Revista Punkt, Nr 29, 2009

2

14 Punkt profi Priză contra criză 16 Punkt icon Viţu-Eşanu şi viceversa 34 Punkt stranier Nazzareno. Haiducul din Codrii Moldovei

Coperta noastră:

cuplul liliana viţu şi mircea eşanu imagini de igor schimbător make up, coafură de ana gorcea stil de elena zbîrnea locaţie colegiul de arte plastice "alexandru plămădeală"

director Angela Braşoveanu redactor-şef adjunct Viorica Mija Autori: Natalia Severin, Natalia Efros, Elena Braşoveanu Design Nadejda Volembovschii Foto Igor Schimbător Roman Rîbaliov Stilizator Emilia Gheţu Director marketing Nathaly Zatushevsky Manager publicitate Nastya Ţurcanu Contabil Tina Chircu Suport juridic AVORNIC&partenerii, oefrim@avokat.md Adresa redacţiei: Chişinău, str. Bucureşti, nr. 68, bir. 535 tel.229825, 229816 Tipar: Bons Offices

46 Punkt la modă Olga. Cel mai scump model made in Moldova 62 Punkt eveniment Auto tuning week 74 Punkt de lansare Vika Demici. Într-un alt decor 76 Punkt v Fetele merg pe jos 82 Punkt vin ADN vinicol. Test comparativ 86 Punkt degustare Black Label Wisky party 88 Punkt concurs foto UNU. Numărătoarea inversă a început

52 Punkt gastric Paparazziunea lui Alexandru 64 Punkt giratoriu Body Hard

56 Punkt interior Codul civil, partiturile şi maşinuţele de epocă 40 Punkt expo Zoomagie

Indice Poşta Moldovei - 31841 Indice Moldpres - 31841

4

6 Punkt viaţa unui artist. prima probă Stăpînul măştilor

10 Punkt european Europopee în metru aniversar

5

sainciuc glebus 6

text de dumitriţa-raluca parfentie foto de igor schimbător

ST+P}NUL M+{TILOR Adăpostul măştilor se află într-o curte, pe o stradă retrasă de poluarea fonică proprie capitalei. E păzit de un căţeluş roşcovan pe nume Bin, de o imensă „cireadă de văcuţe” şi de un nuc de 60 de ani despre care, dacă l-ai vedea, ai spune că sprijină Olimpul.

Stăpînul măştilor (real, spre deosebire de „Stăpînul Inelelor”) e domnul Glebus Sainciuc. Pe 19 iulie a urcat pînă la 90 de ani, dar în adîncul sufletului rămîne a fi copilul de odinioară. Copilul de la care ar trebui să învăţăm ce înseamnă fericirea.

7

8

-Zicea cineva că vine din copilărie ca dintr-o ţară... Cum arată ţara copilăriei dvs?

-O imagine plină de culori şi zgomote...

Acolo mă jucam cu sora mea geamănă, Mărioara, cu fraţii mei şi cu numeroasele verişoare. Am avut foarte puţini verişori. Tot atunci am întîlnit-o pe celebra soprană Maria Cebotari. Era colega de clasă a surorii mele mai mari. Venea adesea la noi, ne cînta, ne ţinea în braţe.

Să fi avut vreo 2-3 ani la acea vreme.

- Ştiaţi de mic copil că veţi fi pictor? Şi încă unul adorat de toată lumea?

- Ca şi copiii tuturor ţărilor şi timpurilor, obişnuiam să desenez căsuţe, garduri, animale. Elena, mama mea, şi-ar fi dorit, desigur, să îmbrăţişez o altă profesie în viaţă, mai "raţională"... Văzuse cîndva un pictor amărît şi s-a gîndit că a fi pictor nu e cea mai fericită soartă. Am avut însă noroc de părinţi. Nici mama şi nici tatăl meu, Vasile, nu s-au amestecat în deciziile pe care le-am luat. M-a ajutat foarte mult şi profesoara mea de clasele primare, Zinaida Draganciu. Un om deştept şi neobişnuit. Graţie ei, arta a încolţit în inima mea şi a început să dea primii muguri. Tot acolo, în şcoala de băieţi de pe strada Alecsandri m-am ales şi cu pasiunea mea eternă pentru văcuţe.

-Vă mai amintiţi întîmplarea care avea să vă transforme într-un colecţionar avid de văcuţe?

-Eram la o lecţie şi dna Draganciu ne-a sugerat să desenăm pe tablă o vacă.

Evident, nimeni nu s-a oferit voluntar. Şi aşa m-am trezit eu tras de urechi, spunîndu-mi-se: „Desenează tu”. Păşteau pe Valea Bîcului la acea vreme vaci, dar habar nu aveam cum să desenez una care să le fie pe placul zecilor de perechi de ochi ce mă priveau. După primele linii schiţate cu creta, toţi au început să rîdă.

Mă speriasem, dar doamna profesoară a fost blîndă, ca de obicei, şi mi-a spus: „fă o văcuţă simplă, una care paşte în imaginaţia ta”. După ce am terminat „opera”, a mai adăugat: „Eşti pictorul clasei!” şi aşa am şi rămas de atunci încoace. E foarte important să fii încurajat, de aceea continui şi eu la rîndul meu să-i încurajez pe alţii.

-Cine încurajează colecţia Dvs de văcuţe? Văd că aveţi o mulţime pe raftul din dreapta...

- Strănepoata mea, Dori, mi-a adus cîteva, apoi rudele, prietenii. Mi s-au dăruit şi foarte multe văcuţe desenate – e uimitor să constaţi că există pe lume atîtea tipuri de vaci: pesimiste, optimiste, gînditoare.

De obicei, eu îi desenez pe oameni, iar ei îmi fac o văcuţă. Pe vremea concursu-

...…de obicei, eu ]i desenez pe oameni, iar ei, ]n schimb, ]mi picteaz= o v=cu\=…...

lui duminical „2 ore + 3 iezi” desenam cîte 20-30 de portrete ale copiilor. E greu de spus cîte exemplare conţine la moment cireada mea artistică. Am văcuţe desenate şi de către oameni influenţi ca Mircea Snegur, Petru Lucinschi, ambasadori... Oricum, pentru mine toţi oamenii sînt egali, la fel cum toate văcuţele sînt preţioase, indiferent de penelul care le-a creat.

-Cînd este vorba de lucrările Dvs, există una la care ţineţi cel mai mult?

9

via\a unui artist. prima prob= -Ţin la lucrările pe care nu le-am finisat încă. Momentan, lucrez la portretul nurorii şi la cel al strănepoatei mele.

-Sînteţi celebru, totuşi, prin măştile Dvs. Observ că o parte şi-au schimbat deja reşedinţa din atelier pe peretele acestei odăiţe. Toate măştile par să zîmbească... Cum aţi ales eroii pentru măşti? Aţi pornit în căutarea oamenilor fericiţi?

-Niciodată nu m-am oprit la o anumită categorie de oameni. Intenţia mea a fost şi este să fac cîte o mască pentru fiecare locuitor al globului pămîntesc.

-Inclusiv o mască a dlui Glebus Sainciuc?

-Inclusiv. Masca mea se află în atelier.

Mi-am făcut una acum 30-40 de ani. La urma urmei, nu există mari diferenţe între cel care eram atunci şi cel care sînt acum. Eu mă apropii de mască şi ea de mine.

-Văd masca lui Pavarotti. Cred că s-ar fi simţit onorat...

-Cînd am făcut masca a trebuit să vizionez un filmuleţ cu Pavarotti. Opream

creez şi să mă bucur de tot ce poate face umanitatea.

-Ce este fericirea pentru Dvs? -Mi-a rămas în memorie fraza unui profesor de la Avignon: „Am hotărît să fiu fericit! Pentru că asta e bine pentru sănătate”.

De aceea cred că, dacă eşti sănătos, trebuie să te declari fericit şi asta îţi va aduce un surplus de sănătate. Ar fi nedrept să mă declar „un om nefericit”. Am o familie minunată: nepoţi, strănepoţi, prieteni.

Am fost în multe ţări şi am cunoscut mulţi oameni. În viaţă nu sînt doar clipe fericite, ci şi momente grele, cum a fost, de curînd, moartea lui Grigore Vieru. Noi însă trebuie să mergem mereu înainte şi să căutăm fericirea. Ea este pretutindeni pentru cei care au ochi să o vadă.

-Vorbeaţi de călătorii. Ce ţară v-a făcut să vă tresalte inima?

- Meleagurile noastre de aici. Sincer să fiu, nici nu mi-am pus această întrebare, pentru că nu are sens. Ce poate fi mai frumos decît Moldova? Chiar şi lucrarea mea de diplomă reprezenta un peisaj de toamnă pur moldovenesc – momentul

... noi trebuie s= mergem mereu ]nainte [i s= c=ut=m fericirea. Ea este pretutindeni pentru cei care au ochi s= o vad= ... cadrul pentru a-i înţelege trăsăturile şi a-i surprinde felul de a fi. După care continuam munca.

Am făcut măşti pentru diverse personalităţi autohtone ca: Mihai Fusu, Mihai Cimpoi, Aureliu Busuioc, Ianoş Ţurcanu, Gheorghe Mustea, Eugen Doga, Maria Bieşu, Grigore Vieru, Victor Ciutac, dar şi internaţionale - Ludmila Gurcenko, de exemplu. Andrei Voznesenski m-a vizitat atunci cînd la noi s-a votat grafia latină. S-a bucurat pentru noi – ştia ce înseamnă ca o limbă să poarte haina firească, grafia firească. Iar aceasta e masca lui Gheorghe Ghidirim, doctorul-chirurg care m-a operat acum 2 ani şi mi-a oferit şansa să continui să

10

cînd oamenii culeg viţa de vie.

-Totuşi, acest lucru nu v-a încurcat să bateţi globul cu piciorul... Şi mai mult ca sigur că vi s-au întîmplat multe...

-Cînd am fost la Paris, am avut ocazia să o văd pe „Gioconda” lui da Vinci. Faima acestui tablou a făcut, ca el să fie păstrat cu mare grijă în muzeu. Atîta grijă, încît vizitatorii o pot privi pe enigmatica Mona Lisa de la o distanţă mare, neputîndu-se apropia şi bucura cu adevărat de chip, de manieră, de textura vopselii... Lucrul acesta însă nu i-a împiedicat pe vizitatori să exclame „oh!” şi „vai!” - reacţii fireşti, pe care se presupune că ar trebui să le aibă orice fire artistică la vederea unei capodopere. Jos, în holul muzeului Luvru, se vînd cărţi şi reproduceri ale tablour-

ilor. Am găsit evident şi reproducerea Giocondei. Abia atunci, zic eu, am putut ofta cu adevărat – atunci cînd am văzut-o de aproape.

-Care sînt pictorii care vă mai fac să oftaţi la vederea lucrărilor lor?

-Colegii mei, în primul rînd. De asemenea, îmi plac picturile soţiei mele - Valentina Rusu-Ciobanu, ale lui Lică Sainciuc şi ale lui Sergiu Coţofană. Îmi mai plac tablourile lui Igor Vieru.

Din pictorii străini - Diego Velazquez, Rembrandt van Rijn şi Ilya Repin.

-Există lucruri pe care aţi vrut să le faceţi şi nu aţi reuşit?

-Eu cred că o să reuşesc tot ce mi-am propus. Trebuie să fii întotdeauna mulţumit de ce ai realizat şi, în acelaşi timp, să

expert

înveţi timpul să-ţi şlefuiască visele pentru a extrage din ele realitatea. Niciodată nu pierzi ceva fără a cîştiga altceva în loc.

-Cum a fost răsplătită munca Dvs pe parcursul anilor?

-Am avut de toate cîte puţin. Am primit titlul de Doctor Honoris Causa la Academia de Ştiinţe din Moldova, în cadrul ceremoniei organizate de ziua mea. Cîţiva ani în urmă am primit Ordinul Republicii – şi nu, nu am fost şi nici nu sînt membru al vreunui partid.

Am fost nominalizat pentru Premiul de Stat dar, din cauza crizei economice, bugetul s-a redus serios, aşa că artele au cam avut de suferit. Nu regret însă faptul că nu am primit premiul respectiv. M-am bucurat nespus de mult să aflu că lumea

din comisie a votat în favoarea mea. Mă consider un milionar cînd vine vorba de prieteni.

-Planuri de viitor?

-Am un proiect. Vreau să public o carte intitulată „Bagatele”, adică „fleacuri”.

Sau din italiană s-ar traduce ca „scurte piese muzicale”. Conceptul artistic al cărţii aparţine fiului meu – Lică Sainciuc. Tot în carte veţi găsi poze de la prima mea expoziţie ce a avut loc la liceul Hasdeu, un portret de grup al clasei de liceu (unde l-am avut ca profesor pe R. Ocuşco), fotografii cu Mihai Grecu şi Serafim Saca etc. Vor fi peste 100 de pagini de amintiri, întîmplări, portrete, şarje şi desene şi cred că va ieşi un volum frumos. Un alt plan, care e pe punctul de

a se realiza, e cel de a vă desena profilul...

M-am aşezat comod în faţa unei oglinzi imense, cu iz de anticariat, şi preţ de cîteva minute am putut vedea, reflectîndu-se, zecile de măşti expuse pe peretele odăiţei.

De data asta se aflau toate în spatele meu.

Artişti, oameni de ştiinţă, cîntăreţi, scriitori priveau atent la mine şi la portretumi care se realiza „pe procente”, după cum avea să afirme însuşi autorul. Înainte de plecare i-am desenat o văcuţă, pentru a nu ieşi din tiparele tradiţiei. Am încercat să-i imprim un zîmbet uriaş, pentru a transmite starea mea de moment.

Am vrut să creez o văcuţă optimistă, care să se potrivească cu tot ceea ce este în casa Stăpînului Măştilor, Glebus Sainciuc...

11

profi foto de igor schimbător text de cornelia amărîtu

Interviu cu LILIA SNEGUREAC, director al Biroului de Informare al Consiliului Europei descrie lunga listă a Convenţiilor CE. Al doilea - sistemul de monitorizare al CE. Cooperarea este cel de-al treilea principiu, iar exemplele de cooperare a CE cu alte organisme internaţionale sînt extrem de elocvente. Şi, în sfîrşit, cel deal patrulea principiu este comunicarea, CE devenind astfel avocatul public al valorilor europene. În acelaşi timp, e de menţionat faptul că organizaţia nu este un club al democraţiilor perfecte, ci mai curînd un loc de lucru, unde guvernele sînt de acord cu anumite obligaţiuni, nu doar ajustîndu-şi legislaţia, dar şi acceptînd conceptul de democraţie, care nu este deloc unul static.

E POPEE URO

}N METRU

ANIVERSAR - CE a ajuns la o vîrstă serioasă anul acesta, a făcut 60 de ani. O vîrstă demnă de bilanţuri, dar care presupune încă un prezent activ şi un viitor pe măsură. Puteţi să ne povestiţi la ce eurorevelaţii să ne aşteptăm în acest an aniversar?

- În prezent, Europa are nevoie de Consiliul Europei la fel de mult, precum avea nevoie de această organizaţie acum 60

12

de ani. Misiunea organizaţiei – protecţia şi extinderea democraţiei şi supremaţia dreptului în Europa – nu s-a schimbat, dat cu siguranţă s-a modificat contextul… Pînă nu demult vorbeam despre cei „trei piloni” pe care se „sprijină” CE. Astăzi putem menţiona patru principii interconectate care „dictează” activitatea organizaţiei. Primul este spaţiul legal european, un termen utilizat pentru a

- Dvs povestiţi că pelerinajele la BICE au început după primul caz al RM examinat la CEDO. Pe de o parte, este un semn foarte clar că oamenii nu au încredere în justiţia din ţara lor. Pe de altă parte, şi la CEDO nu poate ajunge oricine. Aveţi cumva o statistică, cîţi din cei care s-au adresat la dvs. au ajuns totuşi la CEDO, cîţi au cîştigat, şi cîţi dintre ei s-au pierdut pe drum?

