare voluntară, cum ar fi comitete de cartier sau asociații. Acest proiect care implică mulți actori interesați este co-finanțat de Comisia Europeană și implementat (de Organizația Internațională pentru Migrație) în cooperare cu organizații de tineret și parteneri instituționali în România, Cehia, Finlanda, Franța și Spania. Proiectul își propune să încurajeze municipalitățile să aibă o abordare mai incluzivă legată de implicarea tinerilor migranți la nivel local, acesta fiind de obicei cel mai accesibil nivel de participare.  COM’ON Cluj-Napoca: Cluj Intercultural Awareness Organisation

(CIAO) împreună cu Grupul PONT, Federația SHARE și municipalitatea Cluj-Napoca au organizat o prezentare a proiectului pentru migranți COM’ON Cluj-Napoca, care a avut loc în 20 ianuarie 2015 la Casa de Cultură din Cluj-Napoca. Francesca Moschitta, Ambasador Cultural pentru Perugia 2019, a prezentat proiectul COM’ON Cluj-Napoca pentru comunitățile de migranți din Cluj. Migranții au discutat și au împărtășit idei legate de acest proiect.

Una dintre persoanele participante, Lara Mahfoud, a vorbit despre a scrie proiecte care să fie de folos umanității și care să genereze pace în inimi, minți și suflete. Asta m-a trimis cu gândul la un vers scris de poetul meu preferat, Rumi: „Transferă frumusețea a ceea ce iubești în ceea ce faci.”

Bugetul Participativ de Tineret ClujNapoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului, o componentă a proiectului COM’ON Cluj-Napoca Până la data de 28 februarie 2015, grupuri de tineri cu vârsta

între 14 și 35 de ani pot solicita până la 4.500 lei pe proiect.

Bugetarea participativă (BP) își propune implicarea cetățenilor într-un proces democratic de deliberare și decizie pentru stabilirea modalității optime de cheltuire a (unei părți a) bugetului public.

Scopul acestui proiect este derularea unui proces de bugetare participativă bazat pe implicarea tinerilor. Pe baza rezultatelor obținute, Municipiul Cluj-Napoca va finanța implementarea unor proiecte în cadrul programului Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului. Proiectul se adresează mai ales grupurilor informale de inițiativă din comunitate.

Originalitatea proiectului constă și în faptul că clasificarea celor mai bune inițiative se realizează prin intermediul unui mecanism de democrație participativă prin care tinerii locuitori clujeni vor putea să voteze ceea ce doresc să vadă înfăptuit în cursul anului 2015 în cadrul programului Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului.

Obiectivul strategic este crearea unui portofoliu de 250 de proiecte propuse de către tineri și adresate comunității locale, inițiative care vor contribui la participarea activă a locuitorilor în viața comunității.

Proiectele se vor derula în spații publice și comunitare și vor asigura

accesul liber fără o barieră financiară (bilet). Bugetul total din care vor fi susținute aceste activități (culturale, educative, sportive, civice etc.) va fi de aproximativ 500.000 lei. „COM’ON Cluj-Napoca” este denumirea aleasă pentru această inițiativă. COM’ON dorește să transmită spiritul acestui proiect, faptul că este un proiect al întregii comunități dar conține și un îndemn des folosit în limba engleză, un fel de HAIDE, care îndeamnă la participare.

Participarea în acest demers este deschisă oricărui grup de inițiativă format din minimum 3 tineri, cu vârsta între 14 și 35 de ani, fără restricții de domiciliu, pregătire/ experiență, sex, etnie, etc. Sunt acceptate doar inițiativele depuse în echipă. O echipă cu același nume și aceiași membri poate propune un număr maxim de 5 inițiative.

ORGANIZATORI Proiectul este coordonat de Grupul PONT, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Municipiului ClujNapoca și Federația SHARE ClujNapoca, și este finanțat de Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European în cadrul Fondului ONG în România, Componenta IMPLICARE, Subcomponenta Participare la luarea

deciziilor și implicare comunitară și cofinanțat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. Prin intermediul acestui program, grupurile informale de tineri vor avea posibilitatea să fie sprijinite și astfel să își pună în practică ideile pentru un Cluj mai bun pentru toți.

COM’ON Cluj-Napoca!

HAIDEȚI să ne transformăm visele în acțiuni și să însuflețim frumoasa noastră casă, Cluj-Napoca!

Date de contact: cc.yourcluj.ro cc@yourcluj.ro www.facebook.com/yourcluj Cluj Intercultural Awareness Organization (CIAO) Migrant în România - nr. 24, 2015

7

INTERVIU

Proiectul „Promovarea şi soluţii eficiente de în societatea Interviu realizat de

Simona Popa

Facilitator local Iași

Interviu cu Raluca Zota, Asistent social în cadrul Centrului de Informare și Suport Comunitar AIDROM Iași Daca ar fi să încercați o scurtă prezentare a organizației pe care o reprezentați şi a activității anterioare, care credeți că ar fi cele mai importante realizări pe care leați avut în domeniul migrației? Îmi desfășor activitatea în cadrul Centrului de Informare și Suport Comunitar AIDRom Iași, centru ce a fost înființat la inițiativa Asociației Ecumenice a Bisericilor din România - AIDRom București la 18 octombrie 2007, cu scopul de a contribui la dezvoltarea durabilă a comunităților rurale și urbane, prin creșterea capacității principalilor actori sociali locali, mai ales a Bisericilor și cultelor religioase, de a colabora, iniția și implementa proiecte de intervenție

8

Migrant în România - nr. 24, 2015

comunitară. Asociația AIDROM este organizația ecumenică a cinci Biserici, fondată în 1991, reprezentativă atât confesional, cât și etnic în România.

AIDRom s-a constituit ca platformă de finanțare, dezvoltare comunitară și dialog interconfesional și interetnic.

Câteva dintre proiectele cele mai reprezentative implementate de noi sunt:  2011-2013 - O persoană informată este o persoană protejată Promovarea bunelor practici printr-o reţea europeană în prevenirea traficului de persoane cu scopul exploatării prin muncă, proiect care are ca scop combaterea traficului de persoane prin muncă forţată prin realizarea unei reţele interdisciplinare instituţii publicesocietate civilă la nivel european şi prin elaborarea unui ghid multilingv privind promovarea bunelor practici în prevenirea traficului de persoane prin muncă forţată, şi identificarea şi asistenţa victimelor acestuia.  2010-2011 - Bisericile din România răspunzând fenomenului migrației – de la emigrare la imigrare - proiect care a avut ca rezultat promovarea unei rețele ecumenice care să se implice în asistarea refugiaților din România prin dezvoltarea de centre de asistare, de integrare în comunități și pe piața muncii, cursuri vocaționale etc.  2009-2010 - Combaterea traficului de persoane în scopul muncii forțate, proiect care a avut ca scop ridicarea gradului de conştientizare asupra noilor forme de exploatare, atât în țările de origine, cât şi în ţările de destinaţie (ţările membre ale UE); creşterea capacităţii instituţiilor statului, a Bisericilor şi a ONG-urilor de a aborda problema traficului în scopul muncii forțate, atât pentru acţiunile preventive, cât şi pentru asistarea victimelor; crearea unei rețele europene în vederea identificării mecanismelor

imaginii RTT integrare a acestora românească“  2005 - Capacity building privind integrarea femeilor refugiate din România, care a avut ca scop urmărirea unor bune practici în asistarea și integrarea femeilor refugiate în România.  2002-2011 - Programul naţional de prevenire și combatere a traficului de persoane: SENS, având ca parteneri organizaţii neguvernamentale (CARITAS - București, Parteneri pentru schimbare, ARCA), organizații specializate în asistenţa și consilierea victimelor traficului de persoane din Europa (ADPARE, La Strada – Europa) instituții ale statului (ANITP).

Ce proiecte adresate RTT aveți acum în derulare?

care duc la traficul pentru muncă forțata; oferirea de sprijin în procesul de incluziune socială a migranţilor români care vor să se întoarcă în ţară.  2007-2008 - Protejarea drepturilor fundamentale ale omului prin măsuri active de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane, finanţat de PHARE, având ca partener ARCA - Forumul Român pentru Refugiați și Migranți. Obiectivul general al proiectului a fost întărirea rolului de advocacy al societăţii civile şi sprijinirea capacităţii autorităţilor de stat în domeniul susţinerii democraţiei, protejării drepturilor omului, accesul la informaţii şi libertatea de exprimare.  2006-2009 - Mai multă informaţie/Mai puţin risc, proiectul a avut ca scop ridicarea gradului de conştientizare în ceea

ce priveşte drepturile omului, drepturile cetăţeneşti, codul muncii, egalitatea de şanse; reintegrarea victimelor discriminării, violenţei, traficului de persoane; incluziunea socială a migranţilor.  2005-2009 - Centre de consiliere privind situaţia femeii pe piaţa muncii, în contextul unei Europe lărgite, unde ne-au fost parteneri Asociația Specialiștilor în Resurse Umane - AUR, Asociația Lucrătorilor Textiliști – Iași.

Proiectul a avut ca scop prevenirea muncii la negru, a migraţiei ilegale.  2006 - Fenomenul Migrației din perspectiva Bisericilor din România, care a avut ca scop instruirea preoților referitor la fenomenul migrației și rolul pe care bisericile din diaspora trebuie să îl joace în special în consilierea cetățenilor români.

Din august 2012 și până în iunie 2015 se derulează proiectul Promovarea imaginii RTT şi soluţii eficiente de integrare a acestora în societatea românească, proiect finanțat din Fondul European de Integrare a resortisanţilor ţărilor terţe (RTT), Programul anual 2012.

Cine sunt protagoniştii acestui proiect şi cui se adresează în mod direct proiectul?

Coordonatorul acestui proiect este ARCA - Forumul Român pentru Refugiați și Migranți, iar partener este Asociația AIDRom - Asociația Ecumenică a Bisericilor din România.

Proiectul se derulează în București, Timișoara și Iași, în cadrul următoarelor centre de consiliere: - București – la sediul ARCA - str. Austrului, nr.23, ap. 1.

- Timișoara – la sediul Centrului de Consiliere a Persoanelor în Situație de Risc AIDRom - Str. Gheorghe Șincai, Nr. 9.

- Iași – la sediul Centrului de

Informare și Suport Comunitar AIDRom – str. Octav Botez, nr. 4.

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt cetățeni străini proveniți din țări aflate în afara Uniunii Europene, în special persoane aflate în situație de risc sau așa numiții RTT , prescurtare de la termenii „resortisanți ai țărilor terțe”.

Ce vă propuneți ca şi obiective prin derularea acestui proiect şi ce activități întreprindeți pentru a atinge obiectivele proiectului?

Obiectivele principale ale proiectului sunt îmbunătățirea imaginii RTT în România prin intermediul unei ample campanii media și sensibilizarea societății civile cu privire la grupul nostru țintă, și oferirea de asistență materială, consiliere și asistență juridică și socială gratuită acestei categorii de persoane. Activitățile proiectului presupun acordarea de consiliere socială și juridică privind integrarea în România a RTT, mediere și intermediere în vederea accesului pe piața muncii, sprijin material pentru a asigura costurile de reîntregire familială, chirie timp de 6 luni și servicii medicale, înscrierea la cursuri gratuite de limba română și acomodare culturală și organizarea în fiecare dintre cele 3 localități a câte unui seminar pe tema accesului RTT pe piața muncii în România. Toate aceste activități se desfășoară și la Iași în cadrul Centrului de Informare și Suport Comunitar AIDRom , unde sunt angajați un asistent social și un lector de limba română.

