Revista Punkt, Nr 27, 2009 by Punkt.md

www.punkt.md

nelly ciobanu igor chistol

proiect special

MAREA RĂZBUNARE prezintă

diva

toreadorul

nr.27

Librăria din Centru bdul Ştefan cel Mare, nr.126, Chişinău. Tel.: 21 42 03. E-mail: librariadincentru@cartier.md

Casa Cărţii bdul Mircea cel Bătrân, nr.9, Chişinău. Tel/fax: 34 64 61. Librăria din Hol str.Bucureşti, nr.68, Chişinău. Tel: 241 000. Librăria9 str.Puşkin, nr.9, Chişinău. Tel.: 22 37 83. Librăria Vărul Shakespeare str.Şciusev, nr.131, Chişinău. Tel.: 23 21 22.

50 Punkt politic Dumitru Braghiş

Coperta noastră:

Nelly Ciobanu, cîştigătoarea preselecţiei naţionale Eurovision şi Igor Chistol, actor imagini de roman rybaliov make up, coafură de lilia sobuleac, trainer matrix stil de elena zbîrnea vestimentaţie rafael shein, teatrul de operă şi balet accesorii l'orina, spirit blossom, shickolada locaţie circul naţional director Angela Braşoveanu redactor-şef adjunct Viorica Mija Autori: Natalia Severin, Emilia Gheţu, Vasile Botnaru, Natalia Efros, Elena Braşoveanu, Petru Negură Design Nadejda Volembovschii Foto Florin Tăbîrţă Doru Dumitru Igor Schimbător Roman Rîbaliov Stilizator Emilia Gheţu Director marketing Nathaly Zatushevsky Manager publicitate Nastya Ţurcanu Difuzare şi promovare Adriana Marinescu Contabil-şef Ruslan Bejan, Katia Bejan Suport juridic AVORNIC&partenerii, oefrim@avokat.md Adresa redacţiei: Chişinău, str. Bucureşti, nr. 68, bir. 535 tel.229825, 229816 Tipar: Bons Offices

36 Punkt politic Oleg Serebrian

14 Punkt geopolitic Catherine Durandin 20 Punkt icon Orange prezintă Diva şi torea-dorul Punkt tineri ka lumea 54 Desant în Albion 90 Punkt cu vărul Shakespeare 78

60 Punkt experienţe exclusive Marea răzbunare

92 Punkt auto Autograf 1445 94

Punkt interior Interior intelectual

98 Punkt vin Pe loc repaos ... degustarea

104 Punkt pe glob Acasă, în Honduras

44 Punkt de dialog Iurie Colesnic : Nici n-am de gînd să plec

Indice Poşta Moldovei - 31841 Indice Moldpres - 31841

6 Punkt profi Jérome Poulain. Fericit în Moldova

Jerome /

POULAIN

text de angela braşoveanu imagini de igor schimbător

FERICIT }N MOLDOVA Există oameni într-atît de împăcați cu ei înșiși, care merg atît de firesc și cu atîta încredere prin viață (deși, dacă le urmărești traiectoria, e mai mult decît uimitoare, e mai mult decît mai puțin obișnuită pentru un fel de-a înțelege al nostru - mai sedentar, mai de lîngă "evroprispă")... Acești oameni parcă ar fi dotați cu un gps interior care funcționează cu o discretă tandrețe - mergeți două sute de metri înainte, țineți dreapta și acolo veți întîlni ceva, ceea ce căutați demult, întoarceți cu prima ocazie și ieșiți la a doua ieșire de pe rotondă – acolo vă așteaptă ceva ce seamănă cu fericirea. Cu tot bonvivanismul lui, nu-i place să se evidențieze, cedează cu plăcere altora rolul de primă vioară, savurînd doar că nota sa a fost cîntată exact la timp și cu tonalitatea care trebuia pentru armonia generală (mă rog, temporară, ca orice armonie prin această zonă seismică). E, evident, într-un pulover oranj, care, evident, contrastează cu canapeaua albă cu perne croșetate de la cafeneaua-studio Orange unde stăm de vorbă. S-a născut (evident(?)) în orașul Orange de lîngă Paris și acum e la Orange, Moldova. Evident.

- Există semne pe care ți le trimite viața, există niște concordanțe, există niște asemănări tulburătoare. Dar să nu credeți că aș fi un mistic care crede chiar în toate. Doar în cîteva... Orașul Orange e unul antic și mustind de muzică și teatru, cu festivaluri curgînd în valuri (ne ia lirismul și invidia într-o stranie împletire de litere) spre sud, spre Avignon şi unde foarte tînărul, iar ulterior doar tînărul Jerome Poulain își făcea overdoza de teatru și cultură... - Știți, sînt zeci și sute de scene în "on" - cu spectacole moderne, cu mizanscene foarte elaborate şi zeci de spectacole în "off", la fel de creative, dar poate mai puţin ambițioase, cu spectacole de stradă și artiști ambulanți... Au fost și actorii voștri, de altfel, pe acolo... Dar trebuie să știți că și aici, în Moldova, aveți festivaluri extrem de importante, cum e cel de la Cahul, sau cel de jazz, de teatru...

mi permit să zic negre de lume) arhipline la spectacole - povești, căci Africa însăşi este o țară de poveste și oamenilor le place să le compună, să le asculte, să le povestească... Astfel, am ajutat la montarea „Izegani, Regele copil”, acest spectacol a avut turneie nu numai în Niger, ci pe întregul continent. Tot așa am montat „În jurul lumii în 80 de zile”. Jean Marie Le Coq, regizorul, era atît de inovator și de entuziast, încît a creat niște aparataje de scenă atît de sofisticate, că s-ar fi mîndrit cu ele și un teatru din Paris. Foarte populare erau și cafe-theatre, un soi de spectacole de revistă, aproape de cabaret, pentru că și ei prețuiesc o glumă bună ca și noi, de altfel. În schimb, la filme aveam o plăcere deosebită să văd cum întreaga sală rostește replicile... Şi știau pe de rost filmul de la început pînă la sfîrșit, mai ales era unul african ”Bal Pousierre” - povestea unui primar de oraș care avea cinci femei și vroia să se însoare cu a șasea... Tres drole!

Primul telefon pe care l-am avut a fost c]t o valiz=, era mai degrab= transportabil dec]t portabil"

Alo, parc-aș fi Picasso

În Africa, după Godot După atîta consum de produs teatral s-ar fi părut normal ca Jerome să meargă undeva aproape de luminile rampei. Şi a ajuns în Africa, unde, timp de un an a muncit în sudoarea frunții la aducerea culturii internaţionale in Niamey, Niger. - E simplu, în timpul armatei am avut posibilitatea să aleg ceva care este mai departe, care durează mai mult, dar care nu implică violență. Montau spectacole, aduceau filme franțuzești, au creat chiar și cursuri de teatru care au devenit ulterior Academie (!). Jerome era creierul și ochiul spectacolelor, adică avea în vizor tot ce ținea de partea tehnică și de lumini. -Sincer să fiu, africanii nu sînt prea sensibili la muzică clasică, operă și alte chestii subțiri, în schimb erau sălile (nu pot să-

Dar, oricît era de importantă culturalizarea continentului african, trebuia să învețe și ceva meserie. Atunci abia răsăriseră zorii telecomunicațiilor și lui Jerome i s-a părut cel mai frumos lucru de pe pămînt. - Atunci, în anii 90, nimeni nu credea în telefonie mobilă. Părea ceva fantastic.Iar eu, deşi cred despre mine că nu aş fi un om care riscă, am făcut pasul. Sînt lucruri care îmi plac și care îmi ghidează viața... Primul telefon mobil pe care l-a avut a fost o Motorola cît o valiză, cu o baterie mare și care era mai degrabă transportabil decît portabil. Deși îi plac inovațiile, la capitolul exigențe față de propriul mobil, Jerome e cît se poate de modest - trebuie să aibă 3G+, cameră decentă, conexiune la internet și să fie ușor de utilizat. -Tehnologia mobilă e un produs care merge de la complicat mai spre simplu, ea trebuie să devină accesibilă pentru toată lumea. Poți să te conectezi la internet prin inernet Acum, nu mai trebuie să stai închis într-un birou prăfuit ca să transmiți cuiva informația ta genială. Poți fi oriunde. Pe un mal de lac. Și n-o să ai senzația că chiulești de la servici. N-ați observat că și relațiile dintre oameni au devenit mai eficiente? Mai îndrăznețe? N-ați observat că de multe ori salvează vieți? De exemplu, prietenul meu alpinist, Rene Ghilini, a căzut într-o crăpătură dintre ghețarii Alpilor și l-a salvat doar faptul că a putut da telefon

la salvamontiști și l-au putut localiza! Şi acum, după atîţia ani, dacă mi s-ar propune o ofertă foarte tentantă într-un alt sector al economiei, aș zice dintr-o dată: nu sînt interesat.

Cota umană - La Orange sîntem pentru producție performantă, cum este de exemplu 3G+, dar nu sîntem chiar atît de pasionați ca să aruncăm banii pe fereastră. Contează calitatea înaltă și aria de acoperire foarte bună. Dar avem și o cotă umană, și e un lucru care-mi place. Am fost fericit cînd pentru rebranding l-am putut invita pe Goran Bregovic, dar am fost și mai fericit atunci cînd el a acceptat să revină. Cînd l-am întîlnit pentru prima oară pe Bregovic, (care trăieşte la Paris cu soția și cu cei trei copii) i-am povestit mult despre Moldova, ca să-i pre-creez starea cu care avea să vină la concert. Acel concert legendar, cînd ploaia făcea bulbuci cît ouăle de potîrniche și apa pe bulevard era la genunchi, și orice umbrelă era inutilă, și patruzeci de mii de oameni murați pînă la piele dansau același Bregovic, dar fiecare în felul său... Şi era loc și pentru rockeri, și era loc și pentru maneliști, și era loc și pentru intelectuali cu tîmple sidefate... El crezuse că oamenii se vor împrăștia după al doilea cîntec... Și a fost mai emoționat chiar decît organizatorii atunci cînd a văzut că oamenii rămîn în ploaie.

Friends și faces of friends - Atunci cînd un operator are succes, are posibilitatea şi datoria de a ajuta oamenii talentaţi. Nu chiar pe toți, evident, dar ne place ceea ce am făcut cu Pavel Stratan și Cleopatra la Crăciun Magic. Apoi Păpușa (el îi zice La Papusha) înduioșează pe toată lumea, pentru că e ceva foarte moldovenesc - valizele, relația cu distanța și cu cei plecați... Cînd a văzut-o pe Geta Burlacu anul trecut la televizor, i-a plăcut atît de mult încît a întrebat-o pe Victoria (PR Orange): ce am putea face să o ajutăm pe această cintareaţă? Pentru că e talentată, are o frumoasă prezență pe scenă și are un „supplement d'Âme”, adică de suflet. Moldova, zice el, are talente minunate cum sînt Geta, Pavel si Cleopatra Stratan, Dan Balan, Zdob și Zdub... Vorbim și despre insuficienta ieşire în strainatate a acestor talente, dar Jerome e ca de obicei, optimist: petit a petit se va face oțetul...

-Eu cred că rolul nostru nu este de a fabrica, dar de a găsi artişti talentaţi şi să-i ajutăm să iasă la nivel internaţional, aşa cum facem în proiectele „Faces of friends”, Eurovision sau cînd aducem artişti de renume, precum: Goran Bregovic, Cesaria Evora, Steve Edwards şi Tokyo.

Jazz în noapte - La Cahul, am fost extrem de impresionat să văd cum Serghei Orlov în fiecare an adună prieteni din toate colțurile lumii pentru a face niște concerte absolut senzaționale. La acest „Faces of friends”, în ultima noapte în pădure (o pădure din fundul Moldovei care este în fundul Europei), am avut o experiență magică un jam session al unor artiști excepționali. M-am împrietenit cu marele Enver Izmailov și ne-am găsit (probabil și cele cîteva „picături” de vin festivalier au contribuit la apropiere) asemănări de suflet, exigențe și talent... I-am povestit și lui Bregovic experiența și el a rămas foarte intrigat, poate îl corupem să mai vină o dată...

Vreau s= recunosc c= din 2006, de c]nd am venit aici, n-am lucrat niciodat= ]n via\a mea a[a de mult". Gură de rai, spune ce n-ai - E ceva în această țară, toti prietenii mei străini care lucreaza aici sînt de acord: Fabio Bellicanta, care este brazilian și care este specialist de brand si comunicare, Mansoor Hanif, care a proiectat reţeaua 3G+, Florent De Bodman care face tot ce ține de multimedia aici - toată lumea se simte bine pentru că e ceva special aici... Oamenii pe care îi întîlnim sînt foarte deschiși. Știm că e o țară care are probleme, dar oamenii sînt foarte primitori, atenți și lucrează bine, atît la Chișinău, cît și la Bălți, și la Cahul. Nu e o țară care are munte, nu e o țară care are mare,

dar aveți oameni. Toți acei care au lucrat înaintea noastră pentru Voxtel au făcut un lucru bun și acum avem circa 70 procente de piață și Orange e în inima fiecărui cetățean, și ceea ce putem să facem acum e să propunem o utilizare cît mai intensă la același preț. Dacă mai înainte 35% din moldoveni aveau telefoane mobile, acum s-a atins cota de 70 % . Vreau să recunosc că din 2006, de cînd am venit aici, cred că atît de mult n-am muncit niciodată în viața mea. Poate acest lucru se datorează și ritmului de muncă al fostului director general despre care circulau legende interne că la 22.30 ar fi ieșit din sediu și la 6.45 ar fi fost înapoi. Și lucra mereu! Era la curent cu toate, avea analize pe monitor în fiecare clipă. Bruno era un workoholic, o știa toată lumea, dar și toată echipa trebuia să lucreze în același ritm. E un workoholic, dar e unul foarte uman, ajută oamenii, are o capacitate de muncă enormă, dar îi face pe oameni să evolueze. Toată lumea ținea la Bruno, atunci cînd a plecat, (France Telecom a cîștigat tenderul pentru Orange Armenia) mulți plîngeau, și toată lumea vroia să meargă cu el în Armenia pentru a-l ajuta. Șînt deja trei persoane care au plecat cu el. Cred că Orange Armenia va fi o soră geamănă a Orange Moldova.

A fost odată... - Am venit aici în august 2006. Chiar înainte de a pleca în Statele Unite și Canada. În afară de Moldova, aveam oferte în Africa, Franța și Spania (pentru că cunoșteam şi spaniola). Şi, cum ziceam, am venit încoace într-o scurtă vizită de cercetare să văd dacă îmi va plăcea. Prima mea întîlnire la Chişinau a fost cu Ludmila Climoc, care atunci era director de vînzări și iată acum este director general. E o fată absolut „brilliante”, și atunci am înțeles că totul va fi bine. Moldova e o țară despre care nu știam prea multe. Dar am fost surprins că toată lumea care a lucrat aici mi-a zis – e superb! Impresia pe care o aveam pînă atunci era un pic mai tristă, mă așteptam la ceva mai gri, pentru că aceasta e imaginea pe care propaganda a dat-o Europei de est - cu rakeți, corupție, arme, dar am fost cucerit de frumusețea naturală a țării, poate fără monumente și alte minunății, dar ... Mi-au plăcut mult oamenii cu care am intract în contact, mi-au plăcut că toată lumea se simte bine aici. Îmi place bucătăria națională, vinul, „Cognac”-ul şi „Champagne”-a.

Nu vreau la Paris! Deși zice că nu e aventurier, și dacă zice, de ce să nu-l credem, a lucrat în Africa, în multe țări din America Latină și, după o perioadă cînd a lucrat chiar și în Franța (consulting, marketing - lucruri care îi plăceau) și-a dat seama că îi place mai mult să lucreze în afara țării. Şi să revină acasă doar ca să-și viziteze prietenii şi părinţii. Și precum nu uită niciodată să ia niște mostre de vin sau divin moldovenesc, vizitele lui sînt cît se poate de așteptate. - Cînd nu locuiești la Paris, orașul ți se pare superb, dar să te înghesuiești în fiecare dimineață și seară într-un metrou, și să mergi la un birou... Da, poți să vezi foarte multe spectacole și filme bune și noi, dar s-ar putea să fii prea obosit ca să mergi să le vezi. Acum aici e viața mea. Mă ocup cu ce îmi place, asta e viața pe care am ales-o, nu e perfectă pentru că sînt departe de prietenii mei, dar ...

Salvador versus Moldova Încercăm o analiză comparativă a vieţii şi oamenilor din America Latină, unde a lucrat, şi Moldova, unde lucrează... - Pot compara cu Salvadorul între 99 și 2001, dar am lucrat și în Argentina și Costa Rica. Sînt niște țări foarte frumoase. Salvadorul este o țară care suferă din cauza dictaturii și din cauza apropierii americane, e o țară care are foarte multe bogății, dar și o mare diferență dintre bogaţi şi săraci. Viața e mai exotică acolo, dar mai puțin plăcută. Aici oamenii sînt mult mai responsabili, foarte muncitori, se implică în ceea ce fac, au o educație mai bună. Au acel profesionalism și pasiune care ne permite să facem atît lucruri dificile din punct de vedere tehnic, cît și lucruri wild și crazy, ca atunci cînd am tăiat prețurile de două ori pentru clienții cu PrePay... A fost, sans doubte, o chestie nebună! Am amintiri foarte frumoase din America Latină, dar aici mă simt mai bine. Sper să nu le spuneți. Acum m-am întors din Zimbabwe, altă țară minunată, uitați-vă, am în portmoneu bancnote de-ale lor – cinci miliarde, două miliarde... Ce poți cumpăra cu ele? Nimic. Dacă te duci să cumperi o pîine, pînă te întorci acasă pîinea aceea costă de două ori mai mult...Știu că de multe probleme ale Africii sînt vinovați europenii dar, la urma urmei, există corupți, dar există și corupători. Nu? Dacă şi în Moldova s-ar

rezolva problemele geopolitice, țara ar izbucni drept în sus. Da-da!

Artistul a ieşit în stradă... - În ceea ce ține de relațiile cu oamenii din muzică, îmi place talentul și sinceritatea. Geta Burlacu este o fată sinceră și e la fel de genială atunci cînd cîntă cîntece de petrecere și atunci cînd face un jazz de mare calitate. Pe Dan Balan l-am întîlnit atunci cînd am făcut concertul în piață, e foarte accesibil, foarte autentic, foarte onest... La aniversarea mea, echipa mi-a făcut un lip-dub, și tot acest film era pe melodia ”Vrei să pleci, dar numănumăiei”... Mi-a plăcut foarte mult. N-am rezistat și i l-am arătat și lui cum i-am masacrat piesa. S-a distrat și el, că are umor. l-ați văzut apoi în concertul acela enorm, cu 60 000 de oameni pe piață, cîntînd împreună cu el. Zicea cineva dintre francezi că munca pe care o face Dan Balan îi face pe moldoveni mîndri de ei... Eu, la rîndul meu, sînt mîndru de rezultatele de lucru cu Orange şi de colaborarea cu artiştii locali. Împreună, întradevăr, facem mai mult”.

Harta micilor plăceri Aici, Jerome merge La Boucherie, pentru că se gătește bine, merge la Grill House, pentru că au un jazz de calitate, îi plac mic-dejunurile la restaurantele Inei Vieru... Citește Amin Malouf (pentru că e un bun scriitor libanez și Jerome a locuit o vreme acolo), citește Milan Kundera, Michel Tournier, recent i s-a pus pata pe un autor - Gilbert Sinoué, care a scris despre Mehmet Ali, un admirator de-al lui Napoleon și despre cruciade, dar din punctul de vedere al arabilor. - Sînt mult mai puțin frumoase decît atunci cînd le vedem reflectate din punctul de vedere al europenilor... Recent a citit un eseu „Apres la Democratie” de Emmanuel Todd (un demograf, primul care a prezis căderea URSS), care l-a fascinat.

”Le bonheur est dans le pré” Ce nu-i ajunge aici? Filmele franceze. Care sînt cele mai bune din lume și care lipsesc cu desăvîrșire la Chișinău. Nu e păcat?

Catherine Durandin "Nu va avea loc o schimbare major+ a politicii externe americane {i europene occidentale fa|+ de |+ri ca Moldova"

text de petru negurÄ&#x192;

geopolitic Catherine Durandin – istoric, scriitoare, profesor universitar, analist politic – este preocupată de jocul (adesea ascuns de ochii lumii) al marilor puteri, mai ales al Statelor Unite ale Americii, la scară internaţională. C. Durandin este interesată de asemenea de ţări aflate la hotarul sferelor de influenţă ale marilor puteri şi ţinute ostatice de acestea din urmă. Astfel, C. Durandin ajunge să studieze istoria României, naţional-comunismul românesc. Pe această cale, descoperă Moldova, ţară aflată la răspîntia unor forţe şi interese diverse şi adesea divergente. Moldova o atrage prin eterogenitatea ei culturală (o „Românie rusească” şi o „Rusie românească”, „fără Rusia şi România”, aşa cum s-a exprimat), dar şi prin integrarea acestei eterogenităţi într-o identitate pe care C. Durandin o vede mai puţin problematică şi conflictuală (aşa cum o percep mulţi intelectuali moldoveni), ci mai curînd ca pe una decomplexată şi deschisă, datorită sentimentului de apartenenţă al multor moldoveni, sub imperiul rus şi cel sovietic, la o „mare cultură”. Invitată să participe la colocviul „Memorie şi reconciliere” organizat de Alianţa Franceză din Moldova la Chişinău, pe 8-9 decembrie 2008, C. Durandin a acceptat cu bunăvoinţă să-mi acorde un interviu. I-am adresat trei întrebări care, la acel moment, mi s-au părut importante. Prima întrebare se referea la felul în care a descoperit România şi Moldova. A doua întrebare avea drept obiect impresiile sale de la colocviul „Memorie şi reconciliere”. În sfîrşit, ultima întrebare punea în discuţie contextul internaţional actual (după alegerile în SUA şi Rusia) şi influenţa pe care acest context ar putea-o avea asupra situaţiei socio-politice în ţările din Europa de est, şi anume în Moldova.

um am descoperit România şi istoria României? De fapt, e destul de simplu: la început a fost un interes strict intelectual. Dar nu numai intelectual… Am crescut într-o familie franceză „pur sînge”, marcată de cea de-a Cincea Republică (după 1958) şi de politica lui De Gaulle, care a dorit o deschidere spre est şi care i-a atribuit o mare importanţă chestiunii naţiunilor şi naţionalismelor în Europa de răsărit. Din acest motiv De Gaulle a vizitat Uniunea Sovietică; el îi zicea Uniunii Sovietice – Rusia. La fel, De Gaulle a fost în Polonia în 1967 şi în România în mai 1968. La liceu noi eram foarte anti-americani la acea vreme, ne opuneam cu fermitate războiului din Vi-

etnam şi deci, această deschidere spre est m-a interesat şi în mod particular ţările care amestecau naţionalismul şi comunismul, cum era România. Pe atunci încă nu citisem aproape nimic despre România şi nu cunoşteam româna. M-am înscris prin urmare, în timp ce eram studentă la istorie la Sorbona, la Şcoala de Limbi Orientale, la română. Am plecat în România pentru prima dată ca studentă în 1969 şi 1970, cu o bursă a Ministerului francez al Afacerilor Externe. Descoperisem o lume nouă: o lume mult mai puţin dezvoltată, o lume închisă, o lume provincială, o lume totalitară, dar şi, în acelaşi timp, o lume extrem

de înduioşătoare, pe măsură ce ascultam, la oamenii pe care îi întîlneam, amintiri din epoca interbelică. O întrebare brutală nu-mi dădea pace: cum se poate oare trăi în această parte a Europei şi ce aş fi făcut dacă aş fi avut 20 de ani, dar nu la Sorbona, nu la Paris, ci la Bucureşti? Mă frămînta întrebarea: aş fi rămas oare în România? Aş fi putut oare lua atitudini contestatare, insolente cu care eram obişnuiţi ca studenţi la Paris în generaţia lui mai 1968? Sau aş fi hotărît să plec? M-am gîndit foarte mult la durerea pe care o reprezintă exilul şi abandonul propriei tale limbi, pentru a te putea ajusta în altă parte. Toate aceste lucruri au făcut să revin în mod regulat,

geopolitic

Era pentru mine un vis romantic, cultural s= c=l=toresc ]n Crimeea, la Odesa [i ]n Republica Moldova. Un vis al unei Rom`nii ruse[ti, al unei Rusii rom`ne[ti, f=r= Rusia [i f=r= Rom`nia. practic în fiecare vară, cu burse franceze la Bucureşti, unde mi-am făcut prieteni. Era locul meu solitar, pentru că plecam de fiecare dată de una singură, fără fostul meu soţ, fără familie. Aici era locul meu, imaginarul meu, ieşirea mea liberă, paradoxal, într-un spaţiu care nu era deloc liber. Nu am acceptat niciodată ideea că acei ani – sfîrşitul anilor 1960, începutul anilor 1970 – au fost o pagină frumoasă din istoria României. Era un sistem extrem de greoi, extrem de naţionalist şi provincial, la fel ca discursul istoric, amplu, emfatic, aşa cum era el la tovarăşii istorici, un discurs comemorativ (în 1977 se celebra războiul de independenţă, dar se uita de războiul rus dus alături de români etc.), un discurs foarte orgolios şi patetic. Aveam impresia că nu mai era loc aici pentru o înţelegere a lumii exterioare, nici măcar a lumii sovietice. Această lume a devenit şi mai întunecoasă în anii 1980. M-am întors pentru ultima

dată înainte de 1989, în 1980. Era insuportabil pentru mine, căci eram însoţită de dimineaţă pînă seara de un „ghid” oficial care le interzicea tuturor, prietenilor mei, să mi se adreseze. Am decis să nu mă mai întorc, ci să continui să cercetez istoria României, în Statele Unite, la Roma, la Vatican, la Geneva, pentru a încerca să rămîn în spaţiul românesc, deşi de la distanţă. Am revenit în România în mai 1990, complet tulburată, la primele alegeri libere, cel puţin la urne, dacă nu şi în mentalităţi. Apoi a început istoria tranziţiei, cu misterul a ceea ce s-a stricat şi a ceea ce s-a păstrat. Ceea ce m-a frapat după 1989-1990 era continuitatea istoriei sociale, a istoriei mentalităţilor, a istoriei reţelelor dominante, a „întoarcerii hainei pe dos”, pentru că oamenii pe care i-am întîlnit în anii 1980, i-am regăsit la conducerea Academiei de Ştiinţe sau în anumite posturi de răspundere la NATO, după 1990 şi chiar şi astăzi. Moldova e o altă poveste pentru mine. Am visat dintotdeauna să plec în fosta

