In memoriam - Vincent van Gogh

Ne-am adunat azi, aici, pe această insulă de puritate sufletească, pentru a-1 pomeni și a-i admira lecția etică, estetică și spirituală a acestui OM VREDNIC - Vincent van Gogh.

În anii grei ai tinereții mele, exemplul vieții mamei mele și scrisorile lui Vincent van Gogh m-au salvat.

Este uimitor cum acest OM, asemenea unui călugar tibetan, eliberat și degresat de ambiții materiale și sociale, se căuta pe sine și o dimensiune spirituală superioară în aria lumii apusene, acceptând

SăRăCIA - SUFERINțA - SINGURĂTATEA - SINCERITATEA – SACRIFICIUL.

Știm foarte bine că opera unui artist adevarat este o tăcuta cerere de audiența în fața Eternității, este o RUGACIUNE.

Privind șirul lung al autoportretelor lui Vincent van Gogh, parcă am deschide o ușa spre intimitatea ființei, loc tulburător în care privindu-și propriul chip, căuta amprenta Creatorului său, căuta în omenesc ceea ce este DUMNEZEIESC și în vremelnic ceea ce este ETERN. lată cum - SCÂNTEIA DIVINĂ TRAVERSEAZĂ LUTUL - această scânteie i-a dat putere ca, în toiul suferinței și al necazurilor vieții, să poată răspunde cu o creangă înflorită de migdal pe albastrul cerului.

În ciuda destinului său tragic, îl vedem învingător (după formularea lui Andrei Pleșu).

Sufletește, acum mă simt împreună cu ȚĂRANII, ȚESĂTORII și MINERII din Borinage, cu LANURILE DE GRÂU, FLORILE SOARELUI, CHIPAROȘII și CERUL ÎNSTELAT, ca împreună să vă oferim testamentul spiritual al lui van Gogh, prin care ne spune, că ȘI PRIN SUFERINȚĂ NE PUTEM MÂNTUI.

Am credința: așa cum Mântuitorul nostru Iisus Christos pe CRUCE I-a iertat pe cel păcătos, pe Vincent van Gogh 1-a mântuit.

Sa fim bucuroși că suntem invitați la ziua de naștere și de nemurire a acestui OM VREDNIC - Vincent van Gogh.

30 Martie 2003, ziua de naștere a lui Vincent van Gogh.

Cuvânt rostit la vernisajul expoziției personale „In memoriam - Vincent van Gogh”

Ștefan Kancsura

MUZEUL DE ARTĂ CLUJ

Semănătorul

Expresia acestui personaj simbolic este entuziasm conceptual.

Acest țăran, Semănătorul, ca Mare Preot, celebrează Întâlnirea teologică dintre semințele de grâu și pământ.

Cu pleoapele ca niște jaluzele lăsate, calcă meditând pe pământul pântec primitor. Împrăștie semințele, visând spicul, lanul de grâu, secerișul.

Poate are familie...

Molcomind în gând fraza: așa aș vrea să mă satur ca nici tu să nu rămâi nemâncat!

La foame ne simțim rude.

Semănătorul este desăvârșirea în provizoriu!

Toate: brazda, taranul, semintele de grau, cerul, sunt un freamat “erotic”

Tntre a dori si a astepta.

În etajele fiintei sale, Semănătorul, Împuternicit, simbolic adăpostește toate neamurile la aceeași masă.

Pe fața de masă albă, țesută din firele iertării ne așteaptă pâinea.

Desenele lui Van Gogh

Vinerea Mare,1992

În desenele lui Van Gogh se poate observa puterea cea mare a sufletului omenesc, „neperfecțiunea“ care este adâncă simțire-fior, „tremură mâna Omului - suferă și iubește.

Dorința de a În-Sufleți, a da suflet-chinuirea hârtiei - a încălzi cuta de haină sau de obraz.

Este setea de-a nu fi singur!

Kancsura

Toamna

Dimineața, la cafea, prin fereastra bucătăriei, privesc, (și) văd, cum cade o frunză, înnotând în aer, ușor, spre dreapta. Frunza și-a facut datoria. La anu’, revin ascultând de legile universale: prin putere tainică, va înflori castanul, mugurul devenind fruct - CASTANUL - atunci când fructul copt crapă „ieslea sferică cu țepi” iese fructul ruginiu, care, ca un ochi enorm, mă privește în ochi ca o ființă cu ecran... Nenumăratele castane de un brun lucios, rostogolindu-se pe alee, ies din pântecul căptușit cu o mătase fină, albă, uneori cu două compartimente, ca atunci când se nasc gemeni... O frunză de sus venind, se întâlnește, se așează pe o altă frunză, se îmbrațișează, cad în continuare împreună... Pe neașteptate pornește în viteză, ca o ninsoare cu frunze - (acestea) strigând: vin și eu, vin și eu... Tainic se nasc, trăiesc și mor... Vin din Năframa cerului, cad în Pântecul primitor al Mamei pământ. Natura, de mii de ani, ne oferă o lege pentru învățare... Mă gândesc la destinul oamenilor. De necuprins, taina nașterii și taina morții - mă cuprinde o liniște: și eu sunt o frunză...

P.S. Trei Îngeri în alb, cu ciorapi de lână gri, pufoși, tolăniți pe rogojinele Cerului, mâncând Nuci...

Noiembrie, 2015 Kancsura

Martie

La fereastra mea, apar tainic primulele, câte un pumn de vietăți, diferit colorate, respirând identic, albe, galbene, violet, roșu închis, toate purtând în mijlocul lor, în simetria, în duhul lor, Lumina: mici coruri bizantine, cântând melodia, solia viului...

Privindu-le uimit, admirând puritatea lor, simt că sunt copiii Cuiva, că au Parinți - mă simt înrudit cu ele, dar departe de puritatea, de ascultarea lor.

La aparița lor, nu am niciun merit, nu am dat telefon Cuiva, nu le-am udat, ci ele apar ca o lecție și îmi strigă cu sufletul lor că există Dumnezeu!

Tatăl nostru, El ne trimite anual, El ne-a colorat - poate vă treziți, să nu mai fiți disperați și răi!

Noi, florile, ne iubim, înțelegem limba tuturora, mâncăm împreună cu pomii fructiferi; acum, când natura este în sarcină, chiar acum renaștem!

Oferim cu bucurie dulceața noastră albinelor... priviți-ne îndelung, încetul cu încetul ne veți vedea. Să vă gândiți de unde venim!

Gândiți-vă la Cel care ne trimite la fereastra regnului omenesc!

Csuri, noi, primulele, vom pleca cu această privire-văz, a ta, până la anul.

Acum du-te și fii bun!

8 Martie, 2016 Kancsura