In plus, atât la Iași, cât și la Timișoara se desfășoară activități de acomodare și orientare culturală cu beneficiarii înregistrați pe proiect, ce constau în sesiuni de informare cu privire la cultura, tradițiile și obiceiurile la români, desfășurate atât Migrant în România - nr. 24, 2015

9

INTERVIU

PROIECT

Caravana medicală, un proiect al inimilor

în cadrul centrelor de informare, cât și în afara acestora (picnicuri, vizite la muzeu, concerte, spectacole etc.).

La București este înființat Clubul Migranților care pune la dispoziția RTT o varietate de activități, de la orientare culturală la activități artistice, workshopuri urmând a fi organizate o dată pe săptămână, în weekend, la sediul ARCA.

Cât de receptivi sau reticenți sunt cei cu care veniți în contact în cadrul proiectului?

Migranții apreciază foarte mult existența acestui gen de proiecte și conștientizează utilitatea lor. Sunt foarte satisfăcuți în primul rând de cursurile gratuite de limba română, deoarece majoritatea se confruntă cu o cunoaștere deficitară a limbii, ceea ce le îngreunează accesarea unui loc de muncă, a unor cursuri sau simpla socializare. În ceea ce privește asistența financiară acordată prin proiect, prin aceasta RTT au simțit un real sprijin mulat pe nevoile și problemele cu care se confruntă.

Interesul nostru este de a-i integra cât mai bine în comunitatea românească.

Reticență se simte în schimb din partea reprezentanților instituțiilor publice. Atunci când te adresezi pentru medierea unei probleme cu care se confruntă un cetățean străin, aceștia dau dovadă de dezinformare cu privire la cunoașterea drepturilor RTT conform legii. De obicei te izbești de un refuz sau de vizitarea mai multor birouri pentru a afla un răspuns. În plus, printre funcționarii publici (aici mă refer mai mult la instituțiile din Iași) există un număr considerabil de persoane care nu au cunoștințe de limba engleză pentru a facilita comunicarea cu un cetățean străin.

Dacă vi s-ar cere să numiți principalele probleme întâmpinate de-a lungul carierei în domeniu, care credeți că ar fi cele mai notabile dintre acestea, cu câte din ele vă confruntați şi în prezent şi care credeți că ar fi posibilele rezolvări?

O problemă cu care ne confruntăm cu toții, atât români, cât si străini este birocrația. Mulți RTT au apelat la noi pentru a-i ajuta să înțeleagă

10 Migrant în România - nr. 24, 2015

anumite proceduri, ce trebuie făcut pentru a obține un act, la ce instituție trebuie sa se adreseze și ce acte au nevoie. De exemplu, în Iași, pentru plata asigurării de sănătate pentru un cetățean străin fără venituri vor trebui făcute 4 drumuri: pentru început te adresezi Casei de Asigurări de Sănătate a Județului Iași unde ți se va transmite suma de plata (aici va trebui să iei un număr de ordine și să îți aștepți rândul); apoi te deplasezi la Administrația Financiară, unde vei lua o foaie de vărsământ cu care vei merge într-o altă clădire (ce aparține tot de Administrația Financiară Iași) pentru a plăti la casierie; cu chitanța și o copie după permisul de ședere te întorci la Casa de Asigurări de Sănătate, iar dacă ai noroc să mai găsești bonuri de ordine, ai acces la un birou de evidență contribuabili unde ți se eliberează adeverința de asigurat. Toată această procedură poate dura și două zile, dacă este o perioadă mai aglomerată.

O altă problemă este angajarea în muncă a străinilor din țări terțe. Mulți angajatori nu sunt informați cu privire la drepturile străinilor deținători de permis de ședere temporară ca membru de familie al unui cetățean român. În temeiul art. 5, lit. g) din OUG 56/2007 privind încadrarea în muncă a străinilor în România, străinii membri de familie ai cetățenilor români sunt exceptați de la obținerea autorizației de muncă.

Astfel, atât angajatul, cât și angajatorul este scutit de procedura foarte greoaie și costisitoare de a obține autorizație de muncă înainte de a primi/a oferi un job unui cetățean străin.

Avem în proiect cetățeni ai statelor aflate în conflict, cum este Siria, unde accesul este restricționat, care nu au documentele necesare pentru a dovedi că dețin o anumită calificare. Iar cei ce dețin diplomele vor trebui să urmeze procedura de recunoaștere a acestora, procedură de durată și care implică costuri mari.

Am întâlnit cetățeni străini cu familie în România, care locuiesc cu chirie, nu au venituri, au 1, 2 chiar și 8 copii, și conform anchetei sociale se încadrau în condițiile de acordare a asistenței financiare pentru plata chiriei timp de 6 luni, conform proiectului.

Problema des întâmpinată este că nu dețin contract de închiriere înregistrat la Administrația Financiară, iar proprietarii sunt foarte reticenți la propunerea de a încheia acest demers legal. Fără acest document ce certifică plata lunară a chiriei și perioada de închiriere nu putem justifica asistența acordată. Astfel, căutăm să îi ajutăm prin consiliere, mediere, găsire a unui loc de munca, intermediere cu alte asociații, organizații, instituții care să îi ajute financiar.

Am exemplificat doar o parte din problemele întâlnite în activitatea desfășurată cu migranții. Problemele sunt mai multe, specifice fiecărui caz în parte. La multe din ele am găsit soluții, chiar dacă pentru unele a durat chiar și 6 luni sau 1 an. Când e vorba de schimbarea mentalității oamenilor și de informarea acestora cu privire la drepturile RTT în România, aceasta este o muncă de durată și consider că roadele abia încep să apară.

Clubul Româno-Arab de Cultură și Presă desfășoară numeroase proiecte și activități care au ca scop promovarea comunicării interculturale și construirea unor spații de dialog între persoane care împărtășesc valorile umane universale ale iubirii și respectului reciproc.

Deseori auzim că nu mai avem nimic de făcut pentru a ne îmbunătăţi viaţa, că birocraţia şi corupţia ne-au blocat, ne-au încolţit... Astfel ajung unii să îşi piardă credinţa, însă credinţa se află la baza voinţei noastre, prin care ne putem afirma şi ne putem urmări dorinţele în viaţă, dorinţa de a fi productiv, dorinţa de a ajunge medic, jurnalist, istoric, artist, arhitect... sau poate doar dorinţa de a fi om cu alţii.

O vorbă spune că ignoranţa nu are nevoie de certificat, însă educaţia are nevoie de efort continuu şi certificări peste certificări, astfel încât drumul educaţiei şi culturii este cel mai greu dintre toate şi durează o viaţă întreagă.

Totuși, găsesc că trebuie să nu ne speriem ci să ne amintim două proverbe chinezeşti: „Mersul de o mie de mile începe cu un singur pas”, iar „decât să ne plângem de întuneric, mai bine aprindem o lumânare”. Nu trebuie să uităm că schimbarea este întotdeauna posibilă şi că aceasta este un factor intern. Banii pe care îi câştigăm nu trebuie să ne ghideze viaţa, ei sunt doar un mijloc prin care noi ne câştigăm existenţa şi nu trebuie să devină un scop în sine. Faptele bune pe care le facem spre binele acestei lumi în care trăim rămân însă o amintire şi o urmă a sufletului nostru peste generaţii.

Faptele realizate de noi în această lume ne aduc o stare supremă de fericire sau nimicesc scânteia de dumnezeire

Ahmed Jaber

Mediator intercultural

dobândită de noi la naştere. Astfel, pentru păstrarea sau reîntoarcerea acelei scântei, pentru simţirea chiar şi pentru o clipă a sentimentului pur de fericire, schimbă lumea prin propria ta schimbare, dăruieşte celor care sunt la nevoie şi nu spune, altora sau ţie, că nu se poate. Suma faptelor noastre este cea care ne defineşte ca oameni. În unele zile simţi că ai putea face orice dacă doar doreşti, când simţi o intensitate a energiilor cosmice care ţi se adună în suflet, când simţi că merită să trăieşti pentru cei care cred că nu mai au pentru ce să trăiască, pentru cei părăsiţi, pentru cei uitaţi, pentru cei care au nevoie de alţi oameni. Într-una din astfel de zile s-a relevat și proiectul „Împreună pentru sănătatea rurală”, derulat în 2014 în parteneriat de Asociaţia pentru Prevenirea şi Combaterea Cancerului.

Tineri, doctori în devenire, studenți și rezidenți, fac voluntariat cu „Caravana medicală” în sate din diverse județe ale țării, deschid porţile propriilor inimi, atenţi la bătăile inimilor celorlalţi, la inflexiunile vocii celui ascultat, alinând durerea bătrânilor, copiilor, mamelor şi oricui

are o suferinţă. Ajutorul lor este atât de preţuit, efortul lor este atât de admirat, iar transformarea lor în viitori doctori cu experienţă, umanizaţi şi îmbogăţiţi cu har de actul medical, este deplină. În sine, actul medical este mai valoros atunci când îl oferi celui care are o suferinţă care nu se aşteaptă să-i fie alinată. Aceasta este nobleţea, măreţia, vrednicia de a fi mai presus de cele omeneşti, atunci când meseria devine un dar pe care la rândul tău tu îl dăruieşti.

Andrei, medic rezident, participant la „Caravana medicală”, ne transmite următoarele gânduri ale sale: „Ca reacție la toate nedreptățile petrecute în lumea aceasta am ales medicina, deoarece știu că suntem doar nişte furnici pe un grăunte de pământ care pluteşte în spaţiu și (…) am vrut să învăţ să vorbesc cu un om care are nevoie de ajutor, să-l înţeleg. (…) Omul nu se poate schimba fără suferinţă, fiindcă el este şi marmura şi sculptorul.

Dacă doreşti o schimbare, nu alege calea uşoară, depăşeşte-ţi limitele, fă ceva ce nu ai face în mod normal, ceva constructiv, ceva nou, ceva bun, iar poate într-o zi, când vom avea o ţară privită cu admiraţie în toată Europa, te vei putea uita în urmă şi vei putea spune Și eu am făcut parte din asta!”

„Aceasta este medicina adevărată pentru care facem facultatea, locul în care energia se foloseşte gândindu-te la ce ar fi mai bine de făcut pentru pacient şi nu la proceduri de urmat şi formulare de completat.“ Antoce Andrei, medic rezident, anul I, Cardiologie.

Migrant în România - nr. 24, 2015

11

INTERVIU

Yildirim Nazli:

Yildirim Nazli este o femeie frumoasă, fină, delicată ca florile de portocal din Turcia, țară de unde a plecat în anul 2003 pentru a-și trăi viața în România, alături de soț și de cei doi copii născuți în țara de adopție. Gospodină perfectă, Nazli gătește extraordinar de bine bucate tradiționale din ambele țări și își confecționează singură fuste, pantaloni și alte produse vestimentare, pe care le poartă cu plăcere. Prietenii o admiră pentru puterea de a-și fi crescut copiii singură, fără sprijinul nimănui, departe de țara natală și rude, fără a ști limba română pentru o perioadă îndelungată de timp, dar având întotdeauna o casă strălucind de curățenie, bucate proaspăt gătite și prăjituri delicioase pentru prieteni. Și mai presus de toate, o devoțiune pentru copii și familie pe care cu greu o mai întâlnești în aceste timpuri decăzute.

De când trăiți în România și cum ați ajuns aici?