Uniune Sovietică, la periferia URSS. Mereu am visat să merg în ţările apropiate de Marea Neagră. Era pentru mine un vis romantic, cultural să călătoresc în Crimeea, la Odesa şi în Republica Moldova. Un vis al unei Românii ruseşti, al unei Rusii româneşti, fără Rusia şi fără România. În sfîrşit, ceva foarte amestecat şi fantasmagoric. Am venit pentru prima dată în Moldova în noiembrie 1999, într-o perioadă foarte grea în plan economic: curentul electric era tăiat seara, aeroportul, înainte de transformare, era în semiîntuneric, era foarte frig la universitate. Am descoperit aici un soi de frumuseţe provincială, dar în acelaşi timp maiestuoasă, prin arhitectura sovietică greoaie şi impunătoare, care m-a surprins, mai ales unele clădiri din anii 19851988. La fel, am descoperit nişte oameni care aveau puţine lucruri în comun, în percepţia mea, cu universul românesc, foarte diferiţi, mult mai direcţi, care nu se complăceau în lamentări identitare, poate pentru că au participat la „marea istorie”, prin intermediul culturii ruse, sub imperiul ţarist şi cel sovietic. Poate că nu e foarte corect din punct de vedere politic ceea ce voi spune, dar eu cred că apartenenţa la o „mare cultură” a contribuit aici la o deschidere a mentalităţilor, i-a făcut pe oameni mai puţin complexaţi. Am revenit în Moldova pentru un colocviu al Adunării parlamentare NATO la sfîrşitul lui octombrie 2005. Atunci am fost la ţară, într-o splendoare şi într-o lumină feerică. Am fost însoţită într-o vizită la Orheiul Vechi, pe funda-

lul unui decor magnific de Western şi de capăt al lumii. Am mai revenit în 2006 pentru un colocviu despre identităţi, care era surprinzător prin faptul că nu avea practic deloc public, ci doar participanţi. În sfîrşit, am revenit pentru acest colocviu care îşi propune să reflecteze asupra situaţiei identităţilor, a istoriei, a memoriilor, a acestei „reconcilieri” cu sensuri multiple. În general, impresiile mele de la acest colocviu sînt pozitive: o participare importantă, călduroasă, un interes deosebit şi o atenţie reală din partea publicului. Pe lîngă aceasta, am fost deconcertată de manifestarea destul de brutală a naţionalismului românesc care emana de la unii participanţi ce reprezentau anumite interese culturale şi poate chiar politice româneşti, şi care mi s-a părut deplasată. Am fost la Bucureşti în momentul alegerilor de la 30 noiembrie 2008 şi am avut impresia că România e foarte indiferentă faţă de evoluţia Republicii Moldova astăzi şi că are alte preocupări, legate de Uniunea Europeană, de securitate, de raporturile sale cu SUA, cu Rusia şi Ucraina, şi că Moldova nu este deloc o prioritate pentru Bucureşti, cel puţin astăzi. M-a surprins acest discurs înflăcărat şi blocat asupra unei memorii închise, încrîncenate, intolerante şi care poate să conducă spre un impas politic şi chiar spre un posibil derapaj politic. Respect această memorie a suferinţei, dar nu putem rămîne, 50 de ani mai tîrziu, fixaţi pe această nenorocire, refuzînd orice deschidere, negînd transformările care au avut loc între timp, inclusiv şi la nivelul compoziţiei sociale. Dar dincolo de dezbateri, mese rotunde şi comunicări, un colocviu de acest gen oferă posibilitatea unor întîlniri: în curs de două zile m-am întîlnit cu reprezentanţii editurii "Cartier", cu cercetători formaţi în Franţa ca dvs., cu un jurnalist de la Bucureşti care lucrează pentru ziarul "Ziua", cu o jurnalistă de la "Timpul", cu o tînără care mi-a vorbit de asociaţiile tinerilor care îşi propun să reflecteze asupra unor modalităţi de reconciliere a societăţii civile din Moldova, la Chişinău şi la Tiraspol, pentru a transmite nişte mesaje de destindere şi de bună înţelegere, căci de fapt nu este vorba nici de un conflict lingvistic, nici de unul religios. Or n-aş fi putut întîlni toţi aceşti oameni dacă n-aş fi participat

la acest colocviu. O deschidere faţă de informaţia pe care o pot primi şi pe care o pot face apoi să circule în cadrul Institutului de Limbi Orientale, unde am cîţiva (mai exact doi) studenţi care fac cercetări despre Republica Moldova, pe care vreau să-i pun în contact cu anumiţi cercetători moldoveni, cu editura "Cartier" etc. Există deci o circulaţie reală, o penetrare bilaterală a informaţiei. Această vizită mi-a oferit ocazia de a descoperi noi reviste, publicaţii şi orientări de cercetare. Cît priveşte întrebarea dacă există actualmente o conjunctură nouă, un context nou, răspunsul este desigur da. Prin intermediul alegerilor americane are loc o contestare a celor 8 ani de război antiterorist, o punere în cauză a discursului şi a acţiunilor republicane de extindere sistematică a NATO, cerută de preşedintele Bush la summit-ul NATO de la Bucureşti în aprilie 2008. Americanii, susţinuţi printre alţii de România, care era ţara gazdă, au cerut cu fermitate integrarea Ucrainei şi Georgiei la NATO, în timp ce francezii şi nemţii rămîneau destul de rezervaţi faţă de această extindere. Ne putem deci întreba astăzi, într-adevăr, care va fi mîine poziţia democraţilor asupra extinderii Alianţei atlantice? Vor duce ei oare mai departe linia trasată în acest sens de republicani? Vor continua ei oare instalarea sistemelor anti-rachetă, negociată în mod bilateral de Washington şi Praga, şi respectiv de Washington şi Varşovia? Aceasta pune anumite ţări ne-membre în incertitudine şi nelinişteşte noile ţări aderente ca România. Personal, cred că Europa occidentală, anume Franţa şi Germania se vor opune unei extinderi militare pentru a nu flutura pînza roşie în ochii Rusiei şi pentru a nu trezi reflexele unei Rusii violente. Preşedintele Medvedev a declarat acum cîteva săptămîni dorinţa Moscovei de a instala rachete la Kaliningrad. În ce mă priveşte, cred că administraţia Obama va face eforturi militare în Afganistan împotriva talibanilor, la frontiera cu Pakistanul, iar aceasta va duce la o îmblînzire a relaţiilor cu Rusia. Aceasta, pentru că nu pot exista prea multe fronturi de ostilităţi într-o perioadă în care incertitudinea teroristă e încă foarte puternică. Obama a ţinut un discurs despre politica externă în Europa, la Berlin, iar faptul că acesta a fost pronunţat la Berlin este emblematic; el a amintit, de altfel, rolul

geopolitic care pace în regiune, evitînd reacţii violente din partea ruşilor, ca acelea care s-au manifestat în Georgia în august 2008. În acelaşi timp, acest realism alimentează puterea partidelor comuniste, indirect legitimate să se comporte după bunul lor plac, atîta cît pot, acolo unde aceste partide mai sînt puternice. În Moldova un astfel de partid există şi are o putere reală. Aici aparenţa unei vieţi paşnice ascunde de fapt o ambianţă nu tocmai democratică. Moscova joacă cu mănuşi în Moldova, dar îşi permite să joace tare în Georgia şi în Ucraina. Echilibrul este riscant şi foarte fragil în această zonă, între pace, negociere, realpolitik şi lupta pentru democraţie,

aliaţilor occidentali în opoziţia lor faţă de Uniunea Sovietică în perioada blocadei organizate de sovietici în 1948. El a dorit să formuleze un mesaj puternic în centrul Europei, acolo unde războiul rece a fost cîştigat de occident odată cu prăbuşirea zidului de la Berlin, amintind că puterile occidentale au reacţionat solidar împotriva blocadei sovietice din 1948-1949 de la Berlin. În acelaşi timp, el a declarat că mentalitatea războiului rece trebuie depăşită. Mai exact, el a spus următoarele: „With Russia we will work when we can”. El a spus “when” în mod cît se poate de pragmatic; n-a spus “if ”. Obama şi-a exprimat astfel voinţa de a lucra cu Rusia în cadrul unei realpolitik. Dacă Rusia acceptă, va juca şi ea în realpolitik. Pentru Moldova, alegerea este complicată: voinţa ei de pragmatism asigură o oare-

ţinînd cont de faptul că partidul comunist profită de această posibilă destindere occidentală faţă de Moscova. Ne găsim astfel la o răscruce de drumuri care presupune că societăţile civile democrate sînt extrem de determinate în lupta lor politică, iar mingea se va afla cu siguranţă în terenul lor. Deşi există ajutoare, strategii de „soft power” din partea americanilor, în ciuda prezenţei ONG-urilor, posturilor de radio libere, a susţinerii din partea Fundaţiei Soros etc., democraţii duc o luptă destul de izolată în Moldova. Democraţii sînt cu atît mai singuri aici, cu cît perspectivele de integrare ale Moldovei în UE sînt actualmente pe o linie moartă. O politică a paşilor mici se anunţă cu garanţii şi acorduri economice, aşa cum

este parteneriatul propus acum cîteva zile şi care este unul cu precădere economică. Societatea civilă trebuie să ia act de această susţinere economică şi să o poată recupera în folosul unei dezbateri politice axate pe tema transformării economiei şi a fiscalităţii, în lupta cu corupţia, care este o luptă propriu-zis politică. Va fi nevoie de multă putere şi de multă inteligenţă pentru a utiliza nişte mijloace ne-politice, economice mai exact, propuse în cadrul acestui parteneriat. Forţele democratice au drept misiune de a supraveghea utilizarea acestor asistenţe economice, care sînt reale, pentru a nu fi deturnate de nomenclatura de la guvernare în propriul său folos. În acest cadru, nu cred că România ar putea fi de mare folos... Nu va avea loc o schimbare majoră a politicii externe americane şi europene occidentale faţă de ţări ca Georgia, Ucraina sau Moldova. Pînă la urmă, de-a lungul celor opt ani de administraţie republicană, nici Georgia, nici Ucraina, în urma revoluţiilor lor politice – revoluţia oranj, revoluţia garoafelor – n-au fost integrate în NATO, în pofida poziţiei republicane şi a voinţei unor personalităţi precum Dick Cheney, care a vizitat în această vară Ucraina. Această situaţie, precum şi voinţa de pacificare a dialogului între Moscova şi Washington impune societăţilor civile din ţările respective să se mobilizeze şi mai mult. Nu cred deloc că SUA va abandona acest spaţiu, în măsura în care la Departamentul de Stat, în jurul lui Hillary Clinton există experţi care cunosc perfect Europa şi în particular problemele Europei centrale şi balcanice, şi cărora le pasă cu adevărat să nu lase puterile comuniste să domine aceste spaţii. Nu cred deci că se va produce o schimbare radicală a politicii externe; mai degrabă cred că va avea loc o schimbare de metodă şi de stil: dialogul cu Rusia, dacă acesta va fi posibil. Washingtonul nu va accepta o politică a forţei din partea Rusiei. Moscova o ştie şi va încerca să joace şi ea într-o pretinsă manieră „soft power” cu ajutorul armei sale energetice. Atunci cînd Gazprom-ul semnează acorduri cu Serbia, Bulgaria şi Ungaria şi pune România în situaţia de a se decide, ne aflăm într-un joc al armei energetice. Pînă unde va merge Rusia în acest joc? Evoluţia politicii Washingtonului depinde de alegerea părţii ruse: negociere sau agresiune...

ASCULTAŢI – NE ŞI ON LINE WWW.EUROPALIBERA.ORG

• MOLDOVA LA ORA 7 , dimineaţa şi seara, de luni pînă vineri * Vocea Basarabiei * Nova * Univers FM • O ediţie actualizată la ora 21.00 * Albena (Taraclia) • In fiecare SÎMBATĂ – LA SFÎRŞIT DE SĂPTĂMÎNĂ CU EUROPA LIBERA, o emisiune de VALENTINA URSU la 13.00, 15.00 şi 18.00 • In fiecare DUMINICĂ - PUNKT ŞI DE LA CAPĂT , o emisiune de VASILE BOTNARU la 13.00, 15.00 şi 18.00

orange prezintă

DIVA & toreadorul text de viorica mija

imagini de roman rybaliov

make up, coafură de lilia sobuleac, trainer matrix stil de elena zbîrnea

vestimentaţie rafael shein, teatrul de operă şi balet accesorii l'orina, spirit blossom, shickolada locaţie circul naţional

Echipa Punkt-ului, „înregimentată” pe canapeaua din dotare, pune ultimele pete de sînge într-o istorie care urmează să se desfăşoare, după regulile genului lirico-dramatic, pe arena Circului din Chişinău. El, Igor Chistol - toreadorul, vulcan de emoţie şi pasiune; Ea – Nelly Ciobanu - o Carmensită pur sînge, fierbinte şi posesivă. Pustiu pînă azi, cu scaune impasibile chiar la apa care se prelinge ca picătura chinezească, enervant de ritmic, din cupola ruginită, circul a reînviat o poveste veche de cînd lumea, în care bărbatul aduce la picioarele iubitei sale capul fiarei, iar ea, înnebunită de aşteptare şi gelozie, îi dă papucii. Spectacolul începe, spiritele se încing, podeaua geme sub călcîiul lor, recuzita devine periculos de ascuţită… Îi scoatem, din cînd în cînd, din jocul care i-ar putea duce cine ştie unde…

orange prezintÄ&#x192;

Igor. Lavă. Asta a fost prima senzaţie cînd am auzit vocea lui Nelly. Participam la filmările unei emisiuni de revelion şi, brusc, am înmărmurit. Credeam că e un cutremur, pereţii se clătinau…Am bulbucat ochii, dar explicaţia a fost una neaşteptată: vezi tu, Nelly Ciobanu îşi încălzeşte vocea. Who is, Nelly Ciobanu? Arătaţi-mi minunea! Am intrat în camera alăturată şi nu mi-a venit să cred că o copilă mignonă are aşa o voce „grande”. Eram fericit că şi în ţara noastră apar cîntăreţi valoroşi. M-a turmentat pur şi simplu. Am plîns tot drumul spre Irlanda, ascultînd-o la magnetofonul din maşină… Nelly. De atunci a început simpatia noastră reciprocă. Igor era pentru mine unul dintre cei mai buni actori. Faptul că l-am văzut în carne şi oase şi încă apreciindu-mi potenţialul vocal, m-a şocat şi pe mine. Am stat înmărmurită vreo două clipe…De fapt, de pe vremea cînd eram la şcoala muzicală îmi plăcea să dau avînt vocii ca să zăngăne tocmai geamurile… Vitas, cîntăreţul cu bronhii de peşte, şi-a făcut brand din simpla „zdrăngăneală a paharelor”. Tu te joci, cum zice Igor, cu scara Richter, dar uneori am impresia că îţi suprimi vocea, că piesele tale nu-ţi deconspiră tot potenţialul vocal…chiar şi în Hora din Moldova, piesa cu care vei merge la Eurovision… Nelly. Voi avea la dispoziţie doar trei minute, timp insuficient pentru a demonstra tot diapazonul şi toate calităţile vocii. Dar am inclus cîte un pic din toate. Piesa e de factură ritmică şi sper că anume faptul acesta va reprezenta un avantaj pe scena Eurovisionului. La selecţia piesei, nu ne-am bazat pe amplitudinea vocii, ci mai degrabă pe crearea unei atmosfere antrenante, pe înţelesul mai multor consumatori de muzică. La începutul piesei însă există un spaţiu, în care puterea şi modulaţia vocii ies în prim-plan… Înainte de preselecţia naţională ziceai că vei cînta doar româneşte… Nelly. Am decis să introduc un mic catren în limba engleză, ca mesajul piesei să fie mai clar, dar numai atît. Îmi pare că ar suna ridicol tradusă în întregime… Igor. Anul trecut, românii au eşuat în încercarea lor de a-i cuceri pe vorbitorii de diferite limbi, prin introducerea catrenelor în rusă, franceză, engleză etc… Era cam străveziu trucul şi n-a prins… Păreai destul de agitată înainte de preselecţia naţională, parcă era un Rubicon pe care nu credeai că-l vei trece…

Nelly. Mă bucur că nu mă întrebi ca unii – Nelly, ştiai dinainte că vei cîştiga? Poate pentru că avem birouri învecinate şi ai văzut în fiecare zi ce efort enorm m-a costat această participare, cît de mult am repetat… Cariera mea de jurnalist incomod e în pericol… Nelly. De fapt, am avut o premoniţie… ??? Nelly. Într-o noapte am visat că sînt invitată, ca şi cîştigătoare a preselecţiei naţionale, la Măruţă, în emisiunea Happy Hour. Îmi punea, în stilul lui inconfundabil, întrebări amăruţe… Eu i-am răspuns imediat: „Nu lovi în ţara care va da României 12 puncte…”. Cînd m-am trezit, nu mă puteam opri din rîs. E unica dată cînd am simţit că am luat preselecţia naţională şi asta doar în vis. Eu cred că jurnaliştii trebuie să fie întîi şi-ntîi obiectivi. Avantajul meu a fost potenţialul, pe care l-am acumulat timp de 15 ani. În tot acest răstimp am dovedit ca am locul meu, pe lîngă asta am adus nenumărate premii din diferite ţări şi, nu în ultimul rînd, am crescut în ochii publicului care m-a votat. Le mulţumesc tuturor. Şi agitaţia, stresul de ce erau generate? Nelly. În primul rînd, decorul nu era gata. La 5 jumătate de-abia era asamblat tabloul… şi cînd te gîndeşti că la Eurovision se dau doar 35 de secunde pentru pregătiri….Din cauza asta cîteva zile nu am putut repeta. În al doilea rînd, m-au scos de pe fix insinuările şi scandalurile, care m-au ales în calitate de subiect şi jertfă pe mine. Un fan de-al meu a comentat extraordinar toată această „mizerie”, şi anume că scandalurile provocate de răuvoitorii mei mi-au făcut doar mai multă reclamă. Mi-a mai zis cineva, n-o să dau nume, că nivelul meu presupune participarea la concursuri mai serioase decît Eurovision…Mi-a părut cel puţin stranie această grijă părintească…Oameni buni, eu mai am (ho-ho-hooo!) ce zice lumii. Înţeleg cît de important este să te mişti nu numai în jurul axei tale, dar să încerci şi să rupi cercul tradiţional… Igor. În Moldova nu poţi deveni designer, pentru ca nu ai cui vinde creaţiile. Şi mai complicat le este celor care fac o piesă, un spectacol. Aici spectacolele mor la premieră. De aceea artiştii circulă, zboară prin lume, caută piste de realizare a talentului. Nelly. Eu cred că în muzică situaţia e şi mai gravă…Cîntăreţul are nevoie de un public mai larg. Un artist trebuie să crească, uneori am şi eu senzaţia ca mă sufoc, nu-mi ajunge aer, am nevoie de

orange prezintÄ&#x192;

orange prezintă

ceva mai mult spaţiu pentru desfăşurare. Sper ca în timpul Eurovisionului şi după să am întîlniri cu producători de cd-uri, cu impresari, cu oameni interesaţi de muzica mea… fiecare din acei care merg la astfel de concursuri îşi doresc nespus de mult acest lucru. E şi normal să gîndesti aşa cînd vrei ceva mai bun pentru tine. Faptul ca ai cîntat de multe ori pe scenele din Ukraina şi Rusia, ţi-ar multiplica şansele de cîştig? Nelly. Concursul poate să ia oricînd o întorsătură neaşteptată…Cine ar fi presupus că Bilan va lua locul întîi? L-am văzut la repetiţii, era într-un hal fără de hal. Mi-a părut rău pentru grecoaică care, deşi avea o voce senzaţională, a rămas la coadă. Mă tem să fac previziuni… Igor. Eu cred că piesa lui Nelly va lua cel puţin locul cinci…Atunci cînd am ascultat-o, m-am detaşat de faptul că sînt moldovean, m-am străduit să o percep ca un oarecare european… cîntecul vibrează, are o energetică năucitoare. Ar fi o nebunie ca „Nunta în Basarabia”, în care mă filmez acum sa ia Cannes-ul, iar „Hora din Moldova”- Eurovisionul. Ce chestie! Preselecţia a însemnat pentru tine şi o investiţie care întrece suma de 10000 de euro, după unele surse… Nelly. Nu vreau să spun cifre. Am avut şi sponsori, cărora aş vrea să le mulţumesc din suflet prin intermediul revistei voastre, pentru faptul că au avut încredere în mine şi m-au ajutat, fără a şti sigur că voi cîştiga. La un moment dat a trebuit să scot banul din bugetul familiei. Noroc că soţul meu m-a înţeles şi m-a susţinut. Bineînţeles că şi ideea fratelui meu Dinu Ciobanu a fost foarte binevenită, lucru remarcat de altfel şi de cîţiva regizori de la noi. Plecarea la Moscova va fi mai simplă graţie suportului financiar promis de Compania Orange. Cum ţi-au părut piesele celorlalţi concurenţi? Nelly. Eurovisionul local este în acensiune şi lucrul acesta devine tot mai vizibil, de la an la an. E adevărat că anul acesta microfonul a sunat dezastruos. Nu am fost mulţumită cum a răsunat vocea mea… Ai ascultat piesele concurenţilor de la Eurovision? Nelly. Ştiu că Franţa va fi reprezentată de Patricia Kaas, am văzut turcoaica şi m-a plăcut foarte mult. Malta, ca întotdeauna, are interpreţi de valoare…Unde e Malta - e luptă acerbă… Am avut norocul de concurenţi puternici. Eu niciodată nu am cîştigat în competiţii uşoare. Anul acesta nu va fi o excepţie, va fi foarte greu de luptat, dar eu sînt deprinsă să nu stau picior peste picior… Cum îţi vei promova piesa? Nelly. Voi răspunde ca şi Scarlet O'Hara. La asta mă voi gîndi mîine. Pot?

orange prezintÄ&#x192;

Corsajele din epoca victoriană au devenit accesibile pentru femeile moderne din Moldova, graţie designului de excepţie Rafael Shein. O talie de viespe. Reduceri considerabile. Abordare individuală. Jumbo, etajul 5, boutique 560

orange prezintÄ&#x192;

-Igor, nu te văd prea încîntat? - Ba sînt. Am rămas acelaşi. Am desigur şi rezerve. Poate am devenit un pic mai înţelept. Poate că nu mai sînt un ţînc, dar mai am capacitatea de a mă mira şi de a fi curios. - Din punctual meu de vedere, al omului care te ţine minte din trecut, trebuie să constat că ai devenit mai interesant… - Ştii, unul dintre costumieri, a spus odată: acest Chistol, cînd va fi mai în vîrstă, va deveni mai interesant decît în tinereţe. - Da…Şi continuînd şirul complimentelor… arăţi foarte bine… - Da, fac fitness, merg la bazin, am renunţat la fumat de cinci ani. Aproape că nu consum alcool, doar ceva special - coniac sau whisky cu gheaţă, dar în cantităţi foarte mici. Sînt vesel şi bine dispus şi fără băutură. Dar în cursul unei întîlniri cu prietenii îmi place să-mi ridic dispoziţia cu un grad mai sus. - Şi iată acum e logic să întreb: ce s-a întîmplat în acest răstimp? Într-o bună zi, strălucitoarea Chiriţă a nimerit în Irlanda, a prins rădăcini acolo, apoi trăsăturile cunoscute au apărut pe ecranele televiziunilor ruseşti… şi, de odată, te văd pe o stradă din Chişinău. Chiriţa a revenit? -Aveam puţin spaţiu aici, nimic nu mă mai atrăgea. Nu era interesant. Şi atunci a trebuit s-o iau din loc, spre o alta înălţime. Dacă ai atins doi metri şaptezeci, atunci un metru şi jumătate - e prea plictisitor. Această perioadă a coincis şi cu venirea comuniştilor la putere. Oamenii au început să se agite, să se întrebe ce vor face mai departe. Eu am ales să plec la Bucureşti. Timp de doi ani aveam ciudata senzaţie că mă dizolv în oraşul acesta enorm. Dincolo de atitudinea

text de ina jeltov

Gurile tîrgului spun că atunci cînd avea loc premiera reînnoită a “Chiriţei”, actorul Sambriş, pentru cîteva minute, a căzut în leşin. I-a şoptit cineva că în sală se află Chiriţa Nr.1. Desgur că şi Igor Chistol nu putea trece neobservat: a rîs demonic, s-a apucat de cap într-un mod teatral, cu mîna şi-a împins inima în piept şi… dus a fost. Părerile teatrofililor au fost împărţite. Era gelos Chistol? Sau era critic? Nu există unanimitate nici pe alte aspecte. A meritat oare, ca Igor Chistol să schimbe statutul de stea adevărată, fie şi într-o provincie, pe cel al unui personaj necunoscut, care face parodii la adresa starurilor Rusiei? Cît timp părţile sînt în dispută, pot să fiu martoră. Cu statut sau ba, totuşi lui Igor i se strînge mîna la fel de puternic. Cu respect. Dar nici ex-Chiriţa nu aminteşte acum de personajul puerilo-entuziasmat, care întindea mîna la orice surîs binevoitor. Acum Igor seamănă mai mult cu un leu bine întreţinut, pieptănat, cu coada-pămătuf.