Aţi avut şi cazuri cînd oamenii îşi fac o afacere din umblatul prin judecăţi?

- Nu cred că aş putea fi de acord cu afirmaţia că oamenii apelează la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, deoarece nu au încredere în justiţia naţională. Curtea Europeană nu „înlocuieşte” justiţia naţională. Oamenii apelează la CEDO atunci cînd nu sunt de acord cu deciziile instanţelor naţionale şi doar după epuizarea tuturor căilor interne de recurs.

Cît priveşte statistica, ea este disponibilă pe site-ul Curţii http:// www.echr.coe.int/ECHR/EN/Header/ Reports+and+Statistics/Statistics/Statistic al+information+by+year/. BICE nu şi-a propus monitorizarea cazurilor şi deciziilor Curţii Europene. Iar la CEDO poate ajunge chiar oricine, doar cu o condiţie, că întruneşte toate cerinţele.

Acestea devin obligatorii şi nu permit nici „afacerile din umblatul prin judecăţi".

- Într-o ţară unde informaţiile de pe un site oficial, cum este cel al dvs, se scot şi se vînd

european celor care nu au un computer (cazul Drochia), mai putem oare vorbi de termeni abstracţi cum ar fi cultura politică, drepturile omului, etc? De fapt, de unde ar trebui să începem? Pentru că toată această retorică europeană nu are valabilitate dincolo de centrul Chişinăului…

- Cazul cînd cineva de la Drochia a venit pentru a solicita o copie a Anchetei pentru CEDO şi a rămas mirat cînd a obţinut această anchetă gratis, nu vorbeşte despre lipsa culturii politice, ci mai curînd despre lipsa de scrupule a unor persoane foarte întreprinzătoare, care încearcă să „scoată bani” din orice, profitînd şi de situaţia în care se află unii cetăţeni – lipsa accesului la internet sau, uneori, analfabetismul juridic.

Anume din aceste considerente BICE îşi direcţionează în ultimii ani activitatea spre traducerea şi publicarea mai multor documente, materiale şi diseminarea lor în bibliotecile raionale şi săteşti şi, în mod special, în cele şcolare. Avem o reţea de „traineri” voluntari, care ne ajută la organizarea unor acţiuni locale.

Deosebit de importante sunt pentru BICE şi Punctele de Informare. Avem unul deosebit de activ la Căuşeni, la Centrul de Drept (Director Ion Oboroceanu) şi unul la Bălţi, în incinta Universităţii Pedagogice (Director Elena Harconiţă).

De unde ar trebui să începem? Cred că, în primul rînd – de la lichidarea porţiunilor de „teren arid” la capitolul informare.

Apoi – lichidarea "analfabetismului juridic”.

Toate acestea nu sunt valabile decît dacă oamenii doresc într-adevăr să ştie, să asculte şi să audă, iar accesul la informaţie să fie asigurat. Cei mai siguri aliaţi ai BICE pot şi, de altfel, sunt mijloacele de informare în masă.

-Regretaţi într-un interviu că nu avem în

şcoală ore de educaţie civică, ore de studiere a drepturilor omului. Pe de o parte, cine ar trebui să vină cu iniţiativa introducerii unor asemenea ore? Pe de altă parte, nu s-ar transforma acestea într-un instrument de manipulare şi de propagandă comunistă? Cred că vă mai amintiţi de scrisoarea dlui Stepaniuc despre faptul că în “toate statele şcoala este politizată", adresată dnei Greceanîi?

- Cred că cei care au suprimat aceste ore ar trebui să-şi repare greşeala. Orele de studiere a drepturilor omului sînt absolut indispensabile tinerilor şi, în această ordine de idei, CE a elaborat mai multe recomandări către statele membre: Recomandarea 15 (2001) privind Pr-

edarea istoriei în Europa în secolul 21 Recomandarea Rec(2004)4 a Comitetului Miniştrilor către Statele membre cu privire la Convenţia europeană a drepturilor omului în învăţământul universitar şi instruirea profesională (adoptată de Comitetul Miniştrilor la 12 mai 2004, în cadrul celei de-a 114 sesiuni).

Recomandarea nr. R (85) 7 privind predarea şi învăţarea Drepturilor Omului în scoli.

Recomandarea de politică generală nr. 10 a ECRI pentru lupta împotriva rasismului şi discriminării rasiale în cadrul şi prin intermediul educaţiei şcolare (adoptată la 15 decembrie 2006).

BICE a tradus şi publicat o serie de materiale auxiliare în ajutorul profesorilor. Cît priveşte educaţia civică, aşa precum este privită de către CE, nu are absolut nimic în comun cu politizarea. Anul 2005 a fost declarat An European al Educaţiei pentru o cetăţenie democratică, iar multitudinea activităţilor şi acţiunilor care au avut loc în Moldova, precum şi principiile enunţate în documentele CE, demonstrează faptul că educaţia civică poate şi trebuie să fie depolitizată. Personal consider că politizarea patriotismului ar putea face mai mult rău decît lipsa lui.

- În spatele unei retorici formale “proeuropene” a puterii locale nu se află decît ideea de a “fura” opoziţiei terenul de sub picioare. De ce totuşi organismele internaţionale se arată atît de credule, în pofida evidenţelor?

- Nu am mandatul necesar, pentru a „examina” această problemă prin prisma politicului. Dacă e să-mi exprim părerea personală, în primul rînd, „furtişagurile” nu pot dura la nesfîrşit, iar opoziţia cred că nu are decît de cîştigat din această „luptă” pentru putere. Partidele politice de la noi sînt încă destul de „tinere” şi se află în situaţia de a învăţa din mers.

Nu pot fi de acord nici cu faptul că organismele europene sînt „credule”. Există „uzanţe”, norme diplomatice care stau la baza oricărei acţiuni.

- Ce presupune Memorandumul de cooperare între CE şi UE? Şi, mai ales, acest cuvînt misterios "acquis-ul comunitar"? Ce intră în cele 80% care trebuie să corespundă cu acqius-ul comunitar al CE şi ce rămîne în cele 20% care nu corespund?

- E destul de dificil să expun în cîteva cuvinte substanţa Acordului de Cooperare între CE şi UE, aceasta ar însemna să „plonjez” adînc în istoria ambelor

organizaţii, pentru că acolo rezidă necesitatea şi ulterior apariţia acestui document.

Semnat la 23 mai 2007, acesta stabileşte principiile şi priorităţile de cooperare.

Ambele organizaţii au făcut referinţă, în primul rînd, la Declaraţia privind Planul de Acţiuni, adoptată în cadrul celui deal Treilea Summit al Şefilor de Stat şi de Guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei de la Varşovia în mai 2005 şi, în mod special, la decizia privind crearea unui nou cadru pentru intensificarea cooperării şi a dialogului politic bazat pe stabilirea unor linii directoare. Acest document mai stabileşte că cooperarea între aceste două organizaţii va ţine cont de avantajele comparative, competenţele şi expertiza respectivă atît a CE, cît şi a UE – evitînd dublarea şi încurajînd sinergia.

Expresia „acquis comunitar” este utilizată în dreptul UE pentru a face referinţă la ansamblul legislaţiei comunitare, cu alte cuvinte, la drepturile şi obligaţiunile juridice, care reunesc statele membre.

Statele candidate urmează să transpună

...furti[agurile nu pot dura la nesf]r[it, iar opozi\ia nu are dec]t de c][tigat din aceast= "lupt=" pentru putere... acquisul comunitar în legislaţia naţională şi să-l aplice cel tîrziu la momentul aderării.

Acquisul comunitar este în evoluţie constantă şi cuprinde, printre altele, principiile şi obiectivele politice ale tratatelor, legislaţia adoptată, jurisprudenţa Curţii de Justiţie, declaraţiile şi Rezoluţiile adoptate în cadrul UE, actele privind politica externă şi de securitate etc.

Cît priveşte procentajul, nu are importanţă dacă este exact. Importantă este recunoaşterea faptului că acordurile Uniunii Europene se îmbină cu activităţile de elaborare a politicilor, atît ale statelor membre ale Uniunii Europene, cît şi cu vecinele acestora – membre ale Consiliului Europei. CE „ajută” statul care aderă să-şi ajusteze legislaţia la rigorile acqisului Consiliului Europei.

13

european Ulterior, prin sistemul de monitorizare, CE urmăreşte „funcţionalitatea” aplicării normelor Consiliului Europei. Acelaşi lucru, dar în felul său, îl face şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

- Cum credeţi, de la aderarea RM la CE pînă azi independenţa mass-mediilor, gradul de independenţă al justiţiei a crescut sau, dimpotrivă, a scăzut? Cum credeţi, de ce?

- Îmi vine destul de dificil să-mi imaginez un organ mass-media independent. Cum ar putea oare supravieţui un ziar, de exemplu, doar din abonamente şi reclamă?

- Păi, revista noastră, de exemlpu, tocmai astfel şi rezistă...

- Dacă ziceţi că există aşa ceva, faptul poate fi apreciat drept unul miraculos. E altceva cînd ne referim la mijloacele massmedia care se află în serviciul public. Aici independenţa este absolut indispensabilă, obligatorie chiar.

Aş dori să mă refer şi la un alt aspect al

...S= fim „"sup=ra\i" pe CE pentru faptul c= ne monitorizeaz= este ca [i cum ne-am sup=ra pe termometru c= ne indic= febr=... problemei, şi anume: libertatea de exprimare şi informare, fără de care nu există democraţie veritabilă. În toată Europa istoria a arătat că cei care deţin puterea sînt tentaţi să restrîngă libertatea de exprimare. Un element esenţial al articolului 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului este, că el garantează exercitarea liberă a acestui drept „fără ingerinţa autorităţilor publice”. De aproape 40 de ani aceeaşi abordare ghidează documentele normative în cadrul CE în domeniul mass-media.

Cît priveşte gradul de independenţă al justiţiei în Republica Moldova, despre aceasta vorbeşte extrem de elocvent Programul Comun al CE şi UE, care a extins componenta respectivă. Nu am făcut o analiză comparativă, dar consider că cetăţenii Republicii Moldova continuă

14

să se îndoiască de „independenţa şi imparţialitatea justiţiei”.

Cert este că ar fi timpul să valorificăm deja toata asistenţa care a fost oferită în cadrul acestor programe comune.

- Sîntem cea mai monitorizată ţară din cele acceptate de UE. Ne foloseşte asta la ceva? Ne face să ne schimbăm sau fiecare îşi vede de treabă – Europa ne monitorizează, noi dormim. Şi toată lumea e ocupată…

- Partea bună a monitorizării este că tinde să ajute statul să se „ridice” la rigorile europene, ceea ce, implicit ar trebui să ducă la ameliorarea calităţii vieţii în statul respectiv. Cît priveşte monitorizarea tematică, la începutul discuţiei noastre m-am referit la ea, ca fiind un pilon de bază al CE. Acest tip de monitorizare vizează toate statele membre, care periodic sînt supuse unei monitorizări tematice. Mi-ar plăcea să cred că monitorizarea se face nu doar de dragul „ocupaţiilor”. Cred că toţi aşteaptă rezultatele monitorizării care, se vede treaba, în Moldova cam întîrzie. Mai mulţi funcţionari ai CE, cu diferite ocazii, au menţionat că aşteaptă ca „Moldova să-şi facă temele de acasă”. Să fim „supăraţi” pe Consiliul Europei pentru faptul că ne monitorizează este ca şi cum ne-am supăra pe termometru că ne indică febră.

Iar cînd „febra” durează atîta amar de vreme, ea devine periculoasă chiar şi pentru ordinea democratică a unui stat.

- Ce activităţi presupun campanile anului 2009 – campaniile împotriva violenţei în familie? Împotriva discriminării? Împotriva abuzului sexual asupra copiilor? Este situaţia în Moldova mai tristă decît în alte părţi? Între cine şi cine ne situăm?

- Toate aceste campanii decurg din priorităţile organizaţiei şi au drept scop în primul rînd o reformă juridică (eliminarea deficienţelor juridice, asigurarea aplicării prevederilor juridice, impunerea interdicţiilor), în al doilea rînd – reforma politicilor vis-a-vis de aceste probleme şi, în sfîrşit, sensibilizarea. Din motive care nu depind doar de noi, adeseori ne oprim numai la capitolul „sensibilizare”, dar dacă lucrurile evoluează la nivel de ministere, Parlament – e deja foarte bine.

Campania „Să construim o Europă pentru şi cu copii” a fost iniţiată în vederea garantării şi promovării drepturilor copiilor şi protecţia copiilor de toate formele de violenţă. Prin această campanie şi a celei de contracarare a violenţei contra femeilor, Consiliul Europei militează

pentru un continent care ar declara „Toleranţă zero – violenţei”. De asemenea este important să se înţeleagă că violenţa naşte violenţă, iar un copil supus agresiunilor şi violenţei riscă să devină la rîndul lui agresiv.

Campania „Să construim o Europă pentru şi cu copiii” este una longevivă, iniţiată fiind în 2006. Anul acesta are o componentă specială - campania de contracarare a abuzului sexual faţă de copii.

Deja au fost realizate două campanii „Toţi diferiţi, toţi egali”, dar întreaga Europă continuă să se confrunte cu diferite forme de discriminare. Se uită cu desăvîrşire de necesitatea educării unui spirit tolerant. Cred că această educaţie ar trebui să înceapă de la cea mai fragedă vîrstă, urmată fiind de educaţia interculturală, interreligioasă etc.

Tristeţea situaţiei în Moldova în mare parte rezidă în tradiţiile noastre.

Amintiţi-vă doar de zicalele noastre, de exemplu, referitor la „bătaia e din Rai”, sau „femeia nebătută…” sau cu referire la exponenţii diferitelor naţiuni.

Apropo, aş dori să mai menţionez o campanie de sensibilizare, şi anume – „DOSTA” (în limba romani „destul”), implementată cu suportul financiar al Uniunii Europene (cofinanţare 50%). Şi aici rolul romilor este extrem de important, ei sînt cei de la care ar trebui să pornească combaterea stereotipurilor, iar legătura între cetăţenii romi şi neromi nu va întîrzia să apară. Îmi cereţi să fac un „clasament", pentru a determina „unde ne aflăm”. Cred că undeva pe la mijloc, în cel mai bun caz.

- Ce presupune schimbul cultural cu UE? A cui trebuie să fie iniţiativa? Există bani rezervaţi pentru promovarea imaginii culturale a Moldovei peste hotare?

-Cine este mai întîi interesat de promovarea imaginii culturale a Moldovei peste hotare? Răspunsul este – Republica Moldova. De aici trebuie să pornească promovarea. Evident, există fundaţii care ar putea sprijini artiştii talentaţi dar, din păcate, acesta este un „drum” extrem de anevoios. Este subestimat şi rolul Ambasadelor în promovarea culturii naţionale.

-Cum credeţi, de ce observatorii occidentali au fost atît de nonşalanţi la ultimele alegeri?

-Nu poţi aştepta la nesfîrşit să vină cineva cu „linii directoare”.

"Ordinea" trebuie să o facă toţi cetăţenii, susţinuţi de acei care cunosc soluţiile.