Am venit în România în anul 2003, când m-am căsătorit. Pe soțul meu îl cheamă Ilhan și amândoi suntem turci, dar el a trăit în România de când avea 18 ani și este „mai român ca românii”, îmi spune zâmbind, Nazli. Rudele lui și ale mele se cunoșteau și au decis să ne facă cunoștință. Iar eu am vrut să-l cunosc. Apoi, lucrurile au mers firesc și ne-am căsătorit. Soțul lucra în România și ne-am mutat în Constanța, cu chirie.

Cum vă petreceți o zi obișnuită? Care este programul dumneavoastră zilnic?

Dimineața las copiii la școală apoi vin acasă, pregătesc prânzul, merg cu copiii la activități extrașcolare, apoi seara vine soțul și luăm cina, pe care o pregătesc. Viața mea e familia mea.

Am văzut că aveți doi copii superbi și cuminți. Știu limba turcă? Obișnuiți să vorbiți limba dumneavoastră maternă în casă?

12 Migrant în România - nr. 24, 2015

„Dacă aș deschide un restaurant, aș prepara mâncare și prăjituri de casă turcești“ fabrică de textile din Turcia, 10 ani de zile. În fiecare week-end stăteam și o urmăream pe mama cum făcea prăjituri dar nu puneam mâna să fac. După căsătorie, am învățat să gătesc, puțin de la soacră, puțin de la mama. Și cred că mi-am amintit de tot ceea ce văzusem acasă în domeniul culinar.

Ce mâncare românească tradițională vă place cel mai mult?

Da, am o fată de 10 ani și un băiat de 7 ani. Sunt elevi în clasa a IV-a și în clasa I. Amândoi învață foarte bine și nu am avut niciodată probleme la școală.

Fetița face cursuri de vioară iar băiețelul merge la chitară și la fotbal. Copiii înțeleg limba turcă și o vorbesc cu accent de străini. O exersează numai când merg în Turcia la bunici, în vacanță. Viața lor este în România, unde au prieteni, colegi.

Iar limba română o vorbesc perfect.

Sunteți o gospodină extraordinară și o mamă care nu precupețește nici un efort pentru copiii săi. Cât de importantă este educația copiilor dumneavoastră?

Foarte importantă. Eu am făcut doar șapte clase în Turcia. Locuiam la sat și trebuia să merg 17 kilometri până la școală, în oraș. Circulau doar două mașini pe zi atunci și era greu. Părinții nu au avut bani să mă sprijine să continui școala…

Pentru copiii mei totul va fi diferit.

Unde v-ați născut?

M-am născut la Adana, lângă marea

Mediterană, o mare turcoaz, cu nisip auriu și apa curata ca lacrima. Iubesc marea, iubesc natura. La mine în Turcia erau plantați mulți portocali în fața casei și miroseau superb florile de portocal. Aici, la Constanța, când deschid geamul miroase a flori de tei și când ies pe balcon văd Marea Neagră, diferită dar cu farmecul ei aparte.

Știu că vă place să gătiți și că sunteți o bucătăreasă grozavă, fiindcă ați participat la un eveniment gastronomic organizat de Centrul pentru Resurse Civice, la restaurantul Captain Baba, unde ați pregătit niște delicatese extraordinare.

Există asemănări între bucătăria românească și cea turcească?

Da, sigur… Sunt vestitele sarmale care înseamnă în limba turcă „înfășurare”, ghiveciurile sunt la fel, musacaua se prepară la fel. De fapt, aceste bucate sunt din bucătăria turcească.

Unde ați învățat să gătiți?

Cred că am învățat mai mult privind. Înainte de a mă mărita, am lucrat într-o

Îmi plac mult ciorbele, restul nu mă prea încântă deoarece folosesc carne de porc. Iar mâncărurile de pui sunt la fel cu cele din bucătăria turcească.

V-ați gândit să vă deschideți o mică afacere, un restaurant sau o cofetărie, ori să preparați prăjituri la comandă, dat știind faptul că dulciurile turcești sunt foarte apreciate?

M-am gândit dar a rămas un vis, deoarece finanțarea unei afaceri presupune un capital destul de mare. Fac cu plăcere dulciuri pentru prietenii mei români și turci. Dacă vreodată mi-aș permite să deschid un restaurant, aș prepara mâncare și prăjituri de casă turcești.

Cum vă petreceți timpul liber?

Timpul meu liber, în proporție de 80% este ocupat cu programul copiilor, iar la sfârșit de săptămână, uneori cu prietenii sau în familie.

V-ați făcut prietene de când trăiți în țară? Despre ce discutați când sunteți împreună?

Am prieteni români și turci… Ne întâlnim la noi sau la ei, vara ieșim la

picnic sau în aer liber. De zece ani de zile, prietenele mele cel mai bune sunt Andreea și Mioara. Ele două sunt ca și surorile mele. Cu Andreea locuiam în același bloc, scările fiind poziționate față în față, astfel încât balcoanele erau extrem de apropiate.

Când ieșeam în balcon, ne făceam cu mâna și așa ne-am împrietenit. Preocuparea noastră comună este creșterea copiilor.

Ce locuri din România ați vizitat?

Acum trei ani am fost cu copiii într-o excursie organizată de școală, pe Valea Prahovei. La Peleș, natura este foarte frumoasă, culorile vara sunt extraordinare… Mi-au rămas întipărite pe retină imaginea peisajului și a castelului.

Mi-a plăcut și castelul Bran. În rest, am stat câteva luni în București, un oraș frumos dar prea agitat pentru mine. La Constanța îmi place natura și mai ales marea, care-i atât de aproape de mine.

Știu că ați făcut un curs de limba română. A fost dificil pentru dumneavoastră? Ați găsit cuvinte comune ambelor limbi, română și turcă? Îmi puteți spune câteva?

Este grea gramatica… Mai am de învățat mult din limba română. Cuvintele comune sunt multe. Amintesc doar câteva: tavan, divan, sarma, cazan, lampă, papuci…

Ce sfat i-ați da unui migrant care ajunge în țară?

După ce vor cunoaște oameni și vor începe să cunoască limba atunci este ușor să trăiască în România și este un loc liniștit pentru a crește și educa copiii, cu multe oportunități.

de Isabela Ștefan Centrul pentru Resurse Civice Constanța

Există ceva în România care vă displace?

Da. Frigul! În Turcia este cald, cald. Eu am fost obișnuită cu căldura și când am venit în România am avut un șoc. Aici am văzut prima dată în viață zăpadă și am prins -20o C. Mi-a plăcut foarte mult zăpada, însă după ce am început să merg pe gheață și am căzut o dată destul de rău, nu mi-a mai plăcut așa de mult. În concluzie… Gerul!

Reporter: Care sunt sentimentele dumneavoastră pentru România? Îmi place în Romania, atmosfera liniștită, oameni sociabili. De aceea trăiesc și cresc copiii aici.

La pagina 30 puteți găsi o rețetă propusă de Yildirim Nazli: Karni Yarik.

Migrant în România - nr. 24, 2015

13

REPERE

Dileme etice ale mediatorilor interculturali Călin Rus

Director Institutul Intercultural Timişoara

Activitatea de mediator intercultural în vederea sprijinirii integrării migranților este o activitate complexă, ce presupune relații cu membrii comunității, cu reprezentanți ai unor instituții publice și cu reprezentanți ai societății civile. Uneori, în această activitate apar presiuni și cerințe contradictorii asupra mediatorului și situații în care este dificil de luat o decizie. Modul în care ar trebui să acționeze mediatorii interculturali în astfel de situații este definit în codul etic prezentat și discutat la cursurile de formare dar uneori în practică aceste prevederi nu sunt ușor de aplicat. Discutăm în continuare câteva dintre tipurile de dileme cărora mediatorii trebuie să le găsească răspunsuri.

1. De partea cui ești?

Prin definiție, un mediator se presupune că este neutru sau imparțial, că ajută părțile să găsească soluții la probleme și să comunice mai bine.

Este ușor de înțeles însă că membrii comunității de migranți văd deseori mediatorul ca un aliat influent ca pe „un frate” care îi înțelege și este

14 Migrant în România - nr. 24, 2015

Se aplică principiul confidențialității?

S-ar putea spune că răspunsul depinde de tipul de ilegalitate: dacă i-a expirat cuiva viza, face evaziune fiscală, sau are un comportament violent față de alți membrii ai comunității, nu este același lucru.

Dacă mediatorul nu respectă cu strictețe principiul confidențialității, cu siguranță va pierde încrederea membrilor comunității și va perceput de aceștia ca fiind un agent al autorităților.

Pe de altă parte, datoria de cetățean este de a semnala orice încălcare a legii instituțiilor abilitate să ia măsuri. normal să-i ajute. De asemenea, în mod absolut firesc, mediatorii interculturali acționează în această calitate tocmai pentru a-i ajuta pe membrii comunității care au nevoie de sprijin.

Să recunoaștem așadar că mediatorii interculturali nu pot fi neutri, că nu le poate fi indiferent rezultatul la care se ajunge și că au chiar misiunea de a susține membrii comunităților de migranți în accesul la drepturi. Având în vedere faptul că relația dintre migranți și restul societății nu este una echilibrată, „de la egal la egal”, susținerea oferită de mediatori este esențială pentru un dialog corect. Pentru a fi eficace în postura de mediatori ei nu pot însă deveni avocați ai migranților și nu este bine să „le rezolve problemele” permanent, menținându-i într-o stare de dependență, ci este necesar să-i susțină pentru a putea interacționa cu autoritățile și a participa la viața publică la fel ca ceilalți cetățeni.

2. Să nu vorbim despre asta Există uneori tentația implicării mediatorilor exclusiv în activități

cu conotație pozitivă, de exemplu acțiuni de promovare a țărilor și culturilor de origine, acțiuni culturale, susținerea accesului la cursuri de limba română sau la cursuri vocaționale, participarea la evenimente publice și evidențierea bunelor relații între comunitatea din care provin și societatea majoritară. Toate aceste demersuri sunt foarte importante și utile și este normal să rămână în portofoliul de activități al mediatorilor.

Este însă la fel de important să nu se evite subiectele mai sensibile, controversate sau dificile. Și acestora trebuie să le acorde mediatorii atenția cuvenită, respectând însă postura de mediator, cu focalizare pe o abordare constructivă și pe găsirea de soluții acceptabile pentru toate părțile.

3. Prietenul meu, infractorul O situație greu de gestionat este cea în care mediatorul află că o persoană care îi solicită sprijinul, poate chiar un cunoscut sau un apropiat, se află într-o situație de ilegalitate sau are un comportament ce contravine legii. Cum procedează mediatorul în acest caz?

Codul etic susține confidențialitatea, cu unica excepție a cazurilor în care există o amenințare iminentă la adresa altor persoane. În astfel de cazuri se impune încălcarea confidențialității pentru protejarea celor vizați. Pe de altă parte, rămâne responsabilitatea mediatorului de a promova respectarea legalității, inclusiv prin exprimarea clară a dezaprobării față de comportamentele situate în afara legii și prin semnalarea riscurilor la care se expun cei ce încalcă legea.

4. Tradiții și drepturi Există situații în care practici și tradiții ale comunității presupun încălcarea unui principiu fundamental într-o societate democratică: cel al egalității în drepturi. De exemplu, opiniile bărbaților, ale persoanelor mai în vârstă, sau ale celor bogați pot fi considerate mai importante decât ale femeilor, ale tinerilor, respectiv ale celor săraci.