orange prezintă

tradiţională pe care o au bucureştenii faţă de basarabeni şi pe care am resimţit-o şi eu pe alocuri, mie personal, Bucureştiul mi-a dat şanse. Am lucrat la Teatrul Bulandra, a cunoscut triumful, prin rolul lui Fontenbras, în spectacolul montat de Liviu Ciulei. Au urmat alte două montări, apoi o perioadă de aşteptare, nişte propuneri să mă filmez…Nu era ceea ce trebuia. -Tu vorbeşti despre acelaşi sindrom al basarabenilor… În Irlanda, ce fel de comportament există în raport cu moldovenii? -A fost o întîmplare. Nişte prieteni au deschis acolo un studiou privat pentru copii şi ne-au invitat pe timpul verii. Neam adaptat însă repede. A fost o provocare…Am avut şi nişte proiecte televizate interesante. Fiica s-a născut acolo. Dar, trăind în Irlanda, paralel, am început să filmez la Moscova. -Ce ai în vedere? -Am avut un rol în serialul Moia precrasnaia neanea, în regia prietenului meu Alexei Kiriuşcenko. -Scuze, n-am să fiu curiosă…Chiar crezi că acesta este cel mai mare rol al carierei tale de actor? -Îmi dau seama, e doar un serial şi nu o lucrare din cele mai serioase, dar Kiriuşcenko m-a recomandat lui Alexandr Ţekalo şi aşa am ajuns să dau probe pentru emisiunea Bolişaia razniţa. Acum toate s-au aranjat. -Îmi place şi apreciez talentul tău pentru parodie. Eşti bun în rolul lui Hitler şi în rolul lui Stalin, şi în oricare alt rol. Interesant este, cum te vezi tu dincolo de acest amplua? -Nu sînt eu singurul. De exemplu, în Occident, eu joc în exclusivitate roluri de tot felul de netrebnici. Din punctul lor de vedere, eu am această imagine, sînt acest tipaj. Pentru agentul meu irlandez, eu reprezint chipul unui huligan din estul Europei. Iar Bolişaia razniţa a însemnat o experienţă echivalentă cu anul doi al facultăţii de la şcoala teatrală Şciukin. Trecînd pe o altă treaptă, cea a observaţiilor, voi spune că poate fi omologată şi cu şcoala Vahtangov, care îţi aduce plăcere şi îţi face popularitate. La început acest proiect se numea Bezumnaia peatniţa şi vroiau să-l facă săptămînal, dar au renunţat la idee, pentru că se temeau să nu piardă din calitate. În general am lucrat la cel mai înalt nivel, profesionist. E foarte important acest lucru. La Moscova sînt tratat de la egal la egal. Dar vreau altceva. Un rol. Nu contează, în film sau în teatru. Cel mai bine simt

tragicomedia. Am să fiu sincer, am terminat Şciukin în 1993. Niciodată nu am fost mai inspirat, decît atunci cînd am jucat Chiriţa. Am cu ce să compar. Niciodată nu s-a mai repetat. Am venit către acest rol cu bateriile încărcate şi am avut o atitudine foarte riguroasă. Îmi amintesc că am împlut cu portrete de femei, pe care le consideram replici ale Chiriţei, un perete întreg în căminul în care locuiam. De aceea, eu demult caut un asemenea material care să fie tot atît de bogat ca cel al Chiriţei. -Se spune că în mod demonstrativ ţi-ai arătat indignarea faţă de noua versiune a spectacolului. Şi asta, în seara premierei... -E greu să comentez aşa ceva. Primele cinci minute am avut un şoc. Sambriş nu este rău şi s-ar putea să fie un băiat talentat, poate a avut emoţii, din cauza că a aflat că eu sînt în sală. Dar ceea ce este prezentat acum cu aceeaşi denumire - nu mai este Chiriţa. E ca şi cim aţi fi dat bani pe un Panasonic, dar aţi primit un Panafonic. O singura literă e schimbată. Dar ce mare difirenţă există! -Am să fiu sinceră, mie îmi place Sambriş în Chiriţa. Eu aş spune că sînt două Chiriţe diferite, dar ambele au dreptul la viaţă. Poate e o gelozie banală? -Gelozie? Da, probabil a fost şi gelozie, dar eu aşteptam să fie un spectacol mai bun, dar a fost un eşec. Băiatul nu are nici o vină şi poate nimeni nu e vinovat. După primul act am plecat. Toate se amestecau, emoţiile personale, neînţelegerile şi revolta că nu este clar ceea ce văd. Am văzut o parodie nereuşită la ceea ce am creat noi. De ce să mai vorbim astăzi? -Din cîte ştiu, Petru Vutcarău ţi-a propus ţie să joci. Pînă la urmă, nu aţi ajuns la o înţelegere… -Am fost de acord, dar cu o condiţiejucăm spectacolul timp de două săptămîni. Planurile lor erau de două luni. Eu însă depind de nişte contracte, am de lucru. Dar la propunerea lui Petru de a juca în parteneriat cu Sambriş, aş fi fost de acord… - Cum vei încerca acum să atingi apogeul inspiraţiei? Ce te preocupă acum? -La Bucureşti am două proiecte interesante, acum în întîrziere din motive financiare. Încet-încet, încep lucrul la două proiecte cinematografice, e curat entuziasm. Sînt făcute pe banii mei, cu prietenii mei ... Exerciţii… -Pui la bătaie banii tăi, deci e ceva foarte important pentru tine… -Banii mei - e prea tare spus. Am deja

orange prezintă două filme, unul de 29 minute, altul de nouă. Le-am proiectat la Casa Actorului. În exclusivitate, pentru plăcerea personală şi a prietenilor. Unul era cameraman, altul actor. Îmi dau seama că asta încă nu e ceea ce trebuie să arăţi publicului larg. Atunci cînd demonstrezi, aştepţi şi nota. Aceste exerciţii nu le poţi supune unui examen. Acum, împreună cu Igor Cobîleanski, încercăm să trecem într-o altă etapă, mai serioasă. Dar deocamdată sînt proiecte. Nu mă văd încă în rol de regizor. Deocamdată vreau să joc. -Peste tot proiecte, planuri. În definitiv, ajută-mă să mă exprim corect. Tu ai revenit? -La prima vedere, parcă nu ar fi avut nici un rost să revin. Da, a fost o perioadă, cînd toată lumea mă întreba, de ce am revenit, de parcă nu aş fi avut ce face. Acum nu mă mai întreabă nimeni. Aici mai poţi găsi resurse. Da, este şi mult gunoi, e adevărat. Acolo aceasta e o formalitate, relaţii mai reci, mai oficiale, lipseşte căldura, cu toată libertatea care există. Eu vreau să fiu fericit la mine acasă. Mi se pare foarte important să fii fericit în ţara ta. Deocamdată sînt mîndru că pot face ceva aici. Dar, în acelaşi timp, fac naveta. În Irlanda mai sînt legat de două-trei proiecte, am şi master- class, apoi, v-am spus de România, Moscova ... Aici sînt mai mult formal, am venit împreună cu familia. Elena este la „Eugen Ionesco”, totul revine....Copiii, Mihai şi Marlen, care s-a născut în Irlanda- sînt tot aici. Chişinăul e cald, confortabil. Dar de aici, din cînd în cînd, trebuie să pleci. Sînt într-un fel convenţional aici, dar aşa am ajuns să preţuiesc şi mai mult Chişinăul.

Oleg SEREBRIAN Noi avem sindromul vasalului 38

politic - Știaţi doar că băieții buni niciodată nu-s votați, de ce v-ați băgat în politică? - Am crezut şi de altfel mai cred, că această axiomă a politicii basarabene va fi odată infirmată. - A fost o decizie personală? Căci s-a creat impresia că v-a luat cineva de guler şi v-a plantat fără apă într-un sol străin... - A fost o decizie colectivă, și a apărut în urma alegerilor parlamentare din 25 februarie 2001. Iniţial am vrut să constituim o asociație a foştilor bursieri ai fundaţiilor americane şi europene. Apoi, ne-am zis: ce impact ar avea o asemenea asociație, ar fi una din multele care ar dispărea după cîteva ședințe - poate mai bine să facem un partid? Ni se părea că e și momentul potrivit – să apărem pe fundalul dezamăgirii poporului. Dar, în realitate, a fost un moment foarte nepotrivit, pentru că nu era nici un fel de dezamăgire atunci. Eram dezamăgiți doar noi, un grup de intelectuali. Acum cei circa 40 care au fost în grupul de inițiativă socialliberală pot fi găsiţi pe poziții de frunte în listele multor partide. Erau oameni foarte pregătiți, personalități formate. Și era foarte greu să ții oameni cu un ego atît de puternic împreună. - Într-un partid ai nevoie mai degrabă de trepăduși? - E greu să faci un partid numai din “notorietăţi”, nu funcționează. Faci mai degrabă un club de dezbateri, de elită. Una din problemele PSL-ului era tocmai prezenţa prea multor notabili, care au ajuns repede în conflict cu cei care de fapt colindau țara şi puneau pe picioare partidul. În plus, aşa cum vă spuneam, apărusem prea devreme. - E posibil să apară la noi ceva prea devreme? Mi se pare că totul apare mult prea tîrziu... Avem o reală vocație pentru întîrziere. - PSL-ul a apărut cam devreme. Mesajul său nu era pentru o ţară care trăia în aşteptarea miracolului comunist. - Cînd era normal să apară? - Ar fi fost logic să apară mai tîrziu, după 4 aprilie 2005, cînd luase naştere acel val de dezamăgire la care ne aşteptam în martie 2001. - O da, și atunci totul ar fi fost curat și frumos... Vă dați seama că atunci PSLul a dezamăgit foarte mult, pentru că au fost mari așteptări de la dvs, pentru că erați altfel... - Cred că prima gafă am comis-o în 2003, cînd în loc să mergem singuri în alegeri, am făcut un bloc. Dacă mergeam

de unii singuri, obțineam același rezultat, pentru că majoritatea candidaților au fost ai PSL-ului, dar aveam să mobilizăm altfel partidul şi aveam să discutăm altfel în 2004 condiţiile de creare a Blocului “Moldova Democrată”. E regretabil doar că din toamna anului 2004 conduita, traiectoria BMD în general, avea să se schimbe. PSL-ul a pledat pentru o alianţă pro-occidentală, nu pentru consiliere rusească şi alianţe electorale cu Tiraspolul. Pînă la urmă, în cadrul blocului fiecare componentă venea cu propriul mesaj, și asta a debusolat alegătorul, ceea ce a condus la un rezultat mai mult decît modest. Dar, aceste analize ale trecutului nu mai servesc la nimic. - În schimb, 4 aprilie va rămîne veșnic viu. A fost totuși obligatoriu votul ăsta? Pentru că toți continuă să facă o mină bună și să spună lucruri grave, în care nu crede nici vrabia de pe gard... - Văzut de azi, am putea spune că votul social-liberalilor nu era obligatoriu, dar asta o putem spune de la o distanţă mare de eveniment şi mai ales, fără a cunoaşte toate detaliile, care, chiar dacă sînt făcute publice, oricum rămîn neînţelese pentru publicul larg. Acum cred că dacă PSL-ul nu vota, PPCD-ul vota oricum. În plus, în acel moment unii din foştii aliaţi din cadrul BMD ni se păreau deja într-adevăr mai periculoşi decît comuniştii. Nu puteam nicidecum înţelege ce vor să facă colegii noştri, nu auzeam nici o explicaţie plauzibilă despre ce se întîmplă în cazul, în care ajungem în alegeri anticipate. În ce formulă mergeam în aceste alegeri? Era sau nu posibilă aderarea la BMD a Blocului “Patria-Rodina” şi a UCM? Cine ar fi finanţat campania electorală? În plus, am spus asta de mai multe ori, problema nu este în 4 aprilie 2005, ci în 6 martie 2005. În momentul, în care alegerile au fost recunoscute de către OSCE şi Consiliul Europei şi de către ONG-urile naţionale, care au monitorizat campania, era un non-sens să provoci o criză politică. Comuniştii aveau 56 de mandate şi erau capabili să facă guvernul fără aliaţi. În aceste condiţii era absolut firesc să aibă şi preşedinţia şi să-şi asume plenar responsabilitatea pentru guvernare. Şi de fapt toți cei care critică votul din 4 aprilie nu dau nici o soluție. Altă soluție nici nu era, decît poate cea sugerată în 2007 de Dorin Chirtoacă la Pro TV – ca grupurile parlamentare să fi profitat de votul secret şi să fi desemnat doar cinci deputaţi care în taină să fi votat pentru Voronin, salvînd imaginea partidelor. Nimeni n-ar fi ştiut cine sînt cei cinci “trădători” şi

de la ce formaţiune, dar asta nu schimba rezultatul. Oricum preşedinte ar fi fost reales Voronin. - Spuneați într-un interviu că mai bine dădeați aceste voturi lui Ivanțoc. Căci tot una ați fost suspectați... - Comuniştii ne-au suspectat întotdeauna că cele trei voturi anti-Voronin au fost ale PSL-ului. La asta a contribuit şi discursul foarte rezervat faţă de Voronin pe care l-am avut în Parlament pe 4 aprilie 2005. Noi am votat pentru Voronin, dar ne-am plasat imediat în opoziţie faţă de putere. - PSL-ul a apărut prea repede. Dar Dorin Chirtoaca s-a născut la momentul potrivit, în locul potrivit? - Dacă nu era votul din 4 aprilie, Dorin Chirtoacă rămînea şi azi vicepreşedinte al Comitetului Helsinki din Moldova. Le putem prognoza un rezultat bun în alegerile astea, dar putem prognoza la fel de ușor că PL-ul va fi marea decepție de peste ceva timp. Dezamăgirile ar apărea

problema -ului este c= a avut la ]nceput prea multe

psl

personalit=\i

în momentul, în care ei ar ajunge la guvernare. E foarte clar că Dorin Chirtoacă reprezintă acea opoziție pe care comuniștii și-o doreau cel mai mult. Inconsistentă. Un pic isterică. Arătați-mi conținutul mesajului lui Dorin Chirtoacă. - “Noi sîntem unicul partid cu verticalitate care a luptat întotdeauna împotriva comunismului...” -Bovinele sînt verticale şi rectilinii şi ele, dar nu şi inteligente. Fără îndoială, comuniştilor le-ar conveni cel mai mult un PL bine reprezentat în viitorul Parlament. -De ce PL? -Sînt spectaculari şi telegenici. Îi poţi arăta şi occidentalilor, şi cetăţenilor noştri cu multă satisfacţie - poftim, asta e opoziția. Priviţi-i, ascultaţi-i. Cred că cineva din stafful electoral al PCRM a avut chiar grijă să-i arate foarte des la tel-

politic bovinele s]nt foarte verticale [i rectilinii [i ele, dar nu [i inteligente. evizor şi să-i pună în tot felul de situații stupide, pentru a le crea imaginea de victimă. Urechean chiar era persecutat de comuniști (și o spun știind lucrurile dinăuntru), dar lui în 2004 nu i-au arestat bradul, nu i-au ascuns bomboanele... Pentru că era stupid să-i faci asta... -Urmarea logică a lui 4 aprilie este 5 aprilie? -Eu cred că ratingul comuniştilor este în continuă scădere. Am simțit foarte bine temperatura electoratului în 2005, cînd era încă de un “roșu-incandescent”. Acum febra a scăzut, nuanțele epiteliului s-au mai deschis, s-ar putea nici să nu mai existe roșu carmin la baza ei. Nu am găsit nici un sociolog (și fiecare partid face aceste sondaje interne) care să zică că PCRM ar avea mai mult de 30%. Și rata declinului este de un foarte clar 2% lunar. -Dacă mai așteptăm cîteva luni... -S-ar putea să ajungă foarte prost, din cauza că se apropie valul crizei și ei știu foarte bine acest lucru. Partea proastă e că și această criză ar putea să aibă un efect pozitiv pentru comuniști. -Pentru că e sinucigaș cel care va cîștiga puterea acum... -Ne-am putea aștepta în 2009 la alegeri anticipate. Sau alegeri repetate. Și e un fapt conștientizat de fiecare din actorii politici. Cu asta se explică lîncezeala cu care se desfășoară campania. E cea mai rîncedă campanie care a existat vreodată în Republica Moldova. Cea mai fără chef. Un mic asasinat la show-urile cu rîs în sală, niște flegme zburînd sictirit în relanti de la ecrane... -Ca în dimineața lui 6 aprilie toate partidele să-și facă toaleta matinală și să se prezinte la CEC pentru a contesta eligibilitatea acestora. -Da și experții străini, și jucătorii locali consideră că acestea deja au fost fraudate. S-ar putea ca pe 6 aprilie opoziția să-şi dea seama că fraudele sînt mai mult

decît sesizabile. Atunci singura soluție va fi contestarea alegerilor şi repetarea scrutinului. A doua posibilitate de a avea alegeri anticipate ar fi din cauza incapacității de a alege președintele, pentru că avem o constituție stupidă. -Constituție stupidă? Vorbiți de primul document în stat? -Cu tot respectul pentru documentul în sine, există multe stupidități acolo, inclusiv alegerea președintelui prin 61 de voturi, adică prin 3/5. În orice republică parlamentară se alege cu majoritate simplă. S-a tot zis că politica moldovenească e orientată la persoane concrete și nu la doctrine. Partidul comuniștilor de fapt, ar trebui să se numească Partidul Marii Burghezii. Și dacă am scoate eticheta de pe bomboana doctrinară, aunci chiar și doctrina comuniștilor ar putea trece drept liberală. În afară de Stepaniuc care să țină la teoria-marxistă și care să fi pus mîna pe vreo carte de-a lui Lenin, acolo nu prea sînt decît oportuniști. -Păi, toți politicienii noștri sînt niște oportuniști. -Și în politica europeană există mult oportunism, dar la noi se vede mai ales partea proastă, provincială a oportunismului. Partidele sînt foarte instabile, volatile, inconstante și inconsistente, au o viață de muscă, a zburat o campanie două – și s-au mistuit, s-au transformat în general în altceva. -De ce în Moldova nu a fost posibilă o lege a lustrației? De ce oamenii nu sînt interesați să scoată kgb-știi şi neosis-iștii din viața politică? Sîntem mai lăsători, mai fataliști? Ne place să fim urmăriți, căci nu toți încap în reality show-uri? -De fapt, asta a fost cea mai importantă dintre greșelile noastre, pe care am făcut-o în 91. Primul decret care trebuia făcut, “decretul nostru despre pămînt” era lichidarea KGB-ului și scoaterea la

iveală a dosarelor celor care au colaborat cu această instituţie. -Mai rămînea cineva în afară celor “fruntași”? -Asta mă întreb, or fără îndoială că mulți dintre fruntașii Frontului Popular din 1989 erau agenţi infiltraţi de securitate. Nu pot să spun că e deja prea tîrziu pentru asta, dar a trecut cam mult timp şi multe lucruri sînt deja irecuperabile. -Nu mi-au plăcut niciodată verbele la condițional, dar aici voi încerca să trec peste aversiunile personale. Ipotetic vorbind, ce ar fi trebuit să facă pas după pas Moldova din 90 pînă acuma, ca o țară normală? Ca oamenii să-și dea seama ce au pierdut și în ce groapă am ajuns numai din cauza propriei prostii. -Cred că prima mare greșeală s-a produs în august 1991, în legătură cu Transnistria. Imediat după lichidarea GKCP-ului, Gorbaciov a cerut arestarea lor, țineți minte că atunci a și fost arestat Smirnov la Kiev. După asta o oarecare Galina Andreeva s-a pus pe căile ferate la Bender, iar Snegur, din umanism și din grijă pentru sănătatea "locală" a tovarășei Andreeva, l-a eliberat pe Smirnov. -Iar Untilă l-a adus în portbagajul unei Volgi de la Kiev... -De fapt, noi niciodată n-am analizat atent erorile care s-au făcut. Pe vremea președinției lui Snegur s-au făcut, cred, cele mai mari greșeli. Atît din lipsă de experiență, cît și din reavoință. Am cerut odată în cadrul Parlamentului crearea unei comisii de anchetă a ceea ce a fost în 91-92. Am fost curios că n-a susținut-o nici un grup parlamentar. De ce? Unii colegi din Moldova Noastră chiar m-au condamnat că am cerut o astfel de comisie, învinuindu-mă de antipatriotism. Alt lucru care trezește semne de întrebare este retragerea poliției din Bender și Dubăsari. În loc să introducem în august 91 poliția moldovenească, să destituim primii secretari ai „raicomurilor” din Rîbnița și Camenca, care erau în general foarte loiale și contactul putea fi ușor stabilit... S-a creat în august-septembrie 91 o complicitate a structurilor de securitate și a persoanelor responsabile de la Chișinău (unii dintre care ambasadori acum) cu cei de la Tiraspol și Moscova. Altfel nu se explică retragerea necondiționată a poliției moldovenești din stînga Nistrului, eliberarea lui Smirnov, sute de morți aiurea... Conflictul ăsta practic putea fi aplanat în cîteva zile. În momentul în care Gorbaciov a dat OK-ul, Moscova nu intervenea. A doua mare greșeală a

fost lentoarea cu care s-au desfăşurat reformele în prima jumătate a anilor 1990, apatia şi inconsistenţa cu care am tratat problema integrării europene. Dacă noi mergeam mai hotărît alături de Țările Baltice, dacă am fi promovat atunci reforme reale, Republica Moldova era azi altundeva. Însă din 1994 am căzut în banalitate cu discuţii interminabile despre limbă, identitate, istorie. Cu acţiuni deşănţate gen „Casa Noastră - Republica Moldova”, cu mesajele aberante ale guvernării agrariene... Și de atunci începe decăderea. -N-aveți senzația că fiind totuși implicat în politică, sînteți în afara ei? -Am senzația asta. Și nu numai eu. Și sînt mulți care m-au acceptat mai degrabă ca și comentator politic, la un moment dat, Roșca spunea că eu am fost la Voronin pe data de trei aprilie pe post de traducător, dar, pentru că nici unul dintre ei nu vorbea engleză, trebuia cineva să discute cu americanii... -Avem, mai nou o boală – mizăm tot timpul pe occident și de ce le mai

multe ori sîntem dezamăgiți că nu near apăra așa cum ne cere mușchiul. -Aveți dreptate. Aud adesea jurnaliștii acuzînd occidentul pentru lipsă de poziție. Noi avem sindromul vasalului. Așteptăm întotdeauna să spună cineva cuvîntul hotărîtor, să ne ia apărarea, să ne dea indicații... Privim Bruxelles-ul acum cum priveam altă dată Moscova. Estonia sau Letonia nu mai cred așa. -De ce? -Foarte multe în politica moldovenească trebuie căutate în psihologie. -Sau psihiatrie? -N-aș vrea să merg chiar așa de departe. Dar semne sînt... Modul de a vota, de exemplu. Toți se întreabă cum poate exista o țară în Europa, în care se votează un partid cu denumirea “comunist”. Care este explicația? E una simplă, cred eu. Noi sîntem un popor creat de partidul comunist. Ceea ce nu e cazul rușilor, al ucrainenilor. Au alte repere. Noi alt reper n-avem. -Spuneați într-un interviu că alegătorul nostru se identifică mai

mult cu Ostapciuc... De ce? Sînt pe aceeași undă? -Sînt pe aceeași undă, au același coeficient IQ, au aceeași limbă, au citit aceleași cărți... -Atunci, ce caută Serebrian aici? -Bun, a fost o încercare. Jurnaliștii și comentatorii politici din Republica Moldova au tradiția asta de a da sfaturi. Așa am făcut și eu pînă în 2001. Aveam o rubrică la Jurnal de Chișinău, unde dădeam sfaturi. Și am înțeles că a da sfaturi și a le urma sînt lucruri totuși diferite. Am vrut să văd, crezînd că pot da sfaturi atît de bune, dacă pot să și le aplic. Am văzut că e greu, uneori imposibil. -Cum credeți, Voronin și-a ieșit puțin din mînă? Era un tip care seducea orice electorat. -În primul rînd, e deja bătrîn. Are aproape 70 de ani. Deja e foarte clar că nu va mai fi președinte, nu văd un post care l-ar seduce – șeful guvernului poate fi demis, președintele parlamentului e o funcție prea plictisitoare...

politic mişcat din loc. La un moment dat, am avut senzaţia că dispersarea segmentului liberal e chiar încurajată. Anume atunci ne-am şi reorientat spre PDM, un partid cu care am fost în alianţă pentru alegerile din 2005 şi din care făceau parte socialdemocraţii lui Oazu Nantoi, aliaţii noştri în alegerile locale din 2003. -PD a cîștigat la media de IQ, ce a cîștigat Serebrian din asta? - Certitudinea că vom rămîne formaţiune parlamentară, eventual chiar parte a unei coaliţii de guvernare. - Se creează impresia că totuși așteptați cu nerăbdare să se termine alegerile și să vă căutați de treabă. -Da, e adevărat. De fapt toţi aşteaptă

al liberalilor în campania din 2009 se va datora faptului că se produce o asociere a preşedintelui Băsescu, respectiv a României, cu acest partid. Respectiv cei care vor vota pentru acest partid, vor exprima prin votul lor decepţia faţă de Republica Moldova ca stat. Acelaşi lucru îl avem şi în cazul comuniștilor sau altor partide de stînga, care încearcă să se asocieze cu Moscova. De altminteri şi alte partide vin cu promisiuni, gen facilitarea obţinerii cetăţeniei altor state sau a plecării cetăţenilor moldoveni la muncă în afară. În mare parte, mesajul nostru electoral e geopolitic şi nu politic, adică e legat direct sau indirect de o agendă de politică externă şi nu internă. Republica Moldova

fiec=ruia i se pot organiza mici scenarii, ]n care s= apar= ca un mare gangster sau un minikiller. -Ar fi loc de surprize? -În politica moldovenească am văzut schimbări de macaz atît de radicale, partide care erau într-o opoziție atît de hotărîtă au ajuns la înțelegeri, persoane care erau incompatibile le văd acuma îmbrățișate... -Vorbind de compatibilitate, cum vă regăsiți în această eprubetă cu Diacov etc. -Am mai fost în același cockteil în 2005. -De ce ați ales anume acest format? -După alegerile locale din 2007 era clar că într-un an jumătate nu se schimbă nimic. Din rezultatul obţinut ne era clar că PSL ar putea trece bariera de 4 % dar nu şi de 6 %. Mai ales în condiţiile cînd scena politică devenise brusc suprasaturată de partide liberale. Tocmai pentru a evita acest lucru am propus tuturor formaţiunilor liberale fuziunea într-un singur partid. Eram de acord ca Dorin Chirtoacă să fie președintele noii formaţiuni. Am purtat discuţii lungi şi cu PNL-ul. A intervenit şi Internaționala Liberală. Dar, din păcate, carul nu s-a

asta. Am și bilet la Paris pe cinci aprilie după amiază. Am lecții la Universitatea Paris IV. Tot la începutul lui aprilie la Paris trebuia să aibă loc lansarea ediţiei franceze a “Geopoliticii spaţiului pontic”, dar din păcate, apariţia s-a amînat cu cîteva luni. Am fost cam prins în ultima vreme şi n-am reuşit să elaborez la timp hărţile solicitate de editură. -Ziceați într-un interviu că elita noastră ar fi în totalitate șantajabilă, dat fiind faptul că sînteți parte din elită, cu ce v-ar avea la mînă? -Nu știu dacă fac parte din elita politică, n-am constituția necesară. Fiecăruia i se pot organiza mici scenarii, în care să apară ca un mare gangster sau un minikiller. -Spuneați că Republica Moldova este un stat suicidal. S-a sinucis deja sau mai stă cu pastila în gît? -E în proces. Suferim acum consecinţele unui dureros faliment psihologic şi moral colectiv. Nimeni nu mai crede în proiectul Republica Moldova. Spre exemplu, un eventual succes electoral