Altfel, oamenii îşi pot pierde încrederea în sistemul democratic. Nimic mai grav decît acest lucru.

expert

ASCULTAŢI – NE ŞI ON LINE WWW.EUROPALIBERA.ORG

• MOLDOVA LA ORA 7 , dimineaţa şi seara, de luni pînă vineri * Vocea Basarabiei * Nova * Univers FM • O ediţie actualizată la ora 21.00 * Albena (Taraclia) • In fiecare SÎMBATĂ – LA SFÎRŞIT DE SĂPTĂMÎNĂ CU EUROPA LIBERA, o emisiune de VALENTINA URSU la 13.00, 15.00 şi 18.00 • In fiecare DUMINICĂ - PUNKT ŞI DE LA CAPĂT , o emisiune de VASILE BOTNARU la 13.00, 15.00 şi 18.00

15

profi

PRIZ+

CONTRA text de natalia severin

CRIZ+

Ştie să măsoare cu o precizie ireproşabilă, ca apoi să taie exact în locul unde trebuie. „Poţi să planifici în aşa fel ca 1+1+1 să fie egal cu 4 sau cu 5. De ce nu?”, clipeşte şmecher Vitalie Popescu, Director Aegis Consulting şi profesionistul cu un background pe cinste, capabil să detoneze nu numai bazele matematicii, dar şi limitele omului.

Respiră şi inspiră un practicism debordant care împinge lucrurile în vîrful piramidei.

Vede şi propune soluţii suculente, mai ales în aceste vremuri, cînd lumea are creierii zbîrciţi de recesiune. Conform reţetei sale, rămîne cu bule de şampanie pe mustăţi doar acel care, pe lîngă aşa numitele hard skills-uri (abilităţi teoretice şi abilităţi practice în domenii concrete, cum ar fi IT, finanţe, logistică, inginerie etc.), împleteşte cu uşurinţă şi capacităţile de comunicare - soft skills. Totuşi, într-un colţ al minţii, trebuie să păstreze şi o stare de nemulţumire permanentă.

-E o situaţie stupidă pe piaţa forţei de muncă. Pe de o parte, avem o armată de absolvenţi care vor să se angajeze şi nimeni nu-i ia, pentru că marea majoritate dintre ei nu sînt capabili să facă nimic. Pe de altă parte, angajatorii stau cu liste întregi de posturi vacante pentru care caută candidatul potrivit şi luni, chiar şi ani.

AEGIS CONSULTING funcţionează de mai

16

bine de doi ani. Au păşit cu dreptul şi sugerează şi altora să nu calce strîmb. Şase membri alcătuiesc echipa Aegis Consulting - specialişti în management, marketing, vînzări, comunicare şi conflictologie, leadership şi psihologie organizaţională.

Vin cu un produs foarte exact, care-l ajută pe director să-şi organizeze strategic afacerea, îl învaţă pe manager să-şi conducă echipa într-o cheie motivaţională puternică, îl face pe angajat mai productiv în exercitarea funcţiilor sale concrete.

-Desfăşurăm o activitate sută la sută indispensabilă, pentru a ridica nivelul de competenţă a angajaţilor, creşterea motivaţiei, promovarea lucrului în echipă, stimularea productivităţii muncii şi creşterea profitabilităţii întreprinderii.

Direcţionăm activitatea din perspectiva psihologiei organizaţionale moderne, unica în măsură să aducă profit prin stimularea resurselor interne, inclusiv cele umane.

Rezultatele se măsoară, pînă la urmă, în bani, sîntem pragmatici. În acest scop,

Aegis Consulting organizează seminare, training-uri şi servicii de consultanţă proprietarilor care ajung, într-un moment oarecare, să conştientizeze nevoia de dezvoltare a echipei. Aegis Consulting a lucrat, în regim de consultanţă, cu o firmă locală din domeniul industriei producătoare. Timp de 9 luni a fost înregistrată o creştere a veniturilor cu 50 la sută, absolut surprinzător, dacă ar fi să luăm în consideraţie faptul că proiectul a avut loc, parţial, în perioada de criză mondială. Cărţile au fost jucate pe două direcţii concrete: marketing şi vînzări.

De fapt, noi încercăm să-i motivăm pe oameni să privească orice situaţie profesionist. Punem accentele pe lucrurile care funcţionează cu minim de investiţii financiare.

Vitalie Popescu exclude imposibilul atunci cînd vine vorba de luminat minţile angajaţilor şi de realizat schimbarea în bine în propria gospodărie. Majoritatea dintre beneficiari s-au obişnuit să înfulece formula: criza face ravagii, deci trebuie să

expert diminuăm costurile, să creştem calitatea serviciilor. Alarma se potoleşte, dacă la timp ştii să prinzi din zbor soluţia perfectă - investiţia în competenţele personalului.

Aşa au făcut mai mult de 50 de companii din Republica Moldova. Au aplicat la timp reţeta ingenioasă, pe care au preluat-o în timpul programelor de parteneriat, training şi consultanţă organizate de Aegis Consulting. Au văzut succesul cu ochii lor şi rămîn clienţi fideli: Orange Moldova, Banca de Economii, Bayer-Schering Pharma, Coca-Cola Îmbuteliere Chişinău, StarNet, Mobigrup, Anturaj, Siemens A.G., Moldtelecom, Rozalinda ş.a.

-Exemplele de succes vin chiar din interiorul companiilor. Acum, mai mult ca niciodată, criza loveşte în cel mai slab jucător de pe piaţă. Dacă vrei să te mobilizezi pentru a rezista, trebuie să revizuieşti potenţialul propriilor angajaţi, ca ulterior să te poţi concentra, împreună cu ei, pe acţiuni şi mai energice. Pe timp de criză, reducerea personalului şi a activităţilor în două domenii cruciale, cum ar fi marketingul şi vînzările, ar duce la automutilarea companiei.

Anume aceste două domenii sînt caii care te scot din mlaştina crizei. Dacă vă propuneţi să angajaţi 5 persoane în calitate de vînzători-consultanţi, eu aş recomanda să luaţi 10. Chiar şi pe timpurile grele de astăzi, banii pot veni în convoi.

Important este să înveţi şi să aplici ce ai învăţat la trainingurile noastre. Nu pot trece cu vederea exemplul unui participant. Persoana a venit să înveţe cum să vîndă în perioada de criză. A luat imediat un aspect discutat la training, l-a aplicat într-o discuţie cu un client la telefon şi a făcut o vînzare de 10 mii de lei, în aceeaşi zi. A păşit corect şi s-a bucurat fără întîrziere de succes. Victime ale crizei devin întreprinderile care nu au perspective şi strategii de dezvoltare a competenţelor personalului.

Fenomenul recesiunii favorizează Aegis Consulting, pentru că anume acum este momentul propice să ofere consultanţă companiilor, să le motiveze să-şi schimbe radical comportamentul pe piaţă. Vitalie Popescu este într-o permanentă autoperfecţionare şi se arată mîndru de rezultatele convingătoare ale clienţilor săi. Nu-l sperie concurenţa dacă este loială, ba dimpotrivă, îşi iubeşte adversarii cu care luptă pe acelaşi teren.

… ...chiar [i pe timp de criz=, banii pot veni ]n convoi...

17

18

19

20

21

22

23

icon A fost unul dintre puținele interviuri unde n-am avut treabă nici măcar să pun prima întrebare de curtoazie. Puteam nici să nu vin, că ei nu mi-ar fi simțit lipsa. Nu, totuși, am făcut bine că am venit.

Trebuia să fie cineva care să apese butonul "record" al dictafonului.

Ea. Liliana Vițu, personaj mass-media greu de trecut cu vederea, chiar dacă această vedere e cu un grad extrem de miopie, presbiție sau astigmatism politic. Şi dacă nu se vede – se aude. Un timp bun – la BBC, acum la IRI, un program de dresare europeană a partidelor autohtone cu jumara-n borsetă și mandatu-n gînd. Greu de neglijat. Chiar imposibil. N-are nici un simț al ierarhiei statale, îi zice și președintelui în exerciţiu "măi" (deși n-a fost remarcată să-i zică lui Bloody Z. "fă"), în schimb are o bine structurată ierarhie folclorică (reminiscențele educației spartane într-o familie cu un "cap" viorist) și un repertoriu de 24 de ore de perle populare. N-o lăsați să danseze Ciuleandra!

El. Mircea Eșanu, romantic cavaler al luptei cu corupția de oriunde și de orice culoare. Visul de aur al tuturor studentelor și nepotul iubit al mătușilor de pretutindeni. Fiu respectuos al părinților și al țării. Actualmente, legat benevol de saci de ciment, mortar, nisip, vase de condensare, stabilizatoare electrice și de o echipă de constructori, în care unul e pl-ist, iar celălalt e pldm-ist, și unul nu se știe ce e, dar e tare supărat pe comuniști.

Cetățenii urbei – împărțiți în fanii înflăcărați ai Lilianei și admiratori serafici ai junelui Mircea. Luptă corp la corp dată în sala de nunți Luceafărul. Împăcare totală în tortul miresei.

VI|U-E{ANU

[i viceversa text de angela braşoveanu imagini de igor schimbator make up ana gorcea

Nu ai hîrtiuțe , Vițu? Nu exiști!

Liliana: Brașoveanu, dă să-ți povestesc eu ție ce înseamnă să-ți schimbi numele de familie în această minunată țară. Mircea Eșanu, care a vrut, din cîte am înțeles eu, să-și marcheze teritoriul...

Mircea: Deși nu sînt suficient de masculin, din cîte au remarcat unii prieteni de-ai mei… "Care Vițu? Ea trebuie să fie Eșanu și punktum". Spune, hulubaș, că te-am întrerupt. Hulubiță, pardon.

Liliana: Deci. Mă trezesc eu într-o dimineață că n-am buletin. Pașaportul meu cu viza Schengen pînă în august nu merge, pașaportul meu cu viză pentru SUA, valabilă pînă în 2017 – la fel,

24

pașaportul meu cu viză pentru România - toate astea nu mai sînt valabile.

Mircea: Pașaportul tău cu viză pentru Thailanda!

Liliana: Cardurile mele! Conturile sînt blocate! M-am măritat!!! Bine, doamna de la oficiul stării civile m-a preîntîmpinat că timp de o lună de zile trebuie să-mi fac un nou buletin. Dar nu mi-a spus nimic de pașaport. Și cînd m-am dus să-mi pun viza pentru Thailanda, fata îmi spune că pașaportul meu e blocat și n-o să pot ieși din țară. Mi-nu-nat. Deci, acum trebuie să-mi fac buletin, ca a doua zi să mă pot duce să-mi fac pașaport, ca să-mi pot re-

expert

25

icon deschide conturile, ca să-mi iau extrasul pentru a-l prezenta la viză pentru Indonezia, care are nevoie să vadă că am nu mai puțin de 100 de dolari pentru fiecare zi pe care pretind că o voi petrece la ei! Și fiecare extras de la bancă trebuie să aibă ștampilă umedă și fiecare ștampilă costă 100 de lei, și noi avem nevoie de cîte 4, plus două ale mele, ,,renovate”...

Mircea: Cred că logistica e cea mai gravă problemă în Republica Moldova. Dacă există oficiul stării civile și, în acest oficiu, o doamnă respectabilă care își primește de acolo salariul, e normal să zică: băieți, luați în considerațiune faptul că voi, probabil, ca tineri însurăței, o să plecați undeva și o să aveți nevoie de pașaport.

Fiți atenți.

Liliana: Eu aș numi asta lipsă de common sense. Lipsă de discernămînt. Cît am alergat pentru un fleac de certificat de forma F3 și F6, conform căruia noi am trecut, chipurile, consilierea premaritală...

Mircea: ...informarea despre bolile sexual transmisibile și planificarea familiei.

Liliana: Care știi cum a avut loc? Ci? Vă însurați? Copchii vreți?

Mircea: Nu. Prima întrebare a sunat: nu, ce? Facem sau nu facem copchii?

Liliana: Tot așa e consilierea pre și post SIDA. Ca să intri în laborator, unde se colectează sîngele, trebuie să ai un talonaș de la respectiva doamnă care a întrebat: nu, ce? Vă faceți manichiura și pedichiura la salon? Apu iaca să știți că puteți să luați și SIDA, și hepatită de acolo!

Mircea: Slavă domnului, noi sîntem ok, negativi la capitolul SIDA, dar ceea ce mă deranjează e că talonașul respectiv a fost lipit în cartela medicală unde fiecare asistentă poate să vadă dacă eu sînt seropozitiv sau negativ. Și eu, care am făcut și asistență socială la facultate, am dreptul să mă revolt. Hulubaș, apropo, unde e cartela mea?

Liliana: Nu știu. Apropo! În toată daravera asta cu căsătoria, femeile trebuie să treacă un control la ginecolog, iar bărbații – nu! Femeile trebuie să demonstreze că ele sînt capabile de reproducție.

OK. Dar în condițiile în care sterilitatea masculină a ajuns la 20%! și în condițiile în care bărbații noștri nu se spală și nu se verifică, ei nici măcar nu trebuie să demonstreze că sînt capabili! Și dacă nu poți face copii, femeia e de vină! Lasă-i să demonstreze!

Mircea: Hulubaș, pardon, hulubiță, doar știi că eu fac parte din minoritatea care se spală! În principiu, noi am simțit pe pielea noastră întreaga inutilitate a sistemului. Ceea ce în occident e un lucru nor-

26

mal, la noi suferă deformările respective.

Ca absolvent al unei facultăți de protecție socială, eu văd rostul la toate aceste teste, în moment ce se vînd copii în plină gară cu 12 lei, dar nu în felul acesta! Și nici nu cred că un salariu mai mare face lumea mai conștiincioasă. Poate vine cu o mai mare satisfacție la serviciu. Dar atît.

Problema nu e în portmoneu, ci sub frizură.

Roman la serviciu

Liliana: Dar să începem cu începutul.

Cînd încă aceste două vase comunicante nu comunicau. Eu aveam lecții la facultate (Liliana predă la USM), m-am dus la Veaceslav Palade (coordonator de program Anticorupție la Fundația Soros) și i-am zis: da-mi un băiat care să poată povesti despre corupția din instituțiile de învățămînt, să simuleze o conferință de presă, ca studentele să învețe să pună întrebări. Și el îmi zice: ți-l trimit pe Mircea Eșanu, el știe totul. Bineee. Să-l vedem pe acest tip care știe totul. Și îl sun pe Mircea.

Mircea: Dar începutul meu a fost cu cîteva zile înainte de începutul Lilianei: am văzut pe You Tube un filmuleț făcut de BBC „Vacanțe în zone de risc. Locuri care nu există”. Despre țări nerecunoscute, gen Transnistria.

Liliana: Și eu eram în acel film al BBCului (fiind ghidul echipei lor) și pentru că și făcusem interviu cu Voronin la vilă, la pescuit...

Mircea: Am văzut două părți din patru, dar a fost suficient să o văd pe Liliana și să-mi dau seama că este o fată extrem de înțepată și tupeistă. O extrovertă cu aere. Și eu nu înțelegeam cum poți să ai un asemenea tupeu, să-ți permiți să vorbești aproape la per tu cu un președinte. Înțeleg că el nu prea seamănă a președinte... Și Moldova nu prea seamănă a țară... Și, peste cîteva zile mă sună cucoana asta și fără bună ziua și fără formulă de introducere măcar de formă, îmi zice să vin la lecția ei.

Liliana: Și-i mai zic să nu-mi vorbească 40 de minute, ci 20, ca fetele să reușească să pună întrebări. Ei, Mircea Eșanu cum a văzut o mare de studente, a vorbit 40 de minute bătute pe muchie.

Mircea: Păi, eu care sînt cam slab de inimă și cum îmi plac fetele frumoase...

A trebuit să mă împăunez și să le impresionez.

Liliana: Și așa cum înțepată am fost, seara m-ai sunat!

Mircea: Eu am întrebat dacă nu ți-am plictisit fetele. Narcisismul meu cerea o sursă de alimentare serioasă. Dar am avut

răbdarea să nu sun imediat după eveniment!

Liliana: Și, deja după vacanță, cînd eram la Eurasia, intră Mircea Eșanu, în blugi răsuflecați, mocasini și cămașă în carouri roz. Și eu mi-am zis, mmm, e stilat Eșanu ăsta!

Mircea: Eram îmbrăcat ca un punker, cu blugi strînși care scoteau în evidență coapsele mele remarcabile și cu coafură de Eminescu... Greu de rezistat. Ne-am măsurat cu privirile. Măsurile erau bune.