Codul etic prevede că mediatorii au datoria să respecte tradițiile, dar cu condiția ca acestea să nu contravină principiilor drepturilor omului și

democrației. Nu este însă ușoară exprimarea dezacordului față de practicile nedemocratice atunci când la nivelul comunității există un consens acceptat de toți, inclusiv de cei aflați pe o poziție defavorizată. A respecta principiul egalității nu înseamnă a respecta mai puțin pe cei cărora tradiția le oferă o poziție superioară ci înseamnă tratarea cu același respect a tuturor.

Exemplul personal, atitudinea și modul în care interacționează mediatorul cu membrii comunității poate reprezenta un model și va influența treptat comunitatea. Astfel, dacă în contextul unor evenimente sau întâlniri publice mediatorul este atent să acorde în mod echilibrat cuvântul unor persoane de diferite categorii, femei și bărbați în egală măsură, treptat, acest comportament va fi perceput ca normal și va fi acceptat de membrii comunității. Un proces de schimbare în sensul respectării egalității în drepturi poate fi bazat și pe identificarea unor persoane influente din comunitate care să susțină demersul. În unele cazuri este important ca schimbarea să aibă loc treptat, pentru a evita reacțiile defensive sau chiar considerarea mediatorului ca o amenințare pentru identitatea culturală a comunității.

Un argument util de menționat este legat de faptul că în urmă cu doar câteva decenii nici în societatea românească ideea egalității în drepturi nu era larg acceptată iar acceptarea nu a dus la o pierdere a identității și a tradițiilor ci doar la evoluția acestora.

5. Hai să facem o excepție!

Unii mediatori au fost solicitați să intervină în cazul unor persoane cu o situație complexă, neluată în calcul de cadrul legislativ actual. Astfel de situații pot implica de exemplu

persoane provenite din zone de conflict, aflate în imposibilitatea de a se întoarce acolo pentru a solicita și aduce documente necesare în România.

Apare astfel o contradicție între nevoile și drepturile acestor persoane, pe de o parte, și cerința de a respecta legea și procedurile prevăzute, pe de altă parte.

Principiile statului de drept spun clar că toți cetățenii și instituțiile au obligația să respecte legea. Un sistem democratic nu poate funcționa pe baza unor decizii arbitrare, permițând exceptarea unor persoane de la îndeplinirea anumitor cerințe.

Există însă mecanisme ce permit modificarea cadrului legislativ pentru a lua în considerare eventuale situații neanticipate inițial, tot așa cum există mecanisme prin care cetățenii și organizațiile societății civile pot contribui în mod activ la elaborarea sau modificarea politicilor publice.

Așadar, dacă realitatea o impune, legislația trebuie ajustată, iar mediatorii interculturali au datoria de a semnala situațiile de acest tip, atât pentru soluționarea cazurilor punctuale cu care se confruntă, cât și pentru a asigura o soluționare convenabilă în cazuri similare ce pot apărea în viitor.

Mediatorii pot fi sprijiniți în gestionarea unor astfel de situații delicate dacă cei cu care lucrează înțeleg dilemele cu care se confruntă dar și prin schimbul de experiențe de acest tip cu alți colegi. Seminariile naționale organizate anual în cadrul proiectului „Migant în România Interculturală”, dar și întâlnirile regulate ale echipelor locale de mediatori oferă un cadru adecvat pentru analiza și discutarea unor astfel de cazuri.

Migrant în România - nr. 24, 2015

15

PROIECT

Timişoara prin ochii tăi O perspectivă a migranţilor asupra oraşului De

Alessia Carnevale Elisabetta Melis Meeryl Nozet

Coperta acestui număr al revistei Migrant în România nu este doar o copertă.

Este un premiu… Mai precis, este premiul întâi acordat câştigătorului expoziţiei şi concursului de fotografie Timişoara prin ochii mei! Aceasta a fost ultima etapă a unui proiect mai amplu intitulat „Timişoara prin ochii tăi!”, adresat migranţilor din România. Proiectul a fost conceput şi organizat de Alessia (Italia), Elisabetta (Italia) şi Meeryl (Franţa), noi însene migrante în acest moment în România în timp ce facem un stagiu la Institutul Intercultural Timişoara, care a promovat proiectul în colaborare cu AIDRom Timişoara şi asociaţia Youth Spirit.

De-a lungul secolelor, istoria regiunii a făcut ca oraşul Timişoara să fie cunoscut ca oraş multicultural. În prezent, multiculturalismul oraşului se confruntă cu o nouă provocare. Într-adevăr, odată cu aderarea României la UE, oraşul, ca de altfel întreaga ţară, a devenit o destinaţie pentru mulţi noi migranţi nu doar din ţările vecine, ci şi din multe alte părţi ale lumii. În acelaşi timp, românii au fost şi încă sunt ei înşişi un popor de migranţi. De aceea, această ţară oferă un teren deosebit de fertil pentru o abordare pozitivă şi creativă a problematicii migraţiei şi interculturalităţii.

Cu toate acestea, de multe ori pentru migranţi încă e greu să aibă o voce şi să se implice pe deplin în viaţa publică locală.

Obiectivul proiectului îşi are originea în dorinţa de a aduna diferite perspective „străine” asupra oraşului Timişoara, de a oferi localnicilor posibilitatea de a-şi vedea propriul oraş prin ochii migranţilor. În acelaşi timp, scopul proiectului este de a crea un spaţiu activ unde tinerii

16 Migrant în România - nr. 24, 2015

migranţi să poată să stabilească legături cu colegii lor timişoreni şi cu societatea civilă. Tinerii migranţi au fost invitaţi să-şi împărtăşească propria viziune asupra oraşului, să-şi exprime părerile în ceea ce priveşte viaţa în acest oraş, să identifice ce anume li se pare caracteristic, interesant, problematic, controversat sau ciudat în ceea ce priveşte cultura, societatea şi stilul de viaţă româneşti.

Ne-am gândit că modalitatea cea mai directă şi eficace de a pune acest lucru în practică este prin intermediul imaginilor.

De acea, prima etapă a proiectului a fost organizarea unui atelier de fotografie.

Atelierul a avut loc în 19 noiembrie 2014 la Casa Tineretului. Datorită intervenţiei fotografului George Bufan, participanţii au învăţat elemente de bază ale istoriei şi tehnicilor fotografice. Abilităţile dobândite în timpul atelierului au fost puse în practică în cea de-a doua etapă a proiectului: participanţii au fost invitaţi să iasă în stradă şi să capteze acele imagini ale oraşului care li se par în mod deosebit fascinante.

La sfârşitul acestei etape au fost colectate 12 fotografii. Expoziția a fost găzduită de Pasha Cafe, sediul Centrului Multicultural Timişoara, pe 3 decembrie, odată cu întâlnirea mediatorilor interculturali locali. Evenimentul a fost un prilej pentru participanți de a întâlni mediatorii locali, care la rândul lor au fost invitaţi să observe perspectivele migranților și în cele din urmă să voteze pentru poza lor favorită. În continuare vom prezenta protagoniştii acestui proiect: migranţii care au făcut acest eveniment posibil prin implicarea şi fotografiile lor.

Mai întâi, câştigătorul concursului:

Ferdinando, un tânăr italian care studiază economia în Napoli şi îşi împarte viaţa între România şi Italia, deoarece aici şi-a găsit dragostea! Fotografia sa a captat atenţia publicului pentru originalitatea sa şi probabil şi datorită descrierii autorului: „Tramvaiul numărul 4 sau tramvaiul timpului.” Deşi au trecut aproape 25 de ani de la Revoluţia din 1989, Timişoara nu s-a schimbat. Am ales această fotografie deoarece, după părerea mea, tramvaiul reprezintă timpul care este atemporal, deoarece, în ciuda timpului care a trecut, acest oraş şi-a păstrat farmecul, frumuseţea, cu clădirile şi arhitectura sa minunată care ne transportă într-un basm.

Fotografia de pe locul doi a fost făcută de Emmanuel, 21 de ani, din Nigeria. Emmanuel trăieşte în Timişoara de trei ani şi este student la Medicină.

Fotografia sa este o schiţă a oraşului pe timp de noapte. El a scris: Am ales să captez frumuseţea Timişoarei pe timp de noapte datorită felului în care luminile pun oraşul în valoare. Era o noapte rece şi liniştită.

Am vrut o imagine a canalului deoarece acesta trece prin oraş ca o parte integrantă a sa, fiind probabil cea mai mare parte individuală a Timişoarei. Deşi nu am vrut să pun Catedrala în centru, a trebuit inclusă deoarece aceasta are o semnificaţie aparte, fiind unul dintre cele mai celebre repere ale oraşului.

Printre fotografi se numără şi o soră şi un frate, Fareshta şi Nasir, de 17 şi 22 de ani. Aceştia au venit în Timişoara din Afghanistan ca solicitanţi de azil cu câteva luni în urmă, iar în viitor îşi doresc să meargă la şcoală.

Ahmad, 27 de ani, este un tânăr refugiat din Siria şi este în Timişoara de un an. El a mărturisit că a ales acest loc din motive sentimentale!

Hussein are 29 de ani şi a venit din Cairo. Este în Timişoara de 10 luni. Fotografia sa redă o alee din unul din multele parcuri ale oraşului: În ţara mea, şi mai ales în oraşul meu, rar vezi verdeaţă. Aşa că, atunci când am venit la Timişoara, unde peste tot e verde, această culoare m-a captivat şi de aceea am făcut această poză!

Fernand, 23 de ani, este din Camerun.

Acum locuieşte în Timişoara de 5 luni şi speră ca în curând să-şi reia cariera de fotbalist profesionist. Pentru concurs a ales să capteze Statuia Sfânta Maria şi Sfântul Ioan Nepomuk din Piaţa Libertăţii deoarece „ne aminteşte de istoria unui oraş aşa de frumos ca Timişoara şi a unei ţări aşa de frumoase ca România.”

Celelalte fotografii au fost făcute de Carolina Stamboliu, 19 ani, studentă din Republica Moldova, Adetoye, din Nigeria, student la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, Irene, tot din Nigeria, Snezana, din Serbia, care acum lucrează în Timişoara şi Waleed, 27 de ani, student palestinian la Stomatologie.

Sperăm ca acest proiect să reprezinte o mică contribuţie care să-i ajute pe tinerii migranţi să formeze legături noi şi solide cu realităţile locale, să-şi îmbunătăţească viaţa socială şi, de ce nu, să-şi dezvolte abilităţile artistice! De aceea fotografiile sunt expuse pe pereţii biroului AIDRom, un punct de ajutor şi întâlnire pentru mulţi migranţi care ajung în oraş, cu speranţa că acestea vor fi o inspiraţie pentru noii veniţi.

Migrant în România - nr. 24, 2015

17

TINERET

Totul se întâmplă cu un motiv „Continuăm seria de materiale dedicate tinerilor migranți talentați cu prezentarea Oanei, o tânără care se construiește pe sine la confluența a două culturi.”

„Totul se întâmplă cu un motiv”, este fraza pe care o repet mereu în gând de fiecare dată când se întâmplă ceva, de fiecare dată când prind un tramvai sau îl pierd, când dau de cineva sau când nu reușesc să mă întâlnesc cu cineva, de fiecare dată când reușesc și de fiecare dată când eșuez. Până la urmă orice eșec este un pas înainte în drumul oricui spre succes.