în sine ca şi cum n-ar mai conta. -Cîte zile mai are de trăit? -Poate trăi mult în stare de letargie. -Ce metode de sinucidere ar putea să aleagă? -Ori aderarea la o Uniune Eurasiatică centrată pe Rusia, ori realipirea ei la România. De altminteri, independenţa Republicii Moldova nu e decît o stare de compromis dintre aceste două tendinţe concurente, promovate mai deschis sau mai discret de către partidele noastre politice. Unii susţin că am fi un stat –tampon între Est şi Vest, dar de fapt sîntem prea mici, pentru a îndeplini funcţia unui „tampon” geopolitic. -Se tot vorbește de o mirifică idee națională care ne-ar putea uni... -Dar ce este ideea naţională? Sînt cîteva lucruri care pot consolida o naţiune, deci servesc drept „liant naţional”. Primul este statul. Un stat puternic, cum e în cazul SUA, unde cei 50 de milioane germani se consideră tot atît de americani ca şi cei 30 de milioane de afro-americani. În cazul nostru statul e prea slab, prea

politic neatrăgător, ca să fie pivotul ideii noastre naţionale. Un al doilea mobil poate fi cel cultural. O limbă, o tradiţie şi o istorie comună. Elementul de civilizaţie e cel mai frecvent în consolidarea naţiunilor de tip european, dar în cazul nostru nu e valabil, deoarece noi nu ştim care e limba noastră şi ce trebuie apreciat ca istoria noastră naţională. Un factor coagulant mai poate fi religia comună. Armenii sau evreii, deşi vorbesc limbi diferite şi sînt pulverizaţi în întreaga lume, sînt uniți de religie. Noi avem două biserici. Pentru noi religia e tot joc politic. Nu ne unește nimic. Noi sîntem o comunitate, nu o naţiune. -Ziceați că Republica Moldova nu are intelectuali, dar are cîteva sute de mii de țărani cu studii superioare... -Aşa este. Aceştia pot fi specialişti extraordinari, oameni de mare talent, dar

din 2007. Cu certitudine, dacă mă consacram în exclusivitate activităţii politice rezultatul PSL ar fi fost altul. Problema mea e că am ţinut tot timpul să rămîn şi autor, şi profesor şi această dispersare a fost contraproductivă. -Credeți uneori că a fost o greșeală că v-ați lansat în politică? -Cred că era nevoie să cunosc politica din practică. Eu nu cred în politologii care fac analize şi prognoze fiind doar teoreticieni. -În general se creează impresia că se vine în politică din ură, din răzbunare, din dorința de putere, de a face bani... Nu pare să aveți nici una din diagnozele astea, ce căutați aici? -Nu cred că sînt în stare de ură, iert foarte repede. Și nu cred că în Republica Moldova afirmarea vine prin politică în general. Am fost recent rugat să scriu

Chi[in=ul,

de[i este mai mare dec]t multe capitale europene, e doar un sat gigantic. nu putem vorbi despre o pătură de intelectuali. Aşa ceva nu apare în decurs de două-trei generaţii. Acea criză de identitate, de care vorbim este rezultatul unei crize de „intelectualitate”. Basarabia n-a avut niciodată o intelectualitate puternică. Prin asta se şi explică provincialismul nostru. Chişinăul, deşi este mai mare decît multe capitale europene, e doar un sat gigantic. -Cît sînteți politicican, cît profesor universitar și cît om normal... -E greu să fac o delimitare strictă. Cred că politician sînt cam 10-15%, mai ales după ce nu mai am funcţia de şef de partid. De fapt, nu pot să spun că am avut o implicare nereușită în politică. Foarte mulți dintre cei care s-au lansat în politica moldovenească, care au încercat să creeze partide au rămas într-un anonimat profund. Deşi au fost foarte dedicaţi. Eu am reuşit, fără efort, să pun pe picioare un partid vizibil, reperabil. Am fost al patrulea partid, am obţinut un rezultat comparabil cu cel al unor partide care au cheltuit milioane de lei în campania

un capitol pentru o lucrare colectivă, un volum, pe care-l pregăteşte Institutul de Geografie al Universităţii din Potsdam. Profesorul Heller, director-adjunct al Institutului, m-a rugat să-i expediez nişte repere biografice, dar mi-a dat de înţeles că succesele mele politice pot fi evitate din această prezentare. Pe el îl interesam ca specialist în geografie politică. Aproape simultan am fost rugat de Universitatea din Cluj să particip la elaborarea unui studiu comun cu cîţiva autori, printre care Vladimir Tismăneanu şi Andrei Pleşu. Cartea urmează să apară la Editura Polirom. Am fost rugat să expediez şi acolo o mică fişă biografică şi ceea ce m-a făcut să surîd a fost aceeaşi sugestie – „vă rugăm să vă referiţi doar la traiectoria Dvs de cercetător”. -În ce oraş vă simţiţi bine? -La Nisa, unde am fost student şi unde sînt acum profesor invitat. Merg încolo destul de des şi e un oraş în care mă simt ca acasă. Acolo am şi început să scriu o carte, subiectul căreia l-am gîndit timp de aproape optsprezece ani şi sper că tot

acolo voi reuşi să o şi termin în primăvara aceasta. Îmi plac mult cele două mari capitale ale culturii germane – Berlinul şi Viena. Berlinul e oraşul viselor mele din copilărie, e oraşul de care mă leagă nişte amintiri inexistente, virtuale dacă pot spune asta. Cunoşteam oraşul ăsta atît de bine, fără ca să-l fi văzut vreodată, încît în 1993, venit pentru prima dată la Berlin, pentru o scurtă stagiere la Institutul European, am găsit fără ajutorul nimănui şi fără a face apel la vreo hartă, drumul de la hotelul în care stăteam pe Kurfuerstendam şi pînă la clădirea Reichstagului. E vorba de cîţiva kilometri buni, pe care i-am făcut pe jos în mai bine de o oră. Îmi pare rău că acum Berlinul se schimbă, mai ales vechiul centru al oraşului. Marea mea dezamăgire a fost Parisul, pe care l-am vizitat pentru prima oară în martie 1993, pe cînd eram student la Nisa. Cînd eram copil, îmi plăcea mult Dumas, şi-mi creasem o altă imagine a Parisului decît cea pe care o descopeream atunci cînd am ajuns la faţa locului. Eu credeam că Parisul e ca şi Petersburgul – un oraş imperial, cu multă culoare, mult aur, mult spaţiu şi fast. Mai tîrziu, însă, aveam să-mi schimb părerea şi să-l îndrăgesc. E un oraş cu totul aparte, cu un tip de măreţie diferit decît cel al Vienei, Londrei sau Petersburgului. Îmi plac micile oraşe universitare germane, cu centrele lor medievale scăpate ca prin minune de bombardamentele din ultimul război şi care păstreză nealterat spiritul vechii Germanii. Mi-ar plăcea să-mi văd încheiată cariera în unul din ele. Dar sînt şi oraşe care nu-mi plac sau îmi plac mai puţin cum ar fi, bunăoară, Bucureştiul sau Bruxelles-ul. -Ambiţia dvs cea mai mare aici? Ministru de externe? În concurenţă cu naşul Leancă? -Deloc. Ambiţia mea cea mare nu e în politică. Tocmai de aceea îi voi ceda cu plăcere, dacă va fi cazul, acest loc lui Iurie. Oricum, ca diplomat mi-ar plăcea mai mult calitatea de şef de misiune decît cea de ministru de externe. -Norocos? Fericit? -Mulţumit. Nu înaintez vieţii cerinţe excesive. N-am a face vreun reproş nici prezentului, nici trecutului. Am o soţie extraordinară, o soră la care ţin mult. -Aţi fi vrut să fiţi perceput ca un tip mai puternic? -Asta o vrem cu toţii, dar nu cred că am fost perceput inadecvat. -Dacă avea PSL-ul alt preşedinte, evoluţia era alta? -N-ar mai fi fost PSL-ul. Ar fi fost altceva.

Iurie Colesnic: ”Nici n-am de g}nd s+ plec”

text de gheorghe erizanu imagini de dumitru doru

Iurie Colesnic, scriitor, vicepreședinte al Alianței Moldova Noastră este ca o pilulă amăruie, care, după cinci minute de discuții, îți inoculează un optimism cu care nu te-ai mai întîlnit de zile bune. Parcă nimic nu e roz, parcă nu ești de acord cu argumentele lui, parcă lumea nu s-a schimbat cu nimic, dar pleci cu o doză de optimism ca să o poți risipi în cotidianul imediat pentru mai mult timp. -Tocmai sînteți sosit din, cum obișnuiesc să zică politicienii, “teritoriu”, ce temperatură emoțională e acolo? - Oamenii sînt storși și nu simt de unde ar putea să vină speranța. - S-au resemnat? - Eu am o experiență privind alegerile de circa 20 de ani. Și am văzut toată evoluția alegătorului nostru. În anii 90 era un alegător optimist, un om care credea într-adevăr că Moldova are o șansă. În 94 – lumea era mai prudentă, credea mai puțin în ideal, în 2001 am văzut o lume dezamăgită total în așa-zișii democrați, adică foștii comuniști deghizați... Era clar că pierdem alegerile. În 2003 la alegerile locale am văzut foarte multă agresivitate în apărarea comuniștilor. În 2007 a scăzut oarecum această agresivitate, iar în 2009 am întîlnit practic un singur apărător al comunismului în cele nouă raioane, prin care am umblat. Și argumentul lui a fost unul singur – comuniștii de acum nu sînt cei de ieri. Da, dar părinții lor sînt aceiași – Marx, Engels și năluca care circulă prin Europa cu secera și ciocanul. –Poți să nu fii membru al PC, dar felul de a gîndi să fie comunist. –Există și această problemă. Chiar și partidele hiperdemocratice suferă de un

fel de reminiscențe ale gîndirii bolșevice. Care apar acolo unde nu te aștepți. De exemplu, dorința de a domina și nu de a oferi. Dorința de a controla, o dorință de dictatură mascată... Noi încă n-am ieșit din boala asta. –În săli, cum s-a schimbat electoratul? –Acum vin mai mult bărbații, femeile, în majoritate, sînt plecate peste hotare. Și dacă întrebările din anii 90 priveau viitorul, lumea într-adevăr credea că a scăpat de o mare povară și intra într-o zonă a vieții nesperate. Erau foarte multe probleme legate de morală și conștiință. Astăzi problemele sînt numai de ordin material. Foarte rar, ca un capitol aparte, se discută probleme legate de istorie, grație emisiunii de la Moldova 1, pe care am avut-o timp de un an. Oamenii au privit-o și și-au format o poziție. Și în asta văd rolul mare al televiziunii, care poate forma și deforma o conștiință, în funcție de intenții. Am auzit de multe ori referinţe privitor la 650 de ani de la formarea statului moldovenesc - este o cifră reală sau o cifră închipuită de comuniști? –Oamenii mai cred în politicieni? –Este o mare neîncredere în oamenii politici și trebuie să o spunem sincer. Pentru că s-a lucrat foarte mult la demolarea chipului moral al liderului. Liderul moral în cultură nu există, pentru că a fost

demolat, nu există nici o personalitate cu autoritate incontestabilă nici în știință, nici în politică. –Păi, se știe prea bine că în anii 40, atunci cînd au venit comuniștii pentru prima dată în Basarabia, a fost prima decapitare a valorilor, gospodarul satului a fost trimis în Siberia și răuleanul satului a fost numit lider. După ce s-au moșit cu chiu cu vai niște elite, vin anii 90 care le-au demolat și pe acestea. –Mie mi se pare că procesul a fost un pic invers și acum o să explic de ce. Tu ai avut dreptate de prima etapă, atunci cînd s-au format aceste elite, dar ele s-au format pe baza unor lideri care aveau niște repere naționale. Începînd cu anii 60, noi am avut un moment de renaștere națională. În zona culturii, în primul rînd. Oameni de ştiinţă existau, dar nu erau atît de îndrăzneți ca cei din cultură. Și cînd a apărut echipa scriitorilor Damian, Zadnipru, Vieru, ca opoziție față de cea a lui Lupan și alții, în jurul celei dintîi s-au adunat actorii, cineaștii, pictorii și acest nucleu a dictat viața publică a Moldovei. –Atît că, acest nucleu nu era unul oficializat. –Dar ei erau niște repere morale. Oricît ar fi încercat comuniștii să împingă alți tipi în față. Anul 1990 a fost unul foarte

de dialog delicat. Pentru că existau acești oameni care au participat la renașterea națională, dar era deja pus în funcțiune un proiect care presupunea demolarea oricărui lider potențial în Moldova. Și noi i-am lichidat moral practic pe toți. Timp de 20 de ani noi n-am avut nici un lider moral. N-am avut un lider cultural. Acești oameni existau, dar mai puternc era cîmpul de distrugere a lor. Luați-l pe Grigore Vieru. Aceasta e o mare figură, poate chiar numărul unu în cultura românească, dar a fost ponegrit, trecut în umbră, blamat cu orice ocazie. Luați-l pe Ion Druță... Da, el are opiniile și viziunile lui. Dar a fost distrus. Noi, în proza noastră românească

nu am avut o altă figură. Dar noi ce-am făcut? Fiecare leșinat care poate ridica o piatră, a lovit într-însul. De ce? Asta a fost teza! Să nu fie nici un lider! –A cui a fost teza? –A băieților care au tras în spate procesul politic din Republica Moldova. –Și Molodva a fost în vizorul băieților din spate? –Sigur. Și crearea celor două biserici paralele, și crearea celor două uniuni a scriitorilor, este o operă foarte bine regizată. –După mine, dublarea Uniunii Scriitorilor a fost făcută atunci cînd comuniștii, venind la putere, au văzut că intelectualitatea îi boicotează.

–Dar el ține de același proiect de creare a lumii paralele. În detrimentul personalităților care există. De ce oamenii de cultură au fugit din politică? Ce a fost în ziarele noastre, cînd Dabija a candidat în alegerile pentru Parlamenul României?... –Acum se implică, de exemplu, Hadârcă, Cimpoi, tu nici n-ai plecat... –Și nici n-am de gînd să plec. –Dar, apropo, tot timpul ai fost în umbră. Abia acum ai poziție în fruntea listei. Sînt primele alegeri de după 2000 cînd revin intelectualii... –Și îmi doresc din toată inima să vină cît mai multă lume. Văd și locul tinerilor, și al celor mai în etate. Există o listă întreagă de oameni care ar trebui să revină în politică, pentru că societatea are nevoie de repere morale. Problema identității vine de la problema conștiinței. –Crezi că s-au schimbat scriitorii care s-au implicat în politică în anii 90? –Nu cred că s-a schimbat Ion Hadârcă sau Andrei Țurcanu, sau Mihai Cimpoi. S-a schimbat lumea în afara lor. În anii 90 ei erau drapelele, de care lumea avea nevoie. –Au îmbătrînit... –Vîrsta e o chestie fiziologică. Convingerile însă nu se modifică așa ușor. Idealurile, pe care le-au avut Dabija, Vieru sau Druță sînt aceleaşi. Druță nu a fost citit corect. El n-a deviat nici un milimetru de la idealurile lui, pur și simplu noi eram în altă poziție. Noi priveam la romanele lui ca la o frondă pentru actuala guvernare. El privea foarte lucid la problema România-Moldova și găsim asta în romanele lui. Noi căutam însă altceva, altceva ne încînta. Noi eram cei care la un moment dat l-am privit dintrun unghi, apoi din alt unghi și astăzi privim la lucrările lui, devansîndu-l parcă. Nu l-am devansat. El stă la locul lui și acolo va și rămîne, în istoria literaturii, dar noi începem să descoperim nuanțele, pentru că spectrul politico-geografic s-a schimbat. Totul era mult mai simplu, dacă criticii care-l analizau, nu-l mascau și reinterpretau. –Druță îl avea ca idol pe Stere... –Problema lui Druță și a lui Stere este că ei privesc mai lucid la o problemă, pe care noi o vedem, dar cu greu o recunoaștem. În scurta lui scrisoare politică, testamentul politic scris lui moş Ion Codreanu, ţăranul membru în Sfatul Ţării, Stere spune că oricît de crud ar fi regimul actual, și se referea la România anilor 30, acestea sînt lucruri trecătoare. Pînă la urmă, noi toți ne vom regăsi în originea

poporului nostru. De aceea, moș Ion, nu ține minte palma care ți-a dat-o cutare sau cutare... –Și asta o spune Stere, care a luat palme mult mai dure... –Da, a și stat la pușcăria Văcărești pentru convingerile lui. Dar el înțelegea un lucru – nu poți să-ți negi originea. Ceea ce fac actualii guvernanți – ei își neagă originea. Comuniștii, dacă ar fi deștepți, ar dăinui aici încă cel puțin 200 de ani. –Dar asta nu-i firesc... –Și nici nu-i posibil, pentru că ei nu-și recunosc identitatea. Dacă ar spune clar lucrurilor pe nume, lumea ar înghiți. Dar anume nerecunoașterea originilor o să-i coste pe ei pierderea alegerilor din 2009. –Sînteți sigur? –Da. Oboseala e foarte mare. Întîlnirile astea, una după alta, transformă oamenii într-o mare. Și, ca la mare, sînt valuri mai mari, și zile cînd marea e ca oglinda. Acum marea este în așteptare. Ea tace, înghite dar, la un moment dat, apare valul cela care spală tot. Este momentul dinainte de furtună. –Și furtuna vine chiar dacă buletinele meteo de la televiziunea moldovenească anunță timp frumos? –Da. Azi îmi zice fiică-mea că i-au încuiat în Colegiul de artă, ca să le facă agitație comunistă. Dar pe copiii de la arte e imposibil să-i agiți să fie comuniști. Dacă se lucrează cu asemenea metode... –Alegerile din 2009 sînt un test – ori Moldova revine la normalitate – ori se va contura un regim autoritar pentru mult timp înainte. –Aceasta este cea mai serioasă verificare a noastră, și noi, forțele democratice, încă n-am demonstrat, pînă la ora actuală, că sîntem mature. N-am conștientizat pericolul, pentru că în ultimii doi ani formula totalitară ia amploare. Și cine nu simte acest lucru, înseamnă că nu înțelege ce se întîmplă. Practic, am devenit un stat polițienesc. Plec la întîlniri prin raioane și sînt urmărit de poliție și cu automobile mascate, mi se ascultă mobilul... Este mobilizat serviciul de informații, ministerul de interne să adune informație: ce s-a vorbit, ce s-a spus, se duce totul la centrul de analiză al comuniștilor, ca ei să reacționeze la ceea ce se întîmplă.... –Pe de altă parte, omului simplu ar putea să-i convină dictatura. Dacă i se va asigura mîncarea... –Dacă ei ar putea garanta mîncare, căldură, un loc de muncă, atunci n-ar avea nevoie de dictatură. Dictatura apare unde nu poți asigura aceste lucruri și ești nevoit să acoperi acest gol cu frica.

În Moldova se cultivă frica. Iar frica este unica armă cu care poți menține un popor în hibernare. –Electoratul nostru pare nătîng, dar totuși pedepsește cu votul, Snegur n-a mai avut parte de al doilea mandat, apoi Lucinschi... –Dacă nu avea loc această cumpărare politică celebră - Roșca, Diacov, Serebrian, actualul președinte nu era președinte. Venea un președinte neutru, ceea ce era benefic pentru țară. De fapt, politicienii n-au fost la nivelul așteptărilor electoratului. –Societatea s-a maturizat, cu toată presa oficială dominantă. Partidele au evoluat? –Da. Chiar și în cele mai cumplite încăieări politice au învățat să-și păstreze calmul și se luptă deja nu la nivelul fizicului, ci la nivelul doctrinei. Și nu numai asta, chiar aceste doctrine au început să fie conștientizate ca niște necesități. Comuniștii au lucrat numai cu simbolul. Ei așa și n-au dorit să-și arate esența. Pentru că esența lor este una criminală. Esența lor este secolul 20 cu 60.000.000 de victime. Dar partidele de orientare democratică și liberală deja înţeleg necesitatea doctrinei. –Mircea Snegur avea o vorbă: eu înțeleg partide de stînga și arăta la mîna stîngă, partide de dreapta – și arăta la dreapta, dar ce înseamnă ”de centru”? –Avea dreptate. Comuniștii nu vor dispărea, ei vor trebui scoși în afara legii. N-o s-o facă ei, pentru că sînt niște profitori. Comunist a fost Troțki, care a luat cu săpăliga în cap. A fost Buharin, care a murit împușcat de Stalin. Ăștia nu au idee și nici ideal, doar dorința de a folosi brand-ul și nostalgia omenească în folosul lor. Sînt niște psihologi foarte buni, care știu să se folosească de toate slăbiciunile noastre, inclusiv ale democraților, care n-a avut curajul să punem problema scoaterii lor în afara legii pentru crimele săvîrșite în secolul 20. –Se conturează niște reacții dure dintre ppcd-iști pe de o parte, și amn-iști, pldm-iști și liberali pe de altă parte... Celelalte partide sînt oarecum trecute cu vederea. –Faptul că s-a produs această regrupare ,e un semn că lumea simpatizează deja noile curente. A apărut o simpatie pentru ceva nou. În 2005 grupul Moldova Democrată, dacă ar fi avut alte fețe ar fi avut și mai multe voturi. N-a fost suficientă față liberală în acel segment. Era foarte multă față social-democrată

Dictatura apare unde nu po\i asigura hran=, c=ldur=, un loc de munc= [i e[ti nevoit s= acoperi acest gol cu frica. }n Moldova se cultiv= frica.

de dialog

C]nd merge elefantul pe drum, tot felul de p=duchi se aga\= de el. în bloc. Și această față social-democrată se contopea cu fața social-democrată a comuniștlor. La nivel de intuiție. –Da, dar pe de altă parte, socialdemocrații nu sînt priviți ca o forță astăzi. –Ei n-au știut să-și revadă liderii. Ei au niște lideri obosiți, cu o imagine deja perimată. Să-l luăm pe același Diacov. A început în 94 cu agrarienii, a trecut prin faza Lucinschi, apoi prin faza Moldovei Noastre, a trecut prin Moldova Democratică... Niciodată n-a fost un lider, întotdeauna a fost o sferă de interese, mascate de interesele partidului. Să-l luăm pe Braghiș. Un politician foarte interesant. Dar a avut o perioadă neclară cu Furnica, apoi Alianța Braghiș și a intrat în parlament cu un număr mare de deputați, care l-au părăsit imediat. Și a fost faza Alianța Moldova Noastră. Toate aceste scheme, venirile-plecările turismul politic nasc neîncrederea electoratului. Electoratul vrea stabilitate.

Comuniștii au un plus la acest capitol. Ei nu se ceartă. Deși în interiorul lor sînt o mulțime de probleme. Dar ei nu arată acest lucru și tot timpul dau senzația unei stabilități. Și acesta este marele lor atu. Noi, ca niște democrați pur-sînge, ne certăm în public, vrem să demonstrăm care este mai bun și în felul acesta publicul ne percepe ca pe niște tipi mai puțin stabili. –Există o problemă mare, atunci cînd în etapa inițială un partid prezintă oameni integri, nepătați, cu personalitate, și după aia, cînd se simte că acest partid are șanse să vină la putere, încep să fie curtați de diferite gunoaie. Și aceștia ies tot mai în față, iar cei valoroși, încet, încet încep să dispară... Cum încearcă să se protejeze partidul de profitrori? –Ai dreptate. Cînd merge elefantul pe drum, tot felul de păduchi se agață de el. În afara dorinței elefantului. Partidele sînt niște elefanți care știu exact unde vor să ajungă, fiecare partid în parte are structurile lui, dar eu presupun că nu poți scăpa de viruși și nu poți scăpa de intruși. Ei se strecoară oriunde. Unele partide reușesc să aibă niște filtre care nu premit intrarea masivă a gunoaielor... Altele nu reușesc și se îneacă. Este o problemă foarte gravă. Am încercat diferite metode care n-au fost eficiente. Am încercat și un model de genul sindicat al partidului, ceream un fel de recomandare, făceam sistem de analiză dar, la sfîrșitul campaniilor electorale, apar tot timpul oameni în capul cărora nu poți ști ce e. De aceea e bine, ca orice partid să aibă o osatură puternică. Ca să reziste la toate încercările de a-l demola din interior. Și să aibă niște criterii morale foarte clare, în care fiecare încercare de a o lua în stînga - în dreapta să fie observată și pedepsită. Oamenii intră în parlament pe liste de partid. A doua zi ei spun că vor să fie independenți. Au intrat pe liste de partid, poartă în spate voturile partidului. Dar dacă ar fi simplu scris “în momentul în care părăsesc linia partiului depun mandatul de deputat” să vezi ce partide frumoase ar fi... Și ce parlament puternic ar fi acela! Toți migranții sînt utilizați pentru un intres sau altul. –De ce n-a fost votată această lege? –Pentru că a fost nevoie întotdeauna de voturi libere. Aceste voturi libere sînt utilizate foarte eficient. Ceeea ce văd ca o necesitate stringentă este finanțarea patidelor de către stat. De ce ? Pentru că partidele sînt așa cum sînt, nu de aceea că ele sînt rele sau bune. Banii care sînt

aduși în partid sînt aduși în numele unui anumit lider. Putem să recunoaștem sau nu, dar asta e realitatea. În momentul în care apar bani, care nu au nume, în interiorul partidului începe procesul democratic. Noi am încercat în 2003 să facem alegerea demoratică a liderului –... vorbești de Partidul Liberal de atunci... –... pe bază de alternativă, a fost cea mai frumoasă parte din viața mea politică. De ce? Pentru că erau doi candidați la ultima etapă – Sergiu Mocanu și Veaceslav Untilă, fiecare avea partea lui de oameni de încredere, au umblat în toate raioanele, în toate organizațiile primare 700 și ceva... Și să vii în fața omenilor și să spui că eu vreau să fiu lider al partidului și o să fac asta, asta, asta și oamenii te ascultă și îți pun întrebări – e deja o asumare a responsabilității dață de viața acestor oameni! Și să vezi ce curaj aveau acești oameni! Se simțeau deja o forță și tu te simțeai o forță. Și noi, pînă în ultimul moment nu știam cine o să învingă. Era pericolul, ca să se rupă în două partidul. Nu s-a rupt. N-a plecat nimeni. A plecat Sergiu Mocanu. Pentru că el a pierdut. Restul au rămas la locurile lor, dar partidul a avut o cu totul altă viață. Totuși cred că alegerea liderului în orice partid trebuie să se facă pe baza alternativei. Partidul comunist are probleme foarte mari, de care lumea nici nu-și dă seama. Problema partidului comunist este problema națională. Este foarte simplă. Ei au o majoritate de membri care sînt moldoveni, adică români, și o minoritate care stă deasupra acestei majorități și sînt rusofoni. Și nu acceptă în nici un caz formulările naționale. Și a apărut o contradicție în interiorul acestui partid. Marea majoritate dorește să fie promovată în ierarhia partidului, ceea ce nu se produce. De aici, a apărut problema celui de-al doilea lider în partidul comunist, și de aceea au fost atîtea schimbări, de teama că acest al doilea lider ar fi ales în afara poziției conducătorilor autohtoni. –Să presupunem că după alegeri cîștigați. Nu credeți că e o sinucidere politică? –Noi știm că moștenirea comunistă nu va fi niciodată ușoară. Deși în anii 90 n-a fost mai ușor. În al doilea rînd, noi am conceput un plan politic Moldova 2009-2013 în care s-a luat în calcul toată situația reală de azi, criza economică care a dat peste noi și toate nuanțele pe care le putem utiliza pentru a redresa situația. Puterea în Moldova trebuie să fie preluată de un partid puternic, care are osatură

și care poate duce în spate această țară. Fără aderarea la Uniunea Europeană nu vom putea face nici o schimbare serioasă în Republica Moldova. De aceea se impune alegerea unui partid mare. –Ați încercat să vorbiți cu liderii partidelor mici? –S-a încercat, dar orgoliile oamenilor depășesc mărimea Republicii Moldova. –La ce volum ai ajuns cu ”Basarabia necunoscută”? –La volumul opt, dar cît m-am odihnit am scris o Istorie a bisericii din Moldova. Era nevoie să schimb un pic tema. Pentru că avem două biserici. Avem 132 biserici într-o mitropolie, și vreo 600 și ceva în alta. E o problemă națională. Cum a reușit Alexandru cel Bun să facă Statul moldovenesc? A luat fratele și l-a hirotonit ca mitropolit și acesta trebuia să răspundă de partea morală a lucurilor. Și ei împreună, doi frați, au pus bazele

Moldovei și Moldova există și azi. Noi am încercat să divizăm biserica, partea morală a lucrurilor și oamenii o să piardă încrederea în noi. Pentru că noi n-avem grijă de acest segment. –Dacă Alexandru cel Bun o asculta pe soția sa nu crezi că era mai bine? –Nu. Era vorba de catolicizare. Catolicismul nu este o soluție atît de ușoară, cum pare la prima vedere, în istorie are păcate mult mai mari decît ortodoxismul. Problemele inchiziției, stoparea progesului științific din evul medu pînă în secolul 19 e pe conștiința lui. Și de aceea salvarea noastră nu este în catolicism. Ortodoxia trebue să se așeze exact în afara puterii. Să aibă tăria de a fi a doua putere în stat, nu să fie puterea manevrabilă de stat. În momentul în care mitropolitul va avea cuvîntul lui de spus, gata – oricine în țară va ține cont de el. Sînt momente în istorie cînd mitropoliții au plătit cu capul,

dar n-au vrut să calce cuvîntul credinței lor. La noi încă acest lucru nu s-a întîmplat... –Dar noi avem doi... –Avem doi, și cu cît mai mulți o să avem cu atît mai slabi o să fim. Aceasta e concluzia pe care am făcut-o la capătul acestei cărți. –Noi privim orice lucru din punct de vedere geopolitic. –Noi am introdus politicul în orice domeniu al vieții și asta a fost cea mai mare greșeală a noastră. Trebuie să scăpăm de politizare excesivă. Din cauza acestei politizări, noi nu avem presă, nu avem cultură, totul e împărțit în tabere politice. Trebuie să scăpăm de acestă boală. Oamenii politici să aibă domeniul lor pe care îl pasc, oamenii de cultură să pască domeniul lor și împreună se formează ceea ce se numește națiune. Achitat din fondul electoral AMN

Dumitru

BRAGHI{ 52

Mai pu|in+ politic+, mai mult+ economie Panica care zguduie ast=zi pia\a valutar= din Moldova, este o consecin\= a lipsei unei strategii na\ionale privind contracararea efectelor crizei economice globale asupra \=rii noastre."