Dar oricum, în ochii mei rămînea prea înțepată.

Procesul de umanizare

Liliana: Și, în septembrie, ne-am dus cu

toții la un staff retreat. La Vadul- lui- Vodă. Și acolo eu m-am descătușat. Pentru că

expert

am dansat „Dragă Oteie” pe copaci!

Mircea: Pe copaci, pe masă, pe gard...

Liliana: Cînta „Zdob și Zdub” la cineva și eu vroiam să fiu mai aproape de sursa de muzică și prin urmare, m-am cățărat pe un copac.

Mircea: Și aici în fața lui Eșanu Mircea apare partea umană a Lilianei Vițu. Cu tropăit pe masă, cu băutură cît încape.

Dar fata asta mi-a căzut cu adevărat tronc la inimă a doua zi dimineața, cînd am văzut-o în blugi și cu ochelari de soare, ca să nu i se vadă ochii umflați.

Liliana: Ca „stelele” care nu vor să fie văzute atunci cînd arată rău. Așa eram și eu la micul dejun.

Mircea: Și atunci, mi-am zis: măi, dacă fata asta poate să aibă dureri de cap de la

băutură, înseamnă că nu e totul pierdut!

Mai știe ce înseamnă viață. Al doilea staroste (pe care nu l-am legat cu prosop la nuntă pentru că nu este însuflețit) a fost Skype-ul. Cel însuflețit este Sorin Mereacre, care ne-a invitat (separat) la Eurasia.

Liliana: Și Mircea Eșanu, ca o amintire a acelei arătări în ochelari negri la micul dejun, mi-a trimis pentru testare două cîntece semnificative..., apoi mesaje... apoi...

Mircea: Flirtul a fost un început taaare plăcut...

Liliana: Și mie, pe de o parte, parcă îmi era clar că mă simpatizează, dar nu aveam o certitudine... Racii au nevoie de certitudini!

Mircea: Dar, totuși eu am făcut primul

pas! Mi-am scos armura de intangibil la o nuntă, unde era și sora Lilianei. După al 89-lea pahar de coniac, m-am pocnit cu o palmă în piept și i-am spus: măi, Valerica, tu ai așa o surioară!!!

Liliana: Evident că ea mi-a transmis imediat secretul...

Mircea: Nu secretul, ci semnalul!

Liliana: Mircea era pe atunci într-o relație leșinată și trebuia să-i pună capăt, eu – la fel, trebuia să pun capăt unei povești care nu mergea, eram ambii într-un sfios avînt de eliberare de vechile lanțuri. Și eliberarea s-a produs într-o noapte semnificativă, de Halloween. Cînd am petrecut întreaga seară cu Ilona, prietena mea, sora ei și respectivul, cînd să ne luăm rămas bun, o

27

icon sărută întîi pe sora Ilonei...

Mircea: Stop. Întîi noi am băut 89 de cockteiluri la Nostalgie, asta ar explica oarecum curajul pe care Liliana urma să-l descrie. După cockteiluri, evident că am vrut să mergem undeva să dansăm. Și, la un dans în pereche, Liliana care tot cred că se aghezmuise suficient, ca să se calmeze...

Liliana: Nu berea m-a calmat, măi, ci faptul că m-ai cuprins...

Mircea: Eu am cuprins-o ca pe orice fată...

Liliana: ...care oleacă îți place...

Mircea: Dar Liliana efectiv s-a încleștat în mine. S-a încleștat! Și eu am simțit un soi de căldură... Care nu arde, dar care e tare plăcută. Și am dansat.

Liliana: Și, cum am început să spun, la sfîrșit el o sărută pe Valerica, sora mea, pe obraz, apoi pe sora Ilonei, apoi pe Ilona tot pe obraz și pe mine – hop – pe buze. Și eu i-am trimis mesaj de concretizare: ce a fost asta? „Orice a fost, mi-aș fi dorit să fie mai lung”, a fost răspunsul înflăcăratului.

I-am trimis o mostră de înțelepciune gender: femeia iartă mai degrabă pe cel care insistă decît pe cel care ratează.

Mircea: Și eu am înțeles atunci că e „verde pentru Liliana”!

Liliana: A urmat un noiembrie și un decembrie în care eu n-am putut să lucrez deloc, isprăveam cu chiu cu vai cîte ceva, apoi a venit oferta asta pentru IRI și am acceptat-o. Pentru că pînă la urmă unu noi sîntem corecți și profesioniști și doi nici nu cred că poți fi împreună cu cineva 24 din 24, chiar dacă vrei.

Mircea: Ne-am autodeconspirat la un concert la Snails. Am început să ne sărutăm fără să știm că acolo este Sorin, directorul proiectului nostru, plus ochii vigilenți ai altor colegi. Apropo, Liliana trebuie să-ți spună despre temerile ei. Pentru că ea credea că o să mă culc cu ea de cîteva ori și atît... eu tot așa credeam, de altfel...

Liliana: Și într-o seară, după ce Mircea și-a făcut „întîmplător” treabă pe la noi pe la birou, am mers la un ceai. Și am zis: Mircea, eu în doi ani de zile mă vreau măritată, așa că dacă nu ai intenții serioase, mai bine gîndește-te.

Mircea: Și eu care doar o sărutasem, și eram încă foarte interesat de urmare, mă pomenesc în fața unor condiții...

Liliana: A făcut o față care exprima toată seriozitatea...

Mircea: Adică n-am fost foarte împotrivă...

Liliana: Și, în momentul în care am făcut dragoste, era clar că mergem spre

28

căsătorie. Pe urmă și-a dat seama că nu e chiar atît de grav.

Mircea: Chiar ne potrivim... Și la mai multe capitole decît ne-am așteptat. Deși, reacția prietenilor mei a fost cît se poate de, să zic așa, stranie. Și eu mi-o pot explica. „D-apoi ea e o scorpie!” Asta a fost prima reacție. Exact ca în „Slujebnîi roman”. „Mîmra!” ”Ea e din beaumonde!”

Dar după asta, Liliana, pentru că e fată deșteaptă, și-a demonstrat partea umană la cîteva evenimente mondene, la care am fost împreună. Şi prietenii (aproape) s-au liniştit.

Cerutul și luatul

Mircea: Tatăl meu a predat un timp la Academia Teologică istoria bisericii. Și foștii lui studenți vin, de obicei, la Crăciunul pe vechi să ne colinde. Atît de frumos! Și eu, care căutam s-o impresionez pe Liliana, am zis: ia să profit, s-o invit pe cucoană. Intuiam că o să-i placă, ea e doar din familie folclorică! Și atunci m-a pocnit pentru prima dată (în afară de data cînd am dat stăruitor din cap la memorabilul ceai cu condiții) gîndul, îmi pare că asta-i cucoana care ar putea să-mi devină soție. Exact peste un an, la revelion, după 84 de pahare de vin în cap, dar poate 73, în timpul unui dans, am rostit fraza magică.

Liliana: Dansam și el îmi zise la ureche, ca motanul: te iubesc eu Liliana, și așa de tare că o să te iau de nevastă. Și eu m-am topit și am spus doar mîrmîrmîr, cu titlu de „da”.

Mircea: Am stat eu în asediu o bună bucată de timp, dar pînă la urmă am capitulat. Eu am doi frați. Unul mai mare și altul mai mic. Și aveam anumite semne de întrebare, dacă fac corect ceea ce fac.

Pot să o iau înaintea „badelui”? Mi-am luat inima în dinți și am declarat: mă însor. Prima întrebare a maică-mii a fost: dar cînd te duci să o ceri? Iar taică-meu, de colo: dar de ce să o mai ceară, dacă el și așa a luat-o?

Liliana: Și a venit la noi, solemn: domnul Anatol, doamnă Aurica, precum bine știți, noi am decis să ne căsătorim. Și tatăl meu, folcloric fiind, zice: stai, Mircea, tu încă n-ai cerut-o!

Mircea: Eu am reiterat cu mare plăcere fraza genială a lui taică-meu. "Cu ce ocazie s-o mai cer, dacă eu și așa am luat-o." Dar tradiția este ce este. În orice caz, iar l-am dezamăgit pe socru-meu...

Surcica, trunchiul și terapia

Mircea: Liliana este o „bucățică tăiată”, vorba Chiriței, din mama sa.

Liliana: ...care e impulsivă, dramati-

zează...

Mircea: ...este unicul om care are drep-

tate, etc... și deși Lilianei nu-i plac unele manifestări materne, inconștient, le repetă întocmai. Și atunci eu sucesc codița. Eu tare vreau ca familia mea și relația cu viitorii mei copii să fie la fel ca în familia în care am crescut. Cred că am învățat foarte multe de la ei, chiar dacă s-a trecut și prin emoții și bocete, dar oricum, au avut o anumită calmitate, un mod civilizat de a clarifica lucrurile, care i-a ajutat să treacă prin situații foarte grele. Tatăl meu reușește să fie cap de familie și fără să bată cu pumnul în masă sau să facă istericale (tatăl lui Mircea a orbit cu vreo 15 ani în urmă, din cauza unei meningite, n.r.). Tata nici nu s-a izolat, dar nici n-a permis altora să-l marginalizeze. El luptă, dar nu prin războaie.

Liliana: ...la noi, în schimb, a fost o atmosferă artistico-spartană. Mecanismul de motivație al tatălui meu era cam așa – n-ai să înveți, o să vinzi pătlăgele și "seliodkă."..

Mircea: ...tatăl meu, un mare istoric în culturologia spațiului românesc, a mers uneori împotriva voinței lui - sîntem 3 băieți și niciunul n-a devenit istoric, n-a reușit să pună bazele unei dinastii. Și asta e probabil una dintre cele mai mari nostalgii a lui. Ștefan avea o pasiune pentru imagine, pictură, fotografie, a simțit că nici eu nu ard de dorința de a sta în praf și miros de arhivă...

Liliana: ...e ca și tratarea dependenței. În momentul în care accepți că ai o problemă, ea devine rezolvabilă. Normal că e mai simplu să răbufnești și să faci o scenă. Dar nu e mai constructiv, cum spune Mircea...

Mircea: Liliana este și acasă director de proiect. Așa, băiețele, tu nu faci asta!

Liliana: Deocamdată, adaptarea se produce prin Marea Acțiune – colectarea ciorapilor într-un singur punct.

Mircea: Astea-s detalii tehnice unde punem ciorapii. Mi se pare absolut stupid ca lumea să se certe în cuplu din cauza unor ciorapi. Sau a unghiilor tăiate într-o vază cu flori.

Liliana: ...ud eu într-o zi florile. Și observ niște vermișori albi. Şi m-am speriat. Și cînd mă apropii, acolo sînt unghiile lui Mircea Eșanu. Cu o seară înainte respectabilul își făcuse manichiura și pedichiura și fiindcă era prea departe coșul de gunoi, a hotărît să îngrașe plantele. Calciu de Eșanu.

Mircea: Liliana este încă la etapa cînd dramatizează totul...

Liliana: ...și eu îl chem și întreb: ce e asta?

expert

29

30

Și el zice că par a fi niște unghii. Dar tot în capul lui era un search – cam ce minciunică să spună.

Mircea: ...în chestiuni principiale eu n-o mint pe Liliana, pentru că așa au făcut părinții mei și știu că asta funcționează.

Dar, în fleacuri...

Liliana: ...le-am scos pe toate și i le-am dat să le ducă la gunoi. Dar iată că n-am verificat dacă în drum spre căldare nu le-a pus în alt ghiveci.

Se caută un ministru

Liliana: Sîntem în familie doi prim-vice-

prim-miniștri de finanțe în așteptarea unui ministru. Am repartizat împreună banii de la nuntă în plicuri – pentru meșteri, pentru materiale, pentru vacanță...

Mircea: ...noi nu cîștigăm nici chiar atît de mult, dar nici atît de puțin, ca să împărțim – ăștia sînt banii mei sau ai tăi. Și mă bucur că Liliana a reușit să înțeleagă. Deși am făcut deja un gest riscant – i-am dat Lilianei o copie a cardului meu bancar.

Liliana: Era doar o măsură de securitate dacă îl pierzi - rămîne o copie.

Mircea: ...deși deocamdată n-am observat la Liliana apucături să cheltuiască din gros.

Liliana: N-avem Zara, de aia.

Sweet harmony

Mircea: Ce-aș schimba la Liliana? Modul

isteric de a aborda lucrurile. Și aș păstra tupeul pe care-l are. Că eu nu-l am. Dar sînt destul de tolerant și nu am prea mari probleme cu schimbatul. Eu nu am prejudecăți - cum anume trebuie să fac lucrurile, cînd și de ce. Cred că în flexibilitatea asta se ascunde undeva marele potențial al relației noastre.

Liliana: Nu înțeleg de ce un om care de la început îți place așa cum e, ar necesita schimbări radicale imediat după nuntă. În același timp înţeleg că are nevoie de ajustare. Aș mai aduna puzzle-ul acesta minunat la care unele piese sînt cam împrăștiate.

Mircea: Sînt de acord. Dar eu reușesc să fac într-adevăr multe lucruri dacă vreau cu adevărat și nu dacă Liliana mi le bagă pe gît...

Liliana: ...o, iată lucrul care aș vrea să-l schimb la el. Atunci cînd vin cu o propunere, el spune da-da-da, bine-bine-bine, numai să scape. Formula asta bine-bine mă scoate din minţi... Nu spune clar că nu vrea să facă cutare sau cutare lucru. El însă zice că eu trebuie "să simt"(!) și nu să-l bat la cap. Eu, normal, continui să-l bat la cap, pentru că sînt mai carieristă şi

vreau ca lucrurile să se mişte mai repede.

Nu, el așteaptă că poate va fi un cutremur, vreo mișcare tectonică și atunci poate se va urni ceva.

Mircea: Eu am încredere într-un al șaselea simț al meu. Ştiu care sînt lucrurile pe care pot să le fac și la care nici nu merită să mă bag. Şi asta nu înseamnă deloc lipsă de curaj...

Liliana: Sînt tare fericită, calmă, savurez clipa. Nici o mișcare tectonică din viața politică nu mă mai zdruncină. Închid ochii și văd cum o să-mi decorez casa...

O să am bucătăria mea... Nu că mi-aș petrece tot timpul acolo, căci Mircea gătește mai bine decît mine, dar o să fie lucrurile aranjate așa cum vreau eu.

Mircea: Eu știu că am făcut un pas corect și asta îmi dă o anumită stare de calm.

Dar mă simt și un pic agitat pentru că știu că în doi-trei ani de zile o să am un copil și asta trebuie să mă facă un pic mai responsabil. Vreau să reușesc să fiu un părinte cel puțin la fel de bun ca părinții mei.

Liliana: ...dimineața noastră începe cu scărpinuș la urechiușă, pe spate, pupatul pe fundișor, pe față de-a mărunțelul și după asta Mircea Eșanu se mai gîndește dacă să iasă din pat sau încă nu... Motan!

Dacă e curat, moale și gustos nu se mai duce de la casă...

Mircea: În schimb, eu seara o alint, îi fac masaj la picioare... Noi ne simțim foarte bine împreună. Eu mă simt foarte calm acasă. Atunci cînd intru în casă și Liliana este, eu mă simt întreg. Și acesta cred că e singurul lucru care contează.

31

32

33

34

35

36

NAZZARENO

Haiducul din Codrii

Moldovei

La volan, se uită mai mult prin părţi decît la drum. Discursul apoteotic e parcă o continuare a mîinilor care, rînd pe rînd, fac gesturi spectaculoase, pentru a-l ajuta pe Nazzareno să-şi exprime încîntarea pentru peisajele superbe care se perindă în viteza maşinii. Sigur, ar putea lua un cartonaş roşu din partea agenţilor de circulaţie, dar felul absolut adorabil în care povesteşte despre cum s-a îndrăgostit de Moldova, îl disculpează instantaneu. E omul care, într-o lume agitată şi megalomană, a căutat lucruri simple, calde, umane. Aşa s-a pomenit că o mare parte a timpului său îl petrece într-un sat din Codrii Moldovei unde, cum zice, aerul este ca o pilulă făcătoare de minuni.