Mă numesc Wala’a Jouma’h, sau mai simplu Oana , iar drumul meu spre succes a pornit deja de când m-am născut, la fel ca al oricărei alte persoane. Sunt născută la Timișoara din ambii părinți sirieni. Copilărind aici și crescând, am învățat trei limbi deodată, româna vorbind cu prietenii și vecinii mei, engleza la școala, limba care mi-a plăcut dintotdeauna, și araba în familie, fiind limba mea natală.

Copilăria mea petrecută în România a fost una plină de bucurie și distracție. Am vizitat foarte multe orașe din România și foarte multe locuri frumoase cu râuri, cascade, munți și cele mai faine peisaje. Asta îmi aducea aminte de multe ori de Siria, unde mă duceam în fiecare vacanță, până

18 Migrant în România - nr. 24, 2015

Rima Tayara

mediator intercultural

limba română, fac parte dintr-o echipă de realizatori la Radio Timișoara, și mai fac parte și din Youth Academy, o organizație de voluntariat pentru workshop-uri de dezvoltare personală pentru tineri, în care voi organiza și voi ține chiar eu workshop-uri pentru copii. Întotdeauna am vrut să fac parte dintr-o societate, să contribui la ceva, să fac ceva! Și asta începe să se întâmple.

Particip de câte ori am ocazia la cursuri, mai ales de dezvoltare personală și vorbit în public, îmi place mult să citesc și încep să-mi fac o bibliotecă personală. Iar acum mă pregătesc ca să intru la Facultatea de Medicină.

când a început revoluția. Siria este o țară mai mică decât România dar cu peisaje la fel de fascinante, pe care privindu-le nu m-aș fi plictisit toată viața. Din păcate nu am putut petrece mult timp în Siria, și acum nu mai sunt șanse, după ce a pornit revoluția. Nu am mai fost în Siria de 5 ani, îmi este foarte dor de rude, prieteni și de acele locuri frumoase unde mergeam, dar în același timp nu pot să zic că îmi pare rău că sunt în România. De fapt nu îmi pare rău de nimic din ce se întâmplă pentru că, din nou, „Totul se întâmplă cu un motiv”, și când zic „motiv” mă gândesc la unul bun, spre binele meu, poate și al altora, pentru că oricât am încerca să facem lucrurile singuri, nu putem face ca toate lucrurile să se rezume doar la noi, ne-am născut într-o societate iarăși cu un motiv.

Trebuie să vă spun și despre Iordania, o altă țară din Orientul Mijlociu despre care aș putea spune că se găsesc de toate în ea. În Iordania puteți vedea verdeață, deșert, mare dar și multe clădiri înalte și pline de lumini colorate. Cum am bunici și în Iordania, mergeam și acolo în fiecare vacanță, am și trăit doi ani dincolo, în care am

început să port și hijab-ul, și în care am uitat limba română, nu am mai avut cu cine să o vorbesc și am uitat absolut tot. Am revenit în România după cei doi ani ca să intru în clasa a VIII-a la o școală română pentru prima oară – până atunci învățasem la școala arabă din Timișoara și în Iordania. Trebuie să

recunosc că a fost destul de deranjant și greu să mă integrez într-o societate nouă la 13-14 ani. Nu mă simțeam total bine în pielea mea, auzind și mulți cum își șopteau prietenii „uite arăboaica aia” sau chiar strigând tare „arăboaico”, sau când veneau la mine și îmi puneau multe întrebări la care nu știam să le

dau un răspuns satisfăcător – eram și o slabă vorbitoare de limba română și mai puțin încrezătoare în mine – și simțeam că nu mai vreau să fiu acolo.

Acum mă simt foarte bine în pielea mea și nu mi-aș dori să fiu o altă persoană, am construit mult în mine și am toate motivele ca să mă bucur de persoana care sunt. Nu mă mai deranjează chiar deloc oricâte întrebări mi-ar pune cineva, răspund cu cel mai mare drag pentru că vreau să știe lumea despre noi, arabii sau musulmanii, despre care majoritatea au cele mai greșite păreri. Vreau ca lumea să știe că nu suntem precum ne face media sa părem! Cel puțin nu toți, de fapt, nici majoritatea. Sunt foarte deschisă la întrebările oamenilor și chiar le aștept de multe ori.

Acum, totul este diferit față de cum a fost când am revenit în România cu 5 ani în urmă, m-am îmbunătățit la

Nu pot găsi un final pe care să vi-l spun… pentru că drumul meu abia a început, așa că… povestea continuă.

Migrant în România - nr. 24, 2015

19

INTERVIU

Activistul sirian Adel Fares este cunoscut în domeniul ajutorului umanitar în România, în special în rândul refugiaților sirieni care au venit în România recent. Unii chiar și-au notat numărul său de telefon înainte de a veni în România, în calitate de persoană de încredere care poate ajuta în primele zile după ce aceștia ajung în România.

Migrant și refugiat în România, cum s-a schimbat Adel Fares din imigrant care avea nevoie de sprijin și asistență întrun om care oferă altora ajutor pentru integrare în societatea românească,ajutor și asistență migranților și refugiaților? Răspunsul o să-l găsim după interviul acesta.

Cine este Adel Fares?

Un om de afaceri sirian care lucrează în domeniul construcțiilor, este căsătorit cu un cetățean roman, și are 4 copii. Este activist social de la începutul revoluției siriene și lucrează în special în domeniul ajutorului umanitar și în oferirea de asistență celor nevoiași.

Business-ul este diferit de munca de caritate, cum se pot combina?

Natura umană se bazează pe bunătatea și dragostea de a dărui și de a ajuta pe cei nevoiași, acestea sunt obiceiurile și tradițiile cu care am fost

20 Migrant în România - nr. 24, 2015

Fares Adel, omul care ajută sirienii din România

crescuți în țara noastră, Siria... Înainte am oferit asistență celor nevoiași care nu erau în număr prea mare, dar cu începutul revoluției siriene mulți oameni au fost forțați sa plece din cauza aeronavelor, bombardamentului, rachetelor din propria lor țară și au fugit în Turcia și România.

Inițial am trimis ajutoarele către cunoștințele noastre și rudele noastre și personal și am început să trimit ajutor pentru a ajunge la toți cei care au nevoie. Apoi au început să vină și mai mulți sirieni în România și ne-au cerut să nu îi abandonăm.

Oferiți asistență doar sirienilor?

Desigur, nu... ajutorul în România se oferă solicitanților și celor care au nevoie, migranți, refugiați și unii

locuitori, în conformitate cu cazurile speciale... dar sirienii au cea mai mare nevoie de ajutoare având în vedere circumstanțele din țara lor și numărul mare și poate de aceea veți găsi că cel mai mare număr de ajutoare le este distribuit sirienilor, soțiilor și copiilor acestora.

Care este mecanismul de acordare de ajutoare?

Nu există nici un fel de mecanism, cine are nevoie de asistență poate veni la noi sau ne poate suna la telefon. Cei care au fost ajutați anterior nu mai sunt nevoiți să fie asistați totdeauna. Unora le-am făcut vizite periodice la Centrele de azil și migrație și le-am distribuit ajutoare alimentare. De multe ori nevoiașii vin la centrele islamice, care

sunt considerate mai degrabă instituții de la care se poate primi ajutor.

După ce ne asigurăm că nevoiașii au intrat în țară într-un mod oficial, studiem statutul social și nevoile lor în viitor și li se dedică ajutor regulat de alimente și îmbrăcăminte și eventual sunt luate în considerare nevoile educaționale ale copiilor de a fi înscriși la școală, sau căutarea unui loc de muncă potrivit pentru un bărbat sau o femeie, în funcție de nevoile de pe piața forței de muncă, precum și după ce intră în contact cu arabii care sunt stabiliți deja aici și care au afaceri de succes și, uneori, români care au restaurante, fabrici și firme de construcții.

Desigur, interviul durează mult timp pentru că îi întrebăm inițial despre familia lor și despre condiția lor, despre modul cum au venit în România și apoi îi invităm să mănânce și să bea ceai cu noi în conformitate cu obiceiurile noastre de primire a oaspeților, iar apoi începem să îi întrebăm despre nevoile lor. Această introducere oferă confort și siguranță și îi face să se simtă ca în mijlocul familiei lor, și să simtă că ei nu vor fi singuri în România iar noi suntem un fel de familie pentru ei, le vom da sprijin pentru ceea ce au nevoie până când se vor obișnui cu viața și până vor avea parte de o sursă de venit și un trai decent.

Le oferim saltele, alimente, provizii, pături pentru a dormi, ceva ajutor de sănătate (medicamente) și locuință uneori, desigur pentru o perioadă temporară.

Pentru copii, unele școli au făcut donații sau au oferit reduceri de prețuri precum Școala Alquds Palestiniană, Școala Noua Generație Siriană, Școala Modernă Libaneză.

De asemenea, sunt informați despre cele mai importante legi din România, obiceiurile și tradițiile de aici, iar noi subliniem în privința respectului pentru lege și le dăm adresele unor organizații

nonguvernamentale de specialitate și ale unor instituții de educație.

Este obositor să lucrezi cu un număr așa de mare de persoane primite în România?

A fost într-adevăr dificil pentru noi să ne ocupăm de numărul mare de persoane care au venit recent. În prezent sunt înregistrate la noi 100 de familii, fiecare familie are în medie 4 persoane, a fost furnizata asistență pentru ei, iar unora încă li se oferă ajutor. Rata medie a celor care li se oferă asistență în mod continuu este de 30 de familii. Dar am fost capabili să eliminam aceste dificultăți, cu sprijinul unor oameni buni. În general, multe dintre cele mai recente sosiri sunt din Bulgaria prin România către țările europene deci reședința aici a fost doar de câteva zile și trebuiau asistați în procedurile de călătorie necesare după ce ne-am asigurat că au stat oficial în Bulgaria.

Care este ajutorul alimentar pe care îl oferiți?

Săptămânal distribuim coșuri care includ alimente (humus, orez, linte, ulei, zahăr, fasole, făină, unele conserve) și carne în funcție de disponibilitate. De asemenea facilităm asistența medicală (analize, consultații medicale).

Această muncă are nevoie de o echipă full-time și mecanisme speciale. Care este numărul de angajați? În cele mai multe cazuri, lucrurile donate provin de la instituțiile private unde există angajați care pregătesc saci, iar distribuția este o muncă ușoară. Există unele cazuri de donații de la unii dintre voluntari și de asemenea ne sprijină în acest

Mazen Rifai jurnalist

sens centrele islamice. Echipa noastră de voluntari lucrează în mare parte fără nici o recompensă financiară.

Cum priviți România și poporul român?

După atâta timp în România (eu sunt aici de 25 de ani) mă simt român, și soția mea este româncă, și copiii mei vorbesc limba română fluent și au cetățenia română. Îmi place că pot să îmi cer drepturile, inclusiv dreptul la libertatea de opinie și de exprimare.

Românii sunt oameni simpli, stilul lor de viață seamănă cu stilul nostru de viață, și în plus Dumnezeu a dat României o minunată natură, apă și verdeață. Eu am două țări: Siria și România, nu găsesc diferența între ele... iubesc România și ador Siria, m am integrat cu familia mea dar desigur îmi voi păstra tradițiile mele.

Un ultim cuvânt?

Sper să se reîntoarcă pacea în Siria și să ne ajute România pentru a rezolva problema Siriei și pentru a pleca Bashar Al-Assad din Siria.

Migrant în România - nr. 24, 2015

21

EVENIMENT

INTERVIU

Colorăm suflete triste 5 iunie 2014, Încă o zi în calendar.