- Sfîrşitul lui 2008 a reprezentat începutul unei psihoze pe locurile unde înainte înfloreau nemuritor oaze de bunăstare. Se căinează francezu, se clatină în ameţeli neamţu, crapă de ciudă americanu şi… elaborează strategii de ieşire din criza globală. La noi e mai linişte decît în Bagdadul din poveşti … - A fost „linişte” pînă mai ieri – alaltăieri. Deja nu e linişte. Oamenii intră în panică. Într-adevăr, Guvernul a refuzat să se implice direct şi activ în elaborarea, adoptarea şi implementarea măsurilor anticriză, sub pretextul fals precum că

„Moldova este o oază de stabilitate” în lumea cuprinsă de criză. Dorind să-şi păstreze o imagine atrăgătoare pentru campania electorală, actualii guvernanţi au pierdut din timp şi, în rezultat, au adus Moldova în pragul unei crize economice de proporţii. Azi ne-am ciocnit de o realitate dură, care pune la grea încercare liniştea socială şi stabilitatea economică de la noi. Se reîntorc în ţară gastarbaiterii şi aici nu-şi pot găsi de lucru. Pe zi ce trece, se micşorează transferurile de peste hotare. Scade vertiginos puterea de cumpărare a populaţiei. Scade producerea şi exportul. Scad veniturile bugetare.

Noi, social-democraţii, considerăm că panica care zguduie astăzi piaţa valutară din Moldova, este o consecinţă a lipsei unei strategii naţionale privind contracararea efectelor crizei economice globale asupra ţării noastre. În rezultat, cetăţenii ţării, neavînd un tablou clar şi veridic al situaţiei, s-au lăsat prinşi de provocările venite din partea diferitor forţe politice şi au început să cumpere masiv valută şi să vîndă lei. Socialdemocraţii sînt convinşi că, în cazul în care Planul Naţional anticriză ar fi fost adoptat şi transmis spre implementare Guvernului, dacă populaţia ar fi fost

informată în acest aspect, s-ar fi reuşit excluderea neclarităţilor, cetăţenilor oferindu-li-se perspectiva reală a dezvoltării ţării. - Pînă spre sfîrşitul lunii ianuarie, leul moldovenesc se ţinea tare pe piaţă, în raport cu dolarul şi cu euro. Acum, brusc, toată lumea vinde leii şi caută euro sau, în cel mai rău caz, dolari… - Conform datelor oficiale, rezervele valutare ale Băncii Naţionale a Moldovei scad, în fiecare zi, cu mai mult de 10 milioane dolari SUA. La 27 februarie BNM avea rezerve în sumă de 1 miliard 365 milioane dolari, iar la 4 martie deja 1 miliard 279 milioane dolari. De la 26 decembrie şi pînă astăzi, BNM a pierdut circa o pătrime din toate rezervele sale.

dezvoltarea economică a ţării. Am inclus Planul anticriză în Oferta noastră electorală. Să vedem cum va judeca poporul. Ca şi mai înainte, noi propunem ca statul să se implice activ şi la direct în atragerea resurselor financiare şi tehnologice ale SUA şi Chinei, cu direcţionarea lor ulterioară spre sfera producerii de mărfuri, infrastructură, sectorul energetic şi ramura de construcţii. La fel, propunem realizarea proiectelor „Întreprindere populară” şi „Banca de Stat pentru dezvoltarea micului business”, pentru a oferi întreprinderilor posibilităţi financiare mult mai accesibile pentru dezvoltare. Noi considerăm că, după alegeri, Moldova trebuie să aibă o guvernare anticriză, care să adopte măsuri urgente de redresare a situaţiei.

puţină politică”. Noi nu ne preocupăm de mintea omului, nu facem nici populism, nici propagandă ideologică. Noi elaborăm programe concrete şi vrem să le aplicăm, pentru ca să-i ferim pe cetăţenii noştri de pericolele pe care le compotă criza mondială. -Aţi scos o platformă electorală chiar cu un an înainte de alegeri. În perspectivele pe care le regăsim în această pledoarie preelectorală, viitorul sună alintător de bine - salariu minim pînă la 2500 de lei, salariu mediu pînă la 450 de euro, crearea a 100 de mii de locuri de muncă anual… - Soluţiile pe care le propunem sînt în Programul PSD „Moldovă Puternică, Economie Puternică, Viaţă mai Bună!”.

Dup= alegeri, Moldova trebuie s= aib= o guvernare anticriz=, care s= adopte m=suri urgente de redresare a situa\iei." -Să înţelegem că, la sărăcia pe care o avem, vine o sărăcie şi mai mare? Chiar nimeni nu întreprinde nimic pentru a stopa această criză? -Sîntem unica formaţiune politică care a elaborat propriul Program anticriză, sîntem unicii care deja din luna octombrie am atenţionat şi Parlamentul, şi Guvernul, şi opinia publică despre faptul că, în pofida declaraţiilor oficiale, criza mondială a economiei bazate pe principii liberale nu va ocoli Moldova. În cadrul acţiunilor de promovare a Planului anticriză am înaintat un şir de noi iniţiative, pe măsură să protejeze cetăţenii şi sectorul real al economiei de efectele crizei, la fel, să ofere o perspectivă reală pentru

- Mesajul pe care-l promovaţi în ultima vreme sună categoric: Mai puţină politică, mai multă economie. Credeţi în viitorul tehnocrat al ţării, sînteţi sigur că puteţi influenţa cu aşa abordare mintea de construcţie lirico-patriotică a alegătorului moldovean? - Mintea lirică-patriotică a cetăţenilor noştri, cum aţi binevoit să vă exprimaţi, noi n-o putem influenţa şi n-o putem schimba, deoarece este dată de Dumnezeu. Şi nici nu trebuie. Este bine să rămînem aşa cum sîntem – şi lirici, şi patrioţi. Sîntem Partidul Renovării, iar renovarea presupune lirică şi romantism, sîntem Partidul Anticriză, şi asta presupune luciditate, responsabilitate şi patriotism. Iată de ce noi pledăm pentru „mai

Pentru prima etapă de realizare a Programului sînt prevăzute măsurile urgente care urmează a fi întreprinse pentru depăşirea crizei. Ele includ, printre altele, reducerea preţurilor la mărfurile de primă necesitate, majorarea pensiilor şi a plăţilor sociale de invaliditate şi pentru îngrijirea copiilor, a salariului minim în sfera bugetară pînă la nivelul nu mai mic de 1500 de lei, oferirea de credite cu regim preferenţial pentru crearea de noi locuri de muncă în mediul rural şi în centrele raionale ale republicii, creditarea populaţiei, din numele statului, în scopul procurării de locuinţe, ca instrument investiţional pentru păstrarea locurilor de muncă la întreprinderile ramurilor de construcţii şi transport,

achiziţionarea de către stat a întregii recolte de cereale din anii 2008 şi 2009 în scopul susţinerii producătorilor agricoli, la fel, achiziţionarea de către stat a produselor vinicole din recolta anului 2008 în scopul susţinerii ramurii vinicole şi asigurării achitărilor întreprinderilor vinicole cu producătorii de struguri. La prima etapă mai urmează ca statul să asigure stabilirea plăţii minime de 1500 de lei la hectar pentru protecţia drepturilor deţinătorilor de cote şi subvenţionarea producătorilor agricoli în mărime de 500 de lei pentru fiecare hectar prelucrat în scopul asigurării unei utilizări eficiente a terenurilor agricole. Pentru etapa a doua, noi ne propunem să asigurăm crearea, în anul 2010, a 100 de mii de noi locuri de muncă, prin atragerea a 1 miliard de dolari de la creditorii străini, cu investirea acestora strict spre crearea întreprinderilor de prelucrare a producţiei agricole în produse alimentare finite. Vom lucra pentru limitarea importului mărfurilor care pot fi fabricate şi la noi în Moldova, cu respectarea cerinţelor internaţionale privind calitatea şi ambalajul. În continuare, vom asigura crearea, pînă în anul 2013, a 400 de mii de noi locuri de muncă din contul investiţiilor făcute de stat pentru construcţia de drumuri, relansarea activităţii întreprinderilor industriale deja existente, oferirea de credite preferenţiale pentru dezvoltarea micului business, crearea zonelor economice libere pentru comerţ cu ţările CSI şi UE. Vom face totul pentru a obţine majorarea salariului mediu pe economie de cel puţin trei ori, la fel, majorarea plăţilor sociale pentru invalizi şi veterani, a salariului minim în sfera bugetară pînă la nu mai puţin de 2500 de lei. Pentru asigurarea securităţii demografice, vom implementa programul „Maternitate”, care prevede oferirea de către stat a premiului „Maternitate” la naşterea a celui deal doilea şi a următorilor copii în sumă de 20 de mii de lei, majorarea plăţii sociale pentru îngrijirea copilului pînă la 2000 de lei, subvenţionarea mamelor singure care nu sînt angajate în cîmpul muncii, a cheltuielilor pentru alimentare, îmbrăcăminte şi rechizite şcolare ale copiilor lor, acordarea, de către stat, a salariului al 13-lea pentru mamele care lucrează. Credem, aceste activităţi ale viitoarei guvernări social-democrate vor permite să pornim edificarea unui trai mai bun aici, acasă. - Un compartiment aparte al platfor-

mei dvs. electorale revine afirmării statutului de neutralitate permanentă a Republicii Moldova. E o noutate veche, de fapt, stipulată deja în Constituţie... - Mai întîi, trebuie să remarc faptul că politica externă de conjunctură iraţională a actualei guvernări a condus la aceea că astăzi nu avem un tratat politic de bază şi de delimitare a frontierelor cu România, avem probleme cu recunoaşterea proprietăţii moldoveneşti în Ucraina, cu retragerea trupelor străine, continuăm să fim monitorizaţi de Consiliul Europei, nu sîntem în stare să beneficiem de toate programele de asistenţă ale Uniunii Europene. La fel, noi am pierdut iremediabil poziţiile pe piaţa vinicolă rusă. Iată doar cîteva exemple care demonstrează la ce poate conduce o politică externă haotică, agresivă şi iresponsabilă. În elaborarea propriului concept de politică externă, PSD porneşte de la principiile care stabilesc că Moldova Puternică este ţara care are o politică externă bazată pe interesul naţional, pragmatism şi patriotism, este ţara care dezvoltă relaţii de parteneriat strategic cu UE şi Rusia, care menţine relaţii de bună vecinătate cu România şi Ucraina, ţara care face totul pentru a obţine statutul de membru asociat al UE şi care asigură la nivel interstatal deplasarea liberă a cetăţenilor săi în ţările CSI şi în regim fără vize la intrarea în Uniunea Europeană. -Cu cine veţi face coaliţie în viitorul Parlament? - De ce ar trebui să anticipăm evenimentele? Acuma toţi sîntem în competiţie şi concurăm pentru voturile alegătorului, care trebuie să-şi spună cuvîntul. În toate ţările civilizate coaliţiile se formează după alegeri şi nu înainte. Şi nimeni nu pune întrebarea – cu cine şi pentru ce? De exemplu, în Germania coaliţia de guvernare a fost formată de veşnicii adversari – social-democraţi şi creştindemocraţi. Pentru că ei sînt pragmatici şi conştiincioşi – coaliţiile de guvernare trebuie să fie stabile. Şi interesul naţional trebuie să prevaleze pe cel de partid. Exemplul de alt gen e Ucraina, care de ani în şir e în criză permanentă, care în final se poate solda cu o catastrofă naţională, cu dezmembrarea ţării. Pentru că ambiţiile politicienilor prevalează interesul naţional. Nu aş vrea în nici un caz ca în Moldova să se întîmple aşa ceva. Vom face coaliţe în baza Planului nostru de măsuri anticriză, cu acei care vor accepta propunerile noastre.

Politica extern= de conjunctur= ira\ional= a actualei guvern=ri a condus la aceea c= ast=zi nu avem un tratat politic de baz= [i de delimitare a frontierelor cu Rom`nia,… continu=m s= fim monitoriza\i de Consiliul Europei, nu putem beneficia de toate programele de asisten\= ale UE..." 55

tineri k lumea

ADOPTA|I DE REGIN+

a fi moldovean în Anglia înseamnă a fi chinez text de maria-paula erizanu

Cam o dată la două luni, pe facebook (mai nou, acolo se întîmplă totul) apare cîte un anunț: întîlnire cu moldovenii. Unde? La Londra, bineînțeles. Și, brusc, îți pierzi certitutidinea de apartenență la neam. Datorită programului de burse HMC și prin intermediul DEC-ului (în cazul copiilor din familiile mai generoase), numărul de elevi și, respectiv, de studenți moldoveni în Marea Britanie crește considerabil, pe zi ce trece. Mă rog, pe an. De ce Anglia? Pentru că sîntem generația anglofonă. Pentru că e mai aproape decît America. Pentru că nivelul de studii e altul. Pentru că ai siguranța unui viitor. Impresii de lectură și de viață cu Anda Bularga, Dan Perciun, Cristina Dondiuc și Alexandru Odagiu, cîștigători ai programului HMC.

Head Masters and Mistresses Council

Epopeea DORUL DE CASĂ

Cu toții au fost de acord: la început ești atît de ocupat, încît nu ai timp pentru doruri – trainingul de la Cambridge, unde elevilor li se oferă instrucțiuni și lămuriri cu privire la sistemul de învățămînt, examene, obiecte de studii, regimul rațional de cheltuieli, diferențe de accent etc., activitățile în scopul creării unei comunități, pe care le organizează școala, adaptarea. Premiul Sensibilitate i se acordă domnului Perciun, căruia i s-a făcut dor de casă din prima săptămînă. Explicația: în weekend toți englezii pleacă pe la familiile lor, iar Dan rămîne în doi cu un chinez taciturn în bloc și se adîncește în facebook. Diplomă de gradul al doilea i se oferă Andei Bularga, care la început se credea doar într-o excursie la Bran, dar după ce s-a întîlnit cu mama la Paris, i s-a făcut atît de dor, încît i se părea că se trezea în camera ei de la Chișinău și că mergea la școală la “Prometeu”. Cristina a fost cea mai rezistentă, abia în

martie a început să plîngă; ea, care nu coboară prea des la asemenea gesturi, era incapabilă să răspundă printre sughițuri atunci cînd o telefonau părinții. Alexandru rămîne în afara concursului, căci nu mi-a spus nimic despre doruri. Remediu temporar: întîlnirile cu ceilalți colegi (înarmați cu bomboane Bucuria și vin de casă) la restaurante românești din Londra.

Lecții despre Tărîmul de Nicăieri. ADAPTAREA

Dan: Eram singur la părinți și aici mă trezesc brusc cu 60 de oameni care se învîrt în jurul meu. A trebuit să-mi iau o pauză de comunicare de vreo săptămînă, să înțeleg cine și de pe unde e, care sînt relațiile și ierarhiile dintre băieți și abia apoi, încetul cu încetul, am reușit să mă integrez - un prieten din China, unul din SUA, altul mai mic tot din China. Englezii sînt în general foarte reci și

este o organizație alcătuită din 400 de directori de școli private din Marea Britanie și din alți membri internaționali, care promovează ideea de învățămînt privat. Odată cu desființarea Uniunii Sovietice, diverse burse sporadice au început să fie acordate elevilor din fostele țări socialiste. În 1992, se pun bazele proiectului de caritate al HMC, care să focalizeze toate aceste oportunități de care să se bucure Europa Centrală și de Est. Pînă în prezent, HMC a acordat 900 de burse pentru elevi și 250 pentru profesori, care constau în petrecerea unui an de studii într-o instituție privată britanică. Așa cum liceul (A-levels) în UK are doi ani, mulți dintre beneficiarii de burse și-au prelungit termenul de ședere cu încă un an, care rămîne la discreția administrației școlii propriu-zise. Ce profil ar trebui să aibă un elev, pentru a cîștiga o asemenea bursă? “Să aibă rezultate academice foarte mari, o engleză bună, ambiție, determinare și multe altele“, ni s-a spus la interviu. Se încearcă diversificarea programului, luîndu-se deopotrivă copii activi, implicați în activități extrașcolare și prin proiecte și copii care încă nu au avut ocazia să se manifeste; atît din orașe, cît și din mediul rural. Cum se selectează cîștigătorii? Se formează o comisie pentru fiecare țară (în Republica Moldova, reprezentantul proiectului este Liga Națională de Dezbateri, www. debate.md), care alege cei șase candidați, ale căror eseuri se vor trimite tuturor școlilor implicate în program. “Mai departe, școala te selectează. Eu cînt la vioară de mulți ani și școala mea avea nevoie tocmai de un violonist pentru orchestră și, respectiv, m-au luat“, spune Anda. Nu am aflat ce se întîmplă dacă te vor două școli. A treia cîștigă?

Dan Perciun visează să facă facultatea de filozofie, politică și economie (PPE), pentru ca apoi să călătorească prin Africa cu ghiozdanul. Participă la competiții internaționale de șah, joacă dezbateri și de un an este elev al unei școli englezești cu tradiție (cu profesori care au predat la Oxford) și mai ales cu băieți, în care învață britanici și chinezi, printre care el se simte un soi ciudat de Albă-ca-Zăpada. Dan studiază acum istorie, economie, franceză și istoria religiilor. Scrie eseuri și regretă uneori că nu și-a luat matematica. Școala de băieți înseamnă că aceștia (ca să evităm repetarea cuvîntului băieți îi numim pur și simplu aceștia) nu au în fața cui să se dea foarte mari și învață, de unde și plasamentul instituțiilor de acest gen în top. Dar, ca să instaurăm dreptatea și transparența deplină, mai bune decît școlile de băieți sînt doar școlile de fete (și mai conștiincioase și mai harnice la învățătură în lipsa impedimentelor vizuale de gen masculin). Dan zice că totuși acolo îi lipsesc mai mult moldovenii decît domnișoarele, căci administrația este sensibilă la starea lor emoțională și are grijă să organizeze în gimnaziu dineuri cu școlile de fete, unde se dansează și se discută. Și etc.

Anda Bularga a avut parte de cele mai multe surprize în UK, ca primă elevă (din cadrul HMC) a unei școli scoțiene, în care se fac doar 11 ani de studii. Anda a fost întîmpinată cu zîmbetul și cu întrebarea “ce facultate vrei să faci?” pe buze. A răspuns “medicină”. Și n-a mai regretat acest an pierdut (sau cîștigat?), pentru că oricum va studia o veșnicie la medicină. O veșnicie minus un an deja. Pînă la momentul-cheie al interviului de la Cambridge (care se desfășoară cu două luni mai devreme decît în cazul celorlalte universități - muritoare de rînd), școala a organizat simulări de interviuri, profesorii i-au înmînat Andei teancuri de cărți și i-au spus să răspundă la orice întrebare, chiar dacă nu se simte absolut sigură. În caz contrar, să pună ea întrebări. Asta în ceea ce privește cele 2 interviuri bazate pe profilul academic, căci Anda a mai trecut și prin interviul de personalitate. Care e imaginea studentului Cambridge? “Am văzut și genii pustii, pentru a-mi alimenta stereotipurile, dar totuși majoritatea o constituie oamenii normali, ceea ce mă face să cred că am mai multe șanse. Foarte deștepți, dezvoltați multilateral, dar și foarte sociabili. Pentru care contează informația mai mult decît orice.“ Anda nu e stresată. Va fi foarte fericită dacă va fi acceptată la Cambridge, iar dacă nu – se va bucura că a trecut prin această experiență și va aplica din nou, la anul viitor. Anda cîntă la vioară de zece ani.

dezinteresați, comunică doar între ei. Cum zici că ești din Moldova, automat devii un nimeni. Că doar vii de nicăieri. Cristina: Tot feedback-ul lor se rezumă la ceva de genul “aa, ești un biet african, trebuie să te ajutăm”. Oameni buni, eu sînt din Europa! E-U-RO-PA! “a, da? Peacolo, pe la Moscova?” Nici măcar profii nu cunosc mai multe. Anda: Eu încerc să le spun că sînt din Moldova, între ROMÂNIA și Ucraina, dar vorbesc limba română. Lor le este indiferent. Dan: Pentru ei e irelevantă așa-zisa problemă a limbii atunci cînd țara ta nici nu există. Cristina: Pe mine mă întreabă de ce limba pe care o vorbesc poartă alt nume decît țara. Anda:De fapt, ei se miră întotdeauna cînd află că noi vorbim mai multe limbi. Și iată și cealaltă extremă: profesorul meu de biologie, care și-a dezvoltat o asemenea pasiune pentru Moldova, încît la fiecare lecție îmi punea cel puțin cîte cinci întrebări pe minut despre “cum și ce se obișnuiește în Moldova”. La un moment dat am simțit cum ceilalți colegi sînt gata să explodeze, mișcîndu-și ochii pe traiectorii circulare ce duceau mai ales peste cap. “Gata, domnule profesor, au trecut 4 luni, sînt de-a casei”. Și s-au mai liniștit apele. Cristina: Atunci cînd am aflat că pot rămîne și al doilea an să învăț, dar doar ca day pupil (nu-mi asigurau cazarea), toți colegii se ofereau să mă ia la gazdă și pe gratis. Aș fi putut organiza un casting, cu atîtea propuneri, prin martie, cînd ei deja înțeleseseră ce înseamnă Cristina Dondiuc. Acum locuiesc în casa celei mai tipice familii englezești, cu 10 furculițe și 10 cuțite la micul dejun. Vocea: Încă nu v-ați săturat de English breakfast? Alexandru: Deloc. Deși e amuzant că ai carne tot timpul – dimineață, la amiază și seara. Am pus 7 kg de cînd sînt acolo. Partea bună e că ai și acces permanent la fructe. Dan: În cazul nostru nu sînt foarte creativi în ce privește mîncarea - dau numai cartofi prăjiți și carne.

Defecte, lipsuri ciudățenii

și

alte

Anda: Cel mai mult ne lipsește somnul. “Ședințele psihologice” nocturne cu prietena mea nepaleză mă extenuează. Dar nu pot renunța la ele. Chiar și atunci

cînd aveam examene și eram ocupate pînă peste cap și ea a încetat să mă mai viziteze, nici nu îndrăzneam să mă culc fără să trec pe la ea să-i spun măcar “noapte bună”. Dar 5-6 ore de somn sînt prea puține pentru regimul pe care îl avem. Dan: Voi la ce oră începeți lecțiile? Anda: La 8.40. De fapt, la 9, dar la 8.40 trebuie să fii la școală. Alexandru: Noi la ora asta avem deja “minutul de liniște”. E o tradiție veche în școala mea, ca în fiecare dimineață să iasă toată lumea pe hol și să tacă. Să se gîndească la ce are de făcut în ziua abia începută. Dan: Eu mă trezesc la 8.40. Anda: Și micul dejun? Dan: Noi sărim peste breakfast. Cristina: Și nu vă controlează? Dan: Ei, vine house master-ul și îți zice pe sub sprînceană: “ar fi trebuit să fii la breakfast, știi?”, dar nimeni nu-l prea bagă în seamă. Într-o dimineață a țipat chiar, pentru că nici unul din casă nu a plecat la micul dejun, dar nu s-a schimbat nimic. Vocea: Aceasta e unica formă de rebeliune în școala engleză? Dan: Hm, poartă ciorapii desperecheați. E o modă acum. Alexandru: Și încălțămintea murdară; dacă plouă oricum, de ce s-o mai spele? Anda: Multe dintre colegele mele se culcă în cămașa albă de la uniformă uneori. Apropo, uniforma diferă în funcție de realizări și succese. De exemplu, ți se adaugă niște dungi albe la sacou dacă ai participat la competiții sportive. Dan: Noi avem cîte o anumită cravată pentru fiecare sport.