N

azzareno Gaffuri a călcat prima dată pe pămînt moldovenesc pe timpul cînd lămpile lui Ilici lucrau cu jumătate de normă, iar opaiţele medievale afumau speranţele de renaştere naţională în nopţile întunecoase ale moldovenilor. Era anul 1998. Criză, haos, nimic extraordinar de văzut şi de povestit la întoarcerea acasă.

-Acum zece ani, într-adevăr, nu ştiam nimic despre Moldova. Am venit aproape cu ochii legaţi. Totul a pornit de la un caz mai special, cu care m-am întîlnit în Italia, cînd eram conducătorul Centrului Social Leoncavallo, care printre altele era un punct de consiliere şi de ajutor pentru stranieri. E vorba de o cetăţeancă a Republicii Moldova, care trebuia să ajungă acasă, pentru a participa la înmormîntarea

37

via\a

...Moldova abund= ]n talente, dar acestea nu s]nt suficient promovate...

38

tatălui său. Am fost martorul unei drame dureroase, care m-a sensibilizat pînă la aceea că am ajuns, împreună cu doamna respectivă, în ţara dumneavoastră... (şi a mea, de la o vreme... – continuă după o mică pauză Nazzareno).

Apoi vizitele s-au înteţit, acum este legat de Codrii Moldovei ca frunza de ram şi îndrăgostit pînă peste urechi de oameni de aici...

- Aici şi aerul este altul, mult mai pur decît în oraşele mari în care am locuit. Îmi face bine pentru sănătate, mă simt un om nou. Pe vremuri, cînd lucram în Poliţia Ecologică din regiunea Lombardia, mi-am dat seama cît de importantă este atitudinea corectă faţă de natură,

faţă de salubritate şi ordine. Anume pe aceste principii consolidez şi gospodăria ţărănească din satul Căbăieşti, raionul Călăraşi, la care visam demult: o casă frumoasă, comodă, nu neapărat enormă, o grădină mare şi multe-multe animale.

Acesta e echilibrul perfect pentru mine.

Acum în minigospodăria agricolă fondată de Nazzareno şi prietenul său Livio Cassanmagnago convieţuiesc 15 măgăruşi, mai mulţi cai şi cîteva vaci mulgătoare, de rasă superproductivă, darnice în ale fruptului. Actualmente, măgării sînt dresaţi de către un instructor, pentru a învăţa diferite itinerarii prin păduri şi, ulterior, să fie folosiţi în cadrul şedinţelor de terapie recuperatorie pentru persoanele cu dizabilităţi.

-Această terapie va fi una complexă, pentru că în gospodărie mai sînt 60 de stupi doldora de miere, iar despre acest produs se ştie că are calităţi curative extraordinare. De ce să nu folosim ceea ce natura ne-a lăsat din plin?

Publicul moldovean nu se căinează că trebuie să stea ore bune în picioare la concertele sută la sută live, organizate de Asociaţia ARCI Moldova. Exchange-urile culturale moldo-italiene au loc, de mai bine de doi ani, într-o atmosferă neconvenţională şi adună în jurul lor sute de consumatori de muzică, pictură, film.

-Din 2007 şi pînă în prezent, Asociaţia ARCI Moldova dăruieşte moldovenilor întîlniri face to face cu nume de rezonanţă ale culturii mondiale. Am organizat 2 ediţii ale filmului italian, primul concurs în aer liber de pictură improvizată, un spectacol de excepţie cu elemente din cultura indiană şi concerte cu tenori renumiţi în toată lumea.

Moldovenii au avut ocazia să-l asculte pe virtuosul acordeonist englez George Whitfield, notorietate în muzica etnopop sau pe Paolo Tofani, chitarist şi deschizător de drumuri în lumea muzicii, fost membru al fomaţiei AREA şi, totodată, să se distreze din plin la concertele trupei funky Kallipigians Preachers. Pe scenele din capitală, artişti în mare parte italieni, au prestat spre deliciul publicului moldovean Giovanni Veluti, soprana Nina Alessi, tenorul Vito Martino, flautista Antonella Benatti.

Formaţia de muzică etno-populară „Briganti”, în afară de concertele prezentate în Moldova, a predat muzica şi dansul în liceele Dante Alighieri şi Mihail Berezovschi, instituţii cu care ARCI desfăşoară mai multe proi-

stranier ecte culturale. Iniţiativele culturale pornesc, cum e şi firesc, de la ARCI Moldova, societate apolitică şi nonprofit care face parte din grupul ARCI cu mai mult de 500 de filiale în Italia şi 40 de reprezentanţe în diferite ţări.

-Sînt absolut satisfăcut de atmosfera din Moldova. Am o plăcere deosebită că pot face ceva frumos pentru societatea moldovenească. Culturile ambelor ţări merită să se apropie. Sînt convins că Moldova abundă în talente, dar acestea nu întotdeauna au suficiente posibilităţi de promovare. În acest sens, ARCI a luat taurul de coarne şi a dat start unei linii de promoţie. A luat foc ideea şi drept rezultat, putem prezenta lansarea primului CD de muzică pop al formaţiei Uje utro. Sînt şase membri nonconformişti care percep sunetele pop într-o manieră individuală, inedită, evadînd într-un rock moale, digerabil pentru orice ureche.

Datorită Asociaţiei ARCI, trupa are acum o sală de repetiţii şi ceea ce este esenţial, au primit mai multe instrumente muzicale. Cu paşi mici se fac lucruri mari. Muzica pe care o face Uje utro scoate scîntei pe frecvenţele a două posturi de radio din Italia-Radio Popolare şi Radio Onda D’urto. Galina Murzin, solista trupei este convinsă că muzica e un domeniu, din care nu poţi face bani. Dar... „Pe moment, sîntem bucuroşi că avem şanse să continuăm activitatea ca, ulterior, să devenim şi mai cunoscuţi”. Important e că au trecut testul şi au luat o notă bună.

La unul dintre concertele susţinute în capitală, trupa nu a fost lăsată să plece din scenă decît după o repriză bună de bis-uri. Acum formaţia Uje utro se află în pregătire pentru turneul din luna octombrie care va avea loc în nordul Italiei, prin centrele ARCI şi centrele sociale.

-În sezonul următor, ARCI Moldova va aduce un eveniment-noutate pentru melomani - prima Noapte Albă organizată la Chişinău. Se doreşte a fi o întîlnire specială cu muzica, cu tot ce înseamnă această artă. Surprize vor fi pentru toţi.

Acesta este Nazzareno Gaffuri, o persoană sensibilă, dar dură şi intransigentă cînd este vorba de principii. Vrea să facă doar bine pentru Moldova, mai ales pentru oamenii care au mare nevoie de ajutor. Luptă şi doreşte să existe şi la noi parcări pentru persoanele cu dizabilităţi. „Trebuie!” spune Gaffuri şi... face.

…...s]nt [ase membri nonconformi[ti care percep sunetele pop ]ntr-o manier= individual=, inedit=...

39

UTRO

TRO

40

UJE UTRO UJE UTRO

41

via\a unui artist. prima prob=

ZOOMAGIE

imagini de ionuţ staicu şi carmen acsinte modele paul dunca, ioana marchidan, istvan teglas, andreea diaconu designerii vestimentari carmen secăreanu, olah gyarfas, lucian broscăţeanu stilist ovidiu buta

42

expo

I

onuţ Staicu, unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi de fashion din România (de care ne leagă o frumoasă prietenie şi un schimb sporadic, dar eficient de păreri şi mai ales de critici), s-a lansat în zoomagie. Şi nu singur, ci împreună cu Carmen Acsinte. Ce fac? Schimbă faţa oraşelor moderne, zic unii, imprimîndule o notă de mister şi SF. Oamenii, cele mai evoluate animale din lume, se întorc în pielea lor, revin la intrarea în peşteră, acolo unde au putut să se identifice cel mai bine cu fauna şi flora. Acum, ce-i drept, cocoşii au patru braţe, bufniţele transfigurate se plimbă nestingherite prin aeroporturi, ziua în amiaza mare, fiinţe stranii planează deasupra zgîrîie-norilor, adulmecînd cu clanţul de pasăre şi urechi fine de fată aerul poluat... Zoomagia este o poveste reală despre metamorfozarea omului din marile metropole, o lume înfricoşătoare născută şi tăinuită în inima lui, o reinterpretare a bestiarelor Evului Mediu prin prisma sensibilităţii moderne.

Acest “mic eseu de zoomagie” se prezintă sub forma unui colaj ce îmbină în compoziţiile sale mai toate genurile fotografice (portret, peisaj, natură statică, reportaj).

Conţinutul acestor colaje rupe figurativul convenţional, fragmentează fabula, modifică povestea alegorică moralizatoare şi generează o construcţie nouă, inedită, personificînd bizar animale, plante şi oraşe. Ionuţ Staicu a căutat întotdeauna să realizeze un echilibru între fizionomie, vestimentaţie şi mişcare, pe care le-a încadrat într-un context. A observat adesea similitudini între expresia unor persoane şi cea a diferitelor specii de animale sau păsări, de aceea nu a ezitat să le transpună pe obiectiv“. Pentru noi proiectul de faţă este unul ambiţios şi în acelaşi timp este povestea unei comunicări între “bresle”, rezultatul colaborării dintre un fotograf şi un artist plastic”.

Natura rămîne o sursă de inspiraţie şi pentru Carmen Acsinte, care adoră să scoată în prim-plan o natură mai degrabă paradoxală, decît una normală. ”În creaţia mea reflect proiecţia unui mod

foarte personal de a vedea Natura. Am adus în prim-plan, cu o mare bucurie, relaţia om-natură, fiindcă pentru mine animalele sînt o capodoperă a naturii, iar natura - o arhitectură desăvîrşită. Dintrun bogat registru de imagini (cu un fond de sute de fotografii, implicit sute de ore

de muncă ale fotografului Ionuţ Staicu) am creat conţinutul fantastic al acestor colaje, interpretînd realul şi facînd aluzie la real, ca şi cum aş fi derulat cu o lentoare onirică un miraj populat în mod paradoxal de nevoia şi de teama de magie existente în subconştientul uman.”

43

expo

... un miraj populat de nevoia [i de teama de magie existente ]n subcon[tientul uman...

44

expo

45

46

La prima vedere, \i se pare firesc s= vezi o fiin\= cu cap de bufni\= alb= oprind cu un gest delicat ]naintarea unui bot ro[u de avion. Apoi te dezmetice[ti c= survolezi o lume-colaj, ale c=rei cus=turi, l=sate la vedere, o fac pe c]t de frumoas= sau magic=, pe at]t de credibil= [i tulbur=toare.

R=zvan Exarhu

47

OLGA cel mai scump model made In Moldova

A

m recunoscut-o pentru că era cea mai înaltă din jur. Senină, calmă, cu aceeași muchie a pomeților și linie provocatoare a buzelor ca Gisele Bundhen. Fără augusta-i aroganță. Încă? "Nu, cu aroganța nu faci nimic în modelling, cel puțin la momentul în care mă aflu."

Povestea începe simplu. A fost și ea nemulțumită de felul cum îi stă părul sau de un coș trădător în frunte pe la treisprezece, apoi, pentru că la paisprezece începu să se lungească spre cer, mama o duse la școala de modele. Ținută, machiaj, lecții de dicție, dansuri - tot tacîmul.

La prima ieșire pe podium n-a vrut săși dezlege codița. I se păru un gest prea

48

intim. Verdictul a fost dur – nu poți “să ucizi” cu privirea, n-o să iasă nimic din tine. A strîns din dinți, a luat aminte și la următoarea ieșire poporul a fost în extaz de Olecika Calpajiu. A urmat Miss Bikini, miss Transnistria - 2004, apoi au descoperit-o cei de la Mandarina Models.

"Nu sînt o fată care strigă de jur-împrejur că sînt model, că am nu știu ce titluri, nu știu ce contracte, că îl cunosc pe cutare sau pe răscutare... Am o mică "critichesă" interioară care se dă din cînd în cînd cu părerea, uneori o mai ascult, alteori îi mai calc pe piuit și, deși nu am ajuns încă să nu depind de părerea cuiva - fie bună sau rea, cresc și nu fac paradă de emoțiile mele interioare. Învăț de peste tot - de la castinguri, din reviste, din ședințe foto... Nu invidiez pe nimeni, pentru că nu am calitatea asta...

Mediul meu este acvariul meu și nu permit să intre în el nici un peștișor cu care nu mă înțeleg. Nici un rechin, nici o pirania nu pătrunde în acvariul meu. ...Nici nu mi-am închipuit vreodată că voi pleca "în afară". Dar mi-am zis – hai să încerc. Am mers cu agenția Mandarina Models la București. M-au luat, m-au demachiat, mi-au găsit sub el potențialul, și Ionuț Staicu s-a apucat să-mi facă primele pictoriale. Întîi pentru Elle, apoi pentru Tabu etc. Țin minte foarte bine prima ședință foto, era vară, trebuia să prezint costume de baie, eram puțin machiată, părul era natural, mă simțeam eu și nu trebuia să joc rolul cuiva. Și a fost perfect. Au urmat drumuri nenumărate cu autocarul pînă la București, ceea ce-i făcea pe cei de la Mandarina să mă privească aproape ca pe o eroină. Ce sînt 7 ore într-un autocar care te duce spre un vis? Abia așteptam să intru în această lume explozivă, nebună, frumoasă, neașteptată, unde se întîmplă cele mai fantastice lucruri. În general îmi place foarte mult să urmăresc cum lucrează designerii, hairstiliștii, să văd cum se naște conceptul și ideea, uneori le mai dau și eu idei și ei îmi zic în cor – Olea, taci! Tac! Doar cîteva clipe, că oricum îmi vin alte idei. ...Cînd am mers pentru prima dată la casting la Milano, la agenția Major, m-am trezit dis-de-dimineață și m-am dus să beau cafea italiană, cînd aproape toate restaurantele erau încă închise...

Era soare, eram singură și fericită! Apoi am mers la agenție și am fost surprinsă cît de diferite puteau fi toate fetele adunate acolo. Nici nu știam în ce limbă să vorbesc cu ele. Tocmai nimerisem la

49

Săptămâna Modei și orașul era împînzit de fete frumoase. Am alergat (adică nu chiar la propriu, căci se închiria o mașină cu șofer) la 10-13 castinguri, dintre care eu cred că am căștigat vreo trei.

Cum are loc ziua prezentării? Modelele vin la ora 9 dimineața, deși show-ul începe la 6-7 seara, umblă de colo-colo ca într-o casă de păpuși, li se face machiajul, coafurile, fiecare detaliu este verificat de o sută de ori, mișună fotografii și, în sfîrșit, ieși pe podium într-o explozie de blitz-uri, aplauze și totul se sfîrșește în cinci minute. Dar atîta adrenalină, atîția fluturi în stomac! De fiecare dată! A doua

50

zi – avionul – altă prezentare... Și tot așa!

Spre deosebire de Milano, care e oarecum mai mic și unde fiecare din lumea modei cunoaște pe fiecare, la Paris e mai greu să te impui. Trebuie să fii în Paris cel puțin două luni, ca să mergi pe la castinguri şi să te faci remarcată. Iar la New York - ori "împuști", ori nu "împuști". Așa mi se pare mie. E un oraș care îți arată cît de sus va urca scărița ta. Căci, dacă ai plăcut la NY, respectiv ești cunoscută, căutată și prețuită în toată lumea. Așa că îmi concentrez toată voința și toată atenția anume încolo. Deocamdată am făcut 3 ședințe foto pentru portofoliul meu, am

stat un timp destul de scurt la NY căci, la moment, modellingul în SUA, ca şi toate celelalte domenii, e supus recesiunii.