O foaie goală, albă, ce așteaptă să fie scrisă. Dar pentru astăzi nu voi folosi stiloul, pixul, creionul ca să îmi scriu ziua ci am să mi-o pictez.

Mi se propusese să pictez fețe de îngeri. Am acceptat provocarea pentru că nimic nu este mai plăcut sufletului decât să iau în mânuțe o față de înger și să o pictez… nu că ar avea nevoie ci pentru a o împământeni, cumva a o face să semene cu noi, pământenii.

Mi-am luat culorile și am plecat spre locul de întâlnire. Îmi simțeam ființa mică, plăpândă, neputincioasă.

De o perioadă de timp mă simt ca o mică planetă ce tranzitează o perioadă agitată și mai puțin confortabilă felului meu de a fi. Semenii mei sunt din ce în ce mai răi, mai agitați, parcă ar presimți ceva rău și atunci calcă peste tot ce întâlnesc, cu papucii plini de mizerie sufletească. Pe fondul acesta sufletesc m-am lăsat în voia culorilor, a ploii, care parcă îmi lua, cu fiecare picătură ce mă săruta, o greutate de pe suflet. Începusem să mă simt ușoară.

Am ajuns. Multă lume, mulți copii, mult preaplin sufletesc. Mi-am găsit un loc și am început să pictez. Primii copii, primele povești. Am început încet încet să mă dezmorțesc și cu fiecare copil cemi trecea prin culoare, deveneam din ce în ce mai „înțelepțită” și mai tristă.

Poveștile lor erau povești ce nu trebuie spuse nici măcar oamenilor mari, erau copii ce au văzut și au în nări mirosul

războiului. Copii din Siria, Yemen, Irak, pentru care țara mea e un mic colț de rai în care ei și-au adus visele și dorul de cei rămași acasă. Nu aveam nevoie să îmi povestească nimic pentru că simpla privire în ochișorii lor, uscați de lacrimi sau cu lacrimi ce încă așteaptă să fie plânse, mă făcea să alunec până și în cea mai adâncă cută a inimii lor. Nu le înțelegeam limba dar le înțelegeam povestea și întotdeauna se găsea câte un prichindel care să se ia la trântă cu toate cuvintele ca apoi slobozite să ajungă și la urechile mele, în limba mea maternă.

Tot cu ajutorul unei asemenea călăuze prin hățișul cuvintelor, am reușit să vorbesc cu o fetiță timidă, cu ochii asemănători căprioarei lui Labiș. Am întrebat-o ce face la noi în țară și cât stă și mi-a răspuns: „Stau două luni de zile pentru că știți ce e la noi în țară”. Mi s-a făcut rușine, m-am făcut mică și i-am sărutat mânuța, mânuță care poate a dat molozul de pe păpușica ei preferată după ce, mai încolo, a căzut o bombă. Nu cred că mi-a înțeles gestul, nici nu i-l puteam explica… doar o neputință și un strigăt de revoltă mi-au țipat înăuntru.

Mulți dintre ei îmi cereau să le pictez steagul Siriei, și le simțeam dorul… cu fiecare culoare li se amplifica dorul de țara lor, de cei rămași acasă... dar le simțeam cumva speranța pentru că, pe fiecare obraz sau braț, steagul prindea viață și flutura.

Dr. El Marwani Khalil, medic specialist oftalmolog

Gabriela Ioniță Actriță

Ounouna Fouad

Mediator intercultural Au primit cadouri, au mâncat, s-au jucat, și m-au făcut să mă simt părtașă la poveștile lor. Le-am colorat o felie din viețile lor triste și dezrădăcinate, și își vor aduce aminte cu drag de ea, așa cum și eu o voi face.

Primeau mâncare și cei implicați în desfășurarea evenimentului îmi dădeau și mie să mănânc, făcândumă să mă simt ca într-o mare familie de oameni frumoși și calzi.

Clubul Româno-Arab de Cultură și Presă, prin Dl. Ahmed Jaber, terasa Riviera, și toți cei implicați în acest eveniment merită tot binele acestei lumi. Le mulțumesc din tot sufletul că am reușit, pentru două ore, să devin o părticică din povestea lor.

Puteți să descrieți câteva obiceiuri și tradiții din țara dumneavoastră de origine, Maroc? Există asemănări între Maroc și România?

Marocul este în nordul Africii, la câteva zeci de km de Europa, suntem un popor deschis la mai multe culturi.

De ce ați ales această profesie?

Pentru început vă rog să vă prezentați.

Mă numesc El Marwani Khalil și sunt din Maroc. Sunt medic rezident în anul terminal la oftalmologie, lucrez atât în Spitalul Județean din Constanța, cât și la o clinică particulară.

Care au fost principalele dificultăți dar și aspectele care v-au facilitat integrarea?

Din fericire am avut lângă mine niște prieteni extraordinari care mi-au facilitat integrarea, și datorită lor nu prea am întâmpinat dificultăți majore.

A fost greu să învățați limba română?

22 Migrant în România - nr. 24, 2015

Limba română este o limbă latină și fiind francofon a fost foarte ușor s-o învăț.

Cum s-au derulat studiile universitare în România?

Studiile universitare s-au derulat foarte bine fiindcă am avut niște colegi extraordinari care m-au susținut. După ce am terminat Facultatea de medicină generală, am optat pentru oftalmologie.

De ce ați ales să veniți în România și mai ales la Constanța?

Am cunoscut pe cineva care terminase mai demult medicina în România,și îi mulțumesc pentru sfaturile primite.

Medicina este o profesie nobilă și umanitară, poți ajuta oamenii.

Vorbiți-ne despre proiectele, specializările dvs. și care este secretul reușitei dvs.

Obiectivul meu în momentul de față este să termin specializarea și mă gândesc în viitor la un doctorat. Secretul succesului îl reprezintă voința și curajul.

Un cuvânt de sfârșit?

Sincer vă spun că în România mă simt ca acasă, e a doua a mea țară, aici este un popor deschis și primitor.

Mulţumesc pentru timpul acordat şi pentru răspunsurile dvs. şi vă doresc succes pentru proiectele dvs. din viitor.

Migrant în România - nr. 24, 2015

23

PROIECT

Repatrierea voluntară întoarcerea în țara În România, legea privind regimul străinilor prevede că, în anumite situații, șederea unui străin pe teritoriul țării poate deveni ilegală. În aceste situații migranților li se înmânează de către Inspectoratul General pentru Imigrări decizia de returnare, documentul prin care iau la cunoștință faptul că nu mai au ședere legală, și au la dispoziție 15 sau 30 de zile să părăsească țara. În cazul în care aceste persoane nu respectă această decizie fie intenționat, fie involuntar, din cauza lipsei mijloacelor financiare necesare, împotriva lor se poate lua măsura îndepărtării forțate. (OUG 194/2002)

– sprijin pentru de origine 70 si semnifică sprijinul acordat migranților fără ședere legală de a se întoarce în țările de origine, dacă doresc acest lucru. Repatrierea voluntară este o alternativă la returnarea forțată și are drept obiectiv reglementarea migrației cu respectarea concomitentă a drepturilor omului și demnității individuale. În general repatrierea voluntară este însoțită și de alte beneficii pentru migrant, precum un sprijin material la întoarcerea în țara de origine. Acest sprijin are rolul de a-i asigura migrantului o sustenabilitate după întoarcerea acasă și de a reduce riscul de remigrare ilegală.

Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, implementează programe de repatriere voluntară din anul 1993. Începând cu anul 2011, OIM derulează acest program în parteneriat cu Asociația Serviciul APEL, beneficiind de cofinanțare din partea Uniunii Europene.

acasă, și ei se încadrează în categoria beneficiarilor acestui program. În plus, există persoane care au ajuns în România și au solicitat azil. Procedura de solicitare de azil poate dura o perioadă considerabilă și se poate întâmpla ca răspunsul să fie negativ sau ca solicitanții să se răzgândească între timp. Pentru toți aceștia care fie au primit un răspuns negativ, fie nu au primit încă o decizie negativă definitivă dar doresc să renunțe la procedură și să se întoarcă acasă, se poate acorda asistență pentru repatriere voluntară și reintegrare în societate. Și, de asemenea, pentru străinii care beneficiază de protecţie internaţională sau de protecţie temporară în România şi care vor să renunțe la acest statut pentru a se întoarce acasă se poate acorda suport în acest sens prin programul OIM.

Povestea lui Adele

Pentru cine?

Adele este din Filipine. A venit în România în 2012 din cauza nivelului economic scăzut din țara sa și din nevoia de a-i asigura educația fiicei sale.

A ales România ca țară de destinație pentru că a vrut să vadă cu ochii ei zăpada. Deși a venit în mod legal, cu un contract de muncă intermediat de o agenție de recrutare, odată ajunsă în țară, condițiile de muncă promise s-au dovedit a fi diferite decât fusese prevăzut în contract: program de muncă extrem de lung, lipsa zilelor libere, salariu plătit doar ocazional și, per total, un angajator abuziv și lipsit de respect față de ea. A ales să își schimbe angajatorul însă fără a avea un contract de muncă. Astfel, deși după doi ani de ședere în România a putut să-i plătească școala fiicei sale, a ajuns în situația de a locui ilegal în țară, cu toate riscurile și dificultățile unei astfel de situații.

Fiind nevoită să plece dar nemaiavând

Sprijin pentru întoarcerea acasă și reintegrarea în societate

Există foarte multe persoane în situația lui Adele atât pe teritoriul României, cât și la nivel internațional, persoane venite în căutarea mirajului bunăstării din Occident și care odată ajunse la destinație se lovesc de realități neașteptate. Pentru acești migranți care nu mai îndeplinesc condiţiile privind intrarea şi/sau şederea pe teritoriul României şi care doresc întoarcerea acasă, OIM poate acorda sprijin.

Există, la fel, multe persoane care în drumul spre țările vestice sunt opriți, dintr-un motiv sau altul, în locații neanticipate, fie de autorități, fie de lipsa suportului material pentru a continua călătoria. Aici nu cunosc pe nimeni, nu au documente care să le permită șederea și deci se tem să solicite ajutorul autorităților. Dacă doresc să se întoarcă

Prin acest program, persoanele care se încadrează în categoriile mai sus menționate și care doresc să se întoarcă acasă beneficiază de ajutor pentru tot ceea ce înseamnă întoarcerea în țara de origine. Astfel, li se acordă asistență și consiliere OIM înainte de plecare, în aeroport, în tranzit și la sosirea în țara de origine și sunt sprijiniți în relația cu misiunile diplomatice ale țărilor de origine în cazul în care nu au un document de călătorie și trebuie să li se emită unul. Apoi, li se achiziționează biletul de avion din București până în țara de origine, iar înaintea plecării primesc echivalentul a 100 USD, cash, pentru cheltuielile din tranzit și până la sosirea acasă. În unele cazuri, persoanele înscrise în proiect și care au o situație materială precară pot primi ajutoare sociale pentru un număr limitat de zile înaintea plecării. Pentru

Conceptul de repatriere voluntară a apărut în Europa la mijlocul anilor

1) Î ntreaga poveste a lui Adele și a altora în situația ei poate fi regăsită în filmul documentar „Orizont” pe site-ul OIM România: www.oim.ro.