Schimbările, plecările Cristina: Plecarea de la 17 ani de acasă, mai ales în Anglia, mai ales la o școală cu tradiție este o experiență ideală pentru cunoașterea de sine, te ajută să îți vezi limitele. Să capeți niște calități pe care nici nu ți le imaginai. În cazul meu, realizează pînă și colegii din Anglia cît de mult m-am schimbat. Dan: Brusc îți dai seama că nu ești cel mai deștept. Și asta nu e o catastrofă! La început e dificil să recunoști chiar și-n oglindă, apoi asta te motivează, te face să te forțezi. Pe de altă parte, nu pot vorbi de mare independență, căci ei te hrănesc, ei îți spală hainele, ei te culcă, ei îți spun bună dimineața și chiar și noapte bună. Aici, cu părinții, eram mai independent.

Alexandru Odagiu actualmente elev al Bootham School, visează să facă economie (acum e momentul perfect!) în Regatul Unit sau în Spania. Sau în Japonia, idee mai nou adoptată de la prietenul său croat, care vrea să învețe fizică la Tokyo University. Alexandru a hotărît să fie cel mai rațional în alegerea obiectelor pe care urma să le studieze – cîte unul din fiecare domeniu: chimie, economie, limbă franceză și matematică. Astfel, ai siguranța că obiectele nu vor interfera. Astfel ai siguranța că nu te vei plictisi nici de eseuri și lecturi și nici de probleme și exerciții. Bootham School este școala în care a învățat și copilul-legendă al programului HMC, un ceh care și-a luat 10 obiecte de studiu și a fost acceptat necondiționat la Cambridge, la matematică, dar unde s-a plictisit în curînd. S-a mutat la facultatea de economie, pentru a scăpa de “ciudații inadaptabili” de la mate, dar a ales în final London School of Economics, unde învață acum în al treilea an. Alexandru a urmat cursurile de A-level și în Moldova, pe parcursul anului trecut, dar zice că cele două experiențe nu pot fi comparate – două lumi, două copilării.

Cristina Dondiuc a aplicat la programul de burse din curiozitate. A plecat fără nici un vis. A urmat “ingineria aviatică”. Toată vara după primul an petrecut pe riviera engleză, în punctul cu cele mai puține precipitații din țară (cu soare chiar), cu vile în stil country unde se retrag bogații londonezi plictisiți de agitația urbană, Cristina s-a visat inginer pe șantier, dînd comenzi și bucurînduse că nu e businessman. A revenit în septembrie la școală, să-și comunice planurile consilierului. Acesta a ridicat o sprînceană și a pus naiva întrebare - de ce Cristina nu studiase fizica în primul an.“Eu rupeam la fizică și m-am gîndit că nu are rost să-mi iau un obiect pe care îl cunosc deja”. Și așa și-a ales matematica, psihologia, biologia și franceza (și rusa doar pentru examen). Același consilier a îndemnat-o totuși să facă practică într-o firmă de accounting, Cristinei chiar i-a plăcut. Mai ales atitudinea deschisă a adulților în comparație cu cea a colegilor. “Aceștia o să spună mereu bună-ziua-cum-te-simți cu gura pînă la urechi - i'm just being polite;la petreceri la ora 9 sînt beți turtă, nimeni nu dansează, iar după, se apucă de prostii”. Cristina a experimentat și viața în campus, alături de o sută de chinezoaice, dar și viața într-o familie tipic englezească, fidelă chiuvetelor și ceaiului cu lapte. A decis să își continue studiile în UK, dar să părăsească ulterior minunata țară pentru un spirit mai balcanic.

Unde mai avem de dat din coate...

zesc Mitul chinneglia înseamnă și intro-

O bursă în A ersonaje în viața ta, ip ducerea a no ulți, pe asta o știm deja. tm n Sî obosesc cu chinezii. ă nu prea se ic ad , ți p te eș in 15 colegi Sînt d r. Cert e că d ei, doar lo ți p o n l u it ristin dorm atematică a C : “Nu ridică m e d a as cl in d aică st, uțin chinezo ea este mai p totul pe de ro iu șt ă, lt cu as , ie îl cț ă le ac la mîna decît d nu răspunde t dar nici unul . La teste, principiile sîn ă” ec va în tragi de m “Un englez cția naturală: aceleași – sele a lui și pe alocuri mîna cu ai vedea doar fo ul dispune de un simț al ez in ch r, o l u mp de două pix mai acut – ti să nu lt u spațiului m nuu igura inconti ore el se va as chinez testul înaintea lui. t termine un al devăr foarte mult, dar nu -a tr în unică sc ce n u M socială. Com xană aț vi e d l fe au nici un enie”. (Ale și nu din priet doar între ei dru)

“În primul rînd, să învățăm să alegem. 12 obiecte îți formează o cultură generală în gimnaziu, dar la liceu elevilor ar trebui să li se acorde șansa să învețe ce vor și să se definească deja ca personalități. Pe de o parte. Pe de altă parte, “se întîmplă să pierzi firul, cînd discută niște colegi de-ai tăi despre biologie, în timp ce tu faci istoria religiilor”, spune Dan, care își sesizează anumite limite la capitolul matematică și științe. Anda, în cealaltă extremă, duce dorul eseurilor. Cristina se miră că ea are grămezi de eseuri la biologie, pe lîngă globii oculari cărora le face cu atîta încîntare disecția. Alexandru se simte înțelept. Odată luată decizia, e necesară stabilirea scopului: examenul. Astfel scapi de obiceiul de a învăța pentru a uita, consecință a goanei după note, caracteristică școlilor noastre. În Anglia mediile semestriale sînt fie formale, fie inexistente. Totuși părinții primesc cîte un raport al notelor acumulate de copil o dată la trei săptămîni, pe mail. Curriculumul lipsește cu desăvîrșire, astfel diminuîndu-se stresul și asigurîndu-se calitatea. Pentru a avea timp de cercetări, temele pentru acasă se dau pe termen mai mare, dar foarte fix - “în asemenea condiții îți este imposibil să copiezi”. Se încearcă pragmatizarea sistemului de învățămînt: elevii aduc știri din presă la economie, sînt instructați cum să își cumpere o casă, cum să facă bani, cum să cîștige la bursă. În școala lui Dan, o lecție în săptămînă se dedică mîncării tortului. În general, elevii au dreptul să vină cu ceai la anumite lecții, iar relația dintre profesor-elev e de cu totul altă natură - “se discută orice, îi poți plînge pe umăr. După ce termină de predat lecția, începe să-ți povestească ce a mai vîndut el pe e-bay”. Alexandru: Un alt lucru la care englezii se pricep mai bine ar fi motivarea. Dacă te observă ca fiind special, ești promovat. Cristina: Noi avem school assembly(ședința școlii) luni, miercuri și vineri, unde te laudă în fața școlii pentru o lucrare deosebită la psihologie, de exemplu. Voi aveți house points, ca la Harry Potter? Cum n-aveți? Eiiiii, eu am house points! În primul semestru, eu am fost eleva cu cele mai multe house points din casa mea. Te motivează. Rețete fără baghete pentru elevii foarte interesați: cît mai multă literatură artistică, cît mai multă informație adăugatoare. A se pune accentul pe învățat, nu pe conspectat. A se baza pe forțele proprii, nu pe ale colegului sau ale autorului.

experienţe

Dacă se întîmpla în altă zi şi nu de 8 martie, cazul dramatic al celor 2 bărbaţi înjunghiaţi de soţiile lor, rămînea poate o simplă relatare din agendele criminale. Dar aceştia au fost asaltaţi de presă la Spitalul de Urgenţă, unde au fost transportaţi într-o stare de şoc profundă, pentru că motivul răfuielii a fost unul de-a dreptul hilar – cică, consoartele multpătimiţilor aşa au decis să le aplice pedeapsă corporală, pentru că nu au ales cadourile potrivite. În alte cazuri merge strună… Flori, parfumuri, vorbe dulci, ilustrate standard... O zi... şi să mori? Nu, pentru că în rest - toată ziua bea bere, stă pe site-uri fierbinţi, se ia după alte fuste, se uită la fotbal, primeşte sute de sms-uri de la femei, petrece prea mult timp sub maşina sa, week-end-urile – la pescuit...Fă ca noi, fă mai bine decît noi! Răzbună-te! O zi de 8 martie hrăneşte un an!

MAREA

R+ZBUNARE imagini de florin tăbîrţă, alexander ustin, dumitru doru make up, coafură de lilia sobuleac, trainer matrix stil de elena zbîrnea băieţi răi licu şi pavel accesorii l'orina vestimentatie debenhams, naf naf locatii restaurantul vinoteca, magazinul bucataria mea, restaurantul 513, hotelul vis pas, editura cartier

Livia Gardea prezentatoare tv7

8 martie, sărbătoarea femeilor sau a bărbaţilor? Sărbătoarea femeilor, nebunia şi agitaţia bărbaţilor...dar să nu-i compătimim... DOAR 8 Martie e ziua femeilor, in rest, fiecare zi este a lor. Cum te-au făcut să suferi bărbaţii, ce te enervează, de fapt, la ei? Orgoliul masculin! Cînd nu înţeleg ceva, spun că este greşit sau e o nebunie... Din fericire, nu am prea suferit din dragoste rănită...dar asta nu înseamnă că nu iubesc. Ce scenarii diabolice de răzbunare ai “imaginat” sau ai aplicat în practică ? Răzbunarea e arma celor slabi… În practică …doar un scenariu ,,cuminte,, - DISPREŢUL, şi l-am dat la maşina de tocat de i-a rămas doar cravata, dar imaginaţia e bogată…….scaunul electric ….sau ceva mai uşor… un …mai bine ,,mori încet,,. Din ce se compune superputerea femeilor ? Femeia este MAMA, deci femeia face lumea! Sau cum spunea regretatul Grigore Vieru ,, Întreaga societate şi întregul univers a atîrnat şi va continua să atîrne de genele femeii,,. Care este cel mai trăsnit cadou pe care l-ai primit de 8 martie sau pe care ţi-l doreşti ? Pe 8 Martie 2007 (cînd locuiam la Londra) am avut parte de un cadou deosebit. Am fost dusă în cartierul Camden Town la un salon. Iniţial am crezut că este vorba de un salon de frumuseţe, dar de fapt era unul de tatuaje, aşa că m-am ales cu un tatuaj de scurtă durată pe braţul drept. A fost doar o experienţă, pentru că asemenea look nu mă reprezintă. Dacă îmi mai doresc un cadou deosebit..... bineînţeles.... parapanta.

iubitule, întotdeauna îmi ziceai că îţi doreşti ca viaţa ta să ia o nouă formă...

8 martie, sărbătoarea femeilor sau a bărbaţilor? Cu siguranţă, a femeilor… Bărbaţii ar trebui să sacrifice o zi în plus şi să se străduie de zece ori mai mult, ca femeile să se simtă cele mai atrăgătoare, cele mai seducătoare şi cele mai ocrotite. Cum te-au făcut să suferi bărbaţii, ce te enervează, de fapt, la ei? Stai să mă gîndesc…nu, spre fericirea mea, nu am avut experienţe extreme, urîte… Dacă e să luăm bărbaţii la bani mărunţi, mă enervează cînd nu au verticalitate, cînd nu pot expune un punct de vedere clar, cînd nu se ţin de cuvînt şi cînd nu pot comunica. Îmi mai displac bărbaţii care nu pot crea femeii senzaţia de siguranţă. Ce scenarii diabolice de răzbunare ai “imaginat” sau ai aplicat în practică ? Eu am un principiu, de care mă ghidez. Dumnezeu îi poartă oricui de grijă, inclusiv le-o întoarce după merit bărbaţilor care au înjosit o femeie. Tactica mea presupune, în primul rînd, detaşarea de la o problemă…Urmează faza cu neglijarea, cînd trebuie să arăţi în cel mai demonstrativ mod că nu te-a afectat în vreun fel comportamentul lui. Apoi, e nevoie să întorci în glumă şi să faci mişto de toată păţania. Din ce se compune superputerea femeilor ? Independenţa le adaugă şarm femeilor. Care este cel mai trăsnit cadou pe care ţi-l doreşti ? Călătorii am avut, bijuterii am avut, parfumuri am avut…nimic imprevizibil… De aceea aştept o propunere, de exemplu, pentru o escapadă în afara oraşului, dar să fie totul organizat de la A la Z.

)

Victoria Musteata,

Manager Relatii Publice şi Sponsoring, Compania Orange

ieşi doar pentru cinci minute? sigur că nu mă supăr...

cea mai nevinovată metodă de a-i scurta în două ziua de muncă

experienĹŁe

8 martie, sărbătoarea femeilor sau a bărbaţilor? E o ocazie bună pentru bărbaţi să-şi facă publice sentimentele pentru o anume femeie. Doza de sinceritate rămîne pe obrazul fiecăruia dintre ei. Măcar o dată pe an, bărbaţii nu ar trebui să fie zgîrciţi la capitolul vorbe importante. Pentru femei (pe lîngă corvoada de la bucătărie!) e ziua cînd e nevoie să se relaxeze un pic, iar în aşteptarea semnelor de atenţie din partea bărbaţilor, să nu uite de persoana lor. Nu înzadar, sărbătoarea femeilor a rămas una naţională, dar 23 februarie - nu! (zîmbeşte) Cum te-au făcut să suferi bărbaţii, ce te enervează, de fapt, la ei? Nu idealizez, dar bărbatul, pe care-l iubesc nu are calităţi insuportabile, doar unele din ele pot fi numite mici neajunsuri, pe seama cărora glumesc copios. Dar, în general, desigur că deranjează bădărănia bărbaţilor şi atitudinea de consumatori în relaţiile cu o femeie. Ce scenarii diabolice de răzbunare ai “imaginat” sau ai aplicat în practica ta? Pentru unele femei, cea mai dulce răzbunare e neglijarea, pentru altele – o campanie susţinută de intimidare a bărbatului. Nu cred că ar trebui să pierdem timpul cu exponenţii care nu merită. Lumea se mişcă după reguli clar definite, răul se întoarce şi fiţi sigure că, într-o bună zi, el se va întreba cu faţa schimonosită „Pentru ce?” Din ce se compune superputerea femeilor ? Pe de o parte, din feminitate, bunătate, rezistenţă, pe de alta – din fragilitate, din infantilitate... Care este cel mai trăsnit cadou pe care l-ai primit de 8 martie? Un băiat din clasă mi-a dăruit o poezie, scrisă de el special pentru mine. A fost neaşteptat şi plăcut.

Natalia Tico

manager publicitate Aridon

şef secţie Publicitate şi Relaţii Publice, Victoria Bank

Ludmila Artin 8 martie, sărbătoarea femeilor sau a bărbaţilor? Oficial este sărbătoarea femeilor, dar alături de femei se bucură, ca totdeauna, şi bărbaţii. Femeile sînt generoase şi le permit de 8 martie să le facă surprize, să li se acorde o atenţie mai deosebită. Zîmbetul femeii dragi şi licărul din ochii ei în schimbul atenţiei deosebite din partea lui, este, sper, cea mai mare „sărbătoare” pentru bărbat. Cum te-au făcut să suferi bărbaţii, ce te enervează, de fapt, la ei? Nu-mi plac bărbaţii laşi şi iresponsabili. E o chestie de educaţie. Eu încerc să evit astfel de bărbaţi. Ce scenarii diabolice de răzbunare ai “imaginat” sau ai aplicat în practică ? Nu practic aşa ceva. Din ce se compune superputerea femeilor ? Din înţelepciune…înţelepciunea este cea mai puternică armă. O femeie înţeleaptă „dezarmează” orice bărbat. Care este cel mai trăsnit cadou pe care l-ai primit de 8 martie? O excursie pe Macho Picho. Îmi plac călătoriile, aşa că o „evadare” pentru cîteva zile ar fi cel mai trăsnit cadou pentru mine.

experienţe

cea mai simplă metodă de extragere a aromelor străine din salonul maşinii lui

8 martie, sărbătoarea femeilor sau a bărbaţilor? E o sărbătoare, în primul rînd. Ordinea beneficiarilor trebuie însă respectată cu stricteţe: mamele, femeile în general şi tocmai apoi bărbaţii. Cum te-au făcut să suferi bărbaţii, ce te enervează, de fapt, la ei? Bărbaţii care îţi aduc emoţii negative, nu merită ţinuţi în preajmă. Sînt favorita sorţii, pentru că am avut marele noroc să nu comunic cu asemenea tipaje. Ceea ce mă scoate cu adevărat din sărite e bădărănia unor bărbaţi. Ce scenarii diabolice de răzbunare ai “imaginat” sau ai aplicat în practică ? Nu sînt „amatoare” de sînge uman. Dar dacă se ajunge la răzbunare, trebuie să fii perfidă şi să faci chiar imposibilul, ca să-l distrugi moral. Răzbunarea este un fel de mîncare care treuie servită rece, de aceea e nevoie să te linişteşti şi tocmai apoi să pui în funcţie fantezia neordinară. Din ce se compune superputerea femeilor ? Aş putea să o parafrazez pe una din eroinele lui Shakespeare, din "Îmblînzirea scorpiei", „Puterea noastră e în slăbiciunea noastră, dar slăbiciunea noastră e fără capăt!” Care este cel mai trăsnit cadou pe care l-ai primit de 8 martie? Cel mai frumos cadou din partea soţului sînt cei doi copii minunaţi pe care îi avem. De 8 martie, mi-e plăcut să primesc parfum şi trandafiri.

)

Ana Andriuta, d i r e c t o r, A g e n ţ i a E n r e c o P LU S A d v e r t i s i n g

Natalia Teterceva

directorul reţelei de magazine CELIO

8 martie, sărbătoarea femeilor sau a bărbaţilor? 8 martie confirmă instalarea în drepturi a primăverii, soarele străluceşte, bărbaţii te „scaldă” în omagii, flori şi cadouri. Cum te-au făcut să suferi bărbaţii, ce te enervează, de fapt, la ei? Bărbaţilor nu le pot ierta doar încrederea excesivă în farmecul lor. Ce scenarii diabolice de răzbunare ai “imaginat” sau ai aplicat în practică ? O modalitate eficientă de a te răzbuna pe un bărbat e să devii mai bună decît el, să mergi cu un pas înainte în sfera lui de activitate. Din ce se compune superputerea femeilor ? Feminitatea este arma cea mai sigură a unei femei. Care este cel mai trăsnit cadou pe care l-ai primit de 8 martie? Presimt că mă aşteaptă un cadou extraordinar din partea fiului meu. A învăţat deja să picteze…Poate va fi o nouă capodoperă… Dar, cel mai important, probabil voi auzi fraza multaşteptată: „Te iubesc atît de mult, mamă”. Va fi prima lui felicitare verbală, un eveniment extraordinar pentru mine.

Lidia Morari

directorul reţelei d e m a g a z i n e N a f N a f, C a s s i d i

8 martie, sărbătoarea femeilor sau a bărbaţilor? Este, în primul rînd, o zi superbă de primăvară, iar în aer se simte ceva miraculos – toţi zîmbesc şi, straniu, de 8 martie, soarele prestează întotdeauna cu dărnicie… Anume această zi dă startul primăverii adevărate, cu senzaţii noi şi trăiri pe măsură. E distractiv să urmăreşti bărbaţii - aproape toţi au în mîini buchete de flori, sînt grăbiţi şi concentraţi să facă totul, pentru ca femeia la care ţine, să se simtă cea mai dorită şi mai frumoasă. Cum te-au făcut să suferi bărbaţii, ce te enervează, de fapt, la ei? Nu privesc cu ochi buni bărbaţii îngîmfaţi şi nesinceri. Nu suport cînd bărbaţii te presează, cînd demonstrează interes sporit pentru tine, doar ca să te prindă în mreje. Lipsa de sinceritate se simte, dragi bărbaţi. Poate trebuie să ne gîndim mai mult la sentimente, decît la instincte? Ce scenarii diabolice de răzbunare ai “imaginat” sau ai aplicat în practică ? Răzbunarea…sună dulce…Dar dacă un bărbat s-a purtat urît, e doar un semn că nu vă respectă şi nu vă apreciază la justa valoare! E un semn clar că nu aveţi nevoie de el! Nu merită să pierdeţi nervii şi timpul cu explicaţii… Cea mai cruntă răzbunare e să deveniţi mai bună decît el, în diverse domenii. Vă asigur că peste o perioadă „vinovatul” va veni să-l iertaţi… Din ce se compune superputerea femeilor ? Femeia e puternică prin dragostea bărbatului de lîngă ea. Cînd o femeie simte că este iubită, poate întoarce munţii. Care este cel mai trăsnit cadou pe care l-ai primit de 8 martie? Cadoul perfect nu e nimic altceva decît simplele semne de atenţie.

Irina Cretu ,

specialist Comunicări Corporative MOLDCELL 8 martie, sărbătoarea femeilor sau a bărbaţilor? Nici una, nici alta. 8 martie este ziua mamei şi nu recunosc o altă interpretare a acestei sărbători. Este ziua în care mama mea, tradiţional, primeşte un buchet de flori de primăvară, preferatele ei. Cum te-au făcut să suferi bărbaţii, ce te enervează, de fapt, la ei? Imaturitatea, egoismul, indiferenţa şi negativismul. În casă ori ambii sîntem copilărosi, ori nici unul. Cred că este foarte greu, ca în acelaşi timp să creşti copii şi, pe deasupra, să mai dădăceşti şi un bărbat. Nu-mi plac nici mofturile, nici ironia sau criticile venite cu regularitate din partea unui bărbat. Dar apreciez mult sinceritatea, susţinerea, omenia, respectul şi un bun simţ al umorului. Ce scenarii diabolice de răzbunare ai “imaginat” sau ai aplicat în practică ? Ignorarea. Am un deosebit “talent” pentru trecerea rapidă de la o stare sufletească la alta. Dacă mă dezamăgeşte cineva, devin rece şi indiferentă instantaneu. Nu fac isterii, nu sparg vesela, nu fac planuri mari şi complicate de răzbunare. Nu merită. Poate n-am iubit într-atît încît să ajung la o aşa stare sau poate sînt prea mîndră, nu ştiu. Dar dacă voi dori vreodată să mă răzbun pe un bărbat, cred că aş fi foarte creativă (zîmbeşte). Aţi vizionat filmul “The game” cu Michael Douglas, cînd acesta primeşte drept cadou de ziua lui posibilitatea de a se înscrie într-un joc mai deosebit? O agenţie elaborează un scenariu şi voluntar (sau involuntar în cazul nostru) “jertfa” este implicată într-un şir de evenimente stranii şi parţial groaznice, fără ca acesta să-şi dea seama ca e un joc. Doar la final el află că i s-a jucat o farsă. Fiecare farsă are o morală la final, e o bună lecţie. Probabil ca l-aş trece prin aşa o experienţă! (zîmbeşte şi mai larg). Din ce se compune superputerea femeilor ? Din răbdarea nemărginită pe care o au femeile la durerea atît spirituală, cît şi cea fizică. E o supraputere care, uneori, devine şi cel mai slab punct al nostru. Care ar fi cadoul perfect pentru tine, de 8 martie? Din categoria “vise” ar fi o călătorie. Oriunde! Îmi place să călătoresc, cu rucsacul în spate…Aş cutreiera toată planeta dacă aş avea posibilitate. Din categoria “realitate” – un picnic în afara oraşului.

cinÄ&#x192; festivÄ&#x192; pentru mister perfect

sezonul acesta se poartÄ&#x192; haine bine aerisite, iubitule... Ĺ&#x;i nu ĂŽntreba de ce...

Nadejda Baitoi NON T V Buying Director “ Ta r g e t A d v e r t i s i n g ”

8 martie, sărbătoarea femeilor sau a bărbaţilor? E o sărbătoare plină de simbolism, atunci cînd femeile simt o atenţie sporită din partea bărbaţilor. Se spune că un om se poate considera pe deplin fericit doar în situaţia cînd este convins că e iubit. Sigur, că ar fi bine să ne simţim în centrul atenţiei în fiecare zi. Doresc acest lucru tuturor femeilor. Cum te-au făcut să suferi bărbaţii, ce te enervează, de fapt, la ei? Eu cred că indiferenţa şi neînţelegerea poate fi explicată prin faptul că bărbaţii, în comparaţie cu femeile sînt făcuţi din alt aluat. Parcă trăim pe aceeaşi planetă, dar sîntem fiinţe diferite . Permanenta confruntare o consider o greşeală a naturii (rîde). Ce scenarii diabolice de răzbunare ai “imaginat” sau ai aplicat în practică ? Mă strădui să nu aplic pedepse prea aspre, dar dacă sînt nevoită să o fac, îl „omor” pur şi simplu cu indiferenţa mea. Pot recomanda o modalitate, la care puteţi recurge la necesitate…Încuiaţi-vă în cameră şi plîngeţi în voce. Înregistraţi acest bocet (de vreo 10 minute) pe dictafon ca s-o puteţi folosi şi în alte cazuri. În acest timp, ocupaţi-vă, de exemplu, de manichiură…În această strategie e important să nu esplicaţi ce s-a întîmplat. Minusurile metodei : -nu aplicaţi metoda în prezenţa copiilor ; -bărbatul poate pierde răbdarea şi merge să doarmă o noapte la prieteni sau, şi mai grav, vă poate părăsi. Forever. (rîde în hohote) Din ce se compune superputerea femeilor ? Puterea femeii stă ascunsă în slăbiciunea ei, în posibilitatea de a face tot ce-şi doreşte şi, desigur, în aerul misterios pe care-l emană. Care este cel mai trăsnit cadou pe care l-ai primit de 8 martie? Anul trecut, de 8 martie, am primit de la persoane absolut necunoscute, pe tot parcursul zilei, cîte un trandafir. Curiozitatea mea nu avea margini, dar seara cînd am primit exact aşa un trandafir de la soţul mei, am înţeles că scenariul a fost pus la cale de el. A fost al naibii de plăcut. Următorul cadou sper să fie 8 zile şi 8 nopţi, alături de soţul iubit, pe insule.

experienţe

e 77

ce dimineaţă perfectă... ce larg şi linişte...