Ca să vă dați seama, atunci cînd ești model și ești angajat la o agenție, nu faci ceea ce-ți trăsnește țe prin cap – mă duc la NY sau la Barcelona pentru că vreau. Nu. Depinzi de agenția-mamă, depinzi de agenția cu care lucrezi. Ei îți fixează întîlnirile, sesiunile foto, îți fac rost de contracte, adică trebuie să fii dement ca s-o iei așa într-o parte, pentru că ți-a abătut ție. Trebuie să fii serioasă și responsabilă. În același timp, la castinguri trebuie să arăți energia ta pozitivă, trebuie să se vadă pe fața ta că îți place și vrei să lucrezi. Dar fără să pari entuziastă pînă la un grad maxim de falsitate. Și invers, dacă mîrîi ceva indispusă la întrebările lor, tot nu cîștigi nimic. Am 20 de ani, sînt deja matură, știu ce vreau, caracterul meu e format și nu mă frîng în două la vederea acestei povești cu două fețe care este modelling-ul. Merg la discoteca doar dacă sînt cu un grup de prieteni, mă înconjor doar de oameni corecți, pentru că la această vîrstă deja poți face deosebirea dintre intențiile bune ale unora și intențiile "bune" ale altora. Dacă sînt nevoită să mă duc la o petrecere unde nu cunosc prea multă lume, fac în jurul meu un perete de sticlă și sînt apărată de interlocutorii nedoriți.

Chiar săptămîna trecută am văzut o emisiune, unde modele și foste modele povesteau cum în culisele show-urilor curg rîuri de șampanie pentru srtălucirea ochilor și movilițe de cocaină pentru același efect și în toate toaletele fetele se droghează.

Multe dintre ele nu rezistă vieții duble, pe care o duc... “Cît ești aici, toată lumea îți spune cît ești de frumoasă și magnifică și toți roiesc în jurul tău și toți milionarii îți fac curte și apoi te duci acasă, unde nimeni nu-ți spune că ești frumoasă...” Mai ales fetițele de 13-15 ani, cînd nimeresc în maxilarele strălucitoare, dar dure ale modellingului, nu rezistă și se frîng...

Poate, o fi, zice Olga, și pare credibilă.

Deocamdată la show-urile la care a participat șampania se oferă doar la sfîrșitul prezentării, iar drogurile – sînt alegerea fiecăruia. De obicei, aceste lucruri li se întîmplă fetițelor de 14 ani, de multe ori din familii vulnerabile, care nu pot ține piept vieții noi ce a dat peste ele". În ceea ce-i privește pe milionarii care sînt "specializați" la modele, adică preferă să iasă doar cu modele și le schimbă ca pe mănuși, Olga zice că n-o interesează, vrea să facă ea singură bani și apoi să aleagă pe cine vrea.

51

"De fapt, visul meu era să devin designer de interior, și la un moment dat îmi părea rău că nu am dat la facultate, dar acum călătoresc atît de mult, văd atîtea stiluri, atîtea orașe, încît capul meu se transformă într-un album de imagini care, presupun, îmi cultivă și gustul și îmi formează un bagaj de cunoștințe ce vor

52

exploda vreodată în ceva frumos. Știu că trebuie să merg singură pe acest drum, de la scopul 1 la scopul 2, apoi la scopul 3... Încă nu văd vîrful și mă bucur că nu-l văd, pentru că atunci începe stagnarea...

Modelingul e interesant prin faptul că niciodată nu știi ce val va urma. După supermodelele cu onorariile lor enorme și fraza-cheie a Lindei Evangelista "Nu mă ridic din pat pentru mai puțin de 10.000 de dolari", a urmat răzbunarea designerilor și a industriașilor modei – pe podiumuri au apărut fețe imemorabile, ciudate, fetițe anorexice și anonime.

Acum supermodelele par să revină cu aroganță. Mie mi se spune adesea: ”Ești prea frumoasă pentru proiectul nostru”.

Așa că nu știi niciodată ce valuri aduce oceanul, aștept valul meu.

Atunci cînd oamenii se uită în reviste, văd doar poza mea, eu însă țin minte cît am alergat să nu întîrzii la ședință, de cîte ori mi-au schimbat coafura pentru că ceva nu li se potrivea, cu cîte numere mai mare era pantoful pe care trebuia să-l încalț și ce ochi roșii avea machioza....

Ce fac, ca să mă mențin în formă? În primul rînd, sport. A trebuit să slăbesc

de la 60 kg la 55 și am făcut-o într-o lună. Prefer sala de forță, alerg destul de mult ca să-mi tonific mușchii fesieri și ai coapselor. Beau multă apă, mai ales că și am făcut reclamă la Dorna... Mănînc tot, dar fără fanatism. Îmi place uneori și o bucată de carne... Nu port machiaj pentru că mi-s de ajuns ședințele foto și utilizez doar cremă hidratantă, și nici aceea foarte scumpă. La 20 de ani nu e chiar atît de important prețul acesteia. În rest, ce să vă mai zic despre mine? Sînt o fată cu capul pe umeri, am un frate minunat și o mamă cu care sîntem prietene. Tatăl este plecat în Europa și îmi fac timp uneori să-l vizitez, am un buldog american, Archibald, model și el, pentru că eu și mama sîntem înnebunite după cîini...

Povestea mea e una normală, fără căderi și drame, ca și a celorlalte două moldovence care au o carieră în Europa și cu care sîntem în relații calde - Katia Bespeatîh și Nadia Savkov. Avem niște fete foarte frumoase în Moldova și aș vrea să le încurajez să nu se teamă să încerce o carieră în Europa. Acest lucru chiar e posibil, fetelor! Trebuie doar să vreți și să aveți suficient caracter să vă urmați visul!"

53

text de nastya ţurcanu imagini de igor schimbător

Blond, atletic și monosilabic.

Dublura (încă modestă, încă celibatară) locală a lui Jamie Oliver (deja celebru şi foarte însurat). Încă fără cărți publicate, fără show-uri la televiziuni și fane care să țipe înnebunite sub ferestrele studioului (la Paparazzi bucătăria își zice studiou și se vorbește nu despre tăiței, ci despre concept, viziune, filosofie culinară etc.), dar totul e înainte.

Premise sînt. Şi talente...

unea PAPARAZZI lui ALEXANDRU

54

55

via\a – Mă trezesc adesea pe la 4-5 dimineața pentru că mi-a venit o idee. Alerg la supermarket-ul nonstop de după colț, cumpăr produsele și încep să vrăjesc. Unele rețete se nasc dintr-odată, altele – trec printr-o perioadă de măcerare de vreo patru luni.

- Ce înseamnă totuși bucătărie de autor? Cu ce se mănîncă? Mai e loc pentru inventarea roții, pentru o nouă învîrtire a învîrtitelor? Prin ce se deosebește restaurantul Paparazzi de altele o mie din oraș?

- În meniul nostru baza, fundamentul este bucătăria franceză și italiană din zona Mediteranei, dar cu adaptări locale și fițe de autor. Este un motiv în plus pentru un bucătar-şef să crească în măiestrie, să fie nu numai un bun executor dar, într-un fel, și coautor al acestor rețete. Pot să vă explic prin exemple, ar fi mai simplu. Să luăm supa franceză clasică, bouillabaisse. Care, de fapt, are vreo sută de rețete, la fel de clasice. Noutatea în cazul nostru este că o preparăm din circa 30 de ingrediente și la prepararea bulionului folosim suc de portocale.

D

ictafonul leșină în așteptarea următoarei fraze, Alexandru stă ca pe ace, urmărind cu coada ochilor traiectoria furculițelor de la mesele vecine. Dispare după ușile rabatante.

Apare, însoțit de arome noi. Cînd să mai zmulg încă o silabă, se evaporă iar. Mă gîndesc că Alexandru, dacă nu era bucătar, se făcea inventator.

Pentru că la 4 ani a inventat prăjitul cartofilor fără tigaie, adică înfipți în furculiță și bine carbonizați direct pe aragaz, mai tîrziu, în nopți de nesomn, a inventat oul întreg în care, în loc de gălbenuș, sînt icre roșii, apoi a învățat să fiarbă paste fără apă, apoi... Mai tîrziu, cînd a venit epoca Paparazzi, a apărut și capucino din vinete, urmat cu grație de o dulceață din vinete. Lista continuă...

56

Crede cu sfințenie că bucătăria e o artă și ai nevoie de creștere și experimentare mereu. Fiecare rețetă a fost aleasă, bine gîndită, interpretată. Trecută prin comisii de mîncători și focus-grupuri de pretențioși. Orice observație făcea ca felul de mîncare să fie tăiat fără milă din meniu. Cele care au supravieţuit, ba chiar s-au menţinut primele în top au fost salata în stil tex-mex, salata caldă cu piept de rață și sos amaretto, pateul în stil franțuzesc, supa-cremă din ciuperci și cappucino din vinete.

Urmează încă vreo sută de rețete. În pofida aspectului juvenil și a timidității, Alexandru lucrează de 13 ani în restaurante, adică din fragedă adolescenţă, de la vreo 14 ani. Şi doar în ultimii 5 ani nu și-a mai tăiat degetele odată cu ceapa. În primii șapte era mereu cu degetele bandajate. Traiectoria care încape între cele două cifre de mai sus conține și colegiul culinar de la Chișinău, și Politehnica, dar și intrarea în sfînta sfintelor – bucătăria unui restaurant cu două stele Mishelin de la Londra. Au fost lungi negocieri pînă la acceptare, s-a apelat la cunoștințe comune din Moscova. Cumetrismul culinar a funcţionat, într-un sfîrşit, dar a fost pe bune, adică pe valoare.

Nu chiar ca cel politic.

- Am avut onoarea să lucrez alături de cei mai buni bucătari din lume. Două stele Mishelin reprezintă un nivel de împărăția cerurilor, iar bucătarii sînt icoane, la care vin pelerinii să se închine cu programare de jumătate de an înainte. Haute quisine începe de la tăiatul legumelor - nu se admite plusminus un milimetru. Cînd, în a șaptea zi (ca după scripturi) mi-au permis să gătesc ceva din carne, am avut cele mai mari emoții din viața mea. Aceste 14 zile mi-au schimbat total viziunea asupra proceselor, asupra produselor, parcă mi-au schimbat şi ochii. Înveți să privești lucrurile cu totul altfel.

De la ei am învățat prepararea sosurilor pe bază de alcool, a emulsiilor, a marmeladei din rozmarin, a

gastric înghețatei din somon etc., etc..

Apoi dorul experimentelor l-a purtat pe val pînă în Israel, unde a lucrat un sfert de an la restaurantul hotelului Sheraton - uriaş, cu cu 700 de locuri și care este închis de 3 ori pe zi pentru că nu se ajung mese. Cu tot cu cei 15 bucătari care vin la 4-5 dimineața și zeci de chelneri care nici nu apar la bucătărie, stau printre mese și predau comanda "lanţului informativ". Şi tot aşa, în acest ritm, pînă dimineaţa. În Israel este un lucru absolut normal să mergi la restaurant la 3 de noapte, pentru că ziua este infernal de cald.

Acolo a învățat tehnicile de glazurare a cărnii cu miere și susan, prepararea bomboanelor de ciocolată (de neînlocuit la cursurile duminicale pentru copii, pe care le are acum la restaurant) şi tot felul de chestii misterioase...

După Israel, a lucrat la restaurantul francez La Boucherie. Dar, zice el, problema de acolo era că se încerca să se gătească franțuzește cu vaci moldovenești. Carnea e alta. De exemplu, multă

lume folosește termenul "carne de marmură", fără să știe că nu se are în vedere că e tare şi rece ca marmura. E asta, de fapt. E vorba de o tehnologie de creștere a vitelor, o rasă specială care se hrănește cu porumb, se adapă cu bere, i se face masaj ca grăsimea să pătrundă în mușchi... Ați văzut vreun văcar local să facă masaj vitelor sale cu altceva decît un ciomag pe coaste? Așa că s-ar părea că nu e patriotic, dar Paparazzi lucrează cu furnizori europeni. Brînzeturile și ruccola sînt aduse din Italia, rațele – mascota localului - sînt franțuzești. Cu ceritficat de calitate și cu semnătura bucătarului. În afară de gătit, călătorește. Și, fiindcă în lume hotelurile de 5 stele sînt cam la fel, preferă odihna activă mai aproape de natură. Geografia? Coincide cu bucătăria - Franța, Italia, Spania. Dar totuși, cel mai neobișnuit fel de mîncare l-a gustat în Israel, într-un local marocan – miel în frunze de bananier, preparat în pămînt, pe cărbuni încinși. Iar în loc de sare s-au folosit, atenţie! pești mici. Mare e grădina domnului, şi ce de-a mîncare ciudată în ea!

Salat= Tex-Mex cu piept m]ndru de pui

Ingrediente pentru 1 porție: o lingură de porumb dulce, două linguri fasole roșii conservate, cîteva frunze de salată de 3 feluri, un ardei dulce, 3-4 roșii mici, o jumătate de piept de găină, pastă de busuioc (busuioc tocat, usturoi și ulei de măsline), un păhăruţ de tequila, curry și boia de ardei, condimente pentru decor.

Pentru început să ne ocupăm de farfurie. De data aceasta ea nu va fi nici din porțelan, nici din bocnă. O vom face din cașcaval. N-o sculptăm pe dinăuntru, cum ar face-o domnul Gerry, ci

radem frumos un cașcaval moale - Emental, Gouda, etc., îl amestecăm cu făină și ou și frămîntăm un aluat destul de tare. Îl întindem avînd grijă să nu-l rupem, îi îndesăm bine mijlocul într-o formă rezistentă la foc și îl coacem cîteva minute în cuptor. Amestecăm într-un vas porumb dulce conservat, fasole, ceapă roșie tăiată rondele, rupem cu grație cîteva frunze de salată. Tăiem rondele ardeiul, roșii cerry – în jumătăți. Dacă aveți, puneți și cîteva bucățele de roșii uscate. Adăugăm cîteva lingurițe de pastă de busuioc. Între timp, tigaia (fără ulei) se înfierbîntă de nerăbdare. Acum ne ocupăm de carne. Că poate avea un acces de orgoliu rănit. O tăiem în fîșii de-a lungul mușchiului și o îmbăiem în restul de pastă de busuioc. Adăugăm oregano, curry, boia dulce și o jumătate de păhăruț de tequila (la o nevoie, merge și vodka sau rachiul) Aruncăm carnea în gura tigăii încinse fără ulei și o purtăm de colo-colo pînă se înălbește, apoi adăugăm restul de tequila și avem grijă să ardă doar ceea ce este în tigaie, nu și casa. Dacă sînteți un începător în ale bucătăriei, chemați din timp pompierii, să stea cu extinctorul lîngă tigaie. Dar o să trebuiască să gătiți și pentru ei. După ce flăcările își dau obștescul sfîrșit, caramelizăm carnea - presărăm susan negru, miere de albini, sos de soia și rotim pe foc cîteva secunde. La fundul farfuriei de cașcaval se așază legumele, apoi carnea. Se decorează cu un ardei cili și frunze de rucola. Dacă mai aveți răbdare, pictați opera cu puțin oțet balsamic fiert cu zahăr.

Dacă nu – poftă bună!

P.S. Cum se prepară roșiile uscate? Se taie felii și se usucă preţ de cîteva ore în cuptorul încălzit la 80 grade. Se păstrează în ulei.

57

interior

text de irina delev foto de igor schimbﾄフor

CODUL CIVIL, PARTITURILE {I

MA{INU|ELE DE EPOC+

58

gastric

59

Un nou interviu şi un nou apartament pe care urmează să-l analizez din pod pînă-n podea. Îi telefonez pe proprietarii acestuia, avocatul Oleg Efrim şi soţia sa Violeta, fosta solistă a formaţiei’’Fresh’’.