24 Migrant în România - nr. 24, 2015

banii necesari pentru a-și plăti biletul de avion de întoarcere, Adele s-a regăsit într-o situație aparent fără ieșire. Returnarea forțată ar fi însemnat să se întoarcă acasă cu eticheta unei persoane care a încălcat legea, statut care ar fi afectat profund imaginea ei și a fiicei sale în comunitatea locală din Filipine. Ea a aflat însă de existența programului de Repatriere Voluntară Asistată și Reintegrare (RVAR) implementat de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), s-a înscris și, curând, s-a întors la

familia sa, ca orice alt muncitor filipinez de multă vreme plecat de acasă. În plus, a beneficiat și de sprijin pentru reintegrare. Acest sprijin a fost folosit pentru achiziționarea unei motociclete pe care, odată transformată în triciclu, să o poată folosi în diverse scopuri care să-i aducă venituri și în viitor. 1)

Ce înseamnă asistența OIM pentru repatrierea voluntară și reintegrare

Oana Taloș

Asociația Serviciul APEL

a-i ajuta în procesul de reintegrare, migranții pot participa și la cursuri vocaționale înainte de întoarcerea acasă.

La sosirea în țara de origine, migranții asistați de OIM pot primi sprijin pentru reintegrare sub forma unui suport material în vederea începerii unei mici afaceri, pentru a urma cursuri sau pentru a-și achiziționa anumite lucruri de bază precum mâncare, haine, veselă, ajutor medical sau cazare temporară. 5000 RON este în prezent contravaloarea acestei alocații pentru reintegrare, care însă nu se acordă în numerar ci sub forma unor produse sau servicii precum cele menționate mai sus, iar pentru ca o persoană să poată beneficia de ea este necesar ca în ţara sa de destinație să existe o misiune/ un birou OIM. Migranții întorși deja acasă au ales să-și deschidă magazine, să-și achiziționeze animale sau utilaje agricole și să folosească abilitățile deprinse de-a lungul călătoriilor întreprinse pentru a-și îmbunătăți situația lor și a familiilor lor. În ultimii trei ani, peste 600 de persoane au beneficiat de sprijinul OIM România pentru repatrierea voluntară. Nordul Africii, Asia de Sud-Est sau Orientul Mijlociu sunt principalele zone de proveniență a migranților care au ales întoarcerea acasă cu ajutorul OIM, însă lista completă a țărilor beneficiarilor acoperă practic întreg mapamondul.

Migrant în România - nr. 24, 2015

25

INTERVIU

ă

a Grap

Daniel

lu Alin Mi

Modesta Peralta Sosa:

duc la biserică aici şi e foarte sobră, acolo e foarte fericită, se cântă, se dansează. E diferit.

În primul rând îţi mulţumim că ai acceptat să stăm de vorbă.

Este un lucru nou pentru noi, să intervievăm o persoană de o naţionalitate diferită de a noastră şi aşteptăm cu nerăbdare să auzim povestea vieţii tale. Tot ce este important pentru tine ne interesează.

Pentru început, spune-ne te rog câteva cuvinte despre tine.

Numele, vârsta, profesia.

Eu sunt Modesta şi sunt căsătorită, am 36 de ani, sunt medic, cu specializare în nutriţie şi în cercetare. M-am născut în Republica Dominicană, în partea de Nord, Santiago de los Caballeros, iar copilăria mea a fost foarte bună. M-am născut ultima din 9 copii, am fost 9, unul a murit. Despre părinții mei va pot spune că mama a lucrat la fabrica de tutun; ea a făcut calificarea pe plante, care era cea mai bună dintre specializări, inspecta plantele de tutun, pentru a vedea care este bună și care nu, pentru a putea fi transportată internațional.

Pentru că în Republica Dominicană tutunul este foarte important, urmărim să fie de calitate. Tata a lucrat cu lemne, ca tâmplar şi maistru de construcţii, dar după 67-68 s-a pensionat. Relaţia noastră (a copiilor) cu familia a fost foarte bună, suntem foarte buni prieteni. Am acum un frate şi şase surori, iar tata şi mama erau foarte stricţi când eram mici, nu ne permiteau să avem probleme între noi şi mi-a fost de folos această disciplină. Odată, sora mea şi-a pus o bluză de-a mea şi mi-a lărgit-o, că eu eram mai mică şi după i-am spus: „Nu mai vorbesc cu tine niciodată!” şi mama mea mi-a spus: „Nu se vorbeşte cu familia aşa!”, mereu a foarte importantă pentru noi disciplina. În Republica Dominicană, familia este cea mai importantă, este centrul vieții.

Am început şcoala foarte devreme.

Am terminat liceul la 15 ani, am intrat la facultate şi am absolvit medicina la 21 de ani. Asta poate fi bine sau rău.

Ce poveşti, tradiţii, obiceiuri aveaţi la voi în comunitate?

26 Migrant în România - nr. 24, 2015

„Tradiţiile sunt foarte importante pentru mine“ Dacă ar fi să îți imaginezi viața ca pe o carte, ce titlu i-ai da copilăriei tale?

Este interesantă întrebarea. Copilăriei mele pot să-i spun „Un niño inocencia”. Da, este titlul perfect, am crescut în inocență.

Cum a fost adolescența ta, cum îți ocupai timpul?

Am avut o adolescență scurtă pentru că am terminat liceul la 15 ani, dar am fost foarte activă, am mers la un grup de „foresta”, care înseamnă protecția mediului, am mai fost 3 ani la școala de artă, am făcut parte dintr-un grup de lectură, de literatură și am studiat mult, am dansat bineînțeles și tot ceea ce mai face un adolescent.

Ce tradiții respecți și astăzi deși ești departe de casă?

Tradiţiile sunt foarte importante pentru mine, de exemplu Crăciunul. Se face o cină cu toată familia, în familia mea se strâng toate rudele si ajungem până la 30 de persoane, vine şi fratele cu familia lui, la fel şi surorile etc. După asta, vine ziua Mariei, mama lui Iisus. E pe 21 ianuarie, când se face din nou o petrecere. Ziua noastră de independenţă e pe 27 februarie. Aici, şi în toată America, se celebrează Carnavalul latino-american. Se face o petrecere atât pentru independenţă, cât şi pentru Carnaval. Carnavalul e foarte atractiv şi aglomerat. Înainte era mai organizat pentru că erau mai puţine persoane, acum populaţia e mai mare şi sunt mai multe probleme, dar în ultimii ani s-au implicat şi poliţia şi securitatea să ajute la organizare si ordinea publică. E foarte fain şi foarte colorat.

După aceea avem Postul Mare, este o perioadă de 40 de zile, care începe din luna martie şi se termină în aprilie sau mai, depinde. În

Săptămâna Mare, ultima săptămână dinaintea Paștelui, copiii nu se duc la şcoală, iar joi şi vineri e liber pentru toată lumea. Vineri, lumea e foarte liniştită, nu se vorbeşte, pentru că a fost ziua morţii lui Iisus. Se merge la biserică, se fac rugăciuni, se face un fel de „via crucis” (drumul crucii), adică se merge în staţiune, unde se află simbolul morţii lui Iisus. De obicei e foarte cald, vorbim de 40 de grade, iar dacă te duci la „via crucis” este un fel de „via crucis” şi pentru tine. Apoi, există obiceiul de a nu se mânca vinerea carne.

Se mănâncă orice, și lapte și ouă și peşte.

Avem mai multe feluri de peşte proaspăt în Republica Dominicană. Se mai mănâncă fasole, cu ceva dulce la care se adaugă lapte, zahăr şi se fierbe cu scorţişoară şi cuișoare, iar asta este mâncarea pe care toată lumea o face la această sărbătoare. Sâmbăta pe la ora 23 se merge la biserică şi se face o Slujbă de Înviere, foarte frumoasă şi fericită. Eu mă

De exemplu am făcut cina de Crăciun cu familia soțului meu, cum se face acolo, cu carne de porc la cuptor, cu orez, cu salată rusească. În Săptămâna Mare la fel, am fost la biserică aici. Am mai făcut și Sacrificiul de ajun, care se face în ajun până la ora 5 dimineața, nu în fiecare zi, doar vineri. Tradițiile nu sunt la fel, dar trebuie să te adaptezi.

Ce te-a determinat să iei decizia de a pleca din Republica Dominicană?

L-am cunoscut pe Dragoș, soțul meu.

El este cel mai bun prieten al soțului unei colege de la facultate. Ne-am cunoscut și ne-am îndrăgostit. El nu a putut să vină acolo, pentru că în Dominicană trebuie să vorbești limba spaniolă și în plus el are locul de muncă aici și a fost mai ușor ca eu să vin acasă, aici. Mama lui e aici, singură pentru că tatăl lui a murit și nu poate să o lase singură.

Cât de importantă este comunitatea de conaționali sau alți străini în România?

„Persona dominicană” aici este numai unul, Carlos, un coleg de-al meu pe care l-am cunoscut aici, eu am venit în România de numai un an și el de 4 ani. Mi-a plăcut foarte mult că e din țara mea, normal că e așa, și pentru că e o persoană faină, e simpatic și ne-am întâlnit de 3-4 ori deja.

Dar am cunoscut și alte persoane de altă cultură, din România, normal, din Iran, Egipt, Grecia, Ungaria, Belarus și acum cea mai bună prietenă pe care o am e din Spania. E bine pentru că vorbim și spaniola și avem culturi mai apropiate.

Prin ce schimbări ai trecut atunci când te-ai stabilit în România?

Am trecut prin schimbări totale. Limba română se vorbește numai aici, noi avem contact cu limba franceză și germană pentru că avem mulți turiști și persoane care locuiesc acolo, venite din Germania. Eu vorbesc bine limba engleză. Și o mare schimbare au fost felurile de mâncare. Mâncarea voastră e foarte diferită, specifică unor persoane care trăiesc într-o zonă rece. Noi nu mâncăm aceleași alimente și în plus sunt niște alimente de la mine care îmi lipsesc. Dar nu am probleme, nu mă plâng de cum m-au tratat persoanele.

Cum ai reușit să înveți limba română, ai urmat cursuri sau te-a ajutat familia?

Familia m-a ajutat dar ca adult trebuie să faci un efort mare ca să înveți o limbă nouă. Am și cărți în limba română, atât cărți de literatură, cât și cărți pentru copii. De asemenea am și o profesoară particulară la care merg o zi pe săptămână, 2-3 ore. Ea a fost profesoară de limba română la facultate și m-a ajutat foarte mult. Pe lângă asta am mai învățat română la Centrul de Informare și Consiliere pentru Străini din Brașov, la Astrid, am mai învățat să vorbesc și m-a ajutat mult.

Cum a fost integrarea ta în România, adaptarea ta aici?

Este încă în derulare, nu pot să spun că sunt integrată, am și niște dificultăți, nu numai eu, aproape toți străinii, cu echivalarea studiilor.

Am citit așa de mult despre asta! România nu a fost o țară pregătită pentru imigranți.

Am uitat să spun despre temperatură.

Este foarte importantă pentru străini în general, temperatura asta de aici este foarte rece, iar iarna e diferită de ce întâlnim acasă.

Eu sunt foarte rezistentă la boli, nu am răcit, dar în iarnă mi-a fost foarte frig. Și nu sunt unica persoană care spune asta, am vorbit și cu alți străini din Africa, America și ei spun că e rece, cred că e rece și pentru voi.

În ce domeniu lucrezi în acest moment?

Acum nu lucrez, fac voluntariat la Hospice Casa Speranței și ajut un grup de persoane care vor să vorbească limba spaniolă.

Care este primul gând care îți vine în minte când auzi cuvântul muncă?

Un cabinet, privat, e mult mai ușor decât să lucrezi la stat. Asta vreau eu să fac, ca job.