Irina Ghelbur

coordonator PR, Shopping MallDova

8 martie, sărbătoarea femeilor sau a bărbaţilor? A femeilor, categoric. În general femeile se alintă permanent în faţa bărbaţilor: Puiu, vreau asta, vreau aia…. Toată lumea ştie că unei femei însărcinate trebuie să-i aduci şi luna de pe cer dacă o vrea. De fapt, femeile îşi permit alintarea asta mai tot anul. De 8 martie însă au tot dreptul să ceară atenţie, cadouri şi dragoste. E sărbătoarea lor şi dacă n-au avut parte de alintatul bine meritat pe parcursul anului, atunci de 8 martie, Măria Sa Bărbatul are mult de lucru. Cum te-au făcut să suferi bărbaţii, ce te enervează, de fapt, la ei? M-a făcut să sufăr un prinţ pe cal alb care n-a mai apărut …. prin clasa a V-a. Ce scenarii diabolice de răzbunare ai “imaginat” sau ai aplicat în practică ? Avea un vers B. P. Hasdeu care exprima ideea mea despre răzbunare: Razbunarea cea mai cruda este cînd duşmanul meu (în cazul nostru: BĂRBATUL), e silit să recunoască, că sînt bun şi el e rău. Scenariu diabolic, hmmm, este unul. Să epilez cu ceară o insuliţă de păr de pe spatele soţului meu. Îmi imaginez că va fi vesel, dar nu-l pot convinge. Din ce se compune superputerea femeilor ? Pot să mai spun un vers? Este de fapt un verset din Biblie, pe care vreau să-l parafrazez. O femeie ar zice aşa: "Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti şi n-aş avea dragoste, sînt o aramă sunătoare sau un chimval zîngănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii şi n-aş avea dragoste, nu sînt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic". Care este cel mai trăsnit cadou pe care l-ai primit de 8 martie? Pînă acum am primit de 8 martie doar ce am dorit să primesc. Am frumosul obicei de face o listă mare cu ce-mi doresc eu şi să o livrez persoanelor potrivite, cu mult înainte de 8 martie. Aşa fac şi de ziua mea. După ce primesc cadourile, manifest o bucurie şi uimire sinceră, că am primit exact ce am vrut.

experienţe

e 79

să-l fac să ia şi lapte?

Diana Adam

Marketing Coordinator Shopping MallDova 8 martie, sărbătoarea femeilor sau a bărbaţilor? Este sărbatoarea femeilor sută la sută, cel puţin aşa ar trebui să fie. La noi în familie s-a instituit de-a lungul anilor o tradiţie: de 8 martie, tatăl şi fratele făceau totul pentru mama: îşi puneau sorţul şi găteau bucate dintre cele mai sofisticate. Bineînteles, cadourile şi florile nu lipseau niciodată. Cum te-au făcut să suferi bărbaţii, ce te enervează, de fapt, la ei? Mă urmăreşte gîndul că bărbaţii nu au descoperit pînă acum ce îşi doresc femeile cu adevărat. Ar trebui să înveţe nu doar să audă, dar şi să asculte mai mult femeia - viaţa ar deveni mult mai simplă şi pentru ei. Ce scenarii diabolice de răzbunare ai “imaginat” sau ai aplicat în practică ? Sînt o fire paşnică, de aceea nu pot să spun că am imaginat vreun scenariu diabolic. Cînd un bărbat te face să suferi, sigur te gîndeşti la o răzbunare, dar…. Dacă e să vorbim despre mine, niciodată nu a fost ceva dus la bun sfîrşit . Din ce se compune superputerea femeilor ? A zis cineva că, privind femeile, sfîrşeşti a crede în mitul cu supraoamenii, cînd fiecare din ele valorează cît doi bărbaţi. Eu nu aş vrea să fie aşa: femeia tot femeie (firavă) trebuie să ramînă, oricît de puternică ar fi. Care este cel mai trăsnit cadou pe care l-ai primit de 8 martie? Am avut parte de multe cadouri trăsnite, dar nu le-am primit de 8 martie, ci de ziua mea. Cel mai frumos cadou pe care l-am primit de la Dumnezeu a fost acum 4 ani cînd am născut-o pe fiica mea, în prima săptămînă de primăvară.

iubitule, ştii că îmi doresc să împart totul cu tine...

)

Tatiana Tabirta, >

A c c o u n t M a n a g e r, A g e n ţ i a d e p u b l i c i t a t e " I n d i g o O g i l v y

8 martie, sărbătoarea femeilor sau a bărbaţilor? Este un test de romantism şi capacităţi de „event management” pentru bărbaţi, şi un prilej pentru femei de a se amuza (în sinea lor, bineînţeles) de bărbaţi, care, de obicei dau greş. Nu că nu le-ar reuşi să-ţi creeze tot ce spunem noi „sărbătoare”, dar toată forfota şi grija pentru mărunţişuri importante, care de obicei ţin de responsabilitatea femeilor, meticuloase din fire – în acea zi toate acestea le dau în vileag emoţiile şi modul nenatural de a se comporta. Toate acţiunile lor sînt marcate de o mare povară, de care nu au unde se ascunde. Şi-apoi…de ce surpriză mai poate fi vorba:). Şi aici intră în scenă mama-diplomaţie! „Merci…vai…nu m-am aşteptat…ce surpriză…cînd ai reuşit…cum mi-ai intuit gusturile…etc.” Toţi sînt mulţumiţi – el rămîne cu impresia că a păstrat secretul şi s-a ţinut bravo pînă la urmă, ea – frapată nu de cadou ci de gest, de atitudine. Cum te-au făcut să suferi bărbaţii, ce te enervează, de fapt, la ei? Aici trebuie să facem o delimitare foarte clară între motiv de suferinţă şi trăsături/acţiuni ale bărbaţilor care te aduc la starea de iritare. Să sufăr cu adevărat? Rareori. Să mă irite? Deseori. Mă irită îngîmfarea multora dintre ei, generată fie de poziţia socială sau profesională pe care-o deţin, fie din simplul motiv că sînt...oameni, iar noi femei. Mă irită lipsa de tact, de cultură sau de elementară politeţe de care dau dovadă în compania femeilor, poate explicată prin modul lor greşit de a interpreta termenul „emanciparea femeilor”. Ce scenarii diabolice de răzbunare ai “imaginat” sau ai aplicat în practică ? Nu toate în scenariu le poţi prevedea şi controla să deruleze aşa cum ai planificat în mod ideal. De aceea există un mod sigur, repetat cu regularitate, de a ne răzbuna noi, femeile, împotriva bărbaţilor – 8 martie, cel mai diabolic scenariu ever! Din ce se compune superputerea femeilor? Superputerea femeilor este capacitatea lor de a fi, dar cel mai des de a crea aparenţa că sînt…slabe. Este probabil unul dintre puţinele luxuri pe care nu au dreptul sau nu şi le pot permite bărbaţii. Paradoxal, dar slăbiciunea feminină este arma care în mod aproape sigur dezarmează bărbaţii. Care este cel mai trăsnit cadou pe care l-ai primit de 8 martie? Aici va vorbi pragmaticul din mine – nu vreau cadouri trăsnite, nu-mi place nimic neplanificat, care, pe lîngă toate, ar putea implica şi investiţii. Visul pe care-l am, prefer să-l comunic soţului meu. Iar complicitatea soţului în realizarea respectivului vis aş aprecia-o ca fiind cel mai generos cadou!

experienţe

se iau cele 99 de sms-uri primite de el în ajun, se sărează, se pipărează, se sparg ouăle...

Mariana Godoroja dar merg bine şi cu orez

Marketing and Sales Suppor t Cordinator Avon Moldova

8 martie, sărbătoarea femeilor sau a bărbaţilor? Teoretic - a femeilor, practic - a bărbaţilor (sărbătoresc mai mult ei … pentru femei) Cum te-au făcut bărbaţii să suferi, ce te enervează, de fapt, la ei? Datorită nehotărîrii şi slăbiciunii bărbaţilor am fost nevoită să-mi tai din rădăcină multe din planurile de viaţă. Dar, am mers mai departe. Ce mă enervează la ei ? – infantilitatea. Ce scenarii diabolice de răzbunare ai “imaginat” sau ai aplicat în practică ? Să-i dau să mănînce terci o săptămînă, şi a doua săptămînă să-i spun: "Dragule, astăzi la cină avem terci!" Din ce se compune superputerea femeilor? Din a construi zilnic frumosul şi a-l dărui celor din jur cu cea mai sinceră plăcere. Care este cel mai trăsnit cadou pe care l-ai primit de 8 martie? Îmi amintesc că la şcoală am primit un covoraş în formă de floare cu numele meu ţesut în el. Incredibil, dar era executat de un băiat din clasa paralelă, care a ţinut în secret mult timp dragostea pentru mine. A fost ceva ieşit din tipare. Mie îmi plac surprizele, dar acum i-aş lua “plăcerea barbatului” de a alege acel cadou, ca să fie cel mai potrivit şi dorit.

Proiect susţinut de :

club 513 str. veronica micle, 7

Mulţumim pentru răbdare " băieţilor răi" Licu şi Pavel

magazin VESTA str. gagarin 2

cu v=rul Shakespeare Cartea de pe noptieră

ZILELE REGELUI de Filip Florian (Editura Polirom, 2008)

Cel mai frumos roman românesc din ultimii ani. Despre dragoste, cutezanţă, visuri. Romanticii nemţi, un rege, Carol I şi dentistul lui, descind pe căi ocolite în România, pentru a face o ţară. Primul avea de făcut drumuri, clădiri, legi, armată. Al doilea, dentistul, avea scopuri mai mici: să-şi facă un cabinet pentru dinţi româneşti. Dar ambii aveau de schimbat o lume întreagă. Frumoasă zăbavă e lectura, atunci cînd dai de asemenea cărţi.

Cartea de la est de vest

CARTEA FOAMETEI de Larisa Turea (Editura Curtea Veche, 2008) Cartea foametei trebuia să apară la o editură bucureşteană, ca să fie văzută şi la Chişinău (în 1991 apărea într-o primă ediţie la fosta editură Universitas din Chişinău). Structurată în trei părţi inegale ca mărime - monologuri (mărturii), documente şi fotografii – cartea este prefaţată de Ion Druţă. Meritul indiscutabil al autorului îl consituie mărturiile, adunate de la martorii şi victimele foametei din Basarabia, produsă de ”tot am dat şi-am dat postaucă (impozit agricol impus de regimul sovietic) pînă ne-am pomenit la fundul sacului…” (din monologul Sofiei Rotaru din Parcova, Edineţ). Chiar dacă documentele sînt importante, mărturiile, într-un limbaj neaoş, constituie farmecul lecturii: ” Şi socrilor mei Scafaru, de asemenea, le-a luat totul, nu le-a lăsat nimic. Şi ştiţi de ce? S-a supărat, psăne, că nu l-am legat cu prosop cînd ne-am luat, la nuntă”. (din monologul lui Ion Candu din Văsieni, Hînceşti)

ISTORIA CRITICĂ A LITERATURII ROMÂNE. 5 SECOLE DE LITERATURĂ de Nicolae Manolescu (Editura Paralela 45, 2008) Indiscutabil, Nicolae Manolescu era cel mai indicat critic pentru o istorie a literaturii române. Indiscutabil, toată lumea scriitoricească aştepta această istorie. Indiscutabil, scriitorii vii se vedeau în ea. Indiscutabil, multe orgolii au fost lezate şi multe supărări au acoperit Bucureştiul şi celelalte tîrguri culturale româneşti. Iar Chişinăul este supărat mai rău decît Academia Română, care i-a refuzat locul după apariţia istoriei. Din cele peste 1500 de pagini scriitorii basarabeni sînt trimişi în două propoziţii la pagina 1401: ”Basarabenii, numeroşi, inegali, sunt, cu puţine excepţii (Vitalie Ciobanu, Leo Butnaru), depăşiţi cu totul (Grigore Vieru) ori defazaţi (majoritatea). Locul lor într-o istorie a literaturii române nu se poate încă stabili cu precizie.” În schimb, Manolescu vorbeşte pertinent, cum nu s-a vorbit demult în critica bucureşteană, şi-i acordă un spaţiu generos lui Stere (pag. 781 – 784). Iar singura carte a lui Florin Constantin Pavlovici ”Tortura pe înţelesul tuturor”, apărută la Chişinău în 2001, ”rămâne, împreună cu Jurnalul fericirii şi Închisoarea noastră cea de toate zilele, o extraordinară operă de referinţă” (pag.1439). Îl desfiinţează, chiar dacă îl introduce cu două coloane, cu o plăcere sadică pe Goma, care, după Manolescu, ”este însă un erou prea mic pentru un război atât de mare”. Chiar şi aşa, cu micile plăceri şi păcate lumeşti, Istoria lui Manolescu se citeşte cu o deosebită plăcere sau, altfel spus, demult n-am mai avut o asemenea sărbătoare a textului.

Cartea de lîngă şezlong

Cartea din raft

PAGINI BIZARE CU 15 INTERVENŢII DE DAN PERJOVSCHI de Urmuz (Editura Cartier, 2009) Dacă ai încercat să-l citeşti pe Urmuz şi teai blocat la pagina 14 din cele 60 scrise de el, nu e bai. Aerisit cu intervenţiile lui Perjovschi, cel mai în vogă artist plastic român al momentului, acum poţi duce la bun sfîrşit neobişnuitele texte urmuziene, poţi savura absurdul şi paradoxurile vieţii detaşat, ironic, de parcă ai descoperit gustul absintului băut de alţii.

cu v=rul Shakespeare Cotor

Cartea cu bucluc

MĂCEL ÎN GEORGIA de Dumitru Crudu (Editura Polirom, 2008) În 2001, anticipînd actele teroriste din SUA, Dumitru Crudu propunea cititorului volumul ”Salvaţi Bostonul”. Romanul ”Măcel în Georgia”, apare imediat după declanşarea ostilităţilor din august 2008 dintre Rusia şi Georgia. Nu ştim cît de mare proroc este Dumitru Crudu, dar, cu certitudine, romanul ”Măcel în Georgia” îşi va găsi cititorul în Chişinău. Protagoniştii lui Dumitru Crudu, chiar dacă e vorba de o ficţiune, sînt oameni care au cochetat sau cochetează cu literatura pe malurile Bîcului. Noi l-am descoperit pe Costenco (excelent pasajul cu maestrul în chinurile facerii), pe Valeriu Senic, pe Ion Vatamanu, pe Ion Ştefănescu. Cu nume reale apar Hadârcă, Lari, Dabija, Romanciuc, Burac, Beşleagă. Lista poate fi continuată. Or, restul e literatură.

Cartea din budă

RĂZBOIUL DE ŞAPTEZECI ŞI ŞAPTE DE ANI ŞI PREMISELE HEGEMONIEI AMERICANE (1914 – 1991) de Neagu Djuvara (Editura Humanitas, 2008) Tot ce scrie profesorul Neagu Djuvara poate fi carte. Musteşte de erudiţie, are un verb mai viril decît toată noua generaţie de scriitori români luată la un loc. Priveşte istoria lumii ca un Dumnezeu, în secole. Războaiele sînt evenimente mici într-o civilizaţie. Noi sîntem la încheierea unei civilizaţii, după Djuvara. Teoria nu e nouă. Cele trei războaie mondiale ale secolului XX (primul, al doilea şi războiul rece) sînt privite de mai mulţi istorici ca unul singur sau ca o eră într-o civilizaţie. A se vedea, în acest sens, ”Era extremelor (1914 – 1991) de Eric Hobsbawm, cel de-al patrulea volum din epocala sa istorie care cuprinde perioada 1789 – 1991. Observaţia care mi-a atras atenţia e cea legată de sfîrşitul imperiilor. Dacă imperiile sînt constituite şi conduse la începuturi de un cerc îngust de familii din capitală sau o altă regiune importantă, atunci spre sfîrşitul imperiilor conducătorii sînt din provincie şi se rupe lanţul elitelor. Clanul Roosevelt a dat Americii 13 preşedinţi. (Apropo, ruşii încearcă prin cele trei volume Proiectul Rusia, apărute în ulimii ani să propage aceeaşi idee a elitelor politice). Primul ”periferic” este catolicul şi irlandezul Kennedy. Cu excepţii, după JFK SUA a propulsat în administraţia centrală tot mai mulţi ”periferici”, culminînd cu metisul Obama. După Djuvara, hegemonia SUA ”va fi neapărat de scurtă durată”.

O TEORIE A SEMIOTICII de Umberto Eco (Editura Trei, 2008). (Doar Eco o putea scrie. Dar o voi citi la pensie.) CUM SĂ PRINZI PEŞTELE CEL MARE de David Linch (Editura Humanitas, 2007). (Răspuns: să conştientizezi fiecare gest, fiecare lucru care-l faci şi să te dedai complet. Vă aduceţi aminte de Twin Peaks?) GAZPROM. NOUA ARMĂ A RUSIEI de Valeri Paniuşkin, Mihail Zîgar (Editura Curtea Veche, 2008). (Cartea a apărut în română cu două luni înainte de războiul gazelor din ianuarie curent. Nu ştiu dacă a fost tradusă în maghiară şi slovenă, care ştiu pe propria piele ce înseamnă Gazprom.) MACHO PE ÎNŢELESUL FRATELUI MEU de Clementine Autain. Traducere din franceză de Georgeta Barbu-Anghel (Editura Cartier, 2009). (Cu umor, claritate şi bun simţ autoarea vorbeşte despre relaţiile dintre bărbaţi şi femei.) ŞI TU POŢI FI SUPERNANNY. CU COPILUL LA ŞCOALĂ de Irina Petrea (Editura Trei, 2008) (În afară de morala generală: doar cunoştinţele contează -, cartea are o sumedenie de cazuri concrete. Avem o problemă. Cum procedăm?) Cartea dintre jucării

CARTEA LUI DE CE de Martine Laffon, Hortense de Chabaneix. Ilustraţii de Jacques Azam. Traducere din franceză de Cristina Strătilă (Editura Cartier, 2009) Neobişnuită enciclopedie, neobişnuite desene, neobişnuit concept pentru piaţa românească. În Franţa, unde a apărut iniţial, cartea s-a bucurat şi se bucură de o extraordinară recepţionare a publicului. Sînt întrebări şi răspunsuri pe care de multe ori îi pun în încurcătură pe părinţi: ”De ce copii sînt obligaţi să asculte?”, ”Oare îmi poate fura cineva sufletul cînd dorm?”, ”De ce există viaţă pe Pămînt?”, ”De ce există ziuă şi noapte?”, ”De ce părinţii nu vor un cîine?”. William Dust, nepotul

1445 AUTO graf text de natalia severin imagini de nastia ţurcan

Circuit auto într-o dinamică asurzitoare. 100 de maşini antrenate în mişcare zi şi noapte. Aceste invenţii deosebit de mobile sînt educate în stilul care poartă numele 1445. Instrucţiunile vin de la cei 180 de taximetrişti care, dominaţi de principiul rapidităţii, reuşesc să fie la picioarele clienţilor 24 din 24 de ore. De trei ani consecutiv, automobilele din cadrul Serviciului de Taxi 1445 storc din motoare mii de cai putere, specie de cai istoviţi pe drumurile naţionale doldora de gropi. Clienţii cu fiţe au norocul să se plimbe cu 15 maşini de clasă de model Mercedes, Toyota, Volkswaghen. Din moment ce au aterizat pe scaune, pasagerii sînt în drept să dicteze. Taximetriştii sînt pregătiţi să creeze confortul pe parcursul călătoriei, oferind pasagerilor şi plăcerea de a se deplasa la un preţ convenabil. Taxi 1445 a reuşit să se remarce pe piaţă, prin calitatea serviciilor oferite. Serviciul de Taxi 1445 vine în acest sezon şi cu o ofertă interesantă pentru cei care doresc să-şi plimbe bebeluşul prin oraş. Pentru satisfacţia şi liniştea clienţilor care vor călători împreună cu picii vor fi antrenate maşini care au în dotare scăunele speciale pentru micuţi.

Parametrii taximetrico-psihologici ai unui şofer mediu statistic 1445 Tudor Luca, taximetrist. Îndrăgostit de toate trei: profesie, femeie şi maşină. Ştie leacul pentru oricare mîrîit al maşinii şi asta l-a făcut să fie profesionist. Pentru că ştie oraşul ca în palmă, a reuşit să cîştige timp şi, în consecinţă, respect din partea pasagerilor. Iar cînd vine vorba de femeie, o iubeşte şi mai mult, pentru că a avut norocul de o soţie răbdătoare. Nu intră în ceartă cu nici una dintre cele trei. Momentele iminente de supărare le evită prin felul lui de a fi: galant şi respectuos. Automobilul îl iubeşte într-o manieră particulară. Admiraţia faţă de această creaţie pe patru roţi l-a motivat să petreacă tocmai 22 de ani în taximetrie. A schimbat în acest răstimp mai mult de şase maşini. Omul care sfinţeşte locul mai are grijă să sfinţească şi trăsura în care merge. A mers cu toate la biserică pentru că, vorba ceea, - paza bună trece primejdia rea. Se ţine de disciplină şi nu uită să ia la drum permisul de conducere şi cele două-trei cafele, de mare nădejde pe parcursul nopţii. Nu ştie de orar stabil de muncă. Duminica nu mai e duminică, dar în mai

bine de două decenii a învăţat să se conformeze. S-a adaptat şi la străzile noastre, pe care le consideră foarte înguste şi greu de practicat. Deloc uşor să faci taximetrie. Tudor Luca îşi aduce aminte şi acum cît de periculoşi au fost anii 90. A avut de toate. A simţit şi ce înseamnă ameninţarea de cuţit sau chiar de pistol. -Aţi ieşit basma curată, cum se vede… - Cînd sînt asemenea cazuri trebuie să ştii cum să creezi o atmosferă paşnică, să iei pasagerul cu binişorul. Altfel, intri în bucluc şi o poţi sfîrşi rău. În prezent, situaţia s-a schimbat. Se pare că poliţia lucrează mai bine. Trebuie să cunoşti comportamentul clientului. Să fii taximetrist înseamnă să fii un bun psiholog. Eu văd de departe persoana care se apropie de taxi şi pot spune sigur ce tip de om este. În cartea de vizită a taximetristului este loc pentru o doză nelimitată de amabilitate. Salutul şi urările de bine sînt pe ordinea de zi. Cînd se întîmplă să conducă o doamnă la aeroport, femeia nu mai ştie de griji. Transportarea bagajului şi urarea de zbor reuşit îi sînt garantate din partea protagonistului nostru. -De ce alte reguli vă ghidaţi? -Îndeplinesc toate dorinţele pasagerului. Ca taximetrist am deviza, ca fiecare client să rămînă satisfăcut de călătorie. Discut orice subiect apare. Am clienţi şi mai capricioşi. Cei care vin din străinătate, de exemplu, în timp ce merg în maşină doresc să asculte muzică moldovenească, de veselie. Am casete special pentru ei. Am şi muzică de tipul chanson pentru că sînt clienţi care au astfel de preferinţe. De posturi de radio nici nu mai vorbesc. Le

rotesc pe toate la dorinţa pasagerului. -Cine este mai generos la bacşiş? - Americanilor şi englezilor le este în fire să lase de fiecare dată cîte doi sau cinci lei la o călătorie. Arabii şi turcii sînt mai economi. Ei preferă să vorbească despre religie pe parcursul călătoriei. Întîmplarea a făcut să ducă la destinaţie oameni cu nume mare atît din Moldova, cît şi străini veniţi pe ospeţe la noi. A discutat într-un stil absolut lejer cu artistul Mihail Şufutinski, Boris Moiseev, Nicolai Trubaci. Responsabilitate dublă a avut atunci cînd serviciul de taxi i-a încredinţat misiunea să-l conducă peste tot pe renumitul Villy Tocarev. A fost fericit să fure şi cîte un autograf de la fiecare dintre ei. Ocaziile repetate i-au adus norocul să strîngă mîna mai multor vedete contemporane. Memorabil moment pentru taximetrist cînd Olga Ciolacu i-a fredonat un refren chiar în maşină. Cu Emil Loteanu a schimbat o sumedenie de bancuri, iar cu Nicolae Sulac şi Nicolae Botgros s-a întîlnit şi mai des. -Ţin minte cum Nicolae Sulac s-a plîns, de nenumărate ori, că primeşte un salariu foarte mic. Asta înainte de a pleca dintre noi. Cu toate acestea, niciodată nu vroia să fie dus pe gratis. A transportat flori, medicamente, arme, şerpi, maimuţe şi papagali. Are noroc şi la mirese. Sezonul nunţilor îi măreşte considerabil profiturile. Cînd vine primăvara şi începe Postul cel Mare, clienţii se răresc, preferînd să facă voyagea-pied. Nu e loc pentru alarmare, pentru că rămîn clienţi fideli, numărul cărora, pe zi ce trece, este în creştere.

Interior Intelectual text de irina delev

E o seară rece . Merg cu pas rapid prin centrul aglomerat al capitalei, nu numai ca să mă încălzesc, dar şi pentru ca să nu ratez o întîlnire, pe care o aşteptam de mai mult timp. Încerc să-mi imaginez, în acelaşi ritm, cum arată oare apartamentul, ce găzduieşte o familie de intelectuali? Ajung la timp. Stăpîna casei, Renata Fruntaşu, s-a oferit delicat să-mi arate apartamentul, chiar după orele de lucru, într-un sfîrşit de săptămînă. Ascensorul sclipitor ne aduce rapid în faţa uşii. Intrăm.