Hotărîm să ne întîlnim sîmbătă, după amiază. Şi, iată-mă, împreună cu fotograful, pornind spre un sector privat de la Botanica, unde se întind spre cer cîteva blocuri nou-nouţe. Cînd coborîm din maşină, zărim la etajul doi o feţişoară drăgălaşă care ne priveşte curioasă. Apare şi tata, făcîndu-ne semn că am ajuns la destinaţie. Urcăm la etaj. Intrăm. Facem cunoştinţă cu stăpînul casei. Din prag, ne copleşeşte atmosfera calmă a interiorului, rezolvat în nuanţe maro şi bej.

Mobila şi accesoriile de calitate, aranjate cu acurateţe, îţi dau senzaţia că ai nimerit pe o pagină de publicitate a unei reviste de design.

Din bucătărie apare descendentul familiei - Paul, alături de mămica sa zîmbitoare şi ospitalieră. Facem prezentările de rigoare şi pornim “cu văzutul” apartamentului, căci pentru asta am venit. Violeta are misiunea de a ne asista prin orice colţ al casei. ‘’Ne-am mutat din aprilie şi ne simţim foarte bine în casă nouă.

Reparaţia a durat doar o jumătate de an, dar ne-a luat mult timp să ne despărţim de locuinţa veche. Ne-am ocupat de

60

reparaţie ambii. Oleg a insistat să valorifice potenţialul camerei de zi, iar eu am primit mînă liberă pentru restul spaţiului.

Am început cu modificarea planificării.

WC-ul a fost mutat în camera de baie, pe care am lărgit-o, iar în locul lui am construit o garderobă, un spaţiu necesar pentru o familie contemporană. Nu-mi plac culorile ţipătoare, de aceea am ales aceste nuanţe liniştitoare’’. Ajungem în camera de zi. Draperiile perfect asortate la tapet dau senzaţia de prelungire a peretelui. Mobila moale are o istorie întreagă în spatele său.’’Mult timp am căutat o mobilă confortabilă, nu prea înaltă, asimetrică şi, în sfîrşit, cînd ne-am hotărît, magazinul în care am găsit-o s-a închis pentru reparaţie. Am fost nevoiţi să revenim la varianta de rezervă (un set de mobilă ecologică din Indonezia) care, pînă la urmă, s-a dovedit a fi şi mai interesantă, şi mai ieftină’’.

Restul mobilei a fost făcută la comandă.

Regăsim aici o încercare reuşită de minimalism modernizat, la fel ca în tot apartamentul. Se deosebeşte dormitorul, care poartă un aer de neoclasicism. “Bucătaria ne-a dat mari bătăi de cap, ţevile de gaz şi de încălzire erau împrăştiate haotic pe pereţi. Pînă la urmă, în colaborare cu designerul, am găsit soluţia cea mai optimă.

Pentru a ascunde tot ce e în plus. Sînt deosebit de mulţumită de calitatea mo-

61

bilei şi a designului, în afară de geamul rotund de nuanţă roşie, cu care nu mă pot încă obişnui’’.

Camera copilului, rezolvată în aceleaşi culori calme, e prevăzută cu masă de lucru, foarte necesară unui viitor şcolar. Rafturile sînt pline cu jucării. Ne-a atras atenţia colecţia impunătoare de maşinuţe retro, ce se extinde şi pe etajera din camera de zi. Paul, favoritul familiei, umple casa de veselie şi agitaţie.

Foarte activ şi ager are tot ce-i trebuie pentru a fi fericit: un climat sănătos, o mamă tandră şi răbdătoare, jucării preferate şi chiar un coş de baschet la balcon.

“Ador florile de ghiveci, dar nu vreau să le înghesui pe pervaz, aşa că am găsit un înlocuitor reuşit - florile artificiale, care dau un accent coloristic interiorului’’. Cel mai mult timp familia Efrim şi-l petrece în camera de zi. Violeta mai preferă şi camera de baie, unde poate să se relaxeze, într-o cadă fierbinte, dupa o zi plină de griji.

Ambianţă plină de confort, ordine, culori calde, materiale naturale, dar cel mai important - muzică bună, energetică pozitivă, atmosferă de dragoste şi de înţelegere… Sînt componentele-cheie ce formează un cerc protector, în care familia Efrim se simte în siguranţă.

62

EGAL

Simte-te rege in casa ta !

PLAST

R 63

AUTO

text de natalia severin foto de igor schimbător

TUNING WEEK Le-a tunat şi le-a adunat. La Shopping Malldova. 13 automobile în stil clasic, lux şi sport au intrat în competiţie. Proprietarii recunosc că au investit bani grei pentru a-şi transforma "bibelourile" în exemplare de excepţie. Colloring superb, motor de mulţi cai-putere neastîmpăraţi, sound impecabil, volan maleabil şi interior personalizat - sînt doar cîteva din calităţile care s-au adăugat la cele existente din faşă...

Mai mult de 500 de voturi prin sms s-au adunat în cutia cu mesaje. În final, clasamentul a arătat în felul următor: Locul III – Honda Accord, proprietar: Marcel Peev Locul II - Nissan 200SX, proprietar: Roman Munjiu Locul I – VolkswagenGolf 3 GTI, proprietar Nicolae Şchiopu Automobilul cîştigător a purtat numărul 5 în competiţie. Este o maşină norocoasă pe care Nicolae Şchiopu, proprietarul, a primit-o cadou la vîrsta de 19 ani. Are un motor iute care atinge pînă la 260km/h, uneori, dacă vrea şi nu este nici un poliţist prin preajmă, ia şi mai mult. Deşi are spoilere foarte joase, este o maşină flexibilă care se adaptează cu uşurinţă la situaţia de pe traseele din ţară. Pentru a ajunge să fie o maşină tunată, s-au investit aproximativ 4 mii de euro. „Îmi place totul la această maşină - design, viteză. Pregătirile pentru competiţie au durat aproape 2 ani, iar în 3 luni am reuşit să fac toate modificările”, spune Nicolae. Anul acesta, VolkswagenGolf 3 GTI-ul premiant va participa şi la Cupa Independenţei.

Cupa pentru Grand Prix VIP Tuning a mers către Cornel Cebotari, proprietarul unui BMW E36.

Este cel mai scump exemplar participant la expoziţie. Este un automobilul absolut deosebit. Culoare Silverstone Blue-Exclusive Line, un interior tapiţat cu piele de culoare albă şi albastră, sistem audio cu boxe Focal şi amplificator Alpine şi o viteză de 320 km/h. „Am investit în ea sume care ajung la 4 zerouri”, spune Cornel Cebotari, proprietarul. Participă la mai multe competiţii, unde este apreciat cu locuri de frunte. În 2008, în oraşul Kiev o ocupat locul I la Auto Sound SPL. Cornel Cebotari are 3 automobile proprii, dar acest BMW este favoritul său. „Apreciez această maşină pentru că are caracter. Pot spune că este perfectă”, adaugă posesorul maşinii.

Shopping Malldova a oferit diplome de participare la Tuning Week tuturor celor 13 participanţi, iar pentru cîştigători - vouchere pentru cumpărături în magazinele din mall. Reţeaua de magazine Alo a dat premii pentru locul III şi II, cîte un “Bleutooth hands free”, iar pentru locul I – un Car Kit. Proprietarii automobilelor s-au ales şi cu un set de instrumente pentru automobile din partea Companiei In Design.

64

65

body art ana munteanu, elena zbîrnea model gabriele sofia volociuc foto de roman rîbaliov locaţie malldova shopping center

BODY HARD 66

67

68

69

70

71

72

73

foto de mari an

on

ică

MAKING OFF

74

75

Vica Demici şi Jerome Poulain, Orange

Geta Burlacu, Sebastian şi Elvira

Lidia şi Paul Robertin Demici

Petru Haruţa şi Vlad Colesnicov, muzicieni

Vica Demici şi Mariana Mihăilă, prezentatoare tv şi interpretă

David Franz, consul SUA, Kelly Keiderling, Vice Ambasador, Victoria Căpătici, Orange

76

Jacek Luczak, Orange Londra Jerome Poulain, Orange Moldova

Paul Hussar, Daniel Beșliu, Ion Dicu, Florența Ciobotaru Irina Marin, MAE România

Corina Caireac, Free Eye Videos, Igor Dînga, producător, Oxana Carauş, Penny Black

Ludmila Leontiev, Cristina Pohilenco

Alexandra Fruntaşu, Raluca Bucătaru şi Paul Demici

Victoria Musteaţă, Orange

Raluca Bucătaru şi Natalia Barbu

Angela Braşoveanu, Nathaly Zatushevski, Punkt, Mircea Surdu, TVM

Tamara Untu, Penny Black, Adriana Filip, Ambasada Italiei

Geta Burlacu, Svetlana Frumusachi, Vica Demici şi Renata Fruntaşu

Victoria Bucătaru, Promo Studio, Nicolaia, MuzTv, Tatiana Buianina, psiholog

Mariana Mihăilă, Ion Guţu, profesor de poetică

VIORICA DEMICI.

T

}N R-UN AL DECOR. După ce am fost în pielea “înghiţiţilor de globalizare”, am decis că e periculos să ne pierdem sensibilitatea noastră nativă, unduire lăuntrică care ne-a dus, hăt departe, faima de popor „simţit”. Dar una e să fii un receptor performer şi cu totul altă mîncare de peşte e să poţi genera metafore, care să provoace interes şi să incite. Orange Studio. Lansarea volumului de versuri “Un alt decor”, semnat de cunoscuta poetă şi textieră Viorica Demici, ne-a surprins prin publicul select şi cald care a venit: familia, prietenii cei mai dragi, diplomaţi acreditaţi la Chişinău, oaspeţi din străinătate, colegi de serviciu, fotografi, jurnalişti. La intrare, fiecare oaspete a primit cîte un exemplar de carte drept cadou, cu singura inconvenienţă că a trebuit să stea la coadă, pentru a primi autograful autoarei. Această misiune au avut-o cei mai tineri participanţi la serată: Paul Robertin, fiul Vioricăi şi prietenele lui, Sanda şi Raluca. Tot ei au deschis şi minispectacolul care a urmat, în care au cîntat cu dăruire Geta Burlacu, Natalia Barbu, trompetistul Petru Haruţa, saxofonistul Igor Kionig, ghitaristul Vlad Colesnicov şi actorii Daniela Burlaca şi Iurie Gologan, care au recitat cu aplomb versuri din volumul, mirosind încă a cerneală tipografică.

Viorica Demici s-a dovedit a fi o gazdă caldă şi atentă cu toţi oaspeţii, avînd pregătit pentru fiecare un zîmbet, un vers sau un cîntec. Iar aceştia au răspuns din suflet, cu emoţie, participînd la vibraţia artistică a unei seri memorabile.

Dumitru şi Sofia Braşoveanu, Andrei şi Lidia Demici

Ilona Stepan, Univox

77

PAPARAZZI

FETELE MERG PE JOS Cine? Punktul şi prietenii săi.

Unde? La restaurantul Paparazzi.

Ce? Chef de vară.

De ce? Pentru că am avut chef.

Detalii? Anexăm documente fotografice (parţiale, că Igor Schimbător se mai emoţiona şi el, ca omul, şi mai scăpa din vedere cîte un premiant al concursului foto, cîte un oaspete sau cîte un pepene verde sculptat)…

Deviza serii ? Cine a venit la timp, a venit! Şi a rămas uscat! Cine a întîrziat – a fost, evident, murat. Ne bucurăm că n-am avut nici un înecat.

Seara a început cu şampanie de la Vartely, cîntece de inimă albastră cu buline galbene de Alexandru Manciu, a continuat cu o răpitoare colecţie Chantelle acompaniată de fulgere, tunete şi accelerare de pulsuri masculine, continuînd cu un strat de iubire răguşită a lui Valy Boghean, a mai fluturat dantele şi mătăsuri de la Passione, stîrnind noi valuri de ofuri şi ahuri de ambele genuri şi, după o temeinică oprire în buza unui pahar aburit de Pelican Negru, a plonjat direct în lumea de poveste cu fete care merg pe jos şi oameni de lut ai (a, ale, le) Alexandrinei Hristov. Am rîs, am bîrfit, am dansat, apoi iarăşi am rîs, ca într-un tîrziu să aflăm că afară fusese potopul. Aşa că Paparazzi şi-a jucat cu succes rolul de arcă a lui Noie...

78

79

80

81

telle – corsaje care nu se deplasează, ci susţin” a fost un slogan care a făcut-o să devină lider pe piaţă. În 1961 produce primele sutiene, iar în 1962 Chantelle iese pe arenă internaţională, deschizînd prima filială în Germania.

Crearea în 1970 a modelului FETE vînzările anuale ale căruia depăşesc un milion de exemplare a fost un eveniment istoric în crearea lenjeriei de corp. În 2007, sărbătorindu-şi statutul de lider la nivel mondial, şi-a extins gama de produse, deschizînd primele buticuri conceptuale "Chantelle Paris".

Anume atunci Chantelle a început campania de publicitate cu Stephanie Seymour în viziunea lui Peter Lindbergh.

Iar în 2008 este lansată cu succes noua linie de lenjerie de dantelă Rive Gauche „pentru seducţie în fiecare zi”.

Stephanie Seymour – reprezentanta perfectă a mărcii

SEYMOUR PET LINDBERG

TEPHANIE imaginea m=rcii

]nve[nicit= de fotograful

Chantelle înţelege femeile

Chantelle înseamnă şic, eleganţă texturi mătăsoase, forme perfecte şi o formă de manifestare a respectului de sine. Au înţeles acest lucru nu numai franţuzoaicele, ci şi femeile din peste 50 de ţări unde Chantelle a păşit pragul garderobelor lor. „Lenjeria Chantelle este în acelaşi timp o haină şi un accesoriu seducător, zice Alan Prost, directorul general al companiei. Aceasta devine o parte a vieţii cumpărătoarelor noastre, o prietenă şi un ajutor de nădejde"...

Chantelle Paris, Lingerie couture since 1876

"Puţine mărci de lenjerie se pot lăuda cu o istorie seculară şi cu deţinerea unor secrete în materie de corsaje. Istoria Chantelle începe în 1876, cînd monseur Gamichon a început, la fabrica sa din Romilly, producerea unor stofe elastice, nemaivăzute pînă atunci care au schimbat radical viziunea asupra lenjeriei de corp şi femeile din toată lumea ar trebui să-i fie recunoscătoare. În 1949 Chantelle devine denumirea oficială a mărcii. "Chan-

82

Spre deosebire de alte mărci la modă care nu se încumetă să rostească cu voce tare vîrsta reală a cumpărătoarelor lor, Chantelle, în noua campanie cu Stephanie Seymour se identifică cu „grupul-ţintă” şi, zice iarăşi, directorul, strategul şi creierul companiei Alan Prost, se bazează pe principiul adevărului (sau cel puţin a ceva care seamănă foarte tare cu adevărul). „O femeie cumpără pentru prima dată Chantelle la 30-35 de ani. La o vîrstă cînd trebuie să începi să ai o grijă deosebită de corpul tău. Dintr-o suită de motive, inclusiv naşterea copiilor, silueta se modifică. Totodată se modifică şi sistemul de valori. Femeia nu mai vrea să fie o victimă oarbă a modei, ci vrea o lenjerie stilată, elegantă, care să stea perfect şi să mai trezească şi senzaţii tari.