Dacă mă întrebai acum un an, probabil că îți spuneam că vreau să lucrez într-un spital, acum nu, acum munca privată e mai ușoară pentru străini, dar îți trebuie mai mulți bani.

Ce crezi e important în viață?

Trebuie să fii fericit, trebuie să fii o persoană bună, trebuie să-ți ajuți fratele.

Trebuie să facem tot ce este bine nu doar pentru propria persoană, pentru „karma”, pentru mine asta înseamnă Dumnezeu. Am înțeles că nu este important unde locuiești.

Eu sunt departe de casă, dar e important pentru mine că, deși sunt nouă într-o țară, am o proiecție foarte bună pentru viitor.

Interviu realizat în cadrul programului de practică pe care Daniela și Alin, studenți la Facultatea de Sociologie din cadrul Universității Transilvania, l-au derulat la Centrul de Informare și Consiliere pentru Străini Brașov în vara anului 2014.

Migrant în România - nr. 24, 2015

27

REFLECȚII

O problemă a migranților în România: șocul cultural Spre deosebire de ciocnirea culturală, șocul cultural se referă la contacte lungi ale individului cu o nouă cultură. În cazul șocului cultural individul simte o stare de anxietate pentru că a pierdut sistemul cultural familiar. Individul poate să aibă o incapacitate temporară de comunicare și are emoții negative când are șoc cultural. Emoțiile negative ale individului sunt de exemplu confuzia, neînțelegerea, jena, furia, frustrarea, rușinea. Conceptul de șoc cultural a fost creat de antropologul american de origine finlandeză Kalvero Oberg.

Ameen Ahmed

Mediator intercultural

Pentru o comunitate mare de străini, cum este comunitatea noastră arabă și musulmană, este foarte importantă definirea și analiza șocului cultural, acestea ajută indivizii să înțeleagă starea lor de anxietate.

În primul rând, motivația articolului este de a arăta cum poate ajunge comunitatea noastră la un nivel ridicat de integrare în societatea românească, ceea ce presupune înțelegerea și depășirea șocului cultural.

Pentru că trăim în Europa nu înseamnă că trebuie ori să adoptăm complet cultura europeană sau, dacă nu, că trebuie să stăm în moschee în spatele ușilor închise și să ne imaginăm că ne vom întoarce peste câteva luni în țara de origine. Am aflat că așa s-a întâmplat cu mulți arabi, atunci când au ajuns în România nu au hotărât să stea atât de mult, dar după aceea au stat 30 de ani și mai mult. În București există 11 moschei și părerea mea este că numărul acesta de moschei este mare dacă este raportat la populația arabă dintr-un oraș european ca București. Nu exagerez dacă spun că acesta este un fenomen care trebuie să ne facă să reflectăm: un număr mare de moschei într-un oraș de mărimea Bucureștiului. Mai ales că pe de altă parte nu găsim niciun club

28 Migrant în România - nr. 24, 2015

de muzică sau centru sportiv sau centre recreaționale, educaționale realizate de comunitea arabă sau comunitea musulmană din București pentru membrii acestora. În București prin moschei sunt auzite aceleași discursuri, aceleași povești aparținând tradiției, iar acestea conectează audiența în special la trecut. Unii consideră că religiozitatea este importantă pentru ca să aibă comunitatea noastră o morală puternică. Există însă și opinia că religiozitatea poate fi semn al lipsei de integrare a indiviziolor în societate. În calitate de mediator social intercultural, consider că este o

problemă importantă: Cum putem ajuta membrii comunității arabe și ai comunităților străine din România să depășească ciocnirea culturală și șocul cultural? Pentru a depăși aceste etape, este foarte importantă pentru membrii comunităților străine înțelegerea acestor fenomene.

Conform cercetărilor și studiilor de specialitate, contactul dintre culturi poate fi indirect prin cărți, reviste, materiale tipărite, prin mass-media și poate fi direct prin întâlnirea indivizilor care provin din culturi diferite, în cazul nostru este vorba de indivizi din comunitatea

arabă, comunitatea musulmană și români. În contactul cu o nouă cultură individul trăiește experiențe noi, specifice ciocnirii culturale sau șocului cultural. Ciocnirea culturală a străinilor se referă la contacte de scurtă durată cu o nouă cultură.

Individul observă diferențe dintre cultura sa și cultura gazdă, aceste diferențe îl amuză sau îl surprind, îl pot face să râdă. De exemplu, pentru arabi și musulmani un cuplu care se sărută în parc sau pe stradă este ceva ciudat și de asemenea este receptat ca neobișnuit în faza de ciocnire culturală modul foarte modern de a se îmbrăca al femeilor europene.

Studiile de specialitate au evidențiat existența unor faze care aparțin șocului cultural al migranților sau străinilor care trăiesc într-o cultură diferită de cultura țărilor de origine.

Prima fază este numită luna de miere. În această fază individul simte fascinație și optimism în legătură cu noua cultură. Individul savurează mâncarea specifică noii culturi și i se par interesante obiceiurile oamenilor.

Arabii, musulmanii, străinii sosiți în România pot simți atracție și fascinație față de frumusețile naturii din România, față de locurile turistice, pot considera interesantă limba română mult diferită de limba arabă.

Dezorientarea este a doua fază a șocului cultural. În această fază individul nu știe cum să interpreteze noua cultură.

Ostilitatea este faza a treia, în care apare frecvent enervarea: diferențele de cultură îl deranjează, îl enervează pe individ. Urmează faza însănătoșirii și a

acceptării, fază în care individul începe să se descurce în noua cultură și să se integreze. În această fază, de la suferința pe perioadă scurtă sau lungă se ajunge la acceptarea noii culturi. Ajungerea la acceptare depinde de educație, de cultura de origine, de religia individului. Biculturalitatea este ultima fază a șocului cultural: individul poate trăi confortabil în cele două culturi.

O parte a indivizilor din comunitatea arabă și comunitatea musulmană simt reacțiile negative datorate șocului cultural și pot ajunge la alienare și pot să nu ajungă la aculturare. Aculturarea se produce când individul înțelege noua cultură și se integrează. Raportul individului cu noua cultură poate fi de adaptare sau asimilare. Asimilarea este integrarea totală a individului în cultura dominantă, astfel asimilarea arabilor sau musulmanilor este integrarea completă a acestora în cultura română.

Alienarea culturală se produce când indivizii nu se adaptează la noua cultură, individul are atitudini de teamă, suspiciune, intoleranță. Apoi individul simte marginalizare socială, frustrare, furie. Marginalizarea apare de multe ori în comunitatea noastră. De exemplu, sunt persoane care nu sunt autentic religioase dar vin la moschee chiar dacă nu apreciază mult religia.

Moscheea poate fi astfel locul în care oamenii care se simt marginalizați în cadrul culturii dominante, se refugiază.

Pentru o bună integrare a membrilor comunității arabe și ai comunității musulmane, liderii acestor comunități trebuie să fie deschiși la modernitate și să fie uniți pentru a conduce comunitatea la integrare autentică în societatea românească, care este din toate punctele de vedere o societate europeană.

Migrant în România - nr. 24, 2015

29

CULINAR

CUPRINS

Reţete din bucătăria lumii

Karni Yarik: Vinete umplute cu carne Pentru patru porții, am folosit: • • • • • • • •

8 vinete micuțe 200 g de carne tocată 1 ceapă mare Piper Busuioc 2 linguri ulei 1 lingură bulion de roșii 1 lingură bulion de ardei.

Preparare: Vinetele pijamale (din care am scos conținutul) le-am prăjit într-o lingură de ulei, 3-4 minute.

Apoi am pregătit carnea tocată, cu ceapă, puțin busuioc, piper și bulion de ardei.

Toate componentele le-am călit împreună și am băgat compoziția în burta vinetelor. Deasupra lor am pus felii de ardei verde și roșie.

Sucul l-am făcut cu o lingură de bulion de roșie, 150 ml de apă, piper și busuioc și l-am turnat peste vinetele aranjate în tavă.

Am lăsat tava în cuptor 30 de minute și gata.

Poftă bună!

Yildirim Nazli

Je suis Ahmed . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .3 Mihai Floran: „Trăim într-o lume fără bariere” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .4 COM’ON Cluj-Napoca . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .6 Proiectul „Promovarea imaginii RTT şi soluţii eficiente de integrare a acestora în societatea românească“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .8 Caravana medicală, un proiect al inimilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11 Yildirim Nazli: „Dacă aș deschide un restaurant, aș prepara mâncare și prăjituri de casă turcești“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12 Dileme etice ale mediatorilor interculturali . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14 Timişoara prin ochii tăi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16 Totul se întâmplă cu un motiv . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18 Fares Adel, omul care ajută sirienii din România . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20 Colorăm suflete triste . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22 Interviu cu dr. El Marwani Khalil, medic specialist oftalmolog . . . . . . . . . . . . . . . . . 23 Repatrierea voluntară – sprijin pentru întoarcerea în țara de origine . . . . . . . . . . . . 24 Modesta Peralta Sosa: „Tradiţiile sunt foarte importante pentru mine” . . . . . . . . . . . 26 O problemă a migranților în România: șocul cultural . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28 Rețete din bucătăria lumii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30

Articole pentru revista Migrant în România

Institutul Intercultural Timişoara solicită contribuţii la revista Migrant în România.

Articolele trebuie să fie relevante pentru problematica integrării cetăţenilor din ţări ne-membre UE care locuiesc în România, să aibă între 3000 şi 10000 de caractere şi să fie redactate în limbile română, franceză, engleză sau spaniolă. Sunt acceptate texte ce descriu cazuri individuale, comunităţi, organizaţii, activităţi,

30 Migrant în România - nr. 24, 2015

interviuri sau mărturii personale, precum şi alte tipuri de texte.

Textele trebuie transmise de către autori, aceştia asumându-şi întreaga responsabilitate pentru conţinutul transmis. Autorii păstrează în totalitate drepturile asupra textului transmis, prin transmiterea lui permiţând însă Institutului Intercultural Timişoara să îl publice în revista Migrant în România şi pe site-ul www.migrant.ro.

Autorii trebuie să aibă vârsta de peste 18 ani şi să aibă o formă de şedere

legală în România, indiferent de cetăţenie. Transmiterea articolelor se va face exclusiv în format electronic (.rtf, .txt, .doc, .docx, .odt) pe adresa redactie@migrant.ro sau prin postare la secţiunea Contribuiţi la revistă de pe Forumul www.migrant.ro.

Comitetul de Redacţie al revistei va informa autorii ale căror texte vor fi publicate. Aceştia vor putea fi invitaţi să participe la acţiuni locale, naţionale sau internaţionale privind problematica migraţiei.

Migrant în România - nr. 24, 2015

31

 Publicaţie realizată în cadrul proiectului „Migrant în România interculturală“, finanţat prin Programul general „Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii“, Fondul european de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe - Programul anual 2013  Editor: Institutul Intercultural Timişoara  Data publicării: februarie 2015  Adresa de sesizări: Institutul Intercultural Timișoara, Bd. 16 Decembrie 1989, nr. 8.

Tel/Fax: 0040.256.498.457; E-mail: redactie@migrant.ro; Web: www.migrant.ro  „Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene“ ISSN 2067 – 6565

Publicaţie finanţată de Uniunea Europeană prin „Fondul european de integrare - nr. 24, 2015 32 Migrant înaRomânia resortisanţilor ţărilor terţe“ în cadrul proiectului „Migrant în România interculturală“ coordonat de Institutul Intercultural Timişoara