‘’Amenajarea interiorului încă nu e terminată, pentru că nu preferăm mobila şi accesoriile din Moldova, de aceea spaţiile goale nu vrem să le umplem în grabă şi cu orice. Am călătorit împreună cu soţul, chiar am locuit o perioadă peste hotare, aşa că am avut timp şi ocazii să alegem meticulos şi cu grijă tot felul de mărunţişuri plăcute privirii.’’ Pentru un moment, uiţi că te afli într-un apartament. Locuinţa pare o galerie de artă, practic în toate camerele, pereţii sînt înnobilaţi de pete de culoare pronunţate - o impunătoare colecţie de picturi ale maieştrilor moldoveni, cum ar fi Mihai Grecu, Andrei Sârbu, Vladimir Us. Aceasta ne vorbeşte despre valorile care se pun în capul mesei în această casă. În bucătăria ultramodernă şi-a găsit locul o colecţie de anticariat, în special, fotografii şi felicitări. Pentru a accentua contrastul dintre vechi şi nou, stăpînii au aplicat un procedeu interesant - o fîşie îngustă din decorul peretelui e compusă din cărămidă învechită. Materialul, pentru ingenioasa idee de design, a fost “preluat” din dărîmăturile unei case din spatele blocului. Accesibil, ieftin şi la îndemînă! Interesant, cine a influenţat mai mult amenajarea interiorului? Stăpîna casei parcă mi-a citit gîndurile. ’’Imediat ce am procurat apartamentul, am convocat şedinţa lărgită a familiei, pentru a stabili cine se ocupă de design, căci poate ieşi o harababură cînd se implică prea mulţi. Iulian, soţul meu, a fost dispus să-şi atribuie acest rol. Am acceptat această idee cu inimă uşoară, pentru că el are în sînge imaginaţia şi creativitatea, iar experimentele din acest domeniu sînt domeniul lui. Îi pare rău că nu poate să asiste la interviu, i-ar

plăcea mult să vă povestească detalii din istoria amenajării, căci a depus mult suflet în acest proces. Şi-a pus în gînd să rupă sereotipurile, să facă ceva diferit…”. Mie îmi pare că le-a reuşit de minune acest lucru. Iulian Fruntaşu s-a informat din manualele Feng-Shui şi despre localizarea corectă a mobilei, ceea ce se percepe în ambianţa ordonată a apartamentului. Toate obiectele par a avea locul lor, perfect stabilit. În living se simte influenţa tradiţionalismului sobru al Europei. Biblioteca enormă, dar care n-a reuşit să găzduiască nici cea mai mare parte din tezaurul de cărţi al familiei. Mobila grafică e completată cu draperiile în nuanţe de bej, aduse din SUA. Centrul tavanului este înfrumuseţat de o lustră, transformată şi ea după bunul plac al stăpînilor. Unei lustre dintre cele mai simple i s-au adăugat cristale Swarovski. S-a obţinut un accesoriu de design deosebit ce bucură ochiul. ’’Interiorul este personalizat, dar prea masculin. Bărbaţii care vin în vizită sînt încîntaţi de rezultat. Dar am intenţia să-l echilibrez cu influenţe feminine, prin completarea lui ulterioară cu obiecte alese de mine. Chiar acum sîntem în căutarea unui set de mobilă colonială pentru antreu. Nu ştiu dacă găsim la noi aşa ceva. Şi Eva-Alexandra, fiica noastră de 8 ani, e în aşteptare. Nu e sigură cum i-ar plăcea să arate camera ei, dar ştie foarte bine ce nu-i place”. E tot un reper, pentru o alegere reuşită. Deci, acest interior creat într-o armonie perfectă şi cu bun gust mai continuă să se transforme, mai e loc pentru noi idei de design şi explozii creative.

irina delev

sfaturi de la designer

Alegerea draperiilor, reguli de stil: 1 2 3 4 5

Clasic: mătase, catifea, tul, satin, uni, ornament nepronunţat, culori calme. Minimalism: in, bumbac, mătase, microfibră, bambus, romane, culori stinse , fără ornament. Country: bumbac, in, înflorate, culori vii, tul. Art - deco: mătase, satin, catifea, culori vii, ornament contrastant, grafic. Modern: microfibră, mătase, satin, culori calme, ornament nepronunţat, tul.

e loc repaos...

degustarea Ne întîlnim visavi de Memorial, dar mai puţin ne gîndim la faptul că în faţa noastră zac, sub pămînt, osemintele eroilor din războaiele pentru apărare sau, poate, pentru autodistrugere… Un hedonist remarcă, cu cinism, că e mai degrabă cimitirul banilor publici şi, posibil, că are dreptate... Toţi rîd... E simplu, pentru că Memorialul a devenit un loc gălăgios, unde morţii contează de trei ori pe an, atunci cînd partidele se împing să pună cîte o garoafă proeuropeană la focul veşnic. În rest, eroii se întorc în mormînt, în fiecare zi de vineri şi de sîmbătă, de la sirenele asurzitoare ale maşinilor kilometrice din alaiurile de nuntă. Două mirese îşi aşază trenele gigantice pe treptele de granit, naşii îndeamnă nuntaşii să se alăture pentru o fotografie de grup... O clipă de reculegere, scurtisimă cît clickul unui blitz.

100

text de viorica mija imagini de igor schimbător text de viorica mija imagini de igor schimbător

În beciul ex-ministrului Apărării Valeriu Pleşca “contingentul” de sticle este strunit, ca soldaţii, pe linie şi nu împuşcă din întîmplare, pentru că stăpînii le păstrează în condiţii optime de umiditate şi temperatură. Unica abatere de la regulă este faptul că nu sînt suflate, şterse cu mîneca şi apoi lustruite ca epoleţii, dimpotrivă sînt lăsate să adune în voie praful vremii, să-şi trăiască în tihnă metamorfozele bahice, ca să ajungă nici babe, nici fete mari, pe “patul” gurii... O colecţie impresionantă… Admiraţia este exprimată pe rînd de toţi hedoniştii şi încă bilingv- în franceză de Veronique North-Minca, prim-secretar al Ambasadei Franţei în Republica Moldova, secundată uneori de francofilul academician Boris Găină şi în română de toţi ceilalţi patrioţi ai graiului care i-a născut. Magnifique, extraordinar, impresionant…Podurile de piatră ale beciului încep să asude de la valul de complemente pe care ecoul le îngînă cu putere repetată, iar stăpînul colecţiei Valeriu Pleşca se vede nevoit să dea explicaţii. “Nu există o sistematizare rigidă a colecţiei. În ultima vreme, cumpăr mai des băuturile naţionale ale ţărilor pe care le vizitez, începînd cu Norvegia şi terminînd cu sudul Europei. Pe aceste poliţe sînt reprezentate peste 20 de ţări... Colecţia conţine şi cognacuri franceze veritabile. Vă pot prezenta un cognac de la unul dintre primii 7 producători din Franţa, are vîrsta de 60 de ani... Alături, vedeţi un divin moldovenesc din 1958, din rezervele unei fabrici din Chişinău, nu are cupaj, dar e o sticlă într-un singur exemplar, primită cadou de ziua naşterii... Ca argument că şi chinezii devin maeştri în producerea cognacului, păstrez o sticlă de cognac de 10 ani produs în China... Atunci, cînd am auzit că preşedintele ţării a ordonat scoaterea din producere a divinurilor “Basarabia”, am decis să cumpăr ultimele lăzi de la “Aroma”. Probabil, există şi în alte colecţii, dar nu cred că într-o cantitate atît de mare”. Prima sticlă de băutură care prezenta o valoare oarecare a cumpărat-o cînd era student, era un cognac francez Napoleon, costa cam 32-33 ruble, aproape o bursă întreagă. Veronique Notrh-Minca spune că este un cognac dintre cele mai simple, dar pentru Valeriu Pleşca, la acea vreme, era un simbol, imaginea atît de îndepărtată a Franţei la el acasă. Oricum ar fi,

cognacul nu a supravieţuit. Cînd s-a născut fiul a servit oaspeţii cu această băutură... Dar să revenim la colecţie, care are mostre destul de interesante. • Vinuri din Colecţţia Institutului de Vinificaţie, colecţie care a fost vîndută. Cîteva sticle de vin, îmbuteliate începînd cu anul 1953, denumiri inexistente deja. • Cîteva sticle de vin din anul de naştere a stăpînului (1958), care nu se mai fabrică acum... • Un cognac cu portretul defunctului

101

valeriu pleşca, ex-ministrul apărării

veronique north-minca, ambasada franţei angela braşoveanu, revista punkt

nastea tsurcan, nataly zatushevsky, revista punkt

boris găină, academician

102

alexandre minca, pictor

ion păduraru, avocat

preşedinte Turcmen-basi... • Perla colecţiei – primul alcool distilat din struguri, din 1947. Posesorii se numără pe degete, e o mostră foarte rară. Angela Pleşca spune că toţi oaspeţii care au stat în acest beci (începînd de la ex- ambasadoarea SUA în Republica Moldova şi terminînd cu persoane oficiale şi mai neoficiale) s-au putut familiariza cu obiceiurile noastre. “Nu o facem pentru a ne lăuda sau a epata, dar multe dintre băuturile care au dus faima ţării, cu o cultură milenară a viei şi vinului, pot fi pierdute. Pentru aceasta şi există pasionaţi, gen soţul meu, care adună într-un singur loc tot ce e mai bun, tot ce e mai valoros”: De data aceasta, n-a fost vorba de o degustare clasică, comparativă, cu topuri, ci mai degrabă destre o seară agreabilă între oamenii care au ciocnit şi altădată un pahar împreună şi pe care îi uneşte, cît ar fi de patetic, pasiunea şi respectul pentru vinul de calitate. Prima mostră degustată a fost un Sauvignon, recolta 2001, vin de colecţie, calitate superioară., ediţie limitată, Carlevana, Mereni, fabrica vinicolă care în 2006 a bătut recordul la medalii în cadrul concursurilor internaţionale. Academicianul Boris Găină sugerează hedoniştilor să ţină vinul în cavitatea bucală timp de 5-7 secunde, pentru a se evapora compuşii aromatici, care ne permit să intrăm în esenţa vinului... Părerea exprimată unanim - este un vin echilibrat, aciditatea tocmai potrivită … “Înseamnă că condiţiile de păstrare au fost bune, e ultima sticlă din serie şi aveam temeri în privinţa calităţii vinului“- conchide stăpînul colecţiei. Expertul Boris Găină explica: “De multe ori există riscul ca în colecţiile particulare, multe vinuri să fie deja oxidate, depăşite, din cauza condiţiilor de păstrare improprii”. În timp ce Valeriu Pleşca răsufla uşurat şi mulţumit deasupra pocalului, profesorul Vasile Bumacov povesteşte că, la început, tehnologii de la Carlevana foloseau adausurile de aromatizatori şi acestea se făceau simţite în produsul finit, iar în mostra degustată nu prevalează aroma adaosurilor. Urmează un Shardonay, Carlevana, recolta anului 2000, ediţie limitată, băutură comentată de ex-ambasadorul moldovean în Elveţia Andrei Cheptene, omul care, conform spuselor lui Valeriu Pleşca, l-a şi îndemnat să-şi creeze propria colecţie.”O varietate clasică

franceză, pe care am preluat-o vreo 15 ani în urmă. În spaţiul CSI sîntem deţinătorii celei mai mari suprafeţe şi cantităţi de vinuri din acest soi minunat. Aşa o armonie, pe care o regăsim în acest vin, poate fi obţinută doar în zonele de risc, unde se înregistrează şi îngheţuri, şi pierderi...În Algeria, unde condiţiile climaterice sînt mai bune, niciodată nu o să obţinem aşa o calitate... Spre deosebire de prima probă, aici se simte deja un iz fin de caşcaval şi o armonie mai accentuată între gust şi aromă. Al treilea vin degustat este o Rară Neagră, din anul 2003, tot de la Carlevana. Pictorul Alexandre Minca povesteşte istoria românească a acestui vin. “În România se numeşte Băbeasca Neagră, iar legenda spune că a fost botezată de însuşi Ştefan cel Mare, care a fost servit cu acest vin de o babă... După ce a băut, domnitorul a zis: “Ce vin bun are baba asta!” Preia ideea strălucitului împărat, Valeriu Pleşca. ”Rara Neagră e un vin vechi, din moşi-strămoşi, de aceea merge bine cu brînză de oi, cu ceapă... De fapt, acest vin a fost procurat de la fabrică, era în butoaie de stejar francez, dar deoarece are nevoie să stea o perioadă şi în sticle, asta am şi făcut. L-am îmbuteliat şi nu l-am deranjat o perioadă. Poate de aceea şi-a păstrat toate calităţile”. Al patrulea vin este prezentat de academicianul Boris Găină drept o capodoperă de la Mileştii- Mici, combinatul cu cea mai mare colecţie din lume -20000 de sticle. La finele anului 2007 acest lucru a fost confirmat prin obţinerea certificatului Guiness. Aşadar, allons, Trandafirul Moldovei, din traminer roz, colecţia anului 1986. Ambasadorul Cheptene este de părere că, în acest caz, din boboc chiar a ieşit o lebădă. A 5 mostră a fost un rarisim Otjalesi din anul 1957 - vechi de te ia fiorii, un clasic încă în viaţă a vinurilor georgiane. Acest soi se cultivă doar într-un Chateau din Georgia. Deşi este “obosit”, deşi are o aciditate volatilă înaltă, a păstrat notele iniţiale. Ambasadorul Andrei Cheptene îşi aduce aminte despre o degustare memorabilă din 1982. În Uniunea Sovietică a fost organizată, de către Ilici Brejnev, o degustare grandioasă, la care au participat cei mai mari conducători ai lumii. Pentru acest “dezmăţ” s-a cărat tot ce era mai bun în colecţiile din Ialta,

gheorghe erizanu, editura cartier

oleg efrim, avocat; vasile bumacov, profesor universitar

din Moldova, de peste tot... Patru zile şi patru nopţi de bairam alcoolic… În ultima zi, cînd invitaţii stăteau deja cu picioarele în mare, unul din liderii din apus, ridicînd paharul cu ultimele puteri, aşa a glăsuit: “Comunismul trebuia inventat numai pentru aceea ca să participăm la aşa o sărbătoare a vinului!”. Dacă vinurile consumate în acele zile ar fi fost vîndute la licitaţie, s-ar fi încasat o sumă colosală. Ne luăm rămas bun de la gazdele primitoare şi o luăm pe jos, prin micul cartier burghez, răsărit în ultimii zece ani pe panta cîndva abruptă şi prăpăstioasă a căminelor de la universitate. În spiritul serii presupunem că, în aceste imense construcţii, cu uşi termopan şi terase în stil colonial, moldovenii au avut inspiraţia să conserveze, în subsoluri, şi amintirile lor din copilărie . Ajungem la Memorial. Nimeni nu-i uitat, nimic nu se uită.

alexandru şi angela pleşca

103

andrei cheptene, ex-ambasador

104

105

text de viorica mija

pe glob

Acas=

106

]n Honduras...

În sfîrşit, din cancelaria europeană a venit şi confirmarea. În Ratingul bunăstării globale 2008, Moldova pitorească şi outsiderul Honduras au prins rădăcini comune pe locul al 83-lea, din cele 104 ţări vizate de studiu. Ca să probăm rezultatele studiului, trebuia să găsim un temerar care, de bună voie şi nesilit de nimeni, s-a dus să se odihnească în Hondurasul devenit o emblemă universală a sărăciei şi un obiect obligatoriu chiar pentru bancagiii din clasa întîia. Am început „exploarările” de la fraţii Luchianov, vinificatorii-voiajori care colindă (hăi-hăi...) toate latitudinile şi longitudinile, întorcînduse acasă doar din timp în timp - să mai lege o coardă de viţă-de-vie, să mai mănînce o bobiţă de poamă, să mai facă un vin de excepţie. Etc. Nevinovata întrebare, rostită cu voce stinsă, neîncrezătoare: „Aţi fost cumva şi în Honduras?” a primit din start un răspuns afirmativ. Misiunea, imposibilă la prima vedere, l-a adus în biroul nostru pe Igor Luchianov, care a învăţat în timp record spaniola pentru iubita sa, care a ajuns în Honduras pentru iubita sa şi care a părăsit Hondurasul... din cauza iubitei sale. Dar asta e o altă poveste - intrigantă, dar, oricum, alta. Acum ne interesează, după ce a stat 13 ani în Caraibe, Brazilia, Peru, Chile etc., ce minuni căuta în Honduras?

107

I.L. În 2007, în calitate de traducător din spaniolă în rusă, am lucrat timp de trei luni în Honduras, într-o firmă de construcţii israeliană. Îmi par un pic stranii rezultatele acestui studiu, pentru că în Moldova oamenii trăiesc cu siguranţă mai bine. Chiar dacă în satele noastre nu este apă curentă sau WC în casă, totuşi nu e dezastrul pe care l-am găsit în localităţile rurale din Honduras – case părăginite, acces limitat la apă, murdărie... Chiar în oraşele mari, dezvoltate şi frumoase, sub aspect arhitectonic, există periferia rău famată – cartiere întregi de căsuţe tip ghetou, în care mizeria îţi dă tocmai în nări. De fapt, în toată ţara, contrastul dintre bogăţie şi sărăcie e foarte vizibil. Sau eşti foarte bogat sau foarte sărac, nivelul mediu este puţin prezent. Salariile sînt mizere, mai mici decît la noi. Şansa locuitorilor e că băncile îi ajută foarte mult, iar statul plăteşte jumătate din costul caselor...Cu toate acestea, mulţi dintre ei locuiesc cîte 6 -7 într-o cameră... Ce diferenţe ai mai sesizat ? I.L. Capitala Tegucigalpa se află într-o vale imensă, la o altitudine de 1000 metri. Este încorsetată din toate părţile lumii de vîrfuri de munte. Localnicii îl dezmiardă Tegus, iar turiştilor le-a venit ca o mănuşă această abreviatură. Capitala Hondurasului e mai extinsă ca suprafaţă decît Chişinăul. Este un oraş modern, cu străzi mai bune decît la noi,

108

cu centre de odihnă masive. Prezenţa americană se simte la fiecare metru pătrat - orice firmă sau brand cunoscute în America se regăsesc şi în Tegucigalpa. Pe stradă, fiecare al doilea trecător „cară” sticlele de 2 litri de coca-cola cu o mîndrie ostentativă. E ca o confirmare a faptului că eşti în rînd cu lumea. Noi am inchiriat o casă într-un cartier considerat elitar, deoarece aceste cartiere sînt mai sigure...

Ca să intri într-o bancă din Tegucigalpa trebuie să ai mobilul închis, iar paza înarmată te verifică nu numai vizual. Pe străzi, bărbaţii merg cu machetele ascuţite, lungi de un metru, se uită la tine straniu, iar tu ai senzaţia că acum îţi taie capul. Honduras este unul dintre furnizorii principali de narcotice, aproximativ jumătate din cocaina aflată în circulaţie

???

provine din junglele de acolo...

I.L. Criminalitatea e foarte mare. Am

I.L. Într-adevăr. Toate aceste lucruri

fost avertizaţi, ca după ora 6 să nu ieşim în stradă...În Honduras e noapte de să-ţi scoţi ochii şi asta pe tot parcursul anului. Noi mai ieşeam la magazin sau la restaurant, dar exclusiv cu maşina pentru a ne feri mai uşor de atacuri. Trebuia să avem grijă pe unde păşim, iar geamurile maşinii erau întotdeauna blocate. În Honduras niciodată nu ştii la ce semafor te poţi trezi cu pistolul la tîmplă. A fost şi un caz cînd maşina cu lucrătorii noştri a fost atacată la vamă. Scenariul e simplu. În faţa automobilului se postează un grup înarmat pînă în dinţi, şoferul este impus să oprească şi apoi pasagerilor li se „confiscă” tot ce au la ei – bani, ceasuri, computere, bijuterii. În acel incident o doamnă a fost chiar rănită. În ziare, pe primele pagini, sînt descrise în fiecare zi doar crime - a fost împuşcat acela, celălalt a fost găsit mort în portbagajul unei maşini de lux.

nici nu se ţin în secret. Narcoticele au devenit un business profitabil pentru mulţi locuitori ai Hondurasului. Junglele sînt în proprietate privată, de aceea autorităţile nici nu au mare acces la ele - sînt îngrădite, păzite de oameni înarmaţi. Eu cunosc o persoană care are o plantaţie de coca. Firma noastră a cumpărat terenuri de la el. Am fost în ospeţie - un om ca toţi oamenii, amabil, deschis care nici nu realizează că ceea ce produce el, distruge vieţi.

Totul e atît de sumbru? I.L. Plajele, locurile pitoreşti, turismul în general schimbă mult paleta de culori... Am vizitat Copan Ruinas, unul dintre cele mai mari centre ale culturii maiaşe, descoperite pînă acum. Sînt extraordinare piramidele, templele şi statuile pe care le poţi vedea acolo. E un loc unicat. Apoi, insula La Ceiba şi oraşul

109

cu acelaşi nume, care este considerat centrul vieţii de noapte din Honduras. E un vis – lux, peisaje superbe, o plajă ideală, restaurante, hoteluri... Ca parte pozitivă a Hondurasului mai pot menţiona faptul că locuitorii sînt amabili. Poate e un element impus de statutul de ţară cu potenţial turistic, dar e plăcut să vezi cum lumea îţi zîmbeşte şi te ajută să te simţi minunat...

Cum arată ele?

Ca fostă colonie spaniolă, puternic

I.L. Sînt mai plinuţe decît femeile noastre, dar le place la fel de mult să se îmbrace bine, modern, să se coafeze... Multe femei sînt implicate în tutungerie. De fapt, sigarele produse în Honduras sînt de calitate. În rîndul consumatorilor şi cunoscătorilor sînt considerate chiar mai bune decît cele cubaneze... Sînt făcute manual şi costă la fabrică un dolar, iar la magazine - deja 10 -15 dolari.

influenţată de străini şi, totodată,

Ce posibilităţi au tinerii din Honduras

populată de aceştia, ce a păstrat

să-şi construiască o carieră în ţara lor?

autentic Hondurasul?

I.L. Prea puţini au şansa asta. Studiile costă enorm de scump şi puţine familii pot asigura copiilor lor o educaţie şi o instruire adecvată. Universităţi sînt multe, mai ales în capitală (au investit în principal evreii), dar totul e pe bani... Preţurile la hoteluri sînt cam exagerate. O noapte într-un hotel de 3 stele costă ceva mai mult de 100 dolari. Suma aceasta e aproape jumătate din salariul lunar al unui funcţionar cu leafă bunicică după standardele de acolo... Şi încă... Preţul, da, e acelaşi, dar hotelurile din Honduras arată impecabil, nu ca la noi şi acolo poţi beneficia de o grămadă de servicii suplimentare şi totul din aceşti bani - bazin, săli sportive...

I.L. Consider că femeile lor sînt mai frumoase decît moldovencele. În aspectul lor fizic se simte sîngele incaşilor, indienilor, iar faptul că pe parcursul istoriei a avut loc un schimb de informaţie genetică, le-a făcut şi mai atrăgătoare, şi mai interesante....

Tot porumbul în capul mesei şi în Honduras? I.L. O, aveţi dreptate. Bucătăria nu m-a frapat cu ceva anume. Straniu, dar am mîncat mai mult bucate chinezeşti. Dar turtele din porumb sînt într-adevăr la putere. Se numesc tortilla şi produsul finit arată ca un hamburger. Între două lipii se încarcă de toate - carne, legume, sosuri picante, peşte, produse marine... Fiecare consumator în parte decide ce împlutură doreşte, baza însă rămîne tortilla. În restaurante, porţiile sînt foarte mari. Din una – se satură trei moldoveni de-ai noştri. Poate de aceea, majoritatea locuitorilor sînt supraponderali. Studiile arată că se umflă de foame... I.L. Acei care trăiesc în mizerie sînt slabi, vă asigur. O revenire în Honduras? I.L. Nu, mulţumesc. A fost o experienţă nu chiar plăcută. Poate în calitate de turist, dar asta în cel mai ultim rînd.

110

111

concurs foto concurs foto concurs foto concurs foto concurs foto concurs foto concurs foto concurs foto concurs foto concurs foto

. e d i sch

oncurs ncurs foto concurs foto concurs foto concurs foto concurs foto concurs foto concurs foto concurs f

112

! i i ch

CONCURS FOTO

Din acest număr revista Punkt anunţă un maraton fotografic care va dura un an. Dacă ai o cameră foto şi-ţi place să imortalizezi orice gînganie sau orice adiere de zîmbet al iubitei, dacă eşti profesionist şi vrei să arăţi lumii că eşti în stare de capodopere, suflecă mîinecile şi hai la vînătoare de cadre care îţi vor aduce celebritate, aplauze şi premii! I-photo este deschis atît pentru fotografii profesionişti, cît şi pentru fotografii amatori, indiferent de vîrstă, statut social, sex, naţionalitate. Condiţii – concurentul trebuie să aibă un aparat de fotografiat (variante acceptabile – împrumutat, închiriat) şi o manieră nestandard de vizualizare a imaginii.

Te poţi înscrie şi tu în compeţie, la oricare dintre cele două categorii: pentru profesionişti şi pentru amatori, fără a fi obligat să prezinţi vreo dovadă a faptului că deţii atestat de fotograf profesionist, în cazul dacă te înregistrezi la prima categorie. Fiecare concurent poate prezenta maximum 4 fotografii alb-negru/color, care vor fi trimise pe adresa: foto@yahoo.com Cerinţe, dimensiuni: latura cea mai mare a imaginii la 600 px, rezoluţia imaginii 72 dpi, formatul de fişier jpg, comprimare maximă posibilă, poziţia "low" ori "medium", în Photoshop. Titlul fişierului trebuie, în mod obligatoriu, să aibă următoarea formă: Nume-Prenume-Titlu.

Din juriu vor face parte un angajat al revistei Punkt, cîte un reprezentant din partea sponsorilor, un reprezentant al portalului foto.md, un critic-fotograf. Desemnarea cîştigătorilor va avea loc în fiecare lună, iar cei care vor căştiga cel puţin trei premii lunare vor putea, la sfîrşitul anului 2009, să intre în competiţia pentru premiul mare! Nimeni nu va rămîne nepremiat! În cadrul unei ceremonii, organizată la finele concursului, vor fi oferite mai multe premii – laptop, monitoare computer, carduri de memorie, telefoane mobile. Şi bani!

Tema pentru luna aprilie – Acest

verde crud…

Partenerii proiectului - şcoala foto a DM Rîbaliov, foto.md.

foto concurs foto

113

114

Compania Aridon, în ton cu solicitările clienţilor, a deschis în ultimele 4 luni 5 magazine în complexul Shopping MallDova, motiv suficient pentru a sărbători cu fast venirea primăverii, prin Fashion Show Aridon. Organizatorii au reuşit să creeze o atmosferă pozitivă, primăvăratecă, iar participanţii la spectacolul eleganţei şi culorii au răspuns cu o dispoziţie bună la concursurile cu premii şi show-urile muzicale. Fashion Show Aridon a făcut să „încolţească” în fiecare vizitator un mugur de bucurie şi optimism. Noutăţile bune nu s-au oprit aici, pentru că principala acţiune a avut loc pe podium, acolo unde

au fost prezentate mai multe colecţii de primăvară, cu semnătura LEVI`S, LEE, COLIN`S şi DDP. Colecţiile au fost „botezate” cu un nume special, accentuîndu-se astfel individualitatea fiecăreia dintre ele: Levi`s - haine originale, comode şi cu personalitate, în care eşti aşa cum vrei; Lee – suflul libertăţii, tinereţii şi nonconformismului; Colin`s – haine în care te odihneşti oricînd şi oriunde. Absolut senzaţional

a fost prezentată colecţia DDP – un joc fantastic al culorilor şi formelor, rozul şi fucsia fiind combinate cu nuanţele fluorescente ale galbenului - culorile favorite ale sezonului în vestimentaţia feminină. Variaţiunile de jeans, oricînd la modă, vor reprezenta trand-ul mai multor sezoane de acum înainte, iar reţeaua de magazine ARIDON s-a asigurat cu un sortiment larg, pentru toate gusturile şi buzunarele. Cu ARIDON ţineţi oricînd

Cu ARIDON ţineţi oricînd pasul cu ultimele tendinţe. 115

116

117

118

119

120