Achiziţionarea lenjeriei nu mai este o chestie de impuls, devine o acţiune mai raţională şi mai calculată. Aşa se naşte fidelitatea pentru Chantelle.” Iată că şi Stephanie Seymour de cîţiva ani îşi cumpără lenjerie Chantelle. Şi pentru toată lumea a devenit absolut clar că această încîntătoare femeie, una dintre cele 10 celebre icoane ale modei ale anilor 80 şi actualmente o fericită mamă a patru copii, va deveni simbolul şi imaginea Chantelle. „ Am acceptat această propunere numai pentru că eu însămi port această lenjerie şi chiar dacă am avut, ca orice femeie, accese de infidelitate faţă de marcă, n-am găsit nimic mai bun”.

Chantelle e mai mult decît frumuseţe

Celebrul fotograf şi prietenul Stephaniei, Peter Lindbergh a devenit cunoscut în toată lumea, datorită portretelor în care celebrităţile arătau cum nu se poate mai bine. Lindbergh manevrează uşor cu epocile, strilurile şi imaginile. Lucrările lui depăşesc statutul unei banale fotografii publicitare. Este fidel fotografiei monocrome, care oferă o anumită austeritate şi claritate formelor.

Vara ideală

Vara corpul tinde să iasă din chingile hainelor, să se elibereze.

De aceea alegerea lenjeriei este şi mai importantă – e important ,ca de sub ţesăturile fine să nu iasă cusăturile sau ornamentele în relief. În acest caz vom opta pentru lenjerie cu factură netedă şi modelantă. Şi din materiale actuale – bumbac, mătase, in sau viscoză – care permit corpului să respire. Căci de alegerea lenjeriei depinde cît de liber şi confortabil ne vom simţi în cuptorul verii. Care, normal mai trebuie să accentueze calităţile şi să facă invizibile pretinsele defecte.

Producţia Chantelle bucură femei din toată lumea. Cele mai bune materiale şi atitudinea creativă faţă de fiecare detaliu sînt principiile de bază pe care le urmează Chantelle. Nu în zadar Sharon Stone şi Isabelle Adjani sînt fidele acestei mărci.

"NEW COLLECTION" summer 2009 CHANTELLE PASSIONATA GALLERY "GREEN HILLS" bd. Cantemir 6 tel. (+373) 22 260398 83 www.Lux-Lingerie allmoldova.com

Clubul hedoniștilor, ședinţa a XIII.

ADN VINICOL

TEST COMPARATIV Atunci cînd un moldovean se gîndeєte la Germania, primul lucru care-i vine în minte este berea și al doilea - cîrnații cu varză murată.

Iar un german, atunci cînd aude pentru prima dată de Moldova, nu se gîndeşte la vin și plăcinte, ci la rîul Moldau care se găseşte în Cehia.

Paradox sau tradiție? Clișeu de gîndire sau simplă necunoaștere? Orice ar fi fost, lucrurile trebuiau lămurite. Și au fost lămurite cu vîrf și îndesat. De data aceasta, Clubul Hedoniștilor a avut loc în deplasare, în curtea ospitalieră a dnei Julia Krummenauer, prim secretar al Ambasadei Germaniei la Chișinău unde relaţia dintre Moldova şi Germania a fost savurată în sensul deplin și direct al cuvîntului. Se dădu cep serii cu două spumante festive – unul german și unul moldovenesc, ambele reci, dar prietenoase. Urmară restul. Sporind gradul de cunoaștere reciprocă și gradele conversației.

Tot atunci am aflat că vinurile moldoveneşti au început să fie cunoscute în Germania, datorită Comisiei pentru relaţii cu Europa de Est a ministerului federal de economie al Germaniei şi efortului personal al dlui Vergenmayer, președintele serii. Și cum sînt germanii metodici, nu s-au limitat doar la consum și la un “ja, ja” aprobator (cum am fi făcut noi, par exemple), dar au și editat o carte scrisă de doi germani - un critic de vinuri şi un ziarist despre vinurile Moldovei. A devenit sau nu această carte bestseller în Germania, vom afla după cantitatea de vin moldovenesc exportată în această exigentă parte a lumii. Deocamdată am admirat o seară, cînd lumina apusului a trecut ușor în lumina lumînărilor, iar exigențele inițiale ale hedoniștilor - într-o ușoaгă euforie bahică.

84

N-a fost un top, n-a fost o competiţie sîngeroasă, ci a fost o povestire cu și despre 12 personaje. Fiecare dintre ele a avut un rol principal. Au fost multe de aflat. De exemplu. Rieslingul, un vin destul de popular în Germania a fost adus (noi am degustat un foarte bun exemplar din 2006) în zona rîului Moze de către romani, de unde s-a răspîndit mai departe, în zona oraşului Trier, în zona rîului Rin şi Nail. De ce nu se cultivă Riesling în Moldova? Pentru că aici pămîntul e prea gras şi este foarte cald, pe cînd Rieslingul are nevoie de nopţi reci şi de un sol mai sărac. «Pînă nu demult, ne împărtăşi dl Vergenmayer, Riesling-ul nu era atît de fin şi nu avea aromă de fructe, de aceea se zicea că este un vin "al celor trei bărbaţi". Pentru că unul trebuia să bea, iar doi să-l ţină. Atît de acid era. Am exersat mult în timpul studiilor, încît uneori aveam nevoie de cineva să ne țină...” . Despre Pinot Grigio am aflat că e foarte popular în Germania. Se vînd circa 15 20 milioane de sticle pe lună. Iar într-un an, nemții consumă circa 150 milioane de sticle. Cele mai multe vinuri vin din Italia şi au un preţ destul de accesibil 1.89 şi 2.79 euro inclusiv TVA în reţeaua de supermarkete Penny. Astfel, devine foarte clar de ce producătorii din republica Moldova încă nu pot deschide uşile pieţei europene cu respectivele preţuri.

Poate, zise dl Vergenmayer, ar avea şanse doar dacă îşi vor găsi o nişă care îi va face inconfundabili. Sau vor fi asociaţi cu Grau Burgunda - echivalentul german al lui Pinot Grigio (pe piaţa germană întotdeauna mai scump decît cel italian).

Feteasca de la Vartely a uns la inimă şi a fost comparată de partea masculină a mesei cu o fată frumoasă, pe care nu te mai saturi să o priveşti. Concluzia a fost: Arcadie Foşnea de la Chateau Vartely a creat acest vin atît de bun, fiindcă a studiat timp de patru ani în Germania, în Vainsberg, apoi a venit aici şi a creat un vin care poate să cucerească Europa. Iată aşa! Doamna Krummenauer a oferit din propriul beci un Auxerois care este de fapt din părţile de unde s-a născut - un sătuc de 500 de oameni, dar care are cîteva vinuri cunoscute în toată Germania. Iar Dornfelder, o încrucişare fericită dintre Cabernet Sovignion şi Pinot Noire, a provenit din rezerva strategică a Ambasadorului, Graf de Lambsdorf. Se zice că atunci cînd vrei să colorezi o haină, poţi să torni o sticlă de Dornfelder în maşina de spălat. Este cel mai bine vîndut vin roşu din Germania.

Pinot Noire german a putut fi înfrăţit cu Pinot Noire de la Purcari. Deși clima e

85

diferită, ţările – diferite, fiecare dintre aceste două vinuri este cîştigător pentru sine. Are rădăcinile încă în Evul Mediu şi în germană se numeşte Burgund. A fost plantat în special în mănăstirile din ordinul benedictinilor şi cistinienilor. Ei au fost primii ambasadori ai acestui vin, care a ajuns chiar şi în Țările Baltice.

Negru de Purcari din 2003 a trezit valuri de emoţii pozitive. Fiind un cupaj dintre Cabernet Sovignon, Rară Neagră şi Saperavi, condimentat şi cu gust de fructe, s-a zis despre el că e un vin care te îndeamnă să te aşezi în fața focului sau pe o verandă şi să discuţi la nesfîrşit cu un interlocutor pe potrivă. Iar despre Muscat Otonel Ice Wine de la Vartely, care a încununat respectiva seară, s-a zis că germanii ar trebui să fie invidioși pe moldoveni că aceștia au un asemenea vin.

V-aţi dorit întotdeauna să aveţi un vin personalizat, rafinat, care să Vă reflecte gusturile elevate, caracterul şi generozitatea de a Vă împărtăşi bucuriile cu prietenii? Atunci nu mai cumpăraţi un vin oarecare! Noi Vă oferim un vin care să Vă exprime şi să Vă reprezinte!

Acum puteţi avea vinul Dumneavoastră şi Vă puteţi crea propria colecţie de vinuri!

Ne puteţi contacta: mobil: 069944409 Email: sgalusca@gmail.com www.vinul.md

Sergiu Găluşcă – vinificator din noua generaţie, care a preluat secretele vinului de la premergători de pe meleagurile moldave, dar şi din Franţa, SUA sau pe alte tărâmuri unde cineva din ceruri le-a zâmbit dintotdeauna vinificatorilor.

Acum este alături de reputatul profesor oenolog, Dr. Gheorghe Arpentin, de la care învaţă cum să descoperi alte nebănuite calităţi ale vinului moldovenesc.

86

87

JOHNNIE WALKER BLACK LABEL. WHISKY PARTY. Whisky-ul este o spirtoasă high-class, mereu la mare căutare. Iată ce anume au căutat la HOTEL CLUB ROYAL PARK degustatorii, aleşi pe mustaţă, deoarece băutura care urma să fie savurată nu se „deschide” oricui. JOHNNIE WALKER reprezintă gena cea mai pură a unei renumite familii scoţiene, transmisă din generaţie în generaţie tocmai de faimosul Alexander Walker I, omul care a devenit regele încoronat al licorii cu pricina. Apoi, asupra băuturii s-au aplecat şi ceilalţi Alexanderi, fiii – al II-lea, al III-lea, pentru a-i aduce invenţiei alcoolice a tatălui lor, titlul de cel mai popular whisky din lume, clasa lux. Şi, într-adevăr, JOHNNIE WALKER este recunoscut de către experţii în domeniu drept etalon, iar reţeta sa e ţinută sub o mie de lacăte de moştenitori.

JOHNNIE WALKER BLACK LABEL este perla din colecţia somptuoasă a familiei WALKER, un amestec din 40 de tipuri diferite de whisky, fiecare se maturează nu mai puţin de 12 ani. Se deosebeşte printr-un buchet senzaţional, complicat şi bine conturat.

Pentru JOHNNIE WALKER BLACK LABEL, cifra 4 are o semnificaţie aproape magică, deoarece acest tip de whisky are la bază 4 arome, iar „inima” cupajului – cele patru soiuri principale de whisky – provine, la egalitate, din 4 regiuni ale Scoţiei.

Ultimul succes răsunător JOHNNIE WALKER BLACK LABEL a fost medalia de aur „Pentru cel mai bun whisky scoţian”, obţinută în anul 2000, în cadrul unui prestigios concurs internaţional de vinuri şi băuturi spirtoase tari.

88

89

hide

c Des

ii !

och

După ce deschizi ca lumea ochii (proces absolut necesar dacă vrei să descoperi sub nasul tău lucruri surprinzătoare), după ce imortalizezi ce, cum şi de ce ai văzut, te trezeşti cu premii cît frunză şi iarbă, că-ţi vine să închizi ochii de fericire. Luna iulie i-a prins în această fază de interiorizare a propriului succes pe mulţi dintre participanţii la concursul foto, “imaginat” de revista Punkt, alături de generoşii sponsori. “Unu, numărătoarea inversă a început…” a fost tema pentru acasă, care a scos la iveală talentele numeroşilor participanţi la concurs. Cei care au trudit pînă a curs apă din obiectiv toată luna iulie s-au ales, cum făceam aluzie la început, cu premii substanţiale.

Lista cîştigătorilor, ca şi cea a premiilor, e considerabilă.

Tema ediţiei a treia a concursului îşi propune să pună în continuare la încercare fantezia participanţilor - „Micro şi macro. Aceeaşi mîncare de peşte” .

Capodoperele sînt aşteptate, toată luna august, pe adresa de e-mail concursfotopunkt@gmail.com.

Detalii despre condiţiile concursului pot fi găsite pe www.punkt.md !

Concurs foto

UNU

1

premiul Sony DCR-HC52E

veronique north-minca the red one, the blue one, the green one

premiul 8500 Black, Qtek

90

2

maria burlacu singurătate narcotizantă în doua părţi

natalia secrieru de la unu... la două

premiul 8500 Pink, Qtek

badea sorin, bucureşti

premiul Album de artă. ICOANE. Nikodim Kondakov CARTIER

2

3

ioana adria bun de gardă prezidenţiala

mircea bobînă 3+1, către chipul din oglindă

sergiu bejenari un dumnezeu

igor rotari solo

rodica dumbrăveanu harry potter la moldova, bobiţe şi una roşie, un punkt roşu

premiul Album de artă. ICOANE. Nikodim Kondakov CARTIER

3 91

menţiune Flash Drive USB-2.0 4Gb, Kingmax SuperStick (Up to Read-13,5MB/s, Write-3MB/s)

sorina moldoveanu unu pe stradă, un porumbel

mircea zatuşevschi natalia moraru mi-au rămas doar de unu, snow life (the one), singur cuc

menţiune

Flash Drive USB-2.0 4Gb, Kingmax SuperStick (Up to Read-13,5MB/s, Write-3MB/s)

92

dumitru buliga irvin

victor buzu mîndrie, aşteptare, unu contra tuturor

ruxanda lavric doar unu în inima mea

lucia lupu

93

94

95

96

]mi

caut o mam=.

Shopping MallDova, Andy’s Pizza, CCF şi Şcoala de fotografie a lui Roman Rîbaliov au organizat o sărbătoare de neuitat pentru copiii uitaţi de dragostea părintească - deschiderea, într-o atmosferă absolut feerică, a celei de-a doua expoziţii de fotografie „Îmi caut o mamă”. Acţiunea face parte dintr-un proiect mai amplu, cu titlul sugestiv: „Copiii noştri”. Misiunea acestui proiect este de a acorda suport psihologic şi material copiilor în situaţii de risc, micilor pămînteni cu ochii trişti, care au nevoie de puţină atenţie şi dragoste în plus. Şi de data aceasta, eroii acţiunii au fost micuţii de la Casa de Copii din satul Cupcui, pe care discipolii fotografului Roman Rîbaliov i-au vizitat de nenumărate ori, pentru a-i surprinde în cele mai luminoase momente. Anume aceste fotografii au fost expuse, dar nu oricum, ci în cadrul unei sărbători grandioase, dedicată în exclusivitate copiilor. Îngheţată, cadouri, o excursie de vis în cele mai frumoase locuri din Chişinău... Apoi - eroi din poveşti, clovni, dansatori şi cîntăreţi... Şi iarăşi - îngheţată, cadouri... Copiii s-au simţit în al nouălea cer, iar atunci cînd şi-au văzut fotografiile, bucuria lor nu a avut margini.

După lansarea oficială a expoziţiei, sute de baloane au fost trimise spre cer de zîmbetele copiilor, fiecare în parte semnificînd un vis care îşi ia zborul din inima picilor. Aceste vise pot prinde contur cu ajutorul maturilor, iar serbarea de Ziua Copiilor e încă un pas făcut împreună.

97

caritabil

copiii no{tri

P+RIN|I PENTRU O ZI Proiectul „Copiii noştri” încearcă să demonstreze, prin organizarea diferitelor campanii de caritate, că fiecare dintre noi poate îndeplini rolul de părinte bun pentru copiii, care cresc şi sînt educaţi în instituţiile rezidenţiale. Pentru aceasta e nevoie să ne gîndim măcar uneori la copiii orfani, aducîndu-le în dar, de ziua lor, ceea ce îşi doresc cel mai mult. Pentru a afla cum puteţi deveni părinţi pentru o zi, sunaţi la telefonul: 079022804(Olesea Topcinscaia). Cumpăraţi un cadou, luaţi sub protecţie un copil!

co Nicolae Goncearen ) st (18 augu

Vera Sîrbu (8 august)

Mihail Severin (9 august)

Andrei Brîncă (24 august) Elena Munteanu (22 august)

98

Alexei Bivol (5 au

gust)

99

100